Factori de Influenta In Formarea Si Evolutia Profitului Unei Firme

Economie

Factori de Influenta In Formarea Si Evolutia Profitului Unei Firme

Byadmin ianuarie 1, 2024

Lucrare de licență

Factori de influență în formarea și evoluția profitului unei firme

CUPRINS

Introducere

Cap.1. Profitul și factorii de influență asupra lui

1.1. Funcțiile profitului

1.2. Impozitele din România

1.2.1. Accize

1.2.2.Taxele vamale

1.2.3.Taxa pe valoare adăugată

1.3. Factorii de influență asupra mărimii profitului

1.4. Strategii în domeniul formării relației profit-preț

1.4.1. Obiective de determinare a prețului

1.4.2. Obiective legate de vânzare

1.4.3. Obiective status-quo

1.4.4. Alte obiective de preț

1.4.5. Elemente de fundamentare a prețului

1.4.6. Etapa de determinare a prețurilor

Cap.2. Analiza economico-financiară a unei întreprinderi

2.1. Caracteristicile generale ale întreprinderii

2.2. Analiza patrimoniului firmei

a. Indicatori ai echilibrului financiar

b. Cascada soldurilor intermediare de gestiune

2.3. Analiza indicatorilor din anul 2014

2.4. Analiza indicatorilor financiari care privesc activitatea de viitor a firmei ( date fictive pentru anul 2015)

Concluzii

Bibliografie

Anexa 1

Anexa 2

Introducere

Tema pe care am ales-o, referitoare la analiza echilibrului financiar al unei întreprinderi, este un mijloc propice pentru a prezenta această acțiune economică de a ține sub observație toată activitatea unei firme, subiect față de care sunt interesat și informat. Consider că prin intermediul acestei lucrări voi demonstra că, pentru un finanțist, cunoașterea entității cât și a acivității economice a acesteia sunt esențiale deoarece pot conduce în luarea unei decizii contabile corecte.

Sunt de părere că punctele mele de interes se regăsesc în acest subiect deoarece este foarte important pentru mine să cunosc toate detaliile economice ale unei firme pentru a putea veni cu sugestii inovatoare ce pot ajuta firma să evolueze. În orice activitate, finanțiștilor le revine responsabilitatea de a arăta cea mai bună direcție și de a crea un mediu favorabil succesului firmei în care își desfășoară activitatea.

Aproape toate schimbările ce se pot adopta în cadrul firmei se realizează la inițiativa finanțistului care trebuie să își cunoască foarte bine entitatea.

Un alt motiv pentru care am ales să realizez această lucrare este dat de faptul că organizațiile care se ocupă de comerțul cu ridicata se bucură de un mare succes pe piața românească.

Firma Photos Photiades Distributors se ocupă cu servirea produselor alimentare, băuturi și tutun.

Prin studiul acestui loc, am avut șansa de a cunoaște persoane care mi-au împărtășit din propria lor experiență și care m-au ajutat să promovez în funcțiile existente în firmă.

Obiectivul meu este acela de a contura modul de desfășurare a activității economice al acestei întreprinderi, prin accentuarea ansamblului de relații între persoanele firmei și încurajarea întreprinzătorilor români într-o astfel de afacere.

Suntem consumatorii unei societăți și avem obligația de a ne informa în privința produselor pe care le consumăm, caracteristicile accestora și influența asupra mediului, însă este nevoie de un personal bine pregătit care să furnizeze informații de bună calitate întregii societăți. Am realizat aces proiect în scop informațional, iar prin conținutul său, sper să ofer toate detaliile și caracteristicile firmei.

Pentru realizarea acestei lucrări am consultat specialiști în domeniu, persoane care au avut cunoștințele necesare, tăria și răbdarea de a clădi piața internă a produselor pe care le oferă firma, persoane alături de care am avut onoarea de a colabora.

Informațiile au fost atent selecționate, fiind prelucrate și prezentate doar în scopul realizării proiectului, fiind documente confidențiale ale companiei la care am avut acces cu acordul directorului firmei Spyros Spyropoulos căruia îi mulțumesc pe această cale. Restul informațiilor sunt date statistice pe care le-am prelucrat de la Insitutul Național de Statistică, Biblioteca facultății Artifex, precum și articole de pe site-urile de specialitate.

Rezultatele demersurilor le voi îngloba într-un capitol dedicat concluziilor și propunerilor, loc în care voi prezenta propriile opinii bazate pe rezultatele obținute și voi propune soluții de îmbunătățire a calității serviciilor și a produselor incluse în acest segment de piață.

Capitolul I. Profitul și factorii de

influență asupra lui

Profitul este unul din veniturile provenite din proprietate. Deși joacă un rol important în economia de piață nici până astăzi nu există un consen teoretic în privința conținutului, naturii și formelor profitului. Nu există nici o definiție unanim acceptată a ceea ce se numește profit. Oricum în sens larg profitul constituie diferența ce apare în cazul încasărilor totale, veniturile totale ale întreprinderii, și costurile aferente. Profitul este un venit, un beneficiu obținut de persoanele care desfășoară activități economice și comercializează bunuri și servicii. De asemenea, profitul reprezintă un indicator esențial utilizat în analiza cu caracter economic și financiar a activității firmei și nfluențează în mod indirect cursul de piață al acțiunilor respectivei societăți comerciale. Obținerea unui rezultat favorabil în urma desfășurării activității de către entitate reprezintă soluția curentă necesară asigurării echilibrului financiar.

1.1.Funcțiile profitului

Principalul obiectiv al unei entități îl constituie realizarea unor randamente superioare ale capitalului investit de către acționari.

Indignarea pe care o afișează multe persoane în zilele noastre doar la simpla menționare a cuvântului profituri demonstrează cât de puțin este înțeleasă funcția vitală pe care acestea o au în economie. Pentru a înțelege mai bine, vom prezenta unele aspecte referitoare la sistemul prețurilor, dar vom privi acest subiect dintr-un alt unghi. De fapt, profiturile nu au o pondere mare pe ansamblul economiei. Veniturile nete ale companiilor în perioada de cincisprezece ani cuprinsă între 1929 și 1943, de exemplu, s-au cifrat, în medie, sub 5 procente din totalul venitului național. Profiturile companiilor în perioada 1956 – 1960 s-au cifrat, în medie, la mai puțin de 6 procente din venitul național (deși, întrucât cifrele nu au fost corectate cu inflația, se poate ca profiturile să fie supraestimate). Totuși, profiturile reprezintă forma de venituri privită cu cea mai mare ostilitate.

Cu toate acestea, profitul proprietarului unei frizerii poate fi mult mai mic decât salariul unei stele de cinema sau al directorului unei companii din industria oțelului, și chiar mai mic decât salariul mediu al unui muncitor calificat. Profiturile sunt privite cu ostilitate întrucât există tot felul de concepții eronate. Se consideră, în mod eronat, că profiturile înregistrate de General Motors, cea mai mare corporație industrială din lume, sunt mai degrabă tipice decât excepționale. Puțină lume știe câte companii dau faliment anual. Majoritatea oamenilor nu știu (citez din studiile TNEC) că „dacă s-ar menține condițiile existente în conjunctura economică a ultimilor cincizeci de ani, atunci circa șapte băcănii din zece care se deschid azi vor supraviețui doi ani, și numai patru din zece pot spera să-și sărbătorească a patra aniversare”. În conformitate cu statisticile impozitelor pe venituri, în fiecare an din perioada 1930 – 1938, numărul societăților care înregistrau pierderi a depășit numărul societăților care înregistrau profit.

La cât se ridică, în medie, profiturile?

La această întrebare se răspunde, profiturile companiilor se cifrează, în medie, la mai puțin de 6% din venitul național, deci profiturile medii ale companiilor din ramurile productive sunt mai mici de 5 cenți la vânzări de un dolar. (Pentru perioada de cinci ani cuprinsă între 1971 și 1975, de exemplu, această cifră a fost de doar 4.6 cenți.) Dar aceste cifre oficiale reprezintă doar rezultatele companiilor, calculate prin metode contabile convenționale. Nu s-a făcut nicio estimare plauzibilă a profiturilor, atât ale companiilor, cât și ale celor aduse de alte tipuri de activități, pentru o perioadă suficient de lungă care să cuprindă atât ani buni cât și ani mai puțin buni.

Părerea unor economiști eminenți este că pentru o perioadă mare de timp, după ce se scad toate pierderile, la o dobândă minimă „corespunzătoare” capitalului investit fără risc și luând în calcul un salariu „rezonabil” plătit celor care-și conduc singuri afacerile, s-ar putea să nu se mai înregistreze niciun profit, fiind posibil chiar să se înregistreze pierderi. Și aceasta nu pentru că întreprinzătorii (cei care își pornesc propria afacere) au intenții filantropice, ci pentru că, adesea, optimismul lor și încrederea în sine îi fac să se aventureze în afaceri care nu reușesc sau nu pot reuși.

În orice caz, este clar că un individ care plasează capital în condiții de risc înfruntă nu numai posibilitatea de a nu obține niciun profit, ci chiar și aceea de a-și pierde toți banii. În trecut, posibilitatea ca investind într-o anumită companie sau sector să se obțină profituri imense îi făcea pe oameni să-și asume riscuri mai mari. Dar dacă profiturile sunt limitate la, să zicem, 10% și există riscul pierderii întregului capital, care va fi impactul asupra efectului stimulator al profitului și asupra ocupării forței de muncă și a producției? Impozitele pe „profitul excesiv” în timpul celui de-al Doilea Război Mondial au arătat care pot fi efectele unei astfel de limitări, chiar și pe termen scurt, sub raportul reducerii eficienței economice. Totuși, politica guvernamentală din acea perioadă în aproape toate țările din lume vor ca astăzi să considere de la sine înțeles că producția va continua în mod automat să funcționeze, orice s-ar face pentru descurajarea acesteia. Unul dintre cele mai mari pericole care amenință astăzi producția mondială este politica de control al prețurilor promovată de guverne. Această politică nu numai că scoate treptat din producție diverse articole prin faptul că elimină orice stimulent de a le realiza treptat, dar efectul său pe termen lung este de a împiedica apariția unui nivel al producției care să fie în concordanță cu nevoile consumatorilor. Când economia este liberă, cererea acționează astfel încât unele ramuri de producție înregistrează ceea ce oficialitățile guvernamentale denumesc profituri „excesive”, „nerezonabile” sau chiar „obscene”. Dar tocmai aceste profituri sunt cele care nu numai că determină fiecare firmă din ramura respectivă să-și extindă producția la maximum și să-și reinvestească profiturile în mașini și în forță de muncă suplimentară, dar atrage totodată investitori și producători din toate celelalte ramuri, până când producția ramurii respective este suficient de mare pentru a satisface cererea, iar profiturile înregistrate scad până la nivelul mediu general.

Într-o economie liberă, în care salariile, costurile și prețurile sunt lăsate să se stabilească pe piață așa cum se dorește, perspectivele câștigării de profituri sunt cele care decid ce articole vor fi produse și în ce cantități, respectiv ce articole nu vor fi produse deloc pentru consumatori. Dacă realizarea unui articol nu aduce profit, înseamnă că forța de muncă și capitalul alocate producerii sale sunt orientate greșit: valoarea resurselor care trebuie folosite pentru a realiza articolul este mai mare decât valoarea bunului produs în sine.

Pe scurt, una din funcțiile profitului este de a orienta și a canaliza factorii de producție astfel încât să structureze o producție formată din mii de produse, în concordanță cu cererea. Niciun birocrat, oricât de strălucit, nu poate să rezolve înin ramura respectivă să-și extindă producția la maximum și să-și reinvestească profiturile în mașini și în forță de muncă suplimentară, dar atrage totodată investitori și producători din toate celelalte ramuri, până când producția ramurii respective este suficient de mare pentru a satisface cererea, iar profiturile înregistrate scad până la nivelul mediu general.

Într-o economie liberă, în care salariile, costurile și prețurile sunt lăsate să se stabilească pe piață așa cum se dorește, perspectivele câștigării de profituri sunt cele care decid ce articole vor fi produse și în ce cantități, respectiv ce articole nu vor fi produse deloc pentru consumatori. Dacă realizarea unui articol nu aduce profit, înseamnă că forța de muncă și capitalul alocate producerii sale sunt orientate greșit: valoarea resurselor care trebuie folosite pentru a realiza articolul este mai mare decât valoarea bunului produs în sine.

Pe scurt, una din funcțiile profitului este de a orienta și a canaliza factorii de producție astfel încât să structureze o producție formată din mii de produse, în concordanță cu cererea. Niciun birocrat, oricât de strălucit, nu poate să rezolve în mod optim această problemă. Prețurile și profiturile libere vor maximiza producția și vor reduce lipsurile mai repede decât orice alt sistem cunoscut. Prețurile arbitrare și profiturile fixate arbitrar nu pot decât să prelungească perioada de viață în care se înregistrează lipsuri, determinând reducerea producției și creșterea șomajului.

În sfârșit, funcția profiturilor este de a stimula constant orice activitate economică competitivă, în sensul căutării unor noi căi de reducere a costurilor și de creștere a eficienței, indiferent de stadiul în care s-ar afla aceasta în prezent.

În vremurile bune, fiecare întreprinzător o face pentru a-și spori și mai mult profiturile; în vremuri normale, o face pentru a-și menține avantajul față de concurenții săi, iar în vremuri grele pentru a supraviețui pe piața economică. Aceasta deoarece în loc de profit ar putea avea pierderi și oricine face eforturi mult mai mari când este vorba să se salveze de la faliment decât atunci când vrea doar să-și îmbunătățească poziția.

Contrar părerii generale, profiturile nu se obțin prin creșterea prețurilor, ci prin efectuarea de economii și prin creșterea eficienței economice, care duc la scăderea costurilor de producție aferente. Foarte rar (și aproape deloc, dacă nu este vorba de un monopol) întâlnim situația în care toate firmele dintr-o ramură obțin profit. Prețul pe care îl practică firmele pentru un bun sau serviciu trebuie să fie același; cei care vor să-și vândă produsul la un preț mai mare nu găsesc cumpărători. În consecință, profiturile cele mai mari le obțin firmele care au costul de producție cel mai scăzut. Acestea se dezvoltă și treptat înlătură de pe piață firmele ineficiente, care au costuri mai mari. Aceasta este modalitatea prin care sunt serviți consumatorii, publicul în general.

Pe scurt, profiturile privite ca rezultat al relației costuri-prețuri nu determină doar bunurile a căror producție trebuie continuată, dar impun și cele mai economice căi de a le realiza. Aceste probleme trebuie soluționate în egală măsură și în sistemul socialist, și în cel capitalist; de fapt, orice sistem economic pe care l-am putea imagina trebuie să ofere soluția acestor probleme; iar pentru cantitatea uriașă de bunuri și servicii care sunt produse, soluțiile oferite, determinate pe baza criteriului profit-pierdere, în condițiile existenței liberei concurențe între întreprinderi, sunt incomparabil superioare celor la care s-ar ajunge prin oricare altă metodă.

Am accentuat funcția profitului de reducere a costurilor de producție, pentru că aceasta este funcția care pare să fie cel mai puțin apreciată. Cu siguranță, va obține un profit mai mare cel care va produce o marfă de calitate mai bună decât concurentul său, ca și cel care o realizează în condiții de eficiență sporită. Dar funcția profitului de a stimula și răsplăti obținerea unor produse de calitate superioară și de a inova a fost recunoscută întotdeauna.

1.2.Impozitele din România

Aderarea României la Uniunea Europeană a produs schimbări fundamentale în domeniul impozitelor indirecte. Noi reglementări în sfera TVA, accize și vamă au impus un număr mare de cerințe care au afectat în mod direct tranzacțiile și organizarea afacerilor.

Legislația în domeniul TVA și jurisprudența este într-o continuă schimbare atât în România cât și în Uniunea Europeană. Astfel, este extrem de important să fii la curent în orice moment cu modificările și prevederile fiscale care au un impact direct asupra afacerilor.

În fiscalitate există impozite și taxe care reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile sau din averea persoanelor fizice sau persoanelor juridice aflate la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Impozitele se plătesc în mod obligatoriu cu titlu nerambursabil și fără contraprestație directă din partea statului.

Sarcina achitării impozitelor revine tuturor persoanelor fizice și persoanelor juridice care realizează venituri. Rolul impozitelor se manifestă pe plan financiar, economic și social.

Impunerea fiscală este introdusă de lege care precizează pentru fiecare impozit care sunt contribuabilii, materia impozabilă, mărimea impozitului, termenele de plată și sancțiunile referitoare la sustragere.

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părți din veniturile și din averea persoanelor fizice și juridice la dispoziția statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.

Sistemul fiscal îndeplinește următoarele funcții principale:

-o funcție de asigurare a resurselor financiare necesare statului pentru finanțarea acțiunilor ce decurg din îndeplinirea funcțiilor sale: învățământ,cultură, sănătate, asistență socială, ordine publica, etc.

-o funcție economică, de stimulare a bunei desfășurări a activității agenților economici;

-o funcție socială,în sensul favorizării categoriilor de agenți economici ce îți desfășoară activitatea în condiții mai dazavantajoase față de cele normale

Obligativitatea impozitelor se referă la faptul că plata acestora reprezintă o sarcină impusă, prin lege, tuturor persoanelor fizice și juridice care realizează venituri indiferent din ce sursă sau care posedă un anumit gen de avere.

Rolul economic al impozitelor se manifestă în măsura în care statul folosește impozitele ca mijloc de intervenții în activitatea economică.

Impozitele și taxele reglementate de legislația țării noastre se bazează pe următoarele principii:

neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori și capitaluri, cu formă de proprietate, asigurând condiții egale investitorilor, capitalului român și străin

certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare care să nu conducă la interpretări arbitrare

echitatea fiscală la nivelul persoanelor fizice

eficientța impunerii prin asigurarea stabilității pe termen lung a prevederilor legale

Tradițional, numai statul este finanțat prin prelevări obligatorii având calificarea juridică de impozit.

Cu prilejul instituirii unui nou impozit trebuie să se precizeze o serie de elemente din care să rezulte: sarcina cui cade impozitul respectiv, cuantumul acestuia, modul de așezare și percepere, căile de urmărit în caz de neplată, sancțiunile pentru încălcarea prevederilor legale.

Precizarea acestor elemente este necesară atât pentru contribuabil, pentru a ști ce are de plată, când trebuie să plătească, cât și pentru organele fiscale, care trebuie să stabilească, să perceap și să urmărească încasarea impozitelor.

Elementele impozitului, întâlnite în teoria și practica financiară sunt:

Subiectul impozitului sau plătitorului care este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata aacestuia.

Subiectul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul.

Obiectul impozitului este reprezentat de materia suspusă impunerii.

În cazul impozitelor directe obiectul impunerii îl constituie venitul și averea, iar în cazul impozitelor indirecte obiectul impunerii îl constituie produsul care face obiectul vânzării, serviciul prestat, bunul importat sau cel exportat.

Impozitele, taxele, contribuțiile și alte vărsăminte prelevate de la persoanele fizice și juridice fac parte din categoria veniturilor bugetare. Prin legea anuală a bugetului de stat se stabilesc volumul veniturilor bugetare și structura acestora pe surse. În bugetul de stat, veniturile sunt grupate în venituri curente, venituri din capital și încasări din rambursarea împrumuturilor.

1.2.1Accizele

Accizele sunt un impozit indirect care se aplică asupra unor categorii de bunuri provenite din țară sau din import, ele ocupând locul al doilea, după taxa pe valoarea adăugată, în ceea ce privește cuantumul veniturilor prevăzut a se colecta la bugetul de stat din impozite indirecte.

În timp ce taxa pe valoarea adăugată reprezintă o taxă generală de consum, deoarece se regăsește la toate fazele circuitului economic, accizele sunt o taxă de consum care se stabilește numai asupra unor anumite categorii de bunuri, bunuri de consum care au o pondere mare și constanță în consumul populației.

Teoria fiscală și practica fiscală a confirmat eficacitatea aplicării accizelor asupra bunurilor cu cerere inelastică, deoarece creșterea prețurilor bunurilor impozitate prin accize nu determină reduceri semnificative ale consumului acestor bunuri, astfel că veniturile fiscale provenite din accize sunt relativ stabile.

Aria de aplicare a accizelor poate fi extinsă sau restrânsă în funcție de politica economică adoptată de un anumit stat, de nevoile de venituri publice într-o petrioadă sau alta, precum și de contribuția efectivă a altor categorii de impozite și taxe în formarea veniturilor bugetare, ca și de alți factori.

În țara noastră, accizele, numite de leguitor taxe speciale de consum, sunt datorate de persoanele juridice, asociațiile familiale și persoanele fizice autorizate pentru producerea importului și comercializarea unor produse ca alcool și băuturi alcoolice, cafea, țigări și produse din tutun, produse energetice, etc.

Conform reglementărilor actuale din țara noastră, accizele se pot grupa pe două categorii:

accize armonizate poartă această denumire deoarece se referă la accize care sunt armonizate în interiorul Uniunii Europene, ele reprezintă acele taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat pentru unele produse provenind din producția internă sau din import, nominalizate în Codul fiscal;

alte produse accizabile- categorie care curpinde trei tipuri de produse de cafea.

Accizele armonizate sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului alcoolului și băuturilor alcoolice, tutun prelucrat, produse energetice și electricitate. Produsele accizabile sunt supuse accizelor la momentul producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul la momentrul extracției acestora pe teritoriul Comunității și importului acestora pe teritoriul comunității.

Accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum și în statul membru în care se face eliberarea pentru consum. Condițiile de exigibilitate și nivelul accizelor care urmează să fie aplicate sunt cele în vigoare la data la care accizele devin exigibile în statul membru în care are loc eliberarea pentru consum.

Nivelul accizelor armonizate este stabilit într-o anexă la Codul fiscal. El este exprimat în euro pe unitate de măsură: hl pentru alcool etilic și produse din alcool, pentru bere în litri, kilograme și tone pentru produse energetice, în Mwh pentru energie electrică. Pentru țigarete acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem, dar nu mai puțin de 96% din acciza aferentă țigaretelor din categoria de preț cea mai vândută, care reprezintă acciza minimă.

Când suma dintre acciza specifică și acciza ad valorem este ma mică decât acciza minimă, se plătește acciza minimă. Semestrial, se stabilește de către Ministerul Finanțelor Publice, prin ordin al ministrului, nivelul accizei minime în funcție de evoluția accizei aferente țigaretelor din categoria de preț cea mai vândută.

Acciza specifică se calculează în echivalent euro pe 1.000 de țigarete. Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legals tabilit, asupra prețului maxim de vânzare cu amănuntul. Prețul maxim de vânzare este prețul la care produsul este vândut altor persoane decât comercianți și care include toate taxele și impozitele.

Persoana plătitoare de accize care au devenit exigibile sunt:

antrepozitarul autorizat, destinatarul înregistrat sau orice altă persoană care eliberează produsele accizibile din regimul sunspensiv de accize ori în numele căreia se efectuează această eliberare și, în cazul ieșirii neregulamentare din antrepozitul fiscal, orice altă persoană care a participat al această ieșire;

persoana care deține produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deținerea acestora;

persoana care produce produsele accizabile;

Aunci când mai multe persoane sunt obligate să plătească aceeași datorie privind accizele, acestea sunt obligate să plătească în solidar acea datorie.

Deținerea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost plătite, poate avea loc numai într-un antrepozit fiscal. Este interzisă deținerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu este percepută. Deținerea de produse accizabile în afara antrepozitulu fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor atrage plata acestora.

Conform definiției date de Codul fiscal, antrepozitul fiscal este locul aflat sub controlul autorității fiscale competente, unde produsele accizabile sunt produse, transformate, deținute, primite sau expediate în regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exercițiul activității, în anumite condiții prevăzute de Codul fiscal și de norme.

Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile. Fac excepție de la aceste prevederi antrepozitele care livrează produse energetice către avioane și nave sau care desfășoară activitatea în regim duty-free, în condițiile prevăzute în normele metodologice.

Un antrepozit fiscal poate funcționa numai pe baza autorizației valabile emise de autoritatea fiscală componentă. În vederea obținerii autorizației, pentru ca un loc să funcționeze ca antrepozit fiscal, persoana care intenționează să fie antrepozitar autorizat pentru acel loc trebuie să depună o cerere la autoritatea fiscală competentă. În modul și sub forma prevăzute de norme.

Autoritatea fiscală competentă notifică în scris autorizarea ca antrepozit fiscal în termen de 60 de zile de la data depunerii documentației complete de autorizare.

Destinatar înregistrat înseamnă persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activității sale în condițiile prevăzute în normele metodologice, să primească produse accizabile care se deplasează în regim suspensiv de accize dintr-un alt stat membru. Destinatarul înregistrat poate să-și desfășoare activitatea în această calitate numai în baza autorizației valabile emisă de autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice, în care va fi înscris și codul de accize atribuit de această autoritate.

Conform definiției date de Codul fiscal, regim suspensiv de accize înseamnă un regim fiscal aplicat producerii, tranformării, deținerii sau deplasării de produse accizabile care nu fac obiectul unei proceduri ori al unui regim vamal suspensiv, accizele fiind suspendate.

Deplasarea intercomunitară de produse accizabile este considerată ca având loc în regim suspensiv de accize doar dacă este acoperită de un document administrativ electronic procesat, în conformitate cu prevederile din Codul fiscal.

Pentru cafea, cafea înlocuitori și cafea solubilă, accizele se datorează o singură dată și se calculează prin aplicarea sumelor fixate pe unitatea de măsură asupra cantităților intrate pe teritoriul României. Pentru amestecurile cu cafea solubilă pe teritoriul României, accizele se datorează și se calculează numai pentru cantitatea de cafea solubilă conțină în amestecuri.

Plătitorul de accize pentru produsele din grupa alte produse accizabile sunt operatorii economici, persoane juridice, asociații familiare și persoane fizice autorizate, care achiziționează din teritoriul comunitar ori din afara sa astfel de produse.

1.2.2.Taxe vamale

Taxele vamale sunt un impozit indirect care apar ca urmare a intervenției statului în comerțul internațional. Această intervenție a statului în economie se realizează pe două căi: direct și indirect.

Pe cale directă statul poate interveni, fie prin măsuri cantitative asupra importurilor sau exporturilor, fie prin reglementarea schimburilor. Intervenția directă ridică probleme destul de delicate, deoarece poate afecta relațiile dintre state și pot avea efecte păguboase asupra raporturilor economice în perioadele următoare.

Intervenția indirectă se realizează prin taxele vamale, adică prin impozitarea schimburilor internaționale. Ceea ce se impune este valoarea în vamă a produselor care fac obiectul tranzacției externe. Cota de impunere, adică nivelul taxei vamale, este prevăzută prin lege.

Taxele vamale al căror subiect este agentul economic ce efectuează operațiuni de comerț exterior, al căror obiect este valoarea în vamă a respectivei operațiuni și al căror suportator este, în principal, consumatorul final. Consumatorul final este doar parțial suportator în cazul unor piețe puternic competitive și pe care cererea este relativ bine satisfăcută. Pe astfel de piețe, vânzătorul nu are posibilitatea să introducă în preț întreaga taxă vamală deoarece prețul produselor oferite de el ar putea fi prea mare de cel al altor ofertanți, astfel încât produsele sale ar putea fi neconvenabil pentru consumatori, astfel încât s-ar ajunge la imposibilități de a-și vinde produsele.

Această încidență a taxelor vamale asupra consumatorului din țara importatoare este vizibilă și directă.

În funcție de obiectul lor taxele vamale pot fi de export, de tranzit , de import sau de mărfuri.

Taxele vamale de export sunt așezate asupra valorii exporturilor și sunt puțin frecvente deoarece frânează exportul, ceea ce are efecte negative asupra balanței comerciale. Motivația introducerii lor este, în general, de două feluri:

Economică: taxarea materiei prime cu scopul de a încuraja prelucrarea ei în , cu efecte pozitive în ce privește numărul locurilor de muncă și eventuala creștere a încasărilor valutare pe seama exporturilor de produse finite rezultate din prelucrare;

Fiscală: taxarea unor produse exportabile cu caracter de monopol natural care au mare putere competitivă pe alte piețe, de regulă materii prime sau puțin prelucrate.

Taxele vamale de tranzit sunt așezate asupra volumului mărfurilor tranzitate între doi parteneri externi pe teritoriul unui stat terț. Sunt taxe relativ frecvente, mai ales în legătură cu marile artere de transport rutier sau feroviar, cu transportul pe conducte al hidrocarburilor lichide sau gazoase și cu transportul energiei pe magistrale electrice internaționale.

Taxele vamale de import sunt așezate asupra importului exprimat valoric sau fizic și sunt generalizate în toate țările. Perceperea lor se face în sarcina importatorului și în momentul depunerii de către acesta în vamă a documentelor doveditoare ale apartenenței respectivei partide de import.

Aceste taxe au rolul de egalizare a prețului mărfii importate cu prețul mărfii indigene de același tip. Se obține astfel protejarea producătorilor interni față de cei externi mai competitivi, ca și a resurselor valutare ale țării importatoare, dar și limitarea posibilităților de alegere ale consumatorilor interni.

1.2.3.Taxa pe valoarea adăugată

În țara noastră, taxa pe valoarea adăugată a fost introdusă începând cu 1 iunie 1993, înlocuind vechiul impozit pe circulația mărfurilor. Actuala legislație, și anume Codul Fiscal, nu definește TVA, ci specifică doar că este un impozit indirect care se datorează bugetului de stat.

Cum a luat naștere taxa pe valoarea adăugată? Povestea acestei taxe este relatată chiar de inventatorul ei, Maurice Laure, accentuând faptul că prin 1952-1953 am avut ocazia să concep o reformă privind taxarea cifrei de afaceri pe care am botezat-o TVA. Propusă în Parlament de către Ministrul Finanțelor, ea a fost respinsă. Cu toate că eu eram adeptul taxării producției pentru că sufoca în cele din urmă investițiile, mi-am apărat până la capăt ideea și așa se face că atunci când Edgar Faure a ajuns ministru de Finanțe, a propus taxa mea pentru a fi introdusă în noua lege e Finanțelor pentru 1954. După mai multe negocieri politice TVA a trecut prin Parlament și a fost votată, dar nu fără peripeții.

Acest impozit a dat dovadă de-a lungul timpului de transparență, deoarece asigură fiecărui subiect impozabil posibilitatea de a cunoaște exact și concret care este mărimea impozitului și obligației de plata ce îi revine.

TVA este eficientă întrucât ca o taxă cumulativă ea este percepută la fiecare tranzacție privind produse și servicii și neutră datorită faptului că, fiind o taxă unică, mărimea sa rămâne independentă de numărul tranzacțiilor și, de lungimea circuitului economic parcurs de un produs sau serviciu.

În cadrul negocierilor pe care România le-a avut în cadrul aderării ei la Uniunea Europeană, la data de 1 ianuarie 2007, România a fost de acord să preia legislația comunitară secundară în materie de impozite, printre care și cea la impozitarea indirectă care semnifică armonizarea legislației fiscale în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată și accizele. Dacă în privința bazei de impozitare s-a realizat o anumită omogenitate a statelor membre, în sensul tranzacțiilor care fac obiectul impunerii, în ceea ce privește cotele de impozitare, chiar dacă s-a realizat o oarecare convergență a acestora, continuă însă să existe diferențe semnificative între state.

Taxa pe valoarea adăugată este un impozit inclus în prețul bunurilor și serviciilor, care se plătește efectiv de către cumpărători persoane fizice și juridice, dar se suportă în final doar de către persoanele fizice, deoarece persoanele juridice într-o oarecare măsură au la dispoziție mecanismul deducerilor pentru taxa achitată odată cu cumpărăturile făcute pentru desfășurarea activității economice. Cu alte cuvinte, mecanismul impunerii se învârte în jurul persoanelor fizice, a utilizatorilor de bunuri și prestări de servicii, care folosesc în procesele lor interne de fabricație sau operaționale bunuri și servicii de la terți, ce conțin TVA, pentru a realiza alte bunuri și servicii destinate vânzării, care și ele conțin TVA.

Prin faptul că pocesul economic are rațiunea de a fi numai dacă valoarea vânzărilor este mai mare decât valoarea cumpărărilor, rezultă că și taxa aferentă vânzărilor, și anume TVA colectată, este mai mare decât taxa aferentă cumpărărilor, TVA deductibilă, rezultând o diferență care se plătește la bugetul de stat de către fiecare entitate.

Când se vorbește despre plătitori de TVA, se face referire la cei care fac plata la buget, nu de cel care o suportă ca parte componentă a prețului plătit la cumpărarea bunurilor și serviciilor taxate. Plătitorul de TVA la care face referire Codul Fiscal nu este și suportator de TVA.

Potrivit Codului Fiscal din punct de vedere al TVA sunt operațiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulative următoarele condiții:

Locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

Operațiunile care constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuate cu plată;

Livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute de Codul Fiscal;

Importul de bunuri efectuat în România de orice persoană, dacă locul importului este în România;

O achiziție intracomunitară de bunuri, altele decât mijloace de transport noi sau produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă ce acționează ca atare;

O achiziție intracomunitară de mijloace de transport noi, efectuată de orice persoană;

O achiziție intracomunitară de produse accizabile, efectuată de o persoană impozabilă care acționează ca atare, sau de o persoană juridică neimpozabilă.

Este foarte bine cunoscut faptul că taxa pe valoarea adăugată este exigibilă. Exigibilitatea taxei reprezintă data la care autoritatea fiscală devine întreptățită, pe baza legii, să solicite plata de către persoanele obligate la plata taxei, chiar dacă plaza acestei taxe poate fi amânată. Exigibilitatea plății taxei reprezintă, cu alte cuvinte, data la care o persoană are obligația de a plăti taxa la bugetul statului. Această dată determină și momentul de la care se datorează majorări de întârziere pentru neplata taxei.

Faptul generator al TVA se referă la condițiile legale necesare pentru exigibilitatea taxei.

Codul fiscal notează și situații în care taxa poate fi exigibilă. Astfel că în situația în care dacă a fost emisă o factură, ulterior, operațiunea este anulată total sau parțial înainte de livrarea bunurilor sau de prestarea serviciilor. Dacă există refuzuri totale sau parțiale privind cantitatea, calitatea ori prețurile bunurilor livrate sau ale serviciilor prestate, precum și în cazul anulării totale ori parțiale a contractului pentru livrarea sau prestarea în cauză ca urmare a unui acord scris între părți sau ca urmare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau în urma unui arbitraj TVA poate fi exigibilă.

1.3.Factorii de influență asupra mărimii profitului

În general sunt trei seturi de factori care influențează rentabilitatea unei firme și modul în care să faci mai mult profit:

Mediul extern în care se desfășoară activitatea firmei

Modul în care firma interacționează cu mediul de piață

Eficiența și eficacitatea cu care se desfășoară activitatea

Atât economiile, cât și piețele, sunt influențate de aceleași procese: grupuri mari de oameni care iau numeroase decizii, ducând împreună la formarea tendințelor, tendințe care influențează circumstanțele imediate cu care se confruntă o firmă. Invățând cum trebuie citite tendințele și procesele din mediul extern, aveți șanse mai mari să prevedeți cum vă vor influența evoluția firmei, și astfel veți fi în măsură să vă poziționați pe piaț pentru a exploata la maximum viitoarele circumstante.

In general se pot lua in consideratie trei seturi de factori economici, mai mult sau mai putin perceptibili pentru profitul unei afaceri.

Factorii globali. Chiar daca aveti o pozitie solida pe piata, este bine sa stiti ca informatia circula foarte rapid, si niciodata nu stiti cand va puteti trezi cu un competitor dintr-o tara exotica.Este excelent daca stiti cat de cat, spre ce conduc marile tendinte din activitatea economica, avand astfel posibilitatea sa va faceti planuri de viitor.

Factorii nationali. Previziunile la nivel national sunt la fel de greu de facut, deoarece viitorul musteste de potentiale evenimente care nu au nicio legatura cu afacerile si economia: campanii electorale si alegeri, de exemplu. Cel mai bun lucru pe care-l puteti face este sa concepeti cateva posibile scenarii si sa planificati modalitati de actiune corespunzatoare. Stim ca sub un guvern socialist ne putem astepta la cresteri de taxe si impozite, sau cresterea cheltuielilor publice.

Factorii regionali. Amintiti-va ca, in general regiunile geografice diferite se specializeaza in activitati diferite. Cand nivelul de activitate dintr-un anumit sector se schimba, regiunea specializata in acea activitate va fi in mod crucial afectata (cazul Vaii Jiului )

Nu uitati ca indiferent de tipul afacerii in care sunteti implicati, este bine sa anticipati schimbarile probabile si sa va planificati reactia in consecinta, inainte ca astfel de schimbari sa devina o problema generatoare de panica.

Factorii generali interni care influențează nivelul și dinamica ratei profitului sunt:

Nivelul productivității sau randamentul factorilor care influențează volumul rezultatelor, acest lucru înseamnă orientarea firmei spre acele activități care conduc la o productivitate cât mai mare, îndeosebi prin prisma randamentului factorului muncă. Eficiența factorilor de producție este determinată de alți factori cum ar fi : eficiența învățământului, a sistemului de ocrotire socială a sănătății, a cercetării științifice, de eficiența acumulării și investițiilor, de structurile de ramură și teritoriale ale economiei unei țări

Prețul de vânzare și costul întrucât masa profitului este rezultatul diferenței dintre cele două elemente deoarece prin majorarea prețului de vânzare, într-o economie de piață concurențială se modifică substanțial nivelul competitivității, accentul se pune pe reducerea costului

Volumul, structura și calitatea producției care acționează unitar și inderdependent. Practic, incidențele generate de acești factori se suprapun putând fi sau nu convergenți

Viteza de rotație a capitalului care parcurge o mișcare complexă

Calitatea conducerii activității de producție, aprovizionare și desfacere care se reflectă în utilizarea optimă a factorilor de producșie și obținerea unui volum maxim de rezultate cu un capital dat, reducerea stocurilor și a creditelor conducând implicit la sporirea profitului

1.4. Strategii în domeniul relației profit- preț

Mecanismul formării prețului de vânzare în condițiile economiei de piață se bazează cu prioritate pe raportul dintre cerere și ofertă. Formarea însă în exclusivitate a prețului de vânzare este efect al factorilor exogeni care este deosebit de periculoasă.

Prețul reprezintă un factor cheie al deciziei de cumpărare. El afectează atât volumul vânzărilor cât și profitul.

Determinarea prețului unui produs sau serviciu nu este ușoară. O mare varietate de factori relevanți, ca de exemplu, costurile produselor sau serviciilor, factorii de piață, volumul vânzărilor, prețurile concurenților, condițiile economice, amplasarea firmei, fluctuațiile sezoniere, factorii psihologici, trebuie avuți în vedere în acest sens.

Deși, prețul ideal este un deziderat greu de atins și obținut, totuși, prețul trebuie să fie destul de ridicat pentru a acoperi costurile și a genera un profit rezonabil, și în același timp destul de scăzut pentru a atrage clienții și a genera un volum de vânzare adecvat. În plus, prețul adecvat de astăzi va fi probabil necorespunzător mâine din cauza modificărilor condițiilor pieței.

1.4.1.Obiective de determinare a prețurilor

Cum profitul nu este singurul motivator al afacerilor, firmele își stabilesc simultan mai multe obiective cel mai adesea vizând: rentabilitate, siguranță, vânzări, concurență, imagine, ș.a. Astfel, cel mai frecvent utilizate obiective ale strategiei de preț sunt:

Obiective de profit

Obiectivele de profit sunt acele obiectivele care sunt orientate doar pentru maximizarea profitului, adică obținerea de profituri satisfăcătoare și obținerea unei rate de rentabilitate dorite.

Maximizarea profitului înseamnă fixarea prețurilor astfel încât veniturile totale să fie cât mai mari cu putință față de costurile totale. Aceasta se întâmplă când veniturile marginale (VM) sunt egale cu costurile marginale (CM):

VM = CM

Veniturile marginale reprezintă valoarea suplimentară asociată vânzării unei unități adiționale de produs, iar costul marginal este diferența înregistrată în costurile totale asociată producerii acestei unități de produs.

Profituri satisfăcătoare sunt niveluri de profit în concordanță cu nivelul de risc cu care se confruntă firma. Într-o ramură industrială cu risc mare, un profit satisfăcător poate fi de 35%. Într-o ramură cu risc mic, poate fi 7%.

Rata de rentabilitate dorită este un obiectiv de profit ce urmărește, de exemplu, rata de rentabilitate a capitalurilor. Aceasta se obține prin împărțirea profitului net la valoarea capitalului. De exemplu, dacă în anul 20xx o firmă a avut un capital de 4,5 milioane și o rată a rentabilității estimată de 10%, realizând un profit net de 550.000, rata rentabilității capitalurilor a fost de:

%

Se poate observa că rata profitabilității realizată de firmă a depășit ținta de 10%, ceea ce indică că firma în anul analizat a avut o evoluție pozitivă. Compararea procentului realizat de 12,2% cu media din ramură ar oferi o imagine mult mai exactă.

Managerul de marketing poate utiliza un astfel de standard al ratei rentabilității pentru a estima dacă un anumit preț și mix de marketing sunt fezabile. Oricum, managerul trebuie să evalueze și riscul unei anumite strategii chiar dacă rentabilitatea are o mărime acceptabilă.

1.4.2.Obiective legate de vânzări

Prețul orientat pe vânzări se bazează fie pe cota de piață fie pe maximizarea vânzărilor.

Prețul orientat pe cota de piață este obiectivul de preț prin care o firmă dorește să mențină sau să crească cota sa de piață. Cota de piață a unei firme se definește ca fiind raportul exprimat procentual dintre vânzările realizate de firma respectivă și vânzările totale din piața respectivă. Este foarte important să fie clarificat dacă cota de piață se exprimă în unități valorice sau în unități de produs, semnificațiile fiind diferite. De exemplu, se consideră patru firme care concurează într-o ramură cu vânzări totale de 2 milioane de unități de produs și venituri totale de 4 milioane.

Se poate observa că firma Beta are cea mai mare cotă de piață (50%) exprimată în unități fizice, dar are numai 25% cota de piață exprimată valoric. În contrast cu aceasta, firma Gama are numai 15% cota de piață exprimată în unități fizice, dar cea mai mare cotă de piață exprimată valoric (30%). De obicei, cota de piață se exprimă valoric și nu în unități fizice.

Maximizarea vânzărilor este obiectivul de preț prin care se urmărește maximizarea vânzărilor ignorând profitul, concurența și mediul de marketing atâta timp cât vânzările cresc. Se bazează pe decizia conform căreia raportul preț/cantitate generează cel mai mare venit. Acesta nu trebuie să fie niciodată un obiectiv pe termen lung deoarece maximizarea veniturilor poate însemna un profit mic sau fără profit. De obicei se utilizează pentru vânzarea stocurilor în exces și scăparea de modelele vechi înainte de introducerea unora noi.

1.4.3.Obiectivele status-quo

Prețul bazat pe status-quo urmărește menținerea situației existente, aceasta presupunând păstrarea prețului existent sau alinierea la concurență prin testarea de egalitate între piețe. Aceasta asigură un climat relativ liniștit în care firma se preocupă să evite micșorarea vânzărilor, profiturilor, competiției și a impactului guvernamental, necesitând putina planificare si fiind în esență o politică pasivă.

1.4.4.Alte obiective de preț:

Obiectivele legate de consumator – care țin seama de sensibilitatea față de preț a clientului. Există două categorii extreme de consumatori: cei foarte sensibili care vor schimba produsul la modificarile de pret și cei loaiali, atașați de produs, care tolerează schimbarile de preț. De aceea este foarte importantă cunoașterea pieții de consum, a segmentelor de consumatori și a mărimii grupurilor semnificative.

Obiectivele comerciale – au devenit importante în ultimele decenii întrucât cele mai multe produse se valorifică prin intermediari. În unele cazuri detailistul fixează prețul final, preluând astfel rolul producătorului care trebuie să negocieze marjele convenabile distribuitorului. Dacă detailistul nu-și realizează obiectivele poate duce la eliminarea poducătorului. În alte cazuri producătorul are influență puternică asupra prețului final, chiar îl poate impune, desigur asigurându-i detailistului un rabat convenabil.

Obiective de formare a unei imagini a produsului și a firmei pe piață. În general prețul ridicat se asociază în mintea cumpărătorului cu calitate, originalitate, unicitate a produsului, ceea ce-i permite crearea și păstrarea unei anumite imagini a firmei. Există însă posibilitatea formării unei imagini favorabile și în cazul practicării unor prețuri mici, care poate reflecta situația bună, stabilă, prosperă a firmei.

Obiectivele de supraviețuire – se urmăresc de către firmele cu mare capacitate, care nu se pot adapta rapid schimbării cerințelor consumatorilor sau accentuării concurenței. Pentru a subzista, soluția este ca pe termen scurt să reducă prețul pentru a vinde o cantitate mai mare, dar pragul de rentabilitate este la nivelul egalității între încasări și cheltuieli. Aceasta presupune reducerea costurilor sau mărirea prețului de vânzare de către concurenți.

Obiectivele interne ale organizației pot impune pe termen scurt modificări ale prețului. Astfel, se va reduce prețul pentru promovarea produsului pe piață, plasarea unei mărci etc. Sau se poate mari prețul pentru a acoperi pierderile din reducerea vânzărilor, pentru asigurarea finanțării unor activități paralele sau a unei noi investiții.

Obiective sociale – pentru sustinerea intereselor publice si a responsabilitatii sociale.

1.4.5. Elemente de fundamentare a prețului

Printre cele mai importante elemente de fundamentare a prețului sunt cererea și oferta, de departe elemente cheie.

Când se stabilește un preț pentru un produs, o firmă trebuie să determine cererea și oferta pentru produsul dorit. Cererea unui produs reprezintă cantitatea din acel produs care se va vinde pe piață la un anumit preț. În general, mai multă cantitatea cerută conduce la creșterea prețurilor. Dinamica relației dintre cerere și preț se evidențiază prin elasticitatea cererii, care arată cum se modifică cererea la schimbarea prețului și se măsoară prin coeficientul de elasticitate. În funcție de acesta se pot grupa produsele în patru categorii, și anume:

– cu cererea elastică, dacă coeficientul este supraunitar;

– cu cerere inelastică, dacă coeficientul este subunitar;

– cu cerere unitară, dacă coeficientul este 1;

– cu cerere prestigiu – când pe o porțiune limitată, la o creștere a prețului îi corespunde și o creștere a cantității cumpărate. Este echivalentă cu prețul psihologic.

Oferta reprezintă cantitatea de produs oferită pe piață. În general, mai multă cantitate oferită conduce la scăderea prețurilor.

În economie, cererea și oferta tind să atingă o stare de echilibru, denumită echilibrul prețului. Echilibrul prețului este prețul la care cererea și oferta sunt egale. Pentru un produs, un preț temporar fixat sub prețul de echilibru conduce la penurie, deoarece la acel preț cererea este mai mare decât cantitățile disponibile oferite. Dar mai devreme sau mai târziu, cererea și oferta se vor reechilibra.

Un alt determinant principal al prețului este costul. Pentru a face profit cheltuielile trebuie acoperite de venituri. Specialiștii de marketing utilizează câteva metode de stabilire a prețului orientate pe cost.

O metodă este prețul prin adaos comercial (markup pricing). Prețul prin adaos comercial este metoda de adăugarea a unui anumit procent la costul produsului. De exemplu, un produs care costă 1,8 unități monetare și este vândut cu 2,2 unități monetare are un adaos comercial de 0,4 unități, sau 22% din cost (0,4 1,8).

Altă metodă este prețul stabilit la pragul de rentabilitate (punctul critic de rentabilitate). Aceasta este o metodă de determinare a volumului de vânzări care trebuie atins pentru un produs înainte ca firma să ajungă la punctul critic de rentabilitate (costurile totale egalează veniturile totale) și profitul este zero.

Prețul bazat pe rentabilitatea dorită este una din cele mai răspândite metode pentru determinarea prețului de vânzare. Această metodă determină punctul critic de rentabilitate, plus o valoare egală cu procentul de rentabilitate dorit.

Astfel, la un preț de 60 unități rentabilitatea dorită va fi usor depășită.

Alți factori care pot inflența prețul în afara cererii, ofertei și costului sunt:

Stadiul în ciclul de viață al produsului – este un factor ce trebuie avut în vedere, deoarece de regulă, în faza de introducere, se practică un preț relativ ridicat, în faza de creștere unul moderat, în cea de maturitate începe să scadă, iar în faza de declin în funcție și de alți factori poate să scadă sau să crească.

Concurența – tipul de concurență (perfectă, monopolistică, oligopol și monopol) precum și strategiile și reacțiile firmelor concurente sunt factori ce influențează prețurile.

Strategia de distribuție a produsului – influențează prețul final la consumator.

Strategia de promovare – prețul poate deveni un instrument promoțional.

Calitatea percepută a produsului.

1.4.6. Etape de determinare a prețurilor.

Pentru stabilirea prețurilor sunt necesare urmărirea câtorva pași esențiali: identificarea restricțiilor privind prețurile, determinarea relației dintre cost, volum și profit; alegerea strategiei de determinare a prețurilor; stabilirea metodei de determinare a prețurilor; ajustarea prețurilor.

A. Identificarea restricțiilor privind prețurile. În stabilirea prețurilor trebuie să se țină cont de o serie de aspecte cum ar fi: cererea de pe piață, noutatea produsului, unicitatea acestuia, tipul pieței, restricții legale.

B. Determinarea relației dintre cost, volum și profit, presupune:

a. determinarea valorică a punctului critic;

b. determinarea cantitativă a punctului critic;

c. construirea graficului punctului critic;

d. analizei punctului critic.

C. Alegerea strategiei de determinare a prețurilor:

Prin utilizarea metodelor de stabilire a prețului prezentate, cele trei strategii de bază pentru fixarea prețului pentru un produs sau serviciu sunt: strategia stratificării ("smântânirii" – price skimming), strategia de penetrare și strategia de “status-quo”.

Strategia de smântânire (stabilirea unui preț ridicat la început, care se scade treptat, pentru a cuceri diferite segmente ale pieței). Strategia "smântânirii" este folosită adesea în situația când o firmă introduce un produs nou pe o piață în care nu există competiție sau aceasta este foarte slabă. Uneori această strategie este folosită când se introduce un produs pe o piață competitivă în care există un segment "de prestigiu" care este capabil să plătească un preț mai mare. În acest caz, firma folosește un preț mai ridicat decât cel normal, în efortul de a recupera rapid costurile de producție inițiale de dezvoltare și promoționale. Costurile de început sunt, de regulă, substanțiale datorită cheltuielilor intensive și costurilor de producție inițiale ridicate. Ideea este de a stabili un preț mult deasupra costului total unitar și de a promova serios produsul pentru a atrage segmentul de piață care nu este sensibil la preț. O astfel de tactică întărește adesea imaginea de unicitate și prestigiu a magazinului și proiectează o imagine de calitate a produsului. Un alt avantaj al acestei tehnici este că managerul poate corecta greșelile de determinare a prețului repede și ușor. Dacă firma stabilește un preț care este prea mic, sub strategia de penetrare, mărirea prețurilor poate fi foarte dificilă. Utilizând însă strategia "smântânirii" și stabilind deci un preț destul de ridicat pentru a genera un volum suficient de vânzări, va putea lesne micșora prețul.

Strategia de penetrare este strategia de preț prin care o firmă fixează un preț relativ scăzut pentru un produs ca metodă de a atrage cea mai mare parte a pieței încă din stadiile incipiente ale ciclului de viață. Dacă o firmă introduce un produs pe o piață puternic competitivă în care concurează un număr mare de produse similare pentru a fi acceptate, produsul trebuie să pătrundă pe piață pentru a avea succes. Pentru a fi acceptat rapid și a avea o distribuție largă pe piață, firma introduce produsul cu un preț mai mic. Cu alte cuvinte, ea stabilește prețul chiar deasupra costului unitar total, pentru a realiza o "fisură" (pană) pe piață și a obține rapid un volum ridicat de vânzări. Marja de profit scăzut rezultată, descurajează alți competitori de a intra pe piață cu produse similare. În cele mai multe cazuri o astfel de strategie este folosită pentru a introduce bunuri cu prețuri relativ scăzute pe o piață unde nu există segmente de "elită". Introducerea este de regulă însoțită de o reclamă intensă și tehnici promoționale, vânzări speciale și bonificații. Firma trebuie să recunoască faptul că acest mod de stabilire a prețului reprezintă o strategie pe termen lung, până când produsul va fi acceptat pe piață, profiturile este posibil să fie mici. Dacă însă strategia are succes și produsele pătrund în masă pe piață, volumul vânzărilor vor crește și firma va obține un câștig adecvat. Câștigul esențial al strategiei penetrării îl reprezintă accesul rapid pe piață pentru a realiza un volum ridicat de vânzări cât de repede este posibil. Pretul de penetrare inseamna micsorarea profitului unitar, de aceea pentru a atinge punctul critic de rentabilitate sunt necesare volume de vanzari mai mari decat sunt solicitate la strategia de smantanire. Aceasta strategie tinde sa fie eficace cand costurile unitare sunt mici datorita economiilor de scara (generate de o productie de masa) si cand piata este sensibila la pret, adica cand cererea este elastica. Printr-o astfel de strategie se introduc multe din bunurile de larg consum ca săpun, șampon, becuri etc.

Strategia status-quo este strategia de preț prin care se fixează un preț relativ egal cu cel al concurenței.

D. Alegerea tacticii pentru ajustarea prețului de bază:

Discounturile – un preț de bază poate fi micșorat prin utilizarea discounturilor și a rabaturilor; poate îmbrăca diverse forme, ca de exemplu: discounturi oferite consumatorilor industriali sau unui intermediar din canalul de distribuție pentru plata pe loc a facturii; reducerea prețului pentru achiziționarea în cantități mai mari (praguri stabilite la cantitate sau la valoarea mărfii); rabaturi pentru achizițiile în anumite perioade de timp; discounturi oferite intermediarilor din canalul de distribuție pentru îndeplinirea unor anumite funcții în favoarea vânzătorului; ș.a.

Prețul psihologic – tactica de ajustare a prețului (de exemplu în loc de 100 lei se practică 99,9 lei) prin care se consideră că efectul produs asupra cumpărătorilor este mai stimulativ.

Prețurile promoționale – tactica prin care se reduce prețul cu diverse ocazii/evenimente speciale.

Capitolul II.Analiza situației

economico-financiare a întreprinderii

2.1.Caracterizarea generală a întreprinderii

Prezentă pe piața din România din 2007 și parte a companiei Photos Photiades Distributors, această firmă este cel mai mare distributor de produse de alcool de pe piața locală și partener exlusiv al renumitului producător de băuturi spirtoase, Diageo, lider mondial pe segmental de băuturi premium.

Photos Photiades Group (PPG) compania internațională fondată în urmă cu peste 70 de ani, are o activitate impresionantă în vânzări, marketing și distribuție de branduri alcoolice și non-alcoolice de renume mondial. PPG este prezentă în România, Grecia, Cipru, Croația și Slovenia.

Alături de Diageo, Grupul Campari și alți parteneri strategici la nivel local, compania deține cel mai mare portofoliu de branduri premium și super-premium, renumite în întreaga lume, precum Jhonnie Walker, J&B, Smirnoff, Baileys, Campari, Aperol, Skky, șampania Lanson, precum și propriul brand de votcă Tazovsky Vodka.

Compania importatoare de băuturi spirtoase PP Distributors România a intrat pe segmental de vvotcă premium prin lansarea brand-ului propriu Tazovskz Vodka. Acest segment de votcă este singurul care a crescut în fiecare an în perioadă de criză.

Potrivit unei analize recente a Ziarului Financiar, întreaga piață de votcă a fost pe scădere în ultima perioadă, însă ar putea să revină pe creștere din 2013, susținută de segmental importurilor, care ar putea genera un plus de două cifre și va câștiga cotă de piață în detrimental producției locale.

Compania are ca principali competitori pe piața băuturilor spirtoase de import Pernord Ricard, BDG Import și Cristalex, iar cei mai importanți producători locali sunt Alexandrion Grup, Pradol 94 și Scandic Distilleriers. Conform datelor de la Registrul Comerțului, acționarul unic este o companie greacă.

2.2.Analiza patrimoniului firmei

Studiul financiar al bilanțului constituie aspectul esențial al analizei financiare statice și se bazează pe examinarea unei situații contabile (bilanț) întocmit în principal pe baza unei reglementări.

Această reglementare implică constrângeri formale care afectează un material informativ relativ uniform, astfel că analiștii financiari pot să folosească principiile generale de analiză și pot să facă unele comparații semnificative.

O primă metodă de analiză a bilanțului constă în gruparea posturilor bilanțiere în ansambluri semnificative, care duce la o reprezentare sintetică a bilanțului și permite să se exprime și să se calculeze noțiunile fundamentale de fond de rulment, nevoia de fond de rulment și trezorerie.

Confruntarea între grupurile bilanțului permite să se formuleze relațiile fundamentale de trezorerie, pe care se sprijină funcționarea întreprinderii, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung.

În cadrul întreprinderii se pot delimita trei cicluri de bază: ciclul de exploatare, ciclul de investire și ciclul de fnanțare.

Fluxurile financiare se clasifică în patru categorii: fluxuri de exploatare și de investiții care sunt generate de activitatea economică a întreprinderii, pe de o parte, și fluxuri de datorii și capitaluri proprii care corespund finanțării întreprinderii, pe de altă parte.

Orice activitate are un ciclu de exploatare propriu, care, în termeni de trezorerie, se exprimă prin fluxuri pozitive și negative ce apar la momente diferite.

Ciclul de exploatare se caracterizează printr-un decalaj între fluxurile de trezorerie pozitive și cele negative, datorat ritmului producției. Plățile și încasările corespund diferitelor cicluri și se grupează pe o anumită perioadă: an, lună.

Mai jos, am atașat bilanțul firmei în care mi-am desfășurat stagiul de practică pe baza căruia voi calcula indicatorii corespunzători pentru a oferi o imagine amplă asupra activității bune sau nu a întreprinderii, propunând și câteva soluții pentru remedierea unor situații prezente.

a. Indicatori ai echilibrului financiar

Aș dori să menționez încă de la început că bilanțurile au fost create în Excel după datele pe care administratorul firmei, Nikos Xystouris, mi le-a furnizat de la contabilul firmei, date ce pot fi vizualizate și pe site-ul www.mfinante.ro/infocodfiscal.html .

Indicatorii gestiunii financiare sunt:

situația netă sau activul net contabil- expresia cea mai simplă a valorii patrimoniale a unei societăți la data exercițiului financiar

fondul de rulment – marja de securitate de care depind fondurile bănești atunci când sursele permanente sunt mai mari decât nevoile permanente de alocare. Fondul de rulment poate avea multiple formulări însă două prezintă un interes deosebit și merită reținute drept concepte fundamentale ale analizei financiare: fondul de rulment net (financiar) și fondul de rulment propriu. Un fond de rulment pozitiv semnifică o situație favorabilă, respectiv un nivel al capitalurilor permanente suficient de ridicat pentru a permite finanțarea integrală a imobilizărilor cât și asigurarea unei marje de lichidatate excedentară pentru a face față riscurilor pe termen scurt. Fondul de rulment poate fi determinat folosind elementele din partea superioară sau inferioară a bilanțului. Indiferent de modalitatea de calcul, în logica financiară nu există decât un singur fond de rulment. Mărimea negativă a rulmentului financiar reflectă absorbirea unei părți din resursele temporare pentru finanțarea unor nevoi permanente. Indicatorul care relevă gradul de libertate în luarea deciziilor de investiții privind dezvoltarea întreprinderilor este fondul de rulment propriu.

Nevoia de fond de rulment- surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat. În optica patrimonială o situație netă este considerată normală numai dacă nevoia de fond de rulment este mai mică sau egală cu fondul de rulment. Nevoia de fond de rulment negativă semnifică un surplus de resurse de resurse temporare în raport cu nevoile temporare. Această situație poate fi favorabilă numai dacă este rezultatul accelerării rotației activelor circulante și al angajării de datorii cu scadență mai mare.

Trezoreria netă- reprezintă echivalența între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment. Dacă fondul de rulment este mai mare decât nevoia de fond de rulment societatea beneficiează de o trezorerie netă pozitivă, care asigură autonomia finanțării pe termen scurt. Dacă fondul de rulment este mai mic decât nevoia de fond de rulment atunci societatea apelează la credite bancare pe termen scurt pentru a crește dependența sa față de partenerii financiari.

După stadiul său de dezvoltare, mediul finaciar pune la dispoziția întreprinderilor o gamă de mijloace de finanțare mai mult sau mai puțin substanțială. Foarte diversificată în țările cu sisteme financiare dezvoltate, această gamă rămâne limitată de tehnicile financiare de bază în majoritatea țărilor în curs de dezvoltare. Dar oricare ar fi contextul întreprinderile sunt confruntate cu alegerea surselor de finanțare. Autofinanțarea constituie baza oricărei dezvoltări a întreprinderilor. Aportul la capitalul propriu constituie de asemenea, o sursă esențială de finanțare a întreprinderilor. Dar amploarea și modalitățile acestor aporturi variează după cum întreprinderea dispune sau nu de acces direct la piețele de capiral.

În sfârșit recurgerea la îndatorare ar trebui, în principiu, să aducă completări resurselor întreprinderii. În fapt, aceasta are un rol fundamental în finanțarea lor, chiar dacă rata dobânzii reale atinge niveluri foarte ridicate.

Astfel că, folosind datele bilanțului din Anexa 1, am calculat pentru anul 2011 următorii indicatori:

SN = (8.309.389 + 20.177.652 + 54.584.293) – (49.072.675 + 785.705) = 83.064.334 – 49.858.380 = 33.205.954 lei

Pentru că valoarea situației nete este una pozitivă pot spune că acest fapt denotă o gestiune economică sănătoasă.

FR = capitaluri permanente – active imobilizate = (33.679.510 + 0) – 8.302.389

= 25.377.121 lei

NFR= 74.761.945 – 49.072.675 = 25.689.270 lei

Valoarea pozitivă a acestui indicator pune în evidență surplusul de stocuri și creanțe nefinanțate de resursele pe termen scurt. Această situație poate fi considerată normală atunci când este rezultatul unei politici de investiții privind creșterea nevoii de finanțare a ciclului de exploatare.

TN = 25.377.121 – 25.689.270 = – 687.851 lei

Valoarea negativă a trezoreriei este înregistrată ca urmare a insuficienței fondului de rulment de a acoperi nevoia de finanțare a activelor circulante, situație ce semnifică un dezechilibru financiar, un deficit monetar. Astfel, firma trebuie să găsească soluții pentru a readuce echilibrul financiar precum împrumuturi bancare sau căutarea unor noi clienți.

În anul 2012 indicatorii financiari aveau următoarele valori:

SN = (13.683.231 + 32.183.943 + 53.509.636) – (69.164.711 + 785.705) = 105.376.810 – 69.950.416 = 35.426.394 lei

Se poate observa că față de anul anterior, valoarea a crescut cu 22.204.440 lei. Creșterea valorii acestui indicator poate fi datorat reinvestirii unei părți din profit și reprezintă un mod de evidențiere a atingerii obiectivului primordial al gestiunii financiare, maximizarea valorii patrimoniale.

FR = ( 20.092.036 + 33.679.510) – 13.683.231 = 40.088.315 LEI

NFR = 85.693.579 – 49.072.675 = 36.620.904 lei

TN = 40.088.315 – 36.620.904 = 3.467.411 lei

Se pare că în decursul acestui an firma a făcut un împrumut bancar. Se observă o îmbunătățire a trezoreriei nete deoarece are o valoare pozitivă, deși relativ mică. Prin constituirea unui fond de rulment superior nevoii de finanțare pe termen scurt, excedentul de finanțare, expresia cea mai concludentă a eficienței activității, se va regăsi sub forma disponibilităților bănești în casa și conturile bancare.

Prin analiza efectuată cu ajutorul indicatorilor societății, se poate observa o evoluție a indicatorului de analiză a echilibrului financiar. Creșterea situației nete de la un exercițiu financiar la altul indică o îmbogățire patrimonială a întreprinderii.

Creșterea fondului de rulment financiar reflectă alocarea tuturor acumulatorilor nete ale exercițiului financiar precedent în creșterea activelor circulante și activelor imobilizate. Aceste alocări, în sumă de 14.711.194, sunt generate de creșterea resurselor permanente.

Majorarea stocurilor și creanțelor este finanțată parțial de creșterea datoriilor către furnizori, iar ∆ NFR fiind acoperit din sfârșitul exercițiului. Însă, valoarea pozitivă a nevoii de fond de rulment semnifică un surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de imobilizat.

Deoarece creanțele au scăzut într-o pondere destul de mică de la un an la celălalt îi putem invita pe clienții noștrii la o negociere în care să propunem plata în două rate cu o reducere de 5% a contravalorii datorate. De asemenea, putem utiliza o parte din profitul firmei pentru a investi în publicitate reușind astfel să lărgim aria clienților, cu scopul de a realiza colaborări noi.

b. Cascada soldurilor intermediare de gestiune ( cascada SIG)

Contul de rezultat al exercițiului furnizează date care pot fi analizate pentru a obține indicatori necesari gestiunii prin intermediul Tabloului soldurilor intermediare de gestiune (cascada SIG).

Aceste solduri determinate sub forma unor marje pot fi împărțite în două categorii: SIG-activitate și SIG- rentabilitate.

În partea finală a tabloului se determină două mărimi care, fără a fi solduri intermediare au o mare importanță pentru caracterizarea situației financiare a întreprinderii- capacitatea de autofinanțare și autofinanțarea- solduri reziduale, care prezintă interes în analiza financiară prin semnificație și utilitate.

În vederea evauării performanțelor întreprinderii, datele din contul de profit și pierdere necesare elaborării diagnosticului financiar pot fi structurate prin intermediul Tabloului soldurilor intermediare de gestiune în două categorii: unele care vizează creșterea și dezvoltarea întreprinderii și altele ce virează rebtabilitatea.

Cifra de afaceri (CA) exprimă volumul afacerilor realizate cu terții cu ocazia activității curente a întreprinderii și se determină cu ajutorul relației:

CA = vânzarea mărfurilor (activitatea comercială + prestări servicii) + Producția vândută (activitatea industrială)

Marja comercială (Mc) este suplimentul de valoare adusă de întreprindere prin activitatea de comercializare (produse și mărfuri cumpărate și revândute), fiind element al valorii adăugate și se determină cu ajutorul relației:

Mc = Vânzări de mărfuri – Costul mărfurilor

Producția exercițiului (Pex) cuprinde bunurile și serviciile produse de întreprindere în cursul exercițiului, indifferent de destinație, fiind egală cu suma:

Pex = producția vândută + producția stocată + producția imobilizată

Valoarea adăugată (Vad) exprimă ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin propria activitate și se calculează cu relația:

Vad =marja comercială + producția exercițiului – consumurile intermediare

Excedentul brut (insuficiența) de exploatare (EBE) este rezultatul realizat din activitatea curentă a întreprinderii, care măsoară capacitatea întreprinderii de a genera și conserva fonduri în condiții de funcționare:

EBE = valoarea adăugată + subvențiile de exploatare – impozite, taxe și alte vărsăminte asimilate + cheltuieli cu personalul

Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanța industrială și comercială a întreprinderii, fiind independent de politica financiară și fiscală:

Rexp = excedentul brut + alte venituri din exploatare – amortizări și provizioane – alte cheltuieli de exploatare

Rezultatul financiar (Rfin) este rezultatul din activitatea financiară cuprinde elemente de fluxuri financiare și elemente care corespund riscurilor atașate:

Rfin = venituri financiare- cheltuieli financiare

Rezultatul current (Rcrt) ține cont de politica de finanțare a întreprinderii:

Rcrt = Rezultatul din exploatare + rezultatul financiar

Rezultatul extraordinar (Rextr) provine din ativitatea obișnuită a întreprinderii:

Rextr = Venituri extraorinare – Cheltuieli extraordinare

Rezultatul brut al exercițiului (Rbr) este suma rezultatelor pe tipuri de activități:

Rbr = rezultatul exploatării + rezultatul financiar +rezultatul extraordinar = venituri totale – cheltuieli totale

Rezultatul net al exercițiului (Rnet) este soldul final după aplicarea cotei de impozit asupra rezultatului brut urmând a fi repartizat conform legii:

Rnet = Rbr – impozitul pe profit

Cascada SIG pentru exercițiul financiar al anului 2011, folosind datele din Anexa 2, se prezenta astfel:

Cascada SIG pentru anul 2012 se prezintă astfel:

După efectuarea calculelor, a venit momentul interpretării lor. Pot spune că marja comercială a înregistrat creșteri de la un an la celălalt, ceea ce înseamnă că întreprinderea a înregistrat un excedent valoric al mărfurilor vândute în raport cu prețul plătit la achiziția acestora.

În primul sold intermediar de gestiune, valoarea adăugată, s-a diminuat ceea ce pune în evidență faptul că ea reprezintă de fapt sursa acumulărilor bănești din care se face renumerarea participanților direcți și indirecți la activitatea economică a întreprinderii.

Se obeservă și faptul că întreprinderea înregistrează profit în urma acivității de exploatare, ceea ce înseamnă că nivelul cheltuielilor în raport cu veniturile obținute din activitatea de exploatare este mai redus.

În ceea ce privește raportul curent înainte de impozit, se observă o platizare a acestuia, negatică, în sensul reducerii, fapt datorat creșterii cheltuielilor financiare.

2.3.Analiza indicatorilor din anul 2014

Planul de afaceri pate fi comparat cu o hartă rutieră: va arăta unde se află firma și unde vrea să ajungă. El cuprinde puncte de repere și alte elemente ajutătoare pentru orientarea în mediul economic.

Planul de afaceri este primul document scris ce va fi citit de potențial investitor sau creditor. De aceea el trebuie să fie scris cât se poate de clar și convingător. În ultimă instanță, cel care se gândește să investească într-o afacere nu va fi convins de complexitatea tabelelor și amănuntelor furnizate, ci de acuratețea analizei, ideea în sine, gradul de detaliere a planificării, calitatea managementului și modul în care produsul se transformă în bani.

Un plan de afaceri bine fundamentat va trebui să fie capabil să determine necesarul de capital suplimentar și momentul în care se va realiza infunzia acestuia, convingând asupra capacității solicitantului de a conduce afacerea. Invenstitorii vor să se asigure că s-a făcut o analiză competentă a punctelor tari și a punctelor slabe ale afacerii, a riscurilor și oportunităților asociate. De asemenea, ei vor trebui convinși că multe riscuri legate de afacerea respectivă au fost identificate și s-au găsit metode de diminuare a lor la niveluri acceptabile.

Rata profit = Profit brut/ vânzare x 100

Rata profit = 7.458.847/133.762.590 x 100 = 5,57%

Randamentul capitalului utilizat = profit net / credite x 100

Profit net = Profit brut – Impozitul pe profit

Randamentul capitalului utilizat = 6.227.390/30.050.000 x 100 = 20,72%

Randamentul Activelor = vânzări / capital utilizat x 100

Randamentul Activelor = 133.762.590/133.242.559 x 100 = 10,03%

Marja profitului impozabil = profit impozabil / vânzări x 100

Marja profitului impozabil = 7.458.847/140.701.706 X 100= 5,30%

Rata independenței financiare = capital propriu/datorii totale x 100

Rata independenței financiare = 47.024.888/50.050.882 x 100 = 93,95%

2.4.Analiza indicatorilor financiari care privesc activitatea din viitor a firmei ( anul 2015 fictiv)

Rata curentă a lichidității = Active curente/ Obligațiuni

Rata curentă a lichidității = 185.042.883 / 5.580.143 = 33,16

Rata rapidă a activității = (Active curente – Stocuri)/ Obligațiuni curente

Rata rapidă a activității =(185.042.883 – 68.886.578) / 5.580.143 = 20,81

Lichiditatea = Active pe termen scurt/ Datorii pe termen scurt x 100

Lichiditatea = 185.042.883 / 20.130.882 x 100 = 91,9%

Solvabilitatea = capitaluri proprii / total pasive x 100

Solvabilitatea = 48.772.090 /50.280.885 x 100 = 96,9%

Rentabilitatea = Profit/ Cost

Rentabilitatea = 7.213.768 / 286.704.425 = 0,25

O rentabilitate a capitalului propriu bună facilitează atragerea de capital social nou deoarece demonstrează capacitatea conducerii de a realiza o afacere rentabilă. Obținerea unui profit mare pe o societate cu finanțare proprie modestă poate imprima indicatorului o evoluție culminantă. O evoluție descrescătoare a ratei, în condițiile unei firme solid capitalizate, nu trebuie văzută negativ – cu condiția să nu fie sub limita minim admisă în industria respectivă.

Concluzii

Scopul acestei lucrări a fost să trec în revistă cei mai importanți factori care influențează profitul unei firme și să realizez un studiu de caz real bazat pe date furnizate de la firma respectivă, să aduc soluții și propuneri pentru îmbunătățirea activității economice. Propunerile au fost evidențiate în capitolul al II-lea după analizarea fiecărui indicator.

Mai pot completa prin a spune că TVA-ul afecteaza fiecare afacere și va fi datorat indiferent de profitul sau pierderea pe care aceasta o generează. Dintre toate taxele și impozitele existente în România, TVA-ul are cea mai mare contribuție la veniturile bugetare. Autoritățile fiscale din România și din alte țări europene par a-și îndrepta controalele fiscale din ce în ce mai mult spre problemele de TVA și adeseori descoperirile acestora fac referire la erori formale. Tranzacțiile transfrontaliere (livrări de bunuri și/sau serevicii) pot fi subiectul TVA și pot determina atât o expunere locala, cât și una în afara granițelor României. Costurile financiare ce provin dintr-un tratament incorect al taxei pot fi considerabile pentru companie și pot chiar duce afacerile în pragul colapsului.

Personal, consider că orice student ar trebui sa profite de stagiul de practica pentru a acumula cât mai multe cunoștințe despre ceea ce se întâmplă într-o instituție unde își desfășoară activitatea de practică întrucât nu se știe niciodată când îi vor fi de folos. Trebuie să profităm la maxim de oportunitățile de dezvoltare profesională pe care ni le oferă efectuarea stagiului de practică, indiferent de locul unde acesta este realizat.

Se poate considera astfel că sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode, procese, cu privire la o mulțime de elemente (materie impozabilă, cote subiecți fiscali), între care se manifestă relații care apar ca urmare a proiectării, așezării și perceperii impozitelor și care sunt gestionate conform legislației fiscale, în scopul realizării obiectivelor sistemului.

Bibliografie

Petre Brezeanu- Gestiunea financiara a intreprinderii vol 2, Editura Cavallioti, 2010,București;

http://www.kfc.ro/index.php?menu=articol&ArticolID=4

Neagu C, Udrescu M. – Managementul Organizației, Editura Tritonic, 2008, București;

Dumitrascu Roxana Arabela- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universitară, 2012, București;

Hoanta Nicolae- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Economică, 2011, București;

Gheorghe Stâneanu, Mugurel G.S. Pop- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Risoprint, 2011, Cluj-Napoca.

Georgeta Vintila, Gestiunea Financiara a intreprinderii, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 2010

http://www.artifex.org.ro/departamente/biblioteca/Editura%20pt%20site%20artifex/liliana%20popa/Liliana%20POPA_final.pdf

Mihai Toma, Felicia Alexandrescu, Gestiunea Financiara a Intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2003

Dumitrascu Roxana Arabela, Vadim Dumitrascu, Managementul performantelor financiare, Editura Universitara, Bucuresti 2013