Factorii de Risc Si Protectie Ai Rezilientei la Studenți

=== e75122f13e4382e5f761f3c40205b4b8ad2a7661_660487_1 ===

Capitolul 1

Stresul academic

1.1. Definirea stresului

Stresul este reacția nespecifică a organismului la orice gen de intervenție impusă. Prin definiție, stresul nu este sinonim cu tensiunea nervoasă sau anxietatea. Stresul furnizează mijloacele de exprimare a talentelor și a energiilor și de percepere ale senzației de fericire; de asemenea, poate provoca extenuare și îmbolnăviri, fizice sau psihice, infarct și accidente. Lucrul cel mai important este să ne amintim că anumite forme de stres sunt normale și esențiale. Atunci când organismul răspunde la diversele forme de stres psihic sau psihologic, pot să apară unele modificări previzibile.

Stresul poate fi descris în termeni biologici, psihosociali, culturali etc, dar a fost definit de cele mai multe ori prin reacția indivizilor la anumiți factori. Astfel stresul este o “reacție psihologică la solicitările inerente ale factorilor de stres, care are potențialul de a face o persoană să se simtă tensionată și anxioasă” (Johns, G., 1998, 435). Sau “stresul este o reacție firească a organismului nostru care survine ori de câte ori trebuie să facem un effort pentru a ne adapta unei situații” (Lelord, F., Andre, C., 1998, p. 125).

Stresul este privit de alți autori și ca o forță care produce o tensiune urmată de o deformare a obiectului asupra căruia s-a exercitat (Stora, J.B., 1999, p. 11).

Selye definea stresul ca fiind rezultatul acțiunii unui agent fizic și/sau psihologic și/sau social. Iar stresul este în același timp stresorul (sau agentul stresului) cât și rezultatul acestei acțiuni în diferite dimensiuni individuale (Stora, J.B., 1999, p. 11).

Stresul este declanșat mai puțin de problemele externe cu care ne confruntăm, cât de modul în care facem față (sau nu reușim să facem față) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existențe, iar despre unii s-ar putea spune că sunt stimulați și dau maximum de randament doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul în care încetăm să facem față în mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor începe să-și facă apariția.

Stresul constituie o situație care impune o presiune de natură fizică sau psihică asupra unei persoane, putând avea drept consecință producerea unor modificări și dereglări la nivelul organismului acesteia. Din punct de veere al efectelor pe care le produce, stresul poate fi definit și drept o reacție psihologică și fizică la schimbare sau drept un dezechilibru care are loc în momentul în care capacitățile unei persoane de a gestiona solicitările din cadrul unei anumite situații. Stresul reprezintă o reacție de teamă indusă unui organism care caută să-și mențină starea de normalitate în fața elementelor care pot acționa asupra lui afectânu-i integritatea.

Primele studii științifice asupra stresului au fost efectuate de către Selye, care a studiat reacțiile de stres ale unor cobai la agenți negativi din mediul înconjurător, de tipul temperaturilor extreme sau zgomotelor foarte putermice, substanțe iritante care le-au fost injectate, suprasolicitarea musculară, precum și emoțiile de furie, frustrare sau frică.

S-a observat că reacția tuturor subiecților la factorii stresori a fost inițial de mobilizare generală la nivelul sistemului endocrin, precum și scăderea de moment a eficienței organismului până la activarea capacităților care realizează mobilizarea și adaptarea la stres. Upă această reacție inițialăă, au loc adaptarea și rezistența la stresori, ca urmare a secreției de adrenalină și nonadrenalină, hormoni care pătrund în circulația sanguină, împiedicând producerea anumitor modificări în carul organismului, dăunătoare penru sănătate, cum ar fi creșterea nivelului colesterolului și acizilor grași în sânge, afectarea digestiei etc.

Pe durate scurte, stresul poate avea efecte pozitive, contribuind la limpezirea gândirii în cadrul unor reacții depanică sau crescând creativitatea. Aceasta este valabil doar pe termen scurt, deoarece dacă stresul nu este eliberat prin mecanisme specifice, evitându-se acumularea de surse suplimentare de stres și găsind mecanisme de coping corespunzătoare, se poate produce un efect cumulativ care poate pune organismul în pericol. Conform lui Selye, organismul dispune de o capacitate limitată de adaptare, aceasta fiind consumată la fiecare nouă situație de stres întâlnită.

In condițiile în care persoana supusă stresului constată că poate gestiona stresul, pot fi tolerate niveluri mari de stres, ceea ce se întâmplă și în condițiile în care există pauze corespunzătoare între evenimentele producătoare de stres. Sistemul nervos realizează întoarcerea organismului la starea sa de echilibru. În situația în care persoana este supusă unui stres continuu, în absența unor pauze de odihnă, se poate produce o afectare majoră a glandelor secretoare de adrenalină.

Fenomenul adaptării la stres nu poate continua fără oprire, iar în momentul epuizării energiei adaptative apare a treia fază a stresului, respectiv starea de colaps, manifestată prin instalarea unor suferințe la nivel fizic sau psihic. Pentru remedierea problemelor de orin fizic, este nevoie de repaus total, cu scopul refacerii energiei adaptative pe termen scurt, care este preluată din rezerva energetică pe termen lung. In caz contrar, stresul poate eveni un pericol vital.

Factorii fizici de stres pot fi reprezentați de temperaturi extreme, efort prelungit, zgomote și pericole fizice. In afară e acest tip de factori, există și factorii emoționali de stres, cu acțiune negativă asupra sistemului endocrin și a sănătății în general, exprimându-se în reacții de tipul anxietății, depresiei sau frustrării.

Oricе fеl dе solicitarе еstе într-un anumit sеns individuală, adică sреcifică. Indереndеnt dе natura modificărilor organicе ре carе lе рroduc, toatе substanțеlе au o рroрriеtatе comună: imрun organismului să sе adaрtеzе, să sе rеorganizеzе. Αcеasta nu еstе o cеrință sреcifică; adaрtarеa însăși еstе sarcina, indifеrеnt dе natura imрlicațiilor. Cu altе cuvintе, dincolo dе consеcințеlе sреcificе aрarе în mod nеsреcific nеcеsitatеa unor rеacții dе adaрtarе carе să ducă la rеstabilirеa stării dе еchilibru. Εsеnța strеsului constă în еxigеnțеlе nеsреcificе față dе multiрlеlе funcții imрlicatе.

În cееa cе рrivеștе caractеrul agеntului carе рrovoacă strеsul, al acțiunii agеntului strеsor, еstе indifеrеnt dacă situația sau lucrul în fața căruia suntеm рuși еstе рlăcut sau nерlăcut; contеază numai mărimеa nеcеsității dе rеadaрtarе.

În cadrul tеoriilor asuрra strеsului, duрă idеntificarеa și încеrcarеa dе dеfinirе a concерtului dе strеs, a fost rеsimțită nеvoia clarificării domеniilor salе, dеoarеcе еxрrеsia dе strеs a fost folosită oarеcum inеxact, au aрărut numеroasе dеfiniții confuzе și contradictorii alе acеstеi noțiuni. Dе еxеmрlu, strеsul biologic еra idеntificat cu ерuizarеa sistеmului nеrvos sau cu aрariția unor еmoții рutеrnicе, ре când еl nu еstе numai tеnsiunе nеrvoasă. În cazul omului, ființa carе disрunе dе un sistеm nеrvos dеzvoltat, rеacțiilе еmoționalе sunt într-adеvăr factorii dе strеs cеi mai frеcvеnți.

În numеroasеlе încеrcări dе a dеfini strеsul, indifеrеnt dе natura sa, găsim ca notă comună caractеristică faрtului că acеsta aрarе ре fondul unеi adaрtări реrреtuе a organismului la condițiilе salе dе viață.

Harold G. Wolff, îmрrеună cu colеgul său Hinklе dе la Laboratorul dе Εcologiе Umană al Școlii Μеdicalе dе la Univеrsitatеa Cornеll au studiat consеcințеlе strеsului asuрra suрraviеțuitorilor din lagărеlе dе concеntrarе nazistе și јaрonеzе și ре acеastă bază au construit o nouă dеfinițiе a strеsului înțеlеs ca: „starе dinamică a unui organism, ca răsрuns la o solicitarе dе adaрtarе dеoarеcе viața însăși imрunе o adaрtarе constantă, în așa fеl încât toatе ființеlе vii sunt în реrmanеnță într-o starе mai marе sau mai mică dе strеs” (Wolff, H.G., 1968, 53).

Ρеntru H. Ρiéron strеsul еstе idеntic cu agrеsiunеa, cu acțiunеa violеntă еxеrcitată asuрra organismului, dе la șocul еlеctric sau imеrsiunеa bruscă în aрa rеcе рână la șocul еmoțional sau frustrarеa acută. Βruschеțеa, intеnsitatеa marе, caractеrul amеnințător al situațiеi ar constitui рarticularitățilе gеnеralе alе condițiеi strеsantе.

Αstfеl, obsеrvăm că strеsul a dерășit domеniilе dе abordarе sреcializată alе biologiеi și mеdicinii, intrând ca рrioritatе în câmрul tеoriеi și рracticii științеlor socialе, umanе, militarе еtc.

Ρutеm considеra că strеsul рsihic рrеsuрunе confruntarеa individului cu o situațiе carе amеnință buna sa starе, intеgritatеa реrsoanеi; subiеctiv sau obiеctiv, situația strеsantă solicită organismul рână la sau dincolo dе limitеlе рosibilităților individului dе a-i facе față. Αstfеl, еstе nеcеsar să avеm în vеdеrе cеl рuțin două asреctе: întâi condiția strеsantă și doi, starеa dе strеs. Condiția strеsantă constă în cauza рroducеrii strеsului, în acțiunеa tuturor agеnților strеsori, iar starеa dе strеs rерrеzintă șocul еmoțional, situația tеnsionată рsihic la nivеl individual sau gruрal.

1.2. Cauzele stresului

Stresul poate să aibă cauze emoționale și psihologice. De exemplu, ideea unui accident rutier sau ideea unui control iminent îi va face pe indivizi anxioși: mulți nu pot să doarmă. Apoi ei își vor crea probleme din cauza faptului că nu au dormit suficient și se vor gândi cum vor lucra a doua zi fără să fi dormit. Și așa mai departe. Un eveniment stresant va duce la un altul și, în lipsa controlului, efectul dominoului distruge organismul.

Chiar și evenimentele plăcute, cum ar fi o căsătorie, promovarea în funcție, cumpărarea unei case noi, sau nașterea unui copil pot provoca stres. Alte motive de stres sunt: imposibilitatea atingerii unui anumit obiectiv sau satisfacerea unei dorințe.

De asemenea, stresul apare din situații conflictuale, care nu sunt întotdeauna negative. De exemplu, un conflict poate sa apară în momentul în care trebuie să alegem între două scopuri pozitive, cum ar fi alegerea dintre două oferte excelente de lucru. Sau conflictul poate implica o alegere care are atât un rezultat pozitiv cât și unul negative, cum ar fi o căsătorie în altă țară, dar acest lucru înseamnă mutarea în altă parte și îndepărtarea de familie și prieteni.

Thomas Holmes și Richard Rahe au elaborate o listă de stresuri majore care apar pe parcursul vieții. Aceștia sunt prezentați mai jos în ordinea descrescătoare, începând cu evenimentul cel mai stresant: decesul unuia dintre soți; divorțul; separarea celor doi soți; detenția; decesul unei rude apropiate; căsătoria; concedierea; reconcilierea conjugală; pensionarea; boala unei rude; așteptarea unui copil; probleme sexuale; nașterea sau adopția; modificarea situației financiare; decesul unui prieten apropiat; schimbarea activității; discuții cu soțul/soția; credit sau împrumut pentru cumpărarea unor bunuri importante; blocarea unui credit sau a unui împrumut; alte responsabilități în activitate; neîmpliniri personale.

1.3. Mecanismele de producere a stresului și stadiile acestuia

Stresul reprezintă reacția sistemului endocrin la eforturile și solicitările la care este supus organismul. Acest sistem, datorită acțiunii adrenalinei și nonadrenalinei, are un rol esențial în realizarea imunității organismului, contribuind la adaptarea la factorii stresanți, de natură fizică sau psihologică. In condiții de stres, se produce scăderea imunității, ceea ce crește riscul îmbolnăvirilor, iar un nivel ridicat de stres poate afecta semnificativ sănătatea organismului, fapt exprimat în fatigabilitate extremă, insomnie, cefalee, probleme digestive, apetit exagerat pentru ulciuri, tulburări respiratorii, renale etc.

Sistemul HPS (hipotalamus – glanda pituitară – suprarenale) are rolul de a activa protecția contra amenințărilor percepute, din mediul interior și exterior, fiind inactiv în absența pericolelor, când organismul este în curs de refacere. In momentul perceperii unei amenințări, hipotalmusul reacționează, trnsmițând un mesaj glandei pituitare, care, la rândul ei, pune în mișcare celulele orgnismului pentru a răspunde amenințării. Are loc eliberarea adrenalinei în sânge de către suprarenale, fiind, totodată, alimentate cu sânge membrele superioare și inferioare, permițând stfel îndepărtarea de pericol, având loc o reacție de tipul ”luptă sau fugi”.

Lipton dă un exemplu al evaluării pericolelor de către HPS, vorbind de o situație în care o persoană se găsește într-un cort în Africa, suferind de o infecție la stomac și aude un leu la ușă, trebuind să evalueze gravitatea celor două pericole. Organismul va înceta să lupte contra infecției și se va mobiliza în direcția supraviețuirii, sistemul HPS redistribuind rezervele de energie. (Lipton, B., 2005)

La ora actuală, se consideră că factorii genetici pot fi controlați, apărând o nouă știință, epigenetica, care arată că factorii de mediu și factorii psihologici pot produce modificări ale genelor, fără a acționa asupra machetei de bază, aceste modificări putând fi transmise și generațiilor viitoare. Acest lucru se produce prin controlul semnalelor biologice de către cele venite din mediu, fiind apoi controlată legarea proteinelor regulatoare de AND, modelând astfel fiziologia celulei. La fel se întâmplă în cazul gândurilor și sentimentelor, care pot produce modificări la nivel material, prin mecanismul interferenței constructive sau distructive. (Lipton, B., 2005)

Stresul nu este caracteristic exclusiv situațiilor negative, situațiile pozitive fiind de asemenea stresante, datorită faptului că implică o schimbare și adaptarea la aceasta, astfel încât o acumulare de astfel de situații poate declanșa un răspuns de stres.

1.4. Reacții la stres

Când o persoană experimentează un factor de stres, creierul răspunde prin inițierea a 1400 de răspunsuri (reacții), inclusiv prin eliminarea unor substanțe chimice în sânge. Acest lucru provoacă o stare momentană de șoc- aș face orice este necesar ca să supraviețuiesc.

Dacă însă această stare nu este controlată, persoana poate să aibă un atac de cord sau o congestie cerebrală. Mulți indivizi încep să bea, devin deprimați, nu pot dormi, au dureri în piept. Organismul nu mai are imunitate pentru a lupta împotriva bolilor. Astfel, foarte des aceste persoane decedează din cauza unor boli cum ar fi cancer, pneumonie, etc. Stresul nu va fi niciodată identificat ca și cauză de deces.

În medicină reacția organismului la stres se numește sindromul general de adaptare (SGA), care are în general 3 etape principale. În prima etapă a SGA, denumit reacția la teamă, organismul secretă adrenalină și utilizează o diversitate de alte mecanisme fiziologice pentru a combate stresul și pentru a putea controla stresul. Aceasta este denumită reacția de fugă sau de luptă. Mușchii devin mai rigizi, inima bate mai tare, respirația este mai rapidă și transpirația este mai puternică, ochii se dilată, stomacul poate să se strângă. Aceste fenomene sunt produse de natură pentru a proteja organismul în cazul în care se întâmplă ceva rău. Odată ce cauza stresului a dispărut, organismul va reveni la normal.

Dacă însă cauza stresului nu a dispărut, SGA trece în a doua etapă denumită de rezistență sau adaptare. Acesta este răspunsul organismului la protecția pe termen lung. Organismul secretă în continuare hormoni care măresc nivelul de zahăr din sânge pentru a-i susține energia și astfel mărește tensiunea arterială. Cortexul adrenal produce hormonii corticosteroizi pentru această reacție de rezistență. Dacă aceastã fază de adaptare continuă o perioadă de timp prelungită fără perioade de relaxare și odihnă pentru a contrabalansa reacția la stres, suferinzii sunt predispuși la oboseală, lipsa concentrãrii, iritabilitate și letargie deoarece efortul de susținere a stării de tensiune se poate transforma în stress negative.

Cea de a treia etapã a SGA este denumită epuizare. În această etapã, organismul nu mai are nici o rezervă de energie și de imunitate. Resursele mentale, fizice și emoționale sunt foarte reduse. Organismul experimentează epuizarea adrenală. Pe măsură ce adrenalina scade și nivelul zahărului din sânge scade apare toleranța scăzută la stres, epuizare mentală și fizicã progresivă, îmbolnăvire și deces.

Stresul și depresia au un efect negativ asupra sistemului imunitar. Imunitatea redusă face ca organismul să fie mai susceptibil la orice îmbolnăvire. Capacitatea ființei umane de a-și reveni după anumite perioade dificile este remarcabilă. Prin urmare este foarte important ca să recunoaștem cauza stresului și să o anihilăm pentru menținerea unui stil de viață sănătos.

Reacții comportamentale la stres – în condiții de stres, persoana caută să se adapteze utilizând o serie de strategii de rezolvare a problemelor, însă cel mai frecvent aceste măsuri constau în retragere sau consumarea de substanțe excitante. Cel mai adesea, persoana caută să scadă sau să elimine acțiunea factorilor stresanți. Acest lucru se poate realiza prin delegarea unor responsabilități, o gestiune mai bună a timpului, prin comunicare, prin cererea de sprijin, solicitarea unei instruiri în domeniu sau încercarea de a găsi niște alternative. Astfel, stresul scade și se stimulează atingerea obiectivelor, astfel încât persoana are un sentiment pozitiv.

In condițiile retragerii din fața stresului, pot apărea manifestări de tipul absenteismului, demisiei, cu scopul eliminării stresului pe o perioadă nedeterminată sau definitivă. Cu toate acestea, la nivelul organizației unde lucrează persoana, stresul va continua să persiste, chiar dacă o anumită persoană s-a eliberat de stres prin părăsirea organizației.

Reacția cea mai dăunătoare și mai inutilă la stres este reprezentată de consumul de substanțe excitante, de tipul alcoolului, tutunului și drogurilor, deoarece astfel problema nu este rezolvată sub niciun aspect al ei.

Reacții psihologice la stres – dependent de intensitatea emoțiilor la care este expusă persoana, aceasta poate manifesta reacții negative diferite ca durată și intensitate, de tipul anxietății, frustrării sau depresiei.

Frustrarea constă într-un sentiment profund de nemulțumire, pe care persoana o resimte în situația în care apare ceva care interferează cu comportamentul desfășurat în vederea atingerii unui scop. Dacă este limitată, frustrarea poate avea rol motivator și colorează comportamentul. Aceste efecte pozitive sunt însă limitate la situațiile în care frustrarea este intermitentă și persoana dispune de mai multe variante de soluționare a problemei. In condițiile permanentizării frustrării, ea se interiorizează și se poate manifesta prin agresivitate, de tipul protestelor, sabotajelor sau violențelor. Dacă situația generatoare de frustrare persistă, apare resemnarea, manifestată prin comportamente de retragere sau apatice.

In situațiile în care frustrarea apare brusc, pe neașteptate sau este rezultatul unei injustiții făcute persoanei, apare agresiunea, cum este cazul neexplicării motivului unei anumite schimbări.

Anxietatea constituie reacția la o amenințare fizică sau psihică anticipată sau difuză, fiind diferită de reacția de frică, care se referă la un pericol actual, amândouă reacțiile producânu-se în condițiile absenței unei posibilități de a se proteja de pericol.

Dacă este la un nivel moderat, anxietatea are rol motivator, crește atenția și creativitatea, contribuind la rezolvări ingenioase ale problemelor și sarcinilor. In condițiile cronicizării, precum și în condițiile depășirii anumitor praguri, anxietatea afectează capacitățile raționale ale persoanei, ajungându-se la consumul exagerat e substanțe excitante, de tipul tutunului, alcoolului sau drogurilor. Persoanele anxioase, în special cele de sex masculin, nu amit existența acestei stări, tratân-o ca pe un semn de slăbiciune, blocând astfel orice posibilitate de ajutor.

Depresia reprezintă o stare experimentată de marea majoritate a oamenilor, ca urmare a unei boli, a unui eveniment negativ sau a unui efort prea îndelungat. Pe perioade limitate, depresia poate avea efecte pozitive, încetinind reacțiile organismului, evitând astfel supraconsumul energiei adaptative și grăbind vindecarea. De obicei, aceste stări depresive dispar în scurt timp, revenindu-se la starea de echilibru.

In situația în care depresia se cronicizează, persoana devine apatică, retrasă, suferă de insomnii, își pierde apetitul, capacitatea decizională scade, apare neglijența privind aparența și igiena, apar dificultăți de concentrare a atenției, sentimente de vinovăție și de lipsă de valoare și pierderea elanului vital și a poftei de viață. Toate aceste aspecte afectează viața academică, relațiile familiale și sociale și pot conduce la instalarea abuzului de diverse substanțe.

1.5. Tipuri de stres

Au еxistat două încеrcări dе a clasifica strеsul în tiрuri, ambеlе având și actual influеnță. Una din еlе, rеalizată dе Sеlγе (1974) sugеra două tiрuri: distrеs și еustrеs. Distrеsul еstе tiрul distructiv, ilustrat dе furiе și agrеsiunе și distrugе sănătatеa. Εustrеsul еstе tiрul constructiv, ilustrat рrin еmoții asociatе cu рrеocuрarеa еmрatică реntru alții și еstе comрatibilă cu рrotејarеa sănătății. Α doua încеrcarе dе clasificarе a strеsuluia făcut o distincțiе întrе 3 tiрuri dе strеs рsihologic: рiеrdеrе/ rănirе (carе a avut dејa loc), amеnințarе (nu a avut loc încă, dar е рosibilă în viitorul aрroрiat) și рrovocarе (chiar dacă dificultățilе stau în calеa câștigului, еlе рot fi dерășitе cu vеrvă, реrsistеnță și încrеdеrе în sinе). Fiеcarе е dерășită difеrit și arе rеzultatе рsihofiziologicе și реrformanțialе difеritе.

În ciuda acеstor subdiviziuni dе mai sus, idееa tiрică dе strеs еstе mai simрlă dеcât cеa a еmoțiilor – fiе ca dimеnsiunе unică, fiе din рunct dе vеdеrе a catеgoriilor funcționalе, strеsul sрunе рuțin dеsрrе dеtaliilе luрtеi dе a sе adaрta a реrsoanеi.

Ca starе a tеnsiunii рsihologicе, strеsul aрarе ca рrodus al variеtăților dе рrеsiuni și forțе cu carе ambianța acționеază asuрra individului dеci ca un răsрuns dеzorganizant al organismului uman și al colеctivității socialе la solicitărilе mеdiului. Fiind dеclanșat dе factori carе acționеază intеns, surрrinzător sau реrsistеnt, реrcерuți sau anticiрați ca amеnințarе, altеori constituit dе o suрrasolicitarе sau subsolicitarе a mеcanismеlor cognitivе și volitivе, strеsul рsihic еstе caractеrizat рrintr-o рrеzеnță afеctivă рrеgnantă.

Chiar în condiții oрtimе dе еchilibru еmoțional, rеacțiilе еmoționalе рot fi inadеcvatе stimulilor, dеzadaрtatе în situațiilе când caрacitatеa dе rеzistеnță еmoțională еstе dерășită dе intеnsitatеa solicitărilor, dе violеnța traumеlor afеctivе sau dе рrеlungirеa și afеctarеa acеstora în timр.

Νoțiunеa dе strеs a cunoscut o еvoluțiе sеmantică bogată, cu nuanțări sреcificе, cu trеcеri sреctaculoasе dar nеcеsarе dе la o concерțiе fizică la una mеdicală și aрoi рsihologică și socială. Ρе acеastă bază a noului modеl dе abordarе рutеm rеținе că strеsul рsihic: estе un рrodus al acțiunii еxеrcitatе dе un agеnt еxtеrn, caractеrizat рrintr-o anumită intеnsitatе și durată; aрarе ca starе рsihică individuală sau ca starе рsihosocială colеctivă, rеzultat al acțiunii agеntului strеsor; sе naștе și sе manifеstă ca rеacțiе dе aрărarе construită în funcțiе dе modul cum funcționеază рsihicul în fața influеnțеlor mеdiului еxtеrn sau chiar a cеlui intеrn.

Strеsul рsihic rерrеzintă rеacția sреcifică dе răsрuns la acțiunеa agеnților carе рroduc o рrеsiunе dеosеbită asuрra ființеi umanе.

Dr. Ј. W. Μason considеra că рroрriеtatеa comună a factorilor dе strеs еstе acееa că mobilizеază sistеmul fiziologic al rеacțiilor еmoționalе sau dе alarmă în situații nерlăcutе sau când viața еstе amеnințată.

Strеsul nu еstе întotdеauna consеcința unеi acțiuni nocivе. Εstе nееsеnțial dacă factorul dе strеs însuși еstе un lucru рlăcut sau nерlăcut; еfеctul său dерindе еxclusiv dе măsura în carе solicită adaрtabilitatеa organismului. Oricе activitatе normală рoatе рroducе un strеs рutеrnic fără o consеcință dăunătoarе. Strеsul dăunător sau nерlăcut еstе numit “distrеs”. Cuvântul strеs utilizat în limba еnglеză sеmnifică tеnsiunе, încărcarе, рrovinе din cuvântul еxistеnt în limba francеză vеchе, distrеs, însеmnând nеcaz, dificultatе, situatiе nерlăcută. Ρrima silabă a disрarut рrobabil fiind dеsеori înghițită, ca atunci când sе folosеștе “‘nеața” în loc dе “bună diminеața”. Lucrurilе lеgatе dе strеs рot fi dеoрotrivă рlăcutе sau nерlăcutе, în timр cе cuvântul distrеs însеamnă întotdеauna nеcaz, nерlăcеrе.

Strеsul nu trеbuiе еvitat. Dе faрt, nici nu рoatе fi еvitat. Indifеrеnt cе facеm sau cе sе întâmрlă cu noi, întotdеauna avеm nеvoiе dе еnеrgiе реntru întrеținеrеa viеții, combatеrеa еfеctеlor dăunătoarе și adaрtarеa la influеnțеlе în реrmanеntă schimbarе ре carе lе еxеrcită mеdiul. Un anumit nivеl al strеsului еxistă și în starеa dе rеlaxarе, în timрul somnului.

Întâlnirеa cu strеsul рoatе fi folositoarе dacă, familiarizându-nе cu modul dе acționarе al strеsului nе vom forma în consеcință concерția dе viață.

Cеi carе s-au ocuрat la încерut dе рroblеmatica strеsului nu au făcut dеosеbirеa întrе distrеs și strеs, dеși strеsul еstе o noțiunе mai largă, cuрrinzând și еmoțiilе рlăcutе, îmрlinirilе și afirmarеa реrsonalității.

Fiziologul francеz din a doua јumătatе a sеcolului XIX, C. Βеrnard, a dеmonstrat рrimul, cu mult înaintе ca idееa dе strеs să fi aрărut, că mеdiul intеrn al organismеlor nu sе schimbă dеși mеdiul lor еxtеrn sе schimbă în реrmanеnță.

Εl a obsеrvat că viața libеră și indереndеntă еstе condiționată dе stabilitatеa mеdiului intеrn. 50 dе ani mai tarziu, fiziologul amеrican W. Β. Cannon a рroрus ca ansamblul “рrocеsеlor fiziologicе coordonatе carе asigură mеnținеrеa stărilor dе stabilitatе cе guvеrnеază în marе рartе organismul” (Cannon, W.B., 1932, 76) să fiе dеnumitе homеostaziе, еxрrimând caрacitatеa dе a mеnținе o situațiе statică invariabilă.

Consеrvarеa viеții și sănătății noastrе cеrе ca nimic în noi să nu sе abată рrеa mult dе la starеa obișnuită. În caz contrar, survin îmbolnăvirеa și moartеa.

Ρrima dеscriеrе a “sindromului cе aрarе în urma difеritеlor influеnțе nocivе” a fost рublicată în 1936; mai târziu, acеstе rеacții au dеvеnit cunoscutе sub dеnumirilе dе sindrom gеnеral dе adaрtarе (SGΑ), rеsреctiv sindrom dе strеs biologic.

S-a еvidеnțiat faрtul că еnеrgia dе adaрtarе sau caрacitatеa dе adaрtarе a organismului еstе finită, dеci sе рoatе ерuiza. Νе рutеm irosi usor caрacitatеa dе adaрtarе sau рutеm învăța cum să nе drămuim acеst stoc dе еnеrgiе folosindu-l numai în scoрuri utilе carе рroduc cât mai рuțin distrеs.

Personalitatea și stresul

Personalitatea poate avea o influență importantă asupra stării de stres. Încă din 1974 Friedman și Rosenman au arătat că există două tipuri de indivizi: cei cu personalitate de tip A și cei cu personalitate de tip B. Primii consideră că soarta lor depinde în exclusivitate de ei în timp ce ceilalți admit că o mare importanță o pot avea șansa și factorii externi. Subiecții cu personalitate de tip A se confruntă cel mai adesea cu factorii de stres pentru că pleacă de la premisa că reușita lor depinde în exclusivitate de modul în care vor reacționa. Acest indivizii cu tip de personalitate au atras și interesul medicilor pentru că s-a observat că cei mai mulți cardiaci și cele mai multe victime ale infarcturilor miocardice provin din această categorie. Cei cu personalitate de tip A sunt ambițioși, pasionați de munca lor, fac ore suplimentare, se supun la stări conflictuale și ambigue, fac multe lucruri în același timp, nu precupețesc nici un effort și uită de distracții pentru a-și atinge obiectivele. Ei se simt frustrați dacă cineva se interpune în calea lor spre obiectivul propus, încercând să le încetinească ritmul. În ciuda faptului că sunt de multe ori nerăbdători, ostili și furioși, ei sunt preferați uneori în locul celor cu personalitate de tip B întrucât se descurcă mai bine în situații care presupun viteză, perseverență și rezistență. Totuși oamenii cu comportament de tip A pot fi dificili pentru ceilalți: pentru colaboratorii lui, pentru familie, dar și pentru sine întrucât se surmenează, trăiesc nivele foarte ridicate de stres și riscă probleme de sănătate.

O descriere complexă a patternului comportamentel de tip A (precum și cea general acceptată) ne-o oferă chiar cei ce au atras atenția asupra acestui tip de personalitate, Friedman și Rosenman. Astfel, indivizii cu personalitate de tip A sunt caracterizați:

din punct de vedere fizic prin: voce puternică, vorbire rapidă, activitate psihomotorie, tensiune la nivelul mușchilor faciali;

din punct de vedere atitudinal și emoțional prin: ostilitate, nerăbdare, furie, agresivitate;

din punct de vedere motivațional prin: nevoi de realizare, un foarte acut simț al competiției, orientarea activității spre succes, ambiție;

din punct de vedere al comportamentului observabil prin: vigilență crescută, repeziciune, hiperactivitate, implicare în acțiune / în muncă

din punct de vedere coginitiv prin: necesitatea de a controla mediul și prin autoatribuirea cauzelor evenimentelor

Patternul comportamental de tip B este definit printr-o absență relativă a acestor caracteristici.

1.7. Stresul academic la studenți

Stresul în rândul studenților și absolvenților este multifactorial, provenind atât din mediul academic, cât și din cel neacademic, fiind produs de diverși factori, inclusiv socio-culturali, de mediu și psihologici (Brand, H., Schoonheim-Klein, M., 2009, p. 148).

Nivelurile de stres pot escalada la proporții semnificative la unii studenți, aceștia prezentând mai ales simptome de anxietate în timpul testelor și perioadelor de examene. De fapt, cercetările anterioare au sugerat o rată de prevalență de 10-35% dintre studenți care au niveluri de anxietate ridicată la examene (Chapell, M., Blanding, Z., Silverstein, M. et al., 2005).

Cu toate acestea, nu toți studenții experimentează anxietatea cu aceeași severitate. Încadrul unui sondaj realizat de Uniunea Studențească din Germania s-a estimat că aproximativ 15-20% dintre studenți sunt afectați de stresul examenelor la un nivel ”mediu” până la ”ridicat”

(Neuderth, S., Jabs, B., Schmidtke, A., 2009, p. 787).

De asemenea, s-a demonstrat că apar mai semnificativ și mai frecvent amânarea și abandonul școlar la studenții cu anxietate ridicată la examene, care este asociată cu morbiditate psihiatrică, inclusiv comportament suicidal și costuri economice ridicate (Schaefer, A., Matthess, H., Pfitzer, G., 2007, p. 292).

De asemenea, s-a demonstrat că 10% dintre studenții la stomatologie au suferit de epuizare emoțională severă, 17% plângându-se de o lipsă severă de realizare și 28% au raportat simptome severe de depersonalizare (Pohlmann, K., Jonas, I., Ruf, S. et al, 2005, p. 82).

Factorii academici au fost cauza predominantă de stres la majoritatea studenților, urmați de cei fizici, sociali și emoționali. Majoritatea studenților stresați au raportat scoruri importante privind scăderea stimei de sine și aproximativ jumătate au marcat scoruri ridicate la scalele de depresie (Baste, V.S., Gadkari, J.V., 2014, p. 302).

Rezultatele din literatura de specialitate sugerează că nivelul superior de stres este asociat cu performanțe academice slabe (Sohail, N., 2013, p. 69).

Stresul perceput a fost raportat în unele studii ca variabil la diferite grupuri sociodemografice (Pau, A., Rowland, M., Naidoo, S. et al,, 2007, p. 199). De exemplu, s-a constatat că subiecții de sex feminin, studenții mai tineri, cei fără experiență anterioară în învățământul superior și cei care nu sunt mulțumiți de decizia lor privind alegerea studiilor sunt mai probabili să raporteze niveluri de stres perceput mai ridicate, comparativ cu ceilalți (Pau, A., Rowland, M., Naidoo, S. et al,, 2007, p. 200).

Cu toate acestea, în alte studii, bărbații au arătat mai mult stres (62,9%) decât femeile. Cu toate acestea, femeile au fost percepute ca având scoruri mai ridicate privind stresul în domeniul interpersonal scor, comparativ cu bărbații (Tangade, P., Mathur, A., Gupta, R. et al., 2011, p. 97).

Într-un studiu recent, s-a demonstrat că cele mai multe surse comune de stres în rândul studenților la medicină au fost legate atât de presiunile academice, cât și de cele psihosociale. Acestea includ așteptări ridicate ale părinților, frecvența examenelor, curriculumul academic vast, dificultăți de somn, îngrijorare legată de viitor și de începerea activității de medic.

Stresul printre studenții la medicină din diferite culturi este bine documentat și asociat cu morbiditatea psihiatrică semnificativă în literatură (Shah, M., Hasan, S., Malik, S. et al., 2010, p. 28). De exemplu, s-a demonstrat recent că mai mult de jumătate dintre respondenți au fost afectați de depresie și peste două treimi de anxietate și stres, iar femeile au raportat în mod constant un scor mai mare la stres în comparație cu omologii lor de sex masculin (Iqbal, S., Gupta, S., Venkatarao, E., 2015, p. 355).

Într-o serie de studii, autorii au descoperit că cei mai frecvenți factori menționați care contribuie la stresul și anxietatea din perioadele de examinare au fost conținuturile extinse ale cursurilor, lipsa de mișcare și durata lungă a examenelor, raportate de studenți (Shah, M., Hasan, S., Malik, S. et al., 2010, p. 29).

Percepția conținutului extins al materiei și a duratei lungi a examenelor au fost identificate ca fiind cele mai importante surse de anxietate într-o serie de studii de cercetare. De exemplu, într-un studiu transversală, Hashmat și colab. (2008) au examinat factorii care contribuie la anxietatea de examen printre studenții din anii terminali la medicină, utilizând un chestionar structurat, cuprinzând întrebări despre stilul de viață, stilul de studiu, probleme psihologice și sistemul de examinare. Autori au descoperit că factorii cei mai frecvent raportați de către studenți, care contribuie la anxietatea de examen, au fost sarcinile extinse de curs (90,8%), lipsa exercițiilor fizice (90%) și durata lungă a examenelor (77,5%). Autorii au raportat, de asemenea, că majoritatea studenților au puține cunoștințe despre modalitățile de reducere a anxietății (Hashmat, S., Hashmat, M., Amanullah, F. et al., 2008, p. 168).

Rezultatele studenților la examinările periodice au fost identificate ca fiind cele mai frecvente și mai grave surse de stres (Shah, M., Hasan, S., Malik, S. et al., 2010, p. 30). Acest aspect a fost demonstrat atât în ​​laborator, cât și în chestionare autoadministrate. De asemenea, Omigbodun și colab. (2006) și Polychronopoulou și Divaris (2005) au constatat că studiul excesiv, sălile de clasă aglomerate, grevele facultății și lipsa echipamentului de laborator au fost identificate ca surse de stres. Frica de eșec, incertitudinea cu privire la viitor, dificultățile de formare și supraîncărcarea în studiu au fost sursele de stres percepute în rândul studenților (Polychronopoulou, A., Divaris, K., 2005, p. 688).

Într-un studiu recent, s-a raportat că 16,2% surse au fost reprezentate de excesul cognitiv, somatic și răspunsurile emoționale la anxietatea de examinare (Bedewy, D., Gabriel, A., 2013, p. 92). Bazat pe un chestionar autoadministrat, s-a demonstrat că anxietatea de examen la studenții la farmacologie a fost pozitiv corelată cu percepțiile studenților privind încărcarea cursurilor și negativ legate de capacitatea lor de a gestiona timpul de învățare (SansgiryS., Sail, K., 2006, p. 27).

Morse și Dravo (2007) au evaluat nivelurile de stres în rândul studenților. Autorii au raportat că a existat un stres ușor până la moderat. Cu toate acestea, sursele de stres au fost mai proeminente printre studenții de sex feminin și la următoarele elemente: program încărcat, critici din partea profesorilor în fața colegilor, cantitatea de materie de studiu, teama de a nu promova un examen sau un an, notele obținute, resursele financiare, teama de angajare după absolvire și teama de reacția părinților în cazul unui eșec (Morse, Z., Dravo, U., 2007, p. 102)

S-a demonstrat într-o serie de studii că stresul produs de presiunile părinților și așteptările profesorilor în jurul datelor de examen au un impact ridica în creșterea stresului legat de studiul academic sau carierei viitoare. De exemplu, studenții care au ales o facultate din cauza presiunii părinților, având un stres asociat de a se confrunta cu părinții după eșec, descris ca un stres mai mare decât pentru cei care au aderat la acordul lor (Acharya, 2003; Tangade și colab., 2011). Autorii au recomandat că părinții trebuie să fie consiliați împotriva forțării copiii lor să se alăture unui program educațional (Tangade, P., Mathur, A., Gupta, R. et al., 2011, p. 99).

De asemenea, primirea de critici de la profesori privind munca academică a fost una din sursele asociate cu stres semnificativ în rândul studenților. Alți autori au sugerat că presiunea parentală a prezis un grad mai ridicat de anxietate de examen, deoarece amenințarea evaluării negative de la alții este crescut. Dimpotrivă, teoretizarea a fost susținută de faptul că sprijinul parental ărezice un grad mai scăzut de stres și anxietate de examen, deoarece amenințarea evaluării negative este redusă (Bedewy, D., Gabriel, A., 2013, p. 93).

De asemenea, niveluri mai mari decât cele preconizate de epuizare emoțională au fost găsite într-un eșantion mare de studenți din primul an (Polychronopoulou, A., Divaris, K., 2005, p. 689) și, recent, Tangade și colab. (2011) au constatat că studenții anului terminal au prezentat scoruri mai mari de stres. Folosind un studiu descriptiv transversal, Wang și Yeh (2005) au examinat percepțiile și sursele stresului examenului de admitere în rândul elevilor din al treilea an de studiu de asistență medicală și efectul său asupra comportamentului. Autorii au concluzionat că cei cinci principali stresori la examenul de admitere, în ordine descrescătoare, au inclus testarea, aspirațiile elevului, sarcinile de învățare, aspirațiile profesorului și aspirațiile părintelui (Wang, H.F., Yeh, M.C., 2005, p. 115).

Alte surse care sunt în mod obișnuit legate de percepțiile de sine ale studenților universitari implică caracteristicile lor de personalitate, de inteligență, realizările lor academice anterioare, și alte surse academice, de mediu și psihosociale.

Hancock (2001) și Hembree (1988) au raportat că cognițiile negative legate de examene, atunci când acești studenți subestimează propriile lor abilități sau supraestimează consecințele legate de eșecul lor, sunt deseori însoțite de niveluri mai mari de anxietate și performanțe slabe.

S-a demonstrat într-un număr de studii, printre studenții la medicină și stomatologie, că stresul a fost destul de ridicat încât să prezinte tulburări psihiatrice în proporții substanțiale de către studenți. Experiența stresului sever și a anxietății printre studenții școlilor medicale este bine documentat. Studenții afișează de multe ori simptome legate de stres, care pot varia de la anxietate ușoară până la tulburări de somn și alimentație, ca urmare a unei performanțe reduse, a incapacității de a se concentra, ostilitate, depresie și alte efecte debilitante (Stewart, D., De Vries, J., Singer, D. et al., 2006).

Într-un studiu transversal care examinează nivelul de nivel academic perceput, în domeniile medical, dentar, psihologiei și sportului, s-a demonstrat că studenții la educație fizică și psihologie au avut un nivel mai scăzut de stres perceput, comparativ cu studenții la medicină și stomatologie (Neveu, D., Doron, J., Visier, L. et al., 2012, p. 263).

Relația dintre trăsăturile de personalitate și stres, precum și anxietatea legată de efectuarea examinărilor a fost, de asemenea, examinată într-o serie de studii. De exemplu, Liu și colab. (2006) au susținut că anxietatea de examen ar trebui să fie legată de personalitate și stima de sine, și că prevalența anxietății de examen ar trebui să fie mai înaltă la studenții instabili emoțional sau la studenții cu înaltă stimă de sine. Xu și colab. (2005) a examinat efectele conceptului de stimă de sine asupra anxietății de examen printre studenții la medicină. Autorii au constatat că toate dimensiunile conceptului de sine erau semnificativ legate de anxietatea de examen.

Experiența vieții academice pentru majoritatea studenților este caracterizată de trecerea peste un grup extins de factori stresanți, care pot afecta mediul academic de viață. Astfel de presiuni din educație constituie o provocare pentru bunăstarea psihologică a cursanților, sănătatea lor fizică și capacitățile cognitive în desfășurarea mai eficientă a îndatoririlor lor. Prin urmare, stresul și presiunile cauzate de educație cresc stresul academic, care transformă performanțele lor academice.

Capitolul 2

Reziliența la studenți

2.1. Cadru general

Reziliența este considerată pe scară largă ca o capacitate dinamică a unui individ de a depăși stresul și a se adapta cu succes mediului său. Connor și Davidson (2003) definesc rezistența ca a fiind calitatea personală care permite unei persoane să prospere în fața stresului, în timp ce Block și Kremen (1996) caracterizează reziliența ca o predispoziție de a rezista anxietății, având un temperament pozitiv și fiind deschis la experiență.

Reziliența reprezintă un set de atribute care îi ajută pe oameni să reușească și să facă față în mod eficient stresului (Cyrulnik, B., 2009). Studenții universitari sunt o populație care se confruntă cu niveluri crescute ale stresului academic și a stresului psihologic, astfel că mulți studenți abandonează universitatea fără a-și termina studiile alese (Andrew, S., Salamonson, Y., Weaver, R. et al., 2008).

Odată cu dezvoltarea cercetărilor în domeniul psihologiei asupra rezilienței, s-au analizat din ce în ce mai mult diferențele dintre studenții din mediul universitar care funcționează optim și cei care se luptă să facă față.

Rezistența a fost corelată pozitiv cu stiluri de coping eficiente, în timp ce a corelat negativ cu distresul psihologic. În mediul universitar reziliența a fost văzută ca un factor activ care sprijină cerințele de sănătate mintală ale studenților. O temă importantă în rândul studenților este aceea de reziliență ca factor de protecție asociat cu mai puține probleme de sănătate mintală și adaptarea reușită la viața universitară (Khawaja, N.G., Stallman, H.M., 2011).

Prin urmare, examinarea atributelor studenților rezilienți poate cuprinde factori importanți care contribuie la rezistență, reducând suferința psihologică. Nivele mai ridicate de reziliență au fost legate de niveluri mai joase ale suferinței psihologice în rândul studenților. Studenții universitari cu niveluri mai ridicate de suferință psihologică, au raportat și niveluri mai scăzute de reziliență (Desrosiers, A., Klemanski, D. H., Nolen-Hoeksema, S., 2013).

Stallman (2010) a constatat că stresul academic în rândul studenților este asociat cu niveluri crescute ale constrângerilor psihologice care au avut ca rezultat reducerea performanțelor academice și bunăstarea psihologică (Stallman, H.M., 2010).

2.2. Factori de risc și de protecție ai rezilienței în rândul studenților

Datorită relației puternice dintre stresul academic și cel psihologic, este important să se cultive reziliența în rândul studenților. Reziliența oferă studenților capacitatea de a se adapta corespunzător și de a face față stresorilor unici din viața universitară și de a preveni stresul psihologic (Stallman, H.M., 2010).

Tulburările de somn recurente reprezintă o problemă serioasă de sănătate care afectează

35% din populația adultă generală. Tulburările de somn sunt adesea comorbide cu tulburări mintale (40-60%), studii longitudinale indicând faptul că o lipsă de somn în timp crește probabilitatea de a dezvolta probleme de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea. Calitatea și durata scurtă a somnului au fost asociate cu un simț redus al bunăstării și scăderea calității vieții (Talbot, L. S., McGlinchey, E. L., Kaplan, K. A. et al, 2010).

Apariția tulburărilor de somn și a tulburărilor mintale sunt strâns legate. Evenimentele de viață stresante pot duce la o calitate slabă a somnului și duc la probleme de sănătate mintală. Impactul deprivării somnului a fost observat la studenți, ducând la reducerea performanțelor academice, disfuncționalități în timpul zilei, creșterea anxietății, depresiei și apariția de dureri somatice (Hall, J., 2013).

În mod similar, tulburările de somn cresc în totalul populației, fiind recomandate studii pentru a informa și a dezvolta programe pentru a reduce deprivarea somnului.

Cercetarea până în prezent a identificat o legătură pozitivă între reziliență și îmbunătățirea sănătății fizice și mintale. Metaanalizele asupra somnului dezvăluie că tulburările de somn sunt factorul de risc cu impactul cel mai ridicat în cazul depresiei (Riemann, D., & Voderholzer, U., 2003).

Recent au existat dovezi că există asocieri între reziliență și tulburările de somn bazate pe factorii neuronali. De exemplu, McCrory, De Brito și Viding (2010) sugerează că tulburările de somn inhibă activitatea creierului prefrontal, care este implicat în dezvoltarea rezilienței.

Chatburn, Coussens și Kohler (2014) au investigat acest fenomen în continuare la copii și au constatat că tulburările de somn reduc reziliența. Așa cum sugerează acum cercetările emergente, problemele de somn preced problemele emoționale la copii, un lucru similar se întâmplă cu faptul că tulburările de somn reduc reziliența.

Lucrările recente în domeniul optimismului și al rezistenței mintale au sugerat, de asemenea, că somnul poate fi un factor iminent care contribuie la reziliență. Până în prezent nu au fost realizate studii privind relația între reziliență și tulburările de somn în rândul studenților.

Capacitatea de înțelegere este definită ca acordarea de atenție lumii exterioare și a ceea ce se întâmplă în jur și acordarea de atenție lumii interne, fiind conștienți de propriul corp și de ceea ce se întâmplă în propria minte.

Capacitatea de înțelegere s-a dovedit a îmbunătăți capacitatea unei persoane de a se descurca eficient cu stresul, care este o componentă cheie a rezilienței (Pace et al., 2009). Înțelegerea este un predictor semnificativ al rezilienței și este asociată cu o suferință psihologică mai scăzută și o bunăstare psihologică sporită, acționând ca un mecanism de protecție împotriva stresului academic (Pidgeon, A.M., Keye, M., 2014).

Eficacitatea bazată pe înțelegere în reducerea stresului a fost utilizată pentru a spori rezistența asistenților medicali la stresul psihologic. Creșteri semnificative ale capacității de înțelegere și scăderi ale tulburărilor psihologice au fost, de asemenea, identificate la studenți (Lynch, S., Gander, M., Kohls, N. et al, 2011).

Capacitatea de înțelegere s-a dovedit a îmbunătăți nivelurile de reziliență și de a fi un factor pozitiv în gestionarea stresului psihologic. În plus, atenția și reziliența s-au dovedit a fi predictori semnificativei ai bunăstării psihologice în rândul studenților. Cu toate acestea, un studiu realizat de Mai (2012) a constatat că doar 22,6% dintre studenții australieni au folosit capacitatea de înțelegere sau mediere sugerând că în mod regulat majoritatea studenților nu utilizează această capacitate.

Vaillant (2003) a considerat că o modalitate de a vedea sănătatea mintală este prin reziliență, pe care el o definea ca utilizarea strategiilor de coping pentru a depăși experiențele de viață stresante.

În plus, Everly (2009) a concluzionat că un aspect central al psihologiei pozitive este reziliența. Reziliența poate fi considerată ca fiind capacitatea unei persoane de a se descurca în mod eficient cu experiențe negative de viață, și se poate dezvolta ca o experiență personală pozitivă de dezvoltare prin evenimente negative.

O varietate de factori de protecție din interiorul persoanei, din cultură și din mediul înconjurător se îmbină pentru a promova reziliența. Astfel, reziliența este o parte vitală a dezvoltării omului.

Burns și Anstey (2011) au emis ipoteza că reziliența poate crește bunăstarea subiectivă. O persoană rezilientă poate fi caracterizată prin folosirea unor strategii de coping pentru a se adapta în situații stresante, având un locus intern de control, socializând bine, construind o imagine bună de sine și fiind optimiști, toate acestea fiind corelate cu aspecte mentale și fizice pozitive (Burns, R.A., Anstey, K., Windsor, T., 2011).

Burns și colab. (2011) au studiat bunăstarea subiectivă și reziliența în Australia, pe un eșantion de 3989 de persoane cu vârsta cuprinsă între 20 și 44 de ani, măsurând reziliența împreună cu alte măsuri ale bunăstării subiective și psihologice. Rezultatele au indicat că reziliența a fost un predictor semnificativ al bunăstării subiective atât la tineri, cât și la cei de vârstă mijlocie. Cercetătorii au recomandat direcții viitoare pentru a examina relația dintre constructele de reziliență și bunăstare, care ar trebui să includă atât măsuri pozitive, cât și negative.

Există două condiții care sporesc reziliența persoanelor. În primul rând, adversitatea care a afectat persoana și, în al doilea rând, modul în care persoana s-a adaptat și a funcționat în timpul sau după apariția adversității.

Când oamenii sunt capabili să se adapteze bine la responsabilitățile și obstacolele vieții, ei sunt rezilienți. O persoană rezilientă folosește strategii și atitudini personale. Majoritatea cercetărilor privind reziliența s-au făcut pe copiii. Prin urmare, cercetarea unor populații mai în vârstă, cum ar fi studenții, este benefică.

În teoria lui Maslow, nevoile de bază, cum ar fi alimentația, îmbrăcămintea și adăpostul trebuie să fie îndeplinite relativ înainte ca nevoile mai mari ale oamenilor să poată fi luate în calcul în mod semnificativ. Nevoile mai mari includ dragostea și apartenența, stima de sine și autoactualizarea. Acest lucru înseamnă că este mai ușor să se satisfacă nevoile mai mari când nevoile umane de bază sunt îndeplinite, dar nu este imposibil să se satisfacă nevoile avansate fără ca nevoile de bază să fie îndeplinite. Când copilul crește fără ca nevoile de bază să fie satisfăcute și are o viață de succes, acest lucru se datorează rezilienței neobișnuit de ridicate, inclusiv capacitatea de a fi rezistent la stres și a reveni la adversitate (Everly, G.S., 2009).

Potrivit lui Brown și Holt (2011), este necesar să se promoveze și să se consolideze factori pozitivi, cum ar fi emoțiile și trăsăturile pozitive și, de asemenea, să se protejeze și să se reducă impactul evenimentelor de viață nedorite.

Factorii de protecție care pot ajuta un individ să fie rezilient pot fi găsiți în interiorul persoanei, în familie, comunitate, cultură și societate. Flexibilitatea rezultă dintr-o combinație de factori, inclusiv genetici, biologici, factori de mediu și abilități psihologice de a face față.

Mai mult, atât factorii genetici, cât și cei de mediu au impact asupra rezistenței unei persoane când vor fi combinați cu factori psihologici, cum ar fi temperamentul, personalitatea, abilitățile de autoreglare, factorii cognitivi și sociabilitatea.

În unele dintre cercetările privind reziliența, se face referire la reziliența Eului. Reziliența Eului este importantă atât pentru psihologia pozitivă, cât și pentru conceptul de reziliență.

Studiile lui Cohn, Fredrickson, Brown, Mikels și Conway (2009) au vizat extinderea și construirea teoriei lui Fredrickson (2001), care propune faptul că emoțiile pozitive au evoluat pentru a crea resurse cu scopul de a ajuta la atingerea succesului pe termen lung. Cohn și colab., (2009) au studiat relația dintre elasticitatea eului și emoțiile pozitive. Lotul de subiecți a fost format din 98 de studenți de 18 ani sau mai mult. Studiul a măsurat emoțiile zilnice, elasticitatea ego-ului și satisfacția vieții într-un cadru de laborator. Ei au definit elasticitatea eului ca fiind capacitatea de adaptare atunci când există o schimbare în mediu. S-a descoperit că emoțiile pozitive se referă la o elasticitate mai mare a eului, dar din moment ce relația a fost corelativă, nu a fost posibil să se determine care duce la celălalt. Acești autori au reușit să postuleze o relație dintre ego și emoție. Ei au declarat că un individ cu înaltă elasticitate a ego-ului va avea mai multe emoții pozitive decât o persoană cu o rezistență a Eului mai scăzută, totuși, ambii indivizi vor simți emoții negative similare. Prin urmare, aceste emoții pozitive definesc diferența dintre elasticitatea ridicată și scăzută a eului. Studiul a constatat că indivizii care au avut mai multe emoții pozitive zilnic au avut o dezvoltare mai mare a elasticității eului. Mai mult, creșterea rezilienței Eurlui a avut ca rezultat o satisfacție mai mare în viață. Prin urmare, emoțiile pozitive par a juca un rol important în dezvoltarea rezilienței.

O altă componentă a rezilienței este tăria/ puterea. Oamenii despre care se spune că au o personalitate puternică se descurcă mai bine cu stresul. Reziliența poate fi definită ca având cele trei caracteristici ale controlului, provocării și angajamentului. Aceste caracteristici pot ajuta la departajarea între persoanele reziliente și nerezidliente.

Controlul este ridicat atunci când cineva poate influența ce se întâmplă cu el sau cu ea. Un locus intern de control ridicat apare atunci când un individ crede că are control asupra lui însuși și este responsabil pentru acțiunile sale.

Provocarea se referă la momentul când un individ este capabil să-și schimbe gândirea în legătură cu aspectele negative ale unei situații și să o considere ca pe o schimbare pozitivă. Angajamentul se referă la găsirea unui sentiment de sens sau scop în acțiunile proprii.

  Persoanele care au caracteristicile rezilienței preiau controlul atunci când o schimbare apare și încearcă să stabilească ce cale de acțiune trebuie adoptată. În plus, procesele mentale implicate în crearea bunăstării subiective sunt, de asemenea, potențial implicate în stimularea rezilienței. Duritatea poate fi un factor de protecție pentru soldați în luptă, împotriva dezvoltării stresului post-traumatic. Astfel, există implicații importante ale tăriei ca fiind implicată atât în ​​reziliență, cât și în bunăstare. (Connor, K.M., Davidson, J.R., 2003)

Sybil și Steven Wolin au identificat șapte trăsături ale rezilienței, incluzând înțelegerea, independența, bunele relații, inițiativa, creativitatea, umorul și standardele morale încalte (Wolin, S., Wolin, S., 1993). Wolin a idenrificat găsit cele șapte trăsături ale rezilienței prin intervievarea clinică a 25 de adulți rezilienți care au crescut în familii cu probleme, inclusiv abuz, divorț, boli psihice etc. Cercetătorii au descoperit și alți predictori semnificativi ai rezilienței, pe care îi vom prezenta în continuare.

Creșterea rezilienței a fost legată de concentrarea asupra familiei și a factorilor comunitari atât pentru copii, cât și pentru adulți. Pentru adulți, este imperativ ca ei să aibă un sistem de sprijin social puternic și de susținere pentru a răspunde bine la dificultățile vieții. Aceasta include sprijin social pe dimensiuni instrumentale, practice și emoționale.

Adulții care au un sprijin social pozitiv din partea familiei și a prietenilor și se simt o parte a comunității tind să se ocupe mai eficient de dificultățile apărute în viețile lor. Prin urmare, având contacte sociale pozitive, precum și un sens în viață, pot contribui la amortizarea impactului negativ al stresului și al dificultăților vieții. Asociația Americană de Psihologie (APA) recomandă conectarea cu prietenii, familia și comunitatea ca modalitate de creștere a rezilienței (APA, 2013).

APA recomandă, în plus, adoptarea unei perspective încrezătoare asupra vieții, plus o viziune pozitivă asupra propriei persoane. A avea o viziune pozitivă asupra vieții a fost legată de creșterea rezilienței (APA, 2013).

Seligman (2011) a explicat că o parte importantă a promovării rezilienței constă în a învăța cum să fii optimist și cum să-ți schimbi modalitățile de gândire pesimiste într-un mod mai adaptabil și mai rațional. Prin urmare, reziliența depinde de o perspectivă optimistă și plină de speranță.

Un factor important facilitator al rezilienței este optimismul. Optimismul comparativ trebuie distins de optimismul dispozițional, pentru că în primul caz este vorba de o judecată specifică și comparativă, în timp ce optimismul dispozițional implică o judecată generală și nespecifică.

Optimismul dispozițional este definit cel mai frecvent prin expectanțele pozitive generalizate în ceea ce privește viitorul. Această trăsătură de personalitate a fost legată de starea de bine atât psihică, cât și fizică a oamenilor. Prin opoziție, pesimismul desemnează expectanțe negative cu privire la viitor. (Scheier, M.F., Carver, C.S., 1994, p. 1072) Cercetǎrile evidențiazǎ că viitorului i se acordă o atenție foarte mare. Într-o anchetă realizatǎ de Gonzales și Zimbardo în 1985, majoritatea respondenților au declarat cǎ sunt orientați spre prezent și viitor (57%) sau numai spre viitor (33%), în comparație cu orientarea numai spre prezent (9%) sau spre trecut (1%). (Taylor, S.E și Brown J.D., 1988, p. 195)

Majoritatea cercetărilor privind optimismul și pesimismul au fost realizate cu ajutorul instrumentului elaborat de Scheier și Carver în 1985: „Life Orientation Test”(LOT). Prin intermediul acestuia, s-a stabilit că optimismul dispozițional corelează negativ cu depresia (r= -0.42) și cu nevrozismul (r=-0,50) și pozitiv cu succesul (r=0,55) și cu stima de sine (r=0,54). Studiile efectuate aratǎ că persoanele cu un optimism dispozițional ridicat au o mai bunǎ sǎnǎtate psihicǎ, se adapteazǎ mai bine tranzițiilor vieții, utilizează strategii de coping mai eficiente, își revin mai repede în urma evenimentelor negative, fac fațǎ mai bine bolilor. Optimismul prezice implicarea socială, căutarea suportului și ajutorului celorlalți. Este de asemenea puternic legat de alte caracteristici dezirabile precum fericirea, perseverența, realizările academice, sănătatea. Alături de umor, optimismul se pare că reduce impactul evenimentelor stresante și are o valoare predictivă pentru longevitate (Scheier, Carver, 1994). Astfel, optimismul dispozițional diferă de optimismul comparativ atât prin specificitate, în primul caz fiind vorba despre credințe generale cu privire la viitor, cât și prin faptul că nu implică un proces de comparare socială cum implică optimismul comparativ.

Unele teorii psihologice au adoptat o viziune asupra capacitǎților individului de cunoaștere a realitǎții ce considera cǎ acesta interacționeazǎ cu mediul ca și un om de științǎ naiv, adunând date într-o manierǎ corectǎ, combinându-le într-o manierǎ logicǎ, cǎutând activ cauzele evenimentelor și comportamentelor, ajungând astfel sǎ judece și sǎ ia decizii într-o manierǎ precisă.

În ultimele decenii a devenit evident cǎ judecǎțile și deciziile actorului social nu se conformeazǎ nici pe departe acestor modele normative, percepțiile individului cu privire la sine și la lume sunt distorsionate în sens pozitiv, intervenind astfel o serie de bias-uri, erori, scurtǎturi, informația este procesatǎ cu date insuficiente și incomplete.„În loc de un savant naiv care se aflǎ în cǎutarea adevǎrului, gǎsim mai degrabǎ imaginea unui șarlatan încercând sǎ facǎ datele sǎ se conformeze teoriilor lui” (Lungu, 1999, p.3). Unul din aceste bias-uri pozitive care se manifestă în judecățile oamenilor este optimismul nerealist.

Într-un studiu din 1980, Weinstein a cerut unui numǎr de 258 de studenți de la o universitate americanǎ sǎ-și compare șansele de a trǎi în viitor o serie de evenimente cu șansele unui alt student de aceeași vârstǎ și sex din facultate. O parte din evenimente erau pozitive, de exemplu a avea propria locuințǎ, a trǎi peste 80 de ani, iar o parte erau negative: a avea un atac de cord, un accident de mașinǎ etc. Dacǎ participanții ar fi fost realiști cu privire la șansele lor raportate le cele ale altora, atunci în medie ar fi trebuit sǎ considere cǎ au aceleași șanse cu ceilalți de a trǎi fiecare eveniment. Rezultatele au arǎtat însǎ cǎ participanții la studiu au supraestimat probabilitatea de apariție a evenimentelor pozitive în viața lor și au subestimat probabilitatea apariției celor negative. Weinstein a denumit acest fenomen optimism nerealist.

Rezultatele studiului sunt interesante și importante, pentru cǎ aratǎ pe de o parte cǎ oamenii sunt nerealist de optimiști cu privire la viitor, cred cǎ vor trǎi evenimente pozitive și nu vor avea de suferit, iar pe de altǎ parte cǎ oamenii au o extraordinarǎ capacitate de a crede ceea ce vor sǎ creadă.

Optimismul nerealist diferǎ de optimismul dispozițional prin faptul că este definit prin raportare la realitate, fiind considerat o eroare, un bias (Radcliffe, Klein, 2002), de aceea se mai numește și „bias optimism”. Optimismul dispozițional este o orientare a individului despre care nu se poate spune dacǎ este corectǎ sau nu: a considera cǎ evenimentele pozitive sunt mai probabile decât cele negative implicǎ optimism, nerealist sau nu. Însǎ a avea un optimism nerealist presupune o comparare cu realitatea, este tendința de a percepe evenimentele pozitive mai probabile decât în realitate și pe cele negative mai puțin probabile decât realitatea „permite”.

Se pune în acest moment o problemǎ de naturǎ filosoficǎ: dacǎ realitatea și mai ales viitorul pot fi cunoscute. Din fericire, mǎcar într-o anumitǎ mǎsurǎ, psihologii au oferit definiții operaționale în experimentele realizate pentru a pune în evidențǎ acest fenomen. Una din acestea este compararea predicțiilor persoanei cu un grup de referințǎ: de exemplu riscul de cancer de plǎmâni perceput de fumǎtori poate fi comparat cu frecvența cancerului de plǎmâni printre fumǎtori, stabilindu-se astfel dacǎ estimarea e nerealistǎ sau nu. De asemenea s-au realizat instrumente care pot determina riscul unui individ de a dezvolta o anumitǎ problemǎ, cum este de exemplu instrumentul de evaluare a riscului de îmbolnǎvire „Health Risk Appraisal”, realizat de Lewis Robins. (Radcliffe, N.M., Klein, W.M., 2002, p. 841)

Optimismul comparativ este credința unei persoane că va experimenta mai multe evenimente pozitive în viitor decât negative, în comparație cu alte persoane. Trei termeni mai sunt folosiți în literatura de specialitate pentru a se descrie același fenomen: optimism nerealist (Weinstein, 1980), bias optimism (Weinstein, 1980) și iluzia de invulnerabilitate (Perloff, 1987, apud Radcliffe, Klein, 2002). Toți acești termeni implică două lucruri: o distorsiune doar a riscului personal și o raportare la realitate, la un criteriu obiectiv.

În aprecierea realizată, cu privire la evenimentele pozitive și negative care li se vor întâmpla, participanții la studiul lui Weinstein au fǎcut acest lucru prin raportare la un alt student de aceeași vârstǎ și sex cu ei, așadar nu a fost vorba despre o estimare absolutǎ ci despre o comparare cu un altul. De aceea Weinstein a pus în evidențǎ mai degrabǎ optimismul comparativ decât optimismul nerealist, cum a fost denumit, în majoritatea studiilor ulterioare cei doi termeni fiind confundați. Însǎ optimismul nerealist și optimismul comparativ sunt douǎ fenomene diferite: dacǎ în primul caz este vorba despre o concluzie a cercetǎtorului cu privire la acuratețea estimǎrii de cǎtre subiect prin raportare la realitate, la riscul obiectiv, în cazul optimismului comparativ se face referire la o modalitate prin care subiectul se poziționeazǎ prin raport cu altul. Nimic nu-l împiedicǎ sǎ se poziționeze inferior, așadar sǎ se punǎ în evidențǎ pesimismul comparativ, acest lucru fiind de altfel și raportat de unele studii (Heine, Lehman, 1995).

Optimismul comparativ este asociat unui proces de comparare socialǎ, între persoana proprie și altul, fiind condiționat de prezența celuilalt. Teoria comparǎrii sociale inițiatǎ de Festinger afirmǎ cǎ oamenii au tendința sǎ se raporteze la ceilalți atunci când nu au o bazǎ obiectivǎ în determinarea capacitǎților lor, aptitudinilor, opiniilor. Tendința de comparare cu ceilalți scade pe mǎsurǎ ce crește diferența între sine și celǎlalt, existând tendința de comparare cu persoane similare (Festinger, 1954). (Doise,W., Deschamps, J.C., Mugny, G., 1996, p. 54)

Psihologii au evidențiat că, prin comparație cu alții, oamenii consideră că au trăsături de personalitate mai pozitive (Brown, 1986), că sunt mai cinstiți, mai onești (Messick, 1985) sau că au un grad mai mare de control asupra evenimentelor vieții (Wright, 1985). Festinger (1954) a susținut că în estimarea riscului personal, compararea socială este esențială. (Brehm, S.S., Kassin, S.M., 1990, p. 81)

Optimismul comparativ este considerat ca fiind nerealist, pentru că este consecința inevitabilă a acestuia. Dacă o mare parte din oameni se așteaptă ca lucrurile bune să li se întâmple lor, iar cele negative altora, într-o lume în care binele și răul se distribuie constant, cu siguranță sunt nerealiști. Logic, este imposibil ca majoritatea oamenilor sǎ se situeze peste sau sub valoarea mediei generale. El este pus în evidențǎ la nivel de grup: nu trebuie sǎ se cunoascǎ riscul real al unui individ pentru cǎ oricare ar fi acesta nu este posibil ca majoritatea dintr-un grup sǎ se situeze sub media grupului.

Religiile creștine, iudaice, hinduise, islamică și buddhistă recunosc că oamenii au capacitatea de a fi rezilienți, chiar dacă vremurile de suferință sunt o experiență inevitabilă a vieții umane (Wolin, S. et al, 2009). Cu toate acestea, modul în care fiecare religie abordează reziliența este diferită.

  Este nevoie ca religia și reziliența să devină o parte centrală a domeniului sănătății mintale. De-a lungul literaturii, există sprijin pentru persoane pentru a utilizeze copingul religios pozitiv pentru a le ajuta să facă față stresului (Ano, G.G., Vasconcelles, E.B., 2005).

Cu toate acestea, Ano și Vasconcelles (2005) au găsit în metaanaliza lor că atât tipurile pozitive, cât și cele negative, ale abilităților de adaptare religioasă sunt asociate cu răspunsuri pozitive și negative la stres. La copii, a fi membru al unei religii, a avea o credință și a găsi un sens în viață, sunt toți factori de protecție pentru reziliența la dificultățile vieții. De asemenea, supraviețuitorii Holocaustului care au fost religioși s-au dovedit a avea mai mult succes în viață din punct de vedere psihologic, social și financiar.

Ano și Vasconcelles (2005) au concluzionat că este important ca în viitor să se studieze și să se recunoască rolul important pe care îl joacă religia pentru sănătatea mintală a oamenilor. Astfel, reziliența pare a fi un concept important în religie, iar religia pare să se coreleze cu reziliența unui individ.

Masten și Wright (2005) au enumerat mai mulți factori de protecție legați de abilitățile cognitive care pot ajuta tinerii să fie rezilienți. Acești factori includ abilități cognitive bune, abilități de rezolvare a problemelor, implicarea părinților în educația lor, participarea la o școală bună și promovarea culturii și educației.

La copii, s-a constatat că un IQ înalt este un factor de protecție care se corelează cu rezistența la evenimentele de viață stresante. Mai mult, un studiu a constatat că atât pentru copii, cât și pentru adolescenți, capacitatea cognitivă (de exemplu, inteligența, abilitățile de raționament, rezolvarea problemelor etc.) reprezintă cel mai bun predictor al nivelului lor de reziliență.

Literatura susține o legătură între abilitățile cognitive superioare și un nivel mai ridicat de reziliență.

Portzky, Wagnild, De Bacquer și Audenaert (2010) au găsit dovezi că reziliența crește odată cu vârsta, cel mai probabil din cauza mai multor experiențe de viață și învățând cum să depășească obstacolele. Cercetătorii au folosit modelul RS-NL, care este versiunea olandeză a Scalei Wagnild și Young de Reziliență, care conține 25 de itemi cu o scală în 4 puncte. Au folosit un eșantion de 3265 de persoane cu vârste de 17 până la 65 de ani printr-un proces de înregistrare online.

Vârsta a fost cel mai puternic predictor al rezilienței, cu indivizii mai în vârstă având un nivel mai ridicat de reziliență atunci când se iau în considerare toate variabilele demografice. Cu toate acestea, literatura a pus la îndoială dacă există o asociere reală între vârstă și reziliență și a recomandat cercetări viitoare pentru a evalua vârsta și reziliența.

Jordan (2005) a arătat faptul că, atunci când investighează reziliența, rolurile de gen trebuie luate în considerare pentru a spori înțelegerea. De-a lungul vieții, bărbații au mai multe riscuri decât femeile să aibă probleme în ceea ce privește sănătatea, inclusiv un risc mai mare de a muri în copilărie și o durată de viață mai scurtă.

În Statele Unite, în timpul copilăriei și al adolescenței, băieții au mai multe probleme în a învăța și mai multe probleme de comportament decât fetele. Femeile care au avut probleme în adolescență, tind să aibă un rezultat mai bun ca adulți decât bărbații care au avut un trecut tulburat.

Cercetările longitudinale privind reziliența susțin rolurile de gen și asocierea genului cu reziliența.  În majoritatea studiilor privind reziliența, femeile tind să fie mai rezistente la stres și adversitate decât bărbații, atât în ​​copilărie, cât și ca adulți.

Femeile pot depăși rolurile tradiționale de gen prin faptul că sunt mai rezistente. Emoțiile pozitive ale femeilor le pot ajuta să fie mai rezistente la așteptările societății. Emoțiile pozitive ajută la reglarea emoțiilor, care la rândul lor ajută femeile să trateze rapid evenimentele negative și să găsească un sens în viața lor.

Femeile au mai multe șanse să caute sprijin social și relații apropiate în vremuri de primejdie, ceea ce le împiedică să obțină rezultate negative și mărește rezultatele pozitive. Cu toate acestea, femeile tind să simtă și să exprime atât emoțiile pozitive, cât și pe cele negative, cum ar fi bucuria și anxietatea, la un nivel mai profund decât bărbații.

Cercetările au constatat că expresia emoțională a bărbatului, experiențele de viață și nivelul de confort cu afișarea vulnerabilității sunt legate de nivelul său de reziliență. În orice caz, cultura americană îi recompensează pe băieții care sunt independenți și duri și îi denigrează pe cei vulnerabili și deschiși.

Rolul de gen pe care îl au bărbații are un impact negativ asupra capacității tinerilor băieți de a fi rezilienți și fericiți. Este nevoie de cercetări suplimentare privind emoțiile bărbaților, interacțiunile sociale și conflictele.

În general, femeile tind să fie mai rezistente decât bărbații datorită unei varietăți de factori. Sunt necesare mai multe studii pentru a explora reziliența la populațiile adulte și diferențele de gen.

Câțiva factori de natură socio-economică s-au dovedit a fi factori de protecție care sporesc reziliența la copii. Aceștia includ avantajele socio-economice, nivelurile mai ridicate de educație parentală, locuirea într-un cartier sigur, relații bune între copil și părinte, accesul la îngrijire medicală bună, școli bune și trăirea într-o zonă în care există legi și politici de protecție a copilului.

Cu toate acestea, Flouri, Tzavidis și Kallis (2009) au constatat că efectul istoricului familial și al psihopatologiei copilului au fost mai importante decât clasa socială sau vulnerabilitățile genetice într-un studiu pe copii. Studiul lor a inclus 9.736 de copii din Europa dintr-o varietate de clase sociale. Ei au măsurat deprivarea socială, evenimentele adverse de viață, psihopatologia copilului, structura familiei, suferința psihologică maternă, nivelul socio-economic al familiei, etapele de dezvoltare, temperamentul, atitudinile părinților și capacitatea verbală și nonverbală.

Chen și Miller (2012) au discutat o serie de motive pentru care persoanele cu nivel socio-economic scăzut mențin adesea o stare bună de sănătate în ciuda experiențelor adverse. Ei descriu modelul ”Shift-and-Persist” care consideră că persoanele cu un nivel socio-economic scăzut sunt în măsură să găsească resurse în mediul lor pentru a le ajuta să facă față evenimentelor stresante de viață, ceea ce le permite să accepte existența stresului, să găsească modalități de a face față și de a se concentra pe îmbunătățirea viitorului lor.

Din nou, Davis, Cook și Cohen (2005) au explicat că minoritățile etnice și rasiale au un rezultat mai scăzut decât albii care se datorează unui nivel socio-economic mai scăzut, acesta fiind un factor de risc pentru dezvoltarea rezistenței.

Prin urmare, există variabilitate în efectul nivelului socio-economic asupra rezilienței. A avea un nivel socio-economic mai mare pare a fi un factor de protecție, dar existența unui nivel socio-economic inferior nu provoacă neapărat absența rezilienței.

Mulți factori de protecție se bazează pe cultură și influențează modul în care trăim și ne vedem viețile. Burt, Simons și Gibbons (2012) au studiat rasa, criminalitatea și reziliența în 897 de familii afro-americane din Marea Britanie și Statele Unite. Cercetătorii au măsurat delincvența, experiențele de discriminare rasială, socializarea rasială și etnică, viziunile ostile ale relațiilor, dezangajarea de la normele normale și depresia.

Ei au descoperit că expunerea la discriminarea rasială se corelează cu o participare sporită la crime, dar că resursele culturale frecvent întâlnite în familiile afro-americane, cum ar fi soializarea etno-rasială, oferind reziliență împotriva criminalității și a discriminării rasiale.

Resursele culturale pe care le oferă socializarea rasială etnică includ comunicarea cu copiii despre rasă și etnie și despre faptul că fac parte dintr-un grup rasial sau etnic. Acestea se crede că întăresc identificarea rasială și dau sensul comunității minorităților etnice.

Davis, Cook și Cohen (2005) au explicat că minoritățile rasiale și etnice se confruntă cu mai multe probleme de sănătate decât albii datorită, în parte, condițiilor sociale, economice și de viață care au un impact negativ asupra rezilienței. Prin urmare, experiențele adverse ale minorităților etnice și rasiale fac mai posibilă experimentarea susținerii de către comunitățile lor rasiale și etnice și de către familii, precum și simțul identității etnice, în special pentru afro-americani. Este nevoie ca cercetătorii să studieze diferite culturi, rase și etnii în legătură cu reziliența.

Un nivel ridicat de bunăstare rezultă din mulți factori, printre care depășirea experiențelor negative de viață și dezvoltarea rezilienței. Everly (2009) a presupus că capacitatea unui individ de a avea o reziliență scăzută sau ridicată poate fi legată de a fi fie fericit, fie plin de regrete. Pentru a favoriza reziliența, trebuie să fie capabil să facă față stresului, deoarece adversitatea este obligată să se întâmple la un moment dat în viața fiecărei persoane.

A fi elastic promovează sănătatea și fericirea. Pentru a promova reziliența, este nevoie ca persoana să transpună tăria interioară prin acțiuni, convingeri și principii. Acțiunile includ sprijin social, luarea de decizii bune, asumarea responsabilității și trăirea un stil de viață sănătos.

Unul dintre principiile lui Everly (2009) asupra rezilienței presupune îndrumări morale și integritate. S-a argumentat că acest concept este important atunci când se relaționează fericirea cu reziliența, deoarece cultura occidentală promovează fericirea prin obținerea obiectelor materiale, dar adevărata fericire ar trebui să constea în a trăi o viață integră, aspect important pentru reziliență. Oamenii pot obține fericirea prin integritate, prin reflectarea asupra a ceea ce au realizat și a modului în care au făcut-o, ceea ce duce și la reziliență (Everly, G.S., 2009).

Într-un articol care explorează factorii legați de bunăstare, Lyubomirsky (2001) a arătat că indivizii fericiți au mai multe șanse de a vedea evenimentele vieții într-un mod mai pozitiv și pot mai bine să facă față evenimentelor de viață stresante decât indivizii nefericiți. Joseph (1994), în mod similar, a afirmat că acești indivizi rezilienți văd evenimentele negative de viață într-un mod pozitiv.

Copiii rezilienți care au devenit adulți rezilienți au găsit sensul, controlul și scopul în viață la o vârstă fragedă și au continuat pe parcursul vieții. Prin urmare, găsirea sentimentului scopului și motivului de a trăi au fost considerate aspecte importante ale rezilienței (Everly, G.S., 2009).

Măsura a cât de bine face față persoana experiențelor negative de viață este legată în mod pozitiv de fericirea lor. Diener (1984) a explicat necesitatea cercetării duratei de timp în care o persoană se confruntă cu dificultăți atunci când se studiază bunăstarea subiectivă.

Principalul determinant al fericirii este capacitatea de a depăși adversitatea rapid. Lyubomirsky (2013) explică faptul că majoritatea oamenilor au capacitatea de a fi rezilienți la experiențele negative de viață, permițându-le să fie fericiți, dar de multe ori oamenii subestimează capacitatea lor de a face acest lucru. Cu toate acestea, după un număr semnificativ de evenimente negative de viață, apare scăderea sănătății mintale.

Strumpfer (2003) estimează că bunăstarea subiectivă, împreună cu alți factori, contribuie la reziliență, care ajută oamenii să evite suferința. În plus, Graham și Oswald (2010) consideră că la indivizii mai în vârstă bunăstarea este mai mare, reziliența la fel. Prin urmare, există un acord în ceea ce privește cercetarea evenimentelor negative, fericirii și rezilienței, toate interacționând și influențțndu-se reciproc.

În orice caz, nu există un consens în ceea ce privește cauza și efectul sau în legătură cu care factori apar mai întâi.

Cercetările au încercat să studieze reziliența, fericirea și experiențele negative de viață. Un studiu mai vechi a analizat 48 de studenți și a găsit o corelație pozitivă semnificativă între reziliență și scopul în viață. Fredrickson, Tugade, Waugh și Larkin (2003) au folosit 47 de elevi de vârstă școlară pentru a testa teoria extinsă care presupune că a avea multe emoții pozitive adesea ajută la dezvoltarea rezistenței. Studiul a constatat că reziliența a corelat pozitiv cu găsirea de sensuri pozitive, starea de spirit pozitivă, un număr mare de emoții pozitive și a corelat negativ cu depresia.

Benetti și Kambouropoulos (2006) au studiat reziliența, anxietatea, afectivitatea și stima de sine pe 249 de studenți. Ei au descoperit că reziliența corelează cu pozitiv cu afectivitatea și, de asemenea, corelează cu stima de sine înaltă.

Studenții din Africa de Sud au participat la un alt studiu despre sprijinul social, bunăstare și reziliență măsurate prin Scara de reziliență Connor-Davidson. Rezultatele au indicat o corelație pozitivă între susținerea socială percepută și reziliență și o corelație negativă între suportul social perceput și depresie (Bruwer et al., 2008).

Cohen și Hoberman (1983) au studiat evenimentele pozitive și suportul social la studenți. Mai mult sprijin social și evenimente de viață mai pozitive au fost identificate ca protejând contra stresului și depresiei.

  Denny și Hans (2009) au folosit 140 de studențientru a studia relația dintre fericire și o serie de aspecte interne (de exemplu, locusul de control, capacitatea de înțelegere, auto-reținere, stima de sine) și factori externi (de exemplu, timpul de studiu, bursa). Scala fericirii subiective (SHS) a fost utilizată pentru a măsura o parte din componentele fericirii în cadrul studiului. Autorii au constatat că factorii interni au contribuit mai mult decât factorii externi la fericirea studentului, incluzând o stimă de sine mai mare și lipsa de sentimente negative.

Lightsey (1994) a studiat 152 de studenți și a descoperit că gândurile pozitive automate au prezis fericirea viitoare, dar combinația dintre evenimentele stresante și gândurile pozitive automate nu au prezis fericirea sau depresia, așa cum a fost emisă ipoteza. Implicațiile importante ale studiului lui Lightsey sunt că gândurile automate pozitive prezic fericirea și ar putea spori reziliența.

Unul dintre puținele studii privind relația dintre fericire și reziliență a fost realizat cu studenți. Cohn și colab. (2009) au măsurat emoțiile zilnice, rezistența Eului și satisfacția vieții și au găsit o corelație pozitivă între emoțiile pozitive și reziliență. Autorii au sugerat o nevoie de cercetare viitoare pentru a examina relația dintre fericire și reziliență, pentru a ajuta la elaborarea planurilor de intervenție care vizează emoțiile pozitive pentru creșterea rezilienței.

Rickinson (1997) a arătat că nivelurile mai mari de anxietate au redus nivelul performanței academice și a constatat, de asemenea, că prin educarea studenților cu prin intervenții cognitiv-comportamentale, precum și tehnicile de gestionare a stresului, nivelurile de stres si anxietate ale studenților au fost semnificativ reduse. În plus, Rickinson a menționat că toți participanții la studiu au absolvit. Această cercetare a demonstrat beneficiile rezultatelor utilizării intervențiilor legate de reziliență pentru a le permite elevilor să-și autoregleze nivelurile de stres. Abilitățile de coping ale studenților s-au îmbunătățit, sporind astfel sentimentul personal de reziliență și în final motivația și persistența de a absolvi.

Steinhardt și Dolbier (2008) au investigat, de asemenea, abilitățile de adaptare ale studenților. În studiul lor, studenții care au participat la un program de educație a rezilienței orientat spre creșterea strategiilor de coping și a factorilor de protecție ai optimismului, afectul pozitiv, autoreglarea și autocontrolul, acestea arătând o reziliență sporită și existența strategiilor de coping, inclusiv rezolvarea mai bună a problemelor, stima de sine și autocontrolul. P0rogramul pentru dezvoltarea rezilienței, de asemenea, a redus simptomele depresive, afectele negative și nivelul perceput de stres. Din acest studiu se poate deduce că studenții care au fost învățați să cultive factori de protecție și strategii de reziliență au performanțe academice mai bune, a crescut probabilitatea de absolvire și de gestionare a succesului viitoarelor evenimente stresante.

Având în vedere severitatea crescută a aspectelor de sănătate mintală ale studenților este necesară găsirea de modalități de a le permite acestora să identifice trăsăturile, caracteristicile și punctele forte în interiorul lor. Această strategie ar putea oferi motivație și inspirație elevilor pentru a depăși provocările și obstacolele de la un moment dat.

Trăsăturile de reziliență, punctele forte, factorii de protecție sunt sinonime și pot fi folosite pentru a abilita studenții să depășească stresorii vieții, să persevereze, să învețe, să se schimbe și să ajungă la noi niveluri de funcționare și dezvoltare. Factorii de protecție ai rezilienței și dezvoltării intelectuale sunt evidențiați prin mai multe studii care afirmă câștiguri consecvente în cadrul evaluărilor academice sau cognitive.

Capitolul 3

Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele și ipotezele cercetării

Obiectivele prezentei cercetări au fost:

Investigarea relațiilor care există între diferite variabile de personalitate
(conștiinciozitatea, agreabilitatea, deschiderea, nevrotism, extraversie) și performanța academică în mediul bancar.

Determinarea predictorilor majori ai performanței academice. Literatura de specialitate consideră că predictive pentru performanță sunt conștiinciozitatea, extraversiunea și nevrotismul.

Ipotezele de lucru de la care am pornit au fost următoarele:

Factorul de personalitate Nevrotism va corela negativ cu performanța academică;

Factorul de personalitate Extraversiune va corela pozitiv cu performanța academică;

Factorul de personalitate Conștiinciozitate va corela puternic și pozitiv cu performanța academică;;

Factorul de personalitate Deschidere spre experiență va corela pozitiv cu performanța academică;;

Factorul de personalitate Agreabilitate va corela pozitiv cu performanța academică;.

Se prezumă că performanța academică; poate fi prezisă de conștiinciozitate, extraversie și nevrotism.

3.2. Lotul de participanți

Subiecții au fost 100 de studenți din cadrul Universității din București și al Universității Titu Maiorescu.

Eșantionul este format din 52 de bărbați și 48 de femei cu vârsta cuprinsă între 19-27 de ani, toți provenind din mediul urban.

Repartiția subiecților pe sexe:

3.3. Instrumentele cercetării

A fost aplicat chestionarul IPIP NEO PI-R (International Personality Item Pool Representation of the NEO PI-R™), construit pe baza modelului Big-Five, care conține 300 de itemi care definesc cei 5 factori de personalitate, fiecare având 6 subgrupuri definite de câte 10 itemi.

Performanța academică a fost reprezentată de nota obținută la ultima sesiune de examene pe o scală de la 1 la 10.

Cu ajutorul acestui chestionar am încercat să identificăm o serie de factori care să ne ghideze în conturarea unui tip de personalitate care poate facilita performanța academică.

Superfactorii personalitäții – NEO PI-R

Prezentarea superfactorilor o realizăm din perspectiva cercetărilor celor mai elaborate, respectiv cele realizate de echipele conduse de Costa & McCrae (apud Minulescu, M., 1996, Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică, București: Garell Publishing House)

NEVROTISM (N)

Este considerat domeniul cel mai cercetat al personalității. Definit ca stabilitate emoțională / adaptare fată de nevrotism / neadaptare (Costa, Mc Crae, 1992). Tendința generală de a trăi afecte negative precum teama, tristețea, jena., mânia, vinovăția, dezgustul reprezintă miezul acestui factor. În măsura în care acest tip de afectivitate influențează adaptarea, în conținutul acestei dimensiuni intră și tendința de a avea idei iraționale, 'căderea capacității de control a impusurilor, de a face fată stresului. Dimensiunea ca atare reprezintă aspecte ale normalitătii psihice. Extrema nevrotismului – scorurile înalte – este însă interpretabilă în sensul unui risc de dezvoltări psihiatrice dar fără ca semnificația psihopatologică să fie obligatorie: pot exista situații de scoruri înalte fără ca vreo tulburare psihiatrică sä poată fi efectiv diagnosticată ca atare. De asemenea, trebuie menționat că nu toate tipurile de tulburări psihiatrice antrenează o simptomatică care sä implice nivele înalte de nevrotism. Extrema opusă – scorurile joase – reprezintă stabilitatea emotinalâ; în fata stresului astfel de persoane rămân calme, relaxate, cu un temperament în general egal.

NI Anxietatea: Reprezintă tendința de a trai temeri, îngrijorări, neliniști, nervo¬zitate, precum și de a prezenta o anxietate liberă, nefixată pe anumite conținuturi. Nivelele înalte, deși scala nu măsoară fobii sau temeri specifice, pot antrena și astfel de simptome. Nivelele scăzute, reprezintă calmul, relaxarea.

N2 Ostilitatea: Nivelul înalt semnifică tendința spre stări frecvente de mânie, stări de frustrare, înverșunarea. Exprimarea propriu-zisă a acestor stări afective depinde în bună măsură de nivelul agreabilitătu. Există o corelație între dezagreabilitate și ostilitate înaltă. Polul opus reprezintă tendința de a nu se înfuria ușor, de a prezenta o stare prevalentă de confort psihic.

N3 Depresia: Este cel mai bun predictor pentru starea de bine, de "fericire generală". Polul depresiv, indică tendința spre a trăi predominant afecte de tip depresiv; stări de vinovăție, tristețe, descurajare, lipsă de speranță, singurătate. Polul opus înseamnă inexistenta acestei tendințe, dar nu și predominanta stărilor de veselie și lipsă de griji, aspecte care fin de extraversie.

N4 Conștiința de sine (exagerată): A fost descris ca un factor de anxietate socială și timiditate, în sensul accentuării stărilor afective de rușine, sensibilitate ia ridicol, de a se simți încurcat în prezenta altora, de a trăi sentimente de inferioritate. Polul opus nu atrage și stări de încredere sau abilități sociale, dar indică faptul că astfel de persoane se tulbură mai puțin în situații sociale penibile.

N5 Impulsivitate: Incapacitatea de autocontrol a impulsurilor și dorințelor. Dorințele (de a fuma, a poseda, a mânca…) sunt percepute ca fiind prea puternice, individul se simte incapabil să 1e reziste; deși, ulterior, poate regreta un anumit comportament. Polul opus prezintă capacitatea de a rezista Iα tentații și frustrări. Impulsivitatea nu înseamnă în acesta fațetă nici spontanei etate, nici timp rapid de decizie, nici asumarea riscului.

N6 Vulnerabilitate: Aspectele psihice ale acestei trăsături se referă la vulnerabilitatea fată de stres. Astfel, polul ridicat semnifică incapacitatea de a face fată stresului, cu tendința de a deveni dependenți, panicați, lipsiți de speranță în situațiile de urgentă. Polul scorurilor joase antrenează autoaprecierea de competentă și stăpânire în fata stresului.

Dintre trăsăturile evidențiate prin unele liste de adjective bipolare apar ca descriptori ai nevrotismului: isteric vs. tăcut, nevrotic vs. cu încredere în sine, nervos vs. calm, anxios vs. liniștit, depresiv vs. stabil (SACBIF, 1933); anxios, capricios, dominat de dispoziții, temperamental, invidios, emotiv, iritabil, agitat, gelos, sensibil, nervos, nesigur, temător, își plînge de milă, foarte încordat fată de lipsit de invidie, neemotiv, relaxat, imperturbabil, neexcitabil, nesolicitant (Goldberg, 1992); plin de griji, tensionat, anxios, agitat, hipersensibil, cu tendința spre culpabilizare, conștiință de sine, încordat, supraexcitabil fată de lipsa conștiinței de sine, fără toane, stabil, neanxios și neagitat, calm, în largul său, relaxat, fără nervozitate, fără griji (Wiggins, 1990:).

EXTRAVERSIA (E)

Domeniul dimensiunii extraversie, așa cum apare din cercetările empirice, cuprinde o multitudine de trăsături, mai ales pe acelea care sunt ușor sesizabile în comportamentul curent. Nu ne putem aștepta ca o serie de aspecte specifice extraveriei / introversiei dar mai puțin vizibile / observabile direct să fie clar delimitate (v. Jung, 1921). De asemenea, din același motiv, comportamentul introvert este și mai sărac în aspecte diferențiale.

Astfel, extravertul apare sociabil, se simte în largul său printre oameni și grupuri mari, este afirmativ, activ, vorbăreț; îi place ceea ce este excitant, stimulativ, cu o dispoziție în general veselă, energică și optimistă. în cultura americană de exemplu, prototipul extravertului este vînzătorul, comerciantul, întreprinzătorul.

Introversia apare delimitată mai ales prin raportare 1a comportamentul extravert – ca lipsă a extraversiei; individul este rezervat, dar nu neprietenos, independent, liniștit fără a fi greoi. Fără a suferi în mod necesar de anxietate socială, preferă să fie singuri, și deși nu au exuberanta extravertilor, nu sunt nefericiți sau pesimiști. Datele de cercetare se distanțează astfel de unele dintre aspectele incluse traditional în această dimensiune, pe care însă 1e vom regăsi în chestionare precum cele construite de Eysenck, Cattell, Gough (ca să nu menționam decât pe cele mai importante).

E1 Căldura/entuziasm: Subcategorie relevantă pentru extraversia percepută, indică un comportament dominat de afectivitate și prietenos; persoane care se apropie ușor de ceilalți, se atașează ușor. La polul opus, nu apare cu necesitate lipsa de compasiune pentru altül sau ostilitatea, ci un mod mai distant, formal, rezervat de conduită.. În cercetările lui Costa și McCrae, apare ca fateta cea mai apropiată de superfactorul agreabilitate în relațiile interpresonale, dar se distinge printr-un aspect de cordialitate și participare caldă, afectivă care nu este inclusă în agreabilitatea propriu-zisä.

E2: Spiritul gregar: Definit ca preferință pentru compania altora. Polul opus indica tendința contrară, de a evita chiar compania altora.

E3: Afirmarea: Subcategoria indică un comportament dominant, puțin de forță, cu ascendentă socială; persoane care vorbesc cu ușurință, fără să ezite și devin de obicei liderii grupurilor de apartenență. La polul opus, sunt cei care preferă să rămână în fundal și să lase altora grija afirmării sau vorbirii.

E4: Activismul: În comportament se relevă printr-un tempo ridicat, plin de energie, nevoia de a face mereu ceva. Polul opus indică preferința pentru loisir, un tempo mai relaxat fără ca acestea să fie interpretabile ca lene, comoditate.

E5: Căutarea excitării: Indică o preferință pentru stimulare, o viată excitantă; astfei de persoane preferă culori vii, medii zgomotoase, pericolul. La polul opus, preferă o anumită monotonie pe care ceilalți ar putea-o considera plictiseală / plictisitoare. La extrem, factorul poate fi un indiciu pentru comportamentul de tip psihopat asa cum este descris de MMPI.

E6: Calitatea pozitivă a stărilor emotionale: Reprezintă tendința de a trăi stări emotionale pozitive precum bucuria, veselia, fericirea, iubirea, excitarea; persoanele râd cu ușurință, sunt optimiști și satisfăcuți de viată. Cercetările lui Costa & McCrae (1992) indică sentimentul de satisfacție în fața vieții și de fericire, corelat atât cu superfactorul nevrotism (corelație negativă), cât și cu extraversia. La polul opus fără a fi cu necesitate nefericiți, indivizii sunt mai puțin exuberanți și lipsiți de vervă.

Factorul extraversie apare caracterizat prin adjective bipolare precum: extraversie vs. introversie, sprinten vs. nevorbăret, conducător vs. timid, copleșitor vs. tăcut, plin de viață vs. plictisitor (SACBIF); extravert, vorbăreț, afirmativ, verbal, energic, direct, activ, îndrăsnet, viguros, fără constrângeri fată de introvert, rușinos, liniștit, rezervat, nevorbăret, inhibat, se retrage, timid, neaventuros (Goldberg, 1992); dominant, afirmativ, dominator, plin de forță, cu încredere în sine, sigur de sine, ferm, persistent fată de blând, rușinos, timid, fără forța, indirect, fricos, neagresiv, neautoritar (IAS-R, Wiggins, 1990).

DESCHIDEREA (O)

Elementele care apar în cercetările empirice ale lui Costa și McCrae (1992) sunt: imaginație activă, sensibilitate estetică, atenția pentru viata și simțămintele interioare, preferința pentru varietate, curiozitate intelectuală, independenta în modul de a gândi lucrurile. Aceste aspecte nu se asociază în mod necesar cu educația sau inteligenta generală de aceea autorii preferă denumirea de deschidere, alternativei de "factor intelectual". Sunt cuprinse și aspecte stilistice, ale inteligentei, dar numai partial, precum gândirea divergentă. Pot exista persoane inteligente dar cu o gândire limitată la realitatea trăită; și reversul, indivizi foarte deschiși, dar cu o capacitate intelectuală modestă. Spre deosebire de unele teorii contemporane asupra abilităților cognitive, Costa și McCrae(1992) nu consideră măsurile abilității cognitive ca ținând de sfera personalității propriu-zise, deși unele configurări factoriale aduc în imagine un astfel de aspect, mai puțin clar delimitat, pe locul 6.

Polul lipsei de deschidere duce la un comportament conservator, cu preferință pentru familiar, cu o viata afectivă "cu surdină" Costa & McCrae (1992). Lipsa de deschidere nu înseamnă intolerantă sau agresivitate autoritară – aspecte care fac obiectul fațetelor scalei de agreabilitate. In același sens, deschiderea nu înseamnă lipsă de principii. Autorii americani nu consideră cu necesitate deschiderea ca un superfactor valoros – valoarea deschiderii sau lipsei de deschidere depinde de contextul situational.

O1 Deschidere spre fantezie: Cu o imaginație vie. Visează nu pentru a scăpa din situație, ci pentru că astfel își crează o viată interioară bogată și plină. Cei aflați la polul opus sunt mai prozaici, preferă ca mintea sä le lucreze în limitele a ceea ce fac aici și acum.

O2 Deschidere în plan estetic: Persoane care apreciază profund arta și frumosul (poezia, muzica, pictura îi captează), fără ca aceasta să și implice talent artistic dezvoltat sau bun gust; mai degrabă acest tip de deschidere îi conduce spre lărgirea cunoștințelor din domeniile respective. La polul opus, sunt cei fără interes pentru artă și frumos.

O3 Deschidere spre modurile proprii de a simți: Aspectele acestui factor vizează o apreciere fată de trăirile și sentimentele interioare; emoțiile fiind considerate ca o parte importantă a vieții, ele sunt și foarte diferențiate și în același timp mai profunde decât la alți oameni. La polul opus, afectele sunt mai puțin diferențiate, mai degrabă directe, lipsite de nuanțe, persoanele de acest tip nici nu le acordă vre-o atentie deosebită.

O4 Deschidere în planul acțiunilor: Există la acest factor, dominantă, dorința de a încerca fel de fel de activități, noi locuri, sau chiar de a mânca mâncăruri noi, neobișnuite. De-a lungul timpului, încearcă tot felul de hobiuri. La polul opus, se manifestă nevoia de a se ancora în ceea ce este deja încercat sau "adevărat", de a nu se schimba nimic.

O5 Deschiderea in plan ideatic: Numit de unii curiozitate intelectuală (Fiske, 1949) factorul implică o deschidere a interesului, a "minții" pentru noi idei, aspecte neconvenționale, preferința pentru discuții și argumentări filosofice. Deși nu implică în mod necesar inteligenta ca abilitate înalt dezvoltată, poate contribui în timp la dezvoltarea potențialului intelectual (Costa & McCrae (1992). Polul opus, indică o curiozitate săracă, interese limitate, centrare pe o problematică restrânsă.

O6 Deschidere în planul valorilor: Astfel de persoane au ca trăsătură specifică faptul că sunt gata mereu să reexamineze valorile, fie ele sociale, politice, religioase etc. Nu iau nimic ca garantat. La polul opus, sunt persoanele care tind să accepte autoritatea și tradițiile onorate în cultura respectivă, fiind în genere conservatori și dogmatici (Rokeach, 1960).

În domeniul adjectivelor gama este relativ largă în funcție și de accepția caracteristică. Astfel instrumentul italian, denumește factorul "deschidere mentală vs. "închidere/opacitate mentală" cu adjectivele neconventional vs. traditionalist, receptiv vs. neliberal, eclectic vs.conservator, creativ vs. conventional, treaz vs. iubitor de obiceiuri (SACBIF). Instrumentul creat de Goldberg, denumește factorul "intelect", descris de adjectivele: intelectual, creativ, complex, imaginativ, strălucitor, filosofic, artistic, profund, inovativ, introspectiv fafă de neintelectual, neinteligent, neimaginativ, necreativ, simplu, nesofisticat, nereflexiv, lipsit de spirit de observație, fără interogații, superficial. Varinata lui Wiggins, denumește factorul "deschidere la experiență", și îl descrie prin: filosofic, preferință pentru gândire abstractă, imaginativ, reflexiv, cu interese literare, cu tendința de a pune întrebări, individualist, nonconventional, cu mintea deschisă fată de conventional, neartistic, neliterar, nereflexiv, necompiex, neimaginativ, neabstract, necercetâtor, fără să-și pună întrebări, nefilosofic.

AGREABILATATE (A)

Factorul agreabilitate apare, asemeni extraversiei, ca dimensiune pregnant interpersonală. Aspectele centrale ale factorului sunt: altruismul, un comportament cooperant, simpatetic și de ajutorare a altora, cu tendința de a considera pe ceilalți la fel de simpatetici și gata să 1e ofere sprijinul. Uneori, nivelele înalte semnifică și tipul de persoană dependentă (Costa & McCrae, 1990(39). Opusul descrie un comportament dominant și antagonist, egocentric, sceptic fată de intențiile altora, competitiv. Adesea, empiric, reprezintă o persoană narcisistă, antisocială, uneori cu posibile tulburări de tip paranoiac (Costa st McCrae, 1990).

Al Încredere: Factorul indică în plan empiric o dispoziție spre un comportament încrezător, care îi consideră pe ceilalți onești și bine-intenfionati. La polul opus apar cinicii sau scepticii care consideră pe ceilalți fie periculoși, fie lipsiți de onestitate.

A2: Sincer în expresia opiniilor, în conduită: Un astfel de factor, intrat în componența agreabilitatii se referă la un mod deschis, sincer, franc și ingenios de manifestare. La polul opus sunt cei cărora le place să manipuleze pe ceilalți prin flatări, înșelăciune, minciună și care consideră aceste tactici ca deprinderi sociale necesare, iar pe cei opuși lor, naivi.

A3 Altruism: Astfel de persoane au un interes activ pentru binele altora, sunt generoși, plini de considerație, gata sä ajute. La polul opus, sunt cei centrați pe propria persoană/care ezită sä se amestece în problemele altora.

A4 Bunăvoința: Factorul se manifestă mai ales la nivelul conflictului interregional: persoane care au tendința să cedeze, să-și inhibe agresivitatea, să uite, sä ierte; relevantă este blândețea si amabilitatea. La polul opus, agresivitatea, tendința spre competiție și exprimare directă a mâniei, enervării, furiei.

A5 Modestia: Modești, umili fără ca în mod necesar să 1e lipsească încrederea în sine sau autoaprecierea. Polul opus aparține celor care se consideră superiori altora, iar ceilalți îi consideră aroganți sau încrezuți.

A6 Blândețea: Fațeta indică atitudini de simpatie și preocupare fată de semeni: sunt sensibili la nevoile altora, la latura socială a politicului. La polul opus sunt cei mai duri, cu inima "împietrită", prea puțin simțitori și de loc miloși; se consideră realiști, raționali, conduși de logica rece.

Agreabilitatea este un superfactor în genere necontroversat. Adjectivele descriptori din scalele de termeni bipolari. Astfel: altruist vs. cinic, afectiv vs. răzbunător, simpatetic vs. individualist, ospitalier vs. egoist, neviolent vs. suspicios pentru lista italiană (SACBiF); blând, cooperant, simpatetic, cald, încrezător, plin de considerație, plăcut, agreabil, oferă ajutorul, generos fată de rece, lipsit de blândețe, nesimpatetic, neîncrezător, dur, care pretinde altora, bădăran, egoist, necooperant, necaritabil (Goldberg, 1992); blând, amabil, tandru, drăguț, caritabil, simpatetic, se acomodează, fără mojicie fată de lipsit de căldură, necaritabil, crud, cu inima de piatră, dur, nesimpatetic, rece (Wiggins, 1990).

CONȘTIINCIOZITATEA (C)

Domeniul acestui factor se referă la autocontrol sub aspectul capacității de autorganizare, îndeplinire a îndatoririlor, planificării; sunt persoane care își definesc si urmăresc scopurile, hotărâti și cu voința formată. Autorii americani consideră că realizările de valoare din orice profesie, fie și una artistică, țin de acest superfactor și de fațetele sale. Sunt oameni scrupuloși, de încredere, punctuali. Polul opus nu se caracterizează cu necesitate prin lipsa de simt moral, dar apare o mai scăzută exactitate în aplicarea principiilor morale, o manieră ușuratică de a-și urmări/ îndeplini sarcinile. Sunt date empirice care indică tendința spre hedonism și interesul dominant pentru viata sexuală (Costa & McCrae, 1986).

C1 Competența: Conține sentimentul de a fi competent, capabil, prudent, eficient; sunt oameni în general pregătiți pentru viata. Polul opus semnifică o încredere redusă în propriile capacități. Dintre cele 6 fațete, competența se asociază cel mai bine cu stima de sine și centrul de control interior (Costa, McCrae & Dye, 1991).

C2 Ordinea: Indivizi bine organizați, limpezi, clari: își păstrează lucrurile la locurile lor. Polul opus indică o autoapreciere scăzută privind organizarea și modul putin metodic de lucru. Împins la extrema, factorul de ordine poate face parte din sindromul compulsiv

C3 Simțul datoriei: Condusă de conștiință, de responsabilitatea asumării conștiente, persoana aderă strict la principii etice, își urmărește scrupulos îndatoririle morale. La polul opus apare un comportament mai degrabă supus întâmplării și, într-o măsură, nu te pofi baza și nu poți avea încredere într-o astfel de persoană.

C4 Dorința de realizare: Factorul structurează atât nivelul de aspirație cât și perseverență în realizarea lui; reprezintă acei indivizi harnici, care-și conduc viața după o anume direcție. Nivelele foarte ridicate însă pot indica o prea mare investire a vieții exclusiv în această direcție, a muncii, a carierei în sensul sindromului "workalcoholic" (ahtiați după muncă). La extrema opusă apar apaticii, chiar leneșii, care nu se conduc după dorința reușitei, 1e lipsește ambiția și scopul bine precizat, fără a trăi insatisfacții pentru nivelul scăzut al reușitei.

C5 Autodisciplina: Reprezintă capacitatea de a începe o sarcină și a o duce la bun sfârșit în ciuda plictiselii, sau altor posibile distrageri ale atenției; sunt oamenii care se motivează pentru a duce la bun sfârșit ceea ce încep. La polul opus, tendinta este de a amâna începerea acțiunii, a se descuraja cu ușurință, a părăsi ceea ce au de făcut, deci o scăzută auto-disciplină. Se face și aici deosebirea, conform datelor empirice, între autocontrolul care duce la disciplină și cel responsabil de impulsivitate; impulsivii nu rezistă să facă ceea ce nu vor din lipsa stabilității emotionale, în timp ce ceilalți nu se pot forța să facă ceea ce ar dori din lipsa unei motivării adecvate (Costa & McCrae 1992).

C6 Deliberare: Fațeta reprezintă tendința de a gândi atent înainte de a acționa, chibzuință si precauția fiind aspectele centrale ale factorului. La extrema cealaltă apar cei pripiți, care acționează fără să judece consecințele. În varianta cea mai bună sunt mai spontani și, 1a nevoie, capabili să decidă.

Factorul este descris în plan adjectival astfel: scrupolos vs. imprecis, precis vs. dezordonat, ordonat vs. lipsit de judecată, meticulos vs. iresponsabil, harnic vs. inconstant (SACBIF); organizat, sistematic, exact, practic, curat, eficient, atent, liniștit, conștient, prompt fată de dezorganizat, negrijuliu, nesistematic, ineficient, pe care nu te bofi baza, nepractic, neglijent, inconsistent, hazardat, neatent (Goldberg); organizat, ordonat, clar, curat, eficient, planificat, sistematic, exact, cu auto-disciplină, de încredere, fată de uituc, care nu inspiră încredere, nepractic, fără disciplină (Wiggins).

3.4. Designul cercetării

Prin eșantionarea aleatoare stratificată au fost aleși 50 de subiecți din fiecare universitate, toți au fost de acord să facă parte din cercetare.

Chestionarul a fost aplicat sub forma creion hârtie,într-un mediu liniștit, curat, luminat, sub supraveghere personală.

De asemenea s-au respectat normele confidențialității în conformitate cu Codul Deontologic a psihologilor din România.

Pentru participanții care și-au exprimat dorința de a participa la acestă cercetare, dar timpul nu a facut posibil o întâlnire a fost aplicată online.

Studiu a fost efectuat în perioada decembrie 2017- aprilie 2018

Capitolul 4

Analiza și interpretarea rezultatelor cercetării

Analiza și interpretarea rezultatelor pentru Ipoteza nr1

Se prezumă că factorul de personalitate Nevrotism va corela negativ cu performanța academică.

În urma introducerii datelor in SPSS am obținut media în valoare de 27,16, mediana de 27,25, modul de 26,67, abaterea standard de 4,05, Skewness de 0,15 și Kurtosis este 0 (vezi tabelul 4.1.1.). Din aceste rezultate deducem că avem distribuție asimetrică spre deapta avănd majoritatea valorilor concentrate în stânga și în mijloc,iar valorile mari sunt dispersate in partea dreaptă. Distribuția este platikurtică.

Corelația între cele două variabile este negativă.Valoarea efectivă a coeficientului de corelație Pearson este de -0,068 (vezi tabel 4.1.2.), cea ce înseamnă că există o legătură strânsă între nevrotism și performanța academică. Există semnul de minus în fața coeficientului,cea ce înseamnă că este o corelație negativă. Cu alte cuvinte, persoanele cu scor mare la nevrotism au performanță academică scăzută. Cu cât nevrotismul este mai mare cu atât performanța este mai mică.

Ipoteza a fost confirmată.

**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed)

Histogramele si testul Kolmogorov-Smirnov arată ca distribuția variabilelor nu este normală.(vezi tabel 4.1.3. și figura 4.1.2.)

Figură 4.1.1-1Histograma Nevrotism

Figură 4.1.2 Histograma performanță academică

Analiza și interpretarea rezultatelor pentru Ipoteza nr2

Se prezumă că factorul de personalitate Extraversiune va corela pozitiv cu performanța academică.

În urma introducerii datelor in SPSS am obținut media în valoare de 36,41, mediana de 37, modul de 37,83, abaterea standard de 3,72, Skewness de –0,104 și Kurtosis de -0,5222 (vezi tabel 4.2.1.). din aceste deducem că avem o distribuție asimetrică spre stânga cu majoritatea valorilor concentrate în dreapta și în mijloc, iar valorile mari distribuite la stânga. Distribuția fiind platikurtică.

Având în vedere că testul Kolmogorov-Smirnov confirmă că distribuția variabilelor este anormală am ales pentru verificarea corelației testul Spearman rho.

Corelația dintre cele doua variabile este pozitivă. Valoarea efectivă a coeficientului Spearman este 0,201(vezi tabelul 4.2.2) înseamnă ca exista o legătură semnificativă între etraversie si performanța academică. Nu exista semnul minus în față cea ce inseamna că este o corelație pozitivă. Nivelul mediu spre ridicat al etraversiei are efecte asupra performanței, de aici deducem ca o persoana cu cât este mai extrovertitvă cu atât are șanse mai mari să aibă performanță academică ridicată. Ipoteza a fost confirmată.

Histogramele si testul Kolomogorov arată că distribuția nu este normală (vezi tabel 4.2.3 și figura 4.2.2.).

Figură 4.2.1 Histograma Extraversie

Figură 4.2.2 Histograma Performanță academică

Analiza și interpretarea datelor pentru Ipoteza nr 3

Se prezumă că factorul de personalitate Conștiinciozitate va corela puternic și pozitiv cu performanța academică.

După ce am introdus scorurile in SPSS am obținut media în valoare de 35,95, mediana de 36,66, modul de 35,17, abaterea standard 4,9, Skewness de -0,163 și Kurtosis -0,455 (vezi tabel 4.3.1) din aceste deducem că avem o distribuție asimetrică spre stânga cu majoritatea valorilor concentrate în dreapta și în mijloc, iar valorile mari distribuite la stânga. Distribuția fiind platikurtică.

*. Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed)

Având în vedere că testul Kolmogorov-Smirnov confirmă că distribuția variabilelor e anormală am ales pentru verificarea corelației testul Spearman rho

Corelația dintre cele doua variabile este pozitivă. Valoarea efectivă a coeficientului Spearman este 0,655 (vezi tabelul 4.3.2) înseamnă ca exista o legătură puternică și semnificativă între conștiinciozitate și performanța academică. Nu exista semnul minus în față cea ce înseamnă că este o corelație pozitivă.

Un nivel mediu spre ridicat al conștiinciozității indică o performanță academică crescută de aici rezultă că ipoteza a fost demonstrată.

Histogramele arată ca distribuția este anormală (vezi figura 4.3.2.)

Figură 4.3.1 Histograma Conștiinciozitate

Figură 4.3.2 Histogramă Performanța academică

Analiza și interpretarea rezultatelor pentru Ipoteza nr4

Se prezumă că factorul de personalitate Deschidere spre experiență va corela pozitiv cu performanța academică.

După ce am introdus datele în SPSS au reieșit rezultatele: media= 35,49, mediană= 36, modul= 32,67, abaterea standard= 3,02, Skewness= -0,439 și Kurtosis= -0,363(vezi tabel 4.4.1) din aceste deducem că avem o distribuție asimetrică spre stânga cu majoritatea valorilor concentrate în dreapta și în mijloc, iar valorile mari distribuite la stânga. Distribuția fiind platikurtică.

Având în vedere că testul Kolmogorov-Smirnov confirmă că distribuția variabilelor e anormală am ales pentru verificarea corelației testul Spearman rho

Corelația dintre cele doua variabile este pozitivă. Valoarea efectivă a coeficientului Spearman este 0,28 (vezi tabelul 3.4.2) înseamnă ca exista o legătură semnificativă între conștiinciozitate și performanța academică. Nu exista semnul minus în față cea ce înseamnă că este o corelație pozitivă. Un nivel ridicat al deschiderii indică o performanță academică crescută de aici rezultă că ipoteza a fost demonstrată

*. Correlation is significant at the 0.05 level (2-tailed)

Histogramele si testul Kolomogorov arată că distribuția nu este normală (vezi tabel 4.4.3 și figura 4.4.2.).

Figură 4.4.1 Histograma Deschidere

Figură 4.4.2 Histograma Performanța academică

Analiza și interpretarea rezultatelor pentru Ipoteza nr 5

Se prezumă că factorul de personalitate Agreabilitate va corela pozitiv cu performanța academică.

Din indicii de start rezultați după introducerea scorurilor în SPSS rezultă: media= 31,22, mediana= 31,66, modul= 29,33, abaterea standard= 3,63, Skewness= -0,400 și Kurtosis= 0,716 (vezi tabelul 4.5.1.). Deducem că avem o distribuție asimetrică spre stânga cu majoritatea valorilor concentrate în dreapta și în mijloc, iar valorile mari distribuite la stânga. Distribuția fiind platikurtică.

Având în vedere că testul Kolmogorov-Smirnov arată că distribuția variabilelor e anormală am ales pentru verificarea corelației testul Spearman rho.

Cele două variabile nu corelează. Valoarea efectivă a coeficientului Spearman rho este -0,82 (vezi tabelul 3.5.2) înseamnă ca legătura intre agreabilitate și performanța academică este foarte slabă

Ipoteza nu se confirmă datorită slabei legături dintre variabile.

Histogramele si testul Kolomogorov arată că distribuția nu este normală (vezi tabel 4.5.3 și figura 4.5.2.).

Figură 4.5.1 Histrograma Agreabilitate

Figură 4.5.2 Histograma performanța academică

Analiza și interpretarea rezultatelor pentru Ipoteza nr. 6

Se prezumă că factorii de personalitate conștiinciozitate, nevrotism și extraversia pot fi considerați ca factori predictori pentru performanța academică.

Performanța academică în funcție de predictorii conștiinciozitate, deschidere și extraversie poate fi predictată pe baza următoarei ecuații de regresie: y= a+b*x (vezi tabel 4.6.2.)unde:

y=performanța

a=predictorii C,N,E

O performanță ridicată depinde de nivelul scăzut al nevrotismului și de nivelul cresut al conștiinciozității și respectiv etraversiei(vezi tabel 4.6.3)

Ipoteza se confirmă.

Interpretarea psihologică

Ipoteza nr.1

Persoanele nevrotice tind să experimenteze emoții negative precum; anxietatea, frica, tristețea, rușinea, furia, depresia, ostilitatea și vina .Aceste persoane au de obicei idei iraționale și întâmpină dificultăți în managerierea stresului. Studenții care sunt mai puțin nevrotici au o performanță academică mai bună, probabil pentru că ei resimt mai puțin stresul decât ceilalți studenți. Studenții nevrotici nu sunt capabili să se descurce cu situații stresante, cum ar fi proiectele sau termenele limită.

În acest caz, Hembree (1988) susține existența unei corelații negative între anxietate și performanța academică,

Ipoteza nr.2

Persoanele extrovertite sunt sociabile, active, vorbărețe. Le place interacțiunea cu alte persoane și sunt capabile să mențină relații interpersonale. Sunt energice și le place provocarea. Pe cealaltă parte se află persoanele introvertite care sunt rezervate și tăcute (Costa and McCrea 1992). La proiecte în grup și în simulările de situații extrovertiții au rezultate mai bune (Chamorro-Premuzic și Furnham 2005).Într-adevăr Furnham și Medhurst (1995) au găsit o corelație pozitivă între extravesie și performanța academică în general, dar în situația muncii repetitive și de lungă durată, introverții sunt mai favorizați (Chamorro-Premuzic și Furnham, 2005). Avantajul poate sta în faptul că studenții introvertiți petrec mai mult timp într-un singur loc față de cei extrovertiți, care petrec mai mult timp socializând (Furnham et al. 2003).

Ipoteza nr.3

Persoanele conștiincioase sunt ordonate, disciplinate și determinate. Sunt recunoscute pentru o buna performanță academică. Sunt atenți, punctuali și de încredere. Cei mai puțin conștiincioși nu te poți baza pe ei, leneși, hedoniști (Costa și McCrea 1992). Studenții conștiincioși vor avea o performanță academică mai bună la examene decât cei mai puțin conștiincioși, inclusiv în situațiile care necesită efort pe o perioadă mai lungă de timp cum ar fi muncă pratică sau proiecte (Chamorro-Premuzic 2006).

Ipoteza nr.4

Studenții deschiși la experiență apreciază arta și esteticul. Lor le place varietatea și sunt curioși. Sunt capabili să aprecieze experiențele noi, tolerează incertitudinile și le explorează. Nu sunt convenționali în idei, valori și nici în principiile lor. Cei mai puțin deschiși la experiență sunt convenționali și nici prea interesați (Costa și McCrea 1992).

Lucrul cu publicul necesită ajustarea și adaptarea angajatului la solicitări, iar în această situație deschiderea către experiență a fost deseori asociată cu inteligența (Chamorro-Premuzic și Furnham 2005) și creativitatea (Chamorro-Premuzic 2006) acestea fiind caracteristici importante în a avea o performanță crescută.

În cadrul proiectelor, studenții deschiși la experiență pot avea o performanță mai bună decât ceilalți. Cuu toate acestea cei mai puțin deschiși la experiență pot avea o performanță mai bună în proiecte care nu necesită decât foarte puțină analiză sau aproape deloc

Ipoteza nr 5

Studenții agreabili sunt la bază altruiști. Le place să coopereze cu ceilalți și sunt mereu doritori să ajute oamenii. Cei care sunt mai puțin agreabili sunt egoncentrici și sceptici asupra intențiilor celorlalți (Costa și McCrea 1992). Studenții agreabili vor fi mai receptivi la lucrul cu publicul care necesită ajutorarea oamenilor și solidaritatea cu alții.

De asemenea, aceștia fac o bună impresie superiorilor lor. Ei se avântă în momentul în care apare un proiect special care nu se susține în anonimat cum ar fi munca în echipă. Proiectele în anonimat sau grilă îi avntajează pe cei care sunt mai puțin agreabili (Chamorro-Premuzic și Furnham 2005),despre care se știe că sunt mai degrabă competitivi decât cooperativi (Costa și McCrea 1992).

Ipoteza nr.6

Relația dintre personalitate și performanța academică este posibil să se modifice în funcție de scala folosită să măsoare performanța. Depinzând de sistemul de evaluare pe care l-am folosit să măsuram performanța studenților bancari, relația dintre performanță și personalitate poate varia, bazându-ne pe literatură și pe specificările de construct a fiecăruia dintre cei cinci factori o alta ipoteză poate fi dedusă din cele mai de sus deoarece celelalte ipoteze cuprind cei cinci factori ai personalității.

Concluzii

Din cercetarea efectuată a reieșit că studenții care sunt mai puțin nevrotici au o performanță academică mai bună, deoarece ei resimt mai puțin stresul față de alte persoane.

Extraversia are un efect pozitiv asupra performanței academice, acest lucru putând fi explicat prin faptul că studenții care sunt mai extrovertiți au dezvoltat abilități sociale, iar aceștia obțin un avantaj la proiectele care nu sunt anonime. Din aceste motive, cei introvertiți au un avantaj în fața extrovertiților când performanța este măsurată de un proiect anonim, deoarece ei sunt mai reticenți să vorbească în fața unui grup ceea ce îi face să nu obțină performanță la acest tip de muncă. Avantajul introverților ar mai putea fi ca extrovertiții petrec mai mult timp socializând decât lucrând.

Deschiderea la experiență are un efect pozitiv asupra performanței. Deschiderea către experiență prin definiție se referă la o căutare proactivă, la abilitatea de a aprecia experiențele noi de aceea poate susține cu ușurință proiectele de echipă și munca cu publicul, pentru că se poate adapta la fiecare solicitare foarte repede

Agreabilitatea nu relaționează cu performanța, iar ipoteza nu a fost confirmată. Acest efect poate fi explicat prin faptul că cei mai puțin agreabili sunt competitivi.

Conștiinciozitatea indică un impact pozitiv asupra performanței academice. Cei conștiincioși sunt atenți la detalii, organizați și perseverenți în muncă, iar cei care sunt mai puțin conștiincioși sunt impulsivi și mai puțin ambițioși. Din acestea deducem că o persoană cu cât este mai conștiincioasă cu atât va ajunge la o performanță academică cât mai mare.

Bibliografie:

Alexandrescu, L.C., Clasificarea stresului psihic – Revista Romana de Psihiatrie, Pedeopshiatrie si Psihologie medicala, Bucuresti, 1993

Andrew, S., Salamonson, Y., Weaver, R., Smith, A., O’Reilly, R., Taylor, C., Hate the course or hate to go: Semester differences in first year nursing attrition. Nurse Education Today, 28, 865-872, 2008

Applebaum, D., Fowler, S., Fiedler, N., Osinubi, O., Robson, M., The impact of environmental factors on nursing stress, job satisfaction, and turnover intention, Journal of Nursing Administration, 40,323-328, 2010

Ayyagari, R., Grover, V., Purvis, R., Technostress: Technological Antecedents and Implications, MIS Quarterly, (35: 4) pp.831-858, 2011

Banbury, S.P., Berry, D.C., Office noise and employee concentration: Identifying causes and disruption and potential improvements, Ergonomics, Vol. 48, No.1, pp. 25-37, 2005

Băban, A., Consiliere educationala. Ghid metodologic pentru orele de dirigentie si consiliere, S.C. Psinet SRL., Cluj-Napoca, 2001

Bluyssen, P.M., Aries, M., van Dommelen, P.V., Comfort of workers in office buildings: The European HOPE project, Building and Environment, Vol. 46, No. 1, pp. 280-288, 2011

Chesley, N.A., Johnson, B., Technology Use and the New Economy: Work Extension, Network Connectivity, and Employee Distress and Productivity, Research in the Sociology of Work, 26, 61-99, 2015

Cohn, S., Aftereffects of stress on human performance and social behaviour: A review of the research and theory, Psychological Bulletin, Vol. 88, pp. 82-108, 1980

Connor, K. M., Davidson, J. R., Development of a new resilience scale: The Connor‐Davidson resilience scale (CD‐RISC). Depression and Anxiety, 18, 76-82, 2003

Cyrulnik, B., Talking of Love: How to Overcome Trauma and Remake Your Life Story. New York, New York: Penguin Group, 2009

Deaconu, A., Rașcă, L., Chivu, I., Curteanu, D., Niță, A., Podgoreanu, S., Popa, I., Comportamentul organizațional și gestiunea resurselor umane, Editura ASE, București, 2002

Derevenco, P., Anghel, I., Baban, A., Stresul în sănătate și boală. Editura Dacia. Cluj-. Napoca,1992

Desrosiers, A., Klemanski, D. H., Nolen-Hoeksema, S., Mapping mindfulness facets onto dimensions of anxiety and depression. Behavior Therapy, 44, 373-384, 2013

Dobranici, L., Sănătate Mintală, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008

Dragomir, C., Pânzaru, S., Identification and Classification of the Managerial Activity-Related Stress Agents. International Conference „Managerial Challenges of the Contemporary Society, Babeș-Bolyai University, Cluj-Napoca, Proceedings, vol.4, Cluj-Napoca: Risoprint Publishing, pp. 164-169, 2012

Elliott, G.R., Eisdorfer, C., Stress and Human Health, Springer, New York, 1982

Floru, R., Stressul psihic, Editura Enciclopedică Română, București, 1974

Glass, D., Spinger, J., Urban stress: Experience on noise and social stressors, Academic Press, New York, 1974

Goldenhar, L., Williams, L., Swanson, N., Modeling relationships between job stressors and injury and near-miss outcomes for construction labourers, Journal of Work and Stress, 17 (3), 218-240, 2003

Goliszek, A., Învingeți stresul, Editura Teora, București, 1999

Hall, J., Introduction. Children’s human rights and public schooling in the United States. Rotterdam, The Netherlands: Sense Publishers, 2013

Iamandescu, I.B., Stresul psihic și bolile interne, Editura All, București, 1993

Johns, G., Comportament organizațional, EdituraEconomică, București, 1998

Khawaja, N. G., Stallman, H. M., Understanding the coping strategies of international students: A qualitative approach. Australian Journal of Guidance and Counselling, 21, 203-224, 2011

Leather, P., Beale, D., Sullivan, L., Noise, psychological stress and their interaction in the workplace, Journal of Environmental Psychology, Vol. 23, pp. 213-222, 2003

Leather, P., Pygras, M., Beale, D., Lawrensce, C., Windows in the workplace: Sunlight, view and occupational stress, Environment and Behaviour, Vol. 30, pp. 739-762, 1998

Leather, P., Zarola, T., Santos, A., The physical workspace: An OHP perspective, în S. Leka and J. Houdmont Occupational Health Psychology, Wiley and Blackwell, London, pp.225-249, 2010

Lee, S.Y., Brand, J.L., Effects of control over office workspace on perceptions of the work environment and work outcomes, Journal of Environmental Psychology, Vol. 25, pp. 232-333, 2005

Leka, S., Jain, A., Zwetsloot, G., Cox, T., Policy-level interventions and work-related psychosocial risk management in the European Union. Work & Stress Journal, 24 (3), pp. 298-307, 2010

Lelord, F.,Andre, C., Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, București, 1998

Lercher, P., Hortnagl, J., Kofler, W., Work noise annoyance and blood pressure: Combined effects with stressful working conditions, International Archives of Occupational and Environmental Health, Vol. 65, pp. 23-28, 1993

Lynch, S., Gander, M., Kohls, N., Kudielka, B., Walach, H., Mindfulness‐based coping with university life: A non‐randomized wait‐list‐ controlled pilot evaluation. Stress and Health, 27, 365-375, 2011

May, C. J., Weyker, J. R., Spengel, S. K., Finkler, L. J., Hendrix, S. E., Tracking longitudinal changes in affect and mindfulness caused by concentration and loving-kindness meditation with hierarchical linear modelling. Mindfulness, 5, 1-10, 2012

McCoy, J.M., Evans, G. W., Physical work environment, în J. Barling, E.K. Kelloway and M.Frone Handbook of Work Stress, Sage, London, pp. 219-246, 2005

Passchier-Vermeer, W., Passchier, W.E., Noise Exposure and public health, Environmental Perspectives, Vol. 108, pp. 123-131, 2000

Pidgeon, A.M., Keye, M., Relationship between resilience, mindfulness, and psychological well-being in university students. International Journal of Liberal Arts and Social Science, 2, 27-32, 2014

Riemann, D., Voderholzer, U., Primary insomnia: A risk factor to develop depression? Journal of Affective Disorders, 76, 255-259, 2003

Rus, M., Psihologie organizațională, Editura University Press, București, 2010

Seligman, M. E., Ernst, R. M., Gillham, J., Reivich, K., Linkins, M., Positive education: Positive psychology and classroom interventions. Oxford review of education, 35, 293-311, 2009

Seligman, M. E., Learned optimism: How to change your mind and your life. Random House LLC, 2011

Seligman, M. E., What You Can Change… and What You Can't: The Complete Guide to Successful Self-Improvement. Random House LLC, 2009

Shin, W.S., The influence of forest view through a window on job satisfaction and job stress, Scandinavian Journal of Forest Research, Vol. 22, No. 3, pp. 248-253, 2007

Smith, A., A review of the non auditory effects of noise on health, Work & Stress, Vol. 5, pp. 49-62, 1991

Stallman, H. M., Embedding resilience within the tertiary curriculum: A feasibility study. Higher Education Research & Development, 30, 121- 133, 2011

Stallman, H. M., Psychological distress in university students: A comparison with general population data. Australian Psychologist, 45, 249- 257m 2010

Stora, J.B., Stresul, Editura Meridiane, București, 1999

Talbot, L. S., McGlinchey, E. L., Kaplan, K. A., Dahl, R. E., Harvey, A. G., Sleep deprivation in adolescents and adults: changes in affect. Emotion, 10, 831-841, 2010

Tudorică, R., Managementul educației în context european, Editura Meronia, București, 2007

Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L., Psihopatologie si psihiatrie pentru psihologi, Editura InfoMedica, București, 2002

Vischer, J., Workspace strategies: environment as a tool for work, Chapman & Hall, New York, 1996

Vischer, J.C., The effects of the physical environment on job performance: Towards a theoretical model of workspace stress, Stress and Health 23: 175-184, 2007

Anexe:

Tabel 3.7-1

Neo-Pi-R

Grila cotare NEO PIR

Cotare NEO-PIR

Extraversiunea:

Sociabilitate: 2, 32, 62, 92, 122, -152, -182, -212, -242, -272

Spirit gregar: 7, 37, 67, 97, 127, -157, -187, -217, -247, -277

Asertivitate: 12, 42, 72, 102, 132, -162, -192, -222, -252, -282

Activism: 17, 47, 77, 107, 137, -167, -197, -227, -257, -287

Cautarea excitatiei: 22, 52, 82, 112, 142, 172, 202, 232, -262, -292

Buna dispozitie: 27, 57, 87, 117, 147, 177, 207, 237, -267, -297

Agreabilitate:

Incredere in ceilalti: 4, 34, 64, 94, 124, 154, -184, -214, -244, -274

Moralitate: 9, 39, -69, -99, -129, -159, -189, 219, -249, -279

Altruism: 14, 44, 74, 104, 134, -164, -194, -224, -254, -284

Cooperare: 19, 49, -79, -109, -139, 169, -199, -229, -259, -289

Modestie: 24, 54, 84, 114, -144, -174, -204, -234, -264, -294

Compasiune: 29, 59, 89, 119, -149, -179, -209, -239, -269, -299

Conștiinciozitate:

Autoeficienta: 5, 35, 65, 95, 125, 155, -185, -215, -245, -275

Ordine: 10, 40, 70, 100, 130, -160, -190, -220, -250, -280

Responsabilitate: 15, 45, 75, 105, 135, -165, -195, -225, -255, -285

Autorealizare: 20, 50, 80, 110, 140, 170, 200, -230, -260, -290

Autodisciplina: 25, 55, 85, 115, 145, -175, -205, -235, -265, -295

Precautie: 30, 60, 90, -120, -150, -180, -210, -240, -270, -300

Neuroticism:

Anxietate: 1, 31, 61, 91, 121, -151, -181, -211, -241, -271

Iritabilitate: 6, 36, -66, 96, 126, -156, -186, -216, -246, -276

Depresie: 11, 41, 71, 101, 131, 161, 191, -221, -251, -281

Sugestionabilitate: 16, 46, 76, 106, 136, 166, -196, -226, -256, -286

Impulsivitate: 21, 51, 81, 111, 141, 171, -201, -231, -261, -291

Vulnerabilitate: 26, 56, 86, 116, 146, -176, -206, -236, -266, -296

Deschidere către experiență

Imaginație: 3, 33, 63, 93, 123, 153, -183, -213, -243, -273

Interese artistice: 8, 38, 68, 98, 128, -158, -188, -218, -248, -278

Reactivitate emoțională: 13, 43, 73, 103, 133, 163, -193, -223, -253, -283

Spirit aventurier: 18, 48, 78, 108, -138, -168, -198, -228, -258, -288

Interese cognitive: 23, 53, 83, -113, 143, -173, -203, -233, -263, -293

Liberalism: 28, 58, 88, -118, -148, -178, -208, -238, -268, -298

Neo-Pi-R