Factorii Ce Pot Influenta Apariția Riscului în Activitatea Întreprinderilor

Factorii ce pot influenta apariția riscului în activitatea întreprinderilor

Factorii interni de influență asupra apariției riscurilor Riscurile antreprenoriale apar ca rezultat al influenței multor factori. Unii dintre aceștia pot fi prezenți în strategia firmei, în modul ei de activitate sau pot apărea drept consecință al activității nemijlocite ale antreprenorului.

Apariția riscurilor poate constitui urmarea unor decizii primite în interiorul firmei sau din exteriorul ei, așa ca: acțiunile concurenților, ale furnizorilor, opiniile publice, modificările conjuncturii pieței, lipsa informației necesare etc.

Conform studiului elaborat de Asociația Națională a Producătorilor din SUA, în medie de 10 ori pe an firmele erau afectate de situații de risc ca urmare a influenței următorilor factori:

– Reclamații și amenzi pentru marfa necalitativă;

– Accidente la întreprinderi și defecte de utilaj;

– Scurgerea informației confidențiale;

– Defecte în sistemul electronic;

– Influența zvonurilor neadeverite

Mai rar după frecvență, dar mai mari după consecințe, influențează așa factori precum calamitățile naturale, incendiile și exploziile, apariția imprevizibilă a unor concurenți, moartea conducătorilor sau a specialiștilor-cheie din firmă.

Prin urmare, putem evidenția două grupe mari de factori care influențează apariția riscurilor:

Factorii interni sunt cei ce apar în interiorul firmei și care influențează doar activitatea ei. La rândul său, antreprenorul poate influența în mod direct asupra acestor factori, diminuând consecințele negative ulterioare sau valorificându-le pe cele pozitive așteptate. La acești factori se referă:

Strategia firmei este o direcție generală de activitate a firmei pe o perioadă îndelungată de timp, ce poartă un caracter obligatoriu de realizare, însă poate fi modificată în funcție de factorii mediului intern și extern al întreprinderii.

Elaborarea și modificarea strategiei poate fi realizată cu ajutorul metodei analizei SWOT. Piter Drucker evidențiază patru strategii care au diferit grad de risc:

I. „Aruncă in luptă toate resursele pe care le ai” este strategia cea mai puțin previzibilă, este necruțătoare și nu admite greșeli. Cu această strategie nu există a doua șansă.

II. „Lovește acolo unde nu este nimeni”, care se consideră și o imitație creatoare, și un judo antreprenorial.

III.„Breșele ecologice". Această strategie aspiră la obținerea controlului, monopolului într-o zonă limitată, impunând firmele să se facă imune la concurență. Cei care practică această strategie nu sunt mari, dar se aleg cu bani. Cel mai important lucru în această strategie este să fii atât de discret, în ciuda faptului că produsul este esențial procesului, încât nimeni să nu fie tentat să concureze.

Există trei strategii de acest gen, fiecare având cerințele, limitele și riscurile ei:

Strategia barierei- se referă la niște produse noi, dar care au un grad înalt de utilitate pentru consumator, iar prețul nu este factorul primordial. Firmele care utilizează această strategie devin monopoliste pe o piață limitată, avînd niște cerințe stringente, precum:

produsul trebuie să fie esențial pentru un proces, deoarece riscul de a nu-l folosi este mult mai mare decât costul produsului;

piața trebuie să fie atât de limitată, încât oricine o ocupă primul trebuie s-o domine.

Limitele folosirii acestei strategii: este o poziție fundamental statică.

Strategia calificării în specialitate – Spre deosebire de breșa companiilor-„barieră”, această breșă este foarte mare și unică, fiind obținută prin dezvoltare și specializare de clasă, avînd ca cerințe: ea trebuie să apară la începutul unei industrii, al unui nou obicei, al unei noi piețe sau al unei noi tendințe, cu implementarea unor elemente cu adevărat inovatoare. O astfel de breșă nu se găsește din întâmplare și necesită o perfecționare continuă, pentru a rămâne în poziție de conducere.

Limitele: vederea îngustă necesară păstrării poziției de control; dependența de alte firme pentru a-și introduce produsul pe piață (forța firmelor producătoare de aparatură electrică pentru automobile se datorește și faptului că existența lor este necunoscută producătorilor de anvelope etc.); momentul în care specialitatea încetează să mai fie specialitate și devine universală.

Strategia pieței.

IV.„Schimbarea valorilor și a caracteristicilor” este o strategie prin care se creează un client nou, fiind aplicate și câteva strategii anterioare. Această strategie poate fi realizată prin următoarele moduri: crearea de utilitate; utilizarea sistemului de prețuri; adaptarea la reabilitarea socială și economică a clientului; livrarea a ceea ce prezintă valoare pentru client. Crearea de utilitate este o strategie care oferă clienților posibilitatea de a obține ceea ce servește intereselor lor la niște prețuri nesemnificative. Aceasta funcționează pentru că întrebarea care se pune este: „Ce înseamnă „serviciu”, „utilitate” pentru client?”. Crearea utilității dă posibilitate oamenilor a-și satisface dorințele și necesitățile în felul lor propriu. Sistemul de prețuri este o strategie prin care producătorul oferă posibilitate clientului să plătească serviciul sau produsul de care are nevoie dar nu ceea ce face furnizorul.

Resursele și utilizarea lor. Orice întreprindere, indiferent de domeniul său de activitate, utilizează următoarele resurse: umane, financiare, materiale, informaționale. Modalitatea și intensitatea folosirii acestor resurse generează firmei un set de riscuri care, în mod direct, influențează asupra rezultatului final scontat. Astfel se observă o legătură invers proporțională dintre cantitatea de resurse folosite și profiturile obținute pentru un volum de producție constant.

Calitatea și nivelul de folosire a marketingului este un factor intern, care îndeplinește funcția de informator pentru managementul firmei, fără de care firma este „oarbă”, răspunzând la întrebările: ce să producă?; pentru cine?; cui să vândă?; când să vândă? în cazul în care marketologul sau lucrătorii compartimentului de marketing nu sunt suficient de competenți, sau nu cunosc toate modalitățile de obținere și prelucrare a informației, ei generează un set întreg de riscuri, inclusiv pe cel de faliment, chiar dacă managementul firmei a fost perfect. Deci, gestiunea corectă, dar cu informația greșită este o cauză importantă în generarea de riscuri, dar care poate fi controlată și îndreptată în direcția potrivită,

Factorii externi de influență asupra apariției riscurilor

Factorii externi sunt cei ce prezintă pericol pentru firmă din exterior, pe care antreprenorul nu-i poate influența, însă este obligat să țină cont de ei, întrucât aceștia contribuie la rezultatul și activitatea lui.

Factorii externi se împart în două grupe: a factorilor de influență directă și de influență indirectă.

Factorii externi de influență directă includ:

Legislația ce reglementează activitatea de antreprenoriat este un factor extern de influență directă, care dictează antreprenorului „regulile de joc”, pe care el trebuie să le respecte, deoarece activitatea lui se desfășoară intr-un anumit stat, cu utilizarea totală sau parțială a resurselor din statul respectiv. Insă aceste „reguli” nu tot timpul sunt favorabile pentru o activitate eficientă de antreprenoriat, fapt ce-i generează antreprenorului anumite riscuri, pe care el nu le poate prevedea și, în majoritatea cazurilor, influența.

Sistemul fiscal. Practica economică ne-a demonstrat că scoaterea de la plătitorii de impozite până la 30% din venit reprezintă acea limită, după care se începe procesul de reducere a cotelor investiționale în economie, realizate de firmele ce activează pe teritoriul țării respective. In cazul în care impozitele reduc venitul cu 30-40%, atunci acest proces conduce la diminuarea stimulentelor pentru inițiativa antreprenorială și lărgirea producerii. In țările dezvoltate de către legislație sunt stabilite cotele-limită de impozitare a veniturilor antreprenorilor: In SUA – 34%; Marea Britanie – 35%; Japonia și Franța – 42%.

În Republica Moldova sistemul dat este într-o permanentă modificare, fiind influențat de factorii politici și cei internaționali.

Relațiile cu partenerii, de asemenea, influențează în mod direct activitatea firmei prin lipsa sau insuficiența furnizorilor de materie primă pe piața internă, neîdeplinirea obligațiilor asumate conform contractului etc.

Concurenta antreprenorilor impune antreprenorii permanent să introducă mici sau mari inovații în activitățile lor, rezistând în așa mod In lupta concurențială, care la moment are un grad înalt de înăsprire. Orice decizie a concurentului, în mod direct, afectează anumite rezultate ale celuilalt producător sau prestator de servicii, generându-i riscuri și impunându-l să accepte, la rândul său, alte riscuri care i-ar permite să domine o anumită perioadă această situație.

Deși acești factori generează riscuri din exterior, totuși antreprenorii pot, într-o anumită măsură, să-i influențeze, diminuând astfel consecințele rezultate din influențele riscurilor. Spre exemplu, în elaborarea legislației ce reglementează activitatea de antreprenoriat tot mai des sunt implicați cei ce realizează aceste activități, fapt ce le permite să promoveze anumite mecanisme de eficientizare și de stimulare a dezvoltării activității de antreprenoriat în R. Moldova.

Factorii externi de influență indirectă includ:

Situația politică din tară. care favorizează sau nu accesul antreprenorilor la diverse surse financiare externe, extinderea activității pe alte piețe creează un climat favorabil sau nefavorabil pentru crearea sau/și dezvoltarea activității de antreprenoriat în interiorul țării. De asemenea, situația politică din țară poate contribui la apariția unor situații de forță majoră, așa ca greve, perturbări sociale, război, care prezintă pericol pentru unele domenii de activitate antreprenorială, astfel fiind influențată și economia țării.

Situatia economică din tară. Asupra rezultatelor activității antreprenoriaie influențează atât situația economică din țară, cât și situația economică din domeniul în care firma își desfășoară această activitate. Conjunctura economiei de piață are tendința de a se modifica în mod ciclic. Nivelul înalt al cererii se schimbă cu perioade de depresie, când întreprinderea nu-și poate realiza produsele la preț accesibil. Prin urmare, criza supraproducerii contribuie la mărirea nivelului riscului antreprenorial. O influență enormă asupra nivelului riscului antreprenorial o are inflația. Procesele inflaționiste reduc stimulentele pentru creșterea economică, ridicarea eficienței producției din contul progresului tehnico-științific, deoarece tehnica și tehnologiile noi devin tot mai scumpe și neaccesibile pentru antreprenori. Inflația denaturează calculele economice, face incerte perspectivele de dezvoltare, mărește riscul legat de noi proiecte investiționale. Ca rezultat, se reduc proiectele de lungă durată, se micșorează volumul creditelor acordate pe perioade îndelungate, deoarece acestea generează pierderi enorme pentru antreprenori. însă aceasta nu înseamnă că totul se stopează. Da, o firmă în parte nu poate lupta cu perioadele de criză, însă în posibilitățile acesteia este de a promova o politică flexibilă de activitate, care i-ar permite să reducă consecințele negative ale declinului general. (Exemplu relevant în acest sens, la începutul secolului XXI, îl prezintă criza economică mondială, începutul căreia vine din SUA -criza financiară, fiind răspândit efectul negativ și asupra altor țări cu economii puternice și mai puțin puternice).

Factorii internaționali. Deoarece mediul economic mondial tinde spre globalizare, tot mai evidentă devine dependența diferitelor economii de factorii internaționali. Intrarea țărilor în diverse organizații internaționale conduce la asumarea țărilor-membre a anumitor obligații la nivel național și internațional, care creează anumite limite în activitatea și dezvoltarea economică a acestora. Dependența de anumite resurse naturale, amplasarea geografică nefavorabilă generează anumite riscuri micro- și macroeconomice, care blochează activitățile antreprenoriale. (Spre exemplu, lupta țărilor pentru dominarea pieței mondiale a petrolului; concurență dură cu referire la costul forței de muncă, care a generat emigrări de companii în alte țării, sporind nivelul șomajului dincolo de limitele admisibile).

Calamitățile naturale. Sub influența îndelungată a omului asupra naturii, tot mai frecvente apar situațiile legate de influențele negative ale factorilor naturali asupra activităților antreprenoriale. „Lupta” naturii cu dorințele omului capătă o amploare tot mai mare, cu diverse forme de manifestare. Spre exemplu, ciclul inundațiilor în toată Europa din vara anului 2003, zăpada în mijlocul verii în Noua Zeelandă și SUA, secetele din anii 2001 și 2002 din Republica Moldova și inundația din vara anului 2008.

însă există localități unde acești factorii sunt o caracteristică îpecifîcă amplasării geografice a țării, care sunt tratați drept riscuri potențiale, dar care pot fi previzionați, astfel reducându-se consecințele negative obținute (spre exemplu, Japonia, care este amplasată In locuri seismice, SUA – în zone de vârtejuri și țsunami).

Existența și influența ambelor grupe de factori nu trebuie să formeze bariere pentru antreprenori în crearea și dezvoltarea afacerilor, însă să-i mobilizeze spre o prognozare și estimare corecta a posibilităților și consecințelor pentru a putea gestiona eficient activitatea, ținând cont de acești factori.

Factorii de risc pentru tipurile de bază ale activității de antreprenoriat

Pentru diferite domenii de activitate antreprenorială este diferită gama riscurilor care le influențează. Cauzele acestui fenomen sunt destul de evidente: asupra fiecărui domeniu de activitate antreprenorială influențează anumiți factori de risc specifici, sunt diverse mărimile de pierderi și câștiguri.

In funcție de eforturile depuse pentru realizarea obiectivelor și modalitățile de obținere a rezultatelor, activitatea de antreprenoriat poate fi divizată în:

– Activitate de producere

– Activitate financiar-creditară

– Activitate comercială

– Activitate de intermediere

Pentru a pute identifica riscurile, este important a cunoaște specificul activității pentru fiecare din aceste domenii de antreprenoriat. In continuare vom prezenta principalele tipuri de activități specifice pentru aceste patru domenii de bază, care cu siguranță că nu poată un caracter ideal/șablonat, dar se intercalează reciproc, permițându-ne să înțelegem mai bune natura riscurilor specifice și a metodelor de gestiune a acestora.

Activitatea de producere

Scopul acestui tip de activitate este de a obține profit din fabricarea produselor sau a serviciilor pentru ulterioara lor comercializare către consumatori. Principalele tipuri de activitate de producție sunt prezentate în figura 2. [Stoian Ion, 2000].

Activitatea financiar-creditară

Scopul acestei activități poate fi redat metaforic prin: „a face bani din bani sau din ceva ce seamănă cu banii".

Este remarcabil că fară acest tip de activitate nu ar fi posibile celelalte tipuri de activitate antreprenorială.

Principalele tipuri de operațiuni financiar-creditare sunt prezentate în figura 3.

Figura 1.2. Principalele tipuri de activitate de producție

Sursa; Балдин С. Б., Воробьев С. Н. Управление рисками. – Москва: изд-во ЮНИТИ, 2005. – C.35.

Figura 1. 3. Operațiunile financiar-creditare

Sursa: Балдин С, Б., Воробьев С. Н. Управление рисками. – Москва: изд-во ЮНИТИ, 2005. – С.39.

Activitatea comercială

Scopul acestui tip de activitate constă în obținerea de profit din promovarea, comercializarea sau revânzarea produselor finite către consumatori la prețuri ce depășesc prețul de procurare. Pentru aceasta, produsele sunt procurare în locurile cu ofertă foarte mare, iar comercializate în locurile cu ofertă foarte mică.

Principalele tipuri ale activității comerciale sunt prezentate în următoarea figură 1.4.

Activitatea de intermediere

Scopul acestui tip de activitate este de a obține profit din acordarea unor servicii membrilor interesați ale relațiilor marfa-bani reale. Sarcina principală a intermediarului este de a ajuta părțile afacerii în a se găsi și a se înțelege privind obiectul afacerii.

Principalele tipuri de activitate de intermediere sunt prezentate în figura 5.

Figura 1.5. Tipurile de activitate de intermediere

Sursa: Балдин С. Б., Воробьев С. Н. Управление рисками. – Москва: юд-ю ЮНИТИ, 200S.-C.48.

Drept obiect al activității de intermediere pot servi afacerile reale în procesul de relații reale de drept și de marfa-bani ale subiecților implicați.

În continuare vom prezenta principalele grupe de factori ce influențează profilul riscurilor antreprenoriale.

Toți acești factori pot fi condiționat divizați în două grupe: obiectivi și subiectivi.

La grupa factorilor subiectivi putem atribui: personalitatea antreprenorului, strategia și tactica de realizare a afacerii.

Toți ceilalți factori poartă un caracter obiectiv față de antreprenor.

Bazându-ne pe aceste descrieri generale, vedem că fiecare tip de activitate, pe lângă influența unui grup de riscuri generale, este afectat de multiple riscuri specifice fiecăruia, de unde există instrumente specifice de identificare, evaluare și gestiune, ceea ce va fi discutat în temele următoare.