Factori Familiali Implicati In Fenomenul de Infractionalitate Juvenila

FACTORI FAMILIALI IMPLICATI IN FENOMENUL DE INFRACTIONALITATE JUVENILA

Introducere

Tendintele de crestere a infractionalitatii juvenile in ultimele decenii constituie un fenomen real ale carui efecte nu pot fi ignorate nici de juristi, criminologi, sociologi sau psihologi si nici de specialistii cu functii de raspundere in domeniul aplicarii legilor si prevenirii manifestarilor antisociale ale minorilor. In prezent, tot mai frecvente sint preocuparile specialistilor din diverse domenii pentru acest fenomen. Se pun intrebari, se avanseaza ipoteze, se dezvolta teorii, se cauta solutii, si se incearca, pe cit posibil, aducerea la un numitor comun a volumului de date si informatii referitor la fenomenul de infractionalitate juvenila.

Reprezentind obiectul de studiu al mai multor discipline, fenomenul infractionalitatii juvenile implica o serie de probleme si aspecte teoretice, metodologice si practice pentru cercetarea stiintifica, interesata de identificarea si explicarea cauzelor si conditiilor care genereaza conduite infractionale ale minorilor, dar si de gasirea unor solutii si masuri care sa conduca la prevenirea si diminuarea surselor potentiale ale infractionalitatii juvenile.

Constituind o forma speciala de devianta sociala, infractionalitatea juvenila include ansamblul manifestarilor antisociale, ilegale si imorale ale minorilor, cu un grad sporit de gravitate sociala, care violeaza cele mai importante valori si relatii sociale protejate prin normele penale (viata, persoana si integritatea acesteia, proprietatea, sanatatea, familia etc.).

In complexul cauzelor si conditiilor care genereaza conduitele infractionale ale minorilor trebuie facuta distinctia intre diferitele niveluri de cauzalitate, de la cele directe , nemijlocite, care sint de natura endogena (psihica, morala etc.), la cele psihosociale (interactiunile din mediile de socializare: familie, scoala, grup de prieteni) si macrosociale (fenomene si procese la nivelul societatii globale), care apar, sub aspectul savirsirii nemijlocite a faptei prevazute de legea penala, ca niste conditii favorizante.

Lucrarea de fata isi propune, sub aspect teoretic si practic, sa explice modul in care familia, in organizarea si functionarea sa, determina conduitele delincvente ale minorilor.

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA FAMILIEI

Desi este relativ independenta in raport cu societatea in interiorul careia se formeaza, familia este conditionata, in organizarea si evolutia sa, de particularitatile de ordin economic, social, religios si moral ale societatii pe care o reflecta. Reprezentind cea mai importanta si dinamica structura a vietii sociale, familia este determinata de legile generale de dezvoltare a societatii si de intreg procesul istoric, care o transforma, o face sa evolueze in forme particulare (tipuri istorice de familie), dar nu-i modifica esenta1. Evolutia societatii si familiei evidentiaza caracterul istoric al formelor familiei, dependenta acestora de cimpul de actiune al legilor generale ale dezvoltarii sociale. Relatiile dintre sexe, conceptia despre casatorie si familie, intemeierea juridica a acestora, raporturile dintre parteneri in viata de familie, complexitatea relatiilor familiale in general sint strins legate de nivelul de dezvoltare a societatii, de modul de organizare sociala, de fenomenele si procesele ce caracterizeaza societatea la un moment istoric dat2. Cercetarile diverse intreprinse de istorici, antropologi, sociologi, etnografi, atesta faptul ca familia este pretutindeni o unitate dependenta de societatea in care exista, ca structura, functiile si caracteristicile ei se schimba de la o treapta de dezvoltare la alta si chiar de la o clasa sociala la alta. Fiecare societate are un anumit sistem familial adica un sistem de reglementare a relatiilor dintre barbatii si femeile de virsta matura si dintre acestia si copii. Sistemele familiale pot fi foarte diferite de la o societate la alta, dar ele exista peste tot si se diferentiaza intre ele dupa gradul de cuprindere al grupului familial, forma de transmitere a mostenirii, modul de stabilire a rezidentei noilor cupluri, modul de exercitare a autoritatii in cadrul familiei3. Procesele de modernizare si schimbare, cu toate consecintele lor asupra modului si relatiilor de viata, au determinat inlocuirea treptata a familiei traditionale (extinse), in care traiesc laolalta mai multe generatii intr-o precisa diviziune si stratificare a rolurilor, cu familia nucleara (conjugala), redusa la cei doi soti si descendentii lor.

Schimbarea structurii si a modului de organizare a functiilor familiei, in directa legatura cu modificarile social – istorice ale epocii contemporane, a condus la imbogatirea si diversificarea conceptelor sociologice si psihosociologice referitoare la familie si implicit a modalitatilor de abordare a acesteia. Pentru a intelege cum este organizata familia, conceptele cheie sint “structura familiei” si “functiile familiei”, coordonate esentiale in definirea si descifrarea mecanismului complex al familiei.

I.1. STRUCTURA FAMILIEI

Structura familiei vizeaza caracteristicile permanente ale familiei considerata in ansamblul ei si care nu pot fi identificate la membrii acesteia.

Tipurile de structura a familiei variaza in timp, de la o societate la alta si chiar in cadrul aceleiasi forme de viata sociala apar mai multe moduri de alcatuire a familiei. Conceptul de structura are doua semnificatii care, la rindul lor, cuprind mai multe componente.

Astfel, se distinge, pe de o parte, dimensiunea statica a familiei, alcatuirea ei la un moment dat, care cuprinde:

1) componenta generationala;

2) componenta numerica;

3) “statusuri” si “roluri” familiale;

Pe de alta parte, in ceea ce priveste structura familiei sint tot mai frecvente studiile ce aduc in discutie problema schimbarilor constatabile la nivelul acesteia, care exprima dinamica structurii familiei cu componentele ei esentiale:

4) diviziunea rolurilor conjugale, parentale;

5) exercitatrea autoritatii;

Fiecare dintre elementele componente ale structurii familiei au cunoscut particularitati care au marcat istoria familiei, au diferentiat formele de constituire si organizare familiala in diferite perioade istorice si contexte nationale diverse4.

1) Componenta generationala variaza de la societatile traditionale la cele moderne, de la tipul de familie larg, extins, in care pot coexista patru-cinci generatii (in functie de diversi factori biologici: durata medie de viata, virsta la casatorie, perioada necesara procrearii etc.) la tipul de familie nuclear, restrins, caracterizat de o structura a familiei compusa din doua generatii: generatia adultilor casatoriti si cea a descendentilor.

2) Componenta numerica sau marimea familiei prezinta particularitati in diverse societati. Astfel, societatile patriarhale, traditionale, in care nu exista controlul nasterilor sint caracterizate de tipul larg al familiei extinse unde sint reunite 30-40 de persoane in cadrul aceleiasi unitati familiale, in timp ce in societatea moderna dimensiunea familiei s-a redus ca urmare a utilizarii mijloacelor contraceptive si a planningului familial, ajungindu-se ca o familie de tip restrins, nuclear, sa fie alcatuita din trei-patru persoane.

In societatea moderna, ca urmare a impactului cu fenomene si procese sociale ce antreneaza si disloca mase mari de oameni dintr-un mediu in altul, dintr-o zona sau localitate in alta, asistam la un proces marcant de nuclearizare a familiei. Specialistii apreciaza o crestere mai rapida a numarului de familii in raport cu numarul populatiei, ca urmare a scindarii familiei la momentul casatoriei descendentilor, a reducerii dimensiunilor medii ale familiei5.

3) Statusuri si roluri familiale. Ca si alte grupuri sociale, familia se prezinta ca o relatie complexa de pozitii, statusuri si roluri sociale care se completeaza, conditioneaza si influenteaza reciproc. In familie statusurile si rolurile sint asociate indivizilor in functie de calitatea pe care o au in cadrul grupului: sot, sotie, tata, mama, bunic, bunica. Mecanismul statusurilor fixeaza rolul individului in grupul familial, facilitind integrarea acestuia, relationarea optima cu ceilalti, cu familia in ansamblul ei.

4) Diviziunea rolurilor reprezinta o componenta importanta a vietii de familie ce antreneaza o retea de relatii sociale bogata si diversificata.

Rolurile conjugale sint marcate de relatiile natural-biologice ale cuplului, de complexitatea si profunzimea celor spiritual-psihologige, morale, juridice, economice. Unele dintre acestea domina intr-o anumita faza a constituirii cuplului, altele au o manifestare lenta ce se poate activa in functie de o serie de factori obiectivi si subiectivi. Diviziunea rolurilor este realizata diferentiat in societatile traditionale si in cele moderne, accentuind particularitatea tipurilor familiale la care sint asociate. In societatile traditionale, familia reprezinta o unitate de productie in cadrul careia sarcinile si responsabilitatile erau riguros precizate si atribuite dupa sex, virsta, rangul nasterii. Barbatul, ca sot si parinte absolut, avea un rol economic privilegiat si raspundea de functionarea gospodariei si a familiei. Multa vreme barbatului i-a revenit sarcina intretinerii familiei, iar femeii ii erau atribuite rolurile casnico-menajere. In societatile moderne barbatul nu mai detine in exclusivitate responsabilitatea procurarii celor necesare traiului familiei, iar femeia antrenata in activitati profesionale extradomestice nu se mai poate ocupa in intregime de activitati gospodaresti.

Schimbarile sociale determinate de procesele de mobiliate, industrializare, urbanizare, modernizare au antrenat o mobilitate a rolurilor familiale, o ruptura fata de modelele traditionale, un declin al diferentierii rolurilor. In acest sens se poate vorbi de aparitia unor noi modele culturale de rol familial. Conceptiile privind statutul de parinte au evoluat semnificativ, corespunzator tranzitiei treptate a familiei de la traditional la modern. E. Mills Duvall (1971) studiaza un lot de 300 de mame in scopul relevarii conceptiilor de “mama buna“ si “copil bun“, evidentiind existenta a doua modele de rol: traditional si modern6.

Modelul mamei traditionale se impune prin perseverenta si rigiditate, emitind anumite asteptari specifice in ce priveste comportarea copiilor, in raport cu orienetarile in domeniul cresterii si educatiei acestora. Ea detine conducerea gospodariei, asigura igiena fizica si psihica a copilului si il antreneaza pe acesta intr-un program bine stabilit de activitati.

Modelul mamei moderne aduce in prim plan preocuparea pentru incurajarea si sustinerea afectiva a copilului in cresterea si dezvoltarea sa ca “persoana fericita”. Aceasta nu exclude rolul sau menajer ci implica doar o schimbare a ierarhiei activitatilor, sub aspectul importantei. Atentia si orinetarea ei sint axate pe dezvoltarea personalitatii sub aspect instructiv-informativ, mai curind decit pe impunerea unei forme de disciplina si comportare constringatoare.

In raport cu modificarile de rol patern si matern, interactiunea familiala genereaza si noi asteptari pe linia conduitei de rol a copilului. Astfel, daca prin “bun” in perspectiva traditionala se intelege copilul supus, docil, disciplinat, gata sa-si multumeasca parintii conform asteptarilor acestora, in perspectiva moderna “bun” este copilul capabil sa-si iubeasca parintii si sa se inteleaga cu ei, dornic sa invete, receptiv si deschis, adaptat din punct de vedere emotional.

Ideea cercetarii mentionate isi gaseste ascendent in lucrarea lui R.A.Edler (1949), care, explorind conceptiile tatilor despre rolul lor, evidentiaza doua modele de rol7:

Modelul tatalui traditional care asigura securitatea financiara a familiei, in primul rind, disciplinind si sfatuind copii prin puterea exemplului sau personal, avind intotdeauna dreptate si ultimul cuvint in orice problema, fiind considerat cn scopul relevarii conceptiilor de “mama buna“ si “copil bun“, evidentiind existenta a doua modele de rol: traditional si modern6.

Ideea cercetarii mentionate isi gaseste ascendent in lucrarea lui R.A.Edler (1949), care, explorind conceptiile tatilor despre rolul lor, evidentiaza doua modele de rol7:

Modelul tatalui modern care disciplineaza copii cu mai multa flexibilitate folosind dealtfel mai putine metode punitiv-restrictive, promovind si facilitind atingerea propriilor lor teluri.

Daca pentru tatal traditional a fi parinte este mai curind o obligatie pe care societatea asteapta sa si-o indeplineasca, pentru tatal modern paternitatea este mai mult un privilegiu de care se bucura si pe care si-l asuma din proprie convingere.

Istoria familiei atesta diversitatea modurilor de relationare a partenerilor in cuplu, de satisfacere a rolurilor conjugale pe fondul varietatii tipurilor de personalitate ale indivizilor si al unor factori intra si extrafamiliali.

Din perspectiva rolurilor conjugale se disting doua tipuri de familii8:

1) Familia in care rolurile conjugale sint asumate corespunzator cerintelor si exigentelor normalitatii functionale a cuplului. Aceasta constituie pentru indivizii in cauza premise ale adaptarii si integrarii sociale, moduri de relationare optima cu mediul social larg, surse de satisfactie si conditii pentru performante profesionale si sociale.

2) Familii in care rolurile conjugale sint realizate partial si nesatisfacator, pe fondul unei stari de indiferenta sau tensiuni. In aceste familii, relationarea interpersonala este deficitara si disfunctionala antrenind si agravind conflicte, manifestari violente ale caror efecte se resimt in viata profesionala si sociala a partenerilor, in dezechilibre si lacune de socializare a copiilor.

Reusita maritala este dependenta in mare masura de capacitatea partenerilor de a-si asuma roluri conjugale, de a satisface aspiratiile si trebuintele specifice, de a armoniza si stabiliza unitatea grupului.

5) Structura de autoritate vizeaza capacitatea familiei de a elabora norme si valori necesare functionarii familiei prin impunere sau consens.

In familie autoritatea se exercita atit vertical, intre generatii, cit si orizontal, intre membrii aceleiasi generatii. In ceea ce priveste autoritatea exercitata vertical, istoria familiei a consemnat doua tipuri de autoritate:

– autoritatea ascendentilor asupra descendentilor (a parintilor fata de copii, a bunicilor fata de nepoti);

– autoritatea tinerilor fata de virstnici (a copiilor fata de parinti). Aceasta forma de autoritate este mai putin intilnita in societatile traditionale si cu o anumita frecventa in societatile moderne ca urmare a emanciparii economice si sociale a tinerilor.

Referitor la autoritatea orizontala manifestata la nivelul grupului familial, H.Touzard intreprinde in 1965 o cercetare concreta asupra structurii familiei, confirmind pe plan teoretic, in legatura cu familia franceza, observatiile facute de alti autori asupra familiei australiene (Herbst, Adler, Toft), americane (Cooper), mexicane si grecesti (Cooper, Caucion-Francesco, C. Safilos-Rotschild). H.Touzard analizeaza cuplul conjugal intr-o perspectiva lewiniana, concepindu-l ca un cimp de forte, un sistem de tensiune, cu “zone” de activitate caracterizate intr-un anumit tip de interrelatii intre soti. Interactiunea dintre “zone” , “cimp familial” si structura conduitelor de rol ale sotilor este foarte inalta, practic structura cimpului familial si structura conduitelor sotilor fiind indisociabile9.

Autorul utilizeaza ancheta psihosociala, metoda adresata copiilor pe baza unui chestionar cu intrebari inchise vizind descrierea de catre acestia a activitatilor parintilor lor. Chestionarul se intituleaza “o zi acasa” si este subdivizat in doua parti: prima parte vizeaza diferitele activitati casnice, copilul trebuind sa indice care sint persoanele din familie care efectueaza aceste activitati; a doua parte reia aceleasi intrebari insa de data aceasta nu sub unghiul actiunii ci sub cel al deciziei, cerindu-li-se copiilor sa indice frecventa dezacordurilor intre parintii lor in legatura cu fiecare activitate. Pornind de la cele doua variabile avute in vedere, autorul a obtinut noua tipuri de interactiuni posibile cu semnificatii ce definesc conduite de rol si exercitatrea autoritatii in cadrul cuplului:

– autonomia sotului (barbatul actioneaza si decide);

– autonomia sotiei (femeia actioneaza si decide);

– autocratia sotului (femeia actioneaza dar decide barbatul);

– autocratia sotiei (barbatul actioneaza dar decide femeia);

– conducerea sotului (actioneaza impreuna dar decide barbatul);

– conducerea sotiei (actioneaza impreuna dar decide femeia);

– cooperarea sincretica (actioneaza impreuna, decid impreuna);

– diviziune sincretica a rolurilor (barbatul actioneaza, dar decid impreuna);

– diviziune sincretica a rolurilor (femeia actioneaza, dar decid impreuna);

In aceeasi ordine de idei, istoria familiei atesta existenta a doua tipuri de autoritate manifestate la nivelul grupului familial, in cadrul aceleiasi generatii:

– autoritatea masculina, se intilneste in comunitatile traditionale unde barbatul detine puterea absoluta, raspunde de intreaga familie, hotaraste orientarea profesionala si maritala a propriilor copii.

– autoritatea distribuita (tipul egalitar sau “familia de parteneri”) este mai des intilnita in comunitatile urbane in perioada moderna, fiind asociata proceselor de dinamica si schimbare sociala, cresterii nivelului de educatie, antrenarii femeii in activitatile productive si social-culturale. Societatea moderna a determinat democratizarea relatiilor conjugale, participarea barbatilor la treburile casnice, interesul sporit al acestora fata de treburile gospodaresti si responsabilitatile educativ-pedagogice.

Asa cum este inteleasa in mod obisnuit, familia nu cuprinde intreaga populatie a unei societati, mai ales in societatea contemporana in care apar tot mai frecvent noi forme de constituire si de organizare a cuplurilor. Aceasta situatie se datoreaza in mare masura fenomenelor si proceselor sociale obiective care au antrenat o serie de modificari la nivelul structurii si functiilor familiei, asa incit conceptului clasic de structura familiei i se asociaza tot mai mult astazi cel de restructuraea familiei10. Acesta din urma se refera la noile tipuri de familie, la modelele familiale alternative tot mai frecvente in ultimii ani, la particularitatile si disfunctiile acestora. Cele mai frecvente tipuri care intra in sfera acestui concept sint urmatoarele:

– cupluri consensuale (uniuni hetero sau homo)

– cupluri fara descendenti

– familii monoparentale (materne sau paterne)

– persoane divortate (cu sau fara copii)

– persoane vaduve

– persoane celibatare

– mame-fete (mame celibatare)

Schimbarile intervenite sint atit de importante incit si termenul de familie a devenit tot mai ambiguu, tinzind sa acopere realitati semnificativ diferite de cele caracteristice societatilor precedente. Printre procesele sociale care au determinat modificari in organizarea familiei si au condus la aparitia modelelor familiale alternative pe care le-am amintit, cele mai semnificative sint: a) angajarea femeii in activitati extrafamiliale si efectele asupra nivelului fertilitatii, asupra dimensiunilor economice si socializatoare ale familiei, cresterea divortialitatii; b) procesul de mobilitate teritoriala care a diversificat modelele de viata familiala; largirea ariei de selectie a partenerului conjugal si realizarea unor frecvente casatorii exogame geografic; c) urbanizarea si modernizarea care au contribuit la interferarea modelelor familiale urbane si rurale traditionale si au generat aparitia unor noi tipuri de asociere intre sexe; d) cresterea gradului de scolarizare a populatiei, ridicarea nivelului de instructie al femeilor au antrenat o serie de modificari in virsta la casatorie, in distributia rolurilor si autoritatii, in atitudinea fata de casatorie, natalitate si planificare familiala.

I.2. FUNCTIILE FAMILIEI

La fel ca si celelalte institutii sociale, familia trebuie sa realizeze anumite functii, numai ca prin complexitatea functiilor indeplinite de ea de-a lungul istoriei, pe care alte grupuri nu le pot satisface, familia isi asigura specificitatea, durabilitatea si universalitatea ca forma de comunitate. S-au formulat o serie de opinii privitoare la aceste functii, s-au pus accente si nuante diferite, au fost identificate criterii si tipolgii diverse, dar cele mai multe au fost convergente, subliniind semnificatia lor in viata grupului si integrarea sociala a indivizilor11.

Antropologii (G. P. Murdock 1994) pornind de la caracterul universal al familiei nucleare au argumentat ca ea permite realizarea a patru functii fundamentale pentru viata sociala umana: sexuala, economica, reproductiva si educationala. Fara realizarea primei si a celei de-a patra functii, societatea s-ar stinge, fara a doua viata ar inceta iar fara a patra cultura s-ar sfirsi12.

Alti autori cum este T. Parsons apreciaza ca functiile fundamentale si exclusive ale familiei sint cea de socializare primara a descendentilor cu scopul integrarii corespunzatoare a acestora in societate si cea de asigurare a securitatii emotionala a adultilor.

Detaliind sarcinile care trebuie indeplinite in cadrul ei, R.Hill prezinta urmatoarele functii ale familiei:

1) subzistenta fizica a membrilor familiei, prin procurarea de hrana, adapost si imbracaminte;

2) cresterea numarului de membrii ai familiei prin reproducere sau adptare si decuplarea lor la maturitate;

3) socializarea copiilor pentru rolurile de adulti in familie si in alte grupuri sociale;

4) mentinerea ordinii intre membrii familiei, intre acestia si straini;

5) pastrarea moralei si a motivatiei necesare pentru indeplinirea unor sarcini in familie si in alte grupuri sociale;

6) producerea si distributia de bunuri si servicii necesare pentru mentinerea unitatii familiale13;

Si in literatura de specialitate romaneasca intilnim opinii interesante si precizari importante legate de functiile familiei. Tr. Herseni aprecia ca familia ca institutie sociala organizata si sanctionata prin reguli colective cuprinse in obiceiuri, norme si legi are in principal doua functii: cresterea copiilor si completarea social-economica a sotilor pentru a forma impreuna o unitate sociala eficienta.

Iolanda Mitrofan distinge cinci functii ale familiei corelate cu diviziunea rolurilor realizata in cadrul familiei14:

ROLURI FAMILIALE FUNCTIILE FAMILIEI

ROL CONJUGAL R. sexual-afectiv F. socioafectiva procreativa

R. socio-afectiv F. socioafectiva si de dezvoltare

a personalitatii

R. comunicational-

cognitiv

ROL FAMILIAL R. decizional-actional F. organizatoric-administrativa

(autogospodarire)

R. integrator socio- F. economico-productiva

profesional si civica

ROL PARENTAL Ingrijirea si educarea F. educativ-morala si de

copiilor integrare socio-profesionala

R. integrator socio-

profesional al copiilor

Ioan Mihailescu (1993) realizeaza o clasificare a functiilor familiei reducindu-le la urmatoarela tipuri15:

1) Functia de reproducere (producerea unui numar suficient de copii pentru a asigura imortalitatea unei societati sau unei comunitati);

2) Functia de socializare a copiilor (transmiterea modelelor culturale domi- nante in societate catre copii);

3) Functia de ingrijire, protectie si sprijin emotional (ingrijirea si protectia copiilor, batrinilor si persoanelor bolnave, dragoste, securitate, sentiment de bunastare);

4) Functia de conferire a unui status (prin intermediul relatiilor de rudenie si a altor relatii de grup);

5) Functia de reglementare a comportamentului sexual;

O clasificare mai sistematica apartine reputatului sociolog Henri H. Stahl, care distinge doua mari categorii de functii ale familiei16:

Functii interne – care contribuie la crearea unui regim de viata intima menit sa asigure tuturor membrilor un climat de securitate, protectie si afectiune.

Functii externe – care asigura in principal dezvoltarea fireasca a fiecarui membru al grupului, socializarea si integrarea sa in viata sociala.

In prima categorie (functii interne) sint incluse:

1) Functii biologice si sanitare constind in satisfacerea cerintelor si necesitatilor sexuale ale partenerilor cuplului conjugal, procrearea copiilor si asigurarea necesitatilor igienico-sanitare, de dezvoltare biologica normala a tuturor membrilor familiei;

2) Functii economice realizate prin acumularea unor venituri pentru intreg colectivul familial si organizarea unei gospodarii pe baza unui buget comun;

3) Functii de solidaritate familiala incluzind ajutorul bazat pe sentimente de dragoste si respect intre parinti si copii, intre frati si surori, fata de batrinii din familie sau fata de bolnavi si infirmi;

4) Functii pedagogico-educative si morale vizind asigurarea educatiei si invatamintului copiilor, socializarea primara a acestora;

Interdependentele acestor functii, relatiile complexe puse in miscare determina o continuitate a functiilor interne in plan social general. In felul acesta, functiile externe reprezinta o continuare, o prelungire a functionalitatii interne, efectele pe termen lung ale institutiei familiei. Distinctia dintre aceste functii este doar relativa, deoarece nici una nu apare izolata de celelalte, totalitatea lor alcatuind in fapt unitatea si integritatea fiecarei vieti in parte. La nivel global, aceasta integralitate functionala corespunde valorilor, normelor, modelelor culturale, institutiilor si cadrelor sociale specifice fiecarui sistem social, astfel ca familia constituie unitatea sociala cea mai reprezentativa pentru stabilirea legaturilor dintre individ si societate.

Modul in care familiile isi satisfac functiile specifice intr-o societate data este influentat de o serie de factori economico-sociali si politici cum sint: caracterul politic al societatii (democratic sau totalitar), nivelul de dezvoltare economica, nivelul general de educatie, legislatia, politicile sociale etc.. Acestor factori externi li se asociaza factori intrafamiliali cum ar fi: forma legala sau legitima a familiei, dimensiunile familiei, diviziunea rolurilor si autoritatii, personalitatea membrilor grupului, stilul familiei.

I.3. rolul familiei in formarea personalitatii minorului

In orice societate, familia constituie principalul factor al formarii si socializarii copilului, reprezentind cadrul fundamental in interiorul caruia sint satisfacute nevoile sale psihologice si sociale si implicit etapele intregului sau ciclu de crestere si dezvoltare. Ea este primul sau intermediar in relatiile cu societatea si tot ea constituie matricea care-i imprima primele si cele mai importante trasaturi cracterile si morale. Familia exercita cele mai profunde si cele mai persistente influente in viata copilului, oferindu-i acestuia protectie, afectiune si modele adecvate de socializare si integrare sociala.

Configuratia biologica a oricarui individ, dependenta de mediu, solicita ca el sa se dezvolte intr-un anumit sistem sociocultural, pentru a putea indeplini cerintele sociale specifice si a asimila valorile unei anumite culturi. Din acest punct de vedere, familia este un sistem social fundamental care mediaza intre inzestrarea genetica a copilului (capitalul sau ereditar) si setul de norme sociale si valori culturale ale societatii (mostenirea culturala). Dependenta completa a copilului, mai ales in primii sai ani de viata, de parinti si de grupul familial reprezinta o etapa obligatorie a ciclului sau de viata, in cursul careia sint dobindite principalele motivatii si deprinderi ale viitorului adult, care il va face apt sa raspunda cerintelor sociale si sa se integreze activ in viata societatii careia ii apartine. Orice experienta de viata, orice reactie afectiva sau comportamentala de mai tirziu vor fi resimtite in functie de bazele socializatorii oferite de familie.

I.3.1. RESPONSABILITATI SPECIFICE ALE EDUCATIEI

COPILULUI IN FAMILIE

Actiunea de modelare a personalitatii copilului constituie o opera educativa de anvergura care vizeaza toate directiile cresterii si dezvoltarii sale: fizica, psihica, afectiva, morala si sociala. Rolul parintilor in aceasta actiune are o importanta fundamentala, deoarece nici un copil nu poate fi dirijat si educat decit intr-o ambianta caracterizata de dragoste si afectivitate. Relatia dintre parinti si copii detine un rol deosebit atit in fixarea celor mai adecvate deprinderi comportamentale, cit si in asigurarea unei conditii psihologice normale. O asemenea relatie nu trebuie insa desfasurata la intimplare, ci presupune norme precise, care corespund urmatoarelor obiective ce stau la baza rolurilor parintilor si asteptarilor copiilor:

1) dragoste, concretizata in asigurarea protectiei, securitatii si orientarii copilului, in formarea unor aptitudini si atitudini pozitive pornind de la calitatile sale proprii. Dragostea parinteasca presupune incredere si siguranta din partea copilului, afectiune si intelegere din parte parintilor, dar ea nu trebuie exagerata fara riscul de a provoca o serie de dificultati evolutiei psihologice normale. Cel mai adesea, copii lipsiti de dragoste parinteasca sint timizi, instabili, interiorizati si complexati, in timp ce capriciul, rasfatul, lipsa de vointa si fermitate caracterizeaza de cele mai multe ori copiii ale caror relatii cu parintii sint exagerate din punct de vedere afectiv.

2) asigurarea unor raporturi relationale, juste si echilibrate. Parintii trebuie sa ofere modele de conduita corespunzatoare, calitatile si atitudinile lor avind o influenta formativa decisiva; dimpotriva, divergenta intre act si cuvinte, intre atitudine si conduita antreneaza incertitudini si lipsa de discernamint in aprecierea raului sau binelui de catre copil. Fiind primele fiinte cu care copiii se identifica si fata de care isi manifesta afectivitatea, parintii trebuie sa fie atenti atit la ceea ce spun, cit si la ceea ce fac, deoarece eventualele divergente sau neconcordante provoaca dezorientare si deruta, cu efecte negative asupra dezvoltarii personalitatii copilului.

3) complementaritatea rolurilur parentale. In calitate de ghizi, educatori si modele de urmat, parintii trebuie sa alcatuiasca in raport cu copilul o unitate inseparabila care-si imparte insa rolurile si sarcinile. Diferite, dar nu divergente, rolurile tatalui si ale mamei trebuie sa se completeze reciproc: mama in calitate de animatoare si factor afectiv al caminului, iar tatal in calitate de factor instrumental, inzestrat cu deplina autoritate. Inversarea rolurilor parentale apare perturbatoare, deoarece nu mai corespunde imaginii ideale pe care copilul si-o face in legatura cu comportamentul si actele obisnuite ale mamei sau tatalui, aceasta fiind o sursa de dificultati psihologice, care se imprima si comportamentului ulterior al copilului17.

Daca aceste obiective nu sint indeplinite procesul educativ este perturbat si implica o serie de sinuozitati. Astfel se releva ca simpla existenta a unei familii nu este suficienta pentru realizarea unui proces adecvat de dezvoltare a personalitatii copilului ci este necesar ca in cadrul familiei functiile specifice sa fie indeplinite in mod normal de ambii parinti. O familie normala inseamna pentru copil un mediu afectiv, un mediu ocrotitor si un mediu eterogen. Cea mai mica tulburare in echilibrul afectiv al parintilor provoaca tulburari si in psihicul copiilor. Afectivitatea excesiva din familie este nevitalizanta pentru copil, severitatea provoaca indepartatre, anxietate si tendinte de eliberare, indiferenta este insa cea mai greu de suportat si cu consecintele cele mai evidente prvind cerintele de afirmare de sine, foarte importante in constituirea identitatii18.

Cercetarile psihologice desfasurate asupra perioadei primei copilarii au evidentiat ca acei copii lipsiti de dragoste materna devin mai vulnerabili si mai fragili decit cei carora mama le asigura un suport afectiv adecvat. Relatiile afective stabilite de copil cu membrii familiei sint esentiale mai ales in prima parte a dezvoltarii si procesului de crestere, in absenta lor viata relationala fiind profund alterata.

Structura familiei nu implica numai relatiile copilului cu parintii, ci cuprinde si celelalte relatii, cu fratii sau surorile. Aceasta diversitate de legaturi confera familiei calitatea de a fi un mediu eterogen pentru copil, in asa fel incit imaginea complexa oferita de diversitatea raporturilor cu tatal, mama fratele sau sora sa-i imbogateasca universul de viata si sa-i ofere repere selective de orientare si identificare. Varietatea membrilor familiei reprezinta cea mai adecvata conditie educativa, iar absenta ei creeaza o serie de dificultati procesului de crestere si dezvoltare a copilului. In situatia familiilor cu un singur copil este favorizata dependenta prea strinsa de adulti a acestuia, in timp ce copilul care are frati sau surori poate dezvolta relatii mai diverse si mai bogate in continut. Pe de alta parte, familiile in care predomina fie grupul masculuin, fie cel feminin, omogenitatea relatiilor afecteaza dezvoltarea morala a copilului, producindu-i dificultati de adaptare la intrarea sa intr-o colectivitate mai diferentiata. Diferite studii psihosociologice arata ca omogenitatea, constind in raporturile exclusive intretinute cu o singura ruda (mama, tata, bunic sau bunica), determina diferite tulburari caracteriale, in timp ce eterogenitatea universului familial, constituita de diversitatea legaturilor cu mai multe rude, reprezinta cea mai buna solutie pentru educatia adecvata a copilului si adolescentului, cu atit mai mult cu cit prin diviziunea rolurilor si a relatiilor familiale eventualele conflicte isi pierd din intensitate.

Normele generale dupa care trebuie sa se desfasoare procesele de crestere si educare a copilului in cadrul familiei impun responsabilitati si sarcini precise ale parintilor printre care cele mai importante pot fi neumerate urmatoarele:

1) asigurarea subzistentei si educatiei;

2) educarea si dirijarea trebuintelor fiziologice in raport cu oportunitatiile familiei si cu standardele sociale si culturale de viata;

3) dezvoltarea aptitudinilor, a limbajului si stimularea exercitarii capacitatilor practice, cognitive, tehnice si sociale, care au rolul de a facilita securitatea personala si comportamentul autonom;

4) orientarea spre lumea imediata a universului familial, spre comunitatea mai larga, spre societate, in asa fel incit copilul sa fie pregatit sa se confrunte cu marea varietate de situatii si pozitii sociale care vor interveni in viata de adult.

5) transmisia principalelor scopuri sociale si valori culturale care definesc modelul cultural – normativ al societatii, formarea motivatiei personale in raport cu scopurile parentale si sociale;

6) dezvoltarea capacitatii de a intretine raporturi interpersonale si de a raspunde in mod adecvat sentimentelor altora;

7) controlul libertatii de comportament, limitarea “transgresiunilor” de la norma, corectarea erorilor, oferirea unor indrumari si interpretari19;

Cele mai multe dintre responsabilitatile parintilor sint definite de norme specifice care reglementeaza conditiile si modul lor particular de indeplinire, in fiecare din cele trei etape de dezvoltare prin care trece copilul in timpul formarii personalitatii sale (dependenta absoluta, dependenta relativa si independenta).

Fiecare societate incredinteaza parintilor si familiei ca intreg sarcina extrem de importanta de a transmite copiilor norme si reguli morale de conduita si de a asigura internalizarea acestora sub forma de convingeri, atitudini si motivatii. In acest sens, pe linga comunicarea verbala nemijlocita, care determina dezvoltarea unor atitudini si reprezentari corspunzatoare asupra notiunilor de “bine” si “rau”, comportamentul nemijlocit al parintilor, exemplele personale oferite de acestia marcheaza semnificativ conduita copilului. Se poate considera din acest punct de vedere ca totalitatea manifestarilor comportamentale adecvate ale copilului este dependenta de integralitatea functionalitatii familiei, orice conduita morala a copilului depinzind de influentele favorabile exercitate de anturajul sau familial. Exista insa si situatii in care nerealizarea unora dintre functiile familiei (in special a celei pedagogico-educative) determina tendinte neconforme cu normele de conduita valorizate pozitiv de societate. In acest caz copilul manifesta tendinte de marginalizare si devianta (definita ca abatere a comportamentului de la normele si valorile sociale de baza20), care au o influenta negativa asupra dezvoltarii armonioase a personalitatii. Majoritatea anomaliilor sale psihice, afective sau caracteriale sint determinate de absenta realizarii functiilor familiei si responsabilitatii parintilor. Din acest punct de vedere, familia reprezinta un fel de “personalitate colectiva “, a carei armonie sau dizarmonie are rezonanta in structura personalitatii copilului, in sanatatea si echilibrul sau psihic.

Cind unele functii ale familiei sint deteriorate sau absente apar traume sufletesti pe care copilul le resimte in modul cel mai acut cu putinta la nivelul constiintei sale morale in curs de formare. O serie de studii si cercetari au pus in evidenta, de pilda, corelatia intre nerealizarea uneia sau mai multor functii ale familiei sau lipsa de responsabilitate a parintilor si tulburarie afective si caracteriale ale copilului, care ating usor nivelul patologic. Faptul ca intr-o serie de familii destramate sau caracterizate prin lipsa de armonie a parintilor au fost identificate mai multe cazuri de copii cu defecte de vorbire, tulburari nervoase si de caracter, perturbari sau retardari in dezvoltarea intelectuala si scolara si chiar perturbari ale moralitatii demonstreaza ca exista o legatura strinsa intre asa-zisa “patologie a copilariei” si psihologia sau comportamentul parintilor.

Exista si alte situatii familiale similare, care favorizeaza tendinte caracteriale pregnant deviante: copilul minte in permanenta, savirseste acte de furt, demonstreaza exaltare sau agresivitate, este iritabil, lipsit de sensibilitate, dovedindu-se ceea ce se numeste un “copil dificil”. Aceste conduite deviante dezvoltate inca din perioada copilariei, constituie premisa formarii unei constiinte morale deficitare, care poate conduce ulterior la savirsirea unor acte cu caracter antisocial. S-a stabilit, astfel, ca exista un raport intre absenta climatului afectiv oferit de familie si sentimentele de responsabilitate sau de “culpabilitate” ale copiilor, cu implicatii asupra tendintelor sale spre delincventa sau nondelincventa21.

Corelind trasaturile climatului familial cu tipurile de autoritate parentala, diferite alte cercetari au ajuns la concluzia ca gradul de control exercitat si maniera (afectiva sau ostila) in care este efectuat sint esentiale pentru formarea comportamentului moral, ca parte esentiala a procesului de socializare. W. C. Becker arata, ca parintii autoritari si totodata afectuosi au, in general, copii bine socializati din punct de vedere moral, dar care tind a fi mai putin independenti, creativi si deschisi din punct de vedere social decit cei cu parinti afectuosi si mai putin autoritari22.

I.3.2. SOCIALIZAREA CA PROCES DE MODELARE A PERSONALITATII

Cea mai importanta functie a familiei, evaluata astfel de cei mai multi autori, este socializarea copilului, deoarece familia constituie mediul cel mai propice pentru educatia acestuia, intr-o perioada in care este cel mai susceptibil de a fi influentat.

Contactele sociale si interactiunile dezvoltate de individ in cadrul grupului sau societatii de care apartine reprezinta elementele determinante pentru formarea personalitatii. Atit in familie, in scoala, cit si in grupul de prieteni sau in alte grupuri sociale de referinta, copilul de la inceput si tinarul de mai tirziu invata sa se comporte in mod social, acumulind, odata cu inaitarea in virsta, cunostinte despre multitudinea de roluri pe care ceilalti oameni le indeplinesc in jurul sau, despre cele pe care va trebui sa le indeplineasca el insusi si despre modurile de actiune si comportament care-i vor permite sa dobindeasca, ulterior, o pozitie anumita in societate. Oferindu-i un model cultural al comportamentului, grupul si societatea ii dezvolta, totodata, capacitatea de a discerne intre conduite permise si nepermise, intre obiective legitime si ilegitime, intre norme si valori deziradile si indezirabile social. Pentru acest motiv societatea judeca si evalueaza comportamentul membrilor sai nu atit din punct de vedere al motivatiilor si mobilurilor sale intrinseci, cit mai ales din punctul de vedere al conformarii acestui comportament la normele si valorile unanim recunoscute. Rationalitatea comportamentului este dirijata de normele si valorile dobindite prin procesul socializarii, fiecare individ asimilind in felul acesta cunostinte, deprinderi si dispozitii care-l fac apt sa actioneze ca membru activ al sociatatii, sa gindeasca cu ajutorul simbolurilor (limbajului si valorilor), modelelor de gindire si actiune existente in cadrul grupului.

Ansamblul acestui proces de “invatare sociala” constituie esenta socializarii definita ca “proces de transmitere si insusire a unui set de modele culturale si normative, de cunostinte si atitudini prin care indivizii dobindesc cunoasterea comportamentelor socialmente dezirabile, isi formeaza deprinderi si dispozitii care-i fac apti sa actioneze ca membrii ai societatii si grupului social23.”

Unii autori abordeaza socializarea ca proces fundamental prin care se transmite mostenirea culturala, normele si valorile perene, ca mecanism prin care cultura unei societati formeaza personalitati umane. Socilogul J. Szczepanski definea socializarea drept acea parte a influentei mediului, care determina individul sa participe la viata sociala, il invata sa inteleaga cultura, il face capabil sa indeplineasca anumite roluri sociale24. Fiind un proces complex, care cuprinde educatia fara sa se rezume numai la ea, socializarea se manifesta pe toata durata vietii individului implicind forme si mijloace specifice de realizare.

I.3.2.1. FORME ALE SOCIALIZARII

(delimitari conceptuale)

Procesul de socializare incepe inca din copilarie, in timpul careia intervin primele contacte sociale si experienta de viata (“socializare primara” sau “socializare de baza”) si continua de-a lungul intregii vieti a adultului, odata cu dobindirea de catre acesta a unor statusuri si roluri succesive (“socializarea continua”). Atit socializarea primara cit si cea continua urmaresc scopuri si obiective specifice, dar complementare. In copilarie, socializarea coincide cu cresterea capacitatii tinarului de a discerne si a face predictibile reactiile celorlalti fata de comportamentul sau si de a elabora el insusi raspunsuri corespunzatoare si competente. Spre deosebire de socializarea primara care are doar un caracter partial, socializarea continua intervine in tot cursul schimbarilor din viata adultului in masura in care acesta isi schimba referintele valorice si repertoriul opiniilor, atitudinilor, comportamentelor, asumindu-si noi roluri sociale si dobindind noi experiente de viata. Asadar, continutul socializarii nu are doar o semnificatie psihologica (maturizarea tinarului), ci si una culturologica (internalizarea normelor si valorilor sociale) si sociologica (deprinderea cu rolurile sociale si elaborarea unor comportamente corspunzatoare). Datorita acestor trasaturi specifice, nefiind epuizat de nici-una din aceste dimensiuni luate separat, procesul de socializare nu se identifica nici cu procesul adaptarii sociale (care presupune ajustarea trasaturilor personalitatii si a conduitei intr-o anumita situatie de interactiune sociala), nici cu cel al integrarii sociale (definit prin apartenenta si participarea neimpusa a individului la un set de norme, valori si atitudini comune grupului)25.

Exista totusi o anumita relatie intre procesul de socializare si cel al integrarii sociale. Prin intermediul socializarii orice societate transmite membrilor sai modelul sau normativ si cultural, facilitindu-le integrarea sociala, “invatarea” culturii grupului din care fac parte si deprinderea cu “rolurile sociale” pe care trebuie sa le indeplineasca26. Astfel, o serie de grupuri pot stipula dinainte anumite cerinte pe care indivizii le vor indeplini atunci cind vor deveni activi ai acestora. Aceasta pregatire sau presocializare a viitorului membru al grupului este denumita “socializare anticipativa”. In ansamblu, ea desemneaza procesul de prergatire a asumarii de catre individ a unui rol social, de cunoastere si invatare a drepturilor, obligatiilor si cerintelor solicitate de grup. Acesta socializare “din avans” faciliteaza o adaptare mai usoara a persoanei la eventualele schimbari intervenite in statutul sau.

Procesul de socializare poate sa aiba, pe de o parte, o directie conforma cu valorile si normele recunoscute ca dezirabile social, realizindu-se astfel “socializarea pozitiva” sau, dimpotriva, poate avea o directie contrara, deseori marginala, cu cerintele sociale dominante, dar conforma cu cele ale unor grupuri sau subculturi deviante, ceea ce se numeste “socializare negativa”.

Aceste delimitari conceptuale, dar si practice conduc la concluzia ca neconformitatea (definita fie ca lipsa de adeziune la normele si valorile grupului, fie ca incalcare a prescriptiilor normative, care indica cum trebuie sa se comporte individul intr-o situatie sociala anumita27) nu reprezinta intotdeauna un rezultat al socializarii negative intrucit negarea unor valori traditionale sau inventarea altora noi poate fi o cale de progres sau chiar de schimbare sociala, cu efecte benefice asupra indivizilor sau grupurilor dintr-o anumita societate. In acest sens tinarul este socializat atunci cind invata sa se comporte in mod creativ, in concordanta cu modurile de gindire si simtire specifice societatii in care traieste si cind selecteaza conduite compatibile cu cerintele rolurilor sociale pe care trebuie sa la indeplineasca cu creativitate si unicitate in timpul vietii sale. Dimpotriva de multe ori se considera ca tinarul este nesocializat sau socializat negativ atunci cind nu cunoaste, nu accepta sau incalca normele si valorile recunoscute in societate si adopta comportamente indezirabile din punct de vedere moral si social28.

I.3.2.2. SOCIALIZAREA IN CADRUL FAMILIEI

In orice societate, familia este prima instanta de socializare, atit ca etapa a acestui proces, cit si ca influenta fundamentala in formarea personalitatii individului. Familia constituie cadrul de realizare a sociabilitatii, premisa deprinderii normelor dezirabile, a modelelor de conduita asteptate. In cadrul familiei, individul stabileste primele contacte in intelegerea notiunilor de responsabilitate si rationalitate, primele confruntari cu situatii supuse prescriptiilor, interdictiilor, evaluarii normelor si idealurilor grupului social larg.

Procesul de socializare in cadrul familiei acopera, cel putin doua aspecte: a) transmiterea de la o generatie la alta, prin intermediul educatiei, a principalelor norme si valori sociale si a semnificatiei simbolurilor vehiculate de limbaj; b) invatarea de catre copil a cerintelor rolului de adult ce-i vor permite sa se integreze in mod normal in societate.

In ceea ce priveste primul aspect, trebuie avute in vedere caracteristicile familiei, ca mijloc de baza al transmiterii culturii catre descendenti, si sarcina parintilor in procesul de invatare de catre copil a limbajului. Din acest punct de vedere orice familie este definita ca un “sumum de valori”, vizibil in climatul sau moral, in disciplina vietii de familie, in distribuirea autoritatii, in dezvoltarea conduitelor. Aceste valori coincid in cea mai mare parte cu valorile sanctionate pozitiv de societate, dar o parte dintre ele pot sa nu coincida sau chiar sa fie contrare celor cu caracter colectiv (cazul familiilor dezorganizate). Achizitionarea limbajului are loc tot in cadrul familiei, iar prin inermediul sau copilul dobindeste capacitatea de a gindi si a aprecia semnificatia unor gesturi, actiuni si simboluri sociale.

In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect, socializarea in cadrul familiei reprezinta primul pas in asimilarea de catre copil a capacitatilor si deprinderilor de a raspunde in mod adecvat cerintelor pe care societatea la impune adultului. Pentru F. Elkin, socializarea reprezinta acel proces prin care “copilul invata suficient de bine modurile de comportament ale unei anumite societati sau ale unui anumit grup social, in asa fel incit sa poata actiona in mod adecvat in cadrul lor”, in timp ce pentru J. Child desemneaza intregul proces prin care “ copilul este condus sa-si dezvolte comportamentul actual in concordanta cu standardele grupului din care face parte”29.

Pentru sociologul englez B. Bernstein, familia isi realizeaza functia sa de socializare in cadrul a patru situatii si directii specifice:

1) situatiile de “educatie morala“, avind la baza relatiile de autoritate din interiorul familiei prin intermediul carora ii sint formulate copilului regulile morale;

2) situatiile de “invatare cognitiva”, prin care copilul invata sistemul de cunostinte, si deprinderi necesare in societate;

3) situatiile de inventie sau imaginatie, prin intermediul carora se dezvolta capacitatile creatoare si gindirea “participativa”;

4) situatiile de “comunicare psihologica” care dezvolta afectivitatea specific umana cu rol fundamental in asigurarea echilibrului moral si psihologic al individului30;

Prin structura si destinatia ei, familia influenteaza personalitatea copiilor, educa spiritul de cooperare, de comunicare, asigura transmiterea obiceiurilor, valorilor si atitudinilor de la parinti, orientindu-i din punct de vedere moral. Modelarea personalitatii copilului are loc in cadrul familiei, prin trecerea de la un comportament normativ (reglat din exterior), la un comportament normal (bazat pe autoreglare si autonomie morala). Fiind un mediu afectiv si protector, familia asigura copiilor securitate, ingrijire, subzistenta, sprijin material si moral, toate acestea regasindu-se in personalitatea si conduita lor.

I.3.3. Consecinte ale dezorganizarii

fmiliei

In unele cazuri, functiile clasice ale familiei pot cunoaste abateri de la exigentele functionalitatii normale. Normalitatea vietii de familie desemneaza manifestarea functiilor in ansamblul lor, in directia asigurarii armoniei conjugale, a integrarii indivizilor in viata sociala, a stabilitatii si coeziunii. In literatura de specialitate sint deseori intilnite concepte care se refera, in esenta la aceesi problema care este lipsa de functionalitate. Cele mai utilizate expresii sint familie dezorganizata, familie carentata, familie dezbinata, familie deficitara, familie dezbinata, familie vulnerabila, familie descompleta sau familie cu probleme. Problematica pe care o comporta aceste familii este deosebit de complexa, antrenind o serie de consecinte negative pentru individ si pentru societate. Cele mai multe din aceste probleme pot fi considerate esecuri ale procesului de socializare. Atunci cind socializarea primara nu este realizata din diferite motive, mai ales in situatiile de deces al unuia dintre parinti, divort, abandon familial sau parasire, slaba autoritate parentala, relatii conflictuale intre soti, pot avea loc manifestari deviante si delincvente la minori.

Intr-un studiu realizat de autoarea franceza M. J. Ch. de Lauwe s-a urmarit corespondenta dintre compozitia familiei si tulburarile de comportament la copii. Folosind expresia familii dezbinate autoarea pune in evidenta frecventa tulburarilor de comportament la copiii care apartin unor astfel de familii cu parinti alcoolici, nervosi, dezechilibrati, violenti. Aceste tulburari de comportament concretizate in furt, fuga de acasa, vagabondaj sint, de cele mai multe ori, conduite predelincvente. Conduitele care incalca normele morale ale grupului si ale societatii se incadreaza in ceea ce se numeste predelincventa juvenila.

Predelincventa juvenila este ansamblul de acte intrate in conflict cu norma de comportare morala si care, in anumite conditii, pot fi indici ai unei viitoare cariere infractionale. Specialistii au aratat ca aceste fenomene specifice cel mai frecvent adolescentilor, reprezinta un anumit gen de ruptura cu modelul de viata obisnuit, cu comportamentul anterior si cu asteptarile parintilor. Astfel de acte care incalca norma morala si care aduc prejudicii mai mult celui care savirseste decit anturajului sau, apartin deviantei sociale nepenale, de natura morala, inscriindu-se in aria predelincventei juvenile sau delincventei juvenile potentiale.

Intr-un studiu consacrat acestei problematici a fost realizat un model explicativ care testeaza relatia dezorganizare familiala – conduite predelincvente ale minorilor. Modelul cuprinde sase variabile explicative si mai multe ipoteze prin care sint avansate diferite tipuri de corelatii sugerindu-se cele mai frecvente tipuri de conditionare a fenomenului predelincventei juvenile.

V.1 ( VARIABILA EXPLICATIVA) Situatia socio-economica a familiei

– marimea venitului;

– surse de venit;

– conditii de locuit

I.1 (IPOTEZA) Cu cit familia se confrunta cu dificultati materiale mai mari, cu atit probabilitatea de aparitie a comportamentelor predelincvente si delincvente in rindul minorilor este mai mare.

V.2 Stabilitatea caminului

– distructurarea familiei prin divort, deces, abandon;

I.2.a In familiile dezorganizate prin absenta unui parinte, propensiunea catre delincventa a descendentilor este mai mare decit in familiile complete si functionale.

I.2.b Absenta din camin a mamei constituie un element esential al afectarii echilibrului familial, cu efecte vizibile in tendintele spre devianta ale copiilor.

V.3 Climatul conjugal

– coeziune morala si afectiva a cuplului;

– calitatea relatiilor dintre soti (tensiuni, conflicte);

– metode negative de comportament;

I.3.a Daca in familie exista un climat nefavorabil de viata, concretizat prin raporturi conflictuale puternice intre soti, tendinta spre devianta a copiilor este mai mare.

I.3.b Absenta unui climat moral si afectiv corespunzator in familie se coreleaza cu lipsa controlului parental.

V.4 Atitudini antisociale ale mediului familial

– alcoolism;

– parazitism;

– conduite agresive si de violenta fata de copii;

– parinti cu antecedente penale;

– parinti (adulti) cu tulburari psihopatologice;

I.4. Familiile caracterizate prin atitudini antisociale si comportamentale delincvente ale membrilor dezvolta un climat lipsit de valente morale, propice savirsirii unor acte deviante de catre minori.

V.5 Stilul educativ al familiei

– control parental;

– cunoasterea anturajului copiilor;

– sistemul de recompensare si sanctiuni;

– autoritatea excesiva sau lipsa de autoritate a tatalui;

– frustrare afectiva materna;

– frecventa legaturilor cu scoala;

I.5.a Lipsa de supraveghere a comportamentelor copiilor in societate si insuficienta cunoastere a anturajului insotite de absenta legaturii cu scoala faciliteaza comiterea unor acte deviante de catre acestia.

I.5.b O autoritate excesiva a parintilor bazata pe pedepse corporale si sanctiuni punitive prea drastice creste sentimentul de independenta al tinerilor si duce la comiterea unor delicte.

V.6 Comportamente predelincvente ale copiilor si tinerilor

– cariera scolara;

– absenteism;

– esecuri scolare si profesionale;

– modalitati de petrecere a timpului liber;

I.6 Minorii care in cursul carierei lor scolare au avut o serie de dificultati de integrare, concretizate in comportamente predelincvente, sint mai putin predispusi decit alte categorii de tineri sa incalce normele juridice.

Testarea acestui model teoretic a permis formularea urmatoarelor observatii:

1. Situatia socio-economica precara datorata insuficientei veniturilor, administrarii deficitare a bugetului familial, orientarii prioritare a veniturilor spre acapararea unor bunuri materiale si consumul excesiv de alcool sint deficiente grave in organizarea familiei surse ale frustrarii copiilor de o serie de facilitati necesare;

2. Deficientele datorate relatiilor intrafamiliale tensionate, conflictuale determina minorilor sentimente de insecuritate. Absentele indelungate din camin ale unuia din parinti, separarea, abandonul, divortul, decesul reduc considerabil sentimentul securitatii afective, priveaza minorul de posibilitatiile identificarii lui cu parintii.

Un cuplu armonios, o familie unita, un climat moral-afectiv adecvat, ca si responsabilitatile impartite echitabil intre parinti constituie premise obligatorii ale desfasurarii in bune conditii a socializarii si educarii morale a copilului.

3. Familiile deficitare in privinta sarcinilor socializarii copilului promoveaza un stil educativ carentat definit, fie prin indiferenta, fie prin rasfat excesiv31.

Familiile dezorganizate perturbind procesul normal al dezvoltarii personalitatii tinerilor creeaza grave carente in conduita acestora. La rindul lor, adolescentii utilizeaza urmatoarele reactii de aparare fata de deficientele structurale sau organizatorice ale acestor familii:

a) afective: anxietate, depresie, stari de excitatie si hipomaniacale, fenomene ipohondrice, reactii psihosomatice, obsesii, fobii, insecuritate;

b) caracteriologice: exacerbarea trasaturilor caracteriale de tip schizoid, imaturitatea proceselor afective, agresivitate, ascetism, detasare, perfectionare, suprasensibilitate;

c) cognitive: esecuri ale performantei scolare;

d) psihologice: conflicte cu familia si comunitatea, identificarea negativa (revolta contra parintilor, efortul brutal pentru a slabii legaturile de dependenta fata de parinti)32;

Sansele cele mai mari ca un minor predelincvent sa devina delincvent le are cel care provine dintr-o familie cu un climat necorespunzator, cu o coezine slaba sau absenta.

In general, situatia familiei se agraveaza cind deficientele se cumuleaza punind in pericol stabilitatea grupului.

Se apreciaza ca o serie de disfunctii de scurta durata, diferite accidente ivite in viata de familie, pot fi depasite. In situatia in care deficientele devin insurmontabile asistam la falimentul institutiei familiei, faliment care poate consta in separarea sotilor, abandon sau divort. La acestea se pot adauga situatiile de promiscuitate, bigamie, concubinaj, infidelitate care creeaza un amestec de valori, principii, reguli ce pot dezorienta si socializa negativ minorul. De asemenea un factor negativ care influenteaza structura personalitatii copilului il reprezinta reconstituirea unor familii din vaduvi sau divortati, cu copii rezultati din casatorii anterioare, cu deprinderi educative diferite, la care se pot adauga copii noului cuplu.

Dezorganizarea familiei, carentele si problemele functionale nu duc in mod automat si obligatoriu la manifestari antisociale ale minorilor. Familiile dezorganizate in sine nu sint neaparat criminogene, chiar daca un important procent din actualii delincventi provin din asemenea familii. Nu orice familie dezorganizata prin divort, abandon, orfanaj, etc. aduce dupa sine in mod automat delincventa copiilor. De regula dezorganizarea familiala poate determina un comportament deviant cind se asociaza cu alti factori negativi extrafamiliali (anturaj negativ, dezinteres pentru cariera scolara si profesionala, consum de alcool, etc.).

CAPITOLUL II

FENOMENUL DE INFRACTIONALITATE

II.1. TRASATURILE SI DIMENSIUNILE FENOMENULUI DE INFRACTIONALITATE

In orice societate normele sociale si juridice indica ceea ce este drept sau nedrept, moral sau imoral, licit sau ilicit, legal seu ilegal etc., stabilind, deci zona de permisivitate a actiunii si comportamentelor indivizilor. Aceasta zona, insa, nu este precis delimitata, asa incit comportamentul individului poate varia sensibil depasind limitele normative si institutionale acceptate.

Pentru acest motiv, indivizii pot dezvolta diferite tipuri de comportament, a caror gama include atit pe cele conformiste cit si pe cele inovatoare, nonconformiste, evazioniste sau deviante. Varietatea acestor comportamente este influentata, in mare masura, atit de caracteristicile diversilor actori sociali si de conditiile concrete in care se desfasoara actiunile lor, cit si de acceptarea sau respingerea mesajelor incluse in normele promovate de societate. In consecinta, orice societate se confrunta, intr-o mai mica sau mai mare masura, cu manifestari de transgresiune a normelor care, in functie de anumie criterii pot lua forme de devianta sau delincventa (infractionalitate).

Cel mai ridicat grad de periculozitate sociala, din ansamblul formelor particulare de devianta, il are delincventa, deoarece afecteaza cele mai importante relatii si valori sociale si incalca normele si regulile morale sau juridice care orienteaza comportamentele indivizilor.

Din punct de vedere strict juridic, un comportament delincvent este definit ca fiind un tip de conduita care incalca legea, privita ca ansamblu de reguli normative dictate si aplicate de catre autoritatea statal-politica. Pornind de la caracteristicile comune ale acestei forme particulare de devianta, manifestate in orice societate, o serie de autori disting urmatoartele trasaturi ale delincventei:

a) – violarea unei anumite legi (penala, civila, etc.), care prescrie actiuni sau sanctiuni punitive impotriva celor care o incalca;

b) – manifestarea unui comportament contrar codurilor morale ale grupului, fie ele formale sau informale, implicite sau explicite;

c) – savirsirea unei actiuni antisociale cu caracter nociv pentru indivizi sau grupuri sociale;

Deoarece trasaturile generale si specifice ale delictelor si infractiunilor sint evaluate in functie de legislatia penala, exista diferente sensibile de la un sistem juridic la altul, care impiedica aducerea la un numitor comun a diferitelor forme de delicte si infractiuni. In consecinta, asa cum arata o serie de juristi si sociologi, criteriile normativului penal nu sint suficiente si nu sint singurele in masura sa ofere repere precise pentru evaluarea si clasificarea delictelor si infractiunilor, cu atit mai mult cu cit, dat fiind caracterul lor formal si neutru, in raport cu indivizii particulari, ignora de cele mai multe ori cauzele, factorii si conditiile care genereaza sau favorizeaza actele antisociale. Chiar daca, aparent, delictul apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele dreptului penal, el este primordial, un fenomen social, care se produce in societate avind consecinte negative si distructive pentru securitatea indivizilor si grupurilor.

Definirea si circumscrierea delictelor si infractiunilor numai in functie de citeriile normativului penal este reductionista, intrucit evolutia fenomenului de delincventa este influentata de o serie de variabile socioculturale, care-i imprima o mare diferentiere spatiala si temporala. Din acest motiv, criteriile normativului penal nu sint singurele in masura sa stabileasca repere precise pentru analiza si clasificarea diferitelor delicte si infractiuni. Daca la o prima analiza delincventa apare ca un fenomen juridic, reprezentind ansamblul incalcarilor si abaterilor cu caracter penal, ea este totodata si un fenomen social care se produce in cadrul societatii, determinind consecinte antisociale ce se resimt la nivelul indivizilor, grupurilor si institutiilor sociale.

In consecinta, analiza juridico-penala a infractionalitatii solicita si o analiza sociologica, criminologica si psihologica complementara, cu ajutorul careia sa se poata identifica si explica contextul sociocultural si individual care a generat aceasta forma speciala de devianta. In acelasi timp, amploarea si intensitatea fenomenului de infractionalitate, varietatea diverselor delicte si infractiuni, obliga la luarea in considerare a diferitelor dimensiuni ce caracterizeaza evolutia sa in diverse contexte culturale si normative, dintre care cele mai importante sint urmatoarele:

1. dimensiunea statistica – evidentiaza starea si dinamica infractionalitatii in timp si spatiu, prin evaluarea si masurarea in procente, medii, serii de distributii si indici a diferitelor delicte si infractiuni, precum si corelarea acestora cu o serie de variabile si indicatori cu caracter social, ecologic, cultural, geografic (arii geografice si culturale, grupuri de populatie, zone urbane sau rurale, sisteme penale, etc.);

2. dimensiunea juridica – evidentiaza tipul normelor juridice violate prin fapte si acte antisociale, periculozitatea sociala a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea si felul actiunilor adoptate, modalitatile de resocializare a persoanelor delincventa;

3. dimensiunea sociologica – centrata pe identificare, explicarea si prevenirea sociala a delictelor si infractiunilor, in raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare si devianta existente in societate si cu formele de relatie sociala fata de diferita delicte;

4. dimensiunea psihologica – evidentiaza structura personalitatii individului delincvent si individului normal, motivatia si mobilurile comiterii delictului, atitudinea delincventului fata de fapta comisa (raspunderea, discernamintul, etc.);

5. dimensiunea economica – evidentiaza consecinte directe si indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material si moral (costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatia bunurilor, politele de asigurare, etc.);

6. dimensiunea prospectiva – evidentiaza tendintele de evolutie in viitor a delincventei precum si propensiunea spre delincventa a anumitor indivizi si grupuri sociale33;

Evidentierea acestor dimensiuni atesta caracterul interdisciplinar al fenomenului de delincventa ceea ce face extrem de dificila abordarea si studierea ansamblului de delicte si infractiuni ce se produc intr-o societate. Totodata, trebuie avut in vedere faptul ca delincventa reprezinta un fenomen normal cu care se confrunta orice societate, asa incit nu exista o definitie satisfacatoare a acestui fenomen, datorita relativitatii criteriilor normative si culturale cu care este investita delincventa in diverse societati si culturi.

Complexitatea si diversitatea realitatii infractionale sub dubla sa infatisare de fenomen social global, intilnit in proportii diferite in toate societatile umane si de manifestare individuala sau de grup in care determinarile psihologice singulare se impletesc cu conditii si cauze sociale particulare si generale a orientat proiectarea cercetarii fenomenului de delincventa spre studii si analize cu caracter pluridisciplinar.

Observatiile fragmentare, desi necesare, nu pot conduce la concluzii care sa satisfaca nevoile de prevenire a unui fenomen a carui amploare si pericol social afecteaza prin multiplele sale forme organizarea sociala in ansamblul ei. Este prima cauza a predilectiei unui numar din ce in ce mai mare de cercetatori pentru abordarea delincventei si comportamentului infractional dintr-o perspectiva multidisciplinara.

II.2. ABORDAREA FENOMENULUI DE INFRACTIONALITATE DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI SOCIALE

Orice societate se confrunta cu fenomene de infractionalitate, intrucit notiunea de delincventa este implicata in insasi ideea de societate. Deoarece nu poate exista o societate “ in care indivizii sa nu se abata mai mult sau mai putin de la tipul colectiv, este inevitabil ca printre aceste abateri sa fie unele care prezinta caracter criminal”34. De altfel, Č. Durkheim considera infractiunea un “fenomen normal”, cu conditia ca ea sa nu depaseasca anumite limite care fac imposibila functionarea societatii si convietuirea indivizilor. Fiind legata de conditiile fundamentale a oricarei vieti sociale, delincventa include acele abateri si incalcari ale normele de conduita care ofenseaza unele sentimente colective, necesitind adoptarea unor masuri de aparare sociala si de reprimare a conduitelor periculoase.

Actul delincvent, ca atare, reprezinta expresia unui sir de actiuni si conduite care contrasteaza puternic cu normele de convietuire existente in cadrul familiei, institutiilor, societatii. Desi recunoasterea si sanctionarea diferitelor delicte reprezinta o “universalitate culturala”, exista diferente sensibile, din punct de vedere cultural, in definirea anumitor acte ca periculoase si in discernerea intensitatii si gravitatii acestora. Gradul pina la care un comportament antisocial sau imoral devine periculos pentru ordinea sociala depinde, in mare masura, de caracterul coercitiv sau, dimpotriva, permisiv al normelor sociale. De aceea, legea penala nu urmareste eliminarea totala a delictelor dintr-o societate, ci mentinerea lor la un “nivel tolerabil”, orice depasire a acestui nivel putind fi interpretata ca un semn de tensiune in sistemul social respectiv si ca un avertisment al unei posibile crize a principalelor institutii sociale. Pentru majoritatea sociologilor, infractionalitatea reprezinta o problema sociala, intrucit ea include o discrepanta semnificativa intre sistemele de referinta valorice si normative ale societatii si asteptarile indivizilor. Generind consecinte negative, directe sau indirecte, asupra structurii si stabilitatii grupurilor sociale, delincventa conduce la cresterea tensiunilor sociale si a nesigurantei intre indivizi. Ea implica totodata, incalcarea flagranta a modelelor si schemelor valorice si normative asteptate si dorite, o dislocare a si tiparelor relatiilor traditionale dintr-o societate precum si o abatere sensibila de la ceea ce societatea defineste ca fiind moral, decent, licit si corect. Ca tendinta generala se apreciaza ca, cu cit actele delincvente se acumuleaza si se agraveaza intr-o comunitate, cu atit membrii acesteia sint supusi unor forme de alianare, stres, nesiguranta si demoralizare. Imaginea este completata de faptul ca o parte importanta a celor care sint implicati in asemenea acte antisociale nu-si percep propria situatie, nu-i intereseaza opinia celorlalti, retragindu-se intr-o subcultura specifica.

Marea varietate culturala si sociala a diverselor societati, structura lor economica, politica si juridica, extrem de diferita, se reflecta in multiple variatii inregistrate in definirea delincventei si a legii, in profilul institutiilor de control social, in sistemul sanctiunilor si chiar in formele de manifestare a atitudinilor opiniei publice fata de acest fenomen. De exemplu, nu in toate societatile omorul este considerat drept crima deliberata, existind sisteme penale in care, chiar daca el nu e justificat, este sensibil “dezincriminat” (cazul omorului in legitima aparare sau al omorului savirsit “in stare de razboi” sau de “necesitate”). In alte situatii legislative, dimpotriva, omorul savirsit asupra unor persoane este considerat o crima odioasa si sanctionat extrem de sever (omorul asupra unui parinte, omorul asupra unui copil sau asupra unei femei gravide, omorul comis impotriva unui preot, sef militar, conducator politic etc.).

In alte legislatii penale, evaluarea intensitatii si gravitatii actelor delincvente se face atit in functie de anumite criterii normative (de exemplu, valoarea obiectului prejudiciat, modul de comitere a delictului, mijloacele utilizate, vinovatia faptuitorului etc.), cit si de unele cu caracter social si cultural. Astfel, in multe tari se face distinctia intre furtul obiectelor de mare valoare (furt major) si cel asupra unora de mica valoare (furt minor), dar si intre furtul din patrimoniu public si cel din proprietatea privata sau intre furtul de la rude, prieteni si cel comis asupra unui strain. tot astfel incriminarea si sanctionarea unor delicte (furt, tilharie, vatamare corporala etc.) se face in functie de statutul social al delincventului si victimei, de relatiile intre acestia inainte de comiterea delictului.

Cultura, moravurile, obiceiurile, si cutumele joaca un rol important in definirea anumitor categorii de delicte, cum sint sint cele care atenteaza contra bunelor moravuri sau normelor de convietuire sociala.

Pentru aceste motive, sustin numerosi sociologi si criminologi, criteriul normativului penal de definire si evaluare a ansamblului de delicte si infractiuni trebuie completat cu cele de natura sociala, morala culturala si psihologica, singurele in masura sa evidentieze evolutia si tendintele fenomenului de delincventa in diverse comunitati si diferite perioade de timp. In felul acesta, sociologia si dreptul pot oferi, impreuna, repere teoretice si operationale, mai adecvate, capabile sa puna la indemina legislatorilor si judecatorilor o serie de indicatori standard de apreciere, definire si sanctionare a diferitelor tipuri de delicte si crime35.

CAPITOLUL III

ASPECTE CONCRETE PRIVIND CARACTERISTICILE SOCIALE SI EDUCATIONALE ALE DELINCVENTILOR MINORI

Studiile si cercetarile realizate, pina in prezent, asupra fenomenului de delincventa juvenila si a comportamentului infractional manifestat de minori, au evidentiat o serie de caracteristici de ordin familial si social care contribuie, intr-o mai mica sau mai mare masura, la savirsirea de catre minori a unor acte cu caracter antisocial.

O astfel de cercetare a fost realizata in perioada 1992 – 1994 si a avut la baza intervievarea a trei esantioane de minori infractori din centrele de reeducare Gaesti si Tirgu Ocna (240 de minori) si aresturile unor politii judetene (734 de minori) si totodata a doua esantioane derivate formate din parintii si cadrele didactice ale acestora36.

Analiza sociologica a principalilor indicatori ai familiilor din care provin minorii infractori cercetati, pune in evidenta urmatoarele aspecte:

III.1. CARACTERISTICI ALE RELATIILOR IN FAMILIILE DIN CARE PROVIN DELINCVENTII MINORI:

1. Structura cuplului parental:

– 35% familie organizata, 30% familie aparent organizata, 20% familie dezorganizata, 3% familie descompleta, 7% familie neorganizata, 5% familie reconstituita;

2. Numarul de frati si surori:

– 21% cazuri, unul, 68% cazuri, doi, 9% cazuri, trei, 2% cazuri, patru;

3. Topologia climatului in familie:

– 15% din cazuri armonios, 15% echilibrat, 20% frecvent conflictual, 30% intens conflictual, 20% violent;

4. Conduite agresive intre parinti:

– 30% fara, 20% sporadice, 40% frecvente, 10% permanentizate;

5. Conduite violente ale parintilor fata de minori:

Tatal: – 20% absente, 44% sporadice, 30% frecvente, 6% permanente;

Mama: – 42% absente, 40% sporadice, 16% frecvente, 2% permanente;

6. Timpul afectat de parinti pentru ingrijirea si educarea minorului:

Tatal: – 30% corespunzator, 40% insuficient, 30% inexistent;

Mama: – 60% corespunzator, 30% insuficient, 10% inexistent;

7. Tipul de autoritate familiala:

– 27% autoritara, 40% permisiva, 33% echilibrata;

8. Absente ale parintilor:

– 15% absente indelungate ale tatalui, 8% absente indelungate ale mamei, 25% divort, 20% separare in fapt, 22% alte situatii;

9. Antecedente penale ale fratilor sau surorilor minorilor:

– 1% omor, 30% furt, 2% infractiune economica, 1% accident de circulatie, 3% viol, 1% prostitutie, 62% fara antecedente penale;

III.2. CONDITII GENERALE DE LOCUIT:

1. Forma de proprietate asupra locuintei:

– 35% proprietate personala, 55% proprietate de stat, 6% gazda, 3% camin de nefamilisti, 1% fara locuinta;

2. Conditii de locuit:

– 12% au beneficiat de camera proprie, 88% nu au beneficiat de camera proprie; 22% au beneficiat de un pat propriu, 78% nu au beneficiat de un pat propriu; 18% au posedat biblioteca, 64% au posedat citeva carti, 18% nu au posedat nici o carte; 48% au dispus de un aparat radio, 52% nu au dispus de un aparat radio; 92% au dispus de televizor, 8% nu au dispus de televizor; 3% au dispus de aparat video, 97% nu au dispus de aparat video;

3. Numarul de camere din care se compune locuinta:

– 9% o camera, 65% doua camere, 16% trei camere, 6% patru camere, 2% cinci camere, 2% mai mult de cinci camere;

4. Numarul de persoane care locuiesc in casa, in afara minorului si fratilor sai:

– 15% o persoana, 30% doua persoane, 20% trei persoane, 20% patru persoane, 15% mai mult de patru persoane;

III.3. REPERE DESPRE PERSONALITATEA MINORILOR DE-LINCVENTI SI CONDUITELE INFRACTIONALE ALE ACESTORA:

1. Virsta:

– 33% 13-14 ani, 67% 15-17 ani;

2. Sexul:

– 85% masculin, 15% feminin;

3. Nationalitatea:

-50% romani, 9% maghiari, 39% romi, 1% turci, 1% tatari;

4. Mediul de provenienta:

-55% urban, 45% rural;

5. Mediul in care locuieste:

– 42% municipiu, 13% oras, 20% comuna, 10% sat, 5% catun, 10% alte situatii;

6. Starea de sanatate psihica:

– 41% fara tulburari psihice, 22% cu simptome izolate, 37% cu diferite boli psihice;

7. Tipuri de boli psihice:

– 17% nevroze, 10% psihoze, 5% sindroame mixte nepsihotice, 63% alcoolism, 1% epilepsie, 4% oligafrenie;

8. Nivelul de scolarizare:

– 3% o clasa, 1% doua clase, 2% trei clase, 1% patru clase, 2% cinci clase, 5% sase clase, 10% sapte clase, 37% opt clase, 15% noua clase, 20% zece clase, 2% nescolarizati.

9. Esecuri scolare:

-50% au ramas corigenti, 20% au ramas repetenti o data, 5% au ramas repetenti de mai multe ori, 25% fara esecuri;

10. Modalitati de petrecere a timpului liber:

– 57% practicarea unor jocuri specifice virstei, 7% lectura, 88% vizionarea de filme la cinematograf sau video, 96% vizionarea unor programe TV, 72% plimbari impreuna cu prietenii, 33% asocierea cu alti minori pentru vagabondaj, 27% asocierea cu alti minori dar si cu adulti pentru comiterea de delicte;

11. Locuri predilecte de petrecere a timpului liber:

– 22% in casa si curte, 78% pe strada sau in alte locuri de distractie;

12. Comportamente deviante nesanctionate juridic:

– 39% furturi, 27% parazitism, 41% fuga de acasa, 22% acte violente impotriva altor minori, 5% distrugerea sau deteriorarea unor bunuri, 3% tentative de viol nereclamate, 25% alte comportamente deviante;

13. Frecventa comportamentelor deviante:

– 62% o data, 15% de doua ori, 19% de trei ori, 5% de patru ori, 4% de cinci ori, 4% de peste cinci ori;

14. Motivatia declarata a fugii de la domiciliu:

– 67% dorinta de aventura, 32% placerea de a vagabonda, 31% cu scopul comiterii de infractiuni, 53% ca urmare a situatiei conflictuale existente intre parinti, 18% ca urmare a faptului ca resimteau acut lipsa de libertate sub controlul parintilor, 38% ca urmare a agresivitatii si violentei din partea parintilor;

15. Identificarea cu parintii ca model comportamental, moral si ideal de viata:

– 21% cu tatal, 68% cu mama, 11% cu nici unul dintre ei;

16. Identificarea cu fratii si surorile ca model comportamental, moral si ideal de viata:

– 39% da, 61% nu;

17. Identificarea cu alte persoane ca model comportamental si ideal de viata (singulare sau asociate):

– 2% profesori, 16% vecini majori cu comportament deviant, 11% vecini majori cu comportament infractional, 21% vecini minori cu comportament infractional, 35% actori, 19% cintareti de muzica usoara, 71% personaje din filme, 0% personaje din literatura, 39% prieteni, 8% colegi, 32% prieteni cu comportament deviant, 5% colegi cu comportament deviant, 4% colegi cu comportament infractional;

18. Persoane care l-au influentat in mod determinant pentru a comite infractiuni (situatii singulare sau asociate);

– 11% tatal, 9% mama, 19% unul din frati, 6% fratii, 2% una dintre rude, 3% mai multe rude, 49% un prieten, 30% mai multi prieteni, 4% un coleg, 5% mai multi colegi, 3% o persoana de sex opus cu care intretine relatii intime;

19. Premeditarea infractiunii:

– 16% da, 84% nu;

20. Mediul in care a avut loc infractiunea:

– 75% urban, 25% rural;

21. Locul in care s-a produs infractiunea:

– 40% in casa, 12% in curte, 13% pe strada, 2% loc viran, 10% in parc, 20% in incinta unei institutii, 2% in restaurant, 1% in incinta unei scoli;

22. Gindind retrospectiv, in ce mod ar fi putut fi impiedicat sa comita infractiunea:

– 85% supravegherea de catre parinti, 15% controlul si interventia factorilor educationali din scoala, 25% retragerea minorului din anturajul unor elemente infractionale, 25% asigurarea de catre familii a unor conditii normale de subzistanta;

23. Daca inaintea comiterii infractiunii s-au gindit ca vor raspunde in fata legii:

– 72% da, 7% erau siguri ca nu vor fi pedepsiti, 18% au apreciat ca era posibil sa nu fie descoperiti, 3% nu s-au gindit;

24. Dar dupa comiterea infractiunii:

– 86% da, 3% erau siguri ca nu vor fi descoperiti, 8% au apreciat ca era posibil sa nu fie descoperiti, 3% nu s-au gindit;

25. Fratii si surorile minorului au rezultat:

– 90% dintr-o casatorie, 3% din doua casatorii, 1% din mai multe casatorii, 4% din concubinaj, 2% dintr-o legatura pasagera;

26. Atitudinea minorului fata de consumul de alcool:

– 58% nu consuma, 20% consuma sporadic cantitati rezonabile, 7% consuma ocazional in mod excesiv, 10% consuma frecvent dar nu exagerat, 5% consuma fracvent in mod exagerat;

27. Atitudinea minorului fata de droguri:

– 92% nu utilizeaza, 4% au incercat o singura data sa inhaleze “AUROLAC”, fara a mai repeta, 2% au inhalat de mai multe ori “AUROLAC”, 2% obisnuiau frecvent sa inhaleze “AUROLAC”;

28. Sanctini aplicate de tata minorilor (situatii singulare sau cumulate):

– 78% amenintari, 22% obligativitatea de a nu parasi domiciliul, pe anumite intervale, 33% privarea de anumite distractii, 70% pedepse corporale, 12% alte sanctiuni;

29. Sanctiuni aplicate de mama minorilor:

– 88% amenintari, 25% obligativitatea de a nu parasi domiciliul, pe anumite intervale, 41% privarea de anumite distractii, 57% pedepse corporale, 18% alte sanctiuni;

30. Virsta la care a comis prima fapta prevazuta de legea penala:

– 2% 9 ani, 5% 10 ani, 6% 11 ani, 10% 12 ani, 12% 13 ani, 10% 14 ani, 14% 15 ani, 31% 16 ani, 10% 17 ani;

31. Nivelul de cunoastere de catre parinti a preocuparilor extrascolare organizate ale minorului:

– 12% in totalitate, 13% partial, 85% aproape deloc sau deloc;

32. Nivelul de cunoastere de catre parinti a anturajului si grupului de prieteni de joaca ai minorilor:

– 2% in totalitate, 13% partial, 85% aproape deloc sau deloc;

33. Modele comportamentale definite prin criminalitate (situatii singulare sau asociate):

– 40% tatal, 9% mama, 15% fratii, 20% unul din frati, 2% surori, 4% una dintre surori, 12% alte rude, 3% unii dintre colegi, 5% unii dintre vecini, 68% personaje din film, 4% personaje din literatura;

34. Modele conportamentale definite prin agresivitate (situatii singulare sau asociate):

– 80% tatal, 58% mama, 58% ambii parinti, 15% frati, 33% unul dintre frati, 3% surorile, 7% una dintre surori, 11% alte rude, 22% una dintre rude, 37% unii dintre prieteni, 18% unii dintre colegi, 6% unii dintre vecini, 78% personaje din film, 1% personaje din literatura, 2% alte persoane;

35. Modele comportamentale definite prin imoralitate (situatii singulare sau asociate):

– 12% tatal, 26% mama, 10% ambii parinti, 2% fratii, 7% unul dintre frati, 5% surorile, 16% una dintre surori, 3% alte rude, 7% una dintre rude, 18% unii dintre prieteni, 4% unii dintre colegi, 2% unii dintre vecini, 72% personaje din film, 1% personaje din literatura, 1% alte persoane;

36. Modele comportamentale definite prin alcoolism (situatii singulare sau asociate):

– 50% tatal, 10% mama, 5% ambii parinti, 5% fratii, 20% unul dintre frati, 0% surorile, 2% una dintre surori, 30% alte rude, 40% una dintre rude, 5% unii dintre prieteni, 4% unii dintre colegi, 25% unii dintre vecini, 55% personaje din film, 1% personaje din literatura;

37. In scoala era considerat si etichetat de catre profesori ca un “element rau”:

– 48% da, 52% nu;

38. Dar de catre colegi:

– 33% da, 67% nu;

39. Era considerat si etichetat de catre tata ca un “element rau”:

– 70% da, 30% nu;

40. Era considerat si etichetat de catre mama ca un “element rau”:

– 755 da, 25% nu;

41. Era considerat si etichetat de catre frati ca un “element rau”:

– 20% da, 80% nu;

42. Era considerat si etichetat de catre vecini ca un “element rau”:

– 40% da, 60% nu;

43. Printre minorii si majorii in compania carora au comis infractiuni, subiectii se simteau mai bine decit acasa, in familie:

– 86% da, 24% nu;

44. Sanctiuni scolare:

– 15% au fost avertiztati, 30% au fost atentionati parintii asupra comportarii necorespunzatoare, 5% au fost exmatriculati, 50% fara sanctiuni;

45. Atitudinea minorilor fata de scoala:

– 9% pozitiva, 83% indiferenta, 8% tensionata;

46. Calitatea relatiilor cu colegii de scoala:

– 60% armonioase, 15% tensionate, 25% necooperante;

47. Schimbari de scoala:

– 35% o data, 25% de doua ori, 12% de trei ori, 2% de patru ori, 26% fara schimbari;

III.4. DATE PRIVIND STATUTUL SOCIO-PROFESIONAL AL PARINTILOR INFRACTORILOR:

1. Virsta:

Tatal: – 28% 31-35 de ani, 66% 36-40 de ani, 2% 41-55 de ani, 1% 56-60 de ani;

Mama: – 30% 31-35 de ani, 68% 35-40 de ani, 2% 41-50 de ani;

2. Nationalitatea:

Tatal: – 52% romana, 7% maghiara, 3% turca, 38% rom;

Mama: – 57% romana, 7% maghiara, 3% turca, 33% rom;

3. Religia si confesiunea religioasa a parintilor:

– 86% crestina, 3% musulmana, 11% alte situatii;

4. Statutul marital:

82% casatorit, 18% necasatorit;

5. Durata casatoriei:

– 9% 13 ani, 33% 17 ani, 28% 18 ani, 30% 19 ani;

6. Situatii de concubinaj:

– 4% da, 96% nu;

7. Casatorii anterioare:

Tatal: – 4% da, 96% nu;

Mama: – 3% da, 97% nu;

8. Frecventa casatoriilor:

Tatal: – 96% o data, 3% de doua ori, 1% de trei ori;

Mama: – 97% o data, 2% de doua ori, 1% de trei ori;

9. Numarul copiilor cuplului parental:

– 8% un copil, 72% doi copii, 10% trei copii, 6% patru copii, 4% mai mult de patru copii;

10. Nivel de instructie:

Tatal: – 2% fara studii, 3% scoala generala incompleta, 50% scoala generala de 8 clase absolvita, 9% 10 clase, 21% scoala profesionala, 10% 12 clase, 3% scoala postliceala, 2% facultate;

Mama: – 3% fara studii, 3% scoala generala incompleta, 65% scoala generala de 8 clase, 9% 10 clase, 12% scoala profesionala, 4% 12 clase, 3% scoala postliceala, 1% facultate;

11. Profesia:

Tatal: – 59% muncitor, 25% taran, 2% lucrator comercial, 3% tehnician, 2% subinginer, 9% alte meserii, 9% fara meserie;

Mama: – 32% muncitoare, 35% agricultoare, 8% lucratoare comerciala, 1% subinginera, 10% alte meserii, 24% fara meserie;

12. Statutul profesional:

Tatal: – 73% angajati, 27% someri;

Mama: – 69% angajate, 31% somere;

13. Starea de sanatate:

Tatal: – in proportie de 73% corespunzatoare, in proportie de 17% prezentind afectiuni organice, in proportie de 3% afectiuni neurologice, in proportie de 7% afectiuni psihice;

Mama: – starea de sanatate corespunzatoare 65%, 30% afectiuni organice, 2% afectiuni neurologice, 3% afectiuni psihice;

14. Antecedente ereditare de natura psihogena:

Bunicii minorului din partea tatalui: – 12% da, 88% nu;

Bunicii minorului din partea mamei: – 5% da, 95% nu;

Alte rude: – 2% frati, 2% surori, 1% unchi, 2% matusi;

15. Atitudinea fata de consumul de alcool:

Tatal: – 33% consum ocazional, 15% consum ocazional excesiv, 52% consum frecvent si exagerat (dependenta alcoolica);

Mama: – 1% nu consuma, 69% consum ocazional, 6% consum ocazional excesiv, 24% consum frecvent si exagerat (dependenta alcoolica);

16. Antecedente penale ale parintilor:

Tatal: – in 1% din cazuri autor de omor, 7% tilharie, 20% furt, 4% infractiuni economice, 20% alte infractiuni, 48% fara antecedente penale;

Mama: – 7% furt, 2% infractiuni economice, 91% fara antecedente penale;

III.5. OPINIILE PARINTILOR REFERITOARE LA CALITATEA PROPRIILOR PREOCUPARI EDUCATIONALE SI EVOLUTIA DEVIANTA A MINORULUI:

1. Timpul alocat zilnic pentru discutii cu copilul:

Tatal: – 55% o ora, 3% doua ore, 2% trei ore, 40% deloc;

Mama: – 38% o ora, 16% doua ore, 16% trei ore, 30% tot timpul;

2. Cunoasterea interesului copilului pentru viata sexuala:

– 30% da, 70% nu;

3. Frecventarea gradinitei de catre minor:

32% da, 68% nu;

4. Accidente suferite de minor in prima parte a copilariei:

– 20% da, 80% nu;

5. Leziuni si traumatisme ca urmare a accidentului suferit:

– 5% asupra miinilor, 3% asupra picioarelor, 10% asupra capului;

6. Tipuri de manifestari (singulare sau cumulate) ale primelor tulburari comportamentale:

– 35% absenteism scolar, 19% fuga de la domiciliu, 27% furturi din casa, 3% furturi de la vecini, 8% furturi din magazine, 20% stari de agresivitate, 20% asocierea in grupuri infractionale;

7. Virsta copilului la comiterea primei fapte prevazuta de legea penala:

– 2% 11 ani, 3% 12 ani, 5% 13 ani, 15% 14 ani, 30% 15 ani, 30% 16 ani;

8. Conditiile in care a savirsit prima infractiune:

– 5% singur, 14% impreuna cu alt minor, 16% impreuna cu alti doi minori, 14% impreuna cu mai multi minori;

9. Reactia parintilor la aflarea comunicarii potrivit careia minorul a comis o fapta prevazuta de legea penala:

– 56% deznodamint asteptat, 33% surpriza, 4% contestarea autenticitatii informatiei, 2% acces de furie, 5% sentiment de neputinta;

10. Comportamentul copilului dupa savirsirea primei infractiuni (situatii singulare sau asociate);

– 21% o perioada a fost linistit, 47% a inceput sa-si caute vechii prieteni, 58% a devenit mai versat, 68% nu mai putea fi stapinit, 37% manifesta mai multa agresivitate, 25% devenise mai inventiv;

11. Atitudinea adoptata de parinti pentru corectarea comportamentului copilului:

– 40% control permanent, 78% de interdictie totala, 52% de pedepsire fizica, 14% de mare toleranta, 80% de permanenta inhibare, 6% nici una;

12. Cunoasterea de catre parinti a grupului de prieteni ai copilului:

– 41% da, 59% nu;

13. Preocupari ale parintilor privind cunoasterea profilului moral al prietenilor copilului:

– 7% da. 93% nu;

14. Locul predilect de petrecere a timpului liber:

– 19% discotecile din cartier, 2% gara din localitate, 16% bulevardul central din localitate, 8% holul cinematografelor, 55% parcul public;

15. Cunoasterea de catre parinti a pasiunilor sau afinitatilor minorului pentru o anumita meserie:

– 3% da, 15% nu, 82% nu cunosc;

16. In ce masura parintii au asigurat minorului posibilitatea de a-si cumpara un anumit obiect, articol sau bun pa care si-l doreau:

– 35% i-au fost asigurate toate conditiile, 25% nu a existat posibilitatea satisfacerii in totalitate a cerintelor sale, 10% i-au asigurat foarte rar mijloacele pentru procurarea bunurilor dorite, 15% nu i-au putut asigura deoarece nu dispun de posibilitati, 5% nu le-au cerut niciodata, 10% nu isi amintesc;

17. Exemplificari din partea parintilor asupra unor titluri de carti pe care minorul le-a citit:

– 56% unul, 12% doua, 18% trei, 14% nici unul;

18. Emisiuni TV preferate de parintii minorului:

– 25% emisiuni de stiri, 50% filme seriale si artistice, 25% fara preferinte;

III.6. DATE PRIVIND STATUTUL SOCIO-PROFESIONAL SI CALITATEA ASISTENTEI PSIHOPEDAGOGICE PRESTATA DE CADRELE DIDACTICE:

1. Sexul:

– 26% barbatesc, 74% femeiesc;

2. Virsta:

-11% 25-30 de ani, 23% 31-35 de ani, 22% 36-40 de ani, 24% 41-45 de ani, 14% 46-50 de ani, 6% 51-55 de ani;

3. Vechimea in munca de cadru didactic:

– 3% aproximativ 2 ani, 4% aproximativ 3 ani, , 4% aproximativ 4 ani, 12% aproximativ 5 ani, 21% intre 6-10 ani, 9% intre 11-15 ani, 17% intre 16-20 de ani, 20% intre 21-25 de ani, 10% peste 25 de ani;

4. Vechimea in activitatea de diriginte:

– 1% 1 de un an, 15% de doi ani, 4% de trei ani, 4% de patru ani, 11% de cinci ani, 11% de mai mult de cinci ani, 9% de mai mult de zece ani, 15% de mai mult de cincisprezece ani, 20% de mai mult de douazeci de ani, 10% de mai mult de douazeci si cinci de ani;

5. Atitudinea fata de acest tip de activitate:

– 4% le place, 96% indiferenta sau respingere;

6. Situatia locativa a cadrelor didactice:

– 65% sint din localitate, 15% s-au stabilit in localitate, 10% fac naveta saptaminal, 10% fac naveta zilnic;

7. Gradul de cunoastere a situatiei familiale a elevilor din clasa in care si-au desfasurat activitatea de profesori si diriginti:

– 30% da, 70% nu;

8. Nivelul de preocupare asupra elevilor care au avut esecuri scolare:

– 22% da, 78% nu;

III.7 ATITUDINI SI PREOCUPARI ALE CADRELOR DIDACTICE FATA DE EVOLUTIA DEVIANTA A ELEVILOR CARE AU COMIS FAPTE PENALE:

1. Particularitatile de comportament sesizate de cadrele didactice pina la declansarea esecului scolaral al minorilor care au comis infractiuni:

– 95% dezinteres pentru invatatura, 75% absenteism, 41% agresivitate fata de colegi, 37% atitudine ireverentioasa fata de profesori, 18% nesupunere, 86% indiferentism, 5% furt, 27% huliganism, 15% asociere in bande, 10% fuga de acasa.

2. Interventii ale cadrelor didactice pentru diminuarea tulburarilor de comportament ale minorilor-problema:

– 56% au incercat sa-l cunoasca mai bine, 68% au luat legatura cu familia, 92% i-au diminuat nota la purtare, 0% au cerut sprijinul psihologilor scolari, 60% au cerut sprijinul conducerii scolii, 3% au recomandat familiei sa apeleza la psihiatru, 32% nu au intreprins nimic, 22% nu au avut posibilitatea sa lucreze diferentiat datorita numarului mare de elevi din clasa, 28% nu s-au ocupat de regula de copiii problema, 4% nu i-au interesat astfel de cazuri:

3. Caracteristici remarcate de cadrele didactice privind situatia familiilor minorilor cu conduita devianta:

– 10% situatie materila deosebit de grea, 15% situatie locativa precara, 3% stare de subnutritie, 88% dese conflicte intre soti, 50% alcoolism, 39% stare de libertinaj, 80% atmosfera de teroare in familie, 31% antecedente penale ale parintilor, 10% antecedente penale ale celorlalte rude, 3% situatii materiale deosebit de generoase, 18% austeritate, 68% lipsa de control asupra activitatii copilului, 11% satisfacerea tuturor capriciilor copilului, 15% absenta indelungata a unuia dintre parinti, 38% imoralitatea unuia sau ambilor parinti;

4. Gradul de implicare a profesorilor in conlucrarea cu familia pentru a corecta unele deficiente in comportamentul copilului:

– 2% intens, 10% periodic, 21% sporadic, 67% in nici un fel;

5. Existenta receptivitatii din parte famililor:

– 15% da, 85% nu;

6. Modalitati de manifestare a receptivitatii familiilor:

– 22% dorinta unor conlucrari mai intense, 14% controlul mai exigent asupra prezentei minorului la scoala, 12% controlul mai exigent asupra modului in care minorii isi indeplinesc obligatiile scolare, 35% cunoasterea preocuparilor extrascolare, 17% ingradirea unor contacte cu diversi prieteni;

7. Nivelul de ameliorare a conduitei minorilor ca urmare a intensificarii cooperarii dintre cadrele didactice si familiile respective:

– 2% semnificativ, 70% nesemnificativ, 28% fara rezultate;

8. Opinii privind modalitatile de actiune prin care scoala ar avea un rol mai insemnat in educarea copiilor:

– 97% clasa sa fie formata din mai putini elevi, 3% sa fie alocate mai multe ore de dirigentie, 56% sa fie introdusa ca disciplina obligatorie religia, 100% sa se institutionalizeze fisa psihologica, 100% fiecare scoala sa fie arondata pe linga un laborator psihologic, 32% copii problema sa fie primiti in scoli anume desemnate;

III.8 OBSERVATII SI CONCLUZII:

Din corelarea datelor obtinute in urma investigarii celor trei tipuri de esantioane ( minori, parinti, cadre didactice) au rezultat urmatoarele observatii si concluzii:

Numarul cel mai mare de minori infractori provin din familii organizate si aparent organizate (atit in cadrul esantionului cercetat cit si in populatia scolara totala din unitatiile de reeducare).

Stabilirea tipologiei climatului in cadrul familiilor, precum si evaluarea conduitelor agresive intre parinti pun in evidenta existenta in proportii ingrijoratoare a unor acumulari de insuccese si insatisfactii ale cuplurilor parentale si a grupurilor familiale in ansamblu.

In ceea ce priveste efectele dezorganizarii si carentele familiale asupra tulburarilor psihice ale adolescentului infractor, pe baza prelucrarii raspunsurilor obtinute la interviuri si a datelor rezultate din consultarea fiselor psihopedagogice, s-a desprins urmatoarea concluzie: un camin dezechilibrat, lipsit de armonie, conflictele puternice dintre parinti marcheaza profund viata copilului, determinindu-l sa traiasca sentimente intense de insecuritate si sa-si construiasca o imagine eronata asupra vietii. Astfel 68% dintre tulburarile de conduita ale subiectilor cercetati rezulta din perturbatia evolutiei afective, determinata de carentele familiale, de disensiunile si disocierile parentale.

In contextul studiului a fost operationalizat conceptul “carenta familiala” corespunzator unei tipologii de situatii care cuprind deficientele afective, educative, materiale, intelectuale, morale si sociale in diverse ipostaze si contexte microsociale.

Semnificatia acestui concept corespunde unui deficit colectiv al grupului familial in ansamblul sau, caruia ii lipseste capacitatea de a oferi copilului un camin in adevaratul sens al cuvintului.

S-a stabilit ca in 40% din cazuri carenta afectiva consta in absenta afectiunii parintilor fata de minorii infractori cercetati; in proportie de 60% directionarea gresira a acestei afectiuni intr-un sens care ignora propriile trebuinte afective ale copilului si nevoia sa acuta de securitate.

Carente educative au fost evidentiate la 85% dintre subietii si familiile cercetate ca urmare a lipsei unei orientari educative clare care sa faca capabil copilul sau adolescentul sa-si insuseasca standardele normale ale vietii sociale; 17% dintre familiile cercetate au impus minorilor o multitudine de constringeri ferme; 20% s-au aratat, de regula, neintelegatoare fata de dorintele si trebuintele subiectilor; 25% ii lasau prea liberi; 15% au fost efectiv dezinteresati de studiile sau anturajele subiectilor.

Corelatiile rezultate pun in evidenta faptul ca ansamblul comporta-mentelor deviante ale minorilor sint agravate in conditiile existentei unor carente ale grupurilor familiale sau ale conduitei fiecarui parinte in parte:

– in cazul familiilor cu climat frecvent conflictual;

– intens conflictual;

– violent;

– in cazul conditelor agresive frecvente intre parinti;

– in situatia conduitelor agresive permanente intre parinti;

– in cazul conduitelor violente frecvente ale tatalui;

– in situatia violentelor permanente ale tatalui;

– in cazul conduitelor violente frecvente ale mamei;

– in situatia violentelor permanente ale mamei;

Frecventa deficientelor de ordin educativ, intelectual, moral si social se coreleaza cu timpul acordat de parinti pentru ingrijirea si educarea minorilor in urmatoarele proportii: 20% dintre minorii pentru care timpul acordat de parinti a fost aproape inexistent, 35% pentru care parintii au acordat timp insuficient, 15% pentru timp suficient si numai 20% pentru timp corespunzator;

In raport cu gradul de integrare a familiei, deficientele se grupeaza astfel: 60% la familiile integrate social, 30% aflate la limita integrarii si 10% neintegrate. Totodata se remarca faptul ca fata de disfunctiile vietii de familie deficientele afective, educative, materiale, etc. se coreleaza in felul urmator: 18% in cazul absentelor indelungate ale tatalui, 8% la absentele indelungate ale mamei, 25% in cazul divortului si 20% la separarea in fapt.

Este semnificativa si corelatia deficientelor familiale cu frecventa venirilor tatalui la domiciliu, marcat de consumul bauturilor alcoolice: 22% zilnic, 40% de mai multe ori pe saptamina, 18% de mai multe ori pe luna, 14% rar, 3% foarte rar, 2% aproape niciodata, 1% niciodata.

In ceea ce priveste corelatia cu relatiile de autoritate in cadrul familiei, deficientele sint prezente in 27% din familiile cu conduita autoritara a parintilor si in 40% din familiile cu conduita permisiva.

Subliniind rolul negativ al acestor carente familiale asupra procesului dezvoltarii personalitatii minorului, studiul intreprins releva si urmatoarele tipuri de reactii de aparare ale adolescentilor internati in scoliile de reeducare, proveniti din familii deficitare:

– afective: 40% anxietate, 35% depresie, 12% stari de excitatie si inhibitie, 57% reactii psihosomatice, 9% oboseli, 33% insecuritate;

– caracteriologice: 27% exacerbarea trasaturilor caracteriale de tip schizoid, 45% imaturitatea proceselor afective, 59% agresivitate, 49% detasare, 23% suprasensibilitate;

– cognitive: 45% esecuri ale performantelor scolare;

– psihosociale: 39% conflicte cu familia, 57% identificarea negativa, 18% izolare, 68% aversiune fata de mediul exterior al scolii de reeducare;

Proportia minorilor infractori care au trait in familii cu venituri modeste dar bine administrate este de 27%, in timp ce 55% dintre subiecti provin din familii cu venituri medii dar administrate deficitar, cheltuielile fiind axate pe consumul parintilor (bauturi alcoolice, tigari, haina la moda, participarea frecventa la petreceri etc.). In acest, din urma, tip de familii s-a inregistrat in proportie de 70% agravarea conflictelor atit intre parinti cit si intre acestia si copii.

Este de remarcat faptul ca 66% dintre delincventii minori provin din familii in care parintii au media de virsta intre 30-35 de ani, ceea ce indica o virsta de 19-22 de ani la nasterea copilului. Prin corelarea aceastei constatari cu datele obtinute din intervievarea esantionului de parinti si de cadre didactice, a reiesit o frecventa de 88% a manifestarilor de imaturitate in abordarea rolurilor parentale, de incompetenta educativa si superficialitate in cresterea si educarea copiilor. Semnificativ este faptul ca 74% dintre acesti parinti au relatii dizarmonice, constituind, de fapt, familii aparent organizate, iar 14% s-au disociat efectiv.

La 38% dintre parintii cu media de virsta mentionata figureaza si recunoasterea “de facto” a absentei optiunii pentru copii, a faptului ca s-au “trezit” incorsetati de greutatile pe care le genereaza cresterea si ingrijirea copiilor. Aceasta situatie a condus in 18% din cazuri la abandon familial, iar in 12% s-au configurat atitudini si mentalitati de respingere fata de copii, motivatie negativa fata de eforturile materiale si educative care ar trebui intreprinse.

Nivelul de instruire al familiilor din care provin 69% dintre minorii care au comis infractiuni se situeaza intre 60% absolventi de 8 clase si 9% absolventi a 10 clase, dar gradul de cultura generala al parintilor este cu mult sub acest nivel formal, situatie care reflecta inconsistenta masurilor de scolarizare “fortata” si calitatea deficitara a procesului de invatamint practicat inainte de anul 1990. Practic, 37% dintre acesti parinti sint semianlfabeti, cu o mentalitate distorsionata fata de scoala, considerata ca o institutie pur formala si inutila, mentalitate pe care au insuflat-o si descendentilor.

In 50% dintre cazuri delincventii minori provin din parinti muncitori iar in 51% ambii parinti au un loc de munca. Ca urmare, absenta disponibilitatilor educative pentru copii este explicabila si prin programul de lucru al ambilor parinti, care includea pina in anul 1990 si simbetele si de multe ori si duminicile.

Interviurile realizete in cadrul esantionului de parinti pun in evidenta urmatoarele carente educative ale familiei:

– lipsa totala de interes pentru educatia copilului;

– excesul de grija, rasfatul din dragoste exagerata;

– disensiunea punctelor de vedere in masurile educative ale membrilor familiei;

– lipsa autoritatii morale a parintilor datorata unor deficiente caracteriale, a unor vicii;

– neputinta de oferii copilului modele umane pozitive prin propriul lor exemplu de comportare;

– lipsa de intelegere si afectivitate datorita egoismului si indiferentei fata de copii;

– severitatea excesiva, inconstienta sau voita, care creeaza un climat familial anxios;

– folosirea actelor de violenta ca mijloace educative;

Aceasta tipologie a erorilor educative familiale se coreleaza in proportie de 89% cu reactii care duc copilul la stari conflictuale cu mediul social si in proportie de 67% culmineaza cu comportamente deviante.

Severitatea excesiva, fie din teama parintelui de a nu avea surprize, fie din lipsa de autoritate, are ca urmare formarea unor copii timizi, inhibati (22% din aceasta categorie au fost gasiti in esantionul de referinta cu statutul de membrii ai unor grupuri infractionale conduse de adulti cu antecedente penale sau minori cu experienta delictuala) sau dimpotriva, formarea unor revoltati care incearca sa gaseasca o compensatie , o supapa a personalitatii permanent inabusite in acte de violenta si agresivitate (15% dintre infractorii minori care au comis omoruri, tentative de omor, tilharii si violuri se circumscriu psihogenetic acestui model de reactivitate in contextul disfunctionalitatii familiei).

Nepasarea, indiferenta totala, asociata frecvent cu imoralitatea au condus la iresponsabilitatea sociala a copiilor (in proportie de 78%, la atitudinea negativa fata de munca, 79% la savirsirea de furturi si spargeri, 58% la deteriorarea bunurilor sociale, 3% anomalii sexuale).

Cea mai frecventa forma a manifestarii inadaptarii copiilor, avind drept cauza carentele mediului familial, este vagabondajul; 20% dintre minorii infractori cercetati au parasit inaintea savirsirii infractiunilor scoala sau familia pe intervale variabile. Dintre acestia 18% provin din familii cu structura si relatii amorale, din familii deficitare caracterial si comportamental, cu greseli de educatie constiente sau inconstiente.

Legatura dintre lipsa integritatii cuplului familial si cazurile de devianta este concretizata in 38% de cazuri in contextul esantionului cercetat.

Tipurile de familii cu deficiente de structura evidentiate de studiu sint multiple. In 20% din cazuri, familia era alcatuita dintr-un singur parinte datorita dezorganizarii ei prin divort, 18% prin abandon si 3% prin deces. In 5% dintre cazuri familia fusese reconstituita prin mariaj, avind un parinte vitreg, 88% dintre aceste familii avind un mediu conflictual, nefavorabil functiei educative. Situatia anormala din cadrul acestor familii a condus la deviatii comportamentale pe fondul lipsei de afectivitate, a lipsei de grija, a indiferentei fata de copii sau, dimpotriva, datorita severitatii excesive insotita de cele mai multe ori de violenta. Sintetizind relatia dintre climatul familial si inadaptare se pot distinge trei vectori care se coreleaza semnificativ: climatul anxios (acte de violenta) care a generat 35% din cazuri, starea tensionala (certuri continue) 70% si indiferenta 40%.

Se distinge semnificativ in proportie de 70% climatul propice deviantelor, creat de autoritatea excesiva a parintilor din familiile concubine.

In familiile cu structura perturbata, in cazul cuplurilor despartite prin divort si reconstituite, prin prezenta unui parinte vitreg, la minori apar in proportie de 85% comportamente deviante (55% vagabondaj, 35% furturi, 6% infractiuni cu violenta, 4% comportamenta sexuale anormale).

S-a remarcat ca prezenta greu de suportat a mamei sau tatalui vitreg determina copilul sa evadeze dintr-un mediu de constringere sau in care se simte strain si de prisos. Lipsa ambiantei afective in propria-i familie il face ostil tuturor. El se opune oricarei forme de disciplina si treptat ajunge in conflict cu intreaga societate prin nerespectarea normelor si valorilor promovate de aceasta.

Coroborind rezultatele si rezultatele investigatiei atit a esantionului de minori cit si a esantionului de parinti, s-a ajuns la concluzia ca foarte nocive sint acela familii care, desi au o compozitie normala, sint intr-un continuu conflict datorita neintelegerilor dintre membrii grupului. Certurile permanenete dintre parinti fac din ambianta familiala o situatie greu de suportat de copil. Ca urmare, copilul se revolta, manifesta opozitie sau evadeaza. 22% dintre minorii investigati, care provin din asemenea familii, manifesta nervozitate, instabilitate, impulsivitate sau mitomanie.

Totodata, atrage atentia faptul ca socul produs de despartirea parintilor a fost atit de puternic incit 25% dintre minorii cercetati si-au pierdut practic echilibrul, acesta constituind momentul hotaritor care a marcat evolutia spre devianta comportamentala.

S-a remarcat in esantionul cercetat ca in proportie de 89% nivelul cultural scazut si lipsa de preocupari spirituale determina atitudinea necorespunzatoare a minorilor fata de invatatura si optica lor fata de efortul cerut de ea.

98% dintre cadrele didactice investigate au semnalat ca, aducind la cunostinta parintilor numarul mare de absente si nivelul scazut la invatatura al minorilor, parintii au raspuns prin indiferenta.

Gradul redus de cultura face de asemenea ca 87% dintre familiile cercetate sa fie nereceptive la mesajele educative transmise de mass-media.

Nivelul profesional scazut al parintilor si lipsa de preocupare pentru pregatirea copiilor in vederea muncii, constituie in proportie de 87% o sursa de inadaptare sociala.

Mentalitatea ca totul se poate obtine mai mult si mai usor pe cai ilicite, ca este bine sa te descurci in viata cu eforturi cit mai putine, este formata si intretinuta de parinti in 80% dintre cazurile cercetate. Lipsa respectului unor parinti pentru bunurile altuia sau pentru bunurile publice se regaseste intr-o proportie de 100% la descendentii acelora care au savirsit furturi si tilharii.

Deficitare in educarea copiilor sint si 55% din familiile cercetate in care minorii nu numai ca nu aveau un regim de viata organizat, dar nu erau pusi sa indeplineasca nici o activitate gospodareasca, nu aveau nici o responsabilitate. Investigatiile au probat ca 20% dintre acesti parinti efectuau munci necalificate sau isi schimbau frecvent serviciul ori nu aveau o preocupare permanenta. 15% au o atitudine reprobabila fata de munca, constituind astfel modele negative pentru proprii lor copii.

CAPITOLUL IV

SITUATIA INFRACTIONALITATII JUVENILE IN JUDETUL ARGES37

IV.1. DINAMICA SI PARTICULARITATILE infractionalITATII juvenile

IN PERIOADA 1995 2001

Intre anii 1995 si 2001, in judetul Arges au fost identificati 1606 minori care au comis, in total, 2026 infractiuni, cel mai ridicat nivel inregistrindu-se in anii 1999 si 2000 cind numarul infractiunilor comise de minori s-a ridicat la 465 iar cel mai scazut in anul 1998 cind s-au inregistrat 232 de infractiuni.

In comparatie cu numarul total de infractori depistati si infractiunile savirsite in fiecarea an din perioada mentionata situatia infractionalitatii juvenile se prezinta in felul urmator:

Pentru anul 2001 sint prezentate datele inregistrate in primul trimestru.

Din dataele statistice se poate observa ca infractionalitatea in rindul minorilor fata de totalul infractiunilor comise variaza intre 5% in anul 1998 si 9.9% in anul 1996 iar rata minorilor delincventi fata de totalul invinuitilor s-a modificat de la 8.6% in anul 1992 la 4.2% in anul 2000

Facind referire la anul 1999, cind s-a inregistrat cel mai mare numar de infractiuni in rindul minorilor, trebuie mentionat ca acestia au comis aproape toate genurile de infractiuni, inclusiv infractiuni cu violenta care prezinta un pericol social ridicat. O analiza a princilalelor genuri de infractiuni comise de minori ne arata urmatoarea situatie:

1. Infractiuni contra avutului public 63

din care: – furturi din avutul public 48

– infractiuni silvice 11

– alte infractiuni 4

2. Infractiuni contra avutului particular 299

din care: – furturi din avutul particular 279

– tilharii 10

– inselaciuni 4

– alte infractiuni 6

3. Infractiuni contra persoanei 28

din care: – omor 1

– tentativa de omor 1

– ucidere din culpa 1

– loviri si vatamari corporale 5

– viol 6

– infractiuni la viata sexuala 3

– alte infractiuni 11

4. Infractiuni ce aduc atingeri unor relatii de

convietuire sociala 13

5. Infractiuni la regimul circulatiei 32

Din prezentarea grafica a infractionalitatii juvenile pe tipuri de infractiuni se observa ca cele mai multe delicte savirsite de minori sint indreptate catre avutul particular. Dintre acestea, un procent de 93% este reprezentat de furturi care alaturi de furturile din avutul public, constituie principalul tip de infractiune savirsit de minori.

Din totalul infractiunilor comise de minori 70% sint furturi (atit din avutul particular cit si din cel public). Desi ca mod de operare aceste infractiuni sint asemanatoare celor savirsite de majori totusi ele au si anumite particularitati ce se impun a fi evidentiate:

– furturile savirsite de minori se disting, in primul rind, prin valoarea mai redusa a bunurilor furate. Se sesizeaza usor faptul ca minorii sustrag bunuri care le sint necesare in raport cu virsta si sexul. Ei isi insusesc obiecte mici si usor vandabile, cum ar fi radiocasetofoane, casete audio si video, minicalculatoare si, in acelasi timp, manifesta o anumita predilectie pentru furtul dulciurilor, tigarilor si chiar al bauturilor;

– numai intr-o proportie foarte mica din furturile care se inregistreaza au ca autor un singur minor, regula fiind aceea a participarii mai multor infractori;

– modurile de operare folosite de minori, desi nu se deosebesc radical de cele ale majorilor, au anumite elemente particulare:

– manifesta o anumiota fantezie in comiterea furturilor, in sensul ca isi selecteaza mijloacele de patrundere prin locuri inaccesibile unui infractor major;

– au un curaj deosebit in folosirea unor procedee periculoase de escaladare, coborind de la mari inaltimi, patrundere prin canale si instalatii de termoficare, dizlocarea unor portiuni de acoperis etc.;

– adesea se inspira din modurile de operare vazute in filme;

– de regula nu folosesc unelte sau dispozitive specifice spargatorilor profesionisti, ci improvizeaza patrunderea prin utilizarea altor mijloace gasite intimplator;

– in foarte putine situatii sint violenti; in conditiile in care sint descoperiti prefera sa fuga pentru a putea scapa;

Este de remarcat faptul ca din totalul infractorilor minori invinuiti in anul 1999 peste 70% provin din familii cu nivel scazut de educatie si instructie sau din familii dezorganizate. De asemenea numai 50% dintre acestia erau elevi, cei din cealalta jumatate fiind fara ocupatie.

IV.2. REGRESIA INFRACTIONALITATII JUVENILE IN FUNCTIE DE DIVORTIALITATE

Frecventa infractiunilor comise de minori in cadrul unei populatii are atit o determinare subiectiva data de particularitatiile individuale ale minorilor delincventi, cit si o determinare sociala. Aceasta din urma se manifesta ca influenta a modificarilor in timp a caracteristicilor principalelor institutii cu care copilul intra in contact (familia, scoala etc.) asupra comportamenrelor infractionale.

Diferentele considerabile ale infractionalitatii juvenile (calculata ca numar de infractiuni comise de minori in decursul unui an, raportat la 1000 de locuitori) de la un an la altul sint expresia unei astfel de relatii complexe. Facind referire la variatia infractionalitatii juvenile in perioada 1995 – 2000 in judetul Arges, poate fi mentionat exemplul anilor 1999 si 1998, cind in primul an s-a inregistrat o rata a infractionalitatii juvenile de doua ori mai mare fata de cel de-al doilea an (0.68 fata de 0.34).

In conformitate cu premisele teoretice mentionate in capitolele anterioare, explicatii ale unor diferentieri de acest tip pot fi date in functie intensitatea fenomenului de divortialitate. Cu cit numarul divorturilor intr-un an este mai mare, cu atit este de asteptat sa scada rata infractionalitatii juvenile in acel an. Si aceasta pentru ca prin divort, desi sint afectate structura si anumite functii ale familiei, detensionarea relatiilor dintre parinti, care au condus la situatia de divort, se repercuteaza pozitiv asupra procesului de formare a personalitatii copilului, conducind la inhibarea eventualelor tendinte deviante in general si a celor delincvente in mod particular.

In figura IV.2.1. este prezentata distributia anilor 1995 – 2000 in functie de infractionalitatea juvenila si divortialitatea inregistrate in judetul Arges si, in conformitate cu ipoteza anterior formulata, se observa ca nivelul infractionalitatii juvenile scade odata cu cresterea divortialitatii.

Pentru a determina intensitatea acestei relatii cauzale cu sensul specificat de la divortialitate catre infractionalitatea juvenila am calculat valoarea coeficientului de regresie pe baza celor doua serii de date, ale divortialitatii si infractionalitatii, care sint prezentate in tabelul IV.2.1.

Folosind formula de calcul a coeficientului de regresie:

a rezultat o valoare a lui byx = -0.32806 ceea ce indica faptul ca o crestere cu 1 a ratei divortialitatii tinde sa fie insotita, in medie, de o scadere cu 0.33 a ratei infractionalitatii juvenile. Semnul minus din fata valorii absolute a coeficientului de regresie indica o relatie negativa, de inversa proportionalitate intre cele doua variabile.

Distributia celor sase ani din figura IV.2.1. sugereaza clar relatia negativa, de inversa proportionalitate dintre divortialitate si infractionalitata juvenila. Mai mult decit norul de puncte corespunzator anilor, legatura dintre cele doua variabile este exprimata prin dreapta de regresie care apere in grafic. Aceasta este astfel trasata incit suma patratelor distantelor verticale de la orice punct care reprezinta anul si pina la ea sa fie minima.

Trasarea dreptei de regresie a fost realizata pe baza distributiei valorilor asteptate ale infractionalitatii juvenile (y’), prezentate in tabelul IV.2.1. si calculate conform ecuatiei de regresie (y’= a + bx), in functie de coeficientul de regresie (b) si termenul liber al ecuatiei de regresie (a). Cea mai simpla formula de calcul a termenului liber este:

In urma aplicarii ei a rezultat o valoare a lui a = 0.99423

Prin analiza de regresie se presupune ca variabila independenta (divortialitatea) explica o anumita parte din variatia totala a variabilei dependente (infractionalitatea juvenila). Pentru a afla in ce masura variatia divortialitatii explica variatia infractionalitatii juvenile am aflat valoarea coeficientului de determinatie (r2) calculat ca raportul dintre variatia explicata a variabilei dependente in baza ecuatiei de regresie si variatia totala a acesteia dupa formula:

rezultind o valoarea a lui r2 = 0.42

Inmultind cu 100 valoarea obtinuta a lui r2, se obtine 42. In consecinta se poate spune ca 42% din variatia in timp (intre anii 1995-2000) a infractionalitatii juvenile in judetul Arges este explicata de variatia indicelui de divortialitate in aceeasi perioada.

Aplicarea aceluiasi model de regresie, la nivel national pentru perioada 1986-1997, a condus la calcularea coeficientului de determinatie intre divortialitate si infractionalitatea juvenila, avind valoarea r =0.30, ceea ce inseamna ca la nivel national, pentru perioada mentionata, 30% din variatia infractionalitatii in rindul minorilor este explicata de divortialitate.

In tabelul IV.2.2 sint prezentate valorile, inregistrate la nivel national, ale celor doua variabile iar figura IV.2.2. prezinta distributia anilor 1986-1997 in functie de divortialitate si infractionalitatea juvenila, precum si dreapta de regresie corespunzatoare valorilor asteptate ale variabilei dependente.

Folosind acelasi rationament ca in cazul judetului Arges, au rezultat urmatoarele valori ale parametrilor ecuatiei de regresie:

a = 1.5947 ; b = -0.86324

Valoarea negativa a coeficientului de regresie arata ca si la nivel national relatia dintre cele doua variabile este de inversa proportionalitate. Cresterea cu o unitate a divortialitatii este insotita, in medie, de o scadere cu 0.86 a ratei infractionalitatii juvenile.

Aplicarea unui model de regresie liniara simpla este bazata pe mai multe premise sau postulate:

1. liniaritatii relatiei dintre variabile;

2. normalitatii distributiei bidimensionale (in functie de cele doua variabile);

3. egalitatii dispersiilor (conditionate) ale variabilei dependente pentru valori date ale variabilei independente (postulatul omoscedasticitaii);

4. independenta termenilor succesivi ai seriei de date sau a reziduurilor corespunzatoare acestor termeni;

5. masurarii variabilelor puse in relatie, fara erori (absenta erorilor de masurare);

6. specificarea corecta a ecuatiei de regresie38;

Analiza valorilor reziduale, care apar ca diferente intre valorile observate si cele estimate ale infractionalitatii juvenile (y-y’), constituie principala cale de a afla daca aceste postulate au fost respectate sau nu, pentru cazurile prezentate.

In figurile IV.2.3 si IV.2.4 (folosind datele din tabelele IV.2.3. si IV.2.4., care contin valorile seriilor de date implicate in regresia infractionalitatii juvenile in functie de divortialitate in judetul Arges, in prioada 1995-2000 si respectiv la nivel national, in perioada 1986-1997, normalizate cu scorul z) sint prezentate distributiile anilor respectivi in functie de valorile normalizate ale seriei de date estimate prin ecuatia de regresie (y’) si de reziduurile normalizate corespunzatoare (y-y’). Deoarece punctele din grafic se distribuie aproximativ intr-o banda (de la -1.5 la +1.5 si respectiv de la -1.25 la +1.25) care insoteste perpendiculara ridicata din punctul zero al axei verticale, rezulta ca in ambele cazuri relatia dintre divortialitate si infractionalitatea juvenila este liniara.

Normalizarea cu scorul z a valorilor variabilelor x si y, a valorilor estimate cu ajutorul ecuatiei de regresie (y’) si a seriei de valori reziduale (y-y’) este o cale care permite identificarea situatiilor de abatere de la normalitatea distributiei bidimensionale. Daca in oricare dintre aceste variabile normalizate ar fi aparut valori mai mici de (-3.16) sau mai mari de (3.16), atunci distributiile ar fi fost suspectate de abatere de la normalitate. Tabelele IV.2.3. si IV.2.4. nu indica prezenta unor valori aberante, deci cele doua distributii bidimensionale au un caracter normal.

NOTE

Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, Adolescentii si familia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.

2 Maria Voinea, Sociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1993.

3 Dictionar de Sociologie, coord. Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, Editura Babel, Bucuresti, 1993.

4 Maria Voinea, Psihosociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1996.

5 Ibidem.

6 Iolanda Mitrofan, Cuplul cojugal – armonie si dizarmonie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1989

7 Ibidem.

8 Maria Voinea, 1993, op. cit..

9 Iolanda Mitrofan, op. cit..

10 Maria Voinea, 1996, op. cit..

11 Maria Voinea, 1993, op. cit..

12 Dictionar de Socilogie, ed. cit..

3 Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit..

4 Iolanda Mitrofan, op. cit..

5 Dictionar de Sociologie, ed. cit..

6 Maria Voinea, 1996, op. cit..

7 Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit..

8 Ursula Schiopu, Emil Verza, Adolescenta – personalitate si limbaj, Editura Albatros, Bucuresti, 1989.

9 Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit..

20 Sorin M. Radulescu, Anomie, devianta si patologie sociala, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1991.

21 Ibidem.

22 Ibidem.

23 Sorin M. Radulescu, op. cit..

24 Maria Voinea, 1993, op. cit..

25 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Introducere in sociologia delincventei juvenile, Editura Medicala, Bucuresti, 1990.

26 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, 1996, op. cit..

27 Sorin M. Radulescu, op. cit..

28 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, 1990, op. cit..

29 Dan Banciu, Sorin M. Radulescu, Marin Voicu, op. cit..

30 Maria Voinea, 1996, op. cit..

31 Maria Voinea, 1993, op. cit..

32 Ibidem.

33 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, Sociologia crimei si criminalitatii, Casa de Editura si Presa SANSA S.R.L., Bucuresti, 1996.

34 Čmile Durkheim, Regulile metodei sociologice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974.

35 Sorin M. Radulescu, Dan Banciu, 1996, op. cit..

36 Ion Pitulescu, Delincventa juvenila, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1995.

37 Datele la care se fac referiri in acest capitol au ca surse: Inspectoratul Judetean de Politie Arges – Directia Politiei Criminale, Directia Judeteana de Statistica Arges, Anuarul Statistic al Romaniei 1996, Ion Pitulescu. op.cit..

38 Dumitru Sandu, Statistica in stiintele sociale, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1992.

BIBLIOGRAFIE

Banciu D., Radulescu S.M., Voicu M., Adolescentii si familia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1987.

Durkheim E., Regulile metodei sociologice, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1974.

Mitrofan I., Cuplul cojugal – armonie si dizarmonie, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti,1989.

Pitulescu I., Delincventa juvenila, Editura Ministerului de Interne, Bucuresti, 1995.

Radulescu M. S., Anomie, devianta si patologie sociala, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1991.

Radulescu S. M., Banciu D., Introducere in sociologia delincventei juvenile, Editura Medicala, Bucuresti, 1990.

Radulescu S. M., Banciu D., Sociologia crimei si criminalitatii, Casa de Editura si Presa SANSA S.R.L., Bucuresti, 1996.

Sandu D., Statistica in stiintele sociale, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1992.

Schiopu U., Verza E., Adolescenta – personalitate si limbaj, Editura Albatros, Bucuresti, 1989.

Voinea M., Sociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1993.

Voinea M., Psihosociologia familiei, Editura Universitatii Bucuresti, Bucuresti, 1996.

Dictionar de Sociologie, coord. Catalin Zamfir, Lazar Vlasceanu, Editura Babel, Bucuresti, 1993.

Anuarul Statistic al Romaniei 1996, Comisia Nationala pentru Statistica. Cristea D. Tratat de psihologie sociala

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Factori Familiali Implicati In Fenomenul de Infractionalitate Juvenila (ID: 164353)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Factori Familiali Implicati In Fenomenul de Infractionalitate Juvenila

Copyright Notice

Relatii Publice. Drumul Comunicarii Performante

Abordari Cognitiv Comportamentale In Depresia la Adulti

Parghii Importante In Optimizarea Activitatilor de Cunoasterea Mediului

.asistenta Sociala In Institutiile Statului

Manipularea

Satisfactia Maritala In Cuplurile Interetnice

Copyright Notice

Similar Posts