FACTORI DE RISC ASOCIAȚI CE INFLUENȚEAZĂ [626813]

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA
FACULTATEA DE PSIHOLIGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

FACTORI DE RISC ASOCIAȚI CE INFLUENȚEAZĂ
CREDIBILITATEA DEPOZIȚIEI MARTORILOR
OCULARI

COORDONATOR
Lect. Dr. Univ. ROBOTĂ MIHAIL -RADU

STUDENT: [anonimizat]
2020

1

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 2
PSIHOLOGIA JUDICIARĂ A MARTORULUI ȘI A MĂRTURIEI ………………………….. ………. 3
Maleabilitatea memoriei ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 5
Factorul s tres ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 6
Așteptările ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
Activitatea perceptivă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 8
Ghicitul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …8
Efectul de îngheț ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 9
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 10
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 10

2
INTRODUCERE

Forța probantă a mărturiei, veridicitatea declarațiilor unui martor nu pot fi apreciate la reala
lor valoare dacă cei care realizează și conduc cercetările de orice natură juridică, nu cunosc
mecanismele psihologice care stau la baza mărturiei. În acest sens, d in perspectiva psihologiei
judiciare, mărturia este rezultatul unui proces de observare și memorare involuntară a unui fapt
juridic urmat de reproducerea acestuia într -o formă orală sau scrisă, în fața organelor de urmărire
penală sau a instanțelor de judecată.
Așadar, m ărturia este un proces de cunoaștere a realității obiective structurat în patru etape ,
și anume: recep ția (percepția) informațiilor , prelucrarea lor logică , memorarea , reproducerea –
recunoașterea și reactivarea. Mărturia , fiind un proces sau act de cunoaștere a realității , depinde de
capacitatea fiecărei persoane de a recepta faptele, de a le prelucra în fu ncție de subiectivismul și
selectivitatea sa psihică, de a le memora, de capacitatea de a reține și memora doar acele elemente
necesare și importante, deci esențialul și, nu în ultimul rând, aptitudinea sa de a le și reda.
Atunci când o persoană este mart or un ei fapte complex e, nu toate detaliile din acel incident
sunt la fel de relevante sau memorabile pentru privitor sau ascultător. Unele lucruri atrag atenția
mai ușor decât altele. În istoricul sistemului legal, putem observa numeroase exemple ale situa țiilor
în care persoane nevinovate au fost acuzate și judecate de crime pe care nu le -au comis.
În cuprinsul prezentului referat , voi încerca sa si ntetizez câteva aspecte importante legate
de faptul că depozițiile martorilor oculari joacă un rol important în investigarea și urmărirea penală
a unor crime, știindu -se totodată că martorii oculari pot face erori , adesea cu consecințe grave.

3
PSIHOLOGIA JUDICIARĂ A MARTORULUI ȘI A MĂRTURIEI

În mod tradițional, problematica ce vizează identificarea martorilor oculari a fost abordată
abordată prin intermediul cercet ărilor aplicat e care vizează înțelegerea modului în care variabilele
relevante influențează capacitatea unui martor ocular de a identifica în mod corect făptuitorul.
Lucrurile, obiectele, tot ceea ce ne înconjoară devin parte intrinsecă a vieții noastre. Între
momentul perceptiv al mărturiei și cel al reproducerii în fața organelor judiciare a faptelor
percepute, se interpune momentul conserv ării, al păstrării pentru o anumită perioadă a
informațiilor dobândite , memorarea care este o formă de reflectare a expetien ței acumulate Din
momentul percep ției informa ției și până la reactualizarea lor exist ă un alt moment și anume
decodarea sau prelucrarea informațiilor.
Mărturia cu sursa constituit ă din senzatiile vizuale, reprezinta marturia tip, cel mai des
întâlnita, acest lucru datorându -se necesit ății reconstituirii cât mai fidelă a configura ției locului în
care s-a savâr șit infrac țiunea.
Potrivit (Butoi, 2004) , în analiza mărturiei este necesar să se constate dacă martorul este
obișnuit cu obiectele, locul sau persoana la care se refer ă depozi ția sa, deoarece în funcție de gradul
de obișnuință se va manifesta la el fenomenul de constan ță a perceptiei, și tot în funcție de aceasta,
în mod involuntar , va distors iona realitatea, omitând sau adaugând informații.
Întrucât infracțiunile constituie evenimente imprevizibile și neașteptate, cel puțin pentru
participanți, se poate face o distincție firească între variabilele care reflectă starea situațională sau
cognitivă neplanificată a martorului în momentul crimei și variabilele care reflectă condițiile
controlabile și stările interne în urma evenimentelor la care a fost m artor. Aceste aspecte, pot fi
clasificate conform Consiliului Național de Cercetare (Cercetare, 2014) în date estimative,
respectiv sisteme variabile.
În ceea ce privește conținutul variabilelor estimatoare, acestea includ condițiile de
observare : lumin ă, distanță, durată, prezența unor stimuli distractivi precum : arme, lumini
puternice, zgomote și nu în ultimul rând, stările interne ale martorului : atenție, motivare,
prejudecăți. Așadar, sistemul de incriminare penal, nu ar e control asupra acestor variabile, dar
totuși trebuie luate în considerare.
Pe de altă parte, variabilele sistematice (Albright, 2017 ) , sunt cele care pot fi manipulate
și controlate de către sistemul judiciar, aici incluzân du-se instrucțiunile date pentru conturarea

4
depoziției. Totodată, acestea sunt adesea manipulate în studiile de laborator care refac scena
infracțiunii, urmate de interogarea subiecților care iau parte la acestea. Z
Conform (Lindsay, 1994) , fidelitatea și semnificația experienței vizuale raportate sunt limitate în
mod necesar la trei factori asociați: incertitudine, părtinire și încredere , însă acest lucru nu este
unic, acești factori putând influența raportările oricărei experiențe senzoriale .
Incertitudinea se referă aici la natura probabilistică a detectării semnalului senzorial în
prezența zgomotului. Viziunea este afectată de zgomotul din multe surse naturale, unele asociate
cu structura mediului vizual (de exemplu, suprafețe ocluzive, st rălucire, umbre), unele inerente
proceselor optice și neuronale implicate (de exemplu, eroare de refracție sau împrăștiere de lumină
în ochi), unele care reflectă conținut senzorial care nu sunt relevante pentru obiectivele
observatorului (de exemplu, un s emn de distragere sau un sunet puternic).
Prezența unui astfel de zgomot duce la incertitudinea cu privire la ceea ce privim de fapt,
astfel încât orice decizie pe care am putea să o luăm sau informații care sunt stocate în memorie
au o probabilitate semn ificativă de a greși.
Dacă incertitudinea poate fi asemănătoare cu o defalcare a comunicării senzoriale precise,
prejudecata este cauza . Prejud ecata completează golurile atunci când informațiile vizuale sunt
incerte, le completează cu ceea ce se consideră că este probabil să existe acolo pe baza experienței
anterioare ( Wixted, 2003) . În mod formal, ace astă particularitate caracterizează viziunea ca o
problemă a inferenței statistice, în care observatorul introduce proprietăți ale lumii din date sub
formă de imagini retiniene. Bias ul se referă aici la probabilitățile anterioare („priors”) – cunoștințe
sau dispoziții derivat e din experiență care permit observatorului să facă inferențe dependente de
context despre cauza mediului de stimulare vizuală (Bjork, 1992) .
De exemplu, cunoașterea prealabilă a faptului că tâlharii de bancă poartă arme asupra lor,
sporește probabilitatea ca aceștia să fie percepu ți cu arma în mână, chiar și atunci când probele
senzoriale sunt echival ente. Deoarece aceste prejudecăți își au rădăcinile în regularitățile statistice
ale lumii noastre senzoriale, ele sunt în mod obișnuit vizate și ne acordă certitudinea perceptivă
necesară supraviețuirii într -un mediu vizual zgomotos.

5
Maleabilitatea memoriei

Informațiile percepute de un martor ocular sunt stocate în memorie, unde sunt puse la
dispoziție atunci când este chemat să identifice un suspect. Acest tip de memorie este declarativ,
prin faptul că este alcătuit dintr -un conținut semantic și episodic ac cesibil în mod conștient:
lucrurile percepute, semnificația lor și secvența în timp (Tulving, 1972) .
Este mediat de sistemele creierului , diferit de cele implicate în percepția vizuală și
operează cu dinamici diferite, dar rezultatele sale sunt influențate în mod similar de incertitudine,
părtinire și încredere. Pe de altă parte, c onținutul nu poate fi tratat ca o înregistrare permanentă
veridică, precum fotografiile stocate pe un dispozitiv . Dimpotrivă, fidelitatea amintirilor poate fi
compromisă de mulți factori în toate etapele procesării, de la codificarea prin stocare, până la
etapele finale ale regăsirii acestora (Underwood, Postman 1962).
Cattell, (1895, p.761) , a furnizat unul dintre primele studii care examinau amintirea
diferitelor tipuri de informații. În luna martie 1893 a adresat o serie de întrebări unui număr de 56
de studenți , iar p rima lui întrebare a fost cum a fost vremea acum o săptămână? Răspunsurile pe
care le -au oferit studenții au fos t distribuite în mod egal pe toate variațiile de vreme care au fost
posibile la începutul lunii martie. Dintre cei 56 de studenți care au răspuns, 17 au spus că a fost
senin, 12 au spus că a plouat, 7 au răspuns că a fost zăpadă, 9 au spus furtunoasă, 6 au răspuns
tulbure și 6 au spus parțial furtunoase și parțial senine.
De fapt, în ziua respectivă, ninsese dimineața iar după -amiaza s-a înseninat . Reflectând
concluziile sale, Cattell (1895) a remarcat că un om obișnuit, cu un timp moderat de reflecție, nu
poate afirma mult mai bine cum a fost vremea în urmă cu o săptămână decât cum va fi o săptămână
mai târziu.
În plus, marea majoritate a persoanelor au o dificultate foarte mare în estimarea duratei
unui eveniment. Dar, în acest caz, erorile sunt practic întotdeauna în aceeași direcție: oamenii
supraestimează perioada de timp pe care a avut -o un eveniment. În ciuda acestei lipse de c laritate ,
martorii sunt adesea rugați să facă estimări de timp în instanțele de judecată cu privire la
evenimentul la care au asistat. Desigur, există și erori implicate în estimarea înălțimii și a greutății,
a formelor și culorilor, a caracteristicilor faciale și așa mai departe, dar erorile nu tind să fie într -o
direcție particulară. Dacă oamenii au dificultăți în a percepe ac est tip de informații în primul rând,
atunci rechemarea lor ulterioară va reflecta această dificultate.

6
Factorul stres
Pe lângă factorii inerenti evenimentului în sine care afectează capacitatea de a percepe a
unui martor, există și factori ineren ți marto rului. De exemplu, cantitatea de stres sau frica pe care
o întâmpină un martor va influența percepția, la fel ca și cunoștințele anterioare sau așteptările pe
care un martor le aplică asupra evenimentului. Ceea ce face un martor în timpul evenimentului va
conta .
Rolul pe care stresul îl joacă în momentul în care un martor percepe un eveniment complex
este evidențiat în legea Yerkes -Dodson, numită în onoarea celor doi cercetători care l -au remarcat
pentru prima dată în 1908. Legea afirmă practic că statele motivaționale puternice, cum ar fi stresul
sau alte excitații emoționale facilitează învățarea și performanța până la un moment dat, după care
există o decrementare. Locația pun ctului în care performanța începe să scadă este determinată de
dificultatea sarcinii. Hilgard (1975, p.357) afirmă legea astfel: Un nivel ușor de excitare
emoțională tinde să producă alertă și interes pentru sarcina de la îndemână.
În condiții de stres ri dicat, oamenii se concentrează din ce în ce mai mult pe doar câteva
caracteristici ale mediului, acordând tot mai puțină atenție altora (Easterbrook, 1959) . Astfel, o
victimă a crimei ar putea petrece o mare parte din timp conc entrându -se asupra armei cu care
atacatorul o amenință și mult mai puțin procesând asupra altor aspecte ale situației.
Arma pare să capteze o bună parte din atenția victimei, ceea ce duce, printre altele, la o
capacitate redusă de a -și aminti alte detalii din mediul înconjurător, de a aminti detalii despre
atacator și de a recunoaște atacatorul mai târziu.

Așteptările
Un psiholog, Robert Sommer, căruia i s -a cerut să depună mărturie la proces, a oferit o
descriere a modului în care oamenii văd lumea și apoi și -a concentrat mărturia asupra efectelor
experienței trecute asupra percepției. Sommer și -a bazat mărturia pe cercetarea celorlalți și pe
propriile sale cercetări cu privire la rolul așteptărilor , concluzionând că așteptările joa că un rol
important în fiabilitatea martorilor oculari (Loftus, 1981) .
În acest context, sunt identificate conform Loftus (1981, p. 147) patru categorii de
așteptărin care afectează percepția: așteptări sau stereotipuri culturale, așteptări din experiența
trecută, prejudecăți personale și așteptări temporare. Când oricare dintre acestea sunt prezente, ele

7
pot denatura percepția și în consecință, materialul perceptiv care intră în memoria stocată va fi
denaturat într -un mod în concordanță cu așteptarea.

a. Așteptările culturale. O așteptare culturală este pur și simplu o credință deținută de un
număr mare de oameni în cadrul unei anumite culturi. Uneori este o trăsătură atribuită fără
discriminare t uturor membrilor unui grup sau tuturor situațiilor de un anumit tip. Astfel,
mulți oameni cred că persoanele din mediul asiatic sunt deosebit de îngrijite sau că oamenii
grași sunt veseli. Așteptările culturale, denumite ocazional stereotipuri, sunt de obi cei
simple și acceptate pe scară largă, dar deseori sunt foarte inexacte, ele putând afecta
dramatic percepția, lucru demonstrat efectiv într -un experiment realizat de Allport și
Postman (1947) .
b. Așteptări bazate pe experiența trecută . Bruner & Postman, (1949 ) au remarcat că, atunci
când așteptările sunt încălcate de mediul înconjurător , comportamentul percepătorului
poate fi descris ca rezistență la recunoașterea evenimentului neașteptat.
c. Prejudecăți personale . La fel cum este adevărat că grupuri mari de oameni pot avea
anumite credințe stereotipice care vor afecta percepția, tot așa este adevărat că un individ
poate avea prejudecăți personale care pot afecta percepția. La fel ca stereotipurile culturale,
aceste credințe personale sunt de obicei simple, su nt aplicate unei persoane, grup sau situații
date și sunt adesea false. Astfel, dacă cineva consideră că toate femeile nu sunt soferi buni,
acest lucru poate afecta capacitatea sa de a percepe cu exactitate o situație în care o femeie
se află la volan.
d. Prejudecăți temporare. Prejudecățile joacă un rol în percepția multor feluri de incidente :
crime, accidente de circulație, etc. Memoria unui martor pentru detalii compatibile cu
concluzia sa inițială are tendința de a fi mult mai puternică dacă a trecut un interval rezonabil
de timp între întrerupere și rememorarea sa. Când trece timpul, memoria martorului este
mai slabă și orice concluzii defectuoase sunt mai puțin susceptibile să intre în conflict cu
alte amintiri. Această observație sugerează că prejudec ățile au cel puțin un efect asupra
memoriei care există după ce a avut loc percepția inițială.
De fapt, de -a lungul anilor a existat o controversă teoretică în rândul psihologilor cu privire
la rolul așteptărilor în percepție, așteptările determinând o sc himbare reală în ceea ce privește
percepția unei persoane.

8
Dacă o persoană se așteaptă să vadă mai degrabă o figură a unei femei decât o față a unui
bărbat atributele corespunzătoare acestor așteptări sunt mai clare și mai vii în ceea ce privește
percepți a, ieșind practic în evidență și acordându -le mai multă atenție.
De asemenea, există și parerea potrivit căreia așteptările noastre nu afectează percepția în
sine, ci mai degrabă afectează modul în care interpretăm ceea ce am văzut sau modul în care
răspundem la ceea ce am văzut.
Activitatea perceptivă
Deși un eveniment este experimentat de un martor, există multe tipuri de activități în care
acesta se poate implica. De exemplu, un martor ocular la un jaf ar putea petrece mult timp
examinând caracterist icile individuale ale feței, sau putea să -și petreacă cea mai mare parte a
timpului privind în direcția feței, dar ar putea să încerce să -și dea seama cum să scape dintr -o
situație neplacută. Astfel, activitatea în care un martor se implică este importantă pentru a
determina cât de bine vor fi amintite diverse aspecte ale unui incident.
Atât așteptările cât și activitatea perceptivă, influențează percepția unui martor ocular
asupra unui incident. Cunoașterea unui incident înainte de a se produce poate influ ența modul în
care îl privim, ceea ce analizăm, cât de multă atenție acordăm diferitelor detalii. Altfel spus, ceea
ce un martor știe dinainte poate afecta ceea ce face martorul în momentul unui incident critic.

Ghicitul
Potrivit Carmichael & Hogan (1932 , p. 74), este o practică obișnuită ca martorii unui jaf în
care sunt implicate mai mulți făptuitori să să fie invitați să indice dacă recunosc persoana care a
comis jaful sau dacă oricare dintre ei se aseamănă cu persoana respectivă. Când un martor răspun de
cu o de poziție precum nu sunt foarte sigur, dar numărul cinci arată ca el , martorul oferă un
răspuns care este evident mai aproape de o estimare decât de un raport sigur. Când un martor este
nesigur, ghicitul poate umple golurile din memorie. Mai târzi u, când rememorează , un martor
poate să -și amintească greșit ceva care fusese mai devreme doar o estimare, dar care acum face
parte din memorie.
Mai mult, în timp ce o estimare inițială poate fi oferită cu încredere scăzută, mai târziu,
când martorul încurcă greșeala cu o întâmplare reală, nivelul de încredere poate crește. Acest lucru
pare să se întâmple deoarece un martor „vede” acum un element pe care el însuși l -a construit în
memorie.

9

Efectul de îngheț
Când o persoană este invitată să își amintea scă unele materiale învățate anterior,
declarațiile care apar într -o amintire timpurie tind să reapară mai târziu. Astfel, dacă un martor la
un accident raportează de timpuriu că șoferul vehiculului avariat a aprins lumina roșie, acest detaliu
va apărea pr obabil în amintirile ulterioare, fie că era adevărat, fie că nu.
Acest grad ridicat de persistență în conținutul amintirilor a fost numit efect de înghețare și
este strâns legat de problema de g hicire . În esență, comentariile timpurii sunt înghețate în me moria
cuiva și apar frecvent atunci când martorul își amintește experiențele din trecut.
Problema aici constă în faptul că, deși primele comentarii pot fi adesea adevărate reflecții
asupra realității, uneori nu sunt chiar așa . Nu este neobișnuit ca și com entariile false să persiste. În
perioada dintre un eveniment și rememorarea acelui eveniment , o perioadă adesea denumită
„intervalul de retenție”, informațiile obținute prin percepții, nu se află în memorie în mod pasiv .
Mai degrab ă, ele sunt supuse unor influen țe numeroase. Informațiile externe furnizate din
exterior pot intra în memoria martorului, la fel ca și propriile sale gânduri, și ambele pot provoca
schimbări dramatice în amintirile sale.

10
CONCLUZII

Identificarea unui suspect de către un martor ocular al infracțiunii constituie o formă de
probe directe care pot fi utilizate în scop criminalistic, pentru constatarea faptelor într -o anchetă
sau urmărire penală. Identificarea martorilor oculari are o ist orie lungă de utilizare în această
calitate pentru instanțele judecătorești, fiind utilă pentru stabilirea in concretto a situației de fapt
într-o cauză penală și nu numai. Cu toate acestea, în pofida caracterului său care ajută la
soluționarea cauzei, am putut constata că de -a lungul timpului și mai cu seamă în ultimii ani, s -au
produs erori judiciare, unele dintre ele având consecințe deosebit de grave asupra persoanei (B,
2011) despre care s -a presupus în mod eronat că a comis fapta penală, bazate pe simplele depoziții
ale martorilor oculari care pot fi influențate de anumite circumstanțe expuse în cadrul prezentului
referat.
Astfel, din această relație de cauzalitate, se poate spune că aceste c onsecințe dramatice ale
condamnărilor eronate bazate pe relatări ale martorilor oculari defecte sunt profunde și ireversibile .
Sute de oameni nevinovați ( Innocence Project 2017 Cases, 2017) și-au petrecut mul ți ani din viață
în spatele gratiilor, în timp ce făptuitorii rămân în libertate, unele din infracțiunile comise
prescriindu -se extinctiv . Toate aceste lucruri dăunează nu doar persoanelor acuzate pe nedrept ci
și încrederii publice în sistemul judiciar, fapt de natură să creeze tulburări sociale și dușmanie,
îndreptate către organele de cercetare și instanțe.

BIBLIOGRAFIE
Innocence Project 2017 Cases. (2017). Retrieved from https://www.innocenceproject.org/cases.
Wixted, J. (2003). The Psychology and Neuroscience of Forgetting. Annual Review of Psychology, Vol. 55 ,
pp. 235 -269.
Albright, T. D. ( 2017 ). Why eyewitnesses fail . Psychological and Cognitive Sciences, Neuroscience , 59-
61.
B, G. (2011). Convicting the Innocent: Where Criminal Prosecutions Go Wrong. Cambridge: Harvard Univ
Press.
Bjork. (1992). Interference and memory. In Encyclopedia of Learning and Memory (p. 120) . New York:
Macmillan.
Bruner, J. S., & Postman, L. (1949). On the perception of incongruity: a paradigm. Journal of personality ,
206-223.
Butoi, T. (2004). Psihologie judiciară. București: Editura Fundației România de mâine.
Carmichael, L., & Hogan, H. P. ( 1932). An experimental study of the effect of language on the reproduction
of visually perceived form . Journal of experimental psychology , 73-86.
Cattell, J. M. (1895). Measurements of the accuracy of recollection. Science .

11
Cercetare, C. N. (2014). dentifying the Culprit: Assessing Eyewitness Identification. Washington, DC: The
National Academies Press.
Easterbrook, J. A. (1959). The effect of emotion on the utilization and organization of behavior.
Psychological Review , 183-201.
(2014). Identifying the Culprit: Assessing Eyewitness Identification. . Washington, DC: The National
Academies Press.
Lindsay, D. S. ( 1994). Memory source monitoring and eyewitness testimony. In Adult Eyewitness
Testimony (pp. 27 -33). Cambridge: Ca mbridge University Press.
Loftus, E. (1981). Eyewitness Testimony. London: Harvard University Press.
Tulving, E. (1972). Episodic and semantic memory. In Organization of Memory (pp. 150 -170). New York:
Academic.
Underwood B., Postman L. Extraexperimental sources of interference in forgeting. Psychol Rev .
1960;67:73‐95. doi:10.1037/h0041865.