F A C U L T A T E A D E G E O G R A F I E [611620]

UNIVERSITATEA BABEȘ -BOLYAI, CLUJ -NAPOCA
F A C U L T A T E A D E G E O G R A F I E
S P E CI AL I Z AR E A : GE O G RA F I E

L U C R A R E D E L I C E N Ț Ă

RECONSTITUIREA ACTIVITĂȚII PROCESELOR GEOMORFOLOGICE
DIN AREALUL MINIER AL MUNȚILOR CĂLIMANI UTILIZÂND
METOD ELE DENDROGEOMORFOLOGIC E

Coordonator științific, Absolvent: [anonimizat] P op Cristin Trifan

Cluj -Napoca, 2020

1
CUPRINS
1. INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. …………………………. 2
1.1. Argumentarea alegerii tematicii de studiu ………………………….. ………………….. 2
1.2. Obiectivele propuse ………………………….. ………………………….. …………………… 2
1.3.Localizarea arealului de studiu ………………………….. ………………………….. ……….. 3
2. PROCESELE GEOMORFOLOGICE DIN AREALELE MINIERE ……………… 5
3. TIPURI DE PERTURBĂRI FORESTIERE CAUZATE DE PROCESE
GEOMORFOLOGICE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 8
3.1. Procese din arealele naturale ………………………….. ………………………….. ……….. 8
3.2. Colonizarea forestieră ………………………….. ………………………….. ………………. 10
4. ZONA DE STUDIU, AREALUL MINIER CĂLIMANI ………………………….. .. 11
4.1. Importan ța zonei de studiu ………………………….. ………………………….. ………… 11
4.2. Unități de relief ………………………….. ………………………….. ………………………. 13
4.3. Formele de relief ………………………….. ………………………….. …………………….. 14
4.4.Istoricul exploatărilor mini ere ………………………….. ………………………….. ………. 15
5. METODA DENDROGEOMORFOLOGICĂ APLICATĂ ÎN STUDIU ………. 20
5.1. Principiile generale ale dendrogeomorfologiei ………………………….. ………….. 20
5.2. Etapele cercetării ………………………….. ………………………….. ……………………….. 29
6. REZULTATE ALE RECONSTITUIRILOR DENDROGEOMORFOLOGICE 34
6.1.Limitele metodei ………………………….. ………………………….. ………………………… 40
7. CONCLUZII ȘI PERSPECTIVE ÎN STUDIEREA PROCESELOR
GEOMORFOLOGICE DIN AREALUL MINIER CĂLIMANI ………………………….. ………… 41
8. BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ……………………….. 42

2
1. INTRODUCERE

1.1.Argumentarea alegerii tematicii de studiu

Totalitatea metodelor dendrocronologice servește la datarea precisă a evenimentelor
produse în trecut. Metodologia specifică dendrocronologiei este încă nouă, iar cercetările științifice
în România din domeniul re spectiv sunt foarte puține. Dendrocronologia se poate aplica în domenii
diferite de exemplu: geomorfologia, hidrologia, glaciologia, vulcanologia, climatologia etc.
Metodele clasice prin care se încearcă o datare în geomorfologie nu pot permite o datare
absolută a evenimentelor, apelând la datări relative efectuate prin analize comparative cu
evenimente similare care s -au manifestat în areale vecine sau același areal datările fiind
aproximative. Dendrogeomorfologia, care este o ramură a dendrocronologiei s tudiază procesele
geomorfologice și poate data exact evenimentele din trecut, aceasta fiind corelată cu repartiția
spațială exactă a evenimentelor studiate.
Dintre toate procesele geomorfologice existente pe teritoriul României, am ales curgerile
de debri s dintr -un areal minier pentru ca este unul din procese geomorfologice care poate duce la
crearea unui risc mult mai mare cu efect de lungă durată. Un al doilea motiv pentru care am decis
să studiez curgerile de debris este faptul ca rezultatele metodei de ndrogeomorfologice au o
acuratețe foarte mare, deoarece numărul factorilor care pot provoca afecțiuni este destul de mic.
Un alt motiv pentru care am ales metoda respectivă de studiu implică disponibilitatea
instrumentelor de studiu pentru arborii din clas a coniferelor, dar și prezența laboratorului de
dendrrocronologie din cadrul facultății.
Arealul de studiu pe care l -am ales este în Munții Călimani, deoarece aici prezența
curgerilor de debris are un impact foarte mare asupra cadrului natural și sunt risc uri majore ca
intensitatea curgerilor de debris să crească din ce în ce mai mult. Celelalte procese care pot afecta
cadrul natural precum avalanșele nu sunt atât des întâlnite în zona respectivă. Pentru studiu am
ales bazinul hidrografic al râului Pinul, c are beneficiază de un bazin de retenție a sedimentelor
aduse în aval de curgerile de debris , care însă este deja plin și există riscul de fisurare a acestuia în
urma evenimentelor majore.
Aș dori să mulțumesc coordonatorului științific domnul lector docto r Olimpiu Pop pentru
oportunitatea pe care mi -a oferit -o prin propunerea de a studia curgerile de debris utilizând metoda
respectivă. De asemenea mi -a pus la dispoziție orice am avut nevoie pentru studiu, muncă pe teren
în vederea realizării studiului, mun că de laborator, dar și pentru inițierea în domeniul
dendrocronologiei și îndrumările de care am avut parte înainte și în timpul studiului respectiv.

1.2.Obiectivele propuse

Prin acest studiu mi -am propus realizarea cronologiilor detaliate a curgerilor de de bris care
s-au produs în culoarul studiat precum și să obțin rezultate noi în legătură cu evenimentele de
natură geomorfologică care au loc în arealul respectiv . Acest obiectiv a avut la bază alte obiective

3
secundare precum documentarea istoricului locului pentru a afla care sunt cauzele în urma cărora
s-a ajuns la situația respectivă și factorii care au favorizat de -a lungul timpului declanșarea
curgerilor de debris în Călimani.

1.3.Localizarea arealului de studiu

Munții Călimani sunt mulți vulcanici car e aparțin Carpaților Orientali și ocupă partea nord –
vestică a acestora (Fig.1) . Limita nordică începe cu Depresiunea Dornelor, apoi coboară către sud –
vest spre Munții Bârgăului și se continuă cu Depresiunea Bistrița Bârgăului. Limita vestică este în
totalitate reprezentată de Dealurile Bistriței. Limita sudică este reprezentată de Dealurile
Mureșului și Defileul Mureșului, Muntele Fâncel, Depresiunea Gheorgheni și Munții Corbului. La
est limita Munților Călimani este reprezentată de Depresiunile Bilbor, Dr ăgoiasa, Șarul Dornei,
Secu, Păltiniș și Munții Bistriței. Se învecinează cu formațiuni muntoase precum Munții Gurghiu
în sud, Munții Bistriței în est și Munții Bârgăului în nord (Fig. 2) .
Culoarul de studiu pentru lucrarea respectivă este situat în partea centrală a Munților
Călimani, la nord -est de vârful Negoiul Românesc în cadrul bazinului hidrografic Pinul (Fig. 2)

Fig. 1. Localizarea Munților Călimani în cadrul teritoriului național

4

Fig. 2. Limitele Munților Călimani

5

2. PROCESELE GEOMORFOLOGICE DIN AREALELE MINIERE

Se consideră că abia după deceniul 1950 -1960 specialiștii în domeniul landșaftului au luat
în considerație în mod serios efectele activității umane asupra mediului înconjurător . Omul este
printre cei mai acti vi agenți în morfogeneza contemporană. Acțiunile sale duc la modificarea
peisajului geografic generând astfel peisaje antropice printre care: peisaje industriale (miniere),
peisaje agrare, peisaje urbane și peisaje rurale. Pentru continuitatea inovării es te necesară
exploatarea resurselor, depozitarea și prelucrarea lor, în consecință omul construiește un habitat
nou potrivit resurselor pe care le oferă mediul înconjurător. În ultimii 10 000 de ani cele mai mari
transformări la nivelul suprafeței topografi ce au fost realizate prin activități antropice precum:
generarea de micro -depresiuni sau cuvete în urma exploatărilor de suprafață a mineralelor, lacuri
artificiale, canale fluviale și maritime de transport sau canale pentru irigații; lucrări de foraj, bar aje
pentru reținerea apelor; construcții în vatra orașelor moderne.
“Exploatarea de suprafață a minereului are un impact asupra tuturor componentelor
ecosistemului: substratul, topografia, cursuri de apă, ape freatice, solul, vegetația, fauna,
atmosfera ș i peisajul” (Martín Duque et al., 2015 ). Eroziunea solului este printre cele mai
importante aspecte având în vedere că din această cauză practicile de restaurare nu pot avea loc
până la stabilizarea solului afectând creșterea vegetației în urma lipsei nutr ienților din stratul
superior necesari creșterii acesteia sau eliminarea plantelor și pierderea resurselor de apă prin
scurgere. Mineritul poate avea efecte negative asupra mediului și ex situ. Printre acestea poate fi
impactul asupra calității apelor râur ilor prin transportul de sedimente din halde de steril care
poluează o mare parte a sistemului fluvial, iar în cazul în care mina conține elemente acide
impactul este și mai grav.

Fig. 3. Ravene pe o haldă de steril (sursă: http://www.ecoportal.ro/ecosisteme -acvatice -halde –
steril/doc/faza_I_ecosisteme_acvatice_2007.pdf)

6
Ravenele reprezintă o alta formă de degradare a reliefului în foste areale miniere care pot
apărea în cazul în care nu se realizează o reabilitare a haldelor de steril prin lucrări pentru facilitarea
drenării de suprafață, proiectarea unor construcții de susținere a taluzului (ziduri de sprijin,
chesoane de adâncime, piloți din beton , etc (Fig. 3.). “Ravena este o albie sau o vale miniatu rală
secționată de scurgerea concentrată, dar prin care curge, de obicei, în timpul și imediat după
precipitații sau topirea zăpezii; poate fi dendritică sau rămuroasă sau poate fi liniară, mai mult
lungă, îngustă și de lățime uniformă. Distincția între ra venă și rigolă se face pe baza adâncimii.
O ravenă este suficient de adâncă încât să nu fie astupată de lucrările agricole obișnuite, în timp
ce rigola este mai puțin adâncă și poate fi astupată de lucrările agricole obișnuite ” (Rădoane,
1999, p. 19).
”Dep lasările gravitaționale sunt mișcările […] de la partea superioară a versantului spre
partea inferioară sub influența forței gravitaționale fără influența apei, aerului sau a gheții”
(Rădoane, 2001, p. 34). În arealele miniere acest proces geomorfologic ar e loc atunci când
sfărâmăturile de rocă ajung la o valoare critică, iar odată depășită această valoare materialele sunt
pune în mișcare din locul de meteorizare, roca rămânând astfel neprotejată creându -se noi forme
de relief procesul fiind unul de denunda ție. Acest proces se poate observa în interiorul carierei (în
cazul în care avem o exploatare de suprafață) sau în exteriorul acesteia pe halda de steril (în cazul
în care aceasta nu a trecut printr -un proces de reabilitare care să stabilizeze versantul). Deplasarea
materialelor are loc în urma impulsului gravitațional și se poate realiza în două moduri: prin
transport (efectuată în mod obișnuit de către un agent transportator și anume un râu sau ghețar),
deplasarea în masă (autodeplasare); înclinarea tere nului sau a pantei are un rol foarte important în
autodeplasare cu cât panta este mai mare cu atât manifestarea gravitației este mai puternică.
Primele clasificări a deplasărilor de teren în România au fost făcute de Mihăilescu (1938, 1946)
pe care le -a denumit pornituri acestea fiind de 2 tipuri: pornituri seci (uscate sau semiuscate) și
pornituri umede. Porniturile uscate reprezintă rostogolirile, surpările și tasările; iar cele umede
înglobează curgerile de noroi, curgere de debris , alunecările și solifl uxiunile. Clasificarea
respectiva se bazează pe conținutul de apă a materialelor transportate gravitațional. În areale le
miniere evoluția tehnicilor de exploatare au dus la formarea sedimentelor de material steril
formându -se astfel halde de steril. Exploz ibilul care este folosit în exploatări a dus la formarea
unei cantități uriașe de material steril modificarea landșaftului care au afectat întreaga zonă.
Aceste acumulări de
material ajung să acopere
dealuri și să îngroape văi.
Tehnicile respective de
extracție produc depozite care
nu conțin doar bolovani, pietre
și roci de dimensiuni diferite,
dar și o c antitate ridicată de
nămol care facilitează
formarea unui eventual
eveniment de curgere de debris
(Fig. 4). ”Cel puțin 3 condiții
sunt esențiale în declanșarea
curgerilor de debris: prezența
materialului friabil, prezența

Fig. 4. Exemplul un ei curgeri de debris (sursă:
https://geology.com/articles/debris -flow/)

7
apei în cantități suficiente pentr u a fluidiza materialele (pentru creșterea presiunii interstițiale) și
existența unei pante a versantului de peste 25°” (Innes, 1983; Bonnet -Staub, 2001).
Reabilitarea exploatării miniere se realizează pentru a preveni impactul atât in situ cât și și
ex situ. Totuși unele lucrări de reabilitare au avut un rezultat deplorabil în pofida dezvoltării
tehnicilor de reabilitare din ultimele decenii. Una dintre cauze este că practicile de reabilitare
precum canale de scurgere a apei nu garantează o stabilitate a t erenului pe termen lung. Pentru a
controla eroziunea și sedimentarea în areale miniere este necesar un plan de management care să
includă haldele de steril, apa, topografia, acoperirea solului cu vegetație. Reconstituirea
topografica nu este atât de mult l uată în considerare întrucât factorii de sol și cei vegetativi sunt
considerați mai importanți (Fig. 5).

Fig. 5. Harta utilizării terenului în partea centrală a masivului : 1 – vârfuri; 2 – curbă
de nivel; 3a – curs de apă temporar, 3b – curs de apă permanent; 4 – carieră; 5 – haldă de
steril; 6 – uzină și alte clădiri; 7 – pădure în stare naturală, parțial afectată de activitățile
miniere; 8 – pădure puternic distrusă de alunecări de teren și curgeri de forma te pe halde
de steril; 9 – pădure în stare naturală; 10 – reîmpăduriri; 11 – vegetație arbustivă subalpină;
12 – pajiști alpine (sursă: Pop, 2012)

8

3. TIPURI DE PERTURBĂRI FORESTIERE CAUZATE DE
PROCESE GEOMORFOLOGICE

3.1.Procese din arealele naturale

Perturbăr ile forestiere pot fi clasificate în mai multe categorii care sunt cauzate de : viituri,
avalanșe, curgeri de debris, căderi sau rostogoliri de pietre, etc.
Viitur a este o creștere bruscă a debitului unei ape curgătoare , după o ploaie torențială sau
după topirea unor zăpezi abundente și sunt generate de ploi, de topirea zăpezilor sau/ și de
suprapunerea celor două fenomene în perioada existen ței stratului de zăpadă. Prin extensie,
termenul desemnează o creștere bruscă a nivelului ape i dintr -un râu, care poate duce la revărsarea
lui și poate provoca o inundație , provocând astfel daune arborilor pri n posibilitatea de a transporta
aluviuni care pot acoperi sau descoperi rădăcinile și tulpina arborilor odată cu retragerea apei.
”Avalanșele de zăpadă (Fig.6) sunt fenomene ce se manifestă pe scară largă în zonele
montane unde condițiile topo-climatice favorizează producerea acestora ” (Schweizer et al. 2003)
definind avalanșele ca fiind mase de zăpadă care coboară o pantă înclinată cu viteze mari. ”Atunci
când forța gravitațională depășește forțele de frecare din interiorul stratului de ză padă, masele
de zăpadă devin instabile, declanșarea avalanșelor devenind iminentă ” (McClung, Shaerer,
2006). Există un număr foarte mare de criterii de clasificare pentru avalanșe însă voi aminti doar
trei dintre tipuri de avalanșe : avalanșele în plăci , avalanșe uscate și avalanșe umede. În deplasarea
sa către zona inferioară a culoarului avalanșa lovește toți arborii pe care îi întâlnește în cale și îi
doboară pe cei aflați în mijlocul culoarului și îi afectează pe cei aflați la extremitățile acestuia.
Arborii puțin afectați prezintă unele particularități precum vârfuri rupte, cicatrici, iar cei din
epicentrul culoarului deseori sunt doborâți și transportați în aval.

Fig. 6. Avalanșă uscată (prăfoasă) (sursă: https://www.slideshare.net/LambrinocLaurentiu/avalanse )

9
Căderile și rostogolirile de pietre sunt printre cele mai răspândite procese de versant bruște,
manifestându -se atât în regiuni muntoase cât și în zone cu altitudini mai reduse . Definirea
procesului este „căderea mai mult sau mai puțin liberă a particulelor de rocă de orice dimensiune
de pe versanți foarte înclinați sau pereți verticali” (Rapp , 1960). Alături de căderea liberă a
fragmentelor de rocă, acestui proces îi sunt asociat e și alte forme de mișcare ce pot apărea
ocazional, precum săltarea și rostogolirea. Declanșarea procesului este precedată de o pregătire a
ariei sursă numită de Rapp (1960) „coacere”, care depinde de duritatea rocii, prezența fisurilor și
valorile paramet rilor climatici. În urma meteorizației fizice și/sau chimice, procesul va fi inițiat în
momentul intervenției factorilor declanșatori. Între acești factori, literatura de specialitate
identifică precipitațiile intense, topirea de la sfârșitul sezonului rec e și reînghețarea apei infiltrate
în crăpături, ciclurile gelive diurne, sau o combinație a acestor factori. În fine, cantități mari de
material alterat și instabil pot ceda în timpul unui seism. Astfel căderea și/sau rostogolirea pietrelor
afectează și ar borii din zona acestor evenimente, iar cu cât sunt mai mari pietrele cu atât impactul
asupra regiunilor forestiere este mai mare.
”Curgerile de debris (Fig. 7) sunt definite ca fiind deplasări în masă gravitaționale rapide,
care conțin material solid și p rezintă caracteristicile dinamice ale unei curgeri vâscoase ”
(Varnes, 1978). Unii autori consideră curgerile de debris ca procese intermediare între alunecările
de teren și viituri, sau faze specifice ale alunecărilor de teren în care materialul se deplase ază prin
curgere. ”Declanșarea unei curgeri de debris este direct dependentă de gradul de saturație al
depozitelor neconsolidate din aria sursă. Atingerea pragului de saturație poate avea loc prin ploi
intense pe o perioadă îndelungată ” (Iverson, 2000), pr in topirea bruscă a zăpezii, topirea
permafrostului sau o combinație a acestora, determinând creșterea presiunii din pori și declanșarea
curgerii. Există, de asemenea, situații în care curgeri de debris au fost provocate de vibrațiile induse
de seisme , erupții vulcanice sau supraîncărcarea generată de avalanșe de zăpadă sau alte procese
de versant .

Fig. 7. Curgere de debris (eng = debris flow) (sursă: http://www.irpi.cnr.it/en/focus/debris -flow-
monitoring/ )

10

3.2.Colonizarea forestieră

Colonizarea arborilor este diferită în funcție de unele activități geomorfologice favorabile
și non -favorabile. În urma destabilizării haldei Pinul, pădurea situată în aval de aceasta a fost
distrusă total pe mai mulți km². Corpurile de materiale alunecat e par să fie stabilizate de
aproximativ 20 ani, în schimb suprafețele afectate de curgeri de debris continuă să se extindă în
cadrul acestor suprafețe nou -create. Suprafețele corpurilor de alunecare au fost parțial colonizate
cu molid, mesteacăn, plop și s alcie. Unele curgeri de debris formate în cadrul haldelor de steril
urmează albiile afluenților r âului Neagra, producând daune mai ales asupra drumului de acces spre
carieră. Odată ajunse în albiile acestor râuri, materialele provenite din cadrul haldelor de steril sunt
remaniate împreună cu aluviunile și contribuie la colmatarea albiilor respective.

Baza pentru instalarea vegeta ției naturale pe halde, privind fitotoxicitatea substra telor
prezintă următoarele aspecte:
• Efectul fitotoxic al haldelor apare î n testele de germina ție la o durată mai mare de
11 zile. Procentul de germina ție se stabilizează după 13 zile.
• Procentul de germina ție este redus semnificativ numai pe substratele cu un con ținut
ridicat de sulf;
• Relația dintre procentul de germina ție și valorile pH -ului, con ținutul de azot și
humus, este distinct semnificativă, confirmând influen ța maximă a acidită ții,
indirect a con ținutului de sulf;
• Efectul fitotoxic al radicelelor apare evident la trecerea unei perioade de peste 10
zile;
• Influen ța pH-ului asupra lungimii radicelelor a fost dovedită la un nivel foarte
semnificativ;
• Diferen țierea substratelor cu ajutorul lungimii medii a radicelelor este mai eficientă
decât în cazul procentului de germina ție;
• Durata medie de atingere a unor praguri dimensionale a lungimii radicelelor poate
contribui la stabilirea nivelelor de toxicitate;
• Efectele letale asupra plantulelor au fost surprinse numai la substratul bogat în sulf
, celelalte substrate nu prezintă diferen țe semnificative;
• Indicele de germi nație prezintă valori diferite în raport cu tipul de substrat, de la
15.16 (varianta Sulf), la 159.04 (varianta humus). Acest indice a condus la
elaborarea unei coresponden țe cu nivelele relative de fitotoxicitate;
• Au fost determinate trei domenii de fito toxicitate: A –toxic, care nu permite
dezvoltarea vie ții cu nivelul de toxicitate mai mare de 6.7 (IG sub 85%); B – neutru,
în care se pot manifesta fenomene de inhibare a proceselor fiziologice, cu nivelul
toxicită ții cuprins între 5.6 și 6.7 și C- favorab il, în care plantele se dezvoltă normal,
cu nivelul toxicită ții sub 5.6;
• Aceste domenii au permis cartarea sp ațială a fitotoxicității și explicarea strategiilor
de colonizare a haldelor.
Cu toate acestea, nu există un model general de evoluție a vegetați ei care
poate fi aplicat pe orice zonă minieră. Ca urmare a particularității fiecărei zone miniere, este
necesară o proliferare de studii în timp util.

11

4. ZONA DE STUDIU, AREALUL MINIER CĂLIMANI

4.1.Importanța zonei de studiu

Munții Călimani ocupă partea nord -vestică a grupei centrale a Carpaților Orientali și
reprezintă cel mai extins masiv vulcanic din România. Se desfășoară pe direcția nord -vest – sud-
est. În nord sunt delimitați de depresiunea Vatra Dornei și Munții Bârgăul ui. La est sunt delimitați
de depresiunile Păltiniș, Drăgoiasa, Bilbor, Secu și Munții Bistriței, iar la sud defileul Mureșului
(Toplița -Deda) îi desparte de Munții Gurghiului. În vest se continuă cu Depresiunea Transilvaniei.
Munții Călimani au constituit de-a lungul timpului grani ța statală dintre Moldova și
Transilvania și mai apoi, dintre Transilvania, Bucovina și Moldova și aparțin lanțului vulcanic din
Carpații Orientali și cuprind cel mai întins stratovulcan de andezit cu cel mai înalt vârf vulcanic
din Carpații Orientali (Vârful Pietrosul, 2100m). Erupțiile vulcanice au influențat topografia
masivului form ând astfel calde ira cu un diametru de aproximativ 11 km. Activitățile solfatariene
si fumeroliene au dus la formarea minereului de sulf in partea c entrală a masivului. Morfodina –
mica Munților Călimani prin multe procese de pantă au afectat pădurile alpine, și subalpine, printre
aceste sunt și avalanșele de zăpadă, curgerile de debris care au contribuit la fluxul de sedimente și
fragmentarea pădurii r amânând astfel numeroase cicatrici superficiale pe curelele alpine paralele
cu panta.
Aria naturala din cadrul Munților Călimani a fost propus spre a deveni Parc Național încă
din 1975 de către Centrul de Cercetări Biologice Cluj -Napoca, însă în perioada c omunistă (a doua
parte a sec. XX) peisajul din partea centrala a Munților Călimani a fost modificat foarte mult prin
lucrări miniere care au avut obiectivul de a extrage sulf. Au fost formate câteva lacuri de decantare
printre care: Pinul, Dumitrelul și Gu ra Haitii în anii 1980 pentru a reține sedimentele de minereu
steril transportate în perioadele hidro -geomorfologice. Zona nu a fost foarte bogată în Minereu de
sulf pe cât sa presupus, exploatarea având pierderi foarte mari, totuși daunele provocate reli efului,
solului, apelor sunt aproape iremediabile, acestea având un impact vizual foarte mare pentru
vizitatori. În anul 2000 s -a constituit Parcul Național Călimani prin Legea 5, iar în anul 2004 se
constituie pentru prima dată Administrația Parcului Nați onal Călimani (APNC), perimetrul
parcului include astfel cariera de sulf și haldele de steril.
Sulful se găsește în structura conului vulcanic, Negoiul Romanesc și Pietricelul, în partea
de sud a caldeirei, care se decolorează în formă autohtonă sau se imp regnează în depozite
piroclastice profund modificate. Aceste depuneri sunt acoperite de lavă andezitică și dacitică în
partea superioară a celor două conuri. Deși prezența sulfului este cunoscută în aceste zone încă din
secolul al XVII -lea, exploatarea sa a început o scară industrială încă din anii 1960. La început, s –
au desfășurat acțiuni de prospectare geologică pentru localizarea zonelor cu cele mai mari
concentrații de sulf. Regimul comunist din acea perioadă de timp a insistat să deschidă o exploatare
de sulf în acest masiv, deoarece acesta a fost singura regiune din țară bogată în sulf. În plus, au
vrut să reducă sau chiar să elimine importurile de sulf din alte țări.

12

Exploatarea sulfului din Călimani a fost una dintre cele mai mari exploatări de suprafață
din țară fiind situată în interiorul cald eirei vulcanice a masivului, prelucrarea in situ și exploatarea
zăcământului de sulf a afectat habitatele alpine, pajiștile, jnepenișurile, pădurile de molid, pădurile
mixte (molid și zâmbru), acvatice (cursuri de apă, ape pluviale, pânză de apă freatică). În mod
paradoxal, acest perimetru minier se învecinează cu Rezerva ția „Jnepeni ș cu Pinus cembra”, o arie
deosebit de valoroasă din punct de vedere ecologic inclusă în zona de protec ție strictă a Parcului
Național Călimani. Atât exploatarea la zi a zăcămân tului de sulf, cât și prelucrarea acestuia in situ ,
a avut consecin țe devastatoare, încă dificil de cuantificat asupra ecosistemelor existente.
Surse ale dezechilibrelor au fost în toate etapele tehnologice ale activită ții miniere:
decopertare și haldare, exploatare și transport, prelucrarea zăcământului, ca urmare, restaurarea
ecologică trebuie să includă toate măsurile de combatere a efectelor acestor dezechilibre, cu accent
deosebit pe ecosistemele cu rol de protec ție hidrologică și antierozional ă, cum s unt jnepeni șurile
și pădurile, astfel încât să poată fi stopată eroziunea eoliană, pluvială, transportul de aluviuni și să
se îmbunătă țească func ționalitatea ecosistemelor acvatice.
Fig. 8. Harta geologică a Masiului Călimani : 1 – intruziuni subvulcanice (Di -diorit ; MGbr – microgabbrou); 2 – lave (B –
bazalt; Ab -andezit bazaltic; Apy -andezit cu piroxeni; Aam -andezit cu amfiboli; D -dacit); 3 – depozite piroclastice (pA –
piroclastite andezitice; pD -piroclastite dacitice); 4 și 5 – depozite epiclastice (brecii vulcano -sedimentare, tufite, respectiv
depozite de lahari); 6 – lacul artificial Colibița; 7 – vârfuri; (sursă: Pop, 2012)

13
”Există puține studii științifice privind dinamica proceselor geomorfologi ce. Studiile de
până acum s -au limitat la enumerarea proceselor și a indicațiilor cu privire la anii în care au avut
loc, fără a oferi detalii legate de amploarea lor” (Bojoi și Brânduș, 1984, 1985). Structura și
compoziția depozitului minereu steril refle ctă fazele de lucru din galeriile miniere, carierele și
fabrica de preparare a sulfului. La început, materialul extras din galerii a fost depus, care a fost
însă în cantități mici. În afara evacuării în zona carierei, au fost depuse cantități mari de sol ș i rocă
sterilă, acestea fiind baza depozitului de material steril. Granulometria materialelor care formează
depozitele de steril este variabilă, pornind de la argile la blocuri de dimensiuni metrice. Blocurile
au rezultat din explozii de carieră, procese d e transport, separarea măcinării deșeurilor și extragerea
de sulf în uzina de sulf.
Cea mai afectată zonă de sedimente se află in aval pe pârâul Pinul la nord de cariera de sulf
(Fig. 9. A) și haldele de steril(Fig. 9. B). Alunecările de teren și curgerile de debris au ajuns sa
treacă peste barajul de pe Pinul, sedimentele ajungând astfel și în râul Neagra.

Fig. 9.
A – Cariera de sulf Călimani

B – Haldă de steril din Munții Călimani

4.2.Unități de relief

Partea central -axială caracterizează sectorul vulcanic, alcătuit din mai multe elemente
morfologice. În acest fel, se individualizează relieful cupolei sau conul localizat în partea centrală,
constituind scheletul Călimanului, cu altitudinile cele mai mari situate pe un aliniament de
interfluvii cu orientare în func ție de forma de relief de detaliu cărora le apar ține. Ele mentul
morfologic principal din cadrul conului este calde ira, formată ca rezultat al prăbu șirii depozitelor
craterului în urma erup țiilor violente și a diminuării presiunii din rezervorul magmatic. Acest crater
are forma de potcoavă, cu deschiderea nord -nord-est. Această forma țiune a suferit de -a lungul
timpului o serie de procese, de la magmatism -eroziune fluviatilă, la cele glaciare -crionivale
eviden țiate prin circuri glaciare, circuri de niva ție, trepte de altiplana ție, valuri și terase de
solifluxiune, trene de grohoti ș, saltele de pietre sau culoare de avalan șe, în deosebi sub Re țitiș,

14
Pietricelul, Pietrosul, Negoiul Românesc. Pe latura estică a calderei există un crater secundar
derivat dintr -un con adventiv drenat de Pârâul Calului. Tot părții centrale îi corespunde și relieful
dorsalei mediane de unde pleacă nodul orografic al Vârfului Pietrosul și se sfâr șește în extremitatea
vestică a vârfurilor Zurzugău și Strunior, o structură masivă, maiestoasă grefată pe un soclu
andezitic dur, cu urme de modelare nivală. La această dorsală mediană se adaugă o ramură care
unește vârfurile Strunior, Dălbidan, Buba și Priporul Ro șu. ”În legătură cu aceste formațiuni, s –
au evidențiat două ipoteze. Prima bazată peconstituirea unui con secundar deschis d e Dorna și
afluenții săi, dispus ca latură vestică de ultima ramură (Strunior -Priporul Roșu), iar cea estică,
comună cu cea a craterului drenat de râul Neagra ” (Naum eț al., 1989). ”A doua ipoteză,
avansează existența unui con cu dimensiuni mult mai mari d ecât cel al actualei caldere ” (Dincă,
2004), respectiv latura estică pe aliniamentul actual al estului calderei, iar latura vestică, desemnată
de ramura Strunior -Priporul Ro șu. Explica ția ar consta în existen ța unui facies unitar andezitic pe
toată margine a craterului uria ș, neacceptarea ca margine a unui pachet de piroclastite pe aproape
întreaga latură vestică a actualului crater provenite din activitatea mai domoală a vulcanului imens,
deschiderea dominantă spre nord -est a calde irei de către Neagra Șarul ui datorându -se situării la un
nivel mai coborât în detrimentul Văii Dornei.
Sectorul marginal este situat sub cupola vulcanică, având aspect de podi ș articulat pe
produsele de expulzare din con. O caracteristică a acestui platou o reprezintă delimitarea de poduri
întinse, mai dezvoltate în vest, sud și est, la nord unindu -se cu Depresiunea Dornelor printr -o suită
de glacisuri piemontane.

4.3.Formele de relief

În ceea ce prive ște fizionomia formelor de relief , acestea pot fi descrise pe etaje
altitudinale, astfel:
• Etajul vârfurilor -pe treapta superioară a calde irei și pe platouri. La nivelul calde irei
se pot observa martori de eroziune de două feluri: structurali și de crioplanație. Cei
structurali se localizează pe ramura sudică și estică a ca ldeirei (1700 -2100m), cei
de crioplanație aparțin la două generații diferite prin litologie și origine. În partea
sud-vestică a calde irei se individualizează vârfurile: Pietrosu, Negoiul Unguresc, la
peste 1800m, de formă piramidală, apăruți ca urmare a re tragerii unor abrupturi. Pe
latura occidentală și nordică, Complexul „12 Apostoli”, Lucaciu, Pietrele Roșii,
perimetrul Tamău -Măieriș își datorează forma atât fenomenelor criergice cât și
descompunerii chimice, fasonării eoliene, apelor de meteorizație. Ca urmare,
stâncile ciudate iau variante morfologice diferite: piramide, piloni, sfincși, ciuperci,
porți, turnuri, etc
• Etajul crestelor (interfluviilor) -primul nivel superior din punct de vedere structural –
petrografic cât și platoul structural situat sub ni velul vârfurilor, formează al doilea
mare etaj al masivului. În partea înaltă a calde irei și a dorsalei mediane s -a format
o creastă ascuțită și zimțată ca urmare a proceselor crionivale, în rest apar culmi
rotunjite care se continuă cu treapta inferioară prin planuri înclinate cu declivității
de peste 20 -40°. Există și forme domoale de tip plaiuri întinse care coboară spre
est, la 10 -25°, și brusc (peste 40°), spre interiorul calde irei.
• Ariile depresionare și culoarele de vale sunt cele care fac legătura c u zonele
învecinate. La 700 -800m altitudine se individualizează sectorul depresionar al
Topliței în sud -est, și Colibița în vest, iar la 900 -1000m, sectorul aferent al Negrei
Șarului. Culoarele de vale sunt mai pu țin relevante, însă se încadrează în bazine cu
rate avansate de penetrare in centrul C ălimanului.

15
”Ca urmare a numeroaselor fracturi existente între s trate cu duritate diferită (diorite,
piroclastite consolidate sau slab consolidate, ce nușă și tufuri), s -au format o serie de goluri de
adâncime int erpretate ca o formă nouă de relief, vulcanocarst ” (Naum, 1984). Termenul a fost
discutat atât de către speciali știi din țară cât și de forumurile interna ționale de specialitate, și cu
toate că nu a fost unanim acceptat, formele descoperite de către Naum și Butnaru în 1962, prin
particularită țile genetice semnalate, ar constitui „un fenomen unic”, necunoscut în literatura de
specialitate de până atunci.

4.4.Istoricul exploatărilor miniere

Aici trebuie aminti t și relieful de origine antropică, care, de și este slab reprezentat la nivelul
întregului masiv, versantul nordic stă mărturia unei activită ți miniere cu impact covâr șitor asupra
peisajului cu toate elementele sale. ”Dintre acestea, pot fi amintite rambleele și debleele , canalele
de aduc țiuni și haiturile, digurile și haldele de steril ” (Stoica, 2007). Canalele sunt mai frecvente,
construite sub barajul de la Dum itrelul , halda Ilva, Pinul etc ., în vederea evacuării surplusului de
apă. Există canale de aduc țiune pentru hidr ocentrale, cum este canalul de la Gura Haitii (2 km
lungime). Haiturile au fost construite pentru transportul bu ștenilor și utilizate până în deceniul al
6-lea, secolul al XX -lea. Zăgazurile, ca parte integrantă a haitului, au favorizat procesul de
colmata re permi țând apari ția unor sectoare cu aluvionar abundent, mai ales aportului consistent de

Fig. 1 0. Rețeaua hidrog rafică a masivului Călimani: 1 – 6 ordinul segmentului de râu (în sistem Horton -Strahler); 7 – lac
de baraj antropic; 8 – limitele masivului ; (sursă: Pop, 2012a)

16
material friabil din haldele de steril. Digurile sunt destul de numeroase, mai ales în zona
Dumitrelu l, locul unde au fost construite trei bazine de decantare pentr u prelucrarea sulfului din
minereu. Haldele de steril ocupă suprafa ța cea mai mare ca formă de relief antropică, fiind
rezultatul dislocării și strămutării a unei cantită ți impresionante de rocă din Negoiul Românesc.
”Utilizând tehnicile G.I.S., s -a consta tat că haldele de steril ocupă 365 de ha ” (Stoica, 2007), și
cu toate că ele reprezintă un procent nesemnificativ ca formă de relief, sunt totu și principala sursă
a aportului de aluviuni din zonă ceea ce duce la modificări semnificative în peisaj.
”Descope rirea sulfului în partea centrală a masivului a dus la demararea unei activități
miniere care a avut un impact morfologic important. În timpul și după oprirea definitivă a
exploatării acestei resurse (în anul 1997), cariera și haldele de steril create prin activitățile
miniere au devenit instabile din punct de vedere morfologic, acestea constituind o amenințare
permanentă pentru elementele de infrastructură (șosea de acces, bazine de decantare și de retenție
a sedimentelor etc.)”( Pop, 2012a). Zăcământul de sulf din nordul Mun ților Călimani este, din
punct de vedere administrativ, situat pe teritoriul comunei Șarul Dornei. Primele încercări de
descoperire și punere în valoare a sulfului nativ datează din s ec. XVI – XVII. În perioada 1951 –
1953, Departamentul In dustriei locale din M.A.I. a redeschis o parte din lucrările vechi din
versantul nordic și sudic la Re țitișului, dar f ără a obține rezultate. De asemenea Întreprinderile de
Gospodărire Oră șenească Topli ța și Câmpulung au executat lucrări ce nu au dat rezultate. În 1953
I.G.E.X. începe cercetarea oxizilor de fier din zonă dar lucrările sunt întrerupte pană la construirea
unui drum de acces (Fig. 1 2). Abia în anul 1960 apar prim ele indicii de suprafa ță legate de existen ța
unui zăcământ de sulf. For ajele executate ulterior au ajutat l a identificarea piroclastitelor
impregnate cu sulf. În anul 1970 s -au început activitățile de exploatare, deoarece era perioada în
care chimia reprezenta motorul economiei naționale fapt de neînchipuit fără acid sulfuric și
celelalte preparate ale sulfului. Cererea pe piață era mare, sulful era extrem de căutat, astfel
pagubele ce erau provocate mediului au fost neglijate primând interesele economice. Între timp
demersul se dovedește nerentabil și lucrările de opresc.

Fig. 11. Treptele carierei din Munții Călimani și urmele de sulf rămase

17

Metoda de extracție s -a realizat cu ajutorul utilajelor grele, prin metoda secțiunilor
orizontale, reprezentate prin fișe de treaptă la echidistanța de 10 m (Fig. 1 1). În teren începând cu
1560 m, cariera a fost săpată în trepte de înălțimi de 20 m, astfel fiind la intervalul 1560 -1820 m,
treptele de exploatare au înălțimi de 20 m iar în intervalul 1560 -1420 treptele aveau înălțimi de 10
m. În sensul de avansare de la est la vest înălțimile treptelor erau de 10 m, (cazul treptei 1560) care
a ajuns la 1570, pe centrul carierei. Urcarea treptelor către vest se datora pragurilor de rocă mai
dură.
Practic treptele realizate reprezintă suprafețe ondulate, în urcare de la e st spre vest cu până
la 10 m, ceea ce a făcut ca rezervele găsite în trepte să aparțină la două trepte proiectate astfel: în
cazul când o treaptă cu înălțimea de 10 m a urcat cu 5 m, rezerva găsită în jumătatea inferioară a
treptei aparținea jumătății supe rioare a treptei proiectate, iar rezerva deschisă în jumătatea
superioară a treptei săpate, aparținea treptei superioare proiectate. Acest fapt avea importanță în
programarea și realizarea producției de rocă de sulf. Exploatarea corpurilor și ramifica țiilor cu

Fig. 1 2. Harta drumului de acces către carieră: 1 – Vârfuri; 2 – Drumul; 3 – Cariera; 4 – Gura Haitii
(cea mai apropiată localitate)

18
grosimi sub 10 m și intercala țiilor mici și mijlocii, punea probleme dificile, în sensul cre șterii
diluției și a pierderilor. Dilu ția medie realizată la începutul exploatărilor era de 32% iar pierderile
se ridicau la 25%. Aceasta situa ție se datora imposibilită ții exploatării selective în numeroase
cazuri datorită mai multor factori:
• proprietă țile fizic o – mecanice slabe ale rocilor din cursul și acoperi șul corpurilor de
minereu, de pe flancul sudic al carierei, roci cara cterizate prin proprietă ți hid rofobe,
afectate de dezagregare rapidă, instabilitate taluz elor ce nu permiteau săparea bra țelor
scurte pentru exploatarea selectivă;
• numărul insuficient al excavatoarelor termice cu cupa de 2.5 mc., necesare pentru
exploatarea selectivă.
Astfel, exploata rea selectivă nu putea fi realizată deseori, recurg ându-se doar la sec ționarea cu
cupele excavatorului, folosindu -se unghiurile de curgere diferite ale sterilului și ale rocilor de sulf.
Dificultă țile tehnice întâlnite le exploatarea selectivă dar și morfo logia corpurilor de rocă de sulf
arata că exploatarea în carieră a acestui zăcământ nu era adecvată, lucru observat și în urma
constatării consumului mare de carburan ți, clima nefavorabilă carierei, uzura permanentă a
parcului auto, a excavatoarelor și mai ales în urma constatării volumului mare de decopertări,
poluarea și degradarea mediului. Ma șinile de foraj erau de asemenea sensibile iar mediul propus
de Mun ții Călimani nu era tocmai favorabil. Exploatarea sulfului prin săpare, asemănător minelor,
nu er a posibilă din cauza gazelor toxice ce se degajau (hidrogen sulfurat) și care puteau provoca
moartea multor mineri. Dar, germanul Hermann Frash (1852 – 1914), a descoperit în anul 1891,
un nou procedeu ce consta în trimiterea aburului sub presi une în zăcăm ânt, cu ajutorul sondelor.
Acest abur topea sulful și îl arunca la suprafa ță unde se solidifica aproape în stare pură. În urma
folosirii acestui procedeu, însemnate arii limitrofe erau puternic afectate de prezen ța sulfului. Pe
lângă poluarea intensă a solului și a apei, era afectată și calitatea aerului. Pentru zăcământul de la
Negoiul Românesc, această tehnică reprezenta o perspectivă de viitor, în condi țiile în care valoarea
gradului de asigurare cu re zerve era pe o perioadă înd elungată , 99 de ani în 1993 și 56 de ani în
2001.

Fig. 1 3. Haldele de steril, Pinul (sursă: Pop 2012a)

19
Pe versanții din jurul carierei și în apropiere de uzina de preparare a sulfului s -au creat mai
multe halde de steril. Amplasarea și construcția lor n -au respectat normele de siguranță a
stabilității. Astfel, halda Pinul (Fig . 13), construită în valea cu același nume a acoperit numeroase
sectoare de versant cu turbării sau cu exces de umiditate. Exploziile utilizate în carieră, amplasar ea
defectuoasă a materialului steril, umiditatea ridicată de la baza haldei au dus la destabilizări majore
sub formă de alunecări de teren. ”Cel mai important eveniment de acest fel s -a produs în 1979
când alunecările devastatoare continuate cu curgeri tor ențiale au afectat albia râurilor Pinul și
în aval pe cea a râului Neagra” (Bojoi și Brându ș, 1984). Acest eveniment major de destabilizare
a haldelor a fost urmat de altele de o amploare mai redusă. Ulterior, curgerile de debris s -au instalat
pe suprafețe le nou create, modelând corpurile de alunecare și transportând cantități mari de
materiale care au fost depuse în bazinul de retenție a sedimentelor Pinul sau în albi a râului Neagra
(Fig.14) .

Fig. 14. Sondajul topografic al bazinului de retenție 1 – Vârfuri, 2 – Râuri permanente, 3 – Aria
minieră, 4 – Bazinele de retenție a sedimentelor ; (sursă: Pop, 2012a)

20

5. METODA DENDRO GEOMORFOLOGICĂ APLICATĂ ÎN
STUDIU

Dendrocronologia este ”știința care se ocupă cu datarea inelelor de creștere ale arborilor
cu scopul de a răspunde la întrebări legate de istoria naturală ” (Wenk, 1999). După Shroder
(1980, p. 161) „ dendrocronologia este știința generală care se ocupă cu datarea inelelor anuale
de cre ștere ale plantelor lemnoase și cu exploatarea informa țiilor de mediu asociate acestei
creșteri”. Termenul de dendrocronologie provine din combinarea cuvintelor grece ști dendron =
arbore , chronos = timp și logos = știință, desemnând știința care folose ște datarea inelelor de
creștere (anul lor exact de formare). Cu alte cuvinte, dendrocronologiei îi revine sarcina de a
elabora și dezvolta tehnicile de prelevare și prelucrare a probelor, de numărare, măsurare, datare,
interdatare și standardizare a inelelor anuale de arbori. Aceste tehnici po t fi utilizate în numeroase
științe specializate, precum:
• dendroclimatologia se ocupă cu reconstituirea variației factorilor climatici de exemplu:
cantitatea de precipitații, temperatura, vântul, adâncimea zăpezii etc;
• dendroarheologia datează pe bază de resturi de lemn momentul în care arborii au fost
doborâți și folosiți pentru construcții din lemn;
• dendroecologia folosește inelele de creștere ale arborilor pentru a studia factorii care
afectează ecosistemele ;
• dendroglaciologia studiază dinamica maselor de gheață folosindu -se de inelele de creștere
ale arborilor dintr -o morenă pentru a se stabili momentul retragerii ghețarului respectiv;
• dendrohidrologia studiază inundațiile, modificările albiei râurilor, oscilațiile nivelului
lacurilor prin datarea perio adelor în care arborii au fost inundați;
• dendropirocronologia se referă la reconstituirea apariției și periodicității incendiilor;
• dendroentocronologia este ramură a dendrocronologiei care vizează analiza focarelor de
insecte care afectează copacii.
• dendrogeomorfologia studiază inelele arborilor pentru a data procese geomorgologice.
Fiecare dintre științele menționate folosesc inelele arborilor pentru a data și studia anumite procese
specifice fiecărei științe. Schimbările apărute în forma inelelor de creștere permite datarea și
explicarea acestor procese.
Metoda dendrogeomorfologică , pe care am folosit -o în studiu, este știința care folosește
inelele arborilor și răspunsurile de creșt ere ale acestora pentru a data procesele geomorfologice,
răspunzătoare de geneza și evoluția formelor de relief. De exemplu, analizarea schimbărilor
apărute în forma inelelor de creștere permite datarea unor procese geomorfologice cum sunt
alunecările de t eren, avalanșele de zăpadă, creep -ul solului și al zăpezii, curgeri de debris etc.
5.1.Principiile generale ale dendrogeomorfologiei

Mulți autori au încercat să se ocupe cu documentarea enunțarea și demonstrarea principiilor
de bază ale dendrocronologiei, car e trebuie respectate pentru un studiu dendrogeomorfologic de
succes. Există opt principii dendrocronologice de bază:

21
1. Principiul uniformității are la bază ideea că procesele fizice și biologice de mediu sunt
reflectate în modul de creștere a arborilor, iar acest lucru trebuie sa fi fost operațional și în
trecut. Ceea ce înseamnă că ”prezentul este cheia trecutului” (Hutton, 1785 , apud
Grissino -Mayer, 2005b ). Totuși dendrocronologia a oferit un nou aspect acestui principiu
și anume ”trecutul este cheia viitor ului” adică dacă știm condițiile de mediu din trecut
după ce analizăm inelele de creștere ale arborilor putem presupune mai bine și/sau gestiona
condițiile similare de mediu în viitor. ”Folosind principiul uniformității Grissino -Mayer
(1995) a obținut o pe rioadă de reconstituire a precipitațiilor pentru nordul statului New
Mexico din S.U.A. care se baza pe inelele de creștere ale arborilor vii și pe cele ale
resturilor de trunchiuri descoperite în monumentul ”El Malpais”. Reconstituirea a fost
posibilă dato rită calibrării lățimii inelelor de creștere din secolul XX -lea la cantitățile de
precipitații din această perioadă, deoarece s -a presupus că relația dintre inelele de
creștere și condițiile de mediu trebuie să fi existat și în trecut, autorul a reconstitu it
cantitățile anuale de precipitații din această regiune pentru ultimii 2129 de ani” (Vuia,
2006).
2. Principiul factorilor limitativi cuprinde rata de dezvoltare a arborilor și este influențată de
cele mai multe ori de un mediu cu caracter limitativ dintr -o anumită regiune, de exemplu
precipitațiile sunt un factor limitativ în cazul în care arborele se află într -un mediu cu climat
arid sau semiarid. În cadrul mediilor respective creștere arborilor este în funcție de
cantitatea de precipitații care permite acest lucru. Daca sezonul este mai ploios atunci
inelele de creștere vor fi mai groase, în concluzie grosimea inelelor de creștere est e
influențată de cantitatea de precipitații (Fig. 1 5). În alte zone nu precipitațiile sunt cel mai

Fig. 1 5. Factorii limitativi de creștere se pot observa în aspectul inelelor (sursă: Vuia, 2006)
limitativ factor în creșterea arborilor. La altitudini m ari de obicei temperatura este cel mai
limitativ factor. În alte situații factorul limitativ poate să nu aibă un aspect climatic. Procese
geomorfologice accelerate cum sunt avalanșele, alunecările de teren, rostogolirile,
ravenarea, eroziunea fluviatilă, c reep-ul etc.; pot reprezenta factorul cel mai limitativ dintr –
o regiune forestieră. Aceste cauze sunt motivul pentru care selectarea arborilor pentru
analiză trebuie făcută cu o atenție sporită în relație cu procesul sau procesele care afectează
arborii re spectivi, în caz contrar munca depusă în prelevarea, prelucrarea și examinarea
probelor poate fi în zadar datele obținute fiind incorecte .

22
3. Principiul sistemului de creștere al arborilor se referă la seria de inele de creștere dintr -un
arbore care poate fi descompusă într -un sistem de factori de mediu, antropici și naturali.

Unde:
R – inelul de creștere din anul t;
A – vârsta arborelui ( cu cât arborele este mai în vârstă cu atât creșterea este mai lentă);
D1 – factorii perturbatori intrinseci (ex. căderile de arbori);
D2 – factorii perturbatori extrinseci (ex. o invazie de insecte care cauzează reducerea ratei
de creștere a arborilor, influențe antropice, procese geomorfologice);
E – procese întâmplătoare care pot genera erori (nu pot fi prezise).
Literele grecești pot avea valoarea ”0” sau ”1” în cazul în care există factori pe rturbatori
sau nu. Dacă dorim să scoatem în evidență procesele geomorfologice pe care le studiem
unii factori trebuie minimizați. Acest lucru se poate face prin compararea cu o serie de
inele de la arbori de aceeași specie, aflați în vecinătate însă în con dițiile în care stresul
geomorfologic este absent. Factorii perturbatori intrinseci și extrinseci se pot elimina după
o selectare a arborilor și o documentare a condițiilor de mediu din trecut în situl ales pentru
analiza dendrogeomorfologică. Pentru a eli mina procesele întâmplătoare numite zgomot
care sunt principala sursă
de erori în datările
dendrogeomorfologice este
necesară o replicație a
tendinței arborilor, acest
lucru fiind obținut prin
prelevarea, prelucrarea și
analiza unui număr cât mai
mare de p robe și reacții de
creștere.
4. Principiul amplitudinii
ecologice se referă la
speciile de arbori care sunt
sensibile la schimbările
factorilor de mediu și se
află la limita latitudinală
sau altitudinală a arealului
lor de vegetare. În România
speciile de con ifere cu o
mare amplitudine
ecologica sunt pinul ( Pinus
sylvestris ) și molidul
(Picea abies ), în timp ce
zâmbrul ( Pinus cembra ),
laricele ( Larix decidua ),
pinul negru de banat ( Pinus

Fig. 16 . Producerea inelelor complacente și senzitive în
funcție de arealul de dezvoltare (sură: Vuia, 2006)

23
nigra v. banatica ), sau tisa ( Taxuss baccata ) ocupă areale restrânse, cu o amplitudine
ecologică mult mai mică, astfel analizarea inelelor de creștere a acestor arbori oferă
informații importante.
5. Principiul selectării sitului de prelevare a probelor dendrocronologice se folosește pentru
a selecta situl de prelevare a eșantioa nelor în drendrocronologie și se bazează pe criteriul
prin care putem afla că seriile de inele de creștere produse trebuie să fie senzitive la factorii
de mediu studiați. Prin urmare în cazul în care arborii răspund bine la condițiile de secetă
atunci ei s unt întâlniți acolo unde aportul de apă este limitat. Siturile pentru prelevarea
eșantioanelor trebuie selectate în așa fel încât semnele de mediu care se dorește a fi
investigate sa aibă un caracter cât mai evidențiat. În figura 1 6 se pot observa doua tip uri de
inele de creștere (complacente și senzitive) din două medii diferite de creștere pentru
arborii respectivi, prin urmare criteriul selectării sitului de prelevare a eșantioanelor se
poate alege în funcție de unele particularități pe care le prezintă arborii: arbori rupți,
cicatrizați, dezrădăcinați etc.
6. Principiul interdatării este un principiu de bază al dendrocronologiei , fiind fundamentat
de către Andrew Ellicott Douglass, care se consideră părintele științei respective, care a
demonstrat că unele caracteristici pe care le au inelele de creștere permit corelarea între
inele ce provin de la arbori diferiți (de aceeași specie) și se pot suprapune numai pe un
anumit interval. Acest lucru este posibil, deoarece se poate stabili cu exactitate anii în ca re
inelele au fost formate, de exemplu: o secvență de inele foarte subțiri este urmată de o
secvență de inele foarte groase. Dacă această variație se poate descoperi în doua sau mai
multe probe diferite din punct de vedere temporal atunci, prin interdatare , va lua naștere o
serie rezultantă mult mai lungă (Fig. 1 7).

Fig. 1 7. Interdatarea seriilor de inele pentru a obține o cronologie de o durată cât mai
mare (sursă: https://www.ncdc.noaa.gov/data -access/paleoclimatology -data/datasets/tree –
ring)

24
7. Principiul repetabilității . Schimbările de mediu se pot evidenția mai bine, iar datele eronate
pot fi înlăturate prin prelevarea mai multor probe din același arbore, dar și pr in prelevarea
mai multor probe din același areal. Studiul mai multor eșantioane din același arbore reduce
erorile variabilițății creșterii inelelor, pe când erorile sunt semne de mediu nedorite care
apar la un număr mic de arbori din același sit. A fost st abilit că în dendrocronologie
numărul minim de probe per sit este de 10 (minim 2 probe per arbore), iar un număr de 20
de probe sau mai mult este optim.
8. Principiul standardizării . Creșterea arborilor reprezentată de lățimea inelelor variază în
funcție de f actorii de mediu care determină condițiile de viață, vârsta arborelui (cu cât are
o vârstă mai înaintată cu atât creșterea va fi mai lentă, respectiv inelele de creștere vor fi
mai înguste) care determină p scădere a potențialului de creștere în sezonul de vegetație.
Din această cauză datele care sunt obținute din analiza probelor (lățime inel, raport lemn
timpuriu – lemn târziu, densitate lemn timpuriu, densitate lemn târziu etc.) trebuie
prelucrate și matematic pentru a elimina tendințele fiziologice de c reștere respective. Prin
urmare valorile numerice care sunt exprimate în milimetri (mm) sunt transformate în valori
index care exprimă dimensiunea creșterii într -un an dat, raportată la creșterea estimată
(tendința liniară de creștere trebuie standardizată înainte).
Principiile generale ale dendrocronologiei se pot aplica în procesul de alegere a siturilor cu
arbori afecta ți de ac țiunea agen ților geomorfologici, în prelucrarea statistică și în interpretarea
datărilor. Pe lângă acestea însă, există și alte p rincipii speciale, care sunt în măsură să permită
datarea cu acurate țe a un or răspunsuri de cre ștere diferită, anormală, ce apar ca efect al proceselor
geomorfologice care au afectat arborii la un moment anume . De asemenea, spre deosebire de
dendrocronolog iile care indică o varia ție continuă în timp a cre șterii arborilor, sub impulsul
diver șilor factori de mediu, cele dendrogeomorfologice nu se caracterizează prin continuitate,
deoarece procesele geomorfologice nu afectează arborii dintr -un sit în fiecare an, ci doar ocazional,
prin concursul unui complex de factori care le -a generat. Astfel, în dendrogeomorfologie vor fi
eviden țiați doar anii în care diversele forme de cre ștere anormală a arborilor indică o magnitudine
ridicată a proceselor geomorfologice.
Conceptul de proces -eveniment -răspuns a fost utilizat pentru prima dată în
dendrogeomorfologie de către J. F. Shroder Jr. în anul 1978 și apoi în 1980 (p. 165). El se bazează
pe faptul că diversele procese geomorfologice pot produce evenimentele men ționate, iar acestea
afectează cre șterea arborilor din arealul respectiv. Răspunsurile de cre ștere se pot materializa prin:
• apari ția lemnulu i de reac ție;
• creșterea excentrică a inelelor anuale sau schimbarea bruscă a direc ției excentricită ții
acestora;
• creșterea de noi lăstari verticali din tulpinile înclinate sau din tulpinile și ramurile rupte,
precum și din rădăcinile adventive ale arbori lor cu baza tulpinii îngropată în sedimente;
• creșterea marginilor întărite și îngro șate în procesul de vindecare a cicatricilor mecanice și
de incendiu;
• traumatizarea celulelor din inele și a canalelor rezinifere;
• inhibarea cre șterii prin apari ția de in ele foarte înguste sau prin apari ția benzilor false intra –
anuale sau chiar prin suprimarea totală a cre șterii într -un an (inele absente);
• relaxarea sau sporirea cre șterii prin formarea de inele exagerat de groase;
• apari ția rădăcinilor adventive și epicormice;
• moartea arborilor;
• succesiunea unei noi genera ții de arbori.

25
În zonele temperate, ca
urmare a diferențelor de
temperatură dintre anotimpul
de iarnă și cel de vară, procesul
de creșterea arborilor se
realizează de -a lungul unei
scurte perioadă din an,
denumită ”sezon de vegetație”
(Vuia, 2006), acest sezon de
vegetaț ie începe din luna aprilie
și se termină în luna august , în
dependență de temperatură
poate dura mai mult . În același
timp pentru arborii din cadrul zonelor tropicale și intertropicale creștea are loc pe parcursul
întregului an calendaristic. Astfel în zon ele temperate se poate observa diferența dintre sezonul de
vegetație și restul anului prin inelele de creștere bine diferențiate între ele.
”Pentru vegetația sempervirescentă (conifere), procesul de creștere a arborilor se
realizează prin intermediul unui țesut situat imediat sub scoarță numit cambium. Lemnul timpuriu
are o culoare deschisă și se formează în prima parte a sezonului de vegetație, fiind alcătuit din
celule cu diametru mai mare și pereți subțiri. În a doua parte a sezonului de vegetație, când
temperatura începe să scadă, se formează celule cu pereți mai gro și și diametru mai mic, acestea
având un rol important în
asigurarea rezistenței
arborelui. Celulele
generate în perioada
secundă de vegetație au
culoare mai închisă și
formează lemnul
târziu ”(Fig. 1 8) (Meseșan,
2013) . În orice secțiune
transversală se pot observa
secvențe de lemn timpuriu
care alternează cu secvențe
de lemn târziu la arborii
din zona temperată . ”O
secvență de lemn timpuriu
împreună cu secvența de
lemn târziu consecutivă
formează un inel anual de
creștere. În fiecare an
calendaristic se formează
un nou inel de creștere,
acesta fiind situat în
exteriorul inelului din anul
anterior. Într -o vedere
tridimensională, inelele
anuale de creștere din
trunchiul unui arbore au
aspectul unor conuri de
lemn suprapuse ” (Vuia, 2006), așa cum se poate observa în Fig. 19.

Fig. 1 8. A – lemnul timpuriu (de culoare deschisă); B – lemnul târziu
(de culoare închisă)

Fig. 19. Creșterea anuală a arborilor în profil longitudinal (sursă:
Vuia, 2006)

26
Manifestarea unuia dintre procesele enumerate mai sus are ca rezultat declanșarea unui
eveniment c are de obicei poate influența creșterea normală a arborilor din arealul afectat.
Răspunsul arborilor este rezultatul încer cării acestora de a se adapta la perturbarea suferită,
manifestându -se prin crearea lemnului de reacție, a cicatricilor, a canalelor rezinifere traumatice ,
reducerea creșterii, creștere exagerată, formarea țesutului calus, formarea pungilor de rășină .
Toate aceste răspunsuri sunt înregistrate de arbore în inelele de creștere formate după producerea
evenimentului (Stoffel , Bollschweiler, 2009 ).
Lemnul de reacție se mai poate numi lemn de tensiune pentru arbori din categoria
foioaselor sau lemn de compresiune pentru categoria coniferelor. Acesta apare în urma presiunii
exercitate asupra trunchiului arborelui ca urmare a proceselor de deplasare în masă. Acest proces
se poate observa în aspectul pe care îl are arborele, adică arborele este înclinat, iar pentru a reveni
la poziția verticală, coniferele produc un hormon numit auxină care determină dezvoltarea unui
țesut special care forțează trunchiul să revină la poziția normală, verticală. Țesutul respectiv apare
în partea inferioară a zonei înclinate a trunchiul ui.
” Trăsătura specifică a
lemnului de compresiune este forma
rotundă a celulelor, rezultând spații
bine definite între acesta. Pereții
celulelor în cadrul lemnului de
compresiune sunt mai groși decât în
lemnul normal, având un conținut
mai mare în lignină și mai mic în
celuloză. Compoziția pereților
celulari este diferită față de cea a
celulelor din lemnul normal , ca
urmare a mod ificarii stratelor cu
microfibre de celuloză. Aceste
modificări fac ca în timpul creșterii
celulele din lemnul de compresiune
să se poată extinde longitudinal,
determinând „împingerea” în sus a
trunchiul pentru a reveni la poziția
verticală” (Du și Yamamot o, 2007).
În cazul în care tensiunea
exercitată asupra trunchiului este
foarte mare atunci lemnul de
compresiune se extinde pe o
perioadă mai îndelungată ( Fig. 20)
mai mulți ani la rând, respectiv mai
multe inele de creștere). Anul în care
începe secvența de compresiune este
un indicator al producerii
evenimentului care a afectat
arborele, arborii, indicator care se
poate lua în considerare doar daca
arborele respectiv a avut mai mult de
10 ani, deoarece în primii ani de
viață arborele este mult mai sensib il decât de obicei și pot interveni alți factori care pot determina
apariția lemnului de compresiune ( de exemplu: vântul) fapt ce determină erori în datarea
evenimentelor.

Fig. 20. Disc scanat (probă prelevată din Munții Călimani
situl Pinul), 1- Secvenț ă cu lemn de compresiune

27
”Canalele rezinifere traumatice sunt specifice coniferelor și se formează în urma
impactului mecanic exercitat asupra trunchiului unui arbore, din diferite cauze precum: invazia
unor insecte, atacul unor ciuperci, manifestarea incendiilor, manifestarea condițiilor climatice
care determină distrugerea parțială a cambiului” (Bollschweiler et al. 2008, Pop et al., 2012 b).
Aceste canale sunt formate din celule epiteliale care înconjoară arborele și produc rășină care
circulă prin arbore. Apariția acestor celule epiteliale se datorează reacției de apărare a arborelui
prin mărire a fluxului de rășină care circulă prin arbore, pentru a asigura izolarea, împiedicarea și
răspândirea agenților patogeni din interiorul lemnului. Canalele rezinifere traumatice apar
ocazional în lemnul coniferelor și sunt destul de dispersate, dar dacă arb orele suferă anumite
leziuni atunci canelele rezinifere traumatice formează șiruri tangențiale în jurul leziunii (Fig. 21).
Seriile de canale rezinifere traumatice se pot dezvolta până la 5 cm deasupra leziunii și pana la 10
cm sub aceasta unde se dezvoltă și în inelele crescute în următorii 2 -3 ani de producerea
evenimentului. ”Dacă leziunea apare în timpul sezonului de creștere, canalele rezinifere
traumatice se individualizează în perioada imediat următoare. Dacă leziunea apare imediat după
terminarea se zonului de creștere, uneori are loc o reluare a creșterii pentru o scurtă perioadă și
formarea canalelor rezinifere traumatice însă, în cele mai multe cazuri, canalele rezinifere
traumatice apar doar anul următor, după reluare creșterii” (Bollschweiler et al. 2008).

Fig. 21. Disc scanat care evidențiază șiruri de canalele rezinifere traumatice

Clasificarea canalelor rezinifere traumatice se stabilește în funcție de repartiția acestora în
cadrul inelului de creștere anual. Canalele individuale oarecum aliniate se încadrează în clasa C.
Canalele aliniate, dar care au spații între ele, se încadrează în clasa B , iar în clasa A într -un inel
sunt canale rezinifere dese, foarte apropiate între ele (fără spațiu gol) și aliniate .
Reducerea c reșterii este un fenomen care are ca rezultat scăderea bruscă a lățimii inelelor
anuale cu cel puțin 40% față de inelele anterioare, dar se poate ajunge și la lipsa totală a unuia sau
a mai multor inele. În funcție de intensitatea impactului, poate apărea un inel mai îngust sau mai
multe. Uneori, în urma impactului foarte puternic, arborele nu mai reușește să revină la creșterea
normală. De obicei, reducerea creșterii se asociază cu apariția cicatricilor, a lemnului de
compresiune datorat înclinării trunchi ului; cu îngroparea trunchiului arborelui sau cu ruperea unor
ramuri. Fenomenul respectiv este tipic în special în cazul ruperii vârfului arborelui, având ca
rezultat formarea în anii următori a unor inele mai înguste pe toată circumferința trunchiului.
Reducerea creșterii poate avea uneori și cauze climatice, în acest caz inelele înguste putând fi
identificate în mai mulți arbori din aceeași perioadă și același areal (Stoffel et al, 2010). Intensitatea

28
răspunsului de tip reducerea creșterii se stabilește î n funcție de intervalul de timp în care aceasta
apare fără întrerupere și se clasifică la fel ca și în cazul lemnului de compresiune.
Dacă reducerea creșterii are ca rezultat scăderea lățimii inelelor cu minim 50% atunci
creșterea exagerată reprezintă fenomenul în urma căruia lățim ea inelelor anuale crește de la un
minim de 30% și poate ajunge la diferențe de peste 200% între inele conse cutive. Fenomenul de
creștere exagerată se datorează în primul rând unor evenimente care au distrus arborii din
apropierea celui în cauză. În cazul în care , arborele studiat, nemaiavând concurența vecinilor, va
beneficia de mult mai multă lumină, apă și nutrienți , astfel înregistrând o creștere , spre deosebire
de anii anteriori, mai puternică observându -se un inel mai lat. Câteodată creșterea exagerată poate
să apară mai târziu, inițial arborele afectat astfel form ează de la unul până la mai multe inele mai
înguste decât anterioarele, iar inelele late ap ar doar după refacerea arborelui . Creșterea exagerată
poate avea uneori cauze climatice, prin urmare în așa situație inelele mai late se pot fi identificat a
în mai mulți arbori din aceeași perioadă și același areal. Intensitatea răspunsului de tip creștere
exagerată se stabilește în funcție de intervalul de timp în care acest fenomen apare fără întrerupere,
împărțirea pe clase de intensitate fiind similară cu cea din lemnului de compresiune.
Cicatricile permit datarea procesului prin care a fost distrusă scoarța și cambiumul (țesutul
vegetal tânăr) pe suprafața a trunchiului În cazul în care leziunea are loc în timpul sezonului de
vegetație, anul în care s -a produs evenimentul se poate stabili cu o precizie spo rită.

Fig. 2 2. Stadiul cicatricilor
A. stadiul incipient în care
scoarța și cambiumul sunt
distruse

B. Stadiul al doi -lea de cicatrice
deschisă

C. Stadiul final de cicatrice
aproape vindecată

Vindecarea cicatricilor (Fig. 2 2) implică creșterea inelelor care se dezvoltă în urma traumei peste
zona trunchiului care are cambiumul distrus și are aspectul unei margini îngroșate și întărite.
Inelele de creștere noi nu mai pot acoperi zona cu cicatrice, ci doar sub un anumit unghi, devenind
tot mai subțiri în interiorul marginii care înconjoară cicatricea. În dependență de amploarea
traumei, cicatricea se poate vindeca complet după mai mulți ani, dar se poate stabili cu exactitate

29
anul în care trauma a fost indusă, datorită culorii închise a in elelor din zona respectivă în
comparație cu celelalte inele din secțiune (Fig. 23). Prin simpla numărare a inelelor care au crescut
de la momentul cicatrizării se poate stabili o vârstă exactă a cicatricii. În unele cazuri inelele
înguste formate după cic atrizare îngreunează procesul de stabilire a vârstei cicatricii. Dacă se
extrag doar carote pentru datare este nevoie de cel puțin două, una pe o rază care străbate cicatricea
până la mijlocul arborelui (măduva trunchiului), iar cealaltă la aceeași înălțim e tot până în centrul
trunchiului doar că pe o rază care să cuprindă inele sănătoase. Diferența dintre numărul inelelor
celor două carote reprezintă anii scurși de la evenimentul care a creat cicatricea.

5.2. Etapele cercetării

Pentru început este nevoie de
a se identifica arealul de studiu,
respectiv un areal minier cu arbori
afectați de un proces geomorfologic,
curgeri de debris în acest caz. Etapa
respectivă se poate efectua într -un
laborator cu ajutorul documentelor
cartograf ice precum: ortofotoplanuri,
imagini aeriene sau satelitare, planuri
topografice sau alte hărți etc. În acest
mod se pot individualiza culoare de
curgeri de debris, bazine de retenție a
sedimentelor etc.
Pasul următor constă în
studiul de teren, prin prele varea
eșantioanelor din arborii afectați de
curgeri de debris. Arborii care sunt
eșantionați trebuie să aibă urme
vizibile ale impactului precum:
cicatrici, trunchi îngropat de
sedimente etc; iar arborii care din
afara sitului care pot fi eșantionați
oferă posibilitatea de a observa o
creștere normală neafectată de
curgerile de debris . ”Comparând
creșterea arborilor (afectați și
neafectați de avalanșe) devin
evidente răspunsurile arborilor afectați și, mai important, această analiză permite înlăturarea
erorile induse de influența climatului” (Wilford et al, 2005).
Fig. 2 3. Secțiune transversală a unui arbore afec tat de
cicatrizarea mecanică. A. Cicatricea mecanică; B. Inele noi,
subțiri, apărute după trauma arborelui; C. Inele de culoare
închisă apărute ca rezultat al cicatrizării.

30
Eșantionarea arborilor se face prin prelevarea
discurilor (Fig. 20, 23, 25) sau a carote lor. Discurile
sunt obținute prin tăierea arborilor afectați de curgerile
de debris obținându -se astfel o secțiune transversală.
Probele respective conțin mult mai multe informații
decât carotele. Procedura de prelevare a probelor
impune no tarea orientării atât pe carote cât și pe
discuri: C – amonte, D – aval, A – 90° spre stânga fată
de C, B – 90° spre dreapta față de C.
Carotele sunt extrase cu ajutorul unui instrument
special conceput care se numește burghiu presler (Fig.
24). Interior ul burghiului este de 6 milimetri, respectiv
și carotele extrase vor avea 6 milimetri. La prelevarea
probelor se montează setul de carotare,
adică se introduce tija burghiului în
mâner (Fig. 2 4), apoi se înlătură scoarța
arborelui acolo unde se dorește
introducerea în trunchiul copacului . Prin
răsucire în sensul acelor de ceasornic,
perpendicular pe axa longitudinală a
arborelui, deoarece se dorește ati ngerea
măduvei trunchiului. Atunci când
utilizatorul burghiului consideră ca a
ajuns la măduvă se introduce extractorul
pe întreaga sa lungime în burghiu, se
răsucește la 36 0° în sens invers acelor de
ceasornic pentru că în așa fel carota se
rupe de țesutu l arborelui. În urma acestei
proceduri se scoate cu grijă extractorul
din interiorul burghiului împreună cu
carota. Pentru extragerea burghiului din
trunchiul copacului, procedură care
trebuie făcută imediat după imediat după
extragerea carotei pentru ca b urghiul se
poate bloca în trunchiul arborelui, se
rotește burghiul în sens invers acelor de
ceasornic.
Selecția arborilor care urmează a
fi eșantionați asigură obținerea
informațiilor calitative și cantitative
despre curgerile de debris manifestate în area lul de studiu. În cazul în care trunchiul arborelui este
curbat la bază (Fig. 2 6) este preferabilă prelevarea a doua carote pe razele C și D din locul de
curbură maximă. Dacă arborele are o cicatrice atunci este necesară extragerea a doua carote în
unghi d e 90° dintre care una prin cicatrice neapărat, iar cealaltă în afara zonei afectate de cicatrice;
sau o singură carotă în apropierea cicatricii (Fig. 2 5).

Fig. 2 4. Burghiu Presler A. Mâner; B.
Burghiu; C. Extractor; (sursă:
https://www.gavimex.ro/produse/burghie –
pressler/ )

Fig. 2 5. Modul de eșantionare în vederea datării unei
cicatrici
A – carotă extrasă prin cicatrice, aici lipsesc unele inele
formate după producer ea cicatricii ; B – carotă extrasă prin
cicatrice și prin țesutul calus de deasupra, aici lipsesc
parțial inelele formate după producer ea cicatricii ; C –
carotă extrasă în apropierea cicatricii, iar datarea se face
cu ajutorul țesutului calus și a canalelor rezinifere
traumatice ; D – carotă extrasă prea departe de cicatrice,
iar cicatricea nu mai poate fi datată . (Stoffel și
Bollschweiler, 2008)

31
După extragerea carotei urmează o serie de caracteristici care trebuie notate pe fișa
arborelui . Orice arbore eșantionat trebuie localizat cu ajutorul unui GPS, sau pe un ortofotoplan.
Apoi arborele este fotografiat pentru a fi evidențiate anomaliile pe care le prezintă acesta. Se mai
notează circumferința trunchiului în locul din care a fost extrasă caro ta și înălțimea la care a fost
extrasă. În fișa de teren a arborelui se scriu și informații referitoare la: poziția socială a arborelui,
tipul anomaliei pe care o prezintă arborele respectiv, alte comentarii cu aspect morfologic care
sunt observate, numele autorului, situl din care a fost eșantionat arborele, data eșantionării,
numărul pozei și facultativ o schiță a arborelui dacă este considerată relevantă.
Imediat după extragerea
carotelor din trunchiul arborelui
acestea sunt puse într -o placă de
policarbonat pe care trebuie notat atât
numărul arborelui eșantionat cât și
orientarea carotei (A, B, C, D). Unii
autori recomandă păstrarea carotelor
în alte recip iente cum sunt paiele
pentru suc care au același diametru cu
carotele (Vuia, 2006). Înscrierea
datelor de identificare a probelor
greșit poate duce la extragerea
informațiilor eronate în etapa de
laborator, respectiv este nevoie de
mare atenție atât la dat ele de
identificare cât și la transportarea
carotelor pentru a evita ruperea
acestora.
Numărul de arbori eșantionați
variază în funcție de procesul
geomorfologic studiat. De exemplu
rostogolirea sau căderea unei roci
afectează doar arborii din calea aceste ia, pe când curgerile de debris poate afecta mult mai mulți
arbori. Experții consideră că este nevoie de un număr de arbori eșantionați între 30 și 350. Cu cât
numărul de probe crește cu atât mai multe evenimente pot fi datate, respectiv la un număr de 100
de arbori eșantionați procentul de reconstrucție este de 58%, la 150 – 78%, la 200 – 84% iar la 300
de arbori eșantionați procentul de reconstrucție poate ajunge aproape de 100% (Stoffel et al, 2013).
După eșantionarea arborilor din sit, carotele trebuie pregătite pentru prelucrare, astfel
acestea sunt lipite pe suporturi din lemn pentru a fi păstrate în condiții optime, dar și pentru o
prelucrare mai ușoară. Poziționarea carotei pe suportul de lemn la fel este importantă, aceasta
trebuie să fie poziționat e cu fibra verticală. Este recomandat ca acest procedeu să fie efectuat cât
mai repede, pentru că daca acest interval depășește o zi există riscul ca într -un final carotele s ă se
fi îndoi t, sau se pot rupe ceea ce îngreunează procesul de lipire pe suportul de lemn. În cazul în
care o carotă este ruptă atunci lipirea pe suportul de lemn se face în așa fel încât să fie cât mai
aproape de poziția lor naturală pentru a reduce efectul rupturii, dar cantitatea de informații oferită
de carotă poate scădea. Fiecare suport de lemn trebuie să fie notat cu numărul carotei/arborelui,
situl de prelevare, data prelevării și orientarea carotei.

Fig. 2 6. Arbore curbat la bază și îngropat în sedimente

32
Etapa următoare are două faze: pregătirea eșantioanelor urmată de analiza propriu -zisă.
Uscarea eșantioanelor la căldură este prim a fază (Pop et al, 2012b), astfel acestea se lasă într -un
loc cald pentru o perioadă de câteva săptămâni. După ce eșantioanele s -au uscat acestea trebuie
șlefuite cu hârtie abrazivă de granulație diferită. Se începe cu benzi de hârtie abrazivă de granulați e
mare P40, după care se poate ajunge la o granulație tot mai fină până la P400. În cazul în care este
nevoie de unele detalii suplimentare se poate folosi și hârtie abraziva mai fină P600 și P800. Ideal
este ca după șlefuire sa fie înlăturată aproximativ jumătate din carotă ca informațiile să fie cât mai
bune.
După procesul de șlefuire se numără inelele anuale ale fiecărui eșantion, fie cu ochiul liber,
cu ajutorul microscopului; și se marchează cu un punct anii care se termină cu un 0 (zero), cu două
punc te anii care se termină cu 50 și cu trei puncte anii care se termină cu doi de zero (Philips,
1985). În stadiul respectiv trebuie acordată o mare atenție la inelele de creștere care lipsesc sau a
inelelor false, care pot determina apariția erorilor în data re și pot compromite rezultatele studiului.
Prin compararea a două sau mai multe carote din același arbore reduce semnificativ erorile induse
de inelele false și de inelele lipsă. În etapa respectivă se trasează pe discuri axele corespunzătoare
orientării în teren A, B, C, D.
Analiza carotelor și a discurilor se face prin măsurarea lățimii inelelor de creștere a
arborilor, procedeu care se efectuează cu ajutorul unui microscop cu fir reticular și a unei mese
mobile (stația LINTAB 5 sau 6). Microscopul este conectat la un computer care are instalat un
program specializat (TSAP -𝑊𝑖𝑛𝑡𝑚 Scientific 0.22) . În așa mod se construiește curba de creștere
pentru fiecare carotă și fiecare disc. Ca măsurătoare să fie de o acuratețe ridicată trebuie să se aibă
grijă ca firul reticular să fie paralel cu inelele de creștere chiar dacă este necesară modificarea
poziției probei ( carotei sau a discului) în timpul măsurătorii. După ce se măsoară lățimea tuturor
inelelor prin procedeul numit interdatare cu un soft speciali zat numit COFECHA se compară
curbele de creștere a tuturor arborilor, astfel se verifică acuratețea numărării inelelor de creștere și
identificarea inelelor lipsă sau cele care sun t în plus (Pop et al., 2012b). După măsurarea inelelor
care nu ai fost afect ați de curgerile de debris ( arbori de referință ) se realizează o medie a lățimii
inelelor de creștere pentru a se obține curba de creștere de referință (Pop et al., 2012b).
Un alt aspect al analizei îl reprezintă inventarierea anomaliilor de creștere din fiecare carotă
sau disc și se notează tipul anomaliei, anul sau anii în care apare și intensitatea acesteia . Ulterior,
aceste informații sunt centralizate într -un tabel care are pe linii anii și pe coloane carotele. Prin
sintetizarea informaț iilor din tabelul cu date creat se identică numărul de anomalii de creștere din
fiecare tip pentru fiecare an, intensitatea lor și numărul de arbori afectați de curgeri de debris în
fiecare an. Pe baza acestor date se calculează indexul arborilor afectați după formula definită de
Shroder 1978 (conform Pop, 2012a):
It = (Σin= 1Rt / Σin= 1At) ×100
în care:
It = indexul arborilor care prezintă anomalii de creștere,
t = anul pentru care se calculează acest index,
Rt = numărul arborilor care prezintă anomalii de creștere în anul t
At = numărul arborilor eșantionați în viață în anul t
În funcție de valorile indexului respectiv se poate stabili magnitudinea curgerilor de debris
care au fost identificate pentru fiecare an.

33
Identificarea anilor în care au avut loc curgeri de debris nu este doar o operație statistică,
iar realizarea ei implică aprecieri subiective. Uneori nu se poate susține cu certitudine dacă
anomaliile în cauză se datorează unei curgeri de debris sau a mai multor produse în același an în
care s -a format inelul de creștere. Pe baza datelor respective se pot elabora reprezentări grafice și
cartografice cum ar fi graficul frecvenței curgerilor de debris în ti mp. De asemenea afecțiunile
arborilor care sunt asociate cu poziția spațială a acestora se poate folosi la identificarea extensiunii
spațiale a curgerilor de debris în fiecare an.

34

6. REZULTATE ALE RECONSTITUIRILOR
DENDROGEOMORFOLOGIC E

Pentru studiul dendrogeomorfologic unul dintre cele mai importante elemente este terenul,
prin urmare prima etapă de lucru în cadrul studiului a fost realizată în laborator prin identificarea
arealului influențat de curgeri de debris care afectează pădurea de conifere (Fig. 30, 31). Demersul
respectiv a fost facilitat de studiile curgerilor de debris din zona învecinată și anume situl
Dumitrelul . După ce am analizat ortofotoplanurile am ales următorul sit, Pinul. În teren am
eșantionat 23 de arbori care erau situați în zona de transport a curgerilor de debris și în partea
superioară a zonei de depozitare (Fig. 28). Pentru fiecare arbore eșantionat a fost completată o fișă
de observați e cu datele necesare (poziția socială a arborelui, tipul anomaliei, comentarii cu aspect
morfologic, numele autorului, situl, data eșantionării, circumferința, localizarea pe ortofotoplan).
Majoritatea probelor eșantionate au fost discuri 21 la număr și 2 eșantioane de carote (2 carote/
arbore cu orientarea A și B, C și D în același eșantion), prin urmare lipirea carotelor pe suport de
lemn s -a făcut ziua următoare, suporturile fiind tăiate în funcție de lungimea carotelor. Cel mai în
vârstă arbore eșantion at are cel puțin 71 de ani (1947) , iar cel mai tânăr arbore are 23 de ani (1995).
Cei mai tineri arbori sunt localizați l ângă bazinul de sedimente, pe când cei mai în vârstă la
extremitățile acestora. Analiza diferitelor perturbări care au apărut simultan la diferiți arbori au
permis reconstrucția curgerilor de debris din trecut care au apărut pe cele 2 brațe ale Pinului.
Reconstrucția evenimentelor din anii anteriori au fost bazați pe studierea secțiunilor transversale a
perturbărilor arborilor eșantionați în urma cărora am constatat următoarele perturbări: 34 anomalii
de tip cicatrice (SC), 9 anomalii de tip canale rezinifere traumatice (TRD), 7 anomalii de tip lemn
de compresiune (CW), 13 anomalii de reducere a creșterii (GS) (Fig.2 7).; cu un total de 63 de
anomalii de creștere, celelalte anomalii sunt considerate nesemnificative .

Fig. 2 7. Numărul perturbărilor de creștere raportat la numărul total de perturbări care au fost
identificate și tipul acestora
02468101214161820
2016 2014 2012 2010 2007 2003 1996
DISTURBED TREES DISTURBED TREES SC DISTURBED TREES TRD
DISTURBED TREES CW DISTURBED TREES GS

35

Fig. 28. Localizarea arborilor pe ortofotoplan (realizată în teren, apoi digitizată); 1. Arborii eșantionați;
2. Bazinul de retenție a sedimentelor Pinul;

36
Tabel. 1 Anomaliile de creștere din arborii 85 -88 grupate în funcție de ani

Din totalul anomaliilor de c reștere, (63 la număr) am reușit să reconstruiesc un număr de
minim 10 curgeri de debris care datează din 1977(Fig. 29). Dacă luăm în considerare toată
cronologia (1977 -2018) putem spune că o curgere de debris are loc odată la 4,1 ani, însă după 1993
curge rile de debris au loc odată la 2,7 ani. Pe baza înregistrărilor din inelele de creștere anuale am
reușit 5 evenimente ale curgerilor de debris semnificative în 2016 (83%), 2014 (38%), 2012 (38%),
2007 (50%), 2003 (46%); iar între anii 1977 -1993 nu am avut nici un eveniment semnificative de
acest fel. Indexul este calculat prin formula:
It = (∑ in= 1Rt / ∑ in= 1At) ×100% (Shroder, 1978 )
(R) – numărul arborilor cu anomalii în anul eveniment (t);
(t) – anul eveniment ;
(A) – numărul total al arborilor eșantionați (t).
Fiind construite la începutul anilor 1980 cele 3 rezervoare , Pinul, Gura Haitii și Dumitrelul
reprezintă o oportunitate interesantă de a estima volumul materialului transportat din haldele de
steril pe cale naturală prin sistemul hidrograf ic. În cazul bazinului de retenție a sedimentelor Pinul
au fost acumulate până în 2007 un volum de 91,100 𝑚3, iar în 2017 un volum care a ajuns la
Anii A B C D A B C D A B C D A B C D
2018 TRD TRD TRD
2017 GS GS TRD TRD TRD TRD
2016 SC SC SC, TRD SC, TRD SC, TRD SC SC SC SC
2015 TRD
2014 GS GS GS GS GS TRD, GS TRD TRD TRD, GS TRD
2013 TRD TRD
2012 SC TRD SC, TRD
2011 TRD
2010 GS GS GS GS SC, TRD
2009
2008
2007 GS GS GS
2006
2005
2004 GS GS GS GS TRD
2003 CW SC, TRD
2002
2001
2000
1999
1998
1997
1996
1995 • • • •
1994
1993 GS GS GS GS
1992
1991
1990
1989
1988
1987
1986
1985
1984 GS GS GS GS
1983 • • • •
1982
1981
1980
1979
1978
1977 • • • •85 86 87 88
DISC BEVE DISC PCAB DISC PCAB DISC PCAB

37
141,022 𝑚3 și acoperă o suprafață de 31,700 𝑚2 cu o adâncime medie de 4,5m și o rată de
acumulare de 12 cm 𝑦−1 (Pop et al., 2018).

Fig. 29. Frecvența curgerilor de debris reconstituită pentru perioada 1977 -2016 corelat cu
numărul de arbori eșantionați în viață și magnitudinea curgerilor de debris (roșu – magnitudine
mare, albastru – magnitudine medie, gri – evenimente nesemnificative)

38

Fig. 30. Hartă a haldei de steril Pinul și influentele curgerilor de debris

39

Fig. 3 1. Ravenele care s -au format de -a lungul timpului de la halda de steril Pinul până la bazinul de retenție cu
același nume

40

6.1.Limitele metodei

În realizarea studiului respectiv am realizat avantajele semnificativ pe care îl poate aduce
acest ansamblu de metode datării evenimentelor geomorfologice din trecut. Pe lângă avantajele pe
care am aflat că le are această metodă am realizat și câteva puncte slabe care pot compromite
rezultatele aplicării greșite a lor în cazul în care nu sunt cunoscute și dacă i nfluența lor nu este pe
cât posibil înlăturată.
Una dintre cele mai mari probleme este că arborii nu pot înregistra decât evenimentul
impactului mecanic exercitat, dar nu și cauza care a produs anomalia, aceasta poate fi de mai multe
feluri și nu putem fi siguri dacă toate anomaliile de creștere care au fost identificate au fost cauzate
de curgeri de debris sau de alte procese geomorfologice.
O altă limită a metodei este considerat faptul că pe baza inelelor de creștere nu poate fi
identificat decât un even iment pe an. Dacă în decursul a câtorva zile/săptămâni arborii nu vor
înregistra două sau mai multe evenimente, respectiv nu se poate cunoaște numărul de anomalii
produse pe an ci doar una într -un an.
Alt minus constă în faptul că curgerile de debris în ma re parte au loc în interiorul culoarului
bazinului hidrografic Pinul, iar cei mai mulți arbori se află pe malurile râului, respectiv ca curgerea
de debris să fie înregistrată de arbori trebuie să aibă o amplitudine mare în caz contrar aceasta va
trece pe l ângă mulți arbori fără a înregistra anomalia respectivă în inelele de creștere ale acestora
și va fi înregistrată doar în cadrul puținilor arbori care se află în meandrele râului.

41

7. CONCLUZII ȘI PERSPECTIVE ÎN STUDIEREA PROCESELOR
GEOMORFOLOGICE DIN AREALUL MINIER CĂLIMANI

Între anii 1970 -1997 activitatea minieră din Munții Călimani a creat forme de relief
specifice(mină de suprafață, halde de steril, baraje, iazuri de decantare etc.). Haldele de steril create
recent sunt încă pute rnic afectate în principal de procese hidrogeomorfe (ploi, topirea zăpezii etc.).
Prin studiul respectiv putem spune că metodele domeniului dendrogeomorfologi c sunt metode
foarte bune pentru a urmări transferul de sedimente în medii naturale și antropice p erturbate de
procese geomorfologice precum deplasările în masă. Pe de altă parte studiile cu privire la efectele
sedimentelor care sunt transportate prin curgeri de debris bazate pe creșterea arborilor lipsesc. În
Munții Călimani activitatea curgerilor de debris care a dus la formarea canalelor rezinifere
traumatice și anomalii de tip reducerea creșterii în inelele de creștere ale arborilor ar putea fi
rezultatul influențelor geochimice. Este nevoie de un număr de studii mai mare pentru a înțelege
mai bine răspunsurile pe care le pot oferi arborii la combinația anomaliilor, adică perturbări
geomorfologice și geochimice Pentru a reconstrui evenimentele din trecut care s -au produs de -a
lungul culoarului Pinul am luat în considerare reacțiile de creștere produs e de impact ul mecanic al
curgerilor de debris.
Combinația dintre mediul natural și cel antropic a dus la perturbarea zonei respective și ar
putea amplifica capacitatea de eroziune și de transport a curgerilor de debris și a inundațiilor din
sectorul inferi or al râului Pinul. Acest lucru are desigur o influență mare asupra ratei de
sedimentare a bazinului de retenție. Prin urmare sunt necesare mai multe investigații stratigrafice
și sedimentologice pentru o mai bună identificare a proceselor hidrogeomorfe su sceptibile apariției
(inundații, debit hiperconcentrat și curgeri de debris, având în vedere că identificarea corectă a
proceselor hidromorfe este foarte importantă pentru a se aplica măsuri de înlăturare a proceselor
studiate.
În plus curgerile de debris repetate ar putea afecta stabilitatea barajului de retenție a
sedimentelor Pinul, dar și încă al unui bazin de retenție a sedimentelor Neagra (râul Pinul este
afluent al râului Neagra) construit în aval . O instabilitate similară a avut loc într -un bazin de
retenție în 10 martie 2000 într -o zonă minieră din Munții Maramureșului. Iazul de decantare a fost
destabilizat de creșterea nivelului apei din caua ploilor torențiale, împreună cu topirea zăpezii,
fiind eliberată astfel apa contaminată cu metale grele și materiale solide care au fost apoi duse în
aval de sistemul fluvial (Macklin et all., 2003). Prin urmare sondajul topografic poate servi în
evaluarea schimbărilor morfologice (transportul și depozitarea sedimentelor) legate în mare parte
de procesele hidr ogeomorfe din zona minieră. Cercetările dendrogeomorfologice suplimentare
asupra coniferelor și foioaselor care au habitate similare vor confirma potențialul pe care îi au
arborii în reconstrucția dinamicii proceselor geomorfologice. Analiza anatomică a le mnului la fel
și analiza dendrochimică a inelelor afectate pot clarifica răspunsuri diferite în cazul îngropării
arborelui la nivel macroscopic și anatomic.

42

8. BIBLIOGRAFIE

1. Alestalo, J. (1971), Dendrochronological interpretation of geomorphic processes , Fennia,
Helsinki;
2. Baroni, C., Bruschi, G., Ribolini, A., (2000), Human -induced hazardous debris flows in
Carrara marble basins (Tuscany, Italy), Earth Surface Processes and Landforms, John
Wiley & Sons, Ltd;
3. Bojoi, I., Brânduș, C., (1984), Influ ențe antropice asupra modelării reliefului Masivului
Călimani, Studii și Cercetări de Geologie, Geofizică și Geografie, seria Geografie, vol.
XXXI, pp. 14 – 18;
4. Bojoi, I., Brânduș., (1985), Considérations sur la morphodynamique actuelle du Massif
des Călim ani (Carpates Orientales) , Analele Științifice ale Universită ții Al. I. Cuza,
Geologie -Geografie, Ia și, vol. XXXI, pp. 67 – 73;
5. Bollschweiler, M., Stoffel, M., Schneuwly, D. M., Bourqui, K., (2008), Traumatic resin
ducts in Larix decidua stems impacted by debris flows, Tree Physiology, 28(2), 255 -263;
6. Bolognesi, R., (2007), Avalanche!: Undestrand and reduce risks from Avalanches,
Cicerone Press, Paris;
7. Bonnet -Staub, I., (2001), Une méthodologie d’analyse et de cartographie de l’aléa
«initiation de laves torrentielles» – application au torrent du Bragousse (France), Bulletin
of Engineering Geology and the Environment, vol. 59, pp. 319 – 327;
8. Coussot, P., Meunier, M., (1996), Recognition, classification and mechanical description
of debris flows, Earth Science Reviews, Revista Elsevier;
9. Dincă, I., (2004), Apa și peisajele din Munții Călimani, Editura Universității din Oradea,
Oradea;
10. Du, S., Yamamoto, F., (2007), An overview of the biology of reaction wood formation,
Journal of Integrative Plant Biolog y, 49(2),131 -143;
11. Grissino -Mayer, H. D., (1995), Tree-ring reconstructions of clomate and fire history at El
Malpais National Monument, New Mexico, Ph.D. dissertation, The University of Arizona,
Tucson;
12. Grissino -Mayer, H. D., (2005), Principles of Dendroch ronology , The University of
Arizona, Tucson;
13. Innes, J. L., (1983), Debris flows. Progress in Physical Geography, vol. 7, pp. 469 – 501;
14. Iverson, R. M., (2000), Landslide triggering by rain infiltration, Water Resources
Research;
15. Lenart, J., Tichavsky, R., Vecera, J., Kapustova, V., Silhan, K., (2017), Genesis and
geomorphic evolution of the Velké pinky stopes in the Zlatohorská Highlands, Eastern
Sudetes, Geomorphology, Revista Elsevier;
16. Macklin, M. G., Brewer, P. A., Bălteanu, D., Coulthard, T. J., Driga, B., Howard, A. J.,
Zaharia, S., (2003), The long -term fate and environmental significance of contaminant
metals released by January and March 2000 mining tailings dam failures in Maramureș
County, upper Tisa Basin, Romania, Appl. Geochem, 18 , 241 -257;
17. Martin -Duque, J. F., Zapico, I., Oyarzun, R., Lope z Garcia, J. A., Cubas, P., (2015), A
descriptive and quantitative approach regarding erosion and development of landforms on
abandoned mine tailings: new insights and environmental implications from SE Spain,
Geomorphology, Revista Elsevier;

43
18. Meseșan, F., (2013), Studiul avalanșelor de zăpadă din cadrul Masivului Piatra Craiului
utilizând tehnici dendrogeomorfologiece. Aplicație în bazinul superior al Văii Cheia,
Lucrare de Licență, Facultatea de Geografie, Universitatea ”Babeș -Bolyai”, Cluj -Napoca;
19. McClung, D. M., Schaerer, P., (2006), The avalanche handbook, Ediția 3, The
Mountaineers, Seattles;
20. Naum, T., (1984), Vulcanocastul și mineralizațiile de fier și sulf din Munții Călimani,
Theor & Applied Karstology;
21. Naum, T., Butnaru, E., (1989), Munții Călimani, Editura Sport -Turism, București;
22. Philips, R., (1985), Collecting, preparing, crossdating and measuring tree increment
cores , U.S. Geological Survey, Water -Resources Investigations Report 85 -4148;
23. Pop, O. T., (2012 a), Studiul comparativ al proceselor geomorfologice contemporane în
masivele vulcanice Sancy și Călimani, Teză de doctorat, Facultatea de geografie
Universitatea ”Bab eș-Bolyai”, Cluj -Napoca;
24. Pop, O. T., Buimagă -Iarinca, S., Stoffel, M., Anghel, T., (2012b), Réponse des épicéas
(Picea abies (L.) Karst.) à l’accumulation des sédiments dans le bassin de rétention
Dumitrelul (Massif du Călimani, Roumanie), Arbres et Dinami que, Presses Universitaires
Blaise Pascal, Clermont -Ferrand;
25. Pop, O. T., Germain, D., Meseșan, F., Gavrilă, I. G., Alexe, M., Buzilă, L., Holobâcă, I.,
Irimuș, I. A., (2018), Dendrogeomorphic assessment and sediment transfer of natural vs.
mining -induced d ebris -flow activity in Călimani Mountains, Eastern Carpathians,
Romania , Geomorphology, Revista Elsevier;
26. Rapp, A., (1960), Recent development of mountain slopes in Karkevagge and
surroundings, Northern Scandinavia , Geografiska Annaler, vol. 42;
27. Rădoane, M., Rădoane, N., Ichim, I., Surdeanu, V., (1999), Ravenele Forme, Procese,
Evoluție, Presa Universitară Clujeană, Cluj -Napoca;
28. Rădoane, M., Dumitriu, D., Ichim, I., (2001), Geomorfologie Vol. 2, Editura Universității
Suceava, Suceava;
29. Schweizer, J ., Jamieson, J. B., Schneebeli, M., (2003), Snow avalanche formation, Reviews
of Geophysics ;
30. Shroder, Jr. J. F., (1978), Dendrogeomorphological analysis of mass -movement , Table
Cliff Plateau, Utah;
31. Shroder, Jr. J. F., (1980), Dendrogeomorphology: review an d new techniques of tree -ring
dating , Progress in Physical Geography , pp. 161 – 188;
32. Stoffel, M., Bollschweiler M., (2008), Tree-ring analysis in natural hazards reasearch –
an overview, Natural Hazards and Earth System Sciences, 8, 187 -202;
33. Stoffel , M., Bollschweiler M., (2009), What tree rings can tell about Earth -Surface
processes: Teaching the Principles of Dendrogeomorphology , Geography Compass 3/3;
34. Stoffel, M., Bollschweilei, M., Butler, D., Luckman, B., (2010), Tree Rings and Natural
Hazards: A state -Of-The-Art, Springer;
35. Stoffel, M., Butler, D., Corona, C., (2013), Mass movements and tree rings: Aguide to
dendr ogeomorphic field sampling and dating, Geomorphology,
http://dx.doi.or g/10.1016/j.geomorph.2012.12.017 ;
36. Stoica, D. L., (2007), Cercetări de geografie fizică pe versantul nordic al masivului
Călimani, Teză de doctorat, Universitatea Al. I. Cuza Iași, Facultatea de Geografie –
Geologie, Iași;
37. Surdeanu, V., Pop, O. T., Dulgheru, M., Anghel, T., Chiaburu, M., (2011), Relationship
between trees colonization, landslide and debris -flow activity in the sulphur minig area of
Calimani Mountains, Revista de Geomorfologie, vol. 13, București;

44
38. Varnes, D. J., (1978), Slope movement types and processe, In: Schuster, R. J., Krizek, R.
J. Bibliography Landslides, analysis and control (Special Report 176). Transportation
Research Board, National Academy of Sciences, Washington D.C ;
39. Voiculescu, M., (2002), Fenomene geografice de risc în M asivul Făgăraș, Editura Brumar,
Timișoara;
40. Vuia, F., (2006), Studii de dendrocronologie în datarea reliefului, Referat științific, Cluj –
Napoca;
41. Wenk, C., (1999), Applying and Edit Distance to the Matching of Tree Rings Sequences in
Dendrochronology, in Com binatorial Pattern Matching, Warwich University, UK ;
42. Wilford, D., Cherubini, P., Sakals, M., (2005), Dendroecology: a guide for using trees to
date geomorphic and hydrologic events, B.C. Min. For, Res, Br., Victoria, B.C. Land
Manage. Handb. No58;
43. Zapico, I., Martin -Duque, J. F., Bugosh, N., Laronne, J. B., Ortega, A., Molina, A., Martin –
Moreno, C., Nicolau, J. M., Castillo, L. S., (2018), Geomorphic reclamation for
reestablishment of landform stability at a watershed scale in mined sites: The Alto Tajo
Natural Park, Spain, Ecological Engineering, Revista Elsevier;
44. https://geology.com/articles/debris -flow, accesat 10.05.2020
45. http://www.ecoportal.ro/ecosisteme -acvatice -halde –
steril/doc/faza_I_ecosisteme_acvatice_2007.pdf , (accesat 10.05.2020 )
46. https://www.slideshare.net/ LambrinocLaurentiu/avalanse , (accesat 25.05.2020 );
47. http://www.irpi.cnr.it/en/focus/debris -flow-monitoring/ , (accesat 25.05.2020 );
48. https://www.ncdc.noaa.gov/data -access/paleoclimatology -data/datasets/tree -ring, (accesat
27.05.2020 );
49. https://www.gavimex.ro/produse/burghie -pressler/ , (accesat 27.05.2020 );