FACU LTATEA DE ȘTIINȚE E CONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU : FINANȚE -BĂNCI FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂN T: ZI LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific: Conf…. [621938]

Licență

FACU LTATEA DE ȘTIINȚE E CONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU : FINANȚE -BĂNCI FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂN T: ZI LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific: Conf…. [621938]

Byadmin ianuarie 1, 2024

1

UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA
FACU LTATEA DE ȘTIINȚE E CONOMICE
PROGRAMUL DE STUDIU : FINANȚE -BĂNCI
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂN T: ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. OPRIȘAN OANA

Absolventă:

ȘTEFAN IONELA -ANDREEA

Constanța
2020

2

UNIVERSITATEA "OVIDIUS" DIN CONSTANȚA
FACU LTATEA DE ȘTIINȚE E CONOMICE
PROGRAMUL DE STUDIU : FINANȚE -BĂNCI
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂN T: ZI

VENITURILE BUGETULUI DE STAT AL
ROMÂNIEI

Coordonator științific:

Conf. Univ. Dr. OPRIȘAN OANA

Absolventă:

ȘTEFAN IONELA -ANDREEA

Constanța
2020

3

Cupri ns:

ARGUMENT ………………………………………………………………….. …p 4

CAPITOLUL I – Bugetul de stat
1.1. Prezentare generală ……………………………………………………………………. ….p 5
1.2. Veniturile bugetare ………………………………………………………………….. …….p 7

CAPITOLUL al II-lea – Contribuții la bugetul de stat
2.1. Conținutul social -economic al impozitelor și taxelor …………………………. …p 13
2.2.Funcțiile impozit elor……………………………………………………………………………p 14
2.3.Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat ……………….p 15
2.4.Elementele impozitului ………………………………………. ……………………………….p 17
2.5.Clasificarea impozitelor ………………………………………………………………………p 24

CAPITOLUL al III-lea- Studiu comparativ al veniturilor la bugetul de
stat al României pe o perioadă de 5 ani (2013 – 2017) ………….. p 34

CONCLUZII …………………………………………………………………….. p 40

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………….. p 41

4

ARGUMENT

Prezent a lucrare , intitulată Veniturile bugetului de stat al României , urmărește
aprofundarea și fixarea noțiunilor -cheie pe care le implică această temă, înțelegerea felului
în care funcționează bugetul de stat al țării noastre și studiul veniturilor naționale, cu accent
pe colectarea de impozite și taxe de diferite tipuri.
Tema lucrării este una generoasă, ofertantă, cu deschidere mare, ca urmare, se pune
accent pe an umite coordonate și se urmărește sintetizarea informației pentru o imagine cât
mai clară asupra aspectelor studiate.
Am ales această temă datorită interesului față de domeniul fiscal și datorită
importanței pe care o are bugetul de stat asupra întregii țări și, impli cit, asupra economiei
naționale, considerând că este o temă reprezentativă pentru dom eniul meu de studiu, dar și
pentru interesele personale.
Nu în ultimul rând, consider că e foarte important să cunoaștem foarte bine
structurile la nivel macroeconomic pentru a înțelege cum funcționează ele și cum dau
randament la nivel microeconomic, știi nd că fiecare cetățean este plătitor de taxe și
impozite.

5

CAPITOLUL I
1. Bugetul de stat
1.1. Prezentare generală

Bugetul public național reprezintă veriga centrală a sistemului financiar și de credit
al unei țări, precum și principala balan ță financiară cu caracter operativ și obligatoriu, pe o
perioadă determinată (de regulă, un an)1.
Termenul buget provine din latinescul bulga – „sac sau pungă cu bani”2. Termenul
apare și în limba franceză ( bouge, bougette ), dar și în limba engleză ( budget ), având
aceeași semnificație.
Bugetul statului are semnificații multiple, reprezentând: un element component al
finanțelor publice; o multitudine de operații și fluxuri financiare specifice ; cea mai
importantă lege dezbătută anual de forul legislativ; o s inteză a opțiunilor economico –
sociale și politice; un mijloc de manifestare a constrângerii financiare bugetare; un
instrument de negociere cu diversele organisme financiare; planul financiar al statului prin
care sunt prevăzute veniturile și cheltuielile publice pentru o perioadă determinată de timp
etc3.
Bugetul reprezintă lista veniturilor și cheltuielilor probabile ale statului, înscrise și
comparate în vederea echilibrării și supuse autorizării Parlamentului.
Pentru ca încasarea veniturilor și efectuar ea cheltuielilor publice să fie posibile,
trebuie ca bugetul de stat să devină lege prin adoptarea proiectului de buget de către
Parlament.
Bugetul este un reper important al reflectării gradului în care statul se implică în
economie și în viața socială, a l capacității economiei naționale de a contribui la constituirea
resurselor financiare necesare statului, precum și al modului în care acesta înțelege să le
gestioneze.
Fiecare stat are cheltuielile sale, iar acestea trebuie să fie acoperite de propriile r esurse.
Statul adoptă o strategie macroeconomică proprie, are rolul de a stabili obiective pe termen

1 A se vedea, pentru definițiile bugetului, I. Gliga, Drept financiar, Ed. Humanitas, București, 1994, p.14 -16,
D. Drosu – Șaguna, Drept financiar public, ed. A 4 -a, Ed. C.H. Beck, București, 2011, p.70 și autorii români și
străini acolo citați.
2 C.D. Popa, A. Fanu -Moca, Drept financiar, Ed. Lumina Lex, București, 2003, p.24
3 D.T. Lazăr, A.M. Inceu, Abordări ale noțiunii de buget al statului, Revista Transilvană de Științe
Administrative, 1(10), 2004, p. 69. http://www.rtsa.ro/files/12.pdf

6
scurt, mediu și lung, dar și direcțiile de acțiune pentru a atinge aceste obiective. Aceste
elemente se vor regăsi în structura bugetului.
Fiecare țară ar e un mecanism propriu, numit și mecanism economic , prin care își
desfășoară activitatea economică.
Mecanismul economic reprezintă un sistem de metode de conducere economică, de
obiective ce determină conducerea și de structuri organizatorice (instituțional e,
suprastructurale, juridice) prin care se efectuează conducerea. Principala funcție a acestui
mecanism este cea de conducere și reglare a proceselor economice, condiționate de
raporturile de interese . Mecanismul financiar cuprinde sistemul de metode, obi ective și
structuri de factură financiară prin care se efectuează conducerea: sistemul financiar,
metodele de conducere financiară și în domeniul financiar, cadrul instituțional cu atribuții
în domeniul financiar, jurisdicția financiară, pârghiile financia re (în primul rând ale
statului)4.
Sistemul financiar al fiecărui stat include asigurările sociale de stat, asigurările de bunuri,
de persoane și de răspundere civilă, creditul, finanțele corporatiste (ale întreprinderii),
bugetul de stat, piața capitaluri lor, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale.
Bugetul de stat reprezintă una dintre componentele majore ale sistemului financiar prin
ponderea mare – aproximativ 30 -50% în majoritatea statelor europene dezvoltate – pe care
o reprezintă în produsul i ntern brut (PIB), prin rolul pe care îl are în funcționarea unor
pârghii financiare (vamală, fiscală, a cheltuielilor publice) , dar și prin acțiunile de predicție
și planificare macroeconomică realizate prin unele instrumente, cum ar fi:
❖ Programele de dezv oltare economică pe termen lung și mediu (cu durate de cel
puțin 5 ani);
❖ Balanțele financiare de sinteză vizând resursele financiare și destinația lor,
transferurile în exterior, consumul public etc. (cu durate de 3 -5 ani);
❖ Bugetul economiei naționale viz ând resursele financiare ale societății și simularea
efectelor unor măsuri economico -financiare (cu orizont de 2 ani).
Bugetul de stat reflectă opțiunile de politică economică, socială și financiară ale statului
referitoare la un interval de un an. Relații le economice pe care le exprimă se manifestă
dual, pe de o parte ca relații de mobilizare a resurselor bănești anuale ale statului, iar pe
de altă parte ca relații de repartizare a acestor resurse5.

4 O.S. Vezure, Unele aspecte privind bugetul de stat , Analele Universității „Constantin Brâncuși”, Seria
Economie, nr. 3/2011, Târgu Jiu.
5 R. Stroe, D. Armeanu, Finanțe , ed. a II -a, suport curs online pe http://www.biblioteca –
dmaigitala.ase.ro/biblioteca/caarte2.asp?id=286&idb=6

7

1.2.Veniturile bugetare

”Sistemul veniturilor bugeta re cuprinde totalitatea veniturilor care alimentează
bugetul statului, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetele fondurilor
speciale.
Sistemul veniturilor bugetare este alcătuit din instrumente și pârghii care sunt
utilizate pentru înfăptuirea politicii economice, financiare și sociale a statului.
Organizarea, structura și cuantumul veniturilor bugetului de stat al României și ale
bugetelor locale sunt determinate de mai mulți factori, dintre care menționăm: politica
economică și fi nanciară a statului, formele de proprietate asupra mijloacelor de producție,
acțiunea legilor economice, nivelul de dezvoltare a economiei naționale, necesitatea
încasării contravalorii serviciilor prestate de stat agenților economici și persoanelor fizice
prin unitățile sale prestatoare de servicii, cerințele îndeplinirii prerogativelor statului,
categoriile sociale ale populației, controlul pe care statul îl exercită asupra creării,
repartizării, circulației și utilizării produsului național brut.
Sistemu l veniturilor bugetare trebuie astfel conceput, legiferat și aplicat încât să
poată realiza două obiective, și anume:
a) să alimenteze sistematic bugetul de stat și bugetele locale cu venituri suficiente
b) să stimuleze activitatea economică și socială a agenților economici și a
cetățenilor.
Principiile generale ale impunerii
Un sistem fiscal poate fi considerat rațional dacă îndeplinește mai multe cerințe,
dacă este organizat și funcționează pe baza anumitor principii. Aceste principii au în
vedere ca așe zarea și încasarea impozitelor să corespundă atât obiectivelor social –
economice ale politicii fiscale a statului din perioada respectivă, cât și intereselor
plătitorilor.
Determinarea bazei impozabile și calcularea impozitului presupun efectuarea – pe
baza prevederilor legii – a unui complex de operațiuni atât de către subiectele impozabile,
cât și de către organele fiscale.
Stabilirea impozitului de plată are o latură politică și una de ordin tehnic (care
cuprinde metodele și tehnicile folosite pentru dete rminarea bazei impozabile și a sumei
impozitului).
Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerințe, să concorde cu
anumite principii. Pentru prima dată, asemenea principii au fost formulate de Adam Smith,

8
reprezentant de seamă al econo miei politice clasice, în a doua jumătate a secolului al
XVIII -lea. Aceste principii sunt astăzi următoarele:
• justețea impunerii (echitatea fiscală)
• certitudinea impunerii,
• comoditatea perceperii impozitelor,
• randamentul impozitelor,
• proporționalitate a impunerii,
• progresivitatea impunerii,
• realitatea impunerii,
• moralitatea impunerii,
• neutralitatea fiscală .
1. Justețea impunerii (echitatea fiscală) este cel mai important principiu, care constă în
aceea că plătitorii trebuie să contribuie cu impozite și taxe, în funcție – pe cât posibil
– de veniturile pe care le realizează sau averea pe care o dețin.
Echitatea fiscală presupune dreptate și justiție socială în repartizarea sarcinilor
fiscale pe clase și categorii sociale.
Înțelegerea echității fiscale n ecesită delimitarea noțiunilor de egalitate în fața
impozitelor și de egalitate prin impozite.
• Egalitatea în fața impozitelor (neutralitatea impozitelor) presupune ca
impunerea să se efectueze în același fel pentru toate persoanele juridice și
fizice, făr ă deosebiri în ceea ce privește modul de impunere de la o zonă la alta
a statului respectiv și indiferent de forma de organizare și de proprietate.
• Egalitatea prin impozite presupune diferențierea sarcinii fiscale de la un
subiect impozabil la altul, având u-se în vedere o serii de criterii politice,
economice, sociale, etc., cum ar fi: natura și cuantumul materiei impozabile,
situația socială, civilă și personală a contribuabilului, etc. Prin urmare,
egalitatea prin impozite presupune aplicarea unui tratame nt fiscal diferențiat ,
după cum este vorba de persoane bogate sau sărace, de cei care realizează
venituri din capital, din proprietăți sau din muncă, de persoane necăsătorite, cu
copii, invalide, în vârstă, etc.
În aprecierea echității fiscale trebuie făcu tă o deosebire netă între egalitatea
matematică (aparentă) a sarcinilor fiscale și egalitatea reală (efectivă) a acestor sarcini. În
acest sens, nu este suficient să se aplice un impozit egal la venituri egale, ci este necesar ca
la calcularea și încasarea impozitelor să se aibă în vedere situația fiecărei persoane în parte
(căsătorită, necăsătorită, cu sau fără copii, câte persoane are în întreținere, vârsta acestora,
etc.).

9
Aplicarea corectă a echității fiscale necesită:
➢ folosirea în mod corespunzător a cotelor de impunere;
➢ stabilirea sarcinilor fiscale ale persoanelor fizice și juridice în funcție de puterea
contributivă a fiecăreia;
➢ reglementarea și acordarea unui minim neimpozabil, în funcție de natura
venitului care cade sub incidența impozitului, pre cum și stabilirea unor reduceri
și scutiri de impozite, care să permită satisfacerea unor cerințe decente de viață;
2. Certitudinea impunerii , potrivit căreia mărimea impozitelor datorate statului de către
fiecare persoană juridică și fizică trebuie să fie ce rtă și nu arbitrară. Principiul
certitudinii impunerii reclamă ca termenele, modalitățile și sumele de plată să fie
clare, precise pentru fiecare plătitor. Acest principiu a urmărit lichidarea
arbitrariului, a bunului plac în stabilirea și încasarea impozi telor. Formulând acest
principiu, A. Smith aprecia că un grad mic de nesiguranță constituie un defect mai
mare decât un grad considerabil de nedreptate.
3. Comoditatea perceperii impozitelor, potrivit căreia impozitele și taxele trebuie să fie
percepute la te rmene și după o procedură cât mai simplă și convenabilă pentru
plătitori.
4. Randamentul impozitelor presupune ca impozitele și taxele să fie încasate cu
cheltuieli cât mai mici și într -un mod cât mai acceptabil pentru plătitori. Principiul
randamentelor impo zitelor este o expresie a “guvernului ieftin”, în sensul că aparatul
pentru încasarea impozitelor, ca și întregul aparat de stat, trebuie să fie cât mai puțin
costisitor. De asemenea, aparatul fiscal nu trebuie să stingherească activitatea
economică a cont ribuabililor și nici să -i îndepărteze de la îndeletnicirile lor. Politica
financiară reclamă ca la instituirea unui impozit să fie avut în vedere și să fie
asigurat randamentul lui fiscal ridicat.
Prin randamentul ridicat al impozitului se înțelege caracte rul său universal, ceea ce
înseamnă ca el să fie plătit de către toate persoanele fizice și juridice care dobândesc
venituri din aceeași sursă sau dețin aceeași avere, să cuprindă toată materia impozabilă, să
fie exclusă posibilitatea practicării evaziunii sau a fraudei fiscale și să nu reclame cheltuieli
mari cu așezarea, urmărirea și încasarea impozitului. Deși aceste cerințe sunt raționale, în
practică ele sunt greu de realizat, fiind aplicabile mai ales impozitului pe salarii. Pentru
cele mai multe impo zite, ca urmare a practicării evaziunii fiscale, o parte din materia
impozabilă este sustrasă de la impunere.
5. Unicitatea impunerii. Acest principiu presupune ca un venit impozabil să fie impus
o singură dată și cu un singur impozit într -o anumită perioadă de timp.

10
6. Stabilitatea impozitelor constă în menținerea la același nivel a randamentului lor în
toate fazele ciclului economic. Altfel spus, randamentul impozitului nu trebuie să
crească simultan cu creșterea producției și a veniturilor în fazele de înviora re și
avânt și nici să scadă în fazele de criză și depresiune ale ciclului economic. Practic,
însă, se constată că încasările din impozite nu au stabilitate, ca urmare a evoluției
produsului național brut, a producției și desfacerilor, ceea ce se reflectă în mod
direct și asupra volumului încasărilor din impozite. De asemenea, acest principiu
reclamă ca legislația fiscală să fie stabilă o perioadă cât mai îndelungată.
7. Elasticitatea impozitelor reclamă ca acestea să se poată adapta în timp cerințelor
bugetar e, adică să poată fi majorate atunci când economia se dezvoltă și cheltuielile
bugetare cresc și să poată fi reduse când aceste cheltuieli scad. Elasticitatea
impozitelor acționează cu deosebire în direcția creșterii impozitelor.
8. Proporționalitatea impune rii. Potrivit acestui principiu, impozitul se calculează prin
aplicarea cotelor proporționale, fapt care asigură păstrarea raportului dintre venitul
impozabil și suma impozitului, contribuind la realizarea echității fiscale.
9. Progresivitatea impunerii. În concordanță cu acest principiu, cotele de impozit și
impozitul cresc pe măsura creșterii venitului impozabil, fapt care afectează echitatea
fiscală.
10. Realitatea impunerii este principiu de impozitare potrivit căruia baza impozabilă
(mărimea venitului impoza bil), cuantumul averii și impozitul se determină
efectuându -se calcule bine fundamentate, fără supra sau subevaluări, conducând la o
impunere reală, exactă.
11. Neutralitatea fiscală este un principiu de politică fiscală, potrivit căruia impozitele
și taxele t rebuie să fie astfel reglementate, trebuie să aibă un asemenea cuantum
încât să nu stimuleze, dar nici să afecteze activitatea contribuabililor. Sistemul fiscal
nu trebuie să stingherească activitatea economică a contribuabililor și nici să -I
îndepărteze d e la îndeletnicirile lor.
12. Moralitatea impunerii se referă la faptul că nivelul impozitării trebuie să fie
echitabil, suportabil, legiferat și aplicat în funcție de natura și de mărimea venitului
și a averii, avându -se în același timp în vedere situația fam ilială, civilă, socială,
vârsta, capacitatea de muncă a contribuabilului, etc.
Principiile menționate mai sus au avut și au un caracter progresist, deoarece au fost
și sunt îndreptate împotriva arbitrariului, care se manifesta mai ales în perioada destrăm ării
feudalismului. ”6

6 https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/veniturile -bugetului -de-stat-al-romaniei -148002.html

11
”Impozitele sunt cunoscute din antichitate și se presupune că au apărut în cadrul
primelor formațiuni statale, fiind determinate de necesitățile întreținerii materiale a celor ce
exercitau forța publică, îndeplinind atribuțiile auto ritare de conducere statală.
De la apariția lor, impozitele au fost concepute și aplicate diferit, condiționat de
dezvoltarea economico -socială și de cheltuielile publice acceptate în fiecare stat. Date
despre impozitele și cheltuielile publice din antichi tate se cunosc în deosebi din istoria
statelor antice grec și roman.
În statele antice grecești, ca și în statul antic roman erau considerate publice
cheltuielile pentru organele de conducere statală, pentru întreținerea și înzestrarea forțelor
armate și d e ordine publică, construcția și înarmarea corăbiilor de război, construirea de
drumuri, pentru temple și serbări religioase etc.
În completarea resurselor domeniului public, în fiecare din aceste state au fost
instituite impozite diferite, unele ordinare sau curente altele extraordinare.
În statul antic atenian principalul impozit era pretins de la proprietarii de terenuri și
de bunuri. Acesta era urmat de impozite asupra veniturilor meseriașilor, taxele pentru
vânzarea în piață a produselor agricole, prec um și impozitul extraordinar pe veniturile
cetățenilor bogați în timp de război ca o îndatorire de onoare a acestor cetățeni.
În statul roman antic, în toate etapele de evoluție istorică, principalul impozit a fost
"tributul". La început acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor
cucerite, apoi a fost extins ca impozit cetățenesc permanent, datorat de toți cetățenii statului
roman care avea proprietăți imobiliare, iar mai târziu și pentru bunuri mobiliare. Apoi s -a
instituit impozit asup ra vânzărilor de bunuri, un impozit pe meșteșuguri, pe numărul de
sclavi și impozitul datorat de celibatari.
Aceste impozite din statele atenian și roman sunt o dovadă și exemplu ale răspândirii
și diversificării în antichitate al procedeului financiar al obligării persoanelor fizice să
plătească impozite ca venituri ale statului.
În evul mediu impozitele erau de asemenea diferite de la un stat la altul, condiționat
de dezvoltarea economico -socială diferită, ca și de concepții și tradiții proprii.
În Anglia , timp îndelungat, impozitul era cel datorat de proprietarii de pământ.
Concepțional, prin Magna Charta Libertatum din 1215 s -a interzis instituirea impozitelor
de către monarhi fără aprobarea poporului. În același secol a fost introdus un impozit
diferenț iat pentru nobili, clerci și țărani, iar în secolele următoare au fost instituite impozite
pe clădiri, pe veniturile meșteșugarilor, ca și impozite incluse în prețuirile de vânzare a
sării, cărbunilor, pieilor și altor bunuri.

12
În Republica Florența din Ita lia în perioada secolelor XII -XV existau: impozit pe
veniturile cetățenilor bogați, care se percepea în baza unei "scări" progresive, impozite pe
succesiuni, impozite pe sare, taxe vamale la intrarea mărfurilor în republică.
Între impozitele din evul mediu sunt remarcabile și cele aplicate în Principatele
Romane, în care șirul de mare a dărilor ordinare cuprindea birul așezat ca "cisla" asupra
localităților și perceput cu denumirea de "sferturi", văcăritul, pogonăritul, tutunăritul etc.,
cărora li se adăuga u dările extraordinare – ploconul steagului la urcarea pe tron a
domnitorului, ajutorințele și altele.
În ultima parte a evului mediu în condițiile dezvoltării meșteșugurilor și a
manufacturilor, ca și a comerțului, diversificarea veniturilor cetățenilor a oferit statelor
posibilitatea sporirii numărului și tipurilor impozitelor. Aceasta a fost determinată și de
creșterea cheltuielilor publice pentru organele de stat.
Datorită numărului mare și diversificării exagerate a impozitelor în Franța, Adunarea
Constituantă întrunită după revoluția franceză din 1789 a decis reforma impozitelor prin
înlăturarea privilegiilor avute până atunci de nobili și clerci, suprimarea arbitrarului
aparatului fiscal, înlăturarea uno r impozite pe vânzări, prevederea drepturilor cetățenilor de
a consimți liber la satisfacerea impozitelor.
Concepția instituirii impozitelor cu "consimțământul contribuabililor" a fost preluată
atât de doctrina finanțelor publice moderne, cât și de legiuit orii din mai multe state
contemporane. Însă în aplicarea practică a acestei concepții s -a ajuns doar la reprezentarea
în competența parlamentarilor a dreptului de a reglementa impozitele, taxele și alte venituri
bugetare.
În perioada contemporană, exercita rea dreptului parlamentarilor – ca organe
reprezentative – de a institui și modifica impozitele a fost dominată de creșterea continuă a
cheltuielilor publice în toate statele. În consecință, parlamentele din statele contemporane
au fost și sunt cele mai de s forțate de împrejurări să sporească impozitele, consimțământul
cetățenilor la aceste impozite considerându -se exprimat prin votarea legilor referitoare la
impozite de către reprezentații lor în parlamente.
În toate statele contemporane sistemele fiscale naționale au evoluat, cuprinzând
tot mai multe impozite pe vânzarea bunurilor sau de consumație, accize speciale sau
monopoluri fiscale cuprinse în prețurile de vânzare, taxe de timbru, taxe vamale și alte
venituri ale bugetelor. Dintre acestea, impozitele pe consum, accizele și monopolurile
fiscale depășesc în unele state ponderea celorlalte impozite în rândul veniturilor
bugetare.
Evoluția modernă a impozitelor în Europa este marcată de înlăturarea deosebirilor
dintre legislațiile fiscale naționale ale st atelor membre ale Comunității Europene, de

13
armonizarea acestor legislații și de instituirea unor procedee fiscale cât mai asemănătoare
subordonate politicii fiscale comunitare. ”7

CAPITOLUL al II-lea
Contribuții la bugetul de stat

2.1. Conținutul social -economic al impozitelor și taxelor

”Cea mai veche resursă financiară este impozitul. Originile sale aparțin perioadei de
statornicire a organizației statale. Inițial, s -a recurs la prelevări asupra bunurilor private, iar
odată cu introducerea monedei se pr actică impozite în bani. În literatura de specialitate se
întâlnesc mai multe noțiuni de impozit, însă cea mai frecvent întâlnită este următoarea:
Impozitul reprezintă o contribuție băneasca obligatorie cu titlu nerambursabil,
datorată, conform legii, stat ului de către persoanele fizice și juridice pentru veniturile care
le obțin sau pentru averea pe care o posedă. Plata impozitului se efectuează în cuantumul și
termenul precis stabilit prin lege.
Principalele trăsături ale impozitelor sunt:
Legalitatea imp ozitelor. Aceasta presupune, că instituirea de impozite se face în
baza autorizării conferite prin lege . Nici un impozit al statului nu se poate stabili și
percepe decât dacă există legea respectivă la impozit.
Obligativitatea impozitelor. Aceasta înseamnă , că plata nu este benevolă , ci are
caracter obligatoriu pentru toate persoanele care obțin venituri sau dețin bunuri din
categoria celor supuse impozitării conform legilor în vigoare.
Nerestituirea impozitelor. Prevede, că prelevările de impozite la fondu rile publice de
resurse financiare se fac cu titlu definitiv și nerambursabil . Adică, transferurile de
impozite făcute în aceste fonduri sunt utilizate numai la finanțarea unor obiective necesare
tuturor membrilor societății și nu unor interese individuale sau de grup.
Nonechivalența impozitelor. Poate fi înțeleasă, pe de o parte, ca o plată în schimbul
căreia contribuabilii nu beneficiază de contraservicii imediate și direct din partea statului,
pe de altă parte, ca o diferență între cuantumul impozitelor plătite și valoarea serviciilor
primite în schimb în viitor.
Rolul impozitelor da stat se manifestă pe plan financiar, economic și social. Rolul cel
mai important al impozitelor este cel financiar, deoarece acesta constituie mijlocul

7 Văcărel Iu ș.a. Finanțe publice, București, 2002

14
principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor
publice. În ultimul timp s -a accentuat rolul impozitelor pe plan economic, caracterizat prin
încercările statului de a folosi impozitele ca un mijloc de intervenție în activitatea
economică. Pe plan social rolul impozitelor se concretizează în faptul că, prin intermediul
lor statul procedează la redistribuirea unei părți importante din PIB între clase și pături
sociale.
În literatura de specialitate se vorbește de existența unor limite ale im pozitelor,
caracterizată ca pondere a acestora în PIB. Limita impozitelor dintr -o anumită țară este
influențată atât de factori externi sistemului de impozite, cât și de factori interni (proprii) ai
acestuia.
Din categoria factorilor externi ce influențeaz ă limita impozitelor se pot menționa:
nivelul PIB pe locuitor, nivelul mediu al impozitelor pe plan internațional, condiții de
natură politică, economică, socială etc.
În cadrul factorilor proprii sistemului de impunere, care influențează limita
impozitelo r, locul cel mai important îl ocupă progresivitatea coteor de impunere. Astfel în
țările în care impozitele au o pondere mai ridicată în PIB, cote de impunere au o
progresivitate mai înaltă. ”8

2.2.Funcțiile impozitelor9

”Prin politica fiscală practicată, statul are dreptul de a prelua o parte din veniturile
realizate de subiectele de drept sau de a percepe o parte din costul serviciilor prestate în
folosul solicitanților. Impozitele la care sunt obligate subiectele plătitoare îndeplinesc, în
principiu, tr ei funcții:
a) Contribuția la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societății (fiscală) este o
obligație a tuturor persoanelor fizice sau juridice care obțin venituri impozabile sau
taxabile. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finanțarea de obiective și acțiuni cu
caracter general, folosind întregii colectivități ca: finanțarea instituțiilor publice,
constituirea rezervelor de stat, alte acțiuni și obiective cu caracter economic și social.
b) Redistribuirea unor venituri primare sau deriva te (socială) este operațiunea de
preluare a unor resurse în vederea repartizării lor pentru satisfacerea unor trebuințe
acceptate în folosul altora decât posesorii inițiali ai resurselor.
Redistribuirea aplică principiul depersonalizării resurselor, înfâpt uindu -se pe mai
multe planuri pentru satisfacerea tuturor trebuințelor generale ale societății. Datorită

8 Văcărel Iu ș.a. Finanțe publice, București, 2002
9 Filip Gh., Finanțe publice, Iași, 2002

15
faptului că redistribuirea exagerată și nerealistă are consecințe grave asupra cointeresării și
responsabilității, practicarea acestuia prin metode adm inistrative și gratuite justificată va fi
înlocuită cu redistribuirea prin metode economice sau restituibile. În cazurile când
redistribuirea se realizează pe baza principiului mutualității, aceasta este nu numai inerentă
dar și echitabilă.
c) Reglarea uno r fenomene economice sau sociale (economică) acționează în mod
diferit în cazul unităților economice sau a persoanelor fizice. La unitățile economice, prin
impozite și taxe se influențează prețurile mărfurilor și tarifelor executărilor de lucrări și
servic ii publice, rentabilitatea, eficiența economico -financiară, etc. La persoanele fizice,
prin impozite și taxe se stimulează utilizarea cât mai productivă a terenurilor agricole și ale
altor bunuri, pe care le au în patrimoniul personal, se limitează realiza rea de venituri
exagerate, etc. ”

2.3.Teorii în reglementarea sistemului de impunere de către stat10

”În legătură cu dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere, în literatura de
specialitate, au fost emise mai multe teorii:
• Teoria organică a fost teoretizată de gânditori de frunte ai filosofiei clasice
germane: Hegel, Fichte și Schelling. Potrivit acestei teorii "statul s -a născut din însăși
natura omenească" iar dreptul de impunere este un produs necesar dezvoltării istorice a
popoarelor". În aceste condiții, dreptul de impunere nu este necesar să fie justificat,
deoarece toate popoarele trăiesc în "viața de stat și toate statele pentru garantarea existenței
lor, au nevoie de exercitarea dreptului de impunere". Scopul exercitării acestui drept este
de a constitui fonduri bănești necesare menținerii organizării de stat ori "scopul fiind
absolut necesar se impune ca și mijlocul pentru realizarea scopului să fie imperativ".
• Teoria sociologică. Potrivit acestei teorii, statul este considerat a fi un "stăpân
absolut" născut din frământările organizărilor sociale și reprezintă "forța brutală" a
minorității organizate pentru a impune împotriva majorității stăpânite. Conform acestei
teorii, deținătorul puterii nu era legat de drept, deoarece emană de l a el – voința lui era
dreptul. Prin urmare, voința capricioasă a suveranului determină normele de conduită
socială.
Instituirea dreptului de a percepe impozite și taxe a apărut o dată cu crearea unui
aparat public complicat și cu necesitatea de a avea mijl oacele de întreținere și

10 https://administrare.info/economie/ 10166 -teorii -%C3%AEn -reglementarea -sistemului -de-impunere -de-
c%C4%83tre -stat

16
funcționare. Pentru a menține această forță publică sunt necesare contribuțiile
cetățenilor.
• Teoria contractului social a fost întemeiată de Thomas Hobbles și dezvoltată de
Jean-Jeacques Rousseau în lucrarea "Contractul social".
În teoria contractului social, dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei
înțelegere între stat și contribuabili. Cetățenii renunță la o parte din libertăți, făcând, în
același timp, și sacrificii de ordin material concretizate în impozite, în sch imbul unor
activități realizate și garantate de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioară,
căreia i se supun oamenii liberi care 1 -au creat pe baza unui contract.
• Teoria echivalenței numită și teoria schimbului sau teoria intereselor a fost fondată
de Adam Smith și continuată de Charles Louis Montesquieu.
Conform concepției economistului Adam Smith maximele sau principiile fundamentale ale
impunerii, devenite foarte tradiționale în ultimele decenii sunt:
1) maxima de justiție: "cetățenii fie cărui stat trebuie să contribuie la cheltuielile
guvernamentale, atât cât le permite facultățile proprii, adică în proporția veniturilor pe care
le realizează sub protecția statului";
2) maximi de certitudine: "impozitul stabilit fiecărui cetățean trebuie să fie prestabilit și nu
arbitrar. În epoca modernă, cuantumul plații trebuie să fie cert pentru contribuabil, ca și
pentru orice altă persoană".
3) maxima comodității: "toate contribuțiile trebuie să fie pretinse la termenele și urmând
procedeul care este mai convenabil contribuabilului";
4) maxima economiei: "toate contribuțiile trebuie să fie stabilite de o manieră care să
scoată din buzunarul cetățeanului cât mai puțin posibil față de ceea ce urmează să intre în
trezoreria statului”.
Teoria echivalenței impozitelor a fost actualizată oficial în SUA. de câtre
Tribunalul Suprem Federal. Această actualizare a teoriei echivalenței impozitelor
cuprinde, mai mult decât formulările teoretice anterioare, caracterizarea echivalentului
pe care statul modern îl aco rdă contribuabilului de impozite și care constă atât în
protecția persoanei și proprietății lor, cât și în toate avantajele publice social -culturale.
Deci statul stabilește cota de impunere a supușilor în raport cu avantajele create, dînd în
același timp ș i măsura acestora în raport cu mărimea serviciilor sau avantajelor – cu cât
vor fi mai mari, cu atât impozitele vor fi mai ridicate. Impozitul, așa cum afirma Charles
Louis Montesquieu, este "o porțiune pe care o dă fiecare cetățean din bunul său, pentru
a avea siguranța celeilalte părți sau pentru a se folosi de ea".
După această teorie, impozitele se confruntă cu taxele, deci dacă impozitele ar fi într –
adevăr echivalente, ar trebui să măsoare în mod just stabilirea și perceperea lor. Practic este

17
imposibi l de stabilit pentru fiecare cetățean în parte, de ce anume avantaje sau serviciu se
bucură în organizarea de stat.
• Teoria siguranței este inspirată din opera lui Jonh Locke și Francois Quisnay,
influențată fiind de concepția filozofică și de ideile libe ralismului clasic, care atribuiau
statului un rol de "paznic de noapte", de pază a dreptului și asigurarea siguranței publice.
Această teorie este asemănătoare cu teoria contractului social și teoria echivalenței,
esența ei constând într -un contract dintre stat și cetățean. Conform acestei teorii, impozitele
sunt considerate ca prima de asigurare. Statul pe de o parte, asigură viața și bunurile, iar
cetățenii, pe de altă parte, plătesc un impozit, un fel de primă de asigurare. Teoria
siguranței oferă, în ac elași timp, și măsura impozitelor, deoarece mărimea lor va fi dată de
calitatea cetățeanului și valoarea bunurilor pe care le posedă.
Teoria siguranței a fost combătută pe motiv că statul nu își asumă vreun angajament
formal de asigurare față de cetățeanul său. Dacă ar exista un asemenea angajament, s -ar
impune o despăgubire din partea statului, atunci când bunurile contribuabililor au fost
distruse s -au sustrase.
• Teoria sacrificiului. Conform acestei teorii, rațiunea impozitului este justificată de
însăș i natura statului, în sensul că statul este un produs necesar al dezvoltării istorice și
nicidecum o organizare socială bazată pe voința declarată a cetățenilor sau a unui grup de
cetățeni. Astfel, cei care vor recunoaște că viața socială, în complexitatea ei, nu poate
exista decât sub forma organizării de stat, trebuie să recunoască și dreptul la impunere.
Dreptul statului de a stabili și percepe impozite este o consecință directă a obligației sale de
a îndeplini funcțiile și sarcinile de stat. Toți cetățe nii provoacă o serie de cheltuieli pe care
statul este obligat să le onoreze și, prin urmare, aceste cheltuieli trebuie finanțate de cei
care le cauzează. De aici impozitul apare nu ca un contraserviciu special pentru anumite
servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetățenilor pentru asigurarea existenței și a
condițiilor de dezvoltare a întregului social căruia îi aparține. În acest sens, datoria de
contribuție a cetățenilor este analogică cu datoria de cetățean.
Independent de aceste teorii, toți cetățenii au obligația a plăti impozitele, fără a se
avea în vedere interesele fiecărui contribuabil în parte, ci numai interesele colectivității,
luată ca un ansamblu de entități independente. ”

2.4. Elementele impozitului

”Impozitul reprezintă un instr ument complex alcătuit dintr -un șir de componente.
Principalele elementele ale impozitului înaintate în teoria și practica financiară sunt
următoarele:

18
Obiectul impozitului, reprezintă elementul concret care stă la baza așezării acestuia
și poate fi diferi t în funcție de proveniența impozitului, scopul urmărit, natura plătitorului.
Astfel, ca obiect al impozitului poate apărea:
• Venitul, care poate fi profitul (beneficiul) agenților economici și veniturile persoanelor
fizice;
• Averea (bunurile), care este reprezentată de clădiri, terenuri, mijloace de transport;
• Cheltuielile (consumul), care constituie produsul, serviciul prestat sau lucrarea executată,
bunul importat sau uneori cel exportat în cazul impozitelor indirecte;
• Actele și faptele realizate de organele statului pentru care se datorează taxe de timbru și
înregistrare. Spre exemplu, eliberarea, legalizarea, autentificarea unor acte, deschiderea și
dezbaterea succesiunilor, soluționarea litigiilor de către organele de judecată.
Baza de calcul (materia impozabilă) reprezintă elementul pe care se fundamentează
evaluarea (calculul) impozitului. Baza de calcul poate să fie aceeași ca și obiectul
impozabil sau să difere de acesta. Astfel, atunci când obiectul impozitului îl constituie
valoarea, venitu l sau prețul acesta este în același timp și bază de calcul, ca de exemplu, în
toate cazurile impozitului pe venit. Când este vorba de bunuri ca obiect al impozitului,
atunci avem două cazuri:
a) în cazul impozitului funciar, când suprafața de teren este ex primată în m.p. sau ha
este și element de calcul
b) în cazul impozitului pe imobil obiectul impunerii este clădirea, iar calculul se face în
funcție de valoarea acesteia.
Situație asemănătoare este în cazul taxelor pe succesiuni, când obiectul taxării îl
constituie dezbaterea succesiunii și actele întocmite cu acest prilej, în timp ce baza de
calcul este valoarea acesteia.
Subiectul impozitului (contribuabil, plătitor) este persoana fizică sau juridică
deținătoare sau realizatoare a obiectului impozabil și care potrivit legii este obligat la plata
acestuia.
Suportatorul (destinatarul) impozitului este persoana care suportă în ultima instanță
impozitul (căruia i se adresează). Deoarece adesea se fac confundări între subiect și
suportator al impozitului trebui e de făcut o distincție între ele. De cele mai multe ori
subiectul și suportatorul sunt una și aceeași persoană fizică sau juridică. Însă în anumite
cazuri suportatorul impozitului este o altă persoană decât subiectul. În cazul impozitelor
directe aceste d ouă elemente sunt reprezentate de una și aceeași persoană. Spre exemplu, în
cazul impozitelor pe salarii, contribuabil este persoana fizică și ea efectiv suportă această
sarcină fiscală. În cazul impozitelor indirecte (TVA, accize) aceste elemente apar ca
persoane diferite. Accizul are ca subiect pe agenții economici care produc și realizează

19
produse și mărfuri supuse acestui impozit, însă suportatorul este consumatorul care efectiv
achită acest impozit în momentul procurării produsului sau mărfii respectiv e. Deci,
impozitele indirecte plătite de unele persoane sunt transpuse în sarcina altor persoane.
Astfel se ajunge la fenomenul repercusiunii impozitelor.
Sursa impozitului arată din ce anume se plătește impozitul (venit ori, excepțional,
averea). Venitul ca sursă de plată poate apărea sub mai multe forme: salariu, profit,
dividend etc. Averea poate apărea sub formă de capital (în cazul acțiunilor emise) sau sub
formă de bunuri (mobile sau imobile). În cazul impozitului pe venit sursa impozitului
întotdeaun a coincide cu obiectul impunerii, pe când la impozitele pe avere sursa nu
coincide cu obiectul impunerii, deoarece impozitul se plătește din venitul obținut în urma
exploatării (utilizării) averii respective.
Unitatea de impunere reprezintă unitatea în car e se exprimă obiectul sau materia
impozabilă, adică leul (u.m.) în cazul veniturilor; m.p. sau ha la impozitul funciar;
capacitatea cilindrică la mijloacele de transport etc.
Cota impozitului (cuantumul unitar, unitatea de evaluare) reprezintă impozitul
aferent unei unități de impunere. Impozitul poate fi stabilit într -o cotă fixă sau în cote
procentuale.
Cota fixă este o sumă absolută, invariabilă pe unitatea de măsură.
Cota procentuală este un procent de impozit asupra bazei de calcul. Cota procentuală
poate fi:
– proporțională;
– progresivă;
– regresivă.
Asieta (modul de așezare) impozitului reprezintă ansamblul măsurilor privind
identificarea subiectelor și obiectelor impozitului, evaluarea obiectului impozabil,
determinarea impozitului datorat statului.
Terme nul de plată indică data la care sau până la care impozitul trebuie achitat față
de stat. El apare ca:
– interval de timp în care sumele trebuie vărsate la buget;
– dată fixă la care obligațiunile trebuie achitate.
Înlesnirile fiscale reprezintă un alt element prevăzut de actele normative fiscale
(financiare) și se referă la reduceri, scutiri, bonificații, amânări și eșalonări ale plății la
buget.
• Scutirile se aplică în vederea favorizării anumitor activități care folosesc forța de
muncă cu randament scăzut. Ele pot avea și un caracter social ca în cazul scutirii de la
impozit a unor categorii sociale ale populației.

20
• Reducerile vizează atât scopuri sociale cît și economice, cum este cazul reducerii bazei
impozabile la impozitul pe venit reinvestit în anumite scopuri prevăzute de lege.
• Bonificațiile se acordă pentru a stimula anumiți plătitori de impozite și taxe să -și
achite obligațiile înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege, de regulă, până la
primul termen de plată. Ca bonificațiile să fie efi ciente ele trebuie extinse pe mai multe
categorii de contribuabili, mărindu -se și gradul lor de cointeresare, pentru ai determina
pe plătitori să -și achite cu anticipație obligațiile față de buget, ce este avantajos pentru
stat în condițiile de inflație.
• Amânările și eșalonările au în vedere decalarea termenelor de plată și respectiv,
fragmentarea sumei de plată în mai multe tranșe ce urmează să fie vărsate la buget.
Sancțiunile sunt un element pe care legea fiscală îl cuprinde, având scopul de a întări
odată în plus caracterul obligatoriu al achitării impozitelor și taxelor, precizându -se
totodată penalizările aplicate plătitorilor ce se abat de la această îndatorire legală. Cele mai
frecvent întâlnite sancțiuni în caz de neplată la termen sau sustragere de la impunere sunt
majorările de întârziere (penalitățile) și amenzile fiscale pentru încălcările care nu sunt
infracțiuni, potrivit prevederilor legii penale. Se poate înțelege că în domeniul impozitelor
poate să intervină și răspunderea penală pentru co ntribuabili persoane fizice ori salariați și
persoanelor juridice, în cazurile în care încălcare normelor privind impozitele și taxele
întrunesc elemente constitutive ale vreuneia dintre infracțiunile prevăzute de Codul Penal
sau alte legi emise în acest s cop.
Așezarea și perceperea impozitelor (asieta) impozitelor reprezintă un proces
complex, care presupune efectuarea unui șir de operații succesive constând în stabilirea
obiectului impozabil, determinarea cuantumului impozitului și perceperea (încasarea)
impozitului.
Metode de evaluare a materiei impozabile. Stabilirea obiectului impozabil are drept
scop constatarea și evaluarea materiei impozabile. Pentru ca veniturile sau averea să poată
fi supuse impunerii, este necesar mai întâi ca organele fiscale să constate existența
acestora, iar mai apoi să procedeze la evaluarea lor. Evaluarea materiei impozabile constă
în determinarea dimensiunii acesteia. Ea poate fi efectuată prin două metode:
– metoda evaluării indirecte, bazată pe prezumție;
– metoda evaluării d irecte, bazată pe probe.
Metoda evaluării indirecte poate fi realizată prin trei variante:
– evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil;
– evaluarea forfetată;
– evaluarea administrativă.

21
Evaluarea pe baza unor indici exteriori ai obiectului impozabil poate fi efectuată
numai în cazul impozitelor reale și permite determinarea mărimii obiectului impozabil ci o
anumită aproximație. De exemplu, în cazul impozitului funciar, pentru stabilirea obiectului
impozabil erau folosite drept criterii urmă toarele semne: suprafața de teren (fără a lua în
considerație bonitatea sau destinația acestuia); numărul total de animale sau numărul
animalelor de tracțiune din gospodărie; cantitatea de sămînță utilizată la sămănat; prețul
pămîntului; mărimea arendei et c.
În cazul impozitului pe clădiri, semnele potrivit cărora se stabilea mărimea
impozitului erau și mai diverse: numărul coșurilor de fum (Rusia); lungimea fasadei
(Amsterdam); locul amplasării; mărimea chiriei etc. Această evaluare este simplă și puțin
costisitoare, în schimb – arbitrară și inexactă.
Evaluarea forfetată constă în faptul că organele fiscale, cu acordul contribuabilului,
atribuie o anumită valoare obiectului impozabil. Cu toate că această metodă este mai
"democratică", evident că nici în ace st caz nu se poate stabili cu exactitate mărimea
obiectului impozabil.
Evaluarea administrativă constă în faptul că organele fiscale stabilesc mărimea
materiei impozabile pe baza datelor pe care le au la dispoziție. În măsura în care
contribuabilul nu este de acord cu evaluarea făcută de organul fiscal, el are dreptul să o
contesteze, prezentând argumentele de rigoare.
Determinarea obiectului impozabil prin evaluarea indirectă nu prezintă dificultăți,
este simplă și puțin costisitoare. Însă această metodă nu permite stabilirea exactă a
mărimii obiectului impozabil, ceea ce se reflectă negativ asupra echității fiscale.
Metoda evaluării directe cunoaște două variante de realizare: evaluarea pe baza
declarației a unei terțe persoane și evaluarea pe baza declara ției plătitorului.
Evaluarea pe baza declarației a unei terțe persoane constă în faptul că mărimea
obiectului impozabil se stabilește pe baza declarației scrise pe care o terță persoană, care
cunoaște această mărime, este obligata prin lege să o depună la organele fiscale. Astfel, de
exemplu, agentul economic declară salariile pe care le -a plătit muncitorilor și
funcționarilor săi, chiriașii declară chiria achitată proprietarului etc. Această modalitate
elimină într -o anumită măsură tentația de a sustrage m ateria impozabilă de la impunere,
deoarece se consideră că declarantul nu este interesat în ascunderea adevărului. Utilizarea
acestei evaluări este posibilă numai in cazul impozitării anumitor venituri.
Evaluarea pe baza declarației plătitorului constă în faptul ea subiectul
impozitului este determinat prin lege să declare mărimea materiei impozabile.
Contribuabilul este obligat să țină evidența veniturilor și cheltuielilor realizate în
procesul de activitate, să întoc mească raportul privind rezul tatele financiare, să înainteze

22
organelor fiscale declarația privind veniturile obținute sau averea posedată. Această
modalitate de evaluare are aplicabilitate mai largă, însă se consideră că ea admite
posibilități mai mari de evaziune fiscală prin prezent area unor declarații nesincere și prin
imposibilitatea organelor fiscale de a controla veridicitatea datelor prezentate.
Modalități de determinare a cuantumului impozitelor. Determinarea cuantumului
impozitului se efectuează prin două met ode: metoda de rep artiție și metoda de cotitare .
Metoda de repartiție, care s -a practicat până în primele stadii de dez voltare a
capitalismului, constă în faptul că autoritatea fiscală, în funcție de necesitățile de
resurse publice, stabilea suma globală a impoz itelor c e urmau să fie încasate pe
întreg teritoriul țării. Această sumă era repartizată ulterior pe unități administrative –
teritoriale, care se împărțea mai departe pe contribuabili. Acest mod de
stabilire a cuantumului impozitului nu ar e la baza sa careva justificare economică și
urmare nu este potrivit principiului echității fiscale.
Metoda de cotitare, folosită pe larg în practica contemporană, constă în
calcularea mărimii impozitului prin aplicarea cotelor asupra obiectului impozitulu i,
determinat pentru fiecare plătitor în parte
Cuantumul impozitului, în acest caz, depinde de mărimea obiectului impozabil și
ține cont de situația personală a plătitorului impozitului.
Vom menționa că, conform metodelor de determinare a cuantumu lui, imp ozitele se
împart în impozite de repartiție și impozite de cotitare.
Procedee de percepere a impozitelor. După stabilirea mărimii impozitului, organele
fiscale sunt obligate să aducă la cunoștință contribuabililor cuantumul impozitului datorat
și termenele de plată a acestuia. Următorul act este perceperea impozitelor, care este una
din principalele acțiuni ale procesului de impozitare.
Metodele de percepere a impozitelor au evoluat de asemenea de -a lungul timpului
reprezentând: colectarea impozitelor dator ate de către unul din contribuabilii fiecărei
localități; încasarea impozitelor prin intermediul concesionarilor (arendașilor);
perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului.
Colectarea impozitelor datorate de către unul di n contri buabilii fiecărei
localități este proprie perioadei timpurii de existență a statului și se reduce la
colectarea impozitelor de unul din diriguitorii co munității, care ulterior transmitea
bunurile și valorile colectate unei subdi viziuni a autorită ții fiscale. Această metodă s -a
menținut și mai târziu, însă aplicarea ei era mai îngustă, cu precădere în regiunile
îndepărtate, izolate, greu accesibile, unde detașamentele fiscului ajungeau foarte rar.
Încasarea impozitelor prin intermediul concesionari lor (arendașilor) consta în
faptul că autoritatea fiscală, contra unei părți din suma colectată, ceda dreptul de colectare

23
a impozitelor unor cetățeni Deoarece profiturile acestora depindeau de încasările fiscale,
este evidenta dorința lor de a exagera pov ara fiscală, și așa injustă din cauza metodei oi
arbitrare de impozitare. Desigur, în condițiile lipsei unei evidențe certe și exacte, erau
frecvente falsificările și delapidările, fapt ce conducea la o eficiență joasă a impozitelor.
Perceperea impozitelor de către aparatul specializat (fiscal) al statului
înseamnă în esență că funcția de colectare a impozitelor este exercitată de un organ legal cu
funcții în finanțe al administrației publice.
Încasarea impozitelor printr -un organ specializat al statului a început să fie
aplicată pe larg în perioada capitalismului premonopolist, iar în prezent a devenit metoda
dominantă de percepere a impozitelor și taxelor.
Perceperea impozitelor prin aparatul fiscal se realizează prin mai multe forme: direct
de la plătitor i; prin stopaj la sursă; prin aplicarea de ti mbre fiscale.
În cazul încasării impozitelor direct de la plătitori, sunt posibile doua variante:
a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale
pentru a achita impozitul datorat statului ;
b) organul fiscal are obligațiunea de a se deplasa la domiciliul
plătitorului pentru a -i solicita să achite impozitul cuvenit.
Vom menționa că, potrivit modului de încasare de la plătitor impozitele se
împart în impozite portabile și impozite cerabile.
În cazul încasării impozitelor prin stopaj la sursă, impozitul se reține și se varsă la
buget de către o terță persoană. De exemplu, patronii sunt obligați să rețină impozitul pe
salariu datorat de angajați și să -1 verse la buget. La fel procedează băncile la plata
dobânzilor titularilor de depozite de bani în cont și societățile comerciale la plata
dividendelor deținătorilor de hârtii de valoare etc.
Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale, folosită cel mai frecvent
în cazul taxei de stat, c onstă în procurarea timbrului respectiv și prezentarea lui organului
care documentează sau întreprinde acțiunea solicitată. în prezent, aria aplicării acestui
mod de colectare a impozitelor se extinde, cuprinzând și alte impozite, cum ar fi accizele
etc.
Procedeele moderne de așezare și percepere a impozitelor trebuie sa fie bine
organizate, computerizate, automatizate pentru a crea comoditate contribuabililor și a
asigura oportunitatea și plenitudinea vărsămintelor la buget. ”11

11 https://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/veniturile -bugetului -de-stat-al-romaniei -148002.html

24
2.5. Clasificarea impozite lor12

În practica fiscală internațională intâlnim o diversitate de impozite, care se deosebesc
ca formă și continuț. De aceea, pentru a identifica ușor efectele diferitelor categorii de
impozite în plan economic, financiar, social și politic este necesară gruparea acestora pe
baza urmatoarelor criterii :
– trăsăturile de formă ale impozitelor;
– obiectul asupra cărora se așează;
– trăsaturile de fond;
– scopul urmarit de stat prin instituirea lor;
– frecvența perceperii lor;
– instituția care le administrează etc.
În funcție de scopul urmărit de stat prin introducerea lor, impozitele se grupează:
– Impozite financiare , instituite de stat in scopul realizarii de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului (cum sunt, de exemplu, impozitele pe venit, taxele de consumatie
etc.).
– Impozite de ordine , introduse de stat in scopul limitării unei activități anume sau în
vederea realizării unor obiective nefiscale cum sunt, de exemplu, introducerea unor
accize ridicate asupra consumului de alcool și tutun sau utilizare a unor taxe vamale
antidumping in scopul limitarii importului anumitor mărfuri ce au pret de dumping.
După frecvența cu care se realizează (respectiv, se percep la buget), distingem:
– Impozite permanente (ordinare) , care se percep cu regularitate (de regu la, anual), fiind
inscrise în cadrul fiecarui buget public.
– Impozite incidentale (extraordinare) , care se instituie în situații excepționale (cum ar fi,
de pildă, în situații de criză și război) și se percep o singură dată, motiv pentru care ele
nu sunt i nscrise în bugetul public.
După instituția care le administrează , impozitele se grupează în funcție de tipul
statelor în care se instituie și percep, astfel:
În statele de tip federal distingem :
– impozite federale
– impozite ale statelor membre ale federaț iilor;
– impozite locale, ale departamentelor, provinciilor sau judetelor, ale
municipiilor, orașelor și comunelor.
În statele de tip unitar distingem:
impozite ale administratiei centrale de stat;

12 https://edirect.e -guvernare.ro/informatiigenerale/SitePages/cetateni.aspx?IDC=3

25
impozite locale, ale organelor administrativ -teritoriale.
După forma plății impozitele sunt:
– impozite în bani;
– impozite în natură;
Avându -se în vedere obiectul asupra cărora se așează , impozitele se clasifică în:
– impozite pe venit;
– impozite pe avere;
– impozite pe consum (sau pe cheltuieli).
În functie de trasa turile de fond impozitele se grupează în două categorii:
– impozite directe;
– impozite indirecte.
Impozite directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/și juridice,
în funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de im punere și se percep
direct de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regula, țn cazul
acestor impozite, subiectul și suportatorul impozitului sunt una și aceeaș persoană.
Pe baza criteriilor care stau la baza așezării impozitelor directe, în practica mondială,
se grupeaza în:
1) impozite reale (obiective, pe produs), care:
– se stabilesc în legatură cu deținerea unor obiecte materiale, făcându -se abstracție de
situația personală a subiectului impozitului;
– au cunoscut o largă apli cabilitate în secolul XIX, dar ele se practică și în prezent în cazul
clădirilor, terenurilor ocupate de clădiri, exploatărilor agricole;
– în această categorie se includ: impozitul funciar; impozitul pe clădiri; impozitul pe
activități industriale, comerci ale și profesii libere; impozitul pe capitalul mobiliar sau
bănesc.
2) impozite personale (subiective), care se așează asupra veniturilor sau averii avându -se în
vedere și situația personală a subiectului impozitului. În această categorie se includ:
– impo zitele pe veniturile persoanelor fizice;
– impozitele pe veniturile persoanelor juridice;
– impozitele pe averea propriu -zisă;
– impozitele pe circulatia averii;
– impozitele pe sporul de avere etc.
Impozite indirecte se percep cu ocazia vânzarii unor bunuri și al prestării unor
servicii, fiind vărsate la bugetul public de către producatori, comercianți sau prestători de
servicii și suportate de către consumatorii bunurilor și serviciilor impozabile. În cazul
acestor impozite, prin lege, se atribuie calitatea de subiect al impozitului altei persoane

26
fizice sau juridice decât suportatorului acestora. În funcție de forma lor de manifestare,
impozitele indirecte se grupează în:
-taxe de consumatie;
-monopoluri fiscale;
-taxe vamale;
-taxe de timbru și de înreg istrare.
Caracteristica impozitelor directe
În decursul timpului, impozitele directe au evoluat o dată cu dezvoltarea economiei,
ele stabilindu -se pe diferite obiecte materiale, genuri de activități, pe venituri sau pe averi.
Fiind individualizate, impozit ele directe constituie cea mai veche formă de impunere.
Deși s -au practicat și în orânduirile precapitaliste, o diversificare și extindere mai
mari au cunoscut abia în capitalism. În primele decenii ale secolului al XX -lea, impozitele
așezate pe obiecte, materiale și genuri de activități (adică impozitele de tip real) au fost
înlocuite treptat cu impozitele stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, rentă) sau pe
avere (mobiliară sau imobiliară), adică cu impozite de tip personal.
Începând cu ultime le decenii ale secolului al XIX -lea, datorită creșterii continue a
cheltuielilor publice, sporul de venituri realizat de stat prin introducerea impozitelor
personale nu a fost suficient pentru acoperirea acestora, astfel încât s -a recurs și la
impunerea in directă.
Impozitele directe se stabilesc niminal în sarcina unor persoane fizice sau juridice, în
funcție de venit sau averea acestora, pe baza cotelor de impunere prevăzute de lege. Aceste
impozite se încasează direct de la contribuabili la anumite terme ne, sunt mai echitabile și
deci mai de preferat decît impozitele indirecte, deoarece la acestea din urmă consumatorii
deferitelor mărfuri și servicii, de regulă, nu știu cu anticipație cînd și mai ales cît vor plăti
statului, sub forma taxelor de consumați e și a altor impozite indirecte. Pentru aceste
impozite este caracteristic faptul că subiectul și suportatorul impozitului este una și aceeaș
persoană, cu toate că aceste elemente uneori nu coincid. În funcție de criteriile care stau la
baza așezării lor, impozitele directe se pot grupa în impozite reale și impozite personale.

Impozite reale

Premisele impozitelor directe au fost impozitele reale care au început a fi practicate
odată cu recunoașterea principalelor forme ale averii. Prima formă a acestor im pozite a fost
impozitul funciar . Acest impozit corespunde concepției despre pământ ca principala
formă a bogăției presupunând că deținătorii de pământ trebuie să fie contribuabili
principali. Întroducerea acestui impozit a avut ca obiect terenurile deținut e, iar ca subiect

27
proprietarul terenurilor. Pentru a stabili și diferenția cuantumul impozitului de plată se luau
criterii diverse (suprafața de teren deținută, nivelul prețului pământului, mărimea arendei
etc.).
Pentru fundamentarea mai precisă a impozitu lui de plată în cazul celui funciar a fost
introducerea cadastrului, care reprezintă atît acțiunea de descriere a bunurilor funciare ale
cetățenilor unei localități, cu menționarea veniturilor pe care le produc, cît și registrele în
care figurează înscriși contribuabilii cu bunurile lor, pe baza cărora se stabileau impozitele
directe.
Ulterior a devenit o formă importantă a averii imobiliare clădirile și s -a întrodus ca
impozit real impozitul pe clădiri. Obiectul impozitului îl reprezintă clădirea, iar subi ectul –
proprietarul clădirii.
Impozitul pe activități industriale, comerciale, bancare, profesii libere a apărut odată
cu dezvoltarea activităților de tip industrial, comercial, bancar, profesii libere.
Obiectul acestui impozit este existența unor întrepr inderi, ateliere etc. La baza
stabilirii impozitului dat au fost așezate, deasemenea, diferite criterii de ordin exterior,
și anume:
– suprafețele ocupate de întreprinderile respective;
– numărul muncitorilor;
– mărimea capitalului;
– mărimea forței motrice instal ate și folosite de întreprindere etc.
Subiecții impozitului deveneau persoane juridice sau fizice în măsură în care
desfășurau activități de natura celor menționate.
Impozitul pe circulația capitalurilor bănești a fost întrodus odată cu dezvoltarea
operați unilor de credit.
Impozitele reale se mai numesc obiective, deoarece se stabilesc în legătură cu
anumite obiecte materiale pe baza unor criterii exterioare care nu redau puterea economică
a subiectului. Din această cauză, ele au caracter regresiv. Unele di n aceste impozite au fost
adaptate, transformate potrivit condițiilor societății moderne, care a trecut la un alt sistem
de impozite numit sistemul impozitelor personale.

Impozitele personale

La sf ârșitul secolului XIX -lea și începutul secolului XX -lea m ajoritatea țărilor lumii
a trecut la sistemul impozitelor personale.
Cauzele care au determinat instituirea impozitelor personale sunt:

28
• distribuirea mai echitabilă a sarcinii fiscale (erau cazuri cînd sarcina fiscală era mai
mare pentru contribuabili dețin ători de valori mai mici față de contribuabili deținători
de valori mai mari).
• situația diferită a contribuabililor deținători de bunuri ale impozitului real de aceeași
mărime (numărul diferit al persoanelor întreținute în cadrul familiei nu era luat în
considerare).
• dezvoltarea activităților producătoare de venituri a evidențiat faptul că o bună parte a
populației care nu deținea valori reprezentând obiecte ale impozitelor puteau obține
venituri prin valorificarea forței de muncă proprie; deci masa de sala riați au devenit
contribuabili.
Impozitele personale se mai numesc și subiective deoarece se ține cont, în primul
rînd, de situația personală a subiectului impozitului. Ele sunt întălnite sub forma
impozitelor pe venit și pe avere.
Impozitul personal pe ve nit poate fi:
– impozitul pe venitul persoanelor fizice;
– impozitul pe venitul persoanelor juridice.
În practica financiară impozitul personal pe avere poate fi:
– impozite asupra averii propriu -zise;
– impozite pe circulația averii;
– impozite asupra creșterii valorii averii.

Impozitul pe venit

Impozitul pe venitul persoanelor fizice. Subiecții impozitului sunt persoanele
fizice rezidente sau nerezidente ale unui stat, care realizează venituri din surse aflate pe
teritoriul acestui stat. Obiectul impozitului – veniturile obținute de către subiecți din
toate domeniile activității umane (industrie, comerț, agricultura, educație, medicină,
artă, sport, profesii libere etc.). Veniturile persoanelor fizice îmbracă diverse forme –
beneficiu, salariu, rentă, dividend e, dob ândă, premii etc.
De regula, impozitul pe venit este o impunere individuală, fiind așezat pe fiecare
persoana care a realizat venituri. Există și situații când veniturile se obțin în comun de mai
multe persoane și nu pot fi individualizate (cum ar f i de exemplu impozitul agricol). În
aceste situații, impozitul de exemplu se stabilește fie cu luarea în considerare a unor factori
sociali (starea civilă a plătitorului de impozit, vârstă, numărul persoanelor aflate în
întreținerea sa etc.) fie fără să se țină cont de aceștia. În practica fiscală se întâlnesc două
sisteme de așezare a impozitelor pe veniturile persoanelor fizice, și anume:

29
1. sistemul impunerii separate care presupune fie o impunere diferențiată pentru fiecare
categorie de venit în funcție d e natura acestuia, fie instituirea mai multor impozite,
care vizează fiecare în parte venitul obținut dintr -o anumită sursă;
2. sistemul impunerii globale care presupune cumularea tuturor veniturilor realizate de
o persoană fizică, indiferent de sursa de pro veniență și supunerea venitului cumulat
unui singur impozit.
Impunerea globala a veniturilor realizate de persoanele fizice este cea mai des
întâlnita, ea utilizându -se în țări ca: SUA, Germania, Franța, Italia, Belgia, Marea Britanie,
Ungaria, România s. a. Pentru stabilirea impozitului pe veniturile persoanelor fizice se
utilizează cote proporționale sau progresive. Cea mai frecvent utilizată este impunerea în
cote progresive pe tranșe de venit. Aplicarea de cote procentuale progresive, constă în
aceea că odată cu creșterea obiectului impozabil crește și cota impozitului.

Impozitele pe avere

Instituirea impozitelor pe avere a fost făcută în strânsă legătură cu dreptul de
proprietate al diferitor persoane asupra unor bunuri mobile sau imobile. Impozitele pe
avere cunosc următoarele forme: impozitele asupra averii propriu -zise, impozitele pe
circulația averii și impozitele pe sporul de avere sau pe creșterea valorii averii.
Impozitul asupra averii propriu -zise sunt de două tipuri:
a. impozite stabilite asupra averii și plătite din veniturile obținute din exploatarea averii
respective;
b. impozite instituite pe substanța averii și plătite nemijlocit din această avere.
Aceste din urmă conduc la micșorarea obiectului impozabil, motiv pentru care se
întâlnesc foarte rar ca impozite permanente, fiind introduse, de regulă, ca impozite
excepționale care se percep o singură dată (de exemplu, în timpul sau după terminarea unui
război, pentru rectificarea anumitor procese economice și sociale etc.)
Ca impozite asupra averi i propriu -zise ce se întâlnesc mai frecvent, pot fi
nominalizate impozitele pe proprietăți imobiliare și impozitele asupra activului net.
Impozitele pe proprietăți imobiliare se întâlnesc adesea sub forma impozitelor asupra
terenurilor și clădirilor. Aces te impozite au ca bază de impunere valoarea bunurilor
respective sau veniturile generate de ele. Cotele de impunere sunt relativ mici.
Recurgerea la impozitele pe terenuri și clădiri se face atât din considerente de ordin
financiar, cât și din alte motive , preponderent economice. Impozitul funciar este conceput
ca un instrument de influențare a modului de folosire a fondului funciar. În acest sens,

30
cotele impozitului sunt diferențiate în funcție de bonitatea solului, destinația terenului,
amplasamentul lui etc.
Impozitul pe clădiri nu stimulează creșterea averii și nu este suficient de elastic, dar
deficiențele asietei – evidența strictă și evaluarea exactă a materiei impozabile – imprimă
acestui impozit un caracter regresiv.
Impozitul asupra activului net are ca obiect întreagă avere mobilă și imobilă pe care
o deține contribuabilul. La plata acestui impozit în unele țări sunt supuse atît persoanele
fizice, cît și cele juridice (Germania, Suedia, Austria etc.), iar în altele fie numai persoanele
fizice (Ol anda, Danemarca etc.), fie numai societățile de capital (Canada). Sub incidența
acestui impozit, de regulă, cade patrimoniul agricol și cel forestier, fondul funciar, bunurile
mobile și imobile utilizate pentru desfășurarea de activități comerciale, profes ii libere etc.
din care sau dedus datoriile care le grevează. Pentru calcularea cuantumului impozitului pe
activul net se folosesc fie cote proporționale (în Germania, Olanda, Austria etc.), fie cote
progresive (în Danemarca, Suedia, Elveția etc.).
Impozit ele pe circulația averii se instituie în legătură cu trecerea dreptului de
proprietate asupra unor bunuri mobile și imobile de la o persoană la alta. În categoria
impozitelor pe circulația averii, întâlnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe donații,
impozitul pe actele de v ânzare -cumpărare a unor bunuri mobile sau imobile, impozitul pe
hârtii de valoare ect. Cele mai des întâlnite s unt impozitele pe donații și succesiuni.
În cazul impozitului pe succesiuni , obiectul impunerii îl constituie averea primi tă
drept moștenire de o persoană fizică. Impozitul poate fi stabilit fie global pentru toată
averea lăsată moștenire, fie separat pentru partea din avere ce revine fiecărui moștenitor.
Calcularea impozitului se face pe baza unor cote progresive, iar nivelu l acestora este
diferențiat, at ât în funcție de valoarea averii care constituie obiectul succesiunii, c ât și în
funcție de gradul de rudenie existent între persoană decedată și moștenitorii acestuia.
Impozitul pe donații a fost introdus pentru a preveni e ludarea impozitului pe
succesiuni, prin efectuarea de donații de avere în timpul vieții. Obiectul impozitului pe
donații îl constituie averea primită drept donație de către o persoană. Impozitul cade în
sarcina persoanei care primește donația și care se nu mește donatar și se calculează pe baza
unor cote progresive. Nivelul lor este influențat de valoarea averii donate, de gradul de
rudenie între donator și donatar, de scopul și momentul donației. Potrivit ultimului aspect,
se înt âlnesc donații între vii, do nații în vederea morții, donații pe patul morții, donații care
produc efecte după moarte.
Impozitele asupra creșterii valorii averii au ca obiect sporul de valoare pe care l -au
înregistrat unele bunuri în cursul unei perioade de timp. Către acest gen de im pozite se

31
referă impozitul pe plusul de valoare imobiliară și impozitul pe sporul de avere realizat în
timp de război.
Impozitul pe plusul de valoare imobiliară a fost introdus pentru impunerea sporului
de valoare înregistrat de anumite bunuri imobiliare ( terenuri, clădiri) în intervalul de timp
de la cumpărare și pînă la vînzare, fără ca proprietarul să fi efectuat o cheltuială în acest
scop. Subiectul acestui impozit este vânzătorul bunurilor imobiliare, iar obiectul supus
impunerii este diferența între p rețul de vînzare și prețul de cumpărare al bunului respectiv
(de regulă, la acest din urmă se adaugă eventualele cheltuieli făcute de proprietar pentru
modernizarea imobilului respectiv în perioada de la cumpărarea imobilului pînă la vînzarea
lui). Valoare a unei averi imobiliare poate să crească în diferite împrejurări, cum sunt:
constituirea unor căi de comunicare în imediata apropiere a acesteia; extinderea
perimetrului orașului, astfel încît un teren să fie scos din circuitul agricol și să fie utilizat
pentru construcția de locuințe; executarea unor lucrări de edilitare (canalizare, electrificare
etc.).
Impozitul pe sporul de avere dob ândit în timp de război are ca obiect averea
dobândită în timpul războiului sau ca urmare nemijlocită a războiului. În une le țări (în
Germania și Italia după primul război mondial, iar în Franța, Italia, Marea Britanie și
S.U.A. după cel de -al doilea război mondial) a fost introdus impozitul pe supraprofitul de
război. Impozitul se calcula asupra profitului care depășea nivel ul perioadei luate ca bază
(de exemplu, profitul mediu obținut în ultimii trei ani dinaintea războiului) sau asupra
supraprofitului care depășea o anumită rată considerată normală. Cu toate că impozitul se
calcula în cote progresive, datorită multiplelor c ăi de sustragere a materiei impozabile de la
impunere și ratei întâlnite a inflației, el nu a avut un randament sporit.
Caracteristica impozitelor indirecte
Impozitele indirecte sunt acele impozite care se stabilesc asupra vânzări bunurilor
sau a prestării unor servicii. Ele nu se stabilesc direct și normativ asupra contribuabililor.
Plătitorii impozitelor indirecte sunt toți acei care consumă bunuri din categoria celor
impuse, indiferent de veniturile, averea, profesia sau situația personală a acestora.
Impozitele indirecte sunt prevăzute în cote proporționale asupra valorii mărfurilor vândute
și a serviciilor prestate ori în sume fixe pe unitate de măsură. Acest tip de impozite nu
asigură o repartiție echilibrată a sarcinilor fiscale. Indiferent de mărimea veniturilor
obținute de consumatori, cota de aplicare a impozitelor este unică. Însă raportat la întregul
venit de care dispune cumpărătorul, impozitul indirect capătă un caracter regresiv. Astfel,
cu cît o persoană beneficiază de venituri mai mici, cu at ât suportă mai greu sarcina fiscală a
impozitelor indirecte. Aceste impozite afectează puterea de cumpărare a consumatorilor,

32
prin urmare, și nivelul de trai al populației. Din categoria impozitelor indirecte fac parte:
taxele de consumație, monopolurile f iscale, taxele vamale, alte taxe prevăzute de lege.

Taxele de consumație

Taxele de consumație sunt impozite indirecte cuprinse în prețul de vânzare al
mărfurilor produse și realizate în interiorul țării care percepe impozitul. Mărfurile asupra
cărora se percep taxele de consumație sunt, în general, cele de larg consum (zahărul,
pâinea, uleiul, berea etc.).
Taxele de consumație îmbracă fie forma taxelor de consumație pe anumite produse,
denumite taxe speciale de consumație sau accize, fie forma unor taxe generale pe vânzări,
când se percep la vânzarea tuturor mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de
consum sau mijloace de producție.
Accizele sunt așezate asupra unor produse care se consumă în cantități mari și care
nu pot fi înlocuite de cumpărăt ori cu altele. Astfel accizele se instituie asupra unor produse
care au o cerere neelastică cum sunt: vinul, berea, țigările, produsele petroliere, etc. Taxele
de consumație pe produs (accizele) se calculează fie în sumă fixă pe unitatea de măsură, fie
în baza unor cote procentuale aplicate asupra prețului de vânzare. Produsele provenite din
impozit trebuie să fie impuse cu aceleași taxe ca și produsele indigene, iar cele destinate
exportului sunt, de regulă, scutite de impozit. Nivelul cotelor utilizate pe ntru calcularea
accizelor diferă de la o țară la alta și de la un produs la altul. Accizele sunt deseori utilizate
ca instrumente pentru înfăptuirea unor efecte sociale (reducerea consumului de alcool, al
produselor din tutun etc.).
Caracteristica generală a taxelor
Taxele sunt plăți efectuate de persoane fizice și juridice pentru serviciile prestate
acestora de instituțiile publice. Taxele întrunesc o serie de atribute specifice impozitelor și
anume: obligativitatea, nerambursabilitatea, dreptul de urmărir e în caz de neplată.
După natura lor taxele pot fi:
• taxe judecătorești , încasate de instanțele jurisdicționale pentru acțiunile introduse spre
judecare de către diferite persoane fizice și juridice;
• taxe de notariat , care se plătesc pentru eliberarea, leg alizarea sau autentificarea de acte,
copii etc., încasate de notariate;
• taxe de consulare , care sunt încasate de consulate pentru eliberarea certificatelor de
origine, acordarea de vize ș.a.;
• taxe de administrație , care se încasează de diferite organe al e administrației de stat
pentru eliberări de permise, autorizații, legitimații etc. la cererea anumitor persoane.

33
După operațiunea care se efectuează și urmează a fi taxată, taxele pot fi:
• taxe de timbru;
• taxe de înregistrare.
Taxele de timbru se percep l a efectuarea de către instituțiile publice a unor operații,
cum sunt: autentificarea de acte, eliberarea unor documente (de exemplu, buletine de
identitate, pașapoarte, etc.), legalizări de acte etc. Încasarea acestor taxe se face prin
aplicarea de timbre fiscale.
Taxele de înregistrare se percep la v ânzări de imobile, la constituirea, fuzionarea sau
lichidarea societăților de capital. Aceste taxe se percep și asupra fiecărei operații de
vânzare și, respectiv, cumpărare la bursă etc.
Atât taxele de timbru, cât și cele de înregistrare pot fi stabilite fie ad valorem (atunci
când acțiunile sau faptele supuse taxării sunt evaluate în formă monetară și c ând taxa se
calculează prin aplicarea unor cote procentuale la valoarea respectivă), fie în sume fixe, în
toate celelalte cazuri. Încasarea taxelor se poate face în numerar sau prin aplicarea de
timbre fiscale.

34

CAPITOLUL al III-lea
Studiu comparativ al veniturilor la bugetu de stat al
României pe o perioadă de 5 ani (2013 – 2017)
În vederea unei atente observă ri a cursului pe care îl urmează bugetul de stat, în
ceea ce privește veniturile realizate anual, am selectat un număr de 5 ani bugetari
consecutivi, cu scopul de a analiza asemănările, deosebirile, fluctuațiile etc . ce survin în
cadrul bugetului de stat a l României. Am ales pentru exemplificare perioada bugetară
2013 -2017, pentru care am recurs la extragerea datelor oficiale, respectiv graficele
corespunzătoare alcătuirii bugetului de stat.

Sume primite de la
UE
6%Impozit pe profit
5%Impozit pe salarii și
venit
11%Impozite și taxe pe
proprietate
2%
TVA
26% Accize
10%Impozit pe comerț
exterior și
tranzacțiile
internaționale
0%Alte venituri fiscale
4%Contribuții asigurări
sociale
27%Venituri nefiscale
9%Venituri din capital
0%2013
Sume primite de la UE
Impozit pe profit
Impozit pe salarii și venit
Impozite și taxe pe proprietate
TVA
Accize
Impozit pe comerț exterior și tranzacțiile internaționale
Anexa – Venituri aferente anului fisc al 201313

13 Raport privind situația macroeconomică pe anul 2013
http://www.cdep.ro/proiecte/2013/500/10/4/raport.pdf?fbclid=IwAR0kcoNijMy7DYhWBcQf1T –
svzg6FOLKt9iL6WdCjBJ5NCR3sdB7yRdF5MM

35

Impozitul pe profit
5%Impozitul pe salarii și
venit
11%
TVA
25%
Accize
11%Contribuții asigurări
sociale
27%Venituri nefiscale
8%Sume primite de la
UE
7%Impozite și taxe pe
proprietate
2%Impozit pe comerț
exterior și
tranzacțiile
internaționale
1%Alte venituri fiscale
3%Venituri din capital
0%2014
Impozitul pe profit
Impozitul pe salarii și venit
TVA
Accize
Contribuții asigurări sociale
Venituri nefiscale
Sume primite de la UE
Impozite și taxe pe proprietate
Impozit pe comerț exterior și tranzacțiile internaționale
Alte venituri fiscale
Venituri din capital Anexa – Venituri aferente anului fiscal 201414

Impozitul pe profit
6%Impozitul pe salarii și
venit
11%
TVA
24%
Accize
11%Contribuții de
asigurări
25%Venituri nefiscale
8%Sume primite de la
UE și donații
8%Alte venituri
7%2015
Impozitul pe profit Impozitul pe salarii și venit TVA
Accize Contribuții de asigurări Venituri nefiscale
Sume primite de la UE și donații Alte venituri
Anexa – Venituri aferente anului fiscal 201515

14Raport privind situația macroeconomică pe anul 2014
http://www.cdep.ro/proiecte/2013/500/10/4/raport.pdf
15 Raport privind situația macroeconomică pe anul 2015
http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2016/Raport/Raport%20buget%202016%20%208%20decembrie%202015
%20ora%2019%20 -%20semnat%20complet.pdf

36

Impozitul pe profit
7% Impozitul pe salarii și
venit
13%
TVA
23%
Accize
12%Contribuții de
asigurări
27%Venituri nefiscale
8%Sume primite de la
UE și donații
3%Alte venituri
7%2016
Impozitul pe profit Impozitul pe salarii și venit TVA
Accize Contribuții de asigurări Venituri nefiscale
Sume primite de la UE și donații Alte venituri Anexa – Venituri aferente anului fiscal 201616

Impozitul pe profit
6%Impozitul pe salarii și
venit
12%
TVA
21%
Accize
11%Contribuții de
asigurări
28%Venituri nefiscale
9%Sume primite de la
UE și donații
7%Alte venituri
6%2017
Impozitul pe profit Impozitul pe salarii și venit TVA
Accize Contribuții de asigurări Venituri nefiscale
Sume primite de la UE și donații Alte venituri
Anexa – Venituri aferente anului fiscal 201717

Veniturile bugetului general consolidat în anul 2013 au totalizat 200,4 miliarde lei,
reprezentând 31,3% pondere în PIB și un grad de realizare față de estimările anuale de
97,5%. Încasările bu getare au fost influențate atât de evoluțiile economice, cât și de
deciziile de politică fiscală adoptate, cum ar fi: creșterea salariului minim, majorarea
salariilor în sectorul bugetar, modificarea bazei de calcul în cazul contribuției de asigurări

16 Raport privind situația macroeconomică pe anul 201 6
https://www.mfinante.gov.ro/execbug.html?pagina=domenii
17Raport privind situația macroeconomică pe anul 201 7
http://www.cdep.ro/proiecte/2017/000/00/7/raport7.pdf

37
socia le de sănătate datorată de pensionari, modificarea cuantumului accizelor, precum și de
măsura blocării temporare a rambursărilor fondurilor europene, ca urmare a deficiențelor
constatate în anii anteriori. Din punct de vedere a ponderii principalelor categ orii de
impozite în total venituri încasate, s -au înregistrat creșteri în cazul impozitului pe salarii și
venit cu 0,4 pp, contribuții de asigurări cu 0,4 pp, dar și în cazul sumelor primite de la UE
în contul plăților efectuate și prefinanțări cu 0,4 punc te procentuale. În paralel, s -au
înregistrat și diminuări în cazul impozitului pe profit cu 0,1 pp și TVA cu 0,3 pp, dar și a
veniturilor nefiscale cu 0,9 pp. Comparativ cu anul anterior, veniturile bugetului general
consolidat în anul 2013 au avut o evolu ție pozitivă, creșterea nominală înregistrată fiind de
3,7 %, iar ca procent în PIB au scăzut cu 1,1 pp , de la 32,4% în 2012, la 31,3% în 2013.
Creșterea nominală a veniturilor față de anul 2012 a fost determinată, în principal, de
încasările din impozitu l pe salarii și venit (+8,5%), taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea
utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități (+32,2%), TVA (+ 2,6%), accize
(+4,2%), contribuții de asigurări (+5,7%), sumele primite de la Uniunea Europeană în
contul plăți lor efectuate (+15,0%).
Evoluții sub nivelul încasărilor anului 2012 s -au înregistrat, în principal, în cazul
Impozitului pe comertul exterior si tranzactiile internationale (taxe vamale) ( -12,4%) și
veniturilor nefiscale ( -6,1%). Încasările din impozitul pe venit au crescut ca urmare a
majorării numărului de salariați și a câștigului salarial mediu brut, a creșterii salariului
minim. Veniturile din accize au înregistrat creștere ca urmare a majorării nivelului
accizelor la motorină, la țigarete, precum și majorării cursului de schimb. Încasările în
cazul veniturilor din alte impozite și taxe pe bunuri și servicii în anul 2013 au înregistrat o
diminuare față de încasările anului anterior ( -26,9%). Veniturile din taxele pe utilizarea
bunurilor, autorizarea ut ilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități au crescut față de
anul anterior cu 32,2%, ca urmare a încasării în anul 2013 a sumei de 1.491,2 milioane lei
reprezentând taxe de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio,
potrivit prevederilor H.G. nr.605/2012. Încasările din contribuțiile de asigurări, deși au
crescut în termeni nominali cu 5,7%, datorită creșterii veniturilor salariale, ca urmare a
reîntregirii salariilor personalului bugetar și a majorării salariului min im de la 1 februarie
2013 și respectiv 1 iulie 2013. Încasările din contribuțiile de asigurări au fost afectate de
obligația de restituire a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate către pensionari dar și
de creșterea în anul 2013 cu 0,5 puncte pro centuale a cotei de contribuții aferentă
fondurilor de pensii administrate privat de la 3,5% la 4%. Sumele primite de la Uniunea
Europeană în contul plăților efectuate au fost în cuantum de 9,2 miliarde lei și au
reprezentat 1,4% din PIB.

38
”Execuția bugeta ră aferentă primelor 10 luni ale anului 2014 s-a încheiat cu un
excedent de 0,29% din PIB .
Rezultatul înregistrat indică o situație favorabilă din perspectiva încadrării în ținta de
deficit pe ansamblul anului 2014, de 2,2% din PIB, fiind influențat de în casarea veniturilor
din certificatele pentru emisii de gaze cu efect de seră emise de Ministerul Economiei, în
suma de 452 milioane lei precum și tranșa a doua din impozitul pe construcții în sumă de
693,7 milioane lei. . Veniturile bugetului general conso lidat, în sumă de 177,5 miliarde lei,
reprezentând 26,3% din PIB, au fost cu 6,5% mai mari în termeni nominali față de aceeași
perioadă a anului precedent. S -au înregistrat creșteri față de aceeași perioadă a anului
precedent la încasările din: contribuții le de asigurări sociale (+2.781 mil. lei), accize
(+2.291 mil. lei), impozite ți taxe pe proprietate (+1.765 mil. lei), impozitul pe profit
(+1.235 mil. lei), impozit pe salarii (+473mil.lei), TVA (+271mil.lei). Veniturile din taxa
pe utilizarea bunurilor s-au redus cu 41,6% ca urmare a faptului că în anul precedent sau
încasat taxe de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio în sumă
de +2,0 miliarde lei. La nivelul administrațiilor locale s -au înregistrat, de asemenea,
creșter i față de anul precedent la impozite și taxe pe proprietate cu 4,2%, taxa pe utilizarea
bunurilor cu 2,5% și venituri nefiscale cu 1,1%. Sumele primite de la Uniunea Europeană
în contul plăților efectuate au fost de 6,8 miliarde lei, cu 0,9 miliarde lei ma i mari față de
aceeași perioadă a anului precedent.
Veniturile fiscale au fost în sumă de 106,1 miliarde lei (15,7% din PIB), în creștere
cu 5,42% comparativ cu perioada similară din anul precedent.
În structură veniturile avut următoarea evoluție :
Încas ările din impozitul pe profit au înregistrat o creștere de 11,7% comparativ cu
anul anterior, determinată de evoluția pozitivă atât a încasărilor de la agenții economici cât
și a celor de la băncile comerciale; Încasările din impozitul pe venit s -au realiz at în sumă
de 19,3 miliarde lei ceea ce a reprezentat o creștere cu 2,5% comparativ cu aceeași
perioadă a anului precedent fiind influențate de creșterea câștigului salarial mediu brut pe
economie, creșterea valorii punctului de pensie, creșterea efectivul ui de salariați din
economie; Încasările din impozitele și taxele pe proprietate au crescut cu 44,4%
comparativ cu încasările din perioada similară a anului 2013 pe fondul creșterii
semnificative a încasărilor la bugetul de stat ca urmare a introducerii im pozitului pe
construcții conform OUG nr.102/2013; Încasările din taxa pe valoarea adăugată au totalizat
42,9 miliarde lei (6,4% din PIB), înregistrând o crestere cu 0,6% comparativ cu aceeași
perioadă a anului precedent, Pe structura, detaliat, sumele cole ctate din TVA au fost mai
mari pentru operatiunile interne cu 3,2 % si cu 3,0% la importul de bunuri. O influență
negativă asupra încasărilor a avut -o creșterea rambursărilor de TVA cu 10,1%. Încasările

39
din accize au înregistrat o creștere cu 13,0% compara tiv cu cele zece luni ale anului
precedent, determinată în principal de majorarea cuantumului accizelor la unele categorii
de produse precum si de modificarea modului de calcul al valorii accizelor în lei, cât și a
îmbunătățirii activității de colectare. Î ncasările din impozitul pe comerțul exterior și
tranzacțiile internaționale au crescut cu 2,1% comparativ aceeași perioadă a anului
precedent; Încasările din taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe
desfășurarea de activități a u înregistrat o diminuare semnificativă ( -41,6%) comparativ cu
perioada similară a anului precedent în condițiile în care în anul 2013 au fost încasate în
luna iunie taxele de licență pentru acordarea drepturilor de utilizare a frecvențelor radio,
potrivit prevederilor H.G. nr. 605/2012 , în sumă de aproximativ 2 miliarde lei.
Contribuțiile de asigurări colectate la bugetul general consolidat în cele zece luni ale anului
2014 au fost în sumă de 47,8 miliarde lei, în creștere cu 6,2% față de aceeași perioadă a
anului precedent. Comparativ cu primele 10 luni ale anului 2013 s -au înregistrat creșteri
ale încasărilor la contributiile de asigurari la toate cele trei bugete de asigurări sociale astfel
la bugetul asigurărilor sociale de stat s -a înregistrat o creșt ere cu 3,6% , la bugetul
asigurărilor pentru șomaj cu 5,5%, iar la bugetul fondului național unic de asigurări sociale
de sănătate cu 12,1%.
Evoluția pozitivă față de anul precedent s -a datorat în principal creșterii efectivului
de salariați din economie, a câștigului mediu salarial precum și creșterii salariului minim
pe economie. Veniturile nefiscale au fost colectate în sumă de 14,8 miliarde lei ceea ce
reprezintă o crestere usoara cu 0,6% comparativ cu încasările din aceeasi perioada a anului
2013. Sume le rambursate de U.E. în contul plăților efectuate au totalizat la finele lunii
octombrie a anului 2014 6,8 miliarde lei (1,0% din PIB) cu 14,5 % mai mari comparativ cu
aceeși perioadă a anului precedent. ”18
În ansamblu, situația celor 5 ani luați în consid erare spre exemplificare, la nivel
comparativ al veniturilor la bugetul de stat al României, se prezintă sub forma tabelului
următor:
Nr
crt Venituri
2013 Venituri
2014
Venituri
2015
Venituri
2016 Venituri
2017
1 90.945 94.513 103.767 101.757 108.645
Anexa – Veniturile la bugetul de stat al României, exprimate în milioane lei

18
http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/proiect_buget2015/Raportbuget2015_13122014 .pdf?fbclid=IwAR
3dQ_a06WOQaasVjVLPVuJZpESzI9lj3cpTw4Z9cfHdk9ISg2bEdWeQ040

40
În ceea ce privește procentajul fiecărui tip de venit la bugetul de stat în perioada de
analiză considerată, se poate sintetiza ca tablou de ansamblu următorul tabel:
Nr
crt Tipul de venituri 2013 2014 2015 2016 2017
1 Impozit pe profit 5% 5% 6% 7% 6%
2 Sume primite de
la UE și donații 6% 7% 8% 3% 7%
3 Impozite pe salarii
și venituri 11% 11% 11% 13% 12%
4 Contribuții la
asigurări sociale 27% 27% 25% 27% 28%
5 Venituri nefiscale 8% 8% 8% 8% 9%
6 Alte venituri 4% 3% 7% 7% 6%
7 Accize 10% 11% 11% 12% 11%
8 TVA 26% 25% 24% 23% 21%
Anexă – Veniturile bugetului de stat al României, defalcate pe procente

Concluzionând, se poate spune că în perioada 2013 -2017, sumele care au constituit
venituri ale bugetului de stat al României înregistrează fluctuații de la 90 milioane lei până
la 108 milioane l ei. Cu toate acestea, cotele raportate sub formă procentuală pentru fiecare
tip de venit fluctuează aproape nesemnificativ de la un an la altul, cu excepția sumelor
primite de la UE, care înregistrează o scădere bruscă în anul 2016 și a sumelor provenite
din colectarea TVA -ului, care au înregistrat scăderi progresive, an de an.

CONCLUZII
Concluzionând, în urma realizării acestei cercetări, am constatat următoarele:
➢ Cercetarea are un impact pozitiv asupra oricărui cetățean plătitor de impozite și taxe,
întrucât studiul aprofundat asupra temei contribuie la o înțelegere a mecanismului fiscal,
atât la nivel macroeconomic, cât și la nivel microeconomic;
➢ Înțelegerea acestor mecanisme constituie un real beneficiu, dar, mai ales, constituie o
oportunitate pentru c ei care intenționează să își managerieze o afacere proprie, întrucât este
esențială cunoașterea acestei ramuri;
➢ Rapoartele și celelalte documente studiate m -au ajutat să înțeleg structura sistemului
bugetar.

41

BIBIOGRAFIE

Enache Marian, Bugetele statel or Uniunii Europene, Editura Universul Juridic,București,
2016
Filip Gh. – Finanțe publice , Iași, 2002
Gliga I., Drept financiar, Ed. Humanitas, București, 1994
Lazăr D.T. , A.M. Inceu, Abordări ale noțiunii de buget al statului, Revista Transilvană de
Științe Administrative, 1(10), 2004
Manolescu Gh. – Buget: abordare economică și financiară, București, 1997
Mihalcea L. – Finanțe publice și analiză financiară , București, 1999
Popa C.D., A. Fanu -Moca, Drept financiar, Ed. Lumina Lex, București, 2003
Stroe R., D. Armeanu, Finanțe , ed. a II -a, suport curs online pe http://www.biblioteca –
dmaigitala.ase.ro
Văcărel Iu, ș.a. – Finanțe publice , București, 1999
Vezure O.S., Unele aspecte privind bugetul de stat , Analele Universității „Constantin Brâncuși”,
Seria E conomie, nr. 3/2011, Târgu Jiu
https://administrare.info/economie/10166 -teorii -%C3%AEn -reglementarea -sistemului -de-
impunere -de-c%C4%83tre -stat
https://edirect.e -guvernare.ro/informatiigenerale/SitePages/cetateni.aspx?IDC=3
http://www.cdep.ro/proiecte/2013/500/10/4/raport.pdf?fbclid=IwAR0kcoNijMy7DYhWBc
Qf1T -svzg6FOLKt9iL6WdCjBJ5NCR3sdB7yRdF5MM
http://www.cdep.ro/pdfs/buget/2016/Raport/Raport%20buget%202016%20%208%20dece
mbrie%202015%20ora%2019%20 -%20semnat%20complet.pdf
https://www.mfinante.gov.ro/execbug.html?pagina=domenii

42

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: FACU LTATEA DE ȘTIINȚE E CONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU : FINANȚE -BĂNCI FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂN T: ZI LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific: Conf…. [621938] (ID: 621938)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

FACU LTATEA DE ȘTIINȚE E CONOMICE PROGRAMUL DE STUDIU : FINANȚE -BĂNCI FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂN T: ZI LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific: Conf…. [621938]

Copyright Notice

PLAGIAT, FRA UDA ACADEMICA, FURT INTELECTUAL, DREPTURI DE AUTOR SI INTEGRITATE ACADEMICA IN ERA INTERNETULUI [624511]

LUCRARE METODICO – ȘTIINȚIFICĂ PENTRU ACORDAREA [618867]

CAP ɻITOLUL 1. VIA ɻȚA ȘI AUTEN ɻTICITATEA OPE ɻRELOR [624737]

Integrareaeconomicăeuropeană [608825]

Analiza Ratelor (2) [629292]

Cristea Andrei Part1 [611875]

Copyright Notice

Similar Posts