Extensia Sighetu -Marmației [620527]

Universitatea „Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Extensia Sighetu -Marmației

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lect. Dr. CRINA IOANA FILIP

Student: [anonimizat]
2014

Universitatea „Babeș -Bolyai” Cluj -Napoca
Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor
Extensia Sighetu -Marmației

LUCRARE DE LICENȚĂ
ETICĂ ȘI P ROFESIONALISM
CONTABIL

Coordonator științific:
Lect. Dr. CRINA IOANA FILIP

Student: [anonimizat]
2014

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 1
CAPITOLUL I. CONTABILITATEA ȘI PROFESIA CONTABILĂ …………………… 3
1.1. Contabilitatea ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 3
1.1.1. Contabilitatea ca artă ………………………….. ………………………….. …………………………. 4
1.1.2. Contabilitatea ca tehnică ………………………….. ………………………….. …………………….. 5
1.1.3. Contabilitatea ca știință ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
1.1.4. Alte abordări posibile ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
1.2 Profesia contabilă ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 7
1.2.1. Rolul profesiei contabile ………………………….. ………………………….. ……………………… 8
1.2.2 Expertul contabil și contabilul autorizat ………………………….. ………………………….. ….9
CAPITOLUL II. ETICA ÎN PROFESIA CONTABILĂ ………………………….. ……….. 12
2.1. Etica în general; Etica profesională ………………………….. ………………………….. …………… 12
2.2. Necesitatea unui cod etic în profesia contabilă ………………………….. ……………………….. 14
2.3. Codul etic al profesioniștiilor contabili ………………………….. ………………………….. ……… 16
2.3.1. Codul etic – rol, structură ………………………….. ………………………….. …………………… 16
2.3.2. Principiile etice ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 18
CAPITOLUL III. ETICA ȘI DECIZIILE ………………………….. ………………………….. . 25
3.1. De ce se iau decizii contrare eticii? ………………………….. ………………………….. …………… 25
3.2. Consecințele unui comportament contrar eticii ………………………….. ……………………….. 28
3.3. Modele etice în elaborarea deciziilor de afaceri ………………………….. ………………………. 29
3.4. Dileme etice ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 31
3.4.1. Etica și practica contabilă ………………………….. ………………………….. …………………. 33
3.4.2. Rezolvarea conflictelor etice ………………………….. ………………………….. …………….. 36
CAPITOLUL IV. ETICA ȘI EVAZIUNEA FISCALĂ ………………………….. …………. 37
4.1. Evaziunea fiscală ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 37
4.2. E vaziunea fiscală în țara noastră ………………………….. ………………………….. ………………. 39
4.3. Cauzele și efectele evaziunii fiscale ………………………….. ………………………….. ………….. 40
4.4. Companiile din paradisurile fiscale ………………………….. ………………………….. …………… 43

4.4.1. P aradisurile fiscale ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 43
4.4.2. Domenii de folosire a companiilor offshore ………………………….. …………………….. 44
CAPITOLUL V. ETICA ȘI FALIMENTELE RĂSUNĂTOARE ……………………….. 46
5.1. Falimentul Lehman Brothers ………………………….. ………………………….. ……………………. 46
5.2 Falimentul FNI ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 53
5.3. Compararea falimentelor ………………………….. ………………………….. …………………………. 58
CONCLUZII ȘI OPINIA PERSONALĂ ………………………….. ………………………….. … 60
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 62

1

INTRODUCERE
Etica contabilă îi cere profesionistului contabil să ofere o imagine fidelă a
patrimoniului, să furnizeze informații credibile, sincere și pertinente deoarece
rezultatul muncii depuse influențează procesul de fundamentare a deciziilor
economice a utilizato rilor informațiilor contabile. (Bota -Avram, 2009, p. 156)
Un comportament etic implică neapărat echitate și curtoazie față de alții, dar în același
timp presupune restricții asupra propriei noastre libertăți .
Acordarea unei atenții sporite profesionalismului și eticii în sfera profesiei contabile și
a raportărilor financiare ne ajută să înțelegem procesul obținerii informațiilor
contabile și să conștientizăm importanța acestora în viața economică. Este foarte
important c a un profesionist contabil să conștientizeze că atitudinea și
comportamentul său au un impact hotărâtor asupra bunătății economice a comunității
și țării lor.
Lucrarea mea este structurată pe cinci capitole fiecare dintre ele având ca punct
comun etica și profesionalismul contabil.
În primul capitol am făcut o introducere în contabilitate și „ cele patru ipostaze în care
se află contabilitatea, respectiv artă, tehnică, știință sau limbaj” (Popescu, 2005) ,
profesia contabilă, da r și diferențele dintre expertul contabil și contabilul autorizat.
Capitolul II se axează pe existența și necesitatea unui cod de etică în profesia
contabilă și principiile etice care trebuie respectate, iar în capitolul III am pus accentul
pe deciziile et ice, evidențiind și consecințele unui comportament contrar eticii, dar și
o dilemă etică în practica contabilă. În capitolul IV am detaliat termenul de evaziune
fiscală, cauzele și efectele evaziunii fiscale, dar și paradisurile fiscale și domeniile de
folosire a companiilor offshore, iar în capitolul V m -am axat pe studiul a două
falimente răsunătoare (Lehman Brothers, FNI).

2
Motivația și metodologia cercetării.
Orice profesionist contabil se confruntă zi de zi, în practică cu judecăți morale, bazate
pe valorile și deciziile etice, însă ceea ce a făcut ca interesul meu pentru această temă
să fie atât de mare este determinat de acele decizii contrare eticii, consec ințele
încălcării eticii, cât și rezolvarea acestor conflicte, investigarea abordărilor teoretice
și conceptuale a noțiunii de „paradis fiscal”, „zonă offshore”, în vederea depășirii
problemelor de înterpretare diferită a acestora. Actualele probleme pri vind
falimentele petrecute pe fundalul unei economii de piață, cauzele, cât și efectele lor au
constituit motivația necesară pentru a ma opri asupra acestei teme.
Scopul studiului meu de caz constă în analiza a două falimente: falimentul Lehman
Brothers ca un faliment global și pr ăbusirea Fondului Na țional de Investi ții ca un
faliment nați onal, determinând atât asemănările cât și d iferențele existente între aceste
falimente, descoperind astfel cauzele care au dus la încălcarea eticii.
Ca și legătură dintre partea teoretică și cea practică, am analizat aceste două falimente
foarte mediatizate și controversate (Lehman Brothers și FNI) privind comparar ea
implicării eticii și surprinzând ascensiune a și decăderea acestor companii, care au
ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la etica profesională .
Bazele metodologice ale cercetării se constituie din totalitatea mijloacelor și
procedeelor teoretice și practice strict determinate de cunoaștere a domeniului
cercetat . Pentru a atinge obiec tivele propuse am apelat la lucrările specialiștilor în
domeniul financiar -contabil, consultând cărți pe tema contabilității financiare, a
imaginii fidele în contabilitate, a principiilor de bază a contabilității, a evaziunii
fiscale, a dilemelor etic e, a paradisurilor fiscale și a falimentelor răsunătoare și
urmările acestora.

3
CAPITOLUL I. CONTABILITATEA ȘI PR OFESIA CONTABILĂ
1.1. CONTABILITATEA
Originile contabilității se pierd în negura timpurilor și încep cu o contabilitate a
vânatului realizată pe oase crestate, vechi de 20.000 -30.000 de ani. Deci, contabilii
există de când există conștiința numerelor. Primul autor notabil de contabilitate este
suveranul Hammourabi, rege al Babilonului între anii 2002 -1960 î.e.n., deoarece din
perioada domniei sale au fost descoperite numeroase tăblițe cu scriere cuneiformă pe
care au fost descifrate înregistrari de bunuri livrate, numele părțiilor contractante,
mențion area livrăriilor totale sau parț iale. (Matiș, 2010)
Astăzi contabilitatea este definită din două perspective:
Din perspectivă doctrinară, în contextul căreia contabilitatea este un concept elaborat,
cu valențe istorice și semnificații practice. Teoria economică actuală definește
contabilitatea ca „ domeniu și inst rument de cunoaștere a realității economice,
referitoare la resursele economice separate patrimonial. Contabilitatea este apreciată
ca fiind, concomitent, o tehnică, o știință și un limbaj economic”1.
Din perspectivă normativă (reglementară), în contextul căreia contabilitatea este
definită prin scopul (finalitatea sa), respectiv prin “produsul său”, situațiile financiare
ale întreprinderii. Potrivit Cadrului general IASB (Internațional Accounting Standards
Board) „Obiectivul situațiilor financiare este de a furniza informații despre poziția
financiară, performanțele și modificările poziției financiare a întreprinderii care sunt
utile unei sfere largi de utilizatori în luarea decizilor economice”2.
Conform Legii Cont abilității nr. 82/1991, republicată în iunie 2007, art.2, al.(1),
contabilitatea este știința și arta stăpânirii afacerilor, care se ocupă cu „măsurarea,
evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor
proprii, precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor fiz ice și juridice”,
în care scop „ trebuie să asigure înregistrarea cronologică și sistematică, prelucrarea,
publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța

1 Dobrotă N., (coord.), Dicționar de economie , Editura Economică, București, 1999, pag.124
2 *Standarde Internaționale de Rapoarte Financiare, Editura CECCAR, București, 2007, pag. 38

4
financia ră și fluxurile de trezorerie, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în
relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții,
instituțiile publice și alți utilizatori”.
Contabilitatea este definită și ca „ansamblul operațiilor de înregistrare, pe baza unor
norme și reguli speciale, a mișcării fondurilor și materialelor într -o instituție; evidența
contabiă; sau știința care se ocupă cu teoria acestor operații”. De -a lungul timpului
definiția contabilită ții s-a făcut în strânsă concordanță cu nivelul de dezvoltare al
cunoștințelor din acest domeniu , dar și cu mediul social, economic sau cultural în care
s-au manifestat aceste cunoștințe. De fiecare dată cercetătorii au întâmpinat
dificultatea de a o defin i doar printr -o singură accepțiune. (Dicționarul explicativ al
limbii române, 1998, p. 217)
Dacă se analizează cele patru ipostaze în care se află contabilitatea, respectiv artă,
tehnică, știință sau limbaj, s -a demonstra t că nu sunt suficiente argumente pentru a
acredita contabilitatea drept știință și se însuflețește „pledoaria pentru o tehnoștiință
contabilă”. (Popescu, 2005)
1.1.1. Contabilitatea ca art ă
Definirea contabilității ca artă își are originea în contextul socio -istoric al apariției
contabilit ății în partidă dublă, deci la începuturile acesteia. În aceea perioadă
contabilii se bucurau de un real prestigiu făcând parte dintr -o categorie profesională
respectată. Contabilii erau organizați în asociații profesionale cu acces condiționat
ceea ce făcea ca profesia de contabil să fie considerată superioară t uturor celorlalte.
Definirea contabilității ca art ă a început cu Luca Paciolo, care în 1514 scrie o lucrare
despre arta partidei duble venețiene „dell’arte della scrittura venezziana”.
(Demetrescu, 1972, p. 73)
O lucrare publicată în Franța numește contabilitatea drept „arta de a înregistra și
sistematiza valoarea monetară a tranzacțiilor comerciale și evenimentelor financiare,
de a întocmi documente contabile și de sinteză de a interpreta rezultatele”. (Feleaga &
Ionașcu, 1998, p. 167)
Realitatea economică în care trăiesc persoanele fizice și juridice este repreze ntată
într-un mod sintetic și abstract de contabilitate. Dar, ca orice reprezentare a unei

5
realități, măiestria omului, a profesionistului, pune un accent diferit asupra acestei
realități. Este și unul din argumentele care explică caracterul aparent inacce sibil
pentru neprofesioniștii în acest domeniu, autoritatea pe care specialiștii în contabilitate
și domeniile adiacente (fiscalitate, finanțe) o au în organizații cât și recunoașterea
socială prin veniturile pe care le obțin din practicarea contabilității .
1.1.2. Contabilitatea ca tehnică
„Contabilitatea este o tehnică ce permite înfățișarea activității și a rezulatelor unei
întreprinderi și a unei organizații”. (Capron, 1994, p. 51)
Până la începutul sec. al XX -lea pract icile promovate de contabili și organizațiile
profesionale ale acestora au fost motorul dezvoltării contabilității. Criza economică
din 1929 -1933 a fost cea care a schimbat viziunea în legătură cu contabilitatea atât a
celor care o practică cât și a benefi ciarilor de informații contabile: investitori,
proprietari, administratori, instituții ale statului. S -a făcut simțită nevoia unui sistem
coerent de principii și obiective ale contabilității , adică o teorie a contabilității care să
genereze practiciile și procedurile contabile. Astfel, așa cum susține dr. Ion Ionașcu
tehnica contabilă devine partea aplicativă a teoriei contabile . (Ionașu, 1997, p. 18)
Ipostaza de tehnică sau tehnologie contabilă este cel mai adesea percepută de
economiști i care nu posedă studii aprofundate în domeniul contabilității, dar mai ales
de către nep rofesioniști i contabili, totuși c ontabilitatea este o tehnică de ordin
cantitativ, de colectare, prelucrare și analiză a informațiilor privind f luxurile
economice din activitatea unei întreprinderi. Contabilitatea înregistrează și
interpretează, într -un mod semnificativ, fluxurile economice, în expresie monetară,
întocmește documente contabile de sintez ă și interpretează rezultatele și evoluția
situației financiare a întreprinderii.
1.1.3. Contabilitatea ca știință
Contabilitatea ca știință fundamentală și aplicativă a apărut, s -a dezvoltat și se
dezvoltă continuu din necesitatea de a institui ordine și raționalitate în consumul
muncii sociale, în tendința (năzuința) omului de a realiza câștig .

6
În calitate de știință fundamentală și aplicativă, contabilitatea se manifestă astăzi sub
forma mai multor discipline stiințifice cum ar fi: bazele contabilității, contabilitate
financiară, contabilitate de gestiune, contabilitatea institu țiilor de credit, contabilitatea
societățiilor din domeniul asigurărilor, contabilitatea instituțiilor publice, contabilitate
consolidată, contabilitate aprofundată și contabilitate generală.
C.G. Demetrescu susține că, con tabilitatea este o știință deoarece are elemente
constitutive al e științei și anume: domeniul care formează obiectul de cercetare,
metoda de cercetare folosită și utilitatea ei în viața economico -socială. (Demetrescu,
1972, p. 120)
Științele de gestiune sunt constituite din tr-un ansamblu eterogen de cunoștințe
teoretice și practice referitoare la comportamentul organizațiilor, în general, și al
întreprinderilor, în special. (Matiș, 2010)

1.1.4. Alte abordări posibile
Sintaxa contabilă grupează reguli, metode și proceduri utilizate pentru înregistrarea
operațiilor, colectarea și prelucrarea informațiilor, elaborarea, prezentarea și
publicarea documentelor de sinteză pe baza unor simboluri care formează vocabularul
contabil. Simbolurile limbajului contabil sunt: debitul, creditul, activul, pasivul,
rulajul, soldul, postul, situația netă, veniturile, cheltuielile, debitori, creditori, terți etc.
Practica limbajului contabil este în legătură direct ă cu comunicarea informațiilor
contabile și modul lor de utilizare de către beneficiari (manageri, proprietari, terți,
fisc). Statutul de limbaj al contabilității se generalizează odată cu ieșirea informației
contabile dintre granițele organizațiilor, odat ă cu adresarea ei către terți. Limbajul
contabil este precis, concis și complet , dar are și limite. Cei care operează pe piața
informației contabile pot comunica fără probleme deoarece informațiile sunt
transparente. (Matiș, 2010)

7
1.2 PROFESIA CONTABILĂ
Profesia contabilă poate fi definită ca totalitatea activitățiilor care presupun cunoștințe
în domeniul contabilității, a specialiștilor care le efectuează, precum și organismele
lor profesionale.
Profesia contabilă este o pro fesie cu o arie de activitate largă și diversă, în toate statele
membre UE, în pofida diferențelor istorice, economice, juridice și culturale, poate fi
regăsit un cumul de activități, care sunt rezervate prin lege sau prin practica profesiei
contabile, leg ate mai mult sau mai puțin de procesul de elaborare și validare a
informațiilor financiare, contabile sau fiscale. Unele dintre aceste activități sunt de
obicei rezervate exclusiv profesiei contabile și formează o parte a domeniului
tradițional de activita te al acesteia, chiar dacă uneori aceste activități sunt „împărțite"
cu alte profesii. Printre aceste activități se află, de exemplu, activitatea privind
insolvența sau cea de asistență fiscală. (Toma & Potdevin, 2008, p. 16)
Un semn distinctiv al profesiei contabile îl constituie asumarea responsabilității de a
acționa în interesul public. Prin urmare responsabilitatea socială a unui profesionist
contabil nu constă exclusiv în a satisface nevoile unui client sau unui angajator
individual. Publicul căruia i se adresează profesiunea contabilă este format din:
clienți, creditori, guvernul sau reprezentanț ii acestuia, angajaorii, angajații, investitorii
și alte persoane care se bazează pe obiectivitatea și integritatea profesioniștiilor
contabili pentru a putea lua deciziile economice cele mai bune și astfel se menține
funcționarea corespunzătoare a economi ei. (Bota -Avram, 2009, p. 155)
Profesia contabilă este în prezent principalul furnizor de servicii fiscale pentru toate
sectoarele de afaceri. Este estimat că serviciile fiscale, pe o bază globală, reprezintă
peste 20% pe ntru companiile cotate și cele de interes public, și între 30% și 50%
pentru întreprinderile mici și mijlocii, din toate serviciile oferite de contabilii din
practica publică .
Obiectivul unui profesionist contabil este de a ajuta clienții să se conformeze eficient
la cerințele de raportare și completare a returnărilor de impozite în țările în care dețin
active și să își minimizeze impozitele viitoare printr -o planificare și o consultanță
corespunzătoare. (Toma & Potdevin, 2008)

8
1.2.1. Rolul profesiei contabile
a) Satisfacerea interesului public

Profesia contabilă se distinge de celelalte profesii, între altele, prin asumarea
responsabilității față de interesul public, față de toate părțile interesate în activitățile
desfășurate de întreprindere: acționari, salariați, furnizori -creditori, bănci, buget,
conturile naționale, organisme de bursă, investitori etc.
În fapt, dacă în piața serviciilor orice alt profesionist prestează servicii pentru un
client determinat și care este, în g eneral, consumatorul (beneficiarul) final al
serviciului respectiv, profesionistul contabil – fie că elaborează, fie că auditează
situațiile financiare ale întreprinderii – este (în mod paradoxal) plătit de către
întreprinderea respectivă, dar utilizatorii (consumatorii) informațiilor desprinse din
aceste situații financiare sunt părțile interesate, menționate mai sus, cele care
formează publicul și ale căror interese trebuie apărate. (Toma & Potdevin, 2008, p.
41)

b) Dezv oltarea economiei

Nu există progres uman fără dezvoltarea piețelor, dar piețele nu se pot dezvolta fără
profesioniști contabili; deci profesioniștii contabili satisfac un interes general. Bilanțul
contabil și situațiile financiare în ansamblul lor constit uie cea mai bună carte de vizită
a unei întreprinderi, iar profesionistul contabil este artizanul acesteia.
Trebuie menționat rolul social al profesioniștilor contabili, pe de o parte, prin faptul că
determinarea și plata tuturor veniturilor în societate c onstituie una din lucrările
importante ale profesioniștilor contabili, iar pe de altă parte, de calitatea muncii lor
depinzând bunăstarea salariaților și a cetățenilor unei țări. Toți profesioniștii contabili
au misiunea de a acționa peste tot în interes p ublic, iar această misiune trebuie
îndeplinită indiferent de locul în care își desfășoară activitatea: în instituții, în afaceri,
în educație sau în practica liberă.
Profesioniștii contabili sunt implicați în toate domeniile vieții economice și sociale; ei
lucrează în firme mari, mijlocii și mici sau ca practicieni individuali, în întreprinderi

9
comerciale, indus triale, financiare, în organizații non -profit, în entități din sectorul
public, în instituții, în educație etc.
Rolurile pe care le joacă profesioni știi contabili, în orice sector din economie ar lucra,
sunt foarte diverse: ei lucrează în contabilitate și raportare financiară, în management,
în fiscalitate, în sisteme informatice, în finanțe corporative și inteligență managerială,
ca auditori interni sau externi, în consultanță, în educație etc.; ei asistă guvernele în
atingerea obiectivelor lor economice și sociale; ei contribuie la performanțele piețelor
financiare etc. (Toma & Potdevin, 2008, pg. 42,43)

1.2.2 E xpertul contabil și contabilul autorizat
Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în condițiile
Ordonanței (O.G. nr. 65/1994) și are competența profesională de a verifica și de a
aprecia modul de organizare și de conducere a activită ții economico -financiare și de
contabilitate, de a supraveghea gestiunea societăților comerciale și de a întocmi
situațiile financiare și de a efectua expertize contabile (art. 2. al. 1).
Expertul contabil este specialistul care a dobândit cea mai înaltă c alificare în
domeniul contabilității și care are acces neîngrădit la efectuarea tuturor lucrărilor
profesionale, inclusiv verificare și certificarea situațiilor financiare (în condițiile
reglementărilor specifice.
Contabilul autorizat este persoana care a dobândit această calitate în condițiile OG
nr. 64/1994 și are competența profesională de a executa lucrări de contabilitate și
operații pregătitoare întocmirii situațiilor financiare ale întreprinderii. Contabilii
autorizați pot să -și exercite profesia ind ividual ori în societăți comerciale.

Dispoziții comune privind experții contabili și contabilii autorizați

Experților contabili și contabililor autorizați le este interzis să efectueze lucrări pentru
operatorii economici sau pentru instituțiile la care sunt salariați și pentru cei cu care
angajatorii lor sunt în raporturi contractuale ori se află în concurență. De asemenea, le
este interzis să efectueze lucrări pentru operatorii economici, în cazul în care sunt rude
sau afini până la gradul al patrulea i nclusiv sau soți ai administratorilor.

10
Experții contabili și contabilii autorizați nu pot efectua pentru terți lucrările prevăzute
la art. 6 și 10, în situația în care există elemente care atestă starea de conflict de
interese sau de incompatibilitate.
Activitatea de cenzor poate fi desfășurată, potrivit legii, de către experții contabili,
persoanele cu studii economice superioare cu diplomă recunoscută de Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului și experiență în activitatea financiar -contabilă de
cel puțin 5 ani, precum și de către societățile comerciale membre ale Corpului
Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.
Experții contabili și contabilii autorizați garantează răspunderea civilă privind
activitatea desfășurată, prin subscr ierea unei polițe de asigurare sau prin vărsarea unei
contribuții la fondul de garanții.
Relațiile experților contabili, contabililor autorizați și societăților comerciale de profil
cu clienții se stabilesc prin contract scris de prestări de servicii, semn at de ambele
părți.

Răspunderile experților contabili și ale contabililor autorizați

Experții contabili și contabilii autorizați răspund, în exercitarea profesiei, disciplinar,
administrativ, civil și penal, după caz, potrivit legii.
Limitele răspunderii civile a experților contabili și contabililor autorizați se stabilesc
prin contractele de prestări de servicii încheiate în condițiile legii, în funcție de
uzanțele interne și internaționale ale profesiei contabile.
Sancțiunile disciplinare ce se aplică experților contabili și contabililor autorizați, în
raport cu gravitatea abaterilor săvârșite, sunt următoarele:
 mustrare;
 avertisment scris;
 suspendarea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil
autorizat pe o perioadă de timp de la 3 luni la un an;
 interzicerea dreptului de a exercita profesia de expert contabil sau de contabil
autorizat.

11
Abaterile în funcție de care se aplică sancțiunile disciplinare se stabilesc prin
regulamentul de organizare și funcționare.

Calitatea de expert contabil și contabil autorizat

Profesia de expert contabil și de contabil autorizat se exercită de către persoanele care
au această calitate, în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță.
Expertul contabil este persoana care a dobândit această ca litate în condițiile prezentei
ordonanțe și are competența profesională de a organiza și conduce contabilitatea, de a
supraveghea gestiunea societăților comerciale, de a întocmi situațiile financiare și de a
efectua expertize contabile.
Asupra constatărilo r, concluziilor, opiniilor și recomandărilor sale, expertul contabil
întocmește raport.
Contabilul autorizat este persoana care a dobândit această calitate în condițiile
prezentei ordonanțe și are competența de a ține contabilitatea și de a pregăti lucrări le
în vederea întocmirii situațiilor financiare.
Se poate prezenta la examenul de admitere prevăzut la art. 3 pentru profesia de expert
contabil persoana care îndeplinește următoarele condiții:
 are capacitate de exercițiu deplină;
 are studii economice supe rioare cu diplomă recunoscută de Ministerul
Educației, Cercetării și Tineretului;
 nu a suferit nicio condamnare care, potrivit legislației în vigoare, interzice
dreptul de gestiune și de administrare a societăților comerciale.
(Ordon anța nr. 65/19 august 1994)

12
CAPITOLUL II. ETICA ÎN PROFESIA CO NTABILĂ

2.1. ETICA ÎN GENERAL; ET ICA PROFESIONALĂ

Etica își are originea în cuvântul „ethos ” din limba greacă; acesta poate însemna atât
caracterul unui individ, cât și cultura unei comunități. Într-un context mai larg, etica
se ocupă cu studiul teoretic al valorilor și condiției umane din perspectiva principiilor
morale și a rolului acestora în viața socială. În sens restrâns, etica reprezintă totalitatea
normelor de conduită morală, iar în sens și mai restrâns reprezintă un ansamblu de
principii și reguli ale membrilor unei profesii liberale. În Oxford Dictionary of
Business etica este definită ca un „comportament considerat a fi bun, corect, drept și
onorabil pe baza principiilor sau indicațiilor dintr -o teorie etică specifică” . (Toma &
Potdevin, 2008, p. 122)
Cicero este cel care traduce ethos în latină prin m ores, adică moravuri, obiceiuri. Ca
denumire a unei discipline filosofice conceptul de „etică ” a fost prima dată folosit de
Aristotel. Prin acesta Aristotel intenționa să denumească ansamblul de obiceiuri și
tradiții omenești. Important de reținut este că etica fusese deja mutată în centrul
discuțiilor filosofice o dată cu apariția lui Socrate.
Etica contabilă îi cere profesionistului contabil să ofere o imagine fidelă a
patrimoniului, să furnizeze informații credibile, sincere și pertinente deoarece
rezult atul muncii depuse influențează procesul de fundamentare a deciziilor
economice a utilizatorilor informațiilor contabile. (Bota -Avram, 2009, p. 156)
Etica afacerilor este sinonim cu ideea de comportament corect, cinstit în sfera largă a
schimburilor de bunuri, a comerțului și negoțului. Înseamnă că, omul comun este
dispus să accepte că moralitatea elementară (să nu furi, să nu minți, să nu lezezi sau
distrugi viața și/sau sănătatea altora) cuprinde nu numai relațiile inte rpersonale directe
sau cele publice cunoscute ci și activitățile diverse ce încep în sintagma „afaceri“.
Un comportament etic implică neapărat echitate și curtoazie față de alții, dar în același
timp presupune restricții asupra propriei noastre libertăți; de exemplu, un fumător și
un nefumător nu pot fi amândoi liberi în același timp într -un birou sau într -un

13
compartiment de tren; fie fumătorul renunță la libertatea sa de a fuma, fie nefumătorul
își pierde dreptul la aer curat. (Toma & Potdevin, 2008, p. 123)
Noțiunea de etică profesională este utilizată de cele mai multe ori pentru desemnarea
unui cod moral al unor oameni ce aparțin unei anumite profesii (doctor, contabil,
avocat), acesta este determinat de particularităț iile specifice ale unor profesii, de
interesele corporative, de cultura profesională, fiind compus din diverse norme de
conduită și anumite coduri deontologice. În cadrul fiecărei profesii există probleme
specifice de morală, dar etica profesională are imp ortanță, în primul rând, pentru
profesiile a căror obiect este omul. Astfel distingem etica pedagogului, etica
medicului, etica contabilului. (Marian, 2008)
R. T. De George, unul dintre autorii cei mai proeminenți în acest domeniu,definește
etica în afaceri drept „perspectiva etică, fie implicită în comportament, fie enunțată
explicit, a unei companii sau a unui individ ce face afaceri”.Comportamentul și
declarațiile pot, firește, să se contrazică, astfel încât despre o corporație se poate spune
uneori că, deși afișează un credo etic pus, chipurile, în serviciul comunității, daunele
teribile provocate mediului înconjurător arată care îi sunt adevăratele convingeri.
(DeGeorge, 1990, p. 3) . Fără a fi prea siguri dacă am înțeles bine, De George situează
etica în afaceri la nivelul unei simple descrieri aceea ce declară și face efectiv un
agent economic, în raport cu anumite considerente etice.
P. V. Lewis e de altă părere. El definește etica î n afaceri drept „acel set de principii
sau argumente care ar trebui să guverneze conduita în afaceri, la nivel individual sau
colectiv”. Dacă suntem de acord că există numeroase lucruri pe care oamenii de
afaceri nu ar trebui să le facă, etica în afaceri î n acest al doilea sens se referă la ceea
ce oamenii ar trebui să facă în afaceri. (Lewis, 1985)
Cu sentimentul că totul devine din ce în ce mai derutant, notăm că, după Lewis, etica
în afaceri își delimitează problematica la n ivelul normelor de comportament moral
care indică agenților economici ce trebuie și ce nu trebuie să facă în activitatea lor
specifică.
Există, în general, o strânsă legătură între educație și etică; comportamentul etic
presupune un anumit nivel de compete nță care se obține și se menține prin acțiuni

14
educative. Educația în general și educația în etică în special sunt garanții ale
dezvoltării valorilor morale și profesionale. (Toma & Potdevin, 2008, p. 124)
Necesitatea introducerii normelor etice în practicarea profesiilor este impusă de faptul
că există tendința nerespectării normelor legale pentru care legea acționează, de obicei
tardiv.
Există doar o singură responsabilitate în cadrul afacerii: să folosească resursele și să
se angajeze în activități pentru a spori profitul” (Friedman, 1976)
„Etica în afaceri reprezintă studiul situațiilor, activităților și deciziilor de afaceri în
care se ridică probleme în legătură cu binele și răul” (Crane & Matten, 2004)

2.2. NECESITATEA UNUI COD ETIC ÎN PROFESIA CON TABILĂ
Un cod de conduit ă este definit de speciali ști ca un ansamblu de principii profesionale
de etic ă ce reglementeaz ă exercitiul profesional al unor activit ăți. Un cod de etică
trebuie s ă includă, în funcție de specificul fiecărei profesiuni, modalitaț i de
comunicare comerciale referitoare la profesiile reglementate, c ât și reguli referitoare
la condi țiile de exercitare a activitaț iilor profesioni știlor ca reguli deontologice ce
vizeaz ă să garanteze în mod deosebit independen ța, impar țialitatea ș i secretul
profesional. Codul etic al profesioni știlor contabili are un dublu rol:
 De autoritate a servic iilor furnizate de profesionaliș tii contabili; beneficiarii
servi ciilor furnizate de ei sunt asigura ți că aceste servicii sunt realizate de
speciali ști care respect ă anumite standarde și răspund pentru calitatea
presta țiilor lor;
 Protejeaz ă profesioniș tii contabili în fața unor crime economice ș i a altor
fenomene negat ive din economie, precum sp ălare de bani, finan țări de
terorism, fraude, corup ții.
Profesia contabilă se distinge de alte profesii prin asumarea unei responsabilități față
de interesul public; ca atare, profesioniștii contabili din întreaga lume trebuie să
furnizeze servicii de înaltă calitate în interes public și pentru relațiile dintre
profesioniștii contabili și clienții sau angajatorii acestora în primul rând, dar si relațiile
dintre profesioniștii contabili trebuie să respecte unele principii și reguli de

15
comportament profesional menite să dea serviciilor respective autoritatea necesară și
să prevină pătrunderea către consumatori (utilizatori) a unor informații financiar –
contabile care pot influența negativ deciziile acestora. (Toma & Potdevin, 2008, p.
125)
La nivelul României funcționează ca organizație profesională CORPUL
EXPERȚILOR CONTABILI ȘI A CONTABILILOR AUTORIZAȚI din România
(C.E.C.C.A.R.). Acesta a fost finanțat în baza .U.g. 65 și L42 și este membru al
FEDERAȚIEI INTERNAȚIONALE A EXPERȚILOR CONTABILI (I.F.A.C.).
I.F.A.C. crede că datorită diferențelor de cultură lingvistice, legislative și sociale
sarcina pregătirii unor cerințe etice detaliate revine în principal organismelor membre
din fiecare țară car e au responsabilitatea introduceri și îmbunătățirii acestor cerințe.
I.F.A.C. numără în prezent peste 164 organisme membre din peste 119 de țări;
numărul membriilor care au calitatea de experții contabili este de peste 2,5 milioane.
Acest cod internațional este menit a servi ca model pe care să se bazeze principiile
etice din fiecare țară. Codul stabilește standarde de conduită pentru contabili i
profesioniști și formulează principiile fundamentale care trebuie respectate de
contabil ii profesioniști în veder ea realizării obiectivelor comune. Profesioniștii
contabili din întreaga lume acționeză în medii diferite, culturi și reglementări diferite,
scopul de bază al codului trebuie însă întotdeauna respectat. În cazul în care o
prevedere națională este în confli ct cu o prevedere din codul etic al I.F.A.C. cerința
națională trebuie să prevaleze. Pentru acele țări care doresc să adopte codul etic al
I.F.A.C. drept cod național, I.F.A.C. a dezvoltat un limbaj care poate fi utilizat pentru
a indica autoritatea și apl icabilitatea în acea țară. Limbajul este conținut în declarația
de politică a consiliului I.F.A.C. prefață la cerințele etice ale organizației membre.
Stabilirea de principii etice și monitorizarea însușirii și respectării acestora de către
toți profesion iștii contabili constituie una din atribuțiile de bază ale organismului
profesional. Pentru aceasta, organismul profesional trebuie să aibă capacitatea si
resursele necesare pentru instituirea unui sistem de investigare și de sancțiuni pentru
cazurile de n erespectare a standardelor profesionale și etice.

16
2.3. C ODUL ETIC AL PROFESI ONIȘTIILOR CONTABILI
2.3.1. Codul etic – rol, structură
Codul etic national al profesion șitiilor contabili din România stabileș te norme de
conduit ă pentru profesioniș tii contabili și formuleaz ă principiile fundamenta le ce
trebuiesc respectate de că tre profesion iștii contabili în vederea realiz ării obiectivelor
comune. Profesioniș tii contabili din Rom ânia ac ționeaz ă în diferite entit ăți și ramuri
ale economiei na ționale ca liber – profesioni ști sau ca angajaț i, scopul de bază al
codului trebuie însă întotdeauna respectat.
Organismele profesionale membre IFAC sunt obligate să aplice principiile și regulile
stabilite prin Codul etic IFAC:
 fie prin adoptarea Codului etic IFAC drept cod etic național al profesioniștilor
contabili;
 fie prin adoptarea Codului etic IFAC la specificul jurisdicției locale;
 fie prin elaborarea unui cod etic propriu care să cuprindă toate principiile și
regulile stabilite prin Codul etic IFAC. (Toma & Potdevin, 2008, p. 126)
Prezentul Cod este alcătuit din trei părți. Partea A stabilește principiile fundamentale
de etică profesională pentru profesioniștii contabili și furnizează un cadru general
conceptual pe care profesioniștii contabili trebuie să il aplice pentru:
 a identifica posibilele amenințări la adresa conformității cu principiile
fundamentale;
 a evalua importanța amenințărilor identificate; și
 a aplica măsuri de protecție, atunci c ând este necesar, pe ntru a elimina sau
pentru a reduce amenințările pâ nă la un nivel acceptabil.
Măsurile de protecție sunt necesare atunci c ând profesionistul contabil determină că
amenințările nu sunt la nivelul la care o terță parte informată și rezonabilă, analiz ând
toate aspectele și circumstanțele specifice disponibile profesionistului contabil în acel
moment, ar putea ajunge la concluzia că nu este compromisă conformitatea cu
principiile fundamentale.

17
Această parte a Codului se aplică tuturor profesioniștilor contabili indiferent de statut
și conține șase secțiuni:
Secțiunea 100, Introducere și principii fundamentale;
Secțiunea 110, Integritatea;
Secțiunea 120, Obiectivitatea;
Secțiunea 130, Competența profesională și prudența;
Secțiunea 140, Confidențialitatea;
Secțiunea 150, Conduita profesională (profesionalismul). (CECCAR, 2011, p. 15)
Părțile B și C ilustrează modul în care cadrul general se aplică în anumite situații. Ele
prezintă exemple de măsuri de protecție adecvate pen tru a combate amenințările la
adresa conformității cu principiile fundamentale. De asemenea, se prezintă exemple
de situații în care nu sunt disponibile măsuri de protecție pentru a combate
amenințările și, în consecință, trebuie evitată activitatea sau le gătura care generează
aceste riscuri. Partea B se adrese ază profesioniștilor contabili î n practica publică și
conține 10 secțiuni:
Secțiunea 200, Introducere;
Secțiunea 210, Numirea profesională;
Secțiunea 220, Conflicte de interese;
Secțiunea 230, Alte op inii;
Secțiunea 240, Onorarii și alte tipuri de remunerare;
Secțiunea 250, Marketingul serviciilor profesionale;
Secțiunea 260, Cadouri și ospitalitate;
Secțiunea 280, Obiectivitate -toate serviciile;
Secțiunea 290, Independența – misiuni de audit și examin are;
Secțiunea 291, Independență – alte misiuni de certificare. (CECCAR, 2011, p. 45)

18
Profesioniștii contabili în practica publică pot găsi, de asemenea, îndrumări referitoa re
la situațiile lor specifice î n Partea C. Partea C se adresează profesioniștilor contabili
angajați și conține șase secțiuni:
Secțiunea 300, Introducere;
Secțiunea 310, Conflicte potențiale;
Secțiunea 320, Întocmirea și raportarea informațiilor;
Secțiunea 330, Actionarea cu suficientă experiență;
Secțiunea 340, Interese financiare;
Secțiunea 350, Stimulente. (CECCAR, 2011, p. 221)
Codul etic naț ional recunoaște că obiectivele profesiunii contabile sunt stabilite să :
 îndeplinească cele mai înalte standarde de pro fesionalism;
 îndeplinească cel mai înalt nivel de performanță;
 să răspundă cerințelor interesului public.

2.3.2. Principiile etice
Principiile etice se referă la conduita curentă, la obiceiurile și atitudinile oamenilor cu
privire la conceptele generale de bine și rău, de adevăr și minciună, de echitate și
discriminare, libertate și constrângere etc. (Popa & Filip, 1999)
Etica reprezintă un sistem de principii morale și de metode pentru aplicarea acestora,
furnizând instrumentele pentru elaborarea judecătii morale. În acest sens, trebuie să se
tină seama de o serie de principii etice ce caracterizează conduita curentă: ce trebuie
să facem, cum trebuie să facem.
Etica afacerilor este esential ă pentru suc cesul pe terme n lung al activităț ii. Acest
adevăr este probat atât din perspectivă macroeconomică, cât și din cea
microeconomică. La nivel macroeconomic, etica afectează întregul sistem economic;

19
comportamentul imoral poate distorsiona pia ța, ducând la o alocare inefici entă a
resurselor.
Din perspectiv ă microeconomică, etica este adesea asociată cu încrederea. Etica este
necesară, dar nu suficientă, pentru a câștiga încrederea furnizorilor, clien ților,
comunita ții, angaja ților, întreaga literatură economică apreciază fa ptul că încrederea
este deosebit de importantă în rela țiile de afaceri.

Un profesionist contabil trebuie să respecte următoarele principii fundamentale:
 Integritate
 Obiectivitate
 Competența profesională și prudența
 Confidentialitatea
 Conduita profesiona lă (profesionalismul)
Integritate a
Principiile etice fundamentale formează împreună un cadru general pentru conduita
etică în domeniul profesional și de afaceri; în cadrul acestora, integritatea este de fapt
principiul de bază al conduitei profesionale deoarece fără integritate nimeni nu se
poate baza pe activitatea profesională , iar în cadrul unei afaceri conduita integră este
un factor de acțiune deosebit de important pentru încredere și constituie componenta
cheie a riscului de afaceri, mai ales astăz i când există tentații tot mai mari de a
sacrifica totul pen tru câștiguri pe termen scurt.
Principiul integrității impune tuturor profesioniștilor contabili obligația de a fi drepți
și onești în relațiile profesionale și de afaceri. De asemenea, integrita tea implică o
abordare corectă și încredere, precum și neutilizarea de o manieră imprudentă a
informațiilor obținute în cursul misiunilor.
Un profesionist contabil nu trebuie să fie asociat cu rapoartele, comunicările sau alte
informații în cazul în care profesionistul contabil consideră că aceste informații:
 ar conține o declarație falsă sau eronată;

20
 ar conține situații sau informații furnizate fără suport sau imprudent; sau
 ar omite sau ar ascunde informații care trebuie incluse în cazurile în care o
asemenea omisiune sau ascundere poate deruta. (CECCAR, 2011, p. 35)
Profesioniștii contabili nu trebuie numai să se comporte cu integritate, ci și să se
considere că fac acest lucru. Adică, trebuie să se evite faptele și situ ațiile în care un
terț rezonabil și informat ar pune sub semnul întrebării integrita tea profesionistului
contabil.
Integritatea se referă la o calitate a caracterului unei persoane , dar mesajul este
întotdeauna același „a face ceea ce trebuie”, mesaj vech i de peste 400 de ani când
filozoful englez Francis Bacon arăta: „Nu ce mâncăm ci ceea ce digerăm ne face
puternici; nu ce câștigăm ci ceea ce economisim ne face bogați; nu ce citim ci ceea ce
ne aducem aminte ne face învățați; nu ce pretindem că suntem ci ceea ce lucrăm ne
oferă integritate”.
Percepția integrității organizaționale este influențată de efectul cumulativ al
integrității, prezentat public de indivizi în cadrul organizației, deși îngreunat prin
prisma nivelului lor aparent de influență, aceast a crează o valoare identificabilă:
integritatea pe care ceilalți dinăuntrul sau din afara organizației o percep drept un
atribut al organizației.
Acesta nu este un proces orientat într -o singură direcție. Integritatea identificată în
cadrul unei organizaț ii nu a fost obținută drept consecința unei singure decizii. Ea s -a
construit în timp (deși poate fi distrusă mult mai rapid) și este afectată de conduita
afișată de toți indivizii din organizație. Experții contabili sunt responsabili cu
exprimarea unei op inii cu privire la situațiile financiare ale organizațiilor, nu asupra
conduitei lor etice. Totuși, măsura în care un client de audit este integru poate avea
efect direct asupra măsurii în care se poate avea încredere în informațiile financiare,
iar audito rii ar trebui să analizeze dacă o evaluare a măsurii în care clienții de audit au
avut o conduită etică în organizațiile lor poate fi considerată utilă pentru probele de
audit.

21
Obiectivitatea

Principiul obiectivității a fost formulat încă de Platon în „Sofistul”: „să spui lucrurile
așa cum sînt”. E un principiu doar în aparență ușor de aplicat „să observăm lucrurile,
să le înregistrăm și să spunem cum sînt.” În realitate, noi vedem întotdeauna lucrurile
„într-o anumită situație istorică, în anumite cont exte, dintr -un anumit punct de vedere,
într-o anumită perspectivă.”
Obiectivitatea p resupune c ă profesionistu l contabil trebuie să fie imparț ial, f ără idei
preconcepute, s ă nu se afle în situa ții de conflict de inte rese sau de incompatibilitate,
și în nici o altă situaț ie care ar determina o ter ța persoan ă bine informat ă, dar și bine
intenț ionat ă să pună la îndoial ă cinstea și corectitudinea profesionsitului contabil.
Un profesionist contabil se poate confrunta cu situații care ii pot afecta obiectivitatea.
Este imposibil să se definească și să se prescrie toate situațiile. Un profesionist
contabil nu trebuie să presteze un serviciu profesional dacă situația sau relația
influențează negativ judecata sa profesională cu privire la serviciul respectiv și nu va
efectua o lucrare de evaluare pentru acelea și bunuri , pentru doua sau mai multe părți
implicate într -o tranzactie, fă ră acordul scris al părț ilor.
Profesioniștii contabili își desfășoară activitatea în multe domenii diferite și trebuie să
își demonstreze o biectivitatea î n împrejurări diferite. Liber -profesioniștii contabili
realizează rapoarte de certificare, prestează servicii fiscale și alte servicii de
consultanță managerială. Alți pr ofesioniști contabili angajați î ntocmesc situații
financiare fiind sub ordonați altora, execută serviciile de audit intern și servesc în
diferite funcții financiare de conducere din industrie, comerț, sectorul public și
educație. De asemenea, unii profesioniști contabili îi pregătesc și instruiesc pe cei care
aspiră să intre in profesie. Indiferent de poziție sau de serviciul prestat, profesioniștii
contabili trebuie să protejeze integritatea serviciilor profesionale și să mențină
obiectivitatea în raționamentul profesional. (CECCAR, 2011, p. 36)

22
Competență profesională și prudență
Competența unei persoane este capacitatea de a se pronunța asupra unui lucru, pe
temeiul unei cunoașteri adânci a problemei în discuție. (Dicționarul explicativ al
limbii române, 1998)
Competența profesională se obține prin studiu – practică. „Să acționezi fără să studiezi
este fatal. Să studiezi fără să actionezi este inutil” (Mary Beard).
Principiul competenței profesionale și prudenței impune tuturor profesioniștilor
contabili următo arele obligații:
 să mențină cunoștințele și aptitudinile profesionale la nivelul prevăzut pentru a
se asigura că un client sau un angajator va primi servicii profesionale
competente;
 să acționeze cu atenția necesară și în conformitate cu standardele tehn ice și
profesionale în vigoare în procesul furnizării de servicii profesionale.
Serviciul profesional competent impune exercitarea unei judecăți solide în utilizarea
cunoștințelor și aptitudinilor profesionale în realizarea acestui serviciu.
Competența p rofesională poate fi împărțită în două faze distincte:
 dobândirea competenței profesionale;
 menținerea competenței profesionale.
Menținerea competenței profesionale necesită cunoașterea continuă și înțelegerea
evoluțiilor tehnice, profesionale și de afaceri relevante. Dezvoltarea profesională
continuă îi dă posibilitatea profesionistului contabil să își dezvolte și să își mențină
capacitățile de a acționa competent în mediul profesional.
Prudența implică responsabilitatea de a acționa în concordanță cu dispozițiile privind
o misiune, cu grijă, meticulos și la timp. Un profesionist contabil trebuie să ia
măsurile necesare pentru a s e asigura că persoanele care lucrează sub autoritatea
profesionistului contabil în calitate de profesionist au o pregătire și o supraveghere
corespunzătoare. (CECCAR, 2011, p. 38)

23
Confidențialitatea
Confiden țialitatea este strictă , în afar ă de cazul în care a primit o autorizaț ie special ă
de a divulga informa țiile sau în caz de obliga ții legale sau profesionale.
Principiul confidențialității impune tuturor profesioniștilor contabili următoarele
obligații:
 să nu divulge în a fara firmei sau organizației angajatoare informațiile
confidențiale dobândite în urma unor relații profesionale și de afaceri, fără a
avea autorizarea necesară și adecvată, excepție făcând cazul în care acesta are
dreptul legal sau profesional ori datoria de a le divulga;
 să nu folosească informațiile confidențiale dobândite în urma unor relații
profesionale sau de afaceri în avantajul personal sau în avantajul unor terțe
părți.
Un profesionist contabil trebuie să respecte confidențialitatea chiar și într -un mediu
social, să fie vigilent față de posibilitatea unor prezentăr i neintenționate de informații,
mai ales față de un asociat de afaceri apropiat sau față d e o rudă apropiată sau
imediată și trebuie să păstreze confidențialitatea informațiilor prezentat e de un
potențial client sau angajator, dar și c onfidențialitatea informațiilor din firma sau
organizația angajatoare. Un profesionist contabil trebuie să ia măsurile necesare
pentru a se asigura că personalul subordonat profesionistului contabil și persoa nele de
la care primește consultanță și asistență respectă obligația pe care profesionistul
contabil o are privind confidențialitatea.
Necesitatea de a se conforma principiului confidențialității continuă și după încheierea
relației dintre un profesionist contabil și un client sau un angajator. În cazul în care un
profesionist contabil își schimbă serviciul sau are un nou client, profesionistul
contabil are dreptul să folosească experiența anterioară. Totuși, profesionistul contabil
nu trebuie să facă uz s au să prezinte informațiile confidențiale dobândite sau primite
în urma unei relații profesionale sau de afaceri. (CECCAR, 2011, pg. 40 -41)
Acest principiu nu se aplic ă divulgă rii informa țiilor care permit profesionistu lui
contabil s ă îndeplineasc ă obliga țiile sale, stabilite prin normele profesionale.

24
Conduita profesională (profesionalismul)
Principiul conduitei profesionale impune tuturor profesioniștilor contabili obligația de
a respecta principalele legi și reglemen tări și de a evita acțiunile despre care
profesionistul contabil știe sau ar trebui să știe că pot discredita profesia, organismul
profesional sau colegii.
Acestea includ acțiunile despre care o terță parte rezonabilă și informată, care
analizează toate faptele și circumstanțele specifice disponibile profesionistului
contabil în acel moment, ar concluziona că afectează negativ buna reputație a
profesiei, a organismului profesional sau a colegilor. (CECCAR, 2011, p. 43)
Profesionalismul prevede ca func ționarul public s ă-și îndeplineasc ă atribuț iile de
servici u cu responsabilitate, competență , eficien ță, promptitudine ș i corectitudine.
Totodat ă funcț ionarul public este responsabil pentru îndeplinirea atribuț iilor sale de
serviciu fa ță de conduc ătorul s ău nemijlocit, fa ță de conducă torul ierarhic superior și
față de autoritatea public ă.
Principiul profesionalismului este încurajat în mediul academic în vederea creșterii
competitivității și prestigiului cercetării, a calității științifice și educaționale, a
eficienței la nivel managerial și administrativ..
Principiile care stau la baza conduitei profesionale sunt următoarele:
 supremația Constituției și a legilor;
 integritatea morală;
 cinstea și corectitudinea;
 deschiderea ș i transparența;
 prioritatea interesului public;
 asigurarea egalității de tratament;
 profesionalismul, imparțialitatea și independența;
 libertatea gândirii și a exprimării. (Codul de conduită profesională , octombrie
2011)

25
CAPITOLUL III. ETICA ȘI DECIZI ILE

3.1. DE CE SE IAU DECIZII CONTRARE ETICII ?

Deciziile etice nu sunt simple alegeri între drept și nedrept, corect și greșit, ci sunt
judecăți complexe asupra balanței dintre performanțele economice și sociale. Pentru
echilibrarea acestei balanțe se fac analize economi ce, sociale, juridice și etice.
Răspunsurile la problemele eticii le putem afla din morala comună și standardele
comunității în care trăim, fără să ne întrebăm de ce este bine să procedăm într -un
anumit fel. E ste vorba de un automatism legat de standardele societății: dacă o
persoană se apropie de normele etice ale unei comunități, ea se bucură de apreciere și
încredere, iar dacă lucrurile sunt contrare, persoana va avea parte de constrângeri,
izolare, marginal izare și chiar excludere.
Percepția lipsei principiilor etice în afaceri este un subiect regăsit, deseori, pe agenda
publică. În afaceri, managementul resurselor umane este cel mai interesant domeniu
care poate genera dileme etice. Un studiu realizat de So ciety for Human Resource
Management în SUA a relevat că 54% dintre experții în managementul personalului
au observat încălcări ale legii sau ale standardelor etice fixate de organizațiile
profesionale.3
Este evident că deciziile trebuie să ia în considerar e în aceeași măsură atât factorii
economici, organizaționali, cât și pe cei sociali, acțiunile specifice organizației putând
fi analizate pe baza unor etaloane economice, legale și sociale.
În alegerea unui anumit comportament etic, intervin nu numai siste mele etice
cunoscute, ci și factorii care influențează comportamentul managerial: persoana,
organizația pe care o conduce și mediul extern. Cei care nu au un set puternic de
valori etice personale riscă să -și schimbe deciziile de la o situație la alta fiin d puțin
consecvenți în ceea ce fac.

3 Schumann, P., L., A moral principles framework for human resource management ethics , Human
Resource Review, nr. 11, 2001, p. 93.

26
Împrejurimile pot reduce sau extinde bunătatea/răutatea unei fapte și pot să -i schimbe
caracterul moral. Scopul (intenția, motivul) are o importanță esențială în stabilirea
moralității acțiunilor noastre. Din rândul mobi lurilor egoiste fac parte plăcerea,
interesul și utilul, conform rațiunii individuale. Există însă și situații în care unele
decizii imorale sunt luare sub presiune, de teamă, p icăm sub amenințare, constrângere,
șantaj, etc. Cunoașterea cauzelor comportamentului neetic poate ajuta la prevenirea
lui.
Dintre cauzele comportamentului neetic amintim4:
 Câștigul (dorința de obținere a profitului maxim), duce la numeroase tentații,
mai ales atunci când se anticipează un câștig consi stent;
 Conflictul de roluri – multe dileme etice care apar în organizații sunt în
realitate forme ale conflictului de roluri care ajung să fie rezolvate neetic. O
formă răspândită de conflict al rolurilor care generează comportamente neetice
apare atunci c ând “rolul birocratic” al angajatului într -o organizație, intră în
contradicție cu rolul de “membru al unui corp profesional”. De exemplu,
agenții și brokerii agențiilor de brokeraj și asigurări au declarat de multe ori că
asupra lor, ca angajați, se fac p resiuni să promoveze produse care nu servesc
cel mai bine interesele clienților.
 Competiția puternică pentru obținerea de resurse deficitare poate stimula un
comportament neetic, atât prin stimularea jocului de afaceri cât și prin acte
ilegale reale în car e se constată delicte de comerț cum ar fi, de exemplu,
fixarea prețurilor și încălcarea prevederilor de monopol. Și în cazul în care
practic nu există competiție puternică, există totuși o mare tentație spre
adoptarea deciziilor neetice, pentru că tentația unor mari câștiguri este foarte
mare.
 Personalitatea. Oamenii puternic orientați spre valorile economice sunt mai
expuși la un comportament neetic decât ceilalți. În plus, în abordarea
chestiunilor morale de către oameni, există puncte de vedere diferite. În
condiții normale, este rațional să ne așteptăm ca oamenii ce sunt mai conștienți

4 Abrudan, Maria -Madela, Operă citată , p.138.

27
de problemele morale, să fie tentați să evite deciziile neetice, iar cei cu o mare
putere personală (machiavelici) vor fi mai dispuși să ia decizii neetice,
folosindu -și puterea pentru promovarea interesului personal mai degrabă decât
pentru binele întregii organizații. (Abrudan, 2002, p. 138)
Factorii de influență a comportamentului neetic5, rezultați în urma unor studii realizate
în mari le corporații sunt:
 afirmarea obiectivelor corporației, sistemele de evaluare și climatul
organizațional care susțin profitul ca fiind singurul obiectiv al organizației;
 acceptarea de către management a legii, ca singurul standard pentru politicile
și acți unile corporației;
 politicile ambigue ale corporației, astfel ca managerii să poată presupune că
politica este formulată ca o oglindă falsă care nu reflectă adevărul;
 managementul inadecvat, astfel că managerii de la baza ierarhiei pot încălca
standardele în urmărirea unor vânzări și profituri mai mari în avantaj personal;
 eșecul managementului de a înțelege interesele etice ale publicului, rezultat
din izolare și lipsa unei comunicări reale cu interesații externi. (Ionescu, 1 997,
p. 227)
Depășirea limitelor fixate de normele economice și juridice duce la apariția de
conflicte și pune în discuție responsabilitatea omului de afaceri. Desigur, constrângeri
sociologice cum ar fi: excesul de fiscalitate, controlul excesiv al statului, slaba putere
de cumpărare, voluntarismul, corupția, etc, pot conduce la denegarea responsabilității.
Așa cum arată sociologul francez Raymond Pollin, în Etique et politique (1968):
“Guvernul bun ale cărui realizări sunt bune, cel care asigură înfăptuirea efectivă a
dreptății și binelui comun este singurul guvern legitim”. (Pollin, 1968)
Există ceva în noi care se opune bunătății, altruismului? Da , uneori avem obiceiul
prost de a crede că dăruind sărăcim. În realitate este exact invers: dăruind, ne
îmbogățim.

5 Ionescu, Gh.Gh., Cultura afacerilor. Modelul american , Ed. Economică, București , 1997. p. 227.

28

3.2. CONSECINȚELE UNUI CO MPORTAMENT CONTRAR E TICII
Comportamentul contrar moralei în afaceri se referă la următoarele acțiuni/fenomene,
care de cele mai multe ori, sunt sancționate juridic: tranzacții ilegale, provocarea de
daune, furt, corupție, hărțuire sexuală, nerespectarea clauzelor contractuale ,
concurența neloială, șantaj, încălcarea confidențialității informațiilor, încălcarea
legilor și regulamentelor în vigoare, evaziune fiscală, utilizarea forței de muncă fără
forme de angajare, spălarea de bani, nerespectarea Constituției și a legilor țării, fraude
de orice fel, etc.
Utilizând anumite practici neetice o organizație poate obține câșt iguri, însă doar pe
termen scurt. Pe termen lung, cu toate că un comportament etic poate "costa"
organizația, acesta nu va obține rezultatele de succes dacă cultura sa dominantă
precum și valorile sale nu sunt convergente cu cele ale societății. O cultură
organizațională care promovează comportamentul etic nu va fi doar compatibilă cu
valorile culturale predominante, ci, totodată, va da un sens "bun" (corect) afacerilor.
Un succes obținut prin înșelăciune, de cele mai multe ori, costă:
 risipa de energie pen tru a nu se afla, a nu fi prins, a nu fi șantajat;
 păstrarea atentă a unor documente secrete, găsirea unor ascunzători sigure;
 existența unor conversații telefonice periculoase, înregistrate;
 speranțe că organele fiscale nu vor afla, nu vor sesiza;
 obligar ea unor oameni pentru a păstra secretele, etc.
Consecințele unui comportament neetic, pentru firmă, pot fi:
 pierderea încrederii partenerilor și angajaților, comunicare redusă, lipsă de
implicare, loialitate redusă;
 pierderea reputației: vestea despre un p rodus prost se răspândește mai repede
decât cea despre un produs bun;
 pierderea renumelui, a imaginii firmei, a clienților și colaboratorilor valoroși;
 pierderea unor sume imense pentru avocați, procese, daune, litigii;
 scăderea vânzărilor și a profiturilor, etc.

29
Consecințele unui comportament neetic, pentru un individ (angajat), pot fi:
 pierderea unor promovări, avantaje, premii, aprecieri;
 pierderea locului de muncă, a unor procente din salariu;
 pierderea încrederii, a respectului și demnității;
 retrogradări;
 pierderea aprecierilor din parte șefului, prietenilor, colegilor, familiei, etc.
Un comportament contrar eticii dăunează grav și societății, în ansamblu, ducând la
apariția unor flageluri create de viața modernă (crimă, abuzuri, d iscriminări, trafic de
droguri, trafic de influență, corupție etc), la agresiuni împotriva organismului
(suferințe, boli, etc), la prejudicierea condiției umane (mizerie materială și
sufletească), etc. (Popa M. , 2011)

3.3. MODELE ETICE ÎN ELABOR AREA DECIZIILOR DE A FACERI
Dacă managerii de vârf proclamă deziderabilitatea comportamentului etic și apoi
stabilesc obiectivele care nu pot fi atinse fără activități ilicite, ei nu vor atinge
responsabilitățile lor etice. Ei vor trebui să dezvolte mijloace de planificare,
implementare și control a răspunderii sociale și a comportamentului etic, exact așa
cum stabilesc cotele, normele de vânzări și marja de profit.
Subliniem faptul că este foarte important ca managerii să recunoască că e i sunt cei
care "modelează și dau tonul" în organizația lor. De aici, principala lor
responsabilitate este să facă clar pentru oricine din organizație sau pentru cei care au
legătură cu ea, că răspunderea socială și comportamentul etic sunt așteptate (scon tate
și dorite), recompensate.
In analiza rațională, derivarea funcției compartamentului optim este foarte complexă.
Modelele bazate pe optimizare, fie în psihologie, fie în comportamentul animal, fie în
economie, nu trebuie să -și asume faptul că agenții sunt capabili să găsească soluțiile
optime, perfecte la problemele pe care le întâmpină.

30
În literatura de specialitate se regăsesc o serie de “îndrumare” pentru un
comportament etic pe care managerii îl pot utiliza în procesul decizional, când zilnic
trebuie să rezolve nu doar probleme economice ci și sociale. Aceste îndrum ări nu
specifică ce trebuie făcut într -o situație dată, ele clarifică atitudini, acțiuni, justifică
logica în gândire și desfășurarea ideilor, astfel încât să se poată evalua decizia lua tă,
dacă este în conformitate cu normele de etică și propriile valori ale firmei.
Răspunsurile la întrebări vor întări convingerea că normele morale sunt respectate și
consecințele sociale sunt cunoscute și asumate.
Iată un model de îndruma t pentru examina rea etică a deciziei manageriale:
 Problema pe care doriți să o rezolvați este reală așa cum pare ea? Dacă nu
sunteți siguri, aflați!
 Acțiunea care se va declanșa este legală? Este etică? Dacă nu știți, aflați!
 Aveți opozanți la acțiunea pe care doriți să o desfășurați? Le înțelegeți poziția?
Este rezonabilă?
 Cui îi este destinat beneficiul acțiunii? Dar daunele, cine le suportă?
 Ați consultat specialiști în domeniu, pentru a le afla opinia cu privire la
acțiunea dumneavoastră? Țineți cont de aceste opinii?
 Credeți că și alți conducători ar fi îndreptățiți să acționeze la fel ca
dumneavoastră?
 Doriți ca acțiunea dumneavoastră să fie însușită și aprobată de familie, de
prieteni, colaboratori? Credeți că în cazul unei investigații în mass -media veți
găsi înțele gere?
Una din modalitățile verificate de a beneficia de bonitate morală este aceea de a duce
o politică de comunicare deschisă cu opinia publică. Curiozitatea „publicului” este în
ziua de azi atât de mare și simțul de detecție al ziariștilor atât de dezvol tat încât și o
frântură de declarație falsă va fi foarte repede recunoscută. De aceea, încercarea de a
ascunde adevărurile neplăcute va declanșa o căutare cu atât mai înverșunată a
adevărului.
Managerii care manifestă un comportament etic sunt caracteriza ți după cum urmează:
 Susțin libertatea, creșterea și dezvoltarea fiecărui angajat;

31
 Comunică cu angajații folosind numele cu respect;
 Formează și încurajează un regim echilibrat de muncă și odihnă;
 Onorează și respectă familiile angajaților;
 Tratează toți angajații drept persoane unice, valoroase;
 Protejează viața, siguranța și sănătatea angajaților;
 Creează un mediu de lucru fără discriminări;
 Sunt corecți și echitabili în probleme financiare;
 Comunică deschis cu subordonații;
 Cultivă o atitudine pozitivă față de celelalte persoane și realizările acestora,
etc.

3.4. DILEME ETICE
O dilemă etică poate fi definită la modul general ca o situație în care se află o
persoană care trebuie să ia o decizie privind comportamentul adecvat de urmat.
Auditorii se confru ntă în cursul activității lor profesionale cu numeroase dileme etice.
Pentru a veni în sprijinul celor care sunt puși în situația de a rezolva o dilemă etică, au
fost definite cadre de referință formalizate, având ca obiectiv identificarea
problemelor cu c aracter etic și alegerea acțiunilor adecvate de întreprins, utilizându -se
în acest sens valorile proprii ale persoanei în cauză. O modalitate relativ simplă de
rezolvare a dilemelor etice este „metoda celor șase pași”, care se prezintă astfel:
 Obținerea i nformațiilor relevante;
 Identificarea problemelor etice pe baza informațiilor obținute;
 Determinarea persoanelor sau grupurilor afectate de deznodământul dilemei și
a modului în care vor fi ele afectate;
 Identificarea alternativelor de care dispune pers oana care trebuie să rezolve
dilema;
 Identificarea consecințelor probabile ale fiecărei alternative;
 Decizia privind actiunile adecvate de întreprins. (Arens, Loobbecke, Elder, &
Beasley, 2006)

32
În rezolvarea dilemelor etice este important a nu se cădea în capcana de folosi metode
care nu sunt altceva decât justificări ale comportamentului imoral, de genul:
„Toți fac așa” – este acceptabil să procedezi într -o manieră incorectă, dacă toți ceilalți
procedează astfel;
„Daca -i legal, e moral” – care utilizează ca argument că orice conduită care nu încalcă
legea este și morală, folosindu -se de ipoteza caracterului perfect, absolut al legilor;
Probabilitatea demascării și consecințele ei – se bazează pe evaluarea probabilității ca
o persoană să descopere comportamentul imoral și respectiv pe evaluarea dimensiunii
consecințelor (a penalizărilor) în cazul în care este demascată.
Cea mai dificilă situație pentru manageri o reprezintă existența dilemelor etice. O
dilemă etică se naște când toate alternativele posibile din cercetările efectuate au o
consecință negativă în plan social. Bunul sau răul nu poate fi precizat și clar
ident ificat. În primul rând dilemele etice sunt generate de raportul dintre
performanțele sociale și cele economice, realizarea echilibrului fiind deosebit de
dificil, mai ales în condițiile inexistenței unei informații complete care să poată crea o
imagine glo bală asupra dimensiunilor economice a angajamentelor sociale precum și
a consecințelor sociale generate de un comportament pur economic. Nu este ușor să
fie găsite soluțiile pentru dilemele etice. Managerii trebuie să investigheze cu multă
atenție toate a spectele problemei și să adopte o decizie care să fie judecată după
consecințele sociale și mai puțin după rezultate economice de moment.
Principii fundamentale utilizate în soluționarea problemelor de etică a afacerii:
 integritatea angajaților în desfăș urarea activităților;
 obiectivitatea, eliminând conflictele de interese, influențele externe în
realizarea unor oportunități;
 competență, conștiinciozitate, aptitudini profesionale ale managerilor și
personalului angajat în afaceri;
 confidențialitatea informațiilor dobândite pe parcursul derulării activităților, cu
excepția situațiilor impuse de lege când se impune dezvăluirea acestor
informații;
 servicii în concordanță cu standardele tehnice și profesionale relevante.

33
Deși nu exist ă soluții magice pentru a rezolva dilemele etice, un anumit cadru de
organizare a g ândirii este absolut necesar.
Nu este u șor să fie g ăsite soluț ii pentru dilemele etice. Managerii trebuie să
investigheze cu mult ă atenție toate aspectele problemei ș i să adopte o decizie care s ă
fie judecat ă după consecinț ele sociale și mai puț in dup ă rezultatele economice de
moment.
Căile folosite pentru încurajarea și prevenirea comportamentului etic sunt:
 publicarea unui cod etic propriu, conform cu standardele și val orile social
recunoscute;
 instruirea managerilor pe probleme de etică în afaceri;
 elaborarea unor programe interne de rezolvare a conflictelor de natură etică;
 instituționalizarea unor comitete de supraveghere a comportamentului etic;
 acordarea unor re compense și sancțiuni adecvate
În concluzie, această decizie elaborat ă și implementa tă de c ătre noi previne și
minimizeaz ă prejudiciile aduse ambelor pă rți, men ține valorile prioritare pentru
aceast ă situa ție și respect ă legile fundamentale ale eticii.

3.4.1. Etica și practica contabilă
Numeroasele cazuri de încălcare a eticii în contabilitate, cuprind atât acele cazuri care
aveau ca scop principal raportarea financiară frauduloasă cât și cazurile de delapidare
în care au fost implicați profesioniștii co ntabili.
Un astfel de caz întâlnit în practică de încălcare a eticii în contabilitate de către un
profesionist contabil, este acela în care un contabil șef care lucra la o companie din
domeniul auto a sustras sume importante de bani din cadrul acesteia, ma scând în
contabilitate aceste sustrageri de bani cu ajutorul unor articole contabile. Menționăm
că contabilul șef putea avea acces la bani numai atunci când acesta trebuia să
înlocuiască casiera care era în concediul de odihnă sau era învoită.

34
Mecanismul de prejudiciere a companiei
Mecanismul prin care contabilul șef a reușit să sustragă sume importante de banii din
cadrul companiei cuprindea două faze:
 prima fază este cea în care contabilul șef încasa de la client contravaloare a
mărfurilor sau serviciilor achiziționate de acesta. Pentru exemplificare vom
considera că contabilul șef a încasat de la client suma de 10.000 lei. Pentru a
realiza sustragerea de banii contabilul șef emitea clientului chitanță cu suma
corectă de 10.000 lei, dar pe cel de -al doilea și al treilea exemplar care rămân
în companie pentru a fi contabilizate înscria o sumă mai mică (vom considera
că a înscris suma de 6.000 lei), diferența de 4.000 lei reprezentând suma
sustrasă de acesta.
 a doua fază este cea în care contabilul șef ascund ea în contabilitate această
sustragere de bani cu ajutorul unor articole contabile.
Articole contabile folosite sunt prezentate mai jos:
a) se înregistrează încasarea prin casierie numai a sumei de 6.000 lei de la client
____________________ ______________________________
5311 „Casa în lei” = 4111 „Clienți” 6.000 lei_

b) se înregistrează transferul sumei de 4.000 lei (reprezentând suma achitată de client
dar sustrasă de către contabilul șef) din contul 4111 „Clienți” în contul 461 „Debitori
diverși”, asta pentru a se ascunde urmele și a fi mai dificil de depistat această
sustragere de bani
__________________ _______________________________
461 „Debitori diverși” = ______ 4111 „Clienți” 4.000 lei

c) se înregistrează transferul sumei de 4.000 lei din contul 461 „Debitori diverși” în
contul 891 „Bilanț de deschidere”.
______________________ _______________________________
891 „Bilanț de deschidere” = ______ 461 „Debitori diverși” 4.000 lei

35
Prin intermediul acestui u ltim articol contabil se realizează scoaterea din evidența
patrimonială a sumei sustrase și înregistrarea acesteia în evidența extra -patrimonială.
Sumă sustrasă nu va apărea astfel înscrisă în situațiile financiare pierzându -se cu
ușurință urma acestor ope rațiuni de la un exercițiu financiar la altul. Mai trebuie de
precizat că având funcție de conducere contabilului șef i -a fost ușor să „gestioneze”
sumele din contul 891 „Bilanț de deschidere” asta și datorită faptului că nimeni nu
mai avea acces la acest cont contabil. (Guliciuc, Dreve, Miron, Platon, & Socoliuc,
2011, p. 224)
Cum a fost descoperită delapidarea?

Contabilul șef datorită numărului mare de astfel de operațiuni a omis să înregistreze în
evidența contabilă la un client cele două înregistrări contabile prin care transfera suma
sustrasă din evidența patrimonială în evidența extra -patrimonială. Aceste operațiunii
au fost descoperite atunci când clientul respectiv (la care erau omise cele două
înregistrări contabi le „de reglare”) a fost contactat de către casieră deoarece apărea în
evidența contabilă a companiei cu o creanță neîncasată. În momentul în care casiera i –
a solicitat clientului să achite datoria către companie acesta a afirmat că nu are nici o
datorie și că poate dovedit cu chitanță. Astfel prin compararea sumei de pe chitanța
clientului cu cea de pe chitanța aflată în arhiva companiei s -a demonstrat că este vorba
de o delapidare efectuată de către contabilul șef.
Cum se putea descoperi delapidarea mult m ai repede?

Ulterior în urma verificărilor s -a descoperit că aceste operațiuni au fost efectuate într –
o perioadă de aproximati v 3 ani și că contul 891 „Bilan ț de deschidere” avea un sold
contabil cu o valoare considerabilă (sold care reflecta valoarea prej udiciului) pentru
compania respectivă. În finalul acestui exemplu putem afirma că existau cel puțin trei
căi prin care această delapidare ar fi fost descoperită mult mai repede dacă:
 exista un departament de control intern în cadrul companiei;
 erau efectuate controale externe (audit financiar);
 s-ar fi efectuat o comparație de către managerul companiei între volumul
încasărilor și volumul mărfurilor vândute și a serviciilor prestate.

36
3.4.2. Rezolvarea conflictelor etice
În aplicarea standardelor de comportament etic, practicienii din domeniul
contabilității și al managementului financiar s -ar putea confrunta cu probleme legale
de identificare a unui comportament contrar eticii sau de rezolvarea unui conflict etic.
Modul de rezolvare a l conflictelor etice prezentat în continuare reprezintă punctul de
vedere al IMA.6
Când se confruntă cu probleme etice semnificative, practicienii din domeniul
contabilității ar trebui să aplice politicile organizației privitoare la rezolvarea unor
asemene a conflicte. Dacă aceste politici nu permit rezolvarea conflictului etic, atunci
practicienii menționați ar putea întreprinde următoarele:
Discutarea problemei cu superiorul direct, cu excepția situațiilor în care acesta pare
să fie implicat, caz în care problema ar trebui prezentată inițial nivelului ierarhic
următor celui al superiorului direct. Dacă o soluție acceptabilă nu poate fi găsită la
nivel inițial de prezentare a problemei, atunci practicienii ar trebui să prezinte
problema la un nivel ierarhic și mai înalt. În ca zul în care superiorul direct este
directorul executiv sau un reprezentant echivalent acestuia, atunci autoritatea de
examinare potrivită ar putea fi un grup precum comitetul de audit, comitetul executiv,
consiliul de administrație, con siliul acționarilor sau al proprietarilor.
Consultarea avocatului personal în legătură cu drepturile și obligațiile legale ce pot fi
asociate confictului etic identificat.
În cazul în care conflictul etic continuă să existe după abordarea tuturor niveluri lor de
examinare internă, praticianul s -ar putea să nu aibă alt recurs în problemele
semnificative decât să demisioneze din organizație și să depună un memorandum
informativ pe lângă un reprezentant relevant al organizației. După demisie, în fu ncție
de nat ura conflictului etic, s -ar putea să fie potrivit ca practicianul să informeze și alte
părți interesate. (Muțiu, 2010)

6 Institute of Management Accountants, „Standards of Ethical Conduct for Practitioners of
Management Accounting, and Financial Management”, în Management Accounting , vol. LXXIX, nr. 1

37
CAPITOLUL IV. ETICA ȘI EVAZIUN EA FISCALĂ
4.1. EVAZIUNEA FISCAL Ă
În literatura de specialitate au fos t date multe interpret ări ale conceptului de evaziune
fiscal ă. Unul dintre acestea define ște fenomenul de evaziune fiscal ă ca fiind
sustragerea totală sau parț ială de către unii contribuabili -persoane fizice sau juridice –
prin diverse forme, de la plata obl igațiilor fa ță de buget .
Juriș tii rom âni de la î nceputul secolului au fost preocupaț i de de finirea evaziunii
fiscale. Lucrările de specialitate scrise î n acea perioad ă sunt dovada acestor
preocupa ți. Oreste Athanasiu considera evaziunea fiscal ă ca fiind re prezentat ă de
,,totalitatea procedeelor licite sau ilicite cu ajutorul c ărora cei interesa ți sustrag în
total sau î n parte averea lor, obligatiunilor stabilite prin legile fiscale’’.
Spre deosebire de aceast ă definiț ie, care acoper ă atât mijloacele licite c ât și pe cele
ilicite folosite de contribuabili în eludarea legilor fiscale, în doctrină este dat ă și o
definiț ie conform c ăreia prin evaziune fiscală se înțelege ,,ansamblul sustragerilor
intenț ionate de la plata obliga țiilor fiscale, comise nu pr in încălcarea directă a legii, ci
prin ocolirea ei cu ajutorul unor acte simulate ș i numai aparent reale’’. (Popeangă,
2010)
Aceast ă defini ție dat ă evaziunii fiscale nu acoperă în întregime faptele în care ea se
concretizează întruc ât ea se refer ă cu prec ădere la evaziunea fiscală legal ă.
„Evaziunea fiscală este un abandon de la moralitate și ea este de condamnat și
spiritual pentru că arată încă o fațetă a înrobirii omului față de bani și materială
lumii.” (Hoanță, 2010)
Conform legii 87/1994, evaziunea fiscal ă reprezent ă ,,sustragerea prin orice mijloace
în întregime sau î n parte, de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate
bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigur ărilor so ciale de stat și fondurilor
speciale extra bugetare sau str ăine’’. Multitudinea obligaț iilor pe care legile fiscal e le
impun contribuabililor ca și povar a acestor obligaț ii, au f ăcut să stimuleze, î n toate
timpurile ingeniozitatea contribuabililor în a inv enta proce dee diverse de eludare a
obligaț iilor fiscale ,,evaziunea a fost întotdeauna în special activ ă și ingenioas ă pentru

38
motivul c ă fiscul lovind indivizii în averea lor, îi atinge î n cel mai sensibil interes:
interesul bănesc’’. Evaziunea fiscal ă este capitolul cel m ai studiat din dreptul fiscal
aâat de tehnicieni câ t și de teoreticieni, jurnaliș ti, etc. Cu toate acestea ș i în pofida a
tot ce se scrie î n cauzele, modali tățiile, amploarea, controlul sau sanc țiunile privitoare
la evaziunea fiscal ă, cuvintele care desemneaz ă acest fenomen sunt imprecise, iar
domeniul pe care il exploreaz ă este incert.
Dacă se vobeș te într-adevăr de fraudă, se vorbeș te în aceeaș i măsură de fraud ă legal ă
sau legitim ă, de fraudă ilegală , de evaziune interna țională , de ab uzul dreptului de a
fugi din faț a impozitului, de libertatea alegerii c ăii celei mai puț in impozitate sau
subestimarea fiscal ă, frauda la lege sau economia subteran ă.
Confuzia terminologic ă este, de altfel, cu at ât mai important ă cu cât acelea și cuvinte
au sensuri diferite de la autor la autor. Totu și cel mai adesea frauda fiscal ă
desemneaz ă,o infrac țiune la lege și se distinge de evaziunea fiscal ă care se define ște
ca o utilizare abil ă a posibilit ățiilor oferite de lege.
Frauda legal ă, este o expresie meta foric ă și ambiguă , utilizat ă frecvent în ță rile
francofone (Franț a, Elveț ia, Belgia). Ea are dubl ă semnifica ție, uneori desemneaz ă
subestimarea materiei impozabile prin regimuri fiscale de valoare. Cel mai adesea
frauda legal ă desemneaz ă procedeele juridice care permit sc ăparea de impozitare f ără
a contraveni legi, sau altfel spus, prin frauda fiscal ă legal ă se întelge acț iunea
contribuabilului de a ocoli legea recur gând la o combinaț ie neprev ăzută a acesteea și,
deci tolerat ă. Expresia f raudă legal ă este de fapt, sinonim ă cu cea de evaziune fiscal ă.
Evaziunea fiscal ă legal ă este cunosc ută și sub numele de licită sau tolerată, (nu legală,
întrucât, conform DEX, legal înseamnă ceva care există sau se face în temeiul legii) la
adăpostul legii, care permite sustragerea de la o mică parte din mate ria impozabilă,
fără ca această conduită să fie c onsiderată ca o vătămare a legii. Ea are o dublă
semnificație. Uneori desemnează subestimarea materiei impozabile prin anumite
regimuri fiscale de favoare. Cel mai adesea, desemnează procedeele juridice care
permit scăparea de impozitare fără a contraveni legea. (Hoanță, 2010)

39
4.2. EVAZIUNEA FISCALĂ ÎN ȚARA NOASTRĂ
Evaziunea fiscal ă în Româ nia a devenit motiv de preocupare pentru speciali știi în
domeniu, administraț ia fiscal ă și factorul politic, imediat dup ă unificarea sistemelor
fiscale în urma unirii provinciilor româ nesti din 1918, proces care a avut loc
concomitent cu modernizarea sistemului fiscal, prin rapo rtare la țările Europei
Occidentale î ntre anii 1923 -1927, de și referiri la evaziunea fiscal ă precum ș i
includerea de sa ncțiuni împotriva celor care erau depistați ca evazioniș ti au avut loc
prin legile fiscale spec iale (de exemplu -Legea contribuț iilor dire cte din 1929) -,,Legea
pentru represiunea evaziunii fiscale la contribu țiile directe’’. (Monitorul Oficial nr.
288, Partea I din 25 decembrie 1929.)
În Rom ânia problema evaziunii fiscale cap ătă un interes major în primul r ând dato rită
exist enței unei economii cu o lipsă acută de capital, at ât la nivel macroeconomic,
pentru susț inerea programelor na ționale de recrutare, c ât mai ales la nivel
microeconomic, unde fenomenul subcapitaliz ării este deosebit de presant.
De asemenea, tot lipsa de capital atrage dup ă sine o situa ție precar ă a veniturilor care
trebuie s ă alimenteze bugetul de stat ș i care au ca menire finan țarea unor importante
sectoare sociale (sănăntate, învățămâ nt, etc). În aceste condi ții limitarea într-o mă sură
cât mai mare a evaziunii fiscale ar avea un aspect pozitiv asupra echilibrului bugetar.
Fenomenul sustragerii de la impunerea unei p ărți mai mari sau mai mici din materia
impozabil ă se î ntalne ște at ât pe plan național, câ t și interna țional. Uneori, însăși
legisla ția naț ional ă scoate de sub incidenț a impozitelor anumite categorii de venituri,
părti de venituri, elemente de avere ori anumite acte și fapte care, în condiț iile
aplic ării consecvente a pricipiului generalita ții impunerii, ar trebui luate în calcul la
stabilirea impozitelor.
Caile de eludare a fiscului sunt multiple și variate, printre ele num ărându-se:
 neînregistrarea corect ă și la timp a cantit ățiilor din materii prime ș i materiale
sau m ărfuri achizi ționate;
 modificarea pre țurilor de aprovizionare ș i a cheltuielilor de transport,
manipulare, etc;

40
 neînregistrarea î ntregii produc ții ie șite din sec țiile de fabrica ție ș i
înmagazinate;
 nerespectarea re țelelor de fabrica ție și contrafacerea produselor;
 practicarea unor preț uri de livrare sau a unor cote de ada os comercial mai mari
decât cele declarate, afi șate sau contabilizate;
 întocmirea de state de plat ă, facturi, chitan țe ori alte documente justificabile,
nereale;
 întocmirea de declara ții vamale false la impotul sau la exportul de m ărfuri;
 scoaterea din î ntreprindere de produse finite sau de m ărfuri fă ră documente
însoțitoare sau cu documente neconforme cu realitatea;
 întocmirea de declara ții de impunere nesincere, etc. (Popeangă, 2010)

4.3. CAUZELE ȘI EFECTELE EVAZIUNII FISCALE
In ceea ce prive ște cauz ele evaziunii fiscale ele sunt î n mod evident foarte complexe
și au motivaț ii foarte diverse.
O primă cauză a evaziunii fiscale, a fraudei, o constitue faptul c ă sistemul fiscal al
statului modern las ă la latitudinea contribuabi lului declararea veniturilor plec ându -se
de la prezumț ia de sinceritate, adev ăr neaplicabil tuturor.
A doua cauză a evaziunii fiscale o constitue faptul c ă nici chiar statul nu poate lua
cele mai potrivite m ăsuri economice presat de elemente de criz ă, infl ație, recesiune
economic ă și astfel recurge la majorarea -uneori nejustificat ă- a taxelor și impozitelor
existente.
A treia cauz ă a evaziunii fiscale o constitue organizarea la nivel na țional și
internațional de grupuri ș i structuri mafiote deosebit de puternice care controleaz ă în
fapt subteran economiile multor state.
Desigur c ă statele europene fac eforturi deosebite de combatere a contrabandei, a
circula ției drogurilor ș i, implicit, a evaziunii fiscale, dar sustragerile de la sumele
datorate sunt in imaginabile.

41
De asemenea, complexitatea sistemelor fiscale este o surs ă important ă de fraud ă,
tehnicile de impozitare explic ând, în principal acest lucru. Sofisticarea extrem ă a
regulilor fiscale din țările dezvoltate risc ă să conduc ă la o incitare permane ntă la
ascunderea masei impozabile sau la reducerea masiv ă a acesteia ca urmare a
multiplicarii regulilor și a condi țiilor de ap licare a acestora, înmulț irea regimurilor
derogatorii, etc. (Hoanță, 2010)
Cauzele evaziunii fiscal e sunt numeroase. Dintre acestea menționăm:
 mărimea excesivă a sarcinilor fiscale. În comparațiile internaționale, eficiența
unui sistem fiscal nu se măsoară atât prin importanța venitului fiscal, cât prin
gradul de consimțire la plata impozitelor;
 insuf icienta educație a contribuabililor, pe de o parte, și excesul de zel al
organelor fiscale, predispuse, uneori, la exagerări, pe de altă parte;
 lipsa unui control eficient, bine organizat, realizat cu personal foarte bine
pregătit;
 existența unei legislații defectuoase, care, prin omisiunile ei, permite
sustragerea de la plata unor impozite.
Evaziunea fiscală este păgubitoare atât pentru stat, cât și pentru contribuabili. Statul
este lipsit de o parte din veniturile pe care ar trebu i să le încaseze pentru a -și îndeplini
atribuțiile asumate. Efectele negative pentru contribuabili se concretizează în faptul că
totalul impozitelor se distribuie pe o masă de venituri mai mică. Informațiile cele mai
certe referitoare la dimensiunile evazi unii și fraudei fiscale sunt oferite de statisticile
rezultate din operațiunile de control; aceste informații se limitează la acele cazuri
descoperite și sancționate, conform legislației în vigoare.
Descoperite sau nu, evaziunea și frauda fiscală, indiferent de dimensiunile atinse, au
efecte negative asupra economiei și societății, în general, incidențele fiind de natură
politică, financiară, economică și socială.
Efectul financiar (singurul cuantifi cabil în anumite limite) se referă la faptul că este
afectat echilibrul bugetar prin generarea de deficite bugetare și de costuri suplimentare
aferente împrumuturilor publice.

42
Sub aspect economic , evaziunea fiscală „legală” sau frauduloasă distorsionează
fenomenul concurențial, cu consecințe negative asupra formării prețurilor.
Din punct de vedere social , evaziunea și frauda fiscală modifică redistribuirea
veniturilor, creând și adâncind inegalitățile dintre contribuabili, prin eludarea
capacității contri butive a unora și agravarea situației financiare a altora.
Manifestarea acestor efecte negative, precum și amploarea fenomenului determină
inițierea, de către autoritățile publice, a unor măsuri de combatere care trebuie să
acționeze în următoarele domeni i: legislativ, administrativ și motivațional
(educațional).
În domeniul legislativ , se urmărește elaborarea unei legislații fiscale cuprinzătoare,
clare, concise, stabile și coerente. De asemenea, este necesară eliminarea sau
restrângerea exonerărilor, re ducerilor și deducerilor, care dau naștere unor interpretări
multiple.
Din punct de vedere administrativ , măsurile vizează crearea unui sistem
informațional complex și operativ, asigurarea structurilor și instrumentelor
administrative adecvate combaterii eficiente a evaziunii fiscale, precum și formarea
specialiștilor cu o moralitate și un profesionalism impuse de formele și dimensiunile
evaziunii fiscale.
Sub aspect motivațional, măsurile vizează asigurarea condițiilor necesare educației
cetățenilor, în sensul respectării legislației fiscale, și chiar motivarea contribuabililor
prin stimulente în acest sens. Pe de altă parte, în situațiile de nerespectare a normelor
fiscale de către contribuabili, legislația prevede aplicarea de sancțiuni fiscale sau
pena le, corespunzător gravității faptei.
Sancțiunile fiscale sunt de natură pecuniară și se aplică în cazul contravențiilor care
prezintă un grad redus de periculozitate. Concret, ele se referă la penalități, amenzi,
confiscări, suspendarea activității.

43
4.4. COMPANIILE DIN P ARADISURILE FISCALE

4.4.1. Paradisurile fiscale
Practicile offshore sunt tehnici de evitare fiscală, denumite în mod curent evaziune
fiscală legală. Asta înseamnă că orice întreprinzător își poate dirija afacerile liber în
orice țară d orește, având condiția de a respecta legile atât în țara în care își derulează
afacerile, cât și legiile din țara în care este rezident. (Mănăilă, 2004)
Prin termenul offshore limbajul de specialitate britanic desemneaz ă teritoriul situat
dincolo de țărm. În jargonul economic american, prin offshore sunt denumite
activit ățile și firmele care își desf ășoară activitatea î n afara teritoriului na țional al
statului în care acestea sunt rezidente.
Cu alte cuvinte este vorba des pre întreprinderi care nu desfasoar ă activităț i comerciale
în țara în care au fost înregistrate ș i care, din punct de vedere al actelor comerciale
săvârșite, sunt considerate ca fiind str ăine. O companie offshore nu realizeaz ă venituri
în țara în care a fo st înamatriculat ă. Teoretic, companiile offshore se pot înfiin ța în
orice țară din lume, dar nu peste tot se pot obtine și avantaje fiscale.
Condiț iile care trebuie indeplinite pentru ca un teritoriu s ă poata fi considerat paradis
fiscal sunt urmatoarele:
 fiscalitate redus ă: companiile offshore sunt scutite de impozit sau impozitul
datorat este foarte sc ăzut;
 birocraț ie sc ăzută: companiile offshore sunt scutite de obliga ția ținerii
contabilit ății a registrelor comerciale și nu sunt obligate la prezentarea
bilanțului contabil;
 anonimate: datele de indentificare a acț ionarilor și ale administra țiilor nu sunt
publice (nu se pot descoperii din registrele publice) ;
 protec ția patrimoniului: este garantat ă prin lege de dreptul de dispozi ție
absolut ă a acționarului asupra int regului patrimoniu al companiei;
 infrastructura bine dezvoltat ă: servicii perfecte de telecomunica ții sistem
bancar stabil ș i bine dezvoltat, etc. (Mănăilă, 2004)

44
Cea mai important ă trăsătură a paradisului fiscal r ămâne faptul c ă nu percepe impozit
de la companiile offshore. Acest regim fiscal este garantat prin lege.
Dintr -o firmă offshore un investitor obține:
 fiscalitate zero sau aproape zero; în mod nat ural, companiile offshore,
datorează o taxă de înregistrare anuală fixă;
 formalități contabile minime; marea majoritate a paradisurilor fiscale nu
impun d epunerea unui bilanț anual sau a altor declarații contabile;
 anonimitate; garantarea confidențialității beneficiarilor unei entități offshore
reprezintă un atu de bază în atragerea clienților;
 flexibilitate și operativitate în înmatricularea companiei; în majoritatea
jurisdicțiilor, o nouă entitate juridică poate fi creată în 24 de ore, fără ca
prezența proprietarului să fie necesară; mai mult, firme gata încorpora te pot fi
achiziționate pe loc de la agențiilor specializate;
 absența controalelor și a restricțiilor valutate, destul de des întâlnite în
economiile „de interior”. (Mănăilă, 2004)

4.4.2. Domenii de folosire a companiilor offs hore
Principalele domenii de folosire a acestor companii sunt: (Caraiani, 1999)
Comer ț: In mod curent c ând are loc o tranzacț ie comercial ă între doua companii,
bunurile pleac ă dintr -o direc ție, iar documentele ș i banii din cealalt ă. Țara în care sunt
realizate profiturile din aceasta tranzacț ie impune anumite taxe pe ace ste profituri
bazate pe diferența dintre preț ul la care aceste bunuri au fost achizi ționate ș i pre țul
aproximativ la care acestea sunt v ândute.
Servicii : Persoanele fizice care primesc un venit substan țial din serviciile profesionale
oferite (de exemplu arhitec ți, artiști, consultanți sau autori) pot î mputernici o
companie offshore s ă primească drepturile lor bă nești. Cu alte cuvinte, compania
offshore partea care urmeaz ă să efectueze plata va factura ș i va primi plata. Astfel
profiturile vor fi transferate c ătre o jurisdic ție în care nu există taxe.
Investi ții: Multe țări impun taxe pe profitul obț inut sau din teritoriul țării respective
de către cetăț enii străini, acest venit fiind taxat la surs ă, înainte de repatriere. Aceast ă

45
taxă difer ă, dar de cele mai multe ori variaz ă între 15 -20%, o sum ă destul de
considerabila. Unele țări au semnat acorduri de evitare a dublei tax ări care permit
reducerea și în unel e cazuri chiar eliminarea acestor taxe.
Finan țe: O companie offshore poate oferi împrumuturi unei alte companii localizat ă
într-o zonă cu taxe ridicate, cu taxe deduse din dob ânzi. În acest fel pot fi f ăcute at ât
investi țiile firmei str ăine, ceea ce poate fi avantajos datorit ă legilor de protectie a
investitorilor str ăini cât și economii din taxe percepute.
Proprietate intelectual ă: Proprietatea intelectual ă, de exemplu copyright -ul, mă rci
înregistrate , software sau titluri pot fi vâ ndute companiilor offshore pentru a fi
revândute, închiriate sau autorizate la o valoare mai mare.
Imobiliare : Deținerea de propriet ăți imobiliare printr -o compani e offshore permite
evaluarea plă tii taxelor de mo ștenire, a taxelor pl ătibile în cazul v ânzării precum și a
taxelor pe venit. În multe țări nu se face diferen ța între persoane fizice și persoane
juridice ca de ținători de propriet ăți și astfel asemenea tranzacț ii sunt mai u șor de dus
la cap ăt.
Domeniul bancar : Caracteristicile comune ale acestor pie țe sunt urm ătoare le: taxele
de licent ă sunt, de regul ă reduse; procedurile de intrare pe pia ță sunt simple ș i
impozitele și prelev ările asupra operațiilor financiare efectuate î n str ăinătate sunt
reduse sau inexistent e.
Companiile offshore pot fi folosite în mai multe domenii și nu ar trebui privite ca un
instrument ce poate fi folosit î ntr-o singura activitate.
Principalele pie țe bancare offshore sunt: Anghuilla, Antilele Olandeze, Bahamas,
Bahreim, Barbados, Costa Rica, Emiratele Arabe Unite, Hong Kong, L iban,
Luxemburg, Panama, Singapore. (Caraiani, 1999)
Țările cu economie dezvoltată, care devin ele însele atractive pentru unele activități
desfășurate de anumite societăți, demonstrează că în viața economică primează
interesul material. State ca Franța, Belgia, Austria, Italia, SUA acordă facilități fiscale
substanțiale pentru atragerea capitalului străin sau creșterea exporturilor.

46

CAPITOLUL V. ETICA Ș I FALIMENTELE RĂSUNĂ TOARE
5.1. FALIMENTUL LEHMAN BROTHERS
În 1.844, emigrantul german Henry Lehman a înfiin țat un magazin î n ora șul
Montgomery din statul american Alabama. Șase ani mai t ârziu, Henry Lehman și
frații săi, Emanuel și Mayer, au inființ at Lehman Brothers. (Wikipedia, Lehman
Brothers)
Compania a c rescut de -a lungul anilor, pe mă sura ce SUA devenea o mare putere
economică a plane tei. Managerii companiei au reuș it să salveze compania în toate
marile crize ca re au afectat economia americană de-a lungul decenii lor. Colapsul
compa niilor din că ile ferate din secolul XIX, Marea Criz ă Economic ă din 1929 -1933,
două Războaie Mondiale: compania a reuș it să treac ă cu brio prin aceste grele
încerc ări.
Apoi, mai recent, în 1994, firma s -a confruntat cu o criz ă de lichidita ți când s-a
desprins de American Express. Colapsul fondului de investi ții Long Term Capital
Management din anul 1998 a afectat î ntreaga pia ța financiar ă american ă, dar Lehman
Brothers a sc ăpat și de aceast ă dată.
Tot în 1998 a avut loc ș i criza financiar ă din Rusia, care a afectat serios pie țele din
SUA. În ciuda unei abilit ăți ieșite din comun de a supravieț ui deza strelor, compania a
fost pâ nă la urmă îngenuncheat ă de pr ăbusir ea sectorului imobiliar care a început î n
SUA in 2007.
Un faliment care a băgat America în criză, și, odată cu ea, întreaga planetă.
Prăbușirea gigantului Lehman Brothers a provocat un adevărat tsunami bancar, iar
criza financiară declanșată în 2008 continuă și azi, afectând întreaga comunitate
internațională.
Henry Paulson, fostul șef al Trezoreriei americane, a încercat să explice pentru presa
americană ce s -a întâmplat în septembrie 2008, anunță revista Capital, citând News
Week. Paulson recunoaște că a fost o greșeală să lase grupul Lehman Brothers să intre

47
în faliment. Totuși, fostul secretar al Trezoreriei spune că falimentul Lehman Brothers
nu îi era indiferent.
"Nu există companie cu care să fi petrecut mai mult timp și pentru care să fi muncit
mai mult pentru a o salva", a declarat Paulson. America se co nfrunta în septembrie și
cu problemele de la fondurile Fannie și Frredie. Lehman anunța, în septembrie,
pierderi uriașe aferente trimestrului al treilea. Curând, Paulson se declara lipsit de
putere în fața falimentului Lehman Brothers. Dick Fuld, CEO -ul Le hman Brothers,
refuza să accepte dezastrul financiar al băncii pe care o conducea. Cu o zi înainte de
pronunțarea falimentului a stat numai în birou și a dat telefoane. L -a sunat pe Kenneth
Lewis, directorul Bank of America, rugându -l să preia Lehman Broth ers. Nu a mai
primit răspuns. Henry Paulson era de negăsit. Fuld îl suna la fiecare 10 minute, dar
secretarul nu răspundea la telefon. Potrivit unor surse neoficiale, acesta aranja în
secret preluarea Merril Lynch de către Bank of America. Fuld a luat cont act și cu
englezii de la Barclays. A fost , de asemenea, refuzat. Pe 15 septembrie, grupul bancar
se plasa sub legea falimentului. (Antena3.ro, 2009)
„Solicit ările de garanț ii suplimentare au avut un impact direct asupra lichidi tații
băncii. Nivelul lichidita ții disponibile este important pentru a determina de ce Lehman
Brothers a dat faliment" , a declarat Anton Valukas î ntr-un raport de 2.200 de pagini
depus la tr ibunalul federal din New York. În raport se mai ară ta că Richard F uld –
fostul director executiv al Lehman Brothers, Erin Callan – fost director finan ciar, Ian
Lowitt – fost vicepreș edinte executiv ș i Christopher O'Meara – fost director
managerial au oferit declara ții eronate despre situaț ia financiar ă a băncii. Anton
Valukas a precizat c ă Richard Fuld a fost "cel putin foarte neglijent". (Stirile.rol.ro,
2010)
Totusi, Dick Fuld, câțiva înalți funcționari ai băncii, de asemenea și auditorii
Ernst&Young sunt vinovați de falimentul Lehman Brothers . Alte două bănci
concurente (JP Morgan și Citigroup) sunt acuzate că au contribuit la sfârșitul Lehman,
cerându0i acesteia garanții mai mari, ceea ce a afectat lichiditatea băncii. Analizând
„Repo 105”, se poate afirma că tot mai multe bănci utilizează acest truc aflat la limita
legalității, cu scopul de a -și îmbunătății imaginea asupra levierului lor. (Durden,
2010)

48
Lehman s -a folosit de aceste dispozitive cunoscute în cadrul Lehman drept tranzacți i
„Repo 105” și „Repo 108” pentru a elimina temporar titluri de valoare din inventarul
bilanțului său pentru o perioadă de șapte până la zece zile, și pentru a creea o imagine
înșelătoare cu privire la starea financiară a firmei la sfârșitul anului 2007 și 2008.
Tranzacțiile Repo 105 au fost aproape identice cu operațiile standard de răscumpărare
și revânzare, tranzacții pe care Lehman le utiliza pentru a asigura finanțare pe termen
scurt, având însă o diferență substanțială: Lehman cons idera tranzacțiile R epo drept
„vânzări”, eliminându -le astfel din bilanțul său. Lehman a crescut considerat utilizarea
tranzacțiilor „Repo 105”, astfel că, deși Lehman nu a făcut cunoscută obligația sa de a
rambursa această datorie și a folosit numerarul obținut prin tranzacț iile Repo 105
pentru a achita alte datorii, reducând astfel atât datoriile totale cât și activele totale
raportate pe bilanțul său. Astfel, practica repo 105 consta într -un proces cu două
etape: realizarea tranzacțiilor Repo 105 pentru a achita datoriile, reducând astfel
efectul levier. La câteva zile după începerea noului semestru, Lehman ar fi
împrumutat fondurile necesare pentru a rambursa împrumuturile de numerar plus
dobânda și pentru a răscumpăra titlurile și a restabili activele în bilanțul său. (Durden,
2010)
Banca Lehman Brothers rula credite de 600 de miliarde de dolari, peste tot pe glob.
Când a intrat în incapacitate de plată, s -a produs dezastrul. Prețurile caselor s -au
prăbușit, ipotecile au crescut, iar stâlpii sis temului financiar american – băncile de
investiții, fondurile de economii, ca Washington Mutual sau asiguratorul AIG, precum
și giganții ipotecari Fannie Mae si Freddie Mac au căzut ca piesele de domino.
A ieșit la iveală că Administrația Bush și marii fin anțiști de pe Wall Street au știut
despre criza fără precedent de la Lehman Brothers.
Cu doar o săptămână înainte de declararea falimentului, acțiunile Lehman băncii
înregistrau pierderi colosale, de 80 la sută. Trezoreria Statelor Unite și marile bănci de
investiții au încercat în ultimul ceas să cumpere o parte din acțiuni, ca să oprească
avalanșa, dar era prea târziu.
Pentru a stopa hemoragia financiară care amenința tot sistemul bancar, Washingtonul
a instituit un fond de ajutor pentru bănci, de 50 de m iliarde de dolari. Între timp,
Lehman Brothers a ieșit din faliment în martie 2012 și a început să își plătească

49
datoriile. Până acum, creditorii au recuperat doar o zecime din sumele datorate de
bancă. (Constantinoiu, 2013)

Procedură de faliment

Pe 15 septembrie 2008, banca de investi ții Lehman Brothers a declan șat procedur ă de
faliment avâ nd active care valorau atunci aproape 640 miliarde dolari. Datoriile
companiei era de aproape 620 miliarde dolari. Din cauza valorii uria șe ale activelor,
falimentul a fost mai mare dec ât în cazul altor cazuri ră sunatoare, WorldCom si
Enron. Spre deosebire de cei mai mulți dintre noi, actualul director al FMI, Christine
Lagarde, a știut, încă de la 15 septembrie 2008 că falimentul Lehman Brothers era
doar primul trăsne t dintr -o furtună financiară ce răvășește și astăzi economia
mondială.
Marea problemă este că oficialii americani, în frunte cu conducerea Rezervei Federale
a SUA, nu au înțeles imediat că eram cu toții pe marginea prăpastiei. Nu s -au
consultat cu alte Guv erne, pentru că nu au realizat că unda de șoc se va transmite în
toată lumea.
Hank Paulson, fost președinte și director al băncii Goldman Sachs, a condus
Trezoreria SUA în timpul crizei și a contribuit la lansarea programului de 700 de
miliarde de dolari gândit de SUA pentru a împiedica prăbușirea sectorului financiar.
"Am interacționat în timpul crizei cu mulți directori ai firmelor importante. Unii
dintre aceștia erau mai capabili decât alții. Cred că erau cu toții bine intenționați și se
confruntau cu o criză cum nu mai întâlniseră în toată viața lor. Era o furtună cum are
loc doar odată la 100 de ani. Excesele erau acumulate de mulți ani. Majoritatea dintre
ei s-au descurcat bine sub presiune și au făcut tot ce au putut pentru a coopera", a spus
Paulson , într -un interviu acordat CNBC. (Constantinoiu, 2013)
În momentul pră bușirii, banca era a patra din SUA din punct de vedere al valorii
activelor ș i avea peste 25.000 de angaja ți pe plan mondial. Lehman a fos t cea mai
mare ent itate juridică dobor âtă de criza financiar ă indusa de creditele ipotecare
subprime. Aflându -se într -un asemenea impas, banca Lehman Brothers încearcă să
găsească soluții pentru a evita falimentul. Astfel, începând cu iunie 2007, Lehman

50
Brothers, a concediat mai mult de 6000 de angajați, ca o măsură de reducere a
costurilor cu forța de muncă. (Anderson & Dash, 2008)
Se spune că președintele american de atunci, George W. Bush, a decis să nu salveze
banca Lehman Brothers. O lovitură în lumea financiară, și începutul unei crize fără
precedent în istorie. Criza s -a extins rapid din SUA la nivel global și a determinat cea
mai puternică recesiune de după Al Doilea Război Mondial. Era startul celei mai
grave crize financiare și e conomice după Marea Depresiune din anii 30, pornită și ea,
tot din America. (Constantinoiu, 2013)

Efectele crizei
“Criza financiară declanșată în 2008 a fost o 'furtună' cum se întâlnește doar odată la
100 de ani, iar nimeni di ntre cei implicați nu a mai văzut așa ceva”, a declarat fostul
șef al Trezoreriei SUA Hank Paulson, la cinci ani de la falimentul băncii Lehman
Brothers. (Constantinoiu, 2013)
După ce Lehman Brothers a fost închisă, 15 bănci și -au anunțat falimentul, trei chiar
în aceeași zi: Corus Bank, Brickwell Community Bank și Venture Bank. Nici o
economie nu a scăpat neatinsă de criza globală care a urmat prăbușirii sistemului
financiar a merican. Colapsul celor trei institu ții bancare va costa autorita țiile federale
de reglementare (FDIC) aproximativ 2 miliarde de dolari. Doar falimentul Corus
Bank, u na dintre cele mai importante bă nci din Chicago, va costa FDIC 1,7 mld.
dolari. Luna au gust a fost marcata la r ândul să u de alte 15 falimente bancare.
Închiderea acestor unita ți bancare, în majoritatea cazurilor instituț ii mici și medii,
contribuie la cresterea somajului în randul americanilor și implicit la întârzieri în
privin ța achit ării creditelor. Potrivit FDIC, numărul băncilor amenințate de faliment a
crescut p ână la 416 în al doilea trimestru din 2009.
Cel mai mare faliment bancar din 2009 a fost Colonial BancGroup, una din cele mai
mari bănci ipotecare din SUA, cu 346 filiale, active de circa 25 miliarde de dolari și
depozite de 20 mili arde de dolari. (Wall -Street.ro, 2009)
Criza financiară a costat economia americană între 6.000 de miliarde de dolari și
14.000 de miliarde de dolari, iar pagubele ar putea fi de peste două ori mai mari, dacă

51
economia își revine prea lent, potrivit unei estimări a Rezervei Federale (Fed) din
Dallas, citate de Mediafax.
Printre pagubele pe termen lung aduse economiei SUA, Rezerva Federală identifică
șomajul ridicat, precum și oportunitățile pierdute din cauza sprijinirii sectorulu i
financiar cu 12.600 de miliarde de dolari, se arată în analiza băncii centrale, publicată
la cinci ani de la prăbușirea Lehman Brothers. Pagubele economice sunt echivalente
cu 40 -90% din PIB al SUA, sau cu 50.000 -120.000 de dolari pentru fiecare
gospodăr ie. Deși intervenția financiară de proporții a statului în economie a
împiedicat un colaps, ajutoarele acordate companiilor au reprezentat o formă incorectă
și netransparentă de transfer a poverii asupra contribuabililor, potrivit Fed. Societatea
trebuie să rezolve acum probleme precum deficitul federal ridicat, lichiditățile masive
injectate de Fed în piața financiară și reglementarea mai strictă a activității economice,
se arată în analiza băncii. (Constantinoiu, 2013)
La nici trei luni de la declarațiile premierului de atunci, creditarea a înghețat și
românii nu au mai putut să -și cumpere case nici măcar în Ferentari. Companiile au
ramas fără lichidități, creșterea economică s -a topit, iar țara a intrat în recesiune.
La în ceputul lui 2009, politicienii noștri au înțeles însă că nu mai pot ignora criza.
“Ați găsit vreo afirmație de -a mea în care să spun că nu este criză în România?”,
întreba președintele. “Spun doar că manifestarea crizei în România nu va fi la fel de
putern ică, așa cum se manifestă ea în alte țări”, adăuga el. Numai că 2009 s -a încheiat
cu minus 7,1% creștere economică. În 2009 și 2010, șomajul a crescut, iar salariile din
sectorul public au fost tăiate.
Astăzi, cele mai dezvoltate țări ale lumii se zbat înc ă să iasă din dezastrul economic
adus de recesiune. Cât despre pierderi, ele sunt de ordinul a mii de miliarde de dolari.
În profida măsurilor ample luate de Guverne și Bănci Centrale din întreaga lume,
investitorii nu și -au recăpătat nici până acum încred erea în sistemul financiar. Criza
bancară s -a transformat rapid într -una economică, mii de afaceri dând faliment, iar
milioane de oameni pierzându -și locurile de muncă. Din cauza crizei au căzut
Guverne, iar electoratul din mai multe țări și -a îndreptat sp eranțele către populiști,
extremiști și naționaliști, apreciază analiștii. Nimen i nu bănuia la momentul respectiv
că situația românilor se va schimba atât de dramatic în urma crizei financiare. Și nu

52
doar a românilor. Numai că pe atunci omul de rând de la noi, ba chiar și mai -marii
politici se întrebau ce legătură avem noi cu un faliment din America. Atunci,
premierul Călin Popescu Tăriceanu ne trimitea în America să cumpărăm case mai
ieftine, iar președintele Traian Băsescu dădea vina, clasic, pe presă, af irmând că
“Apocalipsa” e doar la televiziuni.
Numai că, prin efectul de contagiune, criza a ajuns în toate băncile importante ale
lumii, inclusiv la noi. În ciuda afirmației președintelui, că “sistemul bancar este solid”.
(Constanti noiu, 2013)
După cinci ani de criză, consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a d eclarat
la un post de televiziune, că momentul în care a debutat criza economică mondială nu
a fost 15 septembrie 2008, ci 9 august 2007, când s -a prăbușit piaț a imobiliară
americană.
În opinia sa, “în România, criza mondială s -a așezat peste o criză internă care dura
poate de 50 de ani”. Conform lui Adrian Vasilescu, România se află în acest moment
la o răscruce, după ce a ieșit din recesiune, dar nu și din criz ă. (15 sept 2013)

53
5.2 FALIMENTUL FNI
Înființarea Fondului Național de Investiții (FNI)

La data de 3 Iulie 1995 este înființată și înregistrată în municipiul Constanța , de către
afaceristul Sorin Ovidiu Vîntu , firma SOV INVEST SA , cu sediul social
pe Bulevardul Mamaia la numărul 288. SOV INVEST specializată în administrarea
fondurilor mutuale avea ca acționar pe Sorin Ovid iu Vîntu prin intermediul Societatea
Generală de Investiții SRL cu 80% d in capital. Fondul Național de Investiții (FNI) a
fost constituit pr in Contractul de Societate Civilă din 17 August 1995, încheiat între
Societatea Generală de Investiții SRL București reprezentată de Gheorghe
Negură , Fondul Proprietății Priva te ll Moldova din Bacău reprezentat de Ion
Andrei zis Niki, societatea Latina Plastic SA reprezentată de Mircea Ionescu Muscel –
Ianculescu și societatea Arcasrom SA reprezentată de Mircea Costescu , fiecare parte
subscriind câte 2,5 milioane de lei (ROL). Pe 15 septembrie 1995, Comisia Națională
a Valorilor Mobiliare (CNVM) a autorizat funcționarea FNI, care avea ca obiect de
activitate “mobilizarea economiilor bănești ale membrilor săi și plasarea comună a
acestora, în condiții de profitabilitate superioară a plasamentelor individuale pe piața
monetară și de capital românească și internațională”.
FNI preluat de Ioana Maria Vlas

În 1997 Sorin Ovidiu Vîntu vinde participația sa la Fondul Național de Investiții
“specialistei” Ioana Maria Vlas . Despre această tranzacție SOV a declarat: "Aveam
două opțiuni atunci, să -l vând sau să -l închid. Am găsit client, l -am vândut. Era
normal". (Wikipedia, FNI)
Prăbușirea FNI

În cursul lunii Aprilie 2000, apar primele semnale negative legate de întârzierile
survenite în cadrul retragerii unor sume mari de bani din FNI. Imposibilitatea
efectuării unor plăți la sucursala FNI din Cluj declanșeaz ă primele semne de panică în
rândul investitorilor. Poliția Economică și Procuratura se autosesizează și în data de
16 Mai 2000, Ioana Maria Vlas este chemată în mod oficia l la sediul Poliției București
pentru a da explicații cu privire la soarta banilor depuși la fondurile FNI și FNA .
Imediat după declanșarea an chetelor Ioana Maria Vlas fuge în Israel , la Tel Aviv , iar

54
la scurt timp, Nicolae Popa directorul Gelsor pleacă și el în Indonesia la Jakarta .
(Wikipedia, FNI)
Prăbușirea FNI, cel mai răsunător faliment din România, în care peste 300 de mii de
investitori și -au pierdut peste noapte economiile, a zdruncinat pentru ani buni
încrederea românilor în orice fel de instituții de economisire, pe lângă fondurile de
investiții fiind afectate și b ăncile care la momentul respectiv s -au confruntat cu
retrageri masive. Căderea Fondului Național de Investiții (FNI), în mai 2000, a rămas
în istorie drept cea mai mare fraudă financiară cifrată la 300 de milioane de dolari, un
cutremur care a zdruncinat u n întreg sistem financiar.
A fost începutul unui scandal cu efecte sociale, economice și politice. Deși au trecut
13 ani de atunci acum autoritățile se chinuie să găsească vinovații, în timp ce guvernul
face slalom ca să protejeze instituțiile de plata des păgubirilor. A plătit cineva pentru
FNI, în afară de Ioana Maria Vlas? (Ciriperu, 2013)
Astăzi foștii investitori ai FNI au ajuns să ceară executarea silită a unor companii care
nu au nicio legătură cu falimentul FNI pentru că au obținut în instanță recunoașterea
drepturilor de a fi despăgubiți, iar CNVM, CEC, Nicolae Popa, Ioana Maria Vlas,
Ștefan Boboc și alți inculpați au fost găsiți drept buni de plată. Nicio autoritate a
statului nu știe însă cuantumul exact al pagubelor pe care le are de plătit către aceste
persoane. Înainte de a da faliment, FNI avea circa 300.000 de investitori, iar peste
130.000 de persoane s -au constituit în zeci de asociații care au deschis sute de procese
pentru a -și recupera pagubele. FNI a atras, pe parcursul existenței sale, din 1996 până
la 24 mai 2000, 318.413 investitori din întreaga țară, pentru o sumă echivalentă cu
7.446,6 miliarde de lei vechi.
Deși prezentat ca un fond deschis de investiții, FNI s -a dovedit a fi doar o piramidă de
tip Ponzi, lichiditățile fiind asigurate exclusiv de sumele depuse de investitori. Cea
mai mare parte a românilor care și -au investit banii aici au fost atrași de o clauză care
garanta răscumpărarea banilor investiți în condițiile în care fondul s -ar fi prăbușit,
precum și de prezența CEC alături de Fond.
Fondul s -a prăbușit pe 24 mai 2000, iar împotriva persoanelor din conducerea sa, a
societăților SOV Invest și Gelsor, precum și împotriva reprezentanților CNVM
responsabili pentru activitățile fondului, s -a început urmărirea penală de către

55
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru spălare de bani, fals și
uz de fals. (Ciriperu, 2013)
Arestarea și condamnarea Ioanei Maria Vlas

După 3 ani de zile, în cele din urmă Ioana Maria Vlas s-a predat pe data de 27 Martie
2003 autorităților române. Ea a sosit direct de la Tel Aviv la București la bordul unei
curse aeriene de linie. Este arestată preventiv fiind anchetată pentru
prăbușirea Fondului Național de Investiții și Fondului Național de Acumulare (FNA).
În final, în 2009, Ioana Maria Vlas a fost condamnată definitiv la 10 ani de închisoare
în Dosarul FNI și la 8 ani de închisoare în Dosarul FNA. Pe data de 20 Octombrie
2010, Tribunalul Prahova a admis cererea de eliberarea condiționată a Ioanei Maria
Vlas (at unci în vârstă de 66 de ani), după ce judecătorii au respins recursul
procurorilor Parchetului Judecătoriei Ploiești care ceruseră menținerea stării de arest.
După eliberarea din penitenciar Ioana Maria Vlas și -a recunoscut vina și implicare în
prăbușirea Fondului Național de Investiții dar a susținut că principalul artizat a fost
încă de la început Sorin Ovidiu Vîntu . (Wikipedia, FNI)
Cum a ajuns FNI la 300.000 de investitori
În perioada în care FMOA -SAFI se prabuș ea spectaculos, o alt ă “stea” se preg ătea să
răsară – Fondul National de Investitii. C ând discută m despre FNI, trebuie spus de la
bun început că aceast ă afacere a fost pornita doar pentru a trage în piept câ t mai mul ți
investitori, acest lucru rezult ând din tot ceea ce managementul acestui fond de
inves tiții a făcut timp de aproape 5 ani. FNI s -a lansat în 19 octombrie 1995, iar prima
cotație a unitatii de fond a f ost de 10.000 de lei vechi. Î n aprilie 2000, respectiv în
momentul în care FNI a intrat în colaps, valoarea unitaț ii de fond era de 99.700 lei,
asta dup ă ce în septembrie 1999, fiecare unitate de fond a fost splitat ă în 10, ceea ce
înseamna c ă în patru ani și jumatate, FNI a reuș it să multiplice de 99.7 ori banii
investitorilor. Calculat în dolari, cine a investit $1000 î n noiembrie 1995, avea
~$12.500 în aprilie 2000, deș i între timp, leul s -a devalorizat cu 700%.

56

Graficul de mai sus vă prezintă randamentele anuale generate de FNI comparativ
dobânzile bancare, inflaț ia și deprecierea leului fa ță de dolar. Să ținem cont și de
faptul ca FNI a obț inut randamentele respective cu toate c ă deținea permanent între 40
și 45% din active sub formă de cash (p âna la urmă , aceast ă informaț ie s-a dovedit a fi
falsă).
Ce efect au avut aceste performan țe în rândul populaț iei? L ăcomia și lipsa de educaț ie
financiar ă au determinat creș terea exponential ă a numarului de investitori, astfel c ă
doar î n ultimii doi ani și jumă tate de func ționare, activele au crescut de 11 ori, iar
numarul i nvestitorilor de aproape 8 ori.

57
Pe de alt ă parte, succesul FNI s -a datorat ș i celebrei campanii publicitare “Dormi
liniștit, FNI veghează pentru tine” , iar garan ția oferit ă de CEC i -a adormit și pe ce i
mai suspicioș i dintre rom âni.
Pentru a întelege ce au î nsemnat 300.000 de investitori pentru industria fondurilor
mutuale, să spunem că la sfâ rșitul anului trecut, numarul total al investitorilor a fost
de 164.0 00, adic ă jumă tate din câ t aduna FNI singur în anul 2000.
Cum s -au “furat” banii de la FNI
Toata lumea se întreaba “unde sunt banii”, însa în alt ă ordine de idei, banii depu și de
cei peste 300.000 de pagubi ți s-au evaporat tocmai pentru că randamentele declarate
erau false și o parte din sume au fost retrase “la timp” de cei care au apucat. În
realitate, Fondul de Investitii nu investea nimic, ci doar plimba banii dintr -o parte în
alta, de la cei care -i depuneau, la cei care -i retr ăgeau. T rebuie spus c ă o parte din bani
nu au existat niciodat ă din cauz ă că randamentele false anun țate de FNI au determinat
o cre ștere a averii investitorilor doar pe h artie. Dac ă discutăm î nsa despre banii care
au existat, acestia au fost “ șifonati” prin doua metode:

 Prin r ăscump ărarea unita ților de fond la o valoare care nu avea nicio
legatur ă cu realitatea
Pe toat ă durata sa de func ționare, FNI a raportat randamente false, determin ând astfel
creșterea artificial ă a unita ții de fond. Aceast ă creștere artificial ă a fă cut ca valoarea
oficial ă a activului s ă nu mai aibă suport real, astfel c ă cei care î și lichidau investi țiile
la FNI, erau de fapt platiți nu din banii pro duși de fond (care nu existau) , ci din banii
aduși de noii investitori, FNI fiind de fapt un veritabil joc piramidal. In momentul in
care noii veni ți nu au mai putut acoperi retragerile realizate de “baieț ii deștepți” care
știau ce va urma, fondul s -a prab ușit.

 Vânzarea că tre FNI la suprapre ț a unor companii
Sorin Ovidiu Vantu a v ândut atât personal, câ t și prin interpuș i, mai multe companii
Fondului Na țional de Investi ții, preț ul acestora fiind mult umflat. În momentul în care
FNI s -a prabuș it, s-a descoperit c ă peste 90% din bani erau investi ți în companii
necotate, multe dintre acestea prinse în activ la valori ireale. (BusinessDay)

58
5.3. COMPARAREA FALIM ENTELOR
Am ales să analizez falimentul Lehman Brothers și falimentul FNI tocmai pentru că
amblele impresionează prin sumele pierdute și efecte dezastruoase asupra a milioane
de investitori și am evidențiat atât asemănările cât și deosebirile dintre ele cu toate că
Lehman Brothers este un faliment global, iar FNI unul național.
Atât Lehman brothers cât și FNI au practicile contabile extrem de asemănătoare.
Ambele au efectuat tranzacții la limita legalității pentru a părea puternice din punct de
vedere financiar, chiar și persoanele responsabile de faliment sunt ma nagerii.
Prin strategia cunoscută sub numele de „Repo105”, Lehman Brothers s -a angajat,
începând cu 2001, într -o serie de angajamente de felul unor împrumuturi pe termen
scurt, oferind active în schimbul a uno r lichidități imediate, urmând ca ult erior aces te
active să fie recuperate în cel mai scurt timp (între 7 și 10 zile). Tranzacția fiind
asemănătoare cu tranzacțiile practicate de FNI, care aveau ca scop ca înregistrările
contabile să reflecte o structură și o performanță sănătoasă pentru companie atunc i
când venea termenul raportării financiare.
De asemenea, folosirea companiilor offshore este identificată atât în compania
Lehman Brothers, cât și în FNI, care a apelat la paradisurile fiscale pentru a manipula
și a ascnde ilegalitățiile. „Repo105” îi permitea lui Lehman Brothers să obțină
lichiditate de 105 % la vânzare, de unde și numele de „Repo105”. Rezultatul de
ansamblu dădea impresia reducerii împrumuturilor, creând o imagine favorabilă
pentru Lehman. Operațiunea în sine nu este nici ilegală, nici neobișnuită, întrucât este
utilizată de bănci pentru a -și finaliza operațiunile, în cazul Lehman Brothers însă, s -a
situat dincolo de limita legalității, mai ales pentru că nu a fost înregistrat
corespunzător (ca împrumut pe termen scurt), ci ca vânzare, având scopul de a
deforma imaginea asupra modului în care compania evolua din punct de vedere
financiar. Lehman Brothers nu a dezvăluit niciodată public faptul că acei bani pe care
îi primise pentru activele sale trebuiau ret urnați, constituind de fapt un împrumut.
Ca urmare, s -a creat, pe principiul efectului bulgărelui de zăpadă, un fenomen care nu
a mai putut fi oprit. Similar, FNI a operat în același mod, diferența fiind că
împrumuturile se luau direct de la depodenți.

59
Ca și în FNI, pentru Lehman Brothers aceste fenomene au fost alimentate de lăcomia
directorilor care erau la curent cu situația în care era compania. Mituirea firmelor de
audit este o altă premisă comună a celor două falimente analizate, iar în cazul FNI
găsim implicații ale persoanelor din lumea politicului.
Atât în cazul FNI cât și în cazul Lehman Brothers, a fost, pe lângă „cosmetizarea”
rezultate lor reale, o supracompensare pentru conducere.
În cadrul companiilor analizate cauzele care au contribuit la încălcarea eticii sunt:
 Riscuri înalte asumate
 Lipsa de monitorizare asupra practicilor financiare contabile
 Recompensele generoase
 Modalitatea de „cosmetizare” a situațiilor financiare
 Folosirea companiilor offshore pentru a putea săvârși fapte ilegale
 Practicarea corupției la toate nivelurile
 Probleme de etică în interiorul, dar și în exteriorul companiilor
 Apelarea la serviciile unor avocați cu renume, scump plătiți, care au relații în
cercurile puterii
 Utilizarea unor documente cu valoare falsă.
Deși ob iectul activității a fost diferit, au existat cauze comune, dar și diferite care au
duc la încălcarea eticii în interiorul, dar și în exteriorul companiilor.

60
CONCLUZII ȘI OPINIA PERSONALĂ
După părerea mea, etica este foarte importantă în activitatea un ui contabil. Acea
imagine fidelă a patrimoniului îi cere contabilului „ să furnizeze informații credibile,
sincere și pertinente deoarece rezultatul muncii depuse influențează procesul de
fundamentare a deciziilor economice a utilizatorilor informațiilor co ntabile.” (Bota –
Avram, 2009, p. 156)
Atât Lehman Brothers cât și FNI au fost la limita legalității pentru a părea mai
puternici din punct de vedere financiar și cu siguranță au marcat istoria recentă a
economiei mondiale, însă numărul scandalurilor financiare la nivel mondial este mult
mai mare și nu se va opri aici.
Analizând aceste două falimente (Lehman Brothers și FNI) am descoperit că ambele
impresionează prin sumele uriașe pierdute și au avut și efecte dezastruoase a supra a
milioane de investitori din toată lumea.
La baza acestor scandaluri stau atât unele te hnici disimulate a situației reale, câ t și
descoperirea unor falsuri. Etica profesională și frauda contabilă au primit atenția
guvernelor abia după descoperirea a cestor scandaluri. Mândria și comportamentul
non-etic al tuturor părțiilor implicate au dus în cele din urmă la falimentele
companiilor. Din păcate, mai întotdeauna, păgubiți ies tot oamenii de rând.
Propuneri și perspective
Chiar dacă aceste fenomene de fraudă sunt rare, ele sugerează că informația contabilă
este un instrument care poate fi manipulată de către manageri și nu numai, datorită
alternativelor existente, iar noi ar trebui să învățăm că se pot produce schimbări în
mediul contabil, în sensul de îmbunătățire.
Am abordat această lucrare atât din perspectivă teoretică cuprinzând teorie și
concluzii teoretice, cât și din perspectivă practică pe baza analizei a două falimente
răsunătoare (Lehman Brothers și FNI).

61
Abordarea teoretică
În partea teoreti că am surprins cele mai importante teorii privind conceptul de
contabilitate și „cele patru ipostaze în care se află contabilitatea, respectiv artă,
tehnică, știință sau limbaj” (Popescu, 2005) , dar și profesia contabilă și ro lul ei.
Am accentuat importanța necesității unui cod etic în profesia contabilă și totodată am
evidențiat și consecințele luării unei decizii contrare eticii, dar am dat si un exemplu
de încălcare a eticii în practica contabilă.
Tot în plan teoretic am evi dențiat că evaziunea fiscală este ca „sustragerea prin orice
mijloace, în întregime sau în parte de la plata impozitelor și a altor sume de la bugetul
de stat”, cauzele și efectele ei, dar și paradisurile fiscale și companiile offshore.
Abordarea practică
Prin intermediul abordării practice am analizat două falimente răsunătoare (Lehman
Brothers, FNI). Comparându -le am vrut să evidențiez atât asemănările cât și
deosebirile dintre ele, descoperind astfel cauzele care au dus la încălcarea eticii.
Ca și închei ere putem spune că „lupta și aceste fenomene periculoase se poate face
prin scoaterea la lumină a ingineriilor financiare și contabile provocate de marile
societăți multinaționale.”

62
BIBLIOGRAFIE
1. Abrudan, M. -M. (2002). Operă citată.
2. Anderson, J., & Dash, E. (2008). For Lehman, More Cuts and Anxiety .
3. Arens, A. A., Loobbecke, J. K., Elder, R. J., & Beasley, M. S. (2006). Audit –
O abordare integrată. Editura ARC.
4. Bota -Avram, F. (2009). Imaginea fidelă în contabilitate. Cluj Napoca.
5. Capron, M. (1994). Contabilitatea în perspectivă. București: Editura
Humanitas.
6. Caraiani, G. (1999). Zonele libere si paradisurile fiscale. București: Editura
Lex.
7. Crane, & Matten. (2004).
8. DeGeorge, R. T. (1990). Business ethics. New York: MacMillan.
9. Demetrescu, C. (1972). Istoria contabilității. București: Editura Științifică.
10. Durden, T. (2010). The „Repo 105” Scam: How Lehman Fooled Everyone
And How Other Banks Are Likely Doing This Right Now. New York:
http://www.zerohedge.com/article/repo -105-scam -how-lehman -fooled –
everyone -including -allegedly -dick-fuld-and-how-other -banks -a.
11. Feleaga, N., & Ionașcu, I. (1998). Tratat de contabilitate financiară.
București: Editura Economica.
12. Friedman, M. (197 6). Premiul Nobel Economist.
13. Guliciuc, V., Dreve, R. -E., Miron, V. -A., Platon, G., & Socoliuc, M. (2011).
Umanism, educație, resurse umane. Suceava: Editura Didactică și Pedagogică,
R.A.
14. Hoanță, N. (2010). Evaziunea fiscală. București: Editura Beck.
15. Ionașu , I. (1997). Epistemologia contabilității. București: Editura Economica.
16. Ionescu, G. (1997). Cultura afacerilor. Modelul american. București : Editura
Economică.
17. Lewis, P. V. (1985). Journal of Business Ethics.
18. Mănăilă, A. (2004). Companiile offshore sau e vaziunea fiscala legala.
București: Editura Beck.
19. Marian, L. (2008). Etică profesională și bazele contabilității. Editura UTM.
20. Matiș, D. (2010). Bazele contabilității. Cluj-Napoca: Casa Cărții de Știință.

63
21. Muțiu, A. (2010). Control de gestiune – suport de cu rs . Editura Risoprint.
22. Pollin, R. (1968). Etique et politique . Paris: Éd. Sirey.
23. Popa, I., & Filip, R. (1999). Management Internațional. București: Editura
Economica.
24. Popa, M. (2011). Etică în afaceri. Cluj-Napoca: Editura Risoprint.
25. Popeangă, V. N. (201 0). Elemente de finanțe publice. Târgu -Jiu: Editura
Academica Brâncuși.
26. Popescu, M. (2005). Contabilitate în administrație publică. București.
27. Toma, M., & Potdevin, J. (2008). Elemente de doc trină și deontologie a
profesiei contabile. Editura CECCAR.
28. Antena3.ro. (2009). Henry Paulson: Falimentul Lehman Brothers a fost o
greșeală . Retrieved Mai 01, 2014, from Antena3.ro:
http://www.antena3.ro/economic/banci/henry -paulson -falimentul -lehman –
brothers -a-fost-o-greseala -71743.html
29. BusinessDay. (n.d.). Să ne amintim de FNI . Retrieved Mai 14, 2014, from
Business.ro Economie și finanțe: http://businessday.ro/09/2010/sa -ne-
amintim -de-fni/
30. CECCAR. (2011). București: Editura CECCAR.
31. CECCAR. (n.d.). Retrieved 04 05, 2014, from http://ceccar.ro/ro/wp –
content/uploads/ 2011/09/Codul_etic_2011.pdf
32. Ciriperu, D. (2013, Noiembrie 18). FNI. Ziarul Financiar , p. 6.
33. Constantinoiu, M. (2013). Un faliment care a băgat planeta în criză . Retrieved
Mai 01, 2014, from Jurnalul.ro: http://jurnalul.ro/stiri/externe/un -faliment –
care-a-bagat-planeta -in-criza -lehman -brothers -prabusirea -financiara –
declansata -in-2008 -un-tsunami -cum-se-intalneste -doar-la-100-de-ani-
651614.html
34. Codul de conduită profesională . (octombrie 2011). Rev. 1 .
35. Dicționarul explicativ al limbii române. (1998). Bucureșt i: Editura Univers
Enciclopedic.
36. Monitorul Oficial nr. 288, Partea I din 25 decembrie 1929. (n.d.).
37. NY Times: For Lehman, More Cuts and Anxiety. Retrieved Mai 02, 2014,
from NY Times: http://www.nytimes.com/2008/08/29/business/29wall.html
38. Ordonanța nr. 65/19 august 1994 . (n.d.). Retrieved Martie 28, 2014, from
CECCAR: http://ceccar.ro/ro/?page_id=21

64
39. Stirile.rol.ro. (2010). Falimentul Lehman Brothers . Retrieved May 2, 2014,
from Stirile.rol.ro: http://stirile.rol.ro/jpmorgan -si-citigroup -au-cauzat –
falimentul -lehman -brothers -599877.html#sthash.C8NNqORy.dpuf
40. Wall -Street.ro . (2009). Retrieved Mai 02, 2014, from Efectul Lehman
Brothers: http://www.wall -street.ro/articol/un -an-de-criza/71443/Efectul –
Lehman -Brothers -10-banci -din-SUA -au-dat-faliment -in-fiecare -luna.html
41. Wikipedia. (n.d.). FNI. Retrieved Mai 14, 2014, from Wikipedia:
http://ro.wikipedia.org/wiki/FNI
42. Wikipedia. (n.d.). Lehman Brothers . Retrieved Mai 01, 2014, from Wikipedia:
http://ro.wiki pedia.org/wiki/Lehman_Brothers