Factorii dezvoltării psihice. PotenŃialul uman în [605003]

CAPITOLUL II
Factorii dezvoltării psihice. PotenŃialul uman în
educaŃie

2.1. Conceptul de dezvoltare
Pedagogia studiază problema personalităŃii din pers pectiva dezvoltării și a
educaŃiei, tema dezvoltării și educabilităŃii fiinŃ ei umane fiind una din temele clasice
ale cercetării pedagogice prin care se urmărește id entificarea celor mai potrivite
modalităŃi de stimulare, formare și dezvoltare a pe rsonalităŃii copilului, în special, și a
omului în general.
Dezvoltarea este un proces complex, mixt, bidimensi onal, de provenienŃă
externă prin conŃinut și internă prin premise și mo d de realizare. Este procesul de
trecere de la inferior la superior, de la simplu la complex, de la vechi la nou. Se
realizează printrAo succesiune de etape sau stadii, fiecare reprezentând o unitate
funcŃională mai mult sau mai puŃin închegată, cu un specific calitativ propriu.
Presupune atât acumulări cantitative, cât și saltur i calitative care marchează trecerea
de la o etapă la alta. Dezvoltarea personalităŃii i nclude înnoirile pe care le suportă
fiinŃa umană deAa lungul vieŃii, restructurarea și perfecŃionarea achiziŃiilor din
perioadele anterioare, precum și formarea de noi în sușiri, funcŃii, capacităŃi,
încorporarea de noi conduite și atitudini care perm it o mai bună integrare în mediul
natural și socioAcultural.
Procesul de dezvoltare are un caracter ascendent, e l presupunând înnoiri
continue, dar și aparente stagnări și reveniri. Est e rezultatul acŃiunii unor contradicŃii
ce apar între posibilităŃile de care dispune copilu l la un moment dat și cerinŃele din ce
în ce mai complexe ce i se impun din partea mediulu i în care trăiește. Pentru a
răspunde acestor cerinŃe, pentru aAși satisface nev oile și trebuinŃele, copilul
acŃionează, depune efort, ceea ce conduce la sporir ea posibilităŃilor de care dispunea
în etapa anterioară. Dezvoltarea se realizează la m ai multe niveluri:
/boxshadowdwn biologic (procesele de creștere și maturizare fizic ă, morfologică,
biochimică a diferitelor componente ale organismulu i);
/boxshadowdwn psihic (apariŃia, instalarea, perfecŃionarea diferi telor procese, funcŃii și însușiri
psihice);
/boxshadowdwn social (capacitatea integrării în viaŃa socială, pr in reglarea conduitei în
conformitate cu normele și modelele elaborate de co lectivitate);
Dezvoltarea psihică adică formarea proceselor, însu șirilor și capacităŃilor
psihice se realizează în stadii care includ un ansa mblu de transformări cantitative și
calitative ce au loc la nivelul diferitelor compone nte psihice și a relaŃiilor dintre ele.
Se impune menŃiunea că stadiile dezvoltării psihice nu sunt identice și nu se suprapun
cu stadiile de vârstă. Vârsta cronologică nu coresp unde totdeauna cu vârsta biologică
și nici cu cea psihică.
Dezvoltarea stadială prezintă după J. Piaget câteva caracteristici:
/boxshadowdwn stadiile se succed întrAo ordine constantă, după o logică internă, chiar
dacă ritmul transformărilor ce au loc în fiecare st adiu poate fi mai mult sau mai
puŃin intens;
/boxshadowdwn fiecare stadiu are o structură de ansamblu proprie, nu se limitează la o
juxtapunere de proprietăŃi;
/boxshadowdwn stadiile dezvoltării au un caracter integrativ, în sensul că noua structură
nu se substituie celei anterioare, ci o încorporeaz ă, o integrează, o valorifică și o
subordonează. Rezultă că vechile structuri nu dispa r, ci sunt valorificate la un

nivel superior în cadrul noilor structuri, iar în s ituaŃii regresive pot apărea din
nou.
/boxshadowdwn fiecare stadiu reprezintă un moment de echilibru al vieŃii psihice,
echilibru care conŃine în sine germenii trecerii la un nou stadiu.
ReŃinem că dezvoltarea psihică apare ca o succesiun e de stadii ce se succed
după o logică internă, ceea ce face ca, prin schimb ări succesive și coerente, copilul să
ajungă la starea de adult, caracterizânduAse printr Ao serie de trăsături fundamentale
relativ stabile.

2.2. Factorii dezvoltării psihice

Proces complex, mixt, bidimensional, de provenienŃă internă și externă,
dezvoltarea psihică este rezultatul interacŃiunii f actorilor externi și interni, având un
caracter pluricondiŃionat și plurideterminat. Facto rii externi sunt constituiŃi din
ansamblul acŃiunilor și influenŃelor ce se exercită din exterior asupra individului,
contribuind la formarea și dezvoltarea personalităŃ ii și includ mediul și educaŃia.
Factorii interni includ totalitatea condiŃiilor int rinseci ale organismului care
favorizează dezvoltarea psihică a individului. În c ategoria factorilor interni includem
ereditatea, trăsăturile psihosociale ale personalit ăŃii, experienŃă personală nemijlocită
și concretă dobândită de fiinŃa umană în cursul evo luŃiei sale.
Aceste două categorii de factori acŃionează simulta n, și întrAo strânsă
interdependenŃă. Ponderea lor este diferită de la u n stadiu la altul, de la un individ la
altul și chiar de la o componentă la alta. Unii au o acŃiune cauzală, determinantă, alŃii
au un rol de condiŃie sau premise. InfluenŃele exte rne acŃionează prin intermediul
condiŃiilor interne, ele presează din exterior, dar sunt filtrate prin condiŃiile interne,
numai conlucrarea acestora asigurând dezvoltarea. D espre rolul factorilor care
concură la modelarea personalităŃii sAau format în decursul secolelor concepŃii (teorii)
diferite și adesea opuse. MenŃionăm în acest sens d ouă orientări (de bază) și anume
cele ereditariste și ambientale .
Teoriile ereditariste susŃin rolul fundamental al eredităŃii în evoluŃia și
dezvoltarea fiinŃei umane. De la susŃinerea eredită Ńii ca factor primordial în
dezvoltarea omului sAa ajuns, treptat, la absolutiz area acesteia, apoi la susŃinerea
invariaŃiei eredităŃii biopsihice. Astfel psihopeda gogul american Eduard Thorndike în
lucrarea „Omul și activitatea” susŃine: „ConștiinŃa nu se educă, este dată aprioric în
gene ale conștiinŃei. FacultăŃile intelectuale și d orinŃele omului sunt un dar al naturii,
întocmai ca și ochii, dinŃii sau degetele sale”. Ne urologul și psihologul vienez,
întemeietorul psihanalizei Sigmund Freud, susŃine t eoria conform căreia în formarea
și manifestarea trăsăturilor de personalitate rolul principal îl au unele instincte care se
manifestă în primii ani de copilărie. Pe aceeași li nie se situează și adepŃii curentului
psihopedagogic – Pedologie (din secolul XIXAXX) după care dezvoltarea copilul ui ar
fi determinată de ereditate și de mediul social con siderat invariabil . Teoriile
ereditariste au stat la baza concepŃiilor despre su perioritatea unor rase în raport cu
altele. În pedagogie aceste teorii au avut ca efect minimalizarea rolului factorilor de
mediu și de educaŃie în formarea personalităŃii.
Teoriile ambientale absolutizează rolul factorilor socioAeducaŃionali (mediul
și educaŃia) în dezvoltarea personalităŃii, descons iderând semnificaŃiile eredităŃii.
Astfel filosoful englez John Locke din secolul XVII Alea susŃine că la naștere sufletul
omului este asemănător unei table nescrise (tabula rasa). Materialiștii francezi ai
secolului al XVIIIAlea atribuiau educaŃiei un rol i mens, mergând până la afirmarea că
prin educaŃie poate fi schimbată însăși societatea. Helvetius susŃine că oamenii sunt

egali de la natură, deosebirile dintre ei fiind rez ultatul faptului că unii au primit o
educaŃie mai bună. Diderot, mai circumspect, afirmă că prin educaŃie „se poate face
foarte mult”. Deși pătrunse de un evident optimism pedagogic, aceste teorii au un
pronunŃat caracter unilateral și neștiinŃific (5).
Atât teoriile ereditariste cât și cele ambientalist e sunt unilaterale. Ele
absolutizează un grup de factori (interniAereditari și respectiv externiAmediu și
educaŃie) în dezvoltarea personalităŃii. Nesesizând întrepătrunderea și
intercondiŃionarea factorilor interni și externi în dezvoltarea psihologică a fiinŃei
umane, aceste teorii ajung la fixism ereditar sau a mbiental ceea ce are deseori
implicaŃii ideologice și sociale reacŃionare.
O serie de cercetători, încercând să evite unilater alitatea teoriilor amintite, au
formulat teoria dublei determinări . Ea evidenŃiază atât specificitatea acŃiunii celor
două categorii de factori în procesul dezvoltării p ersonalităŃii cât și interacŃiunea lor.
Potrivit acestei teorii programul genetic al fiinŃe i umane reprezintă doar un ansamblu
de virtualităŃi a cărui transpunere în realitate es te condiŃionată de factorii externi,
ambientali.
Din cele de mai sus rezultă că întreaga problematic ă a dezvoltării fiinŃei umane
se concentrează pe dispute privind raportul dintre factorii interni (ereditatea) și cei
externi (mediu și educaŃie). Astăzi majoritatea cov ârșitoare a specialiștilor înclină spre
teza potrivit căreia personalitatea este o rezultan tă a interacŃiunii dialectice dintre
ereditate, mediu și educaŃie. În procesul dezvoltăr ii psihice cei trei factori se
intercondiŃionează, creează o anumită fuziune, o în trepătrundere care sporește
potenŃialul existent al individului, realizând schi mbări continue, imperceptibile, dar
care se acumulează în întreaga structură a vieŃii p sihice. În felul acesta dezvoltarea
psihică apare ca o mișcare dialectică de formare la copil a unor noi seturi de procese,
însușiri și dimensiuni psihice și de restructurare continuă a acestora, mișcare care:
• se sprijină pe terenul eredităŃii;
• își extrage conŃinuturile din datele furnizate de m ediul socioAcultural:
• este ghidată de educaŃie;
• se desfășoară în contextul propriei activităŃi, fii nd impulsionată de
motivaŃie și având
drept mecanism trecerea de la exterior la interior, formarea „organelor
funcŃionale”.
Pentru a clarifica dialectica dintre ereditate, med iu și educaŃie se impune să
clarificăm mai întâi sensul acestor concepte și sem nificaŃia lor pedagogică.

2.2.1. Ereditatea. Ereditatea este o însușire biologică generală a or ganismelor
vii, un ansamblu de însușiri, caracteristici stabil e, elaborate în cursul mai multor
generaŃii și transmise de la înaintași (ascendenŃi) la urmași (descendenŃi) prin
mecanisme genetice, anatomice și fiziologice. Patri moniul ereditar al fiecărui individ
rezultă din combinarea unităŃilor genetice materne și paterne. Deoarece există
posibilităŃi infinite de combinare a celor două cat egorii de unităŃi genetice în cadrul
celulei germinale, probabilitatea apariŃiei unor in divizi absolut identici este practic
exclusă. ExcepŃie o fac gemenii monozigoŃi care, pr ovenind din același ou, sunt
identici, sub aspect ereditar; în acest caz unităŃi le genetice materne și paterne sunt
repartizate egal. Cercetările din domeniul genetici i moleculare au evidenŃiat că
substratul material al eredităŃii este format din c romozomi, gene și acizi nucleici.
Ereditatea are deci o bază materială chimică, ai că rei constituenŃi sunt macromolecule
de acizi nucleici care intră în componenŃa genelor. Aceste macromolecule conŃin, întrA
o formă codificată, o anumită informaŃie genetică.

Din studiile făcute rezultă că sub aspect structura lAanatomic creierul
reprezintă o achiziŃie a speciei, preprogramat în c adrul genetic. Din punct de vedere
funcŃional, însă, el se modelează prin diferenŃiere a și specializarea diferitelor tipuri de
semnale care apar în procesul comunicării cu mediul înconjurător. Aceste semnale
informaŃionale interferează cu reŃele neuronale, de venind elemente ale sistemului
psihic, care la rândul lor devin mecanisme operaŃio nale pentru achiziŃiile ulterioare.
Fiecare specie și individ din cadrul speciei posedă propriul său program genetic
(potenŃial ereditar). El cuprinde diferite caracter e și însușiri morfologice, fiziologice și
biochimice ale organismelor. Înscrierea informaŃiei genetice în cadrul acestui program
se realizează cu ajutorul codului genetic, consider at ca fiind identic pentru toate
organismele.
Din punct de vedere psihologic, cantitatea de infor maŃie stocată întrAo celulă
constituie mesajul genetic, care în forma sa latent ă prealabilă acŃiunii factorilor de
mediu este cunoscută sub denumirea de genotip . Genotipul, patrimoniul moștenit este
dat de totalitatea genelor, factorii constituiŃi în ou, care condiŃionează din interior
construcŃia noului născut, conturarea și funcŃionar ea anumitor caracteristici. Din
interacŃiunea genotipului cu mediul înconjurător ap are fenotipul ca o sinteză între
ceea ce este ereditar și influenŃele mediului, ca u n răspuns al genotipului la aceste
influenŃe și care se traduce în caracteristicile ma nifestate efectiv de subiect.
Nou născutul moștenește, prin ereditate:
/boxshadowdwn o serie de însușiri fizice generale ale speciei, cu m ar fi structura
anatomofiziologică a organismului, poziŃia bipedă, tipul de metabolism, o serie
de reflexe necondiŃionate care fac posibilă adaptar ea la mediul extern încă din
prima zi;
/boxshadowdwn particularităŃi individuale cum sunt caracteristici le anatomofiziologice
(conformaŃia feŃei, culoarea pielii, a ochilor, a p ărului etc.), anumite
particularităŃi ale sistemului nervos și de constru cŃie a analizatorilor.
Datele eredităŃii fizice ale fiinŃei umane sunt rez ultatul unor mecanisme
genetice aproximativ asemănătoare cu cele din lumea animalelor. Aceste date se
produc după legi proprii sau sunt rezultatul unor c ombinaŃii întâmplătoare de unităŃi
genetice. Ele influenŃează, îndeosebi, creșterea și maturizarea organelor și funcŃiilor
anatomofiziologice, indicând cât de pregătit este o rganismul din punct de vedere
biologic pentru a trece de la un stadiu la altul al dezvoltării psihice. Dar nici chiar în
acest caz acŃiunea eredităŃii nu este exclusivă, pe ntru că atât creșterea cât și
maturizarea sunt influenŃate de condiŃiile de mediu , care le pot grăbi sau încetini
cursul.
Rolul însușirilor moștenite de la părinŃi nu este d eterminant pentru
dezvoltarea psihică și tocmai de aceea nu se poate vorbi de o ereditate psihică pură,
toate fenomenele psihice formânduAse deAa lungul vi eŃii și activităŃii fiinŃei umane.
Ele se încadrează în fenotip. Așa cum am văzut geno tipul este întotdeauna ereditar,
fenotipul este însă individual, netransmisibil. Deo arece fenotipul este rezultatul
interacŃiunii dintre genotip și influenŃele mediulu i înseamnă că în acest aliaj factorii
ereditari deŃin o pondere oarecare. Toate fenomenel e psihice sunt rezultatul
interferenŃei factorilor ereditari cu influenŃele d e mediu. Factorii ereditari reprezintă
premise ale dezvoltării psihice. Aceste premise se manifestă în:
/boxshadowdwn particularităŃile anatomofiziologice ale organelor de simŃ , ca
și specializarea
analizatorilor (o structură favorabilă sau mai puŃi n favorabilă a
analizatorilor);

/boxshadowdwn particularităŃile anatomofiziologice ale sistemului nervos (în
primul rând ale
creierului), plasticitatea deosebită a sistemului n ervos, variaŃiile
individuale ale energiei psihofiziologice, ale echi librului și mobilităŃii
proceselor nervoase fundamentale (excitaŃie și inhi biŃie).
Se poate pune întrebarea care este rolul potenŃial ului genetic în formarea
personalităŃii? Este el determinant sau ponderea sa este nesemnificativă, putând fi
ignorată? Cercetările actuale evidenŃiază că potenŃ ialul genetic al omului reprezintă
premisa indispensabilă a dezvoltării personalităŃii . Pedagogul francez R. Zazzo
precizează că: „Problema nu mai este de a ști dacă ereditatea joacă un rol pe plan
psihic. Răspunsul faptelor reduce la zero libertate a noastră de opinie: nu există un
singur aspect al comportamentului și al capacităŃil or noastre care să scape acŃiunilor
directe sau indirecte ale factorilor genetici” (cf. 5).
Factorii ereditari sunt consideraŃi o matrice desch isă de posibilităŃi, premise
ale dezvoltării sau predispoziŃii naturale care stau la baza dezvoltării individului.
Omul nu primește pe cale ereditară procese și capacităŃi psihice structurate
funcŃional, ci dispoziŃii ale acestora.
Aceste dispoziŃii au un caracter polivalent , în sensul că același ansamblu de
dispoziŃii ereditare poate evolua în sensuri diferi te, în condiŃii diferite de mediu și de
educaŃie. În acest sens psihologul francez M. Reuch lin subliniază că specializarea și
diferenŃierea potenŃialului ereditar depinde de con diŃii, solicitări și mai ales de natura
activităŃii depuse (cf.3). Spre exemplu, copiii cu un văz bun pot deveni pictori,
aviatori, ceasornicari, specialiști în industria de coloranŃi. PolivalenŃa datelor ereditare
reprezintă premisa biologică a educaŃiei și educabi lităŃii. Cercetările au evidenŃiat că
receptivitatea maximă la influenŃe educative este programată genetic pent ru anumite
perioade ale vieŃii. Rezultă că dispoziŃiile native nu se dezvoltă la fel de bine la orice
vârstă. ÎnvăŃarea unui instrument muzical, a unei l imbi străine sau dezvoltarea
aptitudinilor senzorioAmotorii este mai propice la anumite vârste.
Așadar, factorii ereditari constituie doar premise necesare nu și suficiente
pentru formarea personalităŃii. Orice trăsătură de personalitate este o unitate de
interacŃiune dintre factorul genetic (ereditar) și cel de mediu, primul aflânduAse întrAo
stare virtuală sau potenŃială, iar sub influenŃa ce luilalt actualizânduAse și
transformânduAse întrAun fenomen psihic; ceea ce re zultă din această interacŃiune
depinde atât de direcŃia pe care o imprimă factorul intern, ereditatea cât și de forŃa
modelatoare a factorului extern, mediu și educaŃie. Deci, ereditatea reprezintă pentru
dezvoltarea psihică o premisă cu logică probabilist ă; ea poate oferi individului o
șansă (ereditate normală) sau o neșansă (ereditate ratată). Prima poate fi ulterior
valorificată sau nu, iar cea de a doua, poate fi sa u nu compensată, în funcŃie de
gravitate (8, pag. 38).

2.2.2 Mediul reprezintă ansamblul condiŃiilor materiale și soc iale ce
conturează cadrul de existenŃă și dezvoltare a omul ui. Putem vorbi de mediul fizic
(natural sau primar) și de mediul social (cultural sau secundar). Mediul fizic este
format din totalitatea condiŃiilor bioclimatice (cl ima, flora, fauna) în care trăiește
omul. AcŃiunea mediului fizic asupra dezvoltării pe rsonalităŃii este nesemnificativă.
Ea se exercită doar prin mediul social care direcŃi onează valorificarea posibilităŃilor
oferite de mediul fizic și modifică acŃiunea acestu ia în concordanŃă cu nevoile
organismului. Totuși o serie de schimbări în mediul fizic cu efecte nocive (poluarea,
degradarea echilibrului ecologic ș.a.) au atras ate nŃia specialiștilor în educaŃie
conturând noi problematici educative, de exemplu: „ educaŃie cu privire la mediul

ambiant” (5.). Mediul social este alcătuit din totalitatea condiŃiilor economic e,
politice și culturale, a relaŃiilor și grupurilor s ociale. Toate exercită influenŃe profunde
și permanente asupra formării personalităŃii.
Presiunea permanentă pe care o exercită mediul soci al asupra personalităŃii
face ca aceasta săAși însușească vrândAnevrând din deprinderile, convingerile și
obiceiurile celor cu care intră în contact. Datorit ă influenŃelor mediului social
individul se dezvoltă ca fiinŃă umană, este „umaniz at”. În afara mediului social
individul ar rămâne la condiŃia sa biologică, iniŃi ală. Acest lucru este dovedit de copiii
pierduŃi, apoi regăsiŃi, după ce au trăit o perioad ă în lumea animalelor. La acești copii
nu sAa dezvoltat nici una din însușirile fundamenta le ale condiŃiei umane (limbaj, viaŃa
psihică superioară, conștiinŃă, gândire, afectivita te etc.). În schimb aveau o mare
agilitate și putere musculară, alergau repede, se c ăŃărau și săreau cu ușurinŃă. Vederea,
auzul și văzul le erau foarte bine dezvoltate (7.). Rezultă că pentru a deveni fiinŃă
umană nu e suficient să te naști fiinŃă umană, ci t rebuie să te dezvolŃi în mediul social.
În aceeași ordine de idei se poate afirma că „Nu or icine este Rafael, ci numai cel care
se naște Rafael, dar nu oricine se naște Rafael dev ine Rafael”. Soarta aptitudinilor
rafaeliste va depinde de condiŃiile de viaŃă și edu caŃie a individului.
Rolul mediului social în dezvoltarea psihică și în formarea personalităŃii
copilului este pus în evidenŃă de numeroase cercetă ri. Astfel H.Wallon subliniază că
dezvoltarea psihică nu poate fi separată de mediul în care are loc. Schift M. Și
R.Lewontin, demonstrează că educaŃia copiilor prove niŃi din straturile inferioare ale
societăŃii (muncitori necalificaŃi) înfiaŃi până la 6 luni de familii cu o calificare
superioară lichidează total rămânerea în urmă a QI. Cazurile de insucces și eșec școlar
la copiii respectivi nu sunt mai frecvente decât la cei proveniŃi din mediile înstărite și
mult mai rare decât la cei crescuŃi în familiile „c lasei de jos” (8.).
AcŃiunea mediului social asupra eredităŃii nu este transformatoare, ci mai
degrabă modelatoare – permisivă sau restrictivă , având un rol deosebit în
stimularea și amplificarea dispoziŃiilor genetice. Mediul oferă posibilităŃi nelimitate
de valorificare a predispoziŃiilor cu care se naște omul. Diviziunea socială a muncii
constituie o premisă favorabilă pentru valorificare a potenŃialului ereditar al fiinŃei
umane.
Mediul social este neomogen, ceea ce face ca influe nŃa diferitelor sale
componente să fie neomogenă. InfluenŃele diferitelo r structuri ale mediului (socialA
economice, profesionale, culturale, educaŃionale et c.) se diferenŃiază nu numai prin
forŃa și conŃinutul lor, ci și prin gradul lor de o rganizare. Din acest punct de vedere
distingem atât influenŃe organizate (formale sau in stituŃionalizate) exercitate de
familie, școală, massAmedia, instituŃiile socioAcul turale etc. cât și influenŃe spontane
(informale incidentale) din care fac parte grupuril e de joacă, prietenii, „civilizaŃia
străzii” etc. InfluenŃele exercitate de diferiŃi fa ctori ai mediului social se pot afla în
contradicŃie cu direcŃionarea pozitivă a dezvoltări i psihosociale. În această situaŃie se
impune neutralizarea și anihilarea influenŃelor neg ative.

2.2.3. EducaŃia. EducaŃia reprezintă un proces sistematic și organi zat de
socializare și umanizare, de asimilare și interiori zare progresivă a elementelor socioA
culturale din mediul ambiant. Prin intermediul educ aŃiei, copilul asimilează și
interiorizează modele (de viaŃă), norme, valori, at itudini, cunoștinŃe etc., le transformă
în comportamente. Toate acestea asigură trecerea de la realitatea pur biologică la cea
socială, umană. Premisa educaŃiei se află în condiŃ ia naturală a copilului care se naște
polivalent și nedeterminat. El se formează sub infl uenŃa acŃiunilor conjugate a celor
trei factori: ereditate, mediu și educaŃie. Unul di ntre cei mai mari specialiști în

problema personalităŃii, psihologul american G.W. A llport afirmă că „Cel mai
important punct al acordului știinŃific rezidă din faptul că nici una din trăsăturile
psihice nu este exclusiv ereditară sau ambientală la origine” (1, pag. 204).
Cei trei factori sunt prezenŃi în proporŃii diferit e în orice act educativ.
Efectele lor formative au loc sub semnul rolului co nducător al educaŃiei. Există un
consens (bazat pe investigaŃiile știinŃifice) asupr a interacŃiunii optime și „echilibrului”
dintre factorii interni (ereditari) și factorii ext erni (ambientali) și dezvoltarea
individului. Acest consens ne ferește de exagerări întrAo direcŃie sau alta. Aceleași
cercetări evidenŃiază semnificaŃia majoră a factori lor externi în dezvoltarea psihicului
individului. Jean Piaget (cel mai mare psiholog al secolului XX), subliniază că
maturizarea sistemului nervos deschide doar o serie de posibilităŃi. Fără însă ca ele să
se actualizeze atâta timp cât condiŃiile mediului ș i educaŃiei nu antrenează această
actualizare (cf.3).
Factorii interni reglează ordinea stadiilor dezvoltării psihice , cei externi
conferă orientarea , conŃinut și pot accelera ritmurile dezvoltării. De asemenea,
factorii interni au o pondere mai mare în achiziŃio narea și dezvoltarea conduitelor
elementare, pe când cei externi îndeosebi educaŃia, au un rol covârșitor în formarea
comportamentelor (intelectuale, motrice, afective, morale etc.) complexe. Rolul
eredităŃii este mai evident în dezvoltarea funcŃiil or psihice simple, elementare, pe
când rolul mediului și educaŃiei apare mai pregnant în procesele și funcŃiile psihice
superioare. Astfel mersul biped este o funcŃie cond iŃionată ereditar, dar „alergarea de
performanŃă” este efectul mai ales al condiŃiilor e xterne, venite din mediul social,
realizată prin educaŃie. Rolul conducător al educaŃ iei în dezvoltarea psihică a elevilor
se manifestă atât direct prin interacŃiunea cu ceil alŃi factori, cât și indirect prin
intermediul lor. Prin procesul instructivAeducativ, desfășurat în mod organizat se
asigură sporirea experienŃei de cunoaștere care dev ine o condiŃie internă a dezvoltării
psihice individuale.
Așa cum sAa arătat izvorul dezvoltării psihice îl c onstituie contradicŃiile
interne ce apar ca urmare a solicitărilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru
depășirea și rezolvarea contradicŃiilor ce apar înt re posibilităŃile interne și cerinŃele
mediului extern, revine îndeosebi educaŃiei (3). Ca acŃiune organizată și orientată
spre un scop conștient formulat, educaŃia concepe m ereu noi forme de activitate cu
cerinŃe din ce în ce mai complexe ceea ce duce la e xersarea și restructurarea
proceselor și însușirilor psihice, trecerea acestor a de la un stadiu inferior la unul
superior , la dezvoltarea elevului atât pe plan mintal cât ș i comportamental.
Puterea și rolul preponderent al educaŃiei se manif estă și în faptul că ea este
în măsură să dirijeze , să organizeze și să modifice acŃiunile factorilor de mediu, să
neutralizeze influenŃele negative ale acestora. De asemenea, educaŃia dirijează
acŃiunea factorilor ereditari, creează condiŃii fav orabile pentru punerea în valoare a
patrimoniului genetic. Prin intermediul educaŃiei pot fi chiar ameliorate și
compensate în anumite limite datele ereditare. Este bine cunoscut în acest sens ,
cazul lui Demostene care dând dovadă de o voinŃă ex traordinară își înlătură defectele
de vorbire cu care se naște și ajunge cel mai mare orator al Greciei antice. De
asemenea, Olga Skorohodova, care, deși oarbă și sur dă, prin exerciŃii recapătă
vorbirea ajungând scriitoare și cercetător știinŃif ic.
Prin organizarea și dirijarea influenŃelor de mediu și prin orientarea factorilor
interni în direcŃia realizării scopului propus, edu caŃia îl ajută pe copil săAși cucerească
personalitatea care reprezintă ansamblul dispoziŃiilor fizice, afective, intelectu ale și
social caracteriale prin care o fiinŃă se definește și se exprimă printre semenii săi .
Desfășurarea procesului educativ pretinde din parte a profesorului o cultură

profesională bine ancorată în știinŃa despre copil, precum și în încrederea în puterea
educaŃiei. Teza privind rolul conducător al educaŃi ei generează optimismul pedagogic
care constituie trăsătura distinctă ce caracterizea ză relaŃia educativă dintre elev și
profesor, relaŃie bazată pe încredere în posibilită Ńile elevului angajat în acŃiunea
instructivAeducativă.

BIBLIOGRAFIE

1. Allport G.W. „ Structura și dezvoltarea personalităŃii ”, E.D.P., 1981
2. Larmat J., „ Genetica inteligenŃei ”, traducere, Editura ȘtiinŃifică și
Enciclope dică, București, 1977
3. Nicola I., „ Tratat de pedagogie școlară ”, E.D.P., București, 1996
4. Popescu Neveanu, P., „ Psihologie școlară ”, București, 1977
Zlate, M., CreŃu, T., „ Psihologie școlară ”, București, 1977
5. Păun E., Educabilitatea, în „ Curs de pedagogie ”, T.U.B.,
București, 1988
6. Planchard E., „ Pedagogie școlară contemporană ”, E.D.P., 1992
7. Platonov KAK., „ Psihologie distractivă ”, Editura Tineretului, 1964
8. Schiff M., EducaŃion and Class: The Irrelevance of IQ genetic
Studies
Lewontin R., Oxford univ. press , 1986
9. *** Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Institutul de ȘtiinŃe ale
EducaŃiei, Filiala Iași „ Psihopedagogie pentru examenul de definitivat
și gradul didactic II ”, Editura „Spiru Haret”, Iași, 1994