Facilități DE Integrare ÎN Social. Implicarea Instituțiilor Publice

IMPLICAREA INSTITUȚIILOR PUBLICE ÎN FENOMENELE DE MARGINALIZARE. RĂSPUNDERI, OBLIGAȚII,

PERSONALIZAREA SERVICIILOR

Sau

FACILITĂȚI DE INTEGRARE ÎN SOCIAL.

IMPLICAREA INSTITUȚIILOR PUBLICE

Studiu: Calitatea serviciilor, modele și bune practici aplicate în instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale din Iași

2016

Capitolul I

Categorii defavorizate. Forme de excludere, motive, probleme sociale.

Sărăcia, marginalizarea, forme de excludere socială a categoriilor defavorizate

În mileniul al treilea comunitatea internațională se confundă cu o situație fără precedent. Au apărut noi mișcări cum ar fi globalizarea, multiculturalismul, regionalismul, se reconfigurează o nouă ordine mondială, iar lumea este într-o continuă mișcare, într-un proces de căutare și fixare a noi paradigme ideologice și economice. Excluderea socială este văzută acum ca o mare provocare. Liderii politici și guvernanții nu reușesc remedierea cauzelor care conduc la sărăcie și alienare. Toate guvernele lumii sunt preocupate de restabilirea ordinii și justiției sociale. Din punct de vedere conceptual-teoretic, excluziunea socială are un caracter mai exhaustiv, introducând în discuție și alte variabile-cheie în afara inegalității veniturilor, oferind o perspectivă dinamică și structurală mai largă în ceea ce privește grupurile dezavantajate și etiologia apariției acestora și eliminând sau evitând etichetarea/stigmatizarea prin sărăcie.

Dacă vorbim despre „marginalizare”, termen apărut în 1970, putem spune că își are originea în problemele socioeconomice ale comunității.

„În perioada anilor 1972–1973, marginalii erau grupurile de tineri fără o relevanță a apartenenței de clasă, semiboemi, care respingeau acceptarea socială și participau la tulburări sociale de tip Mișcarea Mai 1968. Cu timpul, marginalizarea a fost folosită în statele vest-europene pentru a defini procesul prin care anumite grupuri sunt îndepărtate din viața socială participativă. În România, termenul a început să fie folosit în anii 1990.”1

1http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Activitatea2/Economia%20sociala%20si%20grupurile%20vulnerabile%20final%20dec%202010.pdf

Sărăcia se referă la „absența resurselor materiale, a veniturilor, în timp ce excluziunea socială acoperă o arie mai largă de grupuri dezavantajate, nu numai categoria celor fără venituri sau a celor cu venituri la limita subzistenței. Excluziunea reflectă imposibilitatea participării acestor grupuri dezavantajate la diferite aspecte ale vieții sociale: accesul la piața muncii, la servicii publice de sănătate sau educație, la viața politică, precum și manifestarea unor forme diverse de discriminare”2

2http://www.economiesociala.anr.gov.ro/pdf/Activitatea2/Economia%20sociala%20si%20grupurile%20vulnerabile%20final%20dec%202010.pdf

Excluderea socială este un fenomen complex care poate să îmbrace mai multe forme în funcție de circumstanțele economice sau cultural-educative, de măsurile sociale insuficiente ale statului, sau chiar de circumstanțe politice și istorice. Uniunea Europeană aplică mai degrabă o politică discriminatorie, bazată pe excluderea socială și nu pe combaterea sărăciei, cum ar fi firesc. Elena Zanfir definește sărăcia ca pe „o stare de lipsă permanentă a resurselor necesare pentru a asigura un mod de viață considerat decent, acceptabil la nivelul unei colectivități date”3

3 Zamfir Elena , Psihologie socială, Editura: Ankarom,  1997, p.35

Cauzele fenomenului de marginalizare socială se regăsesc atât în mecanismele procesului de organizare a societății din toate punctele de vedere, cât și în anumite patologii de stiluri de viață individuală. Efectele acestui proces se resimt la nivelul individului, determinând situații limită ca neintegrarea socială, inadaptarea, dezorganizarea familială, reacțiile ostile față de normele și valorile societății, agresivitatea, violența și comportamentul deviant.

Definită în sens absolut „sărăcia desemnează o stare în care individului îi lipsesc resursele necesare supraviețuirii”. Definită în sens mai larg sărăcia reprezintă „absența resurselor unui individ sau a unui grup atunci când sunt comparate cu cele ale altor membri ai societății – cu alte cuvinte nivelul lor de trai” 4

4 Dicționar de Sociologie, Oxford, p.500.

Pentru a putea fi măsurată, Organizația Mondială a Sănătății (OMS), organizație din cadrul ONU, definește sărăcia ca pe un indice rezultat din raportul dintre venitul mediu pe glob pe cap de locuitor și venitul mediu (salariul mediu) pe cap de locuitor al țării respective.

Una din formele cele mai ample, ca dimensiune și cuprindere, este excluderea de la accesul de bunuri și servicii asimilată și cu termenul de sărăcie. Ea este privită ca un nivel de consum scăzut și este măsurată în relație cu un standard (coș) de bunuri și servicii și în raport cu educația și sănătatea. Prin politicile sociale este promovată speranța că în viitor bunurile publice vor fi distribuite de consum, deci excluderea poate fi limitată, construindu-se astfel o ideologie a rezistenței față de sărăcie.

Pornind de la definiția solidarității, anul 2010 a fost declarat de Uniunea Europeană anul luptei împotriva sărăciei și a excluziunii sociale. Principalele obiective au fost acelea de sensibilizare a populației cu privire la aceste probleme și reînnoirea angajamentului politic al Uniunii Europene și al statelor membre în combaterea sărăciei și a excluderii sociale. Au avut loc campanii de conștientizare, workshop-uri și seminarii care au ajutat oamenii să înțeleagă modul în care sărăcia și excluderea socială pot afecta propria lor comunitate, dar și modalitatea în care cei afectați de sărăcie se pot folosi de drepturile lor.

Studiile efectuate pe baza Recensământului Populației și Locuințelor și a celor de la EU-SILC din 2011 (European Union Statistics on Income and Living Conditions) arată că „gradul de sărăcie și de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populație, în creștere față de anul precedent, când acest indicator se afla la 40,3%. Acest indicator plasează România pe primele locuri în Europa, România fiind depășită doar de Bulgaria, cu 49%, în timp ce media UE se situa în jurul a 25%”5

5http://www.capital.ro/harta-saraciei-in-romania-190643.html

De la an la an, „procentul sărăciei” crește în România, ca urmare a lipsei locurilor de muncă, a politicilor susținute de guvernele anterioare, a măsurilor scrise pe hârtie și mai puțin aplicate pentru persoanele vulnerabile. Combaterea sărăciei și excluziunii sociale necesită o abordare pe categorii de vârstă: 0-7 ani, copii din familii paupere, 7-18ani, copii care nu pot frecventa o formă de învățământ, din diverse motive, de sănătate, lipsa banilor, anumite deficiențe fizice sau psihice, persoane fără mijloace de trai, persoane de vârsta a treia care ar trebui să fie apreciate, respectate și incluse în viața comunității. S-a constatat, de asemenea, că sărăcia este de trei ori mai răspândită în zonele rurale decât în zonele urbane.

Banca Mondială subliniază faptul că sistemele de protecție socială actuale nu se adresează prea bine sărăciei, iar cheltuielile pentru protecție socială raportate pe cap de locuitor sunt în România cele mai mici din Uniunea Europeană. Totodată, cheltuielile pentru programe care să țintească reducerea sărăciei sunt foarte mici, dacă se raportează la produsul intern brut (PIB) sau la nevoi.

Reprezentanții Comisiei Europene au luat în calcul această situație, au impus măsuri și au cerut autorităților române ca în perioada 2014-2020 să aloce fonduri importante și să definească programe clare pentru combaterea sărăciei. România în această perioadă va fi intens monitorizată, se așteaptă ca politicile să se orienteze în primul rând către persoanele cele mai afectate de sărăcie și excluziune socială. Obiectivul combaterii sărăciei a evoluat la nivel european. Toate instituțiile europene susțin incluziunea socială și militează ca toate statele membre să crească rata de incluziune socială.

În sistemul de protecție socială, programele de asistență dau o anumită siguranță, dar ele sunt inconsistente și slabe în multe țări din Europa și implicit și în România. În cazul excluderii din drepturile omului se iau în calcul atât drepturile cât și bunăstarea în același cadru. Atingerea unui standard de viață adecvat formează o parte din Declarațiile Universale ale Drepturilor Omului, dar în practică standardele sunt de obicei analizate în alți termeni. În acest sens este nevoie nevoie de corelarea celor două perspective, pentru că îndeplinirea drepturilor de bază ale omului poate fi o precondiție pentru depășirea excluderii economice. De multe ori, însă nerespectarea anumitor drepturi a fost explicată și în concordanță cu strategiile de modernizare economică.

Drepturile cetățeanului în societățile moderne s-au extins și consolidat progresiv, începând cu libertățile civile, continuând cu participarea democratică și sfârșind cu consolidarea unor drepturi sociale. Noțiunea de excludere a permis cercetătorilor abordarea într-un singur cadru atât a drepturilor, cât și a bunăstării (sau nivelului de trai).

În ultimii ani, în România, au fost aplicate programe și intervenții sectoriale care vizau reducerea sărăciei și excluderii sociale, iar instrumentele de identificare a persoanelor și zonelor sărace s-au îmbunătățit în ultimii ani.

Cea mai recentă intervenție este Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei în România, care arată că:

„…unul din cinci români se confruntă cu sărăcia determinată de venitul insuficient și o mare parte din sărăcia bazată pe venit este persistentă, trei sferturi dintre persoanele sărace aflându-se în această situație de cel puțin trei ani. O treime din populație este afectată de privare materială severă, în sensul că nu-și poate permite să achiziționeze articole considerate dezirabile sau chiar necesare pentru a duce un trai decent. Încă mai există în România copii care nu au mers niciodată la școală, iar procentul tinerilor fără o educație adecvată este ridicat. Multe persoane sunt în continuare inactive sau neangajate formal, cu șanse mici de a căpăta acces corespunzător la piața muncii. Există inegalități în ceea ce privește acoperirea cu servicii medicale de bază. Există un număr semnificativ de comunități dezavantajate în care aceste probleme se cumulează, făcând aproape imposibilă întreruperea ciclului excluderii, fără ca membrii săi să fie sprijiniți și integrați prin intervenții din exterior”6

6http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Proiecte_in_dezbatere/2014/2014-12-29_HG_SIncluziune-Anexa1.pdf

Prezenta strategie privind incluziunea socială și reducerea sărăciei conține un plan de acțiune care va permite României să înregistreze progrese considerabile pentru persoanele, grupurile și familiile vulnerabile în următorii șapte ani. În contextul reacțiilor la aceste provocări sociale, strategia prezintă și un set structurat de măsuri cu rolul de a asigura atingerea obiectivelor asumate de România în contextul Strategiei Europa 2020 .

Una din măsuri propusă de guvern este aceea de a implementa servicii integrate și particularizate pentru a stimula participarea socială sau economică. În acest context se așteaptă sprijin din partea serviciilor publice de asistență socială și al lucrătorilor comunitari.

Studiile făcute de EU-SILC, 2008-2012 (calcule realizate de Banca Mondială) arată că rata cea mai ridicată a sărăciei se află în rândul copiilor, în special a celor din mediul rural.

Zonele urbane afectate de sărăcie includ orașe mici care se confruntă cu îmbătrânirea demografică și depopularea, orașele mono-industriale (de exemplu orașele miniere), orașe agricole sau orașe nou înființate. Orașele mici concentrează sărăcia din cauza infrastructurii fizice sărace (transport, sănătate, educație), în plus, acestea au fost puternic afectate de restructurarea industrială și sunt foarte vulnerabile la reforma industrială și economică, care are ca principal efect o rată scăzută de ocupare și, prin urmare, venituri instabile și mici.

Localitățile izolate din zonele muntoase sau din regiunile de-a lungul coridorului Dunării suferă aceleași tendințe negative ca rezultat în special al poziționării geografice dificile și al limitărilor în ceea ce privește activitățile și ocuparea forței de muncă. Un rol important în combaterea sărăciei îl are Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV), care a organizat dezbateri pe tema proiectul Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei pentru perioada 2014–2020. La discuții au fost prezenți specialiștii din cadrul MMFPSPV și experți ai Băncii Mondiale, reprezentanți ai societății civile, ONG-urilor active în domeniu, precum și ai unor organisme care reprezintă interesele categoriilor vulnerabile. Prin implementarea acestui proiect se așteaptă o creștere a ocupării și a susținerii veniturilor în rândul populației sărace și vulnerabile, prin extinderea programelor de activare pe piața muncii precum și dezvoltarea serviciilor sociale integrate la nivel comunitar.

Schimbările accelerate într-o societate produc schimbări în rândul grupurilor sociale, sporesc vulnerabilitatea și riscul de incluziune socială, afectând în particular pe toți cei care nu și-au însușit abilitățile necesare de a reuși în activități inovative bazate pe cunoștințe.

Cauzele și factorii care contribuie la excluderea socială sunt multiple și diverse. Cel mai important factor care contribuie la bunăstarea și calitatea vieții este venitul. Foarte mulți oameni trăiesc în sărăcie și sunt subiectul excluderii sociale din cauza diverselor bariere care împiedică participarea la educație, cunoaștere, cultură, adăpost, mediu, sănătate, la dreptul de a avea o familie, la instruire, la oportunități de angajare. Schimbările survenite în tehnologie, restructurarea sau lichidarea industrială, dinamica locurilor de muncă schimbă și reformează balanța dintre securitate și flexibilitate și oferă posibilități în primul rând celor care sunt mai adaptabili și angajabili. Cei inadaptabili, nepregătiți, trebuie să-ți însușească noi abilități și cunoștințe necesare pentru noi sarcini, provocări ale economiei bazate pe cunoștințe. Societatea cunoașterii generează pe cât de multe oportunități, pe atât de multă excludere.

Schimbările survenite în familie, stilurile diferite de viață, izolarea din diferite motive, îi fac pe oameni mult mai vulnerabili la excluziune. A crescut inegalitatea veniturilor, familiile nu-și mai pot da copiii la școală, sunt tot mai mulți șomeri, mai multe persoane care nu se pot integra în societate, persoane de vârsta a treia marginalizate. Rezolvarea acestor probleme este condiționată mai întâi de cunoașterea naturii excluderii și de un efort concertat al mai multor structuri. Este foarte important ca toate instituțiile statului, și nu numai, să se implice în politicile de incluziune socială pentru a ajuta persoanele vulnerabile.

Marginalizarea – o formă de excludere socială

Cauzele fenomenului de marginalizare socială se regăsesc atât în mecanismele procesului de organizare a societății din toate punctele de vedere, cât și în anumite patologii de stiluri de viață individuală. Efectele acestui proces se resimt la nivelul individului, determinând situații limită ca neintegrarea socială, inadaptarea, dezorganizarea familială, reacțiile ostile față de normele și valorile societății, agresivitatea, violența și comportamentul deviant.

În limbajul instituțional românesc, în România, Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale definește marginalizarea socială ca fiind „poziția socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității, care se manifestă prin absența unui minim de condiții sociale”7

7 Legea 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale definește marginalizarea socială (publicată în Monitorul Oficial nr. 193/21.03.2002)

George Poede în lucrarea sa (Politică.Putere.Cunoaștere, pg.25) afirma că fenomenul excluziunii sociale este determinat de diferiți factori, care se combină într-un proces complex, astfel încât drumul de la incluziune la excluziune poate să aibă un profil specific în funcție de combinațiile reale de factori. Termenul de incluziune socială a fost introdus de Consiliul European de la Lisabona din anul 2000, în cadrul căruia a fost lansat Procesul sau Strategia Lisabona. O altă trăsătură a noțiunii de excludere socială descrie o stare, dar se focalizează pe proces. Se pot distinge situații diferite: excluderea permanentă, în care grupurile trăiesc la marginea societății, construindu-și sisteme specifice și excluderea creată și recreată de dinamica forțelor economice și sociale.

O formă de excludere este și piața muncii. Pentru grupurile minoritare veniturile asigurate prin muncă sunt principala resursă de trai. La extrema opusă se află șomajul, slujbele temporare și nesigure, care conduc în timp la respingerea atât din sfera valorilor materiale stabile, cât și din cea a valorilor simbolice ale societății. Excluderea din câmpul forței de muncă active este asociată cu creșterea violenței și a insecurității, cu o accentuare a componentelor de revoltă și contestație, o descurajare prelungită a maselor. Astfel apar grupurile de oameni ai străzii, sau apar fenomene de deteriorare a vieții de familie și intensificarea violenței domestice și a abuzului familial. Excluderea din protecție se referă, de fapt, la creșterea sentimentului de insecuritate determinat de multiplicarea formelor de violență socială. Pentru toate aceste situații e nevoie de o implicare a instituțiilor guvernamentale și non guvernamentale pentru a rezolva aceste probleme ale societății moderne.

Socializarea persoanelor vulnerabile. Structuri și fenomene sociale

Sociologia este „știința care are ca obiect de studiu legile de dezvoltare, structura și fiziologia societății, relațiile interumane în cadrul grupurilor sociale, instituțiilor sociale ale unei anumite societăți și care a fost fundamentată de Saint-Simon, P.J. Prondhon și A. Comte”8

8 DEXI-Dicționar explicativ ilustrativ al limbii române, Editura ARC&GUNIVAS, 2007, pg.1836

Sociologia studiază societatea în genere, arătând cum se formează, ce structură și ce funcțiuni are ea și cum funcționează. A fost nevoie în afara de intervenția Guvernului de implicarea unor organizații și instituții sociale care să se ocupe de membrii comunităților să intervină sub diverse forme, fapte sau fenomene sociale legate de populațiile vulnerabile.

Acțiunea socială este văzută de Max Weber ca un produs al deciziilor în funcție de sensul pe care aceștia îl dau activităților lor. Un rol important asupra individului îl are statul prin politicile și constrângerile sale. Omul politic intervine în viața socială, nutrește ocuparea unor funcții pentru dezvoltarea societății în favoarea cetățenilor.

Puterea este definită de specialiști drept posibilitatea unui individ sau grup de a-și impune voința în cadrul acțiunii sociale indiferent de eventuala rezistență a celorlalți. Max Weber vede acțiunea socială ca un produs al dezvoltării indivizilor în funcție de sensul pe care aceștia îl dau activităților lor.

Omul se naște cu un eu personal, care se dezvoltă și devine din ce în ce mai conștient, dar prin conviețuirea sa cu ceilalți semeni, omul dobândește și un eu social, produs al relațiilor sociale, un eu care colaborează cu cel personal pe care îl poate modifica.

Masa, mulțimea, deși e compusă din indivizi diferiți, totuși are o psihologie proprie, care poate modifica sufletul individului, poate modifica omogenitatea psihică a individului, stabilind o ridicare a nivelului de trai a unora și aducerea la limita inferioară, a supraviețuirii, a altora. Oamenii sunt diferiți, fiecare trăiește într-o anumită societate, care are o mentalitate proprie, nevoi și motive variate de acțiuni, de aceea trebuie să admitem existența unei cauzalități sociale, cu caractere specifice, deosebită de cauzalitatea pe care o recunoaște psihologia individuală.

Viața socială este un complex care se bazează pe conviețuirea între oameni, pe scopuri și aspirații comune, pe nevoi economice și sociale. Pentru construirea și funcționarea unei societăți e nevoie să existe raporturi între domenii, oameni care colaborează împreună și depind unii de alții, deoarece fiecare individ capătă în societate un rol important în formarea și dezvoltarea ei. Egalitatea este principiul potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și cu aceleași îndatorii. Observăm în orice societate o stratificare a păturii sociale, apărută în urma unor fenomene sau politici sociale mai bune sau mai rele.

L.V Wiesse compară viața socială cu o tablă de șah în care piesele sunt oamenii cu stările și trăirile lor. Aceștia sunt fie grupați laolaltă, când separați, când în masă, când izolați, într-o continuă modificare. De fapt, putem observa și simți dinamica vieții sociale, iar teoria relației devine o adevărată teorie a mișcării. Cea mai importantă componentă a democrației este Socializarea care reprezintă învățarea continuă prin interacțiune socială.

„Socializarea – este procesul de formare a personalității, conform modelelor culturale, valorilor, normelor societății și grupului sau grupurilor din care face parte individul; adaptarea unui individ la exigențele vieții sociale.”9

9 Dobrescu Emilian M., Dicționar de sociologie economică, Editura C.H.Beck, București, 2006, pg.8

Socializarea este un proces complex, ea putând fi privită din perspectiva celor două părți implicate: societatea (generic vorbind sau societăți concret-istorice) în calitate de socializator și individul în calitate de socializat. Din perspectiva societății, socializarea este procesul de pătrundere de noi indivizi într-un mod organizat de viață, caracterizat prin norme, valori și modele de comportament specifice și într-o tradiție culturală stabilită.

„Succesul socializării este dependent, din acest punct de vedere, de măsura în care societatea face cunoscute, într-un fel sau altul, individului atât normele, valorile și modelele de comportament care îi sunt specifice, pe care le consideră dezirabile și pe care le încurajează, cât și pe acelea pe care le respinge ca fiind inacceptabile și indezirabile; acționează în direcția stimulării, recompensării comportamentelor dezirabile și a descurajării, sancționării celor indezirabile”10

10 Goodmon Norman. Introducere în sociologie, Editura LIDER, București, 1992,pg.119

Socializarea îmbracă două forme principale: primară și secundară. Cea primară se realizează în principal în familie, în perioada copilăriei, cea secundară se realizează în perioada adolescenței și a vârstei adulte prin intermediul grupurilor de referință, de tipul școli, organizații, prin literatură, prin sistemul cultural, prin mass-media. Din perspectiva societății, socializarea constituie drumul individului spre cultură, procesul prin care omul își croiește propriul sens al vieții în vederea obținerii bunăstării.

„Prin procesul de socializare, prin raționalizare, se realizează transmiterea normelor sociale, obiceiurilor, valorilor și mentalităților. Vorbim despre constituirea Eului social și a identității individului. Este un proces de adaptare a personalității la mediul social care generează similitudini și diferențe între indivizi, care se află într-o continuă schimbare și dezvoltare a abilităților și capacităților sociale și personale. ”11

11 Sandu, Antonio. Elemente de sociologie, Editura Tritonic , 2014, pg. 90

Se pot observa variații ale unor indicatori ai calității vieții, se pot identifica zonele prioritare pentru intervenție precum și efectele globale realizate prin programe strategice realizate asupra unor categorii defavorizate. Deși socializarea poate constrânge sau inhiba dezvoltarea personală, ea reprezintă condiția indispensabilă pentru dobândirea conștiinței de sine și formarea identității personale. Deci se poate spune că socializarea este rezultatul a două procese complementare: transmiterea unei moșteniri socio-culturale și dezvoltarea personalității.

„Singurul factor cu adevărat important în socializare este familia. Ea asigură identitatea socială inițială a tânărului în formare,în raport cu rasa, religia, clasa socială și genul. Pe lângă familie, școală și mass-media, socializarea se mai realizează și prin instituții religioase, vecini, organizații de recreere, comunități și altele. Toate acestea contribuie la formarea concepției despre lume a persoanei și la percepțiile sale a ceea ce este un comportament dorit și nedorit. ”12

12 Goodmon Norman. Introducere în sociologie, Editura LIDER, București, 1992, pg.120-122

Într-o asemenea diversitate, oamenii se simt și acționează diferit în societate. Ei nu sunt egali. Efectul imediat al diferențierii și limitării accesului la resurse constă în diminuarea posibilităților de participare la activitățile recunoscute și utile din diverse domenii a celor defavorizați, ajungând să constituie categorii vulnerabile din care se vor desprinde diferite configurări individuale ale excluderii și marginalității sociale. Aceste persoane vor avea un acces diferențiat, chiar drastic limitat, la resursele de bază din domeniile esențiale economic, politic, cultural etc. Din cauza frustrării, vor apărea comportamente de apărare fie prin retragere (evaziunile de tip toxicoman nu sunt cele mai relevante cazuri), fie prin diverse tipuri de delicvență, ca un refuz de adaptare și participare într-o societate care nu-i prețuiește.

Grupurile excluse social sunt formate din oameni fără loc de muncă, familii monoparentale, persoane cu dezabilități, consumatori de droguri, imigranți, copii și tineri aflați în situații de risc multiplu etc. Aceste grupuri își dezvoltă un stil de viață diferit de restul comunității în mijlocul căreia trăiesc, în felul acesta deplasându-se spre excluderea socială, confruntându-se cu probleme de adaptare la „etichetare”, „stigmatizare” și „discriminare”. Un grup social, extrem de vulnerabil, este reprezentat de șomeri și de persoane fără loc de muncă.

Șomajul și îmbătrânirea populației sunt fenomene îngrijorătoare pentru toate statele membre Uniunii Europene, deci și pentru România. Un alt grup vulnerabil căruia Europa îi acordă o atenție specială prin programele și proiectele de economie socială este reprezentat de persoanele cu dizabilități.

Capitolul II

Calitatea vieții a grupurilor vulnerabile (defavorizate)

Calitatea vieții

„Calitatea vieții reprezintă totalitatea condițiilor care asigură integritatea vieții biologice, satisfacerea cerințelor de ordin social – economic, legat de nivelul de trai material și spiritual, care să permită păstrarea unui echilibru și desăvârșirea continuă a personalității umane.”13

13 Dobrescu Emilian M., Dicționar de sociologie economică, Editura C.H.Beck, București, 2006, pg.11

Conceptul de calitate a vieții este relativ nou în vocabularul științelor socio-umane, el dobândindu-și recunoașterea abia în a doua jumătate a secolului XX, când a pătruns deja adânc nu numai în terminologia, dar și în tematica majoră a multor discipline.(A. Roth, 2002: 3).

Calitatea vieții se referă la bunăstarea globală a oamenilor într-un sens larg și multidimensional (P. Bohnke, 2005: 3). Calitatea vieții poate fi considerat un concept umbrelă, acoperind toate sferele vieții oamenilor, referindu-se atât la condiții, resurse, oportunități disponibile oamenilor, cât și la rezultatele obținute de aceștia. Este un concept evaluativ, constând în rezultatul „(…) raportării condițiilor de viață și a activităților care compun viața umană, la necesitățile, valorile, aspirațiile umane”, dar are și semnificații importante pentru orice individ umane în evaluarea propriei vieți (C. Zamfir, 1993/1998: 79).

Se referă atât la evaluarea globală a vieții, cât și la evaluarea diferitelor condiții sau sfere ale vieții. Conceptul „derivă din conceptul general de bunăstare (welfare). Calitatea vieții corelată cu starea de sănătate, analizează gradul în care influențează starea socială a individului, studiile privind calitatea vieții sunt utilizate în evaluarea programelor sociale și de sănătate, în construcția politicilor publice, cum ar fi politicile sociale. ”14

14 Sandu, Antonio. Elemente de sociologie. Editura Tritonic , 2014, pag.126-128.

Indicatorii calității vieții, ai mediului de viață al individului, pot fi obținuți prin evaluarea unor constante:

resursele financiare;

libertatea de mișcare;

satisfacția muncii

accesibilitatea și calitatea serviciilor medicale și de îngrijire socială;

educația și accesul la formarea profesională;

calitatea vieții spirituale

familia

locuința

serviciile publice;

serviciile sociale;

bunăstarea subiectivă

Identificarea grupurilor sociale vulnerabile și caracterizarea calității vieții acestora sunt operații dificil de realizat la nivelul țărilor postcomuniste care au aderat în ultimii ani la Uniunea Europeană

Metodologia de cercetare se bazează pe cercetări ce au la bază eșantioane reprezentative incluzând indicatori obiectivi și subiectivi. Cercetarea calității vieții furnizează date pentru formularea politicilor sociale la nivel european, care au scopul de a diminua inegalitățile sociale și de a crește coeziunea socială. De asemenea, indicatorii subiectivi care reflectă calitatea vieții sunt din ce în ce mai utilizați în propunerile de politici sociale. Cercetările recente au dezvoltat numeroase strategii în contexte sociale diferite bazate pe utilizarea indicatorilor obiectivi și subiectivi.

Indicatorii subiectivi sunt cei care se referă la sentimente personale, atitudini, preferințe, opinii, judecăți sau credințe de orice fel.

Indicatorii obiectivi sunt indicatorii sociali care se referă la aspecte ușor de observat și măsurat (J. M. Sirgy et all., 2006: 344-345).

De aceea, explicarea diferențelor care apar în ceea ce privește calitatea vieții subiective între indivizi sau între societăți reprezintă o preocupare importantă. Conceptul de „calitatea vieții subiective” este analizat în strânsă legătură cu conceptul mai general de „calitatea vieții” și cu cel de „bunăstare subiectivă”.

Bunăstarea subiectivă constă în modalitatea în care oamenii își evaluează viața. Este un concept mai puțin cuprinzător decât cel de calitate a vieții subiective, vizează doar aspectele legate de satisfacție, fericire și integrare socială. Se consideră că bunăstarea subiectivă cuprinde trei dimensiuni distincte: o dimensiune cognitivă (satisfacția cu viața, satisfacția cu diferite domenii ale vieții), o dimensiune afectivă pozitivă (fericire și alte sentimente pozitive) și o dimensiune afectivă negativă (sentimente neplăcute, stres, anxietate, alienare)

Din punct de vedere al utilizării, indicatorii subiectivi reprezintă surse de informație valoroase în ceea ce privește performanța unui sistem socio-economic și politic. În timp ce indicatorii subiectivi pot fi obținuți doar prin intermediul anchetelor sociologice, indicatorii obiectivi pot fi obținuți prin mijloace diferite, pe de o parte prin intermediul anchetei, iar pe de altă parte prin sursele oficiale de date statistice.

Astfel, în societatea modernă, luarea în considerare a indicatorilor obiectivi și a indicatorilor subiectivi, ca un set unitar de indicatori, reprezintă strategia de cercetare dominantă în domeniul calității vieții (R. Berger-Schmitt și H.H. Noll, 2000).

J. Delhey (2004) consideră calitatea vieții subiective ca reprezentând suma experiențelor și oportunităților deschise oamenilor, precum și alegerile pe care le pot face și rezultatele pe care le pot obține în contextul lor social. Relația dintre conceptele de calitatea vieții, calitatea vieții subiective și cea de bunăstare subiectivă a fost considerată ca o relație de tip ierarhic.

Abordarea calității vieții în contextul social românesc a fost cea a diagnozei globale a calității vieții, fiind caracterizată prin ambele tipuri de indicatori (obiectivi și subiectivi) pentru a descrie viața oamenilor (I. Mărginean, 2002).

În cercetarea românească, conceptul este tratat ca fiind un complex și multidimensional, referindu-se atât la individ, cât și la societatea din care face parte. Este un concept vast, care înglobează o multitudine de factori: personali, sociali, financiari. Este apreciat și în funcție de sănătatea psihică a individului angrenat în societate. Scăderea calității vieții poate duce la marginalizare, dar și la afecțiuni speciale cum este, de exemplu, depresia, cu impact important asupra calității vieții persoanelor în cauză, dar și asupra celor apropiați acestora.

Există două perspective asupra calității vieții: a subiectului implicat și obiectivă, din afară, adică perspectiva celor din jur.

Din punct de vedere subiectiv se poate vorbi de o stare de bine fizică și psihică, de un sentiment de împlinire personală, de satisfacție, de o bună funcționare socială și profesională.

Privit din afară, de cei din jur, acest fenomen poate crea bariere între categoriile de grupuri, în colectivitate, în funcție de statutul social.

În ultimii 20 de ani, a crescut alarmant rata șomajului, ceea ce condus inevitabil la scăderea calității vieții persoanelor care și-au pierdut locul de muncă. Criza economică și măsurile drastice de tăiere a salariilor bugetarilor au adâncit fenomenele sociale negative.

Vulnerabilitatea socială și calitatea vieții

Vulnerabil este explicat astfel: „… Care prezintă anumite inconveniente, deficiențe; care poate fi rănit; care poate fi atacat ușor; care are părți slabe, defectuoase, criticabile.”15

15DEXI-Dicționar explicativ ilustrativ al limbii române, Editura ARC&GUNIVAS, 2007, pg.220

Putem identifica mai multe definiții ale vulnerabilității în funcție de abordările conceptuale. Vulnerabilitatea unui sistem este determinată de factori multipli, fizici, sociali, culturali, economici și politici, care interacționează în funcție de particularitățile și de localizarea sistemului respectiv. Specialiștii în sociologie consideră că este esențial ca vulnerabilitatea să fie definită în funcție de context (Dawing, 2003).

Științele sociale conturează noi domenii de interes, referitoare la vulnerabilitatea populației și a așezărilor umane, la modificările socio-economice și de mediu din următoarele perspective: declinul activităților tradiționale, declanșarea migrațiilor și a conflictelor, starea de sănătate a populației, justiția socială (drepturile femeii și ale copilului în contextul vulnerabilității sociale) securitatea umană, globalizarea ca factor de presiune etc.

În legislația românească se pot identifica termeni care definesc zona ideii de marginalizare, excludere – grupuri vulnerabile: persoane defavorizate, persoane marginalizate, persoane excluse social sau supuse riscurilor de excluziune socială sau persoane vulnerabile.

Grupurile vulnerabile includ :

copiii în situație de risc ridicat: sărăcie, vulnerabilitate la procesele de dezagregare socială, delincvența juvenilă;

tinerii de peste 18 ani care nu mai sunt cuprinși în sistemul de ocrotire a copiilor fără familie;

persoanele cu handicap;

persoanele aparținând populației de etnie romă aflate în situații de risc ridicat;

vârstnicii în situație de risc ridicat și persoanele fără adăpost.

Dacă vorbim despre categoriile defavorizate trebuie să luăm în discuție marginalizarea, una din principalele cauze care generează sau mențin diferențele sociale. Categoria defavorizată se află pe „o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor din cauza diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere”16

16http://www.catalactica.org.ro/files/grupurile_vulnerabile_si_economia_sociala.pdf

Marginalizarea socială are două definiții complementare. Prima indică „poziția socială periferică, de izolare a indivizilor sau a grupurilor cu acces limitat la resursele educaționale și comunicaționale, la resursele economice, politice și se manifestă prin absența unui minimum de condiții sociale de viață”. Cea de-a doua definiție afirmă că „excluziunea sau marginalizarea socială este situația în care se află persoanele care se confruntă cu una sau cu un cumul de privațiuni sociale, cum ar fi: lipsa unui loc de muncă, lipsa unei locuințe sau locuință inadecvată, lipsa accesului la un sistem de furnizare a apei potabile, a căldurii sau a energiei electrice, lipsa accesului la educație sau servicii de sănătate”17

17 MMFPS, „Memorandumul comun în domeniul incluziunii sociale” , 2005, secțiunea 2.6

Aceste grupuri sunt lipsite de suport, se află adesea într-o stare cronică de sărăcie, fiind în incapacitate de a profita de oportunități sau de a se apăra în fața problemelor care pot apărea. Exemple în acest sens sunt persoanele cu dezabilități, copiii abandonați, vârstnici, persoane infectate cu HIV, minorități etnice, familiile monoparentale etc.

La nivel european, în cadrul Consiliului European de la Lisabona (2000) s-a abordat combaterea excluderii sociale printr-un pachet coerent de măsuri în domeniul politicilor sociale, angajării și politicilor economice, toate acestea având un grad de interdependență ridicat (Lambru M., 2010, p. 165).

Vulnerabilitatea poate conduce la stigmatizare, marginalizare și excludere socială. Persoana respectivă trebuie sprijinită în reintegrarea ei socială, prin activarea resurselor proprii, prin identificarea modalităților optime de a face față problemelor.

Grupurile vulnerabile existente în societatea modernă

Șomerii

„Șomajul este un fenomen economico – social apărut ca urmare a dezechilibrelor de pe piața muncii, din raportul cererii cu oferta de resurse umane. Reprezintă o stare socială de inactivitate forțată a populației active, care, neavând de lucru, rămâne fără venit”18

18 Dobrescu Emilian M., Dicționar de sociologie economică, Editura C.H.Beck, București, 2006, pg.8

Așa cum susținea S. Freud, munca este legătura cea mai puternică între indivizi și societate. Șomajul însemnă nu numai pierderea de venit, ci și pierderea încrederii în sine, erodarea legăturilor cu comunitatea și apariția sentimentului de excludere din viața normală, fapt ce poate să constituie o adevărată amenințare pentru democrație (Codin,1990,p.146).

Societatea are datoria de a interveni la nivelul pieții muncii, de a oferi suport material și moral persoanelor aflate în dificultate, de a le ajuta în demersurile lor pentru căutarea, identificarea, angajarea și păstrarea unui loc de muncă. Dacă statul nu poate susține angajarea persoanelor vulnerabile, apare fenomenul migrației în rândul tinerilor și adulților, precum și alte efecte majore asupra scăderii populației, se diminuează contribuția către stat, familiile se pot destrăma…

Politicile sociale aplicate în toate țările membre ale Uniunii Europene au la bază lupta împotriva șomajului. Combaterea acestui fenomen se poate soluționa prin intervenția directă a statului și partenerilor săi, interni și externi.

„ a) statul îndeplinește principala misiune în echilibrarea balanței cerere-ofertă pe piața de muncă prin elaborarea strategiilor de redresare a economiei, a politicilor eficiente de ocupare, prin crearea cadrului instituțional adecvat și prin inițiative legislative…;

b) comunitățile locale pot deveni parteneri importanți în mobilizarea energiilor locale, în menținerea unor structuri economice sau identificarea unor noi locuri de muncă;

c) asociațiile pot contribui la efortul colectiv, potrivit specificului lor, prin elaborarea de politici de ocupare, prin inițiative legislative, acțiuni cu caracter profesional și prin alocarea de resurse umane, materiale, financiare.”19

19Neamțu George (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, 2003, pg.615

O provocare continuă, asupra căreia executivul din România trebuie să continue eforturile pentru rezolvare, o constituie diferențele între prevederile legislative și gradul de implementare a acestora.

În ceea ce privește domeniul incluziunii sociale, eforturile statului se concentrează pe implementarea efectivă a strategiilor sectoriale din domeniu care au ca scop creșterea calității vieții diferitelor grupuri vulnerabile și anume: tinerii care părăsesc centrele de plasament, persoanele vârstnice, persoanele cu handicap, copiii aflați în dificultate etc.

Liberalizarea pieții muncii în România a avut efecte dramatice sub aspectul ocupării forței de muncă. Au apărut o serie de procese sociale cum ar fi:

creșterea în masă a sărăciei;

scăderea în masă a veniturilor reale;

explozia inegalității sociale;

neîncrederea în instituțiile publice și personalitățile politice;

corupția accentuată din cauza lipsei controlului;

apariția unor fenomene noi cum ar fi „copiii străzii”, vagabondajul;

creșterea insecurității locului de muncă;

ridicarea ratei șomajului.

Șomajul a devenit principala problemă, a devenit un fenomen. Dispariția locurilor de muncă a determinat reducerea câștigurilor materiale și modificarea statutelor și rolurilor sociale. Conform celor mai recente date publicate de Eurostat, rata șomajului a scăzut în România în 2014, ajungând la un procent de 6,5% din totalul populației active la finalul lunii ianuarie 2015, iar conform statisticilor ANOFM, a ajuns la 5,37%.

"România înregistrează cel mai mare procent NEET – cei fără slujbă și cei care nu sunt cuprinși în nici o formă de școlarizare – din țările Uniunii Europene. La nivelul UE, în această categorie sunt 6,8 milioane de tineri din categoria 25-29 ani, aceasta însemnând aproximativ 1 din 5 tineri".20

20http://www.anofm.ro/5-37%25-rata-%C5%9Fomajului-%C3%AEnregistrat-%C3%AEn-eviden%C5%A3ele-anofm-%C3%AEn-luna-martie-2015

Șomajul este „boala cronică” a pieții muncii pentru că echilibrul pe această piață se realizează la un nivel sub rata ocupării depline. Șomerii români, în special cei trecuți de prima tinerețe, nu se pot angaja datorită reticenței angajatorilor în a-i angaja. Tinerii nu-și pot găsi un loc de muncă pentru că nu dispun de experiența solicitată de angajator, iar dacă persoana are familie și găsește un loc de muncă îl acceptă numai în cazul în care salariul pe care îl primește îi permite să-și întrețină familia.

„În România nu există mobilitatea muncii. În primul rând nu există posibilitatea materială și în al doilea rând, este vorba de mentalitate, românii fiind statornici”, legați de familie, localități, tradiții.”21

21http://www.anofm.ro/5-37%25-rata-%C5%9Fomajului-%C3%AEnregistrat-%C3%AEn-eviden%C5%A3ele-anofm-%C3%AEn-luna-martie-2015

Copiii și tinerii

Copiii și tinerii alcătuiesc categoria cea mai afectată de sărăcie. În anul 2011, aproximativ 320.000 de copii (cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani) trăiau în sărăcie extremă, copiii din zonele rurale și copiii de etnie rroma fiind cei mai afectați. Rata de sărăcie în rândul copiilor din zona urbană era de doar 3,5% în anul 2011, dar în zona rurală această rată era de 12,4%. Ratele sunt semnificativ mai mari în cazul copiilor de etnie rroma: 27,3% pentru copiii din zona urbană și 41,1% pentru copiii din zona rurală (Sursa: INS). O categorie extrem de afectată este și aceea a tinerilor instituționalizați, a celor cu diverse dizabilități (nevăzătorii, cei care nu se pot deplasa, cei cu probleme psihice, autiștii etc.)

România are o rată scăzută de frecvență școlară în ciclul primar și secundar. Principala cauză a abandonului școlar, identificat atât de școală cât și de familii, este cea economică. Criza economică a făcut imposibilă pentru multe familii susținerea costurilor educației copiilor, mai ales în ciclurile superioare. La copii, consecințele marginalizării și excluderii sociale sunt asociate cu riscul abandonului școlar și al petrecerii timpului liber în stradă.

Cei mai expuși sunt cei care provin din instituțiile de asistență socială. Sistemul de ocrotire a acestora, până la vârsta de 18 ani, rămâne deficitară, deoarece nu are în vedere pregătirea complexă a acestora pentru a se integra în societate.

Persoanele cu dizabilități

„Dizabilitate este numită starea fizică, psihică sau mentală care limitează unei persoane deplasarea, activitatea, receptarea.” 22

22 DEXI-Dicționar explicativilustrativ al limbii române, Editura ARC&GUNIVAS, 2007, pg.594

Persoanele cu dizabilități sunt oameni care au dificultăți în folosirea unor servicii, care de obicei stau la dispoziția publicului larg, din cauza unor incapacități fizice sau senzoriale, a imposibilității de a citi sau a dificultăților de învățare. Aici se includ persoanele care au incapacitate temporară din cauza unor accident sau a unei boli cronice, cele cu incapacități provocate de vârsta înaintată. Termenul de deficiență fizică se referă la o mobilitate redusă, la imposibilitatea de a ajunge la anumite lucruri.

Persoanele cu dizabilități din România sunt expuse riscului de sărăcie prin tăierea cuantumului prestărilor sociale, prin limitarea accesului la locurile de muncă, la diferite servicii de interes general. Din punct de vedere social, dizabilitatea este o problemă a societății, nu a individului, care pune anumite bariere fizice, dezvoltă anumite atitudini de respingere. Aceste fenomene negative apar datorită șanselor neegale pe care le oferă statul acestor persoane. Ele nu au acces egal la informație, educație, angajare, transport public etc. Din aceste motive este foarte greu ca aceste persoane să fie incluse în programe de integrare socială, atâta timp cât statul nu intervine cu politici clare în acest sens și nu stimulează angajatorii.

Persoane defavorizate

Categoria defavorizată. Având în vedere că discriminarea este una principalele cauze care generează sau mențin situațiile de marginalizare, categoria defavorizată este „acea categorie de persoane care fie se află pe o poziție de inegalitate în raport cu majoritatea cetățenilor datorită diferențelor identitare față de majoritate, fie se confruntă cu un comportament de respingere și marginalizare.”23

23 OUG 137/ 2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 4.

La nivelul Uniunii Europene s-au făcut cercetări cu privire la demografia populației, la nivelul de trai și calitatea vieții membrilor comunității. Cifrele arată că, odată cu îmbătrânirea populației, nevoile persoanelor dezavantajate trebuie tratate ca o problemă a întregii societăți europene și cere contribuția tuturor.

Există o corelare între îmbătrânirea populației și excluderea socială. Este clar că, în ultimii ani, numărul persoanelor dezavantajate a crescut și va crește în continuare, ca urmare a îmbătrânirii populației europene.

Managerii instituțiilor publice trebuie să țină cont de nevoile acestor persoane și să prevadă schimbările care trebuie făcute, să dezvolte noi servicii pentru a satisface cerințele acestor persoane și să angajeze un număr cât mai mare.

Cercetările au arătat că un număr prea mic de persoane dezavantajate, persoane cu dezabilități, sunt angajate în câmpul muncii, cu toate că au fost lansate strategii orientate spre serviciile comunitare, adaptate la politicile și situațiile fiecărei țări, una din cele mai importante strategii fiind îmbunătățirea accesului la educație-instruire, informație.

Mai cad sub incidența sintagmei „persoane defavorizate”, persoanele private de libertate, persoanele înaintate în vârstă, minorități culturale și lingvistice. Aceste grupuri au caracteristicile și nevoile lor specifice, cărora instituțiile publice trebuie să le ofere servicii speciale.

Persoane private de libertate

Pornind de la definiție, persoane private de libertate sunt acele persoane sancționate cu măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, persoane condamnate la pedeapsa închisorii ori la detențiune pe viață, persoane arestate preventiv.

Persoanele private de libertate includ persoane încarcerate de diferite vârste (copii, adulți), etnii, educație (de la analfabeți până la absolvenți de studii superioare), persoane cu dezabilități. Integrarea socială a persoanelor private de libertate presupune un demers îndelungat în care sunt implicate mai multe instituții și organizații, societăți civile – prin realizarea de proiecte și activități comune, care prevăd facilitarea reinserției sociale a acestor persoane. Se pot elabora cercetări în vederea șanselor de reintegrare. Nivelul educațional influențează strategiile de viață dezvoltate de indivizi pentru a avea o viață bună.

Un rol esențial al serviciului penitenciar este acela al pregătirii persoanelor private de libertate pentru perioada post-detenție. În acest sens este nevoie de programe de educație, de asistență psihologică și asistență socială și demersuri de incluziune socială. Pentru ca reintegrarea socială să aibă succes este necesar concursul comunităților locale, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar și de beneficiari ai întregului proces de reintegrare socială a persoanelor private de libertate sau care au executat pedepse privative de libertate. Asociațiile, fundațiile, instituțiile de cultură, voluntarii pot interveni, pot colabora și pot organiza structuri de integrare, cursuri profesionale, centre educaționale pentru adulți etc.

Persoanele de vârsta a treia

„La nivelul individului, în sens larg, îmbătrânirea este considerată un fenomen multidimensional care include schimbările fizice ale organismului uman după viața adultă, schimbările psihologice care apar în mintea și capacitățile mentale și schimbările sociale în modul în care persoana este văzută, în ceea ce așteaptă și ceea ce se așteaptă de la ea. Ca atare, abordarea acestui fenomen trebuie să fie una pluridisciplinară și interdisciplinară”24

24 Sorescu, Maria E, Asistența socială a persoanelor vârstnice, Editura Universității din Craiova, 2005, pg. 8

Se estimează că în UE există peste 37 milioane de persoane cu diverse incapacități, iar numărul persoanelor în vârstă este în continuă creștere. Pentru persoanele de vârsta a treia, pensionarea nu este o stare „care să convină”, ea este asemănată cu o boală, cu singurătatea, stigmatizarea, izolarea. Poate provoca frustrări, datorită scăderii veniturilor, poate duce și la depresii atunci când aceste persoane sunt singure. La nivel european, se vorbește de o categorie de pensionari care pot fi activi (tineri), care pot fi angajați de asociații, pot participa la cursurile de vară ale unor universități.

„Pensionarea este un eveniment important în viață, care poate marca un punct terminus al dinamismului social sau, din contra, un punct de început pentru o viață rezervată relaxării și tuturor activităților pentru care n-au existat timp sau fonduri. ”25

25Neamțu George (coord.), Tratat de asistență socială, Editura Polirom, Iași, pg.921, 2003

Populația de vârsta a treia este o categorie socială vulnerabilă care se confruntă cu probleme specifice față de celelalte segmente sociale. Asigurarea necesităților populației vârstnice în vederea asigurării unui trai decent, acoperă o gamă de preocupări, nu numai în plan economic, dar și social și psihosocial.

Satisfacerea diverselor nevoi ale persoanelor de vârsta a treia se realizează prin apelul la o serie de resurse, fie ele umane, materiale, economico-financiare, juridice etc. De multe ori, aceste resurse nu sunt la îndemâna și accesul persoanelor vârstnice, fiind esențială, astfel, implicarea familiei, rudelor, cunoștințelor în buna funcționare a celor care care au nevoie de ele. Aceste persoane se pot bucura, la fel ca celelalte segmente ale populației din țara noastră de anumite drepturi și libertăți fundamentale oferite de statul român, dar au totodată și unele îndatoriri față de acesta. Statul oferă vârstnicilor săi pensionari, în funcție de anumite criterii, o serie de prestații financiare concretizate în: pensia de vârstă, indemnizația de invaliditate, pensia de urmaș, ajutoare umanitare etc.

Adulții în vârstă sunt împărțiți în diverse categorii:

sănătoși sau bolnavi

pensionați sau angajați

instituționalizați sau care duc un trai independent

orbi, surzi ori cu handicap fizic

Principiile care stau la baza Strategiei naționale pentru dezvoltarea sistemului de asistență socială pentru persoanele vârstnice se fundamentează pe elementele enunțate de Organizația Națiunilor Unite, precum și pe cele care guvernează construcția sistemului de servicii sociale și sunt următoarele:

a) Respectarea demnității umane;

b) Promovarea împlinirii personale;

c) Promovarea autonomiei persoanei;

d) Promovarea participării și responsabilizării;

e) Facilitarea accesului la serviciile de îngrijire;

f) Proximitatea;

g) Solidaritatea socială;

h) Parteneriatul;

i) Abordarea multidisciplinară;

j) Libertatea de a alege;

k) Egalitatea de șanse și nondiscriminarea;

l) Transparența și responsabilitatea publică;

m) Complementaritatea și abordarea integrată 26

26 Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare (2006). Cartea verde a populației în România, p.8.

Protecția socială a persoanelor vârstnice trebuie să asigure respectarea drepturilor așa cum sunt ele reglementate în tratate și convenții internaționale. România, în calitate de țară membră ONU, a promovat o serie de măsuri adecvate destinate persoanelor vârstnice pentru a permite acestora să rămână membri deplini ai societății.

Nicolae Roș, în lucrarea sa Protecția socială acordată persoanelor vârstnice din România, arată că țara noastră trebuie să promoveze o serie de măsuri prioritare pentru a preîntâmpina potențialele riscuri la care este predispusă o persoană vârstnică, pentru a susține principiile enunțate de Națiunile Unite:

a) Independență;

b) Participare;

c) Îngrijire;

d) Împlinire personală;

e) Demnitate.

Țara noastră, la fel ca alte țări europene, traversează un proces de îmbătrânire semnificativă a populației. Se așteaptă ca până în anul 2050, să aibă loc o creștere a numărului de pensionari atât în România cât și în Uniunea Europeană. Principala provocare a viitorului va fi dată de cheltuielile publice în domeniul pensiilor și sănătății, ca urmare a procesului de îmbătrânire a populației. Vârstnicii sunt o categorie socială cu probleme specifice complexe, care se accentuează, în condițiile lipsei serviciilor specializate de asistență, reducerea veniturilor făcându-i dependenți de serviciile sociale și medicale oferite de stat.

O mare parte a acestora nu au condiții de a participa activ la viața publică, socială și culturală, nu au libertate de decizie asupra propriei vieți. Riscul marginalizării sociale este și mai ridicat în cazul vârstnicilor care locuiesc singuri. Familiile tinere preferă să locuiască singure, ritmul lor de viață și activitățile zilnice nepermițând și îngrijirea persoanelor vârstnice. În cazurile cele mai fericite, aceste persoane preiau o serie de sarcini casnice ale tinerilor, inclusiv cele de îngrijire a copiilor, dar acest lucru se întâmplă numai când nu sunt probleme de sănătate. Pensionarea reprezintă un eveniment important în viața vârstnicului, semnificația ei fiind copleșitoare pentru cei care au fost obișnuiți să-și definească utilitatea în profesie, în societate, în familie. Atitudinea față de pensionare depinde de o serie de factori dintre care: statutul socio-economic al persoanei respective, tipul de activitate desfășurată anterior, starea de sănătate, tipul de comportament individual. Pentru tot mai multe persoane vârstnice pensionarea este privită ca o pierdere a unui statut, a unui anumit ritm de viață.

Cele mai importante efecte ale pensionării sunt: reducerea veniturilor și apariția dificultăților financiare reflectate în pierderea poziției sociale și a prestigiului individual; pierderea statutului social, iar în plan psihologic, apariția unei imagini negative cu privire la propria persoană (inutilitatea propriei vieți, teama pentru viitorul familiei etc) .

Pentru persoanele ce au avut o activitate intelectuală, pensionarea decurge mult mai ușor, activitatea creativă putându-se desfășura la domiciliu sau în spații amenajate special.

De asemenea, pensionarea este resimțită mai ușor de persoana care a avut și diverse preocupări extraprofesionale. Persoanele foarte active suportă mai greu acest moment, în special persoanele din mediul urban unde activitatea a fost întreruptă brusc. După pensionare, se poate instala așa-numita nevroză de inactivitate, care, evoluând, poate genera tulburări somatice, cardiovasculare, digestive, respiratorii. De asemenea, la acest tip de persoane procesul de senectute este accelerat. Serviciile comunitare, structurile locale și organizațiile neguvernamentale de intervenție pentru persoanele de vârsta a treia sunt într-un stadiu incipient și se manifestă timid față de nevoile existente. Una dintre direcțiile importante în ceea ce privește protecția socială a persoanelor vârstnice vizează combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale. Totuși, în România, protecția socială a persoanelor vârstnice nu a captat în mod deosebit atenția guvernului, așa cum s-a întâmplat în cazul copiilor, tinerilor, sau grupurilor etnice socotite priorități. Se observă o intervenție firavă a celorlalte instituții și asociații în implicarea activă a acestor persoane în procesul de dezvoltare politică și socială a societății.

Minoritățile

„Un grup minoritar este format din oameni care împărtășesc un ansamblu de caracteristici fizice sau culturale comune, care îi definesc ca fiind deosebiți de grupul dominant și pentru care deseori îndură dezavantaje sociale”27

27 Goodman Norman, Introducere în sociologie, Editura LIDER, București, 1992, pg.200)

În România trăiesc alături de comunitățile de români diferite alte comunități etnice, cu tradiții culturale, lingvistice și religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina și Dobrogea.

Minoritățile lingvistice și culturale includ persoanele care vorbesc o altă limbă decât cea română, grupuri de persoane care își păstrează și își dezvoltă propria identitate culturală, promovând și favorizând schimbul de culturi în toate manifestările sale și astfel creionând o societate mai deschisă, mai bogată spiritual. Unul dintre aspectele cele mai relevante din cadrul societății actuale este caracterul său multicultural, ca o consecință a mișcărilor migratorii produse în ultimii ani. Pentru a contribui la îmbogățirea și la întâlnirea dintre diferitele culturi care intră în contact, este necesar să dezvoltăm comunicarea și respectul față de diferența dintre minoritățile imigrante și majoritățile naționale. În acest sens, premiza principală trebuie să fie favorizarea inserării minorității în societatea care o primește.

Funcționarii din serviciile publice administrative, dar și cele culturale sunt obligați prin lege și prin regulamentele interioare să respecte cetățenii minorităților, să abordeze civilizat și profesional orice solicitare. Mai mult, însă, instituțiile culturale, cele artistice pot contribui la complicatul proces de integrare socială a minorităților.

Biblioteca publică poate și trebuie să joace un rol hotărâtor în integrarea socială a acestor grupuri minoritare, participând la procesele de integrare socială a populației imigrante și intervenind în lupta contra prejudecăților și limitelor mentale. În acest sens, ar trebui să impulsioneze obținerea și crearea de resurse documentare, atât în format imprimat, audiovizual, cât și electronic, care să sprijine necesitățile informative, formative și culturale de care are nevoie o societate multiculturală. Bibliotecile publice trebuie să susțină campanii de sensibilizare socială față de valorile multiculturalității, evitând orice formă de rasism sau de xenofobie.

În capitolele următoare vom da câteva exemple de intervenții reușite ale unor înstituții în implicarea acestor persoane în viața socială.

Capitolul III

Câteva tipuri de handicap

Tipurile de handicap conform Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor

persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare sunt încadrate astfel : fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Funcționarii cei ce lucrează cu publicul în general trebuie să cunoască formele de handicap și să-și adecveze comportarea, atitudinea, competența în funcție de particularitățile acestor persoane.

Dizabilitatea

Dizabilitatea este un concept larg care cuprinde deficiențele, limitările de activitate, restricțiile de participare la anumite activități. Insuficiența ține de structura sau funcționarea adecvată a unui organism. Limitarea unei activități presupune acea situație în care individul nu poate executa corect anumite sarcini dintr-o activitate specifică sau activități cu grad de complexitate mai crescut, iar restricția de participare presupune problema individului de a face față anumitor situații de viață. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, dizabilitatea este un fenomen complex care reflectă interacțiunea între diferitele particularități ale omului și caracteristicile societății în care acesta trăiește.

b)Handicapul fizic

Deficiențele fizice se caracterizează prin modificări morfologice sau de structură mai mult sau mai puțin accentuate, care au loc în forma și structura corpului și manifestate printr-o încetinire în creștere sau printr-o creștere excesivă, printr-o tulburare a dezvoltării sau o dezvoltare disproporționată, prin deviații, deformații sau alte defecte de structură, urmate sau precedate de tulburări funcționale.

După criteriul anatomo-fiziologic /funcțional, rezultă două categorii mari de handicapuri fizice:

– morfologice sau de structură

– funcționale sau de activitate

c)Handicap vizual

Deficiența de vedere este o deficiență de tip senzorial și constă în diminuarea în grade diferite (până la pierderea totală) a acuității vizuale. Handicap vizual înseamnă scăderea acuității vizuale la unul sau la ambii ochi și produce mari probleme în existența cotidiană a persoanelor afectați de această deficiență.

d)Handicapul auditiv

Auzul este este un element indispensabil pentru dezvoltarea vorbirii și a limbajului. Handicapul auditiv este o deficiență de natură senzorială și reprezintă diminuarea sau pierderea totală sau parțială a auzului. Prin apariția unui deficit auditiv sunt afectate atât activitatea profesională a persoanei cât și relațiile acestuia cu lumea înconjurătoare. Deficiența de auz se măsoară audiometric în termeni de decibeli. Avem astfel clasificate:

– Pierderi ușoare de auz (20-40 dB)

– Pierderi moderate de auz (40-70 dB)

– Pierderi severe de auz (70-90 dB)

– Pierderi profunde (peste 90 dB)

e)Surdocecitatea

Este o deficiență gravă de natură multisenzorială (combinație de deficiențe de văz și de auz), de cele mai multe ori asociată și cu alte tipuri de deficiențe, iar prin consecințele pe care le induce cauzează dificultăți în autonomia proprie, bariere în sfera relaționării, a accesului la informație, dificultăți majore în orientarea și mobilitatea spațială. În asociere cu prezența dizabilității de văz și de auz mai pot exista afecțiuni metabolice, malformații cardiace, hipotonie sau hipertonie, epilepsie, hidrocefalie etc.

f)Handicapul mintal

Se caracterizează printr-o scădere sau reducere a nivelului intelectual al persoanei, limitare a

funcțiilor psihicului și afectează persoana pe toate palierele vieții sale: autonomie și îngrijire proprie, comunicare și relaționare interpersonală, activitate socio-profesională, deprinderi sociale, sănătate și securitate. Evaluarea handicapului mental se poate face după următoarele categorii: ușor, mediu, profund, severitate nespecificată (acest grad de încadrare presupune o testare și o evaluare psihologică a persoanei care nu poate fi realizată fie din cauza vârstei mici a copilului fie din motive ce țin de un handicap fizic și senzorial asociat care nu permite efectuarea acestor teste).

g)Handicapul psihic

Conform Legii 487/2002 privind sănătatea mentală și protecția persoanelor cu tulburări psihice, handicapul psihic este definit ca și incapacitatea persoanei cu tulburări psihice de a face față vieții în societate, situație decurgând direct din tulburările psihice.

„Prin persoană cu tulburări psihice se înțelege persoana bolnavă psihic, persoana cu dezechilibru psihic sau insuficient dezvoltată psihic ori dependentă de alcool sau de droguri, precum și persoana care manifestă alte dereglări ce pot fi clasificate, conform normelor de diagnostic în vigoare din practica medicală, ca fiind tulburări psihice.”

h)Handicap asociat

Asocierea a două sau mai multe tipuri de handicap (ex: surdocecitate, motor-mental, surdo-mutit etc.) care au la bază incapacitatea ca aspect funcțional.

Incapacitatea este generată de existența unei deficiențe și se concretizează printr-o lipsă, pierdere, reducere totală sau parțială a posibilităților psiho-motorii, senzoriale sau de altă natură. Aspectul funcțional conduce la probleme în adaptarea individului la cerințele societății, determină probleme de independență, autonomie proprie și de autorealizare.

În Declarația drepturilor persoanelor cu dizabilități28, se menționează că persoanele/elevii cu diferite tipuri de deficiențe au aceleași drepturi fundamentale ca și ceilalți cetățeni de aceeași vârstă, fără discriminare pe motive de sex, limbă vorbită, religie, opinii politice, origine națională sau socială, stare financiară sau orice altă caracteristică a persoanei în cauză sau a familiei sale.

28http://infoeuropa.md/handicapati/conventia-natiunilor-unite-privind-drepturile-persoanelor-cu-dizabilitati/

Capitolul IV Politici sociale

Crearea unei Uniuni Europene incluzive

Ce este incluziunea socială?

Procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării-comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății. (conform art. 6 lit. cc din Legea nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale)29

29http://www.mmuncii.ro/j33/images/Documente/Transparenta/2014-01-31-DGAS-IntrebariFrecvente-incluziune.pdf

Scopul incluziunii poate fi realizat numai dacă natura și structura excluziunii este identificată, poate fi modificată și îmbunătățită.

Datorită Strategiei Europa 2020, există acum o viziune pe termen lung privind economia socială de piață a UE. Adoptată în iunie 2010, strategia urmărește ca, pe parcursul deceniului următor, să contribuie la ieșirea cu succes a Europei din criza economică, asigurând angajarea statelor membre pe o traiectorie de creștere durabilă care să genereze prosperitate și progres social în anii ce vor urma. Politica de coeziune va juca un rol cheie, contribuind într-o măsură semnificativă la fiecare dintre cele trei priorități privind creșterea: inteligentă, durabilă și incluzivă. Criza economică mondială fără precedent începută în 2008 a anulat o mare parte a progresului realizat de UE în ultimul deceniu, afectând puternic locurile de muncă și creșterea economică. 30

30http://ec.europa.eu/romania/news/articole_si_dialoguri/12122013_ce_pot_face_impreuna_satul_romanesc_si_internetul_ro.htm

Strategia stabilește cinci obiective cheie pe care statele membre trebuie să le transpună în context național astfel încât să reflecte propriile poziții de pornire. Prin aceste obiective se dorește ca, până în 2020:

rata ocupării în rândul femeilor și bărbaților cu vârste între 20 și 64 de ani să atingă 75 %;

investițiile publice și private în cercetare și dezvoltare să crească până la 3 % din PIB-ul UE;

emisiile de gaze cu efect de seră să fie reduse cu 20 % în comparație cu nivelurile din 1990, înregistrân du-se totodată o creștere cu 20 % a cotei surselor de energie regenerabile și tot cu 20% a eficienței energetice;

rata abandonului școlar să fie redusă la mai puțin de 10 %; cota persoanelor cu vârste între 30 și 34 de ani care să fi absolvit studii universitare sau echivalente să ajungă la cel puțin 40 %;

cel puțin 20 de milioane de persoane să fie protejate împotriva riscurilor de sărăcie și excludere.31

31http://ec.europa.eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag36/mag36_ro.pdf

Politicile publice sunt un element esențial al democrației moderne, ele oferă un cadru orientativ funcționarilor guvernamentali și, în același timp, dau cetățenilor posibilitatea de a-și exercita controlul asupra acestor funcționari (Leslie Pal).

Politicile sociale reprezintă strategii guvernamentale, publice în general, de răspuns la problemele comunității. Dintre acestea putem aminti: politicile bugetare, politicile de mediu, politicile de sănătate, politicile în educație. Responsabilitatea pentru aceste politici revine statului prin administrația sa centrală, susținut de administrațiile publice locale.

În implementarea acestora este implicat și mediul privat(oameni de afaceri, asociații, fundații etc.). Toate aceste intervenții se bazează pe inițiative de responsabilitate socială, pe un parteneriat public privat etc.

„ Într-o democrație sănătoasă politicile aplicate de guvern trebuie să fie vizibile pentru a putea fi cuantificate pentru public. Cetățenii așteaptă multe lucruri de la guvernanți, în special să elaboreze decizii inteligente, în favoarea populației. Indiferent de dimensiunile lor simbolice, politicile publice sunt considerate, atât de cei care le creează, precum și de către cetățeni, drept modalități de a rezolva probleme sau, uneori, pentru a profita de oportunități, dar asta nu înseamnă că sunt independente de valori. ”32

32 Murgiu- Pippidi Alina(coord.) Politici publice. Teorie și practică, Editura Polirom, Iași, 2002,pg.21- 22

Prin interacțiunea acestor politici se pot elabora strategii care să elimine fagelul sărăcii. Pentru a putea înțelege importanța Strategiei Europa 2020, trebuie să înțelegem tremeni ca excluziune, inxluziune.

Excluderea socială

Definitia excluziunii sociale

Conform literaturii, excluziunea sociala este privită cu mai multă critică decât dezavantajele socio-economice. Prin definiție, conform literaturii de specialitate, un individ este exclus social dacă este rezident într-o zona geografica a societatii, dar din motive nu poate participa la activitățile normale ale cetățenilor din acea societate, cu toate că și-ar dori să se implice social. Excluziunea socială a fost recunoscută în cadrul UE și ONU, ca fiind una din principalele bariere în atingerea creșterii economice și dezvoltării durabile. Provocările pentru o dezvoltare durabilă cauzate de excluziunea socială au fost evidențiate în cadrul mai multor documente și strategii ale (ONU 2000).

Departamentul pentru Dezvoltare Internațională (DFID) definește excluziunea sociala ca „procedura prin intermediul căreia, anumite grupuri sunt dezavantajate în mod sistematic, deoarece se confruntă cu discriminari legate de etnie, rasă, religie, sex, orientare sexuala, origine, vârstă, dizabilitate, migrație, locul în care trăiesc, etc. Discriminările se creează fie din partea instituționalizării publice, precum sistemul juridic, educație, servicii de sănatate și bunăstare, fie din partea instituționalizărilor sociale, societății și a persoanelor” (Department of International Development)33.

33 http://www.dfid.gov.uk)

În ultimii ani conceptul de excluziune socială tinde să fie înlocuit cu cel de marginalizare socială, acesta referindu-se la accesul limitat la resursele economice, politice, educaționale, comunicaționale ale colectivității și se manifestă prin absența unui minim de condiții sociale de viață. Mai concret, putem spune că, excluziunea socială este un proces complex și multidimensional care implică lipsa sau refuzul unor resurse, drepturi, bunuri sau servicii, precum și incapacitatea de a lua parte la relațiile și activitățile normale aflate la îndemâna majorității oamenilor din societate, indiferent dacă acestea aparțin sferei economice, sociale, culturale sau politice.34

34http://paemfortis.ro/excluziunea-sociala/

Combaterea excluderii sociale este răspunderea prioritară a statelor europene și a instituțiilor nonguvernamentale din aceste țări. S-au creat deja numeroase spații fizice unde oamenii pot veni, fără obligații sau constrângeri să se informeze, să petreacă clipe plăcute, ascultând muzică sau răsfoind cărți. Și nu doar atât. În ultimii ani au loc tot mai multe dezbateri privind excluziunea socială, această problemă apare tot mai des pe agenda de lucru a statelor membre. Cheltuielile majore efectuate pentru a minimaliza efectele excluderii, cât și inițiativele, proiectele implementate care au fost făcute în educație, instruire-informare, comunicare, sănătate, loisir, cultură și justiție au animat lăudabil toate statele membre. Ele au dezvoltat politici de incluziune, au definit excluderea în termeni de lipsă de acces la drepturile fundamentale. Politicile comunitare au dezvoltat o serie de programe sociale de protecție care au intervenit în combaterea sărăciei și a excluderii persoanelor defavorizate.

Statele membre colaborează la nivel internațional în diverse forumuri și organizații cum ar fi: Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Mondială a Muncii (OMM), Organizația Europeană pentru Dezvoltarea Economică (OEDE).

Organizații internaționale cum ar fi Organizația Națiunilor Unite Pentru Învățământ, Știință Și Cultură (UNESCO) și IFLA scot în evidență faptul că instituțiile publice, bibliotecile publice, și numai, trebuie să-și unească eforturile pentru a atrage membrii comunității în proiecte și programe de combatere a excluziunii sociale a categoriilor vurnerabile, pentru a dispune de mediile necesare integrării lor în societate.

O guvernare puternică, prezintă o importanță deosebită pentru politica de coeziune, conferă garanția participării tuturor entităților în cauză, care pot lua măsurile necesare în funcție de condițiilor reale, încurajându-se astfel un sentiment al apartenenței și angajamentul pentru reușită. Acesta este viitorul politicii de coeziune. Îmbunătățirile din două domenii cheie vor contribui la redefinirea peisajului – coeziunea teritorială și parteneriatul.

Excluderea socială este un complex neschimbat de concepte ca sărăcia, privațiunea, dezavantajul, este persuasivă, afectează toate tipurile de oameni, toate sferele vieții sociale și la toate etapele vieții. Din punct de vedere al Filosofiei excluderii , apar concepte ca înstrăinarea, izolarea, lipsa sau pierderea identității, lipsa de respect față de sine, pasivitate, dependență, tulburări, spaimă, apatie, supărare, lipsa de aspirație și speranțe

Schimbările accelerate într-o societate produc schimbări în rândul grupurilor sociale, sporesc vulnerabilitatea și riscul de incluziune socială, afectând în particular pe toți cei care nu și-au însușit abilitățile necesare de a reuși în activități inovative bazate pe cunoștințe. Cauzele și factorii care contribuie la excluderea socială sunt multiple și diverse. Cel mai important factor care contribuie la bunăstarea și calitatea vieții este venitul. Foarte mulți oameni trăiesc în sărăcie și sunt subiectul excluderii sociale din cauza diverselor bariere care împiedică participarea la educație, cunoaștere, cultură, adăpost, mediu, sănătate, la dreptul de a avea o familie, la instruire, la oportunități de angajare.

Schimbările survenite în tehnologie, restructurarea industrială și lichidarea, dinamica locurilor de muncă schimbă și reformează balanța dintre securitate și flexibilitate și oferă posibilități în primul rând celor care sunt mai adaptabili și angajabili. Cei inadaptabili, nepregătiți, trebuie să-ți însușească noi abilități și cunoștințe necesare pentru noi sarcini, provocări ale economiei bazate pe cunoștințe. Societatea cunoașterii generează pe cât de multe oportunități, pe atât de multă excludere.

Schimbările survenite în familie, stilurile diferite de viață, izolare din diferite motive, îi fac pe oameni mult mai vulnerabili la excluziune. Crește inegalitatea veniturilor, familiile nu-și mai pot da copii la școală, sunt tot mai mulți șomeri, mai multe persoane care nu se pot integra în societate, persoane de vârsta a treia marginalizate. Pentru a rezolva aceste probleme este nevoie să cunoaștem natura excluderii.

Provocarea pentru instituțiile publice, culturale, organizațiilor neguvernamentale, o reprezință nevoia de a armoniza legislația, rapoartele și inițiativele importante și de a le integra în serviciile lor. Aceste instituții pot sprijini procesul de învățare, scăderea numărului de infracțiuni, pot contribui la dezvoltarea rurală, regenerarea economică și culturală, diversitatea culturală, creativitate, re-calificare, apartenență la comunitate, dezvoltarea spiritului civic și identitate culturală, fiecare dintre acestea contribuind la incluziunea socială.

Toate acestea reprezintă drepturile fundamentale ale omului, care împreună cu dreptul la educație sunt recunoscute peste tot în lume ca elemente cheie atât ale unei dezvoltări durabile a umanității cât și a progresului economic și social. Biblioteca are un rol foarte important într-o școală, pentru că reprezintă accesul elevilor la informație, la știință, și la cultură. Activitatea unei biblioteci este uriașă, iar memoria umană se dezvoltă ca orice organ al corpului prin exerciții la care cititul este de o importanță covârșitoare.

Politica în privința combaterii sărăciei este elaborată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

În prezent este în curs de elaborare Strategia Națională privind Combaterea Sărăciei și Promovarea incluziunii sociale – MMFPSPV. Această strategie este o măsură suplimentară asumată de Guvernul României pentru consolidarea politicilor existente care vizează combaterea sărăciei în România. De asemenea, strategia va avea un plan de acțiune operațional și comprehensiv, inclusiv un mecanism de monitorizare cu indicatori.

Având în vedere faptul ca grupul țintă al Strategiei Naționale pentru reducerea sărăciei și promovarea incluziunii sociale 2014-2010 este reprezentat de persoanele/grupurile vulnerabile și cele afectate de sărăcie, iar ținta asumată de România prin Strategia Europa 2020 este de a reduce numărul acestora cu 580.000 de persoane până în 2020, ajutoarele constând în produse alimentare, acordate prin PO AD 2014-2010, au rolul de a contribui la asigurarea unei alimentații. În aceeași măsură tot MMFPSPV are pe agenda sa actualizarea „Strategiei Naționale de Incluziune Socială a Tinerilor care părăsesc sistemul de Protecție a Copilului 2006-2008”. Politica Guvernului României în domeniul persoanelor cu dizabilități este trasată prin Strategia Națională privind Incluziunea Socială a Persoanelor cu Dizabilități 2014-2020 – „Politicile Sociale – de la reabilitarea individului la reformarea societății” strategie adoptată de guvern care este deja pusă în practică

La nivel european, România se înscrie în Strategia 2020 în domeniul luptei împotriva sărăciei și excluziunii. Cunoscută sub denumirea Europa 2020, strategia va ajuta Europa să-și revină în urma crizei și să devină mai puternică atât la nivel intern cât și la nivel internațional, prin promovarea competitivității, productivității, potențialului de creștere, coeziunii sociale și convergenței economice. Problema combaterii sărăciei este un obiectiv important al acestei strategii. Una dintre ținte este „Reducerea sărăciei prin reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excludere socială cu cel puțin 20 de milioane”. De asemenea, „Platforma Europeană împotriva sărăciei” este una dintre cele șapte inițiative majore ale Uniunii în combaterea sărăciei.35

35eu/regional_policy/sources/docgener/panorama/pdf/mag36/mag36_ro.pdf

Rolul instituțiilor sociale și publice în incluziunea socială

O categorie care creează probleme dificile, sensibile pentru toate țările din Uniunea Europeană este formată din persoane cu dizabilități, persoane private de libertate ș.a.

Integrarea socială a persoanelor private de libertate presupune un demers îndelungat în care sunt implicate mai multe instituții și organizații, societăți civile prin realizarea de proiecte și activități comune, care să contribuie la facilitarea inserției sociale a acestor persoane. Au fost elaborate cercetări în vederea șanselor de reintegrare. Unele au pledat în favoarea ridicării nivelului educațional care influențează strategiile de viață dezvoltate de indivizi pentru a avea o viață bună.

Alte analize sociale arată că, în ciuda reformelor realizate la nivel european în domeniul protecției persoanelor cu dizabilități, există discriminări în ceea ce privește accesul acestora pe piața muncii. Au fost descriși factorii care intervin negativ și creează bariere sociale responsabile de excluderea acestor persoane (Maudinet, 2003, pg.69):

vârsta și sexul;

nivelul de educație și de formare;

accesibilitatea locurilor de muncă și a locurilor pentru formare profesională;

gradul de gravitate al dizabilității sau invalidității.

Pentru ca aceste persoane să fie integrate social a fost nevoie de o perioadă foarte lungă de timp. Orice acțiune de integrare socială, culturală a persoanelor dezavantajate trebuia să pornească de la o bună cunoaștere a grupurilor țintă, a specificului fiecărei deficiențe, cunoașterea terminologi speciale. La nivel european nu prea era încurajat accesul egal la servicii, nu se prea acorda o atenție deosebită acestor persoane. Schimbarea a început în anul 1981, Anul Internațional al Persoanelor cu Dizabilități(AIPD), când s-a aflat câte persoane cu dizabilități sunt și ce fel de deficiențe au. Din acel an, aceste persoane s-au implicat în viața comunității, au participat la elaborarea și implementarea unor legi cu privire la discriminare, iar mai târziu, a fost creată Comisia Europeană pentru drepturile persoanelor dezavantajate.

În prezent, acestea sunt considerate persoane cu drepturi egale, care au posibilitatea să ia decizii asupra vieții lor, să aleagă ce vor, sunt parte a societății, care influențează progresul unei societăți. Nu se poate estima corect câte persoane cu dizabilități există în spațiul european și nici în România. Este foarte greu să întrebi direct o persoană dacă are o problemă din acest punct de vedere, oamenii sunt influențați de factori ca jena, dificultatea, prejudecățile și opiniile altor persoane, când sunt identificați ca infirmi.

Cercetările sociologice spun că fiecare al treilea dintre noi are un handicap. Fiecare persoană dezavantajată are experiența proprie de percepție a acestei probleme. Este un aspect deja foarte cunoscut că integrarea acestor persoane în societate este un proces complex, multidisciplinar, care se realizează cu ajutorul multor organizații și instituții comunitare

Integrarea pe piața muncii. Măsuri de incluziune socială a persoanelor defavorizate

Persoana cu handicap este percepută ca și o persoană care are probleme de a se integra În societate, care nu poate să își asume și să îndeplinească un rol bine determinat socio-cultural, ceea ce conduce la inadaptare, dezavantaje sociale, posibilitatea de excludere și discriminare din partea celorlalți. Deoarece persoanele care prezintă dizabilități reprezintă un grup vulnerabil social și economic, pentru a compensa și a stimula incluziunea socială s-au creat premisele și cadrul legislativ care oferă facilități fiscale angajatorilor.

Legea 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare fixează cadrul legislativ necesar promovării intereselor și nevoilor acestor persoane. Astfel, conform acestei legi, angajatorii care angajează persoane cu dizabilități, beneficiază de facilități de genul:

a. deducerea, la calculul profitului impozabil, a sumelor aferente adaptării locurilor de muncă protejate și achiziționării utilajelor și echipamentelor utilizate în procesul de producție de către persoana cu handicap;

b. deducerea, la calculul profitului impozabil, a cheltuielilor cu transportul persoanelor cu handicap de la domiciliu la locul de muncă, precum și a cheltuielilor cu transportul materiilor prime și al produselor finite la si de la domiciliul persoanei cu handicap, angajată pentru munca la domiciliu;

c. decontarea din bugetul asigurărilor pentru somaj a cheltuielilor specifice de pregătire, formare și orientare profesională și de încadrare în muncă a persoanelor cu handicap;

d. subvenție de la stat, în condițiile prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare, în angajarea persoanei cu handicap în muncă se realizează în următoarele forme:

a. pe piața liberă a muncii;

b. la domiciliu;

c. în forme protejate.

Formele protejate de angajare în muncă sunt:

a. loc de muncă protejat;

b. unitate protejată autorizată.

”Art. 79. – Persoanele cu handicap angajate la domiciliu beneficiază din partea angajatorului de transportul la și de la domiciliu al materiilor prime și materialelor necesare în activitate, precum și al produselor finite realizate.

Art. 80. (1) Unitățile protejate pot fi înființate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, care angajează persoane cu handicap.

(2) Unitățile protejate pot fi:

– firme înființate de orice persoană fizică sau juridică, de drept public sau privat, în care 30% din totalul de angajați este reprezentat de persoane cu handicap

a.) cu personalitate juridică;

b) fără personalitate juridică, cu gestiune proprie, sub formă de secții, ateliere sau alte structuri din cadrul operatorilor economici, instituțiilor publice ori din cadrul organizațiilor neguvernamentale, precum si cele organizate de persoana cu handicap autorizată, în condițiile legii, să desfășoare activități economice independent. Procedura de autorizare a unităților protejate se stabilește prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Persoanele cu Handicap.

Art. 81. (1) Unitățile protejate autorizate beneficiază de următoarele drepturi:

a) scutire de plata taxelor de autorizare la înființare și de reautorizare;

b) scutire de plată a impozitului pe profit, cu condiția ca cel putin 75% din fondul obținut prin scutire să fie reinvestit pentru restructurare sau pentru achiziționarea de echipamente tehnologice, mașini, utilaje, instalații de lucru și/sau amenajarea locurilor de muncă protejate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;

c) alte drepturi acordate de autoritățile administrației publice locale finanțate din fondurile proprii.”

Avantaje versus dezavantaje în angajarea persoanelor cu handicap în România

Diferitele cercetări și studii internaționale arată că dintre cei 493 de milioane de locuitori ai UE, aproape 200 de milioane sunt angajati intr-o organizatie de stat sau private. Un procent de aproximtiv 12% dintre acești angajați este reprezentat de persoane care prezintă anumite dizabilități .

În România rata de participare și încadrare pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități esteredusă, pe de o parte datorită necunoașterii cadrului legislativ care le promovează drepturile, mentalității și rezistenței angajatorilor dar și a nerespectării din partea statului în ceea ce privește onorarea facilităților financiare prevăzute pentru angajatori la încadrarea în muncă a unei persoane cu dizabilitate. De multe ori angajatorii investesc puțin timp pentru a se informa în legătură cu procedurile și facilitățile fiscale pe care le implică angajarea persoanelor cu dizabilități. Există anumite bariere de ordin birocratic-administrativ care pot încetini sau bloca procesul de angajare precum și rațiuni de ordin financiar care pot încetini acest proces.

Pentru a angaja persoane cu dizabilități de multe ori ai nevoie de o infrastructură, tehnologie, condiții ergonomice adaptate nevoilor lor, aceste criterii condiționând calitatea muncii prestate. Pentru firmele care ar dori să angajeze aceste persoane cheltuielile sunt prea mari pentru adaptarea infrastructurii firmei la nevoile acestor angajați. Ei consider că aceste persoane sunt mult mai supuse riscurilor de îmbolnăvire, stabilitatea și performanța la locul de muncă precum și capacitatea de muncă le poate fi profund afectată de existența respectivei deficiențe și din aceste motive nu doresc să facă angajări. Un alt obstacol major care se întâlnește pe piața de muncă din țara noastră sunt nepotrivirile între oferta educațională și de formare pentru aceste persoane și cerințele de muncă și profesionalizare impuse de angajatori .

S-au realizat studii care arată că persoanele cu deficiențe nu beneficiază de programe eficiente deformare și profesionalizare care să le acorde șanse reale pliate pe dinamica și evolutța pieței muncii. Sunt foarte multe programele și cursurile de formare profesională pentru adulți, cu o adresabilitate extrem de ridicată spre segmentul de populație care nu prezintă anumite deficiențe, iar pentru pentru acele persoane care vor sa urmeze cursuri de calificare sau specializare dar au anumite probleme care le îngrădesc accesul sunt aproape inexistente.

Trebuie menționat faptul că rezistențele si blocajele în procesul de integrare pe piața muncii nu vin doar din partea angajatorilor sau a statului ci și a persoanelor cu dizabilități. Perspectiva si oportunitățile de angajare sunt diferit privite de către persoanele cu dizabilități, în funcție de tipul de dizabilitate, resursele financiare pe care le au, suportul social si familial pe care îl dețin.

Unele persoane cu dizabilități sunt foarte motivate, au o oarecare autonomie proprie, aspirații și dorință de a munci , de a avea un statut socio-profesional, care consideră experiența profesională și integrarea într-o colectivitate ca pe o șansă de apartenență, se dezvoltă sentimentul de utilitate, de încredere si respect de sine.

Pentru persoanele carea au capacitatea de a presta o activitate profesională, faptul de a căuta activ un loc de muncă poate să însemne o stare extremă de disconfort, frica de a nu se integra și achita de sarcinile de muncă, de a nu fi înțeleși, criticați sau ridiculizați. Pentru aceste persoane e nevoie de consiliere și orientare psihologică precum și vocațională care pot orienta persoana în a găsi un loc de muncă pliabil pe capacitatea și abilitățile fiecăruia, pentru a construi încrederea în sine și de a optimiza potențialul fiecăruia există. Pentru persoanele cu dizabilități este extrem de important să fie ajutați să își consolideze acele abilități pe care le dețin deoarece sistemul lor emoțional este fragil și permeabil la factorii exteriori.

Legislația europeană a dezvoltat un pachet de măsuri care vin să sprijine și să ajute la inserarea cât mai funcțională a persoanelor cu handicap pe piața muncii . Directiva europeană 2000/78/EC aduce noi măsuri de protecție a acestor persoane și se dorește adoptarea unei poziții non-discriminatorii atât din partea angajatorilor cât și a angajaților. Societatea civilă pe lângă forurile legislative și de decizie joacă un rol important în promovarea drepturilor și în susținerea acestei categorii de persoane. Alături de organizațiile non-guvernamentale, asociațiile pentru persoane cu handicap au un rol semnificativ în a oferi și a disemina modele de bune practici și de a favoriza un mediu deschis integrării acestor persoane din punct de vedere socio-profesional.36

36http://www.anr.gov.ro/docs/legislatie/internationala/Directiva_Consiliului_2000_78_CE_RO.pdf

Țara noastră din anul 2006 a creat contextul legislativ care reglează situația firmelor sau companilor cu peste 50 de salariați și care ar trebui să angajeze și persoane cu dizabilitati, în proporție de cel putin 4% din totalul angajaților. Astfel, o companie care are peste 100 de salariați ar trebui să aibă cel puțin 4 angajați cu dizabilități.

Dacă companiile sau firmele respective nu respectă ceea ce este stipulat legislativ trebuie să plătească la bugetul de stat o sumă egală cu jumatate din valoarea salariului minim brut pe țară, înmulțită cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Dacă acest lucru nu se întamplă o altă alternativă pentru compania respectivă ar fi să achiziționeze produse sau servicii de la unități protejate autorizate în valoare echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat în urma impozitării muncii. În foarte puține instituții și firme se fac aceste angajări.

Crearea de accesibilități

Există cadrul legislativ, respectiv Ordonanță de urgență nr. 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap (art.11) cu modificările și completările ulterioare care stipulează obligativitatea amenajării clădirilor instituțiilor publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber, locuințelor construite din fonduri publice, mijloacelor de transport în comun, a telefoanelor publice și a căilor de acces în vederea asigurării accesibilității persoanelor cu handicap. 37

37http://www.legex.ro/OUG-102-1999-17895.aspx

Tot aici se specifică că spațiile de parcare de pe lângă instituțiile de interes public vor fi rezervate și semnalizate. Toate societățile sau regiile de transport în comun, urban sau interurban, au obligația de a achiziționa mijloace de transport special adaptate pentru accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Când vorbim despre accesibilități vorbim și despre un tip de tehnologie adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități, softuri specializate care să le faciliteze accesul la informații, avertizări vizuale și acustice care să le faciliteze mișcarea și orientarea în spațiu.

Bibliotecile publice și integrarea socială a categoriilor defavorizate

În capitolele următoare voi accentua rolul instituțiilor publice în acțiunea împotriva fenomenelor de excluziune socială, rolul hotărâtor pe care îl au în integrarea socială a acestor grupuri minoritare, participând la procesele de integrare socială a populației imigrante și intervenind în lupta contra prejudecăților culturale și a mentalităților retrograde.

Aceste instituții trebuie să militeze pentru o atitudine civică tolerantă, responsabilă și umanistă în cele mai bune tradiții ale poporului român și ale civilizației vesteuropene.

În acest sens, bibliotecile ar trebui să impulsioneze obținerea și crearea de resurse documentare, atât în format imprimat, audiovizual, cât și electronic, care să sprijine necesitățile informative, formative și culturale de care are nevoie o societate multiculturală. Ele trebuie să susțină campanii de sensibilizare socială față de valorile multiculturalității, conștientizând și combătând orice formă de rasism și de xenofobie. Dacă luăm în considerare recomandările Uniunii Europene referitoare la Educația și Instruirea Europeană vom înțelege de ce se pune accent pe parteneriate. „Sunt necesare strategii naționale coerente și clare în ce privește educația permanentă. În acest context, trebuie să promovăm parteneriate mai eficiente între actorii‐cheie, inclusiv firme, parteneri sociali și instituții de învățământ la toate nivelurile.” 38

38http://www.bjc.ro/new/files/ghidurile-entitle/entitle_guideline_2_romanian.pdf

În ultimii ani instituțiile europene au promovat politici în care educația formală, informală sau non‐formală și instruirea vocațională sunt integrate în Cadrul de Calificare European pentru Educație Permanentă. S-au elaborat strategii de învățare permanentă, de educație antreprenorială, de stimuare a creativități. Bibliotecile, au început să răspundă nevoilor comunității prin politici și proiecte care promovează schimbarea și au ca scop construirea unei societăți bazate pe cunoaștere. Amintim cele mai importante dintre ele :

obiectivele naționale și ale Uniunii Europene ;

agendele guvernamentale pentru servicii complexe;

nevoia de a dobândi la locul de muncă noi abilități bazate pe cunoaștere;

eGuvernare pentru cetățenii alfabetizați digital – mobilitatea oamenilor care duce la nevoia de cunoaștere a limbilor străine;

integrarea oamenilor din diferite medii sociale care generează nevoia unor fundații solide pentru coeziune comunitară;

globalizarea care atrage după sine nevoia de a păstra identitățile culturale;

dezvoltările tehnologice care fac posibilă educația prin intermediul unor dispozitive mobile și interactive în continuă perfecționare;

dezvoltările tehnologice care fac posibilă educația prin intermediul unor dispozitive mobile și interactive în continuă perfecționare.

Bibliotecile publice sunt instituții importante în cadrul comunităților locale și pot să‐și asume și rolul de „provocatori la învățare permanentă”39

39http://www.bjc.ro/new/files/ghidurile-entitle/entitle_guideline_2_romanian.pdf

Rolul bibliotecilor este mai evident din perspectiva specificului de info-documentare atât de necesar celor care urmăresc incluziunea socială, dar și toate celelalte instituții pot aduce un plus de cunoaștere, de atracție, pentru cei cu nevoi speciale, pot educa și sensibila marele public, muzeele, teatrele, instituțiile artistice, în general por forma politici de comunicare, de atragere și de fidelizare, a unui public special pe lângă cel obișnuit. Cu tot efortul lor în a oferii servicii de educație permanentă, bibliotecile publice sunt în afara politicilor oficiale de educație permanentă, nu sunt considerate servicii de bază.

În ultimii ani, bibliotecile, au început să câștige teren, devenind facilitatori de acces la informație, devenind furnizoare de oportunități de învățare accesibile tuturor cetățenilor.

În aceste condiții de schimbarea a serviciilor de bibliotecă, personalul acestor instituții trebuie instruit suplimentar, politicile de recrutare trebuie să fie mai flexibile presupunând un set de abilități necesare pentru a‐i susține pe cei care învață și pentru a crea un „climat favorabil învățării”.

În multe biblioteci au fost implementate proiecte care au ca grup țintă persoane sau grupuri excluse social, atrăgându‐i în procese de învățare și îmbunătățindu‐le calitatea vieții, spre exemplu organizând activități după terminarea orelor de curs sau în vacanțe, ajutând tinerii să‐și petreacă timpul liber în mod benefic și concentrându‐se asupra persoanelor cu nevoi speciale. În perioada vacanțelor sunt adesea organizate activități de genul: creație literară, pictură, lucru manual și alte îndeletniciri artistice destinate în special copiilor și celor de vârsta a treia. Prin spațiile puse la dispoziție oferă un climat propice pentru învățare, oferind acces la baze de date și medii electronice, pun la dispoziție instrumente de referință de bază și un loc în care studenții pot lucra în particular. În capitolele următoare vom evidenția importanța acestot instituții de cultură.

Capitolul V Dreptul la educație a grupurilor vulnerabile (defavorizate)

Educația

Educația unui unui popor se bazează pe adevăr, moralitate, dreptate și credință. În procesul de formare și educare participă atât tinerii cât și adulții, de fapt toți indivizii societății, ceea ce ar îndreptăți guvernele să facă eforturi grandioase pentru a depăși deficitul educațional, întâlnit la toate vârstele, cel care a condus la construirea unei societăți anarhice, în care au fost uitate valorile perene ale oricărei culturi, dar și nevoile oamenilor. Complexitatea proceselor educaționale ridică problema unei abordări interdisciplinare, în care sociologia, psihologia și pedagogia se întâlnesc pe terenul comun al educației. Educația, temă centrală și a sociologiei, este cea care creează în individ o serie de structuri subiective, altele decât cele genetice. Aceste structuri reprezintă formele interiorizate ale constrângerilor exterioare exercitate asupra individului în cursul experienței sale sociale.

Educația creează un om nou, un om cu comportamente normale pentru membrii unei colectivități în consens cu a celorlalți, repetabile, relativ stabile, previzibile și transmisibile. Nucleul acestui tip de comportament este unul moral, conținutul moral fiind cel care atribuie ființei sociale statutul de ființă morală; centrul acestei moralități este datoria morală (față de ceilalți, față de divinitate, respectul față de norme, de valorile umanității etc.)

Științele educației formează un sistem și studiază nucleul structural-funcțional al activității de formare-dezvoltare a personalității printr-o metodologie specifică, în conformitate cu principii și legități specifice. Ele valorifică rezultatele cercetării din unele domenii ale științelor socio-umane și anume: filosofia, psihologia, sociologia, logica, antropologia etc. Educația unei persoane este determinată de mai multe condiții: de structura psihică a individului, de condițiile socio-economico-culturale, de condițiile politice, de sistemul de protecție și educațional al țării respective.

Anul 2016 propune românilor un proiect național prin Președintele țării.

„România educată” este proiectul național al Președintelui României care privește identitatea națională, culturală și socială a țării noastre. Obiectivele acestui proiect sunt de a reașeza societatea românească pornind pe valori, dezvoltarea unei culturi a succesului bazată pe performanță, muncă, talent, onestitate și integritate. Viziunea în domeniile educației și cercetării este evident esențială în acest demers. Anul 2016 va fi anul dezbaterilor, se vor purta discuții cu întreaga societate cu privire la principalele opțiuni strategice ale României privind sistemul național de educație și cercetare, care vor fi transformate în obiective de țară și integrate într-o viziune pe termen lung. La consultările publice vor fi invitați să contribuie toți cei interesați – cetățenii, societatea civilă, sindicatele, elevii, studenții, părinții, asociațiile profesionale, instituțiile centrale și județene cu atribuții în domeniu. Acest proiect se va finalize în 2018, în ultima etapă a proiectului se va sprijini elaborarea unui mix de politici clare și a unui model de guvernanță pentru zona de educație și cercetare, care să răspundă viziunii și țintelor naționale și care să asigure atingerea obiectivelor strategice și implementarea planului operațional.40

40http://www.presidency.ro/ro/romania-educata

Realizarea acestui proiect depinde de actorii implicați, istituții administrative, universități, școli, instituții culturale, oameni și resursele necesare.

Dreptul la educație

Progresul unei societăți se poate obține numai prin educație. Realitatea culturală și socială este acum modificată structural, iar educația este plasată în prezent în mediul sociocultural în care monopolul instituțiilor formale este concurat cu destul succes de influențe ale mass-mediei, ale jocului pe calculator, ale comunității străzii.

”Orice persoană are dreptul la educație, precum și la accesul la formare profesională și formare continuă. Acest drept include posibilitatea de a urma gratuit învățământul obligatoriu. Libertatea de a înființa instituții de învățământ cu respectarea principiilor democratice, precum și dreptul părinților de a asigura educarea și instruirea copiilor lor, potrivit propriilor convingeri religioase, filozofice și pedagogice, sunt respectate în conformitate cu legile interne care reglementează exercitarea acestora.”41

41http://www.eudirect.ro/pub/Ghid_1.pdf (Ghid privind drepturile și libertățile cetățeanului și apărarea lor prin intermediul ONG-urilor. Surse de finanțare)

Drepturile cetățenilor UE sunt înscrise în Tratatul UE și vin în completarea drepturilor naționale. De valorificarea acestora beneficiază, pe de o parte, cetățenii și, pe de altă parte, UE în general, atât din punct de vedere economic, cât și din punctul de vedere al sprijinului manifestat de populație față de proiectul european.

Au fost adoptate valori fundamentale ale cetățeanului european: demnitatea umană, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin unei minorități. Carta drepturilor fundamentale, proclamată de către Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7 decembrie 2000, reunește într-un singur text ansamblul drepturilor civice, politice, economice și sociale ale cetățenilor europeni și ale tuturor celor care locuiesc pe teritoriul Uniunii.

Aceste drepturi sunt descrise în 54 de articole grupate în șase capitole principale:

Demnitate (drept la viață, integritate, interzicerea torturii, sclaviei și a muncii forțate);

Libertăți (dreptul la libertate și la siguranță, respectarea vieții private, protecția datelor, dreptul de a întemeia o familie, libertatea de gândire, de conștiință și de religie, libertatea de exprimare și de informare, libertatea de întrunire și de asociere, libertatea artelor și științelor, dreptul la educație, libertatea de alegere a ocupației și dreptul la muncă, libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul de azil, protecția în caz de strămutare, expulzare sau extrădare);

Egalitate (în fața legii, nediscriminarea, diversitatea culturală, religioasă și lingvistică, egalitatea între bărbați și femei, drepturile copilului, drepturile persoanelor în vârstă, integrarea persoanelor cu handicap);

Solidaritate (informare și consultare la locul de muncă, dreptul de negociere și de acțiune colectivă, acces la serviciile de plasament, protecția în cadrul concedierii nejustificate, condiții de muncă echitabile și corecte, interzicerea muncii copiilor și protecția tinerilor la locul de muncă, viața de familie și viața profesională, securitatea socială și asistența socială, protecția sănătății, protecția mediului, protecția consumatorilor, accesul la serviciile de interes economic general);

Drepturile cetățenilor (dreptul de a alege și de a fi ales în Parlamentul European, dreptul de a alege și de a fi ales în cadrul alegerilor locale, dreptul la bună administrare, acces la documente, Ombudsmanul European, dreptul de petiționare, libertatea de circulație și de ședere, protecția diplomatică și consulară);

Justiția (dreptul la un proces echitabil, prezumția de nevinovăție și dreptul la apărare, principiile legalității și proporționalității infracțiunilor și pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune)42;

42http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=URISERV%3Al33501

ONG-urile intervin și ele în plan național, local, regional și internațional în domenii vitale ale drepturilor omului, educației, culturii, socialului, mediului, muncii, științei și ajutorului umanitar. Principalele obiective ale ONG- urilor în apărarea drepturilor cetățenilor sunt:

Promovarea, în viața socială, în relațiile dintre cetățeni și organele puterii de stat, ale justiției și parchetului, administrației publice și locale, a spiritului care guvernează Declarația Universală a Drepturilor Omului, pe baza cunoașterii și aplicării acestor drepturi, în activitatea de zi cu zi, pe care organele statului o desfășoară cu cetățenii.

Demascarea și combaterea, prin toate mijloacele legale, a abuzurilor, încălcărilor și violării drepturilor fundamentale ale omului, de către organele statului sau reprezentanții acestora, în îndeplinirea atribuțiilor ce le au, în scopul înlăturării cauzelor. 43

43http://www.eudirect.ro/pub/Ghid_1.pdf

Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nici o formă de discriminare. Având în vedere problematica atât de complexă se simte nevoia irepresibilă ca statul să se implice mai mult în susținerea preșcolarilor, elevilor și studenților cu probleme și nevoi sociale, precum și a celor cu cerințe educaționale speciale. De un real suport este o componentă importantă a sistemului național de învățământ preuniversitar – învățământul special și special integrat.

Conform Ministerului Cercetării, Tineretului și Sportului, elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu ar trebui să li se deconteze cheltuielile de transport din bugetul unităților de învățământ la care sunt admiși, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau să li se asigure decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă (Legea educației naționale nr. 1/2011 actualizată). Legea este eludată des, mai ales în mediul rural, motivația fiind bugetarea insuficientă.

Funcțiile educației

Funcția centrală a educației este formarea-dezvoltarea personalității în vederea integrării sociale optime, permanente a acesteia. Funcțiile principale ale educației sunt:

– funcția culturală a educației: formarea-dezvoltarea personalitatii prin intermediul valorilor spirituale preluate pedagogic din toate domeniile cunoașterii umane în raport cu particularitățile fiecarei vârste școlare și psihologice;

– funcția politică a educației: formarea-dezvoltarea personalității prin mijlocirea valorilor civice care reglementează raporturile acesteia cu lumea și cu sine în condițiile specifice fiecărei vârste școlare și psihologice;

– funcția economică a educației: formarea-dezvoltarea personalității prin intermediul valorilor economice care vizează crearea capacității acesteia de realizare a unor activități utile în diferite contexte sociale.

Funcțiile derivate ale educației sunt următoarele:

Funcția de informare, funcția de culturalizare, funcția de asistență pedagogică;

Funcția de protecție socială, funcția de propagandă/ideologizare (subordonata funcției politice);

Funcția de specializare, funcția de profesionalizare (subordonata funcției economice).

Educația este, înainte de toate, mijlocul prin care societatea își reînnoiește neîncetat condițiile propriei sale existente. Omul pe care trebuie să-l realizeze educația – spunea Durkheim – nu este omul așa cum l-a creat natura, ci omul pe care îl vrea societatea, iar ea îl vrea așa cum îl cere structura sa interioară. Rezultă deci ca fiecărui tip de structură sociala îi corespunde un tip (mediu, normal, generic) de personalitate care face posibil consensul social – conditie indispensabilă existenței oricărei societăți.

Educația în rândul tinerilor

În România, prioritatea numărul unu pe termen mediu și lung este investiția în tineri care au nevoie de o educație performantă, solidă, dar și de acces la locurile de muncă calitate conforme pregătirii lor. Îngrijorător este faptul că, la nivelul Uniunii Europene, cât și la nivel național, se observă o creștere a numărului de tineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 ani care nu urmează o formă de educație sau cursuri de formare și nici nu sunt angajați – așa-numiții NEETS (youths‘Not in Education, Employment, or Training) situație în care se află unul din cinci tineri din Europa.

„Într-o țară ca România, în care prea multe familii încă au dificultăți în a-și permite să își trimită copiii la școală, scăderea ratei de părăsire timpurie a școlii este esențială dacă vrem ca tinerii să nu rateze ocazia dezvoltării și împlinirii lor profesionale. Din păcate, imediat după criza financiară, conducerea ministerului Educației nu a luat măsurile necesare pentru a combate acest fenomen social nociv, ci, dimpotrivă, învățământul a fost printre domeniile care au avut cel mai mult de pierdut.”44

44 http://psnews.ro/educatia-tinerilor-o-investitie-sigura-pentru-viitorul-nostru/

În România, prin adoptarea legii educației se asigură dreptul la învățătură pe tot parcursul vieții, tuturor cetățenilor, indiferent de apartenența politică, religie.

„Legea educației naționale nr. 1/2011 actualizată:

ART. 1 Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. Legea reglementează structura, funcțiile, organizarea și funcționarea sistemului național de învățământ de stat, particular și confesional.

ART. 2 (1) Legea are ca viziune promovarea unui învățământ orientat pe valori, creativitate, capacități cognitive, capacități volitive și capacități acționale, cunoștințe fundamentale și cunoștințe, competențe și abilități de utilitate directă, în profesie și în societate. (2) Misiunea asumată de lege este de formare, prin educație, a infrastructurii mentale a societății românești, în acord cu noile cerințe, derivate din statutul României de țară membră a Uniunii Europene și din funcționarea în contextul globalizării, și de generare sustenabilă a unei resurse umane naționale”

Politicile publice care îi ajută pe tineri să își atingă potențialul educațional și profesional sunt în primul rând măsuri benefice pentru a asigura o forță de muncă educată și performantă pentru România de mâine mult mai atractivă investițiilor și având o creștere și o dezvoltare a potențialului nostru real economic. Investiția în educația copiilor nu este o favoare, ci o obligație care trebuie asigurată din prima zi și până în ultima zi de școală, iar accesul copiilor la educație este un drept constituțional care trebuie respectat. În România, se acordă o importanță majoră și persoanelor aparținând minorităților naționale, care se pot instrui în limba maternă, se pot angaja și au aceleași drepturi ca orice cetățean european.

„Art. 45. — (1) Persoanele aparținând minorităților naționale au dreptul să studieze și să se instruiască în limba maternă, la toate nivelurile, tipurile și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii și formele de învățământ preuniversitar, în condițiile legii.”

Învățământul special și special integrat se realizează pe baza principiilor învățământului democratic, a accesului tuturor copiilor la orice formă de educație, a dreptului la educație diferențiată și la pluralism educațional, a dreptului la educație la toate nivelurile, indiferent de condiția socială sau materială, de sex, rasă, naționalitate, apartenență politică ori religioasă sau vreo altă îngrădire ce ar putea constitui o discriminare.( Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special și special integrat. Anexa 1)

„Art. 48. (1) Învățământul special și special integrat, organizat pentru persoanele cu cerințe educaționale speciale sau alte tipuri de cerințe educaționale, stabilite prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, se realizează pentru toate nivelurile de învățământ, diferențiat, în funcție de tipul și gradul de deficiență.

(2) Învățământul special și special integrat este gratuit și este organizat, de regulă, ca învățământ cu frecvență. În funcție de necesitățile locale, acesta se poate organiza și sub alte forme, în conformitate cu legislația în vigoare.

(3) Guvernul elaborează reglementări specifice pentru serviciile educaționale și de asistență, oferite copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Art. 49. (1) Învățământul special se organizează, după caz, în unități de învățământ special și în unități de învățământ de masă.”45

45http://www.motivation.ro/uploads/studii%20SAR/Diagnostic%20exclus%20de%20pe%20piata%20muncii.pdf Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special și special integrat. ANEXA 1

Acces liber la educație

În vederea asigurării integrării cu șanse egale în viața socială, copiii cu handicap beneficiază de următoarele drepturi:

a) acces liber și egal în orice instituție de învățământ obișnuit, în raport cu restantul funcțional și potențialul recuperator, cu respectarea prevederilor legislației din domeniul învățământului;

b) pregătire școlară la domiciliu a copiilor cu handicap, nedeplasabili, pe durata învățământului obligatoriu prevăzut de lege.

Pregătirea școlară la domiciliul copiilor cu handicap, nedeplasabili, se va stabili potrivit normelor ce vor fi aprobate prin ordin al ministrului educației naționale. În cadrul procesului de învățământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la:

– servicii educaționale de sprijin;

– dotarea cu echipament tehnic adaptat tipului și gradului de handicap și utilizarea acestuia;

– adaptarea mobilierului din sălile de curs;

– manuale școlare și cursuri în format accesibil pentru elevii și studenții cu deficiențe de vedere;

– utilizarea echipamentelor și softurilor asistive în susținerea examenelor de orice tip și nivel.

În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap în unitățile și instituțiile de învățamânt, autoritățile publice au obligația să ia urmatoarele măsuri specifice:

– să promoveze și să garanteze accesul la educație și formare profesională al persoanelor cu handicap;

– să asigure școlarizarea la domiciliu a persoanelor cu handicap nedeplasabile pe durata perioadei de școlarizare obligatorie, precum și pregătirea școlara, indiferent de locul in care persoana cu handicap se

află, inclusiv prin cadrele didactice de sprijin/itinerante;

– să asigure accesul la formele de educțtie permanentă, adaptându-le nevoilor educaționale ale persoanelor cu handicap;

– să sprijine cooperarea dintre unitățile de învățamânt special sau de masă cu familia și comunitatea, în vederea asigurării unei oferte educaționale care răspunde nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap;

– să sprijine pregătirea cadrelor didactice în vederea adaptării practicilor educaționale pentru elevii cu handicap din grupe sau clase de învățămant obișnuit;

– să asigure posibilitatea practicării unui sport de către orice persoana cu handicap, precum și pregătirea cadrelor didactice în vederea însușirii de către acestea a unor noțiuni medicale și tehnice specifice;

– să asigure servicii educaționale de sprijin pentru persoanele cu handicap și familiile acestora, prin specialiști în domeniul psihopedagogiei.46

46http://www.motivation.ro/uploads/studii%20SAR/Diagnostic%20exclus%20de%20pe%20piata%20muncii.pdf Regulamentul de organizare și funcționare a învățământului special și special integrat. ANEXA

Educația formală a adulților

„Art. 13. — (1) Învățarea pe tot parcursul vieții este un drept garantat de lege. (2) Învățarea pe tot parcursul vieții include totalitatea activităților de învățare realizate de fiecare persoană, începând cu educația timpurie, în scopul dobândirii de cunoștințe, formării de deprinderi/abilități și dezvoltării de aptitudini semnificative din perspectivă personală, civică, socială și/sau ocupațională.”47

47 Legea educației naționale nr. 1/2011 actualizată

Pentru educația în mediul rural se depun eforturi considerabile din partea statului, se dezvoltă anumite strategii ale sistemului educațional sătesc în societatea românească actuală.

Înainte de 1989 se organizau șezători, cercuri culturale, biblioteci sătești, formații artistice tradiționale etc. Șezătorile, cele literare, sunt cele mai vechi forme de manifestare culturală, ele au devenit o tradiție în viața satului secolului XX. La aceste adunări participau în primul rând adulții care discutau anumite probleme din diverse domenii de interes cum ar fi: apicultură, agricultură, cultură, literatură etc. Prin aceste întâlniri se urmărea ridicarea nivelului cultural al participanților realizarea unor activități practice de interes economic (împletit, tors, cusut etc.), organizarea plăcută a timpului liber.

Aceste activități practice erau combinate cu manifestări artistice organizate, teatru sătesc, elemente ce țineau de instruire, conținuturile erau alese de către cadrele didactice ținând cont de accesibilități (informații pe înțelesul participanților), de gradarea lor (de la simplu la complex) și de utilitate (să poată fi aplicată în viața cotidiană). Organizate uneori prin impunere ideologică (Luna cărții social-politice) sau din intenții de încurajare a creației cultural-artistice (Festivalul”Cântarea României”, Luna cărții la sate), manifestările erau susținute de intelectuali care încercau cu onestitate să cultive valori perene, să descopere noi talente artistice în diverse medii, inclusiv în cel rural, reușind să mențină cultul pentru școală, carte și arte, ca o alternativă palidă desigur a cultului personalității manifestat și impus cu agresivitate de cuplul prezidențial Nicolae și Elena Ceaușescu.

În decursul ultimului deceniu, învățarea permanentă a ocupat o poziție centrală în cadrul agendei politicii de cooperare europeană în domeniul educației și formării. Miniștrii Educației din zona Euro au fost de acord că cel puțin 15% dintre adulți ar trebui să participe la o formă de educare sau training până în 2020 pentru a evita șomajul și marginalizare socială.

Statisticile oficiale arată că rata șomajului, în România, a fost în ianuarie 2014, de 7,3%, în creștere aproape continuă de la declanșarea crizei. În astfel de situații, importantă este vârsta. Există un sector populațional major afectat, cuprins între 40 și 50 de ani, cu un procent estimativ de peste 39% din totalul șomerilor, cu o vechime în muncă de peste 20 de ani și cu un nivel mediu de calificare. O problemă pentru statisticieni o reprezintă și persoanele cu dizabilități.

În România, rata ocupării persoanelor cu dizabilități este semnificativ mai scăzută comparativ cu populația generală. Doar 12,7% din persoanele cu dizabilități cu vârsta între 18-55 ani au un loc de muncă, în timp ce rata ocupării în populația generală pe același eșantion de vârstă este de 70%. În ultimii ani însă, se observă o dinamică pozitivă a ratei ocupării acestor persoane. Totuși rata de ocupare a persoanelor cu dizabilități rămâne una dintre cele mai scăzute din Europa. Principalul factor care influențează ocuparea unui loc de muncă a persoanelor cu dizabilități este nivelul educativ.

Din păcate, din acest punct de vedere, sistemul educațional din România creează dezavantaje majore pentru persoanele cu dizabilități. Astfel se observă că incidența neșcolarizării și a abandonului timpuriu este de șapte ori, respectiv de două ori mai mare pentru persoanele cu dizabilități față de populația generală. Grupul cel mai dezavantajat din punct de vedere al accesului la educație este format din persoane cu dizabilități fizice, psiho-somatice sau vizuale, grave, din mediul rural. În plus, calitatea educației în învățământul segregat sau în învățământul la domiciliu este percepută ca fiind mai slabă.

Capitolul V Instituții publice/sociale din România

Cultura instituțională

Instituția publică este un „organ sau organizație care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ. Este o  formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate”48

48 http://dexonline.ro/definitie/institu%C8%9Bie

Trebuie menționată, ca având legătură cu subiectul și noțiunea de „cultură organizațională”, care reprezintă totalitatea valorilorilor, normelor, obiceiurilor, simbolurilor din limbajul specific, documentelor, tehnologiilor organizației și a sistemului de control a membrior acestuia, după douăzeci și cinci de ani de experiență post-totalitară, societatea încă nu este liberă în mentalități, instituțiile publice fiind socotite sigure față de inițiativele private.

Organizațiile private sunt suspectate de rea intenție. Rămase la un caracter constrângător și normativ, instituțiile sociale gestionează sociabilitatea sub aspectul ordinii sociale. Nici în sfera economică, inițiativele private, cu inerentele excepții, nu au evoluat în spiritul legii, ci în ideea îmbogățirii rapide, cu minimum de efort, fără a încerca să contribuie la dezvoltarea unei societăți armonioase și principiale, la formarea unor concepții capitaliste de cea mai bună sorginte.

Instituțiile diferă prin gradul de formalizare de la cele cu mare putere juridică cum ar fi democrația constituțională până la cele reglementate prin obiceiuri și tradiții. Ele sunt politice, juridice, economice, de educație, sociale totale, pot fi din domeniul sănătății, sau instituții non-formale bazate pe cutume și tradiții.

Procesul de stabilire a normelor de desfășurare a interacțiunilor sociale prin definirea statusurilor și rolurilor particulare în baza unui set de valori comune, se numește instituționalizare. Instituțiile nu trebuie confundate cu organizațiile, care sunt și ele structuri comunitare cu propriul lor sistem de roluri și funcții. Instituțiile sociale au întotdeauna un caracter formal care se bazează pe norme instituite în timp în scopul de a asigura eficiența în procesul de interacțiune socială. În unele instituții operează și tradiția alături de elemente noi de cultură organizațională. Aici, trebuie să amintim și despre instituția totală care a fost definită de Goffman „ca spațiu de desfășurare a activității unor indivizi cu statut social similar și despărțiți de restul societății pe o perioadă de timp, care duc împreună o viață strict reglementată și delimitată oficial de instituții. ”49

49http://www.thefreelibrary.com/O+abordare+sociologica+a+institutiilor+totale+contributiile+aduse+de…-a0279614541

Aceste instituții sunt reprezentate de spitale psihiatrice, sanatorii, închisori, cazărmi militare, mânăstiri , instituții de ocrotire pentru copii, bătrâni, școli cu internat etc. Acest tip de instituții au în comun reglementarea strictă a vieții cotidiene. Persoanele instituționalizate nu sunt supuse constrângerilor, ci mai degrabă sunt supuse unui control permanent a ceea ce este permis.

Cultura instituțională este cea care leagă instituția de comnunitate, conferind înțelesuri specifice tuturor activităților și proceselor. În acelaș timp este factorul de rezistență cel mai important în demersul schimbării unei societăți.50

50Cristache, Nicolae. Cultura și imaginea organizației.Tribunae economică,2007, nr.14, p:31-32

Comunicarea face parte din „infrastructura” unei instituții.Orice efort de dezvoltarea a unei societăți trebuie să aibă la bază comnunicarea dintre instituție și public. Ea reprezintă singura cale prin care populația poate interacționa. Instituțiile sunt constituite în ți de comnunitățile umane, reprezintă cadrul de lucru unde sunt identificate și definite o serie de acțiuni umane51

51http://library.utm.md/Editat/BIBLIOTECA/Conferinte/2007/Cultura_si_comunicarea_institutionala_DS.pdf

Constantin Noica spunea că „toată viața și toată societatea laolaltă cu toată cultura, sunt chestiuni de comunicare”, iar E. Holl afirma că„ … esența culturii, ba chiar viața în sine este comunicarea”.

Prin comunicare se asigură durabilitatea unei culturi. Instituțiile reprezintă centrul de lucru unde sunt identificate și definite o serie de procese și acțiuni umane, unde comunicarea stă la baza organizării și dezvoltării sociale, influențând raporturile pe orizontală și verticală între oameni. Orice instituție are la bază un ansamblu de norme, reguli de comportament, tradiții, valori, tot ceea ce alcătuiește cultura instituțională, promovată prin comunicare. Evoluția schimbărilor din societate, a structurilor infodocumentare, a serviciilor oferite, este un răspuns la permanenta interacțiune comunicațională dintre individ-instituții-comunitate. Structurile infodocumentare sunt cele mai vechi instituții socio-culturale, cu un rol determinant în evoluția civilizațiilor.

” Cultura reflectă atitudinea instituției față de schimbare. Maturitatea unei instituții se individualizează prin: viziune, misiune, valori, strategii, politici, calitatea serviciilor, diversitatea ofertelor, mesajele promoționale, participarea la obiectivele comune în comunitate, parteneriate de durată, mod de învățare, comportamente, cunoștințe, continuitate, etică, tradiții, gândire critică etc. Unele dintre aceste elemente sunt vizibile în primul rând datorită procesului de comunicare.”52

52http://library.utm.md/Editat/BIBLIOTECA/Conferinte/2007/Cultura_si_comunicarea_institutionala_DS.pdf

Statusul social

Statusul social reprezintă poziția pe care un individ o deține într-o anumită structură socială. Pe de altă parte rolul social reprezintă ansamblul comportamentelor pe care le performează un individ în baza statusului pe care îl deține. Între status și rol există o strânsă corelație, ambele presupunându-se reciproc. Dacă pornim de la definiție cele două concepte au un algoritm asemănător. Putem spune astfel că statusul reprezintă tot ceea ce un individ așteaptă de la ceilalți în baza poziției pe care o are, în timp ce rolul se referă la tot ce așteaptă ceilalți de la un individ datorită poziției pe care acesta o deține în societate.

Trebuie să remarcăm faptul că din punct de vedere istoric apariția de noi instituții sociale s-a manifestat în primul rând prin procesul de diferențiere instituțională, adică prin procesul prin care dintr-o instituție socială de regulă fundamentală, care îndeplinește mai multe funcții în societate, apar alte noi instituții, care preiau unele din funcțiile instituției de origine. Ca exemplu putem da „instituția familiei”care a îndeplinit la origine practic toate funcțiile sociale vitale, este cel mai potrivit exemplu pentru a reliefa acest proces.

La începuturile civilizației umane, familia îndeplinea qvasitotalitatea funcțiilor sociale, adică atât funcții religioase, cât și economice, politice, de control social etc. În această perspectivă putem observa mult mai clar de ce familia este, din perspectivă istorică, o instituție socială fundamentală. Societatea actuală, cunoscută sub denumirea de societate bazată pe cunoaștere, trece printr-un proces de reașezare a categoriilor sociale în funcție de nivelul veniturilor, de nivelul de trai. Există trei tipuri de clase cunoscute sub denumirea de clasa de săraci, clasa de mijloc și clasa avută. Societatea românească este polarizată între clasa superioară și clasa de săraci, clasa mijlocie fiind prea puțin definită.

Vorbim despre aceste clase pentru că ele s-au format în timp, unele dintre ele s-au dezvoltat mai mult, altele mai puțin; sunt formate din indivizi care au dobândit statusul economic sau cultural, în funcție de politicile adoptate de fiecare țară în parte, de nivelul lor de educație. O altă structură a societății contemporane are în vedere categoriile socio-profesionale. Apartenența la o anumită categorie aduce după sine un anumit status, care reprezintă, de fapt, o poziție de putere, iar rolurile corespondente exprimă puterea. Apar fenomenele de solidaritate socială, angajările pe bază de rudenie în toate structurile instituțiilor publice, fenomene care pot influența negativ evoluția unei instituții. 53

53https://www.academia.edu/7316411/Institu%C5%A3ii_sociale._Status_%C5%9Fi_rol

Structura instituțiilor și tipologia lor

În limbajul obișnuit, instituția este o organizație delimitată întotdeauna spațial și temporal. Adeseori, utilizăm termenul ca sinonim pentru oricare dintre organizațiile publice (primării, ministere, oficii guvernamentale, organizații internaționale).

În sociologie, prin instituție se înțelege ceva mai mult. Familia, spre exemplu, constituie, ca și Biserica, cea mai importantă instituție pentru comunitate. Dar și Banii sunt o instituție socială, ei având funcția de a reglementa circulația monedei într-o societate. Orice tip de practică instituită, oriunde în societate, în anumite condiții, poate reprezenta o instituție socială. Orice organizație funcționează pe baza unei instituții sociale, însă nu orice instituție există sub forma unei organizații.

Există câteva mari tipuri de instituții care, datorită importanței lor, sunt considerate instituții sociale fundamentale: Familia, Religia, Statul. Dar, evident, instituțiile sociale se pot clasifica în mai multe moduri. Spre exemplu, în raport cu tipul de funcție socială pe care o îndeplinesc, instituțiile pot fi:

instituții politice care se referă la conducerea comunităților și a societăților (spre exemplu,statul, partidele, consiliile locale etc.);

instituții juridice care privesc administrarea controlului social și asigurarea ordinii (tribunalele, baroul etc.);

instituții economice care se ocupă cu producerea de bunuri și servicii (orice organizație economică etc.)

instituții culturale – se îndeletnicesc cu producerea și difuzarea culturii (de exemplu teatrele, bibliotecile, filarmonicile, mass-media etc.);

instituții religioase – administrează practicile și ideologiile religioase (spre exemplu, Biserica, diverse secte religioase etc.)

instituții ale vieții private – asigură desfășurarea vieții private a indivizilor

Trebuie menționat că nu toate instituțiile sociale, ca și practicile aplicate, sunt acceptate în mod obligatoriu în societate. Unele, spre exemplu, pot fi considerate ilegale. Din punct de vedere istoric, apariția unor noi instituții sociale s-a manifestat, în primul rând, prin procesul de diferențiere instituțională. Indiferent de nivelul lor de cuprindere și de forma în care există, orice instituție socială presupune o serie de elemente componente obligatorii. Componentele de bază ale oricărei instituții sociale sunt: set de statusuri, rolurile atașate acestor statusuri, activități care îndeplinesc anumite funcții sociale, mijloace de îndeplinire a funcțiilor, scopuri/obiective ale membrilor, simboluri. Dintre toate aceste elemente doar ultimele două prezentate nu sunt obligatorii la nivelul tuturor instituțiilor sociale. În privința persoanelor cu dizabilități, a statusului lor social, mentalitățile au evoluat remarcabil.

Cetățenii europeni cred cu tărie că persoanele cu dizabilități ar trebui să poată participa pe deplin în cadrul societății, că ar trebui să aibă posibilitatea de a merge la școală, de a-și găsi un loc de muncă sau de a avea acces la magazine la fel ca toți ceilalți.

”Dezvoltarea accesibilității pentru persoanele cu dizabilități este o componentă-cheie a strategiei generale în domeniu a UE (IP/10/1505) și este determinată în primul rând de reformele instituționale. În acest sens, în perioada post-comunistă reforma instituțională a vizat domenii multiple ale vieții sociale, inclusiv reforma administrației publice, care se axează pe orientarea „către programe, proiecte și planuri de dezvoltare ”54

54Zamfir Cătălin, în Enciclopedia dezvoltării sociale, 2007, Editura Polirom, Iași, p.173

Instituțiile au, prin definiție, o conotație de stabilitate, dar, în același timp, ele trec prin procese de schimbare, de mutații chiar. Ele dispun de o structură organizatorică proprie, de un buget propriu și un patrimoniu, au atribuții stabilite prin lege și personal de specialitate.

Structura unei instituții reprezintă o rețea puternic ancorată în spațiu și timp și se poate defini printr-un număr de elemente și relații: funcțiunile diferitelor organe și legăturile existente între acestea, condițiile diviziunii muncii și repartizarea autorității

Scopurile unei instituții sunt definite în raport cu anumite valori. Ansamblul valorilor și scopurilor, precum și normele existente, caracterizează finalitatea instituției.

Activitățile unei instituții sunt de ordin material sau informațional și intervin în cadrul comunităților în vederea modificării acestora în conformitate cu scopurile sale.

În orice societate există probleme sociale și nevoi a căror rezolvare depinde în mare măsură de existența unui flux continu de resurse locale pentru dezvoltarea comunitară.

Acest concept este destul de complex, el cuprinde domenii sociale cum ar fi: economia socială, urbană sau rurală, structura educațională și culturală, ocupații tradiționale, incluziunea și promovarea calității vieții etc. Această dezvoltare necesită creșterea resurselor locale prin asociere și acțiune colectivă, în scopul controlării politicilor și programelor care vizează dezvoltarea comunității în cauză și rezolvarea problemelor sociale. De rezolvarea acestor probleme se ocupă în prezent mai multe direcții sociale și instituții publice cum ar fi bibliotecile publice, muzeele și alte instituții de cultură, organizații neguvernamentale. Toate aceste instituții, prin colaborări directe sau indirecte, încearcă să rezolve și să găsească soluții la problemele sociale cu care se confruntă comunitatea.

Instituțiilor publice stabilesc relații de colaborare și de comunicare eficientă, atât în interiorul sistemului, cât și între instituție și beneficiari sau alte organizații/instituții cu care colaborează. Pentru a înțelege rolul acestor instituții și atribuțiile lor vom puncta nivelul la care ele acționează cum ar fi: Președintele României, Guvernul, Parlamentul (la nivel central), la nivel teritorial, instituția prefectului, serviciile publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrative-teritoriale și Comisia Județeană Consultativă. Pe plan local acționează Consiliul Local și Primarul, Consiliile Județene și alte servicii aflate în subordinea acestor autorități cum ar fi: spitalele, bibliotecile, muzeele, instituțiile de învățământ etc.

Consiliul local este instituția care are inițiativa și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități publice, locale sau centrale.

Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică, este șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale, pe care îl conduce și îl controlează. El are obligativitatea de a răspunde, în condițiile legii, de buna funcționare a administrației publice locale, reprezintă municipiul, comuna sau orașul în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române sau străine, precum și în justiție. Rol esențial în dezvoltarea unei comunități, îl au consiliile locale, primăriile și instituțiile din subordine care se ocupă cu aceste probleme sociale. Numeroasele probleme ale cetățenilor pot fi soluționate de direcții și birouri. Vom enumera câteva dintre acestea și rolul lor în rezolvarea cazurilor sociale dintr-o comunitate:

Direcțiile Sociale, cu următoarea structură: Serviciul social, care se ocupă de alocațiile de stat, ajutoarele de urgență, de înmormântare, cantina socială, anchetele sociale, indemnizațiile de naștere, ajutoarele de încălzire, anchetele pentru reeșalonarea chiriei și scutirea de penalități la plata chiriei;

Biroul de ajutor social, care se ocupa de dosarele de ajutor social;

Biroul ONG, Romi, Handicapați care se ocupa de anchetele sociale pentru persoane cu handicap, ajutoare materiale, problematica socială a etniei rroma, acordarea subvențiilor conform Legii nr. 34/1998;

Biroul Locuințe Sociale care se ocupa de soluționarea solicitărilor de locuințe sociale;

Biroul Autoritatea Tutelară care se ocupa de problematica copiilor și a vârstnicilor .

Toate aceste instituții au un rol important în societatea românească, dar la nivelul comunităților, problemele cetățenilor, a persoanelor defavorizate sunt rezolvate greoi, uneori tardiv, alteori implicarea este inexistentă.

Incluziunea și promovarea calității vieții este un concept mai nou, care implică creșterea resurselor locale prin asociere și acțiune colectivă, în scopul controlării politicilor și programelor care vizează dezvoltarea comunității în cauză.

De rezolvarea problemelor urgente în comunitate se ocupă, în prezent, în mod special, Administrația Socială Comunitară, care are ca obiect principal de activitate ansamblul de măsuri, programe, activități și servicii specializate de protejare a familiilor, comunităților și grupurilor aflate în dificultate, care nu au posibilitatea ca, prin eforturi proprii, să poată duce un trai decent, dar și alte direcții sociale și organizații neguvernamentale. Toate instituțiile, fie că sunt publice sau sociale, prin colaborări directe sau indirecte, încearcă să rezolve și să găsească soluții la problemele sociale cu care se confruntă comunitatea. Aceste instituții, prin politicele lor de organizare contribuie la creșterea calității vieții, la rezolvarea unor nevoi specifice pentru fiecare categorie de vârstă, pe categorii defavorizate aflate la marginea societății.

Relațiile publice

O organizație de orice tip, publică, neguvernamentală, trebuie să aibă o relație foarte bună cu publicul. Câțiva cercetători din Cluj, din domeniul relațiilor cu publicul, au încercat dezvoltarea unor măsurători pentru relațiile dintre organizație și public, au identificat anumiți indicatori cum ar fi: angajamentul, încrederea, controlul reciproc, satisfacția care poate măsura calitatea serviciilor. Aceste măsurători nu oferă informații clare legate de modul în care sunt constituite și întreținute relațiile dintre instituții și public, dar sunt importante pentru depistarea obstacolelor și problemelor ivite. Instituțiile publice și cele neguvernamentale se supun unor legi speciale, de fapt unui cadru normativ general în care sunt stipulate obiectivele fiecărei organizații, sistemul de organizare și funcționare, locul obținut în cadrul administrației publice, modul de alocare a resurselor.Toate instituțiile trebuie să-și informeze beneficiarii despre serviciile pe care le pot pune la dispoziție, despre obiectivele lor pe termen lung. Astfel se stabilește legătura, o relație reciprocă, între instituție și public, calitatea acestei relații și modalitățile utilizate în folosul comunității.

Capitolul VII Rolul instituțiilor sociale și publice în viața cetățenilor

Rolul instituțiilor în comunitate

Pornind de la definiție, „instituția publică este un organ sau o organizație de stat care desfășoară activități cu caracter social, cultural, administrativ; formă de organizare a raporturilor sociale, potrivit normelor juridice stabilite pe domenii de activitate”45, instituțiile publice, chiar cu incovenientele birocratice pe care le au astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate să facă față provocărilor modernității.55 55https://dexonline.ro/definitie/institu%C8%9Bie

Conform teoriei lui Max Weber, ceea ce face din instituțiile birocratice instrumente eficiente, este caracterul rațional, manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:

pot manevra un număr mare de sarcini;

pun accent pe cuantificare;

operează într-un mod previzibil, standardizat;

pun accent pe controlul asupra celor angrenați în sistemul instituțiilor.

„Oricărei societăți umane, tradiționale sau moderne, îi este specifică o anumită structură socială, adică un mod de distribuție a statusurilor și rolurilor sociale, a modelelor recurente de comportare activă în relațiile interumane.”

Din punct de vedere normativ, instituțiile constau într-un ansamblu acțiuni de reguli sau norme care definesc structura de bază a ordinii sociale, respectiv modele recurente de comportamente sau de relaționare socială. Regulile sunt formale și informale. Cele formale sunt incluse în legi sau prevederi juridice, cele informale iau forma tradițiilor, convențiilor, codurilor de conduită etc.

Multe dintre abordările instituțiilor evidențiază capacitatea acestora de a controla și a constrânge comportamentul. Instituțiile impun restricții prin definirea granițelor legale, morale și culturale ce delimitează activitățile legitime de cele ilegitime. Instituțiile furnizează direcții și resurse menite să sprijine acțiunea, dar și interdicții ori limitări ale libertății de acțiune.

Cercetătorii subliniază aspectele reglatoare ale instituțiilor care constrâng și reglementează comportamente. Economiștii consideră că instituțiile se sprijină în primul rând pe pilonul reglator. Obiectivul unei instituții publice este servirea interesului public. De cele mai multe ori, deși benefică, inițiativa particulară nu poate acoperi cerințele societății și de aceea sunt necesare instituții specifice. Instituțiile publice sunt importante pentru că, activitatea lor fiind dependentă de sectorul guvernamental, cetățenii au posibilitatea să constate capacitatea unui guvern de a răspunde nevoilor lor și, de asemene, pentru că managementul sectorului public controlează activitatea organizațiilor cu scop lucrativ.

În cazul în care controlul guvernamental este rigid, sau se face pe criterii politice, aceste instituții își pierd statutul de entități independente. Provocarea pentru instituțiile publice, culturale, a organizațiilor neguvernamentale, o reprezintă nevoia de a armoniza legislația, rapoartele și inițiativele importante și de a le integra în serviciile lor.

Aceste instituții pot sprijini procesul de învățare, pot determina scăderea numărului de infracțiuni, pot contribui la dezvoltarea urbană și rurală, la regenerarea economică și culturală, pot influența diversitatea culturală, creativitatea, re-calificarea, apartenența la comunitate, dezvoltarea spiritului civic și a identității culturale, fiecare dintre aceste aspecte contribuind la incluziunea socială.

Instituțiile publice au deținut un rol important în majoritatea țărilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea unor servicii publice, unele instituții au trecut în plan secundar. În acest caz trebuie să avem în vedere și politicile sociale. Atingerea obiectivelor instituțiilor publice depinde de modul în care guvernele vor găsi mecanismele de motivare și de control adecvate, fără a implementa proceduri rigide la nivelul fiecărei entități publice. Când vorbim despre interesul public, despre categorii vulnerabile, trebuie să amintim și despre formele de asistență și protecție socială din administrația publică locală.

Ca domeniu strict de activitate asistența socială este definită drept „un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate de protejare a persoanelor, grupurilor și comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate (…), care nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață” (Zamfir, 1995, pg.100)

Este o activitate care oferă ajutor indivizilor, grupurilor și comunităților, orientată spre adaptare socială și crearea de condiții favorabile din punct de vedere social. Asistența socială este o componentă a sistemului național de protecție socială, cuprinde servicii sociale și prestații sociale pentru asigurarea creșterii calității vieții și promovarea principiilor de coeziune și incluziune socială. Sistemul de asistență socială este format din servicii sociale prestate de instituțiile de stat, de organizații private non-guvernamentale sau de voluntariat. Pot presta servicii sociale persoane fizice sau juridice, publice ori private la nivel local și județean.

Legea privind sistemul national de asistenta sociala, legea nr. 47/2006 prevede:

„Art. 12. – (1) Furnizorii de servicii sociale pot organiza și acorda servicii sociale, cu sau fără găzduire, după cum urmează: a) în comunitate; b) la domiciliul beneficiarului; c) în centre de zi și centre rezidențiale, publice sau private. (2) Centrele de zi și rezidențiale reprezintă așezăminte în care serviciile sociale sunt acordate de personal calificat și care dispun de infrastructura adecvată furnizării acestora; în centrele rezidențiale persoana este găzduită mai mult de 24 de ore. (3) Serviciile sociale se pot organiza în forme diverse, stabilite prin nomenclatorul serviciilor sociale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

Beneficiarii acestor servicii prin politicile aplicate pot obține condiții minime, necesare unei vieți decente. Acești beneficiari sunt, de regulă, persoane cu dizabilități fizice sau mentale, persoane vârstnice neajutorate, familii sărace, copii care trăiesc într-un mediu ostil, abandonați, instituționalizați, sau tineri delicvenți, persoane abuzate etc.

Organizația, conform unei definiții unanim acceptate, este o „asociație de oameni cu concepții sau preocupări comune, uniți conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activități organizate”; ea este totdeauna specializată, în sens că are o misiune căreia îi sunt asociate anumite obiective. Organizațiile, prin calitatea serviciilor specializate prestate, pot rezista pe piață sau pot dispărea, în funcție de mediul de piață concurențial. Clasificarea organizațiilor se poate face după anumite criterii:

după forma de organizare: publice sau private, guvernamentale sau neguvernamentale;

după scopul declarat: cu profit sau nonprofit;

după tipul de producție;

după dimensiunea organizațiilor;

după importanța organizațiilor: locale sau regionale, naționale, multinaționale

Instituții culturale

Dintre instituțiile culturale vom lua în discuție : bibliotecile, muzeele, teatrele etc.

Bibliotecile publice, împreună cu arhivele și muzeele, pot contribui la constituirea unei societăți civile, la dezvoltarea unei societăți informaționale, la dezvoltarea de servicii pentru: e-guvernare, e-sănătate, e-comerț, e-învățare. Un rol important îl au bibliotecile în dezvoltarea socială și economică, contribuind, prin programe și proiecte, la combaterea analfabetismului digital, devenind de fapt Punctele de Acces la Internet, oferind servicii și informații prin intermediul noilor tehnologii grupurilor vulnerabile.

În Agenda PULMA , prezentată la conferința din Oeiras, Portugalia, 13-14 martie 2003, pentru Europa electronică, se specifica nevoia, la nivel local și național, de fonduri suficiente pentru a veni în întâmpinarea cerințelor tuturor cetățenilor. De aceea bibliotecile publice împreună cu muzeele trebuie: „să ofere servicii inovative de calitate, tehnologii digitale, care să ajute cetățenii să-și atingă scopurile personale într-o lume în schimbare și care să contribuie la coeziunea socială și la succesul unei economii europene bazate pe cunoaștere”56

56http://abr.org.ro/www.abr.org.ro/rrbsi/rrbsi1_2008_ro_txt.pdf

Bibliotecile, încă din cele mai vechi timpuri, au oferit materiale și resurse de informare, educaționale și de petrecere a timpului liber. Prin tehnologiile aflate în dotare, pot furniza diverse servicii: informații pentru cei care nu dețin un calculator, internet în scopul informării și comunicării pentru marele public. Biblioteca are un rol foarte important într-o școală, pentru că reprezintă accesul elevilor la informație, la știință, și la cultură. Activitatea unei biblioteci este uriașă, iar memoria umană se dezvoltă ca orice organ al corpului prin exerciții la care cititul este de o importanță covârșitoare.

Una dintre inițiativele Strategiei Europa 2020 este Agenda Digitală pentru Europa, un program prin care se încearcă construirea unei piețe digitale unice bazate pe internetul rapid care să-i ajute pe cetățenii din toate colțurile Europei să se dezvolte și să devină o componentă activă a spațiului european. Comisia Europeană a desemnat câte un „campion digital” în fiecare stat membru. În cazul României, Neelie Kroes, comisarul european pentru Agenda Digitală și vice-președinte al Comisiei, a aprobat, la începutul lui 2012, acordarea titulaturii de Campion Digital al României lui Paul Baran, coordonatorul proiectului Biblionet.

Acest proiect finanțat cu 26,9 milioane de dolari de Fundația Bill & Melinda Gates pe o durată de 5 ani a reușit să introducă aproape 10.000 de calculatoare în peste 2000 de biblioteci locale din România. Putem spune că acest proiect a ajutat foarte mult bibliotecarii din mediul urban, dar și pe utilizatorii bibliotecilor din România care s-au familiarizat cu programele și modulele de căutare pe calculator. Cei mai mulți folosesc tehnologiile noi pentru a păstra legătura cu prieteni și rude aflate în alte localități și pentru divertisment (filme, jocuri, muzică). Conform statisticilor, astăzi, „peste 75% dintre românii frecventează o bibliotecă locală știu să folosească computerul și se descurcă cu ușurință în mediul online. Dar abia aici începe partea interesantă. Peste 9000 de persoane și-au găsit un loc de muncă folosind internetul din biblioteci, iar Paul Baran menționează că 43.000 de fermieri au făcut cereri pentru subvenții agricole folosind acest instrument.”57

57http://ec.europa.eu/romania/news/articole_si_dialoguri/12122013_ce_pot_face_impreuna_satul_romanesc_si_internetul_ro.htm

Rolurile de bază ale bibliotecilor publice moderne sunt sintetizate la nivel internațional ca:

centru educațional și pentru învățământ;

centru social;

centru cultural;

centru de informare generală;

centru local pentru tehnologia informației //////

Bibliotecile sunt un factor de sprijin pentru incluziunea socială a categoriilor defavorizate ele sunt principalele puncte de acces locale la noile tehnologii și internet gratuit. Problema bibliotecilor publice din România, care sunt finanțate din banii contribuabiilor, pentru formarea și educarea societății, ar trebui să devină una dintre prioritățile locale și naționale. Biblioteca este, de fapt, oglinda societății, starea ei arată cât de mult a evoluat comunitatea. Ea face parte din zestrea unei societăți, este însăși cultura transmisă noilor generații, este cea mai importantă instituție publică, care, prin mijloacele de comunicare și informare, poate contribui la proiecte culturale majore pentru generațiile viitoare. În ultimii ani aceste intituții, au intrat în programe de dezvoltare, de reorganizare și de promovare a unor noi servicii accesibile tuturor categoriilor de utilizatori, adecvate nevoilor lor de studiu și informare. Ele au contribuit la creșterea eficienței economico-sociale la durabilitatea societății noastre, cu resurse materiale și umane atât de limitate. Unele biblioteci au fost dechizătoare de drumuri în implementarea unor servicii în folosul comunității.

Rolul unei biblioteci, în mileniul al treilea, nu mai este doar de a oferi cărți sau servicii IT, ci de a ajuta comunitatea. Iar a ajuta comunitatea se poate realiza prin modalități diferite față de cele tradiționale utilizate până acum. Biblioteca trebuie să inițieze și să dezvolte parteneriate care să conecteze oamenii și să depășească diferențele. Mai mult, biblioteca trebuie să susțină și să demonstreze instituțiilor publice și oamenilor modul în care ea face o diferență în comunitate (extras din Legea Nr. 334 din 31 mai 2002 Republicată, Legea bibliotecilor, articolul 1)

Prin prezența acestei legi, se consideră că:

” a) bibliotecă – instituția, compartimentul sau structura specializată ale cărei atribuții principale sunt: constituirea,organizarea, prelucrarea, dezvoltarea și conservarea colecțiilor de cărți, publicațiilor seriale, a altor documente de bibliotecă și a bazelor de date, pentru a facilita utilizarea acestora în scop de informare, cercetare, educație sau recreere; inițierea, organizarea și desfășurarea de proiecte și programe culturale, inclusiv în parteneriat cu autorități și instituții publice, cu alte instituții de profil sau prin parteneriat public-privat; în cadrul societății informației biblioteca are rol de importanță strategică. […]

d) bibliotecă publică – biblioteca de tip enciclopedic pusă în slujba unei comunități locale sau județene.”58

58http://www.bjdb.ro/docs/resurse_bibliotecari/Servicii%20pentru%20comunitate.pdf

În domeniul biblioteconomic este nevoie de o serie de politici, practici, servicii pentru a susține o activitate inclusivă, este nevoie de identificarea barierelor de acces către acestea.

În utilizarea bibliotecilor se întâlnesc:

Bariere instituționale;

Bariere personale și sociale;

Bariere de percepții și atitudini;

Bariere de mediu.

Barierele instituționale create de instituții, autorități, biblioteci și personalul lor, pot descuraja ori restricționa utilizarea de către anumite grupuri sau indivizi ai comunității cum ar fi: ore de funcționare nepotrivite, limitarea sau restricții la disponibilitatea serviciilor și resurselor, atitudini și maniere nepotrivite ale personalului, reguli și reglementări nepotrivite, politici de dezvoltare a colecțiilor care nu reflectă necesitățile comunității sau care nu sunt în formatele necesare, lipsa signajului care împiedică orientarea utilizatorilor în edificiul bibliotecii.

Barierele personale și sociale includ lipsa deprinderilor de lectură, de scriere, de comunicare, veniturile mici și sărăcia, discriminarea directă sau indirectă, lipsa contactelor sociale.

Barierele de percepții și atitudini cauzează dificultăți în relaționare, determină izolare față de restul comunității.

Barierele de mediu nu sunt de neglijat, există în noile țări membre ale Uniunii Europene zone defavorizate, unde nu există școli, biblioteci, grădinițe. În aceste locuri apar probleme de decădere culturală, apar problemele sociale, izolarea și marginalizarea categoriilor defavorizate.

O bibliotecă publică eficientă trebuie să demonstreze că se poate implica în coeziunea comunitară în stimularea capitalului social. Bibliotecile publice sprijină acest deziderat la nivel național și internațional. În ultimii ani, Europa a dezvoltat programe și proiecte de promovare a solidarității și apropiere de cetățenii săi, proiecte de promovare a economiei, a unui model de societăte mai incluzivă, care să răspundă prompt expectanțelor comunităților, indivizilor, societății civile, partenerilor sociali. Au fost lansate semnale pozitive la diverse summit-uri: Amsterdam, Luxemburg, Lisabona, Geneva, Tunis. Au fost încurajări și susțineri pentru dezvoltarea politicilor sociale, pentru reforme economice și coeziune socială.

La summitul de la Geneva (2003) s-a pus problema incluziunii, ca factor-cheie în edificarea Societății Informaționale. Acesta și alte forumuri au lansat noi inițiative pentru a combate excluziunea socială și noi abordări ale strategiilor de incluziune socială, bazate pe adaptarea economiei și societății la schimbarea accelerată a tehnologiilor informaționale și a cunoștințelor.

În declarația finală se specifica:

” … că societatea informațională este o provocare globală în noul mileniu și că dezvoltarea ei trebuie să fie bazată pe o serie de principii: îmbunătățirea accesului la tehnologiile informației și comunicațiilor, precum și la informație și cunoaștere, promovarea educației digitale, creșterea gradului de securitate în utilizarea ICT, crearea unui mediu care să permită dezvoltarea societății informaționale, dezvoltarea de aplicații ICT, promovarea și respectarea diversității culturale și încurajarea cooperării regionale și internaționale. Declarația face referire și la IG, menționându-se că acest concept trebuie să reprezinte un element de bază al agendei societății informaționale și că gestionarea internațională a Internetului trebuie să fie un proces multilateral, transparent și democratic, care să includă, în egală măsură, guverne, sectorul privat, societatea civilă și organizații internaționale și să asigure o distribuție echitabilă a resurselor, să faciliteze accesul universal și să garanteze funcționarea Internetului în condiții de stabilitate și siguranță.”(Geneva, 10-12 decembrie 2003 în cadrul World Summit on Information Society – WSIS)

Au urmat proiecte și inițiative de susținere a strategiilor ca acțiunea: e–Europa, Societatea Informațională pentru toți. Ele au lansat propuneri, inițiative și căi pentru susținerea resurselor dedicate combaterii incluziunii sociale și a efectelor ei, eforturilor de a promova o „Europă pentru toți”.

Muzeele

Arta este limbajul accesibil tuturor indiferent de cultură, potențial intelectual, experiență sau cunoștințe. Pornind de la definiție muzeele sunt acele instituții care„ care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte”59

59https://dexonline.ro/definitie/muzeu

Muzeele, prin patrimoniul pe care îl dețin, prin colecțiile sale, expozițiile cu tematică organizate în timp, expozițiile care au prezentat valorile culturale din zonele respective, promovarea artiștilor consacrați și nu numai, pot contura apartenența unor grupuri care este posibil să fi fost marginalizate. Această instituție, împreună cu celelalte organizații pot încuraja respectul reciproc, toleranța și înțelegerea între diferitele comunități, pot combate discriminarea și eliminarea stereotipurilor care stimulează indolența și rasismul.

Aceste instituții s-au adaptat la provocările sociale apărute, au început să-și îmbunătățească serviciile, să-și satisfacă cerințele publicului care a devenit eterogen. Ele au renunțat la forma de expunere statică – contemplativă, prin care publicul beneficiar este informat destul de vag, despre colecțiile tematice. Toate instituțiile culturale trebuie să aleagă căile și metodele cele mai potrivita pe care le poate folosi în domeniul comunicării. Muzeele alături de arhive, biblioteci, instituții de învățământ, alte instituții de cultură, au menirea de a prezenta publicului rădăcinile civilizației, reprezintă una din sursele de educație din toate timpurile.

Rolul muzeelor s-a schimbat în timp, a devenit un mediator între exponate și publicul dornic de informații competente. Pe lânfă funcțiile care le dețineau, de susținători al dezvoltării naționale, științific, avocat al comunității, și-a întărit foarte mult rolul educativ, contribuind la educarea gustului pentru frumos al comunităților. Atfel, a devenit locul unde publicul vine pentru a se delecta, pentru a se informa, pentru a-si largi orizontul de cunostinte, pentru a cunoaste mai bine – prin intermediul exponatelor – valori istorice, culturale, religioase etc din istoria trecuta sau mai recenta a comunitatii din care face parte ori a altor entitati mai apropiate sau mai indepartate geografic.60

60 http://www.rasfoiesc.com/hobby/arta-cultura/MUZEUL-SI-PUBLICUL33.php

Realitatea îi obligă pe specialiștii să renunțe la vechile cutume, norme sau principii și să accepte situația că astăzi există un public avizat și un public în formare și că trebuie să accepte paradigma„noi ne formăm publicul”. Astăzi, muzeele au devenit centre culturale, care pe lângă zonele de expunere clasice dețin și spații complementare unde se regăsesc biblioteci, săli de concerte, săli unde au loc lansări de carte, vernisaje. Ele se adresează unui public mai larg, au reușit în timp să reunească oameni din domenii diferite într-un spațiu care a devenit treptat un centru cultural.

În România a fost lansat în perioada 1 mai – 31 octombrie 2013 proiectul „Simte arta în 6 muzee”, a fost finanțat de Fundația Orange, implementat în București, Timișoara și Brașov.

Acest proiect a avut ca scop îmbunătățirea accesului persoanelor cu dizabilitați în muzee. Au fost introduse echipamente și servicii adaptate acestor persoane(exponate tangibile, hărți în limbaj Braille, cataloage, covoare tactile, lize electrice, ghiduri audio, interpreți mimicogestuali.

Astfel aceste instituții prin noile servicii și dotări au reușit să atragă noi vizitatori. Putem da ca exemplu și Muzeul Antipa care a lansat proiectul„Muzeul tuturor”, dedicat persoanelor cu dizabilități. Instituția a fost dotată cu rampe de acces, 20 de bazorelifuri cu explicații în Braille, ce reprezintă diagramele din expozițiile prezentate, cutii cu piese ce pot fi atinse, cu instrumente speciale create pentru această categorii de vizitatori. Doi muzeografi au fost instruiți pentru a organiza ghidaje prin limbaj mimico- gestural.

Având aceste exemple, aceste rețete de succes, toate instituțiile publice, de cultură, ar trebui să ia în calcul acest tip de public și să aducă îmbunătățiri în servicii și echipamente.

Filarmonica

Filarmonica este o instituție culturală„care se referă la activitatea de răspândire a culturii muzicale prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale. Societate filarmonică = (în trecut) asociație de muzicieni, profesioniști sau amatori. 2. S. f. Instituție al cărei scop este cultivarea și răspândirea muzicii prin concerte, recitaluri, spectacole muzicale etc”61

61https://dexonline.ro/definitie/filarmonica

Și filarmonicele au început să fie mult mai deschise către public. Până nu de mult aceste instituții ereau frecventate numai de un public avizat, dar astăzi au loc concerte în spații neconvenționale, în locuri publice, în stradă. În orice oraș ar trebui să existe cât mai mulți operatori culturali, pentru a creea punți de comunicare cu comunitatea. După interesul publicului(segmentul de public), ar trebuie să se ghideze toate acțiunile instituțiilor de cultură, după nivelul lor de cunoaștere. Industriile culturale și creative sunt unul din factorii promotori(motoarele dezvoltării) ai unei societăți moderne. Asumându-și rolul de formator, filarmonicile facilitează apropierea tinerilor de muzica bună, oferind alternative acestui segment. Concertele organizate în spațiile publice, grădini de vară, teatre de vară, în alte spații, au reușit să atragă și un alt tip de public. De fatp, vorbim de educarea publicului, de prezentarea mai multor genuri de muzică: muzica de filme, tangouri, muzica romantică, valsuri, polci și altele.

Teatrele

Arta în general poate fi folosită în anumite terapii. Art-terapia este o modalitate prin care se asigură dezvoltarea abilităților fizice, cognitive și emoționale. Vorbim de anumite forme specific: terapie prin dans, terapie prin teatru și terapie prin muzică, care aduc mari beneficii pentru tinerii, adulți cu dizabilități intelectuale beneficiari ai acestui tip de servicii. Teatru este un loc unde se consolidează o comunitate, este o artă constructivă bazată pe dialog și interacțiune. Educațaia prin teatru atrage atât publicul tânăr, cât și pe cel adult.

Teatrul poate fi folosit în terapia grupurilor de persoane cu nevoi special, este o tehnicǎ de eliberare a tensiunilor, dar și de clarificare a stǎrii celui care dǎ viațǎ unui anumit personaj. Actorul joacă un dublul rol, odată prin interpretarea personajului, și a doua oară participă indirect la terapie. Astfel terapia contribuie într-o mai mare măsură la dezvoltarea abilităților de comunicare, a abilităților de socializare și empatie, precum și a abilităților de autocunoaștere și autoreflecție.62

62http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/caPPS/16%20-%20Anca%20(ILIES)%20MERCEA.pdf

Arta sub toate formele ei o putem regăsi în spații publice convenționale, cu sunt muzeele, galeriile și centrele expoziționale de artă. Spațiile publice neconvenționale sunt reprezentate de galeriile neconvenționale (care pot fi practic orice fel de incinte, construite în mod expres în scop artistic), fie de zone cu alte destinații, dar adaptate expunerii. Un alt spațiu este strada, un spațiu comun, care nu necesită mari dotări din punct de vedere ala acesibilității, este un spațiu al tuturor membrilor unei comunități, un teritoriu de tranziție, dinamic, opus celui static al instituțiilor. Spațiul public urban prin intermediul activităților cultural(serate sinfonice, teatrul stradal etc.) oferă posibilități de manifestare publicitară a indivizilor sau a unor grupuri de indivizi. În această situație nu se fac diferențe între oameni, poate veni toți membrii comunității. În marele orașe, ca București, Iași, Sibiu, Cluj, Timișoara, arta în spațiul public a devenit un fenomen, o provocare pentru fiecare artist. Proiectul artistic stradal este poate cel mai propice loc de îmbinare al tehnicilor murale tradiționale (frescă, sgraffito, mozaic, ceramică, sticlă, metal) cu noile tehnici (graffiti, sky art, land art sau artă electronică – computer art, laser și holografie, video, billboard art, netart, locative art) iar rezultatele sunt surprinzătoare, constând într-o mare varietate de concretizări: obiecte, evenimente.

În România existe orașe care au aplicat această artă pe pe zidurile clădirilor, a blocurilor, a caselor private sau a instituțiilor publice, dar și pe zidurile pasajelor subterane sau ale stațiilor de metrou, suprafața panourilor publicitare, a vagoanelor de tramvai, tren sau metrou. La Iași există un spațiu neconvențional de expunere, galeria de pe gardul Parcului Copou din Bulevardul Carol, o galerie în stradă, situată întrun loc foarte circulat, cu siguranță cea mai vizitată galerie . La Brașov, în Piața Sfatului, au loc diverse evenimente cultural, concerte, spectacole inedite, este un oraș cu tradiție în activități stradale. Încă din Evul Mediu, aici se organizau târguri atât pentru negustorii sași și maghiari cât și pentru cei veniți din Romania. 63

63http://hermeneia.ro/wp-content/uploads/2011/02/04_Tofan.pdf

Prin lege, persoanele cu dizabilități pot intra gratuit la spectacole și la evenimente sportive. Aceste drepturi sunt prevăzute în Legea 448/2006 actualizată pentru persoanele cu handicap.

Iată ce prevede legea:

Art. 21

(1) Autoritățile competente ale administrației publice au obligația să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la valorile culturii, la obiectivele de patrimoniu, turistice, sportive și de petrecere a timpului liber.

(2) În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la cultură, sport și turism, autoritățile administrației publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice:

a) să sprijine participarea persoanelor cu handicap și a familiilor acestora la manifestări culturale, sportive și turistice;

b) să organizeze, în colaborare sau parteneriat cu persoane juridice, publice ori private, manifestări și activități culturale, sportive, de petrecere a timpului liber;

c) să asigure condiții pentru practicarea sportului de către persoanele cu handicap;

d) să sprijine activitatea organizațiilor sportive ale persoanelor cu handicap.

(3) Copilul cu handicap, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate la bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive.

(4) Adulții cu handicap beneficiază de bilete de intrare la spectacole, muzee, manifestări artistice și sportive, astfel:

a) adultul cu handicap grav sau accentuat, precum și persoana care îl însoțește beneficiază de gratuitate;

b) adultul cu handicap mediu și ușor beneficiază de bilete de intrare în aceleași condiții ca pentru elevi și studenți.

(5) Sumele aferente drepturilor prevăzute la alin. (3) și (4) se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii și cultelor, al Agenției Naționale pentru Sport, din bugetele locale sau, după caz, din bugetul organizatorilor publici ori privați.

Dintre instituțiile sociale putem lua în discuție în acest context asociațiile, organizațiile și ale instituțiile neguvernamentale.

Asociațiile neguvernamentale

În societățile moderne s-a manifestat din ce în ce mai accentuat o nouă diferențiere în cadrul societății civile: un sector orientat spre obținerea profitului și un altul care nu urmărește acest lucru: sector non-profit. Există două categorii de actori: statul pe de o parte și, societatea civilă pe de altă parte. Sectorul non-profit nu reprezintă o noutate absoluta în sistemul de organizare a vieții sociale, existența sa fiind cunoscută, de cel puțin patru secole, sub forma activităților desfășurate de biserică, instituțiile filantropice sau de caritate, asociațiile de ajutor reciproc, școlile private etc.

Motivul pentru care aceste servicii nu sunt asigurate sută la sută de către sectorul de stat sau cel orientat spre obținerea profitului era unul relativ simplu: veniturile rezultate din urma acestor activități nu reprezentau un profit pentru sectorul de afaceri și nici nu conduceau la creșterea veniturilor bugetare pentru instituțiile publice. După cel de-al doilea război mondial guvernele naționale, mai ales cele din vestul Europei au recunoscut importanța sectorului non-profit în asigurarea stabilității democratice.

Extinderea celui de-al treilea sector a făcut posibil ca organizațiile neguvernamentale să devină o puternică forță în sfera publică și au o foarte bună șansă de a deveni parteneri ai instituțiilor guvernamentale și nu rivali. Implicarea sectorului nonguvernamental în rezolvarea problemelor societății diferă de la o țară la alta, iar relațiile dintre stat și ONG-uri au evoluat și evoluează în permanență.

În România, după 1989, aceste organizații au devenit din ce în ce mai vocale, vizibile, puternice, având un cuvânt de spus în politicile de dezvoltare a comunităților. Ele au misiunea de a provoca societatea la dezvoltare, sub semnul democrației și al bunelor practici, prin stimularea parteneriatului și promovarea modelelor.

Organizațiile neguvernamentale pot mobiliza comunitatea pentru a dezvolta anumite servicii, pentru a susține anumite legi, în folosul comunității, folosind mediul virtual, prin semnarea unor petiții, deliberări pe forum și chat. Afirmarea acestor organizații a fost extrem de dificilă, pe măsură ce liderii politici au început să vadă în acestea o adevărată amenințare la adresa legitimității guvernului. La început, statul a exercitat un control excesiv, a obstrucționat numeroase activități filantropice desfășurate în altă zonă decât cea guvernamentală. Situația s-a schimbat, odată cu intrarea țării în Uniunea Europeană; s-a format o nouă generație de tineri dornici de a ajuta și a contribui la rezolvarea problemelor sociale existente în comunitățile lor.

În timp, s-au  format grupuri consultative de experți neguvernamentali pe lângă ministere, instituții publice, care își fac simțită poziția în diverse probleme legate de ONG-uri.

Au loc cosultări între toți actorii care pot influența dezvoltarea unei societăți, la nivel local și național, cu precădere asupra chestiunilor de mare interes pentru aceste organizații, referitor la legislație și servicii, finanțări etc. Din cauza procesului lent de centralizare, autoritățile au puteri și fonduri limitate. Uneori se constată un nivel scăzut de dezvoltare a abilităților personalului de la nivelul administrației locale, comparativ cu activitatea prestată de cei care lucrează în cadrul ONG-lor. Sunt aspecte ce conduc la ideea necesarei dezvoltări a asocierii libere, cu obiective clare, benefice pentru comunitate. Dealtfel, implicarea sectorului nonguvernamental în rezolvarea problemelor societății are o istorie îndelungată, care diferă de la o țară la alta, iar relațiile dintre stat si ONG-uri au evoluat permanent.

Factorii care pot influența evoluția unor instituții publice

Cei mai importanți factori care pot produce anumite schimbări sau perturbări în funționarea instituției sunt cei politici, socio-culturali și economici.

Factorii politici și legislativi impun programele socio-culturale alcătuite de partidele aflate la guvernare. Aceștia pot determina aplicarea unor politici și strategii diferite de cele anterioare, pot aduce destituiri și numiri, schimbări sau restructurări în defavoarea unei instituții sau pot produce dezvoltarea ei.

Factorii socio-culturali produc un impact major asupra resurselor umane interne, pot influența valorile, concepțiile și mentalitățile în cadrul organizației.

Factorii economici condiționează suportul financiar și material al instituțiilor, efectul direct îl regăsim în calitatea serviciilor oferite, în procesul de modernizare.

Toți acești factori sunt în strânsă legătură, iar cel dominant, factorul politic, care se regăsește în interiorul tuturor instituțiilor publice, poate influența politicile organizaționale ale instituțiilor. Este mai ușor să produci schimbări, să introduci noi reguli într-o instituție publică, să stabilești porgrame, strategii, decât să le duci la îndeplinire pe cele existente, care au fost deja valorificate în folosul oamenilor, apreciate de comunitate și care au corespuns nevoilor lor. Schimbarea, dacă nu este făcută treptat, poate fi o abordare păguboasă, chiar condamnabilă, poate produce derapaje în interiorul organizației, atât la nivelul personalului, cât și la nivelul serviciilor. Între continuitate și schimbare, managerul trebuie să găsească modalitățile prin care să producă înlocuirea astfel încât să se atingă nivelul de care societatea românească are nevoie.

Capitolul VIII Accesibilitatea instituțiilor publice în a oferi condiții optime de acces persoanelor vulnerabile (defavorizate) și servicii de calitate

În cele ce urmează, am inserat câteva dintre cele mai importante măsuri și angajări de forțe în instituțiile publice, cu insistență pe biblioteci publice, nu atât din familiarizare cu subiectul cât mediu ales pentru că lucrul cu publicul presupune în general cam aceleași tipuri de amenajări și comportamente.

Potrivit Legii nr. 448/2006, republicată – instituții publice – Extras din Legea nr. 448/2006, republicată (Capitolul IV Accesibilitate), instituțiile publice au obligativitatea de a asigura acesibilitatea persoanelor cu handicap în instituțiile publice, bibliotecile publice, asociațiile neguvernamentale:

„Art. 62. – (1) Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

(2) Clădirile de patrimoniu și cele istorice se vor adapta, cu respectarea caracteristicilor arhitectonice, conform prevederilor legale în domeniu.

(3) Costurile lucrărilor necesare pentru realizarea adaptărilor prevăzute la alin. (1) și (2) se suportă din bugetele autorităților administrației publice centrale sau locale și din sursele proprii ale persoanelor juridice cu capital privat, după caz.

Art. 65. – (1) În spațiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică, precum și în cele organizate vor fi adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional cel puțin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Art. 69. – (1) Autoritățile și instituțiile centrale și locale, publice sau private asigură, pentru relațiile directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate, interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual sau ai limbajului specific al persoanei cu surdocecitate.

Art. 70. – (1) Autoritățile centrale și locale publice, precum și instituțiile centrale și locale, publice sau de drept privat, au obligația de a asigura servicii de informare și documentare accesibile persoanelor cu handicap.

(2) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, serviciile de relații cu publicul vor afișa și vor dispune de informații accesibile persoanelor cu handicap vizual, auditiv și mintal.

Art. 71. – (1) Până la data de 31 decembrie 2007, autoritățile publice au obligația să ia măsuri pentru:

a) accesibilizarea paginilor de internet proprii, în vederea îmbunătățirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual și mintal;

b) utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice;

c) adaptarea telefoanelor cu telefax și teletext pentru persoanele cu handicap auditiv.

(2) În achiziția de echipamente și softuri, instituțiile publice vor avea în vedere respectarea criteriului de accesibilitate.

Sancțiuni

Art. 100. – (1) Următoarele fapte constituie contravenții și se sancționează după cum urmează:

a) nerespectarea dispozițiilor art. 62, art. 65, art. 69 alin. (1), art. 70, 71 cu amendă de la 6000 lei la 12.000 lei;

b) parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap, cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv;

(5) Prevederile prezentului articol se completează cu dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări … ”64

64http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_protectia_persoane_handicap_448_2006_rep_2008.php

Accesibilitatea persoanelor cu dizabilități în instituțiile publice

În vederea asigurării accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informațional și comunicațional, autoritățile publice au obligația să ia următoarele măsuri specifice:

„a) să promoveze și să implementeze conceptul Acces pentru toți, pentru a împiedica crearea de noi bariere și apariția unor noi surse de discriminare;

b) să sprijine cercetarea, dezvoltarea și producția de noi tehnologii de informare și comunicare și tehnologii asistive;

c) să recomande și să susțină introducerea în pregătirea inițială a elevilor a unor cursuri referitoare la problematica handicapului și a nevoilor acestora, precum și la diversificarea modalităților de realizare a accesibilității;

d) să faciliteze accesul persoanelor cu handicap la noile tehnologii;

e) să asigure accesul la informațiile publice pentru persoanele cu handicap;

f) să asigure interpreți autorizați ai limbajului mimico-gestual și ai limbajului specific persoanelor cu surdocecitate;

g) să proiecteze și să deruleze, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private, programe de accesibilitate sau de conștientizare asupra importanței acesteia.”65

65http://www.prostemcell.ro/articole/dizabilitate.html

Orice instituție publică ar trebui să fie construită și să asigure anumite facilități pentru persoanele cu dizabilități, pe tipuri de deficiențe: motorii, auditive, comportamentale, optice, sociale, cognitive etc. Vorbim, de fapt, despre egalitatea de șanse la educare, informare și încadrare în muncă. Pentru persoanele cu dizabilități motorii trebuie construite căile de acces directe din interiorul și exteriorul clădirii. Ele trebuie să fie cât mai scurte posibil, nealunecoase, fără obstacole, pentru a nu împiedica deplasarea căruciorului cu roți. Lărgimea culoarelor va fi mai mare de 1,40 m. Lărgimea ușilor și a intrărilor o să fie între 0,90 m și 1,40 m. Ușile vor fi prevăzute cu mânere accesibile, ușor de folosit de către persoanele cu mobilitate redusă. Accesul de la un etaj la altul al clădirii va fi facilitat inclusiv pentru persoanele cu dizabilități prin intermediul ascensorului.

Pentru persoanele cu dizabilități auditive, pentru a preîntâmpina riscul de accidente auto, din jurul clădirilor, trebuie ca în exteriorul acestora să existe spații pietonale delimitate. Pentru a elimina riscurile unor evenimente neprevăzute trebuie montate corpuri de iluminat de siguranță lângă căile de evacuare rapidă

Pentru persoanele cu deficiență de vedere este foarte utilă pista amenajată, sau trotuarele, pentru cei cu deficiențe locomotorii. Pe aceste căi de acces nu vor fi amplasate obiecte de mobilier urban, stâlpi sau alte obstacole care pot afecta circulația nevăzătorilor. Suprafața căilor de deplasare va fi rigidă, stabilă, cu un finisaj antiderapant și nu va fi prevăzută cu grătare, rigole sau capace cu goluri care ar putea bloca bastonul persoanelor nevăzătoare.

Pentru avertizare, în cazul producerii unor situații de urgență, de evacuare, se va folosi o semnalizare sonoră prin sirenele interioare și exterioare și prin instalația de adresare publică. În cazul persoanelor cu dizabilități cognitive, sociale și comportamentale, căile de circulație pietonală vor fi astfel configurate astfel încât să fie ușor și intuitiv înțelese. Pe căile de acces se vor marca simboluri, mesaje vizuale, evidente, concise și comprehensibile. Mesajele audio care se vor difuza prin instalația de sonorizare, destinate publicului, vor fi clare și concise și vor fi difuzate la un volum mediu, vor fi transmise în limba română și în principalele limbi de circulație internațională.66

66http://www.infocons.ro/wp-content/uploads/2014/08/NP-051-normativ-privind-acesibilizarea-spatiului-urban.pdf ( MO Partea I, Nr.121 bis/5.III.2013)

Norme privind adaptarea clădirilor instituțiilor la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap

Accesul într-o locație

La accesul într-o clădire trebuie să se țină cont de anumite norme și reguli: la intrarea din stradă sau trotuar nu trebuie să existe denivelări, diferențe de nivel, obstacole sau praguri cu înălțime > 2,5m

Ușa de acces

-este prevăzută cu bară de sprijin verticală, montată la o distanță de 0,30 : 0,35 m de bordul vasului;

-este prevăzută cu mâner de sprijin orizontal montat la o distanță de 0,40 : 0,45 m de bordul vasului și la o înălțime de 0,75m : 0,80m de la pardoseală.

-lavoarul este montat la o înălțime de 0,80 : 0,85m

-robinetul (tip pârghie) este montat la o înălțime de 0,90m

Rampă fixă

Rampa trebuie să fie suficient de lată (minim 1,20m) pentru a permite manevrarea fotoliului rulant în cazul persoanelor cu probleme locomotorii.

Rampa trebuie să aibă anumite caracteristici:

-la fiecare 6 m lungime trebuie să dispună de o zonă de odihnă (minimum 1,20m);

-trebuie prevăzută cu mâini curente pe ambele laterale (dispuse la o înălțime de 0,70 m., respectiv 0,90 m.); mâna curentă trebuie să depășească treapta pe palier cu 30 cm;

– trebuie prevăzută cu bordură de protecție (pentru a preveni alunecarea roții sau a cârjei);

– trebuie să fie confecționată din material antiderapant;

– înclinația maximă trebuie să fie de 8 % pentru denivelări mai mari de 20 cm și maximum 15% pentru denivelări mai mici de 20 cm.

Platforma mobilă

Atunci când intrarea în clădire nu permite fixarea unei rampe, se poate folosi o platformă mobilă. Condițiile de amplasare sunt:

-trebuie să existe în fața ușii o platformă de minimum 1,20 x 1,20m, pentru asigurarea spațiului de manevră;

– lățimea liberă a golului de ușă trebuie să fie de minimum 0,80m;

– pragul nu trebuie să depășească 0,25 m.

Căi interioare de acces: caracteristici

Aceste trasee de circulație vor fi ușor de urmărit, fiind sugerate grafic (simboluri semnificative marcate pe pereți, coridoare, scări etc.), la fel vor fi identificate și locurile de parcare. Căile de acces trebuie să îndeplinească anumite condiții optime:

-holul de intrare în clădire trebuie să aibă o lățime de minim 1,50m;

-lățimea liberă a căii de acces trebuie să fie de minim 0,90 m;

-în holul de la intrare și pe parcursul căii de acces vor fi asigurate semnale vizuale și/sau auditive pentru direcționarea circulației persoanelor cu handicap către ghișeul de informații/registratură, biroul de audiențe, grup sanitar destinat publicului prin:

-trebuie să fie amplasate benzi directoare (l,20cm) în culori contrastante cu fondul, amplasate pe perete sau pe pardoseală realizate din materiale diferite ca aspect și sonoritate; există benzi directoare (20 cm lățime), amplasate la 1-1,60m; pentru persoane nevăzătoare există benzi directoare (0,80-1,20m lățime), prevăzute în pardoseală (realizate din materiale diferite, ca aspect și sonoritate decât restul pardoselii).

Grupuri sanitare:caracteristici

La demisolul și parterul construcției trebuie să fie grupuri sanitare pentru persoanele cu handicap locomotor, amenajate și dotate conform normelor. Pentru persoanele cu deficiență de vedere, grupurile sanitare trebuie să aibă spațiile marcate și să fie dotate cu bară și mâner de sprijin.

-grupul sanitar destinat publicului trebuie să aibă o cabină adaptată pentru a putea fi utilizată de persoanele cu handicap

-în fața cabinei de WC se asigură un spațiu de manevră de minimum 1,50 x 1,50m;

-lățimea liberă a căii de circulație în cabină trebuie să fie de 0,90m;

-ușa de acces trebuie să fie glisantă sau cu deschidere exterioară;

-echipamentul de ventilație să funcționeaze la deschiderea și, respectiv, închiderea ușii;

-să se asigure un sistem de alarmă auditiv și vizual (sonerie+bec) la o înălțime de 1,20 m;

-să fie semnalizată cu pictogramă ( semnul internațional al persoanei cu handicap)

– obiectele sanitare trebuie poziționate astfel:

1.vasul WC trebuie montat la o înălțime de 0,48 : 0,53 m;

2. butonul de apă trebuie montat la o înălțime de 1,20 m și o distanță de 0,12 m (lateral de vas)

Locuri de parcare

-4% din totalul locurilor de parcare, dar nu mai puțin de 2 locuri sunt adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional al persoanei cu handicap.

-sunt amenajate la o distanță maximă de clădire de 40 m.

-dimensiuni: 3,20 x 5m pentru persoanele cu handicap motor sau vizual și 3,50 x 5m pentru persoanele blocate în scaun cu rotile.

Accesibilitatea în bibliotecile publice și muzee

La muzee și biblioteci accesul trebuie astfel organizat încât deplasarea persoanelor aflate pe un fotoliul rulant să se facă în orice direcție, iar spațiul de manevră să fie de 1,50×1,50m. Ghișeul pentru informații trebuie să fie dispus la o înălțime de 0,80 m pentru persoanele care utilizează scaunul cu roți, trebuie să fie semnalizat cu pictograme ușor vizibile. În aceste instituții, spațiile de expunere a lucrărilor, rafturile cu cărți trebuie astfel aranjate încât să permită vizionarea exponatelor sau împrumutul cărților în condiții optime.

În biblioteci, rafturile fixe pentru cărți trebuie amplasate la o înălțime cuprinsă între 40-1,40m de la nivelul finit al pardoselii. Accesul la raft trebuie să se facă lateral, deoarece, pentru un nevăzător sau o persoană aflată în scunul cu rotile, accesul frontal, care implică aplecarea și o distanță mai mare față de raft nu este confortabilă. O importanță majoră o are înălțimea mesei de studiu care trebuie să aibă 80cm față de pardoseală, iar spațiul de utilizare trebuie să fie minimum de 80×1,35m. Pentru persoanele cu anumite probleme, care acced în astfel de instituții, trebuie să existe personal autorizat al limbajului mimico-gestual pentru asigurarea relațiilor directe cu persoanele cu handicap auditiv ori cu surdocecitate.

Accesul la mediul informațional al acestor persoane se face prin:

-servicii de informare și documentare accesibile persoanelor cu handicap (vizual, auditiv și mintal).

-afișaj optic, amplificator voce la biroul de informații;

-informații afișate la avizier accesibile persoanelor cu handicap vizual și mintal;

-adaptarea paginii de internet, în vederea îmbunătățirii accesării documentelor electronice de către persoanele cu handicap vizual și mintal;

-utilizarea pictogramelor în toate serviciile publice;

-adaptarea telefoanelor cu telefax și teletext pentru persoanele cu handicap auditiv.

Cea mai eficientă cale de rezolvare a unui bun acces este în primul rând identificarea barierelor de mediu și externe. Un rol important îl are și consultarea cu persoanele dezavantajate asupra cerințelor și necesităților lor, căutarea soluțiilor privind rezolvarea problemelor, elaborarea unui plan de acțiune care să cuprindă timpul de realizare, costurile și delegarea responsabilității.

Managerii trebuie să se asigure că designul corespunde standardelor internaționale, trebuie să monitorizeze, să evalueze schimbările, să includă accesibilitatea acestor persoane în agenda priorităților. Construcția instituțiilor publice trebuie să aibă în atenție în primul rând scările care trebuie să fie plasate pe centru, să fie sigure și ușor de urcat cu balustradă pentru sprijin.

Ușile de la intrare să se deschidă obligatoriu înăuntru, dacă, din motive financiare, nu se pot pune uși cu senzori. Respectarea acestor cerințe facilitează și accesul persoanelor cu handicap de mobilitate, în cazul în care instituția are mai multe nivele, fiind nevoie de lift sau rampe pentru cărucior.

Indicatoarele interne se plasează lângă ușă, imediat la intrare, sau în spațiile de circulație și trebuie să fie clar marcate. Cele orientative trebuie să fie scrise cu litere mari, de culoare neagră, pe fundal alb, pe carton și nu pe sticlă pentru că ar determina dificultăți de lizibilitate persoanelor cu probleme de vedere. Se recomandă utilizarea în signaj a Simbolurilor Internaționale de Accesibilitate (SIA).

Accesibilitatea într-o bibliotecă publică

Accesul într-o bibliotecă cuprinde mai multe probleme decât cele arhitecturale. Barierele într-o bibliotecă pot fi fizice, senzoriale, intelectuale, emoționale, financiare, sociale, educaționale ori culturale. Este important ca bibliotecile să elaboreze o politică de acces la toate serviciile pe care le poate oferi tuturor utilizatorilor, să elaboreze o politică de promovare a diversității umane și a practicilor incluzive. Problemele care trebuie luate în considerație de către managerii bibliotecilor publice sunt legate în primul rând de spațiul de acces al bibliotecii.

Se pune problema dacă biblioteca poate oferi săli de studiu pentru persoanele cu deficiență de vedere și de auz, dacă programele de învățare pe tot parcursul vieții includ și persoanele cu cunoștințe limitate, dacă serviciile de copiere, printare permit utilizarea lor de către persoanele dezavantajate social, dacă colecțiile, resursele, colecțiile, evenimentele, activitățile, programele reflectă interesele și experiențele grupurilor dezavantajate.

Biblioteca, prin organizațiile filantropice, poate obține, în regim de donație, scaune cu rotile , care pot fi plasate la intrare, pentru a putea facilita deplasarea persoanelor cu handicap de mobilitate. În sala de referință trebuie să existe mobilier adecvat pentru aceste persoane și pentru copii cum ar fi: mesele și scaunele să nu fie prea înalte, să fie fără roți, rafturile la nivelul mâinilor, panourile de informare la nivelul ochilor etc. Dacă instituția nu suportă modificări de accesibilitate, se poate instala un clopoțel sau o sonerie la ușa de acces, astfel încât persoanele care au nevoie de ajutor să sune și să beneficieze de ajutor din partea personalului. Pentru acest tip de utilizator biblioteca poate oferi servicii la domiciliu.

Dacă biblioteca nu are personal disponibil pentru asemenea servicii, se pot folosi voluntari. Pentru ca o bibliotecă să fie accesibilă pentru membrii comunității, este nevoie să fie construită și echipată din perspectiva accesului fizic pentru toți. Ea trebuie să dețină rampe, balustrade, scaune speciale. Dacă ne referim la accesul senzorial, este nevoie de obiecte care pot fi atinse, pipăite, utilizarea diverselor feluri de interpretare cum ar fi: ghiduri audio, prezentări audio, video etc. Accesul persoanelor defavorizate trebuie să fie gratuit, să li se oferire informații, să li se asigure împrumutul publicațiilor în tipar mărit, cărților electronice, cursurilor pentru învățarea unor limbi străine, cărți de studiu în diferite limbi.

Pentru a oferi servicii de calitate este nevoie de personal calificat, care să fie tolerante, să înțeleagă și să susțină diversitatea, să știe să comunice cu acești utilizatori. E nevoie de instruirea personalului pentru a putea fi capabil să stăpânească termenii medicali, să cunoască toate tipurile de handicapuri pentru a putea organiza evenimente și activități speciale de socializare în bibliotecă, pentru a putea stabili o legătură, a relaționa cu aceste persoane.

Problemele accesibilității au fost discutate în Strategiile de Recuperare și Integrare a persoanelor cu handicap în spațiul european. S-a optat pentru măsuri de sensibilizare a publicului, a tuturor celor implicați la realizarea accesului care trebuie să acopere toate tipurile de handicap (motor, senzorial, mintal).

Biblioteca modernă

Desingul unei biblioteci moderne

Pentru a înființa un sediu modern conform normelor europene trebuie să se țină seama de următoarele caracteristici:

-exteriorul bibliotecii trebuie să fie suficient luminat, iar căile de acces să fie vizibile din stradă;

-intrarea în bibliotecă să se facă din stradă, în partea în care se circulă mai intens;

-trebuie eliminate toate barierele din calea utilizatorilor;

-scările ar trebui evitate atât în interior, cât și în exterior;

-iluminarea ar trebui să fie în acord cu cea descrisă de standardele europene;

-clădirile cu mai multe etaje trebuie să dețină ascensoare care să fie în apropierea intrării, trebuie să fie spațioase, pentru a facilita accesul persoanele aflate în scaun cu rotile;

-biblioteca trebuie să furnizeze facilități chiar și atunci când este închisă, se pot efectua restituiri (o cutie specială pentru restituiri), prelungiri și rezervări online;

Biblioteca este obligată de standardele în vigoare, dar și de obiectivele ei legale să asigure disponibilitatea accesului pentru cei cu dizabilități.

????Barierele de acces se produc în general în mediul fizic, când punctul de vedere asupra cerințelor de acces al persoanelor cu diferite handicapuri este limitat. Barierele de mediu pot împiedica sau reține accesul la edificii și servicii. Pentru biblioteci, ca organizații prestatoare de servicii, absența soluțiilor de îndepărtare a barierelor, dificultate de servire (negăsirea cărții pe raft), publicitatea săracă, lipsa personalului specializat, poate duce la îndepărtarea acestor persoane, a familiilor și a cunoștințelor acestora. Toți acești factori trebuie luați în calcul de managerii de bibliotecă pentru a pune la dispoziția comunității un spațiu adecvat pentru studiu, împrumut și informare. Barierele cu care se confruntă aceste persoane apar pentru că instituțiile nu iau în considerație aceste persoane atunci când construiesc clădirile, când amenajează spațiile în interiorul lor, când constituie colecții de bază pentru acest tip de public. Ne vom referi în continuare la cum trebuie să arate o bibliotecă pornind de la accesul fizic și amenajarea mediului pentru aceste persoane. Bibliotecile ar trebui să aibă:

-Căi de acces la clădiri (intrări, ieșiri)

-Facilități de parcare;

-Servicii și birouri de informație;

-Spații pentru activități culturale și de socializare, expoziții;

-Săli pentru activități educaționale;

-Servicii mobile și extramuros;

-Toalete publice

Desingul din interiorul unei biblioteci trebuie să fie adaptat pentru toți utilizatorii, pentru potențialii utilizatori și pentru persoanele cu dizabilități. Pentru a facilita accesibilitatea acestor persoane este nevoie încă de la nivelul planificării sediilor, când se reconstruiește, se repară sau se organizează o expoziție, ori se înființează un spațiu de servicii pentru public.

b) Amenajarea spațiilor pentru lectură (loisir) și ludotecă

În marea majoritate a cazurilor, bibliotecile publice din România își desfășoară activitatea în clădiri neadecvate pentru funcționarea acestora, care au fost proiectate pentru alte destinații de utilizare (bănci, galerii de artă, case naționalizate etc.). Spațiile amenajate în cazul bibliotecilor moderne trebuie să fie dotate și compartimentate în funcție de colecțiile de bibliotecă care sunt organizate în colecții de bază și colecții uzuale.

În funcție de numărul și diversitatea documentelor, colecțiile de bază se organizează în funcție de caracteristicile lor:

colecții speciale, sunt alcătuite din documente care fac parte din patrimoniul cultural național, lucrări cu valoare bibliofilă (carte veche, carte rară, manuscrise, autografe) stampe, hărți, brevete, standarde;

colecții de periodice (reviste, ziare, almanahuri, anuare , calendare, rapoarte etc.);

colecții audiovizuale (discuri, casete audio-video, filme, diafilme etc.)

colecții (fonduri) de referință care cuprind lucrări de informare, bibliografii

Colecțiile uzuale sunt constituite din majoritatea titlurilor intrate în bibliotecă și sunt destinate împrumutului la domiciliul utlizatorilor. 67

67(Ciorcan, Marcel. Organizarea colecțiilor de bibliotecă-Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință, 2001)

Pentru toate aceste colecții e nevoie de spații de depozitare și de expunere a cărților pe raft. Atunci când se proiectează o bibliotecă sau se reamenajează un spațiu care va fi realocat unei biblioteci publice trebuie să se ia în calcul spațiul rezervat depozitării stocului cu acces liber la raft, spațiul alocat depozitelor de carte, terminalelor prin care se accesează baza de date.

Atât arhitectul cât și managerul trebuie să prevadă și să calculeze cu cât va crește fondul de carte a bibliotecii, de fapt să aprecieze mărimea colecțiilor în următorii 15-20 de ani, pentru a putea compartimenta foarte eficient spațiile de depozitare. Biblioteca este și un spațiu de studiu în care liniștea și izolare fonică este foarte importantă. Înainte de amenajarea spațiului de bibliotecă trebuie să se țină cont de numărul de locuri de studiu în sălile de lectură, stațiile de calculatoare, spațiul necesar circulației, periodicelor, operațiunilor de catalogare. Modalitatea în care este organizat și planificat spațiul interior marchează de fapt impactul pe care îl va avea asupra publicului. Un loc foarte important îl ocupă punctele de servire care sunt foarte importante într-o bibliotecă. Biroul de referință, de exemplu, trebuie să se afle lângă colecția de referință, cel de circulație a fondului lângă ieșirea principală, iar dacă se dorește înființarea unui birou de informații, acesta trebuie amplasat chiar lângă intrare.

Dacă se constată utilitatea unei ludoteci, biblioteca trebuie să conceapă un spațiu de ludotecă bine amenajat pentru a putea satisface nevoile micilor utilizatori. Ludoteca unei biblioteci este, în fapt, un spațiu cu mobilier adecvat și dotări speciale, deține o colecție de jucării, jocuri electronice, create pentru copii și se adresează în special preșcolarilor și școlarilor mici la care învățarea prin joc are un rol esențial și este util, de asemenea, și părinților și bunicilor. Sunt foarte multe biblioteci publice din România care dețin un astfel de spațiu de lectură pentru recreere (loisir) și un spațiu de joacă pentru micii utilizatori.

Recomandări pentru instituțiile publice

AM ADAUGAT DE LA PG 96

Amenajarea spațiilor de bibliotecă destinate publicului cu nevoi speciale

Barierele de mediu pot fi îndepărtate dacă se ține cont și de comentariile și observațiile primite de la persoanele dezavantajate sau de la persoane care pot avea sugestii utile pentru organizarea bibliotecii. În planificarea strategică a managerilor este foarte important să se țină seama de nevoile grupurilor defavorizate pornind de la scop, de la grupul țintă și de nivelul de calitate a serviciilor oferite și a întregii locații puse la dispoziția lor.

Directorii trebuie să țină cont de cum arată spațiul din jurul bibliotecii, dacă există locuri de parcare pentru aceste categorii, dacă mijloacele de transport public sunt aproape de bibliotecă, dacă accesul în interior se face cu ușurință, dacă în jurul instituției există baruri, saloane de tatuaj, săli de jocuri și alte locații care ar constitui ispite pentru copii și ar contribui negativ la imaginea bibliotecii. Rutele de acces în bibliotecă trebuie luate în calcul pentru o bună organizare a spațiilor, accesul la etaj trebuie să se facă pe scări, care trebuie să fie marcate sau prin intermediul ascensoarelor (chiar dacă în clădire există un singur etaj), spațiile dintre săli trebuie să fie cât mai largi. Clădirea trebuie să aibă mai multe toalete dotate cu instalații speciale pentru toate categoriile de utilizatori (persoane cu handicap, mama și copilul etc.). În interiorul bibliotecii trebuie să existe o planificare interioară a signajelor care trebuie să fie cât mai scurte, clare pentru o mai bună orientare a utilizatorilor și a potențialilor cititori. Trebuie să se țină cont de standardele de spații pentru sălile de lucru, de planificarea de mediu, cum ar fi iluminarea, de materialele de ghidare (culorile de prezentare, obiectele și prezentarea sonoră).

Absența soluțiilor de îndepărtare a barierelor, dificultatea de servire a utilizatorilor (negăsirea cărții pe raft), publicitatea săracă a instituției, lipsa personalului specializat pot duce la îndepărtarea acestor persoane, a familiilor și a cunoștințelor acestora. Exemple de bariere de mediu în bibliotecile publice:

Căile de acces la clădiri (intrări, ieșiri)

Facilități de parcare;

Servicii și birouri de informație;

Spații pentru activități culturale și de socializare, expoziții;

Săli pentru activități educaționale;

Toalete adecvate

Desingul din interiorul unei biblioteci trebuie să fie adaptat pentru toți utilizatorii, pentru potențialii utilizatori și pentru persoanele cu dizabilități. Pentru a facilita accesibilitatea și includerea acestor persoane este nevoie, încă de la nivelul planificării unui sediu, când se reconstruiește, se repară sau se organizează o expoziție, ori se înființează un spațiu nou de servicii pentru public, să se țină cont și de aspectele legate de :

– Arhitectură și structură

– Locații

– Design, mobilier, echipament

– Signaj, informație

– Acustică (posibilitate de mărire a sunetului)

– Vizibilitate (efecte de iluminare, contraste și culori în decorare)

Pentru a identifica aceste bariere este nevoie de monitorizarea eficienței accesului, a serviciilor, a facilităților. Este foarte util feed-backul de la grupul țintă care poate fi obținut prin consultări directe, prin comentarii informale, prin intermediul discuțiilor online, realizate prin intermediul paginii web a bibliotecii. Sunt foarte importante schemele de amplasare a serviciilor, a punctelor de servire, a planului general al sediului, traseele de utilizare a spațiului. Pentru a oferi condiții optime de acces, o bibliotecă trebuie să țină seama de modul prezentare a spațiilor, ca de exemplu:

se impune introducerea contrastului coloristic al tonurilor pentru uși, ferestre, pentru a accentua perimetrele și a le face mai accesibile pentru persoanele cu deficiență de vedere;

când se realizează o expoziție, exponatele trebuie să fie la un anumit nivel, în funcție de publicul vizitator care poate fi format de persoane aflate în cărucioare, de persoane cu statură mică sau copii.

Toate aceste măsuri sunt necesare pentru a se crea un mediu accesibil pentru persoanele cu dificultăți de mobilitate, senzoriale și cognitive, ele trebuie să se deplaseze ușor în sediile instituțiilor publice și în exteriorul lor.

Să luăm în discuție spațiile din interiorul și exteriorul instituțiilor publice care trebuie să îndeplinească anumite standarde și cerințe. Dacă ne referim la spațiul din exterior instituției, respectiv spațiul de intrare, trebuie avut în vedere că trotuarul din fața sediului să nu fie cu pietriș sau pavat, trebuie să existe o distincție clară prin informații acustice, vizuale, tactile a rutei pavate, dacă este cu pietriș. Odată cu pătrunderea în clădire, cetățeanul ar trebui să se poată orienta cu ușurință, să se deplaseze ușor, urmărind signajale care trebuie să fie clare și cu un contrast mare, iluminarea trebuie să fie foarte bună, pentru ca nevăzătorii cu resturi de vedere să poată distinge contrastul, să poată citi informația, să localizeze fără dificultate serviciile și facilitățile oferite.

Pentru aceste persoane, la punctul de informare trebuie să existe anumite dotări cum ar fi: scaune, fotolii, locuri de odihnă, canapele, mese accesibile din punct de vedere al înălțimii, minimalizarea eco-efectelor, pentru a se înlesni comunicarea cu cei cu deficiențe de auz. Coridoarele trebuie să fie largi, fără obstacole, să asigure o bună deplasare în clădire, să nu dețină suprafețe alunecoase. Pot exista, pe lângă mesajele scrise și mesaje de miros (olfactive), tactile, instrucțiuni-audio, ghiduri- audio.

Protejarea primilor pași ai utilizatorului spre biblioteca publică

Instituția modernă trebuie să verifice aspectele care ar putea împiedica accesul persoanelor cu dizabilități: Trotuarul din fața sediului (dacă este cu pietriș sau pavat), asigurarea unei rute pavate semnalate corespunzător. O iluminare bună pe margini ajută persoanele dezavantajate să găsească intrarea chiar și noaptea. Rampele și pragurile externe sunt accesibile pentru mai multe persoane cu dificultate de motorie. Pentru o bună accesibilitate, acestea trebuie să aibă indicații tactile și vizuale de identificare a direcției rampei, prezența ei, indicații și atenționări tactile și vizuale la prima și la ultima scară, balustrada să nu fie prea înclinată, să fie ușor de apucat, să existe signaj de informație despre funcționarea ușilor (trage, împinge), să fie marcate ușile de sticlă, să existe un spațiu suficient de mare pentru a se manevra scaunul cu rotile. De preferat ar fi ca ușile să fie automate pentru a oferi soluții pentru toate categoriile de persoane.

Indicatoarele interne se plasează lângă ușă, imediat la intrare sau în spațiile de circulație și trebuie să fie clar marcate. Indicatoarele orientative trebuie să fie scrise cu litere mari, de culoare neagră, pe fundal alb, pe carton și nu pe sticlă pentru a nu se creea dificultăți de lizibilitate persoanelor cu probleme de vedere. Se recomandă utilizarea în signaj a Simbolurilor Internaționale de Accesibilitate (SIA). Construcțiile noi de biblioteci prevăd ca scările să fie plasate pe centru, să fie sigure și ușor de urcat cu balustradă pentru sprijin. La clădirile vechi facilitățile de acces se obțin prin reorganizări. Ușile de la intrare trebuie să se deschidă obligatoriu înăuntru, dacă, din motive financiare, nu se pot pune uși cu senzori. Respectarea acestor cerințe facilitează și accesul persoanelor cu handicap de mobilitate, care au nevoie de lift sau rampe pentru cărucior.

Biroul de referință este amplasat obligatoriu la intrare, unde utilizatorul va fi preluat de bibliotecarul de referință, care va trebui să rezolve integral solicitările celor pentru care accesul este imposibil.

Un rol important îl are și consultarea cu persoanele dezavantajate asupra cerințelor și nevoilor lor de infodocumentare, căutarea soluțiilor privind rezolvarea problemelor, elaborarea unui plan de acțiune care să cuprindă timpul de realizare, costurile și delegarea responsabilității. Managerii trebuie să se asigure că designul corespunde standardelor internaționale, trebuie să monitorizeze, să evalueze schimbările, să includă accesibilitatea acestor persoane în agenda priorităților. Un bun coordonator poate să prevadă care sunt nevoile fiecărui utilizator. Este foarte important ca biblioteca să desemneze pe cei mai buni bibliotecari, care au înclinații de a lucra cu categoriile defavorizate. Personalul specializat este esențial pentru a deservi persoanele dezavantajate care vin la bibliotecă, bibliotecari care pot identifica resurse și pot aduce îmbunătățiri în serviciile de bibliotecă, pot aduce inovații în atragerea acestui segment, pot contribui efectiv la ridicarea potențialului de utilizare a informației.

Îndrumarea utilizatorilor în bibliotecă

Asistența bibliotecarilor în cazul persoanelor care pătrund prima dată într-o bibliotecă este foarte importantă. Personalul trebuie să conștientizeze dificultățile cu care se confruntă aceste persoane, cu personalitate și nivel de educație foarte diferite, trebuie să fie foarte discret, să păstreze confidențialitatea în furnizarea informațiilor și a asistenței. Lipsa de cunoștințe și instruire poate duce la neînțelegeri, descurajări, atât din partea utilizatorului cât și a personalului. Instruirea trebuie să includă modele de interacțiune a bibliotecarului cu aceste persoane, utilizarea unui limbaj corespunzător, tehnici descriptive importante pentru abilitățile practice. Bibliotecarii care deservesc acest segment de public trebuie să aibă cunoștințe speciale în domeniu, necesită instruire în utilizarea echipamentului, trebuie să ia parte la orice instruire de nivel local sau național, prevăzut pentru a ridica nivelul de conștientizare și obținere a cunoștințelor și abilităților. Un personal bine instruit este plin de resurse, poate deveni inventiv în oferirea soluțiilor de acces, în adaptarea serviciilor ca să poată satisface necesitățile specifice ale persoanelor dezavantajate și grupurilor sociale. 68

68Kulikovski, Lidia.Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor.Editura: Epigraf, Chiținău, 2006, pg.224

Există multe concepte greșite despre dizabilitate, lipsa cunoștințelor, resurselor și serviciile inadecvate, când bibliotecarii consideră că aceste persoane nu pot fi utilizatorii bibliotecii, când sunt vehiculate concepte greșite despre costuri exacerbate pentru a furniza servicii de calitate acestor persoane, situații care inhibă dezvoltarea acestor servicii, care pentru unele instituții sunt inexistente.

Iluminarea spațiilor destinate publicului

O iluminare bună pe margini ajută persoanele dezavantajate să găsească intrarea chiar și noaptea. Rampele și pragurile externe sunt accesibile pentru mai multe persoane cu dificultate de motorie. Pentru o bună accesibilitate acestea trebuie să aibă indicații tactile și vizuale de identificare direcției rampei, de prezența ei; indicații și atenționări tactile și vizuale la prima și la ultima scară; balustrada să nu fie prea înclinată, să fie ușor de apucat, să existe signaj de informație despre funcționarea ușilor(trage, împing), marcarea ușilor de sticlă ,să existe un spațiul suficient de mare pentru a manevra scaunul cu rotile. De preferat ar fi ca ușile să fie automate pentru că oferă soluții pentru toate categoriile de persoane. Dacă ne referim la iluminare este foarte greu să propui o formulă care să corespundă necesităților tuturor persoanelor care pătrund în incinta bibliotecii. Pentru majoritatea persoanelor hipoacuzice lumina este un element esențial și furnizează puncte de reper în utilizarea auzului rezidual. E nevoie de o lumină naturală bună,de o iluminarea electrică fixă, se pot folosi lămpi portabile pentru a sporii lumina în spațiile mai puțin luminate.

În cazul bibliotecilor publice pentru orientarea utilizatorilor un rol esențial îl are pupitru bibliotecarului de referință, care trebuie plasat în zona cea mai luminată pentru ca persoanele cu deficiență de auz să poată vedea foarte bine fața acestuia pentru a citi pe buze răspunsurile date de personalul calificat. Trebuie evitat în amenajarea spațiilor pereții de sticlă, paravanele nesemnalizate, oglinzile sau metale lucioase, pentru că ele împiedică vederea și amplificarea sunetelor.

Pentru persoanele hipoacuzice, pentru persoanele în vârstă, nu este recomandabil ca în bibliotecă să se folosească obiecte cu luciu puternic, suprafețe reflectante, podele foarte lucioase, postere lucioase pot deveni o adevărată problemă, pot genera accidente. O mare problemă o constituie și sursele naturale de iluminare, ca ferestre foarte mari, pot crea o bună vizibilitate, dar pot crea și probleme generând lumină orbitoare în multe spații ale bibliotecii. Se recomandă în aceste situații jaluzele, draperii, stoluri.

Pentru persoanele cu resturi de vedere iluminarea are un rol foarte important pentru buna orientare și perceperea mediului înconjurător. Pentru aceste persoane, spațiile strălucitoare, suprafețele cu un nivel înalt de reflecție a luminii sau generatoare de luciu, podelele de gresie lustruite, pereții de sticlă, oglinzile, elementele de inox, pot fi o adevărată problemă pentru această categorie de utilizatori. Lumina naturală nu este benefică pentru nevăzători lumina trebuie diminuată folosind jaluzele. Sălile de studiu nu trebuie amplasate în partea de răsărit și miază-zi. Spațiile prea luminoase nu trebuie precedate de spații întunecate pentru creează o nesiguranță pentru acest tip de utilizator.

Signajele de orientare

Amplasarea signajului pentru ariile de exterior trebuie să fie lângă intrare, indicatoarele de orientare trebuie poziționate la nivelul ochilor, în locuri sigure și accesibile, să fie clare și concise. Când vorbim de grupurile cu nevoi speciale ne referim de fapt la persoanele cu deficiență de vedere, de auz, la persoanele cu deficiențe de mobilitate. Pentru ele biblioteca are nevoie de cele mai multe amenajări, ajustări, adaptări ale spațiilor, care, odată realizate, servesc tuturor utilizatorilor. Ne vom referi în continuare la cum trebuie să arate o bibliotecă pornind de la accesul fizic și amenajarea mediului pentru aceste persoane. În aceste instituții, signajele trebuie să fie bine plasate și bine scrise, cu informații utile de orientare, de prezentare a serviciilor, trebuie să furnizeze informații tuturor persoanelor care vizitează instituția. Pentru ariile exterioare informația trebuie plasată lângă intrare, la nivelul vederii utilizatorilor, în așa fel încât să se obțină o viziune veridică a informației de care are nevoie.

Pentru ariile interioare plasarea semnelor de informare este la fel de importantă ca și cel al sunetelor. Ele trebuie plasate la nivelul ochilor, alături de traseul cititorului în spațiul bibliotecii, trebuie să fie foarte clar de evidențiat, ușor identificabil. Textul acestora trebuie să fie mărit, scris cu bold și cu un contrast clar. Se recomandă evitarea panourilor lucitoare sau de sticlă, ele sunt o problemă pentru aceste persoane. Informațiile prin intermediul căștilor trebuie să fie oferite în spații special amenajate.70

70Kulikovski, Lidia.Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor.Editura: Epigraf, Chiținău, 2006, pp.53-67

Biblioteca prin organizațiile filantropice poate obține, în regim de donație, scaune cu rotile , care pot fi plasate la intrare, pentru a pute facilita deplasarea persoanelor cu handicap de mobilitate. În sala de referință trebuie să existe mobilier adecvat pentru aceste persoane și pentru copii cum ar fi: mesele și scaunele să nu fie prea înalte, să fie fără roți, rafturile la nivelul mâinilor, panourile de informare la nivelul ochilor etc. Dacă instituția nu suportă modificări de accesibilitate se poate instala un clopoțel sau o sonerie la ușa de acces, astfel încât persoanele care au nevoie de ajutor să sune și să beneficieze de ajutor din partea personalului. Pentru acest tip de utilizator biblioteca poate oferi servicii la domiciliu. Dacă biblioteca nu are personal disponibil pentru asemenea servicii se pot folosi voluntari.

Persoanele care vor să studieze au nevoie de scaune conform cerințelor specifice, rafturile să fie la nivelul corespunzător, să dispună de mese pentru calculatoare adaptate acestor persoane, signajul și informațiile să fie în contrast cu interiorul sălii, să aibă toată tehnologia necesară accesului informație la informație la colecțiile bibliotecii. În asemenea săli, se pot face prezentări în două sau trei dimensiuni ala obiectelor, ale imaginilor și ale informației tipărite, se pot organiza expoziții interactive, prezentări audio-video.

În bibliotecă trebuie să existe ghiduri-audio de informare, de prezentare a secțiilor și a activităților culturale. Toate informațiile trebuie tipărite cu litere mari, clare și trebuie să fie disponibile în formate alternative. Cele mai solicitate colecții trebuie plasate în cele mai accesibile locuri ale bibliotecii, aproape de intrările principale. Evenimentele educaționale, culturale dedicate acestor persoane să fie mult mai incluzive și să fie raportate la necesitățile acestora. Sala de evenimente trebuie să fie dotată cu scaune flexibile, pentru a ușura deplasarea persoanelor aflate în cărucior, pentru cei cu însoțitori, trebuie prevăzută cu semne liniare clare, cu echipamente acustice, cu alte tehnologii de prezentare.69

69Kulikovski, Lidia.Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor.Editura: Epigraf, Chiținău, 2006, pg.224

Organizarea spațiilor din biblioteci pentru persoanele cu deficiențe de auz

În biblioteci e nevoie de echipamente speciale pentru aceste persoane, de modificări a spațiilor în clădirile mai vechi. Persoanele hipoacuzice pentru a se orienta și împrumuta au nevoie de o bună organizare fizică a spațiului( amplasarea mobilierului în spațiile de bază ale bibliotecii), de iluminarea adecvată, de un signaj foarte bun, de siguranță, securitate, echipamente speciale de acces auditiv.

În general aceste persoane au nevoie de un design simplu, deschis, sigur al mediului. Spațiile prea mari, largi pot crea dificultăți acestor persoane dacă sunetele au reverberații, ecouri. Spațiile largi pot fi împărțite prin intermediul paravanelor portabile, pentru a asigura o izolare mai bună a sunetului și reducerea zgomotelor. Sunetele precum cele produse de mișcarea scaunelor, meselor, a cărților trântite se amplifică în spațiile mari. În aceste situații este recomandabil utilizarea covoarelor moi pentru reducerea reverberațiilor sunetelor. Colecțiile în format alternativ trebuie plasate într-o arie cu design foarte accesibil. Toate aceste eforturi suportate de bibliotecă de a face accesibile aceste colecțiile,vor fi de folos și altor utilizatori, cum ar fi persoanele de vârsta a treia.

Siguranța utilizatorilor este foarte importantă pentru persoanele hipoacuzice. Pentru un om sănătos din punct de vedere al auzului, sunetul joacă un rol important în prevenire unor accidente (alarmă, sirene, claxon etc.). Însă pentru persoanele cu probleme de auz, în funcție de gradul de pierdere a auzului, ei pot să nu audă nimic sau, dacă aud ceva, nu pot determina direcția din care vine sunetul. Pentru unele dintre aceste persoane ele pot genera spaimă, panică, paralizie. Pentru aceste persoane, bibliotecile trebuie să fie dotate cu alarmă vizuală alternativă, ca de exemplu o lampă roșie care se aprinde și se stinge informând utilizatorii că biblioteca se închide. Un design de interior care să încorporeze un acces securizat este benefic pentru toți utilizatorii.

Organizarea spațiilor din biblioteci pentru persoane cu handicap de vedere

Pentru acești utilizatori, bibliotecile trebuie să aducă modificări în interiorul instituției, modificări care nu împiedică utilizarea facilităților și serviciilor bibliotecii de către alte persoane. Câteva aspecte care trebuie luate în considerare pentru ca aceste persoane să pătrundă cu ușurință în spațiul fizic, în interior. Trebuie evitată amplasarea diferitelor obstacole în spațiile de circulație, în coridoare, la intrare în instituție. Plasarea semnelor de explicative să nu fie în locuri cu vizibilitate redusă, iluminarea spațiilor trebuie să fie adecvată și suficientă. Mobilierul trebuie să fie în linie dreaptă sau în unghi drept, la fiecare etaj trebuie să existe un ghid tactil, la fel și la intrare, spațiile de circulație trebuie să fie marcate cu linii de culoare închisă cu efect orientativ. Colecțiile în Braille sau cu tipar mărit este indicat să fie în săli speciale cât mai aproape de intrarea în bibliotecă, cât mai aproape de biroul de referință. O asemenea abordare îi poate ajuta și pe cei în vârstă și pe cei cu dificultate de mobilitate. Este foarte important ca la intrare să existe uși automate (cu senzori) care rezolvă problemele de acces pentru toate tipurile de handicap. Pentru persoanele cu resturi de vedere, iluminarea are un rol foarte important pentru buna orientare și perceperea mediului înconjurător. Spațiile strălucitoare, suprafețele cu un nivel înalt de reflecție a luminii sau generatoare de luciu, podelele de gresie lustruite, pereții de sticlă, oglinzile, elementele de inox, pot fi o adevărată problemă. Lumina naturală nu este benefică pentru nevăzători lumina trebuie diminuată folosind jaluzele. Sălile de studiu nu trebuie amplasate în partea de răsărit și miază-zi. Spațiile prea luminoase nu trebuie precedate de spații întunecate pentru a nu crea nesiguranță pentru acest tip de utilizator.

Capitolul IX

Conduita personalului din instituțiile publice în relația cu comunitatea

Omul contemporan dorește să trăiască într-o societatea civilizată, cu reguli de conduită și comportament, cu relații corecte și politicoase între oameni. Pentru foarte mulți oameni munca este din ce în ce mai puțin asociată cu ideea de datorie individuală și colectivă. În toate întreprinderile și instituțiile publice „resursele umane” au devenit principalul „zăcământ de productivitate”. Personalul din instituțiile publice, din cultură și educație, din asociații, lucrează cu publicul infantil, cu publicul adult și cel de vârsta a treia. Fiecare dintre aceste categorii are o psihologie diferită și nevoi variate. Vârstnicii și persoanele cu handicap constituie o categorie aparte, fiind mai dificili, au unele probleme de orientare, aud greu, văd rău, sunt irascibili și nerăbdători.

Cu aceste persoane, personalul trebuie să aibă o atitudine răbdătoare, să fie înțelegător, să aibă tact ca și în cazul publicului infantil. El trebuie să cunoască toate tipologiile de handicap pentru a ști cum să abordeze pe cei ce au nevoie de serviciile sale, pentru a nu-l jigni sau a-l face să se simtă inferior din punct de vedere fizic sau mental. Întâmpinarea reprezintă prima condiție a reușitei relației cu publicul, ea duce la o atitudine empatică față de instituție.

Călăuziți de norme morale, funcționarii publici trebuie să aibă un comportament decent în relația cu cetățenii, să militeze pentru rezolvarea problemelor cu care aceștia se confruntă. Ei au intrat în administrație pentru a oferi servicii, pentru a asigura o viață liniștită și prosperă societății și fiecărei persoane în parte.

Obligațiile morale ale funcționarului public conform Legii 188 din 1999, art.41-46 sunt:

corectitudinea este prima obligație morală a funcționarilor publici, presupunând exercitarea exemplară a îndatoririlor profesionale;

cinstea, o altă obligație de ordin moral a funcționarului public, presupune interdicția de a solicita sau accepta direct sau indirect daruri sau alte foloase.

Dacă luăm în discuție profesia de bibliotecar ea face parte din grupa profesiilor legate de informare, învățământ, educație și cultură. Datorită diversității și complexității activităților din bibliotecă, personalul de specialitate trebuie să aibă pregătire bibliologică și biblioteconomică superioară, o vastă cultură generală, lecturi solide în domeniile biologiei, științei informării și psiho – pedagogiei sociale.

El se află în contact permanent cu utilizatorii serviciilor de bibliotecă, cu membrii comunității pe care o deservește, se află în relații de colaborare permanentă cu reprezentații instituțiilor administrative, de învățământ, de cultură, sănătate, cu societățile economice, cu reprezentanții cultelor și ai asociațiilor neguvernamentale. Relațiile pe care se bazează bibliotecarul sunt bazate pe politețe respect, încredere, simpatie, empatie, toate acestea asigurându-i creșterea prestigiului personal și, implicit al instituției în care lucrează.

În urma sondajelor făcute de majoritatea bibliotecilor publice din România, s-au identificat principalele aprecieri făcute de utilizatorii serviciilor de bibliotecă și anume capacitatea bibliotecarului de:

regăsire și difuzare a informației;

concepere a sistemului de informare;

prelucrare și memorare a informației;

educare și formare a utilizatorilor;

completarea, prelucrarea și organizarea a colecțiilor;

mediere și conciliere;

rezolvarea problemelor administrative

Profesie cu rol strategic în societate, bibliotecarul trebuie să aibă o conduită ireproșabilă, o politețe desăvârșită, disponibilități largi de a-i învăța pe cei ce au nevoie de ajutor, de a forma deprinderile celor ce apelează la structurile info-documentare, de a căuta eficient și calificat informații complete.

Conduita bibliotecarului în relația cu persoanele cu handicap

Bibliotecile publice ar trebui să satisfacă nevoile de informare a diverselor categorii de copii și adulți afectați de diferite deficiențe, handicapuri sau confruntați cu excluziunea socială.

Cunoașterea caracteristicilor handicapurilor/deficiențelor este obligatorie pentru bibliotecar în scopul selectării metodelor, formelor și instrumentelor de lucru. Este foarte importantă colaborarea cu medici, sociologi, pentru a susține o activitate de incluziune. Este simplu, la prima vedere, să stabilești natura deficienței în cazul unei surdități, paralizii, orbiri, amputări a unor membre. Este mult mai greu să stabilești tulburările de comportament într-o lume a stresului, a inegalității, a sărăciei.

Un bibliotecar sau curator trebuie să fi familiarizat cu termeni ca: handicap de vedere/deficiențe de vedere, dizabilitate de vedere (orbii sau nevăzătorii și ambliopii sau slab văzătorii), handicapul/deficiențe de auz (surdomuții și hipoacuzicii). Personalul din aceste instituții trebuie să fie pregătit pentru a învinge atitudinile stereotipizate și a asigura servicii de calitate acestor persoane ținând cont de caracteristicile adulților în vârstă.

Tipuri de handicapuri

Să luăm în discuție cele mai întâlnite situații:

1. Handicapul de vedere poate fi congenital și survenit. Cunoașterea deosebirilor dintre ele este importantă pentru organizarea activităților cu ei în bibliotecă. În cazul celui congenital nevăzătorii nu au reprezentări vizuale și experiențe optice.

În cazul handicapului survenit tardiv omul are conservate imagini vizuale, care influențează viața în condițiile de handicap. Pentru bibliotecar este important să știe dacă persoana dezavantajată are unele resturi de vedre, pentru a organiza spațiul de împrumut cu iluminare adecvată, cu mese speciale(rotunde și nu cu colțuri), signaj de orientare spațială, mediu ferit de obstacole. Ambliopii învață scrierea obișnuită, nevăzătorii, însă, utilizează alfabetul Braille și cartea sonoră. Unele bibliotecile publice din țară au înțeles rolul pe care îl au în viața acestor persoane și au reușit să ofere un spațiu adecvat pentru împrumut acestor personale, prin logistica pusă la dispoziție, prin achiziții de cărți sonare, de programe speciale, de cititoare Dasy sau player-ele Daisy (Digital Accessible Information System). Acestea sunt aparate care permit ascultarea cărților create în standardul Daisy. Ele sunt asemănătoare într-o anumită măsură cu MP3-CD-Player-ele din comerț. Totuși, spre deosebire de acestea din urmă, cititoarele Daisy sunt mai robuste, mai fiabile și sunt singurele care permit ascultarea selectivă a informațiilor create în formatul Daisy. Ele sunt proiectate special pentru persoane cu deficiențe de vedere.

Există două tipuri:

tipul desktop, mai mare și mai ușor de manipulat, având un difuzor încorporat care oferă o redare clară și puternică. Acest aparat funcționează atât conectat la priză cât și pe acumulatori;

tipul portabil, miniatural, puțin mai mare decât un telefon mobil, permite aceleași funcții ca și tipul desktop.71

71http://www.cartidaisy.ro/index.php?pid=3

O carte DAISY poate fi imprimată pe CD, poate reproduce conținutul unui material tipărit, cum ar fi un roman, un dicționar sau o revistă, într-un format digital accesibil nevăzătorilor și persoanelor cu dificultăți de citire.

2. Dacă vorbim de dizabilitate auditivă (handicap) ne referim la surdomuți și hipoacuzicii. Acuitatea auditivă se măsoară în decibeli și poate fi de diferite grade: atenuată, parțială sau gravă. Calificativul de „surzi” se atribuie celor care la peste 90 decibeli prezintă o surditate sau cofoză. Deficiențele de auz pot fi ereditare sau dobândite. Ele pot fi provocate de foarte mulți factori și anume: meningite, encefalite, sifilis, poliomielită,tuberculoză, otite, abuzuri de antibiotice, droguri ș.a.

Hipoacuzia pune amprente serioase pe activitatea psihică, socială a omului, iar consecințele sunt blocaje în comunicarea interumană, de dobândire a experienței socio-umane. O comunicare eficientă cu aceste persoane trebuie susținută printr-un sistem de comunicare care să includă comunicarea orală, labiolectura, citirea. Personalul trebuie să știe că surdo-mutul însușește limbajul vorbit, că fiecare persoană cu dizabilitate de auz este o personalitate și are necesitățile sale individuale care necesită ajutor diferit. Mulți dintre reprezentanții acestui grup au dificultăți de comportament, datorită dificultăților de comunicare cu alți oameni, devin frustrați de incapacitatea lor de a se exprima. De aici decurg și probleme de izolare, de marginalizare.

Bibliotecile și muzeele trebuie să asigure un personal specializat, care să poată comunica cu aceste persoane, trebuie să utilizeze toate mijloacele de comunicare: vorbirea, semnele sau gesticulația, imaginile și scrisul, combinația acestora în funcție de gravitatea dizabilității pentru a transmite și recepta mesajul necesar.

3. Handicapul de motricitate sau deficiențe motorii (dizabilitate fizică) este foarte variată și include: artrite, paralizii, scleroză multiplă, distrofie musculară, malformații. Ele pot fi de diferite grade, de la ușoare, până la cele grave care pot influența întreaga viață socială a individului. Aceste persoane sunt normale, cu profesii intelectuale, sunt persoane fragile, exagerat de sensibile la reacțiile celor din jur. Persoanele cu handicap fizic se mișcă foarte greu, se orientează greu în spațiile strâmte, au teamă de spațiile mari, de situații noi, datorită lipsei de încredere în forțele proprii. Bibliotecile trebuie să țină cont de cerințele de acces și deplasare a persoanelor cu handicap de motricitate, trebuie să asigure căi de acces și deplasare pentru cărucioare, mese speciale, spații adecvate fără obstacole. O atenție deosebită trebuie acordate persoanelor care sunt acasă și nu se pot deplasa deloc, care necesită împrumut la domiciliu sau educație la domiciliu.

Managerii instituțiilor publice trebuie să țină cont de nevoile acestor persoane și să prevadă în planul lor managerial schimbările care trebuie făcute, să dezvolte noi servicii pentru a satisface cerințele acestor persoane.

Capitolul X Managementul serviciilor publice

În administrația publică din România s-au făcut pași importanți în introducerea instrumentelor managementului calității. Administrația publică locală are unul dintre cele mai importante roluri în dezvoltarea regiunilor României. Prin funcția lor de coordonare și gestiune și prin continuitatea pe care o oferă, autoritățile publice se află în cea mai bună poziție, atât în raport cu nevoile de schimbare, cât și cu ceilalți actori implicați în astfel de procese. Ea poate interveni și susține nevoile de schimbare ale unei comunități, de a oferi servicii moderne, de a ajuta mediul de afaceri, cât și mediul social. Serviciile oferite de Administrația publică sunt diferite față de celelalte servicii oferite de instituțiile de cultură, biblioteci, alte instituții care deservesc comunitatea.

De multe ori, guvernele acordă facilități grupurilor dezavantajate, ceea ce înseamnă investiții inițiale mari. Prin natura lor, aceste servicii pot avea un impact politic. Este foarte important să existe un control susținut al coordonării instituțiilor publice, pentru a se evita derapajele înspre corupție materială sau politică.

Autoritățile locale, în calitatea lor de furnizori de servicii publice, au un rol esențial pentru implementarea unor strategii valabile pe termen lung pentru bunuri și servicii publice, precum a celor legate de dezvoltarea infrastructurii TIC și a platformelor de tip e-guvernare, sisteme de management adecvate pentru protejarea naturii, cultură, educație sau turism.

În scopul de a asigura și consolida managementul calității din administrația publică, au fost elaborate strategii care au emis anumite măsuri coerente, mai ales cu privire la îmbunătățirea calității serviciilor publice precum: introducerea unor standarde de calitate pentru monitorizarea și evaluarea serviciilor publice și a activității profesionale a funcționarilor publici, stabilirea unui număr fix de funcționari publici, în conformitate cu anumiți indicatori de calitate stabiliți pentru fiecare serviciu public. Evaluarea serviciilor poate fi făcută prin contorizarea consumului de servicii, acesta fiind unul din indicatorii importanți ai calității.

Obiectivele principale privind managementul calității în administrația publică sunt:

reducerea birocrației, profesionalizarea funcției publice pentru introducerea calității în serviciile publice,

modernizarea structurilor instituționale,

dezvoltarea unei administrații orientate către cetățean.72

72http://www.store.ectap.ro/articole/581_ro.pdf

Au fost lansate, în ultimii ani, numeroase programe de dezvoltare a administrației publice care au avut ca rol întărirea încrederii cetățenilor, prin creșterea calității serviciilor oferite de administrația publică, contribuind astfel la producerea unor efecte pozitive semnificative asupra dezvoltării socio-economice al comunității.73

73http://www.fonduriue.ro/res/filepicker_users/cd25a597fd62/bi/CIIS_Brosura_nr.04_februarie.2013.pdf

Instituțiile publice, în sensul birocratic pe care îl au astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face față provocărilor modernității (numărul mare al populației, diversitatea și complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute).

Ceea ce face din instituțiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor rațional –manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:

pot manevra un număr mare de sarcini;

pun accent pe cuantificare;

operează într-un mod previzibil, standardizat:

pun accent pe controlul asupra celor angrenați în sistemul instituțiilor.

Într-un stat democratic ele au următoarele funcțiuni:

pregătirea și adoptarea de acte normative;

punerea în executare a legilor;

supravegherea punerii în executare a hotărârilor luate la nivel politic.

O instituție publică  „livrează” bunuri și servicii care asigură facilități precum: servicii de telecomunicații, electricitate, aprovizionarea cu gaze și apă, transport (căi ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare).

Obiectivul unei instituții  publice este servirea interesului public. Inițiativa particulară nu poate acoperi cerințele societății; nici-o țară din lume, chiar și cele cu performanțe în acest domeniu, nu reușește să dezvolte acest sector și mai sunt necesare instituțiile specifice.

Orice instituție care deservește o comunitate trebuie să țină cont și de managementul performanței raportat la gradul de satisfacere a publicului.

Managementul performanței este un concept aplicat care trebuie să cuprindă:

o metodologie de stabilire a obiectivelor;

un proces de măsurare a performanței;

un sistem de plată diferențiată;

managementul carierei;

Managementul performanței este un proces integrat de stabilire a obiectivelor, de evaluare a performanțelor, care susține realizarea strategiilor unor istituții, organizații.74

74Avasilcăi, Silvia.Managementul performanței organizaționale. Editura Tehnopress, Iași, 2001, pg. 12.

Este foarte important ca atunci când o instituție își propune să implementeze noi servicii pentru comunitate să țină cont și de managementul calitații și performanței pentru a servi eficient interesul public.

Capitolul XI Marketingul serviciilor oferite de instituțiile publice categoriilor defavorizate

Dacă ne referim la caracteristicile serviciului public din punct de vedere al marketingului observăm că el:

satisface o nevoie socială;

creează / desființează prin decizie administrativă de management;

este reglementat de reguli ale dreptului public

se realizează prin stabilimente publice etc.

Sunt situații în care activitățile de interes nu aparțin serviciului public. Sunt considerate servicii publice numai activitățile care satisfac nevoi sociale apreciate de puterea politică ca fiind de interes public (furnizate ca servicii în rețea). Dar există și un alt set de servicii, cum ar fi cele culturale care sunt activități prestate în beneficiul consumatorilor de cultură, cu sau fără participarea lor directă, cu scopul de a împlini anumite nevoi și a le produce satisfacțiile așteptate de ei. Evaluarea calității lor se face numai de către consumatori și numai după realizarea prestațiilor.

Serviciile culturale se diferențiază și după alte criterii cum ar fi: piețele, distribuția, rentabilitatea, capacitatea de persuasiune, standarde valorice. O importanță foarte mare, în dezvoltarea serviciilor culturale o are și marketingul cultural. Există un consens al specialiștilor în legătură cu faptul că știința marketingului aparține disciplinelor economice. În ultimele decenii marketingul a pătruns și în alte domenii, situate dincolo de frontiera activității economice propriu-zise cum ar fi educație, sănătate sau cultură. În aceste domenii marketingul are o dublă finalitate: economică și socială, cu accent totuși pe latura socială.

Marketingul organizațional specific organizațiilor private sau celor de servicii publice urmărește să influențeze alte organizații sau persoane, să accepte obiectivele organizației, să primească serviciile lor sau să contribuie prin finanțare sau donații în natură. Acesta constă în aplicarea conceptelor, metodelor și tehnicilor marketingului general activităților din școli, licee, universități (marketing educațional), instituții culturale (marketing cultural), institute de cercetare, spitale (marketingul sănătății) etc.

Marketingul, astăzi, este prezent în toate domeniile, în toate instituțiile publice și sociale și contribuie foarte mult pe piața vânzărilor de servicii, a produselor. Pornind de la importanța lui, un accent deosebit s-a pus și pe marketingul organizațional, marketingul social, marketingul organizațiilor non-profit (bibliotecă). O scurtă prezentare va sublinia mai bine importanța lor:

1. Marketingul organizațiilor non-profit vizează organizațiile non-profit (ONP) sunt instituții publice sau private care prezintă o ofertă pe piața bunurilor și serviciilor având alte scopuri decât câștigul comercial (profitul). Ele sunt „organizații scutite de plata taxelor, care oferă servicii în diverse domenii fără a dori să obțină profitul”. Sunt practic prestatoare de servicii în folosul comunității, deci ofertante de servicii sociale, chiar dacă uneori oferă și bunuri, clientul lor fiind comunitatea ce include atât beneficiarii ofertei cât și donatorii de fonduri.

ONP -urile nu trebuie confundate cu organizațiile ne-guvernamentale (ONG). Ele au o sferă de activitate mai largă incluzând organizațiile guvernamentale (instituții de învățământ, sănătate, lăcașe de cultură etc.) și organizațiile ne-guvernamentale (sociale, civile, ecologiste, culturale) care îmbracă forme precum: cluburile (culturale, artistice), societățile (artistice, umanitare, literare), asociațiile (etnice, profesionale, filantropice), fundațiile etc.

Aceste organizații își desfășoară activitatea alături de organizațiile economice al căror scop este obținerea de profit, contribuind la satisfacerea unor necesități ale comunității umane pe care cele comerciale nu o pot face, furnizând servicii cu caracter social sau apărând anumite cauze în scopul „binelui social”. Principalele domenii de activitate ale ONP sunt: sănătatea, educația, cultura, politica, religia, domenii în care activează și organizațiile economice cu caracter privat, dar ONP au ca misiune fundamentală schimbarea comunității, a oamenilor, fiind „agenți ai schimbării umane” – după cum le numește P. Druker. Ele oferă consumului „produse” care sunt fie servicii cu utilitate publică, fie „bunuri colective” sub formă caritabilă în beneficiul public sau în beneficiul membrilor lor (cluburi, asociații etc.).

2. Marketingul organizațional împreună cu Relațiile publice vizează crearea, menținerea sau modificarea atitudinilor comportamentale ale publicului țintă față de organizație. Un alt aspect semnificativ îl reprezintă evaluarea imaginii prezente, identificarea ei în public și elaborarea planului pentru îmbunătățirea acesteia în perspectivă.

3. Marketingul social încearcă să influențeze comportamente sociale, să schimbe deprinderi sau atitudini, dar nu în beneficiul celui ce face marketing, ci în beneficiul societății în general. El implică dezvoltarea anumitor programe destinate impunerii și susținerii unor cauze și idei sociale cum ar fi: donații pentru persoane defavorizate, lupta contra poluării, fumatului, rasismului, economisirea materialelor și refolosirea lor etc., cauze susținute de organizații caritabile, umanitare, ecologiste, civice, de apărare a drepturilor omului.

4. Marketingul cultural

Conform unei definiții date de M. Moldoveanu și V. Ioan-Franc „serviciile culturale sunt activități prestate în beneficiul consumatorilor de cultură, cu sau fără participarea lor directă, cu scopul de a împlini anumite nevoi și a le produce satisfacțiile așteptate.”75

75MOLDOVEANU, Maria; IOAN-FRANC, Valeriu. Marketing și culturã. București: Expert, 1997, p. 20

Serviciile culturale constituie o categorie distinctă de servicii. Evaluarea calității lor se face numai de către consumatori și numai după realizarea prestațiilor. Ei cumpără servicii înainte de a le percepe valoarea. Un bun material se autodefinește, un serviciu nu.

Cel care „definește" serviciul este consumatorul, care la început dispune de informații insuficiente cu privire la valoarea prestației. Informațiile despre personalitățile care vor evolua într-un spectacol, despre preț sau alte facilități de vânzare, despre mesajele publicitare, de exemplu, pot contribui la formarea unei prime imagini a serviciului, însă neconcludentă pentru evaluarea exactă a prestației culturale. De aceea, „intangibilitatea” și „inseparabilitatea" caracterizează în bună măsură și serviciile culturale.

Dacă luăm ca exemplu marketingul cultural și facem o analiză după conținutul prestațiilor și a mijloacelor utilizate, serviciile culturale se pot clasifica astfel :

a. Domeniul spectacolelor: teatru, film, muzică, dans, formații artistice, festivaluri;

b. Domeniul artelor plastice: galerii și expoziții de artă, colecții particulare, artă populară;

c. Domeniul creațiilor culturale oferite pe suporturi specifice și servicii de difuzare specializate:

film, studiouri de film, cinematografe, cinecluburi;

carte, reviste, edituri, saloane și târguri de carte, servicii de lectură publică;

fotografie artistică;

casetă audio-video și disc.

d. Sistemul instituțional de promovare a culturii la nivelul colectivităților umane: biblioteci, muzee, instituție teatrală, filarmonică/operă, casă de cultură, agenții specializate în turism cultural.

e. Domeniul comunicațiilor de masă, împreună cu mijloacele tehnice de receptare, redactare și difuzare a mesajelor: presă scrisă, radio, televiziune, agenții de presă, studiouri, redacții, rețele de difuzare.76

76MOLDOVEANU, Maria; IOAN-FRANC, Valeriu. Marketing și culturã. București: Expert, 1997, p. 50

5. Marketingul de bibliotecă trebuie abordat în relație directă cu marketingul ONP, marketingul serviciilor și marketingul cultural, având cu acestea numeroase elemente comune. Sunt unanim recunoscute rolul și responsabilitatea socială a bibliotecilor publice în comunitate. Competențele informaționale ale bibliotecii, relația pe care o dezvoltă cu instituțiile de cultură, modul în care acționează autoritățile locale și misiunea pe care instituții de cultură, educație și informație o au în societatea actuală, sunt câteva dintre scopuri pe care bibliotecile trebuie să și le asume. Marketingul de bibliotecă este o disciplină care se axează pe facilitarea unor schimburi, presupune buna cunoaștere atât a instituției, cât și a consumatorului (utilizatorului). Utilizatorul (clientul) „plătește” unei biblioteci ceea ce el percepe drept „cost”. În schimbul a ceea ce a plătit, primește un produs sau un serviciu. Acest „cost” este perceput de bibliotecă drept „beneficiu". Este important să se înțeleagă complexitatea și nuanțele costului și beneficiului ce intră în componența procesului de schimb. Marketingul de bibliotecă înseamnă dezvăluirea căilor raționale de comunicare între cei care propun serviciile (biblioteca) și cei care le „cumpără" (utilizatorii). Schimbul trebuie să fie benefic și să satisfacă ambele părți.

Marketingul în bibliotecă înseamnă:

– punerea activă în serviciul nevoilor utilizatorilor reali și potențiali;

– ameliorarea și adecvarea permanentă la nevoile utilizatorilor pentru a asigura un grad sporit de satisfacție a acestora;

– permanenta comunicare cu utilizatorii;

– evaluarea gradului de satisfacție a acestora, pentru a opera, imediat, ajustările și comunicațiile necesare în materie de ofertă informațională. 77

77BOCA, Camelia. "Marketingul în biblioteca universitarã". În: Biblios, nr. 6, 1998, p. 50.

Acest termen câștigă teren, necesitând o mai bună asimilare a experiențelor din diverse instituții ale cărții din țară și din străinătate, stabilirea unor norme unitare de aplicare prin decizii cu caracter legal-administrativ. Dacă luăm în considerare relațiile dintre serviciile unei biblioteci și ansamblul beneficiarilor acesteia ca o confruntare dintre o ofertă globală implicând costuri și un set de cereri diferențiate este limpede că implementarea marketingului este pe deplin justificată. Pe baza studiilor legate de marketing, în țările civilizate, bibliotecile studiază comportamentul specific și nevoile fiecărei categorii de utilizatori pe baza unor studii, sondaje, discuții directe cu acest public sau prin intermediul unor dezbateri. Așa se pot identifica noi servicii pe care orice instituție publică trebuie să le dezvolte în funcție de specificul ei.

Trebuie analizate foarte bine costul unui serviciu și numărul de beneficiari, pentru a putea analiza importanța unui serviciu. În România, în ultimii ani, au început să se facă studii în acest sens, iar unele biblioteci au avut un rol esențial în dezvoltarea de noi servicii pentru categoriile defavorizate, au fost mult mai receptive și mai apropiate de comunități față de celelalte instituții publice.

Să luăm în dicuție căteva biblioteci publice din România care au inițiat noi servicii de bibliotecă pentru anumite categorii de utilizatori:

Pentru persoanele cu deficiență de vedere au fost biblioteci care au dezvoltat servicii pentru acest segment de utilizator reușindu-se în ultimii ani să aducă bucurii în sufletul acestor oameni, să aducă informarea și lectura mai aproape de ei prin intermediul cărții electronice. Așa s-a întâmplat la Iași, acolo unde în 2008, Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” împreună cu Asociația Nevăzătorilor din România Filiala Iași –Vaslui, au implementat un proiect, care s-a concretizat cu un punct de împrumut, un studio de înregistrare și un centru de internet. Proiectul a fost susținut de Fundației Bill & Melinda Gates, prin Programul Global Libraries România, gestionat de IREX (International Research & Exchanges). Biblioteca a oferit consultanță și personal de specialitate, voluntari, într-un lung șir de acțiuni, demersuri, implicări pentru dezvoltarea acestor noi servicii.

Pentru publicul de vârsta a treia putem remarca tendința și reușita multor biblioteci din țară de a deschide puncte de împrumut, sau puncte mobile, la căminele de bătrâni, la centrele de pensionari. Putem da, ca exemplu, în acest sens Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași care a deschis două puncte de împrumut carte, în 2006, la căminele „Sf. Constantin și Elena” și „Sf. Parascheva”; Biblioteca Județeană „I.S. Bădescu” Sălaj a deschis, în 2008, un punct de împrumut carte și un centru internet tot prin Programul Global Libraries România. Cele două instituții au fost biblioteci pilot, au făcut parte din cele 13 biblioteci județene, alese de International Research & Exchanges, pentru a implementa Programul Național „Biblionet – lumea în biblioteca mea”, program desfășurat timp de cinci ani și care a avut menirea să dezvolte capacitatea bibliotecilor publice din mediul urban și rural din România de a răspunde nevoilor cetățenilor. Ele și-au asumat rolul de promotor al programului „Biblionet – lumea în biblioteca mea”, au fost un model de bune practici pentru toate bibliotecile județene din țară.

Dacă ne referim la grupurile suport formate de exemplu din părinți, gravide, cupluri infertile, persoane supraponderale, dependente (de alcool, droguri, jocuri etc.), bolnavi incurabili, adolescenți, putem spune că bibliotecile publice s-au implicat alături de alte instituții specializate, de asociații, psihologi, medici în rezolvarea unor cazuri, sau susținerea lor prin campanii. Bibliotecile au pus la dispoziție spații, dotări, colecții tematice, resurse umane, au facilitat promovarea unor site-uri din domeniile de interes. Multe din bibliotecile publice au fost în faza de experiment, dar și aici, putem identifica două biblioteci care au fost pioniere în acest sens. Amintim aici două instituții publice Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași care printr-un proiect „Alcoolicii Anonimi”, demarat în perioada 2005-2009, a oferit condiții optime și materialele necesare (cărți, aparatură etc.) pentru desfășurarea acestuia. Și Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Bihor, în 2011, a înființat un grup suport pentru grupurile infertile. Proiectul a avut loc timp de cinci luni și a avut un real succes.Toate aceste proiecte au avut un mare succes, dat fiind realizările excepționale obținute fără sprijin oficial, obținute numai prin entuziasmul celor implicați. O importanță deosebită s-a acordat șomerilor, copiilor instituționalizați, minorităților, oamenilor privați de libertate. Aici putem aminti următoarele biblioteci care au inițiat proiecte pentru aceste categorii:

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” în 2006 a deschis două puncte de carte, unul la Centrul de Plasament din „Tătărași” și cel de al doilea la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași; La penitenciar, prin proiectul „Biblioteca – porți deschise către viitor” au fost organizate numeroase acțiuni culturale, conferințe etc. 78

78http://www.biblionet.ro/upload/documents/librarie/411/pdf/2626/pro_educatia_iasi.pdf

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” a demarat în 2011, un frumos proiect „Ajutor la teme”, realizat în sălile de studiu de la Casa de Plasament „Speranța” și la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera.79

79http://www.newsme.ro/actualitate/ajutor-la-teme-pentru-copiii-institutionalizati.html

Bibliotecile publice au reușit în ultimii ani să fie tot mai aproape de comunitate, să se implice în educarea și formarea tinerii generații, să acorde suport unor grupuri vulnerabile, alături de alte instituții și asociații.

Capitolul XII Serviciile oferite comunității de către instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale

Administrația publică locală furnizor de servicii sociale

În România unul dintre cele mai importante roluri în dezvoltarea regiunilor îl are Administrația publică locală. Datorită rolului de coordonator se află în cea mai bună poziție de a interveni și susține nevoile de schimbare a unei comunități, în a realiza eficiența și calitatea serviciilor pe care le pune la dispoziția comunității. În calitatea lor de furnizori de servicii publice pot interveni atât în mediul de afaceri cât și în mediul social. Actorii principali care produc „bunuri publice” sunt administrațiile și colectivitățile locale.

Administrația publică locală lucrează în folosul cetățeanului, oferă servicii publice diferite față de instituțiile culturale, asociații, biblioteci etc. Este una din instituțiile publice care compun statul, este formată din alte instituții și organizații permanente. Ca mod de organizare, ea cuprinde o multitudine de componente, cu denumiri, servicii, atribuții și activități diferite. Pentru ca o instituție să fie eficientă, în primul rând trebuie să aibă o imagine complexă și completă asupra comunității, din ce categorii de oameni este formată, care sunt categoriile defavorizate, vulnerabile, pentru a putea dezvolta politici și servicii necesare și acestor persoane. Pe primul loc în politica administrației publice se află dezvoltarea serviciilor sociale, oferirea de informații de calitate, consistente și actuale, prezentate într-o formă accesibilă și prietenoasă oricărui cetățean indiferent de nivelul lui de instruire, facilitarea anumitor pârghii prin care cetățeanul poate participa activ la deciziile administrative și politice care îl privesc.

Evaluarea acestor servicii publice poate fi făcută prin contorizarea consumului de servicii, care este un indicator important al calității vieții. În esență, scopul serviciilor administrațiilor publice locale este acela de a satisface nevoile permanente de interes general al întregii populații. Instituția furnizează servicii gratuite, dar și servicii publice contra cost, pentru a putea acoperi recuperarea unor cheltuieli și asigurarea unui profit care să poată fi reinvestit în folosul populației.

Dacă ne referim la serviciile sociale ele pot fi primare și specializate. Cele sociale primare „sunt măsuri și acțiuni de proximitate și prevenție acordate în comunitate, în scopul identificării și limitării situațiilor de risc în care se poate afla la un moment dat persoana, familia sau grupul.”

Cele sociale specializate „sunt măsurile de suport și asistență care au ca scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților persoanei ori familiei, aflată în situații specifice de risc sau de excludere socială și sunt acordate de personal calificat sau specializat”.80

80(Legea nr 47/2006, publicată în Monitorul Oficial, Monitorul Oficial, Capitolul III , Art.10)

Furnizorii de servicii sociale pot fi persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, ei asigură caliatatea serviciului prin respectarea standardelor generale și specifice de calitate, emise de ministerul muncii, solidarității sociale și familiei.

Dacă luăm în discuție Ordonanța de Guvern nr. 68/2003 privind serviciile sociale, observăm că în ART.2-7-8, sunt clar precizate atribuțiile autorității administrației publice locale și scopurile serviciilor sociale primare și specializate în folosul comunității:

„Art.2
    (1) In realizarea serviciilor sociale, principalele atribuții și responsabilități ale Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale și Familiei, precum și ale celorlalte autorități ale administrației publice centrale cu competențe în domeniu sunt următoarele:
    a) întocmesc și adoptă metodologia de acreditare a furnizorilor de servicii sociale;
    b) asigură cuprinderea profesiilor specifice din domeniul asistenței sociale în Nomenclatorul privind Clasificarea ocupațiilor din România, asigurând în același timp și completarea ulterioară a noilor profesii apărute în sistemul de asistență socială;
    c) stabilesc procedurile de evaluare, monitorizare și control al serviciilor sociale;
    d) asigură prin programe finanțarea serviciilor sociale de la bugetul de stat;
    e) elaborează și aprobă criteriile obligatorii de organizare și funcționare a instituțiilor specializate de asistență socială;
    f) elaborează și aprobă modelele contractelor de acordare a serviciilor sociale;
    g) elaborează și aprobă standardele obligatorii de calitate la care se acordă serviciile sociale;
    h) exercită controlul acordării serviciilor sociale

Art.7
    (1) Serviciile cu caracter primar au drept scop prevenirea sau limitarea unor situatii de dificultate ori vulnerabilitate, care pot duce la marginalizare sau excluziune sociala.
    (2) Serviciile definite la alin. (1) pot fi următoarele:
    a) identificarea nevoilor individuale și de grup, precum și a principalelor categorii de beneficiari de servicii sociale;
    b) informarea asupra situațiilor de risc, precum și asupra drepturilor sociale ale persoanei;
    c) măsuri educative și de supraveghere destinate prevenirii comportamentelor deviante;
    d) consiliere pentru persoane vârstnice, persoane cu handicap, persoane cu patologie cronică, persoane dependente de consumul de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, persoane infectate sau bolnave HIV/SIDA, pentru familiile acestora, precum și pentru alte persoane din grupul social cu care s-au aflat în contact permanent sau incidental;
    e) consiliere pentru persoanele și familiile care adoptă copii sau care au minori în plasament ori încredințare;
    f) consiliere pentru tineri care părăsesc instituțiile pentru protecția copilului;
    g) consiliere și susținere pentru persoanele neglijate, abuzate, victime ale violenței în familie ori ale traficului de persoane;
    h) sprijin material și financiar acordat persoanelor și familiilor cu venituri insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime, prevăzute de ansamblul dispozițiilor legale în vigoare;
    i) măsuri de urgență pentru următoarele persoane: fără adăpost, victime ale traficului de persoane, ale violenței în familie, precum și pentru orice persoană aflată în dificultate;
    j) orice alte măsuri de protecție socială

Art.8

(1)Serviciile specializate au drept scop menținerea, refacerea sau dezvoltarea capacităților individuale pentru depășirea unei situații de nevoie sociala.
  (2) Serviciile definite la alin. (1), precum și instituțiile care le acordă au drept obiectiv:
  a) găzduirea, îngrijirea, recuperarea, reabilitarea și reinserția socială a persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, bolnavilor cronici, persoanelor dependente de alcool sau de droguri, persoanelor victime ale violenței în familie sau ale traficului de persoane;

b)suport și asistență pentru copiii și familiile în dificultate;
c) găzduirea și educația specială pentru copiii sau tinerii cu handicap sau care prezintă dificultăți de adaptare;
d) găzduirea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului pe o perioadă determinată, în conformitate cu legislația în vigoare;
 e) inserția socială și profesională a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție a copilului;
 f) găzduirea pe perioada determinată a persoanelor fără adăpost;
g) asistență și suport pentru asigurarea unei vieți autonome și active persoanelor de varsta a treia, precum și servicii de îngrijire acordate vârstnicilor aflați într-o situație de dependență; h) acordarea de măsuri de suport pentru integrarea în muncă, altele decât cele prevăzute de Codul muncii, inclusiv atelierele protejate;
i) acordarea de măsuri de readaptare, de preorientare și de reeducare profesională stabilite prin legislația în vigoare;
j) primirea și îngrijirea în situații de urgență, cu sau fără găzduire, acordarea de sprijin sau acompaniament social, adaptarea la o viață activă sau inserția socială și profesională a persoanelor sau familiilor în dificultate ori în situații de risc;

k) acțiuni de identificare, ajutor, susținere, formare sau informare, consiliere, expertiză ori coordonare în vederea prevenirii oricărei forme de dependență;
l) activități, măsuri și servicii sociale tip pilot;
 m) alte măsuri de intervenție socială.”

Pentru a avea rezultate, pentru a obține performanță, administrația publică locală trebuie să atragă foarte mulți parteneri din toate domeniile, pentru a întări instituțiile și a dezvolta strategii sociale și de ocupare a forței de muncă. Implicarea tuturor partenerilor sociali în implementarea programelor sociale, încurajarea ONG-urilor în cadrul inițiativelor din domeniul incluziunii sociale asigură o bună guvernare, pot influiența opinia publică inducânt încrederea și atașamentul unei mai largi părți din polulație.

Astfel, prin politici sociale, legi clare emise în folosul cetățeanului, parteneriate solide și corecte, se pot rezolva cele mai multe și mai grave problemele sociale.

Instituții culturale în folosul comunității. Biblioteca publică centrul social – cultural – educativ al comunității

Un loc special îl ocupă biblioteca în comunitate, prin serviciile de informare pentru cetățeni, prin mediu de comunicare interdisciplinar deschis oricăror nevoi de informare.

Biblioteca este centrul local de informare, este instituția publică care contribuie la educarea – reeducarea tinerilor, la reconversia profesională a membrilor comunității, contribuie la consolidarea democrației și spiritului civic, la sprijinirea educației permanente, dezvoltarea socială și economică, susținerea diversității culturale.

Misiunea bibliotecii este de a furniza documente, produse și servicii informaționale și culturale în serviciul comunității, așa cum rezultă din funcțiile de bază pe care aceasta le are și care sunt și reglementate de Legea bibliotecilor în vigoare (Legea Nr. 334/2002).

Biblioteca publică se adresează în esență comunităților locale, are o mare responsabilitate socială, atât prin componenta sa de informare, cât și prin rolul de protecție socială a categoriilor defavorizate din comunitate. Ea răspunde atât cerințelor de informare și instruire mai generale cât și cerințelor particulare ale unor grupuri de utilizatori din comunitate, pe baza unor resurse locale, permițând în același timp și accesul la rețele naționale și internaționale de informare. Bibliotecile publice, alături de cele școlare, universitare, specializate sau de cercetare, au rolul de a ajuta utilizatorii să conștientizeze importanța informației și să îi încurajeze să o folosească în mod optim. Un loc special în strategia egalizării șanselor în comunitate îl au persoanele cu nevoi speciale, persoanele cu deficiențe de orice tip, minoritățile etnice, categoriile defavorizate (de exemplu : șomeri, persoane cu venituri foarte mici etc.) pentru care biblioteca publică are responsabilități complexe în procesul democratizării accesului la informație.81

81http://www.slideshare.net/cdbclub/valoarea-bibliotecii-publice-ca-resurs-comunitar

Comunitatea poate fi definită astfel : „grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune ; totalitatea locuitorilor unei localități, ai unei țări”.

Din perspectiva bibliotecilor /instituțiilor publice care servesc un oraș mare/județ, sunt necesare din ce în ce mai multe nuanțări în privința modului de abordare a comunității respective, din cel puțin două motive :

diversificarea accentuată a grupurilor de utilizatori de informație din comunitate;

schimbarea continuă a topului de interes de informare și documentare ale utilizatorilor/membrilor unei comunități.

Există mai multe tipuri de profiluri care pot fi studiate în analiza unei comunități:

profilul teritorial care conturează aspectul fizico-geografic al zonei : situare, relief, climă, resurse naturale, infrastructură, rețele de comunicații;

profilul ocupațiilor care conturează sectoarele economice caracteristice regiunii respective

Biblioteca publică, în calitatea sa de instituție susținătoare a educației permanente, este interesată în a oferi servicii categoriilor defavorizate, precum șomerii sau în sprijinirea reconversiei profesionale;

profilul serviciilor care asigură gradul de civilizație al comunității-servicii socio-educative,

sanitare, de asistență socială, servicii recreativ-culturale;

Toate aceste elemente configurează anumite caracteristici ale dezvoltării economico-sociale. Se folosește tot mai des termenul de comunități multiculturale cărora biblioteca publică li se adresează, avându-se în vedere faptul că și grupurile etnice minoritare trebuie să beneficieze de servicii personalizate. Bibliotecile publice și-au asumat rolul lor în acest nou context și au creat instrumente de informare adaptate noilor necesități culturale. Din această perspectivă, așa numitele „situații de comunicare interculturală” au devenit realități zilnice, bazate pe recunoașterea importanței identității culturale a fiecărui grup etnic în parte.

În domeniul cultural biblioteca asigură spațiul și baza materială desfășurării unor manifestări și activități menite să cultive valorile sau să ofere modalități de petrecere a timpului liber.

profilul psiho-social cu accent pe stările afective ale populației, comportamentele populației și motivația acestora;

Este important pentru bibliotecă să cunoască atât grupurile formale cât și grupurile informale din comunitatea pe care o servește. Familia are un rol hotărâtor în formarea noului utilizator de bibliotecă. Membrii aceleiași familii se pot conduce unul pe altul la bibliotecă, spre rezolvarea unor interese comune de informare și documentare sau, dimpotrivă, pot avea interese divergente, care să plaseze biblioteca pe trepte diferite de acceptare și interes.

profilul instituțional depinde de modul cum se implică fiecare instituție în rezolvarea anumitor probleme, de calitatea serviciilor, de transparența activității și de promovarea ei.

Structurile administrative cu toate că sunt în slujba cetățeanului, de multe ori, sunt respinse de membrii colectivității întrucât excesul de birocrație sau modul de comportament al funcționarilor creează o stare de discomfort. Bibliotecile infodocumentare structuri atât de necesare, au șanse mari de a intra în rândul preferințelor cetățenilor, cu condiția ca modelul comportamental și profesionalismul personalului, dar și eficiența serviciilor oferite să se ridice la nivelul cerințelor utilizatorilor.

profilul cultural-antropologic este insuficient studiat de bibliotecile publice până în prezent.

Eterogenitatea unui oraș ale cărui dimensiuni s-au extins prin adăugarea de locuitori proveniți din diferite regiuni ale țării, devine un fapt extrem de greu de controlat. În cazul acesta, biblioteca publică trebuie să dezvolte tehnici de finețe în aprecierea termenului „de comunitate”, despre care descoperă că știe din ce în ce mai puțin. Alături de alte instituții culturale, bibliotecile reușesc, prin compartimentele de informare bibliografică locală, să conserve memoria comunității. Este evident că biblioteca publică are încă multe domenii de strictă specialitate neacoperite de studii temeinice.

Bibliotecile utilizează de obicei tehnicile de marketing, sondajele de public, formularele de exprimare a opiniei publice (dezbateri sau forum), sugestiile de achiziții, bibliografiile nerezolvate cu aportul colecției proprii de documente tradiționale, baze de date sau documente electronice. Sunt necesare continuu observații și analize despre impactul bibliotecii asupra comunității, studii despre relația dintre noile tehnologii, noile servicii și modelele organizaționale în schimbare. Promovarea serviciilor prin organizarea unor acțiuni culturale de larg răsunet public, urmărirea ecourilor provocate în presă și analiza lor sunt măsuri manageriale benefice.

În România, conform Legii Nr. 334/2002 (Legea bibliotecilor), consiliile județene sunt principalul ordonator de credite, în cazul bibliotecilor județene, cele mai extinse structuri infodocumentare din rețeaua publică. Ele adoptă și promovează proiecte, programe, strategii de dezvoltare a județului, din punct de vedere economic, cu fonduri locale sau finanțare externă. Finanțările proiectelor culturale sunt mai totdeauna insuficiente, acesta fiind domeniul cel mai deficitar.

De remarcat faptul că bibliotecile județene, împreună cu alte instituții de cultură și educație figurează, în general, în adresele portalurilor de cultură, dar și în cele ale administrației publice locale, alături de muzee, teatre , filarmonici, edituri, cele care aduc un capital de imagine comunității și un plus de informație cetățeanului. Nu sunt conturate însă strategii ale sistemului informațional județean, care să cuprindă și bibliotecile, celelalte instituții de cultură, centrele de informare pentru cetățeni ale primăriilor, prefecturilor, consiliilor județene, fiecare dintre acestea acționând pe cont propriu în comunitatea locală.

Conform legii bibliotecilor, primăriile sunt principalul ordonator de credite pentru bibliotecile municipale, orășenești și, respectiv, comunale. Site-urile acestor structuri administrative nu prezintă activitatea bibliotecilor, cel mult le menționează la istoricul localității. Bibliotecile sunt cele mai vechi instituții care au contribuit la dezvoltarea comunității. Cele publice sunt, de fapt, canale de comunicare în dublu sens, între publicul local și autorități, centre de întâlnire și dezbateri asupra aspectelor din viața socială. De aceea, promovarea lor de către autoritățile locale, principali ordonatori de credite, constituie un fapt de normalitate. Rolul cultural al bibliotecii publice vine chiar din istoria existenței sale.

Diversitatea și performanțele serviciilor într-o bibliotecă publică în folosul consumatorului de informații

Introducerea concepției de marketing nu înseamnă doar o schimbare organizatorică unică, ci un proces permanent care cere revizuirea temeinică a serviciilor, a calității lor.

Se afirmă, în general, că a măsura calitatea serviciilor unei biblioteci este o chestiune dificilă și subiectivă. „Beneficiile” oferite de biblioteci nu sunt tangibile în sensul strict economic, deși din unele servicii bibliotecare se obțin și sume de bani. Bibliotecile au asimilat greu ideea de ”planificare a calității”, de multe ori, până la observarea rezultatelor, în cazul instituțiilor publice, trebuie să treacă mult timp. Aceste ”beneficii” se pot identifica foarte ușor în cazul entitățile economice.

Elaborarea unui astfel de plan este foarte importantă, deoarece numai astfel se pot percepe și cuantifica realizările, se poate stabili nivelul de performanță la care s-a ajuns la un moment dat, se pot fixa obiective și priorități de viitor, se pot înființa noi servicii, se poate evalua necesarul de resurse umane și materiale etc.

Biblioteca este privită astăzi ca o entitate în continuă transformare, al cărei ”succes” nu mai depinde exclusiv de calitatea colecțiilor, de numărul de utilizatori, de numărul unităților de bibliotecă achiziționate, de calitatea serviciilor, ci, în mare măsură, și de costuri, de timp, de eficiență, de alimentarea propriului buget cu fonduri, aspecte care în trecut nu prea intrau în discuția despre biblioteci. Calitatea serviciilor de bibliotecă depinde tot mai mult în ultima vreme de utilizarea tehnologiilor informației. Dotarea tehnologică, dar și profesionalismul bibliotecarilor determină o îmbunătățire substanțială a proceselor biblioteconomice specifice, al căror rezultat se reflectă în mod direct în serviciile oferite.

Literatura de specialitate aduce foarte des în discuție, de exemplu, transferul în mediul electronic al informațiilor existente în medii tradiționale: hârtie, microfilm etc. Compartimentele de automatizare din biblioteci au, de aceea, un rol foarte important, iar colaborarea continuă cu departamentele de prelucrare duce la creșterea eficienței și gradului de calitate al produselor informaționale. Proiectul de modernizare și diversificare a produselor și serviciilor de bibliotecă, depinde de creșterea impactului lor în comunitate, prin consolidarea automatizării proceselor biblioteconomice.

Dacă ne referim la evaluarea calității serviciilor unei biblioteci publice ar trebui să urmăm pașii din domeniul economic, respectiv să urmăm tehnicile de auditare, prin: auditare internă și prin propriul management. În mod curent, bibliotecile sunt supuse auditului financiar, iar evaluarea managementului se face de către autoritățile locale, principalul ordonator de credite, consiliul județean. Utilizatorii, la rândul lor evaluează în mod constant activitatea bibliotecii prim participarea lor la activități, prin discuțiile avute pe canalele de comunicare.

În urma informațiilor culese de Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) și International Research & Exchanges (IREX) în 2012, pe baza unor chestionare trimise la aproape toate bibliotecile județene s-au identificat modele de bune practici ale unor biblioteci publice care au reușit să îmbine cu succes serviciul de bibliotecă tradițional cu cel modern. Dacă vorbim de servicii adresate comunității au fost identificate o parte din biblioteci care au implementat anumite servicii de mai multă vreme, biblioteci care, în timp, au reușit să dezvolte tot mai multe servicii de bibliotecă, prin intermediul anumitor programe și proiecte demarate la nivel național și local. Toate aceste servicii au pornit de la studiul noului tip de utilizator.

Bibliotecile publice moderne trebuie să asigure utilizatorilor și non-utilizatorilor:

acces neîngrădit al publicului la informații (terminale la care publicul are acces);

informare și documentare globală, rapidă și calitativ superioară;

economie de personal și fonduri;

comunicarea facilă;

utilizarea în bibliotecă și a altor categorii de informații, care acum nu fac obiectul activității de bibliotecă (ex. transferul de informații între diferite instituții, organizații și bibliotecă);

facilitarea activității de cercetare prin creșterea gradului de accesibilitate la informații și în primul rând, prin scurtarea timpului de acces;

dezvoltarea rolului de protecție socială pe care îl au bibliotecile publice prin accesul liber al tuturor cetățenilor la tehnologia informațională (IT);

integrarea sistemelor informaționale automatizate ale bibliotecilor publice cu celelalte structuri (instituționale, educaționale, culturale etc.) informatizate;

biblioteca publică – centru de dezvoltare economică;

centru pentru instruire permanentă.

Noul tip de utilizator

Este evident faptul că utilizatorilor nu le este indiferent modul în care arată biblioteca, mediul în care în care vin să citească și să se informeze. Standardele de calitate ale clădirilor de bibliotecă s-au schimbat în timp pornindu-se de la clădiri cu o înfățișare specific-tradițională instituțiilor de cultură, până la construcții moderne care răspund tuturor cerințelor de depozitare în condiții corespunzătoare a tuturor tipurilor de documente și de lucru pentru utilizatori. Legislația specifică, noutățile aduse de tehnologiile informației în modul de lucru și în structurile clasice de referințe și documentare, cu accent pe creșterea responsabilității sociale a bibliotecii publice au adus noi categorii de public. Pagina de web, noua interfață a structurii info-documentare cu publicul de la distanță are și rolul de a transforma categorii de non-utilizatori în utilizatori ai bibliotecilor

În relația cu utilizatorii contează foarte mult serviciile oferite, rapiditatea cu care se informează, ușurința cu care identifică la raft cărțile, achizițiile făcute, aspectul clădirii, condițiile de mediu, comportamentul personalului, modul în care se comunică prin afișaj; se creează o impresie generală, cu grade diferite de aprobare a atitudinii instituției. Percepția membrilor unei comunități despre bibliotecă nu este rezultatul unei simple relaționări la un moment dat cu instituția. Imaginea pozitivă se formează în timp, este rezultatul prezenței continue în viața localității, prin servicii, activități culturale, activități sociale, activități educative, imaginea în mass-media82

82Dediu, Liviu Iulian. Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane. București: Editura ANBPR, 2012, pg.114

Dialogul bibliotecar-utilizator nu se mai bazează exclusiv pe indicarea unor surse bibliografice sau titluri de lectură, ci presupune interacțiune cu toate componentele sale : studierea comunității beneficiarilor de informații, anticiparea nevoilor de informare ale acestora, realizarea de acțiuni în favoarea creșterii capacității de folosire a resurselor informaționale de către utilizatori, orientarea utilizatorilor în multitudinea de informații existente, respectiv, tehnici de formare a utilizatorilor în noul context tehnologic.

Non-utilizatorii bibliotecii

Aflate încă în plină transformare, bibliotecile publice din România care deservesc comunități umane mici și mijlocii, trebuie să găsească noi teritorii pentru acțiunile lor și să își adapteze oferta către un anumit public prioritar, iar modernizarea și diversificarea serviciilor lor au ca scop, pe de o parte, apropierea acestor instituții de comunitatea locală, iar pe de altă parte de standardele bibliotecilor similare din Uniunea Europeană. Satisfacerea cerințelor informaționale și de documentare ale utilizatorilor trebuie identificate într-un timp cât mai scurt, iar serviciile bibliotecii trebuie să fie disponibile într-un loc potrivit și într-un mediu adecvat care să îl încurajeze pe utilizator să apeleze la bibliotecă. Dacă populația apelează sau nu la aceste servicii, care le pot fi foarte utile, depinde nu numai de existența și calitatea lor, dar și de ușurința cu care se ajunge la ele. Cunoașterea nevoilor, așteptărilor, a practicilor de consum, a profilului socio-cultural al consumatorilor de produse și servicii specifice domeniului de referință în vederea diversificării și îmbunătățirii ofertei culturale, este foarte important pentru stabilirea tehnicelor și metodelor de atragere noilor utilizatori.83

83Dediu, Liviu Iulian. Managementul serviciilor pentru utilizatori în bibliotecile contemporane. București: Editura ANBPR, 2012, pg.116

În urma unor sondaje făcute de IREX, la cele mai mari biblioteci publice din România, privind non-utilizatorii, despre schimbările survenite în bibliotecă, despre noile servicii s-au sintetizat câteva aspecte:

„- Peste 50% dintre respondenții non-utilizatori nu știu ce schimbări au avut loc în cadrul bibliotecilor publice (acces la internet, fond de carte);

Peste 30% spun însă că s-ar duce la bibliotecă pentru o problemă specifică.

Aproape un sfert dintre români spun că nu merg la bibliotecă din lipsă de timp, pe locul

doi situându-se lipsa de interes sau de plăcere privind cititul;

Totodată, respondenții care nu folosesc serviciile bibliotecii au indicat o medie de 80 de

cărți în gospodărie în afară de ziare și reviste.Cu toate acestea, frecvența de lectură este scăzută, 42% dintre respondenți indicând că citesc o dată pe an sau chiar niciodată;

Peste 35% dintre respondenți au declarat că ar reveni la bibliotecă dacă se dezvoltă serviciul de acces la calculatoare și dacă se îmbunătățesc condițiile spațiilor destinate utilizatorilor;

Printre deziderate titluri noi din toate domeniile, completarea colecțiilor, spații cât

mai atractive și bine compartimentate pentru studiu și loisir, servicii noi.

Totuși, chiar dacă socotim adevărate sondajele, trebuie să recunoaștem eforturile bibliotecarilor români de a se pregăti în vederea modernizării bibliotecilor, cu evidența clară a decalajelor între diverse componente ale sistemului infodocumentar de la noi.

Dacă ne referim la servicii implementate de bibliotecile publice moderne din România în folosul comunității trebuie să luăm în discuție anumite strategii de dezvoltare, funcțiile de bază ale bibliotecii, factorii care pot interveni în dezvoltarea instituției.

Dacă luăm în discuție serviciile noi oferite publicului putem notifica:

accesul la cataloagele on line, OPAC;

modalități de instruire, perfecționare și specializare (sesiuni de comunicări, ședințe de pregătire – introducere în utilizarea Windows, accesul la Internet, servicii Internet – , pregătire la distanță etc.);

accesul la materialele non-tipărite (împrumutul noilor produse media, stații de lucru multimedia în biblioteci, acces Internet etc.);

acces la distanță (cataloage, facilități de plată);

noi servicii de informare (informația comunitară culturală, politică, socială, piața forței de muncă, informații de afaceri, consultanță informațională extinsă, căutare, selecție);

servicii speciale (pentru categorii defavorizate cu handicap vizual sau motoriu, minorități culturale);

servicii în exterior.

Dacă vorbim despre strategiile pentru dezvoltarea bibliotecilor publice putem aminti:

extinderea serviciului tradițional de bibliotecă la media non-tipărită și exploatarea la maximum a facilităților oferite de tehnologia informațională;

rolul bibliotecii publice ca producător de informație;

rolul bibliotecii ca punct local de promovare a tehnologiei informației furnizând acces la hardware și software, la rețele, oferind suport pentru instruirea utilizatorilor;

Bibliotecile moderne au anumite funcțiile de bază:

centru educațional și de studiu;

centru de informare generală;

centru cultural;

centru social.

Ca orice instituție publică bibliotecile pot fi influențate de factori interni și externi:

Factori interni:

nesiguranța privind strategia și soluțiile;

lipsa de abilități privind tehnicile de informare;

lipsa de pregătire;

reticența cu care sunt primite noile tehnologii informaționale;

teama de schimbare;

lipsa de strategii manageriale;

lipsa specialiștilor care să lucreze cu categoriile defavorizate.

b)Factori externi:

lipsa unei politici privind cooperarea dintre bibliotecile publice și cele universitare;

lipsa de claritate privind politica referitoare la bibliotecile publice;

lipsa resurselor financiare pentru dezvoltarea tehnologiilor informaționale;

lipsa suportului tehnic;

nerezolvarea problemelor privitoare la dreptul de autor;

Serviciul pentru utilizatori care poartă în general denumirea de Relații cu publicul, reprezintă punctul cel mai dinamic al bibliotecii și răspunde direct nevoilor, așteptărilor comunității.

Se poate desfășura pe trei paliere, respectiv serviciul direct, serviciul indirect și mediul tehnologic. Dacă ne referim la primul tip de serviciu, bibliotecarii au un rol esențial, ei vin în întâmpinarea utilizatorilor atât fizic cât și pe cale virtuală. Cel indirect produce medii virtuale de informare, de cercetare pentru utilizatori, iar cel tehnologic facilitează, în primul rând, scurtarea timpului de muncă pe care o depune publicul în procesul de navigare prin mediile de informare ale bibliotecii. În cadrul celui de al treilea palier este foarte important marketingul, cel care promovează toate activitățile unei biblioteci și valorile ei. Calitatea serviciilor oferite de biblioteca publică este o problemă delicată, subiectivă, de evaluare din partea utilizatorilor, în a stabili performanțele serviciilor de bibliotecă. Un serviciu de bibliotecă poate fi măsurat din punct de vedere a populației țintă, în funcție de cantitatea de servicii asigurate, din punct de vedere a costurilor/serviciu, dar, luate individual, aceste măsurători indică mărimea și performanța unei biblioteci.84

84Ward, Suzanne; Sumsion John, Indicatori de performanță și instrumente manageriale pentru biblioteci, Asociația Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România, Comisia Europeană, DG XIII- E3, 1995

Capitolul XIII Serviciile oferite de către istituțiile publice și organizațiile neguvernamentale comunității, în special persoanelor dezavantajate.

Exemple de bune practici pentru comunitate – rețete de succes ale instituțiilor sociale, publice și culturale în folosul categoriilor defavorizate, din municipiul Iași, în perioada 2006 – 2015

De ce am ales Iașul ca exemplu ?

Motivul efectuării acestui studiu a fost generat de faptul că, în condițiile menționate ale societății contemporane, instituțiile publice din Iași și-au propus să își extindă serviciile asupra populației. Conform statisticilor, din 2014, județul Iași este pe locul doi, după numărul de locuitori, cu o populație stabilă de peste 770.000 de locuitori, după municipiul București, este considerat un oraș de rang I. Conform Legii nr.351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV-a – Rețeaua de localități, avem următoarea clasificare:

a) rangul 0 – Capitala României, municipiu de importanță europeană;
b) rangul I – municipii de importanță națională, cu influență potențială la nivel european;
c) rangul II – municipii de importanță interjudețeană, județeană sau cu rol de echilibru în rețeaua de localități;
d) rangul III – orașe;
e) rangul IV – sate reședință de comună;
f) rangul V – sate componente ale comunelor și sate aparținând munici

„Rang- expresie a importanței actuale și în perspectivă imediată a unei localități în cadrul rețelei din punct de vedere administrativ, politic, social, economic, cultural etc., în raport cu dimensiunile ariei de influență polarizate și cu nivelul de decizie pe care îl implică în alocarea de resurse. 85

85http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28862rnizare.”

Confor acestei legii sau stabilit municipiile de importanță națională, cu influiență la nivel regional și european: Brașov, Cluj-Napoca, Contanța, Craiova, Galați, Iași și Timișoara. Ierarhizarea lor a fost făcută din punct de vedere al populației, al marilor regiuni, în funcție de serviciile oferite, de politicile-administrative, economice etc. Municipiul Iași, având o populație de peste 300.000 de locuitori, se află în competiție cu Timișoara și Cluj-Napoca, orașe care au o poziție demografică favorabilă dezvoltării economice, investițiilor, au o infrastructură mult mai bună, și o mare deschidere spre Europa.

Cu toate că este un oraș cu multe probleme de rezolvat, cu un număr mare de asistați social, trebuie să fim realiști și să remarcăm eforturile deosebite făcute de instituții, de comunitatea civică, în a susține politicile de integrare a categoriilor defavorizate. În Iași sunt peste 26391 de persoane cu handicap, neinstituționalizați și peste 1130 de copii instituționalizați.

În acest frumos oraș, cu mulți tineri, cu multe facultăți, cu o cultură aparte, cu multă influiență politică, trebuie să remarcăm și lucrurile bune care s-au realizat în folosul comunități. În ultimii ani se observă efortul substanțial depus de instituțiile publice și de cultură, de a oferi localității servicii specializate, de calitate, persoanelor vulnerabile. Gradul de dezvoltare a unui oraș/județ este determinat în primul rând de modul în care autoritățile locale, instituțiile de profil, sectorul societății civile, prin măsurile luate, prin serviciile adresate populației, pot determina progresul unei regiuni și pot oferi oportunități de dezvoltate tuturor membrilor unei comunități.

Orașul Iași este un puternic centru universitar, cu două instituții de învățământ de prestigiu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, care, împreună, școlarizează peste 40.000 de studenți, beneficiază de o forță de muncă bine pregătită, contribuind astfel la dezvoltarea județului Iași. Universitățile din Iași livrează anual circa 1.000 de oameni pentru industria IT, de aceea zona a cunoscut o dezvoltare semnificativă din acest punct de vedere. Piața muncii din Iași arată bine, datorită ratei scăzute a șomajului care este de 5% (cu un salariu mediu de circa 1.500 de lei net pe lună), se apropie de media națională, prin comparație cu celelalte județe din regiune. Conform evidențelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, în 2014, în Iași, existau 13269 de șomeri, iar în 2015 numărul șomerilor a scăzut la 14655.86

86http://www.ajofmiasi.ro/grup-statistica/rata-somaj

Dacă vorbim de instituții sociale trebuie să luăm în studiu cea mai importantă componentă a protecției sociale, respectiv asistența socială. Ea trebuie văzută ca un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități, servicii specializate de protecție a persoanelor, grupurilor vulnerabile, comunităților, aflate temporar în dificultate, care din motive de natură socială, biologică, psihologică sau economică, nu au posibilitatea de a-și realiza prin eforturi proprii un mod decent de viață.

Asistența socială, indiferent de nivelul de dezvoltare al unei societăți, va fi utilă, atâta timp cât va exista nevoia de protecție socială pentru persoanele vulnerabile/defavorizate. Această instituție are rolul de a identifica și de a soluționa problemele sociale ale comunității din domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricărei persoane aflate în nevoie. Ea se află în subordinea Primăriilor sau a Consiliilor Locale, Consilii Județene și funcționează ca o instituție publică, de interes local, având personalitate juridică. În mod paradoxal Iașul se află printre primele locuri din țară la capitolul asistați sociali.

În 2015, peste un sfert din bugetul actual al județului, era alocat acestor persoane conform declarațiilor făcute de Consiliul Județean Iași. De asemenea, 190 milioane lei din bugetul prevăzut pentru cheltuieli ale Iașului sunt distribuite direcțiilor de asistență socială subordonate Consiliului Județean Iași. În această categorie intră persoanele în vârstă, persoanele cu boli și persoane cu dizabilități, asistenții sociali pentru familii și copii etc. Același lucru se întâmplă și la primărie prin direcțiile respective.87

87http://www.ziare.com/ziare-iasi/stiri-actualitate/un-sfert-din-bugetul-iasului-merge-la-asistatii-sociali-5421485

Noile cerințe de-a lungul anilor au creat și diversificat o paletă largă de servicii sociale care au venit în întâmpinarea satisfacerii nevoilor categoriilor defavorizate. La baza furnizării acestor servicii stau principii generale, democratice, precum și un cadru legal al respectării drepturilor și a demnității omului;

– asigurarea autodeterminării și a intimității persoanelor beneficiare;
-asigurarea dreptului de a alege;
-abordarea individualizată și centrarea pe persoane;
-participarea persoanelor beneficiare;
-cooperarea și parteneriatul;
-recunoașterea valorii fiecărei persoane;
-abordarea comprehensivă, globală și integrată;
-orientarea pe rezultate;
-îmbunătățirea continuă a calității;
– combaterea abuzului asupra persoanelor beneficiare, în cadrul instituțiilor88

88http://www.mediafax.ro/social/topul-oraselor-din-romania-in-functie-de-numarul-de-locuitori-12625040

Studiu de caz – Instituții sociale, publice și culturale din municipiul Iași

Prin prezentul studiu se dorește a contribui la cunoașterea problemelor reale și stringente cu care se luptă zilnic oamenii cu dizabilități și a mijloacelor de îmbunătățire a condițiilor de muncă și de trai pentru acești ”oameni aproape invizibili” de lângă noi, la deschiderea porților ruginite ale apatiei necunoașterii și indiferenței. La nivelul județului Iași, în decursul anilor, au fost luate o serie de măsuri pentru reintegrare socială, încă din 2003, când a fost adoptat un Plan de combatere a sărăciei și de inserție socială a persoanelor defavorizate.89

89E.M. La nivelul județului Iași va fi adoptat un Plan de combatere a sărăciei și de inserție socială a persoanelor defavorizate. În: "24:ore" – An.14, Nr.3858(18feb. 2003), p.2.

Vom analiza activitatea unor instituții din municipiul Iași care, de-a lungul timpului, au reușit să implementeze servicii de calitate, au reușit să vină în întâmpinarea nevoilor membrilor comunității. Numeroase studii privind "clientul" (utilizator, membrii unei comunități) au reliefat activitatea performantă a unor instituții și au constatat eficiența mai scăzută a altora. O parte din instituții, datorită rezultatelor obținute, au devenit în timp modele pentru alte instituții din țară, prin rezultatele remarcabile, calitatea și dinamica serviciilor oferite.Vom descrie câteva dintre instituții din Iași, cu rezultate remarcabiale, care deservesc o gamă largă de public, de toate vârstele (o surpriză plăcută pentru cei ce lucrează în sistemul info-documentar este Centrul de Informare Comunitară de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, care a figurat în topul acestei competiții în perioda 2000-2012 )

Direcția de Asistență Comunitară Iași.

Direcția de Asistență Comunitară Iași (D.A.C.) este o instituție publică de interes local, cu personalitate juridică care își exercită competența doar pe raza municipiului Iași. A fost înființată în anul 2005, sub directa subordonare a Primăriei Municipale Iași, ca răspuns la o nevoie locală, respectiv ca urmare a creșterii responsabilităților alocate autorităților locale în domeniul asistenței sociale. Este o instituție relativ tânără, care a reușit, prin politicile sociale aplicate, să vină în folosul cetățeanului, rezolvând un număr foarte mare de cazuri grave.

Numărul mare de persoane vulnerabile, persoane cu diferite deficiențe, persoane în vârstă, a impus dezvoltarea unor servicii, un număr adecvat de personal de specialitate, desfășurarea unor programe de interes comunitar. Direcția de Asistență Comunitară s-a dezvoltat ca instituție, a căpătat credibilitate în rândul populației, numărul atribuțiilor a crescut an de an, reușind să rezolve foarte multe cazuri aflate la limitele existenței, la limita supraviețuirii .

Câteva dintre atribuțiile, sarcinile și măsurile aplicate de D.A.C.:

– elaborarea și implementarea de politici și strategii, programe de dezvoltare comunitară;

– identificarea unor soluții pentru depășirea problemelor sociale cu care se confruntă unele persoane;

– aplicarea la nivel local a măsurilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap și al altor persoane aflate în nevoie;

– implicarea în sistemele de relaționare interinstituțională, sprijinirea și participarea în unele parteneriate cu scopul îmbunătățirii calității serviciilor sociale pe plan local;

Direcția de Asistență Comunitară are ca servicii de specialitate:

– Serviciul de Alocații și Indemnizații pentru Copii;
– Serviciul Ajutor Social, Prestări Servicii, Facilități, Gratuități;
– Serviciul Autoritate Tutelară, Protecția Minorilor și Familiei;
– Biroul Proiecte, Programe.

Primăria Municipiului Iași, prin D.A.C. a deschis în ultimii ani numeroase locații destinate persoanelor aflate în dificultate, a oferit servicii specializate, conform standardelor de servicii sociale, pentru persoanele defavorizate, care au nevoie de inserție socială.

Serviciile oferite de Direcția de Asistență Comunitară au contribuit la creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate. Pentru cele două instituții a fost foarte important ca locuitorii orașului să beneficieze de servicii sociale de calitate, datorită cărora oamenii aflați în situații vulnerabile, fie că sunt persoane cu dizabilități, pensionari sau copii, să se simtă integrați în comunitatea ieșeană. În ultimii ani s-au acordat o serie de gratuități cum ar fi: alocații de stat, indemnizații pentru creșterea copilului, indemnizații pentru îngrijirea copiilor cu dizabilitați, alocații de susținere a familiei; pensionarii, persoanele cu handicap și însoțitorii au beneficiat de transport gratuit pe toate mijloacele de transport în comun.

S-au făcut numeroase anchete sociale pentru instituționalizarea în centrele rezidențiale, pentru completarea dosarului de pensie de invaliditate, anchete sociale realizate în vederea încadrării în grad de handicap, prin Serviciul Autoritate Tutelară, Protecția Minorilor și Familiei din cadrul Direcției de Asistență Comunitară Iași.

Direcția de Asistență Comunitară coordonează activitatea desfășurată în:

Căminul de Bătrâni Sf. Constantin și Elena;

Căminul de Pensionari „Sf. Cuv. Parascheva”;

Cantina de Ajutor Social;

Centrul de Zi Prichindel;

Centru Social de Urgență pentru Recuperare și Integrare „C.A.Rosetti”;

Adăpostul de Noapte;

Centrul de Zi „Clubul Pensionarilor” Alexandru cel Bun;

Centrul de Servicii Integrate pentru Victimele Violenței în Familie;

Serviciul Cabinete Medicale Școlare și Universitare;90

90http://www.dac-iasi.ro/home

Direcția de Asistență Comunitară acordă în parteneriat servicii:

de îngrijire la domiciliu pentru persoane în vârstă;

de specialitate în centrele de zi pentru vârstnici;

pentru persoane cu deficiențe de auz și vorbire „Sf. Prooroc Zaharia”;

în Centru de Zi „Vovidenia” pentru Persoane Vârstnice;

de îngrijire socio-medicale și paleative la domiciliu;

pentru copiii cu părinți plecați în străinătate la Centrul „Difain”;

de instruire pentru ocuparea persoanelor fără loc de muncă în sectorul serviciilor personale;

În perioada 2012-2015, seniorii Iașului au fost protejați și respectați, li s-au oferit servicii de găzduire și condiții decente de trai celor de 392 persoane vârstnice aflate în Căminele de pensionari „Sf. Cuv. Parascheva” și „Sf. Împărați Constantin și Elena”. În aceste locații, acestor persoane li s-au asigurat hrana zilnic, au parte de activități recreative, îngrijire personală și medicală, activități de ergoterapie, asistență socială, asistență psihologică.

Centrul de zi pentru persoane vârstnice „Vovidenia” oferă servicii sociale, medicale, psihologice, menite să răspundă nevoilor individuale și de grup ale acestora, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate/vulnerabilitate.

Primăria Municipiului Iași s-a implicat în proiecte destinate persoanelor de vârsta a treia, deschizând mai multe cluburi pentru pensionari, spații destinate petrecerii într-un mod plăcut a timpului liber, în cartierele „Alexandru cel Bun”, „Mușatini”, „Oancea”, „Moara de Foc”, „Aleea Rozelor”.

Putem da ca exemplu și Centrul de zi pentru persoane cu deficiente de auz și vorbire „Sfântul Prooroc Zaharia” deschis de Municipalitatea ieșeană în parteneriat cu  Mitropolia Moldovei și Bucovinei în 2014. Serviciile derulate în cadrul acestui centru sunt servicii de asistență socială, atât primare cât și specializate. Sunt servicii de consiliere juridică și consiliere socială. Se urmărește prin diferite activități combaterea excluderii și marginalizării sociale. Beneficiarii participă la activități recreative(șah, rummy sau table) au la dispoziție o bibliotecă dotată cu o mie de cărți dar și o sală de sport.91

91http://curierul-iasi.ro/a-fost-inaugurat-centrul-de-zi-pentru-persoane-cu-deficiente-de-auz-si-vorbire-11251

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, a fost înființată în 2004, de Consiliului Județean, prin Hotărârea nr.193 din 21 decembrie. Este o instituție publică de interes județean cu personalitate juridică. Aceată instituție are rolul de a asigura, la nivel județean, aplicarea politicilor și strategiilor de asistență socială în domeniul protecției copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum și a oricăror persoane aflate în nevoie.

Acest frumos oraș are o bogată tradiție culturală, dar și o puternică tradiție socială. Putem remarca de-a lungul anilor grija instituțiilor, a comunități, față de persoanele cu anumite deficențe. Primele proiecte de acest gen datează încă din 1957, când s-a înființat prima școlă pentru copii cu deficență mintală din România, numită Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”. Trebuie să amintim și importanța școlilor profesionale înființate la Iași, pentru persoanele cu anumite probleme special, instituții care au intervenit în educare, formarea și socializarea acestor persoane.

Vom lua în discuție Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași, cea mai renumită instituție din țară, pentru persoanele cu deficiențe locomotorii și Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”.

Colegiul Tehnic „Ion Holban”

La Iași a fost înființată în 1973, Școala invalizi motori fete, unitatea în care erau școalarizate eleve cu dizabilități fizice. Instituția a purtat mai multe denumiri, iar în 1997, a devenit o unitate de învățământ mixt, schimbându-și denumirea, în Grup Școlar „Ion Holban”, iar în 2011, școala își schimbă statutul și denumirea în Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iași. Aici sunt scolarizați elevi cu deficiențe fizice și asociate din întreaga țara, în toate formele de învățământ preuniversitar : primar, gimnazial, liceal și profesional.

Aceștia urmează cursurile conform programei învățământului public. Toate cheltuielile sunt suportate de Direcția Generala pentru Protecția Drepturilor Copilului Iași. Cele două instituții au reușit să ofere condiții optime de cazare, să ofere programe de terapie, dotări corespunzătoare, personal calificat (kinetoterapeuți, medici, psihologi, asistenți sociali care lucrează în strânsă colaborare cu profesorii).

Un lucru foarte bun este faptul că școala oferă calificare elevilor în diverse meserii. Acest centru, datorită rezultatelor obținute în procesul de incluziune socială, se află printre primele locuri din țară, a reușit să obțină în 2005, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului 129/2000, autorizația de a organiza programe de calificare pentru foarte multe meseriile: bucătar, ospătar/chelner, croitor, vânzător, frizer/coafor/manichiurist/pedichiurist, cosmetician, coafor stilist.

Colegiul Tehnic „Ion Holban” este un furnizor de pregătire recunoscut la nivel local, și nu numai, de întreprinzători, echipe de conducere și angajați, fiind în ultimii ani din ce în ce mai solicitat pentru a-și extinde sistemul de educație pentru adulți în vederea satisfacerii nevoii de calificare, adaptate cerințelor locale de pe piața muncii. Este un exemplu bun pentru toate instituțiile care se ocupă de aceste grup țintă. Obiectivul celor două instuții implicate în funcționarea acestui Colegiu este, de a crește caliatatea vieții tinerilor cu nevoi special, prin facilitarea accesului lor la educație inovativă, prin măsuri specifice, individualizate pentru a rezolva problemele cu care se confruntă această categorie aflată în situație de vulnerabilitate.92

92https://colegiultehnicionholbaniasi.wordpress.com

Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”

Aceată instituție a fost înființată la 20 septembrie 1957. Ea se mută în diverse locații, iar în la 1 februarie 1970 primește actualul spațiu din bulevardul C.A.Rosetti nr. 11-15, având în acel moment 18 săli de clasă. Astăzi școala oferă servicii de asistență educațională și terapeutic – recuperatorie pentru copiii cu deficiență mintală de diverse grade din județul Iași, servicii care vizează formarea unor deprinderi și competențe de bază ca premise ale integrării socio-profesionale în funcție de potențialul individual.93

93https://educatieincluziva.wordpress.com/prezentare-institutii/scoala-speciala-c-paunescu/

În 2005, în zona Galata94, se deschide cel mai modern centru de asistență destinat copiilor cu disfuncții psihice majore, se începe construcția uni nou centru pentru copii bolnavi de SIDA95, măsurile luate sunt făcute pe baza unor analize făcute la nivelul Consiliului Județean, la nivelul direcțiilor din subordine.

94E.M. La Iași, [în zona Galata], va fi inaugurat cel mai modern centru de asistență destinat copiilor cu disfuncții psihice majore : [în Galata]. În: "24:ore". – An.14, Nr. 3853(12 feb. 2005), p.2.

95Macri, Edmond. La Iași va fi construit un centru pentru copii bolnavi de SIDA. În: "24:ore". – An.14, Nr. 3853(12 feb. 2005), p.2. Centrul "Gulliver " a fost închis pentru condiții necorespunzătoare.

În perioada 1999-2005, în județul Iași, au avut loc numeroase restructurări în sistemul Direcție pentru Protecția Drepturilor Copilului. Au fost închise centrele care nu îndeplineau standardele de funcționare, sau luat măsuri asupra personalului care nu avea grijă de copii instituționalizați, sau modernizat și dotat o serie de centre. Tot în această perioadă au fost inaugurate noi centre la Pașcani și Cozmești96, acolo unde au fost alocate fonduri pentru dezvoltarea unor programe specifice pentru acești copii fără familie.

Eforturi făcute în acei ani se regăsesc în relatările din presa locală, în caliatatea serviciilor, în realizările instituționale din anul 2001. Iașul, prin Direcție pentru Protecția Drepturilor Copilului, în acel an, a avut 14 proiecte aprobate prin fondurile Phare97, a ocupat primul loc pe țară la reintegrarea în familie a copiilor instituționalizați98. Tot prin fonduri Phare au fost achiziționate șase apartamente99 pentru copii aflați în centrele de plasament, care sunt de fapt centre cu module de tip familial, al căror personal pentru educația informală și pentru îngrijirea de bază este reprezentat de așa-numitul "părinte social" care locuiește împreuna cu copiii.

96Au fost inaugurate două centre de plasament la Pașcani și Cozmești. În: România liberă.-Nr. 3528(24 oct.2001), p.11. Date despre aceste așezăminte, oferite de Pintilie Penciuc, director D.E.P.D.C. Iași

97Ursu, Mircea. 14 proiecte ale Direcției Generale pentru Protecția Drepturilor Copilului a Județului Iași – aprobate pentru programe de finanțare Phare. În: "24:ore" – An.11, Nr.3434(28 sep. 2001), p.6. Proiectele propun restructurarea sau crearea unor centre de plasament, centre maternale, de consiliere sau de integrare; sînt menționate Centrele de Plasament din Bogdănești și Bucium.

98Neagu, Gabriel. Iașul ocupă primul loc pe țară la reintegrarea în familie a copiilor instituționalizați. – În suplimentul "Ediția de Moldova", p.II. În: România liberă. Nr. 4029(21iun. 2003).

99Liță, Diana. Apartamente achiziționate prin programul Phare, pentru copiii din centrele de plasament. În : Ziarul de Iași. – An. 8, Nr. 2218(10 aug. 2005) p.8.

Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, împreună cu Consiliul Județean au cumpărat 6 apartamente pentru 42 de tineri din Centrul de Plasament Primăverii

După campania negativă făcută României privind condițiile precare oferite copiilor instituționalizați, rezultatele pozitive de la Iași au mai aplanat criticile aduse, au avut aprecieri în țară și străinătate. Astfel, baroneasa Emma Nicolson, a vizitat Iașul, în 2001, în special centrele de plasament din județ, a lăudat măsurile luate, a dat numeroase sfaturi și recomandări privind modul de relaționare cu acești copii, care sunt foarte sensibili și au nevoie de servicii de calitate.100

100Pavel, Dana. Ce ar putea vedea baroneasa Emma Nicholson dacă ar vizita Iașul : [despre centrele de plasament].În : Monitorul.- Nr.18(23 ian. 2001), p.3A

Reprezentanții Băncii Mondiale au fost foarte mulțumiți de rezultatele deosebite obținute de instituțiile, care au obținut fonduri pentru proiectele propuse, de modul în care se derulează investițiile în domeniul protecției copilului din județul Iași.101

101Banca Mondială este mulțumită de modul în care se derulează investițiile în domeniul protecției copilului din județul Iași. În: "24:ore" – An.11, Nr.3260(13 mart. 2001), p.2. Reprezentanți ai Băncii Mondiale au vizitat centrele de plasament din județ.

Toate aceste rezultate obținute de acest oraș au dus la noi strategii și proiecte care să fie în folosul tinerilor vulnerabili. Conform Strategiei Județeane de Dezvoltare a Serviciilor Sociale 2014 -2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Iași nr 285/30.09.2014, au mai fost înființate următoarele centre: Complexul de Servicii Comunitare „Sf. Andrei”; Centrul de Plasament de tip Hospice „Gulliver” 102; Complexul de Servicii Comunitare Bucium; Complexul de Servicii „Veniamin Costache”; Centrul de Recuperare pentru Copii cu Handicap Sever „Galata”; Complexul de Servicii Comunitare „Bogdana”; Complexul de Servicii Comunitare „Sadoveanu” Pașcani; Centrul de Plasament „I Holban”; Centrul de Plasament „C.A Rosetti”; Complexul de Servicii Sociale pentru Copii din Tg Frumos; Complexul de Servicii Comunitare „Sf. Nicolae” Pașcani.103

102Macri, Edmond. La Iași va fi construit un centru pentru copii bolnavi de SIDA. În: "24:ore". – An.14, Nr. 3853(12 feb. 2005), p.2. Centrul "Gulliver " a fost închis pentru condiții necorespunzătoare

103http://www.dasiasi.ro/

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului este o instituție care a avut numeroase realizări, soluționări multiple în cazul situațiilor de abandon, a oferit asistență socială persoanelor adulte aflate în dificultate. Pornind de la obiectivul general strategic al acestei instituții care prevede înființarea și organizarea unor servicii de calitate, sustenabile, în concordanță cu nevoile și situațiile de dificultate identificate pe întreg teritoriul județului, ne putem da seama de importanța acestui serviciu pentru comunitate, orientarea lui spre promovarea autonomiei persoanei vulnerabile și favorabile incluziunii sociale.

În 2015, conform statisticilor, în județul Iași, numărul copiilor cu nevoi speciale este de 455 iar în centrele pentru copii cu handicap numărul este de 696, în total sunt peste 1153 de copii instituționalizați. Dar, în Iași, la nivel de județ, sunt și peste 26391 de persoane cu handicap neinstituționalizați. Sunt 3503 persoane cu deficență de vedere, cele mai multe persoane au handicap mental, respectiv 5771, iar cei cu handicap somatic sunt în număr de 3929.

Din date statistice, publicate pe pagina Consililui Județean, observăm că situația în județ este

foarte gravă. În cazul copiilor instituționalizați numai 208 frecventază o instituție școlară sau sunt integrați socio-profesional. Situația tinerilor din centrele de plasament se prezintă astfel în Iași :

70 de tineri au continuat cursurile școlare (liceale, universitare și postuniversitare);

14 au fost integrați socio-profesional preluați inițial în cadrul Centrului Mulțifuncțional;

40 tineri încadrați în grad de handicap au fost preluați în centrele pentru adulți;

84 de tineri au fost reintegrati in familia de origine si comunitate.104

104http://www.dasiasi.ro/

Din datele de mai sus se observă eforturile pe care le face această instituție pentru a integra acești tineri în societate. Pentru ca problemele sociale să fie rezolvate trebuie dezvoltate parteneriatele și încurajate inițiativele partenerilor sociali. E foarte important ca oamenii politici să ajute, să propună politici sociale, care să estompeze situațiile de risc și de vulnerabilitate a tuturor categoriilor.

Instituții nonprofit din municipiul Iași

Asociația Națională a Nevăzătorilor din România – Filiala Iași

Să luăm în discuție statutul de nevăzător. Până la începutul secolului al XIX-lea, situația nevăzătorilor din țara noastră era incertă nu exista o preocupare specială din partea statului. După 1900, au apărut unele organizații filantropice care strângeau fonduri prin colecte publice pentru a-i ajuta pe cei lipsiți de vedere. Acestea au reușit, în timp, să ofere o șansă acestor persoane și, în același timp, să atragă atenția asupra potențialului lor, să sensibilizeze și să provoace reacția instituțiilor statului. Au fost create posibilități de școlarizare, calificare profesională, încadrare și integrare în viața socială, asigurându-li-se mijloace pentru a-și câștiga existența într-un mod demn.

La nivel național, Asociația Nevăzătorilor din România a fost înființată în 1955.

Aceasta s-a ocupat îndeaproape de modul de viață a persoanelor lipsite de vedere, prin activități instructiv-educative desfășurate prin intermediul școlilor speciale și al filialelor înființate pe tot cuprinsul țării. Toate acestea au dus la transformări profunde în conștiința nevăzătorilor, care s-au calificat în diverse profesii și și-au format noi deprinderi de muncă și viață. Au fost create Cooperative Meșteșugărești care au acordat o atenție deosebită încadrării nevăzătorilor în muncă prin înființarea și dezvoltarea de secții pentru aceste persoane în cadrul cooperativelor de invalizi. Activitățile practice la care luau parte nevăzătorii, lucrând efectiv în câmpul muncii, și având aceleași drepturi ca muncitorii, au fost: presaj metal, bureți sârmă, montaj piese ușoare, sortări diverse obiecte, confecționare de ambalaje carton, confecționare de mături, perii etc. De asemenea au practicat profesii diverse, după o școlarizare adecvată: maseuri, cadre didactice, telefoniști, asistenți fizioterapeuți, instrumentiști, soliști vocali, tapițeri, alte activități. 105

105Recuperarea socioprofesională a nevăzătorilor din România. Comunicări prezentate la primul Simpozion Tiflologic din România. București, 6-7 IX, Septembrie 1975, pg. 304

Astăzi, prin desființarea cooperativelor și a școlilor de meserii, s-a redus șansa ca un nevăzător să fie angajat de o instituție publică sau de un angajator. Cu toate că aceste persoane au un coeficient de inteligență foarte ridicat, sunt în permanență dependente de cineva, acesta este și motivul pentru care se simt complexați. Psihologii spun că aceste persoane se pot retrage în izolare, se simt inutili și, pentru că nu li se oferă șansa de a lucra și a de se integra în societate, au rețineri în a fi optimiști în privința viitorului lor. Pregătirea psihologică ține cont de reacția în fața refuzului de care se ciocnesc atunci când își depun candidatura pentru un anume post, urmărind amortizarea într-o eventuală cădere. Eventualele meserii pe care le-ar putea exercita nevăzătorii în 2015, în România, sunt cele de: kinetoterapeuți, maseuri, olari, sculptori sau jurnaliști radio, traducători, profesori, IT-iști. Se poate observa numărul mult mai mic de opțiuni, iar numărul de angajări este infim, conform statisticilor. Pentru mulți însă, găsirea unui loc de muncă este ceva aproape imposibil. Patronii consideră că adaptarea locului de muncă prin achiziționarea unor aparaturi speciale pentru nevăzători, a unui sistem de sinteză audio, este o investiție mult prea costisitoare și preferă să angajeze un om fără deficiențe.

Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Județeană Iași are personalitate juridică de drept privat, este o organizație nonguvernamentală, apolitică, non-profit, cu caracter social umanitar, fiind acreditată ca furnizor de servicii sociale, desfășurând numeroase  activități și proiecte în beneficiul membrilor săi.

Asociația Nevăzătorilor din România, prin Filiala județeană Iași, reprezintă exclusiv interesele nevăzătorilor și ale familiilor acestora de pe raza județului Iași în fața instituțiilor locale și naționale, tratând cu seriozitate și responsabilitate problemele ridicate de nevăzători, încercând rezolvarea lor în măsura în care ele țin de demersurile asociației. Principalul obiectiv al filialei este asistența, protecția și promovarea106 persoanelor cu deficiență de vedere din județul Iași.

106Păunescu, Nelu. Sărbătoarea persoanelor cu deficențe. În: Monitorul.-Nr.286(4 dec. 2004), p.3

Filiala oferă servicii de sprijin direct, asistență și reprezentare pentru toți membrii ei, în vederea obținerii drepturilor legale, încadrării în muncă, îmbunătățirii calității vieții și a gradului de integrare socială a acestora, respectiv pentru orientarea minorilor către școlile speciale dar și înscrierea în programul „A doua șansă” a nevăzătorilor adulți care, din vina părinților în primul rând, nu au fost școlarizați. Totodată, filiala asigură consiliere legislativă pentru membrii doritori și aparținătorii lor, fiind îndrumați spre instituțiile abilitate să le rezolve problemele personale.

Filiala asigură activități de socializare, organizând pe tot parcursul anului competiții de cunoștințe generale, literare și sportive106, deschise tuturor membrilor, participarea acestora fiind gratuită. Bibliografia pentru concursurile de cunoștințe generale și literare, se pune la dispoziția nevăzătorilor în format audio sau în scrisul braille, iar echipamentul pentru competițiile sportive este asigurat gratuit de către asociație.

106M.P. Nevăzătorii s-au întrecut la șah. În: Evenimentul. – An. 13, Nr. 4078(4 dec.2004), p.5

Filiala oferă accesul la informație, acces gratuit la biblioteca electronică, audio, braille și la toate documentele necesare educației și formării adulților.

Prin anii 2004-2005, Biblioteca „Gh.Asachi” a început a oferi unor membri ai asociației, oportunități de afirmare a tinerelor talente, spații de desfășurare a unor concursuri tradiționale, urmând a întocmi proiecte de conlucrare în vederea asigurării accesibilității informației și a documentării, ceea ce, peste puțin timp, în conjunctura favorabilă a Programului „Global Libraries” s-a realizat la superlativ.

Filiala Județului Iași a Asociației Nevăzătorilor din România deține o colecție proprie de cărți electronice și cărți audio în număr de 1500 de audiobook-uri, peste 1000 de titluri în scrisul braille dar și 1458 de cărți în scrisul obișnuit, dar cu caractere mărite. O parte din cărți au fost citite în studioul propriu, altele au fost primite de la Fundația „Cartea Călătoare” sau de la Biblioteca Sonoră pentru Nevăzători din București. Filiala din Iași a fost prima din țară care a deschis în același timp un studio de înregistrare carte vorbită și un centru de internet pentru nevăzători (proiectul Info-Nev), în 2006. Partener în acest proiect a fost Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” care, cu sprijinul Fundației Bill & Melinda Gates, prin Programul Global Libraries România, gestionat de IREX (International Research & Exchanges), a finanțat asociația pentru a se moderniza și a veni astfel în folosul nevăzătorilor.

În prima fază, proiectul prevedea achiziționarea calculatoarelor de către Cosiliul Județean Iași sau prin intermediul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”. Având în vedere că Iașul a fost pilot în acest mare proiect și, deci, se puteau lua decizii aplicate pe problematica specifică, cei de la IREX au hotărât să finanțeze direct Asociația Nevăzătorilor din România, filiala Iași, pentru a găsi cea mai rapidă metodă de achiziționare a calculatoarelor. Astfel, asociația din Iași a fost dotată cu 8 calculatoare și cu aparatură pentru un studio de înregistrare performant, primul de acest gen din țară la acea vreme.

Odată cu deschiderea studioului de înregistrare a crescut și cererea de difuzare a cărților în țară, către celelalte filiale de nevăzători. În prezent, referentul cultural din Iași este des solicitat ca lector de carte, manuale dar și de referate necesare elevilor și studenților nevăzători. O contribuție deosebită în dezvoltarea acestei filiale o au voluntarii care sunt donatori de voce, au participat la activitățile culturale organizate la filială, au susținut campaniile sociale inițiate de nevăzători.

În timp, asociația a reușit să achiziționeze aparatură performantă pentru a veni în folosul membrilor săi. Prin campaniile și politicile de promovare s-au semnat parteneriate cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași, cu Primăria Iași și Consiliul Județean, cu instituții culturale, de sport din Iași, și cu alte ONG-uri pentru ca împreună să reușească să ofere servicii de calitate persoanelor cu deficiențe vizuale. De la primul calculator și primul mobilier adecvat, printr-o preocupare permanentă și conjugată, s-a ajuns la o importantă aparatură performantă necesară informării și specializării acestui segment de populație:

O imprimantă Braille, care tipărește informația în alfabetul braille;

dispozitive de lectură a cărților în format DAISY (digital talking book). Acesta este un format audio care, spre deosebire de cartea audio tradițională, oferă utilizatorului și alte funcții în afară de cea de citire. Utilizatorul poate căuta informația, poate pune semne de carte sau poate consulta în același timp referințe sau informații suplimentare;

Cititoare de ecran, adică soft-uri care redau vocal, în mai multe limbi, informația afișată pe monitorul computerului;

Magnificatoare de ecran, adică soft-uri care afișează informația mărită sau evidențiată prin contrast, astfel încât persoanele cu vedere slabă să o poată parcurge mai ușor;

Dispozitive și soft-uri performante care scanează documentele și afișează informația pe ecrane sau o redau vocal în maximum 2 secunde, oferind și posibilitatea salvării în diverse formate.

Asociația Nevăzătorilor din Iași organizează periodic cursuri de calculatoare pe care le pot urma gratuit toți nevăzătorii din județ. Computerele sunt dotate cu sinteză vocală, ceea ce înseamnă că persoana care lucrează poate asculta informațiile aflate pe ecran în forma grafică dar nu în imagini. Astfel, nevăzătorii pot auzi ceea ce se redactează într-un document, pot inscripționa CD-uri și pot citi orice carte doresc. Cursurile au fost predate de profesorul Gheorghe Ionescu, nevăzător la rându-i, cu o îndelungată carieră profesională la Liceul pentru Deficienți de Vedere „Moldova” din Târgu – Frumos.

Posibilitatea de a lucra la calculator le-a oferit nevăzătorilor ieșeni mai multă încredere în forțele proprii. „Ai sentimentul că nu mai depinzi atât de mult de cei din jurul tău. Poți să "citești" singur o carte sau ziarul de dimineață”, explica profesorul Ionescu, fericit de amploarea pe care a căpătat-o acest proiect benefic pentru cele aproape 3400 de persoane cu probleme de vedere din județul Iași. Demn de remarcat este faptul că la Iași a avut loc primul curs de inițiere al nevăzătorilor din România, în lucrul cu calculatorul (în anii ’98), cursuri susținute de același domn profesor Ionescu, care ulterior s-a deplasat în toată țara, reușind să instruiască un număr foarte mare de nevăzători.107

107http://www.ziaruldeiasi.ro/iasi/nevazatorii-din-iasi-navigheaza-pe-internet~ni3qau

Exemplu de inserție socială

Iașul deține un număr semnificativ de persoane cu nevoi special. Una dintre puținele șanse pe care le au aceste persoane este încadrarea într-o unitate protejata conform Legii 448/2006. În Iași , din 1998, până în pezent, există astfel de ateliere în care aceste persoane pot munci și pot fi tratate precum un angajat normal. Angajatorii au oferit următoarele posturi: reprezentanți comerciali, femei de serviciu, administratori, inspectori de asigurări, zidari, confecționeri, croitori, legători manuali, operatori PC sau lumânărari. Datele statistice se regăsesc pe pagina Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Iași.

După revoluție în Iași a luat ființă în anul 1998, prima unitate protejată înființată de către

Compania Coseli S.A. Iași

După revoluție în Iași a luat ființă în anul 1998, prima unitate protejată înființată de către Compania Coseli SA. În atelier și-au găsit de lucru oameni care nu mai aveau de multă vreme un loc de muncă, nu mai aveau nici o speranță de reintegrare socială. Prin inființarea unui atelier protejat, conducerea companiei a permis acestor oameni care au anumite dizabilități să își descopere noi calități și să învețe meserii noi. Lăudabil este efortul pe care l-au depus cei din conducere în vederea adaptarii utilajelor de lucru după nevoile angajaților în așa fel încât aceștia să le poata utiliza chiar și în urma unor deficiențe severe. Utilajele au fost confecționate în ateleirele speciale, iar unele dintre ele au fost create chiar de angajații firmei Coseli. Exemplele de acest gen pot continua, pentru că aici, în acest oraș cu multe probleme, sociale, economice, politice, se întâmplă și lucruri excepționale realizate de oameni cu suflet mare.108

108http://www.agendadeiasi.ro/arhiva/59-social/7582-persoanele-cu-deficient

2. Centrul Cultural Multifuncțional pentru Vârsta a Treia din Iași

Tot la Iași, în 2013, a fost deschis Centrul Cultural Multifuncțional pentru Vârsta a Treia, aflat sub tutela Asociației Județene Iași „Moldova” a Pensionarilor. Centrul are personalitate juridică, este autonomă, neguvernamentală, este apolitică și non profit. Centrul desfășoară, după un program alcătuit conform unei ideatici umaniste-spirituale, ateliere, activități, manifestări, mini-spectacole, recitaluri cu caracter cultural, educațional, religios, umanitar, caritabil. Unul dintre obiectivele urmărite este apropierea dintre generații prin schimb de idei, de bune practtici. Un grup de membri ai asociației se ocupă de rezolvarea unor nevoi specifice ale persoanelor vârstnice din zona municipiului Iași, intelectuali singuri, care se confruntă cu diverse probleme de sănătate și lipsuri materiale. Dealtfel, sunt atrase înspre activitățile desfășurate persoane care, deși aflate la pensie, și-au păstrat spiritul viu și-și doresc o viață activă în care să comunice altora din experiențele profesionale, artistice, culturale. Activitățile centrului sunt axate în special pentru această categorie de vârstă.

Misiunea centrului este de a readuce în viața socială și culturală persoanele de vârsta a treia, depozitarii unor experiențe bogate de viață, a unor mărturii scrise care ar merita să vadă lumina tiparului, sau pur și simplu pensionari dornici să participe la manifestările cultural-artistice.

În absența sau insuficienta manifestare a instituțiilor abilitate, a asociațiilor umanitare de a rezolva probleme de comunicare, de motivare și de izolare a acestui segment, Centrul vine cu o ofertă de servicii și activități realizate pe baza unor sondaje realizate de voluntarii centrului și interpretate de specialiști. Sondajul a fost făcut pe un eșantion de 100 de persoane cu vârste cuprinse între 50 și 70 de ani, care lucrează sau au lucrat în diverse domenii de activitate (profesori, oameni de cultură, muncitori etc.). Activitatea centrului este asigurată de specialiști, instructori, oameni de cultură, pensionari și voluntari. Persoanele de vârsta a treia sunt foarte diverse ca nivel de instruire, profesie, handicap, etnie. Studiile au arătat că aceste persoane care participă la diferite activități, la programe educaționale de învățare sunt mai fericite și mai sănătoase dacă sunt implicate activ în viața culturală și socială a comunității.

Centrul, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” din Iași a demarat, la sfârșitul anului 2012, un proiect ce viza deschiderea unui Punct de Împrumut carte și a unui Centru Internet dotat cu opt calculatoare. Au fost donate către centru peste 600 de volume de la persoane fizice, edituri și instituții de cultură (Institutul Francez din Iași) cărți care au intrat în patrimoniul centrului.109

109http://www.cronicadeiasi.ro/stiri/locale/Inaugurarea-Centrului-Cultural-Multifunctional-pentru-Varsta-a-Treia-la-Iasi-/40623

La deschiderea acestui punct de împrumut, Biblioteca a venit cu un fond de carte substanțial, ales în funcție de conținut și mărimea fontului de scriere pentru această categorie de vârstă.

În puțin timp centrul a devenit vizibil, prin activitățile susținute (lansări de carte, vernisaje, șezători, ateliere de limbi străine și calculatoare etc.), a devenit un loc cultural și civic important, menit să contribuie la difuzarea, păstrarea și cultivarea valorilor naționale. Prin anumite proiecte sau manifestări speciale, centrul urmărește să reînvie tradițiile de altă dată, organizând numeroase șezători în satele din județul Iași, sate bogate în tradiții populare. Portul popular reprezintă una dintre cele mai importante forme de cultură ale unui popor, pe baza lui realizându-se numeroase cercetări: geneza istorică și etapele principale de evoluție, formele contemporane și aria de răspândire, originalitatea sa în raport cu portul altor popoare, contribuția lui în procesul de geneză a unui popor. Acest adevăr a fost preluat de centrul, care a reușit să ia legătura cu diverse grupuri folclorice și formații care împărtășesc aceste idei încercând să regăsească și să cultive vechile tradiții. Șezătorile sunt activități organizate în puținele sate care mai păstrează tradiția noastră românească. Păstrătorii de tezaur, ”etnografi ai satului”, încearcă și uneori reușesc, să transmită noilor generații secretele artelor meșteșugărești. Evident, în timpul scurt de la înființare și doar cu forțele existente, mai este multă nevoie de dezvoltarea unor direcții mai ferme de acțiune și de mai mulți specialiști. Tot prin acest centru se asigură (prin specialiștii înscriși în Asociația Pensionarilor) consultații juridice gratuite, consultații despre sănătate, au loc numeroase ateliere incluse în Școala de vară a bunicilor și nepoților. 110

110http://iasifun.ziaruldeiasi.ro/scoala-de-vara-a-bunicilor-si-nepotilor-editia-a-ii-a/130769/

Activitățile la care participă bunicii și nepoții se desfășoară sub diverse generice și tematici: Atelier de frumusețe; Atelier de sănătate – „Mănâncă sănătos ca să trăiești frumos!”;Totul despre tehnica Bowen; Atelier de artă meșteșugărească – „Cu ac și ață vreau să fac o traistă!”; Turism – „Haihui prin județul Iași!”; Atelier de teatru. Inițiere în tainele teatrului; Clubul de cultură și civilizație „CLEPSIDRA”; Atelierul de limbi străine; Atelierul de muzică – Vino să înveți, ca să participi! (pentru tineri) și Muzică și sănătate –în trup și suflet (pentru seniori); Medierea la orice vârstă. Conflictele dintre generații; Târgul de creații artistice și obiecte personale din colecțiile proprii; Atelierul de IT111; Atelier de arte plastice; Prevenția – „Totul pentru siguranța ta!” – Prevenirea furturilor și înșelăciunilor în mediul rural și urban; Voluntar pentru seniori –„Fii voluntar pentru o zi!”

111http://iasifun.ziaruldeiasi.ro/centrul-cultural-multifunctional-pentru-varsta-a-treia-din-iasi-lanseaza-o-noua-serie-de-cursuri-in-2014/80831/

Prin intermediul acestor activități se urmărește în primul rând accentuarea rolului bunicilor în dezvoltarea și creșterea nepoților. Ei sunt nucelul de bază a unei familii, sunt cei care păstrează tradițiile prețioase și le transmit mai departe. Din păcate acest pattern etnic nu se mai păstrează în toate familiile, iar studiile psihologice indică pierderea unei influențe de cele mai multe ori benefică pentru viața de familie. Prin intermediul dezbaterilor interactive, a schimburilor de experiență dintre tineri și cei de vârsta a treia, prin activitățile inedite organizate, s-a urmărit ca pensionarea să nu mai fie privită ca un sfârșit de activitate, ci ca o provocare pentru descoperirea unor noi abilități, a unor noi oportunități de instruire, iar în ceea ce privește ”negarea trecutului”, specifică tinereții, se poate vorbi despre o influență asupra mentalităților păguboase, căpătate în ultimele decenii. 112

112https://ccmvtiasi.wordpress.com/noutati/

c) Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” Iași . Servicii pentru comunitate

Evitând generalizările, trebuie să facem un sumar al rolului unei biblioteci performante ani mulți, reușind să reziste unor perioade grele (mutare, sediu nou etc).

Biblioteca ,,Gh. Asachi” este instituția care a polarizat interese multiculturale, intelectuale, din cadrul diverselor structuri de colectivități, datorită colecțiilor și a caracterului enciclopedic, în principal, precum și a unor proiecte cu continuă dezvoltare; este pilonul principal din comunitate, prin latura sa educațională, prin valoarea sa formativă și informativă. Contribuie la educarea – reeducarea tinerilor, la reconversia profesională a membrilor comunității; contribuie la consolidarea democrației și spiritului civic, la sprijinirea educației permanente, dezvoltarea socială și economică, susținerea diversității culturale.

În strategia sa, biblioteca a avut în vedere atât utilizatorii colectivi, unde includem comunitatea ca ansamblu de interese, preocupări, doleanțe, în funcție de structura sa socio-profesională, de vârstă, cultură, cât și utilizatorii individuali. În zonele în care se află cetățeni de diferite etnii, serviciile oferite de bibliotecă trebuie să țină cont de acestea, atât în ceea ce privește structura colecțiilor de documente, a informațiilor furnizate, cât și a activităților de animație culturală specifică fiecărui tip de utilizator.

Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” a realizat un studiu în perioada 2005-2006 în vederea depistării utilizatorilor reali și potențialii utilizatori care nu frecventează biblioteca din diverse motive. Pornind de la aceste studii s-au identificat grupuri sociale diverse, cu preocupări și doleanțe diferite în funcție de structura lor socio-profesională, vârstă, cultură, educație, probleme medicale. S-a acordat o atenție deosebită categoriilor defavorizate, persoanelor aflate la vârsta senectuții, persoanelor lipsite de vedere, private de libertate și celor de diferite etnii.

Cercetătorii consumului cultural au arătat că deprinderile culturale sunt la fel de importante ca și resursele financiare, sunt definite ca manifestări comportamentale care au dobândit caracter de repetabilitate. Vârsta, timpul liber, profesia, situația familială sunt factori care influențează disponibilitatea oamenilor pentru un anumit gen de consum cultural.

După studiul comportamentului participanților la vernisaje, expoziții, lansări de carte și alte manifestări culturale sau pe baza unor interviuri, chestionare, discuții, s-au făcut analize corecte asupra consumatorului de cultură, a noului tip de cititor, s-a identificat nevoia înființării unor noi servicii de bibliotecă.

Din datele statistice, se pot evalua volumul și tendințele consumatorului de cultură pe zone, pe medii sociale, pe tipuri de servicii culturale. Un indicator semnificativ pentru domeniul culturii îl reprezintă numărul consumatorilor (cititori, vizitatori etc.). Prin întreaga activitate desfășurată de bibliotecă în această perioadă, atât în interiorul instituției cât și în exteriorul său, prin întreaga strategie de publicitate a bibliotecii s-a reușit atragerea spre lectură și informare a diferitor categorii socio-profesionale, susținerea publicului cu nevoi speciale. (Un exemplu de strategie reușită a promovării bibliotecii este compararea numărului de articole apărute în presă în perioada 2000 – 2008 cu perioada 2009 – 2015). Pentru acest tip de public au fost înființate Puncte de împrumut carte, în perioada 2006-2010, în următoarele instituții:

Centrul de Plasament „Veniamin Costache”;

Penitenciarul de Maximă Siguranță;

Căminele de Pensionari „Sf. Parascheva”, „Constantin și Elena”;

Centre de cartier ale Primăriei („Alexandru cel Bun” și „Nicolina”) unde aveau loc activități cultural-educative;

Asociația Nevăzătorilor din Iași, Filiala „Mihai Codreanu”.113

Pentru oamenii privați de libertate, biblioteca a devenit un spațiu de exprimare liberă, unde utilizatorii pot evada printre rânduri și își pot imagina o lume lipsită de violență și mizerie. Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” a demarat în 2007 proiectul Biblioteca porți deschise către viitor, în colaborare cu Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași, proiect concretizat cu deschiderea unui Punct de împrumut carte pentru tineri și adulți.

Acest proiect a avut un real succes, el a vizat combaterea stereotipurilor și prejudecăților despre oamenii din penitenciar, despre personalul care lucrează acolo. A avut ca scop atragerea spre studiu și lectură a minorilor aflați între zidurile închisorii, stimularea comunicării și diminuarea distanței sociale dintre comunitate și sistemul din penitenciar. Au fost efectuate vizite la bibliotecă, au avut loc lansări de carte, au fost invitați actori renumiți din Iași, la Sala de Colecții Speciale „George Pascu” au avut loc audiții muzicale. Astfel, biblioteca a devenit o oază de liniște și libertate pentru acești utilizatori.

Pentru oamenii de vârsta a treia biblioteca este locul unde pot socializa prin participarea la activități culturale, este spațiul unde pot lectura o carte, unde pot citi presa locală și națională, se pot documenta în domeniile de interes personal. De la simpla observație a categoriilor de utilizatori până la consultarea statisticilor care indicau îmbătrânirea populației, bibliotecarii au constatat că s-au modificat și cerințele acestui segment de utilizatori.

Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” în urma studiului făcut a pus la punct strategia de modernizare a serviciilor de bibliotecă în exteriorul instituției, astfel au fost înființate, în perioada 2006-2008, mai multe puncte de împrumut la căminele de pensionari, penitenciar și centre de plasament.

Dealtfel, se poate vorbi și despre o situație anormală pentru România, apărută după Revoluția din 1998, provocată de legea care permitea pensionarea la 50 de ani114, ceea ce însemna complicarea ocupării timpului liber pentru persoanele active și apte de muncă. Această situație a deteminat biblioteca să regândească strategia de achiziției de carte, a celorlalte sectoare ale structurilor infodocumentare pentru a satisface nevoile acestui segment de public.

Persoanele de vârsta a treia puteau fi privite ca o sursă socială, culturală deosebită. Aceeași atenție trebuia acordată și celor cu probleme de comunicare, de motivare, de izolare care presupunea sprijinirea acestui segment. Biblioteca a făcut eforturi deosebite în acea perioadă pentru a se adapta noii situații, și-a dezvoltat servicii, a pregătit personalul, pentru a oferi informații de calitate, și-a diversificat activitățile culturale, artistice și de loisir.

114Legea nr. 19/2000 din 17/03/2000 stabileste sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. Legea a fost actualizata la data de 27 martie 2007.

Servicii oferite de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi ” comunității ieșene în perioada 1992- 2012

Audiții muzicale – popasuri în timp

O mare parte din bibliotecile publice oferă acest tip de serviciu în secții specializate ale bibliotecilor, cum ar fi mediateci, săli de lectură sau de colecții speciale în funcție spațiile pe care le dețin. Aceste instituții de cultură oferă programe de audiție și vizionare publică pentru toate categoriile de vârstă, pentru întreaga comunitate, fără excepție.

Acest tip de serviciu există și la Iași, la Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” și are o istorie de peste 60 ani de audiție muzicală, manifestare singulară pe plan național, care a traversat jumătate de secol în același format fără să țină cont de transformările societății de-a lungul vremurilor.

În 1956, la propunerea profesorului George Pascu de la Conservatorul „George Enescu” s-a înființat la bibliotecă cercul „Prietenii muzicii”, unde aveau loc săptămânal audițiile muzicale. Cercul a fost condus până în anul 1996 de profesorul George Pascu, personalitate marcantă a muzicologiei ieșene. A donat bibliotecii un fond de carte foarte valoros și a lăsat moștenire tinerei generații aceste întâlniri săptămânale care aveau loc la Palatul Culturii, în incinta bibliotecii, concerte de pian și vioară, audiții muzicale prefațate, explicate, comentate, unde nume celebre din Iași au debutat și au menționat aceasta pe parcursul carierei.

Din respect pentru întreaga contribuție adusă educației culturale ieșene de profesorul George Pascu, Sala de Colecții Speciale îi poartă numele.

După moartea profesorului, coordonarea audițiilor a fost preluată de doamna prof. univ. dr. Melania Boțocan de la Academia de Arte „George Enescu”. Mai târziu ștafeta a fost dusă de d-na Adriana Turbatu, profesor de muzică la Liceul „Dimitre Cantemir” din Iași.

Programele muzicale au fost însoțite de ample prezentări făcute de specialiștii de la Academia de Arte„Gh. Enescu” și de la Liceul „Octav Băncilă” din Iași. Audițiile au fost concepute ca o formă de educație muzicală pentru toți cei care iubesc muzica și doresc să o înțeleagă, fapt recepționat ca atare de publicul ieșean, care nu a abandonat această manifestare.115

115Nistorică,Cristina-Paula.Redeschiderea stagiunii audițiilor muzicale [la Biblioteca Județeană "Gh. Asachi"]. În: "24:ore". An. 16, Nr. 5271 (12 nov. 2007), p. 5

Atunci când Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” a fost nevoită să părăsească Palatul Culturii, datorită condițiilor de renovare și restaurare, din lipsă de spațiu, aceste audiții s-au ținut la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, acolo unde a fost mutat pianul bibliotecii, în regim de custodie.

În 2012, biblioteca, prin proiectul, 12 lecții de istoria muzicii, finanțat de IREX (International Research & Exchanges), în cadrul Concursului de Participare Comunitară, a reușit să pună în valoare fonoteca sa și să promoveze biblioteca în noua ei atribuție, ca formator de cultură muzicală. Obiectivele acestui proiect au fost:

Promovarea serviciilor bibliotecii;

Mediatizarea și punerea în valoare a colecțiilor audio-video(AV) ale bibliotecii;

Constituirea unei arhive digitale a documentelor AV

Au fost incluse în acest proiect audițiile muzicale, înregistrarea video a acestora și postarea lor pe site-ul bibliotecii. Rezultatele acestui proiect au fost satisfăcătoare, într-un timp foarte scurt a răspuns nevoii de muzică clasică și a atras în număr mare public avizat, elevi și studenți, specialiști de la Academia de Arte „Gh. Enescu” din Iași. Au participat la aceste audiții și utilizatori fără cunoștințe în domeniul muzicii, elevi, persoane instituționalizate (persoane din cămine de bătrâni, penitenciar) care au fost fascinate de varietatea prezentărilor, de forma de educație muzicală propusă, de calitatea audițiilor și de tezaurul pe care biblioteca îl deține.116

116http://old.bjiasi.ro/ro/auditii/31

Centrul de Informare Comunitară din Iași a fost înființat în octombrie 1998

În mai 1999 a avut loc inaugurarea oficială a Punctului de Informare și Documentare al Consiliului Europei în cadrul CIC. Misiunea centrului era de a pune la dispoziția locuitorilor din municipiul și județul Iași, într-o manieră eficientă, materiale de bibliotecă și servicii de informare, instruire, asistență, consiliere și consultanță, proporțional cu nivelul cererii și utilizării, de a asigura accesul la resursele informaționale naționale, europene și internaționale și de a promova imaginea instituției bibliotecare în societate ca factor economic și ca factor al integrării sociale și al atitudinii civice.

Beneficiind de o bază de date permanent actualizată, atât pe suport clasic, cât și digital, CIC a pus la dispoziția utilizatorilor o mare diversitate de informații de larg interes (societate civilă, evenimente culturale, consultanță socială, telefoane utile). Un serviciu foarte solicitat de utilizatorii Centrului îl reprezintă accesarea actelor legislative la nivel european și național.

Centrul de Informare Comunitară s-a implicat în inițierea, conceperea și elaborarea proiectelor de informare și comunicare europeană derulate pe plan local, județean, regional, național și internațional atrăgând finanțări și stabilind parteneriate durabile pentru viitor.

Obiectivele principale ale CIC :

Facilitarea accesului la sursele de informații naționale, europene și internaționale;

Diseminarea informației locale de interes pentru utilizatori;

Diseminarea informației europene de interes pentru utilizatori;

Sprijin în dezvoltarea parteneriatului instituții publice – ONG-uri – autorități locale;

Inițierea și implementarea de proiecte informaționale, de diseminare a informațiilor de interes pentru comunitatea locală;

Eficientizarea activităților instituției bibliotecare;

Promovarea imaginii biblioteci pe plan național și internațional;

Integrarea în structurile europene de profil.117

117(Sursa https://euroinfocic.wordpress.com/)

Rusu, Oana C. Deschiderea oficială a filialei Bibliotecii Județene" Gh. Asachi" la Ateneu. În: "24:ore" – An.14, Nr.4223(30 apr.2004), p.4. În cadrul noii instituții va funcționa, în premieră, un Centru de informare privind comunitățile românești din lume, patronat de Consiliul Județean și Primărie.

Punctele de împrumut ale Bibliotecii Județene„Gh. Asachi” au fost înființate în perioada 2006-2008

Punctul de împrumut „Mihai Codreanu” a fost destinată persoanelor cu deficiențe de vedere din cadrul Asociației Nevăzătorilor din România, Filiala Iași, a fost inaugurată pe 3 iulie 2008.118

118O nouă filială marca [Bibliotecii Județene "Gh.] Asachi". În: Flacăra Iașului. An. 8, Nr. 2348 (3 iul. 2008), p. 5. Inaugurarea Filialei "Mihai Codreanu", în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Iași-Vaslui.

Filiala deține un centru Internet (Info-Nev) și un studio de înregistrare. Toate acestea au fost realizate în baza unor colaborări de aproape trei ani între Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” și Asociația Nevăzătorilor cu sprijinul Fundației Bill & Melinda Gates, prin Programul Global Libraries România, gestionat de IREX (International Research & Exchanges). 119

119Popa, Gina. Bibliotecă și internet pentru nevăzători. În: Evenimentul. An. 17, Nr. 5221 (2 iul. 2008), p. 10. Biblioteca Județeană "Gh. Asachi", în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din Iași, va inaugura Filiala "Mihail Codreanu" și Centrul de Internet "Info-nev", proiecte finanțate de Fundația "Bill and Melinda Gates".

Resursele umane folosite au fost: un bibliograf, de la bibliotecă, un referent cultural – sportiv, de la asociație și doi voluntari. Grupul țintă a fost reprezentat de cei 2154 nevăzători cotizanți la Asociația Nevăzătorilor din Municipiul Iași și cei 110 copii de la Liceul pentru deficiențe de vedere ,,Moldova” din Tg. Frumos.

Biblioteca prin proiectul social „Lumina cărții și a credințe”120, prin activitățile organizate, de instituției atât în interiorul ei, cât și în exteriorul instituției, s-a implicat în atragerea sepre lectură și informare a diferitele categorii socio-profesionale de public, în special în susținerea publicul cu nevoi speciale, respectiv nevăzători. În perioada 2007-2012, au fost lansate o serie de activități legate de cultură generală, de sănătate, de inițiere în tainele calculatorului, concursuri sportive etc. În continuare voi prezenta cele mai cele mai semnificative concursuri organizate în parteneriat de cele două instituții și alte instituții din municipiu:

120Ciobotari, Călin

"Lumina cărții și a credinței" : [proiect cultural adresat nevăzătorilor, găzduit de Biblioteca "Gh. Asachi"] / Călin Ciobotari. În: Flacăra Iașului. – An. 6, Nr. 1674 (3 apr. 2006), p. 4.

Declarații ale directorului instituției, Elena Leonte

Magie între alb și negru-concurs de șah susținut de persoane cu deficiență de vedere și de pensionarii de la căminele de bătrâni din municipiul Iași;

Campionatul Național de Table( faza județeană)- concurs de cultură susținut la nivel național de persoanele cu deficiențe de vedere(faza finală a fost organizată la Botoșani) Organizatori: Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” Iași, Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Iași;

Cuvioasa Parascheva în conștiința creștinilor-concurs organizat în cadrul Sărbătorilor Iașului, ediția a XIX-a . Organizatori: Biblioteca Județeană „Gh.Asachi” Iași, Asociația Nevăzătorilor din România, Filiala Iași, Inspectoratul Școlar Județean, Mitropolia Moldovei și Bucovinei;121

121http://www.bjiasi.ro/wp-content/uploads/2014/03/Raport-2012-Bj-Iasi.pdf

Puncul de împrumut de la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași

Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași, acest punct de împrumut a fost înființat în 2007, prin proiectul „Biblioteca – porți deschise către viitor” și deservea la acea vreme aproximativ 1000 de persoane (tineri, adulți) private de libertate din Județul Iași.

Accesul la informație, la știință și la cultură sunt drepturi fundamentale ale omului, care împreună cu dreptul la educație sunt recunoscute peste tot în lume ca elemente cheie ale unei dezvoltări durabile a umanității și a progresului economic și social. Cele două instituții și-au propus să se implice în procesul de integrare socială a persoanelor aflate în dificultate și în ridicarea nivelului de culturalizare și informare a acestora. Serviciile culturale în general, serviciile de lectură, mai ales, prin finalitățile lor educative, satisfac nevoi și aspirații ale indivizilor și grupurilor sociale, în perspectiva devenirii umane. Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spirituală continuă, nu numai un instrument de informație sau de contemplație. Cartea, ca element component al culturii unei națiuni, face parte din acele bunuri a cărei valoare se definește prin relația ei cu publicul (utilizatorul).

Biblioteca a oferit material propriu de lucru și a contribuit la susținerea activităților educaționale și culturale, asigurând consultanță și acces la informație. Grupuri de deținuți au vizitat biblioteca, au participat la audiții muzicale desfășurate în Sala de Artă și Colecții Speciale, au participat la dezbateri pe diverse teme. Au avut loc întâlniri între scriitorii din Iași și persoanele private de libertate, a fost prezentată revista deținuților, s-au schimbat opinii și idei despre natura creației și talentului personal. 122

122Educație civică în Penitenciar : [proiectul "Plăcerea de a comunica" derulat de Biblioteca Județeană "Gh. Asachi și Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță Iași]. În: Ziua de Iași. An. 10, Nr. 2831 (25 aug. 2007), p. 8. Poetul Valentin Talpalaru și jurnalistul Călin Ciobotari s-au întâlnit cu deținuții.

„Biblioteca – porți deschise către viitor” – prin acest proiect s-a încercat combaterea stereotipurilor despre mediul de detenție, stimularea comunicării și diminuarea distanței sociale dintre sistemul penitenciar și comunitate, prin implicarea personalului biliotecii și a personalul din penitenciar, în scopul facilitării inter-relaționării dintre publicul larg și reprezentanții sistemului penitenciar.

Biblioteca a venit în întâmpinarea nevoii de lectură a acestui segment, la solicitarea lor a selectat un număr de 500 de volume, destinate tinerilor și persoanelor adulte din Penitenciar. În atelierul de legătorie al Penitenciarului au fost legate peste 200 de volume de la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi”, prin acest proiect.

Astfel, biblioteca, prin activitățile demarate, prin acțiunile întreprinse, a contribuit la creșterea ratei de reîntegrare a deținuților și la pregătirea lor pentru integrarea în societate.123

123Deținuții se plîng că nu au cărți suficiente de citit. În: Ziua de Iași*. Nr. 15 (20 nov. 2008), p. 2.

Instituția a realizat un acord cu Biblioteca Județeană "Gh. Asachi" pentru a face rost de mai multe cărți.

Centrul de Plasament „Tătărași” Iași.

Punctul de împrumut de la Centrul de Plasament din Tătărași, a fost deschis în 2007 în folosul celor 70 de copii, cu vârste cuprinse între 4 și 17 ani, proveniți din leagăne, familii dezorganizate, orfani de ambii părinți. Acest centru poartă astăzi o altă denumire și anume Complexul de Servicii „Veniamin Costache” Iași. Înființarea acestui punct de informare și împrumut s-a realizat prin proiectul „Pro – educația, o șansă pentru fiecare copil instituționalizat” a avut un rol important în combaterea analfabetismului informațional în rândul categoriilor vulnerabile. Au fost depuse proiecte la nivel național pentru copii instituționalizați, au fost realizate o serie de proiecte menite să integreze acești copii în societate.124

124http://prolibro.eu/blog/2008/09/22/concursul-de-participare-comunitara-luna-august/

Căminele de Pensionari „Sf. Parascheva”și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

Prin programul „Biblioteca alături de voi” destinat pentru categorii speciale de public, au fost deschise, în 2007, în conformitate cu proiectul managerial, alte două puncte de împrumut la căminele de pensionari „Sf. Parascheva” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. În cele două instituții erau instituționalizați peste 280 de pensionari. Punctele de împrumut înființate au avut ca scop asigurarea accesului la informații și la colecțiile bibliotecii.

Au fost realizate numeroase acțiuni culturale, au fost realizate numeroase lansări de carte, expoziții cu lucrări realizate de persoanele de vârsta a treia, concursuri de șah și alte activități menite să contribuie la petrecerea timpului liber într-un mod plăcut. Resursele umane folosite au fost doi bibliotecari, unul de la relații cu publicul și unul de la programe culturale.125

125150 de icoane făcute de bătrânii din Iași : [expoziție găzduită de Galeriile Bibliotecii "Gh. Asachi"]. În: Lumina*. An. 3, Nr. 757 (9 iul. 2007), p. 4. Lucrările aparțin unor persoane de la Căminul de Bătrâni "Sfinții Împărați Constantin și Elena".

Biblioteci comunale

În mediul rural, prin bibliotecile comunale ale județului Iași, a căror activitate este apreciată în mediul bibliotecar, s-au derulat numeroase proiecte, dedicate persoanelor defavorizate : „Destin de copil”, care avea ca obiectiv consilierea și ajutarea efectivă a elevilor cu părinți plecați la muncă în străinătate a fost doar unul dintre ele. Un alt program de mare succes demarat în mediul rural a fost „Biblioteci rurale centenare”. A avut un impact desosebit prin promovarea bibliotecilor, a satelor și comunelor, dar și a oamenilor de cultură din zonele respective.126

126Acosmei Constantin. Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” – 85. Bibliografie selectivă. Fasc.3 :iulie-iunie, Iași, 2005, pp. 56-58.

Datorită activității deosebite, susținerii metodice și profesionale, a bibliotecilor publice din mediul rural, de către Biblioteca Județeană„Gh. Asachi”, Iașul a fost ales ca județ Pilot de conectare a bibliotecilor rurale la Internet.127

127Macri, Edmond. Iașul, județ pilot de conectare a bibliotecilor rurale la Internet. În: "24:ore". An. 16, Nr. 5284 (27 nov. 2007), p. 2. Întâlnire a reprezentanților International Research & Exchange Board (IREX) cu Lucian Flaișer, președintele Consiliului Județean, și Elena Leonte, directorul Bibliotecii Județene "Gh. Asachi".

Voluntariat în bibliotecă

În Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” s-a înființat în 2003, un grup de voluntari denumit „VOLLT – LEII TINERI ”. Acest nucleu a fost constituit din elevi și studenți, profesori, oameni din diverse domenii care s-au implicat în activitatea de bibliotecă, în organizarea acțiunilor cultural-educative și în sprijinirea inițiativelor umanitare128. Ei au fost donatori de voce , citind la studioul de înregistrare referate, cărți, pentru nevăzători. Voluntari au participat la numeroase campanii organizate de bibliotecă, au fost angrenați în toate campaniile organizate la nivel național, pe teme de voluntariat, de ecologie și altele de larg interes public: Săptămâna Națională a Voluntariatului, Săptămâna Națională fără TV etc.

128https://issuu.com/cristinastoenescu/docs/ghidul_oportunitatilor_de_voluntariat_din_iasi

Prin aceste activități de voluntariat au primit informații utile, au comunicat cu diverse persoane din medii diferite, și-au testat aptitudinile, și-au corectat caracterul, s-au disciplinat, au lucrat în echipă, câștigând o importantă experiență de viață. Voluntari au avut o contribuție importantă și în organizarea unor evenimente de anvergură ca : Saloanele Internaționale de Carte, lansări de carte, campanii de lectură, campanii de donații de carte, concursuri transfrontaliere, numeroase alte activități, organizate în perioada 2004-2012.

Odată cu modernizarea bibliotecii, cu introducerea noile tehnologii, calculatorul a devenit o barieră pentru aceste persoane, accesul la cataloagele online era îngreunat de „frica de calculator”. Pentru a depăși această situație, atât voluntarii cât și bibliotecarii, au dus o campanie de inițiere în tainele calculatorului, instruind persoanele în vârstă în programul informare OPAC, la Secția de împrumut carte pentru adulți.

Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” Iași a implementat foarte multe programe/proiecte de succes demarate în folosul comunității. În decursul anilor, biblioteca s-a clasat printre primele cinci biblioteci publice din țară, datorită rezultatelor deosebite obținute, recunoscute de specialiștii în sociologie și biblioteconomie. Dacă ne referim la strategia programelor culturale adresate comunității și implementate de bibliotecă în perioada 2005-2008, putem da ca exemplu:

Programul Biblioteca și comunitatea – prin proiectele susținute biblioteca participă la formarea și instruirea comunității;

Programul Biblioteca multiculturală – a avut ca obiectiv promovarea valorilor și susținerea identității culturale a minorităților

Nevoia de multiplicare și diversificare a serviciilor lecturii publice decurge din recunoașterea faptului că există persoane care din diferite motive nu pot veni la bibliotecă.

Noul context creat de societatea informațională a impus redefinirea rolului pe care biblioteca îl joacă în viața culturală a contemporaneității noastre. Succesul unei biblioteci publice constă în eficientizarea informațiilor oferite utilizatorilor săi și impactul pe care îl are asupra acestora. Astfel Biblioteca Județeană„Gh. Asachi” a început, aproape imediat după 1990, să-și redefinească locul pe care îl ocupă în comunitate, atât în ansamblul cultural – educațional, cât și informațional. Grija pentru a simți pulsul dezvoltării societății s-a simțit în numeroasele metode aplicate pentru a afla și însuși date cât mai exacte asupra comunității ieșene, din statistici, din rapoarte ale autorităților, ale instituțiilor publice, din sondaje speciale, din relațiile de parteneriat cu diverse instituții, fundații, asociații, organizații neguvernamentale. Coroborate, aceste date au reușit să formeze noi concepte, noi aplicații necesare asigurării informației și pentru cele mai marginalizate grupuri sau persoane.

Un exemplu: În fiecare an, lunar, Serviciul Metodic, împreună cu directorul instituției organizau Întâlnirile metodice, tematice, prin care bibliotecarii din mediul rural erau pregătiți profesional, în cele mai noi direcții din domeniul infodocumentar, rapoarte și aspecte ale succeselor, dar și greutăților întâmpinate, erau monitorizate de către Compartimentul Metodic, acolo unde se analizau toate problemele și se oferau soluții.

În anul 2004, Centrele metodice au avut ca temă: Cunoașterea comunității locale (psihologie socială, aspecte medico-sanitare, nivel educativ și cultural). Obiectivul era cunoașterea riguroasă a localităților de către bibliotecarii ieșeni și informarea lor periodică asupra noilor transformări și tendințe ale meserii de bibliotecar.

Aceste întâlniri erau foarte utile, prin intermediul lor s-a reușit concentrarea datelor și analizelor necesare pentru a se pute lua deciziile cele mai bune la nivel managerial și la nivel de primar, prin eforturile conjugate se putea argumenta cu cifre și fapte, nevoile de informare ale comunităților rurale, strategia de achiziții și dotările necesare unei biblioteci publice din mediul rural. Cifrele alarmante ale abandonului școlar, ale șomajului, ale copiilor rămași fără supravegherea părinților, cazurile sociale, persoanele cu diverse handicapuri au fost analizate și din punctul de vedere al instituției bibliotecare pentru a putea veni în sprijinul celor care aveau nevoie. Astfel au apărut proiectele „Destin de copil”( 2003 ), „Biblioteci rurale centenare”(2002); Programului „Global Libraries”(2008) și „Biblionet – lumea în biblioteca mea”” printr-un parteneriat semnat de International Research and Exchanges Board (IREX) și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice . (ANBPR) (2009).

Capitolul XIV Câteva recomandări pentru instruirea bibliotecarului în a oferi servicii

de calitate persoanelor cu diferite deficinețe

Bibliotecile din România se află în stadiul incipient de îmbunătățire a accesului, de prestare a serviciilor, pentru persoanele dezavantajate. Pentru o mai bună relaționare cu aceste persoane e nevoie de identificarea resurselor de personal, de buget, de aplicare a unui program de instruire inițială pentru fiecare deficiență în parte. În prima fază ne concentrăm pe legislație, pe societatea civilă, pe nevoile categoriilor defavorizate. Pornind de la categoriile defavorizate cum ar fi: persoanele în vârstă, nevăzători, persoane cu deficiențe locomotorii, persoane private de libertate, au fost studiate drepturile acestor persoane, obligativitatea instituțiilor care ar trebuie să se ocupe de aceste persoane, conform normelor europene. Totodată, sau identificat necesitățile, politicile internaționale, naționale și locale, de acces și comunitare, a serviciilor și programelor.

Pentru a putea veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, este necesar să recunoaștem dificultățile, pe care aceste persoane le întâmpină în activitățile zilnice desfășurate în spațiul public. Asigurarea mobilității pentru acestor persoane rămâne singura lor posibilitate de adaptare continuă la mediul înconjurător. Legislația în vigoare impune câteva norme specifice adaptării clădirilor civile și spațiului urban aferent la exigențele persoanelor cu handicap prin normativul NP051/2001, pentru următoarele deficiențe: mecanice și motrice ale membrelor, ale aparatului ocular și sistemului auditiv. Deficiențele mecanice și motrice ale membrelor includ persoanele cu dificultăți la mers, blocate în scaun cu rotile și cu dificultăți de mișcare ale membrelor.

O importanță majoră o au datele demografice, datele statistice privind numărul acestor persoane, ponderea gradului de handicap, numărul de organizații neguvernamentale care se ocupă de diferite grupuri sociale.

După identificarea tuturor organizațiilor și instituțiilor, se pot face schimburi de experiență, vizite de informare, participare la sesiuni de comunicare, simpozioane, conferințe, care abordează subiecte comune legate de persoanele dezavantajate sau accesul acestora în instituțiile publice. Întâlnirile pot fi organizate în cadrul acestor instituții comunitare sau în cadrul bibliotecilor, instituțiilor publice, a instituțiilor de cultură, pentru a putea înțelege mecanismul de funcționare a acestora și serviciile oferite în funcție de grupul țintă. În urma acestor discuții se pot aduna materiale pentru elaborarea unui ghid de bune practici, bazat pe metodologia ”pas cu pas”, care să ne îndrume și să ne informeze cum trebuie să identificăm nevoia unui serviciu și cum trebuie implementat. Totodată, acesta ne poate informa despre instituțiile care s-ar putea implica financiar în proiectele bibliotecii, special pentru aceste categorii.

Efectuarea serviciilor pentru persoanele cu anumite deficiențe cere o instruire specială pentru bibliotecari, o ”instruire accesibilă”. Pentru aceste categorii este nevoie de strategii de instruire și a unor medii accesibile. Este nevoie de parteneriate cu instituții de educație, organizații neguvernamentale, instituții culturale, pentru a elabora politici, planuri de integrare activă a acestor persoane. În cazul bibliotecilor e nevoie de un management de calitate pentru a implementa noi servicii de bibliotecă. Prin prospectarea pieții biblioteca poate să anticipeze și să răspundă la multe provocări sociale prin intermediul dezvoltării oportunităților sociale și culturale. Instruirea incluzivă va ajuta biblioteca, prin specialiștii formați, să se reinventeze și să valorifice resursele comunitare pentru a dezvolta noi programe și proiecte. Pe termen lung, aceste programe vor susține instruirea pe tot parcursul carierei, vor spori incluziunea socială.

În România statisticile, rapoartele bibliotecilor, făcute public, și cercetările în domeniu arată că ele deservesc un număr mic de utilizatori cu dizabilități fizice sau aproape de loc.

Pentru a deservi aceste persoane este nevoie de diversificarea serviciilor, de servicii speciale, axate în mod direct pe acest segment, de schimbarea politicilor de achiziție de schimbări de personal.

Biblioteca trebuie în primul rând să instruiască personalul, să elaboreze politici clare, care să asigure persoanelor dezavantajate accesul liber la toate resursele informaționale disponibile, să respecte drepturile și libertatea intelectuală, să asigure un spațiu adecvat de studiu pentru aceste persoane. Bibliotecarii trebuie să furnizeze informații (inclusiv deservirea la domiciliu), să faciliteze resursele de la alte biblioteci (împrumut interbibliotecar), trebuie să militeze pentru cunoașterea și acoperirea nevoilor unor servicii bune de bibliotecă, să ofere servicii diferențiate în funcție de handicapul utilizatorilor (orbi, surzi, cu deficiențe fizice, persoane în vârstă, minorități etc.). Biblioteca trebuie să ofere servicii la distanță (telefon, fax, poștă, mail), trebuie să-și organizeze colecțiile în funcție de necesitățile acestor categorii de utilizatori care provin din diferite medii, cu diverse niveluri de pregătire, cu diferite nevoi. Orientarea acestor servicii se va răsfrânge și asupra familiilor acestor persoane. Personalul care lucrează cu aceste persoane trebuie să întrunească caracteristici speciale:

Să fie familiarizați cu utilizarea echipamentelor speciale;

Să-i înțeleagă și să-i respecte pe oamenii cu deficiențe;

Să fie la curent cu starea colecțiilor și cu necesitățile persoanelor dezavantajate;

Să fie la curent cu disponibilitatea resurselor editate, sonorizate și electronice;

Să cunoască alfabetul Braille și alfabetul cu semne pentru hipoacuzici;

Să fie flexibili și dornici pentru a învăța și implementa schimbările;

Să aibă posibilitatea de a se pregăti/specializa în domeniu (bibliotecari de referință specializat pentru categorii defavorizate).

Politica managerială a bibliotecilor trebuie orientată spre schimbare, trebuie să asigure pregătirea personalului, pentru a oferi și administra servicii informaționale acestor persoane, să identifice modele eficiente pentru promovarea deprinderilor de lectură a copiilor și adulților cu anumite deficiențe. Pregătirea specialiștilor care ar putea furniza informații relevante, de calitate acestor persoane ar trebui să fie o prioritate pentru biblioteci. O condiție utilă dezvoltării unor programe de instruire a personalului este cuprinderea unor arii de cunoștințe, abilități, experiențe privitoare la servicii pentru persoanele dezavantajate. Este foarte important ca, în cadrul unei organizații să se identifice persoanele potrivite pentru a oferi eficient acest tip de servicii, persoane cu date psiho-fizice, intelectuale și emoționale adecvate.

Există în România biblioteci publice care au personal cu experiență în relaționarea cu aceste persoane. Ca de exemplu la Iași la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” încă din 2002, managerul instituției, doamna Elena Leonte, prin proiectele implementate, prin dezbaterile organizate a reușit să ofere servicii persoanelor defavorizate (copiilor instituționalizați, nevăzătorilor, oamenilor privați de libertate, persoanelor de vârsta a treia ș.a.) și să identifice în colectivul bibliotecii, persoanele potrivite pentru a lucra cu acești utilizatori. În acest sens au fost înființate puncte de împrumut în căminele de bătrâni, s-au dezvoltat parteneriate durabile și extinse cu Asociația Nevăzătorilor, cu Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași, dac cu școlile speciale, cu primăriile comunale etc. În paralel, s-a urmărit selectarea bibliotecarilor și pregătirea lor în vederea susținerii acestor programe speciale: cursuri de formare profesională, centre metodice în sprijinul bibliotecarilor comunali, axate pe diverse problematici mai speciale, reunite sub genericul „Biblioteca publică aplicată pe nevoile comunității”. ( am șters paragraful)

Atunci când se stabilește înființarea unui nou serviciu, sau o facilitate pentru un anumit grup de utilizatori sau potențiali utilizatori se stabilesc prioritățile și se pune la punct un plan de lucru. Specialiștii din bibliotecă trebuie să participe la discuții, pentru a identifica cele mai favorabile soluții pentru grupurile țintă. Aceste briefinguri nu au o periodicitate stabilită, se efectuează la cerere sau când sunt convocate de manager, pornind de la o problemă dificilă de rezolvat. Fiecare compartiment, serviciu identifică problemele specifice legate de dizabilitate, de implementarea sau îmbunătățirea facilităților, se desemnează bibliotecarii responsabili, se stabilește politica de achiziție pentru aceste persoane. Este foarte important pentru a înțelege fenomenul să se facă traininguri de conștientizare care au ca impact schimbarea atitudinii sociale, cunoașterea experienței și evidențierea valorilor.

De exemplu: Biblioteca organizează ședințe de evaluare a activității împărțind responsabilitățile pentru fiecare categorie de utilizatori, fiecare fiind responsabil pentru: persoane cu deficiențe de auz, cu probleme de mobilitate, cu probleme de vedere, cu probleme de limbaj, de comportament, persoane înaintate în vârstă. Ședințele se pot ține la bibliotecă sau la sediile altor organizații. La discuții trebuie să participe și persoanele cu dizabilități și personalul specializat care se ocupă de acest segment, respectiv cei de la asistență socială, de la căminele de bătrâni, de la nevăzători, de la surdo-muți, de la penitenciar.

Bibliotecari cu abilități de predare-comunicare

Instruirea personalului bibliotecii cu privire la necesitățile diferite ale grupurilor de utilizatori se poate realiza print-un program structurat, care ar reflecta nevoia de servicii informaționale. Un astfel de program ar reflecta schimbarea politicilor și dorința de reconcentrare și reevaluare conform necesităților și experienței utilizatorilor. Pentru obținerea unor rezultate favorabile, bibliotecarii desemnați ar trebui să consulte organizațiile specializate pentru a putea fi instruiți conform normelor metodologice, ar trebui să invite reprezentanții persoanelor cu handicap, pentru consultații sau să-i implice în elaborarea acestor programe. Aceste organizații vor furniza informații și cunoștințe, care vor permite personalului să presteze anumite servicii de calitate. Informațiile, cursurile, dezbaterile, vor fi de un real ajutor personalului în însușirea și dezvoltarea abilităților necesare de comunicare, vor surmonta neînțelegerile și diferențele culturale și educaționale, prin adaptarea serviciilor la necesitățile utilizatorilor, vor augmenta abilitățile necesare personalului bibliotecii, vor contribui în dezvoltarea colecțiilor în formatele necesare persoanelor dezavantajate.

Investițiile în instruire sunt investiții inteligente. Un personal instruit se simte liber să-și exerseze imaginația și flexibilitatea pentru a crea un nivel superior de accesibilitate pentru persoanele dezavantajate. Sunt resurse gratuite pe care bibliotecile și alte instituții le dețin, prin buget alocat de stat, pe care trebuie să îl folosească cu inteligență, pentru a le transforma în servicii de calitate și în personal specializat. Primirea bună, binevoitoare de către personal, oferă acestui segment de utilizatori o imagine pozitivă a bibliotecii în comunitate. Metodologia de instruire trebuie să fie practică, participativă, atrăgătoare, perfecționată, evolutivă, și să explice, teoretic și practic, toate metodele de abordare a cestor categorii. Bibliotecarul trebuie să stăpânească foarte bine tehnicile de comunicare, să aibă grijă la calitatea intervenției verbale, la profunzimea abordării problemei și la timpul alocat utilizatorului. Acest timp depinde de la caz la caz, de la serviciu sau informația pe care trebuie să o ofere. Dacă biblioteca are în dotare stație și microfon ele pot fi folosite în cadrul desfășurării evenimentelor, așezând persoanele cu handicap auditiv aproape de amplificatoare.

În cadrul unor activități de promovare a lecturii se poate utiliza limbajul semnelor de către un povestitor, invitat de la Asociația Surdo – Muților sau poate fi un profesor, un student care vorbește limbajul semnelor. Trebuie luate în considerare aceste servicii speciale pentru toate deficiențele, ca parte componentă a serviciilor de bază. O importanță deosebită o are și stabilirea și planificarea bugetelor pentru achizițiile de carte, periodice și aparatura necesară acestor categorii de utilizatori. Sunt foarte importante și căile de diseminare a informației despre serviciile bibliotecii în comunitate. Informațiile por fi postate pe pagina web a bibliotecii,fi sau elaborate și în versiune audio, pe care o poate face un bibliotecar cu dicție bună. Biblioteca poate găzdui un program de demonstrare a echipamentelor de care are nevoie în viața de zi cu zi o persoană hipoacuzică, nevăzătoare sau cu probleme de mobilitate.102 Personalul unei biblioteci poate fi considerat drept unul dintre elementele care garantează succesul sau eșecul strategiilor de implementare a serviciilor și produselor noi de bibliotecă.

102http://users.utcluj.ro/~Boitor/docs/asigurareaMobilitatii.pdf

Metode persoasive de comunicare cu anumite categorii de public

Prin comunicare persuasivă, conform definiției, înțelegem „înzestrarea oricărui tip de comunicare cu arta sau puterea de a convinge pe cineva să acepte o anumită idee, conduită, situație, să facă un anumit lucru.” 103

103 https://dexonline.ro/definitie/persuasiv

Exercitarea actului de a convinge(persuasiv) a instituțiilor publice, că serviciile oferite sunt de calitate, și în folosul lor, depinde de anumiți factori, cum ar fi:

Factorii demografici sunt cei care depind de particularitățile vârstei. De obicei, în primării, consilii locale avem de a face cu publicul adult, care știe foarte bine ce dorește de la instituție.

Adulții sunt oameni maturi, cu anumită experiență în spate, cu obiceiuri și convingeri bine conturate. În relație cu aceștia personalul trebuie să manifeste solicitudine, un limbaj respectos, fermitate și să se bazeze numai pe argumente logice. De modul cum un funcționar îi dă toate informațiile, îi rezolvă toate problemele, conform normelor și legilor în viguare, sau în cazul bibliotecarului care oferă relații de referință, îndrumă utilizatorii în secții, sau la rafturile cu acces liber, depinde gradul de convingere a acestuia, gradul de încredere în serviciile acelei instituții.

Persoanele de vârsat a treia prezintă câteva caracteristici specifice de care personalul trebuie să ținem seama. Vom enumera câteva caracteristici specifice acestor persoane:

se integrează greu în noile cerințe sociale;

manifestă o anumită rezistență la tot ce este nou;

sunt atașați puternic de normele tradiționale

sunt dornici să fie folositori familiei și societății.

În cazul instituțiilor de cultură se va ține cont de sugestiile, propunerile și dorințele lor de a sprijini procesul educației permanente în cadrul comunității. În actul de comunicare persuasiv, personalul trebuie să țină seama și de sexul persoanei(femeie sau bărbat), de gradul de pregătire a acesteia. Dacă luăm în discuție doamnele observăm că ele sunt mai sensibile, manifestă o mare curiozitate, sunt foarte atente, (vigilente), la compartamentul persoanei cu care intră în discuție.

Intervin promt atunci când simpt lipsa de toleranță, de respect, de politețe. Ele, prin sensibilitatea lor, pot participa la activități culturale, sociale și umanitare.

Bărbații au o mare încredere în puterile lor convingere, sunt mai puțin receptive la recomandările ce vin în primul rând de la un alt bărbat, sunt în general greu de convins.

Profesiile au un rol determinant în formarea personalități unui adult, de accea personalul din instituțiile publice trebuie să acorde o mare atenție la selecționarea mijloacelor de comunicare persuasivă. Cu un bărbat nu trebuie să vorbești pe ocolite, el vrea să-i spui concis și direct ce doreșt. să-i dai o informație clară Bărbații reacționează emoțional la fel de puternic ca femeile, dar evită s-o arate. Ei sunt mai tehnici, folosesc mai mult limbajul pentru a se înțelege într-un grup, de accea sensul cuvintelor este important, modul de prezentare a unei situații este esențial pentru comunicare și finalizarea unei situații. *

*Păuș, Aura Viorica. Comunicare și resurse umane. Editura: Polirom, Iași, 2006, pg.30

Dacă ne referim la copii cu vârste cuprinse între 6-14 ani trebuie să luăm în calcul comportamentul lor în școli și instituții de cultură. Pentru biblioteci reprezintă un segment foarte important odată din punct de vedere numeric și în al doilea rând din punct de vedere emoțional.

Aceștia sunt ușor influiențabili, au spirit de aventură, doresc să fie tratați cu multă atenție și solicitudine. Ei reprezintă publicul tânăr, utilizatorul de mâine, sunt critici și nu accept un răspuns ambigu, pun foarte multe întrebări.

Dacă ne referim la tinerii cu vârste cuprinse între 15-18 ani, cei în formare de opinii, cu o personalitate puternică, sunt cei care nu accept ușor sugestiile și sfaturile. Ei devin foarte receptive atunci când sunt stimulați să-și dezvolte imaginația, să-și etaleze cunoștințele și aptitudinile de orice gen. Sunt refractari în fața normelor și regulilor de drept sau comportament.

Nu trebuie jigniți sau apostrofați în public, în fața prietenilor. Orice afront făcut de un bibliotecar îl poate determina pe tânăr să nu mai pășească niciodată în acea bibliotecă.

Dacă personalul are un comportament neadecvat față de public, poate atrage reclamații, poate aduce o imagine negativă instituției.

Factorii psihologici

Personalul din instituțiile publice trebuie să fie instruit în a recunoaște și a ști cum să se comporte cu un anumite persoane, să recunoască temperamentul și caracterul acelei persoane. Putem aminti aici câteva tipuri de temparamente.

Temperamentul melaconlic întâlnim la acele persoane care sunt liniștite, calme, timide, sensibile, manifesă nehotărâre, neîncredere;

Temperamnetul coleric îl întâlnim la acele persoane care sunt foarte sensibile, au reacții rapide și necontrolate, devin ușor impulsivi, sunt acele persoane care se pot adapta ușor și se hotărăsc rapid;

Temperamentul sangvin îl au acele persoane care au încredere în forțele proprii, care nu acceptă prea ușor sugestiile de la șefi, se adaptează repede.

Caracterul este al doilea factor psihologic exprimă profilul psiho-moral al personalității. După trăsături oamenilor se pot diferenția în cinci tipuri principale:

Tipul de om pretențios

Tipul de om atotștiitor

Tipul de om nehotărât

Tipul de om impulsiv

Tipul de om entuziast

Din prezentările de mai sus ne putem da seama că acest tip de comunicarea este condiționată de priceperea și gradului de instruire profesională, psihologică, pedagogică, a personalului, dar și de gradul de cultură și civilizație a celor cu care intră în dialog. De aceea, este foarte importan ca pe lângă factorii enunțați mai sus, este nevoie și de o cunoaștere a tipurilor de handicap pe care o persoană le poate avea pentru a știi cum să se comporte și cum să intervină.104

104Ciorcan, Marcel. Bazele biblioteconomiei-Relații Publice-Comunicare-Imagine-Conduită, Craiova: Editura MJM, 2005, pg.117

Sugestii de interacțiune cu persoanele cu dizabilitate

Nu putem spune despre dizabilitate că este ceva foarte neobișnuit, dar se poate afirma că nu există o interacțiune ușoară cu aceste persoane. Apar de multe ori reacții incomode în comunicare între personal și persoanele cu dizabilitate din cauza lipsei de experiență, din cauza ignoranței prestatorului de servicii, pentru că nu există la noi foarte multe exemple de comunicare în instituțiile publice cu aceste persoane. Când întâlnești oameni cu diferite deficiențe, trebuie să știi că fiecare individ este diferit și că o astfel de persoană preferă să te concentrezi pe abilitățile ei, nu pe deficiența ei. Dacă ne întâlnim pentru prima oară cu o persoană cu dizabilități, trebuie să zâmbim și să o întâmpinăm cu un gest obișnuit de salut sau cu un salut verbal. Dacă dorim o strângere de mână, trebuie să ne asigurăm că persoana poate folosi mâna, ea îți va spune, și va aprecia, că e tratată ca pe o persoană fără probleme fizice.

Un mediu zgomotos sau întunecat, sau oameni care vorbesc în același timp, ar putea îngreuna participarea la conversație a persoanelor care au o deficiență de vorbire, auz sau de vizibilitate. Trebui să eviți cuvintele, privirile care arată milă sau superioritate. Când avem o conversație cu astfel de persoane limbajul joacă un rol critic în modelarea gândurilor, credințelor și sentimentelor noastre. Va trebui să ne alegem cuvintele cu grijă, să nu folosim remarci ofensatoare sau nepotrivite.

Pentru o comunicare foarte bună cu o persoană care folosește scaunul cu rotile, bastonul sau cârja trebuie să ai un volum al vocii normal. Oferă ajutorul tău unei persoane cu dizabilități, dacă crezi că este potrivit, însă așteaptă răspunsul ei și asist-o numai dacă primești confirmarea, oferă ajutorul în modul în care oamenii au nevoie și spun, și nu cum crezi că ar trebui făcut.

Nu te considera jignit dacă îți este refuzat ajutorul. Respectă întotdeauna demnitatea persoanei cu dizabilități, individualitatea și dorința sa de independență. Dacă o persoană folosește baston, cârje sau scaun cu rotile, ai grijă să nu fi în drumul ei sau să nu mergi prea aproape de ea, pentru a evita incidentele pentru amândoi.

Câteva modalități de interacțiune cu persoanele cu anumite dizabilități

Comportă-te natural și cu respect;

Nu presupune, întreabă!;

Dacă nu ești sigur că te comporți în mod corespunzător sau folosești un limbaj neadecvat, întreabă: este mult mai corect;

Când comunici cu aceste persoane uită-te întotdeauna direct la persoana cu care vorbești;

Nu vorbi de sus, tratează aceste persoane cu demnitate și respect, nu cu milă;

Încurajează persoana să-și exprime opiniile – dacă persoana este adultă, trateaz-o ca atare, iar dacă persoana este un copil, ascultă-l și încurajează-l;

Folosește un ton normal al vocii – ridicarea vocii provoacă nedumeriri, iar dacă persoana nu înțelege te va atenționa;

Respectă spațiul personal al persoanei cu dizabilități;

Nu atinge o persoană care are o dizabilitate, decât dacă există un motiv bun (cum ar fi strângerea de mână în semn de salut sau în cazul în care persoana a solicitat ajutor);

Nu evita folosirea unor termeni sau expresii comune care conțin cuvinte ca "a vedea", “a merge” sau “a auzi” în jurul persoanelor cu dizabilități;

Câteva tehnici de abordare a persoanelor cu handicap fizic

Dacă te întâlnești cu o persoană cu dificultăți de vedere (nevăzător), în primul rând identifică-te verbal, dacă nu te recunoaște, reamintește-i în ce context v-ați întâlnit, persoana nu are indicii vizuale pentru a-și reîmprospăta memoria. Atunci când dorești să începi o conversație cu o persoană nevăzătoare atinge persoana ușor pe braț sau adresează-te verbal spunându-i numele pentru a-i obține atenția, prezintă-te pentru a-i permite să afle despre cine este vorba. De asemenea, prezintă și celelalte persoane care sunt în încăpere, dacă este cazul.;

O astfel de persoană are auzul bine dezvoltat de aceea trebuie să vorbești pe un ton normal al vocii.;

Dacă vrei să oferi locul unei persoane cu deficiențe de vedere, îndreaptă-i mâna pe spatele sau brațul scaunului.;

Atunci când un nevăzător intră într-o încăpere, secție, descrie mobilierul și locația unde se află fiecare piesă de mobilier, distanțele între ele etc.;

Dacă știi că o persoană are o deficiență de vedere, și crezi că ar putea avea nevoie de ajutor, nu o brusca sau nu o apuca de braț din senin. Identifică-te, apoi întrebă dacă dorește să te ia de braț, dacă dorește indicații despre locul în care se deplasează, care sunt căile de acces.;

Când ghidezi o persoană cu handicap de vedere, niciodată nu împinge sau trage persoana după tine, nu o lăsa să meargă înaintea ta, o iei de braț și mergi ușor înaintea persoanei. Ai grijă ca, în timp ce te deplasezi, să menționezi ușile, scările sau bordurile, pe măsură ce vă apropiați de ele. Lasă persoana să decidă ritmul, viteza mersului și al vorbirii, respectă-i decizia și folosește termeni exacți, cum ar fi: zece metri la dreapta este un panou sau la zece pași la stânga se află o ușă, treaptă, sau scările de acces.;*

*Kulikovski, Lidia. Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor. Chișinău: Editura Epigraf, 2006, pp.155-158

Dacă îndrumi o persoană cu deficiență locomotorie, care utilizează un scaun cu rotile, alege o locație care să aibă ușile suficient de mari și camerele spațioase pentru a avea loc un scaun, să aibă rampă sau lift. În cazul în care nu există o sală specială pentru acest tip de utilizatori, rearanjează mobilierul înainte de sosirea persoanei, astfel încât scaunul cu rotile să aibă acces la toate zonele. Căile de acces trebuie rearanjate pentru deplasarea persoanelor cu deficiențe de vedere, este foarte important să descriem încăperea, să menționăm posibilele obstacole pe care le poate întâlni în drumul său.

De asemenea, dacă aceste persoane devin cititori activi, sau vin de mai multe ori într-o locație (acasă, la birou sau într-o sală), nu schimba mobilierul fără a-i comunica în prealabil și nu lăsa diverse lucruri pe podea, deoarece, de cele mai multe ori, ea își va aminti foarte rapid locul și obstacolele sale.;

Când ți se solicită indicații de către o persoană care folosește un scaun cu rotile, oferă-i informații cu privire la elemente precum distanța și calitatea drumului, condițiile meteorologice, locația rampelor sau a accesibilităților și a posibilelor obstacole fizice (scări, praguri, denivelări abrupte).;

Dacă intri în relație cu o persoană cu deficiență de auz, trebuie să știi că, pentru a-i atrage atenția, este nevoie să o atingi ușor pe umăr sau pe mână, să te așezi mereu cu fața spre interlocutor și să vorbești rar și clar, pentru a vedea dacă acesta poate citi pe buze sau este capabil să înțeleagă mesajul transmis de interlocutor. Este de preferat să lași persoana să preia conducerea în stabilirea modului de comunicare, cum ar fi labiolectura, limbajul semnelor sau cel scris. Cei care cunosc labiolectura se bazează pe expresii faciale și pe limbajul corpului pentru a înțelege mesajul transmis. Dacă ai observat că o persoană poartă un aparat auditiv, nu ridica vocea decât dacă persoana îți solicită acest fapt.;

Când vorbești cu o persoană într-un scaun cu rotile, sau cu o persoană de statură mai mică, întrebă persoana dacă și-ar dori să se mute într-un loc unde ați putea sta și vorbi la același nivel vizual. Evită gesturile nepotrivite, cum ar fi mângâierea persoanei cu dizabilități pe cap sau, dacă dorești să o ajuți să se deplaseze, întreab-o care este cea mai bună opțiune pentru ea.*

* https://www.salto-youth.net/downloads/toolbox_tool_downloadfile1055/GUIDANCE%20Handbook%20RO.pdf?

Câteva tehnici de abordare a utilizatorilor în bibliotecă

Nu totdeauna personalul bibliotecii știe căror semne să le acorde atenție pentru depistarea persoanelor cu deficiență auditivă. Este foarte greu pentru bibliotecari să stăpânească tehnicile de labiolectură, limbajul mimico-gestual. Dacă biblioteca este frecventată de un număr mare de utilizatori cu aceste probleme, (persoane surdo-mute sau persoane în vârstă care nu mai aud foarte bine), se pot organiza cursuri de scurtă durată de informare asupra regulilor de comportare.

Atunci când utilizatorul intră pe ușă, bibliotecarul privește direct spre el, dacă se uită în jos și scrie, trebuie să-și ridice privirea, să aibă un contact vizual direct cu persoana în cauză, și să-l întâmpine cu un zâmbet cald. Dacă utilizatorul a adresat o întrebare, răspunsul bibliotecarului nu trebuie să fie dat încet, nedeslușit cu instrucțiuni lungi și complicate.

Persoana cu deficiență de auz se simte copleșită, bulversată și umilită, dacă bibliotecarul se irită și nu are răbdare să relaționeze, cum ar fi corect și civilizat. Este foarte important cum se întâmpină utilizatorul care pătrunde în bibliotecă sau secție, cum i se oferă asistență, numai la nevoie, cum se alege modul de adresare (pe numele mic sau numele de familie), în funcție de vârstă sau preferința lui). Oricine intră în bibliotecă trebuie întâmpinat cu un zâmbet cald și salutat cu respect. Salutul este esențial în stabilirea unor relații cu cei din jur. Oamenii nu trebuie priviți în funcție de clasa socială căreia îi aparțin sau în funcție de nivelul profesional.

Trebuie să fim pregătiți și să acceptăm că o parte din utilizatori nu vor răspunde la salut din diverse motive: nu aud bine sau deloc, nu au fost atenți sau pur și simplu nu vor să răspundă.

Bibliotecarul trebuie să fie răbdător cu anumiți adulți care pot avea un comportament neobișnuit, atâta timp cât nu distrag atenția celor din jur. Aceștia pot avea probleme de sănătate mintală. În această situație, bibliotecarul trebuie să fie calm, atent, poate să-i sugereze persoanei că în instituțiile de acest fel este nevoie de liniște, explicându-i că Regulamentul de Ordine Interioară nu permite accesul persoanelor care deranjează pe ceilalți utilizatori, că se pune într-o postură delicată, defavorabilă pentru el față de celelalte persoane. De asemenea, dacă se simte depășit de situație, bibliotecarul poate apela la un coleg cu autoritate către care poate transfera delicat rezolvarea problemei.

Managerul unei biblioteci trebuie să includă în organizarea bibliotecii nevoile tuturor utilizatorilor, să asigure un spațiu plăcut în interiorul instituției, holurile să fie dotate cu foarte multe bănci sau scaune pentru toate categoriile de utilizatori, iar așezarea lor să fie semnalizată pentru nevăzători. Bibliotecarul trebuie să ofere sprijin, prin comunicarea clară și binevoitoare, pozitivă și încurajatoare. Cele mai importante resurse pentru îmbunătățirea și implementarea serviciilor de bibliotecă sunt specialiștii bibliotecii, aleși în funcție de abilitățile pe care le au pentru public, și în funcție de capacitatea lor de a schimba lucrurile în bine, de a analiza și urmări dacă ideile noi funcționează, dacă sunt utile, acumulând mereu experiență și împărtășind-o celorlalți.

Câteva tehnici de abordare a utilizatorilor nevăzători în bibliotecă

În cazul în care în bibliotecă pătrunde un utilizator cu un baston alb sau însoțit de o persoană, un câine însoțitor, bibliotecarul îl întâmpină cu un glas cald și îl îndrumă în secții. Pentru informații se poate utiliza calculatorul și copiatorul pentru a mări scrisul, împreună cu utilizatorul care dorește să consulte documentele de bibliotecă se merge în locul cel mai prielnic care poate oferi maximum de confort și vizibilitate pentru aceste persoane.

Neatenția, răspunsurile incorecte, neînțelegerile indicațiilor sunt probleme care se pot constata la cei cu deficiențe de vedere. Amabilitatea, interesul de a asigura tot ceea ce interesează un asemenea tip de utilizator sunt calități apreciabile și trebuie să intre în obișnuința serviciilor publice

Câteva tehnici de abordare a utilizatorilor cu deficiență de auz în bibliotecă

Bibliotecarul trebuie să identifice tipul de deficiență. Pentru mulți oameni cu probleme de auz, este foarte importantă intensitatea sunetelor cu care vin în contact. Atunci când sunetele sunt distorsionate, neclare, iar când tehnica asistivă face vorbirea mai puternică, dar din păcate nu o face și mai clară, deficiența de auz este una nedetectabilă, bibliotecarul nu o poate evidenția imediat, iar persoanele în cauză, de cele mai multe ori, nu vor să-și anunțe public deficiența. Dacă persoana poartă proteză sau alt tip de dispozitiv este ușor de depistat. Dacă știți că persoana are handicap auditiv, faceți din mână acestor persoane, în loc să spuneți „Bine ai venit” cu voce tare, deranjând pe ceilalți utilizatori. Persoanele cu deficiență neuro-senzorială pot percepe anumite sunete, dar cu dificultăți de înțelegere a vorbirii atunci când se află într-un spațiu zgomotos. Aceste persoane pot citi după buze, compensând astfel deficiența și ușurând comunicarea cu bibliotecarul.

Lobiolectura este dificilă pentru persoanele care o utilizează, dar este foarte utilă pentru ele de a depăși acest handicap. Limbajul mimico-gestual este un limbaj complex, care se bazează nu numai pe folosirea semnelor, dar și prin utilizarea labiolecturii (citirea buzelor este folosit de către toate persoanele cu deficienta de auz). Deoarece limbajul mimico-gestual nu acoperă ca număr de semne totalitatea cuvintelor existente într-o limbă, unui semn pot să-i fie asociate două sau trei cuvinte, în acest caz intervine labiolectura care este foarte importantă în descifrarea cuvântului care s-a vrut a fi spus. În momentul comunicării cu o persoana surdă, asocierea dintre semn și cuvânt este foarte importantă. Comunicarea se bazează prin expunerea semnului și pronunțarea cuvântului. Niciodată nu se vor folosi cuvinte și semne diferite, deoarece comunicarea ar fi un real eșec.

Un alt lucru important, în momentul comunicării, este mișcarea mâinilor, exprimarea semnului și labiolectura trebuie să fie făcute in același moment, dar și poziția mâinii și a feței trebuie să fie una corectă. În comunicarea cu o persoana surdă, fața trebuie să fie luminată, mișcarea mâinilor trebuie să fie una calma, în zona pieptului, nu trebuie făcute mișcări bruște și haotice. Cu cât deficiența de auz este mai mare, cu atât mai mult crește rolul labiolecturii, devenind astfel un mijloc auxiliar de recepționare a vorbirii. Ne putem da seama că o persoană are o problemă de auz, dacă nu răspunde atunci când vorbitorul se uită la el, atunci când are dificultăți de a utiliza telefonul vorbind foarte tare, atunci când arată prin semne vorbitorului că nu aude, atunci când întoarce o ureche spre interlocutor sau atunci când răspunsurile sunt neadecvate.*

*http://despresurzi.blogspot.ro/2009/03/labiolectura-particularitate-limbajului.html

Sugestii de interacțiune cu copii care au dizabilitate mintale

În spațiul European se acordă o importanță deosebită copiiilor cu dizabilități. Aceștia sunt educați în familii, pe când, la noi predomină educarealor în școli speciale. Tinerii care ajung la maturitate se lovesc de barierele sociale din România, se confruntă cu indiferența semenilor, cu niște realități pentru care nu sunt pregătiți. Astăzi, pornid de egalizarea șanselor pentru persoanele cu handicap (Recomandările Comisiei Europenedin 1992 și Declarația UNESCO privind principiile toloranței din 1995) se pune accent pe trecerea de la educația special a copiilor la educația inclusivă. Au fost elaborate o serie de documente internaționale bazate pe Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948) și convenția cu privire la Drepturile Copilului(1989) care vin în sprijinul și susținerea tineriilor cu handicap.

Biblioteciile, muzeele, teatrele, sunt primele instituții care realizează activități concrete de socializare a persoanelor cu diferite deficențe, oferă servicii integrate(nediferențiate) și servicii speciale acestui segment de public. Bibliotecile Publice din România au reușit în ultimii ani să ofere atragă acest segment de public, oferind servii speciale de care beneficiază toate categoriile de utilizatori, inclusiv persoanele aflate în dificultate. Marea problemă o reprezintă, însă dotarea cu echipamente speciale pentru cei cu probleme de auz, probleme locomotorii, și achiziția de carte pentru cei cu probleme de vedere.

Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a lansat în octombrie 2015, prima cercetare națională despre sistemul de educație din România, cu titlul generic – „IZOLAȚI PRINTRE NOI – Dimensiuni ale participării copiilor cu cerințe educaționale speciale în sistemul de educație românesc”. Este prima cartografiere a sistemului segregat de educație din România, în care s-aluat în studiu experiențele copiilor și a părinților de copii cu dizabilități în școlile speciale, din perspectiva calității educației și a serviciilor furnizate, în raport cu nevoile copiilor.

Prinipalele rezultate ale cercetării relevă următoarele aspecte:

În România trăiesc 60.645 de copii cu dizabilități de vârstă școlară din care 17.975 sunt neșcolarizați,;

În România funcționează 176 de unități de învățământ special. Dintre acestea doar 15% sunt școli profesionale speciale sau licee speciale, fapt ce denotă neîncrederea sistemului în potențialul copiilor cu dizabilități de a accesa forme superioare de învățământ. *

*http://www.cedcd.ro/100-milioane-euroan-costul-izolarii-copiilor-cu-dizabilitati/

În acestă situație e nevoie de o mai mare implicare a statului, a instituțiilor abilitate, a instituțiilor de cultură în procesul de adaptare la viața cotidiană a acestor copii.

Cei cu deficență mintală reprezintă o problemă majoră, deoarece gîndirea lor insuficient dezvoltată, capacitățile lor de a comunicare sunt reduse, procesul de socializare a lor este foarte dificil. Comunicarea cu acesti tineri se poate se realize prin: socializare spontană (neorganizată) și socializare orientată(organizată).

În cazul, socializării spontane, copiii pot veni la bibliotecă singuri sau însoți de membrii familiei sau de rude, prieteni. Un rol important în comunicare îl are bibliotecarul, omul de legătură cu universal cărților. El va fi binevoitor, îl va întâmpina pe utilizator cu căldură, va organiza activități specific de comunicare, pentru acest segment de public, îl va ajută să depășească anumite bariere psihologice, cu care se confruntă acet tip de utilizatori.

Bibliotecarul prin abilitățile lui de relaționare îl poate antrena pe copil în discuții, îl poate atrage în diverse jocuri de socializare, îl poate învăța anumite reguli de comportament, în bibliotecă și în afara ei, îi poate oferi cărți atractive, corespunzător nivelului lui de dezvoltare.

În cazul socializării orientate, aici vorbim de activități organizate de bibliotecă în colaborare cu școlile, părinții copiilor sau cu alți însoțitorii. Se pot organiza vizite cu scop educativ, activități bine determinate cum ar fi: familiarizarea cu biblioteca, participarea la activități culturale, vizionări de filme etc.).

Atât bibliotecarul cât și copiii cu deficență mintală sunt bine pregătiți, de profesori, de părinții, pentru a știi, cum trebuie să se comporte unii cu alții. Pentru acest tip de utilizatori biblioteca trebuie să dețină o bogată colecție de cărți atractive, frumos illustrate. Ca activități se pot organiza lecturi în grup, piese de teatru cu tematică, jocuri cognitive, vizionări și audieri, activități care în care copiii reușesc să se autodisciplineze, să fie mai comunicativi.

Tinerii talentați din școlile special pot participa la activități cultural, acolo unde se pot întâlnii cu personalități, cu oamnei de cultură, cu alți tineri. Pentru a oferi servicii specializate, bibliotecile trebuie să-și studieze publicul și să-și adapteze serviciile în funcție de necesitățile acestora. Pentru a facilita servicii speciale anumitor grupuri țintă, cu nevoi special, pentru cei vulnerabili, e nevoie ca fiecare bibliotecă să-și studieze comunitatea prin anumite studii și cercetări de marketing.

Furdui, Maria. Cartea. Biblioteca. Cititorului: buletin metodic și bibliografic. Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”. Fasc.16, Chișinău, 2007, pp.48-52.

Ludoterapia

Pentru copiii cu handicap jocul este o modalitate de a-și exprima propriile capacități , propriile emoții. Prin activitățile de ludoterapie, copilul cu deficiență mintală severă*, profundă și/sau asociată învăță să se joace, jocul trezindu-i interesul de cunoaștere și autocunoaștere. În biblioteci ste utilizat ca supliment la actul cunoașterii pentru copii și ca formă de diversificare a serviciilor specializate de bibliotecă. Bibliotecarul, cadrul didactic, are libertatea de a crea variate situații de învățare, apelând la jocul de rol, dramatizare, organizarea de activități cu caracter practic-aplicativ. Acest segment de utilizator are nevoie de ajutor în selectarea jucăriilor, selectare care se deosebește de cea a cărților.

*Kulikovski, Lidia. Accesul persoanelor dezavantajate la potențialul bibliotecilor. Chișinău: Editura Epigraf, 2006, pp.151-154.

Activitățile din aria „Terapia educațională complexă și integrată”, desfășurate cu elevii cu deficiență mintală, au un pronunțat caracter ludic, jocul stimulându-i afectiv-motivațional și încurajând relaționarea pozitivă elev-elev, elev-învățător-educator-bibliotecar/ profesor-educator-bibliotecar. Bibliotecrul/Educatorul asigură trecerea treptată de la jocul primar (de manipulare și imitativ) la cel evoluat (joc simbolic, joc cu reguli) și urmărește să determine, întrun sens pozitiv, comportamenul copilului. Folosirea timpurie a jocului în activitatea copilului este benefică dezvoltării sale intelectuale și socializării, crescându-i gradul de adaptabilitate prin lărgirea sferei de relaționare.

http://www.isjcta.ro/wp-content/uploads/2013/06/programa-ludoterapie.pdf

Concluzie cu privire la mediul cultural , social al Iașului

Capitolul XIV

Concluzii – recomandări

Bibliografie

Anexele cu poze de la instituții – bune practici

Ghid de dizabilitati – https://www.salto-youth.net/downloads/toolbox_tool_download-file-1055/GUIDANCE%20Handbook%20RO.pdf?

Concluzie.

Reflectarea imaginii unei instituții în comunitate se poate face foarte ușor în funcție de reflectarea ei în presa locală și națională. Semnalele din presă, cele obiective, pot determina foarte ușor schimbări în programul managerial al fiecărei instituții. Facilitățile pe care le oferă trusturile de presă, de a publica gratuit informații despre instituții publice, de cultură, de învățământ, sunt oportunități de care managerul trebuie să țină cont, dar și instituțiile sun reprezintă un ”barometru social” pentru ziar. Un proiect demarat de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, în 2004, implementat sub genericul „Biblioteci de cartier”, care prevedea spații destinate informării, educării civice, lecturii publice, un loc unde scriitorii, artiștii, oamenii politici, autoritățile publice din Iași, să se poată întâlni cu cetățenii.

O realizare majoră a acestui proiect, un exemplu de bune practici cum ar trebui să funcționeze instituțiile statului, îl reprezintă realizarea Bibliotecii „Ateneu”. Primăria și Consiliul Județean și-au coagulat forțele și au deschis în cartierul Tătărași o nouă filială. Aportul Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, alături de celelalte instituții publice, de cultură și artă a contribuit la imaginea pozitivă a Iașului declarat ”oraș al cărților”. Prin aportul adus, de-a lungul anilor, biblioteca a reușit să fie printre primele biblioteci publice, pentru că a ținut cont de nevoile întregii comunități, oferind accesul liber la cultură și cunoaștere, a intervenit în combaterea excluderii sociale, dezvoltând servicii noi pentru public

• Bibliografie

• Anexele cu poze de la instituții – bune practici

Propuneri de titluri :

DEZIDERATE VECHI , REZOLVĂRI NOI . Implicarea instituțiilor în susținerea persoanelor cu dizabilități

PROBLEME VECHI, NOI SOLUȚII. Amplificarea rolului instituțiilor publice în susținerea persoanelor vulnerabile din societate

ACCESUL EGAL LA SERVICIILE PUBLICE. Ideal sau normalitate ?

SOCIETATEA CARE NE APĂRĂ. Rolul instituțiilor publice în asigurarea normalității vieții persoanelor vulnerabile

INCLUZIUNEA ÎN SOCIAL A PERSOANELOR VULNERABILE. Rolul instituțiilor publice și a organizațiilor neguvernamentale.

VECHI PROBLEME ALE INTEGRĂRII ÎN SOCIAL. Răspunsuri ale instituțiilor moderne

IMPLICAREA INSTITUȚIILOR ÎN FENOMENELE DE MARGINALIZARE. Răspunderi, obligații, profesionalizarea serviciilor

DIFICULTĂȚI DE INTEGRARE ÎN SOCIETATE. Rolul instituțiilor publice

FACILITĂȚI DE INTEGRARE ÎN SOCIAL. Implicarea instituțiilor publice

Studiu: Calitatea serviciilor, modele și bune practici aplicate în instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale din Iași

Capitolul I Categorii defavorizate. Forme de excludere, motive, probleme sociale.

– Sărăcia, marginalizarea, forme de excludere socială a categoriilor defavorizate

– Marginalizarea – o formă de excludere socială

– Socializarea persoanelor vulnerabile. Structuri și fenomene sociale

Capitolul II Calitatea vieții a grupurilor vulnerabile (defavorizate)

– Calitatea vieții

– Vulnerabilitatea socială și calitatea vieții

– Grupurile vulnerabile existente în societatea modernă

1. Șomerii

2. Copii și tinerii

3. Persoanele cu dizabilități

4. Persoane defavorizate

5. Persoane private de libertate

6. Persoanele de vârsta a treia

7. Minoritățile

Capitolul III Câteva tipuri de handicap

1. Dizabilitatea

2. Handicapul fizic

3. Handicap vizual

4. Handicapul auditiv

5. Surdocecitatea

6. Handicapul mintal

7. Handicapul psihic

8. Handicap asociat

Capitolul IV ???????????????????????????????????????

– Conduita personalului din instituțiile publice în relația cu comunitatea

– Conduita bibliotecarului în relația cu persoanele cu handicap

Capitolul V. Politici sociale

– Politici publice pentru categoriile defavorizate

– Incluziunea

1. Rolul instituțiilor sociale și publice în incluziunea socială

2. Integrarea pe piața muncii. Măsuri de incluziune socială a persoanelor defavorizate

3. Avantaje versus dezavantaje în angajarea persoanelor cu handicap

4. Crearea de accesibilități

5. Bibliotecile publice și integrarea socială a categoriilor defavorizate

???????????????????????- AM ADĂUGAT DE LA PG 55-62( AM MAI INTRODUS)

Capitolul VI Dreptul la educație a grupurilor vulnerabile (defavorizate)

– Educația

– Dreptul la educație

– Funcțiile educației

– Educația în rândul tinerilor

– Acces liber la educație

– Educația formală a adulților

Capitolul VII Instituții publice/sociale din România

– Cultura instituțională

– Structura instituțiilor și tipologia lor

– Relațiile publice

Capitolul VII Rolul instituțiilor sociale și publice în viața cetățenilor

– Rolul instituțiilor în comunitate

– Instituții culturale

1. Bibliotecile publice

2. Muzeele

3. Filarmonicile

4. Teatrele

– Instituții sociale

1. Asociațiile neguvernamentale

2.

Capitolul VII Accesibilitatea instituțiilor publice în a oferi condiții optime de acces persoanelor vulnerabile (defavorizate) și servicii de calitate

– Accesibilitatea persoanelor cu dizabilități în instituțiile publice

– Norme privind adaptarea clădirilor instituțiilor la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap

– Acesibilitatea în bibliotecile publice și muzee

1. Accesibilitatea într-o bibliotecă publică

2. Recomandări pentru instituțiile publice

3. Protejarea primilor pași ai utilizatorului spre biblioteca publică

4. Îndrumarea utilizatorilor în bibliotecă

5. Iluminarea spațiilor destinate publicului

6. Signajele de orientare

7. Organizarea spațiilor din biblioteci pentru persoane cu deficiență de auz

8. Organizarea spațiilor din biblioteci pentru persoane cu handicap de vedere

Capitolul IX Managementul serviciilor publice

Capitolul Marketingul serviciilor oferite de instituțiile publice categoriilor defavorizate

Capitolul XI Serviciile oferite comunității de către instituțiile publice și organizațiile neguvernamentale

– Administrația publică locală furnizor de servicii sociale

– Instituții culturale în folosul comunității. Biblioteca publică centrul social –cultural – educativ al comunității

– Diversitatea și performanțele serviciilor într-o bibliotecă publică în folosul consumatorului de informații

1. Noul tip de utilizator

2. Non-utilizatorii bibliotecii

Capitolul XII Serviciile oferite de comunitate persoanelor dezavantajate de către istituțiile publice și organizațiile neguvernamentale

– Exemple de bune practici pentru comunitate- rețete de succes ale instituțiilor sociale, publice și culturale în folosul categoriilor defavorizate, din municipiul Iași, în perioada 2006 – 2015

– Studiu de caz –

1. Instituții sociale, publice și culturale din municipiul Iași

-Direcția de Asistență Comunitară Iași.

2. Instituții nonprofit din municipiul Iași

– Asociația Națională a Nevăzătorilor din România – Filiala Iași

Centrul Cultural Multifuncțional pentru Vârsta a Treia din Iași