Falimentul Si Consecintele Acestuia Studiu DE Caz LA Sc Ma&ro Investment Sa

FALIMENTUL SI CONSECINTELE ACESTUIA

STUDIU DE CAZ LA SC MA&RO INVESTMENT SA

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLULUL I: DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

1.1 Generalități privind dizolvarea societăților comerciale

1.1.1 Situațiile în care o societate se dizolvă

1.1.2 Cauze speciale de dizolvare a unei societăți

1.2 Cadrul general al lichidării societăților comerciale

1.2.1 Lichidarea rezultată în urma acțiunilor de dizolvare a societăților comerciale

1.2.2 Lichidarea societăților în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată

1.2.3 Lichidarea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni

1.2.4 Lichidarea societăților în caz de faliment

1.2.5 Obligațiile lichidatorilor

1.2.6 Contabilitatea lichidării societăților comerciale

1.2.7 Activul net de lichidare (ANL)

CAPITOLUL II : ASPECTE CONTABILE ȘI FISCALE PRIVIND PROCEDURA INSOLVENȚEI

2.1 Considerații generale privind insolvența și falimentul

2.1.1 Analiza riscului de faliment

2.1.2 Cauze care conduc la falimentul societăților comerciale

2.1.3 Analiza statică a riscului de faliment

2.1.4 Avantajele generale ale planului de reorganizare față de faliment

2.2 Participanții la procedura insolvenței

2.2.1 Instanțele judecătorești

2.2.2 Judecătorul-sindic în procedura insolvenței

2.2.3 Adunarea creditorilor în procedura insolvenței

2.2.4 Administratorul special

2.3.5 Administratorul judiciar

2.3 Deschiderea procedurii insolvenței

2.3.1 Cererea debitorului

2.3.2. Cererile creditorilor

2.3.3 Variante ale deschiderii procedurii

2.3.4 Primele măsuri

2.4 Procedura planului de reorganizare judiciară

2.4.1. Propunerea planului

2.4.2 Planul de reorganizare

2.4.3 Reorganizarea

2.5 Falimentul

2.5.1 Situațiile care determină aplicarea procedurii falimentului

2.5.2 Efectele intrării în faliment

2.5.3 Închiderea procedurii

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ PRIVIND DERULAREA PROCEDURII DE INSOLVENȚĂ LA SC MA & RO INVESTMENT SA.

3.1 Prezentarea SC MA& RO INVESTMENT SA.

3.2 Aspecte specifice ale analizei economico – financiare în cazul reorganizării judiciare

3.2.1 Analiza contului de profit și pierdere

3.2.2 Analiza bilanțului contabil

3.3 Abordarea pragmatică a activităților care au generat starea de insolvență

3..3.1 Analiza activului societății

3.3 .2 Analiza indicatorilor valorici

3.3. 3 Analiza datoriilor

3.3 .4 Analiza creanțelor

3.4 Analiza rezultatelor

3.4. 1 Determinarea rezultatului de exploatare

3.4 .2 Determinarea rezultatului financiar

3.4. 3 Cauzele care au determinat insolvența S.C. MA&RO INVESTMENT SA

3.5 Aspecte juridice în cazul reorganizării judiciare

3.5 .1 Comunicarea sentinței de deschidere a procedurii

3.5. 2 Elaborarea planului de reorganizare

3.5. 3 Analiza contului de profit și pierdere în timpul procedurii de insolvență

3.6 Previziuni financiare

3.6. 1 Analiza SWOT

3.6. 2 Notificarea terților

3.7 Depunerea declarațiilor de creanță de către creditorii debitoarei

3.8 Întocmirea preliminară a listei creditorilor

3.9 Întocmirea tabelului definitiv al creditorilor

CONCLUZII SI PROPUNERI

BIBLIOGRAFIE

ANEXE

INTRODUCERE

Dificultățile reformei, de trecere de la economia supercentralizată cu formă de proprietate unică de stat, la economia liberă cu proprietatea preponderent privată, conduc în mod obiectiv la situația în care multe entități economice nu mai pot rezista într-o activitate eficientă. Aceste dificultăți de ordin obiectiv au fost amplificate în mare măsură de cauze subiective determinate în primul rând de neadaptarea operativă a cadrului legislativ adecvat unei economii de piață, de lipsa de experiență și de deficiențele în organizarea și administrarea noilor structuri economice – regii sau companii naționale și societăți comerciale, a relațiilor dintre ele și dintre acestea și structurile statului, inclusiv cu fiecare persoană individuală. Ca urmare a acestei situații, începând din anul 1990 la multe societăți comerciale în care statul a rămas acționar majoritar, societăți rezultate din reorganizarea fostelor întreprinderi cu capital integral de stat, producția a scăzut până la oprirea în totalitate.

Au fost afectate în primul rând ramurile prelucrătoare de materii prime din industria alimentară, industria ușoară, apoi celelalte sectoare industriale, de construcții și comerț ducând inclusiv la un raport nefavorabil dintre export și import. O inflație galopantă a condus la decapitalizarea unităților economice care nu au mai putut să-și continue activitatea.

În anii 1992 și 1993 "au căzut" primele întreprinderi, producția s-a întrerupt în totalitate, personalul muncitor a plecat în șomaj, iar bunurile rămase trebuiau păstrate pentru o eventuală valorificare și punere în exploatare a ceea ce mai era viabil.

Astfel în mod treptat în economia românească a apărut falimentul, fenomen specific economiei de piață, când societățile comerciale nu mai pot relua ciclul de producție și ca urmare nu au mai putut efectua plățile către furnizori și creditori, fiind necesar, de urgență a se salva activele rămase și a se valorifica pentru achitarea datoriilor.

In țara noastră ,de exemplu în anul 2014 numărul de falimente a scazut cu 30 % , arată ONRC fata de anul 2013 .

Din punct de vedere etimologic noțiunea de "falit" sau "faliment" vine de la verbul "fallo-fallere" care printre alte sensuri mai are și înțelesul verbului de "a înșela".

Falimentul nu a apărut odată cu comerțul, el a existat dintotdeauna. începând din trecut când marfa era confiscată de către rege sau feudalul proprietar pe diferite motive și până în zilele noastre.

Falimentul se prezintă astfel ca un risc previzibil al oricărei activități comerciale. Realizarea procedurilor de lichidare în primii ani, 1993-1995, s-au îndeplinit în condițiile legislației existente din acea perioadă – Legea nr. 31/1990, Legea nr. 26/1990 și Codul Comercial. Din anul 1995 și până în anul 2006 realizarea procedurilor de lichidare s-au făcut pe Legea 64/1995, din 2006 se aplica Legea 85/2006 actualizata in iunie 2014.

Spre deosebire de Codul comercial de la 1887 de inspirație italiană care a reglementat o singură procedură-falimentul, Legea 64/1995 de inspirație preponderent americană a reglementat două proceduri: redresarea cu aceleași active și falimentul . Legea 64/1995 s-a aplicat nu doar comercianților și nu doar pentru datoriile lor comerciale ci a fost aplicată și unor necomercianți pentru orice fel de datorie. O altă caracteristică a Legii 64/1995 o reprezintă faptul că procedura este condusă de judecătorul sindic și nu de creditori.

Treptat Legea 64/1995 s-a modificat prin câteva reforme legislative ultima dintre ele ducând la adoptarea Legii 85/2006 privind procedura insolvenței. Pentru sporirea eficienței procedurii insolvenței s-au avut în vedere unele modificări de principiu cum ar fi: redefinirea rolului

judecătorului sindic și a raporturilor sale cu ceilalți protagoniști ai procedurii prin intermediul căreia controlul judecătoresc exercitat de judecătorul sindic este limitat la activitatea administratorului judiciar sau a lichidatorului; asigurarea unui echilibru între șansele de redresare și eliminarea controlată de pe piață a agenților neviabili concomitent cu creșterea eficienței economice și comerciale a procedurii.

Fenomenul insolvenței este complex, iar componenta sa economică este cea care-i interesează în primul rând pe creditori. Comerțul modern se bazează, pe credit, încrederea acordată partenerului de afaceri că își va plăti la scadență datoria. Neplata având ca motiv insuficiența fondurilor bănești disponibile constituie un incident grav care poate degenera într-un lanț de incapacitate de plată și chiar într-o criză sistemică. Un singur faliment poate avea impact foarte mare asupra unui număr mare de alți comercianți.

De asemenea, în raport de formele societăților comerciale există și cauze distincte de cele generale, care determină încetarea existenței societăților comerciale.

Adeseori comercianții angrosiști intră în stare de faliment numai pentru că și-au încetat plățile către unii dintre detailiștii cu care erau în relații comerciale.

Uneori încetarea plăților poate fi pricinuită de cauze fortuite și neimputabile cum ar fi scăderea prețurilor și deprecierea mărfurilor, neputința de realizare a desfacerii stocurilor, încetarea plăților corespondenților.

Falimentul este consecința firească a nedestoiniciei profesionale, adică a imprudențelor sau a greșelilor, ori abuzurilor comise în exercițiul meseriei, fie din pricina calculelor greșite a prețurilor de cost sau de vânzare, ori a cheltuielilor exagerate, prin urmare poate avea cauze dintre cele mai diferite și care să nu angajeze în același fel răspunderile.

Succesivele reforme ale procedurii insolvenței au înclinat balanța dreptății când spre creditori când spre debitori, dar scopul acestei proceduri rămâne același: plata datoriilor către creditori.

O procedură ideală este aceea care oferă maxima recuperare a creanțelor în timp scurt și cu costuri minime.

Printr-un marketing adecvat și o largă mediatizare a afacerii inclusiv prin publicitate internațională, simpozioane și internet, în multe cazuri cumpărătorii au fost investitori cu capital extern, înregistrându-se încasări în valută de mai multe milioane de dolari și contribuind astfel la atragerea capitalului străin în economia românească.

Cumpărătorii-investitori au deschis alte noi activități cu angajarea personalului disponibilizat, aflat în șomaj.

Tranziția îi confrunta pe agenții economici cu realități noi: concurența liberă, reducerea sau chiar suprimarea ajutorului de stat, schimbarea orientării consumului. Capacitatea de reacție la aceste șocuri macroeconomice diferă de la o entitate la alta și depinde într-o măsură importantă, dar nu exclusiv, de calitatea și loialitatea managementului .Este nerealist să explicăm eșecurile numai prin cauze interne. Blocajul financiar, cu efect de domino, poate deveni statornic și victimele nu sunt întotdeauna culpabile. Eliminarea de pe piață a entităților care au sucombat din cauza insolvenței poate avea drept consecință înființarea sau extinderea altora, pe când terapia cu fonduri publice este sortită să prelungească agonia ,întârziind, cu costuri importante pentru contribuabili, deznodământul final.

Evoluția legislației cu privire la procedura falimentului și a reorganizării judiciare este marcată actualmente de apariția Legii nr.85/2006 actualizata in 2014 privind procedura insolvenței, care abrogă dispozițiile Legii nr.64/1995.

Analiza unora dintre modificările instituite de noul text legal demonstrează efectele pe care falimentul, ca o cauză generală de dizolvare, le aduce în viața societății.

Pornind de la statisticile recente elaborate de către Institutul Național de Statistică conform cărora multe dintre societățile comerciale au falimentat în ultimii ani, consider că insolvența – falimentul reprezintă o temă importantă mai ales în contextul actual.

CAPITOLULUL I: DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

1.1 Generalități privind dizolvarea societăților comerciale

O societate comercială dispare ca entitate economică, socială si juridică odată cu dizolvarea si lichidarea ei.

Dizolvarea societății comerciale este desființarea juridică a acesteia care se finalizează cu radierea societății din Registrul Comerțului.

Din punct de vedere juridic , dizolvarea societăților comerciale este reglementată de Legea 31 /1990 actualizata.

Cauzele dizolvării sunt multiple : unele sunt comune tuturor societăților comerciale, altele sunt specifice doar pentru o anumită formă de societate comercială .

1.1.1 Situațiile în care o societate se dizolvă

Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările ulterioare, republicată stabilește situațiile generale când o societate se dizolvă și anume :

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societății

b) imposibilitatea rclinat balanța dreptății când spre creditori când spre debitori, dar scopul acestei proceduri rămâne același: plata datoriilor către creditori.

O procedură ideală este aceea care oferă maxima recuperare a creanțelor în timp scurt și cu costuri minime.

Printr-un marketing adecvat și o largă mediatizare a afacerii inclusiv prin publicitate internațională, simpozioane și internet, în multe cazuri cumpărătorii au fost investitori cu capital extern, înregistrându-se încasări în valută de mai multe milioane de dolari și contribuind astfel la atragerea capitalului străin în economia românească.

Cumpărătorii-investitori au deschis alte noi activități cu angajarea personalului disponibilizat, aflat în șomaj.

Tranziția îi confrunta pe agenții economici cu realități noi: concurența liberă, reducerea sau chiar suprimarea ajutorului de stat, schimbarea orientării consumului. Capacitatea de reacție la aceste șocuri macroeconomice diferă de la o entitate la alta și depinde într-o măsură importantă, dar nu exclusiv, de calitatea și loialitatea managementului .Este nerealist să explicăm eșecurile numai prin cauze interne. Blocajul financiar, cu efect de domino, poate deveni statornic și victimele nu sunt întotdeauna culpabile. Eliminarea de pe piață a entităților care au sucombat din cauza insolvenței poate avea drept consecință înființarea sau extinderea altora, pe când terapia cu fonduri publice este sortită să prelungească agonia ,întârziind, cu costuri importante pentru contribuabili, deznodământul final.

Evoluția legislației cu privire la procedura falimentului și a reorganizării judiciare este marcată actualmente de apariția Legii nr.85/2006 actualizata in 2014 privind procedura insolvenței, care abrogă dispozițiile Legii nr.64/1995.

Analiza unora dintre modificările instituite de noul text legal demonstrează efectele pe care falimentul, ca o cauză generală de dizolvare, le aduce în viața societății.

Pornind de la statisticile recente elaborate de către Institutul Național de Statistică conform cărora multe dintre societățile comerciale au falimentat în ultimii ani, consider că insolvența – falimentul reprezintă o temă importantă mai ales în contextul actual.

CAPITOLULUL I: DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR COMERCIALE

1.1 Generalități privind dizolvarea societăților comerciale

O societate comercială dispare ca entitate economică, socială si juridică odată cu dizolvarea si lichidarea ei.

Dizolvarea societății comerciale este desființarea juridică a acesteia care se finalizează cu radierea societății din Registrul Comerțului.

Din punct de vedere juridic , dizolvarea societăților comerciale este reglementată de Legea 31 /1990 actualizata.

Cauzele dizolvării sunt multiple : unele sunt comune tuturor societăților comerciale, altele sunt specifice doar pentru o anumită formă de societate comercială .

1.1.1 Situațiile în care o societate se dizolvă

Legea 31/1990 privind societățile comerciale, cu modificările ulterioare, republicată stabilește situațiile generale când o societate se dizolvă și anume :

a) trecerea timpului stabilit pentru durata societății

b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia

c) declararea nulității societății

d) hotărârea adunării generale

e) hotărârea tribunalului la cererea oricărui asociat pentru motive temeinice precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății

f) falimentul societății

g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății

h) reducerea capitalului social cu 50% sau micșorarea capitalului social sub minimul legal dacă acționarii nu decid completarea lui.

i) numărul acționarilor s-a redus sub cinci, dacă au trecut mai mult de șase luni de la reducerea lui și nu a fost completat.

Hotărârea de dizolvare aparține asociaților sau este luată de justiție (tribunal). Aceasta are ca efect interdicția de a efectua operații comerciale noi , altele decât cele datorate lichidării.

În cazul în care apare situația trecerii timpului stabilit prin actul constitutiv pentru durata societății asociații sau acționarii/acționarii trebuie să fie consultați de administratori cu cel puțin trei luni înainte de expirarea duratei societății cu privire la eventuala prelungire a acesteia.

În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociați, tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării, prin convocarea adunării generale.

Societățile în nume colectiv și cu răspundere limitată se dizolvă prin faliment, incapacitatea , excluderea, retragerea sau moartea unuia dintre asociați, când, datorită acestor cauze numărul asociaților s-a redus la unul singur și nu există clauză de continuare cu moștenitori.

În cazul societăților în comandită simplă sau în comandită pe acțiuni, dacă este un singur asociat comanditat, moartea sa atrage dizolvarea societății, dacă nu există clauză de continuare cu moștenitori. Acestea se desființează și ca urmare a retragerii, excluderii sau falimentului singurului comanditar.

Dizolvarea societăților comerciale trebuie să fie înscrisă in Registrul Comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a (excepție făcând cazul în care dizolvarea a este generată de trecerea timpului prevăzut pentru societate).

Dacă dizolvarea are loc în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, publicarea se face în termen de 15 zile.

1.1.2 Cauze speciale de dizolvare a unei societăți

La cererea oricărei persoane interesate, precum și a Oficiului Național al Registrului Comerțului, tribunalul va putea pronunța dizolvarea societății în cazurile în care:

societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;

societatea nu a depus, în cel mult 6 luni de la expirarea termenelor legale, situațiile financiare anuale sau alte acte care, potrivit legii, se depun la oficiul registrului comerțului;

societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută;

societatea nu și-a completat capitalul social, în condițiile legii.

În cazul în care societatea a fost în inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului nu sunt aplicabile situațiile de mai sus, dacă durata inactivității nu depășește 3 ani.

Operațiunea de dizolvare a societăților se face în trei etape, situație în care se va verifica după caz existența următoarelor documente:

• în prima etapă

– hotărârea adunării generale

• în a doua etapă

– actul adițional în forma autentică la depunerea cererii de înscriere a mențiunii;

– declarația pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor legale pentru exercitarea mandatului de lichidator

– dovezile privind achitarea taxelor legale

• în a treia etapă la depunerea cererii de radiere trebuie să existe :

– bilanțul de lichidare

– proiectul de repartizare a activului net semnat de asociați

– certificatul de înmatriculare în original

– dovada privind plata taxelor legale.

Dizolvarea unei societăți comerciale este urmată de deschiderea procedurii lichidării, însă , deși dizolvarea precede lichidarea nu întotdeauna o societate dizolvată va fi lichidată. În cazul modificării societății, fuziunii, divizării totale a societății sau alte situații prevăzute de lege, dizolvarea are loc fără lichidare .

Dizolvarea societății comerciale, deși conservă personalitatea juridică, are drept consecință întreruperea activității economice normale a societății. Sub aspect contabil, aceasta semnifică abandonul principiului continuității activității și întocmirea documentelor contabile de sinteză în valori lichidative (valori de lichidare).

Din momentul dizolvării, directorii, administratorii, respectiv directoratul, nu mai pot întreprinde noi operațiuni. în caz contrar, aceștia sunt personal și solidar răspunzători pentru acțiunile întreprinse.

Interdicția se aplică din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății, ori de la data la care dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea generală sau declarată prin sentință judecătorească.

Dizolvarea societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa are efect față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

În societățile în nume colectiv , în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî , odată cu dizolvarea și modul de lichidare a societății atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când se asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii. Prin votul unanim al asociaților se poate hotărî și asupra modului în care activele rămase după plata creditorilor vor fi împărțite între asociați. În lipsa acordului unanim privind împărțirea bunurilor, va fi urmată procedura lichidării.

Transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului.

Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.

Hotărârea tribunalului prin care s-a pronunțat dizolvarea se înregistrează în registrul comerțului, se comunică direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putând să se îndrepte împotriva societății.

Dacă în termen de 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești de dizolvare nu se procedează la numirea lichidatorului, judecătorul delegat, la cererea oricărei persoane interesate, numește un lichidator de pe Lista practicienilor în reorganizare și lichidare, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din averea persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acesteia, din fondul de lichidare constituit în temeiul legii.

Dacă judecătorul delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termen de 3 luni de la expirarea termenului persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerțului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunțată la cererea Oficiului Național al Registrului Comerțului, cu citarea părților, conform dreptului comun.

Încheierea de radiere se înregistrează în registrul comerțului, se comunică persoanei juridice la sediul social, Agenției Naționale de Administrare Fiscală și direcțiilor generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, pe cale electronică, și se afișează pe pagina de Internet a Oficiului Național al Registrului Comerțului și la sediul oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal, în raza căruia societatea își are înregistrat sediul.

Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului revin acționarilor.

1.2 Cadrul general al lichidării societăților comerciale

Procedurile de lichidare a societăților comerciale sunt reglementate de Legea 31 / 1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare (art. 252 – 270). Procedurile de lichidare sunt diferite , în funcție de tipul societății comerciale (societăți în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, societăți pe acțiuni și în comandită pe acțiuni) și de natura lichidării: rezultată în urma acțiunilor de dizolvare sau în urma falimentului – insolvenței societăților comerciale.

1.2.1 Lichidarea rezultată în urma acțiunilor de dizolvare a societăților comerciale

Pe toată durata desfășurării operațiunilor de lichidare , actele emise de societate trebuie să arate că aceasta este în lichidare.

Până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-și exercite atribuțiile .

Lichidatorii trebuie să țină un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor .

Actul de numire a lichidatorilor , care menționează și puterile conferite acestora , sau sentința care îi ține locul, precum și orice alt act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite ,trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la Oficiul Registrului Comerțului pentru a fi înscrise de îndată și publicate în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a. Abia apoi lichidatorii își vor depune semnătura în Registrul Comerțului și vor exercita această funcție.

Lichidatorii sunt persoane fizice sau persoane juridice , trebuind să fie autorizați în condițiile legii. Lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii, respectiv membrii directoratului.

Lichidatorii sunt datori, îndată după preluarea funcției, ca împreună cu directorii și administratorii, respectiv cu membrii directoratului societății, să facă un inventar și să încheie un bilanț, care să constate situația exactă a activului și pasivului societății, și să le semneze.

Lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de administratori, respectiv de membrii directoratului, și actele societății și își îndeplinesc mandatul sub controlul cenzorilor.

1.2.2 Lichidarea societăților în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată

Lichidarea debutează cu numirea lichidatorilor care în cazul societăților în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel.

Dacă nu se va putea întruni unanimitatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță, la cererea oricărui asociat ori administrator, cu ascultarea tuturor asociaților și administratorilor.

Împotriva sentinței se poate declara numai recurs de către asociați sau administratori, în termen de 15 zile de la pronunțare.

După terminarea lichidării societății în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, lichidatorii trebuie să întocmească situația financiară și să propună repartizarea activului între asociați.

Situația financiară semnată de către lichidatori se înaintează spre a fi înregistrată și publicată pe pagina de internet a oficiului registrului comerțului.

Dacă un asociat este nemulțumit, acesta poate face opoziție în termen de 15 zile de la notificarea situației financiare de lichidare și a proiectului de repartizare. Pentru soluționarea opoziției, problemele referitoare la lichidare vor fi separate de acelea ale repartizării, față de care lichidatorii pot rămâne străini.

După expirarea termenului sau după ce sentința asupra opoziției a rămas irevocabilă, situația financiară de lichidare și repartizare se consideră aprobată și lichidatorii sunt liberați.

1.2.3 Lichidarea societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni

Numirea lichidatorilor în societățile pe acțiuni și în comandită pe acțiuni se face de adunarea generală, care hotărăște lichidarea, dacă, prin actul constitutiv, nu se prevede altfel. Adunarea generală hotărăște cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv.

În cazul în care majoritatea nu a fost obținută, numirea se face de tribunal, la cererea oricăruia dintre administratori, respectiv dintre membrii directoratului, sau dintre asociați, cu citarea societății și a celor care au cerut-o. împotriva sentinței tribunalului se poate declara numai recurs, în termen de 15 zile de la pronunțare.

Administratorii, respectiv membrii directoratului, vor prezenta lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii, pentru timpul trecut de la ultima situație financiară aprobată până la începerea lichidării.

Lichidatorii au dreptul să aprobe darea de seamă și să facă sau să susțină eventualele contestații cu privire la aceasta.

În cazul în care unul sau mai mulți administratori, respectiv membri ai directoratului, sunt numiți lichidatori, darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, împreună cu bilanțul final de lichidare.

Când gestiunea trece peste durata unui exercițiu financiar, darea de seamă trebuie anexată la prima situație financiară pe care lichidatorii o prezintă adunării generale.

Orice acționar poate face opoziție, în condițiile art. 62, în termen de 15 zile de la publicare. Toate opozițiile făcute vor fi conexate, pentru a fi soluționate printr-o singură sentință.

Orice acționar are dreptul să intervină în instanță, iar hotărârea va fi opozabilă și acționarilor neintervenienți.

După terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc situația financiară finală, arătând partea ce se cuvine fiecărei acțiuni din repartizarea activului societății, însoțită de raportul cenzorilor sau, după caz, raportul auditorilor financiari.

Situația financiară, semnată de lichidatori, se va depune, pentru a fi menționată, la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.

Dacă termenul de 15 zile a expirat fără a se face opoziție, situația financiară se consideră aprobată de toți acționarii, iar lichidatorii sunt liberați, sub rezerva repartizării activului societății.

Independent de expirarea termenului, chitanța de primire a celei din urmă repartiții ține loc de aprobare a contului și a repartiției făcute fiecărui acționar.

Sumele cuvenite acționarilor, neîncasate în termen de două luni de la publicarea situației financiare, vor fi depuse la o bancă sau la una dintre unitățile acesteia, cu arătarea numelui și prenumelui acționarului, dacă acțiunile sunt nominative, sau a numerelor acțiunilor, dacă ele sunt la purtător. Plata se va face persoanei arătate sau posesorului acțiunilor, reținându-se titlul.

În cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvență, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenței. In condițiile legislației insolvenței, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenței față de societatea aflată în curs de lichidare. Constatând îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea insolvenței, judecătorul-sindic va dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenței.

1.2.4 Lichidarea societăților în caz de faliment

Operațiunile care se derulează în cazul în care societatea comercială intră în faliment sunt:

• sigilarea bunurilor care fac parte din averea societății comerciale

Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondența comercială, contractele, mărfurile și oricare alte bunuri mobile aparținând averii debitorului.

Nu vor fi puse sub sigilii:

a) obiectele care vor trebui vândute de urgență, spre a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare,

b ) registrele de contabilitate ,

c) cambiile și alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp și care vor fi luate de judecătorul sindic pentru a obține numerar sau pentru a efectua activitățile de conservare cerute,

d ) numerarul, pe care judecătorul sindic îl va depune la bancă în contul averii debitorului

• inventarierea și evaluarea bunurilor din patrimoniul societății comerciale .

Inventarul va trebui să descrie toate bunurile debitorului, chiar și pe cele nepuse sub sigiliu și să indice valoarea lor aproximativă la data inventarului Judecătorul sindic poate numi un expert, pe cheltuiala averii debitorului pentru a-1 asista la evaluarea bunurilor .

• întocmirea bilanțului de începere a lichidării

• vânzarea bunurilor perisabile sau supuse deprecierii iminente

• vânzarea bunurilor importante din averea debitorului( terenuri , fabrici, instalații), cât mai avantajos și cât mai repede , cu acordul prealabil al creditorilor .

Lichidarea bunurilor din averea debitorului este efectuata de lichidator , sub conducerea judecătorului sindic și sub controlul tribunalului .Bunurile vor putea fi vândute în bloc , ca un ansamblu în stare de funcționare , sau individual. Vânzarea se poate face prin licitație publică sau prin vânzare directă.

• depunerea la bancă , in contul averii debitorului , a sumelor rezultate din vânzarea bunurilor și transmiterea recipiselor către judecătorul sindic

• stabilirea masei pasive , adică întocmirea listei creditorilor . Pentru fiecare obligație a debitorului se va stabili suma , prioritatea de plată și situația – garantată sau negarantată

• distribuirea sumelor realizate în urma lichidării, potrivit planului de distribuire între creditori, în ordinea prevăzută de lege .

La fiecare 6 luni calculate de la data începerii lichidării, judecătorul sindic va prezenta tribunalului un raport asupra fondurilor obținute din lichidare și din încasarea creanțelor și un plan de distribuire a acestor sume între creditori

• întocmirea și aprobarea raportului final

După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate și toate contestațiile cu privire la creanțe au fost soluționate , judecătorul sindic supune spre aprobarea tribunalului un raport final împreuna cu un bilanț final de lichidare

• întocmirea bilanțului final de lichidare .

Distribuirea integrală a fondurilor sau a bunurilor din averea debitorului (eventualele fonduri nereclamate fiind depuse la bancă) și aprobarea raportului final de către tribunal semnifică închiderea procedurii de lichidare judiciară a unei societăți comerciale.

1.2.5 Obligațiile lichidatorilor

Lichidatorul va trebui să fie un contabil autorizat, expert contabil sau licențiat în studii economice sau juridice sau inginerie și să aibe cel puțin trei ani de la data obținerii diplomei de studii superioare de lungă durată și experiență în activitatea economică sau juridică.

În afară de puterile conferite de asociați, cu aceeași majoritate cerută pentru numirea lor, lichidatorii vor putea:

a) să stea în judecată în numele societății;

b) să execute și să termine operațiunile de comerț referitoare la lichidare;

c) să vândă, prin licitație publică, imobilele și orice avere mobiliară a societății;

d) să facă tranzacții;

e) să lichideze și să încaseze creanțele societății;

f) să contracteze obligații cambiale, să facă împrumuturi neipotecare și să îndeplinească orice alte acte necesare.

g) să nu constituie ipoteci asupra bunurilor societății, dacă nu sunt autorizați de instanță.

h) să nu plătească asociaților nici o sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.

i) să ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele (dacă aceștia sunt obligați , potrivit formei societății) Lichidatorii care întreprind noi operațiuni comerciale ce nu sunt necesare scopului lichidării sunt răspunzători personal și solidar de executarea lor.

1.2.6 Contabilitatea lichidării societăților comerciale

Deși din punct de vedere juridic și al evaluării economice a activelor entității, lichidarea judiciară se deosebește de cea benevolă, sub aspect contabil nu există diferențe .

Operațiile de natură contabilă efectuate de către lichidator au loc în trei etape:

– deschiderea lichidării;

– operații de lichidare;

– operații de partaj.

A . Deschiderea lichidării cuprinde :

a) inventarierea patrimoniului care se face potrivit legislației în vigoare. Ea constă în inventarierea fizică a activelor și constatarea, sub aspect valoric , a existenței creanțelor și datoriilor entității.

– în primul caz , dacă se constată plusuri sau minusuri la inventar , acestea se înregistrează în contabilitatea unității pentru a o pune de acord cu realitatea;

– în al doilea caz se întocmește o listă a creanțelor și o listă a datoriilor , se analizează

garanțiile reale ale creditorilor, se ierarhizează datoriile după prioritate .

b) întocmirea bilanțului de lichidare , care reprezintă punctul de plecare pentru operațiile de lichidare. Se construiește pe baza ultimului bilanț întocmit și este supus următoarelor corecții:

regularizarea diferențelor constatate la inventar;

eventualele imputații ar putea fi considerate creanțe excepționale și înregistrate în contul 461 Debitori diverși, spre deosebire de imputațiile dintr-o activitate normală , care se înregistrează în contul 4282 „Alte creanțe față de salariați”;

imobilizările necorporale considerate a nu avea valoare economică , în caz de lichidare se elimină din activul bilanțier , prin trecerea pe cheltuieli . Este cazul cheltuielilor de constituire , a celor de cercetare – dezvoltare pentru care nu există un cumpărător și al fondului comercial, atunci când s-a decis vânzarea separată a activelor , iar acesta nu poate fi vândut separat;

activele de regularizare, care se referă la exercițiile viitoare, se trec pe cheltuieli deoarece exercițiul curent este considerat ultimul exercițiu de exploatare a entității;

constituirea de noi provizioane pentru depreciere , suplimentarea sau diminuarea celor existente ca diferență între valorile nete contabile și valorile de lichidare, respectiv lichidative ale activelor patrimoniale existente la acea dată. Este cazul provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor , a stocurilor, a titlurilor de plasament și a provizioanelor pentru clienți incerți;

constituirea, dacă este cazul, a unor provizioane pentru riscuri, de exemplu pentru deprecierea reversibilă a titlurilor emise de către entitate (acțiuni , obligațiuni). Acestea nu își pierd total valoarea atâta timp cât operațiile de lichidare nu sunt terminate .

Dacă acțiunea de lichidare se prelungește pe mai mulți ani, atunci anual se va efectua un

inventar al patrimoniului rămas nelichidat și se va întocmi un bilanț de lichidare care să includă eventualele diferențe constatate la inventar precum și crearea sau ajustarea provizioanelor pentru deprecierea activelor sau pentru riscuri. În plus, lichidatorul întocmește anual un raport scris privind operațiile concrete de lichidare derulate în cursul exercițiului.

B. Operațiile de lichidare cuprind :

a ) operații derulate în timpul exercițiului care constau în :

Vânzarea activelor.

Operațiile de vânzare a activelor se înregistrează cu ajutorul conturilor bilanțiere utilizate la vânzarea în condiții normale.

Vânzarea bunurilor se înregistrează în mod obișnuit, ca în cazul vânzărilor dintr-o activitate normală desfășurată de societate .

Bunurile materiale de natura stocurilor , altele decât mărfurile se vând și se înregistrează după ce au fost transferate la mărfuri.

371 „Mărfuri" = 3…,, Stocuri" 3.178,25

Nu există aspecte deosebite privind înregistrarea în contabilitate nici în ceea ce privește încasarea creanțelor sau plata datoriilor .

Eventualele cheltuieli de lichidare (exemplu: plata facturii lichidatorului) se pot înregistra în contul 628 „Alte cheltuieli cu serviciile prestate de terți".

Referitor la conturile de rezultate utilizate pentru reflectarea veniturilor și cheltuielilor generate de aceste operații trebuie să existe o diferențiere între înregistrările corespunzătoare lichidării benevole și a lichidării forțate, astfel:

– în cazul lichidării benevole se pot utiliza conturile de venituri și cheltuieli folosite în condiții de vânzare obișnuită , considerând că acest tip de lichidare este o etapă firească în viața entității, la fel ca înființarea.

– în cazul lichidării forțate ar trebui utilizate conturi ale Planului de Conturi general , care aparțin activității excepționale , ținând cont de faptul că acest tip de lichidare nu se mai încadrează în activitatea normală , curentă a societății , în pofida faptului că aceasta își păstrează personalitatea juridică până la lichidarea totală a patrimoniului său.

În ceea ce privește valorile de realizare a activelor , ele vor fi, după caz , valori de lichidare sau valori lichidative și vor îmbrăca următoarele forme:

– alte imobilizări necorporale decât cele considerate nonvalori se evaluează la valoarea lor venală, care este mai mică decât cea obținută în condiții de vânzare normale , fiindcă aceste active sunt legate de capacitatea societății de a se dezvolta , lucru care nu mai este posibil în condițiile lichidării;

– imobilizările corporale sunt evaluate la o valoare venală determinată prin raportare la prețul pieței sau pe baza unor expertize tehnice;

– titlurile de participare se evaluează la prețul de vânzare care poate fi inferior valorii lor

de utilitate;

– stocurile și produsele în curs de execuție se evaluează la un preț de vânzare adesea inferior valorii nete contabile ;

– titlurile de plasament se evaluează la cursul bursier, dacă sunt cotate, sau la valoarea probabilă de negociere, dacă sunt necotate .

Încasarea creanțelor cuprinse în lista întocmită de către evaluator în etapa de deschidere a lichidării, diminuate cu sconturile acordate de societate pentru încasarea înainte de termen .

Transferul la venituri, în ultimul an al lichidării, a subvențiilor pentru investiții primite și nevirate încă la rezultate, a provizioanelor pentru depreciere, a provizioanelor reglementate și a celor pentru riscuri și cheltuieli existente la această dată .

Achitarea datoriilor bilanțiere în ordinea de prioritate și în funcție de garanțiile reale existente așa cum sunt trecute în lista stabilită de evaluator în etapa de deschidere a procedurii.

Achitarea datoriilor legate de operațiile de lichidare cum sunt: penalități de rupere (reziliere) a contractelor de credit încheiate , redevențe , chirii plătite anticipat pentru contractele de închiriere , indemnizații de concediere a personalului, onorariul lichidatorului.

Stabilirea rezultatului provenit din operațiile de lichidare prin încheierea (anuală dacă este cazul) a conturilor de venituri și cheltuieli. Contul de rezultate utilizat este de 121 Profit și pierdere la care se poate deschide un analitic distinct privind rezultatul lichidării.

În mod normal, după aceste operațiuni, conturile se soldează , cu excepția conturilor de capitaluri proprii și cele de disponibilități bănești.

b) întocmirea bilanțului de lichidare final la terminarea acțiunii de lichidare Acesta va cuprinde:

ca active , soldul conturilor de disponibilități bănești și eventual imobilizări , în cazul în care unul dintre acționari sau asociați a avut un aport în natură și este prevăzută în statut restituirea acestuia sub aceeași formă;

ca pasive , capitalurile proprii constituite de către societate în cursul funcționării sale și în plus rezultatul operațiilor de lichidare .

C. Operațiile de partaj

Ele constau în restituirea către asociați sau acționari a valorilor acțiunilor sau părților sociale deținute din capitalul societății care nu a fost încă amortizat, precum și sumele reprezentând rezultatul lichidării. Modul de repartizare a sumelor rămase în urma lichidării se face potrivit prevederilor din statutul societății lichidate. În legătură cu operațiile de partaj pot interveni următoarele situații:

a ) Rezultatul obținut din operațiile de lichidare este pozitiv . în acest caz se distribuie acționarilor sau asociaților capitalurile proprii care li se cuvin proporțional cu acțiunile sau părțile sociale deținute astfel:

– capitalul social se va distribui la valoarea nominală a acțiunilor sau părților sociale ;

– rezervele legale se vor distribui la valoarea lor din pasivul bilanțului , diminuată cu impozitul pe profit și impozitul pe dividende ;

– celelalte elemente ale capitalurilor proprii, inclusiv rezultatul lichidării, se vor distribui la valoarea lor din bilanț, diminuată cu impozitul pe dividende ;

b ) Rezultatul obținut din operațiile de lichidare este negativ , reprezentând o pierdere din lichidare ce poate fi acoperită din capitalurile proprii . în acest caz acesta se suportă proporțional cu contribuția la capitalul social de către acționari sau asociați , care își vor vedea diminuate capitalurile proprii ce li se cuvin .

c ) Pierderea din lichidare nu poate fi acoperită din capitalurile proprii . în acest caz , în funcție de forma de organizare juridică a societății lichidate judiciar se procedează astfel:

– în cazul societăților comerciale cu răspundere limitată și pe acțiuni în cadrul cărora asociații, respectiv acționarii răspund doar până la limita capitalului social, datoriile rămase neacoperite se anulează;

– în cazul societăților comerciale în nume colectiv , în comandită simplă și în comandită pe acțiuni, unde asociații, respectiv acționarii răspund nelimitat și solidar, datoriile rămase neacoperite sunt suportate de cel puțin unul din asociați sau acționari prin executarea silită a averii personale.

Operațiile de lichidare pot fi contabilizate , ca tratament de bază, astfel:

– integral, în conturile întreprinderii aflate în lichidare ;

– parțial în conturile întreprinderii aflate în lichidare și parțial în conturile lichidatorului.

Într-o astfel de variantă legătura între cele două entități se asigură prin intermediul unui cont numit „Lichidator ", deschis în contabilitatea societății aflate în lichidare , respectiv un cont numit „Lichidarea societății "deschis în contabilitatea lichidatorului. Cele două conturi funcționează de o manieră reciprocă și pot fi asimilate grupei 46x „Debitori și creditori diverși”.

Astfel, toate încasările efectuate de lichidator în numele societății vor genera, în contabilitatea acesteia debitarea contului „Lichidator”, iar toate plățile și cheltuielile de lichidare vor genera creditarea contului „Lichidator”. Soldul final al contului „Lichidator” exprimă poziția debitoare sau creditoare a societății aflate în lichidare față de lichidator .

Invers, toate încasările efectuate de lichidator în numele societății vor genera creditarea contului „Lichidarea societății” iar toate plățile de și cheltuielile de lichidare vor duce la debitarea contului „Lichidarea societății”. Soldul final al contului „Lichidarea societății” exprimă poziția debitoare sau creditoare a lichidatorului față de societatea aflată în lichidare .

Literatura de specialitate și practica altor țări prevede și alte moduri de contabilizare a operațiilor de lichidare.

1.2.7 Activul net de lichidare (ANL)

Activul net contabil și activul net corectat reprezintă valori corespunzătoare opticii vânzătorului care decide voluntar vânzarea activelor sale . Ele s-au obținut pe baza datelor din bilanțul contabil stabilit prin aplicarea principiului contabil al continuității activității care presupune că societatea nu va intra în stare de lichidare .

Există cazuri în care principiul continuității activității nu mai este respectat, iar societatea își încetează activitatea și își lichidează patrimoniul . Astfel de situații sunt reprezentate de lichidarea judiciară ca urmare a permanentizării incapacității de plată a societății sau o lichidare obișnuită precedată de dizolvarea societății.

În cazul unei societăți în dificultate , în care se estimează reducerea sau oprirea activității acesteia , activul net reevaluat sau activul net corijat se înlocuiește cu un activ net de lichidare care are în vedere dacă lichidarea se face progresiv, rapid sau imediat.

Lichidarea progresivă apare în cazul încetării activității în mod voit sau ca urmare a încălcării unor prevederi legale. Legea societăților comerciale nr. 31/1990 republicată arată că încetarea activității întreprinderii urmată de o lichidare progresivă are loc în următoarele situații: ajungerea la scadență a duratei de funcționare, dizolvarea anticipată hotărâtă de acționari sau tribunal, realizarea sau incapacitatea realizării obiectului de activitate, anularea contractului de societate, reducerea numărului asociaților sau a acționarilor sub numărul prevăzut prin lege sau din alte cauze prevăzute în statut.

În cazul lichidării progresive se utilizează valoarea lichidativă care se bazează pe ipoteza vânzării în timp a activelor . Se calculează un activ net, pasivul rămânând evaluat la valoarea sa contabilă , iar activul se evaluează la costuri de tranzacție normale , dar mai mici decât cele contabile.

Acest tip de lichidare mai este denumit ordonat, pentru că se face într-o perioadă de timp rezonabilă pentru a obține cel mai bun preț pe active, care sunt vândute pentru a se acoperi datoriile întreprinderii și pentru a se distribui activul net rămas între acționari sau asociați. în acest caz se utilizează valoarea lichidativă atribuibilă activelor.

Lichidarea imediată reprezintă o lichidare judiciară datorată încetării plăților întreprinderii și intrării în stare de faliment. Sub aspect legislativ, incapacitatea de plată și procedura falimentului sunt prevăzute în Legea nr.85 / 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței si de insolventa.

Lichidarea imediată (judiciară, forțată) și valoarea care îi corespunde este tratată în standardele de evaluare, unde se mai întâlnește și denumirea de valoare de vânzare forțată. în cele două cazuri de lichidare a afacerii, valoarea patrimonială atribuibilă acesteia se determină sub forma unui activ net obținut ca diferență între active (evaluate la valori lichidative sau de lichidare) și datorii (cele din bilanț, eventual majorate cu datoriile specifice lichidării).

Valorile mobiliare vor fi vândute în condițiile Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori.

În cazul lichidării progresive, activul net de lichidare se obține astfel:

Activ net de lichidare = Active evaluate la valori lichidative – Datorii la valoare contabilă

În cazul lichidării imediate, activul net de lichidare se determină pe baza formulei:

Activ net de lichidare =Active evaluate la valori de lichidare – Datorii bilanțiere – Datorii suplimentare apărute în urma elaborării bilanțului de lichidare – Costurile lichidării

Datoriile suplimentare apărute în urma elaborării bilanțului de lichidare sunt în principal de natură fiscală.

Câteva exemple privind costurile lichidării ar fi: cheltuieli de funcționare pe perioada lichidării, indemnizații de concediere a personalului, penalități de rambursare anticipată a împrumuturilor sau de rupere a contractelor de închiriere, onorariile lichidatorilor, publicitate, conservarea activelor, comisioane de vânzare.

În ceea ce privește evaluarea activelor la valori de lichidare, prezintă particularități următoarele:

Proprietățile imobiliare pot fi evaluate la valoarea recuperabilă care este valoarea unei proprietăți iară teren, vândută ca materiale recuperabile și nu pentru utilizare în continuare, fără modernizări sau reparații.

Dacă se utilizează o altă valoare, mai puțin penalizatoare, aceasta va fi influențată de următorii factori: raritatea activului, lipsa pieselor de schimb, utilizare specializată, spații în surplus, amplasare necorespunzătoare, elemente tehnice necorespunzătoare, alți factori.

Titlurile de participare se evaluează la un preț probabil de negociere care poate fi inferior valorii lor de utilitate.

În cazul stocurilor, valorile de lichidare mai pot fi cunoscute prin prețurile oferite de furnizorii inițiali, care doresc să le răscumpere (desigur la valori mai mici decât cele de piață).

Stocurile foarte depreciate pot fi evaluate la valoarea de casare (dezmembrare).

O parte din creanțe nu vor mai fi încasate, caz în care are loc trecerea lor pe cheltuieli, operație care va influența bilanțul de lichidare.

Alte creanțe vor fi încasate la o valoare mai mică decât cea contabilă, situație care cere penalizarea valorii de încasat înregistrată în contabilitate.

În plus, se va calcula un cost de colectare a creanțelor, apreciat la 5-10% din valoarea lor. Acesta va diminua valoarea creanțelor sau va fi considerat un cost al lichidării.

Creanțele exprimate în devize se actualizează la cursul de la data întocmirii bilanțului de lichidare (dacă se suprapune cu data evaluării).

Titlurile de plasament se evaluează la cursul bursier, dacă sunt cotate, sau la valoarea probabilă de negociere dacă sunt necotate.

Datoriile exprimate în devize sunt actualizate la cursul de la data întocmirii bilanțului de lichidare (dacă se suprapune cu data evaluării).

Activul net de lichidare se determină pe baza activului net contabil care se corectează astfel: se adaugă plusvaloarea asupra elementelor de activ corporale și necorporale , se scade minus valoarea asupra elementelor de activ corporale și necorporale determinate pe bază de valori lichidative, se scad costurile de lichidare (costuri de dezafectare , costuri de funcționare pe perioada lichidării), se scade eventualul impozit, (sau alte obligații fiscale) asupra plusvalorii dacă acestea exced asupra pierderilor din lichidare .

Acest mod de abordare presupune că o lichidare forțată sau voluntară poate avea loc ; în acest caz valorile de realizare a activului vor fi inferioare celor de înlocuire , iar datoriile vor crește cu eventualele indemnizații de licențiere a personalului. Valoarea de lichidare reprezintă diferența între valoarea lichidativă și valoarea pasivului exigibil majorat cu totalul cheltuielilor de lichidare. în ipoteza încetării activității trebuie luată în calcul fiscalitatea asupra plusvalorii realizată la vânzare precum și a posturilor de provizioane sau rezerve.

Activul net obținut din lichidare servește pentru rambursarea aporturilor asociaților la capitalul social .Astfel, noțiunea de „ partaj al activului net "se referă restituirea către acționari sau sau asociați a contravalorii acțiunilor sau părților sociale pe care le dețin .In contabilitate aceasta se evidențiază prin debitarea conturilor care reflectă capitalurilor proprii și creditarea contului 456,,Decontări cu asociații privind capitalul”, care în această situație funcționează ca un cont de datorii.

CAPITOLUL II : ASPECTE CONTABILE ȘI FISCALE PRIVIND PROCEDURA INSOLVENȚEI

2.1 Considerații generale privind insolvența și falimentul

Conform dicționarului enciclopedic , falimentul este o stare de insolvabilitate a unei persoane fizice sau juridice stabilită prin hotărâre judecătorească și urmată de lichidare integrală, în beneficiul tuturor creditorilor , a patrimoniului falitului , care pierde dreptul de a efectua acte de comerț și dreptul de administrare și dispoziție asupra bunurilor sale ; bancrută ; falimentar = insolvabil; a da faliment, a nu izbuti într-o acțiune.

Autorii DEX definesc falimentul ca o situație de insolvabilitate în care se află un comerciant , un industriaș etc. declarată de o instanță judiciară; a da faliment = a) a nu-și putea face plățile (în calitate de comerciant , industriaș) ; b ) a da greș , a nu reuși într-o acțiune , a se prăbuși ; falimentar = insolvabil.

În România insolvența este legiferată de Legea nr. 85 / 2014 .

În înțelesul acestei legi, insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile.

a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;

b) insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței;

Se apreciază că cea mai recentă reformă, realizată prin Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței este atât de amplă și de substanțială, încât s-ar putea spune fără exagerare, că rezultatul reprezintă noul cod al insolvenței.

2.1.1 Analiza riscului de faliment

Riscul de faliment și falimentul sunt consecințe negative ale aceleiași stări ale firmei și anume starea de solvabilitate, adică starea care-i permite antreprenorului să-și achite obligațiile angajate cu terții.

Riscul de faliment reprezintă posibilitatea apariției insolvabilității financiare, iar falimentul reprezintă starea de fapt , adică insolvabilitatea financiară ( declarată sau constatată ) , cu alte cuvinte transformarea posibilității în realitate. Prin urmare , conceptul de faliment este în strânsă legătură cu două categorii economice : „solvabilitate" și „ întreprindere în dificultate".

Solvabilitatea reprezintă capacitatea firmei de a-și asuma obligațiile scadente provenite din angajamente anterioare din operațiuni curente sau din prelevări obligatorii .Pentru funcționarea firmei solvabilitatea este o condiție absolut necesară .In activitatea ei o firmă poate înregistra dificultăți financiare pe termen scurt sau periodice însă permanentizarea lor constituie expresia unei fragilități economice și financiare structurale care conduc aproape sigur către faliment.

Starea de dificultate poate fi definită ca o situație de criză financiară permanentă cu care se confruntă o societate , ce conduce la restrângerea dramatică a activității, reducerea creditelor.

Problemele financiare ale firmei manifestate prin scăderea dramatică a lichidităților și / sau a rentabilității financiare vor genera un blocaj progresiv în încetarea plăților. Ca atare, firma nu va mai dispune de mijloace financiare pentru activitatea economică și cu atât mai mult pentru activitatea de cercetare – dezvoltare , investiții

2.1.2 Cauze care conduc la falimentul societăților comerciale

Factorii care contribuie la falimentul societăților comerciale sunt numeroși și dintre aceștia se pot enumera:

sectorul de activitate ;

ciclul de viață al activității;

caracteristicile economice, fiscale, sociale, juridice și ecologice ale mediului exterior agentului economic;

particularitățile agentului economic ;

structura capitalurilor

mărimea firmei.

Dificultățile pe care le întâmpină un agent economic au cauze diferite. Majoritatea acestor dificultăți provin din mediul concurențial și economico-social în care acționează firma.

Cauzele interne care duc la deteriorarea activității și mai ales la starea de insolvență , implicit faliment sunt:

1. de ordin financiar;

2. de ordin strategic ;

3. de ordin organizatoric .

Cauze de ordin financiar :

– lipsa controlului asupra modului în care sunt utilizate sursele de finanțare ;

– finanțarea unor investiții din pasivele și lipsa profiturilor imediate care să suplinească golul de fond de rulment;

– neurmărirea creditului pe parcursul derulării lui;

– deteriorarea continuă a indicatorului de stabilitate financiară (datorii totale / capitaluri proprii x100);

– diminuarea continuă a fluxurilor de disponibilități , din cauza incapacității de recuperare a lichidității de la debitori sau datorită retragerii unor împrumuturi sau chiar a unor pierderi datorate speculațiilor financiare;

– menținerea unui fond de rulment negativ pe o perioadă îndelungată de timp;

– scăderea continuă a eficienței activității și obținerea de pierderi din ce în ce mai însemnate ;

– acoperirea pierderilor de capital din anii precedenți din rezervele legale de capital.

Cauze de ordin strategic :

– lipsa unor obiective clare în dezvoltarea viitoare a activității sau neînțelegerea acestora de către administrator sau proprietari;

– alegerea neadecvată a piețelor de desfacere sau lipsa acestora;

– politica de marketing defectuoasă sau inexistentă;

– slabă viteză de reacție a conducerii la schimbările conjuncturale ;

– amplasarea neadecvată a afacerii sau a unor părți din aceasta;

– proiecte de viitor incompatibile ca mărime cu posibilitățile de dezvoltare a afacerii;

– pierderi cauzate de distrugerea unor bunuri neasigurate.

Cauze de ordin organizatoric:

– lipsa de experiență, de cultură în afaceri;

– necorelarea dintre aptitudinile personalului și modul lor de aplicare la fiecare loc de muncă;

– structura organizatorică deficitară;

– lipsa de sinceritate și moralitate a conducătorilor la toate nivelurile ;

– relații defectuoase cu personalul care deține puterea publică, cu proprii clienți și furnizori ;

– influențe politice în conducerea afacerii.

Cauzele menționate se regăsesc în informațiile oferite de rapoartele financiare .

Unele modificări apărute în structura raportului pot fi explicate și corectate , iar altele sunt greu de identificat și diagnosticat. printre problemele care pot fi ușor identificabile sunt:

– scăderea disponibilităților din conturile agentului economic ca rezultat al neîncasării debitorilor, creșterile semnificative a unor elemente de costuri , scăderii volumului fizic al producției, reducerea prețului de vânzare ;

– creșterea stocurilor evidențiază apariția unor probleme de piață sau de evaluare necorespunzătoare a acestora;

– o creștere semnificativă a datoriilor înseamnă incapacitatea de a menține gradul de îndatorare la nivelul anterior și apelarea la noi împrumuturi;

– creșterea volumului împrumutului pe termen scurt poate fi justificată prin acoperirea temporară a unui gol de resurse , dar poate ascunde și o finanțare a investițiilor din resurse pe termen scurt ce poate crea mari de lichidități în viitor ;

– scăderea volumului investițiilor poate fi acuzată de o lipsă de disponibilități și de o politică de stagnare a dezvoltării activității;

– reducerea dividendelor plătite avertizează asupra lipsei de încredere în viitorul firmei;

– creșterea activelor fixe , a activelor circulante și implicit a datoriilor poate arăta o slăbiciune a agentului economic , o limitare a surselor de lichiditate . Un agent economic devine mai puternic atât prin achiziționarea de noi active , cât și prin modul de exploatare a lor , astfel încât veniturile obținute să fie mult peste costurile achiziționării și astfel să obțină profitul.

Relevanța informațiilor din rapoartele financiare trebuie privită și prin prisma evidențierii în conturile contabile a operațiunilor economico-financiare . Contul sau o grupare de conturi prezentate în structura raportului financiar nu dezvăluie totul . Multe aspecte legate de lichiditatea unui agent economic rămân probleme potențiale învăluite în rulajele unor conturi. În previzionarea stării de deteriorare a activității și de apariție a falimentului trebuie să se țină seama și de alte informații, nu numai de cele oferite de rapoartele financiare, cum sunt:

– cunoașterea caracteristicilor sectorului de activitate în care acționează agentul economic și a realizărilor medii obținute de sectorul respectiv pentru realizarea de comparații;

– informații privind demisiile frecvente ale personalului de conducere și fluctuația personalului în general;

– cumularea unor funcții importante , mai ales când acestor funcții li se asociază un rol însemnat de acțiuni;

– tranzacții inexplicabile între diferite subunități aparținând aceluiași agent economic ;

– calitatea analizelor financiare ș a expertizelor contabile efectuate ;

– înlocuirea investițiilor cu activități de leasing ;

– vânzarea precipitată de acțiuni.

2.1.3 Analiza statică a riscului de faliment

Pentru completarea acțiunilor de analiză a riscului de faliment se impune studierea statică a riscului de faliment la un moment dat, în scopul reliefării posibilelor semnale de alarmă .In acest sens, preocuparea pentru studiul riscului de faliment se manifestă pe linia analizei bilanțului patrimonial. Pentru ca o entitate să reziste condițiilor de pe piață, aceasta va trebui să aibă capacitatea de a face față obligațiilor scadente la un moment dat.

Entitatea este obligată să lucreze în echilibru, deoarece orice dereglare a acesteia o va conduce inevitabil la greutăți în desfășurarea activității și în ultimă instanță la faliment.

Pentru asigurarea echilibrului financiar al unei societăți este necesar ca utilizările durabile (imobilizările) să fie acoperite din resurse permanente , iar dacă rămâne un surplus în urma ciclului de finanțare a investițiilor în imobilizări, Cpe > AI, acest surplus poate fi rulat pentru finanțarea activelor circulante , surplus denumit fond de rulment.

Criteriile principale care stau la baza identificării entităților în dificultate sunt:

– insolvabilitatea, adică activul nu este suficient pentru achitarea datoriilor ;

– supraîndatorarea, caz în care gradul de îndatorare este atât de mare încât compromite capacitatea entității de a face față datoriilor scadente ;

– existența unor fapte de natură să compromită continuarea activității;

Uniunea Europeană a Experților Contabili a reținut următoarele semne ale unei situații dificile reale, sau potențiale:

existența unui fond de rulment negativ sau chiar a unui rezultat negativ;

utilizarea unor credite curente pentru finanțarea investițiilor;

imposibilitatea reînnoirii creditelor;

imposibilitatea rambursării creditelor la scadența normală;

falimentul unor furnizori sau clienți;

persistența unei greve.

Aceste semne ale situației dificile a entităților se pot stabili prin analiza financiar -patrimonială cu ajutorul a două instrumente :

fondul de rulment patrimonial;

metoda ratelor.

Analiza riscului de faliment cu aceste două instrumente oferă entității la anumite intervale de timp (lună, trimestru, an) primele indicii despre dezechilibrele care apar .

a ) Analiza statică a riscului de faliment prin fondul de rulment

Potrivit teoriei patrimoniale , o întreprindere este solvabilă dacă respectă următoarele reguli financiare:

activul imobilizat = capitalul permanent

activul circulat = datorii pe termen scurt

Se definește fondul de rulment net (FRN) prin relațiile :

FRN =AC-DTS

FRN = Cperm-Ai

unde :

AC = active circulante

DTS = datorii pe termen scurt

Cperm = capitalul permanent

Ai = active imobilizate

Cu ajutorul fondului de rulment se poate pune în evidență relația dintre lichiditatea activelor și exigibilitatea pasivelor și se permite aprecierea pe termen scurt a riscului de nerambursabilitate a obligațiilor, a riscului de faliment.

Fondul de rulment este expresia echilibrului financiar pe termen lung (între capitalul permanent și activele imobilizate) care contribuie și la menținerea echilibrului financiar pe termen scurt, la reducerea gradului de îndatorare și la sporirea siguranței unei societăți.

Între activele circulante, ca lichidități patrimoniale (obținute prin realizarea stocurilor, încasarea creanțelor, păstrarea unor disponibilități) și exigibilitatea potențială pot exista următoarele relații:

1. AC = DTS ; FRN = 0

Când fondul de rulment este nul, solvabilitatea pe termen scurt a entității pare asigurată, însă riscul diferit al elementelor activului de exploatare și al elementelor pasivului de exploatare face ca acest echilibru să fie fragil.

2. AC > DTS

În această situație fondul de rulment net este pozitiv, excedentul de lichidități pe termen scurt față de exigibilitățile pe termen scurt reprezintă un semn favorabil privind solvabilitatea și echilibrul financiar.

3. AC < DTS

În acest caz fondul de rulment net este negativ , excedentul de datorii pe termen scurt creează dificultăți financiare previzibile pe linia solvabilității și a echilibrului financiar .

Din cele de mai sus rezultă că nu există o situație clară nivelul fondului de rulment și riscul de faliment al unei entități.

Anumite unități satisfac cerințele echilibrului financiar cu un fond de rulment negativ în timp ce altele se dovedesc insolvabile cu un fond de rulment pozitiv .

b) Analiza statică a riscului de faliment prin metoda ratelor

În analiza riscului de faliment se utilizează două categorii de rate :

– rate de lichiditate

– rate de structură

Ratele de lichiditate arată capacitatea entității de a face față angajamentelor cu scadență pe termen scurt.

Ratele de structură se stabilesc ca îndatorări și capitalurile proprii ale firmei.

Cu toate că analiza riscului de faliment cu ajutorul fondului de rulment, ratelor de lichiditate, ratelor de structură nu oferă o legătură directă, totuși se pot stabili anumite semnale, legături care anticipează riscul de faliment.

2.1.4 Avantajele generale ale planului de reorganizare față de faliment

Falimentul unei societăți situează creditorii și debitoarea pe poziții antagonice, primii urmărind recuperarea integrală a creanței împotriva averii debitorului, iar acesta din urmă menținerea întreprinderii în viața comercială.

Dacă în cazul falimentului interesele creditorilor exclud posibilitatea salvării intereselor debitorului, a cărui avere este vândută (lichidată) în întregime, în cazul reorganizării cele două deziderate se cumulează, debitorul continuându-și activitatea, cu consecința creșterii sale economice, iar creditorii profită de pe urma maximizării valorii averii și a lichidităților suplimentare obținute, recuperându-și în acest fel creanțele.

Ordonarea unui complex de măsuri menite să asigure redresarea întreprinderii, reprezintă o necesitate evidentă care permite participanților la procedură să aibă o reprezentare adecvată a țintei și a mijloacelor prin care se propune atingerea acesteia. De aceea, deși este o procedură concursuală care se desfășoară, cum am mai spus, în prezența intereselor aparent divergente ale debitoarei și ale creditorilor, procedura propunerii unui plan care, în condițiile legii, urmează a fi acceptat și confirmat, implică deopotrivă creditorii și debitorul și conciliază interesele contrare ale acestora în vederea atingerii unui scop comun: acoperirea pasivului și continuarea activității comerciale.

Făcând o comparație între gradul de satisfacere a creanțelor în cadrul celor două proceduri, arătăm că în ambele cazuri există un patrimoniu vandabil destinat plății pasivului, dar că în procedura reorganizării lichiditățile destinate acoperirii pasivului provin în principal din producție, concomitent cu conservarea patrimoniului, astfel încât, chiar în eventualitatea eșuării planului de reorganizare valoarea activelor rămâne aceeași.

De asemenea, continuarea activității de producție mărește considerabil șansele ca activul societății să fie vândut ca un ansamblu în stare de funcționare (ca afacere), chiar în eventualitatea nedorită a deschiderii procedurii de faliment. Astfel, prin reorganizare se ating exigențele și a unui alt principiu important al insolvenței și anume maximizarea averii debitorului. Având în vedere că, în principiu, valoarea unei întreprinderi nu este dată de activele acesteia ci mai ales de capacitatea ei de a produce profit, rezultă cu claritate că menținerea în stare de funcționare a întreprinderii este mai productivă decât lichidarea ei .

Continuând activitatea de producție, crește considerabil gradul de vandabilitate al bunurilor unei societăți "active", față de situația valorificării patrimoniului unei societăți „moarte", nefuncționale (patrimoniu care, nefolosit, este supus degradării inevitabile până la momentul înstrăinării);

Avantajele de ordin economic și social ale reorganizării sunt evidente, ținând cont de necesitatea menținerii în circuitul economic a unei întreprinderi care s-a dovedit a fi viabilă până la un moment dat și de menținerea și crearea unui număr însemnat de locuri de muncă, răspunzând exigențelor celor trei direcții de interes ale oricărei proceduri de insolvență: continuarea activității întreprinderii, satisfacerea creditorilor și protecția salariaților debitorului.

2.2 Participanții la procedura insolvenței

2.2.1 Instanțele judecătorești

Legea nr. 85/2015 consacră concepția tradițională a Codului Comercial, potrivit căreia în aplicarea procedurii colective asupra debitorului aflat în încetare de plăți, rolul preponderant revine autorității judiciare și nu creditorilor. Acest rol se realizează de către instanța judecătorească, precum și de către un judecător anume desemnat – judecătorul sindic.

2.2.2 Judecătorul-sindic în procedura insolvenței

Principalele atribuții ale judecătorului sindic, în cadrul legii, sunt:

a) pronunțarea motivată a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenței și, după caz, de intrare în faliment, atât prin procedura generală, cât și prin procedura simplificată;

b) judecarea contestației debitorului împotriva cererii introductive a creditorilor pentru începerea procedurii;

c) judecarea opoziției creditorilor la deschiderea procedurii;

d) desemnarea motivată, după verificarea eventualelor incompatibilități, prin sentința de deschidere a procedurii, după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparține acestuia.

e) confirmarea, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor ori de creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor. Dacă nu există contestații asupra legalității hotărârii adunării creditorilor sau a deciziei creditorului care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor, confirmarea se face în camera de consiliu, fără citarea părților, în termen de 5 zile de la sesizarea judecătorului-sindic;

f) înlocuirea, pentru motive temeinice, prin încheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, potrivit prevederilor art. 57 alin. (4);

g) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea;

h) judecarea cererilor de atragere a răspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului în insolvență, potrivit art. 169, sau sesizarea organelor de urmărire penală atunci când există date cu privire la săvârșirea unei infracțiuni;

i) judecarea acțiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operațiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117 – 122 și a acțiunilor în nulitatea plăților sau operațiunilor efectuate de către debitor, fără drept, după deschiderea procedurii;

j) judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar;

k) confirmarea planului de reorganizare, după votarea lui de către creditori;

l) soluționarea cererii administratorului judiciar sau a creditorilor de întrerupere a procedurii de reorganizare judiciară și de intrare în faliment;

m) soluționarea contestațiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului judiciar;

n) judecarea acțiunii în anularea hotărârii adunării creditorilor;

o) judecarea cererilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar în situațiile în care nu se poate lua o hotărâre în ședințele comitetului creditorilor sau ale adunării creditorilor din lipsa de cvorum cauzată de neprezentarea creditorilor legal convocați, la cel puțin două ședințe ale acestora având aceeași ordine de zi;

p) dispunerea convocării adunării creditorilor, cu o anumită ordine de zi;

q) pronunțarea hotărârii de închidere a procedurii;

r) orice alte atribuții prevăzute de lege.

Atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Atribuțiile manageriale aparțin administratorului judiciar ori lichidatorului sau, în mod excepțional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea. Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunității de către creditori, prin organele acestora.

Hotărârile judecătorului-sindic sunt definitive si executorii. Ele pot fi atacate separat cu recurs. Dispozițiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedura civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunță succesiv hotărâri în același dosar, cu excepția situației rejudecării, după casarea hotărârii în recurs.

2.2.3 Adunarea creditorilor în procedura insolvenței

Adunarea creditorilor va fi convocată și prezidată de administratorul judiciar sau, după caz, de lichidator, dacă legea sau judecătorul-sindic nu dispune altfel. Secretariatul ședințelor adunărilor creditorilor este în sarcina administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului. Creditorii cunoscuți vor fi convocați de administratorul judiciar sau de lichidator în cazurile prevăzute expres de lege și ori de câte ori este necesar.

Adunarea creditorilor va putea fi convocată și de comitetul creditorilor sau la cererea creditorilor deținând creanțe în valoare de cel puțin 30% din valoarea totală a acestora. Convocarea creditorilor va trebui să cuprindă ordinea de zi a ședinței. Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse în convocare este nulă, cu excepția cazului în care la ședință participă titularii tuturor creanțelor.

Creditorii pot fi reprezentați în adunare prin împuterniciți cu procură specială autentică sau, în cazul creditorilor bugetari și al celorlalte persoane juridice, cu delegație semnată de conducătorul unității.

Dacă legea nu interzice în mod expres, creditorii vor putea vota și prin corespondență. Scrisoarea prin care își exprimă votul, semnată de creditor, semnătura fiind legalizată de notarul public ori certificată si atestată de către un avocat, sau înscris în format electronic, căruia i s-a încorporat, atașat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, poate fi comunicată prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului.

La ședințele adunărilor creditorilor, vor participa și doi delegați ai salariaților debitorului votând pentru creanțele acestora reprezentând salariile și alte drepturi bănești. De asemenea , va participa debitorul, în afară de situațiile în care este scutit de către judecătorul sindic și va putea participa un reprezentant al Camerei de Comerț și Industrie teritorială.

2.2.4 Administratorul special

După deschiderea procedurii de insolvență prevăzută de Legea nr. 85 din 2015, adunarea generală a acționarilor / asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului.

După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar / lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților. Administratorul special are următoarele atribuții:

a) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la art. 117 – 122 ori a celor rezultând din nerespectarea art. 84,

b) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;

c) propune un plan de reorganizare;

d) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului, doar în situația în care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare;

e) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și situația financiară de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;

f) primește notificarea închiderii procedurii

Legea nu reglementează nici o sancțiune explicită pentru nedesemnarea administratorului special de către adunarea generală a asociaților/ acționarilor, dar într-o asemenea situație vor redeveni numai administratorului judiciar toate atribuțiile de administrare și reprezentare a debitorului.

2.2.5 Administratorul judiciar

Administratorul judiciar este desemnat de regulă de către judecătorul-sindic, prin hotărârea de deschidere a procedurii (art. 57).

În vederea desemnării, practicienii în insolvență pot înregistra la dosar oferta de preluare a poziției de administrator judiciar, anexând la ofertă dovada calității de practician în insolvență și copia poliței de asigurare profesională. Oferta va conține informații privind disponibilitatea de timp și resurse umane, precum și experiența generală sau specială necesară preluării dosarului și bunei administrări. Dacă nu se oferă nimeni, judecătorul-sindic va desemna provizoriu, până la prima adunare a creditorilor, un practician în insolvență ales în mod aleatoriu din tabloul UNPIR.

În prima ședință a adunării creditorilor sau ulterior, la recomandarea comitetului creditorilor, se poate decide, cu votul creditorilor care dețin cel puțin 50% din valoarea totala a creanțelor, desemnarea unui administrator judiciar / lichidator și stabilirea remunerației acestuia.

Creditorii pot desemna în acest mod și pe administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu, anterior, de către judecătorul-sindic.

Numai pentru motive de nelegalitate decizia de mai sus poate fi atacată cu contestație de către creditori la judecătorul-sindic. Acesta va desemna persoana propusă de creditori sau, după caz, va cere adunării creditorilor să desemneze un alt administrator judiciar/lichidator.

Dacă nu se contestă decizia adunării creditorilor, judecătorul-sindic, prin încheiere, desemnează administratorul judiciar propus de creditori și îl eliberează din funcție pe administratorul provizoriu desemnat la deschiderea procedurii. Administratorul judiciar, persoană fizică sau juridică, inclusiv reprezentantul acestuia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvență dobândită legal.

Administratorul judiciar persoană fizică sau reprezentantul, persoană fizică, a societății administratoare trebuie să facă dovada că este specialist în activități de reorganizare și lichidare.

Administratorul judiciar are calitatea de mandatar. Acest mandat are însă o natură juridică controversată . Este cert că acest mandat exprimă mai mult decât un mandat contractual de drept comun, potrivit căruia administratorul este mandatarul creditorilor. Totuși este prea mult să se considere că administratorul judiciar are un mandat al justiției deoarece acest participant la procedură nu înfăptuiește acte specifice activității de justiție în interesul justiției, într-o manieră echidistantă, ci le realizează în interesul creditorilor. Acest mandat are o natură juridică legală, puterile administratorilor judiciari fiind stabilite de lege, actele fiind efectuate în interesul creditorilor. Separat de asta, este de observat că atunci când judecătorul sindic stabilește orice alte atribuții ale administratorului judiciar aceste atribuții le stabilește făcând referire la dispozițiile generale ale legii nu cu privire la puterile sale de judecător.

2.3 Deschiderea procedurii insolvenței

Reglementările legale specifice procedurii falimentului se găsesc în Legea 85/ 2015 privind procedura de prevenire a insolvenței si de insolvență.

Participanții la procedura falimentului sunt:

Societăți comerciale

Societăți cooperative

Organizații cooperatiste

Societăți agricole

Grupuri de interes economic

Orice altă persoana juridică de interes privat, care desfășoară și activități economice

Procedura insolvenței poate fi deschisă, conform art.65 alin. 1, numai pe baza unei cereri introduse la tribunal de către debitor sau de către creditori , precum și de orice alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege. Acest articol reglementează cu caracter general persoanele care au legitimare procesuală activă pentru a solicita declanșarea procedurii insolvenței.

2.3.1 Cererea debitorului

Pentru a cere deschiderea procedurii, conform dispozițiilor art. 66 , debitorul dispune de două posibilități:

a) poate formula o astfel de cerere în cazul în care apreciază că apariția stării de insolvență este iminentă;

b) este obligat să înregistreze cererea în termen de maximum 30 de zile de la data la care a cunoscut apariția stării de insolvență.

Nu se prevede un cuantum minim al datoriei pentru care s-a creat starea obiectivă de insolvență ori este iminentă apariția stării de insolvență. Valoarea datoriei rămâne, astfel, la aprecierea debitorului, în cazul iminenței.

Introducerea cererii de către debitor, când acesta se află în stare de insolvență, este obligatorie, nu facultativă. Neintroducerea ori introducerea tardivă a acesteia constituie infracțiunea de bancrută simplă . Este sancționat atât abuzul grav, sub forma calificată a relei credințe, în cazul prematurității, cât și întârzierea, din neglijentă sau voință, a sesizării tribunalului. Este de precizat că infracțiunea privește în aceste ipoteze conduita debitorului și nicidecum acțiunile creditorilor care-și promovează acțiunile potrivit intereselor lor.

Introducerea prematură și cu rea-credință, de exemplu, numai pentru a suspenda un proces sau o executare silită prin efectul normei legale, atrage răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizică sau a reprezentanților statutari ai persoanei juridice debitore, pentru prejudiciile pricinuite. Nu sunt însă scutiți de răspunderea materială creditorii care promovează acțiuni de acest fel cu rea credință. Concluzia se impune prin prisma aplicării conceptului de abuz de drept în exercitarea drepturilor procesuale.

Răspunderea se stabilește de judecătorul-sindic, în cadrul procedurii. Cererea debitorului persoană juridică se semnează de persoana care potrivit actelor constitutive are calitatea de a o reprezenta.

Actele care vor însoți în mod obligatoriu cererea sunt enumerate în art. 67 alin. 1:

a) ultima situație financiară anuală certificată de către administrator și cenzor / auditor, balanța de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii de deschidere a procedurii;

b) lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile și băncile prin care debitorul își rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menționa datele din registrele de publicitate;

c) lista numelor și a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanțele acestora: certe sau sub condiție, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, arătându-se suma, cauza și drepturile de preferință;

d) lista cuprinzând plățile și transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6 luni anterioare înregistrării cererii introductive;

e) contul de profit și pierdere pe anul anterior depunerii cererii;

f) lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaților cu răspundere nelimitată, pentru societățile în nume colectiv și cele în comandită;

g) o declarație prin care debitorul își arată intenția de intrare în procedură simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activității ori prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;

h) o descriere sumară a modalităților pe care le are în vedere pentru reorganizarea activității;

i) o declarație pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un avocat, sau un certificat de la registrul societăților agricole ori, după caz, oficiul registrului comerțului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior formulării cererii introductive;

j) o declarație pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat, din care să rezulte că el sau administratorii, directorii și/sau acționarii/asociații/asociații comanditari care dețin controlul debitorului nu au fost condamnați definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate contra patrimoniului, de corupție și de serviciu, de fals, precum și pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 22/196, Legea nr. 31/1990, Legea nr. 82/1991, Legea nr. 21/1996 Legea nr. 78/2000 Legea nr. 656/2002, Legea nr. 571/2003, Legea nr. 241/2005 și infracțiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;

k) un certificat de admitere la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;

l) o declarație prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăți, cu precizarea acestora;

m) dovada codului unic de înregistrare;

n) dovada notificării organului fiscal competent.

2.3.2. Cererile creditorilor

Orice creditor care este îndreptățit să solicite deschiderea procedurii reglementate de această lege împotriva unui debitor prezumat în insolvență, poate introduce o cerere introductivă în care va preciza, conform art. 70, următoarele :

a) cuantumul și temeiul creanței;

b) existența unui drept de preferință, constituit de către debitor sau instituit potrivit legii;

c) existența unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale;

d) declarație privind eventuala intenție de a participa la reorganizarea debitorului, caz în

care va trebui să precizeze, cel puțin la nivel de principiu, modalitatea în care înțelege să participe la reorganizare.

Expresia „orice creditor" are o dublă semnificație. Pe de o parte, înseamnă că în această etapă a procedurii nu există nici o discriminare între creditorii chirografari și cei cu creanțe garantate, spre deosebire de etapa următoare, în care creditorii sunt grupați pe categorii; pe de alta parte, înseamnă că și un singur creditor izolat are acces la această procedură.

Tribunalul va da curs cererii creditorului dacă din conținutul ei rezultă că sunt întrunite cumulativ următoarele cerințe:

a) semnatarul cererii este titularul unei creanțe în cuantumul prevăzut de lege față de debitor;

b) creanța este certă, lichidă și exigibilă;

c) neplata datoriei este consecința stării de insolvență a debitorului;

d) acesta situație a debitorului durează de cel puțin 30 de zile.

Creanțele care justifică aplicarea procedurii insolvenței trebuie să îndeplinească aceleași condiții cu cele pentru care se poate începe o executare silită asupra bunurilor mobile și imobile debitorului: creanță certă, lichidă și exigibilă. Admiterea procedurii nu înseamnă, prin ea însăși, admiterea la plată a cuantumului integral al sumelor pretinse, deoarece nu este necesară decât probarea unui cuantum minim al creanței prevăzut de lege, urmând ca ulterior să se procedeze la verificarea creanței, cuantumul acesteia fiind definitivat ulterior, prin înscriere în table.

Dacă există o cerere de deschidere a procedurii insolvenței formulată de către debitor și una sau mai multe cereri formulate de către creditori, nesoluționate încă, toate cererile de deschidere a procedurii se conexează la cererea debitorului.

2.3.3 Variante ale deschiderii procedurii

Procedura generală este aplicabilă față de categoriile de debitori :

societăți comerciale,

societăți cooperative,

organizațiile cooperatiste,

societățile agricole,

grupurile de interes economic

și se deschide în următoarele situații :

la cererea debitorului

la cererea creditorului dacă judecătorul sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență

la cererea creditorului dacă debitorul nu contestă că ar fi în stare de insolvență și își exprimă intenția de a-și reorganiza activitatea .

Aceasta presupune ca un debitor să intre , după perioada de observație , succesiv, în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau separat numai în reorganizare judiciară ori în procedura falimentului. Procedura simplificată este aplicabilă categoriilor de debitori :

comercianți, persoane fizice acționând individual ;

asociații familiale;

comercianți care îndeplinesc una din următoarele condiții:

nu dețin nici un bun în patrimoniul lor

actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite

administratorul nu poate fi găsit

sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerțului

societăți comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive

debitori care și-au formulat prin cererea introductivă intenția de intrare în faliment sau care nu sunt îndreptățiți să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută de prezenta lege și se deschide în următoarele situații :

la cererea debitorului dacă acesta își arată intenția de a intra în procedura simplificată

în situația în care debitorul nu depune documentele necesare la termenele prevăzute de lege

la cererea debitorului sau creditorului, dacă debitorul se încadrează în una din condițiile legii sau dacă a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii.

Procedura simplificată reprezintă procedura prin care un debitor, din categoriile stabilite de lege, intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenței, fie după o perioadă de observație de maximum 60 de zile , perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute de lege.

2.3.4 Primele măsuri

În urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor menționați în lista depusă ori, după caz, debitorului și oficiului registrului comerțului sau, după caz, registrului societăților agricole ori altor registre unde debitorul este înmatriculat / înregistrat, pentru efectuarea mențiunii.

Cu excepția salariaților ale căror creanțe vor fi înregistrate de administratorul judiciar conform evidențelor contabile, toți ceilalți creditori, ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii; cererile de creanțe vor fi înregistrate într-un registru, care se va păstra la grefa tribunalului.

Creanțele nescadente sau sub condiție la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală și vor fi îndreptățite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.

Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi și va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanțele împotriva averii debitorului, precizând că sunt : chirografare, garantate, cu priorități, sub condiție sau nescadente și arătând pentru fiecare numele /denumirea creditorului, suma solicitată de creditor și suma acceptată de administratorul judiciar.

La termenul stabilit prin sentința de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanțe, judecătorul-sindic va soluționa deodată, printr-o singură sentință , toate contestațiile, chiar dacă pentru soluționarea unora ar fi nevoie de administrare de probe ; în acest din urmă caz , judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, creanțele, în mod provizoriu, la masa credală, atât în ceea ce privește deliberările, cât și repartițiile.

Dacă se admite creanța fără dreptul de preferință pretins, aceasta va participa la repartițiile sumelor obținute din valorificarea bunurilor negrevate de garanții.

După ce toate contestațiile la creanțe au fost soluționate, administratorul judiciar /lichidatorul va înregistra, de îndată, la tribunal și va avea grijă să fie afișat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea și situația garantată sau negarantată – a fiecărei creanțe.

După înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanțelor înregistrate în tabelul definitiv pot să participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartiții de sume în caz de faliment în procedura simplificată .

După expirarea termenului de depunere a contestațiilor și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.

Cu excepția cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor din lege, titularul de creanțe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanțelor până la expirarea termenului este decăzut, cât privește creanțele respective, din următoarele drepturi:

• dreptul de a participa și de a vota în cadrul adunării generale a creditorilor;

• dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării și falimentului;

• dreptul de a-și realiza creanțele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaților cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăți ori transferuri frauduloase.

Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acțiune sau excepție.

2.4 Procedura planului de reorganizare judiciară

2.4.1. Propunerea planului

Societatea comercială care nu mai poate face față datoriilor sale exigibile (debitorul) poate urma, pe baza cererii ei introduse la tribunal sau a cererii introduse de creditori ori de către camera de comerț și industrie teritorială , procedura de reorganizării judiciare și a falimentului. Scopul acestei proceduri este plata pasivului debitorului, aflat în situația de încetare de plăți, fie prin reorganizarea societății și a activității acesteia sau lichidarea unor bunuri din averea debitorului până la acoperirea pasivului, fie prin faliment.

În aplicarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului sunt implicate următoarele organe:

• instanța judecătorească (tribunalul)

• judecătorul sindic

• administratorul

• lichidatorul

• adunarea creditorilor

• comitetul creditorilor

Procedurile de reorganizare judiciară și de faliment sunt de competența exclusivă a tribunalului în jurisdicția căruia se află sediul comercial principal al debitorului. În atribuțiile tribunalului se află și desemnarea judecătorului sindic și, după caz, a administratorului (în cazul reorganizării) sau a lichidatorului (în caz de faliment). Cererea de reorganizare introdusă de debitor poate fi respinsă , fără altă procedură de cercetare dacă acel debitor a mai făcut o astfel de cerere în ultimii 5 ani precedenți hotărârii de deschidere a procedurii sau, în același interval de timp a mai fost obiectul unei astfel de cereri introduse de creditori . Astfel, dacă au trecut mai mult de 5 ani de la închiderea procedurii de reorganizare anterioară , debitorul poate să propună un nou plan de redresare.

Firmele se pot afla în diferite stadii ale declinului economic, fapt care a făcut ca specialiștii să identifice patru tipuri de firme care necesită a fi restructurate:

– firme pentru care se poate realiza o redresare viabilă;

– firme pentru care redresarea este posibilă, dar la limita supraviețuirii;

– firme pentru care redresarea este posibilă, dar numai pe termen scurt;

– firme fără speranțe de redresare.

Alin. 5 din art. 132 prevede că nerespectarea termenelor pentru propunerea planului are drept consecință decăderea din dreptul de a propune un plan de reorganizare și, ca urmare, trecerea, din dispoziția judecătorului-sindic, la faliment.

2.4.2 Planul de reorganizare

Următoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare în condițiile de mai jos:

• debitorul, cu aprobarea adunării generale a acționarilor/asociaților, în termen de 30 de zile de la afișarea tabelului definitiv de creanțe, cu condiția formulării intenției de reorganizare, dacă procedura a fost declanșată de acesta, și în cazul în care procedura a fost deschisă ca urmare a cererii unuia sau a mai multor creditori;

• administratorul judiciar, de la data desemnării sale și până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data afișării tabelului definitiv de creanțe, cu condiția să își fi manifestat această intenție până la votarea raportului prevăzut în lege;

• unul sau mai mulți creditori care și-au anunțat această intenție până la votarea raportului prevăzut în lege, deținând împreună cel puțin 20% din valoarea totală a creanțelor cuprinse în tabelul definitiv de creanțe, în termen de 30 de zile de la data afișării tabelului definitiv de creanțe.

Planul va putea să prevadă fie restructurarea și continuarea activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinație a celor două variante de reorganizare. Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului, cu mijloacele financiare disponibile și cu cererea pieței față de oferta debitorului, și va cuprinde măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce privește modalitatea de selecție, desemnare și înlocuire a administratorilor și a directorilor. Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanțelor. Executarea planului de reorganizare nu va putea depăși 3 ani, socotiți de la data confirmării.

În perioada consecutivă confirmării planului de reorganizare, dreptul de administrare a averii debitorului se exercită de către administratorul special, supravegheat de administratorul judiciar, până la realizarea deplină a planului sau până la data când judecătorul sindic va dispune motivat încetarea reorganizării și trecerea la faliment.

2.4.3 Reorganizarea

Pe parcursul reorganizării, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar. Acționarii, asociații și membrii cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului, cu excepția și în limita cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege și în planul de reorganizare. Debitorul va fi obligat să îndeplinească , fără întârziere, schimbările de structura prevăzute în plan. Dacă debitorul nu se conformează planului sau desfășurarea activității aduce pierderi averii sale, administratorul judiciar, comitetul creditorilor sau oricare dintre creditori, precum și administratorul special pot solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment în condițiile articolului 107.

Debitorul, prin administratorul special, sau, după caz, administratorul judiciar va trebui sa prezinte trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situației financiare a averii debitorului. Ulterior aprobării de către comitetul creditorilor, rapoartele vor fi înregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, după caz, administratorul judiciar va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultării rapoartelor.

Tribunalul în jurisdicția căruia se află sediul comercial principal al debitorului , are următoarele atribuții:

• judecarea contestațiilor debitorilor împotriva cererilor introductive ale creditorilor pentru începerea procedurii;

• desemnarea judecătorului sindic și, după caz, a administratorului sau a lichidatorului, controlul asupra activității lor și, dacă este cazul înlocuirea acestora;

• aprobarea desemnării unor persoane care să-1 ajute pe judecătorul sindic la îndeplinirea îndatoririlor sale;

• judecarea cererilor de a se ridica debitorului dreptul de a-și mai conduce activitatea

• judecarea acțiunilor introduse de judecătorul sindic pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, anterioare cererii introductive ;

• judecarea contestațiilor debitorului ori creditorilor împotriva măsurilor luate de judecătorul sindic

• confirmarea planului de reorganizare sau , după caz , de lichidare după votarea lui de către creditori;

• judecarea contestațiilor împotriva hotărârii judecătorului sindic de a se continua activitatea debitorului, in caz de reorganizare ;

• soluționarea obiecțiilor la rapoartele semestriale și la cel final al judecătorului sindic

• darea hotărârii de închidere a procedurii.

Reorganizarea judiciară a societății comerciale reprezintă o fază prealabilă lichidării în scopul asigurării redresării financiare a societății aflate în dificultate .

Atunci când s-a declanșat procedura de reorganizare judiciară sau cea de faliment, debitorul, anumiți creditori ai societății sau alte persoane abilitate de lege vor putea propune un plan care să prevadă fie reorganizarea și continuarea activității debitorului, fie lichidarea averii acestuia .

În cazul în care se propune continuarea activității , proiectul planului de reorganizare va indica perspectivele de redresare în raport cu posibilitățile și specificul activității debitorului , cu mijloacele financiare disponibile și cu cererea pieței față de oferta debitorului . De asemenea , în proiectul planului de reorganizare prin continuarea activității se vor menționa modalitățile de lichidare a pasivului cât și politica socială a întreprinderii în această perioadă (se vor preciza și justifica nivelul și perspectivele locurilor de muncă, condițiile sociale prevăzute pentru continuarea activității și alte asemenea obiective).

Proiectul planului de reorganizare este admis de către judecătorul sindic și confirmat de tribunal. Odată cu confirmarea planului, tribunalul poate impune debitorului unele condiții sau limitări pentru desfășurarea activității, concordante cu planul confirmat.

Când hotărârea care confirmă un plan de reorganizare intră în vigoare, activitatea debitorului este redresată în mod corespunzător, creanțele și drepturile creditorilor și ale celorlalte părți interesate fiind modificate după cum este prevăzut în plan.

Debitorul aflat în situația de reorganizare judiciară, pe baza unui plan de redresare confirmat de tribunal, va putea să-și conducă activitatea și să-și administreze averea, sub supravegherea judecătorului sindic până ce tribunalul va dispune, motivat, ca reorganizarea să înceteze și să se facă lichidarea averii debitorului.

O societate comercială aflată în reorganizare judiciară este condusă de persoanele legal împuternicite să o reprezinte sub supravegherea judecătorului sindic , însă acționarii și asociații cu răspundere limitată nu au dreptul de a interveni în conducerea activității ori în administrarea averii debitorului.

2.5 Falimentul

În lipsa unui plan de redresare confirmat de tribunal, din inițiativa tribunalului sau pe baza unei cereri admise de tribunal, tribunalul dispune aplicarea procedurii falimentului. De asemenea , procedura de faliment se declanșează și atunci când tribunalul motivat, ca reorganizarea să înceteze sau când debitorul nu se conformează planului de redresare și există o cerere scrisă din partea persoanelor abilitate de lege și aprobată de tribunal, pentru începerea procedurii falimentului.

2.5.1 Situațiile care determină aplicarea procedurii falimentului

Conform dispozițiilor art. 145 , judecătorul sindic va decide, prin încheiere sau sentință , după caz, în condițiile articolului 71 , intrarea în faliment în cazurile :

A. a) debitorul și-a declarat intenția de a intra în procedura simplificată;

b) debitorul nu și-a declarat intenția de reorganizare sau , la cererea creditorului de deschidere a procedurii, a contestat că ar fi în stare de insolvență , iar contestația a fost respinsă de judecătorul sindic;

c) nici unul dintre celelalte subiecte îndreptățite nu a propus un plan de reorganizare sau nici unul dintre planurile propuse nu a fost acceptat și confirmat;

B. debitorul și-a declarat intenția de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat și confirmat;

C. obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite, în condițiile stipulate prin planul confirmat , sau desfășurarea activității debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale;

D. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune intrarea în faliment a debitorului.

2.5.2 Efectele intrării în faliment

Intrarea în faliment produce următoarele efecte și impune următoarele măsuri:

– dizolvarea persoanei juridice debitoare;

– ridicarea dreptului de administrare al debitorului;

– desemnarea unui lichidator provizoriu, în cazul procedurii generale, stabilirea atribuțiilor și remunerației acestuia, în conformitate cu criteriile aprobate;

– în procedura simplificată, confirmarea ca lichidator a administratorului judiciar;

– stabilirea termenului maxim pentru predarea gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar către lichidator, împreună cu lista actelor și operațiunilor efectuate după deschiderea procedurii;

– întocmirea de către administratorul judiciar și predarea către lichidator, în termen de maximum 10 zile de la intrarea în faliment, în cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzând numele și adresele creditorilor și toate creanțele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii; dacă după deschiderea procedurii debitorul a achitat creanța creditorului la cererea căruia s-a deschis procedura, acest fapt nu este de natură să oprească derularea în continuare a etapelor procedurii dacă între timp și alți creditori au depus declarații de creanțe; asta, dacă se are în vedere specificul procedurii colective care s-a inițiat.

– notificarea intrării în faliment ;

Legea prevede că debitorii intrați în procedura falimentului își acoperă pierderile anuale stabilite prin declarația de impozit pe profit, din profiturile impozabile obținute în toată perioada, până la închiderea procedurii falimentului; deci avem o normă derogatorie de la principiul general conform căruia compensarea pierderilor cu profitul se fac pe ani bugetari: în situația dată compensarea pierderilor se face cu profitul întregii perioade de timp în care se desfășoară procedura falimentului, până la închiderea acestei proceduri.

2.5.3 Închiderea procedurii

În orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii ,prin care se dispune și radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat.

O procedură de reorganizare prin continuarea activității sau lichidare pe bază de plan va fi închisă, prin sentință, în urma îndeplinirii tuturor obligațiilor de plată asumate în planul confirmat.

Dacă o procedură începe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi închisă în

conformitate cu procedura de închidere în cazul falimentului.

O procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul-sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă . în urma unei cereri a lichidatorului, judecătorul-sindic va pronunța o sentință , închizând procedura, iar în cazul persoanelor juridice dispunând și radierea acestora.

în cazul procedurii deschise în urma formulării cererii introductive de către debitor, dacă judecătorul-sindic constată , la expirarea termenului pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor, că nu s-a depus nici o cerere, va pronunța o sentință de închidere a procedurii și de revocare a hotărârii de deschidere a procedurii.

Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul și toate persoanele care i-au asistat sunt descărcați de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură , debitor și averea lui, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați. Prin închiderea procedurii de faliment, debitorul persoană fizică va fi descărcat de obligațiile pe care le avea înainte de intrarea in faliment, însă sub rezerva de a nu fi găsit vinovat de bancrută frauduloasă sau de plăți ori transferuri frauduloase.

Descărcarea de obligații a debitorului nu atrage descărcarea de obligații a fidejusorului sau a codebitorului principal.

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ PRIVIND DERULAREA PROCEDURII DE INSOLVENȚĂ LA SC MA & RO INVESTMENT SA.

3.1 Prezentarea SC MA& RO INVESTMENT SA.

Denumirea societății este Societatea Comercială MA & RO INVESTMENT SA și este amplasată în Brasov Judetul Brasov.

Forma juridică a societății este aceea a unei societăți pe acțiuni, persoană juridică română, care își desfășoară activitatea conform legislației din România și a statutului și contractului de societate. Durata de funcționare a societății este nelimitată, cu începere de la data înregistrării in Registrul Comerțului, activitatea fiind coordonată de un administrator.

Societatea are capital social subscris la data constituirii de 416.400.000 lei.

Lucrul se realiza cu un număr aproximativ 20 – 30 de persoane.

În conformitate cu H.G. nr.1176 / 12.11.1990, statutul societății comerciale referitor la obiectul de activitate al S.C. MA&RO INVESTMENT S.A. prevede următoarele:

– producerea și comercializarea la intern și export a semifabricatelor din piele, articole marochinărie (poșete, serviete, genți voiaj, genți diplomat) , articole sport (mingi) ,semifabricate piele și confecții piele și înlocuitori, precum și efectuarea activității de import-export.

Realizarea unor produse de calitate superioară, corelată cu acțiunea de vânzări promoționale a produselor i-au adus succes societății care a pătruns pe piețe ca: Germania, Italia, China.

Organizarea S.C. MA&RO INVESTMENT S.A. se face pe trei nivele organizatorice:

la primul nivel ierarhic se află directorul general (actualmente administrator special) în subordinea căruia se află următoarele departamente: personal retribuire, aprovizionare, consumuri materiale și normare, import – export și departamentul de producție cu secțiile de producție;

la nivelul al-doilea se situează: contabilul șef

la nivelul al-treilea se găsesc birourile:

Birou financiar contabil: birouri specifice funcției financiare, funcției contabile, funcției de calcul a prețurilor;

Birouri specifice funcției vânzări, depozite mărfuri, desfacere;

Birou administrativ: protecția muncii, protecția civilă, atelier mecanic

Această structură este reflectată și de organigrama firmei.

Un obiectiv al organizării structurale pe care îl urmărește și firma prezentat în lucrarea de față îl constituie existența unui număr optim de verigi organizatorice, iar în cadrul acestora prezența unui număr bine fundamentat de (muncitori) persoane.

În structura funcțională a unității sunt definite funcțiile de bază ale acesteia: financiar-contabilă, funcția comercială, de producție și de personal.

1. Funcția de producție: asigură realizarea ritmică a producției, stabilește lucrările de mică mecanizare, asigură documentațiile și realizarea lor, stabilește măsuri pentru realizarea de produse de calitate superioară, organizează control tehnic al calității pe fazele de fabricație, asigură alimentarea cu energie și combustibili pentru necesitățile întreprinderii.

2. Funcția financiar-contabilă: organizează și conduce contabilitatea, întocmește bilanțul și situația principalilor indicatori economico-financiari, elaborează propuneri pentru proiectele planului de creditare, de casă; organizează periodic inventarierea valorilor materiale și urmărește definitivarea rezultatului inventarierii; urmărește organizarea și perfecționarea sistemului informațional luând măsuri pentru simplificarea și raționalizare lucrărilor de evidență contabilă, de mecanizare și automatizare a prelucrării datelor.

3. Funcția de personal: stabilește necesarul de cadre în perspectivă, organizare, perfecționarea personalului prin instruire la locul de muncă, cursuri organizate în întreprindere, studiu individual atât în mediul tehnologic cât și probleme de conducere și organizare, ia măsuri pentru rezolvarea problemelor de asistență medicală; întocmește regulamentul de ordine interioară;

4. Funcția comercială asigură:

– aprovizionarea tehnico-materială: elaborarea necesarului produselor de aprovizionare și încheie contractele economice de lungă durată, anuale sau pe perioade mai scurte, urmărește și răspunde de realizarea lor, de aprovizionarea cu materii prime, materiale, combustibili și energie în scopul asigurării unei realizări ritmice a producției, efectuează recepția și asigură depozitarea, conservarea și transportul materiilor prime, materialelor, semifabricatelor și produselor.

– desfacerea: asigură reclama și prezentarea produselor elaborează și diferențiază cataloage comerciale, organizează urmărirea în exploatare a instalațiilor și a utilajelor precum și activitatea de service potrivit clauzelor contractuale, participa la prospectarea pieții în vederea cunoașterii necesităților de consum pentru produsele din profilul de activitate.

Piața de aprovizionare

Relațiile cu furnizorii, modalitățile de desfășurare a acestora creează condiții pentru promovarea unei bune imagini pe piață prin asigurarea unei publicități generale și pentru stabilirea unor relații stabile și de lungă durată bazate pe valorificarea unor avantaje concurențiale ale fiecăruia dintre parteneri.

Pentru producția proprie, societatea își asigură materia primă (piele, accesorii) de pe piața internă și externă.

3.1 Aspecte specifice ale analizei economico – financiare în cazul reorganizării judiciare

În această perioadă (de observație) administratorul întocmește un număr de rapoarte și de analize esențiale pentru desfășurarea procedurii, pe baza cărora creditorii judecătorul sindic sau chiar acesta trebuie să ia decizii cruciale (cu impact foarte mare asupra debitorului și a sumelor care urmează a se recupera). Exemplele cele mai importante sunt:

– raportul prin care se propune continuarea perioadei de observație sau intrarea în procedura simplificată (falimentul) – într-un interval de 30 de zile de la desemnare ;

– raportul amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență precum și asupra posibilității reale de reorganizare ori a motivelor care nu permit reorganizarea – într-un interval de 60 de zile de la desemnare ;

– elaborarea planului de reorganizare a debitorului sau propunerea intrării în faliment;

– stabilirea activităților curente, supravegherea gestionării patrimoniului sau conducerea în tot sau în parte a activității debitorului;

– fundamentarea dovezii contrare în ceea ce privește cererea unui creditor de ridicare a suspendării în vederea valorificării imediate a unei garanții

– analizele în vederea anulării unor acte frauduloase sau a unor tranzacții ce ar prejudicia drepturile creditorilor, menținerii sau denunțării unor contracte sau propunerii unor tranzacții

Având în vedere termenele prevăzute de Lege precum și durata estimativă a perioadei de observație se poate trage concluzia clară că aceasta este o perioadă extrem solicitantă pentru participanții la procedură.

Astfel, din punctul de vedere al administratorului, acesta trebuie în același timp să analizeze în amănunțime deopotrivă istoria societății, activitatea curentă și perspectivele pe termen scurt, mediu și chiar lung, pentru a putea răspunde întrebărilor și provocărilor pe care le ridică rapoartele și analizele mai sus menționate.

Analiza economico-financiară stă la baza tuturor rapoartelor și analizelor menționate, având ca scop final fundamentarea deciziilor extrem de importante care trebuie luate în această perioadă.

Unul dintre aspectele prezente în acest stadiu este efectuarea analizei activității unei societăți comerciale, care are ca și scop diagnosticarea stării financiare în vederea identificării punctelor slabe și a punctelor forte a gestiunii financiare și mai ales a acelor activități care generează pierderi.

Obiectivul analizei este de a furniza informații pentru pregătirea restructurării și construirea bilanțului previzional, în situația reorganizării activității.

Mai jos sunt prezentate, ca de exemplu, câteva dintre elementele de analiză la care se apelează, precum și aspectele care trebuie atinse în legătură cu planul de reorganizare.

3.1.1 Analiza contului de profit și pierdere

Contul de profit și pierdere permite urmărirea activității desfășurate de întreprindere pe tipuri de activități și construirea indicatorilor care reflectă volumul și eficiența activității de producție și comercializare. Pentru identificarea punctelor forte și slabe ale nivelului de performanță se vor urmări:

– evoluția cifrei de afaceri

– evoluția profitului brut;

– evoluția marjei profitului brut;

– evoluția și structura veniturilor;

– evoluția și structura cheltuielilor;

– evoluția corelației dintre consumul de resurse materiale și volumul producției;

– evoluția corelației dintre consumul de resurse umane și volumul producției;

– evoluția corelației dintre consumurile totale și volumul producției;

– evoluția corelației dintre producție și vânzări;

– evoluția corelației dintre vânzări și încasări;

– evoluția corelației dintre plăți și obligații de plată.

3.1.2 Analiza bilanțului contabil

Starea financiară a societății comerciale rezultă din:

– evoluția capitalului permanent și a structurii acestuia;

– evoluția gradului de îndatorare, globală și la termen;

– evoluția echilibrului financiar (fond de rulment, necesar de fond de rulment, trezorerie);

– evoluția structurii activelor circulante;

– evoluția si structura stocurilor;

– evoluția creanțelor;

– evoluția furnizorilor;

– evoluția și structura lichidității și solvabilității;

– evoluția vitezei de rotație a stocurilor;

– evoluția vitezei de rotație a creanțelor;

– evoluția vitezei de rotație a datoriilor;

– evoluția rentabilității.

Analiza unora dintre aceste elemente este prezentata in cele ce urmează

3.2 Abordarea pragmatică a activităților care au generat starea de insolvență

Pentru analiza diferiților indicatori se vor folosi datele din bilanțul prescurtat încheiat la 31.12.2013 (anexa 1) , contul de profit și pierdere 31.12.2013 (anexa 2) și pentru că în anul 2014 societatea a intrat în insolvență și nu există bilanț încheiat se vor folosi datele din balanța de verificare întocmită pentru luna decembrie 2014 (anexa 3).

4.2.1 Analiza activului societății

Situația activului societății debitoare se prezintă astfel:

Situația activului

Tabelul nr. 4.1 – lei

Din datele prezentate în tabelul nr. 1 se desprind următoarele aspecte privind evoluția în dinamica activității societății în intervalul 2012 – 2014 astfel:

Imobilizările necorporale au scăzut în 2013 față de 2012, datorită amortizării integrale a acestora și scoaterii din gestiune în exercițiul financiar 2013. Față de 2013 în 2014 imobilizările necorporale au crescut ajungând la valoarea de 4.376,65 fiind reprezentate de concesiuni, brevete. Imobilizările corporale au înregistrat de asemenea o variație absolută de -284.467 lei datorită lipsei investițiilor în anul 2013, concomitent cu contabilizarea lunară a cheltuielilor cu amortizarea acestora, precum și casării unor active imobilizate uzate fizic și moral. În 2014 imobilizările corporale înregistrează din nou scădere fiind mai mici cu 8 % decât în 2013 .

Se observă de asemenea o creștere în intervalul 2012 -2014 a imobilizărilor de natură financiară (10.000 lei), datorată unor garanții depuse de către societate la furnizorii de utilități care scad în 2014 față de 2013cu 47,18% .

De asemenea stocurile au înregistrat variație negativă (- 406.329 lei, respectiv -5.004 lei), în intervalul luat în analiză, aceasta pe fondul diminuării producției fizice în anul 2013, generate de pierderea unor contracte economice cu partenerii externi, fapt ce a generat o redimensionare corespunzătoare a stocurilor.

Soldul creanțelor înregistrează variații reduse de la o perioada la alta, aceasta în contextul menținerii termenelor de încasare a producției vândute.

Disponibilitățile bănești au înregistrat o creștere semnificativă față de anul precedent, datorită unor plăți efectuate în avans în luna decembrie 2013 de către partenerul extern al societății, precum și încasării unor creanțe mai vechi dar scad drastic în 2014 cu o valoare absolută 43.757 de lei.

3.2.2 Analiza indicatorilor valorici

Valorile cifrei de afaceri și producției marfa fabricată înregistrate în ultimii trei ani sunt prezentate în tabelul 4.2

Dinamica indicatorilor valorici

Tabelul nr.4.2 -lei-

Din analiza dinamicii cifrei de afaceri și producției marfa fabricată se constată :

– modificarea absolută a CA în 2013 comparativ cu 2012 este:

ΔCA = CA1- CA0 = 1.663.628 – 2.102.485 = – 438.857 (cifra de afaceri a scăzut cu 438.857 lei)

– modificarea absolută a CA în 2014 comparativ cu 2013 este

ΔCA = CA1- CA0 = 2.074.969 -1.663.628 = 411.341 (cifra de afaceri a crescut cu411.341 lei)

Producția marfa fabricată a înregistrat o scădere în 2013 față de 2012 (ΔProducția marfă fabricată = -241.280 lei) și o creștere în 2014 față de 2013 (ΔProducția marfă fabricată = 572.555 lei) ceea ce se explică prin pierderea unui contract comercial de prestări servicii cu partener extern în 2013.

La nivelul anului 2014 observăm o reluare a trendului ascendent al cifrei de afaceri și producției marfa, lucru datorat reluării relațiilor comerciale cu un colaborator mai vechi al societății, precum și demarării activității de producție proprie destinată pieței interne. Creșterea cifrei de afaceri se datorează și evoluției favorabile a raportului de schimb ron / eur, ținând cont de faptul că tarifele și prețurile practicate cu partenerii externi sunt negociate în moneda eur.

3.2.3 Analiza datoriilor

Situația detaliată a datoriilor entității pe grupe de creditori se prezintă astfel:

Situația datoriilor

Tabelul nr.4.3 – lei

Analizând datele de mai sus se constată creșterea diferitelor categorii de datorii de la un an la altul. Modificări semnificative înregistrează în special în cazurile:

datorii cu furnizorii

– față de anul 2012 în anul 2013 datoriile au crescut cu 24,28 % (68.938 lei)

– față de anul 2013 în anul 2014 datoriile au crescut cu 38,98% (137.524 lei)

datoriile cu personalul și asigurările sociale au crescut în 2013 comparativ cu 2012 cu 129,38 % (686.950 lei) iar în 2014 cu 55,78 % față de 2013.

Această categorie de datorii a crescut în perioada analizată (2012 – 2014) cu 258 % .

TVA a crescut în 2013 față de 2012 cu 37,23 % (50.663 lei), iar în 2014 cu 17,05 % față de 2013 (27.978 lei), modificarea pe toată perioada analizată însemnând 92 % .

alte datorii față de bugetul statului sunt mai mari în 2014 față de 2013 cu 35.92% (248.695 lei).

creditori diverși

– datoriile față de aceștia a crescut în 2013 cu 48,14 % (46.513 lei) iar în 2014 cu 34,39 % (49.220 lei)

totalul datoriilor este mai mare în 2013 față de 2012 cu 4,69 % (190.566 lei) iar în 2014 cu 32,09% (1.363.343 lei) .

Toate aceste datorii au cunoscut creșteri importante , fapt ce explică starea de dificultate a societății.

Totalul datoriilor debitoarei a crescut an de an, atingând nivelul de 5.611.730 lei la sfârșitul perioadei analizate. În condițiile creșterii datoriilor societății față de furnizori, personal, bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale care se reflectă în declarațiile de creanță depuse de aceștia se poate explica starea de insolvență în care se găsește societatea.

3.2.4 Analiza creanțelor

Situația creanțelor entității se prezintă astfel:

Situația creanțelor

Tabelul nr. 4.4 -lei-

Principalele creanțe ale debitoarei le reprezintă sumele neîncasate de la clienți, concediile medicale suportate din bugetul asigurărilor sociale de stat și așa cum rezultă din datele de mai sus mare parte din creanțe s-au recuperat în anul 2013.

Din compararea creanțelor cu datoriile rezultă următoarea situație :

Creanțe versus datorii

Tabelul nr. 4.5 -lei-

Analizând situația datoriilor neacoperite de creanțele certe, se poate constata starea financiară precară a debitoarei în fiecare an supus analizei. Creanțele și obligațiile au influențat nefavorabil fluxul de disponibilități și arată dezechilibrul financiar cu care se confruntă debitoarea.

3.3 Analiza rezultatelor

Rezultatul poate fi o mărime valorică pozitivă denumită profit sau beneficiu atunci când veniturile sunt mai mari decât cheltuielile , sau o mărime valorică negativă denumită pierdere în situația inversă. Evoluția rezultatelor obținute de entitate este prezentată în tabelul:

Situația rezultatelor

Tabelul nr. 4.6 -lei-

Așa cum se observă, societatea înregistrează pierdere în ultimii doi analizați ceea ce înseamnă o deteriorare a activității care se manifestă în creșterea cheltuielilor într-un ritm mai alert decât creșterea veniturilor.

3.3.1 Determinarea rezultatului de exploatare

Rezultatul exploatării (calculat prin adăugarea veniturilor din amortizări, provizioane, alte venituri din exploatare la excedentul brut de exploatare și deducând din acestea cheltuielile cu amortizarea și alte cheltuieli de exploatare) este rezultatul corespunzător activității normale a întreprinderii. Acest rezultat caracterizează performanțele activității de exploatare a firmei luând în considerare și incidența cheltuielilor cu amortizarea și provizioanele, fiind independent de politica financiară și fiscală.

Situația veniturilor din exploatare se prezintă astfel:

Situația veniturilor din exploatare

Tabelul nr. 4.7 -lei-

Cea mai importantă categorie de venituri o reprezintă producția vândută dar aceasta înregistrează o scădere cu 20,12 % (417.488 lei). Se poate constata că toate categoriile de venituri au un trend descendent, înregistrând scăderi semnificative – fapt reliefat și de totalul veniturilor din exploatare care în 2013 este mai mic cu 29,09 % (695.652 lei) decât în 2006. Cheltuielile de exploatare mai importante sunt prezentate în tabelul 4.8 :

Situația cheltuielilor de exploatare

Tabelul nr. 4.8 -lei-

Majoritatea cheltuielilor au crescut în anul 2013 comparativ cu 2012 .

Totalul cheltuielilor de exploatare la sfârșitul anului 2012 era de 2.371.144 lei, iar la sfârșitul anului 2013 era de 3.718.942 lei, ceea ce reprezintă o creștere absolută cu 1.347.798 lei, respectiv 56,84 % .

Pe baza datelor prezentate mai sus se calculează rezultatul de exploatare :

Rexploatare 2012 = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare = 2.390.913 – 2.371.144 = 19.769 lei

În anul 2012 se obține profit din exploatare.

Rexploatare 2013 = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare = 1.695.261 – 3.718.942 = – 2.023.681 lei

În anul 2013 societatea a înregistrat un rezultat din exploatare negativ (pierdere din exploatare), lucru care se datorează în principal creșterii excesive a cheltuielilor societății, atât pe total cât și pe structură , în special cheltuielile cu materiile prime și materialele consumabile (+ 437,63%), alte cheltuieli materiale (40,19 %), cheltuieli cu personalul (26,54%), alte cheltuieli de exploatare (54,83 %), care coroborata cu scăderea veniturilor de exploatare cu cca.30% în 2013, a condus la rezultatul de exploatare negativ prezentat mai sus.

3.3.2 Determinarea rezultatului financiar

Situația veniturilor financiare se prezintă astfel:

Situația veniturilor financiare

Tabelul nr. 4.9 – lei-

Veniturile financiare au scăzut cu 130.185 lei.

Situația cheltuielilor financiare

Tabelul nr. 4.10 – lei –

Cheltuielile financiare sunt mai mari în 2013 cu 98.008 lei, adică au înregistrat o creștere procentuală de 70,46 %.

Rfinanciar 2012 = Venituri financiare – Cheltuieli financiare =

= 154.892 – 139.088 = 15.804 lei (se obține profit financiar)

Rfinanciar 2013 = Venituri financiare – Cheltuieli financiare =

= 24.707 – 237.096 = – 212.389 lei (pierdere financiară).

Rezultatul curent (determinat prin însumarea rezultatului de exploatare cu rezultatul financiar) nu include rezultatele extraordinare care au o natură neobișnuită sau care au o apariție întâmplătoare. De asemenea, rezultatul curent urmează o evoluție similară rezultatului de exploatare, atingând și acesta valori negative pe parcursul perioadei analizate.

Având în vedere faptul că societatea nu realizează venituri extraordinare și nu înregistrează cheltuieli extraordinare în perioada analizată, așa cum rezultă din contul de profit și pierdere se poate calcula rezultatul curent.

Rcurent 2012 reprezintă profit în sumă de 35.573 lei

Rcurent 2013 reprezintă pierdere în sumă de 2.236.070 lei.

La capitolul venituri financiare sunt cuprinse în principal venituri din diferențe de curs valutar ocazionate de activitatea de export în Lohn, venituri cu o evoluție descrescătoare în anul 2013, datorata evoluției nefavorabile a raportului de schimb leu / eur, știut fiind că acest raport a înregistrat un minim istoric în luna iulie 2012. Așadar acest aspect a influențat într-o bună măsură rezultatul curent al exercițiului, în condițiile în care cheltuielile financiare au înregistrat un trend ascendent accentuat în intervalul analizat (creștere 70%).

Într-o astfel de situație , se poate considera că firma este nerentabilă , aflându-se în criză, dat fiind că se înregistrează pierderi atât în activitatea de exploatare cât și în cea financiară.

Pierderea din exploatare înregistrată de întreprinderea debitoare s-a datorat influenței unui cumul de factori, astfel:

activele totale au influențat negativ rezultatul exploatării ținând cont de evoluția raportului rezultat net/total activ în intervalul analizat, fapt ce denotă o utilizare total ineficientă a activelor societății, indicatorii înregistrând valențe negative;

evoluția descrescătoare a raportului producție exercițiu/active totale, denota o organizare ineficientă a activității de producție, avansarea de cheltuieli neperformante, precum și o lipsă de productivitate a activității desfășurate.

După cum se poate observa, pe parcursul anilor analizați, societatea înregistrează rezultate financiare negative datorate creșterii cheltuielilor într-un ritm mai accentuat decât al veniturilor. In categoria veniturilor, ponderea cea mai mare o au veniturile din exploatare, iar în categoria cheltuielilor ponderea cea mai mare o au cheltuielile cu materiile prime, precum și cele cu personalul, ceea ce reflectă productivitatea scăzută a muncii.

Având în vedere situația prezentată anterior, respectiv problemele financiare ale firmei manifestate prin scăderea dramatică a rentabilității financiare care a generat un blocaj progresiv în încetarea plăților și a adus firma în situația de a nu mai dispune de mijloace financiare pentru activitatea economică și cu atât mai mult pentru activitatea de cercetare – dezvoltare , investiții , societatea SC MA&RO INVESTMNET SA apreciind că apariția stării de insolvență este iminentă , cere deschiderea procedurii insolvenței (conform dispozițiilor din legea Nr. 85 din 2014 privind procedura insolvenței) în luna noiembrie 2014.

3.3.4 Cauzele care au determinat insolvența S.C. MA&RO INVESTMENT S.A.

Insolvența S.C. MA&RO INVESTMENT SA se datorează:

• Incapacității administratorului de a organiza și conduce o activitate de producție bazată pe obținerea de profit;

• Creșterea necontrolata a cheltuielilor societății în condițiile scăderii activității, evidenta prin reducerea drastică a veniturilor în special în 2013 si 2014.

• Productivitatea scăzută a activității desfășurate.

• Concurența crescută de pe piața de profil;

• Necorelarea prețurilor de vânzare a produselor cu cheltuielile efectuate pentru obținerea acestora;

• Calitatea mărfurilor din stoc care nu mai corespund cerințelor actuale ale pieței.

• Efectuarea de cheltuieli în avans;

• Cheltuieli ridicate cu prestațiile externe;

• Îndatorare excesivă a societății, în 2012 societatea înregistrând credite bancare pentru finanțarea activității curente aproape la nivelul cifrei de afaceri anuale înregistrate de societate, fapt ce a generat costuri extrem de ridicate.

• Acumularea de arierate față de furnizorii de utilități, bugetul de stat, creditori, fapt care a generat multiple costuri de exploatare cu amenzi, penalități, majorări de întârziere, precum și executarea silită a unor active ale societății.

3.4 Aspecte juridice în cazul reorganizării judiciare

4.4.1 Comunicarea sentinței de deschidere a procedurii

Tribunalul X , prin judecător sindic, a admis, prin încheierea ll/F/2014 din 18.01.2015 pronunțată în dosarul 4103 / 107 / 2014, cererea introductivă formulată de debitoarea S.C.MA&RO INVESTMENT S.A., dispunând deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea 85 / 2014.

În motivarea cererii de deschidere a procedurii insolvenței debitoarea a arătat că nu mai poate face față datoriilor sale și a propus reorganizarea activității în vederea stingerii datoriilor . Cererea , a fost însoțită de următoarele documente :

lista de inventar

bilanțul pentru anul 2013

tabloul creditorilor

raport al comisiei de cenzori privind auditarea conturilor

liste de imobilizări

lista obiectelor de inventar

lista stocurilor

lista conturilor bancare

lista cu numele , adresele , sumele creditorilor

lista plăților și transferurilor patrimoniale efectuate pe parcursul a 120 de zile anterioare depunerii cererii de deschidere a insolvenței

lista activităților curente-ce se vor desfășura și în perioada de observație

Societatea își propune să desfășoare activități ce i-au caracterizat întotdeauna activitatea, să ducă la bun termen contractele încheiate cu partenerii , să definitiveze negocierile cu diferiți parteneri interni pentru vânzarea producției proprii .

Activităților curente înseamnă, acele fapte de comerț și operațiuni financiare efectuate de debitor în perioada de observație, în cursul normal al comerțului său (cum ar fi continuarea activităților contractate, efectuarea operațiunilor de încasări și plăți aferente acestora sau asigurarea finanțării capitalului de lucru în limite curente).

Identificarea activităților curente laolaltă cu decizia continuării acestora pe parcursul perioadei de observație trebuie să fie făcute având în vedere și faptul că această decizie afectează nu numai pe termen scurt averea debitorului (și implicit gradul de recuperare al creanțelor creditorilor) ci și pe termen mediu și lung (privite din perspectiva procedurii):

copiile contractelor de colaborare

copia bilanțului pe anul anterior (2012)

descrierea sumară a modului de reorganizare

Din analiza balanței de verificare pe luna octombrie 2014 (lună anterioară datei de înregistrare a cererii de declarare a insolvenței) rezultă că debitoarea disponibilități bănești în sumă de 89.133,05 lei (însemnând conturi la bănci în lei, valută, casă).

Din evidența contabilă a rezultat faptul că debitoarea avea datorii scadente la acea dată în sumă de 3.792.506 lei la bănci, furnizori , salariați și la bugetul de stat.

Lichiditățile pe care debitoarea le are nu-i permit acesteia să-și achite datoriile , astfel că judecătorul sindic , a apreciat că debitoarea se află în stare de insolvență.

Ca urmare a deschiderii procedurii reorganizării judiciare și a falimentului ,Tribunalul X prin judecătorul sindic a numit administratorul judiciar provizoriu , societatea A ce urma să îndeplinească atribuțiunile prevăzute de Legea 85 / 2014 , pune în vedere debitoarei să procedeze la alegerea administratorului special ,să-și exercite activitatea, respectiv sub supravegherea administratorului judiciar .

Ca administrator special a fost ales directorul societății de la cea dată care să reprezinte interesele societății și să participe la procedură, pe seama debitorului.

3.4.2 Elaborarea planului de reorganizare

Elaborarea planului de reorganizare trebuie privită ca o continuare a celor două rapoarte anterior analizate (cel de 30 și cel de 60 de zile). Practic, în momentul în care se ajunge la elaborarea acestui plan, concluzia Raportului de 60 de zile este aceea că există posibilități reale de reorganizare Planul de reorganizare propus de către debitoare este structurat în trei părți: –

restructurarea operațională și financiară

lichidarea unor bunuri imobile

restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social

și face referire la :

contractele comerciale încheiate cu clienții

bugetul de venituri și cheltuieli

tabloul creditorilor

planul de recuperare a creanțelor

programul de plată a creditorilor

active disponibile care pot fi valorificate prin vânzare

spații care pot fi închiriate

programul de dezvoltare a sectorului de vânzări pentru piața internă

3.4.3 Analiza contului de profit și pierdere în timpul procedurii de insolvență

Analiza contului de profit și pierdere are rolul de a prezenta, într-o formă sintetică, performanțele financiare ale activității desfășurate de societatea supusă acestei analize în perioada cuprinsă între data deschiderii procedurii insolvenței și 31 decembrie 2014. În această perioadă, SC MA&RO INVESTMENT SA – în insolvență și-a continuat activitatea de prelucrare și comercializare pe piața externă și internă a produselor de marochinărie și confecții haine din piele. în continuare producția lohn de marochinărie reprezintă aproximativ 85% din producția totală a firmei, fiind în derulare contracte cu următorii clienți: SC Bric^s SRL cu sediul în Italia, SC Global Fashion SRL Sibiu, SC Albani Forex SRL^ SC Ava Art SRL și Noke Netherland. Diferența de aproximativ 15% din volumul de activitate este reprezentată de producția internă de confecții piele – poșete, haine, fuste și alte articole de îmbrăcăminte.

Se constată faptul că societatea finalizează toate lunile analizate cu pierdere, ceea ce denotă că, în mod evident, se confruntă cu dificultăți. Cumulat, pe perioada ianuarie 2013 -decembrie 2014, pierderile înregistrate au fost în valoare de 2.948.884 lei. O cauză semnificativă a acestor pierderi o reprezintă criza financiară acută manifestată pe parcursul anului 2014 și parțial anul 2013 care a afectat profund piața marochinăriei din țările UE, aceasta reflectându-se în scăderea cererilor pe piață cu peste 50%. în aceste condiții, oferta fiind la un nivel ridicat, producătorii intră într-o competiție acerbă din care iese câștigător producătorul care dispune de o dotare tehnologică de nivel superior și o forță de muncă superior calificată. SC MA&RO INVESTMENT SA în insolventă are un nivel mediu de dotare tehnologică fapt care a contribuit la pierderea competiției din punct de vedere al timpului și resurselor consumate în procesul de producție.

Contul de profit și pierdere a fost construit pe baza balanțelor contabile și a fost gândit în așa fel încât să reflecte situația rentabilității acesteia referitor la perioada insolvenței.

Aceste calcule se referă în principal la: cheltuielile directe și indirecte separat pe fiecare categorie de produse, anume costurile de producție; stabilirea unui prag de rentabilitate cantitativ și valoric pe fiecare produs în parte, respectiv aproximarea cantităților ce vor trebui produse astfel încât valorificarea lor la prețul actual al pieței să permită acoperirea tuturor cheltuielilor curente ale debitoarei, respectiv producerea unui excedent, astfel încât să facă față și distribuirilor de sume către creditorii înscriși în tabloul creanțelor.

3.5 Previziuni financiare

Înainte de a începe previzionarea efectivă a fluxului financiar și a bugetului de venituri și cheltuieli, pentru a da un plus de siguranță reușitei planului de reorganizare, se impune cu absolută necesitate efectuarea unui studiu de piață care să scoată la iveală locul exact al societății debitoare pe piața de specialitate, poziția concurenței respectiv a celorlalți parteneri economici în momentul de fată.

În acest scop s-a întocmit analiza SWOT (strength, weaknesses, opportunities, threats). adică o trecere în revistă a punctelor forte, a celor slabe, a oportunităților, respectiv a amenințărilor pieței asupra bunului mers a activității debitoarei.

4.5.1 Analiza SWOT

Analiza punctelor tari

Forță de muncă aproape în integralitate calificată;

Numele firmei se bucură de o bună recunoaștere și de prestigiul unor produse de calitate superioară și design modern;

Existența unor relații strânse cu furnizorii care duc la surse stabile de materii prime;

Existența spațiului proprietate a societății pentru desfășurarea activității;

Din punct de vedere logistic, dispune de întregul arsenal de utilaje și de personal necesar tuturor fazelor procesului tehnologic;

Investiția care urmează a se efectua va permite modernizarea sau chiar înlocuirea utilajelor care prezintă un grad ridicat de uzură fizică și morală;

Analiza punctelor slabe

Abordare conservatoare – este necesară o abordare mai dinamică, o modificare a modelului de afacere în funcție de răspunsul pieței;

Reticența personalului muncitor la schimbări în general, și la reconversia profesională în special;

Statutul juridic de societate aflată în insolvență sau reorganizare constituie un posibil obstacol în legarea unor noi parteneriate pe viitor, dat fiind faptul că actorii pieței economice impun siguranță maxim posibilă în încheierea oricărui parteneriat indiferent de mărimea implicațiilor pe care le comportă;

Analiza oportunităților

Piață de desfacere în continuă dezvoltare și existența unui procent semnificativ pe piața țintă care nu cunoaște încă produsele debitoarei;

Implementarea investiției va permite, pe lângă creșterea volumului producției, realizarea unui design modern precum și asigurarea nivelului calitativ pentru produsele din gama mică marochinărie;

Internetul oferă un mare potențial pentru pătrunderea pe alte piețe.

Analiza amenințărilor pieței

Creșterea cererii în acest domeniu invită la competiție, care poate avea mai multe surse: noi strategii de marketing pentru produsele și firmele producătoare existente; stabilirea și existența cererii pentru noi linii de produse și modele de către piața țintă;

Existența competiției: fiecare producător și-a creat o piață distinctă pe anumite tipuri de produse, lucru dovedit de cererea mare pentru produsele noastre, atât pe piața internă cât și pe cea externă:

Această scurtă trecere în revistă a situației actuale a societății debitoare a permis trecerea la următorul pas al previziunilor financiare și anume acela de întocmire a fluxului de încasări și plăți pe întreaga perioadă a procedurii de reorganizare.

3.6 Notificarea terților

În această etapă se realizează, notificarea acționarilor/asociaților, ORC, executorilor, societăților comerciale bancare, primăriilor, serviciul Carte Funciară etc. cu privire la deschiderea procedurii.

3.7 Depunerea declarațiilor de creanță de către creditorii debitoarei

În urma deschiderii procedurii ,administratorul judiciar a trimis notificări tuturor creditorilor menționați în lista depusă de către debitoare . Toți creditorii , ale căror creanțe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanțelor în termenul fixat în sentința de deschidere a procedurii.

Declarația de creanță reprezintă un document oficial cu caracter informativ emis de către creditorul unei întreprinderi, în care se consemnează sumele de încasat de la societatea aflată în stare de faliment.

Procedura falimentului continuă cu depunerea declarațiilor de creanță de către creditorii notificați anterior

3.8 Întocmirea preliminară a listei creditorilor

Pe baza declarațiilor de creanță depuse de creditori se va întocmi un centralizator al acestora și se vor compara sumele rezultate din documente cu soldurile din balanța de verificare depusă de S.C. MA&RO INVESTMENT S.A. în momentul deschiderii procedurii. Din compararea celor două valori va rezulta/sau nu o diferență care va trebui înregistrată în contabilitatea debitoarei. Trebuie precizat că tabloul preliminar al creditorilor întocmit pe baza declarațiilor de creanță se afișează la sediul instanței, iar la S.C.MA&RO INVESTMENT S.A. se prezintă astfel:

Tabloul preliminar al creditorilor S.C. MA&RO INVESTMENT S.A.

Tabel nr. 4.11

Notă: creanța față de Emerson Renaldi se concretizează în 45.461 euro, cursul de schimb 3,52 lei/euro , creanța față de Intercable Verlag AG se concretizează în 780 euro, cursul de schimb 3,69 lei/euro.

În activitatea practică a întreprinderilor, la întocmirea situației creditorilor și debitorilor se va prezenta și documentul justificativ pe baza căruia au fost consemnate datoriile, respectiv creanțele întreprinderii debitoare.

3.9 Întocmirea tabelului definitiv al creditorilor

În activitatea practică a întreprinderilor tabelul definitiv se întocmește după ce se realizează raportul cauză-împrejurări, dar din motive didactice cele două etape sunt inversate.

Tabelul definitiv se întocmește pornind de la tabelul preliminar la care se adaugă contestațiile terților prezentate în instanță.

De asemenea în această etapă se înregistrează în contabilitate și diferențele de creanță

Propuneri și concluzii

Pentru succesul planului de reorganizare este necesar să fie identificate și aplicate un set de măsuri de urgență care să vizeze, în principal, restructurarea financiară (de exemplu, eșalonate pe maxim un trimestru), și un program de activități cu caracter de permanență (de exemplu, eșalonat pe o durată de 3 ani) care privesc domeniul organizatoric, managerial și tehnologic. Surse de finanțare pe perioada reorganizării:

– Finanțare prin aport de numerar

– Finanțare prin vânzarea unora dintre activele debitorului

Pasivul societății

– Tabelul creditorilor. Categorii de creditori.

– Modalități de acoperire a datoriilor

– Programul de plată a creditorilor.

– Previziunea situațiilor financiare ale societății debitoare pe perioada reorganizării

– Contul de profit și pierderi

– Situația fluxurilor de numerar

Programul măsurilor de urgență are ca și obiective principal restructurarea producției și creșterea lichidității.

Restructurarea producției poate fi realizată prin :

– reorganizarea producției, care presupune:

– stoparea producției la produsele cu pierderi;

– redimensionarea producției pentru produsele cu rotație redusă a stocurilor și creanțelor.

– realizarea de economii la cheltuieli, prin:

redimensionarea personalului;

creșterea productivității muncii;

redimensionarea stocurilor;

identificarea surselor de aprovizionare mai ieftine;

eliminarea pierderilor.

Creșterea lichidității, care poate fi realizată prin:

– obținerea de lichidități, care presupune:

– stabilirea activelor neutilizate sau cu utilizare redusă și vânzarea lor;

– reducerea volumului creanțelor;

– atragerea de noi surse de finanțare externe.

– restructurarea datoriilor, prin:

– renegocierea termenelor de plată a furnizorilor;

– reeșalonarea datoriilor față de bănci, stat, clienți,salariați etc.

Programul de activități cu caracter continuu are ca și obiectiv principal redresarea financiară a societății comerciale și urmărește,în principal, creșterea lichidității și creșterea profitului. Aceste obiective derivate presupun măsuri specifice pentru fiecare subsistem funcțional al societății comerciale.

Creșterea lichidității poate fi realizată prin următoarele măsuri:

– la nivelul subsistemului financiar:

urmărirea riguroasă a încasării creanțelor;

obținerea unor termene de plată mai relaxate;

redimensionarea activelor circulante;

– la nivelul subsistemului comercial:

urmărirea clienților;

identificare de noi clienți și furnizori;

reducerea creanțelor;

urmărirea stocurilor la clienți;

redimensionarea stocurilor;

direcționarea politicii de creditare comercială.

– la nivelul subsistemului cercetare – dezvoltare:

identificarea de resurse materiale de substituție;

la nivelul subsistemului personal:

cursuri de recalificare;

selecția și perfecționarea personalului;

pregătirea agenților comerciali și de distribuție;

îmbunătățirea disciplinei.

– la nivelul subsistemului tehnic:

asigurarea dotării logistice;

fundamentarea necesarului de investiții;

redimensionarea necesarului de aprovizionat;

îmbunătățirea organizării producției.

Creșterea profitului poate fi realizată prin următoarele măsuri:

– la nivelul subsistemului financiar:

fundamentarea costurilor;

stabilirea și urmărirea bugetelor pe proiecte și activități;

reducerea cheltuielilor comune.

– la nivelul subsistemului comercial:

creșterea vânzărilor;

dimensionarea nivelului producției în funcție de evoluția cererii.

– la nivelul subsistemului cercetare – dezvoltare:

orientarea producției;

realizarea de noi produse;

elaborare, cercetarea și implementarea de noi tehnologii.

– la nivelul subsistemului personal:

redimensionarea necesarului de personal;

elaborarea și perfecționarea criteriilor de promovare și antrenare.

– la nivelul subsistemului tehnic:

urmărirea și perfecționarea calității;

implementarea investițiilor;

introducerea standardelor de calitate;

încărcarea capacităților de producție.

– la nivelul subsistemului productiv:

stabilirea obiectivelor și sarcinilor individuale;

îndeplinirea sarcinilor de producție;

îmbunătățirea organizării muncii;

îmbunătățirea disciplinei de producție;

economii de costuri;

creșterea intensivă a productivității muncii;

creșterea gradului de utilizare a capacităților de producție;

reducerea cheltuielilor indirecte.

Pe baza măsurilor care urmăresc creșterea gradului de lichiditate și a profitului se va elabora bilanțul previzionat (precum și fluxul de numerar și contul de profit și pierderi previzionate) care vor fi utilizate pentru aprecierea noii stări financiare a societății comerciale.

Cealaltă etapă importantă care urmează după alcătuirea și votarea unui plan de reorganizare este urmărirea îndeplinirii prevederilor planului. Această activitate (de urmărire) este una extrem de importantă, consecința eșuării unui plan fiind intrarea în faliment a debitorului.

Pentru a putea să răspundă la întrebarea referitoare la respectarea planului de reorganizare, administratorul trebuie să:

– dispună de o planificare/bugetare detaliată (expresia la nivel de detaliu operațional și financiar a planului de reorganizare) a activității societății pe o perioadă cel puțin egală cu perioada propusă pentru reorganizare, la nivel lunar, trimestrial și anual

– planificarea detaliată să fie bazată pe un model economico-financiar flexibil care să permită în orice moment adaptarea rapidă a planului la noile condiții de mediu (schimbare de prețuri, modificare a previziunilor în ceea ce privește vânzările, etc)

– sistemul de urmărire a rezultatelor activității debitorului să fie consistent cu planificarea-bugetare, astfel încât analizele de tip „realizat față de bugetat” să poată fi efectuate în timp real

– înțeleagă (explice) diferențele „realizat față de bugetat”, să stabilească cauzele obiective sau subiective care le-au generat și să poată estima impactul acestora asupra șanselor de reușită a planului (cu alte cuvinte, în orice moment – chiar și când de exemplu se înregistrează pierderi temporare – să poată aprecia dacă planul este în pericol să eșueze)

– să dețină controlul asupra situației în care se găsește debitorul (cel puțin în ceea ce privește înțelegerea poziției financiare în care acesta se află) astfel încât să fie în măsură să preîntâmpine crize, să ia măsuri corective, sau la extremă .

Situația gravă în care se găsește societatea în momentul actual pare a fi augmentată și de contextul general social – economic pe care lumea îl traversează în această perioadă.

Se poate considera că unele dintre produsele pe care le fabrică societatea sunt produse de „lux" de care lumea nu are strictă nevoie într-o perioadă de criză generalizată .Totuși se impun câteva măsuri în vederea revigorării activității, cum ar fi:

schimbarea opticii managementului societății deoarece din datele existente în situațiile financiare rezultă deficiențe grave în ceea ce privește conducerea și administrarea societății;

promovarea în funcții de conducere a personalului calificat, cu inițiativă;

să se încerce valorificarea eficientă și cât mai urgentă a activelor de care societatea dispune în prezent, mai ales a celor neproductive, cauzatoare de pierderi;

desfășurarea unei activități de marketing concertată , participarea la târguri și expoziții interne și mai ales internaționale , ținând cont de cererea mare pentru articole de marochinerie și confecții haine (societatea având marele „atu" brandul creat pe parcursul atâtor ani de activitate, fiind recunoscută ca unul dintre cei mai prestigioși producători și pe piața internațională);

dimensionarea împrumuturilor bancare la niveluri rezonabile , corelate cu volumul activității desfășurate;

închirierea spațiilor neutilizate – activitate pentru care se cere o reclamă mai agresivă decât încercările anterioare;

lichidarea arieratelor față de furnizorii de utilități, bugete de stat, instituții financiare.

BIBILIOGRAFIE

Bătrâncea M, Management contabil , Cluj Napoca , 2007

Briciu Sorin, Socol Adela, Sas Florentina, Contabilitate aprofundată,Alba-lulia 2008

Burja Camelia, Analiza economico-financiară , Editura Risoprint , Cluj Napoca , 2005

Cenar Iuliana, Deaconu Sorin Const antin , Analiza activității unei entități afiate sub incidența procedurii de insolvență , Contabilitatea , expertiza și auditul afacerilor CECCAR , nr. 11 / 2007

Cenar Iuliana , Todea Nicolae, Deaconu Sorin Constantin, Contabilitate practică Editura Risoprint , 2007

Coteanu I, ș.c. DEX , Editura Univers Enciclopedic , București , 1998

Deaconu Adela ,Evaluarea afaceri/or,Cluj-Napoca,2003

Feleagă Niculae , Ionașcu Ion , Tratat de contabilitate financiară, Vol 11, București , 1998

Hada Teodor, Teoria și practica bilanțului , Alba Iulia , 2008,

Luha Vasile, Regimul juridic al insolvenței , suport de curs, CECCAR , 2008

Marin Toma , Inițiere in evaluarea intreprinderilor , Ediția a II-a , Editura CECCAR , București , 2007

Niculescu M , Diagnostic global și strategic , Editura Economică , București , 2007

Oprean Ioan coordonator, , intocmirea și auditarea bilanțului contabil , Editura Intelcredo Deva , 1997

Pântea Iacob Petru, Bodea Gheorghe , Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene , Editura Intelcredo , Deva , 2007

Pântea Iacob Petru,Managementul contabilității românești ,Editura Intelcredo,Deva 1998

Popa M.D , coordonator , Dicționar enciclopedic , Editura Enciclopedică , București ,1996

Socol Adela , Briciu Sorin , Contabilitate aprofundată , Alba Iulia , 2002

Turcu Ioan, Tratat de insolventă , Ed. CH Beck, Bucuresti, 2006

Turcu, I. Legea procedurii insolventei —Comentariu pe articole,Ed.C.H.Beck , București , 2007

Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca , Facultatea de Științe Economice Contabilitatea agenților economici din România , Ediția a II-a, Editura IntelCredo Deva, 1995

Acte normative:

1. Legea contabilității republicată nr. 82/1991, Monitorul Oficial nr. 454/2008.

2. Ordinul 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Monitorul Oficial nr. 870bis/2008.

3. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2374/2007 privind modificarea completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 25/2008.

4. Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 1080 bis/2005.

5. Legea nr. 21/10.04.1996 , legea concurenței , Monitorul Oficial nr. 742 /2005

6. Ordinul nr. 1753/2004 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, Monitorul Oficial nr. 1174/2004.

7. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Monitorul Oficial nr. 1066/2004.

8. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, Monitorul Oficial nr. 927/2003.

9. Hotărârea Guvernului nr. 44/200, Monitorul Oficial al României , partea I , nr. 894 / 28.12.2007

10. Legea Nr. 85 din 2015 privind procedura insolvenței .

Reviste:

1. Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor, revistă editată lunar de CECCAR

2. Revista juridică ( numerele din 2009)

3. Revista de TVA

4. Tribuna economică (2006 – 2009)

Pagini de internet

1. http://www.mfinante.ro

2. http://www.insse.ro

3. http://www.ceccar.ro

4. http://www.buletinulinsolventei.ro

5. http://www.anaf.ro

BIBILIOGRAFIE

Bătrâncea M, Management contabil , Cluj Napoca , 2007

Briciu Sorin, Socol Adela, Sas Florentina, Contabilitate aprofundată,Alba-lulia 2008

Burja Camelia, Analiza economico-financiară , Editura Risoprint , Cluj Napoca , 2005

Cenar Iuliana, Deaconu Sorin Const antin , Analiza activității unei entități afiate sub incidența procedurii de insolvență , Contabilitatea , expertiza și auditul afacerilor CECCAR , nr. 11 / 2007

Cenar Iuliana , Todea Nicolae, Deaconu Sorin Constantin, Contabilitate practică Editura Risoprint , 2007

Coteanu I, ș.c. DEX , Editura Univers Enciclopedic , București , 1998

Deaconu Adela ,Evaluarea afaceri/or,Cluj-Napoca,2003

Feleagă Niculae , Ionașcu Ion , Tratat de contabilitate financiară, Vol 11, București , 1998

Hada Teodor, Teoria și practica bilanțului , Alba Iulia , 2008,

Luha Vasile, Regimul juridic al insolvenței , suport de curs, CECCAR , 2008

Marin Toma , Inițiere in evaluarea intreprinderilor , Ediția a II-a , Editura CECCAR , București , 2007

Niculescu M , Diagnostic global și strategic , Editura Economică , București , 2007

Oprean Ioan coordonator, , intocmirea și auditarea bilanțului contabil , Editura Intelcredo Deva , 1997

Pântea Iacob Petru, Bodea Gheorghe , Contabilitatea financiară românească conformă cu directivele europene , Editura Intelcredo , Deva , 2007

Pântea Iacob Petru,Managementul contabilității românești ,Editura Intelcredo,Deva 1998

Popa M.D , coordonator , Dicționar enciclopedic , Editura Enciclopedică , București ,1996

Socol Adela , Briciu Sorin , Contabilitate aprofundată , Alba Iulia , 2002

Turcu Ioan, Tratat de insolventă , Ed. CH Beck, Bucuresti, 2006

Turcu, I. Legea procedurii insolventei —Comentariu pe articole,Ed.C.H.Beck , București , 2007

Universitatea Babeș Bolyai Cluj Napoca , Facultatea de Științe Economice Contabilitatea agenților economici din România , Ediția a II-a, Editura IntelCredo Deva, 1995

Acte normative:

1. Legea contabilității republicată nr. 82/1991, Monitorul Oficial nr. 454/2008.

2. Ordinul 3512/2008 privind documentele financiar-contabile, Monitorul Oficial nr. 870bis/2008.

3. Ordinul Ministerului Economiei și Finanțelor nr. 2374/2007 privind modificarea completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 25/2008.

4. Ordinul nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, Monitorul Oficial nr. 1080 bis/2005.

5. Legea nr. 21/10.04.1996 , legea concurenței , Monitorul Oficial nr. 742 /2005

6. Ordinul nr. 1753/2004 pentru aprobarea normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv, Monitorul Oficial nr. 1174/2004.

7. Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, Monitorul Oficial nr. 1066/2004.

8. Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, Monitorul Oficial nr. 927/2003.

9. Hotărârea Guvernului nr. 44/200, Monitorul Oficial al României , partea I , nr. 894 / 28.12.2007

10. Legea Nr. 85 din 2015 privind procedura insolvenței .

Reviste:

1. Contabilitatea, expertiza și auditul afacerilor, revistă editată lunar de CECCAR

2. Revista juridică ( numerele din 2009)

3. Revista de TVA

4. Tribuna economică (2006 – 2009)

Pagini de internet

1. http://www.mfinante.ro

2. http://www.insse.ro

3. http://www.ceccar.ro

4. http://www.buletinulinsolventei.ro

5. http://www.anaf.ro