Factorii de Satisfactie Si Insatisfactie In Uniunea Consensuala In Comparatie cu Casatoria

INTRODUCERE

Trăim într-o lume care este supusă neîncetat schimbării. Noi, ca ființe umane, suntem parte integrantă a acestei lumi și de aceea, trebuie să ne împăcăm cu diversitatea de oportunități și de riscuri pe care le putem întâlni la tot pasul. Omul, ființă socială, are permanent nevoie de ceilalți pentru a se putea acomoda acestei realități și a îndeplini cu succes multitudinea funcțiilor pentru care a fost creat.

Familia, unitatea socială de bază care însoțește omul în întreaga lui existență și dezvoltare, „este o entitate dinamică, în continuă prefacere, corespunzător schimbărilor desfășurate în societate. Este cutia de rezonanță în care se resimt toate armoniile sau dizarmoniile societății ca organism viu”(Maria Ciobanu-Băcanu, 1995, 455).

România, în ultimul deceniu, a cunoscut schimbări radicale nu doar în plan politic, economic, spiritual, ci și la nivelul conștiinței sociale. Astfel, în societățile dezvoltate sau în curs de dezvoltare conceptul de familie acoperă situații dintre cele mai diverse. Cele mai importante schimbări din sfera familiei vizeză proliferarea unor tipuri alternative de familie, precum și întâietatea realizării intereselor și motivelor individuale în defavoarea așteptărilor pe care societatea le are de la familie.

În aceste condiții, conviețuirea în afara căsătoriei a devenit o caracteristică a vieții moderne, înlocuind mariajul. Însă, acest model de asociere „nu reprezintă doar un substitut de logodnă sau de căsătorie de probă și cu atât mai puțin o promisiune amânată de căsătorie. Adoptată în mod preferențial de cuplurile tinere sau foarte tinere, uniunea liberă nu este deci doar un model de a conviețui câțiva ani înăintea căsătoriei sau de a constitui a doua relație, fără căsătorie, ci – pur și simplu- un model de coabitare , susceptibil de a se extinde asupra întregii vieți și de a înlocui mariajul în toate fazele sale”(Louis Roussel, 1989, 62).

Actualitatea acestei chestiuni constituie unul dintre motivele care m-au orientat spre alegerea temei mele. Însă, datorită faptului că este o problemă vastă, nu o pot trata la modul general. Motivația alegerii temei ține și de faptul că uniunea consensuală este o temă puțin tratată în literatura de specialitate.

În lucrare am prezentat noțiunile de bază cu privire la familie, căsătorie și uniune consensuală, tipologiile familiale întâlnite în țara noastră și funcțiile acestora, principalele teorii care fac referire la căsătorie, motivațiile care stau la baza căsătoriei, filtrele care intervin în alegerea partenerului, evoluția tipurilor familiale de la tradițional la modern și postmodern, contextul social în care a avut loc modernizarea familiei și consecințele apărute în urma acestui proces de dezvoltare, principalii indicatori care fac referire la familie și evoluția acestora, determinările psihosociale ale conviețuirii consensuale, tipologia uniunii consensuale, viitorul familiei în societatea românească, etc.

Ce aduce nou acestă lucrare?

La această întrebare există un singur răspuns: noutatea lucrării constă în modul de prezentare a problematicii uniunii consensuale. În literatura de specialitate din țara noastră, nu mai există nici o lucrare care să prezinte uniunea consensuală exclusiv sub cele două dimensiuni ale sale: „uniunea consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei” și „uniunea consensuală ca stil de viață”. Datorită acestui fapt, lucrarea se diferențiază de celelalte cercetări și ar putea influența cunoașterea din domeniul familiei.

Din literatura dedicată familiei, am încercat o selecție în raport cu obiectivele stabilite. În acest scop, am selectat nu numai lucrări de bază, ci și scrieri din domeniul psihologiei, al dreptului.

CAPITOLUL I

CONSIDERAȚII GENERALE

Precizări conceptuale

Pentru o mai bună înțelegere a celor prezentate în această lucrare este necesară definirea și explicarea conceptelor de bază utilizate.Acestea sunt: cuplu, familie, căsătorie, concubinaj.

În ceea ce priveste cuplul, acesta poate fi definit ca o structrură bipolară , de tip psihosocial care se bazează pe interdeterminism mutual: partenerii se satisfac reciproc, se sustin, se dezvoltă ca individualități biologice, afective și sociale. Din această perspectivă, cuplu poate fi armonic și satisfăcător sau dizarmonic și nesatisfăcător, tinzând la disoluție. Deci, cuplurile tind să oscileze către stabilitate și progres sau către instabilitate și disensiune.

„Însotind omul în întreaga lui existență, familia s-a dovedit a fi una din cele mai vechi și mai stabile forme de comunitate umană, cea care asigură perpetuarea speciei, evoluția și continuitatea vieții sociale.” (Maria Voinea,1993, 5). Toată lumea are impresia că știe ce înseamnă familia: ceva care pare a descinde direct din ordinea naturii și care poate fi definită prin unirea unui bărbat și a unei femei. Însă, definirea noțiunii de familie întâmpină mari dificultăți. Deși esențială și aparent universală, instituția familiei nu beneficiază de o definiție riguroasă. Există mai multe moduri de a defini familia, multe direcții de abordare care permit stabilirea sensului acestei noțiuni în maniere diferite, definițiile fiind altele de la caz la caz, însă mereu păstrându-se elementul esențial: unirea dintre cel putin două persoane care trăiesc împreună, cooperează și îndeplinesc anumite funcții impuse și asteptate de societate. În sens larg, putem defini familia ca un grup de oameni legați prin strămoși, căsătorie ori adopție, care trăiesc împreună, formează o unitate economică și cooperează pentru creșterea copiilor. În sens restrâns, familia este grupul format din două persoane de sex opus care sunt căsătorite și copiii acestora.

La baza constituirii familiei se află actul căsătoriei. Căsătoria implică pe lângă existența unui cuplu multiple consecințe sociale, afective, morale și juridice, fiind ”modalitatea acceptată la nivel social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie” (Ioan Mihăilescu, în „Dicționar de sociologie”1993, 91)

De-a lungul timpului, datorită schimbărilor intervenite, termenul de „familie”a devenit tot mai ambiguu, poziția familiei în societate schimbându-se considerabil. Astăzi, termenul acoperă realitați diferite de cele care erau caracteristice generațiilor trecute. Odată cu trecerea timpului, opțiunile populației s-au diversificat, astăzi optându-se și pentru modelele familiale alternative cum ar fi:uniunea consensuală (concubinajul), celibatul, familiile monoparentale,etc.

Un model foarte răspândit de familie este uniunea consensuală (concubinajul). Acest tip de familie nu este întemeiat legal, ci se bazeză pe satisfacerea trebuințelor sexuale ale partenerilor. În lucrarea intitulată Familia de la A la Z.Mic dictionar al vieții de familie Iolanda Mitrofan și Nicolae Mitrofan (1991, 83) definesc concubinajul drept ”relație existentă între un bărbat și o femeie, asemănătoare sub anumite aspecte cu relația conjugală, matrimonială, dar care nu are ocrotire legală, întrucât nu s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor legale privitoare la încheierea căsătoriei.”

Perspective de abordare a familiei

Problematica familiei, prin complexitatea sa a suscitat numeroase abordări de pe poziții interdisciplinare. Maria Voinea (1993, 5) subliniază faptul că „definirea familiei comportă cel putin două direcții de abordare: sociologică și juridică.” În sens sociologic, familia desemnează o formă de comunitate umană alcătuită din două sau mai multe persoane, între care există o serie de legături cum ar fi cele de căsătorie, cele paterne sau de rudenie. În sens juridic, familia ne apare ca o instituție care se află permanent sub supraveghere juridică, fiind reglementată și ocrotită prin lege, între membri acesteia existând numeroase drepturi și obligații.

Dicționarul de Sociologie (1993, pp.244-245) ne oferă 3 perspective sociologice de abordare a familiei: perspectiva funcționalistă, perspectiva conflictualistă și perspectiva interacționistă.

Potrivit perspectivei funcționaliste, societatea este un sistem alcătuit dintr-un număr de elemente interrelate și interdependente, fiecare realizând o funcție care contribuie la acțiunea întregului. Pentru funcționaliști, toate părțile societății funcționează împreună pentru a asigura lucrurile care sunt esențiale să susțină societatea. Familia, fiind una dintre instituțiile de bază ale societății, îndeplinește anumite funcții care sunt absolut necesare pentru societate. Deci, perspectiva funcționalistă pune accent pe proprietățile strucuturale și pe funcțiile familiei. Din această perspectivă, familia trebuie să asigure nu numai perpetuarea speciei, ci și îngrijirea, protecția copiilor și reglementarea comportamentelor lor sexuale. Datorită faptului că, familia reprezintă unul dintre agenții importanți ai socializării, aceasta trebuie să asigure socializarea de bază a copiilor încă din primii ani de existență. În afara acestor îndatorii ale familiei față de copii, mai există una destul de importantă, și anume: familia trebuie să asigure copilului prin intermediul relațiilor de rudenie un status care să îi ofere siguranță de sine.

Perspectiva conflictualistă se bazeaza pe ideea că societatea este alcătuită din grupuri diferite care luptă unul cu altul ca să dobândească o parte mai mare din resursele limitate ale societății considerate valoroase, fie că sunt bani, putere sau prestigiu. Această perspectivă pune accentul pe modul în care familia perpetuează modelele inegalitații sociale. În loc să aducă beneficii fiecărui membru, familia ajută la mentinere dominației anumitor categorii de persoane. Familia, unul dintre elementele de bază ale societății, apare din această perspectivă ca un sistem în care au loc în permanență reglementări conflictuale între membri ei datorită faptului că soții pot concura între ei pentru autonomie, autoritate sau privilegii.

Perspectiva interacționistă se concentrează pe interacțiunile sociale zilnice dintre indivizi mai mult decât pe structurile sociale de dimensiuni mari ca educatia, politica și altele de acest fel. Pentru interacționiști, societatea constă din interacțiunea oamenilor unul cu altul; întelegerea societății presupunând înțelegerea interacțiunii sociale. Din punct de vedere al interacționismului –simbolic, familia este locul unde oamenii își desăvârșesc relațiile și își modelează o existență de grup. Soții își restructurează definițiile despre ei înșiși, despre viața lor, cât și despre experiența lor trecută sau prezentă, fiecare modelându-si acum acțiunile în raport cu celălalt.

În afara acestor perspective, în literatura de specialitate se mai regăsesc și alte aborbări centrate pe familie.

Din perspectivă psihologică, a defini familia înseamnă a vorbi despre relația psihologică care se stabilește între cei doi parteneri. În mijlocul familiei, prin intermediul căsătoriei, soții se maturizează ca personalități. Familia este o instituție socială care se bazează pe sexualitate și pe tendințe materne și paterne, variind de la o cultură la alta.

Antropologic, familia este concepută ca o formă de comunitate umană. Membrii acesteia sunt legați prin locuirea în cadrul aceluiași teritoriu, prin sânge, căsătorie sau adopție. Familia depinde de societate, se dezvoltă și se modifică o dată cu aceasta. Potrivit perspectivei antropologice familia se întâlnește atât la popoarele cele mai dezvoltate, cât și la cele mai primitive ( cum ar fi exemplu populației vedda din Ceylon, ai cărei membri trăiesc goi în adăposturi săpate în stâncă și fiecare familie se limitează la un anumit spațiu care îi revine). Astfel, familie este orice cuplu căsătorit sau orice grup de adulți înrudiți care cooperează în plan economic, împart o locuință comună și își cresc copiii împreună. Pentru a putea funcționa, se impune în permanență prezența unui mascul, iar incestul este stric interzis. Familia reușește să satisfacă nevoile esențiale pentru existența umană: sexualitate, procreare, supraviețuire economică, identificare personală și colectivă, creștereae tendințe materne și paterne, variind de la o cultură la alta.

Antropologic, familia este concepută ca o formă de comunitate umană. Membrii acesteia sunt legați prin locuirea în cadrul aceluiași teritoriu, prin sânge, căsătorie sau adopție. Familia depinde de societate, se dezvoltă și se modifică o dată cu aceasta. Potrivit perspectivei antropologice familia se întâlnește atât la popoarele cele mai dezvoltate, cât și la cele mai primitive ( cum ar fi exemplu populației vedda din Ceylon, ai cărei membri trăiesc goi în adăposturi săpate în stâncă și fiecare familie se limitează la un anumit spațiu care îi revine). Astfel, familie este orice cuplu căsătorit sau orice grup de adulți înrudiți care cooperează în plan economic, împart o locuință comună și își cresc copiii împreună. Pentru a putea funcționa, se impune în permanență prezența unui mascul, iar incestul este stric interzis. Familia reușește să satisfacă nevoile esențiale pentru existența umană: sexualitate, procreare, supraviețuire economică, identificare personală și colectivă, creșterea și educarea descendenților. Ea presupune cooperarea între grupuri distincte de consangvinitate pentru a putea realiza perpetuarea speciei. Familia permite societății să existe pe baze relativ pasnice, să funcționeze, să se reproducă, fiind o simplă reacție la nevoile societății.

Tipologii familiale

Societatea tradițională era rigidă în stabilirea valorilor, stilurilor de viață sau tipurilor de familie. Societate modernă modifică fundamentul familiei, îi conferă noi roluri și destinații. Astfel, societatea contemporană se confruntă cu o problematică nouă în ceea ce privește viața de familie: nu mai există dominația doar a unei singure forme de conviețuire, ci se întâlnesc o multitudine de configurații familiale în funcție de anumite criterii. Această situație se datoreză fenomenelor și proceselor sociale care au determinat o serie de schimbări la nivelul structurii și funcțiilor familiei.

În această lucrare voi face referire doar la anumite tipuri de familie, considerate a fi ilustrative pentru cercetarea mea. Luând ca și criterii gradul de unitate al relațiilor, numărul de parteneri și prezența sau absența relațiilor sexuale/a copiilor, putem identifica: monogamia; celibatul; menajele monoparentale; coabitarea consensuală (concubinajul); căsătoria deschisă; cupluri fără descendenți.

Monogamia este forma cea mai răspândită la nivel mondial, fiind practicată în toate societățile. Creștinismul o consideră o formă naturală și binecuvântată de Dumnezeu. Se caracterizează prin unirea unui bărbat cu o femeie, fiind tipul de familie cel mai durabil dintre toate formele familiale. Maria Voinea caracteriza monogamia ca reprezentând un proces real în reglementarea relatiilor dintre sexe, în transmiterea averii și numelui descendenților cu paternitate certă.

Familiile monogame cele mai cunoscute sunt: familia monogamă extinsă și familia monogamă nucleară.

Familia monogamă extinsă este acel tip de familie întâlnit în societățiile tradiționale, în care conviețuiesc cel puțin două generații. Familia extinsă subordonează familia nucleară datorită faptului că este formată din mai multe familii nucleare ( cel putin două generații: bunici, părinți, copii ). Acest tip de organizare familială se caracterizează prin perpetuarea valorilor, obiceiurilor și tradițiilor de la o generație la alta. Are un grad de inerție și transmisibilitate mare, patternurile educaționale sunt mai rigide decât în alte tipuri de familii. Așteptările familiei față de fiecare membru sunt previzibile și mai uniforme. Familia monogamă extinsă conferă membrilor săi un sentiment de apartenență și de securitate, ridicând deseori bariere de natură psihologică în calea destrămării nucleelor familiale. Între generațiile care conviețuiesc în cadrul aceleași familii se realizează o diviziune clară a rolurilor și obligațiilor. Membrii familieie trebuie să pastreze cu strictețe tradiția și să o urmeze.

Maria Voinea arată avantajele și dezavantajele acestui tip familial.

Dintre avantaje cele mai semnificative sunt: capacitatea sporită de a oferi servicii sociale membrilor:îngrijirea copiilor, a bătrânilor și a persoanelor bolnave; posibilitate de a acumula resurse mai multe; durabilitate și continuitate,etc. Dezavantajele familiei extinse sunt: se pot ivi mai multe conflicte datorită conviețuirii dintre cel puțin două generații; comunicarea din interiorul familiei nu se realizează liber, ci de desfăsoară conform unor reguli; cerințele tinerilor sunt satisfăcute cu greutate și în mod limitat,etc. În cadrul acestui tip familial căsătoria este o problemă a întregii familii, nu numai a individului, motivațiile căsătoriei fiind filtrate de spiritul de clan.

Familia monogamă nucleară este specifică societăților moderne, o structură democratică redusă numeric la soți și copiii acestora care nu s-au căsătorit încă. O astfel de structură are în componență un număr mic de persoane și o viață de familie construită în jurul unui nucleu restrâns. Se bazează pe consens și egalitate, iar rolurile de soț și soție sunt complementare. Spre deosebire de familia extinsă, familia nucleară permite alegerea partenerului în functie de dorința fiecăruia, scopul său fiind fericirea ambilor soți și, dacă este cazul, a copiilor acestora. Cuplul modern își construiește un nou stil de viață care se caracterizează: libertate, creșterea concentrării afective, intimitate și o bună comunicare la toate nivelurile (și între cei doi soți, și între aceștia și copiii lor). Din punct de vedere psihologic, acest tip de familie poate asigura un suport emoțional mai ridicat membrilor săi, poate satisface nevoile de securitate și protecție a fiecarui membru.

Celibatul-termenul se folosește pentru persoanele adulte care nu au fost căsătorite niciodată si nici nu intenționează să o facă. Este un stil de viață întâlnit de-a lungul istoriei, fiind considerat în societățile tradiționale un mod de viață marginal, în ultimii ani extinzându-se foarte mult. În trecut era rezultatul unor constrângeri individuale, în prezent el este în principal rezultatul opțiunilor individuale, care decurge dintr-o anuită concepție cu privire la familie și natalitate, fiind un model de menaj în care se afirmă individualitatea. Celibatarii și-au organizat viața într-un menaj de o singură persoană și au renunțat atât la responsabilitățile, cât și la plăcerile pe care le implică traiul în comun. Această formă de familie include persone care nu întrețin relații sexuale permanente, persoane care au relații sexuale cu alți celibatari și se întâlnește atât la bărbați, cât și la femei. Celibatul poate fi temporar (persoanele aflându-se în această postură doar pentru moment) și definitiv (indivizii au ales acest tip de menaj ca stil de viață ). Nu mai este practicat doar de anumite categorii socio-profesionale, ci este prezent în toate mediile sociale și la toate categoriile de varstă.

Toleranța față de acest stil de viață a crescut în ultimii ani considerabil, însă este descurajat prin politicile demografice. De exemplu, în S.U.A între anii 1970-1978 numărul persoanelor cu vârstă cuprinsă în intervalul15-35 de ani care trăiau singure s-a triplat, crescând de la 1,5 milioane la 4,3 milioane. O situație asemanătoare se întâlnește și în România. În perioada de după 1990, numărul celibatarilor a crescut. Însă, nu se poate spune dacă este vorba de o amânare a căsătoriei datorită condițiilor socio-economice precare care afectează populația, sau este vorba de un stil de viață: celibatul definitiv.

Cauzele aparitiei și extinderii fenomenului de celibat sunt numeroase, atât de natură subiectivă, cât și de natură obiectivă.Printre cauzele de natură subiectivă putem aminti: teama de responsabilitatea pe care o implică o familie; scaderea motivatiei pentru căsătorie; existența unor reprezentări deformate asupra misiunii familiei; eșecul realizat în plan sentimental; existența unor psihotraume care se datorează mediului de proveniență,etc. Dintre cauzele de natură obiectivă cele mai importante sunt: lipsa sau insuficienta veniturilor; lipsa unei locuințe; complexele de inferioritate; deficiente fizice, psihice sau sexuale; practicarea unor meserii cum ar fi cea de marinar,etc.

Cu toate acestea, celibatul nu trebuie perceput doar ca o neîmplinire. Există persoane care aleg să trăiască fără un partener și care nu au avut experiența vreunei căsătorii.

Consecințele celibatului sunt multiple si complexe: dezechilibre demografice:scăderea nupțialității și natalității; generarea sentimentelor defrustrare în rândul celor care nu s-au căsătorit niciodată (din motive obiective); maximalizarea funcției sexuale (datorită libertății),etc.

În prezent, celibatul este preferat de un numar tot mai mare de persoane și datorită avantajelor sale: libertatea personală; independența economică; posibilitatea unei mai bune realizari profesionale,etc. Datorită creșterii numărului celibatarilor, societatea contemporană a început să ia cât mai în serios existența acestui tip de menaj.

Familia monoparentală se referă la menajele formate doar dintr-un singur părinte și copiii acestuia. Majoritatea acestora sunt formate din mama și copii ei minori. Astfel de tipuri familiale pot să apară datorită: divorțului; abandonului familial; decesului unuia dintre soți; adopției realizate de o persoană care nu este căsătorită; creșterii copiilor în afara căsătoriei. Ele se diferentiază de tipul clasic și datorită faptului că se întâlnesc perturbări de rol și se diminuează unele dintre funcțiile familiei.Cu alte cuvinte, un părinte singur, având de crescut copiii, nu mai poate realiza în mod optim funcțiile care sunt atribuite de către societate familiei. De exemplu, funcția sexuală este minimalizată datorită separării dintre soți. La fel și cea reproductivă.

Coabitarea consensuală este uniunea heterosexulă fără forme legale, în afara contractului căsătoriei. Acest tip de familie nu se deosebește prea mult de familia nucleară deoarece realizează majoritatea funcțiilor și se confruntă cu probleme asemănătoare cu cele ale cuplurilor căsătorite. Uniunile consensuale au la bază regula fidelității liber consimțite. În cadrul acestui tip familial indivizii se angajează datorită dorinței de a crește calitativ relația. Ei acordă o atenție mai mare experienței și satisfacției sexuale. Coabitarea consensuală poate fi doar o fază premergătoare căsătoriei sau poate fi un stil de viață adoptat de foarte multe persoane ca urmare a experienței de viață. Este practicată de persoane de diferite vârste, cu status economic și social mediu sau superior.

Căsătoria deschisă este un model de conviețuire ce se afla între concubinaj și familia nucleară. Încearcă să înlocuiască stilul de viață învechit cu unul nou care să se bazeze pe fericirea ambilor parteneri și să dureze doar atât cât aceștia sunt fericiți împreună. Scopul acestui tip familial este împlinirea și satisfacția personală a membrilor cupului.

Cuplurile fără descendenti sunt forme particulare ale familiei nucleare.Sunt modele alternative de viață spre care se orientează foarte multe cupluri tinere, în țările dezvoltate procentul cupurilor fără copii fiind de 10-12% din populația adultă căsătorită. În societatea tradițională astfel de cupluri erau rar întalnite. Societatea contemporană și-a schimbat viziunea asupra rolului copiilor, aceștia ne mai reprezentând axul central al vieții de familie. Cuplurile fără descendenti se caracterizează prin deficit de structură.Ele nu îndeplinesc unele funcții fundamentale a familiei pentru societate:reproducerea și socializarea.

Funcțiile familiei

„Specificitatea familiei în raport cu alte grupuri sociale este evidențiată prin complexitatea funcțiilor îndeplinite de ea de-a lungul istoriei, prin rolul ei decisiv pentru indivizi și pentru societate.”( Maria Voinea, 1993, 32). Funcțiile familiei reprezintă totalitatea responsabilităților ce revin familiei în cadrul activităților economice-sociale într-o perioadă determinată istoric. De-a lungul timpului aceste funcții s-au manifestat diferit, având intensități diferite. Acest fapt este determinat de presiunea a două categorii de factori: interni și externi.

Cristian Ciupercă și Iolanda Mitrofan (1998, pp.167-168) consideră ca factorii exteriori care acționează asupra familiei sunt: nivelul de dezvoltare al societății care afectează în principal funcția economică și pe cea reproductivă; caracterul societații, cu implicații majore asupra solidaritații familiale și socializării descendenților; legislatia existentă, care poate avea impact asupra funcției sexuale și reproductive( nu ai voie să faci mai mult de 2 copii; avortul); nivelul de educatiei al membrilor familiei, cu rol în realizarea funcției de socializare și reproducere. Autorii amintiți anterior enumeră și cei mai importanți factori interni care pot modifica sau favoriza modificarea funcționalității unei funcții: dimensiunea familiei, cu impact în realizarea socializării și solidarității; structura familiei, cu implicații asupra funcției economice și reproductive; diviziunea rolurilor și autorității, cu repercursiuni în principal asupra funcției de solidaritate.

În literatura de specialitate, atât în literatura străină, cât și în cea românescă, întâlnim opinii diferite cu privire la funțiile familiei. Maria Voinea(1993, pp.7-14) în lucrarea sa intitulată Sociologia familiei prezintă pe scurt maniera în care diverși autori, români sau străini, abordează funcțiile familiei. Cunoscutul sociolog G.P.Murdock consideră că familia îndeplinește 4 funcții fundamentale: sexuală, reproductivă, economică și socializatoare, în timp ce W.F. Ogburn aprecia că următoarele funcții sunt cele pe care le îndeplinește orice familie: economică, de reproducere, educațională, religioasă, recreativă, social psihologică. În concepția lui T. Parsons funcțiile familiei sunt: socializarea copiilor și asigurarea securității familiei, în special securitatea emoțională a adulților. Szczepanski apreciază că familia îndeplinește următoarele funcții: asigurarea continuității biologice a societații prin procrearea, îngrijirea, creșterea și educarea copiilor; transmiterea moștenirii culturale în scopul menținerii continuitații culturale; transmiterea din generație în generație a poziției sociale; satisfacerea nevoilor emoționale sau a trăirilor intime; exercitarea controlului social asupra comportamentului indivizilor. În opinia lui Traian Herseni familia are două funcții: cresterea copiilor și completarea social-economică a soților pentru a realiza un tot unitar eficace.Henri H. Stahl face o caracterizare complexă a funcțiilor familiei. Acesta consideră că familia îndeplineste atât funcții interne, cât și funcții externe. Ambele categorii de funcții având ca scop final crearea unui climat familial propice și asigurarea unei dezvoltări normale a tuturor membrilor familiei.Atunci când realizează clasificarea funcții interne/ funcții externe Henri Stahl pune enumeră și funcțiile care fac parte din fiecare grup (intern sau extern ). Astfel, autorul amintește următoarele funcții interne: funcții biologice și sanitare ( Satisfacerea cerintelor și necesităților sexuale;procrearea și realizarea necesității igienico- sanitarea tuturor membrilor ); funcția economică (realizarea unor venituri și organizarea unor gospodării); funcția de solidaritate familială (ajutorul pe care membri unei familii și-l acordă ); funcții pedagogico-educative și morale (asigurarea educatiei și socializarea copiilor ). Despre funcțiile externe Stahl spune că acestea reprezintă o prelungire a celor interne și se referă la integrarea familiei în societate.

După părerea mea, funcțiile fundamentale pe care trebuie să le îndeplinească orice familie sunt: funcția economică, funcția soializatoare, funcția sexuală și repoructivă, funcția de solidaritate. Însă, eu nu afirm că acestea sau doar acestea sunt și funcțiile fundamentale ale familiei de pretutindeni și din totdeauna. În continuarea le voi prezenta pe scurt.

4.1.Funcția economică

Familia trebuie să realizeze venituri suficiente pentru satisfacerea nevoilor de bază ale membrilor. Această responsabilitate a familiei este foarte importantă deoarece numai după ce sunt satisfacute nevoile de bază, se poate trece și la satisfacerea nevoilro superioare (de securitate, sexuale, etc). Astfel, numai după ce această functie a fost îndeplinită, pot fi realizate și celelalte funcții. În caz contrar, se pune în pericol realizarea acestor funcții, dar și existența familiei ca instituție socială. Tocmai de aceea, Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă ( 1998, 171) consideră că „ funcția economică deține locul central în constelația celor 4 funcții.” În societatea tradițională, această funcție a cuprins 3 dimensiuni: componenta productivă, componenta financiară, și componenta privind pregatirea profesională. Componenta productivă a funcției economice se refera la realizarea în gospodărie a bunurilor și serviciilor necesare existenței familiale, în timp ce componenta financiară vizează administrarea veniturilor și cheltuieililor necesare pentru satisfacerea nevoilor pe care le are familia. Cea de-a treia componentă, cea care vizează pregătirea profesională constă în transmiterea ocupațiilor din generație în generatie. Însă, pe măsură ce societatea a evoluat, această funcție a suferit si ea modificări..

4.2 Funcția de socializare

În orice societate, familia reprezintă cadrul fundamental în care are loc formarea și socializarea copiilor și în care indivizii își însușesc primele notiuni despre datorie, responsabilitate și interdicție. Socializarea este un „proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, conceptiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunitați în vederea formării,, adaptării și integrării sociale a unei persoane.”(coord.Lazăr Vlăsceanu și Cătălin Zamfir, 1993, 555 ). Conform acestor definiții, părinții au datoria de a oferi copilului șansa formării sale sociale, de a învăța copilul cum să devină echilibrat emoțional și cum să se integreze în societate. Părinții exercită influențe educaționale asupra copiilor lor în mod direct, ajutându-se de anumite metode și tehnici educative, sau, în mod indirect, prin intermediul climatului familial în care îsi desfășoară existența copilul.

Cristian Ciupercă și Iolanda Mitrofan (1998, pp.173-174) identifică existența următoarelor subfuncții în cadrul funcției de socializare: integral-formativă( În cadrul familiei copiii primesc informatille de care au nevoie pentru a-și satisface curiozitatea și pentru a-și forma o serie de deprinderi, priceperi și atitudini.); psiho-morală(De cele mai multe ori, copiii preiau prin imitație și învățare modelele de conduită ale părinților.); social-integrativă(Părinții exercită influență și asupra modului de abordare interpersonal sau asupra modului de raportare la diferite norme și valori sociale.); cultural-informativă(Această subfuncție constă în cultivarea atitudinilor și valorilor culturale ori religioase.).

Deci, funcția socializatoare are un caracter intențional, urmărind formarea personalității copilului și integrarea acestuia în societate. Familiile își pregătesc copiii pentru viață. Multe dintre ele reușesc foarte bine să insufle deprinderi, valori și atitudini, care să îi ajute să-și aleagă prienteni, să-și găsească o slujbă, ori să-și întemeieze o familie.

4.3 Funcția de solidaritate

„Solidaritatea este o funcție complexă ce antrenează toate momentele vieții familiale și pe toți membri acesteia.”(C. Ciupercă și I. Mitrofan, 1998, 175). Solidaritatea familială asigură unitatea și coeziunea grupului. Ea apare și se perfecționează pe parcursul întregii vieți. Într-o familie există 3 niveluri la care se manifestă solidaritatea: nivelul conjugal; nivelul paternal; nivelul fraternal. Solidaritatea conjugală este asigurată de o serie de factori: anteriori sau posterior căsătoriei. Printre factori anteriori mariajului cei mai importanți sunt: durata conviețuirii în concubinaj; consimțământul părinților în ceea ce privește căsătoria; lipsa diferențelor de factură etnică ori religioasă; gradul de maturitate; informarea sexuală adecvată; concordanța vârstelor celor doi parteneri sau a nivelului de instrucție. Factorii posteriori căsătoriei sunt: sănătatea fizică și mentală a soților; acceptarea egalității dintre cei doi parteneri; satisfacția față de viața sexuală; concordanța opiniilor soților în ceeea ce privește existența copiilor și numărul acestora. Solidaritatea la nivel paternal se manifestă în modul de relaționare cu copiii, în strategiile și metodele adoptate în creșterea și educarea copiilor,etc. Relația fraternală se referă la legăturile care iau naștere între copiii ce aparțin aceleași familii. În cadrul acestei relații frații dezvoltă o solidaritate durabilă ori amplifică rivalitatea și generează o stare permanentă de conflict.

4.4 Funcția sexuală și reproductivă

Ultima funcție, dar și cea mai importantă este funcția sexuală și reproductivă. Aceasta cuprinde 2 componente care se află în strânsă legătură: sexualitatea și procreearea.

Procreearea este îndatorirea principală a oricărei familii și constă în „producerea unui număr suficient de copii pentru a asigura imortalitatea unei comunitați sau a unei societăți”( coord.L.Vlasceanu și C.Zamfir, 1993, 244). Componenta reproductivă este influențată de numeroși factori precum: vârsta celor doi parteneri, în special a soției (vezi anexa nr. 1 și anexa nr.2); durata mariajului; starea de sănătate a soților; dorința lor de a avea copii; angajarea profesională, în special a femeii; utilizarea mijloacelor contraceptive; nivelul de instrucție al partenerilor; mediul de rezidență ori de proveniență (vezi anexa nr 3). Fertilitatea cuplurilor mai poate fi influențată și de alți factori: economici, demografici, legislativi.

Legat de componenta sexuală se poate evidenția faptul că în societățile moderne se acordă o importanță tot mai mare performanțelor sexuale. Sexualitatea depinde de o serie de factori ce țin întru totul de cei doi parteneri: compatibilitatea între parteneri; satisfacția sexuală; apetitul sexual. Această funcție este influențată și de o serie de factori externi cuplului, dar care au o importanță mai redusă:societatea din care face parte individul, religia,etc.

Astfel, putem spune că ”familia este nucleul organizării umane, molecula sau microstructura care realizează totalitatea funcțiilor sociale, ca mare sistem: reproducerea și asigurarea continuității biologice a speciei umane, producerea mijloacelor de subzistență, educarea și socializarea nou-născuților, asigurarea continuității moral spirituale a societății.”( I.Mitrofan,1989, 5).

CAPITOLUL II

CASATORIA

Ce este căsătoria?

Istoria familiei a arătat faptul că organizarea acestei forme de comunitate umană depinde de căsătorie. Aceasta este „instrumentul principal și dinamic de creare a grupurilor familiale, a comunității umane și, prin aceasta, un temei al permanenței existenței umane.”(M.Voinea, 1993, 16). Căsătoria este „modalitatea acceptată la nivel social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie.”(coord. L.Vlasceanu și C. Zamfir, 1993, 91).Căsătoria comportă:un aspect juridic = sancționarea la nivel formal a căsătoriei de către o institiție înzestrată de lege cu o astfel de autoritate( Oficiul Stării Civile) și un aspect religios = uniunea dintre cei doi parteneri este reglementată de instituția religioasă supremă, și anume, de Biserică. Sancționarea juridică este relativ recentă. Spre deosebire de aceasta, sancționarea religioasă a fost considerată mult timp cea mai importantă și era singura care conta. În societățile moderne, căsătoria religioasă nu este obligatorie. Aceasta se realizează doar după ce s-a realizat cea civilă.

Din punct de vedere juridic, căsătoria reprezintă „uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie, încheată cu respectarea dispozițiilor legale, cu scopul întemeierii unei familii.”(M.Voinea, 1993, 19). Noțiunea de „căsătorie” semnifică o situație juridică care este dobândită de persoanele care se căsătoresc și pe care, măcar ca principiu, o vor păstra toată viața. Astfel, căsătoria este reglementată legal și îsi găsește punctul de plecare în semnarea actului juridic al căsătoriei, act care există pe toată perioada cât cei doi parteneri au statutul de persoane căsătorite. Deci, căsătoria reprezintă actul juridic pe care îl încheie cei care se căsătoresc, act bazat pe voința celor doi, bărbat sau femeie. După semnare, el va fi reglementat numai de normele legale care îi sunt aplicabile. Codul Familiei redă acest sens al noținii de căsătorie chiar din primul articol. Astfel, articolul 1 al Codului Familiei precizează că,”familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți.”

Pentru o mai bună înțelegere a căsătoriei ca instanță socială și juridică, voi face câteva precizări care se regăsesc în legislația în vigoare referitoare la situația familiei în România:

Obiectivul căsătoriei este întemeierea unei familii. Analizând normele în vigoare din legislația românească putem desprinde următoarea concluzie:o căsătorie nu poate fi încheiată decât în scopul consituirii unei familii, în caz contrar aceasta va fi sancționată prin lege.

Căsătoria se bazează pe liberul consimțământ al celor doi viitori soți. Articolul 16 din Codul Familiei precizează drept temei al căsătoriei consimțământul și afecțiunea reciprocă a partenerilor:” căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți. Aceștia sunt obligați să fie prezenți, împreună, în fața delegatului de stare civilă, la serviciul de stare civilă, pentru a-si da consimțământul personal în mod public.”

Căsătoria este monogamă. Articolul 5 din Codul Familiei precizează:” este oprit să se căsătorească barbatul care este căsătorit, sau femeia care este căsătorită.” Astfel, căsătoria se poate încheia numai între persoane care nu au obligații conjugale față de alte persoane.

Căsătoria are atât caracter solemn, cât și civil. Legea românească prevede și norme care se referă la încheierea căsătoriei. Articolul 11 din Codul Familiei precizează:”căsătoria se încheie în fața delegatului de stare civilă al Cosiliului Local al comunei, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti, în cuprinsul căruia se află domiciliul sau resedința oricaruia dintre viitorii soți.” Articolul 43 litera t din legea nr. 69 din 26 noiembrie 1991 a administratiei publice locale prevede faptul că primarul îndeplinește funcția de ofiter de stare civilă.Sunt, însă și cazuri exceptionale când primarul poate delega alte persoane pentru îndeplinirea acestei functii. De exemplu, pe vapor, această funcție este realizată de comandantul navei. În ceea ce privește caracterul civil al căsătoriei, trebuie mentionat și faptul că, acesta are un dublu caracter:laic și religios.

„Bărbatul și femeia au drepturi și obligații egale în căsătorie”(articolul 25 din Codul familiei). Drepturile celor doi, precum și obligațiile acestora, diferă de la o familie la alta și sunt influențate de forma familiei, de nivelul de dezvoltare a acesteia,precum și de normele culturale și morale ale comunității din care face parte familia. În plus, drepturile și obligațiile variază și în functie de personlitățile și temperamentele soților, de idealurile și motivațiile acestora referitoare la viața de familie. Cadrul legislativ din România cuprinde și norme referitoare la drepturile și obligațiile viitorilor soți, drepturi ce imbracă două forme: personale și partimoniale. De exemplu, articolul 26 din Codul Familiei „soții hotărăsc de comun acord în tot ceea ce privește căsătoria” sau articolul 29 „ soții sunt obligați să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia , la cheltuielile căsniciei.”

Adina Băran- Pescaru (2004, 74) sintetizează în lucrarea sa „Familia azi.O perspectivă sociopedagogică.”dimensiunile importante ale căsătoriei: căsătoria este un contract legal care crează obligati și drepturi egale între parteneri și care asigură recunoașterea publică. Mariajul este un parteneriat financiar în care soții contribuie la cheltuielile casei, este o promisiune sacră. Este o uniune sexuală care îi leagă puternic pe cei doi; este o legătură personală care dă viață dorintei fiecărei persoane de a cunoaște și a fi cunoscută de o altă persoană, de a avea pe cineva aproape la bine si la rău. De asemenea, putem considera căsătoria că începutul unei familiipentru că una dintre funcțiile familiei este și aceea de a da naștere urmașilor.

În fiecare societate sunt anumite reguli după care se constituie familiile.Există două tipuri principale de reglementare maritală: endogamia și exogamia. Endogamia se referă la căsătoria între doi parteneri ce apartin aceleași caste, rase, religii și aceluiași grup etnic, în timp ce exogamia se bazează pe alegerea partenerilor din afara grupului, interzicând relațiile sexuale între rude de sânge. Endogamia este caracteristică societăților tradiționale, universul endogamic fiind redus la satul de resedință și la cele învecinate acestuia în cazul comunităților țărănești. Situația este alta în comunitățile urbane unde universul endogamic este foarte larg.Exogamia este forma de căsătorie cea mai des întâlnită în societățile contemporane, universul acesteia fiind dependent de mărimea comunității, de mobilitatea geografică și personală sau de situația economică și culturală a comunității.

Căsătoria poate avea mai multe forme: monogamia, poligamia, poliandria. Monogamia este forma de căsătorie cea mai veche și cea mai răspândită la nivel mondial și este uniunea conjugală dintre un bărbat și o femeie. Poligamia a fost răspândită în special în societătile tradiționale și este căsătoria unui bărbat cu mai multe femei. Această formă de căsătorie mai este prezentă încă în societatea contemporană, și anume, în societățile de musulmani. Poliandria se referă la dreptul fratelui mai mic de a intretine relații sexuale cu soția fratelui mai mare. Este o formă de căsătorie rar întâlnită în orice tip de societate.

Teoriile căsătoriei

Pentru a expica de ce indivizii se căsătoresc au fost avansate câteva teorii: teoria economică, teoria instituțională si teoria schimbului.

2.1 Teoria economică.

În ultimii ani, economiștii au utilizat teoria economică pentru a explica comportamentele ce se înregistrau în afara pieței. Astfel, au fost mai bine înțelese domenii ca: fertilitatea, educatia, politica, participarea fortei de muncă,etc. Căsătoria nu face face execepție, ea putând fi analizată prin prisma cadrului oferit de economie. Teoria economică privind mariajul, elaborată de Gary S. Becker, începe cu întrebarea de bază: ”De ce aleg indivizii să se căsătorească?” răpunsul la această întrebare pune în evidență un aspect important al căsătoriei, și anume: căsătoria este un aranjament rațional între indivizi, care este mai productiv ca parteneriat economic decât dacă indivizii ar rămâne singuri. Într-o căsnicie, „banii mei” devin „banii nostri”, soții dispunând de mai multe resurse împreună. Din moment ce există o competiție pentru găsirea partenerului atât între bărbați, cât și între femei, putem spune că există o piață a căsătoriei în care fiecare persoană încearcă să găsească un partener mai bun în functie de restricțiile impuse de condițiile pieței.

2.2 Teoria instituțională

Această teorie explică de ce, în ciuda schimbărilor din ce în ce mai dramatice în ceea ce privește rolul economic al familiei, oamenii continuă să se căsătorească într-un număr foarte mare. Teoria instituțională accentuează faptul ca mariajul și familia sunt sprijinite de o serie de norme, legi, precum si de o serie de constrângeri sociale.

2.3 Teoria schimbului

Teoria schimbului a fost aplicată la o varietate largă de relații, de la cele de afaceri , până la relațiile personale intime dintre soț și soție. Mulți teoreticieni consideră mariajul una dintre cele mai elocvente ilustrări ale validității teoriei schimbului în relațiile umane. Esența acestei teorii este evidențiată de următoarea afirmație:”actorii aflați într-o anumită situație vor alege comportamentul care le permite să-și maximizeze profitul.”( Adina Băran-Pescaru, 2004, 46). Potrivit acestei teorii, oamenii intră în relații unul cu altul când fiecare participant are ceva să ofere pentru a satisface dorințele celuilalt.Astfel, fiecare persoană are ceva să dea și ceva să câstige. De exemplu, un partener poate avea nevoie de companie, iar celălalt caută un status prin relația de căsătorie. Oamenii își evaluează permanent nevoile lor și își aleg partenerii pe care îi consideră cei mai potriviți. Dacă nevoile nu se schimbă , și partenerii vor corespunde în continuare nevoilor celuilalt, relația va rămâne stabilă. Dacă apar modificări, schimbări în nevoile celor doi, căsătoria se va confrunta cu o serie de probleme mai mult sau mai putin grave. Din perspectiva acestei teorii, similaritatea de statute socio-culturale, de trasături de personalitate și de atitudini, ca și complementaritatea nevoilor sunt cele mai importante tipuri de schimburi maritale. Terapeuții familiali folosesc aeastă teorie ca să îi determine pe parteneri să-și modifice relația astfel încât să optină mai multe recompense și să fie mai puțin costisitoare pentru ei.

3. Motivațiile căsătoriei

Căsătoria este un fenomen complex care are multiple consecințe în plan social, afectiv, moral ori juridic, de aceea aceasta are motivații multiple și variate.Motivațiile căsătoriei diferă de la o societate la alta și s-au schimbat pe măsură ce societatea a evoluat. Cu toate acestea rațiunea care stă la baza căsătoriei din toate timpurile și din toate societățile este dragostea. Elementul constituiv al oricărei căsnicii trebuie să fie iubirea sau mai bine spus pasiunea. Dacă uniunea dintre cei doi soți nu se bazează pe dragoste, atunci viața lor conjugală va consta doar în satisfacerea plăcerilor sexuale sau va urmări realizarea anumitor scopuri.

J.Coleman (1988, 75) se ocupă în amănunt de această temă indicând atât rațiunile pentru căsătorie, cât și motivele pentru care oamenii nu se căsătoresc. După părerea lui J.Coleman rațiunile cele mai importante pentru căsătorie sunt: dorința de a fi important pentru cineva; nevoia oricărei ființe umane de a fi în permanență în compania unei alte persoane; un alt motiv pentru căsătorie este compatibilitatea sexuală dintre cei doi parteneri; siguranța financiară este o altă rațiune pentru căsătorie.Soții îsi unesc veniturile pentru a trece peste toate problemele de natură financiară, și nu numai, ceea ce le oferă stabilitate financiară; fuga de constrâgerile parentale. Motivele pentru care oamenii nu se căsătoresc sunt: neîncrederea în sexul opus și teama de intimitate.

De-a lungul timpului, motivațiile căsătoriei s-au schimbat „de la cele de tip rațional-instituțional la cele de tip socio-afectiv, sexual-afectiv, de comunicare, de autorealizare prin intimitate”. ( I.Mitrofan, 1996, 38). Rațiunile pentru căsătorie se schimbă pe măsură ce se dezvoltă societatea.

În societatea tradițională principalele motivații erau:

Motivarea prin impunerea din partea familiei. Familia stabilea de multe ori partenerii tânarului/tinerei. De obicei, această alegere era făcută urmărind obținerea de foloase materiale în urma acestei căsătorii sau datorită temerilor care luau naștere în sufletul părinților de a ajunge la bătrânețe fără sprijin și îngrijire. Uneori, viitorii soți se cunoșteau abia cu prilejul căsătoriei. Părerea acestora nu conta. Ei trebuiau să alcătuiască un cuplu doar pentru ca aceasta era voința familiilor lor. Iubirea fie că apărea mai târziu, fie nu reprezenta o parte esențială a căsătoriei.

După cum reiese și din cele prezentate anterior, o altă motivatie este cea economică.

Perpeturea neamului este o motivație destul de des întâlnită în societățile tradiționale, sexualitatea având în aceste tipuri de societăți un scop pur procreativ.

Educarea copiilor într-un mediu familial propice este încă o motivatie solidă a căsătoriei tradiționale.

O altă motivație care se află în strânsă legătură cu cea economică este acumularea de bunuri materiale cu scopul de a le transmite generațiilor următoare.

Membrii societăților tradiționale puneau mare preț pe orice ajutor în muncă. Lărgirea familiei cu cel puțin un membru constituia creșterea brațelor de muncă și, în consecință, profit. Deci, nevoia de brațe de muncă este o altă motivație a căsătoriei.

În societatea modernă sunt întâlnite următoarele rațiuni pentru căsătorie:

În primul rând, motivarea individului are la bază voința acestuia. Părinții nu se mai implică în alegerea partenerului pentru copilul lor ca în societatea tradițională. În plus, deseori tinerii realizează căsătorii fără a avea consimțământul părinților.

Nevoia de dragoste, de afecțiune este o altă motivație a căsătoriei. Dragostea stabilizează relația dintre parteneri, facilitând comunicarea fizică și spirituală dintre aceștia, în societatea modernă punându-se mare accent pe valorile intimității, afecțiunii și realizării personale.

Contemporanieitatea ca și societatea tradițională, pune accent pe participarea economică la viața familială. De acestă dată se pune mai mare accent pe unirea veniturilor celor doi parteneri.

O altă rațiune a căsătoriei este satisfacția sexuală. Prin căsătorie relațiile sexuale dintre două persoane de sex opus sunt reglementate și recunoscute oficial de societate.

Copiii reprezintă „ liantul partenerilor, concretizarea sentimentelor de dragoste conjugală ”(M.Voinea,1993, 30). Familia creează cardrul necesar creșterii copiilor. Socializarea și educarea copiilor reprezintă o altă motivație a căsătoriei.

I.Mitrofan și C.Ciupercă (1996, 207) consideră că rațiunea căsătoriei în socitatea modernă este ” realizarea unei persoane prin dragoste și prietenie”.

4.Filtre în alegerea partenerului

Chiar dacă nu are un caracter obligatoriu, căsătoria este supusă unor determinisme sociale. Astfel, indivizii nu au libertate totală în alegerea partenerilor. Deciziile lor sunt limitate de o serie de constrângeri sociale, culturale, de natură fizică sau geografică.

Alegerea partenerului este un moment deosebit care va influența viața cuplului nou format, fiind o premisă esențială pentru evoluția ulterioară a acestuia. Deși este un act de opțiune individuală, selecția maritală nu depinde întotdeauna numai de dorintele și sentimentele viitorilor soți. Ea se găsește sub incidența normelor si regulilor sociale care o reglementează. Deci, opțiunea indivizilor depinde atât de factori subiectivi (propriile sentimente), cât și de factori obiectivi (familie, conjunctură sau societate ). Cu toate acestea, societatea impune și o serie de restricții și interdicții în realizarea căsătoriei: rudenia, rangul nașterii, interdicții ce țin de deosebirile de neam sau de religie,etc. De cele mai multe ori, înainte de a se lua o astfel de decizie au loc întâlniri frecvente ce oferă individului șansa de a cunoaște cealaltă persoană și de a vedea dacă între ei există compatibilitatea necesară oricărui cuplu.

Iolanda Mitrofan și Cristian Ciupercă (1996, 209) în lucrarea intitulată „Psihologia vieții de cuplu”, tratând tema alegerii partenerului, conchid că, în perioada întâlnirilor ce au loc înaintea deciziei maritale, „fiecare individ își crește încrederea în sine, își dezvoltă și clarifică atracția inițială, exersează atitudinile de relaționare cu celălalt, ca și capacitatea de a comunica mai liber despre interese, opțiuni, valori, și „filozofii”de viață. Fiecare patrunde în spațiul personal al celuilalt și învață să conștientizeze compatibilitatea,recunoscând reacțiile emoțoinale, sociale și fizice mutuale. Această perioadă poartă denumirea de curtare. Victor Nicolăescu (1999, 501) definește curtarea drept „procesul în care o persoană încearcă abordarea altei persoane care este apreciată ca atractivă și, dacă atracția este mutuală, cei doi formează o legătură pereche și gradual îsi extind și își intensifică relația.” Astfel, decizia de căsătorie survine după o evaluare prealabilă a șanselor celuilalt de a corespunde asteptărilor primului și de a fi compatibil cu acesta.În urma cercetărilor efectuate în domeniul familiei s-au elaborat diverse teorii cu privire la alegerea partenerului.

Una dintre cele mai cunoscute teorii este teoria stimul-valoare-răspuns a lui B.Murstein. În cadrul acestei teorii se disting 3 stadii în procesul luării deciziei maritale: stadiul stimulilor, stadiul valorii și stadiul rolurilor. Primul stadiu, cel al stimulilor, se referă la modalitățile în care indivizii se simt atrași unii față de alții. Se pune accentul pe atracția fizică ( puterea primei impresii ) și pe atracția interpersonală. Deseori atractivitatea fizică câstigă teren în fața celei interpersonale deoarece două presoane care se atrag din punct de vedere fizic tind mai curând să devină parteneri, decât doi indivizi între care există o atracție interpersonală.Acest lucru este posibil și datorită faptului că, atracția interpersonlă este influențată de o serie factori, printre care cei mai importanți sunt: atractivitatea fizică, proximitate, similaritate, complementaritate, reciprocitate. În cel de-al doilea stadiu- stadiul valorilor persoanele implicate văd dacă există o compatiblitate între atitudinile și credintele lor. Ultimul stadiu, cel al rolurilor, indică perioada în care sunt testate compatibilitățile între roluri. În urma acestui stadiu se stabileste dacă cele două persoane sunt în măsură să formeze un cuplu.

Procesul de decizie maritală este ipostaziat de Reiss în „miscarea unei roți”, fiind implicate patru elemente aflate în relație de succesiune:

Relaționare relevarea sinelui

dependența mutuală împlinirea nevoilor personalității.

„La întrebarea cine se căsătorește și cu cine ?” au încercat să răspundă mulți cercetători din domeniul științelor sociale: sociologi, psihologi, psihanaliști, etc.

Maria Voinea (1993, 25) citându-l pe sociologul francez Alain Girard amintește unele dintre filtrele cele mai importante care intervin în selecția maritală, și anume: alegerea partenerilor este favorizată de apropierea domiciliilor acestora; locul nașterii joacă un rol important, chiar dacă viitorii soți se vor căsători în altă parte; un alt filtru în selecția maritală este condiția socială. Cercetările au demonstrat că 45% din căsătorii se încheie între tineri apartinând aceluiași mediu social, procentul ridicându-se până la 70% dacă se ține cont și de mediile sociale apropiate. Roluri importante în cadrul procesului de selecție au nivelul de educație, valorile culturale și credințele religioase.

Psihiatrul englez R. Skynner apreciază că există o atracție puternică între persoanele care au trecut prin aceleași situații și probleme familiale ori care au avut experiențe similare de viață. Skynner pune accent pe similaritate ca factor primordial în alegerea partenerilor. Însă, acesta nu exclude factorii psihologici care au o contribuție importantă la reușita unui mariaj: temperamentele, caracterele ori trăsăturile de personalitate care sunt apropiate.

În societatea românească filtrele diferă în funcție de perioadă si de gradul de dezvoltare al societății. Astfel, în perioada interbelică, filtrul predominant era cel economic. Se punea foarte mare accent pe zestrea deținută de cei doi potențiali soți, în special de zestrea pe care o avea fata deoarece ea venea în gospodăria, în căminul familiei băiatului.

Maria Voinea (1993,25) evidențiază frecvența și întâietatea motivației economice în alegerea partenerului: ”căsătoria se face în primul rând din interes material. Se are în vedere, în primul rând, averea. Zestrea este pe primul plan al proecupărilor viitorilor soți. Apoi se caută vrednicia, hărnicia, tot în vederea intereselor materiale de aproduce muncă pentru îngrijirea celor bătrâni.”

În societatea contemporană datorită diversității factorilor ce acționează asupra individului (economici, tehnici, politici, socio-culturali), alegerea partenerului devine o problemă a individului în cauză și nu a familiei ori societății din care acesta face parte.

În societatea românească contemporană, filtrele cele mai importante implicate în selecția maritală sunt: atracția fizică- puterea primei impresii; compatiblitatea sexuală; similaritatea personalităților viitorilor soți. Tinerii din zilele noastre se căsătoresc frecvent în urma constatării asemănărilor dintre caraceterele și temperamentele, dintre atitudinile, interesele și nevoile lor. Statutul socio-economic.În cele mai multe dintre cazuri, persoanele care se căsătoresc au o situație economică și socilă asemanatoare. Însă, nu se exclud situațiile în care doi indivizi care au statusuri socio-economice diferite întemeiază un camin. Nivelul de educatie reprezintă , de asemenea, un filtru important în alegerea partenerului.Însă, acest fapt nu este generalizat.

Filtrele prezentate mai sus sunt, după parerea mea, cele mai semnificative, dar nu sunt singurele filtre întâlnite. În societatea contemporană se mai regăsesc o multitudine de alte filtre, particularizate de la un caz la altul, și anume: etnia, concepțiile politice, valorile culturale, credințele religioase ale indivizilor,etc.

Concluzii

Căsătoria este o uniune liber consimțită între două ființe care își promit devotament reciproc, în interesul copiilor care se vor naște. Garanția acestei promisiuni este iubirea și încrederea absolută care stă la baza relației lor.

În ceea ce privește alegerea partenerului, în zilele noastre se înregistrează tendința selecționării perechii în funcție de anumite criterii bine conturate în mintea fiecărei persoane, precum: nivelul de educație; gradul de atractivitate și de compatibilitate; posibilitățile materiale, etc.

Conform unei concepții mai vechi, decizia tinerilor în ceea ce privește întemeierea unei familii era influențată de dorințele și interesele familiei. În societatea modernă, tinerii pun accent pe voința și interesele lor încercând să limiteze pe cât posibil intervenția părinților, iar criteriile formării cuplului sunt complet diferite de cele din societatea tradițională.

CAPITOLUL III

UNIUNEA CONSENSUALĂ

1. Caracterizarea uniunii consensuale

Societatea contemporană este martoră la schimbările ce se petrec în concepțiile tinerilor care optează pentru coabitare, în defavoarea căsătoriei, uniunile consensuale reprezentând un model foarte răspândit de asociere. Conviețuirea în afara căsătoriei a devenit o caracteristică a vieții moderne, înlocuind mariajul.

Uniunea liberă se poate constitui între: două persoane necăsătorite; o persoană căsătorită și una necăsătorită; două persoane căsătorite. În lucrarea de față voi face referire doar la uniunile realizate între persoanele care nu sunt căsătorite.

Uniunea consensuală desemnează „un mod de a trăi împreună al cuplurilor heterosexuale, în afara contractului căsătoriei.” (C.Ciupercă, I. Mitrofan, 1999, p.493). Deci, aceste forme de asociere nu sunt întemeiate legal și nici nu au parte de avantajele pe care legea le oferă cuplurilor căsătorite. Însă, cei care coabitează îndeplinesc majoritatea funcțiilor pe care le realizează și persoanele căsătorite, confruntându-se cu aceleași probleme cu care se confruntă și soții.

Adina Băran-Pescaru (2004, p.87) prezintă concubinajul ca pe o modalitate de a testa compatibilitatea maritală și de a-și îmbunătăți șansele de a avea o căsnicie de lungă durată.” Astfel, uniunea consensuală apare ca un proces de selecție, de înlăturarea a partenerilor care nu sunt compatibili. Este centrată pe satisfacerea trebuințelor sexuale, pe fericirea individuală, cuplul optând pentru calitatea relației.

Coabitarea este relația constituită cu scopul de a dura atâta timp cât cei doi parteneri sunt fericiți. În cadrul acestui tip de asociere durabilitatea relației nu are nici o valoare dacă aceasta nu se suprapune cu calitatea relației. Astfel, moto-ul oricărei uniunii consensuale este” atât cât suntem fericiți”. El se află în relație de opoziție cu crezul care stă la baza oricărei căsătorii:” până când moartea ne va despărți.”

Schimbările ce au avut loc în societatea, ca și transformările ce s-au înregistrat la nivelul structurii familiale au determinat apariția unor modele alternative de familie, între care uniunile consensuale ocupă un loc central.

Apariția și extinderea coabitării se datorează, în principal, următoarelor rațiuni: apariția contraceptivelor; permisivitatea sexuală datorată revoluției sexuale din anii ’30 (apariția tehnologiilor contraceptive) care a schimbat mentalitatea populației. Instituția căsătoriei s-a schimbat semnificativ. Astfel, în societatea modernă, mariajul nu se mai realizează decât foarte rar din motive economice sau din dorința familiei. Acum căsătoria are la bază voința individului care se sprijină puternic pe sentimentele de dragoste ale acestuia. În plus, în societatea tradițională era foarte greu să se obțină un divorț, iar persoanele care făceau acest pas erau defavorizate și blamate de societate. Societatea contemporană oferă mai multă libertate indivizilor în opțiunile lor. Dacă soții consideră că nu mai pot continua mariajul, societatea le da dreptul la divorț și chiar îi susține și îi învață cum să treacă peste această perioadă dificilă; Un alt motiv care a determinat apariția și extinderea uniunii consensuale este feminismul. Rolurile femeii, atât în societate, cât și în familie s-au schimbat. Femeia a căpătat independență financiară și libertate de alegere. Nemaifiind dependentă de bărbat, ca în cazul societății tradiționale, aceasta nu mai privește mariajul drept singura alternativă de realizare a unei uniuni familiale. Acceptarea stilurilor de viață alternative: celibatul, menajele monoparentale, căsătoria deschisă, cupluri fără descendenți de către societate este un alt motiv care a făcut posibilă apariția și extinderea uniunii consensuale. Acest lucru a fost posibil datorită schimbării mentalității populației.

Uniunea consensuală ca relație liberă, necondiționată contractual, care se bazează pe compatibilitatea afectivă și sexuală, pe fidelitatea dintre cei doi parteneri și care durează atâta timp cât doresc cei doi parteneri, are la bază motive variate, de la cele economice până la cele psihologice gen „încercare” sau „testare”.

Cele mai importante motive sunt:

1. Testarea compatibilității. Concubinajul este considerat drept perioada care permite individului să descopere calitățile și defectele partenerului, să învețe câte ceva despre acesta.

2. Al doilea motiv care ar putea duce la coabitare este siguranța financiară. Partenerii își împart veniturile și se susțin reciproc.

3. Un alt motiv ar putea fi sprijinul necondiționat pe care și-l oferă partenerii. Astfel, celor doi li se oferă șansa de a evada din problemele cotidiene prin detașarea de acestea imediat ce ajung în locul unde se simt iubiți.

4. Sentimentele anticăsătorie care se regăsesc în sufletul persoanelor care au fost dezamăgite de instituția căsătoriei pot fi considerate generatoare de uniuni libere. Căsătoria este considerată irelevantă, neacordându-i-se nici un fel de importanță reglementării ei legale. Astfel, certificatul de căsătorie care atestă legalitatea acesteia este considerat doar o bucată de hârtie.

5. Cel de-al cincilea motiv care ar putea determina din ce în ce mai mulți tineri, și nu numai, să opteze pentru uniunile libere este ușurința cu care se poate renunța la această relație.

6. Un alt motiv ar putea fi și „conformarea” individului după modelul oferit de societate. Societatea oferă tot mai multe modele alternative de conviețuire în afara căsătoriei. Individul își justifică alegerea prin invocarea presiunii sociale:” Toți ceilalți fac asta!”

7. Evitarea divorțului este o altă rațiune datorită căreia se optează pentru uniunile consensuale. În timpul coabitării se testează compatibilitatea dintre cei doi parteneri. Dacă există o compatibilitate atunci se poate trece la căsătorie. Însă, daca nu se înregistrează asemănări între caracterele, temperamentele, atitudinile ori idealurile celor doi, atunci cel mai eficient este ca această relație să fie întreruptă în stadiul în care se află deoarece, cei doi nu vor reuși să aibă o căsnicie fericită.

8. Prin coabitare cei doi speră să-și consolideze relația datorită faptului că se vor cunoaște mai bine și vor realiza o compatibilitate afectivă și sexuală. Uneori, coabitanții se așteaptă ca această perioadă petrecută împreună să crească șansele de a se căsători. Deci, un alt motiv sunt expectațiile/așteptările partenerilor.

9. Există și tineri care intră într-o uniune consensuală din dorința de a-și demonstra independența față de familie.

10. Dorința de maturizare beneficiind de ajutorul unei alte persoane este o altă rațiune pentru care două persoane coabitează.

11. Un alt motiv îl reprezintă faptul că tinerii caută, în special, relații intime care să nu fie subordonate vreunui contract legal.

Datorită faptului că uniunile consensuale au un caracter tranzitoriu și prezintă un grad crescut de instabilitate, ele se pot dizolva tot atât de repede pe cât s-au constituit.

Factorii care contribuie la disoluția concubinajelor sunt: vârsta la intrare în uniune (cu cât concubinii sunt mai tineri, cu atât există o posibilitate mai mare ca cei doi să nu aibă o relație de durată.); diferența de vârstă (cu cât diferența este mai mare, cu atât există o probabilitate mai ridicată ca relația dintre cei doi să dureze mai puțin); absența copiilor (prezența copiilor favorizează stabilitatea uniunii consensuale); presiunile mediului socio-economic (atunci când asupra cuplului se exercită presiuni din mediu, acesta se poate destrăma mai ușor și mai rapid).

2.Determinări psihosociale ale conviețuirii consensuale

Conviețuirea în afara căsătoriei a devenit o caracteristică a vieții moderne. Uniunea liberă pare a fi un reflex de apărare al cuplurilor în fața constrângerilor pe care mediul social tradițional le exercită asupra indivizilor. Începând cu anii’70, familia tradițională a început să sufere unele modificări datorate în special schimbărilor survenite în mediul social ori accentuării idealurilor individualiste ale populației.

Maria Voinea (1998, p.53) consideră că procesele sociale care sunt răspunzătoare de schimbările înregistrate la nivelul structurii și funcțiilor familiei tradiționale sunt:

Extinderea metodelor contraceptive. Acest lucru a determinat o liberalizare a relațiilor sexuale la toate nivelurile societății.

În societățile tradiționale rolul femeii era de a da naștere urmașilor, de a avea grijă de familie și casă. Odată cu modernizarea societății îndatoriile femeii s-au schimbat. Aceasta este implicată tot mai mult în activități extra familiale ceea ce determină o creștere a independenței economice.

Extinderea nivelului de educație al populației, în special al femeii.

Odată cu evoluția societății, nevoile și aspirațiile populației au crescut. Indivizii nu au mai reușit să-și satisfacă aceste nevoi cu ajutorul resurselor de care dispuneau într-un anumit teritoriu, de aceea au fost împinși să migreze de la un teritoriu la altul. Această migrare, definitivă ori temporară, a avut o contribuție semnificativă la distrugerea modelelor tradiționale ale vieții familiale.

Procesele de urbanizare, de modernizare a societății au determinat apariția unor noi tipuri de asociere între sexe: uniunile consensuale heterosexuale ori homosexuale.

Datorită situației socio-economică nefavorabilă (fără slujbă și fără casă), tinerii nu mai erau îndreptați spre încheierea unei căsătorii, ei optând pentru uniuni libere.

Schimbările survenite la nivelul familiei se datorează și impactului pe care mass-media îl are în rândul tinerilor. Astfel, indivizii acționează în conformitate cu modelele prezentate de mass-media, aseamănă comportamentele lor sexuale cu cele ale vedetelor tv. De asemenea, un rol important în schimbările ce s-au înregistrat în structura familiei îl are și difuziunea informațiilor în microgrupul din care face parte individul. Deseori tinerii se laudă cu relațiile lor în cadrul grupului de prieteni ori colegi, acest lucru având impact asupra mentalităților acestora.

Concubinajul are la bază motivații diferite, de la cele economice până la cele psihologice gen „încercare” sau „testare”. Pornind de la motivațiile aflate la baza uniunii consensuale voi încerca să identific credințele, atitudinile și comportamentele particulare ale studenților din universitațile bucureștene cu privire la uniunea consensuală.

Motivația se împarte la rândul ei în: motivația intrinsecă -determinata de dorințele, interesele si preferințele strict personale si cea extrinsecă-determinata, prin impunere, din exterior.

Pentru a prezenta și mai clar conceptul „uniune consensuală” prezint următorul tabel cu cele două dimensiuni ale sale: „uniunea consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei” și „uniunea consensuală ca stil de viață” și indicatorii definitorii ai acestora.

Tipologia uniunii consensuale

„Adoptată în mod preferențial de cuplurile tinere sau foarte tinere, uniunea liberă nu este deci doar un mod de a conviețui câțiva ani înaintea căsătoriei sau de a constitui o a doua relație, fără căsătorie, ci – pur și simplu, un nou model de coabitare, susceptibil de a se extinde asupra întregii vieți și de a înlocui mariajul în toate fazele sale.” (Louis Roussel, 1989, p. 62). Deci, coabitarea poate fi o fază premergătoare căsătoriei sau poate fi un stil de viață.

Uniunea consensuală îmbracă forme diferite, existând mai multe tipuri de persoane care coabitează: cei care coabitează înaintea căsătoriei; persoanele care aleg concubinajul ca o alternativă temporară; indivizii care fac din concubinaj un stil de viață.

Adina Băran-Pescaru (2004, p.92-93) descrie patru categorii de coabitanți, prezentând relațiile care se stabilesc între ei. Acestea sunt: relația tip „acoperiș”; relația de emancipare; relația de conveniență; relația de testare. Relația tip „acoperiș” are la bază nevoia individului de a fi iubit. Relația se încheie atunci când unul dintre parteneri decide să nu mai continue relația și pleacă. În această situație, cel părăsit simțindu-se folosit, își pierde încrederea în sine și în relațiile afective. Relația de emancipare este întâlnită atunci când o persoană încearcă să-și demonstreze independența. Cuplul se confruntă în această situație cu o serie de probleme de comunicare sau conflicte față de care adoptă o relație de pasivitate, parteneri amânând rezolvarea problemelor sau conflictelor, în timp ce relația de conveniență este convenabilă din punct de vedere economic deoarece cheltuielile sunt împărțite între cei doi și aceștia se susțin reciproc pe toată durata uniunii. Relația de testare apare ca o modalitate de a „încerca apa” (Adina Băran-Pescaru, 2004, p.92). În cadrul acestei relații se exersează mariajul, iar cuplul își testează compatibilitatea.

Lloyd Saxton (1980, p.226) în lucrarea sa The Individual, Marriage and the Family consideră că, a trăi împreună fără a fi căsătorit poate avea mai multe înțelesuri:

1. O conviețuire temporară: cuplul a convenit să împartă aceeași cameră numai pentru că este mai eficient din punct de vedere economic. Însă, nu sunt implicate sentimente de dragoste.

2. O relație afectivă: are la bază plăcerea celor doi parteneri de a fi împreună. Este o relație care va continua atât timp cât cei doi se iubesc.

3. O căsătorie de probă: în care cuplul în mod conștient își testează relația înainte de a lua o decizie finală, de a se angaja într-o căsătorie.

4. O alternativă temporară a căsătoriei: partenerii sunt implicați într-o relație permanentă așteptând, însă, momentul potrivit pentru a se căsători.

5. O alternativă permanentă a căsătoriei: cuplul care conviețuiește este angajat într-o relație de lungă durată, uneori definitivă, asemănătoare căsătoriei dar fără un legământ religios sau un act juridic.

4 Avantajele și dezavantajele uniunii consensuale

Pentru tinerii din societatea contemporană, uniunea consensuală reprezintă o bună modalitate de a beneficia de câteva dintre avantajele mariajului și de a evita riscul divorțului.

Dintre avantajele coabitării, semnificative sunt următoarele: satisfacție sexuală crescută comparativ cu cea a cuplurilor căsătorite; un nivel de trai ridicat, rezultat din asocierea resurselor economice și împărțirea cheltuielilor; în perioada de coabitare cei doi parteneri învață mai multe unul despre celălalt, își pot testa compatibilitatea și își pot dezvolta deprinderile interpersonale; familiarizarea cu modurile diverse în care partenerii reacționează într-o varietate de situații; partenerul este un susținător emoțional și spectator activ al devenirii celuilalt, dar și un instrument de autocorecție prin feed-back-ul pe care îl oferă celuilalt; frecvență mare a contactelor interpersonale; Concubinajul este o experiență ce te poate maturiza; fiecare își poate părăsi partenerul de viață atunci când consideră necesar fără implicații legale; uniunea consensuală nu impune celor doi parteneri drepturi și obligații. Ei și le asumă voluntar.

Se cunosc și câteva dezavantaje ale uniunii consensuale: limitarea prematură a experienței „întâlnirilor” necesare pentru o cunoaștere mai bună a celor doi parteneri. Majoritatea persoanelor decid să intre într-o relație de coabitare după ce, în prealabil, se întâlnesc de mai multe ori cu partenerul. Însă, există și tineri ce se angajează în coabitare fără să fi parcurs o perioadă lungă de întâlniri. Aceștia iau o astfel de decizie pentru a depăși dificultățile întâlnirilor (spațiu, timp, program, etc) și pentru a se putea bucura de avantajele coabitării.

De asemenea, un alt dezavantaj al coabitării consensuale este perpetuarea rolului tradițional al femeii. Aceasta, de cel mai multe ori, are de îndeplinit aceleași sarcini ca și în viața conjugală. Ea trebuie să se ocupe de treburile gospodăriei, să susțină partenerul din toate punctele de vedere. Investirea emoțională inegală este un alt dezavantaj. Se poate ca unul dintre parteneri să se implice și să investească mai mult în relație, spre deosebire de celălalt, cea ce va genera, deseori, conflicte și tensiuni. Complicațiile legale ce pot să apară în cadrul relației de coabitare sunt considerate alte aspecte negative ce țin de uniunea consensuală. Schimbările ce intervin în viața socială a partenerilor prin reducerea numărului de prieteni pot conduce la unele probleme care vor cauza relației consensuale. Astfel, partenerii nu se mai implică atât de intens în relațiile de prietenie ca înainte de concubinaj. Acum cel mai bun prieten este partenerul. Deseori, ei se asociază cu alte cupluri deoarece acestea au preocupări și interese asemănătoare cu ale lor. Un alt dezavantaj al concubinajului poate fi considerat și dezinteresul concubinilor, pentru o perioadă importantă, față de funcția reproductivă. Cuplul amână momentul procreării.

5.Căsătorie versus concubinaj

Căsătoria nu schimbă cu nimic viața cuplului care s-a aflat într-o relație de coabitare datorită faptului că nu aduce nimic nou pentru societate, cei doi parteneri au format și înainte un cuplu care era recunoscut oficial de familie și de prieteni.

Andre Bejin (1998, p.178) consideră că, coabitarea contemporană” poate apărea ca o încercare de sinteză a caracteristicilor greu de conciliat ale vieții conjugale.” Autorul prezintă următoarele criterii care fac o diferențiere netă între căsătorie și concubinaj:

Durata potențială a vieții în comun.

Așa cum prevede și articolul 37 din Codul Familiei, căsătoria încetează doar după moartea unuia dintre soți ori după încheierea divorțului. În ceea ce privește relația de coabitare, situația este diferită. În cadrul acestei relații totul se petrece ca și cum durata ei ar fi permanent renegociată de parteneri. Aceasta ia sfârșit când unul dintre cei doi concubini pleacă. Se încheie când nevoile lor care s-au schimbat nu mai pot fi satisfăcute, sau când interesele și atitudinile celor doi nu mai coincid.

Consacrarea socială a legăturii.

Căsătoria este un contract încheiat în fața ofițerului de stare civilă și care se supune reglementărilor legale. Andre Bejin (1998, p.179) definește căsătoria ca „un rit de trecere controlat de societate” fiind o legătură consacrată din punct de vedere social. Uniunea consensuală este o legătură semiconsacrată social deoarece nu are un caracter oficial și nici nu este echivalentul prostituției ori promiscuității sexuale. Ea este „un fel de rit preliminar care ar anunța adevărata trecere socială care este căsătoria și care nu și-ar afla sensul decât prin raportare la această ratificare ulterioară” (Andre Bejin, 1998, p. 179).

Finalitățile esențiale ale legăturii.

Căsătoria se realizează și din rațiuni economice ori pentru ca indivizii să-și întărească sistemul de alianțe, nu doar din dragoste. Pe lângă aceste rațiuni mai există o serie de motive, de finalități ale căsătoriei. Coabitarea, însă, nu se întemeiază plecând de la considerațiile materiale. Ea urmărește doar realizarea fericirii personale a celor doi parteneri. Aceștia caută doar plăcerea. La baza coabitării ar mai putea fi găsită și preocuparea indivizilor de a depăși singurătatea și plictisul.

Diferențierea funcțiilor în viața în comun.

Instituția căsătoriei presupune o diferențiere clară a funcțiilor. Familia trebuie să se ocupe de treburile gospodărești, iar bărbatul trebuie să asigure siguranță financiară, precum și protecție familiei. Coabitarea se bazează pe specializarea fiecărui partener în anumite sarcini. Însă, funcțiile sunt transmisibile de la un concubin la altul. Aceștia se ajută reciproc pentru a duce la final îndeplinirea cu succes a acestor funcții și a avea mai mult timp pentru ei.

Gradul de fidelitate cerut.

Soții își datorează fidelitatea. Infidelitatea este blamată social. Există însă mici deosebiri între gradul de neacceptare al infidelității bărbatului și a femeii. Deseori, infidelitatea bărbatului este acceptată cu mai multă ușurință decât cea a femeii. „Această diferență ține de faptul că autoritatea este o certitudine, iar paternitate o credință.” (Andre Bejin, 1998, p.181). Coabitanții cer partenerului fidelitate absolută, datorită faptului că uniunea consensuală se bazează pe calitatea relației și durează atâta vreme cât cei doi parteneri sunt fericiți.

Modul de exprimare a sentimentelor.

Dragostea stă la baza oricărei căsătorii, însă nu este singura rațiune a acesteia. Ea trebuie să fie pură, decentă, cel puțin în public.Se considera ca dacă îți manifești prea deschis dragostea pentru soț/soție în public, atunci îl/o cobori la rangul de amant/amantă, afectându-i onoarea și demnitatea. Coabitanții oscilează frecvent de la un pol la altul în modul cum își arată dragostea: manifestă atât măsură, cât și exces. Măsura redă dorința acestora de a nu se implica prea mult în relație, iar excesul constă în faptul că dragostea lor este ceva foarte cunoscut și obișnuit.

Fundamentul normativ al raportului sexual.

În căsătorie, fiecare soț este considerat drept proprietarul celuilalt, având dreptul de a cere respectarea conveniențelor și al prescripțiilor rituale și religioase. Andre Bejin (1998, p.184):” coabitanții se socotesc în mod natural investiți cu un drept (abstract și vag) la desfătarea sexuală.” Această relație se caracterizează prin libertate sexuală și plăcerea actului în sine.

Atitudinea față de fecunditate.

Una dintre funcțiile fundamentale a oricărei căsătorii este procrearea în vederea perpetuării neamului, în căsătorie fecunditatea fiind dorită. Atitudinea față de fecunditate este cu totul alta la concubini. Fecunditate nu este refuzată a priori. Aceștia doresc doar să amâne pentru o anumită perioadă apariția unui copil.

Aria afectivă.

Cuplul căsătorit are relații strânse cu cei din jur: părinții, copii, prietenii, vecinii. Aceștia au o arie afectivă întinsă și deschisă. În cazul concubinilor, aria afectivă nu cuprinde doar cuplul, ci include și pe părinții sau pe prietenii acestuia. Cuplul se află în centrul acestei arii, iar familia și prietenii constituie doar niște anexe care susțin la nevoie cuplul.

Cei care trăiesc împreună fără a fi căsătoriți sunt considerați de lege doi prieteni fără nici o legătură familială din punct de vedere juridic. Spre deosebire de căsătorie care are la bază reglementările din Codul Civil, uniunea consensuală nu are susținere juridică. Pentru susținerea celor afirmate în acest paragraful, voi face o scurtă paralelă între căsătorie și concubinaj cu referire la drepturile și obligațiile partenerilor.

Tabel nr. 2: Paralelă între căsătorie și concubinaj din punctul de vedere al drepturilor și obligațiilor pe care acestea le conferă partenerilor:

Uniunea consensuală în societățile europene

Atitudinea societății cu privire la uniunea consensuală s-a schimbat de-a lungul secolului ’20. La începuturile sale, concubinajul era interzis. Astăzi, uniunea liberă este o formă de viață răspândită și acceptată de societate. În majoritatea țărilor europene uniunea consensuală este considerată ca o formă comună de coabitare având susținere parțială sau totală din punct de vedere juridic.

Legislația franceză, prin legea 99-944 din 15 noiembrie 1999, reglementează din punct de vedere juridic uniunea consensuală. Astfel, după intrarea în vigoare a acestei legi, concubinii pot să-și organizeze viața într-un cadru legal, coabitarea căpătând forme legale. Coabitarea legală este” uniunea în care două persoane care trăiesc împreună au făcut o declarație potrivit prevederilor articolului 1476 din Codul Civil.” În Franța, se încheie un contract numit Pactul Civil de Solidaritate (PACS) care oferă posibilitatea concubinilor să beneficieze de anumite avantaje sociale sau familiale. Acest document nu este obligatoriu, însă el poate fi util și de aceea francezii îl preferă. În baza acestui contract coabitanții pot să-și organizeze viața așa cum doresc, în maniera care le este mai favorabilă. Însă, ei nu pot să se abată de la următoarele reguli chiar dacă acestea nu sunt specificate clar în lege: măsuri minimale de protecție (familială, financiară împotriva posibilelor probleme); ordinea publică și bunele moravuri. De exemplu, contractul de coabitare nu poate impune coabitanților fidelitate și nici nu poate asocia o sancțiune pentru infidelitate; regulile autorității parentale; regulile determinante pentru ordinea de succesiune. Dacă coabitanții doresc să se avantajeze reciproc în cazul decesului unuia dintre ei, aceștia trebuie să facă un testament în care să-și prezinte pe larg dorințele, nicidecum o convenție. Majoritatea coabitanților optează pentru un contract încheiat în fața unui notar. Ei aleg această alternativă deoarece actul notarial le oferă mai multă siguranță și pentru că notarul poate verifica legalitatea dispozițiilor pe care acesta le conține. Apoi, contractul trebuie să fie înregistrat la Registrul de Stare Civilă. Se diferențiază de contractul de căsătorie datorită faptului că acesta este încheiat în lipsa martorilor.

Legea italiană admite doar uniunile celebrate de un ofițer de stare civilă, de un reprezentant al catolicilor ori de un reprezentant al unui alt cult reglementat prin lege, și apoi înregistrate la Registrul de Stare Civilă. Articolul 29 din Constituția italiană subliniază cele afirmate în paragraful precedent „Republica recunoaște doar drepturile familiei ca uniune familială fondată prin căsătorie.” Însă și uniunea consensuală beneficiază de o reglementare parțială și de câteva soluții de jurisprudență. În ceea ce privește uniunea consensuală, aspectele cele mai importante sunt cele cu privire la copii, legislația italiană recunoscând drepturile copiilor născuți în afara căsătoriei. Articolul 30 din Constituție afirmă că „legea acordă copiilor născuți în afara mariajului o protecție socială și juridică compatibilă cu cea a copiilor care se nasc într o familie reglementată legal prin căsătorie”.

La 1 ianuarie 2000 Belgia a adoptat coabitarea legală. Astfel, orice persoană poate să facă, cu condiția să nu fie implicată într-o altă uniune consensuală, o declarație de coabitare legală în fața ofițerului de stare civilă al societății în care este situat domiciliul comun al coabitanților.

În Elveția, mariajul este singura structură juridică care oferă drepturi pentru cei care trăiesc împreună. Însă, nu se poate spune că uniunea consensuală este lipsită de drepturi. Ea este supusă regulilor comune ale dreptului, în special ale dreptului contractelor, iar în anumite circumstanțe, partenerii au și obligații mutuale asemănătoare cu ale cuplurilor căsătorite. De exemplu, obligațiile concubinilor față de copii nu diferă de cele ale persoanelor căsătorite legal.

7. Concluzii

Modernizarea societății a determinat apariția și răspândirea uniunilor consensuale. Datele recensământului, efectuat în martie 2002, arată că, în România, din totalul de 21.680.974 de persoane, 8.597.403 sunt necăsătorite, 10.384.068 sunt căsătorite, 810.123 sunt divorțate și 1.889.380 sunt văduve. Însă, acestor date li se mai pot adaugă și altele suplimentare: unii dintre cei necăsătoriți, divorțați sau văduvi trăiesc în concubinaj. Numai că numărul acestora din urmă este destul de important – 828.122 de persoane – și arată ca la fiecare 100 de căsătorii "cu acte în regula", 8 familii trăiesc în concubinaj și 9 au divorțat (la 5.192.034 de căsătorii corespund 414.061 de concubinaje și 491.452 divorțuri).

Concubinajul pare a fi o soluție în societatea contemporană în care puțini tineri mai au curajul de a spune "da" în fața ofițerului Stării Civile pentru a face pasul decisiv- întemeierea unei familii. Astăzi din ce în ce mai multe cupluri preferă să trăiască în concubinaj până își vor da seama dacă există o compatibiliate între ei ori care este viitorul relației lor.

Capitolul IV

Cadrul teoretico-metodologic

Obiectivele cercetării

Familia, în ultimele decenii, a fost supusă dezordinii cotidiene, tranversând o criză fără precedent generată de schimbările cotidiene, de nevoia de adaptare la nou, de alienarea spirituală, de ritmul alert al vieții, etc.

În prima parte a aceastei lucrări am încercat să privesc familia și funcționalitatea acestei pe axa tradiționalitate-modernitate. În continuare, pornind de la aceste aspecte și de la problematica motivației voi stabili în continuare care va fi demersul cercetării.

Scopul general al cercetării îl reprezintă evidențierea specificului fenomenelor căsătoriei și uniunii consensuale în rândul studenților din universitățile bucureștene. Prin această cercetare încerc să identific credințele, atitudinile și comportamentele particulare ale studenților din universitațile bucureștene.

Din acest scop a izvorât un set de obiective specifice:

Identificarea motivelor și circumstanțelor care au determinat decizia subiecților cu privire la uniunea consensuală;

Formularea de explicații privind influența modelelor din familia de origine asupra tinerelor cupluri care trăiesc în uniune consensuală;

Cercetare își mai propune să studieze dacă studenții din universitățile bucureștene aleg uniunea consensuală ca stil de viață sau ca etapă premergătoare căsătoriei;

Elaborarea ipotezelor

„Ipoteza este un enunț referitor la relația dintre două sau mai multe fenomene. Ipoteza este deci o explicație plauzibilă , care devine teorie dacă cercetarea o confirmă.”(I.Mărginean, 2000, p.116). „Elaborarea ipotezelor depinde de o serie de factori, între care menționăm: nivelul de dezvoltare a științei, calitățile personale ale cercetătorului…”(S.Chelcea, 2004, p. 107).

Ipotezele înăintate de mine sunt următoarele:

Alegerea indivizilor cu privire la uniunea consensuală ( etapă premergătoare căsătoriei sau stil de viață)va depinde de modul în care aceștia privesc căsătoria și concubinajul.

La persoanele mai ușor influențabile se întâlnește mai degrabă motivația extrinsecă decât la persoanele care nu țin cont de părerile celor din jur.

creștere a importanței căsătoriei duce la un nivel mai ridicat al opiniilor în favoarea concubinajului ca etapă premergătoare căsătoriei

Principala funcție a concubinajului în interiorul cuplului va fi cea de “testare a compatiblității

Indivizii care au realizări mari în concubinaj consideră că acesta oferă o siguranță financiară mai mare decât căsătoria.

Un nivel mai ridicat al opiniilor în favoarea legalizării relației duce la/produce o creștere a numărului celor care se căsătoresc

Recunoașterea prin lege a uniunii consensuale, acordarea de drepturi concubinilor, coreleză pozitiv cu creșterea numărului cuplurilor care coabitează.

Susținerea din partea partenerului corelează pozitiv cu realizările individului

Nivelul realizărilor individuale va depinde de susținerea de care se bucură individul din partea partenerului.

Studenții ai căror părinți sunt divorțați sunt mai dispuși să opteze pentru concubinaj ca stil de viață.( decât ceilalți)

Studenții care provin din familii care au experimentat concubinajul sunt mai dispusi sa îl considere ca pe un lucru natural

Tendința spre modernizare implică și acceptarea concubinajului de către familie și grupul de prieteni.( de către societate).

Creșterea numărului prietenilor care coabitează ai cuplului duce la acceptarea (mai ușoară) concubinajului ca stil de viață.

Părinții de băieți acceptă mai ușor relația de coabitare/ concubinajul decât părinții de fete.

Prietenii cuplului care trăiesc în uniune consensuală acceptă mai usor întemeierea unei uniuni familiale nesusținute juridic pentru tot restul vieții (decât ceilalți.)

Familiile de origine ale cuplurilor care sunt dezorganizate (divorturi, probleme majore în cuplu) acceptă mai ușor implicarea copiilor într-o uniune consensuală pentru tot restul vieții.

Diferențele existente la nivelul familiilor de origine ale partenerilor (fam închegate, fără probleme majore ori divorțate sau cu probleme majore) se vor manifesta prin aprecieri variate ale uniunii consensuale (cei proveniti din familii închegate folosesc concubinajul, mai des, ca etapă premergătoare căsătoriei; studenții care fac parte din famiilii dezorganizate vor opta mai frecvent pentru concubinaj ca stil de viață).

Studenții din anii terminali sunt mai înclinați către căsătorie decât cei din primii ani de studiu.

Studenții care lucrează pe parcursul studiilor universitare sunt mai înclinați către căsătorie, către formarea unei familii.

Vârsta înăintată corelează pozitiv cu adoptarea concubinajului ca stil de viață.

Tinerii care provin din mediul urban sunt mai dispuși să opteze pentru concubinaj ca stil de viață decât tinerii care provin din mediul rural.

Cuplurile care provin din familii extinse sunt mai înclinate către căsătorie decât cele care provin din familii nucleare.

Eșantionarea

„Eșantionarea constă în extragerea, în condiții specifice, a unui număr de unități statistice din universul cercetării. În consecință, eșantionul este un model la scară mică al universului cercetării.”( I.Mărginean, 2000, p.141). Eșantionarea se realizează diferit în funcție de fiecare temă de cercetare. Criteriul principal de diferențiere este legat de caracterul probabilist, respectiv neprobabilist. În cazul eșantionării probabiliste fiecare element din universul cercetării are o șansă egală de a fi selectat pentru cercetare, șansă diferită de zero, în timp ce la eșantionarea neprobabilistă, selecția persoanelor urmează o procedură preferențilă sau bazată pe experiență. Eșantioanele probabiliste sunt utilizate în cadrul unui proiect de cercetare bazat pe o metodologie de factură cantitativă, iar cele neprobabiliste sunt folosite în cazul proiectelor a căror metodologie este de factură calitativă. În cercetarea de față voi face apel la un eșantion neprobabilist deoarece voi folosi o tehnică de cercetare de factură calitativă: interviul.

Subiecții cercetării mele sunt studenți deoarece tinerii sunt purtătorii celor mai noi concepții de viață, sunt mesagerii schimbării relațiilor învechite și rigide dintre parteneri.În plus, studenții bucureșteni, veniți din diferite colțuri ale țării, și-au luat viața în propriile mâini fiind constrânși de viața de cămin. Astfel, se pot studia unele aspecte privind căsătoria, concubinajul, relațiile sexuale care să ofere rezultate obiective și credibile. De asemenea,de la tinerele cupluri se pot obține informații și despre viitorul familiei ca instituție.

Astfel volumul eșantionului este de 30 subiecți, 15 cupluri de studenți din cadrul Universității București care trăiesc în uniune consensuală, iar eșantionul folosit este de tip „bulgăre de zăpadă”. „Subiecții cu caracteristici sau proprietăți dorite oferă numele subiecților adecvați ulteriori”( V.Marinescu, 2005, p.330). Astfel, eșantionarea se realizează cu ajutorul subiecților.

În cadrul cercetării mele nu am folosit însă nici un grup de control. Consider că un grup de control ar fi putut fi format din cupluri care nu alcătuiesc o uniune consensuală, chiar dacă sunt de foarte mult timp împreună și au o relație stabilă. Folosirea unui astfel de grup de control mi-ar fi oferit posibilitatea să constat care sunt asemănările și care sunt diferențele între cuplurile care coabitează și cele care au o relație strânsă, dar nu locuiesc împreună. Motivele care au stat la baza opțiunii de a nu folosi un astfel de grup sunt: timpul destul de redus pe care l-am avut la dispoziție; resursele limitate de care am dispus, dificultatea de a identifica cupluri care să se înscrie în aceste limite.

4. Metode și tehnici

Având în vedere specificitatea și dinamismul fenomenelor ce vor fi investigate și nevoia de cunoaștere cât mai adecvată a realității sociale, strategia de cercetare va fi una simplă, calitativă.

În lucrarea de față voi recurge, ca metodă de cercetare, la ancheta sociologică. Ancheta este o metoda care „caută de obicei să furnizeze date empirice adunate dintr-o populație de subiecți asupra unui număr întreg de probleme sau teme” (Traian.Rotariu, Petru.Iluț,1997, p.47-52). Ancheta sociologică se particularizează în universul cercetărilor sociologice concrete prin aceea că utilizează cu precădere chestionarul și interviul pentru culegerea informațiilor.” (S.Chelcea, 2004, p. 178).

Tehnica de cercetare pe care o voi folosi este interviul, iar instrumentul de cercetare folosit este ghidul de interviu. Interviul are ca scop ilustrarea opțiunilor pe care cuplurile de studenți le fac cu privire la uniunea liberă: stil de viață sau etapă premergătoare căsătoriei și punerea în evidență a motivațiilor care se află în spatele acestor opțiuni.

Interviul ca tehnică de cercetare:

Interviul este încercarea de a obține informații de la alte persoane prin întrebări și răspunsuri în cadrul unei convorbiri. Este o tehnică de cercetare și colectare a opiniilor, convingerilor și motivațiilor oamenilor, o modalitate directă de investigare a cunoștințelor, ideilor oamenilor privind fenomenul supus cercetării, și, în același timp este o relație care se stabilește între operatorul de teren și subiectul investigat. Unii teoreticieni metodologici consideră interviul ca fiind o metodă de cercetare, iar alții sunt de părere că interviul sociologic este o tehnică subordonată anchetei sociologice.

Traian Rotariu și Petru Iluț (2001, p.47) plasează interviul în rândul metodelor folosite în științele umane. „Interviul și ancheta se constituie ca metode în cercetarea socialului datorită particularității că realitatea respectivă conține elemente-indivizi umani-cu care cercetătorul poate intra în relație de comunicare directă prin limbaj.”

Septimiu Chelcea (2004, p.297) definește interviul ca „tehnică de obținere, prin întrebări și răspunsuri, a informațiilor verbale de la indivizi și grupuri umane în vederea verificării ipotezelor sau pentru descrierea științifică a fenomenelor socio-umane.”

Ancheta prin interviu este metoda cel mai frecvent utilizată de sociologi în cercetările lor. Interviul a fost considerat de disciplinele socioumane ca metodă principală de cercetare deoarece prin el se ajunge direct la subiectivitatea umană, pentru că permite explorarea trăirilor indivizilor umani.

Tipuri de interviu:„Clasificarea tipurilor de interviu cuprinde patru principale categorii: interviurile informale, interviurile nestructurate, interviurile semi-structurate și interviurile structurate.”(V. Marinescu, 2004, p.79, apud A.Asa Berger, 2000, p.111-112).

Interviurile informale-se caracterizeză prin: grad mare de libertate a răspunsurilor; controlul situației de interviu este minim; obținerea de informații despre fapte cunoscute foarte bine de persoana intervievată; lipsa centrării pe obținerea de informații legate de o anumită problemă. Despre interviurile nestructurate se poate spune că: urmăresc opținerea de informații referitoare la o anumită problemă; cercetătorul nu exercită control asupra răspunsurilor indivizilor intervievați; folosesc ca punct de plecare o listă cu principalele teme ce trebuiesc atinse în timpul discuției; permit exprimarea personalității individului. Interviurile semi-structurate se deosebesc de celelalte tipuri de interviuri prin câteva caracteristici: cercetătărul este interesat de aprofundarea unui anumit domeniu; ghidul de interviu cuprinde o serie de întrebări specifice definite dinainte; ordinea de adresare a întrebărilor nu este prestabilită; controlul situației de interviu este mediu. Printre caracteristicile interviului structurat se numără: situația de intervievare este controlată de către cercetător; grila de intervievare seamănă cu cea a chestionarului precodificat; cercetătorul urmărește obținerea de informații despre o anumită problemă clar delimitată.

În această cercetare voi utiliza interviul față în față, structurat. Am optat pentru interviul structurat deoarece fenomenele studiate de mine privesc în mod deosebit subiectivitatea, iar decizile luate de indivizi țin de logica internă a acestora, de interesele, motivațiile și aspirațiile lor.

Desfășurarea interviului: Realizarea efectivă a oricărui interviu este nu este o acțiune simplă cum s-ar putea crede de cei neavizați. Orice precizare privind desfășurarea unui interviu trebuie să pornească de la cerințele practice ale pregătirii interviului: stabilirea datei și locului; atitudinea celui care realizează interviul, explicațiile care trebuie date persoanelor intervievate, realizarea înțelegerii reciproce între cele două părți , captarea atenției și păstrarea acesteia. Alte probleme ale realizării interviului privesc actul conducerii dialogului de către intervievator; alegerea modului de comunicare; prezentarea celui care realizeză interviul și amorsarea dialogului. Reușita interviului este condiționată de: respectarea regulilor, de calitățile operatorului de teren, ale realizatorului cercetării, de relația care se stabilește între cercetător și cercetat.

Avantajele și dezavantajele utilizării interviului: Printre avantaje se numără: posibilitatea de observare a comportamentelor nonverbale ceea ce ajută la îmbunătățirea calității informațiilor; strângerea de răspunsuri spontane; prin interviul față în față se realizeză un control mai bun asupra succesiunii întrebărilor; posibilitatea studierii unor probleme mai complexe prin intermediul folosirii unui număr mai mare de întrebări; obținerea unui număr mai mare de răspunsuri deoarece acum au posibilitatea să răspundă și cei care nu stiu să citească și să scrie, ori cei care se simt mai protejați dacă vorbesc, decât să scrie; etc. Interviul are și o serie de dezavantaje: pentru a obține informațiile necesare este nevoie de o cantitate mare de resurse financiare; fiecare etapă indispensabilă realizării interviului se realizează pe parcursul a mai multor ore, zile și chiar săptămâni; datorită faptului că pentru a ajunge la niște date reale, reprezentative și fidele trebuie să fie intervievați mai mulți subiecți, ceea ce implică utilizarea mai multor operatori de interviu. Astfel, pot să apară o serie de erori datorate operatorilor. Un alt dezavantaj al interviului este și faptul că respondentul nu-și poate păstra anonomatul; datorită lipsei de standardizare, informațiile culese sunt cu greu comparate. Ca și chestionarul, interviul întâlnește dificultăți în procesul de intervievare a celor selectați în eșantion.

Construirea instrumentului de cercetare: Chiar dacă, în general, într-un interviu grila de cercetare nu este proietată în detaliu înainte, totuși, nici un operator de interviu nu poate pleca pe teren, fără a avea la dispoziție măcar un număr minim de teme/ întrebări pe care trebuie șă le abordeze în discuția sa cu subiecții.

Ghidurile de interviu cunosc o mare varietate de forme: de la cele cu un număr minim de întrebări până la cele care conțin un număr mare de întrebări specifice. Forma ghidul de interviu depinde: de populația de investigat; de gradul de familiaritate al cercetătorului cu tema investigată; de metodologia de cercetare cu care trebuie să fie în concordanță; de paradigma, conceptele și teoriile de la care s-a plecat. Astfel, ghidul de interviu poate fi unul laborios ori sumar,însă nu superficial.

În cadrul acestei cercetări am optat pentru un ghid de interviu laborios care este structurat pe mai multe secțiuni. Prima întrebare, cu scop introductiv, are drept finalitate realizarea atmosferei necesare comunicării și încurajarea subiecților să vorbească liber despre aspecte, elemente și evenimente importante din viața lor. Cea de-a doua întrebare are rolul de a determina motivele care au stat la baza deciziei subiecților de a coabita. Întrebările numărul 3, 4, 5, 6, 9 se referă la căsătorie și la uniunea consensuală așa cum apar ele în viziunea cuplurilor care coabitează. Percepția subiecților asupra evoluției firești a unei relații este redată de întrebările 7 și 8 din ghidul de interviu. Cea de-a 10-a întrebare are drept scop desprinderea modului în care cuplurile investigate privesc căsătoria și uniunea consensuală din punctul de vedere al siguranței financiare și afective pe care acestea o oferă. În continuare, am elaborat un set de întrebări (întrebările 11,12,13) pentru a desprinde semnificației pe care subiecții o acordă legalizării uniunii consensuale și rolul pe care legalizarea acestui tip de relație l-ar putea juca în viața tinerilor. Întrebările 14 și 15 se referă la influența statutului marital al individului asupra realizărilor pe care acesta le are. Următoarele 3 întrebări (16, 17,18) care au ca finalitate desprinderea modului în care familia și prietenii subiecților intervievați privesc concubinajul. Prin întrebările 19, 20, 21, 22 am încercat să culeg cât mai multe date care fac referire la modul în care partenerii percep relația părinților lor pentru a putem conchide dacă aceasta influențează în vreun fel opțiunile tinerilor care coabitează. Ultimele întrebări (23, 24, 25, 26, 27) cuprinse în ghidul de interviu sunt cele de identificare.

Acest ghid de interviu a fost aplicat de mine împreună cu un prieten. Am discutat cu respondenții față în față, iar răspunsurile lor au fost culese de noi în scris deoarece nu am avut la dispoziție un reportofon.

CAPITOLUL V

PRELUCRAREA ȘI ANALIZA DATELOR

1 Analiza datelor

Scopul analizei datelor este să organizeze interviurile în vederea descrierii motivațiilor care stau la baza comportamentelor subiecților și evidențierea opțiunilor studenților cu privire la viitorul relației lor. Astfel, prin intermediul acestei cercetări de factură calitativă încerc să ilustrez opțiunile cuplurilor care coabiteză atunci când sunt puse să aleagă între: uniune consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei sau uniune consensuală ca stil de viață.

Pentru a nu exista confuzii în ceea ce privește subiecții de la care am cules datelor, am decis să realizez de la început un scurt profil al respondenților. Astfel, întrebările de identificare plasate la sfârșitul ghidului de interviu, au pornit de la următoarele variabile demografice: vârsta subiecților, mediul de rezidență al subiecților înainte de a veni la facultate, numărul de membri ai familiei, ocupația (dacă este cazul), facultatea, profilul acesteia și anul de studiu. Astfel, respondenții mei au vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, provin din orașele Alba-Iulia, București, Buzău, Bacău, Băicoi, Câmpina, Iași, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște și din localitatea Dumbrava, județul Prahova. Majoritatea fac parte din familii cu 4-5 membri. În ceea ce privește facultatea la care studiază, pot spune că distribuția acestora este eterogenă, adică, aceștia provin de la facultăți și specializări diferite: Facultatea de Sociologie, Litere, Jurnalism, Psihologie, Istorie, Drept, Matematică, Asistență Socială, Geografie, Pedagogie, Biologie, Chimie. De asemenea, aceștia se distibuie pe tot continuumul în ceea ce privește anii de studiu, adică am discutat cu studenți din toți anii: 12 de anul 4, 3 din anul 5, 3 din primul an, 5 din anul 2 și 7 de anul 3.

Prima întrebare pe care am adresat-o respondenților este: Pentru început v-aș ruga să-mi spuneți când și în ce împrejurări v-ați cunoscut? care are drept finalitate realizarea atmosferei necesare comunicării și încurajarea subiecților să vorbească liber despre aspecte, elemente și evenimente importante din viața lor.

Primul pas în formarea oricărui cuplu îl constituie întâlnirea partenerului, cunoașterea acelei persoane care corespunde tuturor așteptărilor și standardelor individului.De aceea, m-am oprit la această întrebare introductivă. Chiar dacă a fost folosită pentru a destinde atmosfera, am recurs totuși la o trecere în revistă a răspunsurilor.

Analiza răspunsurilor oferite de subiecți arată că apropierea spațială este factorul determinant în găsirea partenerului. Cele mai multe cupluri s-au format în timpul școlii, al facultății. Iată câteva răspunsuri care sunt semnificative și care evidențiază rolul pe care îl joacă apropierea spațială în formarea unui cuplu. Un subiect afirmă „Ne-am cunoscut în clasa a 9. Am fost colegi de clasă. Însă, nu ne am cuplat din clasa a 9-a ci abia în clasa a XI-a. De atunci suntem tot împreună.” Alt respondent, în același ton, spune: „În noiembrie 1999 ne-am cunoscut. El locuia cu un amic de al meu în aceeași cameră și mergând în vizită pe acolo ne-am împrietenit, iar după vreun an am început să ieșim împreună.”

De ce uniune consensuală?

După stabilirea punții de comunicare, a urmat întrebarea: Cine a luat hotărârea de a realiza o uniune consensuală? Pentru a realiza standardizarea am oferit acceași sugestie cheie tuturor respondenților: Ați putea indica motivele care au stat la baza acestei decizii/ hotărâri? Scopul introducerii acestei întrebări ajutătoare este să obțin de la respondenți informații care să mă conducă la identificarea motivelor care au stat la baza deciziei de a coabita. Analiza răspunsurilor la această întrebare a condus la distribuția subiecților în trei clase ale variabilei studiate-motivația: motivația intrinsecă, motivația extrinsecă și o combinare a acestor două tipuri de motivație. Voi ilustra pe rând răspunsuri care se încadrează în fiecare dintre cele trei clase motivaționale.

În ceea ce privește latura intrinsecă, iată ce spune o respondentă:” Nu s-a pus problema să locuim împreună sau nu, deci nu a fost exercitată o presiune asupra mea, nu m-a împins nimeni să fac pasul ăsta și nici nu s-a opus nimeni. A fost alegerea mea pentru că este o etapă firească într-o relație.”

Motivația bine interiorizată a deciziei de a locui împreună se identifică în mod diferit de la un respondent la altul. Astfel, un student afirmă: “Pot să spun că am fost eu însumi convins că este util să locuim o perioadă împreună.” Un altul afirmă:”Am luat decizia de a trăi împreună pentru mine, pentru a putea să-mi dau seama dacă ne potrivim. În plus, avem o vârstă care ne permite să ne petrecem mult timp împreună și să ne distrăm, iar faptul că locuim împreună ne ajută foarte mult.”

Determinarea internă o regăsim și în răspunsurile următorilor respondenți: “În primul rând pentru că îmi doresc și mi-am dorit foarte mult să fac ceva pentru mine, pentru noi. Faptul că locuim împreună îmi oferă posibilitatea să mă manifest așa cum îmi doresc, nu am nici o reținere în ceea ce privește relația noastră. Concubinajul îmi oferă șansa să îl cunosc mai bine pe Mircea, să îmi dau seama dacă relația noastră are un viitor, dacă ne potrivim și, eventual, îmi oferă șansa să schimb ceea ce scârțâie astfel încât relația nostră să meargă foarte bine și să avem un viitor împreună.”

Relațiile interpersonale ale individului joacă un rol important în comportamentul decizional al fiecărei persoane. În acest sens, cercetarea mea încearcă să evidențieze că factorii motivaționli extrinseci au si ei importanță în decizia luată de respondenții. De exemplu, sunt indivizi care afirmă că relația lor este acceptată și susținută de familie și mai ales de prieteni. Aceste afirmații sunt susținute de următoarele răspunsuri:” Familia îmi acceptă relația și se simt confortabil în ceea ce privește relația noastră. Toți prietenii părinților mei au copii care trăiesc în concubinaj sau care au trăit înainte de căsătorie și de aceea nu sunt afectați, ca alți părinți, că relația noastră poate să dăuneze imaginii lor. În plus, au mare încredere în George și stiu că el si-ar dat și viața pentru mine, de aceea nu au de ce să se îngrijoreze.”

Un subiect ai cărui părinți sunt divorțați afirmă: “Părinții au încurajat mult relația noastră pentru că spun ei așa putem să ne plicitsim unul de celalat si să ne dam seama la timp astfel încat sa nu trecem prin ceea ce au trecut ei, printr-un divort.”

În aceeași notă se înscriu și următoarele răspunsuri:” Am o sora mai mare care locuiește tot în concubinaj și de aceea pot spune că părinții s-au obișnuit cu ideea. Motivul pentru care familia mea este de acord cu relația noastră este faptul că mă stiu în sigurantă, că are cine sa aibă grijă de mine si că ne iubim mult.”și” Trebuia să ne aranjăm cu cazarea și un prieten ne-a sugerat că ar fi cel mai bine să ne luăm o garsonieră împreună. Ne încantat ideea și imediat am pus-o în aplicare. Așa am ajuns ca de aproximativ 6 luni să locuim împreună.”

După cum se observă din exemplificările prezentate mai sus, influențele externe se îmbină cu cele interne. Un exemplu edificator în acest sens este:”Hotărârea finală am luat-o eu, însă mi-a fost sugerată de multe persoane: sora mea, un prieten foarte bun.”

Pe lângă aceste motivații se mai poate remarca influența factorilor economici, situaționali ori sociali. În acest sens, un student spune: “A fost ceva nepremeditat. Stăteam împreună în cămin , când la unul când la altul și am hotărât să ne stabilim într-un loc să nu ne mai mutam de colo-colo. Așa că am hotarat de comun acord. Nu pot să spun că aveam alt motiv decât că doream să petrecem cât mai mult timp împreună.” Alți respondenți afirmă: “N-a fost o hotărâre propriu-zisă, totul s-a întâmplat de la sine. Eram amândoi studenți și din cauza faptului că doar eu am primit loc în cămin, am decis că ar fi mai bine să stăm împreună pe același loc.”sau “Asta a fost conjunctura. La un an după ce ne am cunoscut am intrat amândoi la facultate aici în București.”

O motivație diferită o găsim la o respondentă: “A fost o decizie comună. Într-o seară am văzut un film cu un cuplu care trăia în concubinaj. Atunci am zis că nu e rău să facem și noi acest pas. Eu am fost cu ideea la început, însă el a facut toate aranjamentele necesare. Eram deja de 2 ani împreuna când ne-am mutat împreună.”

Din răspunsurile oferite de subiecți putem conchide că, dintre factorii exteriori individului, cei mai importanți sunt cei situaționali. Mulți subiecți atunci când sunt întrebați care au fost motivele care au stat la baza hotărârii de a locui împreună afirmă că nu a fost o decizie premeditată, ci situația i-a determinat să ia această decizie. În acest sens, cred că merită să aduc în atenție un exemplu pe care îl consider edificator: “Nu a fost o decizie mult discutată. Poate și conjunctura a fost de vina. Nu am spus niciodată de mâine ne mutăm împreună.Pe parcursul trecerii timpului ne-am mutat. Locuim în cămin-acesta cred că a fost factorul principal care a determinat sau mai bine spus care ne-a permis acest lucru.”

Căsătoria și uniunea consensuală în viziunea cuplurilor care coabitează:

Orice persoană, mai ales cele implicate într-o relație stabilă, își reprezintă într-un fel sau altul instituția căsătoriei. Pentru cercetarea mea este indispensabilă cunoșterea acestei reprezentări, de aceea interviul cuprinde 5 întrebări care fac referire la această problemă.

Cea de-a treia întrebare cuprinsă în ghidul de interviu Ați putea să-mi spuneți câteva cuvinte cheie prin care ați defini căsătoria, susținută de alte două întrebări cu rol ajutător V-aș ruga să detaliați puțin semnificația pe care o acordați dvs căsătoriei. Descrieți ce reprezintă pentru dvs căsătoria încearcă să surprindă concepția persoanelor aflate în uniune consensuală cu privire la căsătorie. În încercarea de a ilustra modul în care cuplurile de studenți care coabiteză își reprezintă căsătoria, am plecat de la 2 ipoteze. Prima ipoteză sună astfel: alegerea indivizilor cu privire la uniunea consensuală (etapă premergătoare căsătoriei sau stil de viață) v-a depinde de modul în care aceștia privesc căsătoria și concubinajul. Cea de-a doua ipoteză este: O creștere a importanței căsătoriei duce la un nivel mai ridicat al opiniilor în favoarea concubinajului ca etapă premergătoare căsătoriei.

Atunci când definesc căsătoria, toți respondenții subliniază existența iubirii și a respectului care se află la baza oricărei căsătorii. ” Căsătoria este un fel de contract care are la bază iubirea și respectul.”spune un respondent. Un alt răspuns este: “Căsătoria se poate defini prin dragoste, respect și ajutor reciproc. Căsătoria reprezintă finalitatea unei relații. Consider că o relație nu se schimbă prea mult în urma căsătoriei, aceasta fiind totuși necesară pentru a evolua pe plan social și în cazul apariției unui copil”

Un răspuns un pic diferit, dar care se înscrie în acceași notă este: “Cuvintele cheie pentru căsătorie sunt respect, dragoste, compatibilitate. Căsătoria reprezintă, în primul rând, oficializarea unei relații și nu în ultimul rand un următor pas în relația dintre două persoane. Pentru mine căsătoria este un lucru foarte important. Nu reprezintă neapărat sentimente mai puternice, ci este un lucru firesc.”

Opiniile nu diferă prea mult de aceea o să selectez doar răspunsurile semnificative. O să fac o trecere de la stilul narativ al argumentării pe care l-am abordat până acum la cel comprehensiv, prezentând totul sub formă grafică.

Figura nr.1: Cuvintele cheie pe care subiecțiile le alocă căsătoriei:

Cuvinte cheie pentru căsătorie

Responsabilități

O importanță deosebită o are cunoșterea percepției asupra uniunii consensuale. Astfel, cea de-a patra întrebare se referă la uniunea consensuală și la semnificația pe care indivizii o acordă acesteia: Ați putea să-mi spuneți câteva cuvinte cheie prin care ați defini concubinajul. În plus, ca și la întrebarea precedentă ce facea referire la căsătorie, am adăugat o serie de sugestii cheie care le-a cerut intervievaților să vorbească despre semnificația pe care ei o acordă uniunii consensuale.

În urma analizei datelor pe care le-am colectat cu ajutorul ghidului de interviu am identificat câteva variabile care definesc uniunea consensuală: etapă premergătoare căsătoriei, libertate, dragoste, sprijin reciproc, lipsa obligațiilor, nonconformism, perioadă de probă. Cea mai generală constatare din interpretarea acestei întrebări confirmă ideea că uniunea consensuală reprezintă o etapă premergătoare căsătoriei al cărui scop este testarea compatibilității partenerilor. Subiecții au exprimat în răspunsurile lor, în mod direct sau indirect, că acest tip de uniune familială reprezintă o etapă firească în orice relație: “Concubinajul pentru mine reprezintă o etapă înăintea căsătoriei, în care doi parteneri se adaptează vieții de cuplu, în care își asumă anumite responsabilități și iau decizii împreună.”Un alt subiect afirmă: „Din punctul meu de vedere, concubinajul reprezintă o etapă premerătoare căsătoriei, o etapă firească de acomodare și de profunzime a sentimentelor față de partenerul meu.”

Astfel, uniunea consensuală este văzută de 24 subiecți din cei 30 intervievați ca o etapă premergătoare căsătoriei. Restul de 6 respondenți se limitează la a defini concubinajul, fără a aminti de perioada în care acesta este benefic.

Din răspunsurile oferite mai putem observa că, uniunea consensuală este percepută ca o etapă premergătoare căsătoriei din dorința indivizilor de a nu mai fi blamați de societatea care respinge coabitarea consensuală:”uniunii consensuale îi lipsește recunoașterea publică care îți oferă mai multă încredere în tine și în cel de lângă tine ”; „ în comparație cu concubinajul căsătoria oferă ceva în plus, oferă o poziție în societate.În viața de zi cu zi se întâlnesc multe obstacole care determină indivizii să pună capăt realției și să se căsătorească”. O respondentă care pune mai mare accent pe partea financiară afirmă:”nu poți opține credit pentru o casa dacă trăiești în concubinaj chiar dacă ai un salariu bun, însă dacă esti căsătorit poti beneficia de acest credit.Acesta poate fi un bun motiv să te căsătorești”

Astfel de răspunsuri exprimă de fapt fenomenul mobilității sociale, sau mai bine spus mobilității maritale, trecerea de la un status marital la altul sub presiunea unor factori interni,dar și externi.

Alături de această dimensiune a percepției coabitării consensuale, putem remarca faptul că multe răspunsuri fac referire la posibilitate testării compatibilității pe care o oferă acest tip de relație: „Concubinajul reprezinta pentru mine o buna posibilitate de a te cunoste mai bine cu persoana iubita”; „Este un fel de test in care lucrurile pot merge bine sau nu. Consider aceasta etapă foarte importantă, pentru că în cazul în care această relație nu functionează la acest nivel, căsătoria nu va fi una reusită.”

Concubinajul reprezintă etapa dinăintea căsătoriei, o perioadă de probă în care poți testa dacă între tine și partenerul tău există o compatibilitate, dacă există potrivirea necesară care să asigure o căsnicie fericită. Dintre cei 24 de respondenți care văd uniunea consensuală ca o etapă premergătoare căsătoriei, 20 afirmă că în spatele deciziei de coabitare stă dorința lor de a-și testa relația. Răspunsurile oferite de majoritatea respondenților, cu referire la această dimensiune, confirmă una dintre ipotezele înăintate de mine încă de la începutul cercetării: principala funcție a concubinajului în interiorul cuplului va fi cea de “testare a compatiblității”.

În conținutul răspunsurilor participanților am constatat că aceștia așeză pe poziție de egalitate concubinajul și căsătoria în ceea ce privește iubirea și susținerea reciproacă. Astfel, majoritatea respondenților definește uniunea consensuală ca o relație bazată pe dragoste și sprijin reciproc: “Cuvintele cheie prin care aș defini căsătoria, dar totodata și uniunea liberă sunt: înțelegere, dragoste, sprijin moral și material.” O altă variabilă identificată pe măsura analizei răspunsurilor este libertatea oferită de acest tip de uniune familială, care este amintită de un număr mare de respondenți.

Cuvintele cheie prin care un subiect definește uniunea consensuală sunt:” Iubire, respect, dar si libertate.” Un alt respondent afirmă:”Partenerii au liberatate de manifestare sexuală în concubinaj.”

Atunci când sunt rugați să enumere cuvintele prin care ar defini concubinajul unii dintre respondenți amintesc de lipsa obligațiilor: “ un termen specific uniunii consensuale este lipsa obligațiilor”; “dragoste, libertate, nici o obligație” sau “în concubinaj obligațiile sunt minore față de cele din căsătorie”.

O singură persoană folosește cuvântul “nonconformism” în definirea uniunii consensuale:”după părerea mea persoanele care coabitează sunt nonconformiste, nu țin cont de societate atunci când este vorba despre viața lor.O relație în care sunt implicate două ființew nonconformiste este la rândul ei nonconformistă.”

Cele afirmate până acum despre concubinaj pot fi reprezentate grafic astfel:

Figura nr.2:Cuvinte cheie pentru concubiaj:

Cuvinte cheie pentru concubinaj

Pentru a întări și îmbogăți informațiile colectate despre percepția subiecților cu privire la căsătorie și concubinaj, aceștia au fost întrebați: Spuneți-mi, vă rog, care credeți că sunt avantajele și dezavantajele căsătoriei? Dar pentru uniunea consensuală?

În ceea ce privește avantajele pe care subiecții le acordă căsătoriei, redau câteva răspunsuri semnificative. Acestea se referă la modul diferit în care sunt valorizate și recunoscute avantajele căsătoriei. Iată ce spune un respondent: ”Avantaje pentru căsătorie: poți să iei credite mai mari; copii nu or să aibă probleme din pricina faptului că un părinte se numește într-un fel iar celălat în alt fel”. Un alt subiect afirmă: “avantajele principale ale căsătorie sunt:sprijin din partea partenerului, iar copiii vor fi in legalitate”.

Analiza răspunsurilor a determinat selectarea a 5 concepte care reprezintă avantajele căsătoriei: drepturile juridice, status social, siguranță, ajutor reciproc, avantaje de natură financiară. Cu ajutorul acestei clasificări am elaborat următorul tabel de frecvență care reprezintă distribuția subiecților după modul în care percep aceste avantajele.

Tabel nr.3: Distribuția eșantionului după avantajele pe care subiecții le oferă căsătoriei:

Toți subiecții au răspuns la această întrebare astfel încât fiecare subiect și-a găsit locul în cele cinci clase stabilite în urma analizei răspunsurilor oferite. Astfel, din cei 30 de respondenți 9 consideră ca principalul avantaj al căsătoriei îl reprezintă drepturile juridice pe care le oferă statutul de persoană căsătorită, doar 3 indivizi consideră important faptul că, căsătoria îți oferă o poziție socială înaltă, recunoscută și acceptată de societate. 10 respondenți amintesc printre avantaje și siguranța pe care ți-o oferă căsătoria și numai 5 spun că un avantaj semnificativ al căsătoriei este ajutorul reciproc pe care și-l oferă șoții. În fine, 3 persoane evidențiază avantaje de natură financiară, de exemplu, posibilitatea de a obține credite mai mari.

În cercetarea mea am constatat că subiecții pun mai ușor în evidență avantajele decât dezavantajele căsătoriei. Dintre cei 30 de respondenți doar 26 au enumerat măcar un dezavantaj al căsătoriei. Aceștia spun acest lucru astfel: “Dezavantajele căsătoriei: nu poți pleca oricând nu mai merge căsnicia, este nevoie de divorț care creează mari probleme; sunt necesare o serie de formalități care îți ocupă timp.” sau ” o rupere a relației finalizată printr-un divorț ar însemna formalități, timp , bani” La fel ca și în cazul avantajelor enumerate de respondenți am elaborat următorul tabel de frecvență care reprezintă distribuția subiecților după modul în care percep dezavantajele căsătoriei.

Tabel nr.4: Distribuția eșantionului după dezavantajele căsătoriei:

O parte din subiecți (15) consideră ca principal dezavantaj al căsătoriei posibilitatea ca timpul să ducă la erodarea relației și să intervină divorțul. Dintre aceștia 12 văd divorțul ca un dezavantaj din perspectiva timpului pe care un individ trebuie să îl piardă până la finalizarea tuturor formalităților. Toți respondenții consideră că, pe lângă pagubele de natură emoțională, morală pe care le lasă în urmă un divorț, acesta mai implică și cheltuieli de natură financiară.

Doi dintre subiecți consideră că un dezavantaj real al căsătoriei sunt formalitățile necesare la întemeiere: “sunt necesare o serie de formalități care îți ocupă timp”ori “ orice persoană care dorește să se căsătorească trebuie să îndeplinească anumite formalități înainte de a face marele pas. Acestea au o influentă negativă asupra psihicului individului deoarece sunt foarte obositoare și necesită voință și timp.” Un singur individ din tot eșantionul atunci când este întrebat despre dezavantajele căsătoriei afirmă:”Cred că cel mai mare dezavantaj al unei căsnicii este faptul că, după un număr de ani, intervine rutina care poate duce chiar la despărțire.” În conținutul răspunsurilor a 6 subiecți am constatat că aceștia, atunci când fac referire la dezavantajele căsătoriei, pun accent pe faptul că o astfel de uniune familială îți limitează liberatatea. Dintre aceste răspunsuri cel ami semnificativ este următorul:” pentru mine cel mai mare dezavantaj al unei căsnicii este faptul că ai mai puțină liberate decât în orice altă relație.”

Facând referire tot la îngrădirea unor libertăți, doi respondenți spun că, căsătoria îți reduce timpul pe care ți-l aloci ție ca persoană pentru nevoi personale. Restul respondenților afirmă că nu cunosc nici un dezavantaj al căsătoriei: “nu găsesc nici un dezavantaj al căsătoriei. Depinde de persoanele care sunt implicate în relație, nu de tipul relației.”

Întrebarii Spuneți-mi, vă rog, care credeți că sunt avantajele și dezavantajele căsătoriei? îi urmează o alta formulată în acceași notă, numai că se face trecerea de la căsătorie la uniunea consensuală. Prin întrebarea Dar pentru uniunea consensuală/ concubinaj? încerc să desprind concepția studenților despre uniunea consensuală privită ca stil de viață, ca o relație de durată mare.

Printre avantajele uniunii consensuale se numără: poți pleca oricând consideri că nu mai poți continua; angajarea într-o astfel de uniune nu necesită nici un fel de acte; totul se face împreună; libertatea sexuală; îți oferă posibilitatea de a te cunoaște mai bine cu partenerul, de a vedea dacă există compatibilitate.

Un adevărat laitmotiv în răspunsurile respondenților mei este problema “testării compatibilității”, formulată astfel de unul dintre ei: “Concubinajul pentru mine reprezinta o etapa înăintea casatoriei, în care doi parteneri se adaptează vieții de cuplu, în care își asumă anumite responsabilități și iau decizii împreună. Este un fel de test în care lucrurile pot merge bine sau nu. Consider această etapă foarte importantă, pentru că în cazul în care această relație nu functionează la acest nivel, căsătoria nu va fi una reușită”sau “concubinajul îmi oferă posibiliatea să-l cunosc pe iubitul meu mai bine, să îmi dau seama care sunt asemănările, dar și deosebirile dintre noi, ce ne va ajuta în viitor dacă respectăm sau ce ne va dăuna într.o eventuală căsnicie.”

O studentă care locuiește cu prietenul ei de numai 6 luni spune:”nimic nu este mai folositor pentru o relație decât să ai șansa să îți dai seama cu adevărat cine este cel de lângă tine, dacă acesta corespunde standardelor tale înainte de pasul decisiv-căsătoria.” Un alt individ afirmă: “să ai șansa șă încerci viața în doi cred eu că este foarte important pentru viitorul oricărei relații. Traiul în comun te poate face să vezi partenerul așa cum este el în realitate, să vrei să continuui relația sau să-i pui capăt imediat deoarece nu este ceea ce îți doreai. O astfel de perioadă este mană cerească cum se spune în popor. Este extrem de important să vezi dacă există aceea legătura între tine și partener care să ducă la succes în ceea ce privește viața de familie.”

Un alt avantaj invocat de subiecți care ar putea constitui încă un laitmotiv este ușurința cu care poți ieșii din această relație. „Concubinajul este mai benefic deoarece partenerii se despart atunci când consideră că nu se mai potrivesc sau că nu se mai iubesc și nu trebuie să o facă pe cale legală”. Un student care trăiește împreună cu prietena lui de 3 ani spune: „poti să te desparți de partener oricând dacă relația nu mai merge. Asta cred eu că poate fi considerat avantajul major al uniunii consensuale”.sau “faptul că angajarea într-o astfel de uniune nu necesită nici un fel de acte este un avantaj important. Acest lucru îți permite să pui capăt relație dacă nu mai merge cu mai mare ușurință pentru că nu este nimic legal, cu acte.”

“Spre deosebire de căsătorie, această relație oferă după părerea mea mai multă libertate” spune un respondent. În acceași notă un subiect zice:”Partenerii au liberatate de manifestare sexuala si se pot cunoaste mai bine si pe acest plan.”

Ca orice relație interumană, uniunea consensuală are și o serie de dezavantaje care sunt mai mult sau mai puțin cunoscute de respondenți. Datorită faptului că eșantionul meu este format chiar din indivizi care coabitează, nu voi reuși să surpind dezavantajele uniunii consensuale într-o manieră obiectivă. Acest fapt se datorează faptului că aceștia privesc relația lor ca pe ceva fără mari dezavantaje ori neajunsuri. Conform analizei mele, dezavantajele amintite de respondenți sunt: lipsa actelor care să ateste relația; concepția societății care încă condamnă concubinajul; nu există nici o lege care să ofere protecție partenerilor. Un exemplu edificator în acest sens este răspunsul oferit de o respondentă: “Dezavantajele uniunii consensuale cred că țin mai mult de faptul că noțiunea de concubinaj prin tot ce înseamnă ea atrage prejudecățile unei societăți învechite și tradiționale care condamnă o astfel de conviețuire. Paradoxal, așa cum căsătoria înseamnă o aparentă stabilitate, siguranță, concubinajul poate aduce o aparentă nesiguranță și instabilitate.” Pe de altă parte, un alt subiect spune:” faptul că nu există nici o lege care să ofere protecție partenerilor reprezintă un dezavantaj. În fața societății lipsa actelor care să reglementeze relația este un neajuns.”

La întrebarea Există caracteristici comune între căsătorie și concubinaj? 10 dintre respondenți au început răspunsul lor prin a afirma că “nu există diferențe majore între căsătorie și concubinaj” și că “la baza lor se află dragostea neîncetată a partenerilor”.

O întrebarea adițională a cerut subiecților să răspundă:” Care ar fi acelea?”. Această întrebare a determinat respondenții să precizeze:”ambele implică noțiunea de cuplu”ori “prima caracteristică comună este cea a locuirii în comun.Atât cei căsătoriți cât și cei necăsătoriți locuiesc împreună, trăiesc și se comportă ca un cuplu, manifestând sentimente de dragoste unul pentru celelălalt.”

O altă întrebare cu rol în standardizarea răspunsurilor este: Ce anume le diferențiază? Majoritatea răspunsurilor a afirmat aceleași distincție:” diferențele sunt mai mult de ordin legal decât sentimental.”

Un răspuns exemplar care ilusterează diferențele care se înregistrează între cele două tipuri de uniuni familiale este următorul: “spre deosebire de uniunea consensuală în cazul căsătoriei purtăm aceelași nume și sunt necesare niște acte.”

Ultima întrebare a generat o serie de răspunsuri pe care le voi pune în evidență cu ajutorul unei construcții grafice.

Figura nr. 3: Diferențe între căsătorie și uniunea consensuală:

Toți respondenții amintesc faptul că pentru a coabita nu este nevoie de acte, pe când acestea sunt indispensabile în căsătorie. Dintre cei 30 de respondenți, doar 2 amintesc ca diferență numele pe care îl poartă partenerii:”În concubinaj cei doi nu îsi schimbă numele. În cazul căsătoriei, de obicei, soția ia numele soțului.” Alți 7 respondenți amintesc în cazul diferențelor, pe lângă susținerea legală, și modul cum este percepută fiecare uniune familială în parte: “concubinajul este dezaprobat de societate, căsătoria este dorită și încurajată”; “o persoană căsătorită beneficiază de mai multe avantaje din partea societății decât una care are o relație stabilă, dar, pentru moment, nu este încă căsătorită.Când fac această afirmație, mă refer în primul rând la posibilitatea de a lua un credit.În cazul unui concubine acesata este extreme de redusă. Sistemul din țara noastră și populația nu așează pe picior de egalitate un individ care este căsătorit și unul care coabitează.”

Foarte multe persoane amintesc ca diferență majoră între cele două modul de desfacere a legăturii:”Concubinajul se termină imediat, dar desfacerea căsătoriei implică un divorș lung și costisitor”.

Pentru a putea realiza o evaluare obiectivă și corectă a percepției studenților asupra căsătoriei și uniunii consensuale, aceștia au fost puși și în situația de a menționa 3 condiții în care uniunea consensuală poate fi o alternativă la căsătorie.

Analiza datelor a scos în evidență o varietate mare a răspunsurilor la această întrebare.

Astfel, uniunea consensuală este o alternativă la căsătorie atunci când: lipsesc acte; sunt absenți copii (absență temporară sau definitivă); aspecul legal este neimportant; indivizii au ca scop testarea a relației; căsnicia afecteză cariera; partenerii vor mai multă libertate; unul dintre parteneri (sau ambii) a mai fost căsătorit; condițiile materiale sunt o piedică; există neîncredere în instituția căsătoriei.

La această întrebare nici un respondent nu amintește faptul că, uniunea consensuală ar putea înlocui mariajul pentru tot restul vieții ceea ce este un aspect extrem de important pentru cercetarea mea.

Datorită faptului că respondenții nu iau în calcul și această posibilitate, se diminuează șansele ca aceștia să prefere uniunea consensuală ca stil de viață. Dar, putem observa că subiecții amintesc ca alternativă neîncrederea în insituția căsătoriei.Acesta este un aspect foarte important de care trebuie să țin seama pentru a ajunge la niște rezultate corecte. Însă, se observă din analiza răspunsurilor că nici un respondent nu face referire la persoana sa când face această afirmație. Întâlnim doar generalizări cu privire la această problemă: „ neîncrderea în instituția căsătoriei ar putea determina unii indivizi să locuiască în concubinaj pentru tot restul vieții.” sau „ am prieteni care nu cred în căsătorie și nu vor să facă acest pas deși trăiesc de mulți ani împreună.”

Percepția subiecților asupra evoluției firești a unei relații:

Am plecat de la ipoteza că principala funcție a concubinajului în interiorul cuplului va fi cea de “testare a compatiblității, ipoteză susținută de prezența a două întrebări în ghidul de interviu: Care sunt în viziunea dvs etapele evoluției firești a unei relații? Motivați răspunsul și întrebarea Ați putea să-mi spuneți pe ce perioadă credeți că este benefică pentru dvs și partenerul/-a dvs uniunea consensuală?Motivați raspunsul.

Analiza răspunsurilor a creat posibilitatea construirii unei exemplificări schematice ale cărei părți sunt etapele pe care toți respondenții le amintesc în răspunsurile lor:

1.o perioada de cunoaștere reciprocă caracterizată prin întâlniri regulate ori sporadice 2. mutarea în comun sau despărtirea în cazul în care cei doi nu sunt compatibili 3. conviețuirea în uniune consensuală 4.căsătoria.

Ceea ce mi se pare că reprezintă un aspect foarte important și care trebuie evidențiat deoarece are o importanță mare pentru rezultatele finale ale cercetării este că nici un subiect nu a sărit peste etapa traiului în comun atunci când au enumerate etapele evoluției firești ale unei relații. De exemplu, o respondentă afirmă: “In primul rând, cei doi vor fi prieteni, vor petrece din ce în ce mai mult timp împreună, vor deveni iubiți, se vor muta împreună și după cațiva ani, dacă există compatibilitate și întelegere, urmează căsătoria.” Un alt subiect enumeră aceleași etape, chiar dacă cuvintele folosite sunt altele: “Cunoaștere-prietenie-perioada de trai în comun pentru ca persoanele să se cunoasca mai bine-căsătorie-nașterea copiiilor-ajungerea la bătrânețe tot împreună”

După cum am afirmat și în paragraful anterior, toți respondenții amintesc uniunea consensuală, traiul în comun, ca o etapă nelipsită dintr-o relație în care îți testezi gradul de potrivire cu partenerul, ceea ce confirmă ipoteza pe care am formulat-o cu privire la această problemă, și anume: principala funcție a concubinajului în interiorul cuplului va fi cea de testare a compatiblității.

În ghidul de interviu apare și o întrebare referitoare la perioada de timp pentru care subiecții optează să coabiteze: Ați putea să-mi spuneți pe ce perioadă credeți că este benefică pentru dvs și partenerul/-a dvs uniunea consensuală? Motivați răspunsul.

Următoarea rețea semantică prezintă clasele care au rezultat în urma analizei datelor culese despre această problemă.

Figura nr.4: Perioada în care uniunea consensuală este benefică pentru parteneri:

Perioada

avea

25 din cei 30 de subiecți au dat răspunsuri care corespund acestei rețele semantice.În cazul celorlalți 5 respondenți am avut parte de indecizie sau nonrăspunsuri: 4 au spus: “Nu stiu. Nu m-am gândit niciodată la asta. Atunci când o să fie cazul să trecem la etapa următoare, o să ne dăm seama” și doar un subiect nu a oferit nici un fel de răspuns.

Analiza răspunsurilor mi-a permis să-mi dau seama că importanța acestei întrebări nu este atât de mare pe cât credeam eu la începutul cercetării. Chiar dacă nu este de o importanță majoră, aceasta îmi permite să trag unele concluzii care să întregească informațiile culese despre percepția subiecților asupra evoluției unei relații. Astfel, și de această dată, subiecții au amintit de rolul uniunii consensuale: ”perioadă nu o pot prezice.Va dura până ne vom consolida relația și ne vom da seama de ceea ce dorim.”

Opiniile culese cu ajutorul acestei întrebări susțin confirmarea ipotezei: principala funcție a concubinajului în interiorul cuplului va fi cea de testare a compatiblității.

Siguranța financiară și afectivă în căsătorie și concubinaj:

Următoarea întrebare are ca scop compararea celor două forme de uniune familială în ceea ce privește siguranța financiară și afectivă pe care acestea o oferă: V-aș ruga să-mi spuneți cum priviți căsătoria și uniunea consensuală din punctul de vedere al siguranței financiare oferite? Dar din punctul de vedere al siguranței afective? Da-ți, vă rog, câteva exemple care să întărească spusele dvs.

Evaluarea de către subiecți a siguranței financiară pe care le-o oferă uniunea consensuală și căsătoria mi-a oferit posibilitatea să alcătuiesc o scală ordinală cu trei trepte. Am analizat mai întâi răspunsurile care fac referire la căsătorie și apoi cele în care se vorbește de uniunea consensulă. Pentru exemplificare o să selectez numai răspunsurile care sunt relevante.

Un singur respondent susține că, căsătoria îți oferă siguranță financiară scăzută. 4 subiecți amintesc de vulnerabilitatea financiară care se instalează într-o căsnicie în cazul apariției unui copil, și afirmă că siguranța financiară este medie.

8 dintre respondenți consideră siguranța financiară ca un atu al căsătoriei. Aceștia tratează foarte personal problema financiară. Ei amintesc de creditele mari pe care le poți lua numai dacă ești căsătorit, de unirea veniturilor care este principala sursă de siguranță, de joburile, de funcțiile înalte în care sunt aleși doar cei care au familie, funcții care sunt asociate cu venituri foarte mari și, în consecință, cu siguranță financiară. Ceilalți 17 se rezumă doar la a afirma că, și căsătoria și concubinajul oferă aceeași siguranță și nu fac nici o precizare cu privire la intensitatea acesteia.

Figura nr.5: Siguranța financiară pe care o oferă căsnicia:

Siguranța financiară oferită de căsătorie

scăzută

mare

medie

Aspectele legate de latura financiară în cadrul uniunii consensuale sunt tratate de subiecți în paralel cu cele prezente într-o căsnicie. Astfel, ei compară cele două forme de uniune familială și ajung la următoarele concluzii:

1.căsătoria este mai sigură din punct de vedere financiar decât concubinajul (9respondenți): ” Căsătoria oferă unele avantaje fiscale (credite, rate) “; “Veniturile partenerilor devin un bun comun si asta dă siguranță.”;” consider că din punct de vedere psihologic siguranța financiară este mai mare în căsătorie”.

2.uniunea consensuală oferă mai multă siguranță financiară (6 respondenți):”am citit într-o revistă că succesele financiare sunt mult mai mari la cuplurile care coabiteză. Am reflectat puțin și mi-am dat seama că acel articol descrie o relalitate de care am si eu parte. Cred că partenerii fiind tineri se stimulează foarte mult reciproc și asta conduce la realizarea idealurilor și la performanțe mai mari.”; “de când trăiesc în concubinaj am avut foarte multe împliniri pe plan professional. Am reușit, prin susținerea și cu ajutorul iubitei, să mă angajez cu un salariu foarte bun. Mereu ne vom susține și ne vom îndruma astfel încât să avem parte doar de succese. Asta numesc eu siguranță financiară. Iar concubinajul mi-o oferă.”

3.cele două sunt aproximativ egale din acest punct de vedere ( 14 respondenți): “Dacă relația este bazată pe respect reciproc nu există diferențe între cele două situații în ceea ce priveste siguranța financiară.”; “Din punct de vedere financiar și căsătoria și uniunea consensuală oferă aceeași siguranță.”;” Nu găsesc nici o diferență între căsătorie și uniunea consensuală din punctul de vedere al aspectului financiar, pentru că în opinia mea, actul casatoriei nu schimbă în nici un fel situația financiară a unui cuplu.”; “

4.siguranța financiară ține de parteneri și nu de relația în sine ( 1respondent): “Siguranța financiară ține de indivizii care alcătuiesc relația și nu de relația în sine.”;”

Pentru a cunoaște percepția studenților asupra căsătoriei și uniunii consensuale din punctul de vedere al siguranței afective pe care acestea o oferă celor implicați am formulat următoarea întrebare: Dar din punctul de vedere al siguranței afective?.

Analiza răspunsurilor culese a scos în evidență faptul că tinerii acordă o încredere mare uniunii consensuale în ceea ce privește siguranța afectivă. Ei motivează prin faptul că relația durează doar atât cât cei doi parteneri se iubesc. Iată câteva răspunsuri semnificative: “În ceea ce priveste siguranța afectivă cred că, concubinajul este mai benefic deoarece partenerii se despart atunci când consideră că nu se mai potrivesc sau că nu se mai iubesc, însă, în căsătorie, sub presiunea actelor, partenerii sunt tentați să mai încerce, se complac în situația lor, ceea ce nu conferă o așa mare stabilitatre afectivă pentru nici unul dintre parteneri.”sau “Părerea mea este că, cu sau fără căsătorie, poate exista sau nu un echilibru afectiv.”

Cu toate că, consideră ei, concubinajul îți poate aduce mai multe împliniri pe plan afectiv, aceștia nu abandonează ideea căsătoriei:”Chiar dacă concubinajul se bucură de un avantaj real pe plan afectiv, eu cred în căsătorie, și nu pentru că aceasta mi-ar oferi vreo siguranță în viitor, ci pentru că sunt de părere că omenirea trebuie să urmeze un anumit curs”.

La această întrebare codarea răspunsurilor a determinat formarea a 4 clase de răspunsuri:

Uniunea consensuală oferă siguranță afectivă mai mare sunt de părere10 respondenți;

10 subiecți cred că în căsătorie ai parte de mai multă siguranță afectivă;

Concubinajul și uniunea consensuală sunt egale în ceea ce privește latura afectivă-9 respondenți.

1 respondent spune că asigurarea siguranței afective ține de partener și nu de relație.

Un subiect afirmă: „uniunea consensuala îți oferă o dovadă mai mare că partenerul stă cu tine pentru că reprezinți persoana ideala pentru el, că te iubeste. Nu este ținut lângă tine de nici un act.Este voința sa.”

„Căsătoria îți oferă mai multă siguranță afectivă pentru că limitează libertatea indivizilor” spune o studentă. Un alt respondent nu vede diferențe între cele două:”Atât una și celalată creează pentru parteneri, din punct de vedere moral, obligații, astfel că conferă același grad de siguranță financiară și afectivă.”

Un singur individ din întreg eșantionul este de părere că:” Nu căsătoria sau uniunea consensuala îmi oferă siguranță, ci Alina prin ajutorul dat, prin susținerea ei, prin împărtășirea visurilor. Nu știu dacă există diferențe între acestea deoarece siguranța se află în strânsă legătură cu partenerul, cu relația pe care o ai cu acesta și nu cu statutul marital.”

Percepția studenților cu privire la siguranța financiară și afectivă se află în strânsă legătură cu propriile realizări, de aceea am adresat subiecților următorul set de întrebări.

Prin întrebarea Puteți să-mi spuneți dacă, de când trăiți în concubinaj ați avut realizări, succese care s-ar putea datora statutului dvs marital? Dar partenerul dvs? susținută de sugestia Care este motivul acestui fapt? Dați câteva exemple relevante pentru a confirma spusele dvs am încercat să obțin de la respondenți informații care să mă ajute să identific ceea ce se află în spatele succeselor și realizărilor tinerilor care trăiesc în concubinaj.

În urma analizei răspunsurilor primite la această întrebare am reușit să construiesc următoarea rețea semantică care prin evidențierea relațiilor dintre concepte încearcă să explice succesul/realizările:

Ajutor reciproc Iubirea

SUCCESE

Susținerea financiară Concurența dintre parteneri

Majoritatea respondenților susține că legătura dintre realizările lor și statutul marital se face prin ajutorul pe care partenerii și-l oferă permanent: “Da. Toate realizările mele se datorează lui George. El m-a sustinut, cu el m-am sfătuit în tot ceea ce am facut și cel mai important el m-a susținut zi de zi în tot ceea ce am facut. El mi-a transferat uneori și voința sau putere lui.Tot am împărțit și de aceea spun că realizările mele se datorează lui.”

Un alt respondent afirmă: “Da, susținerea Alinei m-a ajutat si mi-a dat putere în tot ceea ce am făcut. Am reușit să-mi iau carnetul de șoferi. Fără Alina nu aș fi putut. Ea a învățat și zi și noapte cu mine. Mergea permanent la ore cu mine deoarece am avut o spaimă de șofat pentru ca la 7 ani am avut un accident de mașină. Îmi trebuia carnet pentru la serviciu și de aceea am facut acest pas. Și Alina spun eu că a fost influențată pozitiv în realizările ei de relația noastră.”

“Susținerea financiară de care am avut parte este foarte importantă pentru toate realizările mele. Când eu am fost prinsă cu facultatea cel care m-a susținut financiar a fost prietenul meu. Când el a urmat un curs de limbi moderne și nu a mai avut timp și de lucru, am muncit eu și l-am ajutat și pe el”spune o studentă.

La baza realizărilor tinerilor se mai găsește și competiția care se poate instala între cei doi parteneri:”parcă există o concurență între noi pentru tot.Acest lucru ne a ajutat.Așa am reușit să realizăm multe. Ne–am ambiționat și am opținut mai mult decât am sperat”

Nu statutul marital în sine are o influență asupra realizărilor indivizilor, ci iubirea dintre cei doi sunt de părere unii respondenți:”toate succesele noastre se datorează faptului că ne iubim mult. Asta le implică pe toate. Dacă există iubire, există și susținere, și înțelegere și ajutor reciproc.”

Toate aceste răspunsuri ne conduc către confirmarea ipotezei: susținerea din partea partenerului corelează pozitiv cu realizările individului.

Legalizarea relației:

Prin intermediul următoarelor întrebări am încercat să identific locul pe care legalizarea relației îl ocupă în viața tinerilor care coabiteză. În acest sens, respondenții a fost puși să răspundă la o serie de întrebări: Ați putea să-mi spuneți care este importanța legalizării unei relații?; Ce rol ar trebui să joace legalizarea într-o relație consolidată?; Care este rolul pe care l-a jucat legalizarea unei relații și îl joacă în prezent și cum credeți că se va schimba acest rol în viitorul apropiat?.

O trecere în revistă a răspunsurilor îmi dă posibilitatea să elaborez unele concluzii cu privire la ipotezele enunțate de mine la începutul cercetării cu privire la efectele legalizării uniunii consensuale. Până atunci însă, consider că este necesar să amintesc câteva dinre cele mai importante răspunsuri pe care le consider relevante.

Un subiect spune: “Importanța legalizării unei relații depinde de fiecare persoană în parte. Pentru mine este un lucru pe care mi-l doresc. Nu știu dacă se poate vorbi de un anumit rol în consolidarea unei relații, pentru mine reprezintă, nu o necesitate, ci o tradiție, un comun acord între două persoane. In trecut nu știu dacă se putea vorbi despre un asemenea rol, pentru că știm foarte bine că oficializarea unei relații pe vremea bunicilor noștri, era un lucru firesc, fără prea multe întrebări. În prezent este o liberă alegere, tinerii sunt foarte independenți, și se simt foarte bine într-o uniune consensuală.”

O respondentă afirmă:”Legalizarea unei relații nu are din punctul meu de vedere o importanță anume. Are rolul de a contribui la schimbarea percepției societății asupra acestei am relații. Însă, acest rol se estompează din ce în ce mai mult dat fiind că, concubinajul este din ce în ce mai răspândit și acceptat mai ușor de oamenii din jurul celor doi parteneri. Probabil că la un moment dat va ajunge să fie și consacrat legislativ, lucru care se întampla deja în alte țării.”

Un alt răspuns cules este: “Consider că legalizarea unei relații este importantă în cazul apariției unui copil, pentru a nu-i complica acestuia adaptarea în societate. Rolul jucat de căsătorie a fost și este de a face ca relația să devina legitima în ochii societății. În viitor, odata cu maturizarea societății, uniunea consensuala va fi privită precum căsătoria și va avea aceleași drepturi legale.”

Datorită faptului că răspunsurile subiecților alcătuiesc o paletă variată de opinii, consider că este mai util să alcătuiesc o rețea semantică care să redea toate opiniile, decât să enumăr cele mai importante și mai semnificative răspunsuri.

Figura 6: Legalizarea relației:

LEGALIZAREA RELAȚIEI

Pentru a obține răspunsuri cât mai închegate de la toți respondenții, am optat pentru o întrebare cu rol de întărire: Este bine sau nu ca o relație să fie legalizată? De ce? Răspunsurile primite la această întrebare sunt, de asemenea, variate, dar și asemănătoare cu cele de la întrebările precedente.

De exemplu, o studentă spune:”Este bine ca o relație să fie legalizată nu doar pentru cei doi parteneri, ci și pentru potențialii copii ai acestora.” Un alt intervivat este tot pentru legalizare: “o relație trebuie să se supună legii deoarece altfel cuplul atrage spre sine blamarea societății care este împotriva unei astfel de legături.”

Un aspect important, consider eu, este faptul că asemănările sunt exprimate prin corelații pozitive între răspunsurile subiecților la întrebarea: Ați putea să-mi spuneți care este importanța legalizării unei relații? cu cele de la întrebarea: Este bine sau nu ca o relație să fie legalizată?. Acest lucru mi-a oferit posibilitatea să verific, într-o manieră nu tocmai sociologică, validitatea demersului meu.

Pentru aceasta trebuie ca respondenții care au afirmat la întrebarea precedentă că “Legalizarea unei relații o importanță anume.” să spună la cea de-a doua întrebare menționată că “Este bine din anumite puncte de vedere ca relația să fie legalizată”. Din analiza răspunsurilor primite am observat că există corelația pozitivă între răspunsurile subiecților la cele doauă întrebări. Nu am întâlnit nici un caz în care un respondent să spună la prima întrebare că legalizarea relației are importanță, iar la cea de a doua întrebare să afirme exact contrariul. Astfel, putem conchide că cercetarea mea este validă.

Am considerat că acesta întrebăre va aduce un plus de informații utile studiului meu, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, am avut ocazia să constat că, deși aceste cupluri formează o uniune consensuală de câțiva ani, ele acordă, totuși, o mare importanță legalizării relației. Spun că relația lor este “o amânare a legalizării”.

Puține sunt cazurile în care am primit răspunsuri negative în ceea ce privește importanța legalizării. Cele afirmate reies din următorul table în care realizez o codare a răspunsurilor astfel încât fiecare răspuns să poată fi cuprins într-o categorie.

Table nr.8: Importanța legalizării relației (clasificare pe indivizi, nu pe cupluri):

După cum se poate observa și din tabelul de mai sus, la această întrebare am obținut și un nonrăspuns.Unul din cei 30 de subiecți a răspuns”Nu știu”.

8 respondenți acordă importanță legalizării pentru că aceasta oferă drepturi si avantaje cuplului, 4 subiecți spun că relația legalizată oferă siguranță, iar 5 respondenți cred că importanța legalizării relației unui cuplu constă de fapt în efectele acestei acțiuni, în faptul că cei căsătoriți au parte de recunoaștere din partea societății, pe când cei care coabitează întâmpină o serie de probleme, se lovesc de dezaprobarea semenilor.

Din eșantionul folosit, 3 indivizi spun că legalizarea relației este mai importantă pentru societate decât pentru indivizi, 5 respondenți consideră că este benefică doar dacă în relație intervine un copil. Am întâlnit și subiecți care spun că se simt confortabil în relația lor așa cum este ea, fără să beneficieze de reglementări legale, de avantajele și drepturile pe care un contract le-ar fi oferit.

Cuplurile au mai fost rugate să-și dea părerea în ceea ce privește o situație potențială, viitoare: recunoașterea prin lege a uniunii consensuale.

Introducând în ghidul de interviu întrebările Ce credeți că s-ar întâmpla dacă, în România, uniunea consensuală ar fi recunoscută prin lege, dacă persoanele care trăiesc în astfel de uniuni ar avea anumite drepturi și obligații reglementate prin lege? Ce efecte ar avea aceste reglementări asupra cuplurilor tinerele? Motivați răspunsul. Am încercat să determin subiecții să se transpună în acea situație și să îmi ofere răspunsuri care să fie valabile în primul rând pentru relația lor.

Răspunsurile primite se distribuie la doi poli opuși:

recunoașterea uniunii consensuale din punct de vedere juridic va determina o creștere a numărului celor care coabiteză

nu va avea nici o influență.

Cele mai multe răspunsuri se grupează în jurul polului “cu influență” și doar 2 indivizi dau răspunsuri pe care trebuie să le așezăm la celălat pol, al “lipsei influenței”.

“Efectul ar fi acela că ar scădea numărul căsătoriilor, însă este vorba de un efect pe termen lung nu unul pe termen scurt, căci mentalitatea este mai importantă și ea poate înclina balanța în favoarea unei sau alteia și numai timpul și educatia poate aduce schimbarea mentalitatii.” este de părere un respondent.

Efectul susținerii juridice a concubianjului la noi în țară, în viziunea respondenților mei, se mai poate desprinde și din următoarele răspunsuri:

Probabil ar scădea numărul căsătoriilor, în schimb, în timp s-ar schimba percepția societății asupra concubinajului.

Probabil ar crește procentul și motivațiile celor care ar dori să trăiască în concubinaj pentru că ar fi mai simplu și mai ușor.

La polul opus am înregistrat următoarele răspunsuri:”Nu cred ca ar fi vreo diferență deoarece oamenii care vor legalizare pot opta pentru căsătorie.” sau “Nu s-ar schimba nimic. Românul nu s-ar duce să-si facă acte pe relația sa dacă nu ar fi cumva pedepsit prin lege. Drepturi vrem toți, însa nu și obligații.”

Astfel, prin această întrebare am reușit să adun de la respondenți opinii despre posibila situație, însă nu am reușit să determin respondenții să se transpună într-o uniune consensuală susținută din punct de vedere juridic. Am încercat să văd dacă reglementarea acestei uniuni familiale ar determina subiecții să afirme că ei ar adopta ca stil de viață uniunea liberă dacă aceasta ar beneficia de susținere legală, însă subiecții mi-au oferit numai opinii în general și nimic despre sau cu referire la relația lor.

Ipoteza-Recunoașterea prin lege a uniunii consensuale, acordarea de drepturi concubinilor, coreleză pozitiv cu creșterea numărului cuplurilor care coabitează este confirmată de răspunsurile culese la întrebarea Ce credeți că s-ar întâmpla dacă, în România, uniunea consensuală ar fi recunoscută prin lege, dacă persoanele care trăiesc în astfel de uniuni ar avea anumite drepturi și obligații reglementate prin lege?

Despre cealaltă ipoteză- un nivel mai ridicat al opiniilor în favoarea legalizării relației duce la/produce o creștere a numărului celor care se căsătoresc putem spune că se confirmă numai dacă ne uităm și la răspunsurile oferite la întrebarea Care sunt în viziunea dvs etapele evoluției firești a unei relații? Motivați răspunsul.

Din analiza răspunsurilor primite la ultima întrebare am aflat că, cuplurile intenționează să se căsătorească atunci când consideră că uniunea consensuală nu mai este benefică pentru ei sau când trec de anumite probleme. Dacă adăugăm al aceste răspunsuri și pe cele în care majoritatea subiecților acordă importanță legalizării, atunci putem spune cu certitudine ca ipoteza este confirmată.

Percepția familiei cuplului asupra concubinajului:

Relațiile pe care orice individ le are cu familia, cu grupul din care face parte, joacă un rol important în alegerile pe care acesta le face. În acest sens, cercetarea mea încearcă să evidențieze că factorii motivaționali extrinseci au o pondere importantă în decizia pe care subiecții o iau cu privire la viitorul relației lor de cuplu.

Din procesul de analiză a răspunsurilor a rezultat faptul că nici un subiect nu a evitat să vorbească despre cum percepe familia sa legătura în care este implicat.

Pentru a evalua percepția familiei asupra concubinajului, am pus respondenților următorul set de întrebări: Vorbiti-mi acum de concubinaj așa cum este el perceput de familia dvs. Dați-mi un exemplu recent din care să rezulte ce ați afirmat anterior/ de ce spuneți asta. Care credeți că ar fi motivele pentru care familia dvs percepe în acest fel concubinajul.

Din majoritatea răspunsurilor primite putem conchide că părinții nu condamnă concubinajul, dar nici nu îl încurajează. Aceștia încearcă să-și înțeleagă copiii, însă permanent se resimte influența concepțiilor societății, vremurilor în care au trăit.

Un subiect spune: “Familia mea accepta decizia mea de a ma afla într-o uniune consensuală, deși nu agrează pe deplin ideea. Acest lucru se datorează influenței mentalității societății în care au trăit și care condamnă această practică.” Un alt respondent vorbește în felul următor: “Familia mea nu are mari nemulțumiri în legatură cu concubinajul deși și parinții mei ar dori ca să fiu căsătorită. Am o sora mai mare care locuiește tot în concubinaj și de aceea pot spune că s-au obișnuit cu ideea. Motivul pentru care familia mea este de acord cu concubinajul este faptul că mă știu în siguranță, că are cine să aibă grijă de mine și că ne iubim mult.”

Aceelași lucru îl putem surprinde și din răspunsurile următoare: “Familia mea acceptă concubinajul ca un mod de viață practicat de generația tânără, ca o perioadă de tranziție spre căsătorie. Nu vede însa concubinajul ca un mod de viață permanent. Parinti mei consideră că starea normala este căsătoria și nu uniunea liberă datorită mentalității pe care o au și care este răspândită la întreaga generație.” sau “Părinții noștri au trăit alte timpuri, în care se punea mare accent pe valoarea morala ( deși existau și atunci persoane care nu confirmau acest lucru). Spre exemplu, părintii mei nu au fost de acord cu decizia mea de a locui împreuna cu persoana cu care am o relație. Însa au înțeles că vremurile s-au schimbat, și cunoașterea prealabilă a persoanei de lângă tine, va constitui un atu într-o viitoare căsătorie. Ei consideră probabil că această schimbare ar putea influența în mod negativ mersul unei persoane, de exemplu, ar scădea eficiența ca și student sau elev, s-ar pierde din vechile obiceiuri deprinse acasă alături de ei.”

Au existat și cazuri în care subiecții afirmă că persoanele care i-au încurajat să facă acest pas și să trăiască alături de partener sunt părinții: “Datorită faptului că, căsătoria părinților mei a fost un eșec, părinții sunt multumiti dacă eu sunt fericit indiferent de tipul de relație în care sunt implicat.Au încurajat mult relația noastră pentru că, spun ei, așa putem să ne plicitisim unul de celălat și să ne dăm seama la timp astfel încat să nu trecem prin ceea ce au trecut ei, printr-un divorț.” ; “atunci când Iulian mi-a propus să ne mutăm împreună eram tare indecisă. Mama a fost cea care m-a încurajat să fac acest pas.Mereu îmi spune că este bine să-ți cunoști partenerul înainte de căsătorie pentru a nu avea probleme așa cum au avut ei la un moment dat când credeau că de fapt nu se potrivesc.”

Din răspunsurile oferite de o altă categorie de subiecți aflăm că, de fapt, familia se împotrivește unei asemenea relații. “Părinții nici nu au vrut să audă de așa ceva”, spune o respondentă. O altă studentă zice: “știam că ai mei nu or să fie de acord cu relația noastră, totuși le-am spus pentru că nu îmi place să ma ascund de ei. De atunci sunt supărați pe mine, relația noastră s-a răcit.” O altă voce spune: “Familia mea nu o să fie de acord niciodată cu uniunea consensuală deoarece la noi în neam este o tradiție să te căsătorești.”

Familiile altor respondenți nici nu cunosc relația copiilor lor. “Familia mea nu știe că trăim împreună. Nu știu care ar fi reacția lor și de aceea am preferat să ascund acest lucru.”spune o respondentă care locuiește împreună cu prietenul ei de numai 6 luni.

Analiza răspunsurilor primite mi-a dat posibilitatea să alcătuiesc următoarea schemă care relevă categoriile de răspunsuri primite la această întrebare și numărul respondenților pentru fiecare categorie.

Tabel nr.9: Percepția familiei subiectului asupra uniunii consensuale:

Dacă ne uităm un pic asupra răspunsurilor primite de la cei doi parteneri care formează un cuplu observăm că situația este puțin diferită în sensul că, de exemplu, familia băiatului acceptă relația, dar părinții fetei se împotrivesc. De aceea se impune o altă clasificare, și anume:

Familia băiatului acceptă relația, dar familia fetei nu- 5 cupluri;

Familia fetei acceptă relația, dar nu și cea a băiatului- 0 cupluri;

Ambele familii sunt de acord cu relația-7 cupluri;

Ambele familii nu sunt de acord cu relația- 0cupluri;

Familia fetei nu știe despre această relație- 3 cupluri

Familia băiatului nu știe despre această relație- 0 cupluri.

Ambele familii nu știu de relație- 0 cupluri.

Toată această analiză a răspunsurilor pe care mi le.au furnizat subiecții la această întrebare îmi permite să mai trag încă o concluzie referitoare la ipotezele de la care am plecat atunci când am început cercetarea. Astfel, primele două ipotezele care fac referire la percepția familiei subiecților asupra uniunii consensuale se confirmă.

Prima ipoteză ( Studenții ai căror părinți sunt divorțați sunt mai dispuși să opteze pentru concubinaj ca stil de viață decât ceilalți.) este susținută și confirmată de răspunsuri precum: “Datorită faptului că, căsătoria părinților mei a fost un eșec, părinții sunt multumiti dacă eu sunt fericit indiferent de tipul de relație în care sunt implicat.Au încurajat mult relația noastră pentru că, spun ei, așa putem să ne plicitisim unul de celălat și să ne dăm seama la timp astfel încat să nu trecem prin ceea ce au trecut ei, printr-un divorț.”

Confirmarea ipotezei: părinții de băieți acceptă mai ușor o astfel de relație decât părinții de fete reiese din clasificarea pe care am făcut-o cu privire la măsura în care familiile partenerilor acceptă această relație.

Despre cea de-a treia ipoteză nu pot spune nici că este confirmată, nici că este infirmată deoarece respondenții nu au precizat dacă părințiilor au experimentat și ei concubinajul.

La întrebarea “Ce credeți că ar fi necesar să faceți pentru a evita apariția de discuții contradictorii cu familia dvs legate de relația dvs?” toți cei intervievați au răspuns “să ne căsătorim”. Pe lângă acest răspuns unanim, unii dintre subiecți au adăugat: “să ne iubim în continuare la fel”,“să nu facem copii”sau “să nu vorbim prea mult despre relația noastră în rezența lor.”

O altă întrebare care se referă la percepția familiei asupra uniunii consensuale este: Care apreciați că ar fi reacția familiei dvs în cazul în care dvs ați dori să rămâneți pentru tot restul vieții într-o formă de uniune familială nesusținută juridic, cum este uniunea consensuală?

Din această întrebare se desprinde cel mai bine influența factorilor motivaționli extrinseci, adică a familiei și grupului de prieteni. Această afirmație o susțin cu următoarele răspunsuri: „Reactia ar fi dezaprobatoare. Probabil că ar încerca să mă convingă că nu este un lucru bun. Majoritatea rudelor și cunoștiintelor mele consideră căsătoria un pas obligatoriu mai devreme sau mai tarziu.”și „Familia nu ar fi încantată de această perspectivă, datorită faptului că au fost educați după alte criterii și consideră uniunea consensuală prelungită o lipsa de implicare și fugă de responsabilități.”

Astfel, de aici putem conchide că influența familiei cântărește mai mult în opțiunea cuplului pentru uniunea consensuală ca etapă premegătoare căsătoriei, decât ca stil de viață

Percepția grupului de prieteni asupra relației de coabitare a partenerilor:

Datorită faptului că răspunsurile subiecților la setul următor de întrebări (Vorbiti-mi acum de concubinaj așa cum este el perceput de grupul dvs de prieteni. Dați-mi un exemplu recent din care să rezulte ce ați afirmat anterior/ de ce spuneți asta. Care credeți că ar fi motivele pentru care prietenii dvs percep în acest fel concubinajul.) se aseamănă foarte mult nu am întâmpinat probleme în analiza datelor culese. Din interpretarea răspunsurilor am reușit să desprind următoarele concluzii:

1. majoritatea prietenilor cuplului se află într-o relație de coabitare: “Majoritatea prietenilor mei locuiește în concubinaj”; “Este perceput ca un lucru firesc și practic. Majoriteatea trăiește într-o uniune liberă, însă nu îl percep ca pe o situație permanentă, astfel că cei mai mulți se vor căsători în ani ce vin, iar unii dintre ei au facut-o deja. Un bun exemplu ar fi faptul că niște prieteni care au trăit 10 ani în aceasta stare se vor căsători anul viitor deși nimic nu-i obligă să faca acest pas , având deja bunuri cumparate în comun (casă, mașină, mobilă, aparate electrocasnice, etc.) și neavând vreun alt impediment de a continua uniunea consesuală.”

2. cei care nu coabitează nu resping ideea uninii consensuale: ”cei care nu locuiesc ș-ar dori, dar nu au condiții încă.”; “am prieteni care sunt de foarte mult timp împreună, se iubesc foarte mult, dar din mai multe motive nu locuiesc împreună.Însă ei nu resping această relație. Știu că, ca orice relație are avantaje și dezavantaje. Adesea spun că trebuie să ne bucurăm cât de mult putem de această relație că merită.”

3. prietenii au constituit un model: “pot spune că este o modă în ziua de azi să trăiești în concubinaj în tinerețe”;” toți prietenii mei locuiesc în afara familiei cu prietena/-ul. Nu se putea ca noi să fim altfel.”; “când eram la liceu eram oarecum invidioasă pe niște prieteni de ai mei care erau la facultate și care locuiau împreună.Tot timpul le spuneam că atunci când o sa am un prieten stabil o să vreau si eu să locuim împreună.”

Din aceste întrebări, ca și în cazul familiei, putem desprinde influența pe care grupul de prieteni o exercită, direct sau indirect, asupra tânărului cuplu. În aceste sens un respondent afirmă: “Prietenii probabil ar accepta decizia noastră, dar în cazul apariției unui copil ar fi îngrijorați datorită statutului acestuia în societate.” Tot în acceași notă un alt subiect adaugă: ” probabil că ar fi de acord deoarece cunosc avantajele uniunii consensuale, dar asta în cazul în care în relație am fi implicași doar noi doi și nu si o atreia persoană-un copil.”

Din răspunsurile la întrebarea ” Care apreciați că ar fi reacția prietenilor dvs în cazul în care dvs ați dori să rămâneți pentru tot restul vieții într-o formă de uniune familială nesusținută juridic, cum este uniunea consensuală?” putem conchide că, mai degrabă prietenii susțin adoptarea uniunii consensuale ca stil de viață decât familia. Motivele care reies din analiza datelor culese în teren cu privire la ceea ce am afirmat mai sus sunt: prietenii fac parte din acceași generație ca și cuplul care a primit o educație modernă și astfel, au și o mentalitate modernă; majoritatea prietenilor cuplului trăiește sau a trăit în concubinaj;

Ipoteza elaborată (Creșterea numărului prietenilor care coabitează ai cuplului conduce la adoptarea concubinajului ca stil de viață.) se confirmă.

Percepția subiecților asupra relației părinților:

Am plecat de la ipoteza că diferențele existente la nivelul familiilor de origine ale partenerilor (fam închegate, fără probleme majore ori divorțate sau cu probleme majore) se vor manifesta prin aprecieri variate ale uniunii consensuale ( cei proveniți din familii închegate folosesc concubinajul, mai des, ca etapă premergătoare căsătoriei; studenții care fac parte din famiilii dezorganizate vor opta mai frecvent pentru concubinaj ca stil de viață). Setul de întrebări care corespunde acestei ipoteze sună astfel: Puteți să-mi spuneți-aproximativ-de când sunt căsătoriți părinții dvs? Cum apreciați relația părinților dvs? Ce părere aveți despre aceasta?.

La aceste întrebări, nu am obținut nici un nonrăspuns.Nici un subiect nu a răspuns ”nu stiu de câți ani sunt căsătoriți părinții mei”. De aici, putem conchide că, subiecții manifestă respect și admirație față de căsnicia părinților.

Atunci când subiecții sunt puși să definească căsnicia părinților lor prin atributele cheie care o caracterizează aceștia amintesc următoarele cuvinte:

Figura nr.8: Percepția subiecților asupra căsniciei părinților lor:

CĂSNICIA PĂRINȚILOR

iubire

Respect reciproc încredere

siguranță

obișnuință sprijin

mentalitate

învechită

Următoare întrebare se referă tot la percepția respondenților asupra căsniciei părinților, numai că aria de referință s-a lărgit. Acum ei sunt puși să facă o scurtă comparație între relația părinților și cea a altor cupluri care fac parte din acceași generație: Ce ne puteți spune despre căsătoria părinților dvs comparativ cu cea a altor cupluri din acceași generație pe care le cunoșteți? Există aspecte distincte? Care ar fi acestea? Exemplificați. Scopul acestei întrebări, ca și a celor precedente, este să reflecte influența modelului familiei de origine asupra tânărului cuplu.

La această întrebare am strâns următoarele răspunsuri: „Aspecte distincte există în fiecare relație, însa acestea nu sunt exacerbate în comparație cu celelalte cupluri pe care le cunosc eu din aceeași generație.”; „Fiecare căsătorie are aspectele ei distincte, dar în linii generale căsătoria părinților mei se aseamănă cu cele din generația lor. Căsătoriile din acea perioadă se termină mai rar cu un divorț decat cele din zilele noastre datorită educației. Ei erau convinți că trebuie să îndure mai multe din partea partenerului de dragul integrității familiei și a copiilor.”

Nu există nici un răspuns care să difere în mod semnificativ de acestea. Tot la această întrebare am înregistrat și 3 nonrăspunsuri.

Și de această dată ipoteza se confirmă. Subiecții fac parte din familii închegate, cu respect pentru căsătorie. Din analiza răspunsurilor la întrebările precedente am aflat că respondenții percep uniunea consensuală ca etapă înăintea căsătoriei. Deci, influența familiei de origine se resimte în răspunsurile și comportamentul subiecților.

2 Concluziile cercetării

Societatea contemporană este martoră la schimbările ce se petrec în concepțiile tinerilor care optează pentru coabitare, în defavoarea căsătoriei, uniunile consensuale reprezentând un model foarte răspândit de asociere. Conviețuirea în afara căsătoriei a devenit o caracteristică a vieții moderne, înlocuind mariajul. Astfel, demersul meu dorește să ilusteze opțiunile cuplurilor care coabiteză atunci când sunt puse să aleagă între: uniune consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei sau uniune consensuală ca stil de viață și să descrie motivațiilor care stau la baza comportamentelor subiecților.

Ideile majore prezentate în fiecare secțiune a procesului analitic au contribuit la confirmarea ipotezelor elaborate la începutul studiului, la dezvăluirea concepției despre căsătorie și uniune consensuală pe care o au studenții care coabiteză.

Scopul acestei scurte prezentări este să accentueze ideile creionate pe parcursul analizei datelor culese. În următoarele paragrafe voi prezenta principalele concluzii pe fiecare secțiune cuprinsă în ghidul de interviu.

De ce uniune consensuală?

Astfel, încercând să surpind motivele care au stat la baza deciziei de a coabita, am constatat că, cuplurile sunt motivațe și intrinsec, și extrinsec în alegerile făcute cu privire la viitorul relației lor. De asemenea, comportamentul decizional al subiecților este determinat și de o combinare a celor două tipuri de motivație. Majoritatea respondenților sunt motivați intrinsec, însă relațiile interpersonale ale acestora joacă un rol destul de important în comportamentul decisional

Căsătoria și uniunea consensuală în viziunea cuplurilor care coabitează:

În urma analizei setului de întrebări care face referire la modul în care cuplurile consensuale percep căsătoria și uniunea consensuală, pot conchide că, studenții care coabitează de mai mult timp privesc mai degrabă decât ceilalți uniunea consensuală ca o etapă premergatoare căsătoriei. Aceeași concluzie se poate desprinde și în ceea ce privește anul de studiu în care este subiectul. Astfel, respondenții din ani terminali vorbesc mai mult despre căsătorie și beneficiile aduse de o perioadă de probă.

Ipotezele înăintate de mine cu privire la această problematică (Alegerea indivizilor cu privire la uniunea consensuală [etapă premergătoare căsătoriei sau stil de viață] va depinde de modul în care aceștia privesc căsătoria și concubinajul și O creștere a importanței căsătoriei duce la un nivel mai ridicat al opiniilor în favoarea concubinajului ca etapă premergătoare căsătoriei) se confirmă.

Percepția subiecților asupra evoluției firești a unei relații:

Analiza răspunsurilor culese mi-a oferit posibilitatea să trag următoarele concluzii: respondenții care sunt studenți în anul 1 și 2 nu văd foarte clar finalitatea perioadei de coabitare, în timp ce, cei care se află în anii terminali au o cu totul altă percepție asupra duratei coabitării. Aceștia afirmă că este nevoie de o siguranță financiară ori de terminarea studiilor pentru a putea trece la o altă etapă a relației lor, căsnicia. Astfel, ei ilustrează mai accentuat funcția de testare a compatibilității a uniunii consensuale decât cei aflați la începutul studiilor universitare. Deci, persoanele care sunt ceva mai înăintate în vârstă manifestă o dorință mai accentuată de a se căsători. Același lucru îl pot spune și despre indivizii care au un loc de muncă stabil. Datorită faptului că nici un subiect nu uită să amintească perioada traiului în comun atunci când face referire la etapele firești ale unei relații și pentru că între avantajele uniunii consensuale amintite anterior posibilitatea testării relației ocupă un loc însemnat, se poate conchide că ipoteza (Principala funcție a concubinajului în interiorul cuplului va fi cea de “testare a compatiblității”) este confirmată cu succes.

Siguranța financiară și afectivă în căsătorie și concubinaj:

Părerile respondenților cu privire la posibilitățile celor două forme de uniuni familiale de a oferi siguranță financiară sunt împărțite. 8 subiecți susțin că, căsătoria îți oferă cea mai mare stabilitate financiară, 4 subiecți amintesc de vulnerabilitatea financiară care se instalează într-o căsnicie în cazul apariției unui copil, iar restul de 17 respondenți așează pe poziție de egalitate cele două uniuni familiale. Analiza răspunsurilor îmi mai oferă posibilitatea să fac următoarele precizări: subiecții care sunt de părere că, căsătoria îți oferă cea mai mare siguranță financiară sunt cei care nu au avut niciodată un loc de muncă; respondenții care au locuri de muncă stabile susțin exact contrariul, și anume, că uniunea consensuală este cea care oferă o siguranță financiară mai ridicată.

Astfel, și de această dată, ipoteza (Indivizii care au realizări mari în concubinaj consideră că acesta oferă o siguranță financiară mai mare decât căsătoria)se confirmă.

În ceea ce privește siguranța afectivă, analiza răspunsurilor culese a scos în evidență faptul că tinerii acordă o încredere mare uniunii consensuale în ceea ce privește siguranța afectivă. Percepția studenților cu privire la siguranța financiară și afectivă se află în strânsă legătură cu propriile realizări. Majoritatea respondenților susține că legătura dintre realizările lor și statutul marital se face prin ajutorul pe care partenerii și-l oferă permanent. Toate aceste răspunsuri ne conduc către confirmarea ipotezei: susținerea din partea partenerului corelează pozitiv cu realizările individului.

Legalizarea relației:

După cum am arătat și în analiza datelor, ipotezele înăintate cu privire la legalizarea uniunii consensuale se confirmă. Răspunsurile primite se distribuie la doi poli opuși: recunoașterea uniunii consensuale din punct de vedere juridic va determina o creștere a numărului celor care coabiteză; nu va avea nici o influență. Nu putem spune că, de exemplu, studenții din ani terminali sunt pentru legalizarea relației, iar cei care sunt abia la începutul facultății sunt împortivă; că cei care au un loc de muncă acceptă mai ușor aspectele juridice, iar ceilalți nu, etc. Așadar, la fiecare pol se întâlnesc tipuri diferite de subiecți.

Percepția familiei cuplului ;i a grupului de prieteni asupra concubinajului:

Relațiile pe care orice individ le are cu familia, cu grupul din care face parte, joacă un rol important în alegerile pe care acesta le face.Datorită faptului că nici un subiect nu a evitat să vorbească despre cum percepe familia sa legătura în care este implicat am putut să desprind influența factorilor motivaționali extrinseci asupr adeciziilor subiecților.

În cazurile în care părinții au luat la cunoștință despre relația copiilor, nu condamnă concubinajul, dar nici nu îl încurajează. În urma analizei datelor culese în teren am avut posibilitatea să constat că există și părinți care încurajează o relație de coabitare. În societatea românească se întâlnesc foarte puține astfel de cazuri, însă, ele există. În demersul meu un singur subiect a afirmat că, cei care l-au încurajat să facă acest pas au fost părinții care sunt divorțați.

De aici putem desprinde următoarele concluzii:

majoritatea familiilor închegate care nu se confruntă cu probleme grave și care pun mare accent pe valorile familiale, nu sunt de acord cu perioada de coabitare, însă aceștia nici nu se împotrivesc relației atâta timp cât este doar o etapă premergătoare căsătoriei;

familiile destrămate, care au trecut printr-un divorț ori care se confruntă cu probleme grave își îndrumă copiii spre o astfel de relație din dorința de a nu face și aceștia acceași greșeală.

Astfel, de aici putem conchide că influența familiei cântărește mai mult în opțiunea cuplului pentru uniunea consensuală ca etapă premegătoare căsătoriei, decât ca stil de viață

Partenerii sunt influențați în alegerile lor, într-o măsură mai mică sau mai mare, și de grupul de prieteni din care fac parte. Majoritatea prietenilor cuplului se află implicați într-o relație de coabitare și sunt de acord cu aceasta, iar cei care nu coabitează nu resping ideea uninii consensuale.Prietenii reprezintă adesea un model demn de urmat pentru mulți tinerii care doresc și ei „să intre în rândul lumii”.

Ipoteza elaborată (Creșterea numărului prietenilor care coabitează ai cuplului conduce la adoptarea concubinajului ca stil de viață.) se confirmă.

Percepția subiecților asupra relației părinților:

În încercarea de a desprinde modul în care subiecții percep relația părințiilor lor,am plecat de la ipoteza că diferențele existente la nivelul familiilor de origine ale partenerilor (fam închegate, fără probleme majore ori divorțate sau cu probleme majore) se vor manifesta prin aprecieri variate ale uniunii consensuale ( cei proveniți din familii închegate folosesc concubinajul, mai des, ca etapă premergătoare căsătoriei; studenții care fac parte din famiilii dezorganizate vor opta mai frecvent pentru concubinaj ca stil de viață). Și de această dată ipoteza se confirmă. Din analiza răspunsurilor la întrebările precedente am aflat că respondenții percep uniunea consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei. Deci, influența familiei de origine se resimte în răspunsurile și comportamentul subiecților. Astfel, familiile închegate, fără probleme îndrumă, mai degrabă, cuplul către căsătorie decât famiile destrămate.

Concluzia generală a studiului este că, sub influența factorilor motivaționali intrinseci și extrinseci, studenții optează, la început, pentru uniunea consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei, ca apoi să se îndrepte către căsătorie și întemeierea unei familii susținută din punct de vedere legal.

CONCLUZII

În urma investigației realizate am ajuns la concluzia că, în rândul studenților căsătoria și uniunea consensuală reprezintă două forme de conviețuire complementare. La începutul relației tinerii aleg să coabiteze asumându-și toate riscurile și fiind bucuroși că pot avea parte de avantajele pe care o astfel de relație le oferă tinerelor cupluri. Astfel, uniunea consensuală, deși stabilă și armonioasă din punct de vedere afectiv și instabilă sub aspect juridic, este preferată de majoritatea cuplurilor de studenți, mai ales de cele care locuiesc în campusurile universitare. Apoi, o dată ce partenerii se maturizeză, iar relația capătă mai multă stabilitate, tinerii încep să migreze către căsătorie spre a-și satisface o alte categorie de nevoi: nevoia de securitate și solidaritate.

Chiar dacă „marele pas” este amânat pentru o perioadă nedefinită de timp, căsătoria nu este dezavuată așa cum s-ar putea crede. Ea reprezintă soluția ideală pentru majoritatea cuplurilor, deși este percepută cu oarecare teamă în anii studenției. Indivizii, luându-și viața în propriile mâini atunci când au plecat de lângă părinți, doresc parcă să mai copilărească. Ei nu vor să-și asume responsabilitățile pe care le implică o căsnicie așa de timpuriu.

Totuși, nevoia de dragoste și de familie nu dispare. Majoritatea tinerilor intervievați, aflați departe de casă, încearcă să readucă în jurul lor atmosfera familială prin formarea unei noi familii: uniunea consensuală.

Cu toate acestea, lucrarea de față nu pretinde a explica fenomenul coabitării consensuale. Este o cercetare ilustrativă în care am realizat o prezentare a acestei problematicii pentru a se vedea în ce măsură tinerii aleg uniunea consensuală ca etapă premergătoare căsătoriei sau ca stil de viață și, de asemenea, dacă familia de origine a individului ori grupul de prieteni influențează opțiunile partenerilor și în ce fel.

ANEXA NR 1

GHID DE INTERVIU

1.Pentru început v-aș ruga să-mi spuneți când și în ce împrejurări v-ați cunoscut?

2. Cine a luat hotărârea de a realiza o uniune consensuală? Ați putea indica motivele care au stat la baza acestei decizii/ hotărâri?

3. Ați putea să-mi spuneți câteva cuvinte cheie prin care ați defini căsătoria. V-aș ruga să detaliați puțin semnificația pe care o acordați dvs căsătoriei. Descrieți ce reprezintă pentru dvs căsătoria.

4. Ați putea să-mi spuneți câteva cuvinte cheie prin care ați defini concubinajul. V-aș ruga să detaliați puțin semnificația pe care o acordați dvs uniunii consensuale. Descrieți ce reprezintă pentru dvs concubinajul/ uniunea consensuală.

5. Spuneți-mi, vă rog, care credeți că sunt avantajele și dezavantajele căsătoriei? Dar pentru uniunea consensuală/ concubinaj?

6. Există caracteristici comune între căsătorie și concubinaj? ( Dacă “Da”) Care ar fi acelea? Ce anume le diferențiază?

7. Care sunt în viziunea dvs etapele evoluției firești a unei relații? Motivați răspunsul.

8.Ati putea să-mi spuneți pe ce perioadă credeți că este benefică pentru dvs și partenerul/-a dvs uniunea consensuală? Motivați raspunsul.

9.Menționați vă rog 3 condiții în care uniunea consensuală poate fi o alternativă la căsătorie.

10. V-aș ruga să-mi spuneți cum priviți căsătoria și uniunea consensuală din punctual de vedere al siguranței financiare oferite? Dar din punctul de vedere al siguranței afective? Da-ți, vă rog, câteva exemple care să întărească spusele dvs.

11. Ați putea să-mi spuneți care este importanța legalizării unei relații? Ce rol ar trebui să joace legalizarea într-o relație consolidată? Care este rolul pe care l-a jucat legalizarea unei relații și îl joacă în present și cum credeți că se va schimba acest rol în viitorul apropiat?

12. Este bine sau nu ca o relație să fie legalizată? De ce?

13.Ce credeți că s-ar întâmpla dacă, în România, uniunea consensuală ar fi recunoscută prin lege, dacă persoanele care trăiesc în astfel de uniuni ar avea anumite drepturi și obligații reglementate prin lege? Ce efecte ar avea aceste reglementări asupra cuplurilor tinerele? Motivați răspunsul.

14.Puteți să-mi spuneți dacă, de când trăiți în concubinaj ați avut realizări, succese care s-ar putea datora statutului dvs marital? Dar partenerul dvs? Care este motivul acestui fapt? Dați câteva exemple relevante pentru a confirma spusele dvs.

15. Ati putea să-mi spuneți care apeciați că este influența exercitată de statutul dvs marital( membru al unei uniuni consensuale) asupra realizărilor dvs? Prietenii v-au povestit și ei situații asemănătoare? Care ar fi acestea?

16.Vorbiti-mi acum de concubinaj așa cum este el perceput de familia dvs. Dați-mi un exemplu recent din care să rezulte ce ați afirmat anterior/ de ce spuneți asta. Care credeți că ar fi motivele pentru care familia dvs percepe în acest fel concubinajul.

17. Ce credeți că ar fi necesar să faceți pentru a evita apariția de discuții contradictorii cu familia dvs legate de relația dvs?

18. Vorbiti-mi acum de concubinaj așa cum este el perceput de grupul dvs de prieteni. Dați-mi un exemplu recent din care să rezulte ce ați afirmat anterior/ de ce spuneți asta. Care credeți că ar fi motivele pentru care prietenii dvs percep în acest fel concubinajul.

19. Care apreciați că ar fi reacția familiei dvs în cazul în care dvs ați dori să rămâneți pentru tot restul vieții într-o relație/formă de uniune familie nesusținută juridic, cum este uniunea consensuală? Dar a prietenilor dvs? Motivați răspunsul.

20. Puteți să-mi spuneți-aproximativ-de când sunt căsătoriți părinții dvs? Cum apreciați realția părinților dvs? Ce părere aveți despre aceasta?

21.Menționați câteva cuvinte cheie prin care ați defini căsătoria părinților dvs.

22.Ce ne puteți spune despre căsătoria părinților dvs comparativ cu cea a altor cupluri din acceași generație pe care le cunoșteți? Există aspecte distincte? Care ar fi acestea? Exemplificați.

23.Spuneți-mi, vă rog, la ce faculate sunteți student/-ă și în ce an.

24. Dacă aveți un loc de muncă pe timpul studiilor universitare, atunci vă rog să îmi vorbiți despre acest lucru. În ce activitatea desfășurată? Ce reprezintă pentru dumneavoastră locul de muncă din punct de vedere al împlinirii personale de ordin material, spiritual, afectiv?

25. Ați putea să-mi spuneți ce vârstă aveți?

26. Care este localitatea în care ați locuit înainte de a veni la facultate?

27. În familia dvs de origine câti membri sunt? Mai aveți frați, surori?

ANEXA NR.2

Bibliografie

Băran-Pescaru, Adina (2004), Familia azi. O perspectivă sociopedagogică. Editura Aramis, București.

Béjin, André (1998), Căsătoria extraconjugală de astăzi, în Phillipe Ariès și André Béjin (coord.), Sexualități occidentale, Editura Antet, București, pp.177-187.

Becker, Gary Stanley (1997), Comportamentul uman: o abordare economică, Editura ALL, București.

Bird, Gloria și Melvielle, Keith (1994), Families and Intimate Relationships, Editura McGraw-Hill, New York, pp. 87-113.

Broderick, Carlfred [1984, 1979] (1988), Marriage and the Family, Editura Prentice-Hall Inc, New Jersey, pp. 123-147, 164-166.

Ciupercă, Cristian (2000), Cuplul modern între emancipare și disoluție, Editura Tipoalex, București.

Ciupercă, Cristian (2001), Familia între tradiție și schimbare, Psihologia,1, pp.3-5, Editura Științifică și Tehnică, București

Ciupercă, Cristian și Mitrofan, Iolanda (1998) Incursiuni în psihosociologia si psihosexologia familiei, Editura Edit Press Mihaela, București.

Ciupercă, Cristian și Mitrofan, Iolanda (1998), Uniunea liberă între posibilitate și realizare, Psihologia, 3, pp.26-29, Editura Științifică și Tehnică, București.

Ciupercă, Cristian și Mitrofan, Iolanda (1999), Uniunea liberă sau preferința pentru autonomie a cuplului modern, Revista Română de Sociologie, X, 5-6, pp.493-499,Editura Academiei Române, București.

Ciupercă, Cristian și Mitrofan, Iolanda (1999), Denuclearizarea familiei și cauzele sale,Psihologia,2, pp.22-25, Editura Științifică și Tehnică, București

Ciupercă, Cristian și Mitrofan, Iolanda (2002), Psihologia vieții de cuplu, Editura Sper, București, pp. 25-48.

Chelaru, Ioan (2002), Căsătoria și divorțul. Aspecte juridice, civile, religioase și de drept comparat, Editura A92Acteon, Iași, pp.45-47.

Chelcea, Septimiu [2000] (2003), Cum să redactăm: o lucrare de licență, o teză de doctorat, un articol științific în domeniul științelor socioumane (ediția a2-a), Editura Comunicare.ro, București.

Chelcea, Septimiu(2004) [2001], Metodologia cercetării sociologice.Metode cantitative și calitative (ediția a2-a), Editura Economică, București.

Cobianu-Băcanu, Maria (1994), Norme sociale și valori familiale ale traziției, Sociologie Românească, 5, Editura Academiei Române, București.

Coleman, J.C.(1988), Intimate Relaționships marriage and Family, MacMillan Publishing Company, New York.

Dagenais, Daniel (2000), La fin de la famille moderne.Signification des transformations contemporaines de la famille, Editura Les Presse de L’Universite, Paris.

19. Ghebrea, Georgeta (2000), Regim social-politic și viața privată, Editura Universității din București.

20. Ghebrea, Georgeta și Tessier, Roger (1994), Cuplul și familia românească: menținerea precară a familiei tradiționale, Sociologie Românească, 5, 1994, Editura Academiei Române, București.

21. Ghețău, Vasile (1994), Tranziția și impactul său demographic, Revista de Cercetări Sociale, 1, București.

22.Ghețău, Vasile (2000), Demografia anilor 90 si populatia tânara, în Mihăilescu, Ioan (coord.), Un deceniu de traziție. Situația copilului și a familiei în România, UNICEF, București, 2000.

23. Giddens, Anthony[1989, 1993], (2000), Sociologie(ediția a3-a), Editura Bic All, București, pp.153-185.

24. Golu, Mihai (2000), Fundamentele psihologiei, Editura Fundației “România de mâine”, București.

25. Ferreol, Gilles (1994), Se poate vorbi de o criza a familiei?, în Sociologie Romaneasca, anul V, 5, Editura Academiei Române, Bucuresti.

26. Hardyment, Christina (2000), Viitorul familiei, Editura Știintifică, București.

27. Izard, Michel și Bonte, Pierre (1999), Dicționar de etnologie și antropologie, Editura Polirom, Iași.

28. Iluț, Petru (1998), Abordarea calitativă a socioumanului, Editura Polirom, Iași.

29. Marinescu, Valentina (2005), Metode de studiu în comunicare, Editura Niculescu, București.

30. Mărginean, Ioan (2000), Proiectarea cercetării sociologice, Editura Polirom, Iași.

31. Mihăilescu, Ioan (1999), Familia în societățile europene, Editura Universitatii din București.

32. Mihăilescu, Ioan (2000), De la familie la familii, în Ioan Mihăilescu (coord.), Un deceniu de traziție.Situația copilului și a familiei în România, UNICEF, București.

33. Mitrofan, Iolanda (1989), Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie, Editura Științifică și Enciclopedică, București.

34. Mitrofan, Iolanda (1999), Schimbări și tendințe în structura și funcțiile familie din țara noastră, Revista Română de Sociologie, 5-6, 1999, Editura Academiei Române, București.

35. Mitrofan, Iolanda și Mitrofan Nicolae (1991), Familia de la A la Z.Mic dicționar al vieții de familie,Editura Științifică,București.

36. Mitrofan, Iolanda și Mitrofan Nicolae( 1994), Elemente de psihologie a cuplului, Editura Șansa, București.

37. Mitrofan, Iolanda și Mitrofan Nicolae( 1994), Familia românească în perioada de tranziție,Psihologia, număr special, Editura Științifică și Tehnică, București.

38. Nicolăescu, Victor (1999), Întâlnirea-formă modernă a selecției maritale, Revista Română de Sociologie,5-6, Editura Academiei Române,București.

39. Ortega Y Gasset, Jose (1991), Studii despre iubire, Editura Humanitas, București,

40. Popescu, Raluca (2003), Familia tânără în societatea românească, Calitatea Vieții, XIV,1, 2003, Editura Academiei Române, pp.31-51, București.

41. Rotariu, Traian (2000), Starea demografica a României în context european. Posibile politici demografice si consecintele lor, în Elena Zamfir, Ilie Badescu, Catalin Zamfir (coord.),(2000), Starea societatii românesti dupa 10 ani de tranzitie, Editura Expert, București.

42. Roussel, Louis (1989), La famille incertaine, Editura Odile Jacob, Paris.

43. Saxton, Lloyd (1980), The Individual, Marriage, and The family, Wadsworth Publishing Company, Inc California, pp.223-229.

44. Silverman, David [1993] (2004), Interpretarea datelor calitative. Metode de analiză a comunicării și interacțiunii, Editura Polirom, Iași.

45. Tone, Teodora și Cârțână, Corneliu(1994), Tendințe în evoluția familiei în România, Sociologie Românească, 5, Editura Academiei Române, București.

46. Trebici, Vladimir (1979), Demografia, Editura Ștințifică și Enciclopedică, București.

47. Trebici, Vladimir și Hristache, Ion (1986), Demografia teriorială a României, pp.70-134, Editura Academiei, București.

48. Toffler, Alvin(1983), Familiile viitorului, în Al treilea val, Editura Politica, Bucuresti,

49. Toffler, Alvin[1972],(2000), Socul viitorului, Editura Antet si Lucman, București.

50. Voinea, Maria (1993), Sociologia Familiei, Editura Universității din București, București.

51. Voinea, Maria(1994), Resrtructurarea familie: modele alternative de viață, Sociologie Românească, 5, Editura Academiei Române, București.

52. Voinea, Maria(1996), Psihosociologia familiei, Editura Universității din București, București.

53. Voinea, Maria și Bulzan, Carmen (2001), Sociologie: manual pentru clasa a XI-a, Editura All Educațional, București, pp. 26-31.

54. Vlăsceanu, Lazăr și Zamfir, Cătălin (coord.)[1993] (1998), Dicționar de sociologie, Editura Babel, București, p91, pp.244-245, p.555.

55. Zamfirescu, Mihaela, Apostol, Maria, Greabu, Bogdan, Cozma, Adriana (2003), Evoluția conceptului de familie în tradiția românească, Revista Română de Statistică, 1, pp.81-105, Comisia Națională pentru Statistică, București.

56. Zlate, Mielu în Zlate, Mielu, Popescu-Neveanu, Paul și Crețu, Tinca (1999), Psihologie: manual pentru clasa a XI-a,Editura Didactică și Pedagogică, București, pp.105-115.

57. Anuarul Statisitic al României, 1977, Comisia Națională pentru Statistică, p.101, CNS, București.

58. Anuarul Statisitic al României, 1981, Comisia Națională pentru Statistică, pp.580-581, București.

59. Anuarul Statisitic al României, 1984, Comisia Națională pentru Statistică, p.158, București.

60. Revista Română de Statistică, 1, 2003, Comisia Națională pentru Statistică, p.88, București

61. www.insse.ro

62. www.recensământ.ro.

63. www.socialinfo.ch.

64. www.linternaute.com.

65. www.notaire.be.

66. www.juriscope.org.

67. www.dsclex.ro