Faculatatea de Medicină Dentară LUCRARE DE LICENȚĂ „Topografia liniei zâmbetului la un lot de pacienți cu vârsta cuprinsă între 25-35 ani”… [302760]

Universitatea de Medicină si Farmacie

„Carol Davila” București

Faculatatea de Medicină Dentară

LUCRARE DE LICENȚĂ

„Topografia liniei zâmbetului la un lot de pacienți cu vârsta cuprinsă între 25-35 ani”

Coordonator științific

Prof. univ. Dr. Milicescu Ștefan

Îndrumător științific

Asist. Univ. Dr. Stroe-Mihai Sorina

Absolvent: [anonimizat]

2018

Cuprins

Introducerea ………………………………………………………………… 3

Partea generală

Cap 1 Noțiuni de estetică ………………………………………………..

Cap 2 [anonimizat] …………………….

Partea specială

Cap 3 Partea personală ….……………………………………………….

3.1 Introducerea …………………………………………………..

3.2 Participanții la studiu …………………………………………

3.3 Material și metodă …………………………………………….

3.4 Rezultate ……………………………………………………….

Concluzii ……………………………………………………………………

Bibliografie …………………………………………………………………

[anonimizat] a stomatologiei, reprezintă o [anonimizat], realizează îmbunătățirea aspectului facial al individului prin reorganizarea și repoziționarea anumitor structuri ale cavității orale. Încă din cele mai vechi timpuri, s-a [anonimizat]-se de-a lungul istoriei forme perfecte. Primele contribuții importante la teoria estetică sunt de obicei considerate a [anonimizat] [1].

Platon asocia noțiunea de ”frumos” [anonimizat], calități, înțelepciune, bunătate [2]. Acesta considera că există noțiunea de ”frumos ca atare”, [anonimizat]:[anonimizat]-a doua frumosul era definit ca ” ceea ce produce plăcere prin intermendiul văzului și / sau auzului” sau “plăcerea care vine prin auz și / sau vedere” [Hippias Maior, 297-298] [3].

Aristotel, spre deosebire de Platon, a [anonimizat]. [anonimizat] . Aristotel a [anonimizat] a înțelege bine bunătatea, a studiat de asemenea frumusețea. După cum se menționează și în Encyclopædia Britannica (1902), Aristotel, "ignoră toate concepțiile despre o frumusețe absolută și în același timp încearcă să distingă frumosul de cel bun” [4].

Kant imagina estetica ca „locul de intâlnire dintre natură și om”, iar Lusterman spunea că „fața influentează și fasonează personalitatea și comportamentul” [1].

Alexander Gottlieb Baumgarten în lucrarea „Aestethica” publicată în 1750, afirma că „estetica este o știință a cunoașterii sensibile”. Acesta va face deosebirea între percepția celor trei valori din filosofia lui Kant: frumos, bine, adevăr, imaginate ca fiind principii funcționale ale minții umane [5].

[anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], suntem obligați să acordăm o importanța deosebită esteticii dentare, precum și obținerii unui zâmbet cât mai aproape de cel ideal.

În procesul de căutare a formei perfecte a feței, de-a lungul timpului numeroși artiști au dictat anumite „canoane de frumusețe” bazânde-se pe o serie de principii matematice Deși estetica este un termen ce implică o abordare subiectivă și mulți consideră că un zâmbet ideal este influențat doar de dinți există si o serie de alți factori obiectivi ce ne orientează în definirea esteticii referitoare la o persoană sau un obiect din natură [1].

Scopul lucrării de față este de a studia topografia liniei zâmbetului, parte a elementelor componente ale unui zâmbet ideal în contextul esteticii, cu impact asupra calității vieții individului , precum și în ceea ce privește integrarea acestuia în societate, unde majoritatea oamenilor judecă după aparențe. Analiza zâmbetului raportată la componentele dento-faciale ne direcționează spre obținerea unor rezulatate cât mai mulțumitoare din punct de vedere estetic, atât pentru noi, cât și pentru pacienți.

Capitolul I. Noțiuni de estetică facială

Termenul estetică provine din termenul grecesc aistheton reprezentând capacitatea unui lucru, obiect de a fi perceput cu ajutorul simțurilor. Acest termen este introdus in filosofie in de către A.G. Baumgarten in lucrarea Aesthetica, în care prin constrastul dintre scopul esteticii si al logicii, definește acest termen ca fiind știința cunoașterii senzoriale [5].

Fiecare față este unică și este considerată fiind purtătoarea identității omului, forma sufletului reflectată, precum și o expresie a ceea ce simțim și gândim. Fața este regiunea anatomică cea mai expusă privirii, care în timpul comunicării verbale si non-verbale transmite anumite mesaje, reflectând aspecte ale personalității individului [6].

Pacientul acordă o importanța deosebită compoziției faciale, iar această perspectivă influențează majoritatea noțiunilor pacienților cu privire la un zâmbet perfect, având ca motivație faptul că majoritatea imaginilor media ale frumuseții se concentrează pe față. Iluzia optică a unei benzi albe de dinți marginite de buzele roșii este prezentată în mod constant în societate. Dinții anteriori nu sunt o bandă albă mărginită de buze, ci entități distincte cu proporții și caracteristici specifice. Perspectiva facială reprezintă factorul decisiv pentru aprecierea unui tratament ca fiind un succes sau un eșec. [6]

Fața este reflectarea sufletului nostru interior, influențată atât de ereditate, cât și de factorii de mediu. Ereditatea este dincolo de puterea noastră de a o controla, în timp ce aceștia din urmă se supun voinței și certitudinii noastre [7]. Frumusețea facială reprezintă unul dintre obiectivele principale ale pacienților care caută îngrijire dentară

Prin îmbunătățirea proporției faciale deficitare și a formei integrale, chirurgii, ortodonții și stomatologii restauratori au ocazia de a aborda nevoile estetice ale pacienților într-o manieră cuprinzătoare care asociază țesuturile moi faciale cu forma scheletului oferă. Când vine vorba de a face o primă impresie pozitivă, având o față plăcută din punct de vedere estetic, existența unui zâmbet atractiv, se situează pe primul loc, de aceea se consider ca etajul inferior al feței are un impact major asupra perceptiei esteticii faciale [8].

Societatea de astăzi este subordonată ideii de a fi atractivă printr-o varietate mare de mijloace și tehnici. Acest fapt face ca standardele faciale împreună cu percepția frumuseții să fie asociate cu un sentiment de acceptare socială [9].

Frumusețea nu este o știință exactă, dar există un sistem specific proporțional care include înălțimea, lățimea și simetria facială. Cu toate acestea, definiția unei fețe atractive și frumoase este subiectivă, cu numeroși factori inclusi – social, cultural, etnic și vârstnic.

Frumusețea feței persoanei este determinată de armonizarea proporțiilor și a simetriei. Dimensiunile ideale sunt legate de așa-numitele proporții divine, iar cea mai importantă valoare în raport cu aceste proporții este 1: 1.618. Cunoașterea proporției divine există de la sculptorul grec antic Phidias și a fost pentru prima data descrisă științific de Filius Bonacci, descoperitorul valorii numerice a proporțiilor divine. Această proporție împarte fața în trei părți cu ajutorul a 3 linii: A – linia părului, B – linia bărbiei, C – baza nasului. Treimea determinată intre segmentele A si C este egală cu 1, iar celelalte două treimi aferente segmentelor C și B este 1,618, considerată o proporție universal de perfecțiune [10].

Aprecierea formei profilului facial este foarte utilă atunci când se planifică tratamentul atât al problemelor estetice cât și al celor ocluzale. Evaluarea feței cuprinde evaluarea clinică a profilului, cefalometrie pentru evaluarea scheletului facial, evaluarea ocluziei precum și a creșterii osoase. Evaluarea esteticii faciale se face in funcție de anumite elemente obiective, dintre care cele mai importante sunt: forma si dimensiunea feței, simetria feței, proporțiile etajelor, tipul de profil facial, aspectul arcadelor dentare, al gingiilor, lungimea si forma comisurilor, forma și grosimea buzelor, șanțurile nazo-labiale, poziția nasului și a ochilor, alinierea dentară. Metoda cea mai obiectivă de evaluare facială se bazează pe principiile matematice de evaluare a frumuseții [11].

Conform clasificării lui Hipocrate, din punct de vedere tipologic, tipul de față este atribuită uneia dintre cele patru categorii temperamentale [12]:

• limfatic (caracteristici pline rotunjite cu o personalitate timidă)

•sanguin (trăsături groase bine definite și asociate cu intransigența și spontaneitatea)

• nervoase fruntea, trăsături delicate subțiri, cu o dispoziție anxioasă)

• bilios (trăsături rectangulare și musculare asociate cu o persoană dominantă)

În anul 1910, Sigaud susținea ca forma dinților trebuie de asemenea să fie conformă cu aceste patru tipuri temperamentale[11]. Fiecare zonă a feței este atribuită unui organ de simț, treimea superioară: ochii, etajul mijlocul: nasul și cel inferior: buzele. Ochii mari, nările dilatate și buzele voluptoase se consideră a fi exprexia unor senzații de excitare și senzualitate. Gradul de relief tegumentar este moștenit, dar laxitatea crește odată cu avansarea în vârsta. Pielea dură și texturoasă necesită dinți cu caracteristici similare, în timp ce țesutul moale, lucios se asociază o dentiție lucioasă și netedă [10].

Potrivit unui studiu realizat de Zlataric si Zagar, femeile și bărbații sunt evaluați diferit în funție de anumiți parametrii implicați în estetica facial și dentară [13]. Funcțiile faciale masculine afișează structuri osoase proeminente, linii maxilare unghiulare, unghi facial închis și unghiurile țesuturilor moi dreptunghiulare etc. Componentele feminine cuprind schelet osos delicat, unghiul facial deschis și unghiurile țesuturilor moi rotunjite etc. de aceea un medic trebuie să stabilească clar tiparul biologic al pacientului care să asigure un tratament reușit și mulțumitor.

Potrivit lui Capelozza Filho (2004), tiparul facial este "managementul configurației faciale de-a lungul timpului". În stomatologia estetică se diferențiază șapte tipuri de forme de bază [14]:

ovală

rotundă

pătrată

dreptunghiulară

romboidală

pară

inimă

triunghiulară cu vârful in sus

triunghilară cu vârful in jos

Figura 1. Tipuri de forme ale fetei (healthandstyle.com)

Figura este împărțită în trei etaje: etajul superior delimitat între linia sprâncenelor și limita frontală a regiunii piloase a capului, etajul mijlociu între linia sprâncenelor și linia subnazală, iar etajul inferior între linia subnazală și menton. Această diferențiere morfologică implică trăsături psihologice specific, astfel că etajul superior este asociat cu creativitatea, cel mijlocul cu emoții și cel de-al treilea cu activitățile instinctive și senzuale [10].

Fața corespunde etajelor mijlociu și inferior ale figurii, fiind la rândul ei alcătuită dintr-un etaj superior și unul inferior (Ionescu și Stanciu 2005) [15]. Proporția etajelor feței poate fi determinată prin examinare clinică sau metode complementare: analiza fotografică, teleradiografia de față. În mod normal etajul mijlociu este egal cu cel inferior, însă dimensiunile pot varia in funcție de patologia asociată a individului.

Pentru a se obține o integrare echilibrată și armonioasă, zonele feței trebuie să fie egale, însă orice diferență de dimenisune apărută între etaje poate fi compensată. În analizarea etajului inferior al feței se acordă un interes deosebit zâmbetului [16].

Structura facială simetrică este unul dintre principalii factori atunci când judecăm atractivitatea cuiva. O evaluare geometrică a feței presupune trasarea unor linii imaginare în normă frontală și sagitală. Începând de la partea superioară până la partea inferioară a feței, liniile orizontale sunt materializate prin punctele antropometrice Trichion, Ophrion, linia interpupilară, interalară și intercomisurală. Aceste linii paralele creează simetrie orizontală [10].

Linia mediană a feței este perpendiculară pe liniile orizontale, iar abaterea liniei mediene faciale este secundară și prezintă diverse variații la multe persoane, fără efect dăunător. Ceea ce este cu adevarat important este reprezentat de paralelismul general al liniilor orizontale. Linia interpupilară este utilizată ca plan de referință pentru orientările planului ocluzal. Celelalte linii orizontale pot fi evitate și, prin urmare, nu acționează ca referințe clare, însă există situații în care pot fi folositoare; planul orizontal al lui Frankfurt, planul E al lui Ricketts, liniile Steiner sau Burstone și unghiul nazolabial contribuie, de asemenea, la evaluarea profilului. Simetria facială se determină din normă frontală și se apreciază atât în plan transversal cât și în plan verticală [10].

Planul median ce trece prin punctele Nasion și Subnazale permite aprecierea simetriei hemifeței drepte comparativ cu hemifața stângă.. Se pot întâlni asimetrii faciale asciate cu devierea mandibuei spre stânga sau spre dreapta. Aceasta poate fi moștenită, asociată traumelor sau determinată prin boală. Moștenirea joacă un rol major în formarea elementului dentar, aliniere, culoare, segmentele maxilare și mandibulare. Specialiștii esteticieni susțin ideea că simetria perfectă este o situație extrem de greu de atins [10].

În literatura de specialitate se consideră că pentru un profil facial frumos trebuie să existe o armonie între poziția bărbiei, a nasului, a frunții, treapta labială să fie normală, astfel încât buza superioară să fie poziționată la aproximatv 2 cm anterior față de buza inferioară, iar sanțurile peri-orale să fie normal conformate și bine evidențiate.

Unghiul nazolabial reprezintă intersecția a două linii: linia care unește Subnasale cu vârful nasului și linia care unește Subnasale cu punctul cel mai anterior al buzei superioare. Pentru bărbați, acest unghi se dezvoltă de la 90 ° la 95 ° și la femei de la 100 ° la 105 ° [17]. Potrivit unui studiu realizat în 2005, presupunând 90 ° ca fiind normal, dacă unghiul nazolabial este <90°, rezultă că maxilarul este proeminent și se materializează sub forma unui profil facial convex. În acest caz, sunt luate în considerare restaurările anterioare maxilare. Dacă unghiul nazolabial e mai mare de 90°, materializând o forma de profil concav, este indicat un segment dentar anterior maxilar [10].

Spear a numit acest concept de profil facial pentru a determina poziția și gradul de dominare a dinților maxilari anteriori ca "planificare a tratamentului generat facial" [18]. Ricketts presupune că existența unei linii imaginare E, linie ce unește punctele Nasion si Pogonion trebuie să fie la o anumită distanță de punctul cel mai proeminent al buzei inferioare, în funcție de vârstă și sex, astfel: pentru copii până la 8 ani distanța trebuie sa fie la 1 milimetru, pentru femei 2 milimetri, iar la bărbați să existe o distanță de 3 milimetri [12].

Profilul feței se apreciază față de linia de profil ce trece prin următoarele puncte antropometrice: nasion, naso-spinalis anterior și gnation. Numeroși specialiști au evaluat forma de profil facial în funcție de planuri, considerate de referință [18]:

Planul Frankfurt – este planul orizontal care trece prin punctele Orbitale(Or) și Porion (Po).

Planul Simon – planul orbito-frontal vertical, trasat din punctual Orbitale perpendicular pe planul Frankfurt

Planul Dreyfuss – planul naso-frontal reprezentat de tangenta la Nasion perpendicular pe planul Frankfurt

De-a lungul timpului s-au apreciat formele de profil facial după diverse repere. Evaluarea profilului este influențat de suportul dento-alveolar și buze în condițiile în care se apreciază că punctele gnation și subnazale se gasesc pe planurile de referință stabilite [19]. Se analizează poziția punctelor antropometrice Gnation, față de planul Simon, forma de profil facial putând fi: convex (Gnation are o pozitie posterioară), concav (Gnation are o pozitie anterioară) sau drept (Gnation se află pe plan) [20].

O altă clasificare în funcție de poziția punctului Subnazale față de planul Dreyfuss orientează spre forma de profil convex (Subnazale situat anterior), concav (Subnazale situat posterior de plan) și drept (Subnazale se află pe plan) [20].

Potrivit lui Riolo and Avery, tipurile de profil facial pot fi: convex, drept sau concave [21].

Figura 2. Tipuri de profil facial (healthtipssource.com) [22]

Evaluarea facială este atât subiectivă, cât și obiectivă. Fiziologia și morfo-pshiologia sunt metode de evaluare subiective, în timp ce geometria este o analiză obiectivă. Cu toate acestea, rezultatul final este foarte dependent de creativitatea clinicianului [10].

Capitolul 2. Componenete dento-faciale ale zâmbetului

Armonizarea unui zâmbet estetic necesită o integrare perfectă a compoziției faciale și a compoziției dentare. Compoziția faciala include țesuturile dure și moi ale feței. Compoziția dentară se referă mai ales la dinți și la relația lor cu țesuturile gingivale. Un tipar de zâmbet ar trebui să includă întotdeauna evaluarea și analiza atât a compoziției dentare, cât și a celei faciale [23].

Pentru obținerea unui rezultat reușit, sănătos și funcțional este necesară întelegerea interrelației dintre toate structurile orale de sprijin, inclusiv mușchii, oase, articulații, țesuturi gingivale și ocluzia. În planificarea tratamentului dentar, pentru obținerea unor rezultate estetice satisfăcătoare, este important ca proiectarea zâmbetului să nu fie tratată izolat de celelalte procedee terapeutice [16].

Conform principiilor percepției vizuale precum și a unei compoziții armonice și simetrice dinți, gingii vizibile, coridoare bucale și buze sunt o cerință pentru un zâmbet estetic și plăcut Elementele faciale principale cărora li se acordă o importanță deosebită pentru obținerea unui zâmbet armonios sunt buzele si linia interpupilară. Linia interpupilară trebuie să fie perpendiculară pe linia mediană a feței și paralelă cu planul ocluzal. Buzele sunt importante deoarece ele creează limitele designului zâmbetului. Dacă întâlnim discrepanțe majore în cei doi factori menționați mai sus, atunci trebuie să luăm serios în considerare corectarea compoziției faciale, înainte de a ne aventura în corectarea compoziției dentare [10].

Conform lui Prendergast, în termeni clasici, dimensiunile orizontale și verticale pentru o față ideală sunt [24]:

– orizontală: Lățimea feței ar trebui să fie lățimea a cinci "ochi". Distanța dintre sprâncene și bărbie trebuie să fie egală cu lățimea feței

– vertical: Înălțimea feței este împărțită în trei părți egale de la linia părului până la linia sprâncenelor, de la linia sprâncenelor până la baza nasului și de la baza nasului până la baza bărbiei. Partea inferioară a feței de la baza nasului la bărbie este împărțită în două părți, buza superioară formează o treime și buza inferioară și bărbia două treimi [24]. Printre aspectele feței adesea trecute cu vederea în timpul procedurilor estetice se numără buzele unui pacient. În realitate, buzele creează cadrul pentru dinți asemenea unei rame pentru un tablou. Buzele au un rol important în estetica facială, reprezentând un simbol al feminității și al senzualității [25]. Forma, mărimea precum și culoarea buzelor pot determina caracteristici specifice chipului și pot comunica anumite trăsături cu privire la personalitatea individului. În funcție de anumite culturi și etnii sunt caracteristici ce țin de estetica facială si buze considerate atractive. Integrarea buzelor în portretul facial, întrucât acestea sunt considerate unul dintre elementele care domină etajul inferior al feței, presupune o analiză a arhitecturii acestora și locul pe care îl ocupă în interiorul conturului facial [10].

Odata cu procesul de îmbătrânire, buzele își pierd din volum și devin subțiri și aplatizate. Aspectul buzelor este de asemenea influențat de anumiți factori: aspectul pielii, musculatura feței, structura osoasă facială. Schimbările produse la nivelul acestor structuri contribuie la un aspect al buzelor diferit de cel inițial precum și la modificarea zâmbetului [25].

Schița buzelor afectează construcțiile vizuale cum ar fi coridoarele bucale și arcul zâmbetului. Ca regulă generală se evaluează două elemente principale care privesc buzele: modul în care se mișcă, ceea ce se traduce prin simetrie și grosimea sau plenitudinea lor. Urmărindu-se traseul realizat de către buza superioară din mișcarea de repaus spre realizarea unui zâmbet se pot constata simetrii sau asimetrii. Cercetările au arătat că aproximativ 30% dintre adulți au o anumită formă de asimetrie a buzelor, deci este foarte comună [26].

Figura 3. Simetria buzelelor (speareeducation.com) [27]

Linia buzelor reprezintă cantitatea de expunere verticală a dintelui în zâmbet – altfel spus, înălțimea buzei superioare față de incisivii centrali maxilari. Cantitatea de expunere verticală în zâmbet depinde de anumiți factori. Lungimea medie a buzelor în repaus, măsurată de la subnasion până la partea cea mai inferioară a buzei superioare la linia mediană, este de aproximativ 23 mm la bărbați și 20 mm la femei [28].

Potrivit unui studiu efectuat în anul 2005, lungimea buzelor trebuie să fie aproximativ egală cu înălțimea comisurală, care este distanța verticală între comisură și o linie orizontală de la Subnasale [29]. În zâmbet, buza superioară este ridicată cu aproximativ 80% din lungimea inițială, afișând în medie 10 mm din incisivii maxilari. Femeile prezintă o mobilitate a buzelor cu 3,5% mai mare decât a bărbaților. De fapt, există o variabilitate individuală considerabilă a înălțimii buzei superioare din poziția de repaus la zâmbetul plin, de 2-12 mm, cu o medie de 7-8 mm [28].

Dacă un zâmbet gingival este cauzat de o buză hipermobilă, se consideră a fi o greșeală corectarea printr-o intervenție asupra incisivului sau o intervenție chirurgicală maxilară, pentru că ar avea ca rezultat afișarea acestuia într-o proporție incorect de mică sau deloc în stare de repaus, făcând astfel pacientul să pară mai în vârstă [29].

Când lungimea și mobilitatea buzelor superioare sunt normale, un zâmbet gingival cu o expunere a incisivilor excesivă în repaus poate fi atribuit unui exces maxilar în sens vertical. Acest tip de zâmbet gingival este în general asociat cu o înălțime excesivă a feței. Dimpotrivă, o linie a buzei inferioare fără afișarea incisivului în repaus este "scheletară" atunci când este asociată cu o înălțime facială inferioară inadecvată [28].

Ca o orientare generală, linia buzelor este optimă atunci când buza superioară atinge marginea gingivală, afișând lungimea totală cervico-incizală a incisivilor centrali maxilari, împreună cu papilele gingivale interproximale. O linie de buze mari expune toate coroanele clinice plus o bandã continuă de țesut gingival, în timp ce o linie a buzei mici afișeazã mai puțin de 75% din dintii anteriori maxilari [29].

Raportându-se la studiile efectuate de-a lungul timpului, profesioniștii din domeniul stomatologic au considerat că un "zâmbet gingival" este unul nedorit, dar unele expuneri gingivale sunt cu siguranța acceptabile și sunt considerate un semn al aspectului tineresc, chiar atrăgător. Poziția de repaus permite un grad de expunere pentru incisivul maxilar de 1,91 mm la bărbați și aproape de două ori mai mare 3,40 mm, la femei. Cu îmbătrânirea, se înregistrează o scădere treptată a expunerii incisivilor maxilari în stare de repaus și într-o măsură mai mică în zâmbet [29].

Este important să se facă diferența între zâmbetul forțat și zâmbetul spontan. Un zâmbet forțat este expresia voluntară realizată atunci când este impusă cuiva. Un zâmbet spontan, este involuntar, natural și determinat, de emoții. Cu toți mușchii de expresie ai feței implicați, un zâmbet spontan are întotdeauna mai multă altitudine decât un zâmbet forțat [29]. Cele mai multe studii se referă la zâmbetul forțat, deoarece este reproductibil și prin urmare poate fi folosit ca poziție de referință. Linia buzelor nu trebuie confundată cu linia zâmbetului. Se referă la poziția marginii inferioare a buzei superioare în timpul formării zâmbetului și determină astfel expunerea dinților sau gingiei la această interfață de țesut dur și moale. În condiții ideale, marginea gingivală și linia buzelor trebuie să fie congruente sau poate exista un afișaj de 1-2 mm al țesutului gingival. Afișarea a 3-4 mm sau mai mult din gingie, ceea ce conduce la un zâmbet gingival necesită adesea reconturări parodontale cosmetice pentru a obține un rezultat ideal [28].

Elementele principale implicate în designul zâmbetului sunt următoarele:

Componentele dentare:

Linia interincisivă superioară/inferioară

Dimensiunile dintelui

Punctele zenit

Înclinațiile axiale ale dinților

Zona de contact interdentar/punctual de contact interdentar

Ambrasura incisivă

Simetria dinților [10]

Componentele țesutului gingival:

Sănătatea gingivală

Nivelul gingival

Nivelul papilelor interdentare

Linia zâmbetului

Linia estetică gingivală

Arcul zâmbetului [10]

Linia interincisivă superioară trebuie să se continue cu linia interincisivă inferioară, să fie perpendiculară pe planul incisiv și să coincidă cu linia mediană a feței [30]. Diferențele minore între linia medienă a feței și cele două linii interincisive (superioară și inferioară) sunt acceptate și în cele mai multe cazuri nu sunt observate, astfel că o deviere a liniei interincisive față de linia mediană a feței cu mai puțin de 4 mm este admisă [30].

Diverse repere anatomice, cum ar fi linia mediană a nasului, a frunții, a bărbie, precum și filtrum sau planul bipupilar, pot fi folosite ca ghiduri pentru evaluarea liniei mediene. Filtrul buzei este unul dintre cele mai exacte repere de ghidare anatomice. Este întotdeauna în centrul feței, cu excepția cazurilor chirurgicale sau de anomali congenitale (despicături). Centrul filtrului ar trebui să se potrivească cu papila dintre incisivii centrali. Dacă aceste două structuri se potrivesc și linia mediană este incorectă, atunci problema este de obicei devierea liniei interincisive. O linie mediană este mai vizibilă atunci când nu intersectează papila comparativ cu o linie mediană care nu intersectează filtrul [29].

Conform studiului efectuat de Kang Young Choi, în anul 2015, linia mediană a feței ar trebui să fie:

– paralelă cu axa lungă a feței: linia care se formează la contactul dintre cei doi incisivii centrali trebuie să fie paralelă cu axa lungă a feței;

– perpendiculară pe planul incisiv: linia care se formează contactul dintre cei doi incisivii centrali trebuie să fie perpendiculară pe planul incisiv

– să intersecteze papila: linia mediană ar trebui să treacă direct prin papilă [31].

Potrivit lui Paul Sj, un plan de referință aliniat paralel cu planul interpupilar poate funiza informații utile pentru laborator în ceea ce privește înclinația liniei mediene și prezența posibilă a unui plan incizal înclinat [32].

Liniile mediane maxilare și mandibulare nu coincid în 75% din cazuri. Prin urmare, nu este recomandabil să se utilizeze linia mediană mandibulară ca punct de referință. Neconcordanța dintre linia mediană maxilară și mandibulară nu afectează totdeauna estetica, deoarece dinții mandibulari nu sunt de obicei vizibili în timp ce zâmbesc [30].

Pozițiile marginii incizale – Poziția marginii incizale maxilare este cel mai important element al creării zâmbetului deoarece, odată setată, servește ca punct de referință pentru a decide proporția corectă a dinților și nivelurile gingivale. Parametrii utilizați pentru a stabili poziția marginii incizale maxilare sunt [10]:

gradul de afișare a dinților,

fonetica

contribuția pacientului

Gradul de afișare a dinților: atunci când gura este relaxată și ușor deschisă, 3,5 mm din treimea incizală a incisivului central maxilar trebuie să fie vizibilă la un tânăr. Odată cu creșterea vârstei, scăderea tonusului muscular duce la expunerea dinților într-o proporție mai mică [10].

Fonetica: fonetica este un determinant major al lungimii dintelui. Pentru a determina suportul adecvat pentru buze, limbă și incisiv precum și pentru poziția dinților, este necesar ca pacientul să fie așezat sau să stea în picioare în timpul exercițiilor fonetice, fiind rugat să pronunțe următoarele foneme [10]:

– Sunetul M: după pronunțare, buzele revin în poziția de repaus, permițând evaluarea expunerii dintelui în poziție de repaus.

– Sunetul E: poziția marginii incizale maxilare trebuie să fie la jumătatea distanței dintre buza superioară și buza inferioară în timpul sunetului "E".

– Sunetele F și V: în timpul pronunției fonemelor „f” și „v” marginea incizală a dinților anteriori maxilari trebuie să vină în contact cu zona de joncțiune dintre mucoasă și roșul buzei inferioare. Astfel, aceste sunetele ajută la determinarea poziției labio-linguale și a lungimii dinților maxilare.

– Sunetul S: în timpul pronunției, incisivii centrali mandibulari sunt poziționați la 1 mm în spate și 1 mm sub marginea incizală maxilară.

Contribuția pacientului: previzualizarea cosmetică intraorală și restaurările provizorii ajută la confirmarea poziționării corespunzătoare finale a incisivului. Dorințele pacientului trebuie îndeplinite cât mai bine, cu condiția să nu interfereze cu parametrii stabiliți anterior [10].

Poziția corectă a marginii incizale este deosebit de importantă, deoarece este legată de contururile labiale, suportul pentru buze, contururile linguale și de afișarea dinților. Poziția fiecărui dinte anterior este determinat de asocierea dintre realizarea unui suportul corect pentru buză și poziția muchiei incizale. Pe scurt, toți acești factori joacă un rol dominant atât în ​​estetică, cât și în realizarea actelor funcționale:masticație, fonație și respirație [33].

Dimensiunile dintelui – Corpul dentar este un element implicat în morfologia facială și este esențial pentru crearea unui zâmbet estetic plăcut. Estetica dictează că dinții dominanți în zâmbet sunt incisivii centrali și aceștia trebuie să aibă proporții plăcute, fiind cheia zambetului frumos. Proporțiile centralilor trebuie să fie corecte din punct de vedere estetic și matematic. Raportul coronar lățimea / lungimea ar trebui să fie de aproximativ 4:5 (0,8-1,0). Forma și poziția influențează sau determină apariția și plasarea lateralilor precum și a caninilor[10].

Există diverse proporții faciale corecte, imaginate de-a lungul timpului de oameni de știință, pentru proiectarea unui zâmbet mulțumitor și anume [10]:

Proporția de aur (Lombardi)

Recurente proporții estetice dentare (Ward)

Proporții M (Methot)

Chiturile estetice ale lui Chu

Raportul de aur (Lombardi): Lombardi a fost primul care a sugerat utilizarea proporției de aur în domeniul stomatologic [34] . La privirea din normă frontală, lățimea fiecărui dinte anterior este de 60% din lățimea dintelui adiacent (raportul matematic fiind de 1,6: 1: 0,6). Pentru obținerea unor rezultate estetice și funcționale favorabile este important să se determine anumite relații matematice cu privire la dimensiunile dinților. Aplicarea strictă a calculelor proporției de aur limitează creativitatea, ceea ce poate duce la insuficiență cosmetică [35].

Figura 4. Proporția de aur bazat pe lățimea aparentă din perspectiva frontală [10]

Repetarea proporției estetice dentare (Ward) [36]: Proporția de lățime succesivă atunci când este văzută din aspectul facial ar trebui să rămână constantă pe măsură ce ne mișcăm posterior din mijlocul liniei. Acest lucru oferă o mare flexibilitate pentru a se potrivi proprietăților dentare cu proporțiile feței.

Figura 5. Proportii dentare estetice [10]

Proporții M (Methot): Este o metodă prin care se compară lățimea dinților cu lățimea feței folosind un software, implicând o serie de calcule matematice [10].

Cerințele estetice ale lui Chu: cercetarea Dr. Chu susține conceptul RED al lui Levin și respinge proporția de aur. Pentru a facilita analiza intraorală scala propusă de dr. Chu permite analiza rapidă, simplă și diagnosticarea problemelor privind lățimea dinților, problemele privind lungimea dinților și discrepanțele în lungimea gingivală; codarea culorilor predefinește proporțiile dorite ale dintelui; poate fi folosit ca ghid de referință între clinician și tehnician, reducând apariția erorilor de comunicare [37].

Aceste principii sunt folosite mai degrabă ca o metodă matematică rigidă. Ricketts recomandă crearea unei armonii și a echilibrului prin ochi, prin ajustarea și evaluarea adecvată provizorie. Acești factori conduc spre dimensiunile individuale ale dinților, astfel: incisivul central maxilar: reprezentând punctul focal al unui zâmbet estetic se presupune că lungimea aproximativă a acestuia trebuie să fie de 10-11 mm, iar lățimea este calculată corespunzător astfel încât raportul lungime/lățime să ajungă între 75 și 80%. Incisivul lateral maxilar este elementul care conferă individualitate și nu sunt niciodată simetrici [10].

Potrivit unui studiu realizat de Moore T în anul 2005, caninul maxilar joaca un rol esențial în realizarea zâmbetului frumos, întrucât acesta se găsește la joncțiunea dintre segmentele dentare anterioare și posterioare, motiv pentru care numai jumătatea mezială a caninului este vizibilă din normă frontală atunci când pacientul zâmbește; astfel că dimensiunea și caracteristica coridorului bucal este determinată de dimensiunea, forma și poziția caninului. De asemenea caninul descrie trăsături ale personalității individului: masculine – viguros și agresiv, feminine – delicat și moale [38].

Un alt aspect de care trebuie ținut cont este că incisivul central este mai lat decât cel lateral cu 2-3 mm și decât caninul cu 1-1.5 mm; caninul este mai lat decât lateralul cu 1-1,5 mm iar incisivul central și caninul sunt mai lungi decât incisivul lateral cu 1-1,5 mm. Dinții laterali cuspidați au rol în formarea și designul arcului zâmbetului și trebuie să ocupe zona coridorului bucal [38].

Coridorul bucal se referă la spațiul întunecat vizibil între suprafețele vestibulare ale dinților și mucoasa jucală, timpul formării zâmbetului.

Figura 5. a) Coridorul bucal insuficient dezvoltat, b) coridorul bucal dezvoltat corespunzător [10]

Aspectul său este influențat de lățimea zâmbetului și a arcului maxilar, tonusul mușchilor faciali, poziționarea suprafeței vestibulare a premolarilor maxilari, proeminența caninilor în special la nivelul unghiul distal și orice diferență între valoarea premolarilor și cei șase dinți anteriori. Forma arcului are o influență directă asupra coridorului bucal [38].

Arcul ideal este larg și se conformează unei forme caracteristice asemanatoare literei ”U”. Un arc îngust este, în general, neatractiv. Spațiul negativ, neatractiv, ar trebui să fie redus la minimum, prin restaurarea premolarilor. Coridorul bucal nu ar trebui să fie complet eliminat, deoarece un indiciu de spațiu negativ conferă zâmbetului o sugestie de profunzime [10]. În cele din urmă, nu există o formulă pentru estetica anterioară; în schimb, estetica finală reprezintă o combinație între percepția pacientului, influențele culturale și sociale, artistice precum și comunicarea eficientă cu laboratorul.

Punctul zenit reprezintă poziția cea mai apicală a marginii cervicale a dinților, pe fata vestibulară. Acesta este situat ușor distal față de linia verticală trasată în centrul dintelui. Partea laterală este o excepție, deoarece punctul său de zenit poate fi situat central. Punctul zenit pe incisivii centrali maxilari și canini a fost descris în literatura de specialtate ca fiind la aceeași înălțime, iar pe incisivii laterali a fost descris ca fiind ușor coronar [39].

Stabilirea poziției corecte a punctelor zenit este un pas esențial în modificarea dimensiunilor meziale și distale a dinților, închiderea diastemelor, astfel că prin deplasarea punctelor de zenit se asigură iluzia mișcării corporale și se corectează angulația dinților. Este obligatoriu ca în cursul manevrelor terapeutice să se realizeze poziționarea corectă a zenitului, deoarece acesta poate domina remarcabil aspectul individului producând dezechilibru [10].

Figura 6. Zenitul dentar [40]

Înclinații ale dinților – înclinarea axială compară alinierea verticală a dinților maxilarului, vizibilă în timpul zâmbetului, cu linia mediană centrală verticală. Dinspre incisivul central spre canin, ar trebui să existe o creștere naturală și progresivă a înclinării meziale a fiecărui dinte anterior. Înclinarea axială ar trebui să fie cel mai puțin vizibilă în cazul centralilor și mai pronunțată la dinții laterali [30].

Dacă planul incizal este înclinat, înclinația axială a dinților anteriori și linia mediană însăși, dacă este în unghi drept față de planul incisiv, va fi în mod corespunzător incorectă. Evaluarea înclinării axiale poate fi făcută pe o fotografie a dinților anteriori din normă frontală. O linie este schițată pe fiecare dinte de la mijlocul marginii incizale prin linia mediană a dintelui la interfața gingivală [10].

Înclinarea axială se poate referi și la gradul de basculare în orice plan de referință. Referințele din literatura de specialitate pentru înclinarea axială a dinților este [10]:

Incisivul central maxilar : poziționat vertical sau ușor vestibular;

Incisivul lateral maxilar : marginea cervicală este ușor înclinată spre vestibular

Caninul maxilar : marginea cervicală este poziționată spre vestibular, iar vârful cuspidului este angulat spre palatinal

Intervalul de contact interproximal – definit ca zona largă în care se ating doi dinți adiacenți. Se respectă proporția de 50:40:30 cu referire la incisivul central maxilar. Creșterea intervalului de contact interproximal ajută la crearea iluziei dinților mai lungi prin extindere și, de asemenea, se extind apical pentru a elimina triunghiurile negre. Ambrazurile incizale ar trebui să prezinte o creștere naturală, progresivă în dimensiune sau adâncime de la incisivul central spre canin. Aceasta este o funcție a anatomiei acestor dinți și, ca rezultat, punctul de contact se mișcă apical, dinspe central spre canin. Punctele de contact în progresia lor apicală ar trebui să imite linia de zâmbet. Nu se va asigura o adâncime și o variație adecvată a ambrazurii incizale. Individualitatea incisivilor se va pierde dacă ambrazurile incizale nu sunt dezvoltate corespunzător. De asemenea, dacă acestea sunt prea adânci va avea tendința de a face dinții să arate nefiresc. De regulă, un dinte este mai rotunjit la unghiul disto-incizal comparativ cu unghiul mezio-incizal [10].

În ceea ce privește vârsta se consideră că dinții persoanelor tinere au margini incizale neuzate, nete, ambrazura incizală definită, cromatică scăzută și valoare implantară ridicată, iar în cazul vârstnicilor dinții apar: mai scurți, ambrazură incizală minimă, cromatică crescută, cu un grad înalt de transluciditate și valoarea implantară scăzută. Persoanele de sex femnin prezintă o formă rotundă, netedă, moale și delicată a dinților, iar sexul masculin este caracterizat de formă cuboidă, viguroasă [12].

Simetria dinților – simetria este aranjarea armonioasă a mai multor elemente în raport cu celelalte. Lungimea și lățimea simetrice sunt cele mai importante pentru incisivii centrali și devine mai puțin evidentă pe masură ce ne îndepartăam de linia median.. Jocul cu “imperfecțiunea perfectă” în ceea ce privește dinții laterali și canini permite un zâmbet mai vital, dinamic, unic și natural. Echilibrul este observat pe măsură ce ochii se deplasează distal față de linia mediană, astfel încât atât partea dreaptă cât și cea stângă a zâmbetului sunt bine echilibrate [10].

Sănătatea țesulului gingival : Perspectiva gingivală se referă la ansamblul de țesuturi moi din jurul dinților. Textura gingivală, forma, progresia dinților și relația lor cu țesuturile extra-orale este interdependentă de mulți factori. Acestea includ anatomia complexului dentogingival, ierarhia țesuturilor, creasta osoasă, biotipuri parodontale și bioforme, morfologia dinților, punctele de contact, poziția dinților (progresia gingivală) și reperele extraorale ale scheletului și țesuturilor moi [41].

Gingia acționează ca un cadru pentru dinți; astfel, succesul final estetic este foarte afectat de conceptul de sănătate gingivală. Este extrem de important ca țesuturile gingivale să fie într-o stare completă de sănătate înainte de inițierea oricărui tratament. Gingia sănătoasă este de obicei de culoare roz, rotunjită, fermă și ar trebui să prezinte o suprafață mată; localizare – 3 mm deasupra osului crestal alveolar și interproximal – 5 mm deasupra papilei osoase intercrestale și ar trebui să umple ambrazura gingivală până la zona de contact [41].

Cercetarea de referință realizată de către Garguilo și Ingber [42] a stabilit lățimea biologică citată în mod obișnuit și calculată prin adăugarea măsurării liniare a țesutului conjunctiv și atașarea epitelială, la o valoare de 2,04 mm. Țesutul conjunctiv și atașamentele s-au dovedit a fi cele mai consecvente, în timp ce adâncimea sulcusului tinde să variaze enorm, în funcție de tipul de dinți, locul dintelui, prezența sau absența dinților adiacenți, diastema, boala parodontală și erupția pasivă sau modificată. Semnificația "lățimii" biologice este reprezentată de prezența sa în jurul fiecărui dinte [41].

De asemenea, trebuie remarcat faptul că "lățimea" biologică este de fapt un concept tridimensional, nelimitat la un singur plan liniar, iar termenul "spațiu biologic" a fost propus să cuprindă această formă tridimensională. De fapt, această barieră naturală sau scut protejează cele două dintre cele mai vulnerabile structuri ale unui dinte – ligamentul parodontal și osul alveolar, care determină în cele din urmă supraviețuirea și longevitatea elementelor dentare. Eficacitatea acesteia se prezintă doar în cazurile în care este intactă, dacă este încălcată de bacterii sau de o cauza iatrogenică, funcția sa este compromisă sever, ceea ce pune în pericol dinții ducând la un rezultat precar [41].

Măsura citată de literatura de specialitate și anume de 2,04 mm pentru lățimea biologică presupune o creastă osoasă normală, predominând în 85% din populație, cu o adâncime a sulcusului de 1 mm, dând 3 mm pentru întregul complex dentogingival. Importanța celor din urmă este că, dacă sunt necesare coroane, trebuie să se acorde o atenție deosebită pentru a se asigura că acest echilibru este menținut (3 mm) și nu este încălcat prin nici o procedură clinică. [41].

Din punct de vedere facial, un parodontiu sănătos are următoarele delimitări; începând apical, mucoasa liberă se termină la joncțiunea muco-gingivală. Din acest punct de vedere coronar, țesutul este keratinizat și împărțit în gingia atașată, care se termină ca marginea liberă a gingiei. Textura gingivală keratinizată poate fi foarte scobită sau netedă sau poate avea texturi intermediare între aceste două extreme. În anumite cazuri, există o înălțime distinctă numită canelură gingivală, în timp ce persoanele cu ten întunecat prezintă adesea pigmentarea melanică a gingiilor atașate [41].

Nivelul gingival și armonie – Stabilirea nivelurilor corecte de țesut gingival pentru fiecare dinte individual este cheia în crearea unui zâmbet armonios. Înălțimea nivelului cervical gingival (poziția sau nivelul) al incisivilor centrali ar trebui să fie simetrică și de asemenea se poate potrivi și cu a caninilor. Este acceptabil ca dinții laterali să afișeze același nivel gingival. Cu toate acestea, zâmbetul rezultat poate fi prea uniform și este de preferat să se manifeste o creștere a țesutului moale, având conturul gingival peste laturile situate spre incisiv comparativ cu nivelul țesutului incisivilor centrali și caninilor [10].

Marginea gingivală a incisivului lateral este de 0,5-2,0 mm sub cea a incisivilor centrali. Poziționarea gingivală cea mai puțin de dorit pentru dinții laterali este aceea de a fi apicală față de cea a centralilor și / sau caninilor. Forma gingivală a incisivilor mandibulari și lateralilor maxilari trebuie să prezinte o formă simetrică ovală sau semicirculară. Centralii maxilari și caninii ar trebui să prezinte o formă gingivală mai eliptică. Astfel, așa cum am menționat mai devreme, zenitul gingival este localizat distal față de axa lungă a incisivilor maxilare și canini și coincide de-a lungul axei longitudinale a incisivilor laterali maxilari [41].

Ambrazura interdentară – Punctele de contact ale dinților maxilari sunt relevante pentru asigurarea unei "estetici roz" optime pentru pacienții cu o linie de zâmbet înaltă. Studiul realizat de Tarnow [42], în urma căruia s-a ajuns la regula "5 mm", susține că atunci când distanța de la punctul de contact la creasta osului interproximal este de 5 mm sau mai puțin, există umplerea completă a ambrazurilor gingivale cu o papilă interdentară. Pentru fiecare 1 mm peste 5 mm, șansa de umplere completă este redusă progresiv cu 50%. Pentru dinții de formă pătrată cu puncte largi de contact, șansele apariției "triunghiuri negre" sunt minime în comparație cu dinții triunghiulari, care având puncte de contact înguste, determină apariția ”triunghiurilor negre” [41].

Zona de întuneric din interiorul cavității bucale nu trebuie să fie vizibilă în triunghiul interproximal dintre gingie și zona de contact. Dacă punctul cel mai apical al unei restaurări este de 5 mm sau mai puțin de creasta osului, atunci triunghiurile negre vor fi evitate. Uneori, acest lucru va necesita o zonă de contact lungă care va fi extinsă spre cervical și va încuraja formarea unei papile sănătoase, subliniate. Dimpotrivă, o ambrazură cervicală necorespunzătoare care implică restaurări voluminoase, va avea ca rezultat un profil nearmonios și țesuturi gingivale umflate și inflamate [41].

Figura 7. 10) Nivelul gingival ideal ; 11) Ambrazura interproximală ; 12) Linia zâmbetului [10]

Linia zâmbetului – se referă la o linie imaginară de-a lungul marginilor incizale ale dinților frontali maxilari, care ar trebui să imite curbura marginii superioare a buzei inferioare în timp ce subiecții zâmbesc [33].

"Compoziția zâmbetului" este încadrată de buze; în acest fel, aranjamentul dinților și a gingiei vizibile este dictată de conturul buzelor și de topografia liniei zâmbetului. Un alt cadru de referință pentru linia zâmbetului sugerează că incisivii centrali ar trebui să apară puțin mai mult sau, cel puțin, să nu fie mai scurti decât caninii de-a lungul planului incisiv [10]. Această abordare este utilă în special în cazul simetriei buzelor sau al curburii extreme a buzelor în timpul formării zâmbetului. Linia de zâmbet inversă apare atunci când incisivii centrali sunt mai scurți decât caninii de-a lungul planului incisiv. Nu numai dinții anteriori au expunerea limitată de această linie, dar și dinții posteriori.

În literatură și în cadrul studiilor efectuate există numeroase clasificări ale respective linii. Se recomandă ca, în timpul zâmbetului, poziția marginii inferioare a buzei superioare să coincidă cu marginea gingivală a incisivului central maxilar. Cu toate acestea, se consideră că un zâmbet ar putea fi acceptabil din punct de vedere estetic cu expunerea în sus la 2 mm de țesut gingival. Această diferență de opinii duce la concepte inadecvate și confuze care nu ajută la standardizarea clasificărilor zâmbetului [44].

Cea mai cea mai simplă modalitate de a clasifica linia zâmbetului este folosind relația dintre incisivii maxilari și buza superioară. În raport cu poziționarea buzei superoare, în zâmbet, față de conturul gingival se pot descrie trei situații [10]:

– linie a zâmbetului înaltă, care dezvaluie dinții frontali maxilari în întregime și parte din țesului gingival;

– linie a zâmbetului medie – fiind considerată ideală din punct de vedere estetic. Buza superioară este poziționată astfel încât să acopere parțial incisivii maxilari, atingând vârful papilei interdentare;

– linie a zâmbetului joasă – se consideră că buza superioară acoperă 1/3 sau chiar mai mult din înălțimea dinților, situație frecventă în cazul unui fren labial jos inserat.

O linie de zâmbet care afișează întreaga lungime a dinților și unele țesuturi gingivale este associată, în general, cu un aspect tânăr. În contrast, o linie de zâmbet care dezvăluie doar o parte din dinți rezultă într-un zâmbet mai puțin tineresc. Din punct de vedere estetic și pentru satisfacerea dorințelor pacientului, topografia și cursul liniei zâmbetului sunt aspecte importante de diagnostic ortodontic, planificarea tratamentului adecvat și obținerea rezultatelor pe termen lung.

Conform studiilor un zâmbetul estetic ideal este unul în care aproximativ 0-1 mm din gingia marginală este dezvăluită în timpul unui zâmbet natural, iar papilele interdentare sunt vizibile, iar expunerea a mai mult de 4 mm de gingie în timpul zâmbetului este percepută ca neatractivă la majoritatea pacientilor [30].

Există întotdeauna excepții de la regulă, totuși, astfel că la unele persoane un zâmbet gingival poate fi foarte atractiv. În plus, opinia individuală cu privire la zâmbetul atractiv variază, în special între diferitele culturi.. Este important de reținut că atunci când se evaluează linia de zâmbet, este puțin probabil ca un pacient să producă un zâmbet natural la cerere când este așezat în scaunul dentar. În plus, un pacient conștient de o anumită problemă estetică este antrenat să-și restrângă zâmbetul natural. Este adesea mai util să observi pur și simplu pacientul în timpul unei conversații ușoare. Fotografia pacientului în timpul unei conversații normale este, de asemenea, un instrument foarte util pentru planificarea tratamentului, deși un zâmbet natural poate să nu fie pe deplin demonstrat. De asemenea, ar trebui analizată "lărgimea zâmbetului". S-a raportat că un zâmbet care prezintă 10 dinți maxilari (până la premolari și inclusiv alți dinți) este cel mai observat model comun de lățime a zâmbetului. S-a demonstrat că, pentru o estetică optimă, țesuturile dentare dure ar trebui să umple colțurile gurii pentru a produce un "zâmbet complet, evitând astfel prezența "coridoarelor bucale negative” [10].

Figura 8. Linii de zâmbet – A) înaltă; B) medie, C) joasă [???]

Linia estetică gingivală GAL – provine din limba engleză ”gingival aesthetic line” și reprezintă linia imaginară care unește zenitul gingival al incisivului central superior cu cel al caninului superior la nivelul unei hemiarcade și formează cu linia mediană un unghi cuprins între 45-90 grade. Linia estetică gingivală (GAL) este folosită pentru pentru crearea unei tranziții plăcute la nivel gingival între dinții maxilari anteriori. Presupunând un raport normal în ceea ce privește lățimea, anatomia, poziția și alinierea segmentului dentar anterior, sunt descrise patru clase de GAL [41]:

– Clasa I: Unghiul GAL este între 45 ° și 90 ° și incisivul lateral atinge sau este sub valoarea 12 mm;

– Clasa II: Unghiul GAL este între 45 ° și 90 °, dar incisivul lateral este deasupra (1-2 mm) GAL și partea sa mezială se suprapune cu partea distală a incisivului central. Aceasta situatie este adesea observată în condițiile anomaliilor de clasa II sau și adaugă varietate la compozitia dentară;

– Clasa III: Unghiul GAL = 90ș, iar incisivii centrali, laterali și caninii, se afla sub GAL

– Clasa IV: Conturul gingival nu poate fi atribuit niciuneia dintre cele trei clase de mai sus.

Unghiul GAL poate fi acut sau obtuz. O multitudine de asimetrii gingivale sunt evidente clinic, incluzând: recesiune, erupție pasivă și modificată, erupție excentrică, pierderea papilelor interdentale și inserții înalte ale frenurilor. Într-o aceeași cavitate bucală, partea dreaptă și cea stângă afișsează diferite clase GAL. Scopul clinicianului este de a restabili conturul gingival la o clasă GAL I, II sau III pentru a obține o evaluare estetică [41].

Arcul zâmbetului – Arcul zâmbetului este relația dintre o curbă ipotetică trasată de-a lungul marginilor dinților frontali maxilari și conturul interior al buzei inferioare în zâmbet. Curbura marginilor incizale pare a fi mai pronunțată pentru femei decât pentru bărbați și tinde să se aplatizeze cu vârsta. Curbura buzei inferioare este de obicei mai pronunțată în zâmbetele mai mici. Într-un raport optim al zâmbetului – descris ca fiind "consonant" – curbura marginilor incisivului maxilar coincide sau este paralelă cu marginea buzei inferioare. Într-un zâmbet "neconsonant", muchiile incisivului maxilar sunt fie plane, fie inversate în raport cu curbura buzei inferioare [29].

În mod ideal, curbura buzei inferioare ar trebui să fie paralelă cu cea a marginilor incisivului, iar marginea superioară a buzei inferioare ar trebui să fie poziționată spațial ușor inferior de marginile incisivilor. Arcul zâmbetului poate fi aplatizat neintenționat în timpul tratamentului ortodontic prin oricare dintre procedurile de tratament. În cazul în care incisivii maxilari sunt supraîncarcați pentru a corecta un overbite sau un zâmbet gingival fără a lua în considerare sau monitoriza poziția buzei în raport cu incisivul în repaus, arcul zâmbetului poate fi aplatizat. Utilizarea nediscriminată a arcurilor de utilitate care au curbe accentuate nu poate numai să aplatizeze arcul zâmbetului, dar poate duce și la o linie a buzelor mici în repaus și în zâmbet, care îmbătrânește pacientul așa cum este descris mai sus [29].

Conform lui Sarver și lui Ackerman [45], se consideră că zâmbetul urmează anumite faze. Aceste faze sunt triple: prima se numește faza inițială "vârf", care corespunde perioadei în care buzele se îndepărtează de la o poziție neutră până la poziția de contracție maximă a buzelor în timpul zâmbetului spontan. În această fază, lățimea gurii este mărită, iar înălțimea buzei este redusă, comisurile se mișcă în sus și în lateral în același raport, cu variabilitate individuală mare în direcția mișcării acestor puncte. Este cea mai scurtă fază a ciclului, care durează în medie mai puțin de 0,5 secunde. A doua fază este sprijinirea buzelor. În această fază zâmbetul depinde de stimul. Durata acestei faze este destul de variabilă și depinde de voința fiecăruia. Ultima fază este declinul, în care buzele se închid din nou. Durata acestei faze este, de obicei, mai lungă decât faza inițială de vârf, dar, ca și în faza de susținere, nu este posibil să se măsoare durata acesteia deoarece este supusă unui stimul. În evaluarea ciclului zâmbetului, se poate observa că singura fază reproductibilă este cea inițială. Spre deosebire de celelalte faze, care pot fi influențate de voința individuală, faza maximă depinde doar de stimulul inițial care provoacă zâmbetul, deși durata sa este extrem de scurtă [33].

Capitolul 3. Partea personală

3.1. Introducere

În lucrarea de față ne propunem abordarea unui studiu de caz de tip observațional-transversal. Studiului observațional permite analiza subiecților fără a impune o intervenție directă, ci doar expunerea voluntară și naturală a acestora la anumiți factori aleși aleatoriu. Caracteristicile unui studiu transversal ne îndrumă spre asocierea unui factor cu un rezultat, fiind un studiu de prevalență [46]. Scopul acestui studiu este reprezentat de analiza topografiei liniei zâmbetului, atât în contextul unui zâmbet natural cât și a unui zâmbet forțat, evaluând vizibilitatea parodonțiului marginal. În cazul pacienților, capturarea fotografiilor reprezintă un instrument de diagnostic foarte util, pentru a studia relația buzelor cu dinții, nivelul liniei zâmbetului, arcul zâmbetului, morfologia buzelor. Linia zâmbetului este definită ca linia ce unește marginea inferioară a buzei superioare cu linia incizală descrisă de dinții anteriori maxilari, având de cele mai multe ori o formă convexă.

3.2 Participanții la studiu

În cadrul studiului s-a evaluat un eșantion de 60 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 25 și 35 ani, studenți ai Facultații de Medicină Dentară București și angajați ai Bazei 86 Aeriene, Borcea. Participanții sunt locuitori ai municipiului București și provin din mediul urban. Conform studiului efectuat de Tjan și Miller în anul 1984 [47], topografia liniei zâmbetului este modificată odată cu înaintarea în vârstă, aftfel că eșantionul de 60 de persoane a fost împărțit după sex și vârstă în patru grupuri: femei cu vârsta cuprinsă intre 25-28 ani, femei cu vârsta cuprinsă între 29-35 ani, bărbați cu vârsta cuprinsă între 25-28 ani și bărbați cu vârsta cuprinsă între 29-35 ani. Participanții la studiu au fost informați cu privire la scopul acestuia și s-a obținut consimțământul informat din partea lor, reprezentând acordul în cunoștiință de cauză al pacientului. Au fost respectate normele privind drepturile fundamentale ale persoanei, a inviolabilității vieții și libertății sale, totodată respectându-se dreptul la confidențialitatea informațiilor personale. Criteriile de includere a participanților în studiu au fost următoarele:

vârsta cuprinsă între 25-35 ani;

să aibă un parodonțiu sănătos;

să nu prezinte malformații congenitale la nivelul feței;

să prezinte un minim de șase unități dentare distribuite uniform față de linia interincisivă;

Criteriile de excludere a participanților s-au referit la :

să nu aibă proteze dentare, deoarece acestea ar fi putut afecta sănătatea parodonțiului, precum și estetica acestuia;

abesnța oricărei malformații care ar afecta conturul zâmbetului.

3.3 Material și metodă

În zilele noastre, în contextul unei tehnologii din ce în ce mai avansate, fotografia dentară a ajuns să aibă un impact major asupra reabilitării pacientului, în obținerea unor rezultate cât mai satisfăcătoare, deși aceastea nu reprezintă o noutate în practica medicinii dentare, având utilitate încă de la începuturile tehnologiei fotografiei. În afara eficienței pe care o are în elaborarea unui plan de tratament complet și complex care să satisfacă cerințele pacienților, fotografia dentară poate fi folosită ca și document medico-legal, medicul fiind obligat să înregistreze situația dentară clinică inițială a pacientului, înaintea oricărui tratament stomatologic aplicat [48]. Conform literaturii de specialitate, utilitatea fotografiei dentare se regăsește ca și: document suplimentar în completarea fișei pacientului, documentarea și arhivarea cazurilor, înlesnește comunicarea cu pacientul și cabinetul de tehnică dentară, comunicarea cu firmele private de asigurări medicale, instrument de autoevaluare a rezultatelor obținute, educație și marketing [49].

În altă ordine de idei, în contextul avansului tehnologic, fotografia dentară a ajuns să fie pentru medicii stomatologi, un instrument primordial de diagnostic și planificare a tratamentului. Rolul acesteia ca element auxiliar pentru diagnostic este cel mai important dintre toate, deși mult timp acesta a fost neexploatat. Avantajele incontestabile ale fotografiei dentare sunt următoarele [49]:

metodă non-invazivă;

nu creează disconfort pacientului, fiind de asemenea un instrument foarte rapid;

ne orientează spre detalii și informații care pot scăpa la o primă examinare clinică

posibilitatea vizualizării unor detalii neobservabile cu ochiul liber prin intermediul folosirii unor obiective dedicate acestui tip de fotografie;

după realizarea fotografiei, aceasta poate fi post-procesată intr-un soft dedicat;

presupune un proces interactiv între medic și pacient.

Pentru realizarea scopului prezentului studiu, a fost folosită o procedură standard de fotografiere a fiecărui subiect, pentru a obține imagini ale cavității orale, în scopul evaluării poziției liniei zâmbetului. Fiecare participant a fost așezat pe scaun cu spatele drept, privind la infinit, iar orizontala de la Frankfurt (linie imaginară, formată prin unirea punctelor antropometrice Porion si Orbitale), să fie paralelă cu podeaua.

Punctul antropometric Porion este definit ca fiind punctul cel mai extern al marginii superioare a meatului auditiv extern, pe o verticală care trece prin centrul acestuia, iar Orbitale reprezintă punctul lateral, corespunzaăor marginii inferioare a orbitei, pe o verticală care trece prin pupilă când ochiul privește înainte [20].

Pentru realizarea fotografiilor, au fost folosite următoarele materiale:

aparat foto DSLR (Digital Single Lens Reflex);

obiectiv macro;

trepied.

De-a lungul timpului a rezultat că pentru fotografia dentară, dar și medicală în general, categoria de echipamente cea mai utilizată și care oferă toate funcțiile necesare, rămâne categoria aparatelor DSLR [48].

Anumite cerințe tehnice trebuie îndeplinite pentru ca o fotografie dentară să fie considerată corectă [49]:

– necesitatea folosirii unor aparate foto DSLR datorită senzorului Full Frame al acestora care reprezintă un echivalent de aprox 35mm pe peliculă foto;

– necesitatea folosirii unor obiective speciale, de tip macro care permit fotografului să se aproprie cât mai mult de subiectului fotografiat, creând, în funcție de distanța minimă de focalizare, un anumit raport de mărire;

– scara de reproducere trebuie să fie cât mai apropiată de valoarea macro “reală” 1:1, aceasta fiind scrisă chiar pe corpul obiectivului;

– folosirea unei iluminări adecvate care să nu fie dependentă de reflexiile dinspre subiect;

– obiectivului trebuie să fie poziționat perpendicular pe subiect, iar pentru fotografiile intraorale se poate folosi grila de ghidaj a aparatului foto, astfel încât grilei verticale să-i corespundă linia interincisivă, iar linia orizontală să fie situată pe planul de ocluzie;

– reproducerea cât mai fidelă a detaliilor câmpului muco-osos cât și a culorii acestuia.

Pentru realizarea fotografiilor din acest studiu s-a folosit următorul kit:

Aparat foto DSLR Nikon D610 24.3MP CMOS Body

Specificații [50]:

Obiectiv foto Sigma 105mm F2.8 EX HSM DG macro 1:1

Specificații [50]:

Setările folosite pentru realizarea fotografiilor intraorale sunt următoarele: (32)

-modul de lucru: manual (Aperture Priority)

-diafragma: f/22

-modul de focalizare: manual focus (MF)

-timp expunere: 1/200 s

-sensibilitatea ISO: 100

-balansul de alb (white balance WB): native

În continuare, pentru fiecare subiect s-au înregistrat câte două fotografii din normă frontală, una exemplificănd zâmbetul natural, iar cea de-a doua reprezentând zâmbetul forțat. Deși s-a încercat ca participanții să simuleze un zâmbet natural, acest lucru a fost destul de dificil, întrucât aceștia având o atitudine rezervată au ajuns să afișeze un zâmbet mai mult sau mai puțin natural. Cu toate acestea, în viața reală, subiecții pot dezvălui mai mult țesut gingival prin forțarea zâmbetului la un grad maxim de contracție a buzelor, astfel zâmbetul devenind mai puțin atractiv.

Figura 9. Zâmbet forțat

Figura 10. Zâmbet natural

Linia zâmbetului poate fi modificată de o serie de factori cum ar fi: dimensiunea și poziția dinților, lungimea și plenitudinea buzelor, precum și mobilitatea acestora, curbura și poziția buzei superioare. Conform literaturii de specialitate și în urma consultării studiilor realizate de oameni de știință cu privire la topografia liniei zâmbetului [47], în lucrarea de față, am luat în considerare următoarea clasificare:

clasa 1: linie a zâmbetului foarte înaltă – expunerea a mai mult de 2 mm din țesutul gingival, în timpul zâmbetului;

clasa 2: linie a zâmbetului înaltă – expunerea țesutului gingival cuprinsă între 0-2 mm, în timpul zâmbetului;

clasa 3: linie a zâmbetului medie – expunerea doar a papilelor interdentare și a dinților anteriori maxilari în proporție de 75-100 %, în timpul zâmbetului;

clasa 4: linie a zâmbetului joasă – papilele interdentare nu sunt vizibile în timpul unui zâmbet, iar expunerea dinților anteriori maxilari este în proporție mai mică de 75 %.

După înregistrare, fotografiile au fost stocate în foldere separate, individuale pentru fiecare caz. Fiecare fotografie a fost editată în ceea ce privește dimenisunile sale, înclinările și rotațiile, printr-un program de operare numit Paint 3D. Ulterior cu ajutorul a două software-uri ce permite procesarea imaginilor, Fiji J si Power Point 10, s-au realizat măsurători ale nivelului liniei zâmbetului, măsurând distanța cuprinsă între marginea superioară a celui mai apical punct al muchia cervicale a dinților anteriori și marginea inferioară a buzei superioare, precum și gradul de expunere a dinților, atât în timpul zâmbetului natural cât și a celui forțat. S-au efectuat de asemenea și măsurători clinice la nivelul incisivilor, cu ajutorul șublerului electonic, obținându-se astfel o medie a acestora (9,8 mm) care a servit ca și măsură de referință, pentru a putea realiza scalarea tuturor fotografiilor în cel două programe software utilizate. Este imperios necesară scalarea corectă a imaginilor, pentru ca măsurătorile să fie relevante.

Cu ajutorul programului de post-procesare Fiji is Just și pe baza măsurătorilor de referință obținute prin măsurătoarea clinică, s-au scalat toate fotografiile folosite în acest studiu.

Astfel cu ajutorul parametrului Set Scale din meniul Analyze s-a realizat scalarea tutuor imaginilor în funcție de măsura de referință (9,8 mm – media anterior menționată).

Figura 11. Scalare Image J

Pentru a evita apariția erorilor s-au facut măsurători și cu ajutorul programului Power Point 2010. Fotografiile au fost scalate asfet încât media lungimilor dinților incisivi să fie egală cu 9,8 mm.

Figura 12 – Scalare Power Point

În continuare, au fost executate măsurători referitoare la nivelul liniei zâmbetului pentru fiecare subiect în parte, atât în timpul zâmbetului natural cât si într-un zâmbet forțat. Ulterior valorile obținute au fost introduse într-o foaie de calcul Excel (spreedsheet) care va fi utilizată pentru construcția unor grafice.

Figura 13 – măsurarea gradului de țesut gingival expus într-un zâmbet forțat

Figura 14 – măsurarea gradului de țesut gingival expus într-un zâmbet natural

Figura 15 – Fragment din foaia de calcul Excel (Spreedsheet)

În cadrul studiului lotul de 60 de persoane compus din femei și bărbați a fost împărțit în partru grupuri : femei cu vărsta cuprinsă intre 25-28 ani, femei cu vârsta cuprinsă între 29-35 ani, bărbați cu vârsta cuprinsă între 25-28 ani și bărbați cu vârsta cuprinsă între 29-35 ani. Din totalul de 60 de persoane 38 sunt de sex feminin, restul de 22 fiind de sex masculin.

Întrucât eșantionul analizat a fost limitat, fiind compus din participanți cu vârsta de maxim 35 de ani, niciun subiect analizat nu a fost exclus din studiu, aceștia prezentând o dantură sănătoasă, îndeplinind în totalitate cerințele impuse.

Plecând de la ipoteza că nu există două persoane identice, considerăm că orice parametru biologic pentru a fi cunoscut cu o anumită precizie, acesta, trebuie evaluat printr-o serie de măsurători și observații.

După interpretarea tuturor măsurătorilor efectuate asupra fotografiilor subiecților, au fost obținute cele patru clase, anterior menționate, privind topografia liniei zâmbetului, ceea ce face obiectul acestui studiu.

Clasele privind nivelul liniei zâmbetului au fost exemplificate după cum urmează:

Figura 16 – linie a zâmbetului foarte înaltă – clasa 1 – vizibilitatea țesutului gingival peste 2 mm

Figura 17 – linie a zâmbetului înaltă – clasa 2 – vizibilitatea țesutului gingival cuprinsă între 0-2 mm

Figura 18 – linie a zâmbetului medie – clasa 3 – expunerea ambrazurilor gingivale și a dinților în proporție de 100 %

Figura 19 – linie a zâmbetului joasă- clasa 4 – expunerea dinților în proporție de 70 %

Definiția zâmbetului este subiectivă în funcție de percepțiile fiecărui individ, fiind deseori considerat un zâmbet frumos, atrăgător sau neatrăgător, grosier. Pentru a obține unele date despre limitele în care s-ar încadra zâmbetele considerate ideale, atrăgătoare, satisfăcătoare sau neatractive în percepția indivizilor, în cadrul studiului de față am realizat un chestionar de tip grilă cu 10 întrebări esențiale privind caracteristicile principale ale unui zâmbet estetic. Întrebările au fost de tip închis, cu posibilitatea alegerii unui singur răspuns corect, prin bifarea unui căsuțe, acestea fiind doar un instrument de procurare a informațiilor. La sfârșitul chestionarului se regăsesc atașate 4 fotografii care evidențiază topografia linie zâmbetului, ale unor persoane cu vârsta cuprinsă între 25 – 35 ani: poza 1 corespunde clasei 1, poza 2 corspunde clasei a 2-a, poza 3 corespunde clasei a 3-a, poza 4-a corespunde clasei a 4-a. Participanții au fost înștiințați cu privire la scopul chestionarului și a faptului că identitatea lor va rămâne anomină, fiind rugați să completeze doar rubricile destinate vârstei și sexului. Pentru a putea analiza rezultatele răspunsurilor subiecților, în urma evaluării fiecărei fotografii de către aceștia, li s-a pus întrebare: ”Care considerați că este poza care evidențiază cel mai atractiv zâmbet?„

Chestionarul a fost aplicat unui eșantion de 200 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 25 – 60 de ani, de ambele sexe, împărțite în două categorii de vârstă: 25-40 ani și 41-60 ani întrucât s-a dorit să se observe difențele de opinie între vârste cu privire la designul unui zâmbet. Rezultatele chestionarului au fost centralizate într-o foaie de calcul Excel (spreedsheet), pentru a putea fi interpretate ulterior, precum și pentru reprezantarea grafică a diferențelor percepute de voluntarii care au analizat fotografiile, asigurându-se astfel procesarea adecvată a informațiilor primite și formularea unor concluzii.

CHESTIONAR

Vi se pare important ca un zâmbet să fie simetric?

Da

Nu

Care considerați ca este cel mai important element al unui zâmbet?

Dinții

Buzele

Considerați că expunerea țesutului gingival în zâmbet este?

Atrăgătoare

Neatrăgătoare

Ce proporție a expunerii dinților anteriori maxilari considerați a fi optimă pentru un zâmbet atrăgător ?

Sub 75 %

Peste 75%

Influențează forma buzelor aspectul unui zâmbet?

Mult

Puțin

Deloc

În timpul zâmbetului ideal expunerea dinților mandibulari este?

Absentă

Limitată

Evidentă

Afectează nivelul liniei zâmbetului aspectul acestuia?

Da

Nu

Care considerați că este elementul principal implicat în atractivitatea unei persoane?

Ochii

Părul

Zâmbetul

Influențează calitatea zâmbetului modul în care sunt percepuți oamenii în societate?

Da

Nu

Poate influența zâmbetul personalitatea unui individ?

Da

Nu

Figura 20 – Model fișă evaluare fotografii

3.3 Rezultate

Lotul studiat în prezenta lucrare a fost alcătuit din 60 de persoane, femei și bărbați, cu vârste cuprinse între 25 – 35 ani. Din totalul de 60 de participanți, 38 au fost femei împărțite în două categorii de vârste: 25 – 28 ani, 29 – 35 ani. Totalul de 22 de bărbați a fost de asemenea împărțit în aceleași categorii de vârstă.

Figura 21 – Distribuția participanților în funcție de vârstă și sex

Prin analiza graficului de mai sus, rezultă că majoritatea persoanelor studiate au fost de gen feminin, acestea reprezenând un total de 60 % din totalul participanților, restul de 40 % fiind reprezentat de persoane de sex masculin. Se poate observă că 33 % sunt femei cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani, 27 % femei cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani, 15 % bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani, restul de 25 % fiind reprezentat de bărbații cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani.

Figura 22 – Distribuția participanților pe clase în funcție de tipul zâmbetului

În funcție de tipul zâmbetului (natural sau forțat) se observă că în timpul zâmbetului natural s-au obținut următoarele valori: 10 % dintre participanți prezintă o linie a zâmbetului foarte înaltă, 23 % prezintă o linie a zâmbetului înaltă, majoritatea de 45 % prezintă o linie a zâmbetului medie, iar restul de 22 % prezintă o linie a zâmbetului joasă.

În timpul zâmbetului forțat, cei mai mulți, 35 % s-au încadrat în clasa a 2-a (linie a zâmbetului înaltă), 33 % în clasa a 3-a (linie a zâmbetului medie) , 22 % în clasa 1 (linie a zâmbetului foarte înaltă), în clasa a 4-a (linie a zâmbetului joasă ) încadrându-se doar 10 % dintre participanți.

Figura 23 – Distribuția participanților pe clase în zâmbetul natural

Din analiza graficului se constată că în timpul zâmbetului natural:

din categoria bărbaților cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani, ponderea cea mai mare este reprezentată de clasa a 3-a și anume o proporție de 47 %, în timp ce niciun bărbat nu a prezentat o linie a zâmbetului foarte înaltă;

din grupul femeilor cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani, 38 % dintre acestea au prezentat o linie a zâmbetului medie, valoarea de 25 % a fost înregistrată atât pentru clasa a 2-a cât și pentru a 4-a;

din grupul bărbaților cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani procentul cel mai mare (44 %) este atribuit clasei a 3-a, doar 11 % dintre aceștia prezentând o linie a zâmbetului foarte înaltă;

din categoria femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani, se reliefează că majoritatea se încadrează în clasa a 3-a, în proporție de 50 % , observându-se că acestea prezintă de cele mai puține ori o linie a zâmbetului joasă.

Figura 24 – Distribuția participanților pe clase în zâmbetul forțat

Din analiza efecută asupra graficului se observă că în timpul zâmbetului forțat se înregistrează următoarele diferențe fată de zâmbetul natural:

se obesrvă că în timpul zâmbetului forțaț dintre bărbații cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani, 13 % au avut o linie a zâmbetului foarte înaltă;

în cazul femeilor cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani se constată că proporția acestora a crescut până la 25 % pentru clasa 1;

în cazul bărbaților cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani se observă că ponderile atribuite claselor 1 și 4 s-au inversat, astfel că, în timpul zâmbetului forțat 22 % dintre aceșia prezintă linie a zâmbetului înaltă, în timp ce 11 % prezintă o linie a zâmbetului joasă;

grupul femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani prezintă doar în 5 % dintre cazuri o linie a zâmbetului joasă.

Figura 25 – Distribuția participanților pe clase în funcție de grupa de vârstă

Analizând graficul de mai sus, putem menționa următoarele:

în clasa 1 prezentând o linie a zâmbetului foarte înaltă, într-o proporție mai mare (18,97 %) s-au încadrat persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani ;

în clasa a 2-a persoanele cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani au înregistrat un procent de 30,65 % comparativ cu cei cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani care au avut un procent egal cu 27,59 % ;

cele mai multe persoane s-au încadrat în clasa a 3-a, înregistrând cele mai ridicate valori, și anume : 43,10 % (persoane cu vârsta între 25 – 28 ani), 35,48 % (persoane cu vârsta între 29 – 35 ani) ;

în clasa a 4-a se observă că persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani înregistrează valoarea cea mai scăzută (10,34 %) .

Figura 26 – Distribuția pe clase în funcție de vârstă în cadrul zâmbetului natural

Figura 27 – Distribuția pe clase în funcție de vârstă în cadrul zâmbetului forțat

Analizând figurile 26 și 27, se pot constata următoarele variații :

în clasa 1: persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani care prezintă o linie a zâmbetului foarte înaltă atât în timpul zămbetului natural cât și a celui forțat, înregistrează valori mai crescute, comparativ cu persoanele cu vârsta între 29 – 35 ani;

în clasa a 2-a : în timpul zâmbetului natural, persoanele cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani prezintă o pondere mai mare comparativ cu participanții cu vârsta cuprinsă între 29 – 35 ani, în timp ce în cadrul zâmbetului forțat, cei cu vârsta între 29 – 35 ani înregistrează un procent crescut comparativ cu celălalt grup;

în clasa a 3-a : atât în timpul zâmbetului natural cât și în timpul zâmbetului forțat procentul cel mai crescut este atribuit persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 – 28 ani;

în clasa a 4-a : în ambele tipuri de zâmbet se observă că persoanele cu vârsta între 29 – 35 ani prezintă mai des o linie a zâmbetului joasă comparativ cu persoanele cu vârsta între 25 – 28 ani.

Figura 28 – Distribuția pe clase, în funcție de sex în timpul zâmbetului natural

Figura 29 – Distribuția pe clase, în funcție de sex în timpul zâmbetului forțat

Analizând figurile 28 și 29, se pot observa următoarele aspecte :

în clasa 1 atât în cazul zâmbetului forțat cât și a celui natural bărbații înregistrează procente scăzute comparativ cu femeile ;

în clasa a 2-a în timpul zâmbetului forțat, comparativ cu zâmbetul natural, în cazul bărbaților se observă o creștere exponențială a procentului în raport cu cel al femeilor, care înregistrează variații foarte mici;

în clasa a 3-a între bărbați și femei, atât în timpul zâmbetului forțat cât și a celui natural, se înregistrează variații procentuale nesemnificative;

în clasa a 4-a bărbații prezintă și în zâmbetul forțat și în cel natural o linie a zâmbetului joasă de aproximativ două ori mai mult decât femeile.

În paralel s-a realizat interpretarea chestionarului aplicat eșantionului de 200 de persoane, iar în urma evaluării răspunsurilor a fost creată o foaie de calcul Excel (Spreedsheet), evidențiată în figura de mai jos :

Figura 30 – Fragment din baza de date privind rezultatele chestionarului

Figura 31 – Evaluare chestionar grupă de vârstă 25-40 ani

Prin analiza graficului 31, deducem că lotul cu vârsta cuprinsă între 25-40 ani consideră că un zâmbet atractiv este acela care prezintă o linie a zâmbetului înaltă, proporția acestora fiind de 56%.

Figura 32 – Evaluare chestionar grupă de vârstă 41-60 ani

În urma analizei graficului 32, deducem că lotul de persoane cu vârsta cuprinsă între 41-60 ani consideră că un zâmbet atractiv prezentă o linie a zâmbetului medie, aceștia fiind într-o poporție de 42 %.

Concluzii

Zâmbetul este o parte componentă a dinamicii feței, având un impact covârșitor asupra esteticii faciale precum și asupra percepției individului în societate;

Se consideră că un zâmbet estetic este acela care prezintă echilibru și armonie, fiind condiționat să respecte parametrii biologici precum și relațiile dento-faciale bine definite;

În procesul de proiectare a zâmbetului analiza începe întai la nivel facial presupunând evaluarea tuturor parametrilor, în special a etajului inferior al feței, în care zâmbetul ocupă locul cel mai important. Se ajunge ulterior la analizarea dinților atât ca ansamblu cât și individual;

Plenitudinea și curbura buzelor, alinierea, forma și culoarea dinților, aspectul sănătos al țesutului gingival, forma maxilarului, sunt aspecte care influențează în mare măsură natura și expresivitatea unui zâmbet;

Conform studiilor de specialitate prin avansarea procesului de îmbătrânire și a pierderii laxității țesuturilor se poate considera că buza superioară poate suferi modificări în ceea ce privește dimensiunea;

Conform studiului efectuat vârsta și sexul sunt coordonate care influențează aspectul zâmbetului, mai precis nivelul liniei zâmbetului

Ținând cont de importanța esteticii dento–faciale în zilele noastre și datorită accesului larg la informație al oamenilor, aceștia se adresează mult mai des în prezent serviciilor de medicină dentară în vederea îmbunătățirii aspectului estetic;

În prezentul studiu a fost evidențiat faptul că majoritatea persoanelor cu vârsta mai mică de 35 de ani prezintă în general o linie a zâmbetului medie, totodată cei mai puțini dintre aceștia prezentând o linie a zâmbetului foarte înaltă.

S-a concluzionat de asemenea că persoanele cu vârsta cuprinsă între 41 – 60 ani consideră că zâmbetul atractiv este reprezentat de persoanele cu linia zâmbetului înaltă, iar pentru cei cu vârste cuprinse între 25 – 40 ani, atractivitatea unui zâmbet se referă la o linie a zâmbetului medie.

Pentru a putea evalua estetica zâmbetului și cea facială, medicul dentist este nevoit să dețină o serie de cunoștiinte medicale, care să-i permită o evaluarea corectă și complexă a tuturor parametrilor în vederea relizării unui plan de tratament reușit și adecvat fiecărui individ.

Bibliografie

Ada Cătălina Epistatu, David Dumitru, Dragos Epistatu, Andra Rădulescu, Dragoș Stanciu – Cosmetică dentară în practica stomatologică, editura MAD Linotype Buzău, 2002, pag 29

Wladyslaw Tatarkiewicz – Istoria esteticii, București: Editura Meridiane, 1978, vol. 1, pag.171-195.

http://evidentacercetare.univ-danubius.ro/Surse/Set_013/ksws875DF9.pdf

http://www.caslam.ro/docs/Curs%20de%20estetica%20An%20II.pdf

https://en.wikipedia.org/wiki/Facial_expression

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/EREDITATE-SI-PERSONALITATE35679.php

Annu. Rev. Pshycol. 2003. Downloaded from arjournals.annualreviews.org by Columbia University , pag 53

http://www.romedic.ro/estetica-fetei-0C1257

I. Ahmad, Anterior dental aesthetics – Facial perspective, Br Dent J. 2005 Jul 9;199(1):15-21

https://www.slideshare.net/farooque92/facial-evaluation-by-dr-pooja-shroff

Anca Vâlceanu, Estetică în medicina dentară, editura Brumar, 2000, pag 23

Drd. Dr. Claudiu Ciortea, Asist. Univ. Dr. Luminița Oancea – Factori implicați în analiza estetică a zonei frontale maxilare, Romanian Journal of Stomatology, Vol. LX, Nr. 1, An 2014, pag 19-31

Sílvia Augusta Braga Reis, Jorge Abrão, Leopoldino Capelozza Filho, Cristiane Aparecida de Assis Claro – Estudo comparativo do perfil facial de indivíduos, Revista Dental Press de Ortodontia e Ortopedia Facial. On-line version ISSN 1980-5500, pag 7-12

. Ecaterina Ionescu, Anomalii dentare, cartea Cartea Universitară, 2005, pag 98

Aesthetic Surgery Journal, Volume 30, Issue 1_Supplement, 1 July 2010, pag 25S–27S

http://www.academia.edu/6492108/Curs_1_estetica_2014

Frank Spear – Evaluating Facial Esthetics: Facial Profile, Journal of cosmetic dentistry, vol.31, issue 4, 2005

Frank Spear – Evaluating Facial Esthetics: The Esthetic Plane, Journal of cosmetic dentistry, vol.60, issue 11 2017

Stanciu D., Dorobăț V. – Ortodonție și ortopedie dento-facială, Editura Medicală, Iași 2009, pag 20-31

Riolo and Avery – Essentials for orthodontic practice, First Edition, University Litho Press, 2005, pag 163-178

www. healthtipssource.com

Eduard A. McLaren and Robert Rifkin – Macroestethics: Facial and DentoFacial Analysis, vol.30, no.11, 2002, pag 14

Prendergast PM. Facial proportions. In: Erian A, Shiffman MA, editors. Advanced Surgical Facial Rejuvenation: Art and Clinical Practice. Berlin: Springer; 2012. pag. 15–22.

Vincenzo Penna – The attractive lip: A photomorphometric analysis, Journal of Plastic Reconstructive & Aesthetic Surgery 68(7), March 2015

https://aestheticsjournal.com/feature/perioral-ageing

www. speareeducation.com

Neves FD, Mendonça G, Fernandes Neto AJ – Analysis of influence of lip line and lip support in esthetics and selection of maxillary implant-supported prosthesis design, J Prosthet Dent, 91:286-8, 2004. pag 9-13

Roy Sabri, DDS, MS – The Eight Components of a Balanced Smile,  Journal of clinical orthodontics: JCO 39(3):155-67, April 2005, pag 5-9

Corina Marilena Cristache , Tamara Mihuț – Parametrii implicați în realizarea unui design ideal al zâmbetului, January 2017, pag 10-25

Kang Young Choi – Analysis of Facial Asymmetry, Arch Craniofac Surg. 2015 Apr; 16(1): 1–10. 2015, pag 3-8

Paul SJ. Smile analysis and face bow transfer: Enhancing esthetic restorative treatment. Pract Proced Aesthet Dent. 2001;13:217–22

Carlos Alexandre Câmara – Aesthetics in Orthodontics: six horizontal smile lines, Dental Press J. Orthod. vol.15 no.1 Maringá Jan./Feb. 2010, pag 3-6

Lombardi RE. The principles of visual perception and their clinical application to denture esthetics. J Prosthet Dent. 1973;29:358–82

BV Sreenivasan Murthy, Niketa Ramani – Evaluation of natural smile: Golden proportion, RED or Golden percentage, J Conserv Dent. 2008 Jan-Mar; 11(1): 16–21, pag 4.

Daniel Ward DDS – Proportionl smile design using the recurring esthetic dental (RED) proportion, vol 45, no 1, 2001, pag 4-6

Aruna Nautiyal, Sheela Gujjari, and Vikas Kumar – Aesthetic Crown Lengthening Using Chu Aesthetic Gauges And Evaluation of Biologic Width Healing, J Clin Diagn Res. 2016 Jan; 10(1): ZC51–ZC55, pag 3

Moore T, Southard KA, Casko JS, Qian F, Southard TE. Buccal corridor and Smile esthtetics. Am J Orthod Dentofacial Orthop. 2005 Feb;127(2):208-13, pag 4-8

Babita Pawar, Pratishtha Mishra, Parmeet Banga, P. P. Marawar – Gingival zenith and its role in redefining esthetics: A clinical study, Journal of Indian Society of Periodontology: 2011 ,Volume : 15 , Issue : 2,  Pag : 135-138

https://www.researchgate.net/figure/Zenith-and-gingival-papillae

Irfan Ahmad – Anterior dental aesthetics: Gingival perspective, British dental journal 199(4):195-202, 2005

Garguilo A W, Wentz F M, Orban B. Dimensions and relations of the dentogingival junction in humans Periodontol, Journal of Periodontology, 1961; 32: 321

Tarnow D, Magner A, Fletcher P. The effect of the distance from the contact point to the crest of bone in the presence or absence of the inteproximal papilla. J Periodontol 1992; 63: 995-996

Chiche GJ, Pinault A. Chicago, US: Quintessence Publications Co; 1994. Esthetics of Anterior Fixed Prosthodontics , pag 10-18

Sarver DM, Ackerman MB. Dynamic smile visualization and quantification: Part 1. Evolution of the concept and dynamic records for smile capture. Am J Orthod Dentofacial Orthop. 2003 Jul;124(1):4-12.

http://www.baicus.ro/pdf/Tipuridestudii.pdf

Tjan AH, Miller GD, The JG. Some esthetic factors in a smile, J Prosthet Dent 1984;51:24-8.

https://www.doctoruldedinti.info/fotografia-medicina-dentara

www.f64.ro