Factori de Risc în Depresia la Copii și Adolescenți

=== 980f4e97850ba2be202510da87da5a5add92e6e8_679077_1 ===

FACTORI DE RISC ÎN DEPRESIA LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

CUPRINS

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

CAPITOLUL 2. RISCUL SUICIDAR LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

CAPITOLUL 3. PARTEA SPECIALĂ – CERCETARE

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Din păcate, în ultimul deceniu, se constată faptul că diversele tulburări afective (cu precădere cele de tip depresiv) manifestate la copii, ca și la adolescenți tind să se transforme în direcții prioritare ale domeniului psihiatriei și al psihologiei moderne, acest fenomen fiind generat nu doar de nivelul ridicat al incidenței patologiilor de tip psihiatric (cu însoțirea perioadelor depresive), ci și de dificultățile deosebite sesizate în diagnosticarea acestuia, la vârste fragede.

Numeroasele studii, ce au fost realizate de-a lungul timpului în domeniu, au reușit să evidențieze faptul că din numărul total al adolescenților, o treime prezintă incidența depresiei, vârsta medie a debutului stărilor depresive în cazul copiilor fiind de doar nouă ani.

În plus, în urma cercetărilor ce au fot realizate în domeniul dedicat afectivității umane, s-a reușit evidențierea:

Unei frecvențe deosebite a stărilor depresive în cazul perioadei pubertății

Importanței deosebite ce este reprezentată de diversele particularități de tip bio-psiho-social, aferente perioadei pubertății, în cadrul instalării unor tulburări de tip afectiv, marea majoritate depresiv-anxioase

În ceea ce privește o eventuală corelare între sexul biologic și depresie, se constată existența mai multor opinii, respectiv:

Mai multe studii au reușit să demonstreze faptul că sexul biologic nu reprezintă un factor de risc în cadrul procesului dedicat instalării diverselor tulburări de tip afectiv, cercetării reușind să evidențieze faptul că incidența acestor tulburări este aproximativ egală în cazul copiilor și adolescenților de ambele sexe

În cazul unor cercetări s-a evidențiat faptul că depresia se manifestă mai frecvent în cazul copiilor de sex feminin, deseori aceasta având și tendința de a recidiva.

În opinia lui S. Lesse, în tipul obiectivelor psihiatriei se poziționează diagnosticarea cât mai precoce a depresiei la copii și adolescenți, apreciindu-se că în absența unui tratament adecvat și declanșat cât mai devreme, depresia (cu precădere cea asociată anxietății) poate determina comportamente autolitice, în aproape 70 % dintre cazuri.

Studiile unor specialiști, ce au vizat peste 700 de pacienți tineri, ce prezentau anumite tulburări de tip afectiv, au evidențiat faptul că în marea majoritate a cazurilor se sesiza prezența anxietății, ca și a depresiei, acestea debutând încă din perioada adolescenței sau chiar a copilăriei.

În opinia altor cercetători, marea majoritate a copiilor, ca și a adolescenților ce au fost diagnosticați cu depresie, ajung să fie reinternați pentru tratament chiar și la intervale de timp scurte de la tratamentul inițial.

De cele mai multe ori, tulburările din categoria anxio-fobiei, ca și cele de tip obsesiv-compulsiv, ce se manifestă la copii, ca și la adolescenți, sunt reunite sub sfera așa numitelor tulburări internalizate, tulburările de tip comportamental fiind incluse în categoria tulburărilor externalizate.

Din păcate, diagnosticarea diverselor tulburări de tip anxios-depresiv la copii, ca și la adolescenți, este deseori destul de dificilă datorită unor mai mulți factori, printre care merită amintiți:

Diversele manifestări clinice de tip rudimentar

Polimorfismul psihopatologic

Devierile de tip comportamental, ce sunt specifice pubertății

Diverselor simptome de tip somatic

Tulburărilor de tip vegetativ-somatic

În plus, se remarcă faptul că diagnosticarea tardivă a acestor tulburări la copii și adolescenți determină fie lipsa ineficienței tratamentului aplicat, fie impunerea unui tratament deseori inadecvat modului de manifestare al respectivelor tulburări.

În ciuda faptului că prevalența suicidului în cazul copiilor și al adolescenților este mai redusă, comparativ cu alte grupe de vârstă, acesta reprezintă o problemă deosebită, mai ales în contextul în care tot mai frecvent se formulează ipoteze eronate privind incapacitatea copiilor ori a adolescenților de a elabora planuri suicidale, pe care ulterior să le ducă la îndeplinire, acestora adăugându-li-se și numeroasele distorsiuni sesizate în cadrul expresiei suicidalității la aceste categorii de vârstă.

Din nefericire, suicidul datorat depresiei se constituie în cea de-a șasea cauză a deceselor înregistrate în cadrul categoriei de vârstă 5 ani/14 ani, el fiind în Statele Unite ale Americii a treia cauză a decesurilor înregistrate la categoria de vârstă 15 ani/24 ani.

De altfel, în numai trei decenii (respectiv în perioada 1960-1990) s-a înregistrat o triplare a ratei suicidului la adolescenții incluși în intervalul de vârstă 15 ani/19 ani, trendul ascendent al acesteia continuând și ulterior anului 2000.

Se remarcă faptul că atât copiii, cât și adolescenții obișnuiesc desul de rar să lase scrisori de adio apropiaților ori alte notificări prin care trag un semnal de alarmă asupra iminenței suicidale, sfera letalității metodelor pe care aceștia le aleg fiind una destul de vastă.

În ceea ce privesc cauzele ce au contribuit în mod esențial la creșterea ratei suicidale la copii și adolescenți specialiștii estimează că mare parte din acestea se datorează accesului deosebit al victimelor la diversele medii de informare, la mediul online, ca și activităților derulate în cadrul tot mai frecventelor rețele de socializare.

De asemenea, s-a remarcat faptul că persoanele de sex masculin, ce au vârsta cuprinsă în intervalul 10 ani/24 ani, prezintă o rată a suicidului datorat depresiei cu mult mai mare în comparație cu rata suicidală a persoanelor de sex feminin din aceeași categorie de vârstă, cu mențiunea că acestea din urmă au mult mai frecvent tentative de suicid, cu o mai deasă raportare a ideației suicidare.

În topul factorilor de risc suicidali la copii și adolescenți se poziționează:

Diversele tulburări afective asociate

Probleme privind identitatea sexuală

Consumul de alcool

Consumul de substanțe stupefiante

Diverșii factori familiali

Probleme privind dezvoltarea personalității

Factori de natură socio-economică

Demn de menționat în cuprinsul prezentului capitol este faptul că în ceea ce privește viziunea dedicată suicidului datorat depresiei, la copii și adolescenți, aceasta este delimitată la nivelul mai multor interpretări și discipline, aspect ce determină o insuficientă conturare a modelelor teoretice dedicate fundamentării intervențiilor clinice dedicate.

Cu toate acestea, în ultimii ani s-a reușit delimitarea mai multor factori de risc, ca și a factorilor de alarmă și implicit a factorilor protectivi ce însoțesc episoadele depresive ale copiilor și adolescenților. S-a constatat astfel faptul că un număr destul de redus al copiilor și adolescenților ajung să aibă un episod suicidal, în absența constatării elementelor specifice depresiei (cu emiterea semnalelor de alarmă caracteristice acesteia), aspect ce le poate fi de un real ajutor specialiștilor în domeniu.

În cazul tinerilor, comportamentul suicidar ce poate fi asociat depresiei se datorează, de cele mai multe ori, dezechilibrelor constatate între factorii de risc și factorii protectivi, o importanță deosebită fiind acordată, în aceste situații, urmăririi ponderii reprezentate de acești factori, știut fiind faptul că semnalele de alarmă ce pot defini perioada depresivă se constituie în adevărate modalități de comunicare (directă ori indirectă) a subiectului cu cei din jurul său.

Unii specialiști au reușit să conceapă o serie întreagă de modele prin care se încearcă explicarea fenomenului suicidal la copii și adolescenți, dintre acestea remarcându-se :

Modelul ce are la bază diversele tulburări preexistente de tip psihopatologic

Modelul dedicat răspunsurilor culturale la diversele amenințări și/sau condiții sociale de tip neprielnic

Alți specialiști au reușit să integreze multitudinea formelor de manifestare ale tentativelor de suicid, aceștia concepând un complex model explicativ ce sugerează faptul că acestea se constituie în expresii ale modurilor de manifestare a depresiei (cu capacitatea de toleranță specifică) la baza căruia se poziționează:

Factori de natură socio-culturală

Factori de natură biologică

Factori de natură psihopatologică

Factori de natură psihologică

Se remarcă, de asemenea, existența modelului „traiectoriei suicidului”, ce are la bază numeroșii factori de risc, ca și factorii precipitanți suicidului, aceștia reprezentând expresia ideației suicidare surprinse pe parcursul evoluției copiilor, respectiv adolescenților.

În opinia lui J.M. Stallion și a lui E.E. McDowell, factorii de risc în cazul copiilor și al adolescenților se remarcă pe întreaga perioadă a dezvoltării acestora, ei fiind:

Biologici – în categoria cărora intră un nivel crescut al impulsivității la copii, ca urmare a absenței mecanismelor supresionare. Urmare a acestui aspect se remarcă declanșarea unor acte de tip suicidar în absența unei planificări temeinice, incidența suicidului datorat depresiei crescând direct cu vârsta subiectului (vârful riscului se atinge în preajma vârstei de 14/15 ani)

Psihologici – se constată o frecvență deosebită, în cazul copiilor și a adolescenților, a stimei de sine diminuate, a sentimentelor de inferioritate, a sentimentului neajutorării, ca și a fricii de abandon și de rejecție. Atât copiii, cât și adolescenții nu dispun de abilitățile necesare depășirii greutăților și factorilor stresanți, moment în care se realizează o internalizare a factorilor stresanți. În plus, în opinia alor autori, în marea majoritate a cazurilor, persoanele care prezintă anumite comportamente de tip suicidar prezintă diverse tulburări de natură psihiatrică ori au un istoric al tulburărilor de tip psihiatric. În topul acestora se poziționează depresia, urmată de anxietate, de tulburarea de tip bipolar, dar și de schizofrenie. În plus, acestor tulburări li se adaugă și vulnerabilitatea deosebită determinată de consumul de alcool, ca și de consumul diverselor substanțe stupefiante

Cognitivi – în categoria cărora intră :

O viziune de tip distorsionat asupra realităților vieții

Lipsa înțelegerii diverselor aspecte cotidiene

Gândirea simplistă privind numeroasele consecințe ce pot fi determinate de acțiunile proprii

Incapacitatea unei gândiri raționale

De mediu, în categoria cărora se remarcă:

Pierderea timpurie a unei persoane din zona atașamentului

Un nivel redus al suportului parental

Diversele conflicte parentale

Prezența abuzurilor fizice

O structură familială inflexibilă ori haotică

Prezența abuzurilor emoționale

Existența comportamentelor de tip suicidar în famili

Prezența unor abuzuri de natură sexuală

În plus, s-a reușit delimitarea clară a factorilor de risc dedicați suicidului determinat de depresie la copii și adolescenți, remarcându-se astfel:

Factorii de risc ce sunt specifici copiilor, respectiv adolescenților, în categoria cărora intră:

Anterioarele episoade depresive, ca și anterioarele tentative de suicid

Curenta ideație suicidară, ca și intențiile de suicid, respectiv planurile suicidare

Anumite tulburări mentale, în topul acestora poziționându-se depresia, urmată de tulburarea bipolară, ca și de distimie

Tulburările ce determină diminuarea considerabilă a contorului impulsurilor, ca și modificările de comportament

Tulburările de comportament, în principal tulburarea marginală de comportament

Asocierea consumului de alcool

Asocierea consumului substanțelor stupefiante

Prezența sentimentelor de auto-învinovățire

Prezența impulsivității

Existența unor tendințe de agresivitate

Tulburări de natură sexuală

Prezența izolării

Prezența sentimentelor de rejecție

Existența unor credințe culturale și/sau religioase

Absența abilității de coping, etc

Factorii de risc ce sunt specifici familiilor copiilor/adolescenților, ca și factorii de risc ambientali, ce includ:

Un anumit nivel al expunerii suicidale în cadrul familiei

Existența unui istoric suicidal la nivelul familiei

Un acces facil la diversele metode și tehnici ce pot favoriza suicidul

Influențele negative ale unor membrii semnificativi din familie

Multiplele influențe nefaste sesizate în cadrul mediilor informative

Diversele disfuncționalități sesizate în cadrul perioadelor de tratament dedicate problemelor de natură psihologică, respectiv psihiatrică

Tuturor acestora li se mai adaugă, mai ales în cazul copiilor de vârste mici, existența factorilor situaționali precipitanți, care în situația tinerilor pot fi de mai multe tipuri, respectiv:

Moartea (pierderea) unei persoane dragi din familie și/sau din anturaj

Izolarea socială, ca și pierderea unor prieteni apropiați

Pierderea unei familiarități ambientale

Despărțirea de persoanele apropiate

Sentimentul rejecției

Diverse evenimente stresante, în topul acestora poziționându-se eșecurile școlare, ca și situațiile financiare precare din familie

Diversele probleme privind orientarea sexuală

Existența unor episoade de violență familială

Prezența abuzurilor de orice tip

Absența suportului familial

Prezența/implicarea în diversele discuții privind depresia/suicidul la nivelul rețelelor de socializare

În cazul copiilor de vârstă școlară, un loc deosebit este ocupat de prezența depresiei, căreia i se adaugă și:

Prezența aburilor de orice fel

Prezența impulsivității

Modificarea rolurilor la nivelul familiei

Diverse probleme de sănătate cronică

Prezența abandonului

Lipsa unui model parental

Asemenea persoanelor adulte, și copii și adolescenții prezintă o serie de factori protectivi, aceștia opunându-se factorilor de risc și determinând diminuarea considerabilă a probabilității apariției tentativei de suicid, în paralel cu o dezvoltare a rezilienței de tip individual.

Se remarcă astfel, în topul tehnicilor și metodelor dedicate protecției copiilor împotriva tentativei de suicid determinată de depresie:

Acordarea unor îngrijiri adecvate, în funcție de diversele disfuncționalități psihice și fizice

Accesul facil la cele mai bune îngrijiri medicale

Absența consumului de alcool, ca și a consumului de substanțe stupefiante

Acordarea ajutorului de specialitate, etc

În categoria factorilor protectivi se remarcă:

Factori de tip impersonal, ce includ:

O legătură puternică cu membrii familiei

Realizarea unei comunicări verbale deschise

Un nivel ridicat al implicării parentale

Un mediu social adecvat, implicând nu doar mediul școlar, ci și mediul adulților și al tinerilor/copiilor

Nivelul spiritualității, etc

Factori de tip individual, ce includ:

Abilitatea rezolvării diverselor probleme sesizate

Un nivel ridicat al stimei de sine

Abilități generale în materia copingului

Factori ce sunt specifici copiilor, în categoria cărora intră:

Un nivel ridicat al controlului parental

O atmosferă familială de tip protectiv

Un nivel crescut al coeziunii familiale

Un suport crescut la nivelul familiei

CAPITOLUL 2. RISCUL SUICIDAR LA COPII ȘI ADOLESCENȚI

O atenție specială este acordată diverselor semnale de alarmă ce preced tentativele de suicid ale copiilor și adolescenților, semnale ce pot fi remarcate atât de specialiștii în domeniu, dar și de familiile tinerilor. În urma numeroaselor studii și cercetări ce au fost realizate în domeniu s-a reușit evidențierea faptului că cele mai multe dintre semnele ce pot determina identificarea unui potențial risc de suicid la copii și adolescenți se pot remarca în cadrul modalității prin care aceștia înțeleg să își exprime frustrările, ca și necazurile.

Astfel, fenomenul sinuciderii la copii și adolescenți este unul deosebit de complex, acesta fiind determinat de numeroși factori ce au intervenit în existența acestora, neputându-se determina existența unui unic factor predictor, ci a unui cumul de elemente, după cum o menționează și American Association of Suicidology, în cursul anului 2012:

Existența ideației suicidale

Interesul manifestat pentru suicid, ca și pentru diverselor modalități prin care acesta se poate realiza

Identificarea unor potențiale mijloace letale – medicamentele fiind în topul acestora

Tentația consumului de alcool și chiar a consumului de droguri

Starea de anxietate

Izolarea socială

Comportament de tip disfuncțional

Stări de mânie frecvente

O anumite instabilitate afectivă

Lipsa unor speranțe, idealuri

În plus, în practică, sunt deseori analizate mai multe caracteristici ce se pot constituie în adevărate semnale de alarmă în cazul copiilor și adolescenților ce prezintă un risc de suicid, acestea fiind delimitate în cursul anului 2005 de către S.I.E.C. – Suicide Information and Education Center. Remarcăm astfel:

Factori de natură fizică, ce includ:

Schimbări bruște de apetit

Diverse afecțiuni cronice, neprevăzute

Pierderea în greutate sau dimpotrivă, acumularea într-un timp foarte scurt a unui număr mare de kilograme

Modificări nemotivare privind stilul abordat, în totală contradicție cu personalitatea subiectului în cauza

Neglijarea realizării unei îngrijiri personale adecvate

Factori de natură emoțională, dintre care amintim:

Modificări bruște de atitudine, dar și de dispoziție

Stări de anxietate și/sau de agitație

Stări tensionate sau stări de oboseală permanentă

Sentimentul inutilității ori cel al neajutorării

Apariția sentimentelor de vină

Frici nejustificate privind apariția unor boli

Diminuarea considerabilă a concentrării

Stări persistente de tristețe

Modificări bruște de personalitate, nejustificate

Apariției sentimentului lipsei de valoare

Factori de natură comportamentală, în categoria cărora se remarcă:

Amenințări ce fac trimitere la realizarea unor acte deosebite

Descrierea amănunțită a unor mijloace dedicate suicidului

Utilizarea inexplicabilă a băuturilor alcoolice

Izolarea în raport cu prietenii sau chiar cu membrii familiei

Modificări inexplicabile în alimentație

Izolarea, îndepărtarea de cercul de prieteni

Procesul de interpretare al comportamentului suicidal la copii și adolescenți implică analizarea diverselor diferențe sesizate la nivel cognitiv, acestea reflectându-se, cu precădere, în cadrul înțelegerii conceputului morții.

Astfel, spre deosebire de adulți, care percep conceptul morții prin intermediul mai multor dimensiuni (respectiv finalitate, ireversibilitate, inevitabilitate și universalitate), copiii reușesc să compare moartea cu somnul, ei neluând în calcul ireversibilitatea gestului lor, mai ales în contextul în care mare parte dintre informațiile pe care aceștia le au despre moarte sunt preluate din desenele animate vizionate ori din povești.

În cazul copiilor, se remarcă faptul că moartea nu reprezintă pentru ei finalul existenței, aceștia apreciind că moartea se poate evita în ultimul moment și mai ales că există persoane care nu vor muri. Concepția copiilor despre moarte se înscrie deseori în sfera „magiei”, din care oricine poate să învie ori să se prefacă mort, adevăratul înțeles al sinuciderii fiind perceput destul de tardiv, datorită dezinteresului manifestat de familie (dar și de școală) cu privire la acest subiect, ca și a faptului că la vârsta copilăriei aceștia obișnuiesc să creadă în noțiunea binelui absolut, al puterii vieții, etc.

În ceea ce privește procesul dedicat evaluării riscului suicidal la copii și la adolescenți, acesta implică o identificare cât mai exactă a:

Diverșilor factori precipitanți

Ideației suicidale

Principalilor factori de risc

Intenției de suicid

Factorilor protectivi

Planului de suicid

În paralel, se impune și realizarea unor demersuri suplimentare, ce implică:

Mobilizarea deosebită a diverselor resurse disponibile – implicând nu doar familia, ci și școala și implicit comunitatea

Conceperea și implementarea unui plan de siguranță

Abordarea complexă și în regim de urgență a diverselor probleme și nevoi sesizate la copii, respectiv adolescenți

Conceperea unui contract de siguranță, etc.

Evaluarea corectă și în timp util a crizei suicidale la copii, respectiv la adolescenți presupune existența unor domenii apreciate ca fiind primordiale, mai precis:

Existența ideației suicidale, ca și prezența comportamentului de tip suicidal

Eventuala prezență a unor tulburări de natură psihiatrică

Eventualul istoric al comportamentului suicidal

Disponibilitatea unor modalități prin care să se poată înfăptui suicidul

Existența unor factori protectivi ori stresanți, cu precădere la nivelul mediului familial

La nivelul literaturii de specialitate se remarcă existența unui model dedicat riscului suicidal la copii, acesta incluzând evaluarea mai multor categorii de risc, respectiv:

Factori de risc primari, ce vizează:

Diversele tulburări afective ale copiilor, respectiv adolescenților

Sentimentele dedicate absenței speranțe

Istoria potențialelor tentative de suicid

Factori de risc secundari, în categoria cărora intră:

Consumul de alcool, consumul de droguri

Diversele tulburări de personalitate

Factori de risc situațional, incluzând:

Modul în care se desfășoară existența copilului/adolescentului în cadrul familiei

Diversele relații sociale

Eventuale probleme privind orientarea sexuală

Eventuala expunere la suicidul altor persoane din preajma sa

Factori protectivi, în categoria cărora sunt incluși:

Factorii individuali

Factorii familiali

Factorii sociali

Factorii comunitari

Pe lângă acest model, la nivelul literaturii de specialitate se recomandă deseori, în cazul copiilor și al adolescenților, adoptarea modelului în șapte pași a lui A.R. Roberts, respectiv:

Realizarea evaluării situației de criză

Identificarea raportului, ca și a relației cu respectivul copil/adolescent

Identificarea eventualelor probleme majore, ca și identificarea factorilor precipitanți

Realizarea managementului emoțiilor copiilor/adolescenților

Explorarea alternativelor, generarea acestora

Dezvoltarea planului de siguranță, dezvoltarea planului de protecție, ca și formularea acestora

Elaborarea planului de monitorizarea copilului/adolescentului, evaluarea contactelor de urmărirea acestuia

Procesul de evaluare a riscului de suicid la copii și adolescenți se constituie într-o activitate deosebit de complexă, ce implică utilizarea unor surse multiple, ca și a diverselor metode și nivele de abordare, în opinia unor specialiști apreciindu-se că se impune aplicarea unei întrebări de screening, indiferent de situația remarcată.

A.J. Wise și P.M. Spengler sunt de părere că se impune analizarea cât mai complexă a diverselor informații ce privesc o eventuală:

Neglijare a îngrijirii personale remarcate la copil/adolescent

Modificare comportamentală, în absența oricăror motive

De asemenea, procesul de evaluare include și o observare atentă a respectivului copil/adolescent, această observare incluzând:

Analizarea limbajului corporal al acestuia

Analizarea modului în care copilul/adolescentul înțelege să comunice

Analizarea comportamentului motiv

Analizarea eventualelor fantezii ale copilului/adolescentului

Analizarea limbajului abordat, etc

Se remarcă existența mai multor instrumente de tip standardizat dedicate procesului complex al evaluării riscului de suicid la copii, respectiv adolescenți, implicând chestionare, scale, dar și interviuri, cu mențiunea că toate acestea pot fi folosite doar într-un context considerat favorabil ori în situația în care copilul/adolescentul înțelege să colaboreze.

În practică, deseori se remarcă asocierea de către practicieni a acestor instrumente, preferându-se chestionar-scală, dar și interviu-scală, cu mențiunea că aceste asocieri sunt la latitudinea specialistului, în funcție de fiecare caz în parte.

De asemenea, o atenție specială este acordată identificării factorilor precipitanți, ca și a problemelor majore cu care se confruntă copilul sau adolescentul, acestea fiind direct influențate de capacitatea de comunicare a copilului/adolescentului, de modul în care acesta reușește să descrie stările emoționale, ca și de disponibilitatea abordării problemelor personale în fața altora.

În practică, identificarea diverșilor factori de risc în cazul depresiei la copii și adolescenți, ca și evaluarea acestora (implicit a efectelor determinate) include și intervievarea părinților copiilor/adolescenților, respectiv a diverșilor adulți ce sunt implicați în procesul dedicat educației și dezvoltării acestora. În aceste situații, se are în vedere:

Identificarea motivelor care au stat la baza declanșării depresiei la copii, respectiv adolescenți

Modificările comportamentale sesizate

Nivelul de afectivitate al copilului/adolescentului

Natura relațiilor existente în interiorul familiei copilului/adolescentului

Eventualele semne ce preced apariția unui episod de tip suicidal

Realizarea unei analize a dezvoltări psihice, afective, dar și fizice a copilului ori adolescentului

Analizarea comportamentului școlar

Identificarea eventualelor tratamente/diagnostice anterioare

Identificarea relațiilor pe care copilul/adolescentul le are cu cei din jurul său

Realizarea istoricului familial atât din prisma medicală, cât și prin prisma psihiatrică

În ciuda faptului că în practică se apreciază că metoda cea mai bună privind evaluarea efectelor diverse pe care factorii de risc le determină asupra copiilor ori a adolescenților constă într-un interviu direct cu aceștia, de-a lungul timpului s-a reușit conceperea și ulterior dezvoltarea diverselor instrumente dedicate acestei standardizări, acestea fiind aplicate în funcție de diversele împrejurări constatate.

The Columbia–Suicide Severity Rating Scale – C – S.S.R.S. – Scala Columbia dedicată evaluării severității ideației, ca și a comportamentului suicidal la copii și adolescenți, a fost elaborată și ulterior dezvoltată în vederea cuantificării, la nivel standardizat, nu doar a comportamentului suicidal al copiilor și adolescenților, ci și a ideației specifice, prin intermediul acesteia reușindu-se monitorizarea diverselor modificări survenite, ca urmare a intervențiilor realizate.

Prezentând și varianta dedicată adulților, această scală reușește să utilizeze definiții ale conceptelor de tip operațional, ca și nomenclatură strictă în domeniul evaluării suicidalității, cu prezentarea versiunilor dedicate screening-ului, ca și al evaluării de bază. Aceasta reușește să evalueze specific nu doar ideația suicidară a copiilor, respectiv adolescenților, ci și intensitatea acesteia.

The Brief Reasons for Living Inventory for Adolescents – B.R.F.L.-A, respectiv inventar scurt al evaluării motivelor de trai, se constituie într-o adaptare a versiunii dedicate motivelor de trai remarcate la persoane adulte, în faza inițială aceasta incluzând un număr de 48 de întrebări al căror principal scop consta în analizarea rațiunilor rămânerii în viață (cu mențiunea cu oricare întrebare avea o cotație pe scala cu șase trepte, unde treapta 1 era total neimportantă, treapta VI-a fiind extrem de importantă). În cazul obținerii unui scor redus se remarcă pericolul apariției riscului de suicid, urmare a absenței factorilor protectivi.

În varianta adaptată pentru adolescenți, se remarcă existența unui număr de doar 14 întrebări, reprezentând mai mulți factori, respectiv:

Dezaprobarea socială

Supraviețuirea

Obiecția morală

Frica de suicid

Responsabilitatea în raport cu familia

Se recomandă ca acest interviu să fie folosit în vederea identificării, ca și a documentării ideației și implicit al comportamentului suicidar (mai ales în cadrul consilierii școlare), în urma studiilor ce au fost realizate de-a lungul timpului reușindu-se stabilirea unui nivel de validitate crescut al acestuia, în paralel cu o consistență la nivel intern. De asemenea, urmare a analizei discriminative de tip regresiv, s-a reușit determinarea diferențelor remarcate între adolescenții ce prezintă ideația suicidară și cei care nu o prezintă.

Scala S.A.D. P.E.R.S.O.N. reușește să evalueze diversele elemente dedicate aprecierii riscului suicidal, elemente ce îi determină numele prin intermediul abrevierilor, respectiv:

S – sex – un punct

A – vârsta – 25/34 și peste 65 de ani – un punct

D – depresia – un punct

P – tentative anterioare – un punct

E – abuzul de alcool – un punct

R – pierderea rațiunii, respectiv psihoza – un punct

S – absența unui suport social – un punct

O – planificarea suicidală – un punct

N – absența partenerilor – un punct

S – afecțiune cronică/afecțiune severă – un punct

Ulterior, pornind de la această scală S.A.D. P.E.R.S.O.N. s-a reușit elaborarea și a variantei dedicate copiilor, cu precizarea că s-a avut în vedere modificarea unor itemi, în așa fel încât să se reușească o adaptare cu vârsta acesteia, abrevierea fiind însă neschimbată.

În cazul scalei S.A.D. P.E.R.S.O.N. – children, respectivii itemi se notează numai cu „prezent” (un punct) sau „absent” (nici un punct), mai precis:

Sexul masculin

Vârsta de 15 ani sau mai mare

Existența depresiei ori a tulburării afective

Existența unor tentative anterioare de suicid, ori existența unor internări în servicii de specialitate

Consumul de alcool/consumul de droguri

Pierderea rațiunii, respectiv psihoza

Absența unui suport social adecvat

Stabilirea unui plan suicidal

Existența unui stres în interiorul familiei sau prezența unor părinți dezinteresați

Anumite probleme în mediul școlar

Existența unor tulburări de comportament în mediul școlar

Existența experienței umilirii în fața altor copii, respectiv adolescenți

Se remarcă faptul că scala S.A.D. P.E.R.S.O.N. – children prezintă anumite scoruri prag prin intermediul cărora se reușește determinarea nivelului de intervenție, mai precis:

În cazul scorului prag 1-2 riscul este unul minim, intervenția putând consta numai în comunicarea cu familia copilului/adolescentului, respectiv cu adulții cu care acesta vine în contact în cadrul mediului școlar

În cazul scorului prag 3-6 riscul este unul moderat, impunându-se comunicarea cu copilul/adolescentul, în paralel cu formularea unui plan de siguranță, cu obținerea unui contract de siguranță, ca și cu realizarea unei comunicări cu membrii familiei și adulții din mediul școlar, etc

În cazul scorului prag 7 – 10 riscul este unul mare, impunându-se măsuri speciale cum ar fi internarea copilului, respectiv a adolescentului, fie aceasta voluntară sau nu

În urma numeroaselor studii ce au fost realizate de-a lungul anilor în domeniu s-a reușit evidențierea faptului că marea majoritate a stărilor depresive debutează, cel mai adesea fie în perioada copilăriei, fie în cea a adolescenței, acestea rămânând însă de cele mai multe ori ca fiind nediagnosticate ori fiind interpretate, deseori, drept simple crize ale vârstei.

Demn de remarcat este faptul că atât în cazul copiilor, cât și al adolescenților, aceste stări depresive se manifestă în mod atipic, de genul polimorfismului clinic, ele evoluând pe un fond afectiv mixt, ce poate prezenta mai multe particularități de tip specific, precum:

Predominarea comportamentului psiho-patiform

O anumită instabilitate a componentei afective a depresiei

Un nivel crescut al anxietății

O manifestare intensă a intruziunilor de tip ideativ

Totalitatea factori determinanți ori favorizanți ai depresiei are capacitatea de a determina o varietate de implicații deosebite asupra copiilor și adolescenților, manifestate nu doar în cadrul procesului creșterii și dezvoltării fizice (inclusiv dezvoltării psihice a acestora), ci și a procesului adaptativ social, existând situații în care subiecții pot trece cu destul de multă facilitate de la anumite dificultăți în cadrul procesului de adaptare la tendințe suicidale.

În categoria factorilor de risc nu se pot include o serie întreagă de parametrii demografici cum ar fi mediul de proveniență, sexul ori chiar intervalul de vârstă, acești factori putând determina apariția depresiei la copii și adolescenți numai în situația existenței unei corelații între aceștia, cu mențiunea că, în funcție de acești parametri demografici, se pot determina ulterioare strategii profilactice (fie acestea primare, terțiare ori secundare), avându-se în vedere diversele influențe manifestate.

Se remarcă vulnerabilitatea existentă la nivelul tuturor etapelor adolescenței, în contextul multitudinii transformărilor ce se sesizează la nivel individual, urmare a identificării diverselor vârste din cadrul etapelor de dezvoltare personală sesizându-se existența diverselor forme de manifestare ale depresiei, în baza cărora se poate realiza o evaluare complexă și completă, urmată de conceperea și stabilirea celei mai eficiente strategii profilactice, dar și terapeutice de aplicat.

Marea majoritate a cazurilor de depresie sesizate la copii și adolescenți au la bază o serie de deficiențe și prejudicii ce sunt sesizate în ansamblul sănătății fizice și psihice a acestora, cărora li se adaugă și fenomenul socializării (respectiv imposibilitatea realizării unei comunicări eficiente), toate acestea fiind în relație directă cu structura familiei din care provine respectivul subiect, nivelul implicării în mediul educațional, formele de comunicare copiate/împrumutate din mediul extern, nivelul afecțiunii resimțite în mediul familial, etc.

În condițiile în care în cadrul adolescenței timpurii, se remarcă faptul că raportarea oricărui individ la restul persoanelor din jurul său se constituie într-un criteriu esențial dedicat atribuirii diverselor însușiri regăsite, fie acestea competențe sociale, calități fizice ori caracteristici psihologice.

Atât anxietatea, cât și depresia se pot instala, în marea majoritate a cazurilor, în mod brusc ori în mod progresiv, acestea manifestându-se într-o primă fază ca fiind o stare de disconfort destul de difuză, ce poate să dureze de la câteva ore, la câteva zile.

În cazul copiilor, depresia poate să se manifeste sub forma fobiei de școală, în paralel cu diminuarea considerabilă a randamentului școlar, cu stări de neliniște, cu apariția anxietății, ca și cu o stare de hiperactivitate, pe fondul anumitor dificultăți de învățare.

În practică, uneori se remarcă faptul că depresia la copii poate fi mascată de anumite manifestări de tip antisocial, în topul acestora poziționându-se fuga de la domiciliu, abuzul de alcool, furtul, etc. În plus, se constatată faptul că anxietatea se poate constitui într-un simptom al depresiei, și aceasta putând fi, la rândul ei, un simptom al anxietății.

Așa după cum se cunoaște, în categoria simptomelor asociate depresiei este inclus și sentimentul tristeții, depresia fiind considerată de specialiști drept tulburarea complexă de natură psihologică, ce poate manifesta o serie de efecte nu doar la nivel emoțional, ci și la nivel fizic. În cadrul numeroaselor studii și cercetări ce au fost realizate de-a lungul anilor s-a reușit demonstrarea faptului că depresia se manifestă în diverse moduri, cauzele declanșatoare ale acesteia fiind deseori destul de dificil de identificat.

O atenție specială este acordată comportamentului suicidar, mai ales în contextul amplorii pe care acesta l-a cunoscut în ultimii ani în cadrul marii majorități a statelor puternic dezvoltate din lume. De altfel, în cazul adolescenților, sinuciderea se constituie în cea de-a doua cauză de deces în Franța, ea fiind poziționată pe locul al treilea al cauzelor de deces în rândul adolescenților americani.

De altfel, la nivelul continentului american, s-a reușit determinarea faptului că 30% dintre adolescenți prezintă simptomele ideației suicidare, în vreme ce un adolescent din șase a avut o tentativă de a se sinucide. În plus, sinuciderea s-a dovedit a fi precedată de numeroase comportamente specifice (denumite presuicidare), ce se constituie în adevărate semnale de alarmă ori în forme de amenințare mascată, remarcându-se:

Semnele prezenței depresiei

Abuzul de alcool ori de diverse substanțe toxice

Abordarea unor comportamente ce implică asumarea riscurilor inutile, etc

În ciuda faptului că la modul practic se remarcă existența mai multor semnale de alarmă ce pot să indice riscul sinuciderii unui adolescent, deseori simptomele pot fi confundate cu cele specifice depresiei, mai precis:

Izolarea de restul persoanelor, mai precis auto-izolarea

Amenințarea cu moartea

Modificări majore ale dispoziției

Modificări ale personalității

Manifestări periculoase și nepotrivite

PARTEA SPECIALĂ

Actualitatea temei

În domeniul dedicat actualității temei se remarcă faptul că marea majoritate a tulburărilor afective ce se manifestă la copii, ca și la adolescenți (cele mai multe dintre acestea fiind stări depresive) se constituie, din ce în ce mai frecvent în direcții prioritare în cadrul studiului psihiatriei moderne (deseori și psihologia fiind interesată de acestea).

Aceste fenomen este cel mai adesea influențat nu doar de tendința în continuă creștere a patologiilor de tip psihiatric (acestea fiind frecvent însoțite de depresie), ci și de dificultățile deosebite sesizate în cadrul complexului proces al diagnosticării, mai ales în cazul copiilor și al adolescenților.

Cele mai multe dintre studiile ce au fost realizate în ultimele decenii în domeniu au reușit să evidențieze faptul că depresia la vârsta adolescenței se remarcă în aproape o treime din totalitatea cazurilor, în paralel reușindu-se delimitarea vârstei medie a debutului stărilor depresive în cazul copiilor, aceasta fiind la nouă ani.

De asemenea, marea majoritate a cercetărilor ce au fost realizate în domeniul dedicat afectivității umane au reușit să evidențieze:

Existența unei frecvențe apreciabile a stărilor depresive remarcate în perioada pubertății

Importanța pe care o reprezintă gama aferentă diverselor particularități de tip psiho-social ale pubertății în cadrul instalării diverselor tulburări de tip afectiv, marea majoritate fiind de natură anxios-depresivă

După cum s-a reușit a se evidenția în cadrul unor cercetări, sexul biologic nu poate fi încadrat în categoria factorilor de risc ce pot determina apariția și implicit instalarea diverselor tulburări de tip afectiv, acestea fiind semnalate, în egală măsură, la copii și adolescenții din ambele categorii de sexe.

Cu toate acestea, la nivelul literaturii de specialitate există și opinii conform cărora în cazul copiilor și adolescenților de sex feminin depresia are o incidență mai mare, nu de puține ori aceasta având tendința recidivării.

Din acest considerent se apreciază faptul că procesul dedicat diagnosticării precoce a depresiei încă de la vârste fragede se constituie într-un obiectiv prioritar în cadrul psihiatriei, mai ales în contextul în care se cunoaște faptul că în absența unui tratament adecvat și în asociere cu anxietatea, depresia se poate constitui, în aproape 60% dintre situații, drept principala cauză a comportamentului de tip autolitic.

Urmare a examinării unui număr impresionant de pacienți de vârste tinere, ce prezentau anumite tulburări de natură afectivă, specialiștii au reușit să identifice la aceștia atât prezența anxietății, cât și pe cea a depresiei, marea majoritate a acestora debutând în copilărie ori în perioada adolescenței.

Cele mai multe dintre tulburările de tip anxios-fobice, ca și tulburările de tip obsesiv-compulsiv, sesizate la copii, ca și la adolescenți, pot fi încadrate în vastul concept al tulburărilor așa numit „internalizate”, în vreme ce tulburările de tip comportamental sunt regăsite în sfera „externalizatelor”.

Complexul proces al diagnosticări diverselor tulburări anxios-depresive atât la copii, cât și la adolescenți este deseori îngreunat sau chiar împiedicat de o serie întreagă de factori, dintre care amintim:

Seria manifestărilor clinice de tip rudimentar

Polimorfismul psihopatologic

Diversele simptome de natură somatică, precum și cele de tip somatic-vegetativ

Anumite devieri de tip comportamental, ce sunt specifice vârstei, etc.

Cei mai mulți dintre specialiștii din domeniul psihiatric apreciază depresia ca fiind o componentă importantă în cadrul marii majorități a tulburărilor psihice, aceasta având capacitatea de a influența în mod decisiv întreaga structură a acestora, motiv pentru care se impune identificarea acesteia cât mai precoce, în vederea elaborării diverselor strategii terapeutice, ca și pentru a se reuși o evaluare cât mai corectă a pronosticului.

În opinia acestor cercetători, se impune în mod constant analizarea depresiei pe diverse categorii de vârstă, rezultatele obținute în cazul copiilor și a adolescenților fiind delimitate în mod tradițional, conform schemei de clasificare ce are la bază criteriul nosologic (realizată în cursul anului 1972, aparținându-i lui P. Kielholz).

În cadrul acestei scheme de clasificare se reușește sublinierea depresiilor de tip organic, a celor nevrotice, a depresiilor simptomatice, a celor reactive, ca și a celor ciclice și implicit a depresiilor schizofrenice.

Deseori, în cazul adolescenților, stările depresive sunt incluse în cadrul sferei dedicate dezvoltării tulburărilor de personalitate, ca fiind în aria de manifestare a schizofreniei, incluzând:

Psihoza afectiv bipolară

Psihoza psiho-afectivă

Tulburarea de stres post-traumatic

Tulburările de tip neurotic

Marea majoritate a specialiștilor ce se ocupă cu analizarea stărilor depresive la copii și la adolescenți reușesc să definească categorii de tip nozologic identice, tulburările afective sesizate la aceste vârste remarcându-se printr-o serie întreagă de particularități specifice.

S-a reușit stabilirea faptului că în cazul adolescenților, depresia se manifestă pe fondul tendinței spre raționalizare, teoretizare, ca și introspecției acestora (respectiv a autoanalizei), marile erori în cadrul procesului de diagnosticare fiind determinate de dispozițiile apatice ori anxioase, pe fondul autoanalizei (ca și al introspecției), ce se pot contura sub forma schizofreniei.

Acesta este și principalul motiv pentru care, în cadrul literaturii de specialitate, se apreciază că cele mai multe dintre problemele ce pot fi determinate în cadrul procesului dedicat unei diagnosticări diferențiate se pot soluționa în cadrul observațiilor clinice pe perioade îndelungate, avându-se în vedere nu doar dinamica de natură psiho-patologică, ci și dinamica de tip personologic.

În ultimele decenii este tot mai frecvent utilizat așa numitul concept al „complexului adolescentului”, respectiv „complexul juvenil”, ce include diversele variabile specifice vârstei adolescenței, remarcându-se o serie întreagă de caracteristici, pe lângă anxietate, stări de neliniște, impulsivitate, modificări bruște ale dispoziției afective, stări de agresivitate, impulsivitate, ambivalență de tip emoțional, stări conflictuale, ca și negativism.

În categoria particularităților de tip psihologic ce sunt specifice perioadei adolescenței, se remarcă nu doar caracterul categoric, ci și tendința exagerată a nevoii de apreciere, ce deseori se asociază și cu așa numita „independență de tip demonstrativ”, ce se poate manifesta sub forma idealizării.

Deseori, adolescenții pot să devină agresivi, brutali, sau chiar nepoliticoși cu persoanele din apropiere, în paralel cu manifestarea unei sensibilități deosebite în cazul ofenselor, fondul afectiv în aceste situații oscilând deosebit de rapid de la starea optimismului nemotivat la starea pesimismului exagerat, ce poate tinde spre disperare, spre dezamăgire ori chiar spre suspiciunea maximă.

Este cunoscut faptul că în perioada adolescenței se remarcă prezența diverselor asocieri ale emotivității umane de tip paradoxal, cum ar fi o sensibilitate deosebită, timiditatea de tip exagerat, ca și impertinența ori cruzimea dusă la extrem, toate reușind să se manifeste în sfera mecanismelor de tip compensatorii.

În același timp, se remarcă faptul că dorința recunoașterii se poate manifesta în același timp cu independența, ca și cu tendința de a brava, marea majoritate a adolescenților fiind înclinați înspre negarea diverselor norme sociale, în asociere cu idealizarea nejustificată a comportamentelor diverselor persoane.

Nu de puține ori copiii, ca și adolescenții au tendința de a fabula, fanteziile acestora manifestându-se sub forma nu doar a raționamentelor sterile, ci și a generalizărilor de tip filosofic, ce implică un egocentrism asociativ, asociat cu tendința teoretizării și exagerării absolute.

În plus, se remarcă o accentuare a conflictului, ca urmare a incapacității tinerilor de a-și identifica funcțiile aferente rolurilor psiho-sociale, ca și a rolului sexual, în paralel cu apariția unor senzații contradictorii, determinate de absența unei perspective imediate.

În cadrul prezentei cercetări se va încerca o evaluare a frecvenței diverselor tulburări depresive sesizate la copii și la adolescenți, cu delimitarea pe categorii de sex, ca și pe mediul rural/urban, în paralel cu evaluarea principalilor factori de risc evidențiați la nivelul literaturii de specialitate.

În ceea ce privesc obiectivele prezentului studiu de caz, acestea constau în:

Evaluarea frecvenței tulburărilor depresive la copii și adolescenți

Identificarea diferențelor sesizate între sexul masculin și sexul feminin (rata acestora)

Identificarea diferențelor sesizate între pacienții ce provin din mediul rural în comparație cu pacienții a căror proveniență este în mediul urban (rata acestora)

Identificarea principalilor factori de risc ce au fost raportați la nivelul literaturii de specialitate

Material și metode

În cadrul studiului aferent prezentei lucrări de diplomă s-a avut în vedere:

Realizarea unei evaluări a diverselor vulnerabilități ale adolescenților, avându-se în vedere diverșii parametrii de natură socio-demografică existenți

Evaluarea eventualului grad de sub-diagnosticare în cazul depresiei, la subiecții incluși în lotul de studiu, ce fac parte din categoria adolescenței

În cadrul ipotezelor de lucru s-au avut inclus:

Variabila procentului apreciabil al adolescenților ce pot să sufere de depresie și care nu sunt diagnosticați la timp ori corect

Implementarea etapizată a screening-ului depresiei în cazul adolescenților, la nivelul unei specialități a pediatriei, ce ar putea determina o îmbunătățire apreciabilă a diagnosticului depresiei în cazul persoanelor tinere

În vederea evaluării frecvenței principalelor tulburări depresive la copii, dar și la adolescenți, s-a luat în calcul analizarea de tip retrospectiv a datelor consemnate în cadrul foilor de observație ale Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Cluj Napoca, privind pacienții copii și adolescenți internați în această unitate medicală, pe perioada anului 2017.

Demn de semnalat este faptul că parte dintre acești pacienți copii și adolescenți își au domiciliul și în zonele limitrofe unității medicale (respectiv în județele învecinate Clujului sau în apropierea acestuia – precum Bistrița, Bihorul, Sălajul, etc), lotul de studiu incluzând pacienți copii și adolescenți de vârste apropiate, cu diagnostice similare ale tulburărilor de comportament.

Toate datele ce se vor regăsi în partea specială a prezentei lucrări de diplomă (în interpretare și reprezentare grafică) provin de la un număr de 95 de pacienți ce sunt cunoscuți ca având diverse tulburări de natură psihiatrică și care au fost internați în cadrul Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Cluj-Napoca în perioada anului 2017, diagnosticul principal fiind reprezentat de:

Tulburarea depresivă – un număr de 43 de pacienți

Tulburările de comportament – un număr de 52 de pacienți

Se impune a se menționa faptul că în cadrul lotului de studiu al prezentei cercetări au fost incluși pacienți ce au fost diagnosticați cu episoade depresive a căror intensitate a variat de la forma ușoară la forma severă, cu diverse elemente de natură psihotică, ca și pacienți ce au prezentat tulburarea depresivă recurentă ori tulburare de tip anxios-depresivă. De asemenea, în cadrul lotului de control s-a avut în vedere includerea pacienților ce au fost diagnosticați cu diverse tulburări de conduită.

În ceea ce privesc criteriile de includere în cadrul lotului de studiu al prezentei cercetări, s-a avut în vedere includerea atât a pacienților de sex masculin, cât și a pacienților de sex feminin (cu vârste de până la 18 ani), ce au fost diagnosticați recent cu:

Episoade depresive ușoare

Episoade depresive medii

Episoade depresive severe, cu elemente de natură psihotică

Tulburări depresive recurente

Tulburări anxios-depresive

Tulburări de comportament diverse

În ceea ce privesc criteriile de excludere a lotului prezentei cercetări, acestea au vizat pacienții care au prezentat diverse alte tulburări de natură psihiatrică în afara celor anterior menționate, ca și pacienții ce au prezentat afecțiuni somatice cronice.

În cadrul lotului de studiu al prezentei cercetări se regăsesc copii și adolescenți ce au vârstele incluse în intervalul 6 – 18 ani, din totalul celor 95 de cazuri ce au prezentat interes în vederea selectării remarcându-se următoarea repartizare pe categorii de vârstă:

73 de cazuri de pacienți au vârstele incluse în intervalul 14 – 18 ani

19 cazuri de pacienți au vârstele incluse în intervalul 11 – 13 ani

3 cazuri de pacienți sunt incluși în intervalul de vârstă între 6 și 10 ani.

În ceea ce privește sexul pacienților ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări, se remarcă existența unui număr de:

45 de pacienți de sex masculin

50 pacienți de sex feminin.

În plus, din totalul celor 95 de pacienți, 51 dintre aceștia provin din mediul urban, restul celor 44 de pacienți incluși în lotul de studiu provenind din mediul rural.

Marea majoritate a datelor ce se vor regăsi reprezentate grafic în conținutul prezentei cercetări sunt consemnate din fișele pacienților copii și adolescenți ce au fost diagnosticați cu diverse tulburări psihice, mare majoritate din acestea fiind tulburări depresive sau tulburări de comportament.

În cadrul lotului de studiu, a cărui reprezentare grafică va fi realizată în conținutul acestei părți a prezentei lucrări de diplomă, se regăsesc pacienți copii și adolescenți ce au fost diagnosticați de specialiștii de la Clinica de Psihiatrie Pediatrică Cluj Napoca cu diverse episoade depresive, de intensități variabile, însoțite sau nu de o serie de elemente psihotice, dar și pacienți ce prezentau diverse tulburări de conduită, tulburări anxios-depresive ori tulburări depresive recurente.

Studiul prezentei cercetări este unul de tip descriptiv, totalitatea datelor obținute și ulterior reprezentate grafic fiind regăsite în cadrul foilor de observație ale unității medicale anterior precizate.

Se impune a se preciza faptul că au fost obținute totalitatea datelor ce ar fi putut să se constituie în factori declanșatori ai apariției diverselor tulburări depresive, cum ar fi:

Vârsta pacienților

Sexul acestora

Mediul de proveniență

Nivelul socio-economic al familiilor din care provin pacienții

Nivelul performanțelor școlare ale copiilor și adolescenților incluși în lotul de studiu

Mediul familial din care provin respectivii pacienții

Antecedentele heredocolaterale

Antecedentele personale patologice

Diagnosticele bolii psihiatrice principale la internare.

Totalitatea datelor ce au fost obținute din cadrul foilor de observație, anterior menționate, au fost introduse într-o bază de date tip S.P.S.S. (v17), ulterior realizându-se o analiză a acestora prin intermediul procedurilor statistice adecvate.

De asemenea, s-a avut în vedere realizarea analizelor dedicate evaluării loturilor de pacienți incluși în cadrul studiului, în funcție de vârsta acestora, de sex, ca și de mediul de proveniență. În plus, s-a realizat și analizarea diverșilor factori ce se asociază riscului crescut de depresie, ca și comportamentului de tip suicidar (incluzând tulburările psihiatrice, nivelul socio-economic, nivelul performanțelor școlare ale pacienților, mediul familial de proveniență al pacienților, antecedentele heredocolaterale, ca și antecedentele personale patologice).

În vederea descrierii populației studiate, ca și a datelor obținute la nivelul lotului studiat au fost utilizate graficele de tip bar.

Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

Figura nr. 1 – Reprezentarea grafică a repartizării diagnosticelor principale ale pacienților incluși în lotul de studiu în funcție de sexul acestora

Așa după cum se poate remarca și din reprezentarea grafică de mai sus, din totalul pacienților ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări, cele mai multe cazuri de depresie (respectiv în număr de 39) au fost sesizate la pacienții de sex feminin, în cazul pacienților de sex masculin numărul cazurilor de depresie fiind de mai bine de trei ori mai redus (respectiv de doar 11).

Nu același lucru se poate aprecia despre numărul cazurilor de tulburări de conduită, care este mai mult decât dublu în cazul pacienților de sex masculin, în raport cu pacienții de sex feminin (respectiv raportul de 34/16).

Figura nr. 2 Reprezentarea grafică a repartizării diagnosticelor principale ale pacienților incluși în lotul de studiu în funcție de vârsta acestora

După cum se poate sesiza, cele mai multe cazuri de depresie (respectiv 13) au fost diagnosticate la pacienții incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări ce au vârsta de 17 ani), pe poziția a doua aflându-se adolescenții de 16 ani ( 12 cazuri), urmați de adolescenții în vârstă de 15 ani (10 cazuri).

Demn de semnalat este faptul că în cazul adolescenților de 17 ani (unde au fost diagnosticate cele mai multe cazuri de depresie) nu a fost diagnosticat nici un caz de tulburare de conduită, în cazul adolescenților cu vârsta de 16 ani fiind diagnosticate trei cazuri de tulburări de conduită (cu unul mai mult în raport cu numărul cazurilor diagnosticate în cazul pacienților în vârste de 14, 12 și respectiv de 8 ani).

Cele mai multe cazuri de tulburări de conduită au fost sesizate la pacienții în vârstă de 15 ani (nouă cazuri), această categorie de vârstă poziționându-se pe locul al treilea la numărul cazurilor de depresie diagnosticate pe perioada anului 2017.

În ceea ce privește diagnosticarea tulburărilor de conduită, pe poziția secundă se poziționează, așa după cum se poate remarca din interpretarea grafică (Figura nr. 2), pacienții în vârstă de zece ani (un număr de opt cazuri), cu mențiunea că la această vârstă nu s-a reușit diagnosticarea depresiei, aspect remarcat și la pacienții în vârstă de 11 ani, 7 ani și respectiv 6 ani.

Cele mai puține cazuri de depresie au fost sesizate la copiii în vârstă de opt ani (în număr de două), pe poziția a doua situându-se adolescenții în vârstă de 13 ani (trei cazuri de depresie diagnosticate) și implicit de cei de 12 ani (patru cazuri de depresie).

De asemenea, cele mai puține cazuri de tulburări de comportament au fost sesizate tot la copiii în vârstă de opt ani (și tot două la număr, asemenea depresiei), ca și la adolescenții în vârstă de 12 ani, respectiv de 14 ani.

În ceea ce privește diagnosticarea pacienților în funcție de mediul de proveniență, se remarcă următoarea situație:

Figura nr. 3 Reprezentarea grafică a repartizării diagnosticului principal în funcție de mediul de proveniență al pacienților

După cum se poate sesiza și din Figura nr. 3, cele mai multe cazuri de depresie diagnosticate la pacienții ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări au fost sesizate în cazul celor ce provin din mediul urban (respectiv 31), la nivelul mediului rural numărul cazurilor de depresie diagnosticate fiind cu mult mai reduse (mai precis de doar 19).

Se impune, se asemenea, a se remarca și aspectul egalității dintre numărul cazurilor de tulburări de conduită sesizate între pacienții ce provin din mediul rural și cei din mediul urban (respectiv de câte 25).

După cum se poate sesiza și din graficul de mai jos (Figura nr. 4), cei mai mulți dintre pacienții ce au fost diagnosticați cu depresie au manifestat riscul impus de abandonul școlar (respectiv 22 de cazuri), pe poziția a doua aflându-se dificultățile de adaptare la nivelul colectivului (14 cazuri din totalul pacienților incluși în lotul de studiu:

Figura nr. 4 Reprezentarea grafică a efectelor problemelor sesizate, în funcție de diagnosticul stabilit

La polul opus, se poziționează dificultățile de învățare (două cazuri), ca și bullyngul școlar (patru cazuri).

În ceea ce privește diagnosticarea tulburărilor de conduită, în cele mai multe dintre cazurile de pacienți incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări se remarcă dificultățile de adaptare în colectiv (13 la număr), urmate de dificultățile de învățare (12) și de problemele de comportament, în speță agresivitatea (11 cazuri).

În cadrul cercetării prezentei lucrări de diplomă, denumite „Factorii de risc în depresia la copii și adolescenți”, s-a remarcat următoarele depedențe ale diagnosticului principal al subiecților în raport cu diversele evenimente de viață ale acestora:

Figura nr. 5 Reprezentarea grafică a diagnosticului principal al subiecților incluși în lotul de studiu în funcție de evenimentele de viață

Așa cum se poate sesiza și din figura anterioară, cele mai multe cazuri de depresie au fost sesizate în cazul copiilor și adolescenților ce au în familie părinți ce prezintă patologie psihiatrică (un număr de 11 cazuri), ca și în cazul celor ce provin din familii dezorganizate (10 cazuri), pe locurile următoare poziționându-se subiecții ai căror părinți au plecat în străinătate, ca și cei care au fost supuși în cadrul familiilor la diverse stări conflictuale.

În ceea ce privesc tulburările de conduită, cele mai multe cazuri au fost sesizate în cazul copiilor și adolescenților ce proveneau din familii dezorganizate (17), urmate de abandonul familial (16 cazuri).

Demn de semnalat este faptul că din totalul subiecților ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări, nu s-a reușit diagnosticarea tulburărilor de conduită în cazul copiilor și adolescenților ce au provenit din familii în care unul dintre părinți a prezentat patologii psihiatrice, din familii în care s-au sesizat diverse stări conflictuale, ca și în cazul pierderii ori a despărții de o persoană apropiată.

În cadrul prezentei cercetări, s-a remarcat faptul că în cele mai multe dintre cazurile de adolescenți ce au fost diagnosticați cu tulburări de conduită rezultatele școlare ale acestora erau scăzute (respectiv în peste 30% dintre situații), situația fiind similară și în cazul diagnosticului de depresie (26 din totalul cazurilor):

Figura nr. 6 Reprezentarea grafică a influenței diagnosticului principal în raport cu rezultatele școlare ale subiecților incluși în lotul de studiu

De asemenea, s-a sesizat pe perioada realizării analizei prezentei cercetări, faptul că cele mai multe dintre cazurile de pacienți ce au fost diagnosticați cu depresie aveau un bun statut socio-economic (respectiv 33 de situații), în doar 10% din totalul cazurilor analizate sesizându-se diagnosticarea depresiei la nivelul pacienților ce se remarcau printr-un statut social-economic diminuat.

Situația este relativ similară și în cazul diagnosticului de tulburare de conduită, cele mai multe dintre cazuri fiind sesizate la pacienții ce au un statut socio-economic bun (27 de cazuri), așa după cum reiese și din graficul următor:

Figura nr. 7 Reprezentarea grafică a dependenței diagnosticului principal de statutul social-economic al pacienților

Numărul cazurilor copiilor și adolescenților ce au fost diagnosticați cu depresie s-a dovedit, în urma analizei realizate în cadrul prezentei cercetări, ca fiind ușor mai ridicat în cazul subiecților ce provin din familii în cadrul cărora s-au sesizat diverse stări conflictuale în raport cu mediile familiale armonioase (raportul fiind de 26 la 24).

O situație inversă se remarcă, așa după cum se poate sesiza din figura nr. 8, în cazul pacienților al căror diagnostic principal a fost cel al tulburărilor de conduită, numărul cazurilor acestora fiind mai mare în cadrul unor relații familiale armonioase în raport cu relațiile conflictuale din familii (raportul constatat este de 27 la 21):

Figura nr. 8 Reprezentarea grafică a influenței relațiilor intrafamiliale asupra diagnosticului principal

În ceea ce privește influența pe care o au relațiile familiale asupra problemelor constatate/diagnosticate, așa după cum a rezultat în cadrul cercetării prezentei lucrări de diplomă, cele mai multe cazuri de depresie, ca și de tulburări de comportament au fost sesizate la copiii și adolescenții ai căror părinți sunt căsătoriți (respectiv 32 cazuri de depresie și 29 cazuri de tulburări de comportament):

Figura nr. 9 Reprezentarea grafică a influenței situației familiale asupra diagnosticului principal

În cazul diagnosticului de depresie, pe poziția secundă a numărului cazurilor de copii și adolescenți diagnosticați, se situează pacienții ce provin din familii ai căror părinți sunt separați ori divorțați (câte opt cazuri).

De asemenea, pe poziția secundă a diagnosticului tulburării de conduită s-au poziționat pacienții incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări ce provin din familii ai căror părinți sunt separați (respectiv un număr de 13 cazuri).

În ceea ce privește dependența diagnosticului principal al subiecților incluși în lotul de studiu în raport cu relațiile cu egalii, așa cum se poate sesiza și în cadrul Figurii nr. 10, cele mai multe cazuri de depresie (respectiv 31) s-au sesizat în cazul retragerii, pe poziția secundă situându-se relațiile adecvate (un număr de 18 cazuri).

În cazul diagnosticului tulburării de conduită, cele mai multe cazuri au fost sesizate la pacienții ce au manifestat relații de agresivitate în raport cu egalii (30 de situații), locul al doilea fiind ocupat de pacienții ce au relații de tip adecvat (mai precis 20 de cazuri):

Figura nr. 10 Reprezentarea grafică a influenței relațiilor cu egalii asupra diagnosticului principal

O atenție specială a fost acordată tentativei suicidare, numărul cazurilor pacienților incluși în lotul de studiu și diagnosticați cu depresie fiind sensibil egale și în cazul prezenței unor simptome asociate acesteia, ca și cazul absenței simptomelor (raportul fiind de 26 la 24), după cum se poate sesiza din figura următoare:

Figura nr. 11 Reprezentarea grafică a diagnosticului principal în raport cu tentativele suicidare

O situație interesantă este remarcată în cazul diagnosticului tulburărilor de conduită, numărul cazurilor pacienților incluși în lotul de studiu ce au prezentat tentative suicidare fiind de mai mult de cinci ori mai redus în raport cu cel al pacienților ce nu au manifestat astfel de simptome (raportul fiind de 8 la 42).

De asemenea, în cadrul prezentei cercetări, s-a sesizat faptul că cele mai multe diagnostice privind prezența depresiei la pacienții incluși în lotul de studiu au fost sesizate în cazul prezenței AHC psihiatrice (respectiv un număr de 37 de cazuri), în absența AHC psihiatrice numărul cazurilor de depresie diagnosticată fiind de aproape trei ori mai mic (respectiv de 13), așa după cum se poate remarca și în figura nr. 12.

Situația este inversă în cazul diagnosticării pacienților cu tulburări de conduită, cele mai multe dintre cazuri (aproape jumătate din totalul subiecților incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări – respectiv 42) fiind remarcate în absența AHC psihiatrice.

De altfel, situația este similară raportării anterior enunțate, numărul diagnosticărilor în prezența AHC psihiatrice fiind de cinci ori mai reduse în raport cu numărul celor înregistrate în absența acestora (raportul fiind de 5 la 42):

Figura nr. 12 Reprezentarea grafică a dependenței diagnosticului principal în raport cu AHC psihiatrice

În ceea ce privește influența diagnosticării pacienților incluși în lotul de studiu, de prezența, respectiv absența AHC somatice, sesizată cu ocazia realizării cercetării în cadrul prezentei lucrări de diplomă, aceasta poate fi remarcată în cadrul figurii nr. 13:

Figura nr. 13 Reprezentarea grafică a influenței diagnosticului principal în raport cu AHC somatice

După cum se poate sesiza din figura de mai sus, diagnosticarea cu depresie a pacienților incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări s-a dovedit a fi cu mult mai mare în cazul prezenței AHC somatice, în raport cu absența acesteia, raportul fiind de 33 de cazuri la 17 cazuri.

Nu aceeași situație se remarcă în cazul diagnosticării pacienților copii și adolescenți cu tulburări de conduită, numărul cazurilor acestora fiind mai mare în cazul absenței AHC somatice, în raport cu cel al cazurilor sesizate în prezența AHC somatice.

În privința influenței reprezentate de sarcină asupra diagnosticării principale a subiecților copii și adolescenți, aceasta este regăsită în cadrul figurii nr. 14, numărul cazurilor de depresie ce sunt diagnosticate la instituția medicală anterior menționată fiind cel mai ridicat în cazul sarcinii normale (respectiv de 38). Demn de menționat este faptul că în cazul sarcinii patologice, numărul cazurilor pacienților diagnosticați cu depresie a fost de trei ori mai redus, respectiv doar 12 cazuri:

Figura nr. 14 Reprezentarea grafică a dependenței de sarcină a diagnosticării pacienților

O situație interesantă este regăsită în cazul diagnosticării pacienților cu tulburări de conduită, numărul cazurilor fiind repartizate în mod relativ egal (cu mențiunea că în cadrul sarcinii patologice au fost înregistrate un număr de 17 cazuri, în vreme ce în cazul sarcinii normale numărul cazurilor diagnosticării tulburărilor de conduită a fost de 15).

În cadrul cercetării ce a fost realizată ca parte specială a prezentei lucrări de diplomă, o atenție deosebită a fost acordată și influențelor manifestate asupra diagnosticelor aplicate pacienților copii și adolescenți în raport cu APP psihiatrice, reprezentarea grafică a acestora fiind regăsită în cadrul figurii nr. 15.

Așa după cum se poate sesiza și în figura următoare, cele mai multe diagnosticări ale depresiei la copiii și adolescenții incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări au fost sesizate la pacienții ce nu prezintă APP psihiatrice (respectiv un număr de 31 de cazuri), numărul cazurilor fiind cu mult mai redus în cazul pacienților ce prezintă APP psihiatrice:

Figura nr. 15 Reprezentarea grafică a influenței APP psihiatrice asupra diagnosticului principal de depresie, respectiv tulburare de conduită

În cazul diagnosticării pacienților cu tulburare de conduită, situația este inversă în raport cu diagnosticarea cu depresie a copiilor și adolescenților, mai precis mai multe situații de tulburări de conduită au fost sesizate la subiecții incluși în lotul de studiu ce au prezentat APP psihiatrice, în raport cu cei la care s-a constatat absența APP psihiatrice (raportul fiind de 19 la 31).

Se impune a se menționa în cuprinsul prezentei părți speciale a lucrării de diplomă și influența pe care o reprezintă comorbiditatea asupra diagnosticării principale a subiecților ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări, derulate pe perioada anului 2017, reprezentarea grafică a acesteia regăsindu-se în figura nr. 16:

Figura nr. 16 Reprezentarea grafică a influenței comorbidității asupra diagnosticului principal

Așa cum se poate sesiza, cele mai multe diagnosticări ale depresiei la subiecții incluși în lotul de studiu au fost realizate la pacienții ce nu prezentau prezența comorbidității (31 de cazuri), numărul cazurilor de diagnosticare în cazul pacienților ce prezentau comorbiditate fiind cu mult mai redus, mai precis de doar 19.

Situația diagnosticărilor pacienților cu tulburări de conduită este însă invers proporțională în raport cu diagnosticările cazurilor de depresie, respectiv s-au înregistrat un număr de 41 de cazuri în prezența comorbidității, numărul cazurilor diagnosticate la pacienții ce nu prezentau comorbiditate fiind de aproape cinci ori mai redus (respectiv 9).

În cadrul prezentei cercetări, așa după cum s-a menționat la începutul acestui capitol, s-a avut în vedere și identificarea influențelor reprezentate asupra diagnosticării de către prezența, respectiv absența APP somatice, reprezentarea grafică a acestora fiind regăsită în figura următoare:

Figura nr. 17 Reprezentarea grafică a influenței APP somatice asupra diagnosticului principal al subiecților incluși în lotul de studiu

Așa cum se poate cu facilitate observa și din această reprezentare grafică, numărul diagnosticărilor cu depresie privind subiecții ce nu prezentau prezența APP somatice (26 de cazuri) este relativ egal (mai precis 24 de cazuri) cu numărul pacienților ce prezentau APP somatice.

În cazul diagnosticărilor cu tulburări de conduită, se remarcă diagnosticarea unui număr de 34 de cazuri de tulburări de conduită în cazul pacienților ce nu prezentau APP somatice, în vreme ce diagnosticările în cazul pacienților ce prezentau APP somatice au fost cu mai bine de 50% reduse (înregistrându-se doar 16 situații).

După cum s-a menționat și la începutul prezentei părți speciale a lucrării de diplomă denumite „Factorii de risc în depresia la copii și adolescenți”, și consumul diverselor substanțe toxice manifestă o serie întreagă de influențe asupra pacienților de vârstă fragedă, după cum a reieșit și din cercetarea prezentă, a cărei reprezentare grafică este regăsită în figura următoare:

Figura nr. 18 Reprezentarea grafică a influenței consumului de substanțe toxice asupra diagnosticării principale a pacienților copii și adolescenți

După cum se poate sesiza, cele mai multe cazuri de diagnosticare cu tulburare de conduită au fost înregistrate în cazul pacienților ce nu au consumat substanțe toxice (36 de situații), poziția a doua fiind ocupată de consumatorii de tutun.

În cazul diagnosticării cu depresie, numărul cazurilor sunt mai reduse în raport cu diagnosticarea cu tulburări de conduită, respectiv în urma cercetării ce a vizat analizarea fișelor de observație remarcându-se că în topul numărul diagnosticărilor cu depresie se poziționează pacienții copii și adolescenți ce nu au consumat substanțe toxice (25 de cazuri), urmat de diagnosticarea pacienților ce au consumat tutun (13 cazuri) și de diagnosticarea pacienților consumatori de substanțe psihoactive.

Pentru compararea frecvenței factorilor de risc studiați în funcție de diagnosticul pacienților, am utilizat testul t cu eșantioane independente. Variabila independentă a fost considerată diagnosticul (depresie sau tulburări de comportament), respectiv variabila dependentă, fiecare dintre aspectele studiate: sex, vârsta, mediul de proveniență, rezultate școlare, dificultăți școlare, evenimente deosebite de viață, relațiile intrafamiliale, tentative suicidare, AHC psihiatrice, AHC somatice, APP psihiatrice, APP somatice, evoluția sarcinii, comorbidități, consum de substanțe toxice.

În cadrul tabelului următor (tabelul nr. 1) s-a realizat prezentarea valorilor tendinței centrale și ale dispersiei acestor variabile, cu mențiunea că respectivul caracter semnificativ statistic al diferențelor a fost testat la un prag de semnificație p<0.05:

Tabelul 1. Valorile medii și ale dispersiei dimensiunilor studiate, comparativ, pentru cele două categorii de diagnostic:

Analiza statistică a evidențiat lipsa unei diferențe semnificative statistic între cele două categorii sub aspectul următoarelor dimensiuni:

Mediu – t(98)= -1.20 p>0.05

Dificultăți școlare – t(98)= -1.73, p>0.05

Evenimente deosebite de viață – t(98)= -0.64, p>0.05

Relații intra-familiale – t(98)= 0.18, p>0.05

A.P.P. psihiatrice – t(98)= 1.61, p>0.05

A.P.P. somatic – t(97.54)= -1.63, p>0.05.

Dimensiunile la nivelul cărora s-a înregistrat o diferență semnificativă din punct de vedere statistic se regăsesc la nivelul următoarelor variabile:

Sexul – t(95.77)= -5.46, p<0.001

Vârsta – t(95.77)= -5.46, p<0.001

Rezultatele școlare – t(80.84)= -3.45, p=0.001

Tentative suicidare – t(89.90)= -4.06, p<0.001

A.H.C. psihiatrice – t(95.01)= -7.10, p<0.001

A.H.C. somatice, t(98)= -2.67, p=0.009

Sarcina – t(74.28)= -6.26, p<0.001

Comorbidități – t(93.09)= 4.97, p<0.001

Consumul diverselor substanțe toxice – t(91.55)= 2.58, p=0.011.

CONCLUZII

Așa cum deja s-a evidențiat și pe parcursul prezentei lucrări de diplomă, nu doar factorii stresanți, ci și anxietatea se constituie în semne precoce ale instalării depresiei nu doar la persoanele adulte, ci și la adolescenți și chiar copii, la nivel național remarcându-se o sub-diagnosticare a acesteia, indiferent de multitudinea semnalelor de alarmă existente.

Indiferent de mediul de proveniență (urban-rural), de sex (feminin/masculin), de mediul școlar, de amploarea fenomenului, ca și de nivelul diagnosticării, se remarcă existența unei relații între nivelul depresiei și cel al anxietății manifestate la copii și adolescenți. S-a remarcat astfel nu doar prezența unor diferențe existente între variabilele de mediu și de gen în domeniul dedicat nivelul depresiei manifestat la adolescenți, ci și legătura existentă între anxietatea (percepută ca variabilă) și depresia manifestată la adolescenți.

Atât depresia, cât și anxietatea pot să se manifeste la nivelul psihicului copiilor și adolescenților prin sentimente de insecuritate, prin senzația pericolului nedeterminat, la nivel fizic sesizându-se riscul apariției unor dureri intestinale, ale stărilor de vomă, ca și a grețurilor. Deseori, anxietatea resimțită de copii și tineri se manifestă prin sentimente contradictorii, ce pot îmbrăca manifestări de natură obsesivă ori manifestări fobice (temeri, frici, etc). Nu de puține ori, în astfel de situații, copiii sau chiar adolescenții pot ajunge să refuze să iasă din mediul familial, să refuze să mai urmeze cursurile unei instituții școlare și chiar să se transforme în victime sigure ale depresiei, stărilor de panică ori stărilor de angoasă.

În cazul copiilor, ca și al tinerilor, se remarcă faptul că depresia este sub-diagnosticată în mod deosebit, motiv pentru care se impune necesitatea unei noi abordări în cadrul asistenței acordate acestor categorii de vârstă, în paralel cu o abordare de tip interdisciplinar, ce implică nu doar familia copilului/adolescentului, ci și psihologul, medicul de familie, medicul psihiatru și implicit specialistul pediatru, cu diversele sale specialități, alături de care se va avea în permanență în vedere includerea diverselor programe de psiho-profilaxie, în cadrul cărora se vor implica nu doar părinții și educatorii/profesorii, ci și autoritățile locale (în unele situații).

Pe parcursul cercetării prezentei lucrări de diplomă s-a reușit evidențierea faptului că din totalul pacienților ce s-au aflat în atenția specialiștilor Clinicii de Psihiatrie Pediatrică Cluj Napoca, pe întreaga perioadă a anului 2017 și care au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări, marea majoritate a cazurilor de depresie au fost sesizate la pacienții de sex feminin, numărul cazurilor de tulburări de conduită fiind majoritar în cazul pacienților de sex masculin.

De asemenea, cele mai multe cazuri de depresie au fost diagnosticate la pacienții cu vârsta de 17 ani, în această categorie de vârstă nefiind sesizat nici un caz de tulburare de conduită. Se impune a se menționa faptul că marea majoritate a cazurilor de conduită au fost sesizate la pacienții în vârstă de 15 ani, această categorie de vârstă poziționându-se pe locul al treilea la numărul cazurilor de depresie diagnosticate pe perioada anului 2017.

Cercetarea realizată a reliefat faptul că marea majoritate a cazurilor de depresie diagnosticate la pacienții ce au fost incluși în lotul de studiu au fost sesizate în cazul celor provenind din mediul urban, în vreme ce în cazul diagnosticărilor tulburărilor de conduită s-a sesizat o egalitate relativă a numărului cazurilor pacienților proveniți din mediul rural cu cei proveniți din mediul urban.

Marea majoritate a pacienților ce au fost diagnosticați cu depresie au manifestat riscul impus de abandonul școlar, în vreme ce o parte dintre subiecții incluși în lotul de studiu au prezentat diverse dificultăți de adaptare în cadrul colectivului. În cazul diagnosticării tulburărilor de conduită, cei mai mulți dintre pacienți au prezentat dificultăți de adaptare în colectiv, dificultăți de învățare, ca și probleme de comportament, cel mai adesea sesizându-se agresivitatea.

De asemenea, pe parcursul cercetării, s-a reușit evidențierea faptului că marea majoritate a cazurilor de depresie au fost sesizate în cazul copiilor și al adolescenților în familiile cărora unul dintre părinți prezintă patologie psihiatrică, al celor care provin din familii dezorganizate, ca și al celor ce au părinții plecați în străinătate. În cazul pacienților diagnosticați cu tulburări de conduită, cele mai multe cazuri au fost sesizate în cazul celor ce provin din familii dezorganizate, ca și a celor în care s-a realizat abandonul familial.

Demn de semnalat este faptul că din totalul subiecților ce au fost incluși în lotul de studiu al prezentei cercetări, nu s-a reușit diagnosticarea tulburărilor de conduită în cazul copiilor și adolescenților ce au provenit din familii în care unul dintre părinți a prezentat patologii psihiatrice, din familii în care s-au sesizat diverse stări conflictuale, ca și în cazul pierderii ori a despărții de o persoană apropiată.

BIBLIOGRAFIE

Autori:

Iuri Antropov, Neurotic depression in children and adolescents. Moscow: Meditsina. 2001

V. Baschina, Tulburările afective la copii. Tratat de psihiatrie, 1999, Moscova

C.A. Barrio, Assessing suicide risk in children: Guidelines for developmentally appropriate interview, 2007, Journal of Mental Health Counseling

J.A. Bridge, J.B. Greenhouse, A.H. Weldon, Suicide trends among youths aged 10 to 19 years in the United States – 1996-2005, 2008, Journal of the American Medical Association

D.A. Brent, J. Perper, Research in adolescent suicide: Implications for training, service delivery, and public policy. Suicide and Life-Threatening Behavior, 1995

M. Chandler, C. Lalonde, Cultural continuity as a hedge against suicide in Canada’s First Nations.Transcultural Psychiatry, 1998

D. Cocha, P. Cohen, An epidemiological study of depression disorders in adolescent. 1998, J. Arch. Gen. Psychiatry. U.S.A.

J.M. Cunningham, School psychologists involvement and perceived preparedness in the provision of suicide-related services: A comparison of practitioners serving different school levels, 2010, University of South Florida, Graduate School Theses and Dissertations, Paper 1605

M. Kovacs, T. Fainberg, Depressive disorders in childhood: A longitudinal prospective study, 1984, Arch Gen Psychiatry

L. Greening, L. Stoppelbein, P. Fite, D. Dhossche, S. Erath, Pathways to suicidal behaviors in childhood, 2008, Suicide and Life-Threatening Behavior

D.B. Golston, Measuring suicidal behavior and risk in children and adolescents, 2003, Washington, D.C., American Psychological Association

L. Levinshon, G. Clark, Major depression in community adolescent: age an onset, episode duration, and time to recurrence, 1994, J. Am. Acad. Child Adolesc. Psychiatry

N. Iovciuk, Incidența și manifestările clinice ale depresiei în populația adolescentă școlară, 1998, Revista de Neurologie și Psihiatrie

O. Sosiucalo, A. Каschnikova, I. Таtarova, Echivalente psihopatiforme ale depresiei la copii și adolescenți, 1983, Revista de Neurologie și Psihiatrie

V. Коvaliov, Psihiatrie pediatrică, 1995, Moscova

S. Lesse, Masked depression — the ubiquitous but unapprenated syndrome, 1980, Psychiatr. J., Universitatea Ottawa

G. E. Juhnke, The adapted SAD PERSONS: As assessment scale designed for use with children, 1996, Elementary School Guidance & Counseling

M. Kovacs, B. Devlin, Internalizing Disorders in Childchood, 1998, în Journal Child Psychol. Psychiatr

E.B. Weller, K.M. Young, A.H. Rohrbaugh, R.A. Weller, Overview and assessment of the suicide child, Depression and Anxiety, 2001

M.D. Rudd, T.E. Joiner, An integrative conceptual framework for assessing and treating suicidal behavior in adolescents. Journal of Adolescence, 1999

J.M. Stallion, E.E. McDowell, Suicide across the life span: Premature exit, second edition, 1998, Washington, D.C. Taylor & Francis

J. Kalafat, P.J. Lazarus, Suicide prevention in schools, 2005, In S.E. Brock, ediția P.J. Lazarus, S.R. Jimerson, Best practices in school crisis prevention and intervention, Bethesda, M.D. – National Association of School Psychologists

M.Stoel, J. Chiriboga, A process model for assessing adolescent risk for suicide, 1998, Journal of Adolescence, no. 21

B.L. Mishara, Conceptions of death and suicide in children ages 6–12 and their implications for suicide prevention. Suicide and Life-Threatening Behavior, 1999

S. Hunter, D. Smith, Predictors of children’s understandings of death: Age, cognitive ability, death experience, and maternal communicative competence. Omega, 2008, Journal of Death and Dying

M.Stoel, J. Chiriboga, A process model for assessing adolescent risk for suicide, 1998, Journal of Adolescence, no. 21

D.A. Jobes, A.L. Berman, C.E. Martin, Adolescent suicidality and crisis intervention, 2000, in A.R. Roberts, Crisis Intervention Handbook: Assessment, Treatment, and Research, Oxford University Press

J. Singer, Child and adolescent psychiatric emergencies: Mobile crisis response, 2005, in A.R. Roberts, Crisis Intervention Handbook: Assessment, Treatment, and Research, Oxford University Press

A.R. Roberts, An overview of crisis theory and crisis intervention, 2000, in Roberts, Crisis Intervention Handbook: Assessment, Treatment, and Research, Oxford University Press

A.J. Wise, P.M. Spengler, Suicide in children younger than age fourteen: Clinical judgment and assessment issues, 2007, Journal of Mental Health Counseling

E.B. Weller, K.M. Young, A.H. Rohrbaugh, R.A. Weller, Overview and assessment of the suicide child, Depression and Anxiety, 2001

A.Osman, B.A. Kopper, F.X. Barrios, J.R. Osman, T. Besett, M.M. Linehan, The Brief Reasons for Living Inventory for Adolescents (BRFL-A), 1996, Journal of Abnormal Child Psychiatry, no.24

M. Linehan, Skills Manual for Treating Borderline Personality Disorder, 1993, New York: Guilford

B.A. Osman, Kopper, F.X. Barrios, J.R. Osman, T. Besett, M.M. Linehan, The Brief Reasons for Living Inventory for Adolescents (BRFL-A), 1996, Journal of Abnormal Child Psychiatry, no.24

W.M. Patterson, H.H. Dohn, J. Bird, G.A. Petterson, Evaluation of suicidal patients: the SAD PERSONS scale. Psychosomatics, 1983

Alte lucrări consultate:

National Adolescent Health Information Center, Fact sheet on suicide: Adolescents and young adults. San Francisco, C.A., 2009, University of California, San Francisco

American Association of Suicidology, Know the warning signs. 2012, http:// www.suicidology.org

U.S. Department of Health and Human Services (US-DHHS) (2010): National strategy for suicide prevention: Goals and objectives for action. Rockville