Factori In Alegerea Carierei
CAPITOLUL 1
FACTORI ÎN ALEGEREA CARIEREI
1.1 Delimitări conceptuale ale indeciziei în carieră
Majoritatea oamenilor tind să ia acele decizii care să le aducă cât mai multe satisfacții, după ceea ce a numit modelul așteptărilor. Se presupune că fiecare alternativă este evaluată prin prisma potențialului de a răspunde nevoilor și dorințelor personale. În situațiile în care opțiunile disponibile prezintă aproximativ aceleași avantaje și dezavantaje, alegerile devin dificile. Atunci când ai de făcut o alegere, nu uita că orice decizie e mai bună decât niciuna; vorba aceea: între două scaune, cazi pe jos. O stare de indecizie poate duce în timp la extenuare fizică și psihică.
Practic, indecizia apare dacă soluțiile sunt la fel de atractive sau la fel de respingătoare. Atunci când nu mai exista armonie între sentimente, gânduri și fapte, apare disonanță cognitivă, care ia forma indeciziei. Prin urmare, indecizia este o stare de confuzie, care se naște dintr-un conflict interior.
Factorii indeciziei
Dacă ții la Sănătatea ta și știi că fumatul este dăunător, dar totuși continui să fumezi, te afli în stare de disonanță cognitivă. Ca să restabilești echilibrul, trebuie să-ți schimbi fie comportamentul, și să te lași de fumat, fie să îți restructurezi convingerile și să speri ca, dacă faci sport, plămânii tăi vor fi mai puțin afectați. Dacă starea de conflict interior depășește o anumită limita de suportabilitate, devine obositoare și stresanta și duce la epuizare psihică. Conflictul dintre emoții și rațiune poate lua forma unei dezamăgiri în raport cu propria persoană, chiar și după ce decizia a fost deja luată, că regret fata de compromisul făcut.
Dacă te lupți cu un regim strict ca să scapi de kilogramele în plus, te vei simți vinovată la scurt timp după ce vei savura prăjitura preferată, deși ți-ai satisfăcut conștient o poftă. Te vei întreba dacă mai are vreun rost să continui regimul și să mai suporți restricțiile, din moment ce ai încălcat deja regulile. Indecizia are la origine anxietatea, culpabilitatea și frica. Teama de eșec întârzie luarea deciziilor, în favoarea analizei prelungite a riscurilor și a dobândirii unei viziuni pesimiste, care conduce, de multe ori, către concluzia că nicicum nu e bine. O cale sigură de a diminua teama de eșec este conștientizarea faptului că nu exista eșecuri pure, ci numai încercări și rezultate, experiențe din care avem ceva de învățat. Și nu uita că singurul lucru iremediabil în viață este moartea, iar destinul este implacabil numai dacă acceptăm să ne abandonăm în voia soartei. Figura politica marcantă, Margaret Thatcher spunea foarte plastic: A sta în mijlocul drumului neștiind în ce sens să o apuci este foarte periculos. Riști să fii călcat de traficul venit din ambele sensuri.
Efectele indeciziei
Ezitarea creează și adăuga nervozitate stării tale mentale și toată frământarea pe care o aduce starea de indecizie este consumatoare de resurse, de timp și de energie, ducând, în final, la extenuare fizică și psihică.
Persoanele nehotărâte cronic prezintă efecte secundare care însoțesc indecizia prelungită:
Scăderea respectului de sine;
Stări de confuzie și neîncredere;
Insomnii său somn agitat;
Nervozitate și agitație;
Dificultăți de concentrare;
Scăderea performantelor intelectuale.
În practică psihosomatica, se constată frecvent apariția unor suferințe fizice, asociate indeciziei cronice: afecțiuni în zona șoldurilor, hernie de disc și probleme dentare.
Tratamentul indeciziei
Se zice că timpul le rezolvă pe toate, dar nu și ca o să iasă bine. Dacă stai cu mâinile în sân și aștepți să se rezolve toate de la sine, sunt șanse mari să iasă prost.
Ezitarea prelungită, în speranța ca cineva te va împinge de la spate, vine din dorința de a avea pe cine să dai vina în cazul unui eșec. În loc să aștepți de la alții, mai bine te implici, cu riscul de a avea nevoie de mai multe încercări. Așa te vei îmbogăți cu experiențe noi, vei învăța să alegi și vei ajunge să te cunoști mai bine.Atunci când ai de făcut o alegere, exista numai trei posibilități: să alegi prost, caz în care va trebui să mai încerci o dată; să alegi bine și să culegi roadele sau să eziți. Cu cât te complaci mai mult în indecizie, cu atât e mai probabil să-ți irosești șansele.
Dacă te nemulțumește singurătatea, casa în care locuiești sau serviciul prost plătit, atunci accepta ca toate sunt responsabilitatea ta și ghidează-ți deciziile în sensul împlinirii dorințelor tale.
1.2 Scurt istoric al alegerii carierei
Consilierea și orientarea școlară și profesională, ca fenomen social, și-a reliefat importanța la începutul secolului XX, cu prilejul modificării semnificative atât a raportului între cererea și oferta de locuri de muncă, dezvoltării industriale, cât și a sporirii nivelului competențelor cerute de utilizarea noilor tehnologii.
În logica lucrurilor, consilierea profesională este precedată de consilierea și orientarea școlară. Cu toate acestea, consilierea profesională are o istorie mai consistentă. Primele preocupări în acest domeniu au vizat industria, transporturile și armata. S-a urmărit sporirea eficienței muncii, a productivității și creșterea responsabilității printr-o mai bună corelare a resurselor umane cu anumite caracteristici ale locului de muncă. Inițial consilierea, orientarea școlară și profesională a fost o activitate, în principal, de asistență socială, cu un nivel ridicat de control al acesteia de către autorități.
În România, orientarea școlară și profesională are tradiție; aceasta s-a desfășurat în cabinete și laboratoare care au funcționat eficient. Cele mai multe au fost situate în centre universitare, fiind dotate cu aparatură psihologică și personal de specialitate.
O etapă distinctă în istoria consilierii, orientării școlare și profesionale a fost aceea a „psihotehnicii” marcată prin derularea procesului de consiliere și orientare aproape exclusiv pe baza rezultatelor obținute de clienți la unele teste psihologice, de performanță, punându-se accent mai mult pe tehnicile orientării decât pe finalitățile acesteia.
Începutul orientării din România a fost marcat de înființarea Institutului de Psihologie Experimentală, Comparată și Aplicată de la Cluj în anul 1922 și de începutul activității primului Laborator Psihotehnic la Societatea de Tramvaie din București în 1925. Acestea aveau drept scop inițial o mai bună organizare a muncii, restructurarea modului de utilizare a forței de muncă, distribuirea rațională a oamenilor pe posturi de lucru corespunzătoare capacităților personale de muncă și recrutare de tineri în vederea calificării.
În comparație cu preocupările de orientare profesională pentru adulți, activitatea de orientare școlară și preorientare profesională desfășurată în școli în beneficiul elevilor, a demarat relativ târziu. Preorientarea trebuie văzută ca un proces de conturare generală –prin informare, asistență, autocunoaștere – a preferințelor și aspirațiilor cu privire la ruta școlară și profesională.
După anii’ 50 se conturează preocupări sistematice, înființându-se instituții corespunzătoare pentru consilierea și orientarea școlară.
În țara noastră istoria consilierii și orientării școlare și profesionale a parcurs ambele modele posibile ale relației acestor procese cu sistemul de educație și formare profesională.
Primul model este cel autonom care consideră consilierea și orientarea și școlara și profesională ca pe un proces de sine stătător și exterior sistemului de învățământ ce se derulează în școli și este îndeplinit de instituții cu funcții sociale din afara sistemului de educație.
Al doilea model este cel dinamic care include consilierea, orientarea școlară și profesională în programul de formare din școală ca pe o activitate de natură educativă, asociată celorlalte arii curriculare.
Între anii 1950 și 1989, activitatea de consiliere, orientare școlară și profesională a avut o evoluție sinuoasă în ultimele decenii ale mileniului precedent fiind desființată pentru că a fost transferată – formal – tuturor cadrelor didactice, care nu dispuneau întotdeauna de o pregătire metodologică și de instrumentele de lucru necesare. După acest interval, se înființează un nou mecanism instituțional: Centrele de Asistența Psihopedagogică în scopul extinderii activității fostelor cabinete și laboratoare de consiliere, orientare școlară și profesională dar și a abordării altor categorii de probleme ale copiilor, părinților și profesorilor.
În anul 1997 schimbările socio-ecomonice din țara noastră au impus demararea unui proiect de Informare și consiliere privind cariera. Proiectul a fost susținut de Guvernul României și de o finanțare externă și a avut ca obiective principale:
elaborarea de profile ocupaționale,
editarea de publicații cu informații referitoare la orientarea profesională,
organizarea de cursuri pentru pregătirea consilierilor și a persoanelor care se ocupă cu consilierea și orientarea carierei,
realizarea de programe interactive informatizate de orientare a carierei,
adaptarea unor instrumente psihologice specifice activității de orientare școlară și profesională,
dotarea unităților specializate de orientarea carierei cu echipamente ajutătoare activității de consiliere.
În ultimul deceniu al secolului XX, activitatea de orientare școlară și profesională a fost influențată de:
reînființarea Institutului de Științe ale Educației în anul 1990, ce desfășoară activități de cercetare în domeniu,
crearea în anul 1995 a Asociației Naționale de Orientare Școlară și Profesională,
organizarea în anul 1997, a Conferinței Asociației Internaționale de Orientare Școlară și Profesională,
publicarea de lucrări științifice în domeniul consilierii și orientării școlare și profesionale,
organizarea Centrelor de Informare și Orientare Profesională de către Agenția Națională de Ocupare și Formare Profesională în toate județele țării,
crearea în 1999 a Centrului Național de Resurse pentru Orientarea Profesională.
1.3. Conținutul activității de consiliere și orientare a carierei
Serviciile de consiliere, orientare și educare pentru carieră – ca organizare, metode, structură, resursele umane avute în vedere dar și structurile ocupaționale disponibile – au evoluat semnificativ în societatea industrială, post-industrială și informațională. Consilierea și orientarea școlar – profesională îl sprijină pe individ să-și îndeplinească propria carieră, prin această îl ajută să aibă un destin demn în viață. De aceea alegerea unei profesii trebuie să fie un act profund personal, liber, rezultat al procesului deliberării responsabile, în acord cu situațiile concrete, obiective ale realității sociale și economice, cu motivațiile interne și interesele dominante și stabile.
Sistemul socio-ecomonic este într-un proces profund de schimbare în planul structurilor conținutului; drept consecință, și mediul de muncă al oamenilor este în aceeași măsură afectat: locurile de muncă, domeniile profesionale căutate pe piața forței de muncă, valorile individuale și sociale predominante. În acest context orientarea școlară presupune sprijinirea / asistarea elevului în procesul alegerii –justificate și în consens cu preferințele și aspirațiile sale – afilierelor de studii oferite de sistemul de educație și formare profesională existent.
Orientarea profesională este procesul maximei sincronizări dintre aspirațiile personale și cele sociale cu privire la muncă privită ca sursă de satisfacții individuale și ca mijloc de progres economic general. Procesul presupune: competență, competiție, selecție, concurență, succes, eșec, învățare, pregătire profesională continuă, asumarea de responsabilități, etc.
În viziunea lui M. Ghivirigă „orientarea devine simultan școlară și profesională și vizează împlinirea îProfesională în toate județele țării,
crearea în 1999 a Centrului Național de Resurse pentru Orientarea Profesională.
1.3. Conținutul activității de consiliere și orientare a carierei
Serviciile de consiliere, orientare și educare pentru carieră – ca organizare, metode, structură, resursele umane avute în vedere dar și structurile ocupaționale disponibile – au evoluat semnificativ în societatea industrială, post-industrială și informațională. Consilierea și orientarea școlar – profesională îl sprijină pe individ să-și îndeplinească propria carieră, prin această îl ajută să aibă un destin demn în viață. De aceea alegerea unei profesii trebuie să fie un act profund personal, liber, rezultat al procesului deliberării responsabile, în acord cu situațiile concrete, obiective ale realității sociale și economice, cu motivațiile interne și interesele dominante și stabile.
Sistemul socio-ecomonic este într-un proces profund de schimbare în planul structurilor conținutului; drept consecință, și mediul de muncă al oamenilor este în aceeași măsură afectat: locurile de muncă, domeniile profesionale căutate pe piața forței de muncă, valorile individuale și sociale predominante. În acest context orientarea școlară presupune sprijinirea / asistarea elevului în procesul alegerii –justificate și în consens cu preferințele și aspirațiile sale – afilierelor de studii oferite de sistemul de educație și formare profesională existent.
Orientarea profesională este procesul maximei sincronizări dintre aspirațiile personale și cele sociale cu privire la muncă privită ca sursă de satisfacții individuale și ca mijloc de progres economic general. Procesul presupune: competență, competiție, selecție, concurență, succes, eșec, învățare, pregătire profesională continuă, asumarea de responsabilități, etc.
În viziunea lui M. Ghivirigă „orientarea devine simultan școlară și profesională și vizează împlinirea în timp a unei vocații ca segment particular al unei personalități permanent dinamice”.
Procesul consilierii și orientării școlare și profesionale vizează aspecte de natură: cognitivă ( furnizarea de informații, formarea în tehnicile de căutare a unui loc de muncă); afectivă( ameliorarea imaginii de sine, cristalizarea unei atitudini pozitive față de muncă); acțională (luarea deciziei, planificarea și punerea în practică a acțiunii).
Ambele procese de consiliere au aceleași caracteristici și obiective de bază, reprezintă două acțiuni care intervin în procesul de realizare a persoanei, se susțin și se întregesc având caracteristici și obiective distincte.
Activitatea de orientare școlară o precede pe cea profesională, ambele fiind componente ale orientării pentru carieră.
Debutul și intensificarea activității de orientare școlară are loc, de regulă, la nivelul anilor școlari care marchează sfârșitul și începutul ciclurilor de învățământ.
Trecerea de la consilierea și orientarea școlară la cea profesională se produce pe măsura apropierii de finalul unui ciclu de învățământ ce reprezintă și potențiale „ieșiri” din sistemul de educație și formare urmată de populația adultă care este în șomaj, cea care dorește schimbarea locului de muncă, ridicarea nivelului personal de competență sau cei care vor să facă față mai bine noilor sarcini de muncă modificate prin proces tehnologic etc.
Orientarea profesională (pentru carieră) este un fenomen social, care s-a conturat în societate atât cu diferențierea formelor de activitate cât și cu libertatea persoanei, în vederea asigurării pentru tânăra generație a posibilităților de alegere a profesiunii. Ea își propune adaptarea persoanei la condițiile muncii, la paleta largă a profesiunilor existente pe piața muncii în acord cu abilitățile, aptitudinile, caracteristicile generale de personalitate, aspirațiile persoanei și cu necesitățile sociale, urmărind stabilirea unui echilibru în interiorul relației om-activitate.
Sarcinile orientării profesionale sunt mult mai complexe decât apar la prima confruntare cu realitatea. Orientarea profesională se ridică de la aptitudini la personalitate, de la posibilitatea de rezolvare a sarcinii la posibilitatea de a obține satisfacții, de la omul care execută, la omul care creează. În acest sens, profesiunea trebuie să satisfacă un număr însemnat de parametrii umani: fondul aptitudinal, nivelul și direcția pregătirii, nivelul de aspirații, locul social pe care-l merită în raport cu parametrii menționați.
Orientarea profesională încearcă stabilirea unui echilibru adecvat între profesiune, considerată în ansamblul său și personalitatea privită în totalitatea sa. Această preocupare accentuează caracterul uman al orientării profesionale în țara noastră în raport cu aceea exercitată în perioada antebelică, când aptitudinile erau cu preponderență factorul care decidea alegerea. Astăzi problema aptitudinilor trece pe un loc secund, pe primul situându-se personalitatea văzută în ansamblul său, prin dominantele ei specifice.
Consilierea este o formă de socializare și/sau învățare socială prin faptul că oferă indivizilor noi experiențe și informații prin care aceștia pot să-și contureze mai bine și să-și dezvolte identitatea și imaginea de sine, să se integreze cu succes și într-un mod care să le aducă satisfacții sau să le faciliteze depășirea anumitor situații critice ale vieții.
În viziunea lui Drevillon orientarea carierei mai poate însemna și căutarea condițiilor de mediu social și profesional prin care rolurile trăite de un individ sunt adecvate aspirațiilor sale asigurându-i emergența eu-lui.
Consilierea și orientarea nu presupune, cu necesitate, înlăturarea obstacolelor din calea unei personalități în evoluție ci avertizarea individului că există, că majoritatea pot fi evitate și învățându-l cum să o facă.
Consilierea și orientarea școlară și profesională intenționează să-l facă pe elev coparticipant la propriul destin (prin informare, educare, autoformare, autoorientare) dacă nu în mod integral, chiar autorul acestui demers de alegere și dezvoltare a carierei.
În consecință, rolul consilierii și orientării constă în:
a acorda informații credibile, exacte și direct utilizabile, suport moral și emoțional celor aflați în situații de indecizie cu privire la viitorul lor social și professional;
a ajuta tinerii să se adapteze cu ușurință la dinamica socială și economic;
a face educație antreprenorială;
a reduce distanța dintre lume școlii și cea a muncii;
a nu le da celor care apelează la serviciile consilierilor false speranțe și așteptări exagerate; realismul și caracterul practic al consilierii trebuie să fie predominant;
a combate stereotipurile cu privire la profesii: curate-murdare, bănoase-prost plătite, de înalt statut social-degradante, rezervate anumitor clase social;
a învăța tinerii ce și cum să aleagă, având libertate în luarea deciziilor fiind în cunoștință de cauză;
a reduce presiunea emoțională a statutului de șomer prin găsirea de soluții alternative;
a acorda atenție și sprijin special persoanelor cu handicap, copiilor străzii, grupurilor minoritare etnic, celor cu un nivel redus de educație sau formare profesional, etc.
Activitatea de orientare școlară și profesională în anumite limite ce țin de latura informativă, de furnizarea de date și sfaturi practice cu finalitate imediată pot fi preluate și dezvoltate și de ceilalți profesori din școală, sarcină care nu trebuie să fie în totalitate atribuită profesorilor consilieri.
CAPITOLUL 2
MODELE TEORETICE ALE DECIZIEI DE CARIERĂ
2.1. Considerații generale despre procesul decizional
Decizia este un instrument particular de exercitare a managementului.Pentru noțiunea de decizie se pot sistematiza mai multe definiții, după cum urmează: Este alegerea unei direcții de acțiuni; Elborarea unui număr de strategii alternative și alegerea uneia dintre ele; O afirmație care denotă angajamentul pe o direcție de acțiune.
Un proces decizional cuprinde: colectarea informațiilor pentru formalizarea problemei decizionale; clasificarea problemei decizionale; conștientizarea problemei decizionale; identificarea alternativelor; alegerea principiului evaluării; alegerea deciziei; implementarea deciziei.
Decizia este definită că actul rațional de alegere a unei linii de acțiune prin care se urmărește realizarea obiectivelor ținându-se cont de resursele disponibile. A decide înseamnă a alege dintr-o mulțime de variante posibile de acțiune, ținând cont de anumite criterii, pe acea care este considerată cea mai avantajoasă pentru atingerea unor obiective. Decizia este punctul central al activității de management, întrucât ea se regăsește în toate funcțiile acestuia
Sistemul decizional – ansamblul elementelor interdependente care determină elaborarea și fundamentarea deciziilor (sau ansamblul deciziilor adoptate și aplicate, structurate conform sistemului de obiective și configurației ierarhiei manageriale).
Scopul principal al deciziei de management e optimizarea în dinamică a corelației dintre posibilitățile reale ale organizației și cererea de produse și servicii. Pentru ca o decizie să fie calitativă (efectivă) ea trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
Fundamentată științific.
Să fie adoptată de persoane care au dreptul legal, împuternicirea și autoritatea necesară.
Decizia să fie clară, concisă, logică și să nu se contrazică cu ea însăși și alte decizii luate anterior la problema dată.
Să fie adoptată la momentul oportun și timpul util.
Să fie completă
Elementele procesului decizional sunt:
Decidentul – individul sau mulțimea de indivizi care urmează să aleagă varianta cea mai avantajoasă din mulțimea posibilă;
Alternativele – mulțimea variantelor decizionale.
Criteriile de decizie – puncte de vedere a decidentului în baza cărora se stabilesc alternativele și se selectează varianta optimă.
Stări ale naturii ( mediul ambiant)– sunt situații concrete care fac ca fiecărei alternative să corespundă o anumită consecință
Obiectivele – consecințele propuse care vor fi realizate. Mulțimea consecințelor – ansamblul rezultatelor potențiale ce s-ar obține potrivit fiecărui criteriu și fiecărei stări a condițiilor prin aplicarea variantelor decizionale.
Procesul decizional mai poate fi definit ca:
Activitatea de gândire logică, realizatǎ într-un anumit cadru organizatoric și juridic și desfășurată în timp de organele de conducere, cu atragerea unor compartimente și specialiști, în legătură cu pregătirea, elaborarea, realizarea și controlul unei decizii.
Elementele unui proces decizional sunt:
decidentul – individul sau colectivul care urmează să aleagă, pe bază de anumite criterii, una din variantele decizionale;
problema formulată în legătură cu care se va lua decizia;
obiectivele ce se urmăresc a se realiza pentru criteriile de decizie alese;
mulțimea variantelor posibile de decizie;
mulțimea criteriilor decizionale;
mulțimea stărilor naturii;
mulțimea consecințelor diverselor variante decizionale.
Procesul decizional parcurge următoarele etape:
definirea problemei în legătură cu care se ia decizia, stabilirea scopului care se urmărește prin transpunerea în practică a deciziei respective;
culegerea, prelucrarea și selectarea informației necesare în pregătirea și luarea deciziei;
analiza, informațiilor culese (criteriile evaluării rezultatelor, veridicitatea informațiilor, acoperirea);
elaborarea variantelor de decizie;
analiza, compararea variantelor de decizie și alegerea variantei optime;
realizarea deciziei, care începe cu concretizarea în timp și în spațiu a obiectivului stabilit;;
controlul și urmărirea realizării deciziei.
2.2. Teoria personalităților vocaționale și a mediilor de muncă – John L. Holland
Menirea teoriei lui Holland a fost să răspundă întrebărilor obișnuite pe care și le puneau oamenii în legătură cu cariera lor, mai ales în ceea ce privește deciziile legate de carieră pe care erau obligați să le ia. Holland a fost interesat să găsească explicații ale caracteristicilor personale și de mediu care intervin în stabilitatea și în schimbarea carierei. Teoria sa este evaluată nu doar prin prisma rezultatelor cercetărilor empirice, ci și din cea a acceptării ei de către practicieni și public.
Teoria lui Holland privind cariera se bazează pe asumpția că, de vreme ce interesele vocaționale reprezintă un aspect al personalității, descrierea unor interese vocaționale ale unui individ înseamnă totodată descrierea personalității acelui individ. Datele obținute la Inventarul de interese sunt utilizate în mod obișnuit în cercetare și spun multe despre conceptul de sine al individului, despre țelurile sale în viață și despre originalitatea să. Trăsăturile de personalitate sunt identificate ca urmare a preferințelor pentru disciplinele școlare, pentru activitățile din timpul liber, hobby-uri sau muncă. Interesele vocaționale sunt văzute ca expresie a personalității.
Teoria lui Holland este structural-interactivă deoarece oferă legături explicite între diferite caracteristici de personalitate și meseriile corespunzătoare și de asemenea deoarece oferă o organizare unei mase mari de date despre oameni și meserii.
Alegerea unei ocupații este expresia personalității și nu un eveniment aleatoriu, cu toate că și șansa are un rol mare.
Membrii unui grup ocupațional au personalități similare și istorii de dezvoltare personală similare.
Deoarece membrii unui grup ocupațional au personalități similare, vor răspunde la multe situații și probleme într-un mod asemănător.
Achizițiile vocaționale, stabilitatea și satisfacția depind de congruența dintre personalitatea individului și mediul profesional.
Teoria personalității a lui John Holland este, la ora actuală, una dintre teoriile care trezesc un interes deosebit în lumea psihologilor din acest domeniu de activitate. Holland consideră că alegerile vocaționale constituie o exprimare a personalității, iar mediile de muncă, la fel că personalitățile umane, pot fi structurate în categorii bine determinate și definite. El afirmă că:
alegerea ocupației reprezintă o expresie a personalității;
inventarele de interese sunt inventare ale personalității;
stereotipurile vocaționale au implicații psihologice și înțelesuri sociologice;
membrii aceluiași domeniu de activitate au personalități similare precum și istorii similare ale dezvoltării personalității;
indivizii unui grup vocațional, având personalități similare, vor răspunde în multe situații și la multe probleme în mod similar, punându-și amprenta asupra mediului de muncă, imprimându-i acestuia anumite caracteristici;
satisfacția vocațională, stabilirea și realizarea în profesie depind de congruența dintre propria personalitate și mediul în care individul lucrează.
John Holland ajunge la următoarele concluzii:
în cultura noastră, majoritatea oamenilor pot fi împărțiți în șase tipuri de personalitate: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzător și convențional;
mediile de muncă pot fi grupate și ele în aceleași șase categorii sau tipuri: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzător și convențional;
oamenii caută medii și vocații care să le permită să-și exercite deprinderile și aptitudinile, să-și exprime atitudinile și valorile, să rezolve probleme sau să joace roluri agreabile și să le ocolească pe cele dezagreabile;
comportamentul unei persoane poate fi explicat prin interacțiunea personalității sale cu mediul înconjurător.
Cele șase tipuri de personalitate sunt prezentate astfel:
Tipul realist (motor) preferă activitățile care impun forța fizică; este agresiv, are o organizare motorie bună, nu are deprinderile verbale și de relaționare, preferă să rezolve probleme concrete și nu abstracte; este nesociabil. Preferințele sale se îndreaptă spre acele activități care nu solicită manipularea ordonată și sistematică a obiectelor, instrumentelor, mașinilor. Achiziționează competențe manuale în domeniul mecanic, agricol, tehnic. Îi displac activitățile sociale și educaționale.
Tipul intelectual (investigativ) este orientat spre sarcină, gândește problemele, încearcă să înțeleagă și să organizeze lumea, îi plac sarcinile ambigue, este orientat spre abstract. Preferințele sale se canalizează spre acele activități care implică investigații creative asupra fenomenelor fizice, biologice și culturale. Achiziționează competențe științifice și matematice. Îi displac activitățile persuasive, sociale și repetitive.
Tipul artistic (estetic) preferă relaționarea personală indirectă, printr-o autoexprimare proprie mediului artistic. Preferințele sale sunt axate pe activitățile nestructurate care presupun manipularea materialelor pentru a crea forme artistice noi. Achiziționează competențe artistice în domeniul muzical, lingvistic, literar, al artelor plastice. Îi displac activitățile ordonate, sistematizate, administrative, de afaceri.
Tipul social (de susținere) alege activități de predare și terapeutice, îi plac lucrurile sigure, are deprinderi verbale și de relaționare; este orientat social. Preferințele sale se îndreaptă spre acele activități care implică informarea, pregătirea, dezvoltarea, grija pentru alte persoane. Achiziționează competențe în stabilirea unei bune relaționări cu alte persoane. Îi displac activitățile manuale și tehnice care presupun utilizarea de materiale, mașini sau unelte de lucru.
Tipul întreprinzător (persuasiv) preferă utilizarea deprinderilor sale verbale în situații care-i furnizează ocazii de vânzare, de dominare, de conducere. Preferă acele activități în care solicită alte persoane pentru atingerea scopurilor sale organizatorice sau financiare. Achiziționează competențe de lider, de persuasiune, de relaționare interpersonală.
Tipul convențional (conformist) are o structură verbală, preferă activitățile în care se utilizează cifrele; alege rolurile de subordonat; își realizează scopurile prin conformism; este loial puterii. Preferă activități care solicită manipulări de ordonare și sistematizare a datelor, organizând informațiile scrise și pe cele numerice pentru atingerea scopurilor. Îi displac activitățile nestructurate, nesistematizate și artistice.
Una din cele mai valoroase idei ale lui Holland a fost să descrie profesiile în termeni de atribute psihologice ale indivizilor ce le practică cu succes, ceea ce l-a îndreptățit să caracterizeze tipurile de personalitate și mediile de lucru, utilizând constructe și taxonomii paralele. Această contribuție pare să fie cu atât mai importantă în societatea contemporană cu cât conținutul profesiei se modifică permanent .
În plus, Holland introduce cinci concepte-cheie:
Consistența. Acest concept se aplică atât tipurilor de personalitate, cât și celor de mediu. Unele perechi de tipuri au mai multe în comun decât altele; de exemplu, tipurile artistic și social au mai multe în comun decât tipurile investigativ și întreprinzător. Unul din funcțiile de bază ale hexagonului este de a defini gradul de consistență a personalității.
Diferențierea. Unii indivizi sau unele medii sunt pure; cu alte cuvinte, se aseamănă foarte mult cu un singur tip și diferă mult de celelalte. Individul sau mediul care se aseamănă cu mai multe tipuri este considerat ca fiind nediferențiat sau slab diferențiat.
Identitatea. Este conceptul cel mai recent adăugat teoriei lui Holland. La indivizi, identitatea este definită ca o imagine clară și stabilă a scopurilor, intereselor și posibilităților. Pentru medii, identitatea reprezintă claritatea și stabilitatea organizării, precum și integrarea scopurilor, sarcinilor și recompenselor.
Congruența. Există atunci când indivizii trăiesc sau lucrează într-un mediu al cărui tip este identic sau asemănător tipului individual. Spre exemplu, dacă un tip artistic lucrează sau trăiește într-un mediu convențional, aceasta înseamnă incongruență. Indivizii evoluează în medii care oferă tipul de recompense pe care aceștia le valorizează. Găti (2000) aduce precizări în ceea ce privește conceptul de congruență: unele persoane pot experimenta incongruența, ei ajungând la concluzia că sunt într-o profesie nepotrivită când, de fapt, ei sunt în profesia potrivită, dar la locul de muncă nepotrivit. Prin urmare, devine importantă studierea congruenței după instalarea persoanei la locul de muncă. Totodată Holland a subliniat faptul că numărul mare de doctori în domenii ale cunoașterii științifice rezultat din instituțiile de învățământ de elită se datorează mai mult recrutării și selecției de studenți decât efectelor de modelare a acestor instituții.
Calculul. Potrivit lui Holland, relațiile din interiorul său dintre tipurile de medii pot fi organizate conform unui model hexagonal în care distanțele dintre tipurile de mediu sunt invers proporționale cu relațiile teoretice dintre ele.
John Holland face o transpunere grafică a celor șase tipuri de personalitate sub forma unui hexagon, în care fiecare punct de legătură dintre două laturi reprezintă un tip de personalitate, în următoarea ordine: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzător și convențional.
Schema 2.1.1. Hexagonul tipurilor de personalitate
Fig. nr. 1. Modelul hexagonal al tipurilor de personalitate propus de Holland
El consideră că dacă o persoană nu are posibilitatea de a-și desfășura activitatea conform propriei personalități, alegerile sale trebuie să se îndrepte spre domeniile învecinate, ocupațiile cel mai puțin indicate aflându-se în colțul diametral opus al hexagonului.
În stadiul actual, teoria lui Holland și-a extins constructele, devenind mai explicită și mai comprehensivă. De-a lungul evoluției sale, noi concepte (precum identitatea) s-au adăugat în sprijinul ei, iar în același timp constructele mai puțin solide (cum ar fi consistența) au pierdut din importanță. Toate constructele semnificative au definiții operaționale, ceea ce permite verificarea empirică atentă a teoriei. Limitările teoriei au devenit astfel mai explicite.
Critici aduse teoriei lui Holland
Sexismul – SDS în special și modelul lui Holland în general sunt sexiste. Afirmația se bazează pe faptul că femeile obțin scoruri mai ridicate la scala SDS de tip convențional, iar bărbații la SDS de tip realist. Mulți indivizi vin la consilier cu imagini preconcepute, căutând asigurări că „visele” lor în ceea ce privește cariera au legătură cu interesele și abilitățile lor reale. Acest scop pare rezonabil pentru ambele sexe și este atins cu ajutorul SDS și a teoriei lui Holland în general. Asigurările date fac chiar mai mult decât să încurajeze niște sentimente; ele stimulează gândirea, clarifică și pregătesc acțiunea. Utilizarea teoriei lui Holland poate duce la îndeplinirea acestor scopuri în mod egal la ambele sexe.
Teoria nu explică suficient de clar cum ajung oamenii să fie tipul căruia îi aparțin – critică a fost adusă de Osipow și Brown și este îndreptățită în ceea ce privește modelul de început. Holland însă a încercat să dezvolte mai târziu acest lucru, afirmând că „tipurile generează tipuri” și acest lucru se datorează nu doar eredității. Părinții creează copiilor lor oportunități care influențează puternic dezvoltarea personalității acestora, prin accesul la diverse activități, materiale, relații interpersonale. Toate acestea au un impact mare asupra intereselor, care la rândul lor influențează competențele și, ca urmare, apar trăsăturile de personalitate.
Holland diminuează necesitatea consilierii vocaționale. Consilierea, în accepțiunea tradițională, este o relație diadică și, chiar dacă este vorba de consiliere de grup, se bazează pe o relație apropiată, personală între consilier și client. Holland însă afirmă că experiența și experimentele recente demonstrează că oamenii vor ajutor și nu dragoste.
Potrivirea modelelor este statică și depășită.
2.3. Teoria dezvoltării carierei Donald Super
D. Super este cel care a dezvoltat o teorie a imaginii de sine implicată în comportamentele specifice alegerii profesionale. În viziunea lui Super, opțiunile unui individ sunt influențate de imaginea de sine a acestuia și de informațiile pe care le are despre lumea profesiilor. Super pornește de la faptul că opțiunea unui individ pentru o anumită ocupație este un proces și o succesiune de alegeri și decizii intermediare făcute treptat pe parcursul vieții, aflate în legătură cu diferite etape de creștere, dezvoltare, învățare și exersare a aptitudinilor, abilităților și deprinderilor în diferite situații de activitate sau muncă.
Teoria lui D. Super este puternic influențată de principiile dezvoltării, însemnând că alegerea unei profesii nu apare ca un comportament profesional caracteristic unui stadiu al existenței umane. Elementele de bază ale teoriei dezvoltării profesionale propuse de Super (Jigău, M., 2001 apud Super, D., 1953) sunt următoarele:
oamenii sunt diferiți prin aptitudinile, deprinderile, abilitățile și trăsăturile lor de personalitate;
indivizii au anumite caracteristici și configurații psihologice personale care îi fac compatibili cu anumite ocupații;
exercitarea oricărei ocupații necesită anumite deprinderi, aptitudini, abilități, motivații, trăsături de personalitate( dar cu grade largi de toleranță);
ocupațiile au anumite sisteme specifice – relativ largi, de cerințe în planurile capacităților umane, însemnând că mai multe ocupații pot fi exercitate de același individ și că, implicit, mai multe persoane pot exercita aceeași profesie;
imaginea de sine, ca produs al învățării sociale, se schimbă în timp, pe măsură ce experiența personală crește;
modificarea permanentă a preferințelor profesionale, a imaginii de sine, sporirea competențelor profesionale și a contextelor particulare de viață și de muncă fac din alegerea carierei un proces continuu;
procesul dezvoltării și maturizării pentru alegerea profesională poate fi sprijinit, stimulat și orientat;
procesul dezvoltării carierei este un compromis și o mediere între factorii constitutive ai personalității și societate, între imaginea de sine particular conturată și realitate;
modul specific de relaționare a individului cu lumea muncii este în relație directă cu anumite stadii ale vieții sale ( creștere, explorare, stabilizare și declin);
mediul socio – economic și cultural de proveniență își pune amprenta pe direcția și tipul de abordare a carierei;
atingerea anumitor niveluri de carieră, succesiunea unor ocupații și stabilitatea pe post sunt determinate de aptitudinile intelectuale, originea socio – culturală și economică, trăsăturile specifice de personalitate și șansele persoanei pe parcursul vieții sale.
Super mai afirmă și că procesul dezvoltării carierei parcurge cinci stadii aflate într-o succesiune cronologică:
Stadiul de creștere ( până la 14 ani) – se conturează imaginea de sine ca rezultat al identificării cu persoane semnificative pentru copil, crește numărul prilejurilor de interacțiune socială și are loc un proces de constituire și direcționare a intereselor, cât și o dezvoltare și exersare a abilităților și aptitudinilor.
Stadiul exploratoriu ( 15-24 ani) – este caracterizat prin autocunoaștere și experimentare a diferite roluri. Se diferențiază următoarele etape:
cea a tentativelor ( 15 – 17 ani) – de alegere a unei ocupații;
cea de tranziție ( 18- 20 ani) – se realizează primele experiențe de muncă;
încercarea , probarea activităților de muncă și acceptarea acestora ca o ocupație permanentă;
Stadiul de stabilizare ( 25 -44 ani) – are ca elemente specifice, în cadrul slujbei dorite, păstrarea respectivei poziții sau, dacă aceasta nu corespunde aspirațiilor, schimbarea ei;
Stadiul de menținere ( 45 – 64 ani) – persoana angajată caută să-și mențină stabilă și sigură poziția în lumea muncii.
Stadiul declinului ( peste 65 ani) – persoană își asumă alte roluri, îndepărtându-se treptat de lumea muncii.
Super mai susține și că întregul proces de-a lungul stadiilor menționate anterior este marcat decisiv de : factori de rol, factori personali, factori situaționali, care influențează la rândul lor maturitatea profesională. Super identifică șapte etape în cristalizarea imaginii de sine și orientarea stabilă spre un anumit domeniu profesional:
începutul concepției despre sine – debutează în copilărie și continuă până la vârsta adultă;
stadiul exploratoriu – căutarea realizării de sine în diferite domenii: tehnică, literatură, construcții, sculptură , muzică, sport, activități comerciale, etc.;
autodiferențierea de ceilalți – identificarea punctelor comune cu alți indivizi și ale celor specifice sieși;
identificarea și stimularea, jucarea rolului persoanei cu care se identifică – apropierea psihologică de imaginea persoanei agreate, de profesia, activitățile și maniera acesteia de a fi;
testarea, încercarea lumii reale – experimentarea rolului ocupațional pentru care tinde să opteze;
testarea imaginii de sine în rolul ocupațional pentru care a optat ferm;
punerea în practică, validarea prin activitate a imaginii de sine – integrarea în muncă, asumarea de responsabilități profesionale, etc.
2.4. Alegerea vocației în concepția Annei Roe
Anna Roe, specialistă în psihologia clinică consideră că fiecare persoană moștenește o anumită tendință de a-și utiliza propria “energie psihică” într-o modalitate specifică. Acestă manieră specifică de cheltuire a energiei psihice, combinate cu experiențe variate de viață din copilărie, modelează stilul general al evoluției individului în satisfacerea nevoilor sale, pe tot parcursul vieții lucru pe care Anna Roe încearcă să-l explice.
Teoria să are la bază trei componente, ea fiind influențată de conceptele teoretice ale lui Gardner Murphy și Abraham Maslow. Influența lui Gardner Murphy se regăsește în folosirea conceptului de canalizare a energiei psihice în stabilirea influenței pe care o are asupra alegerii vocaționale experiența de viață din copilărie. Anna Roe se bazează și pe teoria lui A. Maslow privitoare la nevoi și la ierarhizarea acestora. A treia componentă o constituie influența factorilor genetici în luarea deciziilor vocaționale, ca și asupra structurii ierarhiei nevoilor.
Primul nivel al teoriei – “energia psihică”
Acest nivel este reprezentat de aserțiunile generale care, în sine, nu pot fi testate empiric și în care se statuează că “zestrea” genetică a fiecărui individ subliniază abilitățile și interesele acestuia și este în strânsă legătură cu opțiunea să vocațională. Această cheltuire involuntară de energie, influențează dezvoltarea abilităților individului. Utilizarea energiei psihice, combinată cu dezvoltarea nevoilor primare – bazată, parțial, pe frustrările sau satisfacțiile timpurii și parțial pe factorii genetici, a fost scoasă în evidență de Abraham Maslow. Acesta face o ierarhizare a nevoilor stabilind bine cunoscută să “piramidă”, considerând că necesitatea satisfacerii nevoilor primare (fiziologice), este mai mare decât a celor de afecțiune și autorealizare. Astfel, nevoia de dragoste nu apare deosebit de accentuată la o persoană înfometată.
Al doilea nivel al teoriei – experiența de viață din copilărie
Cel de-al doilea nivel al teoriei sale se referă la modalitatea în care dezvoltarea matricilor sunt afectate de experiența de viață din copilărie. Această interacțiune este prezentată de Anna Roe astfel:
nevoile normal satisfăcute nu se transformă în motivații inconștiente;
nevoile situate ierarhic pe treptele superioare dispar dacă nu sunt decât în mod accidental satisfăcute;
nevoile satisfăcute pe căi neuzuale, neobișnuite, vor deveni motivații inconștiente, în anumite condiții.
Factorii care motivează intensitatea nevoii, durata dintre apariția și satisfacerea acesteia depind de mediul în cadrul căruia trăiește individul.
Circumstanțele în care nevoile pot fi sau nu satisfăcute în copilărie aduc în prim-plan agenții principali ai recompensei și frustrării – părinții.
Anne Roe consideră că modalitățile în care părinții se comportă cu copilul lor influențează satisfacerea nevoilor copilului.
Părinții supraprotectori vor satisface imediat necesitățile fiziologice ale copilului, dar vor fi mai puțin prompți în rezolvarea cerințelor acestuia de afecțiune și stimă.
Părinții suprapretențioși pe de o parte își răsfață copilul răspunzând imediat nevoilor sale mai mult decât este necesar, iar pe de altă parte condiționează dragostea pe care o oferă copilului ( este oferită în funcție de supunerea de care dă dovadă copilul).
Categoria părinților care-și ignoră copilul acordă insuficientă atenție stării sale de confort fizic, dar nu în aceeași măsură ca părinții care lipsesc total de afecțiune copilul lor.
Părinții permisivi satisfac nevoile copilului pe aproape întreaga structură ierarhică a nevoilor acestuia. Astfel răspunsul la întrebarea – Care este relația dintre satisfacerea nevoilor din copilărie de către părinți și comportamentul general al adultului de mai târziu, cu implicații în alegerea vocațională ?, îl desprindem din următoarea concluzie dată de autoare: “Atmosfera familială în care a crescut un copil influențează tipul de activitate vocațională ales de acesta mai târziu, în timp ce structura genetică și modul involuntar de cheltuire a “energiei psihice” influențează nivelul ocupațional spre care aspiră”.
CAPITOLUL 3
STIMA DE SINE
Dacă imaginea de sine este o dimensiune descriptivă a personalității (este modul în care o persoană se descrie pe ea insăși, modul în care cineva se gândește că este) stima de sine sau respectul de sine este o dimensiune evaluativă a personalității (care ne arată cât de mulțumiți suntem de imaginea de sine sau cât de mult ne place propria persoană).Imaginea de sine răspunde la intrebarea: Cine sunt eu și ce pot să fac?. Ea este un filtru prin care oamenii percep realitatea, de exemplu unele persoane vor reține doar eșecurile și vor atribui succesele întâmplării, menținându-și astfel o imagine de sine negativă.
Stima de sine se referă la modul în care ne autoevaluăm, la cât de buni ne considerăm comparativ cu ceilalți sau cu propriile noastre standarde, ea exprimă măsura în care ne acceptăm sau ne aprobăm pe noi înșine. Stima de sine reflectă cât de mult valorăm în proprii ochi, exprimă sentimentele față de noi înșine ca persoane , altfel spus, atitudinea favorabilă sau nefavorabilă față de noi.Deci o persoană care se descrie pe sine mai degrabă în termeni pozitivi va avea o imagine de sine pozitivă și un nivel ridicat al stimei de sine, in timp ce o descriere în termeni predominant negativi a propriei persoane exprimă o imagine de sine negativă și un nivel scăzut al stimei de sine.William James, unul din fondatorii psihologiei științifice, printre alte multiple contribuții la studiul eu-lui, a fost și un pioner al analizei psihologice a stimei de sine.Scrierile sale conțin cel puțin două mari definiții ale acesteia, definiții care-și păstrează relevanța și până astăzi.
Stima de sine instabilă prezintă sentimente și momente raportate la propriul eu care sunt supuse unor fluctuații de scurtă durată determinate de dinamica internă sau externă .Cercetările recente care au dus la identificarea diferitor varietăți ale stimei de sine șiindică faptul că este insuficient să cunoaștem dacă cineva are o stimă de sine idicată sau scăzută: natura acesteia poate fi diferită, implicând diferite funcționări ale psihismului. Acest aspect este important deoarece majoritatea studiilor teoretice sau aplicative apelează pentru măsurarea stimei de sine
globale la scala stimei de sine propusă de Rosenberg.
Ea măsoară stima de sine globală, indicând dacă o persoană are o stimă de sine scăzută sau ridicată . Or,după cum s- a văzut anterior, a ști doar acest aspect al stimei de sine nu este suficient.În unele cazuri o stimă de sine ridicată maschează o depreciere interioară cunoscută (stima de sine defensivă) sau necunoscută (stima de sine implicită) persoanei în cauză.În același timp, o stimă de sine ridicată se poate datora unor cauze diferite – poate fi rezultatul unei performanțe obținute sau al unei evaluării externe (stima desine contingentă). De asemenea, stima de sine măsurată poate să fie afectată de evenimentele unei zile (stima de sine labilă).
În final, oamenii pot avea o stimă de sine care este foarte greu de măsurat datorită fragilității și vulnerabilității acesteia (stima de sine instabilă).Toate aceste distincții, varietăți sau componente ale stimei de sine nu sunt neapărat contradictorii. Concluzionând, ar fi corect să ne întrebăm în ce măsură stima noastră de sine este defensivă, contingent și nu dacă avem sau nu avem o stimă de sine defensivă ,contingentă, etc.Stima de sine are la bază o sumă de credințe și sentimente pe care le avem față de persoana noastră sau față de propriile noastre percepții. Modul în care ne definim ne influențează motivațiile, atitudinile, comportamentele și ne afectează adaptarea emoțională.
Tiparele stimei de sine apar foarte devreme, încă din copilarie; atunci când copilul încearcă- greșeste, încearcă din nou, greșeste din nou iar în cele din urmă reușește, el își dezvoltă idei despre sine și despre propriile sale capacități. In același timp își creează o concepție despre sine bazată pe interacțiunile cu ceilalți oameni. In acest context, părinții au rolul esențial de a ajuta copilul să-și dezvolte o autopercepție realistă și sănătoasă.In general, dacă mediul acționează stabil, organizat și asigură satisfacerea trebuințelor legitime ale copilului, conduita acestuia are șanse să fie corectă; dacă însă copilăria se desfășoară în cadrul unui mediu necorespunzator, încărcat de privațiuni și ostilități, de dispret și tiranie, lipsit de afecțiune, copilul poate intra în așa zisul conflict de adaptare, ce se traduce printr-o atitudine protestatară în fața oricărei rezistente, opoziții sau interdicții.
Stima de sine mai poate fi definită și drept o combinație între sentimentul propriei capacități și sentimental de a fi iubit. Astfel, un copil mulțumit de propriile sale realizări, dar care nu se simte iubit, poate eventual să dezvolte o stimă de sine redusă, ca de altfel si copilul care se simte iubit, dar este ezitant în privința propriilor sale abilități. De aceea, o stimă de sine sănătoasă și realistă poate exista, doar când echilibrul între cele două elemente a fost obținut.
Stima de sine nu trebuie confundată cu sentimentul de superioritate (autosuficiență) deoarece prima este caracterizată prin realism, iar cea de a doua prin supraevaluarea sinelui.Pentru ca elevilor să li se dezvolte stima de sine profesorii trebuie să aibă expectanțe în funcție de nivelul de dezvoltare a copilului, să planifice activitățile din timp, iar când elevii întâmpină dificultăți să fie ajutați, să fie lăudați pe latura comportamentului pozitiv și a efortului, chiar dacă rezultatul muncii nu este perfect, să ofere posibilitatea elevilor de a alege și, mai ales, să ofere recompense dentru munca depusă.În concluzie, o stimă de sine pozitivă se asociază cu performanțele școlare, cu o bună comunicare cu ceilalți, cu adaptarea socială. Astfel de persoane au o atitudine realistă despre propria valoare, dețin capacitatea de a-și asuma responsabilități, sunt dinamice, iar astfel de atribute sunt necesare tinerei generații pentru succesul în carieră.
În anul 1932 , Karl Jung, în una din lucrările sale spunea că nimeni nu poate forma prin educație personalitatea pe care el însuși nu o are. Și nu copilul, ci numai adultul poate ajunge să aibă personalitate, rod pe deplin maturizat al realizărilor unei vieți trăite cu acest scop. Căci formarea personalității nu presupune nici mai mult nici mai puțin decât dezvoltarea optimă a unei ființe individuale, particulare, în toată deplinătatea sa. In nici un caz nu trebuie să uităm ce număr nesfîrșit de condiții trebuie să fie îndeplinite aici. Este nevoie aici de toată viața unui om, cu toate aspectele sale biologice, sociale și psihologice. Personalitatea înseamnă realizarea perfectă a specificului înnăscut unei ființe vii particulare. Personalitatea e o înfăptuire a celui mai mare curaj de a trăi, a afirmării absolute a ființării individuale și a adaptării celei mai reușite la ceea ce e universal dat, cu condiția maximei libertăți a deciziei proprii. b#%l!^+a?
Să îndrepți pe cineva prin educație, nu mi se pare a fi puțin , spunea Jung , în cartea sa ;, Puterea Sufletului ,,în anul 1932.Este , de bună seamă cea mai dificilă sarcină pe care și-a propus-o lumea spiritual modernă Personalitatea se dezvoltă în cursul vieții dintr-un substrat germinativ greu de deslușit sau chiar de nedeslușit și abia prin faptele noastre se va vedea cine suntem . După cum copilul trebuie să se dezvolte pentru a fi educat, personalitatea trebuie de asemenea să se desfășoare mai întîi pentru a putea fi supusă educației. Iar aici apare deja pericolul. Avem de-a face cu ceva imprevizibil, nu știm cum și înspre ce se va dezvolta personalitatea în devenire și am aflat destule despre natura și realitățile lumii pentru a fi, pe bună dreptate, cam neîncrezători. Am fost crescuți chiar în doctrina creștină a răului originar din natura umană. Dar și cei care nu mai urmează doctrina creștină sunt în mod firesc neâncrezători și temători în ce privește posibilitățile ce zac în străfundurile lor.
Chiar psihologi luminați, materialiști, ca Freud ne dau o idee foarte neplăcută despre culisele și abisurile psihice latente ale naturii umane. De aceea, să pledezi în favoarea dezvoltării personalității e deja, în sine, o faptă aproape îndrăzneață. Dar spiritul uman e plin de stranii contradicții. Avem cuvinte de laudă pentru sfânta maternitate și nici nu ne trece prin minte să o tragem la răspundere pentru toți monștri umani, bunăoară criminali, psihopați periculoși, epileptici, idioți și handicapați de tot felul, care au fost și ei născuți, totuși, în schimb sîntem cuprinși de îndoieli profunde cînd ni se cere să nu oprim dezvoltarea liberă a personalității umane.
Dar atunci ar trebui să accepți orice, se spune. Sau este repusă în discuție obiecția prost inspirată a individualismului. Niciodată individualismul nu a fost o dezvoltare firească, ci o uzurpare nefirească, o poză neadecvată și neadaptată, im-pertinentă, care și-a dovedit deseori găunoșenia, chiar în fața celei mai mici dificultăți, printr-o prăbușire. Aici este vorba despre altceva. Căci nimeni nu ăși dezvoltă personalitatea pentru că I –a spus cineva că ar fi folositor sau recomandabil să o facă .Inițiativa dezvoltării personalității este de fapt un act temerar, lipsit de popularitate, o deviere antipatică de la drumul comun, o excentricitate egoistă de eremit, judecind după impresia celui ce o privește din exterior. În privința personalității Jung și-a elaborat propriile teorii printre care explorarea?tipurilor de personalitate. După Jung, există două tipuri de bază de personalitate care alternează în mod echilibrat, la indivizii normali: extrovertită și introvertită.
El deosebește patru funcții ale conștiinței:
Gândirea – înseamnă recunoașterea și definirea unui element. Prin gândire căutăm să înțelegem realitatea printr-o abordare sistematică și rațională. Gândirea emite judecăți , prin care analizăm sentințele ca fiind adevărate sau false. Cei care aparțin acestui tip de personalitate sunt oameni foarte raționali, calculați, sunt perfecționiști și pretențioși. În comparație cu celelalte tipuri nu au o capacitate intelectuală mai mare, dar datorită faptului că le este mai bine structurată au rezultate mai bune. Sunt oameni rigizi, și sceptici. Nu acceptă nimic din ce nu poate fi perceput sau explicat rațional. Le place mediul ordonat, în jurul lor totul va fi aranjat într-o ordine strictă.
Percepția – spre deosebire de gândire prin percepție constatăm că un obiect există, fără a emite evaluări în privința acestuia. Cei care aparțin acestui tip, sunt așa-numiți oamenii instinctelor. Pentru ei orice nevoie trebuie satisfăcută imediat și cu orice preț. Nu au cenzura raționalității, instinctele le controlează viața.
Sentimentul – dacă prin gândire încercăm să cunoaștem ceea ce ne înconjoară rațional și sistematic, prin sentimente judecățile emise sunt foarte subiective, doar prin prisma a ceea ce ne place, sau nu ne place. Aici se încadrează persoanele care de obicei se lasă conduse de dispoziții. Pentru ei contează mult ambientul, fațada. Tot ce e frumos e și bun, asta e legea care le controlează deciziile. Sunt persoane destul de superficiale și schimbătoare.
Intuiția – este un fel intuitiv de a percepe lumea, observând ceea ce ar putea fi sau ce a fost (posibil) în spatele lucrurilor. Oamenii intuitivi nu deduc logic cauzalitatea lucrurilor, ci o simt printr-o forță senzorială, intuitivă, aparte. Persoanele care aparțin genului intuitiv, nu au o gândire bine structurată, știu că lucrurile stau așa, dar nu pot explica de unde au aceste informații. Au o logică aparte de a vedea lucrurile și conexiunile dintre ele. Inconștientul personal și inconștientul colectiv-Pentru Jung inconștientul se împarte , la rândul său în două zone : Inconștientul personal adună tot ceea ce am refulat și ce nu am reușit încât să percepem despre noi înșine , începând de la naștere și până la vârsta actuală.Conținutul refulat al inconștientului personal îl reprezintă dorințele , temerile și alte tendințe ale psihicului care sunt incompatibile cu egoul nostrum , fie pentru că sunt prea infantile , prea penibile sau pentru tot felul de rațiuni .
Inconștientul colectiv este zona din inconștient alcătuită din ansamblul instinctelor și a tot ce are legătură cu acestea imaginile primordial pe care Jung le numește arhietipuri .Acesta este comun pentru întreaga colectivitate umană , în timp ce în inconștientul personal este produsul experiențelor personale .Cu alte cuvinte, inconștientul colectiv este expresia psihismului obiectiv, în opoziție cu inconștientul personal care exprimă psihismul subiectiv.
Arhetipul .Un alt instrument pe care jung îl introduce , cu deosebit success , în studiul și analiza psihologiei umane este noțiunea de arhetip.El definește acest concept ca fiind o formă psihică pe care nici un incident al vieții unui individ nu îl poate explica și care pare a fi o moștenire a spiritului uman universal .Arhetipurile sunt centre încărcate energetic , ca un soi de precipitate a milioane de experiențe imemoriale, și se traduc prin imagini sau teme simbolice, extrem de încărcate afectiv ,pe care le întâlnim de-a lungul epocilor sau civilizațiilor, întrupate în mitologii, religii, legende, mistere inițiatice, epopei, superstiții, obiceiuri, tradiții, povești din folclor, gesturi rituale, opere de artă, limbaj curent, viziuni, halucinații și VISE.Jung insistă asupra faptului că arhetipurile nu sunt imagini sau motive mitologice definite. Ele sunt doar tendința de a reprezenta aceste motive iar reprezentările pot fi diferite de la un individ la altul.
Ele se exprimă ca posibilități de manifestare, de reprezentare mostenite, care preexistă în străfundurile inconștientului și sunt activate numai dacă o problemă din interiorul unui individ, sau din exterior, le declanșează.Sunt ca niște prezențe permanente și eterne pe care conștiința le percepe sau le ignoră.Arhetipurile sunt, pentru individ, la nivel mental, ceea ce instinctele sunt la nivel biologic.Ele sunt forma și imaginea instinctului.Ele revelează existența inconștientului colectiv, care este ca un ocean pe care plutește conștiința individuală.
Simptomul și complexul .Spre deosebire de Freud , care considera că eul este central personalității, pentru Jung inconștientul precede conștiința, care este ca un fel de emanatie a masei energetice inconștiente.La început este vulnerabil și slab, simțându-se permanent amenințat de a fi înghițit în masa inconștientului, pentru ca apoi, cu timpul și experiența, prin lărgirea treptată a câmpului de conștiință și devine din ce în ce mai ferm, odată cu raționalizarea, conștientizarea și stăpânirea propriilor reacții inconștiente.Este extrem de dificil și ne dăm seama de reacțiile noastre inconștiente.
Dacă, în ceea ce privește reacțiile noastre conștiente, este destul de simplu să le sesizăm, nu putem spune același lucru despre reacțiile inconștiente.În acest caz, singurul lucru pe care-l putem percepe este, ceea ce se cheamă, simptomul.Simptomul se produce atunci când pulsiunile energetice sunt perturbate în necesitatea lor de a se manifesta .O pulsiune este o forță, un puseu, un impuls nestăpânit al unei tendințe organice sau psihice.De exemplu frigiditatea sau impotența sunt simptomuri ale pulsiunilor sexuale care nu se pot elibera.Bulimia este un simptom al unor frustații afective.Simptomul este un semnal de alarmă care ne avertizează că ceva esențial nu este în regulă, sau este în dezacord, în ceea ce privește atitudinea noastră conștientă și că se impune o lărgire a câmpului de conștiință. .
Persoana.Fiecare om poartă în societate o mască în scopul de a răspunde exigențelor mediului social în care se derulează existența acestuia la un moment dat .Această mască ascunde componentele profunde ale personalității sale , av’nd drept scop de a permite individului să proiecteze o imagine ideală – pe care acesta și-o face despre el însuși și pe care vrea să o răspândeâscă în jur – pentru conservarea prestigiului pe care dorește să-l afișeze în ochii proprii și în ochii altora.
Cuvântul persoană vine din latină însemnând mască de teatru, Jung introducându-l în analiza psihologică, pentru a desemna masca pe care o afișează oamenii când vor să joace un rol în societate .Persona permite deci individului de a se ascunde înapoia unei imagini idealizate și de a-și confecționa rolul dorit, în funcție de circumstanțe .Problema care apare este că această mască nu reprezintă personalitatea autentică a individului ci este o proiecție a ceea ce acesta ar dori să fie dar nu este în realitate.Acest dezacord naște un conflict la nivelul eului individului, care, cu cât antagonismul dintre natura profundă a eului și persona ( imaginea forțată a măștii ), este mai accentuat, cu atât generează o angoasă mai puternică.Unii oameni acordă atâta importanță rolului lor social, identificând
Persona cu o funcție de prestigiu, încât fără să-și dea seama devin ei însiși Funcția.Ei ajung să umfle importanța imaginii încercând astfel să flateze propriul ego, încât întâlnim Persona medic, Persona colonel, Persona profesor universitar, etc.Persona nu se manifestă doar legat de statutul profesional.
Umbra . Un arhetip care personifică partea cea mai arhaică și mai obscură a psihismului uman și care constituie zona cea mai joasă a personalității, este Umbra.Jung spune: crusta noastră de civilizație ascunde un soi de brută cu aspect preistoric…Tot ce este mai primitiv, mai bestial și violent în natura umană este atributul Umbrei.Această figură arhetipală care sălășluieste în tenebrele inconștientului cuprinde elemente psihice personale sau colective care se opun tendințelor conștiente sau care nu au fost trăite ca experiențe concrete.
Ea este compusă din două aspecte ale psihismului uman. Pe de o parte semnifică zona psihică cea mai puțin evoluată, mai întunecată, prin raportarea la normele morale ale unei conștiințe civilizate. Pe de altă parte este suma tuturor defectelor, slăbiciunilor, tendințelor nefaste, care sunt respinse de către ego-ul individului.Aspectul terific al Umbrei, care se revelează în vise sub forma unor apariții detestabile, diabolice, dușmănoase, criminale, este expresia instinctelor bestiale, animalice, a poftelor sexuale incontrolabile, a pasiunilor oarbe și dezlănțuite, care populează straturile cele mai frustre din profunzimile insondabile ale inconștientului.
Anima și Animus .Psihologia profunzimilor a lui jung pune în evidență un alt aspect al psihismului uman: energia psihică – libidoul – este bisexuată. Natura umană , în esența sa, este bisexuată, ea conține în egală măsură principiul feminin și masculin care coexistă și se manifestă în interrelație în cadrul aceluiași individ. Prin vointă și inițiativă, diferențiază, ordonează și clarifică elementele constitutive ale lumii interioare și exterioare entității individuale.El permite accesul la lumina unei cunoasteri superioare. Evoluția presupune îmbinarea armonioasă a celor două principii: a Logosului și a Erosului.Jung arată că, deși bărbatul se percepe ca masculin în plan conștient, el are în structura sa inconștientă o componentă feminină, la fel femeia, care la nivel conștient se percepe feminină, posedă o componentă masculină în structura sa inconștientă.El denumește Anima zona inconștientă a bărbatului și Animus sfera inconștientă a femeii.Sexualitatea, care se exprimă în vise prin imagini extrem de frecvente și semnificative, este mai degrabă o expresie simbolică a uniunii acestor două polarități care tind spre îngemănare armonioasă și nu trebuie luată explicit, ca expresie a uniunii fizice bărbat – femeie. .
Teoria atașamentului .Descrie și integrează științific nevoia ființelor umane de a forma și întreține legături emoționale puternice față de alte ființe umane. Această teorie a fost formulată și consolidată de psihiatrul de copii britanic John Bowlby și de către psihologa canadiană Mary Ainsworth.Temele principale ale acestei teorii sunt inițierea și schimbările care au loc în relațiile emoționale individuale în cursul vieții. Conform teoriei atașamentului, la baza oricărei relații emoționale interumane se află legătura timpurie mamă-copil .Teoria atașamentului se folosește de gândirea etologică, de gândirea psihologiei dezvoltării, a psihanalizei și a teoriei sistemelor.
Atașamentul defineste legătura emoțională strănsă dintre oameni.Între nou-născut si părinții acestuia sau alte persoane se dezvolta o relație specială. Atașamentul determină copilul mic,să caute sprijin,apărare si liniștire la persoana de referință,în caz de pericol.Acest pericol poate să fie atât obiectiv cât și subiectiv (amenințare, teamă, durere). Persoanele de referință,de care copilul se atașează sunt adulții cu care copilul a avut cel mai intens contact în primele luni de viață.Inițial au fost descoperite trei tipuri de atașament care se crstalizează în urma interacțiunii cu persoana de referință:
*sigur (B),
*nesigur-evitant (A),
*nesigur-ambivalent (C).
Mai târziu, în cursul cercetărilor făcute pentru a ajuta copii neglijați grav, a fost descoperit al patrulea tip de atașament, numit dezorganizat (D) ; acest ultim tip se manifestă prin dificultatea sau chiar imposibilitatea de atașare a copilului față de o persoană.
Schimbul continuu între afecțiune și respingere determină copilul să se manifeste în permanență atașat. Micuțul nu poate aprecia comportamentul și reacția persoanei apropiate într-o situație dată. De aceea el este preocupat în permanență să ghicească în ce stare se află persoana de încredere, care este voința și dorințele acesteia, pentru a se putea adapta în mod corespunzător. Acest lucru duce la o limitare a curiozității și a comportamentului explorator a?copilului, care nu se mai poate concentra pe explorarea mediului înconjurător. Copii din această grupă nu pot dezvolta o atitudine pozitivă pentru că persoana de referință adesea nu este disponibilă – nici atunci când este în apropiere. Ei nu au încredere că „situația necunoscută“ se va termina cu bine și reacționează foarte stresați și temători.
3.1.Funcțiile stimei de sine
La ora actuală sunt mai multe puncte de vedere asuprar acțiunilor pentru care în funcționarea psihicului uman se regăsește stima de sine.
Conform unui punct de vedere stima de sine face parte din sistemul motivațional axat pe autoconservarea individului: ea este necesară pentru a aduce la cunoștința individului faptul că este vulnerabil și trecător.Conform acestui punct de vedere stima de sine protejează oamenii pentru a nu fi paralizați de anxietatea și teroarea morții.
Alți autorii se axează asupra semnificației sociale a stimei de sine. Dina ceastă perspectivă stima de sine este văzută ca un mecanism care ghidează selectarea strategiilor interpersonale adecvate în scopul evitării excluderii sociale. Includerea în grupuri și relațiile interpersonale sunt esențiale pentru supraviețuirea ființei umane și echilibrul psihologic alacesteia Există autori care consideră stima de sine ca pe un produs natural alsatisfacerii motivului de auto-perfecționare, motiv care stă la baza achiziției continue de noi deprinderi și cunoștințe necesare pentru o mai bună adaptare la mediul social mereu schimbător (Deci și Ryan, 1995);
Dincolo de rațiunile globale menționate anterior ( există o rațiune imediată de natură preponderent cognitiv-comportamentală sau de auto-reglare: este important să ai un feedback continuu al rezultatelor acțiunilor, este important să te poți define și evalua încontinuu pentru a interacționa eficient atât în mediul social cât și în mediul natural.b#%l!^+a?
3.2.Conceptul de sine și stima de sine
Unii autori, consideră conceptul despre sine ca fiind mai inclusiv, astfel încât dimensiunile eu-lui – cognitivă, afectivă și comportamentală, sunt văzute ca părți ale acestuia (de exemplu, Robinson și Shaver, 1991). Altfel spus, conform acestui punct de vedere, stima de sine – componenta afectivă a eu-lui – este o parte a conceptului despre sine.Recent se observă o tendință, la care ne raliem de a regândi raportul dintre stima de sine și conceptul despre sine ca fiind componente sau dimensiuni separate ale eu-lui.
Modelele teoretice recente ce încearcă o integrare a atitudinilor și afectivității( Frijda, 1986; Lazarus, 1984; Weiner, 1986) ne pot oferi o perspectivă a evoluției stimei de sine determinată de procesele cognitive.Mai întâi gândim dacă suntem sau nu într-un anume fel (emitem aprecierilesau judecățile de genul sunt atractiv sau respingător sau sunt inteligent sau greu de cap), apoi astfel de gânduri declanșează o reacție afectivă negativă sau pozitivă .
În măsura în care astfel de reflecții ajung să acopere o bună parte din atributele personaleconceptul stima de sine este cel care se potrivește pentru a surprinde rezultatul afectiv al acestora. În timp, consistența unor astfel de momente de auto-reflecție rezultă într-un fundal afectiv pozitiv sau negativ care este ușor accesat – deja în lipsa judecăților care l-au generat – ori de câte ori atenția subiectului este direcționată,din exterior sau din interior , asupra propriului eu. Astfel de concepte ca încrederea însine (self-confidence) sau evaluarea fizică (body-esteem) reprezintă și ele aspect evaluative însă, primul este preponderent cognitiv în timp ce cel de-al doilea se referă la o stimă de sine specific.
Trebuie menționat faptul că :
oamenii se evaluează pe o paletă largă de dimensiuni care diferă în relevanță personal
stima de sine poate lua forma unei auto-evaluări globale sau a unei auto-evaluări specifice; b#%l!^+a?
stima de sine global se referă la măsura în care individul se place, se valorizează și se acceptă pe sine (Rogers, 1951);
stima de sine este diferită de încrederea în sine: prima trimite la afectivitate, ceade-a doua la cognție;
persoanele cu stima de sine ridicată nici pe departe nu sunt la fel: unii sunt cu ostimă de sine defensivă fiind motivați de obținerea și menținerea aprobări socialeîn timp ce ceilalți sunt relativ calmi în fața unui eșec oarecare;
stima de sine are o componentă, o parte care este conștientă (stima de sine explicită) și una ascunsă, inconștientă, necunoscută subiectului însăși (stima desine implicit);
stima de sine a unor persoane este puternic determinatăde atingerea unor obiective, conformarea cu anumite standarde și expectanțe;
stima de sine poate fluctua în funcție de cursul evenimentelor auto-
evaluative și chiar oscila în intervale foarte mici de timp;
diferitele aspecte ale stimei de sine nu sunt neapărat contradictorii ci mai curând complementare;
indiferent de care ar fi motivele esențiale ale existenței stimei de sine ea esteindispensabilă pentru auto-reglare: pentru planificarea, monitorizarea și corectarea comportamentului;
practicile educative și mediul familial sunt deosebit de importante pentru educarea unei stime de sine adaptate vieții sociale și realizării individului;
conceptul despre sine și stima de sine sunt două dimensiuni diferite ale euluisocial: uneori legătura între acestea este foarte slabă, alteori este deosebit de puternică însă ele rămân în arhitectura eului social ca realități intrapsihice distincte;
conceptul despre sine se află la baza apariției și evoluției stimei de sine globale.
b#%l!^+a?
Capitolul 4
METODOLOGIA CERCETARII
4.1. Obiectivele cercetării
verificarea existenței unei legături între forma de învățământ și nivelul stimei de sine al subiecților ;
sondarea legăturii dintre trăsăturile de personalitate și preferința pentru anumite tipuri de activități profesionale, cu ajutorul chestionarului de interese profesionale Holland;
verificarea existenței unei legături între nivelul stimei de sine și interesele profesionale ale adolescenților și/sau setul de valori care orientează adolescentul în anumite alegeri de carieră.
4.2. Ipotezele cercetării
În cercetarea noastră urmărim să supunem probei faptelor trei ipoteze care, decurg din obiectivele mai sus menționate. Prezentăm în cele ce urmează cele trei ipoteze:
Anticipăm că elevii de la invatamantul de zi au mai multe interese profesionale de tip investigativ decat cei de la seral;
Presupunem ca exista o asociere mai puternica intre interesul profesional conventional si o stima de sine scazuta decat intre stilul conventional si o stima ridicata.
Presupunem ca exista o asociere mai slaba intre interesul profesional intreprinzator si o stima de sine ridicata decat intre un stil intreprinzator si o stima scazuta
Presupunem că adolescenții cu o stimă de sine scăzută nu au obiective de cariere bine definite și/ sau operează alegeri în carieră bazată pe o strategie de evitare a eșecului; adolescenții cu o stimă de sine înaltă dezvoltă o apreciere obiectivă a propriei valori, au obiective de carieră bine definite și/sau sunt motivați de obținerea succesului
4.3. Descrierea lotului investigat
Lotul investigat este alcătuit din 60 de adolescenți cu vârste cuprinse între 16-18 ani, elevi de liceu. Pentru a efectua recrutarea lotului de subiecți, s-a folosit tehnica eșantionării aleatoare simple, alegînd 30 elevi de la învățământul de zi și 30 de elevi de la învățământul seral.
Repartiția elevilor pe sexe a fost:
4.4. Metode și tehnici utilizate în cercetare:
În scopul realizării obiectivelor propuse mai sus, și plecând de la ipotezele formulate de cercetarea noastră, vom utiliza următoarele metode:
Scala de evaluare a stimei de sine ETES (Echelle Toulousaine d’Estime de Soi concepută de Oubrayrie, Safont și Leonardis – adaptată pe populație de adolescenți de psiholog Adriana Crăciun, 1998);
Inventarul de interese profesionale al lui J. L.Holland;
Scala de evaluare a stimei de sine ETES (Echelle Toulousaine d’Estime de Soi
concepută de Oubrayrie, Safont și Leonardis – adaptată pe populație de adolescenți de
psiholog Adriana Crăciun, 1998.
Dificultățile pe care un individ le poate întâmpina în viața școlară sau profesională reflectă, adesea, o lipsă de motivare sau de implicare față de anumite sarcini cerute. Ori, interesul reușitei școlare sau profesionale depinde, în mare parte, de imaginea pe care o persoană o are despre sine. Sentimentele pozitive și valorificarea imaginii de sine sunt factori importanți pentru motivarea activității.. Această apreciere pozitivă sau negativă despre imaginea de sine constituie stima de sine. Încrederea în reușita personală, mobilizarea în vederea atingerii unor obiective, resimțirea mai mult sau mai puțin a unui eșec, ameliorarea performanțelor prin valorificarea experiențelor anterioare sunt atitudini legate strict de stima de sine.
Scala cuprinde 60 de întrebări cu răspunsuri dihotomice de tip DA/NU, repartizați câte 12 pe fiecare din cele cinci dimensiuni. Fiecare item este cotat cu un punct dacă subiectul a răspuns conform grilei de corectare. Scorurile pentru fiecare dintre subscale se obțin prin însumarea scorurilor la itemii componenți. De asemenea, se calculează un scor total, însumându-se scorurile la cele cinci subscale.
(Revista de psihologie Nr. 3 – 1998, pg. 10-13)
Prezentăm pe scurt semnificațiile fiecăreia dintre cele cinci subscale:
Inventarul de interese profesionale al lui J. L.Holland
Interesul se definește ca o variabilă psihologică de natură motivațională care, în determinarea conduitei persoanei, exprimă pe planul relației acesteia cu mediul exterior, direcția de orientare, categoria de valori căreia îi acordă importanță sau care reține atenția persoanei. Considerată ca o variabilă care exprimă o stare de normalitate, opusă apatiei, interesul ia naștere dintr-o necesitate și contribuie la realizarea omului prin rolul pe care îl îndeplinește în procesul de adaptare la condițiile de mediu.
Rolul interesului în formarea personalității este mare, deoarece el susține procesele atenției, prezența efortului în activitate, mobilizează energiile. Holland vorbește despre o lege a interesului în sensul condiționării conduitei persoanei de către interese sau în sensul că interesul dominant impune orientarea persoanei la mediul înconjurător.
Chestionarul tip Holland este structurat astfel încât să permită identificarea a 6 tipuri de personalitate după cum urmează:
REALIST
INVESTIGATOR
ARTISTIC
SOCIAL
ÎNTREPRINZĂTOR
CONVENȚIONAL
Codul fiecărui subiect investigat va fi format dintr-o combinație de două scoruri cu punctajele cele mai mari, iar în dreptul fiecărui cod sunt date domeniile de activitate corespunzătoare fiecăruia dupa cum urmează:
Holland afirmă că, pentru orice tip de personalitate, ocupația care conține caracteristici îi oferă individului o satisfacție potențială, deoarece oamenii caută medii profesionale și ocupații care să le permită să-și exercite deprinderile și aptitudinile, să-și exprime opiniile și valorile. O metodă bună de predicție a succesului profesional este cea prin care se face o identificare între individ și activitate. Holland sugerează că ocupațiile care sunt strâns legate de preferințele noastre conduc la un succes mai mare decât acelea care conțin puține din preferințele noastre.Tipurile de personalitate pot fi structurate în funcție de un model consecvent.
Acest model este numit modelul hexagonal (fig. 1).
Figura 1: Modelul hexagonal pentru interpretarea relațiilor intra- și inter-clase
Modelul hexagonal este de fapt transpunerea grafică a celor șase tipuri de personalitate, sub forma unui hexagon, în care fiecare punct de legătură dintre două laturi reprezintă un tip de personalitate. Acest lucru se face în următoarea ordine: realist, intelectual, artistic, social, întreprinzător și convențional.
Altfel spus, dacă o persoană nu-și poate desfășura activitatea conform propriei personalități, atunci trebuie să-și aleagă domeniile cele mai apropiate.
De exemplu, dacă personalitatea individului este de tip social, ariile de interese cele mai apropiate sunt cele de tip artistic și întreprinzător, iar cele mai înepărtate cele de tip convențional și intelectual (investigativ). Deci primele vor constitui priorități de interese, iar celelalte sunt ariile cu interese mai scăzute.
4.5. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor
Scala de evaluare a stimei de sine ETES
Așa cum deja am menționat stima de sine a fost evaluată cu ajutorul Scalei de evaluare a stimei de sine ETES (Echelle Toulousaine d’Estime de Soi concepută de Oubrayrie, Safont și Leonardis – adaptată pe populație de adolescenți de psiholog Adriana Crăciun, 1998). Informațiile culese au fost prelucrate și rezultatele sunt prezentate sub forma unor tabele și grafice
Sinele fizic
Sinele fizic la subiecții de la învățământul de zi:
Sinele fizic la subiecții de la învățământul seral :
Sinele fizic la subiecții de sex feminin de la învățământul de zi și seral:
Sinele fizic la subiecții de sex masculin de la învățământul de zi și seral :
Sinele emoțional
Sinele emoțional la subiecții de la învățământul de zi :
Sinele emoțional la subiecții de la învățământul seral :
Sinelui emoțional la subiecții de sex feminin de la învățământul de zi și seral :
Sinele emoțional la subiecții de sex masculin de la învățământul de ziși seral :
Sinele școlar
Sinele școlar la subiecții de la învățământul de zi :
Sinele școlar la pe subiecții de la învățământul seral:
Sinele școlar la subiecții de sex feminin de la învățământul de zi și seral :
Sinele școlar la subiecții de sex masculin de la învățământul de zi și seral :
Sinele social
Sinele social la subiecții de la învățământul de zi :
Sinele social la subiecții de la învățământul seral:
Sinele social la subiecții de sex feminin de la învățământul de zi și seral :
Sinele social la subiecții de sex masculin de la învățământul de zi și seral :
Sinele prospectiv
Sinele prospectiv la subiecții de la învățământul de zi:
Sinele prospectiv la subiecții de la învățământul seral :
Sinele prospectiv la subiecții de sex feminin de la învățământul de zi și seral:
Sinelui prospectiv la subiecții de sex masculin de la învățământul de zi și seral:
Rezultatele valorii globale a stimei de sine
Valorea globală a stimei de sine la subiecții de la învățământul de zi:
Valorea globală a stimei de sine la subiecții de la învățământul seral.
Valoarea globală a stimei de sine la fete de la învățământul de zi și seral.
.
Valoarea globală a stimei de sine la subiecții de sex masculin de la
învățământul de zi și seral :
SINELE FIZIC oglindește gradul de acceptare de către subiect fața de înfățișarea sa fizică Din reprezentarea grafică a datelor din tabel reiese că 60,04% dintre adolescentele de la învățământul de zi au o apreciere obiectivă a atributelor fizice, 19,98% se subapreciază iar 19,98% se supraapreciază. Apreciere obiectivă a sinelui fizic la băieții de la învățământul de zi este în procent de 66,66% . 19,98% dintre ei se subapreciază iar 13,32% se supraapreciază.
La învățământul seral din grafice rezultă că 86,68% dintre fete prezintă apreciere obiectivă a sinelui fizic. Băieții de la seral se apreciază obiectiv în proporție de 60,04%. Ei se supraapreciază în proporție mai mare decât fetele
Rezultatele testului de evaluare a sinelui fizic aplicat pe subiecții de sex feminin de la ambele forme de învățământ arată că fetele de la învățământul seral sunt mai obiective comparativ cu cele de la învățământul de zi.
Din reprezentarea grafică a datelor din tabel la testul de evaluarea a sinelui fizic aplicat pe subiecți de sex masculin rezultă că supraaprecierea este mai mare la băieții de la învățământul seral 26,64% față de cei de la învățământul de zi 13,32%.
SINELE EMOȚIONAL este cel care exprimă reprezentarea controlului emoțiilor, capacitatea de stăpânire a impulsivității; importanța sa în cadrul scalei poate fi justificată prin aceea că un control eficient al emoțiilor permite organizarea adecvată a activităților, facilitează planificarea unor scopuri realiste, precum și a unor strategii eficiente prin care acestea pot fi atinse
Sinele emoțional este apreciat la subiecții de la cursurile de zi astfel:
băieți de la învățământul de zi au apreciat obiectiv în proporție de 80,02% iar fetele au obținut 66,66% ;
fetele de la învățământul de zi se supraapreciază în proporție de 13,32% iar la băieți procentul este de 6,66%
fetele de la învățământul de zi se subapreciază într-o proporție mai mare decât băieții (19,98% față de 13,32%).
Controlul asupra instinctelor, impulsivității este apreciat obiectiv de băieții de la seral în proporție de 80,02%; fetele de la această formă de învățământ au apreciat obiectiv controlul asupra instinctelor în proporție de 47,72% ; supraaprecierea este în aceeași măsură la ambele sexe de 13,32%; subaprecierea este mult mai mare la fete față de băieți .
Rezultatele testului la sinele emoțional arată că
fetele de la învățământul de zi sunt mai obiective din punct de vedere al sinelui emoțional față de cele de la seral și se subapreciază în proporție mai mică.
băieții de la ambele forme de învățmânt apreciază obiectiv sinele emoțional în proporție egală de 80,02%.
SINELE ȘCOLAR reflectă percepția pe care individul o are asupra propriilor lui competențe, obiectivabile în propriile comportamente și performanțe școlare
Rezultatele testului la sinele școlar arată că:
băieții de la cursurile de zi apreciază obiectiv sinele școlar într-un procent mai mare față de fete (86,68% față 73,36%); subestimarea este nulă la fete, în schimb supraestimarea este mult mai mare la acestea.
la elevii de la seral sinele școlar este apreciat obiectiv într-un procent mai mare la băieți față de fete.
SINELE SOCIAL condensează reprezentarea interacțiunilor cu ceilalți și a sentimentului de recunoaștere socială
Luând în considerare rezultatele scalei de evaluare a sinelui social aplicat pe fetele și băieții de la învățământul de zi , s-a constatat că autoevaluarea abilităților sociale este obiectivă pentru 86,68% dintre fete și 73,36% dintre băieți.
La elevii de la seral sinele social este obiectiv în proporție mai mare la băieți (66,6%) comparativ cu fetele(47,72%); fetele se subapreciază în proporție mare (33,3%) comparativ cu băieții (19,98%).
Din reprezentarea grafică a datelor din tabel reiese că 86,68% dintre adolescentele de la învățământul de zi au o apreciere obiectivă a sinelui social față de cele de la învățământul seral (47,62%).
Autoevaluarea abilităților sociale este obiectivă pentru 73,36% dintre băieții de la învățământul de zi față de 66,6% dintre băieții de la învățământul seral.
SINELE PROSPECTIV vizează reprezentările subiectului asupra propriului viitor, transparente în: atitudinea fața de oferta anilor care vor veni, țintele vizate rolurile dorite sau așteptate . Această dimensiune a fost introdusă de autorii scalei pe baza supoziției existenței unei legături între stima de sine și reprezentările subiectului asupra propriului viitor, considerate a diferi față de cele actuale
La cursurile de zi, atât fetele cât și băieții prezintă o autoapreciere a capacității de integrare în vârsta adultă, de angajare în construirea propriului viitor în proporție egală 80,02%.
Față de elevii de la cursurile de zi, la cei de la cursurile serale sinele prospectiv este apreciat obiectiv în proporție mult mai mică.
Fetele de la cursurile de zi prezintă o apreciere obiectivă a sinelui prospectiv într-o proporție mai mare (80,02%) față de cele de la cursurile serale (60,04%), unde fetele tind să se subaprecieze. .
Băieții de la cursurile serale prezintă o apreciere obiectivă a sinelui prospectiv în proporție mai mică față de cei de la cursurile de zi.
VALOAREA GLOBALĂ A STIMEI DE SINE
Rezultatele cercetării la Scala de evaluare a stimei de sine ETES arată că, atât la fetele cât și la băieții de la învățământul de zi, valoarea globală a stimei de sine este obiectivă în proporție mai mare decât la cei de la învățământul seral; subestimarea este crescută doar la fetele de la seral iar supraestimarea este mai crescută la fetele de la zi.
Inventarul de interese profesionale al lui J. L.Holland
Interesele profesionale exprimate le-am studiat cu ajutorul Chestionarului de Interese de tip Holland.
Informatiile culese au fost prelucrate și sunt prezentate sub forma unor grafice.
Pentru a putea compara rezultatele obținute de cele două loturi, am calculat frecvențele relative și le-am exprimat apoi în procente. Frecvența relativă am obținut-o prin împărțirea frecvenței absolute la numărul de subiecți.Din rezultatele prezentate reiese că tipul artistic predomină în ambele grupuri studiate, ocupând totuși o pondere mai mare la subiecții de la învățământul de zi 36,6%, față de 26% la subiecții de la învățământul seral.Cei care se încadrează în acest tip manifestă o orientare spre activități de relaționare mijlocită cu alții prin intermediul produselor artistice. Ei au talente în domenii precum: pictura, scrisul, arta dramatică, muzică, dansul.
Pe locul 2 se plasează tipul întreprinzător, în proporții aproximativ egale la cele două grupuri studiate respectiv 26% la subiecții de la învățământul de zi, față de 23% subiecții de la învățământul seral.Persoanele care se încadrează în acest tip sunt orientate spre activități care presupun inițiativă personală, dezvoltarea propriilor afaceri, coordonarea. Ele știu să îi motiveze, influiențeze și orienteze pe alții. Au aptitudini pentru conducere, relații interpersonale sau activități persuasive.
Tipul social are o pondere mai mare la elevii de la seral 20% față de elevii de la zi 10%, situându-se pe locul 3, respectiv 4. Elevii care se încadrează în acest tip sunt orientați spre profesii legate de mediul social, de comunicare și sprijinul celorlalți; sunt persoane înclinate să îi ajute pe ceilalți, să-i învețe, informeze, sprijine.O diferențiere semnificativă între cele două loturi studiate apare în cazul tipului investigator, care este reprezentat în proporție de 16% la subiecții de la învățământul de zi (situându-se pe locul 3), față de 10% la subiecții de la învățământul seral (situandu-se pe locul 4). Indivizii care se încadrează în acest tip sunt orientați spre activități predominant intelectuale, care presupun rezolvarea de probleme și situații teoretice, explicarea cauzelor și naturii fenomenelor; sunt persoane care preferă să se ocupe de aspectele abstracte în activitatea profesională, de sarcinile mai puțin concrete. Adolescenții care se încadrează în acest tip au aptitudini pentru domeniul matematic și științific.
Tipul convențional are o reprezentare scăzută : 10% elevii de la zi (situându-se pe locul 4), și 3% în cazul grupului de elevi de la seral (situându-se pe ultimul loc 4). Adolescenții care se încadreză în acest tip sunt orientați spre activități de execuție bine precizate de alții, sunt persoane mai conformiste, care preferă să lucreze cu date pe care le ordonează și categorisesc și preferă un loc de muncă unde sunt sarcini precise, structurate: acești subiecți au aptitudini pentru munci administrative, de birou, în domeniul financiar.Interesant ni se pare faptul că tipul realist nu apare reprezentat în cadrul grupului de elevi de la zi (aici obținându-se punctajul zero). De altfel, tipul realist ocupă într-o proportie de 80% din cazuri ultimul loc 4 în ierarhia tipurilor.Spre deosebire de elevii de la zi, în grupul adolescenților de la seral tipul realist este reprezentat într-o proporție de 16%. Elevii care se încadrează în acest tip sunt orientați spre activități fizice care solicită îndemanare, deprinderi manuale și îndeplinirea de sarcini concrete. Sunt persoane cărora le place lucrul cu scule, instrumente, mașini și rezolvarea problemelor concrete. Au abilități fizice, o bună dexteritate și coordonare manuală.
La unele tipuri am obținut diferențieri semnificative în funcție de sex (băieți și fete).
În continuare prezentăm rezultatele noastre pe cele șase tipuri de profile de interese profesionale, prelucrate separat, pentru băieți și fete.
Din rezultatele prezentate constatăm că în cazul grupului subiecții de la învățământul de zi de nu apar diferențe semnificative între băieți și fete, pe locul 1 situându-se la ambele sexe, tipul artistic. Acest tip este totuși mai puternic reprezentat în cazul fetelor cu un procent de 41, 176% comparativ cu băieții cu un procent de 30,7%. Fetele sunt deci mai puternic orientate spre activități care se desfașoară în situații nestructurate.Diferențe mai accentuate apar între fete și băieți în cazul tipului social, care este mai puternic reprezentat în cazul acestora din urma. Respectiv 11,7% la fete față de 7% la băieți.De altfel, acest rezultat corespunde tendinței feminine de a se orienta spre profesii legate de mediul social, de comunicare și sprijinul celorlalți.
Tipul convențional, care la băieți se situează pe locul 4, cu o pondere de 15%, în grupul fetelor este reprezentat de un procent de 5%, situându-se pe locul 5. Constatăm astfel o tendință mai puternică a băieților de a se orienta spre activități care presupun sarcini care solicită atenția la detalii.Atat la băieți cât și la fete tipul realist nu este reprezentat, deținând punctajul zero.
Profilul de ansamblu al lotului de subiecții de la învățământul de zi se pastrează în cadrul intergrupurilor realizate pe cele două sexe (băieți și fete) între acestea neexistând diferențe semnificative.În cazul grupului de subiecții de la învățământul seral apar diferențe semnificative între băieți și fete.
Astfel, la băieți pe primul loc se situează cu ponderi egale de 25%, tipul întreprinzător și tipul realist. Pe locul 2, de asemenea reprezentate în proportii egale, apar tipul artistic și tipul investigator. Pe locul 3, cu un procentaj de 5% se situează tipul social și tipul convențional.La fete, pe locul 1, cu o pondere de 60% se afla tipul social. Pe locul 2 cu procentaje egale de 20% sunt tipul artistic și întreprinzător. Tipurile: convențional, investigator, realist nu sunt reprezentate de grupurile de fete, deținând punctajul 0.Constatăm ca apar diferențe majore între fete și băieți în cazul tipului social.
Astfel, tipul social care la fete ocupa locul 1, cu un procentaj de 60%, se situează la băieți abia pe locul 5, cu o pondere de 5%. Astfel, aceste rezultate corespund tendințelor mai dezvoltate de a se ingriji de alții, de a lucra în profesii ca: medicină, asistență socială, învățământ.Tipul întreprinzator care la fete se situează pe locul 3 cu un procent de 20% este reprezentat la băieți de un procentaj de 25% – locul 1.Persoanele întreprinzătoare au spirit de aventură, sunt dominante, impulsive masculine. Ni se pare deci firească tendința mai puternică de orientare a băieților spre acest tip.
Tipul artistic, care preferă sarcinile creative și dezvoltarea de idei cărora le dau o notă personală, este reprezentat atât la băieți cât și la fete, de o pondere de 20%, situându-se pe locul 3, respeciv 2.
Tipul realist este reprezentat în cadrul subiecților de sex masculin de o pondere de 20% (spre deosebire de fete la care acest tip nu este reprezentat, deținând punctajul zero). Aceasta însemnă că băieții sunt mai puternic orientați spre activități care solicită rezistență fizică, îndemânare, deprinderi manuale și îndeplinirea de sarcini concrete.
Tendința de orientare spre tipul convențional este nesemnificativă în cazul ambelor sexe ceea ce se corelează cu reprezentarea scăzută a acestui tip la nivelul întregului lot de subiecți de la învățământul seral.
Constatăm că 16 dintre subiecții de la învățământul de zi respectiv 53,3% au obținut un nivel înalt de consistență, spre deosebire de subiecții de la învățământul seral la care ponderea obținută pentru acest nivel este mai mică respectiv 40%.
Aceasta arată că elevii de la zi au scopuri clare și o percepție mai bună despre sine. Pentru acești subiecți alegerea carierei va fi mai ușoară.
Dimpotrivă, elevii de la seral nu au o percepție clară despre sine, nu au scopuri bine definite. Pentru ei alegerea carierei va fi mai dificilă.
Nivelul de diferențiere
Diferențierea se calculează astfel: punctajul cel mai mare minus punctajul cel mai mic reprezentate de codul de 3 litere.
Diferențierea măsoară cristalizarea intereselor și a profilului individului.
Am stabilit și aici ca și în cazul consistenței 3 niveluri (înalt, mediu, scăzut).
Prezentăm în tabele și grafice alăturate rezultatele obținute:
Constatăm că 53,333%, adică 16 dintre subiecții de la învățământul seral au obținut un nivel scăzut de diferențiere, spre deosebire de adolescenții de la cursurile de zi la care ponderea deținută de acest nivel este de 30%.
Aceasta înseamnă că elevii de la seral au punctaje relativ identice la toate tipurile și deci profil plat al intereselor profesionale. La acești subiecți interesele profesionale sunt slab cristalizate: prin urmare alegerea carierei va fi dificilă.
În comparație cu cei de la seral, adolescenții de la zi au interese profesionale bine conturate și o imagine despre sine clară. Aceasta traduce ușurința alegerii profesionale.
Concluzii
Rezultatele cercetării la scala ETES, destinată evaluării stimei de sine globale și a componentelor acesteia, au indicat diferențe semnificative pentru următoarele dimensiuni legate de stima de sine:
sinele emoțional – reprezentarea individului cu privire la gradul de control pe care îl are asupra emoțiilor sale și asupra impulsivității; este imaginea pe care o are persoana cu privire la gradul său de stăpânire de sine care este considerată a permite o mai bună organizare in activități, o mai bună planificare;
sinele social – reprezentarea interacțiunii cu ceilalți și de sentimental de recunoaștere socială.;
sinele prospectiv – modul in care persoana privește spre viitor, atitudinea față de ceea ce il așteaptă în viitor.
Cele două loturi de adolescenți s-au diferențiat , și în ceea ce privește nivelul global al stimei de sine. Datele obținute, exprimă tendința adolescenților de la cursurile serale de a avea reprezentări mai slab structurate cu privire la propriile competențe în plan social, precum și cu privire la propriul viitor. Din rezultatele prezentate la testul Holland în ceea ce privește distribuția combinațiilor de interese profesionale la unele tipuri am obținut diferențieri semnificative în funcție de sex (băieți și fete). Profilul de ansamblu al lotului de subiecții de la învățământul de zi se pastrează în cadrul intergrupurilor realizate pe cele două sexe (băieți și fete) între acestea neexistând diferențe semnificative.
În cazul grupului de subiecții de la învățământul seral apar diferențe semnificative între băieți și fete. Subiecții de la învățământul de zi au obținut un nivel înalt de consistență, spre deosebire de subiecții de la învățământul seral la care ponderea obținută pentru acest nivel este mai mică .Aceasta arată că elevii de la zi au scopuri clare și o percepție mai bună despre sine. Pentru acești subiecți alegerea carierei va fi mai ușoară. Dimpotrivă, elevii de la seral nu au o percepție clară despre sine, nu au scopuri bine definite. Pentru ei alegerea carierei va fi mai dificilă.
Subiecții de la învățământul seral au obținut un nivel scăzut de diferențiere, spre deosebire de adolescenții de la cursurile de zi la care ponderea deținută de acest nivel este mai ridicat. Aceasta înseamnă că elevii de la seral au punctaje relativ identice la toate tipurile și deci profil plat al intereselor profesionale. La acești subiecți interesele profesionale sunt slab cristalizate: prin urmare alegerea carierei va fi dificilă.
În comparație cu cei de la seral, adolescenții de la zi au interese profesionale bine conturate și o imagine despre sine clară. Aceasta traduce ușurința alegerii profesionale.
Recomandări:
Planul psihic suportă la vârsta adolescenței prefaceri profunde.. Acum au loc dramaticele confruntări dintre comportamentele împreunate de atitudinile copilărești și cele solicitate de noile cadre sociale în care acționează adolescentul și cărora el trebuie să le facă față, dintre aspirațiile sale mărețe și posibilitățile încă limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce dorește societatea de la el și ceea ce dă el sau poate să dea, dintre ceea ce cere el de la viață și ceea ce îi poate oferi viața.
Totodată, prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile și trebuințele pe care el le resimte, atât de nevoile apărute încă în pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cât și de noile nevoi apărute la acest nivel al dezvoltării.Prin specificul problemelor decizionale pe care le aduce cu sine, perioada adolescenței forțează reflectarea asupra propriei identități, respectiv identificarea propriilor valori, interese și abilități, evaluarea capacității de a lua decizii și de a face față diverselor situații. Toate aceste procese contribuie tocmai la cristalizarea identității.
Sentimentul de identitate creează siguranță, confort psihic, intimitate dar și responsabilități legate de sarcinile temporare față de evoluția socială mai largă a structurilor de apartenență și de securizare materială și spirituală a identității. Pentru a fi împlinit, este necesar ca omul să aibe permanent un scop, iar pentru a-l atinge trebuie să se pregătească atât cu mijloace concrete cât mai ales mental. Astfel că formarea unei cariere depinde de urmarea unor pași bine stabiliți, într-un proces complex și disciplinat.
Bibliografie
Adler, A., „ Cunoașterea omului” Editura IRI, București 1999.
Afir, București,2006
Allport, G. W., „Structura și dezvoltarea Personalității” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991.
Atkinson, Rita si Richard, Edward Smith, Daryl, J. Bem, „Introducere în psihologie”, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002
Beca, E., „Adolescența–căutarea identității” Revista de psihologie nr. 2, Editura Științifică și Tehnică, București, 1996.
Bistriceanu, C., „Sociologia familiei”, Editura Fundației „România de mâine”, Bucuresti, 2005
Ceaușu, V., „Autocunoaștere și creație” Editura Militară, București, 1983.
Chelcea, A., Chelcea, S., „Cunoașterea de sine-condiție a înțelepciunii” Editura Albatros, București, 1996.
Cosmovici, A., „Psihologie generală” Collegium Polirom, Iași, 1996.
Crăciun, A. „Scală de evaluare a stimei de sine” Revista de psihologie nr. 3, Editura Științifică și Tehnică, București, 1998.
Cristea, D. „Psihologie socială” Editura ProTransilvania, 1999
Dobson, I., „Pregătirea pentru adolescență”, Editura. Noua Speranță, Timisoara, 2004
Dorofte, I., „Analiza și predicția performanțelor umane” București, Editura Stiințifică și
Dragomirescu, D., Hoffman, O., „Profesiile în fața viitorului”, București, Editura Academiei, 1990.
Enciclopedică, 1981.
Ey, H., „Conștiința” Editura Științifică, București, 1998.
Golu, M., „Dinamica Personalității” Editura Geneza, București, 1993.
Golu, P., „Fenomene și procese psihosociale” Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
Golu, P., „Psihologie socială” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994.
Holban, I., „ Orientarea școlară” Editura Junimea, Iași, 1973.
Holland, J. L. "The Self-Directed Search", Odessa, Florida, Psychological Saaesment Resources, 1985
Holland, J.,L. "Making Vocational Choices: A Theory of Vocational Personalities & Work Environments”. Englewood Cliffs, Pretince- Hall, 1985
Iosif, Gh., „Managementul resurselor umane. Psihologia personalului”, Editura Victor, București, 2001.
Jigau, M., "Consilierea carierei" , Editura Sigma, 2001
Jigău, M., ( coord.), „Consilierea carierei. Compendiu de metode și tehnici”, Editura.
Mamali, C., „Intercunoaștere” Editura Științifică, București, 1974.
Manolescu, A., „Managementul resurselor umane” Editura Economică, București, 2001.
Mihaila, Valerica, „Identitate si adolescenta”, Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2002
Mitrofan, I., Ciupercă, C., „Introducere în psihosociologia și pasihosexologia familiei”, Editura. Alternative, Bucuresti, 1997
Monteil, I.M., „ Educație și formare”, Editura Polirom, Iasi, 1997
Moscovici, S., „Psihologia socială a relațiilor cu celălalt” Collegium Polirom, Iași, 1998.
Muntean, R., Bocsa, E., „ Consilierea și orientarea în carieră” Ghid pentru studenți și absolvenți, Universitatea din Petroșani, 2010
Munteanu, A., „Psihologia dezvoltării umane”, Editura Polirom, Iasi, 2006
Neculau, A., ( coord.) „Manual de psihologie socială” , Editura Polirom, Iași, 2004
Neveanu, P. P., „Dicționar de Psihologie” Editura Albatros, București, 1978.
Pavelcu, V., „Cunoașterea de sine și cunoașterea Personalității” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982.
Pavelcu, V., „Invitație la cunoașterea de sine” Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1970.
Petru, I., „ Sociologia și antropologia familiei”, Editura Polirom, Iasi, 2005
Petru,I., „Sinele si cunoasterea lui, Teme actuale de psihosociologie”, Editura Polirom, Iași, 2003
Salade, D., „Ce profesie să-mi aleg” EDP, București, 1978.
Șchiopu, U., Verza, E. „Psihologia vârstelor”, 1997.
Sion, G., „Psihologia varstelor”, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.
Super, Donald E., "Dezvoltarea carierei", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978
Zlate, M., „Eul și Personalitatea” Editura Trei, București, 1999.
Zlate, M., „Introducere în Psihologie” Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L, București, 1996.
Zlate, M., „Omul față în față cu lumea” Editura Albatros, București, 1988.
ANEXA 1
Scala ETES
Instrucțiuni
Cu ajutorul următoarelor întrebări poți să-ți analizezi sentimentele pe care le ai față de propria ta persoană și, precum și cât de eficient ești în propriile tale acțiuni. Această autoapreciere va fi reală doar dacă vei răspunde spontan și sincer la toate întrebările chestionarului. Citește-le cu atenție și alege răspunsul DA, când afirmația corespunde conduitei tale obișnuite sau răspunsul NU, când acesta nu ți se potrivește.
După ce ai terminat de completat chestionarul, verifică dacă ai răspuns la toate cele 60 de întrebări. Nu pierde timp cu ezitările. Răspunde cât mai repede posibil, optând pentru varianta care se potrivește cel mai bine felului tău obișnuit de a gândi sau de a simți.
1. Mă înfurii cu ușurință.
4. Infățișarea mea este apreciata ca plăcută, atrăgătoare.
15. Singurul lucru care contează în viață este să câștigi mulți bani.
19. Corpul meu este bine proporționat.
32. Cred că este plictisitoare compania mea.
40. Trec cu ușurință de la râs la lacrimi.
45. Nu mă simt bine decît atunci cînd sunt singur.
53. Am influență asupra celorlalți.
58. Cînd mă aflu într-un grup încerc un sentiment de izolare.
60. Sunt mândru de rezultatele mele școlare.
Anexa 2
CHESTIONAR DE INTERESE
(TIP HOLLAND)
În chestionarul care urmează sunt date mai multe activități. Va trebui să treci în dreptul fiecăreia din acestea, în căsuța închisă la culoare din dreptul ei, o cifră care va semnifica dacă activitatea respectivă îți place, displace sau îți este indiferentă, astfel:
2 (puncte) – dacă îți place acea ocupație
1 (punct) – dacă îți este indiferentă
0 – dacă îți displace acea ocupație
Nu trebuie să iei în considerare competențele sau pregătirea necesară pentru aceste activități, ci numai ceea ce simți tu față de ele (îți place, îți displace, îți este indiferentă). Lucrează repede. Primele reacții constituie cele mai bune răspunsuri.
Bibliografie
Adler, A., „ Cunoașterea omului” Editura IRI, București 1999.
Afir, București,2006
Allport, G. W., „Structura și dezvoltarea Personalității” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991.
Atkinson, Rita si Richard, Edward Smith, Daryl, J. Bem, „Introducere în psihologie”, Editura Tehnica, Bucuresti, 2002
Beca, E., „Adolescența–căutarea identității” Revista de psihologie nr. 2, Editura Științifică și Tehnică, București, 1996.
Bistriceanu, C., „Sociologia familiei”, Editura Fundației „România de mâine”, Bucuresti, 2005
Ceaușu, V., „Autocunoaștere și creație” Editura Militară, București, 1983.
Chelcea, A., Chelcea, S., „Cunoașterea de sine-condiție a înțelepciunii” Editura Albatros, București, 1996.
Cosmovici, A., „Psihologie generală” Collegium Polirom, Iași, 1996.
Crăciun, A. „Scală de evaluare a stimei de sine” Revista de psihologie nr. 3, Editura Științifică și Tehnică, București, 1998.
Cristea, D. „Psihologie socială” Editura ProTransilvania, 1999
Dobson, I., „Pregătirea pentru adolescență”, Editura. Noua Speranță, Timisoara, 2004
Dorofte, I., „Analiza și predicția performanțelor umane” București, Editura Stiințifică și
Dragomirescu, D., Hoffman, O., „Profesiile în fața viitorului”, București, Editura Academiei, 1990.
Enciclopedică, 1981.
Ey, H., „Conștiința” Editura Științifică, București, 1998.
Golu, M., „Dinamica Personalității” Editura Geneza, București, 1993.
Golu, P., „Fenomene și procese psihosociale” Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989.
Golu, P., „Psihologie socială” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1994.
Holban, I., „ Orientarea școlară” Editura Junimea, Iași, 1973.
Holland, J. L. "The Self-Directed Search", Odessa, Florida, Psychological Saaesment Resources, 1985
Holland, J.,L. "Making Vocational Choices: A Theory of Vocational Personalities & Work Environments”. Englewood Cliffs, Pretince- Hall, 1985
Iosif, Gh., „Managementul resurselor umane. Psihologia personalului”, Editura Victor, București, 2001.
Jigau, M., "Consilierea carierei" , Editura Sigma, 2001
Jigău, M., ( coord.), „Consilierea carierei. Compendiu de metode și tehnici”, Editura.
Mamali, C., „Intercunoaștere” Editura Științifică, București, 1974.
Manolescu, A., „Managementul resurselor umane” Editura Economică, București, 2001.
Mihaila, Valerica, „Identitate si adolescenta”, Casa Editoriala Demiurg, Iasi, 2002
Mitrofan, I., Ciupercă, C., „Introducere în psihosociologia și pasihosexologia familiei”, Editura. Alternative, Bucuresti, 1997
Monteil, I.M., „ Educație și formare”, Editura Polirom, Iasi, 1997
Moscovici, S., „Psihologia socială a relațiilor cu celălalt” Collegium Polirom, Iași, 1998.
Muntean, R., Bocsa, E., „ Consilierea și orientarea în carieră” Ghid pentru studenți și absolvenți, Universitatea din Petroșani, 2010
Munteanu, A., „Psihologia dezvoltării umane”, Editura Polirom, Iasi, 2006
Neculau, A., ( coord.) „Manual de psihologie socială” , Editura Polirom, Iași, 2004
Neveanu, P. P., „Dicționar de Psihologie” Editura Albatros, București, 1978.
Pavelcu, V., „Cunoașterea de sine și cunoașterea Personalității” Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982.
Pavelcu, V., „Invitație la cunoașterea de sine” Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1970.
Petru, I., „ Sociologia și antropologia familiei”, Editura Polirom, Iasi, 2005
Petru,I., „Sinele si cunoasterea lui, Teme actuale de psihosociologie”, Editura Polirom, Iași, 2003
Salade, D., „Ce profesie să-mi aleg” EDP, București, 1978.
Șchiopu, U., Verza, E. „Psihologia vârstelor”, 1997.
Sion, G., „Psihologia varstelor”, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.
Super, Donald E., "Dezvoltarea carierei", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978
Zlate, M., „Eul și Personalitatea” Editura Trei, București, 1999.
Zlate, M., „Introducere în Psihologie” Casa de Editură și Presă Șansa S.R.L, București, 1996.
Zlate, M., „Omul față în față cu lumea” Editura Albatros, București, 1988.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Factori In Alegerea Carierei (ID: 165258)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.