F9E6029E76A431471E7365E6197Efc225F8Abd4 644745 1

=== 1f9e6029e76a431471e7365e6197efc225f8abd4_644745_1 ===

ISLAMUL

Istoria Islamului reprezintă o ramură a istoriei și teologiei ce se ocupă cu studiul evoluției religiei islamice și cu instituționalizarea și răspândirea credinței Islamice, încă de la începuturi și continuând până în prezent. Religia Islamică a apărut în secolul al VII-lea și a fost întemeiat de Profetul Mahomed și adepții săi din zona peninsulei Arabice.

La început religia islamică s-a răspândit în Arabia, iar mai apoi a ajuns să fie practicată și în Orient Mijlociu și Nordul Africii. Având un număr mare de adepți, religia islamică este considerate a fi a doua religie în lume, după creștinism. De-a lungul timpului, islamismul a fost marcat de numeroase schisme și dispute teologice, având ca efect apariția unor ramuri distincte ale islamismului. În prezent, principalele ramuri ale religiei islamice sunt Islamul Sunnit și Islamul Șiit.

Cuvantul islam înseamnă supunere în limba arabă. Numele religiei islamice se referă deci la supunerea omului față de Dumnezeu. Teoretic, tot ce trebuie să facă o persoană ca să devină musulman este să recite în mod sincer “shahadah”, care este partea scurtă a religiei islamice și care spune astfel: “Mărturisesc că nu există alt Dumnezeu decât Allah și că Mahomed este Profetul lui Allah”.

Musulmanii consideră că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiești, că profetul Mahomed este ultimul mesager al lui Allah, dar cred și în profeții și apostolii trimiși înainte de Profetul Mohamed, precum Moise, Iosif sau Avraam, cred în scrierile acestor profeți și în mesajele trimise de Allah prin intermediul acestora.

Conform credinței musulmane, întemeietorul religiei islamice este Dumnezeu (Allah), prin restabilirea raportului de ascultare, supunere și respect existent între om și Dumnezeu încă din momentul creației omului. În acest raport, Dumnezeu este Stapânul, ceea ce îl face pe om supusul. Totuși, cei mai mulți cercetători ai religiei islamice sunt de acord că aceasta a luat naștere prin misiunea specială a lui Mahomed.

Marea majoritate a musulmanilor consideră că Mahomed este ultimul dintre profeții trimiși de Allah și că niciunul dintre cei ce i-au urmat nu a fost profet cu adevărat. Fraza din Coran, “pecetea profeților”, este înțeleasă în acest sens. Unii musulmani au recunoscut și pe alți profeți care au trăit după Mahomed, dar ulterior au fost contestați și marginalizați de către întreagă comunitate musulmană.

Religia Islamică este bazată pe textul religios cunoscut în toată lumea sub denumirea de Coran. Coranul reprezintă cartea sfântă a religiei islamice. În original cuvântul Coran înseamnă ”recitare”. Deși Coranul este numit ”carte”, atunci când un musulman vorbește despre Coran, acesta se referă de fapt la text, la cuvinte și nu la lucrarea tipărită în sine.

Coranul a fost păstrat încă de la începuturi prin memorarea textului cărții, cuvânt cu cuvânt. În conformitate cu tradiția islamică, textul Coranului a fost transmis profetului Mohamed prin intermediul îngerului Gabriel (Gavriil) în perioada cuprinsă între anii 610-632, corespunzând morții lui Mahomed. Pe lângă faptul că însoțitorii lui Mahomend îi memorau revelațiile, unii dintre aceștia le-au și notat sporadic pe pergamente, pe piei, pe pietre sau chiar pe omoplați de cămilă.

Versiunea tradiției spune că după moartea profetului Mahomed, Abu-Bekr (primul kalif) a poruncit colectarea și înregistrezarea tuturor versetelor autentice ale Coranului, păstrate atât în forma scrisă, cât și în formă orală. Cel care s-a ocupat de redactarea Coranului a fost învățatul Zayd bin Thabit.

Exemplarul elaborat de către Zayd bin Thabit a fost păstrat de văduva profetului Mahomed și stă la baza textului Coranului întocmit pe vremea califului Usman (cel de-al treilea calif), în perioada cuprinsă între anii 650-656. La acea vreme, Usman a poruncit să se elaboreze un exemplar model al Coranului, care să înlăture diferențele apărute între diferitele versiuni, acest exemplar al Coranului rămânând fundamental până în zilele noastre.

Istoricii Coranului vorbesc despre un proces mai gradual, față de cel prezentat de tradiția islamică, astfel Coranul ar fi de fapt rodul unei munci redacționale ale cărturarilor islamici din acea perioadă, aflați în slujba puterii califale. Conform istoricilor, activitatea cărturarilor islamici în ceea ce privește redactarea Coranului s-ar fi întins pe o perioadă de peste un secol.

În mod tradițional, Islamul a fost răspândit de către urmașii săi în toate domeniile vieții, nu numai la acelea (credință și venerarea) care sunt văzute drept sfera credinței de azi. Astfel majoritatea musulmanilor consideră că isalmul este un mod de a trăi, fiind astfel mai mult decât o religie.

Din acest motiv, atunci când ne referim la Islam ne referim de fapt la o societate, la o cultură, la o civilizație sau la o religie. În timp ce istoria Creștinismului acoperă doar aspecte legate de religie, istoria Islamului cuprinde și alte aspecte, precum dezvoltări politice, literatură, viață artistică, migrări de popoare.

Islamul este o religie care oferă independență musulmanilor, astfel că aceștia nu sunt supuși nimănui, decât lui Dumnezeu. De aceea, ideea de supunere față de o instituție, sau o persoană nu este acceptată în religia musulmană, fiind automat respinsă.

Întreagă religie islamică este creată pe baza fiecărui cetățean în parte, nefiind posibilă efectuarea unor referiri generale referitoare la ce este sau ce nu este Islamul și credința Islamică, fără că acesta să fie deschis discuției cu indivizii ce au punct de vedere diferite asupra religiei.

Cuvântul shari’ah” provine din limba arabă și se referă câteodată la Islam ca reprezentând un sistem total de religie, dar cel mai adesea se folosește în legătură cu legile ce guvernează comportamentul individului și a comunității. Descoperirea și expresia legii se consideră a fi îndatoriri specifice oamenilor, purtate mai departe de un jurist. Shari’ahul este atribuit doar lui Dumnezeu, Profetului și comunității. Shari’ahul evocă loialitate și dedicare față de Islam.

Primele expresii ale textelor legilor islamice au fost descoperite în niște texte atribuite unor învățați din secolele al VIII-lea și al IX-lea. Printre cele mai importante nume de care se leagă legile islamice îi amintim pe Abu Hanifa, Malik, Shafi’i și Ahmad Ibn Hanbal. Aceștia sunt cei patru fondatori ai comunității Sunitilor, fiecare fiind întemeietorul unei școli judiciare. Aceste școli, împreună cu legea tradițională a Shi’ahului, reprezintă cele cinci tradiții majore din Islam.

După credință musulmană, profetul Mahomed, prin virtute și ideal, a fost model pentru comunitatea de Suniți. Când a murit, Mahomed a lăsat Koranul drept o sursă primară de lege, împreună cu Suna lui, care a fost trimisă din generație în generație sub formă de anecdote.

Există câteva reguli esențiale în religia musulmană:

Importanța căsătoriei, aceasta reprezentând un pilon important al comuniunii dintre un bărbat și o femeie și un semn de înțelepciune.

Allah este singurul Dumnezeu, iar ființele umane au fost realizate prin voința divină, pentru a-l asculta și a-l sluji pe Dumnezeu.

Necesitatea rugăciunii. Conform regulilor religiei musulmane, credincioșii trebuie să se roage de cinci ori în fiecare zi, să țină post pe perioada Ramadanului și să facă cel puțin un pelerinaj la Mecca, dacă situația financiară le permite acest lucru.

Importanța generozității. Pentru a-și arăta dragostea pentru Allah, orice musulman trebuie să facă anual acte de caritate, iar conform Coranului valoarea donațiilor oferite celor nevoiași va fi proporțională cu averea deținută.

Centrul vieții musulmane, în afară de casa în care omul locuiește, este moscheea, locul de rugăciune. Acolo au loc slujbe religioase de cinci ori pe zi sau în unele grupuri de șiiti doar de trei ori în fiecare zi. Rugăciunile sunt spuse cu fața catre Mecca, locul unde se află templul Kaaba și locul de naștere al lui Mahomed.

Ramadanul este o perioadă importantă în religia islamică, fiind asociată revelației Coranului față de profetul Mahomed. Această manifestație implică absența hranei și apei de la răsărit până la apus. Persoanele bolnave și cele ce călătoresc pe perioada Ramadanului pot fi iertate de la post, cu condiția compensării acestui timp mai târziu. În această perioadă musulmanii se adună, pentru a-și putea oferi sprijin unul altuia și deseori dedică timp în plus venerării și rugăciunii. Moscheea devine centrul adunărilor religioase și sociale și acolo sunt deseori strângeri de fonduri pentru organizații caritabile.

BIBLIOGRAFIE

Bălănean C. (2015), Islamul. O temă recurentă în Europa, București, Editura Humanitas.

Juravskii A. (2004), Islam, Moscova, Editura Vesi Mir.

Ondigo Y. (2014), Shahadah (Testimony of Faith) & Its Essential Conditions, Arabia Saudită, International Islamic Publishing House.

Schuon F. (1994), Să înțelegem islamul. Introducere în spiritualitatea lumii musulmane, București, Editura Humanitas.