Factoringul In Spatiul International
S U M A R
INTRODUCERE
Capitolul I. CONCEPTUL DE FACTORING
1.1. Definiția și scopul contractului de factoring
1.2. Etapele de dezvoltare (istoria) factoringului
1.3. Esența, comparații de instituții similare, importanța și eficiența economică ale factoringului
Capitolul II. Factoringul în spațiul internațional
2.1. Reglementări internaționale ale contractului de factoring
2.2. Marii giganți-factori, ca subiecți ai factoringului internațional
2.3. Relații de factoring în comerțul internațional
Capitolul III. Aspectele juridice a contractului de factoring
3.1. Natura juridică și particularitățile contractului de factoring
3.2. Elementele contractului de factoring
3.3. Drepturile și obligațiile părților în contractul de factoring
3.4. Răspunderea în contractul de factoring
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
BIBLIOGRAFIE:
SUMAR
Anexa
INTRODUCERE
O data cu apariția organizărilor sociale și comerțul de mărfuri a îmbrăcat diferite forme. Diversitatea acestor forme a condus înspre aceia că și procesul de plată între agenții economici s-a diversificat. Apariția procesului de amînare a plății a dat rezultatul de avantaje pentru anumite întreprinderi care acordă credite comerciale. În cadrul anturajului comerțului, modul de executare a obligațiilor contractuale devin tot mai instabile și periculoase pentru creditorii prestației caracteristice. În lumea contemporană acest neajuns a fost acoperit de operațiunile de factoring.
Actualmente, operațiunile de factoring capătă o mare amploare în economia multor state, deoarece problemele neachitării plăților între întreprinderi devin tot mai acute. El este însoțit de un risc bancar semnificativ, dar, totodată, și de un profit înalt, devenind un instrument eficient al marketingului financiar.
Am ales această temă pentru teza de licență, deoarece contractul de factoring este un produs nou, competitiv, capabil să dezvolte relații de credit și de finanțare stabile între parteneri și instituții financiare, fiind un stimul pentru promovarea exportului, la rîndul său, generator de creștere și stabilitate micro și macroeconomică. Deasemenea prin această lucrare aș vrea să dezvălui aspectele cele mai importante ale factoringului, demonstrând importanța și eficacitatea acestuia comparativ cu alte operațiuni de creditare. In Republica Moldova, deși companiile furnizoare acordă clienților animarea plății, serviciile de factoring sunt puțin cunoscute. Pe piața autohtonă asemenea servicii prestează companiile «Moldfactor», «MAIB Leasing», precum și câteva bănci comerciale.
În condițiile actuale, dezvoltarea factoringului, ca sursă de finanțare alternativa a agenților economici pentru Republica Moldova este destul de importantă. Importanța factoringului o putem desprinde din analiza avantajelor acestuia: sporirea lichidității datoriei de încasat; lichidarea golurilor de casă; asigurarea riscurilor legate de amânarea plății de către cumpărător; dezvoltarea relațiilor cu clienții existenți și atragerea celor noi; posibilitatea planificării fluxurilor financiare, indiferent de disciplina de plată a cumpărătorilor.
În cadrul acestei lucrări, personal, am adus o contribuție largă, reușind să fac o analiză complexă a acestui contract. In perioada pe care am dedicat-o cercetării surselor doctrinale referitoare la factoring, am observat că această operațiune este puțin cercetată, iar în cazul în care este supusă studiului, atunci contractul de factoring este analizat restrîns, și nu în totalitatea aspectelor sale multilaterale. Personal cred că am reușit să efectuez o descifrare integră și profundă a acestei operațiuni bancare, analizîndu-i toate laturile sale:economice, juridice, istorice etc. În cadrul acestei lucrări am utilizat lucrări de ordin istoric, economic, juridic, deasemenea și surse legislative. La realizarea capitolului I , cele mai bune surse mi s-au părut: Gudima G. Factoringul și contabilitatea operațiunilor acestuia în bănci//Economica nr.3/2001, p.85-91; Кувшинова Ю.А. Этапы развития факторинга: история и современность// Финансы и Кредит, N.30/2004, р.40-45; Факторинг един в трёх лицах: финансист, юрист и страховщик // Економическое Обозрение, нр.34/23 сентября 2005, р. 16; site-ul «3x.ro»; deoarece acestea cuprindeau în mare măsură informația de care aveam nevoie. La realizarea Capitolului II mi-au fost utile următoarele surse: Codul Civil al R.M., Comentariul Codului Civil al R.M., cu ajutorul cărora am putut să dezvălui natura juridică a contractului de factoring. La realizarea Capitolului III am folosit sursele: Site-ul «3x.ro»; «Tratte des contracts internationals» 2004 Jacques Geny, chapitre II, p.573-575»; Gudima G. Factoringul și operațiunile acestuia în bănci// Economica 3/2001, p.86; Кувшинова Ю.А. Этапы развития факторинга: история и современность// Финансы и Кредит, N30/2004, р41; Gh.Chibac, Aurel Băieșu, A.Rotari, Oleg Efrim «Drept Civil»-contracte speciale, p.434-443; care m-au inspirat.
Lucrarea dată are următoarea structură : Introducerea, Capitolul I, Capitolul II, Capitolul III, Concluzii și propuneri, Bibliografie, Anexe, Sumar. Capitolul I cuprinde informații de gen istoric și comparativ, Capitolul II include informație despre aspectul juridic al factoringului, iar Capitolul III înglobează în sine date despre aspectele comparate ale contractului de factoring. Importanța acestei teme este evidentă, factoringul fiind un instrument juridic și economic puternic în raporturile comerciale interne, dar mai ales în raporturile comerciale externe.
Capitolul I. CONCEPTUL DE FACTORING
1.1. Definiția și scopul contractului de factoring
Termenul «factoring» își are originea din engleză și înseamnă intermediar, agent. Factoringul face parte din serviciile netradiționale ale băncii și se prestează clienților ca servicii suplimentare.
Există mai multe opinii referitor la definiția factoringului. Astfel l-am putea nominaliza pe Andrei Goga, care susține: «Factoringul este o metodă prin care o companie vinde (transferă) debitele sale către o instituție financiară și se utilizează pentru sporirea fondurilor disponibile pe termen scurt sau pentru finanțarea exportului» .
Iu.A.Babiceva este de părerea că factoringul reprezintă cedarea către instituția de factoring a creanțelor ce apar între agenții economici în procesul de realizare a mărfurilor, prestarea serviciilor în baza condițiilor creditului comercial combinat cu elemente de deservire contabilă, informațională, juridică, realizare, asigurare ș.a.
Făcând o comparație dintre cele două definiții date de către doctrinari, am putea menționa că a doua definiție caracterizează mai detaliat esența factoringului ca serviciu financiar, deoarece în practica mondială prin noțiunea de factoring se înțelege nu numai cedarea dreptului instituției de factoring la încasarea creanței clientului, dar și un șir de alte servicii efectuate de către factor contra unor comisioane ce țin de regulă de consulting, auditing, evidență contabilă etc. Pentru legislația națională factoringul este un contract absolut nou, anterior necunoscut legislației civile.
Conform Codului Civil al Republicii Moldova adoptat la 06.06.2002, art.1290 al.(l) «prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri și servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), crențele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări servicii și efectuare de lucrări către terți , iar factorul își asumă cel puțin 2 din următoarele obligații: a) finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans; b) ținerea contabilității creanțelor; c) asigurarea efectuării procedurii de somare și de încasare a creanțelor; d) asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere)». Din definiția din Codul Civil al RM reiese clar că factoringul este o modalitate de a rezolva problema amînării plății întreprinderilor debitoare, iar în cadrul acestuia participă două părți ambele beneficiind de avantajele acestui instrument juridico-economic.
În conformitate cu Convenția Institutului Internațional de unificare a dreptului privat privind operațiunile factoriale internaționale (28 mai 1988), la care Republica Moldova pînă în prezent încă nu a aderat, însă prevederile codului civil sunt în absolută concordanță cu normele acestui act normativ, fiind preluate din acestea, «operațiunea se consideră factoring în cazul în care ea satisface cel puțin două din patru criterii:
finanțarea furnizorului, inclusiv acordarea avansurilor și creditelor;
preluarea contabilă a conturilor furnizorului, ce țin de cererile de plată, care constituie obiectul cedării dreptului de încasare;
încasarea creanțelor;
apărarea intereselor furnizorului în legătură cu insolvabilitatea debitorilor lui.
Totuși într-un șir de țări la operațiunile de factoring se atribuie doar operațiunile care satisfac doar primul criteriu.
În relațiile externe, factoringul reprezintă posibilitatea exportatorilor de a ceda o parte din creanțe sau a le ceda în totalitate unei sau unor instituții specializate în operațiuni de acest gen pe baza unui contract de factoring în schimbul unui comision.
Din perspectiva serviciilor incluse, factoringul este definit ca un produs financiar complex care combina creditarea, asumarea riscului de neîncasare a creanțelor, servicii de urmărire și încasare a creanțelor, precum și evidența contabila a creanțelor.
Factoringul este nu doar o tehnica de finanțare în faza de postlivrare, ci și una de transformare în lichidități a creanțelor rezultate în urma livrării bunurilor sau a prestării serviciilor. Factoringul este privit și ca un contract încheiat între furnizorul de mărfuri sau prestatorul de servicii (denumit aderent in cadrul acestui contract) si factor (care poate fi o societate bancara sau o instituție financiara specializata), prin care creanțele aderentului din vînzări de bunuri sau prestări de servicii sunt preluate de factor spre a fi mai apoi încasate de către acesta de la debitori.
Conform doctrinarilor francezi, factoringul (l'affacturage) se prezintă în felul următor: «factoringul constă intr-un acord convențional a unei persoane (numită Factor) cu o altă instituție specialiazată (aderent) asupra unor creanțe pe care le deține de la clienții săi, transferîndu-le în schimbul unui comision».
După cum putem să ne dăm seama contractul de factoring reprintă un complex mare de operații (deobicei) bancare și din această cauză trebuie să-i dăm o definiție la care se referă băncile comerciale. Așa deci, banca Moldova Agroindbank consideră că factoringul este un produs utilizat pe scară largă în țările dezvoltate, deoarece el asigură pentru agenții economici o soluție facilă pentru eliberarea capitalului blocat în facturi plătibile la o anumită dată scadentă, astfel realizîndu-se o utilizare productivă a resurselor financiare. Mecanismul contractului de factoring este foarte simplu. În urma încheierii contractului de factoring cu una din băncile comerciale, banca preia toate datoriile debitoare acceptate de client.
Referitor la ceia ce este factoringul se expun și doctrinarii francezi. Conform lor, «factoringul (l'affacturage) constă dintr-un acord convențional dintr-o persoană, numită factor și o altă persoană (fizică sau juridică) numită aderent privind creanțele aderentului contra unui comision». Factorul cumpără creanțele aderentului contra unui comision. În contractul de factoring se specifică o clauză referitoare la faptul că validitatea creanțelor este pe seama aderentului.
Factoringul este un integru complex de servicii specializate pentru întreprinderile care activează într-un domeniu în care plățile se efectuiază într-un mod foarte greoi și tărăgănat. Îndeosebi factoringul este utilizat pe teritoriul comerțului exterior. Este evidentă necesitatea lui aici. Deoarece afacerile comerciale exterioare se realizează la mari distanțe între părțile care contractează și efectuacceptate de client.
Referitor la ceia ce este factoringul se expun și doctrinarii francezi. Conform lor, «factoringul (l'affacturage) constă dintr-un acord convențional dintr-o persoană, numită factor și o altă persoană (fizică sau juridică) numită aderent privind creanțele aderentului contra unui comision». Factorul cumpără creanțele aderentului contra unui comision. În contractul de factoring se specifică o clauză referitoare la faptul că validitatea creanțelor este pe seama aderentului.
Factoringul este un integru complex de servicii specializate pentru întreprinderile care activează într-un domeniu în care plățile se efectuiază într-un mod foarte greoi și tărăgănat. Îndeosebi factoringul este utilizat pe teritoriul comerțului exterior. Este evidentă necesitatea lui aici. Deoarece afacerile comerciale exterioare se realizează la mari distanțe între părțile care contractează și efectuarea plăților este stagnată, mai ales că chiar sistemul bancar internațional preîntîmpină greutăți la transferurilor internaționale. Astfel fiecare agent economic este doritor de a-și găsi o modalitate de a-și primi banii într-un timp cât mai scurt, pentru a-i putea investi într-o nouă afacere. Factoringul este o modalitate de creditare pentru bussinessul mic și mijlociu.
Autorul rus Iu.A.Kuvșinova, candidat al știițelor economice consideră că «factoringul este o operație mai specială de comision (un contract derivat al contractului de comision) îmbinată cu operațiunea de creditare dintre o parte numită factor și un agent economic». În momentul actual factoringul, pe piața mondială a comerțului, și-a dezvoltat o gamă largă de servicii de diferite caractere (contabil, juridic, economic, informațional, de asigurare, de creditare etc.). Factorul cumpără datoriile aderentului.
În urma celor expuse de toți doctrinarii privitor la contractul de factoring, am putea conchide că contractul de factoring nu este o operație simplă, ci o multitudine de servicii care au fost legiferate datorită necesității lor pe piața comerțului mondial. Factoringul este convenția dintre o parte – aderent și o altă parte – factor cu privire la creanțele aderentului (prezente sau viitoare), în mod general, dar și la alte servicii (ducerea contabilității aderentului de factor, de asigurare etc.). În mod special, în schimbul unei sume de bani datorați factorului.
1.2. Etapele de dezvoltare (istoria) factoringului
Factoringul internațional își are originile, încă din secolul al XVII-lea, fiind concentrat în comerțul cu textile dintre Anglia și Statele Unite. «În acea perioadă așa zisele «întreprinderi» efectuau tot mai frecvent amînarea plăților pentru mărfurile livrate. Acest fapt a fost condiționat de doi factori de bază. Pe de o parte, pentru un șir de mărfuri treptat s-a format o piață stabilă de cumpărători, în cadrul căreia cumpărătorii au început să stabilească condițiile de bază ale tranzacțiilor comerciale, insistînd la amînarea plăților. Pe de altă parte, mulți dintre cumpărători aveau insuficiență de mijloace bănești libere și preferau ca mai întîi să vîndă marfa consumatorului (sau s-o consume), iar apoi să se achite cu furnizorii. Furnizorii, la rindul lor, de asemenea aveau nevoie de mijloace bănești circulante, de aceea nu putea oferi amînarea plății și ca rezultat a apărut factoringul, ca rezolvare a acestor probleme». Primele forme ale factoringului datează din perioada marilor descoperiri geografice. «Factoringul este un produs al practicii engleze, căpătînd amploare în S.U.A. în comerțul cu coloniile. În ziua de 21 decembrie 1620, când pelerinii au debarcat de pe bordul vasului Mayflower, aveau un aliat deosebit de important». De fapt acest «partener tăcut» a fost cel care a făcut posibilă navigarea acestora din Plymouth (Anglia) către Lumea Nouă, partener cunoscut mai tîrziu sub numele de factor. Acordul încheiat cu un grup de comercianți din Londra avea drept scop finanțarea expediției către Lumea Nouă și a reprezentat o formă timpurie a factoringului în care resursele bănești erau avansate în schimbul garantării rambursării lor la scadență. Această nouă formă de finanțare a avut o contribuție esențială, un rol hotărîtor în pășirea S.U.A. În rîndul celor mai industrializate țări din lume. Coloniștii din Plymouth stabiliți pe țărmurile Lumii Noi aveau să se confrunte cu realității construirii unei vieți noi; nevoia de a obține mărfurile și materiale necesare construirii coloniei, pe de o parte, și aceea de a-și plăti datoriile implicate de expediție, pe de altă parte. Astfel s-a ajuns la hotărîrea de a înființa parteneriate generale pentru comerțul cu mărfurile coloniale și cele engleze, astfel încât coloniștii să poată obține bumbac, articole din lînă, arme, iar partenerii acestora să obțină profit din care să-și poată plăti datoriile. În cadrul acestor acorduri comerciale, comercianții londonezi erau denumiți «agenți și factori», avînd rolul de a facilita comerțul cu mărfuri. Astfel, termenul de «factor» a devenit o componentă a vocabularului coloniștilor, iar în timp ce coloniile au parcurs un drum istovitor către independență, factorii au progresat odată cu ei. După cîștigarea luptei pentru independență, noua națiune a început să cucerească vestul. Aceasta a determinat o creștere continuă a cererii de produse manufacturiale, care proveneau mai ales din Anglia și celelalte țări europene. Sistemul de distribuție de tip factor sau agent a continuat să fie principalul mijloc prin care mărfurile din Europa ajungeau în America prin anii 1800. În schimbul unui comision, factorul și-a asumat responsabilitatea vînzării mărfurilor, a garantat creditul cumpărătorilor din colonie și a colectat drepturile exportatorilor europeni. Factorii chiar ofereau și facilități de depozitare partenerilor. Adeseori, mărfurile destinate așezărilor americane erau încredințate factorilor înainte de a fi vîndute consumatorului final, factorul putînd astfel furniza partenerilor europeni informații cu privire la produsele cerute de clienții din colonie. Aceste activități priveau în primul rînd produsele din industria textilă. Fabricile din Europa furnizau țesăturile americanilor pe care aceștia le prelucrau și le transformau în îmbrăcăminte. Factorul primea mărfurile, plătind uneori avans exportatorilor în schimbul mărfurilor încredințate. De asemenea, factorul plătea uneori avansuri periodice în schimbul drepturilor rezultate din vînzarea mărfurilor direct către clienți. O dată cu izbucnirea primei Revoluții Industriale, rolul factorului s-a schimbat semnificativ. Producătorii din industria textilă și-au construit propriile fabrici, creându-și strategii de vînzare pentru a-și desface producția pe întreg teritoriul țării. Dependența acestora de factori în privința vînzării mărfurilor a dispărut, aceștia devenind din ce în ce mai mult o organizație specializată în servicii bancare și de credit. În aceste condiții, factorul garanta plățile clienților acceptați și cumpăra creanțele partenerilor fără recurs. Clienții efectuau plățile în acest fel direct către factor. În plus, factorul dădea avansuri în bani, în schimbul valorii mărfurilor, care erau controlate fie prin gaj, fie prin recipisa de depozit. Multe din societățile de factoring de azi își au originile la începutul secolului al XIX-lea. Pe măsura ce economia s-a transformat dintr-una dominată de agricultură într-o economie industrială, factorii au depășit limita industriei textile, acumulînd un volum impresionant de date financiare prin dezvoltarea unor tehnici de creditare sofisticate și variate. Au apărut de-a lungul țării noi industrii care aveau nevoie de serviciile specializate, calificate, oferite de factori la un nivel mai mult decât satisfăcător. Factoringul, ca formă de finanțare a fost cunoscut în S.U.A. l-a sfîrșitul secolului al XIX-lea, când factorul-firmă, activând în domeniul industriei de textile, a început să cumpere creanțele firmelor-furnizoare către ai săi clienți-agenți, primind pentru aceste servicii o anumită sumă-comision. În anii 60 ai secolului XX-lea, factoringul modern a fost cunoscut și în Europa. Serviciile de factoring, în forma lor contemporană, au fost pentru prima dată prestate de banca americană «First National BanK of Boston» în 1947, însă oficial factoringul a fost recunoscut în S.U.A. în 1963, când organizația de stat ce efectua controlul asupra circularii mijloacelor bănești, a luat decizia că operațiunile de factoring reprezintă prin sine un mod legal de activitate bancară. În Anglia, prima companie de factoring a fost deschisă în 1960. În Franța, procedura de factoring a fost introdusă în anul 1965. În Germania, în 1963, o bancă efectua operații de factoring și operații de creditare. În Europa de Est, în perioada actuală, în majoritatea țărilor există mai multe companii de factoring, multe dintre aceste companii fiind în relații de colaborare cu băncile mondiale. În prezent, principala problemă în Europa Continentală constă în finanțarea datoriilor debitoare și în folosirea resurselor factoringului. În S.U.A., cele trei criterii, care ne permit să ne facem părerea că avem de a face cu o operație de factoring, sînt:
Deservirea administrativă a furnizorului orientarea către creditul comercial (ținerea registrului de vînzări, obținerea înainte de termen a plății pentru marfa);
Asigurarea de la riscul creditării;
Creditarea în formă de plăți anterioare.
Astfel, factoringul «clasic» al modelului american reprezintă o deservire totală a clientului – factoringul deschis, fără drept de regres. Anume așa factoring a fost adus din S.U.A. în Europa în 1960. Dar în rezultat acest factoring a fost intens modernizat și întregit la nivel de avantaje și noi servicii. Aceasta se datorează faptului că, în acea perioadă, economia țărilor europene estice se confruntau cu o dezvoltare amplă, și din această cauză insolvabilitatea clienților se întîmpla destul de rar, iar riscul creditării furnizorilor era minimal. Acest factor dar de asemenea și atitudinea sceptică asupra factoringului din partea multor bănci regionale au dat posibilitatea de la început la nașterea factoringului cu drept de regres, iar mai apoi la cel de tip închis, iar mai apoi și la alte variante ale factoringului. încheierea integrării Europei în Economia Mondială și situația nu prea dezvoltată din țările Europei, iarăși au condus la aceia că problema falimentarii să devină actuală, iar operațiile de factoring o indispensabilitate… La sfîrșitul anilor 50 și începutul anilor 60 ai secolului XX-lea, trei mari grupe de factoring mondiale: Heller International Group, International Factors Group S.C., Factors Chain Group S.C., care dețineau 28% din piața internațională de factoring , acum dețin și realizează o colaborare a 58 companii de factoring din 35 de țări ale lumii, dintre care și ,,Уралсиб-НИКойл”. Pînă în 2001, din cadrul acestuia făcea parte și «Banca Mondială a Moscovei» , dar în 2001 această instituție bancară a fost exclusă din această grupă , pe motiv în ultimii 2 ani, această bancă nu se ocupa cu desfășurarea și dezvoltarea operațiunilor de factoring. In structura Factors Chain International, în perioada actuală se află AKB «Промсвеазъбанк». La 28 mai 1988, în Ottava, a fost semnată Convenția UNIDROIT cu privire la operațiunile internaționale de factoring, care prezenta regulile unice de folosire a factoringului și limitele lui juridice. În U.R.S.S., primele instituții ale factoringului au fost create și implementate în băncile republicane (și anume prima care a implementat factoringul a fost «Promstroi banca» U.R.S.S.). După refuzul de a folosi factoringul la cumpărarea creanțelor debitoare de la 1992, factoringul și-a pierdut din importanță și în ultimii anii nu s-a bucurat de o popularitate prea mare.
În Republica Moldova, contractul de factoring și operațiunile de factoring , au fost pentru prima dată reglementate cu adoptarea noului cod civil, dispozițiile referitoare la factoring fiind incluse în Cartea a treia, titlul trei, capitolul XXV. Prevederile din codul civil al R.M. referitoare la contractul de factoring (art.1290-1300) sunt în deplină concordanță cu prevederile despre factoring din convenția cu privire la factoringul internațional, cu toate că pînă în prezent Moldova nu a aderat la această Convenție.
«Operațiunile de factoring reprezintă 30% din operațiunile de finanțare prin tehnici neconvenționale, care la rîndul lor reprezintă jumătate din operațiunile prin care este finanțat comerțul internațional din întreaga lume. În esență, factoringul internațional reprezintă cumpărarea totală sau parțială de către factor a creanțelor aderentului, înainte de scadență.»
Compania de factoring «NFC – MOLDFACTOR» este prima companie din Moldova specializată în operațiuni de factoring. Fondatorul principal al companiei este B.C. Compania Națională de Factoring «Uralsib – NIKoil» (Rusia) – NFC «Uralsib – NIKoil» (eng.), care ulterior și-a schimbat denumirea în Banca «Compania Națională de Factoring».
Compania de factoring «NFC – MOLDF ACTOR» este primul proiect de extindere a Băncii «Compania Națională de Factoring» pe piețele CSI și Europei de Est, cu deschiderea ulterioară a unei reprezentanțe și în Armenia.
La fel se planifică deschiderea în viitor a unor astfel de companii specializate în: Cazahstan, Ucraina, etc. Banca «Compania Națională de Factoring» (www.factoring.ru) este o companie specializată în totalitate pe operațiuni de factoring intern și internațional, deținând în prezent peste 50 % din operațiunile de factoring pe piața Rusiei, propunînd clienților săi o deservire complexă în conformitate cu standardele internaționale, de sine stătător elaborând și aplicând tehnologii moderne.
Echipa managerilor Băncii «Compania Națională de Factoring» este considerată mentorul factoringului în Rusia și cea mai profesionistă la ora actuală. În Republica Moldova , această companie se va ocupa cu finanțarea banilor în domeniul de export a vinurilor pe piața de producție a Rusiei.
1.3. Esența, comparații de instituții similare, importanța și eficiența economică ale factoringului
Existent de două milioane de ani, de la apariția omului, schimbul de mărfuri a îmbrăcat diferite forme. Odată cu apariția banilor și a clasei sociale a negustorilor, trocul se substituie prin plăți în monedă. Diversificarea formelor de interacțiune între agenții economici a dus însă la apariția procesului de amînare a plății, fapt nu tocmai benefic pentru întreprinderile care acordă credit comercial.
În lumea contemporană acest neajuns este acoperit de operațiunile de factoring. Factoringul, ca formă de finanțare a apărut pentru prima dată în S.U.A. la sfîrșitul secolului al XIX-lea, când întreprinderile-factor, ce activau în sfera industriei textile, au început să cumpere creanțele producătorilor față de clienți în schimbul unui comision.
În general, factoringul reprezintă cedarea de către furnizor ( aderent) a creanțelor apărute sau care vor apărea în viitor, în urma contractelor de livrări de bunuri sau prestări servicii, către o companie specializată (factor), care le va gestiona pe cont și pe risc propriu, în schimbul unui comision, iar factorul se obligă să finanțeze aderentul, să-i țină contabilitatea creanțelor, să gestioneze riscurile, etc.
În Republica Moldova, factoringul este definit (în Legea instituțiilor financiare, art.26 al.1, lit.b) ca o activitate financiară permisă băncilor.
Conform Codului Civil al Republicii Moldova, adoptat la 06.06.2002, art.1290 al.(l) «prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri și servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), creanțele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări servicii și efectuare de lucrări către terți, iar factorul își asumă cel puțin 2 din următoarele obligații:
finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans;
ținerea contabilității creanțelor;
asigurarea efectuării procedurii de somare și de încasare a creanțelor;
asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere).
Făcând o analiză a bazei legislative a factoringului, putem deduce că operațiunile de factoring sînt noi pentru economia națională, neavînd o bază normativă corespunzătoare, care ar reda esența juridico-economică a acestuia.
În general, în operațiunile de factoring sînt implicate trei părți:
furnizorul (clientul factorului) – cel care livrează marfa cumpărătorului;
cumpărătorul (debitorul) – cel care cumpără producția cu obligația achitării față de furnizor;
factorul – o bancă sau o companie specializată care preia datoria debitoare a furnizorului, în baza unui comision și o gestionează pe cont și risc propriu.
Relațiile între participanții la operațiunea de factoring poate fi reprezentată prin următoarea schemă (vezi Anexa 1):
livrarea mărfii în condițiile amînării plății;
cesiunea dreptului de creanță asupra datoriei pentru livrare către bancă sau întrepinderea-factor;
finanțarea în proporție de 50%-90% din suma mărfii livrate imediat după livrare;
achitarea mărfii livrate;
achitarea soldului de mijloace pentru livrare, minus comisionul factorului.
Scopul de bază al factoringului îl constituie încasarea de către factor a creanțelor clienților pentru reducerea pierderilor de la întârzierea plăților, garantarea încasării creanțelor în termenul stabilit în cazul în care plătitorul are temporar dificultăți financiare. Factoringul este destinat întreprinderilor mici și mijlocii.
Factoringul constă în posibilitatea exportatorilor de a ceda o parte din creanțe sau a le ceda in totalitatea lor unei/unor instituții specializate in operațiuni de acest gen pe baza unui contract de factoring in schimbul cedării unui comision. Din perspectiva serviciilor incluse, factoringul este definit ca un produs financiar complex care combina creditarea, asumarea riscului de neîncasare a creanțelor, servicii de urmărire și încasare a creanțelor, precum și evidența contabilă a creanțelor. Factoringul este nu doar o tehnică de finanțare în faza de postlivrare, ci și una de transformare în lichidități a creanțelor rezultate in urma livrării bunurilor sau a prestării serviciilor. Factoringul este privit și ca un contract încheiat intre furnizorul de mărfuri sau prestatorul de servicii (denumit aderent in cadrul acestui contract) și factor (care poate fi o societate bancară sau o instituție financiară specializată), prin care creanțele aderentului din vînzări de bunuri sau prestări de servicii sunt preluate de factor spre a fi mai apoi încasate de către acesta de la debitori.
Factoringul, ca produs utilizat pe scară largă în țările dezvoltate, se implementează acum de Moldova Agroindbank pentru agenții economici, care caută soluție facilă de eliberare a capitalului blocat în facturi plătibile la o anumită dată scadentă, asigurînd o utilizare productivă a resurselor financiare. Mecanismul factoringului este simplu: în urma încheierii unui contract de factoring cu banca, banca preia datoriile debitoare acceptate de client. Principalele caracteristici ale factoringului sunt: banca finanțează pînă la 80% din valoarea datoriilor debitoriale, iar durata de finanțare este de pînă la 90 zile. Factoringul la nivel de serviciu oferit de către bănci prezintă anumite avantaje, și anume: rapiditate în încasarea mijloacelor bănești din vînzări în timp minimal și în accelerarea circuitului mijloacelor bănești; convenabilitate în generarea informației detaliate de la bancă, care reflectă finanțarea facturilor Dvs. și încasările, și în posibiliatea de a ne concentra atenția asupra activității noastre de bază; parteneriat pentru creșterea volumelor de producere și creșterea volumului de vînzări într-un mod sistematic.Toate acestea oferă posibiliatea beneficiarului al factoringului de a-și crea o reputație a unui creditor disciplinat.
Este foarte important să menționăm că în cazul factoringului, banca acoperă principalele riscuri ale furnizorului, care apar la livrarea cu amînarea plății: riscul achitării întîrziate sau al neachitării de către cumpărător a mărfii livrate. Folosirea factoringului permite companiilor să sporească lichiditatea datoriei de încasat, să lichideze golurile de casă, să asigure riscurile legate de acordarea amînării plății de către cumpărător, să dezvolte relațiile cu cumpărătorii respectivi și să atragă noi clienți, sa-și extindă ponderea pe piață. Evaluarea eficienții folosirii factoringului în activitatea companiilor denotă toate prioritățile acestui intrument financiar. Este suficient să se analizeze creșterea volumului de vînzări de mărfuri, cu condiția finanțării practic nelimitate și a asigurării organizatorice. La ora actuală, factoringul se folosește cu destul succes în activitatea furnizorilor de produse alimentare, de parfumuri și cosmetică, băuturi alcoolice, produse de papetărie, de mărfuri de larg consum, medicamente, produse chimice de uz casnic.
Toate aceste ramuri au în comun lichiditatea înaltă a mărfurilor comercializate , deoarece cererea pentru acestea este permanentă și înaltă.
În afară de scontarea facturilor (cumpărarea creanțelor), instituțiile de factoring pot presta și alte servicii legate de decontări și activitatea economico-financiară a clientului, ca de exemplu:
evidența contabilă a creanțelor,
consultarea în problemele legate de organizarea decontărilor, încheierii contractelor comerciale, încasării la termen a plăților,
informarea clientului privind piețele de desfacere, prețurile la mărfuri, solvabilitatea cumpărătorilor potențiali,
servicii de transport, de depozit, de asigurare, publicitate etc.
În aceste condiții, clientul îndeplinește doar funcția de producție, care și este funcția sa de bază. În formele factoringului, clientul poate să-și reducă esențial din numărul de funcționari angajați, fapt care contribuie la micșorarea cheltuielilor administrative.
Totodată apare riscul unei dependențe foarte mari a clientului de factorul său, deoarece astfel de relații duc la informarea deplină a factorului despre afacerile clientului, supunerii influenții și controlului din partea lui.
Relațiile dintre factor și client sunt determinate de contractul de factoring, care specifică drepturile, obligațiile și responsabilitățile părților, tipul factoringului, mărimea factoringului credit, rata dobînzii pentru factoring, taxele de comision pentru serviciile prestate, garanțiile de îndeplinire a obligațiilor reciproce și responsabilitatea materială pentru neîndeplinirea lor, modul de perfectare a documentelor și alte clauze. Contractul de factoring se încheie de regulă pe un termen nu mai mic de un an.
Operațiunile de factoring sunt efectuate preponderent de băncile comerciale. Pentru realizarea operațiunilor de factoring în băncile comerciale se realizează servicii (grupe) de factoring. În Republica Moldova servicii de factonng prestează BCA «Moldincombank», BCA «Victoriabank», BCA «Moldova-Agroindbank» ș.a. bănci comerciale. Însă, băncile din republică au o experiență nesemnificativă în acest domeniu.
Operațiunile de factoring efectuate de acestea se reduc la următoarele serviciile bază:
cumpărarea de la furnizor a dreptului de încasare a plății pentru operațiuni comerciale de la un cumpărător anumit sau un grup de cumpărători, componența căruia este prevăzută în contractul de factoring;
cumpărarea de la furnizori a creanțelor restante privind mărfurile expediate și serviciile prestate.
Esența operațiunilor primei grupe de serviciu constă în aceia că banca garantează furnizorului plata imediată a documentelor de plată prezentate de acesta la incaso, din contul mijloacelor proprii ale băncii. La rîndul său, furnizorul cedează factorului, dreptul de încasare a plăților de la cumpărător în favoarea sa. Achitarea documentelor de plată ale furnizorului, pînă la încasarea plății de la cumpărător, nu este altceva decât creditarea furnizorului, care lichidează riscul obținerii pierderilor de la încasarea întârziată a plății de la cumpărător, exclude dependența furnizorului de situația financiară a cumpărătorului, contribuind la accelerarea decontărilor și reducerea obligațiilor neachitate. Astfel, furnizorul încasând imediat plata poate, la rîndul său, să se achite cu furnizorii săi și să evite obținerea unor eventuale pierderi care pot apărea de la neachitarea facturilor primite.
La cumpărarea de către factor a creanțelor restante la operațiunile comerciale, el achită furnizorului suma creanței din contul mijloacelor proprii în baza unor condiții anumite: termenul reținerii plății nu trebuie să depășească 3 luni, primirea de la banca plătitorului a unei confirmări că acesta este solvabil. Faptul că achitarea creanțelor restante este însoțită de un grad mai înalt al riscului decât alte operațiuni contribuie la ceia că taxa de comision pentru astfel de servicii să devină mai înaltă decât la cumpărarea creanței clientului pentru mărfuri, servicii, termenul achitării cărora încă nu a sosit.
Una din particularitățile industriei factoringului este faptul că segmentul cel mai mare din operațiunile desfășurate îl deține factoringul intern, însă se apreciază că în următorii ani sectorul internațional va deveni din ce în ce mai ridicat. De asemenea, ponderea cea mai mare în cadrul operațiunilor de factoring o dețin cele fără recurs.
De-a lungul istoriei sale îndelungate, industria factoringului s-a adaptat în permanență la schimbările ce au avut loc, dezvoltând noi tehnici, metode și instrumente eficiente afacerilor. Această flexibilitate și adaptabilitate va permite industriei factoringului să satisfacă și în viitor nevoile financiare ale companiilor.
În Republica Moldova, deși companiile furnizoare acordă clienților amînarea plății, serviciile de factoring sînt puțin cunoscute. Pe piața autohtonă asemenea servicii prestează companiile «Moldfactor», «MAIB Leasing», precum și câteva bănci comerciale. «Moldfactor» este afiliată băncii ruse «Compania Națională de Factoring», ce activează pe piața autohtonă din toamna anului 2004, și oferea inițial servicii de factoring exportatorilor vinicoli pe piața Rusiei, în scurt timp diversificându-și spectrul clienților din sfera alimentației, industriei ușoare, a mobilei etc. «Moldfactor» mai prestează un serviciu inedit în regim on-line (e-factoring), care oferă zilnic clienților informații privind fluxurile bănești, precum și calculul comisioanelor etc., (dar din păcate site-ul acesteia este momentan în reconstrucție). Gestionarea riscului este un alt serviciu important, ce cade integral pe seama factorului, furnizorul fiind finanțat chiar și în caz de insolvabilitate a debitorului.
Un contract de factoring poate prezenta următoarele priorități:
pentru furnizor:
finanțarea suplimentară fără gaj,
accelerarea datoriei de încasat,
reducerea pierderilor în cazul reținerii plății din partea cumpărătorului,
simplificarea planificării circularii monetare,
sporirea volumului operațiunilor comerciale,
intensificarea controlului achitării datoriei curente,
posibilitatea oferirii cumpărătorilor a unor termene elastice de achitare,
achitarea la timp a impozitelor și contractelor furnizorilor pe seama mijloacelor circulante existente în volumul necesar;
pentru cumpărător:
condiții mai avantajoase de plată, ceea ce nu necesită dezafectarea unor mijloace bănești importante din circulație, în cazul achitării în avans sau al achitării conform facturii,
planificarea graficului de stingere a datoriei,
creșterea puterii de cumpărare.
Clasificarea factoringului se poate realiza în baza mai multor criterii. Astfel, avem următoarele tipuri de factoring:
l. În dependență de teritoriu pe care își produce efectul: factoring național și factoring internațional.
Factoringul internațional (cunoscut și sub denumirea de factoring de export în valută) trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții:
1) contractul de export să aibă prevăzută o modalitate de plată asiguratorie cum ar fi acreditivul sau scrisoarea de garanție bancară,
2) riscul de neplată din partea debitorilor externi să fie acoperit de o societate internațională de factoring,
3) să existe asigurare împotriva riscului de țara pentru exporturi în țâri altele decât cele din categoria sa.
Multe din caracteristicile de bază ale factoringului se referă atât la factoringul național cât și la factoringul internațional.
2. În funcție de sfera de cuprindere, modalitatea de preluare și administrare a creanțelor se deosebesc:
a) factoringul parțial – facturile sunt supuse unui proces de selecționare, nu toate sunt acceptate la cumpărare; obligația încasării facturilor îi revine aderentului, deoarece factorul nu preia administrarea acestora;
b) factoringul total – toate facturile sunt preluate de la aderent și administrate de către factor. Factorul va încasa facturile de la debitor, va finanța operațiunea și va acoperi riscul de credit.
3. În funcție de momentul efectuării plății creanțelor de către factor se disting: a) factoringul cu plată imediată (engl. old-line factoring) – factorul plătește contravaloarea facturilor în momentul preluării acestora;
b) factoringul la scadență (engl. maturity factoring) – creanțele aderentului îi sunt plătite în momentul exigibilității acestora;
c) factoringul mixt – factorul plătește o parte din valoarea facturilor în momentul prezentării acestora sub formă de avans (pînă la cel mult 80% din valoarea acestora), diferența urmînd să fie plătită la o data ulterioară;
În funcție de confidențialitatea operațiunii putem deosebi: a) factoring închis (numit și scontare confidențială a facturilor) – permițînd clientului să păstreze secret faptul că a apelat la un factor; b) factoring deschis – exportatorul/ aderentul cedează factorului toate creanțele notificând importatorii/debitorii;
În funcție de dreptul de regres pe care banca îl poate exercita asupra aderentului:
a) factoring fără regres (engl. non-recourse factoring) – factorul plătește aderentului contravaloarea acceptată a facturii sau facturilor, de regulă 80% imediat după emitere și 20% în termen de 180 de zile de la data scadenței facturii, chiar dacă nu încasează (total sau parțial) una sau mai multe dintre facturi. In intervalul de 180 de zile de la scadența facturii(lor), banca încearcă să recupereze sumele de la debitor sau, eventual, de la societatea de asigurare-reasigurare la care s-a asigurat împotriva riscului de neîncasare. Factorul nu se îndreaptă către aderent în vederea recuperării contravalorii facturilor neavînd drept de regres asupra acestuia;
b) factoring cu regres (engl. recourse factoring) – în caz de neplată factorul își va recupera sumele neîncasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, prin debitarea contului curent al aderentului sau prin valorificarea garanției;
În funcție de participanții la operațiunea de factoring putem distinge:
a) factoring intern (engl. domestic factoring) – la baza acestei operațiuni nu stă un contract comercial internațional, se desfășoară pe teritoriul aceleiași țări, și în cadrul ei intervine un singur factor;
b) factoring internațional (engl. internațional factoring) – presupune existența unui contract comercial internațional, în cadrul operațiunii intervin doi factori (factorul de export și cel de import). Factorul de export cumpără creanțele exportatorului (numit și aderent) asupra importatorului, cedîndu-le apoi factorului de import.
În funție de operațiunea căreia i se aplica factoringul :
a) factoring de export- destinat finanțării exportului, imediat după expedierea mărfii după graniță, include asigurarea riscului de neplată, administrarea creanțelor și aprecierea capacității de plată a debitorului;
b) factoring de import-include finanțarea exportatorilor străini pentru mărfurile livrate în altă țară, precum și consultanța privind studiul pieței respectivei țări.
Făcând o analiză a ceea ce reprezintă contractul de factoring, am putea deduce că acesta are un șir de asemănări cu următoarele instituții juridice:
1. cesiunea de creanță (aceasta rezultă din prevederile Codului Civil al R.M., art.1290, alin.5 – contractului de factoring i se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanță, compatibile cu natura lui);
2.contractul de comision ;
3. contractul de credit;
4. contractul de împrumut etc.
Astfel, contractul de factoring, cu toate că are la bază principiile cesiunii de creanță, se deosebește considerabil de o cesiune de creanță obișnuită prin următoarele caracteristici:
Obiectul cesiunii este un drept, o creanță, pe când obiectul factoringului pot fi și acțiunile de finanțare a aderentului, inclusiv împrumuturile și plățile în avans, ținerea contabilității creanței ș.a.
În cesiunea de creanță, o dată cu cesiunea creanței, asupra cesionarului, în virtutea legii, trec garanțiile și alte drepturi accesorii, pe când drepturile și garanțiile aderentului față de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanței asupra factorului, dar numai în măsura în care acest fapt este prevăzut de contractul de factoring.
Cesiunea de creanță poate avea loc nu numai în bază de contract, dar și în baza legii, a unei hotărîri judecătorești sau a unei decizii a unei autorități publice (art.566 CC al R.M.), pe când transmiterea drepturilor aderentului în raporturile de factoring poate avea loc doar în baza contractului respectiv.
Titularul unei creanțe o poate transmite, fără consimțămîntul debitorului, unui terț, dacă aceasta nu contravine esenței obligației, înțelegerii între părți sau legii (art.557 CC. al R.M.), pe când în contractul de factoring despre cesiunea creanțelor trebuie să fie notificați debitorii aderentului.
Factoringul diferă de cesiunea de creanță obișnuită și prin componența părților la el.
Factoringul are deasemenea și un șir de priorități față de credit, cum ar fi: lipsa gajului și simplitatea perfectării documentelor; creditul se acordă pe un timp fix, de regulă, pînă la un an, finanțarea factoring efectuîndu-se flexibil, în termenul amînării reale a plății; creditul este restituit băncii de către împrumutat, iar finanțarea factoring este stinsă din mijloacele cumpărătorului; creditul se acordă pentru o sumă fixă, finanțarea prin factoring se racordează la volumul vînzărilor; creditul acordă doar surse financiare, pe când prin factoring mai sînt acordate și servicii de consulting, administrare, preluare a riscului, asigurare informațional-analitică; creditul nu oferă nici un avantaj cumpărătorului, factoringul îi permite însă amînarea plății și respectiv elaborarea unui grafic de stingere a datoriilor.
Factoringul este un contract complex, el realizînd o bună sistematizare a elementelor specifice cesiunii de creanță, creditului, comisionului, prestării serviciilor financiare ș.a., din această cauză îi putem ușor observa toate avantajele sale, dar și dezavantajele sale.
Vom enumera următoarele avantaje ale factoring-ului: sporirea lichidității datoriei de încasat; lichidarea golurilor de casă; asigurarea riscurilor legate de amînarea plății de către cumpărător; dezvoltarea relațiilor cu clienții existenți și atragerea celor noi; posibilitatea planificării fluxurilor financiare, indiferent de disciplina de plată a cumpărătorilor. Factoringul prezintă și unele dezavantaje: riscul înalt pentru factor în cazul incapacității de plată a cumpărătorului; costul relativ ridicat al factoring-ului care este alcătuit dintr-un comision de factoring calculat pe totalul creanțelor transferate în mărime de 0,5%-3% și un comision de finanțare calculat în funcție de ratele dobînzii, dependența înaltă a aderentului de factorul său, etc.
În concluzie, am putea enunța faptul că factoringul este un produs nou, competitiv, capabil să dezvolte relații de credit și de finanțare stabile între parteneri și instituții financiare, fiind un stimul pentru promovarea exportului, la rîndul său, generator de creștere și stabilitate micro- și macroeconomică.
Capitolul II. Factoringul în spațiul internațional
2.1. Reglementări internaționale ale contractului de factoring
Extinderea largă a operațiunilor de factoring pe piața comerțului internațional a condus la necesitatea unificării reglementării juridice în sfera acestor operațiuni. Pentru a realiza ideea de unificare legislativă, la Ottawa în 1988 a fost formată Conferința diplomatică. Aceasta avea ca scop formarea proiectelor de convenții a factoringlui și leasingului internațional (realizate de către UNIDROIT).
Convenția UNIDROIT despre factoringul internațional a fost deschisă spre semnare de la data de 28 mai 1988 pînă la data de 31 decembrie 1990. Convenția materializează efortul de codificare, în materie, depus de UNIDROIT încă din 1974. Sarcina de a iniția un proiect preliminar de Convenție internațională în acest sens a revenit unui Comitet UNIDROIT de experți guvernamentali, care s-au reunit la Roma în cadrul mai multor sesiuni. La cea de a treia sesiune, care a avut loc între 22 și 24 aprilie 1987 și la care au participat 27 state membre ale UNIDROIT, observatori din trei state membre, trei organizații interguvernamentale, două organizații neguvernamentale, două asociații profesionale internaționale și două asociații profesionale naționale a fost analizat proiectul elaborat în 1986. Un comitet de redactare a pregătit o versiune revizuită a proiectului Convenției, la ședința plenară din 24 aprilie 1986 acesta a fost supus aprobării. Depozitarul Convenției este Guvernul canadian. În această perioadă această convenție a fost semnată de 14 state. Art.14 al Convenției UNIDROIT privind factoringul internațional, stabilește că momentul intrării acesteia în vigoare este «În prima zi a lunii de la trecerea a 6 luni de la data primirii a celui de al treilea document privind ratificarea, acordului sau alipirii.» Deasemenea în concordanță cu punctul 2 al art.14 al Convenției, aceasta trebuie « ratificată, primită sau acceptată de statele care au semnat-o». Astfel, Convenția UNIDROIT privind factoringul internațional a intrat în vigoare la 1 mai 1995, deoarece a fost ratificată de statul Nigeriei (pînă la aceasta Franța și Italia a ratificat-o). Mai tîrziu, în cadrul acestui acord internațional s-a alipit Letonia și Elveția, mai mult ca atît Convenția a fost ratificată de către Germania (la 20 mai 1998).
Astfel, la moment Convenția are forță pe teritoriu a 6 state, paradoxal la faptul că o mulțime de state care au semnat această Convenție nu au ratificat-o.
Convenția a fost semnată de Ghana, Guineea, Filipine, Tanzania, Maroc, Cehoslovacia, Finlanda, Germania, Belgia, SUA, Anglia, dar a fost ratificată numai de Franța, Italia și Nigeria, ea intrând în vigoare la 1 mai 1995, întrucât abia la această dată au fost întrunite cele trei ratificări reprezentând numărul minim impus de art.14 din Convenție.
Convenția reprezintă o sinteză a soluțiilor din principalele sisteme de drept, respectiv din sistemul de common law și cel de drept romano-germanic.
Convenția de la Ottawa din 1988, deși reprezintă o reglementare de drept uniform, nu acoperă totalitatea problemelor și aspectelor legate de contractul internațional de factoring. Ea analizează numai unele din problemele specifice contractului internațional de factoring cuprinzând, în special, reguli menite să asigure protecția intereselor părților implicate în această tehnică complexă de comerț internațional și respectarea bunei credințe în comerțul internațional. Pentru reglementarea aspectelor neacoperite de prevederile Convenției, aceasta trimite la principiile generale de drept și la legea aplicabilă în virtutea regulilor de drept internațional privat.
O trăsătură specifică a acestei Convenții este că aceasta are un caracter facultativ, adică aceasta poate fi înlăturată dacă părțile decid să o facă., la data când i s-a făcut o notificare scrisă despre această excludere sau după această dată. Dacă se recurge la excluderea Convenției, apelându-se sau nu la un alt drept aplicabil, se exclude însă întreaga Convenție în ansamblu ei. (în conformitate cu art.3, punctul 3 din această Convenție).
Convenția de la Ottawa din 1988 reglementează operațiunile de factoring și cesiunea de creanță (în conformitate cu art.1 din Convenție). Prin contract de factoring se înțelege un contract încheiat între o parte – numită furnizor și o altă parte, întreprinderea de factoring, în virtutea căruia furnizorul trebuie sau poate să cedeze factorului creanțele născute din contracte de vânzări de mărfuri, ori prestări de servicii, încheiate între aderent și debitorii săi, cu excluderea celor care privesc mărfuri sau servicii cumpărate numai în scopul folosinței personale, familiale sau casnice, iar factorul trebuie să-și asume cel puțin două din următoarele obligații:
1. finanțarea aderentului în special prin împrumut sau plată anticipată;
2. ținerea conturilor relative la creanțe;
3. încasarea creanțelor;
4. protecția împotriva insolvabilității debitorilor.
În art.2 al Convenției se stipulează condițiile aplicării acesteia. Astfel, Convenția se va plică, dacă această aplicare nu a fost înlăturată cum am arătat, când creanțele cedate în virtutea unui contract de factoring s-au născut dintr-un contract de vânzări de mărfuri, sau de prestare de servicii între un furnizor și un debitor care își au sediul în state diferite și dacă aceste state, ca și statul în care factorul își are sediul, sunt state contractante, sau contractul de vânzare de mărfuri și contractul de factoring sunt reglementate de legea unui stat contractant. Deci, Convenția de la Ottawa din 1988 privind contractul de factoring reglementează numai contractul în care aderentul cesionează factorului o creanță internațională.
Deoarece, în general contractul de factoring reprezintă prin sine-însuși o cesiune de creanță; și luând în considerație necesitatea unei reglementări uniforme a cesiunilor de creanță, Comisia Națiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internațional a elaborat proiectul unei convenții privind cesiunea de creanță. Acest proiect a fost supus Adunării Generale a Națiunilor Unite, care în cea de-a 85-a ședință în plen a celei de-a 56-a sesiuni din 12 decembrie 2001 1-a adoptat. Convenția a fost deschisă semnării statelor, la New York la 31 ianuarie 2002. Întrucât Convenția ar urma să intre în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 6 luni de la data depunerii celui de-al 5-lea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare; și cum până acum doar un stat a urmat această procedură, Convenția nu a intrat în vigoare (ea a fost semnată de 3 state, a depus instrumentul de ratificare doar Liberia ).
Spre deosebire de Convenția de la Ottawa din 1988 privind contractul internațional de factoring, Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 cuprinde norme atât de drept material, cât și norme de drept conflictual. Domeniile care nu vor fi reglementate de prezenta Convenție, vor fi reglementate de principiile generale de drept sau conform legii aplicabile stabilită în virtutea regulilor de drept internațional privat, urmărindu-se permanent o aplicare uniformă și respectarea bunei credințe în comerțul internațional. Convenția este însoțită de o anexă, care reglementează un sistem de înregistrare controlată a cesiunii creanțelor în vederea stabilirii ordinii de prioritate între mai mulți cesionari ai aceleiași creanțe, provenită de la același cedent. Conform art.42 al Convenției, se permite statelor părți la aceasta să facă declarații în legătură cu acceptarea în tot sau în parte și a acestei anexe. De asemenea, statele pot face declarații în legătură cu aplicarea capitolului V referitor la unele reguli de soluționare a conflictelor de legi ridicate de caracterul internațional al cesiunii de creanță. Spre deosebire de Convenția de la Ottawa din 1988, care permite părților la cesiune să înlăture în totalitate aplicarea ei, Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 permite cedentului, cesionarului și debitorului să deroge de la dispozițiile sale referitoare la drepturile și obligațiile lor, sau să le modifice.
Cei mai importanți factori în sfera comerțului internațional sunt Factors Chain International și International Factors Group, prin intermediul lor realizându-se majoritatea operațiunilor de factoring internațional. Potrivit actului constitutiv al acestei societăți gigant, această societate – ca lanț de factori-cunoaște Reguli și Reglementări interne de funcționare, obligatorii pentru membrii acestei societăți. De asemenea, ambele societăți dispun de un organism de arbitraj intern, abilitat să soluționeze conflictele dintre părți.
În cadrul FCI au fost elaborate trei documente importante, aplicabile relațiilor dintre membrii săi, și anume: Regulamentul de arbitraj, Regulamentul interfactor-EDI, Codul uzanțelor în factoringul internațional.
Regulamentul de arbitraj precizează condițiile în care membrii pot recurge la arbitraj pentru soluționarea diferendelor dintre ei , conținutul Convenției de arbitraj, modul de suportare a cheltuielilor procedurii, valoarea juridică și efectele hotărîrii de arbitraj, condițiile în care acesta poate fi eventual supusă controlului instanțelor judecătorești.
Regulamentul interfactor EDI, care îi obligă pe membrii lanțului să comunice între ei, folosind exclusiv sistemul EDIFACTORING pentru transmiterea oricăror înțelegeri între parteneri, sau documente aferente acestora specificitatea că utilizarea mesajelor electronice elimină – în acest sistem – vehicularea informaților pe suport de hârtie. Sistemul EDIFACTORING are la bază un sistem standard de raportare între membrii lanțului, limba utilizată fiind engleză. Codul uzanțelor în factoringul internațional, elaborat în 1969, a fost necesar pentru a facilita, printr-un set de reguli uniforme, derularea raporturilor juridice contractuale dintre membrii lanțului, în condițiile în care aceștia provin din state cu sisteme de drept diferite.
În prezent Codul este înlocuit cu Regulile generale privind factoringul internațional, care preiau ce mai mare parte din reglementările prevăzute în Cod. Accedarea la calitatea de membru a lanțului implică obligația de a semna un Acord interfatori, care include imperativul asumării angajamentului de a respecta Regulamentul de arbitraj, Regulamentul EDI și Codul uzanțelor în factoringul internațional. În cadrul lanțului operează un Acord tip interfactori, care a fost modificat în timp, ultima versiune datând din iunie 2002. În Acordul tip, ambii parteneri, respectiv factorul la export și factorul la import, se angajează să respecte, între ei, prevederile cuprinse în Regulile generale privind factoringul internațional (numite în continuare Regulile), Regulile EDI factoring, Regulamentul de arbitraj adoptate de FCI, așa cum au fost acestea revizuite și de la care pot formula, prin acordul lor, anumite derogări ce trebuie menționate expres. Acordul prevede că serviciile factorului la import vor fi acomodate, ca și remunerarea sa, în funcție de fiecare cesiune de creanță avută în vedere. Acordul de factoring se încheie pe perioadă nedeterminată și, în consecință, el poate fi reziliat de cei doi factori printr-o notificare scrisă, trimisă cu 60 zile înainte de data avută în vedere pentru reziliere, și nu afectează în nici un fel obligațiile născute pînă la acel moment, în baza menționatului acord, sau a regulilor adoptate în cadrul lanțului.
Dispozițiile generale ale Codului prevăd ca acesta se aplică numai raporturilor dintre factorul la export și factorul la import, ce privesc creanțe cedate de vînzător-aderentului, în fapt-rezultate din contracte de vînzare de mărfuri sau prestare de servicii cu plata la termen încheiate între aderentul dintr-o țară și clientul din țara factorului la import, fiind excluse creanțele rezultate din contracte de vînzare cu plata la vedere, sau plata contra documente, respectiv prin incasso, sistemul document contra plată sau prin credit documentar.
Regulile generale privind factoringul internațional, realizează o îmbinare a prevederilor din Codul pe care îl înlocuiesc și a dispozițiilor din Convenția de la Ottawa din 1988, precum și a dispozițiilor din Convenția de la New York din 2001. Observăm că Regulile cuprind, ca și Codul, o prevedere potrivit căreia prin convenția lor scrisă , factorul la import și factorul la export pot stabili o reglementare diferită a raporturilor dintre ei. În absența unei astfel de înțelegeri, contractul dintre factorul la import și factorul la export trebuie să se supună întru totul Regulilor generale privind factoringul internațional.
În final, putem concluziona că pe arena internațională juridică există destule reglementări privind factoringul internațional: Convenția UNIDROIT privind factoringul internațional, Convenția privind cesiunea de creanță, Regulamentul de arbitraj, Regulamentul Interfactori-EDI, Codul uzanțelor în factoringul internațional, Regulile generale privind factoringul internațional. În cazul în care acestea nu reușesc să realizeze o reglementare exactă, în conformitate cu prevederile Convenției de la Ottawa 1988 se aplică principiile generale de drept.
2.2. Marii giganți-factori, ca subiecți ai factoringului internațional
1. Factors Chain International (denumit în continuare FCI) s-a înființat în 1964, în baza unui acord de cooperare între societatea de factoring Shild – din Marea Britanie, devenită ulterior Factor Griffin, și societatea de factoring Svensk Factoring – devenită astăzi Handelsbanken Finance din Suedia. Ulterior, în 1968, celor doi asociați li s-au alăturat și alte societăți de factoring realizîndu-se o asociație de companii independente de factoring, cu sediul în Olanda, și care are ca scop promovarea creșterii ratei operațiunilor de factoring internațional pe baza folosirii Codului factoringului internațional elaborat de asociație și a transmiterii – între membrii – a know how-ului, dobîndit de societățile membre cu mai mare experiență în domeniu. Fondul are drept organisme stabilite prin actul de constituire:
a. Consiliul compus din reprezentanți ai tuturor membrilor, între care membrii asociați au doar drepturile limitate de vot, și care alege Comitetul executiv și Președintele;
b. Comitetul executiv – care deține conducerea regulată a activității și poate înființa comitetele tehnice. în prezent funcționează:
Comitetul juridic, abilitat cu problemele privind constituția (actul constitutiv) fondului, Codul și Regulamentul de arbitraj al fondului;
Comitetul de comunicație, care se ocupă de modalitățile de comunicare dintre membrii inclusiv de sistemul EDI factoring (interschimb electronic de date);
Comitetele tehnice, abilitate cu analizarea unei probleme specifice și având o durată temporară sau permanentă;
Comitetul de marketing, care are în vedere extinderea activității pe piețele existente
Comitetul pentru educație, care gestionează cursurile de formare profesională prin corespondență pentru membrii asociației. Fondul dispune de un secretariat cu activitate continuă, avînd sediul în Amsterdam, condus de un secretar general, desemnat de Comitetul executiv, abilitat cu transpunerea în practică a deciziilor luate de organele de conducere.
2. International Factors Group ( denumit în continuare ÎFG )- a fost creat din inițiativa First National Bank of Boston, în parteneriat cu SFAC- societăți care au atras, ulterior, mai multe societăți din diferite țări, avînd deseori aceiași investitori.
International Factors Group este constituit ca o societate cooperativă cu capital variabil, membrii avînd o răspundere limitată supusă dreptului belgian, societatea fiind creată și avînd sediul la Bruxelles. Acțiunile votante în adunare generală fiind repartizate între membrii de la 10 la 30 de voturi, în funcție de importanța economică a societăților, fiind prevăzută și o procedură de redistribuire a acțiunilor, în raport de modificările intervenite între membrii grupului.
Pe măsura dezvoltării societății s-a trecut de la sistemul de lanț închis, cu o singură societate reprezentată în fiecare stat, la posibilitatea ca statele să aibă un al doilea, sau chiar un al treilea factor membru, cărora lanțul le-a impus reguli imperative de conduită.
În acest sens membrii sunt obligați să comunice Secretariatului de la Bruxelles utilizarea serviciilor unui factor din afara lanțului, pentru a fi autorizați în acest sens. Deasemenea, în fiecare an, membrii grupului trebuie să comunice Secretariatului de la Bruxelles tarifele lor, care diferă de baremul de bază fixat de Secretariatul general, în cadrul așa numitei World Wide Comition Scheme. Lanțul IFG utilizează așa-numitul Uniform Comunication Sistem care reglementează modul de formulare a cererilor între factori, răspunsul și termenele, precum și sistemul informativ IFDEX modul de transmitere al mesajelor codificate urmînd a respecta Regulile Ifexchange.
IFG dispune de o Adunare Generală, un Comitet Director și de comitete tehnice, însărcinate cu problemele comunicării informatizate IFDEX, cu marketingul produselor și publicitatea comercială, și cu formarea profesională. IFG nu dispune, însă de un Comitet Juridic.
Încercând să conserve integritatea și relațiile privilegiate stabilite între membrii lanțului, IFG impune acestora reguli stricte. In acest sens , ei sunt obligați să semnaleze și să obțină aprobarea Secretariatului de la Bruxelles pentru utilizarea unui. factor care nu este membru al lanțului, atunci când lanțul nu este reprezentat în țara factorului la import, și la serviciile căruia membrul lanțului a trebuit să recurgă, tarifele practicate față de acesta fiind diferite de cele utilizate între membrii lanțului. În aceiași ordine de abordare, precizăm că la nivelul Uniunii Europene funcționează o asociație denumită EUROPAFACTORING, care grupează organismele profesionale, naționale ale factorilor europeni, avînd o conducere rotativă cu mandat pe doi ani și un Secretariat.
EUROPAFACTORING integrează și membrii din afara spațiului economic european precum Turcia, Mexic, Brazilia, Elveția, Maroc, provenind din state cu care Comunitatea Europeană a încheiat diferite acorduri internaționale.
Lanțurile de factori evocate sunt recunoscute de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite care le antrenează la realizarea diferitelor lucrări preparatorii în grupurile de lucru constituite de către organizație pentru elaborarea, în special, de reglementări interesînd domeniul.
În concluzie, putem spune că cei mai mari factori sunt FCI-ul și IFG-ul care prin sine reprezintă niște lanțuri imense de companii de factoring, care dețin propriile organe de conducere și propriile reglementări în baza cărora aceștia prestează servicii de factoring.
2.3. Relații de factoring în comerțul internațional
Făcând o analiză a avantajelor și funcțiilor contractului de factoring, pe care le-am expus în paginile precedente, deasemenea luând în considerare mecanismul contractual al factoringului, acesta își găsește aplicarea mai mult în operațiunile de import-export. Chiar statisticile realizate de către compania de factoring (moldfactor ) ne relevă informații că factoringul în Republica Moldova se utilizează frecvent la exportul produselor vinicole, adică în comerțul internațional. În prezent se poate vorbi deja de o tradiție îndelungată a utilizării factoringului în țări cu economie de piață matură. În linii generale, mecanismul contractual al factoringului în comerțul internațional presupune derularea următoarelor operațiuni:
se încheie un contract între un exportator (aderent) și un importator, prin care primul livrează marfa sau prestează serviciile în beneficiul celui de-al doilea;
între exportator și o societate bancară sau o instituție de credit (companie de factoring de export) se încheie un contract de factoring;
între importator și o societate bancară sau o instituție de credit (factor de import) se încheie un asemenea contract de factoring, Fluxul financiar se va realiza între factorul de import și cel de export după cum urmează:
factorul de import va încasa facturile de la importator, urmînd a vira sumele rezultate factorului de export;
în temeiul contractului de factoring, factorul de export va finanța exportatorul cu suma echivalentă contravalorii facturilor;
În comparație cu alte mijloace de finanțare a activității comerciale, avantajele suplimentare a derulării operațiunilor comerciale de export prin intermediul acestui sistem sunt:
exportatorul nu mai are obligația repatrierii valutei, întrucât închiderea operațiunii de export are loc o dată cu cesionarea facturilor în favoarea factorului de export;
sunt eliminate riscurile de neîncasare a exporturilor, care sunt preluate de către factorul de export;
se reduce activitatea administrativă a exportatorului care se poate concentra pe dezvoltarea afacerilor;
Un alt exemplu al mecanismul operațiunii de factoring ar fi :
încheierea unui contract între furnizor/prestator de servicii (aderent) și cumpărător/ beneficiar;
încheierea unui contract de factoring între factor și aderent;
notificarea debitorilor și solicitarea acordului acestuia cu privire la efectuarea operațiunii de factoring;
livrarea produselor / prestarea serviciilor către beneficiar și emiterea facturilor corespunzătoare de către aderent;
cesionarea facturilor emise de aderent către factor;
creditarea contului aderentului prin plata anticipată a facturilor acceptate de factor;
transmiterea facturii de către factor către debitor și asumarea de către debitor a obligației de a plăti contravaloarea facturilor direct către factor;
plata la scadență de către debitor a facturilor emise de aderent;
regularizarea plăților între factor și aderent ca urmare a încasării facturilor.
În practică, între factor și aderent se încheie două contracte:
un contract – cadru de factoring;
un contract de factoring propriu-zis.
Contractul – cadru de factoring reprezintă acel act juridic în care sînt inserate condițiile generale în care factorul va cumpăra facturile emise de aderent pentru mărfurile livrate sau serviciile prestate. încheierea acestui contract-cadru dă naștere la următoarele raporturi între aderent și factor: raporturi juridice de cont curent și de mandat. În practica altor țări, contractul-cadru de factoring poate îmbrăca mai multe forme, ca de exemplu:
a.) factoringul cu drept de recurs (neasumarea riscului de către factor);
b.) factoringul fără drept de recurs (cu asumarea tuturor riscurilor contractuale de către factor);
c.) bulk factoring (prin care factorul asigură numai finanțarea, preluînd creanțele cu termene scurte de scadență, fără a-și asuma riscul neplății de către debitor, care va fi notificat totuși să plătească factorului.
Contractul propriu-zis de factoring reprezintă actul juridic în temeiul căruia operează transferul dreptului de proprietate asupra creanțelor aderentului, adică se poate spune că prin intermediul acestuia are loc o subrogare a factorului. în drepturile aderentului, o dată cu plata contravalorii facturii. Totuși această subrogare nu produce nici un efect asupra drepturilor și obligațiilor ce revin, factorul avînd posibilitatea de a accepta sau de a respinge o creanță, în funcție de criteriile stabilite de părți.
Pentru ca un contract de factoring să dețină caracterul de internaționalitate, raporturile dintre subiecții implicați în acest contract trebuie să conțină elemente de extraneitate, adică trebuie să prezinte puncte de legătură cu alte sisteme juridice , putînd da naștere Ia conflicte de legi.
Convenția Unidroit asupra factoringului internațional, adoptă în această privință criteriul domiciliului, combinat cu cel al naționalității, precum și pe cel al aplicabilității legii unui stat contractant, cuprinzînd chiar în titlul său calificativul de internaționalitate.
În sensul dreptului comerțului internațional, elementul de internaționalitate are o acțiune deosebită nefiind suficientă prezența oricărui element de extraneitate pentru ca acesta, un raport juridic comercial să cadă sub incidența dreptului comerțului internațional. Internaționalitatea contractului de factoring este determinată în principal de caracterul internațional al contractului primar, respectiv al contractului ce se realizează sau pe cale de a se realiza dintre aderent și clienții săi.
Factoringul în comerțul internațional poate fi observat în rezultatul evidențierii următoarelor elemente specifice lui:
aderentul este ținut să însoțească creanța acceptată de către factor cu documentele atestînd transferul transfrontalier al mărfii sau serviciului înglobat de respectiva creanță;
plata de către factor se face, în lipsa unei convenții speciale, în valuta menționată pe factura preluată de factor;
prezența de cele mai multe ori a factorului de export și a factorului de import;
conflictele dintre sistemele de drept cărora se supun părțile.
contractul primar este bazat pe activități de export/import.
În rezultatul practicării comerțului pe întreaga suprafață a Terrei, este foarte dificil ca o singură companie de factoring să ia legătura cu clienții aderentului, care își desfășoară activitatea pe teritoriu altui stat, decât cel în care își are sediul factorul.Astfel pe lîngă sistemul cu un factori, a apărut necesitatea factoringului cu doi factori (two-factor factoring, în conformitate cu Codul privind factoringul internațional).
Din această cauză factorul de export (cel care a preluat creanțele de la aderent) intră în raporturi fie de mandat , fie de factoring cu o altă companie care este în drept să desfășoare operațiuni de factoring = bancă, companie de factoring de pe teritoriul statului unde se află debitorii aderentului (din această cauză și este prezent în prevederile CC. al R.M. art.1300, care stipulează «dacă factorul cedează la rîndul său, creanțele preluate de la aderent, prevederile prezentului capitol se aplică în modul corespunzător, ultimul cesionar fiind considerat factor.»), evident cu notificarea acestora de către aderent sau factor. Cheltuielile pe care le suportă factorul de import sunt puse pe seama factorului de export, care la urma sa le pune pe seama aderentului. Compania de factoring de export (din statul furnizorului=aderentului) transmite riscul de creditare companiei de factoring din statul importatorului, factorul de import fiind obligat să încaseze creanțele (în conformitate cu prevederile Codului privind factoringul internațional). Posibilitatea participării celui de-al doilea factor trebuie să fie prevăzută expres în contractul dintre aderent și factorul de export, în caz contrar acordul dintre cei doi factori ar putea fi lovit de nulitate.
În practica internațională se mai folosește și metafactoringul. Acesta se utilizează în cazul în care furnizorul ,doritor de a beneficia de o operațiune de factoring și fiind deținător de un cont în bancă, care nu dorește din motive întemeiate să-i presteze această operațiune, încheie un acord cu o companie de factoring. Astfel între bancă și compania de factoring se încheie un contract prin care banca se obligă să ofere factorului mijloacele financiare, iar riscul neplății facturii este preluat împreună de bancă și de factor. Banca încheie un astfel de acord pentru a nu pierde clientela.
În concluzie, am putea menționa că contractul de factoring în comerțul internațional prezintă o mulțime de particularități comparativ cu factoringul intern, manifestîndu-se ca un complex vast de operațiuni, care sunt accesibile astăzi datorită progresului economiei și industriei tehnice, din această cauză criteriul imensității teritoriale a fost demult ocolit, iar activitățile comerciale continuă să se desfășoare chiar și de la distanță.
Capitolul III. Aspectele juridice a contractului de factoring
3.1. Natura juridică și particularitățile contractului de factoring
Contractul de factoring este un contract principal, dar care s-a format în rezultatul contopirii și corelării a unor mai multe contracte: cesiunea de creanță, contractul de credit, contractul de comision, contractul de împrumut, etc. Totuși factoringul are și anumite particularități. Astfel particularitățile contractului de factoring sunt:
Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri și servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), creanțele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii și efectuare de lucrări către terți, iar factorul își asumă cel puțin două din următoarele obligații:
a.) finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans;
b.) ținerea contabilității creanțelor;
c.) asigurarea efectuării procedurilor de somare și de încasare a creanțelor;
d.) asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere).
Față de contractul de factoring se aplică prevederile referitoare la cesiunea de creanță în măsura în care dispozițiile prezentului capitol nu prevăd sau din esența factoringului nu reiese altfel.
Pot fi cesionate atît creanțele existente cât și creanțele care vor apărea în viitor.
Referitor la subiecți, factorului nu i se cere o calitate specială și anume întreprinderea de factoring nu trebuie să dețină o licență pentru efectuarea a unor asemenea operațiuni .
În cazul contractului de factoring nu este nevoie asigurarea cu gaj și perfectarea multor documente.
Transmiterea drepturilor aderentului, în raporturile de factoring, poate avea loc doar în baza contractului respectiv .
În contractul de factoring, cesiunea creanțelor trebuie să fie notificată debitorilor.
Contractul de factoring are următoarele caractere juridice:
1. Contractul de factoring este un contract sinalagmatic. Aceasta rezultă din conținutul acestuia. Astfel, obligației fiecăruia îi este corelativă obligația celeilalte părți. Aderentul se obligă să cesioneze factorului creanțele apărute sau care vor apărea în viitor, iar factorul își asumă cel puțin două din următoarele obligații:
finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans;
ținerea contabilității creanțelor;
asigurarea efectuării procedurilor de somare și încasare a creanțelor;
asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere).
Deci, dacă contractul de factoring are caracterul sinalagmatic, acestuia i se aplică și prevederile speciale referitoare la contractele sinalagmatice (art.704-711 CC. al R.M.). Caracterul reciproc și interdependent al obligațiilor în contractele sinalagmatice determină și anumite efecte specifice:
excepția de neexecutare, care constă în aceea că partea contractului sinalagmatic este în drept să refuze executarea proprii obligații în măsura în care cealaltă parte nu-și execută obligația corelativă, dacă nu s-a obligat să execute prima sau dacă această obligație nu rezultă din lege sau din natura obligației (art.705 alin.1 CC);
riscul contractual în cazul imposibilității fortuite de executare a contractului de către una din părți. In acest sens art.707, alin.1 CC dispune că, dacă o prestație din contractul sinalagmatic devine imposibilă din motive independente de părți, partea care trebuia să execute prestația devenită imposibilă pierde dreptul de a cere executarea obligației corelative. Prin urmare, riscul contractual îl suportă partea contractului care este debitorul obligațiilor imposibil de executat;
rezoluțiunea contractului pentru neexecutare. Dacă una dintre părțile contractului sinalagmatic nu execută obligațiile sale contractuale, cealaltă parte este îndreptățită să rezoluționeze contractul (art.709-711 CC).
2. Contractul de factoring este un contract cu titlu oneros. Aceasta rezultă din scopul urmărit de părți, astfel contractul de factoring este încheiat în scopul de a obține un folos în schimbul obligației asumate. Reglementări legale referitoare la caracterul oneros al factoringului le putem întîlni în art.1290, alin.4 și art.1295, alin.1 al CC. al R.M. («părțile sînt obligate să precizeze elementele pentru determinarea sumei de plată; contractul este nul dacă nu prevede în mod expres suma care urmează a fi plătită factorului»). Din analiza prevederilor legislative ale CC referitoare la factoring, putem deduce că părțile nu pot decide schimbarea caracterului oneros al contractului de factoring în caracterul gratuit (deoarece aceasta ar duce la nulitatea contractuluifie, fie ar fi vorba de un alt contract), ca în cazul mandatului, fidejusiunii, depozitului etc.
3. Contractul de factoring, ca contract oneros este de natură comutativ. Caracterul său comutativ îl putem desprinde din faptul că existența și întinderea prestațiilor părților este certă și poate fi apreciată chiar la momentul încheierii contractului. (art.1290, alin.1 CC «Prin contract de factoring, o parte, care este furnizorul de bunuri și servicii (aderent), se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), creanțele apărute sau care v-or apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări de servicii și efectuare de lucrări către terți, iar factorul își asumă cel puțin două din următoarele obligații: finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans;ținerea contabilității creanțelor; asigurarea efectuării procedurilor de somare și de încasare a creanțelor; asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate»). Contractul de factoring în cazul creanțelor viitore poate să aibă și caracterul aleatoriu.
4. Contractul de factoring este consensual, deoarece acesta se încheie prin simplu acord de voință al părților, fără a fi nevoie de vreo formă specială de manifestare a voinței lor. Dacă manifestarea de voință este însoțită de un înscris , aceasta se face nu pentru validitate a contractului , ci pentru a asigura un mijloc de probă privind încheierea și conținutul acestuia . Astfel în CC. al R.M. este prevăzut: «Contractul de factoring se încheie în formă scrisă.» Art.1290, alîn.2. Această formă scrisă a contractului este o condiție ad probatorie, și nu ad validatum , conform art.211, alin.2 CC. Aderentul își asumă obligația de cesiune a creanțelor apărute sau a celor care vor apărea în viitor, iar factorul își asumă cel puțin două din obligațiile enumerate în articolul comentat. Drepturile și obligațiile le revin părților din momentul semnării contractului.
Un moment interesant, care poate să conducă în eroare juristul referitor la caracterul consensual al contractului este art.l296. Drepturile de garanție față de debitor, care stipulează că «drepturile și garanțiile aderentului față de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanței asupra factorului, în măsura în care faptul acesta este prevăzut în contractul de factoring. În acest articol este vorba de un transfer al creanței, care ar putea să ne conducă la ideea că contractul de factoring este un contract real, și nu unul consensual. Această opinie este împărtășită și de savanții ruși, care consideră că contractul de factoring poate fi atât real, cât și consensual. Argumentul pe care îl invocă este anume prevederile art.1296 CC. Totuși un profesional ar trebui să observe că nu contractul de factoring se consideră încheiat la momentul transferului creanței asupra factorului, ci drepturile și garanțiile aderentului față de debitor trec asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanței asupra factorului.
5. Contractul de factoring este de executare succesivă, deoarece executarea acestuia se desfășoară în timp. Este de bine înțeles ca contractul de factoring să fie de o executare succesivă, pe motiv că însuși mecanismul său implică o realizare continuă a serviciilor factoringului. În doctrină vehiculează așa idei, că contractul de factoring ar putea avea caracterul de executare instantanee, totuși eu consider că aceasta este imposibil, pe motiv că contractul încetează doar în momentul când părțile își execută obligațiile sale; iar executarea obligațiilor corelative este imposibil de realizat instantaneu, pe motivul că din această cauză aderentul a apelat la serviciile factorului din cauză că nu poate încasa creanța. Astfel, la contractul de factoring, în cazul neexecutării culpabile a obligației uneia dintre părți, sancțiunea va fi rezilierea, ci nu rezoluțiunea; efectele nulității contractului se va aplica numai pentru viitor; în cadrul contractului de factoring există posibilitatea suspendării executării obligației pe o perioadă de timp.
6. Contractul de factoring este un contract complex, deoarece acesta îmbină în sine elemente ale unor diferite contracte. Astfel factoringul îmbină elemente ale contractului de împrumut, ale contractului de comision, ale cesiunii de creanță, contractului de asigurare, contractului de credit.
7. Contractul de factoring este un contract accesoriu, adică acesta însoțește unele contracte principale (contract de împrumut, contractul de vînzare -cumpărare, etc.). Deci la existența contractului de factoring trebuie întotdeauna să existe un contract anterior, de unde să se ivească creanțele aderentului. În cazul în care aceste creanțe nu există și nici nu vor exista în viitor, atunci nici încheierea unui contract de factoring este inoportună. (accesoriu urmează soarta principalului). La aceste argumente privind caracterul accesoriu al factoringului poate fi adăugat și prevederile de la art.1294, alin.l CC. al R.M. («Aderentul răspunde pentru existența creanțelor»).
8. Contractul de factoring este un contract de adeziune (în cele mai multe cazuri), adică clauzele acestuia sînt prestabilite de către una din părți, cealaltă parte neavînd posibilitatea să le negocieze sau să influențeze conținutul său. Partea căreia i se propune contractul de adeziune are două posibilități: ea poate să-1 accepte sau să renunțe la încheierea lui. De obicei, factoringul este un contract de adeziune, când factorul este o instituție financiară, de genul băncilor, companiilor de factoring, etc. Contractul de factoring ar putea avea și caracter negociabil, în cazul în care factorul oferă posibilitatea negocierii condițiilor contractului. În dependență de caracterul de negociere sau de aderare a contratului de factoring, există și riscul abuzurilor din partea factorului asupra aderentului, mai ales în cazul contracturilor de adeziune.
Concluzie, contractul de factoring are următoarele caractere juridice:
sinalagmatic;
oneros;
comutativ sau aleatoriu;
consensual;
de executare succesivă;
complex;
accesoriu;
de adeziune sau negociabil.
3.2. Elementele contractului de factoring
Elemente ale contractului de factoring pot fi considerate: părțile contractului, obiectul contractului, plata datorată factorului, forma contractului, termenul.
Contractul de factoring este încheiat între două părți – aderent și factor, drepturile și obligațiile debitorului nefiind afectate de acest contract, iar raporturile reglementate de factoring, poartă un caracter trilateral.
Părțile contractului de factoring sunt furnizorul de bunuri și servicii (aderentul) și întreprinderea de factoring (factorul). Analizînd dispoziția art.1290, alin.1 CC putem concluziona că părțile contractului de factoring pot fi doar persoanele ce constituie subiecți de drept, care practică activitatea de antreprenoriat și sunt înregistrate într-o formă organizatorico-juridică, prevăzută de lege. Referitor la aderent putem menționa că acesta poate fi atât o persoană fizică-comerciant, cât și o persoană juridică, tot astfel, calitatea de aderent poate fi deținută și de orice individ sau entitate fără personalitate juridică, dar care are potrivit legii naționale capacitate recunoscută de a încheia contracte comerciale de vînzare -cumpărare sau de prestare de servicii cu plată la termen, deasemenea și persoanele juridice de drept privat, care neavînd calitatea de comerciant, dar au însă capacitatea, recunoscută de lege, de a desfășura activități comerciale – vînzări de mărfuri sau prestări de servicii. Această calitate nu este exclusă nici persoanelor juridice de drept public, cărora legea le recunoaște calitatea de comercianți (de exemplu-întreprinderile de stat). În calitate de întreprindere de factoring în Republica Moldova pot activa instituțiile financiare care au dreptul de a efectua activități financiare. Aceste instituții pot activa în calitate de întreprindere de factoring în virtutea statutului lor juridic, stabilit de Legea instituțiilor financiare nr.550-XIII din 21 iulie 1995, fără necesitatea de a primi o autorizație (licență) specială. În Legea privind licențierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30 iulie 2001 nu este indicat factoringul ca gen de activitate care necesită licența. Prin urmare, în calitate de întreprindere de factoring poate activa, pur teoretic, orice persoană juridică de drept privat cu scop lucrativ (comercial). Mai trebuie de menționat că factoringul este considerat și inclus ca operațiune bancară, care este utilizat de bancă, în conformitate cu nivelul de autorizație pe care aceasta o deține.
O asemenea problemă există și în alte țări. Pentru comparație putem menționa că în baza art.825 CC al Federației Ruse în calitate de factor pot activa doar băncile, instituțiile financiare și alte organizații comerciale, care dispun de licență pentru acest gen de activitate. Însă legislația Federației Ruse nu stabilește care organ de stat este împuternicit de a elibera o astfel de licență. În Anglia lipsește careva reglementări, care să determine cercul persoanelor care pot desfășura operații de finanțare, în cazul nostru operații de factoring. Totuși anumite reglementări există în domeniul practicii judiciare. Astfel, conform Hotărârii Curții judecătorești engleze (cazul Salomon versus A.Salomon and Co.Ltd, 1897) deobicei ca reprezentanți ai companiilor de factor sunt persoanele juridice care dețin licența de a desfiișura operații de factoring, persoanele individuale de regulă nu se ocupă cu finanțarea.
În cazul contractului de factoring, persoanele fizice și persoanele juridice, participante în cadrul acestui raport contractual, în calitate de aderent, trebuie să întrunească anumite cerințe legale, și anume:
să aibă capacitate de a contracta;
să fie titulari ai dreptului de proprietate în privința creanței.
În cazul aderentului, acesta trebuie să aibă capacitate juridică de a încheia contracte de vînzări de bunuri, prestări servicii și efectuare de lucrări către terți. Deci, regula generală pentru aderent este că acesta trebuie să aibă capacitate de exercițiu deplină (în conformitate cu dispoziția de la art.20 CC al R.M.). Desigur este posibil și situația în care aderentul să aibă și o capacitate de exercițiu restrînsă, în conformitate cu art.21 CC al R.M., dar atunci activitatea lui comerciant se va limita doar în baza prevederilor legale de la art.21 al CC. Potrivit regulii generale, furnizorul trebuie să dețină dreptul de proprietate asupra creanței sau un alt drept care i-ar permite cesionarea creanței, în caz contrar contractul de factoring ar fi lovit de nulitate. O excepție de la această regulă este atunci când nu proprietarul creanțelor le cesionează, dar un reprezentant al furnizorului o face în numele și în contul celui din urmă (de exemplu comisonarul). Trebuie de menționat că în cadrul mecanismului de aplicare a operațiunilor complexe de factoring sînt implicate trei părți: aderentul, factorul și debitorii.
Debitorii – clienții aderentului, cumpărătorii de mărfuri, beneficiarii serviciilor sau lucrărilor, care sunt notificați asupra subrogării factorului în drepturile aderentului, precum și asupra obligației de a face plata facturii direct și numai factorului.
În calitate de concluzie putem menționa că, în calitate de aderent pot fi persoanele fizice sau juridice, care desfășoară o activitate de comerciant;în calitate de întreprindere de factor pot fi doar persoanele juridice, constituite ca instituții juridice, conform legii cu privire la instituțiile financiare.
Obiectul contractului de factoring are două părți componente, prima – îl constituie creanțele apărute sau care vor apărea în viitor din contracte de vînzări de bunuri, prestări servicii și efectuare de lucrări către terți; a doua – sînt obligațiile factorului. După opinia profesorului Gh.Chibac, contractul de factoring poate să aibă drept obiect doar creanțele bănești (exemplu: polița, cecul, obligația). În privința creanțelor care au drept obiect lucruri sau servicii, spre exemplu, creanța privind furnizarea materiei prime, nu pot fi încheiate contracte de factoring. Într-adevăr, dacă ar fi să facem o analiză a contractelor de vînzare de bunuri, sau de prestări servicii, sau efectuare de lucrări către terți, putem înțelege că aderentul în aceste raporturi contractuale, obține un drept de proprietate asupra creanțelor de ordin bănesc și nu de alt fel. Potrivit art.1290, alin 4 CC, părțile sînt obligate să precizeze mărimea, volumul, domeniul și caracteristicile creanțelor care fac obiectul contractului. Deci, creanțele care sunt obiect al contractului de factoring au un caracter bănesc.
În Anglia, doctrinarii consideră că un element al contractului de factoring este creanța bănească, sau cum ei îi spun « Book debt «.Sensul termenului de «Book debt» la nivel de definiție legală lipsește, dar în schimb definiția acestui termin este dată în cazul Independent Automatic Sales, Ltd versus Knowless and Foster (1962). Ca sinonim al terminului de «book debt» este noțiunea americană «account receivable».
Creanța poate fi individualizată prin indicarea debitorului, sumei creanței (datoriei), temeiului apariției ei (a contractului) dintre aderent și debitor și/sau a altor caracteristici care pot contribui la identificarea creanței. Creanța poate fi considerată determinată și în cazul în care nu este concret indicată suma bănească sau debitorul. Articolul 1290, alin.4 nu ne răspunde la întrebarea privind consecințele care vor surveni în cazul imposibilității de a preciza mărimea, volumul și sfera sau caracteristicile creanțelor care fac obiectul contractului. În opinia specialiștilor care au participat la comentarea CC al R.M., factorul este în drept să ceară de la aderent repararea prejudiciilor cauzate în urma faptului că nu a primit mijloacele bănești potrivit creanței ce nu poate fi identificată.
Obiectul contractului de factoring pot fi toate creanțele aderentului sau doar o parte din ele, conform art.1292, alin.1 CC. Contractul poate prevedea cesiunea creanțelor existente sau viitoare, condiționate, determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel tîrziu în momentul apariției lor (art.1292, alin.2 CC). Clauza contractului în cărui virtute sînt cesionate creanțe viitoare va opera transferul acestora către factor la momentul apariției lor fără a fi nevoie de un nou act de transfer ( art.1292, alin.3 CC ).
A doua parte a obiectului contractului da factoring este reprezentat de totalitatea obligațiilor pe care și le asumă factorul. Și anume:
a.) finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plați în avans;
b.) ținerea contabilității creanțelor;
c.) asigurarea efectuării procedurilor de somare și de încasare a creanțelor;
d.) asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredece).
Factorul își asumă întotdeauna cel puțin două din obligațiile enumerate ( art.1290, alin. ICC).
a) Finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans înseamnă o asemenea finanțare a aderentului, efectuată în formă de transmitere către el a sumelor de bani în schimbul cesiunii săvîrșite (unice sau pe părți separate) sau în formă de credit deschis pe numele aderentului. Condițiile contractului pot prevedea două forme de transmitere a mijloacelor bănești de către întreprinderile de factoring furnizorului de mărfuri și servicii pentru cesiunea creanței bănești: prin cumpărarea creanței bănești și prin acordarea mijloacelor bănești sub formă de împrumut.
b). Ținerea evidenței contabile a creanțelor, reprezintă totalitatea de operațiuni, pentru asigurarea fluxului real de mijloace conform creanțelor, prin care factorul urmează să joace un rol activ în domeniul controlului activității financiar-administrative a aderentului și executării la timp de către persoanele terțe (debitori) a obligațiilor pentru achitarea creanțelor bănești.
Aderentul din partea sa, în special, dacă este vorba de o întreprindere nu prea mare, nu este mai puțin interesat ca activitatea ei să fie deservită la un nivel financiar înalt. În acest scop obligațiile întreprinderii de factoring, conform contractului respectiv, pot prevedea acordarea furnizorului de mărfuri și servicii a unui șir de servicii de finanțe și contabilitate, informaționale și diferite consultații (ținerea evidenței contabile pentru aderent, controlul capacității de plată a persoanelor terțe (debitorilor) și primirea de la ele a datoriei debitoriale, inclusiv încasarea pe cale judiciară etc.)
c). Asigurarea efectuării procedurilor de prevenire și încasare a creanțelor constă în prezentarea pentru plată debitorului a creanțelor bănești, inclusiv, încasarea datoriei pe cale judiciară;
d). Asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere) ar însemna faptul că dacă riscul insolvabilității persoanei terțe a fost asumat de către întreprinderea de factoring, aderentul poartă răspundere față de factor doar pentru valabilitatea creanței, care face obiectul cesiunii. Respectiv dacă contractul nu prevede altceva aderentul nu poartă răspundere pentru neexecutatea sau pentru executarea în modul necuvenit a obligațiilor de către debitor. Dacă debitorul nu execută creanța bănească în conformitate cu condițiile contractului de factoring, alin.(1), lit.d) al articolului expus comentării îl privează pe aderent de răspundere pentru comportarea debitorului, chiar și în cazul insolvabilității debitorului. De aici rezultă drepturile factorului la înaintarea acțiunii judiciare doar către debitor privind repararea prejudiciilor în legătură cu neexecutarea sau executarea în modul necuvenit a contractului. In cazul în care debitorul nu execută hotărîrile judiciare cu privire la încasarea datoriei factorul are dreptul sa intenteze proces de insolvabilitate a debitorului.
Pentru valabilitatea contractului de factoring, obiectul acestuia trebuie să întrunească anumite cerințe legale, și anume:
a.) obiectul contractului trebuie să existe;
b.) să fie determinat sau determinabil;
c.) să fie licit;
d.) să se afle în circuitul civil;
e.) să fie posibil.
Un alt element al contractului de factoring este plata datorată factorului. După natura sa juridică factoringul este un contract oneros și este nevalabil dacă nu este prevăzută în contract suma care urmează a fi plătită factorului (conform art.1295, alin.1 CC). Suma contractului se determină, luându-se în considerație diverse condiții: taxa delcredere, pe procentul care reprezintă reținerile totale din creanțele cesionate (conform art.1295, alin.1 CC), stabilitatea situației aderentului și a debitorului său, modul de achitare conform contractului, numărul de creanțe pe care aderentul le-a transmis factorului etc. Mărimea recompensării factorului poate fi calculată în mod diferit: în formă de sumă stabilă sau procente din valoarea creanțelor transmise sau diferența dintre valoarea nominală a creanței indicată în contract și valoarea ei de preț.
Dreptul factorului asupra sumelor primite de la debitor se determină în dependență de modul de executare a obligațiunilor privind finanțarea clientului. În cazul în care întreprinderea de factoring cumpără datoria, dreptul ei se extinde asupra tuturor sumelor, pe care le va primi de la debitor întru executarea creanței. Adevărat, că în acest caz factorul riscă să nu primească de la debitor nici suma cu care au fost cumpărate aceste creanțe. Dacă însă finanțarea pentru cesiunea creanței este o modalitate de a asigura executarea obligațiunii aderentului (de exemplu pentru rambursarea creditului) față de factor, în acest caz aderentul este responsabil în fața factorului pentru soldul datoriei neachitate pe care nu a primit-o de la debitor. Factorul, dacă contractul nu prevede altceva, se obligă să-i prezinte aderentului raport privind executarea creanțelor de către debitor și să-i transfere aderentului suma ce depășește datoria aderentului asigurată prin cesiune. În caz contrar factorul ar fi primit o sumă ce ar depăși mărimea sumei creanțelor lui față de aderent, deci s-ar îmbogăți din contul lui.
Contractul de factoring poate prevedea conținutul și mărimea sumei de garanție, care are forță juridică doar în cazul legalizării în scris, conform art.1295, alin.2 CC care stipulează că garanția trebuie să fie prevăzută în mod expres. Întreprinderea de factoring nu are dreptul la garanție în cazul în care dreptul cedat s-a pierdut prin faptul sau neglijența sa.
Efectele garanției sînt: dacă dreptul nu există în momentul cedării, contractul este nul și deci aderentul trebuie să restituie prețul factorului. În acest caz, aderentul va trebui să ramburseze factorului cuantumul creanței, iar nu prețul ce 1-a plătit el, deoarece diferența constituie un cîștig pe care factorul intenționa să-1 realizeze. De asemenea, aderentul va trebui să restituie factorului dobânzile prețului cu începere de la data plății, despăgubirea bănească pentru repararea prejudiciului lui, cheltuielile contractului de factoring și alte cheltuieli.
Părțile contractante pot să reducă sau chiar să excludă din convenție garanția de drept care prevede o sumă nu mai mare de 20% din creanța cedată. În acest caz, garanția astfel modificată se numește garanție de fapt. Efectele garanției de fapt sânt de a scuti de plată aderentul pentru repararea unui prejudiciu, în caz de inexistența sau de evicțiune a dreptului cedat. După părerea profesorilor care au depus o muncă enormă în crearea Comentariului Codului Civil al R.M., în cazul în care părțile au prevăzut clauza de negaranție nu este exclusă garanția de drept și restituirea prețului, deoarece aderentul nu poate să rețină prețul dacă nu a predat creanța, deasemenea nu se poate afirma că părțile contractante au exclus garanția dacă au prevăzut în contract o clauză de negaranție sau dacă factorul a declarat că ia asupra sa riscurile când nu se constată că factorul a avut cunoștință de caracterul aleatoriu al creanței, ci că această creanță a fost acceptată de către factor ca fiind certă. Eu nu sunt de părere cu aceste idei, din cauză că în cazul includerii clauzei de negaranție, aceasta guvernează întreg conținut al contractului, conform principiului libertății contractuale. Dacă această clauză nu se va lua în considerație, aplicându-se garanția, se va efectua o încălcare a principiului libertății contractuale. Părțile pot stipula în contract că restituirea prețului nu se va face, chiar dacă creanța cedată nu ar exista. Astfel se va întâmpla dacă creanța a fost vândută întreprinderii de factoring ca litigioasă sau dacă factorul va declara că a cumpărat-o pe riscul său. De asemenea, aderentul va fi exonerat de garanție în cazul în care factorul a semnat contractul cuprinzând clauza de negaranție și dacă, chiar în afară de orice specificare în act, a cunoscut pericolul de evicțiune, în momentul cedării creanței.
Un alt element al contractului de factoring este forma contractului. Conform prevederilor din art.1290, alin.2 CC al R.M., « contractul de factoring se încheie în formă scrisă «. După cum putem observa, această cerință a formei este de ordin ad probatoriu, și nu ad validatem. Deci, contractul de factoring va fi valabil și în cazul nerespectării formei scrise, pur și simplu va trebui dovedită existența lui. Ultimul element al factoringului este termenul contractului. Contractul de factoring este un contract de executare succesivă, deobicei durata lui de acțiune fiind destul de mare în timp, în dependență de voința părților.
3.3. Drepturile și obligațiile părților în contractul de factoring
Contractul de factoring, după natura sa juridică, este un contract sinalgmatic, în care părțile au drepturi și obligații corelative. Aceste drepturi și obligații sînt prevăzute de lege sau pot fi stabilite prin acordul părților, și stipulate în contract, dar există o serie de drepturi și obligații implicite, ce rezulta din esența raporturilor de factoring sau imperativul diligentei și bunei-credințe.
Drepturile aderentului:
Dreptul de a încasa de la factor contravaloarea facturilor acceptate de către acesta la încasare, mai puțin comisionul și dobînda aferentă sumei cu care este creditat de factor.
Dreptul de a fi informat periodic de către factor asupra situației clienților săi, să primească informații legate de considerentele comerciale ce au determinat neîncasarea unor facturi, în conformitate cu art.1291 CC al R.M.
Dreptul de a cere de la factor executarea obligațiilor stipulate în contract.
Conform opiniei autorilor cărții «Drept Civil – Contracte speciale» Gh.Chibac, O.Efrim, A.Băieșu; aderentul are dreptul de a cere de la factor notificarea debitorilor despre cesiunea creanței. Noi suntem de părerea că aceasta este obligația ce revine aderentului, căci el mai bine își cunoaște debitorii săi, de asemenea, un argument în favoarea ideii mele este și analiza efectuată articolului 1290, alin.3 din Comentariul Codului Civil al R.M., plus mențiunile profesorului Gh.Chibac în «Ghidul Judecătorului», care susțin «cesiunea trebuie notificată debitorilor, instituie o obligație pentru aderent».
Dreptul de a decide asupra volumului de drepturi care vor fi cesionate factorului,deoarece legea menționează că în baza contractului de factoring, factorului îi pot fi transferate toate drepturile aderentului sau numai o parte a lor, ce rezultă din contractele cu debitorii (conform art.1292, alin.1 CC). Prin urmare, mărimea, volumul, domeniul și caracteristicile creanțelor cedate urmează a fi precizate și stipulate în contract. Deoarece Codul Civil nu stipulează careva interdicții, în baza contractului de factoring pot fi transferate nu numai toate drepturile aderentului sau o parte din ele, ce derivă din toate contractele aderentului cu toți debitorii săi, dar și cele ce rezultă dintr-un singur sau mai multe contracte cu un singur debitor.( de exemplu creanțele se referă numai la un gen de marfa).
Dreptul de a decide care drepturi vor fi cesionate-cele care există la momentul încheierii contractului sau cele care vor apărea în viitor.
Dreptul de a cere de la factor ca acesta să realizeze toate măsurile necesare pentru încasarea creanțelor cesionate factorului.
Obligațiile aderentului:
Să cedeze creanțele existente sau viitoare, condiționate, determinate la momentul încheierii contractului sau determinabile cel tîrziu, în momentul apariției lor (art.1292, alin.2 CC ). Creanțele sînt considerate existente, dacă aderentul deja se află în raporturi contractuale cu debitorii săi, cărora le-a furnizat marfa sau prestat servicii, chiar dacă plata nu a ajuns la scadență. Creanța cesionată este considerată viitoare, dacă la momentul încheierii contractului de factoring, aderentul se afla în raporturi contractuale cu partenerii săi, dar termenul de executare a obligațiilor contractuale încă nu a survenit, sau aderentul abia duce tratative, cu scopul de a stabili raporturi contractuale cu cineva. Dacă cesiunea creanței este condiționată de un anumit eveniment, creanța trece la factor după survenirea acestui eveniment, însă nu mai devreme de survenirea termenului de achitare a acestei creanțe. Dreptul asupra creanțelor viitoare trec la factor, la momentul apariției lor, fără necesitatea unui act de transfer. Diferitele sisteme naționale de drept rețin , în practică, fie mecanismul cesiunii de creanță, cum este cazul dreptului belgian, italian, german, american, englez, fie mecanismul subrogației convenționale prin plată consimțită de creditor, cum este în cazul sistemului de drept francez, prin care se acordă prioritate subrogației personale.
Cesiunea de creanță este instituția reținută pentru transferul creanțelor aderentului de către Uniform Commercial Code adoptat în Statele Unite, aplicat din 1954, care în art.9, stipulează că cesiunea de creanță trebuie să fie înregistrată la sediul cedentului fără a impune formalități speciale în acest sens.
Potrivit dreptului englez aplicabil în materie, transmiterea creanțelor aderentului către factor se realizează tot prin mecanismul cesiunii care trebuie însoțit obligatoriu de o declarație scrisă a aderentului privind cedarea indiscutabilă a respectivei creanțe și avizarea în scris a debitorului cu privire la cesiune și identitatea factorului.
O reglementare puțin diferită este prezentă în dreptul francez, care în art.1250 (cod civil), a decis că subrogarea va constitui mecanismul de transmitere a creanțelor către factor. În practică, ea se realizează pe calea subrogării convenționale, reglementată de art.1250, alin.1 din Codul Civil francez, care precizează că «aceasta trebuie făcută expres și în același timp cu plată». În acest scop, aderentul trebuie să remită factorului o dată cu facturile o chitanță subrogatorie prin care îl subrogă pe cel din urmă în toate drepturile, privilegiile, garanțiile deținute față de debitori, creanță care poate să se refere la una sau mai multe creanțe acceptate de către factor. Prin subrogare, creanțele trec în proprietatea factorului, operația fiind opozabilă părților din momentul achitării plății acestora.
Atît Convenția de la Ottawa din 1988 cât și Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 rețin ca mod de transmitere a creanțelor către factor mecanismul cesiunii de creanță.
Indiferent de instituția care stă la baza transmiterii creanței de aderent către factor, aceasta presupune în mod obligatoriu transmiterea materială a facturilor sau cel puțin al unor copii ale acestora, conform Codului Civil francez și italian.
Transmiterea creanțelor factorului este valabilă chiar daca aderentul coerent ar intra în procedura insolvenței, sub condiția ca respectivele creanțe să fie acceptate de către factor și efectiv transmise acestuia, anterior hotărîrii judecătorești de deschidere a procedurii, sub condiția ca menționatul contract să nu poată fi calificat drept act încheiat în frauda creditorilor aderentului în perioada critică și deci, anulabil.
Să garanteze realitatea și existența creanțelor la data transmiterii. Această obligație se realizează prin faptul că, creanțele cesionate există în realitate, sînt valabile și aparțin aderentului, sînt întemeiate pe o tranzacție existentă și nu se referă la categoria de drepturi care nu pot trece la alte persoane (încasarea pensiei alimentare, repararea prejudiciului cauzat vieții și sănătății persoanei, etc.) și prin faptul că aderentul a respectat toate condițiile impuse de lege pentru recunoașterea valabilității cesiunii creanței.
Aderentul este ținut să garanteze că pînă la momentul transmiterii creanței factorului nu a intervenit nici o cauză de stingere precum compensația, plata, prescripția extensivă și că nu există nici o cauză de nulitate sau anulare a obligației pentru vicii de consimțămînt, incapacitate, etc. (aceasta fiind prevăzut și în Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001). Aderentul trebuie să nu fi grevat cu nici o sarcină creanța cesionată factorului. Aderentul trebuie să fie în măsură să probeze factorului că și-a executat întocmai obligațiile față de debitori, prezentînd factorului documente în acest sens.
Să transmită factorului actele care certifică cesiunea creanțelor și să confirme informația ce prezintă importanță pentru executarea creanței (textul contractului încheiat cu debitorul, actele ce confirmă faptul furnizării mărfii, etc.).
Să execute obligațiile contractuale față de debitori, care stau la temelia cesiunii de creanță. Conform art.1294, alin.1 CC, aderentul răspunde pentru existența creanțelor, precum și pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale față de debitori.
Aderentul este responsabil pentru operațiunile în afara garanției, apărute ca urmare a depășirii plafonului pentru clienții pentru care factorul a acceptat încasarea facturilor, cât și pentru alți clienți decât cei stabiliți prin contractul de factoring. Responsabilitatea îi revine aderentului și în cazul reclamațiilor privind aspectele tehnice sau comerciale ale loturilor de mărfuri livrate.
Aderentul este obligat să ramburseze suma împrumutată de la factor.
Să nu facă nimic de natură a spori riscul de neplată al debitorilor cedați. Aderentul este obligat la o acțiune de non facere, în acest sens aderentul este obligat să nu primească din partea debitorilor cedați, plata facturilor, plată care trebuie efectuată factorului. In cazul contractului de agency (factoring în care debitorilor le este necunoscută cesiunea creanței), aderentul este obligat să remită suma de bani primită de la debitori -factorului.
Să plătească factorului remunerația stabilită în funcție de categoria de factoring.
Aceasta este datorată de către aderent factorului și reprezintă de regulă 15-20% din valoarea nominală a creanțelor preluate în proprietate de factor.
Drepturile factorului:
De a cere de la aderent executarea obligațiilor contractuale față de debitorii creanței cedate, obligații care stau la temelia contractului-de factoring. Cumpărarea creanței de la aderent are drept rezultat apariția relației de obligativitate între factor și debitorii aderentului.
De a cere de la aderent executarea obligațiilor contractuale față de factor, în special în ceia ce privește volumul drepturilor cesionate.
Să insiste la stipularea în contract a clauzei, prin care drepturile și garanțiile aderentului să treacă asupra factorului o dată cu încheierea transferului creanței asupra factorului, în conformitate cu prevederile de la art.1296 CC.
De a cere de la aderent o garanție pentru acoperirea riscurilor legate de derularea executării contractului. Conform art.1295, alin.2 CC, «garanția nu poate depăși 20% din suma creanței”.
Suma depusă ca garanție se va folosi pentru acoperirea cheltuielilor suplimentare pe care le va întîlni factorul pe parcursul încasării creanțelor.
Obligațiile factorului:
Să execute cel puțin două din obligațiile prevăzute în art.1290, alin.1 CC:
finanțarea aderentului, inclusiv prin împrumuturi și plăți în avans;
ținerea contabilității creanțelor;
asigurarea efectuării procedurilor de somare și de încasare a creanțelor;
asumarea riscului insolvabilității debitorului pentru creanțele preluate (delcredere).
Obligațiile factorului sînt stabilite de comun acord de către părți, luîndu-se în considerare necesitățile aderentului și oferta serviciilor pe care le prezintă factorul.
Factorul are obligația de a plăti creanțele cumpărate de la aderent în limita convenită cu acesta. Plata se face la valoarea nominală a creanțelor cumpărate. În practică, factorii procedează la deschiderea unui cont curent pe numele aderentului, înscriind la capitolul de credit al acestuia suma egală cu cuantumul rezultat din valoarea nominală a facturilor pe care acesta le-a preluat în proprietate. Factorul plătește aderentului alimentînd contul menționat cu toată suma obținută de la preluarea creanțelor-în ipoteza factoringului clasic, și suma scadentă-în cadrul factoringului la scadență. Utilizînd mecanismul contului curent, factorul va înscrie la credit valoarea nominală a creanței cu privire la care operează subrogarea» și concomitent la debit remunerația sa. În ipoteza factoringului clasic-old line factoring»- factorul realizează, în fapt o finanțare a activității aderentului în limita cuantumului stabilit drept plată a facturilor acceptate. Este rezonabil ca această suma ca credit să-i fie percepută și o dobîndă. Factorul fiind o instituție de credit, de cele mai multe ori, sau o instituție financiară nebancară, va stabili dobînda în dependența de plățile preluate pentru sumele de bani pe piața bancară respectivă, aplicată pentru creditele pe termen scurt.
Acordarea de servicii de gestiune a conturilor privind creanțele cedate. Această obligație este stipulată și în Convenția de la Ottawa din 1988, Este rezonabil ca factorul să gestioneze contul curent deschis aderentului, prin care are loc încasarea plăților, factorul fiind interesat pe viitor să-și asigure relații cu aderenții la creanțe cât mai sigure. Această obligație asumată de către factor presupune de a înregistra facturile, de a urmări debitorii în întîrziere de plată, de a încasa plățile etc. Unele tipuri de factoring se reduc, tocmai la această activitate – factoringul cu regres.
încasarea facturilor de la debitorii cedați. Devenit titular al creanțelor cumpărate de la aderent, factorul va încasa plata respectivelor creanțe de la debitorii cedați. Plata urmează a fi încasată la scadență indiferent de tipul contractului de factoring (clasic sau la scadență).
2. Să ofere informațiile necesare, pentru ca derularea contractului să se efectueze cu respectarea intereselor fiecărei părți (conform art.1291 CC).
3. Să informeze debitorii aderentului despre transferul creanței, dacă această obligație a factorului este expres prevăzută în contract, doar în cazul factoringului de tip deschis, în conformitate cu art.1299, alin.1 CC.
Drepturile si obligațiile caracteristice ambelor părți:
1. Să-și ofere, reciproc, informațiile necesare, pentru ca contractul să se execute cu respectarea intereselor ambelor părți( în conformitate cu art.1291 CC ). Părțile sunt obligate să-și ofere informații cu privire la categoriile de mărfuri sau servicii oferite de aderent debitorilor, informații cu privire la clienții aderentului (adresa, identitatea, etc.), informații cu privire la diferite documente etc.
2. Să precizeze mărimea, volumul, domeniul și caracteristicile creanțelor care fac obiectul contractului, precum și elementele pentru determinarea sumei de plată (în conformitate cu art.1290, alin.4 CC).
3. Să notifice debitorii aderentului despre cesiunea creanțelor( această obligație se aplică numai în factoringul deschis – în conformitate cu art.1299, alin.1 CC). Notificarea este obligatorie pentru opozabilitatea față de debitori și pentru atenționarea acestora asupra momentului de la care se pot libera valabil plătind în exclusivitate în mîinile factorului. Făcând o analiză logică a reglementărilor naționale, mai ales a celor cu privire la cesiunea de creanță, obligația de informare a debitorilor cu privire la cesiune revine în principal cesionarului. In reglementările referitoare la factoring din CC al R.M., cu toate că nu e specificat expres cui revine această obligație, deducem că în general această obligație este impusă aderentului. Un argument la aceasta este și prevederile Convenției de la Ottawa din 1988. Contrar acestei Convenții este Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 privind cesiunea de creanță în comerțul internațional, care are în vedere alte cesiuni de creanță decât cele prin intermediul factoringului, notificarea poate fi făcută atît de către cedent, cât și cesionar, cât și de aceștia împreună. Notificarea trebuie făcută obligatoriu în scris. Potrivit Convenției de la Ottawa din 1988, notificarea, care trebuie să fie primită de către destinatar, trebuie să indice persoana care face sau numele căreia este făcută, să precizeze creanțele cedate, să indice factorul căruia sau în contul căruia debitorul trebuia să facă plata și să primească creanțele născute din contractul de vînzare de mărfuri sau prestare de servicii încheiat cu aderentul, fie înainte, fie în momentul în care notificarea a fost făcută. Convenția precizează că se consideră îndeplinită condiția ca notificarea să fie formulată în scris, chiar dacă înscrisul respectiv nu este semnat, sau notificarea a fost făcută prin telegramă, telex, sau orice alt mijloc de telecomunicații de natură să lase o urmă materială. Notificarea trebuie să fie primită de debitor, acesta urmînd a se conforma instrucțiunilor de plată precizate în cuprinsul ei.
Drepturile si obligațiile debitorului aderentului:
1. Debitorul este obligat să achite datoriile față de factor, deoarece, întreprinderea de factoring devine noul său creditor, în conformitate cu art.1296 CC (care stipulează «drepturile și garanțiile aderentului față de debitor trec asupra factorului odată cu încheierea transferului creanței asupra factorului, în măsura în care acest fapt este prevăzut în contractul de factoring.»). Dar acesta datorie a debitorului va fi executată de către acesta doar în cazul în care debitorul va fi notificat despre cesiunea creanței.
Deci, această datorie e valabilă doar în cazul factoringului deschis. În cazul factoringului închis, debitorul va plăti datoria aderentului, iar acesta o va transmite factorului, în conformitate cu art.1299, alin.2 CC, Și Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 prevede obligația debitorului căruia I s-a notificat cesiunea de a plăti valabil numai în mîna factorului.
2. Debitorul poate opune factorului toate obiecțiile și excepțiile pe care le are față de aderent, în conformitate cu art.1297, alin.1 CC. Aceste obiecții și excepții se pot referi la cantitatea , calitatea mărfii furnizate, calitatea serviciilor prestate, termenul, modul și locul de executare a obligațiilor contractuale ale debitorului, etc.
3. Debitorul poate cere factorului compensarea creanței sale față de aderent dacă această creanță este scadentă la momentul transferului creanței către factor, în conformitate cu art.1297, alin.2 CC. (aceiași prevedere o găsim și în Convenția de la Ottawa din 1988.
4. Dacă debitorul a plătit factorului, iar acesta a plătit aderentului, debitorul va avea dreptul să ceară repararea prejudiciului numai față de aderent în cazul în care acesta nu-și îndeplinește obligațiile conform clauzelor contractuale, dar nu și față de factor, cu excepția cazurilor în care acesta din urmă a plătit aderentului, deși știa că el nu și-a îndeplinit obligațiile conform condițiilor contractuale, în conformitate cu art.1298 CC (aceiași prevedere o găsim și în Convenția de la Ottawa din 1988 ). În schimb, în art.21 din Convenția Națiunilor Unite de la New York din 2001 se dă o soluție contrară, precizându-se că neexecutarea contractului inițial de către aderent nu îndreptățește pe debitorul cedat să recupereze de la factor suma pe care a plătit-o aderentului, sau factorului.
3.4. Răspunderea în contractul de factoring
Aderentul poartă răspundere față de factor pentru existența creanțelor, în conformitate cu art.1294, alin.1 CC. Aderentul poartă răspundere pentru capacitatea de plată a debitorilor săi, în cazul în care acest risc nu a fost preluat de către factor, în baza contractului de factoring, în conformitate cu art.1294, alin.2 CC. Dacă în urma opunerii factorului, din partea debitorului aderentului, a obiecțiilor și excepțiilor pe care debitorul le are față de aderent, au fost cauzate factorului unele pierderi, acestea vor fi acoperite de către aderent (conform art.1297, alin.2 CC). Pentru prejudiciile suplimentare, cauzate factorului, aderentul este obligat la plata despăgubirilor numai în cazul în care acestea au fost provocate cu vinovăție (conform art.1297, alin.3 CC).
Aderentul este responsabil față de factor și față de debitorii săi pentru îndeplinirea propriilor obligații contractuale.
Aderentul nu este responsabil pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a createi de către debitor, dacă factorul și-a asumat acest risc, în conformitate cu art.1290, alin.1, lit.d CC.
Factorul poartă răspundere față de aderent pentru executarea obligațiilor asumate prin contract.
Debitorul răspunde față de aderent, regula generală sau față de factor, în conformitate cu art.1290, alin.1, lit.d CC, dacă a fost notificat despre cesiunea creanței, pentru executarea obligațiilor asumate prin contract.
CONCLUZII ȘI PROPUNERI
În cadrul studiului pe care l-am efectuat, am înțeles că contractul de factoring reprezintă un domeniu relativ nou, în arealul căruia se efectuează mișcări ale mijloacelor financiare între părțile care încheie acest contract. Factoringul modern oferă beneficiarilor săi o multitudine de avantaje și posibilități noi, rezolvând o enormitate de probleme ale beneficiarilor în ceia ce constă finanțarea și numai. Contractul de factoring poate face competitivitate tuturor operațiunilor bancare contemporane, reușind să se evidențieze printre ele. După cum am observat în cadrul evaluării statisticilor realizate de către bănci sau marile Corporații internaționale de factoring în cadrul comerțului internațional de mărfuri are loc mișcarea a milioanelor de dolari, ca modalitate de finanțare, deci factoringul este întrebat pe piața comercială, aducând și profit companiilor de factoring. Ca idei concluzive referitoare la contractul de factoring în general ar putea fi considerate următoarele:
În legislația națională, contractul de factoring este un contract numit;
Contractul de factoring este un contract complex, cuprinzând mai multe operații juridice care se execută succesiv în timp;
În calitate de companie de factoring poate activa orice instituție financiară, fără a fi nevoie de vreo licență;
Contractul se încheie în formă scrisă, cerută ad probationem;
Contractul de factoring este marcat, pe lîngă caracterul intuitu personae – cât privește pe aderent, de prezența obligatorie a două clauze: clauza de exclusivitate (are în vedere obligația aderentului de a încheia contracte de factoring cu un singur factor, indiferent dacă factorul în cauză acceptă preluarea în proprietate numai a unei părți din creanțele aderentului asupra debitorilor săi) și clauza de globalitate (aceasta îl obligă pe aderent să prezinte factorului toate creanțele sale născute asupra debitorilor săi, fără dreptul de triere a lor după propriile criterii și interese).
În cadrul aplicării prevederilor referitoare la contractul de factoring ar putea să se ivească un șir de probleme cu care va trebui să ne confruntăm. Din această cauză pentru a soluționa problemele date este necesar de careva schimbări de ordin reglementativ juridic. Considerăm, oportun, elaborarea unei legi speciale care să reglementeze contractul de factoring, din cauză că prevederile din CC. al R.M. nu sunt suficiente pentru o reglementare precisă a acestui act juridic. Astfel , propun ca o viitoare reglementare să fie adoptată de Parlament, ținându-se cont de tehnica legislativă, la eludarea următoarelor probleme:
a.) legea ar trebui să prevadă ce documente trebuie să însoțească creanța cedată de aderent, factura și chitanța subrogatorie, stabilind totodată și conținutul obligatoriu al celei din urmă;
b.) legea ar trebui să reglementeze regimul juridic al societăților comerciale de factoring, ca societăți specializate financiare, avînd ca obiect unic de activitate factoringul; sau ar fi necesar de inclus activitatea de factoring ca activitate pentru care este nevoie de licență, în conformitate cu legea privind licențierea unor genuri de activitate.
Deasemenea, putem propune, ca Republica Moldova să adere atît la Convenția de la Ottawa din 1988, cât și la Convenția de la New York din 2001, dată fiind compatibilitatea reglementărilor în vigoare din dreptul moldovenesc cu soluțiile prezentate în convențiile evocate. Un alt avantaj în viitoarelor societăți specializate de factoring, ca și în interesul actualelor instituții de credit, sau instituții financiare bancare și nebancare, care realizează operații de factoring, este aderarea acestora la unul din lanțurile internaționale de factori (la FCI care este mai deschis pentru noii săi membri). Sugerăm aderarea la acest lanț internațional de factori, deoarece, pe de o parte, taxa de intrare este mai mică decât ar fi contribuția la capitalul social al IFG; iar pe de altă parte, Codul uzanțelor factoringului internațional și Acordul interfactori-EDI sunt de natură a oferi mai multă certitudine contractelor de factori în sistemul de doi factori încheiate de factori la export din Moldova cu factori la import membrii lanțului. În cazul în care se va ține cont de aceste propuneri, sunt de părerea că operațiunile de factoring în Republica Moldova vor mult mai accesibile societății, vor fi mult mai organizate, nepermițînd o interpretare defavorabilă din partea instanțelor judecătorești, astfel realizîndu-se o reglementare echitabilă în acest domeniu.
BIBLIOGRAFIE:
Acte normative
Constituția Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
Legea Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845 adoptat: 03.01.92 publicat// Monitorul Oficial nr.002 din 28.02.94.
Legea instituțiilor financiare nr.55O-XIII 21 iulie 1995// Monitorul Oficial -1996 nr.1/2 (1 ianuarie).
Legea privind licențierea anumitor genuri de activitate nr.452 30.07.2001. //Monitorul Oficial al R.M. 2001. nr.108-109/836 (6 septembrie).
Codul Civil al Republicii Moldova //Monitorul Oficial 2002, nr.82-86/661 din 22.06.2002.
Convenția Națiunilor Unite de la New York privind cesiunea de creanță în comerțul internațional din 2001.
Convenția UNIDROIT cu privire la factoringul internațional de la Ottawa din 1988.
Manuale. Monografii. Reviste.
Baieș Sergiu, Roșea Nicolae .Drept Civil. Partea generală. Persoana fizică. Persoana Juridică. Chișinău: Tipografia Centrală, 2004.
Chibac Gheorghe, Aurel Băieșu, Alexandru Rotari, Oleg Efrim «Drept Civil/ contracte speciale» USM, Facultatea de drept, Chișinău,2005; editura Cartier.
Comentariul Codului Civil al Republicii Moldova vol I-II , Chișinău, 2006.
Dr. Ion Cernăianu, «Contractul comercial internațional de factoring», Revista de drept comercial nr.6, 1996, București, p.50-59.
Filipciuc O. «Factoring-ul – un factor capabil să dezvolte businessul» // Revista – Profit nr. 12/2004, București, p.58-59
Filipescu I.P. «drept internațional privat» Vol.II editura Actami, 1995;
Gavalda Chr. « Affacturage « Enciclopedie Daloz-Repertoire commercial, Ed.Dalloz, Paris, 1996;
Gh. Chibac «Ghidul judecătorului la examinarea în materie civilă și comercială», Chișinău, 2007,p.267.
Gribincea L., „Dreptul comerțului internațional” Chișinău,1995, p.328-335, editura ARC.
Gudima G. «Factoringul și contabilitatea operațiunilor acestuia în bănci»// Revista – Economica nr.3/2001, Chișinău, p.85-91.
Mazilu Dumitru «Dreptul comerțului internațional» partea specială, București, Ed. Lumina Lex, 2001;
Pătlăgeanu, Alis « Contractul de factoring « Revista de drept comercial nr.11, 2005, București, p.13-19.
Pop Liviu, «Cesiunea de creanță în dreptul civil român», Revista Dreptul nr.3, 2006, p.33-38.
Roșca Nicolae «Dreptul afacerilor» volumul I și II, Chișinău, Tipografia Centrală, 2005.
Stănescu, Șerban Alexandru «Cesiunea de creanță în comerțul internațional potrivit Convenției de la New York « 2001, Revista de drept comercial, nr.3, 2005, București,p.78-90.
Valentin Mircea « contractul de factoring « revista de drept comercial, București, nr.6, 2000.
Алексанова Ю.А. «Факторинг в международной торговле» //Финансы и Кредит, N.13/2005,, Москва, с.32-33.
Брагинский М.И. Витрянский В.В. «договорное право.Общие положения» Москва 1998.
Васин А.С, Лебедев А.В. «Управление факторинговыми операциями с использованием маркетинговых статегий»//Финансы и Кредит, N.7/2005, Москва, с.15-19.
Волков А.Н. «Некоторые аспекты реструктуризации дебиторских задолжнностей промышленных предприятий посредством факторинга как направление обеспечения их економической безопасности»//Финансы и Кредит, N.13/2005, Москва, с.24-28.
Гасников К.Д. «Договор Финансирования Под Уступку Денежнего Требования « 2005, изд. Юрист, Москва.
Шевченко Е.Е. «Договор финансирования под уступку денежнего требования в системе граждаского права Р.Ф», 2005, изд. Юрист, Москва.
Новоселева Л,А. «Финансирования под устурку денежнего требования» №11, Москва ,изд. Статут 2000.
Новоселева Л.А. «Сделки уступки права в коммерческой практике» Москва изд.Статут 2003.
«Факторинг един в трёх лицах: финансист, юрист и страховщик»// Економическое Обозрение, Кишинев, нр.34/23 сентября 2005, р.16.
Кувшинова Ю.А. «Этапы развития факторинга: история и современность// Финансы и Кредит, N.30/2004, Москва, с.40-45
Referințe Web
www.bizpro.mdilibrarymessengermessenger3_ro.pdf.
www.leasing.md.
www.ifgroup.com/members-become.asp.
www.factors-chain.com.
site-ul – www.moldfactor.com.
www.companiadefactoring.ro.
www.3X.ro//factoring.
www.factoring.ro.
SUMAR
Factoring-ul, ca formă de finanțare, a apărut pentru prima dată în SUA la sfârșitul secolului XIX, când întreprinderile-factor, ce activau în sfera industriei textile, au început să cumpere creanțele producătorilor față de clienți în schimbul unui comision. Treptat, factoring-ul apare într-un șir de țări europene, în Marea Bntanie (1960), în Germania (1963) și Franța (1965). In forma lor actuală serviciile de factoring au fost acordate prima dată de «First National Bank of Boston « în 1947, deși legislativ au fost recunoscute în SUA abia în 1963.
În Republica Moldova, în Legea Instituțiilor Financiare, art.26, alin.b, factoring-ul e definit ca activitate financiară permisă băncilor. O caracteristică mult mai explicită este dată de Codul Civil, unde factoring-ul apare ca o procedură legalizată printr-un contract încheiat în scris prin care o parte, care este furnizorul de bunuri și servicii (aderent) se obligă să cedeze celeilalte părți, care este o întreprindere de factoring (factor), creanțele apărute sau care vor apărea în viitor din contractele de vînzări de bunuri, prestări de servicii și efectuare de lucrări către terți, iar factorul își asumă cel puțin două din următoarele obligații: finanțarea aderentului, ținerea contabilității creanțelor, asigurarea efectuării procedurilor de somare și asumarea riscului insolvabilității debitorului. In general, în operațiunile de factoring sînt implicate trei părți:
furnizorul (clientul factorului) – cel care livrează marfa cumpărătorului;
cumpărătorul (debitorul) – cel care cumpără producția cu obligația achitării față de furnizor;
factorul – o bancă sau o companie specializată care preia datoria debitoare a furnizorului, în baza unui comision și o gestionează pe cont și risc propriu.
Relațiile între participanții la operațiunea de factoring poate fi reprezentată prin următoarea schemă:
livrarea mărfii în condițiile amânării plății;
cesiunea dreptului de creanță asupra datorie pentru livrare către bancă sau întreprinderea – factor;
finanțarea în proporție de 50%-90% din suma mărfii livrate imediat după livrare;
achitarea mărfii livrate;
achitarea soldului de mijloace pentru livrare, minus comisionul factorului.
Factoringul, ca contract are un caracter complex, el înglobînd în sine elementele a unor așa contracte ca: contractul de împrumut, contractul de asigurare, cesiunea de creanță, contractul de credit, contractul de mandat, contractul de comision, etc. Contractul de factoring are următoarele caractere juridice:
sinalagmatic;
oneros;
comutativ sau aleatoriu;
consensual;
de executare succesivă;
complex;
accesoriu;
de adeziune sau negociabil.
Ținînd cont de dezvoltarea ascendenta a acestui tip de finanțare, s-au definitivat următoarele tipuri de factoring:
factoring cu regres (full-recourse factoring) – include finanțarea pînă la 90% din suma livrării cu administrarea datoriei debitoare și deservire informațional-analitică în regim on-line, însă fără asigurarea riscului de neplată;
factoring fără regres (non-recourse factoring) – presupune aceleași caracteristici, dar factorul poartă răspundere pentru pierderi în caz de neplată a debitorului;
factoring cu regres parțial – factorul și furnizorul împart riscurile între ei, în anumite proporții, atît pe întreaga cifră de afaceri, cât și pe fiecare debitor;
factoring-garant (maturity factoring) – are menirea de a asigura stabilitatea fluxurilor bănești și de a asigura întreprinderea de eventuale goluri de casă;
factoring start – destinat întreprinderilor din micul business, dar cu rulaj mai mare de 100 mii dolari americani și existența pe piață mai mult de un an. Finanțarea în acest caz se face pînă la 80% din suma livrării;
factoring de export – destinat finanțării exportului, imediat după expedierea mărfii după graniță, include asigurarea riscului de neplată, administrarea creanțelor și aprecierea capacității de plată a debitorului;
factoring de import – include finanțarea exportatorilor străini pentru mărfurile livrate în altă țară, precum și consultanța privind studiul pieței respectivei țări.
În condițiile actuale, dezvoltarea factoring-ului, ca sursă alternativă de finanțare a agenților economici, este deosebit de importantă pentru Republica Moldova. Dintre avantajele pe care acesta le oferă furnizorului vom enumera:
sporirea lichidității datoriei de încasat;
lichidarea golurilor de casă;
asigurarea riscurilor legate de amînarea plății de către cumpărător;
dezvoltarea relațiilor cu clienții existenți și atragerea celor noi;
extinderea ponderii pe piață;
posibilitatea planificării fluxurilor financiare, independent de disciplina de plată a cumpărătorilor;
Evident, factoring-ul prezintă și câteva dezavantaje, dintre care menționăm:
riscul înalt pentru factor în caz de incapacitate de plată a cumpărătorului, în cazul factoring-ului fără regres, riscul legat de rata dobînzii, pentru întreprinderile care folosesc surse atrase (din contul majorării ratei dobânzii se mărește sinecosctul mărfii), riscul valutar, în cazul factoring-ului de import sau export;
costul relativ ridicat al factoring-ului care este alcătuit dintr-un comision de factoring calculat pe totalul creanțelor transferate în mărime de 0,5%-3% și un comision de finanțare calculat în funcție de ratele dobînzii. În conformitate cu cele menționate mai sus, concluzionăm că factoring-ul este un produs nou, competitiv, capabil să dezvolte relații de credit și de finanțare stabile între parteneri și instituții financiare, și este, poate, cel mai important stimul pentru exportul produselor autohtone pe piețele internaționale.
Anexa
Principalele deosebiri între finanțare prin credit și factoring
Anexa
Principalele deosebiri între finanțare prin credit și factoring
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Factoringul In Spatiul International (ID: 127862)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.