Factori Ce Influenteaza Atitudinea Publica Asupra Persoanelor cu Dizabilitati

Cuprinsul lucrării

Introducere

Capitolul I. Variabile ce influențează atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Terminologie

Originea atitudinilor

Variabile demografice

Variabile psihologice

Contactul cu persoanele cu dizabilități

Informațiile despre persoanele cu dizabilități

Tipul dizabilității

Factorii culturali

Rolul mass-mediei

Concluzii

Capitolul II- Persoanele cu nevoi speciale și sistemul din România

Evoluția istorică

Situația actuală a sistemului din România

Mass-media din România și persoanele cu dizabilități

Reprezentarea media a persoanelor cu dizabilități în alte state

Capitolul III. Partea aplicativă

Scopul cercetării

Ipotezele cercetării

Metodologia și organizarea cercetării

Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

Concluziile cercetării

Concluzii finale

Bibliografie generală

Anexe

Anexa 1- Chestionar demografic

Anexa 2- SADP

Anexa 3- IPIP

Anexa 5- Interacțiuni între VI și VD

Anexa 6- Histograma chestionarului SADP

Introducere

Persoanele cu dizabilități se confruntă cu multe obstacole în fiecare zi-de la obstacole fizice din clădiril la barierele sistemice din programele civice și de muncă . Cu toate acestea, de multe ori, cele mai dificil de depășit bariere sunt atitudinile altor persoane în ceea ce privește persoanele cu dizabilități. Fie născute din ignoranță, frică, neînțelegere sau ură, aceste atitudini țin oamenii departe de aprecierea întregului potențial al unei persoane cu dizabilități.

Atitudinea negativă cea mai răspândită se concentrează pe dizabilitatea unei persoane, mai degrabă decât pe abilitățile unui individ. Un avocat este eficient dacă are o înțelegere solidă a legii și poate prezenta un caz complet în fața unui juriu sau judecator; faptul că avocatul accesează cărțile de drept printr-un cititor Kurzweil, deoarece este lipsit de vedere este irelevant pentru abilitatea prestată la locul de muncă. Un fermier este eficient dacă hrănește vitele și merge la garduri; că fermierul cu paraplegie operează un sistem de alimentare a vitelor dinn patul unui camion prin intermediul unei tije de cabină sau se plimbă cu un vehicul de teren pentru a ajunge la garduri este irelevant pentru abilitatea de muncă. Dacă un comerciant, din cauza unui dizabilități care limitează atenția, foloseste un dispozitiv de numărare este irelevant.

Persoanele cu dizabilități se confruntă cu numeroase forme diferite de bariere atitudinale:

Inferioritate

Dacă unei persoane îi este afectată una din funcțiile importante ale vieții, unii oameni cred că este o persoană „de categoria a doua.” Cu toate acestea, majoritatea persoanelor cu dizabilități au aptitudini care contazic deprecierea la locul de muncă.

Milă

Oamenilor le pare rău pentru persoana cu dizabilitate, lucru care tinde să ducă la atitudini ocrotitoare. Persoanele cu dizabilități, în general, nu doresc milă , doar șanse egale de a-și găsi propriul drum și a trăi independent.

Admirație

Oamenii consideră pe cineva cu o dizabilitate care locuiește în mod independent sau exercită o profesie că este curajos sau "special" pentru depășirea dizabilității. Dar majoritatea oamenilor cu dizabilități nu vor premii pentru efectuarea unei sarcini de zi cu zi . dizabilitatea există; individul a învățat pur și simplu să se adapteze, prin utilizarea abilităților și cunoștințelor sale, la fel ca toata lumea se adaptează la a fi înalt, scund, puternic, rapid, ușor, chel, blond, etc.

Ignoranță

Persoanele cu dizabilități sunt adesea respinse și văzute ca incapabile de realizarea unei sarcini. De fapt, persoanele cu tetraplegie pot conduce autovehicule și au copii. Oamenii care sunt orbi pot spune cât e ceasul și vizita muzee. Oamenii care sunt surzi pot juca baseball și să se bucure de muzică. Persoanele cu dizabilități de dezvoltare pot fi creative.

Efectul răspândirii

Oamenii presupun că dizabilității unei persoane afectează în mod negativ și alte simțuri, abilități sau trăsături de personalitate, sau ca persoana este total afectată. De exemplu, mulți oameni striga la oameni care sunt orbi sau nu se așteaptă ca oamenii care folosesc scaune cu rotile să fie inteligenți.

Stereotipurile

De cealaltă parte a efectului răspândire sunt generalizările pozitive și negative pe care oamenii le fac despre dizabilitate. De exemplu, mulți cred că toți oamenii care sunt orbi sunt muzicieni mari sau au un sentiment fin al mirosului și auzului, că toate persoanele care folosesc scaune cu rotile sunt docile sau pot concura în Paralimpice, ca toate persoanele cu deficiențe de dezvoltare sunt nevinovate și inocente, că toate persoanele cu dezabilități sunt triste. În definitiv, persoanele cu dizabilități sunt doar oameni.

Reacții negative

Mulți oameni cred că persoanelor cu dizabilități le sunt oferite avantaje pe nedrept, cum ar fi cerințe de muncă mai ușoare. Angajatorii trebuie să țină persoanele cu dizabilități la aceleași standarde de locuri de muncă cu ale co-lucrătorilor, deși mijloacele de realizare a operațiilor pot diferi de la o persoană la alta. Persoanele cu dizabilități nu au nevoie de privilegii speciale , doar șanse egale.

Negarea

Multe dizabilități sunt „ascunse”, cum ar fi dificultățile de învățare, dizabilitățile psihice, epilepsia, cancerul, artrita și bolile de inimă. Oamenii tind să creadă acestea nu dizabilități.

Frica

Mulți oameni se tem că vor „face sau spune ceva greșit” în prezența celor cu dizabilități. Prin urmare, ei evită propriul disconfort prin evitarea persoanelor cu dizabilități. Ca și în cazul întâlniri unei persoane dintr-o cultură diferită, întâlnirile frecvente pot ridica nivelul de confort.

Am ales această temă deoarece atitudinea publică față de persoanele cu dizabilități reprezintă o problemă în societatea în care trăim. De multe ori am asistat la anumite comentarii, uneori chiar gesturi pe care nu le pot cataloga altfel decât dezumanizatoare. Țin minte că încă din școala primară, copiii care purtau ochelari erau porecliți. Atunci nu dădeam o prea mare importanță acestui fapt, însă acum înțeleg într-adevăr cât de gravă este această problemă a stigmatizării, a marginalizării persoanelor cu diferite dizabilități.

Chiar dacă și în prezent, când cred că ar fi trebuit ca gândirea întregii societăți să evolueze iar odată cu aceasta și atitudinea aceasta nepotrivită față de persoanele diferite față de majoritate să se schimbe, ne întâlnim cu toții cu anumite situații în care asistăm la comportamente necorespunzătoare, care nu fac cinste autorilor acestora. Aceste atitudini negative creează de multe ori obstacole pentru persoanele cu dizabilități și le împiedică în propria lor dezvoltare personală, psihologică și vocațională.

Interesant este faptul că există și oameni care fac diferența, oameni care luptă pentru persoanele cu dizabilități și drepturile lor, voluntari care ajută la educarea copiilor speciali, voluntari care ajută material aceste persoane. De când am ajuns la Facultatea de Psihologie și Științe ale educației am întâlnit multe astfel de persoane care m-au făcut să cred că într-o zi, atitudinile negative pe care societatea le are față de persoanele cu dizabilități se vor schimba.

Curiozitatea mea, în urma acestor diferențe de atitudini pe care le-am observat, de la unuii oameni la alții, a fost: „Ce factori contribuie la diferențele acestea de atitudini?Care sunt variabilele care influențează atitudinea oamenilor față de persoanele cu dizabilități?”. Prezenta lucrare are rolul de a prezenta acești factori.

Capitolul I. Variabile ce influențează atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Acest capitol oferă definiții ale termenului „ atitudine ” , analizează posibile teorii ale existenței în rândul oamenilor atitudinilor negative față de persoanele cu dizabilități, variabilele ce influențează atitudinea oamenilor precum genul, vârsta, nivelul de studii, religia, profilul psihologic, nivelul de contact cu persoanele cu dizabilități, tipul dizabilității , cultura și totodată, conține referiri la studii anterioare.

Terminologie

Atitudine

Nu există o definiție universal acceptată asupra a ceea ce sunt atitudinile. O primă definiție a conceptului de atitudine a fost propusă de G. W. Allport (Allport, 1935). În opinia lui, atitudinile reprezintă “predispozitiile învățate de a reacționa cu consecvență față de un obiect sau o clasă de obiecte într-un mod favorabil sau nefavorabil”.

Alte definiții ale atitudinii sunt următoarele:

"Atitudinile sunt poziții mintale relativ stabile asupra unor idei, obiecte sau persoane" (Eby et al, 1998).

"Atitudinile sunt o combinație de credințe și sentimente care predispun o persoană să se comporte într-un anumit fel" (Brostrand, 2006)

Din aceste definiții reținem faptul că atitudinile sunt învățate, nu instinctive, că atitudinea este o predispoziție pentru manifestarea unui anumit comportament, că răspunsurile sunt orientate pozitiv sau negativ și nu în ultimul rând că atitudinile sunt de durată.

Evaluările cognitive, afective și de comportament sunt esențiale pentru noțiunea de atitudini. Evaluările cognitive se referă la gândurile oamenilor despre obiectul atitudinii. Evaluările afective se referă la sentimente sau emoții ale oamenilor în raport cu obiectul atitudinii. Evaluările comportamentale se referă la acțiunile oamenilor cu privire la obiectul atitudinii. (Hannon, 2006)

Cele mai importante dintre caracteristicile atitudinilor sunt urmatoarele:

1.Valența =se referă la dimensiunea evaluativ-afectivă a atitudinilor. O atitudine poate fi favorabilă sau nefavorabilă, pozitivă sau negativă față de un anumit obiect.

2.Intensitatea =reprezintă puterea componentei afective. Cu cât o atitudine se apropie mai mult de unul din polii extremi ai unei scale bipolare de tipul “ favorabil-nefavorabil” sau “ pozitiv-negativ”, cu atât intensitatea ei este mai mare.

3.Centralitatea =se refera la pozitia unei atitudini in ansamblul elementelor ce caracterizeaza un individ: apartenenta sociala, valorile, aptitudinile,etc.

4.Gradul de diferențiere a convingerilor =reprezintă numarul de convingeri care sunt prezente în atitudine. Cu cât numărul de convingeri este mai mic, cu atât atitudinea poate fi schimbată mai ușor.

5.Specificitatea sau generalitatea =reprezintă modul în care este orientată o atitudine spre un obiect sau spre o categorie întreagă de obiecte.

Funcțiile atitudinilor sunt prezentate în mod diferit de la autor la autor, acest lucru fiind posibil mai ales datorită faptului că atitudinile sunt foarte importante în ansamblul vieții psihice a unui individ, aflându-se în legatură directă sau indirectă cu mai toate procesele și componentele personalității și interacțiunii dintre indivizi în context social.

Unul din cei care au prezentat o sistematizare a funcțiilor atitudinilor este D. Katz. Acesta distinge următoarele funcții ale atitudinii:

Funcția de cunoaștere sau cognitivă (“knowledge function”) este îndeplinită de atitudini formate datorită experienței individuale care ierarhizează și ordonează percepțiile.

Funcția de utilitate (“utilitarian function”). Atitudinile exercită și o funcție instrumentală adaptativă sau utilitară. Atitudinile formează de asemenea și o funcție de adaptare socială. Prin aceasta, exprimăm atitudini care ne permit să primim aprobarea celorlalți.

Funcția de exprimare a valorii (“value-expressive function”). Atitudinile pe care un individ le are față de anumite lucuri sau persoane pot servi la exteriorizarea credințelor valorilor definitorii ale lui și la exprimarea imaginii lui despre el însăși. Astfel, putem spune că atitudinile reprezintă un mijloc de exprimare a eului, de autorealizare și autodezvoltare.

Funcția de apărare a sinelui (“ego-defensive function”). Individul își formează anumite atitudini pentru a se apăra de amenințările exterioare sau de deficiențele interne.

După majoritatea autorilor, o atitudine are trei dimensiuni:

Dimensiunea afectivă ,căreia îi corespunde componenta afectivă, adică modul favorabil sau nefavorabil în care reacționează un subiect față de un anumit obiect, este cea mai importantă latură a atitudinii. Comportamentul afectiv este de cele mai multe ori influențat de asocierea obiectului atitudinii (un lucru, o situație, o idee sau o persoană) cu experiențe anterioare, care pot fi placute sau neplacute. Cu alte cuvinte, componenta afectivă conferă atitudinii sensul și direcția ei.

Dimensiunea cognitivă, căreia îi corespunde componenta cognitivă reprezintă latura conștientă a atitudinii, reprezită modul de informare a unei persoane despre obiectul atitudinii, fiind formată din cunoștințele, informațiile, convingerile și imaginile pe care le deține persoana respectivă despre obiectul respectiv.

Dimensiunea intențională ,căreia îi corespunde componenta intențională sau volitivă se referă la tendința de a acționa în legatură cu un anumit obiect. Totuși, comportamentul intențional nu trebuie să se confunde cu comportamentul propriu-zis, cu toate că există o legatură între atitudine și comportament. (Dan, 2005)

În această lucrare, se dorește a se analiza atitudinea oamenior asupra persoanelor cu dizabilități. De aceea, sunt importante câteva delimitări conceptuale în ceea ce privește termenii „deficiență” , „dizabilitate” , „handicap”.

Deficiență–Dizabilitate-Handicap

În literatura psihopedagogică se întâlnesc frecvent mai mulți termeni care, în funcție de modul de abordare al problematicii persoanelor cu cerințe speciale, pot clarifica o serie de delimitari semantice utile în întelegerea corectă și nuanțată a fenomenelor avute în vedere (Terminologie de l 'education speciale UNESCO, 1983).

Aspectul medical – deficiența -se referă la deficitul stabilit prin metode mijloace clinice sau paraclinice, explorări funcționale sau alte evaluări folosite de serviciile medicale, deficit care poate fi de natura mintala, senzoriala, psihica, motorie sau de limbaj.

Prin deficiență se înțelege pierderea, anomalia, perturbarea cu caracter definitiv sau temporar a unei structuri fiziologice, anatomice sau psihologice ce desemneaza o stare patologica, functională, stabilă sau de lungă durată, ireversibilă sub actiunea terapeutică și care afectează capacitatea de muncă, dereglează procesul de adaptare și integrare în mediul școlar, la locul de muncă sau în comunitatea din care face parte persoana în cauza.

Aspectul funcțional – dizabilitatea – reprezintă o diminuare, o pierdere totală sau parțială a posibilităților fizice, mintale, senzoriale, consecință a unei deficiențe care împiedică efectuarea normală a unor activități.

Indiferent de forma de manifestare (fizică, senzorială, mintală etc.), dizabilitatea conduce la modificări de adaptare, la un comportament adaptat la performanțe funcționale care determină forme, mai mult sau mai puțin grave de autonomie personală, profesională sau socială. Altfel spus, dizabilitatea reprezintă perturbarea capacității de îndeplinire normală a unei activități sau a unui comportament; aceasta tulburare poate avea un caracter ireversibil sau reversibil, regresiv sau progresiv.

Aspectul social – rezumă consecințele deficienței și ale incapacității, cu manifestări variabile în raport cu gravitatea deficienței și cu exigențele mediului. Aceste consecințe pe plan social sunt incluse în noțiunile de handicap, respectiv de inadaptare și se pot manifesta sub diverse forme: inadaptare propriu-zisă, marginalizare, inegalitate, segregare, excludere.

Handicapul pentru o persoană este considerat un dezavantaj social, rezultat dintr-o deficiență sau incapacitate, care limitează sau împiedica îndeplinirea unui rol într-un context social, cultural, în funcție de vârsta, sexul sau profesia persoanei respective. Altfel spus, handicapul este o funcție a relației dintre persoanele cu incapacitate și mediul lor de viață, fiind evidențiat atunci când aceste persoane întalnesc bariere culturale, fizice sau sociale, împiedicandu-le accesul la diferite activități sau servicii sociale care sunt disponibile în condiții normale celorlalte persoane din jurul lor.

Concluzionând, putem spune ca deficiența poate determina o dizabilitate care, la rândul ei, antrenează o stare de handicap ce obligă persoana deficientă să suporte penalizările mediului în care trăiește, mediu care o poate asimila, tolera sau respinge ; de aici apar o serie de consecințe atât asupra echilibrului vieții interne a persoanei respective, cât și în planul relațiilor cu cei din jur, fapt care conduce la includerea persoanei cu deficiență într-un cere vicios, cu urmări, uneori destul de complicate, în procesul dezvoltării și structurării armonioase și echilibrate a personalității acesteia.

Alois Gherguț

Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale

Strategii de educație integrate

Colegium

www.polirom.ro

Editura POLIROM

lasi, B-dul Copou nr. 4, P.O. BOX 266, 6600

Bucuresti, B-dul I.C. Bratianu nr. 6, et. 7, P.O. BOX 1-728, 70700

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei:

GHERGUȚ, ALOIS

Psihopedagogia persoanelor cu cerințe speciale: strategii de educație integrata / Alois Gherguț. – lasi: Polirom, 2001.

200 p.; 24 cm (Collegium. Asistenta sociala) ISBN: 973-683-819-6 159.922.76 Printed în ROMANIA, pag 11

Originea atitudinilor

Aceptarea și integrarea persoanelor cu dizabilități continuă să fie limitată de atitudinile negative încă existente, preconcepții și stereotipuri din partea angajatorilor, colegilor de muncă, profesorilor, vecini și membri ai familiei. Există câteva teorii ce au clasificat factorii ce influențează formarea atitudinilor față de persoanele cu dizabilități. (Thorn, Hershenson & Romney, 1994). Acești factori au un aspect comun: toți încearcă să explice posibilele origini, determinante, rădăcini sau surse ale atitudinilor negative. Toți acești factori furnizează răspunsuri privitoare la o întrebare ce ne pune în încurcătură: „ de ce sunt atitudinile asupra persoanelor cu dizabilități fizice, emoționale, mentale și sociale atât de negative ?” (Artale, 2003)

Teoria psiho-socio-culturală

Această teorie concepe originile atitudinii negative ca variind de la cele asociate cu valori sociale și culturale universale, către cele declanșate de experiențe psihodinamice și de dezvoltare unice.

Factorii psihosociali pun accentul pe fizic și frumusețe, sănătatel, abilități atletice, deprinderi, productivitate și angajare. Dizabilitatea, în acest context, denotă un nivel scăzut, devianță socială, minoritate și marginalizare (Yuker, 1988).

Siller (1967) a examinat un număr de factori pe care i-a catalogat a fi responsabili de crearea și menținerea atitudinii negative față de persoanele cu dizabilități. Cele trei componente care stau la baza interacțiunii sociale a persoanelor cu dizabilități sunt lipsa de cunoștințe despre cum să se comporte pe durata unei comnuicări interpersonale, cum sunt percepuți de către cei fără dizabilități și acceptabilitatea oricărei întrebări sau curiozități despre dizabilitate (Evans, 1976). Siller (1969) a ajuns la șape componente atitudinale majore generalizate asupra condițiilor de incapabilitate:

1. Interacțiune tensionată-neliniște în prezența unei persoane infirme și incertitudinea asupra cum să te comporți cu ea.

2. Respingerea intimității-respingerea apropierii, relațiilor personale cu o persoană invalidă.

3. Respingere generalizată-abordare negativă și depreciativă a persoanei cu dizabilități.

4. Virtuozitate autoritară- aparentă orientare „pro persoanei cu dizabilități”, acest factor fiind cu adevărat prezent în contextul autoritar.

5. Consecințe emoționale implicite- referințe intens-ostile asupra caracterului și emoțiilor persoanei cu dizabilități.

6. Dificultate de identificare- hipersensivitate în prezența unei persoane cu deficiențe, ce servește ca activator al anxietății privind persoanele cu dizabilități.

7. Limitări funcționale atribuite- devalorizarea capacităților persoanelor cu dizabilități de a face față mediului ingojurător.

Un studiu efectuat pe studenți și reacțiile lor asupra întâlnirilor cu colegi care au tuburări vizuale al lui Fitchen, Goodick, Amsel and Mckenzie (1991), a indicat faptul că tinerii adulți fără tulburări vizuale preferă să meargă la întâlniri cu indivizi fără deficiențe decât cu cei cu probleme de vedere, și că oamenii cu deficiențe de vedere cândesc mai negativ și se simt mai puțin confortabil în contextul întâlnirii cu cineva cu tulburări de vedere.

Teoria cognitiv-afectivă

Această teorie, explicată de Yuker (1988) cercetează rădăcinile atitudinilor negative prin reacții emoționale precum anxietatea sau vinovăția și prin cele caracterizate de determinante intelectuale precum slabă auto-înțelegere, intoleranță ambiguă și disonanță cognitivă. Răspunsurile sociale cu privire la persoanele cu dizabilități au fost determinate în parte de perceperea cauzei dizabilității. Modul în care societatea percepe cauza dizabilității are o mai mare influență decât reala cauză a dizabilității. Cauzele percepute pot fi influențate de avansarea în medicină, cauze naturale și credințe religioase.

Arokiasamy, Rubin, and Roessler (1987) au sugerat cinci determinante majore ale răspunsurilor societății cu privire la persoanele cu dizabilități: cauza percepută a dizabilității, responsabilitatea percepută a dizabilității, amenințarea percepută a dizabilității, condițiile economice predominante ale societății și mediul socio-cultural predominant. Mediul socio-cultural curent este cea mai largă și de bază determinantă a răspunsurilor societății în legătură cu persoanele cu dizabilități. Societățile au propriile caracteristici și valori sociale, culturale, morale, legale, politice și economice ce dau formă atitudinilor și comportamentelor membrilor săi.

Din perspectiva afectivă, sursele atitudinilor negative include referințe către aversiuni estetice la vederea anumitor dizabilități precum diformități ale corpului sau condiții mintale sau emoționale ce afectează comportamentul, mobilitatea sau limbajul. Alte surse afective include amenințarea către imaginea propriului corp în prezența unei persoane cu dizabilități, ce provoacă teama ca nu cumva acest lucru să ți se intâmple și ție și anxietea față de mutilație. Sursele cognitive pot fi categorizate sub forma unei liste de îngrijorări, preocupări, credințe greșite, preconcepții privind natura dizabilităților. Sursele cognitive pot fi atribuite persoanelor nefamiliarizate cu persoane cu dizabilități, frica de contaminare și atribuirea unei responsabilități personale pentru dizabilitate. Această presupunereajută la explicarea răspândirii atituinilor negative, asociate de obicei cu dizabilități comportamentale (abuzule de alchool, abuzul de droguri). Contabinarea provoacă evitarea anumitor tipuri de dizabilități, incluzând SIDA și cancerul. (Artale, 2003)

Societatea crede de multe ori că suferința înseamnă pedeapsă. Pedeapsa este de obicei văzută ca rezultat al unui lucru rău făcut. În cazul unei persoane cu dizabilități, societatea presupune că aceasta ar trebui învinovățită pentru lucrurile rele pe care le-a săvârșit și care i-au aus dizabilitatea (Wright, 1983). Chiar și când dizabilitatea are o cauză definită, unor oamei le este dificil să înlocuiască noțiunea conform căreia dizabilitatea este o pedeapsă.

Safilios-Rothschild (1970) afirmă că atunci când oamenii nu percep dizabilitatea ca fiind o pedeapsă, atitudinea lor este mai pozitivă.

Teoria experienței trecutului

Această teorie atribuie atitudinilor influențe ale vieții timpurii și ale experiențelor. Viața timpurie este ascociată cu valorile culturale, sociale și morale transmise de părinți și experiențele personale negative cu ifirmitatea, boala, dizabilitatea. (Artale, 2003)

Cultura în care creștem afectează puternic atitudinile, credințele și valorile noastre, care se reflectă în comportamentul nostru (Slonim, 1991). Primii ani din viață sunt cruciali pentru dezvoltarea noastră. Cel mai important element în sistemul de valori al copilului este contactu apropiat și continuu cu părinții și frații și formarea personalității ce integrează aceste experiențe. Cultura este factorul dominant în formarea personalității de bază pentru orice societate. Copilăria este o perioadă caracterizată de un nivel crescut de maleabilitate, când indivizii acceptă și integrează obiceiurile societății. Formarea personalității este influențată de asemenea de superstiți și credițe ale culturii. Aceste credințe sunt legate de valori culturale, sănătate, practici educaționale, peferințe culinare, practici religioase și relații interpersonale. Toate aceste credințe influențează atitudinile noastre mariajului, prcreare, moarte, boală și dizabilitate. (Artale, 2003)

Teoria originii interne-externe

Această teorie este asociată cu variabilele demografice și ale personalității . Caracteristicile demografice precum genul, vârsta, statutul socio-economic și nivelul educațional sunt considerate factori ce influențează atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Caracteristicile personalității care sunt asociate cu atitudnini negative include stimă de sine scăzută, anxietate, rigiditate și agresivitate. Alți factori sunt preconcepțiile despre oamenii cu dizabilități conform cărora aceștia au un comportament negativ, precum dependența și îmbolnăvirea pentru a câștiga beneficii financiare fără a munci. (Artale, 2003)

Un alt grup de surse externe este reprezentat de tipul dizabilității, nivelul de gravitate, vizibilitate și implicare estetică. Tipul părții corpului sau funcția implicată în dizabiliate deasemenea poartă implicații personale și sociale ce fectează percepția asupra persoanei cu dizabilități. (Artale, 2003)

All și Fried (1996) au studiat variabilele demografice ca influențează anxietatea față de HIV/SIDA a oamenilor. Rezultatele au arătat că singurii factori ce influențează anxietatea au fost vârsta, contactul anterior cu persoane cu HIV/SIDA și contactul anterior cu persoane homosexuale. Anxietatea în ceea ce privește SIDA este elimitată în populația generală. Oamenii sunt îngrijorați în privința vulnerabilității de infectare, deși studiile au demonstrat un risc scăzut de infectare dacă sunt folosite precauții. Samuel și Boyle (1989) au aflat că mai multă informare creează o atitudine mai pozitivă , frica de SIDA fiind corelată cu lipsa cunoștințelor.

Levy, Jessop și Francis (1993) au analizat într-un studiu determinantele atitudinilor angajatorilor din New York față de persoanele cu deficiențe severe. Ei au examinat răspunsurile a 418 de companii și au aflat că cei ce cu studii superioare au o atitudine mai pozitivă decât ceilalți. Totodată, acest studiu a artătat că în companiile ce au avut angajați cu dizabilități există o atitudine favorabilă comparativ cu cele în care nu au fost angajate persoane cu dizabilități. Contactu anterior cu persoane cu dizabilități și experiența anterioară pozitivă a angajatorilor cu lucrători cu dizabilități este de asemenea un factor ce produce atitudini pozitive.

Oamenii cu dizabilități sunt frevent văzuți ca o amenințare pentru societate. Astăzi există o conștientizare a societății că atitudinile negative exprimate prin indiferență, marginalizare, stigmatizare și discriminare reprezintă o amenințare la adresa persoanelor cu dizabilități.

Hann (1985) a afirmat:

„ Recunoașterea faptului că diverse tipuri de dizabilități transmit indicii fizice sau comportamentale ce pot evoca reacții similare ale celorlalți…ar putea fi o temă importantă și unificatoare al studiului accestui subiect….Deși aceste probleme au origini diferite, este posibil ca mai semnificative să fie similaritățile sau discrepanțele în răspunsurile pe care persoanele cu dizabilități le obțin de la ceilalți oameni. Determinând măsura în care diverse tipuri de dizabilități devin cunoscute în interacțiunile sociale și examinând varietățile de reacții pe care acestea le produc, ar putea fi făcut un progres important în separarea efectelor dizabilităților fizice, mentale și a altor tipuri de dizabilități.”

Variabile demografice

Numeroase studii au arătat că variabilele demografice ocupă un rol important în ceea ce privește atitudinea oamenilor față de persoanele cu dizabilități. Printre factorii demografici enumerăm vârsta, genul, nivelul studiilor, religia, ocupația. În continuare, voi prezenta rolul acestor variabile, bazându-mă pe studii care au arătat influența acestora asupra atitudinii.

Vârsta

Numeroase studii și cercetări au arătat faptul că vârsta oamenilor influențează atitudinea acestora asupra persoanelor cu dizabilități.

Un studiu realizat în Australia, ce viza atitudinea publică asupra persoanelor cu deficiențe mintale a demonstrat faptul că vârsta este un factor semnificativ al atitudinii. (Marie Yazbeck, 2004) Astfel, respondenții tineri, potrivit acestui studiu, tind să aibă o atitudine mai favorabilă fața de persoanele cu dizabilități, comparativ cu respondenții mai în vârsta. În acest studiu este explicată totodată originea diferențelor dintre atitudinile oamenilor tineri și a celor mai în vârstă. Așadar, explicația acestor diferențe ar putea fi faptul că oamenii din generația mai în vârstă au crescut într-o perioadă în care oamenii cu dizabilități erau internați în spitale, fapt petru care erau mai puțin vizibili. Contrar acelei perioade, în prezent, persoanele cu dizabilități au fost dezinstituționalizate, trăind cu familiile lor, apărând mai des în public. Astfle, ei sunt mult mai vizibili în perioada actuală, iar oamenii din jur au început să se obișnuiască și să accepte diversitatea umană, fără a-și mai forma păreri pe baza prejudecăților.

Un alt studiu, efectuat asupra studenților din zona Indiei, a arătat de asemenea, faptul că vârsta respondenților influențează atitudinea acestora asupra persoanelor cu dizabilități, în sensul că cei tineri tind să aibă o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități, comparativ cu cei mai în vârstă (Parashar, 2008). (Adelson, 1972) a arătat faptul că în rândul copiilor există o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități, însă aceasta se poate schimba odata cu creșterea vârstei.

De asemenea, numeroase alte cercetări invocate în aceste studii au arătat aceleași rezultate. Printre aceste se eunumeră: Acton & Zarbatany, 1988; Antonak, Fiedler, & Mulick, 1989;Beckwith & Matthews, 1995;Markova & Jahoda, 1992; Sinson,1993; System 3, 1999; Tak-fai Lau & Cheung, 1999 (Marie Yazbeck, 2004)

Există totuși studii care nu au condus la aceleași rezultate, respectiv la faptul că vârsta influențează atitudinea oamenilor asupra persoanelor cu dizabilități. (Yuker, Variables that influence attitudes toward people with disabilities:Conclusions from the data, 1994), (Berry, 1995).

Aparteneța de gen

În ceea ce privește influența genului respondenților asupra atitudinii față de persoanele cu dizabilități, părerile sunt împărțite.

În continuare voi prezenta studiile care au condus la rezultate conform cărora genul respondenților influențează atitudinea.

(Stovall C. &., 1983), au studiat diferențele de atitudine dintre studenții de gen masculin și cei de gen feminin în ceea ce privește persoanele cu dizabilități fizice. Ei au arătat că femeile, în special în cazul în care dizabilitatea era reprezentată de tulburări de vedere sau necesitatea unui scaun cu rotile, prezentau atitudini mult mai pozitive decât bărbații. (McQuilken, 1990), care au studiat atitudinea oamenilor față de conceptul de dizabilitate în general, au ajuns la concluzia că femeile tind să aibă o atitudine favorabilă comparativ cu bărbații. (Satcher, 1992),într-un studiu efectuat pe studenți în domeniul managementului, au arătat faptul că femeile cu ten deschis la culoare au o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități, în comparație cu bărbații albi și cei de culoare. Totuși, femeile de culoare au o atitudine mai puțin pozitivă decât cele albe.

(Siegfried, 1981)au investigat atitudinea studenților asupra situației de a avea pe viitor un coleg de muncă cu dizabilități. Acestora li s-a dat să citească o descriere a unei persoane care are posibilitatea de a deveni coleg de muncă a studenților. Primul scenariu era ca persoana descrisă să nu prezinte o dizabilitate, iar al doilea era ca această să fie o persoană cu dizabilități. Femeile implicate în studiu au arătat o atitudine de acceptare, o atitudine favorabilă, comparativ cu bărbații ]n ceea ce privește persoana cu dizabilități.

(Berry, 1995) , au analizat impactul atitudinii angajatorilo asupra situaței de angajare a unei persoane cu dizabilități; și de această dată, femeile au avut o atitudine pozitivă, comparativ cu bărbații. (Adelson, 1972) , studiind atitudinea față de persoanele cu dizabilități în rândul copiilor, au ajuns la rezultate care arată faptul că și la acest nivel există diferențe între atitudinea fetițelor și cea a băiețeilor, în sensul că fetele au o atitudine mai pozitivă decât băieții. (Levy, 1993) , în studiile făcute asupra angajatorilor din New York, au arătat că femeile au o atitudine mai favorabilă în ceea ce privește angajații cu dizabilități decât bărbații. Acestea sunt de părere că persoanele cu dizabilități pot fi la fel de productivi ca cele fără dizabilități.

Alte serii de studii au condus la rezultate asemănătoare. (Tringo, 1970) a ajuns la concluzia coform căreia femeile își doresc mai mult decât bărbații să interacționeze cu persoanele cu dizabilități. (Harasymiw, 1976) au arătat că femeile acceptă într-o rată mai ridicată să intre în relații sociale apropiate cu persoanele cu dizabilități decât bărbații. În același timp, (Aloia, 1980), studiind atitudinea din rândul profesorilor, au demonstrat faptul că profesorii de gen feminin își doresc într-o rată mai ridicată să integreze în clasele lor copii cu dizabilități decât bărbații. De asemene, în cazul unei posibile întâlniri romantice sau a alegerii unui coleg de apartament ce prezintă o dizabilitate, femeile s-au arătat a fi mai favorabile decât bărbații (Donnell, 1999).

Putem pune aceste rezultate pe seama faptului că femeile sunt mai sensibile, impresionabile, înțelegătoare, sper deosebire de bărbați, cărora le lipsește instinctul matern, responsabil de aceste caracteristici. (Gherguț, 2008)

Totuși, un studiu a arătat rezultate contrare, respectiv bărbații având o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități, comparativ cu femeile. (Martin, 1982), acest lucru relevând diferențe culturale între eșantioanele studiilor.

Există în același timp studii ale căror rezultate arată faptul că aparteneța de gen nu influențează atitudinea oamenilor față de persoanele cu dizabilități (Marie Yazbeck, 2004), (Parashar, 2008).

Nivelul studiilor

Nivelul educației, respectiv nivelul studiilor influențează atitudinea oamenilor asupra persoanelor cu dizabilități. Acest lucru este demonstrat de diferite cercetări care au studiat variabilele ce influențează atitudinea publică.

În general, persoanele cu un nivel al educației mai înalt, mai specific persoanele cu studii superioare tind să aibă o atitudine favorabilă, comparativ cu persoanele care au absolvit doar liceul, sau chiar un nivel mai scăzut al studiilor (Marie Yazbeck, 2004). Acest rezultat este în concordanță și cu alte studii, care arată că numărul anilor de studiu corelează în mod pozitiv cu nivelul de acceptare publică a persoanelor cu dizabilități. (Yuker, Variables that influence attitudes toward people with disabilities:Conclusions from the data, 1994). De asemenea, Henry, Duvdevany, Keys (2000) și Antonak, Mulick, Kobe, and Fiedler (1995) au raportat faptul că un nivel de educație mai înalt este corelat cu o attitudine pozitivă față de persoanele cu dizabilități. Similar, Tak-fai Lau and Cheung (1999) au demonstrat faptul că oamenii cu un nivel de studii mai înalt acceptă într-o mai mare măsură să interacționeze cu persoane cu dizabilități decât cei cu un nivel al educației mai scăzut, și au concluzionat cu faptul că nivelele de educație mai înalte sunt asociate cu un nivel al discriminării mai scăzut.

Totuși, în cazul în care nivelul de educație a fost controlat, Mac-Lean and Gannon (1995) au aflat faptul că cei ce au studiat domeniul sănătății și al educației au raportat într-o mai mică măsura o stare de discomfort în prezența persoanelor cu dizabilități decât cei ce au studiat alte domenii. În mod similar, Horner-Johnson et al. (2000) au raportat că domeniile academice și interesele în ceea ce privește cariera sunt asociate cu variații în ceea ce privește atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități. Autorii indică faptul că cei ce au studiat domeniile sociale sau psihologia au o atitudine mai pozitivă față de persoanele cu dizabilități, comparabil cu cei ce au studiat în dmenul economic, al fizicii sau al ingineriei.

Mai mult, Kobe and Mulick (1995), în studiile privind studenții universitari, au ajuns la concluzia că educația poate totodată să ofere informații despre persoanele cu dizabilități, ceea ce influențează atitudinile fundamentale asupra acestora. Aceste rezultate sugerează faptul că un nivel al educației mai înalt, fără a oferi informații despre dizabilitate în general, este insuficient pentru crearea unei atitudini de acceptare și incluziune a persoanelor cu dizabilități.

Religia

Credințele religioase sunt de asemenea importante în înțelegerea atitudinii oamenilor față de persoanele cu dizabilități. Studiile care au cercetat acest aspect au urmărit să răspundă la următoarea întrebare: „ Ce cred oamenii ce aparțin diferitelor religii despre persoanele cu dizabilități? Cercetările au arătat faptul că religiile promovează viziuni diferite asupra dizabilității, care este văzută de la o pedeapsă divină, până la o modalitate de testare a credinței sau este pusă pe seama destinului.

Creștinii văd dizabilitatea ca pe o pedeapsă de la Dumnezeu, pentru păcatele săvârșite de persoana cu dizabilități sau de părinții acesteia. Această idee provine din Sf. Scriptură, care spune că în momentul în care Iisus a vindecat un bolnav a zis:„ Să nu mai păcătuiești, pentru ca niciun rău să nu mai vină la tine.” (Ioan 5:3).

Pentru evrei, noțiunea de dizabilitate stârnește o atitudine puternic negativă. Prezența unei dizabilități reprezintă pentru aceștia o pedeapsă pentru păcatele săvârșite. În comunitățile de evrei, „oamenii cu dizabilități nu au dreptul de a servi divinitatea în caliate de preoți. În plus, nici măcar un animal ce are o malformație sau cusur nu poate fi folosit pentru a fi sacrificat în numele Stăpânului Ceresc. În cazul în care într-o familie există un membru ce prezintă o deficiență, acest lucru poate afecta statutul acelei familii în societate. (Artale, 2003)

Musulmanii sunt de părere că existența unei dizabilități reprezintă prezența unor spirite demonice, în timp ce oamenii ce au ca religie iudaismul, consideră dizabilitatea ca fiind o răzbunare divină pentru păcatele săvârșite, ce are rolul de a purifica și pregăti sufletul pentru viețile viitoare. (Artale, 2003)

Budismul este o religie care prezintă dizabilitatea sub forma unei încercări divine la care sunt supuși oamenii buni, pentru a le fi testată credința și puterea interioară. (Parashar, 2008)

Totodată, cercetările arată că în Sf. Scriptură a creștinilor și cea a evreilor, cuvântul „ invalid ” apare o singură dată. Termenul de „boală” apare de 58 de ori în conținutul Bibliei ebraice, de 64 de ori în cea creștină, și de 50 de ori în Levitic, unde este asociată cu lepra. Această boală este prezentată ca fiind „ necurată ” și care trebuie îndepărtată din comunități, pentru a le curăța. (Artale, 2003)

Ocupația

Cei mai mulți oameni petrec o treime din timpul vieții la locul de muncă. Există numeroase categorii de locuri de muncă, fapt pentru care cercetătorii au lansat ipoteza că grupurile de oameni cu ocupații diferite prezintă atitudini distincte, asoiate cu mediul locului de muncă în ceea ce privește atitudinea acestora asupra persoanelor cu dizabilități.

Însă, trebuie ținut cont de următorul aspect: caracteristicile ocupaționale sunt influențate la rândul lor de variabile demografice precum vârsta, genul, statusul economic. Așadar, diferențele între atitudinile oamenilor cu ocupații diferite pot fi influențate de cu totul alte variabile decât locul de muncă.

Variabile psihologice

Caracteristicile personalității, ca variabile ce influențează atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități, au fost documentate de către mulți cercetători. Astfel, (Cohen & Struening, 1963; Rosen & Corcoran, 1978; Siller,1984) au raportat că persoanele autoritare și restrictive au un nivel scăzut de acceptare a persoanelor cu dizabilități. (McQuilken, 1990) a cercetat caracteristicile personalității ce ar putea influența atitudinea, a descoperit că sentimentele de teamă, vinovăție, supărare și nevrednicie sunt de asemenea asociate cu atitudini negative față de cei cu dizabilități.

Percepția propriului corp a fost și ea interpretată ca o sursa a atitudinii. Siller (1984) a indicat faptul că oamenii preocupați de propriul corp au o atitudine nefavorabilă, iar cei ce sunt mulțumiți de corpul lor au o atitudine favorabilă față de persoanele ce prezintă deficiențe. Așadar, cei ce au o atitudine favorabilă față de ei înșiși tind să arate o atitudine pozitivă și față de cei cu dizabilități. (Choi, 2000)

Livneh (1988) a întocmit o listă cu variabile ale personalității care ar putea influența atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Trăsăturile de personalitate asociate cu o atitudine negativă includ egocentrismul, autoritarismul, dogmatismul, rigiditatea, narcisismul, agresivitatea, lipsa de auto-înțelegere, stima de sine scăzută, slăbiciune a ego-ului, lipsa satisfacției de propriul corp, anxietatea, intoleranța ambiguă, înstrăinare interpersonală, locus extern al controlului. (Artale, 2003)

(Berry, 1995), studiind 176 de adulți angajați într-o varietate de domenii, au examinat impactul atitudii lor asupra situația angajării, alături de aceștia, a unor persoane cu dizabilități. Participanții la studiu cu atitudini mai negative au fost găsiți ca fiind mai anxioși, depresivi și ostili decât cei cu atitudini mai favorabile.

Hahn (1993), examinând componentele atitudinii față de dizabilitate, a aflat că estetica și anxietatea au un profund impact asupra atitudinii față de persoanele cu dizabilități. Anxietatea estetică se referă la frica declanșată de un individ a cărui aparență e diferită față de cea a oamenilor obișnuiți sau care include trăsături fizice interpretate ca fiind neplăcute. Hanhn a concluzionat „ percepția conform căreia prezența unei dizabilități este neatractivă reprezintă o sursă a anxietății ce se concretizează într-o atitudine negativă față de persoanele cu dizabilități.” (Artale, 2003)

English (1971) a cercetat atitudinea față de persoanele cu tuburări de vedere și a aflat că persoanele ce tind să aibă o atitudine pozitivă sunt mai puțin agresive, au o stimă de sine mai ridicată, au o mare nevoie de apropiere socială. De asemenea, English a punctat faptul că oamenii cu o atitudine negativă tind să respingă orice alt grup de persoane pe care le consideră semnificativ diferiți față de ei înșiși., în special grupurile care sunt diferite din punct de vedere etnic, rasial sau religios. (Artale, 2003)

Marinelli și Kelz (1973) au condus un studiu folosind două tipuri de enxietate: anxietatea permanentă și anxietatea temporară, ca variabile independente ce afectează veriabila dependentă, atitudinea față de disfigurarea cosmetică. Rezultatele au arătat o respingere semnificativă din partea participanților la cercetare atât cu anxietate permanentă, cât și a celor cu anxietate temporară. (Artale, 2003)

MacDonald și Hall (1973) au studiat locusul controlului ca fiind un construct al personalității ce se considera de obicei că determină atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Rezultatele studiului au arătat că persoanele cu un locus al controlului extern, văd dizabilitatea fizică semnificativ mai neplăcută decât alte tipuri de dizabilitate. Participanții la studiu cu un locus al controlului intern, văd dizabilitatea emotională mult mai respingătoare.

(Artale, 2003), examinând 16 factori ai personalității, a sugerat faptul că există anumiți factori asociați cu o atitudine pozitivă sau negativă față de persoanele cu dizabilități. Astfel, caracteristicile personalității care influențează pozitiv atitudinea sunt căldura, stabilitatea emoțională, voiciunea, conștiința regulii, îndrăzneala socială, deschiderea către schimbare și extraversiunea. Oamenii cu o atitudine negativă față de persoanele cu dizabilități prezintă următoarele caracteristici: anxietate, tensiune și încredere în sine.

Contactul cu persoanele cu dizabilități

(Allport, 1935), a descoperit faptul că interacțiunea oamenilor cu persoane din grupuri sociale diferite reduc ostilitatea și atitudinile negative dintre aceștia. Acest lucru s-ar datora faptului prin interacțiune, preconcepțiile sunt anulate. Pe această idee s-au bazat și studiile ce au urmărit să compare atitudinea față de persoanele cu dizabilități a oamenilor care au avut contact și a celor fără contact cu aceste persoane.

Horner-Johnoson (2000) au aflat în studiile lor că studenții care au un prieten cu dizabilități dau dovadă de mai mult suport pentru drepturile acestora decât ceilalți studenți. Gething (1994), a indicat faptul că oamenii ce se află în contact zilnic sau săptămânal cu persoane cu dizabilități au o atitudine semnificativ mai pozitivă față de acestea, comparativ cu ceilalți oameni. (Marie Yazbeck, 2004)

Totuși, simplul contact cu un alt grup social nu are intodeauna consecințe pozitive. Distincția între cantitatea contactului și calitatea lui devine un alt factor important ce trebuie luat în considerare. Cercetătorii care s-au focusat pe atitudinea între grupuri diferite din punct de vedere rasial au raportat că atitudinea pozitivă sau negativă dintre acestea depinde mai mult de calitatea contactului decât de cantitatea acestuia. (McManus, 2010)

Numeroase studii au cercetat influența cantității(Akrami, Ekehammar, Claesson, & Sonnander, 2006: Hall & Minnes, 1999; Krajewski & Flaherty, 2000; Yazbeck, McVilly, & Parmenter, 2004) și calității (Hall & Minnes, 1999; Nosse & Gavin, 1991; Palmerton & Frumkin, 1969) contactului cu persoane cu dizabilități asupra atitudinii față de acestea. Rezultatul studiilor a fost că atitudinile negative apar la indivizii care nu cunosc multe persoane cu dizabilități, astfel ei nu au multe oportunități de a avea experiențe pozitive legate de acestea, sau nu au multe ocazii în care pot învăța despre ele. (McManus, 2010)

Donaldson (1980) a indicat faptul că atitudinile pozitive față de persoanele cu dizabilități apar în condițiile în care o persoană cu o dizabilitate are un statut perceput ca fiind egal și dacă acționează într-o manieră care nu se potrivește cu care nu este stereotipata. Contactele personale ce implică profit, intimitate și statut egal tind să aducă atitudini favorabile asupra persoanelor cu dizabilități, iar interacțiunile ce reflectă un comportament cu caracteristici negative duc la atitudini negative. (Artale, 2003)

(Hewstone, 2003), bazat pe dovezi de cercetare, prezintă cinci posibilități ce facilitează condițiile în care membrii a două "grupuri" ar trebui să fie aduși împreună, pentru ca atitudinile să se schimbe:

În condiții de statut egal (ex:colegi de clasă, colegi de muncă)

În situațiile în care stereotipurile pot fi infirmate

În cazul în care este necesară o cooperare inter-grup

Unde participanții pot să se cunoască unii pe alții în mod corespunzător

În cazul în care normele sociale mai largi sprijină egalitatea.

Informațiile despre persoanele cu dizabilități

Informația despre persoanele cu dizabilități pe care o dețin oamenii este considerată ca fiind un important factor a atitudinii față de acestea. Informațiile sunt produse ale multor variabile, cum ar fi contactul anterior, atitudinea semnificativă a celorlalți, educația și mass-media (Yuker, Variables that influence attitudes toward people with disabilities:Conclusions from the data, 1994).

McGuire (1985) a raportat că sursele informațiilor percepute a fi credibile, atractive și puternice pot în mai mare măsură să producă atitudini pozitive asupra persoanelor cu dizabilități de la oameni fără dizabilități, iar informațiile provenite de la prieteni, colegi, membi ai familiilor și lideri politici sunt mai influente. Schimbând termenul „ invalid ” în „ persoane cu dizabilități ” se pare că produce atitudini pozitive din partea publicului (Huitt &Elston, 1991).

Totuși, mesajele ce promovează informații despre insuficiențele personale sau depășirea problemelor tind să producă atitudini negative asupra persoanelor cu dizabilități ( Wright, 1988 ) .

Tipul dizabilității

Tipul dizabilității afectează de asemenea atitudinile indivizilor asupra persoanelor cu dizabilități. Cercetările indică faptul că dizabilitățile fizice sunt percepute ca fiind mai favorabile decât dizabilitățile mintale (Westbrook et al., 1993) . Aceste rezultate au fost acceptate și de alte studii (Choi, 2000).

Oamenii ce suferă de SIDA, retard mintal,tuburări psihiatrice și paralizie cerebrală, s-a descoperit că sunt cel mai puțin acceptați, iar cei cu astm, diabet, probleme ale inimii și artrită sunt cei mai acceptați dintre cei cu dizabilități. Studiile lui Westbrook sugerează că atitudinile pot fi influențate și de variabile etnice, însă Esses and Beaufoy (1994) au demonstrat că peste tot, oamenii ce au suferit diferite amputații au fost evaluați mai pozitiv decât oamenii cu depresie cronică sau SIDA. Dizabilitățile mintale sunt în general văzute ca fiind mai dificil de controlat, mai periculoase decât dizabilitățile fizice,

Yuker (1994) a raportat că nivelul de competență a persoanelor cu dizabilități percepută de ceilalți ar putea fi un factor important a atitudinii. Tot el a raportat că bunele aptitudini sociale ale unei persoane cu dizabilități tind să fie evaluate în mod pozitiv de profesori, colegi și angajatori, iar caracteristici negative ale personalității ca agresivitate, antisocialism și comportamentele inadecvate ale persoanelor cu dizabilități provoacă atitudini negative la nivelul celorlalți. (Yuker, Variables that influence attitudes toward people with disabilities:Conclusions from the data, 1994)

(Stovall C. &., 1983), examinând atitudinea studenților față de persoane cu diferite tipuri de dizabilități, a aflat că aceștia tind să se simtă mai confortabil în prezența persoanelor cu dizabilități de vedere, în situații ce implică contacte personale apropiate ( căsătorie, întâniri romantice, petreceri ). Tot el a descoperit că în contextele academice , studenții tind să evalueze mai favorabil o persoană în scaun cu rotile decât orice altă dizabilitate.

Factorii culturali

Cultura din care face parte afectează orice persoană, chiar și pe acelea care încearcă să se disocieze de mediul din care fac parte. Imprinturile etnice pot fi sau nu bine cunoscute, însă acestea apar în perioade ce implică schimări: nașteri, căsătorii, boli, suferință și moarte (Secundy 1992).

Etnia contribuie la modul în care oamenii răspund în fața bolii, invalidității și dizabilității. Teoriile comparațiilor sociale sugerează faptul că oamenii sunt mai atrași de situațiile altora care sunt similare cu ale lor decât de situațiile celor care sunt diferiți (Grand & Strohmer, 1983) . Hernandez, Keys, Balcazer, and Drum (1998), în studiul lor despre atitudinea oamenilor față de americanii cu dizabilități au aflat că afro-americanii au avut o atitudinea semnificativ mai negativă față de aceștia. În același timp, asian-americanii au avut atitudini comparabile cu cei albi, iar latino-americanii și afro-americanii au avut atitudinile cel mai puțin favorabile.

Clark (1970) a examinat atitudinea mexicanilor față de boală, a găsit o atitudine negativă din partea acetei populații, incluzând o „ machismo ” negare a simptomelor, percepute ca pierderea acceptării sociale și ca o pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Rezultatele au arătat că studenții albi au o atitudine mai favorabilă decât cei de culoare și că femeile albe sunt cele mai favorabile, în timp ce femeile de culoare sunt cele mai nefavorabile, bărbații albi fiinde mai favorabili decât femeile sau bărbații de culoare. (Artale, 2003)

Într-un studiu făcut în Pakistan, ținând cont că aceștia împart tradiții culturale și religioase cu cei din India, s-a aflat că în ambele etnii bărbații au o atitudine mai favorabilă față de dizabilitate decât femeile. Într-un studiu realizat în India de către Berry and Dalal (1996), s-a notat că există contraste semnificative în atitudini referitoare la termeni precum integrare, asimilare, segregare, marginalizare. O explicație ar fi dată de variatatea de credi nțe religioase din această cultură (hinduism, budism, islamism). Mai mult, într-un studiu asupra atitudinii adolesenților suedezi și englezi cu privire la prezența în comunitate a persoanelor cu dizabilități, a rezultat faptul că adolescenții englezi exprimă o atitudine mai puțin pozitivă decât contemporanii lor din Suedia (Hastings, Sjöström, & Stevenage, 1998) . Cercetătorii au propus că diferențele găsite ar putea fi datorate filozifiilor și politicilor sociale ale teoriei normalizării, care au fost stabilite de mai multă vreme și sunt mai răspândite în Suedia decât în Anglia (Mazna Patka, 2013) .

Un studiu realizat în China, Italia, Germania, Grecia, Arabia și Australia a evidențiat că oamenii din (China, Grecia, Italia și Arabia) sunt mai negativi decât cei din Germania și Australia, cei din urmă fiind comparabili cu cei din US.

(Molly Grames, 2010), comparând atitudinea americanilor cu cea a chinezilor asupra persoanelor cu dizabilități, a aflat că americanii au semnificativ mai mult contact decât chinezii cu persoanele cu dizabilități. În ceea ce privește preferința anumitor tipuri de dizabilități, subiecții au aranjat în ordine, de la cea mai mult, la cea mai puțin preferată, următoarele tipuri: fizice dobândite, fizice congenitale și psihiatrice. Ambele naționalități au arătat o preferință semnificativă pentru tipuri diferite ale dizabilității. În China cele mai acceptate au fost dizabilitățile fizice congenitale, iar în America, dizabilitățile psihiatrice au fost cele mai acceptate. În ceea ce privește dizabilitățile fizice dobândite, nu au fost găsite diferențe semnificative.

Nivelul ridicat al depresiei din America poate explica acceptarea acesteia ca dizabilitate. În contrast, chinezii văd depresia și orice altă tulburare mentală ca pe un carater defect sau o pedeapsă pentru fapte rele. Totodată, în china persoanele cu dizabilități psihiatrice sunt văzute ca sursă de rușine și sunt ținute acasă, rezultând o slabă interacține a societății cu aceste persoane. Aceleași atitudini negative față de dizabilitățile mentale au fost găsite și în alte țări asiatice.

Lam (1993) indică faptul că în cultura Chineză, dizabilitatea tinde să fie percepută ca o incapacitate și rușine de câtre membrii familiei. Când un membru al familiei prezintă o dozabilitate, întreaga familie tinde să fie tratată cu disgrație, acest lucru depinzând de tipul dizabilităâii și resursele familiei.

O familie cu o legătură puternică în cultura coreeană se pare că este cea mai puternică din lume (cha et al., 1997). Totuși, cultura coreeană, apariția unui individ cu o dizabilitate tinde să fie perceput ca un eveniment rușinos de către ceilalți membri ai familiei, sau ca rezultat a unui păcat al ascensorilor. Acesta va fi âinut acasă, oferirea de ajutor va fi evitat. Una dintre cele mai semnificative caracteristici ale culturii din societatea coreeană este probabil rolul genului, ca în alte țări din Asia. Ideologia superiorității masculine, în care femeia este văzută ca „pâmânt”, iar bărbatu ca „rai” aduce multe consecințe, printre care preferință părinților de a avea băieți. Femeia cu dizabilități din societatea coreeană este mai stigmatizată în contextul tulburării maternității, pământului din ideologia Confunciană.

Factorii culturali acționează așadar asupra variabilelor ce influențează atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități. Astfel, valorile și credințele socio-culturale ar putea fi manifestate prin rușine și vinovăție, support familial sau consiliere.

Rolul mass-mediei

Media este un produs al societății. Acest lucru nu înseamnă însă că ea reflectă atitudini existente exclusiv și în toate circumstanțele. Ea poate deschide, de asemenea noi orizonturi sau să încerce să educe publicul. Cu toate acestea, rămâne mai degrabă aproape de ideile de consumatori ei (ciot, 2009).

Timp de secole, dizabilitatea și persoanele cu dizabilități au fost privite ca un accident al naturii. Homer în "Iliada" descrie modul în care zeii olimpieni râdeau de Hefaistos pentru că șchiopătează, și l-au aruncat din rai. În Sparta copii cu dizabilități au fost condamnați la moarte. În oamenii din Vechiul Testament ce prezentau o deformare fizică au fost excluși din preoție. Chiar reformatorul german MartinLuther scrie în jurnalul său despre un copil cu dizabilități: "Daca aș fi fost suveran, aș arunca ologuli în râu să fie înecat ". Punctul culminant al acestor de ostilități socialea fost atins când regimul nazist a ucis aproximativ 100.000 persoanele cu dizabilități fizice sau mentale. Deși timpurile s-au schimbat, discuțiile privind diagnosticul prenatal și avortul arată că, chiar și în zilele noastre, opinia generală nu este atât de mult în favoarea persoanelor cu dizabilități.

La început, mass-media a portretizat persoanele cu dizabilități într-o manieră foarte negativă. Pentru o lungă perioadă de timp personajele malefice a fost strâns legate de deformarea fizică. Când persoanele cu handicap au apărut în piese de teatru, ele au fost întotdeauna caractere de care să râdea sau erau disprețuite. Omul bâlbâit, care devine prostul întregii comunități, este un stereotip bine-cunoscut (Opera cehă „Bartered Bride”, de Bedrich Smetana).

Utilizărille „ limbajului și discuția socială construiesc experiența și înțelegerea dizabilității în Statele Unite” (Wilson & Wilson, 2001, p. 185). În relația dintre limbaj și dizabilitate au fost observate conotații negative ale termenilor „infirm”, „retard”, „spastică” și „handicap” (Philips, 1990).

Concepțiile greșite ale publicului au apărut din strategiile de strângere de fonduri de către aceste organizații. Cu toate acestea, un mijloc mult mai evident și nedemn ce exploatează copii venea din partea teledonului (Lynch & Thomas, 1994). Copii cu dizabilități defilau pe scenă în calitate de obiecte de milă, în timp ce sume de bani a promie fulgerau pe ecranul televizorului. Teledonul înșela oamenii că banii strânși vor fi folosiți pentru a vindeca acești copii și copii ca ei.

Privind imaginea persoanelor cu dizabilități în televiziune și film, întâlnim doua lucruri. În primul rând, există sute de personaje, cu tot felul de dizabilități (de exemplu, veterani de război, criminali), de lacaractere centrale ale serialelor de televiziune, până la cele temporare, sau care apar pentru un episod (de exemplu, victime cu dizabilități sau răufăcători), la personaje animate (Fleischer & Zames, 2001). Al doilea lucru este faptul că noi trecem cu vederea prevalența dizabilității și prezența frecventă a personajelor cu dizabilități. Personajele animate sunt adăugate pentru un efect plin de umor, astfel aspectul central al dizabilității devine umorul.

Invaliditatea a fost adesea folosită pentru a exagera un anumit punct sau temă, nu numai în divertismentul popular, ci și în literatură de asemenea (Albrecht, Seelman, si Bury, 2001). Cele mai populare sunt asocierea invalidității cu rea-voința. Acest lucru apare în cazul în care deformarea corpului simbolizează deformarea sufletului. Persoanele cu dizabilități fizice sunt concepute în literatură ca embleme ale răului. Ca un exemplu, doi medici, cu dizabilități rezultate din greșeli ale experimentelor lor necinstite, sunt paralizați ca o pedeapsă a răului făcut. Portretizarea dizabilității în personaje negative reflectă și consolidează trei prejudecăți comune împotriva persoanelor cu dizabilități: de invaliditate ca pedeapsă pentru răul săvârșit, persoanele cu dizabilități sunt înveninate de către soarta lor, persoanele cu dizabilități le resping pe cele fără dizabilități și ar dacă ar putea, le-ar distruge. Acest lucru duce la o separare a comunității. Dizabilitatea este portretizată ca o consecință inevitabilă a unei probleme mentale sau fizice serioase ce împiedică funcționarea, relaționarea și productivitatea. Aceste drame prezintă moartea ca fiind singura soluție pentru persoanele cu dizabilități

Acești autori afirmă că „dizabilități face apartenența la comunitate și viața imposibilă, iar moartea este de preferat … . Mai bine mort decât cu handicap "(pag. 520).

Privind imagini ale persoanelor cu dizabilități în televiziune și film, întâlnim doua lucruri. În primul rând, există sute de personaje, cu tot felul de dizabilități (de exemplu, veterani de război, criminali), de lacaractere centrale ale serialelor de televiziune, până la cele temporare, sau care apar pentru un episod (de exemplu, victime cu dizabilități sau răufăcători), la personaje animate (Fleischer & Zames, 2001). Al doilea lucru este faptul că noi trecem cu vederea prevalența dizabilității și prezența frecventă a personajelor cu dizabilități. Personajele animate sunt adăugate pentru un efect plin de umor, astfel aspectul central al dizabilității devine umorul.

Acești autori afirmă că „dizabilități face apartenența la comunitate și viața imposibilă, iar moartea este de preferat … . Mai bine mort decât cu handicap "(pag. 520).

Imagini media a scaunului rulant este simbolul principal al dizabilității. Knoll (1988) a remarcat că dizabilitatea ar putea include simboluri precum : Echipament medical, indicii de deficiențe de imobilitate, paturi, bandaje, mâini răsucite. Acestea permit unei persoane să fie etichetate ca având o dizabilitate, fără a fi declarat.

Deși dizabilitatea este manifestată în mai multe forme, imaginile mass-media se bazează pe un anumit tip de dizabilitate -tuburarea mobilității, care necesită utilizarea de scaune rulante. Dahl (1993) a făcut o analiză a întregii mass-media în promovarea imagini dizabilității. Ea vorbea despre dizabilitate ca o metaforă, mai ales despre Răul Crip ca un stereotip de reprezentare a dizabilității.

Există de asemenea , o problemă de gen și dimensiune rasială în reprezentarea persoanelor cu dizabilități. Imaginile media portretizau dizabilitatea ca aparținând bărbaților caucazieni. Zola (1985) și Makas (1993) au descoperit că majoritatea persoanelor cu dizabilități de la televizor sunt tinere, bărbați albi, singuri.

Conștientizarea publică a oamenilor cu dizabilități a crescut în ultimii ani . Tehnologia modernă a oferit mijloacele de a depăși barierele create de mediu, permițând persoanelor cu dizabilități pentru a deveni mai vizibile în viața de zi cu zi. Din păcate, barierele încă rămân invizibile. Sarcina de a schimba atitudinea, sentimentele, gândurile, și valorile populației fără dizabilități necesită planificare specială. Televiziunea și media scrisă oferă acces rapid, însă în unele circumstanțe fac mai mult rău decât bine.

Sunt necesare cercetări atât în laborator cât și pe teren pentru a evalua impactul diferitelor tipuri de portrete mass-media ale interactiuni între oameni, cu și fără dizabilități asupra gândurilor, sentimentelor, atitudinilor, și comportamentului social din lume de zi cu zi ale indivizilor (Fichten, Robillard, Tagalakis, si Amsel, 1991).

Concluzii

În acest capitol au fost prezentate aspecte teoretice referitoare la ce reprezintă atitudinea, originea atitudinilor față de persoanele cu dizabilități, variabile demografice (vârsta, gen, nivel de studii, religia), psihologice, factori culturali, contactul cu persoanele cu dizabilități și informațiile despre aceastea, variabile ce influențează atitudinea publică față de persoanele cu dizabilități și rolul mass-mediei în formarea atitudinilor. Informațiile transmise în conținutul acestui capitol sunt bazate pe studii efectuate în scopul determinării variabilelor ce influențează atitudinea față de persoanele cu dizabilități.

Literatura de specialitate indică faptul că există o varietate de surse ce contribuie la atitudinea negativă față de persoanele cu dizabilități. Examinându-le, vom putea afla unde anume putem acționa pentru a schimba această atitudine, ce afectează semnificativ persoanele cu dizabilități.

În următorul capitol vor fi prezentate aspecte referitoare la istoricul evoluției acțiunilor și atitudinilor față de situația persoanelor cu dizabiități din România, legile actuale privind persoanele cu dizabilități, reprezentarea media din țara noastră a persoanelor cu dizabilități și reprezentarea media din alte state.

Capitolul II- Persoanele cu nevoi speciale și sistemul din România

Evoluția istorică

Practica internațională din ultimii ani cu privire la problematica acceptării persoanelor cu dizabilități a demonstrat că procesul firesc constă în întegrarea lor socială, în valorificarea potențialului de care dispun, astfel încât ambele părți – persoana cu dizabilitate ți societatea căreia îi aparține – să aibă de câștigat. Prin această schimbare de atitudine, prin servicii de reabilitare și educare, persoanele cu dizabilitate au devenit mai active și mai vizibile în plan social; au luat ființă organizații ale persoanelor cu dizabilității ți ale familiilor lor, care au devenit factorii cei mai activi și mai avizați în procesul schimbării condițiilor de viață ale membrilor lor. De asemenea, au fost introduse noi concepte în literatura de specialitate și au fost adoptate expresii, sintagme sau formule noi de exprimare în legislație, pentru a favoriza integrarea socială și normalizarea situației persoanelor cu dizabilități, situație ce a permis creșterea încrederii generale în potențialul acestora.

Drepturile persoanelor cu dizabilități s-au bucurat de atenția specială a ONU și a altor organizații internaționale; un prim moment important pentru aceste persoane în istoria ONU l-a constituit anul 1981, declarat Anul internațional al persoanelor cu handicap. Ca urmare a manifestărilor din acel an (care nu a fost marcat în nici un fel în România), la 3 decembrie 1982, Adunarea Generală a ONU a adoptat Programul Mondial de Acțiune privind Persoanele cu Handicap (Rezoluția 37/52). Prin acest document se consfimțea dreptul persoanelor cu handicap de a avea aceleași șanse ca și ceilalți cetățeni și se definea pentru prima oară handicapul ca fiind o funcție a relației dintre persoana cu dizabilitate și mediul înconjurător. Cu aceeași ocazie, ONU lansa Deceniul persoanelor cu handicap (1983-1992), perioadã în care statele trebuiau să modifice procesul de integrare socială a acestor persoane. Ziua de 5 mai a fost declarată Ziua europeană de luptã împotriva discriminãrii persoanelor cu dizabilitate, iar 3 decembrie a fost declarată Ziua internațională a persoanelor cu handicap. Aceste zile au dat ocazia publicului larg să intre în contact cu diverse categorii de persoane cu dizabilități în cadrul unor activități culturale, sociale, profesionale, sportive etc. De asemenea, în perioada 9-11 martie 2001, a avut loc Adunarea Regională Europeană a „Disabled People’s International”, care a adoptat un plan de acțiune centrat pe manifestările din anul 2003, Anul european al cetățenilor cu handicap.

Pe baza experienței acumulate în urma acestor noi deschideri și abordări la nivel internațional, Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite a ajuns la concluzia că este necesar să se elaboreze un instrument juridic internațional pentru aceste persoane. Astfel, în anul 1993 au fost adoptate Regulile Standard privind Egalizarea șanselor pentru Persoanele cu Handicap, care se constituie într-un instrument pentru planificarea, realizarea și monitorizarea implementării măsurilor de bazã care conduc la creșterea calității vieții și participarea socială a persoanelor cu dizabilități (Gherguț, 2005). La 3 mai 1996, Consiliul Europei a înaintat guvernelor membre Carta Socială Europeană revizuită; printre drepturile specifice și principiile de acțiune sociale cuprinse în Cartă se numără și cele privind persoanele cu dizabilitãți. Ele sunt formulate astfel: „Persoanele cu handicap au dreptul la independență, integrare socială și participare la viața comunității.”

Șansele persoanelor valide și ale celor cu dizabilități nu sunt, în mod natural, egale în fața exigențelor vieții sociale; rezultă că egalizarea acestor șanse trebuie să devină o valoare morală și o țintă de atins, conștientizată clar de societate care are obligația de a crea, prin mijloace legislative, politico-administrative, organizatorice și tehnologice, condiții similare de viață și accesibile tuturor cetățenilor. În acelați timp, refuzul societății de a colabora la eliminarea efectelor negative ale dizabilității, atitudinile discriminatorii, stigmatizante și marginalizante trebuie descurajate și condamnate prin lege.

Situația actuală a sistemului din România

În țara noastră, în timpul regimului comunism, instituționalizarea reprezenta principala modalitate de protecție a copilului. Începând cu anul 1990 s-au faăcut numeroase eforturi pentru a dezvolta servicii alternative instituționalizării. Astfel, au fost dezvoltate servicii pentru familiile cu copii în situații de risc finanțate de către organisme și instituții internaționale (UNICEF, UE). Experiența implementării noilor programe a fost integrată în noul cadru legislativ promovat de către structurile guvernamentale, al cărui obiectiv major s-a centrat pe reforma întregului sistem de protecție al copilului.

În acord cu noile măsuri instituite pe plan mondial privind protecția și educația persoanelor cu dizabilități și în conformitate cu prevederile Constituției și Legii învățământului, țara noastră a intrat într-o etapă de transformări radicale a sistemului de educație, în spiritul egalizării șanselor, pentru copiii, tinerii și adulții cu deficiențe sau incapacități. Din perpectiva noilor reglementări adoptate de statul român, copii cu cerințe educative speciale pot fi integrați fie în unități distincte de educație specială, fie în grupe și clase sociale, din unități preșcolare și școlare obișnuite, fie, în mod individual, în unități de învățământ obișnuite.

Tot în interesul persoanelor cu dizabilități, prin Ordonanța nr. 14/30 din ianuarie 2003, a fost înființată Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH). Aceasta coordonează la nivel central activitățile de protecție socială și promovare a drepturilor persoanelor cu dizabilități, elaborează politicile, strategiile și standardele din domeniul promovării drepturilor persoanelor cu dizabilități, asigură urmărirea aplicării reglementărilor din domeniul propriu și și controlul activităților da protecție socială a persoanelor cu dizabilități.

În cadrul Strategiei naționale pentru persoanele cu handicap din România inițiate de ANPH a fost elaborat, pentru prima oară, un Plan național de acțiune pentru perioada 2003-2006 prin care au fost propuse modalități de reformare a sistemului de protecție a persoanelor cu dizabilități, cu accent pe evaluarea și planificarea individuală a intervenției, restructurarea instituțiilor rezidențiale, crearea de servicii alternative, consolidarea parteneriatului dintre instituțiile publice și cele private și creșterea competențelor competențelor autorităților locale. Obiectivul principal al strategiei naționale era focalizat pe crearea unui sistem de protecție și suport continuu integrat pentru persoanele cu dizabilități.

În conformitate cu cerințele internaționale, o strategie coerentă în favoare persoanelor cu dizabilități trebuie să urmărească:

– garantarea unei participări totale și active în viața comunității a persoanelor cu dizabilități;

– asistarea persoanelor cu dizabilități pentru a-și conduce viața independent, în acord cu propriile dorințe;

– prevenirea sau eliminarea apariției deficiențelor, prevenirea agravării și diminuarea consecițelor lor;

– prevenirea apariției barierelor sociale din calea persoanelor cu dizabilități, diminuarea consecințelor barierelor actuale;

– evitarea sau eliminarea oricăror forme negative de discriminare asupra persoanelor cu dizabilități.

Acțiunile pricipale de implementare a strategiei amintite anterior sunt îndreptate spre:

– reintegrarea în comunitate a persoanelor cu dizabilități din instituțiile rezidențiale sau din famiile care sunt lipsite de mijloace materiale;

– asigurarea participării active a persoanelor cu dizabilități în societate;

– crearea unui sistem de servicii comunitare bazat pe standarde și normative adecvate care să permită persoanelor cu dizabilități șă desfășoare o viață independentă și asistarea, la nevoie, de către o rețea de suport alcătuită din persoane calificate.

Noua viziune a reformei în domeniul serviciilor specializate pentru persoanele cu dizabilități, potrivit planului național de acțiune, a fost operaționalizat pe trei direcții simultane:

– reorganizarea și transformarea marilor instituții rezidențiale prin înființarea de instituții mai mici, specializate, cu funcții sporite pentru îmbunătățirea calității serviciilor;

– înființarea unor centre de zi, a locurilor de muncă protejate și a unor programe de formare profesională pentru stimularea participării beneficiarilor acestora la viața comunității;

– dezvoltarea unui suport comunitar prin formarea și implicarea membrilor familiilor și/sau aparținătorilor, dezvoltarea unor rețele de asistenți sociali și dezvoltarea planurilor de acțiune județene prin respectarea politicilor locale.

În aprilie 2004 s-a înființat Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), a cărui misiune declarată constă în apărarea și promovarea drepturilor și intereselor legitime comune tuturor persoanelor cu dizabilități din țara noastră, în coformitate cu practicile internaționale privind drepturile omului și problematica dizabilității. Principiile după care acționează CNDR au în vedere:

– respectul pentru demnitatea umană și independeța persoanelor cu dizabilități;

– non-discriminarea, conjugată cu acțiunea pozitivă în vederea incluziunii sociale;

– garantarea peticipării depline, cu drepturi, obligații și șanse egale a persoanelor cu dizabilități în toate domeniile vieții;

– promovarea unei societăți în care persoanele cu dizabilități să-și găsească locul într-un mod firesc.

După un sfert de secol de la eliminarea unor bariere fizice, se pare că liniile de demarcație atitudinale încă persistă la nivelul cetățenilor, partidelor politice, guvernelor, organizațiilor regionale etc.

În țara noastră, persoanele cu dizabilitate (mai ales cele cu dizabilitate vizibilă) reprezintă una dintre cele mai defavorizate categorii sociale. Din cele prezentate mai sus ne dăm seama că legislația pentru aceste persoane există, dar este respectată în puține situații, accesibilitățile în spațiul public fie nu existã, fie sunt realizate fără respectarea parametrilor prevăzuți de legislație sau fără posibilitatea de a fi folosite de cei în cauzã (vezi rampele de acces stradale și instituționale, semafoarele cu semnal acustic, mijloacele de transport în comun etc.). Nepăsarea autorităților față de problematica specifică acestor persoane, segregarea lor pe piața muncii și alte exemple asemănătoare susțin afirmația anterioară. După 1990 au existat și în țara noastră eforturi de ameliorare a imaginii sociale și a nivelului de trai ale acestei categorii de persoane, fiind organizate structuri neguvernamentale cu activitate de asistență și protecție a persoanelor cu dizabilitate, la care s-au alăturat și filiale din străinătate ale unor organizații de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate. Cu toate acestea, lobby-ul făcut pe lângă autorități și acțiunile de sensibilizare a opiniei publice nu au avut eficiența scontată și au contribuit în proporții limitate la ameliorarea reală a reprezentărilor și atitudinilor populației față de imaginea și posibilitățile reale ale persoanelor cu dizabilități.

ghergut

Mass-media din România și persoanele cu dizabilități

În țara noastră, mass-media este considerată a fi a III-a putere în stat. Deși media este un produs al societății, aceasta nu înseamnă că reflectă întru totul atitudinile existente în societate. Media poate de asemenea să deschidă noi orizonturi și să educe populația. Aceasta are un rol important în formarea opiniilor, atitudinilor și educarea ei. Este important astfel să știm cum sunt reprezentate persoanele cu dizabilități la televizor, radio și în presa scrisă din țara noastră pentru a afla în ce sens influențează mass-media atitudinea publică asupra persoanelor cu dizabilități.

Melania Gabriela Ciot, a cercetat reprezentarea persoanelor cu dizabilității în mass-media, urmărind evoluția acesteia în perioada anilor 1991-1999 . Autorul a cercetat 115 publicații despre persoanele cu dizabilități din această perioadă. Acesta a descoperit faptul că odată cu trecerea anilor, a crescut interesul pentru persoana cu dizabilități, pentru modul în care dizabilitatea afectează viața și pentru găsirea de posibilități de a îmbunătăți condițiile de viață persoanelor cu dizabilități.

Totodată, același autor, într-un alt studiu, a analizat reprezentările persoanelor cu dizabilități în presa scrisă în anul 2003 . În acest an, 123 de articole au vizat persoanele cu dizabilități, din care 117 s-au concentrat într-o proporție mare pe dizabilitate și 6 au vizat dizabilitatea într-o măsură mai mică. În ceea ce privește distribuția articolelor în funcție de tipul dizabilității, 45,53% dintre articole au vizat termenul general al dizabilității, 16,26% au vizat tulburările de vedere, 11,38% dintre articole s-au focusat pe tulburările de auz, 8,13% pe dizabilitățile fizice, iar 2,44% pe cele mintale.

Un al criteriu de categorizare a articolelor a fost modul în care este reprezentat impactul dizabilității asupra vieții individului și a membrilor familiei sale. 80,49% dintre articole au reprezentat dizabilitatea ca având un impact neutru, iar 19,51%, unul negativ. Impactul negativ a fost distribuit în următoarele categorii: 66,67% asupra bunăstăriii generale, 20,83% asupra bănăstării materiale și 12,50% asupra bunăstării emoționale.

Ultimul criteriu de categorisire a articolelor a fost măsura în care articolul face referiri la posibilitatea îmbunătățirii condițiilor persoanelor cu dizabilități. Dintre articolele studiate, 95, 94% concluziunoează că ar putea fi îmbunătățite aceste condiții, în timp ce 4,06% dintre articole rămân neutre în privința acstui fapt.

Distribuția reprezentărilor pozitive ale dizabilității arată că în anul 2003, în articole s-a scris despre cum sunt ajutate persoanele cu dizabilități (32), schimbarea atitudinii față de acestea (21), despre persoane cu dizabilități ce luptă pentru a reuși în viață (14), despre persoane cu dizabilități ce sunt protejate de către societate (12), despre dizabilități ce se pot vindeca (10), despre egalitatea dintre persoanele cu și fărăr dizabilități (3), despre faptul că dizabilitatea poate determina calități superioare pentru a compensa deficiența (2) și despre cei care luptă pentru drepturile persoanelor cu dizabilități (1). Pe de cealaltă parte, reprezentările negative ale dizabilității din presa scrisă arată că 12 articole au făcut referiri la situații de abuz ale persoanelor cu dizabilități, 7 articole au tratat subiectul discriminării sociale, iar altele 5 au descris situații de abuz moral al persoanelor cu dizabilități.

Reprezentarea media a persoanelor cu dizabilități în alte state

Statele Unite

Nu există nicio obligație a radio-difuzorilor din SUA, pentru a reflecta diversitatea în conținutul programului. Puternica libertate de exprimare garantată în primul amendament al Constituției Statelor Unite creează un cadru în care nici guvernul, nici Comisia Federală pentru Comunicații nu poate reglementa conținutul înafară de ceea ce este obscen. Accentul, prin urmare, este pe furnizarea de informații și creșterea gradului de conștientizare a problemelor legate de dizabilitate. Acest lucru este instigat în principal de organismele guvernamentale legate de departamente de sănătate, și de organizațiile de artă, asociații educaționale de jurnalism și organizațiile persoanelor cu dizabilități.

Eforturile din SUA de a îmbunătăți reprezentarea persoanelor cu dizabilități sunt afectate de conceptul restrictiv al diversității utilizate de radiodifuzori ca referitoare la femeile și minoritățile rasiale. Ei nu împărtășesc pe larg conceptul atotcuprinzător al diversității, care este utilizat în Canada, de exemplu, în care persoanele cu dizabilități sunt acum foarte vizibile.

Progresul în SUA va depinde de dorința radiodifuzorilor de a coopera cu inițiativele și utilizarea sporită a sistemului de finanțare a radiodifuziunii publice pentru a produce programe care se adreseaza nevoilor și problemelor privind persoanele cu dizabilități.

În ceea ce privește educarea copiilor, SUA a preluat conducerea în reprezentarea dizabilității. În anii 1970, copiii și adulții cu dizabilități au fost incluși în "Sesame Street" și sunt acum prezenți în spectacole populare.

Canada

Industria audiovizualului din Canada se străduiește să promoveze programe canadiene de exprimare și cultură care să reprezinte toate secțiunile comunității. Reprezentarea persoanelor cu dizabilități în mass-media reprezintă un scop în Canada și multe inițiative sunt examinate sau sunt în curs de examinare pentru a avansa acest obiectiv. Reglementările audiovizualului canadian a Comisiei de Radio-Televiziune și Telecomunicații (CRTC), a contribuit la avansarea acestui obiectiv.

CRTC face obligatoriu pentru radiodifuzorii comerciali să elaboreze planuri de diversitate corporative și de a depune rapoarte anuale pentru diversitate. Acest lucru înseamnă că radiodifuzorii trebuie să dezvolte și să monitorizeze inițiative, precum și să elimine orice obstacole în calea realizării diversității în mod continuu.

În multe privințe, Canada este un model excelent de bună practică în reprezentarea persoanelor cu dizabilități la nivel internațional. Ea are multe exemple de inițiative utile care ar putea fi adoptate și în alte state. De un interes special este un raport de la Asociatia canadiana a radiodifuzorilor (ACR) intitulat "Prezența, reprezentarea și participarea persoanelor cu dizabilități în programele de televiziune." (2005)

Australia

Legislația audiovizualului în Australia ajută la asigurarea unei reprezentări mai pozitive a persoanelor cu dizabilități. Radiodifuzorii sunt obigați să elaboreze coduri de practică, care să țină seama de conținutul programului, dacă este de natură să incite sau să perpetueze ură sau defăimare a oricărei persoane sau grup, pe baza unei dizabilități fizice sau mentale.

Cu toate acestea, o examinare a acestor coduri arată că, în cazul în care astfel de prevederi sunt prezente, ele pot fi scuzate pe un număr de motive, cum ar fi în contextul lucrărilor artistice, inclusiv comedie.

Cu toate acestea, dezvoltarea Mindframe Initiative Media finanțată de guvern, care este ghidată de mass-media națională și sănătatea mintală grupului, oferă abordări inovatoare pentru reprezentarea dizabilității de sănătate mintală în mass-media. Împărțită într-o serie de proiecte, inițiativa vizează domenii cheie, cum ar fi furnizarea de resurse utile și educația pentru jurnaliști.

Un proiect intitulat StigmaWatch promovează reprezentarea exactă, respectuoasă și sensibilă a dizabilității mintale și sinuciderii. Expune cazuri de stigmatizare media și încurajează pe cei responsabili să își schimbe practicile. Membrii publicului care observă cazuri de stigmatizare în mass-media le pot transmite către StigmaWatch. Aceste rapoarte sunt verificate și apoi postate pe site-ul lor. Acesta este un instrument de monitorizare și evaluare contemporan, interactiv și util care se adresează tuturor aspectelor legate de acoperirea mediatică a dizabilități mintale. El subliniază nu numai stigmatizarea, ci, de asemenea, răsplătește bunele practici.

Noua Zeelandă

Reprezentarea în mass-media a persoanelor cu dizabilități este un domeniu care nu a fost încă fie abordate în mod specific în Noua Zeelandă. Obiectivele de difuzare formulate de Ministerul Culturii și Patrimoniului nu fac nicio referire specifică la îmbunătățirea reprezentării persoanelor cu dizabilități. Legislația prevede numai că autoritatea Audiovizualului ar trebui să "încurajeze" elaborarea de coduri către radiodifuzori. Cu toate acestea, ea nu menționează în mod specific de invaliditate în raport cu codurile pe reprezentarea persoanelor în programe.

În 1997, când Ministerul Sănătății a inițiat un proiect ce a pus un accent special pe problema dizabilității mintale. Acesta are rolul a creste gradul de constientizare a dizabilității mintale și de a îmbunătăți reprezentarea în domeniul audiovizualului a oamenilor cu tulburări ale sănătății mintale. Fundația de Sănătate Mintală a fost, de asemenea, implicată activ în acest proiect.

Germania

Mass-media din Germania este independentă de stat. Acest lucru înseamnă că agențiile guvernamentale nu poate exercita nici o influență directă sau indirectă asupra conținutului programelor și că anumite programe dorite sau emisiuni nu pot fi subvenționate din fonduri publice.

O căutare în baza de date din arhiva programelor radiodifuzorilor germani arată că există un nivel ridicat de reprezentare a persoanelor cu dizabilități în programele germane. ABM, o organizație pentru dezvoltarea persoanelor cu dizabilități în mass-media, de exemplu, a produs mai mult de 1.000 de documentare din 1989. Peter Radtke, directorul general și redactor-șef al unei companii de producție de televiziune și film din Germania, care se ocupa exclusiv cu subiecte de dizabilitate, recomandă crearea unei rețele europene de jurnaliști, cu sau fără handicap, care lucrează în domeniul dizabilității, pentru a face schimb de experiență și de a găsi modalități de cooperare.

Malta

Legile privind radiodifuziuna din Malta sunt unice. Ele au adoptat recent o serie de standarde obligatorii specifice și practici legate de dizabilitate și portretizarea ei în domeniul audiovizualului, în privința cărora toți radiodifuzorii (atât publici, cât și privați) au obligația legală de a se conforma.

Cerințele îmbrățișează reprezentarea persoanelor cu dizabilități în mass-media ca oameni în primul rând, cu drepturile civile și umane corespunzătoare.

Persoanele cu dizabilități, reprezentate în mass-media, sunt astfel protejate pentru a nu mai fi exploatate sau reprezentate în mod negativ în astfel de programe. Legislația Audiovizualului prevede, de asemenea, un canal clar și responsabil pentru evaluarea reclamațiilor privind presupuse încălcări ale cerințelor.

Spania

În timp ce nu există nici o legislație în Spania care se adresează direct reprezentării persoanelor cu dizabilități, o nouă legislație în domeniul audiovizualului va fi adoptat va include obligativitatea de a nu discrimina persoanele cu dizabilități. Codul cu privire la Televiziunea Conținutul conține obligativitatea de a evita folosirea copiilor și tinerilor cu dizabilități pentru "Scopuri propagandistice".

Alte măsuri cooperatiste pentru a aborda reprezentarea persoanelor cu handicap în mass-media în Spania sunt în fază incipientă. Fundación ONCE urmărește să stabilească egalitatea de șanse efective de a ajuta integrarea persoanelor cu dizabilități în societate.

Suedia

În timp ce prevederile legislației constituționale și a radiodifuziunii din Suedia merg în aceeași direcție în abordarea problemei dizabilității și anti-discriminării din Suedia, legislația are puțină influență asupra acestui aspect.

Un plan de acțiune adoptat recent în mass-media în legatură cu dizabilitatea, elaborat de Federația suedeză pentru persoanele cu dizabilități, în colaborare cu o serie de jucatori importanti din industria audiovizualului, este în curs. Acesta își propune să dezvolte și să difuzeze resursele noi și cele existente în industria mass-media de masă și în organizațiile persoanelor cu dizabilități pentru a demonstra modul în care pot fi realizate reprezentări pozitive ale persoanelor cu dizabilități.

Planul de acțiune este un exemplu de bune practici în creșterea gradului de conștientizare și încurajarea discursul și acțiunilor care trebuie aplicate în zonele care au un impact semnificativ asupra modului în care persoanele cu dizabilități sunt reprezentate în mass-media în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, acces, educație, cercetare și, nu în ultimul rând, participarea persoanelor cu dizabilități în sectorul audiovizualului.

Este clar că un impuls pentru cele mai importante inițiative au venit din partea organizațiilor persoanelor cu dizabilități. Una dintre aceste organizații produce programe audio de 30 de minute despre drepturile civile, identitatea culturală și solidaritate. Fișierele de sunet descărcate sunt cu privire la tendințe, proiecte și politici în interiorul și în afara Suediei, iar utilizatorii de computere de acasă obișnuiți le pot asculta.

Regatul Unit

Reprezentarea persoanelor cu handicap în mass-media din Marea Britanie este un subiect larg răspândit și în continuă evoluție. Obligațiile de egalitate pentru persoanele cu dizabilități, integrate atât în legislația dizabilității și radiodifuziunii, au obligat sectorul de radiodifuziune din Marea Britanie (atât public, cât și privat) să adopte o serie de măsuri ample care vizează promovarea reprezentării pozitive a persoanelor cu dizabilități.

Ofcom joaca un rol esential in promovarea reprezentării persoanelor cu dizabilități în cadrul sectorului de radiodifuziune din Marea Britanie. În conformitate cu legislația de comunicații, Ofcom are obligația legală de a încuraja promovarea egalității de șanse pentru persoanele cu dizabilități în ocuparea forței de muncă și formare profesională în cadrul radiodifuzorii care le reglementează.

În acest scop, Ofcom publicat un set de instrumente pentru radiodifuzori, care conține modalități practice pentru a asigura egalitatea de șanse pentru persoanele cu dizabilități în ocuparea și formarea profesională în cadrul organizațiilor lor. În plus față de încurajarea radiodifuzorilor de a monitoriza forța de muncă oferirea accesului la formare, Ofcom impune, de asemenea serviciului public de radiodifuziune să prezinte un raport anual care conține informații cu privire la diversitatea organizațiilor lor.

În ceea ce privește reprezentarea persoanelor cu dizabilități în conținutul programului, Ofcom are obligația legală de a stabili și revizui standardele pentru conținutul programului de televiziune și radio. Codul audiovizualului Ofcom din 2005 face referiri specifice la materialul discriminatoriu și văzut ca o infracțiune.

Toate țările studiate au întreprins o serie de măsuri la diferite niveluri, de la legislativ la pur voluntar, pentru a îmbunătăți reprezentarea persoanelor cu dizabilități în domeniul audiovizualului. În cele mai multe cazuri, gradul de conștientizare a nevoii de a îmbunătăți reprezentarea este relativ recentă și răspunsul este încă într-un stadiu incipient. Cu toate acestea, țările pot învăța multe din experiențele celorlalte neexistând un organism important de cercetare care poate oferi îndrumare.

Capitolul III. Partea aplicativă

Scopul cercetării

Scopul cercetării a fost să măsoare atitudinea publică față de persoanele cu dizabilități (VD) și stabilirea unei conexiuni între aceasta și următoarele variabile independente (VI):apartenența de gen, vârsta, mediul social de proveniență, nivelul de studii, existanța sau nu a unei interacțiuni cu persoanele cu dizabilități, stabilitatea emoțională, extroversiune, deschidere spre experiență, agreabilitate, conștiinciozitate.

VI:

Apartenența de gen

feminin

masculin

Vârsta:

sub 30 de ani

peste 30 de ani

Mediul social de proveniență:

urban

rural

Nivelul de studii:

cu studii superioare

fără studii superioare

Interacțiunea cu persoanele cu dizabilități:-

cunosc o persoană cu dizabilități

nu cunosc o persoană cu dizabilități

Nivelul de stabilitate emoțională:

ridicat

scăzut

Nivelul de extroversiune:

ridicat

scăzut

Nivelul de deschidere spre experință:

ridicat

scăzut

Nivelul de agreabilitate:

ridicat

scăzut

Nivelul de conștiinciozitate:

ridicat

scăzut

VD:Scorul obținut la chestionarul ce măsoară atitudinea față de persoanele cu dizabilități (SADP)

Cu alte cuvinte, am urmărit să aflu dacă variabilele enumerate anterior influențează atitudinea publică față de persoanele cu dizabilități. Astfel, aflând originea acestor atitudini, vom ști la ce nivel se poate acționa pentru a preveni sau chiar schimba atitudinile negative în favoarea conturării unei societăți cu principii și valori sănătoase.

Mai specific, cercetarea de față urmărește să răspundă următoarelor întrebări:

Există vreo diferență între atitudinea persoanelor tinere și cea a persoanelor mai în vârstă față de persoanele cu dizabilități?

Există vreo diferență între atitudinea femeilor și cea a bărbaților față de persoanele cu dizabilități?

Există vreo diferență între atitudinea oamenilor din mediul urban și cea a oamenilor din mediul rural față de persoanele cu dizabilități?

Există vreo diferență între atitudinea oamenilor cu studii superioare și cea a oamenilor fără studii superioare față de persoanele cu dizabilități?

Faptul de a cunoaște sau nu persoane cu dizabilități influențează atitudinea publică față de acestea?

Dintre cele cinci dimensiuni ale modelului Big Five, care sunt cele care influențează atitudinea publică asupra persoanelor cu dizabilități?

Ipotezele cercetării

În cele ce urmează, voi reda ipoteze principale ale cercetării, iar pe măsură ce le voi scrie, le voi argumenta, făcând referire la studiile efectuate anterior de diferiți cercetători.

Vârsta oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că oamenii cu vârsta de sub 30 de ani au o atitudine favorabilă față de cei cu vârsta de peste 30 de ani.

Marie Yazbeck, Keith McVilly, și Trevor R. Parmenter(2004), în studiul „ Attitudes Toward People with Intellectual Disabilities”, au descoperit în urma unei cercetări că vârsta influențează atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități. Astfel, în concordanță cu alte studii, (Acton & Zarbatany, 1988; Antonak, Fiedler, & Mulick, 1989; Beckwith & Matthews, 1995;Markova & Jahoda, 1992; Sinson,1993; System 3, 1999; Tak-fai Lau & Cheung, 1999), cercetătorii au demonstrat că persoanele mai tinere tind să aibă o atitudine mai favorabilă decât cele mai în vârstă în ceea ce pricește persoanele cu dizabilități. (Marie Yazbeck, 2004)

Apartenența la un anumit gen a oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că persoanele de gen feminin sunt mai favorabile decât cele de gen masculin.

Această ipoteză a fost confirmată în studiul efectuat de Yuker, H., & Block, J. (1986) „Research with the Attitude Toward Disabled People Scales”. În această lucrare, cercetătorii au identificat o legătură între genul respondenților și atitudinea acestora asupra persoanelor cu dizabilități, în sensul că femeile afișează o atitudine mult mai pozitivă asupra persoanelor cu dizabilități, spre deosebire de bărbați. McQuilken, J. I., Freitag, C. B., & Harris, J. L. (1990), în lucrarea „ Attitudes of handicapped students toward handicapped persons.”, au demonstrat de asemenea în urma unui studiu efectuat asupra studenților, că femeile au atitudine semnificant mai pozitivă decât bărbații în ceea ce privește persoanele cu dizabilități. Stovall, C., & Sedlacek, W. E. (1983), în lucrarea numită „Attitudes of male and female university students toward students with different physical disabilities”, confirmă și ei ipoteza formulată. (Artale, 2003)

Mediul social de proveniență a oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că persoanele din mediul rural au o atitudine mai puțin pozitivă comparativ cu persoanele din mediul urban.

Cu toate că nu am găsit studii care să confirme această ipoteză, consider că cercetările care au comparat diferențele de atitudini asupra persoanelor cu dizabilități între oamenii din țări cu mentalități diferite (Molly Grames, 2010), pot constitui o bază a acestei ipoteze, întrucât există credința că populația din mediul urban este diferită de cea din mediul rural în țara noastră.

Nivelul de studii al oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că cei cu un nivel mai ridicat de studii sunt mai favorabili decât cei cu un nivel mai scăzut al educației.

Ipoteza aceasta este susținută de numeroase studii anterioare, care demonstrează faptul că nivelul de educație afectează în mod semnificativ atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități. Henry,D.,Duvdevany, I., & Keys, C. (2000), în lucrarea „ Attitudes of American and Israeli staff toward people with intellectual disabilities” arată că respondenții cu un nivel de educație mai înalt au o atitudine mai favorabilă asupra persoanelor cu dizabilități decât cei cu un nivel de educație mai scăzut. Alte studii demonstrează același lucru: subiecții cu o educație univesitară au o atitudine mai pozitivă în comparație cu subiecții care nu au dobândit acest nivel de educație. (Marie Yazbeck, 2004)

Nivelul de interacțiune al oamenilor cu persoanele cu dizabilități influențează atitudinea acestora despre acestea, în sensul că cei care au interacționat cu o persoană cu dizabilități sunt mai favorabili decât cei care nu cunosc nici o persoană cu dizabilități.

Această ipoteză se bazează pe faptul că numeroase studii au arătat că existența contactelor cu persoanele cu dizabilități influențează atitudinea oamenilor asupra acestora . (McManus, 2010)

Nivelul de stabilitate emoțională al oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că cei cu o stabilitate emoțională scăzută sunt mai puțin favorabili decât cei cu un nivel de stabilitate emoțională ridicat.

Nivelul de extroversiune al oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că oamenii mai extrovertiți sunt mai favorabili decât cei introvertiți.

Nivelul de deschidere spre experiență a oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că cei cu o deschidere mai mare spre experiență sunt mai favorabili decât cei mai puțin deschiși spre experiență.

Nivelul de agreabilitate al oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că cei cu un nivel de agreabilitate ridicat sunt mai favorabili decât cei cu un nivel de agreabilitate scăzut.

Nivelul de conștiinciozitate al oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că cei cu un nivel de conștiinciozitate ridicat sunt mai favorabili decât cei cu un nivel de conștiinciozitate scăzut.

Aceste ultime patru ipoteze se bazează pe studiile care au demonstrat că personalitatea influențează atitudinea oamenilor asupra persoanelor cu dizabilități. Niciunul dintre studiile găsite nu s-a bazat pe testul Big five factory model, unele din ele bazându-se pe nivelul de autoritate (Cohen & Struening, 1963; Rosen & Corcoran, 1978; Siller,1984), nivelul de anxietate (Lazarus, 1966), nivelul de empatie (Chester, 1965; Siller, 1984),altele folosind testul Myers-Briggs Type Indicator cu cele patru dimensiuni dihotomice (extroversiune/intoversiune, simțuri/intuiție, gândire/sentimente, judecată/percepere). (Artale, 2003)

Cu toate acestea, consider că este necesară folosirea chestionarului IPIP-50, o variantă prescurtată adaptată și testată anterior a modelului Big Five.

Metodologia și organizarea cercetării

Lotul de subiecți a inclus 122 de respondenți, cu vârste cuprinse între 17 și 52 de ani, din regiunea Moldovei, care au fost repartizați astfel:

În cercetarea efectuată am utilizat ancheta pe bază de chestionar. Participanților la studiu li s-a prezentat un set de 3 chestionare.

Primul chestionar a avut rolul de a culege date generale despre subiecți (vârsta, sex, mediul social de proveniență, nivelul educațional atins, interacțiunea cu persoane cu dizabilități) (vezi anexa 1).

Al doilea chestionar a fost realizat sub forma unei scale de atitudine asupra persoanelor cu dizabilități (SADP) (Choi, 2000) care cuprinde 21 de itemi, dintre care 11 sunt itemi inversați (1,2,3,5,6,7,11,14,15,16,19), cu șase trepte de răspuns (vezi anexa 2).

Ultimul chestionar, IPIP (Silvia Rusu1, 2012), formulat sub forma unei scale cu 5 trepte a avut rolul de a măsura cele 5 dimensiuni ale modelului Big Five (stabilitatea emoțională, extroversiunea, deschiderea spre experiență, agreabilitatea, conștiinciozitatea). Acest chestionar cuprinde 50 de itemi, fiecare 10 itemi măsurând câte o dimensiune a personalității, după cum urmează:

Stabilitate emoțională:4, 9, 14, 19, 24, 29, 34, 39, 44, 49.

Extroversiune:1, 6, 11, 16, 21, 26, 31, 36, 41, 46.

Deschidere spre experiență:5, 10, 15,10, 25, 30, 35, 40, 45, 50.

Agreabilitate:2, 7, 12, 17, 22, 27, 32, 37, 42, 47.

Conștiinciozitate:3, 8, 13, 18, 23, 28, 33, 38, 43, 48.

Coeficientul de consistență internă alpha-Crombach calculat pentru SADP avut valoarea de 0,824, care permite utilizarea rezultatelor chestionarului în realizarea inferențelor statistice urmărite de cercetare.

Coeficientul de consistență internă alpha-Crombach pentru testul de personalitate a fost calculat pentru fiecare dimensiune în parte:

stabilitate emoțională- alpha =0, 752

extroversiune- alpha =0,775

deschidere spre experiență- alpha=0,783

agreabilitate- alpha=0,763

conștiinciozitate- alpha =0,813

Aceste rezultate permit utilizarea chestionarului IPIP în realizarea cercetării.

În analiza statistică a datelor a fost utilizat testul t de semnificație a diferențelor dintre medii pentru eșantioane independente (Independent Samples t Test). Folosind testul T s-a urmărit analiza nivelului de interacțiune între scorul obținut la chestionarul SADP și variabilele independente ale cercetării.

Rezultatele cercetării și interpretarea acestora

În cele ce vor urma, pe baza rezultatelor cercetării, voi verifica ce ipoteze sunt confirmate și ce ipoteze sunt infirmate dintre cele formulate la începutul cercetării.

În urma prelucrării statistice a datelor s-a obținut o valoare a lui p= 0,041<0,05,(vezi anexa 4) ceea ce face ca prima ipoteză a cercetării să fie confirmată, existând o interacțiune semnificativă statistic între cele două variabile. Ne putem da seama astfel, că vârsta oamenilor contribuie la atitudinea acestora față de persoanele cu dizabilități. În urma analizei datelor obținute am observat faptul că persoanele mai tinere au o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități, în comparație cu cele mai în vârsta:

Aceste rezultate sunt în concordanță cu alte studii anterioare, care au raportat aceleași rezultate (Acton & Zarbatany, 1988; Antonak, Fiedler, & Mulick, 1989; Beckwith & Matthews, 1995;Markova & Jahoda, 1992; Sinson, 1993; System 3, 1999; Tak-fai Lau & Cheung, 1999) (Marie Yazbeck, 2004)

Acest lucru ar putea fi explicat prin prisma faptului că cei oamenii mai în vârstă au trăit și în perioada în care persoanele cu dizabilități trăiau în spitale și erau mai puțin vizibili în societate. Totodată, putem face referire la perioada comunismului, perioadă ce a marcat majoritatea oamenilor peste 30 de ani, în care persoanele cu dizabilități erau instituționalizate. Exista o separare socială și culturală față de instituțiile comunitare petru persoanele cu deficiențe, care erau izolate în cea mai mare parte de evenimentele socioculturale ale comunității (spectacolele, serbările și alte evenimente de acest tip se desfășurau separat, iar accesul în locurile publice era foarte rar și cât se poate de discret) (Gherguț, 2008).Termenul folosit cel mai des în numirea acestor persoane era cel de „handicapat”, termen cu înclinații negative. În ziua de azi, persoanele cu dizabilități sunt mai des întâlnite și promovate într-o manieră mai pozitivă decât în trecut. De aceea, tinerii care s-au dezvoltat în perioada de după comunism și-au integrat noi valori, comparativ cu persoanele ce au trăit în perioada comunismului.

Totuși, sunt și studii care au raportat o interacțiune nesemnificativă între vârsta oamenilor și atitudinea acestora față de persoanele cu dizabilități, (Yuker, Variables that influence attitudes toward people with disabilities:Conclusions from the data, 1994).

Rezultatele obținute în urma prelucrării statistice a datelor au arătat o valoare a lui p=0,016<0,05, ceea ce face ca și a doua ipoteză a cercetării să fie confirmată, existând o interacțiune semnificativă statistic între cele două variabile. Ne putem da seama astfel, că apartenența de gen a oamenilor contribuie la atitudinea acestora față de persoanele cu dizabilități. În urma analizei datelor obținute am observat faptul că femeile au o atitudine favorabilă comparativ cu bărbații în ceea ce privește persoanele cu dizabilități.

Alte studii efectuate anterior au raportat aceleași rezultate (Yuker, Research with the Attitude Toward Disabled People Scales: 1960–1985, 1986), (McQuilken, 1990), (Stovall C. &., 1983).

În acest context putem argumenta această diferență de atitudine prin faptul că femeile au structura lor psihică dominată de partea afectivă. Totodată, femeile (la care putem invoca și instinctul lor matern), sunt mai sensibile, empatice, impresionabile și acceptă mai ușor copiii, indiferent de integritatea fizicã, senzorialã sau psihicã a acestora. (Gherguț, 2008)

Totuși există și studii care au descoperit că nu există o interacțiune semnificativă între apartenența de gen și atitudinea față de persoanele cu dizabilități (Gherguț, 2008).

Rezultatele cercetării confirmă această ipoteză, întrucât a fost observată o interacțiune semnificativă între mediul social de proveniență al oamenilor și atitudinea acestora față de persoanele cu dizabilități (p=0,001<0,05). Astfel, constatăm că persoanele din mediul urban au o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități comparativ cu persoanele din mediul rural.

Mediul din care facem parte influențează atitudinea noastră față de persoanele cu dizabilități. (Molly Grames, 2010). Acest lucru poate fi datorat faptului că fiecare mediu social promovează între membrii comunității opinii, valori, credințe specifice. Este cunoscut faptul că există o diferență de mentalități între mediul urban și cel rural. Acest lucru este cauzat de faptul că cei din mediul rural trăiesc în comunități mici, neîntâlnindu-se cu persoane și situații diverse. Aceștia se cunosc între ei, văd aceiași consăteni aproape în fiecare zi Astfel, ei sunt mai conservatori, acceptă mai greu ceea ce este diferit de modul în care au fost obișnuiți să perceapă lumea. Pe de cealaltă parte, oamenii din mediul urban întâlnesc mai des oameni din alte țări, de etnii și culturi diferite și sunt obișnuiți să accepte diversitatea. În același timp, oamenii din mediul rural, care au integrată foarte bine religiozitatea în sistemul propriu de valori, pot privi dizabilitatea ca o pedeapsă de la divinitate. De aceea, este posibil să asocieze dizabilitatea unei persoane cu un păcat comis de aceasta sau de rudele sale. Există însă și studii care au demonstrat că nu există o interacțiune semnificativă între mediul social de proveniență și atitudinea față de persoanele cu dizabilități (Gherguț, 2008)

În urma prelucrării statistice a datelor s-a obținut o valoare a lui p= 0,000<0,05, fapt ce confirmă ipoteza formulată. Analizând datele obținute, putem observa că respondenții cu studii superioare tind să aibă o atitudine favorabilă față de persoanele cu dizabilități, comparativ cu cei fără studii superioare.

Numeroase studii confirmă de asemenea că un nivel de educație mai înalt favorizează o atitudine pozitivă față de persoanele cu dizabilități (Marie Yazbeck, 2004) (Antonak, 2000) (Henry, 2000). Explicația acestei situații ar putea fi faptul că persoanele cu studii superioare posedă mai multe cunoștințe, flexibilitate în gândire, înțeleg într-un mod diferit realitatea în care trăiesc. Totodată, acestea își formează propriile atitudini față de ceea ce le înconjoară în cunoștință de cauză (Gherguț, 2008). Pe de cealaltă parte, unele persoane cu un nivel al educației mai scăzut, sunt mai rigide în gândire, posedă mai puține cunoștințe, își formează propriile atitudini pe baza zvonurilor, având un simț critic mai puțin exersat.

Rezultatele statistice în prelucrarea datelor referitoare la această ipoteză ne demonstrează faptul că nu există o interacțiune semnificativă între cele două variabile invocate în ipoteză, întrucât calculele efectuate au arătat o valoare a lui p= >0,05.

Deși în studiile efectuate anterior, a fost raportată o interacțiune puternică între nivelul interacțiunii cu persoanele cu dizabilități și atitudinea față de acestea, (McManus, 2010) cercetarea de față nu a identificat o interacțiune puternică între acest două variabile.

Acest lucru ar putea fi explicat prin prisma faptului că o importanță mai mare este reprezentată de calitatea contactului, durata și numărul de contacte, decât faptul de a cunoaște sau nu o persoană cu dizabilități (McManus, 2010). Mulți oameni cunosc persoane cu dizabilități (76% dintre respondenți), însă nu toți dintre aceștia au avut contacte cu aceste persoane în mod repetat, lucru care ar putea ajuta la o mai bună cunoaștere și înțelegere a persoanelor cu dizabilități.

Rezultatele cercetării infirmă această ipoteză, întucât valoarea lui p= 0,305>0.05. Acest fapt ne arată că nivelul de stabilitate emoțională a oamenilor nu influențează părerea acestora despre persoanele cu dizabilități.

Din tabelul de mai sus putem observa ca nu există mari diferente între mediile celor două grupuri de respondenți, respectiv între atitudinea oamenilor cu un nivel de stabilitate emotională mai ridicat și cei cu un nivel de instabilitate emoțională mai scăzut. Acest lucru demonstrează faptul că la formarea unei atitudini față de persoanele cu dizabilități nu contribuie temerile, furiile, descurajările, impulsivitatea sau vulnerabilitatea proprie. Ipoteza conform căreia oamenii cu un nivel de stabiliate emoțională mai scăzut sunt mai puțin favorabili decât cei cu un nivel al stabilității emoționale mai ridicat este greșită, deoarece atitudinea noastră față de persoanele cu dizabilități nu este condiționată de accentele nevrotice proprii, ce de alte fațete ale personalității noastre.

Nivelul de extroversiune al oamenilor influențează atitudinea acestora despre persoanele cu dizabilități, în sensul că oamenii mai extrovertiți sunt mai favorabili decât cei introvertiți.

Rezultatele cercetării confirma această ipoteză, întucât valoarea lui p= 0,007<0.05. Acest rezultat de arată faptul că laturile noastre care țin de afectivitate, sociabilitate, asertivitate, activitate, căutare de provocări și emoțiile pozitive influențează atitudinea față de personele cu dizbilități.

Din tabelul de mai sus putem observa că există diferențe semnificative în ceea ce privește atitudinea oamenilor extrovertiți și a celor introvertiți în ceea ce privește atitudinea acestora față de persoanele cu dizabilități: media scorurilor obținute la chestinoarul ce măsoară atitudinea față de persoanele cu dizabilități este mai mare decât media oamenilor introvertiți. Acest lucru poate fi explicat prin prisma faptului că oamenii extrovertiți sunt mai prietenoși, intimi, veseli, comunicativi. Aceștia se simt bine în orice context social, fapt pentru care interacționează cu ușurință cu ceilalți. Spre deosebire de cei extrovertiți, oamenii intovertiți rareori caută compania celorlalți, sunt mai rezervați. Ne putem gândi, în acest context, că există mai multe șanse ca extravertiții să fi interacționat cu persoane cu dizabilități, și din acest motiv să aibă o atitudine faorabilă față de acestea. Introvertiților, prin felul lor de a fi, le este greu să socializeze, fapt petru care e posibil să își fi format atitudini nefavorabile, din cauza faptului că nu au reușit să interacționeze cu persoane cu nevoi speciale.

Rezultatele cercetării infirmă această ipoteză, întucât valoarea lui p= 0,065>0.05. Înțelegem astfel că imaginația, estetica, simțul artistic, nu contribuie la formarea atitudinilor față de persoanele cu dizabilități.

Din tabel putem lesne observa faptul că nu există diferențe semnificative între media oamenilor cu un nivel al deschiderii spre experiență scăzut și cea a respondenților cu un nivel mai ridicat. Acest lucru poate fi explicat prin prisma faptului că imaginația, spiritul aventurier, interesul artistic nu interferează cu formarea atitudinii față de persoanele cu dizabilități.

Rezultatele cercetării confirmă această ipoteză, întucât valoarea lui p= 0,000<0.05. Există

așadar o interacțiune puternică între nivelul de agreabilitate al oamenilor și atitudinea acestora față de persoanele cu dizabilități.

Din tabel putem observa că există diferențe semnificative între media obținută de oamenii cu un nivel al agreabilitate ridicat la chestionaru SADP și cei cu un nivel de agreabilitate scăzut. În acest caz, putem afirma că nivelul de agreabilitate condiționează atitudinea publică față de persoanele cu dizabilități. Putem explica acest lucru dacă ținem cont de trăsăturile persoanelor cu nivel de agreabilitate crescut: neagresive, cu sentimente plăcute față de cei din jur, rezistente la frustrare. Totodatată, aceste persoane sunt caracterizate de altruism, încredere, modestie, supunere. Aceste trăsături fac oamenii cu un nivel de agreabilitate ridicat să accepte și să înțeleagă și persoanele cu dizabilități, să le ofere ajutor și să nu le condamne. Pe de cealaltă parte, cei cu un nivel de agreabilitate scăzut sunt mai cinici, neimplicați, agresivi. Aceste trăsături îi pot face să fie inflexibili , neputându-i accepta și înțelege pe ceilalți, care sunt diferiți.

Rezultatele cercetării infirmă această ipoteză, întucât valoarea lui p= 0,799>0.05. Nici nivelul conștiinciozității nu este așadar un factor al atitudinii față de persoanele cu dizabilități.

Din tabel se poate observa faptul că nu există mari diferențe de atitudine între oamenii cu un nivel al conștiinciozității ridicat și cei cu un nivel scăzut. Competența, ordinea, dorința de realizare, autodisciplina sunt trăsături care nu contribuie așadar la formarea atitudinii față de persoanele cu dizabilități.

Privind peste aceste ultime cinci ipoteze, putem observa faptul că două dintre ele sunt confirmate(ipoteza nr 7, respectiv ipoteza nr 9); putem astfel afirma că personalitatea oamenilor este un factor al atitudinii acestora fața de persoanele cu dizabilități, așa cum și alte studii au afirmat. Niciunul dintre studiile găsite nu s-a bazat pe testul Big five factory model, unele din ele bazându-se pe nivelul de autoritate (Cohen & Struening, 1963; Rosen & Corcoran, 1978; Siller,1984), nivelul de anxietate (Lazarus, 1966), nivelul de empatie (Chester, 1965; Siller, 1984),altele folosind testul Myers-Briggs Type Indicator cu cele patru dimensiuni dihotomice(extroversiune/intoversiune, simțri/intuiție, gândire/sentimente, judecată/percepere). (Artale, 2003)

Concluziile cercetării

Stereotipurile de gen ce există încă în societatea noastră, conform cărora femeile trebuie să fie mai grijulii, binevoitoare, înțelegătoare iar bărbații mai puțin afectuoși, se reflectă și în atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Femeile astfel tind să fie mai favorabile comparativ cu bărbații.

Diferența de mentalitate dintre generații își spune cuvântul și în cazul atitudinii față de persoanele cu dizabilități. Cei mai în vârstă, care și-au format atitudinile și valorile într-un context mai puțin prielnic promovării unei atitudini pozitive față de persoanele cu dizabilități păstrează și acum prejudecăți în legătură cu acestea. Totodată, putem datora atitudinea favorabilă a celor mai tineri față de persoanele cu dizabilități și a faptului că aceștia sunt mai deschiși spre a primi informații, sprea a accepta oameni diferiți și situații noi, cu care se pot acomoda mult mai ușor.

Mediul social este un alt factor care influențează atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Mediul rural reprezintă încă un mediu conservator, fapt demonstrat de diferențele semnificative de atitudine între cei din mediul urban și cel rural. În comunitățile mici, precum satele, oamenii se confruntă mai rar cu situații și oameni noi, fapt pentru care le este mai greu să accepte tot ce este diferit față de ce știu ei.

Constatăm totodată o diferență semnificativ statistică între cei cu studii superioare și cei fără studii superioare, în ceea ce privește atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Putem spune așadar că cei cu studii superioare au o gândire mai flexibilă, valori și principii sănătoase, dețin un set de cunoștințe mai bogat, fapt pentru care au o atitudine mai favorabilă în comparație cu cei fără studii superioare.

În privința interacțiunii cu persoanele cu dizabilități nu s-au înregistrat diferențe semnificativ statistice. Putem pune acest lucru pe seama faptului că nu este de ajuns doar să cunoști o persoană cu dizabilități, ci contează calitatea și durata interacțiunii, pentru formarea unei atitudini în ceea ce o privește.

În ceea ce privește rolul stabilității emoționale asupra atitudinii față de persoanele cu dizabilități, nu s-a constatat o o interacțiune semnificativă. Putem astfel afirma faptul că prezența anumitor nevroze nu influențează atitudinea.

Nivelul extroversiunii este un important factor al atitudinii. Oamenii extravertiți, care socializează mai ușor, au o atitudine pozitivă, ajungând să interacționeze cu persoanele cu dizabilități. Cei introvertiți însă, sunt mai nefavorabili.

Deschiderea spre experiență nu reprezintă un factor al atitudinii fața de persoanele cu nevoi speciale, în ceea ce privește oamenii cu un nivel mai scăzut al deschiderii. O ușoară diferență statistică este concretizată în grupul respondenților cu un nivel mai mare al deschiderii spre experiență, respectiv numărul celor cu atitudine favorabilă este mai mare decât al acelor cu o atitudine nefavorabilă. Putem pune însă acest fapt pe seama întâmplării.

O interacțiune semnificativă statistic a fost observată între nivelul agreabilității și atitudinea față de persoanele cu dizabilități. Cu alte cuvinte, nivelul agreabilității respondenților influențează atitudinea acestora. Acest lucru este datorat faptului că cei care au un nivel de agreabilitate ridicat empatizează mult mai ușor cu cei din jur, sunt mai înțelegători și altruiști.

În cazul nivelului conștiinciozității nu a fost raportată o interacțiune semnificativă statistic cu atitudinea față de persoanele cu nevoi speciale. Altfel spus, disciplina, auto-realizarea, ordinea, sunt trăsături ce nu interferează cu formarea atitudinilor față de persoanele cu dizabilități.

Concluzii finale

Având în vedere datele obținute în urma cercetării, conform cărora 47,54% dintre respondenți au o atitudine nefavorabilă asupra persoanelor cu dizabilități, este important să găsim soluții pentru schimbarea atitudinii populației. Acest lucru ar îmbunătăți viața persoanelor care suferă din cauza unor deficiențe și cel mai important, ar contribui la formarea unei societăți cu principii și valori sănătoase.

Schimbarea atitudinii sociale este un proces amplu, pe măsura complexității atitudinilor. Este important în primul rând să cunoaștem factorii ce influențează atitudinea și asupra cărora putem noi acționa.

Atitudinea publică asupra persoanelor cu dizabilități este influențată de o multitudine de factori demografici și factori psihologici, de nivelul interacțiunii cu persoanele cu dizabilități, de nivelul informațiilor despre persoanele cu dizabilități, de mass media, etc., după cum au fost aceștia prezentați anterior. Asupra variabilelor demografice și asupra personalității oamenilor nu se poate acționa. Însă, se poate acționa asupra informațiilor transmise de mass-media, asupra nivelului interacțiunii și asupra nivelului de cunoștințe despre persoanele cu dizabilități.

În absența experienței personale și contactului cu persoanele cu dizabilități, mass-media poate juca un rol important în schimbarea atitudinilor și cunoștințelor despre persoanele cu dizabilități.În aceste condiții, necesitatea unei promovări responsabile și nediscriminatorii din partea mass-media devine tot mai importantă. Înțelegerea și promovarea valorilor care stau la baza drepturilor fundamentale ale omului sau condițiile de bază umane necesare pentru dezvoltarea egalității, autonomiei, demnității și solidarității / justiției sociale este esențială.

Rolul experienței directe poate fi deosebit de important în formarea atitudinii. Efectele pozitive ale contactelor au fost demonstrate în mai multe domenii, inclusiv în atitudinea față de pacienții vârstnici, și copiii cu dizabilități (Hewstone, 2003). Experiența directă poate contribui la procesul de formare a atitudinii prin modificarea modului în care sunt procesate informațiile disponibile.

În condiții de statut egal (ex:colegi de clasă, colegi de muncă)

În situațiile în care stereotipurile pot fi infirmate

În cazul în care este necesară o cooperare inter-grup

Unde participanții pot să se cunoască unii pe alții în mod corespunzător

În cazul în care normele sociale mai largi sprijină egalitatea.

Însă pentru ca aceste situații să se petreacă, este necesar să se intervină în domeniul educațional și cel al câmpului muncii. Astfel, este lesne de înțeles că trebuiesc încurajate incluziunea persoanelor cu dizabilități în școlile de masă și ocuparea forței de muncă și de către persoane cu dizabilități. În acest fel, colegii acestora îi vor cunoaște mai bine, vor putea coopera împreună, vor încorpora în sistemul propriu de valori faptul că ambele categorii (persoane fără, respectiv cu dizabilități) au statut egal.

În ceea ce privește ocuparea forței de muncă de către persoanele cu dizabilități, trebuie să ținem cont de anumite aspecte (Hannon, 2006):

Când sunt furnizate suporturi adecvate, angajatorii exprimă atitudini pozitive față de lucrătorii cu dificultăți de sănătate intelectuale si mentale.

Discrepanța dintre dorința exprimată de a angaja și angajarea propriu-zisă a persoanelor cu dizabilități din SUA identificate în studiile anterioare, pare a fi diminuată în special în rândul angajatorilor care au fost participanți la programe de ocupare profesională / acceptate.

O agenție de servicii între angajator și potențialul angajat poate fi crucială, în special în cazul angajaților cu dizabilități intelectuale;aceasta ar îmbunătăți rezultatele angajării acestora, prin asistarea angajatorului în recunoașterea potențialului persoanelor cu dizabilități.

Cu alte cuvinte, dacă luăm în considerare aspectele enumerate mai sus și le aplicăm în sistemul actual, situația persoanelor cu dizabilități, cel puțin în ceea ce privește ocuparea unui loc de muncă, s-ar putea îmbunătăți considerabil. Totdată, colegii lor vor înțelege că și aceste persoane pot fi productive, și independente.

În privința situației din domeniul educațional, este important să ne gândim la următoarele chestiuni (Hannon, 2006):

Tinerii cu dizabilități acordă o mare importanță în a fi tratați la fel ca oricine altcineva, în a le fi ascultate opiniile și experiențele.

Atitudinea profesorilor față de elevii cu dizabilități au un impact semnificativ asupra experiențelor educaționale ale acestora.

Școlile pot influența în mod negativ atitudinile sociale privitoare la dizabilitate.

Legăturile afective, inclusiv formarea de prietenii apropiate par a fi foarte eficiente în reducerea atitudinilor negative.

Așadar, este important ca accentul să fie pus și pe educația din școli, pe modelele de comportament oferite de profesori în școală, pe încurajarea spre atitudini pozitive, favorabile, ce pornesc în școală, asupra persoanelor cu dizabilități, însă și mai important este ca din ce în ce mai mulți elevi cu dizabilități să fie incluși în școlile de masă, pentru ca populația să cunoască, să învețe să accepte diversitatea, fără a se mai baza pe prejudecăți și stereotipuri.

Structurile sociale reflectă gândirea individuală iar gândirea individuală este modelată de structurile sociale, în orice societate la un moment dat. Această gândire inconștientă despre "normal" și "anormal" a adus la suprafață faptul că individul și societatea sunt strâns legate de procesul de socializare de când suntem copii foarte mici. Cei mai mulți oameni, ar nega faptul că tratează incorect persoanele cu dizabilități pe nedrept. Ei vor spune, de obicei, că tind să le considere victime nefericite care sunt, din păcate, dezavantajate. Cu toate acestea, această simpatie și bunăvoință ascunde adesea o reticenta profundă în a accepta persoanele cu dizabilități în condiții de egalitate. Aceasta fapt se bazează adesea pe presupuneri, sau stereotipuri profund negative. (Hannon, 2006)

Ceea ce ne interesează pe noi este să eliminăm aceste presupuneri și stereotipuri. Pentru aceasta este nevoie de un program educational conceput pentru a crește gradul de conștietizare a persoanelor cu dizabilități în rândul elevilor și profesorilor. Astfel, elevii vor ști cum să se comporte față de cei cu diferite tulburări,îi vor înțelege mai bine, iar profesorii vor avea o înțelegere a implicațiilor de predare-învățare specifice deficiențelor.

În definitiv, scopul final în ceea ce privește situația persoanelor cu dizabalități este eliminarea obstacolelor din calea realizării potențialului uman.

Atitudinile publice și sociale negative sunt obstacole majore în accesarea condițiilor de bază necesare pentru a atinge potențialul uman, deoarece acesta dezvoltă și consolidează barierele socio-ecologice pentru participarea la locul de muncă și alte activități de masă.

Condițiile de bază necesare pentru fiecare persoană pentru a-și dezvolta potențialul său și de a trăi în fond ca individ autonom sunt drepturile fundamentale ale omului. Înțelegerea și promovarea valorilor care stau la baza drepturilor fundamentale sau condițiile de bază umane necesare pentru dezvoltarea egalității, autonomiei, demnității și solidarității / justiției sociale – este esențială dacă guvernele și indivizii se angajeză să se asigure că fiecare persoană poate avea acces la condițiile necesare pentru a trăi ca indivizi autonomi.

Valorile care stau la baza drepturilor omului sau condițiile de bază necesare pentru a îndeplini potențialul uman în fiecare cadru, fie că este vorba de origine, școală, locul de muncă sau societate în general, trebuie să fie promovate. Printre principiile care stau la baza Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, și care, dacă ar fi respectate și promovate ar contribui la schimbarea atitudinii negative, se enumeră:

„Respectarea demnității inalienabile, a autonomiei individuale, inclusiv a libertății de a face propriile alegeri, și a independenței personelor;

Nediscriminare;

Participarea și integrarea deplină și efectivă în societate;

Respectul pentru diversitate și acceptarea persoanelor cu dizabilități ca parte a diversității umane și a umanității;

Egalitatea de șanse;

Accesibilizarea;

Respectul pentru capacitățile de evoluție a copiilor cu dizabilități și respectul pentru drepturile copiilor cu dizabilități de a-și păstra propria identitate.” (Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, 2007)

Însă aceste drepturi fundamentale sunt încălcate în țara noastră, nu prin modul în care sunt formulate și stipulate în legislație, ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. (Soponaru, 2013)

Publicul are un rol important de jucat în acceptarea diversității ca parte integrată, importantă și de îmbogățire a societății. Este necesar să recunoaștem faptul că egalitatea nu înseamnă să tratăm pe toată lumea în același mod. Este vorba despre a răspunde nevoilor diferite în moduri diferite, care se potrivesc cel mai bine. Egalitatea nu înseamnă un tratament egal, deoarece dacă i-am trata pe toți în același fel am ignora diferențele esențiale, ceea ce ar conduce spre inegalitate. Egalitate înseamnă tratament diferit pentru a oferi șanse egale. Pentru a deschide oportunități pentru toți în mod egal, diferențele trebuie să fie luate în considerare în mod sistematic și satisfăcute. Trebuie să existe o acceptare activă, primitoare a diferențelor / diversității, mai degrabă decât evitarea, eliminarea sau negarea acestora.

Bibliografie generală

Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități. (2007). Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite . New York: Monitorul Oficial al României.

Adelson, P. C. (1972). Medical and psychological aspects of disability. Springfield.

Allport, G. (1935). Attitudes. Handbook of social psychology, 789-844.

Aloia, G. F. (1980). Physical education teachers’ initial perceptions of handicapped children. Mental Retardation, 87-89.

Antonak, R. &. (2000). Measurement of attitudes towards persons with disabilities. Disability and Rehabilitation,, 211-224.

Artale, L. J. (2003). ATTITUDES OF COMMUNITY COLLEGE STUDENTS. 1.

Berry, J. O. (1995). Employing people with disabilities: Impact of. Rehabilitation Psychology, 211-222.

Choi, G. (2000). THE EFFECTS OF PERSONALITY TYPES AND OCCUPATIONAL CHARACTERISTICS ON ATTITUDES TOWARD PEOPLE WITH DISABILITIES. CHICAGO: UMI.

Ciot, M.-G. (2010). ROMANIAN MEDIA REPRESENTATIONS OF DISABILITY. STUDIA UNIVERSITATIS BABES-BOLYAI, PSYCHOLOGIA-PAEDAGOGIA, 81-96.

CIOT, M.-G. (2014). Persons with Disabilities and Eliminating the Social Barriers. Eurolimes, 24-35.

Dan, C. (2005). Psihologie socială. București: editura A.S.E.

Donnell, C. M. (1999). Ethnic and gender influences on the social acceptance o f persons with disabilities by African American and White college students. Journal of Applied Rehabilitation Counseling, 31-34.

Gherguț, A. (2008). Dizabilitatea o provocare pentru societate. Studiu comparativ asupra atitudinii fatã de persoanele cu nevoi speciale. Psihologia socială, 71-75.

Hannon, F. (2006). Literature Review on Attitudes towards Disability. Dublin: national disability authority.

Harasymiw, S. J. (1976). A longitudinal study of disability group acceptance. Rehabilitation Literature, 98-102.

Henry, D. I. (2000). Attitudes of American and Israeli staff toward people with intellectual disabilities. Journal of Intellectual, 302-314.

Hewstone. (2003). Inter-group contact. Panacea for prejudice? The psychologist, 352-355.

Levy, J. M. (1993). Determinants of attitudes of New York state employers toward the employment of persons with severe handicaps. Journal of Rehabilitation, 49-54.

Marie Yazbeck, K. M. (2004). Attitudes Toward People with Intellectual Disabilities. JOURNAL OF DISABILITY POLICY STUDIES, 97-111.

Martin, W. E. (1982). Beginning rehabilitation counselors’ attitudes toward disabled persons. Journal o f Applied Rehabilitation Counseling., 14-16.

Mazna Patka, C. B. (2013). Attitudes of Pakistani Community Members and Staff Toward People with Intellectual Disability. AMERICAN JOURNAL ON INTELLECTUAL AND DEVELOPMENTAL DISABILITIES, 32-43.

McManus, J. L. (2010). Contact and knowledge as predictors of attitudes toward individuals with intellectual disabilities. Journal of Social and, 579-590.

McQuilken, J. I. (1990). Attitudes of handicapped students. Journal of College Student Development, 17-22.

Molly Grames, C. L. (2010). Attitudes Toward Persons with Disabilities: A Comparison of Chinese and American Students. Journal of Undergraduate Research.

Parashar, D. (2008). Factors Influencing Asian Indian Graduate Students’ Attitudes Toward People With Disabilities. Rehabilitation Counseling, 229-239.

Satcher, J. &.-D. (1992). Attitudes of human-resource management students toward persons with disabilities. Rehabilitation Counseling Bulletin, 248-252.

Siegfried, W. D. (1981). Student’s attitudes toward physical disability in prospective co-workers and supervisors. Rehabilitation Counseling Bulletin, 20-24.

Silvia Rusu1, L. P. (2012, 4 17). Evaluarea personalitãþii din perspectiva modelului Big Five. Date privind adaptarea chestionarului IPIP-50. pg. 39-56.

Soponaru, F. B. (2013). Persoanele cu nevoi speciale din România. Auto și heteropercepție. Social Psychology, 87-103.

Stovall, C. &. (1983). Attitudes of male and female university students toward students with different physical disabilities. Journal of College Student, 325-330.

Stovall, C. &. (1983). Attitudes of male and female university students toward students with different physical disabilities. . Journal of College Student Personnel, 325-330.

Tringo, J. L. (1970). The hierarchy of preference toward disability groups. Journal of Special Education, 295-306.

Yuker. (1986). Research with the Attitude Toward Disabled People Scales: 1960–1985. Hampstead, NY: Holstra University Center for the Study of Attitudes Toward People with Disabilities.

Yuker. (1994). Variables that influence attitudes toward people with disabilities:Conclusions from the data. Journal of Social Behaviour & Personal

Anexe

Anexa 1- Chestionar demografic

Chestionar demografic

Rolul acestui chestionar este de a obține informații generale despre participantii la cercetare. Vă rog să răspundeți la toate întrebările fără nici o preocupare legată de identificare. Datele dumneavoastră vor rămâne complet anonime și confidențiale.

1. Vârstă:______________

2. Sex: Masculin________ Feminin________

3. Vă rog să indicați cu „x” cel mai înalt nivel educațional atins de dumneavoastră.

Școala generală______

Liceu ciclu inferior_______

Liceu ciclu superior_______

Studii superioare________

4. Cunoașteți o persoană cu dizabilități? DA ______N U______

Anexa 2- SADP

Chestionar 2

Declarațiile de mai jos exprimă opinii sau idei despre persoanele cu dizabilități. Există multe diferențe de opinii: mulți oameni sunt de acord și mulți oameni nu sunt de acord cu fiecare afirmație. Am dori să știm părerea ta despre ele. Vă rugăm să încercuiți numărul corespunzător, cu ceea ce simți despre fiecare afirmație. Nu există răspunsuri corecte sau greșite.

1: DEZACORD PUTERNIC 4 :MAI DEGRABĂ ACORD

2: DEZACORD 5 :ACORD

3: MAI DEGRABĂ DEZACORD 6 :ACORD PUTERNIC

Vă rog să răspundeți la fiecare afirmație.

Persoanele cu dizabilități nu ar trebui să învețe în școlile de masă.

1 2 3 4 5 6

O persoană cu dizabilități nu este în măsură să ia decizii morale.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități nu ar trebui să aibă copii.

1 2 3 4 5 6

Locuințele adecvate pentru persoanele cu dizabilități nu sunt nici prea scumpe, nici prea greu de construit.

1 2 3 4 5 6

Programele de reabilitare pentru persoanele cu dizabilități sunt prea scumpe pentru a fi implementate.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități sunt din multe puncte de vedere, precum copiii.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități au nevoie doar de mediul propice și oportunitatea pentru a dezvolta și exprima tendințe criminale.

1 2 3 4 5 6

Cei mai mulți oameni cu dizabilități sunt dispuși să lucreze.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități sunt capabile să se adapteze la viață în afara unui cadru instituțional.

1 2 3 4 5 6

Persoanelor cu dizabilități nu ar trebui să li se interzică obținerea unui permis de conducere.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități ar trebui să trăiască cu alte persoane ce au dizabilități similare.

1 2 3 4 5 6

Ordonanțe zonale nu ar trebui să discrimineze persoanele cu dizabilități prin interzicerea centrelor de plasament în cartiere rezidențiale.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă dreptul să aibă un loc de muncă.

1 2 3 4 5 6

Copii cu dizabilități din clasele obișnuite au un efect negativ asupra copiilor fără dizabilități.

1 2 3 4 5 6

Pentru persoanele cu dizabilități este adecvată munca simplă, repetitivă.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități prezintă un profil de personalitate deviant..

1 2 3 4 5 6

Egalitatea de șanse de angajare ar trebui să fie disponibilă pentru persoanele cu dizabilități.

1 2 3 4 5 6

Legile pentru a preveni angajatorii sa nu discrimineze persoanele cu handicap ar trebui să fie promovate.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități se angajează în activități sexuale bizare și deviante.

1 2 3 4 5 6

Lucrătorii cu dizabilități ar trebui să primească cel puțin salariul minim stabilit pentru locurile lor de muncă.

1 2 3 4 5 6

Persoanele cu dizabilități se pot adapta într-o societate concurențială.

1 2 3 4 5 6

Anexa 3- IPIP

Chestionar 3

Următoarele afirmații se referă la percepția ta despre tine într-o varietate de situații. Sarcina ta este de a indica puterea de acord cu fiecare afirmație, folosind o scală în care 1 reprezintă dezacord puternic, 5 reprezintă acord puternic, și 2, 3 și 4 reprezintă judecăți intermediare. Vă rog să încercuiți numărul care vi se potrivește cel mai bine.

1. puternic dezacord 4. acord

2. dezacord 5.puternic de acord

3. nici acord nici dezacord

1. Sunt sufletul petrecerii. 1 2 3 4 5

2. Sunt puțin preocupat(ã) de alții. 1 2 3 4 5

3. Sunt întotdeauna pregãtit(ã). 1 2 3 4 5

4. Mã stresez cu ușurințã. 1 2 3 4 5

5. Am un vocabular bogat. 1 2 3 4 5

6. Nu vorbesc mult. 1 2 3 4 5

7. Îmi plac oamenii. 1 2 3 4 5

8. Îmi las lucrurile peste tot. 1 2 3 4 5

9. Aproape tot timpul sunt relaxat (ã). 1 2 3 4 5

10. Înțeleg greu ideile abstracte. 1 2 3 4 5

11. Mã simt confortabil în jurul oamenilor. 1 2 3 4 5

12. Jignesc oamenii. 1 2 3 4 5

13. Sunt atent (ã) la detalii. 1 2 3 4 5

14. Mã îngrijorez. 1 2 3 4 5

15. Am o imaginație vie. 1 2 3 4 5

16. Rãmân în umbrã. 1 2 3 4 5

17. Înțeleg sentimentele altora. 1 2 3 4 5

18. Învãlmãșesc lucrurile. 1 2 3 4 5

19. Rareori mã simt trist(ã). 1 2 3 4 5

20. Nu sunt preocupat(ã) de ideile abstracte. 1 2 3 4 5

21. Inițiez conversații. 1 2 3 4 5

22. Nu mã intereseazã problemele altora. 1 2 3 4 5

23. Termin treaba repede. 1 2 3 4 5

24. Sunt perturbat(ã) cu ușurințã. 1 2 3 4 5

25. Am idei excelente. 1 2 3 4 5

26. Am puține de spus. 1 2 3 4 5

27. Am o inimã caldã. 1 2 3 4 5

28. Uit des sã pun lucrurile înapoi la locul lor. 1 2 3 4 5

29. Mã supãr cu ușurințã. 1 2 3 4 5

30. Nu am o imaginație bogatã. 1 2 3 4 5

31. Vorbesc cu o mulțime de oameni diferiți la petreceri. 1 2 3 4 5

32. Nu sunt chiar interesat(ã) de ceilalți. 1 2 3 4 5

33. Îmi place ordinea. 1 2 3 4 5

34. Îmi schimb dispoziția de multe ori. 1 2 3 4 5

35. Sunt rapid(ã) în înțelegerea lucrurilor. 1 2 3 4 5

36. Nu îmi place sã atrag atenția asupra mea. 1 2 3 4 5

37. Îmi fac timp pentru alții. 1 2 3 4 5

38. Îmi evit responsabilitãțile. 1 2 3 4 5

39. Am schimbãri frecvente de dispoziție. 1 2 3 4 5

40. Folosesc cuvinte dificile. 1 2 3 4 5

41. Nu mã deranjeazã sã fiu în centrul atenției. 1 2 3 4 5

42. Simt emoțiile celorlalți. 1 2 3 4 5

43. Urmez un orar. 1 2 3 4 5

44. Mã irit ușor. 1 2 3 4 5

45. Îmi petrec timp reflectând asupra lucrurilor. 1 2 3 4 5

46. În jurul oamenilor necunoscuți sunt tãcutã. 1 2 3 4 5

47. Fac oamenii sã se simtã liniștiți. 1 2 3 4 5

48. Sunt exact(ã) în munca pe care o fac. 1 2 3 4 5

49. Adesea mã simt melancolic(ã). 1 2 3 4 5

50. Sunt plin(ã) de idei. 1 2 3 4 5

Mulțumesc pentru participare!

Anexa 5- Interacțiuni între VI și VD

Interacțiunea dintre vârstă și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre sex și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre mediul social de proveniență și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre nivelul de studii și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre nivelul de interacțiune și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre stabilitatea emoțională și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre extroversiune și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre deschidere spre experiență și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre agreabilitate și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Interacțiunea dintre conștiinciozitate și atitudinea asupra persoanelor cu dizabilități

Anexa 6- Histograma chestionarului SADP

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Factori Ce Influenteaza Atitudinea Publica Asupra Persoanelor cu Dizabilitati (ID: 165249)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Factori Ce Influenteaza Atitudinea Publica Asupra Persoanelor cu Dizabilitati

Copyright Notice

Atacul de Panica Si Agorafobia

Motivatie Si Persuasiune In Comportamentul de Cumparare Si Consum

Particularitati Clinice Si Paraclinice In Coma Diabetica Acidocezotica la Copii Internati la Spitalul Clinic de Copii, Brasov In Perioada 2008 2014

Motivatie Si Stiluri DE Invatare

Inferioritate Codependenta

Influenta Stresului Asupra Capacitatii de Gandire Si Actiune In Lupta

Copyright Notice

Similar Posts