FALIE STRATEGICĂ ASIMETRICĂ LA CONFLUENȚA UNOR POLITICI CONFLICTUALE (iunie 2013) Dr. Gheorghe VĂDUVA Rezumat Spațiul balcanic este o noțiune pe care… [602208]

1 Spațiul Balcanic

FALIE STRATEGICĂ ASIMETRICĂ LA CONFLUENȚA UNOR POLITICI
CONFLICTUALE (iunie 2013)

Dr. Gheorghe VĂDUVA

Rezumat

Spațiul balcanic este o noțiune pe care nu toată lumea o înțelege la fel. Și chiar dacă ar înțelege –
o la fel – ca delimitare geog rafică, ori ca istorie, concept geopolitic, zonă de interes strategic etc. –,
acest spațiu rămâne încă foarte de parte de a ieși din complexitate și, mai ales, din complicare și
incertitudine . Spațiile nu sunt numai așa cum le -a lăsat Dumnezeu , sau cum au d evenit ele sub
influența factorilor de mediu și a presiunilor populațiilor care le locuiesc, le înnobilează sau,
dimpotrivă, le deteriorează, le transformă în altceva decât sunt ele în realitatea lor geofizică. Ele sunt –
și devin – și un efect al evoluții lor intrinseci, al consolidării sau deteriorării elementelor de structură și
de funcțiune. Desigur, și aceste afirmații sunt relative, pentru că, la urma urmei, nici populațiile n -au
căzut din lună, și ele sunt tot un produs al planet ei Pământ și a l intera cțiunilor dintre aceasta și
celelalte elemente ale mediului cosmic. Cel puțin, așa știm noi, până acum. În aceste condiții, de ce
trebuie să analizăm neapărat spațiul balcanic? Ce reprezintă el pentru cei care -l locuiesc, pentru țările
situate aici, pentru vecinătățile mai apropiate sau mai îndepărtate, pentru Uniunea Europeană, pentru
Rusia, pentru T urcia, pentru China, pentru Statele Unite al e Americii, pentru restul lumii ? Dar pentru
România?

Les Balkans . Ce n’est pas seulement un nom. C ’est un concept qu’on ne comprenne pas de la
même façon. Et même si cela signifie rait la même chose – comme une frontière géographique ou
comme l'histoire, comme le concept géopolitique, comme l’axe stratégique etc. –, cet espace est
encore loin d'être hors de la complexi té et, surtout, de la complication et de l'incertitude. Les espaces
ne sont pas seulement ce que Le Dieu les a faits, ou tels qu’ ils sont devenus sous l'influence des
facteurs environnementaux , de la pression de populations qu’y vivent et les ennoblirent ou, au
contraire, les détériorent, les transforme nt en autre chose en dehors de leur réalité géophysique . Ils
sont – et devient – un effet des évolutions intrinsèques, de la consolidation ou de la détérioration des
éléments de structure et de fonction. Bien sûr, ces déclarations sont relatives, car, après tout, aucune
population n ’est pas tombés de la lune Les populations sont tous un produit de la planète Terre et d es
interactions entre cel le-ci et d'autres éléments de l'environnement cosmique. Au moins, c’est ce que
nous savons jusqu'à présent. Dans ces conditions, pourquoi est-il nécessaire d’analyser les Balkans?
Quel est -il pour ceux q ui l'habitent, pour les pays balkaniques , pour les voisinages plus ou moins
éloignées pour l'Union européenne, la Russie, la Turquie, la Chine, les États -Unis d'Amérique, pour le
monde? Mais pour la Roumanie?

Mots -clefs : l’espace, balk anique, confli t, reconstruc tion, frontière , effet, historie

1. Un butoi cu pulbere alterată , un Babilon al resturilor, corciturilor și… gunoierilor?!

Cândva, acest spațiu s -a numit „butoiul cu pulbere” al Europei și chiar al lumii. Unii chiar mai
cred și astăzi că vina principală pentru acest epitet aparține populați ilor de aici, deci, celor care au
locuit și locuiesc aici, adică balcani cilor. Dar Balcanii nu sunt doar o realitate perpetuată linear și
continuu, ci și un efect al unor vremuri complicate, adesea dramatice. Alții, printre care și Nicolae
Iorga, susțin că situația din Balcani este un rezultat, în mare măsură, al presiunilor exteriorului și mai
puțin al caracteristicilor conflictuale ale populațiilor de aici. Nu există nicio îndoială că, de -a lungul
secolelor și mileniilor, entități politice și administrativ e care s -au succedat pe teritoriul european, pe cel
asiatic, pe cel al Orientului Mijlociu și chiar pe cel al Africii – unele care au cuprins și această zonă
(Imperiul Roman, Imperiul Bizantin etc.), altele care și -au intersectat, și -au ciocnit și rareori și-au
armonizat aici interesele – și-au pus amprenta foarte serios asupra acestor pământuri , care adăpostesc
încă numeroase mistere . Efectele vremurilor trecute n -au trecut și, probabil, nu vor trece atât de ușor.

2 Mai mult, termenul Balcani , preluat de la denumirea lanțul ui muntos de la sud de Dunăre , este
un fel de pivot , mai exact, de reper, pentru identificarea unui spațiu de margine sau de periferie
civilizațională, de falie între un Vest înfloritor , expansiv și copleșitor, care a beneficiat de toate
avuțiile lumii, și un Est părăginit, situat pe o falie euro -asiatică, măcinat de conflicte, migrații și
barbarisme, dar și producător de sânge proaspăt pentru o Europă de Vest, genială în efect, dar devenită
deja, încă din antichitate, bătrână , simandicoasă , aristocrată , ofensivă și, în mare măsură, perversă .
Balcanii sunt uneori percepuți ca un fel de Babilon al Europei, dar unul de scursură, de gunoi și de
gunoieri, nu unul de sinteză culturală sau de geneză a marii culturi europene.
S-ar putea chiar ca u nele dintre marile cancelarii europene să se simtă grav jignite , dacă se
afirmă că Balcanii ar fi sa u ar fi fost vreodată un centru de cultură și civilizație pentru Eu ropa lor
simandicoasă și stăpânitoare . Dealtfel, și delimitarea lui geografică este destu l de dificilă și, de aceea,
discutabilă. În principiu, acest spațiu se si tuează la sud de marele fluviu, acolo unde se află Munții
Balcani. De aceea, acest spațiu ar trebui să cuprindă , într -o anumită viziune, teritoriul de azi al
Bulgariei, precum și pe c ele ale Macedoniei, Albaniei, Serbiei, Kosovo -ului, Muntenegrului, Bosniei
și Herțegovinei și chiar pe cel al Croației și Sloveniei. Adică teritoriul slavilor de sud, pe cel al
albanezilor și macedonenilor.
Uneori, în acest spațiu, este inclus și teritori ul României. Desigur, datorită, pe de o parte,
suferințelor comune ale populațiilor din această parte a Europei și, pe de altă parte, fluviului Dunărea,
care, ca orice mare fluviu, s epară și unește. De fapt, civilizații le s-au for mat de-a lungul unor mari
fluvii , de o parte și de alta a acest ora, și nu altfel. Un fluviu nu a fo st niciodată și nicăieri o graniță
între civilizații, ci totdeauna a fost și a rămas un spațiu -rezervor al ei. Civilizația românească , spre
exemplu – pentru că, în pofida a ceea spune a Huntigton , în celebra sa lucrare Ciocnirea
civilizațiilor… , că, în lume , sunt șapte sau opt mari civilizații, există și o civilizație românească –, s-a
format de o parte și de alta a marelui fluviu și a rezistat tuturor presiunilor vremurilor și vremuiri lor,
chiar dacă frontierele politice s -au trasat și se trasează încă după cum au vrut și încă mai vor marile
puteri ale lumii și nu neapărat după vreun criteriu universal valabil , pe care să nu -l fi încălcat nimeni,
niciodată . Așa cum bine se știe, frontie rele statelor sunt, în primul rând, frontiere politice. În pofida
tuturor presiunilor, năvălirilor și războaielor pustiitoare, r omânii sunt încă prezenți – și în număr foarte
mare (peste două milioane la sud de Dunăre, peste patru milioane la est de Prut, plus 23 de milioane în
România în bazinul inferior al Dunării , în arealul carpato -danubiano -pontic –, fluviul și Carpații fiind,
de fapt, leagănul civilizației noastre, unică și destul de unitară în acest spațiu , de când se știe, adică de
peste două mileni i. Populațiile din jurul României aparțin unor civilizații diferite, unele înrudite între
ele – cum sunt, spre exemplu, populațiile slave –, altele purtând amprenta caracteristicilor locurilor de
unde au venit (civilizația ugro-finică, din care face parte și populația maghiară din țara vecină,
Ungaria) . De fapt, singurele civilizații din acest spațiu care nu sunt slave sunt c ea a românilor și cea a
maghiarilor. Civ ilizația românilor îș i are spațiul de origine în Carpați și pe cursul Inferior al Dunării,
între Marea Neagră și Marea Adriatică, între Bug și Tisa, între spațiul Galiției Occidentale și cel al
Balcanilor , iar cea a maghiarilor, undeva, probabil în zona munților Ural .
Civilizația românească nu este doar una ortodoxă. De altfel, religia nu este ese nța civilizației, ci
doar una dintre componentele ei. Ortodoxismul, ca religie, realizează, prin sistemul său de valori,
conexiunea dintre civilizațiile și populațiile care aparțin acestei religii, mai exact, aceste i confesiuni,
dar, cum bine se știe, în i nteriorul acestei religii se află populații care fac parte din civilizații diferite.
În timp ce bulgarii, sârbii, rușii, ucrainenii, bielorușii etc. aparțin civilizației slave, grecii aparțin
civilizației grecești , iar românii aparțin civilizației române . Desigur, între aceste civilizații există
interinfluențe, dar filonul lor ancestral se păstrează, este chiar nealterat. Ungurii nu aparțin
ortodoxismului, ci catolicismului. Ei fac parte din civilizați a ugro-finică sau ur alică , al cărui centru de
greutate s -a deplasat , de-a lungul timpului, îndeosebi în nord , în zona Mării Baltice . Aceste civilizații ,
diferite , dar neconflictuale, alcătuiesc fiecare, un areal cu totul special, a cărui devenire se cere
analizată nu doar separat, ci și în context.
Spațiul bal canic nu aparține unei singure civilizații, ci se află la o confluență de civilizații.
Totuși, termenul confluență nu exprimă chiar ceea ce s -a întâmplat de -a lungul secolelor și mileniilor
în această zonă, care a fost mai degrabă de turbulență, de conflic t, de margine tensionată . Considerăm
că, atunci când vorbim de Balcani, trebuie să avem în vedere un tumult, un spațiu de margine – mai
exact, marginalizat – și, în același timp, o zonă de conflict exogen, beligeranții fiind, de fapt, alții, și
nu balcanic ii. Imperiul Roman își avea marginea estică – limes -ul – pe Dunăre, iar înainte de acest

3 imperiu și chiar pe timpul lui, dar mai ales după destrămarea lui, acest spațiu era situat pe un culoar
migraționaist, cel al Dunării. Bulgarii (volgarii) au venit aic i în secolul al VII -lea (681), de undeva de
pe Volga, iar maghiarii pleca ți și ei din zona Ural, au pătruns pentru prima dată în centrul Europei în
anul 862, fiind implicați în războaiele dintre franci și moravi. În 839 și 862 sunt nevoiți, sub presiunea
pecengilor și bulgarilor (după ce îi atacaseră pe aceștia din urmă la îndemnul Imperiului Roman) , să
treacă Carpații prin Transilvania și prin pasul Verențke și să ajungă în Panonia. Desigur, istoriografia
maghiară este diferită de cea românească, dar român ii sunt și au fost dintotdeauna majoritari în spațiul
pe care ei îl locuiesc fără întrerupere din vremuri milenare. Nu există date că ei ar fi venit de undeva,
că ar fi cucerit teritorii sau că, așa cum spune un tratat maghiar de 2000 de pagini intitulat Istoria
Transilvaniei , ar fi venit din zona Macedoniei și s -ar fi stabilit aici cu oile lor. Este vorba de o
populație foarte numeroasă, de multe milioane, care a rezistat în timp, ceea ce, pentru vremurile
acelea, reprezenta un element de valoare și de put ere. Urme ale prezenței sedentare a populației
românești s e află în întregul areal cuprins între Bug și Marea Adriatică, între Maramureșul istoric și
Munții Balcani.
Spunem toate acestea nu pentru a da un răspuns denigratorilor poporului român – aflat de
milenii sub presiunile vecinătăților –, ci pentru a aduce încă un argument în favoarea necesității unei
analize realiste, ieșită din prejudecăți și din interesele sectare ale celor care sunt efectiv responsabili de
tragedia Balcanilor și a spațiilor adiace nte acestora. B alcanii, în sens geopolitic – ajunși la un moment
dat, butoiul cu pulbere ale Europei –, sunt un efect al presiunilor marilor imperii europene și
eurasiatice ale tuturor timpurilor.
În mare parte, spațiul românesc a fost situat între ele, în zona lor de siguranță strategică, adică în
așa-zisa zonă -tampon, fiind continuu supus doar presiunilor uriașe exercitate de aceste mari imperii, în
timp ce spațiul balcanic s -a situat, în general, chiar la granița dintre aceste mari imperii, adică în zona
de contact și de conflict cea mai fierbinte și cea mai dramatică.
Fiind, în general, un spațiu devenit de margine – marginea Imperiului Roman, margine a
Imperiului Otoman, margine a Imperiului Habsburgic , cap de pod al Imperiului Țarist etc. –, acest
spați u a suportat presiunile directe ale acestor entități uriașe. Prin Bosnia trecea granița dintre Imperiul
Otoman și cel Habsburgic, care devenise și o graniță dintre două religii – cea islamică și cea creștină.
Ceea ce se petrece în Bosnia și Herțegovina azi vine și din acele timpuri. Muslâii din Bosnia sunt, de
fapt, sla vi care și -au schimbat religia, trecând la musulmani, chiar dacă, de regulă, Imperiul Otoman
nu a făcut prozeliți religioși în teritoriile ocupate. Bulgarii, spre exemplu, populație creștină, care s -a
aflat vreme de cinci secole sub stăpânire otomană, și-a păstrat religia și valorile – așa cum spun ei – în
biserici lor lor ortodoxe .
Dar amestecul de populații d in zona de contact frontalier, tensiunile create între cele două mari
imperii – Otom an și Habsburgic –, lipsa coerenței în cultura politică și strategică și uriașele presiuni au
generat acumulări și frustrări care au explodat aici , ca un adevărat butoi cu pulbere, de cel puțin trei
ori: în războaiele balcanice, în Primul Război Mondial, în războaiele din 1991 -1995 din spațiul slavilor
de sud , care a dus nu doar la destrămarea Iugoslaviei, ci și la dezechilibrarea strategică a zonei , la
fărâmițarea ei și la distrugerea unei construcții geopolitice care s -a dovedit a fi artificială și forțat ă –
cea a slavilor de sus, adică a Iugoslavie i – și repunerea pe tapet a unor ve chi tensiuni specifice unei
zone de falie între două mari imperii. Deși cele două mari imperii din regiune – Otoman și
Habsburgic –, ca și Imperiul Țarist, au dispărut, interesu l geopolitic actual al urmașilor acestor imperii
are efecte care nu pot fi încă estompate nici de Pactul de stabilitate pentru Balcani, nici de politica de
vecinătate a Uniunii Europene (Balcanii nu sunt vecinii Europei, ci se află chiar în centrul ei!), n ici de
marile proiecte europene care, în acest moment, generează mai degrabă nesiguranță, insecuritate
economică și financiară, disproporții și conflictualitate, decât armonie, speranță și bună înțelegere.
Dacă se va continua așa, este foarte posibil ca e fectul să nu fie o Europă unită și unitară, de la
Atlantic la Ural, ci o Europă care-și va distruge țările mici și mijlocii, în favoarea unei regionalizări
sau a unor alt fel de concepte geopolitice, probabil, de tipul lebenstraum . Pentru că, de pe urma
politicilor economice, financiare și… geopolitice ale Uniunii Europene, nu profită și nu pot profita
state precum Cipru, Grecia, Spania, Portugalia sau România, ci cu totul altcineva. Ca principiu și
practică, se invocă, desigur, incapacitatea unora sau altor a de a atrage fonduri europene (fonduri care
provin din cotizații). Probabil că o uniune a tuturor europenilor n -ar trebui să însemne război între
membrii UE pentru banul public – cine are mai multă putere sau mai multă pricepere în a lua ia mai
mult –, ci solidaritate, asistență, securitate, protecție. Nu înseamnă că, dacă eu nu sunt capabil să atrag

4 fonduri, tu, UE, nu -mi dai nici măcar 20 % din contribuția mea (cum se petrec lucrurile în cercetarea
științifică , spre exemplu ), ci îmi asiguri resursele nec esare și asistența fratern ală pentru a deveni
capabil. Altfel , eu voi ajunge rapid la faliment și n -o să mai am nici un sens nici ca entitate europeană,
nici ca stat suveran, nici ca țară. Diriguitorii UE pot ajunge foarte ușor la concluzia mirifică dorită de
unii dintre ei sau de alții și anume aceea potrivit căreia cine nu face față merită să piară, fluviul
european nu se poate împiedica de cioturile naționale…
Spunem toate acestea, întrucât actuala criză financiară, produsă într -un mod sofisticat și ext rem
de greu digerabil de către țările obligate să trăiască și să supraviețuiască în siaje de tot felul, relevă, cât
se poate de concludent, ubicuitatea discursului și camuflarea intențiilor. Chestiune de mascare
strategică.

2. Caracteristici ale spațiul ui balcanic

Fiecare areal de pe mapamond își are caracteristicile lui esențiale, care -i dau individualitate,
personalitate și valoare, forță și coerență, dar și sensibilitate și vulnerabilitate. În 1916, Kjellen publică
o lucrare „ Statul ca o formă de via ță”, care are o influență foarte puternică asupra lui Karl Haushofer
(1869 -1946), dar și a lui Fredrich Ratzel, considerat, de fapt, întemeietorul geopoliticii și primul
teoretician al spațiului vital.
Ratzel preia de la Kjellen, ideea statului ca organism viu. Statul, în concepția lui Ratzel, are
două elemente principale: oamenii și spațiul geografic. Poporul n -are nicio legătură cu socialul. El este
un ansamblu de indivizi legați între ei nu prin rasă ci prin pământul pe care se află.
Kjellen refuza poli tica naționalităților, deja în vogă după Primul Război Mondial, susținând mai
degrabă o politică imperială de tipul celei din fostul Imperiu Austro -ungar, sau poate una apropiată de
ceea ce numim stat multietnic modern.
Concepția lui Ratzel pune statul și elementele sale deasupra populațiilor. Acestea fac parte din
stat, sunt o parte a acestuia, dar nu totul
În funcționarea statului, foarte importante sunt configurația geografică a acestuia, analiza
elementelor de mediu, relief, resurse, comunicații etc.
Situația statului trebuie privită din trei perspective: mondială, periferică și mediană.
– Creșterea spațială este direct proporțională cu dezvoltarea culturii, ceea ce justifică, în opinia
sa, expansiunea unor state în defavoarea popoarelor mai puțin dez voltate;
– Suprafața unui stat crește în raport cu puterea sa economică și comercială și în funcție de
ideologia sa; expansiunea este o problemă de mijloace și de voință;
– Expansiunea se realizează prin absorbția de entități politice mai puțin importante; este vorba de
o mișcare de autoalimentare;
– Frontiera este vie; ea marchează limitele temporare ale unui stat între două faze de expansiune;
– Logica geografică prevalează asupra oricărui alt considerent în procesul de expansiune a unui
stat;
– Expansiune a este favorizată de proximitatea unei entități politice mai puțin importante; statul
nu poate să se dezvolte dacă vecinii săi sunt egali în putere cu el;
– Mișcarea este alimentată prin generalizarea expansiunii teritoriale; cuceririle teritoriale ale
statelor rivale accentuează necesitatea expansiunii statului propriu.

Principalele efecte ale teoriilor geopolitice din spațiul european au fost cele de contribuție la
generarea unor politici de forță și de poziționare avantajoasă în vederea realizării și m enținerii unor
suporturi geografice ale puterii și influenței.
Aceste legi ale spațiului vital, mai exact, ale spațiului de viață au generat multe controverse și,
probabil, au determinat și un anumit comportament al marilor națiuni europene față de acest s pațiu
supus de milenii expansiunilor de tot felul.
Spațiul balcanic, situat între culoarul strategic maritim – Marea Neagră, Marea Egee, Marea
Mediterană – și culoarul strategic al Dunării, a fost și a rămas, deopotrivă, un spațiu de rocadă
strategică într e cele două culoare și, în același timp, un spațiu de conflict, de remanență și persistență a
unui efect inter -imperial profund și acut. Bătăliile între imperii pentru putere și influență par a se fi
încheiat odată cu dispariția acestora, dar urmele lor su nt încă răni adânci în Balcani, mai ales în
Balcanii de vest, unde dinamica frustrărilor populațiilor din această zonă a atins cote de beligeranță.

5
2.1. Bulgaria

Bulgaria este u na dintre țările care a suportat în modul cel mai direct, alături de România,
efectele migrațiile, ea însăși având o structură populațională provenită din aceste migrații. Zona er a un
el de limită sud-vestică a migrațiilor, întrucât populațiile c are afluiau îndeosebi din foaierul perturbator
situat între nordul Mării Caspice și Ext remul Orient , mai ales cele războnice, se izbeau de limes -ul
Imperiului Roman ți al altor formațiuni destul de puternice, inclusiv de puternicul stat dac ce -și avea
nucleul la nord de Dunăre, dar și de formațiunile deja așezate ale vestului continentului.
Aici, în acest spațiu al Bulgariei de azi, se în tâlneau culoarul strategic al Dunării, în zona dintre
Balcani și Carpați, culoarul strategic maritim, în zona europeană a avanpostului estic al strâmtorilor
Bosfor și Dardanele, dar și pasajul spre Europa a u nei ramificații a Drumului Mătăsii, astăzi un
adevărat coridor de pătrundere a drogurilor prin grija unor puternice rețele transfrontaliere din Turcia
și Bulgaria. Este vorba de locul de conexiune a continentului european cu Asia Mică și, de aici, cu
marel e culoar strategic al Orientului Apropiat și Orientului Mijlociu. Dar, acest popor de la sud de
Dunăre, amestecat cu populațiile de aici, dintre care o mare parte erau româno -vlahii din vechiul ținut
al Tribaliei, una din acele regiuni adiacente sudului Du nării, care dădeau de furcă, prin numeroase
răscoale, Imperiului Roman, a devenit foarte dârz și foarte activ în lupta pentru a scăpa de dominarea
Imperiului Otoman. Vecinii noștri de la sud de Dunăre se caracterizează prin dârzenie, m ândrie,
demnitate și onoare.
Partea de Nord a Bulgariei ș i-a obținut independența în 1878, în urma războiului ruso -turc din
1877 -1878 , la care cum bine se știe, alături de marea armată rusă, a participat și tânăra și curajoasa
armată română modernă, formată pe timpul lui Cuza .
În Primul Război Mondial, Bulgaria a fost în tabăra germană și austro -unga ră, ia în cel de al
doilea, în tabăra hitleristă, apoi în cea alată. A fost, de asemenea, în primul eșalon stra tegic în vremea
Războiului Rece.
Reprezintă un fel de avanpost al ci vilizației slave spre sud -vest, pe coridorul strategic al Dunării
și pe cel maritim , după destrămarea entității slavilor de sud .
Aliat al Germaniei în cele două războaie mondiale, într -o conexiune sui generis cu consonanța
strategică ruso -germană, deșii, î n marile războaie europene sau mondiale, rușii nu au fost niciodată în
tabăra germanilor și nici germanii în tabăra rușilor.
Bulgaria are o populație de 6.981. 642 locuitori. Potrivit recensământului din 2011, structura pe
etnii este următoarea: bulgari 76,9%, turci 8%, rromi 4,4%, al ții (macedoneni, armeni, tătari, cerchezi)
0,7% , necunoscuți 10%. Urmele numeroaselor migrații, ale stăpânirii otomane și efectului de falie este
vizibil atât în structura pe etnii a populației , cât și în marile probleme pe care le-a întâmpinat această
frumoasă țară de -a lungul istoriei sale. Structura pe etnii a populației bulgare se prezintă astfe l:
77%8%4%1%
10%
Bulgari
Turci
Rromi
Alți
Necunoscu ți

În Bulgaria se vorbesc următoarele limbi: bulgara (limbă oficială) 76,8%, turca 8,2%, rroma
3,8%, a lte 0,7%, i ar unele necunoscute 10,5%. Curios este că, deși între Dunăre și Balcani locuiesc un
mare număr de etnici români (români -vlahi), limba lor nu este nici măcar pomenită sau, probabil, se
situează între altele… Structura pe limbi vorbite în Bulgari a se prezintă astfel:

6
76%8%4%1%11%
Bulgara
Turca
Rroma
Alte
Necunoscută

Din punct de vedere al confesiunilor religioase, structura populației, în Bulgaria, este
următoarea (schema de mai jos) : ortodocși 59,4%, musulmani sunniți 7,4%, musulmani șiiți 0,4%, al ții
(catolici, protestanți, ortodocși apostolic i armeni, iudai ci) 1,7%, necunoscuți 27,4%, iar cei care nu
aparțin niciunei confesiuni 3,7% .
82%10%1%2%5%
0%Ortodoxă
Musulmani
sunni ți
Musulmani șiiți
Alții
Necunoscu ți
Fără

Așa cum se vor prezenta lucrurile și în cazul altor țări care compun zona Balcanilor – o zonă de
falie strategică (termenul ca și formularea raționamentelor justificative ne aparțin) –, vom observa că
principala caracteristică a populațiilor de aici (structură etnică, limbi vorbite, confesiuni ) este una
babilonică, nearmonioasă și chiar dramatică, așa cum se prezintă lucrurile în mai toate zonele de
margine sau în zonele -tampon dintre fostele mari imperii. Moștenitorii lor au toată grija să le mențină
așa și în continuare și chiar să le agraveze și mai mult.

2.2. Albania

Albania este o țară cu un tre cut impresionant. În această zonă au trăit ilirii, populație înrudită cu
noi, care a dat Imperiului Roman câți va împărați importanți. A fost ulterior ocupată de Imperiul
Otoman. Și -a obținut independența în 1912, dar lupta albanezilor pentru independență e ste una dintre
cele mai aprige și mai îndelungate. A fost cucerită d e Italia în 1939. În 1944, partizanii comuniști au
cucerit putere a, țara intrând în sfera de influență a Uniunii Sovietice, iar din anii 1960 șoarecele
albanez a realizat o relație special ă cu elefantul chinez, pe care l -a și copiat în foarte multe privințe,
mai ales în ceea ce privește conceptul de apărare. Astfel, în țară, există peste 950.000 de cazemate și

7 numeroase lucrări subterane în munți, folosite ulterior, după destrămarea comunis mului, de rețelele de
traficanți. După 1990, țara a intrat într -o etapă dezastruoasă, fiind necesare intervenția unei forțe
multinaționale, la care a participat și România. Că să ilustrăm cât se poate de convingător amploarea
dezastrului, este suficient, c redem, un singur exemplu: în trei zile, divizia mecanizată din Girocaster s –
a pulverizat pur și simplu. Poate că această țară este una dintre cele mai greu încercate de -a lungul
secolelor. Abia în 2009 a reușit să vină la conducere un guvern de coaliție. Î n aprilie 2009, Albania a
devenit membră NATO și, probabil, va candida pentru a deveni membru al Uniunii Europene. Albania
este însă încă o țară foarte săracă.
Albania are o populație de 3.011.405, fiind, după unele estimări, pe locul 137 în lume.
Structu ra pe etnii a populației este următoarea: 95% albanezi, 3% greci, 2% alții(valah i, rromi ,
sârbi, macedoneni, bulgari) .
Limbi vorbite: a lbaneza (oficial – derivate din dialectul tosk), greacă, vlahi, romani, dar și
unele dialecte slave
95%3%2%
0%Albanezi
Greci
Alții (vlahi, sârbi,
romi etc.)
Trim 4

Religii : 70% dintre albanezi sunt musulmani, 20% ortodo cși albanezi , ir 10% romano -catolici .
Aceste statistici sunt de dată relativ recentă (sursa datelor este factbook CIA), întrucât, în 1967, toate
moscheile au fos t închise iar practicarea religiei interzisă.

70%20%10%
Musulmani
Ortodocși
Romano-catolici

Cu prilejul intervenției în sprijinul autorităților pentru gestionarea crizei create după 1990, am
constatat că în Albania există, pe de o parte, o populație foarte mândră de t recutul acestei țări,
primitoare și caldă – mulți albanezi vorbind aromâna. Aromâna (în jur de 300.000 de v orbitori) , alături
de megle noromâna, care, probabil, mai are vreo 5.000 de vorbitori, de istroromâna și de româna
propriu -zisă sau daco/româna, de la nord de Dunăre, care are vreo 24 de milioane de vorbitori, sunt
considerate ca dialecte ale limbii române. Toate aceste populații aparțineau comunității traco -dacice de
odinioară, dar la sud de Dunăre, în zona Balcanică, supusă puternic slavizării, urmași i traco -dacilor au
rezistat cu greu acestor uriașe presiuni. Teritoriul de azi al României este ce a mai rămas din acest
uriaș bazin al unei populații asupra c ăreia s -au exercitat cele mai crude și cele mai crunte presiuni de -a
lungul secolelor și care se continuă și azi, la fel de crâncen și la fel de crud.

8 Albania rămâne, din păcate, unul dintre puternicele puncte de transbordare a drogurilor spre
centrul și vestul Europei, a traficului ilegal cu arme, al rețelelor de spălare a banilor etc. O parte dintre
aceste rețele mafiote deosebit de puternice își au ascunzișurile prin grote muntoase, prin lucrările
betonate, tip depozite în inima munților, al căror număr, probabil, nu -l știe nimeni cu exactitate.

2.3. Kosovo

Toată zona Balcanilor a făcut parte din Imperiul Roman, limesul fiind pe Dunăre. Etnicii sârbi
au migrat spre aceste locuri prin secolul al VII -lea. În perioada medievală, sârbii au construit aici un
adevărat imperiu, precum și numeroase edificii creștine (biserici, monumente, infrastructuri, lo calități
etc.). De aceea, pe bună dreptate, sârbii au considerat și consideră Kosovo ca fiind leagănul civilizației
lor. Dar Imperiul Otoman a continuat să se extindă în Balcani, vizând, desigur, să ajungă la Viena.
Bătălia de la Kosovo Polie (Câmpia Mierl ei) din 138 9 este un fel de act de identitate și de legitimitate
al sârbilor pe aceste locuri. Bătălia s -a desfășurat între o armată otomană condusă de Murad, care
număra în jur de 40.000 de oameni și o armată a boierilor sârbi, condusă de Lazăr, care numă ra în jur
de 30.000 de oameni. Cele două grupări s -au așezat față în față, turcii au declanșat un baraj de săgeți,
cavaleria sârb ă a atacat puternic, dar turcii, prin Baiazid, au contraatacat fulgerător – de aici și -a luat
Baiazid titlul de Ilderim (Fulger ul). Bătălia s -a încheiat însă indecis, Murad fiind ucis, iar Baiazid, care
a devenit între timp sultan, datorită comportamentului său de excepție în această bătălie, fiind nevoit
să meargă la Istanbul pentru ceremonialul de investire. Turcii au continuat să exercite presiuni asupra
zonei, o parte din boierii sârbi fiind obligați să plătească tribut, în primul rând, pentru liniștea lor.
Oricât de viteaz ai fi fost, nu te puteai pune cu forța unui imperiu. Acesta este și motivul pentru care
imperiile (și mar ile puteri ale tuturor timpurilor) au toată grija ca țările din jurul lor să nu fie prea mari,
ca să nu le creeze probleme, dar nici prea mici ca să nu asigure condiții pentru executarea, la nevoie, a
unor manevre de forțe pe linii exterioare. După Bătălia de la Kosovo Polj e, au urmat cinci secole de
dominație otomană în Balcani
Sub stăpânire otomană, Kosovo a fost invadat pur și simplu de o populație albaneză musulmană,
raportul etnic înclinându -se foarte puternic în defavoarea sârbilor și a creștinilor. Desigur, această
invazie făcea parte dintr -un program strategic de lichidare a centrelor vitale ale creștinismului în
Balcani, dar și de distrugere a reperelor importante ale populației sârbe, foarte dârze și foarte
curajoase. Până la finele secolului al XI X-lea, albanezii au devenit grupul etnic dominant în Kosovo.
Serbia a preluat controlul provinciei Kosovo în 1912, după Primul Război Balcanic.
De remarcat că și presiunea sârbilor asupra etniilor care se află în același spațiu cu ei, în situația
în care ei au puterea, este la fel de mar e ca a otomanilor, dacă nu chiar ma i mare . Cu toate acestea,
schimbarea esențială a structurii populației în Kosovo nu a mai putut fi corectată nici în vremea
comunismului.
Al și Kosovo a continuat să aibă un statut cu tot ul special și după cel de -Al Doilea Război
Mondial, deveni nd, alături de Voivodina, o provincie autonomă a Serbiei în Republica Socialistă
Federativă Iugoslavia (RSF Iugoslavia) . Statutul acestor provincii era aproape echivalentă cu ce l al
republici lor care alcătuiau Iugoslavia. C onstituți a din 1974 acorda republicilor și provinciilor
autonome un statut foarte larg, inclusiv dreptul la secesiune. Naționalismul albanez din Kosovo s -a
intensificat însă continuu, iar în anii 1980 a dus unor la declanșarea revolte pentru obținerea
independenț ei. Ca răspuns la aceste revolte, Serbia a alcătuit o nouă constituție în 1989, prin care se
revoca statutul provinciei Kos ovo ca provincie autonomă . Liderii albanezi din Kosovo au organizat, în
1991 , un referendum în urma c ăruia au declarat că Kosovo independent Serbia . Susținerea acestei
decizii s -a făcut și de către un sistem de forțe paramilitare , multe dintre ele pregătite în străinătate, care
au alcătuite Armata de Eliberare din Kosovo (AEK). Albanezii nemulțumiți de st rategia pasivă lui
Rugova, în anii 1990 a u trecut la acțiuni de insurgență prin AEK. Serbia a răspuns brutal. Încercările
internaționale de soluționare pe calea negocierilor și a medierilor a conflictului au eșuat. Mai mult, în
jur de 800.0000 de albanezi au fost obligați să părăsească provi ncia, iar problemele umanitare au
devenit acute. Atunci NATO, sub mandat ONU, a declanșat , la începutul lunii martie 1999, o operație
militară de trei luni împotriva Serbiei, pentru o o obliga să/și retragă armata și forț ele de poliție din
Kosovo.
Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU nr 1244 din 1999 instituie o administrație interimară
de tranziție în Kosovo. La data de 17 februarie 2008, Adunarea din Kosovo a declarat independența

9 Kosovo. Această independență a fo st recunoscută de 95 de țări . Imediat, Kosovo a aderat la Fondul
Monetar Internațional, la Banca Mondială și la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare,
probabil, în curând, și la Banca Europeană de Investiții (BEI). În octombrie 2008, Serbia a solicitat un
aviz consultativ din partea Curții Internaționale de Justiție (CIJ) privind legalitatea în temeiul dreptului
internațional a declarației de independență a Kosovo. Evident, avizul a legitimat secesiunea. Cazul este
însă unic în istorie, dar fap tul este deja împlinit.
Populația Republicii Kosovo este de 1.847.708 locuitori (locul 150 în lume).
În 2008, structura pe etnii a Republicii Kosovo e ra următoarea: albanezii 92%, al ții (sârb i,
bosniac i, gorani, rromi, turci, egipteni etc. ) 8% .
92%8%Albanezi
Ații (sârbi,
bosniaci, gorani,
turci, egipteni
etc

Limbile oficiale sunt albaneza și sârba. Se mai vorbesc bosniaca, turca și țigăneasca.
Religii : musulmană, ortodoxă sârbă, romano -catolică , bosniacă, turcă

2.4. Macedonia

Macedonia s-a desprins de Iugoslavia în 1991, fără acțiun i militare violente. Denumirea țării nu
este acceptată de Grecia. Turcia continuă însă să recunoască denumirea de Macedonia pentru această
țară. Datorită opoziției Greciei, această țară mai este cunoscută și sub denumirea de Fosta Republică
Iugoslavă a Mac edoniei (FYROM). Începând cu 2004, 134 de țări, între care se află și Statele Unite,
au recunoscut această țară sub numele ei constituțional, adică Republica Macedonia.
Macedonia a fost și este încă o țară -problemă. În 2001, populația de etnie albaneză di n țară a
lansat o insurgență. Aceasta a dus la acordul de la Ohrid prin care s -a pus capăt luptelor și s -a
declanșat generarea unui parcurs de elaborare a unor legi prin care să fie sporite drepturile
minorităților.
Macedonia se confruntă cu numeroase gre utăți din toate punctele de vedere, mai ales economice
și chiar de securitate. Datorită veto -ului Greciei, Macedonia nu a fost admisă în NATO. Efectele
presiunilor vremurilor din această zonă de falie sunt vizibile și în Macedonia. Structura populației,
atitudinea țărilor vecine, situația efectivă a țării arată cât de pregnant este încă acest efect , chiar dacă
Macedonia, ca mai toate țările din zonă, își caută, după dezmembrarea Iugoslaviei, un drum propriu .
Macedonia are o populație de 2.087.171 locuitori, situându -se pe locul 145 în lume.
Componența etnică a populației din Macedonia era, potrivit recensământului din 2002,
următoarea (datele sunt luate de pe CIA factbook): macedone ni 64,2%, albanezi 25,2% , turci 3,9%,
rromi (țigani) 2,7%, sârbi 1,8% , alții 2,2% .

10
64%25%4%3%2%2%Macedoneni
Albanezi
Turci
Rromi
Sârbi
Alții
Potrivit aceluiași recensământ din 2002, limba oficială din Republica Macedonia este, firește,
macedonean a pe care o vorbesc 66.5% dintre locuitori. Cea de a doua limbă oficială este albanez a pe
care o folosesc 25,1% . Alte limbi vorbite în Macedonia sunt următoarele: turcă 3,5%, rrom ă 1,9%,
sârbă 1,2% , altele 1,8% .
67%25%3%2%1%2%Macedoneana
Albaneza
Turca
Rroma
Sârba
Altele

Religii: ortodoxă macedoneană 64,7%, musulman ă 33,3% , creștină 0,37%, nespecificate 1,63% .
65%33%0%2%
Ortod. Maced.
Musulmani
Creștine
Nespecificate

2.5. Muntenegru

Numele vine de la Cerna Gora (Muntele Negru). E ste vorba de o regiune muntoasă din
provincia sârbă Zeta. În 1496, această provincie a căzut, împreună cu alte teritorii din regiune, sub
stăpânire otomană. În secolele următoare, o partea aceste i zone a reușit să -și mențină o oarecare
autonomie. Între secolele al XVI -ea și al XIX -lea, ținutul a avut un regim teocrat, fiind dominat de
câțiva episcopi. În urma Congresului de la Berlin din 1878, Muntenegru a fost recunoscut ca principat
independent și suveran. După Primul Război Mondial, Muntenegru a intrat în compunerea Regatului
Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care, din 1929, a devenit Regatul Iugoslaviei. A devenit, după cel de –
Al Doilea Război Mondial, o republică în cadrul Iugoslaviei, iar du pă destrămarea Iugoslaviei din
1991, a rămas, împreună cu Serbia, în cadrul Iugoslaviei. În 2006, în urma unui referendum care abia a
depășit pragul de 55%, impus de UE, Muntenegru a obținut independența la 3 iunie 2006.
În felul acesta, statul slavilor d e sud a fost destrămat, mai exact, anihilat. Fiecare dintre
componentele fostei Iugoslavii – acum țări suverane și independente, dar foarte dependente de restul
lumii – își are drumul său. Dincolo de dreptul fiecărui popor la autodeterminare și de voinț ele și
realitățile care a u destrămat Iugoslavia, efectul geopolitic este unul pulverizator, separatist. Epurarea

11 etnică a fost, în timpul războaielor iugoslave, dar și după aceea, un puternic instrument de
“omogenizare ” a noilor identități și de ieșire din co nflictualitate. Efectele sunt însă departe de a fi cele
scontate. S -a autodistrus însă un centru de putere slavă din Balcani, de talia României, și nu se știe
foarte exact care vor fi efectele pe termen lung. Acestea ar putea fi benefice. Sau nu. Oricum, p uterea
Serbiei a fost diminuată semnificativ și, odată cu aceasta, și puterea panslavismului balcanic.
Muntenegru are o populație de 653.474, fiind pe locul 167 în lume , într -un clasament, după
numărul populației, al celor 224 de state.
Repartiția locuitor i pe etnii , potrivit datelor recensământului din 2003,este următoarea:
muntenegr eni 43%,sârb i 32% , bosniac i 8%, albanez i 5%, al ții (musulmani, croați, rromi) 12%.
43%
32%8%5%12%Muntenegreni
Sârbi
Bosniaci
Albnezi
Alți (croați,
rromi)

În Muntenegru, se vorbesc următoarele limbi : sârba 63,6%, muntenegreana (limbă oficială)
22%, bosniac a 5,5% , albanez a 5,3% , croata 3.7% .
64%22%5%5%4%Sârba
Muntenegru
(oficială)
Bosniaca
Albaneza
Croata

Religii: majoritatea muntenegrenilor sunt o rtodocși 74,2%, în timp de 17,7% sunt musulmani,
3,5% catolici, alte culte 0,6%, nespecificate 3%, și ate i 1%.
73%18%4%1%3%1%Ortodoc și
Musulmani
Catolici
Altele
Nespecificate
Atei

2.6. Bosnia și Herțegovina

Bosnia și Herțegovina reprezintă una dintre acele zone care se află exact pe falia strategică
esențială a Balcanilor. O astfel de falie corespunde, într -un fel, dar din perspectiva percepți ei
occidentale, cu linia lui Huntington. Ea trece printre Croația și Serbia, în continuare, separă Republica
Srpska de restul Bosniei și Herțegovinei, separă Muntenegru de Serbia, precum și Kosovo de Serbia,

12 trece prin Macedonia, separând zona locuită de a lbanezi de cea locuită de macedoneni și, în
continuare, separă Albania de Grecia. Această falie nu trece prin mijlocul Bulgariei, cum s -ar crede,
dar Bulgaria, care s -a aflat ea însăți sub turci vreme de cinci sute de ani, simte puternic, și azi, efectul
presiunii otomane și pe cel al luptei sale eroice pentru a -și păstra cultura și identitatea.
Bosnia este, deci, una dintre acele entități compusă din identități fluide, care n -u reușit, într -un
secol (secolul al XX -lea) să -și conserve și să -și afirme perso nalitatea și identitatea. Pentru că, pesta
Balcani, au trecut trei războaie, dintre care două mondiale, pentru că, deși imperiile au dispărut,
populațiile de aici, amestecate în mod forțat, nu au reușit să ajungă la o dimensiune de confluență, să
conviețui ască adică în mod pașnic și pe termen lung. Pe de o parte, pentru că poartă puternic amprenta
frustrărilor de odinioară și, pe de altă parte, pentru că nu au fost lăsate și cu atât mai puțin ajutate să
ajungă la un modus vivendi benefic pentru toată lumea.
De aceea, liderii populației musulmane din Bosnia și Herțegovina au profitat cum nu se poate
mai rapid de criza iugoslavă și, în octombrie 1991, au elaborat o declarație de suveranitate, urmată,
după un referendum boicotat de populația sârbă populația, d e una de independență, la 3 martie 1992.
Având în vedere faptul că, în Bosnia și Herțegovina se aflau, în principal, trei mari grupuri etnice /
bosniacii musulmani, sârbii și croații,fiecare dintre ele a căutat să profite de ocazie și să obțină cît mi
mult. Toți au pus mâna pe arme și astfel războiul a început. A -i face responsabili doar pe unii sau doar
pe alții de acest dezastru este o nedreptate. Vinovați, dacă există o vină, sunt toți, dar mai ales vinovați
sunt cei care au creat, de -a lungul secolelor o astfel de situație. Armatele celor trei (toate desprinse din
Armata Federală Iugoslavă de odinioară) s -au postat de -a lungul liniil or de separație etnică și au trecu t
la acțiuni, folosind toate mijloacele de care dispuneau și depășind adesea orice limite ale unui război
civilizat, dacă putem vorbi de un astfel de concept. Tensiunile erau atât de mari, încât nu putea fi
vorba de vreo reconciliere sau de acceptarea ca atare a evenimentelor. Fiind trei părți în conflict, iar
ofițerii care conduceau ostilităț ile cunoscându -se între ei, sau, în orice caz, având aceeași pregătire,
alianțele să făceau când cu unii, când cu alții. În martie 1994, croații au trecut de partea musulmanilor,
semnând cu aceștia un acord de înființare a Federației Bosnia și Herțegovina, iar sârbii, sub
conducerea lui Karadgici și a generalului Radko Mladic, au căutat să obțină cât mai mult. N -au
obținut, pentru că, au intervenit bombardamentele asupra sârbilor bosniaci. L 21 noiembrie 1995, la
Dayton, Ohio, s -a semnat un acord între părț i prin care s -a decis încetarea ostilităților timp de trei ani.
Acordul final a fost semnat la Paris, la 14 decembrie 1995. Au fost create două entități aproximativ
egale – Federația Bosnia și Herțegovina și Republica Srpska. S -a fixat, prin Acordul de la Dayton și
prin cel de la Paris, un Oficiu al Înaltului Reprezentant (OHR), însărcinat cu supravegherea punerii în
aplicare a prevederilor civile ale Acordului. S -a constituit o forță internațională de menținere a
păcii(IFOR), condusă de NATO, de 60.000 de militari. Această forță a fost redusă ulterior, devenind
forță de stab ilizare, SFOR. În 2004, SFOR a fost înlocuită de forțe de menținer e a păcii ale Uniunii
Europene, EUFOR , de 600 de militari, care, în principal, desfășoară acțiuni specifice poliției.
Confruntarea din acest teatru de operații a fost deosebit de crâncenă. Forțele aflate în conflict și –
au distrus, reciproc, case, infrastructuri, au săvârșit crime împotriva umanității și acte de genocid.
Am fost de câteva ori în zonă în timpul războiului ș i am văzut distrugerile produse pe Valea
Drinjacei, la Sarajevo și în alte localități. Cartierul de blocuri de lângă aeroportul din Sarajevo, spre
exemplu, o fost în întregime ciuruit de gloanțe și de proiectile, la fel și turnul de televiziune.
Dincolo d e aceste pierderi imense, în oameni și materiale, memoria colectivă a acumulat scene
oribile care vor genera reacții peste generații. Falia strategică de aici s -a adâncit. Soluțiile găsite sunt
doar un compromis impus de Occident, pentru a se pune capăt un ui război devastator. Dar, din păcate,
soluția respectivă, ca orice lucru impus, nu va fi complet satisfăcătoare și acceptată de toată lumea,
pentru totdeauna. Desigur, faptul este împlini, iar ieșirea din ele ar fio posibil să se realizeze prin alte
confl icte și războaie devastatoare. Sau printr -o construcție durabile, bazate pe alte principii decât cele
de faliere pe criterii etnice sau potrivit voinței managerilor strategici.
Bosnia și Herțegovina nu este o țară – nu a fost niciodată așa până în timpul comu nismului
iugoslav –, ci un efect de falie care se dorește a fi o soluție de compromis, în speranța uitării și
reconcilierii entităților care s -au războit între ele atât de sângeros. Bine ar fi să fie așa, dar nimeni nu
poate garanta te termen lunga sta bilitatea zonei. Probabil că unii mai cred că zona faliilor balcanice nu
poate fi stabilizată decât prin… ocupație. Este poate și motivul pentru care se vehiculează, prin unele
cercuri, modelul considerat de acele cercuri intercultural al Imperiului Austro -Ungar.

13 Federația Bosnia și Herțegovina (BH) are o populație de 3.875.723 locuitori, ocupând locul 128
în lume din 224 de state.
În BH trăiesc, sub ochiul atent al UE, următoarele grupuri etnice: bosniac i 48%, sârbi 37,1% ,
croați 14,3%, al ții 0,6% . Limbil e oficiale vorbite aici sunt bosniaca și croata și, în Repubica Srpska,
limba sârbă.
48%
37%14% 1%Bosniaci
Sârbi
Croa ți
Alții

Religii :40% musulmani, 31% ortodocși, 15% romano -catolici, 14% alții
40%
31%15%14% Musulmani
Ortodoc și
Romano catolici
Alte

Este clar pentru toată lumea că Bosnia și Herțegovina constituie un stat artificial, alcătuit în mod
forțat de situația de pe teren, de dorința comun ității internaționale – de fapt, a liderilor lumii, care,
între altele, poartă și responsabilitatea securității planetei – de a opri ostilitățile și de nevoia de a păune
sub control european acest spațiu de falie strategică străveche. Într -un anume fel, co nflictualitatea
imperiilor de odinioară s -a transmis, în timp, acestor comunități, ele însele produsul acelor vremuri
nemiloase.

2.7. Serbia

Până la momentul Kosovo Polie din 1389, sârbii au reușit să se sedentarizeze și să se
consolideze în teritoriul pe care au ajuns și al cărui centru era tocmai această regiune. După bătălia de
la Câmpia Mierlei, a urmat o expansiune a Imperiului Otoman în zonă și puterea tuturor țărilor aflate
în arealul Balcanic și chiar a celor din lungul Dunării de Jos, între care se situează și Țara
Românească, s -a diminuat considerabil. Cele trei imperii – Otoman, Habsburgic și Țarist – și-au
echilibrat raporturile și, mai ales, au realizat între ele, acolo unde s -a putut, zone tampon.
Astfel de zone -tampon s -au realizat îndeose bi pe teritoriul României. Teritoriul românesc dintre
Carpați și Dunăre a fost zonă -tampon sau, mai precis, zonă de siguranță strategică pentru Imperiul
Otoman (în antichitate fusese,vreme îndelungată, zonă de siguranță strategică pentru Imperiul Roman).
După ce Imperiul Roman și -a cucerit propria zonă de siguranță strategică – o parte din teritoriul Daciei
–, a devenit foarte vulnerabil la presiunile care se exercitau asupra sa din această direcție. Moldova
dintre Prut și Carpați, deși avea probleme cu Imp eriul Otoman, a fost, multă vreme, zonă de siguranță
strategică pentru Imperiul Rus. Imperiul habsburgic și -a realizat o zonă de siguranță strategică
interioară, cam pe unde sunt situate acum județele Harghita, Covasna și o parte din Mureș, pe care a
colon izat-o inițial cu teutoni, apoi cu secui.

14 La sud de Dunăre, astfel de zone n -au existat, cele două imperii – Habsburgic și Otoman –
având graniță comună cam prin zona cea mai tensionată din zilele noastre.
Războiul ruso -turc din 1877 -1878, războaiele bal canice și Primul Război Mondial au schimbat
radical situația din zonă. În urma Primului Război Mondial, a fost posibilă întregirea României,
independența și suveranitatea popoarelor care au făcut parte din Imperiul Austro -Ungar și din cel
Otoman și, în ace st fel, reconfigurarea geopolitică a zonei Carpaților și a zonei Balcanice.
În 1918, s -a formar Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, ca urmare a dispariției Imperiului
Austro -Ungar și necesității consolidării, prin alianțe și reuniuni, a acestui spa țiu atât de greu încercat
de istorie. În 1929, acest regat a primit denumirea de Iugoslavia, ceea ce, în traducere liberă, înseamnă
slavii de sud, adică țara slavilor de sud. Fiecare dintre componente și -a păstrat însă statutul de stat și
denumirea. Eviden t, având în vedere preocuparea geopolitică și strategică vitală a lumii occidentale de
a stopa extinderea spre vest a slavilor, o astfel de reuniune, care echivala cu un centru de putere al
slavilor în cea mai dificilă zonă a continentului european falia b alcanică – nu putea fi agreată pe
termen lung. Cum bine se știe, expansiunea slavilor spre vestul Europei a fost oprită, într -un fel, și prin
catolicizarea avangărzilor. Astfel, polonezii, cehii, slovenii și croații sunt de confesiune catolică, deși
marea civilizație slavă , cu statul -nucleu Rusia, este de religie ortodoxă. Mai mult, Samuel P.
Huntington, în celebra sa lucrare Ciocnirea civilizațiilor… , definește această civilizație ortodoxă, ceea
ce, desigur, este inexact, întrucât, spre exemplu, grecii, ca și românii, care sunt ortodocși, nu sunt
slavi. Noi considerăm că civilizația slavă, cu subdiviziunile ei date chiar de denumirile popoarelor
*bulgară, sârbă, croată, slovacă, slovenă,poloneză, cehă etc.) nu trebuie redusă doar la componenta sa
religioasă . Religia nu este o civilizație, ci doar o componentă a ei.
Este dramatic ce s -a petrecut, de -a lungul timpurilor, în acest spațiu al slavilor de sud, el însuși,
de conexiune și de falie, mai exact de conexiune convulsivă. Slavii s -au sedentarizat peste po pulațiile
de aici, urmașe ale traco -dacilor, dar și venetici de prin toate părțile, pe care le -au asimilat sau le -au
alungat. Desigur, ceea ce s -a întâmplat este deja istorie, modelată după vremuri, vremuiri și interese.
Dar caracteristica principală a pop ulațiilor actuale de aici este fermitatea, demnitatea, încăpățânarea,
curajul, eroismul, pe de o parte, și intoleranța, pe de altă parte. Comportamentul fiecărui grup
civilizațional de aici este unul acaparator, asimilator și exclusivist, cam ca al tuturor popoarelor
războinici migratoare care s -au sedentarizat. Este doar o constatare, care trebuie privită și tratată
nuanțat, în relativitatea ei. Pentru că nici un popor nu are scris pe frunte Bun sau Rău, fiecare
comportându -se cum îi dictează interesul vit al și cum îi permit împrejurările istorice. Sârbii sunt un
astfel de popor. Cântecul lor Tamo Daleko , un fel de Treceți batalioane române Carpații , dar de o altă
factură, este unul tragic. Cântecul reprezintă glasul unui soldat sârb din Primul Război Mondi al, aflat
departe de casă, undeva, la Salonic, care exprimă marea iubire pentru Serbia…
Așa se explică și acțiunile partizanilor sârbi din timpul celui de -Al Doilea Război Mondial . În
acele împrejurări tragice, inflexibilitatea poporului sârb a însemnat er oism. Dar ei n -au uitat acțiunile
ustașilor și nici urmașii ustașilor n -au uitat că, deși fac parte din același mare grup etnic slav și orbesc,
practic, aceeași limbă, între croați și sârbi există o barieră de netrecut, care nu constă numai în faptul
că un ii sunt catolici și alții ortodocși, ci mai ales în efectul geopolitic esențial al istoriei. Unii sunt aici
un avanpost al Vestului, alții un cap de pod al Estului sau, mai degrabă, un pilon pe care, la nevoie, s –
ar putea sprijini Estul slav, adică Marea R usie, într -o eventuală reconfigurare geopolitică a Europei.
Oricum, în pofida politicii federaliste sau regionaliste a Uniunii Europene, Rusia, transformând cele
patru culoare s trategice de odinioară (culoare le Baltic, central -european, dunărean și maritim – Marea
Neagră – Marea Mediterană), din coridoare de război și ofensivă migraționistă, în coridoare
energetice, precum și prin parteneriate strategice adecvate, își continuă expansiu nea sa în Europa de
Vest, deși, aparent, încă din vremea lui Tito, a pier dut capul său de pod din Balcani .
În 1991, Iugoslavia s -a destrămat printr -o serie de războaie sângeroase care au generat nu doar
victime și secesiuni, ci și crime de genocid pe care le judecă, azi, TPI.
Violențele nu aparțin însă numai sârbilor. Practic, toate părțile angajate în aceste războaie au
participat, într -o formă sau alta, la dezastrul din spațiul slavilor de sud. Acest spațiu, practic, s -a
destrămat. Este posibil ca efectul politic și strategic să fi fost planificat din timp, sau, dimpotrivă, e l să
fi fost generat de o explozie spontană, de tipul celei din România din 1989, în măsura în care putem
vorbi de spontaneitate în generarea aceste explozii, îndelung planificate.
Dar faptul că o parte dintre republicile care făceau parte din Iugoslavia s -au pregătit din timp
pentru o astfel de eventualitate (asimilare de armament din afara frontierelor, pregătirea unor forțe

15 paramilitare, crearea unor structuri care să acționeze violent la nevoie etc.) arată că, de fapt, totul a fost
planificat. Desigur, nu susținem aici teoria victimizării Serbiei – în fond, toate componentele fostei
Iugoslavii au fost victime, deși intervenția NATO a vizat aproape în exclusivitate Serbia –, ci doar
relevăm imanența unui suport de frustrări și virulență acumulat aici și, probabil, nu numai aici.
Nu insistăm asupra derulării evenimentelor care au recreat și refărâmițat spațiul de aici. Dorim
doar să atragem atenția că astfel de acumulări și de frustrări se mai află și prin alte zone ale Europei,
iar actuala criză financiară , precum și comportamentul arbitrar și chiar dictatorial al unor lideri
europeni în soluționarea crizei politice din România , ca și degradarea semnificativă a moralei politice
în spațiul european, arată că speranța unui viitor sigur și lipsit de conflicte devine din ce în ce mai
fragilă.
Serbia are o populație de 7.243.007 locuitori, situându -se pe locul 98 în lume, din 224 de state,
în ceea ce privește numărul locuitorilor. :
Situația populației după etnie este următoarea: s ârbi 82,9%,maghiari 3,9% ,rromi (țigani) 1,4%,
iugoslavi 1,1% , bosniaci 1,8% , muntenegreni 0,9%, al ții 8% ( diagrama de mai jos )

83%4%1%1%2%1%8%Sârbi
Maghiari
Rromi
Iugoslavi
Bosniaci
Muntenegreni
Alții

Limbi vorbite : sârba (limbă oficial) 88.3%, maghiara 3,8%,bosniac a 1,8% , rroma (țigăneasc a)
1,1%, altele 4,1%,necunoscut e 0,9%. După cum se observă, deși, pe Valea Timocului și în Voivodina
există comunități de români (români vlahi) care vorbes c limba română / și nu un dialect al acesteia, în
recensământul sârbesc nici măcar nu se pomenește de așa ceva. Sârbii din Banat și din Clisura Dunării
vorbesc limba sârbă, iar în statisticile românești această limbă este luată în seamă și recunoscută ca
atare.

88%4%2%1%4%1%Sârbă
Maghiară
Bosniacă
Rromă
Altele
Necnoscute

Religii : ortodoxă sârbă 85%, catolic ă 5,5% , protestan tă 1,1%, musulmană 3,2%, nespecificată
2,6%, altele, în care se inclus și ateii, 2,6% .

16
85%6%0%3%3%3%Ortodoxa sârbă
Catolici
Protestan ți
Musulmani
Nespecificate
Atei

Serbia s -a dorit a fi un stat -nucleu în această parte a Europei, în jurul căreia să graviteze slavii
de sud. Inițial, din federația slavilor de sud, trebui a să facă parte și Bulgaria. Dar, probabil puternica
influență germană și orgoliul bulgăresc, ca și posibila rivalitate cu Serbia în leadership -ul zonei, ca și
alte cauze (prezența unui număr mare de islamici în spațiul bulgăresc, ca urmare a faptului că B ulgaria
a fost 500 de ani sub Imperiul Otoman) n -au făcut posibilă această reuniune.
Probabil că frustrările Serbiei n -ar trebui să fie atât de mari. În Fond,Iugoslavia a fost o
federație. O federația care s -a destrămat, ca și Uniunea Sovietică, fiecare ța ră având, de -acum, foaia ei
de parcurs, drumul ei.

2.8. Croația

Spațiul croat a făcut parte din Imperiul Austro -Ungar până la Primul Război Mondial. În 1919, a
fost inclusă în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care a devenit, în 1929 Iugoslavia. În timpul
celui d -Al Doilea Război Mondial, ustașii au acționat împotriva sârbilor, dar partizanii au fost conduși
de un croat, Iosif Broz Tito. Acest personaj legendar a reușit să creeze un nou suport de unitate pentru
slavii de sud, fiind, la vremea res pectivă unul din cei mai respectați oameni din Iugoslavia.
În 1991, Croația s -a separat de Iugoslavia prin acțiuni violente, la care armata federală a răspuns
tot prin violență. Ultima enclavă sârbă în Croația – Krajna – a fost pur și simplu evacuată într -o
noapte, prin folosirea unei stratageme. Croația și -a declarat independența față de Iugoslavia în 1991,
dar războiul dintre formațiunile croate și armata federală a durat patru ani.
În aprilie 2009, Croația a aderat la NATO și în decembrie 2011, a semna t Tratatul de Aderare la
UE, ratificat în ianuarie 2012. Probabil că în iulie 2013, după ce toate cele 27 de state vor ratifica acest
tratat, va deveni membru al UE.
Croația are o populație de 4.475.611, fiind pe locul 124, din 224 de state, privind număru l
locuitorilor.
Potrivit recensământului din 2001, în Croația trăiesc următoarele grupuri etnice : croați 89,6%,
sârbi 4,5%, al ții (bosniaci, maghiari, sloveni, cehi, rromi) 5,9% .

17
89%5% 6%0%Croa ți
Sârbi
Alții (bosniaci,
maghiari, cehi,
sloveni)
Sector 4
Limbi vorbite : croată ( limbă oficial ă) 96.1%, 1%, sârbă și altele (maghiară italiană, cehă,
slovacă, germană) 2,9% .
96%1%3%
0%Croată
Sârbă
Altele (maghiară,
italiană, cehă,
germană etc.)
Sector 4

Religii : romano -catolici 87,8%, ortodocși 4,4% , creștini 0,4% , musulman i 1,3%, altele
nespecificate 0,9%, nici una 5,2% ( 2001 recensământ)

89%4%0%1%1%5%Romano-catolici
Ortodoc și
Altele
Creștini,
musulmani
Alții
Niciuna

2.9. Slovenia

Și spațiul Sloveniei, ca și cel al Croației, a făcut parte din Imperiul Austro -Ungar până în 1918,
apoi au făcut parte din regatul sârbo -croato -sloven și din Federația Iugoslavia.
În 1991, după un război de yece zile, Slovenia a ieșit din Federația Iugoslavă și a devenit
independentă. Slovenia a beneficiat, în timpul cât a făcut parte din federația Iugoslavă, de o economie

18 puternică. Are puternice legături istorice cu Europa de Vest. După o bținerea independenței, Slovenia a
devenit un stat modern și prosper, sprijinit puternic de Vest. A aderat în la NATO și la UE în 2004, iar
în 2007 la zona euro.
Slovenia este un fel de enclavă de prosperitate în zona balcanică și, de aceea, n -ar trebui i nclusă
în această zonă, ci mai degrabă în cea a Europei Centrale. Deși de origine slavă, această populația face
parte din categoria slavilor care s -au occidentalizat și au ieșit d sub tutela panslavismului.
Slovenia este o țară e mică, dar foarte echilibra tă din toate punctele de vedere. Are o populație
de 1.992.690, fiind pe locul 147 în lume (din 224 de state).
Potrivit recensământului din 2002, Structura pe etnii este următoarea: s loven i 83,1%, sârbi 2%,
croați 1,8%, bosniac i 1,1%, al ții 12%.
83%2%2%1%12%
Sloveni
Sârbi
Croa ți
Bosniaci
Alții

Limbi vorbite : limba oficială este cea slovenă 91 %, sârbă și croată 4,5%, nespecificate 4,4%.

Religii : catolici 57,8%, musulmani 2,4%, ortodocși 2,3%, al ți creștini 0,9%, neafilia ți 3,5% , adepți ai
unor religii nespecificate 23%, n eaparținători la nicio religie 10,1% .

91%5% 4%
Slovenă
Sârbo-croată
Altele (italiană)

19
58%
2%2%1%4%23%10%Catolici
Ortodoc și
Musulmani
Alți creștini
Neafilia ți
Nespecifica ți
Neapar ținători
Situația etni cilor și grupurilor etnice în zona Balcanilor este aproximativ următoarea :

TOTAL
BALCANI
Bulgar a
Albania
Kosovo
Macedonen
i
Munten.
bosniaci
sârbi
croați
sloveni
Turci
Greci
Rromi
Alții
TOTAL
populație
32.169.431
6.981.642
3.011.405
1.847.708
2.087.171
654.474
3.875.723
7.243.007
4.475.611
1.992.690

Procentaj din totalul populației zonei
%
21,70272
9,361076
5,743676
6,48805 7
2,034459
12,04784
22,51519
13,91262
6,194359

Etnici majoritari în țările respective
25351079
5.375.864
3.011.405
1.699.891
1.335.789
418.863
1.860.347
6.011.695
3.983.293
1.653.932

Din totalul populației %
78,80487
21,20566
11,8788
6,705399
5,26916
1,652249
7,338335
23,71376
15,71252
6,524109

Etnici în afară țărilor etniei mamă
5.654.598
0
665.498
0
0
0
197.117
1.958.814
582.454
19.926
642.017
90.342
341.880
1.156.550
% din TOTAL
17,57755
0
2,068728
0
0
0
0,612746
6,089054
1,810582
0,06194 1
1,995736
0,280832
1,062748
3,595183

Structura pe etnii a populației din zona Balcanilor se prezintă astfel într -o reprezentare grafică
sumară:

20
22%
9%
6%
6%2% 12%23%14%6% 0%0%0%0%Bulgari
Albanezi
Kosovari
Macedoneni
Muntenegru
Bosniaci
Sârbi
Croa ți
Sloveni
Turci
Greci
Rromi

Aparent, această distribuție nu spune mare lucru. În fond, lumea este în con tinuă mișcare, în
continuă devenire. Populațiile cresc sau scad, când cresc, când scad, intră în raporturi de confluență, își
construiesc un viitor comun, temându -se, în același timp, unele de altele. Dar, cum bine se știe,
temerile sunt depășite, iar lume a merge înainte. Rețeaua, informația, cunoașterea și înalta tehnologie
fac imposibil regresul și înlesnesc, ba chiar impun, accesul spre globalizare, spre universalizare. De
aici nu rezultă neapărat că populațiile se îndreaptă spre o zonă cu entropie zero, deci spre moarte, spre
dispariție, ci doar faptul că ies din izolare. Poate că ar fi foarte simplu ca, printr -un acord semnat de
toate statele balcanice, să de desființeze frontierele, etniile și embargourile. Dar nimeni nu poate
desființa memoria, sentim entele, rădăcinile și mendrele vieții. Iar viața, în Balcani, a fost, este și,
probabil, va rămâne, pentru încă foarte multă vreme, tumultuoasă, conflictuală și, uneori, chiar
frumoasă. Dacă ar fi fost lăsați în pace, probabil că și Balcanii, ca oricare al t colțișor de pe planeta
Pământ, ar fi devenit un colț de rai și nu un butoi cu pulbere.
Printre principalele caracteristici civilizaționale, culturale, geopolitice și de securitate ale
spațiului balcanic pot fi, deci, situate, în opinia noastră, și următo arele:
– menținerea și chiar proliferarea unei conflictualități endogene induse, ca efect remanent al
conflictualității strategice a imperiilor de odinioară;
– intersecția tensionată a spațiilor fluide ale unor expresii identitare autohtone induse ale cel or
patru identități civilizaționale (slavă, greacă, macedoneană și musulmană) care viețuiesc și
supraviețuiesc tensionat în zonă;
– efectele de marginalizare crete de imperii și preluate, nolens, volens, de puterile europene ale
secolului trecut;
– rănile adânci, create de -a lungul timpurilor, în memoria colectivă a acestor identități prin
presiunile crete asupra lor de interesele strategice ale marilor puteri și de războaiele desfășurate aici;
– dezvoltarea economică inegală;
– efectul de falie strategică creată în timpul Războiului Rece etc.

Balcanii rămân, deci, o zonă cu un potențial încă semnificativ de conflictualitate. Este vorba nu
doar de frustrările populațiilor de aici, ci și de presiunile care vin , voit sau nu, din tot felul de vecinătăți
și de interese, unele în favoarea unei entități europene comune și nediscriminatorii, altele, pe firul
revolut l istoriei, de refacere, în noi forme și formule a ceea ce a fost cândva. Nucleele acestei noi
reconfigurații devin deja vizibile. Unele dintre ele sun t centre de distribuție energetică, altele centre
culturale care adună în jurul lor valorile regiunii și dovedesc un potențial cultural impresionant, altele
cultivă, insensibil, dar profund, într -o revenire subtilă la ceea ce a fost înainte de dezastre și de
renașteri, discrepanțele și faliile generatoare de reîntoarceri la filosofia imperială de acum două secole.

3. Țări și organizații implicate nemijlocit în relația cu spațiul balcanic

Nicolae Iorga spunea că situația critică din Balcani nu se datorea ză populațiilor care locuiesc
aici, ci se situează în afara Balcanilor. Zona Balcanilor nu poate fi nici decupată, nici izolată de
continentul european, întrucât face parte nemijlocită din spațiul acestuia, din valorile și tragediile
acestuia, așa cum au f ost ele de -a lungul timpurilor. Balcanii au dat continentului european și lumii
întregi valori deosebite, iar populațiile de aici au o cultură a lor și o civilizație a lor care, e drept, a fost
deseori agresată, dar valorile ei sunt perene. Să ne amintim, spre exemplu, că, pe aceste meleaguri , în

21 satul Smilijan, de lângă Gospic, Croația, s-a născut Nikola Tesla, care era etnic sârb . Dar fiecare dintre
aceste țări a dat lumii savanți și oameni foarte importanți, care au contribuit la progresul civilizației
umane. Dar Balcanii și Carpații nu au fost lăsați niciodată – nici ieri, nici acum – să trăiască în
plinătatea populațiilor lor, ci au fost obligați să suporte și să supraviețuiască în siajul puterilor
imperiale, al conflictelor și războaielor. Dar istoria este cum a fost și nu putem da timpul înapoi.

3.1. Turcia

Pentru faptul că se află, c u o parte a teritoriului său, în spațiul Balcani, Turcia ar putea fi
considerată a fi și o țară balcanică. Desigur, aceast ă afirmație nu este decât în foarte mică măsură
adevărată. Turcia rămâne o țară islamică, situată la răscrucea a două continente – deci, o țară euro –
asiatică –, cu o parte a teritoriului ei în Europa și cu un puternic cap de pod în Balcanii de Vest. La
drept vorbind, pe fruntea Turciei nu pot fi puse o rice fel de blazoane. Nici orice fel de coroane. Turcia
este urmașa și moștenitoarea unui imperiu înfipt puternic în coasta Europei și a lumii, cu efecte
importante, pe termen lung. Istoria popoarelor de aici, din Balcani, din această zonă de falie strateg ică
între imperii – ne referim îndeosebi la vremea Imperiul ui Habsburgic și a celui Otoman, dar, într -o
foarte mare măsură , a celui Țarist – este una de supraviețuire la uriașele presiuni exercitate de aceste
imperii și de luptă continuă și dram atică împot riva lor.
Balcanii n -au suportat niciodată vreun jug, dar au fost tot timpul sub juguri și sub presiuni care
au afectat grav existența, cultura și viața popoarelor de aici . Probabil că unii ar spune că, dimpotrivă,
prezența acestor imperii, mai ales a cel ui Austro -Ungar, a avut un efect civilizator, dând popoarelor de
aici un suport de cultură și accesul la valori pe care ele, aceste popoare, nu le puteau crea. Linia trasă
de Huntington pe creasta Carpaților și prin inima zonei Balcanilor, pe fosta frontie ră a Imperiului
Austro -Ungar (acest imperiu făcând parte din civilizația occidentală, iar dincolo de linie situându -se
civilizația ortodoxă și cea islamică ), cu tot realismul ei logic, nu este, în fond, decât un efect al e acelei
mentalități care mai faliaz ă și astăzi Balcanii.
Mai are oare Turcia vreun interes în Balcani? În afara conflictului ei frontalier și nu numai cu
Grecia, mai menține și mai susține Turcia presiunile ei ancestrale asupra Balcanilor? S -au eliberat oare
Balcanii de imperiile care i -au fărâmițat, i -au partajat și i -au dominat?
Sunt întrebări la care se poate da cu greu un răspuns tranșant. Cert este că Turcia se prezintă ca
o țară puternică, foarte demnă, care se străduiește, pe de o parte, să rezolve marile probleme cu care se
confrun tă ea însăși, la ea acasă – mai ales problema kurdă –, dar și pe cele care -i revin, nolens, volens,
din dinamica dram atică și, de atâtea ori, tragică a Orien tului Mijlociu, a Orientului Apropiat, a Asiei
Centrale și chiar a Orientului Îndepărtat. Turcia, o țară de peste 80 de milioane de locuitori,
majoritatea islamici, are vecinătăți cel puțin neliniștite, astfel încât putem spune că nucleul fostului
imperiu de odinioară se află încă la răscruci de uragane strategice și de presiuni ancestrale , cărora le
face însă față cu bine, deținând supremația și inițiativa strategică în continua și discreta ei bătălie din tr-
o zonă situată în cel mai complicat și mai tensionat spațiu strategic al planetei .
Turcia este singura țară din zonă care are resurse inepuizabile de apă (peste 120.000 de lacuri cu
apă dulce și aproape toate locurile din care izvorăsc majoritatea fluviilor și râurilor care trec dincolo de
granițele sale, inclusiv fluviile Tigru și Eufrat ), în timp ce majoritatea vecini lor săi suferă de problema
apei, pentru care, probabil, în viitor, la nivelul planatei sau al anumitor regiuni lipsite de această
resursă vitală, se vor declanșa teribile războaie . Populația kurdă, care numără între 20 și 30 de
milioane de oameni, se află, în majoritatea ei , în Turcia, dar și în vecinătățile apropiate (Siria, Irak,
Iran și chiar în unele țări caucaziene). Turcia este una dintre țările importante din NATO (a doua
armată, ca mărime) și candidată la Uniunea Europeană, cu rol important în gestionarea conflictualității
din zo nă. În acest sens, Turcia este aliatul principal al Statelor Unite și, cu toate schimbările care au
survenit relativ recent în orientarea sa strategică, nu încape nicio îndoială că ea va continua să -și
consolideze puterea și influența în zonă.
Rolul Turci ei în Balcani este unul foarte important, atât prin faptul că ea deține strâmtoril e și un
teritoriu -pivot în spațiul european, dincoace de Bosfor și Dardanele, cât și prin prezența semnificative
a unei populații de religie islamică în zonă și, efectiv, pri n creșterea numărului populației europene
care provine din Turcia (numai în Germania se găsesc peste cinci milioane de turci).
Astăzi, Turcia nu mai duce o politică imperială. De la Ataturk încoace, Turcia a devenit, cel
puțin la nivelul elitelor intelect uale și conceptului civilizațional, o țară modernă și foarte activă.

22 Contribuția ei la forțele NATO, la echilibrul strategic al zonei și la controlul strategia al NATO al unei
regiuni extrem de complexe, cum este cea a Mării Negre, este remarcabilă.
Dinco lo de aceste considerații, populațiile turcice dintr -un teritoriu foarte vast, care cuprinde o
mare parte Asia Centrală și chiar zona uigură (regiunea Xian jiang situată în China, de fapt, cea mai
mare regiune autonomă din China) creează, pentru Turcia, atâ t un suport prin care să -și extindă
influența (ceea ce este foarte important din punct de vedere strategic), cât și unele responsabilități în
ceea ce privește generarea unei anumite politici pentru protecția mediului de securitate, într -o zonă
relativ inst abilă și chiar tensionată, care face parte din vechiul foaier perturbator al Antichității și
Evului Mediu, situat undeva între nordul Mării Caspice și Extremul Orient.
Turcia s -a retras demult din cea mai mare parte a Balcanilor, iar Imperiul Austro -ungar a
dispărut. De aici nu rezultă că urmaș ii celor două imperii și chiar cei ai Imperiului Țarist și -au luat
complet mâna de pa Balcani, că au uitat de popoarele de aici, ci doar faptul că, în aceste vremuri,
geopolitica zonei Balcanilor are cu totul alte co ordonate . Fiecare dintre țările -urmașe ale imperiilor de
care vorbim aici este preocupat ă, în primul rând, de propria sa securitate și de asigurarea condițiilor
necesare pentru a-și asigura toate suporturile posibile de dez voltare durabilă, inclusiv prin influența pe
care continuă s -o aibă asupra spațiilor care le -au aparținut odinioară .
Turcia face acest lucru într -un mod discret și chiar benefic, având un rol foarte activ , atât în
zona Mării Negre, cât și în cea a Balcani lor, în cea a Mediteranei și în cea a Asiei Centrale. Să nu
uităm că oleoductul Baku -Ceyhan trece prin Turcia, iar proiectul Nabucco de asemenea. Turcia
devine, ca și Austria (țările -nucleu ale celor două imperii de odinioară) centre de distribuția a
resur selor energetice vitale – gaz și petrol –, iar Rusia continuă să fie principalul furnizor și
transportator. Ce asociație fericită! De unde rezultă, într -un fel, că tot ce -a fost imperial nu piere!
Așa cum afirmam mai sus, Turcia are o populație de 80.694.4 85 locuitori , fiind pe locul 17 în
lume în ceea ce privește numărul locuitorilor .
Grupuri etnice existente în Turcia sunt următoarele : turci 70-75%, kurzi 18%, alte
minorități 7 -12%.
Limbi vorbite : turcă ( limba oficială ), kurdă și alte limbi minoritare .
Distribuția populației pe religii este următoarea: musulman i 99,8% (cea mai mare parte
sunniți), al ții 0,2% (cea mai mare parte creștini și evrei) .
Grafic, această distribuție, în procente, se prezintă astfel:

75%18%7%
Turci
Kurzi
Alții

Datele nu sunt însă foarte precise. Etnicii majoritari turci sunt estimați a reprezenta între 70 și
75%, de unde rezultă că s -ar putea ca, în Turcia, procentajul celorlalte mino rități, în afară de cea
kurdă, s ă ajungă la 12%.
Dacă la populația de etnie turcă din Turcia se adaugă și populația turcă din afara țării, precum și
populațiile înrudite cu turcii, îndeosebi din Asia Centrală, atunci s -ar putea ca, în evaluarea presiunilor
populaționale turcice care se exercită în noile reconfigurări geopolitice , inclusiv asupra Balcanilor și a
întregii Europe, să fie mult mai mari. Spre exemplu, numai în Germania se găsesc, după unele date, în
jur de cinci milioane de turci. Aceste presiuni n -ar trebui să constituie o problemă. La urma urmei, cei
cinci milioane de turci care se află în Germania au căutat acolo un loc de muncă. Rețeaua,
transnaționalizarea economiei și multinaționalele asta fac. Amestecă populațiile și dau posibilitatea
fiecărui om să muncească acolo unde este cel mai bine pentru el. Acest trend nu mai poate fi stopat.
Evident, el intră în contradicție flagrantă cu politica statelor, dar nici această politică nu este bătută în

23 cuie. Turcia deja și -a flexibilizat atitudinile, căutând să pătrundă din ce în ce mai mult, prin finanțarea
unor programe, în toate zonele importante din punct de vedere strategic pentru ea. Prin Bosnia și nu
numai, Turcia și întreaga lume musulmană au un ca p de pod foarte consistent pe teritoriul european,
nu neapărat pentru pregătirea unei invazii, ci pentru cultivarea unui concept de proiecție a puterii.

3.2. Rusia

Rusia este o țară foarte mare, practic, cea mai mare de pe Terra, privind suprafața și re sursele.
Implozia comunismului și desființarea Imperiului Roșu, cum îl numesc unii cercetători1, au fost,
considerăm noi, necesare pentru Rusia. Susținem acest lucru, întrucât Rusia nu are nevoie nici de
colonii, nici de resurse. Nevoile Rusiei țin de form atarea unei forțe moderne (economice,
informaționale și militare) care să -i asigure, în continuare, un rol important în ecuația puterii mondiale,
ieșirea nestingherită la oceanul cald și o remarcabilă capabilitate de proiectare a forței. Rusia veche,
tradițională, ca țară eurasiatică, s-a aflat dintotdea una în confruntare și în parteneriat cu Vestul, jucând
un rol foarte important în geopolitica europeană și euro -asiatică. Odinioară, Rusia își dezvolta un
concept strategic, având în vedere (ca și Vestul) pa tru mari coridoare strategice:
a. Coridorul sau culoarul strategic baltic , care asigură ieșirea, prin nordul continentului, adică
prin Marea Baltică, la Oceanul Atlantic, adică la unul dintre oceanele calde, și, invers, care permite
Vestului, să efectueze o manevră strategică maritimă, în folosul culoarului strategic central –
european ,pentru a pătrunde în heartland ;
b. Culoarul strategic central european , care începe de undeva din Galiția O ccidentală (Nordul
Ucrainei de azi și al României), trece pe la nor d de lanțul muntos european, adică prin centrul
platoului european, are drept ax marile capitale europene de pe această direcție strategică (Varșovia,
Berlin, Paris) și se oprește în Normandia. Invers, asigură centrarea și concentrarea forțelor Vestului
pentru ca, într -o eventuală confruntare strategică de tipoul celor două Războaie Mondiale, pentru a
pătrunde în heartland și în zona resurselor;
c. Culoarul strategic al Dunării, adică axul fluvial al Europei, cu importanța sa uriașă, atât în
transport, cât și în acțiunile de tip economic, civilizațional și militar .
d. Culoarul strategic maritim (Marea Neagră, Marea Mediterană, cu gâtuitura Bosfor/Dardanele,
care asigură Estului ieșirea la Atlantic, deci la Oceanul lumii și manevra strategică maritimă în fol osul
culoarului strategic central -european, iar Vestului, debușeul spre zona Mării Negre și de aici spre
Marea Caspică, vastitatea Asiei Centrale și a continentului asiatic.
În prima mare rocadă strategică între trei din cele patru culoare (Central europe an, al Dunării și
maritim de sud) se situea ză teritoriul românesc dintre Prut și Nistru.
Al doilea mare spațiu deopotrivă de manevră strategică și operațională, dar și de roca dă între
culoarul maritim de sus și cel dunărean o constituie spațiul balcanic.
Subliniem aceste lucruri, întrucât vremea coridoarelor sau culoarelor strategice nu a trecut, ci
doar s -a reactualizat. E drept, e greu de presupus că, în epoca rachetelor strategice și armelor nucleare,
a laserilor și sistemelor de amplificare a undelor și altor arme de pe planșetele cercetătorilor de care,
probabil, habar n -avem, se vor mai desfășura diviziile și corpurile de armată pe ast fel de spa ții imense.
Probabil că, în viitor, nu vom mai asista la astfel de desfășurări. Războiul bazat pe Rețea, cu m numim
noi noul război, simplificând un pic lucrurile, se bazează pe o bătălie în spațiul controlului strategic și
nu pe acțiunile propriu -zise din spațiul tactic. Aceste coridoare strategice au, astăzi, o altă utilitate. Ele
sunt folosite, se pare cu des tul succes, în geopolitica energetică. Astfel North Stream trece exact prin
coridorul strategic baltic și leagă resursele energetice din Rusia de partenerul strategic german,
inamicul din cel de -Al Doilea Război Mondial, dar coparticipant la teoria și prac tica heartland -ului, în
timp ce proiectul South Stream, care va trece exact prin Marea Neagră , realizează o conexiune, în
domeniul resurselor energetice între Est și Vest, pe acest culoar. Austria, țară situată, deopotrivă, pe
culoarul strategic al Dunării și pe cel central european este deja țară de tranzit energetic, iar Turcia, așa
cum am subliniat mai sus, candidează cu succes pentru funcția de țară de tranzit energetic pe coridorul
de Sud și, în același timp, la confluența celor trei mari grupuri de in terese strategice fundamentale:
estice, vestice și ale Orientului Mijlociu și Apropiat.

1 Florian Gârz, Satan contra antihrist , Editura Obiectiv, Craiova, 2012

24 Aceste realități arată că problema Balcanilor nu este una de tip izolat sau doar una a Uniunii
Europene, ci implică realități și interese care vin din istorie și se pr oiectează în viitor. Chiar dacă Rusia
nu mai pare strict interesată de problema Balcanilor (Uniunea Europeană, NATO și, prin NATO,
Statele Unite făcând aici cărțile unui joc cu miză importantă), majoritatea populației țărilor de aici este
slavă, iar rușii nu vor renunța niciodată nici la panslavism, nici la istoria, nici la necesitatea de a se
recunoaște și a se respecta rolul lor în scoaterea Balcanilor de sub stăpânirea turcească. Parteneriatul
Rusia Germania va avea, fără îndoială, și un efect balcanic.
Rusia are o populație de 142.500.482 oameni, situându -se pe locul 9 în lume, în ceea ce privește
numărul locuitorilor.
Potrivit datelor recen sământului din 2002, distribuția pe etnii a populației Rusiei este
următoarea: r uși 79,8%, tătar i 3,8%, ucraineni 2%, bașkiri 1,2%, cazaci 1,1%, altele sau nespecificate
12,1% . Grafic, situația se prezintă astfel:
80%4%2%1%1%12%Ruși
Tătari
Ucraineni
Bașkiri
Cazaci
Alții

În Rusia, limba oficială este cea rusă. Se vorbesc însă și unele limbi minoritare.
Religii : Potrivit unui sondaj2, 83% din populația activ ă rusă se declar ă a fi cre ștină, din care
mai mult de 50 % ortodocși , dar nu de "toate zilele". Maj oritatea acestora o reprezintă populația în
vârstă . În jur 10% dintre ruși se declar ă atei, 3,5% musulmani , 0,4% budiștii, și 0 3% catolici .
Ortodoc și
Catolicii
Musulmani
Budi ști
Atei
Alții

Aceste distribuții nu par a fi esențiale. Dar panslavismul – care nu se bazează numa i pe
ortodoxism – face parte din strategia de putere și de influențare a Rusiei, din interesul ei important.
Prin panslavism, Rusia reușește să mențină activă flacăra civilizației slave, chiar dacă societatea
modernă se bazează pe alte principii și pe alte valori, cum ar fi cele ale economiei de rețea, ale
circulației libere a forței de muncă, ale resurselor și înaltelor tehnologii etc. Nici Rusia nu este străină
de aceste principii, dar, dincolo de ele, există unele repere de la care această uriașă țară nu se abate.
Unul dintre aceste repere în reprezintă tocmai panslavismul.

3.3. Ungaria

De când s -a constituit această țară prin cele șapte sau 14 triburi ugro -finice care a descălecat
aici, cum spun ungurii, venind de undeva din zona munților Ural, atitud ine ei a fost totdeauna
ofensivă, expansivă și extrem de arogantă. Sedentarizarea lor în Câmpia Panoniei, peste populațiile

2 http://www.crestinortodox.ro/stiri/arhiepiscopia -alba-iulia/religia -rusia -potrivit -unui-sondaj -73337.html

25 existente aici, n -a reprezentat tocmai o sedentarizare, ci constituirea unei baze de plecare la acțiuni
ofensive în Est, în Vest, în Sud și în Nord. În vremea Imperiului Austro -Ungar, Budapesta a prosperat
și, deși populația maghiară din teritori ul Ungariei de atunci reprezenta doar ceva mai mult de 30 la
sută, dominația ei era clară, iar politicile și strategiile de maghiarizare a pop ulațiilor autohtone făceau
parte din interesul vital al Ungariei milenare.
După destrămarea Imperiului Austro -Ungar, în țările c are au făcut parte din acest imperiu,
inclusiv în Principatul Transilvaniei, au rămas puternice enclave locuite de maghiari sau de populația
maghiarizată, care reprezintă adevărate capete de pot în lupta Ungariei pentru refacerea Ungariei Mari,
a Ungariei imperiale sau măcar pentru destrămarea țărilor care s -au întregit după Primul Război
Mondial. Ungaria a devenit, după Primul Ră zboi Mondial, o țară revanșardă și folosește toate
mijloacele posibile și imposibile pentru distrugerea țăril or din jur, mai ales a României, dar nu numai.
Această politică este clară ca lumina zilei și nu trebuie demonstrată. Ea este exprimată destul de
tranșant, iar presiunile exercitate de vecinii noștri din Vest sunt destul de mari. Destrămarea
Iugoslaviei și dezmembrarea de catifea a Cehoslovaciei i -au venit ca o mănușă. A mai rămas doar
România. De aceea, politicienii și strategii de la Budapesta, îm preună cu toți cei care -i susțin, fac tot
posibilul pentru a demonstra că Ardealul nu este și nu a fost niciodată românesc și că i -ar sta foarte
bine dacă s -ar separa de România. A reușit parțial ruperea unei părți din Ardeal, în 1940. Și, probabil,
revanș arzii de la Budapesta și de prin alte locuri cred – sunt chiar convinși – că o nouă rupere a
României este nu numai posibilă, ci chiar necesară.
De aceea, politica europeană de regionalizare, înțeleasă altfel decât este ea cu adevărat, le vine
ca o mănușă acestor revanșarzi. Numai că România nu s -a constituit din lipirea unor state deja
existente, ci prin întregirea spațiului românesc, prin soluționarea corectă a unei nedreptăți uriașe a
istoriei, începută încă din vremea atacului roman asupra Daciei. Prob abil că românii nu vor auita acest
adevăr.
Cumpărarea românilor și a pământului lor, oferirea pe scară largă a cetățeniei maghiare
românilor din Transilvania, sărăcirea populației și a țării (naturală sau artificială), deposedarea
poporului român de avuți ile și de valorile sale, încurajarea și chiar forțarea fenomenului migraționist
dau apă la moară acestei politici revanșarde maghiare și nu numai. Sper că cei în drept se vor trezi la
timp, înaintea celui de -Al Treilea Război Mondial fierbinte…
Evident, ac eastă atitudine are rezonanțe dintre cele mai complexe și mai diferite și în spațiul
Balcanilor. Politica Uniunii Europene în legătură cu acest spațiu, în afară de Pactul de Stabilitate și de
alte câteva măsuri neînsemnat pentru nivelul strategic, n -a făcu t mare lucru.
Desigur, integrarea țărilor de aici în Uniunea Europeană este un concept de mare importanță
(Balcanii nu pot fi stabilizați decât printr -o astfel de integrare), dar bulversarea frontierelor politice,
conceperea și implementarea a fel de fel de politici, care de care mai complicată și mai nerealistă, în
condițiile existenței unui astfel de spirit revanșard, poate genera, în anumite condiții, un nou butoi cu
pulbere atât în Balcani, cât și în Carpați.
Ungaria are o populație de 9.939.470, situâ ndu-se pe locul 87 în lume, din 244 de state.
Distribuț ia pe etnii a acestei populații este următoarea: maghiari 92,3%, romi 1,9% , alții
5,8% .Această distribuție spune foarte mult în legătura cu politica populațională a Ungariei, dar
aceasta -i realitatea și ea trebuie luată ca atare.
92%2%6%
Maghiari
Rromi
Alții

Limbi vorbite : maghiară 93,6%, altele sau nespecificate 6,4% .

26 Din punct de vedere al confesiunilor religioase, cetățenii Ungariei sunt : romano -catolici
51,9%, calviniști 15,9% , luteran i 3%, greco -catolic i 2,6%, al ții 1%, aparținător i ai unor conf esiuni
nespecificate 11,1%, neafilia ți la nicio confesiune 14.5%.
Poate că Ungaria, ca stat membru al Uniunii Europene și al NATO, nu poate promova, în mod
oficial, politici antiromânești și antieuropene, dar pozițiile anumitor personalități și cercuri din această
țară și de aiurea, cărțile scrise și apărute în diverse părți ale lumii, legitimația de maghiar, cetățenia
acordată nemaghiarilor, valorificarea, prin unele personalități extremiste din România și de prin alte
părți, a unor realități deformate cu intenți e sau care permit un anu mit tip d e interpretare , atitudine anti-
Trianon și foarte multele lucrări scrise pe această temă arată c are sunt, de fapt, intențiile vecinului
nostru din Vest, care vizează, probabil un nou dictat în defavoarea statului unitar român. Pentru că
românii sunt singurii din întreaga zonă carpa to-balcanică -dunăreană care nu reacționează aproape în
nici un fel la această ofensivă hungaristă nestăpânită și extrem de periculoasă.

3.4. Germania

Germania este o țară europeană cheie din punct de vedere strategic. Complexele celui de -Al
Doilea Război Mondial au trecut demult. Germania de azi nu are nicio legătură cu cea de atunci, deși
plătește și acum consecințele acelui război revanșard pustiitor, care a adus Europa în pragul unui
dezastru de mari proporții, mai ales dacă Germania era lovită de bomb ele atomice de la Hiroshima și
Nagasaki…
Dar timpurile acelea au trecut și, probabil, n -ar trebui să ne mai gândim la ele. Germania de azi,
reconciliată cu Franța, este motorul economic al Uniunii Europene, chiar dacă politica sa de austeritate
pentru ieș irea dintr -o criză care n -are nicio justificare pentru unele dintre țările europene , impuse însă
tuturor, a produs, la un moment dat, o falie între membrii marcanți ai acestei comunități. Odată cu
venirea socialiștilor la putere în Franța și cu atitudinea anti-austeritate a 12 țări, dar și a altora, se pare
că Uniunea Europeană, fără să de îndepărteze prea mult de calea germană, a adoptat o politică axată pe
dezvoltare durabilă, pe relansare economică și crearea unor noi locuri de muncă. Dar, datorită unor
dezechilibre produse de ciudățeniile unui sistem financiar care poate duce rapid unele țări în faliment,
Grecia, Portugalia, Spania, Cipru și chiar Italia, la care se adaugă și România (din afara zonei euro),
întâmpină unele probleme extrem de dificile car e pun în pericol atât moneda europeană, cât și
politicile care configurează sau reconfigurează viitorul continentului european.
Nimeni nu se îndoiește că Uniunea Europeană este o soluție pentru toate țările europene, pentru
continent și, considerăm noi, p entru întreaga omenire, întrucât forța de 500 de milioane de oameni a
UE și a PIB -ului său actual de 15.630 de miliarde de dolari, la paritate cu PIB -ul SUA de 15.660 de
miliarde de dolari, constituie nu doar un factor de echilibru economic și financiar gl obal, ci și unul de
construcție durabilă pentru toate țările Uniunii.
Ceea ce reprezintă însă un sistem de provocări endogene uriașe este dinamica interioară, greu de
armonizat și de echilibrat (este vorba, desigur, de un echilibru dinamic) a repartiției interioare a
efortului, beneficiilor și riscului generat de provocări și de fizionomia riscului. UE nu reușește să
echilibreze situația economică, financiară și strategică, datorită incapacității sale de a gestiona
diferențele și de a înțelege că nu poate fi posibilă o unitate a continentului decât în situația în care
statele ajung la niveluri compatibile de dezvoltare. Or, interesul unor dintre marile companii și al
unora dintre bănci, care trece pur și simplu dincolo de realitățile efective ale continentu lui și ale
fiecărei țări în parte, s -ar putea să transforme Uniunea într -o bază de date folositoare pentru
sustenabilitatea unor reconfigurări de un nou tip imperial, necunoscut până acum de omenire, în care
rețeaua și centrele vitale ale acesteia, situate în unele dintre marile capitale, să dicteze un
comportament de centru și altul de periferie , redimensionând totul, potrivit noilor cerințe de rețea, în
care periferiile suportă efectul și centru gestionează cauzele.
Fără îndoială, Germania este unul dintr e principalii arhitecți ai unei astfel de structuri cu
geometrie integrată.
Populația: Germania are o populație de 81.147.265, fiind pe locul 16 în lume din cele 244 de
țări.
Distribuție etnică : Germania părea a fi unul dintre statele locuite în întregime de etnia
germană. Dar câte ceva s -a mai schimbat pe ici pe acolo. La ora actuală, 91,5% din populația țării este
constituită din etnici germani , în timp ce numărul turcilor stabiliți în Germania, deci deveniți cetățeni

27 germani, reprezintă un procent de 2,4%. Un procent de 6,1% îl constituie populațiile de etnie greacă,
italiană, poloneză, rusă, sârbo -croată, spaniolă etc.
92%2%6%Germani
Turci
Alții (greci,
italieni, polonezi,
ruși, sârbi, croați,
spanioli etc.)

Limbi : În Germania, se vorbește limba germană.
Religii : protestanți 34%, romano -catolici 34%, musulman i 3,7%, neafiliat sau alte 28,3%

După cum se vede, populația țării este relativ omogenă,iar distribuție pe confesiuni arată, de
fapt, un suport religios partajat. Musulmanii reprezintă un procentaj mic, dar, în cifre absolute, la
nivelul întregii populați i reprezintă aproape două milioane.
34%
34%4%28% Protestan ți
Catolici
Musulmani
Alții

Germania are foarte bune legături cu Ungaria, cu Croația, cu Slovenia și cu Bulgaria și este
posibil ca politicile și strateg iile acestor țări să se bazeze foarte mult pe sprijinul tradiți onal german.
Aceste legături sunt foarte vechi și nu țin numai de participarea comună, de aceeași parte, în marile
războaie, ci și de interesul german pentru culoarul strategic dunărean (în fond, Dunărea izvorăște din
Munții Pădurea Neagră, care se află în Germania), în care conceptul de mitteleuropa (Europa Centrală)
are în vedere și o extensie către țările periferie, care fac parte, într -o formă sau alta, din spațiul de
siguranță strategică pentru Germania. Balcanii rămân, astfel, pentru Germania, în prim ul eșalon
strategic defensiv dar mai ales ofensiv. Nu este vorba neapărat de o ofensivă sau de o defensivă în sens
tradițional, ci mai degrabă de o construcție geopolitică , în care marile puterii ale Euro pei, chiar și ale
Europei Unite (care ar trebui să e xcludă noțiunea de mare putere , în sensul ei de stat -mare putere),
rămân nuclee esențiale, pivoți sau, mai precis, centre generatoare de putere europeană esențială, în
care periferiile sunt doar spații de siguranță apropiată, de alimentare, desfacere și de piață.

Iată, în harta de mai jos, dimensiunea estică a Europei Centrale, cu prima parte a arealului
balcanic – Balcanii de Vest – chiar pe falia strategică tradițională, citată atât de exact și de Huntington,
între Balcanii civilizației vestice și Balcan ii civilizației estice.

28

Sursa: http://kulturstiftung.donauschwaben.net/images/historische_siedlungsgebiete.jpg

3.5. Italia

Italia este, în opinia noastră , o țară cu totul specială din punct de vedere geopolitic și
geostrategic. Italia se află pur și simplu ca un intrând în coridorul strategic maritim, pe care, practic,
încă din vremea Imperiului Roman, îl controlează. Noțiune de control geopolitic și geost rategic nu
trebuie înțeleasă însă în mod rigid, ci în complexitatea ei. Aici, ca și în Turcia, se află baze ale NATO,
aceste două țări – la care se adaugă acum și Bulgaria și România – constituind pivoți importanți în
controlul strategic al unei dintre cel e periculoase zone ale planetei. Spunem acest lucru întrucât aici, în
arealul mediteranean și în vecinătățile acestuia se află, în afară de marile probleme ale Balcanilor și
Adriaticii, și alte probleme mult mai mari și mult mai greu de soluționat. Este vo rba de prob lema
conflictului arabo -israelia n, de problemele nordului Africii, de cea a Canalului de Suez, de problema
siriană, de problema kurdă și, în ultimă instanță, de o falie strategică săpată între lumea musulmană și
civilizația europeană, cu efectel e uriașe ale rănilor de război, încă nevindecate de istorie.
Desigur, Italia are interese și în Balcani, mai ales în zona albaneză, dar și în Adriatica, păstrând
o legătură tradițională cu populația slovenă.
Italia a participat la soluționarea crizei alb aneze din 1993 și la soluționarea celorlalte crize din
Bosnia și Kosovo. Balcanii se află în vecinătatea Italiei, iar Marea Adriatică, Trieste și gâtuitura de la
Udine a acordă acestei țări o importanță cu totul specială în perspectiva unei confruntări Est -Vest, pe
aici trecând axul principal al teatrului de operații de Sud -Vest al Tratatului de la Varșovia din acea
vreme. Avioanele NATO care au lovit Armata generalului Ratko Mladic în toamna a nului 1995 și
Iugoslavia (Serbia și Muntenegru, în primăvara și vara anului 1999 au decolat de pe portavioane și de
pe aerodromurile NATO din Italia.
Italia, Germania, Austria, Ungaria, Turcia și, într -o oarecare măsură, Bulgaria și România , sub
vizorul strategic al Uniunii Europene, al NATO,al Statelor Unite și al Ru siei, alcătuiesc , într -un
fel,cordonul de ameliorare strategică a faliei Balcanilor, îndeosebi în zona Balcanilor de Vest.
Italia are o populație de 61.482.297, fiind pe locul 23 în lume.
Italienii vorbesc limba italiană (limba oficială) care are câteva dialecte, mai ales în nord și în
sud. Se mai vorbește germana în regiunea Tretino -Alto Adige, franceza, în zona Valle d ’Aosta și
slovena în zona Trieste -Gorizia. În cadrul populației din Italia sunt incluse și grupuri mici de germani,
francezi, sloveni și greci.

29 Religii : creștini predominant romano -catolici 80% (cu grupuri foarte mici de Martorii lui
Iehova și protes tanți), musulmani NEGL , atei și Agnosticii 20%
80%20%Romano-catolici
Musulmani, atei
și agnostici

3.6. Romania

După părerea noastră, România nu face parte din spațiul balcanic. Din foarte multe puncte de
vedere, România se deosebește esențial de țările balcanice, chiar dac ă are o istorie comună cu acestea
și, în multe privințe, împărtășesc aceleași valori. România, cu provinciile sale istorice, s -a situat, în
vremea imperiilor, între cele trei mari imperii – Rus, Habsburgic și Otoman – doar o parte din
teritoriul său (Trans ilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Basarabia, vremelnic și Dobrogea) fiind
inclusă în respectivele imperii. În rest, țara a fost sub suzeranitate, sub protecție etc.,cam cum erau
toate țările neîntregite, fracționate din acea vreme. De la 1812, Basa rabia a fost inclusă în Imperiul
Rus, în primul rând pentru faptul că se constituia în prima rocadă strategică între trei din cele patru
culoare strategice de care am vorbit mai sus (central -european, al Dunării și cel maritim – Marea
Neagră, marea Mediter ană).
Imperiul Țarist a încurajat schimbarea naturii populației de la gurile Dunării, din zona
basarabeană, îndeosebi în județele Cahul și Ismail, și în nordul Bucovinei, pentru a stăpâni pe vecie
intrarea în cele trei mari culoare strategice.
Moldova di ntre Prut și Carpați a fost menținută de Imperiul Rus ca zonă de siguranță strategică
sau zonă -tampon la granița cu imperiul Austro -Ungar. O asemenea zonă trebuie să fie suficient de
mare pentru a permite manevra strategică pe linii exterioare, dar nu prea mare, pentru a nu pune
probleme de suveranitate și independență sau pentru a întreprinde acțiuni de amploare împotriva
imperiului respectiv.
Țara Românească, situată între Dunăre și Carpații Meridionali se constituia în zonă de siguranță
strategică, la n ord de Dunăre, pentru Imperiul Otoman, care era interesat îndeosebi de zona balcanică
pentru o atitudine ofensivă de -a lungul Dunării, spre Budapesta și spre Viena. Rocadele operaționale
pe această direcție strategice dintre cele două culoare strategice e situau de -a lungul Văii Timocului,
de-a lungul fluviilor Drina și Vardar etc.
Aceste zone de siguranță strategică erau vasale celor două imperii, practic, care le gestionau
efectiv . Imperiul Austro -Ungar nu le putea folosi în nici un fel ca zone tampon sa u ca zone de
siguranță strategică. Și atunci, între cele trei culoare strategice de care am amintit mai sus, ei au
realizat o zonă de siguranță strategică interioară , în Carpații de Curbură, cam prin zona județelor
Covasna,Harghita și o parte din Mureș, de azi. Această zonă era, pe de o parte, una de flexibilitate
strategică și, pe de altă parte, o zonă centrală din care se puteau întreprinde manevre pe linii interioare
către cele trei culoare strategice. În plus, zona era și un fel de bază de plecare, în e ventualitatea unei
ofensive austro -ungare spre Poarta Focșanilor și Gu rile Dunării, pentru a stăpâni î n întregime culoarul
strategic al Dunării și pe cel maritim și a avea ieșire la încă o mare, la Marea Neagră. Era un vis mai
vechi al Imperiului Habsburgi c și a celui Austro -Ungar, care i -a succedat.
În aceste condiții, leagănul românilor, spațiul carpatic, avea alt rol geopolitic și geostrategic și,
de aceea, dar și din foarte multe alte motive, care țin de originea românilor, de vocația lor, de
civilizați a lor, diferită de cea a popoarelor slave din Balcani, țara noastră, credem noi, nu trebuie
inclusă în spațiul balcanic. De aici nu rezultă însă că ea nu are nici un rol în fizionomia și filosofia
acestui spațiu. Lupta comună a creștinătății împotriva Impe riului Otoman, participarea efectivă a

30 României, alături de Rusia, la Ră zboiul Ruso -Turc din 1877 -1878, la războaiele balcanice, la cele
două Războaie Mondiale , la consolidarea relațiilor de bună vecinătate, dar și la soluționarea unor
tensiuni și a unor m omente dramatice din zbuciumata istorie a acestui spațiu generează o puternică
zonă de conexiune și de consonanță a acestor areale.
Astăzi, Turcia, Bulgaria, România, Grecia, Croația, Slovenia și Ungaria – țări care au o bogată
istorie comună – sunt membr e NATO, împărtășind aceleași valori euro -atlantice, dar, într -un fel,
urmându -și fiecare drumul său. Există, în interiorul acestui spațiu, ca și în vecinătatea lui, probleme
nerezolvate, efecte ale unor războaie sângeroase, răni încă nevindecate, dar și o mulțime de temeri,
unele dintre ele încă emergente și azi.

România are o populație de 21.790.479, în scădere drastică față de populația din 1989, situându –
se pe locul 56 în lume, din 244 state.
Grupuri etnice : români 89,5%, maghiari 6,6%, rromi 2,5%, ucra ineni 0,3%, german i 0,3%,
ruși 0,2%, turc i 0,2%, al ții 0,4% .
89%7%3%1% Români
Maghiari
Rromi
Alții (ucraineni,
germani, ru și,
turci etc.)

Limbi : româna (limba o ficială a statului român ) 91%, maghiara 6,7%, rrom a 1,1%, altele
1,2% .
92%7%1%
0% Româna
Maghiara
Rroma
Altele

Religii : ortodocși 86,8%, greco -catolici, protestan ți etc. 7,5%, romano -catolici 4,7%, al ții
0,9%, care nu aparțin niciunei religii 0,1% .

31
86%8%5%1%
Ortodoc și
Greco-catolici,
protestan ți etc
Romano-catolici
Alții
Ca și altădată, România poate juca un rol important în normalizarea situației din spațiul
balcanic , în transformarea faliilor strategice de odinioară în confluențe. Sperăm că o va face, spre
binele ei și al tuturor popoarelor din această zonă aruncată mai totdeauna la coșul de gunoi al istoriei.

3.7. Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este, de fapt, nu doar o realitate și o identitate europeană care contează și va
conta profund în noua reconfigurare a lumii, ci și un patrimoniu comun al popoarelor din Europa, un
depozitar al unei mari culturi, un creator de civilizație. De aceea, este greu de înțeles cum, sub ochii
uimiți ai acestui continent întemeietor de civilizație, a avut loc, în plină destrămare a comunismului și
revenirii la valorile vechi, tradiționale, un război atât de crunt cum a fost cel care a dus destrămarea
Iugoslaviei. Europa n -a mișca t un deget pentru a pune capăt ostilităților, iar dacă a încercat să facă
ceva, a făcut -o după, iar efectele au fost ele însele generatore de noi tensiuni și de noi catastrofe. Încă
odată, ca și în preziua Primului Război Mondial, spațiul balcanic, mai exa ct, spațiul slavilor de sud a
surprins cancelariile occidentale și aproape întreaga lume civilizată, cu excepția celor care, într -o
formă sau alta, au pus la cale această destrămare , dacă nu excludem și o astfel de ipoteză . În principiu,
nu separarea țăril or care făceau parte din comunitatea iugoslavă este problema – oricum, Iugoslavia
era o federație , iar federațiile se pot oricând destrăma –, ci violența endogenă a acestui spațiu, nebunia
care i -a cuprins dintr -odată pe niște oamen i care, până atunci, era u împreună. Pentru că dramele au
atins nu numai entitățile etnice și popoarele, ci și familiile, comunitățile mici urbane sau rurale,
spiritul, sufletul. Acțiunile și reacțiile extrem de violente, într -un fel, sunt specifice acestor popoare
dure, mândre, care au luptat enorm pentru independență și suveranitate, pentru demnitate și onoare.
Dar faptul că cele peste șapte decenii de viață comună iugoslavă, trecută prin focul celui de -Al Doilea
Război Mondial și prin încercările grele ale Războiului Rece, n -au contat arată că memoria colectivă,
vechile frustrări și spiritul identitar contează foarte mult atunci când mediul de securitate se
degradează.
Statele sunt delimitate de frontiere politice și frontierele, ca orice realitate de pe lumea aceasta,
nu sunt bă tute în cuie. Oamenii le pot modifica, fie în mod pașnic, fir prin război. Dar Europa trecuse
prin două războaie mondiale pustiitoare și e greu de înțeles cum de l -a mai putut suporta și pe cel
iugoslav.
Desigur, în sprijinul Uniunii Europene, au interven it Statele Unite, mai exact, NATO, dar euro –
atlantizarea acestui conflict a creat foarte multe probleme, între care și încurajarea separatismelor
etnice, crearea unui cap de pod musulman în Balcanii de Vest, instituirea și consimțirea unor frontiere
etnice și multe altele. E drept, în cele din urmă, Uniunea Europeană și -a asumat responsabilitatea
stabilizării zonei și pe cea a reintegrării continentului, dar pașii care au urmat și realitățile cu care se
confruntă foarte multe țări, dar mai ales cele din Bal cani, criza financiară declanșată ca un boom,
politicile ambigue – când prea ferme, când prea nerealiste –, “morala” de multe ori îndoielnică a
Bruxelles -ului în ceea ce privește alocarea fondurilor, eșuarea proiectului Constituției europene,
rigiditatea s au inflexibilitatea unor măsuri care nu s -au întemeiat pe expertize temeinice , pe
cunoașterea și respectare culturii și patrimoniului popoarelor europene, mai ales ale celor nou -venite în
comunitate și multe, multe altele au generat îndoieli și temeri seri oase în legătură cu marele proiect

32 european. Dar acest mare proiect este, poate, și singurul care poate asigura supraviețuirea Europei în
Marele Război al Mondializării.
Zona Balcanilor reprezintă o rană nevindecată a continentului european, iar tratamentu l ei nu se
poate rezuma la un pact de stabilitate și la o serie de măsuri care eludează tocmai problem a esențială,
adică cea economică. Balcanii, ca și Carpații, au nevoie de investiții masive, de proiecte pe termen
lung, de politici și strategii coerente, de infrastructuri solide, a economii puternice și echilibrate și nu
doar de extinderea rețelelor comerciale și de transformarea lor în piețe de desfacere periferice.
Din păcate, și aici, ca și în multe alte evenimente care au marcat dramatic Europa de Est și
Europa Centrală, Caucazul , Orientul Apropiat, nordul Africii, Golful Persic etc. au acționat și interese
care nu au nimic comun cu interesele vitale ale țărilor și popoarelor din aceste zone.
Toată această desfășurare aproape sălbatică de după încheie rea Războiului Rece (războaiele din
spațiul slavilor de sud și Balcanilor de Vest, crizele din Orientul Apropiat, războiul din Irak și cel din
Afganistan, conflictul transnistrean, conflictul româno -ucrainean privind delimitarea zonei economice
exclusive, ajuns la Haga, criza din Libia, din Tunisia, din Yemen, din Siria etc. etc.) ridică serioase
semne de întrebare în legătură cu direcția în care merge lumea și cu mediul ei de securitate.
Politicile financiare și cele ale multinaționalelor trec peste front iere, introduc o nou filozofie a
relațiilor internaționale, bazată pe rețea, având ca obiective transformarea fiecărui om de pe planetă
într-un consumator fidel și dependent și într -un dator pe viață. Pentru realizarea acestor obiective se
folosesc nu doar politici și strategii discutabile, disproporționate sau asimetrice, ci și minciuni
ordinare, induceri în eroare, presiuni și șantaje etc.
Una dintre aceste numeroase minciuni a vizat și situația dramatică din spațiul iugoslav din
timpul războiului. Ruder Finn și Berna rd Kouchner au spus lumii întreg i că în Serbia există lagăre ale
morții. Ulterior s -a dovedit că lagărele respective erau lagăre de prizonieri de război. După unele date,
sârbii aveau intenția să facă schimburi de prizonieri cu ceilalți și nu să-i extermine pe cei capturați.
Desigur, de aici nu rezultă că nu au fost săvârșite atroc ități – și de o parte și de alta – și că războaiele
din fosta Iugoslavie ar fi fost un fel de competiții sportive de catifea . Există însă bănuiala și chiar
dovezi în acest sens, că s e dorea distrugerea ultimului pilon al socialismului din Europa , cel de tip
iugoslav (care era mai altfel decât celelalte, dar tot socialism era) și deschiderea marilor rute
comerciale, fără nici un fel de restricții, precum și a posibilit ății controlului zonei de către marile
companii multinaționale.
Că marea finanță și marile companii sunt implicate în gestionarea, mai exact, în controlul
conflictualității și în folosirea acesteia în interes propriu este foarte clar pentru toată lumea. S e pune
însă o întrebare tranșantă , al cărei răspuns îl știm sau îl bănuim cu toții: Merită, oare, ca, pentru
controlul pieții și al resurselor, al rutelor comerciale și al consumatorului, să declanșezi conflicte și
războaie, care pot scăpa oricând de sub o rice control și distruge omenirea? Simpla filozofie a lui tot ce
există merită să piară nu credem că este de -ajuns.
Probabil că, în afara unor nostalgici, nimeni nu deplânge soarta Iugoslaviei. Așa a fost să fie.
Dragoste cu sila nu se poate. Dar un lanț d e războaie extrem de crude în unul dintre cele mai frumoase
spații ale Europei, în ultimul deceniu al secolului al XX -lea, este, pentru continentul european , pentru
marile țări europene, pentru Balcani și pentru noi toți, mai mult decât o tragedie, mai mul t decât
pierderea a sute de mii de vieți omenești , mai mult decât o rușine . Este o umilință.

3.8. NATO

NATO este cea mai puternică alianță politico -militară care a existat vreodată pe planeta Pământ,
cel puțin după cunoștințele noastre, ale actualilor pă mânteni. Marea putere militară a Alianței este
dată, desigur, de componenta americană, de uriașa forță militară a Statelor Unite , care a atins, în ceea
ce privește mijloacele de luptă, strategia și experiența de teatru, performanțe foarte greu de egalat.
Practic, din punct de vedere militar, Statele Unite nu ar avea nevoie de niciunul dintre membrii
NATO, întrucât forțele armate americane au absolut tot ce le trebuie pentru a desfășura acțiuni de
foarte mare amploare oriunde pe planeta Pământ și, într -o oar ecare măsură, și în afara acesteia.
Prezența partenerilor europeni ține de o filozofie civilizațională, de un concept politic și strategic.
După autodizolvarea Tratatului de la Varșovia, se părea că NATO nu mai are obiectul muncii și nici
rațiunea de a exi sta. Interesant este că, în afara câtorva speculații teoretice, de dragul raționamentului
de tip silogistic, foarte puțină lume a susținut această idee. În afară de o forță militară uriașă, foarte

33 bine organizată, standardizată și experimentată, NATO era și este un concept politico -strategic unic și
unitar, un sistem de valori, un club al Vestului democratic, o expresie politico -militară a civilizației
occidentale. Goana contracronometr u a fostelor țări socialiste di n Estul Europei de a fi primite în
NATO începuse chiar înainte de destrămarea Tratatului de la Varșovia.
Dacă Europa de Vest și Statele Unite dispuneau de această incontestabilă valoare, de această
uriașă forță, de ce au acceptat războaiele iugoslave, intervenind doar în ultimă instanță, adică î n 1995,
prin bombardarea armatei lui Mladici, în războaiele din Bosnia și , în 1999, prin bombardarea Serbiei,
în timpul crizei kosovar e?
Este o întrebare la care, credem noi, nu se poate răspunde tranșant. Într -un fel, NATO, întărind
capacitatea de apărare și de descurajare a Europei de Vest, a dus la demilitarizarea acesteia. Marile
responsabilități au revenit partenerului american, care și -a asumat nu dor rolul de lider euro-atlantic , ci
și pe cel de manager al securității lumii, mai întâi ca partener și adversar strategic cu Imperiul Roșu,
adică cu Uniunea Sovietică și, după încheierea Războiului Rece, ca unic a forță capabil ă și responsabil ă
cu controlul real al conflictualității lumii.
Nu știm cât de greu sau cât de ușor este să fii în pielea Statelor U nite în calitate de responsabil
cu menținerea conflictualității militare a lumii la un prag cât mai jos posibil, dar eu, unul, nu mi -aș
dori în nici un fel o astfel de responsabilitate imensă.
Spunem că Statele Unite sunt managerul unic al acestui ti p de c onflictualitate, pentru că
America , și nu NATO, acționează în acest fel. Deși la summit -ul de la Washington din 1999, sub
efectul puternic al bombardării Iugoslaviei, s -a încercat ca NATO să -și extindă competențele și în
afara arealului său și, în parte, c hiar s -a reușit, NATO a rămas în continuare o alianță a art. 5 din
Tratatul de la Washington. Dincolo de NATO, în lumea conflictelor, pentru gestionarea lor, acționează
ONU. Dar ONU, din punct de vedere al mijloacelor militare, înseamnă , în mare măsură, America și
celelal te patru mari puteri învingătoare în cel de -Al Doilea Război Mondia l.
Acțiunile NATO în Balcani, în fostul spațiu iugoslav, au dus la încetarea ostilităților și la
trecerea la o etapă de negocieri. Negocierile și acțiunile de lichidare a e fectelor crizei nu s -au încheiat
nici azi. Dar o parte din țările care, ieri au suferit efectele războaielor iugoslave distrugătoare și p cele
ale crizei primilor ani ai ultimului deceniu al secolului al XX -lea sunt, azi, membre ale Alianței
(Slovenia, Cro ația, Albania), iar acest lucru spune foarte mult în legătură cu drumul țărilor de aici.
Serbia, Muntenegru, Kosovo, Macedonia urmează aceeași cale de integrare în lumea democrațiilor de
tip occidental și, probabil, procesul este ireversibil.
Filosofia Ali anței ar trebui să domine conflictualitatea endogenă. Rămâne însă de văzut în ce
măsură acest lucru va fi posibil, cunoscute fiind tensiunile dintre Turcia și Grecia, uneltirile unor
cercuri din Ungaria în problema Ardealului, conflictele înghețate din vec inătatea europeană imediat,
atitudinile separatiste le unor minorități din arealul european, programele și proiecte de dezvoltare,
problemele strategice ale amplasării scutului antirachetă, regionalizarea și multe altele.
Integrarea cât mai grabnică și mai deplină a tuturor țărilor din Balcani în NATO și în Uniunea
Europeană pare soluția cea mai potrivită pentru prezent și viitor. Dar o astfel de integrare nu se poate
face trecând peste rănile încă nevindecate, ci pansându -le și vindecându -le.

4. Noi p rovo cări, pericole și amenințări asupra mediului de securitate din zona Balcanilor

Deși conflictele din zona Balcanilor par a se fi încheiat, iar Uniunea Europeană s -a implicat în
gestionarea situației din Bosnia și Herțegovina, din Kosovo, din Macedonia și d in alte locuri încă
fierbinți, lichidarea urmărilor războaielor și trecerea la o normalitate deplină va mai dura. E drept,
majoritatea problemelor care țin de conflictualitatea etnică – foarte puternică în regi une – au fost
soluționate grosso modo, violent și dur, prin război, este foarte probabil ca ele să reapară, datorită, pe
de o parte memoriei colective și frustrărilor milenare și, pe de altă parte, spiritului răzbunător și
revanșard, specific zonei, sau presiunilor exercitate de unele dintre țările fo stului Imperiu Austro –
Ungar pentru anularea Trianonului și refacerea unor a dintre frontierele politice de atunci. La aceasta se
adaugă nemulțumirile etnice, revendicările teritoriale, efectele politicilor europene de regionalizare și
folosirea acestora de către anumite entități în spirit revanșard etc.
Conside răm că principalele pericole și amenințări care privesc zona Balcanilor, în afară de cele
generale (armele nucleare, terorismul, cele geofizice și geoclimatice, interesele ocultei și ale
paradisurilor fiscale etc.), sunt de natură endogenă. Secolele de presiuni exercitate de marile imperii și

34 de marile puteri europene asupra zonei, migrațiile, amestecul de populații, spiritele revanșarde etc.) au
lăsat urme adânci și răni nevindecate , chiar nevindecabil e în fiecare popor, în fiecare țară și în fiecare
zonă. Cultul strămoșilor, foarte bogata și diversificata cultură locală, rolul în istorie al fiecărei entități,
simbolurile, dar mai ales interesele de supraviețuire, de libertate, prosperitate și securitat e vor putea fi
cu greu armonizate în următoare perioadă, în care UE trece cu tăvălugul pete sufletul și tradițiile unora
dintre popoarele europene și încearcă să impună standarde și indicatori care, logic, ar trebui să facă
posibilă o integrare mai rapidă și mai deplină , dar care, în realitate, amplifică frustrăeile . Este însă greu
să se ajungă la consens, în lipsa unei dezvoltări economice esențiale și durabile.
Mai mult, zona Balcanilor se află pe unul dintre culoarele strategice esențiale ale traficului de
droguri, de armament și de carne vie, rețelele de acest tip sunt foarte dezvoltate aici, întrucât se află în
conexiune cu cele din Turcia, din România, din Republica Moldova, din Ucraina și din Rusia și chiar
cu cele din Marea Adriatică, Italia și zona Mediteranei, iar controlul lor este dificil, atâta vreme cât
Asia Centrală, întregul foaier perturbator și Afganistanul, ca ș i o parte a Orientului Mijlociu, le
alimentează cu resurse.
Traficul ilegal, migrația ilegală, criminalitatea transfrontalieră orga nizată și multe alte tare ale
zonei și, în general, ale degradării condiției umane în toate zonele constituie amplificatori puternici ai
pericolului și amenințării al adresa civilizației zonei și mediului de securitate. Acest lucru este cu atât
mai grav cu cât populațiile din zonă generează și adăpostesc as tfel de atitudini, fie prin participare a
directă , voită sau nevoit, a anumitor grupuri, fie prin indiferenț ă și neimplicare.

5. Vulnerabilități

Toate pericolele și amenințările enumerate mai sus, dar ș i cele specifice fiecărei țări , găsesc aici
o plajă foarte largă de vulnerabilități, unele endogene, de sistem și de proces, altele produse prin
presiunile exercitate de unele dintre marile grupuri de interese, legale sau ilegale, asupra zonei.
Populațiile sunt, în general, foarte sensibile, nivelul de neîncredere și de suspiciune este mare, anomia
socială atinge, în unele țări din Balcani, cote de avarie, însăși stabilitatea sau stabilizare a zonei fiind
mai mult un efect al normativelor europene decât unul de necesitate înțeleasă, cu pilo ni solizi în
interesul național și în sistemele de valori locale.
În asemenea condiții, oamenii își caută mai degrabă un refugiu, își creează un mic sistem de
securitate de grup, familială , în mediul informal sau în afara granițelor . Mulți dintre ei își caută un loc
de muncă în vest, alții emigrează în Italia, în Germania, în Marea Britanie, în Statele Unite în Franța
etc., acolo und e găsesc un loc de muncă și condiții minime de securitate economică.
Cel puțin în această e tapă, există tendința ca zona să se depopuleze în mod accentuat, în timp ce
multinaționalele și rețelele comerciale continuă să o controleze din ce în ce mai mult. Acest lucru
poate fi și un avantaj, în sensul că multe dintre aceste multinaționale vor avea nevoie de o producție
locală, care va trebui încurajată.
Deocamdată, Grecia (pe care noi nu o considerăm țara balcanică) se află într -o situație dificilă,
ceea ce influențează negativ Balcanii, Bulgaria, ca și România (care, în opinia noastră, nu este ța ră
balcanică) , nu reușește să realizeze progrese remarcabile, Serbia își găsește cu greu un culoar către
integrarea europeană, programele europene pentru această zonă întârzie să fie aplicate, sărăcia încă
persistă , puterea se diminuează și de partajează . Fiecare dintre țările de aici privesc cu încredere la
mama Europă, la NATO și la țările mari din Europa, cu care au legături istorice tradiționale , îndeosebi
Germania și Italia.
Efectele războaielor din 1991 -1995 nu s -au epuizat . Probabil că nu se vor epui za nici într -un
secol. Unele dintre casele și cartierele distruse de gloanțe, proiectile și bombe au fost reparate, s -au
construit altele noi, viața merge înainte. Dar pe acolo pe unde a trecut un război, urmele rămân pentru
foarte multă vreme .
Vulnerabil itățile Balcanilor sunt generate nu numai de cele de mai sus, ci și de noile dependențe
financiare și economice, de distrugerea multor obiective industriale care generau locuri de muncă și
condiții de trai decente. Noua filozofie a economiei de piață – deși Balcanii au fost dintotdeauna o
piață foarte importantă – nu generează putere economică și stabilitate, ci doar dependență.
Criza financiară accentuează și mai mult aceste vulnerabilități și, pe lângă problemele etnice și
religioase, încă amenințătoare în Bosnia și Herțegovina, în Macedonia și în Kosovo, adaugă altele care
nu-și au soluții pe plan local, iar planul european, de ocamdată funcțion ează cu viteze diferite și în nici

35 un caz Balcanii nu reprezintă pentru nimeni o prioritate. Odată cu destrămare a Iugoslaviei și așezarea
rezultatelor în „căsuțe” previzibile, a intervenit filosofia faptului împlinit și a acelui tempus edax
rerum (timpul le rezolvă pe toate).
Uniunea Europeană speră ca, prin politica sa de regionalizare, să ajute regiunile slab dezv oltate
să atingă acei parametri care să permită o bună integrare europeană, dar revanșarzii și cercurile ostile
actualei configurații a frontierelor europene încearcă să folosească acest concept pentru dezintegrarea
unor dintre state, printre care se află și România. Sperăm că aceste intrigi de subsol, foarte bine
întreținute de cercurile interesate, să nu ducă la noi dictate de tipul celui de la Viena din 1940, dar o
astfel de temere există și ea nu este în nici un caz de bun augur pentru securitatea și st abilitatea
continentului european.

6. Risc de securitate

Nu se poate afirma, cu mâna pe inimă sau pe crucea Sfântului Petru , că, între unele cercuri
revanșarde din Ungaria, din Bulgaria și din Ucraina , ar exista vreo înțelegere împotriva României,
pentr u că, din câte știm noi, în afara unor afirmații mai mult sau mai puțin sporadice, în general,
necontrolate și perfide ale unor extremiști iresponsabili, nu sunt dovezi în acest sens. Dar este clar că
destrămarea României ar fi pe placul unora dintre acest e cercuri revanșarde. Situația politico -militară
și strategică a țării – chiar dacă România face parte din NATO – este departe de a fi liniștitoare.
România și -a distrus aproape complet industria de apărare, și -a dezvăluit și cui trebuie și cui nu trebuie
secretele și atuurile ei de securitate și apărare, și -a atacat și și -a denigrat valorile, mai ales pe cele
militare, a tra tat și tratează militarii, mai ales pe cei din nivelul strategic, adică generalii, într -un fel de
prostănaci sau de moș Teacă ai națiu nii, deși generalii români autentici (nu cei care au primit grad –
alviță politică!) sunt printre cei mai școliți și mai bine pregătiți din NATO, au distrus bugetul, au
transformat profesia militară în una de mâna a șaptea, au denigrat valorile acestei insti tuții de risc
extrem, de o moralitate ireproșabilă în toate timpurile și pe toate teatrele de operații la care a participat
pentr u a-și apăra țara, au promovat în fruntea ei clienți politici sau oameni fără vocați e militară, fără
competențe strategic e, fără nici un fel de competențe legate de sistemul de apărare și de securitate , ci
doar ascultători ai unor nevolnici politici … Probabil, pe iluzia stupidă a unor indivizi lipsiți complet
de minte și de patriotism, potrivit căreia, n -am mai avea nevoie de o ar mată , care oricum este inutilă și
costisitoare, întrucât nu mai sunt războaie, iar dacă mai sunt sau vor mai fi, ne apără NATO, ca și cum
NATO ar fi altceva decâ t suntem noi, cei care facem parte din această Alianță.
Balcanii încă fierb, Orientul Mijlociu este pe ca le de a izbucni în flăcări, extremismul de tip
terorist se deplasează din ce în ce mai mult spre folosirea unor componente îna lt tehnologizate sau
chiar a unor mijloace CBRN, dar și a unor componente ale armelor nucleare, fie pentru acțiune dire ctă,
fie pentru șantaj și descurajate, extremismele etnice și religioase sunt departe de a se diminua,
populațiile Balcanilor și ale Carpaților sunt bulversate, agitate, umilite, înstrăinate, scoase din condiția
lor milenară firească , infrastructurile crit ice strategice sunt distruse, una câte una, obiectivele
economice de anvergură națională sunt pur și simplu rase de pe suprafața pământului, centrele vitale
ale țării sunt spulberate … Probabil că unii cred că astfel de politici și de strategii de distruger e a ceea
ce a fost fac posibilă integrarea mai rapidă într -o entitate uriașă europeană. Realitatea arată însă cu
totul altceva, întrucât marile țări europene continuă să -și consolideze poziția, puterea și influența, în
timp ce alte țări, printre care și ce le balcanice și România fac obiectul unor politici și strategii
discriminatoare și nebenefice în nici un fel pentru identitatea, suveranitatea și condiția europeană a
populațiilor acestora. Multinaționalele și marea finanță au reușit să subjuge complet ace ste țări,
transformându -le pur și simplu în elemente de piață ce pot fi oricând falimentate și scoase din propria
lor identitate care, de fapt, nu mai există.
Securitatea acestor țări devine una de rețea. Ea este direct proporțională cu atitudinea băncilo r și
marilor companii care gestionează aceste rețele și a căror securitate devine prioritară, chiar absolut
prioritară, și nu are nimic comun cu securitatea populațiilor, a țărilor și valorilor cestora. Valorile
țărilor din Balcani, ca și cele ale României , sunt ancorate într -o istorie a eroismului național și, din
acest motiv , considerate anacronice, desuete, locale, lipsite de flexibilitate comercială și managerială și
nu servesc în mod direct, nici europenizarea pe suportul băncilor și marilor firme, nic i globalizarea,
nici trecerea cu buldozerul peste inima acestor oameni care se află aici de mii de ani. E drept, cei mai
mulți dintre balcanici au venit peste alții, care erau deja aici, printre care se află și românii vlahi (încă

36 foarte numeroși, peste do uă milioane, după unele estimări), dar care, potrivit datele recensămintelor pe
care le -am p rezentat mai su s, nu mai există sau sunt trecuți la categoria alții. Așa sunt vremurile. Exact
ca în perioada acumulării primitive a capitalului, dar pe o altă spir ală, cu alte coordonate. Istoria, într –
un fel special, se repetă. Desigur, nu în favoarea țărilor muritoare de rând.

7. Este oare posibilă gestionarea riscului de securitate din zona Balcanilor?

Cele de mai sus arată că riscul de securitate în zona Balc anilor , definit, cum se știe, pe
intersecția pericolelor și amenințărilor cu vulnerabilitățile, după reașezarea țărilor care s -au desprins
din fosta federați e iugoslavă, s -a diminuat. Intervenția fermă a NATO, prin bombardarea armatei
generalului Ratko Mla dic, în Republica Srpska , și, ulterior, prin instalarea unei misiuni care să
gestioneze situația de acolo , permițând reconfigurarea Bosniei și Herțegovinei, apoi prin bombardarea
Iugoslaviei (Serbiei și Muntenegru lui), în timpul crizei din Kosovo , și prin încurajarea separării
Kosovo de Serbia , ca unica soluție rezonabilă a pus lucrurile la punct. Mai exact, a tăiat nodul gordian,
urmând ca detaliile să fie rezolvate după aceea, pe cale diplomatică și prin programe ale Uniunii
Europene. Au urmat criza maced oneană și cea albaneză . Dar și acestea s -au rezolvat, într -un fel sau
altul, Albania, fiind, în prezent membră NATO.
Aici, în zona balcanică, sunt însă foarte importante detaliile. Chiar dacă epurarea etnică, în
pofida imoralității și violenței ei , a rezo lvat multe probleme (dar nu pe toate ), generând altele la fel de
complicate . Economia fostei Iugoslavii s -a prăbușit, patrimoniul a fost împărțit cum s -a nimerit, iar
frustrările politice, etnice și religioase n -au dispărut, deși au trecut aproape două dec enii de la acele
războaie sângeroase. Balcanii sunt încă imprevizibili, chiar dacă prezența NATO și a Uniunii
Europene în zonă par a fi nu numai factori care descurajează reizbucnirea conflictelor, ci și un orizont
de speranță pentru populațiile de aici. D upă invazia multinaționalelor, este posibil să fie puse în operă
o serie de proiecte ale Uniunii Europene care să asigure o anumită creștere economică a zonei, singura
cale care poate duce la diminuarea conflictualității , la ieșirea din frustrare și la un management
acceptabil a nenumăratelor efecte de falie .
Nu știm dacă țările din Balcani intenționează sau nu să alcătuiască, împreună, o organizație
internațională a Balcanilor, dar multe dintre ele participă efectiv la diferite inițiative și organizații
regionale. Probabil că o astfel de organizație, care ar fi cu totul altceva decât politicile regionale sau de
regionalizare ale Uniunii Europene, ar facilita dialogul și cooperarea între țările de aici , funcționând
cam așa cum funcționează Organizația de Coo perare Economică la Marea Neagră (OCEMN). Această
organizație este alcătuită din: Armenia , Azerbaidjan , Bulgaria , Georgia , Grecia , Republica Moldova ,
România , Rusia , Serbia , Turcia , Ucraina . De asemenea, la această organizație, care nu se limitează la
țările riverane Mării Negre, au aderat și alte state, iar numărul statelor care au calitatea de observator
este remarcabil. Națiunile cu statut de observator sunt următoarele: Austria , Belarus , Croația , Cehia ,
Egipt , Franța , Germania , Israel , Italia , Polonia , Slovacia , Tunisia , Statele Unite .
Și această organizație regională, ca multe altele, este foarte importantă pentru cooperarea
economică într -o anumită zonă. Balcanii au în să nevoie și de o cooperare specială, de o cooperare
endogenă între țările din spațiul lor, la care pot participa și alte state, cum ar fi, spre exemplu,
România, Ungaria, Grecia și Turcia, dar dialogul intra -balcanic este, considerăm noi calea cea mai
directă și cea mai sigură pentru controlul riscului și reducerea efectului milenar de falie strategică.

8. Previziuni. Evoluții posibile

Noi vedem o zonă balcanică nu doar pitorească, tragică și eroică. Vedem o zonă balcanică în
măsură să remodeleze, prin valorile sale ancestrale, dar și prin noua viziune integratoare europeană, un
concept intercivilizațional bazat pe confluență și inter -valoar i. Țările și populațiile de aici sunt
capabile de așa ceva, cu sau fără ajutor din afara zonei. De câte ori au fos t lăsate în pace, au făcut -o.
Târgoveții din Brașov își vindeau produsele la Stara Zagora, iar zarzavagii bulgar de la sud de Dunăre
își vindeau produsele, proaspete, în București. Unii dintre ei s -au stabilit aici,mai ales că dintre aceștia
unii erau chia r români. Români vlahi. Chiar dacă între populațiile slave de la sud de Dunăre există
relații mult mai puțin cordiale decât între acestea și, spre exemplu, românii din România, este posibil
ca întreaga zonă să renască frumos și generos. Sperăm ca politicil e de regionalizare europene să nu
strice suporturile milenare de conexiune, chiar dacă Uniunea Europeană poate oferi o asistență

37 economică și financiară consistentă. În lipsa dialogului intercultural, a congruenței sistemelor de
valori și politicilor de a rmonizare a intereselor, efectele nu vor fi cele de consolidare a zonei, ci mai
ales cele de adâncire a faliilor sau de impunere a voinței dominatoare.
Noi vedem, de asemenea, o Serbi e integrată cât mai rapid în Uniunea Europeană și în NATO, o
Bulgarie respectată și prosperă, o Albanie așezată, capabilă să gestioneze rețelele de traficanți, chiar să
le distrugă, în numele valorilor ei istorice indiscutabile, o Bosnie și Herțegovină flexibilă și tolerantă,
care să merite numele de țară, deși nu a fost țară decât în Federația Iugoslavă, un Kosovo ieșit din
filosofia faliilor irecuperabile dintre etnii, o Macedonie demnă de numele pe care îl poartă, pe care
sperăm să -l accepte și grecii, pentru că numele acesta nu denigrează măreția civilizației antice greceșt i
(care este, în are măsură, și tracică , prim preluarea de la populațiile de aici a unor valori), ci,
dimpotrivă, îl amplifică, îl onorează.
Credem că, într -un fel, Balcanii ar trebui să devino o prioritate geopolitică a Uniunii Europene,
pentru că, zona r espectivă, împreună cu spațiul românesc al Carpaților, constituie zona de sudură euro –
asiatică în această parte de conexiune, strict legată de zona poloneză și baltică. Cele patru mari
coridoare strategice ale conflictelor și războaielor de odinioară mari pot deveni – și trebuie să devină –
coridoare de con strucție a conexiunii euro -asiatice esențiale, absolut necesară atât pentru Uniunea
Europeană, deci, pentru continentul european, care nu are resurse energetice suficiente, cât și pentru
continentul asiat ic, care are nevoie de un suport cât mai consistent pentru viitoarea civilizație
tehnologi că și informațională, pentru viitoarea civilizație a cunoașterii.

Concluzii

1. Politicile și strategiile din zona Balcanilor au fost totdeauna asimetrice și conflic tuale.
Aproape fiecare țară a avut și are, sub o formă sau alta, revendicări la adresa vecinilor săi sau a altor
țări din zonă, reproșuri, probleme în discuție, chestiuni vechi, de zeci sau de sute de ani, nesol uționate.
Abia ieșite de sub presiunile imper iilor, se află deja sub alte presiuni, unele endogene, adică din
interiorul zonei, care au culminat cu sângeroasele războaie de dezmembrare a Iugoslaviei, dar nu s -au
încheiat o dată cu încetarea acestor războaie , altele care țin de conexiunile unor cercur i de aici cu
rețelele traficante, cu paradisurile fiscale, cu lumea interlopă sau cu alte forțe interesate de dominarea
zonei. Sunt răni, traume, frustrări, temeri, regrete , interese și situații care vor menține, poate , pentru
zeci de ani, un suport de nem ulțumiri și de tensiuni endogene. Niciodată cercurile revanșarde din
Ungaria nu v or accepta că Trianonul a făcut dreptate, pentru că, dacă țara ta a fost cândva imperiu , iar
acel imperiu a stăpânit o parte din această zonă, nu poți sau nu vrei să accepți c ă vremurile acelea au
trecut și că nu mai este timpul imperiilor de acel gen. Și totuși sunt voci care aplaudă Imperiul Austro –
Ungar de odinioară, considerându -l ca un adevărat model de interculturalitate și conviețuire. Acest
lucru dovedește cât de puțin cunosc aceste voci realitatea conviețuirii realizată prin uriașele presiuni
exercitate de forța imperială asupra populațiilor din țările și provinciile acelei entități îngrăditoare și
dictatoare. De aceea s -au și destrămat acele mai imperii pe care unii, p robabil urmași ai elitelor de
atunci, le iau astăzi, în epoca globalizării, drept modele. Dar un model de conviețuire într -un spațiu
conflictual a fost și Iugoslavia. Mai mult, entitățile de aici vorbeau aproximativ aceeași limbă,
provenind din același tru nchi civilizațional. Și totuși, acest stat federal nu a rezistat sub semnul durate.
Au fost de -ajuns doar câteva scântei pentru ca spațiul slavilor de sud să fie pur și simplu făcut
ferfeniță. Și, din câte știm, nici Slovenia, nici Croația, nici Macedonia, nici Bosnia și Herțegovina și
nici Kosovo, fostă regiune autonomă a Serbiei, leagănul istoric al statului sârb, nu deplâng fosta
Iugoslavie. Dimpotrivă, fiecare își caută un drum cât mai direct și mai sigur în noua reconfigurare
geopolitică numită Uniune Europeană .
2. Deși țările europene aspiră spre un model de Europă unită și unitară, cu respectarea
identităților culturilor și popoarelor europene (în UE, spre exemplu, sunt 23 de limbi oficiale care se
vorbesc în cele 27 de state membre), tendințele separ atiste nu au dispărut , ba, dimpotrivă, s -au
accentuat. Oare noua identitate europeană se va realiza prin distrugerea actualelor identități și
construirea altelor noi? Pe ce criterii? Atacurile împotriva identitățil or legitimate și legiferate de
finalul uno r războaie și de năzuințele popoarelor spre unitate și identitate nu sunt însă constructive, ci
revanșarde, nu vizează reconstrucția, precum, spre exemplu, regiunile europene (și ele discutabile,
pentru că afectează unitatea statelor actuale), ci distructi ve, întrucât vizează fărâmițarea unor țări și

38 consolidarea altora, ceea ce corespunde în mare măsură cu politicile imperiale de odinioară privind
vecinătatea.
3. Aparent, totul este în regulă. Fiecare stat se străduiește să atragă fonduri europene, să
acceseze politici și strategii de dezvoltare durabilă, să obțină finanț are, să atragă investitori etc. În
realitate, ofensiva transnaționalelor, multinaționalelor și a grupurilor financiare vizează doar crearea
condițiilor necesare funcționării la capacitate m aximă , desigur, în condiții de securitate, a acestor
rețele care să le aducă profit maxim. Prezența multinaționalelor aici ar putea avea însă și efecte
pozitive, în sensul stimulării producției locale, angajării forței de muncă din zonă și echilibrării
economice a acesteia, chiar dacă o astfel de echilibrare devine una de tip dependent. În fond, la ora
actuală, nu mai există independență economică, toate economiile fiind într -o formă sau alta
interconectate. Însă efectul trecerii de la independență la inter dependență econo mică, informațio nală,
politică, socială etc. nu este același pretutindeni, pentru că statele nu sunt la fel.
4. Situația geopolitică și geostrategică, în pofida unui concept european de integrare și de
dezvoltare durabilă, este încă foarte fragilă în zona Balcanilor și, în general a sud -estului Europei, cu
multe probleme nerezolvate, cu democrații fragile și unele fantasme ale istoriei. Popoarele de aici n -au
ieșit din neîncredere, suveranitatea statelor, în pofida dreptului internațional, a tratatelor și altor
documente menite să consolideze relațiile dintre toate țările europene, nu are un suport economic
solid, unele politici europene care țin de conceptul de suveranitate sunt ambigue, iar rezistența statelor
la presiuni, mai ales în cond ițiile actualei crize poate accentua și extinde potențialul de conflictualitate.
Ultimele decenii au adus multe probleme Uniunii și țările membre, de la cele care țin de alocarea
fondurilor europene, la cele privind integrarea în spațiul Shengen, unele din tre țări fiind considerate,
într-un fel, mai europene decât altele, iar respectarea votului, adică a suveranității și voinței popoarelor
– criteriu sfânt în arhitectura europeană și principiu de bază al funcționării Uniunii –, ca și moralitatea
acestuia, a fost departe nu numai de așteptări, ci și de realități.
5. Este foarte posibil ca unele interese din spațiul european, mai exact, interesele unor grupuri,
să nu concorde cu cerințele efective pentru securitatea zonei și cu interesele țărilor din această parte a
Europei. În aceste condiții, faliile de odinioară nu numai că nu se estompează, ci, dimpotrivă, se
adâncesc și mai mult, se multiplică și măresc riscul de securitate. Dialogul consistent intra -balcanic și,
mai ales, asocierea țărilor de aici, desig ur, în context european, pe proiecte care privesc zona – și nu
presiunile exercitate de mai marii Europe i sau ai lumii – ar putea fi, așa cum am subliniat mai sus, una
dintre soluțiile necesare pentru reducerea efectului de falie, atât de dramatic și de di strugător în această
zonă și pentru constituirea unor arhitecturi fiabile de conexiune pe baza unei dezvoltări consistente și
durabile.