Factori Determinanti In Implicarea Marketingului In Jurnalism Sportiv
CUPRINS
Introducere……………………………………………..……………………………………….10
Analiza situației în domeniul jurnalismului sportiv
1.1 – Începuturile jurnalismului sportiv, analiză cantitativă și calitativă……………….……18
1.2 – Formularea scopului și obiectivelor cercetării…………………………………..……..40
I.3 – Concluzii ale Capitolului I…….………….……………………………………..…….46
2. Abordări conceptual-teoretice ale jurnalismului sportiv
2.1 Jurnalismul sportiv – o industrie contemporană……………………….……………………49
2.2 Relația jurnalismului sportiv cu educarea publicului și cu creșterea performanței sportive…………………………………………………………………………………………..55
2.3 – Studiu de caz numărul 1 – Cercetare privind preferințele bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din Republica Moldova privind serviciile de jurnalism sportiv…………………………………………………………………………………………………………………………..68
2.4 – Concluzii ale Capitolului 2………………………………………….…………..………….86
3. Factori determinanți în implicarea marketingului în jurnalism sportiv
3.1 – Marketingul aplicat în jurnalism sportiv……………………………………………………88
3.2 – Consumatorul – elementul-cheie al demersurilor de marketing pentru jurnalism sportiv……………………………………………………………………………………………95
3.3 – Brandingul jurnalismului sportiv..………………………………………………………..103
3.4 – Studiu de caz numărul 2 – Mesajul jurnalistic sportiv ”Fotbalul – element de unitate națională în România interbelică” ……………………………………………………………..110
3.5 – Concluzii la capitolul 3……………………………………………………………………136
5. Concluzii și recomandări…………………………………………………………………..140
6 Bibliografie…………………………………………………………………………………..144
7. Anexe…………………………………………………………………………………………151
ADNOTARE
Subsemnatul Ghena I. Cristian-Nicolae, am redactat teza de doctorat cu titlul ”Strategii și tehnici de marketing în jurnalism sportiv”, prin intermediul căreia solicit acordarea titlului de doctor în științe ale comunicării. Teza a fost perfectată la Chișinău, în anul 2015.
Structura tezei se compune din introducere, trei capitole, concluzii generale și recomandări, bibliografie alcătuită din 120 de titluri, 11 tabele, două figuri, patru relații și 14 anexe.
Rezultatele obținute sunt publicate în 11 lucrări științifice publicate în volume de specialitate sau susținute la simpozioane științifice internaționale.
Cuvinte-cheie: jurnalism, marketing, sport, comunicare, mesaj, consumator, redactor.
Teza de doctorat cu titlul ”Strategii și tehnici de marketing în jurnalism sportiv” are un domeniu de studiu pluridisciplinar, cu elemente de jurnalism, comunicare, sport, marketing și management. Scopul lucrării este de a asigura conexiunea dintre fenomenul jurnalismului sportiv și tehnicile specifice de marketing, practicate în economia de piață. Obiectivele lucrării sunt de a prezenta rolul și funcțiile jurnalismului sportiv în societatea contemporană, în strânsă interdependență cu contextul politic, geopolitic social și economic al epocii. Abordarea este totalmente nouă, iar metodele de colectare a datelor, de interpretare și de valorificare ale cercetărilor, sunt, conform concluziilor anterioare, originale și utile pentru domeniul jurnalismului sportiv și al științelor comunicării, pe de o parte, dar și pentru fenomenul sportiv, pe de altă parte. Prin prezenta teză de doctorat se soluționează o problemă științifică importantă, referitoare la locul și rolul jurnalismului sportiv actual, în condițiile unui mediu ostil și al unei economii de piață necruțătoare.
Semnificația teoretică a lucrării este de studiere a istoriei jurnalismului sportiv și a mecanismelor prin care acest domeniu este legat de sport și de societate. Valoarea aplicativă a lucrării constă în abordarea dintr-o nouă viziune a domeniilor interdependente, dar și prin studiile de caz cuprinse în conținut, în care se folosesc tehnici și abordări specifice marketingului, în domeniul jurnalismului sportiv. Implementarea rezultatelor științifice a început deja, prin publicarea parțială a cercetărilor în volume de specialitate sau la simpozioane științifice internaționale. Propunerea este ca, după publicarea tezei de doctorat, să se tipărească un curs de marketing în jurnalism sportiv, util studenților și masteranzilor din domeniile jurnalismului și sportului, deopotrivă.
ANNOTATION
I, the undersigned, Ghena I. Cristian –Nicolae, have elaborated the PhD thesis entitled “Marketing strategies and techniques in sports journalism”, in order to apply for a doctoral degree in Communication Sciences. The thesis was completed in 2015 in Chisinau.
The thesis contains introduction, four chapters, general conclusions and recommendations, bibliography of 120 titles, and 15 tables.
The results are published in 11 scientific papers, available in specialized volumes or presented at international scientific symposia.
Keywords: journalism, marketing, sport, communication, message, consumer, editor.
PhD thesis titled "Strategies and marketing techniques in sports journalism" has a multidisciplinary field of study, with elements of journalism, communication, sports marketing and management.
The goals and objectives of the thesis are to present the role and functions of sports journalism in a contemporary society, the role and functions that are interrelated indissolubly with the political, social, economic and geopolitical aspects of the era.
The approach is entirely new and the methods of data collection, interpretation and use of research are, accordingly to previous findings, original and useful for sports journalism and communication sciences on the one hand, and sporting phenomenon, on the other part.
An important scientific problem concerning the place and role of the modern sports journalism in a hostile environment and unforgiving market is solved in this thesis.
The theoretical significance of the paper represents the study of the history of sports journalism and the mechanisms by which this domain is related to sport and society. The applied value of the work consists in a new approach from a different angle to these interdependent areas, but also in case studies contained in the content, which use specific marketing techniques and methods in the field of sports journalism. Implementation of scientific results has already begun by publishing partial researches in the specialized volumes or participation at international scientific symposia. The proposal is to issue a “Course of marketing in sports journalism” for students and graduate students in areas of journalism and sports after the publication of the thesis.
АННОТАЦИЯ
Я, нижеподписавшийся, Гена И. Кристиан-Николае, подготовил диссертацию на тему "Стратегии и методы маркетинга в спортивной журналистике" для соискания ученой степени доктора коммуникационных наук. Диссертация была завершена в 2015 году в Кишиневе.
Диссертация содержит введение, четыре главы, общие выводы и рекомендации, список литературы из 120 источников и 15 таблиц.
Результаты исследования опубликованы в 11 научных работах, доступных в специализированных изданиях, и представлены на международных научных симпозиумах.
Ключевые слова: журналистика, маркетинг, спорт, коммуникации, информация, потребитель, редактор.
Кандидатская диссертация под названием «Стратегии и методы маркетинга в спортивной журналистике" находится в междисциплинарном поле исследования, включая в себя элементы журналистики, коммуникации, спортивного маркетинга и менеджмента.
Цель и задачи исследования состоят в обозначении роли и функций спортивной журналистики в современном обществе, данные роли и функции будучи неразрывно взаимосвязанными с политическими, социальными, экономическими и геополитическими аспектами эпохи.
Научная новизна работы определяется спецификой ее характера, а методы сбора и интерпретации данных и использования результатов научных исследований являются оригинальными и полезными как для спортивной журналистики и коммуникационных наук, с одной стороны, так и для области спорта, с другой стороны.
Важной научной проблемой, раскрытой в данной работе, является выявление места и роли современной спортивной журналистики в недружелюбной среде в условиях рыночной экономики.
Теоретическое значение данной работы представляет собой исследование истории спортивной журналистики и связей этой отрасли со спортом и с обществом в целом. Прикладное значение работы состоит в новом подходе к изучению этих взаимозависимых сфер, а также и в оригинальных тематических исследованиях, которые используют специфические приемы и методы маркетинга в области спортивной журналистики. Внедрение научных результатов уже началось – частичные исследования были опубликованы в специализированных изданиях, а также оглашены на международных научных симпозиумах. Автор предлагает после публикации диссертации издать "Курс маркетинга в спортивной журналистике» для студентов и мастерантов в области журналистики и спорта.
Lista abrevierilor
USM – Universitatea de Stat a Moldovei
FMF – Federația Moldovenească de Fotbal
FRF – Federația Română de Fotbal
FRR – Federația Română de Rugby
CIO – Comitetul Olimpic Internațional
COSN – Comitetul Olimpic și Sportiv Național
COSR – Comitetul Olimpic și Sportiv Român
UEFA – Uniunea Europeană de Fotbal Asociație
FIFA – Federația Internațională de Fotbal Asociație
CRP – Clubul Român de Presă
AIPS – Asociația Internațională a Presei Sportive
APSM – Asociația Presei Sportive din Republica Moldova
APS – Asociația Presei Sportive din România
AMA – Asociația Mondială de Marketing
FRO – Federația Română de Oină
USEFS – Universitatea de Stat în Educație Fizică și Sport
AR – Academia Română
TRM – Compania de Radio Televiziune din Moldova
RMT – Radio Moldova Actualități
TVR – Televiziunea Română
SRR – Societatea Română de Radiodifuziune
CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent
CCA – Consiliul Central al Audiovizualului
URSS – Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice
DEX – Dicționarul Explicativ al Limbii Române
Introducere
La nivelul secolului XXI, înțelegerea și explicarea mecanismului de funcționare a sistemului mediatic contemporan implică o viziune multiaspectuală în procesul de sesizare și stabilire a legăturilor sale cu alte sisteme societale, cum ar fi: social, politic, cultural sau economic. Nu face excepție de la această regulă nici jurnalismul sportiv, tema principală de cercetare a prezentei teze de doctorat. Multiplele perspective din care poate fi studiat domeniul jurnalismului sportiv, printre care se numără sociologia, psihologia, antropologia, politologia, lingvistica ori cibernetica, oferă posibilități nelimitate de interpretare a conceptelor, teoriilor a căror valoare este incontestabilă atât în parametrii dezvoltării mediei tradiționale, cât și a produselor new media. Necesitatea delimitării conceptuale a ceea ce în limbaj media se numește media world de lumea de zi cu zi ordinary world în vederea suprimării ierarhiilor simbolice, apare și se dezvoltă odată cu suprimarea decalajelor spațio-temporale.
Ubicuitatea mass – media conduce către crearea percepțiilor simultane ale consumatorilor cu privire la evenimentele ce au loc în lume, prin inducerea de participare directă la desfășurarea evenimentelor importante, luării deciziilor, acțiuni planificate sau neplanificate. Calitatea informației, din punct de vedere pragmatic, rămâne relativ constantă, în timp ce cantitatea informației este în continuă și vertiginoasă creștere, fapt ce conduce la crearea naturală a unui decalaj între oferta informațională și consumul de informație, mai ales în spectrul sportiv. La rândul ei, suprainformarea generează o multitudine de efecte, prevăzute și neprevăzute. În acest context, rolul jucat de mass-media sportive, în ziua de azi, devine unul de maximă importanță în stabilirea agendei de lucru. Acest lucru se poate explica, în primul rând, prin faptul că omul modern, parte a societății informaționale, își conturează viziunea despre lume și despre valorile sale, cu ajutorul mijloacelor de informare în masă.
Actualitatea și importanța temei investigate
În prezent, interesul acordat mass-media sportive este evident mult mai mare, datorită complexității prin care aceasta se impune, dar și grație razei de acțiune care, în ultima vreme, a devenit realmente incalculabilă. Alierea altor domenii la tot ceea ce reprezintă comunicare de masă, poate fi considerată o adaptare la noile condiții de mediu și de viteză de circulație a informației, indispensabile într-o societate informațională, aflată într-un proces continuu de tehnologizare. Actualitatea și importanța temei investigate este determinată de principalele motive pentru care mijloacele mass-media sunt considerate un mecanism esențial în arsenalul strategic politic și social.
Teoretic, astăzi, rolul central jucat de mijloacele de informare în masă într-o societate, în corelarea cu alte sisteme, este prezentat de către cercetătorii din diverse domenii , ca fiind unul de gestionare situațională, atât la nivel social-politic, cultural, dar și psihologic, implicând factori de natură stabilizatoare sau destabilizatoare în anumite situații contextuale. Strategiile și tehnicile mediatice contribuie la determinarea gradului de importanță a evenimentelor sportive și a modalităților de impunere a acestora în mentalul colectiv, context în care tipul de comunicare sportivă dintr-o societate aflată în plin proces de tranziție și tacticile de marketing sportiv constituie, evident, dimensiuni ce ocupă o poziție centrală în acest adevărat circuit al interdependenței sistem mediatic – sistem sportiv – opinie publică.
Din punct de vedere practic, actualitatea și importanța temei abordate a fost determinată de evenimentele sportive ce au avut loc în ultimii ani în Republica Moldova, reflectate sistematic de către mijloacele de informare în masă, astfel ocupând un spațiu important în paginile publicațiilor periodice, în emisiunile radio și tv, ori pe paginile electronice. Ritmul schimbărilor structurale ale societății moldovenești, prezența masivă a fenomenului sportiv și a jurnalismului sportiv, a condus la stabilirea unor ierarhii ale evenimentelor sportive, devenite chiar prioritare pentru opinia publică. Interactivitatea virtuală și-a demonstrat din plin forța de convingere în organizarea unor acțiuni reale, care au mers până la schimbarea unor traiectorii social-sportive și care au arătat că fenomenul de influență cuprinde procese prin care indivizii și grupurile configurează, difuzează și modifică modalitățile de gândire și de acționare. Reiese deci din acest context, cât de importantă este importanța încercării de marcare a valabilității conceptelor ce stau la baza teoriilor marketingului aplicat în jurnalism sportiv, precum și adaptarea acestora la procesul tehnologizării informaționale, care impune noi moduri de interpretare a realității sportive mediatizate.
În acest sens, actualitatea cercetării este definită la nivel aplicabil de stabilirea ordinii prioritare a evenimentelor sportive de pe site-urile oficiale ale instituțiilor media naționale, creând diverse clasificări ale materialelor sportive, în funcție de criterii variate. Studierea strategiilor și tehnicilor de marketing în jurnalism sportiv, analizarea mecanismelor de funcționare a acestora, a condițiilor și circumstanțelor care le determină, astăzi sunt intercondiționate de o multitudine de factori interdisciplinari care conduc la obținerea de rezultate ale cercetării mult mai complexe cu privire la activitatea mass-media din perspectiva reflectării vieții sportive și a determinării atitudinii opiniei publice, pe de o parte obiect de dezbatere și contestare, pe de altă parte necesitate stringentă în dezvoltarea și evoluția unei societăți moderniste.
Noutatea științifică a rezultatelor obținute
Cercetarea reprezintă un studiu dezvoltat din perspective multiaspectuale și interdisciplinare cu privire la evoluția fenomenului de jurnalism sportiv în general și a corelării cu activitățile de marketing specifice acestui domeniu, în parametrii realității din Republica Moldova, în particular. Investigarea proceselor specifice în diverse circumstanțe conduce la identificarea caracterului de inovație al lucrării și chiar al abordării. Aceste aspecte se relevă, în special, pe următoarele direcții:
Prezentarea detaliată a mecanismului de funcționalitate și a particularităților jurnalismului sportiv, cu intercalarea unor concepte fundamentale ale modelelor de comunicare și marketing. Varietatea clasificărilor funcțiilor mediatice sportive propuse și expuse, implică noi perspective de interpretare a jurnalismului sportiv și a marketingului asociat acestui domeniu, precum și a efectelor media ce contribuie constant la reliefarea diferențierii categoriale a opiniei publice consumatoare de informație sportivă;
Descrierea evoluției cronologice a unor aspecte legate de istoria jurnalismului sportiv, prezentarea studiilor a căror valabilitate nu poate fi contestată indiferent de perioada de timp avută în vedere, identificarea de noi traiectorii în direcția cercetării viitoare, lucru care reprezintă o principală temă de dezbatere pe agenda conferințelor de specialitate;
Argumentarea rolului dual al marketingului și jurnalismului sportiv, în contextul teoriilor comunicării de masă și a caracterului interdisciplinar ce confirmă importanța subiectului abordat, în special în contextul jurnalismului sportiv ca element de păstrare a identității naționale;
Prezentarea unor noi definiții legate de strategiile și tehnicile mediatice specifice jurnalismului sportiv, în limitele cărora sunt evidențiate aspecte general teoretice și caracteristici practice funcționale, ce determină, apoi, rolul acestora, atât din perspectivă teoretică, dar și practică;
Crearea de noi categorii de strategii mediatice, grupate în macri și micro strategii, stabilirea de noi tipuri de tehnici mediatice, conform anumitor criterii teoretice de analiză și a contextelor generale sau particulare prin intermediul cărora poate fi interpretat conținutul mediatic, apelându-se la metode inductive și deductive;
Evidențierea perioadei de trecere în ultimele două decenii, în Republica Moldova, de la un tip de comunicare la altul, lucru care induce, la rândul său, participarea activă a cetățenilor la viața publică și sportivă, libertate de exprimare și acces la informații, un cadru legislativ în domeniul mass-media ce impune o activitate imparțială și obiectivă a mijloacelor de informare în masă, precum și evoluția practicilor de comunicare în peisajul sportiv;
Stabilirea principalelor etape în dezvoltarea strategiilor de marketing în jurnalismul sportiv și a nivelului de aplicabilitate a tehnicilor mediatice, ținând cont de funcțiile operative ale acestora în cercetarea pieței, determinarea planului de acțiuni, promovarea imaginii cluburilor, încrederea acordată acestora precum și mijloacelor de informare în masă din țara noastră, evidențierea modalităților de educare a publicului consumator, prin intermediul informațiilor transmise către acesta și a feed-back-ului obținut;
Identificarea de noi forme de reflectare a realității, la modul general, și a realității sportive în special, utilizate de mijloacele de informare în masă, datorită proceselor intensive de tehnologizare și a noilor modalități de ierarhizare a informațiilor de pe site-urile oficiale ale instituțiilor media din Republica Moldova. Adaptarea ipotezelor teoretice tradiționale la noile condiții;
Reprezentarea schematică a fiecărui paragraf al acestei lucrări de doctorat ce încadrează și prezintă, prin intermediul cuvintelor sau expresiilor cheie a legăturilor unidirecționale sau bidirecționale create între acestea, cu centrul de interes reprezentat de formulele ce determină caracterul contextelor în care sunt expuse.
Importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării de doctorat
Cercetarea fenomenului legat de jurnalismul sportiv în Republica Moldova și nu numai, din perspectivă teoretică, evidențiază importante ipoteze ce prezintă modul de funcționare a anumitor sisteme, articulat de activitatea mijloacelor de informare în masă. În acest sens, importanța teoretică a lucrării este confirmată de rezultatele și concluziile obținute în urma cercetării multiaspectuale integrate, a strategiilor și tehnicilor mediatice utilizate în jurnalismul sportiv, precum și a corelației dintre calendarele competiționale ce implică în mod direct o dezvoltare conceptuală a subiectului propus spre cercetare de teza de doctorat.
Analiza activității mass-media, monitorizarea sistematică a conținutului canalelor media de natură diversă, interpretarea adaptată a modalităților de ierarhizare a informațiilor cu caracter sportiv, facilitează determinarea și acceptarea rolului și locului ocupat de mass-media tradițională și new media într-o perioadă în care sunt frecvent utilizate expresii cum ar fi societate informațională și societate a cunoașterii.
O parte din informațiile concentrate în paragrafele și capitolele lucrării, pot constitui suport teoretic suplimentar pentru cursuri universitare cum ar fi Introducere în jurnalism sportiv, Teorii practice de jurnalism sportiv, Marketingul jurnalismului sportiv, Comunicare în sport, Marketing în sport – discipline specifice și care pot fi încadrate cu ușurință în programele de studiu universitar ale Facultăților de Jurnalism și Științe ale Comunicării, dar și la facultățile cu profil economic sau sportiv. Ideile lansate cu privire la analiza detaliată a informațiilor din sfera marketingului aplicat în jurnalismul sportiv, din punct de vedere a complexității acestora și poziționării materialelor, precum și a numărului mare de știri, reportaje, interviuri, articole referitoare la domeniul studiat, numărul de vizualizări, comentariile plasate de cititori, ascultători și privitori, pot reprezenta itemi importanți în constituirea unei grile de monitorizare permanentă a activității mass-media. Concluziile formulate, din punct de vedere teoretic, rezumă principalele aspecte abordate în procesul elaborării acestei lucrări doctorale, recomandările însă, vizează partea practică, prin prezentarea de noi direcții de funcționare a jurnalismului sportiv, determinate de interese, situații, circumstanțe, precum și de ritmul foarte accelerat de tehnologizare informațională.
Aprobarea rezultatelor cercetării
Teza de doctorat a fost elaborată în cadrul Departamentului de Teoria Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova. O parte din ideile și tezele cuprinse în această lucrare au fost formulate și și-au găsit reflectare în comunicările prezentate în cadrul a variate conferințe, simpozioane naționale și internaționale, printre care se numără participarea la Conferința științifică a masteranzilor și doctoranzilor de la Universitatea de Stat a Moldovei – 2013, cât și în articolele științifice, inclusiv recenzate, publicate în reviste și culegeri de profil. Printre acestea amintim apariția articolelor în Revista Institutului de Statistică Economică din București – România, ori redactarea cursului de Teorii practice de jurnalism sportiv dedicat uzului studențesc.
Autorul tezei de doctorat a publicat până acum patru volume de literatură sportivă, titlurile acestora fiind:
– Eurofotbal cu aromă de miazăzi, 2012;
Feeria unei ierni olimpice, 2013;
100 de ani de rugby în România, 2013;
Istoria kaiacului și canoei românești, 2014.
În afara titlurilor de mai sus, la ora apariției acestor rânduri, alte lucrări de aceeași specialitate se află în lucru. Periodic, autorul publică în diverse reviste de specialitate articole legate de jurnalism sportiv și de legătura acestuia, într-o nouă abordare, cu marketingul.
Investigațiile specifice identifică principalele aspecte ale problemei, derivate sistematic din punct de vedere teoretic și abordate sistematic de către cercetătorii din diverse domenii. Acest fapt certifică un caracter interdisciplinar integrat al lucrării de doctorat, astfel încât importanța acesteia se validează automat prin argumentele multidimensionale abordate. Gradul de actualitate al temei este determinat de către monitorizările frecvente realizate de organizațiile naționale și internaționale, sondajele de opinie, studiile de caz, circumstanțele în care se desfășoară anumite activități, nivelul de adaptare la condiționalitățile tehnologice, dar și la ritmul rapid de transmitere a informațiilor, în secolul XXI.
Sumarul compartimentelor tezei
Lucrarea de față își propune să scoată în evidență strategii și tehnici mediatice și de marketing, aplicate în domeniul jurnalismului sportiv, accentul fiind pus pe demersuri variate ca natură și conținut, cum ar fi:
Teoretice și generale, inițiate cu scopul de a prezenta principalele mijloace și argumente abordate într-un cadru cât mai complex, cu referire la relațiile dintre cele două sisteme, mediatic și sportiv;
Practice și particulare, care vizează în mod direct și nemijlocit modalitățile de mediatizare utilizate de instituțiile mass-media din Republica Moldova, cu referire la selectarea evenimentelor politice, selectarea informațiilor, a imaginilor, ierarhizarea și stabilirea ordinii prioritare a acestora.
În introducere se argumentează actualitatea și importanța temei investigate, sunt stabilite scopurile și obiectivele cercetării, se determină și se motivează gradul și caracterul științific-novator al rezultatelor obținute, precum și importanța teoretică și valoarea aplicativă a lucrării, se indică aprobarea rezultatelor, este prezentat sumarul compartimentelor tezei.
Capitolul 1, denumit Începuturile jurnalismului sportiv, analiză cantitativă și calitativă, face o sumară trecere în revistă a evenimentelor marcante pentru istoria jurnalismului sportive, din România, din Republica Moldova și din lume. Corelația cu România este una puternic subliniată, în condițiile în care, conform Constituției, limba de stat în Republica Moldova este limba română, iar primele scrieri ale gazetarilor moldoveni au fost și în românește. Sunt prezentate succinct câteva figure emblematice ale jurnalismului sportive, dar și episoade în care jurnalismul sportiv a avut o implicare direct în dezvoltarea fenomenului sportiv de performanță. În același capitol este realizată o analiză calitativă și cantitativă a jurnalismului sportiv din Moldova, după care sunt formulate scopul și obiectivele tezei de cercetare, precum și problemele de rezolvat prin cercetare și direcțiile de soluționare propuse de autor.
Capitolul 2, denumit Abordări conceptual-teoretice ale jurnalismului sportiv prezintă următoarele:
Mecanismul de funcționare al mass-media sportivă printr-o abordare clară și concretă a pozițiilor teoretice susținute de către reprezentanții școlilor de jurnalism sportiv din lume, precum și prin expunerea varietăților și dimensiunilor funcțiilor și dimensiunilor jurnalismului sportiv;
Importanța ipotezelor lansate privind abordarea istorică și evoluția jurnalismului sportiv;
Perspectivele interdisciplinare de abordare a fenomenului sportiv, contribuția unor noi forme de cooperare între domeniul sportiv, economic și jurnalistic.
Capitolul se încheie cu un studiu de caz cu privire la cercetarea privind preferințele bărbaților cu vârsta cuprinsă în segmentul 18-49 de ani, din Republica Moldova, cu privire la jurnalismul sportiv;
Capitolul 3. Factori determinanți în implicarea marketingului în jurnalismul sportiv prezintă următoarele:
Valențele factorilor interni și externi în acțiunile de participativitate sportivă prin intermediul modelelor de interacțiune între comunicarea mediatică și jurnalism sportiv;
Aspecte ale marketingului sportiv în campaniile de sorginte sportivă și în jurnalismul sportiv;
Noi forme de monitorizare a practicilor de mediatizare online a evenimentelor sportive din Republica Moldova.
Capitolul se încheie cu un studiu de caz bazat pe relatările jurnaliștilor din perioada interbelică, referitor la capacitatea d epenetrare în rândul maselor, a mesajului unionist, transmis prin intermediul jurnalismului sportiv, dar generat de activitățile fotbalistice ale epocii.
Concluziile generale rezumă rezultatele obținute atât la nivel teoretic, cât și la nivel practic, dar și aplicativ, al cercetărilor efectuate. O parte dintre concluzii sunt conținute și în concluziile care încheie fiecare dintre capitolele tezei de doctorat. Recomandările se referă cu strictețe la practicile de mediatizare utilizate de instituțiile media din Republica Moldova în procesul de reflectare și construire a realității sportive, precum și la noile forme de monitorizare ulterioară a activității acestora.
Anexele cuprind scheme, diagrame, tabele, texte ce completează și reprezintă anumite concepte sau ipoteze expuse în lucrare.
Teza a fost redactată cu respectarea cerințelor stipulate în Ghidul pentru perfectarea tezelor de doctorat și autoreferatelor, aprobat prin Hotărîrea Comisiei de Atestare a CNAA, nr. AT03/1-1, din 23 aprilie 2009, intrat în vigoare la data de 1 septembrie 2009.
1 Analiza situației în domeniul jurnalismului sportiv
1.1 – Începuturile jurnalismului sportiv, analiză cantitativă și calitativă
Jurnalismul sportiv reprezintă o realitate nu doar a vremurilor noastre, ci și a întregului sistem societal, din cele mai vechi timpuri, până astăzi. Termenii de marketing și jurnalism sportiv sunt perfect compatibili, iar posibilitățile de conlucrare trebuie fructificate la maximum. Marketingul, ca panaceu universal, își poate adapta funcțiile și pilonii pentru a oferi jurnalismului sportiv dinamismul și mobilitatea care să îl transforme într-un domeniu cu adevărat competitive, în economia concurențială contemporană.
Teritoriul de cercetare, pe care îl propun prin intermediul tezei doctorale cu titlul ”Strategii și tehnici de marketing în jurnalismul sportiv”, este unul virgin. Până acum, deși actualitatea și necesitatea aplicării unor tehnici și strategii de marketing în jurnalism sportiv este o problematică reală, reprezentanții domeniului științific nu s-au avântat asupra unui astfel de domeniu de studii și cercetări. E drept că și literatura de specialitate, în ceea ce privește combinarea marketingului cu jurnalismul sportiv, este aproape inexistentă. Din acest motiv, realizarea unei analize, cantitative și calitative, în ceea ce privește aplicarea strategiilor și tehnicilor de marketing în jurnalism sportiv, este aproape imposibilă.
Totuși, prin experiențele acumulate atât în domeniul marketingului cât și al jurnalismului sportiv, se poate afirma cu certitudine că aceste două laturi sunt congruente și pot coopera pentru realizarea unei lucrări științifice originală, care are utilitate și deschide direcții viitoare de cercetare pentru acest domeniu altfel foarte vast.
În rândurile de mai jos, autorul propune o retrospectivă istorică asupra a ceea ce înseamnă jurnalismul sportiv de limbă română, în România și Republica Moldova, deoarece asocierile culturale dintre cele două țări reprezintă o axiomă. De asemenea, reperele istorice ale jurnalismului sportiv în străinătate, precum și succinta prezentare a unor figuri emblematice ale jurnalismului sportiv la nivel planetar, ne ajută să conturăm o imagine cât mai clară asupra necesității și utilității jurnalismului sportiv. De altfel, noțiunea de jurnalism sportiv nu poate fi declarată coincidentă cu un anume moment al istoriei dezvoltării sporturilor. Odată cu începerea practicării activităților sportive, nevoia de informare și de comunicare specifică, a condus, în mode vident, spre formele incipiente ale jurnalismului sportiv, a cărui piatră de temelie este ascunsă de negura vremurilor.
Tot de atunci, fără a conștientiza poate, omenirea a folosit curiozitatea publicului pentru competițiile sportive, ca mijloc de manipulare și de transmitere a unor mesaje subliminale. Acesta a fost primul pas în aplicarea tehnicilor și strategiilor de marketing social, prin sport, iar jurnalismul sportiv a fost mobilul care a unit interesele celor care doreau transmiterea unei anume stări de spirit maselor, prin forma de interpretare a unor rezultate înregistrate în arena sportivă, pozitive sau negative.
Se știe că sportul, de-a lungul veacurilor și mileniilor, a apărut ca o necesitate-complement a societății. Energiile negative, canalizate și ordonate după reguli și regulamente, au adus beneficii incredibile societății. Mai mult, cum este chiar cazul Uniunii Sovietice (URSS), investițiile masive în sport, în perioada războiului rece în special, au condus către conturarea identității naționale, pe plan intern, dar și către afirmarea identității naționale, pe plan extern. Noțiunea de cetățean sovietic nu a existat la începutul secolului XX, atunci când s-a format URSS. Ea a fost ajutată într-un mod miraculos de rezultatele sportive obținute în arenele internaționale, de către sportivi strânși sub același drapel, din toate fostele republici sovietice. Astfel, georgienii s-au amestecat cu moldovenii, cu armenii, cu azerii, ucrainienii, rușii, tadjicii, lituanienii, letonii etc, pentru participarea la competiții internaționale. Publicul, volens-nolens, indiferent de limba nativă, a fost obligat să asiste la comentarii în limba rusă și să se includă, cu timpul, în tabăra suporterilor sportivilor sovietici.
A fost poate cea mai eficientă metodă de folosire a marketingului, prin intermediul jurnalismului sportiv, într-o țară de mari întinderi și cu un mozaic cultural imposibil de imaginat altfel. Multă lume restrânge, în mod eronat, latrura marketingului, strict la obținerea de foloase și beneficii de ordin bănesc. Falsitatea acestei ipoteze este demonstrată chiar prin rândurile anterioare, deoarece marketingul are și idnuce, în primul rând poate, eficiența socială. Iar fostul regim sovietic a reușit acest lucru de minune, prin investițiile realizate în sport și prin metodele de utilizare a ”armei” jrnalismului sportiv.
Acum lucrurile s-au schimbat. Sportul, implicit jurnalismul sportiv, nu pot să rămână în afara modificărilor majore de ordin politic și geopolitic. Noțiunile de sport și de jurnalism sportiv au rămas însă la fel de importante în ceea c eprivește aparatul de manipulare și de transmitere a unor mesaje cu tentă net diferită față de cea competițională. Până șa urmă, ca produse sociale integrate, sportul și jurnalismul sportiv se subordonează către celelalte problematici sociale și economice, din al căror context nu pot fi rupte.
Relația între dezvoltarea economică și starea de bine a unei națiuni, pe d eo parte, și sport sau jurnalism sportiv pe de altă parte, este una direct proporțională. Modificările PIB-ului afectează în mod cert, crescător sau descrescător, după caz, dezvoltarea sportului și a jurnalismului sportiv.
Problematica implicării marketingului în jurnalism sportiv a rămas, însă fațeta ei, actualmente, este una diferită. Dacă în perioada comunistă exista o economie centralizată, de comandă, acum lucurile s-au schimbat radical. Economia monopolistă, în care toate deciziile veneau de la centru, s-a schimbat. Parametri de discuție sunt alții, iar economia de piață este un sistem natural, firesc, care nu iartă erorile făcute în desfășurarea activităților cotidiene.
Jurnalismul sportiv a trebuie să se adapteze din mers la aceste schimbări majore de optică. Dacă înainte vreme erau câteva ziare, de sport sau generaliste, o agenție națională de presă, postul public de radio și postul public de televiziune, concurența de după instaurarea regimurilor democratice, în țările est-europene, au arătat de ce calitatea trebuie să fie pe primul plan, atunci când dorești să vinzi o imagine, un brand, o marfă.
Dacă odinioară banii veneau bugetați de la stat, acum autofinanțarea este cuvântul d eordine, dar și formula de subzistență a aproape tuturor instituțiilor de presă, chiar și cele de la stat, care nu primesc din bugetul național decât o mică participă a cheltuielilor pe care le generează activitatea lor.
Pentru a fi cât mai conciși în prezentarea situației actuale a jurnalismului sportiv, este obligatoriu să trecem prin câteva repere istorice, care să ne poată așeza cât mai clar conceptul în imagine, precum și importanța sa pentru societate.
După cum am menționat și în paragraful precedent, este foarte greu de stabilit cu exactitate când și unde a început jurnalismul sportiv de limbă română, în spațiul carpato-danubioano-pontic. Pe de altă parte, aparițiile episodice ale câte unui articol în diverse ziare sunt foarte multe, iar ca să luăm de exemplu anii 1850 – 1880, cu siguranță nu se poate vorbi de jurnaliști specializați pe probleme de sport.
Voi aborda în cele ce urmează istoricul presei sportive din România, ca țară independentă, în care s-a vorbit și s-a scris românește, mai ales că Republica Moldova a fost o perioadă în componența acestei țări, iar după obținerea independenței, dar și înainte, legăturile istorico-lingvistice între România și Republica Moldova sunt mai mult decât evidente, din orice punct de vedere. Din acest motiv, autorul își pemrite să folosească, cu character de generalitate, termenul de presă sportive românească, pentru perioada interbelică în special.
O piatră de temelie în jurnalismul sportiv românesc este însă pusă de către doi împătimiți ai curselor de cai, Al. Galeșescu și C. Blaremberg, care, la 1 februarie 1880, editează primul număr al ziarului „Sportul”. În acest fel, România devenea printre primele țări din lume care au avut un ziar dedicat în exclusivitate evenimentelor sportive. De acest privilegiu se bucură deci și limba română, ca fiind una din primele în care slova sportivă s-a putut citi. Ziarul „Sportul” a apărut în 1880 pe fondul creșterii în volum a vieții sportive din ultimele decenii ale secolului XIX. Cum sporturile reprezentau o atracție, un real interes pentru mai multe planuri, necesitatea apariției unei publicații de profil era evidentă. Ziarul a văzut lumina tiparului la tipografia lui Ștefan Mihăilescu, iar despre cum a fost primit el în cercurile intelectuale și elitiste românești, aflăm chiar din al doilea număr: "Nu putem îndestul mulțumi ziarelor cari cu atâta bunãvoințã au semnalat aparițiunea Sportului. Încuragiãrile ce ni s-au dat, ne vor face sã îndoim silințele, ca organul nostru sã corespundă scopului ce și-a propus…".
„Sportul” a fost urmat în peisaj de peste 1000 de publicații specializate, mai mult sau mai puțin stabile. Se remarcă însă unele titluri, cum ar fi „Universul sportiv” sau „Ecoul sportiv”, ca să nu mai vorbim de „Gazeta Sporturilor”, publicație care a apărut prima dată în 1924 și a cărei serie a fost întreruptă după război, până în decembrie 1989, când ziarul și-a reluat apariția, sub titulatura de serie nouă.
Un alt reper al presei sportive românești îl constituie anul 1927, când se înființează Asociația Presei Sportive din România. Mai mulți gazetari sportivi din București au luat inițiativa înființării asociației și au ales primul comitet de conducere. Iată, în anexa 4, textul știrii apărute în bi-săptămânalul, de la acea vreme, Gazeta Sporturilor.
Grigore Caracostea era un polisportiv de excepție, care nu doar că a practicat mai multe discipline sportive ci s-a implicat activ și în dinamizarea jurnalismului sportive din România. Cel mai bine surprinde dinamica jurnalismului sportiv în perioada interbelică profesorul Nicolae Postolache, în lucrarea sa “Afirmarea deplină a rolului presei sportive în perioada interbelică”, de unde cităm următorul fragment.
După încheierea primului război mondial și înfăptuirea idealului național al Unirii, mișcarea sportivǎ din România întregitǎ și-a reluat cursul evoluției, angajându-și coordonatele organizatorice și semnificațiile socio-educative la cerințele unui model de sistem național unitar.
Până la un anumit punct, presa de aceastǎ specialitate este expresia programelor și tendințelor din perioada precedentǎ. Perioadǎ bine surprinsǎ de memorialistul Constantin Argetoianu, care nota: “Presa era încă în fașǎ, ziarele erau conduse aproape toate de oameni politici și gazetarii profesioniști, câți erau, trăiau într-o cumplitǎ sărăcie. Șantajurile și samsarlâcurile care au îmbogățit pe ziariștii de după “întregirea neamului” [sic!] erau necunoscute, fondurile secrete erau derizorii și bieții oameni mureau de foame”
Vechile publicații periodice ajunse până la acest moment istoric fie că și-au continuat programul de strângere și prezentare erudită a faptelor petrecute în arene și în afara lor, fie că au trecut la reformularea lui.
Creșterea și consolidarea conștiinței naționale, ca și a interesului pentru sport, în general, în toate regiunile țării – au avut consecințe directe și în planul presei sportive interbelice, conducând inevitabil la o proliferare a periodicelor sau numai a rubricilor cu această tematică. Dinamica acestui interes s-a concretizat în apariția peste 370 de publicații periodice.Simpla descriere a faptului sportiv, punctul de vedere, ideea de progres pe acest tărâm al vieții sociale și-au găsit adesea un teren de afirmare și în publicațiile literare, științifice, teatrale ale vremii: “Scena”, “Îndreptarea literară”, ”Glasul Tinerimei”, “Adevărul literar și artistic”, Aradi Naplo”, “Macabi” s.a.
După înfăptuirea Unirii, multe periodice din Transilvania au continuat să apară totuși numai în limba maghiară. Practica mai veche nu putea fi uitată așa de repede. Îi trebuia timp, se hrănea cu timp. Unele dintre periodice începeau să apară cu texte în paralel, în limbile maghiară și română, pentru ca în scurt timp să renunțe și ele la textul în limba română.
„Ne-am angajat a apare în două limbi fiindcă voiam să fim citiți, fără deosebire, de către toți acei ce alimentează din greu activitatea oficială a forului suprem care este FSSR Cert este faptul că propaganda prin sport, la scara întregii țări abia întregite, și în concordanță cu aspirațiile social-politice ale poporului român, era considerată în presa sportivă a acelor ani „o datorie națională”.
Ca o primă concluzie – presa sportivă din toate provinciile românești, inclusiv cea în limbile străine vorbite în țara noastră, în primul deceniu de după Marea Unire nu s-a putut detașa de nici una din principalele caracteristici ale perioadei anterioare. Ea este în continuare subordonată practicii, ascunsă celor ce nu vorbesc și aceste limbi, are un nivel teoretic mediu, deși este la curent cu activitatea din țările europene cu o mișcare sportivă mai prosperă.
Odată cu începerea pregătirilor sistematice ale sportivilor români pentru a participa la marile competiții – și în primul rând la J.O. din anii 1920, 1924, 1928 – și cu apariția Institutului Național de Educație Fizică, a primilor lui absolvenți și a noi forme didactice pentru studiul fenomenului sportiv a început să se vadă mai bine figura ziaristului profesionist, înarmat cu toate cunoștințele de rigoare. Acest fapt, asupra căruia vom reveni, nu a rămas nesesizat de către cei interesați în propășirea scrisului pe tema sportului în genere și a presei sale în special.
Observațiile și criticile pe această temă sunt destul de numeroase în perioada de care ne ocupăm. Grigore Caracostea, de pildă, conștient de faptul că nu mai sunt suficiente știrile seci și rezultatele brute ale unor competiții – precum odinioară – atrăgea atenția la un moment dat, scriind că „Pentru interesul cauzei sportive este absolut necesar ca polemiști cunoscuți, tot ce are un nume cunoscut în gazetărie, să aprobe mișcarea noastră, s-o discute sub toate formele, s-o puie în evidență, în articole prime. „El își manifesta totodată regretul că până atunci, la nivelul anilor 1924, se făcuse puțin „pentru câștigarea cercurilor gazetărești în folosul sportului”. P [14]
Pe de altă parte, un rol major în afirmarea presei sportive românești l-a avut radioul. Acest instrument mediatic care déjà făcuse vâlvă pe toate meridianele, a pătruns în peisajul sportiv relativ rapid. Prima transmisiune sportivă se petrece pe data de 11 iunie 1933, când postul public de radio transmite, în comentariul lui Gheorghe Țari, meciul de la București dintre reprezentativele României și Iugoslaviei. Echipa română a câștigat atunci cu scorul de 5-0, obținând și trofeul balcanic. Peste timp, acea competiție va rămâne în anale ca “Balcaniada lui 13-0”, aluzie la faptul că tricolorii învinseseră în toate meciurile, înregistrând următoarele rezultate: 7-0 cu Bulgaria, 1-0 cu Grecia și, după cum déjà am relatat, 5-0 cu Iugoslavia.
Un alt amănunt poate nu lipsit de semnificație este acela că în prima călătorie transatlantică, în Uruguay, în 1930, cu ocazia primului Campionat Mondial de fotbal, din delegația română care s-a îmbarcat, pe vasul plutitor “Conte Verde”, a făcut parte și un jurnalist, pe nume Bică Beillis.
După cel De-al Doilea Război Mondial, în perioada comunistă, presa sportivă românească va cunoaște un ușor recul, însă doar până în anii 1970. Performanțele sportive inegalabile azi, cum ar fi finalele de Cupa Davis, medalii olimpice la gimnastică sau kaiac-canoe, titlurile mondiale obținute la handbal, calificarea echipei naționale de fotbal la turneul final al Campionatului Mondial, marile meciuri ale rugbyștilor, sunt tot atâtea motive pentru relansarea ideii de jurnalism sportiv. Dacă între cele două războaie, de regulă, jurnaliști sportivi erau juriști de meserie care deseori cădeau în patima pledoariei, acum apar oameni specializați care urmăresc atent fenomenul și sunt capabili să publice analize și sinteze legate de evenimentele sportive în derulare. Apar revista “Sport”, almanahul anual cu același nume, suplimentul săptămânal “Fotbal”.
Emisiunea radiofonică “Fotbal minut cu minut” devine una dintre cele mai ascultate și mai populare. În lipsa meciurilor televizate, care reprezentau totuși o raritate, radioul devine stăpân absolut, duminica, pe inimile iubitorilor de sport. Se spune că audiența acestei emisiuni ar fi bătut toate recordurile. Acum, “Fotbal minut cu minut” mai poate fi practicată, datorită formatului său, doar de către posturile de radio regionale care transmit meciurile de fotbal din liga secundă.
Iată și un moment interesant din istoria debutului emisiunii ”Fotbal minut cu minut”, prin intermediul undelor hertziene. In anul 1962, emisiunea se numea, inițial, ”Sport și muzică”. Sigur că fotbalul își tăia partea leului, însă, într-o seară de 11 noiembrie a anului amintit, pe vechiul Stadion ”23 August” din București, a avut loc un cuplaj alcătuit dintr-un meci de fotbal și unul de rugby. In deschidere, marile forțe ale fotbalului de dincolo de Prut, Dinamo și Steaua, au remizat, 2-2, în fața unor tribune arhipline. Meciul a fost transmis în direct la radioul românesc, după care, în nocturnă, a urma partida de rugby, tradițională la acea vreme, între România și Franța. După un meci aprig disputat, România și-a învins marea rivală cu 3-0, iar în tribune s-au aprins torțele succesului. Aspecte în direct au fost transmise, de asemenea, la radio, după care emisiunea atât de populară și-a câștigat respectul și admirația publicului de limbă română.
După 1989 se cunoaște o veritabilă expansiune a presei sportive românești, însă autorul își permite să nu insiste foarte mult asupra acestui interval de timp, considerând că ușurința de a găsi informații referitoare la acest aspect ar face inutilă munca sa.
Începuturile presei sportive în străinătate
Dacă ne-a fost foarte dificil să decelăm începuturile presei sportive de limbă română, acum, extinzând arealul căutărilor noastre, acest demers are cu atât mai puține șanse de reușită. Sigur că în polisurile antice grecești este imposibil să nu se găsească scrieri referitoare la marele eveniment de la Olympului. Sigur că în Insula Britanică este imposibil să nu se fi scris în jurul anilor 1800 de cluburile de fotbal și rugby, ori de cele de cricket. De asemenea, în coloniile britanice unde au fost „exportate” sporturile, există dovezi ale practicării jurnalismului sportiv. Francezii nu aveau nici ei cum să „evite” jurnalismul sportiv odată cu acapararea atenției de către sporturi. Acest fenomen este însă valabil pentru orice areal, așa că, încă odată spunem, este imposibil de stabilit cu claritate când și unde a intrat în arenă jurnalismul sportiv.
Iar dacă despre presa scrisă am insistat mai mult în partea rezervată României, acum vom încerca să aducem în prim-plan faptul că radioul a emis pentru prima dată în eter la 27 august 1920. Părintele lui, Enrique Telémaco Susini, a transmis atunci, în direct, de pe terasa Teatrului Coliseo din Buenos Aires, opera Parsifal de Richard Wagner.
A fost, recunoaște Encyclopaedia Britannica, prima emisiune de radio din istorie destinată publicului. Enrique Susini a început transmisiunea, la ora 21, cu următorul anunț “Doamnelor și Domnilor: Societatea „Radio Argentina” vă prezintă astăzi Parsifal de Richard Wagner, cu participarea tenorului Maestri, a baritonului Aldo Rossi Morelli și a sopranei argentiniene Sara César, acompaniați de orchestra Teatrului Costanzi din Roma, dirijată de maestrul Felix Weingarten”.
Emisiunea a durat trei ore, de la 21 la miezul nopții, și a acoperit reprezentația în întregime. Publicul a fost compus din cei în jur de 100 de posesori de aparate de radio cu galenă din Buenos Aires.
Surprinzător este faptul că Susini nu era inginer, ci medic ORL-ist. El avea numai 29 de ani, iar echipa lui era formată din oameni și mai tineri, trei studenți la medicină: nepotul său, Miguel Mujica, de 18 ani, César Guerrico și Luis Romero Carranza, amândoi de 22 de ani.
Pentru entuziasmul și pasiunea lor care făcuseră ca un hobby, radioamatoria, să dea naștere unei instituții publice, radiodifuziunea, argentinienii i-au poreclit „Nebunii de pe terasă”/„los locos de la azotea”.
Echipamentul lor era unul foarte simplu: un microfon conceput pentru a capta sunetele din mediu și destinat persoanelor cu probleme de auz, un transmițător de 5 wați și o antenă plasată între teatru și cupola clădirii vecine.
Societatea „Radio Argentina” a fost, de fapt, cea care a făcut trecerea de la radiotelegrafie și radiotelefonie (ce ofereau servicii utilitare, publice și private și asigurau comunicațiile militare) la radiodifuziune.
Fotbalul, care în țările sud-americane devenise deja o religie, nu putea fi ocolit de fenomenul radio. Transmisiunile radiofonice au născut încă din acele vremuri pasiunea pentru strigătele asurzitoare ale comentatorilor, iar această rețetă se păstrează încă și astăzi. Speakerii, așa cum se numeau comentatorii radio, au avut un rol esențial în dezvoltarea jurnalismului sportiv de la noi și de aiurea.
Data de 16 iunie 1954 este și ea una care trebuie să intre în istorie. Atunci, la Lausanne, în Elveția, a avut loc meciul de fotbal dintre Iugoslavia și Franța, contând pentru faza a doua a Campionatului Mondial. Dacă rezultatul acestei partide contează mai puțin, 1-0 pentru iugoslavi, în schimb importanța acestui moment se regăsește în faptul că acest meci a fost primul transmis prin intermediul micului ecran de la un Campionat Mondial.
Alte date și borne istorice ale unor transmisiuni, care folosesc diverse mijloace, sunt redate în cele ce urmează.
Pentru prima dată s-au lansat aspecte în eter de la un eveniment sportiv, la 14 februarie 1896. Era în Canada, la Montreal, unde se desfășura finala Cupei Stanley la hochei pe gheață. Echipa locală juca împotriva celor din Winnipeg, oaspeții câștigând trofeul după un succes cu 2-0. O linie de telegraf a fost instalată cu această ocazie, iar locuitorii din Winnipeg au putut afla în timp real ceea ce se petrecea pe patinoarul Victoria, din orașul francofon al țării hocheiului.
În 1911, în Lawrence, statul Kansas din SUA, peste 1000 de oameni au putut vedea o reproducere mecanică a meciului de fotbal american dintre echipele de colegiu din Kansas și Missouri, încheiat la egalitate, 3-3.
La 11 aprilie 1921, la Pittsburgh, în SUA, la radio s-a transmis partida de box dintre John Dandy și Johnny Rey, pentru centura mondială.
În Marea Britanie, primul meci internațional transmis în direct, la radio, a fost în ianuarie 1927, când s-au înfruntat naționalele de rugby ale Angliei și Țării Galilor. Meciul s-a desfășurat pe 15 ianuarie și a fost câștigat de englezi, pe Twickenham, cu 11-9. Această partidă a contat pentru Turneul celor 5 Națiuni. Tot din 1927 datează și primele meciuri de fotbal transmise la radio, în diverse țări printre care și Anglia.
Prima ediție olimpică la televizor s-a văzut în 1936, de la Berlin, capitala Germaniei.
În 1937, BBC a transmis la televiziune primul meci de fotbal, între Arsenal și echipa de rezerve a aceluiași club, de pe stadionul Highbury. Radio BBC a transmis pentru prima dată în 1927, fiecare minge a unui meci de cricket.
În fosta Uniune Sovietică, la TV a apărut balonul rotund în 1949, când a fost transmis meciul dintre ȚDKA Moscova și Dinamo Minsk.
Fotbalul italian avea să își facă apariția pe micul ecran în anul 1956, când postul RAI a difuzat partida din Serie A, dintre Fiorentina și Napoli. Tot de Italia, de Roma de această dată, se leagă și prima finală de Campionat Mondial la fotbal transmisă în direct la radio. Se întâmpla în 1934, când Italia reușea să câștige în prelungiri în fața Cehoslovaciei, cu scorul de 2-1.
În 2009, meciul din preliminariile Cupei Mondiale de fotbal, de la Dnipropetrovsk, dintre Ucraina și Anglia, a fost primul transmis în rețeaua cinema, deoarece nicio televiziune britanică nu a achiziționat drepturile de retransmisie.
Pe de altă parte, pentru că nu este nici locul și nici momentul să detaliem asupra fiecărei națiuni în parte și a presei sportive de acolo, vom menționa doar două exemple legate de modul cum a înțeles presa sportivă să ajute sportul în sine.
Dacă britanicii deja se implicaseră cât se poate de activ în mediatizarea primelor Jocuri Olimpice găzduite de Londra, în 1908, în schimb școlile de jurnalism sportiv din America de Sud și Franța cred eu că pot folosi ca exemple constructive de „amestec” în treburile sportului.
Presa sud-americană, fie că e vorba de Brazilia, Argentina sau Uruguay, națiunile majore ale continentului din punct de vedere fotbalistic, au fost deschizătoare de drumuri pentru epoca exclusivității. Drept exemplu, atunci când echipele europene au traversat Atlanticul, în 1930, pentru Campionatul Mondial de fotbal, pe uscat deja se afla o armată de jurnaliști sportivi, gata să obțină declarații în exclusivitate și să posteze știri la care numai ei aveau dreptul. Grație acestui fenomen, asistăm chiar la oferirea unor sume de bani de către ziare, astfel fiind semnate contracte de exclusivitate pe perioada evenimentului, de către jucători. Sumele se ridicau la nivelul câtorva sute de dolari, însă dacă raportăm la nivelul epocii…
Interesul media pentru competiție era dat și de faptul că Uruguay-ul era dublă campioană olimpică, în 1924 și 1928, iar publicul savura tot ceea ce era legat de balonul rotund.
Pe de altă parte, școala franceză de jurnalism sportiv s-a remarcat prin inițiativele de tip organizatoric, în ceea ce privește competițiile sportive. Jurnaliștii din Hexagon au fost primii care au conștientizat dualitatea sport-jurnalism sportiv. În 1903, revista L”Automobile pune la bătaie premiile și organizarea primei ediții a Turului Ciclist al Franței. Mai târziu, în jurul anilor 1950, prestigiosul L”Equipe, prin vocea lui Gabriel Hanot, a făcut eforturi majore de organizare a primei ediții a Cupei Campionilor Europeni la fotbal, proiect care s-a fructificat prin prima ediție, în sezonul 1955-1956.
France Football s-a gândit apoi că titlul de cel mai bun jucător de fotbal al lumii, recompensat cu Balonul de Aur, dar și cel mai bun marcator, care intra în posesia Ghetei de Aur, reprezintă tot apanajul presei. Publicația franceză nu s-a rezumat doar la achiziționarea trofeelor și organizarea galei finale, ci și-a adus aportul și prin modelele teoretice de stabilire a clasamentelor finale în domeniile respective.
Dacă ținem cont de cele de mai sus, este clar că școala franceză de jurnalism sportiv a dat lumii mai mult decât cronici și analize. De altfel, sonoritatea numelor celor patru evenimente descrise în paragraful anterior este încă martor la ipoteza noastră.
Figuri emblematice în jurnalismul sportiv
La fel de greu cum a fost de sintetizat și până acum acest capitol, finalul său va suscita discuții și va propune, din partea cititorului, amendamente referitoare la acest „MiniHall of Fame”, în care ne-am permis să introducem câteva din figurie reprezentative ale presei sportive românești și de peste hotare. Desigur că selecția este una subiectivă și extrem de exigentă. Mai sunt și alți jurnaliști care ar fi meritat poate ca numele lor măcar să fie amintit în această lucrare…
Oarecum în ordine cronologică, prima mare figură a jurnalismului sportiv românesc este Gheorghe Țari, cel care a comentat primul joc de fotbal în limba română, la radio. Țari a fost apoi autorul unei povești autentice, la Campionatul Mondial din Italia, din 1934. România a pierdut în fața Cehoslovaciei, în primul tur, cu 2-1, după ce tricolorii au condus cu 1-0. La un moment dat, Gheorghe Țari a transmis, în direct de pe stadionul din Trieste, că Grațian Sepi, centru atacant al României, a ratat cu poarta goală după o serie de driblinguri. Eroul acestei faze a aflat despre povestea respectivă abia la întoarcerea în țară. Când l-a interpelat pe Țari cu privire la veridicitatea acestei informații, pentru că Sepi nu ratase, comentatorul i-a răspuns dezarmant: „Am spus așa pentru ca transmisia să fie mai frumoasă”.
Un alt mare comentator român din perioada interbelică a fost Radu Vasilescu. Acesta s-a dovedit a fi nu doar un talentat cronicar și comentator, ci și un vizionar. Ginerele scriitorului Liviu Rebreanu a anticipat cumva apariția televiziunii. Spre exemplu, el solicita publicului să deseneze pe o coală albă un dreptunghi care imagina terenul de fotbal. Prin trasarea unei linii mediane, dar și prin a altor două de-a lungul suprafeței desenate, se obțineau șase careuri. Radu Vasilescu se folosea de aceste repere în comentariul său, cifrând careurile astfel obținute. Poate că acum o astfel de meotdă ar stârni hazul ascultătorilor, însă la momentul 1935 ea reprezenta ceva original și util în același timp.
Ioan Chirilă poate fi considerat fără teama de a greși „Eminescu al fotbalului”. Prin scrierile sale a lăsat posterității un bagaj de cunoștințe și interpetări pe marginea fenomenului sportiv care cu greu ar putea fi egalat. Ioan Chirilă a fost nu doar ziaristul care a „ars” odată cu fiecare număr al ziarului. S-a dovedit a fi un foarte talentat romancier, cu un simț cât se poate de fin în conturarea realității. „Nadia”, „Ar fi fost prea frumos”, „Zile și nopți pe stadion”, „Și noi am fost pe Conte Verde”, „Finala se joacă azi” sunt numai câteva titluri care îl recomandă din plin pe nea Vanea. Vorbitor nativ al limbii ruse, a tradus de la cărți tehnice până la piese de teatru din limba lui Pușkin. Avantajul major, în cee ace privește apropierea de cultura și limba rusă, este că Ioan Chirilă s-a născut pe teritoriul istoric al Moldovei. El a văzut lumina zilei la Ismail, în sudul Basarabiei, oraș găsit actualmente pe harta Ucrainei. În anii de război, familia Chirilov a migrat peste Dunăre, stabilindu-se la Brăila. Așa a ajuns Ioan Chirilă, numele fiind românizat, să performeze în limba română, în cee ace privește jurnalismul sportiv.
Cristian Țopescu a fost timp de câteva decenii vocea de aur a televiziunii românești. Polivalent, atent, cunoscător, Cristian Țopescu a însoțit de la microfonul televiziunii publice toate marile succese ale sportului românesc din perioada 1970 – 2000. A fost și suspendat din funcție în mai multe rânduri, pentru că, la un moment dat, conducerea comunistă a considerat că e periculos să îl lase la microfon. Țopescu spusese la unele transmisii că e cazul ca și sportivii români să fie lăsați să plece în străinătate. Țopescu și-a început cariera la radio, iar apoi a trecut la televiziune. A comentat fotbal, gimnastică, handbal, patinaj artistic, atletism. La final de carieră a refuzat să mai comenteze fotbal, nedorind să facă parte dintr-un fenomen viciat de scandalurile între conducătorii de cluburi.
Mihail Flamaropol a fost fotbalist vara și hocheist iarna, în perioada interbelică. Foarte talentat la ambele discipline, atunci când a agățat ghetele și crosa în cui s-a dedicat jurnalismului sportiv. Are mai multe titluri, toate legate de fotbal și hochei. Cărțile sale au o valoare documentară de netăgăduit, Flamaropol fiind un foarte atent căutător de informații în presa română și din străinătate. Grație lui Mihail Flamaropol, generațiile actuale au putut intra în posesia unor informații de certă valoare. Patinoarul de la București, în semn de respect pentru Mihail Flamaropol, îi poartă numele.
Dumitru Graur este actualul președinte al Asociației Presei Sportive din România. Locul în această galerie a figurilor emblematice l-a „câștigat” la Campionatul Mondial din 1994, din Statele Unite ale Americii. Comenta atunci un meci între Mexic și Bulgaria, pentru TVR. În primăvara acelui an își pierduse fiica în vârstă de 17 ani, într-un accident rutier. Graur a explicat la acea partidă că singura modalitate de a trece peste crâncena durere este să își facă meseria. Multă lume nu îi înțelegea prezența la microfon. Măcar pentru devotament, Dumitru Graur își merită locul în această panoplie.
Ilie Dobre este modelul sârguinței între jurnaliștii sportivi. Comentator radio frenetic, vulcanic, a făcut probe timp de 8 ani pe acoperișurile stadioanelor, până a fost primit la postul public. A doborât recordurile mondiale la strigat „Goooool”. În Guiness Book figurează cu patru performanțe încă neegalate. A strigat gol timp de 27 de secunde fără respirație și timp de 42 de secunde cu respirație. Apoi ambele performanțe au fost doborâte de același Ilie Dobre. În plus, este autorul a peste 30 de volume de carte sportivă, fapt care i-a mai adus un premiu mondial, fiind crainicul radio cel mai prolific ca autor de carte.
Gyorgy Szepeszi este o legendă a comentatorilor sportivi de limbă maghiară. A rămas celebru după succesul naționalei de fotbal a Ungariei, 6-3 pe Wembley, în 1963, împotriva Angliei. „Să curgă vinul și să cânte muzica” a spus Szepeszi după acea partidă memorabilă. A fost președinte al Federației Maghiare de Fotbal între 1976 și 1986. Actualmente trăiește și a depășit vârsta de 90 de ani. Szepeszi și-a început cariera la radio în 1945. În era televiziunii a abandonat pentru că nu mai putea îmfrumuseța în stilul său propriu transmisiunile. Se spune chiar că, în scurta perioadă în care a comentat paralel cu transmisiunile TV, un copil care se uita la meci și îl asculta pe Szepeszi, i-a spus tatălui său: „Dar ce spune Szepeszi nu se întâmplă pe teren”. Răspunsul a fost laconic: „Ce spune Szepeszi e mereu adevărat. Închide televizorul”. Cu o putere de imaginație și de improvizație ieșită din comun, Szepeszi a reprezentat modelul crainicului la fel de dorit ca și un sportiv de mare valoare. A scris trei cărți, iar recent i s-a decernat titlul de „Nemuritorul presei maghiare”. Are doctorat în istoria sportului și a jucat baschet până în timpul celui de-al doilea război mondial.
Gabriel Hanot este jurnalistul francez de la L”Equipe care a stat la baza a două proiecte grandioase ale fotbalului european: Cupa Campionilor Europeni și Cupa Europei. În primul caz a preluat ideea unui polonez stabilit la Paris, Urbanczik, iar prin calitatea articolelor sale, dar și prin frecvența acestora, a reușit să impună în atenția opiniei sale obligativitatea organizării unei întreceri între toate echipele campioane ale țărilor de pe continent. Mai târziu l-a susținut pe Henry Delaunay, după ce încercările sale de a uni echipele naționale de fotbal într-o întrecere continentală dăduseră greș. Hanot, care a murit în 1968, a fost de 12 ori internațional francez de fotbal.
Thierry Roland este marele comentator francez trecut în neființă pe 16 iunie 2012, în plin Euro 2012 la fotbal. Povestea lui e una fantastică. Thierry Roland avea 75 de ani. A comentat peste 1000 de meciuri în carieră. A participat la 13 Campionate Mondiale, primul fiind cel din Chile, din 1962. Are și 9 Campionate Europene. Ultima sa carte „Mes grands moments de football”, vedea lumina tiparului în mai 2012.
Tele Santana este un jurnalist atipic, care a reușit să preia conducerea echipei naționale de fotbal a Braziliei, tocmai după ce confrații săi declanșaseră o amplă operațiune de debarcare a predecesorului său. Adeptul „jogo bonito” (joc minunat), Santana a antrenat Brazilia la Campionatul Mondial din 1986, iar în 1992 i s-a decernat premiul de cel mai bun antrenor sud-american.
John Daniell este un alt nume mare al presei internaționale. Neo-zeelandez, Daniell s-a școlit la Universitatea din Oxford, unde a studiat jurnalistica. În același timp a fost jucător de rugby profesionist. A evoluat la cluburi din emisfera sudică, din Anglia sau din Franța. A publicat în reviste și ziare de mare anvergură, cum ar fi Financial Times, Le Soir, Le Monde, The Observer sau The Sunday Telegraph. În Franța a jucat rugby numai la echipe din orașe mari: Racing Metro 92 Paris, Perpignan sau Montpellier. A pierdut multe contracte avantajoase, refuzând oferte de la echipe din localități mai mici. Motivația sa a fost că dacă ar fi mers în alte locuri nu ar mai fi avut subiecte de presă, iar în acest fel activitatea sa jurnalistică ar fi fost în regres.
Aksel Vartanyan este un jurnalist sportiv cu origini georgiene, născut la Tbilisi, în 1938. A activat în presa rusă și sovietică, la publicații cum ar fi Sport Express. A fost și corespondent al Futbol Weekly. A scris o carte despre istoria campionatului unional de fotbal, dar și alta despre Streltsov, un fotbalist încarcerat în gulag de autorități, tocmai din pricina celebrității sale.
Bjorn Hellberg este un jurnalist sportiv din Suedia, născut în 1944. În afara pasiunii sale pentru articolele de tenis, foasrte apreciate și foarte gustate în același timp, Hellberg este autorul a peste 20 de titluri de carte, în care acțiunile se desfășoară pe scena criminalității și rezolvării unor cazuri extrem de complicate. Hellberg are și apariții TV foarte spectaculoase, fiind un nume mare al presei, nu doar sportive, contemporane.
Legendarul jurnalist canadian de limbă franceză, Richard Garneau, a murit la vârsta de 82 de ani. Richard Garneau s-a confundat practic cu reportajul sportiv radiofonic. A lucrat la Radio Canada, fiind un apreciat comentator de hochei. Meciurile din NHL ale formației Montreal Canadian erau comentate de Richard Garneau, care a dat dovadă de o vivacitate și pasiune ieșite din comun.În vara lui 2012, la Jocurile Olimpice de la Londra, Richard Garneau a transmis în direct, de la fața locului. Are în palmaresul său o deosebită salbă de ediții olimpice, de vară și de iarnă, care a început în 1960, la Roma. O singură dată a lipsit de pe firmamentul olimpic, la Moscova, în 1980, deoarece Canada a boicotat atunci cea mai mare competiție planetară. a mai ratat alte trei ediții olimpice, Albertville, Atlanta și Nagano, deoarece plecase la un post privat. Obținuse acreditarea pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, din Rusia, 2014, însă destinul a vrut ca el să nu mai ajungă acolo.
Cu siguranță că lista marilor jurnaliști de sport care ar putea popula acest club este fără de sfârșit. Le cer iertare tuturor acelora care, în primul rând din motive de spațiu, nu se regăsesc în cele scrise mai sus.
Criteriile de selecție au fost și ele subiective, în unele cazuri, după cum se poate observa, primordiale fiind alte aspecte decât cele strict legate de valoarea profesională sau de recunoașterea acordată de public. „Topul” poate suferi oricând modificări sau adăugiri, iar lista rămâne deschisă…
Începuturile presei sportive în Moldova
O astfel de cercetare doctorală are obligația morală de a trata și începuturile presei sportive în Republica Moldova. Debutul scrierilor sau reportajelor sportive în Republica Moldova sunt învăluite în mister, sursele consultate nefiind extrem de clare în acest sens. Totuși, am reușit să descoperim faptul că în jurul anului 1910 apar câteva anunțuri despre fotbalul practicat în Basarabia, iar în anii 1920 se publică în mod constant despre cursele de cai, sportul hipic fiind și cel care a condus peste Prut, în România, la apariția ziarului de specialitate ”Sportul”. Ar mai fi de consemnat și existența lui Simion Pușcașu, care în preajma celui de-al doilea război mondial a demonstrat preocupări pentru știrile sportive, pentru a sfârși apoi cu o condamnare în gulag.
Pentru a înțelege mai bine structurarea istorică a presei sportive moldovenești, este nevoie să segmentăm orizontul temporal în trei părți distincte. În prima perioadă, cuprinsă conform autorului între 1910 și 1940, avem firave consemnări locale, însă după 1918, presa românească vorbește destul de des despre practicarea sporturilor, în special a fotbalului, în Republica Moldova. Totuși, piatra de temelie, conform lui Ion Robu, este anul 1910. Autorul menționat precizează în volumul său, ”Recordmanii fotbalului moldovenesc”, faptul că grație unui sportiv rus, Nicolai Blazi, i se datorează primele rânduri referitoare la sportul din Moldova. Blazi a scris la rândul său o carte, intitulată sugestiv ”Notițele unui vechi sportiv”. Lucrarea a văzut lumina tiparului în anul 1966, iar Biazi descrie cu lux de amănunte desfășurarea meciului din 29 august 1910, când echipa Gimnaziului numărul 2 din Odesa a sosit la Chișinău pentru un meci contra reprezentativei similare a Gimnaziului numărul 3 din Chișinău. Meciul, conform lui Blazi, a avut loc pe platoul de instrucție al școlii chișinăuene și s-a încheiat cu victoria categorică a ucrainienilor, 22-0. Arbitrajul a fost asigurat de gazde, prin profesorul O. Seidl și studentul C.Z. Galanțan. Această dată, 29 august 1910, a fost considerată ulterior și actul de naștere al fotbalului moldovenesc, după însemnările ofițerului superior din armata țaristă.
În luna mai a anului 1921, apare ziarul Hipodromul. Lesne de înțeles necesitatea unui periodic tipărit, în condițiile în care la Chișinău funcționa cel mai mare hipodrom de trap din România interbelică, Bucureștiul având cel mai mare hipodrom de galop. Pentru o scurtă perioadă, ziarul hipic a avut și o ediție în limba rusă.
În septembrie 1923 apare, sub conducerea lui Gh. I. Dimitriu, revista sportivă și literară ”Sport”, dedicată mișcării și evenimentelor sportive regionale. Meteorică a fost și apariția ziarului săptămânal ”Avântul Sportiv”, condus de N. Albescu, între aprilie și iulie, în anul 1924. Tot în aceeași perioadă, piața de specialitate mai primește un ziar dedicat sportului, care purta numele de ”Organ al activității sportive din Basarabia. Ziar independent”. Coincidență sau nu, această publicație își încetează apariția exact în luna iulie 1924.
Șahul se bucura, de asemenea, de o frumoasă popularitate în Basarabia, motiv pentru care apare un ziar periodic, transformat apoi în revistă de specialitate a Federației Române de Șah. Cea mai longevivă apariție în peisajul presei sportive interbelice din Moldova a reprezentat-o revista ”Maccabi”, tipărită de societatea sportivă cu același nume. Publicația era bilingvă, în română și ebraică, iar apariția sa s-a întins pe durata a două decenii fără întrerupere, între 1917 și 1937.
A doua perioadă, cea de după 1940 și până la obținerea independenței naționale, corespunde cu trecerea Moldovei sub stăpânirea Uniunii Sovietice. După ani grei de război, în care presa sportivă a fost efectiv tăiată de pe listă, ca și sportul de altfel, în anul 1958, la 30 aprilie, se deschide oficial Televiziunea Moldovei. Conducerea URSS luase decizia de a oferi spațiu de program tuturor republicilor socialiste sovietice, astfel că acest lucru a fost posibil și în Moldova. Desigur că din preocupările oamenilor de televiziune nu a lipsit sportul, care astfel a avut o mai mare vizibilitate prin intermediul micului ecran. Accesul publicului la informație a fost facilitat, iar radioul a avut un rol predominant în acest aspect. Au fost ani în care, atât în limba română cât și în cea rusă, moldovenii au putut asculta, pe unde hertziene, meciurile susținute de echipele naționale sovietice în competițiile internaționale, dar și meciurile echipelor moldovenești, în campionatele unionale.
Conducerea sovietică a încurajat permanent practicarea sportului și folosirea acestuia ca element propagandistic, astfel că, în acest interval de timp, s-a constatat o expansiune a presei sportive în Republica Socialistă Sovietică Moldova. Gazetele centrale de la Moscova ajungeau relativ ușor în teritoriu, iar celebra revistă ”Fotbal-Hochei” este și astăzi considerată una dintre cele mai complete din punct de vedere al conținutului informațional și al analizelor de specialitate.
Un nume sonor în istoria presei sportive moldovenești îl reprezintă Alexei Ciubașenco. După ce și-a făcut debutul ca redactor, inclusiv pe probleme de sport, la ziarul ”Tinerimea Moldovei”, Ciubașenco fondează în 1962 Federația jurnaliștilor sportivi din Republica Socialistă Sovietică Moldova, predecesoarea Asociației Presei Sportive din Moldova. Până atunci, jurnaliștii sportivi erau afiliați la o secție din cadrul Federației jurnaliștilor din Moldova, care însă nu avea autonomie decizională.
Alexei Ciubașenco a mai fost pionier într-o situație. El a pornit ideea de a tipări anuare sportive dedicate echipei de fotbal Moldova Chișinău, chiar dacă în perioada respectivă era deficit de hârtie, iar pentru a duce la îndeplinire acest plan a apelat la anumite artificii, cum ar fi refolosirea resturilor de hârtie rezultate în urma tipăririi ziarului ”Tinerimea Moldovei”. De la același Alexei Ciubașenco a pornit și ideea tipăririi programelor de meci, cu formatul de buzunar.
Primul jurnalist moldovean acreditat la o ediție a Jocurilor Olimpice a fost Dumitru Coval, care a primit permisiunea de a pleca, în calitate de jurnalist sportiv, la Munchen, în Germania, în anul 1972.
Un alt moment frumos pentru istoria presei sportive din Moldova se consemnează în 1986, când fotoreporterul Boris Harcenco devine primul jurnalist moldovean înscris în Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS).
În anii 1970 apare, la televiziunea moldovenească, prima emisiune de sport, ”Săptămâna sportivă”, concepută și realizată de patriarhul presei sportive moldovenești, Efim Josanu. Apoi, meciurile în care era implicată formația de fotbal Nistru Chișinău, aveau să fie transmise regulat în direct, pe postul regional de limbă română.
Emisiunea ”Săptămâna sportivă” își va păstra formatul inițial chiar și în ciuda schimbărilor produse în anul 1991, când Moldova obține independența națională, după destrămarea Uniunii Sovietice.
Primul ziar sportiv din Moldova contemporană apare în anulm 1989, când un grup de patru corifei cu peniță, Ion Sandu, Ivan Buga, Mihai Leșcu și Boris Harcenco, fondează, plini de entuziasm, publicația ”Moldova Sportivă”. Apoi peisajul tv se colorează prin intrarea în scenă a unor nume ca Leonid Istrati, Miroslav Primovici sau Ion Pârnău, care realizează emisiuni pe tematică sportivă, la diferite canale.
Sigur că despre presa sportivă din Moldova se poate discuta la nesfârșit, însă nu aceasta este tema principală de cercetare a prezentei teze doctorale. În timpurile apropiate, mai mulți comentatori și jrnaliști de sport din România au găsit o bună posibilitate de muncă în Republica Moldova, astfel că marile competiții sunt comentate de jurnaliști de import, în detrimentul elementului autohton.
Pentru a încheia această parte a tezei doctorale, analiza de calitate și de cantitate a jurnalismului sportiv moldovenesc, la momentul actual, poate fi defalcată în următoarele părți distincte.
În Republica Moldova există o asociație obștească, Asociația Presei Sportive din Moldova (APSM), organism care este condus de către Eduard Ciobanu, și care funcționează conform normelor constituționale. APSM se preocupă de apărarea drepturilor și libertăților jurnaliștilor de sport din țară, precum și de procesul de acreditare pentru marile competiții internaționale.
Televiziunea, regina epocii actuale a jurnalismului, reprezintă un segment în continuă dezvoltare, inclusiv în ceea ce privește știrile și transmisiunile sportive. Practic, la acest moment nu mai există post tv care să nu abordeze sportul în buletinele de știri. Pe lângă postul public, Moldova 1, care deține drepturile de retransmisie pentru meciurile echipei naționale, dar și dreptul de a transmite turnee finale de campionate Mondiale sau Europene, la fotbal, ori Jocurile Olimpice, de vară și de iarnă, mai avem o serie de televiziuni particulare, care au achiziționat în ultimul timp, pachete atractive pentru publicul iubitor de sport.
Astfel, Prime TV are în grila de program Liga Campionilor la fotbal, în timp ce Realitatea TV a început în sezonul trecut să transmită meciuri din Europa League. Mai nou, în peisaj a apărut Euro TV, care a transmis cu regularitate meciuri din Divizia Națională de fotbal, ori din tururile preliminare ale cupelor europene. Intenția acestui post este de a prelua și meciuri de oină, înregistrate, din România.
După un început fulminant, cu un content aproape incredibil, singurul post TV specializat, Moldova Sport, s-a stins inexplicabil. A fost o perioadă prolifică pentru acest post tânăr, în care am avut meciuri de fotbal din campionatele Belgiei, Scoției, Angliei, gale de box, meciuri de baschet din NBA, ori din Liga Campionilor la handbal masculin, asezonate cu transmisiuni interne, cum ar fi finala Cupei Moldovei la fotbal, ori campionatul național de fotbal pe plajă. Toate acestea, din motive în primul rând financiare, au rămas undeva în urmă, postul rezumându-se doar la știri și emisiuni. Mai mult, Moldova Sport a încercat să dea lovitura pe piața de profil, prin cumpărarea drepturilor de transmisie ale Jocurilor Europene de la Baku, din Azerbaidjan, desfășurate în vara anului 2015. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul Comitetului Olimpic și Sportiv Național, instituție direct interesată pentru retransmisia competiției multisaportive. Din nefericire, volumul prea mare de transmisiuni, abordat cu un corp de comentatori nepregătiți suficient și prea puțini numeric, a făcut ca impactul Jocurilor Europene în Moldova să nu fie cel scontat.
Celelalte televiziuni care au subiecte generoase de sport sunt Pro TV, Publika TV, Alt TV, Canal Regional, Jurnal TV și așa mai departe. La Moldova 1 continuă tradiția emisiunii săptămânale de analiză, ”Săptămâna Sportivă”.
Pe parte de radio, amplasarea subiectelor sportive nu trebuie lăsată deoparte. Bineînțeles că tot posturile publice își taie partea leului. Radio Moldova Actualități a lansat în urmă cu aproape un an de zile emisiunea de week-end ”Studio Sport”, cu abordare pluridisciplinară, în timp ce la Radio Moldova Tineret există rubrica ”Spor la sport”, de două ori pe zi, șapte zile pe săptămână. Radio Moldova Actualități alocă spații pentru transmisia reprizelor secunde, la majoritatea meciurilor internaționale de fotbal desfășurate la Chișinău, iar cu ocazia Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia, am avut în premieră meciuri de la această competiție, prin intermediul undelor hertziene.
Acum trei ani, postul specializat Radio Sport Chișinău, anunța un viitor frumos și consistent, însă lipsa unui personal specializat a făcut ca proiectul să eșueze. Radio Sport Chișinău emite acum la limita de avarie, având buletine de știri, însă cu materiale preluate din alte surse. Sporadic, posturi ca Radio Noroc, Kiss FM, Radio 21, Jurnal FM, Vocea Basarabiei, includ în programe știri sportive.
Radio Chișinău, post în subordinea Societății Române de Radiodifuziune (SRR) preia multe din transmisiunile de dincolo de \Prut, fără a merge însă spre dezvoltarea filonului local.
Ziarele, altădată atât de așteptate de public, sunt acum în pierdere evidentă de teren. Costurile suplimentare generate de tipărire au făcut ca Evenimentul Zilei, ediția Moldova, să își restrângă activitatea de la nivelul cotidianului, la cel de săptămânal. Direct proporțional, spațiile alocate sportului s-au comprimat și ele. La fel s-au petrecut lucrurile și cu ziarul Adevărul, ediția de Moldova, aproape dispărut de pe firmament. Ziare cum ar fi Moldova Suverană ori Jurnal de Chișinău aruncă sportul undeva la activitățile colaterale, abordând subiecte specifice doar dacă nu au alte materiale.
Reviste periodice apar fără o anume frecvență, cauza principală fiind lipsa mijloacelor financiare.
Presa tipărită a fost înlocuită, cel puțin în parte, de sursele electronice de informare. Portalul www.sports.md rămâne o sursă de informare foarte bine documentată, în limba rusă, la fel și portalul specializat pe fotbal www.moldfootball.com, cu variantă bilingvă. O altă apariție, www.sport1.md, face eforturi să țină pasul, în timp ce site-ul specializat de pariuri sportive, www.pariuri.md, are apariții regulate, cu informații de interes pentru pariori.
Referitor la presa electronică, remarcăm faptul că website-urile cele mai dezvoltate nu sunt, cu mici excepții, independente. Mai bogate și mai stabile sunt cele care aparțin unor instituții. De exemplu, Moldova Sport încarcă știrile, în format text și video, pe portalul propriu, www.moldovasport.md. Acest lucru nu se întâmplă, decât foarte rar, pe site-ul instituției publice, www.trm.md. Toate televiziunile au site-uri cu secțiuni de sport, mai mult sau mai puțin alimentate cu subiecte. Ministerul Tineretului și Sportului se bazează pe un portal informațional, www.mts.gov.md, în care găsim destule informații interesante, despre grupările sportive afiliate. La fel și pe www.olympic.md, care aparține de COSN, sunt informații legate de participările cu tangentă olimpică, ale sportivilor moldoveni.
Cluburile de fotbal au aparate proprii de promovare online, unele foarte atrăgătoare. Așa se întâmplă cu www.zimbru.md, www.milsami.md, sau www.fcsheriff.md, ca să dăm doar câteva exemple, unde sunt angajați ofițeri de presă la echipele respective. La nivel foarte bun se prezintă site-ul oficial al Federației Moldovenești de Fotbal, www.fmf.md, fără concurență în ceea ce privește promovarea pentru federațiile sportive naționale.
Blogurile încă nu sunt o felie foarte consistentă, pentru Moldova. Există însă câteva opinii bine conturate în spațiul virtual, care, cu un pic de atenție, pot fi transformate în vehicule importante d etransmitere a mesajului.
Agenția de presă Moldpres include zilnic în flux informații sportive, însă rigiditatea de abordare, constatată și în cazul instituției publice de radio și televiziune, face ca subiectele să fie prezentate cu oarecare întârziere și fără coloritul necesar competiției de pe piața actuală.
Ca o concluzie asupra analizei cantitative și calitative realizată mai sus, se decelează o problemă de maximă actualitate. Moldova, geopolitic și cultural aflată la confluența a două mari direcții, românească și rusească, are surse de informare externe, de limbă română și de limbă rusă, care sufocă practic potențiala dezvoltare a elementului autohton și a unui jurnalism sportiv moldovenesc, cu tipare proprii de calitate. Publicul poate accesa ușor media din cele două țări, plus Ucraina, unde, evident, jurnalismul sportiv are alte limite de valoare. Aceasta este o problemă pe care breasla profesională a jurnaliștilor sportivi moldoveni trebuie să încerce să o depășească, iar prezenta cercetare se speră a fi un imbold în acest sens.
Ar mai fi de semnalat și faptul că postul TV Eurosport este retransmis în Moldova în limba rusă, încîlcându-se astfel normele privitoare la limba de stat. Contactată pe această temă, conducerea Eurosport de la București a răspuns că decizia aparține șefilor de la Paris, care au constatat că limba rusă, conform unor sondaje proprii, este mai accesibilă pentru publicul iubitor de sport din Moldova.
În încheiere, amintim și existența asociației obștești Centru pentru Jurnalism Independent (CJI), care recent, în primăvara lui 2015, a redactat un raport complet și complex asupra realităților actuale ale presei jurnalismului din Republica Moldova. În paginile acestui document, menționat în bibliografia tezei doctorale, informațiile despre presa sportivă se reduc la un maximum de câteva rânduri, ceea ce ne face să concluzionăm că nici măcar pentru instituțiile de specialitate, cum ar fi CJI, jurnalismul sportiv nu reprezintă o prioritate principală.
1.2 – Formularea scopului și obiectivelor cercetării
Perioada actuală a condus la o creștere spectaculoasă a interesului publicului pentru informația de natură sportivă. La acest aspect au contribuit atât creșterea performanțelor sportive, dar și mărirea substanțială a premiilor puse în joc. O altă tendință care a condus către accesul sporit al publicului consumator către sport și către informația sportivă a fost transformarea sportului de la nivelul ideatic, așa cum era privit în țara noastră în perioada dinainte de 1989 în România sau 1991 în Republica Moldova, în problematică de afaceri. De altfel, această idee nu trebuie înțeleasă în niciun fel ca având un sens peiorativ, deoarece reprezintă doar o stare de normalitate, în care sportul este privit ca un mijloc nu doar de recreere și de ridicare a valorilor morale și sociale, ci și ca un instrument de marketing, cu ajutorul căruia să se genereze venituri.
Poate că și ipoteza expusă mai sus a condus la ceea ce am susținut în primele rânduri ale acestui capitol. Sportul devenind un domeniu de succes a atras privirile oamenilor de afaceri, care s-au implicat în calitate de sponsori. O parte a profiturilor realizate au fost apoi reinvestite în sport, astfel că antrenorii, delegații, arbitri, oficialii, sportivii și celelalte categorii de personal implicate au devenit mai interesați.
Conceptul respectiv a condus către profesionalismul total al sportului, în zilele noastre fiind foarte rare cazurile de amatori care reușesc să atingă mari performanțe, în condițiile în care exigențele au crescut și continuă să crească de la zi la zi. Jurnalismul sportiv nu putea să rămână în urma acestei dezvoltări intensive a fenomenului sportiv, astfel că, mai ales după apariția în peisaj a ziarelor online, a suferit veritabile transformări structurale. Obișnuitele redacții relativ greoaie, inflexibile, care realizau un produs mai puțin vandabil azi, au fost înlocuite de lucrul la foc automat, în care informațiile despre rezultate și competiții apar aproape instantaneu cu încheierea evenimentului sportiv.
Așa cum dezvoltarea sportului a avut nevoie de alipirea tehnicilor și strategiilor de marketing, jurnalismul sportiv, pentru a fi performant în mediul concurențial, are nevoie de marketing, de publicitate, de comunicare și de relații publice. Concurența a transformat jurnalismul sportiv într-o mixtură formată pe de o parte din latura strict profesională, la care se alătură o alta care se referă la tacticile care pun în valoare imaginea instituției de presă și care, să recunoaștem, încearcă să facă produsul cât mai vandabil.
Deci, indiferent că ne referim la un post de televiziune, radio, agenție de presă, ziar cotidian, ori săptămânal, sau varianta electronică a celor enumerate, site de specialitate, site de club sau orice altă formă de jurnalism sportiv, acesta se comportă ca un produs lansat pe piață, care se supune regulilor și exigențelor concurențiale.
Astfel, subiectul s-a glisat pe gustul publicului, suferind în unele situații abateri grave de la linia și conduita tradițională a unor instituții de presă. Acest lucru s-a întâmplat numai din dorința patronatului de a obține profit cât mai repede și cu investiții cât mai mici, în detrimentul unei creșteri naturale, bazate pe calitate și pe respectarea principiului fundamental al presei, de a rămâne formator de opinie și de a educa publicul consumator. Ne place pentru că asistăm la acest lucru? Desigur că nu, foarte multe voci semnalând anormalitățile de tratament ale presei față de public.
Teritoriul de cercetare pentru marketingul în jurnalism sportiv este departe de a fi explorat așa cum se cuvine. Nu putem afirma că este sută la sută „virgin” deoarece unele încercări în acest segment există. Propunerea pe care autorul acestui studiu își permite să o avanseze este ca, la nivelul cercetărilor teoretice legate de strategiile de marketing care se pot implica în jurnalismul sportiv, să se respecte pe cât posibil și să se adapteze principiile tradiționale ale abordării de marketing.
Astfel, jurnalismul sportiv trebuie să se comporte întocmai ca oricare alt serviciu sau produs care dorește să se vândă cât mai bine și să aibă o vizibilitate cât mai bună. Vom avea nevoie, așadar, de studii la nivelul fazei de produs, de preț, de plasament și de publicitate. E vorba de principiul fundamental al marketingului, de cei „4P”, care trebuie aduși lângă jurnalismul sportiv. Odată ce potențialul enorm pe care îl are acum jurnalismul sportiv va fi fructificat cu ajutorul conceptelor de marketing, expuse mai sus, se va intra într-o nouă etapă de elaborare și de abordare a jurnalismului sportiv.
Concluzia inițială, de la care vor porni viitoarele cercetări, ar fi că marketingul și jurnalismul sportiv trebuie să devină, prin cercetare aplicată, un binom indestructibil, care să țină cont de cerințele marketingului, dar și de rolurile și funcțiile jurnalismului sportiv, așa cum sunt ele enunțate de specialiștii în domeniu.
În urma studiului literaturii de specialitate, legată de marketing și de jurnalism sportiv, din care s-a spicuit în primele două subcapitole ale lucrării, a rezultat posibilitatea formulării problemei pentru teza de cercetare doctorală cu titlul ”Strategii și tehnici de marketing în journalism sportive”, precum și direcțiile de rezolvare a acesteia.
Problematica principală este, adaptarea strategiilor și tehnicilor de marketing, applicate și aplicabile jurnalismului sportiv, în contextul realităților generate de secolul XXI. În altă ordine de idei, problema ridicată prin prezenta cercetare doctorală își propune să aducă în fața conștiinței opiniei publice, un lucru stringent. Marketing aplicat efficient nu înseamnă doar obținerea unor sume volumetrice de bani, în detrimental calității. De asemenea, trebuie să se înțeleagă că scopul mercantile al jurnalismului sportiv nu este atât de important, în raport cu eficiența socială pe care o are fenomenul. De aceea tehnicile și strategiile de marketing, alăturate jurnalismului sportiv, trebuie să își fixeze obiective tangibile, de natură congurentă cu eficiența social, transmiterea mesajului către mase, conturarea și afirmarea identității naționale, etc.
Direcțiile de cercetare prin care această problem propusă se cere rezolvată, sunt următoarele:
Realizarea unui studiu de caz cu privire la preferințele bărbaților din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 18-49 de ani, în ceea ce privește consumul de informație sportive;
Realizarea unui studiu de caz referitor la modul în care a fost folosit sportul, prin intermediul jurnalismului sportiv, în România interbelică, pentru ca autoritățile să obțină un obiectiv social;
Propunerea implicării unor concepte științifice, specific marketingului, în abordarea profesională a jurnalismului sportiv;
Reliefarea rolului jucat de jurnaliștii sportive, în societate;
Sublinierea importanței jurnalismului sportiv;
Necesitatea modernizării abordării jurnalismului sportiv.
În urma creionării problemei tezei doctorale, dar și a direcțiilor principale de cercetare pentru rezolvarea acestora, pasul al doilea îl reprezintă formularea scopului și obiectivelor cercetării propuse prin intermediul tezei de doctorat cu titlul ”Strategii și tehnici de marketing în jurnalism sportiv”
Scopul cercetării constă în identificarea strategiilor și tehnicilor mediatice și de marketing, specifice jurnalismului sportiv, a căror funcționalitate este influențată în mod direct de caracteristicile și particularitățile ce vizează modalitățile de reflectare a evenimentelor politice, ritmul transmiterii informațiilor, formele de construcție a realității, factorii ce contribuie la dezvoltarea sportului moldovenesc, situațiile și perioadele relevante în care pot fi studiate și interpretate reacțiile, atitudinile și comportamentele opiniei publice consumatoare de informație sportivă.
Obiectivele stabilite în realizarea acestui scop sunt următoarele:
Sintetizarea abordărilor conceptual-teoretice cu privire la mecanismul de funcționare al mass-media;
Expunerea în ordine cronologică a studiilor teoretico-practice care au marcat evoluția jurnalismului sportiv;
Prezentarea teoriilor de marketing în contextul jurnalismului sportiv și al comunicării de masă din perspectivă intredisciplinară;
Definirea și tipologizarea strategiilor și tehnicilor mediatice prin atribuirea de caracteristici și particularități distinctive;
Identificarea varietăților și dimensiunilor strategiilor și tehnicilor mediatice în procesul de reflectare și construire a realității sportive din Republica Moldova;
Stabilirea principalelor evenimente sportive, a sportivilor care au ocupat un loc principal pe agenda publicațiilor jurnalistice sportive;
Realizarea unui sondaj de opinie cu scopul de a stabili modalitățile de percepție a evenimentelor sportive expuse în mass-media, în funcție de domeniul de pregătire al intervievaților, detaliile reținute și adevărata rezonanță a acestora;
Specificarea tipului de comunicare a jurnalismului sportiv moldovenesc și evaluarea gradului de participativitate a cetățenilor la viața publică sportivă;
Determinarea rolului marketingului sportiv și mediatic;
Lansarea ipotezei cu privire la adaptarea conceptelor ce stau la baza teoriilor de marketing în jurnalism sportiv la condițiile tehnologizării informaționale, ce permite identificarea de noi modalități de ierarhizare a evenimentelor sportive și noi forme de trecere rapidă a acestora pe agenda publică.
Suportul teoretico-științific și metodologic al cercetării, Cadrul metodologic de cercetare aplicat în elaborarea acestei teze de doctorat cuprinde o serie de metode teoretice și empirice, care au permis dezvoltarea pluridisciplinară a subiectului abordat. Iată-le enumerate în cele ce urmează:
Documentarea științifică – metodă care conduce la determinarea conceptelor și teoriilor de bază, expunerea într-o anumită ordine a acestora, respectând modul logic și rațional de prezentare a ideilor fundamentale cu privire la funcționarea mass-media, efectul de agendă, strategii și tehnici media, comunicare în perimetrul sportiv. Cunoașterea științifică a proceselor social-sportive a permis construcția unui cadru complex de cunoaștere al etapelor de dezvoltare și identificare a traiectoriilor domeniilor implicate în evoluția acestora;
Metode ale gândirii logice – aplicate cu scopul de a stabili caracteristici și particularități specifice paradigmelor ce formează obiectul de cercetare (modele de comunicare, funcții și efecte ale mass-media, strategii și tehnici mediatice, marketingul jurnalismului sportiv) astfel încât rolul inducției, deducției, analizei și sintezei să contribuie incontestabil la formularea de concluzii și recomandări general-teoretice și particular-practice;
Analiza structurală – pentru a explica mecanismul de funcționare a mijloacelor mass-media, reprezentat de relaționări stabilite între rolul mass-media într-o societate, funcțiile pe care le îndeplinesc și efectele obținute în procesul de informare, evaluate din punct de vedere cognitiv, afectiv și comportamental, precum și din perspectiva diferențierii categoriale a opiniei publice, în plan intern, precum și pe plan extern, unde se determină corelațiile cu alte sisteme. Interpretarea finalităților în acest sens se realizează prin intermediul evaluării gradului de stabilitate sau instabilitate, la care contribuie direct mijloacele de informare, datorită corectitudinii activității în anumite perioade și în diverse circumstanțe;
Analiza funcțională – pornește de la premiza funcțiilor ce revin instituțiilor media în general și a celor pe care le îndeplinește într-o societate aflată în tranziție prelungită, respectând anumite norme și legi. Validitatea unei bune funcționări într-o țară cu o democrație totuși tânără pornește de la inferențele privitoare la relațiile cauzale, importante din moment ce se urmărește evaluarea corectitudinii activității mass-media și a efectelor obținute asupra opiniei publice;
Observația – care din perspectivă epistemiologică și metodologică este considerată una din cele patru metode fundamentale ale sociologiei (alături de comparație, analiză istorică și experiment). În acest caz, observația a permis analiza, conform anumitor criterii, a activității mass-media sportive, a factorilor implicați în activitatea sportivă, a modalităților de comportament adoptate de diverse persoane din perimetrul sportiv, a formelor de interrelaționare dintre sistemul mediatic și sistemul sportiv, precum și posibilitățile de influențare a opiniei publice consumatoare;
Analiza de conținut – aplicată în acest context cu un scop descriptiv-explicativ al conținutului mediatic cu caracter sportiv, difuzat în general de diverse instituții media autohtone. Evaluarea corectitudinii modului de selectare a informațiilor de ierarhizare și expunere a faptelor, precum și a formelor de transmitere a acestora, denotă gradul de responsabilitate a jurnaliștilor și verticalitatea instituției media privind normele codului deontologic și a cadrului legislativ în domeniu;
Analiza comparativă – a contribuit, prin varietatea procedeelor folosite, la crearea unui cadru complex atât din punct de vedere calitativ, cât și cantitativ, a realității sportive mediatizate. Compararea conținuturilor informaționale, referitoare la aceleași evenimente sportive, acțiuni ale liderilor sportivi, permite formularea de concluzii ce vizează modul de reflectare și tendințele de prezentare ale acestora.
Studiu de caz – înțeles ca un sistem integrat, abordat din perspectivă instrumentală în parametrii acestei lucrări, are la bază câteva întrebări referitoare la schimbările structurale care au loc pe arena sportivă autohtonă, în ultimii ani, identificând modalități de impunere și menținere pe agenda mediatică a unor evenimente, figuri emblematice, lideri, competiții și tehnici media ce contribuie la inducerea anumitor atitudini și comportamente ale opiniei publice;
Sondajul de opinie – bazat pe modalități interogative de culegere a informațiilor și pe tehnici de eșantionare, a permis cunoașterea opiniilor și determinarea subiecților cu privire la evenimentele sportive ce au avut loc în Republica Moldova sau peste hotare, în perioada 2010-2014, stabilirea ordinii prioritare a acestora și comportamentul mass-media în anumite perioade din intervalul enunțat mai sus.
Respectarea principiilor științifice și interdisciplinare în procesul de realizare a acestei teze de doctorat au condus la o dezvoltare multiaspectuală și multidimensională a subiectului abordat.
1.3 – Concluzii ale capitolului 1
Investigarea în termeni concreți, dar și de probabilitate, prezintă fenomenul jurnalismului sportiv ca o preocupare constantă complementară a cercetătorilor din diverse domenii, atât la nivel internațional, cât și național, precum și un centru major de interes pentru organizațiile specializate ce urmăresc mecanismul de funcționare al mass-media din Republica Moldova, din perspectiva strategiilor și tehnicilor mediatice aplicate în procesul de reflectare a realității sportive.
Importante cercetări la comunicare în general, și la comunicare de masă în special, au realizat o serie de nume sonore cum sunt: C.I. Howland, I. Irving, Janis și Harold Kelley, D. McQuail, E. Frank, X. Dance și Carl E. Larson în încercarea de a oferi cele mai complexe definiții ale comunicării indiferent de domeniu de activitate. O altă contribușie semnificativă în acest sens au avut autorii modelelor comunicatorii: Claude Shannon și Warren Weaver (modelul informațional), Norbert Wiener (modelul cibernetic), Roman Jakobson, Catherine Kerbrat Orecchioni (modelul lingvistic), Edward Sapic, Wilbur Schramm, J.E. Hulet, G. Gerbner, J.W. Riley și M.W. Riley (modelul sociologic), J.B. Watson, A.P. Weiss, Ch. Morris și B.F. Skinner, Melvin DeFleur și Sandra Ball-Rokeach (modelul psihologic). Reprezentanții școlilor sociologice (Școala de la Chicago – G.H. Mead, Rogers, Robert Ezra Park, John Dewey; Școala de la Frankfurt – Max Horkheimer, Wilhelm Reisch, Theodor Wiesengrund Adorno, Jurgen Habermas; Școala de la Palo Alto – Paul Watzlawick, Janet Beavin, Don Jackson) au fost cei care au anticipat noi teorii ale comunicării și au identificat noi tipuri de cultură, determinate de actul comunicațional, adoptând ca formă de prezentare a comunicării natura axiomatică.
Preocuparea constantă cu referire la cadrul funcțiilor mass-media s-a soldat cu apariția a nenumărate clasificări realizate din perspective diferite în perioade diferite de timp printre care cele stabilite de M.L. DeFleur, H. Laswell, P. Lazarsfeld, R. Merton, M. Wiley, D. McQuaid, M. Mathein sau M. Coman. Nenumărate discuții contradictorii au stârnit subiectele referitoare la efectele mass-media asupra opiniei publice, tipologizări complexe în acest sens fiind propuse de Alex de Tocqueville, Maletzke, Francis Balle ori Doru Pop.
În Republica Moldova, relația dintre sistemul mediatic și cel sportiv, a condus frecvent la realizarea de studii complexe, cuprinse în volume și monografii, în care au fost implicați cercetători cum ar fi B. Boguș, O. Țîcu, M. Leșcu, E. Josanu sau chiar autorul tezei de doctorat.
Conncluziile care se pot desprinde până acum sunt că jurnalismul sportive reprezintă un fenomen global, foarte important în societatea actuală. După cum s-a putut observa și din cele descries anterior, acest lucru nu apare ca o noutate a timpurilor modern, fiind, mai degrabă, o actualitate prezentă în toate epocile. Jurnalismul sportive actual, fără marketing asociat, va răzbate foarte dificil, iar ideile sale de bază se vor pierde. Din acest motiv, propunerea autorului este continuarea cercetărilor legate de conjuncția acestor două domenii, marketing și jurnalism sportive.
Abordările vor fi poate surprinzătoare, dare le derive din experiența personal a autorului, acumulată în timpul practicării profesiei respective. În plus, observația empirică, sosită de pe teritoriul marketingului, va ajuta, în mod absolut, la realizarea studiului propus.
Organizarea în instituții, bresle profesionale, asociații ale jurnaliștilor, ori pur și simplu implicarea în grupuri informale, conform criteriului simpatiilor ori intereselor, pentru jurnaliștii din ziua de azi, reprezintă tot un fel de aderare la strategiile și tehnicile de marketing atât de necesare pentru ca jurnalismul sportiv să aibă locul său, respectat și bine conturat, între elementele de valoare ale societății.
Studiul prezentei teze de cercetare doctorală a fost selecționat printr-o bursă oferită de Institutul de Economie Națională, din cadrul Academiei Române. Tematica pluridisciplinară de cercetare a fost chaia atractivității pentru posibilitatea ca această cercetare să stea, la loc de cinste, sub aula unei instituții unanim recunoscute de comunitatea cercetătorilor științifici.
2. Abordări conceptual-teoretice ale jurnalismului sportiv
2.1 Jurnalismul sportiv – o industrie contemporană
Binomul sport-jurnalism sportiv este, fără îndoială, indisolubil legat, în condițiile propuse de mediul concurențial al secolului XXI. Autorul face referire la mediul concurențial deoarece atât sportul, dar și jurnalismul sportiv, au intrat în competiție pentru obținerea unui loc cât mai bun în clasamentul preferințelor publicului consumator, ori pentru o cât mai bună „cotare” pe piață.
Dacă la început sportul a fost tratat doar ca un fenomen pur referitor la amuzament, distracție, petrecere de timp liber, în schimb, sportul actual, fie că vorbim de fotbal, baschet, atletism, handbal, baseball sau orice altă activitate sportivă, a devenit eminamente profesionistă la nivelurile de performanță. Epoca muncitorilor care după opt ore de program veneau direct din secție și schimbau salopeta cu echipamentul sportiv a apus de mult. De altfel, astfel de clișee par astăzi inimaginabile, dacă ținem cont de ritmul de desfășurare, exigențele de pregătire și de competiție propuse de marea performanță. Ca o scurtă divagație de la problematica principal a cercetării, amatorismul cu rezultate deosebite, pe care a bătut monedă mult timp societatea comunistă, nu a existat decât în rapoartele periodice, care deformau în mod evident realitatea. Sportivii, în perioada comunistă, erau angajați doar pe hârtie în diverse fabric și uzine, în armată sau miliție, ei fiind scoși din producție, astfel că aveau tot timpul să se pregătească, nedeclarat însă, în regim de profesioniști.
La rândul său, jurnalismul sportiv a ținut pasul cu sportul. Articolele scrise doar pentru plăcere proprie au devenit cadențate, au căpătat formă, ritm, culoare. Formele de presă s-au diversificat, iar cerințele publicului consumator în direcția jurnalismului sportiv s-au accelerat și ele, direct proporțional cu dezvoltarea și expansiunea sporturilor. Practic, în această relație, sport-jurnalism sportiv, cele două acționează în egală măsură fiind în relație de egalitate și de cooperare. Cu toate că de multe ori există dezbateri care generează păreri contradictorii, sportul și jurnalismul sportiv se ajută reciproc și pășesc împreună pe noi planuri. Cred că un scenariu în care sportul actual nu ar beneficia de o presă pe măsură ar fi de neconceput. Reciproca este și ea valabilă, în condițiile în care vehiculele mass-media au nevoie de evenimente pentru a menține și pentru a crește standardele de performanță pe care le solicit un public din ce în ce mai exigent și mai riguros.
Astfel, concluzia că sportul reprezintă în sine o mare industrie, defalcată pe subdomenii de activitate (discipline sportive), atrage implicit și o altă axiomă, care validează ipoteza jurnalismului sportiv ca industrie de sine stătătoare, dar strâns legată de industria sporturilor.
Peisajul industriei jurnalisticii sportive este unul activ și productiv. În niciun caz nu se poate vorbi de un fenomen static, inflexibil sau pasiv. Industria jurnalismului sportiv generează profituri, creează locuri de muncă, influențează tendințe, ajută la conservarea tradițiilor, mergând până acolo încât poate influența dezvoltarea viitoare a sportului și educarea publicului consumator de sporturi.
Jurnalismul sportiv respectă, în general, tehnicile statuate de teoriile legate de presă și de jurnalism. Desigur, mulțumită subiectului, jurnalismul sportiv îmbracă un aspect particular. Materialele realizate de jurnaliștii sportivi se deosebesc structural de cele realizate de confrați care au alte domenii de desfășurare.
Temele de cercetare legate de jurnalismul sportiv au fost până acum destul de puțin abordate. În acest sens, ținând cont de perspectivele oferite de domeniul atât de vast al jurnalismului sportiv, considerăm că lipsa materialelor de specialitate nu este decât o invitație pentru a parcurge împreună fascinația cercetării și teoretizării practice a jurnalismului sportiv.
Desigur că demersul este unul în majoritate subiectiv, oricare dintre cititori având la dispoziție un „decodor” unic și original, prin care poate interpeta în mod eminamente diferit aceeași informație. Din această cauză, autorul își asumă responsabilitatea oricărei modificări, adăugiri, perfecționări, dispută de idei, toate acestea cu singurul scop al îmbunătățirii lucrării de față.
Ca activitate de sine stătătoare, jurnalismul sportiv se prezintă ca o sumă de valori comune, de idei, noțiuni, teme abordate sau chiar principii. Desigur că majoritatea cititorilor se vor întreba când va apărea, în cuprinsul prezentului tratat, o definiție a jurnalismului sportiv. Autorul își rezervă însă dreptul de a considera că definiția jurnalismului sportiv reprezintă un act de creație al fiecăruia dintre cei care parcurg aceste rânduri și care va căpăta contur numai după lecturarea în întregime a materialului. Pe de altă parte, după cum ne spune Grigore Băjenaru în cartea sa „Cișmigiu et comp.”, apărută în 1942, „definiția este cel mai greu lucru de reținut și care niciodată nu reușește să definească pe de-antregul obiectul la care face referire”.
Atunci la ce bun o definiție incipientă a jurnalismului sportiv? Închiderea între anumite limite conceptuale a termenului de jurnalism sportiv este foarte greu de realizat, dacă nu chiar imposibil. Paleta atât de extinsă de tehnici utilizate sau prin care se prezintă publicului, face ca munca de definire a jurnalismului sportiv să fie una aproape sisifică.
Totuși, la modul general vorbind, putem decripta câteva roluri și funcții pe care le îmbracă activitatea de jurnalism sportiv. De fapt nu este vorba decât de o adaptare a modelelor teoretice găsite în tratatele de specialitate, care însă nu au mers până acolo încât să considere că jurnalismul sportiv ar avea atâta importanță, încât să i se dedice studii și cercetări.
Rolurile jucate de jurnalismul sportiv contemporan se pot traduce în activitățile prin care presa de sorginte sportivă devine utilă, în condițiile în care societatea își exprimă la rândul ei disponibilitatea de a plăti acest serviciu public al jurnalismului sportiv. Mai jos avem prezentate schematic cele șase roluri ale jurnalismului sportiv, decelate de autor la ora efectuării acestui studiu:
Mediator;
Ordonator;
Pedagog;
Comentator;
„Nebun al regelui”;
Conservator.
În rândurile care urmează vom încerca să detaliem caracteristicile fiecăruia dintre rolurile descrise succint mai sus. Înainte de startul acestui demers, facem totuși precizarea că aceste șase roluri sunt fiecare la fel de importante. Jurnalismul sportiv nu poate clasifica respectivele unghiuri în funcție de importanță. Singurul care poate ierarhiza, la un moment dat, este subiectul care apare la un moment dat și căruia i se potrivește mai bine o abordare sau alta. Jurnalismul sportiv este, dacă acceptați metafora, un fel de actor care joacă unul din cele șase roluri de mai sus, în funcție de scena pe care trebuie să se desfășoare. Desigur că împletirea rolurilor e cvasitotală în jurnalismul sportiv, abordările chiar indicând îmbinarea celor șase și nicidecum separarea lor și tratarea în mod distinct.
Din punct de vedere teoretic, iată cum arată cele șase roluri ale jurnalismului sportiv contemporan:
Jurnalismul sportiv joacă rol de mediator între societate și realitate. Nu de puține ori publicul manifestă o anume nerăbdare. Suporterii doresc ca echipa lor să aibă rezultate imediate. Suporterul însă nu are timp de a merge la antrenamente și nu e dispus să crediteze cu răbdare echipa sau sportivul favorit. Omul de presă este însă obligat, pentru a presta un act jurnalistic de calitate, să vadă nu doar evenimentul sportiv în sine, ci și ceea ce este înainte și dincolo de încheierea acestuia. De aceea, jurnalismul sportiv ajunge în situația privilegiată de a deține mai multe amănunte, care pot explica reușita sau nereușita din arena sportivă. Pe de altă parte, reciproca este și ea valabilă. Medierea se poate face și în sens invers. Sportivul nu are posibilitatea să cunoască trăirile publicului, sentimentele sale de bucurie sau de amărăciune care sunt declanșate de rezultatele sportive. Pe când, la bază, jurnalistul nu este altceva decât un suporter, el însuși un consumator, care însă a avut șansa de a deveni profesionist în această branșă.
Jurnalismul sportiv are rolul foarte important de ordonator. Desigur că jurnalistul sportiv este supus unui veritabil bombardament de știri, amănunte, posibile subiecte pe care le poate folosi. Marea artă a jurnalistului intervine, în primul rând, la trierea informațiilor pe care le trimite către public. Pe de altă parte, nu trebuie uitată eterogenitatea publicului, dar și faptul că sportivii despre care se fac materiale de presă, odată ce evenimentul la care au participat s-a încheiat, devin ei înșiși, în majoritatea cazurilor, devoratori de produse mediatice sportive. Iată deci cât de sensibil este rolul de ordonator pentru un jurnalist sportiv, aflat la intersecția intereselor generate de public, sportivi, societate.
Rolul de pedagog al jurnalismului sportiv considerăm că nu mai are nevoie de niciun fel de detaliere. În afara serviciului strict de informare, jurnalismul sportiv este obligatoriu să se comporte ca un decodor al realității. Explicațiile către public pot îmbrăca, la un moment dat, chiar o formă pedagogică. Dacă mai aducem în vedere și faptul că jurnalismul în general, deci și cel sportiv, are drept scop să devină formator de opinie, atunci aspectul pedagogic este încă odată validat din plin.
Prin comentarea evenimentelor sportive, jurnalismul sportiv își asumă responsabilitatea de a atrage atenția și de a ține publicul consumator aproape de fenomenul sportiv. Comentariul, din punct de vedere al jurnalismului sportiv, se referă la posibilitatea instrumentului media de a răspunde cu succes exigențelor și așteptărilor publicului, care dorește o opinie plasată pe un alt nivel decât acesta o deține. Rolul de comentator al jurnalsimului sportiv este unul cât se poate de important pentru că un comentariu e obligatoriu să genereze alt comentariu. În acest mod se asigură continuitatea consumului de presă sportivă și de eveniment sportiv în același timp.
Prin obligativitatea de a rămâne mereu echidistant, demersul jurnalismului sportiv e „obligat” nu neapărat să intre în conflict, dar să sancționeze la un anumit moment, comportamente deviante ale celor care se regăsesc în spectrul comun al sportului. Fie că e vorba de sportivi, de cluburi, de antrenori, public, arbitri sau alte categorii de personal, jurnalismul trebuie să ia atitudine și să fie „nebunul regelui” atunci când acțiunile celor enumerați anterior, pot deteriora teatrul sportiv și pot pune în pericol dezvoltarea viitoare a sportului și a jurnalismului sportiv.
Jurnalismul sportiv are o misiune extrem de delicată și importantă, de a asigura conservarea și apărarea tradițiilor și a legitimităților. Fără a fi cumva un factor care să se opună progresului, în perspectivă sportivă, jurnalismului sportiv îi revine misiunea de a asigura transcederea tradițiilor, a valorilor perene, a principiilor deja statutate, de la o generație la alta.
Cam așa s-ar prezenta, succint, principalele roluri îndeplinite de jurnalismul sportiv și ansamblul său de funcționalități. Schematic, rolurile jurnalismului sportiv se regăsesc în anexa 3.
Intenționat am lăsat în afara acestei scheme, descrisă în anexa 3, cea de-a șasea hlamidă pe care o îmbracă jurnalismul sportiv, adică aceea de apărare și conservare a legitimităților și tradițiilor. În opinia autorului, acest rol este unul care transcende deasupra tuturor celorlalte cinci, astfel încât această latură trebuie să se regăsească pe de o parte separat, dar, pe de altă parte, în exprimarea fiecăruia din cele cinci roluri expuse anterior.
Aprofundând un pic discuția, funcțiile macro ale jurnalismului sportiv pot fi cuprinse în cinci „propoziții”, prezentate în cele ce urmează:
Funcție de informare;
Funcție de interpretare;
Funcție de legătură;
Funcție de culturalizare;
Funcție de divertisment.
Legat de funcționalitățile jurnalismului sportiv, iată scurte cuvinte de detaliere, despre fiecare din cele deja enumerate mai sus.
Funcția de informare este poate cea mai curpinzătoare funcție deținută de jurnalismul sportiv. Presa sportivă, indiferent de tipul și natura ei, pune la dispoziție, în primul rând, informații generale legate de desfășurarea evenimentelor sportive, rezultate, clasamente, statistici, articole de sinteză etc. O a doua categorie de informații regăsite în mass-media de sport o reprezintă informațiile instrumentale. Acestea sunt de fapt informațiile cu privire la data și locul desfășurării activităților sportive viitoare, programul defalcat al unei perioade, informații referitoare la modalitatea de procurare a biletelor, programul transmisiunilor sportive televizate, al emisiunilor și show-urilor și așa mai departe. Prin acest tip de informații, presa își exercită o altă funcție deci, aceea de a aduce publicul lângă evenimentul sportiv. Un al treilea tip de informații regăsite în presă sunt cele de prevenire. Jurnalismul sportiv poate observa anumite fenomene și apoi le poate aduce în atenția publicului consumator. Un anumit tip de comportament al unui sportiv (fotbalistul X e predispus la fauluti dure și la intrări prin alunecare imprudente), posibile ciocniri între galerii rivale, avertizări de timp meteorologic care pot influența calitatea actului sportiv sau chiar starea drumurilor în perspectiva deplasărilor efectuate de sportivi și susținători, comportamente și așteptări din partea finanțatorilor, referiri la bazinul socio-demografic pentru sport (majoritatea copiilor din ziua de azi nu mai sunt rezistenți). Acestea sunt doar câteva exemple de metode de prevenire prin informație a jurnalismului sportiv, iar importanța acestei subfuncții considerăm că nu trebuie pusă niciun moment la îndoială. A [03]
Funcția de interpretare deținută de jurnalismul sportiv face referire în special la situațiile în care există păreri contrare sau interpetări diferite asupra aceluiași eveniment. Astfel de cazuri devin posibile spre exemplu când există divergență de idei. Jurnalismul sportiv are obligativitatea de a oferi o interpetare competentă, echidistantă și obiectivă a fenimenului analizat, astfel încât taberele „beligerante” să își poată verifica apoi propriile ipoteze și să adere la interpretarea oferită de jurnaliști. Interpetarea nu este un demers simplu, calitatea acestui act apărând după experiențe diverse. Răbdarea și permanenta cizelare a jurnalistului îi conferă acestuia posibilitatea unei interpetări corecte și unanim acceptabile. A [03]
Funcția de legătură îndeplinită de jurnalismul sportiv este una cât se poate de complexă și de importantă. Dacă un număr de persoane urmăresc aceeași emisiune, același meci, citesc același ziar, se regăsesc în ideile exprimate acolo, înseamnă deja că între aceste persoane, care poate nici nu se cunosc între ele, a intervenit o legătură. Respectivva relație a fost mediată de mass-media, iar în acest caz funcția de legătură poate fi gândită ca un aspect social extrem de puternic și de important în dezvoltarea ulterioară a jurnalismului sportiv. A [03]
Funcția de culturalizare a jurnalismului sportiv se referă în primul rând la eforturile de educare a publicului consumator. Jurnaliștii sportivi folosesc în materialele lor aspecte legate de istoria sporturilor, tehnicile și tacticile de antrenament, ori referiri la regulamentele de desfășurare. Toate acestea reprezintă tot atâtea demersuri de culturalizare și de educare a publicului, căruia îi sunt aduse la cunoștință, prin intermediul jurnalismului sportiv, aspecte care îi pot fi folositoare pe viitor în emiterea judecăților. A [03]
Funcția de divertisment rămâne o actualitate majoră a jurnalismului sportiv. Chiar dacă în primul subcapitol al prezentei lucrări am vorbit despre o veritabilă industrie a jurnalismului sportiv, funcția de divertisment a evenimentului sportiv, deci în același timp și a jurnalismului sportiv, nu are cum să fie trecută cu vederea. Sportul rămâne, înainte de toate, o activitate relaxantă și de divertisment. A [03]
Celebrul antrenor italian de fotbal, Arrigo Sacchi, creatorul marii echipe a Milanului din anii 1988-1992, spunea la un moment dat că „fotbalul este cel mai important lucru dintre lucrurile mai puțin importante”. Extinzând raționamentul, sportul și jurnalismul sportiv, cu toată mișcarea de transformare în industrie, nu trebuie să uite că block-startul îl reprezintă tocmai această funcție de divertisment, izvorâtă din dorința și necesitatea omului de a evada din rutina cotidiană.
2.2 Relația jurnalismului sportiv cu educarea publicului și cu creșterea performanței sportive
Dacă ar trebui să mai existe nevoia argumentării utilității jurnalismului sportiv, în afara celor prezentate în primele părți ale lucrării, atunci obligatoriu trebuie să ne gândim la relația tripartită între jurnalism sportiv, cultura publicului și performanța sportivă.
Practic, jurnalismul sportiv nu este decât un macrodemers care se dezvoltă pe măsură ce ajută la promovarea și dezvoltarea altor două „variabile” ale societății civile. Pe de o parte, jurnalismul sportiv are o relație direct proporțională cu gradul de culturalizare și de educare determinat în rândul propriului public. Jurnalismul sportiv, prin conținut, frecvență, calitate, teorii și direcții, lucrează pentru creșterea permanentă a gradului de cultură a publicului consumator de jurnalism sportiv. Este un demers obligatoriu, pentru că în alte condiții, perimarea gradului de cultură al publicului echivalează și cu micșorarea interesului aceluiași public față de produsele scoase pe piață de către industria jurnalisticii sportive. De aceea, tendința este de a se investi în realizarea unor materiale de presă care să vizeze aspectul relevat anterior, pentru creșterea permamentă a gradului de cultură al publicului.
În cazul de față nu există un revers al medaliei. Un public cizelat, cunoscător, gata oricând să te sancționeze pentru inexactități, va genera nu discuții sau polemici, ci în primul rând o mai mare atenție din partea jurnalistului, în conturarea produsului livrabil. Deci exigența sporită conduce către o calitate a presei, ceea ce înseamnă că relația directă între presă și public are un optim pentru ambele părți. Practic, cele două entități lucrează împreună pentru creșterea valorică a ambelor.
Odată înțeles și depășit aspectul legat de relația dintre jurnalism sportiv și public, adâncind și mai mult cercetarea, concluzia este că produsele specifice jurnalismului sportiv se află în strânsă interdependență și cu creșterea calitativă a sportivilor și a performanțelor acestora. Un public educat înseamnă, totodată, lărgirea bazei de selecție. Popularizarea făcută de presă în rândul publicului se răsfrânge în mod pozitiv, în primul rând, asupra segmentului de potențiali sportivi.
Prezentarea aspectelor legate de activitatea sportivilor, a avantajelor, a frumuseții vieții de sportiv, coroborate cu promovarea valorilor sportului, conduc, după cum spuneam, în primă fază, la educarea publicului. Următorul aspect care decurge din această relație este că un public educat în spirit sportiv acționează în sensul măririi volumului de sportivi.
Silogismul e simplu de înțeles. Un părinte care a înțeles corect valorile sportului, promovate prin intermediul jurnalismului sportiv, va fi tentat să își aducă fiul la primul stabiliment sportiv care îi iese în cale. În acest fel, odrasla devine un potențial sportiv, intrând pe mâna tehnicienilor.
Pe de altă parte, un public educat de presă, poate aduce lângă fenomenul sportive, oameni cu o reală utilitate. Oricând din rândul publicului poate să apară un medic care să ajute o echipă, un ofițer de presă, un teoretician care a practicat în copilărie sportul și care acum poate deveni antrenor, un promotor, un om de marketing, de relații publice, un manager, iar lista ar putea continua.
Considerăm că demonstrația a fost cât se poate de pertinentă, iar relevarea avantajelor obținute prin intermediul unui demers consolidat al jurnalismului sportiv este clară și obiectivă.
Autorul britanic, Phil Andrews, în cartea sa „Introducere în jurnalismul sportiv”, vorbește despre aspectul pe care îl vom dezbate și noi în partea de final a capitolului de față.
Andrews crede că sportul reprezintă un teritoriu extrem de potrivit pentru manifestarea sentimentelor naționaliste. Războaiele, spiritul competitiv, în opinia lui Andrews, sunt înlocuite cu întrecerile din arenele sportive. Autorul menționat merge chiar mai departe cu exemplificarea sa, spunând că oamenii din țările membre ale Uniunii Europene își mențin identitatea națională și competițiile sportive și, implicit, susținerea acordată echipelor reprezentative ori sportivilor proveniți din țările lor. A [03]
Fenomenul de globalizare al secolului XXI este astfel contrabalansat prin competiții sportive a căror adresabilitate o au tocmai identitățile naționale. Subscriem la părerile lui Andrews, inclusiv la aceea că sportul poate fi gândit ca un debușeu de „ardere” a energiilor suplimentare, care altfel se pot manifesta în mod violent, în spații neconvenționale, fără reguli și fără posibilitatea depistării rapidă a acestora. Aceste aspect țin tot de latura culturalizării publicului consummator, motiv pentru care continuăm cercetarea pe același palier.
Pe de altă parte, orice competiție sportivă înseamnă o descătușare majoră de energii din partea tuturor categoriilor de personal care sunt implicate direct sau indirect în desfășurarea acesteia.
Dacă sportul are o așa mare însemnătate în conservarea identității naționale, e inutil să mai precizăm că un rol cel puțin la fel de mare în această direcție îl deține jurnalismul sportiv. Numai dacă ne gândim la faptul că jurnalismul sportiv se desfășoară în limba identitară și că în acest fel face lobby terminologiei de specialitate, aigurând deci păstrarea termenilor și transmiterea lor generațiilor viitoare, este un argument suficient.
Pe de altă parte, alimentarea constantă dinspre jurnalismul sportiv al elementelor identitare naționale este evidentă în contextul în care se afișează simbolurile naționale, se face referire la istorie, la tradiții, la palmaresul întâlnirilor directe. Cum jurnalismul sportiv, vom vedea într-un alt capitol al lucrării, este o entitate pluridisciplinară, identitatea națională, propagată prin demersul respectiv, poate îmbrăca mai multe aspecte socio-culturale, istorice, geografice, politice, geopolitice, educative sau tradiționaliste.
Jurnalismul sportiv are rolul de a păstra această flacără a identității naționale vie și să promoveze unitatea în diversitate. Prin desele contacte internaționale, prilejuite de competițiile sportive și reflectate prin intermediul jurnalismului sportiv, se obține tocmai acest sumum de avantaje ale recuperării sau stabilizării identității naționale, în subconștientul publicului.
Pe un alt palier de discuție, păstrând însă aceeași problematică, importanța instrumentelor media regionale sau locale constă și în creionarea unei relații între identitatea locală și cea națională, pe cuprinsul aceleiași țări. Ducând discuția mai departe, ajungem să exemplificăm cu cele ce se petrec în Marea Britanie, unde echipele de fotbal și de rugby au peste 150 de ani vechime. Perspectiva complexă este dată tocmai de faptul că un om născut într-o localitate „dobândește” prin naștere dreptul de a fi suporterul echipei locale. El își păstrează, conform tradiției, simpatia pentru echipele orașului natal, indiferent unde se relochează apoi și indifferent dacă, secundar, allege să simpatizeze o echipă de top.
Desigur că subiectul este unul vast, care pe măsură ce este dezbătut relevă alte și alte aspecte care se cer a fi cercetate cu maximum de atenție.
Ca orice domeniu, jurnalismul sportiv are o istorie, o încărcătură aparte. Ca orice domeniu propus studiului și cercetărilor, jurnalismul sportiv nu face excepție, propunând, la rândul său, o istorie extrem de bogată și de interesantă. Oameni, fapte, date, borne istorice se regăsesc în ceea ce înseamnă un vast teritoriu de istorie a jurnalismului sportiv. Prin prezentul capitol nu avem pretenția că vom cuprinde toate cele care s-au petrecut de-a lungul veacurilor, ci mai degrabă că vom extrage doar câteva „episoade” care ni s-au părut mai aproape de înțelesul prezentului tratat doctoral. Altfel, istoria jurnalismului sportiv reprezintă lesne un subiect de cercetare aparte.
Primele elemente care pot fi încadrate în categoria jurnalism sportiv datează din protoistorie. Profesorul Nicolae Postolache, în lucrarea sa „Istoria sportului românesc în date cronologice”, surprinde o multitudine de aspecte care vorbesc despre scribi și cronicari, încă din cele mai vechi timpuri.
O piatră de temelie a jurnalismului sportiv poate fi considerată chiar dovada oferită de Herodot, „părintele istoriei”, care, în secolul V. Î. Hr., menționa practica tragerii cu arcul la traco-geți. Desigur că apoi atestările documentare legate de desfășurarea neîntreruptă timp de 1192 de ani a Jocurilor Olimpice antice reprezintă un izvor nesecat pentru cei care aleg să cerceteze și să aprofundeze acest domeniu.
Începuturile jurnalismului sportiv se pierd în negura timpului. Se pot considera „vestigii” ale jurnalismului sportiv orice inscripții descoperite, însă, cu siguranță, de jurnalism sportiv în adevăratul sens al cuvântului se poate vorbi abia după instaurarea sporturilor ca activități de sine stătăptoare, dar și în mentalul colectiv al publicului.
Jurnalismul sportiv poate fi considerat un produs al curiozității publicului. După apariția și dezvoltarea fenomenelor sportive, creșeterea acestora în apmploare a fost urmată de către aceeași tendință și pentru jurnalismul sportiv. Este foarte dificil, dacă nu imposibil, de a trasa cu certitudine o bornă în ceea ce privește începuturile activității de jurnalism sportiv. De aceea nici nu insistăm asupra acestui aspect. Din punct de vedere istoric, jurnalismul sportiv are vechime de mai bine de două secole, în condițiile în care diversele cronici, mai mult sau mai puțin nuanțate ale curselor de cai, duelurilor de scrimă, întrecerilor ad-hoc, concursuri de nimerire a țintei etc., pot intra în categoria jurnalism sportiv incipient. Scrierile vechilor greci, atestările documentare ale Jocurilor Olimpice antice, ne fac să credem că vechimea îndeletnicirii care astăzi e cunoscută ca jurnalism sportiv, pot fi și mai vechi.
Rolul redactorului sportiv și agenda de lucru
Organizarea și funcționarea unei redacții de sport, indiferent de ce fel de vehicul media vorbim, reprezintă piatra de temelie în construirea unui act de calitate pentru publicul consumator de informație sportivă. Din acest motiv, rolul redactorului sportiv trebuie să se întrepătrundă și să se identifice foarte puternic cu filosofia și cu organizarea îmbrățișată de instituția pe care o reprezintă. Nu vom căuta să statuăm un model universal-valabil de organizare, pentru că, de la caz la caz, organigrama și rolul fiecăruia este diferit. O redacție de ziar are particularitățile sale, în comparație cu o redacție radio sau de televiziune. De asemenea, atunci când vorbim de instrumente media generaliste, care au în componență și redacții de sport, acestea au o dinamică de funcționare evident diferită față de o instituție media care este axată numai pe sport.
Indiferent de formele enumerate mai sus, rolul redactorului de sport este însă esențial în tratarea acestei problematici. În general, se poate pleca în teoretizarea organizării și funcționării unei redacții de sport, de la o sumă de obiective pe care aceasta trebuie să și le propună:
Înțelegerea modului în care se conduce un departament de știti sportive în cadrul unei instituții de presă;
Recunoașterea responsabilităților jurnalistului sportiv;
Identificarea rolului altor jurnaliști (freelanceri), care pot ajuta redacția;
Recunoașterea importanței strategice a planificării în avans a evenimentelor;
Înțelegerea procesului de producție a unui ziar, emisiuni radiofonice sau TV.
Redactorul sportiv este cel care coordonează activitățile specifice departamentului de sport. Pentru a fi eficient în muncă, el ar trebui să beneficieze de un secretar. Redactorul sportiv se ocupă de selectarea evenimentelor ce urmează a fi tratate. Ne referim la redactor sportiv ca termen generic pentru conducătorul departamentului de sport, sau, după caz, al instituției media. Redactorul sportiv trasează sarcinile de lucru, în funcție de complexitatea acestora, către jurnaliștii angajați sau către freelanceri, care se pot implica în procesul de lucru periodic. O altă îndatorire ar fi aceea de a tria materialele sosite de pe fluxurile agențiilor de presă, de a planifica paginile sau spațiul de emisie, de a analiza materialele care pot fi oferite publicului, ori de a superviza încadrarea în bugetul instituției. A [03]
În afara acestor îndatoriri, orice jurnalist sportiv are datoria de onoare de a fi tot timpul informat și de a cunoaște cu minuțiozitate tot ceea ce se petrece pe latura care i-a fost încredințată. De regulă, în redacțțile sportive se practică specializarea jurnaliștilor pe câteva sporturi. În cele mai multe cazuri acestea sunt înrudite, cele mai întâlnite combinații fiind handbal-volei-baschet, atletism-înot, judo-lupte-box, fotbal-rugby și așa mai departe. Este bine însă să se practice și rotația pe post, în condițiile în care, dacă un om dispare din echipă, altcineva trebuie să îi suplinească activitatea, până la găsirea unui înlocuitor.
Jurnalistul sportiv trebuie să se prezinte, în același timp, atât ca un bun jucător într-un sport de echipă, dar și ca un bun practicant al unei discipline individuale. El trebuie să își facă treaba sa, dar trebuie să țină cont și de obiectivele echipei redacționale din care face parte.
Oricâr ar părea de ciudat, agenda de lucru reprezintă un instrument foarte vechi în procesul de organizare și funcționare al unei redacții, dar cât se poate de eficient. În ultimul timp se practică două tipuri de agende. Stilul tradiționalist, al agendei cu scoarțe, a fost înlocuit în mare parte din cazuri cu agenda electronică. Indiferent cum s-ar prezenta însă, agenda rămâne la fel de importantă în munca unui jurnalist, ca și la începuturile presei.
Agenda poate fi de două feluri:
Comună;
Individuală.
Agenda comună este cea la care au acces toți membrii echipei. În multe cazuri este vorba de o agendă asupra căreia pot interveni redactori pentru a bifa realizarea unei activități, ori pentru a adăuga evenimente și date. În acest fel, organizarea este optimizată, iar fiecare membru al echipei are acces direct la statusul activităților și obiectivelor propuse echipei de lucru din care face parte. Această modalitate de lucru continuă să rămână extrem de eficientă, pentru că posibilitatea ca echipa să fie la curent cu tot ceea ce se petrece, iar derapajele sunt excluse. În cazul în care unul dintre membrii echipei nu își mai poate duce la îndeplinire sarcinile, ceilalți colegi le pot prelua din mers, iar agenda comună se poate astfel modifica, în funcție de noul format și noile particularități. Agenda electronică poate îmbrăca forma unui document online, la care are acces întreaga rețea a redactorilor și care, la fel ca și agenda cealaltă, poate fi modificată și updatată în funcție de schimbările de moment. A [03]
Agenda individuală are o importanță vitală pentru organizarea muncii unui jurnalist sportiv. Cu ajutorul acesteia, redactorul își poate sistematiza munca, evenimentele, întâlnirile, subiectele și apariția lor. Ca și agenda comună, agenda individuală poate îmbrăca o formă tradițională sau una electronică.
Agenda de lucru trebuie să conțină datele și locațiile evenimentelor la care urmează să ia parte jurnalistul, numere de telefon, adrese de email, informații, rezultate și așa mai departe. Foarte important este de reținut următorul aspect. Publicul nu te va ierta dacă ai anunțat despre un subiect, după care acesta a fost lăsat de izbeliște. Un subiect adus la cunoștința publicului trebuie tratat obligatoriu în întregime și până la finalizarea acestuia. A [03]
De asemenea, finalizarea unei competiții nu coincide niciodată cu finalizarea sau ieșirea din raza de interes a subiectului. În funcție de amploare și de întindere, o competiție poate naște discuții, dezbateri, controverse, mult după încheierea sa.
Prin intermediul agendei individuale se pot face diverse comparații între situații și subiecte din trecut. Experiența jurnalistului nu se bazează doar pe memorie, ci, vorba strămoșilor noștri latini, pe cele scrie: „verba volant, scripta manent”.
Agenda este foarte importantă și pentru planificarea în avans, subiect care însă îl vom dezbate amănunțit în partea următoare a tezei. Tot cu ajutorul agendei sunt rezolvate și o serie de probleme de natură organizatorică. Printre acestea amintim doar obținerea acreditărilor, rezervarea biletelor pentru mijloacele de transport în comun, rezervare la hoteluri, programare interviuri, organizarea liniilor telefonice. Astfel, cu ajutorul agendei, activitatea unui jurnalist sportiv devine o amplă operațiune logistică, în care fiecare pas e bine gândit și bine calculat.
Planificarea în avans a activităților desfășurate sub egida unei redacții de sport are o importanță covârșitoare. Așa cum deja am precizat, respectarea unui calendar, tratarea evenimentelor atât cu știri „futuriste”, cât și cu știri după încheierea evenimentului, reprezintă practic cartea de vizită a instituției media.
Știrile futuriste reprezintă acel gen de materiale care prefațează un eveniment sportiv. O avancronică, prezentarea stadionului, a echipelor, previziuni, discuții de ordin tactic cu specialiști, pronosticuri, incursiuni în statistici, prezentarea palmaresului etc., intră în categoria știrilor care trebuie obligatoriu să apară înainte de începerea evenimentului sportiv. Interviurile cu personalități sportive implicate sau neutre, realizarea de sondaje în rândul publicului, sunt materiale tot atât de importante ca și cele deja enumerate mai înainte.
Pentru o bună organizare și funcționare, modalitatea de planificare în avans a acțiunilor reprezintă cea mai bună schemă de urmat. Sistematizarea acțiunilor și planificarea lor în avans, reprezintă o realitate a lumii actuale a jurnaliștilor sportivi.
Nu credem că e cazul să insistăm asupra știrilor și materialelor care se realizează în timpu desfășurării evenimentului, ori după încheierea acestuia. În ultimul caz însă, în situația în care vom avea un subiect de dezbatere de mai mare amploare, e nevoie totuși de o planificare a activităților.
Editorul, sau șeful de departament, va avea grijă să planifice activitatea celor aflați în subordine, în sensul de a nu supraaglomera ziarul sau postul radio ori TV cu știri numai dintr-un anumit sport, într-o zi, în detrimentul altuia. Varietatea este cuvântul de ordine, indiferent de cât de importante și solicitate de public ar fi unele evenimente. Pe lângă acestea, publicul așteaptă și altceva, care să contrabalanseze din „tensiunea emoțională” indusă de evenimentul central.
Referitor la aceeași activitate de planificare în avans, aceasta funcționează foarte bine în situațiile în care există penurie de evenimente. Nu în puține cazuri, planificarea unor materiale de substanță, cum ar fi interviuri, vizite, materiale de analiză, comentarii, incursiuni istorice, filme documentare, au dat savoare publicațiilor și posturilor audiovizuale. Pentru a atinge însă efectul scontat, e nevoie de o planificare minuțioasă a acestor evenimente, care trebuie să fie riguroase din toate punctele de vedere. A [03]
O altă situație în care planificarea în avans are un rol determinant este aceea în care presa își construiește singură subiectele. O instituție de presă, indiferent de tipul acesteia, poate finanța sau participa din punct de vedere logistic la organizarea unor evenimente sportive, tocmai pentru a păstra constanța și consistența informațiilor oferite publicului. Activitățile legate în special de domeniul comunicării, dar mai ales relațiilor publice, sunt, în aceeași măsură, tot atâtea potențiale subiecte de presă. Popularizarea unui eveniment sau al unui club, crearea imaginii unui sportiv, sunt motive pentru ca inclusiv instituția media să aibă de câștigat din punct de vedere al conținutului.
Spre exemplu, un contract semnat cu un sportiv care dorește să aibă un site propriu, generează plus valoare în dublu sens pentru o instituție de presă. Pe de o parte jurnaliștii care vor fi desemnați să realizeze materialele au posibilitatea de a se împrieteni cu sportivul în cauză și de a se specializa, inclusiv din punct de vedere tehnico-tactic, după discuțiile purtate cu acesta. De asemenea, ziarul sau postul radio-TV va avea acces imediat și în exclusivitate la informații care vor ajunge pe mâna concurenței abia după ce au fost prelucrate de primul „intermediar”. Granița între cele două roluri e una sensibilă, dar trebuie întotdeauna respectată. Dorința sportivului trebuie să fie literă de lege. În orice caz, informațiile aflate de la acesta, chiar dacă nu sunt destinate publicului, pot deschide alte alternative de interpretare a celorlalte evenimente din raza de acțiune a sportivului.
Considerăm că, asupra problematicii expuse mai sus, planificarea activităților jurnalistului de sport este imperios necesară. Respectarea termenelor nu este doar o obligație profesională, ci îmbracă și forma unei obligații morale față de publicul care te ascultă sau te citește.
Procesul de planificare ajută, de asemenea, jurnalistul să își urmărească toate obiectivele personale și profesionale stabilite pe termen scurt, mediu și lung.
Organigrama unei redacții
Munca în presa sportivă se bazează pe o specializare accentuată, care afectează atât lumea jurnaliștilor, cât și pe aceea a celorlalți specialiști implicați în producerea materialelor de presă, radio sau TV: tehnicieni, manageri, graficieni, ingineri, specialiști în marketing sau în distribuție, cameramani, operatori, regizori etc. La rândul lor, jurnaliștii sunt specializați în funcție fie de caracteristicile media (presa scrisa, radio, televiziune, agentii de presa), fie de sporturile pe care le-au ales, fie de tipul de activitate pe care o prestează (căutare și culegere de informații sau analiza materialelor redactate și organizarea publicării lor).
O publicatie sau un post alătură, în procesul producerii mesajelor, oameni proveniți din cele mai diverse profesii.
Astfel, se pot distinge trei câmpuri profesionale: câmpul jurnalistic propriu-zis (cunoscut sub numele generic de "redacție"), câmpul managerial (care îi grupează pe cei ce administrează sau finanțează procesul de producție și difuzare) și câmpul tehnic (unde intră specialiștii ce asigură realizarea materială a produsului). C [11]
Redacția este organizată in secții (sau departamente): acestea pot fi tematice (rugby, fotbal, hochei, atletism, natație, polo etc), zonale (interne, regionale, internationale) sau profesionale (jurnalistice, foto, grafică, montaj, imagine etc.).
Orice redacție, fie ea din presa scrisă sau din audiovizual, are o structură piramidală: la vârful piramidei se află echipa de conducere, care ia deciziile referitoare la strategia publicației sau a postului (director, redactor-șef, redactori-șefi adjuncți, secretar de redacție), iar la baza ei se află jurnaliștii (reporteri, corespondenți, redactori). C [11]
Între aceste două niveluri, având funcția de a media, se află echipa editorilor – adică șefii de secții ori de departamente, de rubrici, de pagini sau de suplimente. Ei au două misiuni esențiale
a) de a le transmite jurnaliștilor direcțiile generale stabilite de conducerea instituției de presă sportivă și de a căuta soluții pentru a le transpune în practica ;
b) de a propune spre publicare și de a susține materialele realizate de jurnaliști. Editorii funcționează ca un releu de legătura între diferitele subsisteme ale unei redacții și ca un filtru ce selectează informația, pe diferitele trasee pe care ea circula:
– din afara redacției (agenții de presă, colaboratori, birouri de presă, alte instituții media, corespondenți, surse oficiale) către interiorul ei;
– de la o secție la alta;
– de la jurnaliști la conducere;
– din redacție către exterior (răspunsuri la invitații, reacții la scrisorile ori la sesizările publicului, luări de poziție în cazul unor acuze formulate la adresa unor materiale publicate).
Această funcție de filtrare a informației este atât de importantă, încât în bibliografia de specialitate editorii sunt numiți "păzitori de porți" (gate-keepers): "Majoritatea deciziilor în mass-media se referă la publicarea sau la nepublicarea unui material, ori, într-o faza premergătoare, la abordarea sau la neabordarea lui de către redacție. În acest proces, «păzitorii de porți» ar avea un rol analog releelor din circuitele electronice: ei dau drumul să treacă sau, din contră, opresc fluxul de informatii". C [11]
Activitatea editorilor permite realizarea zilnică a produsului mediatic, prin eliminarea materialelor de prisos, prin planificarea muncii în vederea redactării materialelor solicitate de conducere, prin corectarea și ameliorarea textelor primite, prin conceperea structurii unităților care compun un ziar sau o revistă (rubrici, pagini tematice, suplimente) sau un program din audiovizual (emisiuni).
În redacții sosesc zilnic numeroase informații, în valuri succesive, niciodată egale: in unele momente există prea puține materiale și evenimente, în altele fluxul este atât de mare, încât redacția nu poate procesa și îngloba toate datele în materialele ce vor fi tipărite sau difuzate pe post. Pentru a face față presiunilor inerente activității cotidiene, editorii au dezvoltat o seamă de rutine, legate îndeosebi de tehnicile de selectare a informațiilor. Numeroase cercetări de sociologie a redacțiilor (sociology of news production) au arătat că deciziile luate de editori "nu sunt spontane, bazate exclusiv pe intuiție, fler ori raționamente sophisticate. Din contră, procesul decizional este profund influențat de constrângerile organizaționale, de cultura profesională și de experiența redactorilor". C [11]
Ritmul de lucru într-o redacție de sport este dictat de caracteristicile produsului mediatic: un săptămânal sau un lunar beneficiază de o perioadă de elaborare mai lentă, în timp ce buletinul de știri care se difuzează din oră în oră cere o maximă concentrare de eforturi, într-un interval limitat. Structura produsului se decide în ședințele de sumar. Posturile din audiovizual sau marile ziare pot organiza mai multe ședințe într-o zi, în timp ce publicațiile săptămânale sau lunare le convoacă mult mai rar. La aceste ședinte de sumar se definește componența paginilor sau a emisiunilor care vor fi tipărite sau difuzate în intervalul imediat următor și se atribuie sarcinile pentru diverse materiale jurnalistice programate în viitorul apropiat sau urmărite în perspectivă.
Cu această ocazie, se face un inventar al materialelor existente în stocul redacției, se planifică numerele sau emisiunile de a doua zi și se stabilesc subiectele sau evenimentele care vor face obiectul unor investigații viitoare.
Editorii pledează în favoarea materialelor sau subiectelor din sfera de preocupări a secției lor, încercând să le propună, în numar cât mai mare, spre publicare. Deoarece spațiul tipografic sau timpul de emisie e limitat, fiecare editor încearcă să convingă conducerea că materialul său este mai interesant, mai atractiv, mai important pentru public.
În aceste confruntări, editorii care au dovedit și în trecut justețea propunerilor lor obțin, în baza prestigiului deja câștigat, mai mult spațiu ori timp sau o poziție favorabilă, în pagina întâi sau în deschiderea buletinului de știri, pentru materialele propuse de ei.
Editorul este deci partenerul privilegiat al reprezentantului unui birou de presă. El e cel care decide dacă o informație merită să fie reținută, preluată, investigată și, în final, publicată. Pe masa editorului poposesc articolele scrise de jurnaliști, știrile de la agențiile de presă, scrisorile sau articolele de la colaboratori, documentele oficiale și -inevitabil – comunicatele de presa, invitațiile, dosarele, casetele sau celelalte materiale elaborate de specialiștii în relații publice. Editorul trebuie să evalueze, într-o primă instanță, care dintre ele interesează redacția și, apoi, cum vor fi tratate cele deja alese. Vor fi publicate, ca atare, fără mari modificări, vor fi date la rescriere sau vor face subiectul unei documentări pentru care va fi convocat un anumit jurnalist din acea secție.
Jurnaliștii primesc diverse sarcini de la editori. Chiar dacă găsesc singuri un subiect pe care îl consideră interesant, ei se consultă cu editorul, pentru a nu risca să investească timp, energie, bani într-un produs ce nu va fi utilizat de redacția în care lucrează. Cea mai importantă activitate a jurnaliștilor este căutarea și verificarea informației. De aceea, ei trebuie să se deplaseze în locuri apropiate sau îndepărtate, pentru a consulta diferite surse oficiale sau neoficiale. Pentru a verifica, în arhive, biblioteci sau alte bănci de date, informațiile primite sau pentru a asista la diverse evenimente.
Puține dintre acestea sunt evenimente neprevăzute (accidente, cataclisme, confruntări). Cea mai mare parte constituie așa-numitele "evenimente de rutina": discursuri ale liderilor sau jucătorilor exponențiali, conferințe de presă, vizite, deschideri de arene sau stadioane, etc. Jurnaliștii visează să abordeze cât mai multe subiecte neprevăzute, deoarece acestea sunt nu numai atractive prin ineditul lor, dar constituie și o sursă a succesului profesional, uneori chiar a gloriei, atunci când asigură exclusivitatea și permit realizarea unei lovituri de presa (scoop).
Totuși, în munca lor de zi cu zi, ei se lovesc mai mult de evenimentele de rutină și de reprezentanții birourilor de presă.
Un mod ușor diferit de abordare se întâlnește la publicațiile online, acolo unde rapiditatea postării informației face ca acest circuit déjà consacrat, cu editorul pe post de “lupă”, să fie scurtcircuitat. Redactorii, în funcție de experiența și valoarea demonstrată anterior, pot avea dreptul de a posta știri în timp real, urmând ca apoi ele să fie verificate de către superiorii lor. În cazul evenimentelor live-text spre exemplu, redactorii trimiși la fața locului trebuie să aibă o sumă de clatăți, printer care se numărăr viteza de reacție, de anticipare, de postare a informației, cunoștințe despre sportul respective. Actualmente, live-textul reprezintă una dintre cele mai populare și mai răspândite forme de transmitere a evenimentului sportive, iar o greșeală, indiferent de natura ei, îi îndepărtează pe cititori.
2.3 – Studiu de caz numărul 1 – Cercetare privind preferințele bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din Republica Moldova privind serviciile de jurnalism sportiv
2.3.1 Aspecte metodologice ale cercetării de marketing
Opțiunea managerilor, vorbind la nivel general, de a valorifica rezultatele cercetării de marketing, este influențată de numeroși factori, printre care: caracteristicile informațiilor obținute din cercetare, modul de prezentare a rezultatelor cercetării, gradul de conformitate cu așteptările anterioare, acceptabilitatea recomandărilor cercetării, provocarea adresată status-quo-ului.
Realizarea unei cercetări presupune parcurgerea următoarelor etape:
Identificarea problemei și definirea scopului cercetării
Stabilirea obiectivelor cercetării
Formularea ipotezelor de lucru
Definirea conceptuală și operațională a variabilelor cercetării
Stabilirea coordonatelor cercetării
Definirea surselor de informare, culegerea informațiilor
Determinarea mărimii și structurii eșantionului
Prelucrarea, analiza și interpretarea informațiilor
Redactarea raportului final
2.3.2. a Identificarea problemei și definirea scopului cercetării
Scopul cercetǎrii este analiza opțiunilor bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din Republica Moldova, în ceea ce privește jurnalismul sportiv din Republica Moldova.
S-a ales ca grup-țintă al cercetării metodologice aplicate, segmentul de vârstă al bărbaților care au între 18 și 49 de ani, din Republica Moldova, deoarece aceștia reprezintă grupul cel mai numeros al consumatorilor de informație sportivă, transmisă prin diverse canale mass-media. Cercetarea nu are un rol limitativ și nici discriminatoriu, față de alte categorii de persoane care au sex sau vârstă diferite, dar autorul consideră că acest segment, spus studiului prin cercetare, este mai util, comparativ cu altele, în dezvoltarea de perspectivă a jurnalismului sportiv, în Republica Moldova.
Rolul cercetării pentru testarea subiecților propuși îl reprezintă informarea jurnaliștilor și a celor implicați în sport, sub diverse forme, asupra ofertei preferințelor majoritare exprimate de publicul cel mai expus la produsul specific al informației sportive.
Acest studiu reflectă predominanța opțiunilor legate de informația sportivă, la nivelul bărbaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, din Republica Moldova.
2.3.2.b Stabilirea obiectivelor cercetarii
Chestionarul este un set formalizat de întrebări, proiectat pentru a genera datele necesare înfăptuirii obiectivelor unei cercetări de marketing. Prin formularea obiectivelor, se obține o structurare a interviului, o desfășurare a acestuia pe baza unei succesiuni logice a întrebărilor, care sunt identice pentru toți subiecții investigati. Folosirea chestionarului permite înfăptuirea mai multor obiective:
Identificarea măsurii în care este cunoscută instituția mass-media de sport;
Determinarea intenției de continuare a urmăririi informațiilor sportive, după consumarea unui act sportiv de interes pentru subiect;
Identificarea cunoașterii distribuției opțiunilor pe sporturi și discipline;
Determinarea factorilor motivaționali pentru urmărirea informațiilor sportive;
Identificarea nevoii sociale de consiliere și orientare sportivă;
Stabilirea principalilor factori de influență în alegerea preferințelor sportive;
Stabilirea ariei geografice din care se alege o echipă preferată sau un sport preferat;
Identificarea opțiunilor sportive și concordanța cu profesia practicată;
Identificarea motivelor pentru care nu se dorește continuarea consumului de informație sportivă.
2.3.2.c Formularea ipotezelor de lucru:
Majoritatea bărbaților din Moldova cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani cunosc oferta instituțiilor media;
Avantajele consumului de informație sportivă sunt cunoscute de majoritatea bărbaților cu vârsta între 18 și 49 de ani, din Moldova;
Un procent majoritar de bărbați, cu vârsta între 18 și 49 de ani, cunoaște distribuția opțiunilor sportive pe filiere și profiluri;
Anturajul este principalul factor determinant al opțiunilor sportive.
2.3.2.d Definirea conceptuală și operațională a variabilelor cercetării
Variabilele dependente de bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani: nevoile, dorințele, aspirațiile, concepțiile, prejudecățile, reprezentările, interesul pentru sport, motivația; diverse influențe: efectele educației asupra unor aspecte ale vieții sociale: comunitate locală, factori economici, culturali, politici, management educațional etc.
Variabile dependente de valorile structurale, funcționale și de proces ale sistemului sportiv: accesul la educație sportivă: număr, procent, frecvența cu care beneficiază de servicii specializate de consiliere și orientare în sport, pe diferite niveluri de educație, evaluabile în termenii raportului managerial intrare-ieșire, servicii de specialitate existente sau disponibile; relevanța, importanța, necesitatea dimensiunii structurale a procesului de învățământ (calitatea și cantitatea resurselor umane); calitatea climatului educativ și a serviciilor de specialitate la care sunt supuși.
2.3.2.e Stabilirea coordonatelor spațiale, modale și temporale ale cercetării
Ancheta prin chestionar s-a desfășurat în perioada 11-29 iunie 2014, în zilele de luni, miercuri și vineri. Intervalul orar în care s-a desfășurat sondajul este 9.00-13.00, în zilele de luni și vineri, iar miercuri 14.00- 18.00 în prima săptămână și în a doua săptămână 9.00-13.00 miercuri și vineri, în intervalul 14.00-18.00 în ziua de luni.
Cercetarea a avut loc în orașele Chișinău, Tiraspol și Comrat, cu ocazia unor evenimente speciale, cazul nostru desfășrarea Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia.
2.3.2.f Definirea surselor de informare, culegerea informațiilor
Rolul fundamental al unui chestionar utilizat într-o cercetare de marketing este să asigure managementului informația necesară pentru luarea deciziilor. Procesul de proiectare a unui chestionar presupune parcurgerea sistematică a unor secvențe. Practic, fiecare obiectiv, ipoteză și variabilă trebuie să-și găsească reflectarea adecvată în structura chestionarului, jucand un rol esențial în selectarea tipului de întrebare și a formei de răspuns utilizate.
Colectivitatea cercetată este reprezentată de efectivele de bărbați cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, interesați de sport și de jurnalism sportiv.
Unitatea de sondaj este bărbatul care face parte din grupul celor cu vârsta între 18 și 49 de ani, din Moldova, iubitor de fotbal în special, dar și de sport în general.
2.3.2.g Determinarea mărimii și structurii eșantionului
Prima etapă a procesului de eșantionare consta în definirea populației țintă, din care va fi selectat eșantionul.
Populația investigată: bărbați cu vârsta între 18 și 49 de ani, din mediul urban, iubitori de sport, din Moldova. Total efectiv de persoane – 197.
Unități de eșantionare: 3:
Chișinău, cu un colectiv de 66 de bărbați.
Tiraspol, cu un colectiv de 65 bărbați.
Comrat, cu un colectiv de 65 de bărbați
Eșantionul este reprezentativ – au răspuns aproximativ 85% din totalul prezentat.
Volumul eșantionului: 167 de bărbați.
Sondajele personale constau în culegerea informațiilor de către operatorul de interviu prin comunicare directă cu respondenții.
2.3.2.h Prelucrarea, analiza și interpretarea informațiilor
Ca principal mijloc de investigare s-a aplicat CHESTIONARUL, constituit din 11 itemi.
Item 1: Localitatea unde domiciliați:
a) Chișinău
b) Tiraspol
c) Comrat
d) alta
Tabel 2.1 – Variante de răspuns item 1
Chestionarul a fost aplicat doar în localitățile specificate și nu a existat nici un subiect din altă localitate care să se afle acolo și să participe prin răspunsuri, pe parcursul desfășurării anchetei, la ancheta propusă.
Item 2: Cunoști oferta instituțților media din Moldova cu privire la sport (ziare, reviste, online, radio TV)?
Răspunsuri valabil exprimate: 167.
Tabel 2.2 – Variante de răspuns item 2
Din numărul total de răspunsuri exprimate de 167, 131 de bărbați, corespunzător procentului de 78,38% cunosc, în opinia lor, oferta de informație sportivă, în timp ce 36, respectiv 21,73 % nu cunosc această ofertă.
Item 3: Care consideri că sunt avantajele consumului de informație sportivă?
Din analiza datelor rezultatelor s-au obținut următoarele răspunsuri:
Tabel 2.3 – Variante de răspuns item 3
Procentele rezultate evidențiază principala preocupare a subiecților pentru educație, aspect care îi favorizează în obținerea unei pregătiri ulterioare superioare. Aspectele legate de păstrarea pe termen lung a stării de sănătate, se regăsesc pe locul al II-lea în opțiunile exprimate
Item 4: Ce sporturi urmărești în proporție majoritară?
Fotbal
Sporturi olimpice
Sporturi neolimpice
Tabel 2.4 – Variante de răspuns item 4
Cum se preconiza, fotbalul, sportul-rege, și-a tăiat partea leului, cu un procent de 44.91%. subiecții nu au putut bifa pe chestionat alegeri multiple, desi mulți s-au exprimat pentru cel puțin două grupe de sporturi, din cele trei propuse.
Item 5: Ce mijloace de mass-media alegi pentru a urmări informația sportivă?
Tabel 2.5 – Variante de răspuns item 5
Datele furnizate, 23,35% au ales TV, 24,85% s-au orientat spre radio, 16,46% – presa scrisă, 17,60% – online, iar 17,84% au ales abonamentele la agențiile de presă. Surprinzător poate, radio-ul a bătut în duelul cu televiziunea.
Item 6: Care sunt factorii care te-au determinat să optezi pentru alegerea de la întrebarea anterioară?
a) Volumul de informație sportivă prezentată de canalele media;
b) Aptitudinile personale;
c) Prietenii;
d) Eforturile asociate;
e) Publicitatea;
f) Recomandarea unor persoane;
g) Ușurința de procurare a informației prin respectivul canal media;
h) Perspectiva financiară;
i) Altele; (care………..).
S-au obținut următoarele răspunsuri:
Tabel 2.6 – Variante de răspuns item 6
Din datele culese, se pare că volumul de informație sportivă prezentată de canalele media le facilitează subiecților accesul spre o anume latură a presei, spre un canal media. În clasament, aptitudinile personale și prietenii completează podiumul, pentru a folosi o terminologie pur sportivă.
Putem interpreta aceste aspecte astfel: subiecții care au ales să răspundă la înscriindu-se în primele două răspunsuri din punct de vedere cantitativ, volumul de informație sportivă prezentată de canalele media dar și aptitudinile personale, sunt cei care gândesc în mod pragmatic, care tind spre calea care le poate asigura succes/performanțe.
Corelația constituie „legătura” între variabile, între răspunsurile la întrebările care au un coeficient de corelație semnificativ. Sunt utilizate pentru justificări și predicții, adică știind că există o corelație semnificativă între 2 itemi, se poate afirma că modificarea opiniilor la unul va atrage modificarea, în același sens, a optiunilor.
Item 7: Cum crezi că te poate sprijini informația sportivă în viața cotidiană? Alege variantele de mai jos:
Oferirea mai multor informații despre modele de succes;
Ore dedicate petrecerii timpului în aer liber, făcând mișcare;
Identificarea aptitudinilor, intereselor tale ca suport pentru alegerea profilului profesional;
Oportunități de angajare în domeniul jurnalismului sportiv;
Implicarea părinților în construirea educației copiilor;
Stoparea violenței și a consmului de alcool, tutun, droguri;
Altfel; (cum………………………….)
Repondentii au sustinut variantele prezentate astfel:
Tabel 2.7 – Variante de răspuns item 7
Observăm, poate în mod paradoxal, că opiniile subiecților care au răspuns acestui item sunt orientate prioritar spre dorința de a le fi oferite mai multe informații despre modelele de succes din sport, opinii mult diferite în raport cu așteptările noastre. În secolul XXI, se presupune că figurile emblematice, din sport, ca și din oricare alt domeniu de altfel, reprezintă un profil la care are acces toată lumea, cu ușurință.
Explicația psihologică constă în corelarea dintre volumul informațiilor primite de către public prin promovarea sportivilor de succes. Ar mai fi o explicație logică legată de aceste răspunsuri colectate într-un mod poate surprinzător. Interpretările jurnaliștilor sunt, deseori, tentate să meargă mai degrabă spre latura negativă a lucrurilor, pe motiv că răul atrage mai ușor vizualizări, accesări, cititori, ascultători, privitori, public. Este o realitate de care ne lovim, iar jurnalismul cu tendințe pozitive, cel care este solicitat prin interpretarea răspunsurilor la chestionar, ar putea fi un model de succes, prin aplicarea la scară largă, la nivel național și regional.
Item 8: Dorești să lucrezi o zi în cadrul unei redacții de sport din Chișinău sau Tiraspol?
Tabel 2.8 – Variante de răspuns item 8
În concluzie, 61,19 % dintre subiecți își doresc să ia contact cu o redacție de sport din Capitală. Aceștia sunt, în general, cei care provin din mediu bilingv, capabili de a susține o conversație, de a scrie și de a citi, deopotrivă în limba română și în limba rusă. Cei care au optat pentru varianta transnistreană sunt subiecții care au cunoștințe mai puține de limba română, provenind din mediul cultural rus. Am avut și două excepții care au declarat că își doresc să viziteze și să lucreze temporar în redacții de sport din Anenii Noii, respectiv Comrat.
Bucuria mare, la aplicarea acestui item, a fost că nu au existat răspunsuri negative, toți cei intervievați declarându-se cel puțin curioși de a întreprinde o vizită la fabrica de știri care le livrează produsul.
Item 9: La care dintre instituțiile media din Moldova ai dori să lucrezi pentru o zi?
Tabel 2.9 – Variante de răspuns item 9
Din datele obținute, se observă că cei mai mulți subiecți se vor orienta spre portalul www.moldfootball.com, urmată în top de Radio Moldova Tineret și de Radio Chișinău. Explicația popularității acestor redacții ar fi că ele reprezintă, pentru public, un model privat sau novator, antagonic față de vechile structuri construite în perioada comunistă, în care formalismul este mai mare, iar creativitatea jurnaliștilor, reflectată evident în materialele realizate, scade simțitor în raport cu celelalte surse. La această întrebare s-au permis opțiuni multiple din partea subiecților intervievați, motiv pentru care suma răspunsurilor este superioară față de totalul de 167 de subiecți care compun grupul-țintă.
Item 10: Care sunt motivele pentru care preferi să urmărești și să susții echipe și sportivi din alte țări decât din Republica Moldova?
Din răspunsurile formulate, bărbații au ezitat în exprimarea acestora. Totuși dintre cei care au răspuns la acest item au vehiculat următoarele motive:
valoarea scăzută în raport cu sportul din alte țări a sportului moldovenesc;
lipsa unei promovări pe măsură a sportului și a sportivilor moldoveni;
lipsa calității jurnalismului sportiv în Moldova;
performanțele sporadice ale sportului și sportivilor noștri;
grupul de prieteni care au favoriți de peste hotare.
Ca o completare la cele de mai sus, părerea autorului este că modalitatea de formulare a acestui item, unul deschis, fără răspunsuri prestabilite, a creat respondenților o dificultate suplimentară. Aceștia au fost puși literalmente în încurcătură, cuvintele fiind găsite foarte greu într-un astfel de caz.
Item 11: Dacă ai avea posibilitatea financiară, ai înființa o instituție dedicată exclusiv jurnalismului sportiv?
Tabel 2.10 – Variante de răspuns item 11
Răspunsurile la această întrebare sunt importante în perspectiva interpretării finale. Este practic o oglindă care reflectă exact realitatea societală și cât de important este factorul legat de jurnalism sportiv, în perimetrul societății civile din Republica Moldova. Nici jumătate dintre subiecți, în cazul în care ar dispune de o sumă necesară pentru acoperirea cheltuielilor, au răspuns afirmativ. Acest lucru este concludent în ceea ce privește utilitatea găsită de cetățenii Moldovei, în jurnalismul sportiv contemporan.
2.3.3 Rezultatele cercetării
Studiul materialului bibliografic, pe care îl impune tema abordată, ne-a condus spre proiectarea acestei cercetări pentru a răspunde măcar parțial la întrebările și deschiderile operate de contextul teoretic. Valoarea formativă a motivatiei în contextul dinamicii orientării spre consumul de informație sportivă, a fost pusă în evidență atât prin lucrările teoretice de specialitate, cât și prin evidențierea unor date de cercetare obținute prin studii experimentale realizate anterior, în domeniul aspirațiilor, intereselor, valorilor.
Datele de cercetare obținute la nivelul eșantionului de bărbați răspund la unele întrebări ale autorului și evidențiază unele aspecte motivaționale, precum și diferente semnificative între acestia din perspectiva variabilelor analizate. Componenta volițională cuprinde contradicțiile dintre motivele și tentațiile care aduc în atenția bărbatului din Republica Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, câteva discipline sportive, câteva canale media cu aplecare către reflectarea fenomenului sportiv. Din această sumă, deloc mare comparativ cu alte țări, subiectul este pus să aleagă, să își exprime o opțiune spre un sport, un tip de jurnalism sportiv, o imagine preferată, o modalitate de a petrece timpul liber și de a primi educație suplimentară.
Această căutare interioară se poate manifesta și sub formă de conflict, când apare dezacordul dintre ceea ce dorește și ceea ce poate avea, ca ofertă de jurnalism sportiv în Moldova, subiectul supus analizei.
Astfel, decizia poate fi definită și ca modalitate de despățire a unui conflict cognitiv sau afectiv, care definește totodată și “conceptul de autorealizare". Pentru subiecții supuși anchetei, importanța cunoașterii fenomenului sportiv, cu ajutorul jurnalismului sportiv, este foarte importantă. Actul decizional, uneori ireversibil, deseori imprevizibil poate să-i marcheze dezvoltarea ulterioară, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Pentru componenta de cunoaștere și interpretare a informației sportive, asistența de specialitate oferită de jurnalistul sportiv impune următoarele:
formarea capacității de analiză a competențelor dobândite prin învățare, în vederea orientării spre o anumită ramură sportivă;
formarea abilităților de interpretare a rezultatelor și informațiilor, asumarea unui rol de răspândire și utilizare a informației în mediul social din care face parte subiectul;
învățarea unor tehnici specifice sporturilor, pentru ca apoi consumul de informație sportivă să crească, sau cel puțin să se mențină la un nivel constant.
Prin tehnicile specifice jurnalismului sportiv, reliefate inclusiv prin arealizarea acestui studiu pe teren, putem conchide următoarele obiective, coincidente cu cele propuse și acceptate de strategia de dezvoltare a sportului, redactată de Universitatea de Stat pentru Educație Fizică și Sport (USEFS):
Promovarea jurnalistică a evenimentelor sportive;
Utilizarea deontologică a mass-media în promovarea sportului;
Identificarea surselor de informare sportivă și gestionarea acestora cu profesionalism;
Producția unei pagini / secțiuni tematice pentru o publicație / pagină web sau emisiune sportivă;
Utilizarea adecvată a instrumentelor, metodelor și tehnicilor specifice diferitelor genuri de jurnalism sportiv;
Definirea și prezentarea adecvată a mecanismelor de influențare reciprocă între sport și mass-media;
Utilizarea strategiilor, metodelor și tehnicilor de colectare a informației destinate unei audiențe sportive;
Utilizarea conform normelor profesionale a limbajului jurnalistic și a cunoștinelor elementare, de detaliu și de specialitate despre sport în producția unei pagini tematice / secțiuni pentru o publicație sau emisiune sportivă;
Identificarea genurilor jurnalismului sportiv (presa scrisă, radioul, televiziunea, publicațiile on-line) și înțelegerea difențelor dintre ele;
Interpretarea și explicarea interdisciplinară a evenimentelor sportive contemporane, cu mijloacele oferite de discipline complementare jurnalismului sportiv (știința sportului, sociologia sportului, psihologia sportului, filosofia sportului, mangementul sportului, marketing sportiv ș.a.);
Explicarea adaptării pieței mass-media la specificul audienței sportive din perspectiva rolului jucat de jurnalismul sportiv în succesul comercial al mass-media;
Explicarea, interpretarea și prezentarea unui eveniment sportiv cu ajutorul cunoștințelor elementare, de detaliu și de specialitate despre sportul din care face parte evenimentul;
Elaborarea unor obiective redacționale în concordanță cu profilul publicului țintă și transpunerea lor în sarcini redacționale adecvate pentru realizatorii unei publicații sau emisiuni sportive;
Prezentarea/comentarea unui eveniment sportiv cu ajutorul mijloacelor/formatelor oferite de genurile jurnalismului sportiv (relatarea, reportajul, știrea, comentariul, editorialul etc.);
Aplicarea principiilor deontologice și a normelor etice în redactarea scrisă, transmiterea prin radio, televiziune sau on-line a unor informații sportive;
Identificarea constrângerilor la care sunt supuse organizațiile mass-media atunci când acționează pe piața sportivă;
Identificarea și înțelegerea diferențelor dintre informațiile sportive oficiale și cele neoficiale, dintre sursele oficiale și cele neoficiale de informare;
Stabilirea și identificarea responsabilităților și rolurilor principale dintr-un departament de știri sportive (redactor sportiv, reporter sportiv, freelancer) în realizarea unei publicații sau emisiuni sportive și dintr-un departament de comunicare sportivă (purtător de cuvânt, ofițer de presă);
Gestionarea reprizelor de jurnalism înainte de evenimentul sportiv sau după eveniment;
Aplicarea legislației naționale și europene în jurnalismul sportiv și comunicare sportivă;
Identificarea și utlizarea unor indicatori relevanți pentru evaluarea diferitelor maniere în care violența se poate institui în sport;
Aplicarea contextualizată la diferite evenimente sportive a criteriilor, metodelor și modelelor standard de evaluare folosite în mangementul informațiilor;
Evaluarea unei structuri de rubrică sportivă / grile de program pentru o emisiune sportivă în funcție de conceptele de bază privind integrarea unui produs într-o structură de pachet informațional;
Identificarea gradului de parțialitate și imparțialitate a unui produs de jurnalism sportiv, indiferent de genul din care provine, cu ajutorul unor indicatori relevanți;
Elaboarea unor proiecte de investigație, analiză și prezentare jurnalistică a evenimentelor sportive;
Dezvoltarea de competențe în organizarea de conferințe de presă în care să fie promovate evenimentele sportive în care mass-media este partener;
Elaborarea unor portofolii de analiză pentru evenimente din sporturi diferite;
Realizarea și prezentarea unei publicații sau emisiuni sportive;
Realizarea unei agende de lucru sau a unei planificări în avans pentru comunicarea unui eveniment sportiv;
Dezvoltarea de competențe în redactarea / emiterea și evaluarea unor comunicate de presă care să promoveze evenimentele sportive;
Dezvoltarea unor cunoștințe, abilități de gestionare comunicațională a unei situații de criză intervenite în funcționarea unei organizații sportive. XXX (05)
Aceste situații și altele, vor impune și luarea în considerare a reorientării subiecților, bărbați cu vârsta între 18 și 49 de ani din Republica Moldova, văzută ca un proces de reechilibrare a relației individ-societate, parțial afectată de progresul tehnologic, de competența și competiția crescânde ale resurselor umane, de modificarea aspirațiilor și obiectivelor personale cu privire la carieră, de alți factori economici, politici sau conjuncturali de natură socială.
2.3.4 Concluzii referitoare la Studiul de caz numărul 1
Marketingul semnifică organizarea procesului de concepție a produselor, serviciilor, producția, desfacerea și activitatea de service si postvânzare, pornind de la ideea de cunoaștere a cerințelor consumatorului sau utilizatorului, în scopul satisfacerii celor mai exigente cerințe ale acestuia.
Datorita simultaneității producției și consumului, calitatea serviciilor nu poate fi apreciată înaintea prestării deci a cumpărării, ci numai pe parcursul desfășurarii activității. Mai mult, există servicii a căror prestare nu poate fi pe deplin evaluată nici după consum. Dificultatea evaluării calității serviciilor implică perceperea unui risc mai mare la cumpărare decât în cazul obiectelor materiale, iar opiniile celor care au experimentat serviciul au o importanța deosebită. De aici, rolul important al comunicațiilor verbale în promovarea serviciilor și totodată atenția deosebită pe care specialiștii în marketing trebuie să o acorde liderilor de opinie.
Rolul pe care-l îndeplinește consumatorul în procesul prestării serviciului are pe lângă elemente pozitive (cunoașterea serviciului, implicarea în desfășurarea lui) și un aspect negativ, acela de a face dificilă modernizarea serviciilor, deoarece orice modificare în prestarea acestuia, orice element de noutate, implica schimbări în obiceiurile de cumpărare/consum, și așa greu de format, orientat sau previzionat.
Consumatorii contribuie la prestarea serviciului și prin întrebările pe care le formulează, prin reclamațiile pe care le adresează prestatorilor.
Clientul nu trebuie să praticipe doar la actul prestării serviciului public, dar și la procesul de concepere și implementare a acestuia. În funcție de sugestiile și preferințele clienților, ofertanții trebuie să-și adapteze portofoliile de servicii publice, conducând în felul acesta la un nivel înalt al satisfacției cetățenilor.
Prin intermediul studiului propus mai sus, aprofundarea marketingului pentru acest sector, al jurnalismului sportiv, reprezintă o arie extinsă de cercetare care ar putea aduce avantaje imediate funcționării acestora și eficientizării segmentelor intercorelate de jurnalism sportiv, fenomen sportiv și instituții sportive. Acest triumvirat este conectat indisolubil, iar bunul mers al unei verigi înseamnă, automat, creșeterea calitativă și a celorlalte.
Informațiile oferite de cercetarea de marketing și recomandările formulate de cercetător sunt folosite în proporții variate în cadrul procesului decizional.
Orientarea sportivă, la un moment dat, se întrepătrunde chiar cu orientarea profesională, prin care tinerilor li se oferă șansa unui traseu profesional, ținându-se cont de aptitudinile lor fizice, intelectuale și psihomotorii.
Într-o economie de piață, este normal ca activitatea oricarei organizații, care oferă servicii publice, cum este cel al jurnalismului sportiv, să fie determinată, în mod hotărâtor, de piață atât în ceea ce privește resursele necesare, cât și rezultatele, respectiv, serviciile oferite.
Prin urmare, piața jurnalismului sportiv este cadrul în care se manifesta cererea de servicii specifice, legate de jurnalism sportiv, din partea clienților/cetățenilor sau persoanelor juridice, dar și oferta de servicii furnizate de diferite organizații publice și private.
Binomul public-privat este prezent în cercetarea noastră, deoarece, se poate observa din chestionarul anexat, am introdus în ofertă atât instituții publice, cât și private, care au legătură cu jurnalismul sportiv. Ideea de bază este ca și publicul consumator, microbiștii, iubitorii de sport, cititorii și celelalte categorii aflate în conexiune directă sau indirectă cu jurnalismul sportiv și cu sportul, să își aducă o minimă contribuție la creșterea calitativă progresivă a acestui domeniu atât de frumos și de complex deopotrivă.
După cum se poate remarca și din distribuția geografică a studiului, subiecții au fost aleși din trei zone diferite ale Republicii Moldova. Am fracționat grupul în treimi aproximativ egale, din Chișinău, Transnistria și Găgăuzia. Cunoscute fiind problemele de ordin separatist d epe teritoriul Republicii Moldova, studiul respectiv, conectat în mod obligatoriu cu cercetarea propusă în Studiul de caz numărul 2, reflectă o unitate de idei, pe domeniul jurnalismului sportiv, indiferent de apartenența ideologică, etnică sau de altă natură.
Sportul este un element de unitate între oameni care au apartenențe diferite. Acest obiectiv nu poate fi realizat de sport fără complementul său principal, jurnalismul sportiv. De altfel, succesele repurtate în arenă de sportivi nu au valoare totală fără munca jurnalistului sportiv, cum și reciproca este valabilă. Jurnalistul sportiv își pierde obiectul muncii, fără activitatea sportivă.
2.4 – Concluzii la Capitolul 2
Abordările conceptual teoretice ale jurnalismului sportiv în parcursul evolutiv al comunicării de masă cuprind argumente ce contribuie în plan general la validarea accepțiunii cu privire la rolul instrumentalist atribuit rețelei mediatice globale. Interpetarea ierarhizată a cercetprilor existente în domeniul jurnalismului sportiv, confirmă importanța problematicii abordate, evidențiind modalități de divizare teoretică a studiilor ce rezidă în prezentarea aspectelor axiomatice ale ideii de control conștient, influența exercitată în mod direct sau indirect prin intermediul mass-media asupra societății, indivizilor, la nivel cognitiv, afectiv și comportamental.
Partea teoretică a studiului, concentrată în acest capitol inaugural al tezei de doctorat, sintetizează și prezintă, datorită trecerii în revistă a o parte din cele mai importante studii în domeniu:
Clasificări ale rolurilor jurnalismului sportiv;
Clasificări ale funcțiilor jurnalismului sportiv;
Modele de organizare ale unei redacții de sport;
Incursiuni în istoria jurnalismului sportiv;
Figuri emblematice ale jurnalismului sportiv;
Poziții teoretice și practice de abordat în cadrul cronicii sportive;
Rolul și importanța jurnalismului sportiv în păstrarea identității naționale;
Rolul și influența jurnalismului sportiv la dezvoltarea presei și a comunicării de masă;
Rolul și importanța jurnalismului sportiv la creșterea performanței sportive;
Aspecte tepretice ale jurnalismului sportiv ca industrie contemporană.
Jurnalismul sportiv reprezintă un conglomerat de tehnici mass-media, care are drept bază de funcționalitate sentimentul de încredere generat în rândul publicului consumator, al maselor, dar și ideea de apartenență la un grup anumit. Astfel, devine posibilă racordarea la normele acceptate ale genului. Crearea unui sistem virtual societal condiționează, în ultimă instanță, matricea de desfășurare a evenimentelor sportive, poate chiar contrar voinței conștiente a maselor.
Acest fapt evidențiază, în primul rând, nivelul democrației informaționale contemporane, iar în al doilea rând, incapacitatea consumatorului media de a analiza autonom realitatea imediată, refuzând să perceapă mesajele altfel decât prin filtrele mediatice.
Imaginea de bază a acestui capitol este una de ansamblu, accentul fiind pus pe analizarea status-quo-ului mass-media în perioade și condiții diverse de dezvoltare structurală, ce implică, bineînțeles, factori de natură obiectivă și subiectivă. În esență, se poate afirma că această cercetare reprezintă ă abordare pseudo-empirică a tematicii, prin propunerea unui nou unghi de abordare și de studiere a problematicii media sportive actuale, direcționată către strategiile și tehnicile mediatice în construirea realității social-sportive.
Rolul și locul strategiilor și tehnicilor utilizate în jurnalismul sportiv au o importanță majoră în continuarea studiului, deoarece conturează clar problemele de marketing care trebuie abordate de aici încolo. Ansamblul de strategii și tehnici expuse de-a lungul capitolului este determinat, pe de o parte, de condițiile reale în care se desfășoară relația media – sport, iar, pe de altă parte, se stabilește în conformitate cu tipul și interesul instituției media. Realitatea sportivă prezentată în mod specific constituie o forță în direcția orientării anumitor acțiuni sportive, ori ale liderilor ușor recognoscibili în perimetrul sportiv.
Majoritatea cercetărilor în domeniul presei vorbesc despre ideea conform căreia comunicarea acționează ca un factor cumulativ pe o lungă perioadă de timp. Acest efect cantitativ se reflectează nu doar prin informarea și actualitatea sportivă, ci prin întregul formelor de manifestare ale jurnalismului sportiv și, de ce nu, ale marketingului domeniului jurnalismului sportiv.
Argumentele invocate în procesul de redactare a acestui capitol cuprind importante aspecte teoretice, modalități practice de realizare a acestora, precum și aspecte selective aplicative cu referire directă la corelația dintre jurnalismul sportiv – marketing și public. Definirea clară a strategiilor și tehnicilor contemporane de jurnalism sportiv conduce la stabilirea caracteristicilor generale și particulare a acestora, care joacă un rol decisiv în procesul de reflectare și construire a realității social-sportive. Tipologizările determinate atât din perspectivă teoretică generală, cât și practică particulară, evidențiază varietatea formelor de influență c epoate fi exercitată asupra opiniei publice, prin intermediul mijloacelor de informare în masă.
În contextul realității media propus de Republica Moldova, pluralismul, diversitatea și autonomia mass-media stabilește cu certitudine natura jurnalismului sportiv și a practicilor specifice. În măsura în care mass-media îndeplinește rolul de filtru și are prioritate maximă în selectarea evenimentelor de natură sportivă, se definesc clar aspectele asupra cărora atenția opiniei publice a fost reținută în anumite intervale de timp. Ritmul desfășurării evenimentelor sportive în ultima perioadă, în țara noastră, a atras atenția asupra mijloacelor d einformare în masă. Reflectarea intensă a evenimentelor sportive, de diverse valori, implică atât factori interni, cât și externi de coabitare între jurnalism sportiv și fenomen sportiv, precum și între metodele economiei concurențiale și cele de marketing, aplicate în jurnalismul sportiv.
3. Factori determinanți în implicarea marketingului în jurnalismul sportiv
3.1 – Marketingul aplicat în jurnalism sportiv
Etimologic vorbind, termenul marketing a apărut prin substantivizarea verbului englez to market, a cărui semnificație inițială vorbește despre desfășurarea tranzacțiilor de piață, respectiv de acțiunile de cumpărare și vânzare. Mai târziu, cuvântul marketing a intrat în limbajul uzual fiind recunoscut ca un set de tehnici și strategii prin care se dorește crearea unei imagini pentru un produs sau serviciu destinat vânzării. Limitat în fază inițială doar la domeniul economic, marketingul a căpătat treptat aplicabilitate universală, iar acum putem spune, fără teama de a greși, că marketingul poate fi asociat oricărui domeniu de activitate. Se vorbește tot mai des despre existența marketingului medical, militar, religios, educativ, cultural, social, politic, instituțional, sportiv și așa mai departe. Marketingul a căpătat astfel nuanțe universale, deviind destul de mult de la cadrul conceptual general, de la care a plecat, în favoarea unor particularități impuse de domeniul pe care este chemat să îl servească. Este de la sine înțeles că niște tactici folosite în religie, vor avea foarte puține tangențe cu marketingul militar sau cel artistic. Acest lucru este evident, în condițiile în care marketingul zilelor noastre este un fel de mănușă care trebuie să se potrivească perfect pentru a putea vinde imaginea produsului sau serviciului pe care îl reprezintă.
Tot la nivel teoretic, putem afirma, despre marketing, că, în accepțiunea generală, marketingul reprezintă "știința și arta de a convinge clienții să cumpere". Philip Kotler definea marketingul în cartea sa Managementul Marketingului, ca "un proces social și managerial prin care indivizi sau grupuri de indivizi obțin ceea ce le este necesar și doresc prin crearea, oferirea și schimbul de produse și servicii având o anumită valoare". Simplist, marketingul reprezintă "arta și știința de a vinde". K [02]
Datorită caracteristicilor proceselor de marketing, modalităților de implementare a deciziilor de marketing, acceptiunilor și viziunilor noi asupra elementelor care compun o acțiune de marketing precum și ca urmare a nivelurilor diferite de percepție și abordare a acestei componente a economiei de piață, definitiile și explicațiile aduse termenului de marketing sunt variate și permanent adaptate noilor realități ale mediului economic.
Prima definiție oficială atribuită marketingului a apărut în 1935 și a fost adoptată de National Association of Marketing Teachers, predecesoare a American Marketing Association. Reconfirmată în 1960, definiția primară a marketingului a rezistat vreme de 50 de ani, până în 1985 când a fost înlocuită Definiția a fost din nou reviziuită în 2004 și descrie marketingul ca o "o funcție organizationala și un set de procese menite a crea, comunica și pune la dispoziția clienților a valorii și menținerii relațiilor cu clienții spre beneficiul companiei și al proprietarilor acesteia".
Conform politicii oficiale a AMA, definiția este reîmprospătată la fiecare 5 ani pentru a răspunde mai bine realităților existente și nevoilor pieței. Cea mai recentă modificare, adoptată în Octombrie 2007 și făcută publică în Ianuarie 2008, definește marketingul astfel: "(marketing is) the activity, set of institutions, and processes for creating, communicating, delivering, and exchanging offerings that have value for customers, clients, partners, and society at large".
O alta definiție, probabil mai simplă și mai generală este: "Marketingul este un proces permanent prin care oamenii sunt încurajați să ia o decizie de cumpărare, de folosire, de urmare sau de conformare a unui produs, serviciu sau valori ale altei persoane. Simplu, daca nu facilitează "vânzarea" unui produs atunci nu este marketing. B [01]
Philip Kotler, în cărțile sale inițiale, definește: "Marketing este o activitate menită să satisfacă nevoile și dorințele prin procese de schimbare". Se poate adăuga la definițiile lui Kotler și Norris un răspuns al "Chartered Institute of Marketing" (CIM). Definiția asociației afirmă că marketingul este "procesul managerial de anticipare, identificare și satisfacere a cerințelor clienților într-un mod profitabil". De aceea, marketingul operativ include procesele de analiză de marketing, dezvoltarea unui nou produs, administrarea ciclului de viață al unui produs, stablirea prețului, administrarea canalului precum și promoțiile. K [02]
Faptul că marketingul este un mod eficient de gândire și acțiune în lumea afacerilor, este un adevăr axiomatic. După cum susțineam și într-un capitol anterior, sportul a devenit o megaindustrie în care nu mai contează doar rezultatele obținute pe teren, ci și raportarea financiară. Judecând în acești termeni, rezultă că sportul, implicit jurnalismul sportiv, are nevoie de revigorarea de marketing. Chiar așa, marketingul poate fi privit ca un instrument necesar și suficient în vederea repoziționării valorilor tradiționale, iar rezultanta finală să se valorifice într-o activitate a jurnalismului sportiv productivă, atât din punct de vedere al materialelor de presă, cât și a rețetei financiare.
Termenii de marketing și jurnalism sportiv sunt perfect compatibili, iar posibilitățile de conlucrare trebuie fructificate la maximum. Marketingul, ca panaceu universal, își poate adapta funcțiile și pilonii pentru a oferi jurnalismului sportiv dinamismul și mobilitatea care să îl transforme într-un domeniu cu adevărat competitiv, în economia concurențială contemporană.
Ca și în alte sectoare de activitate, jurnalismul sportive se raportează în principal la cerere, ca factor de control al activității. În acest sens, ajutându-ne și de ipotezele lui Baker, expuse în cartea sa Marketing Book, vom afirma că funcțiile de marketing aplicate în jurnalismul sportiv trebuie să fie în direct corelație cu următoarele aspecte:
Prospectarea pieței, prin analiză și prognoză asupra grupurilor/țintă și eșantioanelor considerate a fi elocvente pentru adresabilitatea insituției de presă sportivă;
Dezvoltarea și proiectarea produsului mediatic sportive în urma analizei datelor obținute prin tehnici de marketing, preferințe ale consumatorilor, publicului;
Influențarea pozitivă a cererii de produse media sportive, prin design, publicitate, relații publice;
Asigurarea serviciilor specific din care nu trebuie să lipsească distribuția sau urmărirea conceptului de claitate la client, după vânzare. B [15]
Jurnalismul sportiv reprezintă un domeniu variat, dinamic, foarte greu de încadrat în anumite limite convenționale. Nu îi putem atribui neapărat titulatura de știință de graniță, însă în compunerea sa intră vectori din direcții diferite, cum ar fi cei culturali, de identitate națională, artistici, educativi, progresivi și așa mai departe. Din această cauză, motivația de a aplica un marketing eficient jurnalismului sportiv devine exponențial și infinit mai dificilă. Decurge din ideea anterioară că jurnalismul sportiv trebuie să își creeze, în timp, prin cercetări, un serviciu de marketing propriu, care să uzeze de tehnici particulare capabile să servească strict domeniul jurnalismului sportiv.
Cel puțin la nivel teoretic, marketingul prezintă un cumul de patru funcții majore, a căror aplicare în jurnalism sportiv este obligatorie pentru obținerea performanțelor socio-profesionale scontate. Mai jos, autorul va încerca o succintă detaliere a tuturor celor patru funcții, modificate structural, astfel încât să răspundă nevoilor generate de activitatea de jurnalism sportiv.
Investigarea pieței și a nevoilor de consum. Utilitatea acestei funcții de marketing probabil că nu mai are nevoie de nicio demonstrație auxiliară. Ar fi utopic să vorbim și să scriem despre haltere, de exemplu, spre un public în care acest sport nu are audiență. Ori, ca să coborâm în concret, consumatorul de informație sportivă de pe teritoriul Republicii Moldova este obișnuit să privească haltere, volei, lupte, hochei pe gheață, judo, box, rugby, fotbal bineînțeles, în detrimentul unor discipline sportive mai puțin populare cum ar fi tenisul, baschetul, baseball-ul și alte exemple de acest gen. Studiile de cercetare a pieței sunt foarte necesare și importante în contextul modulării produsului oferit, tocmai pentru ca acesta să devină vandabil. Analiza mediului înconjurător trebuie, în mod normal, să fie punctul de pornire pentru orice activitate ulterioară. Analog, jurnalismul sportiv, pentru a avea eficiență, are nevoie de o investigare de calitate, care să releve rezultatele reale și să poată trasa încă din start anumite direcții de activitate.
Conectarea dinamică a organizației la meciul economico-social. Această funcție are o importanță vitală, în dublu sens. Pe de o parte asigură ușoara recognoscibilitate a instituției de presă în rândul publicului, făcând astfel mai ușoară comercializarea produsului. Pe de altă parte, se poate vorbi despre relația inversă primeia, în care instituția însăși se raportează la cerințele, doleanțele, așteptările publicului consumator, aducând astfel plus valoare mediului în care jurnalismul sportiv se desfășoară. Relația trebuie să fie una reciproc avantajoasă. Jurnalismul sportiv trebuie să inducă o creștere de valoare și de calitate publicului și chiar fenomenului sportiv, tocmai pentru a-și asigura pe termen lung și foarte lung desfacerea produsului, dar și materia primă pentru articole și produse de calitate. Funcția respectivă reflectă fidel noua optică privind relația dintre întreprindere și mediul ei înconjurător, în care acționează și căruia i se adresează. Potrivit acestei funcții, întreaga activitate a organizației de jurnalism sportiv trebuie raportată și conectată permanent și operativ la fizionomia mediului, aflat într-o permanentă modificare structurală. De exemplu, dacă a apărut în ultimul timp interesul crescând pentru o disciplină sportivă cum ar fi fotbalul american, atunci jurnaliștii sportivi trebuie să acționeze în acest sens. O dată prin publicarea de articole și materiale, iar pe de altă parte prin culturalizarea publicului și propria lor informare cu privire la regulamente, statistici, istorie și tot ceea ce ține de fenomenul în sine.
Satisfacerea în condiții superioare a nevoilor de consum. Această funcție evidențiază finalitatea demeruslui oricărui întreprinzător, deci se poate aplica întocmai jurnalismului sportiv contemporan. Organizația care găzduiește fenomenul de jurnalism sportiv are nevoie de o recunoaștere de facto a valorii sociale pe care o induce, precum și asigurarea concordanței între oferta sa de bunuri și servicii, raportate la nevoile celor cărora li se adresează. Această funcție presupune nu o subordonare mecanică , ci mai degrabă un rol activ în legătură cu exigențele și capacitățile de plată demonstrate de consumatori sau beneficiari direcți. În subsidiar, funcția respectivă vorbește despre educarea și manipularea gusturilor, a preferințelor, deci a orientării cererii în funcție de interesele generale ale societății producătoare. Nu este vorba neapărat de manipulare, ci de o activitate intensă de valorificare a punctelor tari și de întărire a punctelor slabe.
Maximizarea eficienței economice. Cea mai pronunțată dintre funcțiile marketingului se comensurează în maximizarea profitului. Atenție însă, în cazul jurnalismului sportiv vorbim despre un profit de două tipuri. Este vorba, întâi, de un profit în sensul tradițional al cuvântului, în care balanța câștigurilor trebuie să fie superioară pierderilor și cheltuielilor, dar, poate chiar mai important, este vorba de profitul social. Dacă o instituție de presă își riscă probitatea morală și profesională, realizând articole la comandă, în folosul și interesul unui terț, atunci se poate întâmpla ca, pe termen mediu și lung, profitul economic să primească o lovitură neașteptată, greu de parat. Ca o concluzie, această funcție reprezintă un veritabil corolar al tuturor eforturilor de marketing depuse de orice întreprinzător și atinge în mod direct și nemijlocit scopul activității sale în economia de piață. Creșterea eficienței economice se poate astfel realiza prin urmarea căii sigure, logice, de satisfacere tot mai ridicată a nevoilor și dorințelor consumatorilor. Interesul tot mai mare pentru marketing are loc în condițiile unor transformări majore, din punct de vedere socio-profesional, prin care trece Republica Moldova. Tranziția prelungită, reformele care se întrezăresc la orizont, sunt tot atâtea motive pentru ca jurnalismul sportiv să nu poată cunoaște în amănunțime cum va arăta ziua de mâine. Din această cauză, este clar că marketingul devine un apendice nu doar necesar, ci și obligatoriu pentru un jurnalism sportiv eficient, practicat la nivelul maxim al exigenței profesionale, împletite cu eficiența economică.
În continuarea acestei expuneri, trebuie să discutăm și de un alt instrument de marketing arhicunoscut, cu o largă scală de aplicabilitate în jurnalismul sportiv. Teoria celor 4P în marketing (produs-preț-plasament-publicitate) este o înlănțuire logică a fenomenului supus marketingului, care însoțește produsul sau serviciul oferit, de la faza incipientă, pâmă la consum.
Cei patru P sunt:
Produs – aspectele de managementul produsului și marketing de produs se ocupă de specificațiile bunului sau produsului în cauză, și la modul în care relaționează la nevoile și dorințele utilizatorului final.
Preț – se referă la procesul de stabilire a prețului pentru un produs, inclusiv reducerile de preț practicate cu diverse ocazii.
Promovare – include reclama, relațiile publice, publicitatea șivânzările personale, și se referă la diferite metode de promovare a unui produs, brand sau companie.
Plasament sau distribuție, se referă la modul în care produsul ajunge la client; spre exemplu, plasamentul la locul vânzării sau desfacerii cu amănuntul. Acest al patrulea P face referință la locul unde produsul sau serviciul este vândut, exemplu regiune geografică sau ramura industrială, și segmentul căruia se adresează(tineri adulți, familii, companii, oameni de afaceri, femei, bărbați, etc.). B [03]
Grafic, relația de interdependență totală a celor 4P se poate exprima precum în figura din anexa 2.
Aceste patru elemente sunt de obicei numite marketing mix. Un comerciant poate folosi aceste valori pentru a întocmi un plan de marketing. Modelul celor 4P este folositor mai ales când se utilizează pentru produse de o valoare redusă. Produsele industriale, serviciile și produsele cu o valoare mare au nevoie de mici adaptări ale acestui model. Marketingul serviciilor trebuie să aibă în vedere natura unicității serviciilor. Marketingul industrial trebuie să țină seama de valoarea pe termen lung a acordurilor contractuale care sunt specifice tranzacțiilor din lanțul de aprovizionare.Marketingul relațiilor încearcă să facă acest lucru privind marketingul prin prisma valorii pe termen lung a relațiilor decât prin prisma tranzacțiilor individuale.
Prin construirea acestui set ușor memorabil, teoria 4P este un ghid rapid care acoperă majoritatea categoriilor majore ale activității de marketing, precum și cadrul în care aceste pot fi utilizate. B [03]
Sigur că obținerea unui mix 4P în cazul marketingului aplicat în jurnalismul sportiv îmbracă o formă și un aspect diferit în comparație cu modelele teoretice statuate de corifeii marketingului. Totuși, ipotezele teoretice găsesc o aplicabilitate perfectă pentru jurnalismul sportiv actual, în condițiile în care piața este cea care dictează și aici, iar concurența pentru acapararea publicului este mai mult decât acerbă.
3.2 – Consumatorul – elementul-cheie al demersurilor de marketing pentru jurnalism sportiv
Teoriile economice vorbesc despre poziționarea consumatorului într-un rol-cheie, atunci când se stabilește strategia de aplicare a funcțiilor de marketing. După cum am precizat și anterior, marketingul mulat pe specificul jurnalismului sportiv are anumite particularități, de care un manager modern trebuie să țină seama pentru a asigura vehiculului media performanța scontată. Consumatorul informațiilor sportive are și el un profil aparte. În multe cazuri, masa consumatorilor nu este absolut deloc omogenă. Cititorii, privitorii sau ascultătorii, care așteaptă nerăbdători știrile și materialele sportive, nu pornesc niciodată de la premisa neutralității. De aici rezultă și dificultatea suplimentară de a gestiona publicul în funcție nu doar de principiile obiectivității, ale unei prese libere și democratice, ci și de preferințele decelate de-a lungul vremii de către oamenii de presă.
Managerul unui ziar, post de radio sau TV, ori al unei platforme online, toate acestea presupunând că sunt axate pe sport, trebuie să cunoască în de-amănunt și apartenența publicului său, tocmai pentru ca apoi, folosind tehnici specifice, să poată acorda spații pentru anumite evenimente, direct corelate ca mărime cu interesul generat în rândul publicului.
Părintele marketingului modern, Phillip Kotler, remarca plastic într-una din lucrările sale, Managementul Marketingului, că ”în cele din urmă consumatorul devine regele și că firmele care nu își au grijă de propriul portofoliu de clienți nu vor rezista în secolul XXI”. Veridicitatea axiomatică a acestei afirmații este clară. Orice jurnalist sportiv trebuie să își protejeze și să își satisfacă publicul, indiferent de mijloacele media specifice pe care le utilizează.
Potrivit opticii marketingului modern, sunt câteva aspecte, numite în terminologia specifică drept ”câmp de luptă” sau ”țintă”. Cunoașterea acestora asigură o cale mai netedă spre asigurarea unei profitabilități sporite și conduce spre diminuarea majoră a riscurilor asumate de organizația de presă sportivă, în timpul desfășurării activităților.
Delimitarea ”câmpului de luptă” reprezintă de fapt un demers foarte sensibil, în care o demarcație clară este aproape imposibil de realizat. Piața sau piețele pe care se va acționa este principalul obiectiv al jurnaliștilor sportivi care, pentru a face față tumultului contemporan, sunt obligați practic nu doar să își facă meseria la cele mai ridicate standarde profesionale, ci să îmbine, în același timp, tehnicile specifice marketingului. Este foarte important acest lucru deoarece un demers profesional lipsit de eesența marketingului poate duce doar către eșec. Reciproca este și ea valabilă, un demers de marketing lipsit de suportul calitativ nu poate fi decât o cale perdantă. Ajungem deci la axioma conform căreia marketing fără calitate nu se poate, cum nici calitate fără marketing nu este posibilă. Inclusiv în jurnalismul sportiv, binomul dintre marketing și calitate este unul indisolubil legat. K [02]
Câmpul de luptă se referă, metaforic bineînțeles, la un spațiu convențional în care acționează atât instituția media respectivă, cât și concurenții. Comparativ, am putea spune că alegem o arenă sportivă, indiferent de tipul acesteia, și aruncăm mânușa spre adversar. Pentru jurnaliștii sporetivi actuali, obligați de circumstanțe la polivalență, este obligatoriu să cunoască și să respecte deontologic aceste limite. Aici intervine frumusețea și particularitatea jurnalismului sportiv. Dacă într-un comentariu radio sau TV comparațiile cu alte discipline sportive sunt indicate, ori împrumutul de terminologie specifică, în schimb, atunci când ținta este clară, să zicem iubitorii de rugby, jurnalistul ar face o gafă de proporții dacă ar încerca să le livreze și un alt tip de produs sportiv, în afara celui aprobat de publicul consumator.
Dacă acest câmp de luptă nu trebuie însă respectat cu sfințenie, unele situații conjuncturale indicând chiar depășirea sau restrângerea lui, în funcție de obiectiv, în schimb, al doilea concept al teoriilor de marketing, ”ținta”, este unul mult mai complex. Se întâmplă acest lucru deoarece aici avem de-a face cu subiecți umani, care își pot modifica structural comportamentul și preferințele, pe măsura trecerii timpului. Din acest motiv, în capitolul al doilea al lucrării doctorale, am recurs la un studiu de teren, cu ajutorul căruia am încercat să ne facem o imagine reală a matricii preferințelor și tendințelor iubitorilor de sport, din Republica Moldova.
Instituția de presă, ca formator de opinie, își educă publicul și clădește, cărămidă cu cărămidă, un eșafodaj pe care își așează apoi propriile produse. Implicit, pe măsură ce deschiderea publicului consumator spre calitate și cantitate este mai mare, rolul instituției de presă sportivă se complică. De exemplu, dacă la început te poți adresa la un public de hochei mai puțin inițiat doar cu rezultate, clasamente și anumite precizări telegrafice, pe măsură ce publicul primește constant astfel de informații, se va simți o nevoie naturală, atât pentru consumator cât și pentru producător, ca relația să expansioneze. Publicul va deveni mai curios, lucru care trebuie să genereze aceeași curiozitate și în rândul jurnaliștilor. Veți observa că publicul va cere la un moment dat nu doar simple relatări laconice, ci și detalii legate de regulament, de tehnici folosite, de istoria hocheiului, sport pe care încă îl utilizăm ca exemplu, și așa mai departe. De asemenea, conceptul de urmărire a calității la client este unul foarte important. Periodic, anumite sondaje de opinie în rândul grupului țintă selectat, pot trimite informații prețioase, vitale chiar, pentru managerul instituției de presă sportivă.
Marketingul jurnalismului sportiv trebuie să recunoască un principiu de bază al economiei de piață și anume democrația consumatorului. Opțiunile și voturile consumatorului pot fi obținute, în detrimentul concurenței, prin oferirea unui produs de calitate, efectuat cu seriozitate și cu rapiditate. Dozarea trebuie să fie, de asemenea, una ideală. În Republica Moldova, ca țară a fostului bloc sovietic, baseball-ul sau fotbalul american ar prinde mai greu, deoarece nu există încă o cultură specifică în rândul publicului. Înseamnă că procentul prezenței acestor sporturi în paginile ziarelor de profil nu trebuie să fie unul abuziv. Luptele, halterele, boxul, ramuri sportive mult mai populare, nu trebuie să lipsească sau să fie înlocuite de obiceiuri de consum occidentale sau americane, pentru că atunci există riscul major de a alunga publicul. A-i satisface pe consumatori mai bine și mai repede decât concurența presupune, desigur, o cunoaștere și anticipare cât mai realistă a nevoilor și dorințelor piețelor-țintă.
Definirea grupului-țintă, respectiv a cumpărătorilor cei mai profitabili la care se poate raporta presa sportivă cu oferta sa, este un alt obiectiv pe termen mediu și lung. Folosirea resurselor pentru a găsi formula potrivită de îmbinare a calității profesionale și a profitului economic, rămâne un fel de tendon ahilian al zilelor noastre, în care segmentul de maximă atractivitate trebuie gândit ca un segment de piață selectat, dar care trebuie păstrat ”a la longue”. Alături de jurnalismul sportiv prestat de organizație, comportamentul consumatorilor determină acțiuni concrete. Pentru a putea valorifca din plin aceste reacții greu previzibile în cele mai multe situații, este necesar ca jurnalistul sportiv să cunoască anumite aspecte, cum ar fi următoarele:
Care este percepția consumatorului față de produsul jurnalistic;
Care este impresia lăsată publicului în urma abordării unor evenimente speciale;
Care este conduita generală a publicului la victoriile sau eșecurile sportive naționale;
Care sunt lucrurile și locurile care influențează și determină modificările comportamentale ale publicului consumator.
Comportamentul consumatorului de presă sportivă este dinamic și înregistrează o continuă schimbare și evoluție. Permanent, consumatorii vor urmării maximizarea satisfacției și a valorii, în raport cu costurile implicate de căutarea unui produs și cu mobilitatea, cunoștințele și veniturile limitate de care dispun și pe care sunt dispuși să le plătească. Astfel, ei își formează un nivel propriu al valorii așteptate și acționează în funcție de acesta, apreciind ulterior în ce măsura oferta atinge nivelul așteptărilor lor. Inclusiv pentru instituția de presă, e vorba aici despre o noțiune economică fundamentală, în care resursele limitate trebuie să satisfacă nevoi care sunt, teoretic și practic, nelimitate.
Foarte importantă este și noțiunea de marketing relațional în jurnalismul sportiv, deoarece aceste termen, relativ recent apărut în panaceul și în vocabularul de marketing, semnifică tocmai preocuparea vehiculelor media de a delimita consumatorii cu punct maxim de constanță în cumpărare, respectiv comercial vorbind clientela fidelă. Odată identificată această masă critică, ea trebuie protejată, iar relația întreținută cu acest grup trebuie să vizeze o dezvoltare pe un orizont de timp cel puțin mediu, de preferat lung. În acest scop, jurnalistul, ca specialist în comunicare, dispune de o varietate de metode subtile prin care va încerca, în sensul bun al cuvântului, manipularea pozitivă a publicului. Astfel, el îl va direcționa pe consumator spre un consum tot mai regulat și mai accentuat al produsului care face obiectul acestei relații. Putem extinde raționamentul chiar spre sistemul MLM (Multi-Level-Marketing), a cărui filozofie de bază este transformarea clientului într-un agent promotor, contra unui comision sau anumitor facilități. P [01]
În jurnalismul sportiv acest lucru se poate observa într-o altă formă și modalitate față de cele clasice, tradiționale. Spre exemplu, ofițerul de presă al unui club de fotbal nu va solicita nici un avantaj financiar pentru un post de televiziune care îi promovează echipa. Conform fișei sale de post, el se va transforma într-un agent promotor, deoarece relația este reciproc avantajoasă. Se dorește ca acest sistem piramidal, în timp să genereze relații de fidelitate, foarte solide, între membrii situați pe paliere diferite.
Iată și un exemplu concret de aplicare a unui instrument de marketing, în jurnalismul sportiv contemporan. Am ales, pentru ușurința explicațiilor, un model statistic simplu, denumit Scala lui Likert.
Acest instrument de marketing, Scala lui Likert, face parte din categoria scalelor de tip ordinal și asigură informații de natură neparametrică.
Etape de lucru în utilizarea Scalei lui Likert sunt următoarele:
a) se formuleazǎ propozițiile cu caracter favorabil sau nefavorabil la adresa stimulului cercetat;
b) pe baza propozițiilor alese subiecții sunt interogați cu privire la stimulul cercetat;
c) pentru fiecare propoziție, subiectul își va exprima acordul sau dezacordul, încercuind una din cele cinci gradații ale scalei: acord total, acord, indiferent, dezacord, dezacord total;
d) fiecărei gradații ale scalei i se atașează, după administrarea chestionarului, valori numerice
+2 +1 0 -1 -2 daca propozitia contine afirmatii cu caracter favorabil
-2 -1 0 +1 +2 daca propozitia contine afirmatii cu caracter nefavorabil la adresa stimulului cercetat.
e) se totalizează răspunsurile subiecților pentru fiecare propoziție componentă a setului.
f) se compară scorul total realizat de un subiect cu
o scorurile realizate de alți subiecți cu privire la stimulul cercetat;
o scorurile respectivului subiect dar privitoare la alți stimuli, făcând posibilă astfel ordonarea preferințelor componentelor eșantionului investigat cu privire la stimulul cercetat.
Aplicatie practică a Scalei lui Likert, în jurnalism sportiv
Pe piața consumatorilor de informație sportivă din Republica Moldova, se realizează o anchetă având ca tema testarea părerilor iubitorilor de sport, pentru floorball, utilizându-se scala lui Likert. Ancheta se desfășoară pe un eșantion de 3000 persoane selectate pentru următoarele caracteristici: atractivitate, spectaculozitate, preț potențial plătit pentru asistarea la un meci de floorball.
Persoanele incluse în grupul-eșantion sunt rugate să-și exprime părerile asupra unor propoziții descriptive, cu caracter favorabil sau nefavorabil, privitoare la caracteristicile produsului. Nivelurile de scală care sunt aferente intensității aprecierilor subiecților intervievați sunt: acord total, acord, neutru (indiferent), dezacord, dezacord total.
Floorball-ul este un sport similar hocheiului pe gheață, care utilizează aproximativ aceleași reguli. Spre deosebire de mult mai populara disciplină de iarnă, floorball-ul se desfășoară pe o altă suprafață. Gheața este înlocuită de parchet. În lume, în țările nord-europene, dar și în Cehia sau Slovacia, floorball-ul este deja foarte popular. În Republica Moldova există doar o inițiativă de acest gen, federația sportivă națională fiind deja înființată și afiliată la forurile internaționale, fără a avea însă activitate internă.
Tabel 3.1 – Notarea caracteristicilor conform scalei lui Likert pentru florball
Se vor utiliza două tipuri de scale (pentru afirmații favorabile și nefavorabile) astfel:
+2 +1 0 -1 -2 pentru afirmații favorabile
At A N/N D Dt
Fig. 3.1 – Afirmațiile favorabile conform scalei lui Likert pentru florball
-2 -1 0 +1 +2 pentru afirmații nefavorabile
At A N/N D Dt
Fig. 3.2 – Afirmațiile nefavorabile conform scalei lui Likert pentru florball
Afirmațiile cu privire la caracteristicile produsului floorball sunt următoarele:
Spectaculozitatea – Floorball-ul este un sport spectaculos – o afirmație cu caracter favorabil;
Atracticitatea – Floorball-ul este un sport atractiv pentru micul ecran – afirmație cu caracter favorabil;
Prețul – Prețul unui bilet de intrare la un meci de floorball este prea mare – afirmație cu caracter nefavorabil;
Să se calculeze scorul pentru fiecare caracteristică și să se analizeze rezultatele.
Rezolvare
Se determinǎ scorul fiecǎrei caracteristici a produsului floorbal, prin înmulțirea numărului de subiecți cu cota de pe Scala lui Likert. Suma astfel rezultată se împarte la numărul total de persoane incluse în sondajul de opinie.
Pentru spectaculozitate:
> 0 (3.1)
Pentru atractivitate:
> 0 (3.2)
Pentru preț:
< 0 (3.3)
Se determinǎ scorul total al produsului ca o medie aritmeticǎ, plecand de la premiza cǎ fiecare caracteristicǎ are o importantǎ egalǎ in aprecierile consumatorilor:
Scor total pentru produsul floorball:
> 0 (3.4)
Concluzii
În asamblu, produsul cercetat este apreciat favorabil (chiar dacă nu este considerat un produs de excepție), deoarece întrunește un scor total pozitiv. Acest rezultat se datorează în principal caracteristicilor de compoziție ale produsului: spectaculozitate și atractivitate. Atributul preț este apreciat de majoritatea persoanelor nesatisfăcător, fiind prea ridicat. Având în vedere că atributul „spectaculozitate” are un scor foarte bun și că prețul nu a influențat decisiv opinia consumatorilor, putem spune că această ramură sportivă se adreseză în special cunoscătorilor, floorball-ul poziționându-se pe piață ca un produs de calitate și cu tradiție în formare.
Scorul general obținut prin calculele de mai sus ne relevă că floorball-ul, în preferințele consumatorilor moldoveni, ar putea fi situat dincolo de jumătatea scalei de măsură, între neutru și acord, adică între 0 și 1. Cum hocheiul pe gheață este un sport care probabil ar putea obține un scor mai bun, la testarea preferințelor prin același instrument, reiese că floorball-ul este un produs de care presa sportivă moldovenească se poate folosi, pe baza experienței de consum a publicului, acumulată grație hocheiului pe gheață.
Folosirea acestui model teoretic și statistic, Scala lui Likert, este importantă pentru direcțiile viitoare de dezvoltare ale jurnalismului sportive în Republica Moldova, deoarece prin intermediul instrumentului respectiv, jurnaliștii pot lua act de atractivitatea unui sport, ori despre preferințele și așteptările publicului. În concluzie, se recomandă astfel de cercetări în teren, pentru aflarea poziției ipoteticului cititor, privitor sau ascultător.
3.3 – Brandingul jurnalismului sportiv
În strânsă interdependență cu teoriile enunțate anterior, brandingul în jurnalismul sportiv este o realitate a secolului sportiv XXI. Așa cum cluburile sau națiunile au anumite branduri, ușor de recunoscut și de acceptat, la fel și instituțiile de presă sportivă pot să se identifice ușor. Pe Glob putem exemplifica Marca, un model de presă sportivă spaniolă, L”Equipe în Franța, Gazeta Sporturilor în România și așa mai departe. Se observă cu ușurință că în țara noastră deocamdată nu există un brand de jurnalism sportiv puternic. Presa scrisă, tipărită sau online, este în scădere vertiginoasă, iar încercările palide de punere pe picioare a unor televiziuni sau posturi de radio, axate exclusiv pe sport, sunt deocamdată niște proiecte mai degrabă utopice, care funcționează inertic, fără respectarea principiilor de eficiență economică sau de calitate profesională. Din această cauză, autorul consideră că jurnalismul sportiv moldovenesc trebuie să abordeze o altă traiectorie de dezvoltare, iar primul dintre obiective ar fi acela de a-și construi singur un brand identitar național. Acest demers nu este nici pe departe simplu. Din contră. Avem în față un proces complex și îndelungat, în care trebuie să ținem cont de limitările convenționale și neconvenționale ale societății. Așa cum deja am precizat, jurnalismul sportiv sosit pe filieră română, rusă sau ucraineană, frânează conturarea și afirmarea deplină a jurnalismului sportiv pur moldovenesc.
Importanța fanului este una covârșitoare. Așa cum există preferințe pentru anumite echipe sau sporturi, consumatorii pot fi segmentați și în iubitori ai unui anumit tip de presă sportivă, ori suporteri ai anumitor imagini media. Prima limitare de care trebuie să ținem cont în activitatea de conturare a unui brand jurnalistic sportiv ar fi faptul că piața este, totuși, suprasaturată de sport. De parcă nu ar fi de ajuns, fanii au și o sumedenie de alte opțiuni de petrecere a timpului liber. Dacă în urmă cu trei decenii duminica era o zi în care lumea mergea la meci, orarul nu se mai respectă cu strictețe. Sunt partide de fotbal în fiecare zi, care concurează cu cele de rugby, de baschet, cu ieșitul la cumpărături sau cu filmele descărcate de pe internet.
Pe de altă parte, majoritatea fanilor, care sunt încadrați și în categoria-țintă de consumatori ai presei sportive, se confruntă cu două mari probleme ale actualității: lipsa timpului și lipsa banilor. De aici reiese nevoia stringentă de a adapta, în funcție de cele două condiții, oferta pentru public. Problema banilor și a timpului este universal valabilă, arareori existând acei clienți perfecți, care să poată să dispună de ambele resurse, în același timp și în aceleași condiții.
Presa sportivă trebuie, în acest sens, să aibă în vedere adoptarea unor strategii complementare, care să vizeze nu doar informarea de specialitate, ci și strategii care pot captiva publicul și îl pot fideliza. Brandul unei instituții de presă sportivă trebuie să includă tehnici care să ofere alternative pentru investițiile de timp și bani ale consumatorilor, pentru pauzele competiționale, să includă promoții de grup coagulate în jurul insitutției, ținte demografice și culturale, servicii comunitare chiar și adresabilitate directă.
Un brand de jurnalism sportiv va respecta, fără îndoială, câteva limite convenționale. Astfel, oferta de conținut trebuie ”corectată” în funcție de următoarele aspecte, relevate și prezentate succint:
Mediul competitiv în care acționează instituția. Industria presei sportive se comportă exact ca oricare altă economie concurențială de ramură, deci adversarele sunt în același timp un partener de întrecere, dar și o sursă, în anumite circumstanțe;
Așteptările ridicate ale fanului fac ca greșelile să fie eradicate pe cale naturală. Desigur că eroarea este umană, cum spuneau și strămoșii noștri latini, însă exigențele actuale obligă jurnaliștii sportivi la un grad înalt de profesionalism și la inducerea valorii adăugate prin valoarea personală;
Sportul – afacere și joc. Oricât de mulți bani ar ieși din activitățile sportive și din cele conexe, jurnalistul de sport nu trebuie niciodată să uite că spiritul ludic al sportului este extrem de dezvoltat. Nevoia intrinsecă a omului de a rămâne ancorat în copilărie se reflectă poate cel mai bine prin intermediul sportului, așa că sportul, înainte de a fi o afacere generatoare de bani, rămâne un joc organizat, cu reguli care trebuie respectate și cu valori morale deosebite pentru societate;
Noua tehnologie reprezintă o provocare permanentă. Grație internetului, practic din orice colț al lumii, poate fi accesată orice informație. Rezultă că masa de public nu mai poate fi gândită ca un bloc monolitic, omogen. Informațiile pot ajunge în posesia oricui, oricând. Coroborat cu aspectul concurențial, rezultă că jurnalistul sportiv are o muncă nenormată, supusă în permanență criticilor. Instituțiile sportive care nu abordează o filozofie de muncă permanentă, la foc continuu, 24 de ore din 24, nu au ce căuta pe piață și nu își pot concentra un brand;
Individualismul este un alt aspect relevat de cercetători în ultimii ani. Se constată tendința de scădere în popularitate a sporturilor de echipă, unde relațiile tehnice și interumane sunt mai complicate și mai greu de realizat. Câștigă teren sporturile individuale, care oferă și avantajul unor palmaresuri mai bogate, comparativ cu disciplinele colective. De exemplu, la atletism, gimnastică sau înot, un sportiv poate câștiga și 6 medalii olimpice la o singură ediție, ori chiar 8, cazul înotătorului American Michael Phelps. Pentru un rugbyst sau un voleibalist, o astfel de salbă de performanțe-record este aproape imposibilă, pe parcursul întregii sale cariere. Deci satisfacția generată de sporturile individuale se transmite și pentru public, care, automat, are atenție mai multă asupra acestor sporturi;
Modificarea structurală și comportamentală a familiei. Alte studii aduc informații potrivit cărora peste 10 procente din familiile moldovenești sunt despărțite, monoparentale, multigeneraționale sau formate din grupuri de persoane fără conexitate. Acest lucru se traduce prin modificarea radicală a structurii tradiționale a familiei. Presa sportivă, ca formator de opinie, trebuie să se raporteze și la această nouă realitate în dorința de a construi un brand de jurnalism sportiv. Se întâmplă acest lucru deoarece acum nu mai trebuie să convingi doar părinții să își dea copiii la sport și să îi transforme în consumatori de sport. Odată incluși inițial între consumatori, copiii, care au un grad mult mai mare de libertate și de individualitate, trebuie menținuți prin tehnici specifice de comunicare potrivite cu posibilitățile lor de înțelegere. Aceste comunicări trebuie să coexiste paralel, deoarece nici canalul adresat adulților nu trebuie închis;
Presiunea timpului este poate cea mai constant exercitată, în actuala societate. Potrivit unui studiu apărut la finele anului 2008, în ziarul românesc ”Financiarul”, programul cotidian al unui angajat român cu normă întreagă numără 9,2 ore de muncă, 7,5 ore de somn, 1,9 ore de activități casnice, 2 ore de destindere, relaxare sau practicare activități sportive și 3,4 ore alte activități cum ar fi servitul mesei, transport, cumpărături etc. prin urmare, oamenii ajung să fie eztrem de selectivi în ceea ce privește alegerea. Oferta presei sportive trebuie să se adapteze conform acestui program-cadru, iar rutina trebuie îndepărtată. Timpul devine un factor critic în procesul de decizie al unui fan, iar acest lucru influențează în mod direct alegerile sale.
Pentru ca un brand de presă sportivă să aibă succes, el trebuie să aibă o continuă interactivitate cu consumatorii căruia li se adresează. Jurnaliștii sportivi trebuie să acționeze foarte analitic, tocmai pentru a putea menține standardele de performanță și traseul ascendent al construcției brandului jurnalistic sportiv. Astfel, analiza demografică, pentru a ști cui te adresezi, dar și analiza valorii, pentru a ști cărui tip de oameni te adresezi, sunt pași importanți și obligatorii pentru a putea creiona un brand cu stabilitate și forță de pătrundere în mentalul colectiv.
Pe de altă parte, jurnalistul sportiv trebuie să se ghideze după niște reguli simple ale concurenței între ramurile sportive care conlucrează pentru oferirea unui conținut bogat, divers, care să poată satisface o varietate cât mai mare de gusturi și de preferințe. Intensitatea mediului de competiție între sporturi a condus către modificarea tradițională a abordării și a regulamentelor, tocmai în dorința de a deveni mai competitive și mai atractive pentru publicul consumator. Am putea segmenta oferta de sporturi în șase mari sectoare, după cum urmează în rândurile de mai jos:
Sectorul sporturilor consacrate pentru moldoveni și în general pentru utilizatorii limbii române. Acestea sunt fotbalul, handbalul, baschetul, rugby-ul, voleiul, atletismul sau, mai nou, Formula 1 care urcă vertiginos și constant în cotele de popularitate;
Al doilea sector se referă la sporturile consacrate, care pătrund pe piața noastră și sunt ușor de recunoscut din cauza popularității lor peste hotare. În această categorie regăsim tenisul, golful, wrestlingul profesionist, fotbalul american sau fotbalul australian;
Sectorul al treilea îl reprezintă masa de practicanți de sporturi la nivelul ligilor inferioare sau în liceele și școlile cu profil sportiv. Nu putem vorbi neapărat de niște discipline sportive. Interesul, în special pentru presa locală, este uriaș atunci când echipa orașului pleacă să joace în Divizia A de fotbal, ori liceul sportiv se califică la o fază națională;
Al patrulea sector îl reprezintă salba de noi sporturi apărute pe piața europeană și nu doar. Sporturile extreme și cele de acțiune sunt exemple potrivite. Snowboard, poker, paintball, mountainbike sunt discipline cu largă audiență în special între adolescenți;
Al cincilea sector este cel al declinului disciplinelor tradiționale. Boxul, halterele, luptele, kaiac-canoe, canotaj, tenis de masă sunt ramuri aflate în conuri de umbră prelungite din punct de vedere al atenția media, lucru care se repercutează negativ asupra bazei de selecție. Nu de puține ori, performanțe ale sportivilor respectivi au trecut aproape neobservate chiar de către jurnaliștii de specialitate;
Al șaselea sector de acțiune îl reprezintă gestionarea problemelor inerente generate de competiția între sporturi. Jurnalistul sportiv care tinde spre crearea unui brand puternic, trebuie întotdeauna să medieze concurența între sporturi și să dozeze exact cantitatea potrivită din punct de vedere redacțional, care este așteptată și de cererea publicului.
Jurnaliștii sportivi trebuie să aibă grijă și la modalitatea de implementare a brandingului instituției lor. Calea aleasă trebuie să fie lipsită de agresivitate, tocmai pentru că această strategie poate crea efecte adverse în rândul publicului. De aceea, calea de urmat are nevoie de suport științific aplicat în raport cu realitățile specifice ale presei sportive și ale consumatorilor de informație sportivă. Din punct de vedere teoretic, sunt trei componente-cheie care pot fi considerate pilonii de stabilitate ai brandingului indus de jurnalismul sportiv: segmentarea, implicarea și dăruirea. Fiecare dintre acestea joacă un rol hotărâtor în fundamentarea brandingului. Iată mai jos o succintă prezentare a aspectelor menționate în rândurile de mai sus:
Segmentarea pieței este un concept relativ nou aplicat în strategiile de marketing. Cu atât mai mult, foarte puține instituții de presă sportivă s-au gândit până în acest moment că o astfel de tactică le-ar putea asigura succesul de casă în fața publicului. Ideea de a segmenta apare din vremea grecilor antici, în urmă cu mai bine de 3000 de ani, când ucenicii care învățau arta de a comunica erau puși să analizeze audiența și să o împartă în clase, după diferite criterii. În era romană, oratori de răsunet, precum Cicero, au practicat același tip de analiză asupra publicului căruia i se adresau, motiv pentru care cuvântările lor au avut succese deosebite. Sociologii au segmentat inițial piața după diferențe dmeografice, venit, educație, religie, rasă. Industria sportivă nu a anchesat însă imediat la segmentarea pieței, considerând că această manevră nu ar fi fost aducătoare de noi suporteri. Segmentarea de azi, care este propusă și pentru jurnaliștii sportivi, este un demers foarte rafinat și complex. În contextul aglomerării masive a pieței de sport, expansiunea canalelor media și a opțiunilor, conduce către audiențe foarte variate, în care numărul și specificitatea segmentelor se multiplică exponențial, atâta vreme cât consumatorii informației sportive fac alegeri individuale și folosesc un număr mare de produse și evenimente sportive. Analiza audienței este vitală pentru reușita activității jurnaliștilor sportivi. Practicile de segmentare determină trei mari implicații: segmentarea și subsegmentarea detaliată a pieței, prioritizarea diverselor segmente și modificarea la timp a priorităților în funcție de dinamica pieței, dar și selectarea unui set d epiețe-țintă compatibile cu obiectivele sportive naționale și cu obiectivele pe termen scurt, mediu și lung ale instituției de presă;
Implicarea este al doilea factor-cheie în consolidarea unui brand puternic de jurnalism sportiv. Relația pe care o construiește și o gestionează brandul cu fanii săi este crucială. Poate că este o comparație plastică, dar așa cum un club are grijă de suporterii săi, la fel un ziar sau o televiziune ori un post de radio, trebuie să își conserve și să își crească în timp cotele de popularitate în rândul consumatorilor. Prin implicare, cititorul, ascultătorul și privitorul nu mai sunt concepuți simplu, doar ca plătitor care consumă serviciul produs, ci îmbracă frumoasa hlamidă a suporterului care trebuie mulțumit prin rezultatele înregistrate în raport cu competiția deschisă, propusă de economia de piață actuală. Implicarea trebuie să aibă și ea intensități diferite, în raport cu fanii-consumatori, care, potrivit lui Rein, Kotler și Shields, pot fi categorisiți după cum urmează:
Fanul devine conștient de o ramură sportivă;
Verifică rezultatele sportive ocazional;
Merge la evenimente sportive ocazional;
Urmărețte sportul prin toate canalele de distribuție posibile;
Integrează sportul ca făcând parte din însăși existența lui.
Implicarea jurnalistului sportiv este obligatorie în toate cele cinci cazuri propuse mai sus, în funcție de capacitatea și limitările fanului. Ideal ar fi ca fanul câștigat să fie ajutat să parcurgă toate treptele, până când ajunge la ultimul nivel de implicare, în care integrează sportul ca făcând parte din existența sa și, în acest mod, devine dependent de informația sportivă furnizată constant de către jurnaliștii de specialitate;
Dăruirea reprezintă a treia componentă cheie în determinarea și fundamentarea brandului de jurnalism sportiv. Acest atribut se referă la modalitatea în care este perceput, înțeles și configurat de audiență caracterul comunicatorului. Credibilitatea s-a aflat întotdeauna în centrul interacțiunii umane, iar construcția unei relații de încredere între jurnalist și publicul său devine, în actualul context, puntea de legătură spre garantarea succesului. Dăruirea este, în ultimă instanță, judecata audienței în privința reputației și a mesajului transmis de către comunicator. Dacă jurnalistul transmite dăruire, atunci el va fi capabil să comunice efectiv cu audiența și să o păstreze de partea sa și a brandului său. Metaforic vorbind, dăruirea este un premiu cu care audiența creditează comunicatorul. Așadar, un jurnalist sportiv dăruit meseriei sale nu va avea probleme să înțeleagă nevoile, așteptările și valorile unei comunități. El primește în schimb, în mod natural, șansa de a avea atenția și, mai important, credibilitatea publicului său. Comunicatorii înzestrați cu dăruire se conectează cu ușurință la audiențe, conștienți de rolul lor și de faptul că nu vor aduce prejudicii publicului, ba, mai mult, vor acționa în sprijinul consumatorilor. Dăruirea presupune 100% încredere și reciprocitate deplină. Una din marile provocări ale viitorului o reprezintă faptul că sporturile și cluburile au tendința de a scurtcircuita traseul tradițional, transmițând informația direct către fani, prin site-urile proprii sau prin posturile TV lansate. În același timp, observând nișa, sporturile și cluburile încearcă oarecum să și discrediteze canalele media, tocmai pentru ca publicul să își clatine încrederea în jurnaliști și să își îndrepte atenția direct asupra furnizorului de eveniment sportiv. Aici trebuie să intervină marea artă a jurnalistului sportiv, care trebuie să nu își pericliteze relația nici cu fanii, nici cu cluburile sau cu sportivii. El trebuie să emane aceeași dăruire care să nu îi poată zdruncina credibilitatea și să își poată face mai departe meseria în contextul în care se bucură de încrederea tuturor și de capacități profesionale recunoscute.
Așadar, brandingul reprezintă un obiectiv de viitor pentru instituțiile axate pe jurnalism sportiv. Fără branding, în epoca actuală, nu poți face față exigențelor publicului și ale concurenței. În continuarea celor expuse de-a lungul acestui capitol, legat de intrepătrunderea tehnicilor și strategiilor de marketing cu specificul jurnalismului sportive, autorul propune în cele ce urmează un studi de caz care să valideze practic, ideile expuse până acum, mai mult la nivel de teorie.
3.4 – Studiu de caz numărul 2 – Mesajul jurnalistic sportiv ”Fotbalul – element de unitate națională în România interbelică”
3.4.1 – Introducere
Al doilea studiu de caz, propus de teza doctorală, este diferit ca structură și ca realizare de prima cercetare. Dacă atunci ne-am bazat pe date culese din teritoriu, în care respondenții au fost subiecți aleși dintr-un eșantion de vârstă și de sex considerat reprezentativ pentru tematica jurnalismului sportiv, de data aceasta, orele de studiu în bibilotecă, au scos la iveală aspecte foarte interesante, legate de implicarea efectivă a sportului în societate. Desigur că informațiile prezentate cu lux de amănunte în rândurile care urmează, nu ar fi fost posibile fără o ”intervenție” decisivă în procesul nostru de recuperare istorică. Dacă la momentul petrecerii acestor fapte, colegii noștri jurnaliști sportivi din perioada interbelică nu și-ar fi făcut datoria, sursele noastre documentare ar fi fost, în mod evident, îngustate ca valoare și cantitate. În toate etapele acestei cercetări, fără deosebire, vom constata un aport substanțial al jurnalismului sportiv, reprezentat la acel moment prin ziare tipărite și prin radio. Chiar dacă la nivel incipient, marketingul informațional aplicat la vremea respectivă de jurnaliștii sportivi, împrejurul fenomenului sportiv, este unul extraordinar, pentru cercetări efectuate în al doilea deceniu al secolului XXI. De asemenea, trebuie subliniat faptul că întregul context social, imediat după încheierea primei conflagrații mondiale, era unul foarte delicat. Întreaga Europă își retrasase granițele, iar subiectul identității naționale putea oricând genera conflicte deschise. În acea perioadă, protecția jurnaliștilor nu era legiferată precum în zilele noastre, fapt care sporea gradul de periculozitate, în timpul practicării meseriei.
Am ales ca areal geografic de desfășurare a cercetării, teritoriul României Mari, din care, între 1918 și 1940 a făcut parte și țara noastră. Astfel, se pot face comparații elocvente cu privire la diferențele culturale și structurale, impuse de marile puteri ale secolului XIX și începutul secolului XX, cum ar fi Imperiul Austro-Ungar sau Imperiul Țarist Rus.
Studiul poate fi considerat o piatră de temelie spre direcții viitoare de cercetare în acest sens, în care jurnalismul sportiv contribuie activ la dezvoltarea societății, la disciplinarea societății și la răspândirea unei idei unitare, insuflată de conducători. În acest fel, ne este verificată și ipoteza unui marketing performant, cu eficiență socială, impus la nivelul sportului-rege, fotbalul, precum și conexiunii directe a jurnalismului sportiv.
Momentul 1918 rămâne, prin unicitatea sa, înscris cu litere de aur în istoria românilor. Atunci s-a înfăptuit Marea Unire a tuturor românilor, iar România, ca stat unitar și independent, a avut cea mai mare suprafață din toate timpurile. Teritoriul Vechiului Regat, s-a unit cu Transilvania, cu Banatul, cu Bucovina și cu Basarabia. În plus, de la bulgari a revenit Cadrilaterul, în 1913, după încheierea Celui De-al Doilea Război Balcanic. În acea vreme, cel mai sudic punct al țării era Balcicul, motiv pentru care Regina Maria a ales să construiască aici grandiosul castel regal.
Așadar, după încheierea Primului Război Mondial, România își retrasase granițele, iar numărul populației crescuse exponențial. La prima vedere toate aceste aspecte par a fi pozitive. De la uniunea teritoriilor, sub aceeași administrație, până la omogenizarea obiceiurilor, a comportamentelor și a înțelegerii politicii naționale, este însă cale foarte lungă.
Nu este nicio curiozitate legată de acest lucru, deoarece populațiile din teritoriile reunite erau eterogene din mai multe puncte de vedere. Ele veneau de sub stăpâniri diferite, care impuseseră limbi diferite și filosofii aparte. Faptul că în 1918 România s-a desăvârșit ca stat unitar și independent este un lucru, însă, la nivel intern, uniunea a apărut mult mai târziu.
Foarte interesantă, din acest punct de vedere, este cercetarea legată de sport în general și de fotbal în special. La momentul respectiv, mijloacele de informare în masă aveau o viteză mult mai mică decât în zilele noastre, însă, cu toate acestea, sportul reprezenta un vehicul de manipulare foarte eficient. Evident că fotbalul, încă de atunci încoronat ca rege al sporturilor, avea un randament mult mai mare decât al altor discipline sportive. La fel de evident, instrumentele de mass-media, ziare periodice și radio, au fost folosite de către autorități, pentru transmiterea unui mesaj unitary, prin intermediul relatărilor de la evenimente sportive, dar și prin analize rafinate, în care sportul nu era decât un pretext folosit pentru răspândirea la scară largă, a unei idei.
În rândurile care urmează vom descoperi o manevră abilă a Caselor Regale din România și Iugoslavia, care, prin fotbal, au ajuns să întărească relațiile dintre cetățenii țărilor lor, care proveneau din provincii diferite.
Vom sublinia, desigur, exemplul României, însă paralela cu vecinii iugoslavi este indisolubil legată de retrospectiva noastră istorică.
3.4.2 – Fotbalul în noile provincii românești la 1918
După încheierea Primului Război Mondial, teritoriul României s-a mărit prin intrarea în componență a provinciilor mai sus enumerate. Transilvania, Banatul și Bucovina veneau din fostul Imperiu Austro-Ungar, în timp ce Basarabia fusese parte a Imperiului Țarist Rus. Conform cercetătorilor Boris Boguș și Octavian Țîcu, ambii din Republica Moldova, aceste provincii au adus în noul stat românesc tradițiile și tendințele care reflectau moștenirea statalităților în care au existat anterior. Ionescu și Tudoran, în lucrarea lor ”Fotbal de la A la Z”, ne informează că sub comanda lui Mario Gebauer, unul dintre vechii români cu preocupări fotbalistice, după Marea Unire, s-a luat decizia înființării Uniunii Cluburilor de Fotbal Asociație (UCFA), la data de 21 iulie 1919. Această instituție avea în componență, inițial, un număr de 16 cluburi și 24 de echipe, toate, fără nicio excepție, cu sediul la București. Totuși, organele centrale de la București aveau obligația morală de a-și extinde aria de acoperire și în celelalte orașe mari ale țării, menționează cei doi cercetători moldoveni, în lucrarea lor, ”Fotbalul – tranziția de la comunism la democrație”
Ca și unirea în celelalte aspecte, social, politic, economic, militar, din punct de vedere fotbalistic, un numitor comun s-a găsit foarte greu, după 1918. Organizarea competițiilor imediat postbelice a fost, de asemenea, un demers greoi, care a întâmpinat numeroase dificultăți, inclusiv de ordin material. Echipele de la extremitățile geografice erau, deseori, reticente în a porni la drum pentru a se întrece cu altele, preferând să evolueze în competiții zonale, care implicau cheltuieli mai mici. Așa au stat lucrurile și în Republica Moldova. Provincial basarabeană a României interbelice s-a aliniat mai târziu la ideile Bucureștiului, în ceea ce privește participarea la competițiile sportive naționale.
Cei mai reticenți în formarea unui campionat național erau vesticii. Formațiile transilvănene evoluau în propriul campionat și refuzau să răspundă invitațiilor lansate de mai multe ori pe adresa lor, de cluburile din București sau Ploiești. Pe lângă UCFA, for recunoscut de organele statale, existau, la nivel regional, alte trei federații fotbalistice. Chiriac Manușaride și Chevorc Ghemigean notează în cartea lor ”Aproape totul despre fotbal”, că în Transilvania se crease o instituție fotbalistică la data de 13 octombrie 1919. Banatul avea un alt for fotbalistic, care luase ființă la 8 noiembrie 1920, în timp ce echipele bucovinene se organizaseră într-o altă federație, care data din 7 ianuarie 1920. Despre Basarabia, nicio sursă documentară nu atestă înființarea unei federații regionale fotbalistice, lucru care spune multe despre libera inițiativă a concetățenilor noștri, în raport cu ceilalți care fac parte din cercetarea de față. Astfel, competițiile fotbalistice continuau să fie influențate de vechile mentalități antebelice, cu echipele Vechiului Regat ca structură nucleu pentru campionatul național recunoscut, iar celelalte structuri fotbalistice, dispersate în teritoriu și aderente la foruri distincte. Fotbalul nu era decât o copie fidelă a societății românești fracționată de fostele granițe. Astfel, în teritoriile menționate, chiar și după Unirea de la 1918, circulau monede diferite, iar limba folosită era influențată în mod clar de fostele puteri care guvernaseră regiunile respective.
Cercetarea noastră legată de aceste aspecte este mult îngreunată de faptul că arhivele și documentele comuniste au șters literalmente astfel de informații. Colectarea unor puncte de vedere, ale celor care au trăit atunci, este aproape imposibilă în acest context. Au rămas totuși mărturii și fapte care ne ajută să ne creionăm cât se poate de exact o imagine în care fotbalul a jucat un rol primordial în înfăptuirea practică a unității României, după momentul 1 decembrie 1918.
Brașov – centru de polarizare al fotbalului românesc
La nivel intern, Uniunea Cluburilor de Fotbal Asociație (UCFA), condusă de Mario Gebauer, a primit indicația de a se preocupa de soarta fotbalului pe între teritoriul noului stat românesc. Astfel, era eminamente necesară răspândirea unei politici asemănătoare de dezvoltare peste tot. Sursele consultate rețin, în primii ani de după război, competiții desfășurate majoritatea pe fostul teritoriu al României Mici. Chiar și în aceste condiții, noul for fotbalistic a avut mari dificultăți în realizarea uniunii cu celelalte părți ale țării. Până în 1921, arhivele rețin doar competiții desfășurate în Vechiul Regat. Nu erau de fapt campionate, ci cupe care se organizau la inițiativa câte unui filantrop care își permitea să finanțeze un astfel de eveniment. De exemplu, la Cupa Jean Luca P. Niculescu, care s-a disputat între 10 martie 1919 și 23 mai 1919, au participat patru formații, toate din București: Venus, Colțea, CA Universitar și Tricolor FC. Câștigătoare a fost Venus, iar printre numele sonore ale cronicilor regăsim pe reputatul medic Theodor Davilla, care a arbitrat câteva partide.
În toamna aceluiași an, în lunile octombrie și noiembrie, se desfășoară o nouă competiție asemănătoare, Cupa Harwester, înscrisă în scripte ca fiind oficială. Se întrec pentru trofeu Colțea, Venus, Tricolor FC și Prahova Ploiești, venusiștii fiind din nou triumfători.
Problema unificării fotbalistice a României rămânea însă una stringentă, deoarece însăși comisia de conducere a UCFA era formată în exclusivitate din bucureșteni. Cum pe atunci funcțiile nu erau remunerate, prima dificultate majoră era aceea de găsire a unor posibilități de deplasare, altfel decât pe cheltuiala proprie și în afara orelor de program, de la slujbele unde mergeau diriguitorii fotbalului românesc. În anii 1920 și 1921 se mai organizează competiții asemănătoare, sub diverse denumiri. Aici un rol major îl îndeplinește jurnalistul acelor timpuri, care, prin notele și articolele semnate în ziarele vremii, a lăsat pentru posteritate o serie de informații care, la un secol distanță, pot fi interpretate și valorificate.
Revenim însă în 1919, an definitoriu pentru istoria ulterioară a fotbalului și a statului unitar România. Echipa națională militară participă la Jocurile Interaliate, la Paris, în Franța. La această competiție au fost admise doar state care fuseseră declarate învingătoare în războiul recent încheiat. Fotbaliștii militari proveneau doar de la garnizoane din România Mică, iar rezultatele au fost modeste: 0-4 cu Franța, 1-5 cu Italia și 2-3 cu Grecia.
Ultimul loc ocupat cu brio la această competiție, găsită în alte surse și sub numele de Olimpiada Pershing, a dat de gândit bucureștenilor, care au încercat cu mai mult aplomb să strângă relațiile cu fotbalul de dincolo de Carpați și cu cel din Basarabia sau Bucovina. Se fac eforturi mari pentru ca o echipă selecționată a Capitalei să meargă la Tecuci. În orașul moldav s-a inaugurat un teren de fotbal modern, catalogat de presă ca fiind unul ca în străinătate. Echipa școlii de aviație din Tecuci a fost învinsă de bucureșteni cu 3-1, pe data de 29 septembrie 1919, conform surselor jurnalistice consultate în acest sens.
O primă cooperare fotbalistică între echipe care înainte de 1918 erau despărțite de frontiere, se consemnează pe data de 12 octombrie 1919. Pe terenul FSSR din Capitala de dincolo de Prut, selecționata Bucureștiului învinge echipa similară a Brașovului, cu 4-1.
Brașovul era văzut, în planul strategic al lui Mario Gebauer, ca un nod de comunicare fotbalistică, de mare importanță. Pe de o parte criteriul geografic era unul de luat în seamă, iar apoi Brașovul putea fi poarta de acces a fotbalului bucureștean spre fostele teritorii austro-ungare, și, implicit, viceversa.
Scorul partidei a fost un element mai puțin important, dar numele celor 22 de fotbaliști care au pus piatra de temelie a cooperării fotbalistice interregionale, merită, cu siguranță, un colțișor de pagină:
Brașov
Erdeș, Tihard, Iosif, Dima, Roth, Dumitrescu-Militari, Mataschi, Hallssy, Fogarrasy, Tritsch și Covaci.
București
Pavel, Nae Secăreanu, Titi Ostroveanu, Teclu, Vasiliu, Frunzete, C. Georgescu, I. Niculescu, Mitty Niculescu, D. Georgescu și Șipoșeanu.
Efectul acestui meci a fost cel dorit. Fotbaliștii brașoveni au povestit despre nivelul ridicat al echipei bucureștene, a cărei osatură era alcătuită din combinata Venus-Colțea. Grație acestui meci între orașe, curând pe adresa UCFA au început să apară o sumedenie de solicitări de afiliere, de la cluburi din Transilvania, Banat, Bucovina, Oltenia și așa mai departe. Jurnaliștii prezenți la fața locului au relatat cu lux de amănnte, ajutând astfel la crearea unui sistem de relaționare între cele două orașe.
În sprijinul acestui demers vine și o competiție universitară, prima la nivel național pentru tinerii studioși. Participă orașele-bastion ale învățăturii academice din România, București, Iași și Cluj, ardelenii fiind cei care triumfă în acest triunghiular.
Pentru a încheia paranteza brașoveană și pentru a decela mai bine rolul esențial jucat de urbea de la poalele Tâmpei în realizarea unității fotbalistice, trebuie să amintim că în 1921, la 21 martie, Venus București, o echipă în mare vogă la acel moment, ajunge la Brașov pentru un meci cu Brașovia, pe care îl câștigă cu scorul de 1-0. În pofida timpului nefavorabil, un public numeros a asistat la partidă, spectatorii fiind, în egală măsură, curioși să și cunoască o echipă din București. Presa a acordat spații ample acestui eveniment, insistându-se pe component unității naționale.
A doua zi, ”negrii”, porecla Venusului dată de nuanța închisă a echipamentului, ajung la Deva, unde evoluează împotriva combinatei muncitorilor din orașele Deva și Hunedoara. Bucureștenii dovedesc un nivel superior de joc și de organizare și se impun cu 3-1. De asemenea, ziarele locale au înconjurat cu mare interes acest meci, iar din presa hunedoreană au plecat apoi, către București, informațiile necesare publicului de acolo. Astfel, se poate vorbi chiar despre o relație între jurnaliștii care participau la evenimente sportive, aflați la depărtare, în teritorii care în rmă cu câțiva ani făceau parte din administrații diferite.
Ca o concluzie a acestei părți a cercetării, se poate desprinde rolul Brașovului de liant între România Mică și fostele regiuni care fuseseră în componența Imperiului Austro-Ungar. Se știe că Viena și Budapesta, vechile capitale imperiale, aveau un fotbal de certă valoare, iar această filozofie sportivă ajunsese, în grade diferite, și la extremitățile țării. Brașovul, pe atunci o regiune de graniță a Austro-Ungariei, avusese de câștigat din această politică promovată la nivel național. După redesenarea demarcațiilor statale europene, după Tratatul de la Versailles (1919), Brașovul s-a apropiat la mai puțin de 200 de kilometri de centrul administrativ al țării din care făcea parte. De aici și relațiile strânse, nu doar din punct de vedere fotbalistic, care vor urma cu Bucureștiul. Astfel, Brașovul a devenit nu doar o lupă bifocală pentru cele două regiuni, ci și cureaua de transmisie atât de necesară într-un astfel de caz, în care eterogenitatea nu putea fi înlăturată odată cu semnarea unor acte.
3.4.3 Primul campionat național – primul pas spre unificarea fotbalistică
Deși șovăielnici, primii pași în acest demers dificil, de reunire a fotbalului românesc sub aceeași cupolă, fuseseră întreprinși. Echipele de fotbal din Transilvania și Banat aveau o altă strategie de joc, mult mai combinativ și mai eficace. Mulți jucători originari din Oradea, Timișoara, Cluj sau Brașov, evoluaseră la echipele locale, în competițiile din Ungaria. Alții fuseseră chiar legitimați la cluburi mari din Viena sau Budapesta, așa că aduceau cu ei o experiență superioară, aproape necunoscută pentru fotbalul României Mici, care beneficiase, în primul rând, de aportul unor jucători străini, olandezi, germani sau britanici, de mâna a doua. Bucureștiul spera ca relațiile mai strânse cu echipele din restul țării să ridice nivelul calitativ al fotbalului și al echipei naționale, a cărei apariție va urma în scurt timp.
Chiar și abordările jurnalistice erau totalmente diferite de la regiune la regiune. Dacă în Transilvania cronicarii erau mult mai reținuți în acordarea laudelor și epitetelor, în schimb, gazetarii bucureșteni se întreceau în metafore, evitând limbajul simplu, pe înțelesul tuturor. Aici s-a descoperit, prin cercetări, și o problem legată de asimilarea mesajului de către provinciali. Ziarele de la centru, fiind obișnuite cu mulți termini împrumutați, nu captau interesul tuturor, deoarece, inclusive în Basarabia, capacitatea de descifrare a mesajului cuprins în râdnurile tipărite, era semnificativ redusă. Astfel, cu timpul, grație întâlnirilor regulate între jurnaliști, s-a ajuns la o abordare asemănătoare, însă pentru ca acest lucru să devină realitate au trecut câteva decenii bune.
După întâlnirile în care au fost implicați fotbaliștii brașoveni, forul fotbalistic național ia decizia de a organiza, în 1921, un campionat național. Sistemul folosit a fost cel al turneelor regionale, după care fiecare campioană zonală intra într-un tablou eliminatoriu. Harta fotbalistică a României s-a conturat astfel:
Regiunea Vest (Banat, Arad și Hunedoara);
Brașov;
Cluj;
Bucovina;
Moldova;
Muntenia;
Dobrogea.
În afara partidelor oficiale, jocurile amicale puteau fi organizate pe întreg teritoriul României fără restricții, forul central încurajând astfel de practici. Așa se întâmplă că echipa din Tecuci întreprinde un mini-turneu la Brăila și Galați, iar pe 19 iunie 1921, Comisia Centrală de Fotbal a dorit să familiarizeze publicul bucureștean cu jocul totalmente diferit al celor din vest. Astfel, s-a lansat invitația pentru Chinezul Timișoara și pentru Brașovia Brașov, care au încântat publicul prezent în sumă mare, pe stadionul de la Șosea. Bănățenii s-au impus cu 3-1, iar revanșa disputată a doua zi, pe 20 iunie, se va încheia cu un rezultat identic.
Dincolo de limita sportivă a acestor acțiuni, cei din România Mică au putut observa că oaspeții din provincie pot vorbi aceeași limbă cu ei, chiar dacă folosind regionalismele specifice. La rândul lor, fotbaliștii din Timișoara și Brașov au putut constata condițiile existente pentru fotbalul de performanță și căldura cu care au fost înconjurați. Astfel, diferențele etnice și de percepție, au început, inclusiv grație fotbalului, să se șteargă. Un rol major în propovăduirea acestui mesaj, expus în rândurile precedente, l-au avut jurnaliștii, care au întărit convingerea formată în mintea membrilor delegațiilor care efectuau deplasările. Jurnaliștii, ca și acum, aveau rolul major de formator de opinie, iar ideile transmise de ei erau, în epoca de care vorbim, mult mai greu de verificat și de combătut.
Fotbaliștii timișoreni au mai stârnit admirația publicului și prin uniforma arborată pe terenul de joc. Ei erau îmbrăcați în tricouri de culoare violet, aveau ghete albe, de crom, iar jambierele erau vărgate, în combinația alb-violet. Schimbul de idei și experiențe între părțile componente ale României pornise.
Iată cum se prezentau la momentul 1921 și campionatele regionale ale României. Trebuie precizat și că față de prima împărțire geografică, în funcție de potența echipelor care și-au dorit să participe, competițiile regionale s-au modificat un pic. Dobrogea a dispărut de pe harta fotbalistică, în schimb, în vestul țării, au fost mai multe locuri pentru tabloul eliminatoriu.
La Cluj erau șapte echipe de valori sensibil egale, care își disputau titlul Feleacului: Victoria, Universitatea, KAC, Haggibor, CFR, MMTE și MTK, ultimele două din Târgu Mureș. Primele patru se detașau totuși valoric de restul colegelor de serie.
Campionatul Munteniei era de departe cel mai numeros, echipele de aici fiind împărțite în trei categorii valorice, cu sistem de promovare și retrogradare. Capul de afiș îl reprezenta derby-ul dintre Venus și Tricolor FC. Alte grupări implicate în competiția de elită erau Prahova Ploiești, Colțea, Șoimii, Triumf și Sportul Studențesc.
Împrejurul Oradei existau echipe puternice, reunite sub tutela campionatului Oradiei Mari. Evoluau acolo Societatea Muncitorilor Stăruința, CAO, Înțelegerea, Bihorul, toate din Oradea, SZSE și Stăruința, ambele din Satu Mare, NSC Salonta Mare și NAC Careiul Mare.
Campionatul Aradului era alcătuit din următoarele grupări: AMEFA (Asociația Muncitorească pentru Educație Fizică Arad), Clubul Atletic, Societatea de gimnastică și Gloria CFR.
La Cernăuți era mare emulație fotbalistică, titlul local fiind disputat de grupări cum ar fi Polonia, Jahn, Hackoach, Dragoș Vodă, LASK, Poale Zion, Dowbusch, BASK, Maccabi și Gwiazda, toate din orașul reședință al Bucovinei.
În zona Brașov-Sibiu era o altă competiție foarte concentrată din punct de vedere valoric. Luaseră startul Societatea Sportivă și Societatea de gimnastică, ambele din Sibiu, Harghita Odorhei, Brașovia, Colțea și Olympia, toate din Brașov.
Timișoara era cireașa de pe tort, echipele de aici fiind foarte bune. Participantele la prima ediție oficială a campionatului regional, ca parte a campionatului național de fotbal, au fost: Chinezul, Clubul Atletic, Unirea, Reuniunea Generală a Muncitorilor din Timișoara (RGMT) și AVTK.
Câteva precizări înainte de a trece la lecturarea rezultatelor. Din denumirile echipelor se observă cu ușurință că acestea erau formate din apartenența la anumită breaslă profesională, sau chiar după criterii etnice. Polonezii din Cernăuți aveau echipele lor, iar evreii se constituiau sub propria emblemă. Observăm și că Basarabia, Moldova, Dobrogea sau Cadrilaterul lipsesc din prima ecuație a campionatului național, de unde se poate deduce o mai slabă organizare în aceste teritorii, ori o sărăcie mai accentuată, care nu permitea cheltuieli considerate a fi un lux, pentru întreținerea unei echipe de fotbal.
Pe de altă parte, paradoxal poate cu zilele noastre, fotbaliștii din perioada interbelică erau prezentați ca veritabile modele de comportament, atât în teren cât și în afara lui, în societate. De aceea, deplasările se făceau organizat, cu fotbaliști având costume de prezentare croite în aceeași linie. Jurnaliștii făceau parte în mod obligatoriu din delegații, iar filele lor de jurnal, alcătuite cu minuțiozitate, erau savurate de publicul cititor.
Astfel, putem considera fără teama de a greși că fotbalul a fost, în acele vremuri încă tulburi, în care conflictul cu Ungaria sovietică, de exemplu, încă nu se cicatrizase, un veritabil vehicul de manipulare. Influența pe care camaraderia fotbalistică a lansat-o în toate regiunile menționate mai sus, a fost un factor-cheie în realizarea uniunii efective a României Mari.
Dacă ambițiile locale au generat energii nebănuite, de multe ori jocurile încheindu-se cu violențe și bătăi între jucători și suporteri, aplanate însă, la ceea ce în rugby încă este o practică, repriza a treia. Această agapă era obligatorie la finele jocurilor de fotbal, când jucătorii mergeau împreună pentru o masă și un pahar de bere sau vin, la o cârciumă din apropierea terenului. Jurnaliștii erau acolo, dar, atenție, în niciun caz pentru a scrie tendențios, așa cum azi se întâmplă, din nefericire, destul de des.
Pe de altă parte, orice inamiciție locală s-a șters cu buretele odată cu începerea meciurilor din turneul final. Toți iubitorii și practicanții sportului rege, dintr-o zonă, s-au coalizat literalmente și așteptau cu înfrigurare vești despre meciurile disputate de echipa care le reprezenta regiunea. Jurnaliștii timpurilor de care vorbim erau priviți cu admirație, deoarece aveau privilegiul de a avea acces direct la un eveniment, iar apoi, grație puterii imaginației fiecăruia, putea repovesti cele văzute la fața locului. Este poate punctul de inflexiune al jurnalismului sportive, care începe, pe lângă fotbal, să își contureze propriile limite și propria identitate, raportată la utilitatea pe care fenomenul professional o aducea autotităților și țării, în mod implicit.
Comutăm din nou pe latura sportivă a materialului și trecem în revistă rezultatele înregistrate la turneul final. Sursele vremii dau în prima fază, rezultate diferite, contradictorii. Cea mai credibilă este cea semnată de Frederic Moises, care a realizat o lucrare pe marginea începuturilor fotbalului românesc. În primul tur s-a jucat un meci eliminatoriu la Cernăuți, unde Polonia a fost învinsă de Tricolorul București cu 1-0.
În turul al doilea, fotbaliștii din Capitală nu s-au prezentat la Cluj, pentru jocul cu Victoria. Tot prin forfait a ajuns în careul de ași și Chinezul Timișoara, care a beneficiat de neprezentarea celor de la Societatea Sportivă Sibiu. Ne aflăm totuși în epoca romantică a fotbalului, iar problemele materiale sunt încă foarte pregnante.
În semifinale regăsim patru echipe din fostul Imperiu Austro-Ungar. La Timișoara, Chinezul câștigă greu derby-ul cu AMEFA Arad, cu 2-1. Pe cealaltă parte de tablou a fost nevoie de cinci meciuri pentru ca o învingătoare să fie declarată. Stăruința Oradea și Victoria Cluj au remizat de patru ori la rând (2-2, 1-1, 2-2 și 0-0), pentru ca în meciul al cincilea, la Oradea, oaspeții clujeni să triumfe cu 2-0. Pe atunci încă nu se inventaseră alte metode de departajare.
Marea finală a avut loc pe 17 septembrie 1922, la Timișoara. Protagoniste au fost Chinezul din localitate și Victoria Cluj. A arbitrat orădeanul Strasser, care era legitimat ca jucător activ la CAO. Gazdele au câștigat categoric cu 5-1, grație golurilor reușite de Mattek min. 15, 54 și 60, Tanzer min. 20 și Frech II min. 65. Golul de onoare al învinșilor a fost semnat de Cipcigan min. 27.
Iată care au fost actorii primei finale a campionatului național al României:
Chinezul
Ritter – Kondor, Hoksary – Fenyvesi, Toth-Bedo, Rajnak – Steiner, Frech I, Mattek, tanzer și Frech II.
Victoria
Maksay – Huza, Doczi – Palocsay, Szilagy, Chifor – Istvanffy I, Cipcigan, Istvanffy II, Szanto și Rostovan.
Se juca în sistemul de pionierat al fotbalului, 2-3-5, cu doi apărători, trei halfi și un cvintet de atacanți care avea în compunere două extreme, doi interi și un centru înaintaș.
Mașina propagandistică a balonului rotund se urnise, grație acestui campionat național care reunise la start echipe din majoritatea părților României Mari. Sigur că formula competițională va suferi modificări pozitive și se va cizela de la an la an. Se va ajunge chiar la un sistem divizionar după 1930. O remarcă aparte pentru prima campioană, Chinezul Timișoara, care a reușit să își păstreze supremația timp de șase ani consecutiv, până în 1927. Apoi, o parte din jucători, au format nucleul primului club profesionist din România, Ripensia Timișoara.
Dar aceasta este deja o altă temă, noi nedorind să ne abatem de la subiectul propus prin titlul acestei cercetări istorice. Oricum, rolul jurnalistului este unul ușor de decelat. Dacă oamenii cu preocupare pentru penița sportivă nu ar fi lucrat în perioada respectivă, recuperarea istorică și interpretarea acestor date, astăzi ar fi fost de-a dreptul un demers imposibil.
3.4.4 – Echipa națională de fotbal a României – element de identitate românească
Fotbalul avea, încă din perioada interbelică, o dinamică surprinzătoare în rândul maselor. Capacitatea de manipulare prin intermediul acestui joc avea să fie cercetată apoi, la mijlocul anilor ”30”, într-o controversă iscată între Nicolae Iorga și Mihail Sebastian, asupra căreia vom reveni. Deocamdată ne preocupă situația conjuncturală în care s-a născut ideea unei reprezentative naționale a României.
Acest aspect este, la rândul lui, strâns legat de ideea de unitate a tuturor românilor, din provinciile alipite țării-mamă, după Marea Unire. Casele regale de la Belgrad și București au sesizat posibilitatea de a folosi balonul rotund în scopul strângerii relațiilor între conaționalii pe care îi aveau drept supuși. La români, utilitatea și originalitatea acestei idei era evidentă, iar în Regatul vecin era nevoie, așijderi, de omogenizarea populațiilor formate din sârbi, croați și sloveni, reuniți sub aceeași autoritate, după război.
În România, pentru organizarea superioară a activității fotbalistice, s-a publicat la începutul anului 1922, un regulament program valabil pentru perioada 1 septembrie 1922 – 31 august 1923. Prin acest act normativ se stabilea un obiectiv important urmărit de către Comisia de fotbal, anume de a stabili contacte cu țările vecine. Ideea subsidiară venea din Cancelaria regală, pentru că prin apariția unei echipe naționale a României, care urma să fie alcătuită din jucători proveniți din toate colțurile țării, se accelera asimilarea tuturor sub drapelul național, iar populațiile de peste tot ar fi aderat la același simbol fotbalistic. Mișcarea s-a dovedit a fi una abilă, iar rezultatele, pe termen mediu și lung, s-au dovedit a fi satisfăcătoare. Din nou remarcăm sprijinul jurnaliștilor în toate aceste activități propagandistice și sportive, astfel că deja relația binomială dintre sport și jurnalism sportiv începea să se închege, să se contureze.
Relațiile de prietenie, bună vecinătate și rudenie, cu regalitatea din spațiul iugoslav, au funcționat în sprijinul acestei idei. Primul pas în această nouă direcție a fost ca între comisiile fotbalistice din cele două regate să se stabilească relații bilaterale. Anual, alternativ, urmau să se dispute câte două meciuri. Unul opunea selecționatele Bucureștiului și Belgradului, în timp ce al doilea ar fi adus față în față chiar echipele naționale din cele două state. Iugoslavia era o echipă redutabilă, grație unei baze de selecții mari și a unei pregătiri superioare.
Primul pas al acestei acțiuni a fost consemnat la 9 aprilie 1922, când stadionul FSSR (Federația Societăților Sportive din România) a fost pavoazat cu o cochetă tribună de lemn. Urmau să se întâlnească selecționatele celor două capitale, într-un meci preambul pentru relațiile de cooperare fotbalistică, dintre România și Iugoslavia. Delegația oaspeților, jucători și oficiali, a fost primită călduros, iar cazarea a fost asigurată, pe cheltuiala părții române, la luxosul hotel bucureștean ”Bulevard”. Nu au lipsit, ca element de atracție complementară, drapele naționale ale celor două țări, care au fluturat lângă teren. Fanfara militară a intonat imnurile celor două țări, iar prețul tichetelor a fost de 20 de lei la tribună (suma considerabilă pentru 1922) și 5 lei un loc în picioare, lângă marginea terenului.
La fluierul arbitrului iugoslav Simonovici, s-au aliniat următoarele echipe, care, cu siguranță, merită reamintite, citate fiind din presa scrisă a acelor timpuri:
Belgrad
Urbanici – Porovici, Popovici – Georgevici, Zdravcovici, Mihailovici – Vasilievici, Mitrovici, Noici, Simici, Zivcovici.
București
Stroescu – Panaitescu, Tase Protopopescu – Bădiceanu, Ferrero, Deleanu – Hillard, Ionescu, Oaje, Bode, Charles.
Din trupa noastră se remarcau absențe notabile. Jucătorii de la Venus refuzaseră să evolueze, pe motiv că niciunul dintre ei nu fusese desemnat căpitan al selecționatei. După meci, pentru gestul lor ”școlăresc”, așa cum scriau jurnaliștii bucureșteni, Mitty Niculescu, Vasiliu, Manolache și Florian au fost suspendați. Termenul ”școlăresc” este important să fie amintit și în cadrul acestui studiu, deoarece era unul care, până atunci, lipsea în acest sens, din vocablarul terminologiei sportive. Astfel, voalat și cu erudiție, jurnaliștii sportive transmiteau publicului un mesaj de dezaprobare față de gestul sportivilor respective.
Jocul s-a încheiat la egalitate, 2-2, rezultat catalogat drept un mare succes în fața redutabilei echipe belgrădene. În jurul arenei s-au înghesuit 10 000 de oameni, record absolut, iar rețeta financiară a fost și ea considerată un succes, suma strânsă fiind de 125 000 de lei.
A doua zi, în agendă figura meciul dintre echipa Tricolor și formația iugoslavă, care urma să evolueze sub titulatura clubului-fanion, Beogradsky. Vremea nefavorabilă a zădărnicit startul meciului, așa că întâlnirea a fost reprogramată pentru 11 aprilie. Oaspeții au realizat o demonstrație de forță și virtuozitate, iar victoria lor categorică, 9-0, nu a surprins pe nimeni.
Evenimentul cel mai așteptat avea însă să fie în iunie, când la Belgrad, Iugoslavia și România urmau să se întâlnească într-un meci care marca debutul tricolorilor în arena internațională. Sarcina de a selecționa jucătorii i-a revenit lui Teofil Moraru, unul din cei mai renumiți tehnicieni din Transilvania. S-a decis ca din echipa națională a României să facă parte doar jucători de dincolo de Carpați, care aveau o valoare ridicată, în timp ce bucureștenii urmau să joace a doua zi după meciul interțări, cu echipa Belgradului.
La 8 iunie, pe stadionul Topsidere din Belgrad, echipa română a intrat în teren aliniind următoarea formulă: Ritter (Chinezul Timișoara) – Szilagy (MTG), Hirsch (KAC) – Iacob (Haggibor), Kinigli (CAO), Zimmermann (TAC) – Guga (Universitatea Cluj), Frech (Chinezul), Schiller (Chinezul), Ronay (CAO) și Auer (AMEFA).
Așadar o combinată compusă din timișoreni, clujeni, arădeni și orădeni reprezenta România, la prima partidă internațională. România s-a impus cu 2-1, la pauză 1-1, grație golurilor înscrise de Guga și de Ronay. Astfel, am intrat în posesia Cupei ”Regele Alexandru”, trofeu de aur masiv care urma să rămână în vitrina învingătoarei. Un caz anecdotic s-a petrecut apoi, în trenul care aducea înapoi echipa națională. La graniță, vameșul a vrut să confiște trofeul pe motiv că acesta nu fusese declarat și nu era clară proveniența acestuia. După îndelungi parlamentări, Ronay, căpitanul echipei, a reușit să îl convingă pe omul legii că e vorba de o victorie sportivă, răsplătită cu acea Cupă.
Un alt fapt veritabil și neverosimil avea să se petreacă la revanșa din 1923, de la București. Oaspeții deschiseseră scorul încă din primele minute. Fotbaliștii români fuseseră instruiți ca atunci când apare familia regală la stadion, să se oprească și să salute în poziție de drepți. Acest lucru s-a petrecut în minutul 39 al meciului, când fanfara a început să intoneze imnul regal. Jucătorii români s-au oprit ca la comandă, însă adversarii nu au făcut același lucru. Iugoslavii au jalonat printre tricolori și au marcat golul de 2-0. Oaspeții aveau să învingă la București cu 2-1 și să recâștige Cupa ”Regelui Alexandru”.
Revenim în 1922, după eclatanta victorie a tricolorilor, care a născut ecouri pozitive în țară. Românii aveau o echipă națională, care avea în componență piese din cele mai îndepărtate teritorii, față de punctul reper Capitala. Succesul României în fața Iugoslaviei a eclipsat înfrângerea severă pe care a suferit-o a doua zi selecționata Bucureștiului, învinsă de echipa similar a Belgradului, cu un usturător 6-0. România deja însemna mai mult decât București, iar fotbalul transilvănean își redemonstra superioritatea netă, grație filosofiei austro-ungare de promovare a acestui sport.
Imediat după meciul câștigat de fotbaliștii români în capitala iugoslavă, la București au fost invitate Chinezul Timișoara și CAO Oradea, pentru disputarea finalei Cupei Mara, în 11 iunie. Scorul alb, 0-0, care era o raritate pe stadioanele de fotbal din epocă, a dat câștig de cauză bănățenilor, care au rămas în posesia trofeului cucerit cu o ediție înainte, conform regulamentului de desfășurare.
Încurajați de succesul acțiunii de la Belgrad, reprezentanții fotbalului românesc au continuat pe aceeași linie. Cu sprijinul direct al Casei Regale, instituție care urmărea mai departe să folosească fotbalul pentru omogenizarea noilor teritorii românești, se perfectează un meci amical cu Polonia, la Cernăuți, în data de 3 septembrie 1922. Locul a fost ales strategic, deoarece comunitatea polonă era numeroasă în capitala bucovineană, iar spiritul românesc avea nevoie de un puternic imbold în zonă. Același Teofil Moraru a stat pe banca echipei naționale a României, care a mai reușit un rezultat de răsunet, 1-1 contra unei echipe cotate drept superioară la capitolul valoric.
Acest meci cu Polonia, primul al naționalei române desfășurat pe teritoriu românesc, are, de asemenea, un puternic substrat socio-politic. La Cernăuți fuseseră programate trei zile de sărbătoare, iar invitați de marcă erau Altețele Lor Regale Principele Carol și Principesa Ileana. La fotografia de grup, cu jucătorii celor două echipe, apare, în mijlocul lor, chiar Principele Carol.
Înaintea acestui joc, fotbaliștii strânși de peste tot, cu excepția celor de la Chinezul care se aflau cu echipa de club într-un turneu în Iugoslavia, au fost testați de Teofil Moraru, pentru a vedea capacitățile de joc și pentru a compara valoarea tuturor. În cele din urmă, selecționerul s-a decis asupra următorului unsprezece de start:
Szatmari (CA Cluj) – Bartha (Stăruința Oradea), Hirsch (CA Cluj) – Kozovits (Unirea Timișoara), Honigsberg (CAO Oradea), Koch (MTK Târgu Mureș) – Micinschi (Polonia Cernăuți), Guga (Universitatea Cluj), Strock II (Stăruința Oradea), Ronay (CAO Oradea), Drescher (CAO Oradea).
Golul românesc a fost înscris după pauză de halful (mijlocașul) Kozovits. România își păstra palmaresul neatins de vreo înfrângere, după două partide internaționale. Interesant cazul unicului localnic din echipă, Micinschi, care era legitimat la gruparea… Polonia Cernăuți și provenea dintr-o familie cu origini poloneze. Pentru el a fost prima și ultima apariție în tricoul echipei naționale a României, dar, la nivel subliminal, mesajul a fost foarte puternic. Micinschi era un cetățean al Regatului României, iar prezența sa în teren atrăgea o identificare simetrică pentru o mulțime de alți oameni care îl cunoșteau pe fotbalist.
Presa vremii, cum era de așteptat, a vorbit mult despre meciul României cu Polonia, jurnaliștii insistând asupra Cernăuțiului românesc, a frumuseților bucovinene, dincolo de relatările seci, oarecum mecanice, referitoare la desfășurarea meciului în sine.
Mai importante sunt însă concluziile care se pot desprinde din acest subcapitol al cercetării de față. Pe de o parte, Ardealul, Transilvania și Banatul preluaseră clar rolul de locomotivă a fotbalului românesc. Valoarea certamente superioară a echipelor și a fotbaliștilor de aici reprezenta un atu pentru România și un motiv în plus de creștere a celorlalte teritorii, din punct de vedere fotbalistic. Acțiunile propagandistice realizate cu ajutorul celor două meciuri internaționale ale echipei naționale de fotbal a României au condus la strângerea relațiilor fotbalistice între grupări disparate geografic. Publicul a fost pătruns de un puternic sentiment patriotic după aceste succese, astfel că gergul România a devenit vizibil și recognoscibil de la Timișoara la Cernăuți, ori de la Chișinău la Craiova.
Relația cu Iugoslavia va genera apoi lucruri extraordinare, după cum spicuim din relatările colegilor jurnaliști. Folosind aceeași politică, s-a realizat o simetrie și în țara vecină, meciurile cu echipele noastre având loc prin rotație la Belgrad, Zagreb, Ljubliana sau alte orașe importante ale țării. Binomul va funcționa excepțional, iar spre sfârșitul deceniului, România și Iugoslavia formează axa Balcanilor fotbalistici. În plus, în 1930, cele două națiuni vor fi singurele din acest areal care se vor încumeta să traverseze Oceanul, pentru a participa la prima ediție a Campionatului Mondial de fotbal, din Uruguay, 1930. La acea aventură transoceanică, din Europa s-au mai încumetat doar Franța și Belgia, echipe influențate în mod evident, ca să nu spunem obligate să participe, de către președintele Federației Internaționale (FIFA), francezul Jules Rimet.
3.4.5 – Cupa Balcanică – debușeul fotbalistic al Peninsulei
Istoricii susțin, pe bună dreptate, că ”Balcanii erau un butoi cu pulbere”. De aici a început Primul Război Mondial, mare conflagrație precedată de tensiunile conflictuale locale, care au condus la războaiele balcanice.
După stabilirea relațiilor de prietenie fotbalistică între România și Iugoslavia, ambele mânate de același interes de unitate și omogenitate națională, relațiile internaționale ale celor două, din punct de vedere fotbalistic, s-au extins. România a participat la Jocurile Olimpice de la Paris, în 1924, iar la următoarea ediție olimpică, găzduită de orașul olandez Amsterdam, FIFA a luat decizia înființării unor competiții regionale. Ideea a germinat de la organizarea unui campionat european, lucru destul de greu însă, ținând cont de distanțele mari de pe Bătrânul Continent, dar și de faptul că FIFA nu dorea concurență pentru prognozatul Campionat Mondial din 1930.
Astfel, forul mondial a divizat interesul fotbalistic european în competiții de mai mică amploare, în condițiile în care, la nivelul echipelor de club, Cupa Europei Centrale, predecesoarea Cupei Campionilor Europeni, făcea deja furori, cu echipe românești pe tabloul eliminatoriu.
Mulți susțin că nucleul fotbalistic european ar fi fost generat din întrecerile Cupei Balcanice. Valoric vorbind așa este, însă, prin aceste rânduri, trebuie să demontăm mitul conform căruia în Balcani ar fi fost primele meciuri oficiale într-o competiție din Europa. La Amsterdam s-a stabilit nu doar desfășurarea Cupei Balcanice, ci și organizarea Cupei Țărilor Baltice sau a celor din Scandinavia. Atât balticii, cât și nordicii, au devansat calendaristic debutul competițiilor proprii, față de Cupa Balcanică.
La noi însă apărea un element aparte, care, poate, a condus la întârzierea fluierului de start. Țările baltice aveau excelente relații de cooperare, iar fotbalul din Letonia, Estonia și Lituania se situa la un nivel valoric net inferior față de România sau Iugoslavia. În nordul Europei, printre fiorduri, doar Suedia se putea lăuda cu un fotbal de calitate, climatul meteorologic nepermițând o dezvoltare intensivă prin gheață și zăpadă, a jocului cu balonul rotund. Ca și în perimetrul baltic, în nord nu existau disensiuni între națiunile formatoare pentru competiția respectivă.
Jurnaliștii au deformat la acel moment mesajul transmis către public, spunând despre Cupa Balcanică, incorect, că ar fi prima competiție între națiuni. Mesajul, cu România între participante, a fost însă unul pătrunzător, iar scopul a fost, cu siguranță, atins prin transmiterea eronată, voită sau cauzată de lipsa unei informații corecte, pe plan international.
În schimb, în Peninsula Balcanică întâlnim un exemplu paradoxal. Dacă România și Iugoslavia, polii de putere, nu aveau nimic de împărțit, în schimb luptele de pe frontul balcanic nu fuseseră uitate. România primise o parte din Bulgaria, Cadrilaterul, iar relațiile Iugoslaviei cu Grecia și cu Bulgaria erau și ele încordate.
În acest context, o competiție fotbalistică între cele patru țări a venit ca o mănușă. Se dorea, dincolo de aspectul eminamente sportiv, o detensionare a relațiilor politice, diplomatice și militare.
Cupa Balcanilor la fotbal venise după o altă idee lansată în eter, aceea a organizării unei Olimpiade a Balcanilor, o întrecere polisportivă deschisă statelor din zonă. Actul de naștere al Cupei Balcanice s-a consemnat la conferința de la Belgrad, din 11 aprilie 1929, când căpitanul Medeanu, reprezentantul României, a semnat alături de ceilalți trimiși din Iugoslavia, Bulgaria și Grecia, procesul verbal de ședință în care se hotăra înființarea Cupei Balcanice. Turcia nu a avut sol la această întrunire, dar a trimis printr-o scrisoare, adeziunea oficială la Confederația fotbalistică balcanică. Totuși, turcii nu vor participa la nicio ediție până la Al Doilea Război Mondial.
Partea iugoslavă a redactat statutul noului for balcanic, iar, după mai multe discuții, s-a statuat modalitatea de operare a Comitetul Balcanic de fotbal, denumirea acceptată până la urmă. Primul președinte a fost căpitanul Medeanu, secondat de secretarul-general, dr. Riboli, din Iugoslavia.
La 9 mai 1929, la București a avut loc tragerea la sorți pentru prima ediție a Cupei Balcanice la fotbal. Turcia a absentat din nou, astfel că a fost exclusă din întrecere. A doua zi, chiar pe 10 mai, ziua regalității, România și Iugoslavia și-au disputat la București o nouă ediție a Cupei ”Regele Alexandru”. Oaspeții plavi s-au impus cu 3-2, dovedind încă odată că practică un fotbal de mare calitate.
Prima ediție a Cupei Balcanice urma să se dispute în sistem tur-retur, în șase runde. Jocul inaugural a fost programat pentru data de 6 octombrie 1929, la București, pe fostul Stadion ONEF, de lângă Casa Poporului, între România și Iugoslavia. Oaspeții au făcut eforturi deosebite pentru a respecta programul, ei obținând amânarea unui meci foarte important, care avea aceeași dată de disputare, cu puternica reprezentativă a Cehoslovaciei.
La semnalul arbitrului bulgar Grigorov, România a intrat în teren în următoarea distribuție: Czinczer (CAO Oradea) – Steiner II (Chinezul Timișoara), Burger (Chinezul) – Raffinsky (CAT Timișoara), Vogl (Juventus București), Stanciu (Venus București) – Dumitrescu (Venus), Deșu (UDR Reșița), Sepi II (Banatul Timișoara), Ciolac (Banatul), Kovacs (Banatul). Antrenorul reprezentativei noastre era Costel Rădulescu, iar al doisprezecelea jucător, cum metaforic se spune, l-a constituit publicul format din 10 000 de suporteri.
Debutul balcanic a fost unul de bun augur, selecționata română învingând, contrar predicțiilor, cu scorul de 2-1. Tricolorii au condus încă din prima repriză, cu 2-0, după punctele semnate de Sepi II și Ciolac. Ofensiva susținută a oaspeților din partea a doua nu le-a adus acestora decât un singur gol, insuficient pentru victorie.
Victoria a stârnit ecouri frumoase în țară, iar vehiculul fotbalistic a continuat să fie acel mobil atât de necesar strângerii relațiilor dintre românii de pe întreg teritoriul României. Echipa națională a avut o campanie balcanică glorioasă, astfel că tricolorii au câștigat ediția inaugurală a acestei competiții. Iată în anexa 5 a acestei teze, toate rezultatele și clasamentul primei ediții a Cupei Balcanice la fotbal, câștigată de echipa României.
Echipa României a mai realizat un record, al numărului de goluri înscrise în poarta unei singure echipe, 8-1 cu Grecia. Competiția, una de anduranță, a adus, prin succesul României, o altă abordare și o altă viziune pentru sportul românesc.
Cupa Balcanică a devenit an de an mai puternică, iar în scurt timp s-a renunțat la un sistem atât de lung, tur-retur, în favoarea ideii unui patrulater în care echipele să se deplaseze în aceeași locație. Tot din perioada interbelică datează un alt mare succes al fotbalului românesc, la Balcaniada găzduită de București, în 1933. Atunci tricolorii au depășit adversarele foarte clar, fără să primească vreun gol: 7-0 cu Bulgaria, 1-0 cu Grecia și 5-0 cu marea rivală Iugoslavia. La cererea publicului, ultimul meci din seria celor trei a fost transmis integral la radioul public, în comentariul lui Gheorghe Țari, fapt care s-a consemnat ca o altă premieră.
După acel meci, tricolorii au fost primiți la Casa Regală, unde, în somptuoasele saloane, au fost decorați chiar de Carol al II-lea.
Nu am uitat nici de suculenta polemică născută de fotbal și de implicațiile sale dincolo de terenul de joc, dintre Nicolae Iorga și Mihail Sebastian. Redăm câteva fragmente, în anexele 13 respectiv 14, din acel dialog la distanță, cu specificația că Iorga scria în ziarul ”Neamul Românesc”, în timp ce replica îi era oferită de Sebastian în ”Gazeta Sporturilor”.
În acest caz, presa sportivă a jucat un rol de tampon, care nu mai trebuie nicidecum demonstrat. Faptul că Mihail Sebastian i-a răspuns unui savant ca Iorga, într-o notă reversibilă, prin intermediul unei gazete sportive, spune multe despre rolul pe care, încă de atunci, literații îl acordau a ceea ce va urma, în presa sportivă.
Carol al II-lea și fotbalul în teritoriile alipite
O figură emblematică în studiul de caz numărul 2 din această teză, o reprezintă, în toate cele trei ipostaze ale sale, Carol al II-lea, fostul monarh al României, în perioada în care ținuturile basarabene erau parte component a acestui Regat. La început, când încă era prinț moștenitor al tronului, Carol dăduse un interviu pentru ziarul Ecoul Sportiv, unde nu își destăinuia pasiunea pentru fotbal. Viitorul rege al României spunea că îi plac sporturi cum ar fi tenisul, cursele automobilistice, la care a și luat parte, sau disciplinele de iarnă. Nicio vorbă însă despre fotbal. Tatăl lui Mihai I, și el îndrăgostit de sporturile cu motor în special, a folosit însă abil mijlocul de manipulare al balonului rotund. Când încă nu primise coroana, mergea deseori la meciuri în provincie, fiind văzut când dă lovitura onorifică de începere la diverse partide, din Oltenia până în Banat sau Dobrogea. Carol a rămas același susținător fervent al fotbalului și al sportului, beneficiind de acest mijloc mediatic, după ce a ajuns Rege al României. La fel s-a întâmplat și după întoarcerea sa din exil, când România Nouă a avut ca pilier inclusiv participarea echipei naționale la Campionatul Mondial din Uruguay, în anul 1930. Gazetele epocii nu ratau astfel de momente, spațiile ample pe care le acordau prezenței regalității la evenimente sportive, fiind imortalizate prin articole și fotografii. Casa Regală a folosit nu doar sportul în sensul uniunii teritoriilor din noua țară, ci și pe jurnaliștii sportiv, ca ustensile de promovare a ideii respective.
Noile pământuri românești, obținute după Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, erau denumite în presa de atunci teritorii alipite. Despre ce s-a întâmplat în părțile provenite din fostul Imperiu Austro-Ungar, am explicat pe larg în prima parte a studiului nostru. Aici venim doar cu o completare nu lipsită de importanță însă. Ardelenii aveau rezerve în ceea ce privește comuniunea fotbalistică alături de Vechiul Regat. Astfel, ei nu au aderat de prima dată la forul național, considerându-se superiori valoric, dar și frustrați deoarece nu aveau membri în comisiile conducătoare. Ziarele locale susțineau masiv această ipoteză, care era combătută acerb de colegii jurnaliști aflați în celelalte părți ale țării.
Cea mai puternică dintre federațiile regionale a fost, fără discuție, cea înființată la Cluj, în primăvara lui 1919, sub numele de Federația de Fotbal a Transilvaniei. Conducători erau Ferenc Safrany, șef de depou la atelierul CFR din Cluj, ajutat de Aladar Stotter. După aceea, s-au alăturat grupului foști studenți budapestani, cum ar fi inginerul Adrian Suciu sau Teofil Moraru. Un alt inginer, Virgil Salvan, dar și reputatul arbitru Ludovic Nagy, au întregit echipa. Curând, disensiunile de ordin naționalist au făcut ca sextetul de mai sus să genereze tulburări grave la Cluj, care au dus până la intervenția brutală a autorităților. Bazele sportive au fost închise și puse sub pază militară, până la stingerea conflictului.
Până la urmă, după ce autoritățile române au reușit să preia controlul situației de dincolo de Carpați, s-a ajuns la înființarea unei Federații Române a Sporturilor din Ardeal și Banat, la data de 13 octombrie 1919.
O intervenție foarte eficientă a avut-o Carol al II-lea, care pe atunci era un tânăr locotenent al Armatei Române, detașat într-un regiment la Bistrița-Năsăud. Din această postură, el s-a întâlnit cu generalul Herbay, șeful forului sportiv din Ardeal și Banat, pe care l-a convins de justețea și necesitatea aderării sportivilor din acele provincii, la forul național, cu sediul la București.
De asemenea, în paginile anterioare ne-am ocupat un pic și de Bucovina, altă fostă provincie austro-ungară, care beneficiase și ea, din plin, de suflul fotbalistic de la Budapesta și de la Viena. Nu întâmplător, cum am precizat deja, primul meci internațional de pe teren propriu al României a avut loc chiar în acest ținut al Bucovinei nordice, la Cernăuți. Altă acțiune încununată de succes, pentru promovarea românismului, a fost turneul întreprins de selecționata Bucureștiului aici. Conform Revistei Automobile din 1920, nr. 9/10, bucureștenii au fost învinși cu 5-1 de Polonia Cernăuți, după care au învins echipa românilor din Cernăuți, Dragoș Vodă, cu 6-2.
Anul 1922 este unul crucial în ceea ce privește ajutorul dat de balonul rotund pentru realizarea unității României Mari. În afară de meciul internațional cu Iugoslavia, câștigat la Belgrad, alte două elemente-cheie, discret supravegheate de Alteța Sa Regală Carol, se petrec acum. După modificarea statutul FSSR, ratificată în 1922, pentru prima dată în conducerea acestui for sunt aleși reprezentanți ardeleni. Aceștia erau dr. Aurel Leucuția, dr. Valeriu Tempea, Nicolae Kovacs și Edmund Mittermayer.
Al doilea moment de răscruce a provenit din alegerea primelor Comitete Regionale ale FSSR (Federația Societăților Sportive din România). În Adunarea Generală, au fost desemnate următoarele regiuni care urmau să ducă la dezvoltarea fotbalului și sportului în teritoriu, după care urmau să raporteze la centru: București, Iași, Târgu Mureș, Oradea Mare, Cluj, Brașov, Arad și Cernăuți. În cadrul ședinței Comitetului central al FSSR, la 11 iunie 1922, celor deja menționate li s-au alăturat și regiunile Craiova, Timișoara și Galați (Dunărea de Jos).
Să reținem și numele primilor zece președinți ai comisiilor:
București – Theodor Davilla;
Craiova – Nicolae Balaban;
Timișoara – Aurel Vlad;
Arad – A. Avramescu;
Brașov – Samuel Ritter;
Cluj – Coriolan Tătaru;
Oradea Mare – N. Zigre;
Cernăuți – Ludovic Mirceacu;
Iași – N. Gherculescu;
Galați – Edgar Dall”Orso.
Teza nu ar fi completă fără să implicăm și celebra dispută dintre Aurel Leucuția și Mario Gebauer. Bătălia ideatică s-a întins între noiembrie 1923 și aprilie 1924 și a fost mediată de însuși Carol al II-lea, care a înclinat balanța hotărâtor în favoarea ardelenilor, reprezentați prin vocea lui Leucuția. Provincialii combăteau vehement ideea autonomiei pe sporturi, lansată și susținută de cluburile bucureștene, care dețineau supremația în Vechiul Regat. Carol nu era neapărat partizan al opiniei formulate de Leucuția, dar a dorit astfel să arăte că provincia are un cuvânt de spus în România, sporind astfel gradul de implicare al celor care până la 1918 nu deținuseră un pașaport românesc. Trebuie să demontăm și mitul conform căruia Carol al II-lea ar fi fost implicat direct în realizarea selecției pentru Campionatul Mondial din 1930. Acest lucru este utopic, în condițiile în care Regele abia se întorsese din călătoriile pe Bătrânul Continent, deci nu cunoștea starea de fapt a fotbalului românesc. Indicația sa subtilă a fost să nu se respecte neapărat principiile sportive în realizarea lotului, el dorind să fie implicați jucători din toate colțurile țării.
Până acum nu am scris aproape nimic de ce s-a petrecut în Basarabia, revenită în componența României, după 106 ani în care s-a aflat sub administrarea Imperiului Rus. Țariștii nu au dezvoltat fotbalul în cealaltă parte a Prutului, așa cum s-a întâmplat în Bucovina sau Ardeal. Zona a fost menținută preponderent agricolă, grație pământurilor roditoare și a climei blânde. Fotbalul era considerat, de curtea de la Moscova, un lux inaccesibil maselor. Astfel, fotbalul în Basarabia a avut o dezvoltare mult mai greoaie decât în restul teritoriilor alipite.
Paradoxal, avântul fotbalistic a apărut în Basarabia, ca regiune în componența României, grație emigranților ruși care s-au stabilit aici după 1918 și care treceau granița în speranța de a scăpa de comunism. Valul rusesc a adus și cultura fotbalistică în Basarabia.
Debutul în campionatul României, sub forma unui turneu regional cu câștigătoarea trimisă la turneul final, a fost unul târziu. Abia în sezonul 1924-1925, în Basarabia se organizează un campionat oficial, câștigat de formația Regimentului Căilor Ferate, care apoi își va schimba denumirea în Fulgerul. Chișinăuenii au ajuns până în semifinale la prima lor apariție, dar, ciudățeniile regulamentului din acea vreme, Fulgerul a fost descalificată după o contestație târzie a celor de la Oltul Slatina, formație eliminată de basarabeni în primul tur. Între timp, Fulgerul se impusese și în fața campioanei bucovinene, Jahn Cernăuți, cu 1-0, în sferturile de finală.
Chiar și controversele au făcut însă ceea ce fotbalul a propus practic întotdeauna, să unească oamenii. Deplasările Fulgerului la Slatina sau Cernăuți au fost excelente metode de propagandă în determinarea unui spirit identitar românesc.
Un fapt fără precedent avea să se petreacă în 1926, protagonistă involuntară fiind aceeași Fulgerul Chișinău, din nou campioană a Basarabiei. Din această postură, Fulgerul a ajuns la Cernăuți, pentru meciul eliminatoriu cu evreii de la Maccabi. Fulgerul a învins cu 4-1, însă abia ajunși acasă, basarabenii au fost rechemați, deoarece liga bucovineană a schimbat între timp campioana. Astfel, Fulgerul a fost pusă din nou să joace, însă cu Hackoach. În momentul în care jocul trebuia să înceapă, fotbaliștii de la Jahn au năvălit pe teren și au făcut imposibilă disputarea. Finalmente, la două zile distanță de la această întâmplare, Fulgerul a jucat cu Hackoach, iar pe afișele din oraș, suporterii acestei echipe duseseră lupte cu cei de la Jahn, care doreau să schimbe denumirea inscripționată.
Mai târziu, Fulgerul va deveni una din forțele fotbalului românesc grație implicării unui personaj activ, dar controversat al fotbalului românesc, căpitanul Sever Slătineanu, transferat în capitala basarabeană, pe motive disciplinare.
Relațiile fotbalistice cu Transnistria și Odesa, teritorii aflate sub ocupație românească în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, nu fac obiectul acestei cercetări ale cărei limite trasate sunt diferite. Totuși, și aici sunt aspecte interesante, legate de aceeași politică de identitate națională promovată prin fotbal, care își are germenele în acțiunile de care s-a vorbit în acest material.
Cadrilaterul a intrat în componența României în anul 1913, după Războaiele Balcanice și a rămas până în 1940, când a redevenit teritoriu bulgăresc, după Tratatul de la Craiova. Fotbalul aici nu s-a dezvoltat decât în jurul anului 1918, grație soldaților britanici (englezi și scoțieni), încartiruiți în regiune. Legenda spune că aceștia ar fi aruncat localnicilor o minge de cârpă pentru a le testa reacția și pentru a-i determina să intre în joc. În primăvara anului 1919, un grup de tineri entuziaști, în frunte cu Giorgi Stoyanov, formează primul club Razvitie. Apoi, echipa-fanion se va dezvolta tot la Bazargic, sub numele de Gloria Venera CFR.
Echipele din acest perimetru geografic au avut relații în special cu formațiile din apropiere, cum ar fi Constanța, Medgidia, Călărași. Juniorii din Bazargic vor ajunge și la București, unde vor câștiga Cupa Virgil Tilea, după o victorie cu 1-0, în fața selecționatei similare a Bucureștiului. Politica de promovare a românismului prin fotbal a funcționat și aici, însă la alți parametri. Câteva frâne au fost totuși ușor de observat, comparativ cu teritoriile alipite României în 1918. Pe de o parte valoarea scăzută a vecinilor Cadrilaterului a făcut ca echipele de aici să fie înglobate doar în ligile inferioare. Pe de altă parte, Casa Regală de la București s-a concentrat pe celelalte provincii, deoarece Cadrilaterul, comparativ cu Bucovina, Ardeal sau Basarabia, avea cinci ani vechime ca regiune a României. Mai este de semnalat și reținerea oamenilor de aici, care foarte greu au acceptat autoritatea românească, relațiile fiind încordate din punct de vedere social, în toată această perioadă. Presa din Cadrilater vorbește despre meciuri cu selecționatele armenilor stabiliți dincolo de Dunăre, acordă coloane diverselor meciuri de fotbal, dar fără a insista prea mult pe latura românismului. Dacă din Basarabia avea să vină tripleta fraților Vâlcov, care vor face furori la Venus București și la naționala de fotbal, din Cadrilater nici un jucător nu a fost selecționat pentru reprezentativă. Victoriile repurtate împotriva Bulgariei, în perioada interbelică, au fost salutate cu multă reținere în Cadrilater, de unde și izolarea fotbalistică apărută în mod natural.
Iată deci cum aportul scăzut al jurnaliștilor din Cadrilater a făcut ca asupra acestei zone să planeze și acum, la decenii distanță, o umbră greu de îndepărtat, în cee ace privește problematica studiului nostru.
3.4.6 – Concluzii ale Studiului de caz numărul 2
Conform celor menționate în părțile acestui dosar de cercetare, fotbalul, ca fiind cel mai popular sport în perioada interbelică, a contribuit activ la consolidarea relațiilor între provinciile alipite la România după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Fotbalul a reușit să închege relații și să dezghețe conflicte care mocneau între conaționali cu puncte de vedere diferite, induse de autoritățile sub care se aflaseră înainte de intrarea în componența României.
Demersul fotbalistic în acest sens, al unirii românilor după Unire, a fost unul constant. Pe parcursul câtorva ani, rezultatele au început să apară. Odată cu succesele sportive, au venit și cele de natură socială și politică.
Este clar și indubitabil faptul că România a devenit un stat omogen, între cele două războaie mondiale din secolul trecut, și grație contribuției discrete a fotbalului. Manipularea realizată asupra maselor prin acest vector, și-a demonstrat randamentul, motiv pentru care autoritățile au decis continuarea acestei politici, iar rezultatul a fost finanțarea la nivel superior, direct sau indirect a cluburilor și asociațiilor cu activitate fotbalistică.
Succesele României pe plan internațional, notabile de altfel, s-au realizat cu largul concurs al jucătorilor din Transilvania, Banat, Ardeal, Cernăuți, Chișinău sau București. În acest fel, fiecare colțișor de țară nou formată a devenit parte integrantă a realizărilor, iar această undă de șoc a fost împrăștiată în teritoriu. Ca să încheiem prin folosirea unor termeni convenționali din zilele noastre, marketingul respectiv a funcționat și pentru că fenomenul destinat promovării a fost unul superior din punct de vedere calitativ.
Astfel s-a ajuns ca în pragul conflagrației dintre anii 1939-1945, România să fie una din forțele regionale la nivel politic, diplomatic, economic și fotbalistic, dacă ultimul element este admisibil în această ecuație.
Jurnalismul sportiv a fost acel complement de putere al fotbalului, în această acțiune de omogenizare, încercată pe teritoriul României din perioada interbelică, în componența căreia se afla și Basarabia. Rolul esențial al scrierilor și relatărilor radiofonice, în acest sens și în acest context, nu mai are nevoie de argumente pentru demonstrație. Mai ales în acea epocă, în care viteza de circulație a informației era infinit mai mică decât în zilele noastre, mesajele, scrise sau purtate pe undele hertziene, aveau o capacitate de penetrare net superioară. În plus, dacă astăzi internetul ne permită să verificăm rapid orice tip de informație primită prin orice tip de canal media, atunci ceea ce se citea în ziar sau se spunea la radio era, fără îndoială, literă de lege pentru publicul consumator.
Jurnalismul sportiv a fost deci, dintotdeauna, acel stâlp pe care s-a susținut și s-a dezvoltat nu doar sportul în sine, din punct de vedere calitativ și cantitativ. Jurnalismul sportiv a ajutat sportul să se integreze în matricea socială și să devină acel segment util și original, care a condus apoi la interesul publicului și al finanțatorilor.
Sigur că și reciproca este valabilă. Cele două elemente, sportul și jurnalismul sportiv, s-au ajutat unul pe altul în dezvoltare, de-a lungul timpului.
Direcțiile viitoare de cercetare sunt extrem de interesante, din acest punct de vedere. Terenul de documentare și de interpretare academică a binomului sport-jurnalism sportiv, este unul fertil și propune unghiuri de atac imprevizibile, surprinzătoare și extrem de atractive.
3.5 – Concluzii la Capitolul 3
Prezenta cercetare are rolul de a încerca să formeze un nou curent profesional în rândul jurnaliștilor sportive din Republica Moldova. Acest lucru nu se poate realiza decât pe baze fundamentale foarte solide, care să aibă o cultură bine consolidată și foarte realistă în același timp. Tehnicile de marketing aplicate conform particularităților jurnalismului sportiv reprezintă o excelentă posibilitate de relansare a acestei meserii și de fructificare a ei în interes social și chiar economic.
Poate că toate aceste activități de marketing ale jurnalismului sportiv trebuie canalizate și spre obținerea sponsorizărilor, care pot ajuta din plin la desfășurarea normală și neutră a activității profesionale, cu respectarea standardelor de exigență.
Sponsorizarea reprezintă o activitate de relații publice, strategie comercială de susținere materială, logistică și/sau financiară a unui beneficiar (persoană fizică, persoană juridică fără scop lucrativ, instituție, autoritate publică, emisiune sau program audiovizual, o marcă, o expoziție sau un eveniment s.a.), de către un sponsor.
Sponsorizarea urmărește obținerea unui câștig direct și rapid în termeni de imagine și notorietate pentru firmă (spre deosebire de mecenat – o acțiune mai discretă și dezinteresată, cu efecte pe termen lung pentru sponsor), prin:
– Sporirea audienței directe – persoanele prezente fizic la locul desfășurării evenimentului sponsorizat (pe stadion, la concert sau în cadrul expozitiei – numele și logo-ul mărcii inscripționat pe vestimentația sportivilor, pe autoturismele de concurs sau pe panourile publicitare amplasate pe stadion, obiecte promoționale personalizate oferite publicului etc);
– Sporirea audienței indirecte – obținerea unui capital de imagine și notorietate prin reflectarea evenimentului în mass-media (creșterea numărului persoanelor care asistă la eveniment prin intermediul spoturilor radio sau TV, al știrilor, al anunțurilor în presa scrisă, al caravanelor publicitare ș.a.);
În scopul obținerii unei comunicații eficiente și valorizarii mărcii, evenimentul sponsorizat trebuie să se afle în strânsă legătură cu poziționarea instituțională și a portofoliului de produse al firmei.
Forme principale:
– Sponsorizare creativă – atunci când sponsorul creează în exclusivitate evenimentul, în scopul promovării numelui instituțional și recunoașterii prestigiului firmei;
– Sponsorizare participativă – când acesta este unul dintre participanții la eveniment.
Sponsorizarea este specifică, îndeosebi, domeniului sportiv (susținerea unei echipe/unei federații sportive, unui sportiv sau eveniment/turneu sportiv) – cu circa 80% din totalul sponsorizărilor – și artistic (susținerea unui eveniment artistic, unui artist, unei emisiuni culturale TV ș.a.). Exemplu: Ursus – sponsor al Campionatul Național de Fotbal al României, Marlboro – sponsor al F1, Coca-Cola – sponsor oficial al JO (1996). P [01]
Iată de ce jurnalismul sportiv se pretează la obținerea de sponsorizări, iar viitorul acestui domeniu professional este indisolubil legat și de astfel de activități. Se mai spune, în lumea jurnalismului, că un ziar ale cărui coloane nu abundă de publicitate, înseamnă că are o problem. Desigur că spațiul afectat pentru informații, în cazul ziarelor print sau al programelor tv sau radiofonice, va priva consumatorul de informația așteptată. Însă, o balansare potrivită a raportului între conținutul publicitar și cel specific, cu siguranță că va fi pe placul suporterului pe care l-am adus lângă a noastră instituție de presă, prin tehnica de consolidare a brandului.
În ultimii ani foarte multe companii au devenit sponsori sportivi. Chiar și companiile ce nu considerau marketingul sportiv drept sursă viabilă, acum îl folosesc pentru a-și transmite mesajul: UPS, Viagra, McDonalds, Pepsi, Coca-Cola, și multe altele au învățat că azi, sponsorizarea sportului le pot plasa în centrul atenției consumatorilor.
Una dintre cele mai faimoase serii de curse din lume este NASCAR-ul. Aceasta a pornit dupa cel de-al Doilea Război Mondial, ca o afacere de familie și s-a extins în timp, fiind în prezent locul unde doar cei mai buni șoferi și cei mai buni producători de masini se întrec. Pe lângă dramă și adrenalină o multitudine de sponsori sunt invitați să se alăture fanilor ce iși sprijină nu doar favoriții dar și companiile ce ii sprijină pe aceștia.
Televiziunile acoperă majoritatea marilor competiții astfel, un sportiv câștigător este intervievat adeseori, oferă sponsorului principal expunere media gratuită Multe companii aleg să iși bazeze planurile de marketing în jurul acestor acoperiri media, știind că este șansa lor să cucerească supremația în piață. Acest lucru este valabil mai ales în cazul competițiilor internaționale, unde multinaționalele ajung la publicul lor foarte rapid și eficient.
În general sportivii reprezintă figuri îndraznețe și curajoase (în cazul curselor de mașini, motociclete, etc). Nu doar faptul că au abilități fizice impresionante dar fanii iubesc charisma și spiritul pozitiv ce aceștia îl emană. Tinerii vor să fie ca ei, fetele vor să îi scoată la întâlniri, bătrânii ar fi cu adevărat onorați să îi cunoască iar directorii vor să făcă afaceri cu ei. Comentatorii și scriitorii vor să îi citeze în cărțile și articolele lor pe când organizatorii concursurilor vor să fie siguri că vor fi prezenți, astfel încât publicul atras să fie cât mai mare.
Jurnalismul sportiv trebuie să beneficieze de contextul mai mult decât favorabil și de faptul că sportul este un domeniu foarte atractiv pentru sponsori. Rândurile de mai sus au menirea de a deschide cumva o poartă de mentalitate atât din partea sponsorilor, cât și din partea potențialilor beneficiari ai unor sponsorizări, referindu-ne aici, desigur, la instituțiile de presă sportivă.
5. Concluzii și recomandări
În ziua de astăzi, jurnalismul sportiv reprezintă un centru de interes pentru reprezentanții mai multor domenii interdependente și care au conexiuni clare cu sportul și cu jurnalismul. Multiplele discuții și abordări cu privire la forța de persuasiune a jurnalismului sportiv contribuie la lansarea de noi ipoteze și la consolidarea imaginii macro a jurnalismului sportiv, dar și a jurnalistului sportiv. Ipotezele novatoare generează, la rândul lor, noi strategii și tehnici cu ajutorul cărora media sportivă poate deveni un pion important în arena socială contemporană. Activitatea specifică vehiculelor media de sport este determinată de procese evolutive complexe și complete. Actul comunicațional se desfășoară, de regulă, în conformitate cu ordinea desfășurării evenimentelor, în particular, cu respectarea anumitor interese și realizarea unor anumite scopuri.
Ca o sinteză a rezultatelor cercetării efectuate în programul de pregătire doctorală, formulăm următoarele propoziții, cu putere de concluzie:
Complexitatea mecanismelor de funcționare ale mass-media sportivă contribuie, incontestabil, la crearea continuă de noi tipuri de relații între diverse sisteme, identificând astfel traiectorii de dezvoltare multiaspectuale într-o societate informațională, marcată de gradul sporti de tehnologizare și de care jurnalismul sportiv nu poate fi contextual rupt. Funcțiile îndeplinite pe palierul sportiv de presă conduc la satisfacerea variatelor necesități ale opiniei publice al căror cadru a depășit orice limite imaginabile, grașie cantității enorme de informații care pot fi accesate prin diverse opțiuni, dar și a dezechilibrului real dintre cerere și ofertă, pe piața d einformație sportivă de calitate. Efectele media asupra diverselor categorii de public se măsoară în funcție de timp, percepție cognitivă afectivă și atitudini comportamentale.
Stabilirea unei agende raționale în procesul de reflectare și transmitere a evenimentelor sportive, pe de o parte respectând normele profesionale, cadrul legislativ în domeniu, facilitează determinarea gradului real de importanță a problemelor abordate, pe de altă parte, urmărind interesele particulare, transformă, volens-nolens, procesul de informare în unul de influențare, persuadare și chiar manipulare în anumite cazuri.
Eficacitatea jurnalismului sportiv, în raport de afinități și deosebiri cu alte modele de comunicare în masă, este asigurată de caracterul interdisciplinar ce implică factori de natură social-politică și psihologică. Situațiile în care jurnaliștii sportivi aplică diverse strategii și tehnici de informare, desemnează capacitatea acesteia de a anticipa și pregăti evenimente de mare rezonanță și de a prevede, în același timp, impactul acestora asupra opiniei publice.
Definirea strategiilor și tehnicilor specifice jurnalismului sportiv, precum și stabilirea varietăților și dimensiunilor jurnalismului sportiv, a fost determinată de principii teoretice, a căror aplicabilitate este demonstrată de practicile mediatice a evenimentelor sportive din țara noastră.
Realitatea sportivă din ultimii ani, în Republica Moldova, a ocupat o poziție principală pe agenda mediatică autohtonă, datorită ritmului schimbărilor propuse de spectrul sportiv și a reflectării sistematice a acestora, devenind astfel o preocupare constantă și a opiniei publice, din partea căreia, în diverse circumstanțe, a primit manifestare conștiincioasă.
Comportamentul mass-media sportivă a fost monitorizat continuu de către organizațiile de specialitate naționale și internaționale, care, la un moment dat, au intrat chiar în directă relație cu jurnaliștii și cu instituțiile de presă. Datele prezentate în diverse rapoarte, în diverse surse, evidențiază activitatea desfășurată în mod inadecvat în raport cu anumite evenimente sportive de maximă importanță, a căror vizibilitate a trecut dincolo de granițele țării. Nu e cazul să exemplificăm, tocmai pentru a nu arunca asupra colegilor care practică jurnalismul sportive, o aură negativă.
În virtutea multitudinii de concepte, ipoteze, opinii cu privire la determinarea gradului major de influență în relația dintre sport, comunicare și economia de piață, putem valida formula conform căreia contribuția substanțială a jurnalismului sportiv contrubuie la construirea realității, percepute divers de variate categorii de public, ținând cont de grupurile de apartenență a acestora.
Jurnalismul sportiv din Republica Moldova continuă să fie marcat de un grad sporit de instabilitate, datorat în principal absenței culturii și filosofiei de marketing complementar activităților specifice jurnalismului sportiv. Gradul scăzut de stabilitate, economică și socială, produce dezechilibre în procesul de reflectare a evenimentelor sportive, majoritatea mijloacelor de informare care abordează și latura sportivă fiind acuzate de nerespectarea normelor profesionale. Pe de altă parte, aceleași probleme conduc la o participare pasivă a cetățenilor la viața publică și evidențiază un nivel de cultură sportivă inadecvat, departe de pretențiile unui stat european și democratic.
Implicarea strategiilor și tehnicilor de marketing sportiv și mediatic pot contribui la optimizarea desfășurării acțiunilor pe arena sportivă autohtonă și pot marca factori importanți în evaluarea activității mass-media sportive independente, din perspectiva asigurării transparenței și liberei exprimări. Noile modalități de educare ale publicului evidențiază atât capacitatea sportului cât și a instituțiilor de presă sportivă, de a se adapta la noile condiții, determinate și de tehnologizarea informațională.
Prin urmărirea sistematică a evenimentelor sportive, prin vizitarea repetată a site-urilor instituțiilor sportive specializate, interne și internaționale, putem deduce cu ușurință care sunt principiile respectate în procesul de selectare a informațiilor, imaginilor, modalitățile de ierarhizare, clasificare a evenimentelor sportive și formele de transmitere a acestora. Acest tip de monitorizare permite stabilirea perioadei de timp din momentul publicării materialului și apariției unor reacții, datorită accesărilor și comentariilor din care pot fi deduse atitudinile consumatorilor.
În urma argumentelor invocate în realizarea acestei cercetări și a concluziilor formulate se pot sugera următoarele recomandări:
Din punct de vedere teoretic
Cercetarea continuă și detaliată a strategiilor și tehnicilor aplicate în mediatizarea online a evenimentelor sportive, precum și identificarea de noi modalități de ierarhizare a evenimentelor;
Continuarea studiilor în direcția inducțiilor și deducțiilor mediatice, cantitativ-calitative, determinate de factori cognitivi, afectivi și comportamentali, în vederea obținerii de date concrete cu privire la momentul difuzării informației și apariția reacțiilor din partea publicului;
Cercetarea pentru determinarea unor strategii specifice de marketing în jurnalism sportiv, care să poată fi folosite la scară largă, de către instituțiile de presă sportivă din Republica Moldova;
Din punct de vedere practic
Eficientizarea activității din punct de vedere calitativ a instituțiilor de presă sportivă din Republica Moldova, în procesul de reflectare a realității sportive, respectând normele profesionale și cadrul legislativ în domeniu, astfel încât produsul informațional difuzat să corespundă standardelor stabilite pentru țările europene și democratice;
Asumarea unui grad înalt de responsabilitate a jurnaliștilor de sport implicați în mod direct în reflectarea desfășurării competițiilor sportive și în promovarea imaginii cluburilor și federațiilor sportive naționale, precum și a sportivilor;
Asigurarea discuțiilor publice constructive și sporirea gradului de interactivitate în dialogul dintre sportivi și suporteri;
Organizarea departamentelor redacționale interne de autoanaliză în cadrul instituțiilor de presă sportivă;
Din punct de vedere aplicativ
Includerea în programul de studii al Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Catedra de Jurnalism, a unui curs teoretico-aplicativ de jurnalism sportiv;
Elaborarea unui curs didactic universitar cu denumirea ”Tehnici de marketing aplicate în jurnalismul sportiv” și al altuia sub denumirea ”Teorii și practici de jurnalism sportiv;
Includerea practicilor de monitorizare online a evenimentelor sportiveîn grilele instituțiilor naționale specializate, cu scopul prezentării de date diferențiate, precum și în vederea confruntării și interpretării acestor date.
Rolul și locul strategiilor și tehnicilor utilizate în jurnalismul sportiv au o importanță majoră în continuarea studiului, deoarece conturează clar problemele de marketing care trebuie abordate de aici încolo. Ansamblul de strategii și tehnici expuse de-a lungul capitolului este determinat, pe de o parte, de condițiile reale în care se desfășoară relația media – sport, iar, pe de altă parte, se stabilește în conformitate cu tipul și interesul instituției media. Realitatea sportivă prezentată în mod specific constituie o forță în direcția orientării anumitor acțiuni sportive, ori ale liderilor ușor recognoscibili în perimetrul sportiv.
Majoritatea cercetărilor în domeniul presei vorbesc despre ideea conform căreia comunicarea acționează ca un factor cumulativ pe o lungă perioadă de timp. Acest efect cantitativ se reflectează nu dopar prin informarea și actualitatea sportivă , ci prin întregul formelor de manifestare ale jurnalismului sportiv și, de ce nu, ale marketingului domeniului jurnalismului sportiv.
Argumentele invocate în procesul de redactare a acestui capitol cuprind importante aspecte teoretice, modalități practice de realizare a acestora, precum și aspecte selective aplicative cu referire directă la corelația dintre jurnalismul sportiv – marketing și public. Definirea clară a strategiilor și tehnicilor contemporane de jurnalism sportiv conduce la stabilirea caracteristicilor generale și particulare a acestora, care joacă un rol decisiv în procesul de reflectare și construire a realității social-sportive. Tipologizările determinate atât din perspectivă teoretică generală, cât și practică particulară, evidențiază varietatea formelor de influență c epoate fi exercitată asupra opiniei publice, prin intermediul mijloacelor de informare în masă.
În contextul realității media propus de Republica Moldova, pluralismul, diversitatea și autonomia mass-media stabilește cu certitudine natura jurnalismului sportiv și a practicilor specifice. În măsura în care mass-media îndeplinește rolul de filtru și are prioritate maximă în selectarea evenimentelor de natură sportivă, se definesc clar aspectele asupra cărora atenția opiniei publice a fost reținută în anumite intervale de timp. Ritmul desfășurării evenimentelor sportive în ultima perioadă, în țara noastră, a atras atenția asupra mijloacelor de informare în masă. Reflectarea intensă a evenimentelor sportive, de diverse valori, implică atât factori interni, cât și externi de coabitare între jurnalism sportiv și fenomen sportiv, precum și între metodele economiei concurențiale și cele de marketing, aplicate în jurnalismul sportiv.
Speranța autorului este ca teza doctorală cu titlul ”Strategii și tehnici de marketing în jurnalism sportiv” să atingă exact punctele sensibile urmărite și să ridice problem comunității academic, dar și societății, în cee ace privește valoarea și utilitatea, istorică și actuală, a fenomenului de jurnalism sportiv. Cercetarea se dorește a fi una pluridisciplinară și curpinzătoare, dar, cu siguranță, teza nu a ptut strange sub aceeași cupola absolut toate aspectele semnalate de aplicarea teoriilor de marketing în jurnalism sportiv. Intenția declarată a autorului este de a continua cercetările pe această temă, având la bază experiența pregătirii doctoratului. Multitudinea elementelor care intră în ecuație, de la componente specific economiei, până la aspectele și detaliile tehnice aparținând sportului, fac ca domeniul de cercetare să rămână unul fascinant prin corelările spectaculoase care sunt relevate în urma cercetărilor literaturii de specialitate.
Rămâne, din nefericire, nerezolvată în urma cercetării doctorale, problema expusă și mai devreme, a conturării și cristalizării unei identități aparte a jurnalistului sportive moldovean, care să poată produce o muncă de calitate, concurentă cu produsele substituente din România, Rusia sau Ucraina. De altfel, dacă vom extrapola, practice această problem poate fi extinsă la nivelul întregii societăți, care încă își caută un loc geometric identitar propriu, al Moldovei aflate, dintotdeauna, la confluența și la răscrucea civilizațiilor latine și slavonice.
Moldova a fost unica țarp latină din fosta Uniune Sovietică, dar și singura țară latină europeană, aflată în afara Uniunii Europene. Fără a ne duce spre eșichierul politic, jurnalismul sportive trebuie să se raporteze la solicitările și exigențele de performanță, economică și socială, intercorelată cu aceleași cerințe din spațiul professional European al jurnalismului sportiv. Abordările moderne trebuie să înlocuiască vechile standard și filosofii de breaslă, încă applicate în multe redacții moldovenești.
Ca vector de comunicare, jurnalismul sportiv are un rol aparte în istoria contemporană și, s-a văzut în studiu, a avut același rol în toate timpurile moderne. Republica Moldova trebuie să conștientizeze importanța acestei laturi, tratată câteodată superficial. Atunci când societatea civilă va acorda rolul și importanța reală pentru jurnalism sportive, înseamnă că și marketingul va fi cu mult mai interesat de abordarea acestui domeniu professional și social.
Bibliografie
A [01] Adams, S., – ”Interviewing for journalists”, Editura Routeldge, Londra, 2001
A [02] Albu, Nadia – Instrumente de management a performanței, Editura Economică, București, 2003
A [03] Andrews, Phil – ”Jurnalismul sportiv – O introducere”, Editura Polirom, Iași, 2006
A [04] Andronic, B., „Performanța firmei” – Iași, Editura Polirom, 2000
A [05] Andronic, Ludmila, Pârțachi, I., – ”Statistica în comunicare”, Editura Universității de Stat din Moldova, Chișinău, 2013
A [06] Androniceanu, Armenia – Management, Editura Independența Economică, Pitești, 2003
A [07]Armstrong, M. – Managementul resurselor umane, Editura Codecs, București, 2003
A [08] Aubert, Nicole – Diriger et motiver, Editions d”Organisation, Paris, 2005
B [01] Balaure, V., coordonator – „Marketing”, Ediția a II-a revăzută și adăugită, București, Editura Uranus, 2002
B [02] Barthelemy, B., Courreges, Ph. – Gestion des risques, Editions d”Organisation, Paris, 2004
B [03] Băieșu, M. – „Managementul Resurselor Umane”, Chișinău, Editura ASEM, 2003
B [04] Bănică, Ioana – Încrederea în sine și performanța sportivă. Studiu de caz, Revista Sport Science, Nr. 4(59), București, 2007
B [05] Becker, G.S. – „Comportamentul uman, o abordare economică”, București, Editura All, 1994
B [06] Begg, D., Ward. D. – „Economics for business”, Londra, Editura The McGaw Hill Companies, 2003
B [07] Bîrcă, A. – „Managementul Resurselor Umane”, Chișinău, Editura ASEM, 2005
B [08] Bogathy, Z. – Manual de psihologia muncii și cultură organizațională, Editura Polirom, Iași, 2004
B [09] Brătianu, C., Vasilache, S., Jianu, I. – „Business Management”, București, Editura ASE, 2006
B [10] Brilman, J. – „Les meilleurs pratiques de management”, Paris, Editions d’Organisation, 2005
B [11] Burduș, E. (coordonator) – Managementul schimbării organizaționale, Editura Economică, București, 2003
B [12] Burduș, E. – „Tratat de management”, București, Editura Economică, 2005
B [13] Burduș, E. – „Fundamentele managementului organizației”, București, Editura Economică, 2007
C [01] Cătoiu, I., Teodorescu, N. – ”Comportamentul consumatorului”, București, Editura Economică, 1997
C [02] Cârstea, Gh. (coordonator) – „Analiza strategică a mediului concurențial”, București, Editura Economică, 2002
C [03] Cetină, Iuliana, Brandabur, Raluca, Constantinescu, Mihaela – Marketingul serviciilor – teorie și aplicații, Editura Uranus, București, 2006
C [04] Ciobanu, I. – Strategiile competitive ale firmei, Editura Polirom, Iași, 2005
C [05] Ciornîi, N., Blaj, I. – „Economia firmelor contemporane”, Chișinău, Editura Prut Internațional, 2003
C [06] Cojocaru, Victoria, Slutu, Lilia – Management educațional, Editura Cartea Moldovei, Chișinău, 2007
C [07] Cole, G., A. – „Managementul personalului”, București, Editura Codecs, 2000
C [08] Coleman, N., Horoby, N., – ”The Picador Book of sportswritting”, Editura Picador, Londra, 1996
C [09] Coman, Cristina – “Relații publice. Principii și strategii”, Iași, Editura Polirom, 2001
C [10] Coman, M., – ”Manual de journalism – Tehnici fundamentale de redactare, Vol. I”, Editura Polirom, Iași, 2005
C [11] Coman, M., – ”Manual de journalism – Tehnici fundamentale de redactare, Vol. II”, Editura Polirom, Iași, 2006
C [12] Coman, M., – ”Introducere în sistemul mass-media”, Editura Polirom, Iași, 2007
C [13] Constantinescu, D.A., (coordinator) – ”Management strategic”, Editura Semne, București 2000
C [14] Constantinescu, Valeria – Cultura organizațională a firmei, Analele Universității din Craiova, Seria Științe Economice, 2005, vol. II, nr. 33
C [15] Cornianu-Drăgan, Rodica – Cum se fomează deprinderea de a avea o bună dispoziție. Cheful de antrenament, Revista Sport Science, Nr. 1(44), București, 2005
C [16] Costea, I., coordonator – „Economie comercială”, București, Editura ASE, 2007
D [01] Deaconu, A. (coordonator) – Factorul uman și performanțele organizației, Editura ASE, București, 2004
D [02] Demerji, I. – Cultura întreprinderii – componentă a integrării managementului comunitar, Simpozionul Internațional “Integrarea Europeană și competitivitatea economică”, ASEM, Chișinău, 2004, Vol. III
D [03] Demerji, I. – Un conducător eficace – necesitate primordială pentru un management performant, Revista Economica, nr. 4, Chișinău, 2004
D [04] Dobrescu, R., Iordache, A. – Modelarea complexității, Editura Politehnica Press, București, 2007
D [05] Drucker, P. – „Inovația și sistemul antreprenorial”, București, Editura Enciclopedică, 1993
D [06] Dygert, Ch., Jacobs, R. – Managementul culturii organizaționale, Editura Polirom, București, 2006
G [01] Ghena, C. – Capitalul uman, liant pentru criză și integrare, Criza economică efect, cauze, perspective, Seminarul Științific Național „Octav Onicescu”, Supliment al Revistei Române de Statistică, nr. 3, Martie 2009, București
G [02] Ghena, C. – Contribuția factorului uman la performanța unei organizații, Analele Universității Spiru Haret, vol. II, București, 2009
G [03] Ghena, C. – Marketingul în jurnalismul sportiv actual, Revista Română de Statistică, Supliment Trim. I, 2013, București
G [04] Ghena, C., – Jurnalismul sportive – O industrie contemporană, Art Eco, Revistă de studii și cercetări economice, Vol. 3, Nr. 4, 2012, București
G [05] Ghena, C., – Marketingul – element esențial la dezvoltarea ulterioară a jurnalismului sportiv, Revista Română de Statistică, Supliment, Trim. IV, 2013, București
G [06] Ghena, C., – Marketingul aplicat în jurnalismul sportiv, Art Eco, Revistă de studii și cercetări economice, Vol. 5, Nr. 2, 2014, București
G [07] Ghena, C., – Regionalization – an actual socio-economic mega-trend, Revista Română de Statistică, Supliment Nr. 1, 2015, București
G [08] Ghena, C., – Sports Journalism and the Quality of Sport and Sport Culture in Romania, Revista Română de Statistică, Supliment Nr. 7, 2014, București
G [09] Ghena, C., – Influence of Sport Journalism in Improving the Quality of Sport and Increasing the Awareness of Public about Sport and Sport Culture , Revista Română de Statistică, Supliment nr. 4, 2014, București
G [10] Ghena, C., – School in contemporary society, Revista Română de Statistică, International Symposium Global Economic Crisis – Status and Perspectives, 2012, București
G [11] Ghena, C., – Regionalization – an actual socio-economic mega-trend, Simpozionul Internațional al Universității Artifex din București, 2015, București
G [12] Gherasim, T., Gherasim, A., – ”Cercetări de marketing”, Editura Economică, București, 2003
G [01] Grecu, S., – ”Jurnalismul sportiv – Apariția și evoluția presei sportive în Moldova”, Chișinău, 2014
G [01] Guzun, M. Stepanov, Georgeta,Pârțachi, I., – ”Ghid de înțelegere și relatare a statisticilor”, Editura Universității de Stat din Moldova, Chișinău, 2013
J [01] Jelev, Viorica – Marketingul serviciilor – note de curs, Editura Fundației România de Mâine, București, 2008
J [02] Josanu, E., – ”Cartea Jocurilor Olimpice”, Editura Tipografia Reclama, Chișinău, 2009
K [01] Kerbalek, I., coordonator – „Economia întreprinderii”, București, Editura Gruber, 2004
K [02] Kotler, Ph. – Managementul Marketingului, ediția a IV-a, Editura Teora, București, 2006
L [01] Le Bon, G. – ”Psihologia mulțimilor”, Editura Anima, București, 1990
L [02] Lefter, V. (coordinator) – “Managementul resurselor umane – Studii de caz, Probleme, Teste”, Editura Economică, București, 1999
L [03] Lock, D., coordonator – „Manual Gower de management”, București, Editura Codecs, 2001
M [01] Marchiș, M., Petean, F. – „Management strategic al resurselor umane”, Cluj, Editura DCM, 2000
M [02] Makin, P. – Schimbarea în organizații, Editura Polirom, Iași, 2004
M [03] Militaru, Gh. – Comportament organizațional, Editura Economică, București, 2005
M [04] Militaru, Ioana, Nely – “Dreptul Uniunii Europene”, Editura Lumina Lex, București, 2009
M [05] Miron, D., Folcuț, O. – „Economia Uniunii Europene”, București, Editura Universitară, 2008
M [06] Moga T. – Fundamentele managementului, Editura ASE, București, 2004
M [07] Moldovan, M. – „Ergonomie”, București, Editura Didactică și Pedagogică, 1993
N [01] Năstase, M. – Cultura organizațională și managerială, Editura ASE, București, 2004
N [02] Năstase, M. – Modalități de manifestare a culturii organizaționale, Revista Economia, Seria Management, București, 2001, Nr. 1 și 2
N [03] Năstăsescu, N. (coordonator) – Matematică, Algebră, Manual pentru clasa a IX-a, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1991
N [04] Nica, Elvira – Managementul performanței, Editura Economică, București, 2006
N [05] Nicolescu, O. – Management și eficiență, Editura NORA, București, 1994
N [06] Nicolescu, O. (coordonator) – Managerii și managementul resurselor umane, Editura Economică, București, 2004
N [07] Nicolescu, O., Verboncu, I. – „Managementul organizației”, București, Editura Economică, 2007
N [08] Nicolescu, O., Verboncu, I. – „Fundamentele managementului organizației”, București, Editura Universitară, 2008
O [01] Olaru, Delia-Silvia – Managementul resurselor umane
O [02] Olteanu, V. – Marketingul serviciilor – o abordare managerială, Editura Ecomar, București, 2005
P [01] Paraschiv, C.C., – ”Construirea unui brand în sport”, Editura Sedcom Libris, Iași, 2010
P [02] Pavlik, J.V., – ”Journalism and new media”, Editura Columbia University Press, New York, 2001
P [03] Pânișoară, I. – Comunicarea eficientă, Editura Polirom, Iași, 2006
P [04] Petrescu, I. – Fundamentele managementului organizației, Editura Alma Mater, Sibiu, 2005
P [05] Petrescu, I. – Profesiunea de manager în viziune europeană, Editura Expert, București, 2006
P [06] Petrescu, I. – „Managementul personalului întreprinderii”, București, Editura Expert, 2003
P [07] Petrescu, I. – „Managementul reputației”, Chișinau, Editura Expert, 2007
P [08] Pitariu, H. – „Managementul resurselor umane. Evaluarea performanțelor profesionale”, București, Editura All-Beck, 2000
P [09] Plimpton, J., – ”The Norton Book of Sports”, Editura W.W. Norton, New York, 1992
P [10] Popescu, C., – ”Managementul firmei”, Editura Universității din Ploiești, Ploiești, 2003
P [11] Popescu, D – Eficiența comunicării în afaceri, Editura Luceafărul, București, 2003
P [12] Popescu, Șt., Arădăvoaice, Gh. – Cunoașterea sinelui prin teste psihologice, Editura Antet, București, 2008
R [01[ Radu, E. – Managementul firmei, Editura ASE, București, 2003
R [02] Radu, E., (coordonator) – „Managementul resuselor umane”, București, Editura ASE, 2008
R [03] Radu, P. – „Creșterea productivității muncii – condiție a viabilității și competitivității întreprinderii”, Iași, Editura Sedcom Libris, 2004
R [04] Radu, Raluca-Nicoleta, Preoteasa, Manuela – ”Economia mass-media”, Editura Polirom, București, 2012
R [05] Randall, D., – ”Jurnalistul universal – Ghid practic pentru presa scrisă”, Editura Polirom, Iași, 1998
R [06] Roșca, I., Craia, Sultana – ”Sinteze, Anul I, Facultatea de Filosofie și Jurnalism”, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003
R [07] Russell, K., Carter, Ph. – Teste psihometrice, Editura Meteor Press, București, 2007
S [01] Stepanov, Georgeta, Pârțachi, I., Guzun, I., – ”Interpretarea datelor statistice în jurnalism”, Editura Universității de Stat din Moldova, Chișinău, 2013
S [02] Șerb, S – “Relații publice și comunicare”, Editura Teora, București, 1999
T [01] Țigănescu, I., Roman, M. D. – „Macroeconomie. O abordare cantitativă”, București, Editura Economică, 2005
U [01] Ursachi, I. – Management, Editura ASE, București, 2005
W [01] Whannel, G., – ”Fields in vision: Television Sport and Cultural Transformation”, Editura Routledge, Londra, 1992
W [01]Wood, R., Tolley, H. – Inteligența emoțională prin teste, Editura Meteor Press, București, 2007
xxx, www.dexonline.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Factori Determinanti In Implicarea Marketingului In Jurnalism Sportiv (ID: 106841)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.