Factori de Impact Asupra Calitatii Cerealelor Ca Materii Prime
Factori de impact asupra calițății cerealelor ca materii prime
CAPITOLUL I. CONTROLUL TEHNOLOGIC AL CULTURILOR DE CEREALE CA MATERII PRIME
I.1 Importanță. Răspândire.
IMPORTANȚĂ
1.SECARA
Secara (Secale cereale) aparține familiei Gramineae, genului Secale, aparține grupei cerealelor, existând două varietăți de secară, – de vară și – de iarnă. Secara este o plantă alimentară valoroasă, care reușește în cultură în condiții vitrege grâului, valorificând solurile acide sau cele nisipoase și reușind în zonele cu climă rece și umedă sau în zone secetoase. Din boabele de secară se obține făină folosită la prepararea pâinii.
Pâinea de secară este mai neagră decât cea de grâu, din făina de secară și miere de albine se prepară turta dulce, apreciată pentru gustul și acțiunea ei laxativă.
Poza 1. Paine de secară
www.ziarulring.ro
Boabele (uruite) se folosesc ca nutreț concentrat, o mare utilizare o au și în hrana porcilor, datorită conținutului proteic ridicat (14 – 15%). Boabele servesc ca materie primă în industria amidonului, glucozei, alcoolului etc.
Importanța economică a secarei este dată de următoarele însușiri:
făina de secară folosită la prepararea pâini, asigură hrana pentru o bună parte a populației globului;
în hrana animalelor secara se folosește în amestec cu măzărichea sau mazărea de toamnă, sub formă de borceaguri, sau sub formă de tărâțe care este un furaj cocentrat valoros, bogat în proteine, lipide și săruri minerale;
paiele se folosesc ca așternut pentru animale, la fabricarea celulozei și hârtiei, la acoperirea adăposturilor simple, pentru împletituri;
în industria farmaceutică scleroții de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor medicamente împotriva hemoragiilor, afecțiuni circulatori, tensiunii arteriale;
în condiții naturale sau prin infecție artificială apare boala numită cornul secarei (Claviceps purpurea), prin formarea de scleroți în locul boabelor. Aceasta poate produce îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de ergotisme, datorate conținutului în alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină, cornutină).
2. ORZUL
[NUME_REDACTAT] Moldova , orzul de toamnă , ca și cel de primăvară ( orzoaica ) , se cultivă pentru boabe cu destinație furajeră și industrială , pentru fabricarea berii . Boabele orzului de toamnă au calităti furajere superioare : 1 kg de boabe contine 1,25 unităti nutritive si circa 100 – 105 g de proteine .
Boabele de orz sunt utilizate si în alimentatia oamenilor , sub formă de crupe , malt , făină , etc .
Orzul reprezintă cel mai timpuriu nutret concentrat , utilizat pe larg în hrana porcinelor , bovinelor , a păsărilor , având valoare nutritivă sporită .
Industrial , boabele de orz se utilizează la producerea amidonului , glucozei , alcoolului , a berii , etc .
Importanța agronomică a orzului de toamnă :
eliberează devreme câmpul ;
contribuie la micsorarea îmburuienării ;
permite semănatul culturilor succesive ;
bun premergător pentru majoritatea culturilor de primăvară ( mei , hrișcă , porumb ) ;
intră în compoziia borceagului de toamnă ( cu mazărichea de toamnă ) ;
se utilizează ca nutret verde .
Orzul este fragil , vulnerabil la boli si la dăunători , dar are aspect ecologic : poate fi inclus cu succes în rotatia asolamentului , în vederea obtinerii unei culturi ecologic pure .
3. PORUMBUL
Poza 2.
http://www.ecomagazin.ro/
Porumbul face parte din familia Gramineae , subfamilia Panicoidae , tribul Maydeae , specia Zea mays.
Denumirea în engleză a porumbului este Corn.
Porumbul ocupă al treilea loc , ca importanță , între plantele cultivate pe glob. Această poziție din punct de vedere agricol , este motivată printr-o serie de particularități , astfel :
– prezintă o mare capacitate de producție , cu circa 50% mai ridicată față de celelalte cereale;
– are o mare plasticitatea ecologică , care îi permite o largă arie de răspândire , dând recolte mari și relativ constante , mai puțin influențate de abaterile climatice;
– este o plantă prășitoare , bună premergătoare pentru majoritatea culturilor;
– suportă monocultura mai mulți ani ;
– are un coefficient mare de înmulțire ( 150 – 400 ) ;
– având o însămânțare mai târzie în primăvară , permite o mai bună eșalonare a lucrărilor agricole ;
– cultura este mecanizată 100% ;
– recoltarea se face fără pericol de scuturare ;
– valorifică foarte bine îngrășămintele organice și minerale , cât și apa de irigație ;
– posibilitățile de valorificare a producției sunt foarte variate.
În alimentația omului din boabele ˝ degerminate ˝ , prin măcinare uscată , se obțin:
făina de mălai , fulgi de porumb , alimente pentru copii , lapte artificial ; prin măcinarea umedă , se obțin : sirop bogat în fructoză , bere , înlocuitori pentru cafea. Prin diferite tratamente , după măcinatul umed , se obțin : amidon , glucoza , whisky , gasohol , medicamente.
Din ciocălăi se obțin : furfurol , nutrețuri pentru rumegătoare , săpunuri.
Pănușile se utilizează pentru împletituri sau în furajare.
Cocenii se utilizează ca furaj sau în industria celulozei și la fabricarea panourilor agglomerate.
Planta întreagă se poate utilize pentru obținerea unor combustibili sau se însilozează în faza de lapte-ceară a boabelor , când asigură un furaj deosebit de valoros.
4. GRÂUL
Grâul este cereala cea mai importantă și planta care ocupa pe glob cele mai mari suprafețe. El se bucură de o deosebită atenție datorită: conținutului ridicat al boabelor în hidrați de carbon și substanțe proteice și raportului între aceste substanțe corespunzător cerințelor organismului uman; posibilităților nelimitate de a mecaniza cultura, fapt ce determină obținerea unei producții foarte ieftine; faptului că boabele de grâu pot fi păstrate timp îndelungat sau transportate la distanțe mari fără să se altereze; posibilităților de cultivare în cele mai diferite climate (subtropical, mediteranean,oceanic,continental de stepă etc.),asigurând producții satisfăcătoare pretutindeni unde se cultivă; pentru cea mai mare parte din populația globului, pâinea și variatele produse care se fabrică din făină de grâu reprezintă hrana de bază; boabele de grâu constituie materia primă pentru diferite industrii și o importantă sursă de schimburi comerciale.
Tărâțele ce se obțin din măcinatul boabelor de grâu reprezintă un nutreț concentrat din cele mai importante, ele fiind bogate în proteine, grăsimi și substanțe materiale.
Paiele de grâu se utilizează la fabricile de celuloză, ca așternut în grajduri și în hrana animalelor. Plantele de grâu intră în compoziția borceagurilor.
5.MEIUL
Deși din punct de vedere alimentar, meiul este considerată o cereală de mai mică importanță, valoarea furajeră a acestei specii este mai ridicată datorită următoarelor particularități:
● în hrana animalelor se folsește sub formă de furaj verde, fân sau semifân, în nutriția vacilor cu lapte, a cailor, iar boabele constituie hrana de bază a multor păsări de ornament;
● boabele de mei au o valoare nutritivă ridicată, cu un conținut de 10-11% substanțe proteice, 3-4% grăsimi, 8-10% celuloză;
● paiele de mei sunt foarte apreciate în hrana animalelor, în comparație cu celelalte cereale, deoarece 1 kg de paie valorează 0,51 unități furajere;
● în alimentația omului, boabele de mei se folosesc sub formă de crupe sau păsat și pentru prepararea unei băuturi alcoolice (braga);
● este o valoroasă plantă pentru conveierul verde furajer, mai ales în zonele secetoase, deoarece poate fi cultivată și în cultură dublă, după cerealele de toamnă, având o perioadă scurtă de vegetație.
Paiele pot fi folosite ca și furaj grosier. Semănat ca a doua cultura, se poate folosi ca masă verde sau fân. Meiul are perioada de vegetație scurtă (produce boabe chiar si semănate în iunie) și un coeficient mare de înmulțire (cu 1 tona de sămânță se pot însămânța 60 – 70 ha) fiind indicată și ca o plantă pentru reînsămânțarea culturilor compromise de diferite calamități.
6. [NUME_REDACTAT] este o cereală foarte mult folosită în ultimul timp datorită potențialului său ridicat de producție atât de boabe, cât și de biomasă și al multiplelor sale utilizări. Triticale (uneori numit Triticosecale) este un hibrid de grâu și secară.
Datorită recombinării unor caracteristici favorabile de la cele două specii parentale (grâul și secara), triticale are o serie de însușiri biologice și economice cum sunt:
● rezistența ridicată la temperaturi scăzute, ceea ce favorizează prelungirea vegetației până toamna târziu și o reluare mai timpurie a creșterii în primăvară;
●vigurozitate mare a plantelor și cu ritm rapid de creștere;
● toleranță la toxicitatea ionilor de aluminiu, ce determină cultura pe solurile acide, nemaifiind necesară amendarea cu calcar a acestora;
● rezistența genetică la un spectru larg de boli și la iernare asigură o bună stabilitate a producției de la un an la altul;
● ca furaj (masă verde sau siloz) se poate folosi, cu rezultate bune, în hrana bovinelor și ovinelor, iar ca boabe în furajarea păsărilor și porcilor, datorită conținutului acestora ridicat în lizină;
● valoarea nutritivă a boabelor de triticale este superioară atât boabelor de grâu, orz, cât și a celor de secară;
● în hrana omului se folosește pentru prepararea pâinii în raport de 1:1 cu făină de grâu, sub formă de fulgi, în diferite produse de patiserie, paste făinoase, etc.;
● din boabe se extrage alcool, realizându-se, în medie, 400 l alcool din 1000 kg sămânță.
7.[NUME_REDACTAT], având origine tropicală (Africa), se cultivă mai mult în regiunile cu climat cald, acid,dar temperat continental, mai ales sorgul furajer.
● boabele de sorg se folosesc direct în alimentația oamenilor în unele zone din Africa și Asia, și în industrie pentru extragerea amidonului și alcoolului;
● cu o valoare nutritivă apropiată porumbului, boabele de sorg au o largă întrebuințare în alimentația taurinelor la îngrășat și a păsărilor;
● fânul de sorg este superior calitativ celui de porumb, deoarece conține cantități mari de săruri de calciu, fosfor și caroten;
● sub formă de siloz sorgul are aceeași valoare ca și porumbul siloz și se însilozează foarte ușor datorită conținutului ridicat de hidrați de carbon;
● în fază tânără plantele de sorg conțin glicozidul cianogen denumit „durrhina”, care prin hidroliză și în contact cu enzima emulsină din stomacul animalelor se descompune și formează acidul cianhidric. Această substanță toxică este favorizată de vârsta plantelor, de secetă, temperaturi scăzute, îmburuienare, fertilizare excesivă cu azot, irigare;
● doza letală de acid cianhidric este de 1 mg/kg greutate vie la taurine și 0,1 mg/kg greutate vie la oi. Dintre speciile de sorg, cel zaharat nu este toxic și poate fi consumat de către animale;
● pentru evitarea intoxicațiilor la animale, sorgul nu trebuie pășunat, iar la iesle se administrează după ofilirea plantelor, când acidul cianhidric se descompune în compuși netoxici.
RĂSPÂNDIRE
1. SECARA
Suprafața cultivată cu secară pe glob a fost, în 2001, de 9,672 milioane ha, iar producția medie de 23,4 q/ha. Secara ocupă suprafețe mari în special în țările din nordul Europei, unde grâul dă rezultate mai slabe.
În ultimii ani în țara noastra secara s-a cultivat pe 30 – 45 mii ha, cu o producție medie de circa 20 q/ha, fiind răspândită în zonele umede și răcoroase, pe soluri acide (circa 20 mii ha), în zonele nisipoase (circa 15 mii ha) și pe suprafețe mai mici în alte zone (circa 5 mii ha). Se impune reconsiderarea și extinderea acestei culturi pe anumite terenuri neprielnice grâului și cedate acestuia în ultimii ani, cum sunt solurile acide, podzolice și podzolite, solurile sărace de pe dealuri și din zonele nisipoase. În aceste condiții, secara depășește în producție grâul.
2. ORZUL
Cultivat ca specie cerealieră de toamnă si de primăvară , orzul ocupă locul al patrulea în lume ca productie ( după grâu , orez si porumb ) . Are răspândire în regiunile sudice .
Zona foarte favorabilă pentru cultura orzului , cuprinde : Câmpia de Vest , Câmpia din sudul Olteniei si Munteniei , Bărăganul , sudul Dobrogei , partea de nord – est a Moldovei .
Zona favorabilă pentru cultura orzului , cuprinde : centrul si sudul Moldovei , [NUME_REDACTAT] , pe văile Muresului , Târnavelor si Somesului .
Zona putin favorabilă cuprinde : zonele cu terenuri nisipoase din Oltenia si Câmpia de N-V , zonele cu terenuri excesiv de umede din vestul si nord – estul Munteniei , zonele cu soluri puternic acide , zonele cu soluri puternic erodate din Moldova si nordul Dobrogei , zonele cu temperaturi mai scăzute din nordul si sud – estul Transilvaniei si nordul Moldovei .
3. PORUMBUL
Cele mai întinse suprafețe cu porumb sunt în SUA 27,8 mil. ha , după care urmează China 23,4 mil. ha , Brazilia 12,3 mil. ha , Mexic 7,2 mil. ha , India 6,5 mil. ha . Producția medie mondială este cuprinsă între 4000 – 4400 kg / ha.
Țara noastră are pondere însemnată între țările cultivatoare de porumb . În anul 2001 s-a cultivat pe 3.100.000 ha , obținându-se un randament mediu scăzut de numai 2.419 kg / ha ( Buletin FAO , 2001).
4. GRÂUL
Grâul constituie și o foarte bună plantă premergătoare pentru multe alte culturi, deoarece părăsește terenul devreme, lăsând timpul necesar pentru efectuarea arăturilor de vară.
În ritmul în care se dezvoltă în prezent baza materială a țărilor cultivatoare de grâu și în ritmul în care se creează soiuri cu valoare biologică ridicată, este de presupus că producția mondială de grâu va înregistra în continuare creșteri; baza acestor creșteri o va constitui în primul rând ridicarea producției medii pe hectar.
Curba producției de grâu în România va fi în continuare ascendentă, întrucât baza materială a agriculturii este și ea în creștere, iar stațiunile experimentale agricole produc an de an soiuri cu potențial biologic mai ridicat.
5. MEIUL
Meiul este o cereală care are o largă răspândire mai ales în Asia și Africa, unde frecvent devine cereala principală în alimentația populației. Dacă grâul este o cereală a stepelor, meiul este cereala savanelor (alături de sorog).
Meiul se bucură pe nedrept de mai puțină atenție atunci când se vorbește de cereale. Suprafețele cultivate cu mei reprezintă circa 36,3% din cele cultivate cu grâu și sunt mai mici numai cu peste 44% decât cele ocupate de orez.
Se afirmă că meiul este o plantă de origine africană, cu toate că în China el se cultivă cu 2700 ani î.Hr., întocmai ca și orezul. In foarte multe țări din Africa și Asia el este folosit în alimentația populației, faina de mei singură, sau în amestec cu cea de porumb, fiind un element de bază în hrana omului.
Deși se cultivă și în climatul temperat, meiul este, ca și sorgul, cereala regiunilor fierbinți și secetoase, locuite de popoare slab dezvoltate, ceea ce a făcut ca el să fie numit și „cereala oamenilor săraci". Capacitatea meiului de a ajunge la maturitate într-un timp scurt reprezintă un mare avantaj, deoarece în regiunile cu veri lungi el se poate constitui în cereală de a „doua recoltă", care se seamănă după recoltarea orzului sau a grâului.
Având proprietatea de a folosi foarte eficient apa, meiul se poate cultiva în regiunile secetoase, cu sol arid, unde alte cereale nu ar rezista.
6.[NUME_REDACTAT] datele Centrului internațional de ameliorare a plantelor, suprafața cultivată cu triticale, în prezent în lume, depășește un milion de hectare, cu tendința de extindere în zonele cu soluri și climă neprielnice grâului și secarei. [NUME_REDACTAT], triticale se cultivă pe 15-20 mii de ha, apreciindu-se că suprafața se poate extinde până la circa 150 mii ha, în condiții mai puțin favorabile grâului și orzului.
7.[NUME_REDACTAT] (Sorghum) este un gen de plante din familia Poaceae. Reprezentatul principal, Sorghum bicolor, este principala cereală pentru pâine înAfrica, Europa de Sud, [NUME_REDACTAT] și Asia de Sud. Sorgul își are originea în [NUME_REDACTAT], fiind o cereală adaptată la clima caldă și uscată.
I.2. Structura anatomică a bobabelor de cereale
1. SECARA
Structura anatomică a bobului de secară este asemanatoare cu cea a bobului de grâu și cuprinde; învelișul fructului sau pericarp, învelișul seminței sau spermoderma, stratul aleuronic, corpul făinos sau endospermul și embrionul. Grosimea pericarpului, spermodermei și stratului aleuronic este mai mare la bobul de secară comparativ cu bobul de grâu, proporția acestora fiind de 20-22% față de 14-15% la grâu. Aparatul vegetativ este format din lăstari cu 5-6 internoduri și înălțimea de 120 – 170 cm. La începutul creșterii vegetative, frunzele au culoare roșie – violacee, apoi devine verde albastruie. Influorescența este un spic cu câte un singur spiculeț biflor la fiecare călcâi al rahisului, protejat cu 2 glume, cu paleea inferioară aristată. În comparație cu grâul, secara înspică cu aproximativ două săptămâni mai devreme, iar înflorirea se realizează la 10-20 zile după înspicare. Ponderea corpului făinos la bobul de secară este mai mică decât la grâu și de aceea la măcinare rezultă o cantitate mai mare de tărâțe.
Bobul de secară este mai lung decât cel de grâu, lungimea lui fiind de 7-9 mm, iar diametrul de 2-3 mm. Șanțul longitudinal al bobului este mai puțin adânc decât cel al bobului de grâu. Partea dorsală este convexă. La vârf unde se găsesc perișorii, barba, bobul este turtit, iar la capătul opus se găsește embrionul. Suprafața exterioară a bobului de secară prezintă striuri transversale, fine. Fructul este o cariopsă golașă, de culoare verde gălbuie, cu MMB de 30-40 g dar poate depăși și 40 g.
3. PORUMBUL
Poza 3
http://bistritaonline.ro/
Învelișul bobului strâns legat de stratul aleuronic, iar prin înmuiere se desprinde sub forma unei pielițe .
Învelișul fructului sau pericarpul alcătuit din: epiderma sau epicarpul (un singur strat de formă pătrată cu pereți îngroșați), mezocarpul (format din 5-12 straturi de celule mai mici poligonale de culoare galben portocalie, roșie, albastră și chiar neagra), endocarpul (format din 5-7 straturi de celule parenchimatice, cu pereți subțiri, așezați perpendicular pe straturile mezocarpului) .
Învelișul seminței sau spermoderma alcatuită din două straturi de celule: un strat pigmentar cu celule de culoare brună și stratul hialin alcătuit din celule fără culoare pronunțată . Aceste două straturi sunt puternic comprimate, formănd o singură membrană .
Stratul aleuronic este format dintr-un singur rănd de celule mari cu pereți îngroșați, ce nu conțin amidon. Stratul aleuronic poate fi incolor sau puternic colorat în roșu sau albastru.
Endospermul sau corpul făinos reprezintă 2/3 din masa bobului și este format din celule poliedrice mai mici decăt cele ale bobului de grâu.
În endosperm există două zone care se deosebesc prin aspect și compoziție chimică: zona exterioară, cornoasă, de culoare galbenă, situată sub stratul aleuronic și zona interioară, făinoasă, afânată, de culoare albă, săracă în substanțe proteice și bogată în substanțe grase și glucide. Granulele de amidon au formă poligonală cu numeroase colțuri.
4. GRÂUL
Secțiunea longitudinala si transversala prin bobul de grâu pune in evidența următoarele părți:
Învelișul fructului sau pericarpul alcătuit din trei straturi suprapuse in următoarea succesiune de la exterior la interior: epiderma sau epicarpul (un rând de celule cu membrana celulozică rezistentă), mezocarpul (celule alungite), endocarpul (un strat de celule foarte alungite si un strat de celule sub forma de tub așezate perpendicular pe primele celule).
Învelișul seminței sau spermoderma alcătuită din două straturi de celule:
Stratul brun(provine din celule ovarului si care conține substanțe colorante in procent ridicat) si membrana hialina (alcătuită din celule fără culoare, puternic comprimate, cu pereții îngroșați).
Endospermul sau corpul făinos reprezintă 84% din bob si constituie principala sursa de materii prime nutritive pentru dezvoltarea embrionului. Endospermul este alcătuită din celule mari poliedrice cu pereți subțiri care au in structura cantități mari de hemiceluloza si granule de amidon. Granulele de amidon din grâu au mărimi cuprinse intre 28 si 40 mm . In secțiune se pot observa straturile concentrice dispuse in jurul unui punct fix numit hil. Celule din endospermul sunt de trei tipuri:
celule periferice, de lângă stratul aleuronic, cu lungimea de 60 mm care conțin granule de amidon reticulare mari si sferice mici;
celule centrale care pot fi de doua tipuri: mari de 120-140 mm/80-120 mm si mici de 72-104 mm/ 69-96 mm;
celule prismatice cu dimensiuni de 128-200 mm/ 40-64 mm, ce conțin granule mari reticulare de 28-50 mm diametru si granule mici de 2-8 mm diametru.
Endospermul conține substanțe minerale, celuloza, pentozani, vitamine si enzime. Prin măcinare din endospermul se obține cea mai mare cantitate de faina, de aceea se mai numește si corp făinos.
Structura anatomica in % la SU (medie / limite de variație):
Embrionul este așezat in partea opusa vârfului care are perii sau barba si conține organele viitoarei plante. In partea endospermei, embrionul este protejat de un scutisor care este cotiledonul seminței de grâu. prin stratul epitelial se face legătura cu endospermul se unde absoarbe materiile de rezerva hidrolizate in faza germinativă a bobului.
Embrionul reprezintă 2-3% din bobul întreg.
5. MEIUL
Boabele de mei sunt foarte nutritive, avand in compozitie o zecime proteine, 5% grasimi si pana la 10% celuloza. Intrucat reprezinta un izvor de vitamina B si fibre, meiul este o sursa de sanatate pentru organismul nostru. Daca avem nevoie de mai mult fier, putem consuma aceasta cereala, intrucat ea contine o cantitate egala cu doza recomandata de fier zilnic. In plus, datorita lipsei glutenului, meiul poate fi consumat fara probleme si de catre cei alergici la aceasta substanta.
Magneziul si siliconul din mei fac ca aceasta cereala sa ajute si la pastrarea sanatatii si tineretii parului, pielii si a dintilor. valoarea nutritivă a acestora este asemănătoare cu boabele celorlalte cereale, 10,6% substanțe proteice, 61,1% extractive neazotate, 3,6% grăsimi, 8,1% celuloză.
6.[NUME_REDACTAT] de triticale, după aspectul lor general, se aseamănă mai mult cu grâul. Sunt mai robuste și mai viguroase, cu spice mari cu multe spiculețe. În cadrul speciei întâlnim o diversitate morfologică foarte largă. Rădăcina este faciculată. Sistemul radicular este alcătuit din trei tipuri de rădăcini: radicule embrionare; rădăcini adventiv-embrionare și rădăcini adventive.
Prin germinarea unui bob de Triticale, pe lângă radiculă se formează 3-5 rădăcini adventiv-embrionare. Rădăcinile au o creștere rapidă, formând un sistem radicular bine dezvoltat, conferind plantei rezistență sporită față de condițiile de sol nefavorabile.
Tulpina este formată din 5-7 noduri și internoduri. Primul și al doilea internod sunt în majoritatea cazurilor umplute cu țesut parenchimatic pufos. Celelalte internoduri sunt complet umplute. Internodul superior al tulpinii este gol. Internodurile cresc în lungime de la bază spre vârful tulpinii. Înălțimea tulpinii variază de la 40-50 cm până la 120-150 cm. Cele mai valoroase sunt soiurile cu tulpină înaltă de 90-100 cm.
Frunzele sunt formate din teacă și limb; au formă diferită; liniar-lanceolată, de tip xerofitic, înguste, scurte, erectoide, ușor răsucite și țepoase sau de tip maritim, indo-european, late, lungi, puternic curbate. Urechiușele sunt mai mari sau mai mici, cu bordura ușor încrețită. La unele forme ligula este conturată cu roșu, datorită pigmenților antocianici. Culoarea frunzelor poate fi verde-argintie, datorită stratului ceros de pruină, verde-inchis sau verde-gălbuie, cu mici pete de culoare deschisă.
Inflorescența este un spic compus cu dimensiuni și forme diferite. Spicele prezintă o largă variabilitate, putând fi laxe de tip speltoid cu 29-30 spiculețe, compacte de tip durum sau turgidum, cu mai mult de 40-42 spiculețe și cu ariste lungi, mijlociu de compacte, cu un număr de 33-36 spiculețe. Spicul poate fi fusiform, prismatic, alungit-eliptic, triunghiular sau ramificat. Spicele pot fi aristate, cu ariste lungi (8-10 cm), aspre și răsfirate sau cu ariste mai scurte (5-8 cm), semiaristate (1-5 cm) și mutice.Fructul este o cariopsă asemănătoare speciilor parentale: grâul și secara. Boabele sunt mari cu lungimea de 10-12 mm si diametrul de 2-3 mm. Culoarea boabelor poate fi galbenă-maronie sau galbenă-verzuie. Boabele sunt acoperite cca 3/4 sau complet cu plevi. Endospermul este făinos sau intermediar. Structura anatomică este asemănătoare formelor parentale.
7.[NUME_REDACTAT] radicular al sorgului este puternic dezvoltat, cea mai mare parte a masei de rădăcini ajung la peste 1m adâncime. Aceasta explică rezistența ridicată a sorgului, mult mai mare decât a porumbului.
Tulpina, înalta de 1,0-3,0 m, este plină cu maduvă si este formată din 9-15 internoduri.
Capacitatea de lăstărire a tulpinii de sorg este ridicată, ceea ce conferă furajului o bună calitate.
Inflorescența este un panicul, cu ramificații mai lungi sau mai scurte, în funcție de varietate. Într-un panicul se găsesc peste 1500 de flori.
La începutul perioadei de vegetatie, în primele 2-3 saptamâni după răsărire, ritmul de creștere al plantelor de sorg este foarte lent, având o slabă competitivitate față de buruieni. După această perioadă creșterea este foarte puternică și pericolul îmburuienării se reduce.
I.3.Compoziția chimică a boabelor de cereale
1.SECARA
Apa: este un element important în păstrare. Umiditatea secarei nu trebuie să depășească 14% pentru ca să se păstreze în condiții bune timp îndelungat.
Glucidele: reprezintă partea cea mai mare a bobului de secară cca. 82 % din masa bobului (se acumulează în principal în endosperm). Dintre glucide cel mai important component este amidonul. Amidonul se găsește numai în endosperm și se află sub forma unor granule ovale, mai mari decât cele ale bobului de grâu, cu diametrul de 30-35 mm.
Caracterizarea și mărimea granulei de amidon Tabelul 1.I.3
Conținutul de zaharoză, dextrine, trifructozani este mai mare decât al bobului de grâu. Bobul de secară conține în cantitate mare pentozani, substanțe numite mucine sau substanțe gumoase care micșorează capacitatea de geliferare a amidonului și activitatea enzimelor amilolitice. Zaharoza, trifructozanii, pentozanii, celuloza sunt repartizate neuniform în diferite părți anatomice ale bobului și se găsesc în mod deosebit în învelis, în stratul aleuronic, embrion.
Proteinele: sunt în proporție mai mică decât la grâu. În bobul de secară se găsesc următoarele grupe de protide:
Albuminele se găsesc în stratul aleuronic sub forma liberă și în embrion sub formă de combinații cu acizii necleici. Conținutul de albumină al bobului de secară este mai mare decat la grâu, respectiv 30% la secară față de 10-15% la grâu.
Globulinele sunt repartizate în cea mai mare parte în embrion sub formă de combinații cu aciziii nucleici, în stratul aleuronic și în spermodermă în stare liberă. Globulinele reprezintă 20% din totalul proteinelor.
Prolaminele, dintre care gliadina este cea mai importantă.
Glutelinele cea mai importantă este glutenina care se găsește în endosperm.
Gliadina și glutenina secarei nu au proprietatea de a forma gluten. Acest aspect este pus pe seama prezenței mucinelor în proporție mare.
Lipidele: au aceeași natură și repartizare ca țn bobul de grâu. Ele reprezintă 1,5-2% din greutatea bobului și 11% din greutatea embrionului. Lipidele simple sunt hidrolizate de către enzimele lipaze cu formare de acizi grași. Acest fenomen duce la râncezirea boabelor de secară.
Substantele minerale: se găsesc în proporție mai mare la secară decât la grâu. Bobul întreg are 1,95% substanțe minerale repartizate astfel: în embrion 5,54%, în stratul aleuronic 7,2%, în învelis 4%, în endosperm 0,65-0,70%.
Enzimele: Enzimele în bobul de secară ca și în cel de grâu sunt repartizate neuniform, se găsesc în proporții ridicate în embrion și la periferia endospermului.
Vitaminele: care se găsesc în bobul de secara fac parte din complexul B, și se găsesc în embrion, stratul aleuronic, spermoderma.
Secara se folosește industrial la fabricarea amidonului, dextrinelor, spirtului. Prin măcinarea secarei se obține făina utilizată în panificație iar tărâța constituie un furaj valoros pentru bovine și ovine.
2.ORZUL
Din punct de vedere chimic , boabele orzului cultivat diferă de boabele altor cereale prin continutul mare de celuloză , datorat plevelor care îmbracă bobul .
Compoziția chimică a bobului de orz este :
substante proteice : 10 – 14 % ;
substante extractive neazotate : 65 – 67 % ;
amidon : peste 95 % ;
zaharuri simple : 5 % ;
celuloză : 5 % ;
cenușă : 2,5 – 3 % ;
grăsimi : 1,8 – 2 % .
Cenușa boabelor de orz si orzoaică au următoarea compoziție :
Orz : – P – 29,2 % ;
– K – 28,8 % ;
– Si – 21,7 % ;
– Mg – 7,1 % .
Orzoaică : – P – 33,3 % ;
– K – 21,6 % ;
– Si – 23,5 % ;
– Mg – 6,2 % .
Conținutul de substanțe proteice al boabelor de orz si orzoaică este influențat de particularitătțle soiurilor cultivate , conditiile climaterice , tehnologia de cultivare .
Orzul furajer trebuie să aibă boabele bogate , în primul rând , în substanțe proteice , conținând cantități mai mari de aminoacizi , lizină si triptofan .
Orzul pentru bere trebuie să aibă un continut scăzut în substante proteice si mai ridicat în amidon , deoarece acest element chimic îngreunează limpezirea berii .
3. PORUMBUL
Compoziția chimică a bobului de porumb este asemănătoare cu a celorlalte cereale din punct de vedere structural, cu deosebire că unele substanțe se găsesc în cantitate mai mică.
Bobul de porumb are o compoziție chimică care îl definește ca un aliment valoros pentru om și animale, de asemenea cocenii, ca atare sau însilozați, constituie un furaj valoros pentru animale.
Analiza unui număr deosebit de mare de boabe din diferite varietăți cultivate în lume a permis găsirea următoarei compoziții chimice a bobului de porumb, în procente:
umiditate 12,32 %,
proteină brută 10,05 %,
grăsime brută 4,76 %,
zaharuri 2,33 %,
dextrine 2,47 %,
amidon 59,09 %,
pentozani 4,38 %,
celuloză brută 2,25 %,
cenușă 1,45 %.
Componentele chimice sunt răspândite în mod neuniform în părțile componente ale bobului.
Componentele chimice din bobul de porumb repartizate în părțile anatomice sunt prezentate în tabelul următor:
Componentele chimice în părțile anatomice ale bobului de porumb
Tabelul 2.I.3.
Apa ( Umiditatea ) . Boabele de porumb ajunse la coacere deplină și uscare au un conținut de 14 – 16 % apă . La coacerea deplină , boabele pot avea o umiditate foarte diferită , în funcție de soi , timpuriu sau târziu și de condițiile climaterice din timpul recotării .
Substanțele proteice , din bobul de porumb aparțin grupelor :
Albumine , solubile în apă , care se găsesc în cantitate redusă ;
Globuline , solubile în soluția diluată de săruri neutre și ocupă 15 – 20 % din totalul proteinelor ;
Prolamine , fracțiune solubilă în alcool , ce reprezintă 45 % din totalul proteinelor . Prolamina specifică porumbului se numește zeina și ocupă 5 % din totalul bobului de porumb , zeina se poate separa cu alcool etilic 85 – 90 % .
Gluteline . Glutelina porumbului se obține din făina de porumb extrasă cu apă în soluție de 10 % NaCl și apoi cu soluție alcoolică 85 % , după care soluția se tratează cu KOH 2 % . Filtratul se neutralizează cu o soluție de HCl diluată când precipită glutenina.
Substanțele proteice sunt repartizate neuniform în părțile anatomice ale bobului . În embrion procentul este de două ori mai mare decât în endosperm . În endosperm conținutul în proteină crește din centru spre periferie . Embrionul conține 205 substanțe proteice .
Glucidele reprezintă 80 % din bobul de porumb din care amidonul ocupă 80 % din totalul glucidelor . Alături de amidon se mai găsesc zaharuri și dextrine 3 % , pentozani 6 % , celuloză 3 % . Amidonul se găsește numai în endosperm și se prezintă sub formă de granule poligonale , dacă provin din zona cornoasă , și forma mai rotunjită dacă provin din zona făinoasă .
Partea centrală a granulelor are o despicătură în formă de stea .
Amidonul cuprinde cele două componente : amiloza în proporție de 21 – 23 % și amilopectina 77 – 79 % . Sunt unele varietăți de porumb care conțin numai amiloza .
Lipidele sunt formate în cea mai mare parte din trigliceride , din cantități mici de sterine , lipide complexe ( lecitina ) , care împreună cu acizii grași formează grăsimea brută . O mare parte din grăsimea brută se găsește în embrion .
Substanțele minerale formează reziduul de la calcinarea bobului de porumb , ajuns la coacerea deplină și reprezintă 1,6 % , mai mic decât la celelate cereale . La începutul formării boabelor conținutul de substanțe minerale este mai mare , apoi scade către coacerea deplină .
Pigmenții . Boabele soiurilor de porumb cultivate în țara noastră sunt de culoare galbenă până la portocalie , culoare ce este dată de o serie de pigmenți dintre care cei mai importanți sunt : zeoxantina , criptoxantina și b carotenul .
Vitaminele . Diferitele vitamine sunt repartizate în anumite părți anatomice ale bobului . Astfel , în embrion se găsește vitamina A , vitamina E . Vitamina B1 se găsește în scutellum . Vitamina PP se găsește în stratul aleuronic .
4. GRÂUL
Compoziția chimică a bobului de grâu depinde de o serie de factori cum ar fi: soiul, gradul de maturitate fiziologică care este determinat de momentul recoltării, umiditatea, compoziția chimică a solului, condițiile climaterice, cantitatea și natura îngrășămintelor administrate culturii, succesiunea și numărul zilelor secetoase și ploioase,condițiile de recoltare, modul de depozitare și conservare.
Dacă perioada de coacere este secetoasă și călduroasă, bobul de grâu va fo bogat în substanțe proteice și mai puțin în amidon iar componentele chimice vor avea un mare grad de comprimare.
Compoziția chimică a bobului de grâu cuprinde următoarele componente: umiditate,glucide,substanțe proteice,lipide,substanțe minerale,vitamine și enzime.
Bobul de grâu este constituit în cea mai mare parte din substanțe extractive neazotate, substanțe proteice și apă; în cantități mult mai mici se găsesc substanțele grase, substanțele minerale și celuloza.
Extractivele neazotate reprezintă producția cea mai mare în bobul de grâu, încadrându-se în limitele 61-75,5%.Ele sunt formate în cea mai mare parte din amidon (peste 90%) și din cantități mici de zahăr și dextrină (2-3,5%, respectiv 2,3%). Amidonul ocupă cea mai mare parte a endospermului (87,5 %). Substanțele proteice constituie partea cea mai importantă a bobului de grâu sub aspectul valorii nutritive.
Grâu bogat în proteine se produce pe cernoziomuri bogate în nitrați, mai ales în anii cu precipitații puține.
Calitatea grâului poate fi depreciată uneori foarte accentuat de atacul ploșniței cerealelor (genurile eurygaster și aelia).Insectele injectează în bobul de grâu un lichid salivar bogat în enzime proteolitice, enzime sub acțiunea cărora glutenul își schimbă însușirile de întindere și elasticitate, devenind moale, filant și curgător. Sub acțiunea acestor enzime se înregistrează în bob o scădere a cantității de gliadină și glutenină, o creștere a azotului solubil în apă și alcool și a zaharurilor. Măsura în care calitatea boabelor de grâu este depreciată depinde mai ales de faza în care se găsește bobul în momentul înțepării.
5. MEIUL
Compoziția chimică a boabelor de cereale depinde de tipul cerealei dar și de soi, varietate, forma și mărimea boabelor. Clima, compoziția solului,fertilizatorii folosiți, practicile agrotehnice influențează, de asemenea,depunerea constituenților chimici în interiorul boabelor de cereale.
Substanțele proteice
În structura proteinelor intră: albumina, globulina, prolamina, glutelina.Fiecare din aceste structuri pot fi formate din 1-4 componente distincte,separate prin diferite procedee, componente caracterizate de indicatori fizici.
[NUME_REDACTAT] principalele componente chimice ale boabelor decereale. În structura glucidelor întâlnim atât glucide simple cât și poliglucide . În structura poliglucidelor intră: glucofructanii, pentozanii, celuloza și amidonul.
Amidonul: reprezintă partea glucidică cea mai importantă a gramineelor. El esteformat din două structuri – amiloza și amilopectina, care în funcție denatura cerealei se găsesc în proporții diferite.
[NUME_REDACTAT] concentrate în germene, stratul aleuronic și endosperm. La nivelul gemenelui – scutellumul conține cea mai mare cantitate de lipide, ajungând uneori până la 40-45%. Tegumentul și stratul aleuronic conțin 2,4_3,6% lipide. Dintre lipide predomină trigliceridele, dar mai există și acizi grași liberi, steroli,digliceride, monogliceride,esteri stearici ai glucidelor, fosfolipide și glicolipide.
[NUME_REDACTAT] compuși biologic activi, de natură organică, cu structură variabilă și complexă, care sunt necesari în cantități foarte mici pentru desfășurarea a multor procese metabolice. Principalele vitamine prezente în boabele de cereale sunt: B1, B2, B6,PP,biotina, acidul pantotenic, A, E.
[NUME_REDACTAT] distribuite neuniform în boabele cerealelor. Cele mai importante sunt: α-amilaza, proteazele, lipaza, fitaza, celulaza,lipoxigenaza, tirozionaza
Substanțele minerale
Cantitatea de substanțe minerale variază în funcție de natura cerealei, de condițiile de climă, de sol, precum și de metodele de cultură, fertilizare, de folosire a erbicidelor, irigații.Substanțele minerale sunt repartizate neuniform în părțile anatomice ale boabelor de cereale, motiv pentru care și produsele de măciniș au un conținutul variabil de substanțe minerale.
6.[NUME_REDACTAT] chimică a bobului de triticale se poate aprecia prin valorile medii ale principalelor substanțe ce intră în alcătuirea complexă a acesteia. Se constată că, în medie, 14,8 % din complexul chimic al bobului revine substanțelor proteice, triticalele depășind în această privință celelalte culture cerealiere. Conținutul în substanțe proteice, ca și la celelalte culturi cereale, variază în limite largi, înregistrând valori mai ridicate în condiții bune de cultură și fertilizate cu doze sporite de azot.
Proteina – 14.8%
Substanțe solubile în eter – 1.9%
Celuloză bruta – 2.9%
Cenușă – 2.0%
Substanțe neazotate – 78.9%
Un component de bază al substanțelor extractive neazotate, care la triticale înregistrează în medie 78,90%, este amidonul. Conținutul acestuia se găsește întotdeauna în raport invers proporțional cu conținutul în substanțe proteice. Conținutul în celuloză are o valoare medie de 2,9%, relative asemanatoare cu cea de la grau si secara.
7.[NUME_REDACTAT] de sorg au o compozitie chimică asemănătoare boabelor de porumb. Astfel, conținutul în amidon este de 75,37%, proteine 11,84%, grăsimi 3,79%, celuloză 2,18%, cenușă 1,28% (T. MURESAN, 1965).Sorgul zaharat conține 16 – 18% substanțe dulci, predominantă fiind zaharoza.
I.4.Sistematică. Soiuri.
1.SECARA
Secara cultivată aparține speciei Secale cereale L., care cuprinde 13 varietăți. În țara noastră soiurile cultivate aparțin varietății Secale cereale var. vulgare. Pentru producerea de boabe și furaj verde se cultivă următoarele soiuri: Gloria, Orizont, Suceava. [NUME_REDACTAT] se cultivă numai pentru producerea scleroților de Calviceps purpurea. Secara are zona de origine mai unitară decât grâul sau orzul. Patria de origine a secarei este Asia de Sud – Vest, [NUME_REDACTAT] și Caucazul, unde cresc diverse forme în flora spontana sau ca buruieni în grâu și orz. O dată cu migrația popoarelor s-a extins în estul și nordul Europei (împreună cu sămânța de grâu), în condiții vitrege de sol și climă secara s-a adaptat mai bine decât grâul și orzul.
Secara cultivata (S. cereale) provine din S. segetale care, la rândul ei, își are originea în speciile anuale (S. vavilovi si S. silvestre), iar acestea descind din speciile perene, cuprinse în secția Kuprijanovi.
Soiuri de secara cultivate, în prezent, la noi în țară sunt prezentate în tabelul 2. I.4. (v. Lista oficială a soiurilor și hibrizilor de plante de cultură din România).
Soiurile de secară cultivate în [NUME_REDACTAT] 3. I.4.
Poza 2. Secra în câmp
www.imagini secara.ro
2.ORZUL
Orzul cultivat – Hordeum sativum – include 3 convarietăti : Hordeum vulgare ( orz cu mai multe rânduri ) , Hordeum distichum ( orz cu două rânduri – orzoaica ) , Hordeum intermediunm .
Orzul din convarietatea Hordeum vulgare se împarte în 3 categorii :
1. Hordeum vulgare tetrastichum – orz cu patru rânduri , spic lax si spiculete laterale care se întrepătrund .
2. Hordeum vulgare hexastichum – orz cu sase rânduri , spic des si boabe aranjate strict în linii drepte .
3. Hordeum distichum ( orzoaica ) – orz cu două rânduri , doar spiculetul din mijloc este fertil , cele laterale sunt sterile .
3. PORUMBUL
Porumbul face parte din familia Gramineae, subfamilia Panicoidae, tribul Maydeae, specia Zea mays L.
În funcție de structura endospermului și caracterele știuletelui, specia Zea mays cuprinde mai multe convarietăți:
– Zea mays L. conv. Îndurata (Șturț) Baylei, (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul cu bobul tare, neted, lucios, cu zona coronară rotundiformă. Partea periferică a bobului este cornoasă, iar la interior este amidonoasă. Boabele au diferite culori: albe, galbene, portocalii, roșii. Provine din zona muntoasă a [NUME_REDACTAT].
– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT], (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul dinte de cal, cu boabe mari, care în zona coronară prezintă o adâncitură. În secțiune boabele au zona tare (cornoasă), dispusă periferic, iar zona coronară și mijlocul sunt ocupate de stratul amidonos, care la maturitate se contractă determinând formarea ˝mișunei˝ (adânciturii). Originea acestei convarietăți este Mexicul, în prezent fiind predominantă în lume.
– Zea mays L. conv. Aorista (Șturț) Bailey (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul cu bob mic, cornos, utilizat pentru floricele.
– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT] (sin. [NUME_REDACTAT]), porumbul zaharat cu boabe zbârcite și sticloase.
– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT], porumbul amidonos cu boabe mari, rotundiforme, cu endospermul amidonos predominant și foarte puțin endosperm cornos, în zona coronară. Este răspândit în Peru și Bolivia.
– Zea mays L. conv. [NUME_REDACTAT], care are bobul cornos, opac, cu aspect ceros; în loc de amidon conține eritrodextrină. A fost descoperit în China, iar în prezent este răspândit în Asia și Filipine.
4. GRÂUL
Grâul (genul Triticum L.) face parte din clasa Monocotyle-donopsida, ordinul Graminales, familia Gramineae.
Speciile de grâu cu bobul îmbrăcat au rahisul fragil, adică la maturitate spiculețele se rup și rămân întregi, cu toate elementele lor. În acest caz, boabele sunt învelite de palei și glume.
Speciile cu bobul golaș au rahisul elastic, care la maturitate nu se desface în fragmente, la treierat spiculețele eliberând ușor boabele.
Dintre speciile și subspeciile de grâu, cele mai importante sunt grâul comun și grâul durum.
Grâul comun este specia cea mai răspândită pe glob, ocupând 90% din suprafața mondială semănată cu grâu. Boabele se utilizează în primul rând pentru fabricarea pâinii, datorită cărui fapt acest grâu se mai numește și grâu de pâine. Are forme de toamnă și primăvară și cuprinde un număr foarte mare de soiuri.
Grâul comun se caracterizează prin spice aristate sau nearistate cu densitatea diferită, în funcție de soi, și cu mai multe flori în spiculețe. Glumele acoperă 2/3 din lungimea paleilor primelor flori de la baza spiculețului.
Grâul comun cuprinde numeroase varietăți, diferențiate între ele după particularitățile morfologice ale spicului matur: prezența sau absența aristelor, culoarea aristelor, culoarea glumelor, pubescența glumelor, culoarea boabelor.
Grâul durum, ca importanță se situează pe locul al doilea după grâul comun. Boabele acestei specii se întrebuințează pentru prepararea pastelor făinoase.
Grâul durum este un grâu caracteristic de stepă și cuprinde forme de primăvară si toamnă. Se caracterizează prin paiul plin în partea superioară, prin spic relativ scurt (4-10 cm), pătratic în secțiunea transversală, aproape întotdeauna aristat, cu aristele mai lung decât spicul și paralele cu acesta. Glumele sunt groase, carenate, de culoare gălbuie, roșie sau negricioasă. Rahisul este flexibil. Un spiculeț cuprinde 5-7 flori.
Bobul este mai lung decât la grâul comun, mai sticlos și mai bogat în substanțe proteice.
În țara noastră, ca pretutindeni unde grâul constituie una din culturile de bază, problema soiului prezintă o enormă importanță. Pe măsură ce nivelul mecanizării, al producției de îngrășăminte și al introducerii irigațiilor crește, în aceeași măsură soiul cultivat trebuie să posede o serie de însușiri valoroase, concretizate în final printr-o ridicată capacitate de producție. În cazul când materialul biologic cultivat nu corespunde din punct de vedere al capacității productive nivelului de dezvoltare a tehnicii producția de grâu se plafonează.
În rezolvarea problemei solurilor de grâu de toamnă, instituțiile de cercetări din țara noastră s-au orientat, pe de o parte spre identificarea din sortimentul mondial a celor mai valoroase soiuri, iar pe de altă parte spre crearea de soiuri autohtone, bine adaptate la condițiile climatice ale României.
Grâul durum este reprezentat în cultură atât de soiuri de toamnă, cât și prin soiuri de primăvară. În comparație cu solurile grâului comun, soiurile grâului durum au productivitate mai scăzută, sunt mai slab rezistente la ger, mai slab rezistente la cădere, mai sensibile la îmburuienare și nu valorifică în aceeași măsură factorii fitotehnici.
5. MEIUL
Meiul (Panicum miliaceum L.) face parte din familia Gramineae și în cultură se seamănă mai multe soiuri:
-Raduga
– Marte
– Matador
-Mărgărit
– Minerva
6.[NUME_REDACTAT] ([NUME_REDACTAT]) aparține fam. Poaceae (Gramineae), tribul Hordeae. După proveniența genetică, formele de triticale pot fi:
– octoploide (2n = 56), obținute prin încrucișarea speciei Triticum
aestivum (2n = 42, aparținând genomurilor A, B, D) cu Secale cereale (2n = 14,
apartinand genomului R);
– hexaploide (2n = 42), care provin din încrucișarea speciilor de grâu
tetraploide (2n = 28, apartinand genomurilor A, B) cu secara (2n = 14, apartinand
genomului R);
– tetraploide (2n = 28) create prin încrucișarea formelor hexaploide de triticale cu secara diploida, urmată de autopolenizarea plantelor in F1 (hibridarea
speciilor de grâu diploide cu secara a dat urmași sterili, nefiind folosită pentru
crearea formelor tetraploide de triticale).
Dintre cele trei forme de triticale prezentate, cele tetraploide au un potențial productiv mai scăzut decât cele octoploide si hexaploide. Formele octoploide au, la rândul lor, unele însușiri negative, între care fecunditatea mai slabă si aspectul exterior nesatisfăcător al bobului. Formele hexaploide de triticale au cea mai mare perspectivă, fiind mai stabile și mai productive, prezentând o vigoare vegetativă evidentă a plantelor, fertilitate mai ridicată, rezistență mai bună a plantelor la iernare, cădere si boli etc., însă au o calitate panificabilă mai slabă a boabelor decât formele de triticale octoploide (care au si genomul D de la grâul comun).
Soiurile create și omologate în țara noastra sunt :
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
[NUME_REDACTAT]
Vladeasa
7.[NUME_REDACTAT] aparține familiei Gramineae, genul Sorghum. Acest gen cuprinde numeroase specii anuale și perene, din care importanță mai mare o are Sorghum bicolor (L). Moench, sin. Sorghum vulgare Pers. Această specie are mai multe varietăți:
-Sorghum bicolor var. eusorghum, sorgul pentru boabe;
-Sorghum b. var. technicum, sorgul tehnic sau pentru mături;
-Sorghum b. var. saccharatum, sorgul zaharat;
-Sorghum b. var sudanense, sorgul pentru furaj.
După morfologia paniculului și a boabelor, sorgul cuprinde două tipuri: tipul effusum, cu panicul răsfirat (var. saccharatum, var. technicum) și tipul compactum, cu panicul dens (var.sudanense).
Pentru furaj se cultivă varietățile: sudanense, saccharatum și technicum.
În țara noastră se cultivă următorii hibrizi: Fundulea 21, Fundulea 30, Fundulea 32 și hibrizii sorg x iarbă de Sudan, cu un conținut scăzut în durrhină și foarte productivi, Sweetleaf și Tudora.
I.5.Particularități biologice
I.5.1.Germinația
1.SECARA
Secara germinează la temperatura minima de l – 2°C, cea optima de circa 25°C, iar maximă de 30°C. Pentru germinație are nevoie de circa 50% apă raportată la masa bobului. Ritmul absorbției apei, respectiv cel al germinației, este dependent de temperatură.
3. PORUMBUL
Pentru a germina, boabele de porumb absorb 27-34% apă din greutatea lor la temperatura de 8-10º C.
4. GRÂUL
Semințele de grâu germinează în procent ridicat numai după parcurgerea repausului seminal, repaus care durează până la 6 săptămâni. Procesul de germinație începe cu absorbția apei, (44-50% din greutatea bobului uscat la aer), care conduce în scurt timp la mărirea volumului semințelor.
Semințele atacate de ploșnița cerealelor (eurygaster sp.) își reduc capacitatea germinativă în laborator la sub 50%, iar răsărirea în câmp la numai 30-35%. Diferențe apreciabile între capacitatea de germinație în laborator și răsărirea în câmp se obțin și la semințele provenite din plantele atacate de fusarium. Germinația în laborator și răsărirea în câmp sporesc prin tratarea semințelor cu fungicide.
Perioada activă a vegetației în toamnă. În această perioadă creșterea plantelor de grâu se reliefează prin înrădăcinare și înfrățire.
5. MEIUL
Temperatura minimă de germinație a semințelor este de 10-120C, iar cantitatea totală de temperaturi de peste 100C necesară în timpul vegetației este de cca. 8000C.
6.[NUME_REDACTAT] plantelor de triticale sunt asemănătoare cu cele ale grâului și secarei, germinația și răsărirea plantelor de triticale se petrece în timp mai scurt decât la grâu.
7.[NUME_REDACTAT] de cereale absorb pentru germinare o cantitate de apa echivalentă cu 50% din greutatea lor.
Temperatura minima de germinare este de cel puțin 8˚C.
Temperatura optima pentru toate cerealele se incadreaza in limita a 18- 25˚ C.
În condiții optime de germinație când cerințele față de oxigen , temperatură, umiditate sunt îndeplinite, răsărirea cerealelor are loc în 4-5 zile.
I.5.2. Rădăcinile embrionare
1.SECARA
Rădăcinile embrionare sunt în număr de 4. Rădăcinile coronare apar de la nodurile tulpinii. Secara formează un sistem radicular bine dezvoltat și cu o mare capacitate de solubilizare. Circa 60% din rădăcini sunt dispuse până la 25 cm în sol, dar ele ajung și la 150 cm, iar pe soluri nisipoase la peste 200 cm. Volumul mare ale sistemului radicular și puterea mare de absorbție (depășind grâul, orzul etc.), explică cerințele reduse ale secarei față de sol. La răsărire prima frunza este protejată de coleoptil, care are 3 – 6 cm lungime, iar culoarea roșiatic-violacee.
2.ORZUL
fig3.
sursa- https://www.google.ro/search?q=orzulHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"hl=roHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"tbm=ischHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"tbo=uHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"source=univHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"sa=XHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"ei
Rădăcina este fasciculată , alcătuită din rădăcini embrionare si rădăcini adventive . Numărul rădăcinilor embrionare la orz este de 5-8 rădăcini . Rădăcinile adventive apar toamna odată cu înfrătirea , sunt lungi si bine ramificate comparativ cu cele embrionare .
3. PORUMBUL
Rădăcina asigură planta cu apă și hrană în primele 2 – 3 săptămâni, este format dintr-o singură rădăcină embrionară și 3 – 7 rădăcini seminale care pornesc din mezocotilul embrionului. Numărul de noduri subterane variază, în funcție de perioada de vegetație, între 6 – 10. Din fiecare nod se formează 8 – 16 și chiar 20 de rădăcini adventive permanente.
Adâncimea de pătrundere a sistemului radicular la porumb este de până la 2,5 m, iar lateral, de 60 – 75 cm, astfel că o plantă de porumb ˝ exploarează ˝ circa 6 m3 sol. Suprafața de absorție a sistemului radicular nu se corelează cu volumul de sol explorat, totuși apa o valorifică din volumul total. Aproximativ 60% din masă totală a rădăcinilor se găsește în stratul de sol până la 30 cm.
4.GRÂUL
Prezintă importanță deosebită pentru creșterea plantelor de grâu. Aceste rădăcini asigură practic trecerea grâului peste perioada îndelungată a iernii. Ele, pătrunzând adânc în pământ, sub zona de îngheț a solului, nu-și încetează activitatea pe tot timpul temperaturilor scăzute.
La 10-12 zile de la răsărire, creșterea în lungime a tulpiniții grâului încetează, iar în sol, aproape de suprafață, se formează nodul de înfrățire. Din acesta pornesc lăstari noi, care poartă denumirea de frați, iar faza de vegetație când se formează acești lăstari –înfrățire.
5. MEIUL
La germinație meiul emite o rădăcina embrionara apoi formează rădăcinile coronare dispuse în cea mai mare parte în stratul arabil.
6.[NUME_REDACTAT] este bine dezvoltată putând valorifica solurile cu condiții mai puțin favorabile (fig. 3.45 si 3.46, dupa I. GASPAR si G. BUTNARU, 1985).
Fig.3.45. –Înrădăcinarea și nodul de înfrățire la Tridicale: a – rădăcini embrionare; b – nodul de înfrățire și apariția de rădăcini coronare
7.[NUME_REDACTAT] rădăcini care se formează în timpul germinației poartă denumirea de rădăcini embrionare și sunt între 5-8 rădăcini.
I.5.3. Înfrățirea
1.SECARA
Înfrățirea începe la circa 8-10 zile de la răsărire. Factorii care influențează înfrățirea secarei sunt cei prezentați la caracterele generale ale cerealelor (și la grâu). Nodul de înfrățire se formează mai aproape de suprafața solului. Secara înfrățește mai mult toamna, ceea ce face ca frații să aiba o creștere uniforma primavara.
Tulpina are 5 – 6 internoduri, iar înalțimea, la formele cultivate, este cuprinsă între 120 – 180 cm. Soiurile cultivate în țara noastră au tulpina de 140 – 160 cm înălțime. Paiul de secara are o creștere mai rapidă decât a celui de grâu sau ovăz, astfel că secara valorifica mai bine rezerva de apă din zăpadă și înăbușă mai ușor buruienile decât acestea.
Frunzele au în faza tânără culoarea roșiatic-violacee, apoi antocianul dispare și devin verde-albastrui. Urechiușele și ligula sunt de mărime mijlocie la fel și glabre. Limbul frunzei este mai mare decât la grâu (15 – 20 cm lungime și 0,8 -1,0 cm lățime). La înspicare l – 3 frunze sunt verzi, iar cele inferioare se usucă.
Inflorescența secarei este un spic cu 10 – 35 spiculețe (câte unul pe un călcâi al rahisului); de regulă, fiecare spiculeț are 2 – 3 flori din care 2 flori fertile, dar sunt și biotipuri cu 3 sau 4 flori în spiculeț. Glumele sunt înguste, aciforme, carenate și terminate cu o prelungire aristiformă.
Spicul apare la circa 40 – 50 zile de la pornirea în vegetație, primăvara. Secara înspică cu 10 – 15 zile înaintea grâului. Înflorirea secarei are loc la 5 – 7 zile de la înspicare, când temperatura aerului este de 12 – 14°C, astfel că se petrece, de obicei, în orele de dimineață. Florile se deschid eșalonat, începând din mijlocul spicului. Durata înfloririi unei flori este de 12 – 25 minute, iar la temperaturi scăzute (8 – 10°C) ajunge la 35 – 40 minute, înflorirea durează 3-4 zile pentru un spic și 8 – 14 zile pentru o plantă (cu 3 – 4 frați). La înflorire anterele ies repede din floare datorită alungirii filamentului staminelor, ceea ce favorizează polenizarea încrucișată. Polenizarea este alogamă, anemofilă; la formele cultivate floarea este autosterilă. Polenul este dus de vânt până la 300 – 500 m, deci pentru păstrarea purității unui soi trebuie asigurat spațiu corespunzator de izolare.
Fructul la secară este golas cu grad diferit de acoperire în pleve, de culoare verzuie până la gălbui (în cazul din urmă făina este mai albă), de forme diferite și cu MMB 30 – 40 g, la unde soiuri ajungând la 50 g.
2.ORZUL
Tulpina este un pai neramificat , alcătuită din 5-7 internoduri separate prin noduri .Internodurile sunt lipsite de măduvă . Lungimea internodurilor creste de la bază spre vârf , cel mai lung internod fiind cel care poartă inflorescenta . Diametrul paiului creste de la vârf către baza plantei , acest lucru conferind un plus de rezistentă la cădere . Ramificarea tulpinii poartă denumirea de înfrătire , iar lăstarii noi formati se numesc ″ frati ″ . La orz fratii pornesc de la nodurile tulpinii din sol .
Frunzele sunt dispuse altern , din teacă si limb , cu nervurile dispuse paralel . Teaca înveleste internodul superior pe o anumită lungime , protejând zona de crestere a internodului . Teaca ultimei frunze protejează inflorescenta până la înspicare . La zona de trecere dintre teacă si limb , la orz , se găsesc două formatiuni membranoase , mai mult sau mai putin dezvoltate , denumite : urechiuse ( pinteni ) , care reprezintă prelungirea bazei limbului si ligula dispusă în prelungirea epidermei inferioare a tecii . Urechiusele sunt mari , ligula este redusă .
Poza 4.
sursa – http://www.iarmarok.ro/parereaspecialistului/view?id=39
Inflorescența orzului este compusă din mai multe spiculete dispuse pe un rahis . La orz pe fiecare călcâi al rahisului sunt dispuse trei spiculete . Spiculețele sunt formate la exterior din două glume si în interior o floare . La orz în fiecare spiculeț sunt 3 flori care sunt toate fertile .
Poza 5.
sursa – https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzuluiHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzului&hl=ro&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzului&hl=ro&source=lnms&tbm"hl=roHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzului&hl=ro&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzului&hl=ro&source=lnms&tbm"source=lnmsHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzului&hl=ro&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=Inflorescen%C5%A3ele+orzului&hl=ro&source=lnms&tbm"tbm
Fructul este o cariopsă îmbrăcată în palee . Fructul este alcătuit din 3 părti : învelis , endosperm si embrion . Învelisul este format din două părti : testa ( învelisul semintei ) si pericarp ( învelisul fructului ) , reprezentând 6 – 14 % din masa fructului . În testă sunt pigmenti care participă la culoarea caracteristică a bobului . Endospermul reprezintă 80 – 86 % din masa bobului , este alcătuit la exterior dintr-un strat de celule cu aleuronă . Restul endospermului este alcătuit din celule mari în care se observă numerosi grăunciori de amidon cu formă aproape sferică . Embrionul reprezintă 1,5 – 15 % din masa bobului , el reprezintă viitoarea plantă si se află la partea inferioară a bobului . Este alcătuit din muguras , tulpinită , radiculă si sculellum .
Poza 6
sursa- https://www.google.ro/search?q=orzulHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"hl=roHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"tbm=ischHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"tbo=uHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"source=univHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"sa=XHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=orzul&hl=ro&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei"ei
Poza 6.
sursa- https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzuluiHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"source=lnmsHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"tbm
Poza 7
sursa – https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzuluiHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"source=lnmsHYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"&HYPERLINK "https://www.google.ro/search?q=compozitia+orzului&source=lnms&tbm"tbm
3. PORUMBUL
Poza 8
http://biologie.ablog.ro/
Tulpina este formată din 7 – 15 (21) internoduri pline cu măduvă, care totalizează o înălțime de la 0,30 m la 9 m, frecvent 1,5 – 3 m. Lungimea tulpinii este corelată cu perioada de vegetație, crescând odată cu aceasta.
Diametrul tulpinii variază pe traiectul acesteia: circa 20 mm la bază, 60 mm la mijloc și 5 – 10 mm sub panicul. Din nodurile de la bază se formează lăstari denumiți copili.
Frunzele au limbul lung de 50 – 80 cm, lat de 4 – 12 cm, cu marginile ondulate, ceea ce le conferă flexibilitate. Prezența celulelor buliforme din epiderma superioară determină răsucirea limbului spre interior în condiții de secetă, proces prin care planta își mărește rezistența la secetă. Indicele suprafeței foliare la care se obțin recolte bune are valori de 4,0 – 5,0 în culturile neirigate și de 5,0 – 6,0 în culturile irigate. Suprafața foliară atinge valori maxime în momentul înfloririi florilor femele.
Menținerea frunzelor verzi până la maturitate mărește recolta de boabe și valoarea furajeră a producției secundare.
Inflorescența , porumbul este o plantă unisexuat – monoică. Florile mascule sunt grupate într-o inflorescență terminală de tip panicul, iar cele femele sunt grupate în inflorescențe de tip spadice (spic cu rahisul mult îngroșat), protejate de frunze modificate (pănuși) situate la subsuoara frunzelor.
Porumbul este o plantă protandră, polenul putând apărea cu 5 – 7 zile înaintea maturării ovulelor. În condiții de secetă decalajul poate să depășească chiar 10 zile, determinând creșterea procentului de plante sterile.
Polenizarea este alogamă anemofilă, grăunciorii de polen putând fi purtați de vânt până la 1 km distanță.
Fructul este o cariopsă la care pericarpul reprezintă 7 – 10 %, endospermul 80 – 87 %, iar embrionul 10 – 12 %. MMB variază între 40 – 1100 g, frecvent 200 – 400 g, iar MH este de 72 – 88 kg.
4. GRÂUL
Înfrățirea la grâu, ca și la alte cereale, nu reprezintă în fapt altceva decât ramificarea tulpinii de la baza sa, din nodurile formate la mică adâncime în sol.
Nodul de înfrățire, în afară de faptul că din el se formează lăstari noi, îndeplinește și alte funcțiuni, care pentru grâu au o importanță vitală. Astfel, din nodul de înfrățire se formează rădăcini numeroase, denumite coronare.
În nodul de înfrățire se acumulează cantități mari de substanțe nutritive, care, la grâul de toamnă, joacă un rol de bază pentru rezistența la temperaturile scăzute.
Prin nodul de înfrățire plantele pot regenera, formându-se noi lăstari, ceea ce pentru grâul de toamnă prezintă o deosebită importanța.
Înfrățirea plantelor de grâu continuă toamna până la scăderea temperaturii sub 5̊C. Plantele formează frați și primăvara, însă aceștia nu ajung la fructificare. Capacitatea de înfrățire se poate controla cu foarte bune rezultate mărind sau reducând densitatea plantelor.
5. MEIUL
Rădăcina este fasciculată, puternic dezvoltată pe orizontală, dar cu o slabă pătrundere în adâncime.
Tulpina este erectă, de 70-90 cm înălțime, păroasă, plină cu măduvă.
Frunzele, așezate altern, sunt liniare, cu limbul lat de 10-20 mm, acoperite cu perișori pe fața superioară.
Inflorescența este un panicul lung, răsfirat, cu ramuri lungi, iar fructul este o pseudocariopsă, de culoare gălbuie.
Perioada de vegetație, în funcție de soi, este cuprinsă între 60-90 de zile
6.[NUME_REDACTAT] începe la 12 – 15 zile de la răsărire (capacitatea de înfrățire este superioară grâului și apropiată de cea a secarei), iar alungirea patului începe la 30 – 15°C, decurgând asemănător cu cea a secarei.
Tulpina (paiul) are înălțimea variabilă, de la 40 – 50 cm până la 120 – 150 cm și chiar mai mult. Sunt mai valoroase formele cu înălțimea de 90 – 100 cm, cele mai înalte având rezistență mai slabă la cădere.
Înspicarea are loc la 188 – 195 zile după răsărire, iar înflorirea la 7 – 10 zile de la înspicare. Polenizarea este autogamă, în proporție de circa 85%.
Spicele au forme si dimensiuni diferite (fig. 3.47 si 3.48, după I. GASPAR, G. BUTNARU 1985). Ele pot fi laxe (de tip speltoid), cu 29 – 30 de spiculete, compacte (de tip durum sau turgidum), cu 40 – 42 spiculete si mijlociu de compacte, cu 33 – 36 spiculete. Spiculetele au 3 – 9 flori (fig. 3.49 si 3.50, dupa RIGHIN si ORLOVA, 1977 citati de I. GASPAR si G. BUTNARU, 1985), din care se formeaza 3-5 boabe.
Formarea și umplerea boabelor se petrece în ritm mai intens în primele 35 zile după fecundare, apoi ritmul scade; la multe soiuri la maturitate, boabele devin zbârcite (fenomen conditionat genetic). Acest defect cât și încolțirea boabelor în spic (pe vreme ploioasa la recoltare) constituie neajunsuri ale acestei plante.
Fructul (bobul) de triticale este asemănător (morfologic) cu formele parentale, având la maturitate 10-12 mm lungime si 2 – 3 mm diametru, MMB de 32 – 60 g, iar MH de 76-78 kg. Triticaleregenereaza bine după cosire, putându-se obține după o producție de masă verde (aprilie) încș o recoltă pentru nutret-siloz sau chiar de boabe.
Fig. 3.46. -Dezvoltarea sistemului radicular la Triticale: I – in faza de infratire;
II – faza de impaiere; III -faza de inspicare
Fig. 3.47. -Variabilitatea spicului la Triticale
7.[NUME_REDACTAT] nodul de înfrățire plantele se pot regenera formându-se noi lăstari. Lăstarii care se formează din nodul de înfrățire dau naștere la alte noduri din care pornesc noi frați și noi rădăcini coronare. Astfel la o plantă se formează frați de ordinul 1-2-3 etc. Capacitatea de înfrățire este determinată de numărul de frați pe care poate să-i formeze o plantă.
Asupra capacității de înfrățire acționează pozitiv temperatura, lumina, umiditatea, mărimea semintei, spatiul de nutriție, măsurile fitotehnice corespunzătoare. Înfrățirea decurge în cele mai bune condiții la temperatura de 8-12˚ C.
1.6. Influența factorilor tehnologici și climatici asupra cerealelor
UMIDITATEA
1.SECARA
Cerințele secarei față de umiditate sunt moderate. Coeficientul de transpirație este de 250 – 400. Secara reusește să se dezvolte și în zonele mai reci și umede. Este, deci, o plantă care valorifică condițiile extreme de climat secetos sau umed mai bine decât alte cereale. Umiditatea prea mare în cursul toamnei îi este dăunătoare, deoarece împiedică deshidratarea celulelor, deci pregătirea pentru iernare (calire). Având o creștere rapidă a tulpinii primavara, secara valorifică mai bine decât alte plante rezerva de apa din timpul iernii, reușind și în zone mai secetoase .
2. ORZUL
Ca reprezentant al primei grupe de cereale , orzul are cerinte sporite fată de apă , desi acestea sunt mai reduse decât ale grâului , secarei , triticalei , ovăzului . Cerinte reduse fată de apă manifestă si orzoaica de primăvară .
Coeficientul de transpiratie al orzului de primăvară este de 400 – 450 ( în anii extrem de secetosi ajunge si la 500 ) , iar al orzoaicei de 350 – 400 . Necesarul de apă pentru umflarea semintelor atinge limite de 48 – 57 % . Apa se consumă neuniform pe parcursul întregii vegetatii . Perioada critică , când se consumă cele mai mari cantităti de apă , este cea cuprinsă între împăiere si înspicare .
Rezervele de apă din sol , care contribuie la înfrătirea si formarea lăstarilor productivi , influentează pozitiv nivelul de productie , în primul rând , al orzului de toamnă .
Ca si celelalte plante cerealiere , orzul manifestă cerinte mari fată de echilibrul dintre temperatura aerului si umiditatea lui . Cea mai eficientă umplere a boabelor se produce la o umiditate a aerului de 50 – 60 % si o temperatură de 20 – 25 º C , umiditatea scăzută ( 10 – 12 % ) sau ridicată ( 70 – 80 % ) a aerului are influente negative asupra umplerii boabelor . Dereglarea echilibrului între temperatură si umiditate contribuie la aparitia unor fenomene precum pălirea si sistăvirea boabelor de orz si orzoaică , care reduc considrabil productia .
Șiștăvirea se produce în anii secetosi , când temperatura ridicată a aerului ( depăsind 30 – 35 º C ) si umiditatea scăzută a solului contribuie la majorarea transpiratiei ; boabele pierd mari cantităti de apă si , la coacerea deplină , devin sistave . Metoda de bază pentru prevenirea acestui fenomen este recoltarea divizată în faza de coacere în pârgă .
Pălirea se produce când temperature aerului si umiditatea lui constituie 30 – 35 º C si , respectiv , 80 – 90 % , în lipsa vântului . În asemenea conditii , în fazele de umplere si coacere a boabelor , se stopează transpirația , apa din celule se evaporă fără a se absorbi doze noi de apă odată cu elementele nutritive . În ambele cazuri se formează boabe șiștave și se reduce producția .
3. PORUMBUL
Poza 9
http://www.realitatea.net
Porumbul rezistă foarte bine la secetă , mai ales în prima parte a perioadei de vegetație , datorită sistemului radicular puternic dezvoltat.
Pentru a germina, boabele de porumb absorb 27-34% apă din greutatea lor la temperatura de 8-10º C.
Perioada critică se situează între 10 – 20 iunie și 10 – 20 august , adică înaintea apariției paniculelor și până la maturitate , când consumul de apă se ridică la 68 – 74 % din totalul necesar pentru întraga perioadă de vegetație . În această perioadă solul trebuie să aibă 60 -80 % apă din capacitatea de câmp.
4.GRÂUL
Pe glob grâul se cultivă în regiuni foarte diferite din punctul de vedere al umidității solului și aerului. Cel mai mare consum de apă se înregistrează la grâu în perioada de înspicare și la începutul formării bobului.
Plantele care de la semănat până la răsărire cresc în condiții de umiditate puțină sunt slabe, cu frunzulițele îngustate, cu rădăcini embrionare slab dezvoltate, cu cantități reduse de hidranți de carbon. Aceste plante parcurg cu dificultate condițiile neprielnice din timpul iernii. Condițiile corespunzătoare de umiditate în primăvară nu pot elimina diferențele create de insuficiența apei în perioada răsăririi și a etapelor următoare.
În cazul însămânțărilor mai târzii, când temperatura scade, semințele și plăntuțele de grâu sunt mai puțin vătămate și ca atare, la creșterea umidității solului, procentul de plante răsărite este substanțial mai mare.
La insuficiența umidității pe stratul superficial al solului suferă mai mult plantele de grâu la care nodul de înfrățire se formează mai spre suprafață. Aceste plante înfrățesc și se înrădăcinează mai slab decât plantele la care nodul de înfrățire se formează mai adânc.
În primăvară, grâul de toamnă pornește timpuriu în vegetație și utilizează mult timp rezervele de umiditate ale solului acumulate în timpul iernii. Pe măsură ce înaintează în vegetație însă, cerințele grâului față de umiditate cresc. Insuficiența umidității în această perioadă are influență negativă nu numai asupra alungirii paiului, dar și asupra desăvârșirii procesului de organogeneză, din care cauză spicul format în asemenea condiții poartă un număr mult mai mic de spiculețe fertile.
Un exces de umiditate în timpul formării paiului, alături de o temperatură mai ridicată creează însă condiții optime pentru dezvoltarea ruginilor și a altor paraziți vegetali.
5.MEIUL
Nu are cerințe ridicate față de umiditate, coeficientul de transpirație fiind de 200-220. Aceasta face ca meiul să suporte, timp îndelungat seceta de vară, perioadă în care plantele își încetează creșterea care, poate fi reluată imediat ce condițiile de umiditate se îmbunătățesc. Rezistența la secetă este dată de sistemul radicular dezvoltat, de perozitatea mare a frunzelor și tulpinilor și de numărul redus de stomate în mezofilul frunzelor.
6.[NUME_REDACTAT] față de umiditate la triticale sunt mai ridicate decât ale secarei. având ca faze critice față de apă perioada dintre alungirea paiului si formarea bobului. Seceta la alungirea paiului duce la degenerarea spiculetelor de la baza spicului, iar seceta, la înflorire, conduce la sterilitatea spiculețelor din partea superioară a spicului. Formele mai timpurii sunt mai puțin sensibile la secetă, însă mai puțin productive.
7.[NUME_REDACTAT] are cerințe moderate față de umiditate, coeficientul de transpirație este de 150 – 290. Umiditatea ridicată din timpul vegetației determină creșterea proporției de sus în care se reduce conținutul în zahăr.
În anul 1988 la Hitias (zona caracteristica printr-un regim de precipitatii mai bogat si cu umiditate relativa mai ridicata) proporția de suc a fost de 58.6 % în timp ce la Varias (zona secetoasa cu umiditate relativa scazuta) proporția de suc a fost de 51.4% din masa tulpinilor proaspete. În suc conținutul de zahăr a fost de 21.2 % la Varias si de numai 15.3 % la Hitias.
Datorită sistemului radicular bine dezvoltat și a altor factori limitativ ai transpirației (prezența stratului de ceară pe tulpină și frunze precum și răsucirea frunzelor pe timpul arșițelor), sorgul se comportă ca o plantă cu rezistentă superioară la secetă chiar dacă aceasta se extinde pe perioade mai lungi.
Lipsa apei si umiditatea relativă scazută (sub 50 %) în fazele premergătoare apariției panicolului duce la resorbirea acestuia. La unele soiuri de sorg zaharat ca Timis si Birda, fenomenul este favorizat si de densitatea mare a plantelor pe unitatea de suprafată (fenomenul s-a semnalat la populația de sorg zaharat "T" la Pecica, in judetul Arad, in anul 1988).
Fazele critice pentru apă la sorg se situează în perioada de creștere intensă a tulpinii, apariția paniculului, înflorire, formarea și umplerea boabelor. În zonele secetoase, irigarea aplicată în aceste faze determină creșterea producției de masă verde, de suc în tulpini si de boabe.
LUMINA
1. SECARA
Lumina constituie factorul de vegetație prin care energia solară se integreazăîn plantă sub formă de energie potențială sau energie acumulată în substanța organică. Din cantitatea totală de energie luminoasă se consideră că frunza absoarbe aproximativ 75%, iar restul de 25% este reflectată sau trece prin frunză. La rândul ei energia absorbită nu este folosită în totalitate în procesul de fotosinteză ci numai 1-5% și rar peste 5%. Pentru ca secara să înflorească are nevoie de o intensitate de 1800-2200 lx .
În procesul de fotosinteză și de creștere al plantelor, importanța cea mai mare o au radiațiile roșii și galbene. Radiațiile ultraviolete sunt vătămătoare plantelor și provoacă moartea a numeroase microorganisme, iar cele infraroșii ajungând la suprafața solului se transformă în căldură, influențând direct viața plantelor.
Durata de iluminare fiind diferită pe glob în funcție de latitudine, plantele s-au adaptat acestor condiții. Din această cauză fiecare plantă are nevoie de anumite durate de iluminare în anumite faze din viața lor, numite “stadii de lumină” și de un anumit raport între durata de iluminare și durata de întuneric numit “fotoperiodism”.
După nevoia secarei față de lumină se grupează în: plante de zi lungă, care înfloresc și fructifică în condiții de zi lungă.
2. ORZUL
Orzul și orzoaica sunt plante de zi lungă , dar necesită și condiții de zi scurtă , care se instalează după 22 septembrie – pentru orzul de toamnă – și primăvara devreme , până la 22 martie – pentru orzoaică . În aceste condiții se formează sistemul radicular și lăstarii de înfrățire .
În condiții de zi lungă , faza de lumină durează 80 – 90 zile ( la orzul de toamnă ) și 50 – 60 zile ( la orzoaică ) . În condiții de zi lungă , orzul și orzoaica se dezvoltă într – un ritm rapid și își formează organele reproductive . Organele vegetative și cele reproductive trebuie să respecte succesivitatea și echilibrul . Formarea eșalonată a organelor reproductive ale orzului și orzoaicei se realizează mai bine primăvara , când plantele sunt asigurate cu elemente nutritive , apă din sol , temperaturi moderate ( 20 – 24 º C ) . Pe parcursul perioadei de vegetație , lumina este o sursă necesară și indispensabilă pentru procesul de fotosinteză .
3. PORUMBUL
Porumbul , fiind o plantă de zi scurtă , crește bine la lumină intensă.
Extinderea în cultură a hibrizilor cu , cu poziția frunzelor mai aproape de verticală și care se pretează la densități mai mari va conduce la ridicarea coeficientului de convertire a energiei solare.
4. GRÂUL
Grânele de toamnă se dovedesc mai productive decât grânele de primăvară, în țara noastră și în alte regiuni ale globului cu climat asemănător.
Înrădăcinate puternic, grânele de toamnă valorifică primăvara rezervele de apă acumulate în sol în timpul toamnei și iernii, pornesc viguros în vegetație și ajung la maturitate înaintea de venirea secetelor și arșițelor din timpul verii și scapă de atacul unor boli, în special al ruginilor.
În privința grânelor de toamnă și de primăvară, este necesar de scos în evidență faptul că există grâne tipice de toamnă și grâne tipice de primăvară. Deosebirea între aceste grâne constă în comportarea lor față de stadiul de temperatură. Astfel, grânele de toamnă, pentru a putea trece din faza vegetativă în stadiul generativ, trebuie să parcurgă o durată de timp mai lungă sau mai scurtă sub acțiunea temperaturilor scăzute. Durata acțiunii temperaturilor scăzute este mai mare la soiurile mai rezistente la ger.
În afară de grânele de toamnă și de primăvară, există așa-numitele grâne umblătoare, sau intermediare, care semănate toamna sunt într-un grad mai mare sau mai mic sensibile la ger, iar dacă sunt semănate primăvara sunt tardive. Grânele umblătoare sunt mai productive decât cele tipice de primăvară, dar mai puțin productive decât cele de toamnă.
5.MEIUL
În procesul de fotosinteză și de creștere al plantelor, importanța cea mai mare o au radiațiile roșii și galbene. . Din cantitatea totală de energie luminoasă se consideră că frunza absoarbe aproximativ 75%, iar restul de 25% este reflectată sau trece prin frunză.
6.[NUME_REDACTAT] deosebire de alte plante de cultură, triticalele cresc tot atât de bine în condiții de zi lungă cât și de zi scurtă, fiind planta care din acest punct de vedere are plasticitatea cat mai largă.
7.[NUME_REDACTAT] de lumina, sorgul zaharat are cerințe mai ridicate decât sfecla de zahăr. Umbrirea în primele faze de vegetație și din perioada de creștere intensă a tulpinii, are efecte negative asupra producției de tulpini, suc si semințe. În condiții de umbrire sau intensitate scăzută a luminii, plantele cresc în lungime, rezistența la cădere scade și se prelungește perioada de vegetație.
O cantitate suficientă de lumina, corelată și cu alti factori în cursul perioadei de vegetație determină acumularea unei cantitati mari de suc în tulpina cu un conținut ridicat în zahăr si o rezistență sporită la cădere. Atât populațiile cât și hibrizii de sorg zaharat se comportă ca plante de zi scurtă.
TEMPERATURA
1. SECARA
Față de temperatură secara are cerințe moderate, având temperatura minimă de 1-2 0C, iar suma temperaturilor din timpul vegetației de 1800-20000ºC. În timpul iernii, plantele tinere suportă temperaturi de până la –200ºC, fără să fie acoperite de zăpadă.
2. ORZUL
Orzul si orzoaica sunt specii de coacere timpurie . Pentru ca plantulele lor să se poată forma , sunt necesare 157 – 196 º C de temperaturi active si 104 – 125 º C temperaturi efective . În perioada activă de toamnă , orzul are un necesar de 545 – 549 º C temperaturi active si 315 – 320 º C temperaturi efective . În total pentru vegetatie , orzul de toamnă are un necesar de 2.200 – 2.500 º C de temperaturi active si 1.400 – 1.460 º C de temperaturi efective . Pe parcursul vegetatiei , orzoaica de primăvară necesită 1.100 – 1.300 º C de temperaturi efective . Cerintele orzului fată de temperatură sunt moderate si diferă în functie de faza de crestere si dezvoltare . Semintele orzului germinează la temperatura minimă de 1 – 2 º C , cea optimă constituie 20 – 22 º C , iar cea maximă 30 º C .
Orzul de toamnă are cea mai slabă rezistentă la temperaturi scăzute si la iernare , suportă geruri de până la – 12 º C la nivelul nodului de înfrătire doar dacă este bine înfrătit si călit . Acoperit cu un strat uniform de zăpadă ( de 15 – 20 cm ) , orzul poarte suporta geruri de scurtă durată de până la – 30 º C . Sensibilitatea maximă a orzului de toamnă la ger si la conditiile nefavorabile de iernare se manifestă se manifestă la desprimăvărare , când plantele îsi consumă substantele de rezervă si pot pieri la o temperatură de – 10 º C , mai ales dacă aceasta durează.
3. PORUMBUL
Semințele germinează la 8 – 10 ˚ C. La temperaturi mai scăzute în sol are loc putrezirea boabelor , datorită ciupercilor saprofite .
Creșterea se desfășoară în bune condiții dacă în luna mai temperaturile medii nu scad sub 13 ˚C , iar în iulie și august nu coboară sub 18 ˚ C . Cea mai ridicată viteză de creștere se realizează la temperaturi cuprinse între 24-30 ˚ C.
O perioadă critică o reprezintă înflorirea , când temperatura trebuie să fie cuprinsă între 18 – 24 ˚ C .
4. GRÂUL
Grâul asigură producții ridicate în zonele unde temperatura este scăzută la începutul vegetației, moderată în perioada de creștere intensă și relativ ridicată în perioada de coacere. În condiții corespunzătoare de umiditate durata procesului de răsărire este determinată de nivelul temperaturilor.
Grâul de toamnă rezistă în perioada de iarnă la temperaturi scăzute de -15̊, -18̊, iar soiurile mai rezistente, chiar la -20̊, la nivelul nodului de înfrățire. În zonele de cultură a grâului de toamnă sunt relativ rare cazurile când la nivelul nodului de înfrățire se înregistrează temperaturi atât de scăzute.
Înainte de intrarea în iarnă, plantele de grâu trec printr-un proces de adaptare la noile condițiuni de vegetație, proces care a primit denumirea de călire.
Pericolul cel mai mare pentru plantele de grâu de toamnă nu-l prezintă de fapt temperaturile scăzute din timpul iernii, mai ales când solul este acoperit cu zăpadă, ci temperaturile scăzute venite brusc, înainte ca plantele să-și fi parcurs întregul proces de călire, precum și temperaturile scăzute, venite de asemenea brusc primăvara, după ce plantele au trecut din faza de rezistență în faza de nerezistență, când plantele și-au reluat procesul de creștere și au trecut în stadiul de lumină.
La ieșirea din iarnă, grâul de toamnă suferă într-o măsură mai mare la temperaturile scăzute și din cauza duratei lungi de repaus, durată în care plantele slăbesc, consumând din substanțele de rezervă pe care nu le pot reface total în timpul iernii.
5.MEIUL
Meiul are cerinte termice ridicate, fiind o plantă cu rezistență ridicata la secetă. Astfel, temperatura minimă de germinație a semințelor este de 10-120C, iar cantitatea totală de temperaturi de peste 100C necesară în timpul vegetației este de cca. 8000C.
6.[NUME_REDACTAT] de grade pe perioada de vegetație (suma mediilor zilnice mai mari de +5°C) este de 1200 – 1390°C. Între semănat și răsărire necesită circa 120°C. Înfrățirea se petrece la 10 – 14°C. Rezistența la iernare este similară cu cea a secarei. Când masa vegetală la intrarea în iarna este prea abundentă, rezistența la iernare se reduce mult. În perioada de înspicare și înflorire triticale nu suportă temperaturile scăzute, în faza formarii și umplerii bobului triticale are nevoie de temperaturi moderate, cultura realizând producții ridicate în zone răcoroase.
7.[NUME_REDACTAT] este o specie termofilă, cu cerințe foarte ridicate față de temperatură. Astfel, temperatura minimă de germinație a semințelor este de 10-12° C, iar cea favorabilă din timpul vegetației plantelor de 25-27° C. Suma gradelor de temperatură necesară pentru întreaga perioada de vegetație este de 25-35° C. La temperaturi mai mici de 10-12° C, sorgul își încetează creșterea. Dintre plantele furajere anuale cultivate în țara noastră, sorgul are rezistența cea mai ridicată la secetă, datorită sistemului radicular foarte dezvoltat și a reducerii creșterii în cazul insuficienței apei. Aceasta explică și coeficientul de transpirație redus al sorgului (140-170).
SOLUL
1. SECARA
Secara valorifică bine terenurile sărace, fiind puțin pretențioasă față de sol, datorită sistemului radicular profund și a capacității mari de absorbție. Secara reușește pe solurile unde grâul nu dă rezultate, cum sunt solurile acide (podzoluri) și solurile nisipoase, ușor pietroase și cele moderat alcaline. Desigur, rezultate mai bune se obțin pe soluri fertile, însă acolo este locul grâului.
2.ORZUL
Cerințele orzului față de sol sunt determinate de capacitatea lui redusă de a solubiliza elementele nutritive și de a crește relativ rapid , într – o perioadă de vegetație de scurtă durată .
Cele ma potrivite tipuri de sol sunt cernoziomurile bine structurate , cu textură fizică ușoară și un pH cu valorile de 5,6 – 6,8 .
Orzul se caracterizează printr – un ritm rapid de absorție a elementelor nutritive din sol . La faza de împăiere , orzul utilizează mai mult de 2/3 din potasiu , circa 50 % de fosfor și cantități mari de azot . Utilizarea elemetelor nutritive se încheie la sfârșitul fazei de înspicare . Din aceste considerente , orzul trebuie asigurat cu elemente accesibile în prima jumătate a vegetației , cerință realizabilă prin monitorizarea tehnologiilor moderne de cultivare și , în primul rând prin amplasarea după premergătoare fitoamelioratoare , introducerea dozelor calculate de elemente nutritive , prin selectarea și utilizarea soiurilor cu un înalt potențial biologic de producție .
3. PORUMBUL
Porumbul asigură recolte de soluri foarte variate , însă rezultatele cele mai bune se obțin pe soluri adânci , fertile , luto-nisipoase , care permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic , capabil să asigure apa și elementele nutritive.
Pe solurile cu pH sub 5,8 este obligatorie aplicarea amendamentelor cu calciu , pentru corectarea reacției acide.
4. GRÂUL
Grâul dă producții ridicate pe soluri lutoase și agrilo – lutoase, soluri cu capacitate mare de reținere a apei și cu subsol permeabil.
Solurile pe care stagnează apa sunt nepotrivite pentru grâu, deoarece pe asemenea soiuri plantele sunt expuse în timpul iernii la degerare și asfixiere. Sunt nepotrivite și solurile nisipoase, cu permeabilitate ridicată, pe care plantele pot suferi de secetă, iar în timpul iernii pot fi expuse dezrădăcinării.
Pe solurile prea acide sau prea alcaline, plantele de grâu se dezvoltă slab și dau producții mici. Apa freatică din solul pe care se cultivă grâul are influență deosebită asupra producției.
Zonele ecologice ale grâului de toamnă. Cele mai mari suprafețe cultivate cu grâu în țara noastră se găsesc în zonele foarte favorabilă și favorabilă.
Zona foarte favorabilă se extinde, în câmpia din vestul țării, în [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] și partea de nord-est a Moldovei.
Zona favorabilă a grâului de toamnă ocupă în țara noastră suprafețe mult mai mari decât zona foarte favorabilă. Din punct de vedere climatic, zona favorabilă din vestul țării este asemănătoare cu zona foarte favorabilă. Din punct de vedere pedologic, ea se diferențiază însă, în cadrul ei întâlnindu-se lăcoviști și complex de aluviuni precum și, soluri argilo – iluviale cu fertilitate redusă.
5.MEIUL
Solul mai favorabil pentru cultura meiului este cel cu textura mijlocie spre ușoară, care se încălzește ușor, cu reacție neutră spre alcalină. Nu reușește pe soluri grele, compacte, umede.
6.[NUME_REDACTAT] se poate cultiva pe soluri diferite ca textură si fertilitate. Valorifică bine solurile sărace, acide (cu pH peste 4,5) sau alcaline, cele nisipoase, ușoare etc.
7.[NUME_REDACTAT] este o plantă productivă, neprețentioasă la fertilitatea solului, la secetă, implică cheltuieli minime pentru cultivare și prelucrare, e o planta care nu produce pierderi, deșeuri sau, mai exact, și deseurile-i sunt rentabile. Cerințele sorgului față de sol sunt minime, de aceea poate fi cultivat pe terenuri cu soluri al caror pH are valori foarte largi, intre 4.5-8.5.
Față de sol, sorgul are în general cerințe moderate. Valorifică foarte bine terenurile mai slab fertile, acide, saraturoase, nisipoase și erodate pe care asigură în condiții normale producții superioare comparativ cu alte plante de cultură amplasate pe aceste soluri. Referitor la reacția solului, sorgul poate fi cultivat pe soluri cu limite de pH cuprinse între 4.5 si 8.5. Cerințele mai reduse față de sol (in corelatie si cu alti factori biotici) explică de ce cultura sorgului este extinsă în zone întinse ale globului cu soluri saraturoase sau nisipoase (Africa de nord, est si vest, vestul Asiei, Mexic, sudul SUA si sud-vestul Romaniei).
Sorgul zaharat destinat productiei de suc alimentar se amplaseaza cu precădere pe soluri profunde cu fertilitate naturală ridicată care asigură obținerea unor producții mari de masă vegetală și suc la unitatea de suprafată.
În general la amplasarea în teren a sorgului zaharat destinat obținerii de suc alimentar se are în vedere fertilitatea naturală a solului avându-se în vedere ca pentru această cultură nu se aplică direct îngrașăminte chimice si nici gunoi de grajd.
Se evită în toate cazurile amplasarea sorgului zaharat pe soluri compacte, acide, reci cu apa freatică aproape de suprafață sau pe cele cu predispoziție la stagnarea apei provenite din pânza freatică sau din precipitații.
CAPITOLUL II. TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CEREALELOR
II.1.Rotația
1. SECARA
Deși nu are pretenții deosebite față de planta premergătoare, secara se cultivă după plante care se recoltează până la sfârșitul lunii august, cum sunt: leguminoasele anuale și perene, borceagurile, rapița, cartofii timpurii, floarea soarelui, hibrizii timpurii de porumb. La rândul său, secara este o bună premergătoare pentru toate speciile din zona ei de cultivare, lasă terenul curat de buruieni și se pot executa la timp lucrările de pregătire a solului.
2. ORZUL
Orzul și orzoaica de toamnă sunt pretențioase față de planta premergătoare , având cerințe mai ridicate decât grâul de toamnă , ca urmare a faptului că semănatul se face înaintea grâului , iar plantele de orz și orzoaică trebuie să vegeteze cât mai bine în toamnă pentru a se căli și a rezista condițiilor de iernare , orzul de toamnă fiind mai sensibil la temperaturi scăzute comparativ cu grâul de toamnă .
Pentru orzul de toamnă , plantele premergătoare se grupează astfel :
plante foarte bune premergătoare : mazărea , fasolea , borceagul , rapița , inul pentru fibră
și pentru sămânță ;
plante bune premergătoare : trifoiul , cartoful , ovăzul , floarea – soarelui , soia , porumbul , sfecla de zahăr ;
plante puțin bune premergătoare : grâul .
Pentru orzoaica de toamnă , plantele premergătoare sunt aceleași ca și pentru orzul de toamnă , nefiind indicate plantele leguminoase deoarece lasă solul bogat în azot , ceea ce favorizează acumularea unei cantități mai mari de proteină în boabe , ceea ce înseamnă o calitate mai slabă pentru bere .
Orzoaica de primăvară trebuie să urmeze după plante care lasă terenul curat de buruieni și într-o stare bună de fertilitate , dar fără prea mulți nitrați . Plantele premergătoare indicate pentru orzoaica de primăvară sunt : cartoful , porumbul , sfecla de zahăr , inul pentru fibră .
Orzul și orzoaica sunt premergătoare foarte bune pentru unele culturi de toamnă ( rapiță , lucernă) și pentru culturile de primăvară .
După orzul și orzoaica de toamnă se pot semăna culturi duble ( porumb pentru boabe sau siloz , soia , fasole ) , deoarece eliberează terenul foarte devreme .
3. PORUMBUL
Porumbul este mai puțin pretențios față de planta premergătoare . Rezultatele cele mai bune se obțin după leguminoasele anuale pentru boabe și furajere , după care urmează , cerealele păioase de toamnă , inul , cânepa , cartoful , sfecla și floarea-soarelui.
Rotația grâu – porumb este obligatorie , deoarece în această rotație porumbul este favorizat , fiind cultivat după o premergătoare timpurie.
La rândul său porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de primăvară și chiar pentru grâul de toamnă.
4. GRÂUL
Pentru grâul de toamnă, cele mai bune plante premergătoare sunt acelea care se recoltează timpuriu, deoarece solul se poate ara la adâncimea corespunzătoare, fără să se scoată bulgări, încă în sezonul tânăr. Pe timpul verii, solul arat acumulează apă, nitrați, se așează, iar buruienile sunt distruse până la semănat prin diferite lucrări.
Grâul de toamnă nu dă rezultate bune în regiunile secetoase nici după lucernă, leguminoasă furajeră care ocupă în țara noastră peste 400 000 ha. Lucerna secătuiește puternic pământul în apă, după lucernă arătura iese bulgăroasă și uscată.
Grâul de toamnă suportă să fie cultivat după el însuși un număr mare de ani fără să se înregistreze o scădere simțitoare a producției. Cultura grâului după grâu mai mulți ani la rând creează condiții favorabile pentru dezvoltarea celor mai diferite boli și dăunători.
În condițiile de irigare planta premergătoare grâului de toamnă prezintă, pentru obținerea unor producții ridicate, aceeași importanță pe care o prezintă pe terenurile neirigate, în cultură obișnuită.
5. MEIUL
Cele mai bune premergătoare sunt cele ce se recoltează devreme: cerealele de toamnă, borceagurile de toamnă, rapița de toamnă, cartofii timpurii, leguminoasele anuale.
6.[NUME_REDACTAT] a se putea însămânța în perioada optimă, triticale se amplasează în rotație după plante premergătoare care eliberează terenul mai timpuriu. Triticale nu se cultiva dupa cereale de toamnă sau de primavară, datorită în special sensibilității la fuzarioză.
7.[NUME_REDACTAT] plantă premergătoare se recomandă culturile care lasă terenul curat de buruieni, deoarece există pericolul îmburuienării puternice a sorgului, în primele 2-3 săptămâni după răsărire, datorită ritmului lent de creștere în această fază. În acest sens cele mai bune sunt culturile prășitoare (porumbul, floarea soarelui) și plantele furajere.
Monocultura de sorg se poate practica timp de 3-5 ani, dar nu este indicată deoarece gradul de epuizare în apă și substanțe nutritive al solului este foarte puternic.
II.2.Fertilizarea
1. SECARA
Deși are o capacitate ridicată de solubilizare a elementelor nutritive din compuși mai greu solubili ai solului, secara reacționează puternic la aplicarea de îngrășăminte. Astfel, în zonele umede și pe solurile cu fertilitate scăzută, se aplică toamna, sub arătură, 20-30 t/ha gunoi de grajd și o doză de P60. În lipsa gunoiului se aplică N70. În condițiile solurilor nisipoase irigate, fertilizarea se efectuează cu următoarea doză: N80-100 P60-70 K70-80.
2.ORZUL
Pentru a crește și a se dezvolta , plantele au nevoie de o serie de elemente , provenite direct din mineralele din sol sau de la mineralizarea substanțelor organice intrate în putrefacție .
Fertilizarea constituie un mijloc de suplimentare , prin aplicarea îngrășămintelor , a cerințelor plantelor față de azot , fosfor , potasiu , microelemente și alte substanțe necesare .
Fertilizarea poate fi :
de bază sau anterioară semănatului , efectuată în scopul asigurării plantei cu elemente nutritive pentru întreaga perioadă de vegetație , îndeosebi în perioada consumului maxim ;
la semănat , urmărind asigurarea plantelor cu elemente nutritive la începutul perioadei de vegetație ;
fazială , pe parcursul vegetației , cu ajutorul căreia se completează necesarul de elemente nutritive la anumite faze de vegetație ; faze critice cu un consum mai mare de elemente nutritive .
În funcție de modul de aplicare a îngrășămintelor , fertilizarea poate fi :
prin împrăștiere la suprafața solului , localizat , pe rând , simultan cu semănatul ;
prin apa de irigare ;
extraradiculară sau foliară .
Orzul este foarte pretențios la la fertilizare , datorită faptului că :
sistemul radicular este slab dezvoltat și cu o capacitate redusă de absorție a elementelor nutritive , având cea ma scăzută capacitate de valorificare a compușilor greu solubili dintre cereale ;
are cea mai scurtă perioadă de absorție a elementelor nutritive în primăvară dintre toate cerealele de toamnă .
Consumul specific al orzului pentru 100 kg boabe plus producția corespunzătoare de paie , este de :
N : 2,4 – 2,8 kg ;
P2O5 : 1,1 – 1,3 kg ;
K2O : 1,75 – 2,1 kg .
3. PORUMBUL
Datorită producției mari de masă uscată la unitatea de suprafață , porumbul este o plantă mare consumatoare de apă.
AZOTUL : este principalul element în fertilizarea porumbului , care asigură formarea unei mase foliare bogate , colorată în verde intens și care inflențează favorabil acumularea substanțelor proteice. Carența se manifestă prin îngălbenirea limbului de la vârf spre bază , de-a lungul nervurii mediane care se deschide la culoare. Excesul de azot intensifică transpirația , creșterea , plantele devin sensibile la secetă și boli și întârzie maturitatea.
FOSFORUL : joacă un rol multiplu în creșterea și multiplicarea porumbului. Insuficiența lui se manifestă prin înroșirea frunzelor , sistemul radicular este slab dezvoltat , ritmul de creștere este scăzut. Excesul fosforului determină insuficiența zincului.
POTASIUL : mărește rezistența la cădere , secetă și boli . Carența se manifestă prin îngălbenirea frunzelor.
4. GRÂUL
Grâul de toamnă este una dintre plantele agricole care reacționează pozitiv la aplicarea îngrășămintelor în toate condițiile pedoclimatice din țara noastră.
Particularități de nutriție. Grâul de toamnă, în general, consumă pentru realizarea recoltei cantități mici de elemente nutritive.
În nutriția grâului de toamnă nu trebuie pierdută însă din vedere nici perioada germinație – începutul formării paiului, adică perioada îndelungată din toamnă și iarnă, când plantele vegetează în condiții de temperatură foarte scăzută.
Îngrășarea grâului de toamnă este puternic influențată și de particularitățile soiului. Este în prezent stabilit că soiurile intensive reacționează la îngrășăminte mult mai puternic decât soiurile extensive. Capacitatea de producție, rezistența la cădere și boli sunt principalele însușiri care permit utilizarea în cultura grâului a unor cantități mari de îngrășăminte minerale și organice.
Grâul absoarbe azotul din sol atât sub formă nitrică, cât și sub formă amonicală. Este în prezent stabilit că la temperaturile scăzute, în timpul iernii, și în primele faze de vegetație, azotul nitric este mai bine absorbit de plantele de grâu decât azotul amoniacal.
Pentru grâul de toamnă, azotul se poate administra, cu rezultate practic egale, atât ca azotat de amoniu sau de calciu, cât și ca sulfat de amoniu uree.
Cantitățile de îngrășăminte ce se administrează grâului sunt strâns influențate de umiditatea solului. Cantitățile de îngrășăminte minerale ce se administrează grâului irigat, unde umiditatea solului se consideră optimă, nu diferă mult de cantitățile ce se administrează grâului neirigat, în anii favorabili.
5. MEIUL
Nu se efectuează o fertilizare directă cu îngrășăminte fosfatice și potasice, meiul valorifică efectul remanent al acestor îngrășăminte aplicate culturilor premergătoare.
Înainte de semănat se face fertilizarea cu azot, în doză de N50-80.
6.[NUME_REDACTAT] au următorul consum specific pentru 1.000kg boabe: 28 kg N, 10 kg P2O5 si 31 kg K2O (GH. BILTEANU, 1989). Deoarece soiurile actuale de triticale cultivate în țara noastră au rezistența la cădere inferioară grâului (avand talia mai înaltă), un sistem radicular bine dezvoltat și cu putere -mare de valorificare a elementelor nutritive din sol, dozele de fertilizare trebuie să fie moderate, în funcție de fertilitatea solului (tab. 3.21, dupa C. VASILICA, 1991).
Fosforul si potasiul se aplica sub arătură, iar azotul se fracționează în două reprize: 1/3 toamna si 2/3 primavara (la inceputul alungirii paiului).
Tabelul 3.21
Dozele de ingrasaminte la triticale (kg/ha)
7.[NUME_REDACTAT] este un mare consumator de elemente fertilizante din sol. Astfel, pentru realizarea unei tone de biomasă vegetală (boabe, tulpini, frunze), sorgul extrage din sol aproximativ 25 kg azot, 8 kg fosfor, 7 kg potasiu.
În zonele secetoase reacția sorgului la aplicarea îngrășămintelor chimice și organice este scăzută, în comparație cu zonele mai umede au în condiții de irigare.
Aplicarea gunoiului de grajd pe solurile azonale (nisipoase și sărăturate) constituie o măsură eficientă pentru sorg, doza fiind de 20-30 t/ha.
Fertilizarea cu îngrășăminte chimice se face în doze de P60-80 și K40-60, aplicate toamna și N70-100, aplicat primăvara, înainte de semănat. În condiții de irigare dozele de azot pot fi mai mari (N150-200).
II.3.Lucrările solului
1. SECARA
Lucrările agrotehnice de pregătire a patului germinativ sunt asemănatoare cu cele ale grâului, atenție mai mare acordându-se gradului de mărunțire a solului deoarece secara se seamăna cu 1-2 cm mai superficial decât grâul, iar nodul de înfrățire se formează mai aproape de suprafața solului. Arătura se va executa cu cel puțin o lună înaintea semănatului iar pregătirea patului germinativ cu câteva zile înaintea semănatului.
2. ORZUL
Se recomandă ca lucrarea de bază a solului să se realizeze superficial , fără a utiliza plugul , cu ajutorul dezmirititorului sau grapei grele cu discuri BDT – 7 . Metoda trebuie aplicată în anii secetoși , după toate premergătoarele , inclusiv după cele care părăsesc terenul devreme . În anii cu umiditate suficientă , premergătoarele cu un termen timpuriu de recoltare se pregătesc printr – o arătură cu răsturnarea brazdei , la 20 – 22 cm , sau o arătură fărăr răsturnarea brazdei , la 14 – 16 cm , în funcție de condițiile pedoclimatice .
Orzoaica de primăvară se amplasează , în majoritatea cazurilor , după porumb , sfeclă pentru zahăr ; lucrarea de bază a solului se efectuează prin metoda arăturii de toamnă târzie , care include discuirea în 1 – 2 direcții și arătura cu răsturnarea brazdei la o adâncime de 20 – 22 sau 23 – 25 cm . Înainte de semănat , se efectuează cultivația , la adâncimea încorporării semințelor ( 4 – 5 cm ) , creând un pat germinativ uniform .
3. PORUMBUL
Poza 10
www.agrimedia.ro
4. GRÂUL
Grâul de toamnă este una din plantele agricole pretențioase la pregătirea solului. Se poate spune fără rezervă că de starea solului la semănat depinde în cea mai mare măsură felul cum vegetează plantele în toamnă și capacitatea lor de a trece cu ușurință peste perioada îndelungată a iernii.
Solul în care se seamănă grâul de toamnă trebuie să fie: afânat pe o adâncime de 20 – 25 cm, nu prea mărunțit, suficient de așezat, curat de buruieni, bogat în apă și substanțe nutritive, mai ales în nitrați. Toate aceste condiții se realizează prin efectuarea diferențială a lucrărilor, ținând seama de planta premergătoare și de umiditatea solului în momentul când este lucrat.
După plantele care se recoltează timpuriu, solul trebuie arat la adâncimea de 20 cm, plugul fiind în agregat cu grapa stelată. Arătura aceasta se poate efectua la adâncimea menționată numai în cazul când se execută imediat după recoltarea plantei premergătoare, când solul este încă umed. Orice zi întârziere atrage după sine pierderea din sol a unei însemnate cantități de apă, ceea ce înrăutățește condițiile pentru efectuarea unei arături de calitate la adâncimea corespunzătoare.
5. MEIUL
Terenurile îmburuienate sau cu resturi vegetale se ară, imediat după recoltarea plantei principale, la adâncimea de 20-22 cm, cu plugurile în agregat cu grapa stelată, iar pe cele curate se efectuează lucrări cu grapa cu discuri, în două direcții.
În ambele situații, patul germinativ se pregătește cu grapa cu discuri, în agregat cu grapa cu colți reglabili.
6.[NUME_REDACTAT] de bază, cât și cele privind pregătirea patului germinativ pentru triticale sunt similare cu cele care se efectuează pentru grâul de toamna.
7.[NUME_REDACTAT], după semănat, în cazul solurilor mai nisipoase sau cu umiditate scăzută se execută lucrarea de tăvălugire.
În cazul culturilor semănate în rânduri distanțate se execută 2-3 prașile mecanice și 1-2 prașile manuale, caz în care nu mai este necesară combaterea buruienilor pe cale chimică.
Pentru distrugerea buruienilor pe cale chimică se poate aplica preemergent, erbicidul Propazin 50 PU (6-8 kg/ha), când sorgul urmează, în rotație, după porumb sau cu Propazin 50 PU (3-4 kg/ha) + Satecid (4-6 kg/ha), când urmează după grâu, orz sau mazăre. În timpul vegetației, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, se poate aplica erbicidele SDMA sau Icedin forte (2 l/ha).
În primele faze de creștere, când plantele de sorg sunt atacate de păduchele verde al cerealelor (Schizaphis graminum), se execută cel puțin două tratamente de combatere, la interval de două săptămâni, cu Sinoratox 35 CE (1,5-2 l/ha), prin stropire.
Culturile semănate pentru furaj, în rânduri apropiate, nu necesită lucrări speciale de întreținere.
II.4.Sămânța și semănatul
1. SECARA
Sămânța trebuie să aibă puritatea de minimum 98% (lipsită de cornul secarei), iar germinația să fie de peste 85%.
Tratamentele la sămânța se fac cu biomit plussz este utilizat la tratamentul seminței și ca îngrășământ foliar.
Epoca de semănat a secarei de toamnă este cu circa 10 zile înaintea grâului de toamnă, pentru înrădăcinare și înfrățire (are nevoie de 45 – 50 zile de vegetație), și pentru faptul că pericolul atacului de muscă (suedeză) este minim, în zonele subcarpatice secara se seamănă între 15-25 septembrie, iar în zonele sudice între 25 septembrie – 5 octombrie. Semănatul prea timpuriu duce la formarea unei mase vegetative prea bogate, plantele fiind mai expuse asfixierii sau epuizarii sub stratul gros de zăpadă.
Densitatea recomandată pentru secară este de 500 – 600 boabe germinabile la m2.
Distanta între rânduri este de 12,5 cm, ca și la grâu.
Adâncimea de semănat: 2-3 cm pe solurile grele, 3-4 cm pe solurile mijlocii și 5 – 6 cm pe solurile ușoare. Deoarece secara formează nodul de înfrățire mai la suprafață, nu este justificat semănatul la adâncime mai mare. Un semănat mai adânc de 2 – 3 cm, pe soluri mai grele și umede, duce la întârzierea răsăririi, reducerea densității și apariția atacului de fuzarioză.
Cantitatea de sămânță la hectar este în funcție de densitatea stabilită, de MMB și valoarea culturală, fiind cuprinsă între 140 – 200 kg/ha. La secara poliploidă (cu MMB de circa 50 g) cantitatea de sămânță este mai mare. Cantitatea de sămânță se mărește cu 10 – 15%, când secara se seamănă mai târziu sau într-un pat germinativ mai puțin corespunzator.
2. ORZUL
Calitatea semințelor pentru semănat . Semințele folosite la semănat trebuie să aparțină unui soi recomandat pentru zona de cultură și pentru destinația recoltei . Pentru a îndeplinii cerințele de calitate pentru semănat , sămânța de orz trebuie să aibă puritatea fizică de peste 98 % și germinația de peste 85 % .
Tratarea semințelor . Sămânța de orz trebuie tratată înainte de semănat contra bolilor produse de Fusarium ( fuzarioză ) și Ustilago ( tăciunele zburător și tăciunele îmbrăcat ) . Se folosec produse fungicide precum : [NUME_REDACTAT] 025 FS ( 1,5 l/t ) , [NUME_REDACTAT] 036 FS ( 1,5 l /t ) , [NUME_REDACTAT] ( 1,5 l /t ) , Vivax 200 FF ( 3,0 l/t ) .
Pe terenurile unde există riscul atacului de dăunători de toamnă ( viermi sârmă , muștele cerealelor ) tratamentul semințelor trebuie efectuat cu un produs insectofungicid , care să controleze atât dăunătorii cât și bolile , precum : Grammavit 85 PSU ( 3 kg /t de sămânță ) , Masterlin ( 2,0 kg/t ) , Sumidan ( 1,8 l /t ) .
Epoca de semănat . În stabilirea momentului semănatului se urmărește ca plantele de orz și orzoaică de toamnă să vegeteze în toamnă o perioadă de 45-50 zile , iar până la intrarea în iarnă să se acumuleze o sumă a temperaturilor de 500-550 º C , ceea ce permite plantelor de orz să aibă 2-3 frați și 5-6 frunze , respectiv să aibă o rezistență maximă la condițiile nefavorabile din timpul iernii .
Epoca de semănat al orzului și al orzoaicei de toamnă este de circa 5 zile înaintea grâului de toamnă , fiind cuprinsă între 25 septembrie și 5 octombrie , pentru zona de sud și vest , și între 20 septembie și 1octombrie pentru zona colinară și zona de nord a țării .
Întârziere semănatului face ca plantele de orz să nu se călească și să aibă o rezistență scăzută la ger .
Densitatea de semănat . Densitatea de semănat la orzul și orzoaica de toamnă este de 450-550 boabe
germinabile/m2 , iar la orzoaica de primăvară este de 400-500 boabe germinabile/m2 . Densitatea se
stabilește la limita superioară (500-550 germinabile/m2) în toamnele secetoase și atunci când semănatul este întârziat, după epoca optimă .
Norma de semănat . Cantitatea de sămânță la hectar (norma de semănat) se calculează ca și la grâu, aceasta variind în general între 180 și 220 kg/ha la orzul și orzoiaca de toamnă și între 160 și 200 kg/ha la orzoaica de primăvară. Semănatul se efectuează cu semănători universale .
Distanța între rânduri . Distanța dintre rânduri la orz și orzoaică este de 12,5 cm. În cazul orzului de toamnă, rezultate bune se obțin și prin semănatul la distanța de 25 cm între rânduri, situație în care se obține și o rezistență mai bună la cădere și la atacul de boli foliare.
Adâncimea de semănat . Pentru stabilirea adâncimii de semănat, se ține cont de umiditatea solului în momentul semănatului și textura solului. La orzul și orzoaica de toamnă, adâncimea de semănate este cuprinsă între 3 și 4 cm (maxim 5 cm), iar la orzoaica de primăvară între 2 și 3 cm .
3. PORUMBUL
Sămânța : materialul seminal trebuie să aibă puritatea minimă de 98% și germinația minimă de 90%.
Perioada de semănat : semănatul porumbului se realizează atunci când , la ora 7 , la 10 cm adâncime , temperatura este de 8 ˚ C și vremea este în curs de încălzire. Calendaristic , cele mai bune rezultate se obțin în zona de câmpie între 1 – 20 aprilie și între 25 – 30 aprilie , în celelalte zone.
Densitatea : de semănat se face în funcție de zona și hibridul pe care îl semănăm.
Cantitatea de semânță la hectar : variază între 15 – 30 kg în funcție de puritate , germinație și MMB .
Distanța între rânduri : este de 70 cm pe terenurile neirigate și pe cele irigate prin aspersiune și de 80 cm pe terenurile irigate prin brazde.
Adâncimea de semănat : variază în funcție de de textura și umiditatea solului . Adâncimea de semănat este de 5 – 6 cm.
4.GRÂUL
Sămânța de grâu de toamnă pentru semănat trebuie să îndeplinească următoarele condițiuni: să aparțină soiului recomandat în zonă, să fie grea, să prezinte un grad ridicat de puritate și capacitate de germinație mare, să fie tratată cu fungicide și insecticide.
Tratarea atentă a semințelor de grâu, înainte de semănat cu Criptodin asigură combaterea mălurii, a fuzariozei și în același timp asigură protecția semințelor până la răsărire împotriva diferitelor infecții în sol. Tratamentul semințelor de grâu și cu insecticide sau cu substanțe insectofungicide, de tipul FB7, mărește și mai mult rezistența lor în sol, până la răsărire, la factorii nefavorabili. Tratamentul semințelor nu se poate face decât cu 2 – 3 zile înainte de semănat. Un interval mai mare între tratament și semănat atrage după sine alterarea capacității germinative a semințelor.
Semănatul. La stabilirea epocii de semănat a grâului de toamnă trebuie să se plece de la faptul că la intrarea în iarnă, plantele trebuie să fie înfrățite, cu 2 – 3 frați. Aceasta este starea optimă a plantelor de grâu pentru parcurgerea perioadei de iarnă.
Este important să se rețină că soiurile de grâu cu capacitate mare de producție sunt mai pretențioase față de epoca de semănat, decât soiurile obișnuite. Pentru acestea epoca optimă de semănat se încadrează într-un interval de numai 10 – 15 zile.
Distanța între rânduri. Grâul se seamănă în țara noastră la o distanță între rânduri de 12,5 cm.
Încercările de a semăna grâul de toamnă la intervale între rânduri mai mici sau mai mari de 12,5 cm nu au dat rezultate. Pentru înmulțirea mai rapidă a semințelor se pot lua însă în considerare distanțele de 25 cm, cu o cantitate de semințe la hectar mai mică. În acest caz coeficientul de înmulțire la grâul de toamnă crește de la 1:10 – 20 la 1:30 – 40.
5. MEIUL
Sămânța de mei trebuie să îndeplinească următoarele cerințe minime: puritate de 97% și germinația de 90%. Înainte de semănat, sămânța se tratează împotriva tăciunelui cu formalină în concentrație de 0,3%.
În cultură principală, semănatul se face când temperatura în sol este de 10-120C, iar în cultură succesivă cât mai devreme după eliberarea terenului și efectuarea lucrărilor pentru pregătirea patului germinativ (până la 20 iulie în zonele de câmpie și până la 10 iulie în zonele colinare).
Norma de semănat este de 25-30 kg/ha, la distanța de 12,5 cm între rânduri și al adâncimea de 1-2 cm.
După semănat, în cazul culturilor succesive, se execută o ușoară tăvălugire a terenului.
6.[NUME_REDACTAT] de triticale trebuie să aibă germinatia peste 85%. Înaintea semănatului sământa se tratează cu produsele și în dozele folosite la grâul de toamna.
Epoca de semănat este între 15 septembrie – l octombrie în zonele mai reci (colinare) ale țării și l – 10 octombrie în zonele mai calde din sudul si vestul țării. Semănatul mai timpuriu reduce rezistența la iernare, iar intârzierea semănatului nu permite înfrațirea și călirea normală a plantelor, având efecte negative asupra rezistenței la ger, a înfrățirii și a capacității de producție.
Adancimea de semănat este 5-7 cm, în funcție de textura si umiditatea solului.
Densitatea la semănat este cuprinsa între 450 – 650 boabe germinabile la 2m2.
Distanța între randuri este de 12,5 cm.
Cantitatea de samânța la hectar este cuprinsă între 230- 280 kg, în funcție de densitate, mărimea semințelor si de samânța utilă.
7.[NUME_REDACTAT] se tratează, înainte de semănat, cu diverse insectofungicide pentru apariția bolilor și dăunătorilor.
Epoca de semănat se stabilește în funcție de temperatura minimă de germinație a semințelor: 10-12˚C pe adâncimea de semănat. Calendaristic, sorgul se seamănă în prima jumătate a lunii mai în zonele de câmpie, și în a doua jumătate a lunii mai în celelalte zone.
Densitatea, distanța între rânduri și norma de semănat se stabilesc în funcție de scopul culturii:
● sorgul pentru boabe se seamănă cu o densitate de 180-200 mii plante/ha, la distanța de 70-80 cm între rânduri și cu o normă de semănat de 12-15 kg/ha;
● sorgul pentru siloz se seamănă cu o densitate de 350-400 mii plante/ha, la distanța de 50-60 cm între rânduri și cu norma de semănat de 20-25 kg/ha;
● sorgul pentru masă verde sau fân se seamănă la 25-30 cm între rânduri și cu norma de semănat de 40-50 kg/ha;
II.5.Lucrările de îngrijire
SECARA
Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate („descălțate”), se efectuează o ușoară tăvălugire cu tăvălugul neted.
Combaterea buruienilor (este principala lucrare de îngrijire) se realizează integrat prin: rotația culturilor, lucrările solului: lucrări cu tesala, sămânță pură la semănat, semănatul în epoca și cu densitatea optimă, aplicarea de erbicide. Pe terenurile cu grad mai ridicat de îmburuienare se pot aplica următoarele erbicide: Sare de amină (1,5 – 2,0 l/ha) sau Iloxan 28 CE (2,0 – 2,5 l/ha). În condițiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de 300 – 400 m3/ha, iar în timpul vegetației 1 – 2 udări, în perioada alungirii paiului – înspicare.
Combaterea bolilor și dăunătorilor
– metodelor preventive ( rotația culturilor, cultivarea de soiuri rezistente);
– metodelor curative (tratament la sămânță, capcane cu feromoni, sau insecticide pe bază de piretru în timpul vegetației culturii). Combatere boli (mălura comună și fuzarioaza plantulelor) și dăunători (vermi sârmă, gândac ghebos) obligatoriu cu insectofungicide: Protilin AL 81 PUS (3kh/t); Sumidan (1,8 l/t); [NUME_REDACTAT] (2l/t); Tirametox 90PTS (3KG/T); Tirametox 625 SC (3,75l/t).Combatere dăunători după alte premergătoare decât cerealelele păioase cu insecticide: Lindan 400 SC (2,25l/t); Lindan HC (1.35l/t).
2. ORZUL
La orzul și orzoaica de toamnă, lucrările de tăvălugit după semănat, eliminarea exesului de apă, controlul culturii înainte de ieșirea din iarnă, tăvălugitul la desprimăvărare se fac ca la grâul de toamnă.
Buruienile produc pagube la culturile de orz cuprinse între 10 și 40% . Buruienile din culturile de orz și orzoaică sunt aceleași ca și în culturile de grâu, combaterea acestora fiind similară cu cea de la grâu, folosindu-se aceleași produse erbicide.
Bolile foliare care produc pagube mai însemnate la orz sunt: făinarea (Erysiphe graminis), sfâșierea frunzelor (Pyrenophora graminea), pătarea reticulară (Pyrenophora teres) și arsura frunzelor (Rhynchosporium secalis). Pentru combatarea acestora se folosesc aceleași produse fungicide ca și la cultura grâului. Se efectuează 1-2 tratamente, primul în faza de înfrățire-începutul alungirii paiului și al doilea în faza de burduf-înspicat.
Dăunătorii mai periculoși pentru orz sunt larvele gândacului bălos al ovăzului (Oulema melanopa L.), combaterea chimică efectuându-se la depășirea PED-ului de 10 adulți /m2 și 250 larve/m2 în cazul atacului în vetre. Tratamentele chimice se fac cu insecticide omologate, precum Fastac 10 EC (100 ml/ha).
Irigarea orzului și orzoaicei de toamnă apare necesară în toamnele secetoase. Atunci când solul este prea uscat și nu se poate pregăti patul germinativ, se recomandă administrarea unei udări de umezire, cu norme de 500 m3/ha. Dacă semănatul s-a făcut în sol uscat și orzul nu răsare din lipsă de apă, se recomandă o udare de răsărire, cu norme de 300-400 m3/ha.
Primăvara se fac l-2 udări, cu norme de 300-500 m3/ha, prin care se urmărește menținerea
umidității solului la peste 50 % din intervalul umidității active pe adâncimea de 80 cm.
3. PORUMBUL
Combaterea buruienilor : reprezintă principala lucrare de îngrijire a porumbului, având un ritm lent de creștere în primele faze. Se poate realiza prin lucrări mecanice și manuale , prin utilizarea erbicidelor sau , combinat , prin lucrări mecanice și folosirea erbicidelor.
Copilitul : la hibrizii actuali , cu capacitate redusă de lăstărire , nu mai este necesar.
Combaterea dăunătorilor : în perioada de vegetație poate să apară ca necesară , dacă nu s-au efectuat tratamente adecvate la sămânță , sau când porumbul este amplasat pe terenuri proaspăt arate , după pășuni , fânețe , favorabil atacului viermilor – sârmă . Este de preferat ca aceste terenuri să fie evitate.
Irigarea : în funcție de zona de cultură și hibridul cultivat , consumul de apă al porumbului variază.
4. GRÂUL
Prin respectarea riguroasă a măsurilor fitotehnice până la răsărit, în anumite condiții se pot înlătura în cea mai mare parte, sau chiar total, lucrările de îngrijire din timpul vegetației grâului de toamnă.
În foarte dese cazuri însă, fie datorită condițiilor de climă și sol, fie datorită apariției dăunătorilor, în culturile de grâu de toamnă trebuie să se execute lucrări de îngrijire, prin care să se asigure o vegetație optimă atât în toamnă cât și în primăvară.
Tăvălugitul după semănat poate constitui o lucrare favorabilă răsăririi grâului de toamnă numai în cazul când solul din jurul seminței nu este prea uscat.
Băltirea apei peste semănăturile de grâu provoacă moartea plantelor prin asfixiere. Primăvara, pe suprafețele denivelate se disting porțiuni întinse fără plante, sau cu plante etiolate, iar mai târziu în aceste locuri cresc plante de Ranunculus sau alte buruieni, adaptate la un regim de umiditate ridicat. Moartea plantelor prin asfixiere trebuie prevenită prin crearea imediat după semănat a unor șanțuri pentru scurgerea apei. În depresiunile închise trebuie efectuate arături de desfundare sau puțuri absorbante. Șanțurile pentru scurgerea apei se verifică în special la desprimăvărare, când pericolul stagnării apei este mai mare.
Dezrădăcinarea sau descălțarea plantelor de grâu are loc în timpul sau spre sfârșitul iernii, din cauza înghețării și dezghețării repetate a solului. Aceste procese duc la ruperea rădăcinilor și la dezgolirea nodului de înfrățire.
Dezrădăcinarea trebuie în primul rând prevenită, prin semănatul la timpul optim, în arătură așezată și mai adânc, acolo unde acest pericol este mai frecvent.
Combaterea buruienilor din culturile de grâu se face prin plivire sau pe cale chimică. Plivitul manual fiind costisitor și practic nerealizabil , este indicat ca buruienile să se combată până la semănatul grâului prin lucrările de pregătire a solului și prin lucrările de îngrijire care se dau plantei premergătoare.
Combaterea chimică a buruienilor din culturile de grâu în timpul vegetației constituie în prezent singura măsură cu efecte pozitive evidente asupra producției.
Alegerea erbicidelor și a dozelor ce se folosesc depind de speciile care îmburuienează cultura de grâu și de intensitatea gradului de îmburuienare.
Irigarea. Grâul de toamnă este una din plantele importante care se cultivă pe suprafețele amenajate pentru irigații. El ocupă în structura culturilor pe asemenea terenuri circa 25 %.
Un fapt important care trebuie reținut pentru grâul irigat corect fertilizat, îl constituie nu numai nivelul producțiilor, dar și stabilitatea lor, de la un an la altul.
Udările la grâul de toamnă în primăvară sunt determinate de rezerva de apă a solului la ieșirea din iarnă și de precipitațiile din perioada creșterii intense.
Mărimea normelor de udare din timpul vegetației se situează în jurul a 50-60-70 mm, în funcție de tipul de sol, urmărindu-se păstrarea umidității solului deasupra plafonului de 50% din intervalul umidității active.
Combaterea bolilor și dăunătorilor. Tratamentele împotriva bolilor ce se instalează pe tulpini, frunze și spice conduc la importante sporuri de producție. Costul tratamentelor la un hectar variază cu substanța folosită și cu mijloacele cu care se execută ( terestre sau cu avionul).
Substanțele folosite la combaterea bolilor în timpul vegetației grâului sunt sistemice. Ele se utilizează singure sau în amestec. Ca produse comerciale au diferite denumiri (benlate, topsin etc.) și se folosesc în doze mici (la un hectar 0,3 – 0,5 kg s.a).
Prevenirea infestării terenului cu gândacul ghebos se asigură în condiții bune prin rotație. Tratarea semințelor cu insecticide constituie măsura preventivă deosebit de importantă, când se cunoaște că solul este infestat de insectă.
Ploșnițele cerealelor ( eurygaster sp.) atacă toate organele aeriene ale plantei de grâu, dar daunele cele mai mari se produc la boabe. Înțepate în faza de lapte boabele se zbârcesc complet. Înțepate mai târziu, spre maturitate, boabele nu se mai deformează dar glutenul lor se reduce cantitativ și se depreciază puternic calitativ. Practic grâul atacat de ploșnițe își pierde valoarea de panificație.
5. MEIUL
La începutul perioadei de vegetație pericolul de îmburuienare este mare, deoarece după răsărire plantele au un ritm mai lent de creștere. Pentru combaterea buruienilor se pot aplica aceleași tipuri de erbicide ca și în cazul celorlalte cereale păioase.
Alegerea erbicidelor și a dozelor ce se folosesc depind de speciile care îmburuienează cultura de mei și de intensitatea gradului de îmburuienare.
Substanțele folosite la combaterea bolilor în timpul vegetației meiului sunt sistemice. Ele se utilizează singure sau în amestec. Ca produse comerciale au diferite denumiri (benlate, topsin etc.) și se folosesc în doze mici (la un hectar 0,3 – 0,5 kg ).
În zonele irigate se recomandă aplicarea a 1-2 udări cu 400-500 m3/ha apa.
6.[NUME_REDACTAT] și tehnica de aplicare a lucrarilor de îngrijire pentru triticale sunt similare cu cele prezentate la grâul de toamna. O atentie deosebita trebuie să se acorde prevenirii căderii plantelor, respectării dozelor si momentul optim de erbicidare în timpul vegetației (sfârșitul înfrățitului – sfârșitul alungirii primului internod al paiului), pentru a preveni efectele fitotoxice ale erbicidelor.
Irigarea se face ca și la grâul de toamna, aplicându-se în zonele și în toamnele secetoase o udare de răsărire (cu 300 – 400 m3apa Ia ha), iar în timpul vegetației se menține umiditatea solului la plafonul minim de peste 50% al I.U.A. (cu l – 2 udari, folosind 500 – 800 m apa/ha în timpul fazelor critice pentru apă).
7.[NUME_REDACTAT] distrugerea buruienilor pe cale chimică se poate aplica preemergent, erbicidul Propazin 50 PU (6-8 kg/ha), când sorgul urmează, în rotație, după porumb sau cu Propazin 50 PU (3-4 kg/ha) + Satecid (4-6 kg/ha), când urmează după grâu, orz sau mazăre. În timpul vegetației, pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, se poate aplica erbicidele SDMA sau Icedin forte (2 l/ha).
II.6.Recoltarea
1. SECARA
Recoltarea secarei se execută cu combina, când umiditatea boabelor este de 14%. Dacă umiditatea depășește 15%, sămânța se va usca la soare sau în uscătoare, pentru a putea fi păstrată în condiții bune. Tehnica de recoltare este asemănătoare cu cea a grâu, cu unele particularități:
Deoarece secara înfrățește, practic, toamna, ritmul de creștere, primavara, este mai rapid, ea ajunge mai uniform (și cu 5 – 7 zile mai repede) decât grâul la maturitate. Boabele fiind mai puțin prinse în palee, pericolul de scuturare este mai mare decât la grâu. Secara se recoltează cu combina la sfârșitul coacerii. Secara având talia mai mare decât grâul, pentru a nu infunda combina, miristea se taie mai sus (luând circa 80 – 100 cm din lungimea plantelor), iar în unele situații lățimea brazdei trebuie să fie mai mică.
2. ORZUL
Momentul optim de recoltare a orzului pentru furaj este la maturitatea deplină, atunci când boabele au sub 15% umiditate. De obicei, recoltarea începe când umiditatea boabelor este de 16-17%. La umidități mai mari de 15% trebuie luate măsuri de uscare a recoltei.
Orzul de toamnă ajunge la maturitate cu 7 – 10 zile înaintea grâului și trece repede în faza de „supracoacere”, întârzierea recoltatului fiind mai dăunătoare decât la grâu.
Momentul optim de recoltare a orzoaicei pentru bere este atunci când umiditatea boabelor este de 14-15%, asigurându-se astfel o bună capacitate germinativă a boabelor. Dacă recoltarea se face la o umiditatea a boabelor de peste 15%, atunci trebuie ca semințele să fie imediat uscate până la umiditatea de păstrare de 14%. Recoltare trebuie încheiată înainte ca umiditatea boabele să ajungă la 12%.
Întârzierea recoltatului provoacă pierderi mari prin ruperea (frângerea) spicelor și scuturarea boabelor.
Recoltarea orzului se face cu ajutorul combinelor universale autopropulsate, care trebuie reglate de 2 – 3 ori pe zi, în funcție de evoluția vremii, pentru realizarea unui treierat fără pierderi și spargerea boabelor.
3. PORUMBUL
Poza 11
www.agrimedia.ro
Recoltarea se efectuează la coacere deplină, când umiditatea boabelor a scăzut sub 30 %. Perioadă în care se poate efectua recoltarea fără pierderi semnificative se întinde pe 50 – 60 zile. Totuși, nu trebuie întârziat prea mult deoarece există riscul deprecierii recoltei (prin instalarea de mucegaiuri) și a pierderilor de boabe cauzate de rozătoare, păsări, animale sălbatice (mai ales mistreți), frângerea tulpinilor, etc. În cazul în care tulpinile sunt utilizate în furajarea rumegătoarelor, ploile și zăpada duc la deprecierea calității frunzelor, prin instalarea ciupercilor saprofite, sfâșiere, putrezire.
Recoltarea manuală este practicată pe loturi mici, pe pante sau când condițiile climatice sau umiditatea solului nu permit accesul utilajelor pe teren. În această situație, umiditatea știuleților poate fi mai ridicată, cu condiția depozitării lor imediate în spații corespunzătoare.
Recoltarea mecanizată sub formă de știuleți depănușați se face cu combine prevăzute cu echipamente de depănușare corespunzătoare pe 4 – 8 rânduri sau chiar mai multe. În această variantă, cocenii nu trec prin masa combinei și rămâne ca eliberarea terenului de resturile vegetale să se facă ulterior.
4. GRÂUL
În anumite zone de cultură a grâului din țară, îndeosebi pe solurile argilo – iluviale, trifoiul trebuie sa constituie, în rotația culturilor, planta premergătoare de cea mai mare importanță pentru grâul de toamnă. Se impune extinderea pe solurile grele, acide, a sistemului de agricultură cu trifoi, grâul fiind deosebit de recunoscător față de această plantă amelioratoare.
Momentul cel mai potrivit pentru recoltarea grâului de toamnă se stabilește în funcție de întrebuințarea ce se dă boabelor și în funcție de metodele de recoltare și mijloacele cu care se
La recoltarea grâului cu combina în faza de coacere în pârgă se înregistrează pierderi mai mari, din cauză că umiditatea boabelor și a paielor este peste limita corespunzătoare treieratului normal. Umiditatea ridicată a boabelor la coacerea în pârgă impune luarea unor măsuri speciale în magazie pentru înlăturarea pericolului de încingere. Din cauza umidității mai ridicate, la coacerea în pârgă nici paiele nu se pot balota imediat și clădi în șire.
Din recolta totală a părții aeriene, paiele reprezintă circa 60-67%. La soiurile foarte productive, procentul paielor scade la 50-55%.
Paiele de grâu se balotează cu mașini speciale de presat. Această operațiune trebuie realizată în cel mai scurt timp după recoltare, pentru eliberarea terenului în vederea efectuării arăturilor de vară.
5.MEIUL
Meiul folosit ca furaj verde sau pentru producerea fânului se recoltează la începutul coacerii în lapte a boabelor. Pentru însilozare meiul se recoltează când boabele se găsesc în faza de lapte-ceară. Coacerea meiului este eșalonată începând de la vârful paniculului spre bază, iar pericolul de scuturare este mare.
Se recoltează fie în doua etape (taiere + treierare), când boabele din mijlocul înfloreșcenței sunt în faza de pârgă sau direct cu combina, daca maturitatea este mai avansată.
6.[NUME_REDACTAT] se recoltează la începutul coacerii depline a boabelor, însă nu se întârzie recoltarea peste această fază deoarece se produc pierderi. Triticale, fiind mai sensibile la încolțirea în spic (în zonele și în anii ploioși), se recoltează înainte ca umiditatea semințelor să scadă sub 16%.
7. [NUME_REDACTAT] pentru boabe se recoltează la maturitatea deplină a semințelor, când umiditatea boabelor este mai mică de 14 %, deoarece nu există pericolul de scuturare.
Cultura pentru siloz se recoltează în faza de lapte-ceară sau ceară a boabelor, iar la amestecul cu soia, la sfârșitul înfloritului sorgului.
Sorgul pentru furaj verde se recoltează când plantele au înălțimea de 40-50cm, iar pentru fân la apariția paniculului.
Înălțimea față de sol este de 8-10 cm, pentru a stimula refacerea plantelor și obținerea unei producții de otavă.
Conservarea sub formă de siloz a sorgului se realizează, ca și la porumb, în condiții optime datorită conținutului ridicat de zaharuri solubile (peste 22%), care potențează fermentația lactică.
II.7. Producția
1. SECARA
Producția de boabe este mai mică decât la grâu, atât pe plan mondial, cât și la noi în țară; aceasta și din cauza cultivării secarei în condiții pedoclimatice mai vitrege decât grâul de toamnă. Potențialul de producție al actualelor soiuri de secara este de peste 60 q/ha (400 spice/m cu 1,5 – 2 g fiecare).
La noi în țară, în arealul ei de cultura (podzoluri, nisipuri), secara dă producții de 30 – 50 q/ha boabe, însă media pe țara este mai mică (circa 20 q/ha). Producția de paie la secara este de circa două ori mai mare.
Poza 8. Secara dupa recoltare
www.imagini secara.ro
2.ORZUL
Ca și în cazul grâului, paiele rezultate după recoltare pot rămâne pe teren în brazdă continuă, dacă se intenționează strângerea lor prin balotare și utilizarea în diferite scopuri, sau pot fi tocate și împrăștiate pe sol cu ajutorul unui dispozitiv de tocat montat în spatele combinei.
Raportul boabe: paie este la orz de circa l : 1,5.
3. PORUMBUL
Producțiile obținute sunt în funcție de condițiile climatice și tehnologia utilizată : 18 tone de știuleți la hectar .
4. GRÂUL
Producția medie de grâu la hectar în România, pe perioada 1925-1938 a fost de 9,4 q/ha, cu limitele de variație 5,1-13,1q/ha.
În perioada 1965-1970, producția medie de grâu a oscilat în țara noastră între 14,5 și 20,0q/ha. În anul 1971 s-a recoltat în medie 22,4q/ha, iar în 1972-23,9q/ha.
În anii 1975, 1976 și 1977, producția medie de grâu la hectar a fost în România de 25,66q/ha. În următorii ani rolul grâului în producția totală de cereale a României va crește, ridicând producția medie de grâu a țării la 35q/ha.
Producția medie la hectar pe glob a fost în anul 1976 de 17,71q iar în anul 1977 de 16,60q. În anul 1978, producția medie de grâu a lumii s-a ridicat la 18,8q/ha.
Aceste producții ridicate sunt realizate în condiții climatice mai favorabile decât condițiile din țara noastră și în condițiile aplicării unor cantități de îngrășăminte mult mai mari. Datele acestea scot însă în evidență capacitatea de producție ridicată a grâului de toamnă și perspectiva creșterii neîncetate a producției medii mondiale pe hectar.
5.MEIUL
Producția de boabe variază între 1500 – 3000 kg/ha, iar cea de paie este de 2000 – 4200 kg/ha.
6.[NUME_REDACTAT] se face înainte ca umiditatea boabelor să ajungă la 16% pentru a evita pierderile prin scuturare și încolțire a boabelor în spic. Se pot obține producții de peste 6000kg/ha.
7.[NUME_REDACTAT] pentru boabe realizează, în condiții optime de tehnologie, între 4000-7000 kg/ha.
Pentru producerea de masă verde, sorgul are capacitate de producție de 25-35 t/ha, iar la sorgul pentru siloz de 40-50 t/ha.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Factori de Impact Asupra Calitatii Cerealelor Ca Materii Prime (ID: 1568)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.