Factori Perturbatori ÎN Evaluarea Școlară

Ovidiu Nica

FACTORI PERTURBATORI ÎN EVALUAREA ȘCOLARĂ

Cursul: Teoria instruirii și teoria evaluării

Titular curs: pr. univ. dr. Gheorghe Tomșa

Seminarist: asist. univ. drd. Anca Antonie

Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic

Programul Compact

Universitatea Titu Maiorescu

FACTORI PERTURBATORI ÎN EVALUAREA ȘCOLARĂ

Cuprins

Introducere

Într-o formă scurtă și concisă, putem spune că a evalua înseamnă a face inferențe privitor la procesul și produsul învățării de către elev, pe baza unor criterii calitative prestabilite.

În practică, evaluarea școlară își relevă complexitatea: față în față cu clasa plină, profesorul decide ce trebuie să evalueze la clasa respectivă, concepe teste relevante, pune în balanță performanțele așteptate de la elevi cu performanțele realizate de către aceștia.

I Definiții ale evaluării

În continuare, să trecem în revistă câteva definiții oferite de literatura autohtonă de specialitate și să observăm că termenul de evaluare este abordat din unghiuri variate.

"Evaluarea pedagogică vizează eficienta învățământului prin prisma raportului dintre obiectivele proiectate și rezultatele obținute de către elevi în activitatea de învățare" (Nicola I.); Tratat de pedagogie, Editura Aramis, București, 2001, p. 395).

"Evaluarea este o componentă a procesului instructiv-educativ; ea comportă o interacțiune cu celelalte componente ale procesului. Înțelesul ei este de cuantificare, abordată în termenii de măsurare și control valoric (de interogație ca judecată de natură calitativă a efectelor învățării școlare." (CĂLIN, M., Procesul instructiv-educativ. Instruirea școlară. Analiza multireferentială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 141)

"Evaluarea în domeniul educației și învățământului ne apare ca un proces complex de comparare a rezultatelor activității instructiv-educative cu obiectivele planificate (evaluarea calității), cu resursele utilizate (evaluarea eficienței) sau cu rezultatele anterioare (evaluarea progresului)". (Jinga, I., Conducerea învățământului. Manual de management instrucțional, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 139)

"Evaluarea școlară este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile, permițând luarea unor decizii ulterioare." (Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 101)

În literatura străină de specialitate, observăm de asemenea o multitudine de puncte de vedere cu privire la definirea conceptului de evaluare. Prezentăm în continuare câteva dintre acestea.

Evaluarea pedagogică reprezintă o acțiune managerială proprie sistemelor socioumane care solicită raportarea rezultatelor obținute, într-o anumită activitate, la un ansamblu de criterii specifice domeniului în vederea luării unor decizii optime. (Dictionnaire encyclopedique de l'éducation et de la formation, 1994, p. 415)

Evaluarea este procesul de obținere a informațiilor – asupra elevului, profesorului însuși sau asupra programului educațional – și de valorificare a acestor informații în vederea unor aprecieri care, la rândul lor, vor fi utilizate pentru adoptarea unor decizii. (T. TENBRINK, Evaluation. A practical guide for Teachers, New York, M. Graw – Hill Book Company, 1974, X, p. 493)

Evaluarea reprezintă formularea "într-un scop determinat, a unor judecăți asupra valorii anumitor idei, lucrări, situații, metode, materiale etc." (B. BLOOM, HASTING, J. TH și MADAUS, G.S., Handbook on formative and summative evaluation of student learning, NEW YORK, Mc Graw-Hill Book Company, 1971)

Evaluarea – în accepțiunea să etimologică – desemnează "o interogație cu privire la valori". (Ardoino, J. și Berger, G., D'une évaluation en miettes à une évaluation en actes. Le cas des universités, Andsha, Paris, 1989, p. 15).

"Evaluarea este procesul prin care se stabilește dacă sistemul (educațional) își îndeplinește funcțiile pe care le are, adică obiectivele sistemului sunt realizate". (DAVITZ, J. și BALL, S., Psihologia procesului educațional, EDP, București, 1979)

Evaluarea, din punct de vedere practic, poate fi echivalentă cu alte concepte: măsurare, congruentă, judecată; fiind un proces de colectare a datelor necesare pe care se sprijină deciziile ce urmează a fi adoptate în scopul ameliorării rezultatelor și a activității în ansamblu (Stufflebeam, D.L., L'évaluation en éducation et le prèse de décision, Montreal, VOHP, 1980)

"Practica evaluării implică o colectare sistematică a informațiilor despre activitățile, caracteristicile și obiectivele programelor, pentru a fi utilizate de către anumiți specialiști în scopul reducerii gradului de relativitate, pentru a îmbunătăți eficientă și pentru a lua decizii cu privire la ce realizează aceste programe sau la realitățile pe care le afectează." (PATTON MICHAEL QUINN, Creative evaluation. Ed. a 2-a LONDON: SAGE publications, The Publishers of Professional Social Science, p. 15)

II Clasificarea factorilor perturbatori

Actul de evaluare se finalizează printr-o notă sau un calificativ. Evaluatorul întreprinde operațiile specifice evaluării (măsoară, apreciază, decide) pe baza unor criterii prestabilite (raportare la conținutul programei, raportarea elevului la sine, raportarea la obiectivele operaționale). În funcție de specificul domeniului de evaluat, va opta pentru una sau mai multe metode de evaluare, fie ele moderne(observarea sistematică, portofoliul, proiectul, evaluarea reciprocă), tradiționale (evaluarea scrisă, orală, practică, testul docimologic) sau mixte. Desigur, conceperea probelor de evaluare trebuie să țină cont de obiectivele urmărite, o formulare clară a itemilor probei de evaluare și o claritate maximă a baremului de corectare și notare.

De multe ori, pe fluxul activităților de apreciere și notare intervin elemente perturbatoare, subiective, care alterează cele două activități sus-menționate. Aceste elemente de alterare, care țin de personalitatea profesorului și a elevului, conduc la o concretizare defectuoasă a evaluării, observabilă și observată în timp în diverse ipostaze:

Cei mai mulți factori perturbatori privesc activitatea profesorului. Situațiile cel mai frecvent întâlnite sunt:

– Efectul „Halo” – aprecierea elevilor este făcuta prin prisma unei prime evaluări; ulterior, profesorul nu mai observă progresele elevului slab și/sau regresul celui bun

– Efectul de contrast – elevul primește o notă mai bună sau mai slabă raportat la rezultatul anterior. După o notă slabă un rezultat bun va părea și mai bun. După ce profesorul evaluează un elev foarte bun, următorul elev care este mediocru va părea și mai slab

– Efectul de ordine – se referă la inerția aprecierii și notării lucrărilor diferite cu aceeași notă, deși între răspunsuri există diferențe calitative

– Efectul de similaritate – apare atunci când profesorul se ia drept reper pe el însuși și își evaluează elevii prin prisma acestui reper

– Eroarea de logică – se referă la înlocuirea parametrilor de performanță urmărit?i cu repere secundare, cum ar fi efortul depus pentru a ajunge la rezultat

– Ecuația personală – profesorul utilizează un număr restrâns de note

– Efectul de contaminare – profesorul se orientează după notele primite de către elev la celelalte materii

– Eroarea de generozitate – prezentarea unei situații școlare mai bună decât în realitate

– Efectul Pygmalion – așteptările profesorului cu privire la performanțelor elevilor se îndeplinesc ca urmare a modificării induse de aceste așteptări în comportamentul elevilor, în mod conștient sau inconștient

În continuare, voi trata mai pe larg efectul Pigmalion deoarece, în opinia mea, majoritatea celorlalte distorsiuni au legătură cu acesta.

III Efectul Pigmalion

Mitul lui Pigmalion

Pentru a înțelege efectul Pigmalion, este necesar să ne oprim un moment asupra originii mitului lui Pigmalion.

După cum ne spune Publius Ovidius Naso, Pigmalion era un sculptor talentat, dedicat în întregime sculpturii. Sculptorul a hotărât să nu se căsătorească, observând moravurile ușoare ale femeilor din jurul lui-propaetidele. Și-a pus în plan să sculpteze o statuie reprezentând o femeie, frumoasă așa cum își închipuia el. A reușit acest lucru, concepând în fildeș o femeie de o frumusețe desăvârșita, de care s-a îndrăgostit. La ruga artistului, Afrodita-zeița iubirii, a însuflețit statuia, transformând-o în femeie. Pigmalion a numit-o Galateea și a luat-o de șotie. Copilul lor, Pafos, a dat de altfel numele sau cetății preferate a Afroditei.

Să lecturăm, în continuare, versurile care au dat naștere mitului lui Pigmalion:

„ Iar Propetidele nerușinate-ndrăznit-au să spună
Că Venus nu e zeiță; aceasta, se zice, din ură
Le-a-mpins să fie întâiele care trupul să-și vândă
Fără rușine fiind și-n obraji cu sânge de piatră,
Foarte ușor, nesimțit, s-au schimbat în cremene tare.
Vede Pigmalion traiul urât al acestor stricate
Și, plin de scârbă că firea atâtea patimi urâte
Pus-a femeii în suflet, holtei a rămas și-așternutu-i
Ne-mpărtășit de soție. Având minunată-iscusință,
El a cioplit, într-un fildeș ca neaua, un trup de femeie,
Cum n-a născut nicicând firea așa de frumoasă; pe dată
Se-ndrăgosti de lucrarea mâinilor sale: – o fecioară
Pare aievea; ai crede că-i vie; că-ar vrea să se miște,
Dacă sfiala n-ar ține-o pe loc; într-atât meșteșugul
Prin meșteșugu-i se-ascunde; cu drag o privește și-l arde
Dragostea pentru un trup plămuit; și-adesea el pune
Mâna pe alba statuie, ca să încerce, de-i fildeș;
Său trup cu sânge. Dar nu vrea să știe că-i fildeș; și-atuncea
Dă sărutări, crezând că primește în schimb; îi vorbește,
O strânge-n brațe și-i pare că-n fildeș se simte-apăsarea
Mâinilor sale; se teme pe trup să nu-i lase vreo urmă;
Când o alintă, când daruri, pe-al fetelor plac, îi aduce;
Scoici, pietricele rotunde, mici păsări și flori colorate
În mii de fețe, crini, mingi zugrăvite și lacrimi din lemnul
Fetelor Soarelui scurse. Apoi ajunge s-o-îmbrace,
Împodobindu-i făptura; la gât îi petrece mărgele
Lungi, giuvaiere în degete-i pune, i-atârnă ușoare
Mărgăritare-n urechi, șiraguri pe piept îi așază.
Toate-i stau bine; și, goală, ea nu-i mai puțin minunată.
Pe-un așternut colorat cu scoici de Sidon o așază,
Soață de pat o numește; îi pune pe perini de pene
Moi al ei gât înclinat, ca și când ar putea ea să simtă.
Ziua sosise când Venus era de tot Ciprul serbată
Cu mare-alai; și junici aurite, pe coarnele-aduse
Se prăbușiră, lovite-n grumazul lor alb ca zăpada,
Și fumega pretutindeni tămâia; când daruri pusese
Pigmalion pe altar, se opri și, sfios: “O, zei, dacă
Toate puteți, dăruiți-mi soție” (“fecioara de fildeș”
N-a cutezat să adauge), “una la fel cu statuia.”
Venus, gătită cu aur, fiind la serbare ea însăși,
A priceput ce înseamnă-a lui rugă și, ca prevestire,
Că de priință-i zeiță, de trei ori o flacără arse,
Vărfu-nălțându-se prin aer. Acasă venind, el se-ndreptă
Înspre statuia fecioarei; pe pat înclinat, o sărută;
Pare că-i caldă. Și-apropie gura din nou și cu mâna
Mângâie pieptul ce-atins se și moaie; pierzându-și tăria,
Fildeșul sub apăsarea degetelor lui se lasă;
Ceară himeră se-nmoaie de soare la fel și, sub mâna
Celui ce-n chip felurit o frământă, e ascultătoare,
Bună la folosiri felurite. El încremenește,
Necutezând să se bucure, frică îi e că se-nșală;
Iară și iară atinge cu mâna făptura dorită;
Trup este, viu; și sub mână vine zvâcnesc; mulțumește
Venerei marele meșter din Pafos cu multe cuvinte;
Gura-i o gură aievea apară; fecioara sărutul
Simte, roșește; sfios către cer ea privește și vede
Și pe iubitul ei. Venus de față-i la nuntă, – a ei faptă;
Luna când de nouă ori împlinise cu coarnelei-i cercul,
Se naște Pafos, copila ce-al ei nume insulei dat-a.” *

*Publius Ovidius Naso, Metamorfoze, Cartea a X-a, p. 238-297, trad. Ion Florescu, Ed. Academiei, București, 1959

Efectul așteptărilor sau efectul Pigmalion reprezintă o temă de larg interes, studiile de profil propunându-și să amelioreze calitatea activității pedagogice. Este celebru experimentul făcut de Rosenthal și Jacobson în 1968. Cei doi cercetători numesc într-o clasă de școala primară, în mod aleatoriu (dar fără să dezvăluie profesorului caracterul aleatoriu), o cincime din numărul de elevi și comunică profesorului că aceștia au capacitatea de a progresa rapid la învățătură. După câteva luni, cercetările efectuate au arătat că acei elevi chiar au făcut progrese superioare restului de 80% din clasă, iar motivul pentru care au avut loc aceste performanțe a fost schimbarea de atitudine a profesorului față de acești elevi.

În educație, cercetările efectului Pigmalion se axează pe trei direcții majore:

Autorealizarea profețiilor (self-fulfilling prophecy)

Rosenthal și Jacobson definesc noțiunea de efect Pigmalion pentru îndeplinirea de la sine a predicțiilor profesorului. „Așteptările unui profesor cu privire la educația unui elev se pot dovedi, inconștient, exacte doar pentru că ele există în realitate”(Genevieve Meyer, De ce și cum evaluăm, Ed. Polirom 2000, trad. de Diana Samarineanu, p.53)

Așteptările profesorului (teacher expectations)

Așteptările profesorului sunt o previziune despre performanțele prezente și viitoare ale elevilor, făcuta pe baza comportamentului acestora în clasă (Genevieve Meyer, De ce și cum evaluăm, Ed. Polirom 2000, trad. de Diana Samarineanu, p.53-despre teoretizarea făcuta de cercetătorii Good și Brophy în 1984).

Efectul Pigmalion

„După Marc (1984), efectul Pygmalion crează o situație în care o atitudine, aceea a profesorului sau adultului, modifică o conduită, aceea a elevului.” (Genevieve Meyer, De ce și cum evaluăm, Ed. Polirom 2000, trad. de Diana Samarineanu, p.53

În viziunea cercetătoarei Genevieve Meyer, efectul Pigmalion se definește ca „procesul prin care un profesor își formează așteptări pe baza primei impresii pe care i-o face un elev. Până la urmă, în mod conștient sau nu, această impresie vă influența felul în care îl va trata pe acest elev. De asemenea, un anumit comportament față de anumiți elevi poate afecta comportamentul și educația acestora.” (Genevieve Meyer, De ce și cum evaluăm, Ed. Polirom 2000, trad. de Diana Samarineanu, p.53).

Unii cercetători au încercat și evidențierea, în cadrul efectului Pigmalion, a extremelor; astfel numele de Galateea (statuia frumoasă care a primit viața de la Afrodita, zeița iubirii) a fost asociat efectelor Pigmalion aferente așteptărilor pozitive, iar numele de Golem (o ființa umană creata artificial) a fost asociat efectelor Pigmalion aferente așteptărilor negative, modeste(Scholem, 1980, Martinek, 1993).

Încheiere

În încheiere, consider că o conștientizare a acestor efecte este de natură să contribuie la creșterea obiectivității evaluării. O diminuare a efectelor perturbatoare survenite în activitatea de evaluare conduce la accelerarea progresului elevului, creșterea gradului de profesionalism al dascălului și creșterea calității sistemului educațional românesc.

Bibliografie

1. Ardoino, J. și Berger, G., D'une évaluation en miettes à une évaluation en actes. Le cas des universités, Andsha, Paris, 1989, p. 15

2. Bloom B., Hasting, J. TH și Madaus, G.S., Handbook on formative and summative evoluation of student learning, NEW YORK, Mc Graw-Hill Book Company, 1971

3. Călin, M., Procesul instructiv-educativ. Instruirea școlară. Analiza multireferentiala, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1995, p. 141

4. Cucoș, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 101

5. Davitz, J. și Ball, S., Psihologia procesului educațional, EDP, București, 1979

6. Dictionnaire encyclopedique de l'éducation et de la formation, 1994, p. 415

7. Genevieve Meyer, De ce și cum evaluăm, Ed. Polirom 2000, trad. de Diana Samarineanu

8. Jinga, I., Conducerea învățământului. Manual de management instrucțional, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1993, p. 139

9. Nicola I.; Tratat de pedagogie, Editura Aramis, București, 2001, p. 395

10. Patton Michael Quinn, Creative evaluation. Ed. a 2-a LONDON: SAGE publications, The Publishers of Professional Social Science, p. 15

11. Publius Ovidius Naso, Metamorfoze, Cartea a X-a, p. 238-297, trad. Ion Florescu, Ed. Academiei, București, 1959

12. Stufflebeam, D.L., L'évaluation en éducation et le prèse de décision, Montreal, VOHP, 1980

13. Tenbrink T., Evaluation. A practical guide for Teachers, New York, M. Graw – Hill Book Company, 1974, X, p. 493