Factorii Care Asigura Integrarea Profesionala Viitoare a Absolventilor cu Handicap Mintal

Diverse

Factorii Care Asigura Integrarea Profesionala Viitoare a Absolventilor cu Handicap Mintal

Byadmin ianuarie 1, 2024

=== 1 ===

FACTORII CARE ASIGURĂ INTEGRAREA PROFESIONALĂ VIITOARE A ABSOLVENȚILOR CU HANDICAP MINTAL

CAPITOLUL 1. PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI – DELIMITĂRI CONCEPTUALE

La nivelul Uniunii Europene s-a constatat că peste 80 milioane de persoane (1/6 din populația totală a U.E.) prezintă o anumită dizabilitate, ce îi împiedică să ia parte în mod activ atât la viața socială, cât și la viața economică datorită diverselor bariere, încă existente, ce privesc atitudinile, ca și mediul de proveniență.

Numeroasele statistici ce au fost realizate de-a lungul timpului au evidențiat faptul că în cazul persoanelor ce prezintă diverse dizabilități, coeficientul de sărăcie este cu aproape 70 % mai mare decât media europeană, aproape 1/3 din persoanele ce prezintă dizabilități și au peste 70 de ani suferind de diverse limitări, 20% dintre acestea fiind drastic limitate. De asemenea, s-a remarcat faptul că procentajul dedicat persoanelor de suferă de diverse dizabilități este direct proporțional cu vârsta populației.

În ciuda faptului că responsabilitatea în domeniul dedicat persoanelor cu dizabilități le revine statelor membre ale Uniunii Europene (responsabilitate ce implică, printre altele, și adoptarea diverselor măsuri specifice domeniului) Uniunea Europeană încearcă să completeze constant acțiunile statelor membre, generând condițiile cadrului optim pentru înregistrarea unor progrese semnificative în acest domeniu.

Astfel, la nivelul Uniunii Europene sunt realizate frecvent diverse analize în zonele considerate relevante pentru politicile diverselor state membre, dedicate persoanelor cu dizabilități, prin intermediul acestora reușindu-se o înțelegere a tuturor necesităților persoanelor cu dizabilități, necesități ce sunt ulterior avute în vedere în cadrul procesului de dezvoltarea politicilor privind persoanele cu dizabilități, ca și a legislației la nivelul Uniunii Europene.

Prin toate politicile și măsurile promovate, respectiv adoptate în domeniul dedicat persoanelor cu dizabilități Uniunea Europeană are în vedere să le asigure tuturor persoanelor ce prezintă diverse dizabilități garantarea dreptului privind participarea activă la viața societății.

Atât la nivelul Uniunii Europene, dar și la nivel internațional, s-a remarcat faptul că ân cazul persoanelor ce prezintă diverse dizabilități rata de ocupare este cu mult mai redusă, comparativ cu restul majorității populației, fluctuații deosebite fiind înregistrate și la nivelul statelor europene.

Astfel, dacă la nivelul Uniunii Europene, se estimează că aproximativ 50% din totalul persoanelor ce prezintă diverse dizabilități reușesc să aibă un loc de muncă, la nivel de stat european O.E.C.D. (The Organisation for Economic Co-operation and Development) apreciază că procentul persoanelor cu dizabilități ce au un loc de muncă fluctuează, respectiv :

În Elveția, Finlanda și Suedia – procentul variază în intervalul 52%-54%

În Luxemburg – procentul este de 50%

În Marea Britanie, Norvegia, Olanda – procentul variază în intervalul 40%-50%

În Irlanda – procentul persoanelor cu dizabilități ce au un loc de muncă este sub 30%

În Polonia – procentul persoanelor cu dizabilități ce au un loc de muncă este sub 20%

În ceea ce privește rata ocupării în țara noastră a persoanelor ce prezintă diverse dizabilități, aceasta este cu mult mai redusă, în comparație cu rata ocupării la restul populației. Astfel, mai puțin de 15% din totalul persoanelor ce prezintă diverse dizabilități și au vârsta inclusă în intervalul 18 ani – 55 ani dețin un loc de muncă, comparativ cu rata de ocupare pe același interval de vârstă la restul populației, care se poziționează în jurul valorii de 70%.

Cu toate acestea, se impune a se menționa faptul că în ultimii ani s-a remarcat o creștere a ratei de ocupare în rândul persoanelor cu dizabilități, aceasta fiind însă mult în urma mediei înregistrate la nivel european.

În domeniul reglementării politicilor de ocupare dedicate persoanelor ce prezintă diverse dizabilități se remarcă numeroase disfuncționalități, determinate de:

Modul de evaluare a dizabilităților, ca și a impactului pe care acestea le au la nivelul capacităților de muncă – se remarcă o dificultate deosebită în evaluarea dizabilității, ca și a impactului acesteia asupra capacității de muncă a unei persoane, mai ales prin prisma unor afecțiuni a căror ulterioară evoluție este destul de dificil de prognozat.

Diversele erori privind includerea, respectiv excluderea – datorită dificultăților semnalate în cadrul procesului de evaluarea dizabilităților, ca și a impactului acestora asupra capacităților de muncă, se pot semnala diverse erori de excludere, respectiv persoanele ce prezintă dizabilități și necesită diverse prestații și servicii sociale, pe care însă nu le primesc. De asemenea se remarcă și fenomenul includerii, de prestațiile și serviciile sociale dedicate persoanelor cu dizabilități beneficiind persoane ce nu au nevoie de acestea. În situația unor condiții deosebit de stricte de acces în cadrul sistemului de protecție, se remarcă un risc diminuat al erorilor în domeniul includerii persoanelor cu dizabilități. În aceleași condiții riscul erorilor în domeniul excluderii este unul major. În vederea realizării unui echilibru în acest sens se impune o flexibilizare la nivelul sistemului dedicat serviciilor și beneficiilor acordate persoanelor cu dizabilități, coroborată cu o retestare periodică a acestor persoane, ceea ce necesită, pe lângă multe altele, și o capacitate administrativă deosebită în cadrul tuturor instituțiilor implicate și responsabile.

O anumită eterogenitate a grupurilor țintă – este cunoscut faptul că orice dizabilitate este dobândită ori congenitală, reversibilă sau ireversibilă, graduală sau non-graduală, ea prezentând grade diferite de severitate. Astfel, în situația persoanelor ce prezintă dizabilități, iar acestea au fost dobândite în perioada în care acestea desfășurau o activitate, respectiv aveau un loc de muncă, în discuție intervine problema menținerii locului de muncă, în condițiile existenței unei relații cu angajatorul. În situația persoanelor ce prezintă dizabilități dar care nu au avut niciodată un loc de muncă, se impune acordarea unui ajutor substanțial în găsirea unui loc de muncă pentru acestea. În practică sunt remarcați numeroși factori determinați în acest domeniu, motiv pentru care diversele politici de ocupare dedicate persoanelor cu dizabilități și care tratează în mod uniform acest grup țintă nu au nici un fel de șansă de reușită. Se remarcă și posibilitatea unei abordări de tip individual, ce ar putea determina rezultate deosebite, aceasta impunând însă și costuri mult mai mari.

Dificultatea ori chiar imposibilitatea integrării pe piața muncii a unor diverse grupuri țintă – În marea majoritate a cazurilor, persoanele ce prezintă dizabilități și care doresc să își găsească un loc de muncă pot fi integrate în cadrul pieței deschise muncii ori în diversele unități protejate. Există însă și situații în care această integrare se poate realiza numai prin costuri suplimentare, potențialul angajator al persoanei cu dizabilități neavând capacitatea asigurării acestor resurse. De asemenea, se impune a se remarca faptul că există si numeroase persoane cu dizabilități ce nu își doresc o reintegrare pe piața muncii (mai ales cele cu dizabilități în formele severe). În aceste situații, se impune ca diversele politici de ocupare, cu atât mai mult în condițiile condiționării realizării plății prestațiilor ori a accesului la diverse servicii de integrarea pe piața muncii, să aibă în vedere și aceste aspecte deosebit de sensibile.

Din păcate, în țara noastră, nu s-a reușit realizarea unor analize pertinente asupra diverselor politici de ocupare ce au fost implementate de-a lungul timpului, motiv pentru care, pe fondul diverselor limitări intrinseci ale acestora, se remarcă în continuare o rată deosebit de redusă în domeniul ocupării persoanelor cu dizabilități.

Marea majoritate a strategiilor guvernamentale dedicate ocupării forței de muncă, ca și protecției grupurilor vulnerabile au poziționat printre priorități și integrarea pe piața muncii a persoanelor ce prezintă dizabilități diverse.

Din păcate însă, exceptând formulările și enunțurile generoase incluse în acestea și care au privit domeniul integrării persoanelor cu dizabilități, nu s-a remarcat un impact deosebit al acestor politici la nivelul procesului efectiv de integrare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități. De asemenea, merită a fi amintit faptul că în multe cazuri au fost semnalate efectele negative ale acestor politici la nivelul populației cu dizabilități.

Definirea termenilor

Dizabilitatea nu reprezintă o condiție medicală, ci o stare socială, în ciuda faptului că la nivel național nu s-a reușit definirea clară a termenului de dizabilitate, legislația uzitând încă de „persoanei cu handicap”, în detrimentul „persoanei cu dizabilități”.

De altfel, Legea 448/2006 ce vizează protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, ulterior modificată în cursul anului 2010, menționează în cuprinsul său diversele reglementări vizând persoanele cu handicap și nu persoanele cu dizabilități.

În legislația anterior menționată, prin persoane cu handicap se înțeleg persoanele care sunt impiedicate sau limitate de mediul social, ce este neadaptat diverselor lor deficiențe fizice, pishice, senzoriale ori mentale, să beneficieze de un acces egal la viața societății, aceste persoane având nevoie de diverse măsuri de protecție pentru a se integra social.

La nivelul actualei societăți se remarcă la nivel global tendința impunerii termenului de „persoane dizabilitate” în locul expresiei „persoane cu dizabilități”; în acest fel încercându-se evidențierea faptului că dizabilitatea nu reprezintă un atribut al unei persoane, ci ea reprezintă atributul relației stabilite între aceasta și mediu.

Respectiv o persoană este „dizabilitată” de mediul total neadaptat în care aceasta conviețuiește, mediu ce îi impune diverse bariere arhitecturale în cadrul existenței zilnice.

Conform D.P.I. (International Organization of People with Disabilities), dizabilitatea reprezintă rezultatul unei interacțiuni dintre persoana ce prezintă o anumită infirmitate și diversele bariere de care aceasta se poate lovi, bariere de depind de mediul social, ca și de mediul atitudinal.

De asemenea, și O.M.S. (Organizația Mondială a Sănătății –W.H.O.) a reușit să definească dizabilitatea aceasta fiind reprezentată de diversele restricții sau lipsuri ale capacității/abilității îndeplinirii unor activități la nivelul considerat normal pentru ființa umană, restricții/lipsuri ce sunt datorate unor infirmități.

Uniunea Europeană acordă o atenție deosebită dizabilității aceasta fiind privită ca o problemă majoră la nivelul întregii societăți, ce impune atât o pregătire continuă, cât și o adaptare permanentă în vederea primirii și menținerii tuturor persoanelor cu dizabilități în primul plan al vieții sociale.

În ceea ce privesc gradele de handicap, acestea pot fi :

Ușoare

Medii

Accentuate

Grave

Iar în domeniul tipurilor de handicap se remarcă :

Handicapul fizic

Handicapul auditiv

Handicapul vizual

Handicapul somatic

Handicapul mental

Handicapul asociat

Handicapul psihic

Etc.

2,1 Stabilirea calității persoanei cu dizabilități

În practică, se remarcă diverse modalități practice de stabilirea calității de persoană cu dizabilități, avându-se în vedere atât legislația statului respectiv, cât și criteriile impuse de acesta.

Analiza succintă a legislațiilor diverselor state ale Uniunii Europene evidențiază faptul că atribuirea acestei calități (respectiv „cu dizabilități”) unei persoane se realizează în funcție de respectivul stat, de medici ori de comisiile respective, conform mențiunilor legislative.

În cele mai frecvente cazuri se remarcă faptul că aceste decizii sunt bordate prin prisma vealuării deficienței constatate, ce este raportată la baremuri învechite și destul de rar evaluate, ceea ce înseamnă că în fapt nu sunt evidențiate abilitățile respectivei persoane, ci incapacitatea acesteia.

Astfel, în state precum Franța, Germania și chiar Grecia sunt emise așa numitele documente de invaliditate, în vreme ce în Polonia, în Italia, în Slovenia, ca și în Ungaria se eliberează persoanelor cu dizabilități certificatele care le astestă acestora calitatea de persoane ce prezintă un anumit handicap/deficiență. Demn de semnalat este cazul Olandei care eliberează certificatul de capacitate persoanelor cu dizabilități pentru anumite domenii ale vieții sociale.

Prin această prismă se remarcă tipuri de abordare diferită a dizabilității, respectiv:

O capacitate în câștigarea existenței – Austria, Germania, Slovenia, Lituania

O limitare funcțională (respectiv C.I.F) – Ungaria, Polonia, Italia

O capacitate socială – Spania

O capacitate de adaptare la domeniile vieții sociale – Olanda

1.3 Evaluarea nevoilor persoanei cu dizabilități

În ceea ce privește evaluarea nevoilor persoanei cu dizabilități, aceasta este realizată avându-se în vedere diversele deficiențe ce sunt constatate de unele nomenclatoare în state precu Polonia, Ungaria, Austria, Lituania, Irlanda sau Luxemburgul, state în cadrul cărora legislația include atât modelul medical, cât și logica reparatorie.

În state precum Germania, Spania, Italia, Belgia, Grecia, Slovenia sau Olanda, evaluarea nevoilor se realizează prin prisma capacităților și a deficiențelor, nomenclatoarele acestora suferind modificări importante ca urmare a C.I.F, ele incluzând și logica compensării.

Analizarea diverselor proceduri de evaluare și de răspuns la nevoile curente ale persoanelor cu dizabilități evidențiază faptul că marea majoritate a statelor acordă o atenție specială nu răspunsurilor la nevoi, ci formulării diverselor proiecte și politici dedicate acestor persoane.

Conceptul nevoilor a fost inclus de Virginia Henderson, aceasta identificând un număr de 14 nevoi fundamentale pentru ființa umană, a căror satisfacere reprezintă necesitatea esențială, vitală pentru om în vederea asigurării unei stări de funcționalitate bune atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere mintal:

Sursă capturi – www.nurseslabs.com

În cazul persoanelor ce prezintă diverse dizabilități, nevoile acestora sunt cu mult mai complexe comparativ cu cele ale persoanelor sănătoase, normale, ele fiind de mai multe tipuri, în funcție de tipul de dizabilitate, ca și de gravitatea acesteia:

Nevoia contactelor sociale

Nevoia securității

Nevoia de educație

Nevoia de muncă

Nevoia alegerii

Nevoia independenței

Nevoia respectului, etc

În acest fel se remarcă faptul că pentru a se reuși dezvoltarea persoanelor cu dizabilități, ca și integrarea și respectiv capacitarea acestora, se impune în primul rând rezolvarea tuturor nevoilor acestora, respectiv rezolvarea:

Nevoilor sociale – prin intermediul inter-relaționării adecvate, a comunicării, a respectului reciproc, a implicării active în activitățile sociale diverse, etc

Nevoilor psihologice – respectul de sine, exploararea potențialului propriu, dezvoltarea acestuia, etc

Nevoile juridice – informarea, protecția împotriva diverselor abuzuri, exercitarea drepturilor cetățenești, etc

În România, din păcate, atât nevoia, cât și importanța locului de muncă pentru persoanele cu dizabilități au fost foarte puțin exploatate, în ciuda faptului că, așa cum remarcă în lucrarea „Mental health and work: Impact, issues and good practices” autorii Gaston Harnois și Phyllis Gabriel, munca ocupă un loc primordial în dezvoltarea acestor persoane, ea având multiple efecte benefice și la nivelul stării mentale a acestora.

În domeniul diverselor nevoi ale persoanelor cu dizabilități se pot identifica:

Nevoile medicale, în categoria cărora intră:

Asistența medicală de specialitate

Diversele evaluări periodice ale acestor persoane

Tratamentul aplicat acestor persoane cu dizabilități

Accesul persoanelor cu dizabilități la diverse alte servicii de natură medicală

Nevoile psihologice, ce sunt, conform piramidei Maslow, similare cu alte oricărei alte persoane (chiar dacă în cazul persoanelor cu dizabilități se remarcă deseori fenomenul respingerii ori al stigmatizării), respectiv:

Nevoia siguranței

Nevoia apartenenței la grup

Nevoia acceptării

Statutul

Nevoia recunoașterii

Nevoia de auto-realizare

Nevoia de respect

Piramida Maslow

Sursă captură – Sursă capturi – www.nurseslabs.com

Nevoile sociale și economice

Nevoile privind respectarea drepturilor omului, respectiv:

Dreptul la sănătate

Dreptul la o viață privată

Dreptul la protecție socială

Dreptul la familie

Dreptul la educație

Dreptul la libera circulație

1.4 Clasificarea dizabilității

Clasificarea dizabilității este inclusă în cadrul I.C.F.D.H. (International Classification of Functioning, Disability and Health), clasificare ce a fost inspirată din cadrul regulilor standard în domeniul și special concepută în vederea fundamentării și a unificării viziunii în domeniul dedicat dizabilității, ca și a terminologiilor, respectiv metodologiilor aferente evaluărilor diverse.

I.C.F.D.H. include patru componente distince ale stării sănătății, incluzând și zonele impactului acestora cu diverse alte domenii (precum cel al educației ori al muncii), eliminându-se toate referirile etiologice, ce au în vedere cauzele medicale. Se remarcă astfel:

Funcțiile și structurile corpului

Factorii ambientali

Activitățile și participarea

Factorii personali

Fiecare această componentă anterior enumerată are în componența sa un anumit număr de categorii/subcategorii, acestea fiind codificate în conformitate cu un algoritm, cu evaluarea pe baza criteriilor cunoscute drept „calificatori”.

Prin I.C.F.D.H. se are în vedere o evaluare a stării de funcționalitate de natură biologică, psihică și socială a unei persoane, sub diversele sale aspecte considerate ca fiind relevante.

Acestei I.C.F.D.H i-au fost reproșate diverse limite, cum ar fi :

O focalizare pe anumite anomalii

Diverse pierderi

Accentuarea deviațiilor, în detrimentul capacităților

O insuficientă exploatare a diverselor aspecte ce privesc viața cotidiană a persoanelor cu dizabilități, cum ar fi:

Gradul de sărăcie

Diversele prejudicii suferite

Potențialele abuzuri

Lipsa unei securități

Lipsa de apărarea a drepturilor

Pe lângă acestea se apreciază că metodologia evaluării ce a fost propusă este mult prea tehnică și stufoasă, ea fiind destul de dificil de utilizat.

Prin apariția I.C.F.D.H. s-a remarcat o redefinire a diverselor politici sociale în domeniul dedicat persoanelor cu dizabilități, cu elaborarea unor principii, respectiv:

Principiul universalității – ființa umană se bucură de toate avantajele existențiale, fără a se ține cont de condiția de sănătate a sa sau de condiția de funcționalitate

Principiul parității – sunt abordate în aceeași măsură totalitatea aspectelor fizice, a celor psihice, ca și a aspectelor sociale ce au un rol determinant în cadrul stării de sănătate și de funcționalitate a unei persoane

Principiul neutralității – se are în vedere evitarea:

Catalogărilor de orice tip – fie ele pozitive ori negative

Indicatorilor ce privesc starea de sănătate

Funcționalității în cadrul procesului de evaluarea unei persoane

Principiul pluri-factorialității, principiul de-medicalizării – impune analizarea tuturor factorilor (atât fizici cât și sociali) ce au rolul de a influența starea de sănătate a unei persoane, ca și starea de funcționalitate a acesteia, acționând ca bariere ori facilitatori

Modalitatea prin care I.C.F.D.H. a reușit să definească legătura între dizabilitate și respectiv incluziune socială demonstrează nu doar faptul că se impune ca societatea să dea dovadă de mult mai multă permisivitate, ci și de echitabilitate și implicit un grad mult mai mare de participativitate, prin intermediul diverselor politici sociale reușindu-se implementarea acestora.

În cadrul clasificării handicapului (analizată în detaliu de epidemiologul Philip Wood), se definește handicapul ca fiind consecința maladiilor asupra unei persoane, acesta fiind analizat prin trei prisme diferite, respectiv:

Prin prisma deficienței – a infirmității – handicapul este privit ca fiind alterarea structurii psihologice ori a unei funcții a acesteia, alterarea unei funcții fiziologice ori alterarea unei funcții anatomice

Prin prisma incapacității – handicapul reprezintă o diminuare parțială ori totală a îndeplinirii unei activități în mod normal

Prin prisma dezavantajului social – handicapul reprezintă o consecință a deficienței ori a incapacității privind posibilitățile de incluziune socială, încluziune educațională ori incluziune profesională. Acest dezavantaj este perceput ca fiind o rezultantă a interacțiunii dintre mediul ambiant și o persoană ce prezintă o deficiență ori o anumită incapacitate

De altfel, această abordare s-a aflat la conceperii și definirii I.C.F.D.H., ce a fost adoptată de către WHO în cursul anului 2001, ea înlocuind vechea clasificare ăn domeniu. Abordării de tip tradițional a handicapului, ce este privit drept caracteristica specifică unei persoane, i-a luat locul abordarea prin prisma socialului, ce pune un accent deosebit pe diversele condiții de tip defavorizant, ce nu sunt adaptate nici mediului și nici societății și care se află la baza fenomenului discrimininării, ca și a gradului redus de accesabilitate la drepturile omului, în acest fel realizându-se și o condiționare a dezavantajului, respectiv handicapului social.

Modelul tradițional al handicapului (cu referire strict la reprezentarea medicală) s-a dovedit a fi total insuficient, dar și inutil în cadrul evaluării de tip medico-social a persoanelor ce prezintă probleme complexe, respectiv stâri ce nu pot fi nici tratate și nici prevenite.

Ulterior, cu ajutorul experților din mai multe state, WHO a reușit să elaboreze în cursul anului 2007 și versiunea I.C.F.D.H. dedicată copiilor și adolescenților, vechea clasificare neincluzând necesitățile privind evaluarea funcționalității și dizabilității acestora.

I.C.F.D.H. subliniază participarea și menținerea funcțiilor, evitând accentuarea incapacității unei persoane, ca și a restricțiilor impuse acesteia, cu luarea în considerare a diverșilor factori de mediu.

I.C.F.D.H. deține un rol determinant și în cadul diminuării utilizării diverselor exprimări terminologice, incluzând etichetările diverse, precum persoane anormale, persoane debile, persoane deficiente, persoane deviante, persoane handicapate, persoane malformate, persoane invalide, persoane dezavantajate sociale, etc.

I.C.F.D.H. poate fi considerată și un instrument deosebit de eficient în procesul de asigurarea tuturor drepturilor pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, ea reprezintă o metodă eficientă de standardizarea diverselor stări de sănătate, prin unificarea diverselor abordări de diagnostic și evaluarea stîrii de sănătate și de funcționalitate.

În cadrul I.C.F.D.H., dizabilitatea este folosită ca și termen general dedicat unor afectări, unor limitări ale activităților ori unor restricții de participare. În I.C.F.D.H. sunt menționați și diverșii factori de mediu aflați în corelație cu unele tulburări de sănătate, în acest fel reușindu-se elaborarea profilului optim în domeniul funcționării, dizabilității și stării de sănătate a unei persoane.

I.C.F.D.H. include utilizarea unui limbaj de tip standardizat, prin intermediul căruia este facilitată comunicarea eficientă la nivel global, ea reușind să completeze și clasificarea afecțiunilor la nivel internațional – I.C.D. (International Classification of Diseases), astfel încât să se reușească utilizarea acestora în mod concomitent, respectiv :

I.C.D. – conferă cadrul etiologic

I.C.F.D.H. – conferă cadrul dizabilității și al funcționalității

Convenția O.N.U., respectiv „Convention on the Rights of Persons with Disabilities” ce vizează drepturilor tuturor persoanelor cu dizabilități, ce a fost ratificată de către Uniunea Europeană în cursul anului 2010 și ulterior adoptată și de țara noastră (2011) a reușit să stabilească elementele primordiale în domeniul dedicat reformării actualei societăți în vederea promovării, a protejării, ca și a asigurării exercitării depline și echitabile a tuturor drepturilor și libertăților, de către persoanele ce prezintă diverse dizabilități.

Convention on the Rights of Persons with Disabilities recunoaște diverse bariere de mediu ca reprezentând cauza principală a dizabilităților, documentul recomandând ca toate strategiile naționale, ca și diversele măsuri privind implementarea acestora să fie centrate pe excluderea oricăror discriminări și inechități în domeniul dedicat exercitării drepturilor și a libertăților omului.

Principalul obiectiv al acțiunilor sociale îl reprezintă incluziunea socială, însoțită de o existență independentă, în vederea realizării acestora impunându-se proiectarea, cu ulterioara implementare a dezinstituționalizării domeniului dedicat sistemului de servicii sociale, cu abordarea serviciilor de sprijin alternative, dedicate existenței independente, cu participarea activă a persoanelor ce prezintă diverse dizabilități în cadrul comunităților, prin intermediul accesibilizării complexului resurselor de care dispun respectivele comunități.

În opinia O.N.U., exprimată în cadrul „Convention on the Rights of Persons with Disabilities”, toate persoanele cu dizabilități beneficiază de aceleași drepturi ca și restul persoanelor, acestea trebuind să se bucure de independență și de participare deplină la totalitatea activităților sociale.

Diversele măsuri prin intermediul cărora persoanele cu dizabilități pot să beneficieze de toate aceste drepturi reprezintă centrul acțiunilor de tip concertat ale Uniunii Europene și respectiv O.N.U., principalul obiectiv urmărit fiind promovarea și protejarea unei existentțe egale și depline a tuturor persoanelor.

„Convention on the Rights of Persons with Disabilities” definește dizabilitatea ca fiind nu numai o problemă din domeniul asistenței sociale, ci și o problemă a drepturilor omului, respectiv cu implicații juridice complexe.

„Convention on the Rights of Persons with Disabilities”include elementele primordiale regăsite în cadrul Strategiei Uniunii Europene privind persoanele cu dizabilități, ce scoate în evidență nu doar anti-discriminarea, ci și egalitatea de șanse și implicit dreptul includerii la o viață normală și activă în cadrul comunității.

Toate drepturile persoanelor cu dizabilități, ce sunt recunoscute în cadrul „Convention on the Rights of Persons with Disabilities” sunt incluse în marea majoritate a domeniilor politice, strategia Uniunii Europene, anterior menționată și despre care se va face vorbire pe larg în cadrul unui ulterior capitol al acestei lucrări, având drept principal scop asigurarea unei implementări totale a acestor drepturi.

CAPITOLUL 2 REGLEMENTĂRI LEGISLATIVE. POLITICI EUROPENE ÎN DOMENIUL DIZABILITĂȚII

La nivelul României, peste 700.000 de persoane (respectiv un procent mai mare de 3.5% din populația totală) sunt incluse în cadrul sistemului protecției sociale speciale, în conformitate cu prevederile articolului 50 din Constituția României, respectiv în cadrul politicilor naționale ce vizează „egalitatea șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, respectând drepturile și îndatoririle ce revin părinților și tutorilor”.

Tot Constituția României este cea care prevede, în conținutul articolului 20, alin. 1, că „dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte”.

De asemenea, în situația existenței unor neconcordanțe între diversele pacte și tratate ce privesc drepturile fundamentale omului, pacte și tratate la care țara noastră este parte, prioritare sunt reglementările internaționale, exceptând situația în care legile naționale (incluzând și Constituția României) includ dispoziții considerate mai favorabile.

Urmând cerințele incluse în cadrul Cartei Sociale Europene, țara noastră a adoptat încă din anul 2005, prin intermediul Hotărârii de Guvern nr. 1175/2005, „Strategia Națională privind protecția integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap”, ce reprezintă instrumentul cadrul privind planificarea diverselor politici și programe sociale dedicate persoanelor cu dizabilități în perioada 2006-2013.

Ulterior, printr-o H.G. a fost adoptată și „Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 – 2020”, ce are în vedere continuarea și implicit dezvoltarea tuturor demersurilor inițiate în anterioara strategie națională, având în vedere evaluarea tuturor rezultatelor obținute ca urmare a implementării acesteia și în deplin acord cu toate obligațiile ce au fost asumate prin intermediul diverselor documente ale organizațiilor europene și internaționale din care țara noastră este parte.

În conformitate cu prevederile legislative, în România, beneficiază de o protecție socială specială toate persoanele care datorită mediului social, ce este neadaptat diverselor deficiențe fizice, psihice, senzoriale, mentale sau/și asociate de care suferă, le este limitat sau impiedicat total accesul la viața societății, cu sanșe egale, acestea necesitând diverse măsuri privind protecția în sprijinul unei integrări și incluziuni sociale.

Demn de semnalat este faptul că, în ultimul deceniu, în țara noastră s-a remarcat tendința substituirii termenului „persoană cu handicap” cu cel al „persoanei cu dizabilități”, dizabilitatea fiind termenul preluat ușor forțat din cadrul literaturii de specialitate internaționale. Cele două noțiuni nu definesc o realitate asemănătoare, dizabilitatea incluzând un spectru mai larg al populației decât cel al handicapului.

Această preferință marcantă pentru utilizarea termenului dizabilitate (deseori nevoi speciale, cerințe speciale, etc) ca alternativă la termenul handicap este justificată prin prisma conotației mai puțin stigmatizante, ca și datorită faptului că, la nivel internațional, diversele politici publice contemporane au tendința de a excede zona „handicapului”, preluând ideea „dizabilității”.

În acest sens, și în domeniul legislativ românesc dedicat protecției sociale se remarcă o lipsă de unitate, respectiv:

„Strategia Națională privind protecția integrarea și incluziunea socială a persoanelor cu handicap” – face vorbire despre persoanele cu handicap

Legea asistenței sociale nr. 292/2011 – face referire la dizabilități

Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului – face referire la persoanele cu dizabilități

Legea nr. 257/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului – face referire la persoanele cu dizabilități

Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – face referire la handicap, respectiv persoane cu handicap

În ceea ce privește scopul „Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 – 2020”, se remarcă preocuparea la nivel național în domeniul modernizării și al eficientizării diverselor politici sociale dedicate dizabilității, recenta criză economică manifestată la nivel global afrectând în mod deosebit calitatea vieții persoanelor cu dizabilități.

În acest sens, prin intermediul „Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 – 2020 se are în vedere conturarea unei platforme de acțiune prin intermediul căreia să se reușească dezvoltarea calității vieții la nivelul tuturor persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, prin intermediul diverselor acțiuni și măsuri ce au în vedere :

Poziționarea persoanelor ce suferă de dizabilăți, ca și a drepturilor acestora, în nucleul diverselor reglementări din domeniul legislației

O îmbunătățire constantă și semnificatică a organizării serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități, ca și a calității acestor servicii

O gestionare a resurselor în mod transparent, credibil și efectic

„Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei 2014 – 2020 a preluat mare parte din viziunea inclusă în cadrul „Strategiei Europene pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020”.

3.1 Strategia Europenă pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020

La nivelul Uniunii Europene, conform statisticilor, la finele anului 2014 existau aproape 80 milioane de persoane ce sufereau de o anumită dizabilitate, în procente acest număr reprezentând aproximativ 1/6 din populația totală a statelor europene.

Din păcate însă, în ciuda diverselor măsuri și strategii adoptate nu doar la nivel european, ci și la nivel de stat, marea majoritate a acestor persoane sunt frecvent împiedicate, din diverse motive, să ia parte atât la viața socială, cât și la cea economică, cele mai multe dintre cauze fiind datorate fie barierelor privind atitudinea semenilor acestor persoane, fie celor determinate de mediul din care provin.:

Sursă captură – EUROSTAT

Trebuie specificat de asemenea că în cazul persoanelor cu dizabilități se remarcă și un coeficient al sărăciei mult mai mare, comparativ cu restul populației, respectiv cu aproape 70%. În plus, aproape o treime din persoanele ce suferă de diverse dizabilități și care au împlinit vârsta de 75 ani se confruntă cu diverse limitări, 20% din această categorie de persoane reclamând frecvent limitări severe:

Prevalența diverselor dificultăți de activitate – sursă captură EUROSTAT

În ceea ce privește distribuția dificultăților semnalate la persoanele cu dizabilități, în funcție de sex, la nivelul Uniunii Europene, aceasta este conform graficului :

Sursa capturii EUROSTAT

De asemenea, distribuția diverselor dificultăți ce sunt semnalate la nivelul persoanelor cu dizabilități în funcție de vârstă, la nivel european, este următoarea :

Sursa capturii EUROSTAT

În ceea ce privește repartiția pe sexe a ponderii persoanelor cu dizabilități, ce au vârsta peste 15 ani, la nivelul statelor Uniunii Europene, aceasta este conform graficului :

Sursa capturii EUROSTAT

În domeniul repartiției pe categorii de vârstă a ponderii persoanelor cu dizabilități, la nivelul statelor Uniunii Europene, se remarcă următoarea situație :

Sursa capturii EUROSTAT

În domeniul repartiției pe tipuri de gospodării a ponderii persoanelor cu dizabilități, la nivelul statelor Uniunii Europene, remarcăm :

Sursa capturii EUROSTAT

În domeniul repartiției pe nivel de educație a persoanelor cu dizabilități, la nivelul statelor Uniunii Europene, se remarcă următoarea situație :

Sursa capturii EUROSTAT

La nivelul statelor Uniunii Europene, repartiția privind încadrarea în activitate a persoanelor cu dizabilități se sesizează următoarea reprezentare:

Sursa capturii EUROSTAT

De asemenea, în statele europene, se remarcă următoarea situație în domeniul incapacității derulării diverselor activități de îngrijire personală – în funcție de sex :

Sursa capturii EUROSTAT

Iar repartiția pe categorii de vârstă a persoanelor cu dizabilități ce întâmpină diverse probleme în activitățile de îngrijire personală, la nivelul statelor Uniunii Europene este :

Sursa capturii EUROSTAT

Conform datelor oficiale furnizate de EUROSTAT, la nivelul anului 2011 peste 44 de milioane de persoane ce prezintă diverse dizabilități din statele membre ale Uniunii Europene au reclamat diverse dificultăți în cadrul activităților de bază, aproape 35 de milioane dintre acestea având un handicap la nivelul activității. În plus, în cursul anului 2012, conform aceleiași surse, anterior menționate, aproximativ 42 de milioane de persoane cu dizabilități din statele membre ale Uniunii Europene au ieșit din activitate, din diverse motive.

Aproape 15% din totalul persoanelor cu dizabilități diverse și care au vârsta cuprinsă în intervalul 15 ani – 64 ani, au raportat în cursul anului 2011 anumite dificultăți în cadrul activităților de bază, procentul ajungând la 20% în state precum Franța, Austria, Luxemburg sau Finlanda.

La polul opus se poziționează persoanele cu dizabilități din state precum Italia, Cipru, Spania, Republica Cehă, Grecia și Malta, în care procentul a fost de numai 10%, în Irlanda fiind sesizat numai un procent 5.3 % din totalul persoanelor cu dizabilități.

La nivelul Uniunii Europene, aproape 35 milioane de persoane ce au vârste incluse în intervalul 15 ani – 64 ani au reclamat diverse probleme în ocuparea pe piața forței de muncă, cu aproape zece milioane de persoane mai puțin comparativ cu numărul celor care au reclamat diverse dificultăți la nivelul activităților de bază.

De asemenea, puține state europene au raportat o rată redusă a handicapului înregistrat pe piața forței de muncă în raport cu rata dificultăților semnalate la nivelul activităților de bază, diferențele cele mai semnificative fiind sesizate în Franța (unde diferența a atins 10.5 puncte procentuale), în Austria (cu 8 puncte procentuale), în Luxemburg (cu 7.2 puncte procentuale), dar și în Letonia (cu 6.3 puncte procentuale).

Analizând cazul celor zece state membre ale Uniunii Europene, în cadrul cărora rata handicapului înregistrat pe piața forței de muncă este mai mare decât rata dificultăților semnalate la nivelul activităților de bază, diferențe semnificative s-au semnalat în Slovenia (cu aproape 3.6 puncte procentuale), ca și în Malta (cu 3 puncte procentuale).

Având în vedere percepția E.H.S.I.S. privind invaliditatea, în cursul anului 2012, la nivelul Uniunii Europene s-au înregistrat un număr de 42 milioane de persoane cu diverse dizabilități, ce au vârste incluse în intervalul 15 ani – 64 ani, ele reprezentând un procent de 12,8% din totalul populației inclusă în același interval de vârstă.

Demn de semnalat este faptul că în cele 11 state ale Uniuni Europene în care nu există datele privind persoanele cu dizabilități, au fost raportate în cursul anului 2012 prelevanțe mai reduse ale handicapului, în raport cu deficiențele semnalate la nivelul pieței forței de muncă de la nivelul anului 2011.

Specialiștii au pus aceste diferențe pe seama metodelor de anchetă diverse utilizate, incluzând și cele privind selecția eșantioanelor de studiu, numărul variabil al întrebărilor incluse în chestionarele aplicate, etc, diferențe majore fiind semnalate în Portugalia și Slovenia, în care s-au sesizat în jur de zece puncte procentuale între prevalența handicapului dedicat ocupării forței de muncă în cursul anului 2011, în raport cu prevalența raportată la nivelul anului 2012.

De asemenea, în state precum Austria, Malta, Finlanda, România, Cehia sau Suedia, au fost raportate diferențe minime de un punct procentual în domeniul favorabil dizabilității în muncă.

La nivel general, în Uniunea Europeană, persoanele de sex feminin ce au diverse dizabilități raportează mult mai frecvent diverse dificultăți în raport cu persoanele de sex masculin, o situație similară remarcându-se la persoanele cu dizabilități incluse în intervalul de vârstă 45 ani – 64 ani, în raport cu persoanele ce prezintă diverse dizabilități și au vârsta inclusă în intervalul 15 ani – 44 ani.

Analizând repartiția persoanelor cu dizabilități pe sexe, se remarcă că maarea majoritate dintre acestea (55 %) sunt femei, ce au vârsta cuprinsă în intervalul 15 ani – 44 ani. De asemenea, aproape 61,4% din totalul persoanele cu dizabilități au vârsta inclusă în intervalul 45 ani – 64 ani.

În acest context, Strategia Europenă pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020 are la bază C.N.U.D.P.H. (Convenția Națiunilor Unite vizând drepturile persoanelor cu handicap), ea completând strategia Uniunii Europene în vederea unei creșteri durabile, inteligente și favorabile incluziunii (Europa 2020), ca și Carta Drepturilor Fundamentale, parte integrantă din cadrul Tratatului de la Lisabona.

În cadrul Strategiei Europene pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020 sunt evidențiate mai multe domenii privind acțiunea comună dintre Uniunea Europeană și statele membre ale sale, respectiv:

Accesibilitatea – prin intermediul căreia toate persoanele cu handicap au posibilitatea accesului la bunuri, la servicii, ca și la dispozitivele de asistare

Participarea – toate persoanele cu handicap au capacitatea de a-și exercita toate drepturile fundamentale ce le revin în calitatea pe care aceștia o au de cetățeni ai Uniunii Europene

Egalitatea – prin intermediul căreia se reușește implementarea diverselor politici ce promovează egalitatea, nu doar la nivelul Uniunii Europene, ci și la nivelul național al tuturor statelor membre ale U.E.

Ocupare forță de muncă – are în vedere o asigurare a creștereii numărului lucrătorilor cu handicap la nivelul pieței forței de muncă, în paralel cu asigurarea accesibilității mult îmbunătățite la nivelul locurilor de muncă deja existente

Educația și formarea profesională – are în vedere garantarea dreptului fiecărui elev ce are un anumit handicap de a beneficia de sistemul educațional și programele de învățare pe întreg parcursul vieții, accesibile în conform cu prevederile legislative în domeniu

Protecția socială – are în vedere abordarea diverselor abordări sociale cu care se confrunte constant marea majoritate a persoanelor cu handicap, ca și inegalitatea veniturilor acestora, riscul sărăcie și riscul exluderii sociale. În vederea asigurării acestei protecții sociale se recomandă folosirea fondurilor structurale europene

Sănătatea – toate persoanele cu handicap trebuie să beneficieze în mod egal de accesul la diversele servicii ale instituțiilor sanitare, precum și cele ale instituțiilor dedicate sănătății mentale, prețurile practicate fiind unele accesibile

În vederea implementării acestei strategii, se impune ca statele membre ale Uniunii Europene, împreună cu diversele instituții ale Uniunii Europene să depună toate eforturile în vederea unei colaborări deosebite pentru :

Dezvoltarea gradului de conștientizare privind problemele ce sunt specifice comunității persoanelor cu handicap

Dezvoltarea diverselor posibilități privind finanțarea unor programe și proiecte special dedicate persoanelor cu handicap

Elaborarea și îmbunătățirea datelor statistice privind acest domeniu

Asigurarea punerii în aplicare a C.N.U.D.P.H. (Convenția Națiunilor Unite vizând drepturile persoanelor cu handicap)

În paralel cu îmbătrânirea populației la nvielul Uniunii Europene, se remarcă o creștere a procentajului persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, motiv pentru care, în paralel cu adoptarea diverselor măsuri privind persoanele cu dizabilități diverse se impun și măsuri ale Uniunii Europene în vederea generării condițiilor privind realizarea unui progres constant în domeniu.

Toate acțiunile Uniunii Europene au în vedere diverse analize dedicate zonelor considerate ca fiind relevante în domeniul politicilor aferente statelor membre, analize ce sunt realizate cu precădere din perspectiva dedicată persoanelor cu dizabilități.

În acest fel se reușește stimularea înțelegerii diverselor necesități aferente persoanelor cu dizabilități, necesități ce ulterior sunt avute în vedere în cadrul diverselor măsuri ce vizează atât dezvoltarea politicilor europene, cât și îmbunătățirea legislației. Astfel, Uniunea Europeană își ia toate măsurile pentru a se asigura că persoanele cu dizabilități beneficiază în mod nemijlocit de dreptul participării în mod activ la diversele activități specifice societății.

În ceea ce privește poziția pe care o are Organizația Națiunilor Unite în domeniul dedicat persoanelor cu dizabilități, se remarcă acțiunile acesteia, concertate cu cele ale Uniunii Europene, în vederea conferirii persoanelor cu dizabilități a drepturilor similare cu restul persoanelor, principalul obiectiv avut în vedere fiind promovarea și protejarea existenței egale și depline a tuturor drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de întreaga comunitate a persoanelor cu dizabilități.

C.N.U.D.P.H. (Convenția Națiunilor Unite vizând drepturile persoanelor cu handicap) stabilește conceptul conform căruia dizabilitatea u reprezintă numai o problemă de natura asistenței sociale, ci și o problemă juridică, inclusiv dedicată drepturilor omului, ea reflectând în mod ideal elementele incluse în cadrul Strategiei Europene pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020, cu un accent deosebit pe :

Anri-discriminarea persoanelor cu dizabilități

Șanse egale acordate tuturor persoanelor cu dizabilități

Includerea persoanelor cu dizabilități în cadrul vieții active din societatea actuală

Toate drepturile ce sunt recunoscute în cadrul C.N.U.D.P.H. includ complexul integrat al domeniilor politice, Strategia Europeană pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020 având drept principal rol asigurarea implementării complete a tuturor acestor drepturi.

În domeniul accesibilității, domeniu inclus în cadrul Strategiei Europene pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020, se remarcă esențialitatea acesteia în vederea participării persoanelor cu dizabilități la viața socială, motiv pentru care strategia are în vedere eliminarea tuturor barierelor ce ar putea împiedica în vreun fel accesul persoanelor cu dizabilități la viața socială.

În domeniul zonelor esențiale avute în vedere se remarcă :

Transportul

Mediul construit

Comunicarea și informațiile

Diversele servicii

La nivelul Uniunii Europene, în vederea punerii la dispoziția tuturor persoanelor cu dizabilități a produselor și serviciilor accesibile în cadrul tuturor statelor membre, se remarcă folosirea diverselor instrumente, precum:

Cercetare

Domeniul legislativ

Domeniul politic

Standardizarea

În plus, la nivelul Uniunii Europene sunt adoptate constant diverse măsuri special dedicate îmbunătățirii funcționării ideale a pieței produselor tehnologice ce sunt destinate asistenței, în vederea asigurării funcționalității acesteia în favoarea tuturor persoanelor cu dizabilități. De altfel, Comisia Europeană are în vedere promovarea modului de abordare ce vizează ca toate produsele pieței anterior menționate să fie dedicate tuturor persoanelor, de acestea urmând a beneficia marea majoritate a populației.

În domeniul participării, tuturor persoanele cu diverse dizabilități, ca și familiile acestora trebuie să li se asigure posibilitatea participării egale la toate aspectele ce vizează viața socială și economică, în paralel cu :

Exercitarea tuturor drepturilor cetățenești – incluzând și dreptul liberei mișcări

Exercitarea drepturlui alegerii unde și cum să trăiască

Accesul nelimitat la toate activitățile culturale

Accesul nelimitat la toate activitățile sportive

Un acces nelimitat la totalitatea activităților dedicate petrecerii timpului liber

În acest sens se are în permanență în vedere eliminarea tuturor obstacolelor întâmpinare de către persoanele cu diverse dizabilități ca persoane fizice, consumatori, respectiv membrii în cadrul vieții economice și sociale, Comisia Europeană incluzând:

Activitatea de promovare a cardului de parcare ce este dedicat persoanelor cu diverse dizabilități din cadrul statelor membre ale Uniunii Europene,

Un sprijin constant acordat în cadrul transferului, în diversele state membre ale Uniunii Europene

Acordarea asistenței instituționale persoanelor cu dizabilități

Acordarea asistenței în cadrul comunității europene

Promovarea participării persoanelor cu dizabilităț la diversele competiți sportive

Organizarea diverselor evenimente special dedicate persoanelor cu dizabilități

În domeniul egalității, se remarcă faptul că marea majoritate a europenilor cred că fenomenul discriminării persoanelor, având la bază criteriul dizabilității ori pe cel al vârstei are o largă răspândire la nivelul Uniunii Europene.

Uniunea Europeană are în vedere promovarea unui tratament egal acordat tuturor persoanelor cu diverse dizabilități, prin intermediul diverselor abordări ce au în vedere:

Legislația anti-discriminare

Diversele strategii anti-discriminare

Promovarea unor șanse egale în domeniul dedicat altor politici

În plus, Uniunea Europeană acordă o importanță deosebită impactului determinat la nivelul persoanelor cu diverse dizabilități de fenomenul discriminării pe criteriul vârstei, pe criteriul sexului, ca și pe criteriul orientării sexuale.

În acest sens, Comisia Europeană are în vedere asigurarea unei implementări ideale a Directivei Uniunii Europene ce are în vedere combaterea discriminării, realizată pe piața dedicată forței de muncă, urmând criteriul dizabilității.

În plus, se are în vedere promovarea diversității, în paralel cu combaterea discriminării persoanelor cu dizabilități, prin intermediul diverselor acțiuni dedicate creșterii gradului de informare, acțiuni realizate nu doar la nivel european, ci și la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, în paralel cu sprijinirea activităților derulate în acest sens de diversele O.N.G.-uri.

În domeniul dedicat ocupării forței de muncă a persoanelor cu dizabilități, se remarcă faptul că existența unor locuri de muncă calitative determină nu doar o independență economică a persoanelor cu dizabilități, ci și încurajarea deosebită a dezvoltării personale, în paralel cu protejarea impotriva riscului de sărăcie.

La nivelul Uniunii Europene, rata ocupării persoanelor cu dizabilități în funcție de statul membru și respectiv de definiția dată dizabilității are următoarea reprezentare:

Sursa capturii EUROSTAT

Comisia Europeană are constant în vedere îmbunătățirea permanentă a situației dedicate ocupării forței de muncă a persoanelor cu diverse dizabilități, o atenție specială fiind acordată problemelor sesizate la nivelul tinerilor ce prezintă diverse dizabilități, cu evidențierea condițiilor de muncă ale acestora, ca și cu posibilitatea unei avansări în carieră, prin intermediul diverselor colaborări între diverși parteneri sociali.

În ceea ce privește rata șomajului în cazul persoanelor cu dizabilități (15-64 ani) din statele membre ale Uniunii Europene, în funcție de țară și definiție a dizabilității, situația (exprimare în procente) este conform următorului tabel:

Sursa capturii EUROSTAT

Comisia Europeană mai are, de asemenea, în vedere :

O facilitare deosebită a accesului persoanelor cu dizabilități la locuri de muncă de calitate superioară

O sprijinire constantă a instruirii persoanelor cu dizabilități la locul de muncă

Dezvoltarea accesului dedicat pieței libere a locurilor de muncă dedicate persoanelor cu dizabilități în cadrul industriilor considerate protejate

În domeniul inserției pe piața forței de muncă a persoanelor cu dizabilități (15 ani – 64 ani), în funcție de definiția date dizabilității și de statul membru al Uniunii Europene, se remarcă următoarea situație :

Sursa capturii EUROSTAT

Având în vedere faptul că mare parte dintre persoanele ce prezintă dizabilități necesită în mod constant asistență, se impune asigurarea permenantă a personalului calificat în domeniul dedicat asistenței sociale, ca și a furnizorilor de servicii special dedicate acestui domeniu.

Se impune a se remarca faptul că statele membre ale Uniunii Europene au deplina libertate în stabilirea politicilor proprii dedicate ocupării forței de muncă, având în vedere diversele reglementări în domeniu ale Uniunii.

Iar în domeniul persoanelor cu dizabilități, angajate pe perioadă temporară, în statele membre ale Uniunii Europene, având în vedere definițiile anterior menționate, situația se prezintă astfel :

Sursa capturii EUROSTAT

La baza motivelor privind dezinteresul locurilor de muncă dedicate persoanelor cu dizabilități ce sunt inactive, au fost identificate următoarele:

Sursa capturi EUROSTAT

După cum se poate remarca cu destul de multă ușurință din datele furnizate de EUROSTAT, printre principalele motive ce stau la baza dezinteresului manifestat de către persoanele cu dizabilități în căutarea unui loc de muncă se află afecțiunile diverse, ca și starea de invaliditate.

În cazul persoanelor ce nu prezintă dizabilități, aceste motive includ în principal lipsa educației, ca și lipsa unei formări profesionale adecvate.

Pe locul secund al motivelor ce stau la baza lipsei de activitate, atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru persoanele fără dizabilități se poziționează vârsta, aceasta fiind în apropierea limitei dedicate pensionării.

Conform datelor oficiale, la nivel de stat, au fost remarcate modele specifice în cazul persoanelor cu dizabilități, cele mai des întălnite motive fiind, spre exemplu, în Suedia, după afecțiune sau dizabilitate, lipsa educației ori a formării profesionale (în aproximativ 20 % dintre situații).

În alte state, cum este cazul Ciprului ori a Spaniei, locul secund, după afecțiuni/dizabilitate este ocupat de motivele familiale, motive personale ori diverse responsabilități (peste 15 %).

Motivele personale, respectiv responsabilitățile, se poziționează în topul motivelor invocate de marea majoritate a persoanelor din Turcia (peste 52%)), cu precizarea că procentul s-a menținut atât în cazul persoanelor cu dizabilități, ca și în restul cazurilor.

În ceea ce privesc motivele ce au stat la baza abandonării ultimului loc de muncă de către persoanele cu dizabilități ce au experiență în activitate, s-au remarcat la nivelul Uniunii Europene următoarele:

Sursa captură – EUROSTAT

După cum se poate remarca, principalul motiv ce a stat la baza părăsirii ultimului loc de muncă este cel al afecțiunii ori al invalidității (peste 30 % din cazuri), în ciuda faptului că persoanele au avut o experiență și ulterior acestea nu au mai reușit să își găsească un loc e muncă.

În cazul persoanelor cu dizabilități (ca și al celor fără dizabilități), cu vârsta cuprinsă în intervalul 15 ani – 34 ani, pe primul loc se poziționează varianta locului de muncă pe o perioadă determinată.

În anul 2011, la nivelul UE-28, principalul motiv pentru care a părăsit ultimul loc de muncă a fost "boală proprie sau de invaliditate" pentru mai mult de 30% dintre persoanele cu handicap care nu au fost angajate, dar au lucrat anterior (a se vedea figura 4), în special în rândul celor în vârstă de 35-44 (datele nu sunt prezentate).

Printre toate persoanele care nu-angajate (cu sau fără handicap) "loc de muncă cu o durată limitată, care sa încheiat", a fost cauza cea mai raportată pentru copiii cu vârste între 15 și 34 de ani.

Strategia Europeană pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020 are în vedere o dezvoltare rapidă și susținută a ocupării pieței forței de muncă, ea stabilind ca obiectiv un procent de 75 % (la nivelul Uniunii Europene).

În vederea realizării acestui obiectiv se impune o creștere deosebită a capacității dedicate cuprinderii pe piața muncii a tuturor persoanelor cu dizabilități, ceea ce va detrmina în paralel și obținerea unui alt deziderat european, respectiv cel al eliminării sărăciei la nivelul Uniunii Europene, în anul 2020 avându-se în vedere un număr de 20 de milioane de persoane.

Astfel, Strategia Europeană pentru persoanele cu dizabilități 2010/2020 are în vedere, pentru îmbunătățirea considerabilă a situației dedicate persoanelor cu dizabilități de la nivelul Uniunii Europene, următoarele priorități:

Determinarea unui grad de accesibilitate ridicat atât asupra bunurilor, cât și asupra serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități

Promovarea diverselor dispozitive ce sunt folosite în domeniul asistenței dedicate persoanelor cu dizabilități

Asigurarea avantajelor depline către toate persoanele cu dizabilități de la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu statutul acestora de cetățeni al Uniunii Europene

Promovarea, la nivelul comunităților persoanelor cu dizabilități, a serviciilor de o calitate superioară

Combaterea fenomenului discriminării, pe criteriul dizabilităților

Promovarea unei educații de tip inclusiv

Facilitarea accesului unui număr căt mai mare de persoane cu diabilități pe piața forței de muncă

Asigurarea unei instruiri permanente pentru elevii și studenții ce prezintă diverse dizabilități

Combaterea sărăciei, ca și al excluderii sociale în rândul persoanelor cu dizabilități, prin intermediul asigurării acestora a unor condiții decente de viață

Promovarea unui acces egal al persoanelor cu dizabilități la diversele servicii de sănătate, ca și al serviciile ce sunt asociate acestora

Creșterea gradului de cunoaștere în domeniul diverselor probleme cu care se confruntă marea majoritate a persoanelor cu dizabilități

Creșterea gradului de conștientizare, în rândul persoanelor cu dizabilități, a drepturilor pe care acestea le au, ca și cetățeni ai Uniunii Europene

Promovarea diverselor drepturi ale persoanelor cu dizabilități prin intermediul lărgirii cadrului de acțiune dedicat programelor de dezvoltare existente la nivelul Uniunii Europene, ca și la nivel global

Îmbunătățirea considerabilă a modului de utilizare la nivelul Uniunii Europene a diverselor instrumente dedicate accesibilității persoanelor cu dizabilități pe piața muncii

Îmbunătățirea considerabilă a modului de utilizare la nivelul Uniunii Europene a diverselor instrumente dedicate combaterii fenomenului de discriminare pe criterii de dizabilitate

CAPITOLUL 3. PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI DIN ROMÂNIA. ACCESUL ACESTORA PE PIAȚA LIBERĂ A MUNCII

În țara noastră, accesul persoanelor cu diverse dizabilități pe piața liberă a muncii este menționat în mod prioritar în cadrul tuturor documentelor strategice publice ce au în vedere ocuparea, la modul general, ca și în cadrul documentelor special dedicate integrării persoanelor cu dizabilități.

Din păcate însă, așa cum se va exemplifica în cuprinsul prezentului capitol, rata de ocupare a persoanelor cu diverse dizabilități este cu mult mai redusă, în comparație cu cea reprezentativă pentru populația generală.

Astfel, un procent mai mic de 15 % din numărul total al persoanelor cu diverse dizabilități, ce au vârsta cuprinsă în intervalul 18 ani – 55 ani, dețin un loc de muncă, procentul fiind la o diferentă de aproape 55 de puncte procentuale în raport cu rata de ocupare dedicată populației generale, în cadrul aceluiași eșantion al vârstei.

Mai mult, se remarcă și o rată a șomajului la nivelul persoanelor cu dizabilități de aproape două ori mai dezvoltată, comparativ cu rata semnalată la nivelul populației generale, în ciuda faptul că în ultimii ani a fost înregistrată o dinamică pozitivă în domeniul dedicat ratei de ocupare a persoanelor ce prezintă diverse dizabilități.

Demn de remarcat este faptul că această rată s-a dublat în perioada anilor 2001-2009, termenii nominali dedicați persoanelor ce prezintă diverse dizabilități și care dețin un noc de muncă înregistrând o triplare în același interval de timp.

În ceea ce privește factorul principal ce stă la baza influențării gradului de acces al persoanelor cu dizabilități pe piața liberă a muncii din România, se remarcă educația, educație care, în actualul context semnalat la nivelul sistemului românesc de învățământ, determină din păcate numeroase dezavantaje majore la nivelul persoanelor ce prezintă diverse dizabilități.

De-a lungul ultimilor ani, s-a remarcat faptul că incidența gradului de neșcolarizare la nivelul persoanelor cu dizabilități a fost de aproape șapte ori mai mare, comparativ cu cel semnalat la nivelul marii majorități a populației, rata abandonului timpuriu fiind și ea de două ori mai crescută în cadrul persoanelor cu dizabilități.

În ceea ce privește accesul la educație și implicit, ulterior, accesul pe piața muncii, cele mai dezavantajate persoane cu dizabilități din România sunt cele ce prezintă :

Dizabilități de natură fizică

Dizabilități de natură somatică

Dizabilități de natură vizuală

Dizabilități nu foarte grave, dar semnalate la nivelul mediului rural

În ceea ce privește calitatea specifică învățământului de tip segregat, ca și în cadrul învățământului la domiciliu, aceasta este net inferioară celei înregistrate în diversele instituții de învățământ public din țara noastră.

În domeniul veniturilor lunare, se remarcă de asemenea faptul că persoanele ce prezintă diverse dizabilități au venituri cu mult mai reduse, în comparație cu restul populației majoritare, acest aspect reflectându-se la nivelul gospodăriilor în cadrul căreia sunt incluse aceste persoane, respectiv veniturile sunt, la nivel de gospodărie, cu aproximativ 50 % mai mici în raport cu media națională.

Demn de menționat este faptul că aceste decalaje se mențin și în situația în care persoanele cu dizabilități diverse reușesc să își găsească un loc de muncă, aspect datorat în principal faptului că salariul net mediu în acest caz reprezintă un procent mai redus din media la nivel național.

În marea majoritate a cazurilor, persoanele ce suferă de diverse dizabilități nu sunt în căutarea unui loc de muncă din cauza diverselor probleme de sănătate de care suferă, în domeniul capacității de muncă remarcându-se diferențe majore între capacitățile de muncă de tip auto-evaluat, respectiv capacitățile de muncă ce sunt certificate în mod oficial.

Se remarcă, de asemenea, faptul că o condiționare a acordării diverselor beneficii sociale, în raport cu capacitatea de muncă a unei persoane cu dizabilități, se dovedește, din păcate, a fi un non-stimulent în ceea ce privește revenirea persoanei pe piața liberă a muncii, în situația angajării, anumite persoane (respectiv cei care beneficiază de pensii de invaliditate speciale) fiind obligate să renunțe la aceste beneficii.

În domeniul dedicat protecției aferente persoanelor cu dizabilități din România, conform datelor date publicității de către Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (A.N.P.D.), ce funcționează pe lângă Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (M.M.F.P.S.P.V.) la finele primului trimestru ale acestui an (respectiv la data de 31 martie 2016), la nivelul direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, ce funcționează la nivel județean, ca și local (în cadrul sectoarelor Capitalei), se înregistrau un total de 768.376 de persoane ce sufereau de diverse dizabilități.

Din acest total, marea majoritate (respectiv peste 95 %) nu sunt persoane instituționalizate, ele aflându-se în îngrijirea familiilor din care provin sau descurcându-se în mod independent:

Prelucrare informații date publicității pe http://anpd.gov.ro/web/

După cum se remarcă din graficele anterioare, cu destul de multă facilitate, un procent destul de redus (aproximativ 2,3%) din totalul persoanelor cu dizabilități de pe teritoriul României sunt incluse în diversele instituții publice rezidențiale dedicate asistenței sociale pentru persoanele ce prezintă diverse dizabilități, instituții ce sunt coordonate direct de către M.M.F.P.S.P.V., prin intermediul A.N.P.D.

La nivel statistic, în ultimul deceniu, în țara noastră, evoluția numărului persoanelor ce suferă de diverse dizabilități a înregistrat următoarea fluctuație:

Fluctuația numărului dedicat persoanelor cu dizabilități în perioada decembrie 2006 – martie 2016

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

Se remarcă o creștere deosebită a numărului persoanelor cu dizabilități în ultimul deceniu, în România, la nivel procentual acesta fiind mai mare de 50 %.

De asemenea, la finele primului trimestru al acestui an, în țara noastră rata persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, în raport cu totalul populației, este de 3,45%, diferențierea pe regiuni de dezvoltare fiind conform graficului de mai jos:

Rata persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, raportată la nivelul diverselor regiuni de dezvoltare – exprimare procentuală

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

După cum se poate sesiza, în raport cu rata dedicată valorii de 3,45% persoane cu dizabilități, calculată la un nivel de 100 de locuitori, în topul ratei persoanelor ce suferă de dizabilități în România se poziționează:

Regiunea Sud-Vest Oltenia – 4.1 %

Regiunea Sud-Muntenia – 3.94 %

Regiunea Nord-Vest – 3.82 %

În ceea ce privește numărul persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, la nivel de regiuni de dezvoltare ale României, cele mai mari valori se înregistrează în:

Zona Munteniei – zonă în care sunt înregistrate un număr total al persoanelor cu dizabilități de 128.463

Zona Nord-Est – zonă în care sunt înregistrate un număr total al persoanelor cu dizabilități de 115.375

Zona de Nord-Vest – zonă în care sunt înregistrate un număr total al persoanelor cu dizabilități de 108.286

Iar repartiția grafică a numărului persoanelor cu dizabilități la nivel de regiune de dezvoltare este, la nivelul primului trimestru al acestui an, următoarea:

Numărul persoanelor ce suferă de dizabilități, diferențiat pe regiuni de dezvoltare – date înregistrate la data de 31 martie 2016

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

În ceea ce privește repartiția persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, la nivelul primului trimestru al acestui an, raportată la județe, respectiv municipii, se remarcă următoarea distribuire, în ordine descrescătoare:

Municipiul București – un total de 62.146 de persoane ce suferă de dizabilități

Județul Prahova – cu un total de 36.918 de persoane ce suferă de dizabilități

Județul Argeș – cu un total de 30.844 de persoane ce suferă de dizabilități

Demn de semnalat este faptul că cel mai redus număr al persoanelor ce suferă de dizabilități diverse în România, la nivelul datei de 31. Martie 2016, s-a înregistrat în județul Covasna, cu un total de 5.700 persoane.

Repartiția pe județe a numărului persoanelor cu dizabilități, la nivelul primului trimestru al anului 2016

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

Având în vedere prevederile Legii nr. 448/2006 vizând protecția, ca și promovarea drepturilor persoanelor cu diverse dizabilități, se remarcă mai multe tipuri de handicap, respectiv handicap fizic, handicap vizual, handicap auditiv, handicap surdo-cecitate, handicap somatic, handicap mintal, handicap psihic, HIV/SIDA, handicap asociat, ca și boli rare.

Astfel, la nivelul României, la finele primului trimestru al anului 2016, repartiția persoanelor cu dizabilități, pe tip de handicap, a fost conform graficului:

Repartiția pe tip de handicap a numărului persoanelor cu diverse dizabilități, înregistrat la data de 31 martie 2016

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

În ceea ce privește repartiția persoanelor ce suferă de diverse dizabilităță, la nivel de sex, raportat la categorii de vârstă, se remarcă o pondere deosebită pe intervalul de vârstă 45 ani-49 ani, respectiv 55 ani-85 ani, conform graficului următor:

Repartiția numărului de persoane cu dizabilități, pe grupe de vârstă, respectiv sex

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

După cum se poate sesiza cu destul de multă ușurință, ponderea persoanelor ce suferă de diverse dizabilități și au vârsta mai mare de 50 de ani reprezintă un procent majoritar (respectiv de 68,66% la nivelul totalului persoanelor adulte ce suferă de dizabilități).

Statistic, ponderea pe categorii de vârstă a persoanelor cu dizabilități din România ste majoritară pe intervalul 18 ani – 64 ani (respectiv de 58,83%), persoanele cu vârsta peste 65 ani reprezentând un procent de 41,17% din totalul persoanelor ce suferă de dizabilități diverse:

Prelucrare informații date publicității pe http://anpd.gov.ro/web/

Pe grupe de vârste, la nivelul finelul lunii martie 2016, ponderea persoanelor cu dizabilități din România are următoarea reprezentare:

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

De asemenea, tot în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 vizând protecția, ca și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, gradele de handicap dedicate persoanelor ce suferă de diverse dizabilități se disting în

Grad de handicap grav

Grad de handicap accentuat

Grad de handicap mediu

Grad de handicap ușor

Având în vedere datele date publicității de A.N.P.D., repartiția persoanelor cu dizabilități, pe tipuri de handicap, la finele lunii martie 2016 este următoarea:

Prelucrare informații date publicității pe http://anpd.gov.ro/web/

Se remarcă din figura de mai sus ponderea majoritară ce este deținută la nivelul sfârșitului lunii martie a acestui an de numărul persoanelor cu dizabilități din România, ce sunt încadrate în categoria gradului de „handicap accentuat” (respectiv un procent de 52.24 %), locul secund fiind ocupat de persoanele încadrate în categoria „grad de handicap grav” (un procent de 36.07%), pe ultima poziție aflându-se persoanele ce suferă de handicap mediu, respectiv handicap ușor.

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2015, situația este următoarea :

Prelucrare informații date publicității pe http://anpd.gov.ro/web/

După cum se poate remarca, comparativ cu anul 2015, în acest an repartiția procentuală a persoanelor cu dizabilități, încadrate în diverse nivele de handicap, este aproximativ egală, nefiind înregistrate diferențe semnificative.

În ceea ce privește repartiția persoanelor cu dizabilități din România, pe grade și tipuri de handicap, la finele lunii martie 2016 se înregistra următoarea situație:

Repartiția persoanelor cu dizabilități din România, pe grade și tipuri de handicap

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

Se remarcă din anteriorul grafic faptul că în domeniul handicapului fizic, ca și în cel al handicapului somatic, cele mai multe persoane cu dizabilități din țara noastră sunt încadrate în categoria gradului accentuat, situație remarcată de altfel și în domeniul dedicat:

Handicapului mintal

Handicapului psihic

Handicapului asociat

În ceea ce privește handicapul grav, acesta este majoritar în cazul persoanelor cu dizabilități încadrate în categoria handicapului vizual, ca și în cel dedicat rubricii HIV/SIDA.

În domeniul instituțiilor publice dedicate asistenței sociale acordate persoanelor adulte din România ce suferă de diverse dizabilități, instituții rezidențiale și nerezidențiale, ce se află în coordonarea M.M.F.P.S.P.V., prin intermediul A.N.P.D, la data de 31 martie a acestui an se înregustra următoarea situație (cu precizarea că graficul are în vedere numărul instituțiilor, respectiv procentul aferent:

Instituții publice dedicate asistenței sociale pentru persoanele adulte ce prezintă diverse dizabilități, de tip rezidențial/nerezidențial

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

Conform datelor publicate de A.N.P.D, la finele lunii martie a anului 2016, în România existau 441 de instituții publice dedicate asistenței sociale a persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, cu următoarea reprezentare :

Prelucrare informații date publicității pe http://anpd.gov.ro/web/

Comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, respectiv 31 martie 2015, situația a fost următoarea :

Prelucrare informații date publicității pe http://anpd.gov.ro/web/

Marea majoritate a instituțiilor publice rezidențiale dedicate persoanelor adulte ce suferă de diverse dizabilități (respectiv un procent de 59,38%) reprezintă centre de îngrijire, respectiv centre asistență (29,69%), în cadrul acestora înregistrându-se un număr de 6.624 de beneficiari.

Se remarcă de asemenea procentul locuințelor protejate (respectiv de 29,69 %), în care se identifică un număr de 911 de beneficiari, un număr apreciabil de beneficiari sesizându-se și în cadrul celor 63 centre dedicate recuperării și reabilitării neuropsihiatrice, respectiv de 5.969 persoane.

În ceea ce privește evoluția la nivel trimestrial a numărului persoanelor ce suferă de diverse dizabilități, a fost înregistrată următoarea situație:

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/, informații centralizate ca urmare a datelor primite de la Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului la nivel național

După cum se poate remarca, atât la nivel trimestrial (respectiv 31.decembrie 2015-31 martie 2016), cât și la nivel anual (31 martie 2015-31 martie 2016) s-a înregistrat o creștere deosebită a numărului de persoane ce suferă de diverse dizabilități, atât în rândul adulților, cât și în rândul copiilor.

De asemenea, creșteri semnificative au fost semnalate și în cazul persoanelor cu dizabilități ce nu au fost instituționalizate, atât în situația minorilor, cât și a persoanelor adulte.

În mod asemănător, s-a înregistrat un trend crescător și în cazul persoanelor adulte ce suferă de dizabilități și care au fost instituționalizate, la nivelul copiilor cu probleme diverse semnalându-se o stagnare la nivel de trimestru, respectiv 31 decembrie 2015 – 31 martie 2016.

În ceea ce privește numărul, ca și rata persoanelor cu dizabilități, la nivel de județe, regiuni, la nivelul primului trimestru al acestui an situația înregistrată a fost :

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

În domeniul dedicat repartizării pe categorii de vârstă a persoanelor cu dizabilități din România, la finele lunii martie 2016 s-a înregistrat următoarea situație:

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

La aceeași dată, anterior precizată, repartiția persoanelor cu dizabilități din România, pe diversele grade de handicap, a fost următoarea :

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

În ceea ce privește repartiția pe regiuni/județe, ca și repartiția pe grade de handicap a persoanelor cu dizabilități din România, aceasta este conform reprezentării:

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

În domeniul încadrării pe grade și tipuri de handicap a persoanelor cu dizabilități din România, la data de 31 martie 2016, se înregistra următoarea situație:

Sursă captură – http://anpd.gov.ro/web/

După cum se poate remarca din datele date publicității de către autoritatea română în domeniul dedicat persoanelor cu dizabilități (captura anterioară) numărul total al persoanelor ce suferă de diverse dizabilități și care se află în evidența A.N.P.D. a ajuns la finele primului trimestru al acestui an la valoarea de 768.376, în creștere față de aceeași dată a anului 2015 cu 23.877 de persoane.

Dintre acestea, un procent de aproape 10 % (respectiv 61.262) este reprezentat de copii și tineri, restul (de 707.114 persoane) fiind persoane adulte ce suferă de diverse dizabilități.

În ceea ce privesc persoanele ce suferă de handicap mintal din România, conform datelor date publicității de către A.N.P.D., la finele lunii martie a anului 2016 se înregistra un total de 123.938 persoane, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut cu un număr de 4.037 persoane: