Factori Psihosociali cu Incidenta Asupra Comportamentului Sexual Si Erotic la Adolescenti Si Tineri

INTRODUCERE

Adolescentul dobandeste identitatea in relatie cu mediul socio- cultural din care face parte. Astfel, daca societatea in care traieste este uniforma, pentru el este mai usor sa-si formeze identitatea aderand la normele si concepriile generale. Intr-o societate moderna, insa, este mai dificil de realizat acest lucru.

Identitatea sexuala a adolescentului traverseaza o lunga perioada si, neajutata in formarea ei poate duce la dezadaptare si la aparitia complexelor sexuale.

Practic, nu putem vorbi de personalitate accentuata la aceasta varsta, dar manifestarile ei apar in cea mai mare parte acum, dat fiind ca este varsta de cristalizare a personalitatii. Am incercat sa surprindem in aceasta lucrare in ce fel tendintele spre agresivitate si instabilitate influenteaza formarea si dezvoltarea conduitelor sexuale si a complexelor sexuale.

Practic, am studiat violenta ca factor al formarii conduitelor sexuale, cu incidenta asupra adolescentilor si tinerilor. De asemenea, am incercat sa surprindem si ceilalti factori care se manifesta si influenteaza formarea si dezvoltarea ulterioara a conduitelor sexuale.

CAPITOLUL I

CARACTERISTICILE PSIHOFIZIOLOGICE SI PSIHOSOCIALE ALE ADOLESCENTEI SI TINERETII

Aproximativ pe la 12 ani, trupul nostru este supus unor transformari. Uneori ele au loc treptat sau in socuri. Nu va alarmati, este vorba de pubertate! Este semnalul ca organele genitale incep sa functioneze.

Comparatie intre transformarile fizice ale baietilor si cele ale fetelor:

Pubertatea este perioada in timpul careia se desfasoara acele transformari ale trupului care le vor permite fetelor si baietilor sa aiba copii. Aceste schimbari fiziologice intervin pe la 10-13 ani la fete, iar la baieti pe la 12-14 ani.

La fete, pieptul incepe sa se umfle, apare par sub brate si pe pubis, talia li se contureaza… sunt primele manifestari ale pubertatii.

La baieti, vocea este in schimbare, cresterea devine mai rapida, cresc perii, umerii se largesc, muschii se dezvolta… Sunt asa-numitele caractere sexuale secundare. La sfarsitul pubertatii, organele genitale ajung la maturitate. Ele sunt atunci gata pentru reproducere.

Rolul hormonilor in pubertate

La pubertate, organele noastre de reproducere secreta hormoni. Acestia sunt un fel de semnale chimice care permit aparitia caracterelor sexuale secundare – cum ar fi pilozitatea – si functionarea glandelor noastre sexuale: gonadele. Aceasta productie se face sub controlul altor hormoni, sintetizati de o glanda mica a creierului situata la baza craniului: hipofiza.

Comportamentul adolescentilor

Pubertatea este insotita de schimbari in comportament si in modul de a gandi… Aceasta este adolescenta. Doresti sa-ti afirmi personalitatea fata de adulti si, in special, fata de… parinti!

Aceasta se poate manifesta, de exemplu, prin adoptarea unor pozitii radicale sau prin preferinte vestimentare provocatoare. Capacitatea noastra de a rationa si cea de abstractizare creste. Incepi sa iti pui o multime de intrebari, suferi uneori de crize sufletesti. Incepi sa te interesezi de sexul opus, descoperi treptat dragostea.

Placere/Dorinta

In momentul pubertatii, adolescentul descopera senzatii noi. Dorinta este atractia fizica sau psihica pe care o simti pentru o alta persoana. Aceasta poate sa conduca la actul sexual. Placerea este o senzatie agreabila, intensa, pe care o resimti in contact cu celalalt.

Maturitatea sexuala

Pubertatea se incheie atunci cand corpul este capabil din punct de vedere fiziologic sa transmita viata, adica atunci cand au aparut toate caracterele sexuale secundare si cand organele genitale sunt functionale. Adolescenta incepe o data cu pubertatea, dar se termina mai tarziu.

Aceasta este perioada in care individul sufera modificari fiziologice, dar in care se afla, de asemenea, in cautarea identitatii sale.

Cele mai multe contributii asupra dezvoltarii cognitive din cursul adolescentei le-au adus grupul si centrul de cercetari conduse de Jean Piaget intre 1955 si 1969. Piaget arata ca in adolescenta se finiseaza si serealizeaza la nivel inalt toate caracteristicile gandirii formale, observandu-se o larga posibilitate de combinatorica mentala cu toate tipurile decontinut si consolidarea unor scheme de gandire care permit intelegerea si utilizarea relatiilor complexe. Totodata se consolideaza spiritul experimentului mental.

Din 1962-1963, o serie de autori americani au reluat cercerarile piagetiene, confirmand rezultatele lor si relevand aspecte noi care s-au acumulat in timp.

Din 1975, acesti cercetatori au inceput sa se numeasca neopiagetieni

si au inaugurat o noua directie de cercetare – neopiagetismul.

In 1975, Neimark ajunsese la concluzia ca faptul ca in adolescenta se ating niste performante ale gandirii (nivelul operatiilor formale) pare sa nu fie atat de general cat s-a crezut initial.

Se poate ca acest stadiu sa nu fie prezent nici la toti adolescentii, nici la toti adultii.

Aceste concluzii s-au sprijinit pe cercetarile lui Towler si Wheatley in 1962 pe adolescenti. Acestia au constatat ca nu la toti adolescentii se intalnesc performantele gandirii formale.

Kuhn si Adams au facut in 1974 cercetari pe adolescenti, constatand ca in raport cu anumite probleme, adolescentii pot demonstra toate caracteristicile gandirii formale , dar in alte tipuri de probleme pot avea dificultati.

In 1972, cercetarile pe adulti ale lui Papalia si ale lui Tomlison- Keasey, i-au determinat pe acestia sa-si puna 2 probleme: ori acesti adulti n-au atins caracteristicile depline ale gandirii formale cand au fost adolescenti, ori le-au pierdut intre timp.

In 1974, Loberge si Flexer, in urma unor cercetari pe adulti, constata ca acestia demonstreaza bune calitai de gandire in legatura cu o serie de probleme, dar au dificultati in ceea ce priveste logica propozitiilor.

Alte cercetari au fost in legatura cu faptul daca e influentata gandirea umana ( si a adoelscentilor) in legatura cu apartenenta la sex. Aufost autori care au obtinut diferente si autori care nu au constatat diferente, fapt care a dus la un rezultat incert.

Au fost intreprinse cercetari in legatura cu relatia dintre tipul de cultura si conservarea si stimularea gandirii formale.

In 1972, Douglas si Wang si-au propus sa faca cercetari pe adolescenti din Statele Unite si Hong Kong. Ei au constatat diferente in defavoarea celor din urma interpretate ca fiind legate de specificul cultural.

In 1975, Neimark a aratat ca dincolo de adolescenta, specificul profe-siei poate sau nu sa conserve caracteristicile gandirii formale. Unele profesii amplifica aceste caracteristici, alte persoane pot pierde caracteristicile gandirii formale din adolescenta.

Gandirea formala se poate manifesta limitat, avand in vedere cerceta-rile lui Tomlison- Keasey care a constatat la adolescenti si adulti faptul ca daca se exerseaza rezolvarea unui anumit tip de probleme si se obtin performante inalte operatorii, acestea nu se transfera cu usurinta la noi

continuturi problematice.

Elkind considera ca egocentrismul adolescentin este opus intr-un fel unei concluzii a lui Piaget.Acest egocentrism caracteristic gandirii adolescentului consta intr-o deosebita incredere a acestuia in gandire si rationalitatea gandirii, fiind inclinat sa dea cea mai mare credibilitate gandirii si sa vada realul ca pe o varianta a posibilului.In adolescenta se realizeaza o decentrare datoritainteractiunii adolescentului cu grupul si s-ar produce acea crestere aobiectivitatii felului de a privi si intelege lumea si pe sine.

Neopiagetienii au adaugat un al cincilea stadiu al dezvoltarii mentale umane. Riegel si Arlin aratau in 1976 ca stadiul al cincilea ar consta in capacitatile mentale deosebite si nu este atins decat de oamenii care desfa-soara activitati intelectuale de varf.

Aceste calitati de varf ale inteligentei umane se exprima in operatii dialectice si posibilitatea nu doar de a rezolva probleme, ci si de a descoperi probleme.

Numarul cercetatorilor de aceasta natura, care tind sa reia cerectarile piagetiene si sa le relationeze cu alti factori a crescut in ultimul timp.

In anii 1940, Erikson a devenit preocupat de problema identitatii, de incercarea individului de a se defini pe sine ca o persoana unica.

Pentru Erikson, cautarea identitatii reprezinta o trebuinta umana de baza, devenind, in societatea moderna, la fel de importanta ca si trebuintele de alimentatie, securitate si satisfacere sexuala. In ultimele patru decade, Erikson a scris extensiv despre cautarea identitatii ca sarcina primara si criza in care adolescentul lupta pentru indeplinirea "unui simt constient al unicitatii individuale" cu "o forta inconstienta pentu continuitatea experientei si o solidaritate cu idealurile de grup" (Erikson, 1968).

Cu alte cuvinte, adolescentul cauta sa se stabileasca pe sine ca o individualitate separata, mentinand in acelasi timp o conexiune cu elementele importante ale trecutului si acceptand valorile unui grup.

In procesul "gasirii de sine", adolescentii trebuie sa stabileasca o identitate sexuala, morala, politica, religioasa si vocationala care sa fie relativ stabila, consistenta si matura. Identitatea se continua in stadiul de adult, acoperind trecerea de la experientele copilariei la scopurile , valorile si deciziile personale care permit tanarului sa-si ocupe locul in societate.

Scopul final, intitulat dobandirea identitatii, apare cand adolescentii dobandesc noua identitate prin "repudiere selectiva si asimilare mutuala a identificarilor copilariei" (Erikson, 1968). Astfel, in circumstante optimale, adolescentul abandoneaza unele dintre valorile si scopurile stabilite de parinti si societate, acceptand altele. Odata cu dobandirea identitatii, adolescentii isi dezvolta o ideologie proprie si scopuri vocationale.

In mod interesant, Erikson considera ca dobandirea identitatii este prenecesara pentru urmatorul stadiu de dezvoltare, intimitatea, unde persoana este capabila sa se daruiasca unei alte fiinte umane. Asa cum explica el, "adevaratul angajament fata de altii este rezultatul si testul fermei autodelimitari" (Erikson, 1968).

Ideea ca oamenii trebuie sa se cunoasca pe sine inainte de a fi cu adevarat capabili sa iubeasca pe altcineva, este acum comun acceptata. Unii psihologi au sugerat ca identitatea si intimitatea sunt adesea strans legate, experienta dedicarii altei persoane ajutand persoana sa se inteleaga pe sine. Un studiu empiric pe studenti a observat ca pentru unii tineri, in special femei, care tind sa se socializeze pentru a se descoperi pe sine prin identi-ficare cu alte persoane semnificative, identitatea si intimitatea se dezvolta impreuna, sau intimitatea precede identitatea (Schiedel si Marcia, 1985).

Pentru multi adolescenti dobandirea identitatii este dificila, si chiar procesul acceptarii unor valori parentale si respingerea altora este problematica. Rezultatul poate fi adesea o devansare sau o formare prematura a identitatii. In acest caz, adolescentul accepta mai devreme roluri si valori parentale fara discernamant, neexplorand alternativele sau falsificand o identitate personala unica.

Un exemplu tipic poate fi adolescentul care in copilarie a crezut ca vrea sau a fost determinat sa vrea sa urmeze cariera tatalui sau, de exemplu de medic. El poate studia intens chimia si biologia in liceu, sa faca cursuri suplimentare in colegiu si apoi sa descopere in al treilea an de medicina (sau chiar la 40 de ani cand cariera sa de chirurg pare goala) ca ceeace a vrut cu adevarat sa fie este poet.

Unii adolescenti pot considera ca rolurile pe care parintii si societatea asteapta ca ei sa le indeplineasca sunt de neatins sau sunt neatragatoare fiind incapabili sa gaseasca roluri alternative care sa li se potriveasca. Adolescentii aflati in aceasta situatie aleg adesea o identitate negativa, care este o identitate opusa celei careuna, sau intimitatea precede identitatea (Schiedel si Marcia, 1985).

Pentru multi adolescenti dobandirea identitatii este dificila, si chiar procesul acceptarii unor valori parentale si respingerea altora este problematica. Rezultatul poate fi adesea o devansare sau o formare prematura a identitatii. In acest caz, adolescentul accepta mai devreme roluri si valori parentale fara discernamant, neexplorand alternativele sau falsificand o identitate personala unica.

Un exemplu tipic poate fi adolescentul care in copilarie a crezut ca vrea sau a fost determinat sa vrea sa urmeze cariera tatalui sau, de exemplu de medic. El poate studia intens chimia si biologia in liceu, sa faca cursuri suplimentare in colegiu si apoi sa descopere in al treilea an de medicina (sau chiar la 40 de ani cand cariera sa de chirurg pare goala) ca ceeace a vrut cu adevarat sa fie este poet.

Unii adolescenti pot considera ca rolurile pe care parintii si societatea asteapta ca ei sa le indeplineasca sunt de neatins sau sunt neatragatoare fiind incapabili sa gaseasca roluri alternative care sa li se potriveasca. Adolescentii aflati in aceasta situatie aleg adesea o identitate negativa, care este o identitate opusa celei care se asteapta a fi adoptata. De exemplu, copilul unui profesor universitar poate renunta la scoala, in ciuda faptului ca dovedeste aptitudini certe pentru munca la nivel de colegiu.

Alti adolescenti experimenteaza difuzia de identitate: in mod tipic se dedica unor scopuri sau valori – ale parintilor, prietenilor, societatii – si sunt adesea apatici in incercarea de a-si gasi identitatea. Acesti tineri au dificultatiin intalnirea cererilor specifice adolescentei, cum ar fi indeplinirea misiunilor scolare, a-si face prieteni si a se gandi asupra viitorului.

In fine, in loc de a gasi o identitate matura, unii adolescenti par sa declare un moratorium, un fel de pauza in care experimenteaza identitati alternative, fara a se stabili la nici una din ele. In unele cazuri, o societate

poate oferi moratorium-uri formale prin variatele sale institutii.

Erikson considera ca prelungirea rezolutiei finale a crizei de identi-tate este adesea constructiva. Oricum, un moratorium poate deveni distructiv daca dureaza prea mult, astfel incat persoana ajunge la stadiul sau de adult fara a fi dobandit abilitatea de a se dedica in calitate de adult familiei, prietenilor, vocatiei si ideologiei.

Urmand directia lui Erikson, multi alti developmentalisti au gasit conceptul de ereditate ca folositir in intelegerea adolescentei.Intr-adevar, James Marcia a definit cele patru statusuri majore ale identitatii (dobandire, devansare, difuziune si moratorium) in termeni suficient de precisi in care el sau alti investigatori pot intervieva un adolescent si determina statusul sau

de identitate general.

Multe studii in care s-au comparat statusurile de identitate ale adolescentilor cu masuratori ale dezvoltarii lor cognitive sau psihologice auevidentiat ca fiecare status al identitatii este reprezentat printr-un numar de caracteristici distincte.

Astfel, statusul dobandirii se caracterizeaza printr-o anxietate moderata, o atitudine iubitoare fata de parinti, respect de sine ridicat, puternica identitate etnica, prejudiciu scazut, un stadiu moral postconventional, independenta, stil reflectiv, complexitate cognitiva medie, relatii de intimitate cu altii.

Statusul forcluderii se caracterizeaza prin represiunea anxietatii, atitudine iubitoare si respectuoasa fata de de parinti, respect de sine scazut, fiind usor de afectatde catre altii, identitate etnica puternica, prejudiciu ridicat, stadiu moral preconventional sau conventional, dependenta ridicata, impulsivitate, complexitate cognitiva scazuta si relatii stereotipe cu altii.

Statusul difuziei este reprezentat de anxietate moderata, atitudine de izolare fata de parinti, respect de sine scazut, identitate etnica medie, prejudiciu mediu, stadiu moral preconventional si conventional, dependenta, impulsivitate, complexitate cognitiva ridicata care poate duce la confuzie, relatii stereotipe cu alte persoane sau izolare.

Statusul moratorium se caracterizeaza prin anxietate ridicata, atitudine de distantare, autostima ridicata, identitate etnica medie, prejudiciu mediu, stadiu moral postconventional, independenta, stil cognitiv reflectiv, complexitate cognitiva medie, relatii intime cu altii.

Cercetarea, in mare parte longitudinala, confirma faptul ca multi adolescenti traverseaza o perioada de forcludere sau difuzie, apoi un moratorium inainte de a-si dobandi in final identitatea (Marcia, 1980). Procesul poate dura zece ani sau mai mult. Nu este nici o indoiala asupra faptului ca usurinta sau dificultatea in gasirea identitatii sunt foarte mult influentate de societate, de familie si prieteni.

Erikson a fost unul dintre primii developmentalisti care au atras atentia asupra rolului societatii. In adolescenta, societatile ofera o cale pentru descoperirea unei identitati primare in doua moduri:

– oferind valori care au trecut testul timpului si continua sa-si indeplineasca functia.

– oferind structuri sociale sau obiceiuri care usureaza tranzitia de la copilarie la stadiul adult.

Intr-o cultura unde virtual fiecare detine aceleasi valori religioase, morale, politice si sexuale, si schimbarea sociala este scazuta, identitatea este usor de dobandit. Adolescentul accepta simplu unicele valori si roluri pe care le cunoaste. In astfel de culturi, tranzitia la stadiul de adult poate fi rapida, adesea avand loc printr-o ceremonie cunoscuta ca "ritualul trecerii".

In societatile mari, complexe, influentele sociale care pot afecta formarea identitatii sunt multe si variate si adesea in schimbare. Ca rezultat a ajunge la o identitate in timpurile moderne este o problema dificila, in special in perioadele de schimbare sociala rapida.

Erikson vorbeste despre un "sens al increderii" ("basic trust") ca o conditie fundamentala a vitalitatii mentale si care reprezinta o atitudine patrunzatoare asupra sinelui si lumii, care deriva din experientele care au loc in primii ani de viata. Prin "incredere" el intelege increderea acordata altora si propria capacitate de incredere.

La adulti, este exprimat uneori un sens al "neincrederii" ("basic mistrust") printr-o severa instrainare care caracterizeaza indivizii care se retrag in ei insisi atunci cand ceva nu merge bine sau cu ceilalti.

In adolescenta apare asa numita “criza a adolescentei”, manifestata prin trasaturi specifice care diferentiaza acest stadiu de celelalte.

Adolescentul se confeseaza cu placere parintilor in ceea ce priveste flirturile sale, urmand ca din momentul inceperii vietii sexuale sa se indeparteze de acestia, implicandu-se mai puternic in viata de relatie cu sexul opus.

Un rol deosebit in adolescenta, in privinta socializarii, il are grupul de prieteni (“peers group”), adolescentul orientandu-se la aceasta varsta in special spre cei de o seama cu el.

Acum se manifesta foarte mult anticonformismul, dorinta de a fi diferit de ceilalti, de a impune ceva nou, fapt izvorat din convingerea ca menirea sa este de a crea ceva nou.

Grupurile formate se consolideaza pe baza preocuparilor, inclinatilor, dorintelor si aspiratiilor comune. Tot acum, adolescentul experimenteaza diferite comportamente, pentru a identifica care dintre trasaturile de personalitate sunt acceptate si aprobate de grup. Aceasta experimentare poate fi traita intr-un mod multumitor sau intr-unul jenant si dureros.

Un fapt foarte interesant este ca anticonformismul sustinut si evidentiat cu orice pret se transforma intr-un conformism absolut la nivelul grupului. “Toti tinerii sunt la fel” – spun parintii. Tot acum apare si se dezvolta pregnant constiinta apartenentei la generatie.

Adolescentul dobandeste identitatea in relatie cu mediul socio- cultural din care face parte. Astfel, daca societatea in care traieste este uniforma, pentru el este mai usor sa-si formeze identitatea aderand la normele si concepriile generale. Intr-o societate moderna, insa, este mai dificil de realizat acest lucru.

Astfel, adolescentul poate experimenta diferite identitatii pana la fixarea la cea potrivita siesi, traversand astfel un moratorium, sau poate sa-si formeze chiar o identitate negativa, ca raspuns la presiunile pe care le resimte. Din acest motiv, socializarea la aceasta varsta, concretizata in relatiile pe care adolescentul le stabileste, impreuna cu modelele pe care le ofera acestea, constituie un pivot important al formarii identitatii proprii a tanarului.

CAPITOLUL II

PREMISE ALE FORMARII SI DEZVOLTARII CONDUITELOR SEXUALE

2.1.Formarea reprezentarilor despre sexe

2.1.1.Dezvoltarea si maturizarea sexuala

Prin dezvoltare sexuala se are in vedere dezvoltarea fizica (capacitatea de reproducere) si dezvoltarea psihologica (atractia fata de reprezentantii de alt sex, comportamentul sexual). Educarea sexuala este imposibila netinand cont de dezvoltarea sexuala a copilului.

Cu parere de rau, multi din parinti n-au fost instruiti in domeniul educatiei sexuale, si, deoarece nu cunosc natura fenomenelor observate de ei ca copii le trateaza gresit, ceea ce influenteaza negativ asupra educatiei sexuale a acestora. Dezvoltarea sexuala se produce treptat si copilul nici nu este constient de primele ei manifestari, iar uneori nici nu o observa.

Deoarece unii maturi vad ceva deosebit in aceasta, prin reactia lor incorecta atrag involuntar atentia copilului asupra acestor manifestari, trezindu-i, totodata, si lui interesul de a cauta un sens. anume in ceea ce se intimpla cu el, fapt care deasemenea se rasfringe negativ asupra educarii copilului.

Deaceea este binevenita, odata cu educarea sexuala a copiilor, educarea adultilor, care, in unele cazuri, datorita clasei sociale din care fac parte, a dogmelor religioase, sint cu mult mai neinformati in acest domeniu chiar decit proprii copii.

In occident, de exemplu deja se practica seminarele-lectii de instruire sexuala cu participarea concomitenta a parintilor si copiilor. In cadrul acestor lectii se rezolva multe probleme de interes comun, si totodata parintii au o ocazie in plus de a incepe, sau mai bine-zis de a continua discutia in baza problemei date.

Un moment important in dezvoltarea sexuala o reprezinta atractia sexuala. Ea apare chiar si la copiii de virsta prescolara, intr-o alta forma desigur. Totodata este indiscutabil faptul ca copiii mici se comporta diferit cu copiii de acelasi sex si cu cei de sex opus.

Si anume aceste deosebiri comportamentale reprezinta prima manifestare a atractiei sexuale, care la acel moment apare datorita faptului ca copilul de sex opus este "altfel", ceea ce duce la aparitia interesului fata de el/ea.

Atractia sexuala constituie baza stimulatoare a comportamentului sexual. Inca la o varsta frageda (3 – 4 ani) fetitele devin cochete – aceasta fiind o metoda de a atrage atentia cuiva, in special a reprezentantilor sexului tare – fara un scop anume.

Dorinta de a atrage atentia a fost o problema centrala pentru fetite (chiar si pentru femei), si ea apare deja de la virsta de un an, desigur in alte scopuri. Pur si simplu femeia din totdeauna a dorit sa fie observata, si respectiv foloseste orice mijloc pentru a obtine acest lucru.

Cochetaria la fetitele mici vine ca si cum de la sine fara prezenta unui excitant anume, aceasta fiind ca o parte integra a spiritualitatii feminine.

O alta reactie ce tine de atractia sexuala este timiditatea. Ea este caracteristica unei varste mai tarzii varstei prescolare de aceea nu o voi aborda. Foarte apropiata timiditatii este sfiala. Ea nu este caracteristica copiilor din familiile in care nu se acorda o mare atentie dezgolirii corpului, unde copiilor li se explica ca corpul lor este un lucru de care trebuie sa aiba grija si sa nu se jeneze de el.

De asemenea este necesar de a tine cont de educarea eticii comportamentale la copil, adica a limitelor admisibile de comportament.
Odata cu cresterea si aparitia semnelor secundare sfiala se intensifica – la inceput fata de toti oamenii iar mai apoi doar fata de sexul opus. Pilonul principal al atractiei sexuale il constituie dragostea. La virsta prescolara despre dragoste ca atare nu se poate vorbi deoarece in perioada data, mai exact pe la varsta de trei ani, ea constituie o simpatie selectiva fata de un copil de sex opus, nu numaidecat de aceiasi varsta.

2.1.2.Dezvoltarea sociala a copilului

Incepand cu primele zile ale aflarii sale in mediul extrauterin (adica dupa nastere), copilul, reprezinta o fiinta sociala. Odata cu aceasta incepe si dezvoltarea lui sociala. O influenta directa asupra socializarii lui o constituie mediul social, care la nou-nascuti este reprezentat de mama, tata si inca citeva persoane de care este inconjurat, precum si obiectele ce se afla in vecinatatea sa.
Pentru prima data copilul incepe sa reactioneze fata de un alt om ca fata de un obiect specific la varsta de o luna, prima manifestare a lui fata de adult, si totodata primul mod de a contacta cu el, fiind surasul. El apare, de obicei, in urma contactului vizual, adica copilul surade raspunzand astfel la surasul adultului, si poate fi apreciat ca un mod de a contacta cu alti oameni sau ca un semn al stabilirii acestuia.

Lucretiu scria: "Copilul, expulzat de natura din pantecele mamei si pus pe tarmul lumii, e asemanator unui om care a suferit un naufragiu si-i aruncat din adancurile valurilor. El zace pe pamant, gol, neinarmat, fara adapost, lipsit de grai; si din pragul acestei vieti pline de neplaceri, el saluta printr-un tipat trist calea sa lunga de suferinte, pe care i-o pregateste destinul".

Inca din momentul nasterii copilul reactioneaza la lumina, caldura, frig, durere, la el sant dezvoltate senzatiile gustative. La inceput, copilul isi manifesta clar emotiile numai in momentele negative: el plange cand este flamand sau cand il doare burta, se increteste cand gusta ceva amar sau acru. De obicei nou-nascutul nu manifesta emotii pozitive.

La aceasta varsta ele apar doar in urma disparitiei semnelor de insatisfactie, de exemplu: daca copilul plange si este luat in brate, el se linisteste repede, si aceasta trecere de la insatisfactie la starea de liniste este considerata ca un semn de placere. Unii savanti considera ca copilul are doar emotii negative precum si un fel de satisfactie, care apare in urma disparitiei factorilor ce-i provoaca insatisfactia. Nu toti, insa, sunt de acord cu aceasta parere. In primul rand copilul este capabil de a avea emotii pozitive inca de la inceputul vietii si aceasta capacitatea este tot atat de importanta ca si capacitatea de a avea emotii negative.

Majoritatea copiilor sint de fire optimisti si chiar intr-o masura mult mai mare ca adultii. De asemenea copiii sint cei ce sunt provocatorii contactului cu alte persoane. Primul suris adevarat, primele emotii ale copilului exprimate clar apar anume fata de un alt om.

2.1.3.Deosebirile psihologice dintre sexe

Copiii de diferite sexe au diferentieri in comportare, interese si inclinatii, chiar de la o virsta frageda. De exemplu baietii sugaci au reactii mai determinate, spre deosebire de fetite care se comporta mai lejer. Daca baietii nou-nascuti sint sanatosi si ingrijiti bine, ei sint mai linistiti, desi sint adesea mai mobili. Deseori ei sint mai galagiosi ca fetitele atunci cind nu le ajunge hrana si tipa mai tare ca ele.

Inca din mica copilarie apare evident ca educarea fetitelor este legata de o multime de griji mici, neliniste, ceea ce nu apare in cadrul educatiei baietilor. Tot mai crescinda este deosebirea dintre baietei si fetite odata cu inaintarea in varsta. Aceste diferentieri nu depind de educatia pe care a primit-o copilul si se manifesta cu mult inaintea maturizarii sexuale.

Ca o explicatie a atitudinii copiilor de sexe diferite fata de papusi psihologul german V. Stern avea sa spuna: "De acum fetitele mici de trei sau patru ani, in atitudinile sale fata de papusa deseori manifesta o asa sinceritate a expresiei si a tonului, un asa devotament si grija, un asa simt fin fata de obiectele de ingrijire, incat ele par a fi inconjurate de o adevarata aureola a maternitatii. Deseori multi spun, ca si baietii se joaca cu papusi si ca caracterul jocului lor depinde de educatie. Insa baiatul se comporta cu totul altfel cu papusa, numai in cazuri exceptionale ei o ingrijesc atent, cu duiosie; baiatul isi impune papusa sa sara si sa mearga in pas de parada, sa faca diferite nazdravanii, o aseaza in calitate de vizitiu intr-o caruta, calare pe jucariile – animale, o examineaza ca doctorul pe un pacient si curand o arunca".

Inca din frageda copilarie femeia are in centrul atentiei sale omul si sfera sa de existenta – relatiile dintre oameni, obiectele de consum: imbracamintea, obiectele de uz casnic s.a. Spatiul care prezinta interes pentru fetita este foarte restrans insa el este studiat foarte minutios, pina la cele mai mici detalii.

Baiatul, de regula, este interesat de un spatiu, practic, nelimitat, deasemenea si obiectele care il intereseaza cuprind o suprafata imensa. De aici si se explica pasiunea exagerata al reprezentantilor sexului tare fata de mijloacele de transport, de orice natura ar fi ele. Multe obiecte din mediul de activitate al baiatului sint scapate din vedere, deoarece acestea nu-l intereseaza deloc, deaceea baiatul intilneste multe greutati la treburile casnice si chiar in viata de toate zilele.

De aici putem evidentia o concluzie: baiatul este interesat de cunoasterea cantitativa spre deosebire de fetita, care studiaza lumea din punct de vedere calitativ. Aceasta diferentiere de interese, desigur, mult depinde de educatie: fetitele sint mult mai antrenate in treburile casnice, acest lucru, de fapt, se face nu contrar vointei si intereselor acestora. Baietii, fata de treburile casnice nu manifesta, de regula, nici un interes de aici si apare raspunsul la intrebarea de ce baietii sint mai putin iscusiti in gospodarie.

Daca e sa vorbim la general atunci fetita este dispusa pentru a indeplini activitatea de curatela – de a ingriji, a dadaci, a avea grija de cineva etc. Drept exemplu putem lua cazurile ce urmeaza: surorile mai mari deseori isi corecteaza fratiorii mai mici, cand acestia incep sa vorbeasca, ceea ce nu fac fratii mai mari cu surioarele lor mai mici.

Aceasta inclinatie spre activitatea de curatenie poate fi considerata drept o predispunere catre instinctul matern, care poate fi adeverit prin caracterul jocurilor la fetite cit si prin alegerea jucariilor.
Daca fetitelor le este caracteristica tendinta spre activitatea de curatela atunci baietii vor manifesta un interes vadit in activitatea de construire si transformare. Astfel poate fi explicat interesul baietilor fata de instrumente, unelte de munca, diferite mecanisme si dispozitive.

Si iarasi spre deosebire de fetite, care inteleg mai bine destinatia obiectelor si se folosesc strict conform ei, baietilor le este caracteristica proprietatea de a se interesa si a intelege mai bine constructia acestora si de a le folosi conform necesitatilor dar nu a destinatiei, adica ei pot inlocui mult mai usor un obiect cu altul decit fetitele.

Spre exemplu o jucarie stricata fetita o arunca, socotind-o inutila, pe cind baiatul v-a profita odata in plus pentru a-i studia constructia sa sau pentru a o folosi in alte scopuri. Pentru baieti este, de asemenea, caracteristica metoda de a desface o jucarie in cazul cind el doreste s-o cunoasca, fara a o pune in functiune inainte de aceasta.

Despre reprezentantele sexului frumos V. Stern avea sa mentioneze: "Modelul sau planul constituie in majoritatea cazurilor un fir calauzitor foarte dorit si limitarea creatiei lor; a se apropia cit se poate mai mult de acest model pare a fi scopul ce le satisface pe deplin". In jocurile de constructii baietii sunt mult mai inventivi. Ei construiesc orase, cai ferate, acordind mai multa atentie anume constructiilor, in schimb fetita incercind sa faca acelasi lucru, nu va construi orase, castele, gari, ci case, pe care le va imbogati cu mobilier, obiecte de uz casnic si diferite elemente decorative.
Foarte des este mentionata, de catre autori, receptivitatea psihicului feminin si productivitatea celui masculin. Baietii fac mai des diferite proiecte libere, pe cind fetele, dimpotriva.

In secolul XIX se obisnuia a se spune: "Barbatul este purtatorul ratiunii sociale, iar femeia purtatorul sentimentului social".

Din punct de vedere fiziologic capacitatile intelectuale ale barbatilor si femeilor sint echivalente, insa din cauza diferitor orientari ale intereselor si inclinatiilor ele se dezvolta in mod diferit. Femeile, spre exemplu, fac lucrul cu o mai mare exactitate insa cu o mai mica integritate si privire generala asupra lui. La baieti, insa, se dezvolta mai devreme capacitatea de a deosebi esentialul de secundar – baietii acorda mai multa atentie faptelor, fetitele – personalitatii

Deosebirile dintre baieti si fete se manifesta si prin faptul ca fetele sint gata sa apeleze mai des la ajutorul adultilor in anumite cazuri de conflict. Acest fapt poate sa induca in eroare, crezand ca partea care se plange intotdeauna are dreptate. De fapt, totul consta in aceea ca fetele, si chiar femeia in genere, crede autoritatilor si se bazeaza pe autoritate in cazuri grele mai mult ca barbatii. Despre aceasta a vorbit si savantul german Graup: "fetite educate bine intalnim mult mai des decat baieti educati bine. Disciplinarea este o trasatura specific feminina".

Inca o trasatura specifica fetelor este punctualitatea – deseori trebuie doar sa le sugerezi ca "asa trebuie", pe cand baietii trebuie sa se convinga de necesitatea infaptuirii unui sau altui lucru. Pornindu-se undeva fetele au un anumit scop, pe cand baietii isi gasesc ocupatie pe parcurs, se orienteaza mai usor intr-o ambianta necunoscuta si o percep pozitiv, spre deosebire de fetele ce nimeresc in asemenea situatii.

Diferentierile caracteriale si comportamentale sant cauzate de metodele educationale diferite care se folosesc parintii si educatorii din institutiile prescolare fata de reprezentantii sexului masculin si a celui feminin. Din aceasta cauza apar evidente diferentierele caracteriale a reprezentantilor diferitor sexe.

2.1.4.Explorarea corpului

Incepand cu varsta de aproximativ doi ani, toti copiii isi exploreaza corpul si-si evalueaza posibilitatile. In trecere, si pentru ca-si petrec mai mult timp fara scutece, ei isi descopera organele genitale. Este un loc interesant, sensibil la atingeri. Aceste mangaieri sunt normale. Ele pot fi mai frecvent observate in momentul culcarii, ori cand copilul este trist, obosit sau cand se plictiseste. Acestea nu merita atentie din partea adultilor si, cu atit mai putin, mustrari.

Aceste atingeri nu au pentru copil acelasi sens si nu declanseaza aceleasi senzatii ca in activitatile identice, specifice adultilor. Pentru el, nu sunt decit o consecinta agreabila a explorarii sistematice a corpului sau.
In cazul in care copilul le face in public, si in masura in care lucrul acesta ii jeneaza pe parinti, parintii trebuie sa le explice, cu blindete, ca mangaierile acestea se fac in intimitate, atunci cind esti singur in camera sau in pat. Este corpul lui, si ceea ce face ii apartine. Copilul trebuie sa cunoasca ca anumite lucruri, ca acesta, sau functiile excretiei, nu se fac in fata altora.

Daca nu, copilul va inceta el insusi atunci cand va trece la etapa urmatoare de dezvoltare. in schimb, certindu-l, batindu-si joc de el, ironizandu-l sau amenintandu-l, parintii pot ajunge la aceea ca acest comportament sa se fixeze, dandu-i importanta pe care de fapt nu o are. Copilul se culpabilizeaza, se simte vinovat, iar lucrul acesta poate avea repercusiuni asupra dezvoltarii sale si asupra bucuriei lui de a trai. A-i spune baietelului ca "ciucurelul" lui va cadea sau ca i se va taia este la fel de ridicol pe cit e de periculos.

Daca masturbarea devine o activitate care domina viata copilului, inseamna ca acesta se confrunta cu probleme de viata care nu au fost auzite sau intelese. Se cuvine ca in asemenea situatii copilul sa nu fie certat, ci ajutat, la nevoie cu concursul unui specialist in psihologia copilului.

2.1.5.De unde se iau copiii?

Copiii de astazi nu mai sunt tinuti in aceeasi ignoranta in privinta sexului, asa cum au fost generatiile precedente. Baietii si fetele sunt amestecati in toate activitatile, iar parintii protejeaza mai putin nuditatea lor. De asemenea, intre doi si trei ani, stiu toti ce diferente anatomice ii disting pe barbati de femei.

Ei stiu, de asemenea, carui sex apartin, cu care parinte vor semana mai tarziu si care este sexul adultilor pe care ii intalnesc.
Ca un copil va fi sau nu mandru de sexul sau, increzator in viitorul sau, va depinde direct de atitudinea parintilor sai fata de aceasta intrebare.

Se simt fericiti de aceea ca sunt ceea ce sunt? Isi trateaza fiecare sotul sau sotia cu respect atunci cind ii vorbeste copilului despre el/ea? Isi iubesc copilul asa cum este sau regreta ca nu a fost de celalalt sex? Ii vorbesc despre viitorul sau cu incredere? ii trateaza pe baieti si pe fete in mod diferentiat? Toate acestea il vor face pe baietel sa fie multumit ca este baiat, iar pe fetita, sa fie mindra ca este fata.

De asemenea, in aceasta perioada, copiii incep sa-si puna intrebari despre originea lor si despre nastere. De unde vin bebelusii? Cum au sosit aici? Cum ies ei? Unde erau inainte? Sunt curiosi sa stie lucrul acesta, asa cum sunt curiosi de toate, fara prejudecati. Eventuala jena pe care o vor simti in raspunsurile date ii va face sa inteleaga ca subiectele acestea nu sunt "ca celelalte".

De fapt, copiii de varsta aceasta nu cer sa li se faca un curs de anatomie. Ei se multumesc cu raspunsuri simple si scurte. Cind vor vrea mai multe detalii, le vor cere singuri. Prescolarii primesc orice informatie ca niste mici invatati, fara emotii, intelegind doar factele.

Daca i s-ar spune copilului ca el a fost adus pe lume de barza sau taticul l-a cumparat la licitatie el va avea aceleasi reactii ca si in cazul cind i se va spune adevarul, ceea ce nu inseamna ca parintii se pot dezice de a spune adevarul. Copilul oricum va auzi de la alti copii, carora li sa spus alte lucruri in aceasta privinta si atunci pot aparea diferite situatii de conflict si copiii pot invinui parintii de nedreptatire, pentru ca mai apoi sa creada ca aceasta tema este "interzisa" si nu trebuie s-o abordeze niciodata.

Astfel copiii se indeparteaza de parintii lor si discutiile intre se vor limita, practic, la teme generale care nu tin de viata intima a copilului.
Cu copiii de aceasta virsta (2 – 4 ani) este cel mai usor de vorbit despre o viata sexuala sanatoasa. Ei nu duc cu ei acel bagaj emotional pe care il au adultii (este din cauza ca ei nu au avut niciodata ocazia de a discuta asemenea teme cu parintii lor, si chiar daca incercau sa o faca atunci in casa se crea o "situatie de razboi", in urma careia copilul era pedepsit pentru ca "a indraznit" sa puna asemenea intrebari si cu aceasta se punea punct la toate.

Astfel, ajungind la virsta adolescentina, prietenii si cei din jur erau instructorii in domeniul sexual dar nu parintii). Cel mai placut la aceasta virsta este faptul c copiii sint foarte curiosi si doresc sa cunoasca totul. Ei inteleg informatia despre corpul lor la fel ca orice alta informatie.

Cind prescolarii nu dispun de informatii intr-un anumit domeniu ei singuri "inventeaza" raspunsul la intrebarile care ii intereseaza. Psihologii numesc acest comportament drept "gindire de fantezist". Copii mici, daca lor nimeni nu le spune adevarul atunci ei "inventeaza" multe cauze si moduri de reproducere a speciei umane.

Istorioarele despre barze, varza si multe altele servesc drept exemplu cum adultii insisi au ramas la acel nivel de "fantezist" si nu sint inca gata de a spune adevarul. Cind parintele ii spune copilului ca penisul intra in trompa uterina pentru a insamanta ovulul, copilul deseori ar reactiona in asa mod: "Intr-adevar? Acum trebuie sa luam masa?". Parintii dupa aceasta pot fi cuprinsi de sudoare dar copilul reactioneaza normal.

Unica problema la etapa data consta intr-aceia ca parintii trebuie sa se pregateasca moral pentru a le repeta aceasta de mai multe ori. Prescolarii nu intotdeauna inteleg totul pina la sfirsit si din prima data, uneori ei inteleg cele spuse partial sau, adesea ei aud o alta istorioara "mai interesanta" de la cei de-o sama sau cineva incult le-a "imbogatit vocabularul si bagajul de cunostinte" cu noi idei.

De aceea, daca mama (tata) nu le va repeta cele povestite ei vor crede in ultima versiune pe care au auzit-o. Sint doua lucruri pe care parintii le cred gresit si de care ar trebui sa uite.

Mama isi cheama copilul linga dinsa si ii spune cu blindete:
– Cred ca e timpul sa vorbim despre viata ta sexuala.
La care copilul raspunde:

– De acord, dar spune mai repede ce te intereseaza pentru ca sunt foarte ocupat.

Primul – nimic nu trebuie de le povestit copiilor, pina cind ei singuri nu vor intreba. "daca nu intreaba, atunci, inseamna ca ei inca nu sint gata de aceasta" – crede generatia mai in virsta. Din pacate, sint copii care nu v-or pune astfel de intrebari niciodata. Ei vor intreba mai degraba despre rachete, dinozauri sau despre orice altceva, dar nu despre propriul sau corp si nu despre cum sa duca o viata sexuala sanatoasa.

Pentru alti copii tacerea parintilor devine un indiciu clar la aceea ca tema data este interzisa. "In familia mea nu se discuta despre aceasta, inseamna, ca acesta este un lucru rau, si vai de mine, daca o sa intreb ori o sa pornesc vorba despre aceasta". Se prepoate ca altcineva i-a spus cite ceva despre aceasta, adevarat sau nu, si copilului ii este de ajuns ceea ce a auzit.
Multi parinti doresc sa fie primii de la care copilul lor sa auda asemenea lucruri. Din cauza ca ei asteapta initiativa copilului, devin, de fapt, printre ultimii care o fac. Copiii au nevoie de un conducator, si ei aproba hotarele admisibile si rezonabile.

Al doilea consta intr-aceea ca parintii cred ca copilul trebuie sa cunoasca doar ceea ce le trebuie lor la virsta respectiva, si deoarece ei nu dispun cunostintele necesare despre limitele intre care se afla aceste lucruri ei considera ca nu este necesar de al informa pe copil de acest lucru. Copilului, insa, trebuie sa-i fie acordata informatie pina atunci cind el singur va spune ca este de ajuns si ca el nu mai doreste sa auda nimic.
Este inutil de ai spune prea mult copilului, deoarece el va asimila doar informatia pe care o poate intelege la acel moment. Pe unii parinti aceasta ii scoate din minti si le face multa bataie de cap.

Raspunzind detaliat la intrebarile copilului ei cred: "Slava Domnului, am scapat de aceasta pentru totdeauna!". Insa, peste citeva zile iese la iveala ca copilul nu a inteles totul sau a inteles gresit, si parintii trebuie sa o ia iarasi de la inceput. Anume asa si trebuie de procedat – de lasat usile deschise intotdeauna pentru ca copilul sa fie bine informat.

Din cind in cind copilul trebuie chiar laudat pentru ca a venit cu o intrebare sau alta sau pentru ca sa intors la o tema oarecare, aceasta inseamna ca el are incredere in parinti si ii are de prieteni.

2.1.6.Ambii parinti au aceleasi obligatiuni

Intr-o lume cu adevarat ideala, bine dezvoltata din punctul de vedere al informarii sexuale, orice matur trebuie sa poata da raspuns la intrebarile copilului sau, care tin de stiinta si igiena. Dar parintii deseori cred ca cu baiatul trebuie sa vorbeasca tata, iar cu fetitele – mama, ceea ce este incorect!

Forma ideala ar fi ca ambii parinti sa poata discuta problemele intime cu copiii de ambele genuri. Nu exista nici o cauza in urma careia tata n-ar putea vorbi fiicei despre menstruatii, sau mama – feciorului despre polutii. Parintilor unici, de obicei le vine mai greu, deoarece ei trebuie sa se autoinstruiasca in domeniul ambelor genuri.

Parintele nu are dreptul sa spuna: "eu nu stiu pentru ca sint de alt gen". Pentru aceasta exista multe carti, brosuri, materiale video, sora medicala de la scoala in cel mai rau caz sau altcineva care il poate ajuta pe parinte in unele intrebari. Este destul de normal de ai raspunde copilului: "nu stiu, dar hai va vedem impreuna".

Bunicii si bunicile deseori doresc sa vorbeasca cu nepoteii lor pe aceste teme, deaceea si ei pot deveni un mare "salvator" in asemenea cazuri.

Trebuie de tinut cont de o nuanta foarte importanta: oricit de greu si socant n-ar fi intrebarea pe care o adreseaza copilul niciodata nu trebuie sa se supere pe ei parintii. Copiii si adolescentii cel mai mult se tem de ura parintilor.

Cel mai rezonabil ar fi ca parintele sa marturiseasca ca nu poate, la moment, sa raspunda la intrebarea adresata, dar o va face-o inainte de culcare, sau alta data. Daca "alta data" devine prea tirziu si copilul nu mai revine la intrebarea expusa este necesar de ai explica copilului cauza din care nu ia fost acordat un raspuns chiar atunci si de o facut mai tirziu.

Cel mai bun moment de a discuta cu copiii este timpul inainte de somn, cind copiii sint de acord cu orice numai ca parintii sa nu-l paraseasca si sa-l lase singur in intuneric. In aceste momente este bine de a-i citi copilului o carte sau de a-i raspunde la intrebarile pe care le-a adresat inainte de prinz sau cu citeva zile in urma in autobuz sau la masa de craciun.

De asemenea trebuie de-l invatat pe copil bunele maniere care se refera la intrebarile intime. Neaparat trebuie de apreciat initiativa pe care o detine copilul si ca mentionat de la el se asteapta respectarea bunelor maniere. In acelasi timp e si natural ca la ei sa nu se primeasca totul deodata. Toti iubesc sa povesteasca noutati, sa birfeasca si sa-si impartaseasca noile descoperiri.

Aceste lucruri sint specifice nu numai adultilor ci si copiilor. Noile cunostinte despre organele genitale pot fi pe cit de nostime pe atit de senzationale pentru copil deaceea e si natural ca aflindu-se intr-un supermarket el sa incerce sa-si impartaseasca "noutatile" cu casiera, de exemplu. Nu trebuie de atras atentia la fetele pline de groaza ale cumparatorilor, privirile socante si fetele jenante ale lor.

Principalul este ca copilul este informat si, deci aparat.
Unii parinti nu se hotarasc sa le povesteasca copiilor lor despre unele laturi ale vietii deschis si adevarat deoarece ei se tem ca despre acestea ei pot povesti vecinilor. La drept vorbind, daca vecinii vor auzi ceea ce spune copilul pentru prima data in viata, atunci ei sunt de regretat. De ce parintii trebuie sa aiba grija de vecini, dar nu de propriii copii?

2.1.7.Copilul unic

Societatea noastra moderna, bogata si confortabila face din ce in ce mai putin loc copiilor. Procentul de natalitate scade si numarul copiilor unici creste.

Avind un copil, pentru ca presiunile sociale si afective sunt foarte puternice, ca sa nu treaca pe langa o astfel de experienta, pentru ca anii trec, pentru ca sufera de invidie etc. parintii nu se decid sa faca un al doilea, si cauzele sint multiple: apartamentul ar fi prea mic, profesia nu le lasa destul timp, cuplul s-a dizolvat intre timp, se simt deja coplesiti cu unul singur etc.

Pentru parinti, mai multi copii inseamna mai multe griji, mai putini bani si mai putin timp. Dar copilul, ce traieste el? Sa inlaturam mai intai o idee preconceputa: copilul unic nu devine neaparat mai egoist decat ceilalti. Totul depinde de faptul cum a fost crescut. In schimb, deseori este mai putin vesel, mai rezonabil, mai putin activ si se plictiseste mai mult. Cu calm, el isi inventeaza in singuratate personaje, tovarasi de joaca imaginari, aventuri in care detine toate rolurile.

Dimpotriva, fiind multi frati, surprinde intotdeauna de cantitatea de risete, de dispute, de schimburi si de interactiuni de toate felurile. Chiar daca fiecare copil are camera sa, el nu ramane niciodata acolo multa vreme singur. Zgomotul acesta, uneori atat de suparator, este marturia unei copilarii incantatoare, pentru ca este semnul uceniciei vietii.

Pentru a intelege bine lucrul acesta si pentru a creste mai bine copilul unic, trebuie de tinut cont de faptul ca el sufera de trei dificultati care pot fi rezumate astfel: prea devreme, prea plin si prea gol.

Este prea devreme ca un copil unic sa fie introdus intr-un univers de adulti. Pentru mai multi copii, poate fi luata o baby-sitter atunci cand parintii lipsesc de acasa, dar copilul unic isi urmeaza parintii peste tot. Martor al vietii lor, confidentul problemelor lor, adaptat la orarele lor, el creste deseori prea repede, ne traind intr-o lume de copii. Mai rezonabil, el este deseori mai putin vesel si mai mult purtator de nelinisti care nu sunt ale lui.

"Prea-plinul" corespunde excesului de presiune la care este supus copilul unic. Acolo unde sunt copii mai multi, se asteapta mai putin de la fiecare copil; astfel, fiecare este capabil sa-si urmeze propria sa cale.

Dar copilul care duce singur toate sperantele si investitiile parintilor sai suporta o presiune prea puternica. Foarte adesea, el nu are dreptul la esec, nu are dreptul sa fie diferit de copilul visat de parintii sai. Orice copil mai mare este la inceput purtatorul asteptarilor si nelinistilor parintilor, dar intr-o zi, mezinii elimina aceste constrangeri. Dar nu asa se intampla si la copilul unic.
In fine, "prea-golul", este tot ceea ce copilul unic nu va cunoaste niciodata. Adica tot ceea ce fratii si surorile suporta uneori, dar care sfarseste prin a le forma cele mai frumoase amintiri. Ceea ce-i face mai puternici si mai apti in viata sociala.

A imparti zilnic camera, papusile, creioanele, bilele, secretele.
Putem da unui copil unic sensul partajului in general, dar nu cel fundamental, teribil si formativ: Impartirea dragostei mamei, a mingiierilor si a timpului ei. Rivalitate dureroasa, este adevarat, dar esentiala ca sa invete ca nu este centrul lumii si ca lumea nu-i apartine.
Copilului unic ii va ti uneori greu sa accepte, in detrimentul sau, ca nu este unicul obiect de afectiune si de atentie al celor cu care va fi confruntat. Nu este vorba aici de a-i convinge pe cei care nu doresc sa aiba si alti copii, ci de a-i ajuta sa-si creasca copilul unic. Cu cat va trai mai mult in sanul unui grup de copii, cu atat va fi mai vesel. Confruntandu-se cu alti copii si pierzand uneori, va deveni mai puternic. Lasandu-l sa fie el insusi, va deveni cineva.

2.1.8.Disputele intre frati si surori

Parintii cred ca avind un al doilea copil, apoi al treilea, familia va ajunge la forma sa ideala: toata lumea se va intelege bine, se va sustine si armonia este deplina.

In realitate, insa, ei se confrunta cu totul altceva: certuri, dispute care par nesfirsite, uneori chiar violente. I-au daruit copilului mai mare un tovaras de joaca si iata ca, in schimb, parca ar fi doi dusmani teribili. Bineinteles ca le este greu parintilor sa suporte certurile: ambianta este tensionata si ei sufera pentru copiii lor care sunt mereu in conflict. Dar ei nu-si aduc aminte de propria lor copilarie.

Rivalitatile intre frati sunt inevitabile; ele reprezinta chiar una dintre componentele principale ale relatiei lor. Inca de la nasterea celui de-al doilea copil, incepe competitia. Cel mare este gelos pe cel mic, de la care se cere mai putin. Cel mic este gelos pe cel mare, care are mai multe puteri si drepturi. In cele din urma, fiecare vrea numai pentru el dragostea parinteasca sau, cel putin, cea mai mare parte a ei.

Pentru fiecare copil, un frate sau o surioara in plus inseamna, in mod spontan, dragoste, timp si atentie mai putine. O parte din conflicte sunt, in consecinta, inevitabile. De acest lucru trebuie sa tina cont si parintii. Intr-o oarecare masura aceasta rivalitate, bine stapanita, formeaza caracterul stabil al copilului si il invata sa se apere in societate mai tirziu.

Ea il invata de asemenea partajul, negocierea, generozitatea, vivacitatea. De fapt, in viata, nimeni nu are „totul" doar pentru el, si copilul trebuie sa invete intr-o buna zi lucrul acesta. Desigur trebuie bine definit nivelul acceptabil al acestei rivalitati, de stabilit anumite limite in asemenea cazuri. Si responsabilitatea majora a rezolvarii acestei probleme cade pe umerii parintilor, in cea mai mare parte.

Dupa felul cum vor interveni sau dupa modul in care vor aprecia pe fiecare copil, ei vor incuraja involuntar disputele, sau, dimpotriva, vor invata copiii sa le rezolve rapid si apoi sa le evite. In functie de comportamentul lor educativ, fie vor accentua rivalitatea, fie o vor atenua, facilitand copiilor invatarea stabilirii si pastrarii bunelor relatii inter-personale. Iata cateva exemple de atitudini parintesti care au efect de stopare sau invers asupra rivalitatii dintre copii.

2.1.9.Comportamentele care stirnesc rivalitatea

Parintii au asa convingeri ca viata este un camp vast de batalie, unde la sfarsitul incaierarilor permanente, nu supravietuiesc decat cei mai puternici si mai caliti.

De asemenea, trateaza disputele lor ca pe un antrenament mai degraba eficace, in orice caz, indispensabil pentru ceea ce-i asteapta in continuare.
Sunt convinsi ca fratii si surorile trebuie neaparat sa se iubeasca si sa se sustina reciproc. Orice manifestare a unui sentiment negativ intre ei ii tulbura si li se pare contra naturii.

Stopeaza ciondaneala imediat, ca sa-i "obliga" sa se inteleaga.
Au o preferinta pentru unul din copiii lor si cel de-al doilea trebuie sa beneficieze in consecinta de un tratament special.
Cum ii iubesc pe toti la fel, vegheaza sa le dea mereu acelasi lucruri in mod egal: aceeasi atentie, aceeasi portie de prajitura, numar de cadouri de Craciun etc. Ei cred ca a tine cont de dorintele lor individuale, ar deschide usa nedreptatii si a eventualelor certuri.

Ii compara pe copii, dindu-i unuia ca model faptele celuilalt, sau certindu-l pe celalalt. Folosesc deseori fraze de tipul "Uita-te la Paul ce frumos se spala: el nu face caz din aceasta"; „Sora ta este infernala in masina, bine ca cel putin tu esti cuminte", „Tu, cel putin, iti pui jucariile la loc!".

Il atentioneaza sistematic pe cel care ataca sau care loveste mai des (de obicei acesta este cel mare impotriva celui mic). Il cearta exclusiv fara sa se ocupe de cel agresat, nici de motivele care 1-au facut pe agresor la gestul acesta. Astfel copilul care ataca poate deveni vulnerabil in fata parintilor in orice moment, deasemenea cel atacat poate profita de pe urma unei asemenea situatii convenabile lui pentru a se razbuna in orice moment pe cel mai mare.

Insisi parintii sunt deseori in rivalitate cu consoarta, cu patronul, cu vecinii, cu copiii etc.

Tensiunile si conflictele sunt o componenta importanta a ambiantei familiale.

2.1.10.Comportamente care atenueaza rivalitatea

Parintii trebuie inca de cand copiii lor sunt mici, sa-i invete sa imparta, sa schimbe, sa rezolve conflictele, sa se respecte etc. pentru ca dupa ce o sa creasca, lucrurile nu se vor aranja de la sine.
Este natural ca copilul sa aiba sentimente negative fata de fratele sau de sora sa, sau chiar fata de parinte. La nevoie, copilul poate fi ajutat sa si le exprime. „Vad cat de furios esti pe fratele tau ca ti-a rasturnat turnul"; „Vad ca te superi pe mine cand ma ocup de lectiile Laurei. Ai prefera, fara indoiala, sa-mi petrec tot timpul jucandu-ma cu tine" etc.

Nu trebuie ca parintele sa dea sau nu dreptate unuia sau altuia dintre copiii care se cearta. in loc de aceasta, e necesar de a constata situatia: „Vad doi copii foarte suparati unul pe celalalt; poate c-ar fi bine sa se desparta un moment ca sa se linisteasca".

Este necesar de a interzice total violenta fizica, se poate permite ca agresivitatea sa se exprime intr-un mod care sa nu faca rau nimanui, verbal, de exemplu. Daca se bat doi copii, ei neaparat trebuiesc separati. Dar daca cel matur soseste „dupa incaierare" („Mama, Paul m-a lovit cu piciorul!"), el nu se va ocupa decat de vanataia de la picior si nu-l va certa pe vinovat.

Nu trebuie catalogat un copil ca agresor, „rau", iar pe celalalt ca victima pe care trebuie sa fie protejata. Lucrurile sunt intotdeauna mult mai subtile si astfel parintii risca sa le fixeze aceste comportamente.

Definirea regulilor de comportament si vegherea pentru ca acestea sa fie sistematic aplicate. De exemplu: "Fiecare cu jucariile lui"; "O jucarie imprumutata trebuie data inapoi"; "Nu trebuie sa va faceti rau"; "Nu va atingeti singuri de ce este in dulap"; "Nu intrati in camera Mariei in lipsa ei" etc. In cele din urma, constanta atitudinilor parintesti da intotdeauna rezultate, iar copiii sfirsesc prin a respecta regulile.

Este necesar de a explica copiilor avantajele partajului si ale schimbului. Ei vor intelege repede ca, astfel, vor avea acces la de doua ori mai multe obiecte.

De asemenea, trebuie de-i explicat unuia ce se petrece in mintea celuilalt, ajutandu-l sa se puna „in locul lui". Pentru aceasta, trebuie ca parintii, atita timp cat copiii sunt mici, sa petreaca cit mai mult timp cu ei, ca sa-i ajute sa-si exprime sentimentele si sa gaseasca o solutie care sa convina amindurora.

Nu trebuie de acordat multa atentie unui copil care „piraste", decit, bineinteles, atunci cand este vorba de o situatie periculoasa, pentru care parintele trebuie sa intervina.

Nu trebuie solicitate astfel de comportamente, nici nu trebuie incredintata unui copil responsabilitatea sau supravegherea unui frate sau unei surori mai mici.

Sarcinile oferite de realizat in comun, trebuie acordate in asa fel incit la copii sa se dezvolte spiritul de cooperare si nu numai pe cel de rivalitate.

Este necesar de a respecta individualitatea si caracterul fiecaruia. Copiii sunt diferiti si fiecaruia trebuie de-i dat ceea de ce are nevoie. Astfel, trebuie de ii asigurat de faptul ca sunt iubiti in totalitate, asa cum sunt. Se vor folosi pentru aceasta fraze ca: „Stiu cit de penibil este pentru tine…", sau "Nerabdator cum esti, stiu ca iti este greu sa astepti". Fiecare copil se simte special in ochii parintilor si inteles. Fiind in siguranta afectiva, simte mai putin nevoia sa-si „invinga" fratele sau sora.

2.1.11.Sarutul

Sarutul este un semn de afectiune, care se ofera spontan, si este exclus sa fie cerut sau impus. Sa nu spunem niciodata unui copilas, cu un aer fals intristat: ,Nu ma saruti?". El o va face atunci, ca sa fie ascultator, si va actiona in dezacord cu sentimentul sau real. Sa nu neglijam sentimentele sale, in elanul acesta de dragoste… Un astfel de comportament constituie o excesivitate in educarea morala a copilului.

Politetea cere sa spui cuvintele de intimpinare si de despartire, dar ea nu impune gesturi de afectiune pe care nu o simti. Care adult nu are o amintire neplacuta a unui sarut umed sau piscator, luat fara sa fi fost oferit?

Sau inca mai frecvente sunt scenele de manifestare a excesului de dragoste din partea oamenilor mai in virsta, cind isi vad nepoteii si ii pisca ii ciufulesc, astfel le creaza o antipatie pentru toata copilaria.

2.1.12.Studii de caz

Studiile istorice si transculturale au aratat ca atunci cand copiii de ambele sexe se joaca impreuna, in general fetele se joaca cu fetele si baietii cu baietii. Aceasta segregare are loc pana in copilaria tarzie, cand incep sa se practice jocuri fetele impotriva baietilor.

In ultimii ani, cand restrictiile rigide legate de rolurile sexuale au fost ridicate, s-a descoperit ca o mare influenta o au familia, scoala si mass media.

Intr-un studiu, educatorii au facut o incercare deliberata de a incuraja jocurile intre ambele sexe, incurajand copiii cand se jucau cu cei de sex opus. Dupa 10 zile incidenta acestui tip de joc a crescut considerabil. Dupa aceea, copiii au avut tendinta sa revina la vechile obiceiuri- fetele sa se joace cu fetele si baietii cu baietii.

Un alt studiu a explorat diferentele care apar cand copiii nu cunosc sexul celuilalt si parintii nu influenteaza in nici un fel. Copiii erau imbracati toti in tricouri si blugi, astfel incat sa nu se vada apartenenta la un anumit sex. Totusi, in ciuda acestui fapt, copiii se jucau diferit cu cei de acelasi sex si cu cei de sex opus, interactionand mai puternic cu cei de acelasi sex.

Aceste studii sugereaza faptul ca copiii isi aleg tovarasi de joaca de acelsi sex datorita unei afinitati biologice innascute.

2.2.Educatia sexuala si educatia morala.

Educatia sexuala se adla in stransa legatura cu educatia morala, care reprezinta punctul de plecare al celei dintai

Existã un sens filosofic al moralei, ce reuneste conduitele regulate, faptele de viatã cu semnificatia lor, specificã unei societãti date. Acestea constituie morala socialã. Morala individualã solicitã cunoasterea si încorporarea moralei sociale în structura personalitãtii si a conduitelor – valorile moralei sociale devenind astfel modul de a evalua si actiona individual.

Problemele cele mai importante ale moralei se centreazã în jurul modului cum se dezvoltã în viatã standardele interiorizate cu privire la bine si rãu; cum se dezvoltã judecata moralã; cum se formeazã deprinderile de autocontrol, necesar în satisfacerea standardelor interiorizate (ale dorintelor, intereselor, nãzuintelor, etc.) ("dictionar de psihologie", U. Schiopu, 1997).

Morala – formã a constiintei sociale, care reflectã ansamblul conceptiilor, ideilor si principiilor (normelor) care cãlãuzesc si reglementeazã conduita oamenilor în relatiile personale, în familie, la locul de muncã si în societate în general.(Ioan Bontas, "Pedagogie")

Judecata morala presupune evaluarea (si cel mai des autoevaluarea) unor comportamente si situatii prin raportarea lor la cerintele morale impuse de ambianta social – istoricã a individului. Ea se formeazã prin învãtarea socialã si însusirea criticã a modelelor de conduitã promovate de societate. Dezvoltarea moralã este un proces activ de organizare a experientei în structuri cu semnificatie crescîndã, prin care valorile morale sunt vãzute dintr-o perspectivã nouã.

Teoria judecãtilor morale dezvoltatã de J. Piaget si apoi în S.U.A. de L. Kohlberg a avut în atentie forma si logica faptelor, evaluarea moralei si dezvoltarea întelegerii regulilor si a circumstantelor în care actioneazã.

J. Piaget Dezvoltarea gîndirii morale se realizeazã progresiv, implicînd parcurgerea ordonatã a unor stadii ale inteligentei, acest progres fiind caracterizat de o gîndire cu o calitate particularã (J. Piaget, 1932). Judecata moralã este vãzutã ca dezvoltîndu-se în concordantã cu trecerea de la gîndirea preoperationalã la gîndirea operationalã si apoi la cea operational-formalã. Astfel, dezvoltarea moralã se realizeazã pe mãsurã ce copilul actioneazã, transformã si modificã lumea din jurul lui, fiind totodatã influentat de consecintele actiunii sale.

Mãsura dezvoltãrii gîndirii în ansamblu, este prin urmare o mãsurã si a dezvoltãrii gîndirii morale, în particular. Se remarcã prezenta complementarã a douã tipuri de moralã în spatiul existential al copilului:

Morala heteronomã – morala în care dominã raporturile de constrîngere, autoritarism, obligativitãti severe impuse din exterior. Copii percep regulile morale ca fiind absolutiste, rigide si nemodificabile. Pe mãsurã ce copilul se apropie de adolescentã, se dezvoltã stadiul al doilea.

Morala autonomã – o moralã a cooperãrii, în care ansamblul regulilor de convietuire emanã din aspectul mutual, din trãirea interioarã întensã a sentimentului de egalitate, echilibru – sursa internã a sentimentului de datorie, a cerintelor de cooperare. Aceastã moralã, în conditiile dezvoltãrii ample a inteligentei si a slãbirii autoritãtii pãrintilor, se caracterizeazã prin flexibilitate, rationalitate si constiintã socialã.

Tabel comparativ: morala heteronomã – morala autonomã

Concluzii

Dezvoltarea completã a judecãtii morale presupune aceastã trecere de la morala de tip heteronom la cea de tip autonom.

Dezvoltarea moralã se realizeazã în paralel cu dezvoltarea cognitivã, fapt ce explicã, dupã Piaget, limitele moralitãtii eteronome prin raportare la limitele gîndirii preoperationale si concrete (egocentrismul, realismul intelectual). Pe mãsura dezvoltãrii perioadei operatiilor formale, moralitatea devine mai flexibilã si mai orientatã social.

L. Kohlberg În continuarea studiilor asupra moralitãtii efectuate de Piaget, vin studiile lui L. Kohlberg, cu scopul de a extinde teoria lui Piaget si de a oferi descrieri mai complete asupra schimbãrilor calitative în judecata moralã în trecerea de la copilãrie la vîrsta adultã. Pentru a-si urmãri scopul, autorul a utilizat dilemele morale, iar pe baza rãspunsurilor obtinute, a postulat trei nivele ale dezvoltãrii morale si sase stadii (1984):

Nivel de moralitate preconventionalã

stadiul 1 – orientare primitivã si supunere fatã de autoritate

stadiul 2 – orientare naiv – hedonicã si instrumentalã

Nivel de moralitate conventionalã

stadiul 3 – orientare în functie de relatiile interpersonale

stadiul 4 – moralitatea autoritãtii si mentinerii ordinii sociale

Nivel de moralitate postconventionalã (al autonomiei si principiilor morale personale)

stadiul 5 – moralitatea contractului social, a drepturilor individuale si a legii democratic acceptate

stadiul 6 – orientare dupã principiile etice universale

Teoriile si ipotezele asupra dezvoltãrii constiintei morale, elaborate de Piaget, Kohlberg si altii, au pus în evidentã:

Stadiile evolutiei conttiintei morale

Paralelismul între dezvoltarea inteligentei si afectivitatea moralã

Rolul mediului social în determinarea formelor de cooperare si interactiune moralã, precum si în configuratia tipului de personalitate moralã.

Educatia moralã are ca ideal formarea profilului moral al personalitãtii si al comportamentului socio-moral al omului si este realizatã în principal de cãtre mediul familial si scolar. Cunostintele morale sunt reprezentate de o serie de concepte si principii ale democratiei, de stat de drept, de patriotism, de umanism, de disciplinã constientã, de dragoste fatã de mediu, etc.

Ele se bazeazã pe principiul cooperãrii, al respectului reciproc, al comportãrii civilizate. Pe baza cunostintelor morale se formeazã convingerile si sentimentele morale proprii. Acestea presupun transformarea notiunilor si normelor morale în trãiri înalte, demne, care sã se focalizeze în jurul binelui, avînd la bazã îmbinarea dintre trãirea afectivã si ratiune.
Prin urmare, orice tip de educatie are o laturã afectivã si o laturã instructivã – care în cazul educatiei morale se referã la ceea ce trebuie spus copilului (sub forma sfaturilor, exemplelor, etc.) pentru a deosebi binele de rãu , pentru a cunoaste continutul notiunii morale.

Constientizarea în plan moral este absolut necesarã, dar nu întotdeauna si eficientã. Ineficienta poate decurge din lipsa coordonatei afective – care are un rol important în determinarea vointei în plan moral.

Primul pas în educatia moralã îl constituie lãmurirea valorilor morale. Al doilea pas fiind transformarea acestora în deprinderi practice, care se realizeazã prin practicarea lor consecventã.
Baza moralã a unui copil trebuie sã fie realizatã în mod firesc de cãtre familie (pãrinti), pentru cã ei au o rãspundere moralã fatã de copil: datoria de a-l creste si educa. Pãrintii reprezintã pentru copil prima si cea mai puternicã autoritate moralã. De aceea primul comportament moral-social al copilului se realizeazã prin imitare (în exemplul personal al pãrintilor putem vedea îneputul viitoarei atitudini morale si sociale a copilului).
A doua treaptã în educarea moralã o reprezintã scoala. La acest nivel, buna însusire a valorilor morale depinde de mãsura implicãrii învãtãtoarei în formarea eticã a elevului. De la bun început, pentru educatorul scolar, elevii se vor împãrti în : cei ce au fundamentul moral primit în familie si cei care nu-l au primit în familie.

Învãtãtoarea trebuie sã realizeze o adevãratã "tablã de valori morale" bine motivate teoretic, astfel încît judecata elevilor sã gãseascã oricînd un fundament serios în motivatia respectivã. Sufletul copilului se cere sensibilizat cu privire la aspecxtele morale, trebuie format în acest sens; nu doar judecata trebuie sã-l îndemne pe copil sã actioneze moral, dar si inima sa.

Aici intervine educatia afectivã, care nu se poate realiza fãrã o atitudine afectivã corespunzãtoare din partea pãrintilor si educatorilor: nu-I vom predispune pe copii spre bunãtate, milã, fãrã a le arãta prin propria noastrã atitudine exact aceste sentimente.

Socializarea este procesul prin care orice societate îsi proiecteazã, reproduce si realizeazã, prin conduite adecvate ale membrilor sãi, modelul normativ si cultural. Omul se formeazã si modeleazã prin procesul de socializare, în contact cu mecanisme si exigente specifice promovate de familie, scoalã, grup de egali, grup profesional, etc.

Încadrarea în sistemul relatiilor sociale, îl determinã pe individ sã participe activ la viata socialã, îl învatã sã înteleagã cultura, îl face capabil sã îndeplineascã (detinã) anumite statuturi si roluri în societate. Carentele apãrute în functia de socializare sunt grave, antrenînd comportamente indezirabile, deviante, conflicte de adaptare si integrare socialã.

Cãile de formare ale socializãrii si implicit ale conceptelor morale sunt legate de constituirea conceptiei personale despre lume si viatã (Weltanschauung) si se realizeazã în douã etape principale (la fel ca educatia):

Prima etapã se realizeazã în copilãrie, în mediul familial (primii 7 ani), ce favorizeazã socializarea primarã în care se constituie comportamentele încãrcate de elemente valorice. În aceastã primã instantã a socializãrii, reprezentatã de familie, copilul deprinde notiuni cu privire la: datorie, responsabilitate, interdictie – marcînd dezvoltarea unei structuri generalizate a constiintei morale si juridice (S. Rãdulescu, 1984). Familia constituie cadrul de realizare a sociabilitãtii, premisa dezvoltãrii normelor dezirabile, a modelelor asteptate de conduitã.

A doua etapã, a socializãrii secundare, descrisã de Skinner, se leagã de diviziunea socialã a muncii si de repartitia socialã a cunostintelor, capacitãtilor si aptitudinilor.

Este, mai exact, vorba despre douã etape ale formãrii conceptiei despre lume si viatã, prima exprimînd o imagine despre lume (Weltbild), înteleasã ca simplã însumare a rezultatelor observãrii, cea de-a doua fiind un fel de a privi lumea (Weltanschauung), în mod activ, centrîndu-se pe om, pe aspiratiile si exigentele lui axiologice.
Conceptele morale sunt încãrcate de atitudini complexe si se organizeazã prin influentã – sunt conduite de influentã. Adolescentul implicã în formarea conceptiei despre lume si viatã structura operativã a personalitãtii, la rîndul ei intersectatã cu întreaga experientã conceptualã. Concurenta universului familial si scolar, fiecare cu problemele sale, cu universul mare al dependentelor, contribuie la accentul special ce se pune dupã 14 – 15 ani pe construirea conceptiei despre lume si viatã, din exprimarea dimensiunilor faptice si nu dezirative ale acesteia. Dacã nu ar exista aceastã tensiune si directie a spatiului de viatã, nu ar avea nici o tensiune si nici o dimensiune ideea de participare constientã, deliberatã, acceptatã, la viata socialã. Aceasta este perioada în care idealul de sine si idealul de societate se omologheazã si creeazã conditia maturizãrii psihice. Tînãrul este pregãtit psihic si se pregãteste moral si aptitudinal, îl atrag cunostintele pentru confruntãri sociale complexe, pentru a se exprima ca atare.

Familia este cadrul in care are loc modelarea personalitatii copilului, trecerea de la un comportament normativ (reglat din exterior), la un comportament normal (bazat pe autoreglare si autonomie morala). Familia este un reper permanent si fundamental in conditia indivizilor, in manifestarea unor atitudini si comportamente civice si morale, ea fiind unitatea de baza a societatii, care asigura transmiterea obiceiurilor, atitudinilor, valorilor de la parinti, orientand copiii din punct de vedere moral (si nu numai).

O serie de studii atesta faptul ca copilul indepartat de familie incearca un sentiment profund de frustrare afectiva, se simte respins, neglijat, fapt ce va influenta direct formarea si dezvoltarea conduitelor sale ulterioare. Prin urmare, familia asigura pe de o parte siguranta afectiva, iar pe de alta parte educatia primara.

Desi gîndirea moralã începe sã se formeze încã din copilãrie, ea se consolideazã si se manifestã pe deplin începînd cu perioada marii adolescente (14 – 18, 20 ani), cînd se realizeazã, în ceea ce priveste dezvoltarea intelectualã o amplã conceptualizare, iar adolescentul este atras de sesizarea atributelor esentiale ale conceptelor, de cerintele de sistematizare si schematizare.

Se vorbeste de aceea chiar de o tendintã de filozofare, ce se accentueazã la aceastã vîrstã. În perioada adolescentei prelungite (dupã 20 ani), desi aceastã tendintã rãmîne încã evidentã, are loc o crestere a reversibilitãtii de control si întãrirea bazei de informatie privind validitatea conceptelor. A treia însusire care se modificã în mod evident odatã cu vîrsta este statutul conceptelor. Aceasta este una dintre însusirile cele mai importante, deoarece se referã la claritatea, exactitatea si stabilitatea de folosire a conceptului în acte de gîndire. Statutul conceptului se referã la pozitia lui în cadrul domeniului stiintific din care face parte, în structura stiintei ajunsã la un anumit nivel de dezvoltare. Aceastã foarte mare disponibilitate a informatiei stocate în memorie, ce se realizeazã de la aceastã vîrstã, permite creearea unui nivel de control logic si o coerentã a întregului plan al gîndirii. Adolescentul devine constient cã existã o coerentã a evolutiei vietii sociale si este interesat tot mai profund de aceasta.
Adolescenta se caracterizeazã prin trecerea spre maturizarea si integrarea în societatea adultã, cu solicitãrile ei sociale, politice, familiale, profesionale, etc. Tipul de relatii întretinute de adolescent se va complica progresiv, cãci acesta se integreazã tot mai mult în generatia sa – prin exprimarea identitãtii proprii si prin exprimarea identitãtii fatã de adulti. Se produce o intensã socializare a aspiratiilor, aspectelor vocationale, care implicã un anume nivel de dezvoltare atins de judecata moralã.

Prin urmare, la adolescentã, inteligenta atinge nivelul unei bune dezvoltãri a aparaturii logico-formale Adolescentul este atent si critic si analizeazã lumea valorilor si raportarea lor la evenimentele vietii de fiecare zi. Din nou, ca în perioada prescolarã, adolescentul îsi pune probleme morale complexe, se centreazã pe conflictul dintre dependentã si cerintele independentei, este impregnat de absorbtia realizatã în mediul de culturã al sociotipului de provenientã al tînãrului. Nu trebuie însã sã uitãm cã în totalitatea vietii sociale existã confluente si ipostaze morale de felurite niveluri, fapt ce contureazã modele variate de independentã.

Un program de educatie sexuala se concentreaza pe:

Reducerea comportamentelor sexuale riscante.

Invatarea tinerilor cum sa evite actul sexual sau cum sa foloseasca mijloacele de contraceptie.

Asigurarea de informatii cu privire la sexul neprotejat.

Invatarea unor abilitati de comunicare.

Accentuarea valorilor si normelor morale.

Educatia pentru sanatate sexuala impune o serie de nevoi: de informare, de suport si asigura o serie de servicii si un mediu de invatare propice.

Sanatatea sexuala efectiva presupune suport administrativ si financiar pentru o mare varietate de activitati educative, incluzand aici pregatirea personalului specializat si resursele materiale.

Acest tip de educatie trebuie structurat astfel incat sa fie potrivit din punct de vedere cultural si sa reflecte diferite situatii sociale.

Scolile sunt organizatii de baza in oferirea educatiei sexuale. Pot fi un punct de pornire pentru ca tinerii sa aiba acces la o educatie sanitara efectiva ca o componenta a unui program de educatie sexuala.

Scolile sunt o resursa vitala in a oferi copiilor, adolescentilor si adultilor tineri cunostintele si abilitatile necesare pentru a lua decizii care sa le asigure sanatatea sexuala.

Invatarea in scoala poate fi completata de educatia informala, prin intermediul parintilor, familiilor, prietenilor, mass-media si altor surse.

Variatele surse de educatie sexuala lucreaza impreuna pentru a avea un impact mai puternic in educatie.

Educatia sexuala la nivelul scolii elementare sau secundare se face prin intermediul unor programe specifice, impreuna cu clinicile specializate, serviciile sociale si de consiliere, cu suportul familiilor, prietenilor si comunitatii.

O educatie sexuala corespunzatoare presupune cunoastere, intuitie, motivatie si deprinderile necesare pentru a sustine sanatatea sexuala. Necesita sensibilitate la nevoile si situatiile din diferite grupuri si la problemele variate pe care le intampina membrii acestor grupuri.

O educatie sexuala eficienta ofera indivizilor oportunitatea de a-si explora atitudinile, sentimentele, valorile si perspectivele morale care le pot influenta alegerile in ceea ce priveste sanatatea sexuala.

Se spune despre sex ca este cel care are in egala masura potential bun sau rau. Lucrurile nu-s deloc mai putin complicate nici in privinta educatiei sexuale: unii o aproba, altii nu. In mod surprinzator, acolo unde s-a procedat la educatie sexuala problemele sunt in crestere: sarcini nedorite, boli venerice si alte necazuri.

In urma unui studiu amanuntit despre aceste probleme, realizat de echipe mixte formate din specialisti in educatie sexuala si persoane implicate in educatia religioasa a tinerilor, s-a ajuns la concluzia ca acolo unde educatia sexuala se face fara fundamente morale nu are nici un rezultat, dimpotriva.

Afectiunea dintre membrii familiei incurajeaza tinerii sa-si aleaga cu grija un partener stabil de viata, sa aiba un comportament echilibrat si ferit de riscuri. Educatia sexuala ar trebui sa inceapa in mod firesc in familie pe la 5-6 ani, nu la scoala si atunci cand ar putea fi prea tarziu.

Ar trebui sa i se dea o importanta egala cu a celorlalte lucruri pe care le spunem copiilor nostri.

Un moment important in viata adolescentelor este atunci cand isi iau primul serviciu, cel mai adesea acela de bona. Aveti grija sa-i spuneti inainte care sunt riscurile la care se expune: ca exista barbati in toata firea care au relatii nu tocmai ortodoxe cu fetele foarte tinere si fara prea multa experienta, ca trebuie sa va spuna imediat daca observa ceva care-i trezeste suspiciunea sau daca este obligata sa faca ceva ce ea nu vrea. Desi sunt multe lucruri pe care fetele le afla de la mame, tatii ar trebui sa-si ajute fiicele sa cunoasca mai bine baietii/barbatii din punctul lor de vedere.

O astfel de discutie dintre tata si fiica, o poate scuti pe tanara fata de multe probleme. Se intampla insa ca tocmai parintii sa provoace necazuri copiilor prin comportamentul lor: o doamna care are un fiu adolescent ar trebui sa fie foarte atenta la hainele si la gesturile sale, pentru ca isi poate seduce fiul neintentionat.

Un tata care se transforma dintr-o persoana foarte afectuoasa cu fiica lui, intr-una rece si autoritara numai pentru ca ea a crescut si nu mai e cazul s-o tina pe genunchi si sa-i spuna povesti, face o mare greseala: din cauza afectiunii care ii lipseste brusc ea se va arunca in bratele primului venit numai ca sa recapete ceea ce a pierdut.

Afectiunea aratata copiilor nostri nu e ceva ce se poate manifesta doar atunci cand acestia sunt mici. Ei au nevoie de afectiunea parintilor chiar si atunci cand sunt mari si au propriile lor familii.

Varstele critice ale copiilor sunt cele cuprinse intre 12 si 18 ani, pentru ca desi fizic sunt suficient de maturi, nu acelasi lucru se poate spune despre latura comportamentala.

O adolescenta care "se trezeste" insarcinata n-o sa stie ce are de facut si intreaga sa viata va fi intoarsa cu susul in jos. Ba chiar risca sa aiba si alte probleme cu implicatii majore pentru viitorul sau, al copilului si al partenerului sau.

O greseala asemanatoare o pot face si adultii, atunci cand construiesc o relatie care are la baza sexul: ei nu ajung sa se cunoasca si relatia lor nu are nici un viitor.

Multi parinti sunt ingrijorati din cauza fenomenului in continua crestere al homosexualitatii, dar putini constientizeaza faptul ca acest lucru are radacini adanci tocmai in felul in care unii adulti abordeaza relatiile de familie.

Un tata care nu petrece timp suficient in mijlocul familiei, unul distant sau ostil, o mama excesiv de ingaduitoare: acestia sunt parinti care vor risca mereu ca fiul lor sa devina homosexual. Si nu e vina copilului ca este asa. Nu trebuie lovit, certat sau gonit de acasa ca si cum ar fi un pacatos care strica reputatia familiei.

Un copil iubit in egala masura de ambii parinti, un copil cu care se vorbeste si caruia i se explica niste lucruri nu va ajunge niciodata sa aiba un comportament deviant si va stii intotdeauna sa-si rezolve problemele atunci cand acestea apar.

CAPITOLUL III

FACTORI PSIHOSOCIALI AI CONDUITEI SEXUALE SI EROTICE

3.1.Explicatii si interpretari ale conduitei sexuale

Psihanaliza ( prin Sigmund Freud) a permis rediscutarea explicatiilor care vedeau,printre altele,in perversiunile sexuale sau in frigiditate,anomalii constitutionale. Freud le-a considerat ca fiind conduite infantile retardate (anormale) la adulti. Sexualitatea a fost un subiect tabu pana la aceste abordari prin care au inceput numeroase studii privind ansamblu de caractere morfologice,fiziologice si psihologice legate de sex,ca fenomene ale vietii sexuale.

Functiile sexualitatii nu se limiteaza la reproducere biologica. Dincolo de aceasta functie biologica se deosebeste o sexualitate regenerativa,una fortificativa si una selectiva.

Dupa Freud, comportamentul sexual reflecta caracteristici de esenta ale unei persoane umane, atitudini fata de sine, fata de viata, fata de lume. Viata sexuala nu incepe, dupa Freud, la pubertate ci in prima copilarie. Freud a stabilit cronologia etapelor prin care trece in mod normal sexualitatea copilului avand drept criteriu activismul zonelor erogene (care provoaca placere si relaxare) preponderente dupa varsta.

In primul an de viata,zona bucala este zona tuturor satisfactiilor.In al doilea si al treilea an interesul se deplaseaza catre zona anala.Intre 3-5 ani, organele genitale devin prevalente (apare masturbatia). De la 6 ani pana la adolescenta, in timpul somnului apar pusee sexuale latente.In aceasta etapa are loc orientarea catre sexul opus.

Nu pot fi ignorate nici contributiile lui Alfred Kinsley, cu vastele sale anchete asupra comportamentelor sexuale umane, dar mai ales William Masters si Virginia Iohanson care au studiat foarte complex componente electroencefalografice si electrocardiologice in comportamentele sexuale.

Exista doua categorii de tulburari si de patologie a sexualitatii. O categorie este legata de patologia anatomica,alta de conduitele sexuale. Si una si alta pot fi marginale si grave.

Tulburari mai discrete se manifesta prin conlucrarea caracteristicilor sexuale secundare foarte devreme sau foarte tarziu. Uneori acestea apar la tinerele fete evident la 7-8 ani, iar la baieti la 9-10 ani. Pot sa se manifeste cu pilozitate pubiana sau ca dezvoltare a glandelor mamare sau cu intarzieri ale maturizarii anatomice si functionale.

Conduitele sexuale timpurii pun in evidenta masturbatia care consta in manipularea organelor genitale pentru a provoca satisfactia voluptoasa,orgasmul. Onanismul nu provoaca tulburari mentale, cum se credea in prima jumatate a secolului nostru,dar provoaca sentimente de culpabilitate,izolare,nedezvoltare a conduitelor sexuale. Uneori are loc lipsa dezvoltarii puberale(eunucoidism la baieti) sau si ginecomastie (marirea glandelor mamare).

Patologia mai grava se manifesta mai grav la adulti prin masochism, sadomasochism si sadism, conduite sexuale ce implica agresivitatea returnata spre altii sau spre tine, homosexualitate (deturnarea dorintelor sexuale spre acelasi sex), pederastie (masculina) si lesbianism (feminina), hemafroditism (persoana dotata cu malformatie congenitala privind prezenta ambelor organe sexuale la o persoana, cu caile genitale mixte si imperfecte).

Sexul poate fi vazut ca placut, inofensiv sau un eveniment periculos. De exemplu, intr-o societate se poate afirma ca sexul este cel mai bun lucru din viata, in vreme ce in alta se poate sustine contrariul.

Sigmund Freud a insistat asupra faptului ca sexualitatea este una din componentele ce stau la baza personalitatii umane, pentru ca energia sexuala este factorul motivator fundamental al conduitei. Freud sugereaza ca femeia poate experimenta sexualitatea matura numai prin orgasmul vaginal, ca rezultat al contactului sexual. Alte moduri de a avea orgasm, cum sunt stimularea directa a clitorisului,reflecta inadecvat feminitatea. Desi Freud a crezut ca intre orgasmul clitorial si cel vaginal exista deosebiri fizice si psihice, cercetarile ulterioare au dovedit ca cele doua sunt identice atat fiziologic cat si ca senzatiile pe care le produc.

La animale legaturile sexuale sunt performate instinctiv.Formele si ciclurile lor variaza de la o specie la alta. La om aceasta variatie este considerabila si nu putem sa explicam aceste diferente numai pe o baza instinctuala. In consecinta, teoreticienii au inceput sa se intereseze de factorii cognitivi care influenteaza alegerea sexualitatii.

Paul Abramson (1981) a elaborat un model al sistemului sexual, avand in vedere presupozitia ca toate deciziile cu privire la exprimarea sexuala sunt controlate de un mecanism reprezentat ca o schema cognitiva.

In acest model, structurile cognitive influenteaza major conduita sexuala. Structurile cognitive sunt formate pe baza unor input-uri si ele, la randul lor, monitorizeaza variatia stimulilor sexuali pentru a determina expresia sexuala.

O multime de factori influenteaza structura cognitiva: standardele parentale, normele sociale, maturarea, experienta sexuala anterioara. De exemplu, parintii ne pot instrui cu privire la ceea ce este corect si decent in conduita sexuala. Alte norme si valori pot fi invatate de la biserica sau de la cel egali cu noi. Procesele de maturare, invazia pubertatii pot sa ne influenteze credintele cu privire la sexualitate. Experienta sexuala actuala – fantezia, mastrubatia sau legaturile sexuale afective – poate juca un rol important in dinamica credintelor noastre. Din suma acestor experiente, noi derivam un set de principii in legatura cu conduita sexuala.

Insa, pe langa experienta trecuta mai exista si alti factori ce determina conduita sexuala. O varietate de stimuli sexuali interni si externi pot actiona asupra ei si aceste evenimente sunt, de asemenea, procesate de structura cognitiva mediatoare. Intern, exista influenta hormonilor si a sistemului nervos. Extern, exista o multime de stimuli care pot fi asociati cu sexualitatea,cum sunt filmele erotice, romanele sau imaginea anumitor personaje particulare. Unele situatii pot sa incurajeze expresia sexuala: ambianta in care permisivitatea este sprijinita sau in care este utilizat alcoolul sau alt drog. Pe baza principiilor stabilite social, indivizii vor cantari acceptabilitatea anumitor forme de conduita sexuale si vor face eventual o alegere.

Modelul propus de Abramson este complex. El se bazeaza pe doua presupozitii.Prima consta in aceea ca noi invatam din experienta anterioara,iar principiile invatate pot fi aplicate la diferite forme de conduita sociala,inclusiv la cea sexuala.Cea de-a doua subliniaza importanta cognitiilor sociale in jurul sexualitatii. Expresia (conduita) sexuala nu este una instinctuala, ci este mai degraba rezultatul gandirii rationale.

Evidenta ca invatarea joaca un rol important in definirea raspunsului nostru la stimulii sexuali este legata de problema conduitei heterosexuale in raport cu cea homosexuala. De ce unele persoane prefera parteneri sexuali de acelasi sex decat parteneri de alt sex? Pentru a raspunde, trebuie mai intai facuta distinctia dintre identitatea de gen si preferinta sexuala. Identitatea de gen inseamna la autoconstientizarea faptului de a fi barbat sau femeie.

Teoriile initiale asupra homosexualitatii au presupus ca, pentru homosexual, identitatea de gen este opusa sexului biologic, adica barbatul homosexual se identifica pe sine cu femeia si deci prefera partenerul sexual barbat. Aceasta teorie, a inversiunii de sex-rol, sugereaza ca homosexualii se imbraca, actioneaza si se comporta pe cat posibil mai asemanator cu sexul opus. Studii mai recente au aratat ca identitatea de gen si preferinta sexuala sunt lucruri distincte si ca homosexualii nu confunda identitatea de gen, ci pur si simplu prefera parteneri sexuali de acelasi sex. Prin contrast,transsexualismul se refera la cazul in care identitatea de gen este in opozitie cu aparitia corporala proprie si cu organele sexuale. Scriitorul James Morris, devenit Jane Morris dupa operatia de schimbare de sex, descrie in felul urmator sentimentul transsexual: "m-am nascut cu un corp gresit,fiind feminin prin gen, dar barbat prin sex. Eu pot sa dobandesc fericirea numai cand unul este ajustat de altul" (Morris,1974).

Desi nu exista societate in care expresia homosexuala sa fie o forma dominanta, conduita homosexuala este prezenta de-a lungul intregii istorii. In Grecia antica, Sapho, nascuta pe Insula Lesbos (de aici termenul de "lesbianism"), scrie un inflacarat poem de dragoste, descriind atat dragostea heterosexuala, cat si dragostea homosexuala. Romanii erau la curent cu toate formele de conduita sxuala, dar odata cu crestinismul, normele privind conduita sexuala devin mai restrictive.

In secolul al nouasprezecelea,Oscar Wilde a fost ruinat cand justitia l-a gasit vinovat de practici homosexuale.In SUA numeroase institutii au propus a se limita drepturile civile ale homosexualilor. Freud nu considera homosexualitatea o boala, dar este ambivalent in legatura cu normalitatea unei asemenea conduite.

In 1973, Asociatia Americana de Psihiatrie scoate homosexualitatea de pe lista afectiunilor mintale, sprijinind astfel punctul de vedere ca alegerea partenerului de acelasi gen nu este in mai mare masura un indicator de tulburare decat este alegerea partenerului de acelasi sex.Investigatia extinsa, sponsorizata de Institutul Kinsey, arata ca persoanele care prefera partenerul de acelasi sex sunt la fel de bine adaptate, comparabil cu esantionul heterosexualilor. Majoritatea homosexualilor studiati sunt implicati in relatii regulate, sunt multumiti de slujba pe care o practica, au un cerc larg de prieteni si se descriu pe ei insisi ca fiind "destul de fericiti".

De ce totusi unii oameni prefera homosexualitatea? Explicatiile de orientare psihanalitica apreciaza ca experientele critice din copilarie pot sa determine preferinta sexuala adulta. Sunt invocati, drept factori determinanti, relatia cu mama si tata, natura experientelor sexuale si relatiile cu egalii. Storm (1981) sugereaza ca orientarea sexuala este rezultatul legaturii temporare dintre dezvoltarea fiziologica si dezvoltarea sociala. Daca impulsul sexual se dezvolta relativ timpuriu,atunci fanteziile erotice vor fi asociate cu acelasi sex din grupul de egali.

Daca impulsul sexual se dezvolta mai tarziu, cand interactiunea sexuala cu alt sex este mai comuna, atunci fanteziile erotice si conduita asociata lor vor fi heterosexuale. Dar Storm invoca si argumentul natural, sugerand ca homosexualii, in general,cunosc mai devreme impulsul sexual.

Studiile efectuate de Institutul Kinsey (1981) pe aproape 1000 de homosexuali barbati si femei – comparativ cu un grup de heterosexuali- constata unele diferente intre homo si heterosexuali in ceea ce priveste sentimentul fata de mama si tata, fata de relatiile parentale si in ceea ce priveste conformitatea din copilarie fata de rolul de gen traditional. Pe masura ce baietii si fetele isi prelungesc adolescenta, preferinta lor sexuala este probabil deja determinata si diferenta de socializare reflecta o preferinta sexuala deja fixata.

Date recente ale Institutului Kinsey furnizeaza o perspectiva interesanta asupra bisexualitatii, adica asupra conduitei sexuale cu cei de acelasi sex si cu cei de sex diferit in cursul unei perioade similare de timp.In vreme ce Freud credea ca oamenii sunt inerent bisexuali, Kinsey considera ca alegerea sexuala poate fi reprezentata cel mai bine ca un continuum, de la heterosexualitatea exclusiva la homosexualitatea extrema, multe persoane fiind plasate intre cei doi poli.

La bisexuali, invatarea sociala si experienta sexuala specifica apar ca fiind mai influente decat la homosexuali. Trei tipuri de circumstante par a avea o influenta comuna asupra inclinatiei catre homosexualitate: experimentarea,in contextul prieteniei si indeosebi la femei,a anumitor tipuri de relatii sexuale; ambianta liberala hedonista in care se practica sexul in grup, pozitiile ideologice, fundamentate erotic, in interiorul carora noul reprezinta unul din aspectele filosofiei mai generale asupra vietii.

Alte situatii care incurajeaza sau permit conduite homosexuale sunt detentia, taberele militare, viata in internate, unde debuseurile heterosexuale sunt limitate sau excluse. Fundamentala ramane,in toate cazurile,contributia factorilor sociali la sexualitate.

3.2.Predictori ai atitudinilor sexuale ale adolescentilor si tinerilor.

Caracteristicile individuale asociate cu comportamentul sexual includ factori psihosociali (de exemplu, varsta primului contact sexual, respectul de sine), sexul persoanei si atitudinile fata de sexualitate. Adolescentii sunt de asemenea influentati de prieteni si familie.

Influentele psihosociale. Initierea timpurie este un predictor pozitiv al frecventei sexuale. Varsta primului contact sexual este:

corelata pozitiv cu expectatia de independenta, dar negativ corelata cu expectatia pentru realizare academica.

asociata pozitiv cu toleranta pentru devianta, dar negativ relationata cu religiozitatea (Donovan & Jessor, 1985).

Adolescentii care incep sa aiba relatii de timpuriu au mai multe astfel de relatii, fapt asociat pozitiv cu experienta sexuala, numarul de parteneri sexuali si nivelul de activitate sexuala din timpul adolescentei tarzii (Miller, McCoy & Olson, 1986, Thornton, 1990).

Respectul de sine este o alta influenta psihosociala asupra comportamentului adolescentului, dar este relationat cu atitudinile sexuale. De exemplu, respectul de sine este corelat pozitiv cu experienta contactului sexual pentru adolescentii care considera contactul sexual este intotdeauna corect, dar corelat negativ cu respectul de sine al celor care il considera negativ (Miller, Christensen & Olson, 1987).

Diferente intre sexe. Adolescentii baieti si fete raporteaza diferente in exprimarea sexuala a frecventei contactului sexual si atitudinilor fata de sexualitate. Baietii, de exemplu, vor raporta mult mai probabil decat fetele ca s-au implicat in contacte sexuale (Herald, Valenzuala & Morris, 1992; Newcomer & Udry, 1985). In plus, baietii sunt mai putin inclinati sa considere afectiunea ca precursor al intimitatii sexuale decat adolescentele (Whitbeck, Hoyt, Miller & Kao, 1992), mai inclinati sa creada ca strategiile de corectie sexualasunt justificabile (Feltey, Ainslie & Geib, 1991) si mai inclinati sa raspunda la presiunea partenerilor antisociali (Brown, Clasen & Eicher, 1986). Adolescentii si adolescentele reflecta asteptari diferite in ce priveste asteptarile fata de conduita sexuala. Exista o relatie pozitiva intre asteptarile pentru contact sexual si durata unei legaturi pentru baieti, dar nu pentru fete (Knox & Wilson, 1981).

Atitudini fata de sexualitate. Chiar daca baietii si fetele experimenteaza diferente de valoare in ce priveste sexualitatea, valorile personale si atitudinile contribuie direct la expresia sexuala in ambele cazuri. De exemplu, valorile si atitudinile fata de sex sunt corelate pozitiv cu conduita (Glass, 1972; Miller & Olson, 1988). Mai mult, identificarea cu un curent religios central este corelata pozitiv cu conduita sexuala (Brown, 1985). Conduita sexuala care a contrazis valorile personale este asociata cu respect de sine scazut si stress emotional; aceste valori sunt probabil sa intalneasca normele sociale (Miller, Christensen & Olson, 1987).

Presiunea prietenilor. Chiar daca sunt puternice similaritati intre conduitele sexuale ale prietenilor, congruenta poate sa nu reflecte presiunea prietenilor. Billy si udry (1985) examineaza cauzele asemanarii dintre prieteni, considerand influenta prietenilor , terminarea prieteniei si realizarea de noi prietenii. Adolescentii nu termina prieteniile ca urmare a diferentelor in conduita sexuala si nu cedeaza presiunii presiunii prietenilor pentru a se conforma la standarde sexuale. In schimb, similaritatea conduitelor sexuale se realizeaza prin inchegarea de prietenii bazate pe conduite sexuale ssimilare (Billy & Udry, 1985).

Influenta familiei. Puterea influentei prietenilor asupra sexualitatii este mediata prin comunicarea parinte- tanar. Chiar daca tinerele considera prietenii, scoala si cartile ca mai importante decat parintii ca surse de informare despre sex, parintii au o influenta mai mare asupra atitudinilor sexuale (Sanders & Mullis, 1988). Permisivitatea sexuala si contactul sexual sunt legate de disciplina si controlul parental. In plus, influenta parentala asupra sexualitatii este indirecta. De exemplu, un studiu longitudinal asupra a 76 de fete aflate in clasa a VII-a si parintilor lor, a aratat ca distanta parintilor este asociata pozitiv cu simptome de depresie la femei; aceste simptome sunt corelate pozitiv cu atitudinile sexuale permisive si prietenii care sunt activi sexual (Whitbeck, Conger & Kao, 1993). Relatiile de interactiune sunt de asemenea asociate cu activitatea sexuala a adolescentului. Experienta sexuala timpurie este corelata pozitiv cu persoane mai marure, active sexual (Hogan & Kitagawa, 1985).

Tendintele deviante – au un rol deosebit de important in evolutia adolescentului si tanarului. Aici putem avea in vedere abuzul fizic sau sexual suferit in copilarie sau la varsta actuala, care are un impact devastator asupra evolutiei personalitatii sale sau tendintele deviante, legate de laturile ascunse ale personalitatii – inclinatia spre violenta, conduite agresive, inclinatia spre comportamente antisociale, delinceventa etc.

3.3.Conduite sexuale si factorii lor determinanti

3.3.1.Heterosexualitate, homosexualitate, bisexualitate.

Heterosexualitatea este atractia sexuala pentru fiintele de sex opus. Termenul a aparut la sfârsitul secolului al XIX-lea pentru a pune la dispozitie un concept alternativ la categoriile de homosexualitate si bisexualism – termeni noi introdusi de sexologii germani. Pâna în acea perioada nu exista un concept al heterosexualitatii; heterosexualii erau pur si simplu vazuti ca "normali", cei cu alte orientari fiind considerati "patologici".

Toate societatile par a fi predominant heterosexuale, probabil pentru ca sexualitatea este asociata cu reproducerea. Astazi însa, când mijloacele de control al nasterii sunt din ce în ce mai la îndemâna, s-a ajuns la o situatie în care comportamentul heterosexual al oamenilor tinde sa se manifeste mai degraba pentru placere, si nu în primul rând pentru procreere.

Exista si forme de comportament heterosexual care sunt stigmatizate, la fel ca si comportamentul homo- sau bisexual în trecut. Unele deviatii de la ideologia predominant crestina a relatiilor sexuale "normale", cum sunt fetisismul sau sexul în grup, sunt tabu în multe culturi.

De asemenea, numeroase credinte religioase condamna orice raport sexual daca acesta se practica în afara casatoriei ori din ratiuni ce tin exclusiv de placere.

Este neclar ce determina exact orientarea sexuala a oamenilor, fie ea heterosexuala sau altfel. Sexualitatea a fost vazuta de regula ca o forta naturala intrinseca pâna ce influentele sociale au ajuns sa capete recunoasterea de factori cu o contributie în acest sens. În ultimul timp este luata în considerare si predispozitia genetica la diferitele tipuri de sexualitate.

Unii sociologi au sugerat ca heterosexualitatea este o institutie sociala, similara cu casnicia, plecând de la faptul ca multa lume are un mod de viata heterosexual care este determinat, cel putin partial, de norme si precepte de natura sociala. Grupuri feministe radicale au mers mai departe si au sugerat ca heterosexualitatea a fost un mijloc institutionalizat de oprimare a femeii, iar în anii '70 feministe heterosexuale au adoptat un mod de viata homosexual ca forma de actiune politica.

Homosexualitatea este atractia sexuala pentru, si legatura fizica si emotionala cu, cineva de acelasi sex: barbat cu barbat, femeie cu femeie. Initial termenul se referea la femei ca si la barbati, dar termenii mai recenti, ca "gay" ori "lesbiana" – cu o varietate de variante nationale, se folosesc din ce în ce mai frecvent pentru a descrie identitati specifice organizate în jurul dorintelor homosexuale.

La fel ca heterosexualitatea, homosexualismul este prezent în toate culturile si în toate perioadele istorice. El a fost însa subiectul a mii de ani de prejudecati, discriminare si opresiune, învaluit în prohibitii de natura religioasa sau legala si teama populara, si a fost întâmpinat adesea cu o opozitie violenta. Cu toate acestea, exista multe culturi care au reusit sa integreze anumite aspecte ale homosexualitatii în forme socialmente acceptabile si recunoscute, iar din anii 1960, cel putin în majoritatea tarilor occidentale, homosexualii, barbati si femei, au devenit avocatii insistenti ai propriei lor cauze.

Termenul de "homosexualitate" nu era inventat pâna prin anii 1860, si aparitia lui a reflectat constientizarea crescânda a existentei unor modele sexuale diverse. Se intentiona ca termenul sa fie o alternativa mai neutra la limbajul traditional despre pacat, degenerare si perversiune care a dominat gândirea despre activitatile de acelasi sex în Occident si care îsi aveau radacinile în prohibitii biblice.

Destul de repede însa, cuvântul a devenit parte a limbajului sexologiei (studiul stiintific al comportamentului sexual); pentru multi, homosexualitatea s-a transformat din pacat în maladie.

Definitia homosexualitatii drept o stare medicala sau psihologica a condus la preocupari asupra "cauzelor" homosexualitatii. Interesul scazut pentru investigarea cauzelor heterosexualitatii a reflectat punctul de vedere dominant ca homosexualitatea era o anomalie ce trebuia explicata, în timp ce heterosexualitatea, asociata cu procreerea, era înca vazuta ca o norma de necontestat a sexualitatii umane. Cu toate acestea, dupa un secol de dezbateri si investigatii stiintifice, chestiunea cauzalitatii ramâne la fel de neclara.

Teoriile biologice pretind ca homosexualitatea este o conditie înnascuta si probabil ereditara care afecteaza pe unele persoane, iar pe altele nu. În mod negativ, ea poate fi vazuta ca o distorsiune patologica a pornirilor sexuale, cauzata probabil de dereglari hormonale sau de accidente genetice ale structurii cromozomilor.

Mai recent, pe fondul renasterii surprinzatoare a explicatiilor biologice, ea este considerata chiar rezultatul unei "gene gay" sau a unui "creier gay" – dupa cum sugereaza cercetatorii americani Dean Hamer si Simon LeVay. Asemenea explicatii au condus la o luare în considerare mai pozitiva a homosexualitatii.

Daca homosexualitatea are o explicatie biologica si este o orientare sexuala specifica, n-ar putea fi ea oare tot atât de "naturala" ca si heterosexualitatea? De fapt acest lucru fusese sustinut înca din secolul XIX de catre mai multi activisti homosexuali. Dar oricât de atractive ar fi aceste explicatii pentru activistii homosexuali, ele au nesansa de a fi complet nedovedite si – se poate chiar crede – de nedovedit. La fel ca si punctele de vedere negative, de altfel.

A doua abordare s-a concentrat pe întelegerea cauzelor psihologice ale homosexualitatii. Sigmund Freud este desigur cel mai de vaza gânditor asociat cu astfel de explicatii. El a dezvoltat unele explicatii de sexologie anterioare în încercarea de a explica asa-numita "inversiune sexuala" plecând de la bisexualitatea universala a fiintei umane mai degraba decât de la starea biologica de fapt a unui grup distinct de oameni.

Potrivit lui Freud, homosexualitatea rezulta din modelele specifice de interactiune cu parintii si procesele universale si complexe prin care nou-nascutul, în mod natural bisexual, devine adult. Asadar, la fel ca si heterosexualitatea, homosexualismul este de fapt rezultatul inhibitiei pornirilor sexuale.

Aceasta abordare a avut o influenta colosala ca ipoteza de lucru, chiar daca în unele dezbateri ulterioare a dus în acelasi timp si la confuzii enorme. Un copil devine homosexual deoarece are un tata slab si o mama puternica, sau datorita unui tata dominator si a unei mame slabe? Ambele explicatii au fost frecvent oferite, însa de multe ori ele nu corespund cu datele biografice ale persoanelor homosexuale.

Dar ceea ce se pretinde a fi un proces universal poate fi anihilat pur si simplu de varietatea modelelor de sexualitate la scara mondiala. Cercetari recente tind spre întelegerea homosexualitatii în termeni sociali si istorici, concentrându-se mai putin asupra a ceea ce cauzeaza homosexualitatea si mai mult asupra a ceea ce modeleaza atitudinile fata de aceasta. Culturi diferite raspund la homosexualitate în mod diferit, iar acest lucru la rândul sau ajuta la a determina daca exista posibilitatea de a duce o viata homosexuala sau de a dezvolta o identitate homosexuala distincta.

La scara mondiala se pare ca exista doua modele sociale ce au permis o anumita acceptare a unor aspecte ale homosexualitatii – de obicei a celei masculine. Primul dintre acestea, care poate fi întâlnit din punct de vedere istoric în diverse culturi (de la Asia Orientala, Melanezia, lumea islamica si bazinul Mediteranean antic) a tolerat mai mult sau mai putin comportamentul homosexual când acesta se manifesta între un barbat adult si un tânar, de obicei ca parte a proceselor prin care barbatul tânar era acceptat ca barbat complet. În mod normal aceasta nu afecta viata traditionala de familie.

Cel de-al doilea model, îmbratisând culturi din Filipine pâna în Madagascar si societati tribale din Africa si America de Nord, accepta anumite forme de comportament între persoane de acelasi sex când barbatul cu înclinatii homosexuale "devenea" femeie ori traia ca o femeie, sau când o femeie devenea sau traia ca un barbat.

Au existat numeroase încercari de a evalua procentul de populatie care este predominant sau exclusiv homosexuala. În lucrarile lui Alfred Kinsey de la sfârsitul anilor 1940 se indica ca acest procent este chiar de 10 la suta, desi cercetari mai recente tind sa sugereze o cifra mult mai mica – probabil de 1-2 la suta în Marea Britanie, Franta si Statele Unite. Realitatile din lume sugereaza însa faptul ca este eronat de a pune problema în acest mod sau de a aprecia astfel incidenta; în timp ce identitati de stil occidental au început sa se raspândeasca pe glob, ele categoric nu sunt dominante ori singurele moduri de a trai homosexualitatea. În multe parti ale lumii, începând cu Turcia si pâna la zone întinse din Asia Orientala, Africa si America de Sud homosexualitatea ramâne un tabu. Prejudecati persista chiar si în tarile occidentale, iar sistemele juridice sunt adesea discriminatorii.

Nici modelul cultural Mediteranean, nici cel tribal nu au permis aparitia a ceea ce a devenit modelul occidental dominant în secolul XX: idea ca homosexualitatea ar putea forma baza pentru o identitate sexuala si sociala separata si un mod de viata.

Se pare ca idea a aparut mai întâi în culturile urbane ivite la începutul erei moderne. Marile orase au permis grupurilor de persoane care simteau diferit sa intre în contact într-un relativ anonimat si sa dezvolte stiluri de viata alternative.

La început, aceste subculturi, de obicei ale celor ce erau considerati barbati efeminati, si într-o mai mica masura a femeilor masculinizate, erau secrete si pasibile la puternice persecutii. De-a lungul secolului XX ele au dat totusi nastere unor retele sociale tot mai complexe si la un puternic sens al comunitatii printre homosexualii auto-declarati care începeau sa se opuna etichetarilor ostile de genul "bolnav" sau "deficitar".

Aceasta a constituit baza miscarii de afirmare a drepturilor gay care s-a declansat cu forta în Statele Unite în 1969, avându-si simbolic originea în miscarile violente din Stonewall New York în luna iunie a acelui an si care au avut o influenta rapida în toata America de Nord, Australia si Europa de Vest. Aceasta miscare a avut o influenta extrem de mare chiar si în rândul acelora care n-au participat la ea. Ea declara legitimitate egala atât pentru homosexualitate cât si pentru heterosexualitate; respingea categorisirile medicale si populariza descrieri proprii noi, ca "gay"; sublinia importanta "iesirii la suprafata" si definirii identitatii – aceea de lesbiana sau de barbat gay; si, mai presus de toate, afirma importanta mândriei de a fi lesbiana sau gay.

Forta acestor noi identitati si a comunitatilor constituite în jurul acestora a fost demonstrata la începutul anilor 1980 odata cu aparitia brusca a epidemiei HIV/SIDA. Aparuta mai întâi în orasele americane unde comunitatile gay erau cele mai puternice si mai vizibile, ea a afectat disproportionat de mult barbati gay, alimentând reactii morale negative fata de miscarea gay, din ce în ce mai evidente fata de deceniul anterior.

Aceasta a avut drept efect nasterea unei noi solidaritati în rândul lesbienelor si a barbatilor gay, furnizând totodata mijloacele pentru o campanie concertata de lupta împotriva epidemiei. Grija si ajutorul pentru cel bolnav, campaniile de strângere de fonduri pe scara larga – au pornit tocmai din interiorul acestor comunitati gay. Comunitatea gay si-a dovedit deplina maturitate în lupta contra acestei maladii înfricosatoare.

Idea ca lesbienele si gay-ii constituie un grup uman distinct a fost serios pusa la încercare de catre activistii gay care sustin ca sexualitatea este o chestiune de alegere si ca diferentierea între homo- si heterosexualitate este una sociala si istorica si nu atât una bazata pe vreo realitate fundamentala, esentiala sau biologica.

Aceasta a readus atentia asupra dezbaterilor cu privire la cauzalitate. Este posibil ca unele persoane sa manifeste dorinte predominant homosexuale ca rezultat al factorilor genetici, psihologici sau sociali; aceasta nu se cunoaste înca. La urma urmei, nu cauzalitatea este întrebarea importanta. Ceea ce în ultima instanta conteaza este daca homosexualitatea ofera posibilitatea unei alternative de viata viabile si a unei existente în care sa te poti realiza deplin. Realitatile anilor recenti arata clar ca ea poate, chiar daca contestarea acestei evidente este înca foarte puternica.

Ce procent din populatie este homosexuala? Cifra acceptata de majoritatea este in jur de 10%, desi cifra este disputata de ambele tabere. O idee mult mai raspandita este aceea ca cifra de 10% este cea conservatoarea in realitate ea fiind mai mare. Cele mai mari estimari ajung la 25%.

Majoritatea asa numitelor teorii despre homosexualitate au in principiu ca principale cauze urmatoarele:

hormonala: lipsa sau surplusul de hormoni masculini sau feminini. Ideea de baza este ca de fapt femeile nu sunt tocmai femei si barbatii nu tocmai barbati datorita deficientelor hormonale.

neurologica: un dezechilibru chimic la nivelul creierului.

genetica: o mutatie genetice mostenita.

conjuncturala/psihologica: aceasta cauza este cel mai des folosita. Fie un conflict nerezolvat in stadiul de dezvoltare psihosocial, fie faptul ca, prima "apropiere", cu tenta sexuala, a copilului sau a adolescentului s-a facut cu o persoana de acelasi sex si astfel s-a realizat o asociere, transformand individul in homosexual.

Homosexualitatea la barbati

In aparenta, homosexualitatea, poate fi definita, pentru barbati, ca o atractie fizica si emotionala fata de un alt barbat.Practic, situatia nu este asa de clara.

Multi barbati homosexuali au avut sau au un partener feminin, iar unii barbati, care simt placere in actul sexual cu partener de acelasi sex, neaga faptul ca sunt homosexuali. Motivele acestui comportament pot fi: sunt insurati si pot avea copii sau pot detine posturi importante la locul de munca incercand sa se conformeze stereotipului "ce se asteapta de la barbati". De aceea varianta de a recunoaste este o situatie care ii copleseste si sperie.

Existenta unui comportament specific homosexualilor declarati nu este usor de precizat. Daca exista un model de comportament al homosexualilor, atunci el este generat de mediul social in care acestia se afla si nu este innascut.

Unii barbati homosexuali resping sau neaga orice tip de comportament care ar putea conduce la concluzia ca sunt homosexuali, altii accepta ca este o diferenta, chiar simtindu-se mandri de cultura homosexuala.

Indivizii din interiorul unei comunitati de homosexuali declarate au mai multe posibilitati de a intalni parteneri. Aceste situatii oricum sunt rare si gasirea unui partener este de obicei destul de grea.

Neadevaruri

Homosexualii molesteaza minorii.

Acest neadevar are un mare impact asupra perceptiei lumii asupra homosexualilor ingreunand incercarea lor de integrare. Este mai putin probabil ca un homosexual sa molesteaze un minor decat un heterosexual. In fapt s-a dovedit din statistici ca 90% din cazurile de molestare a minorului au avut ca subiect heterosexualii.

Homosexualii sunt nefericiti, nevrotici sau dereglati emotional.

Homosexualii au probleme create de faptul ca sunt dezaprobati de societate si pot pierde locul de munca sau pot fi persecutati. Aceste lucruri le creaza stari emotionale mai puternice si de aceea nu avem dreptul sa-i judecam.

Contactul sexual intre homosexuali

Cele mai des intalnite forme ale contactului sexual intre homosexuali sunt: sexul oral, masturbarea si sexulul anal. Este gresit sa presupunem ca toti homosexualii practica sexual anal. Fiecare grup are moduri diferite de a consuma actul sexual. Sexul anal poate fi foarte placut atat pentru cel care ofera cat si pentru cel care primeste, dar ca si in cazul contactului sexual vaginal trece o vreme pana cand cel care primeste se simte in largul sau.

Homosexualitatea la femei.

Homosexualitatea la femei (lesbianismul) poate fi definita ca atractia fizica si emotionala a unei femei fata de alta femeie. Dar si de data aceasta este greu de precizat pentru ca o persoana isi defineste singura propria sexualitate.

O femeie poate avea contact sexual exclusiv cu alta femeie, cu un barbat si alta femeie, doar cu un barbat sau chiar deloc. In toate aceste cazuri ea se poate considera lesbiana chiar daca alte femei lesbiene nu sunt de acord cu acest lucru.

Pot exista lesbiene care sunt maritate si care nu au avut niciodata un contact sexual cu o persoana de acelasi sex, chiar daca ele stiu ca aceasta nu este adevarata lor orientare sexuala. Unele femei pot fi bisexuale, dar se considera lesbiene datorita atractiei evidente fata de alte femei pe care, insa, si-o ascund din diverse motive.

Lesbienele se confrunta cu realitatea si in cele mai multe cazuri raman in grupuri anonime, invizibile. Aceasta situatie convine lesbienelor care pot desfasura activitati tipice in public (pot iesi cu o alta femeie si isi pot arata afectiunea in public fara a fi suspectate de lesbianism). Lesbianismul este mai putin luat in seama dacat homosexualitatea barbatilor.

Neadevaruri

Lesbienele urasc barbatii.

In general lesbienele nu urasc barbatii si multe din ele au prieteni apropiati barbati. Lesbienele nu resping idea de a creste un copil si de a-si intemeia o familie. Aceste femei pot avea copii inainte si chiar dupa ce acestea isi descopera adevarata orientare sexuala. Lesbienele nu pot fi "convertite" de barbati talentati si priceputi in timpul actului sexual. Multe lesbiene au avut contacte sexuale placute cu barbati dar descopera ca experientele cu femei sunt complete.

Contactul sexual la lesbiene.

Cele mai comune contacte sexuale intre femei sunt: sexul oral, masturbarea reciproca si metoda prin care cele doua femei se freaca una de cealalta. Unele femei lesbiene adora un contact sexual mai viguros folosind in acest scop un vibrator sau un penis artificial. Ca si in cazul heterosexualismului exista lesbiene care nu au orgasm din diverse motive, psihologice sau fiziologice, dar acest lucru nu inseamna ca nu poate avea o viata sexuala plina de impliniri.

Bisexualitatea

Bisexualitatea inseamna o atractie fizica si emotionala fata de barbat si fata de femeie. Aceasta comunitate a fost vazuta foarte rar. Ca si in celelalte cazuri bisexuali se confrunta cu reticente din partea societatii. In cazul lor mai actioneaza insa si comunitatile de homosexuali care considera ca acesteia nu au curajul sa-si defineasca adevarata sexualitate incercand sa se integreze in societate cu ajutorul lor si a recunoasterilor castigate de ei. Acesta este totusi o generalizare care incearca sa explice foarte discreta existenta a comunitatii de bisexuali.

Neadevaruri

Bisexualitatea este o stare de tranzitie spre lesbianism sau spre homoexualitate masculina. Acesta afirmatie este impartasita de multi, atat de cei din comunitatea homosexualilor cat si de cei din afara ei. Ideea ca bisexualitate este o identitate diferita de celelalte castiga insa tot mai multi adepti si in timp aceasta afirmatie nu va mai avea suport.

3.2.2.Tulburarile de dinamica sexuala.

Functionarea sexuala normala atat la barbati cat si la femei depinde de ciclurile raspunsurilor sexuale, care constau intr-un set de idei anticipatorii (starea sexuala sau starea de excitatie ), de conditii fiziologice ( erectie la barbati; lubricare la femei), orgasm si perioada refractara. La barbati, senzatia orgasmului include si faza preejaculatorie. Aceasta faza este determinata de contractiile prostatei si ale canalelor deferente care, luate impreuna produc senzatia de inevitabilitate a ejacularii.

La femei, orgasmul este acompaniat de contractii ( care pot de cele mai multe ori sa nu fie percepute astfel ) ale treimii exterioare ale vaginului. In cazul ambelor sexe, generalizarea tensiunilor musculare, a contractiilor perineale si a contractiilor pelviene involuntare (la fiecare 0,8 secunde ), este un fapt destul de des intalnit.

Orgasmul este insotit de o faza refractara, post-coitala, care se caracterizeaza prin aparitia unei stari generalizate de epuizare, de satisfactie si de relaxare musculara. In timpul acestei faze, fiziologia barbatilor ii face pe acestia sa devina refractari la erectie si la orgasm, pentru o perioada de timp. Femeile sunt insa capabile sa raspunda imediat unei noi serii de stimuli sexuali.

Ciclul raspunsurilor sexuale este mediat de un echilibru dinamic si delicat, intre sistemul nervos simpatic si cel parasimpatic ( colinergic ) ; orgasmul este predominant simpatic ( adrenergic ). Ejacularea tine aproape in intregime de sistemul nervos parasimpatic; preejacularea implica ambele sisteme nervoase. Aceste raspunsuri nervoase pot sa fie usor inhibate de catre influentele corticale sau de catre nefunctionarea adecvata a sistemelor hormonale, neurale sau vasculare. Unele medicamente blocante adrenergic pot sa desincronizeze emisiile ejaculatorii, contractiile musculare perineale din timpul orgasmului.

Disfunctiile privind raspunsurile la stimulii sexuali pot sa se refere la una sau mai multe faze implicate in ciclurile sexuale. In general, atat componentele subiective ale dorintei, erectiei si placerii ca si componentele obiective ale performantei, vasoconstrictiei si orgasmului, sunt perturbate, desi se poate ca numai unele din ele sa fie implicate.

Disfunctiile sexuale pot sa persiste pe tot parcursul vietii, fiind congenitale ( in aceste cazuri, nu exista conflicte intrapsihice ), sau pot sa fie dobandite ( dupa o perioda de functionare normala ); de asemenea, pot sa fie generalizate sau limitate numai la anumite situatii sau la numiti parteneri, ori pot sa fie totale sau numai partiale.

Cei mai multi parteneri se plang de stari de anxietate, vinovatie, rusine si frustrare, multi dintre acestia dezvoltand simptome fizice. Desi aceste disfunctionalitati se manifesta in relatia sexuala cu un partener, a verifica daca aceste probleme apar si in timpul masturbarii, poate sa fie un lucru pozitiv. Daca ele nu apar si in aceasta ipostaza, atunci cauzele pot sa tina de unii factori interpersonali.

Cauzele

Ambele tipuri de disfunctii pot sa aiba cauze similare. Slaba comunicare cu partenerul este de cele mai multe ori prezenta.

Printre factori psihologici se numara si furia indreptata catre partener; teama de organele genitale ale partenerului, de intimitate, de pierderea controlului, de dependenta sau de o sarcina nedorita; mai trebuie adaugate si vinovatia dupa o experienta atat de placuta, starea depresiva, anxietatea in fata subiectului "casatorie", situatii stresante in viata cotidiana, imbatranirea, ignorarea normelor sexuale ( cum ar fi a celor privitoare la frecventa si durata raportului sexual, a sexului oral, anal si a altor practici sexuale ), raportarea la numite mituri sexuale ( cum ar fi cele privitoare la efectele negative ale masturbarii si la menopauza ). Cauzele imediate ale fricii se gasesc in teama de esec, in anumite pretentii de performanta, in dorinta excesiva de a produce placere partenerului si in evitarea cu obstinatie a discutiilor deschise despre problemele sexuale ale cuplului. Acesti factori au darul de a pune pe mai departe bete in roate performantelor si satisfactiei, iar evitarea in permanenta a discutiilor referitoare la problemel sexuale creaza un cerc vicios.

Printre factorii inhibitorii se numara si ignorarea anatomiei si functiilor organelor sexuale ( de cele ma multe ori teama, rusinea si vinovatia au impiedicat o informare cat mai larga si mai corecta ), unele evenimente traumatice care s-au petrecut in copilarie sau in adolescenta ( cum ar fi incestul sau violul ), sentimentele de neadaptare, conceptii religioase prost intelese, modestia excesiva si conceptiile puritaniste care sadesc aversiunea fata de raporturile sexuale.

Anumiti factori situationali printre care se numara si neintelegerile maritale, plictiseala sau emotiile negative ( furia, teama, rusinea, vinovatia ), pot sa aiba legatura cu un anumit loc, cu o anumita perioada sau cu un partener anume.

Factorii fizici pot sa evolueze in probleme fizice sau in folosirea de medicamente ilicite sau care nu au fost prescrise. Chiar si atunci cand factorii fizici sunt identificati, elemente psihogenice secundare sunt intotdeauna de gasit, complicand si mai mult situatia.

EJACULAREA PRECOCE

Definitie

Ejacularea precoce consta in incapacitatea de a intarzia ejacularea in timpul raportului sexual pana cand barbatul doreste sau pana cand este satisfacator pentru cuplu.

Cauze, incidenta si factori de risc

Ejacularea precoce este una din plangerile cele mai des intalnite atat in cazul barbatilor cat si in cel al cuplurilor. Adolescentii, tinerii si alti barbati fara experienta sunt categoriile cele mai expuse aparitiei acestui gen de probleme. Factorii care pot sa duca la aparitia acestei situatii sunt : lipsa experientei sexuale, a cunostintelor ce privesc reactiile sexuale la barbati si la femei si a asocierii unor factori psihologici (frica, vinovatie, teama) cu activitatea sexuala.

Aproape jumatate dintre cazurile de ejaculare precoce au o natura biologica. In momentul stimularii sexuale, atat la barbat cat si la femeie, raspunsul biologic firesc consta in aparitia excitarii. Barbatul va atinge climaxul si va ejacula la aproximativ doua sau trei minute dupa ce a penetrat vaginul. Femeile vor atinge si ele orgasmul cam la 12-14 minute dupa ce au inceput raportul sexual. Multe femei nu ajung insa la orgasm numai prin penetrarea vaginului lor de catre barbat. Unele dintre ele ajung sa obtina placerea maxima prin alte metode de stimulare decat raportul sexual. Altele nu reusesc sa obtina orgasmul, indiferent de modalitatea de stimulare.

Aproape 10 % dintre femei intra in aceasta categorie. Alte cauze ale ejacularii precoce tin de factori psihologici cum ar fi probleme maritale si relationale, anxietatea fata de propria performanta sexuala ( cu parteneri pe care nu-i cunoaste bine ), teama ( asociata cu grija de a nu fi prins sau descoperit, de a nu se contamina veneric sau de a nu se ajunge la sarcina ) si vinovatie ( considerarea activitatii sexuale premaritale sau extramaritale ca pe un pacat ).

Simptome

Principala manifestare este aceea ca ejacularea are loc inainte ca barbatul sau cuplul sa o doreasca. Punctul in care pe parcursul unui act sexual apare satisfactia este total subiectiv, dar poate sa se intinda de la momentul penetrarii pana la un moment mult prea apropiat de acela al penetrarii.

Semne si teste

In urma unei examinari fizice, de cele mai multe ori nu se constata nimic anormal. Tot ce s-ar putea gasi anormal nu este de obicei asociat cu aceasta problema. Daca s-ar continua cu o intervievare a cuplului s-ar obtine date mult mai utile.

Sperante

Cu educatie si cu cu exercitii, un barbat este in stare sa-si controleze ejacularea in aproape 90 % din cazuri.

Complicatii

O sarcina dorita poata sa nu aiba loc datorita intervenirii ejacularii inainte de patrunderea in vagin.

Consecintele unei stari prelungite de ejaculare precoce pot sa constea intr-o insatisfactie sexuala fie la unul din parteneri fie la amandoi, ducand in cele din urma la tensiuni sexuale si la lipsa satisfactiei in cadrul cuplului.

Prevenirea

Cunosterea raspunsurilor sexuale normale atat la barbat cat si la femeie, inainte de a se incepe raportul sexual, poate sa fie o solutie la ejacularea precoce.

Problemele sexuale si cele relationale pot sa fie in mare masura reduse daca inainte de a se trece la raporturile sexuale, partenerii depun eforturi de a se cunoste mai bine si de a se simti bine unul langa celalalt fara a tinti orgasmul cu orice pret sau prestigiul sexual. Ambii parteneri trebuie sa consimta la raporturi sexuale fara sa se simta fortati. Raporturile sexuale este indicat sa se desfasoare in locuri sigure si in care partenerii se simt relaxati. In plus, trebuie ca problemele legate de contraceptie si boli cu transmitere sexuala sa fie discutate fara prejudecati de catre parteneri.

PROBLEMA HIPOACTIVITATII SEXUALE

Este o problema in care fanteziile si dorintele sexuale sunt de cele mai multe ori reduse sau chiar absente, cauzand un stres accentuat si dificultati relationale.

Se poate ca aceasta problema sa fi fost de la inceput sau sa fi fost dobandita, sa fie generala ( globala ) sau numai situationala ( specifica fata de un anumit partener ). Apare cam la 20 % dintre femei si la 10 % dintre barbati.

Cauze

Dorinta sexuala este un complex proces psihosomatic bazat pe procese mentale, o sensibila " tesatura " hormonala si procese cognitive care la randul lor include aspiratii si motivatii sexuale. O desincronizare a acestor componente, poate sa duca la sindromul hipoactivitatii sexuale.

Forma dobandita este cea mai des intalnita, avandu-si cauzele in plictiseala, in nefericirea care apare intr-o relatie de lunga durata, in starile depresive, in consumul de alcool sau de substante cu efecte psihoactive, in folosirea anumitor medicamente ( cum ar fi antidepresivele si antihipertensivele ) si a deficientelor hormonale.

Forma care exista inca de la inceput si este generalizata, are uneori legatura cu evenimente traumatice care s-au petrecut in copilarie sau in adolescenta, cu suprimarea fanteziilor si dorintelor sexuale, cu disfunctionalitati in familie sau, ocazional, lipsa unor niveluri adecvate de hormoni androgeni.

Simptome si semne

Pacientul se plange de lipsa apetitului sexual, chiar in situatiile de un erotism vadit. Problema este de cele mai multe ori asociata cu o activitate sexuala neregulata care cel mai adesea duce la conflicte serioase intre cei casatoriti. Unii pacienti pot sa aiba raporturi sexuale care sa fie destul de satisfacatoare pentru partenerii lor si pot sa nu aiba dificultati in privinta performantelor, dar continua sa aiba o stare de apatie sexuala. Atunci cand cauza consta in plictiseala, frecventa raporturior sexuale cu partenerul in cauza scade, dar dorinta sexuala poate sa se mentina neschimbata, ba poate chiar sa creasca daca este vorba de alti parteneri ( forma situationala )

Diagnostic si tratament

Trebuie sa se aiba in vedere un istoric al cazului deoarece problema poate sa fie legata de dificultatile casnice, putand include si satietatea sexuala care provine din satisfacerea poftelor sexuale in afara mariajului. Daca pacientul are de asemenea disfunctii sexuale pe langa alte afectiuni mai grave care pot sa le subsumeze pe cele dintai, atunci este neaparat nevoie sa se stabileasca cine este pe primul loc deoarece disfunctiile sexuale pot sa duca la lipsa apetitului sexual si vice-versa.

Tratamentul se bazeaza pe indepartarea sau ameliorarea cauzei identificate – care poate sa constea in conflict marital, depresie, alte disfunctii sexuale ( in special dificultati in obtinerea erectiei si a orgasmului ); in unele cazuri, administrarea de testosteron se poate dovedi o solutie la care trebuie sa se recurga.

SIMDROMUL AVERSIUNII SEXUALE

Acest sindrom consta in aversiunea persistenta si recurenta fata de toate sau aproape toate contactele cu organele genitale ale partenerului sexual, cauzand o stare accentuata de stre si de probleme relationale.

Aversiunea sexuala apare in mod ocazional la barbati si mult mai frecvent la femei. Pacientii raporteaza anxietate, teama sau dezgust fata de situatiile care au conotatii sexuale. Sindromul poate sa existe deja ( primar ) sau sa fie dobandit ( secundar ), generalizat ( global ) sau situational ( specific unui anumit partener ) .

Cauze si diagnostic

Daca exista deja, aceasta aversiune fata de contactul sexual, mai ales fata de raportul sexual, poate sa fie rezultatul unei traume cum ar fi incestul, abuzul sexual sau violul; se poate trage si de la o atmosfera foarte represiva in cadrul familiei , uneori stimulata de catre conceptii ortodoxe, rigide sau puritane, de la unele tentative de raport sexual care sau soldat cu o dispareunie (senzatie de durere in timpul raportului sexual ) moderata sau severa.

Tratament

Daca se constata semne ale unei depresii, paersoana care sufera de aceasta tulburare poate beneficia de tratament incluzand medicamente antidepresive si psihoterapie. Aceasta din urma este utila si in cazurile in care au existat traume cu conotatie sexuala in trecut sau care au dobandit conotatie sexuala pe parcursul dezvoltarii acelei persoane.

Abordarea partenerului

3.3.3.Complexele sexuale

Termenul de “complex” a fost introdus de C.G. Jung si desemneaza o totalitate de trairi si trasaturi personale cu un fond afectiv foarte intens, declansate de evenimente, situatii, relatii umane etc. mai mult sau mai putin generale care au un caracter frustrant.

Formarea lor este plasata la varstele cele mai fragede, atunci cand constiinta si personalitatea sunt neelaborate si structurile prea labile pentru a asigura reglarea vietii subiective, iar manifestarea lor la varstele mai inaintate este legata de evitarea acestor situatii initial frustrante.

Deci complexul poate fi privit ca o structura dinamica inconstienta, inzestrata cu mecanisme de autoreglare, reprezentand reactia impotriva existentei, la nivelul intregii structuri a personalitatii.

Dupa Laplanche si Pontalis, complexul este un ansamblu organizat de reprezentari si amintiri cu o puternica valoare afectiva partial sau total inconstient. Complexul se constituie pornind de la relatiile interpersonale din isteria infantila; in acest caz, el structureaza toate nivelele psihologice: emotii, atitudini etc.. De aici reiese ca el are la baza un conflict generat fie de structurile sociale care intervin prin modificarile de statut si rol, fie prin reprimarea de catre filtrajul social a unor tendinte, rezultand din situatii sociale determinate, in special familiale.

Din punct de vedere comportamental, complexul este o strategie, un algoritm comportamental de un anume tip si anume atunci cand acesta

nu reuseste sa reduca o tensiune psihica, ci o fixeaza.

Freud confera trei sensuri: sensul original care desemneaza un aranjament relativ fix de inlantuiri asociative; unul mai general care desemneaza un ansamblu mai mult sau mai putin structurat de trasaturi personale cu accentuarea relatiilor afective; un sens mai restrans, unde complexele desemneaza o structura fundamentala a relatiilor interpersonale si modelul in care persoana isi gaseste locul si si-l apropie.

Complexul a mai fost definit ca un ansamblu organizat de reprezentari si amintiri cu mare intensitate afectiva, partial sau total inconstiente. Un complex se formeaza pe baza relatiilor interpersonale din istoria infantila; el poate structura toate nivelurile psihologice: emotii, atitudini, comportamente adaptate.

Termenul “complex” s-a bucurat de o larga popularitate in limbajul comun, dar in limbajul psihanalitic a cunoscut o pierdere progresiva de teren.

Cea mai mare parte a autorilor, printre care si Freud, considera ca termenul “complex” a fost introdus de scoala psihanalitica din Zurich. De fapt, el apare inca in “Studii asupra isteriei” (1895), de exemplu cand Breuer expune conceptia lui Janet asupra isteriei sau cand invoca existenta reprezentarilor “actuale, active si totusi inconstiente”: “Aproape intotdeauna este vorba de complexe, de reprezentari, de ansambluri de idei, amintiri referitoare la evenimente externe sau la inlantuiri de ganduri ale subiectului insusi. Reprezentarile izolate continute in aceste

complexe de reprezentari pot deveni toate constiente. Doar combinatia lor determinata este alungata din constiinta” (Paul Popescu – Neveanu, Dictionar de psihologie, 1978).

De asemenea, in legatura cu restrangerea campului constiintei:

“Impresiile senzoriale care nu au fost percepute si reprezentarile care, desi prezente, nu au patruns in constiinta se sting fara a avea de obicei un efect. Totusi, cateodata, ele se asociaza pentru a forma complexe”(Paul Popescu – Neveanu, Dictionar de psihologie, 1978).

“Experimentele de asociere” ale lui Jung trebuiau sa ofere ipotezei complexului, formulata in legatura cu cazurile de isterie, o baza in acelasi timp experimentala si mai extinsa.

In primul sau comentariu asupra acestui tip de experiment, Freud scrie: “…este imposibil ca reactia produsa de cuvantul inductor sa fie intamplatoare; ea este in mod necesar determinatala cel care reactioneaza de un continut de reprezentari preexistent. Ne-am obisnuit sa numim <<complex>> un continut de reprezentari capabil sa influenteze reactia la cuvantul inductor. Aceasta influenta se manifesta fie ca cuvantul inductor atinge direct complexul, fie ca acesta din urma reuseste sa se puna in legatura, in mod mijlocit, cu cuvantul inductor”.

Desi Freud a recunoscut interesul experimentelor de asociere, foarte curand el isi exprima rezervele cu privire la folosirea termenului “complex”.

Considera ca este “un cuvant comod si adesea indispensabil pentru a unifica in maniera descriptiva faptele psihologice. Nici un alt termen avansat de psihanaliza pentru propriile sale trebuinte nu a dobandit o popularitate atat de mare si nu a fost mai defectuos aplicat in detrimentul elaborarii de concepte mai exacte”(Paul Popescu – neveanu, Dictionar de psihologie, 1978).

Aceeasi apreciere este exprimata intr-o scrisoare catre E. Jones: complexul nu este un termen teoretic satisfacator; exista o mitologie jungiana a complexelor.

Deci, pentru Freud, termenul complex ar putea servi pentru a

evidentia demonstrativ sau descriptiv, pornind de la elemente in aparenta

distincte si contingente, “anumite grupuri de idei si interese cu incarcatura afectiva”; insa el ar fi lipsit de valoare teoretica. Oricum, Freud il va utiliza foarte rar, spre deosebire de numerosi autori declarati psihanalisti.

In Dictionarul de psihanaliza si psihotehnica, publicat sub coordonarea lui Maryse Choisy in revista Psyche sunt descrise cincizeci de complexe. Unul dintre autori scrie: “Am incercat sa facem un inventar cat mai complet posibil al complexelor cunoscute pana azi. Dar in fiecare zi sunt descoperite altele, noi”.

Lui Freud ii repugna o anumita tipizare psihologica care risca atat sa mascheze singularitatea cazurilor, cat si sa ofere ca explicatie tocmai elementul care trebuie explicat.

Pe de alta parte, notiunea “complex” tinde sa se confunde cu aceea a unui nucleu pur patogen care ar trebui eliminat. “Omul nu trebuie sa lupte pentru a-si elimina complexele, ci pentru a se pune de acord cu ele; caci ele comanda legitim comportamentul sau”.

Intrebuintarea imprecisa a termenului “complex” poate fi simplificata daca distingem trei sensuri:

1. Sensul originar, care desemneaza un aranjament relativ fix de lanturi asociative. La acest nivel, complexul este presupus pentru a explica maniera particulara in care se realizeaza asociatiile.

2. Un sens mai general, care desemneaza un ansamblu mai mult sau mai putin organizat de trasaturi personale, incluzandu-le si pe acelea

care sunt cel mai bine integrate. Accentul este pus mai ales pe reactiile afective.

La acest nivel, existenta complexului este recunoscuta mai ales pe baza faptului ca situatiile noi sunt reduse inconstient la situatii infantile; comportamentul apare ca fiind modelat de o structura latenta neschimbata.

Insa, o astfel de acceptie poate duce la o generalizare abuziva – se poate naste tentatia de a crea tot atatea complexe sau chiar mai multe, cate tipuri psihologice se pot imagina. Tocmai aceasta deviere “psihologizanta” este cea care a determinat rezervele lui Freud fata de termenul “complex” si apoi scoaterea sa din uz.

3. Un sens mai strict, la care Freud n-a renuntat niciodata, pe care il gasim in expresia “complex Oedip” si care desemneaza o structura fundamentala a relatiilor interpersonale si modalitatea in care persoana isi afla locul in cadrul lor, insusindu-si-le.

Termeni folositi de Freud, cum ar fi “complex de castrare”, “complex patern” sau chiar termeni folositi mai rar, cum ar fi “complex matern”, “complex fratern”, “complex parental”, se situeaza in acelasi registru.

Aparenta diversitate a termenilor “patern”, “matern”… trimite de fiecare data la dimensiuni ale structurii oedipiene, fie ca o asemenea dimensiune este predominanta la un subiect, fie ca Freud cauta sa reliefeze in mod special un moment al analizei.

Astfel, cand foloseste sintagma “comlex patern”, accentul este pus asupra relatiei ambivalente fata de tata. Complexul castrarii, chiar daca din punct de vedere teoretic poate fi tratat in mod izolat, se inscrie in intregime in dialectica complexului Oedip.

Complexul este definit ca un ansamblu de tendinte inconstiente care determina atitudinile unui individ, comportamentul sau, visele sale.

Pentru multe persoane, continutul acestui concept ramane destul de vag. Unii cred ca este vorba de un conflict interior care opune constiinta morala impulsurilor sexuale si agresive, altii cred ca este cauzat de un soc puternic, de natura sexuala. Aproape toata lumea crede ca este vorba de un fenomen morbid.

In terminologia psihanalitica este vorba de o combinatie de trasaturi personale, dorinte, emotii, sentimente, atitudini afective contradictorii, practic intotdeauna inconstiente, totul organizat intr-un anasamblu indisolubil, facand parte integranta din personalitate.

Complexele se formeaza in primii ani de viata. La baza lor se gaseste intotdeauna cuplul dragoste- ura. Ele nu sunt patologice, dar pot deveni patologice ca urmare a modificarilor pe care le sufera sau a hipertrofiilor secundare. Cand ele nu se rezolva in mod normal, antreneaza tulburari caracteriale la copil si se prelungesc prin dezordini nervoase la adult. Fiecare eveniment important din viata unui copil este susceptibil de daclansarea formarii unui complex.

“Tendinta nesatisfacuta e un sistem psihic incomplet care cere actul precum premisele unui silogism cer concluzia” (J. Paulhan).

Plasarea unei tendinte in clandestinitate, respectiv scoaterea acesteia din sfera de influenta a inconstientului si refularea ei nu echivaleaza cu un act de extinctie.

Drumul unui asemenea fenomen psihic nu asculta de legea caducitatii a lui Thorndike, care “condamna” la moarte orice tendinta

nesatisfacuta la timp. Dupa Freud, calea pe care o urmeaza o tendinta inabusita este cea a interiorizarii. Rezulta ca ea supravietuieste potential, somnoland in inconstient, locul de intalnire al tuturor dorintelor suspendate.

Pentru Jung (1952), complexele sunt “conglomerate de reprezentari ideo-afective care tradeaza existenta lor prin perturbari tipice ale experientei”.

Ele populeaza inconstientul individual al individului, dar sursa lor nu trebuie cautata in copilarie, ca la Freud, deoarece acestea provin din inconstientul colectiv. Dupa opinia psihanalistului elvetian, complexele actioneaza ca un nucleu magnetic care atrage tot ce exista in jur, dand nastere unor palcuri de astfel de formatiuni, ce graviteaza in jurul focarului respectiv. Datorita remarcabilului lor “efect atractiv si asimilator”, orice individ care este bantuit de un complex va fi in permanenta manipulat de acesta.

Cu toate ca Freud a pus in evidenta existenta multora dintre complexe, el nu se dovedeste prea incantat de acest termen, din cauza conotatiilor sale patologice, motiv pentru care il foloseste destul de rar.

Pentru mentorul psihanalizei, complexelein general au importante virtuti formative pe ruta ontogenetica a persoanei, de aceea “omul nu trebuie sa lupte pentru a-si elimina complexele, ci pentru a se pune de acord cu ele; caci ele comanda legitim comportamentul sau in aceasta lume” (Freud, Scrisoare catre S. Ferenczi).

Complexele reprezinta o asociere de continuturi psihice, mai precis de sinteze ideo-afective refulate, care se formeaza la varsta copilariei, in contextul relatiilor pe care le construieste individul.

Majoritatea complexelor locuiesc in inconstient, ca urmare nu putem ajunge la complexul insusi. In schimb, il putem cunoaste prin diversele lui manifestari exterioare.

Majoritatea autorilor de inspiratie psihanalitica, dar si opinia curenta, atribuie complexelor o semnificatie negativa , ce sugereaza sfera patologicului.

A. Collette (1968) releva valentele pozitive ale complexelor. In opinia sa, problema trebuie privita intotdeauna din perspectiva contextului in care se insereaza acestea.

De pilda, cand individul traieste intr-o ambianta propice sublimarilor sau compensarilor, inferioritatea sa reala poate sa-si primeasca o contrareplica printr-o fertila realizare de sine.

In freudism, majoritatea complexelor isi aduna sevele din perioada infantila, adica din frustrarile repetate si socurile emotionale la care a fost supus individul in aceasta etapa.

Contabilizarea judicioasa a principalelor complexe ce s-au cristalizat de-a lungul zbuciumatei istorii a miscarii psihanalitice nu este usor de realizat. Inca in inventarul propus de Maryse Choisy s-a decelat existenta unui numar de aproximativ 50 de complexe. Azi, probabil, numarul lor a sporit semnificativ.

Exista doua clasificari consacrate, una a lui Ch. Baudouin, din lucrarea “Sufletul copilului si psihanaliza”, 1950, si cealalta a lui H. A. Murray, din “Explorarea personalitatii”, 1954.

Baudouin formuleaza si legea complexelor, conform careia in structura oricarei formatiuni de acest tip, convietuiesc mai multe pulsiuni.

1.Complexul de castrare

Complexul de castrare se concretizeaza in teama nemotivata de a-si pierde integritatea corporala.

Acest complex este centrat pe fantasma castrarii, care ofera un raspuns problemei puse copilului de diferenta anatomica dintre sexe, diferenta care este atribuita taierii penisului la fetita.

Structura si efectele complexului sunt diferite la baiat si la fata. Baiatul se teme de castrare ca de realizarea unei amenintari paterne ca raspuns la activitatile sale sexuale. De aici rezulta pentru baiat o intensa teama de castrare. La fata, absenta penisului este resimtita ca un prejudiciu pe care ea incearca sa-l nege, compenseze sau repare.

Complexul castrarii se afla in stransa legatura cu complexul Oedip si in special cu functia interdictiva si normativa a acestuia.

In realitate, este vorba mai putin de sentimente referitoare la corpul omenesc ca atare, cat de un sistem de emotii in raport cu valoarea simbolica a falusului.

Acest complex, care ramane inconstient, evidentiaza la adultul nevrozat persistenta unei angoase infantile legata de problema apartenentei sexuale. Uneori, complexul este generat de amenintarile unor educatori nepriceputicare urmaresc sa reprime sau sa evite “proastele obiceiuri” (masturbarea).

“Unitatea complexului castrarii la cele doua sexe nu este de conceput decat prin existenta unui fundament comun: obiectul castrarii- falusul- are aceeasi importanta pentru fetita si pentru baiat. Problema este aceeasi: a avea sau nu falus” (Laplanche)

Cel mai adesea, complexul survine in mod natural la copil, avandu-si originea intr-un sentiment de culpabilitate in raport cu complexul lui Oedip si cu descoperirea diferentierii anatomice a sexelor.

Pentru a deveni normal in plan sexual, orice copil trebuie sa surmonteze complexul lui Oedip si teama de castrare. Complexul castrarii constituie pentru individ socul afectiv cel mai important din existenta sa, ale carui prelungiri pot avea ecou asupra dezvoltarii ulterioare a sexualitatii sale, conditionandu-i relatiile umane viitoare.

Complexul castrarii are o serie de premise ancestrale, ceea ce inseamna ca a existat un trecut arhaic al umanitatii, cand castrarea fiului a fost practicata efectiv de tata.

Complexul castrarii si complexul Oedip fiinteaza intr-o interdependenta foarte stransa, incat elucidarea unuia este conditionata de analiza celuilalt.

Tot in legatura cu functionarea complexului castrarii, se manifesta la fete si un alt complex – cel al Dianei (Ch. Baudouin) sau al virilitatii (M. Bonaparte), care se traduce prin regretul de a nu apartine sexului masculin si care se concretizeaza prin asimilarea in intreaga lor conduita a unor evidente note masculine. Prezenta unui asemenea complex poate alimenta frigiditatea sau “homosexualitatea feminina platonica”.

Ca si la fete, complexul castrarii mai alimenteaza si un alt complex – cel al lui Onan, care se manifesta prin teama terifianta a baiatului de mutilare datorita practicilor sale onaniste.

Interdependenta intre complexul Oedip si cel al castrarii capata la baiat argumente suplimentare. Stingerea complexului Oedip prin identificare nu este posibila decat daca acesta a traversat angoasele legate de castrare, care in final l-au convins sa renunte la tendintele sale incestuoase fata de mama, pentru a-si reabilita tatal in constelatia sa afectiva. Interdictia incestului “e legea universala si minimala pentru ca o cultura sa se diferentieze de natura” (Cl. Levi-Strauss).

Fantasma castrarii va urmari individul si dincolo de varsta falica, imbracand diferite forme – experiente homosexuale, fetisism, tabuul virginitatii si orice carenta fizica sau psihica dobandita prin boli, accidente etc..

Printre ideile aberante pe care le-a laimentat complexul respectiv, una dintre cele mai nocive este aceea conform careia femeia este un “barbat ratat”. De la aparitia ei, numeroase voci au criticat aceasta teza cu argumente mai mult sau mai putin inspirate.

“Intr-adevar, tinand seama de randuiala lumii, nu-i cu putinta sa negam existenta feminitatii depline si totale a femeii, fie ca e vorba de mama, de prostituata, de curtezana sau de fecioara. Anatomia o dovedeste, biologia o demonstreaza, bunul simt o proclama: femeia exista, ea nu este barbat, iar vaginul nu e, fireste, penis” (E. Roudinesco).

2.Complexul Electra

Complexul Electra este un termen utilizat de Jung pentru a desemna varianta feminina a complexului Oedip, pentru a marca existenta unei simetrii la cele doua sexe, a atitudinii fata de parinti.

In lucrarea sa “Incercare de expunere a teoriei psihanalitice”, Jung introduce expresia “complex Electra”. De la inceput, Freud declara ca nu vede utilitatea unei astfel de denumiri.

In articolul sau asupra sexualitatii feminine, el se rata mai categoric- Oedip-ul feminin nu este simetric cu cel al baiatului.

“Doar la baiat se stabileste aceasta relatie, care-I marcheaza destinul, intre iubirea pentru unul din parinti si simultana ura pentru celalalt ca rival”.

Efectele diferite pe care le are complexul castrarii la fiecare din cele doua sexe, importanta pentru fata a complexului preoedipian fata de mama, a prevalentei falusului pentru cele doua sexe justifica respingerea de catre Freud a complexului Electra, care presupune o analogie intre pozitia fetei si a baiatului fata de parinti.

3.Complexul Oedip

Complexul lui Oedip se refera la sentimentele care decurg din atasamentul erotic al copilului fata de parintele de sex opus, refulat din cauza conflictului de ambivalenta preferentiala intre parinti (pozitiv).

Complexul este negativ cand atasarea copilului se manifesta catre parintele de acelasi sex.

Analizand nevrozele, Freud a descoperit fapte care, in mod schematic, se pot reduce la doua tendinte interdependente: dragostea pentru parintele de sex opus si ostilitatea pentru parintele de acelasi sex. El le-a grupat intr-un anasamblu numit, prin referire la mitologia greaca, “complexul lui Oedip”.

Complexul lui Oedip nu are nimic patologic, el constituie o etapa normala in cresterea psihologica a copilului. Complexul lui Oedip ii caracterizeaza pe copiii din familiile monogame. El este, deci, un efect al culturii. In civilizatia noastra, ocupa o pozitie fundamentala, determinandanumite trasaturi de caracter si ducand la nevroza cand evolutia nu se face in mod normal.

Dupa Freud, acest complex este un fenomen normal in dezvoltarea copilului, care in conditii normale este depasit; dupa Roheim, este comun

speciei umane.

Alti autori considera ca apare numai in conditii anormale. Nedepasit, poate fi sursa unor nevroze, a homosexualitatii.

Dupa Freud, complexul Oedip atinge intensitatea maxima intre 3 si 5 ani, in timpul fazei falice. Declinul sau marcheaza intrarea in perioada de latenta. La pubertate cunoaste o reactivare si este depasit cu mai mult sau mai putin succes printr-un tip particular de alegere de obiect.

Acest complex, care este un nodul de sentimente ambivalente, adanci si violente ale personalitatii, risca sa fie refulat sau prost rezolvat. Aceasta pentru ca , pe de-o parte, fiind o dorinta incestuoasa si o dorinta de moarte, el intalneste tabuul social al incestului si culpabilizarea sociala a dorintei de a ucide si, pe de alta parte, pentru ca manifestarea dorintelor respective provoaca reactii ale parintilor, ele insele generatoare de angoasa.

Complexul Oedip joaca un rol fundamental in structurarea personalitatii si in orientarea dorintei umane.

Psihanalistii il considera axa de referinta a psihopatologiei, incercand sa determinepentru fiecare tip patologic modalitatile sale de manifestare si de rezolvare.

Antropologia psihanalitica incearca sa regaseasca structura triunghiulara a complexului Oedip, a carei universalitate o afirma, in culturile cele mai diverse si nu doar in cele in care predomina familia de tip european.

Primele teoretizari au fost realizate avand ca model situatia baiatului. Freud a admis ca acest complex poate fi transpus la situatia

fetei. Acest postulat a fost infirmat prin teza dezvoltata in articolul din 1923 “despre organizarea genitala a libidoului infantil”, comform careia in stadiul falic pentru cele doua sexe nu exista decat un organ important – falusul.

La inceput, Freud nu a determinat cu precizie varsta la care se manifesta complexul Oedip. In “Trei eseuri asupra teoriei sexualitatii”, alegerea de obiect nu se realizeaza cu adevarat decat la pubertate, sexualitatea infantila ramanand autoerotica. Deci, complexul Oedip, desi se contureaza in copilarie, nu se manifesta plenar decat la pubertate, pentru a fi depasit rapid.

Freud a admis intotdeauna ca exista o perioada anterioara complexului Oedip.

Prevalenta complexului Oedip este confirmata prin functiile pe care i le atribuie – alegerea obiectului iubirii prin aceea ca, dupa pubertate, ramane marcat in acelasi timp prin investirile obiectului si identificarile inerente complexului Oedip, precum si prin interdictia de a realiza incestul.

O alta notiune freudiana intareste interpretarea conform careia complexul Oedip depaseste trairea individuala in care se intrupeaza – cea de fantasme originare, “transmise filogenetic”, scheme care structureaza viata imaginara a subiectului si care sunt tot atatea variante ale situatiei triunghiulare.

Orientarea interesului spre relatia triunghiulara presupune ca in constituirea unui complex Oedip determinat, rolul esential poate fi jucat nu numai de subiect si pulsiunile sale, dar si de alte lemente ale relatiei (dorinta inconstienta a unuia din parinti, seductia, raporturile dintre parintei).

Ceea ce va fi interiorizat si va supravietui in structurarea personalitatii va fi constituit nu numai din imagini parentale, ci si din diferite tipuri de relatii existente intre diferitele varfuri ale triunghiului.

Sfera de extensiune a complexului Oedip este universala, deoarece este un dat aprioric care apare in psihicul individual, intrucat faptele s-au petrecut realmente candva, intr-un trecut indepartat al omenirii.

Asa se explica de ce Freud sustine cu fervoare ca acest fenomen va supravietui chiar si dupa eventuala disparitie a familiei ca institutie.

Asa cum se arata in “Totem si tabu”, uciderea de catre fii a tatalui primitiv reprezinta un moment fundamental in evolutia omenirii.

Complexul Oedip contribuie la alegerea corecta a obiectului iubit, odata cu a sumarea interdictiei incestului.

El stimuleaza evolutia individului catre genialitate, eveniment care nu este doar o consecinta a maturizarii biologice, ci si a celei psihologice.

Are si efecte formative asupra personalitatii, intrucat alimenteaza constituirea Eului si a Supraeului. Fernandez-Zoila precizeaza: “oedipianizarea este un moment crucial in ontogeneza, in cursul caruia se construieste spatiul din interiorul propriei persoane”.

Studiile realizate de Malinowski (in Melanezia), de R. Benedict (la indienii sud-americani), de M. Mead (in insula Samoa) au incercat sa submineze ideea omniprezentei complexului Oedip la aceste tipuri de civilizatii unde tatal nu intruchipeaza nici instanta punitiva, nici prestanta in comunitate, avand un rol periferic.

Multi cercetatori de formatie psihanalitica incearca, pentru a apara caracterul universal al complexului Oedip sa identifice acele persoane sau

institutii care sa reprezinte autoritatea si sa suplineasca astfel prerogativele paternitatii.

Sunt reconstituite astfel cele trei laturi ale triunghiului fara de care complexul respectiv nu poate exista: copilul, mama si substitutul autoritatii paterne.

CAPITOLUL IV

CERCETARE

VIOLENTA CA FACTOR AL CONDUITELOR SEXUALE

4.1.Preambul

In structurarea personalitatii normale, pe un palier al ecuatiei se disting factori care tin de dezvoltarea psihogenetica, asimilata in armonie si echilibru, iar pe celalalt palier este un sumum de conditii care, generic, alcatuiesc mediul social a carui influenta si inportanta sunt din ce in ce mai profund intelese si subliniate. Acest fenomen complex al psihismului uman – structurarea personalitatii – se percepe in special in cadrul conduitelor deviante ale adolescentilor si tinerilor, cand se fac diferentieri intre normal si patologic.

In complexitatea situatiilor de viata in care este permanent implicat subiectul uman, acesta se manifesta nu doar ca o simpla individualitate, ci proiectandu-se diferit in conduitele constiente, in luarea deciziilor si optiunilor.

Aceasta evidentiere a conduitelor specifice imbraca un aspect cu totul aparte la adolescenti si tineri, fapt care determina implicit abordarea lor diferentiata in contextul varstei si mediului social.

Parte componenta a populatiei, tineretul este modelat dupa parametrii care definesc lumea contemporana. In prezent, se accepta ca in societatea contemporana modificarile din domeniul socio- economic si tehnico-material au indus si continua sa determine mutatii in structura populatiei pe varste si medii, in nivelul de pregatire culturala, stiintifica, profesionala, in dimensionarea demografica a populatiei active.

Contemporaneitatea, prin parametrii sai tehnici si sociali este implicata in aparitia fenomenelor de “criza morala” cuinoscand in acelasi timp si o serie de progrese. Asistam la accentuarea politizarii miscarilor tineretului, la o recrudescenta a manifestarilor antisociale si la procese dezadaptative in adolescenta. Aceste procese dezadaptative si manifestari antisociale au inceput sa se manifeste pregnant si in zona sexualitatii, modificandu-se idealurile, motivatiile, atitudinile si convingerile adolescentului si tanarului.

Instinctul sexual, in mod normal latent in copilariei si la pubertate, se definiteaza in forma lui specifica umana in adolescenta, incluzand totodata atasamentul afectiv pentru sexul opus. La varsta adolescentei trebuie deosebite relatiile permise, bazate pe afectiune mutuala, de violenta si devierile sexuale. Gravitatea apare in cazul in care relatiile sexuale sunt intamplatoare, determinate de setea de aventura sau cand ele se caracterizeaza prin precocitate, cand se pot contacta si transmite boli foarte grave, inclusiv SIDA.

Violenta este un factor predispozant al tulburarilor conduitelor sexuale. In prezenta lucrare vom incerca sa evaluam felul in care violenta si agresivitatea influenteaza conduitele sexuale. Vom evalua impactul unor factori componenti sau insotitori ai agresivitati ca tendintele antisociale, emotivitatea, instabilitatea, tendintele paroxistice si schizoide.

Din cercetarile efectuate pana acum, s-a observat ca adolescentii si tinerii care au fost abuzati in copilarie sau a caror personalitate prezinta inclinatii spre agresivitate si prezinta tulburari psihopatologice au o inclinatie spre conduite violente in relatiile sexuale pe care le intretin in prezent.

Fireasca si usor explicabila in intercorelarea lor, existenta intereselor, dorintelor, aspiratiilor, a autoreglajelor valorice la adolescenta si tinerete, aflate intr-un permanent dinamism, ajung sa capete consistenta si sa se nuanteze in functie de motivatie si de coloratura sociala. Iar in structura lor un rol principal il au atitudinile fundamentate ca modalitati de relationare si echilibrare sociala implicate sine-qua-non in dificilul proces de adaptare la sisteme de valori din viata sociala, retusand structurarea si restructurarea continua a personalitatii umane.

4.2.Metodologia cercetarii

Obiectivele cercetarii

Obiectivele cercetarii noastre le putem imparti in obiective teoretice si obiective practico- aplicative.

Obiective teoretice.

Descrierea si caracterizarea varstei adolescentei si tineretii.

Explicitarea notiunii de conduita sexuala si a formelor ein care se manifesta aceasta.

Identificarea factorilor care conditioneaza si determina conduitele sexuale.

Obiective practico-aplicative.

1.Identificarea relatiei intre tendintele de personalitate

predispozante pentru violenta si existenta conduitelor sexuale

violente la adolescenti si tineri

2. Identificarea relatiei intre tendintele de personalitate violente si

existenta complexelor sexuale.

3. Stabilirea relatiei intre conduitele sexuale violente si complexele

sexuale.

Ipotezele cercetarii

Ipoteza 1.

Anticipam existenta unei corelatii semnificative intre prezenta conduitelor sexuale violente si existenta tendintelor antisociale si a unui pattern pervaziv de instabilitate la adolescentii si tinerii studiati.

Ipoteza 2

Presupunem ca persoanele cu o emotivitate mai mare vor prezenta o inclinatie mai mare spre conduite violente decat persoanele cu o emotivitate mai scazuta.

Ipoteza 3

Anticipam ca, in general, conduitele sexuale violente sunt acompaniate de complexe sexuale, care se manifesta si se satisfac pe aceasta cale.

Ipoteza 4.

Anticipam ca patternurile de agresivitate proprii personalitatii subiectilor studiati se asociaza cu complexele sexuale si constituie un teren propice formarii si dezvoltarii lor.

Lotul de subiecti.

In cercetarea noastra, am folosit adolescenti si tineri cu varste

cuprinse intre 16 si 25 ani, impartiti in 2 grupuri astfel:

Lotul experimental – format din 42 subiecti (24 baieti si 18 fete), format din persoane cunoscute a avea un comportament agresiv preganant.

Lotul martor – format din 42 subiecti (23 fete si 19 baieti) format din subiecti fara probeleme cunoscute de comportament.

Metodele cercetarii.

METODA OBSERVATIEI

Contribuie la o mai buna intelegere a subiectilor, coreland limbajul

verbal cu cel nonverbal. Observatia ne serveste mai ales intelegerii limbajului nonverbal.

Am urmarit conduita expresiv-emotionala, prin care putem realiza daca ceea ce ne spune subiectul este in concordanta cu ceea ce se petrece in interiorul sau. Pozitia gurii ne poate arata ca o problema nu este rezolvata. Sentimentele generate de amintirea unor evenimente din trecut se concretizeaza in mimica.

Prin conduita verbala urmarim intonatia, univocitatea unui “da” sau “nu”, sovaiala, oftaturi ocazionale,felul de articulare a cuvintelor.

Urmarim de asemenea conduita motrica, pantomimica, miscarile voluntare sau involuntare care insotesc fluxul verbal, confirmand sau infirmand cele spuse.

METODA ASOCIATIEI VERBALE LIBERE

Termenul de “asociatie” a fost introdus de J. Locke (sec. Al XVII-lea) si denota legatura, asociere,relatii functionale si de continut intre elemente simple ale vietii psihice. Aristotel se referise la legaturile dintre idei si a propus o clasificare a lor.

In psihologie, fenomenul s-a referit in special la senzatii si la fapte de memorie.

Psihanalistii, incepand cu S. Freud si C.G. Jung au folosit termenul pentru a indica legarea unei energii pulsative de o imagine sau a pulsiunilor intre ele.

In secolul XX, cercetatorii, in interpretarile si experimentele lor, nu se reclama totusi de la curentul asociationist ce a fost abandonat. Totusi, categoria nu a fost abandonata, mai ales in urma fundamentarii ei neurofiziologice prin cerecetarile asupra reflexelor si a echivalarii asociatiilor cu legatura temporala intre stimuli indiferenti (Pavlov).

Actual, nu se mai sustine ca elementele asociate preexista separat, ci se porneste de la campuri, ansambluri sau sisteme. Modelul asociatiilor binare este depasit prin modelul asociatiilor in lant si prin asociatii de diverse niveluri. Legaturile dintre diverse elemente psihice nu sunt numai de ordin asociativ, dar si motivational, semantic sau implicativ.

Metoda asociatiilor verbale libere a fost introdusa de C.G. Jung. Deosebite de cele dirijate, asociatiile verbale libere sunt spontane si au fost adoptate ca obiect pentru o tehnica de diagnoza si cercetare. Se dau cuvinte-stimulsi subiectul este invitat sa raspunda imediat cu primul cuvant care ii vine in minte. Astfel, se sondeaza pulsiunile si punctele nevrotice localizate in inconstient. Aceasta pentru ca la stimulii presupusi afectogeni apar intarzieri, reactii specifice si pana la urma raspunsuri cu un continut semnificativ pentru preocuparile ascunse ale subiectului.

In variate forme, spontane sau conditionate, asociatiile verbale libere au fost si sunt utilizate pentru investigatii clinice, pentru studiul limbajului, pentru determinari tipologice etc..

METODA TIMPULUI DE REACTIE

Timpul, factor important in toate fenomenele naturii cunoscute,

Intervine in mod necesar in toate procesele psihologice puse in joc de functiile superioare, mai ales pentru cele care sunt complexe.

Timpul de reactie (latenta) se defineste ca fiind intarzierea minima a unui raspuns voluntar determinat in raport cu un stimul dat.

Putem completa definitia astfel: timpul de reactie este intarzierea cea mai scurta intre un raspuns simplu avand caracteristicile unui raspuns obisnuit voluntar si o incitatie initiala luand in cele mai multe cazuri forma unui stimul, ambele fiind determinate si fixate de operator, fara relatii naturale intre ele.

Astronomii au fost primii care au observat ca reactia nu este imediata, ci are o anumita intarziere fata de stimul.

Maskelyne, director al Observatorului din Greenwich, concedia in 1795 unul din angajatii sai sub motivul ca nota trecerile astrului prin meridian cu o intarziere de o zecime de secunda fata de propriile observatii pe care le credea exacte.

Acest raport, dupa zeci de ani, atragea atentia astronomului Bessel, care comparand diversi observatori intre ei, constata ca la fiecare difera notarea duratei trecerii astrului prin meridian.

Primul autor care a realizat cu adevarat experienta timpuluide reactie a fost Helmholtz. Acesta, interesat de viteza de conducere a fibrelor nervoase, determina intarzierea raspunsului muscular in doua momente diferite, calculeaza viteza de conducere in nerv pornind de la aceasta.

Helmholtz a calculat viteza de conducere a fluxului nervos la om. Dar numele de “timp de reactie a fost dat pentru prima data de Exner.

Pentru aceasta cercetare am folosit in determinarea timpului de reactie un cronometru, calculand timpul de reactie din momentul incetarii cuvantului-stimul pana in momentul in care subiectul elaboreaza cuvantul- raspuns.

Timpul de reactie a fost notat in dreptul fiecarui cuvant din lista de cuvinte, punand accent pe timpul de reactie in cazul cuvantului afectogen (Anexa 3).

Metoda de evaluare – cuantificare a fost pentru prima data realizata de Ceausu si Cavasi si conceputa astfel:

non – raspuns : 0p.

raspuns aberant: 0.5p.

calificare – evaluare: 1p

completare – stereotipie: 1.5p.

subordonare: 2p.

supraordonare, coordonare, contiguitate: 3p.

relatii functionale: 4p.

cauza – efect: 5p.

Prezentam in continuare lista de cuvinte folosita:

CHESTIONARUL DE PERSONALITATE WOODWORTH – MATHEWS.

Chestionarul Woodworth- Mathews este un chestionar de personalitate si cuprinde 76 intrebari cu raspuns dihotomic “Da”/ “Nu”. Acest tip de intrebari ne ajuta foarte mult in colectarea si corelarea datelor. Raspunsurile simptomatice sunt cele pozitive, cu exceptia a 14 intrebari la care raspunsul negativ este cel simptomatic.

Cele 76 intrebari corespund la 8 categorii de tendinte psihonevrotice, reprezentand tendinte evolutie psihopatologica:

Emotivitate.

Tendinte obsesivo- fobice.

Tendinte schizoide.

Tendinte paranoide.

Tendinte depresiv- hipocondriace.

Tendinte impulsiv- epileptoide.

Instabilitate.

Tendinte antisociale.

In cercetarea noastra am folosit urmatoarele scale:

Emotivitate – cuprinzand 12 itemi, la care se acorda cate 1 punct pentru fiecare raspuns simptomatic, obtinandu-se astfel scorurile brute, folosindu-se un coeficient de inmultire (28) pentru a se ajunge la scorul etalon.

6. Tendinte paroxistice – cuprinde 13 itemi, cu un coeficient de inmultire 36.

7. Instabilitate – cuprinde 7 itemi, coeficient de inmultire – 52.

8. Tendinte antisociale – 7 itemi, coeficiente de inmultire – 52.

CHESTIONAR PRIVIND CONDUITELE SEXUALE VIOLENTE

Pentru identificarea inclinatiilor spre violenta in cadrul conduitelor sexuale, am construit un chestionar format din itemi, pe care il prezentam in continuare.

CHESTIONAR

Cititi cu atentie intrebarile de mai jos si raspundeti cu varianta care vi se pare cea mai potrivita. Raspundeti la fiecare intrebare pe rand, nu sariti la intrebarea imediat urmatoare. Chestionarul este anonim. Fiti cinstiti!

Iti verifici mereu partenerul si il acuzi ca a fost cu o alta persoana?

Da.

Nu.

Esti extrem de gelos si posesiv?

Da.

Nu.

Ai lovit/ trantit/ aruncat lucruri spre partener?

Da.

Nu.

Iti insulti sau critici partenerul in mod constant?

Da.

Nu.

Devi violent cand bei sau folosesti droguri?

Da.

Nu.

Ti-ai amenintat partenerul sau ai spart lucruri de fata cu acesta?

Da.

Nu.

Ti-ai fortat partenerul sa faca sex cu tine sau l-ai intimidat in asa fel incat ii este frica sa spuna nu?

Da.

Nu.

Ti-ai amenintat vreodata partenerul ca ii faci rau?

Da.

Nu.

Ti-ai amenintat partenerul ca iti faci rau in cazul in care te paraseste?

Da.

Nu.

Partenerului tau ii este frica de temperamentul tau?

Da.

Nu.

Partenerului tau ii este frica sa te contrazica?

Da.

Nu.

Partenerul tau se scuza in mod constant pentru comportamentul tau?

Da.

Nu.

Partenerul tau trebuie sa isi justifice fiecare plecare, fiecare intalnire pentru a se feri de furia ta?

Da.

Nu.

Ti-ai lovit partenerul, l-ai ranit fizic vreodata in timpul actului sexual sau in afara lui?

Da.

Nu.

Ti-ai violat vreodata partenerul (ai intretinut raporturi sexuale cu el/ ea impotriva vointei sale)?

Da.

Nu.

Daca ti-ai lovit partenerul in timpul actului sexual, aceasta a fost cu asentimentul sau?

Da.

Nu.

I-ai produs partenerului tau rani fizice in timpul contactului sexual?

Da.

Nu.

Ai avut fantezii sexuale legate de violenta?

Da.

Nu.

Ti-ai dorit sa violezi vreodata pe cineva?

Da.

Nu.

Ai violat vreodata pe cineva?

Da.

Nu.

Iti plac filmele porno care cuprind violenta, scene agresive, hard-core?

Da.

Nu.

Ai fost vreodata tentat sa pui in practica una din aceste scene?

Da.

Nu.

Ai pus vreodata in practica astfel de scene?

Da.

Nu.

Interpretare:

0-5 puncte – conduita sexuala normala, lipsita de tendinte antisociale, violente sau de alta natura.

6-14 puncte – inclinatii medii spre violenta sexuala.

15-23 puncte – tendinte marcate spre acte de violenta sexuala si abuzuri.

4.3.Prelucrarea, analiza si interpretarea datelor.

Rezultatele obtinute la lotul experimental:

Chest. WM8 WM7 WM1 WM6 Timp r.

construit

16.00 156.00 208.00 224.00 252.00 11.00

13.00 208.00 208.00 224.00 216.00 10.00

17.00 208.00 156.00 252.00 252.00 6.00

9.00 156.00 156.00 196.00 180.00 3.00

21.00 312.00 260.00 280.00 324.00 14.00

22.00 364.00 312.00 336.00 432.00 13.00

12.00 260.00 260.00 224.00 216.00 4.00

14.00 260.00 312.00 308.00 288.00 6.00

17.00 364.00 312.00 364.00 288.00 12.00

23.00 156.00 156.00 336.00 468.00 9.00

12.00 312.00 364.00 336.00 216.00 15.00

6.00 156.00 156.00 224.00 180.00 2.00

8.00 156.00 208.00 196.00 144.00 4.00

22.00 260.00 260.00 364.00 468.00 16.00

17.00 208.00 312.00 224.00 324.00 7.00

18.00 208.00 156.00 336.00 360.00 15.00

16.00 260.00 208.00 196.00 288.00 11.00

5.00 156.00 208.00 196.00 288.00 8.00

22.00 312.00 260.00 280.00 396.00 14.00

20.00 312.00 312.00 280.00 324.00 12.00

4.00 156.00 156.00 224.00 180.00 10.00

23.00 364.00 312.00 336.00 432.00 14.00

15.00 156.00 208.00 196.00 144.00 9.00

22.00 364.00 364.00 364.00 468.00 13.00

20.00 312.00 364.00 336.00 432.00 11.00

7.00 156.00 208.00 196.00 180.00 3.00

20.00 312.00 260.00 336.00 252.00 11.00

18.00 260.00 208.00 252.00 216.00 10.00

17.00 260.00 312.00 308.00 180.00 3.00

23.00 312.00 312.00 364.00 432.00 15.00

20.00 312.00 364.00 336.00 468.00 11.00

19.00 260.00 260.00 280.00 360.00 9.00

18.00 260.00 208.00 252.00 288.00 10.00

21.00 312.00 312.00 280.00 396.00 12.00

21.00 312.00 364.00 336.00 360.00 14.00

11.00 208.00 260.00 308.00 288.00 3.00

12.00 208.00 208.00 252.00 252.00 4.00

16.00 260.00 312.00 280.00 288.00 6.00

21.00 260.00 312.00 336.00 360.00 14.00

6.00 156.00 156.00 224.00 144.00 3.00

23.00 208.00 208.00 364.00 468.00 12.00

14.00 208.00 156.00 196.00 144.00 5.00

.

Rezultatele obtinute la lotul martor:

Chest. WM8 WM7 WM1 WM6 Timp r.

construit

6.00 196.00 144.00 .00 52.00 3.00

2.00 112.00 36.00 52.00 52.00 4.00

7.00 140.00 144.00 156.00 104.00 6.00

9.00 196.00 216.00 208.00 156.00 5.00

2.00 112.00 36.00 .00 .00 2.00

1.00 112.00 72.00 52.00 52.00 3.00

1.00 112.00 36.00 .00 .00 3.00

5.00 140.00 72.00 52.00 52.00 4.00

3.00 112.00 36.00 .00 .00 3.00

6.00 224.00 144.00 208.00 156.00 5.00

9.00 224.00 72.00 .00 156.00 7.00

10.00 224.00 72.00 208.00 104.00 8.00

12.00 196.00 180.00 208.00 156.00 7.00

8.00 168.00 108.00 104.00 52.00 5.00

2.00 112.00 32.00 .00 .00 3.00

7.00 112.00 32.00 .00 .00 2.00

6.00 168.00 72.00 52.00 52.00 2.00

12.00 224.00 144.00 104.00 156.00 4.00

4.00 224.00 36.00 52.00 52.00 2.00

14.00 112.00 36.00 .00 .00 2.00

15.00 168.00 108.00 208.00 156.00 6.00

11.00 168.00 108.00 156.00 104.00 5.00

9.00 112.00 108.00 156.00 104.00 4.00

7.00 112.00 144.00 104.00 104.00 4.00

9.00 140.00 72.00 156.00 52.00 2.00

6.00 168.00 108.00 52.00 104.00 3.00

3.00 112.00 36.00 .00 .00 2.00

4.00 112.00 108.00 104.00 104.00 3.00

4.00 140.00 108.00 52.00 104.00 2.00

2.00 112.00 72.00 52.00 52.00 3.00

3.00 112.00 108.00 104.00 104.00 4.00

8.00 224.00 108.00 104.00 52.00 7.00

5.00 140.00 180.00 52.00 104.00 5.00

2.00 168.00 36.00 52.00 104.00 4.00

.00 112.00 36.00 .00 .00 6.00

2.00 112.00 180.00 52.00 104.00 5.00

1.00 112.00 36.00 .00 .00 2.00

3.00 140.00 72.00 52.00 104.00 3.00

5.00 168.00 108.00 104.00 104.00 3.00

4.00 112.00 36.00 .00 .00 2.00

4.00 140.00 72.00 52.00 104.00 3.00

2.00 112.00 72.00 52.00 52.00 2.00

Prelucrarea, analiza si interpretarea datelor pentru ipoteza 1

In prima ipoteza anticipam ca existenta unui background de

agresivitate va determina aparitia unor conduite sexuale violente. Pentru aceasta am avut in vedere scalele 6 – tendinte paroxistice, 7 – instabilitate si 8 – tendinte antisociale din chestionarul Woodworth- Mathews.

La lotul experimental.

Coreland chestionarul construit de noi privind conduitele sexuale violente cu scala 8 a chestionaruluyi W-M, am obtinut un coeficient de corelatie semnificativ, r = .685, fapt care arata ca persoanele inclinate spre conduite sexuale violente au inclinatii spre manifestari antisociale.

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele obtinute la chestionarul nostru:

Rezultatele obtinute la WM8 (tendinte antisociale):

Coreland chestionarul nostru cu scala 7 din Woodworth- Mathewa (instabilitate), am descoperit faptul ca persoanele care practica o conduita sexuala violenta se caracterizeaza printr-un pattern pervaziv de instabilitate psihica.

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele obtinute la WM7 (instabilitate):

In urma corelatiei chestionarului nostru, am obtinut un coeficient semnificativ, r = 0.790, ceea ce arata ca tendintele paroxistice se asociaza prezenta consuitelor sexuale violente.

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele la WM6:

Pentru a intari aceste rezultate, am studiat situatia lotului martor. In urma analizei, am observat ca subiectii acestui grup nu prezinta in general conduite sexuale violente, iar scorurile obtinute la proba de personalitate privind agresivitatea sunt mici. Deci putem vorbi de o corelatie pozitiva. Se observa ca acesti subiecti nu prezinta tendinte paroxistice:

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele lotului martor la chestionarul nostru:

Rezultatele lotului martor la WM6:

De asemenea, acesti subiecti nu manifesta o instabilitate marcata (r = 0.597).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele lotului martor la WM7:

Subiectii lotului martor nu prezinta tendinte spre agresivitate in conduitele sexuale si nici tendinte antisociale:

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele lotului martor la WM8:

In urma corelarii acestor rezultate, impreuna cu rezultatele calitative obtinute prin observatie, putem trage concluzia ca subiectii prezentand conduite deviante se caracterizeaza prin inclinatii paroxistice, antisociale si un pattern pervaziv de instabilitate, deci ipoteza 1 se confirma.

Prelucrarea, analiza si interpretarea datelor pentru ipoteza 2

In a doua ipoteza, presupunem ca persoanele cu o emotivitate mai mare vor prezenta o inclinatie mai mare spre conduite violente decat persoanele cu o emotivitate mai scazuta.

La lotul experimental am obtinut un coeficient de corelatie r = 0.712

intre chestionarul construit de noi privind violenta in conduitele sexuale si scala 1 (emotivitate) a chestionarului Woodworth- Mathews.

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

La lotul martor am obtinut scoruri scazute la ambele chestionare, care au corelat semnificativ, intarind si confirmand ipoteza noastra:

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele lotului experimental la WM1:

Rezultatele lotului martor la WM1:

Prelucrarea, analiza si interpretarea datelor pentru ipoteza 3

In acest caz, urmarim identificarea complexelor sexuale, fapt pe care

l-am realizat folosind experimentul asociativ – verbal si masurand cu ajutorul timpului de reactie.

Timpul de reactie al subiectilor lotului experimental a fost destul de mare, apropiat de limita maxima admisa de noi (15 secunde) si a denotat prezenta unor complexe sexuale prin intarzierea asocierilor. Acestea au corelat pozitiv cu rezultatele acestor subiecti la chestionarul nostru.

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Timpul de reactie la lotul experimental:

Ca pentru a intari acest rezultat, lotul martor nu a evidentiat prezenta unor complexe sexuale marcate, obtinand timpi de reactie redusi ca dimensiuni, care au corelat pozitiv cu chestionarul construit (r = 0.418):

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Timpul de reactie la lotul martor:

Prelucrarea, analiza si interpretarea datelor pentru ipoteza 4.

Pentru a demonstra aceasta ipoteza, am corelat rezultatele timpilor de

reactie cu cele patru scale folosite – WM1 (emotivitate), WM6 (tendinte paroxistice), WM7 (instabilitate) si WM8 (tendinte antisociale). Corelatiile au fost semnificative, atat pentru lotul experimental, cat si pentru lotul martor, ceea ce arata ca un pattern de violenta si instabilitate se asociaza cu prezenta complexelor sexuale.

Rezultatele lotului experimental:

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Rezultatele lotului martor:

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Correlations

** Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).

Deci si ipoteza 4 se confirma.

CONCLUZII

In cercetarea noastra am incercat sa studiem violenta ca factor al conduitei sexuale. Pe langa metodele cantitative folosite, am studiat calitativ si tipurile de raspunsuri date de subiectii nostri la experimentul asociativ verbal si astfel am obtinut urmatoarele rezultate pentru lotul nostru experimental:

Observam ponderea mare a raspunsurilor aberante si originale, fapt care indica un grad crescut de emotivitate si instabilitate, coreland pozitiv cu rezultatele noastre. La lotul martor, am obtinut in general raspunsuri banale, fapt care a corelat, de asemenea, cu faptul ca avem de a face cu “copii cuminti”, fara a fi prezente inclinatii spre violenta sau conduite sexuale violente.

Trebuie insa sa luam toate aceste rezultate sub beneficiu de inventar, data fiind varsta cu care avem de a face. Adolescenta este o perioada de framantari, de comutari si exagerari, iar raspunsurile subiectilor nostri la chestionare pot sa nu fie tocmai sincere., in special datorita dorintei de a impresiona specifica adolescentilor. Totusi, la aceasta varsta au loc cristalizarea si definitivarea personalitatii si a tendintelor viitoare, deci trebuie sa avem grija in a da sentinte definitive.

Prima concluzie care se impune din studiul nostru este aceea ca ezistenta unui pattern pervaziv de instabilitate si agresivitate se reflecta in conduitele sexuale, care capata o tenta agresiva, incarcata de “electricitate” si primesc o structura devianta.

De asemenea, am descoperit ca persoanele prezentand o emotivitate crescuta au o mai mare tendinta spre violenta decat persoanele cu un grad scazut de emotivitate.

De asemenea, complexele sexuale pot fi determinate de unele inclinatii spre agresivitate si instabilitate si pot la randul lor sa declanseze conduite sexuale violente.

In domeniul cercetarii adolescentei si tinerilor se stie ca nici sociologia, nici psihologia, nici pedagogia sau vreo alta disciplina nu pot sa surprinda macar un segment semnificativ din complexitatea problemelor pe care le ridica acest segment de populatie, dat fiind ca avem de a face cu o varsta cu un dinamism remarcabil, unde totul este in continua miscare si schimbare, inregistrand de multe ori intoarceri de 180 de grade.

BIBLIOGRAFIE:

Bataille, Georges – L'erotisme. Paris : UGE, 1957.

Between feminism and psychoanalysis. Edited by Teresa Brennan. London : Routledge, 1989.

Body invaders : panic sex in America. Edited and introduced by Arthur and Marilouise Kroker, Montréal : New World Perspectives, c1987. 275 p. (CultureTexts series) ISBN 0-920393-96-9

Bornstein, Kate – Gender outlaw : on men, women, and the rest of us. N.Y. : Routledge, 1994. 245 p. : ill. ISBN 0-415-90897-3

Brame, and Jon Jacobs. New York : Villard Books, 1993. 539 p. ISBN 0679408738

Brame, Gloria G. – Different loving : an exploration of the world of sexual dominance and submission. [By …] William D.

Bright, Susie – Susie Bright's sexual reality : a virtual sex world reader. Pittsburgh, Pa. : Cleis Press, c1992. 157 p.

Bright, Susie – Susie Bright's sexual state of the union. New York : Simon & Schuster, c1997. 251 p. ISBN 0684800233

Chisholm, James S. – Death, hope, and sex : steps to an evolutionary ecology of mind and morality. Cambridge : Cambridge University Press, 1999.

CHOCHOLLE, R. – Les Temps de Reaction, Traite de Psychologie

CORSINI, R. J. – Concise Encyclopedia of Psychology, New York, John Wiley & Sons, 1994

COTEANU, I. – DEX, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane,

DANILA, L. Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic,

Desire : the politics of sexuality. Edited by Ann Snitow, Christine Stansell, and Sharon Thompson, London : Virago, 1984. XVII, 429 p. ISBN 0-86068-526-8

Dollimore, Jonathan – Sexual dissidence : Augustine to Wilde, Freud to Foucault. Oxford : Clarendon Press, 1991. x, 388 s. ISBN 0-19-811225-4, 0-19-811269-6

Ellis, Havelock – Sex and marriage : Eros in contemporary life. Westport, Conn. : Greenwood Press, 1977. xiii, 219 p.

Ellis, Havelock – Studies in the psychology of sex. New York : Random House, c1936.

Forrest J.D. and R. Samara, "Impact of Publicly Funded Contraceptive Services on Unintended Pregnancies and Implications for Medicaid Expenditures," Family Planning Perspectives, 28:188195, 1996.

Foucault, Michel – The history of sexuality. New York : Vintage, 1980-1985. 3 vol. Original title: Histoire de la sexualité.

FREUD, S. – Totem si tabu, Bucuresti, Mediarex, 1993

Freud, Sigmund – The standard edition of the complete psychological works of Sigmund Freud. Transl. from the German under the general editorship of James Strachey. London : Hogarth, 1953-1974. Volume 7. ISBN 0-7012-0067-7

Freud, Sigmund – Three essays on the theory of sexuality. New York : Basic Books ; [1975] c1962. – xli, 130 p. – (Harper colophon books ; CN 5008) Translation of: Drei Abhandlungen zur Sexualtheorie. ISBN 0465097081 ($3.95)

Friday, Nancy – My secret garden : women's sexual fantasies. New York : Trident Press, 1973. 361 p. ISBN 0-671-27101-6

Frost J.J. and M. Bolzan, "The Provision of Public-Sector Services by Family Planning Agencies in 1995," Family Planning Perspectives, 29:614, 1997.

Frost J.J., "Family Planning Clinic Services in the United States, 1994," Family Planning Perspectives, 28:92100, 1996.

GOLU, M. – “Dinamica personalitatii”, Bucuresti, Editura Geneze, 1993

HARE, R. – Psychopathy, University of British Columbia, John Wiley& Sons, 1970

Hawkes, Gail – A sociology of sex and sexuality. Buckingham : Open University Press, 1996. X, 164 s. (Sociology and social change)

Henshaw S.K. and A. Torres, "Family Planning Agencies: Services, Policies and Funding," Family Planning Perspectives, 26:5259 & 82, 1994.

Hillis S.D. et al., "The Impact of a Comprehensive Chlamydia Prevention Program in Wisconsin," Family Planning Perspectives, 27:108111, 1995.

IONESCU, G. – Tulburarile personalitatii, Bucuresti, Editura Asklepios, 1997

Jamieson D.J. and P.A. Buescher, "The Effect of Family Planning Participation on Prenatal Care Use and Low Birth Weight," Family Planning Perspectives, 24:214218, 1992.

Kaeser L., R.B. Gold and C.L. Richards, Title X at 25:Balancing National Family Planning Needs with State Flexibility, The Alan Guttmacher Institute, New York, 1996.

Kasun, J.R. (1994). Condom nation. Policy Review,68, 79-82.

Krueger, M.M. (1993). Everyone is an exception: assumptions to avoid in the sex education classroom. Phi Delta Kappan, 74, 569-572.

LAPLANCHE, J. – Vocabularul psihanalizei,Bucuresti, Humanitas, 1994

LEONHARD, K. – Personalitati accentuate in viata si literatura, Bucuresti, Editura Stiintifica si Enciclopedica, 1979

Meier K.J. and D.R. McFarlane, "State Family Planning and Abortion Expenditures: Their Effect on Public Health," American Journal of Public Health, 84:14681472, 1994.

MINULESCU, M. – Chestionarele de personalitate in evaluarea psihologica, Bucuresti, Garell Publishing House, 1996

MITROFAN, N. – Psihologie judiciara,Bucuresti, Casa de Editura si Presa “Sansa”, 1994

MUNTEANU, A. – Un inceput care se numeste Freud, Bucuresti, Editura Sedona, 1997

NEVEANU, P. P. – Dictionar de Psihologie, Bucuresti, Editura Albatros, 1978

NOVAK, A. – Metode cantitative in psihologie si sociologie, Bucuresti, Editura Oscar Print, 1998

NOVAK, A. – Statistica Sociala Aplicata, Bucuresti, Editura Hyperion XXI, 1995

SEAMON & KENRICK – Psychology, New Jersey, Prentice Hall, Englewood Cliffs, 1992

SILLAMY, N. – Dictionar de psihologie, Larousse, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic, 1996

Sollom T., R.B. Gold and R. Saul, "Public Funding for Contraceptive, Sterilization and Abortion Services, 1994,"Family Planning Perspectives, 28:166173, 1996.

Stekel, W. – Psihologia eroticii masculine. Psihologia eroticii feminine, Ed. Trei, 1999.

Tapia, A. (1993). The radical choice for sex ed. Christianity Today, 37, 24-29.

The Cultural construction of sexuality. Edited by Pat Caplan. London : Tavistock, 1987. xi, 304 p. : ill.

Ventura S. et al., "Trends in Pregnancies and Pregnancy Rates: Estimates for the United States, 198092," Monthly Vital Statistics Report, Vol. 43, No.11, 1995.

Werner-Wilson, R. J. (1995, November). Predictors of adolescent sexual attitudes The influence of individual and family factors. National Council on Family Relations Annual Meeting. Portland, Oregon.

ZLATE, M. – Eul si personalitatea, Bucuresti, Editura Trei, 1999.

ZLATE, M. – Fundamentele psihologiei, Bucuresti, Editura Hyperion, 1994