Factori Ai Afectivitătii CU Influentă Asupra Relatiilor Interpersonale LA Copiii Supradotati

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE DISERTAȚIE

FACTORI AI AFECTIVITĂȚII CU INFLUENȚĂ ASUPRA RELAȚIILOR INTERPERSONALE LA COPIII SUPRADOTAȚI

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:

Prof. univ. dr. DORU VLAD POPOVICI

MASTERAND:

Livescu (Lemeni) Tamara Veronica

BUCUREȘTI

2016

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL I. CARACTERISTICI GENERALE ALE COPIILOR SUPRADOTAȚI

Definiții ale supradotării

Teorii despre supradotare

Clasificarea copiilor supradotați

Particularități speciale la copii supradotați

Aptitudini speciale la copii supradotați

Geniu, supradotare intelectuala, talent

Supradotarea și creativitatea

Natura inteligenței

Distribuția inteligenței

Rolul eredității și mediului in geneza inteligenței

Supradotarea și mediul familial

Domenii ale supradotării

CAPITOLUL II. CARACTERISTICI ALE AFECTIVITATII COPIILOR SUPRADOTAȚI

2.1. Dezvoltarea afectivității

2.2. Formele stărilor afective

2.3. Experiența afectivă la puberii supradotați

2.4. Elementele afectivității la supradotați

2.5. Nevoia de afectivitate

2.6. Afectivitate de grup

2.7.Relații afective

2.8.Influență și conducere

CAPITOLUL III. CARACTERISTICI ALE RELAȚIILOR INTERPERSONALE LA COPIII SUPRADOTAȚI

Particularități ale grupurilor mici

Particularități ale conducerii grupurilor de elevi

Relații interpersonale spontane

Caracteristici socio-afective

Nevoia de relații și de grup

Nevoia de independență

Nevoia de împlinire

Capitolul IV. CERCETAREA

Obiectul și obiectivele cercetării

Ipoteza cercetării

Metodologia de cercetare

Capitolul V. REZULTATELE CERCETĂRII

5.1. Analiza cantitativă

5.2. Analiza calitativă

5.3. Analiza sociometrică

5.4. Valorificarea rezultatelor cercetării

CONCLUZII

ANEXE

BIBLIOGRAFIE

Motivația alegerii temei lucrării

Statistic vorbind, supradotații reprezintă între 2 si 6 procente din populația umană și dat fiind că mulți dintre oamenii celebri din istorie au fost supradotați au apărut anumite păreri eronate asupra acestora.

Există mitul copiilor supradotați care fiind mai dotați decât alți copii ar avea în mod obligatoriu un succes social mai mare. Realitatea este însă cu totul alta. Datorita dezvoltării asincrone a copiilor supradotați ei dezvoltă abilități intelectuale deosebite pe un fond emoțional identic cu a celor de vârsta lor, doar ca mult mai intens.

Copii supradotați au fost priviți atât în trecut cât și acum ca o categorie aparte de elevi, care nu prea se încadrau în normele obișnuite ale educației epocii trecute iar, acum sunt priviți de societate mai special în sensul că în România, s-a început crearea unor clase cu elevi foarte buni ce au fost selectați din toate clasele unei școli și repartizați într-o singură clasă. Din aceste motive, în general, copii supradotați sunt priviți de copiii din generația lor ca ciudați, tocilari, și nu sunt integrați social în colectivitate. Fenomenul este prezent nu doar la vârsta copilăriei ci și mai târziu până în momentul în care prestigiul rezultatelor muncii persoanelor supradotate se impune societății.

Mai târziu, relațiile interpersonale încep să se contureze și cu restul clasei, ceea ce indică faptul că copii supradotați chiar dacă formează subgrupuri, își mențin relațiile de prietenie cu ceilalți colegi și mai ales prin faptul că ei sunt fie lideri formali, fie informali.

Acesta este motivul pentru acre am ales tema lucrării. M-a interesat în mod special felul de relaționare al copiilor supradotați, cum se integrează ei în grupul școlar, dacă sunt potriviți pentru postul de lider al unui grup.

Istoricul problemei cercetate

Diferitele forme de identificare a copiilor supradotați s-au dovedit a fi, de-a lungul timpului, intrinsec dependente de modul în care au fost recunoscute și promovate talentele, abilitățile sau performanțele umane de către o societate ori alta.

Astfel, de exemplu în Sparta, supradotarea era apreciată în funcție de aptitudinile sportive , datorită valorizării la cel mai înalt nivel a calităților de ordin militar. În Atena se asigura o educație specială numai băieților din clasele sociale superioare, prin predarea cititului, scrisului, aritmeticii, istoriei, exercițiilor fizice. Academiei lui Platon i se atribuia meritul de a fi selectat tineri capabili după nivelul intelectual și nu al provenienței sociale. Platon explica în Republica diferențele dintre oameni pe baza a trei vârste metalice și subliniază rolul societății în educația „copiilor de aur”, adică acelora deosebiți de înzestrați.

În China, încă din perioada dinastiei Tang (618 e.n.), copiii și tinerii supradotați erau selectați și educați la curtea regală.

În Europa se remarcă, în perioada Renașterii,o valorizare socială fără precedent a talentului manifestat în domeniile artistice (Michelangelo, Leonardo da Vinci, Dante). În secolul al XV-lea, sultanul Mehmet Cuceritorul întemeiază o școală pentru ieniceri, aleși dintre cei mai inteligenți, puternici și frumoși copii din tot imperiul.

În Japonia, în timpul societății Takugawa (1604-1868) copii samurailor primeau o educație specială bazată pe filozofia lui Confucius ce includea predarea artelor marțiale, istoriei, compoziției, caligrafiei și educației morale. Nu erau neglijați nici copii proveniți din pătura socială săracă, care erau crescuți în spiritul loialității totale față de stăpâni.

În 1866 la New Jersey este inițiat un sistem accelerat pentru supradotați,iar în 1870 W.T. Harris, directorul unei școli din St.Louis, inaugurează un program flexibil pentru elevii capabili care aveau posibilitatea de a parcurge într-un timp mai scurt conținuturile predate în 8 ani, iar elevii cu performanțe deosebite puteau absolvi un an școlar în 6 luni, fiind încadrați în clasa imediat superioară în timpul aceluiași an școlar.

În 1891 la Cambridge este conceput un sistem de învățământ secundar de 6 ani pentru copii dotați și unul de 8 ani pentru copii normali.

În Germania, se înființează clasele paralele ce pregăteau cei mai buni elevi din învățământul primar pentru cel gimnazial. Este vorba despre cunoscutul sistem Mannheim,considerat baza ideologiei rasei superioare.

În SUA, în 1946 ia ființă prima asociație pentru copiii supradotați. În același an educatoarea Ruth Strang – fondatoarea primei organizații nonguvernamentale pentru copiii supradotați – având cea dintâi inițiativă de educație particulară. În SUA toate strategiile educației diferențiate sunt fundamentate pe principiul "optimei întâlniri" între trebuințele elevului și ofertele educaționale. Doar 44 de state din SUA au adoptat legislația privind educația diferențiată a copiilor supradotați, dar în toate statele există centre de analiză a nevoilor educaționale, cunoscute sub numele generic Optimal Learning Center.

În general în țările est-europene, sistemul selecției și instrucției celor supradotați a fost relativ asemănător și se bazează pe olimpiade și concursuri interșcolare speciale de profil.

CAPITOLUL I. CARACTERISTICI GENERALE ALE

COPIILOR SUPRADOTAȚI

Pentru conturarea noțiunii de copil ,,supradotat” părerile sunt diferite. Pe lângă factorii de inteligență se poate include talentul, aptitudinile speciale în strânsă legătură cu interesul, motivația, voința, tendința spre efort, atitudinea față de valorile social-morale precum și alte calități ale personalității. Este demonstrat faptul că dotarea intelectuală în sine nu este suficientă, dacă nu există perseverență, sârguință. Dovadă sunt cazurile de indivizi talentați care nu se realizează, sau chiar se ratează.     

Definiție: Copiii supradotați și talentați sunt cei care sunt identificați de către persoanele calificate profesional, care posedă abilități demonstrate sau potențiale ce arată o mare capacitate de realizare în domenii ca intelectul, creativitatea, activitatea academică, capacitatea de lider sau în artele teatrale și vizuale și care din acest motiv necesită activități sau servicii speciale ce nu sunt oferite de obicei de către școală.

Deoarece copiii supradotați prezintă caracteristici particulare de dezvoltare, s-a construit pretutindeni în lume un sistem educativ care ia în considerație aceste caracteristici particulare și care poate utiliza enormul potențial intelectual (și nu numai), direcționând educația acestor copii în mod deosebit de educația de masă. Cea mai bună dovadă pentru rezultatele excepționale ale sistemului de gifted education sunt realizările de mare nivel de performanță intelectuală sau de altă natură a participanților, și nu în ultimul rând, încadrarea socială a acestora într-o manieră eficientă, care respectă dreptul la dezvoltare a copiilor supradotați.

Capitolul IV. CERCETAREA

Obiectul și obiectivele cercetării

Tipul de cercetare: Descriptivă

Obiectul cercetării: Copiii supradotați

Prin această lucrare se urmărește atingerea următoarelor obiective:

Stabilirea capacității de lider a copiilor supradotați

Evidențierea unor afective ale copiilor supradotați obiectivate în relațiile interpersonale create în cadrul clasei de elevi.

Ipoteza cercetării

Se prezumă că la copii supradotați se manifestă mai frecvent o serie de caracteristici specifice liderului în relațiile interpersonale stabilite la nivelul clasei lor.

Metodologia de cercetare

Tehnici și instrumente în cercetare

Testul Raven

Testul de creativitate

Testul Lusher

Scara de apreciere a coeziunii grupului

Chestionar pentru cunoașterea stilului de conducere

Chestionar personal

Testul sociometric

Proba “Ghici cine?”

Copil supradotat?
5 reguli de urmat pentru părinți:

nu uita că e copil și că are nevoie și de activitățile vârstei ( joc);

laudă-i pașii chiar dacă sunt mici;

caută un profesor care să i se potrivească, să-i placă copilului;

nu căuta să-l suprasoliciți, recunoaște și acceptă că uneori nu mai poate face față presiunii;

când negociezi cu el, nu uita că recompensa este și materială, dar contează mai mult micile bucurii, micile răsplăți care să-i umple sufletul de fericire: să iasă la joacă, o mâncare preferată, o haină nouă etc.

Recomandări pentru profesori

1. Oferiți copilului dotat o îmbogățire orizontală și verticală a materiei. Îmbogățirea orizontală înseamnă a oferi mai mult material cu același nivel de dificultate unui copil care a terminat înaintea colegilor, iar cea verticală se referă la oferirea unui material cu un nivel mai avansat, anticipând lecțiile următoare. Ambele procedee prezintă și riscuri: în cazul îmbogățirii orizontale, copilul poate să se plictisească și să-și piardă interesul; îmbogățirea verticală folosită exagerat poate duce la dezechilibrarea activității de predare. Cele două procedee trebuie, deci, îmbinate.

2. Discutați cu elevul respectiv posibilitatea realizării studiului individual. Una dintre cele mai eficiente metode în lucrul cu elevii dotați constă în stabilirea de teme de studiu individual. Temele trebuie însă orientate astfel încât să acopere domeniile de interes ale copilului. Ele nu vor fi în niciun caz impuse, altfel copilul se poate simți suprasolicitat, pierzându-și motivația.

3. Încurajați lecturile suplimentare. Unul dintre reproșurile cele mai frecvente este acela că elevii nu mai citesc. Unii specialiști recomandă în cazul copiilor dotați ca aceștia să citească și biografii sau autobiografii ale celebrităților în ideea că viața acestora i-ar putea inspira.

4. Stimulați apariția hobby-urilor. Dacă un copil este interesat în mod special de poezie, de pești sau de calculatoare, el trebuie încurajat în această direcție. La vârste mai mari ei vor fi îndrumați să participe la concursuri de creație sau științifice.

5. Încercați varianta unui mentorat prin corespondență. În școlile mici, numărul copiilor dotați este adesea redus. Pentru a le oferi acestora o asistență educativă corespunzătoare, în Statele Unite s-a experimentat un program numit Sponsor – Corespondent Plan, care punea copilul talentat în legătură cu un specialist din domeniul de interes (de multe ori, pensionar). Această soluție s-a dovedit extrem de eficientă și credem că ar putea fi adoptată și în țara noastră.

BIBLIOGRAFIE

Doru Vlad Popovici, Introducere în psihopedagogia supradotaților, Editura Fundației Humanitas, București, 2004

Mihai Jigău, Copiii supradotați, Editura Știință și Tehnică, București, 1994

Maria-Liana Stănescu, Instruirea diferențiată a elevilor supradotați, Editura Polirom, Iași, 2002