Factori Determinanti Ai Comportamentului de Tip Prosocial

=== a4d29794d10b81b9693491aa5f0206be8d7fa71d_660478_1 ===

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTE ALE EDUCAȚIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator:

Student:

București

2018

UNIVERSITATEA HYPERION DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINTE ALE EDUCATIEI

DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

Factori determinanți ai comportamentului prosocial

Coordonator:

Student:

București

2018

Cuprins:

Introducere

În accepțiune comună, comportamentul prosocial este cunoscut sub denumirea de altruism, termen creat de Auguste Comte cu scopul definirii preocupării dezinteresate pentru binele celorlalți.

Comportamentul prosocial se caracterizează prin intenționalitate, dirijat spre menținerea, suportul și promovarea valorilor sociale, fǎrǎ solicitarea unei compensări material sau morale pentru realizarea lui.

Modelul teoretic de la care am pornit în crearea acestui instrument de lucru a fost reprezentat de Teoria sociabilității. Ca opțiune teoretică, consider că sociabilitatea, respectiv “manifestările pozitive” ale acesteia, altruismul, întrajutorarea și cooperarea (G.Simmel) reprezintă premisa integrării și asocierii cu alți indivizi, în cadrul diferitelor comunități, a fiecărei ființe umane. Pornind da la această premisă, consider că integrarea nu implică doar simpla conviețuire alături de alți indivizi, pe care o consider ca fiind o integrare pasivă, ci mai ales stabilirea de relații interpersonale, relații bazate pe comunicare, încredere și respect reciproc, cooperare, întrajutorare etc., modele de comportament care se învață în cadrul socializării primare, cu precădere, dar și în cadrul celei secundare, responsabili de transmiterea acestora fiind în primul rând părinții, apoi școala, prin intermediul cadrelor didactice dar și a tipurilor de educație, metodelor și strategiilor educaționale utilizate de către aceștia; de asemenea acest rol revine și altor instituții cu influență directă in viața indivizilor (Biserică, mass-media etc.)

Ipoteza de lucru după care am elaborat și structurat chestionarul, a fost: factorii educativi contribuie la dezvoltarea unor atitudini favorabile comportamentului de întrajutorare cu atât mai mult cu cât ei acționează cumulativ asupra anumitor trăsături caracteriale ale personalității umane cum ar fi: altruismul, cooperarea și întrajutorarea.

Am aplicat, de asemenea, un chestionar de inteligență emoțională, elaborat de Mihaela Roco. Ipoteza de lucru avută în vedere a fost că anticipăm că persoanele cu inteligență emoțională ridicată sunt mai înclinate spre desășurarea unor comportamente de tip prosocial.

În cea dintâi parte a cercetării, am folosit metoda anchetei pe bază de chestionar, în perioada 27-28 martie 2018, dorind să aflăm care este atitudinea unor adolescenți față de comportamentul de acordare a ajutorului. Referitor la conținutul informațiilor, chestionarul aplicat a fost unul de opinie (astfel de chestionare se referă la date de ordin imposibil de observat direct și vizează culegerea de date cu privire la psihologia persoanei, incluzând aici și atitudinile).

Modelul teoretic utilizat în experimentul desfășurat a făcut referire la trei teorii, dintre care: explicația economico-socială, teoria învățării sociale și a modelătii și la influența factorului psihologic-empatia.

Explicația economico-socială susține ideea potrivit căreia acordăm ajutor atunci când suntem recompensați.

Teoria învățării sociale și a modelării postulează ideea potrivit căreia niciun individ nu manifestă o tendință înăscută de a ajuta pe alții, acest comportament fiind învățat; învățarea se realizează mai ales prin observare și modelare, și se realizează cu precădere în cadrul socializării primare dar și mai târziu, chiar pe parcursul întregii vieți.

Empatia, trăsătură care reprezintă nucleul așa-numitei personalități altruiste, se manifestă alături de alte caracteristici cognitive și emoționale care se declanșează ca urmare a sensibilității la suferința altora, sensibilitate care poate fi trezită atât în cazul unei percepții directe a nevoii de ajutor a unei alte persoane, dar și ca urmare a unui mesaj de solicitare a ajutorului, care poate veni atât din partea celui care are efectiv nevoie de ajutor, dar și din partea unei alte persoane.

Ipotezele de lucru după care am elaborate situația experimentală au fost: încărcătura afectivă a mesajului, coroborată cu un anumit tip de recompensă sporește disponibilitatea de acordare a ajutorului; tipul de recompensă aplicat celor care acordă ajutor, având în vedere și încărcătura afectivă a mesajului, sporește emergența unui astfel de comportament; observarea unui comportament de acordare a ajutorului, sporește probabilitatea ca acesta să fie săvârșit ulterior și de alți indivizi care în primă fază nu au acționat în același mod; o cerere repetată de acordare a ajutorului, pe baza încărcăturii afective a mesajului, cât și a unui anumit tip de recompensă, determină o acordare repetată a ajutorului.

Motivarea temei

Tema comportamentului prosocial estepe cât de interesantă, pe atât de complexă. Am ales studiul acestei teme deoarece nu este vorba despre un simplu concept, ci despre o gamă largă de conduite incluse în acest tip de comportament.

Marea problemă a societății contemporane este că nu mai oferă modelele de care indivizii au nevoie în învățarea comportamentului prosocial. De tot ce avem nevoie este sporirea acțiunilor de întrajutorare. Trebuie să luăm în considerare și acea vorba din popor ceare ne spune ”Ce dai, asta primești”, însă avem parte de o degradare continua a umanității. Putem obseva, de asemenea, că acțiunile dezinteresate, orientate spre binele altora, apar având motivații egoiste și ascunse. Consider că atunci când ajunti pe cineva nu trebuie să te gândești la beneficiul pe care îl ai dacă îl ajuți ci trebuie să simți și să acorzi ajutor din inimă.

Oricare ar fi motivațiile ce l-au făcut pe individ să dea ajutor, modul în care cel ce ajută și observatorii percep aceste motivații poate avea efecte majore. Nu putem ști cu exactitate dacă individul urmărește sau nu primirea unei recompense atunci când oferă ajutorul. Situațiile sunt interpretate în mod diferit de fiecare observator în parte.

Cu toate acestea, adevărul este că un motiv important pentru care oamenii se ajută între ei este acela că întrajutorarea oferă adesea anumite satisfacții. Tuturor ne surâde ideea de a fi niște eroi, aclamați de cei din jur după ce am salvat pe cineva în mare pericol. Și chiar dacă puțini dintre noi dau dovadă de eroism, oricine are un sentiment de satisfacție atunci când primește recunoștință celor cărora le-a făcut un bine. E mult mai probabil ca oamenii să vină în ajutorul altora atunci când recompensele potențiale ale actului de ajutorare par să fie relativ mai mari în raport cu potențialele costuri.

Analiza cost-beneficiu a adus contribuții fundamentale la cunoașterea conduitei prosociale. Această vizează raportul dintre ceea ce dă cel solicitat (costul acțiunii: bani,timp liber, efort fizic, efort psihic, riscul de a-și afecta sănătatea sau chiar de a-și pierde viața) și ceea ce așteaptă sau se așteaptă el să primească în schimb: bani, stimă, ajutor reciproc, satisfacție, stimă de șine. Perspectiva cost-beneficiu prevede că frecvență ajutorului este proporțională cu costul comportamentului de ajutorare: cost ridicat-frecvență scăzută a actelor de întrajutorare.

Domeniul comportamentului prosocial este vast, cuprinzând actul de ajutorare, actul de bunăvoință, altruismul. Actul de ajutorare este un tip de conduită prosocială care se bazează pe acordarea mutuală, concomitentă de avantaje și servicii între doi sau mai mulți indivizi. Actul de bunăvoință este o activitate prin intermediul căreia se crește prosperitatea altei persoane fără a aștepta nici o recompensă exterioară. Altruismul este uneori înțeles exact că un act de bunăvoință, dar care este definit exact ca un act ce necesită sacrificiu pentru binele altei persoane, fără așteptarea niciunei recompense, exterioară sau interioară.

Capitolul 1

Comportamentul prosocial

Cadru conceptual

Comportamentul prosocial se caracterizează prin intenționalitate, dirijat spre menținerea, suportul și promovarea valorilor sociale, fǎrǎ solicitarea unei compensări material sau morale pentru realizarea lui.

Moscovici, S. (1998) folosește pentru a denumi acest tip de comportament termenul de ”altruism”, Dovidio, J.F. (1995) utilizează termenul de “comportament de ajutorare” , iar Gergen, K.J. (1992) folosește termenul de “acțiune socialǎ pozitivǎ”.

Bierhoff, H.W. (1987) consideră că există douǎ condiții absolut necesare pentru ca un comportament să poată fi definit ca prosocial, respective: dorința de a ajuta alte persoane și faptul că acest comporament este liber ales, nu este consecința unor obligații profesionale.

Aspectul principal al acestui tip de comportament este dat de faptul că nu se așteaptă niciun fel de recompense pentru realizarea lui (Bar-Tal, D., 1976). Un alt autor consideră că aspectul essential constă în suportul acordat altor personae, fără anticiparea unei recompense (Reyckowsky, J., 1976).

Literatura de specialitate din țara noastră arată că noțiunea de comportament prosocial nu se limitează la ajutorul acordat altor personae, ci cuprinde toate demersurile care au în vedere păstrarea și promovarea valorilor sociale, punând în centrul acestora ființa umană. (Chelcea, S., Iluț, P., 2003)

În accepțiune comună, comportamentul prosocial este cunoscut sub denumirea de altruism, termen creat de Auguste Comte cu scopul definirii preocupării dezinteresate pentru binele celorlalți.

Există comportamente natural, caracterizate prin spontaneitate, putând apărea și la alte specii. În mod rational, înțelegem că trebuie să fim altruiști, solidaritatea fiind o condiție esențială a supraviețuirii.

Altruismul poate fi privit și ca trăsătură de personalitate, presupunând renunțarea la binele propriu și implicarea în ajutorarea altor personae. Altruismul reprezintă un comportament psihosocial constând în scăderea deliberate a propriilor oportunități de satisfacere a nevoilor personale, cu scopul facilitării nevoilor altor personae sau grupuri sociale. Altruismul constă în interesul continuu pentru ajutorarea altor personae. Cattell (1950) considera că altruismul este baza personalității de tip adolescentin, ămpreună cu naivitatea și entuziasmul. Altruismul este dimensiunea opusă egoismului.

Studiile recente asupra comportamentelor de tip prosocial au în vedere evidențierea factorilor care influențează activarea acestor comportamente. În general, altruismul este produsul educației morale, dar poate fi și rezultatul reflecției, deoarece realizăm, în mod rațional, deoarece fără a fi solidari unii cu alții, nu este posibilă viața.

1.2 Teorii explicative ale comportamentului prosocial

1.2.1 Teorii sociologice

În procesul socializǎrii, fiecare individ își interiorizeazǎ într-o anumită măsură normele sociale ale comportamentului pe care le achiziționeazǎ încǎ din timpul socializǎrii primare prin învǎțare. Aceste norme reprezintǎ produsul culturii în care creștem și tot ele sunt cele care specificǎ normalitatea sau anormalitatea comportamentului așteptat în majoritatea culturilor însǎ, există conceptul că un prieten adevărat este cel care ajută atunci când este nevoie, motiv pentru care apar comportamente de ajutor, fǎrǎ a urmǎri vreo recompensǎ exterioarǎ. Campbell afirma cǎ oamenii care îi ajutǎ pe alții sunt iubiți și obțin aprobarea socialǎ. Tocmai de aceea, în procesul de socializare suntem învǎțați sǎ respectǎm normele de acordare a ajutorului. Acestea sunt de douǎ tipuri: norma reciprocitǎții și norma socialǎ a responsabilitǎții.

Norma reciprocitǎții este un concept introdus de Gouldner, A. (1960). Aceasta ne dicteazǎ cǎ ar tebui sǎ rǎsplǎtim serviciile pe care alții ni le-au fǎcut. Altfel spus, când îi ajutǎm pe alții, facem o investiție, iar apoi așteptǎm recompensele. În toate societățile există proverb care se referă la reciprocitate, de tipul ”plății cu aceeași monedǎ” sau în termenii Bibliei, “ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Ajutorarea unei personae care a făcut același lucru pentru tine însuți este un principiu important întâlnit în aproape toate societățile și culturile. Indivizii au obligația sǎ rǎspundǎ în aceeași mǎsurǎ la ajutorul primit; cu atât mai mult dacǎ ajutorul dat este fǎrǎ pretenții și implicǎ anumite sacrificii, care pe măsură ce cresc, determină o obligație sporită de a răspunde când este necesar.

Norma socialǎ a responsabilitǎții (Berkowitz, L., 1972) dicteazǎ obligația de a-i ajuta pe cei care sunt dintr-un anumit punct de vedere mai “slabi” decât noi; mai bolnavi, au posibilitǎți financiare mai reduse, un grad de inteligențǎ mai scǎzut și alte asemenea lipsuri. Acordarea ajutorului persoanelor aflate la nevoie nu se bazeazǎ în acest caz pe așteptarea reciprocitǎții faptei. Subordonarea față de această normă nu se datorează dorinței de a obține o recompense, ci datorită satisfacției resimțite prin apropierea de idealului moral propriu. Obligația de a ajuta este percepută ca fiind cu atât mai mare cu cât persoanele aflate în necessitate sunt mai dependente de noi, cum este cazul copiilor, partenerului de viață sau al părinților. De asemenea, ajutorul este acordat mai ales celor despre care avem o părere pozitivă sau care au problem pentru care nu se fac vinovați. Pentru cei care se fac vinovați de situația în care se află există o tendință mai scăzută de a le oferi ajutor, chiar dacă sunt foarte apropiați.

Explicația economico-socialǎ: acordǎm ajutor atunci când suntem recompensați – conform acestei abordǎri, toate acțiunile se bazeazǎ pe “economia” tranzacțiilor sociale. În cursul interacțiunii cu ceilalți schimbǎm diverse bunuri (resurse), cum ar fi: bani, bunuri materiale, informații, statutul, servicii sau sentimente. În procesul acestor tranzacții ne orientǎm dupǎ principiul minimalizǎrii costurilor și al maximizǎrii recompenselor. Aceastǎ teorie este cunoscutǎ sub numele de teoria minimalizǎrii: un minim de costuri la o maximǎ a câștigurilor.

Teoria învǎțǎrii sociale și a modelǎrii (Bandura, A., 1977) – cele douǎ teorii postuleazǎ idea potrivit cǎreia nu existǎ nicio tendințǎ înǎscutǎ de a ajuta pe alții, ci cǎ acest comportament trebuie sǎ fie învǎțat. Condiționarea clasicǎ și învǎțarea instrumentalǎ reprezintǎ abordarea teoriei de bazǎ a învǎțǎrii; învǎțarea prin observare și modelarea reprezintǎ abordarea învǎțǎrii sociale. Aceste procese de învǎțare constituie o parte a socializǎrii primare, dar și a celei secundare. Întǎrirea și modelarea joacǎ ambele un anumit rol. Grusecm J.E., Saas-Kortsaak, P., Simutis, R.M. (1978) au arǎtat cǎ ele sporesc puterea de ajutorare a copilului, doar spunându-i cât de corect este acest comportament. Copiii învațǎ cǎ oamenii trebuie sǎ fie de ajutor.

Fischer, R.J. (1963) a observat cǎ întǎrirea prin laudǎ are, de asemenea, o oarecare influențǎ. Când copiii sunt lǎudați sau recompensați, dându-li-se gumǎ de mestecat pentru cǎ și-au împǎrțit bunurile cu alții, ei învațǎ sǎ-și împartǎ bunurile cu alți copii. Întǎrirea directǎ joacǎ de asemenea, un rol foarte important. Când copiii vǎd pe cineva cǎ se comportǎ generos cu o persoanǎ ei tind sǎ imite acest comportament.

1.2.2 Teorii psihologice

Explicația psihologicǎ: acordǎm ajutor pentru a ne pǎstra pǎrerea pozitivǎ despre sine – unele comportamente prosociale rezultǎ din impulsuri biologice; ele se manifestǎ atât la oameni cât și la animale. Existǎ totuși anumite motive, care sunt exclusiv umane. Unul dintre acestea îl reprezintǎ nevoia de pǎstrare a unor pǎreri pozitive despre sine. În normele culturale ale multor societǎți existǎ scheme ale omului “bun” sau “cumsecade”. Ele prevǎd acordarea ajutorului oamenilor ca o valoare de mare preț. Oamenii, care au interiorizat-o, manifestǎ o disponibilitate mai mare de a-i ajuta pe alții indiferent de circumstanțe. Chiar dacǎ un om cu un înalt standard moral aflǎ cǎ existǎ motive pentru care persoana în cauzǎ nu ar trebui ajutatǎ (fiindcǎ de pildǎ, banii pe care îi dai cerșetorului se duc pe bǎuturǎ), acesta poate sǎ-i acorde totuși ajutorul. Întrebați ce i-a determinat sǎ se implice în acțiuni de voluntariat, oamrnii adeseori rǎspund cǎ ajutorul acordat face patre din ceea ce reprezintǎ ei ca persoane. (Snyder, M., Smith, D.M., Omoto, A,M., 2001).

Explicația emoționalǎ: acordând ajutor, ne reglǎm stǎrile emoționale – psihologii sociali explicǎ actele prosociale și prin mecanisme ce privesc direct confortul psihic în sine, cu referire la reducerea tensiunilor, autoinducerea unor stǎri de bucurie și seninǎtate, creșterea stimei de sine.

Modelul eliminǎrii stǎrii negative (negative-state relief model), propus de Cialdini și colaboratorii sǎi (1981), proclamǎ cǎ îi ajutǎm pe semenii noștri aflați în dificultate pentru a înlǎtura proasta dispoziție pe care o încercǎm la un moment dat. Fie cǎ proasta dispoziție a fost determinatǎ de evenimente anterioare și nelegate de perceperea necazurilor altcuiva, fie cǎ ea se datoreazǎ respectivei percepții, judecǎm cǎ, dacǎ vom face un bine, aceastǎ stare va dispǎrea sau se va micșora simțitor.

Teoria cost-beneficiu – într-o accepțiune mai largǎ, problema costurilor și a beneficiilor este implicatǎ în toate orientǎrile ce încearcǎ sǎ explice comportamentul uman, și în special pe cel prosocial. Paradigma costuri-beneficii în sens mai strict însǎ, mizeazǎ pe calculul utilitar al actorului social. Teoria este concordanță cu cea a echității, bazându-se pe faptul că oamenii au tendința de a păstra echitatea în cadrul relațiilor lor, pentru a preîntâmpina starea de disconfort. Nivelul echității în cadrul relației dintre doi indivizi A și B se poate măsura astfel: ceea ce dǎ persoana A, raportat la ceea ce primește persoana lui, trebuie sǎ fie egal cu ceea ce dǎ persoana B, raportat la propria persoanǎ.

Analiza cost-beneficiu este axată pe relația stabilită între costurile unei acțiuni și beneficiile acesteia. Costurile se referă la un ansamblu de aspecte financiare, materiale, dar și de factură spiritual, cum sunt cheltuieli în bani, efortul depus, fatigabilitatea, tristețea, îmbolnăvirea, depresia, punerea în pericol a vieții etc. Beneficiile se referă la recompensele obținute, care pot fi interne, cum este cazul sentimentului propriei utilități sau satisfacția, precum și externe, cum este cazul plății sau respectului din partea celorlalți.

Comportamentele prosociale au șanse mai mari să se manifeste în condițiile în care se primește o apobare social drept beneficiu. S-a constatat că doar recompense material în sine constituie un factor slab motivator, fiind necesar și un beneficiu spiritual.

Modelul ajutorului care duce la redresarea dispoziției – Schaller, M. și Cialdini, R.B. (1988) considerǎ cǎ acest principiu își gǎsește explicația în modelul redresǎrii dispoziției negative. Conform acestui model, comportamentele prosociale servesc la diminuarea stǎrilor emoționale negative.

Explicația altruistǎ: acordând ajutor, ne concentrǎm în întregime asupra binelui celuilalt – acordarea ajutorului unei persoane aflatǎ la nevoie este justificatǎ de motive egoiste: perpetuarea genelor, primirea unor recompense și evitarea costurilor, consolidarea imaginii pozitive a sinelui sau redresarea dispoziției. Batson C. D., Duncan B. D., Ackerman P. et al (1981) considerǎ cǎ aceste motive egoiste se pot transforma în unele altruiste, dacǎ în observator se trezește empatia. Aceasta înseamnǎ capacitatea de a prelua perspectiva celui aflat în nevoie, asociatǎ cu capacitatea de a împǎrtǎși cu acesta sentimentele.

1.2.3 Teorii biologice

În cadrul teoriilor biologice, s-a încercat explicarea comportamentului prosocial prin intermediul factorilor genetici, cea mai importantă fiind sociobiologia, prin care se studiază bazele biologice ale comportamentelor sociale umane și animale, din punct de vedere evoluționist.

Sociobiologia a fost fondată de E.O. Wilson, care considera cǎ științele umane bazate pe biologie pot remodela conștient natura umanǎ. În cadrul acestei perspective, se apreciază că altruismul are determinare geneticǎ, în sensul că un individ ajută alți indivizi cu scopul îmbunătățirii propriilor gene, ajutorul fiind acordat dependent de relația de rudenie. Hopkins, E.J. (1979) aprecia că ajutorul este acordat mai degrabă unui frate decât unui vǎr.

Capitolul 2

Factori determinanți ai învățării comportamentului prosocial

De-a lungul întregii vieți copilul vine în contact cu numeroși factori care participă în diverse măsuri la clădirea armonioasă a personalității lui. Astfel, primul și cel mai important factor educativ care modelează încă de timpuriu personalitatea noului “candidat la umanitate” este familia. Aceasta reprezintă cadrul în care copilul își însușește normele, valorile și modelele de conduită acceptate unanim de către comunitatea în care acesta se va dezvolta ulterior. Cei mai mulți cercetători în domeniu sunt de accord că cea mai importantă funcție a familiei este funcția de socializare.

Socializarea primară devine astfel indispensabilă individului, deoarece vârsta copilăriei este vârsta care oferă maximum de plasticitate, iar rolul familiei în această perioadă a ontogenezei este unul fundamental. Normele, valorile și modelele de conduită oferite de către părinți copilului au cel mai mare impact asupra formării și dezvoltării armonioase ulterioare a personalității acestuia. Părinții devin astfel modele la care fiecare copil se raportează, iar acesta din urmă imaginea proiectată a părinților lui.

Un al doilea factor important care își pune amprenta asupra personalității copilului, asupra modului în care acesta se va integra și va deveni membru activ al societății este școala. Rolul acesteia nu se limitează sau nu ar trebui să se limiteze doar la transmiterea de informații cu caracter științific copilului, ci în mare măsură trebuie să continuie procesul socializării început de către părinți, venind în întâmpinarea copilului cu modele alternative de conduită; în acest sens educatorii, învățătorii și mai apoi profesorii având o răspundere sporită privind exemplul de comportament pe care îl oferă elevului, cu metode adecvate de educare a comportamentului acestuia, cu strategii ce vizează perpetuarea comportamentelor prosociale în rândul elevilor, precum și cu măsuri adecvate de combatere și chiar stopare a comportamentelor deviante.

Un alt factor cu o contribuție majoră asupra dezvoltării personalității copilului este reprezentat de către mass-media. Având în vedere dezvoltarea tot mai rapidă a tehnologiei, mai ales în ultimele decenii, zilnic suntem “bombardați” cu informații și imagini de tot felul care au un impact major asupra modului de a se comporta al copilului. Astfel, vedete de televiziune, personalități din diverse domenii etc. devin modele la care aceștia se raportează și pe care încearcă prin orice mijloace să le imite. Se știe, de asemenea că adolescența este vârsta la care părinții încetează să mai reprezinte modele în viața copiilor lor, adolescentul căutându-și acum alte modele cu care să se identifice, modele care conturează universul lui de activitate și de a fi.

Deoarece comportamentul prosocial este unul învățat, toți acești factori contribuie în proporții diferite la conturarea personalității copilului, influențând modul său de a se comporta în cadrul relațiilor cu ceilalți actori sociali.

2.1 Familia ca factor al învățării comportamentului prosocial

Familia este o comunitate alcătuită din membrii aflate în relații prin care se asigură continuitatea și dezvoltarea social. În toate societățile, familia este unitatea primară în care copilul este format și în care are loc socializarea acestuia, nevoile sale bio-psiho-sociale fiind satisfăcute în cadrul ei, asigurându-i-se creșterea și dezvoltarea.

Socializarea în cadrul familiei are loc în următoarele circumstanțe: educație morală, realizată pe bază de autoritate, prin care sunt administrate normele morale; învățare cognitivă, în care copilul achiziționează cunoștințele și abilitățile care îi asigură traiul în cadrul societății; aspectele ținând de imaginație și creativitate; comunicarea psihologică, prin care se formează și se dezvoltă aspectele afectivitate, care oferă echilibrul psihic și moral.

Familia realizează modelarea personalității copilului, interiorizarea normelor impuse initial din exterior, pentru a ajunge la capacitatea de autorglare și la autonomie. Familia asigură copiilor securitate, îngrijire, subzistență și sprijin material și moral.

Relațiile familiale sunt caracterizate prin solidaritate și integrare, membrii săi fiind continuu în interacțiuni reciproce. Din această cauză, nu relațiile biologice, ci relațiile sociale definesc esența vieții de familie.

Stahl, H.H. și Matei, I. disting două categorii de funcții ale familiei: funcții interne (biologice și sanitare, economice, de solidaritate familială, pedagogico-educative și morale) ce permit crearea unui climat intim, menit să asigure unitatea și coeziunea familiei; funcții externe (integrarea familiei în viața socială, încadrarea corespunzătoare a adulților în activități economice) care asigură posibilități și premise pentru dezvoltatea personalității fiecărui membru pentru a răspunde cerințelor formulate de societate.

Principala funcție a familiei este cea de socializare, familia asigurând într-o manieră optima educația, într-un moment când educarea copilului este cea mai facilă. Socializarea copilului și stabilizarea personalității adultului, consideră Parsons, sunt două funcții microsociologice, care definesc esența și importanța familiei conjugale modern.

Familia reprezintă primul formator în cadrul societății, fiind cea care construiește trăsăturile de character și morale de bază ale copilului.

Familia, reprezentând nucleul de bază al societății în care acționează relațiile interumane, sociale și civice la nivel de microgrup social, în mod firesc contribuie la socializarea membrilor ei, a copiilor îndeosebi, dezvoltând relații de înțelegere, cooperare, respect și ajutor reciproc, de rezolvare în comun a unor serii de trebuințe materiale, spirituale, sociale etc.

Funcția educativă a familiei este de fapt cea mai importantă dintre funcțiile care i-au mai rămas ca instituție socială, celelalte fiind, în mare parte preluate de către alte instituții. În cadrul oricărei societăți, membrii acesteia sunt formați initial în cadrul familiilor, care le oferă primele cunoștințe și îi învață primele abilități, formându-le primele principia și valori.

Comportamentul social al copilului este determinat de relațiile sociale care domnesc în sânul familiei. Membrii ei sunt deci răspunzători de valorile morale pe care educația în familie le transmite copilului.

Pe plan instructiv, exemplul are funcția de face înțelese cunoștințele expuse teoretic; pe plan educativ, urmărește nu numai ca principiile, normele să fie înțelese, ci și ca ele să determine atitudini, să ducă la formarea deprinderilor. Acestea se obțin prin exercițiu și convingere, care se alătură cu elemente constituante absolut necesare elementului afectiv. Baza psihologică a exemplului o constituie imitația.

Imitația presupune prezența unui model care nu poate fi găsit decât în cadrul societății. După cum știm, omul se reclădește social, se umanizează numai în contact cu mediul social, a cărui pecete, personalitatea lui o poartă în mod obligatoriu.

Cel dintâi mediu al omului este familia; ea îi furnizează și primele modele ale comportamentului uman, primele exemple de viață, reprezentând pentru el însăși societatea. Familia influențează formarea personalității pe toată durata vieții, dar niciodată prezența ei nu are o mai mare importanță ca în primii ani de viață ai omului.

Pe baza exemplelor furnizate de membrii familiei, copilul se adaptează biologic și social la mediul înconjurător. Valoarea acestor exemple este imensă în raport cu cele furnizate copilului de celelalte medii cu care va veni, pe rând, în contact.

Influența educativă a familiei cu ajutorul exemplelor depinde de intensitatea atașamaentului afectiv al copilului față de membrii acesteia și cu cât unitatea familiei este mai puternică. Faptele devin exemple cu rol educativ numai dacă sunt reprezentative, dacă concentrează acele valori ce decurg din normele de conduită general acceptate de societate.

Cea mai sensibilă la influențe rămâne vârsta preadolescenței (11-15 ani), în care nevoia modelului constituie dominanta majoră. Fără acest model, devenit ideal de viață, adolescentul nu se poate construi, nu se poate realiza pe sine însuși. Trecerea succesivă de la un model la altul, înseamnă tot atâtea etape ale personalității sale pe drumul continuu al evoluției spre maturitate.

Indiferent la vârsta la care se oferă, exemplul poate fi folosit ca metodă de educație la nivelul familiei în vederea formării personalității pe toate laturile sale. Folosind această metodă, părinții nu vor uita nici o clipă că ei sunt principalii furnizori de exemple, ei sunt principalele și cele mai dorite modele cu care copiii tind să se identifice.

Diferind de poziția psihanalitică a lui Freud, pentru care internalizarea valorilor morale implică preluarea structurilor parentale în forme nemodificate și neschimbătoare de-a lungul întregii vieți, concepția lui Piaget arată că acțiunea morală este bazată pe cunoaștere, arătând importanța morale constrângerii în cadrul maturizării morale. Totodată, o concluzie principală care se degajă din analiza sa este faptul că influența familială trebuie acompaniată de alte influențe exterioare, reprezentate de grupul de prieteni, unde se formează aspect morale precum reciprocitatea.

Teoriile “învățării sociale”, promoate de Miller, N.E. și Dollard, J., Sears, R., Whiting, J., Bandura, A., Walters, R., Aronfreed, J., Cairns, L., Hoffman, M. ș.a., definesc comportamentul moral ca fiind o formă de conduită contrară unor interese hedoniste inediate și care satisfac interesele grupului social. Ca produs al socializării, acest comportament se concretizează exclusiv în conformarea, realizată fără supravegheri constante din partea instituțiilor formale sau informale, aceasta presupunând ca individul să fie capabil a-și administra întăriri (pozitive sau negative) lui însuși și altora. În acest sens, comportamentul moral este dobândit de către copil, în mod obișnuit, prin stimulare și întărire directă a acestui comportament de către părinți sau de către alți agenți de socializare și factori educativi.

Prin educația morală, copiii nu învață doar respectarea unor norme de conduită, dar își interiorizează aceste norme, care devin astfel personale.

În societatea contemporană, părinții au o mai puțină influență decât înainte (în societățile tradiționale) asupra comportamentului și normelor morale ale copiilor. Există cazuri în care educația morală conduce la aspect negative, depersonalizare, în special în condițiile în care părintele cere supunere absolută, copilul opunându-se cel mai frecvent unui astfel de control. Regulile și interdicțiile cu trebuie doar transmise ca atare, ci trebuie explicat substratul lor afectiv și valoric, pentru a fi preluată de copil.

2.2 Școala ca factor de formare a comportamentului prosocial

Instituție sau/și organizație, școala structurează viața cotidiană a copiilor și adolescenților, ordonează comportamentele individuale, reglementează performanțele și instituie recompense. Dacă instituțiile sunt structuri relative stabile de statusuri și roluri, având menirea de a conduce la satisfacerea anumitor nevoi ale indivizilor sau la îndeplinirea anumitor funcții sociale, organizațiile sunt definite ca sisteme de coordonare a activităților indivizilor pentru realizarea unor obiective comune. Între instituții și organizații există o similaritate evidentă: ambele oferă cadre structurale pentru inițierea și desfășurarea interacțiunilor umane.

Ca și subsistem în cadrul căruia individul (elevul) își petrece o bună parte din timpul său, școala reprezintă totodată un mediu propice formării conștiinței și conduitei morale, construcția morală a personalității fiind, de altfel, un proces complex ce se desfășoară neîntrerupt numai într-un context psihosocial concret. Colectivul de elevi este unul dintre microsistemele sociale în care copilul, integrat de la cea mai fragedă vârstă, își exercită rolul de subiect și obiect în cadrul relațiilor cu cei din jur, colectivul de elevi devenind astfel un mediu favorabil construcției morale a personalității.

Educația morală are ca principal obiectiv crearea trăsăturilor morale de personalitate și a comportamentului moral în cadrul societății. Omul moral nu reprezintă un dat de la naștere și nici o evoluție de la sine, întâmplătoare. Omul moral se formează prin educație și instrucție morală. Pentru ca omul să devină om în adevăratul sens al cuvântului, să devină o personalitate cu o conștiință morală înaltă și cu o conduită demnă, civilizată trebuie să fie participant la un proces valoros și susținut de educație (formare) morală.

Omul din societatea democratică nu trebuie să fie o ființă rigidă, de piatră; el trebuie să înțeleagă și să trăiască în același timp, afectiv, normele moral-civice sub formă de convingeri și sentimente umaniste, de competiție loială, de cooperare, de respect, de întrajutorare și altele.

Componentele moralei sociale au un caracter determinant față de conștiințele morale individuale ale oamenilor, acceptarea și asimilarea acestora având întotdeauna loc într-un context psihosocial.

De la vârste mici, individual se implică în relații morale și este, totodată, subiect al acestora, în cadrul diverselor grupuri sociale. O caracteristică a educației morale este reprezentată de faptul că se referă atât la indivizi, cât și la relațiile stabilite între aceștia. Tot ceea ce acumulează în ipostaza de subiect al relațiilor practic-morale constituie suport al acțiunii educative, fiind valorificat de către aceasta și tot ceea ce se realizează prin acțiunea educativă se va manifesta în atitudinea și conduita individului ca subiect al relațiilor practic- morale.

Educația morală se poate realiza exclusive în cadrul interacțiunilor sociale dintre ființele umane, acestea având caracteristici morale sau sun tele însele morale. Variabilele sociale rezultă din modul în care se prezintă și funcționează aceste relații, respectiv, din organizarea internă a cadrului social în care ele ființează. Conștiința morală individuală nu este o simplă oglindire a moralei sociale, ci rezultatul unei elaborări continue a ceea ce morala socială îi oferă. Fiind vorba de elaborare, înseamnă că reflectarea este condiționată și de subiectivitatea celui care reflectă, conștiința morală individuală diferențiindu-se astfel de la un individ la altul. Factorii care-i imprimă moralității un caracter unic și individual sunt factori care depind atât de propria experiență dobândită până la un moment dat, cât și de dezvoltarea de-a lungul ontogenezei.

Nivelul conștiinței morale individuale se referă la cunoștințele și convingerile pe care le posedă, la trăsăturile de voință și caracter ce s-au format, la capacitatea de apreciere a faptelor morale și a judecăților morale, la sensibilitatea și spiritul moral de care dispune, la mobilurile interne care-l determină să acționeze într-un fel sau altul.

Formarea personalității morale a copilului presupune mai întâi formare conștiinței morale, dar și pe cea a conduitei morale. Acestea din urmă reprezintă obiectivele educației morale, obiective care trebuie avute în vedere atât de familie cât și de școală. Deoarece în această perioadă, cea a copilăriei, conștiința și conduita individului poate fi foarte ușor modelată, familiei și școlii le revin cu precădere această sarcină.

Prin deprinderile și obișnuințele de comportare morală se realizează, în cele din urmă, concordanța dintre conștiința morală și conduita morală.

Trăsăturile positive de caracter fac parte, de asemenea, din conduitele morale, fiind aspect rezultate din însușirea regulilor morale și interiorizarea lor. După elaborarea lor, aceste trăsături se constituie în motivații interioare ale conduitei, componente funcționale care codifică anumite cerințe obiective în tendințe subiective ce vor declanșa și susține conduita morală în concordanță cu prescripțiile din exterior. Trăsăturile de caracter mediază raporturile dintre reguli și comportamente. Din această cauză trăsăturile caracteriale sunt considerate ca “forme stabilizate de comportare morală.

Trăsăturile pozitive de caracter, asemănător deprinderilor și obișnuințelor se formează și prin activitate. Odată însă stabilizate devin componente intrinseci ale conduitei morale, imprimându-i acesteia un sens ce se află în concordanță cu imperativele morale sociale. În același timp, trăsăturile caracteriale pozitive nu depend de situații anume, fiind mult mai elastice decât deprinderile și obișnuințele, se manifestă într-o multitudine de situații păstrându-și în același timp notele esnțiale de constanță și stabilitate.

Trăsăturile pozitive de caracter, spiritul de cooperare, cinstea, umanismul, sociabilitatea etc. se formează pe parcursul interacțiunii sociale obiective, persoana făcând parte din diverse comunități, principalele fiind familia și școala.

Prin intermediul metodelor utilizate în cadrul educației morale, se învaâă și se însușesc principiile etice și se structurează conștiința morală, pentru ca mai apoi aceste cunoștințe să înceapă a fi aplicate în cadrul conduitei morale. Aceste metode au valențe educative și formative, de constituire direct a conștiinței morale și a unui comportament etic.

Exemplul reprezintă o metodă a educației morale prin care sunt prezentate o serie de modele etice, cu scopul stimulării interesului de a imita și de a deveni precum acestea. Cel mai eficient este exemplul personal concret, propriu-zis, indiferent din partea cui vine acesta, având valoarea modelatorare cea mai pronunțată în formarea conduitelor etice.

În perioada de formare, se recomandă imitarea unor modele etice de către copil, atât timp cât acest lucru se face cu discernământ, pentru a se păstra și amprenta personal, acest model putând fi la un anumit moment depășit.

Asemănător celorlalte componente ale moralei, nici spiritul cooperant nu apare pur și simplu, fiind necesară consștientizarea anumitor aspect și exercițiu începând de la vârstele cele mai timpurii, conținutul său îmbogățindu-se continuu pe măsură ce elevul își extinde cercul persoanelor cu care intră în contact și al valorilor la care se raportează.

2.3. Mass-media ca factor al formării comportamentelor prosociale

Mass-media reprezintă un fenomen cu efecte unanim recunoscute în transmiterea de informații la nivelul maselor largi; generează o receptivitate ridicată a publicului de toate vârstele și exercită o influență educativă (modelatoare) ce nu poate fi neglijată. Radioul, televizorul, ziarele, revistele, cartea cu tiraj de masă transmit mesaje informaționale cu conținuturi extrem de diverse în forme plastice, sugestive, convingătoare și tocmai din această cauză au o mare forță de influențare.

Impresiile generate de diferite filme, emisiuni de televiziune și radio, lecturi etc. continuă adeseori să-și mențină prezența și să fie active și pe planul conduitei, provocând nu de puține ori serioase mutații la nivelul comportamentului elevilor, cu profunde implicații de ordin psihosocial și etic.

Datorită faptului că tehnicile audio-vizuale se adresează în primul rand văzului, “simț a cărui influență asupra comportării noastre întrece cu mult influența celorlalte organe de simț” Ele pot să promoveze în viața elevilor un comportament corect, civilizat, de înaltă distincție social-morală sau dimpotrivă, unul deficitar și dăunător atât individului cât și colectivității. Valorile sau non-valorile etice și sociale promovate de mass-media, devin pentru un număr mare de copii si adolescenți adevărate exemple sau modele, pozitive sau negative, de conduită, pe care ei tind să le urmeze într-un fel sau altul.

Considerând modelele ce ceva ce se impune și se cere a fi imitat, ca scheme care permit anticiparea comportării altora, cu menirea de a deveni ghid pentru alții, putem afirma că mesajele audio-vizuale, îndeosebi filmele, dețin atât prin conținutul cât și prin mijloacele lor de expresie, apanajul prezentării unor modele, comportamente și atitudini care în experiența de toate zilele nu apar atât de evident în conduite, acte vizibile și direct imitabile.

Se consideră că imitarea, s-ar impune cu atât mai mult cu cât copiii și/sau adolescenții au mai puțină experiență de trăire personală și o percepție încă superficială asupra lumii înconjurătoare. Problemele devin cu atât mai delicate cu cât le raportăm la vârsta adolescenței deoarece adolescentul se caracrerizează prin tendința vie de a transpune totul în fapte; adolescentul poate copia fără să aibă sentimentul că exemplul i se impune, putând rămâne cu impresia că a ales el singur.

Astfel, mass-media nu pot fi absolvite total de unele consecințe nefaste ce se pot resimți în evoluția psihologică și social-morală a unor categorii de copii și adolescenți. Dimpotrivă, o mare responsabilitate civică și morală apasă asupra lor. Tocmai așa se și explică de ce fiecare țară în parte a adoptat un sistem de interdicții și de cenzură, pentru a asigura o anumită protecție social-morală copiilor și adolescenților.

2.4 Factori sociali/situaționali care determină realizarea comportamentelor prosociale

Factorii sociali/situaționali au o mare relevanță în manifestarea comportamentelor prosociale. De ei depinde în mare parte dispoziția individului de a acorda ajutorul atunci când se solicită acest lucru.

În cadrul acestei lucrări, ne-am oprit asupra a doi dintre acești factori, considerându-i ca fiind deosebiți de importanți în momentul în care, dar mai ales în contextul în care ne aflăm în situația de a acorda ajutorul. Acești factori sunt: ambiguitatea situației și numărul martorilor prezenți și vizibilitatea situației.

Multe situații periculoase sunt ușor de recunoscut de către observatori ca fiind un accident spontan. În general, indivizii știu că anumite situații solicită într-adevăr acordarea ajutorului, dar există și situații, ambigue, în care oamenii nu știu exact cum să procedeze. Răspunsurile la întrebarea cum se comportă indivizii într-o situație ambiguă au fost date de Darley, J.M. și Latane, B. (1968), care au desfășurat un experiment celebru, cunoscut sub numele de experimentul cu camera de fum.

Persoanele anchetate au fost rugate să completeze un chestionar într-o încăpere mică, în care, la un moment dat-la scurt timp după începerea sarcinii-a început să intre pe sub așă fum. Dacă în încăperea respectivă se găsea o singură persoană, în 75% dintre cazuri aceasta intervenea. Persoana anchetată, la vederea fumului deobicei se ridica de pe scaun, bătea în ușă, apoi încerca să o deschidă, apoi se întorcea către secretară, cu rugămintea de a suna la poliție, căci din camera alăturată iese fum, ceea ce poate însemna un incendiu. Când în încăpere se aflau trei persoane care nu se cunoșteau între ele și care completau chestionarul, numai 38% dintre participanții la experiment au recunoscut situația ca reprezentând un pericol și au intervenit. Iar dacă dintre cei trei se afla o singură persoană anchetată, ceilalți doi fiind colaboratori ai cercetătorului, care manifestau o extraordinară stăpânire de sine, doar 10% dintre participanți intervenea și abia atunci când întreaga încăpere se umplea de fum. În interviul care a urmat evenimentului, studenții care făcuseră parte din grupul de necunoscuți au văzut fumul nu ca fum (adică nu ca semnal al unui incendiu), ci ca aburi sau ca noxe. Unul dintre participanți și-a imaginat chiar că este un gaz menit să-l facă să spună adevărul la întrebările din chestionar. Totuși, oricât de inteligente au fost toate aceste interpretări diferite, toate au servit unui singur scop: să demonstreze că nu a fost vorba despre o situație de accident spontan7

O cauză esențială, care îngreuna identificarea situației respective ca fiind un accident, o constituia, așadar-atât în acest experiment, cât și în condițiile naturale de viață cotidiană-prezența altor martori ai evenimentului. Atunci când situația este ambiguă, oamenii se stăduiesc să-și păstreze sângele rece pentru a nu fi acuzați că se panichează sau nu vor să fie luați drept proști, intervenind într-o situație care nu prezintă în realitate un pericol. În consecință, privesc pe furiș la ceea ce fac alții, iar aceștia, la rândul lor, observă cu coada ochiului semnalele calmului aparent al celorlalți. Și astfel, “se hrănesc” reciproc cu semnale care nu duc la interpretarea situației ca fiind un accident. Această tendință de observare reciprocă la alți martori a reacțiilor de ignorare a pericolului poartă numele de neștiința multora.

Studiul modului de formare al comportamentului prosocial a fost stimulat în urma unei situații reale. În 1964, s-a discutat despre cazul unei tinere ucise pe stradă, în prezența a peste 70 de personae, după ce a fost mai întâi lung timp maltratată de către asasin. Dintre persoanele care au asistat la acest act, niciuna nu a intervenit și nici nu a anunțat autoritățile. Aceasta se poate explica prin teoria difuziunii responsabilității, prin intermediul paradoxului lui Orlson, conform căruia fiecare așteaptă ca altcineva să intervină, motiv pentru care, în final, nimeni nu acționează.

Potrivi opiniei cercetătorilor, apatia spectatorilor ar putea fi scăzută dacă aceștia comunică unul cu altul, dacă este o situație clară, lipsită de confuzie și dacă se poate accede la informația socială.

2.5 Factori individuali/psihologici care determină realizarea comportamentelor prosociale

În afară de factorii situaționali, o altă categorie de factori care determină acordarea ajutorului în anumite circumstanțe sunt factorii psihologici. Din acest punct de vedere, putem observa faptul că, în situații similare mai mulți indivizi se pot comporta total diferit. Această diferență de comportament nu se mai realizează dependent de situația în care se află persoanele, ci în funcție de cum interpretează fiecare contextul în care se găsește, trecându-l prin filtrul propriei personalități. Factorii psihologici prezentați în cadrul lucrării, precum și rolul lor deosebit în manifestarea comportamentelor prosociale sunt: observarea unei asemănări cu victima accidentului, apartenența sexuală a celui care acordă ajutorul, aspectul fizic al victimei, apartenența religioasă a celui care acordă ajutorul și empatia.

Conform abordării evoluționiste, îi ajutăm pe cei pe care îi considerăm asemănători prin împărțirea acelorași gene, dar și pe cei care în aparență ea aceleași gene. S-a dovedit că observarea unei asemănări între înfățișarea fizică a victimei cu cel ce observă nu este necesar să fie foarte mare pentru a duce la creșterea disponibilității de acordare a ajutorului. Cercetările arată că dacă un trecător (pus de cercetător) era îmbrăcat la fel ca persoana anchetată (un trecător obișnuit) și îi cerea o monedă pentru a da un telefon, probabilitatea de a o obține era mai mare. (Emswiller, T., 1971).

Asemănarea, care crește disponibilitatea de a acorda ajutorul, se bazează nu numai pe aspectul fizic. Ea vizează, de asemenea, și convingerile. Karabenick, S.A. et al (1973) au demonstrat că un trecător este dispus cu o mai mare frecvență să acorde ajutor la strângerea unor foi împrăștiate, dacă au putut verifica rapid cu coada ochiului că este vorba despre manifeste de reclamă în favoarea candidatului pe care trecătorul intenționează să-l voteze.

Asemănarea cu celălalt, care duce la intensificarea sentimentului comunității “noi”, reprezentând în felul acesta o punte de legătură către acordarea ajutorului, poate fi dobândită cu ajutorul unui comentariu trivial despre așa-zisa asemănare.

Comportamentele prosociale pot fi ușor declanșate în condițiile existenței unei simpatii față de persoana în nevoie, acordându-se ajutor mult mai rapid unor astfel de personae, cu care simțim o asemănare sau avem trăsături asemănătoare de personalitate.

În ceea ce privește apartenența sexuală a indivizilor, multe studii au pus în evidență faptul că bărbații sunt mai înclinați să le ajute pe femei decât invers. Experimentele tipice în această privință presupun un scenariu în care o femeie sau un bărbat rămân în pană cu mașina pe autostradă și sunt nevoiți să apeleze la ceilalți șoferi. Femeile au un succes mult mai mare decât bărbații în această situație: cei ce opresc sunt de obicei bărbați singuri. Astfel de rezultate contrazic în oarecare măsură concluziile multor studii care arată că femeile au o capacitate empatică mai mare decât bărbații. De asemenea, au mai fost relevate concluzii conform cărora bărbații confundă altruismul față de femei cu dorința de a se arăta curtenitori; cât despre reacția femeilor, aceasta trebuie pusă pe seama experiențelor de socializare specifice: ele au fost învățate că nu trebuie să rămână prea mult timp cu bărbați pe care nu îi cunosc.

Cu toate că disponibilitatea de a acorda ajutorul este aceeași la femei ca și la bărbați, ei se angajează în forme diferite de ajutorare, conforme cu stereotipurile sexelor. Deoarece în majoritatea culturilor bărbații sunt crescuți în spiritul ideii de a fi curajoși și puternici, iar femeilor li se inoculează rolul de sprijin psihologic, cei dintâi își oferă ajutorul în situații care implică un eventual pericol fizic în care se află altă persoană, mai ales dacă aceasta este de sex feminin (Eagly, A.H., Crowley, M., 1986). Pe de altă parte, femeile se angajează mai des în astfel de forme de ajutor care necesită compasiune, mângâiere, grijă și răbdare. În consecință, bărbații primesc recompensele pentru eroismul de care au dat dovadă în salvarea vieții unui eventual sinucigaș, care stătea pe marginea acoperișului. În schimb, fapta unei femei care a petrecut întreaga noapte discutând cu un eventual sinucigaș, pe care l-a convins să nu-și ia viața, trece neobservată. Cu toate că bărbații par să fie în general ca persoane care acordă ajutor imediat, femeile pot avea totuși satisfacția faptului că atunci când un bărbat caută ajutor în rezolvarea unor probleme de natură psihologică, atunci le aleg pe femei ca “actori de ajutor”.

Aspectul fizic este de folos chiar și în cazul accidentelor spantane. Vederea unui bărbat neîngrijit care zace întins pe iarbă în parc ne inspiră tabloul unui cerșetor. Așadar chiar dacă acesta poate să zacă pe iarbă din cauza unui atac de cord, șansa de a interveni este mai mică decât șansa de a acorda ajutor unui bărbat îmbrăcat îngrijit. Frumusețea fizică este un factor de selecție deosebit de important care hotărăște disponibilitatea bărbaților de a le sări în ajutor femeilor. West, S.G., Glayde, W., Schnedler, R. (1975) au demonstrat că unei femei machiate și îmbrăcate frumos sau unei femei îmbrăcate sexy în fustă scurtă și pantofi cu toc cui îi este mult mai ușor să primească ajutorul unui bărbat pe autostradă pentru repararea mașinii avariate.

În general, oamenii credincioși sunt gata mai des să acorde ajutor decât cei necredincioși. Benson, P.L., Dehority, J., Garman, L. et al (1980) au afirmat că studenții credincioși au spus (în răspunsurile la întrebările chestionarului) că petrec foarte multe ore ca tutori ai copiilor care au probleme la școală, voluntari în slujba celor fără adăpost. Dependența dintre religiozitate și disponibilitatea de a acorda ajutor este totuși complicată. Cei care merg chiar cu regularitate la biserică, nu sunt neapărat altruiști. Adeseori îi ajută pe alții, dar asta din nevoia de a face o faptă bună, și nu dintr-o motivație exclusiv altruistă: de mângâiere a celui în suferință sau de contribuire la prosperitatea ei (Batson, C. D., Ventis, L. W., 1982). S-a dovedit, de asemenea, că persoanele credincioase participă mai mult la ajutorul inițiat de Biserică și nu în afara acesteia. Profunzimea și caracterul credinței, precum și modul de interpretare a doctrinei religioase dictat de credință, diferențiază de asemenea felul în care individul privește actul ajutorării altora.

Unele dependențe sunt totuși destul de clare. S-a demonstrat că există o dependență simplă între frecvența mersului la biserică și proporția sumelor oferite pentru susținerea activității acesteia. Cei care merg mai rar (o dată pe lună sau mai rar), dau mai puțin decât cei care merg cu frecvență moderată (o dată la două săptămâni), dar cei mai generoși sunt cei care merg la biserică cu regularitate în fiecare duminică. Aceste date sunt probabil specifice pentru fiecare cultură în parte.

Așadar, cu toate că dependența dintre religiozitate și altruism este condiționată, se poate spune totuși că, în general, credința favorizează actul ajutorării.

Empatia este o caracteristică care declanșează actele de intervenție atât în situațiile unor accidente spontane, cât și în procesul unor acte de lungă durată cu caracter de voluntariat. Această trăsătură reprezintă nucleul așa-numitei personalități altruiste, în care empatia se manifestă alături de alte caracteristici cognitive și emoționale, precum abilitatea de interpretare adecvată a stărilor emoționale ale altor oameni, sensibilitatea la suferința altora, independența înțeleasă ca nonconformism și sentimentul eficienței acțiunii. Psihologii sociali cred că o astfel de personalitate poate fi modelată în procesul de educație în cadrul familiei (Eisenberg, N., 1992).

Astfel, toți acești factori și condiții enumerate mai sus influențează în moduri diferite formarea personalității copilului și adolescentului precum și disponibilitatea acestora de a acorda ajutorul altor persoane, care din diverse cauze se găsesc în imposibilitatea de a se descurca singure.

Capitolul 3

Metodologia cercetării

3.1. Obiectivele și ipotezele cercetării

Modelul teoretic de la care am pornit în crearea acestui instrument de lucru a fost reprezentat de Teoria sociabilității. Ca opțiune teoretică, consider că sociabilitatea, respectiv “manifestările pozitive” ale acesteia, altruismul, întrajutorarea și cooperarea (G.Simmel) reprezintă premisa integrării și asocierii cu alți indivizi, în cadrul diferitelor comunități, a fiecărei ființe umane. Pornind da la această premisă, consider că integrarea nu implică doar simpla conviețuire alături de alți indivizi, pe care o consider ca fiind o integrare pasivă, ci mai ales stabilirea de relații interpersonale, relații bazate pe comunicare, încredere și respect reciproc, cooperare, întrajutorare etc., modele de comportament care se învață în cadrul socializării primare, cu precădere, dar și în cadrul celei secundare, responsabili de transmiterea acestora fiind în primul rând părinții, apoi școala, prin intermediul cadrelor didactice dar și a tipurilor de educație, metodelor și strategiilor educaționale utilizate de către aceștia; de asemenea acest rol revine și altor instituții cu influență directă in viața indivizilor (Biserică, mass-media etc.)

Obiectivele cercetării noastre au fost următoarele:

1. Identificarea și evaluarea atitudinii adolescenților față de comportamentul prosocial (mai precis, față de cel de acordare a ajutorului).

2. Identificarea atitudinii privind realizarea unui comportament prosocial, sub influența a diverși factori, care vor fi descriși mai pe larg în cadrul metodei experimentale.

Ipotezele principale ale cercetării au fost următoarele:

1. Anticipăm că factorii educativi contribuie la dezvoltarea unor atitudini favorabile comportamentului de întrajutorare cu atât mai mult cu cât ei acționează cumulativ asupra anumitor trăsături caracteriale ale personalității umane cum ar fi: altruismul, cooperarea și întrajutorarea.

2. Anticipăm că persoanele cu inteligență emoțională ridicată sunt mai înclinate spre desășurarea unor comportamente de tip prosocial.

Ipotezele de lucru după care am elaborat situația experimentală a fost:

1. Anticipăm că disponibilitatea de acordare a ajutorului depinde de natura solicitării și de existența unui anumit tip de recompense.

2. Anticipăm că apariția unui comportament prosocial depinde de tipul de recompensă oferit și factorii emoționali implicați.

3. Anticipăm că, în condițiile în care persoana observă un comportament prosocial, este mai probabil să realizeze ulterior un comportament de acest tip, chiar dacă initial nu a făcut acest lucru..

4. Anticipăm că acordarea repetată de ajutor este rezultatul solicitării repetate a ajutorului și a aspectelor emoționale implicate.

3.2. Metodele cercetării

Experimentul, ca metodă utilizată în științele sociale, și potrivit opiniei lui Ernest Greenwood, reprezintă verificarea unei ipoteze încercând de a pune doi factori în relație cauzală prin cercetarea situațiilor contrastante, în care sunt controlați toți factorii în afara celui ce interesează, acesta din urmă fiind cauza ipotetică sau efectul ipotetic.

L.Festinger consideră că experimentul constă în observarea și măsurarea efectelor manipulării unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situație în care acțiunea altor factori (prezenți efectiv, dar străini studiului) sunt reduși la minimum.

J.W.Kinch consideră că poate fi vorba de experiment când cercetătorul introduce deliberat anumiți factori în situația observată sau controlează comportamentul subiecților pe care îi observă.

Vom spune, așadar, că experimentul psihosociologic constă în analiza unor variabile independente asupra variabilelor dependente într-o situație controlată, cu scopul verificării ipotezelor cauzale.

Am aplicat metoda experimentală cu scopul de a observa realizarea efectivă a unui comportament de oferire a ajutorului de către adolescenți. Experimentul realizat a fost unul de teren, deoarece adolescenții s-au aflat în condițiile naturale ale existenței lor (sala de clasă).

J.P.French (1963), definește experimentul de teren ca fiind un tip de cercetare bazată pe cunoștințe teoretice, în care experimentatorul manevrează o variabilă independentă într-o situație socială reală în vederea verificării unei ipoteze.101 În cadrul unui astfel de experiment subiecții sunt observați în condițiile lor naturale, variabilele independente au caracteristici reale, experimentatorul, de cele mai multe ori, nu influențează prin prezența sa situația experimentală, motivarea participării subiecților este în întregime determinată de situația socială reală, astfel încât generalizările din cadrul experimentelor de teren au mai mult temei decât în cazul experimentelor de laborator.

John C.Townsend consideră că la începutul oricărui experiment, trebuie să ne punem un set de întrebări, care își fixează etapele cercetării: alegerea problemei; alegerea ipotezei/ipotezelor; delimitarea variabilelor independente; delimitarea variabilelor dependente; stabilirea situației experimentale; stabilirea subiecților în grupele experimentale și de control; manipularea variabilelor (desfășurarea propriu-zisă a experimentului); prelucrarea datelor experimentale.

Chestionarul, potrivit definiției dată de S.Chelcea, reprezintă o tehnică și, corespunzător, un instrument de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise și, eventual, imagini grafice, ordonate logic și psihologic, care prin administrarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.

În cea dintâi parte a cercetării, am folosit metoda anchetei pe bază de chestionar, în perioada 27-28 martie 2018, dorind să aflăm care este atitudinea unor adolescenți față de comportamentul de acordare a ajutorului. Referitor la conținutul informațiilor, chestionarul aplicat a fost unul de opinie (astfel de chestionare se referă la date de ordin imposibil de observat direct și vizează culegerea de date cu privire la psihologia persoanei, incluzând aici și atitudinile).

În formularea întrebărilor am folosit doar două dimensiuni ale sociabilității și anume: manifestarea altruismului și manifestarea actului de întrajutorare.

În cadrul primei dimensiuni, manifestarea altruismului, am folosit următorii indicatori:

a) disponibilitatea de a ajuta persoane cunoscute și/sau necunoscute aflate în diverse situații (întrebările 3,5,10 și 11). Disponibilitatea a fost măsurată cu ajutorul unei scale de la 1 la 5 care a indicat elevului măsura în care acesta ar acorda ajutorul, astfel: 1-foarte mult; 2-destul de mult; 3-mult; 4-puțin; 5-foarte puțin.

b) motivele pentru care adolescenții ar ajuta persoane cunoscute și/sau necunoscute (întrebările 4 și 6). Cele două întrebări au fost deschise. Aceste tipuri de întrebări lasă subiecților anchetați posibilitatea unei exprimări individualizate a răspunsurilor, dar prezintă și un dezavantaj-în cazul unor opinii insuficient cristalizate, întrebările deschise oferă posibilitatea unui procent mai ridicat de genul răspunsurilor “nu știu” sau al nonrăspunsurilor. De menționat, de asemenea că întrebarea 6 a fost o întrebare filtru pentru întrebarea 5. Întrebările filtru opresc trecerea unor categorii de subiecți la întrebările succesive, reprezentând în același timp un control al calității răspunsurilor.

c) motivele pentru care nu ar ajuta o persoană necunoscută, atunci când aceasta ar solicita ajutorul (întrebarea 7). Întrebarea 7 a fost una deschisă și de asemenea, întrebare filtru pentru întrebarea 5.

d) importanța recompensei pentru subiect ca urmare a săvârșirii unui comportament de acordare a ajutorului (întrebările 8 și 9).

e) motivele pentru care subiectul ar renunța la diverse beneficii (bunuri) de natură materială și/sau spirituală în favoarea unor persoane cunoscute și/sau necunoscute (întrebările 13,15 și 16). Cele trei întrebări au fost deschise, iar întrebarea 16 a fost întrebare filtru pentru întrebarea 15.

f) motivele pentru care subiectul nu ar renunța la diverse beneficii (bunuri) de natură materială și/sau spirituală în favoarea unor persoane cunoscute și/sau necunoscute (întrebările 14 și 17). Cele două întrebări au fost deschise, iar întrebarea 17 a fost întrebare filtru pentru întrebarea 15.

În cadrul celei de a doua dimensiuni, manifestarea intenției de ajutorare, am folosit indicatorii:

a) realizarea unei evaluări referitoare la disponibilitatea persoanei de acordare sau primire a ajutorului (întrebarea 18). În cadrul acestei întrebări am utilizat o scală de la 1 la 4 care a surprins această evaluare, astfel: 1-de cele mai multe ori acord ajutor; 2-de cele mai multe ori primesc ajutor; 3-primesc și acord ajutor în mod egal; 4-nu știu/nu pot să apreciez.

b) apelarea la reciprocitatea acordării ajutorului (întrebarea 19). În cadrul acestei întrebări am utilizat o scală de la 1 la 5 care a surprins apelarea la reciprocitate, astfel: 1-întotdeauna; 2-foarte des; 3-destul de des; 4-foarte rar; 5-niciodată.

c) apelarea la principiul echității în cadrul comportamentului de acordare a ajutorului (întrebarea 20).

De menționat că în afara întrebărilor care au făcut referire la indicatorii surprinși în cadrul formularului de chestionar, am mai utilizat și întrebări introductive (întrebarea 1), de trecere (întrebarea 2) și de identificare (întrebările 21, 22, 23 și 24).

Întrebările introductive sunt destinate spargerii gheței, crearea încrederii subiectului în cercetător și în sine. Mulți practicieni ai anchetelor subliniază faptul că prima întrebare este bine să fie închisă (răspuns de tipul Da-Nu) sau precodificate, întrebări care să permită persoanelor să răspundă fără mari eforturi.

Întrebările de trecere au drept scop de a marca în structura chestionarului apariția unei noi grupe de întrebări referitoare la o altă problemă și îndeplinesc totodată funcția de pregătire a subiectului.

Întrebările de identificare servesc la analiza răspunsurilor din chestionar. Este bine ca aceste întrebări privind sexul, vârsta, nivelul de școlarizare, situația profesională etc.să încheie chestionarul.

Chestionarul de inteligență emoțională Roco cuprinde 10 itemi. Cotarea se face adunând punctele de la cele 10 răspunsuri, semnificația globală fiind:

la 100: sub medie.

100-150: mediu.

peste 150: peste medie

200:excepțional

Chestionarele autoadministrate presupun înregistrarea răspunsurilor de către persoanele incluse în eșantionul investigat. Subiecții din anchetă formulează și consemnează în același timp răspunsurile, eliminând filtrarea informației de către o altă persoană-operatorul de anchetă. Prin autoadministrare subiecții se pot exprima mai bine: prin ceea ce răspund la întrebări dar și prin felul cum fac aceasta. W.Friedrich (1971) sublinia avantajele chestionării în scris: numărul mare al celor care pot răspunde concomitent; diminuarea efectului de interviu; dispariția influenței anchetatorului asupra rezultatelor; nivelul superior de concentrare asupra răspunsurilor; asigurarea anonimatului.

Menționez, de asemenea, faptul că subiecților din fiecare clasă le-au fost autoadministrate chestionate în același timp, aflându-se toți în aceeași încăpere (sala de clasă). În funcție de acest criteriu, numărul subiecților care răspund concomitent la un chestionar autoadministrat, se distinge următorul tip de chestionare: chestionare autoadministrate colectiv. Acestea îmbină avantajele chestionarelor autoadministrate cu cele ale celor administrate de către operatorii de anchetă. Informația se recoltează rapid, costul este scăzut, nonrăspunsurile sunt mai reduse, subiecții pot fi lămuriți suplimentar asupra modului de completare a chestionarelor.

3.3. Designul cercetării

Problema pe care am avut-o în vedere a facut referire la modul în care diverse situații de natură atât psihologică cât și socială acționează asupra indivizilor (în cazul nostru asupra adolescenților) încât să-i determine pe aceștia să facă apel la solidaritate, altruism și empatie astfel încât să acorde ajutor altor persoane care au nevoie, chiar și în situația în care acestea nu sunt direct observate și nu solicită direct ajutor, situația lor fiind expusă de către o a treia persoană. De asemenea, am mai avut în vedere și contextul social (cadrul unui grup sau singur) în care se află cel căruia i se cere ajutorul, iar dacă ajutorul se solicită unui grup de indivizi, cum anume cei care îl oferă îi pot influența și pe ceilalți să facă același lucru; ce impact au modelele de comportament prosocial asupra observatorilor. Astfel, am pornit de la o serie de teorii, sociologice și psihologice explicative ale comportamentului prosocial pentru a vedea și dacă ipotezele desprinse din acestea se confirmă sau nu în cadrul cercetării noastre.

Modelul teoretic utilizat în experimentul desfășurat a făcut referire la trei teorii, dintre care: explicația economico-socială, teoria învățării sociale și a modelătii și la influența factorului psihologic-empatia.

Explicația economico-socială susține ideea potrivit căreia acordăm ajutor atunci când suntem recompensați.

Teoria învățării sociale și a modelării postulează ideea potrivit căreia niciun individ nu manifestă o tendință înăscută de a ajuta pe alții, acest comportament fiind învățat; învățarea se realizează mai ales prin observare și modelare, și se realizează cu precădere în cadrul socializării primare dar și mai târziu, chiar pe parcursul întregii vieți.

Empatia, trăsătură care reprezintă nucleul așa-numitei personalități altruiste, se manifestă alături de alte caracteristici cognitive și emoționale care se declanșează ca urmare a sensibilității la suferința altora, sensibilitate care poate fi trezită atât în cazul unei percepții directe a nevoii de ajutor a unei alte persoane, dar și ca urmare a unui mesaj de solicitare a ajutorului, care poate veni atât din partea celui care are efectiv nevoie de ajutor, dar și din partea unei alte persoane.

Delimitarea variabilelor independente:

natura recompensei oferită. Această variabilă a fost operaționalizată prin următoarele două modalități: recompensă materială (o ciocolată) și recompensă spirituală (mulțumiri, laude și încurajări).

Delimitarea variabilei dependente

Variabila dependentă, acordarea ajutorului, a fost operaționalizată prin numărul de comportamente prosociale realizate efectiv la nivel de grup.

Stabilirea situației experimentale

Am optat pentru un experiment de teren, deoarece nu am dorit să influențez foarte mult comportamentul adolescenților, situația la care au fost supuși aceștia, desfășurându-se în condițiile naturale ale existenței lor (sala de clasă), în perioada 2.04-11.04.2018.

Stabilirea subiecților în grupele experimentale

Subiecții cuprinși în cadrul acestui experiment, au reprezentat membrii a patru clase de elevi (a XII-a A, a XII-a B, a XII-a C și a XII-a E), cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani, de la Colegiul Național Gheorghe Lazăr din București, iar fiecare clasă a reprezentat câte un grup experimental. Grupele au fost în număr de patru, alese în mod aleator prin tragere la sorți și au avut următoarea alcătuire, în funcție de numărul elevilor și de distribuția pe sexe.

Manipularea variabilelor (desfășurarea propriu-zisă a experimentului)

Am relatat fiecărei grupe de elevi că se derulează o campanie timp de trei zile consecutiv, campanie care vizează acordarea ajutorului unui copil. În cadrul fiecărui grup au fost manipulate cele două variabile independente: încărcătura afectivă a mesajului și natura recompensei, astfel:

Primului grup experimental i-am solicitat acordarea ajutorului, expunerea fiind una neutră din punct de vedere afectiv, membrii grupului aflând doar că respectivul copil care are nevoie de ajutor și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident de mașină și are nevoie de o proteză. Elevilor care au acordat ajutorul le-am fost oferit o recompensă de natură spirituală în urma fiecărei realizări a unui astfel de comportament, în fiecare dintre cele trei zile.

Celui de-al doilea grup experimental i-am solicitat acordarea ajutorului, expunerea fiind una încărcată din punct de vedere afectiv. Membrii acestui grup au aflat că, copilul care are nevoie de ajutor și-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident rutier și că are nevoie de o proteză care este foarte scumpă. Aceștia au mai aflat și că respectivul copil este orfan, iar în prezent locuiește cu bunica și cu alți trei frați, situația financiară a acestora fiind deosebit de precară. De asemenea, pentru a trezi empatia membrilor grupului, le-am sugerat acestora ca în următoarea activitate manuală pe care o vor realiza să nu se folosească de mâna dreaptă. Elevilor care au acordat ajutor le-am oferit o recompensă de natură spirituală de fiecare dată când au realizat un astfel de comportament, în fiecare dintre cele trei zile.

Celui de-al treilea grup experimental i-am solicitat acordarea ajutorului, expunerea fiind una neutră din punct de vedere afectiv (mesajul fiind același ca în cadrul primului grup), iar recompensa oferită celor care au acordat ajutorul a fost una de natură materială (a constat într-o ciocolată).

Ultimului grup experimental i-am solicitat acordarea ajutorului, expunerea fiind una încărcată din punct de vedere afectiv (mesajul fiind același ca în cadrul celui de-al doilea grup), iar recompensa oferită celor care au acordat ajutorul a fost de natură materială (o ciocolată).

Ajutorul solicitat a fost de natură financiară, nefiind interesată de mărimea contribuției adusă de fiecare elev. De asemenea, membrii fiecărui grup au fost expuși timp de trei zile consecutive la același tip de mesaj (neutru sau încărcat din punct de vedere afectiv), natura recompensei și modalitatea de aplicare a acesteia reluându-se, de fiecare dată, în cadrul fiecărui grup, pe parcursul celor trei zile de desfășurare a experimentului.

3.4. Lotul de participanți

Subiecții acestei cercetări au fost în număr de 91, băieți și fete, cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani și au reprezentat membrii a patru clase de elevi ai Colegiului Național Ghe. Lazăr din București. Criteriul de selecție a fost unul aleator, prin tragere la sorți; în urma extragerii efectuate, am aplicat chestionare elevilor de la clasele a8-a A și a8-a C care au avut următoarea alcătuire:

Ca procedeu de aplicare a chestionarelor, am utilizat autoadministrarea.

Capitolul 4

Analiza și interpretarea datelor

Pentru analizarea și interpretarea datelor din ghidul de chestionar am generat grafice pentru fiecare item din cadrul instrumentului, astfel încât fiecare grafic să ilustreze cât mai bine opinia elevilor cu privire la aspectele asupra cărora au fost chestionați.

Următoarele grafice vor face referire la primul indicator din cadrul primei dimensiuni, manifestarea altruismului, după cum urmează: primele nouă grafice ilustrează măsura în care elevii ar oferi ajutorul unor persoane diverse, mai mult sau mai puțin cunoscute, dacă acestea le-ar solicita ajutorul (itemul 3), al zecelea grafic ilustrează acordul, dezacordul sau incertitudinea elevilor în ceea ce privește acordarea ajutorului unei persoane necunoscute, în condiția în care acesta ar fi solicitat (itemul 5), următoarele zece grafice ilustrează măsura în care elevii ar fi dispuși să acorde ajutor unei persoane cunoscute aflată în diverse situații (itemul 10), iar următoarele zece grafice ilustrează măsura în care elevii ar acorda ajutor unei persoane necunoscute aflată în diverse situații.

Referitor la itemii 3,10 și 11 am considerat că disponibilitatea de a acorda ajutorul într-o măsură foarte mare, destul de mare și mare reprezintă manifestări ale unor atitudini pozitive față de un astfel de tip de comportament.

Graficul de mai jos a ilustrat disponibilitatea de a acorda ajutor părinților, disponibilitate care, luând în calcul doar primele trei valori ale scalei (foarte mult, destul de mult și mult) este extrem de crescută.

Graficul de mai sus ne-a indicat disponibilitatea de a acorda ajutor unui prieten, disponibilitate care putem observa că este foarte mare, calculând procentual suma primelor trei valori ale scalei.

Următorul grafic ne va indica măsura în care adolescenții ar oferi ajutor unui coleg, dacă acesta din urmă l-ar solicita. Conform procentajelor de pe grafic, și în cazul colegilor ajutorul ar fi oferit în proporții foarte mari.

Graficul de mai jos va indica disponibilitatea adolescenților de a oferi ajutor altor rude. Și aici putem constata existența unei disponibilități foarte ridicate de acordare a ajutorului.

Următorul grafic indică măsura în care cei chestionați ar acorda ajutor unui vecin, dacă aceste i-ar fi solicitat. Putem observa de asemenea, că și procentul celor care au oferit un răspuns de genul (foarte mult, destul de mult, mult) a scăzut considerabil față de celelalte persoane, însă este destul de ridicat.

Graficul de mai jos va indica disponibilitatea respondenților de a acorda ajutor unei persoane necunoscute de același sex. Conform procentajelor putem observa că aproximativ 50% dintre respondenți ar acorda ajutorul într-o măsură foarte mare, destul de mare sau mare.

Măsura în care adolescenții ar acorda ajutor unui profesor poate fi vizualizată în graficul de mai jos; astfel, cumularea valorilor foarte mult, destul de mult și mult ne indică o proporție destul de ridicată a celor care ar oferi ajutor unui profesor.

Referitor la acordarea ajutorului unei persoane necunoscute de sex opus, măsura în care s-ar acorda ajutorul a fost aproximativ egală cu cea în care acesta s-ar acorda unei persoane necunoscute de același sex, însă puțin mai mică. Astfel, chiar și în acest caz, cei chestionați nu ar refuza categoric acordarea ajutorului unei persoane necunoscute, chiar și de sex opus.

Graficul de mai jos va indica măsura în care adolescenții chestionați ar acorda ajutorul fraților. Se poate observa astfel că, dacă acesta le-ar fi solicitat, și disponibilitatea de a-l acorda ar fi foarte crescută.

Itemul 5, exprimat grafic mai sus, a indicat acordul, dezacordul sau incertitudinea cu privire la acordarea ajutorului unei persoane necunoscute. Astfel, putem observa că aproximativ jumătate dintre respondenți și-au manifestat acordul, în timp ce 33,48% dintre aceștia și-au manifestat incertitudinea.

Graficul de mai sus a indicat măsura în care adolescenții cuprinși în cadrul studiului ar acorda ajutor unei persoane cunoscute accidentată de o mașină. Și în această situație putem observa o disponibilitate extrem de ridicată de oferire a ajutorului, luând în calcul valorile foarte mult, destul de mult și mult.

Graficul de mai sus a indicat disponibilitatea elevilor de a-și oferi ajutorul unei persoane cunoscute la efectuarea treburilor casnice; disponibilitate care, de asemenea, este destul de ridicată.

Următorul grafic a indicat proporția funcție de fiecare valoare (foarte mult, destul de mult și mult) a celor care ar acorda ajutorul unei persoane cunoscute atunci când ar fi solicitați să facă acest lucru.

Graficul de mai jos a indicat măsura în care adolescenții ar acorda ajutor unor persoane cunoscute la efectuarea temelor; și în acest caz putem observa o disponibilitate care depășește procentul de 50%, având în vedere doar primele trei valori ale scalei.

Graficul de mai sus a indicat o măsură extrem de crescută față de situația în cauză, situație în care cei chestionați și-ar oferi ajutorul într-o măsură foarte mare, dar și destul de mare și mare dacă ar trebui să intervină pentru a acorda ajutorul unei persoane cunoscute care este pe cale să se înece.

Următorul grafic a indicat disponibilitatea celor chestionați de a însoți o persoană cunoscută într-un anumit loc atunci când ei sunt presați de timp. Se poate observa că aceasta nu este extrem de ridicată, chiar dacă efortul depus nu este unul greu; apare însă factorul timp, care de cele mai multe ori ne împiedică să acordăm ajutor atunci când este nevoie.

Graficul de mai jos indică măsura în care respondenții ar acorda ajutor unei persoane cunoscute care suferă de invaliditate. Procentual, se poate observa că disponibilitatea acestora este una extrem de ridicată, având în vedere și efortul pe care adolescenții ar trebui să-l depună.

Următorul grafic indică disponibilitatea cu care cei chestionați ar ajuta financiar o persoană cunoscută. Se poate observa, de asemenea, că procentul celor care ar acorda ajutorul într-o măsură care să se regăsească printre primele trei valori ale scalei este destul de ridicat.

Pentru supravegherea unui copil mic disponibilitatea este, de asemenea, destul de ridicată, proporțiile în care s-ar oferi ajutorul fiind destul de mari, având în vedere primele trei valori ale scalei.

Graficul de mai jos va indica măsura în care cei chestionați ar răspunde solicitării unei persoane cunoscute de a-i oferi un sfat; se poate observa astfel, că procentajul celor care ar acorda ajutorul într-o astfel de situație depășește 90%, probabil și din cauza lipsei de dificultate a acordării ajutorului.

Următoarele zece grafice vor indica disponibilitatea adolescenților de a oferi ajutorul, având în vedere de această dată atât persoane necunoscute lor cât și alte situații mai mult sau mai puțin asemănătoare față de situațiile precedente. Astfel, următorul grafic indică disponibilitatea de a acorda ajutorul unei persoane necunoscute care a alunecat pe gheață. Se poate observa că și în această situație, având în vedere și că persoana este una necunoscută, disponibilitatea de acordare a ajutorului este una extrem de ridicată.

Și în situația de mai jos, elevii au manifestat o disponibilitate extrem de ridicată de a acorda ajutorul, chiar dacă situația cere și anumite capacități din partea celui care îl oferă.

Graficul de mai jos indică disponibilitatea de a acorda ajutor în situația în care persoana este necunoscută, rănită și manifestă rugămintea de a fi dusă la spital; având în vedere și dificultatea acestei situații, elevii nu ar refuza să ofere ajutor, dimpotrivă l-ar acorda în proporții foarte mari.

Următorul grafic ilustrează măsura în care elevii ar acorda ajutor unei persoane necunoscute agresate, ca urmare a faptului că sunt rugați să intervină; proporția celor care ar acționa favorabil fiind destul de mare.

Graficul de mai jos indică disponibilitatea celor chestionați de a ajuta o persoană necunoscută să utilizeze un card, disponibilitate care este foarte crescută.

Următorul grafic ilustrează o altă situație care nu impune dificultăți, acordarea ajutorului putându-se realiza fără eforturi considerabile; astfel respondenții și-au manifestat disponibilitatea în proporții foarte mari de a oferi ajutor dacă s-ar afla într-o astfel de situație.

Următorul grafic indică disponibilitatea de oferi ajutorul având în vedere atât faptul că persoana este una necunoscută, dar și situația în care este pus cel care ar trebui să facă acest lucru. Astfel, procentul celor care ar oferi ajutor într-o astfel de situație este mult mai scăzut față de altele.

Graficul de mai sus indică disponibilitatea de a oferi ajutor în situația în care persoana necunoscută ar solicita o anumită adresă; conform graficului, putem observa că această situație este una extrem de ridicată având în vedere și faptul că respondenții au indicat doar primele trei grade ale scalei (foarte mult, destul de mult și mult).

Următorul grafic indică disponibilitatea de a ajuta o persoană necunoscută să treacă strada, disponibilitate care și în această situație este extrem de ridicată având în vedere faptul că cei chestionați au răspuns doar cu “foarte mult”, “destul de mult” și “mult”.

Graficul de mai sus a surprins ultima situație din cadrul acestui item; astfel, puși în situația de a oferi ajutor unei persoane necunoscute care este pe cale să se înece, respondenții nu ar refuza să-l acorde, cu toate că situația nu este una tocmai facilă, iar procentul acestora este unul extrem de ridicat.

Următoarele două grafice vor ilustra cel de-al doilea indicator al primei dimensiuni și anume- motivele pentru care adolescenții ar ajuta persoane cunoscute și/sau necunoscute atunci când acestea le-ar solicita ajutorul.

Graficul de mai sus ilustrează motivele pentru care adolescenții ar acorda ajutorul unei persoane cunoscute; printre cele mai des întâlnite motive s-au numărat: încredere în persoana respectivă și certitudinea că ajutorul le va fi cândva înapoiat; credința că e bine să ne ajutăm aproapele; solidaritate, etc.

Următorul grafic, care ilustrează itemul 6, a făcut referire la motivele pentru care respondenții ar acorda ajutor unor persoane necunoscute; dintre acestea s-au remarcat: dorința de a ajuta, situația în care se află persoana respectivă, dragostea față de semeni și modalitatea de solicitare a ajutorului.

Următorul grafic ilustrează cel de-al treilea indicator al primei dimensiuni și anume-motivele pentru care cei chestionați nu ar ajuta o persoană necunoscută atunci când aceasta le-ar solicita ajutorul.

Graficul ilustrează itemul 7, iar printre cele mai des întâlnite motive care stau la baza unui refuz de a acorda ajutorul unei persoane necunoscute se numără următoarele: neîncredere în cel care solicită ajutorul; situația în care acesta s-ar afla (se observă un refuz al acordării ajutorului în situații care depășesc posibilitățile celui care îl acordă; imposibilitatea persoanei de a apela la reciprocitate și modalitatea de solicitare a ajutorului.

Următoarele două grafice ilustrează răspunsurile elevilor surprinse în cadrul celui de-al patrulea indicator al primei dimensiuni, indicator care a surprins opinia elevilor cu privire la importanța recompensei ca urmare a săvârșirii unui comportament de acordare a ajutorului.

Graficul de mai jos ilustrează itemul 8, care a surprins importanța primirii unei recompense ca urmare a oferirii ajutorului unei anumite persoane cunoscute sau necunoscute. Astfel, 60% dintre respondenți au declarat că nu țin neapărat să fie recompensați, în timp ce 35% au declarat că aceasta nu este importantă și că nu așteaptă o recompensă ca urmare a săvârșirii unui comportament de acordare a ajutorului.

Graficul de mai sus ilustrează cel de-al noulea item. S-a putut observa astfel, că 62,5% dintre respondenți nu ar mai acorda ajutorul și cu altă ocazie unei persoane căreia i-au oferit anterior un ajutor în urma căruia nu au primit nici măcar un “mulțumesc”, în timp ce 37,5% ar mai oferi ajutor și cu altă ocazie dacă ar mai fi solicitați.

Următoarele trei grafice ilustrează cel de-al cincilea indicator al primei dimensiuni și anume-motivele pentru care elevul ar renunța la diverse beneficii (bunuri) de natură materială/spirituală în favoarea unor persoane cunoscute/necunoscute.

Printre motivele enumerate la itemul 13 s-au înregistrat: solidaritate, iubirea aproapelui, apartenența persoanei la familia celui care renunță la bunul respectiv, reciprocitatea acțiunii, etc.

Graficul de mai jos ilustrează itemul 15, care a vizat decizia respondenților de a renunța la anumite beneficii de natură materială/spirituală în favoarea unei persoane necunoscute; astfel, 60% dintre respondenți și-au manifestat dezacordul, în timp ce 34% dintre cei chestionați și-au manifestat incertitudinea.

Graficul de mai sus a ilustrat itemul 16. Dintre motivele cel mai des întâlnite care au făcut referire la motivele pentru care respondenții ar renunța la anumite beneficii de natură materială/spirituală în favoarea unei persoane necunoscute, s-au numărat: nevoia solicitantului de bunul respectiv și credința că este bine să ajute.

Următoarele grafice ilustrează ultimul indicator al primei dimensiuni și anume motivele pentru care respondentul nu ar renunța la diverse beneficii (bunuri) de natură materială/spirituală în favoarea unor persoane cunoscute/necunoscute.

Graficul de mai jos ilustrează itemul 14. Se poate observa astfel că 87,18% dintre respondenți nu au oferit un răspuns concludent pentru care nu ar renunța la diverse bunuri în favoarea unei persoane cunoscute, în timp ce 12,82% dintre cei chestionați nu ar renunța la bunurile personale, din egoism.

Următorul grafic ilustrează itemul 17. Motivele care au stau la baza unui refuz de renunțare la bunuri personale în favoarea unor persoane necunoscute, au făcut referire mai ales la neîncredere și convingerea că persoana respectivă nu ar putea apela la reciprocitate.

În continuare vom ilustra grafic următorii trei indicatori ai celei de a doua dimensiuni, manifestarea actului de acordare a ajutorului, după cum urmează: primul grafic va ilustra evaluarea propriei disponibilități de acordare/primire a ajutorului; cel de-al doilea grafic va ilustra disponibilitatea elevilor de a apela la norma reciprocității, iar cel de-al treilea grafic va ilustra disponibilitatea celor chestionați de a apela la principiul echității în cadrul unui comportament de acordare a ajutorului.

Referitor la graficul de mai jos, care a surprins evaluarea propriei disponibilități de acordare/primire a ajutorului a celor chestionați, 47,5% dintre respondenți au declarat că primesc și acordă ajutor în mod egal, în timp ce 40%, de cele mai multe ori acordă ajutor.

Următorul grafic a surprins măsura în care adolescenții apelează la reciprocitate atunci când sunt puși în situația de a oferi ajutor. Astfel, 67,6% ajută la rândul lor întotdeauna atunci când primesc ajutor; 22,6% ajută foarte des, în timp ce 17,6% ajută destul de des.

Graficul de mai jos ilustrează apelarea la echitate în cadrul acțiunilor de acordare și primire a ajutorului. Astfel, 67,4% dintre respondenți au considerat că nu este important ca ajutorul primit să fie pe măsura celui acordat, în timp ce 32,6% consideră că acest raport ar trebuie să fie egal.

Ultimele două grafice vor ilustra primii doi itemi ai chestionarului și anume: cel de introducere, care a făcut referire la opinia elevilor cu privire la relațiile actuale dintre oameni, precum și cel de trecere, care a făcut referire la modalitatea în care oamenii se ajută în prezent, raportat la trecut.

Graficul de mai sus a ilustrat opinia respondenților referitoare la relațiile actuale dintre oameni. Astfel, cei mai mulți (42,5%) au considerat că relațiile actuale dintre indivizi sunt destul de bune; 25% au considerat că sunt puțin bune; 20% au declarat că sunt bune, în timp ce doar 10% au considerat că sunt foarte bune.

Graficul de mai sus a ilustrat opinia celor chestionați cu privire la modul în care oamenii se ajută între ei, în prezent, raportat la trecut. Astfel, 57,5% dintre subiecții chestionați au considerat că în prezent oamenii se ajută mai puțin; 25% au considerat că indivizii se ajută mai mult ca în trecut, în timp ce doar 5% au declarat că indivizii își oferă ajutorul la fel de mult ca în trecut.

Prelucrarea datelor experimentale

Pornind de la ipotezele de lucru am efectuat o prelucrare statistică a datelor experimentale utilizând Testul χ2, pentru a observa în ce măsură ipotezele propuse de noi s-au confirmat sau nu. Analiza χ2 testează ipoteza 0, ipoteză care afirmă că nu există nicio diferență semnificativă între elementele testate. Pentru a putea observa această diferentă, se fac două tabele, unul în care se introduc datele observate, iar altul în care se trec datele teoretice (probabile). Formula de calcul este următoarea: χ2calculat=Σ, unde ki reprezintă datele observate, iar mi datele teoretice (probabile).

χ2 calculat se compară cu χ2 teoretic a cărui valoare se poate afla din tabele precalculate (vezi anexa 2). Nivelul de semnificație minim cu care am lucrat a fost de 95%, deci datele obținute au o valoare de adevăr de 95%. Valorile lui χ2 se iau din anexa 4 în funcție de ν, care reprezintă numărul gradelor de libertate; dacă tabelul este cu m linii și n coloane, formula de calcul a lui ν este următoarea: ν=(m-1)(n-1).

În continuare am testat influența încărcăturii afective a mesajului în funcție de cele două tipuri de recompensă, după cum urmează: am testat mai întâi influența încărcăturii afective a mesajului, coroborată cu o recompensă spirituală, având în vedere grupele 1 și 2 în prima, a doua și a treia zi, apoi influența încărcăturii afective a mesajului, coroborată cu o recompensă materială, având în vedere grupele 3 și 4 în prima, a doua și a treia zi.

Am comparat G1 cu G2 în prima zi. Am notat cu “Da” numărul elevilor care au contribuit financiar, adică au acordat ajutorul și cu “Nu” numărul elevilor care nu au realizat un astfel de comportament. În primul tabel am trecut datele observate, iar în cel de-al doilea datele probabile (teoretice).

Pentru a vedea dacă există vreo diferență între cele două grupe, în prima zi, am calculat și comparat, conform datelor din tabel valoarea lui χ2 calculat cu cea a lui χ2 teoretic. Mai întâi am aflat valoarea lui ν. De aici a rezultat că ν=(2-1)(2-1)=1, adică există un singur grad de libertate. În stânga valoarea lui χ2 este de 0,025%, iar în dreapta este de 0,975. Dacă valoarea lui χ2 se află între cele două valori critice (0,025% și 0,975%) ipoteza 0 nu se respinge. Analog am procedat și pentru a putea compara cele două grupe în a doua și a treia zi, dar și pentru a compara grupele 3 și 4 în fiecare dintre cele trei zile.

Χ2=Σ=+++= 7,88.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici, conform valorii obținute (7,88) că, încărcătura afectivă a mesajului, pe baza recompensei spirituale nu a influențat comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în prima zi.

Am comparat G1 cu G2 în a doua zi

Χ2=Σ=+++= 2,25.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,25) că, încărcătura afectivă a mesajului, pe baza recompensei spirituale nu a influențat comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în a doua zi.

Am comparat G1 cu G2 în a treia zi.

Χ2=Σ=+++= 4,66

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (4,66) că, încărcătura afectivă a mesajului, pe baza recompensei spirituale nu a influențat comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în a treia zi.

Am comparat G3 și G4 în prima zi.

Χ2=Σ=+++= 2,54.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,54) că încărcătura afectivă a mesajului pe baza recompensei materiale nu a influențat comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în prima zi.

Am comparat G3 și G4 în a doua zi.

Χ2=Σ=+++= 4,37.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (4,37) că încărcătura afectivă a mesajului pe baza recompensei materiale nu a influențat comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în cea de-a doua zi.

Am comparat G3 și G4 în a treia zi.

Χ2=Σ=+++=0,025.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (0,025) că încărcătura afectivă a mesajului pe baza recompensei materiale a influentat comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în cea de-a treia zi.

În continuare am testat influența tipului de recompensă funcție de încărcătura afectivă a mesajului (neutru afectiv/încărcat afectiv) după cum urmează: în primă fază am realizat o comparație între grupele 1 și 3 în fiecare dintre cele trei zile, iar în a doua fază am comparat grupele 2 și 4 în fiecare dintre cele trei zile.

Am comparat G1 și G3 în prima zi.

Χ2=Σ=+++= 11,3.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (11,3) că tipul de recompensă în cadrul unui mesaj neutru din punct de vedere afectiv nu influențează comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în prima zi.

Am comparat G1 și G3 în a doua zi.

Χ2=Σ=+++=

2,35.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,35) că tipul de recompensă în cadrul unui mesaj neutru din punct de vedere afectiv nu influențează comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în cea de-a doua zi.

Am comparat G1 și G3 în a treia zi.

Χ2=Σ=+++= 2,42.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,42) că tipul de recompensă în cadrul unui mesaj neutru din punct de vedere afectiv nu influențează comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în cea de-a treia zi.

Am comparat G2 și G4 în prima zi.

Χ2=Σ=+++= 2,35.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,35) că tipul de recompensă în cadrul unui mesaj încărcat din punct de vedere afectiv nu influențează comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în prima zi.

Am comparat G2 și G4 în a doua zi.

Χ2=Σ=+++= 4,16.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (4,16) că tipul de recompensă în cadrul unui mesaj încărcat din punct de vedere afectiv nu influențează comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în cea de-a doua zi.

Am comparat G2 și G4 în a treia zi.

Χ2=Σ=+++= 2,35.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,35) că tipul de recompensă în cadrul unui mesaj încărcat din punct de vedere afectiv nu influențează comportamentul de acordare a ajutorului al elevilor din cele două grupe în cea de-a treia zi.

În continuare am testat dacă există un comportament marcat diferit între elevii care acordă ajutor și ceilalți care nu au manifestat un astfel de comportament pentru fiecare dintre cele patru grupe experimentale, în fiecare dintre cele trei zile.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din prima grupă, în prima zi.

Χ2=+= 0,85.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (0,85) că nu există diferențe comportamentale între cei care acordă ajutor și ceilalți elevi din prima grupă, în prima zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din prima grupă, în a doua zi.

Χ2=+= 0.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (0) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din prima grupă în cea de-a doua zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din prima grupă, în a treia zi.

Χ2=+= -2.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici, conform valorii obținute (-2) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din prima grupă, în cea de-a treia zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a doua grupă, în prima zi.

Χ2=+= -0,03.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-0,03) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a doua grupă, în prima zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a doua grupă, în cea de-a doua zi.

Χ2=+= -1,82.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a doua grupă, în cea de-a doua zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a doua grupă, în cea de-a treia zi.

Χ2=+= -1,27.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-1,27) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a doua grupă, în cea de-a treia zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a treia grupă, în prima zi.

Χ2=+= -1,02.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-1,02) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a treia grupă, în prima zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a treia grupă, în cea de-a doua zi.

Χ2=+= -1,83.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-1,83) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a treia grupă, în cea de-a treia zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a treia grupă, în cea de-a treia zi.

Χ2=+= -1,83.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-1,83) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a treia grupă, în cea de-a treia zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a patra grupă, în prima zi.

Χ2=+= -1,66.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-1,66) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a patra grupă, în prima zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a patra grupă, în cea de-a doua zi.

Χ2=+= -0,96.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-0,96) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a patra grupă, în cea de-a doua zi.

Am testat diferența comportamentală a elevilor din a patra grupă, în cea de-a treia zi.

Χ2=+= -1,83.

Ipoteza 0 se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (-1,83) că există diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi din a patra grupă, în cea de-a treia zi.

În continuare am testat dacă există diferențe semnificative în cele trei zile în ceea ce privește comportamentul de acordare a ajutorului în interiorul fiecărei grupe și peransamblu.

ν=(3-1)(2-1)=2; pentru două grade de libertate, valoarea lui χ2 la stânga este de 7,38, iar la dreapta este de 0,506 (vezi anexa 4), cu o probabilitate de 95%.

Am realizat o testare pentru prima grupă, în fiecare dintre cele trei zile.

Χ2=+++++= 3,86

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (3,86) că membrii primului grup nu se comportă diferit de la o zi la alta în ceea ce privește acordarea ajutorului.

Am realizat o testare pentru a doua grupă, în fiecare dintre cele trei zile.

Χ2=+++++= 3,3.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (3,3) că membrii celui de-al doilea grup nu se comportă diferit de la o zi la alta în ceea ce privește comportamentul de acordare a ajutorului.

Am realizat o testare pentru a treia grupă, în fiecare dintre cele trei zile.

Χ2=+++++= 1,028.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (1,028) că membrii celui de-al treilea grup nu se comportă diferit de la o zi la alta în ceea ce privește comportamentul de acordare a ajutorului.

Am realizat o testare pentru cea de-a patra grupă, în fiecare dintre cele trei zile.

Χ2=+++++= 4,41.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (4,41) că membrii celui de-al patrulea grup nu se comportă diferit de la o zi la alta în ceea ce privește comportamentul de acordare a ajutorului.

În continuare am realizat o testare pentru cele patru grupe, în cele trei zile.

Χ2=+++++= 2,01.

Ipoteza 0 nu se respinge; rezultă de aici conform valorii obținute (2,01) că nu există diferențe semnificative în cele trei zile în ceea ce privește comportamentul elevilor de acordare a ajutorului între cele patru grupe experimentale.

Pentru evidențierea relației dintre inteligența emoțională și apariția comportamentelor de tip prosocial, am împărțit subiecții în două loturi, în funcție de rezultatele obținute la chestionarul referitor la comportamentul prosocial: un lot experimental, alcătuit din subiecți cu atitudini prosociale pronunțate și un lot martor, format din subiecți cu atitudini prosociale scăzute.

Prezentăm distribuția rezultatelor pentru testul de inteligență Roco:

Distribuția scorurilor obținute de lotul experimental:

Distribuția scorurilor obținute de lotul martor:

Observăm existența unei diferențe între cele două medii, media scorurilor obținute de femei fiind 102.56, iar cea obținută de bărbați fiind 91.56.

Ipoteza noastră anticipa că persoanele cu atitudini prosociale înalte au o inteligență emoțională superioară celor care nu au astfel de atitudini. Pentru a demonstra aceasta, am comparat mediile testelor utilizate pe eșantioanele de femei și de bărbați la testul de inteligență emoțională Roco, folosind testul T:

Observăm că ipoteza se confirmă, persoanele cu inteligență emoțională ridiată sunt mai înclinate spre manifestarea de comportamente prosociale.

Concluzii și propuneri

În urma studiului efectuat, dar mai ales în urma analizării și interpretării datelor am putut contura câteva concluzii atât cu privire la atitudinea adolescenților față de comportamentul de acordare a ajutorului, atitudine evaluată cu ajutorul unui chestionar aplicat pe un eșantion de 91 de elevi, cât și cu privire la realizarea efectivă a unui astfel de comportament (de acordare a ajutorului) ca urmare a manipulării unor variabile independente, în cadrul unei situații experimentale.

Referitor la atitudinea față de comportamentul de acordare a ajutorului, am putut desprinde următoarele concluzii, funcție de indicatorii utilizați în cadrul fiecărei dimensiuni. Astfel, primul indicator, care ne-a indicat disponibilitatea adolescenților de a oferi ajutor unor persoane cunoscute și/sau necunoscute aflate în diverse situații.

Disponibilitatea de a acorda ajutorul într-o măsură foarte mare, destul de mare și mare reprezintă manifestări ale unor atitudini pozitive față de un astfel de comportament. Procentajele cumulate pentru fiecare dintre cele trei grade ale scalei, funcție de fiecare persoană în parte au indicat o disponibilitate foarte crescută de acordare a ajutorului, în primul rând persoanelor foarte cunoscute și apropiate (părinți, frați, prieteni și colegi, alte rude, profesori), dar și destul de crescută față de alte persoane cum ar fi (vecini, persoane necunoscute de același sex sau persoane necunoscute de sex opus).

Măsura în care elevii ar acorda ajutor unor persoane cunoscute aflate în diverse situații, a relevant pentru fiecare tip de situație în parte, luând în calcul doar primele trei valori ale scalei (foarte mult, destul de mult și mult), o disponibilitate destul de ridicată de acordare a ajutorului, acesta crescând sau descrescând funcție de fiecare situație în parte între limitele 50% și aproximativ 100%. Am considerat că acest procentaj, foarte ridicat în unele situații și destul de ridicat în altele a fost influențat si de situația ipotetică în care adolescentul ar trebui să ofere ajutor, dar și, mai ales de gradul de dificultate a acesteia, precum și de resursele fizice și psihice de care dispune cel care oferă ajutorul.

Măsura în care adolescenții ar acorda ajutorul unor persoane necunoscute aflte în diverse situații – conform datelor relevate în urma prelucrării acestora, a reieșit o atitudine aproximativ asemănătoare față de comportamentul de acordare a ajutorului ca și în cazul persoanelor cunoscute. Astfel, am putut constata că nu neapărat persoana (cunoscută sau necunoscută) este cea care influențează decizia de acordare a ajutorului, ci mai degrabă, natura situației care solicită un astfel de comportament, precum si resursele interne și externe ale celui care îl realizează.

Conform răspunsurilor obținute, am putut concluziona că în cea mai mare parte adolescenții sunt dispuși să acorde ajutorul, deoarece am considerat noi că și incertitudinea, la un moment dat se poate transforma într-un accord, luând în calcul contexte în care cel care ar oferi ajutorul nu ar trebui sa depună un efort prea mare și ar dispune de resursele necesare.

Referitor la cel de-al doilea indicator al primei dimensiuni, motive pentru care adolescentul ar acorda ajutor unor persoane cunoscute sau necunoscute, au fost relevate următoarele motive funcție de gradul de cunoaștere al persoanei, astfel: dacă persoana este una cunoscută, motivele cel mai des întâlnite pentru care elevii i-ar acorda ajutorul au făcut referire mai ales la: încredere față de persoana respectivă, certitudinea că ajutorul oferit îi va fi mai devreme sau mai târziu înapoiat, credința că e bine să ne ajutăm aproapele, problemele cu care se confruntă persoana care are nevoie de ajutor (au fost invocate mai ales cele legate de sănătate), solidaritate, etc.; dacă persoana este una necunoscută, motivele cel mai des întâlnite pentru care adolescenții ar acorda ajutorul au făcut referire mai ales la: dorința de a ajuta, situația în care se află persoana respectivă, dragostea față de semeni, modalitatea de solicitare a ajutorului, etc.

Am considerat astfel, și de această dată că în diverse contexte și condiții nu persoana care solicită ajutor este cea care influențează realizarea unui astfel de comportament, ci mai degrabă motivațiile interne ale celui care oferă ajutor, motivații educate în spiritual comportamentului prosocial.

Din cel de-al treilea indicator al primei dimensiuni, motive pentru care adolescenții nu ar acorda ajutor unei persoane necunoscute, am putut desprinde, dintre cele mai des întâlnite, următoarele motive: neîncredere în cel care solicită ajutorul, situația în care acesta s-ar afla (s-a observat un refuz al acordării ajutorului dacă aceasta depășește posibilitățile de care dispune cel care acordă ajutorul), imposibilitatea apelării la reciprocitate a celui care primește ajutor, modalitatea de solicitare a ajutorului, etc. Și în urma acestor răspunsuri, putem concluziona că atât factorii externi (condiții, situații) cât și cei interni (motivații, credințe, resurse psihice și fizice), influențează comportamentul de acordare a ajutorului.

Al patrulea indicator al primei dimensiuni, importanța recompensei ca urmare a acordării ajutorului, a relevant faptul că cea mai mare parte a celor chestionați au declarat că nu țin neapărat să primească o recompensă, în timp ce restul au declarat că aceasta nu este importantă pentru ei. Astfel, putem considera că decizia adolescențior de acordare a ajutorului nu vine, neapărat pe fondul unei întrevederi a primirii unei recompense ca urmare a săvârșirii unui astfel de comportament; de cele mai multe ori, atunci când oferă ajutor sau când urmează să realizeze un astfel de comportament nu sunt motivați extrinsec de o eventuală recompensă, ci mai degrabă, am considerat noi că primează o motivație intrinsecă, o motivație care ține de satisfacția personală a individului care a săvârșit un bine.

În ceea ce privește disponibilitatea de a mai acorda ajutor și cu alte ocazii unei persoane oarecare, care în urma primirii ajutorului nu a mulțumit binefăcătorului (condiția de recompensă), s-a putut observa că peste 60% nu ar mai ajuta acea persoană, în timp ce numai 37,5% ar mai oferi ajutor chiar dacă nu au fost recompensați. De aici am tras concluzia că în anumite situații, dacă nu chiar în toate se impune o recompensare a celui care aferă ajutor, chiar și numai de natură spirituală, astfel încât comportamentul acestuia să fie întărit, și, implicit, emergența lui să fie asigurată.

Motivele care ar determina o renunțare la diverse bunuri de natură materială/spirituală în favoarea unor persoane cunoscute au făcut referire, mai ales la: solidaritate, iubirea aproapelui, reciprocitatea acțiunii și apartenența persoanei care solicită respectivul bun la familia celui care îl acordă.

În privința motivelor care care ar contribui la o decizie de renunțare la diverse bunuri de natură materială/spirituală în favoarea unor persoane necunoscute (itemul 16), cele mai des întâlnite dintre motive au făcut referire la: nevoia reală a solicitantului de bunul respectiv și credința că este bine să ajuți.

Itemul care a surprins manifestarea acordului, dezacordului sau a incertitudinii cu privire la decizia de a renunța la anumite bunuri de natură materială/spirituală în favoarea unei persoane necunoscute, majoritatea respondenților și-au manifestat dezacordul (60%), în timp ce 34% incertitudinea și numai 6% acordul. Ca și concluzie, putem spune că tot situațiile sunt cele care influențează decizia de acordare a ajutorului și de renunțare la diverse bunuri personale în favoarea unor persoane necunoscute.

Ultimul indicator al acestei dimensiuni a făcut referire la motivele care i-ar împiedica pe adolescenți să renunțe la propriile bunuri, indiferent de natura lor, în favoarea unor persoane cunoscute sau necunoscute. În cazul în care persoana este una cunoscută, majoritatea respondenților nu au oferit un răspuns, în timp ce nu ar renunța din egoism. În cazul în care persoana este una necunoscută, motivele care au stat la baza unui refuz au fost: neîncredere și convingerea că persoana respectivă nu ar putea apela la reciprocitate. Astfel, putem spune că indiferent de motivele care stau la baza refuzului lor, mai ales când vine vorba de a renunța la bunuri personale, adolescenții urmăresc sa obțină și avantaje ca urmare a actului lor de renunțare.

Primul indicator al celei de-a doua dimensiuni, evaluarea propriei disponibilități de acordare/primire a ajutorului, a înregistrat următoarele răspunsuri, ca urmare a prelucrării datelor: 47,5% dintre respondenți au afirmat că primesc și acordă ajutor în mod egal, în timp ce 40% dintre ei, de cele mai multe ori, acordă ajutor. Astfel, dacă în majoritatea situațiilor de acordare/primire a ajutorului, adolescenții urmăresc principiul echității, există și situații în care aceștia acordă ajutor, chiar dacă nu întrevăd posibilitatea ca pe viitor să fie ajutați, la rândul lor, de persoana căreia i-au\ oferit ajutorul.

Cel de-al doilea indicator din cadrul acestei dimensiuni a vizat măsura în care adolescenții apelează la reciprocitate atunci când ei sunt cei puși în situația de a oferi ajutor. Am putut constata astfel, pe baza răspunsurilor înregistrate că majoritatea adolescenților (67,6%) ajută la rândul lor întotdeauna atunci când primesc ajutor, în timp ce 22,6% ajută foarte des, iar 17,6% destul de des. Cu alte cuvinte, putem afirma că indivizii urmăresc reciprocitatea în acțiunile lor, indiferent de postura în care se află: cea de acordare sau cea de primire a ajutorului.

Referitor la ultimul indicator al acestei dimensiuni, apelarea la echitate, am putut observa ca urmare a datelor înregistrate că 67,4% dintre respondenți nu urmăresc echitatea în ceea ce privește consistența dintre ajutorul oferit și cel primit, în timp ce 32,6% urmăresc acest lucru. Procentul mare al celor care au răspuns “Nu” la acest item ne îndreptățește să credem că subiecții cuprinși în studiul nostru acordă ajutor chiar și în condițiile în care ar primi, la rândul lor un ajutor “mai mic”.

Ca și concluzie generală referitoare la atitudinea adolescenților față de comportamentul de acordare a ajutorului, putem afirma faptul că subiecții cuprinși în cadrul studiului manifestă o atitudine pozitivă față de un astfel de tip de comportament, chiar dacă, cu mici excepții și în anumite situații, nu se comportă astfel, ca urmare a unor motivații care țin mai mult sau mai puțin de persoana celui care acordă ajutorul.

În ceea ce privește realizarea comportamentului efectiv de de acordare a ajutorului de către adolescenți, situație manipulată și observată în cadrul unui experiment de teren și în care au fost testate următoarele aspecte: influența încărcăturii afective a mesajului, coroborată cu un anumit tip de recompensă în realizarea unui comportament de acordare a ajutorului; influența tipului de recompensă coroborată cu o încărcătură afectivă a mesajului în vederea realizării unui comportament de acordare a ajutorului; existența unei diferențe comportamentale între elevii care acordă ajutor și ceilalți elevi ca urmare a unei influențe din partea celor care manifestă un astfel de comportament în cadrul fiecărui grup; existența unei diferențe comportamentale în acordarea ajutorului între grupe, dar și peransamblu, am putut deduce următoarele concluzii care ne-au indicat și măsura în care ipotezele propuse s-au confirmat sau nu.

Astfel, referitor la primul aspect testat și în urma comparației realizată între grupa 1 și grupa 2 (grupe cărora le-a fost expus un mesaj neutru din punct de vedere afectiv, respectiv unul încărcat afectiv) și care au primit același tip de recompensă (spirituală) ca urmare a realizării unui comportament de acordare a ajutorului, nu a relevant nicio influență a încărcăturii afective a mesajului asupra deciziei lor de a acorda ajutorul. Astfel, am putut concluziona că percepția nevoii de ajutor a copilului, nu a venit pe fondul modului în care a fost expusă situația acestuia; deci există cazuri și situații care îi determină pe indivizi să acorde ajutor și independent de un mesaj de solicitare a acestuia cu o încărcătură afectivă care să trezească empatia auditoriului.

Comparația realizată între grupa 3 și grupa 4 (grupe cărora le-a fost expus un mesaj neutru din punct de vedere afectiv, respectiv unul încărcat afectiv) și care au primit același tip de recompensă (materială) ca urmare a realizării unui comportament de acordare a ajutorului, nu a relevant nicio diferență în primele două zile, diferența survenind doar în cea de-a treia zi. Pe baza calculelor efectuate în cadrul prelucrării și analizării datelor, am constat că diferența este una numerică, ca urmare a diferenței dintre numărul celor care au manifestat un astfel de comportament de-a lungul celor trei zile în cadrul grupei 3 (2 elevi), respectiv, în cadrul grupei 4 (9 elevi). Astfel, am concluzionat că încărcătura afectivă a mesajului la care a fost expusă grupa 4 a influențat comportamentul elevilor de a acorda ajutorul.

Cel de-al doilea aspect testat nu a evidențiat nicio diferență între grupele 1 și 3 (ambele grup au fost expuse la un mesaj neutru din punct de vedere afectiv), respectiv, grupele 2 și 4 (ambele grupe au fost expuse la un mesaj încărcat din punct de vedere afectiv) în ceea ce privește acordarea ajutorului, în fiecare dintre cele trei zile. Astfel, am putut constata că, independent de încărcătura afectivă a mesajului de solicitare a ajutorului, recompensa aplicată nu a influențat o creștere numerică a celor care au acordat ajutorul, în nici una dintre cele trei zile.

În ceea ce privește cel de-al treilea aspect testat în cadrul experimentului, am obținut următoarele rezultate ca urmare a calculelor efectuate. Astfel, în cadrul primei grupe nu există o diferență semnificativă în primele două zile între cei care manifestă un astfel de comportament și ceilalți colegi, diferența intervenind în cea de-a treia zi. Am putut observa în cadrul acestei grupe, că cei care au oferit ajutor nu au influențat și ceilalți colegi să procedeze la fel, numărul celor care au acordat ajutorul scăzând în fiecare zi. Ca urmare a acestui aspect, am concluzionat că: nu întotdeauna modelul contribuie la o influențare a comportamentului observatorului; ajutorul solicitat în mod repetat poate conduce în cele din urmă la o reacție de refuz din partea celor care ar trebui să-l acorde.

În ceea ce privește grupele 2, 3 și 4, în fiecare dintre cele trei zile, am constatat că există diferențe comportamentale, diferențe de natură numerică, exprimate de numărul mic al celor care au oferit ajutor, dar mai ales, de variația acestuia de-a lungul celor trei zile (fie s-a înregistrat o stagnare, urmată de o ușoară creștere-grupa 2; fie un refuz din partea membrilor grupului de a acorda ajutorul în prima zi, urmat de o stagnare a numărului celor care acordă ajutor în următoarele două zile-grupa 3; fie o ușoară creștere, urmată de o descreștere-grupa 4). Având în vedere situația din fiecare grupă, am considerat că, cele două concluzii expuse mai sus se pot aplica și în acest caz.

În urma ultimului aspect testat, a rezultat în urma calculelor efectuate că nu există nicio diferență. Astfel, am concluzionat că o expunere la același tip de mesaj, coroborată cu o solicitare repetată a ajutorului și pe baza aceluiași tip de recompensă nu conduce la o modificare comportamentală în timp. De asemenea, am considerat noi, faptul că nu au existat diferențe comportamentale între cele patru grupe experimentale, a apărut ca urmare a faptului că decizia de acordare a ajutorului nu a survenit, probabil, nu ca urmare a încărcăturii afective a mesajului de solicitare a ajutorului, și nici ca urmare a recompensării celor care au acordat ajutorul; poate că altele au fost motivele care i- au determinat pe cei care au realizat un astfel de comportament să facă acest lucru.

În urma concluziilor extrase ca urmare a prelucrării statistice a datelor, am putut constata că nici una dintre ipotezele propuse de noi nu s-a confirmat. Astfel, am văzut că încărcătura afectivă a mesajului, coroborată cu un anumit tip de recompensă (spirituală sau materială), nu a condus la o creștere numerică a celor cărora li s-a solicitat ajutorul; de asemenea, faptul că s-a oferit un anumit tip de recompensă nu a influențat și nu a întărit comportamentul de acordare a ajutorului; observarea celor care au realizat un astfel de comportament de către cei care nu au acționat ca atare nu a contribuit la creșterea numerică a celor care, teoretic vorbind, ar fi trebuit să acorde ajutor la rândul lor; cererea repetată de acordare a ajutorului nu a contribuit și la o acțiune repetată de acordare a acestuia, dimpotrivă, numărul membrilor fiecărei grupe experimentale a înregistrat o descreștere sau chiar o stagnare în privința realizării comportamentului de acordare a ajutorului.

Rezultatele obținute ca urmare a realizării experimentului, ne-au determinat să propunem câteva soluții astfel încât adolescenții să acorde într-o măsură mult mai mare ajutor. În propunerea soluțiilor am avut în vedere și vârsta celor care au participat la experiment, vârstă la care încă nu sunt cristalizate noțiunile și judecățile morale care i-ar determina pe subiecții aflați la vârsta preadolescenței să acționeze ca niște adulți. Însă, faptul că aceștia și-au oferit ajutorul, chiar și într-o măsură mai redusă ne îndreptățește să credem că și-au însușit într-o proporție mai mare s-au mai mică normele și valorile dezirabile din punct de vedere social. Astfel, am considerat că următoarele soluții ar veni în sprijinul emergenței comportamentului prosocial: prezentarea în școli a cât mai multor cazuri care solicită acordarea ajutorului; expunerea de materiale, pe diverse suporturi media, cu conținut prosocial; încurajarea comportamentelor prosociale prin acordarea de recompense; evidențierea celor care manifestă un astfel de comportament, astfel încât și “observatorii” să fie încurajați să acționeze ca atare; organizarea de campanii cu caracter umanitar în care să fie implicați cât mai mulți copii;

Desigur, soluțiile ar fi mult mai numeroase atât în ceea ce privește “educarea” atitudinilor față de comportamentul prosocial cât și în privința transformării acestora în acțiuni propriu-zise, dar având în vedere faptul că natura umană este extrem de complexă, rămânem deschiși și la alte sugestii și propuneri care să vizeze strategii de educare a copiilor în spiritul comportamentului prosocial.

Anexe

Chestionar comportament prosocial

1. În ce măsură ți-ai ajuta părinții dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

2. În ce măsură ți-ai ajuta un prieten/ o prietenă dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

3. În ce măsură ți-ai ajuta un coleg/ o colegă dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

4. În ce măsură ți-ai ajuta alte rude dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

5. În ce măsură ți-ai ajuta un vecin/ o vecină dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

6. În ce măsură ai ajuta o persoană necunoscută de același sex dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

7. În ce măsură ai ajuta un profesor/ o profesoară dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

8. În ce măsură ai ajuta o persoană de sex opus dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

9. În ce măsură ți-ai ajuta surorile/frații dacă ți-ar solicita ajutorul?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

10. Dacă o persoană necunoscută ți-ar solicita ajutorul, i l-ai acorda?

a. da

b. nu

c. nu știu

11. În ce măsură ai acorda ajutorul unei personae cunoscute care este accidentată de o mașină?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

12. În ce măsură ai acorda ajutorul unei personae cunoscute la efectuarea treburilor casnice?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

13. În ce măsură ai ajuta o persoană cunoscută să ducă niște bagaje?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

14. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane cunoscute la efectuarea temelor?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

15. În ce măsură ai acorda ajutorul unei personae cunoscute care este pe cale să se înece?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

16. În ce măsură ai ajuta o persoană cunoscută dacă trebuie să o însoțești într-un anumit loc atunci când ești presat de timp?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

17. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane cunoscute invalide?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

18. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane cunoscute dacă are nevoie de bani?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

19. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane cunoscute dacă ți-ar cere să supraveghezi un copil mic?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

20. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane cunoscute dacă ți-ar cere un sfat?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

21. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care a căzut pe gheață?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

22. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care suferă de un handicap locomotor?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

23. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care este rănită și te roagă să o duci la spital?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

24. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care te roagă să intervii pentru că a fost agresată?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

25. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care te roagă să o ajuți să utilizeze un card?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

26. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care îți cere un sfat/o opinie?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

27. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care îți solicită o anume sumă de bani?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

28. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute dacă îți solicit o anumită adresă?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

29. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute să treacă strada?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

30. În ce măsură ai acorda ajutorul unei persoane necunoscute care este pec ale să se înece?

a. foarte mult

b. destul de mult

c. mult

d. puțin

e. foarte puțin

31. Enumeră motivele pentru care ai ajuta o persoană cunoscută atunci când aceasta îți solicită ajutorul.

32. Enumeră motivele pentru care ai ajuta o persoană necunoscută atunci când aceasta îți solicită ajutorul.

33. Care sunt motivele pentru care nu ai ajuta o persoană atunci când aceasta îți solicită ajutorul?

34. Este important pentru tine ca atunci când ajuți o persoană cunoscută/necunoscută să primești o recompense din partea acesteia?

a. da

b. nu

c. nu neapărat

d. nu știu

35. Dacă persoana căreia i-ai acordat ajutorul nici măcar nu ți-a mulțumit, dar în schimb ți-ar cere să o ajuți din noi, ai mai ajuta-o?

a. da

b. nu

36. Care ar fi motivul principal pentru care ai renunța la un anumit beneficiu de natura materială/ spirituală în favoarea unei persoane cunoscute?

37. Ai renunța la un beneficiu de natură material/ spirituală în favoarea unei persoane necunoscute?

a. da

b. nu

c. nu știu

38. Care ar fi motivul principal pentru care ai renunța la un anumit beneficiu de natura materială/ spirituală în favoarea unei persoane necunoscute?

39. Care ar fi motivul principal pentru care nu ai renunța la un anumit beneficiu de natura materială/ spirituală în favoarea unei persoane cunoscute?

40. Care ar fi motivul principal pentru care nu ai renunța la un anumit beneficiu de natura materială/ spirituală în favoarea unei persoane necunoscute?

41. Despre tine poți spune că ești o persoană care:

a. de cele mai multe ori acordă ajutor

b. primește și acordă ajutor în mod egal

c. nu știu/ nu pot să apreciez

42. Atunci când primești ajutor din partea unei personae, o ajuți și tu la rândul tău, dacă are nevoie?

a. întotdeauna

b. foarte des

c. destul de des

d. foarte rar

43. Este important pentru tine ca ajutorul primit să fie pe măsura celui acordat?

a. da

b. nu

44. Consideri că în prezent relațiile dintre oameni sunt:

a. foarte bune

b. bune

c. destul de bune

d. puțin bune

e. nu știu/ nu pot să apreciez

45. Consideri că în prezent oamenii se ajută între ei:

a. mai mult ca în trecut

b. mai puțin ca în trecut

c. la fel ca în trecut

d. nu știu/ nu pot să apreciez

TEST PENTRU INTELIGENTA EMOTIONALA (pentru adulti)

adaptat de Mihaela Roco dupa Bar-On si D. Goleman

Prezentam in continuare zece situatii (scenarii) in care se poate afla orice om. Imaginati-va ca va aflati in situatiile respective si aratati cum veti proceda in mod concret.

            Pentru aceasta veti alege una dintre cele patru variante de raspuns.

            1. Sunteti intr-un avion care intra brusc intr-o zona de turbulenta si incepe sa se balanseze puternic intr-o parte si alta. Ce faceti?

            a. Continuati sa cititi sau sa va uitati la film, dand putina atentie turbulentei.

            b. Va ingrijorati, urmariti stewardesa si cititi fisa cu instructiuni in caz de pericol.

            c. Cate putin din a si b.

            d. Nu observati nimic.

            2. Mergeti in parc cu un grup de copii de 4 ani. O fetita incepe sa planga deoarece ceilalti nu vor sa se joace cu ea. Ce faceti?

            a. Nu va amestecati, lasati copiii sa rezolve singuri problema.

            b. Vorbiti cu ea si o ajutati sa gaseasca o modalitate de a-i face pe ceilalti sa se joace cu ea.

            c. Ii spuneti cu o voce blanda sa nu planga.

            d. Incercati sa-i distrageti atentia si ii aratati cateva lucruri cu care se poate juca.

            3. Imaginati-va ca sunteti student si doriti sa obtineti o medie mare pentru bursa. Ati constatat ca una dintre note va scade media. Ce faceti?

            a. Va faceti un plan special pentru a va imbunatati nota la cursul respectiv, fiind hotarat sa urmati planul

            b. Va propuneti ca in viitor sa luati note mai bune la acest curs

            c. Considerati ca nu conteaza mult ceea ce ati facut la acest curs si va concentrati asupra altor cursuri la care notele dumneavoastra sunt mai mari

            d. Mergeti la profesor si incercati sa discutati cu el obtinerea unei note mai mari.

4. Imaginati-va ca sunteti agent de asigurari si telefonati la clienti pentru prospectare. 15 persoane la rand v-au inchis telefonul si sunteti descurajat. Ce faceti?

            a. Va spuneti „ajunge pentru azi”, sperand ca veti avea mai mult noroc maine

            b. Va evaluati calitatile care, poate, submineaza abilitatea dumneavoastra de a face vanzari

            c. Incercati ceva nou la urmatorul apel telefonic si va straduiti sa nu va blocati

            d. Gasiti altceva de lucru

            5. Sunteti managerul unei organizatii care incearca sa incurajeze respectul pentru diversitatea etnica si rasiala. Surprindeti pe cineva spunand un banc rasist. Ce faceti?

            a. Nu-l luati in seama – este numai o gluma

            b. Chemati persoana respectiva in biroul dumneavoastra pentru a-i face observatie

            c. Vorbiti pe fata, pe loc, spunand ca asemenea glume sunt nepotrivite si nu vor fi tolerate in organizatia dumneavoastra

            d. Ii sugerati persoanei care a spus gluma sa urmeze un program de scolarizare privind diversitatea.

            6. Incercati sa calmati un prieten infuriat pe un sofer care era sa-l accidenteze foarte grav. Ce faceti?

            a. Ii spuneti sa uite evenimentul pentru ca nu a patit nimic

            b. Incercati sa-i distrageti atentia de la acest eveniment vorbindu-i despre lucrurile care ii plac foarte mult sau care il intereseaza

            c. Ii dati dreptate, considerand, la fel ca si el, ca celalalt i-a pus in pericol viata

            d. Ii relatati ca si dv. vi s-a intamplat mai demult, ceva asemanator, dar dupa aceea v-ati dat seama ca, dupa cum conduce, soferul va ajunge in mod sigur la spitalul de urgenta.

            7. Dumneavoastra si partenerul de viata (prietenul) ati intrat intr-o discutie aprinsa, care a devenit foarte repede un meci de tipete. Sunteti amandoi furiosi si, in focul furiei, recurgeti la atacuri personale pe care intr-adevar nu le intelegeti, dar le continuati. Care este cel mai bun lucru de facut?

            a. Luati o pauza de 20 de minute si apoi reluati discutia

            b. Opriti cearta de indata, pentru ca nu conteaza ce spune partenerul dumneavoastra

            c. Spuneti ca va pare rau si ii cereti partenerului sa isi ceara la randul sau iertare

            d. Va opriti un moment, va adunati gandurile si, apoi, va precizati punctul dumneavoastra de vedere.

            8. Imaginati-va ca ati fost numit seful unei noi echipe care incearca sa gaseasca o solutie creativa la o problema sacaietoare de serviciu. Care este primul lucru pe care il faceti?

            a. Notati pasii necesari pentru rezolvarea rapida si eficienta a problemei

            b. Cereti oamenilor sa-si faca timp pentru a se cunoaste mai bine intre ei

            c. Incepeti prin a cere fiecarei persoane idei privind rezolvarea problemei, cat timp ideile sunt proaspete

            d. Incepeti printr-o sedinta de dezlantuire a ideilor (brainstorming), incurajand pe fiecare sa spuna orice idee ii vine in minte, indiferent cat de fantastica pare.

            9. Fiul dumneavoastra este extrem de timid si a fost foarte sensibil si un pic infricosat de locurile si oamenii straini, de cand s-a nascut. Ce faceti?

            a. Acceptati ca are un temperament sfios, timid si cautati cai de a-l proteja de situatii care sa-l tulbure

            b. Il duceti la un psihiatru de copii

            c. Ii expuneti intentionat la mai multi oameni si in locuri straine, astfel incat sa-si poata infrange frica

            d. Organizati o serie neintrerupta de experiente care sa-l invete pe copil sa ia treptat contact cu oameni si cu situatii noi.

            10. Considerati ca de multi ani ati dorit sa reincepeti sa practicati un sport pe care l-ati incercat si in copilarie, iar acum pentru distractie, in sfarsit, v-ati hotarat sa incepeti. Doriti sa va folositi cat mai eficient timpul. Ce faceti?

            a. Va limitati la timpul strict de exercitiu in fiecare zi

            b. Alegeti exercitii care va forteaza mai mult abilitatea (care vi se par mai grele)

            c. Exersati numai cand, in mod real, aveti dispozitie

            d. Incercati exercitii care sunt cu mult peste abilitatile dumneavoastra.

Bibliografie:

Bandura, A. (1977), Social Learning Theory. New York, General Learning Press

Bandura, A., Walters, R.H. (1963), Social Learning and Personality Development. New York, Holt, Rinehart and Winston

Bar-Tal, D. (1976), Prosocial behavior: Theory and research. New York: Halsted Press

Batson, C.D. (1991), Empathic Joy and the Empathy-Altruism Hypothesis, în Journal of Personality and Social Psychology, 61, pp. 413–426

Berkowitz, L. (1972), Social psychology. Glenview, Ill.: Scott, Foresman

Bohart, A.C., Greenberg, L. (2011), Empatia în psihoterapie, Editura Trei, București

Bullmer, K. (1975), The Art of Empathy:A Manual for Improving Accuracy of Interpersonal Perception. New York : Human Science Press

Chelcea, S. (1990), Psihologia cooperării și întrajutorării umane, Editura Militară, București

Chelcea, S. (2001), Psihologie social, SNSPA, București

Chelcea, S., Iluț, P. (coord.) (2003), Enciclopedie de psihosociologie, Editura Economică, Bucuresti

Chlopan, B.E., McCain, M.L. (1985), Empathy: Review of available measures, în: Journal of Personality and Social Psychology, nr.48, pp. 635-653

Davis, M.H. (1995), Empathy: A social psychological approach, United States: Westview Press, 1995

Eisenberg, N., Fabes, R.A. (1990), Empathy: Conceptualization, assessment, and relation to prosocial behavior, în Motivation and Emotion, no.14 . pp. 131–149

Freud, S. (1980), Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihoterapia vieții cotidiene, EDP, București

Fultz, J., Schaller, M., Cialdini, R. (1988), Empathy, sadness, and distress: Three related but distinct vicarious affective responses to another’s suffering. Personality and Social Psychology Bulletin, 14(2), pp.312-325

Gherghinescu, R. (2001), Anotimpurile empatiei: Studii de psihologie social cognitivă, Editura Atos, București

Goleman, D. (2008), Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București

Gouldner, A. (1960), The norm of reciprocity A preliminary statement. American Sociological Review, 25, 161-178

Hoffman, M.L. (2000), Empathy and moral development, New York: Cambridge University Press

Jackson, P.L., Decety, J. (2006), A Social-Neuroscience Perspective on Empathy, în Journal Current directions in psychological science. Sage Publications, vol.15, pp.54 – 58

Kohlberg, L. (1969), Moral education în the schools: a development view, în Studies in adolescence. London: The Macmillan Company, pp. 237- 258

Marcus, S. (1997), Empatie și personalitate, Editura Atos, București

Marcus, S. (1986(, Preocupări privind dezvoltarea capacității empatice, în Revista de Psihologie. București, nr. 3., p. 215

Mehrabian, A., Epstein, N. (1972), A measure of emotional empathy, Journal of Personality, 40/1972, pp. 525-543

Piliavin, J.A., Callero, P.L. (1991), Giving Blood: The Development of an Altruistic Identity. Baltimore: The Johns Hopkins University Press

Roco, M. (2004), Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași

Rogers, C.R. (1975), Empathic: An unappreciated way of being, în The Counseling Psychologist, nr. 5. pp. 2-10

Stomff, M. (2012), Introducere în Psihologia socială. Note de curs. București: Standardizarea

Stomff, M. (2011), Neuropsihologia afectivității, în: Elemente de neuropsihologie. Note de curs. București: Standardizarea

Stomff, M., Răuț, I., Enescu, A. ș.a. (2012), Altruismul, în Personalitatea, comunicarea, altruismul și atracția interpersonală în psihologie. Note de curs. Tg. Jiu: Măiastra, 2012

Stomff, M. (2014), The effects of the growth environment on the adolescents’ self-esteem, general intelligence and emotional intelligence, în Procedia – Social and Behavioral Sciences, Vol 127/ 2014, pp. 864-867

Trifan, A. (1999), Ontogeneza empatiei, în Viața Medicală. București, nr. 41 (511), p.3

Weinstein, E. (1969), The Development of Interpersonal Competence, în Goslin D.A. Handbook of Socialisation. Theorie and Research. Chicago: Rand McNally, pp. 753-775

Zahn-Waxler, C., Radke-Yarrow, M., Brady-Smith, J. (1977), Perspective-taking and prosocial behavior, Developmental Psychology, no. 13