Factori Care Influenteaza Adeziunea Bolnavului de Diabet Zaharat la Mijloacele Terapeutice Necesare Ameliorarii Starii Sale de Sanatate

CUPRINS

REZUMAT

Prin studiul de față „Factori care influențează adeziunea bolnavului de diabet zaharat la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate” am dorit să evidențiea modul în care diagnosticul unei boli cronice, în cazul de față, diabetul afectează indivizii diagnosticați cu acestă afecțiune. Studiind acestă problematică, am descoperit o serie de factori psihologici, cu influențe negative, în viața cotidiană care afectează bolnavul de diabet pe toate planurile. Acești factori, depresia, anxietatea, stresul, suportul familial i-am definit în partea teoretică, studiind și reacțiile asociate diagnosticului, statutul de bolnav, precum și complianța la tratament a bolnavilor diagnosticați cu diabet.

Rezultatele obținute ne permit să concluzionăm faptul că măsura în care subiecții au încredere în medicii lor este una redusă, iar comportamentul în timp de boală este mai puțin adecvat; există diferențe cu privire la compliața la tratament în funcție de mediul de proveniență și în funcție de sex în ceea ce privește somatizarea. Pentru participanții la studiu există o relație semnificativă între comportamentul dezadaptativ de bolnav singurătatea socială și intensitatea emoțiilor negative (anxietate, depresie) și stresul.

Capitolul I. Introducere

Diabetul zaharat reprezintă o problemă de actualitate a societății. Numărul de persoane diagnosticate este în continuă creștere, fără a respecta criterii de vârstă, mediul de proveniență sau alte aspecte. Definit ca și o boală cronică complexă, diabetul zaharat influențează calitatea vieții persoanei diagnosticate prin multitudinea de schimbări pe care le impune. Perspectiva apariției complicațiilor reprezintă un aspect influențat în egală măsură atât de calitatea serviciilor medicale la care persoana are acces, cât și de eficiența automanagementului bolii. Calitatea de manager al propriei sănătăți, obiectiv principal al serviciilor de îngrijire, este greu de atins. Etapele acceptării diagnosticului, un drum lung și greu pentru persoana implicată, au ca țintă finală implicarea activă în îngrijire. Complianța la tratament sau modalitatea în care diabeticul respectă indicațiile, este influențată de o serie de factori psihologici, cu influențe negative, în viața cotidiană. Identificarea emoțiilor negative disfuncționale prezente în atitudinea pacientului în fața bolii, oferă o imagine a modului în care se raportează la statutul de bolnav, a conștientizării importanței respectării principiilor de tratament și a relațiilor acestuia atât cu medicul cât și cu familia și societatea.

Calitatea vieții poate fi definită ca și un construct multidimensional care include percepția subiectivă a individului asupra stării sale fizice, emoționale,bunăstarea socială și care include atât o componentă cognitivă cât și una emoțională (Rubin, 2000).

Studiind acest concept, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu există un standard specific diabetului pentru calitatea vieții, chiar dacă acest aspect este important pentru persoanele diagnosticate. Atitudinea în fața bolii este legată de calitatea autoîngrijirilor, un control deficitar al valorilor glicemice, având drept rezultat pe termen lung apariția complicațiilor și implicit o reducere a calității vieții. Problemele întâmpinate de diabetici sunt importante, ele pot prezice capacitatea persoanei de a face față bolii, de a o gestiona pentru a-și menține o stare de bine.

Pentru că diabetul este o boală complexă care impune multe reguli și care schimbă viața persoanei pentru totdeauna, se consideră deosebit de important ca diabeticii să atingă un nivel bun al satisfacției vieții lor. Unele persoane trăiesc cu această boală peste 30-40 de ani, variațiile glicemiei pot da diferite stări (agitație, iritabilitate, furie, somnolență) care interacționează în mod semnificativ cu activitățile zilnice ale persoanei.

Calitatea vieții este influențată de mai mulți factori:

Convingerile persoanei despre sănătate și boală

Tipul de personalitate

Stil de coping

Nivel de educație

Vârsta (tinerii au o calitate a vieții mai bună decât persoanele vârstnice)

Sex (bărbații au în general o calitate a vieții mai bună decât femeile)

(Rubin, 2000)

Diagnosticul de diabet zaharat poate fi o povară grea, dar nu este ceva ce trebuie să ne ducă la disperare. Este o afecțiune care gestionată corect îi oferă persoanei posibilitatea de a duce o viață normală, însă această normalitate, calitatea vieții sale, este o decizie importantă și în mare măsură responsabilitatea sa. Nu este suficientă prezența unei echipe de îngrijire calificată, secretul constă în implicarea persoanei în îngrijirea sa.

Psihologii pot lucra cu diabeticii în multe modalități, pot ajuta persoanele nou diagnosticate să înțeleagă repercursiunile diabetului și rolul lor în gestiunea bolii, îl pot ajuta să-și schimbe comportamentele prin adoptarea celor care vin în sprijinul unei vieți echilibrate. În același timp sunt formați să recunoască și să trateze depresia și anxietatea, consecințe ale faptului că trebuie să trăiești cu această boală imprevizibilă. Motivația este un alt aspect asupra căruia psihologul poate să intervină, motivația de a merge mai departe în programul cotidian de gestionare a îngrijirilor. Cercetări în domeniu au stabilit că există o nevoie substanțială de evaluare și consiliere psihologică în rândul diabeticilor (Hislop, Fegan, Schlaeppi, Duck, Yeap, 2007).

Diabeticul nu este singurul care are nevoie de ajutor, pentru că diagnosticul nu afecteză doar persoana ci întreg sistemul în care acesta trăiește și în primul rând familia. Efortul de a înțelege, accepta și susține persoana afectată poate fi depășit în echipă cu psihologul.

Diabeticul accede la o adevărată filosofie a existenței în momentul în care decide că trebuie să ia în serios diabetul său. A-ți schimba viața, reprezintă scopul greu de atins. Pentru început, observă reguli și conduite din care poate să învețe ceva. Controlul glicemiilor reprezintă un element esențial. Efectuarea unor măsurători din sângele capilar în fiecare zi și în mod frecvent, reprezintă dincolo de contrângeri, o modalitate de a supraveghea ceea ce se întâmplă în interiorul său. Acest gest și atenția acordată sinelui îl face încrezător și-i oferă siguranță cu privire la starea lui. Iar dacă se întâmplă ca diabetul să fie dezechilibrat, are puterea de a corecta problemele. Aceste măsurători și atitudinea corectă în situațiile dificile, îi oferă un sentiment de securitate care intervine asupra încrederii în sine. Echilibrul alimentar înseamnă a lua diabetul în serios în timpul meselor și nu poate duce la exces ci la prudență.

Latura psihologică reprezintă de multe ori partea ignorată a bolilor cronice, cu atât mai mult atunci când vorbim despre diabet, diagnostic în aparență banal, dar care ascunde dincolo de terminologie o adevărată artă. Necesitatea de a fi mereu atent la cele mai mici schimbări de stare, transformă în anumite momente viața diabeticului într-o continuă decizie.

Capitolul II. Fundamentarea teoretică

2.1. Aspecte psihologice ale diabetului zaharat

Diabetul zaharat reprezintă o muncă grea și nesfârșită, zi de zi, cu rezultate imprevizibile și satisfacție puțină. Ingredientul care se vede cel mai puțin, latura psihologică, se identifică prin obstacole și dificultăți cu care diabeticul trebuie să învețe să trăiască. Drumul parcurs de la diagnosticare până la asumarea responsabilităților care derivă din noul stil de viață care trebuie abordat, este de cele mai multe ori lung și anevoios. Reacția frecventă de a ascunde propria stare, cauzează mai mult stres decât situația de a vorbi deschis despre boală. Aspectele psihologice ale diabetului zaharat afectează în mod direct complianța la tratament, la fel cum autogestionarea deficitară poate agrava efectele în plan psihologic.

2.1.1. Psihologia persoanei bolnave

Boala reprezintă un intrus în viața omului și atrage după sine numeroase schimbări. A accepta boala înseamnă acceptarea rolului de bolnav.

Rolul de bolnav implică un comportament specific care poate fi definit prin :

A fi scutit de anumite responsabilități care derivă din rolurile sociale, familiale și profesionale.

A cere ajutor celorlalți putând oscila între asumarea exagerată a rolului de bolnav și respingerea ajutorului prin instalarea complexelor de inferioritate.

Obligația bolnavului de a considera starea sa indezirabilă și de a coopera pentru vindecare.

Acceptarea diagnosticului și a tratamentului, deci implicit obligația pentru bolnav de a cere ajutorul specializat competent.

(Cosman, 2010)

Persoanele echilibrate, logice, acceptă statutul de bolnav printr-o atitudine rațională, însă acest rol poate fi jucat și cu exagerare precum și el poate să nu fie acceptat. Comportamentul de bolnav implică perceperea stării de boală, interpretarea în mod adecvat și luarea de decizii care să faciliteze starea de bine sau însănătoșirea. Acest comportament poate oscila între normalitate și exagerări catastrofice. Astfel boala și perceperea ei aduce o mare varietate de comportamente și emoții. Fiecare persoană își trăiește boala într-o manieră proprie.

În fața bolii în general indivizii adoptă trei tipuri de atitudini:

Acceptarea bolii

Vorbind despre acceptarea bolii, vorbim despre conformarea la procedurile de investigare și tratament, colaborarea cu echipa medicală. Chiar dacă boala nu se încheie prin reîntoarcerea completă la starea anterioară îmbolnăvirii, individul se obișnuiește cu consecințele bolii, utilizând astfel la maxim potențialul funcțional restant, compliant fiind la indicațiile medicale. Însă și acceptarea bolii poate avea aspecte exagerate prin crearea dependenței față de starea de boală, având o serie de beneficii secundare cum ar fi poziția de victimă, centru al atenției familiei , prietenilor. Tot ca și acceptare a bolii putem întâlni și fixarea nevrotică în boală care aduce persoanei pe lângă beneficiile secundare materiale și o compensație morală generată de statutul de victimă.

Negarea bolii

Atitudinea de refuz a bolii se poate identifica cu mecanismele inconștiente sau mecanismele de apărare manifestate în diverse modalități de conduită: interpretarea simptomelor ca fiind semne ale unei afecțiuni intercurente, minimalizarea simptomelor, automedicația . Neîncrederea în diagnosticul medical reprezintă o altă atitudine de refuz a bolii, pacientul căutând opinia altor medici, încercând spital după spital să își găsească răspunsul, să găsească medicul care să-i infirme diagnosticul și prognosticul afecțiunii.

Noncomplianța terapeutică se încadrează tot în atitudinea de neacceptare a bolii prin refuzul renunțării la comportamentele nocive care fac parte din programul de viață al persoanei, nerespectarea tratamentului și a regulilor impuse de diagnosticul medical.

Ignorarea bolii

Ignorarea bolii poate fi comparată cu o sinucidere lentă. Fie că în ciuda schimbărilor în funcționarea organismului nu acceptă importanța, amână decizia de control în speranța că totul este trecător și lipsit de gravitate, fie că unele persoane ajung să fie atât de blazate (depresie) încât nu manifestă nici un interes pentru propria soartă, atitudine în sine de resemnare și demisie față de viață, toate au efecte devastatoare asupra prognosticului bolii.

2.1.2. Statutul de bolnav și comportamentul de bolnav

Se întâlnesc două tipuri de comportament de bolnav : adaptativ sau dezadaptativ, condiționate de atitudinea față de boală, de reacția față de boală. Astfel gama acestor comportamente se manifestă de la adaptarea la boală până la depresii severe care interferează cu calitatea vieții.

Adaptarea la boală – reprezintă o sarcină grea dar importantă a psihicului persoanei bolnave. Adaptarea prin atitudinile raționale ale pacientului reprezintă o pavăză o pavăză în calea disoluției psihice a persoanei.

Respingerea – este văzută ca și un răspuns obișnuit în faza de instalare a bolii cu un oarecare rol adaptativ prin reducerea anxietății și panicii, însă pe măsură ce această atitudine are tendința de a se permanentiza, reacția psihologică devine maladaptativă și periculoasă pentru viața pacientului.

Dependența de boală – manifestare a persoanelor care exagerează simptomele bolii diminuând efectele tratamentului, utilizând boala ca mijloc de autovalorizare beneficiind de atenția celor din jur.

Reacțiile depresive – apar frecvent în momentul în care persoana bolnavă înțelege semnificația și consecințele bolii. Dacă se instalează depresia ea devine un factor de agravare a bolii.

Modul în care persoana percepe propria capacitate de a controla situația își pune amprenta asupra modului în care reacționează la boală. Conceptul de locus of control definește modul în care o persoană își explică succesul sau eșecul. Locusul de control poate fi comparat cu o axă la un capăt situându-se controlul intern, iar la celălalt controlul extern. Manifestările tendințelor interne sau externe ale locusului de control sunt influențate de dorința și nevoia de control, efortul pe care îl depune pentru a obține controlul și convingerea persoanei dacă are sau nu control asupra evenimentelor. Convingerea persoanei despre locusul controlului determină anumite comportamente legate de boală și sănătate. Diagnosticul unei boli, mai ales a unei boli cronice poate influența direcționarea locusului de control prin creșterea manifestării externe.

2.1.3. Comunicarea și relația medic – pacient

O bună comunicare este o condiție esențială în relația medic-pacient, pentru ca actul medical să se desfășoare în bune condiții. Satisfacția pacientului, complianța la tratament și rezultatele acestuia depind de calitatea interacțiunii. Există o serie de factori care pot influența și perturba comunicarea din cadrul acestei relații: factori fizici, factori interni și factori semantici. Factorii fizici distorsionează mesajul și pot fi identificați în deficiențe verbale, acustice, durata întâlnirii, amplasamentul celor două persoane. Factorii interni implicați în perturbarea comunicării sunt: implicarea afectivă (pozitivă sau negativă și felul în care este percepută), frica celui care comunică legată de posibilitatea de a intra într-o situație neplăcută iar a ascultătorului de a auzi lucruri neconvenabile, presupuneri subiective (ostilitate), preocupări ascunse. Factorii semantici identificați sunt : folosirea unui vocabular incomplet sau tehnic, greșeli gramaticale, construcții gramaticale prea complicate, conotații emoționale ale unor cuvinte (Tudose, 2000).

În opinia lui Restian (1997 apud. Tudose, 2000) practica medicală are ca fundament interpretarea comunicării non-verbale și observația atentă. Medicul poate culege multe informații astfel, la fel și pacientul examinează și urmărește medicul în tot ce înseamnă atitudinea sa. Pacientul sesizează dacă medicul este atent și interesat de relatarea sa, apreciază calmul și răbdarea dar nu uită dezinteresul și ignorarea.

Există mai multe modele ale relației medic –pacient. Cel mai adesea acestea derivă din personalitățile, nevoile și așteptările celor doi. Uneori aceste nevoi, așteptări și tipuri de personalități nu sunt luate în calcul, rezultatul fiind o slabă comunicare și chiar dezamăgire de ambele părți. Modelul medical de exemplu, vede consultația ca un simplu decor în care medicul pune diagnosticul și recomandă tratamentul.

2.2. Complianța la tratament

Complianța este noțiunea referitoare la adeziunea bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării de sănătate, în care pot fi incluse terapiile biologice, regimurile alimentare, modificarea stilului de viață cât și acceptarea supravegherii medicale și a controlului periodic (Tudose, 2003).

Noncomplianța este considerată a fi în contradicție cu crezurile profesionale, normele și așteptările corespunzătoare pacienților și profesionaliștilor, fiind incriminați mai mulți factori în apariția acestui comportament. Acești factori sunt legați de boală (diagnostic, gravitatea acestuia, evoluția, durata) și de tratament (durata, frecvența, efecte nedorite).

Complianța medicală este un element esențial în managementul medical efectiv. Personalul medical este pus de multe ori în situația de a consuma mult timp și energie pentru conștientizarea pericolului la care pacienții noncomplianți se expun. Cauzele noncomplianței sunt multideterminate și pot fi înțelese parțial ca un proces fundamental legat de inconștientul individual, a experienței de viață și a interacțiunii cu medici (Tudose, 2003).

Modelele de rezistență care fundamentează noncomplianța iau forme de apărare cum ar fi negarea și raționalizarea, cu scopul de a proteja persoanele de lipsa de armonie și confuzie experimentate în circumstanțe amenințătoare ale vieții (depresie, anxietate) (Tudose, 2003). În studii recente sintetizate de DiMatteo, Lopper, Croghan (2002 apud Tudose, 2003) se arată că noncomplianța poate fi de trei ori mai mare în cazul în care există depresie și anxietate. Prezența acestora conduce la administrarea incorectă a medicamentelor, uitarea sau refuzul urmării regimului alimentar, neangajarea în exercițiile fizice recomandate, neatenția la sfaturile medicale.

2.2.1. Complianța la tratament a persoanelor cu diabet zaharat

Acceptarea unei boli care cel puțin pentru moment este nevindecabilă, care necesită, în tipul 1 tratament injectabil zilnic și care modifică pentru tot restul vieții stilul de trai, este dificilă mai ales în situația în care debutul are loc la vârste tinere. Schimbările nu le simte doar persoana cu diabet ci și familia acestuia, care de cele mai multe ori descriu diagnosticul ca și un șoc puternic. Ideea de tratament riguros, multitudinea de complicații cronice, dar și teama față de posibilele come hipoglicemice și hiperglicemice atrag după sine un răspuns psiho-emoțional variabil. Pacienții descriu sentimente de revoltă și neacceptare a bolii, neglijând de multe ori aspecte importante ale acesteia. La polul opus se găsesc pacienții care devin preocupați până la obsesie, trăind permanent sentimentul unor pericole neprevăzute și care nu pot fi depășite. Pacientul are nevoie să fie învățat să trăiască cu diabetul și nu pentru diabet.

Persoanele diagnosticate cu diabet sunt în mare parte responsabile de propria lor îngrijire. Natura holistică a gestiunii autonome a diabetului, necesită un mental sănătos care să mențină sau să optimizeze schimbările necesare din viața cotidiană, lucru dificil datorat problemelor de ordin psihologic care pot să intervină. Educația medicală și psihologică devin astfel aspecte esențiale în tratamentul diabetului zaharat. Diabetul impune o puternică încărcătura psihică reprezentând un factor de risc în apariția tulburărilor depresive și anxioase. O stare de suferință psihică interferează cu gestionarea diabetului având astfel consecințe negative asupra rezultatelor medicale. În cazul diabetului zaharat se pune accent pe tulburarea depresivă, care este considerată a fi de două ori mai accentuată la un diabetic comparativ cu o persoană sănătoasă chiar dacă o mare parte din cazuri nu sunt diagnosticate. Încercări aleatorii susțin eficacitatea tratamentelor antidepresive împreună cu terapia cognitiv comportamentală.

În practica cotidiană, personalul medical care lucrează cu persoanele diabetice, se confruntă frecvent cu probleme legate de complianța la tratament și cu posibilitățile de rezolvare a acestora. În ciuda progreselor recente în tratamentul diabetului insulino-dependent, acestea nu duc întotdeauna la rezultate satisfăcătoare și acest fenomen se întâmplă pentru că între tratament și efect se interpune fundamental calitatea tratamentului pe care pacientul îl urmează. Sănătatea pacientului diabetic este determinată în mare parte de calitatea tratamentului urmat, de capacitatea lui de autogestionare eficientă a problemelor cu care se confruntă. Nici o recomandare oricât de perfectă ar fi, nu duce la un bun control al glicemiei fără participarea activă și durabilă a pacientului.

Tratamentul diabetului zaharat este complex, el cuprinde numeroase domenii (insulino-terapie, alimentație, adaptarea dozelor etc. ) și pentru fiecare dintre ele adoptarea de către pacient a multiplelor comportamente. Echipa de îngrijire nu este întotdeauna conștientă de complexitatea tratamentului, astfel fiecare asistenții, medicii, dieteticienii, cer ceva pacientului fără a conștientiza faptul că adeziunea sau complianța la tratament se diminuează odată cu numărul și frecvența comportamentelor cerute. Copiii și adolescenții percep complexitatea tratamentului ca și o problemă majoră în menținerea complianței la tratament. În cadrul acestui tratament complex, în interiorul fiecărui domeniu pe care îl cuprinde, natura și comportamentele de adoptat diferă.

2.3. Diagnosticul de diabet zaharat și reacțiile asociate

2.3.1. Diagnosticul de diabet zaharat

Cercetările efectuate în domeniu, asupra pacienților cu boli incurabile, descriu un număr de stadii pe care aceștia le parcurg (Kubler-Ross, 1976 apud Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005).

Cele cinci stadii sunt prezentate astfel :

Negarea – imediat după aflarea diagnosticului

Furia – sau revolta în fața destinului, fază în care panica și neajutorarea ating cote înalte.

Negocierea – dorința de a schimba datele situației prin realizarea la nivel imaginar a unei tranzacții cu divinitatea. În acest stadiu se ignoră parte a tratamentului și se caută alte alternative

Depresia

Acceptarea bolii

De-a lungul timpului s-au realizat mai multe cercetări legate de diabetul zaharat. O mare parte dintre ele s-au concentrat asupra a șase domenii de interes: autoîngrijirea și aderența la tratament, impactul psihologic și modalitățile de coping, evaluarea diabetului prin teste specifice și chestionare, efectele stresului, intervențiile îndreptate în direcția pierderii în greutate și efectele neuropsihologice (Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005).

Autoîngrijirea și aderența la tratament presupune urmarea corectă a prescripțiilor echipei de îngrijire. Cercetările au scos în evidență faptul că uneori pacienților nu li se dau prescripții clare ci mai degrabă unele generale de genul „încearcă să faci mai multe exerciții fizice”. Comportamentele de autoîngrijire sunt influențate de câteva variabile, caracteristicile pacientului, factori sociali și familiali, astfel prezența unor tulburări precum depresia și anxietatea, stilurile de coping și credințele pacienților despre boală, influențează respectarea indicațiilor terapeutice. Drugaș și Cioară (2003 apud Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005) au investigat credințele persoanelor cu diabet și au constatat că acestea sunt ușor de modificat și cu impact asupra perceperii bolii ca și o amenințare, chiar dacă multe nu sunt conforme cu realitatea. Factorii sociali și familiali interferează cu managementul diabetului, conflictele familiale mai ales în cazul copiilor sunt un impediment în respectare indicațiilor, iar sprijinul familiei și nivelul ridicat al coeziunii acesteia se asociază cu o mai bună aderență la tratament (Cox, 1992 apud Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005). Impactul psihologic al diabetului se manifestă de cele mai multe ori prin tulburări psihosociale încă de la diagnosticare (depresie, anxietate, izolare socială). Diabetul are de asemenea un impact negativ și asupra satisfacției maritale și sexuale (Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005).

Evaluarea diabetului prin teste specifice și chestionare, un alt domeniu studiat în legătură cu diabetul, s-a impus ca și o necesitate datorită particularității bolii. Chiar dacă în România se folosesc rar teste specifice (nefiind validate pe populația românească) prin faptul că diabeticii pot să sufere din cauza unor dificultăți generale, se pot utiliza teste psihometrice generale (Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005). Stresul psihologic este un alt element cu impact asupra diabetului inclus în cercetări anterioare. Stresul psihologic poate influența diabetul, iar diabetul poate influența stresul. Studiile în această direcție nu au ajuns la o delimitare exactă (Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005).

Intervențiile pentru pierderea în greutate se adresează mai ales diabetului de tip 2 unde obezitatea este frecvent asociată. În cadrul acestor intervenții principala problemă este dată de recăderi. Intervențiile sunt eficiente pe termen scurt, dar pe termen lung constatându-se renunțarea la prescripții într-un interval de aproximativ 6 luni. Efectele neuropsihologice sunt date de nivelul scazut al glucozei care afectează funcționarea creierului prin disfuncții pasagere (încetinirea funcțiilor cognitiv-motorii) sau în cazul hipoglicemiilor prelungite prin leziuni cerebrale permanente (Cox, 1992 apud Marian, Drugaș, Roșeanu, 2005).

Diagnosticul de diabet zaharat antrenează de obicei o mulțime de schimbări în viața individului. Numeroși factori studiați așa cum am arătat în cercetări din cele șase domenii menționate anterior oferă o imagine de ansamblu asupra problemelor cu care persoana diabetică se confruntă. Modificarile diferitelor comportamente sunt însoțite de obicei și de schimbări interne, nu de puține ori apar sentimente de inferioritate și dependență în raport cu cei din jur, cât și de alterare a imaginii de sine. Atenuarea acestor sentimente spre acceptarea activă, este progresivă, prin educare încercându-se uitarea a ceea ce era înainte de diagnostic și acceptarea a ceea ce este acum.

Odată cu apariția și diagnosticarea bolii, de cele mai multe ori apare un dublu sentiment de inferioritate pe de o parte dat de apariția bolii cu simptomele specifice, pe de altă parte de senzația că diabeticul a fost propulsat într-o lume străină de tot ceea ce cunoaște. Sentimentul de inferioritate se atenuează în mod progresiv, din momentul dispariției simptomelor care însoțesc debutul bolii, dar care va dispărea complet abia în momentul în care individul va avea o îmbunătățire semnificativă a imaginii de sine. Odată diagnosticată boala și simptomele de debut dispar, starea psihică a diabeticului se îmbunătățește , însă se confruntă cu faptul că boala este mereu prezentă în viața sa, adică nimic nu este cum era înainte. Alterarea imaginii de sine poate evolua spre starea depresivă, pe parcursul evoluției intervenind mecanismele de apărare ale individului pentru a face față situației.

Literatura de specialitate descrie o serie de faze și sentimente întâlnite la persoanele diagnosticate cu diabet zaharat. Persoana diagnosticată, mai ales cu diabet tip1 parcurge cinci faze: faza de șoc și negare, revoltă, negociere, reflecție cu întoarcere spre sine și acceptarea activă.

Faza de șoc și negare poate fi dominată de afirmația – acest lucru nu mi se întâmplă mie. Persoanele nou diagnosticate încearcă să ascundă boala, să convingă medicul și să se convingă pe sine că e doar o stare trecătoare și că următoarele investigații medicale vor infirma acest diagnostic. Nu prezintă interes pentru a învăța noul stil de viață, trăind cu convingerea că în curând acestea vor fi inutile. Momentul anunțării diagnosticului și modalitatea în care acesta este formulat condiționeză în mare măsură reacția persoanei și modul în care acesta își va asuma noua situație.

Negarea reprezintă un mecanism de apărare. Acest mecanism de apărare poate fi pozitiv în sensul că previne suprasolicitarea emoțională și permite un acces gradat al informațiilor traumatizante conform capacităților și resurselor persoanei de a face față. Partea „rea” a negării intervine atunci când pe termen lung împiedică formarea unei reprezentări mentale a bolii și în mod consecutiv implicarea persoanei în tratamentul bolii. În faza de negare persoana poate să apară echilibrată emoțional sau nepăsătoare, reacție explicată fie prin faptul că aceasta nu cunoaște nimic despre evoluția și complicațiile bolii, fie ca și un rezultat al negării defensive. În cazul negării defensive timpul nu este o garanție a rezolvării, unele persoane pot rămâne în această fază deși în aparență sunt cooperante și binevoitoare, dar ulterior complianța lor la tratament fiind minimă. Negarea defensivă ca și mecanism de apărare derivă din temerile persoanelor prin reprezentarea bolii care necesită schimbări radicale, imposibil de atins în stilul de viață sau prin imaginarea unor consecințe dezastruoase și incontrolabile asupra vieții personale.

Negarea reprezintă o etapă în procesul de învățare a bolii, dar pe termen lung poate reprezenta o problemă. Consumul de alimente interzise pe considerentul că e doar puțin și oricum nu se vede și nu doare, ignorarea unor leziuni care nu se vindecă, evitarea contactului cu medicul și cu echipa de îngrijire, nerespectarea orarului meselor, nerenunțarea la fumat, ignorarea indicației de a testa glicemia înaintea meselor principale, reprezintă semne ale negării bolii și la perioade lungi după diagnosticare. Cu siguranță frica joacă un rol important în negare, legată de dificultățile pe care le percep în viitor.

Revolta este faza frecvent întâlnită mai ales în cazul în care în familia persoanei diagnosticate nu există antecedente legate de această boală. Este dominată de întrebarea – „de ce eu ?” sentimentul de revoltă se asociază cu cel de culpabilitate (cu ce sunt eu vinovat?) considerând ca fiind nedreaptă apariția diabetului, cu afectarea atât a activității cât și a modului de a gândi. Această fază este una normală în care dispare indiferența în favoarea unui proces activ de agresivitate care ulterior va fi canalizat și transformat într-un proces constructiv până la acceptarea activă a bolii.

Negocierea reprezintă stadiul în care diabeticul acceptă doar o parte a realității, adică ceea ce crede el că îi va permite să trăiască într-un mod cât mai apropiat de ceea ce a fost înainte de diagnostic exprimată adeseori sub forma – voi face numai ceea ce consider că este indispensabil – diabeticul negociază tratamentul și dieta, acceptând insulina doar dacă este o singură injecție pe zi, glucometrul dacă îl va folosi doar atunci când se simte rău. Dacă în general negocierea reprezintă un acord încheiat între două părți, vorbind despre diabet, vorbim despre un acord cu tine însuți. Este stadiul în care acceptă doar o parte a realității, adică partea care gândește că îi permite să trăiască la fel ca și înainte. Se consideră a fi o stare normală și marcată de o căutare incoerentă în informațiile și sfaturile primite din jur. Ceea ce este perceput ca și incertutudine prin modul în care acționează în fața evenimentelor, constituie o justificare a imposibilității de a pune în practică ceea ce trebuie făcut. Atitudinea rigidă pe care o are persoana, poate fi considerată ca și o continuare a sentimentului de revoltă din stadiul precedent, încărcătura emoțională sau manifestarea anxietății față de necunoscut.

Reflectarea și întoarcerea spre sine a fost numită și depresie după modelul Kubler – Ross, definită prin întrebări de genul: nu îmi fac iluzii, nu voi mai fi niciodată ca și înainte, dar oare voi putea trăi astfel? Este prezentată mai degrabă ca și un sentiment de tristețe cauzat de o pierdere definitivă de ceva, mai mult decât o depresie conform criteriilor DSM IV, în care se pune întrebarea dacă diabetul poate fi integrat în viața de zi cu zi. În acest stadiu se abandonează ideea revenirii la viața avută înainte de a se pune diagnosticul, întrebarea despre posibilitatea de a construi imaginea de sine cu boala, evoluând progresiv în speranța de a reuși.

Mecanismul de apărare inițial de agresivitate, a fost progresiv înlocuit printr-un context psihologic suportabil, trecându-se spre mecanisme de gândire constructive favorizând o învățare a bolii mult mai bună. Este stadiul în care diabeticul este adesea tăcut și atent, uneori meditativ sau dubitativ, însă cu o încărcătură emoțională mai puțin accentuată, ceea ce permite o mai bună ascultare și înțelegere a noilor principii de viață. Chiar dacă încărcătura emoțională nu este la fel de accentuată, are dificultăți de a pune în practică noțiunile noi despre viața cotidiană sau în a elabora principii de viață proprii. El se luptă încă să obțină autonomia necesară pentru a face trecerea de la controlul extern al bolii prin personalul medical, la un control intern care să-i permită să ia singur decizii privind alimentația, activitatea fizică, adaptarea dozelor de insulină, adică de a avea o atitudine activă față de persoana sa și boală.

Acceptarea activă a bolii reprezintă o intervenție fără de care nu este posibil accesul la autonomia care să permită persoanei integrarea în viața cotidiană, fără regrete, fără a se gândi la timpul alocat tratamentului, prin elaborarea unei noi imagini de sine împreună cu boala, prin a conștientiza capacitatea de a lua în serios și prin voința de a se adapta la viața sa. Astfel persoana trăiește cu diabetul și nu pentru diabet. Acceptarea activă nu este o etapă câștigată definiv și irevocabil, pentru a se menține în această fază este nevoie de efort atât din partea diabeticului cât și a anturajului în ceea ce privește problemele inevitabile din viața familială și profesională.

2.3.2. Reacții asociate diagnosticului

Resemnare și depresie

Resemnarea reprezintă o evoluție nedorită. Diagnosticul de diabet zaharat este urmat de faza de negare, însoțit de un proces normal de agresivitate manifestat prin revoltă și negociere. Agresivitatea este treptat înlocuită printr-un context psihologic suportabil autorizând mecanisme de gândire constructive. Faza inițială de siderație este urmată de un proces activ. Există posibilitatea ca procesul să nu meargă spre acceptare activă ci să se transforme într-un proces pasiv cu un sentiment de amputare fizică și psihologică, acceptat cu fatalitate sau amărăciune dar fără un progres agresiv. Evoluția spre resemnare nu reprezintă o acceptare și nu este dorit , pentru că întreține un sentiment de inferioritate și dependență și nu permite adaptarea comportamentelor necesare pentru a atinge un bun control glicemic. Resemnarea poate fi întreținută și de o căutare inconștientă de beneficii secundare bolii, ideea că familia și personalul medical se ocupă mai bine de tratament, însă acest comportament pasiv nu duce spre rezultate favorabile și spre o viață normală.

La fel ca și resemnarea, depresia poate fi întâlnită în urma diagnosticului de diabet zaharat înaintea fazei de negociere. Nu are propriile ei caracteristici, chiar dacă diabetul este considerat responsabil, fiind un element suplimentar într-un moment dificil, depresia ca și boală poate fi întâlnită și la un interval mai mare de timp de la diagnosticare.

Trăirea diabetului în cotidian

Teama și anxietatea pot fi numite emoții legitime la o persoană cu diabet zaharat, în special la cele insulino-dependente. Motivele pot fi numeroase: teama că injecțiile cu insulină sunt dureroase, teama de a face hipoglicemie într-un moment nedorit (serviciu, în magazin la cumpărături, pe stradă), teama de a nu-și reveni dintr-o hipoglicemie severă, teama de complicații, etc. Aceste temeri sunt îndreptățite luând în considerare riscul, iar modalitatea prin care este permisă evitarea lor are la bază o informare corectă asupra bolii. Absența informațiilor sau lipsa încrederii în acestea, precum și absența încrederii în sine pot atrage instalarea unor temeri nefondate cu grave consecințe asupra calității vieții, boala și posibilele ei consecințe generând gânduri iraționale. Consecința acestor gânduri este reprezentată de comportamentele în care persoana se simte în siguranță dar care influențează negativ gestionarea bolii.

Frustrarea apare ca și o consecință a constrângerilor date de tratament. Schimbarea obiceiurilor alimentare este un factor important în acest sens care se estompează pe măsură ce diabeticul este informat că modul de viață recomandat este de fapt cel care ar trebui să-l aibă orice persoană interesată în a-și menține o stare de sănătate bună. Frustrarea legată de regimul alimentar are la bază relația foarte puternică dintre emoții, afectivitatea și alimentația aducând satisfacție ( copilul este recompensat prin ceva dulce). Pe de altă parte plăcerea este legată de spontaneitate și exces, astfel celebrarea unui eveniment fericit printr-o planificare a unui aport glucidic rațional, nu aduce satisfacție. Plăcerile alimentare sunt mijloace frecvent utilizate în fața multiplelor probleme de viață. Această frustrare poate conduce la o culpabilitate de a se recompensa, apare un cerc vicios: mâncăm pentru că ne face plăcere sau pentru a ne consola, apare sentimentul de vină, mâncăm din nou pentru a ne pedepsi sau pentru a ne consola. Frustrarea reprezintă o stare liber aleasă și de alți indivizi, sportivii de exemplu privați de asemenea alimentar, însă comparativ cu ei, diabeticul nu a ales acest lucru.

Rușinea

Un sentiment des întâlnit, diabeticului fiindu-i greu să vorbescă despre boala sa atât cu cei apropiați cât și cu cei din anturajul său, trăind boala și simțind-o ca și o atingere a imaginii și a respectului de sine. Sentimentul de a fi diferit de ceilalți sau vina pentru ceva, boala reprezentând pedeapsa, stau la baza rușinii. Pentru a atenua acest sentiment, implementarea corectă a noțiunilor referitoare la boală, precum și participarea la activități împreună cu alți diabetici pot fi utile.

Vina

Persoana poate considera boala ca și o pedeapsă pentru ceva rău. Dincolo de acest aspect, vina poate fi legată și de modul în care acceptă și tratează boala. Astfel apare vina de a nu face ceva, vina pentru că în anumite zile nu a făcut mai mult etc., influențate fiind de alte probleme ale vieții. Sentimentul de culpabilitate poate fi simțit pentru toate activitățile vieții și poate duce la un conflict intern ce este necesar a fi analizat pentru ca diabeticul să poată merge mai departe.

Atitudinea celor din jur – neînțelegere sau stupiditate

Dacă nu ne-am confruntat cu diabetul zaharat, cu siguranță avem tendința de a ne forma idei eronate asupra bolii, a cauzelor, a riscurilor și constrângerilor, adică asupra ceea ce înseamnă viața unei persoane diagnosticate cu diabet zaharat.

Lipsa de cunoștințe a celor din jur poate naște replici și judecăți nefondate. Întâlnite frecvent sub forma : la cât ai abuzat de dulciuri, nu trebuie să fi mirat că ai probleme; cum eviți zahărul când ai buzunarele pline? etc. În fața unor astfel de replici nu e ușor, însă trebuie înțeles că sunt doar replici răutăcioase sau denotă lipsa cunoștințelor sau chiar o reacție de autoprotecție. De cele mai multe ori persoana nici nu realizează că atitudinea respectivă provoacă rău, și că diabeticul are o atitudine mult mai responsabilă de păstrare a sănătății prin multiplele decizii pe care trebuie să le ia. Este indicat ca persoana diabetică să vorbească despre boala sa în măsura în care starea sa psihică îi permite acest lucru.

2.4. Factori care influențează complianța la tratament a persoanelor cu diabet zaharat

Diagnosticul de diabet zaharat poate declanșa o adevărată criză psihologică, trăită ca un șoc psihologic care implică atât modificarea stilului de viață, cât și a statusului bio-somatic prin acceptarea noii sale condiții metabolice. Persoana diabetică are inițial probleme psihologice, poate chiar psihice care se leagă de diabet și în mod implicit de rolul frustrant al acestuia fată de statutul profesional, familial. Stări de depresie, nesiguranță, limitarea intereselor și centrarea pe suferință, căutarea de explicații,anxietatea, tendințe suicidare reprezintă reacții defensive care pot împiedica adaptarea persoanei la noul său rol și canalizarea energiei spre acceptarea activă în propria îngrijire.

2.4.1. Depresia

Un episod depresiv major constă dintr-o varietate de simptome :

A. Cinci (sau mai multe) dintre următoarele simptome au fost prezente în cursul aceleiași perioade de 2 săptămâni, și reprezintă o modificare de la nivelul anterior de funcționare, cel puțin unul dintre simptome este, fie (1) dispoziție depresivă, fie (2) pierderea interesului sau plăcerii.

Notă: Nu se includ simptomele care este clar că se datorează unei condiții medicale generale ori idei delirante sau halucinații incongruente cu dispoziția.

(1) dispoziție depresivă cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi, indicată fie prin relatare personală, ori observație făcută de alții. Notă: La copii și adolescenți, dispoziția poate fi iritabilă.

(2) diminuare marcată a interesului sau plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile, cea mai mare parte a zilei, aproape în fiecare zi (după cum este indicat, fie prin relatare personală, fie prin observații făcute de alții),

(3) pierdere semnificativă în greutate, deși nu ține dietă, ori luare în greutate ( ex. o modificare de mai mult de 5% din greutatea corpului într-o lună) ori scădere sau creștere a apetitului aproape în fiecare zi.

Notă La copii, se ia în considerație incapacitatea de a atinge plusurile ponderale expectate,

(4) insomnie sau hipersomnie aproape în fiecare zi,

(5) agitație sau lentoare psihomotorie aproape în fiecare zi (observabilă de către alții, nu numai senzațiile subiective de neliniște sau de lentoare),

(6)fatigabilitate sau lipsă de energie aproape în fiecare zi,

(7) sentimente de inutilitate sau de culpă excesivă ori inadecvată (care poate fi delirantă) aproape în fiecare zi (nu numai autoreproș sau culpabilizare în legătură cu faptul de a fi suferind),

(8) diminuarea capacității de a gândi sau de a se concentra ori indecizie aproape în fiecare zi (fie prin relatare personală, fie observată de alții),

(9) gânduri recurente de moarte (nu doar teama de moarte), ideație suicidară recurentă fără un plan anume, ori o tentativă de suicid sau un plan anume pentru comiterea suicidului

B. Simptomele nu satisfac criteriile pentru un episod mixt

C. Simptomele cauzează o detresă sau o deteriorare semnificativă clinic în domeniul social, profesional ori în alte domenii importante de funcționare

D. Simptomele nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanțe (de ex, un drog de abuz, un medicament) ori ale unei condiții generale medicale (de ex , hipotiroidism)

E. Simptomele nu sunt explicate mai bine de doliu. Simptomele persistă mai mult de 2 luni ori sunt caracterizate printr-o deteriorare funcțională semnificativă, preocupare morbidă de inutilitate, ideație suicidară, simptome psihotice sau lentoare psihomotorie .

( DSM IV).

Depresia este frecvent asociată cu anxietatea și cu anumite boli fizice. Mai multe boli fizice cum ar fi cele farmacologice (întreruperea folosirii de cocaină, alcool, sedative), endocrine (hipertiroidism, diabet zaharat), infecțioase (gripă, hepatită) sau neurologice (scleroză multiplă, boala Parkinson) se însoțesc frecvent de simptome depresive.

Modelele comportamentale consideră depresia ca și o pierdere, reducere sau absență a recompenselor sau o inabilitate a individului de a obține recompense (Leahy, Holland 2010). Mai multe modele cognitive ale depresiei susțin că simptomele cognitive, motivaționale și vegetative ale depresiei sunt sau cauzate sau susținute de trei tipuri de distorsiuni: gânduri automate distorsionate, convingeri dezadaptative și scheme negative. Potrivit lui Beck persoana depresivă are o imagine de sine, experiențe și așteptări de viitor negative (”sunt un ratat”,”viitorul este plin de acte ratate”). Conținutul imaginii de sine este negativ, alimentat de gânduri automate distorsionate. Convingerile dezadaptative sunt reguli sau principii care stau la baza gândurilor automate incluzând enunțuri de genul ”trebuie” și care conțin în același timp și relația ” dacă-atunci”. Schemele negative reprezintă elementele cele mai profunde ale gândirii și reflectă convingeri bazale despre sine (Leahy, Holland 2010).

Depresia a fost identificată ca fiind o problemă majoră în ceea ce privește persoanele cu diabet zaharat. Numeroase studii (Eren, Erdi, Sahin,2008; Golden,2007; Gonzalez, Safren, Delahanty, Cagliero, Wexler, Meigs,Grant, 2008) au stabilit că există legătură între diabetul zaharat și depresie, considerându-se că diabeticii sunt de două ori mai susceptibili de a fi diagnosticați cu depresie decât cei care nu sunt atinși de această condiție.

Cercetările în domeniu indică faptul că în momentul în care depresia și diabetul există împreună, crește riscul complicațiilor. Depresia are un efect considerabil în controlul glicemiilor și a calității vieții, având ca și consecințe uneori moartea precoce. Depresia poate să apară la orice vârstă, la ambele sexe, dar femeile sunt de două ori mai susceptibile decât bărbații, iar cele suprapoderale mai mult decât cele cu greutate normală. (Gomez,1999)

Același autor consider că unele simptome pot fi date atât de diabet cât și de depresie:

Senzația de epuizare fără motiv

Pierderea poftei de mâncare

Pierdere în greutate

Pierderea libidoului

Într-un articol publicat în DiabetVoice, Cathy Lloyd amintește faptul că în ciuda prevalenței sale, depresia este greu recunoscută la diabetici. Este posibil ca nedetectarea simptomelor depresive să se explice prin faptul că problemele de ordin psihologic sunt adesea percepute ca secundare atât de pacient cât și de către personalul medical. În acest sens de exemplu Ministerul sănătății britanic a cerut ca toți medicii de îngrijiri primare, în cadrul consultațiilor oferite persoanelor diabetice, să utilizeze două întrebări simple pentru a identifica simptomele depresiei :

În cursul ultimelor luni, v-ați simțit trist sau disperat?

În cursul ultimelor luni ați simțit o lipsă de interes sau plăcere vis-a-vis de anumite activități?

Apariția simptomelor depresive poate fi legată de mai multe aspecte. Satisfacția tratamentului influențează starea psihologică a persoanei. Pacienții satisfăcuți de modul în care se simt precum și de îngrijirile primite, au mai puține șanse să dezvolte simptome depresive, având o mai bună complianță la tratament și persistentă în timp. La polul opus pacienții care prezintă deja simptome depresive, au șanse mai mari să nu poată sau să nu vrea să se îngrijească adecvat, prezentând un prost control al glicemiilor și valori mari ale hemoglobinei glicolizate (Cobden, Niessen, Barr, Rutten, Redekop, 2010).

În același timp depresia intervine ca și factor perturbator în efectuarea exercițiilor fizice terapeutice precum și în respectarea dietei, considerată a fi mai problematică pentru automanagementul diabetului decât alte reacții emoționale.

Prezența complicațiilor, a indicatorilor obiectivi a acestora sunt strâns legate de prezența simptomelor depresive. Monitorizarea deficitară a glicemiilor care în timp duce la apariția complicațiilor, atrage după sine apariția și accentuarea simptomelor depresive. Prin apariția complicațiilor, severitatea lor,convingerile despre controlul tratamentului și imprevizibilitatea simptomelor, schimbarea activităților și a rolului social din cauza bolii, percepția bolii și a propriei persoane se schimbă devenind factori favorizanți în apariția depresiei. Este de menționat faptul că în îngrijirea diabetului prin apariția rutinei zilnice în îngrijire, apariția simptomelor depresive îngreunează și mai mult aderența la tratament.

De asemenea prezența evenimentelor stresante, lipsa suportului social cresc riscul de apariție al depresiei. Apariția acestora și nerecunoașterea lor de către diabetic influențează modul în care acesta percepe propria stare de sănătate, accentuând sentimentul că boala este o povară. Dacă în diabetul zaharat de tip 2 unde s-a realizat un număr mai mare de studii, relația dintre diabet și depresie este mai bine conturată, punându-se totuși întrebarea dacă diabetul este un factor declanșator al depresiei sau depresia declanșează apariția diabetului; în cazul diabetului zaharat de tip 1 și în special la adolescenți și tinerii adulți depresia poate duce la gesturi suicidare.

2.4.3. Anxietatea

Anxietatea reprezintă un alt factor care influențează complianța la tratament a persoanelor diabetice întâlnită frecvent împreună cu depresia. Anxietatea se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsă de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur și alte reacții neurovegetative, diverse semne psihosomatice.

Există frecvent trei aspecte importante ale anxietății : îngrijorarea și neliniștea greu de controlat, tonus muscular crescut (agitație, cefalee) și hiperactivitate vegetativă. (Tudose și colab. 2002 apud Dindelegan, 2006). Persoana realizează că este dificil să-și controleze preocuparea excesivă care duce la deteriorare în domeniul profesional, social,etc.

Atunci când vorbim despre diabet motivele de îngrijorare nu sunt puține. Deși anxietatea este o reacție emoțională normală în cazul pericolelor ce nu pot fi evitate, în cadrul bolilor cronice, ea poate fi prezentă în mod constant în viața persoanei afectate. Teama de hipoglicemie, teama de injecțiile cu insulină, teama de a nu respecta dieta, teama de apariția complicațiilor reprezintă doar câteva motive de îngrijorare. Reacția în fața acestor temeri poate fi de exagerare a îngrijirilor, de ignorare a acestora, iar prin informare corectă și implicarea activă de găsire a drumului de mijloc.

Cercetările în domeniu au arătat faptul că anxietatea influențează calitatea vieții diabeticului precum și modul în care aceștia își gestionează boala (Tulloch-Reid,Walker 2009). Anxietatea crește odată cu înaintarea în vârstă, durata bolii și implicit riscul de apariție a complicațiilor. Frica de hipoglicemie și de urmările variațiilor glicemice a fost la rândul ei asociate cu o diminuare a stării psihice a diabeticilor (Hislop, Fegan, Schlaeppi, Duch, Yeap 2007).

2.4.5. Stresul

Hanss Selye- ”părintele stresului” îl definește ca pe o reacție generală nespecifică a organismului la acțiunea externă a unor factori (agenți stresori) de natură variată – fizică, chimică, biologică și psihică (Iamandescu, 1997).

Lazarus și Folkman (1984) definesc stresul drept un ”efort cognitiv și comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările externe sau interne care depășesc resursele personale” (Iamandescu, 1997).

Stresul face parte din viața cotidiană, însă atunci când vorbim despre persoanele diabetice, vorbim despre o bună informare asupra efectelor și consecințelor potențiale ale stresului asupra controlului glicemiilor. Stresul poate influența calitatea vieții persoanei diabetice în două moduri: în primul rând diagnosticul constituie un șoc, un stres care bulversează viața persoanei, în al doilea rând, indiferent de nivelul de adaptare al persoanei la boală, stresul poate afecta controlul sau utilizarea strategiilor sau comportamentelor mai puțin eficiente de gestiune a stresului.

Adaptarea la boală constituie în sine o situație stresantă. Ca și alte boli cronice, diabetul constituie o pierdere a sănătății, precum și un pericol pe termen mediu și lung prin complicațiile sale care se pot asocia. Tratamentul complex al bolii aflat în responsabilitatea diabeticului, care modifică stilul de viață avut, îl obligă totuși să se integreze în activitățile și obligațiile cotidiene. Stresul cauzat de boală prin hipoglicemii nu este întotdeauna bine tolerat, diabeticul poate simți un sentiment de pierdere al integrității psihosociale și scăderea stimei de sine, întărite prin discriminări la locul de muncă, asigurare sau în obținerea permisului de conducere.

Situațiile stresante exterioare bolii pot afecta echilibrul glicemic la o persoană diabetică în două modalități :

Pe de o parte vorbim despre efectul hiperglicemiant al hormonilor de stres. În situațiile stresante organismul uman reacționează prin eliberarea în circulație de adrenalină, noradrenalină, catecolamină, cortizon, glucagon. Acești hormoni cresc nivelul glucozei având drept scop eliberarea energiei necesare organismului de a reacționa fizic.

În al doilea rând reacția la stress se manifestă prin adoptarea de comportamente prin care să facă față situației (consum de alcool, țigări, mese neregulate și neadecvate cantitativ și calitativ ). Aceste comportamente scad complianța la tratament a persoanei diabetice și implicit calitatea vieții.

2.4.6. Suportul familial

Chiar și o traumă severă devine mai ușor de depășit atunci când persoana beneficiază de sprijinul și grija membrilor familiei. La fel se întâmplă și cu persoanele diabetice. Deși diagnosticul reprezintă un șoc atât pentru pacient cât și pentru familie, cunoștințele despre boală și despre gestionarea acesteia, permit o mai bună integrare. Familia reprezintă cel mai bun grup de sprijin pentru diabetic, în cadrul familiei acesta va găsi suportul afectiv care să-l ajute să se adapteze situației.

Sprijinul familiei este considerat important în managementul diabetului. Lipsa acestuia a fost identificat ca și o barieră în gestionarea eficientă a îngrijirilor (Simmons, Bourke, Yau, Hoodless 2007). Recunoașterea simptomelor hipoglicemiei (transpirații, tremurături) de către membrii familiei reprezintă un element esențial pentru diabetic atunci când singur nu se poate ajuta și îi oferă un sentiment de siguranță. De asemenea este important ca familia să știe și să înțeleagă faptul că fluctuațiile glicemiei pot da stări de iritabilitate și chiar furie uneori.

O atmosferă plăcută și securizantă în cadrul familiei reprezintă un sprijin real pentru diabetic care nu se simte singur în lupta sa. Este necesară și justificată o atmosferă optimistă și trebuie combătute exagerările și dramatizarea situației. Ascunderea bolii față de prieteni și colegi, precum și față de viitoarea familie în cazul celor necăsătoriți, nu este o atitudine de acceptare a bolii.

Un aspect important de abordat este cel al dietei, cei mai mulți bolnavi iau masa în familie și sprijinul acesteia în realizarea regimului zilnic este capital. Este bine ca familia să cunoască principiile alimentare, alimentele permise și interzise și să susțină persoana în respectarea regulilor. Diabetul nu este un stigmat dar nici minimalizarea dietei nu trebuie încurajată, iar atitudinea familiei este recomandat să fie una clară și consecventă în această direcție.

Relația dintre bolnavul de diabet și familia sa poate fi sintetizată astfel :

Sprijin concret material pentru respectarea dietei și a tratamentului, și a celorlalte măsuri de îngrijire; cunoașterea complicațiilor în special a celor acute și a măsurilor de prim ajutor; elemente de organizare a vieții personale.

Sprijin moral – afectiv prin acceptarea situației și înțelegerea acesteia ; evitarea tendințelor de minimalizare a bolii și încurajarea disciplinei.

2.5. Rolul psihologului în tratamentul diabetului zaharat

În fața atâtor reguli, restricții, noi comportamente care trebuie adoptate persoana diabetică are de cele mai multe ori nevoie de ajutor. Ce poate sa facă psihologul pentru o astfel de persoană? Să ajute persoana diabetică să trăiască cu boala sa. Înțelegerea problemelor de gestiune a bolii, sprijin în depășirea dificultăților și în modificarea comportamentelor pot reprezenta doar câteva obiective în relația psiholog-diabetic. Problemele care apar în cadrul diabetului sunt așa cum am mai amintit multiple: probleme afective, probleme sociale, depresia, anxietatea, frustrarea, toate influențând negativ viața persoanei cu diabet. Persoanele tinere, de sex feminin diabetice sunt predispuse spre tulburări alimentare, multe persoane cu diabet zaharat tip 2 refuză tratamentul cu insulină când acesta se impune, adaptarea la noul statut, presiunile și judecățile persoanelor din anturaj reprezintă probleme cu care diabeticul se confruntă și cărora trebuie să le facă față.

Regularitatea și constanța sunt trăsături caracteristice diabeticului. Acesta își duce viața într-o manieră foarte organizată unde nu există loc pentru improvizații.

Exercițiile fizice sunt des recomandate de diabetologi și susțin relația pe care diabeticul o are cu el însuși.

Calmul și stăpânirea de sine sunt calități care joacă un rol important în starea de sănătate a diabeticului. Emoții puternice precum frica, tristețea, furia, nu sunt benefice diabeticului și glicemiilor sale. Știind aceste lucruri diabeticul poate avea grijă prin a nu lăsa să fie invadat de emoții de acest fel.

Orice diabetic tinde spre un bun echilibru al vieții sale. Evoluția psihologică poate avea un aspect pozitiv prin dezvoltarea de abilități și atitudini orientate către starea de bine, starea care poate fi exprimată și printr-un bun echilibru al glicemiilor. Mereu atent la ceea ce face, prin exigențele legate de boală, starea sa se poate îmbunătății prin întărirea personalității și formarea unei atitudini pozitive înclinată mai mult spre moderație.

Capitolul III. Obiective și ipoteze

3.1. Obiectivele cercetării

Măsurarea încrederii pacienților (subiecților) în medicii lor și a bunăstării psihice a subiecților prin evidențierea nivelelor depresiei, anxietății și stresului.

Evidențierea iraționalității, a tendinței de a avea convingeri iraționale și absolutiste, a intensității singurătății și izolării emoționale pentru lotul ales.

Evaluarea poziției de control a comportamentelor asociate stării de sănătate caracteristice lotului de subiecți ales.

3.2. Ipotezele cercetării

Există o relație inversă între încrederea în medic și comportamentul dezadaptativ de bolnav.

Există diferențe semnificative între femei și bărbați în ceea ce privește somatizarea și locus-ul controlului în boală. Femeile vor avea un locus al controlului preponderent intern și vor somatiza mai mult.

Există diferențe semnificative în funcție de mediul de proveniență în ceea ce privește locusul de control în boală și comportamentul de bolnav. Cei din mediul rural vor avea un locus de control preponderent extern sau datorat șansei, asumându-și mai puțin responsabilitatea pentru evoluția condiției medicale. Cei din mediul urban vor avea un comportament de bolnav mai accentuat.

Există o relație semnificativă între comportamentul dezadaptativ de bolnav, singurătatea socială și intensitatea emoțiilor negative (anxietate, depresie, stres).

Capitolul IV. Metodologia cercetării

4.1. Design-ul cercetării

Design-ul acestei cercetări este unul corelațional de bază deoarece nu se încearcă manipularea unei variabile (Popa, 2008) iar rezultatele devin semnificative prin compararea lor cu cele ale grupului de control. Variabilele implicate în studiu sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Tabelul 1. Design-ul cercetării

4.2. Instrumentele utilizate

Scala încrederii în doctor (TPS)

Scop: de a măsura încrederea pacienților în doctorii lor

Descriere: TPS este o scală cu 11 itemi, proiectată pentru a măsura încrederea impersonală a pacienților în medicii de prima îngrijire. Aceasta măsură este bazată pe presupunerea că încrederea este un ingredient cheie definind relația pacient-medic. Încrederea este definită drept credința unei persoane că cuvintele și acțiunile doctorului sunt credibile, și se poate încrede în ele, și că doctorul lucrează în cel mai bun interes al pacientului. Conceptul de încredere este recunoscut ca dualist, prin aceea că prea puțin sau prea mult poate sa fie negativ. TPS este folositor în înțelegerea dorințelor pacienților pentru control, cât și pentru explicarea comportamentelor pacienților relative la managementul bolii.

Norme: TPS a fost studiat cu doua eșantioane de pacienti la clinicile V.A. din doua orase din Carolina de Nord. Esantionul 1=160 barbati, media 11,8 ani de educație, vârsta medie 55.2 ani, 78% căsătoriți, 56,3% albi. Eșantionul 2 = 106 bărbați, medie 10,3 ani de educație, vârsta medie 60.9 ani, 84% căsătoriți și 62% albi. Mediile sunt cuprinse intre 48.13 (SD=9.86) până la 57.32 (SD=7.32).

Scorare : TPS este cotat prin itemi cu cotare inversă 1.5.7 și 11, și însumând toți acești itemi pentru scorul total. Scorurile mai mari reflecta mai mult din concept (adică încredere).

Fidelitate : TPS are consistenta internă excelentă, cu alfa variind de la.85 pana la.90. Nu s-au raportat date asupra stabilității.

Validitate : TPS are valabilitate conceptuală bună, corelându-se în direcțiile previzionate cu subscalele Health Locus[locul sănătății] al scalei de control, cu subscalele multidimensionale ale dorinței de control, și cu satisfacția pacientului. De asemenea TPS este corelat modulrat cu oportunitatea socială.

Inventarul Comportamentului Rațional (RBI)

Autori: Clayton T. Shorkey și Victor C. Whiteman

Scop: De a măsura convingerile iraționale și absolutiste.

Descriere: RBI este un instrument de 37 de itemi care produce un index global al iraționalitătii, sau tendința de a avea convingeri iraționale și absolutiste. RBI este bazat pe munca lui Albert Ellis asupra terapiei cognitive și pe presupunerea că, convingerile iraționale accentuează tulburările emoționale. RBI a fost conceput specific pentru a fi folosit la evaluare, planificarea tratamentului, și evaluare în terapia comportamentului rațional și terapia cognitiv comportamentală. A fost studiat îndelungat de mai mulți investigatori. RBI prezintă un scor general plus 11 factori : (1) catastofizare, (2) vina, (3) perfecționism, (4) nevoia de aprobare, (5) grija și ajutor, (6) vina și pedeapsa, (7) inerție și evitare, (8) independența, (9) auto demoralizare, (10) ghinionul proiectat, (11) controlarea emoțiilor. Fiecare factor are 3 sau 4 itemi, și scorurile separate pe factori cât și scorul general creează o imagine clară a convingerilor iraționale și disfuncționale în diferite domenii.

Norme: RBI a fost studiat cu un număr de eșantioane clinice și nonclinice. Studiile inițiale au fost făcute pe 414 studenți și 127 medici de către Albert Ellis. Pentru studenți scorul mediu total pentru raționalitate a fost 26.35. Nu a fost nici o diferență statistică semnificativă între femei și bărbați exceptând o subscală. Pentru cele 2 grupuri de medici psihiatri scorurile totale RBI înainte de Ellis au fost 28.45 și 27.62. Date normative sunt disponibile și pentru alte grupuri.

Scorare: RBI este dificil de scorat și este recomandat ca ghidul de scorare sa fie folosit. Fiecărui item din RBI îi este atribuit un punct de tăiere de 3 sau 4, și numărul de puncte atribuit acelui item este bazat pe acel punct de tăiere. Odată ce scorul pentru fiecare factor este determinat adunând scorul fiecărui item a acelui factor, scorul general este determinat de adunarea scorurilor pentru toți cei 11 factori. Aceasta rezultă într-o gamă de scoruri între 0 și 37 cu scorurile mari indicând o mai mare iraționalitate.

Fidelitate: RBI are o bună consistență internă și omogenitate. Fiecare factor a fost măsurat cu o scală Guttman cu un coeficient de reproductibilitate de .60 sau mai mult. RBI total a avut o fiabilitate împărțită jumătate (split-half) de.73. RBI are o stabilitate bună, cu corelare test retest de.82 după 3 zile și.71 după 10 zile.

Validitate: Un număr de studii a demonstrat o bună validitate simultană și știută a grupurilor pentru RBI. RBI este semnificativ corelat în prezicerea direcților cu multe măsurători a anxietății ca stare și ca și trăsătură la eșantioane clinice și nonclinice. S-a arătat ca RBI este corelat semnificativ cu alte măsurători de personalitate, cum ar fi anomia, autoritarism, dogmatism, stima de sine, și cu măsurători a simptomelor psihiatrice. Mai mult RBI a arătat că poate distinge între eșantioanele clinice și nonclinice în mai multe studii, și este totodată senzitive la schimbarea dintre atelier și terapie. În final RBI nu pare a fi influențat de setul de răspunsuri în ce privește dezirabilitatea socială.

Scala Multidimensională a Pozitiei de Control a Sănătății ( MHLC )

Autori: Kenneth A. Wallston, Barbara Studler Walltson, și Robert DeVellis

Scop: De a măsura poziția de control a comportamentelor asociate stării de sănătate.

Descriere: Acest instrument de 18 intemi măsoară trei dimensiuni a poziției de control a consolidării în timp cu referire la sănătate. Specific, MHLC evaluează convingerea persoanelor că starea lor de sănătate este sau nu controlată de comportamentul lor. Aceste probleme de control interne și externe au fost extensiv studiate în ceea ce privește numeroase probleme clinice. MHLC se uită la convingeri a trei surse de control în ceea ce privește sănătatea, fiecare subscală conținând 6 itemi : internalitatea poziției de control a sănătății (IHLC), alte poziții de control puternice (POLC), și poziția de control în cea ce privește șansa (CHLC). MHLC are formulare paralele (Formularul A și B) concepute să fie folosite alternative pentru folosirea repetată a măsurilor, sau pot fi combinate pentru a obține subscale mai lungi (12 itemi) și mai sigure. Mai multe informații despre test și scorare se pot afla de la autori..

Norme: Date normative sunt disponibile asupra eșantioanelor de pacienți cronici (n=609), studenți (n=749), adulți sănătoși (n=1287) și persoane implicate în controlarea comportamentelor preventive asociate sănătății (n=720). Scalele IHLC, CHLC și POLC , au avut scoruri medii de 25.78, 17.64, și 22.54 pentru pacienții cronici și 26.68, 16.72, și 17.87 pentru studenți. Adulții sănătoși au avut scoruri medii de 22.55, 16.21, și 19.16 pentru IHLC, CHLC, și POLC, iar eșantionul persoanelor implicate în controlarea comportamentelor preventive asociate sănătății au avut scoruri medii de 27.38, 15.52, și 18.44.

Scorare: Toti itemii sunt aranjați pe o scală de 6 puncte Likert, variind de la “accord total“ pana la “dezacord total”. Scorurile pentru fiecare subscale sunt sumele următorilor itemi : IHLC : 1,6, 8, 12, 13, 17 ; POLC : 3, 5, 7, 10, 14, 18 ; CHLC 2, 4, 9, 11, 15, 16. Scoruri înalte reflectă externalitatea.

Fidelitate: Itemi au fost selectați empiric dintre 88 de itemi, cu criterii relative stricte. Fiabilitatea consistentei interne folosind alpha Crombach variază de la.67 pana la.77 pentru toate cele 6 scale, cele 3 dimensiuni și 2 formulare paralele. Când formularele paralele au fost combinate să formeze o scală de 12 itemi, scorurile au variat de la.83 pana la.86 pentru cele 3 scale. Date asupra stabilității nu au fost disponibile.

Validitate: Scalele MHLC au o bună validitate a criteriilor, corelând cu starea de sănătate a subiecților. Scalele corelează și cu alte poziții de control, incluzând Scala Multidimensională a Poziției de Control a Sănătății pentru pacienții psihiatrici (Multidimensional Locus of Control Scales for Psychiatric Patients). În afară de poziția de control a șansei, celelalte scale nu au fost corelate cu oportunitatea (dezirabilitatea).

Inventarul Singurătății Sociale/Emoționale (ELSI)

Autori: Harry Vincenzi și Fran Grabosky

Scop: măsurarea singurătății și izolării emoționale și sociale

Descriere: ELSI este al 15-lea instrument elaborat pentru măsurarea atât a singurătății cât și a izolării din punct de vedere emoțional și social. Cei 15 itemi sunt prezentați într-un format îmbinat (perechi) pentru a se realiza contrastul dintre percepția externă (a cuiva) despre rețeaua socială a subiectului (el/ea) și percepția subiectului despre propria rețea socială. ELSI are 4 factori care diferențiază singurătatea socială( itemi 1-8, primul set de întrebări), singurătatea emoțională (itemii 1-8, cel de-al doilea set), izolarea social (itemii 9-15, primul set) și izolarea emoțională (itemii 9-15, cel de-al doilea set). ELSI poate fi utilizat pentru sprijinirea cercetătorilor și clinicienilor de a face o clară deosebire între componentele sociale și emoționale ale singurătății și izolării.

Norme: ELSI a fost studiat inițial prin două mostre/exemple. Prima a 95 de subiecți, incluzând 33 de studenți masteranzi în psihologie, 33 liceeni, 26 de subiecți incluși într-un program de psihoterapie pentru adulți. Cea de-a doua mostră, a avut 229 de subiecți, 65 din populație clinică, 65 studenți și 99 liceeni. Ambele mostre au avut subiecți femei și bărbați. Nu au fost raportate alte date demografice. Următoarele mijloace au fost raportate pentru cea de-a doua mostră (n=228)cu rezultate pentru mostra clinică (n=65) în paranteze: izolarea emoțională- 5.3 (12.0), izolarea socială – 7.3 (11.0), singurătatea emoțională – 8.4 (14.0), și singurătatea socială – 7.0 (11.9).

Rezultat: rezultatele pentru subscale și scala totală sunt obținute prin simpla sumarizare a itemilor pertinenți pentru rezultat.

Fidelitate :ELSI are un conținut intern bun, cu alfa pentru subscale de la.80 la.86. ELSI are o bună stabilitate, cu o siguranță/ fiabilitate la testare-retestare de 2 săptămâni pentru un rezultat total de.80.

Validitate: ELSI are o bună valabilitate pentru grupurile cunoscute, și se face o distingere semnificativă între grupurile clinice și non clinice pe toate cele 4 scale. Nu au fost raportate alte valabilități.

Referințe Primare: Vincenzi, H și Grabosky, F (1987). Măsurarea aspectelor emoționale/sociale ale singurătății și izolării. Jurnalul Comportamentului Social și al Personalității, 2, 257-270.

Scalele Anxietatii, Depresiei și a Stresului (DASS)

Autori: Sydney H. Lovibond și Peter F. Lovibond

Scop: să măsoare depresia, anxietatea și stresul.

Descriere: Acest instrument compus din 42 itemi măsoară 3 stări emoționale negative adesea întâlnite în practica clinică: depresie, anxietate, stres. Fiecare scală este compusă din 14 simptome primare, sau 7 simptome primare cand se foloseste DASS-21. Fiecare item e considerat d.p.v. al gravității pe săptămâna care a trecut. Astfel, DASS constată depresia, anxietatea, stresul ca stări relativ variabile și nu neaparat o trăsătură de durată, dacă observațiile nu sunt stabile în timp. Cu toate astea, DASS poate fi adoptat ca măsuratoare a trăsăturii instruind respondentul să răspundă la fiecare item așa cum o trăiește sau experimentează în mod caracteristic. DASS a fost dezvoltat printr-o serie de proceduri riguroase încă din 1979 folosind un număr de eșantioane, inclusiv câteva eșantioane clinice. Rezultatul este un instrument de încredere clinică, valid și rațional care măsoară 3 experiențe comune pe clienți. Instrumentul este însoțit de un manual folositor, de module punctaj și permisiunea de a îl reproduce.

Norme: Date normative sunt disponibile pe un număr de eșantioane. De la un eșantion de 2914 adulți media (si abaterile standard) au fost de 6.34 (6.97), 4.7 (4.91) și 10.11 (7.91) pentru scalele depresiei, anxietății și stresului. Un eșantion clinic a raportat o medie (și abateri standard) de 10.65 (9.3), 10.90 (8.12) și 21.1 (11.15) pentru cele trei măsurători.

Punctaj: Punctajele pentru depresie sunt suma răspunsurilor la itemii 3*, 5, 10*, 13, 16, 17*, 21, 24, 26*, 31*, 34, 37, 38* și 42*. Punctajele pentru anxietate sunt suma itemilor 2*, 4*, 7, 9, 15, 19, 20*, 23, 25*, 28*, 30, 36, 40* și 41*. Punctajele pentru stres sunt suma itemilor 1, 6*, 8*, 11, 12*, 14, 18*, 22*, 27, 29, 32, 33, 35*, 39*. (Itemii cu asterisc sunt la DASS-21).

Fidelitate : Dintr-un eșantion clinic de 437 scala DASS a avut o consistență internă excelentă:.96,.89, și.93, pentru depresie, anxietate și stres. Coeficientul de încredere al testării-retestării pe o perioada de 2 săptămâni au fost.79 și.81. Un număr de studii au raportat o evidenșă similară de încredere.

Validitate: Un număr de studii susțin de asemenea validitatea DASS, inclusiv validitatea concurentă, analiza factorului confirmator și validitatea grupelor cunoscute.

Referinte primare: Lovibond, S.H. și Lovibond, P.F. (1995). Manual pentru scalele depresiei, anxietatii și stresului. Sydney, Australia: Fundația de Psihologie din Australia. Lovibond, P.F. și Lovibond, S.H. (1995). Structura stărilor emoționale negative: Comparația Scalelor depresiei, anxietății și stresului (DASS) cu Inventarele depresiei și stresului Beck, Cercetarea comportamentala și terapie, 33, 335-342.

Disponibilitate: Fundația de Psihologie, camera 1017-A Clădirea Mathews, Universitatea New South Wales, Sydney NSW 2052, Australia.

Chestionar Probleme de Sanatate la Adulți (HCQ)

Autori: Richard L. Spoth și David M. Dush

Scop: să măsoare simptomele psihiatrice

Descriere: HCQ este o listă de verificare alcătuită din 55 elemente de simptome psihiatrice. Elementele sunt derivate din DSM III-R. Formatul scurt/ concis și simplitatea structurii o fac ușor de folosit. Analiza factorilor dezvăluie 10 factori, descriși în articolul original. HCQ are un format de răspuns pe 2 niveluri: respondenții subliniază mai întâi problema care li se potrivește iar apoi notează gravitatea elementelor subliniate pe o scala tip Likert cu 5 trepte/ de la 1 la 5.

Folosirea HCQ fără cotele de neliniște nu este recomandată. HCQ este creat pentru a fi folosit ca instrument pentru uz clinic în special pentru diagnoză și evaluare. Cercetări ulterioare dezvăluie ca HCQ este la fel de folositor și ca unealtă pentru evaluarea rezultatelor terapeutice.

Norme: HCQ a fost studiat inițial cu 2 mostre, pe 2 loturi de subiecți, prima/ primul implicand 167 de pacienti interni și externi care beneficiau de serviciu psihologic intr-un spital general nonprofit, privat (cu varsta medie de 38 și 64 % femei), iar a doua/ doilea, inca 82 de pacienți beneficiind de serviciu psihologic plus 32 pacienti dintr-o clinică,suferind de dureri de cap și 15 studenți (universitari). Normele nu sunt prezentate, cu toate că au fost raportate mijloace/ metode pentru cele mai frecvente 10 elemente bifate (.95 pana la 1.90) și pentru cele 10 mai puțin elemente bifate (.09 pana la 0.35).

Punctajul: Se pot obține două punctaje cu HCQ. Primul este un simplu total al tuturor elementelor subliniate. Al doilea este un scor/ punctaj de neliniște totala, o simplă sumă de aprecieri/cote de neliniște pentru toate elementele subliniate.

Fidelitate : Nici un alt fel de date decât rezultatele factorului de analiză nu au fost prezentate/ oferite.

Validitate: HCQ are validitate corectă, cu câteva scale ale MMPI corelate cu cele doua numere ale elementelor completate la HCQ și la scorul total distress. Doar o singură scală la Inventarul de scanare psihologica (Psychological Screening Inventory – Neuroticism) a fost corelat cu scorul total distres la HCQ.

Referinte de baza: Spoth, R.L. și Dush, D.M. (1998). Chestionar pentru probleme de sănătate la adulți: o listă de verificare a simptomelor psihiatrice, Inovații în Practica Clinica: o carte sursă, 7, 289-297.

Disponibilitate: articol de ziar.

Chestionarul comportamentului în boală (IBI)

Autori: Ira Daniel Turkat și Koyd S. Pettegtrew

Scop: să măsoare comportamentul bolnavului.

Descriere: Chestionarul IBI conține 20 de itemi destinați să măsoare comportamentul manifestat sau raportat de către respondent care indică dacă persoana înregistrează disconfort fizic sau psihic. Itemii au fost inițial dezvoltați pe baza unor observații ale pacienților din ambulatoriu.

Norme: S-au utilizat mai multe eșantioane pentru a examina acest instrument printre care 40 de absolvenți ai specializării nursing, 32 de studenți de la specializări lingvistice, 50 de pacienți cu dureri lombare, un grup de pacienți cu diabet, 152 de elevi de liceu sănătoși și 63 de studenți de sex feminin. Nu s-au mai oferit alte informații demografice. Acest instrument se află într-o fază incipientă de dezvoltare iar munca la standardizarea sa se află la început.

Scorare: Scorarea se realizează prin adunarea celor 6 puncte de tip Lickert obținându-se un scor total din intervalul 20-120. Scoruri mai ridicate indică un comportament mai bun în timpul bolii.

Fidelitate: IBI are o excelentă consistență internă, itemii legați de muncă au un alfa de 0.89, iar cei 11 itemi care vizează aspecte sociale au un alfa egal cu 0.88. Nu s-au oferit informații despre instrument ca întreg. Chestionarul prezintă o excelentă stabilitate test-retest 0.97 pentru itemii legați de muncă, 0.93 pentru itemii sociali și 0.93 per total.

Validitate: IBI are o bună validitate concurentă deoarece corelează semnificativ cu numeroase alte instrumente de măsurare a comportamentului bolnavului și a rezultatelor tratamentului pentru bolnavi cronici. IBI are de asemenea o bună validitate în cadrul grupurilor cunoscute de a distinge între pacienți măsurați cu un comportament accentuat sau scăzut în caz de boală. În sfârșit IBI demonstrează o bună validitatea predictivă preconizând anumite comportamente în caz de boală ale unor subiecți sănătoși.

Referințe primare: Turkat, I. D. și Pettergrew, L.S. (1983). Dezvoltarea și validarea chestionarului, Jurnalul măsurării comportamentale numărul 5 paginile 35-45. Instrumentul a fost reprodus cu permisiunea Ira D. Turkat și L.S. Pettergrew și Plenum Press.

4.3. Eșantionul

Studiul s-a efectuat pe un lot de 57 de subiecți aleși în funcție de disponibilitate din rândul pacienților bolnavi de diabet din cadrul Spitalului Județean „Constantin Opriș” Baia Mare. Lotul cuprinde un număr de 27 de subiecți de sex masculin și 30 de subiecți de sex feminin. Distribuția procentuală a subiecților în funcție de variabila Sexul Subiecților este dată Tabelul 1

Tabelul 2 Distribuția procentuală a subiecților în funcție de variabila Sexul Subiecților

Subiecții au o medie de vârstă egală cu 52.4 ani iar vârstele lor se încadrează în intervalul 24 -79 de ani. Aceste date au fost sintetizate în Tabelul 2.

Tabelul 3 Indicatori statistici

Media de vârstă a subiecților este una ridicată 52.47 ani iar vârstele acestora sunt variate deoarece abaterea standard înregistrează valori mari 12.3. Subiectul cel mai tânăr are 24 de ani iar cel mai în vârstă 79 de ani.

Tabelul 4 Intervale de vârstă

Se observă că există 3 subiecți (5.3%) care se situează în intervalul de vârstă 20-29 de ani, 5 subiecți (8.8%) care se situează în intervalul de vârstă 30-39 de ani, 12 subiecți (21.1%) care se situează în intervalul de vârstă 40-49 de ani, 20 subiecți (35.1%) care se situează în intervalul de vârstă 50-59 de ani, 14 subiecți (24.6%) care se situează în intervalul de vârstă 60-69 de ani și 3 subiecți (5.3%) care se situează în intervalul de vârstă 70-79 de ani. Peste jumătate dintre participanți (64.9%) au vârste mai mari de 50 de ani.

Din punct de vedere al mediului de proveniență majoritatea subiecților (66.7%) provin din mediul urban.

Tabelul 5 Mediul de proveniență

Un număr de 38 de subiecți (66.7%) provin din mediul urban iar 19 subiecți (33%) provin din mediul rural.

Nivelul studiilor participanților este variat pornind de la studii medii și terminând cu studii universitare.

Tabelul 6 Distribuția în funcție de pregătirea academică

Tabelul relevă faptul că un număr de 40 de subiecți (70%) sunt caracterizați de o pregătire academică medie (8-12 clase, liceu sau profesională) iar restul de 17 subiecți (29%) sunt caracterizați de o pregătire academică superioară (post liceale și universitare).

Alte caracteristici relevante ale lotului de subiecți sunt date de tipul de diabet (Diabet de tip I sau diabet de tip II) și de vechimea diagnosticării cu această boală.

Tabelul 7 Diabet Tip I/ Diabet Tip II

Majoritatea subiecților (73%) au fost diagnosticați cu diabet de tip II iar numai 26% cu diabet de tip I .

Tabelul 8 Vechimea diagnosticării cu diabet

Se observă că un număr de 23 de subiecți (40%) au fost diagnosticați de mai puțin de 5 ani, 14 subiecți (24%) au o vechime a diagnosticului cuprinsă între 6 și 10 ani iar 20 de subiecți (35%) au fost diagnosticați în urmă cu mai bine de 10 ani.

4.4. Procedura de lucru

Testarea s-a desfășurat în perioada ianuarie-februarie 2015. Testarea a fost una individuală iar metoda de testare utilizată a fost cea a chestionarului creion hârtie. Testele au fost aplicate în cadrul Spitalului Județean „Constantin Opriș” Baia Mare atât în spațiul destinat arhivării fișelor de observație cât și în sala de tratament a secției de diabet.

Datele obținute au fost prelucrate statistic cu ajutorul programului SPSS 17.0.

Capitolul V. Prezentarea rezultatelor

Pentru început se va realiza o descrierea a rezultatelor obținute la cele șapte instrumente de către întregul eșantion. Pentru aceasta se vor utiliza metodele statisticii descriptive: organizarea datelor în tabele și calculul frecvențelor, calculul și analiza indicatorilor statistici ai tendinței centrale și ai împrăștierii, realizarea de grafice cu bare sau de diagrame circulare.

Inventarul Singurătății Sociale/ Emoționale (ELSI) are ca scop măsurarea singurătății și izolării emoționale și sociale. Acest instrument este utilizat pentru a face o clară deosebire între componentele sociale și emoționale ale singurătății.

Tabelul 8 Indicatori statistici

Mediile pentru cele două scale ale chestionarului sunt 17.36 pentru Singurătatea socială și 15.14 pentru cea emoțională. Abaterile standard sunt ridicate (9.6 și 10.3) fapt care relevă o mare varietate a răspunsurilor. Această varietate este susținută și de valorile mari ale Amplitudinii determinate de existența scorurilor minime egale cu minimul posibil al chestionarului (scorul 0) și a scorurilor maxime care se apropie de maximul posibil al chestionarului (scorul 45).

Un item semnificativ pentru Singurătatea socială este Itemul 1: Nu am un prieten apropiat. pentru acest item se poate realiza o comparație relevantă cu cel omolog pentru singurătate emoțională: Nu simt că am un prieten adevărat.

Itemul 1 (social): Nu am un prieten apropiat .

Tabelul 9 Frecvențele răspunsurilor

Figura 1 Frecvențe procentuale

Un număr de 22 de subiecți (38.6%) au răspuns rareori adevărat, un număr de 18 subiecți (31.6%) au răspuns uneori adevărat, un număr de 8 subiecți (14%) au răspuns adeseori adevărat iar 9 subiecți (16%) au răspuns întotdeauna adevărat.

Itemul 1 (emoțional): Nu simt că am un prieten adevărat.

Tabelul 10 Frecvențele răspunsurilor

Figura 2 Frecvențe procentuale

Un număr de 18 de subiecți (31.5%) au răspuns rareori adevărat, un număr de 21 subiecți (36.8%) au răspuns uneori adevărat, un număr de 11 subiecți (19%) au răspuns adeseori adevărat iar 7 subiecți (12%) au răspuns întotdeauna adevărat.

Figura 3 Comparație singurătate socială – singurătate emoțională

Se observă o scădere a frecvenței răspunsurilor absolute la trecerea de la itemul cu o conotație socială la cel cu o conotație emoțională.

Inventarul Comportamentului Rațional (RBI) va fi utilizat cu scopul de a releva nivelul intensității globale a iraționalității, sau a tendinței de a avea convingeri iraționale și absolutiste a subiecțiilor

Tabelul 11 Indicatori statistici

Media pentru această variabilă este 122. Abaterea standard este una ridicată iar valorile minime și maxime înregistrate sunt 84, respectiv 171. Cu cât scorurile sunt mai ridicate cu atât tendințele iraționale sunt mai accentuate. Scorul maxim posibil este 185.

Scala Multidimensională a Pozitiei de Control a Sănătății (MHLC) utilizată cu scopul de a măsura poziția de control a comportamentelor asociate stării de sănătate.

Tabelul 12 Indicatori statistici

Pentru a putea evidenția diferențele dintre mediile celor trei variabile se va utiliza analiza de varianță ANOVA.

Tabelul 13 Testarea normalității distribuțiilor

Utilizarea ANOVA este posibilă deoarece rezultatele testului K-S indică o distribuire normală a celor trei variabile (pragurile de semnificație pentru diferența față de normal sunt mai mari de 0.05).

Tabelul 14 Analiza de varianță ANOVA

Rezultatele ANOVA relevă diferențe semnificative între cele trei medii (prag calculate mai mic de 0.05). Totuși pentru a verifica este necesară utilizarea analizei Post Hoc. Alegerea testului pentru aceasta se realizează în funcție de diferențele de mărime ale eșantioanelor (în acest caz sunt egale 57 pentru fiecare variabilă) și în funcție de omogenitatea varianțelor testată mai jos cu ajutorul testului Levene.

Tabelul 15 Testul Levene (omogenitatea varianțelor)

Se observă faptul că pragul de semnificație calculat este mai mare decât valoarea critică 0.05. Se poate concluziona că nu există diferențe semnificative între varianțele celor două variabile (sunt omogene). Numărul egal de subiecți și omogenitatea varianțelor îndrumă spre utilizarea testului Scheffe.

Tabelul 16 Comparații multiple

Se observă că diferențele dintre variabilele locus intern și locus extern nu sunt semnificative, pragurile de semnificație ale diferențelor fiind mai mari de 0.05 dar că între acestea două și locusul șansă există diferențe semnificative pragurile de semnificație fiind mai mici de 0.05 în ambele cazuri.

Figura 4 Compararea grafică a mediilor

Acest grafic confirmă diferențele semnificative dintre valorile mediilor pentru locusul de control intern și extern și locusul de control șansă.

Scara încrederii în doctor (TPS) a fost utilizat pentru a măsura încrederea pacienților în medicii lor. Încrederea este definită drept credința unei persoane că cuvintele și acțiunile doctorului sunt credibile, și se poate încrede în ele, și că doctorul lucrează în cel mai bun interes al pacientului.

Tabelul 17 Indicatori statistici

Media pentru variabila Încrederea în medic este egală cu 27.28 cu o valoare minimă egală cu 11 și una maximă egală cu 45. Se observă că media eșantionului se situează sub valoarea oferită ca etalon de autorii chestionarului (27.28 < 48.13) fapt care relevă că, în general, participanții la studiu prezintă o încredere redusă în medicul lor.

Chestionarul comportamentului în boală (IBI) utilizat ca să măsoare comportamentul manifestat sau raportat de către respondent indicând dacă persoana înregistrează disconfort fizic sau psihic.

Tabelul 18 Indicatori statistici

Media pentru comportamentul în timpul bolii este 63.63, abaterea standard este ridicată 16.03 fapt care relevă o mare varietate a răspunsurilor. Această varietate este susținută și de valoarea ridicată a amplitudinii dată de diferența dintre scorul maxim care este egal cu 101 și cel minim care este 35. Scoruri mai ridicate indică un comportament mai bun în timpul bolii. Scorul maxim posibil este 120.

Un exemplu de item pentru această scală ar fi Itemul 7: Când sunt bolnav lucrez mai încet care a înregistrat scorul cel mai ridicat și care prin urmare este cel mai apropiat de un comportament potrivit.

Tabelul 19 Frecvențele răspunsurilor

Figura 5 Frecvențe procentuale

La acest item doar 16% dintre subiecți au răspuns împotrivă restul subiecților 84% fiind mai mult sau mai puțin de acord.

Chestionarul Simptome psihiatrice la Adulți (HCQ) este o listă de verificare alcătuită din 55 elemente.

Tabelul 20 Frecvența apariției simptomelor (primele patru și ultimele patru)

Cele mai frecvente probleme raportate au fost cele legate de sănătate, nervozitate, lipsa energiei și probleme financiare iar cele mai puțin frecvente au fost legate de râsul fără motiv, tendințele suicidale, excesul de alcool și alte probleme.

Tabelul 21 Intensitatea de manifestare a simptomelor (primele patru și ultimele patru)

Din punct de vedere al intensității ierarhia s-a păstrat cea mai mare intensitate fiind resimțită tot pentru problemele legate de sănătate.

Pentru o mai ușoară utilizare cele 55 de elemente au fost grupate în trei categorii Probleme de relaționare, Emoții negative și Somatizare.

Somatizarea conține itemii: Lipsa poftei de mâncare, Creșterea sau pierderea în greutate, Tremurat, Transpirații reci/calde, Prea multă durere și Coșmaruri.

Emoțiile negative cuprind itemii: Sentimentul vinovăției, Furie, Frustrare, Sentimentul că ceilalți sunt pe cale să mă prindă, Senzația că este ignorat, abandonat, Sentimentul inutilității și Probleme cu controlul mâniei sau a repezelii

Probleme de relaționare cuprinde itemii: Te simți folosit de către oameni, Urmărit vorbit de ceilalți, Alte probleme de familie, Probleme în relație, Probleme la muncă și probleme financiare.

Tabelul 22

Se observă că media cea mai ridicată se regăsește în dreptul problemelor legate de somatizare.

Scalele Anxietății, Depresiei și a Stresului (DASS) a fost utilizat pentru a măsura intensitatea a 3 stări emoționale negative adesea întâlnite în practica clinica: depresie, anxietate, stres.

Tabelul 23

Se observă că media cea mai ridicată se înregistrează pentru Stres. Deoarece există date în cadrul chestionarului despre răspunsurile unui lot clinic de subiecți este relevantă compararea acestora cu rezultatele participanților la studiu. Compararea se va realiza cu ajutorul testului t pentru compararea mediei unui eșantion cu o valoare dată. Mediile și abaterile standard ale eșantionului etalon sunt: 10.65 (9.3) pentru Depresie, 10.90 (8.12) pentru Anxietate și 21.1 (11.15) pentru Stres.

Tabelul 24 Testul t pentru un singur eșantion

În ceea ce privește depresia nu există diferențe semnificative din punct de vedere statistic pragul de semnificație relevat fiind peste valoarea 0.05. Din punct de vedere al anxietății lotul de subiecți al cercetării înregistrează diferențe semnificative față de lotul etalon (pragul de semnificație al diferenței evidențiat în acest caz fiind sub 0.05). Deoarece coeficientul t este pozitiv se poate afirma că participanții la studiu prezintă o anxietate mai ridicată decât lotul de subiecți etalon. Din punct de vedere al stresului lotul de subiecți al cercetării înregistrează diferențe semnificative față de lotul etalon (pragul de semnificație al diferenței evidențiat în acest caz fiind sub 0.05). Deoarece coeficientul t este negativ se poate afirma că participanții la studiu prezintă un stres mai puțin accentuat decât lotul de subiecți etalon.

Pentru o mai bună vizualizare mediile etalon și mediile participanților au fost reprezentate grafic în Figura 2.

Figura 6 Diferențe dintre lotul participanților și loturile etalon.

Pentru a confirma ipoteza care prezumă existența unei relații inverse între încrederea în medic și comportamentul dezadaptativ de bolnav se va utiliza testul statistic Bravais Pearson.

Primul pas în verificarea existenței unei corelații între două variabile este evidențierea grafică a acesteia.

Figura 7 Norul de puncte

Norul de puncte obținut în urma punerii în relație a celor două variabile prezintă o ușoară tendință de ordonare de la stânga la dreapta (negativă) însă punctele nu par să se ordoneze liniar.

Tabelul 25 Corelație Pearson

Se observă că într-adevăr tendința celor două variabile este de a corela negativ (deoarece coeficientului de corelație r are semnul minus) dar pragul de semnificație care corespunde acestui coeficient este mai mare decât pragul de 0.05. În acest caz suspendăm decizia. Prin urmare nu se poate afirma că pentru lotul de subiecți ales există o relație semnificativă statistic între comportamentul dezadaptativ și încrederea în medic.

Medicina modernă furnizează servicii de sănătate integrate. Aceasta presupune înțelegerea, coordonarea și continuitatea asistenței medicale, privită ca un proces dinamic, influențat de contextul psiho-social al individului. Personalului medical îi revine sarcina de a decela interacțiunea între diverse probleme și a realiza o conlucrare bună cu pacientul, astfel încât să optimizeze rezultatele tratamentului. Responsabilitatea nu revine exclusiv personalului medical, ci și pacientului, care este responsabil de respectarea indicațiilor primite. Pentru a obține o complianță bună, personalul medical trebuie să găsească un mod de abordare diferențiat pentru fiecare pacient. Rezultatele actului medical sunt influențate de modelul pe care îl utilizează în comunicare și comportament atât personalul medical cât și pacientul. Pentru o abordare reușită, este important ca personalul medical să cunoască și să respecte experiența, valorile și preferințele pacienților, dar și dreptul acestora de a obține informație medicală și de a participa la deciziile terapeutice, pe baza consimțământului informat.

Încrederea pacienților în medic se bazează pe credința pacienților că medicul lor este onest și competent, acționează în interesul lui și păstrează confidențialitatea. Există studii care corelează satisfacția pacienților, complianța la tratament, relație de durată cu același medic specialist și o sănătate mai bună. Unul dintre aceste studii a fost realizat de către Kevin Fischella care a relevat corelații semnificative între experiența de boală a pacienților și intensitatea încrederii în medic. Studiul a relevat faptul că fiecare minut în plus petrecut de către pacient cu medicul specialist contribuie la imbunătățirea cu 0.01 puncte a încrederii.

Faptul că pentru lotul de subiecți al acestei cercetări nu există o relație între încrederea în medicul specialist și comportamentul de bolnav arată că acest aspect nu constituie unul dintre factorii cu rol important în tratament. Astfel, ori medicii nu știu să utilizeze această încredere constructiv ori pacienții nu se raportează la acest aspect în urmarea tratamentului. Numărul mare de pacienți/ medic poate fi o cauză a acestui rezultat deoarece afectează atât cantitativ cât și calitatativ cunoașterea reciprocă.

Pentru a confirma ipoteza conform căreia există diferențe semnificative între femei și bărbați în ceea ce privește somatizarea și locus-ul controlului în boală. Femeile vor avea un loc preponderent intern și vor somatiza mai mult se va utiliza unul dintre testele de comparare a mediilor a două eșantioane independente. Alegerea testului potrivit (parametric s-au neparametric) se va realiza în funcție de normalitatea distribuțiilor variabilelor și tipului scalelor pe care acestea sunt măsurate. Din punct de vedere al scalelor tuturor variabilelor le corespund scale de interval. Normalitatea distribuțiilor va fi relevată de testul statistic Kolmogorov-Smirnov.

Tabelul 26 Testarea normalității

Deoarece pragurile de semnificație sunt mai mari de 0.05 se poate afirma că toate variabilele nu diferă semnificativ față de o distribuție normală. Prin urmare se poate utiliza un test parametric pentru a evidenția diferențele dintre mediile bărbaților și femeilor mai precis testul t pentru două eșantioane independente.

Tabelul 27 Indicatori statistici

Se observă că mediile două variabile diferă în funcție de sexul subiecților iar femeile prezintă o mai mare omogenitate pentru locusul de control intern decât bărbații și o omogenitate mai redusă pentru Somatizare decât aceștia.

Tabelul 28 Testul t pentru eșantioane independente

Valorile coeficientului t sunt influențate de omogenitatea varianțelor variabilelor comparate. Testul Levene relevă gradul de semnificativitate a acestor diferențe cu ajutorul unui coeficient F și a pragului de semnificație corespunzător acestuia. Pentru locusul de control intern pragul de semnificație este mai mare de 0.05 prin urmare se citește rândul care corespunde egalității varianțelor. Pentru Somatizare pragul de semnificație este sub valoarea 0.05 prin urmare se citește rândul care corespunde varianțelor diferite.

Diferențele dintre bărbați și femei sunt semnificative deoarece pragurile relevate sunt sub valoarea 0.05 și astfel se confirmă ipoteza cercetării. Deoarece coeficienții t sunt ambii negativi se poate afirma că subiecții de sex feminin prezintă o orientare internă a locusului de control mai accentuată decât bărbații și o intensitate mai mare a somatizării.

Conform cu unele studii somatizarea ar avea o bază neurofiziologică. Pacienții care somatizează se presupune că ar avea deficite atenționale și deficite cognitive care duc la o percepție și evaluare eronată a input-ului somatosenzorial: incapacitatea de a se adapta stimulilor repetați, gruparea constructelor cognitive pe baza impresiilor, distragere atențională crescută și asociații parțiale și circumstanțiale. Incidența somatizării este una de 2% iar aceasta se regăsește mai ales în rândul femeilor.

Pentru a verifica existența unor diferențe semnificative în funcție de mediul de proveniență în ceea ce privește loc-ul în boală și comportamentul de bolnav se va utiliza unul dintre testele de comparare a mediilor a două eșantioane independente. Alegerea testului potrivit (parametric s-au neparametric) se va realiza în funcție de normalitatea distribuțiilor variabilelor și tipului scalelor pe care acestea sunt măsurate. Din punct de vedere al scalelor tuturor variabilelor le corespund scale de interval. Normalitatea distribuțiilor va fi relevată de testul statistic Kolmogorov-Smirnov

Tabelul 29 Normalitatea distribuțiilor

Se observă că pentru două variabile s-au obținut încălcări ale condiției de normalitate (praguri semnificative ale diferenței sub valoarea de 0.05). Pentru celelalte variabile condiția de normalitate este respectată pragurile de semnificație ale diferenței fiind peste valoarea de 0.05. Pentru verificarea diferențelor se va utiliza un test parametric chiar dacă există două variabile care nu respectă condiția de normalitate deoarece conform M. Popa (2008) testul t este robust la încălcarea acestei condiții.

Tabelul 30 Indicatori statistici

Se observă că există diferențe între mediile subiecților din mediul urban și cele ale subiecților din mediul rural pentru variabilele locus șansă și locus extern. Se mai observă de asemenea că răspunsurile celor din mediul rural sunt mai eterogene decât ale celor din mediul urban (cei din mediul rural prezintă abateri standard mai ridicate).

Tabelul 31 Testul t pentru eșantioane independente

Diferențele dintre cele două medii de proveniență pentru cele două variabile sunt semnificative deoarece pragurile de semnificație relevate sunt sub valoarea maximă acceptată 0.05. Deoarece coeficienții t sunt în ambele cazuri negativi rezultă că subiecții din mediul rural prezintă o orientare externă și în funcție de șansă mai accentuată decât cei din mediul urban.

Studii interculturale confirmă diferențele în locusul de control între societățile tradiționale (musulmane sau hindu) și cele occidentale. Societatea tradițională nu numai că nu sprijină prin normele și valorile sale internalitatea, dar uneori chiar o reprimă sau blamează. Societatea vestică valorizează controlul intern iar persoanele din așa numita categorie "self-made man" se bucură de apreciere din partea semenilor și a instituțiilor sociale. Diferențe în locus de control s-au constatat și în grupuri etnice cu statut socio-economic diferențiat.

Cauzele diferențelor dintre rural și urban din punct de vedere al locusului de control pot fi datorate persistenței traditionalismului în mediul rural, a credinței accentuate în destin și șansă. La fel ca și în studiile din alte țări statutul socio-economic mai scăzut al celor din mediul rural poate să fie un alt motiv al existenței acestor diferențe.

În continuare se vor analiza diferențele dintre mediile de proveniență din punct de vedere al comportamentului de bolnav.

Tabelul 32 Indicatori statistici

Se observă că există diferențe între mediile subiecților din mediul urban și cele ale subiecților din mediul rural pentru comportamentul de bolnav. Se mai observă de asemenea că răspunsurile celor din mediul rural sunt mai eterogene decât ale celor din mediul urban (cei din mediul rural prezintă o abatere standard mai ridicată).

Tabelul 33 Testul t pentru eșantioane independente

Diferențele dintre cele două medii de proveniență pentru variabila comportamentul de bolnav sunt semnificative deoarece pragul de semnificație relevat este sub valoarea maximă acceptată 0.05. Deoarece coeficienții t sunt negativi rezultă că subiecții din mediul urban prezintă un comportament de bolnav mai adecvat decât cei din mediul rural. Prin urmare se confirmă ipoteza cercetării.

Comportamentul de bolnav diagnosticat și tratat, superpozabil conceptului „rolului de bolnav“ a fost dezvoltat de sociologul american Talcott Parsons. Acest tip de comportament acceptă simptomatologia și diagnosticul stabilit de către sistemul medical, dar consideră persoana într-o interacțiune strânsă cu sistemul social. Caracteristicile principale ale „rolului de bolnav“ pot fi următoarele: persoana bolnavă este scutită de îndeplinirea rolurilor sociale; persoana bolnavă nu răspunde într-un mod direct de situația de boală apărută; persoana bolnavă trebuie sa încerce să se trateze și să se amelioreze; persoana bolnavă trebuie să caute ajutorul medical competent și să fie cooperant în procesul vindecării; modelul biopsihosocial de comportament față de boală reduce prejudecățile clinice și permite medicilor să obțină și să prelucreze informațiile relevante, care ar putea fi ignorate. Pornind de la aceste caracteristici scorurile mai reduse ale pacienților din mediul rural față de cei din mediul urban se pot explica prin: volumul mare de muncă în afara slujbei (în gospodărie) a celor din mediul rural care spre deosebire de munca ca angajat de multe ori nu suferă amânare sau nu permite „concediu medical”, accesul mai dificil al celor din mediul rural la tratament specilizat care are are o serie de consecințe negative (reacție mai întârziată la boală, informare precară, control mai redus din partea medicului asupra pacientului).

Pentru a evidenția dacă există o relație semnificativă între comportamentul de bolnav, singurătatea socială și intensitatea emoțiilor negative (anxietate, depresie, stres) se va utiliza testul Bravais Pearson.

Tabelul 35 Matrice de corelații Pearson

Se observă corelații semnificative între comportamentul dezadaptativ al bolnavilor și Anxietatea, Stresul și Depresia acestora și între Singurătatea emoțională și aceleași variabile. Pragurile de semnificație a corelațiilor în toate aceste cazuri sunt mai mici decât 0.05. Se confirmă astfel, ipoteza cercetării.

Rezultatul obținut este în conformitate cu un studiu realizat de către Uchino, Bert N. et al. în anul 1996 a relevant faptul că singurătatea emoțională se asociază cu stresul și emoțiile negative. În ceea ce privește depresia și anxietatea asocierea lor cu comportamentul de bolnav există numeroase studii care evidențiază acest aspect. De exemplu un articol realizat de M. Robin DiMatteo et al. subsumează în cadrul unei metananalize studiile effectuate în acestă direcție. Concluziile au fost clare: depresivi sunt de trei ori mai expuși noncomplianței cu tratamentul medical, iar între anxietate, depresie și comportamentul de bolnav există o corelație semnificativă.

Asocierea dintre stres și comportmentul de bolnav ar putea fi explicată de faptul că stresul participanților este în general unul legat de boală iar reacția lor la un stres ridicat legat de boală este acea de a deveni mai complianți la tratament.

Concluzii

În general eșantionul este caracterizat de suport social bun și de un suport emoțional de asemenea perceput pozitiv. Aceste concluzii sunt susținute de mediile mici ale subiecților la Inventarul singurătății sociale/ emoționale. Totuși, datorită abaterilor standard mari înregistrate pentru aceste variabile această afirmație nu se poate generaliza. Există subiecți care au obținut scoruri foarte mari (chiar maxime) Atât pentru singurătatea socială cât și pentru cea emoțională. Singurătatea emoțională a înregistrat un scor mediu mai bun decât cea socială. O posibilă explicație a acestui fapt ar putea fi dată de existența unui grup restrâns de persoane cu care subiecții interacționează însă, relațiile cu aceștia să fie de calitate. Din punct de vedere al intensității globale a iraționalității, sau a tendinței de a avea convingeri iraționale și absolutiste subiecții au obținut un scor destul de ridicat 122 din 185 posibil, din nou varietatea răspunsurilor fiind accentuată.

Locusul de control al subiecților se distribuie egal între cel Intern și cel Extern dar există și subiecți caracterizați de locus Șansă. Astfel 27 dintre subiecți sunt caracterizați de un locus de control intern, 29 de un locus de control extern iar 4 de un locus de control șansă. Distribuția egală a locusului extern și a celui extern și incidența mult mai marea acestora în rândul participanților a fost confirmată și de compararea mediilor celor trei variabile cu ajutorul analize de varianță ANOVA. Măsura în care subiecții au încredere în medicii lor este una redusă sub media oferită de autorii chestionarului iar comportamentul în timp de boală este mai puțin adecvat.

Din punct de vedere al problemelor cele mai frecvente au fost cele legate de sănătate raportate de către 43 de subiecți, nervozitatea și starea de tensiune raportate de către 34 de subiecți, lipsa energiei raportată de către 31 de subiecți și problemele financiare raportate de 29 de subiecți. După împărțirea pe categorii a acestora scorul cel mai mare a fost înregistrat de somatizare urmat de cel pentru emoții negative și de probleme de relaționare. Din punct de vedere al emoțiilor negative scorurile au fost mult mai ridicate decât cele raportate de către autorii chestionarului pentru subiecții nonclinici, asemănătoare cu cele raportate de subiecții clinici din punct de vedere al depresie dar mai mari decât cele pentru anxietate ale acestora. Stresul participanților la studiu este mai mic decât cel raportat pentru subiecții clinici dar mult mai ridicat decât al celor nonclinici.

Ipoteza care prezuma exista unei relații inverse între încrederea în medic și comportamentul dezadaptativ de bolnav nu se confirmă, pragul relevat de testul Bravais Pearson fiind unul nesemnificativ. Conform acestui rezultat se poate presupune că o încredere redusă în medicul specialist nu conduce la lipsa de încredere în sfaturile și tratamentul propus de acesta și implicit la o mai mică importanță acordată urmării acestora, deci un comportament de bolnav inadecvat. Acest aspect este important pentru că relevă faptul că încrederea în medicul specialist nu este unul dintre factorii care influențează complianța la tratament și astfel și eficiența acestuia.

De asemenea cercetarea a confirmat ipoteza cu privire la existența unor diferențe semnificative între femei și bărbați în ceea ce privește somatizarea și locus-ul controlului în boală. Femeile vor avea un loc preponderent intern și vor somatiza mai mult. Această ipoteză arată faptul că între bărbați și femei există diferențe în ceea ce privește raportarea la boală iar medicul ar trebui să țină cont de aceste diferențe.

Diferențele în funcție de mediul de proveniență în ceea ce privește loc-ul în boală și comportamentul de bolnav s-au dovedit a fi semnificative. S-a confirmat faptul că subiecții din mediul rural vor avea un loc preponderent extern sau datorat șansei, asumându-și mai puțin responsabilitatea pentru evoluția condiției medicale. Cei din mediul urban vor avea un comportament de bolnav mai accentuat. Cauzele acestor diferențe sunt multiple: distanța mai mare de centrele medicale ar putea influența frecvența întâlnirilor cu medicul afectând complianța, nivelul de informare al subiecților din mediul rural ar putea fi unul mai scăzut sau resursele financiare ale acestora sunt mai reduse.

Pentru participanții la studiu există o relație semnificativă între comportamentul dezadaptativ de bolnav singurătatea socială și intensitatea emoțiilor negative (anxietate, depresie) și stresul.

Bibliografie

Anderson, R. J., Freedland, K. E., Clouse, R. E., & Lustman, P. J. (2001), The prevalence of comorbid depression in adults with diabetes a meta-analysis.Diabetes care, 24(6), 1069-1078.

Ardelean, Delia, (2008), Job Burnout-ul ca epuizare profesională, Arad, Ed. Editura University Press „Vasile Goldiș”

Athanasiu, A. (1998), Tratat de psihologie medicală, Editura Oscar Print, București.

Chida, Y., & Hamer, M. (2008), An association of adverse psychosocial factors with diabetes mellitus: a meta-analytic review of longitudinal cohor studies. Diabetologia, 51(12), 2168-2178.

Cobden, D.S., Niessen, L.W., Barr, C.E., Rutten, F.R., Redekop, W.K. (2010), Relationships among Self-Management, Patient Perceptions of Care, and Health Economic Outcomes for Decision-Making and Clinical Practice în Type 2 Diabetes, Value în Health,1,138-147.

Corcoran, K., Fischer, J. (2000), Measures for clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free Press.

Cosman, D., (2010), Psihologie medicală, Editura Polirom, Iași.

David, D.,(2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași.

DSMIV

Eren, I., Erdi, Ö., Sahin, M. (2008), The effect of depression on quality of life of patients with type II diabetes mellitus, Depression and anxiety 25:98-106

Funnell, M. (2000), Helping Patients Take Charge of Their Chronic Illness, Family Practice Management, 7, 41-51.

Gallegos, E.C., Ovale-Berumen, F., Gomez-Meza, M.V.(2006) Metabolic Control of Adults With Type 2 Diabetes Mellitus Through Education and Counseling, Journal of Nursing Scholarship,38:4, 344-351.

Gonder-Frederick, L. A., Cox, D. J., & Ritterband, L. M. (2002). Diabetes and behavioral medicine: the second decade. Journal of consulting and clinical psychology, 70(3), 611.

Huang, E.S., (2008,) Eviter le découragement en comprenant le fardeau que représente le traitement du diabète, Diabetes Voice, 53, 33-35.

Iamandescu, I.B., (1997), Psihologie medicală. Editura Infomedica, București.

Ionescu-Tîrgoviște, C., Lichiardopol, R.,Guja, C., (2007), Diabetul zaharat. Manual pentru studenți, medici de familie și rezidenți, Editura Ilex, București.

Jaba, Elisabeta; Grama, Ana (2004). Analiza statistica cu SPSS sub Windows. Iași: Editura Polirom.

Lloyd, C., (2008), L'impact du diabète sur la dépression et de dépression sur le diabète,Diabetes Voice,53,23-26.

Norwood, J.W., Inlander, C.B., (2002), Diabetul, prevenire, cunoaștere, tratament, Editura Teora, București.

Perciun, R., (2005), Tratamentul diabetului zaharat, Editura Saeculum Vizual, București.

Popa, Marian (2008) Statistica pentru psihologie. Iași: Editura Polirom

Prof. Dr. Radu, I.; Miclea, M.; Albu, Monica; Nemeș, Sofia; Moldovan, Olga; Szamoskozi, Ștefan (1993). Metodologie psihologica și analiza datelor. Cluj Napoca:Editura Sincron

Rateau, Patrick (2004). Metodele și statisticile experimentale în științele umane. Iași: Editura Polirom

Rubin, R.R., ( 2000) ,Diabetes and Quality of Life, Diabetes Spectum,13,21.

Sava, Florin (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologica. Cluj Napoca: Editura ASCR

Simmons,D.,Bourke,L.,Yau,E.,Hoodless, M., ( 2007), Diabetes risk factors, diabetes and diabetes care în a rural Australian community , Aust.J.Rural Health,15,296-303.

Tudose, F., (2000), O abordare modernă a psihologiei medicale. Editura Infomedica, București.

Tudose, F., (2003), Orizonturile psihologiei medicale, Editura Infomedica, București.

Tulloch-Reid, M.,Walker S., (2009), Quality of Life în Caribbean Youth with Diabetes, West Indian Med, 58. 250-256.

Webografie

http://educatie-oradea.ro/DOCS/Carti/Educatia_azi_lumea_maine_2009.pdf (17.12.2014)

http://care.diabetesjournals.org/content/24/6/1069.short (20.12.2014)

http://www.scribd.com/doc/49277898/Tratat-de-Psihologie-Medicala-Andrei-Athanasiu-by-MDD#scribd (20.12.2014)

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1524-4733.2009.00587.x/full (26.11.2014)

http://www.google.ro/books?hl=en&lr=&id=wPZfQlD5SQcC&oi=fnd&pg=PR21&dq=Corcoran,+K.,+Fischer,+J.+(2000)+Measures+for+clinical+practice,+A+Sourcebook,+Vol.+2,+Adults,+New+York.+The+Free+Press.&ots=kmvYx3kHlE&sig=wMEbaJgPy4WYLdGzipvab1IImxU&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false (25.11.2014)

http://faculty.ksu.edu.sa/nadalyousefi/Revent%20Clinical%20Guidlines/Psychology%20in%20Diabetes%20Care,%202nd%20Ed.pdf (25.11.2014)

Anexe

Anexa 1 – Chestionar Probleme de Sanatate la Adulți (HCQ)

Anexa 2- Inventarul Singurătății Sociale/Emoționale(ELSI)

Anexa 3- Chestionarul comportamentului în boală (IBI)

Anexa 4- Scale Multidimensionala a Pozitiei de Control a Sanatatii ( MHLC )

Anexa 5- Inventarul Comportamentului Rațional (RBI)

Anexa 6- Scala încrederii în doctor (TPS)

Anexa 7- Scalele Anxietatii, Depresiei și a Stresului (DASS)

Anexa 1 – Chestionar Probleme de Sănătate la Adulți (HCQ)

Partea I: vă rog subliniati oricare din urmatoarele probleme/ elemente care vi se potrivesc/ sunt valabile în cazul dumneavoastra.

_____Stres marital ______ Prea multe medicamente

_____Alte probleme de familie ______Prea mult alcool

_____Alte probleme în relație ______ Sentiment negativ cu privire la viitor

_____Probleme la muncă ______ Dificultate în a vă face prieteni

_____Probleme de sănătate ______Sentimentul singurătății

_____ Probleme financiare _____ Probleme sexuale

_____ Probleme legale _____ Mai putină energie decât de obicei

_____ Trist/ Deprimat ______ Mai energic decat de obicei

_____Lipsa poftei de mancare ______ Foarte vorbăreț

_____ Pierdere în greutate ______ Fără stare/ nu puteti sta într-un loc

_____ Creștere în greutate ______ Nervos/ tensionat

_____ Somn dificil _____ Panicat

______ Concentrare dificila ______ Tremurat

______ Schimbare rapida de stare _____ Încredere scăzută în ceilalți

______ Complacerea în probleme _____ Problemele imi controleaza gandurile

______ Probleme cu respiratia _____ Probleme cu stomacul

______ Transpirații reci/calde _____ Transpiratie

______ Probleme cu controlul mâniei sau a repezelii ___ Amețeli

______ tendinte suicide _____ Prea multa ingrijorare

_____ Sentimentul inutilitatii _____ Prea multe frici

_____ izolare de oameni _____ sentimentul vinovatiei

_____ lipsa interesului/ bucuriei _____ sentimente de furie/ frustrare

_____ cosmaruri _____ probleme de memorie

_____ senzatia ca esti ignorat/ abandonat _____ vezi/auzi lucruri ciudate

_____ prea multa durere _____ te simti folosit de catre oameni

_____ confuz _____ sentimentul ca ceilalti sunt pe cale să mă prindă

_____ rad fara motiv _____ urmarit / vorbit de ceilalti

_____ altele

Partea II: În fața fiecarei probleme subliniate, vă rog notați gravitatea în felul următor:

= putin nelinistitoare

= moderata

= serioasa

= grava

= foarte grav nelinistitoare

Anexa 2 – Inventarul Singurătății Sociale/Emoționale(ELSI)

Scopul acestui chestionar este de vă ajuta la explorarea a ceea ce este ADEVĂRAT în viața voastră versus cum SIMȚIȚI în acest moment. De exemplu, poți avea un coleg, dar datorită unei proaste relații, nu simțiți că aveți un coleg. Vă rugăm folosiți ultimele 2 săptămâni ca linii de ghidare pentru a raspunde la aceste întrebări.

Vă rugăm să răspundeți la fiecare întrebare prin încercuirea răspunsului care vă descrie cel mai bine.

Întotdeauna adevărat=3,

Adeseori adevărat= 2,

Uneori adevărat= 1,

Rareori adevărat= 0

CE ESTE ADEVĂRAT ÎN ACEST CE SIMT CĂ E ADEVĂRAT ÎN

VIAȚA MEA ACUM/ÎN PREZENT

MOMENT ÎN VIAȚA MEA

Nu am un prieten apropiat. Nu simt că am un prieten apropiat.

0 1 2 3 0 1 2 3

Oamenii se folosesc de mine Mi-e teamă să mă încred în alți oameni.

când sunt implicat în acțiuni alături

de ei

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am nici un tovarăș(sau iubit/ iubită) Nu simt că am un tovarăș(sau

iubit/iubită)

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu vreau să-i împovărez pe ceilalți cu Cei apropiați mie se simt împovărați de problemele mele mine când le împărtășesc problemele

mele.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu este nimeni în viața mea care să Nu mă simt dorit sau important pentru depindă de mine. ceilalți.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am nici o relație care să implice Nu cred/nu simt că pot să împărtășesc

împartașirea gândurilor mele. gânduri personale cu cineva

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu este nimeni în viața mea care să Nu ma simt înțeles/înțeleasă

încerce să mă înțeleagă.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nimeni nu vrea cu Nu mă simt în siguranță în relația

adevărat să se implice în viața mea mea cu ceilalți.

0 1 2 3 0 1 2 3

Petrec mult timp singur/ă Mă simt singur/ă

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu fac parte din vreun grup social Nu simt că fac parte dintr-un grup social

sau organizație sau organizație.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am vorbit cu nimeni azi. Nu simt că am intrat în contact cu

cineva azi.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am prea multe subiecte comune Nu simt că am ceva de spus oamenilor.

de discutat cu cei din jurul meu.

0 1 2 3 0 1 2 3

Când sunt cu alte persoane nu Nu mă simt eu însumi/însămi cu alte

dezvălui multe despre mine. persoane.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu îmi asum riscuri sociale. Mi-e teamă să nu mă fac de râs în

preajma altora.

1 2 3 0 1 2 3

15.Oamenii nu mă văd ca pe o persoană Nu simt că sunt interesant/ă pentru Interesantă ceilalți.

0 1 2 3 0 1 2 3

Anexa 3 – Chestionarul comportamentului în boală (IBI)

Vă rugăm să indicați părerea dvs. despre fiecare afirmație de mai jos utilizând scala alăturată:

Încercuiți „1” dacă sunteți Puternic împotrivă.

Încercuiți „2” dacă sunteți Împotrivă.

Încercuiți „3” dacă sunteți Împotrivă într-o oarecare măsură.

Încercuiți „4” dacă sunteți De acord dar într-o măsură mai mică.

Încercuiți „5” dacă sunteți De acord.

Încercuiți „6” dacă sunteți Puternic de acord.

Anexa 4 – Scala Multidimensională a Poziției de Control a Sănătății (MHLC)

Formularul A

Acesta este un chestionar făcut să determine modul în care diferite persoane văd anumite probleme asociate cu sănătatea. Fiecare item este o declarație referitoare la sănătate cu care poți sau fi de accord sau nu. Fiecare declarație poate fi notată pe o scală de la “dezacord total” (1) pana la “acord total” (6). Pentru fiecare item sunteți rugați să notati numărul care reprezintă gradul de accord sau dezacord al dumneavoastră cu declarația. Cu cât sunteți mai de acord cu declarația cu atăt numărul v-a fi mai mare. Cu cât sunteți mai în dezacord cu declarația cu atât numărul v-a fi mai mic. Asigurați-vă că răspundeți la fiecare item și că notați doar un singur număr la o declarație. Aceasta este o măsurătoare a convingerilor dumneavoastră personale, evident, nu există răspunsuri corecte sau grețite.

Vă rugăm să răspundeți cu atenție, dar să nu stați prea mult la un singur item. Pe cât este cu putință vă rugăm să răspundeți la fiecare item independent. Când faceți o alegere, nu fiți influentat de alegerile anterioare. Este foarte important să răspundeți conform convingerilor personale și nu cum credeți că se așteptă de la dumneavoastră să răspundeți.

1=dezacord total

2=dezacord moderat

3=dezacord minor

4=accord minor

5=accord mediu

6=accord total

Când mă îmbolnavesc, modul în care mă comport determină cât de repede mă fac bine.

Indiferent de ce fac, dacă va fi să mă îmbolnăvesc, mă voi îmbolnăvi.

Mergând în mod regulat la doctorul este cel mai bun mod de a evita îmbolnavirea.

Cele mai multe lucruri care îmi afectează sănătatea mi se întampla accidental.

De fiecare data când nu mă simt bine ar trebui să consult un medic.

Eu îmi controlez sănătatea .

Familia are o mare influenta asupra stării mele de sănătate.

Când ma îmbolnavesc, eu sunt vinovat .

Norocul joacă un rol important în ceea ce privește rapiditatea cu care mă voi face bine.

Medicii îmi controlează sănătatea .

Starea mea de sănătate bună este în mare parte datorită norocului.

Principalul lucru care îmi afectează sănătatea este ceea ce fac eu .

Daca am grijă de mine pot să evit boala .

Cand mă fac bine, de obicei se datorază faptului ca alti oameni (ex . doctori , asistente , familie , prieteni) au avut grijă de mine.

Indiferent ce fac , exista șanse mari să mă îmbolnavesc.

Dacă soarta vrea , voi ramâne sănătos .

Dacă acționez corect , pot ramâne sănătos.

în ceea ce privește sănătatea mea , tot ce pot să fac este ceea ce îmi spune doctorul.

Anexa 5 – Inventarul Comportamentului Rațional (RBI)

Pentru fiecare din întrebările de mai jos vă rugăm să urmați scala și să indicați numărul care reflectă cel mai mult opinia dumneavoastră . Lucrați repede și răspundeți la fiecare întrebare .

1=dezacord total

2=dezacord

3=neutru

4=acord

5=accord total

A ajuta pe alții este ideia de bază a vieții.

Este necesar să fim prietenoși șn special cu colegii noi sau vecinii noi.

Oameni ar trebui să observe legile morale mai mult decât o fac .

Îmi este greu să accept critica fără să mă simt rănit.

De multe ori mă gândesc cum pot să scap de anumite lucruri mai mult timp decât mi-ar lua să le rezolv.

Tind să devin supărat și mizerabil când lucrurile nu sunt cum vreau eu.

Este imposibil să schimb emoția cuiva.

Este un păcat să mă îndoiesc de biblie .

Simpatia este cea mai frumoasă emoție umană .

Mă retrag când sunt pus în fața unei crize sau a unei dificultați.

De multe ori devin emoționat sau supărat când lucrurile merg prost .

Un om ar trebui să protesteze împotriva a face lucruri neplăcute , neplăcute dar necesare , dacă această acțiune este neplacută.

Mă supăr când vecinii sunt foarte duri cu copii lor.

Este realistic să te astepți că nu va fi nici o incompatibilitate în căsătorie.

De multe ori nu sunt așa fericit de cum arăt.

O persoană ar trebui să fie competentă , adecvată , talentată și inteligentă iî toate aspectele posibile .

Ce cred alți despre tine este cel mai important.

Alți oameni ar trebui să facă lucrurile mai ușoare pentru noi și să ne ajute în momentele dificile ale vieții.

Tind să mă uit la alți în ceea ce privește comportamentul aprobat de ei ca bun sau rău .

Ocupația mea și viața socială tind să mă facă nefericit.

De multe ori evit să fac lucruri care nu îmi plac.

Unii dintre membrii familiei sau prieteni au obiceiuri care mă supără și mă deranjează foarte mult .

Tind să mă îngrijorez în privința anumitor accidente și dezastre.

Îmi place să –mi asum responsabilitatea de unul singur.

Devin foarte supărat și mizerabil când lucrurile nu sunt cum îmi place mie să fie.

Mă îngrijorez în ceea ce privește ghinionul.

Pedepsirea de sine previne greșelile viitoare.

Oamenii pot sa-I ajute pe cei din jur cel mai bine prin critică și prin a le scoate în evidență greșelile.

Grija asupra unui pericol îi v-a scădea efectele.

Imi fac griji în ceea ce privește lucrurile mărunte.

Unii oameni sunt răi , și ar trebui sever pedepsiți și învinuiți pentru păcatele lor .

O mare parte din lume este vinovată de conduită sexuală inadecvată.

Un om ar trebui să se învinuiească pe el pentru toate greșelile.

Nu mă simt confortabil că sunt diferit .

Ghinionul mă îngrijorează.

Prefer să fiu independent de alți când iau decizii.

Pentru că un anume lucru a afectat odată viața cuiva , v-a trebui să o afecteze mereu.

Anexa 6 – Scala încrederii în doctor (TPS)

Fiecare item de mai jos este un enunț cu care puteți fi de acord sau în dezacord. Lângă fiecare enunț este o scală care este cuprinsă între puternic[foarte] de acord (1) până la puternic[foarte]dezacord (5). Pentru fiecare item, vă rugăm să încercuiți numărul care reprezintă măsura în care sunteți de acord sau ăn dezacord cu enunțul.

Asigurați-vă că ați răspuns la fiecare item și încercuiți numai un număr per item. Este important să răspundeți conform cu ceea ce credeți în realitate, și nu în conformitate cu ce simtiți că ar trebui să credeți, sau cum credeți că noi am dori să răspundeti.

1=puternic de acord 2=de acord 3=neutru

4 =dezacord 5= puternic în dezacord

mă îndoiesc că doctorului meu îi pasă de mine ca persoană.

1 2 3 4 5

doctorul meu de obicei ia în considerare nevoile mele și le pune în prim plan

1 2 3 4 5

am încredere în doctorul meu așa de mult încât întotdeauna încerc să îi urmez sfatul

1 2 3 4 5

dacă doctorul îmi spune ceva, atunci acest lucru trebuie să fie adevarat.

1 2 3 4 5

uneori nu cred în opinia doctorului și aș dori o a doua opinie

1 2 3 4 5

cred în judecata doctorului despre îngrijirea mea medicală.

1 2 3 4 5

simt că doctorul meu nu face tot ceea ce ar trebui să facă pentru îngrijirea mea medicală.

1 2 3 4 5

cred în doctorul meu pentru a pune nevoile mele medicale deasupra tuturor celorlalte considerații, atunci când îmi tratează problemele medicale.

1 2 3 4 5

doctorul meu este un expert real în îngrijirea problemelor medicale.

1 2 3 4 5

cred în doctorul meu pentru a-mi spune dacă s-au făcut greșeli în tratamentul meu.

1 2 3 4 5

uneori mi-e teamă că doctorul meu nu păstrează informatiile pe care le discutăm în totalitate confidențiale.

1 2 3 4 5

Anexa 7 – Scalele Anxietății, Depresiei și a Stresului (DASS)

Vă rog citiți fiecare enunț și încercuiți un număr 0, 1, 2 sau 3 care indică cât de mult vi se potrivește enunțul în ultima săptamână. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu zăboviți prea mult timp asupra nici unui enunț.

0 = nu mi se potrivește deloc

1 = mi se potrivește într-o anumită măsură, uneori

2 = mi se potrivește în mare masură, într-o mare parte a timpului

3 = mi se potrivește foarte mult, aproape tot timpul

Bibliografie

Anderson, R. J., Freedland, K. E., Clouse, R. E., & Lustman, P. J. (2001), The prevalence of comorbid depression in adults with diabetes a meta-analysis.Diabetes care, 24(6), 1069-1078.

Ardelean, Delia, (2008), Job Burnout-ul ca epuizare profesională, Arad, Ed. Editura University Press „Vasile Goldiș”

Athanasiu, A. (1998), Tratat de psihologie medicală, Editura Oscar Print, București.

Chida, Y., & Hamer, M. (2008), An association of adverse psychosocial factors with diabetes mellitus: a meta-analytic review of longitudinal cohor studies. Diabetologia, 51(12), 2168-2178.

Cobden, D.S., Niessen, L.W., Barr, C.E., Rutten, F.R., Redekop, W.K. (2010), Relationships among Self-Management, Patient Perceptions of Care, and Health Economic Outcomes for Decision-Making and Clinical Practice în Type 2 Diabetes, Value în Health,1,138-147.

Corcoran, K., Fischer, J. (2000), Measures for clinical practice, A Sourcebook, Vol. 2, Adults, New York. The Free Press.

Cosman, D., (2010), Psihologie medicală, Editura Polirom, Iași.

David, D.,(2006), Tratat de psihoterapii cognitive și comportamentale, Editura Polirom, Iași.

DSMIV

Eren, I., Erdi, Ö., Sahin, M. (2008), The effect of depression on quality of life of patients with type II diabetes mellitus, Depression and anxiety 25:98-106

Funnell, M. (2000), Helping Patients Take Charge of Their Chronic Illness, Family Practice Management, 7, 41-51.

Gallegos, E.C., Ovale-Berumen, F., Gomez-Meza, M.V.(2006) Metabolic Control of Adults With Type 2 Diabetes Mellitus Through Education and Counseling, Journal of Nursing Scholarship,38:4, 344-351.

Gonder-Frederick, L. A., Cox, D. J., & Ritterband, L. M. (2002). Diabetes and behavioral medicine: the second decade. Journal of consulting and clinical psychology, 70(3), 611.

Huang, E.S., (2008,) Eviter le découragement en comprenant le fardeau que représente le traitement du diabète, Diabetes Voice, 53, 33-35.

Iamandescu, I.B., (1997), Psihologie medicală. Editura Infomedica, București.

Ionescu-Tîrgoviște, C., Lichiardopol, R.,Guja, C., (2007), Diabetul zaharat. Manual pentru studenți, medici de familie și rezidenți, Editura Ilex, București.

Jaba, Elisabeta; Grama, Ana (2004). Analiza statistica cu SPSS sub Windows. Iași: Editura Polirom.

Lloyd, C., (2008), L'impact du diabète sur la dépression et de dépression sur le diabète,Diabetes Voice,53,23-26.

Norwood, J.W., Inlander, C.B., (2002), Diabetul, prevenire, cunoaștere, tratament, Editura Teora, București.

Perciun, R., (2005), Tratamentul diabetului zaharat, Editura Saeculum Vizual, București.

Popa, Marian (2008) Statistica pentru psihologie. Iași: Editura Polirom

Prof. Dr. Radu, I.; Miclea, M.; Albu, Monica; Nemeș, Sofia; Moldovan, Olga; Szamoskozi, Ștefan (1993). Metodologie psihologica și analiza datelor. Cluj Napoca:Editura Sincron

Rateau, Patrick (2004). Metodele și statisticile experimentale în științele umane. Iași: Editura Polirom

Rubin, R.R., ( 2000) ,Diabetes and Quality of Life, Diabetes Spectum,13,21.

Sava, Florin (2004). Analiza datelor în cercetarea psihologica. Cluj Napoca: Editura ASCR

Simmons,D.,Bourke,L.,Yau,E.,Hoodless, M., ( 2007), Diabetes risk factors, diabetes and diabetes care în a rural Australian community , Aust.J.Rural Health,15,296-303.

Tudose, F., (2000), O abordare modernă a psihologiei medicale. Editura Infomedica, București.

Tudose, F., (2003), Orizonturile psihologiei medicale, Editura Infomedica, București.

Tulloch-Reid, M.,Walker S., (2009), Quality of Life în Caribbean Youth with Diabetes, West Indian Med, 58. 250-256.

Webografie

http://educatie-oradea.ro/DOCS/Carti/Educatia_azi_lumea_maine_2009.pdf (17.12.2014)

http://care.diabetesjournals.org/content/24/6/1069.short (20.12.2014)

http://www.scribd.com/doc/49277898/Tratat-de-Psihologie-Medicala-Andrei-Athanasiu-by-MDD#scribd (20.12.2014)

http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1524-4733.2009.00587.x/full (26.11.2014)

http://www.google.ro/books?hl=en&lr=&id=wPZfQlD5SQcC&oi=fnd&pg=PR21&dq=Corcoran,+K.,+Fischer,+J.+(2000)+Measures+for+clinical+practice,+A+Sourcebook,+Vol.+2,+Adults,+New+York.+The+Free+Press.&ots=kmvYx3kHlE&sig=wMEbaJgPy4WYLdGzipvab1IImxU&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false (25.11.2014)

http://faculty.ksu.edu.sa/nadalyousefi/Revent%20Clinical%20Guidlines/Psychology%20in%20Diabetes%20Care,%202nd%20Ed.pdf (25.11.2014)

Anexe

Anexa 1 – Chestionar Probleme de Sanatate la Adulți (HCQ)

Anexa 2- Inventarul Singurătății Sociale/Emoționale(ELSI)

Anexa 3- Chestionarul comportamentului în boală (IBI)

Anexa 4- Scale Multidimensionala a Pozitiei de Control a Sanatatii ( MHLC )

Anexa 5- Inventarul Comportamentului Rațional (RBI)

Anexa 6- Scala încrederii în doctor (TPS)

Anexa 7- Scalele Anxietatii, Depresiei și a Stresului (DASS)

Anexa 1 – Chestionar Probleme de Sănătate la Adulți (HCQ)

Partea I: vă rog subliniati oricare din urmatoarele probleme/ elemente care vi se potrivesc/ sunt valabile în cazul dumneavoastra.

_____Stres marital ______ Prea multe medicamente

_____Alte probleme de familie ______Prea mult alcool

_____Alte probleme în relație ______ Sentiment negativ cu privire la viitor

_____Probleme la muncă ______ Dificultate în a vă face prieteni

_____Probleme de sănătate ______Sentimentul singurătății

_____ Probleme financiare _____ Probleme sexuale

_____ Probleme legale _____ Mai putină energie decât de obicei

_____ Trist/ Deprimat ______ Mai energic decat de obicei

_____Lipsa poftei de mancare ______ Foarte vorbăreț

_____ Pierdere în greutate ______ Fără stare/ nu puteti sta într-un loc

_____ Creștere în greutate ______ Nervos/ tensionat

_____ Somn dificil _____ Panicat

______ Concentrare dificila ______ Tremurat

______ Schimbare rapida de stare _____ Încredere scăzută în ceilalți

______ Complacerea în probleme _____ Problemele imi controleaza gandurile

______ Probleme cu respiratia _____ Probleme cu stomacul

______ Transpirații reci/calde _____ Transpiratie

______ Probleme cu controlul mâniei sau a repezelii ___ Amețeli

______ tendinte suicide _____ Prea multa ingrijorare

_____ Sentimentul inutilitatii _____ Prea multe frici

_____ izolare de oameni _____ sentimentul vinovatiei

_____ lipsa interesului/ bucuriei _____ sentimente de furie/ frustrare

_____ cosmaruri _____ probleme de memorie

_____ senzatia ca esti ignorat/ abandonat _____ vezi/auzi lucruri ciudate

_____ prea multa durere _____ te simti folosit de catre oameni

_____ confuz _____ sentimentul ca ceilalti sunt pe cale să mă prindă

_____ rad fara motiv _____ urmarit / vorbit de ceilalti

_____ altele

Partea II: În fața fiecarei probleme subliniate, vă rog notați gravitatea în felul următor:

= putin nelinistitoare

= moderata

= serioasa

= grava

= foarte grav nelinistitoare

Anexa 2 – Inventarul Singurătății Sociale/Emoționale(ELSI)

Scopul acestui chestionar este de vă ajuta la explorarea a ceea ce este ADEVĂRAT în viața voastră versus cum SIMȚIȚI în acest moment. De exemplu, poți avea un coleg, dar datorită unei proaste relații, nu simțiți că aveți un coleg. Vă rugăm folosiți ultimele 2 săptămâni ca linii de ghidare pentru a raspunde la aceste întrebări.

Vă rugăm să răspundeți la fiecare întrebare prin încercuirea răspunsului care vă descrie cel mai bine.

Întotdeauna adevărat=3,

Adeseori adevărat= 2,

Uneori adevărat= 1,

Rareori adevărat= 0

CE ESTE ADEVĂRAT ÎN ACEST CE SIMT CĂ E ADEVĂRAT ÎN

VIAȚA MEA ACUM/ÎN PREZENT

MOMENT ÎN VIAȚA MEA

Nu am un prieten apropiat. Nu simt că am un prieten apropiat.

0 1 2 3 0 1 2 3

Oamenii se folosesc de mine Mi-e teamă să mă încred în alți oameni.

când sunt implicat în acțiuni alături

de ei

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am nici un tovarăș(sau iubit/ iubită) Nu simt că am un tovarăș(sau

iubit/iubită)

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu vreau să-i împovărez pe ceilalți cu Cei apropiați mie se simt împovărați de problemele mele mine când le împărtășesc problemele

mele.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu este nimeni în viața mea care să Nu mă simt dorit sau important pentru depindă de mine. ceilalți.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am nici o relație care să implice Nu cred/nu simt că pot să împărtășesc

împartașirea gândurilor mele. gânduri personale cu cineva

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu este nimeni în viața mea care să Nu ma simt înțeles/înțeleasă

încerce să mă înțeleagă.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nimeni nu vrea cu Nu mă simt în siguranță în relația

adevărat să se implice în viața mea mea cu ceilalți.

0 1 2 3 0 1 2 3

Petrec mult timp singur/ă Mă simt singur/ă

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu fac parte din vreun grup social Nu simt că fac parte dintr-un grup social

sau organizație sau organizație.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am vorbit cu nimeni azi. Nu simt că am intrat în contact cu

cineva azi.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu am prea multe subiecte comune Nu simt că am ceva de spus oamenilor.

de discutat cu cei din jurul meu.

0 1 2 3 0 1 2 3

Când sunt cu alte persoane nu Nu mă simt eu însumi/însămi cu alte

dezvălui multe despre mine. persoane.

0 1 2 3 0 1 2 3

Nu îmi asum riscuri sociale. Mi-e teamă să nu mă fac de râs în

preajma altora.

1 2 3 0 1 2 3

15.Oamenii nu mă văd ca pe o persoană Nu simt că sunt interesant/ă pentru Interesantă ceilalți.

0 1 2 3 0 1 2 3

Anexa 3 – Chestionarul comportamentului în boală (IBI)

Vă rugăm să indicați părerea dvs. despre fiecare afirmație de mai jos utilizând scala alăturată:

Încercuiți „1” dacă sunteți Puternic împotrivă.

Încercuiți „2” dacă sunteți Împotrivă.

Încercuiți „3” dacă sunteți Împotrivă într-o oarecare măsură.

Încercuiți „4” dacă sunteți De acord dar într-o măsură mai mică.

Încercuiți „5” dacă sunteți De acord.

Încercuiți „6” dacă sunteți Puternic de acord.

Anexa 4 – Scala Multidimensională a Poziției de Control a Sănătății (MHLC)

Formularul A

Acesta este un chestionar făcut să determine modul în care diferite persoane văd anumite probleme asociate cu sănătatea. Fiecare item este o declarație referitoare la sănătate cu care poți sau fi de accord sau nu. Fiecare declarație poate fi notată pe o scală de la “dezacord total” (1) pana la “acord total” (6). Pentru fiecare item sunteți rugați să notati numărul care reprezintă gradul de accord sau dezacord al dumneavoastră cu declarația. Cu cât sunteți mai de acord cu declarația cu atăt numărul v-a fi mai mare. Cu cât sunteți mai în dezacord cu declarația cu atât numărul v-a fi mai mic. Asigurați-vă că răspundeți la fiecare item și că notați doar un singur număr la o declarație. Aceasta este o măsurătoare a convingerilor dumneavoastră personale, evident, nu există răspunsuri corecte sau grețite.

Vă rugăm să răspundeți cu atenție, dar să nu stați prea mult la un singur item. Pe cât este cu putință vă rugăm să răspundeți la fiecare item independent. Când faceți o alegere, nu fiți influentat de alegerile anterioare. Este foarte important să răspundeți conform convingerilor personale și nu cum credeți că se așteptă de la dumneavoastră să răspundeți.

1=dezacord total

2=dezacord moderat

3=dezacord minor

4=accord minor

5=accord mediu

6=accord total

Când mă îmbolnavesc, modul în care mă comport determină cât de repede mă fac bine.

Indiferent de ce fac, dacă va fi să mă îmbolnăvesc, mă voi îmbolnăvi.

Mergând în mod regulat la doctorul este cel mai bun mod de a evita îmbolnavirea.

Cele mai multe lucruri care îmi afectează sănătatea mi se întampla accidental.

De fiecare data când nu mă simt bine ar trebui să consult un medic.

Eu îmi controlez sănătatea .

Familia are o mare influenta asupra stării mele de sănătate.

Când ma îmbolnavesc, eu sunt vinovat .

Norocul joacă un rol important în ceea ce privește rapiditatea cu care mă voi face bine.

Medicii îmi controlează sănătatea .

Starea mea de sănătate bună este în mare parte datorită norocului.

Principalul lucru care îmi afectează sănătatea este ceea ce fac eu .

Daca am grijă de mine pot să evit boala .

Cand mă fac bine, de obicei se datorază faptului ca alti oameni (ex . doctori , asistente , familie , prieteni) au avut grijă de mine.

Indiferent ce fac , exista șanse mari să mă îmbolnavesc.

Dacă soarta vrea , voi ramâne sănătos .

Dacă acționez corect , pot ramâne sănătos.

în ceea ce privește sănătatea mea , tot ce pot să fac este ceea ce îmi spune doctorul.

Anexa 5 – Inventarul Comportamentului Rațional (RBI)

Pentru fiecare din întrebările de mai jos vă rugăm să urmați scala și să indicați numărul care reflectă cel mai mult opinia dumneavoastră . Lucrați repede și răspundeți la fiecare întrebare .

1=dezacord total

2=dezacord

3=neutru

4=acord

5=accord total

A ajuta pe alții este ideia de bază a vieții.

Este necesar să fim prietenoși șn special cu colegii noi sau vecinii noi.

Oameni ar trebui să observe legile morale mai mult decât o fac .

Îmi este greu să accept critica fără să mă simt rănit.

De multe ori mă gândesc cum pot să scap de anumite lucruri mai mult timp decât mi-ar lua să le rezolv.

Tind să devin supărat și mizerabil când lucrurile nu sunt cum vreau eu.

Este imposibil să schimb emoția cuiva.

Este un păcat să mă îndoiesc de biblie .

Simpatia este cea mai frumoasă emoție umană .

Mă retrag când sunt pus în fața unei crize sau a unei dificultați.

De multe ori devin emoționat sau supărat când lucrurile merg prost .

Un om ar trebui să protesteze împotriva a face lucruri neplăcute , neplăcute dar necesare , dacă această acțiune este neplacută.

Mă supăr când vecinii sunt foarte duri cu copii lor.

Este realistic să te astepți că nu va fi nici o incompatibilitate în căsătorie.

De multe ori nu sunt așa fericit de cum arăt.

O persoană ar trebui să fie competentă , adecvată , talentată și inteligentă iî toate aspectele posibile .

Ce cred alți despre tine este cel mai important.

Alți oameni ar trebui să facă lucrurile mai ușoare pentru noi și să ne ajute în momentele dificile ale vieții.

Tind să mă uit la alți în ceea ce privește comportamentul aprobat de ei ca bun sau rău .

Ocupația mea și viața socială tind să mă facă nefericit.

De multe ori evit să fac lucruri care nu îmi plac.

Unii dintre membrii familiei sau prieteni au obiceiuri care mă supără și mă deranjează foarte mult .

Tind să mă îngrijorez în privința anumitor accidente și dezastre.

Îmi place să –mi asum responsabilitatea de unul singur.

Devin foarte supărat și mizerabil când lucrurile nu sunt cum îmi place mie să fie.

Mă îngrijorez în ceea ce privește ghinionul.

Pedepsirea de sine previne greșelile viitoare.

Oamenii pot sa-I ajute pe cei din jur cel mai bine prin critică și prin a le scoate în evidență greșelile.

Grija asupra unui pericol îi v-a scădea efectele.

Imi fac griji în ceea ce privește lucrurile mărunte.

Unii oameni sunt răi , și ar trebui sever pedepsiți și învinuiți pentru păcatele lor .

O mare parte din lume este vinovată de conduită sexuală inadecvată.

Un om ar trebui să se învinuiească pe el pentru toate greșelile.

Nu mă simt confortabil că sunt diferit .

Ghinionul mă îngrijorează.

Prefer să fiu independent de alți când iau decizii.

Pentru că un anume lucru a afectat odată viața cuiva , v-a trebui să o afecteze mereu.

Anexa 6 – Scala încrederii în doctor (TPS)

Fiecare item de mai jos este un enunț cu care puteți fi de acord sau în dezacord. Lângă fiecare enunț este o scală care este cuprinsă între puternic[foarte] de acord (1) până la puternic[foarte]dezacord (5). Pentru fiecare item, vă rugăm să încercuiți numărul care reprezintă măsura în care sunteți de acord sau ăn dezacord cu enunțul.

Asigurați-vă că ați răspuns la fiecare item și încercuiți numai un număr per item. Este important să răspundeți conform cu ceea ce credeți în realitate, și nu în conformitate cu ce simtiți că ar trebui să credeți, sau cum credeți că noi am dori să răspundeti.

1=puternic de acord 2=de acord 3=neutru

4 =dezacord 5= puternic în dezacord

mă îndoiesc că doctorului meu îi pasă de mine ca persoană.

1 2 3 4 5

doctorul meu de obicei ia în considerare nevoile mele și le pune în prim plan

1 2 3 4 5

am încredere în doctorul meu așa de mult încât întotdeauna încerc să îi urmez sfatul

1 2 3 4 5

dacă doctorul îmi spune ceva, atunci acest lucru trebuie să fie adevarat.

1 2 3 4 5

uneori nu cred în opinia doctorului și aș dori o a doua opinie

1 2 3 4 5

cred în judecata doctorului despre îngrijirea mea medicală.

1 2 3 4 5

simt că doctorul meu nu face tot ceea ce ar trebui să facă pentru îngrijirea mea medicală.

1 2 3 4 5

cred în doctorul meu pentru a pune nevoile mele medicale deasupra tuturor celorlalte considerații, atunci când îmi tratează problemele medicale.

1 2 3 4 5

doctorul meu este un expert real în îngrijirea problemelor medicale.

1 2 3 4 5

cred în doctorul meu pentru a-mi spune dacă s-au făcut greșeli în tratamentul meu.

1 2 3 4 5

uneori mi-e teamă că doctorul meu nu păstrează informatiile pe care le discutăm în totalitate confidențiale.

1 2 3 4 5

Anexa 7 – Scalele Anxietății, Depresiei și a Stresului (DASS)

Vă rog citiți fiecare enunț și încercuiți un număr 0, 1, 2 sau 3 care indică cât de mult vi se potrivește enunțul în ultima săptamână. Nu există răspunsuri bune sau rele. Nu zăboviți prea mult timp asupra nici unui enunț.

0 = nu mi se potrivește deloc

1 = mi se potrivește într-o anumită măsură, uneori

2 = mi se potrivește în mare masură, într-o mare parte a timpului

3 = mi se potrivește foarte mult, aproape tot timpul