Facultatea de Medicină Veterinară

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI
MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Medicină Veterinară
Program de studiu: Medicină Veterinară
LUCRARE DE LICENȚĂ
Coordonator științific:
Prof. univ. Dr. Ioan Liviu Mitrea
Absolvent:
Andrei-Cosmin Dumitru
BUCUREȘTI
2021
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE
AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ
DIN BUCUREȘTI
Facultatea de Medicină Veterinară
Program de studiu: Medicină Veterinară – IF
LUCRARE DE LICENȚĂ
Aspecte clinic-evolutive, de diagnostic și tratament în râia sarcoptică la suine crescute în sistem gospodăresc
Coordonator științific: Absolvent:
Prof. univ. Dr. Ioan Liviu Mitrea Andrei-Cosmin Dumitru
Semnătura Semnătura
BUCUREȘTI 2021
CUPRINS
INTRODUCERE……………………………………………………………………………
PARTEA I – Studiu bibliografic
1. Elemente de organizare structurală și funcțională a pielii……………………
1.1 Structura pielii…………………………………………………………………………..
1.1.1 Epidermul……………………………………………………………………………
1.1.2 Dermul………………………………………………………………………………
1.1.3 Hipodermul………………………………………………………………………….
1.2 Funcțiile pielii………………………………………………………………………………
2. Râia sarcoptică– Sarcoptes scabiei varietatea suis………………………………
2.1 Încadrarea taxonomică……………………………………………………………………..
2.2 Definiție – Sarcoptes scabiei varietatea suis……………………………………………..
2.3 Caracteristici morfologice…………………………………………………………………
2.4 Caracteristici biologice…………………………………………………………………….
2.5 Epidemiologie………………………………………………………………………………
2.6 Patogeneză………………………………………………………………………………….
2.7 Tablou clinic-evolutiv……………………………………………………………………..
2.8 Diagnostic…………………………………………………………………………………..
2.9 Tratament……………………………………………………………………………………..
2.10 Profilaxie…………………………………………………………………………………….
2.11Prognostic………………………………………………………………………………….
PARTEA II – Cercetări personale
Scopul lucrării……………………………………………………………………………………………
1. Materiale și metode de lucru……………………………………………………………………..
2.Rezultate și discuții………………………………………………………………………………
3. Concluzii………………………………………………………………………………………
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………..
Introducere
Râile sunt acarioze cutanate, extrem de contagioase, provocate de acarieni specifici prezenți la toate speciile de animale. Aceștia determină apariția leziunilor pruriginoase, crustoase, depilații neregulate și stări de neliniște, ca urmare a acțiunilor mecanic-iritative.
La suine, principala patologie determinată de acarieni este dermatita, care poate fi acută sau cronică. modifica
Acarianul responsabil de producerea dermatitei parazitare a porcului este Sarcoptes scabiei varietatea suis.
Sarcoptes scabiei varietatea suis este un parazit cu impact major, afectând îndeosebi tineretul suin cu vârsta cuprinsă între 2-5 luni. Sarcopții parazitează în stratul superficial sau profund al epidermei, de la nivelul urechilor, gâtului, membrelor și abdomenului, producând noduli scabioși, papule, vezicule, cruste și prurit. Râia porcului este o tehnopatie, întâlnită cu precădere în sistemul gospodăresc.
În cazul dermatitelor de natură parazitară, se folosesc metode complexe de diagnostic, pornind de la examinarea comportamentală a animalului și a leziunilor, recoltare a crustelor prin metoda raclajului profund și examinarea microscopică a acestora. În diagnosticul râiei sarcoptice a porcului se mai poate folosi și metoda testului imunoenzimatic ELISA. Toate aceste metode au rolul de a oferi un diagnostic corect și un tratament adecvat.
În situația în care râia sarcoptică nu este tratată, aceasta poate duce la o încetinire semnificativă a ritmului de creștere a suinelor.
Prezenta lucrare are rolul de a urmări prevalența râiei sarcoptice în rândul efectivelor de porci crescute în sistem gospodăresc, din comuna Vedea, Județul Argeș, precum și urmărirea evoluției bolii și a modului adecvat de diagnosticare și tratare a acestei afecțiuni de origine parazitară.
Elemente de organizare structurală și funcțională a pielii
1.Structura pielii
Pielea reprezintă un organ conjunctivo-epitelial, care învelește suprafața externă a corpului. Pielea ocupă aproximativ o șesime din greutatea corporală, fiind cel mai întins și cel mai greu organ al animalului. (Constantin, 2009)
Analizatorul cutanat are rolul de a obține excitațiile termice, tactile și dureroase, în acest scop prezentând receptori specifici, aflați pretutindeni în corpul animal. (Predoi, 2002)
Pielea,cutisul sau tegumentul este alcătuită din 3 straturi care funcționează unitar: epiderm, derm și hipoderm. (Negoiță, 2009).
1.1 Epidermul
Epidermul reprezintă componenta superficială a pielii, nevascularizată, alcătuită dintr-un epiteliu pluristratificat de tip pavimentos, cheratinizat având origine ectodermică. Epidermul este componenta pielii care are activitatea metabolică cea mai intensă. Reînoirea țesutului epidermal se realizează atunci când o celulă a stratului bazal ajunge la suprafața epidermului, și durează fiziologic între 3-4 săptămâni. În condiții patologice, cum ar fi tulburări de cheratinizare ori tulburări de pigmentare, procesul de reînoire a epidermului este accelerat. (Negoiță, 2009)
Grosimea epidermului diferă, în regiunile acoperite de păr, este mai subțire, în timp ce în regiunile glabre (fără păr) și la nivelul joncțiunii, dintre cutis și mucoase, țesutul epidermal este mai gros. (Constantin, 2009)
Epidermul cuprinde patru straturi: bazal, spinos, granulos și cornos. Între straturile granulos și cornos se interpune, în unele regiuni, stratul lucid. (Constantin, 2009)
Stratul bazal, generator sau germinativ, conține keranocite formate din celule cuboidale sau columnare, legate de membrana bazală prin hemidesmozomi și supuse unei diviziuni prin mitoză.
Stratul spinos sau Malpighi, format din numeroase rânduri de celule poliedrice, unite între ele prin tonofibrile, ce se prind pe desmozomi, sunt dispuse să ofere rezistență la solicitările mecanice.
Stratul granular sau stratul Unna, conține rânduri de celule pavimentoase cu granulații bazofile de keratohialină. (Cornilă, 2002)
Stratul lucid – la nivelul acestuia, au loc o serie de modificări, granulele citoplasmatice dispar, nucleii intră în degenerare în timp ce membrana celulară se îngroașă. Totodată, la nivelul acestui strat se găsesc celulele cu aspect clar. (Cornilă, 2002)
Stratul cornos sau keratinos, conține rânduri celulare cornoase sau corneocite. Corneocitele sunt turtite, fără nucleu, având citoplasma ocupată de o scleroproteină filamentoasă numită keratină. Stratul keratinos este supus frecvent frecării și astfel apar pierderile prin descuamare. Aceste pierderi din regiunea stratului cornos sunt înlocuite de diviziunile celulare provenite de la nivelul stratului bazal. (Cornilă, 2002).
Fig. 1. Structură epiderm (J. Sautet, 1995)
1.2 Dermul
Dermul este componenta pielii de origine mezodermică, formată dintr-o rețea de fibre elastice, fibre de colagen și fibre reticulare, ce cuprinde glandele sudoripare, glandele sebacee, foliculii piloși, vase de sânge, vase limfatice și nervi. La limita dintre epiderm și derm se găsesc numeroase papile dermice. (Predoi, 2002)
Dermul conține două straturi: stratul papilar, localizat superficial, care se continuă cu stratul reticular. Între cele două straturi nu se observă o linie clară de demarcare. (Constantin 2009) modificat
Stratul papilar are drept principală componentă țesutul conjunctiv lax, fiind separat prin intermediul membranei bazale de epiderm. Stratul papilar de la nivelul dermului cuprinde: fibre reticulare, fibre de colagen , fibre elastice, fibroblaste și fibrocite , plasmocite, macrofage, celule pigmentare, celule adipoase, țesut limfoid, corpusculi senzitivi și terminații nervoase libere.
O parte din fibrele de colagen, numite fibre de ancorare, se dispun pe membrana bazală, apoi se extind în derm, la nivelul căruia formează joncțiunea dintre epiderm și derm. Rolul stratului papilar al dermului este de a asigura nutriția epidermului, fiind implicat totodată și în imunitatea locală, formând o barieră limfoidă. (Constantin, 2009)
Stratul reticular al dermului este mai gros și mai dens decât stratul papilar. Rolul stratului reticular este de a asigura elasticitatea și rezistența pielii, fiind bogat în fibre de colagen și în fibre elastice. La nivelul stratului reticular se găsesc foliculii piloși, glandele sudoripare și glandele sebacee. (Cornilă, 2002)
Componenta dermică a pielii, este intens vascularizată, prezentând o rețea de vase sanguine și limfatice formată din anse capilare intra papilare și subpapilare, un plex venos subpapilar profund și unul superficial, un plex venos dermal, un plex arterial dermal și o rețea de limfocapilare. Intensitatea fluxului sanguin favorizează pierderile de căldură, asigurând termoreglarea. Scăderea fluxului sanguin limitează pierderea căldurii, păstrând totuși o nutriție normală. (Constantin, 2009)
Circulația limfatică de la nivelul dermului se realizează cu ajutorul capilarelor ” în fund de sac” localizabile la nivelul papilelor dermice. Capilarele „în fund de sac” formează rețeaua intradermică, ulterior drenată în rețeaua limfatică din regiunea hipodermică. (Constantin, 2009)
Rețeaua nervoasă a dermului este reprezentată de fibre postganglionare simpatice ce își au originea în ganglionii paravertebrali exercitând un rol efector. Fibrele nervoase senzitive compun un plex nervos dermic și un plex nervos subepidermic. De la nivelul acestor plexuri se detașează fibre ce inervează corpusculii senzitivi, foliculii piloși și terminațiile nervoase libere. Pe suprafața regiunii dermice nu se regăsesc fibre parasimpatice. (Solcan, 2014)
1.3 Hipodermul
Hipodermul sau subcutisul este o structură de origine mezodermică pe care alunecă dermul și epidermul. Subcutisul cuprinde o rețea de fibre elastice, respectiv de colagen, ce conferă elasticitatea și mobilitatea pielii. (Cornilă, 2002).
Din hipoderm se detașează numeroase fascicule fibroase, numite conuri fibroase, care se unesc cu stratul tendiniform al dermului. Țesutul adipos este format din adipocite ce alcătuiesc mase compacte, denumite paniculi adipoși. (Constantin, 2009)
Țesutul adipos de la nivelul hipodermului are dezvoltare variabilă în funcție de starea de întreținere, vârstă și regiunea corporală. (Predoi, 2002)
La suine, masele compacte de adipocite se transformă în depozite de grăsime. Țesutul adipos format de adipocite, are rol de amortizor al șocurilor și de izolator termic. (Contantin, 2009)
Hipodermul este stratul cel mai gros și mai profund al pielii. La nivelul urechilor, pleoapelor și scrotului, subcutisul este foarte redus. Gradul de vascularizație al hipodermului este invers proporțional cu grosimea sa. (Negoiță, 2009)
În structura hipodermului se găsesc bulbii foliculilor piloși, terminațiile nervoase încapsulate, adenomerele glandelor sudoripare, vasele sanguine și vasele limfatice.
Vascularizația este realizată de artere care au o contribuție majoră în formarea a două ramuri ascendente, una profundă, localizată la limita dintre hipoderm și derm, și o ramură superficială, aflată la baza papilelor dermice. Ramura arterială profundă irigă atât țesutul gras, cât și pe cel conjunctiv al dermului reticulat, creând astfel, rețele capilare în jurul glandelor sudoripare, sebacee, precum și în jurul foliculilor piloși. Drenajul venos este asigurat de formațiuni venoase satelite arterelor. (Constantin, 2009).
Fig. 2. Secțiune prin piele (Romeo Teodor Cristina 2015)
2. Funcțiile pielii
Pielea este un organ complex de acoperire cu rol intermediar între mediul intern și mediul extern, asupra ei acționând numeroși factori ai ecosistemului. (Lungu, 1975)
a) Funcția de barieră mecanică, chimică, fizică și biologică:
-atribuție protectoare împotriva traumatismelor, ca urmare a elasticității și rezistenței conferite de către derm.
-prezintă efect fotoprotector datorat melaninei sintetizată de melanocite
-prezintă efect protector împotriva agenților chimici-toxici, prin pH-ul acidului slab al sebumului
-prezintă rol protector față de agenții patogeni din mediu, datorită stratului cornos și al pH-ului acid al sebumului. (Negoiță, 2009)
b) Funcția de menținere a echilibrului hidric: Cutisul este caracterizat ca fiind învelișul impermeabil al organismului, limitând astfel pierderile de apă și de electroliți ( Na+, K+, Mg+). Capacitatea pielii de a elimina apa prin intermediul glandelor sudoripare îi conferă acesteia un rol esențial în omeostazia hidrică a organismului. Eliminarea apei din organism se realizează sub formă de perspirație insensibilă și sub formă de sudoare. (Constantin, 2009)
c) Funcția de termoreglare constă în:
-eliminarea excesului de căldură realizată prin secrețiile glandelor sudoripare și prin ajustarea debitului sanguin, din rețelele vasculare dermice
-evitarea pierderilor de căldură realizată prin intermediul țesutului subcutanat și cu ajutorul pilozităților. (Negoiță, 2006)
d) Funcția imunitară: pielea are un rol deosebit în imunitatea generală și în imunitatea locală prin bariera epidermică (sebumul cu pH-ul acid) și prin populațiile celulare (limfocite T citotoxice, cheranocite, mastocite și celule Langerhans). (Negoiță, 2009)
e) Funcția de excreție: tegumentul are capacitatea de a excreta uree și acid uric, prin secrețiile glandelor sudoripare, și de a realiza schimburile gazoase.
f) Funcția metabolică constă în formarea vitaminei D activă prin conversia provitaminei D, și în metabolizarea hormonilor steroizi. Pielea constituie un rezervor de glucide, lipide și de vitamine liposolubile ( A, D, E ).
g) Funcția senzorială se realizează cu ajutorul receptorilor pentru: durere, presiune, rece, cald. Receptorii specializați comunică cu sistemul nervos autonom, asigurând relația cu mediul înconjurător. (Constantin, 2009)
2. Râia sarcoptică – Sarcoptes scabiei varietatea suis
2.1 Definiția râiei sarcoptice
Râia sarcoptică a suinelor este o zoonoză cutantă, extrem de contagioasă, care provoacă o dermatită acută sau cronică, determinată de Sarcoptes scabiei varietatea suis. (Șuteu, 1998)
Sarcoptoza este o tehnopatie, cu posibilă prezență și în sistemul de creștere gospodăresc, favorizată de igiena precară. Efectivele de suine care semnalează această boală au un ritm de creștere încetinit într-un procent de 10-12,5 %. (Mitrea, 2011)
2.2 Încadrarea taxonomică
Sarcoptes scabiei varietatea suis prezintă următoarea încadrare taxonomică:
Încrengătura Artropoda
Clasa Arachnida
Ordin Acari
Subordin Astigmata
Familia Sarcoptidae
Genul Sarcoptes
Specia Sarcoptes scabiei varietatea suis
2.3 Caracteristici morfologice ale acarianului Sarcoptes scabiei varietatea suis
Sarcoptes scabiei este un acarian astigmat cu rostrum scurt și pătrat. Prezintă picioare scurte a căror lungime nu depășește conturul corpului.
La femelă, perechile de picioare 1 și 2 au pediculi lungi, nearticulați, în vârful cărora se găsesc ventuze, în timp ce la mascul, pediculii lungi nearticulați sunt prezenți la perechile 1, 2 și 3 de picioare.
Corpul sarcopțiilor este alcătuit dintr-o piesă unică (cefalo-torace unit cu abdomenul), este turtit dorso-ventral, conturul fiind oval. La nivelul feței dorsale se observă solzi de formă triunghiulară și spini: anterior (3 perechi) și posterior (7 perechi). La suprafața corpului se găsește o cuticulă ușor încrețită și un scut cu rol de protecție. (Mitrea, 2011)
Rostrumul reprezintă aparatul bucal și este compus dintr-un hipostom median, doi palpi maxilari și două chelicere care sunt localizate pe părțile laterale alea primei piese. (Șuteu, 1998)
Anusul este localizat terminal. (Mitrea, 2011)
Masculii au dimensiuni de 205-208 microni lungime, respectiv 145-205 microni lățime, în timp ce femelele măsoară 320-515 microni lungime și 225-295 microni lățime. (Constantin, Mitrea, 2014)
Larvele au lungimea corplui cuprinsă între 150-205 microni în timp ce lățimea variază între 100-160 microni. (Bowman, 1991)
A- femelă B- mascul
Fig.2. Sarcoptes suis (Mitrea,2011)
2.4 Caracteristici biologice
Sarcoptes scabiei varietatea suis parazitează la nivelul straturilor epidermice, femelele sapă tunele adânci până în stratul bazal, ajungând în apropierea capilarelor sangvine. Sarcopții ajung uneori în glandele sebacee, în derm la nivelul stratului papilo-reticular, până la limita cu hipodermul. (Șuteu,1998)
Principala sursă de hrănire a acarienilor din Genul Sarcoptes este reprezentată de detritusuri epidermice și serozități. (Mitrea, 2011)
Ciclul biologic se realizează cu parcurgerea următoarelor stadii: ou-> larvă-> ninfă->adult și derulează prin metamorfoză completă. (Mitrea 2011)
Fecundarea se produce la suprafața pielii, după care cu ajutorul rostrumului și a salivei, femelele ovigere sapă galerii în epiderm și ajung în stratul Malpighi unde depun un număr de 2-3 ouă pe zi. Din ouă, după aproximativ 2 zile, ies larve hexapode care sapă un buzunar de năpârlire în interiorul căruia se vor transforma în decurs de 4-6 zile în protoninfe. Protoninfele octopode se transformă la rândul lor în tritoninfe femele sau mascule. (Mitrea, 2011)
Acuplarea dintre masculi și femele nu a fost observată niciodată. (Bussierra, 1991)
Întreaga durată a ciclului biologic durează 10-14 zile. (Mitrea, 2011)
Oul are o formă ovală și dimensiunea de 150 microni. (Șuteu, 1996)
2.5 Epidemiologie
Sarcoptoza se întâlnește la toate categoriile de vârstă, excepție făcând purcei sugari care de cele mai multe ori nu prezintă semne clinice. (Lungu și col. 1975)
Sursele principale de infecție sunt reprezentate de suinile bolnave, scroafele și vierii care infectează prin contact direct, purcei sugari. O altă sursă de infecție este reprezentată de materialele din adăposturi. (Coman, 2004)
Rezistență, a o temperatură de 12-24grade C și o umiditate relativă de 45-56 %, sarcopții trăiesc în cruste 5-7 zile, în timp ce la 14-18 grade C și la o umiditate ridicată ( 72-78%) supraviețuirea este de 9 zile. (Taylor, 2015)
Oul la temperatura de 13-14 grade C și la o umiditate de 75% sunt distruse în 6 zile, iar la 18-20 grade C și 70-85% umiditate, oul rezistă 13 zile. (Șuteu, 1998)
Acarienii din Genul Sarcoptes, în condiții optime, pot rezista în mediu 21 de zile. (Cosoroabă, 1994)
Contaminarea se face prin contact direct și prin contact indirect. Contaminarea indirectă se realizează cu intervenția vectorilor animați și neanimați. (Mitrea, 2011)
Receptivitatea suinelor la infecție este în strânsă legătură cu vârsta- tineretul la îngrășat semnalează forme severe ale bolii, purcei sugari nu prezintă semne clinice, scroafele și vierii fac forme latente în care se pot observa leziuni cronice, oculte. (Șuteu, 2001)
La suinele care au carențe în vitamina A, care sunt hrănite cu rații necorespunzătoare din punct de vedere al raportului calciu- fosfor, și care sunt crescute în medii aglomerate, receptivitatea la infecție este mărită. (Coman, 2004)
Rezervorul de sarcopți este reprezentat de vierii și scroafele infectate. La porcii tineri, ce prezintă forme oculte, acarienii se găsesc pe conchia auriculară și la nivelul feței flexoare a jaretului.
Transmiterea la om este posibilă și provoacă pseudoscabia. (Constantin, 2014)
2.6 Patogeneză
Mecanismele patogenetice ale râie sarcoptice sunt urmarea multiplicării sarcopțiilor, de la o pereche de acarieni se ajunge după 5 generații la o populație de peste un milion. (Mitrea, 2011)
Femelele ovigere produc o acțiune mecanic-iritativă prin săparea unor tuneluri în straturile profunde ale epidermei. După ce își depun ouăle în straturile epidermice, femelele revin la suprafață unde sapă noi galerii, astfel determină extinderea leziunilor. Acțiunea iritativă este urmată de prurit, stare de neliniște și grataj. (Coman, 2004)
Acțiunea toxică este realizată de saliva, dejecțiile și produșii de descompunere a sarcopțiilor, aceasta putând fi generală, locală și alergizantă. Acțiunea toxică a acarienilor favorizează degenerarea balonizantă a celulelor epidermice, prurit, hiper- și paracheratoză. (Șuteu, 1998)
La reinfestație se constată edeme intercelulare, infiltrații polimorfonucleare și dermatoze de origine alergică (Mitrea, 2011)
Flora bacteriană de la suprafața pielii este vehiculată de femele în profunzimea straturilor epidermice, această acțiune determinând instalarea proceselor inflamatorii, cu exfolierea stratului cornos, apariția papulelor și ulterior a veziculelor. Veziculele se sparg, iar conținutul lor în contact cu aerul se transformă în cruste de culoare cenușie. (Coman, 2004)
În situațiile în care leziunile produse de Sarcoptes scabiei varietatea suis sunt întinse, cu prezența crustizării abundente și a deglabrațiilor, se dereglează funcțiile de protecție, de excreție și de termoreglare, determinând auto-intoxicație, slăbire până la cahectizarea suinelor. (Dulceanu, 1994)
Răspunsul imun la infecția cu sarcopți nu este clar, dar apariția, dezvoltarea și remisia tabloului clinic indică faptul că există un răspuns de natură imunologică. În timpul infecției se observă infiltrarea stratului dermic cu celule ce secretă sau conțin Ig A, Ig M, Ig G. (Constantin, 2014)
Fig.4. Femelă ovigeră (Lee McCosker, 2014)
2.7 Tablou clinic-evolutiv
Râia sarcoptică provoacă la suine leziuni cutanate, cele mai evidente fiind pruritul agresiv, prezența crustelor, depilații și hipercheratoză. (Coman, 2004)
Tablou clinic-evolutiv în râia sarcoptică a porcului diferă în funcție de categoria de vârstă din care face parte animalul infectat, astfel, purcei sugari prezintă modificări urticariforme pe gât, ureche, torace și abdomen , însoțite de prurit intens. Aceste modificări apar cu precădere la sugarii aflați în grajduri călduroase și suprapopulate. (Cosoroabă, 2000)
La purcei înțărcați, după 14-21 de zile de la infecție, se observă pe conchia auriculară, pe abdomen și pe coapse, zone hiperemice, noduli pruriginoși și cruste de culoare brun- roșietice. (Constantin și Mitrea, 2014)
În regiunile afectate tegumentul este îngroșat, ridat și crăpat, învelit adesea de un strat de rapăn. Crustele, la început sunt fine, după care se îngroașă și se extind pe suprafața corpului. Dedesuptul crustelor ichoroase se poate produce puroi, ducând astfel la necroza țesuturilor afectate. (Mitrea, 2011)
Purcei înțărcați pot prezenta prurit agresiv care prin scărpinare poate produce pseudotundere. (Bulhmann, 1980)
La grăsuni, după o perioadă de 6-7 săptămâni de la infecție, apar noduli și cruste alb-văroase la nivelul regiunii toracale și abdominale. Suinele prezintă stări de neliniște, se scarpină intens de pereți, nu se hrănesc, nu se odihnesc datorită pruritului agresiv. (Șuteu, 2001)
Grăsunii neinfestați, au un spor mediul zilnic mai mare cu 9-12 % față de cei infestați. (Cargill și Dobson, 1979)
Acarienii pot fi găsiți în glandele sebacee și în foliculul pilos, provocând astfel hiperseboree și căderea firului de păr. (Constantin și Mitrea, 2014)
La scoafe, se observă zone hiperemice, papule, vezicule și cruste brun- roșcate ptiriazice, în regiunea lombară și pe laturile corpului. În formele cronice de boală, după 4 luni de la contaminare, care se produce de obicei prin montă, crustele brun- roșcate se îngroașă și devin alb-văroase. (Coman, 2004)
În urechea externă a suinelor adulte se găsesc depozite groase de cerum stratificat, având formă de solzi de azbesc, depozite bogate în sarcopți. (Cosoroabă, 1994)
La vieri, Sarcoptes scabiei var. suis provoacă cruste groase, alb- văroase, însoțite de crevase. Principalele localizări sunt reprezentate de regiunea capului, gâtului și în ureche, la acest nivel formându-se cruste brun- negricioase. (Lungu și col. 1982)
Fig. 5. Prurit agresiv produs de Sarcoptes scabiei var. suis (Klie Greentree,2012)
2.8 Diagnostic
Diagnosticul râiei sarcoptice a suinelor se face prin:
– Diagnostic clinic
-Diagnostic de laborator
-Diagnostic diferențial
Diagnosticul clinic se realizează pe baza contagiozității mărite, a pruritului exagerat la căldură, a crustelor care se extind pe suprafața corporală și a depilațiilor neregulate. În formele cronice de boală se constată hipercheratoză și paracheratoză. (Șuteu, 1998)
În funcție de gradul de severitate a leziunilor cutanate au fost concepute două scheme de notare.
Schema average dermatitis score (ADS) care are 4 scoruri:
ADS 0= lipsesc leziunile cutanate
ADS 1= leziuni cutanate ușoare cu prezența unor cruste de dimensiuni mici
ADS 2= prezența crustelor de culoare alb-cenușie, uscate și de grosime medie, se identifică o dermatită moderată
ADS 3= leziuni cutanate severe pe toată suprafața corporală, leziunile crustoase sunt uscate, groase și de culoare gri. (Mitrea, 2011)
Schema concepută de Martineau (1984) are în vedere evaluarea pruritului și prezintă 3 scoruri:
Scor 0= lipsa pruritului
Scor 1= pruritul are o intensitate scăzută și apare gratajul
Scor 2= prurit agresiv și adesea se observă grataj.
Un scor bazat pe evaluarea pruritului,6și care este mai mare de 0,5 are valoare de diagnostic în râia sarcoptică a porcului. (Davies și col. 1994)
Diagnosticul de laborator cuprinde: exanenul microscopic, examenul histopatologic și examenul imuno enzimatic.
Examenul microscopic: prin intermediul căruia se pot identifica sarcopți în crustule prelevate prin raclaj profund de pe suprafața corporală a suinelor suspecte de infecția cu Sarcoptes scabiei var. Suis. Rezultatul examenului microscopic poate fi negativ în cazul animalelor reinfectate, deoarece există o discrepanță între procesul inflamator al leziunilor și numărul mic de acarieni. (Nickel, 1983)
În unele cazuri, la sugari, nu se evidențiază sarcopți la examenul microscopic. (Mitrea, 2011)
Produsul prelevat prin raclaj profund, de pe tegumentul suinelor se va introduce într-un amestec de 40 părți glicerină și 60 părți apă, ori se va pune într-o soluție de 10% hidroxid de potasiu, urmat de o centrifugare la 2000 rotații pe minut. Sedimentul rezultat se va examina la microscop. (Cosoroabă, 1994)
Examenul histopatologic: se recurge la acest examen în situații dificile, examinându-se porțiunile de tegument lezionale, prelevate prin biopuncție. În cazurile pozitive, la nivelul galeriilor epidermice se observă diferite stadii evolutive ale acarienilor. Sarcopții se găsesc pe suprafața epidermei și la limita dermo-epidermică. (Șuteu, 2001)
Testul imuno-enzimatic: Elisa reprezintă un metodă de diagnostic specifică, care poate identifica unele titruri, chiar și scăzute, de anticorpi anti-scabioși. (Mitrea, 2011)
În prezent există 3 kituri comerciale: Acar- Test P- Elisa; Sarcoptes Elisa; Chekit Sarcoptes. (Kessler, 2003)
Datorită localizării cutanate a lui Sarcoptes scabiei var. Suis se impune diagnosticul diferențial față de următoarele afecțiuni:
Rujet
Variolă
Dermatita solară
Dermatita strongiloidiană
Dermatita alergică
Ptiriazis rosea
Rujet
Boală infecțioasă, provocată de Erysipelothrix rhusiopathie care afectează de obicei suinele.
Clinic rujetul se manifestă printr-o evoluție febrilă, septicemică cu leziuni cutanate urticariforme și congestive, având localizare cutanată, articulară și cardiacă.
La porcine, rujetul poate evolua sub formă supraacută cu apariția unor pete eritematoase cutanate care pot deveni cianotice.
În forma acută, pe tegumentul din zona gâtului, abdomenului și pe părțile laterale ale corpului se observă pete hemoragice ( la compresiune dispar), initial rozalii apoi de culoare roșie.
Forma subacută a rujetului produce o dermatită urticariformă reprezentată de pete cu formă geometrică rectungulară. (Mânzat, 2016)
Variola porcină
Variola este o boală infecțioasă care afectează suinele, produsă de un virus ADN din familia Poxviridae
Perioada de incubație este de 4-7 zile, urmată de apariția febrei care este însoțită uneori de diaree.
Primele leziuni sunt reprezentate de erupții cutanate, sub formă de noduli variolici, localizați la nivelul râtului, trunchiului și membrelor. După aproximativ 2 zile de la dezvoltarea erupțiilor cutanate apar papule care în decurs de 2-4 zile devin vezicule. Veziculele suferă un proces de aplatizare, se reabsoarbe lichidul din interior și astfel se formează crustele ( 14-21 zile). Mortalitatea poate ajunge la 50%. (Starciuc, 2012)
Dermatita solară
Dermatopatie apărută la nivelul regiunilor nepigmentate ale pielii ca urmare a acțiunii luminii solare. Predispoziție la această boală o au porcinele din rasa Landrace, deoarece pielea nu este pigmentată.
Simptomatologia dermatitei solare apare după câteva ore, fiind reprezentată de sete crescută, excitație nervoasă, prurit, vezicule, cruste, zone de gangrene, uneori cu formare de ulcere.
Principalele regiuni afectate sunt: rât, cap, baza urechilor, membre. Diagnosticul în dermatita solară se pune pe baza erupției cutanate și a expunerii la razele solare. (D. Bacqueville și A. Mavon, 2009)
Dermatita strongiloidiană
Inflamație a țesutului cutanat produsă de nematodul Strongyloides ransomi care face parte din familia Strongyloididae.
Tabloul clinic este reprezentat de semne cutanate discrete, rezultate în urma traversării țesutului cutanat de către larve. Se pot observa erupții cutanate însoțite de eritem, papule și prurit la nivelul membrelor, sternal, subabdominal și perineal. ( Mitrea, 2011)
Dermatita alergică
Dermatită exprimată clinic printr-o reacție de hipersensibilitate față de alergenii care se găsesc în mediu. Clinic în dermatita alergică apare prurit, cruste, eritem și vezicule, fiind cel mai adesea localizate în regiunea râtului, abdomenului și membrelor. (Daniel Lescai, doctor-vet.ro)
Ptiriazis rosea
Pitiriasis rosea este o boală sporadică de etiologie necunoscută a porcilor, de obicei cu vârsta cuprinsă între 8-14 săptămâni și foarte rar la porci mai mari de 10 luni. Unul sau mai mulți porci dintr-un așternut pot fi afectați. Boala se manifestă prin anorexie tranzitorie și diaree. Leziunile cutanate inițiale sunt caracterizate de papule eritematoase mici, care se extind rapid pentru a forma un inel cu margini distincte, înroșite. Leziunile se măresc la periferia lor, iar leziunile adiacente se pot uni. Centrul leziunii este plat și acoperit de o porțiune asemănătoare tărâțelor . Leziunile se găsesc predominant pe abdomenul ventral și pe coapse, dar ocazional pot fi observate pe spate, gât, și picioare. Caracteristic, nu există prurit, iar recuperarea este spontană în 6-8 săptămâni.
Diagnosticul poate fi, de obicei, făcut pe baza leziunilor caracteristice, dar și cu ajutorul testelor de laborator și a biopsiei. Leziunile par să fie mai extinse la porcii crescuți în densități mari, la temperatură și umiditate ridicată. În aceste condiții, infecția bacteriană secundară (de exemplu, Staphylococcus hyicus) este frecvent. (P. Davies , University of Minnesota, 2013, www.merckvetmanual.ro)
2.9 Tratament
Râia scabioasă a porcului este o boală parazitară extrem de contagioasă, care în sistemul gospodăresc poate fi favorizată de igienă precară a adăpostului.
În tratamentul râiei scabioase, produsă de Sarcoptes scabiei var. suis se folosesc substanțe acaricide aplicate prin aspersare cu pompa sub presiune, prin pansaj/\eriaj, prin îmbăieri, administrate subcutanat și prin metode pour-on. (Constantin și Mitrea, 2014)
Repetarea tratamentului este esențială, deoarece ouăle sarcopților din epidermă nu sunt afectate de substanțele acaricide, deși s-a dovedit că o singură injecție cu Ivomec este eficientă.
În tratamentul medicamentos aplicat porcilor din gospodărie se utilizează acaricide din următoatele clase:
1. Avermectine- antibiotice cu acțiune antiparazitară, obținute din micetul Streptomyces avermitilis, prezentând un efect neurodepresor asupra sistemului GABA-ergic. (Mitrea,2011)
Din clasa avermectinelor principalele produse utilizate sunt:
Ivermectina (Ivomec)- administrată subcutant în doză de 0,3 mg/kg, cu repetare la 14 zile și însoțită de măsuri igienice stricte. Ivomec are o rată de vindecare de 99- 100 %. (Cosoroabă 2000). Tratamentul cu ivermectină este eficient dar prezintă timpi mari de așteptare pentru organe și carne,de aproximativ 28 zile. ( Mitrea, 2011)
Doramectina utilizată la o concentrație de 1% și o doză de 0,3 mg/kg, administrată intramuscular, are o eficacitate de 100% ( R. Laha,2013).
2. Organoclorurate- sunt insecticide care prezintă acțiune neurotoxică asupra artropodelor, au efect la nivelul terminațiilor nervoase motorii și senzitive, provocând paralizia SNC.
Organocloruratele sunt substanțe solubile în solvenți organici și insolubile în apă. Datorită toxicității crescute, acaricidele organoclorurate au fost treptat abandonate. Produsele principale sunt D.D.T, care prezintă un timp de înjumătățire de 20 ani; Aldrin; Metoxiclor; Diedrin; H.C.H- preparat folosit ca Lindavet 15E.
În tratamentul suinelor, organocloruratele se utilizează sub formă de îmbăieri, în concentrații de 0,2-0,3 % emulsie, cu repetare la 10- 14 zile. ( Mitrea, 2011)
3. Organofosforice- acaricide neurotoxice care acționează prin blocarea hidrolizei acetilcolinei, determinând astfel o excitație anormală a parazitului și ulterior moartea acestuia. (Mitrea, 2011)
Metriphonat ( Neguvon) folosit ca soluție de 0,2-0,5% care se aspersează cu pompa sub presiune, evitând pe cât posibil contactul cu apa sau furajele. După folosire se instituie măsuri de securitate pentru evitarea intoxicației la alte suine. ( Coman, 2001)
Timpul de prohibiție pentru consumul de carne și organe este de o zi. (Mehlhorn, 1986)
Diazinon ( Neocidol) utilizat la o concentrație de 0,06-0,12%. Neocidol se aplică prin spălare pe suprafața corpului într-un amestec de 4 ml acaricid și 10 litri apă. Timpul de prohibiție pentru consumul de carne este de 12 zile. (Coman, 2001)
Phoxim ( Sebacil) administrat pour-on, se aplică pe regiunea dorso-lombară. Doza recomandată este de 4 ml soluție per 10 kg corp. (Șuteu, cap.5). Sebacil prezintă un timp de prohibiție de aproximativ 28 zile. (Mehlborn, 1986)
4. Carbamați- acaricide neurotoxice de contact, formați din esterii acidului carbamic cu alcoli heterociclici. Carbamații blochează hidroliza acetilcolinei determinând moartea sarcopților. Spre deosebire de organofosforice, acțiunea carbamațiilor asupra acetilcolinei poate fi reversibilă. (Mitrea, 2011)
Produsele carbamice folosite în tratamentul râiei sarcoptice a porcului sunt: carbaryl ( Sevin) utilizat sub formă de spray la o concentrație de 5%o și propoxur ( Baygon), 1% soluție.
5. Piretrinoide- insecticide de sinteză, esteri ai acidului ciclopropan și un alcool ciclopentenolic, modificate sintetic față de piretrinele naturale (găsite în florile de crizantemă), pentru a crește potența și pentru a extinde longivitatea acaridului în prezența apei, umezelii și a soarelui. (Carol Burns și Timothy Pastoor, 2018)
Piretrinoidele sintetice produc paralizia și moartea sarcopților prin blocarea canalelor Na+ și K+, ducând astfel la prelungirea perioadei de depolarizare și întreruperea transmiterii influxului nervos. (Mitrea, 2011)
După tratamentul cu produse din clasa piretrinoide, nu este necesar așteptarea unui timp pentru consumul de carne și organe.
Deltamethrine (Butox, Decis) este un produs din categoria piretrinoidelor, folosit în tratamentul râiei sarcoptice a porcului la o concentrație de 50 ppm, cu repetare la 8-10 zile,având o eficacitate de 100%. (Cosoroabă, 1994)
6. Formamidine- preparate liposolubile, care acționează prin inhibarea octopaminei, neurotransmițătoe al sarcopților, producând în acest fel paralizia acestora.
Amitraz (produse comerciale: Semcar, Taktik) este unicul compus din această grupă folosit în tratamentul râiei sarcoptice, fiind considerat un acaricid excelent. Amitrazul are o toxicitate scăzută, DL 50 este cuprinsă între 400 și 800 mg/kg. (Constantin și Mitrea, 2014)
Compusul amitraz, nu are acțiune ovocidă, dar larvele pot prezenta un deficit în hrănire, ponta femelelor fiind grav afectată. (Mitrea, 2011)
Fiind un preparat liposolubil, rezidurile sunt rapid inactivate. Amitrazul se poate utiliza sub formă de îmbăieri sau de aspersări cu pompa sub presiune.
Timpul de așteptare pentru consumul de carne și organe este de 14 zile (Cosoroabă, 1994)
Toate schemele de tratament trebuie însoțite de o dezinfecție și o curățenie mecanică a adăpostului.
Într-un studiu efectuat pe 20 de porci cu vârsta cuprinsă între 8 și 10 săptămâni, având greutatea între 20 și 30 kg , s-a demonstrat eficacitatea ivermectinei.
Toți subiecții studiului prezentau sarcopți la nivelul pielii, fiind împărțiți în două grupe, o grupă netratată și o grupă tratată cu Ivomec 300 mcg/kg, administrare subcutanată.
Numărul de acarieni vii, obținuți prin raclaj profund, de la nivelul fiecărei urechi a fost observat la intervale de 14 zile după tratament, până în ziua 56.
Nu au existat reacții adverse sau modificări comportamentale după tratament. În mod semnificativ, s-au numărat mai puțini sarcopți la porci tratați cu Ivomesc, decât la cei netratați. Nu s-au găsit acarieni vii pe niciun porc tratat în ziua 28, 42 sau 56 de observație.
La finalul studiului (ziua 56 după tratament) 7 din 10 porci tratați au fost considerați vindecați, în timp ce 3 porci au prezentat leziuni ușoare la nivelul urechilor.
În grupul netratat, 3 porci nu au avut leziuni, 4 au prezentat leziuni ușoare și 3 au avut leziuni severe.
Suinele tratate cu ivermectină au avut în timpul studiului un spor mediu zilnic de 493 g/cap/zi, în timp ce suinele netratate au avut un spor mediu zilnic de 393 g/cap/zi. (J. T. Seaman și R. Thompson, 2003)
În concluzie, deși nu s-a recurs la repetarea tratamentului, ivermectina s-a dovedit extrem de eficientă în combaterea acarianului Sarcoptes scabiei var. suis.
2.10 Profilaxie
Râia sarcoptică este o boală parazitară extrem de contagioasă, care trebuie declarată oficial și supusă carantinei de gradul 3, conform Legii numărul 75/1991. (Niculescu, 1998)
Ca măsură de profilaxie, tineretul suin este tratat prin îmbăieri cu o substanță care să nu provoace accidente respiratorii. (Cosoroabă, 2000)
La scroafe, se recomandă tratarea antiscabioasă înainte de fătare, la tineretul sugat după înțărcare, în timp ce la vieri tratarea se face trimestrial. (Șuteu, 2001)
Carantina profilactică se anulează în momentul în care au trecut 30 zile de la ultimul animal vindecat. (Niculescu, 1998)
2.11 Prognostic
Prognosticul este favorabil în situațiile în care diagnosticul bolii se stabilește din timp și se aplică terapia, astfel prognosticul este rezervat. (Coman, 2004)
Prognosticul economic este grav, suinele aflate la îngrășat având randamentul cu aproximativ 12% mai scăzut față de suinele sănătoase. (Lungu, 1982)
BIBLIOGRAFIE
1. BACQUEVILLE D., MAVON A. (2009), Comparative analysis of solar radiation- induced cellular damage between ex vivo porcine skin organ culture, Internacional journal of cosmetic science, vol.31: 293-301.
2. BOWMANN D., LYNN C. (1991), Georgis’ Parasitology for veterians, W.B. Saunders Company
3.BUSSIERAS J. (1991), Parasitologie veterinaire, vol. I, Service de Parasitologie Ecole Nationale Veterinaire, D’ Alfort
4. CAROL J. BURNS, P. PASTOOR, (2018), Pyrethroid epidemiology: a
quality-based review, Critical Reviews in Toxicology, pg. 1-14
5. COMAN, S. (2001), Compendiu de parazitologie veterinara, Editura Fundația România de mâine, București
6. COMAN S. (2004), Bolile parazitare la animalele domestice, Editura Fundația România de mâine, București
7.CONSTANTIN N. (2014), Tratat de medicină veterinară, volumul VI, secțiunea a XII-a, Parazitologie veterinară, Editura Risoprint, Cluj Napoca
8. CONSTANTIN N. (2009), Tratat de medicină veterinară, volumul V, secțiunea a XI-a, Editura Tehnica, Cluj Napoca
9. COSOROABĂ I. (1994), Acarologie Veterinara, Editura Ceres, București
10. COSOROABĂ I. (2000), Parazitologie veterinară, Editura Mirton, Timișoara
11. CORNILĂ N. (2001), Morfologia microscopică a animalelor domestice; Vol.II, Cap. I Editura Bic All, București
12. DAVIES, R. P., ( 1995), Sarcoptic mange and production performance of swine: a review of the literature and studies of associations between mite infestations, growth rate and measures of mange severity in growing pigs, Veterinary Parasitology, Vol. 60: 249-264
13. DAVIES P. (2013), Overview of Pityriasis Rosea in Pigs, MERCK MANUAL Veterinary Manual, University of Minnesota
14. DĂRĂBUȘ GH., MORARIU S., OPRESCU I., MEDERLE N. ( 2006), Parazitologie și boli parazitare, Editura Mirton, Timișoara
15. DULCEANU N. (1986), Parazitozele animalelor de fermă, Editura Ceres, București
16. DULCEANU N., TERINTE C. (1994), Parazitologie veterinară, vol. 1-3, Editura Mirton, Iași
17. GREENTREE K., ( 2012), SARCOPTES SCABEI VAR SUIS, Flock & Herd, pg.1-3, Maitland
18. KESSLER E.H., MATTHES E., SCHEIN M.W., (2003), Detection of Antibodies in Sera of Weaned Pigs after Contact Infection with Sarcoptes scabiei var. suis and after Treatment with an Antiparasitic Agent by Three Different Indirect ELISAs, Veterinary Parasitology, vol. 114:63-73
19. LAHA R. (2013), Sarcoptic mange infestation in pigs: an overview, Journal of Parasitic Diseases vol 39: 596-603
20. LANDRY Y., Gies J. (1993), Pharmacologie moleculaire: mecanisme d’action des mediateurs et des medicaments, Paris
21. LEE MCCOSKER, ( 2014), Sarcoptic Mange in Pigs – A review, vol I: 2-3, Iowa State University
22. LUNGU TR., BARZA H., MURGU I., MACARIE I., POPOVICIU A. (1975), Dermatologie veterinară, Editura Ceres, București
23. LUNGU TR.,VARCTIC N., DULCEANU N., COSOROABĂ I., SUTEU I. (1982), Patologia și clinica bolilor parazitare, Editura Didactică și Pedagogică, București
24. LUNGU T., ȘUTEU I. ( 1982), Prevenirea și combaterea bolilor parazitare la animale, Editura Ceres, București
25. MEHLHORN H., DUWEL D., RAETHER W. ( 1986), Diagnose und Therapie der Parasiten von Haus, Sttutgart
26. MITREA I.L. (2011), Parazitologie și boli parazitare, Editura Ceres, București
27. NEGOIȚĂ C. (2006), Dermatologie veterinară, Editura Expert,București
28. NEGOIȚĂ C. (2009), Ghid de diagnostic dermatologic, Editura Vox,București
29. NICULESCU AL., DIDĂ I. (1998), Parazitologie veterinară, Editura Ceres, București
30. PAUL I. (1982), Diagnostic morfopatologic veterinar, Editura Ceres, București
31. PREDOI G., BELU C., GEORGESCU B., DUMITRESCU I. (2002), Anatomia animalelor domestice (angiologie, neurologie, organe de simț). Vol II, București
32. ROMEO TEODOR CRISTINA (2015), Introducere în managementul nanofitoterapeutic al afectului dermatologic
33. SEAMAN JT., THOMPSON DR., BARRICK RA. (1993), Treatment with ivermectin of sarcoptic mange in pigs, AUST VET, pg. 307-308
34. SOLCAN C. (2014), Histologie, Editura Performantica, Iași
35. STARCIUC N., CONSTANTIN V. ( 2012), Boli infecțioase ale animalelor agricole, Partea II- Viroze și boli prionice, Editura Print Caro, Chișinău.
36. ȘUTEU I., COZMA V. ( 1998), Bolile parazitare la animalele domestice, Editura Ceres, București
37. ȘUTEU I., DULCEANU N. (2001), Parazitoze cutanate la animale, Editura Risoprint, Cluj Napoca
38. ȘUTEU I.,VARTIC N., COZMA V. (1996), Diagnosticul și tratamentul parazitozelor la animale, Editura Ceres, București
39. TAYLOR M. A., COOP R. L., WALL L. (2015), Veterinary Parasitology, 4th Edition, London
WEB:
http://doctor-vet.ro
http://ncbi.com
https://www.merckvetmanual.com
https://www.researchgate.net
https://www.radumogamanzat.ro/?s=rujet