Falimentele bancare în România după 1990 [613244]

Falimentele bancare în România după 1990

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR“ DIN
BUCURE ȘTI
FACULTATEA DE FINANȚE, BĂNCI ȘI CONTABILITATE
Programul de masterat : Management Financiar Bancar

Lucrare de disertație
Falimentele bancare în Români a după
1990

Coordonator științific :
CONF. UNIV. DR. VASILE BLEOTU

Absolvent: [anonimizat]
2018

Falimentele bancare în România după 1990

SCURT REZUMAT AL LUCRĂRII

Lucrarea este structurată în do uă părți. Prima parte, formată din capitolul I vizează
elementele care definesc procedura falimentului bancar în sistemul bancar românesc. De
asemenea sunt relevate legile care reglementează această procedură. Partea a doua, formată
din capitolele 2 – 3, are în prim plan reformele la care a fost supus sistemul bancar românesc
și o trecere în revistă a primelor bănci care s -au confruntat cu falimentul, precum și motivele
ajungerii acestora în pragul falimentului. Sunt evidențiate carențele cadrului juridic și cadrul
fragil al macroeconomiei. Totodată s -a menționat rolul Băncii Naționale Române și rolul
Fondului de garantare a depozitelor bancare.
Având în vedere metodologia cercetării, a fost stabilită următoarea structură a lucrării:
introducere, trei capit ole, concluzii, referințe bibliografice și anexe. Sursele de documentare,
au fost, în principal, arhiva și publicațiile Fondului de garantare a depozitelor bancare și
rapoartele anuale ale Băncii Naționale Române.
În Introducere se argumentează actualitate a temei de cercetare, necesitatea și
importanța acesteia în contextul sistemul bancar actual. De asemenea, este formultă motivația
alegerii temei de cercetare, prezentând scopul lucrării, iar în continuare este prezentată
metodologia de cercetare utilizată .
Capitolul 1, Falimentul bancar – Reglementări legilative în România , evidențiază
procedura reorganizării judiciare și a falimentului instituțiilor de credit, incluzând elementele
care definesc acest concept. Într -o secțiune a acestui capitol, sunt prezen tate detaliat etapele
procedurii falimentului, rolul și locul Băncii Naționale a României în cadrul acestuia,
considerat drept o oglindă a creșterii economice, ce contribuie la dezvoltarea economică a
țării în cel puțin două moduri: direct, prin creșterea elementelor bilanțiere ale băncilor din
cadrul sistemului și indirect, prin finanțarea acorda tă. De asemenea, în acest capitol atenția s -a
concentrat pe efectele care au loc în cazul declanșării procedurii falimentului, astfel că se
produc două aspecte jur idice importante: desesizarea debitorului, și anume, banca debitoare
rămâne proprietarul bunurilor din patrimoniul său, până în momentul când acestea sunt
transformate în lichiditățo, cu scopul de a se face plata creditorilor și nu în ultimul rând,
dizolv area instituției.
Capitolul al II -lea, Reformele sistemului bancar românesc , tratează evoluția
sistemului bancar și problemele apărute după 1990. Acest capitol conturează modificările
propuse pentru evitarea procedurii de faliment în cazul instituțiilor de credit, trecând în revistă
primele bănci din România care s -au confruntat cu falimentul. Anul primelor convulsii care

Falimentele bancare în România după 1990

afectează imaginea sistemului bancar este 1996, când Banca Națională retrage sprijinul
acordat băncilor Dacia Felix și Credit Bank, într -un peisaj ce se voia al începutului reformei
în sistemul bancar. Istoria sistemului bancar înscrie în acest an primele două falimente
bancare. Problemele sistemului bancar românesc de după 1989 nu se rezumă la duratele
excesive de structurare a unor bănci sau la falimentul altora, au existat și probleme obiective,
dependente de voința băncilor, cărora ele au fost silite să le facă față. Inflația galopantă de
după anul 1990, a forțat băncile să supraliciteze investițiile în active imobiliare, pentru a -și
conserva capitalul propriu. La înrăutățirea situației financiare a mai concurat și un sistem
contabil și fiscal absolut nefast, care a impozitat masiv profiturile inflatate, uneori chiar
pierderi reale, contribuind la decapitalizarea continuă a băncilor român ești cu capital in lei. A
existat, in plus, și o lipsă de fermitate a băncii centrale, care a permis acumularea unui volum
important de credite neperformante fără să ia măsurile cuvenite la timp. Odată cu intrarea
României în Uniunea Europeană, a început o nouă etapă de evoluție a sistemului bancar
românesc. Procesul integrării europene este echivalent cu procesul de dezvoltare a României
pe calea reformei, luând în considerare modelul existent al statelor europene.
Capitolul al III -lea, Studiu de caz privi nd falimentul Băncii Turco -Române S.A .,
analizează activitatea băncii reliefând structura acționariatului care era dominat de firme
turcești și în conducere erau predominant cetățeni turci. Rețeaua teritorială a băncii s -a extins
rapid însoțind creșterea v olumului de activitate a băncii. Principalul obiectiv al băncii era
încurajarea fluxului de investiții între România și alte țări. De asemenea, în acest capitol sunt
analizate măsurile dispuse de Banca Națională Română. În urma acțiunii de control, banca
centrală a dispus sancționarea băncii cu un avertisment scris. În ciuda eforturilor de redresare
a acestei bănci, a fost instituit regimul de supraveghere specială și începerea procedurii de
faliment.
Lucrarea este finalizată prin menționarea de Concluzii, ultimul segment al lucrării,
care cuprinde sinteza concluziile desprinse, care reprezintă posibilele măsuri, în eficientizarea
activității sistemului bancar din România.

Falimentele bancare în România după 1990

CUPRINS

INTRODUCER E………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 1
CAPITOLUL 1 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 3
FALIMENTUL BANCAR – REGLEMENTĂRI LEGIS LA TIVE ÎN ROMÂNIA ………………………….. …………. 3
1.1. Etapele procedurii falimentului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 6
1.2. Efectele declanșării procedurii falimentului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 7
CAPITOLUL 2 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 9
REFORMELE S ISTEMULUI BANCAR ROMÂNE S C ………………………….. ………………………….. ……………………….. 9
2.1 Cadrul stabil și fragil al macroeconomiei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 9
2.2 Înființarea schemei de garantare a depozitelor ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 10
2.3 Carențele cadrului juridic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 11
2.4 Cauzele falimentelor ban care din România după 1990 ………………………….. ………………………….. ………………….. 12
CAPITOLUL 3 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 13
STUDIU DE CAZ PRIVIN D FALIMENTUL BĂNCII TURCO -ROMÂNE S.A. ………………………….. …………. 13
3.1 Capitalul social și structura acționariatului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 13
3.2. Organizare și resurse umane ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 14
3.3 Activitate ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 14
3.4 Măsuri dis puse de Banca Națională a României ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 17
3.5 Procedura falimentului ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 19
CONCLUZII ȘI PROPU NERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 29
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 30
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 32

Falimentele bancare în România după 1990

1 INTRODUCERE

Falimentul a re prezentat o preocupare constantă a literaturii juridice și economice ,
preocupare impusă de importanța și complexitatea acestei situații de eșec în activitatea
comercială. Deși este o preocupare constantă, studiile consacrate falim entului actorilor pieței
financiare (bănci, asigurători, societății de investiții) au avut o frecvență foarte redusă.
Această lucrare se focusează în mod specific asupra reformelor întârziate cu care s -a
confruntat sistemul bancar românesc , ca segment indi spensabil al ansamblului economic.
Ținând cont de realitatea economică și financiară, atât pe plan internațional cât și pe plan
intern, fiecare țară și implicit și România este interesată în crearea unui sistem bancar solid,
care să permită asigurarea unui cadru organizatoric corespunzător dezvoltării mecanismelor
financiare.
Am ales această temă în contextul în care sistemul bancar are un impact important în
întreaga economie și ținând cont de faptul că o economie de piață nu poate funcționa fără
bănci pr obitabile și solide. Odată cu dezvoltarea economiei și îmbunătățirea mediului de
afaceri din România, sistemul bancar a cunoscut o dezvoltare reprezentativă. Ca urmare a
globalizării economiei mondiale, sistemul bancar s -a confruntat cu provocările impuse de
acest fenomen , astfel procesul integrării europene care este echivalent cu procesul de
dezvoltare a României, nu poate fi realizat fără existența unui sistem bancar performant, care
să facă față concurenței acerbe dintre țările lumii.
Luând în considera re procesul globalizării, activitatea băncilor influențează major
existența beneficiarilor de servicii financiare, consolidarea economiilor naționale , a pieței
interne europene ș i, implicit a economiei mondiale astfel încât, teama de consecințele
nefavorab ile ale eșecului acestor entități a determinat extragerea lor din rândul actorilor
obișnuiți ai comerțului intern ș i internațional și plasarea lor pe o poziție distinct ă, caracterizată
printr -un statut legal special aplicabil întregii lor existenț e.
Prin a ceastă lucrare am urmărit să fundamentez punctele slabe și deficiențele
procedurii falimentului bancar, precum și durata medie a acestei proceduri, consecințele
asupra pieței financiare, lipsa planurilor de redresare. În aceste condiții de legislație
imper fectă, dar imbunătățită de -a lungul timpului pentru a răspunde cerințelor concrete de
piață, procedura falimentului scoate la suprafață faptul că este insuficientă pentru a veni în
întimpinarea instituțiilor bancare cu un plan de redresare, nefiind viabilă pentru restructurarea
acestora.

Falimentele bancare în România după 1990

2 În prezenta lucrare sunt subliniate principalele provocări cu care s -a confruntat
sistemul bancar sub impactul diverselor evenimente istorice și sociale care au contribuit la
formarea și evoluția acestuia, și în contextul t ranziției la o economie de piață, pornind de la
funcțiile băncilor comerciale și rolul băncii centrale, astfel fiind detaliate etapele procedurii de
faliment, îmbunătățirile pe care le -a suportat de -a lungul timpului .
Lucrarea de față este structurată în trei capitole , care urmăresc direcțiile principale ale
temei abordate. Capitolele conțin aproximativ 3 subcapitole care au menirea de a asigura o
mai bună dezvoltare și înțelegere a temei. Primul capitol, denumit Falimentul bancar –
reglementări legislative în România , prezintă procedura reorganizării judiciare și a
falimentului instituțiilor de credit, setând astfel cadrul teoretic necesar înțelegerii conceptelor
cheie din etapele procedurii falimentului bancar și consecințele acestui proces. Capitolul doi
trece în revistă reforma sistemului bancar , punând accent pe cadrul fragil al macroeconomiei
și lacunele cadrului juridic. De asemenea, este prezentată necesitatea înființării unei sch eme
de garantare a depozitelor și cauzele falimentelor bancare din Român ia după 1990. Capitolul
al treile pune accent pe identificarea cauzelor producerii falimentului Băncii Turco -Române.
În cadrul acestui capitol este analizată banca, anterior falimentului, sub aspectele cotei de
piață, principalii acționari, organizării și rețelei teritoriale, resurselor umane, activității și
evoluției situației financiare. După deschiderea procedurii de lichidare judiciară sunt
examinate cauzele intrării în faliment, măsurile dispuse de Banca Națională Română și rolul
lichidatorului judicia r.
În analiza temei abordate în această lucrare, a fost utilizată o cercetare teoretică și una
practică. Cercetarea teoretică de scrie legile, reglementările și normele de aplicare în domeniul
bancar din România. Această cercetare s -a întins pe o perioadă mai lungă de timp și a
presupus, studierea legislației în vigoare și a articolelor științifice apărute în domeniu. Pentru
analiza datelor cu caracter național am utilizat metoda de cercetare comparativă longitudinală
(prezentare evoluției pasivelor și acti velor băncii, a capitalurilor proprii). În analiza practică
am utilizat ca metodă de cercetare, analiza calitativ – comparativă, prin prezentarea detaliilor
referitoare la situația Băncii Turco -Române. Am ales acest tip de cercetare, spre verificarea
conce ptelor teoretice abordate în subiectul temei și, mai ales, pentru că folosește tehnici
structurate, de exemplu, studiul de caz. Analiza și interpretarea datelor obținute în studiul de
caz a fost realizată atât manual, cât și informatizat, utilizând grafice , diagrame.

Falimentele bancare în România după 1990

3 CAPITOLUL 1
FALIMENTUL BANCAR – REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE ÎN
ROMÂNIA

În România, procedura privind falimentele băncilor e reglementată de Legea nr.
83/1998 cu modificările ș i completările ulterioare. Până la apariția acestei legi , situații le de
faliment bancar s -au judecat în baza legislației privind reorganizarea ș i lichidarea societăților
comerciale, adică Legea nr.64/1995 privind procedura reorganizării judiciare ș i a falimentului .
Conform dispozițiilor Legii 83/1998, procedura faliment ului se aplică acelei bănci
devenite insolvabilă, care nu a onorat integral creanțele certe, lichide și exigibile, pe o
perioada de cel puțin 30 de zile, sau când valoarea obligațiilor băncii depășește valoarea
activului său. Aceste precizări urmăresc regl ementarea a două situații diferite, respective
termenul de insolvență și termenul de insolvabilitate.
Termenul de insolvență face referire la situația financiară a băncii, respective când
banca nu își poate onora integral obligațiile sale ajunse la scaden ță din lipsa lichidității ,
independent de faptul că patrimonial său poate acoperi fără dificultăți pasivul. Cu alte cuvinte,
reprezintă incapacitatea temporară de plată datorată unor disfuncționalități în activitatea
băncii.
Termenul de insolvabilitate es te descris în dreptul civil ca fiind o situație în care
activele sunt mai mari decât pasivele. Potrivit articolului 1 din Legea 83/1998 privind
procedura instituită de această lege se aplică băncilor în stare de insolvabilitate.
Pentru declanșarea procedur ii de faliment, trebuie înaintată o cerere la tribunalul în a
cărui jurisdicție se află sediul central al băncii debitoare. Persoanele abilitate să declanșeze
această procedură sunt: banca debitoare, oricare dintre creditorii băncii debitoare sau Banca
Națională a României.
În situația în care cererea de declanșare a procedurii falimentului este formulat ă de
Banca Națională a României aceasta este condiționată de aplicarea în prealabil a mă surilor de
supraveghere special ă și administrare specială . La rându l său, banca debitoare poate adresa
Tribunalului o cerere pentru a fi supus ă procedurii falimentului î n situația în care nu mai poate
face față î n totalitate datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile.
În general, p rocedura se declanșează dup ă ce BNR constată că măsurile de
supraveghere special ă nu au putut conduce la evitarea insolvabilității . Această cerere trebuie
să fie semnată de către persoanele, care potrivit legii, au calitatea de a o reprezenta.

Falimentele bancare în România după 1990

4 De asemenea, cererea trebuie să fie î nsoțită de următoarele documente:
 bilanțul contabil;
 copii după registrele contabile curente;
 o listă a tuturor bunurilor mobile sau imobile, iar pentru imobile se vor trece inclusiv
datele din registrele de publicitate imobiliară;
 o listă a numelor și a a dreselor, indiferent cum ar fi creanțele acestora, adică certe sau sub
condiție, lichide sau nelichide, scadente sau nescadente;
 contul de profit și pierdere pe anul precedent depunerii cererii.
Starea de insolvență este o condiție a aplicării procedurii f alimentului. Această
conditție trebuie dovedită, așa încât legea prevede cpndiția ca orice creditor să se adreseze mai
întâi cu o acțiune de executare silită asupra băncii debitoare, acțiune care trebuie introdusă la
Banca Națională a României, apoi după c e Banca Națională a României comunică creditorului
că banca debitoare se află în încetare de plăți aceasta se poate adresa tribunalului.
După înregistrarea cererii, tribunalul notifică aceasta părților interesate, în prumul rând
creditorilor și Oficiului R egistului Comerțului unde banca creditoare e înmatriculată pentru
efectuarea mențiunii de intrare în faliment. Tribunalul analizează cererea la primul termen de
judecată și în cazul în care banca debitoare nu contestă starea de insolvabilitate acesta dispu ne
începerea de îndată a procedurii falimentului. Banca debitoare poate contesta starea de
insolvabilitate în termen de 5 zile de la data înregistrării acestei cereri, iar tribunalul se poate
pronunța asupra acestei contestații în termen de 10 zile, termen care poate fi prelungit o
singură data cu încă 10 zile.
Organele care aplică responsabile pentru procedura falimentului sunt tribunalul,
judecătorul sindic si lichidatorul juridic. Potrivit prezentei legi, tribunalul desemnează
judecătorul sindic, experți i autorizați să -l ajute și, cu acordul băncii centrale, lichidatorul
juridic. Judecătorul sindic este un judecător specializat, desemnat de președintele tribunalului
dintre judecători secției de faliment. Hotărârile tribunalului sunt definitive, însă în an umite
condiții stabilite de lege ele pot fi atacate cu recurs. Principalele atribuții ale tribunalului sunt
cele prevăzute de art. 3 din lege, din care enumeram:
 desemnarea judecătorului sindic și cu acordul B.N.R. desemnarea lichidatorului,
tribunalul are controlul asupra acestora și dacă este cazul î l poate înlocui;
 judecarea acțiunilor introduse de judecătorul sindic și anularea unor transferuri cu
caracter patrimonial anterioare cererii introductive ;
 judecarea contestațiilor băncii debitoare ori ale cre ditorilor împotriva masurilor luate de
judecătorul sindic ;

Falimentele bancare în România după 1990

5  confirmarea planului de distribuire a fondurilor obținute prin lichidare ;
 soluționarea obiecțiilor la rapoartele semestriale și la cel final ale judecătorului sindic ;
 darea hotărârilor de începere și de încheiere a procedurilor falimentului .
Dispozițiile articolului 7 din lege prevede principale îndatoriri și responsabilități ale
judecătorului sindic, după cum urmează:
 examinarea activității băncii debitoare – se finalizează cu un raport asupra situației
acesteia ;
 întocmirea unui raport asupra cauzelor ș i împrejurărilor care au dus la încetarea de
plăti cu menționarea persoanelor cărora le -ar fi imputabilă aceast ă situație ș i supuner ea
acestui raport tribunalului î n termen de 30 zile de la desemnare a sa;
 conducerea activității persoanelor pe care le -a angajat să -l ajute ;
 introducerea la tribunal de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de banca
debitoare ;
 menținerea sau rezilierea unor contracte încheiate de banca debitoare ;
 admiterea planului de lichidare ;
 examinarea creanțelor;
 aplicarea sigiliilor ;
 inventarierea bunurilor ;
 primirea plaților pe seama băncii debitoare ș i consemnarea sumelor ;
Aceste măsuri luate de judecătorul sindic pot fi contestate numai în cazuri speciale
prevăzute de lege. Contestațiile se adresează tribunalului și trebuie înregistrate în termen de
maxim 10 zile de la data în care măsura a fost luată. De exemplu, pot fi conteste calculele
valorii unor creanțe , raportul de distribuire, rangul de prioritate al creanț elor sau raportul final.
În cazul procedurii de faliment al unei bănci, lichidatorul nu poate fi decât o persoană
juridică specializată. Potrivit legii, acesta are puteri de gestionare și control asupra băncii
debitoare, motiv pentru care poate lua orice m ăsuri pe care le consideră necesare în scopul
lichidării activelor băncii debitoare. Măsurile luate de lichidator pot fi:
 continuarea sau întreruperea în mod justificat a orică rei acțiuni;
 modificarea ratelor dobânzilor aferente pasivelor băncii debitoare ;
 încheierea de documente î n unele bănci debitoare ;
 inițierea de acțiuni sau proceduri legale in justiție sau apărarea debitoare in cazul in care
aceasta este pârâtă .
Lichidatorul întocmește și prezintă lunar spre aprobare judecătorului sindic, raportul
asupra evoluției procedurii falimentului, iar ulterior îl înaintează Băncii centrale.

Falimentele bancare în România după 1990

6 1.1. Etapele procedurii falimentului

Prescripția este o sancțiune prevăzută de lege împotriva celui care în termenul
prevăzut de lege nu își exercită drepturile sale. Ac easta privește dreptul material la acțiune . În
România, etapele procedurii falimentului sunt următoarele:
Luarea primelor măsuri
În cadrul acestei etape se pot lua măsuri precum: limitarea drepturilor administratorilor
băncilor de a conduce activitatea și numirea lichidatorului, închiderea contului băncii
debitoare, sigilarea bunurilor, măsuri de conservare a bunurilor, inventarierea acestor bunuri,
blocarea depozitelor bancare, înscrieri sau înregistrări în registrele de publicitate imobiliară.
Stabilirea masei pasive
Această etapă presupune întocmirea listei creditorilor, a listei bunurilor debitorului și a
tabelelor de creanță, inclusiv verificarea acestora. De asemenea, lichidatorul întocmește un
tabel preliminar al tuturor obligațiilor debitorului, iar judecătorul sindic soluționează
contestațiile. Tot în această etapă , se întocmesc și se afișează tabelul definitiv a obligațiilor
debitoare.
Efectuare a lichidării
În această etapă a procedurii falimentului pot avea loc următoarele acțiuni: vânzarea bunuril or
debitorului la licitație sau direct, cât mai avantajos și cât mai repede, la timpul potrivit și la
prețul maxim, evaluarea bunurilor prin expert, publicitatea vânzărilor, depunerea sumelor
obținute din vânzări, încasarea veniturilor rezultate din admini strarea bunurilor debitorului,
plata taxelor, a timbrelor și a tuturor cheltuielilor aferente vânzării bunurilor, inclusiv
cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea acestor bunuri, precum și plata
retribuțiilor persoanelor angajate în condi țiile art.22 din lege, plata creditorilor care au garanții
reale.
Distribuirea sumelor
În cadrul acestei etape, enumerăm evenimentele care au loc: întocmirea de către judecătorul
sindic al raportului și a planului de distribuire și notificarea acestuia de către creditare,
soluționarea de către tribunal a obiecțiilor la raport și la plan, acoperirea cheltuielilor aferente
procedurii și plata creanțelor stabilite de lege, întocmirea raportului final și a bilanțului de
către judecătorul sindic, soluționarea ob iecțiilor acestora și aprobarea lor de către tribunal.
Închiderea lichidării
Închiderea procedurii falimentului are loc în momentul după aprobarea raportului final de
către Tribunal și când toate fondurile au fost distribuite, iar cele nereclamate au fost

Falimentele bancare în România după 1990

7 consemnate la BNR. Tribunalul, la cererea judecătorului sindic, va da o hotărâre închizând
procedura. Această hotărâre este comunicată în scris tuturor creditorilor băncii debitoare și
Băncii Naționale Române, astfel banca centrală închide contul special, iar sumele rămase
nedistribuite vor fi virate la bugetul statului. În Figura 1.1 sunt ilustrate etapele procedurii de
faliment în sistemul bancar, descrise anterior.

Figura 1.1. Etapele procedurii falimentului bancar

1.2. Efectele declanșării procedur ii falimentului

Ca urmare a declanșării procedurii falimentului, au loc o serie de efecte asupra băncii
debitoare. După primirea comunicării Hotărârii tribunalului privind începerea procedurii
falimentului, Banca Națională a României închide îndată contu rile băncii debitoare deschise
în evidențele sale și se va deschide un nou cont cu mențiunea bancară – în faliment – unde vor
fi virate toate sumele de bani existente până la acea data în conturile debitoare și cele care se
vor încasa după începerea proced urii. Totodată, sunt suspendate toate acțiunile judiciare sau
extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau asupra bunurilor sale
anterioare cerere introductive de faliment. Un alt efect al declanșării procedurii falimentul îl
reprezin tă suspendarea termenelor de prescripție a acțiunilor creditelor, ca și consecință
imediată a suspendării acțiunilor acestora. După data înregistrării cererii de faliment, orice
constituire de garanții personale sau reale are caracter nul, suspendându -se inclusiv calculul
dobânzii creanțelor negarantate.
În ceea ce privește situația unor acte juridice ale băncii debitoare, potrivit legii,
judecătorul sindic va putea înainta la tribunal acțiuni pentru anulare anumitor acte juridice ale
băncii creditoare, cum ar fi: anularea unor acte frauduloase încheiate de banca debitoare î n
dauna drepturilor creditorilor , anularea unor transferuri cu caracter patrimonial al unor

Falimentele bancare în România după 1990

8 operațiuni comerciale ș i constituirea unor garanții acordate de banc ă, menținerea sau
reziliere a unor contracte încheiate de banca debitoare.
Potrivit dispozițiilor legale, tribunalul poate dispune ca o parte din pasivul băncii
ajunsă î n stare de faliment să fie suportat de către membrii organelor de conducere ș i după caz
de cenzori dac ă au contribu it la falimentul acestuia. Pentru a se stabili dac ă și î n ce măsură
aceștia au contribuit la falimentul băncii trebuie clarificate raporturile j uridice dintre aceste
persoane ș i banc ă. În ceea ce privește conducerea băncii , răspunderea acestora izvorăște dintr-
un mandat încredințat de bancă , mandat care este acordat fie prin actul constitutiv fie prin
hotărârea A.G.A. și este acceptat ca atare de mandatar prin semnătura sa depusa la R egistrul
Comerțului . În ce privește cenzorii , răspunderea acestora deriv ă din lege. Natura răspunderii
juridice va fi întotdeauna determinata de sursa obligației încălcate sau neîndeplinite așa încât
vom avea fie o răspundere civilă contractual ă, fie una delictuală .
În ceea ce privește faptele care atrag răspunderea , acestea su nt prevăzute explicit și
limitativ î n art. 22, alin.1 din lege. Acestea sunt următoarele :
 au utilizat bunurile sau creditele băncii În folos propriu ;
 au făcut fapte de comerț în interes personal sub acoperirea băncii ;
 au dispus în interes personal continua rea unei activități care ducea î n mod vădit banca la
încetarea de plăți;
 au ținut o contabilitate fictivă , au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au
ținut contabilitatea î n conformi tate cu legea;
 au deturnat sau au ascuns o parte din activul băncii sau au mărit in mod fictiv pasivul
acesteia ;
 au folosit mijloace ruinătoare pentru ai procura băncii fonduri î n scopul întârzierii
încetării de plăți;
 în luna precedent ă încetării plăților au plătit sau au dispus să se plătească o preferință
unui cr editor în dauna celorlalți creditori.
Angajarea răspunderii juridice a ace stor persoane nu se poate face î n lipsa unui raport
de cauzalitate î ntre fapta acestora și prejudiciul suferit de bancă , ceea ce face ca orice acțiune
îndreptată împotriva lor va tre bui să fie analizată î n concret de către tribunal care va aprecia î n
funcție de toate împrejurările și circumstanțele dacă faptele lor au contribuit în mod direct la
falimentul băncii sau au favorizat apariția unor factori care au condus banca la încetarea de
plăți. Obligația de a suporta o parte din pasivul băncii trebuie sa fie proporțională cu
întinderea prejudiciului cauzat, astfel răspunderea să nu fie mai mare decât prejudiciul.

Falimentele bancare în România după 1990

9 CAPITOLUL 2
REFORMELE SISTEMULUI BANCAR ROMÂNESC

2.1 Cadrul stabil și fragil al macroeconomiei

În România, reformele s -au desfășurat într -un timp relativ lent, încă de la începutul
tranziției către economia de piață în anul 1997. În anul 1995 au fost începute programele de
privatizare și restructurare sau lichidare a între prinderilor neviabile și producătoare de
pierderi.
Conform raportului anual al Băncii Naționale a României din 1998, ritmul lent al
reformelor structurale, au condus la o acumulare de dezechilibre, care au fost alimentate de
politicile contradictorii și ca re au fost lipsite de predictibilitatea guvernanților. În anul 1998, s –
a produs o explozie a dezechilibrelor interne datorită condițiilor externe și presiunii
serviciului datoriei externe acumulate din 1990.
Astfel, amintim că anul 1999 a pus România în fa ța unei triple provocări: continuarea
tranziției la economia de piață, necesitatea onorării serviciul datoriei externe (respectiv 2,8
milioane dolari SUA), precum și adoptarea acquis -ului comunitar în contextul accelerării
negocierilor de aderare la Uniune a Europeană a țărilor candidate.
În România, reforma bancară a început ceva mai târziu decât în alte țări din Europa
Centrală și de Est, iar consecințele unui regim totalitar care s -a manifestat mult mai dur decât
în celelalte state din blocul comunist, a marcat puternic această reformă. Obiectul reformei
bancare era obținerea unei eficiențe mai ridicate, în care scop reglementările prudențiale au
fost orientate către încurajarea competiției în sistemul bancar. Acest fapt a prezentat o
provocare suplimentar ă pentru implementarea reformei, fiind necesar elaborarea unui cadru
de reglementare adecvat și consolidarea experienței în domeniul supravegherii bancare.
În perioada anilor 1990, băncile s -au confruntat cu o serie de probleme, astfel creditele
neperforma nte au depășit uneori cu mult nivelul capitalurilor proprii. Cauza princpală a
problemei a reprezentat -o nerespectarea principiilor prudențiale în activitatea de creditare ale
băncilor, iar posibilitățile de redresare erau reduse, consolidarea bancară fiin d singura soluție
viabilă. Pe fondul deteriorării situației financiare a Bancorex și a Băncii Agricole, în 1997, a
fost demarat procesul de consolidare prin recapitalizare, un proces demarat cu o întârziere față
de alte țări din fostul bloc comunist. În ci uda acestor eforturi depuse, măsurile de
recapitalizare nu au atins așteptările, nefiind dublate de o restructurare operațională a băncilor
respective.

Falimentele bancare în România după 1990

10 2.2 Înființarea schemei de garantare a depozitelor

În România, prima încercare de înființare a unei sch eme de garantare, datează încă din
anul 1936, an în care Banca Națională a României a constituit o comisie specială pentru
studierea posibilității de înființare a unei scheme de garantare a depozitelor, unde
recomandarea comisiei a fost crearea unui instit ut special pentru protecția deponenților, însă
proiectul nu a mai fost pus în practică.
Ca reacție la evoluțiile în domeniul garantării depozitelor pe plan internațional și în
contextul problemelor cu care confrunta sistemul bancar la începutul anilor 1990 , a aparut
Fondul Național de Garantare. După exact 60 de ani, în anul 1996, România a început
implementarea treptat a Directivei europene 94/19/CE privind sistemele de garantare a
depozitelor , proces care a durat până în iulie 2004.
Iniațial, Fondul s -a rezumat doar la garantarea depozitelor persoanelor fizice și la
efectuarea plăților de compensații pentru deponenții garantați ai instituțiilor de credit
autorizate de BNR să atragă depozite. De -a lungul timpului, a fost identificată perspectiva
atribuirii unui rol complex în sectorul bancar, astfel încât în anul 2001 s -a prevăzut în
legislația privind falimentul insituțiilor de credit posibilitatea desemnării ca lichidator judiciar.
În contextul augmentării rolului Fondului a inclus și o cerință externă im pusă de Banca
Mondială în anul 2000 în vederea acordării celei de -a doua tranșe. Această tranșă era flotantă
și putea fi solicitată imediat după îndeplinirea celorlalte măsuri din programul de reforme
structurale convenit cu Banca Mondială. Programul de re forme includea și extinderea
atribuțiilor Fondului. Un an mai târziu, în anul 2002, Fondul și -a exercitat această nouă
calitate, ca urmare a desemnării sale de către instanțele judecătorești, în cazul a două bănci:
Banca Română de Scont SA și Banca Turco R omână SA.
Astfel, amintim că sfera de activitate a Fondului a fost extinsă începând cu ultima
parte a anului 2001, prin includerea rolurilor de lichidator judiciar și lichidator unic
(administrativ) al instituțiilor de credit administrator special și admin istrator interimar,
administrator al unor fonduri constituite pentru asigurarea stabilității financiare, precum și
prin creșterea bazei de deponenți garanți. Odată cu apariția Legii 331/2015, din decembrie
2015, printre activitățile ce pot fi desfășurate d e Fond nu se mai regăsește și cea referitoare la
calitatea de lichidator judiciar.
Anterior înființării Fondului, în anul 1996, Dacia Felix și Credit Bank au fost primele
bănci din România care au intrat în insolvență. Deponenții au fost despăgubiți în lim ita unui

Falimentele bancare în România după 1990

11 plafon de 1000 lei, echivalentul a 10 milioane ROL (exclusiv dobânda aferentă) din creditele
acordate de BNR celor două bănci în temeiul Legii 135/1996.
Ulterior înființării Fondului, falimentul a fost evitat pentru trei bănci care s -au
confrunta t cu situații dificile: Bancorex – absorbită de Banca Comercială Română SA, Banca
Agricolă – restructurată și privatizată și Banca de Investiții și Dezvoltare – intrată în lichdare
voluntaă la cererea acționarilor. Astfel, de peste 21 de ani, Fondul proteje ază interesele
deponenților în procedurile falimentelor bancare prin plata compensațiilor pentru depozitele
garantate. Schema de garantare a depozitelor a fost activată de 7 ori de la înființare, pentru
băncile intrate în faliment în perioada 1999 – 2006.

2.3 Carențele cadrului juridic

Insolvența reprezintă unul dintre mecanismele de reglare a pieței și are o istorie strâns
legată de evoluțiile economice și politice ale perioadei analizate.
Primele situații de insolvență în sistemul bancar românesc (Dac ia Felix, Credit Bank și
Columna) au apărut în anul 1996, acestea fiind soluționate. Acestea au fost soluționate în baza
legislației generale aplicabile societăților comerciale în ceea ce privește procedura
reorganizării judiciare și a falimentului (Legea insolvenței), pentru eliminarea riscului de
contaminare. Au fost analizate cazurile de insolvență a acestor instituții din perspectiva
dreptului comun. Aplicarea acestei legi s -a dovedit a fi incompatibilă cu specificul societăților
bancare, astfel în anul 1998 a fost adoptată Legea 83 privind falimentul băncilor.
Noua lege a instituit un cadru specific de reglementare, care la rândul său s -a dovedit
că are o serie de deficiențe. Cele mai relevante în acest sens au fost stabilirea stării de
insolvabilitate a unei bănci de către tribunal și nu de autoritatea de supraveghere și inexistența
unei prevederi specifice care să atribuie Fondului un rang superior în ordinea de plată a
crean țelor, deoarece forma inițială a Legii 83/1998 făcea trimitere sub acest aspect de plată
prevăzută de Legea insolvenței în vigoare la data respectivă – Legea 64/1995.
Un salt calitativ în legislația privind falimentul băncilor prin îmbinarea cu legislația
Uniunii Europene, și anume, au fost preluate, în marea lor majoritate, prevederile Directivei
2001/24/EC a Parlamentului European si a Consiliului din 4 aprilie 2001, privind
reorganizarea și falimentul instituțiilor de credit și integral prevederile Direc tivei 98/26/EC a
Parlamentului European si a Consiliului din 19 mai 1998 privind finalitatea decontării în
sistemele de plăți și de decontare a valorilor mobiliare, s -a produs începând cu anul 2001 prin
adoptarea Ordonanței de Urgență a Guvernului României 138/2001 aprobată prin Legea

Falimentele bancare în România după 1990

12 597/2002. Astfel, a fost sporit rolul și atribuțiile Băncii Naționale Române ca autoritatea de
supraveghere.
Modificările reglementării procedurii falimentului instituțiilor de credit, au avut în
vedere atât evoluția întregii legislații în materie bancară, cât și realitățile nemijlocite din
practică care au urmărit întărirea și viabilitatea sistemului bancar din România.

2.4 Cauzele falimentelor bancare din România după 1990

Perioada cuprinsă între 1996 și 2003, în care au a vut loc falimentele bancare,
corespunde procesului de restructurare a sistemului bancar, inclusiv prin privatizarea băncilor
cu capital de stat și intrarea pe piață a marilor grupuri bancare străine. Cauzele care au stat la
baza falimentelor bancare țin de mai mulți factori interni și externi.
Valoarea, calitatea activielor bancare, cât și nivelul dobânzilor și lichiditatea pieței au
fost afectate de inflația din primii zece ani ai tranziției. Băncil au fost nevoite să își desfășoare
activitatea într -un med iu riscant și incert, ceea ce a condus la acumularea creditelor
neperformante, înregistrarea de pierderi și o slabă capitalizare.
Realizarea unei capitalizări adecvate a băncilor nu a fost posibilă în contextul absenței
unui angajament ferm din partea acți onarilor, lipsiți de putere financiară corespunzătoare și
direct responsabili de problemele cu care se confruntau băncile prin utilizarea acestora pe post
de „pușculițe” personale. Încercările acestora de a mări capitalul social a eșuat, având ca
consecinț ă apariția falimentelor bancare.
Un alt factor agravant a fost reprezentat de imixtiunea politicului asupra mediul
economic, astfel băncile comerciale cu capital de stat au fost obligate să finanțeze
întreprinderi nerentabile, în multe cazuri chiar în baza unui act normativ. Acest tip de decizii a
încetinit semnificativ restructurarea economiei și a alterat concurența prin nerespectarea
principiilor pieței libere.

Falimentele bancare în România după 1990

13 CAPITOLUL 3
STUDIU DE CAZ PRIVIND FALIMENTUL BĂNCII TURCO -ROMÂN E
S.A.

3.1 Capitalul s ocial și structura acționariatului

Banca Turco Română a fost autorizată să funcționeze ca societate bancară în România
la data de 2 martie 994, cu un capital social de 250 de mi lei, prima tranzacție bancară fiind
efectuată la data de 16 mai 1994.
La fel ca în cazul acționariatului , dominat de firme turcești , administrarea și
conducerea băncii au fost deținute în mod predominant de cetățeni turci. Dintre aceștia , cel
care a exercitat în realitate controlul asupra băncii, deși cu o putere aparent modestă ( acționar
minoritar al BTR și membru în consiliul de administrație ) a fost cetățeanul turc Kamuran
Cortuk, președintele director general al Bazindir Holding AȘ, acționar majoritar al băncii.
Prin aportul Grupului Bayindir au fost efectuate mai multe majorăr i de capital în
perioada 1994 – 1998, după cum se poate observa în Figura 2.1 . .

Figura 3 .1 – Majorări de capital social (milioane lei)
În decursul anului 1998 a fost lansată și încheiată cu succes oferta publică
internațională prin care BTR a emis ac țiuni sub formă de certificate locale de depozit, în sumă
de 39,8 milioane, ceea ce a condus la:

Falimentele bancare în România după 1990

14  schimbarea structurii acționariatului, respectiv 65% Grupul Bayindir, 30%
Bank of New York și 5% Banca Comercială Română SA;
 înregistrarea unui capital social de 34,6 milioane lei, care s -a menținut la
același nivel până la intrarea în faliment.
La data de 3 iulie 2012, data deschiderii procedurii falimentului, Banca Turco Română
SA avea 230 de acționari, dintre care 198 de persoane fizice și 32 de persoane juridi ce. La
acea dată, Banca Comercială Română nu mai era acționar, existând numai trei acționari
reprezentativi, fiecare deținând peste 5% din acțiuni, așa cum ilustreză Figura 2. 1. .

3.2. Organizare și resurse umane

Rețeaua teritorială a Băncii Turco Române SA s -a extins într -un ritm alert în perioada
iulie 1999 – iunie 2000 , ajungând la data de 30 iunie 1999 la 18 sucurale și 4 agenții la 30
iunie 2000. Această expansiune si -a pus amprenta asupra cheltuielilor de investiții care au fost
considerabile și car e au creat presiuni asupra resurselor financiare ale băncii. Sporirea
continuă a numărului de personal a însoțit constant dezvoltarea rețelei de unități operative și
creșterea volumului de activitate ale băncii.
Față de începutul anului 1999, perioada iuni e 1999 – decembrie 2000 s -a remarcat prin
creșterea de 67% a numărului de angajați. În această perioadă au fost angajați 311 salariați. Pe
fondul dificultăților financiare majore, imediat în anul următor, în anul 2001, rețeaua
teritorială și numărul de per sonal au cunoscut o reducere dramaticăȘ de la cele 25 sedii
înregistrate la data de 31 decembrie 2000 la 4 sedii (centrala băncii și 3 sucursale) la 30 iunie
2001, de la 774 salariați la 31 decembrie 2000 la 120 salariați la 30 iunie 2001.

3.3 Activitate

Principalul obiectiv al băncii era încurajarea fluxului de investiții între România și alte
țări, cu accent pe relația Turcia și intermedierea comerțului intern și internațional prin rețeaua
de 310 bănci corespondente (33 în România și 277 în străinătate) .
Banca Turco Română SA avea o subsidiară în Republica Moldova, Banca Comercială
„BTR Moldova” SA. Aceasta a intrat în insolvență la 26 iulie 2002, procedura fiind închisă la
10 septembrie 2010 prin hotărâre rămasă definitivă.
În apogeul activității sale î nregistrat la sfârșitul anului 1999, cu cei aproape 52.000 de
clienți, BTR deținea cea mai mare cotă de piață comparativ cu celelalte bănci care activau pe

Falimentele bancare în România după 1990

15 piața bancară din România, respectiv 4,39%. Banca era listată la Bursa de Valori București la
prima categorie, cu o capitalizare de piață de 57 milioane UD, precum și la Bursa din Londra,
pentru GDR -uri. Pentru ca o societate să fie listată la prima categorie a Bursei de Valori ,
trebuia sa îndeplinească anumite cerințe , precum: să fie o societate pe acți uni, să aibă o
valoare a capitalurilor proprii de minimum 1 milion EUR (în prezent de minimum 8 milioane
EUR), să aibă minim 25% acțiuni care nu sunt deținute de companie sau de investitori
strategici, să fie activă de cel puțin 3 ani și să aibă rapoarte f inanciare disponibile pentru acea
perioadă.
Pe parcursul activității băncii, BNR a constatat în mod repetat în cadrul acțiunilor de
inspecție deficiențe în activitatea de cred itare rezultate din nerespectarea reglementărilor
interne în materie, prin asumar ea unor riscuri ridicate. BTR a denaturat valoarea fondurilor
proprii prin reevaluarea imobilizărilor corporale la valori foarte mari comperativ cu valoarea
de piață, fapt ce a permis creșterea artificială a fondurilor proprii și majorarea astfel a
nivelul ui maxim admis pentru expunerile mari.
Banca Turco -Română a început să înregistreze dificultăți începând cu a doua jumătate
a anului 2000. Dificultățile erau din ce în ce mai mari pentru acoperirea retragerilor masive a
depozitelor în condițiile apariției în presă a unor informații privind vânzarea acțiunilor
deținute de Banca Comercială Română și de Bayindir Holding AȘ, care era acționar
semnificativ. Pe lângă această informație, retragerile masive a depozitelor au fost cauzate și
de dimisia unor conducăto ri și situația precară a băncii la momentul respectiv. (Raport anual
2000, pag. 90)
Ulterior, criza a fost agravată și de imposibilitatea lichidizării unei părți semnificative
din plasamentele frauduloase la bănci din străinătate sub forma depozitelor cola terale pentru
facilități de creditare acordate de către acestea Grupului Bayindir.
În perioada 2001 – 2002, pe fondul lipsei de lichiditate și în scopul micșorării
pasivului, au fost efectuate operațiuni de compensare cu bunuri din patrimoniu a datoriilor
băncii față de clienții cu depozite mari și foarte mari. Î n figura de mai jos se poate observa
evoluția pasivelor.

Falimentele bancare în România după 1990

16

Figura 3 .2 – Evoluție pasive (milioane lei)

În această perioadă, atât activele cât și pasivele băncii au înregistrat o scădere
dramatică în perioada 6 noiembrie 2000 – 28 decembrie 2001.
După cum era de așteptat, au scăz ut și plasamente băncii, după cum se poate observa
în Figura 2.3. :

Figura 3 .3 – Evoluție active (milioane lei)

Falimentele bancare în România după 1990

17
Anul 2000 a marcat înc eputul declinului băncii, compar ativ cu anul precedent, în care
a fost realizat un profit net de 33 milioane lei. Acest regres al băncii a fost inclusiv din punct
de vedere al profitabilității, fiind înregistrate pierderi de aproximativ 87 milioane lei generate
constituirea de provizioane p entru supraexpunerea față de Grupul Bayindir. Constituirea de
provizioane a fost realizată la solicitării Băncii Naționale a României. Ca urma, au fost
înregistrate valori negative ale capitalurilor proprii. În Fig. 2.4 Se poate vedea evoluția
capitalurilo r proprii ale BTR.

Figura 3.4 – Evoluție active (milioane lei)

3.4 Măsuri dispuse de Banca Națională a României

Inspectorii BNR au efectuat o acțiune de control în perioada 6 martie – 7 aprilie 2000,
unde au identificat deficiențe cu privire la depăș irea limitei maxime admise în cazul
expunerilor mari și împrumuturilor nete acordate persoanelor aflate în relații speciale cu
banca, în speță Grupul Bayindir. În urma acestei constatări, banca centrală a solicitat Băncii
Turco Română remedierea problemei. În acest sens, banca centrală a dispus următoarele:
 sancționarea băncii cu averstisment scris;
 sancționarea cu amendă a unor directori de departamente, cum ar fi Credite, Contabilitate,
Operațiuni bancare;
 blocarea conturilor persoanale ale membrilor Cons iliului de administrație și conducerii
executive și ale unor persoane care făceau parte din cadrul Grupului Bayindir ;

Falimentele bancare în România după 1990

18  monitorizarea expunerilor mari pentru împrumuturile acordate persoanelor aflate în relații
speciale cu banca;
 limitare a operațiunilor în vederea reducerii impactului de sistem prin monitorizarea
zilnică a activității băncii și asistarea acceptării a noi depozite.
Încă din februarie 1997, printr -o scrisoare adresată președintelui băncii de la acea
vreme, BNR își exprima în grijorarea cu privire la situația împrumuturilor mari acordate
grupului de firme Bayindir aflate în sold la 30 noiembrie 1996. Acestea reprezentau 13,2%
din fondurile proprii ale băncii, în contextul deteriorării indicatorilor semnificativi ai Bayindir
Holding AȘ la 31 decembrie 1995 comparativ cu anul 1994. Dintre acești indicatori, sugestiv
este gradul de îndatorare, care crescuse de la 453% în 1994 la 492% în 1995 comparativ cu un
nivel maxim admisibil al acestui indicator de 50%.
Recomandarea băncii cen trale a fost de aplicare a unei „politici de creditare de
maximă prudență în relația cu Bayindir Holding AȘ, astfel încât acordarea de noi credite
acestui grup să se poată face numai în condițiile în care debitorul nu înregistrează datorii
restante față de bancă, provenind din creditele acodate sau reeșalonate anterior, inclusiv
dobânzile aferente, cu prezentarea de garanții de plată asigurătorii și încadrarea strictă în
limitele maxime prevăzute de dispozițiile legale în ceea ce privește împrumuturile mari și cele
acordate clienților aflați în relații speciale”.
Deficiențele constatate de BNR pe parcursul controalelor frecvente nu au fost
remediate de Banca Turco -Română, astfel că situația sa prudențială și financiară a avut un
trend negativ, având influenț ele retragerilor masive și rapide ale depunerilor bancare în
perioada octombrie – noiembrie 2000, însoțite de protestele deponenților care nu au avut
posibilitatea retragerii depozitelor.
Începând cu 10 noiembrie 200, Banca Turco -Româna a fost plasată de B NR în
supraveghere specială, ca urmare a acestor probleme. Aproximativ doi ani mai târziu,
respectiv 31 mai 2002, Banca Națională a României a plasat BTR în administrare specială,
desemnândul pe Liviu Marica în calitate de administrator special al Băncii T urco-Române.
Începând cu această dată a fost suspendat dreptul de vot în privința numirii sau revocării
administratorilor și dreptul cenzorilor. Administratorul special a preluat integral atribuțiile
consiliului de administratie și stabilește condițiile o ptime pentru conservarea activelor și
pentru încasarea creanțelor în interesul deponenților și a altor creditori. (Hotărâre nr. 40 din
31.mai.2002 Monitorul Oficial, Partea I 384 5.iun.2002 , Intrare în vigoare la 5.iun.2002
privind numirea administratorul ui special la Banca Turco -Română – S.A.)

Falimentele bancare în România după 1990

19 La 28 februarie 2002, coeficientul de lichiditate avea un nivel de 0,03, cu mult sub
pragul minim acceptat de 1, iar fondurile proprii înregistrau o valoare negativă de aproximativ
29 milioane USD. Acest aspect făce a ca toți ceilalți indicatori de prundență bancară
(solvabilitate, expuneri mari, expuneri valutare) calculați în funcție de fondurile proprii să fie
irelevanți.
Pe lângă autoritățile din Turcia, conducerea BNR a intervenit, cu sprijinul Guvernului,
în ved erea identificării unor soluții pentru rezolvarea problemelor apărute. Criza financiar –
bancară din această țară a micșorat considerabil șansele de redresare, neexistând un interes al
pontețialilor investitori privați pentru preluarea băncii. La 30 aprilie 2002, banca centrală a
hotărât retragerea autorizației de funcționare și începerea procedurii falimentului BTR, în
absența unor soluții viabile de restructurare pe fondul procesului continuu de deteriorare a
situației financiare și prudențiale.
Hotărârea d in 31 mai 2002 privind regimul de administrare specială a reprezentat o a
doua șansă acordată de BNR Băncii Turco -Române. Această șansă acordată vine în urma
solicitării acționarului majoritar Bayindir Holding AȘ, fiind dublată cu promisiunea de
valorifica rea unui activ imobiliar din România pentru recapitalizarea băncii și salvarea
acesteia de la faliment. Acționarul majoritar nu a materializat această promisiune, motiv
pentru care BNR a solicitat instanței deschiderea procedurii falimentului.

3.5 Proced ura falimentului

Tribunalul București a deschis procedura falimentului prin Sentința civilă nr. 1215 din
3 iulie 2002 (dosar 719/2002, număr nou 143/3/2002). Fondul a fost numit lichidator juridic,
urmând a avea o remunerație de 3% din încasările rezult ate din activitatea de lichidare,
stabilită conform legii.
Cmparativ c u celelalte bănci în faliment, C omitetul creditorilor ales în ianuarie 2003 a
avut cea mai extinsă componentă, respectiv 17 membri. Legea 83/1998 prevedea o
componență a Comitetului cred itorilor de 3 -5 membri, în funcție de complexitatea cauzei.
Numărul mare al membrilor a condus la îngreunarea procesului deciozional, având un impact
negativ asupra derulării procedurii. În cele din urmă, pentru optimizarea procesului,
componența comitetul ui a fost redusă succesiv la 9 și apoi la 7 și respectiv 5 membri în
prezent.
Acțiunile realizate în perioada 1998 – 2000 de către administratorii băncii Kamuran
Cortuk, Levent Huseyin Yurukoglu, Murat Koncavar, Figen Yalcinkaya -Cetin și Cristian

Falimentele bancare în România după 1990

20 Dumitresc u au cauzat starea de faliment a acesteia. Administratorii au hotărât în mod
fraudulos transferul a 108 milioane USD și 14,8 milioane EUR către bănci din Elveția,
Olanda, Austria, Malta, Bahrain și Republica Turcă a Ciprului de Nord, folosindu -se de
motivu l constituirii de depozite la termen și efectuării de operațiuni pe piața monetară.
Caracterul fraudulos al transferurilor a reieșit din lipsa aprobării consiliului de
administrație al băncii și ascunderea naturii reale a operațiunilor înregistrate în cont abilitate.
Fondurile transferate erau raportate către BNR drept depozite la termen, care au fost utilizate
în realitate pentru garantarea și creditarea firmei Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi AȘ
sub formă de depozite colaterale și credite fudiciare . Toate acestea au avut la bază 27 de
contracte de garantare și creditare. Frauda nu a putut fi identificată de la început de
supraveghetor și de auditorul extern al băncii, PricewaterhouseCoopers, datorită caracterului
ocult al tranzacțiilor și complicită ții conducerii băncii.
În urma eforturilor depuse de Banca Națională Română și de autoritățile de
reglementare din Turcia au reușit să recupereze 62,17 milioane USD și 6 milioane USD din
depozitele colaterale. Soldul care nu a putut fi recuperat era în va loare de 45,83 milioane USD
și 8,8 milioane EUR. În continuare banca s -a confruntat cu o criză severă de lichiditate,
întrucât depozitele colaterale nu au fost recuperate integral, devenind astfel insolvabilă.
La deschiderea procedurii falimentului, Banca Turco -Română deținea disponibilități în
valoare de 40 mii lei (12 mii USD). Aceaste disponibilități nu asigurau resursele necesare
desfășurării activității de lichidare, în special sub aspectul achitării salariilor și utilităților.
Pentru lunile iulie și august 2002, resursele necesare derulării procedurii falimentului au fost
asigurate de Fond sub forma unui împrumut în valoare de 213 mii lei (aproximativ 64 mii
USD). Acest împrumut a fost rambursat integral de banca în două tranșe (octombri 2002 și
februarie 2003), din încasările realizate din activitatea de lichidare.
La data falimentului, banca avea 92.792 de deponenți, dintre care 36.819 persoane
fizice (25.972 aveau conturi cu sold zero), iar 55.973 erau persoane juridice, cu depozite
negarantate con form legislației în vigoare la acel moment. Persoanele fizice cu depozite
garantate au fost despăgubite de Fond în limita plafonului prevăzut de lege, respectiv 10.980
lei/deponent.
Cu puțin timp înainte de începerea procedurii falimentului, Banca Turco -Română a
fost evacuată de un creditor din sediul închiriat din București. Din acel moment nu a mai fost
permis accesul personalului în sediul băncii, fiind puse sub sechestru toate bunurile, inclusiv
calculatoarele, baza de date informatică și serverele. BTR a fost nevoită să își mute sediul
social în Voluntari, unde se afla singurul imobil din apropierea Bucureștiului rămas în

Falimentele bancare în România după 1990

21 proprietatea băncii. În mai 2003, banca a răscumpărat serverele de la creditor, în baza unui
contract de vânzare cumpărare, prețul fi ind de 45 mii lei inclusiv TVA (13,5 mii USD).
Procesul de plată a compensațiilor nu a putut respecta termenele în vigoare, datorită
evacuării din sediul aflat în București și sechestrării serverelor pe care se afla baza de date a
băncii. De la data desemn ării ca lichidator judiciar, Fondul avea obligația ca în termen de 30
de zile să întocmească listele cu deponenții persoane fizice care beneficiază de compensații ,
iar după cel mult de la elaborarea listelor să efectueze plățile respective.
Demersurile Fon dului s -au concretizat în obținerea acordului creditorului pentru
înregistrarea pe suport informatic a bazei de date și acces printr -o linie digitală de la distanță a
serverelor sechestrate. Documentația privind utilizarea aplicației a sistemului informati c nu a
fost gasită în arhivă, iar personalul de specialitate părăsise banca.
Condițiile au fost extrem de dificile, deoarece structura bazei de date și denumirea
tabelelor componente (în număr de peste 2000) erau în limba turcă pentru aplicația bancară și
în limba engleză pentru cea de carduri, iar identificarea tabelelor utile trebuia făcută prin
căutare tabelă cu tabelă și analiza surselor aplicației. În aceste condiții și sub presiunea
timpului și a deponenților, specialiștii Fondului în colaborare cu pe rsonalul nou angajat la
BTR pentru activitatea de lichidare au depus eforturi deosebite pentru a reduce la minumum
întârzierea procesului de plată a compensațiilor (la mai puțin de o lună față de termenul legal).
În perioada 28 octombrie 2002 – 27 octombri e 2005, au fost plătite compensații în
valoare de 15,9 milioane lei în favoarea a 2.724 deponenți garantați, din care 15,2 milioane lei
prin unitățile Bancpost SA în calitate de bancă mandatată și 0,7 milioane lei în mod direct
(prin casierie și mandat poș tal). Creanța Fondului de 16,5 milioane lei din plăți de
compensații și contribuție anuală a fost înscrisă în tabelul datoriilor băncii cu rangul 4 de
prioritate. Banca Turco -Română a fost cea de -a doua bancă în faliment de la care Fondul și -a
recuperat i ntegral creanța în anul 2011.
Creditorii Băncii Turco -Române, atât persoanele fizice și juridice române, cât și
străine, au înaintat 839 de declarații de creanță pentru o sumă totală solicitată de 259 milioane
lei (circa 78 milioane USD). Declarațiile de c reanță au fost depuse în dosarul de faliment în
două exemplare (unul pentru instanță și unul pentru lichidator). Tribunalul București a arhivat
ambele exemplare ale declarațiilor și nu a comunicat lichidatorului exemplarul său, ceea ce a
condus la imposibi litatea verificării acestora. Ca și o soluție de compromis, lichidatorului i s -a
oferit posibilitatea de a instala un punct de lucru temporar în incinta Tribunalului Bucuresti,
pentru a copierea sau scanarea acestora. Această acțiune a durat mai bine de o lună, iar

Falimentele bancare în România după 1990

22 salariații Oficiului Juridic au lucrat cu schimbul pentru a copia declarațiile de creanță din
volumele, deja numeroase, ale dosarului de faliment.
După ce au fost obținute toate declarațiile de creanță, acestea au fost verificate și s -a
stabilit rangul de prioritate. În urma verificărilor, Fondul a formular 358 de contestații, dintre
care 293 au fost admise de Judecătorul sindic, pentru o valoare de 148 milioane lei. Conform
Figurii 2.5 , tabelul datoriilor băncii la data falimentului cuprindea ast fel 788 de creditori cu
creanțe de 110 milioane lei.

Figura 3.5 – Structura masei credale a BTR la 31 decembrie 2017
Inițial, ANAF a solicitat o creanță bugetară estimată la aproximativ 122 milioane lei,
care includea și dobânz i, penalități și majorări de întârziere calculate ulterior datei deschiderii
procedurii, cu încălcarea prevederilor specifice din legea falimentului. În vederea stabilirii
certe a datoriei certe a băncii la bugetul de stat, demersurile lichidatorului s -au concretizat în
190 de litigii cu ANAF derulate pe parcursul a aproape 10 ani.
Acest control care avea ca obiectiv principal stabilirea certă a datoriei la bugetul
statului s -a desfășurat în perioada 25 octombrie 2010 – 7 noiembrie 2011 și a avut drept
obiectiv verificarea plăților efectuate de bancă în perioada 1 ianuarie 2000 – 3 iulie 2002.
Lichidatorul a solicitat confirmări de încasare a sumelor provenite în urma a 1474 ordine de
plată, de la trezoreriile din București și din țară, precum și de la bene ficiarii finali.
Raportul de inspecție fiscală din 9 noiembrie 2011 a stabilit o datorie la bugetul
statului la data de 3 iulie 2002 de 20,9 milioane lei, reprezentând doar 17% din creanța
solicitată inițial. Din acea datorie, Banca Turco -Română a recunosc ut drept datorie certă

Falimentele bancare în România după 1990

23 numai suma de 19,2 milioane lei, diferența reprezentând credit fiscal necompensat cuvenit
băncii pentru anul 2000 (1,7 milioane lei creanță provizorie a DGAMC, succesoarea legală în
drepturile și obligațiile ANAF cu începere din 1 ia nuarie 2016).
De la momentul deschiderii procedurii, Fondul a întocmit șapte planuri de distribuiri
de sume către 428 creditori pentru o valoare totală de 46,6 milioane lei (42% din masa
credală) și a încasat o remunerație de aproapre 2 milioane lei. Aproa pe în totalitate, sursele
care au permis satisfacerea în proporție de 42% a masei credale au provenit din valorificarea
activelor, venituri financiare și recuperări creanțe. În Figura 2.6 se poate observa procentul
fiecărei surse de realizare a încasărilor .

Figura 3.6 – Surse de realizare a încasărilor
La data falimentului, banca avea un portofoliu de proprietăți care cuprindea șase
clădiri cu mijloace fixe aferente și cinci terenuri, distribuite geografic în București, Pitești,
Constanța, Craiova, Sinaia , Buftea, Voluntari și Mogoșoaia. Ulterior, în Galați a fost
identificată o construcție provizorie cu rol de garaj. Banca avea și 8 autoturisme, dintre care
două erau date în folosință gratuită la data de 10 martie 2000, pentru o perioadă de șase luni,
Băncii Comerciale „BTR Moldova” SA. Deși perioade de folosință gratuită expirase,
autoturismele nu au fost returnate băncii, iar Fondul a reușit să le repatrieze în mai 2008.
În primii ani ai procedurii, valorificarea majorității activelor imobilizate nu a fo st
posibilă din motive obiective , precum lipsa documentațiilor cadastrale necesare intabulării pe
numele BTR și necesitatea soluționării unui număr de 21 de litigii (radieri de sarcini,
recunoașteri de titluri de proprietate, recuperări în natură sau echiv alent bănesc de bunuri
mobile). Cele mai multe din activele imobilizate au fost valorificate prin licitație publică în
perioada 2006 – 2008, în condițiile unei piețe imobiliare în expansiune, la o valoare totală de
vânzare de circa 10 milioane USD, superio ară estimărilor anterioare, ceea ce a condus la un

Falimentele bancare în România după 1990

24 câștig net în favoarea creditorilo r de aproximativ 8 milioane USD, așa cum este reprezentat
schematic în Figura 2.7 .

Figura 3 .7 – Prețul de vânzarea versus evaluarea activelo r imobilizate
Participațiile băncii la firmele din grupul Bayindir nu au putut fi recuperate, deși lichidatorul a
depus eforturi în acest sens. Situația juridică a firmelor din grupul Bayindir, a făcut imposibil
de recuperat acele participații.
În perioada august 2006 – noiembrie 2011 nu au mai fost efectuate distribuiri de sume,
cu acordul creditorilor, dat fiind necesitatea stabilirii creaței bugetare și definitivării tabelului
creditorilor. Începând cu a doua jumătate a anului 2006 și până la reluarea di stribuirilor în
2011, veniturile financiare au acoperit în general, din perspectiva evoluției lunare, cheltuielile
de lichidare și au contribuit, prin reinvestire, la creșterea constantă a disponibilităților (de la
circa 3 milioane lei la sfârșitul anul 20 05 la 41 milioane lei la 31 octombrie 2011 ), fără a se
eroda astfel sumele obținute din valorificări de active și recuperări de creanțe.
La data falimentului, Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi AȘ deținea o pondere
de 92% dintre cei 1.286 de debitor i evidențiați în portofoliul de creanțe cu datorii în valoare
de 227,5 milioane lei (aproximativ 68 milioane USD). Acea pondere reprezintă o datorie de
209 milioane lei, respectiv 53 milioane USD și 10 milioane EUR.
Datorită faptului că nu a putut fi încas ată nicio sumă din creanța principală, până în
2017, gradul de recuperare a fost numai de 2%. Începând cu luna martie 2017, când a avut loc
prima recuperare în acontul acestei creanțe (8,7 milioane lei, echivalent a 2,06 milioane CHF),
gradul de recuperare a crescut cu două procente, ajungând la 4%. Dacă excludem principala
creanță, atunci gradul de recuperare raportat la restul creanțelor a fost de 29%.

Falimentele bancare în România după 1990

25 Banca Turco -Română mai are în evidentță, pe lângă foștii administratori obligați la
plata de despăgubiri civile, alți trei debitori: membrii ultimului consiuliu de administrație al
băncii obligați în solidar la acoperirea unei părți din pasiv în sumă de circa 2 milioane lei (un
alt debitor colectiv) și două persoane juridice în proceduri de faliment.
În anul 2003, Fondul, în calitate de lichidator, a inițiat acțiuni în justiție cu scopul
obținerii unui titlu de creanță pentru prejudiciul produs de foștii administratori. O acțiune în
pretenții împotriva Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi AȘ și Bayindir H olding AȘ,
repinsă în mod irevocabil de Înalta Curte de Casație și Justiție în noiembrie 2009 pe excepția
necompetenței generale a instanțelor române (legea aplicabilă contractelor de
garantare/creditare fiind cea turcă, respectiv cea elvețiană). Din 30 iu nie 2008, adunarea
creditorilor votase deja împotriva deschiderii unei acțiuni în justiție în Turcia împotriva
Bayindir Insaat Turizm Ticaret ve Sanayi AȘ și Bayindir Holding AȘ, luând în calcul șansele
reduse de recuperare a crenței BTR, a intervalului fo arte mare de timp necesar desfășurării
unei acțiuni în Turcia și a taxelor și costurilor prohibitive.
O acțiune civilă a fost inițiată în cadrul dosarului de faliment, ulterior disjunsă, pentru
atragerea răspunderii patrimoniale a foștilor administratori ș i acționari ai BTR (scoși din
cauză pe parcursul judecării acțiunii). Acțiunea civilă a fost suspendată până la soluționarea
definitivă a dosarului pensal privind falimentarea BTR și apoi respinsă în mod irevocabil la
data de 10 octombrie 2012 pentru autor itate de lucru judecat (pe latura civilă a dosarului
penal). De asemenea, Banca Turco -Română s -a constituit parte civilă în dosarul penal privind
atragerea răspunderii penale a foștilor administratori ai băncii pentru falimentul acesteia,
format ca urmare a plângerii penale a BNR din anul 2001. Dosarul penal a fost soluționat
definitiv la data de 25 mai 2012, prin Decizia penală nr.1083/R a Curții de Apel București
fiind instituită răspunderea penală și civilă a cinci foști administratori ai BTR pentru
falimentul acestei a, dintre cei opt nominalizați în raportul amănunțit. Aceștia au fost
condamnați la pedepse privative de libertate între 7 și 13 ani și obligați să plătească toți
despăgubiri civile către BTR în cuantum de 59,4 milioane USD și 11,3 milioane E UR, cu
dobândă legală.
Despăgubirile civile pentru faliment reprezintă principala creanță a băncii, iar la 31
decembrie 2017, aceasta însuma, actualizată cu dobânzi, 110 milioane USD și 21 milioane
EUR și avea o pondere de 99,6% în portofoliul existent de creanțe. Procesul de recuperare a
creanței a fost demarat începând cu septembrie 2012, de către lichidator, atât pe plan național,
cât și pe plan internațional, dat fiind caracterul de extraneitate al creanței, deoarece debitorii
avea cetățenie turcă.

Falimentele bancare în România după 1990

26 Lichidatorul a reușit să obțină informații despre existența unui cont deținut de
Kamuran Cortuk la Credit Suisse Geneva cu un sold creditor de 4 milioane EUR. Informația a
fost obținută datorită acordului semnat cu Camera Internațională de Comerț Londra – Divizia
de Combatere a Criminalității Comerciale, care era specializată în căutarea și identificarea pe
plan internațional a activelor ascunse. Prin intermediul firmei Monfrini Crettol & Associes
din Geneva, care face parte din rețeaua internațională a avocați lor specializați în cazuri de
fraudă, acțiunile de recuperare a creanței s -au concretizat prin încasarea sumei de 2,06
milioane CHF în martie 2017.
Pentru continuarea demersurilor internaționale de recuperare a principalei creanțe, prin
intermediul firmei elvețiene de avocatură, lichidatorul a încheiat un acord cu o firmă
specializată în finanțarea litigiilor – Burford Capital (UK) Limited din Marea Britanie
(Burford). Aranjamentul de finanțare funcționează ca un acord – cadru și prevede, pentru
derularea activităților specifice de recuperare ale creanței BTR, semnarea de către bancă a
unor acorduri complementare cu firme afiliate Burford și cu firme de avocatură din țările de
interes. Toate costurile afereante activității firmelor afiliate și firmelor loca le de avocatură
sunt finanțate de Burford în cadrul acordului – cadru, iar BTR nu mai are nicio contribuție
financiară.
În vederea identificării și recuperării activelor deținute direct și indirect de Kamuran
Cortuk a fost implementată o strategie cu o abo rdare multijurisdicțională. Prima etapă a vizat
acțiuni care urmăreau obținerea de informații și documente despre averea deținută de
Kamuran Cortuk, apropiații săi și entitățile aflate sub controlul accestuia în scopul
substanțierii cererilor de recuperare a creanței BTR. În cea de -a doua etapă, cea actuală, au
fost derulate acțiuni în trei țări (Elveția, SUA și Marea Britanie).
Analizând structura cheltuielilor aferente procedurii de lichidare, observăm că cea mai
pondere o dețin retribuțiile personalului, lucrările și serviciile prestate de terți și remunerația
lichidatorului. Din totalul cheltuielilor obținute de bancă în cursul procedurii, 26% au
reprezentat cheltuielile efectuate pentru desfășurarea activității de lichidare, conform Figurii
2.8.

Falimentele bancare în România după 1990

27 Figur a 3.8 – Cheltuielile aferente procedurii de lichidare

În tabelul 2.1 este prezentată situația intrărilor și ieșirilor pe fluxul de numerar în
perioada derulării procedurii falimentului BTR.
Tabelul 3.1
Situația intrărilor și ieșirilor pe fluxul de numerar
Nr. crt. Indicator la 31.12.2017 Suma
(mii lei)
A. Încasări aferente activității de lichidare,din care: 65.858
1. Recuperări creanțe 13.912
2. Valorificari active, din care: 31.799
2.1. Vânzări bunuri imobile 30.308
2.2. Vânzări bunuri mobile 360
2.3. Vânzări alte active(valori mobiliare,alte titluri de valoare) 1.131
3. Alte încasări , din care: 20.147
3.1. Venituri financiare(dobânzi la plasamente) 18.956
3.2. Alte încasări , din care: 1.191
B Cheltuieli aferente activitații de lichidare , din care: 17.318
1. Remunerația personalului, inclusiv contribuțiile aferente 7.809
2. Servicii executate de terți 5.690
3. Remunerația lichidatorului 1.974
4. Alte cheltuieli (impozite si taxe , materiale , altele) 2
C. Distribuiri de sume către cre ditori 45.490

Falimentele bancare în România după 1990

28 BTR a înregistrat în perioada 2006 – 2010, un profit contabil în sumă de circa 26
milioane lei, ceea ce a permis diminuarea cu 11% a pierderii înregistrate la data falimentului.
În anul 2017 a fost înregistrat un profit contabil de peste 7 milioane lei, ca urmare a încasării
sumei de 2,06 milioane CHF din Elveția în contul principalei creanțe. Acest lucru a condus la
reducerea pierderii ce se acumulase până la sfârșitul anului 2016 cu circa 3%, aceasta
ajungând astfel la 216 milioane lei la 31 decembrie 2017. De asem enea, capitalurile proprii
negative s -au diminuat în mod similar până la nivelul de 90 milioane lei.

Falimentele bancare în România după 1990

29
CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Falimentele bancare în România după 1990

30 BIBLIOGRAFI E

Falimentele bancare în România după 1990

31

Falimentele bancare în România după 1990

32 ANEX E