Faculatea de Biologie [614677]

Universitatea din București
Faculatea de Biologie
Specializarea: Master Biologie Medicală

Avortul- o problemă etică

Profesor: ConferenĠiar Dr. Elena Ionică Student: [anonimizat] 2017

Cuprins

1. Introducere
2. Avortul
2.1. Tipuri de avorturi
2.2. Considerente juridice
2.3. Considerente bioetice
3. Concluzii

1. Introducere
Avortul este una dintre cele mai controversate probleme ale lumii moderne și foarte
discutată, împârĠind lumea în 2 mari tabere – pro choice și pro life.
Din cauza numeroaselor păreri și a implicării bisericii, acest subiect nu va fi soluĠionat,
existând numeroase păreri privind statutul produsului de concepĠie, dacă poate fi considerat
sau nu o fiinĠă umană.
Subiectul controverselor referitoare la avort pornesc de la p roblema dacă putem să
considerăm fătul o fiinĠă cu drepturi depline, ca și noi, sau dacă avortul este strict o problemă
ce vizează femeile având dreptul să hotărească asupra nașterii unei vieĠi sau nu. BineînĠeles,
toate argumentele aduse în discuĠie sunt de natură juridică, religioasă și etică. Astfel, așa cum
am menĠionat și mai sus, lumea s -a împărĠit in 2 tabere, fiecare aducând în discuĠie numeroase
argumente pro și contra, mai mult sau mai puĠin veridice.
Activiștii pro life consideră avortul o crimă care ar trebui pusă înafara legii, fătul
reprezentând o fiinĠă vulnerabilă ale cărui drepturi ar trebui protejate. Aceștia sunt de părere
că fatul este simbolul cel mai important al regenerării umane. Se aduc în discuĠie criteriul
senzitivităĠii, fătul având senzaĠii si astfel, este o fiinĠă umană și problema distrugerii unei
vieĠi.
Pe de altă parte, cei din tabara pro choice consideră ca fiinĠa propriu -zisă se fomează
după naștere. Aceștia ridică în discuĠie probleme puĠin mai complexe a căror răspunsuri sunt
greu de găsit: Dacă fătul este o ființă umană cu drepturi egale cu ale noastre acestea
cântăresc mai mult dcât dreptul mamei de a decide asupra propriului corp?, Ce viitor poate
avea un copil care este rezultatul unui viol sau când în conceperea lui sunt implicate persoane
care prezintă diferite handicapuri mentale?, Ce anume ii oferă fătului dreptul la viață?
2. Avortul

Avortul, din latinescul „ab” și „ortus ” înseamnă „fără naștere” și reprezintă întreruperea
accidentală sau provocată a sarcinii prin eliminarea fătului din cavitatea uterină înainte de
termenul de gestaĠie și având drept efect moartea fătului, acesta nefiind capabil să
supravieĠuiască în afara organismului mamei. ( https://dexonline.ro/definitie/avort )

2.1 Tipuri de avorturi

Avortul poate fi de 2 feluri: natural sau provocat.

Avortul natural reprezintă întreruperea sarcinii ce se produce fără intervenĠia unui cadru
medical instruit, datorându- se unor probleme de natură fiziologică precum malformaĠii
genitale, traumatisme, etc.
Avortul provocat sau chiuretajul se poate datora și unor accidente de natură mecanică ori
fizică, când gravida este victima unor violenĠe, situaĠie în care aceasta nu decide asupra
întreruperii sarcinii. Avortul provocat se efectuează prin intermediul unor metode chirurgicale
sau prin inducerea acestuia prin ingerarea de medicamente.
Motivele pentru care tot mai multe femei recurg în ultima perioadă la întreruperea sarcinii
diferă foarte mult daca privim în rândul adolescentelor. Aproximativ 30% dintre tinerele care
sunt gravide aleg să facă întrerupere de sarcină din considerente economice sau sociale.
Printre cele mai frecvente motive regăsim lipsa suportului financiar din partea părinĠilor,
preocuparea că un copil le va influenĠa viitorul într -un mod negativ, deoarece adolescentele
sunt de părere că nu vor mai reuși să obĠină o educaĠie bună pentru asigurarea unui loc de
muncă necesar pentru evitarea sărăciei, lipsa unui nivel de maturitate necesar pentru a te putea
îngriji de tine și de un nou -născut. ( http://www.sfatulmedicului.ro/Avortul/avortul-provocat-
pierderea-provocata-a-sarcinii_1050 )

2.2 Considerente juridice

În România, avortul este legal și se face la cererea pacientei și cu consimĠământul ei
într-o instituĠie medicală acreditată până în săptămâna a 12 a de sarcină. Avortul se mai poate
efectua și mai târziu dacă este necesar din motive medicale, dar conform cu prevederile
medicale. ( https://www.crestinortodox.ro/morala/reglementarile-privind-avortul-tarile-
uniunii-europene-70848.html )
Aspectul referitor la luarea în considerare și a opiniei bărbatului asupra avortului a fost
discutat de către filozoful George W. Harris care este de părere că există cazuri în care atunci
când femeia decide asupra executării unui avort, acest lucru poate dăuna moral bărbatului.
ExplicaĠia acestuia este că bărbatul și femeia se află într -un consens mutual, iar din punct de
vedere social și familial, bărbatul și femeia au drepturi egale în relaĠia de cuplu, dar și în ceea
ce privește copilul.
Arthut Shostak, sociolog, mărturisește într -un articol din revista „The Family
Coordinator ” că și bărbaĠii dezvoltă probleme de natură emoĠională, dezvoltând sentimente de
vină și tristeĠe și greutăĠi în reluarea vieĠii de cuplu de dinainte. Aceste concluzii au fost luate

în urma chestionării a 400 de perechi. (https://www.emaze.com/@ATOCWFRR/avortul-
problema-etica )
Armin Brott, autor americam a mai multor cărĠi în care abordează subiecte ce interesează
familia, afirmă ca din punct de vedere legal femeia poate decide singură asupra viitorului
copilului său, dar și asupra deciziei privind avortul. Avocata Melanie McCulley afirmă că
bărbatul nu poate decide dacă este pregătit sau nu să devină tată.
(http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/avortul-un-drept-refuzat-tatalui~ni4jri )
În anul 1966, în România prin Decretul nr. 770 din 29 septembrie 1966, avortul a fost
interzis prin lege : „Având în vedere că întreruperea cursului sarcinii reprezintă un act cu
grave consecinĠe asupra sănătăĠii femeii și aduce mari prejudicii și sporului natural al
populaĠiei Consiliul de Stat al Republicii Populare România decretează:
Art. 1. — Întreruperea cursului sarcinii este interzisă.” (Decret nr. 770 din 29 septembrie 1966,
în „Buletinul Oficial “, II, nr. 60, partea I, 1 octombrie 1966).
Adoparea acestei legi a avut ca efect pe termen scurt creșterea ratei natalităĠii, însă din
cauza aplicării ei într -un mod brutal femeile au fost conduse la decizia de a ieși în afa ra legii
și de a căuta metode mai puĠin ortodoxe de a efectua avort. Acest lucru a fost consecinĠa lipsei
de umanism și a încălcării drepturile omului, în special al femilor din timpul comunismului.
Legalizarea avortului în România a avut loc în a nul 1989, după căderea comunismului ca
dovadă a dreptului de a decide asupra propriei vieĠi.
În prezent, avortul este legal în condiĠiile impuse de lege conform legislaĠiei actuale.
Nerespecatrea condiĠiilor menĠionate în noul Cod Penal intrat în vigoare în 2014 atrage după
sine închisoare și luarea dreptului la practică a medicului care a efectuat procedura.
Pentru a fi legal avortul trebuie realizat în primele 12 săptămâni de sarcină atunci când
femeia nu prezintă probleme medicale sau se poate face și până la 24 de săptămâni atunci
când fătul dezvoltă anumite maladii compatibile sau nu cu viaĠa, iar mama decide că nu vrea
ca sarcină să mai continue. Provocarea avortului este ilegală atunci când ea se săvârșește
înafara instituĠiilor medical e autorizate în acest scop, când este efectuat de un medic ce nu
este de specialitate, când avortul are loc după 14 săptămâni de sarcină sau dacă avortul este
efectuat fără consimĠământul femeii. Nerespectarea prevederilor este pedepsită cu inchisoare
cuprinsă între 2 și 10 ani și interzicerea unor drepturi. (https://legeaz.net/cod-penal-actualizat-
2011/art-185-cpen )

2.3. Considerente etice

Avorturile provocate au fost și vor fi sursa unor mari controverse în rândul lumii. PoziĠia
pe care o persoană decide să o ia legat de problema avorturilor va fi în strâsă legătură cu
sistemul său de valori Ġinând cont de aspectele morale și etice ale sale. De aceea, în lume
există 2 poziĠii – una care militează pentru drepturile fătului și una care susĠine dreptul femeii
de a decide asupra propriului ei corp.
Argumentele pro life sunt: avortul reprezintă uciderea unei fiinĠe umane și uciderea unei
fiinĠe morale este interzisă.
Activiștii anti -avort susĠin că odată cu apariĠia zigotului el capătă statutul de „persoană
umană”și tocmai de aceea avortul ar trebui să fie interzis prin lege pentru că este o crimă.
( http://www.descopera.org/intre-mama- si-copil-avortul/ )
Don Marquis susĠine că avortul este la fel de grav ca moartea la naștere pentru că privează
copilul de un viitor cu toate activităĠile, experinĠele și bucuriile vieĠii.
(https://www.emaze.com/@ATOCWFRR/avortul-problema-etica )
Pe de altă parte sunt activiștii pro -avort care susĠin că fătul este doar descendentul nou –
născutului și nu posedă calitatea de persoană. Aceștia sunt de părere că acest statut se dezvoltă
pe parcurs și că este atins din momentul nașterii. Dar cum poate fătul să nu fie o persoană
umană înainte cu 10 minute de naștere dar să devină după naștere? Și de ce poate fi avortul
considerat moral atun ci cănd copilul prezintă diferite maladii sau handicapuri și nu mai e
moral dacă este sănătos? Dacă copilul este rezultatul unui viol iar femeia nu dispune de
ajutor social și familial este corect ca ea să păstreze copilul deși acesta va fi privat de multe
din cauza lipsei banilor ?

3. Concluzii
ğinând cont de toate aspectele discutate mai sus este foarte greu de pronunĠat o concluzie
asupra problemii de etică a avortului. Această alegere va ridica mereu o problemă deoarece
oamenii sunt persoane subiective și cu principii diferite asupra a ce e bine și rău. Este greu de
delimitat o linie clară, precisă între ce este bine si ce este rău pentru că fiecare individ înĠelege
și aplică altfel rezolvarea unei probleme. Alegerea de a face avort sau nu consider că trebuie
luată în principal de femeie fiind singura care poate decide asupra corpului său dar reflectând
suficient pentru a nu se pripii și a se expune unor acĠiuni ce pot avea repercursioni pe viitor.

Bibliografie

1. Decret nr. 770 din 29 septembrie 1966, în „Buletinul Oficial “, II, nr. 60, partea I, 1
octombrie 1966
2. http://www.sfatulmedicului.ro/Avortul/avortul-provocat-pierderea-provocata-a-
sarcinii_1050
3. https://dexonline.ro/definitie/avort
4. http://www.sfatulmedicului.ro/Avortul/avortul-provocat-pierderea-provocata-a-
sarcinii_1050
5. https://www.crestinortodox.ro/morala/reglementarile-privind-avortul-tarile-uniunii-
europene-70848.html
6. https://www.emaze.com/@ATOCWFRR/avortul-problema-etica
7. http://www.ziaruldeiasi.ro/opinii/avortul-un-drept-refuzat-tatalui~ni4jri
8. https://legeaz.net/cod-penal-actualizat-2011/art- 185-cpen
9. http://www.descopera.org/intre-mama- si-copil-avortul/

Similar Posts