Factori Care Distorsionează Concurența în Economia de Piață

=== 63b007557b4094f946f7140eb0e96f86569066e9_498159_1 ===

Capitolul 3

Studiu de caz

Parerea tinerilor asupra marcilor de echipamente sportive contrafacute

3.1 Metodologia cercetării

Metodologia de cercetare calitativă, dar și cantitativă, a prevăzut aplicarea unui chestionar cu 16 întrebări, ce a fost introdus în cadrul unui studiu de caz, ceea ce a necesitat construirea unui eșantion reprezentativ alcătuit din 50 de elevi având vârste cuprinse între 18 și 35 ani.

Cele 16 de întrebări din cuprinsul chestionarului au fost selectate astfel încât să pot stabili preferințele pеrsоanеlоr ϲһеstiоnatе legate de echipamentele sportive si am vrut să evaluăm cunoștintele acestora in a identifica mărcile contrafăcute.

Cu toate că pe parcursul lucrării s-au oferit mai multe exemple de situații în care produsele contrafăcute erau prezente, în continuare vom căuta să detaliem un exemplu relevant de astfel de situație, să analizăm efectele pe care le-a produs în piață, care au fost pilonii afectați și dacă ceea ce este expus în teorie se reflectă în realitate.

3.1.1. Scurtă perspectivă teoretică

Chestionarul este instrumentul de culegere a datelor utilizat în cadrul metodei, cu ajutorul acestuia am cules date și informații de la subiecții chestionați. În esență chestionarul reprezintă un ansamblu de întrebări, ordonate logic, după conținut, după modul de administrare sau după forma întrebărilor administrat de către operatorii de anchetă.

Realizarea atentă a chestionarului, din punct de vedere al formulării, este una din cheile succesului unei cercetări din acest motiv am consultat literature de specialitate și în acest domeniu pentru a-mi asigura reușita acestei activități. Astfel am vazut că întrebările pe care le formulez pot avea răspunsurile date, (întrebări închise) în mai multe variante, din care persoana care răspunde poate alege una din ele, sau pot fi fără răspuns, (întrebări deschise) asfel că persoana care completează chestionarul trebuie să răspundă cu propriile cuvinte. Răspunsurile oferite vor cuprinde o cantitate mai mare de informații și va fi mai greu de evaluat statistic, decât în cazul anterior și trebuie folosite într-un număr limitat. Analiza statistică a răspunsurilor la întrebari închise este foarte simplă și rapidă.

Chestionarul este principalul canal prin intermediul căruia datele sunt captate de la subiecții investigați și transmise apoi cercetătorului. Rolul dual al chestionarului rezidă în faptul că prin intermediul lui:

• se comunică respondentului ceea ce cercetătorul dorește să-i transmită, sub formă de întrebări;

• se comunică cercetătorului datele oferite de către respondent.

Chestionarele de opinie se referă la datele de ordin imposibil de observat direct. În fond, acest al doilea tip de chestionare nu sunt numai de opinie; cu ajutorul lor se studiază atitudinile, motivația și interesele, dispozițiile și înclinațiile, cu un cuvânt, tot ceea ce reprezintă psihologia persoanei, trăirile ei subiective. Fără a aborda problema posibilității cunoașterii obiective a fenomenelor subiective, ne mărginim să precizăm necesitatea raportării subiectivului la datele obiective.

Se știe că între opiniile declarate și comportamentul efectiv nu există totdeauna o relație consistentă. De multe ori, între intențiile declarate ale oamenilor și realizarea lor nu există decât o foarte slabă legătură. În nici un caz nu se poate trage vreo concluzie cu privire la opiniile și atitudinile oamenilor analizându-se răspunsurile la o singură întrebare. Totdeauna trebuie prevăzut un sistem de întrebări care să permită stabilirea poziției indivizilor față de una sau alta din problemele puse în discuție.

Chestionarele administrate constituie modalitatea cea mai des utilizată de culegere a informațiilor, în anchetele și sondajele psihosociologice. Folosirea chestionarelor administrate direct persoanelor alese ca făcând parte din eșantion asigură reprezentativitatea eșantionului, poate lămuri înțelesul întrebărilor, permite să răspundă la chestionar și persoanele cu nivel de școlarizare scăzut și, ceea ce este, poate, cel mai important, însoțește întotdeauna aplicarea chestionarului cu înregistrarea unor date de observație privind condițiile ambientale în care s-a răspuns la întrebări, reacțiile spontane ale subiectului.

„Folosirea întrebărilor dinainte stabilite în chestionar implică în unele cazuri modificări, adaosuri de natură nestandardizată, întrebări suplimentare cu finalitate precisă de clarificare și completare a răspunsurilor“ (Chelcea, 2007). Acest lucru nu este posibil decât prin distribuirea directă a chestionarelor ceea ce dă și siguranța că răspund la chestionar chiar persoanele desemnate în eșantion și fac accesibile cercetării probleme mai complexe. Prin administrarea directă a chestionarelor se realizează o comunicare interumană de tip deosebit, un mod „nenatural“ de comunicare prin faptul că sunt puse în situația de a comunica două persoane absolut străine care, alternativ, au rol de emițător și de receptor.

Ținând cont de toate aceste informații selectate din literatura de specialitate am elaborat următorul chestionar:

CHESTIONAR

PAREREA TINERILOR ASUPRA MARCILOR DE ECHIPAMENTE SPORTIVE CONTRAFACUTE

Știți dacă în Romania sunt contrafacute mărcile internaționale de echipamente sportie și/sau mărcile proprii ale magazinelor de articole sportive?

DA

NU

NU ȘTIU

Puteți deosebi mărcile artilolelor sportive contrafacute de cele originale?

DA

NU

NU ȘTIU

Ați cumparat, macar o data, echipamente sportive contrafacute?

DA

NU

NU ȘTIU

Ați achiziționat echipamente sportive din magazinele Decathlon?

DA

NU

Practicați un sport anume?

DA

NU

Ce va determinat sau ce v-ar determina să achiziționați echipamente sportive contrafacute?

Prețul accesibil

Desig-ul

Accesul usor la aceste produse

Nu găseam marca/produsul în magazinele sportive

Altele

De unde ați achiziționat echipamentele sportive contrafacute sau unde ați vazut ca se comercializează?

Târguri

Internet

Prieteni

Vânzători ambulanți

Altele ………………………….

Ce va determinat să achiziționați echipamente sportive din magazinele Decathlon?

Prețul accesibil

Gama larga de produse

Tehnicitatea produselor

Asistenta la raion

Altele …………..

Ce echipamente sportive stiți ca sunt contrafacute?

Adidași

Treninguri

Rachete de tenis

Mingi

Echipamente de protecție

Role / Trotinete/ Biciclete

Altele…….

Ce echipamente sportive contrafacute ați achiziționat?

Adidași

Treninguri

Rachete de tenis

Mingi

Echipamente de protecție

Role / Trotinete/ Biciclete

Altele…….

Care considerați că sunt principalele elemente ce deosebesc echipamentele sportive contrafacute de cele originare? ( alegeti 3 elemente)

Sigla/ Logo-ul

Culoarea

Calitatea materialului

Prețul

Modelul

Altele…………..

Care credeti că este impactul pe care în are asupra magazinelor sportive comercializarea marcilor cpntrafacute?

Scăderea cifrei de afaceri

Scăderea numarului de clienți

Scaderea credibilității față de clienți privind calitatea produselor

Scaderea prețurilor

Altele………

Genul dumneavoastra este:

Feminin

Masculin

Vârsta dumneavoastră este :

Sub 20 de ani

Între 20 și 30 de ani

Peste 30 de ani

Locuiți în mediul

Urban

Rural

În prezent sunteți:

Student / ă

Angajat /ă

Somer / ă

Liber profesionist

Vă mulțumesc pentru colaborare!

Conform teoriei statistice poartă denumirea de sondaj cercetarea unei colectivități prin intermediul unui eșantion extras din respectiva colectivitate și care este reprezentativ pentru aceasta, astfel încât rezultatele obținute din prelucrarea datelor din eșantion să poată fi extinse conform teoriei probabilităților asupra întregii colectivități cercetate. Fiind imposibilă studierea unor populații numeroase, în cadrul anchetei se recurge la tehnici statistico-matematice în vederea selectării unor părți (indivizi sau organizații) în vederea culegerii de date, pentru ca mai apoi în urma analizei acestor date să fie elaborate interferențe la nivelul întregii populații din care au fost extrase părțile studiate. Procedeul de selectare a unor indivizi din cadrul unor populații numeroase se numește eșantionare.

În demersul întreprins pentru organizarea unei cercetări selective, una dintre principalele probleme constă în a determina colectivitatea de selecție (eșantionul), de dimensiunea și structura căreia depinde, în mod hotărâtor, valoarea științifică a cercetării. Eșantionul este constituit din unități aparținând colectivității cercetate (totale), prin studierea caracteristicilor unităților cuprinse în acesta, urmând a fi apreciate caracteristicile colectivității din care a fost extras.

Un eșantion este reprezentativ când scorurile în eșantion au aceleași caracteristici ca și ale populației din care a fost extras. Procedura fundamentală pentru constituirea unui eșantion reprezentativ este selecția. Altfel spus, obiectul cercetării nu constă în studierea și caracterizarea eșantionului în sine, ci cunoașterea colectivității totale, respectiv, extinderea determinărilor obținute din studierea unităților cuprinse în eșantion asupra întregii colectivități cercetate, în conformitate cu teoria statistică. În cazul în care eșantionul nu este reprezentativ pentru colectivitatea cercetată, rezultatele obținute din studierea acestuia au caracter orientativ.

În procesul de organizare a unei cercetări selective, o problemă ce trebuie rezolvată o constituie dimensionarea eșantionului. Dimensiunea eșantionului depinde de caracteristicile colectivității din care este extras, respectiv, de dimensiunea colectivității (atunci când aceasta nu este de dimensiuni mari), de dispersia valorilor caracteristicilor relevante pentru obiectivele cercetării la nivelul colectivității, de eroarea maximă admisă și de probabilitatea cu care se dorește a se garanta rezultatele, ca restricții de ordin statistic, precum și de o serie de restricții de natură organizatorică: bugetul și timpul alocat cercetării, numărul și pregătirea personalului implicat în realizarea cercetării, dispersia unităților în teritoriu, caracteristicile bazei de sondaj etc. Cu cât eșantionul este de volum mai mare, cu atât se sporește precizia rezultatelor obținute, însă, ținând seama de criterii de economicitate, este indicat ca acesta să fie cât mai mic, fără însă a afecta precizia și siguranța cu care se doresc a se obține rezultatele.

Eșantionarea se realizează pe baza luării în considerare a unor aspecte legate de: tipul, cantitatea și calitatea informațiilor ce se doresc a se obține, criteriile impuse în ceea ce privește reprezentativitatea eșantionului și, implicit, cele legate de extinderea rezultatelor asupra întregii colectivități cercetate. Se au, de asemenea, în vedere restricțiile de ordin organizatoric impuse, caracteristicile populației investigate din punctul de vedere al distribuției în teritoriu, al gradului de cunoaștere și al valorii dispersiei variabilelor ce prezintă interes pentru cercetare.

Cercetarea are în vedere exprimarea cantitativă a faptelor și fenomenelor luate în discuție, cele mai utilizate instrumente de măsurare fiind numărarea (înregistrarea), care reprezintă consemnarea prezenței sau absenței unei particularități de comportament (număr de subiecți, număr de răspunsuri etc.) Prezentarea și prelucarea statistico-matematică a datelor obținute în urma aplicării chestionarelor s-a realizat utilizând următoarele tehnici: întocmirea tabelelor de rezultate, imediat după administrarea chestionarelor și înregistrarea rezultatelor și reprezentări grafice realizate în programul Excel.

3.2 Rezultate obținute și interpretare

La prima intrebare adresată tinerilor, referitoare la cunostintele acestora legate de fenomenul de contrafacere a mărcilor de echipamente sportive din România, sau a brandurilor internaționale, acestia au răspuns că au cunoștință de acest gen de practică, în cel mai mare procentaj.

Întrebarea a doua face referire la deosebirea mărcilor contrafăcute față de cele originale și abilitatea tinerilor în a face diferența între ele și a recunoaste falsurile. Majoritatea celor intervievati nu au cunoștințele necesare pentru a discerne între un echipament sportiv veritabil și unul contrafăcut.

Este îngrijorător că totuși, într-o eră a informației, a tehnologiei, a cunoasterii, un procentaj atât de mare al tinerilor, 56 % nu stiu să deosebească o marcă de un fals, procent la acre dacă adăugăm si pe cel al căror părere e incertă, ne-ar putea conduce la ideea că tinerii sunt indiferenti, sunt total lipsiti de interes, nu sunt preocupati de ce se intâmplă în jurul lor.

La intrebarea daca au cumpărat echipamente sportive contrafăcute, cum probabil era de asteptat, un procent de 30% dintre ei au afirmat cu tărie că nu. Vorbim aici de tinerii care au afirmat deja că stăpânesc bine tehnicile de a face distictie între articolele veritabile si cele false de pe piață.

82% dintre participantii la chestionarul nostru au cumpărat produse de la Decathlon.

58% practica un sport, ceea ce denotă că nu sunt doar simpli cienti ai magazinului Decathlon, ci își cumpără ocazional articole de acolo.

Designul produselor contrafăcute, i-ar determina pe tineri să aleagă aceste produse. Nevoia de etalare a tinutelor care imită branduri celebre, nevoia de afirmare si putin teribilism. Cam asa s-ar putea caracteriza aceasta alegere a tinerilor. Nu par foarte deranjati de faptul că încurajează practici ilegale, achizitionând acest tip de articole sportive. Pretul accesibil, accesul usor la aceste produse, găsindu-se oriunde pe piață, sunt alte aspecte care îi determină pe tineri să poate falsuri.

România are o problemă serioasă în controlarea și reglementarea cadrului de fucționare a târgurilor, sau tot felul de piețe ambulante, ce funcționează la toate colțurile de stradă, fără ca cineva să intervină în niciun fel. Din aceste târguri se aprovizionează tinerii cu falsuri, sau au diversi prieteni care răspândesc articole sportive contrafăcute.

Gama diversă de produse, faptul că angajații stau pe raion pentru a-i ajuta pe clienti in alegerea produselor care li se potrivesc si tehnicitatea produselor sunt lucruri care ii aduc pe tineri la Decathlon. O parte infimă dintre acestia sunt atarsi de preturile firmei, insa cei mai multi cauta calitatea.

Articole sportive cotrafăcute găsim din toate gamele. Adidasii si treningurile sunt cele mai populare și cele mai cumpărate produse ce imită brandurile, de către tineri. Si mingile sau rachetele de tenis, bicicletele si articolele de protectie sunt preferate de către firmele de contrafacere.

Principalele aspecte care fac diferența întra articolele false si cele autentice tin in primul rând de calitatea materialelor folosite. Cunoscătorii pot să deosebească la o primă palpare un produs original de o încercare de imitare și de înselătorie. Sigla sau logo-ul firmei le mai sar in ochi tinerilor, imitatiile fiind aproape dar nu identice. Dar si prețul mult mai mic al produselor contrafăcute îi fac pe tineri să își pună semne de întrebare legate de calitatea si autenticittea articolelor sportive.

Nu s-au făcut studii referitoare la impactul pe care îl au comercializarea produselor contrafăcute, fiind nevoie de date exacte furnizate de firmele din domeniu, pentru a se stabili cît si cum îi afectează apariția produselor falsificate pe piață, din punct de vedere al vânzării. Tinerii consideră că aceste lucruri au dus la scăderea cifrei de afaceri, iar magazinele care comercializează produse si echipamente sportive contrafăcute au suferit la capitolul imagine.

Repartiția pe sexe a respondentilor s-a făcut oarecum echilibrat, fiind intervievati 52% barbati si 48% femei.

Marea majoritate a tinerilor chestionati au intre 20 si 30 de ani, dintre acre 76% provin din mediul urban.

Tinerii chestionati sunt angajati in proportie de 36%, iar 26% sunt studenti. Restul de 38% s-au declarat someri sau liber profesionisti.

În concluzie putem afirma ca prin analiza acestei situații reale în care un producător de articole sportive s-a confruntat cu o concurență venită din partea unui produs contrafăcut am reușit să demonstrăm că tot ce s-a explicat în practica are aplicabilitate în viața reală și că lucrurile stat exact așa cum au fost expuse. Se duce o luptă atât de acerba la nivelul Uniunii Europene împotriva contrafacerii. Toate demersurile și acțiunile sunt realizate tocmai pentru a ferii cetățenii Uniunii de a fi înșelați și păgubiți în urma achiziției unor produse falsificate.

Concluzii

În România, legislația de protecție a concurenței este aplicată într-un mediu economic total diferit față de țările cu experiență în acest domeniu. Și anume, este aplicată într-un mediu economic în care statul este omniprezent, atât în calitatea sa de autoritate publică, cât și ca agent economic. Majoritatea cazurilor analizate de autoritățile de concurență de la înființarea lor și până în prezent au implicat statul, prin diverșii săi reprezentanți – inclusiv autorități centrale sau locale: hotărâri luate de guvern, ordine ale diferiților miniștrii, decizii ale autorităților locale, comportamente în care diferite autorități – în special de la nivel local, dar nu numai – acționau similar unor agenți economici, regii sau societăți cu capital de stat etc. Crearea în domeniul concurenței și aplicarea efectivă și eficientă a regulilor de concurență și de control a acordării ajutoarelor de stat vor conduce la crearea și dezvoltarea culturii concurenței și vor permite agenților economici să învețe să respecte regulile iar consumatorilor să devină mai conștienți de avantajele pe care le oferă concurența. Firmele dar și persoanele particulare pot contribui la aplicarea regulilor prin contestarea unor decizii ale Consiliul Concurenței și prin aducerea unor cazuri din domeniul concurenței în fața instanțelor judecătorești, ceea ce va ajuta la crearea și garantarea existenței unui mediu concurențial sănătos și astfel, va asigura tranziția spre o economie de piață funcțională.

Concurența este și va ramâne o luptă dură, în care tot timpul va învinge cel mai bine pregatit !

Concurența reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viața economică, dar și pentru viața socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât și existeța oamenilor. Este cert că omul, de când se naște și până moare, va încerca, să se adapteze mediului natural, social și economic în care trăiește, ceea ce presupune că va trebui să cunoască competiția. În primul rând va concura cu sine însuși, pentru a-și depăși limitele și pentru a se situa într-o poziție favorabilă în societate. Apoi va trebui să concureze cu alți competitori, evidențiindu-și anumite abilități, care îi vor permite situarea pe o poziție avantajoasă. Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalți competitori de pe piață, jocul competiției fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieței.

Concurenții sunt agenții economici cu care intră în competiție orice întreprindere, întrucât în economia de piață este indispensabilă înfruntarea pentru obținerea unor condiții avantajoase de producere și desfacere a bunurilor și serviciilor, cu țelul atingerii unor performanțe deosebite.

Concurența e factorul determinant, esențial în succesul sau eșecul firmelor.

Aparitia crizei economice si accelerarea practicile anticoncurentiale, printre care aparitia produselor contrafăcute, intr-o masă mult mai mare, a condus la scăderea vânzărilor mărcilor originale. Prin urmare firme mari au suferit scăderi ale veniturilor.

România este o piață mare pentru de desfacere pentru articolele sportive contrafăcute. Nivelul de trai mai scăzut, faptul că nu avem în spate o cultură a bunului gust, poate si fiindcă nu ne permitem acest lucru, nu stim să apreciem calitatea, originalul, si poate din oarecare orgoliu alegem sa purtăm niste falsuri, doar pentru că le găsim ușor la orice colt, la prețuri accesibile, fără prea mare efort.

Bibliografie

Alina Mihaela Dima – „Mediul European de afaceri. Politica în domeniul concurenței”, Editura ASE, București, 2007;

A.Iancu – ”Tratat de economie contemporană”, vol.I, Editura Economică, București, 2003;

Ilie Moga -„Prețuri prin concurență. Concurența prin prețuri”, Editura Continent, Sibiu, 2004;

Ilie Moga –„Prețuri și concurență” Editura Universității „Lucian Blaga” , Sibiu, 2009;

Moșteanu Tatiana – „.Concurența. Abordări teoretice și practice”, Editura Economică, Bucuresti, 2008;

Moșteanu Tatiana -“Concurența economică și integrarea europeană”, Editura Tribuna Economică, Bucuresti, 2006;

Nica Dumitru –„Prețuri și concurență”, Editura Fundației România de mâine, București, 2005;

Dan Popescu – Revista Economică, nr 2, 2013;

Michael E. Porter – „Avantajul concurențial”, Editura Teora, București, 2001;

Andreea Stoian .- „Prețuri și concurență”, Editura Universitară, București, 2005;

Cosmin Tileagă – Teza de doctorat „Mediul concurențial și dinamica cerere­ofertă. Mecanisme, instituții, acțiuni și efecte în perimetrul micro și macroeconomic din perspectiva integrării euroatlantice a economiei românești”, îndrumător Dan Popescu, Editura Universității „Lucian Blaga”, Sibiu, 2008;

Diana Vrânceanu – „Politici de prețuri”, Editura Uranus, București, 2006;

=== 63b007557b4094f946f7140eb0e96f86569066e9_504163_1 ===

CAPITOLUL 1

Concurența și formele acesteia

Dimensiunile concurenței economice în economia de piață

În cadrul studiilor de specialitate, termenul de concurență, are rezervate două abordări, dintre care una este structuralistă, care definește concurența ca stare și structură a unei piețe, pe când a doua abordare este una comportamentală, fiind numită și subiectivă, deoarece se tine cont de comportamentul uman și laturile acestuia.

Economia de piața este prin definiție o economie a agenților economici privați care-și urmăresc propriul interes. Ea este un mecanism complex de coordonare a oamenilor, activităților și firmelor printr-un sistem de piețe și prețuri.

Principiile economiei de piață implică tot ce tine de asa zisul “argument al pieței libere. Prin urmare economia de piață nu ține de nimic ce are legătură cu altruismul, sau de sentimente precum recunostinta si grija aratatat celui de langa noi.

Conceptul sau argumentul pieței libere poate fi caracterizat ca fiind individual, întotdeauna, în sensul că orice acțiune trebuie sancționata de voința indivizilor raționali, care compun societatea. Acest argument mai susține faptul că, agenții economici și sociali sunt raționali în ceea ce privește cunoașterea perfectă a preferințelor lor și sunt capabili să facă toate calculele necesare pentru a-și urmări interesele în atingerea performanței.

Teoria legată de concurența perfectă implică dezbaterea pe seama unei imagini reprezentată de o economie fictivă, formată din agenți economici care actionează singuri, pe un anumit teritoriu, și care-și umaresc propriul interes fără a lua în considerare afectarea vieții altora de către acțiunile lor.

Încă o teorie a argumentului pieței libere r putea fi cea a “laissez-faire-ului mâinii invizibile”, care susține că dacă indivizii, agenții economici, sunt lăsați singuri și li se permite să contracteze în mod voluntar, acest lucru va duce la creșterea bunăstării societății.

Teoria care dezbate dilema eficienta-echitate, a treia in cazul acestui asa zis argument al pieteti libere, afirmă că dacă societetea utilizează o etică socială nonindividualista pentru a defini rezultatele sociale, aceasta înseamnă dispariția eficienței instituțiilor exisente”, afirmație aparținând susținătorilor pieței libere.

Două criterii importante, esențiale pentru a permite deschiderea piețelor din fiecare stat, sunt costul producției scăzute și calitatea bună a fabricatelor. Aici apare protecționsmul sau liberul schimb, care are ca argument susținerea producției naționale a unei țări.

Astfel dacă protecționismul nu are o bază sigură este posibil ca industriile românești, de exemplu, “să doarmă” în siguranță datorită limitării concurenței venite dinafara, fapt ce ar produse consumatorului o nedreptate, defavorizandu-l, el fiind nevoit să plătească mai mult pentru bunurile și serviciile dorite.

Înțelegând că mecanismele economiei de comandă nu mai puteau asigura satisfacerea acceptabilă a nevoilor limitate și în continuă diversificare, poporul român a optat pentru economia cu piața concurențială. Strategia înfăptuirii economiei de piață concurențială în România presupune analize și dezbateri ample și finalizate în Schița programului de tranziție elaborat cu participarea unui cerc larg de specialiști și însușit practic de toate forțele politice parlamentare din 1990.

Țara noastră aflându-se în fața adoptării unei strategii de tranziție la economia cu piața concurențială și luând cunoștință de experiența altor țări din domeniu, a avut multe posibilități dintre care:

preluarea unui model elaborat și aplicat cu succes într-una din țările lumii;

încercarea de a concepe o strategie proprie;

realizarea unei sinteze privind aspectele pozitive din experiențele altor țări.

În prezent în România, tranziția la economia cu piața concurențială se identifică cu înfăptuirea Reformei economice. Funcția Reformei economice este depășirea crizei economice moștenite de la mecanismul de comandă și a celei ciclice pe care o parcurge în prezent economia noastră.

Finalitatea reformei o reprezintă înfăptuirea economiei de piață monetară și a mecanismului său eficient, funcțional liber. Aceste două obiective se înfăptuiesc prin măsuri eșalonate însă derulate cu simultaneitate.

Nucleul reformelor structurale îl reprezintă privatizarea.

Economia de piață concurențială poate funcționa în anumite condiții (libertăți), cum ar fi: libertatea alegerii bunurilor de consum și de capital, a profesiei și a locului de muncă, libertatea de a dispune autonom de factorii de producție aflat în posesiune, liberalizarea prețurilor, convertibilitatea monedei etc.

În literatura de specialitate funcțiile îndeplinite de concurență sunt următoarele:

satisfacerea cererii consumatorilor;

ajustarea autonomă a cererii și ofertei;

alocarea optimă a resurselor;

justa distribuție a veniturilor;

promovarea inovațiilor;

limitarea puterii economice și celei politice;

influența asupra psihologiei agenților economici.

Astfel, aceste 7 funcții ale concurenței pot fi caracterizate pe rând:

Satisfacerea cererii consumatorilor – consumatorii urmăresc satisfacerea nevoilor, iar producătorii, obținerea de profit de pe urma bunurilor și serviciilor vândute, la un cost de producție cât mai redus.

Ajustarea autonomă a cererii consumatorilor și a ofertei producătorilor – producătorii diversifică marfa și nu în ultimul rând și calitatea acesteia, în scopul satisfacerii necesitaților cumpărătorilor.

Alocarea optimă a resurselor – această funcție exprimă gradul cel mai înalt de satisfacere atât a consumatorilor cât și a producătorilor.

Distribuția veniturilor – agenților economici performanți le revine un profit mai mare decât celor mai puțin performanți sau neperformanți.

Promovarea inovațiilor – prin această funcție se stimulează progresul tehnico-economic.

Limitarea puterii economice și a celei politice – presupune liberalizarea concurenței în economia de piață.

Influențarea asupra psihologiei agenților economici, de către concurență –este o funcție care ține de influențarea consumatorului prin diferite activități (reclame etc).

În Economie tipurile de concurență ținând cont de piață pe care se manifestă sunt de două feluri:

perfectă

imperfectă, care la rândul lor au mai multe forme.

Tabelul 1.1. Caracteristicile tipurilor de concurență

Sursa: M. Prodan, Teză de doctorat: Particularitățile concurenței în condițiile integrării economice regionale, 2005, p.24.

Formele concurenței economice și caracteristicile definitorii ale acesteia

Legăturile formate între agenții economici care actionează într-o piață economică, avînd fiecare propriile interese, repezintă un tot sau un sistem economic de concurență, care îi permite fiecărui participant să producă și să comercializeze tot ce își dorește, în condițiile care îi convin cel mai bine.

Economiști precum Ullrich Meyer-Cording, au avansat un alt criteriu de definire a concurenței și anumecomportamentul: “concurența este un comportament prin care mai mulți rivali caută să atingă același scop, pentru a-și promova randamentul orientat către profit”.

Îmbinând cele două elemente de mai sus, O.C.D.E (Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică) a adoptat următoarea definiție: “situația de pe o piață, în care firme sau vânzători se luptă în mod independent pentru a câștiga clientela cumpărătorilor, în scopul de a atinge un obiectiv economic, de exemplu profituri, vânzări și / sau împărțirea pieței.”

Presupunând inițiativa și competiție, concurența este legată indisolubil de caracterul limitat al resurselor și de natura umană, de înclinația omului către înavuțire și putere, de dorința subiecților economici de a dispune de avantaje economice, de a învinge adversarul. Astfel concurența poate fi perfectăsau imperfectă.

Concurența perfectă se exercită între un număr teoretic nelimitat de producători și consumatori, astfel încât cumpărătorul are o mare libertate de alegere.

Concurența imperfectă se caracterizează prin inexistența uneia sau mai multora dintre elementele concurenței perfecte.

De asemenea, concurența poate fi incorectă, atunci când vânzătorii practică metode de vânzare aflate în discordanță cu normele și reglementările comerciale în vigoare.

Piața cu concurența perfectă și formarea prețului de echilibru

Piața cu concurență perfectă poate fi doar o machetă teoretică, un plan de funcționare, cu parametrii ideali.

Această piață presupune un asemenea raport, încât, pe de o parte, toți vânzătorii să-și vândă toată producția, toate mărfurile să fie oferite la prețul pieței, fără ca vreunul dintre ei și toți împreună să-l poată influența, iar pe de altă parte cumpărătorii să poată achiziționa ceea ce au nevoie și cât doresc din fiecare bun la același preț al pieței și fără a-l putea modifica după voința lor.

Piața cu concurență perfectă este acel tip de piață care se caracterizează prin următoarele:

atomicitatea agenților economici, adică situația în care producătorii și consumatorii sunt de puteri aproximativ egale și în număr mare, astfel încât nici unul dintre ei să nu poată influența în favoarea sa cantitățile oferite sau cerute, respectiv prețul;

transparența perfectă, ceea ce înseamnă că toți producătorii și toți consumatorii dispun de o cunoaștere perfectă a cererii și ofertei, astfel încât pot obține cel mai bun produs sau cel mai bun preț;

intrarea liberă într-o activitate, accesibilitatea noilor producători în una sau alta dintre ramuri;

Pe o piață cu concurență perfectă, prețul se formează la nivelul punctului de echilibru dintre cerere și ofertă, când cererea este egală cu oferta. În condițiile unei asemenea piețe, orice producător își poate vinde toate mărfurile la prețul inițial al pieței întrucât se presupune că cererea este perfect elastică. Considerându-se prețul ca o variabilă independentă, creșterea sau reducerea lui va face că cererea și oferta să se modifice în sens invers una față de cealaltă.

Procesul parcurs pentru formarea prețului de echilibru se întemeiază pe principiul cibernetic al feed-back-ului, pe transformarea efectului în cauză și a cauzei în efect. Acest preț este teoretic, ca și piața cu concurență perfectă, prețurile de pe piața gravitând în jurul lui.

În situația în care prețul se fixează deasupra celui de echilibru, cantitatea cerută este inferioară celei oferite, excedentul de ofertă exercitând presiuni în sensul reducerii prețurilor. Dacă prețul este sub cel de echilibru, situația este inversă. În acest caz se creează un excedent de cerere care influențează prețurile în sensul ridicării lor către prețul de echilibru.

În teoria economică funcțiile principale ale prețului pe piața cu concurentă perfectă:

funcția de informare (sau semnalizare) privind modul în care resursele tării sunt repartizate si impartite în functie de necarul mai multor compartimente de activitate.

Piața cu concurență imperfectă și prețurile

Pe această piață, vânzătorii și cumpărătorii pot influența sau hotărî, în grade diferite, nivelul prețului. O definiție raportată la conceptual economic de concurență imperfectă este dată de profesorul O. Căpățâna, astfel concurența este: “confruntarea dintre agenții economici cu activități identice sau similare, exercitată în domeniile deschise pieței, pentru câștigarea și conservarea clientelei, în scopul rentabilizării propriei întreprinderi.”

Piața cu concurență imperfectă poate fi reprezentată prin următoarele forme:

Piața de monopol și formarea prețului

Este caracterizată prin faptul că oferta pentru un anumit produs este concentrată în puterea unui singur producător, ceea ce-i oferă acestuia posibilitatea să controleze piață. Monopolul determină nivelul prețului, dar nu poate determina și cantitatea de produse vândute, cantitate care depinde de disponibilitățile de cumpărare la un moment dat. Prețul de monopol este mai ridicat decât pe piața cu concurență monopolistică sau de oligopol. Din acest motiv se apreciază că monopolul nu asigură maximum de satisfacție cumpărătorului. Piața monopolistă este situată, în privința formării prețurilor și a interrelației dintre cerere și ofertă, la polul opus pieței cu concurență perfectă.

Pentru limitarea tendinței de monopolizare a producției unor produse și reducerea puterii pe care o pot deține pe piața producătorii aflați în situația de monopol, sunt promovate metode antimonopoliste numite și metode antitrust.

Monopoluleste de mai multe feluri pe care le vom prezenta mai jos, după cum urmează:

Monopolul ca producător unic într-o ramură

Un singur vânzător sau unic producător în ramură, în timp ce cumpărătorii sunt într-un număr foarte mare, cererea purtând atributul atomicității. Pentru a avea poziție de monopol, întreprinderea unică trebuie să producă un bun nesubstituibil și neconcurat pe piața internă de nici un produs realizat de o firmă străină, dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite întreprinderea este doar monopol aparent.

În timp ce firmă cu concurență perfectă nu putea hotărî decât asupra cantității de bunuri, întreprinderea unică, monopolul, poate hotărî și asupra volumului de produse pe care le fabrică și asupra prețului de vânzare.

Monopolul prin alianță

Se produce atunci când pentru realizarea ofertei de pret cu privire participa mai multe întreprinderi care dezbat subietul si incheie Convenții referitoare la producția pe care trebuie sa o realizeze fiecare. Astfel se constituie un cartel, care acționează ca o singură unitate, ca în cazul firmei unice. Spre deosebire de prima formă de monopol, aceasta este mai puțin solidă.

Monopolul întemeiat pe calitatea unui produs industrial

Presupunem, pentru acest tip de monopol, că într-o ramură, funcționează mai multe întreprinderi de talii diferite, între care nu există nici o șansă de a se încheia vreo convenție privind prețul sau producția, însă una dintre firme produce un bun de calitate superioară, pe care celelalte nu-l pot crea o anumită perioadă, această întreprindere are poziție de monopol, având prilejul să stabilească cantitatea de produse și prețul de vânzare, profitul ei fiind pe măsură.

De regulă, inovația este protejată de un brevet, pe care, la un moment dat, întreprinderea îl poate vinde alteia, aceasta din urmă obținând dreptul de a fabrica și ea bunul de calitate deosebită.

Piața duopolista

Se caracterizează prin prezență într-o ramură a doua întreprinderi mari, ele pot fi de aceeași talie sau inegale și pot produce bunuri omogene sau neomogene.Deoarece aceste două întreprinderi sunt singurele producătoare ale ramurii numărul cumpărătorilor este foarte mare. Fiind vorba de concurență între cele două mari firme, există trei cazuri ale comportamentului acestora și anume: ambele firme sunt agresive, ambele sunt pacifiste sau una este agresivă iar cealaltă pacifistă.

Piața oligopolista și formarea prețului

Această piață își păstrează caracterul de atomicitate a cererii, existând numeroși cumpărători la un număr mic de producători. Situația de oligopol dă posibilitatea producătorilor să influențeze piața prin deciziile pe care le iau în domeniul prețurilor sau producției. Astfel fiecare producător trebuie să țină seama de deciziile celorlalți și să ia în considerare efectele propriilor decizii asupra comportamentului acestora.

O definiție mai amplă a oligopolului o regăsim în cartea “Prețuri și concurență” scrisă de autori precum Marin Dumitru, Lăcrămioara Haiduc, Eduard Ionescu și Bianca Preda: “Oligopolul este o formă a concurenței imperfecte caracterizată prin existența unui mic număr de firme ce produc bunuri similare sau diferențiate, firme care, datorită ponderii pe care o dețin în ansamblul ofertei, reușesc să influențeze formarea prețului în scopul maximizării profitului.”

Pe piețele oligopoliste, concurența nu este totuși nelimitată, ferită de obstacole. Principala limită o reprezintă dificultățile inerente construcției de noi întreprinderi într-o ramură dată.

Sunt piețe oligopoliste cele ale producției siderurgice, ale automobilelor, ale mașinilor și echipamentelor destinate energeticii, ale unor serii de bunuri din industria chimică, mai întâlnim situații de oligopol și în industria alimentară.

Echilibrul oligopolului poate fi realizat în două moduri:

strategia cantității: fiecare firmă pornește de la volumul producției celorlalte și de la premisa că acesta nu se modifică;

strategia prețului: firma pornește de la prețurile practicate de rivali și de la ipoteza că ele nu se vor modifica.

Caracteristicile cererii pentru produsele întreprinderii oligopoliste:

când prețul crește peste un anumit nivel, cererea devine foarte elastică;

când prețul scade, cererea devine mai puțin elastică

În cazul în care firmele apelează la scăderea prețurilor, care este o armă foarte puternică în lupta concurențială, reducerea nivelului acestora are loc la punctul în care prețul devine egal cu costul marginal. Condiția maximizării profitului este dată de relația:

Vm = Cm

P>Vm

P>CMmin

Unde: Vm – venitul marginal; Cm – costul marginal; P – prețul; CM – costul mediu

Piața cu concurența monopolistica și mecanismul formării prețului

Piața monopolistică sau piața cu concurența cvasi (aproape) perfectă se caracterizeza prin diferențierea produselor și prin existența unui număr suficient de mare de producători, astfel încât fiecare dintre ei să poată lua decizii independent de efectele pe care le ar avea asupra deciziilor celorlalți producători. Pe această piață atât producătorii cât și consumatorii sunt numeroși, ofertă și cererea prezentând caractere de atomicitate, pierzându-se însă caracterul de omogenitate a produselor. Într-o asemenea situație, cumpărătorii au posibilitatea de a alege produsele conform dorințelor și posibilităților, astfel fiind satisfăcută pe deplin cererea.

Firma monopolistica nu poate vinde o cantitate nelimitată de bunuri, așa cum era posibil în condițiile concurenței perfecte. Deoarece producătorii se confruntă cu o cerere ce nu este perfect elastică, prețul (venitul mediu) nu mai este egal cu venitul marginal, el fiind mai mic decât prețul.

Piața cu concurența monopsonica

Este caracterizată prin faptul că însuși cumpărătorul poate exercita o influență asupra prețului produsului, deoarece pot fi puțini la număr (oligopson) sau poate fi numai un singur cumpărător (monopson), într-o zonă economică cu numeroși vânzători ai bunului pe care consumatorul dorește să-l cumpere. Această piață este opusul celei monopoliste, unde figurează un vânzător sau câțiva care se comportă ca unul singur.

Concurența în Uniunea Europeană

Uniunea europeană este rezultatul unui proces de cooperare și integrare care a început în anul 1951, între șase țări europene (Belgia, Germania, Franța, Italia, Luxemburg și Olanda). După 50 de ani și 5 valuri de aderare au mai fost incluse: Danemarca, Irlanda și Regatul Unit (1973), apoi în 1981: Grecia; 1981: Spania și Portugalia; 1995: Austria, Finlanda și Suedia; 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria; 2007: România și Bulgaria. Turcia și Croația sunt țări candidate cu care negocierile tocmai au început.

Uniunea Europeană este condusă de 5 instituții și anume:

Parlamentul European

Consiliul European

Comisia Europeană

Curtea de Justiție

Curtea de Conturi

Acestea find sprijinite la rândul lor de alte organisme, cum ar fi:

Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor

Avocatul Poporului în U.E

Banca Europeană de Investiții și Banca Centrală Europeană

Obiectivele principale ale U.E:

promovarea progresului economic și social

afirmarea identității U.E pe scenă internațională

instituirea cetățeniei europene

dezvoltarea unei zone de libertate, securitate și justiție.

Politica concurenței trebuie să garanteze unitatea pieței interne și să evite monopolizarea pieței prin împărțirea aceștia de către anumite firme în urma unor înțelegeri private.

Rațiunea creării unei piețe interne unice în cadrul U.E a constat în necesitatea asigurării condițiilor propice unei concurențe nestingherite la nivel comunitar. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piață și concurența în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiții optime a resurselor și în oferirea unei motivații puternice privind creșterea eficienței și a nivelului tehnic și calitativ al producției.

Totodată, principiul economiei de piață deschise impune menținerea unei vigilențe constante, pentru a permite mecanismelor pieței să funcționeze corect.

Obiectivele politicii în domeniul concurenței așa cum reies din lucrarea “Politica în domeniul concurenței”, lucrare elaborată în cadrul proiectului PHARE RO 0006.18.02(seria de Micromonografie – Politici Europene) pot fi grupate în:

politica europeană în domeniul concurenței (PDC) trebuie să garanteze unitatea pieței interne și să evite realizarea de înțelegeri între firme (înțelegeri și practici concertate);

politică în domeniul concurenței cauta să împiedice exploatarea puterii economice a unor societăți în defavoarea altora (abuzul de putere dominantă);

politică în domeniul concurenței mai trebuie să prevină și acele intervenții ale guvernelor statelor membre care pot distorsiona regulile concurențiale, prin sprijinirea discriminatorie a întreprinderilor de stat sau prin acordarea de ajutoare către anumite firme din sectorul privat (ajutoare de stat).

De menționat este faptul că reglementările comunitare din domeniul concurenței interzic acele comportamente care pot influența negativ relațiile comerciale dintre statele membre, fără a avea în vedere și situațiile în care efectele negative sunt vizibile numai la nivelul unui singur stat membru.

Deși politica comunitară în domeniul concurenței este tot mai mult determinată de considerente economice, constrângerile la care este supusă sunt în principal de ordin juridic.

În Tratatul U.E se afla baza legală a politicii în domeniul concurenței și anume:

articolul 81, privind practicile restrictive, acest articol interzice acordurile, “deciziile și practicile concentrate între societățile comerciale, dacă aceste practici pot afecta comerțul dintre statele membre și care au ca obiect sau efect prevenirea, restricționarea sau distorsionarea concurenței în interiorul pieței comune.”

articolul 82, privind poziția dominantă pe piață, “orice abuz de poziție dominantă al uneia sau mai multor întreprinderi în interiorul pieței interne sau într-un segment important al acesteia va fi interzis ca fiind incompatibil cu piața internă, atâta timp cât afectează comerțul dintre statele membre”

articolele 87-89, privind ajutorul de stat, care spune “va fi considerat incompatibil cu piața comună orice ajutor acordat de un stat membru care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau producția anumitor bunuri, atâta timp cât afectează comerțul dintre statele membre.”

Concurența, ca proces economic pe care legislația din țările cu economie de piață caută să o promoveze și să o protejeze, se desfășoară pe o anumită piață și anume piața relevantă.

Definirea pieței relevante este necesară în scopul de a stabili partea de piață pe care se mainfesta practicile anticoncurențiale.

Piața relevantă se poate defini de la trei principali determinanți: piața produsului, geografică și temporală.

Analiza realizată în cazul pieței produsului presupune o investigație pe clase de produse, piața fiind definită în funcție de existența altor produse similare, substituibile. Pentru a identifica produsele considerate substituibile din punct de vedere al consumatorilor, sunt folosiți parametrii:

caracteristicile – produsele nu trebuie să fie neapărat identice, dar să poată fi considerate substituibile din punct de vedere al consumatorilor;

utilitatea – produsele prezintă un grad suficient de substituție în satisfacerea necesităților consumatorilor;

prețul.

Piața produsului din punct de vedere al ofertei, are doi parametri:

ușurință – posibilitatea pe care o are producătorul ca, într-o anumită perioadă de timp, să poată oferi produse substituibile, pentru produsul analizat;

recompensa – reprezintă cât de acceptabilă este producerea bunului respectiv, din punct de vedere economic.

Piața geografică este acea piață pe care condițiile concurențiale și particularitățile socio-economice sunt aceleași și pentru toți agenții economici.

Piața temporală se referă în special la acele produse sezoniere și pentru care piața tinde să se modifice foarte repede, cum este cazul produselor agricole și alimentare.

Concentrarea economică se realizează prin orice act juridic care operează transferul proprietății sau al folosinței asupra bunurilor, drepturilor și obligațiilor unui agent economic ori a unei grupări de agenți economici de a exercita, direct sau indirect, o influență determinată asupra unui alt agent economic sau mai multor agenți economici.

Concentrarea apare atunci când doi sau mai mulți agenți economici (anterior independenți) fuzionează sau când una sau mai multe persoane dețin deja controlul cel puțin asupra unui agent economic.

Concentrările pot îmbrăca diferite forme, precum fuziuni, participări, întreprinderi comune etc, toate aceste forme implicând o modificare a raporturilor de proprietate.

În iulie 1973, Comisia a prezentat o primă propunere de regulament privind controlul concentrărilor, propunere care viza două aspecte:

erau declarate incompatibile cu Tratatul, operațiile de concentrare care duceau la apariția de obstacole în calea unei concurențe efective, în măsura în care comerțul între statele membre era susceptibil de a fi afectat;

operațiunile de concentrare care depășeau un anumit nivel (definit în cifra de afaceri totală), trebuiau în prealabil notificate.

Pentru Comisie, notificarea și interzicerea erau două elemente distincte – o operațiune de concentrare, care nu a fost notificată în prealabil, putea fi interzisă, în vreme ce o operațiune de concentrare supusă unei notificări prealabile putea fi autorizată.

Inițial Consiliul nu a fost de acord cu această propunere, propunerea fiind modificată ulterior de Comisie de mai multe ori, astfel încât, la începutul lui 1989 se propunea a șasea modificare: Regulamentul 4064/89, privind controlul operațiunilor de concentrare. Acest regulament stabilește că: “operațiunile de concentrare de dimensiuni comunitare, care crează sau întăresc o poziție dominantă și care au drept consecință împiedicarea concurenței efective pe piața comunitară sau într-o zonă semnificativă a acesteia, trebuie declarate incompatibile cu piața comună.”

Concentrarea apare atunci când o firmă obține controlul exclusiv asupra altei firme sau asupra unei firme pe care o poate controla alături de alte firme sau atunci când mai multe firme preiau controlul unei întreprinderi sau crează altă nouă.

Pentru ca relațiile de concurență între firme să nu fie distorsionate nu este suficient ca acestea să nu se înțeleagă între ele, să nu abuzeze de poziția lor dominantă, sau să fie implicate într-un proces de concentrare care poate deveni primejdios, este necesar și că relațiile de concurență să nu fie alterate, deformate de existența ajutoarelor de stat sau de persistența anumitor monopoluri în favoarea întreprinderilor publice sau private beneficiind de avantaje privilegiate. Tratatul C.E consacră ajutoarelor de stat trei articole de la 87 la 89 (fostele 92-94).

În articolul 87 în cadrul primului paragraf se precizează: “cu excepția derogărilor prevăzute în prezentul Tratat, sunt incompatibile cu piața comună, toate ajutoarele acordate de stat, sau prin intermediul resurselor statului, indiferent de forma îmbrăcată, în măsura în care afectează schimburile între țările membre, denaturează sau amenință să denaturize concurența, favorizând anumite întreprinderi sau activități”. Dispoziția vizează în egală măsură întreprinderile publice și private.

Politica în domeniul concurenței reprezintă prin cele două componente ale sale: cea cunoscută în limbajul de specialitate ca “anti-trust” și ajutorul de stat, o componentă de bază a economiei de piață funcțională.

Prevederile referitoare la politica concurenței reprezintă obligații ferme, cu trimiteri explicite la articolele corespunzătoare din Tratatul U.E: articolul 81 (interzicerea înțelegerilor dintre agenții economici), art 82 (interzicerea abuzului de poziție dominantă) și articolul 87 (interzicerea ajutoarelor de stat).

Aplicarea efectivă și eficientă a politicii concurenței impune crearea autorității autonome de concurență: Consiliul Concurenței abilitat prin art.17 din Legea Concurenței nr. 21/1996 să elaboreze legislația secundară necesară și să aplice prevederile legale în sensul protejării, menținerii și stimulării concurenței și a unui mediu concurențial normal. Prin aceeași lege (art. 34) a fost creat și un al doilea organism cu atribuții în domeniul aplicării politicii concurenței și ajutorului de stat: Oficiul Concurenței – organ de specialitate al Guvernului, în structura MFP.

Consiliul Concurenței este autoritatea administrativă autonomă în domeniul concurenței, cu personalitate juridical și cu sediul în București.

Consiliul Concurenței este format din 10 membri:

un președinte

3 vicepreședinți

6 consilieri de concurență

Durata mandatului membrilor Consiliului Concurenței este de 5 ani, ei putând fi reinvestiți de cel mult 2 ori.