Exproprierea pentru cauză de utilitatea publică în accepțiunea Legii 331994 [303920]

Dezvoltarea infrastructurii industriale de interes național ([anonimizat], infrastructură stradală etc. ) [anonimizat].

[anonimizat] 33/1994 [anonimizat] M.Of nr. 139/02.06.1994 și republicată în MOF nr. 472/05.07.2011. [anonimizat] 255/2010 [anonimizat], [anonimizat] M.Of. nr. 853/20 dec. 2010.

[anonimizat] a căror dezvoltare este necesară intervenția statului și corelativ dobândirea dreptului de proprietate prin intermediul exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Astfel, [anonimizat] 33/1994 [anonimizat]. [anonimizat] 255/2010, utilizând o [anonimizat]/[anonimizat]. Astfel, legiuitorul conferă concretețe noțiunii de motiv/[anonimizat]: infrastructura rutieră( [anonimizat] a [anonimizat]), infrastructura feroviară subterană și de suprafață ([anonimizat] a [anonimizat] a rețelei existente), infrastructura portuară( lucrările de dezvoltare a [anonimizat] a infrastructurii de transport naval), infrastructură dedicată obiectivelor de siguranță și securitate națională([anonimizat] a obiectivelor cu caracter militar), infrastructură dedicată funcționării administrative([anonimizat] – reabilitare, modernizare, [anonimizat], reabilitare, modernizare, [anonimizat], reabilitare, [anonimizat], [anonimizat], interjudețean, [anonimizat], [anonimizat], reabilitare, [anonimizat], sociale și culturale în municipiul București, inclusiv pentru infrastructura aferentă acestora, lucrărilor de conservare sau de amenajare a spațiilor verzi, lucrările de regenerare urbană, lucrărilor de protecție și de restaurare a clădirilor de patrimoniu), infrastructură hidrotehnică(lucrărilor din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcțiile hidrotehnice și lucrările anexe, acumulările de apă permanente și nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundațiilor, construcțiile și instalațiile hidrometrice, instalațiile de determinare automată a calității apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalelor și derivațiilor hidrotehnice, stațiile de pompare, precum și altor construcții hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede și de asigurare a conectivității laterale, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, aducțiuni, inclusiv a stațiilor de captare și tratare, a infrastructurii de apă uzată și lucrărilor de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare), infrastructură turistică( lucrările de construcție, reabilitare, modernizare și dezvoltare a stațiunilor turistice de interes național, lucrările de construcție, reabilitare, modernizare, dezvoltare și ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, lucrările de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalațiile de transport pe cablu aferente, cu lucrările de amenajare, instalațiile și echipamentele de producere a zăpezii și gheții artificiale și de întreținere a pârtiilor, instalațiile pentru iluminatul pârtiilor de schi și alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă – biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină, a patinoarelor și echiparea cu instalații și echipamente corespunzătoare), infrastructură energetică(lucrările de interes național pentru realizarea, dezvoltarea producerii, transportului și distribuției de energie electrică, transportului și distribuției de gaze naturale, de extracție a gazelor naturale, lucrările de interes național pentru realizarea infrastructurii destinate depozitării definitive, în siguranță, a deșeurilor radioactive și combustibilului nuclear uzat, lucrările de dezvoltare, modernizare și reabilitare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, etanului, condensatului și gazelor naturale și lucrările miniere de interes național pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licențe de exploatare), infrastructură din domeniul silvic(lucrările pentru realizarea Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, precum și pentru împădurirea terenurilor degradate, precum și lucrărilor de interes public de construcție) .

Exproprierea pentru cauză de utilitatea publică în accepțiunea Legii 33/1994

În lumina Legii 33/1994, exproprierea este condiționată de îndeplinirea a 3 exigențe legale enunțate în dispozițiile art. 1 din lege, astfel: existența unei cauze de utilitate publică în realizarea lucrărilor ce determină exproprierea terenurilor sau construcțiilor , despăgubirea în prelabil și în mod just a celor afectați și intervenția instanțelor de judecată care să se pronunțe cu privire la expropriere. Pot face obiectul exproprierii “bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor”.

Procedura prevăzută de lege pentru inițierea și operaționalizarea exproprierii presupune parcurgerea următorului formalism juridic, enunțat în mod sintetic: analiza oportunității/necesității și declararea utilității publice de către decidenții administrativi locali sau centrali, identificarea imobilelor afectate și a proprietarilor, stabilirea/comunicarea propunerilor de despăgubire și soluționarea cererilor de expropriere de către instanțele judecatorești(prin art. 21 din lege se stabilește competența materială exclusivă a Tribunalului ca instanță de fond).

Noțiune de utilitate publică în Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Articolul 5 din legea 33/1994 enunță în mod principial că noțiunea de utilitate publică este condiționată în mod strict de realizarea unor lucrări de interes național sau local.

Potrivit legiuitorului, sunt de utilitate publică, lucrările din următoarele domenii: geologie(prospectarea și explorarea resurselor minerale); extracția și prelucrarea mineralelor utile; energie electrică(capacități/instalații de producere, capacități/instalații de distribuție/alimentare); comunicații(dezvoltarea infrastrcturii stradale ); infrastructura serviciilor esențiale(gaze, apă, termoficare, canalizare); lucrări necesare pentru protecția mediului; lucrări hidrotehnice; hidrometeorologie și seismologie; lucrări de geniu împotriva eroziunii; infrastructură socială și educațională; infrastructură administrativă; arheologie și/sau protejarea și valorificarea culturală a monumentelor și siturilor istorice; protejarea și/sau punerea în valoare a mediului și a monumentelor naturii; infrastructură de siguranță națională.

Analiza oportunității/necesității exproprierii, cercetarea prealabilă și declararea utilității publice

Analiza oportunității/necesității exproprierii și cercetarea prealabilă

În funcție de domeniul în care se manifestă interesul public și intervenția administrativă pentru inițierea exproprierii, analiza oportunității cade în sarcina Guvernului, Consiliilor județene sau a Consiliului local al Municipiului București.

Anterior parcurgerii formalismului administrativ cu privire la declararea utilității publice, este necesară efectuarea unei cercetări prealabile și înscrierea lucrării/lucrărilor în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului.

Cercetarea prealabilă se face în baza unei documentații intitulate dosar pentru cercetarea prealabilă, întocmit de inițiatorul lucrării care necesită exproprierea.

În funcție de interesul și localizarea lucrărilor care impun expoprierea, cercetarea prealabilă se face de către comisii numite de Guvern – pentru lucrările de interes național și de către comisii stabilite la nivelul consiliului județean – pentru lucrările de interes local.

În cazul lucrărilor de interes național, comisiile numite de Guvern au următoarea componență:  reprezentantul ministerului cu atribuții directe în gestionarea lucrărilor publice și amenajarea teritoriului(va avea calitatea de președinte al comisiei); reprezentantul desemnat de către autoritatea administrației publice centrale care gestionează/coordonează domeniul de activitate pentru care se realizează lucrarea de utilitate publică; reprezentantul Ministerului Finanțelor; președinții consillilor județene, respectiv Primarul General al Municipiului București; conducătorii de la nivelul Consiliilor județene/Consiliul local al municipiului București cu atribuții în domeniul urbanismului și amenajarea teritoriului; conducătorii oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară ale județelor/municipiului București; primarii localităților în a căror raza administrativ teritorială se desfășoară lucrarea de utilitate publică.

Comisiile constituite pentru lucrările de interes local amplasate pe teritoriul unui județ, au următoarea componență: specialiști în urbanism și amenajarea teritoriului de la nivelul consiliilor județene și consiliilor locale, vicepreședintele consiliului județean și viceprimarii din unitățile administrativ teritoriale afectate de lucrările ce impun exproprierea.

Declararea utilității publice. Formalism juridic

Declararea utilității publice se face ca urmare a dezbaterilor ce au loc în cadrul comisiilor constituite în acest scop, în componența amintită anterior, prin votul deschis al majorității membrilor comisiei. În cadrul comsiei sunt analizate documentele care stau la baza declarării lucrării ca fiind de utilitate publică, este realizată o cercetare la fața locului pentru a observa în mod direct amplasarea, amploarea și afectarea generată prin inițierea lucrării și impunerea exproprierii. Dezbaterile sunt consemnate într-un proces verbal semnat de către toți membrii comsiei.

Pentru lucările de interes național, comisia întocmește proiectul de hotărâre de guvern și nota de fundamentare pe care le înaintează către Secretariatul General al Guvernului, împreună cu procesul verbal și dosarul lucrării în care sunt consemnate dezbaterile și activitățile realizate în cadrul comisiei.

Pentru lucrările de interes local, comisia întocmește proiectul de hotărâre de Consiliu județean pe care îl înaintează către această instituție. În cazul lucrărilor desfășurate pe teritoriul mai multor județe, comisia întcomește un proiect comun de hotărâre pe care îl înaintează consiliilor județene implicate.

În cazul în care comisia în urma activităților desfășurate nu ajunge la un acord cu privire la declararea utilității publice, comisia transmite dosarul lucrării către Guvern urmând ca această instituție să tranșeze diferendul sau să dispună efectuarea unei noi cercetări prealabile.

În cadrul documentului de declarare a utilității publice este desemnat și expropriatorul, urmând ca acesta la rândul său să efectuaze demersurile de aducere la cunoștiință publică a exproprierii. Sunt exceptate de la publicitate lucrările de utilitate publică privind siguranța națională și apărarea țării.

Instrumentul juridic uzitat pentru declararea utilității publice și inițierea exproprierii este hotărârea de guvern(pentru lucrările de interes național), hotărârea consiliului județean(pentru lucrările de interes județean) și hotărârea de consiliu local(pentru lucrările aflate în perimentru administrativ teritorial al municipiului București).

Potrivit Legii 215/2001 adoptarea hotărârilor de consiliu județean sau ale Consiliului Local al Muncipiului București, care vizează declararea utilității publice și inițierea procedurii de expropriere se face cu votul majorității consilierilor județeni prezenți.

Cu privire la dreptul/legitimitatea de a iniția proiecte de hotărâri la nivelul consiliului județean sau la nivelul consiliului local, legea conferă această vocație primarului/președintelului consiliului județean, viceprimarului/vicepreședintele consiliului județean sau cetățenilor potrivit cu dispozițiile art. 109 din Legea 215/2000 privind administrația publică locală.

Apreciem că în materia exproprierii, procedura administrativă de declarare a utilității și inițierea fromalismului juridic la nivelul Consiliului județean/Consiliului local al muncipiului București, poate fi declanșată(prin notă de fundamentare) doar de președintele consiliului județean sau de primar. Opinăm că în această materie, având în vedere sensibilitatea juridică a domeniului și consecințele la nivelul drepturilor individuale generate prin expropriere, nu pot avea drept de inițiativă legislativă cetățenii. De lege ferenda, se impune ca la o eventuală recodificarea avută în vedere de legiuitor cu privire la expropriere, să fie lămurită această problemă prin redactarea unor texte de lege dedicate.

De asemenea, din perspectivă strict administrativă se pune problema dacă hotărârile de Consiliu județean sau hotârârile Consiliului local al municipiului București prin care se inițiază exproprierea, sunt supuse rigorilor Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația locală, rigori relative la informarea și consultarea prealabilă a cetățenilor cu privire la inițierea procesului deliberativ.

Apreciem că hotările de consiliu prin care se inițiază exproprierea, adoptate la nivel consiliului județean sau la nivelul consiliului municipal pentru București, nu au caracter de act normativ cu aplicabilitate generală, întrucât dreptul afectat este un drept de proprietate individual și în consecință, actele administrative de decizie amintite nu fac parte din categoria actelor administrative supuse regulilor instituite de Legea 52/22003 privind transparența decizională în administrația locală.

Cu titlu de excepție, declararea utilității publice se face de către președinții consiliilor județene, în situația în care lucrările de interese local care impun exproprierea se află pe teritoriul mai multor județe. În condițiile în care nu există un acord între autoritățile județene, situația este “arbitrată” de Guvern prin declararea utilității publice la acest nivel al executivului. Cu privire la formalismul juridic care trebuie urmat la nivelul cooperării interjudețene, opinăm că în prealabil este neecesară adoptarea unei hotărâri la nivelul fiecărui consiliul județean implicat, hotărâre care să legitimeze două aspecte – primus – declararea utilității publice pentru lucrările aflate în raza administrativ teritorială și secundus – mandatarea președintelui consiliului județean ca reprezentant în comisia interjudețeană și stabilirea limitelor mandatului(lucrări, atribuții, zone afectate etc)

Măsuri premergătoare exproprierii

Ulterior, etapei administrative de declarare a utilității publice, expropriatorul este obligat să întocmească o documentației în care evidențiază topografic ternurile și construcțiile ce vor fi afectate de expropriere cu indicarea suprafețelor, a titularilor drepturilor de proprietate și a ofertelor de despăgubire. Documentele menționate au caracter public și vor fi depuse la sediul consiliului local pe teritoriul căruia sunt situate din punct de vedere administrativ imobilele, în vederea consultării de către cei interesați. În situația realizării unor lucrări dedicate infrastructurii de apărare și siguranță națională sunt supuse publicității doar lista imobilelor, titularii dreptului de proprietate și ofertele de despăgubire.

Propunerile de expropriere a imobilelor afectate de lucrările de interes național/local sunt notificate persoanelor afectate, de către expropriator, în termen de 15 zile de la realizarea formalităților de publicare în Monitorul Oficial sau într-un ziar local.

Persoanele afectate/titularii dreptului de proprietate își pot manifesta voința și opțiunea cu privire la expropriere și oferta de despăgubire, prin întâmpinare, depusă la sediul consiliului local, într-un termen de 45 zile de la data primirii notificării.

Întâmpinarea reprezintă documentul cu valoare juridică prin care cel expropriat își manifestă opoziția față de măsura exproprierii sau față de valoarea despăgubirii. Primarul, prin aparatul propriu, are obligația să primească întâmpinările, să centralizeze și să trimită în termen de 30 de zile, către Guvern sau către consiliul județean/Consiliul General al municipiului București, documentele referitoare la: publicitatea epxroprierii, documentațiile topografice cu privire la imobilele afectate de expropriere, situația proprietarilor afectați și ofertele/întâmpinările depuse.

Întâmpinările formulate de cei afectați de exproprire sunt soluționate în cadrul unei comisii stabilite prin hotărâre de Guvern sau prin hotărârea Consiliului județean, în funcție de interesul național sau local al lucrărilor ce impun exproprierea.

Comisia, repezintă un organism colectiv cu rol deliberativ și cu o componență echitabilă în ceea ce privește reprezentarea, astfel: 3 specialiști în domeniul în care se realizează lucrarea de utilitate publică, 3 proprietari de imobilele de pe raza administrativ teritoarială a localității unde este inițiată și operaționalizată exproprierea, desemnați prin tragere la sorți și primarul localității unde se realizează lucrarea de utilitate publică.

Legea interzice, pe considerentele unui posibil conflicte de interese, ca din componența comisiei să facă parte: persoanele afectate, rudele și afinii lor până la gradul patru, membrii comsiei care a dezbătut declararea utilității publice și persoane din administrația publică centrală și locală care ar putea avea interes în operaționalizarea exproprierii. Cu privire la noțiunea de persoane care fac parte din administrația publică centrală și locală, opinăm că legiuitourul înțelege prin noțiunea de persoană pe funcționarii și demnitarii din administrația publică centrală și locală care ocupă funcții și demnități publice.

Potrivit Legii 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, prin funcție publică se înțelege “ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome”.

De asemenea, în accepțiunea acceași legi prin funcționar public se înțelege “persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică “ și “persoana care a fost eliberată din funcția publică și se află în corpul de rezervă al funcționarilor publici își păstrează calitatea de funcționar public”.

Cu privire la conceptul de demnitate publică, sensul este mai larg și fără să fie reglementat în mod distinct, se referă în opinia mea la persoanele alese sau numite în următoarele instituții: Președinție(Președintele României); Parlamentul României (Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților, Vicepreședinții Senatului și ai Camerei Deputaților, Secretarii și chestorii Senatului și ai Camerei Deputaților, Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului și Camerei Deputaților, Președinții comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, Vicepreședinții comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, Secretarii comisiilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, Senatori și deputați); Guvernul României(Prim-ministru,Viceprim-ministru,Ministru, Ministru delegat, Secretar de stat, Subsecretar de stat) Academia Română(Președinte, Vicepreședinte, Secretar General) Consiliul Legislativ(Președinte de consiliu, Președinte de secție) Avocatul Poporului(Avocatul poporului și Adjunctul Avocatului poporului); Curtea de Conturi(Președinte, Vicepreședinte, Președinte Autoritate de Audit, Vicepreședinte Autoritate de Audit, Consilier conturi); Secretariatul General al Guvernului(Secretar General al Guvernului, Secretar General Adjunct al Guvernului, Consilier de stat, Șeful Cancelariei Primului-ministru); Administrația Prezidențială(Consilier prezidențial, Consilier de stat); Consiliul Concurenței(Președinte, Vicepreședinte, Consilier de concurență); Consiliul Național al Audiovizualului(Președinte, Membrii); Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității(Președinte, Vicepreședinte, Secretar al Consiliului, Membrii); Autoritatea Electorală Permanentă(Președinte, Vicepreședinte); Agenția Națională pentru Integritate(Președinte, Vicepreședinte); Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor(Președinte, membru al plenului); Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat(Director general); Instituția Prefectului(Prefect, Subprefect); Consiliul Județean(Președinte, Vicepreședinte), Unități Administrativ Teritoriale(Primar, Viceprimar).

De lege ferenda, credem că pe viitor, legiuitorul ar trebuie să aibă în vedere enunțarea în mod exhaustiv în cuprinsul legii a funcțiilor și demnităților publice supuse prohibiției din perspectiva Legii 33/1994.

Lucrările comisiei se desfășoară prin analiza documentelor, audierea persoanelor interesate, solicitarea unor date și documente noi care să lămurească aspecte dubitabile. Comisia poate funcționa doar într-un cvorum de minim 5 membrii, în cazul deliberărilor la paritate de voturi, poziția exprimată de primar are caracter determinant.

În urma activității depusă de comisie și a deliberărilor se poate ajunge la acceptarea punctului de vedere al expropriatorului sau respingerea poziției expropriatorului, aspecte consemnate într-o hotârâre motivată. De asemenea pe parcursul procedurii de expropriere, părțile pot ajunge la un consens, caz în care, comisia are rolul de a consemna învoila părților în scris și sub semnătură.

În ipoteza în care comisia, în urma analizei și deliberării, respinge punctul de vedere al expropriatorului, acesta poate formula noi propuneri cu înaintarea unei documentații aferente, care va parcurge același ciclu procedural. Dacă după parcurgerea unui nou ciclu procedural, hotârârea comisiei se menține în sensul respingerii propunerilor avansate de expropriator, disputa va fi soluționată de curtea de apel în jurisdicția căreia se află din punct de vedere teritorial imobilul la sesizarea persoanelor interesate, în termen de 15 zile de la momentul comunicării hotărârii comisiei. Cu privire la această fază litigioasă, opinăm că instanța este chemată să se pronunțe doar asupra unor aspecte punctuale de ordin procedural( referitoare la componența comisiei, cvorum, deliberări, documente analizate etc) și nu asupra unor aspecte care țin de substanța dreptului și oportunitatea exproprierii.

Procedura litigioasă a exproprierii și stabilirea despăgubirii. Instanța competentă

Litigiile care vizează fondul exproprierii sunt de competența materială a Tribunalului ca instanță de prim grad jurisdicțional, competența teritorială fiind stabilită în funcție de locul unde este situat imobilul.

Legiuitorul prin dispozițiile art. 21 alin.2 din lege, recunoaște calitatea procesual activă doar în privința expropriatorului, acesta având legitimitatea legală de a sesiza instanța de judecată în condițiile în care cei interesați nu formulează întâmpinările prevăzute la articolul 14 din lege sau aceste mijloace juridice de primă apărare/opoziție sunt respinse potrivit celor recenzate mai sus.

În opoziție cu dispozițiile art.21 alin.2, noile orientări jurisprudențiale recunosc și celui expropriat calitatea procesual activă, în ipoteza în care expropriatorul nu respectă procedura prevăzută de lege și nu acordă despăgubirea asumată.

Dezbaterile se realizează în prezența procurorului și cu citarea persanelor afectate și a tuturor celor care justifică un interes. Instanța este obligată, în cercetarea judecătorescă asupra cauzei, să analizeze îndeplinirea condițiilor impuse de lege cu privire la expropriere, justețea despăgubirilor și sumele cuvenite persoanelor afectate de expropriere. În cursul litigiului există posibilitatea ca părțile să ajungă la o învoială, situație în care instanța ia act de învoiala părților și pronunță o hotărâre de expedient potrivit cu înțelegerea părților litigante – cu privire la toate problemele juridice deduse judecății(expropriere totală sau parțială și despăgubire) sau cu privire la doar o parte din aspectele deduse judecății(expropriere sau despăgubire).

În cadrul litigiului în situația în care părțile își dispută cuantumul despăgubirii cuvenite ca urmare a exproprierii, instanța numește o comisie de experți, componeța fiind stabilită de legiuitor în art. 25 din Legea 33/1994 pe principiul echității astfel: un expert desemnat de instanță, un expert propus de expropriator și un expert propus de persoanele afectate de expropriere. Despăgubirea cuvenită ca urmare a exproprierii este cunatificată având în vedere două coordonate : valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului expropriat.

Prin valoare reală a imobilului legiuitorul înțelege prețul cu care se înstrăinează în mod obișnuit imobile de aceeași fel și valoare în unitatea administrativ teritorială de care aparține imobilul.

Prejudiciul adus proprietarului afectat este reprezentat prin daunele efectiv suferite de proprietar ca urmare a exproprierii, daune ce pot fi probate prin orice mijloace de probă – înscrisuri, probe testimoniale, expertize, prezumții etc . Practica judecătorească a consacrat în mod constant că prejudiciul adus proprietarului afectat este reprezentat de lipsa de folosință a terenului și contravaloarea produselor și a recoltei care s-ar fi obținut pe acest teren potrivit cu natura și destinația terenului din cartea funciară.

În situația în care exproprierea operează parțial doar cu privire la o parte din imobil și determină un spor de valoare pentru partea de imobil rămasă neafectată de expropriere(ca urmare a căilor de acces, a construcțiilor edificate etc) daunele cuvenite proprietarului expropriat se reduc. Câtimea reducerii rămâne să fie stabilită de către instanță ca urmare a probatoriului instrumentat și a dezbaterilor din faza de cercetare judecătorească.

În deliberarea și aprecierea despăgubiri cuvenite titularului de drepturi reale afectat prin expropriere, instanța nu poate stabili o valoare mai mică față de cea avansată de expropriator și mai mare față de cea solicitată de expropriat.

Transferul dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator operează din momentul în care expropriatorul se achită de obligațiile stabilite în sarcina lui prin hotărârea judecătorească.

Prin efectul exproprierii se sting orice alte drepturi reale cu privire la bun, respectiv: uzul, uzufructul, abitația, superficia, concesiunea și toate servituțiile care sunt incomaptibile cu obiectivul urmărit prin operaționalizarea exproprierii.

Încetarea locațiunii, ca efect al exproprierii poate genera situații particulare, expropriatorul fiind obligat să asigure spații corespunzătoare de locuit în cazul în care exproprierea privește imobile cu destinația de locuință.

Plata despăgubirilor și dobândirea posesiei imobilului expropriat de către expropriator

Așa cun am arătat și anterior plata despăgubirii pentru bunurile immobile afectate de expropriere se face în modul convenit de părți, dacă a intervenit un consens cu privire la acest aspect sau la dispoziția instanței de judecată într-un termen ce nu poate depăși 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a instanței.

Punerea în posesie a expropriatorului se face ținând cont de următoarele exigențe:

eliberarea titlului executoriu de către instanță în termen de 30 de zile de la îndeplinirea de către expropriator a tuturor obligațiilor cu privire la despăgubire;

punerea în posesie cu privire la terenurile cultivate se face după strângerea recoltei(exceptând cazurile în care despăgubirea cuprinde și contravaloare recoltei)

punerea în posesie a expropriatorului se face de urgență de către instanță în cazul apariției unor situații excepționale care vizează ordinea publică, apărarea și siguranța națională, existența unor calamități naturale, cu obligarea expropriatorului să consemneze la dispoziția expropriatului sumele cu titule de despăgubire în termen de 30 zile

Dreptul proprietarului expropriat la folosința terenului și la retrocedare

În ipoteza, puțin plauzibilă în opinia mea, ca ulterior exproprierii terenul să fie închiriat până la momentul declanșării lucrărilor de utilitate publică, legiuitorul recunoaște proprietarului expropriat un drept de preemțiune la închirierea imobilului.

Dreptul de preemțiune al proprietarului expropriat operează și în situația vânzării imobilului expropriat dacă nu se realizează obiectivul de utilitate publică urmărit prin unițierea exproprierii.

În cazul în care dreptul de preemțiune nu este respectat în privința închirierii sau vânzării, apreciem că operează nulitatea convențiilor juridice care materializează ad probationem raporturile juridice de locațiune sau vânzare.

Potrivit art. 35 din Legea 33/1994, proprietarul expropriat are dreptul de a solicita retrocedarea imobilul obiect al procedurii de expropriere, dacă “în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică”.

Analizând textul de lege citat, observăm că legiuitorul a omis să precize momentul de la care curge termenul de un an, termen care oferă proprietarului expropriat legitimitatea retrocedării. Raportat la această omisiune, pot exista următorele abordări:

termenul de un an curge de la momentul declarării utilității publice

termenul de un an curge de la momentul intrării imobilului expropriat în posesia

expropriatorului

Analizând teleologic textul articolului 35 din Legea33/1994 apreciem că termenul la care se referă legiuitorul curge de la momentul în care expropritorul intră în posesia imobilului expropriat.

De lege ferenda, apreciem că legiuitorul la o eventuală intervenție asupra textului de lege trebuie să aibă în vedere lămurirea acestui aspect care poate conduce la o practică neunitară a instanțelor de judecată.

Din punct de vedere procedural, expropriatul trebuie să se adreseze Tribunalului ca instanță de primă sesizare, în termenul general de prescripție, instanța fiind chemată să dezlege următoarele:

împlinirea termenului de un an de la momentul punerii în posesie a epxpropriatorului;

neînceperea lucrărilor care au necesitat inițierea exproprierii;

inexistența unei noi declarații de utilitate publică cu privire la imobilul a cărei retrocedare este solicitată;

stabilirea prețului pe care proprietarul expropriat este dator să-l restituie expropriatorului, fără ca acest preț să depășească despăgubirea actualizată acordată inițial;

Exproprierea pentru cauză de utilitatea publică în accepțiunea Legii 255/2010

Legea 255/2010 reglementează instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică în cazul: bunurilor imobile proprietate a persoanelor fizice și juridice(societăți comerciale și/sau organizații neguvernamentale titulare de drepturi reale) și a oricăror entități, precum și imobilele aflate în proprietatea privată a unităților administrativ teritoriale așa cum sunt definite în Legea 215/2001 privind administrația publică locală(comune, orașe, municipii și județe).

Potrivit art. 2 alin.3 din lege, au calitatea de expropriatori, în funcție de obiectivul de utilitate publică vizat, următoarele instituții:

Ministerul Transporturilor prin instituțiile subordonate în cazul construcțiilor de infrastructură rutieră, infrastructură feroviară, infrastructură aeroportuară, infrastructură portuară fluvială și maritimă;

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru lucările care vizează perdele forestiere și împădurirea;

Ministerul Turismului și instituțiile subordonate pentru lucrările de costrucție, reabilitare, modernizare și dezvoltare a infrastructurii din turism;

Ministerul Energiei și instituțiile subordonate pentru lucrările privitoare la infrastructura energetică și exploatarea de resurse minerale energetice: cărbune, uraniu, petrol, gaze naturale;

Ministerul Economiei și instituțiile subordonate pentru lucrările de dezvoltare a rețelelor de transport a transportului de energie electrică și gaze naturale;

Ministerul Justiției pentru lucrările de dezvoltare și reabilitare a imobilelor administrative necesare funcționării sistemului judiciar;

unitățile administrativ teritoriale pentru lucrările de interes local privind construcțiile din domeniul social, sănătate, cultură, învățământ și sport;

Ministerul Sănătății pentru lucrările publice de interes național privind dezvoltarea și reabilitarea imobilelor necesare sistemului de sănătate;

Ministerul Apărării și instituțiile din sitemul de siguranță națională pentru obiectivele cu caracter militar;

Legea instituie următorul formalism juridic cu privire la expropriere:

stabilirea și aprobarea indicatorilor tehnico-economici cu privire la lucrările de interes național, județean sau local care justifică exproprierea;

consemnarea despăgubirilor individuale și publicarea listei proprietarilor imobilelor afectate de expropriere;

transferarea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator;

finalizarea procedurilor de expropriere;

Aprobarea indicatorilor tehnico-economici cu privire la lucrările de interes național, județean sau local pentru realizarea cărora este necesară exproprierea

Definim indicatorii tehnico-economici ca fiind asamblul elementelor de ordin tehnic și economic care caracterizează exproprierea, astfel: coridorul de expropriere(imobile afectate și situarea lor din punct de vedere topografic raportat la lucrările care urmează să fie edificate) și costul exproprierii.

Indicatorii tehnico-economici pentru lucările de interes național, județean sau local se aprobă la nivel național de către Guvern, la nivel județean de către Consiliul Județean și la nivelul unităților administrativ competente pentru lucrările în plan local, având la bază următoarele documente:

documentația tehnico economică privitoare la lucrările care justifică exproprierea

documentație topocadastrală cu privire la amplasamentul imobilelor afectate de expropriere

studiu de prefezabilitate

studiu final de fezabilitate

lista proprietarilor afectați prin declanșarea procedurilor de expropriere

raportul de evaluare cu privire la despăgubirile care urmează să fie acordate individual

În baza documentelor amintite se aprobă și coridorul de expropriere cu evidențierea imobilelor care urmează să fie expropriate.

Ulterior, etapei de aprobare a indicatorilro tehnico economici, în termen de 6 luni de la emiterea actului administrativ de autoritate, este necasară derularea următoarelor activități:

întocmire de către autorităților administrației publice a documentației topocadastrale

cu privire la imobilele ce vor fii expropriate și predarea acestor documentații către expropriator;

scoaterea “ope legis” din fondul forestier și/sau circuitul agricol a terenurilor incluse

în coridorul de expropriere;

eliberarea terenurilor, pe spezele expropriatorului, de către deținătorii de utilități

care au amplasate rețele în zonă: infrastructură de transport a apei, gazelor, energiei electrice etc;

Excepție de la regula aprobării indicatorilor tehnico-economici fac edificarea obiectivelor de ecologizare și reabilitare a litoralului Mării Negre.

Consemnarea despăgubirilor individuale și publicarea listei proprietarilor imobilelor afectate de expropriere

Ulterior aprobării indicatorilor tehnico-economici, expropriatorul este obligat să afișeze lista imobilelor care vor face obiectul exproprierii, să notifice titularii de drepturi reale evidențiați în cartea funciară și să consemneze sumele individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziția proprietarilor ale căror imobile fac obiectul exproprierii.

Proprietarii imobilelor care vor fi expropriate vor fi notificați prin poștă cu privire la: obiectivele exproprierii, lista imobilelor ce vor fi expropriate, obligația de a depune în termen de 20 de zile calendaristice la sediul expropriatorului documentele care atestă dreptul de proprietate și le oferă legitimitatea justei despăgubiri și obligația de a elibera imobilul într-un termen care nu poate fi mai mic de 30 de zile lucrătoare.

De la emiterea deciziei de expropriere, în termen de 5 zile expropriatorul are obligația să numească o comisie cu atribuții de verificare a dreptului de proprietate și de constatare a aceptării/neacceptării ofertei de despăgubire înaintată de expropriator.

Dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul supus exproprierii se face prin orice mijloace de probă inclusiv extrase de carte funciară potrivit Legii 7/1996 sau a Decretului Lege 115/1938.

Plata despăgubirilor se face în termen de 90 zile de la data emiterii hotărârii de stabilire a despăgubirilor cu respectarea următoarelor exigențe:

plata despăgubirii se face în baza cererii și a documentelor justificative depuse de cel

care justifică un drept cu privire la imobilul supus exproprierii;

în ipoteza în care proprietarul imobilului care urmează să fie expropriat nu depune

cerere /documentele care atestă dovada dreptului de proprietate, expropriatorul notifică cuantumul despăgubirii și consemnează sumele în cont bancar deschis pe numele proprietarului evidențiat în cartea funciară;

în ipoteza în care despăgubirea este disputată de mai multe persoane, sumele vor fi

consemnate pe numele tuturor, urmând să fie distribuite după lămurirea calității de proprietar îndreptățit prin depunerea unor înscrisuri ad validitatem sau hotărâri judecătorești

în ipoteza în care titularul de drepturi reale evidențiat în cartea funciară este decedat,

despăgubirea se consemnează într-un cond deschis pe numele defunctului, urmând ca sumele să fie eliberate după dezbaterea succesorală și stabilirea calității de succesor;

imobilele care sunt incluse în coridorul de expropriere și fac obiectul cererilor de

retrocedare potrivit Legii 10/2001 nu se restituie urmând să fie supuse exproprierii;

Titularul de drepturi reale care nu este de acord cu valoarea despăgubirii se poate

adresa instanței de judecată fără a avea dreptul să conteste transferul dreptului de proprieatate.

Procedura litigioasă este scutită de plata taxelor judiciare și presupune participarea obligatorie a procurorului și efectuarea unei expertize de către o comisie formată din 3 experți(1 expert propus de expropriator, 1 expert propus de expropriat și 1 expert desemnat de instanță) care să stabilească despăgubirea cuvenită în urma exproprierii având ca reper expertizele de prețuire a imobilelor efectuate de către camerele notarilor publici.

În soluționarea dată cauzei, instanța de judecată nu poate stabili o despăgubire mai mică față de cea avansată de expropriator sau mai mare decât valoarea solicitată de cel expropriat.

Transferarea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator și finalizarea procedurilor de expropriere

Transferarea dreptului de proprietate de la expropriat la expropriator se face în baza deciziei de expropriere, act administrativ cu valențe executorii în ceea ce privește predarea bunului imobil obiect al exproprierii.

Potrivit art. 9 alin.4 din Legea 255/2010 transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a expropriatului în activul patrimonial al proprietății publice operează “ope legis” la data emiterii deciziei de expropriere și ulterior consemnării despăgubirilor.

Contestarea deciziei de expropriere nu constituie un ipediment legal cu privire la transferul dreptului de proprietate și nu suspendă preluarea în proprietate de către expropriator a imobilului obiect al procedurii de expropriere.

Caracterul extraordinar al exproprierii ca modalitate atipică de dobândire a dreptului de proprietate este reliefat cu precădere în conținutul Legii 255/2010 prin modalitatea în care legiuitorul reglementează transferul dreptului de proprietate, acest drept operând chiar dacă cel expropriat nu răspunde notificării de expropriere, nu face dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul afectat și în consecință nu dovedește vocație cu privire la consemnarea despăgubirii.

Dispoziții speciale cu privire la bunurile aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ teritoriale și libertatea actului juridic

Bunurile aflate în proprietatea publică sau privată a unităților administrativ teritoriale care sunt amplasate în coridorul de expropriere, trec în proprietatea publică a statului și în administrarea reprezentanților expropriatorului, în termen de 30 de zile de la notificarea unității administrativ teritoriale. Ulterior, edificării obiectivelor de utilitate publică bunurile expropiate pot trece în domeniul public al unităților administrativ teritoariale.

Bunurile aparținând domeniului public al statului și în adminsitrarea instituțiilor/autorităților publice, regiilor autonome și institutelor de cercetare, al căror regim a fost stabilit prin legi speciale și care urmează să fie expropriate vor trece în administrarea expropriatorului în termen de 15 zile de la abrobarea indicatorilor –tehnico economici.

Cu privire la libertatea actelor juridice, legea prin dispozițiile finale arată că sunt lovite de nulitate absolută toate actele juridice încheiate după afișarea hotărârii privind cuantumul despăgubirii.

Asemănări și deosebiri cu privire la normele care guvernează exproprierea pentru cauză de utilitate publică –Legea 33/1994 și Legea 255/2010

Cele două acte normative menționate și recenzate anterior, instituie în conținutul lor legal concepte, abordări și proceduri diferite cu privire la realizarea exproprierii pe care le vom dezvolta comparativ în cele ce urmează.

În accepțiunea Legii 33/1994, exproprierea este condiționată de îndeplinirea a 3 exigențe legale enunțate în dispozițiile art. 1 din lege, astfel: existența unei cauze de utilitate publică în realizarea lucrărilor ce determină exproprierea terenurilor sau construcțiilor, despăgubirea în prelabil și în mod just a celor afectați și intervenția instanțelor de judecată care să se pronunțe cu privire la expropriere. Pot face obiectul exproprierii “bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor”.

Procedura prevăzută de lege presupune parcurgerea următorului formalism juridic enunțat în mod sintetic: analiza oportunității/necesității și declararea utilității publice de către decidenții administrativi locali sau centrali, identificarea imobilelor afectate și a proprietarilor, stabilirea/comunicarea propunerilor de despăgubire și soluționarea cererilor de expropriere de către instanțele judecatorești(prin art. 21 din lege se stabilește competența materială exclusivă a Tribunalului ca instanță de fond).

Spre deosebire de norma cadru, Legea 255/2010 așează instituția juridică a exproprierii într-o altă paradigmă, caracterizată prin elasticitatea demersului juridic și celeritatea procedurilor de expropriere, chiar și în cazul în care nu este identificat în mod cert un proprietar al imobilului.

Dispozițiile Legii 255/2010 păstrează aceleași principii cu privire la decizia și decidenții administrativi îndrituiți să verifice existența utilității publice și să declanșeze procedura de expropriere, dar subsumat principiului celerității procedurii de expropriere, legea se detașează net de norma cadru în ceea ce privește modalitatea de realizare a despăgubirii, caracterul necontencios și unilateral al emiterii deciziei de expropriere și transferul dreptului de proprietate către expropriator. Astfel, în ceea ce privește justa și prealabila despăgubire aceasta se realizează prin simplul fapt al consemnării sumelor de bani rezultate în urma evaluării imobilelor într-un cont la dispoziția proprietarilor de imobile, înscriși în evidențele de Carte Funciară ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Din punct de veder legal, justa despăgubire se consideră realizată și în condițiile în care nu se cunosc titluarii drepturilor reale înscrise în Cartea Funciară sau când aceștia sunt decedați, în aceste cazuri sumele cu titlu de despăgubire vor fi consemnate pe numele titularului dreptului de proprietate/defunctului urmând să fie distribuite către moștenitori în baza documentelor legale(certificat de moștenitor, hotărâre judecătorească ) care atestă calitatea de moștenitor .

În ceea ce privește decizia de expropriere, aceasta este atributul legal al expropriatorului și se realizează fără intervenția instanțelor de judecată, după parcurgerea etapelor privitoare la identificare/notificarea titularilor de drepturi reale și stabilirea/realizarea despăgubirii.

De asemenea, modalitatea prin care se realizează transferul dreptului de proprietate către expropriator reprezintă un alt element de noutate și diferențiere față de norma cadru. Astfel, potrivit dispoziților art. 9 alin. 4, transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului, se realizeză “ope legis”la data emiterii actului administrativ de expropriere.

Aspecte contradictorii în practica judecătorescă cu privire la aplicarea dispozițiilor legale privind exproprierea

Practica instanțelor de judecată din ultimii 5 ani, cu privire la aplicarea dispozițiilor legale privid exproprierea a fost neunitară, soluțiile delimitându-se ca interpretare a dispozițiilor Legii 33/1994 și prin aplicarea unor principii de drept.

În cele ce urmează recenzăm două hotâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotârâri emblematice cu privire la punctele de vedere reținute în considerente dat și cu privire la soluțiile antagonice adoptate.

Prin Decizia nr. 254/28.01.2014 pronunțată în DC 1523/97/2010 și Decizia 1221/10.04.2014 pronunțată în DC 1524/97/2010, Înalta Curte de Casație și Justiției, în soluționarea a două acțiuni în constatare generate de aplicarea Legii 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, s-a pronunțat în mod diferit, obiectul acțiunilor introductive fiind identic, doar persoana reclamantului fiind diferită în aceste acțiuni civile. Vom rezuma în cele ce urmează fondul dedus judecății în cele două litigii, instituțiile juridice incidente și elementele de diferențiere dintre cele două hotărâri din perspectiva atributului instituțional de uniformizare a practicii judecătorești pe care Înalta Curte de Casație și Justiție îl exercită.

Fondul dedus judecății în cele 2 litigii civile, soluționate prin Decizia nr. 254/28.01.2014 și Decizia 1221/10.04.2014 rezidă în soluționarea unor acțiuni în constatare, generate de aplicarea Legii 33/1994, instanțele de fond fiind investite cu soluționarea următorului petit:

să se constate că reclamanții în calitate de moștenitori ai autorilor lor, proprietari tabulari, sunt îndreptățite la despăgubire pentru terenurile ocupate abuziv în anul 1990 și ulterior expropriate în baza Legii 33/1994

să fie obligată SC H SA în calitate de expropriator, într-un termen stabilit potrivit art. 30 din Legea 33/1994, la plata unei despăgubiri aferente terenului ocupat, despăgubire compusă din valoarea terenului și prejudiciul suferit prin lipsa de folosință a terenului

Pentru a lămuri aspectele factuale ale cauzelor amintim faptul că terenurile în litigiu au fost preluate de statul roman fără drept în cursul anului 1990 în vederea efectuării unor amenajări hidroelectrice iar apoi retroactiv prin HG 392/2002 s-a declarat caracterul de utilitate publică al lucrărilor și a fost declanșată post factum procedura de expropriere a terenurilor ocupate, procedură care nu a fost finalizată prin despăgubirea celor afectați și lipsiți proprietatea terenurilor.

Soluțiile în fond și apel au fost de admitere a acțiunilor introductive, constatarea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru reclamanți și obligarea pârâtei SC H SA la plata unei despăgubiri reprezentate de valoarea imobilului expropriat și prejudicul creat prin lipsa de folosință a terenurilor pe o perioadă anterioară de 3 ani de la momentul promovării acțiunii.

Investită cu soluționarea recursurilor promovate în aceste litigii, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 254/28.01.2014 și Decizia 1221/10.04.2014 a pronunțat soluții diferite în dezlegarea aceleiași probleme de drept, astfel:

prin Decizia nr. 254/28.01.2014, cel mai înalt for jurisdicțional din România a respins recursurile promovate și a menținut soluția de fond, respectiv constatarea calității de persoană îndreptățită la despăgubiri pentru reclamant și obligarea pârâtei SC H SA la plata unei despăgubiri reprezentate de valoarea imobilului expropriat și prejudicul creat prin lipsa de folosință a terenurilor pe o perioadă anterioară de 3 ani de la momentul promovării acțiunii

prin Decizia 1221/10.04.2014 , la 3 luni de la decizia amintită mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție își infirmă propria jurisprudență, admite recursurile promovate și trimite cauza la instanța de apel în vederea rejudecării enunțând în esență ca în rejudecare să fie avute în vedere următoarele: reclamantul nu a făcut dovada proprietății terenurilor expropriate, reclamantul nu a uzat de calea Legii 1/2001 sau a Legii 19/1991 și nu au fost respectate dispozițiilor art. 26 din Legea 33/1994 cu privire la despăgubire și cuantificarea acesteia

În cele ce urmează vom analiza elementele de diferențiere din considerentele și dispozitivul Deciziei 1221/10.04.2014, aspectele factuale dezvoltate și rațiunile de drept avute în vedere la soluționarea cauzei fiind în antagonie cu jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu doctrina juridică și cu interpretarea noțiunilor de expropriere de fapt și de despăgubire pe care CEDO le-a avansat în cauza Burghelea & România.

În primul rând se impune să amintim contradicțiile flagrante strecurate în considerentele hotârârii cu privire la aplicabilitatea Legii 18/1991 și a Legii 1/2000. Astfel, inițial dezlegând o excepție de inadmisibilitate cu privire la acțiunea introductivă, instanța statuează “Înalta Curte constată ca nefondate argumentele pârâtului(n.a SC H SA) în sensul că reclamanta putea beneficia de dispozițiile din Legea 1/2000 întrucât această normă este anterioară exproprierii și nu poate produce efecte ultraactiv ” pentru ca apoi să rețină “ nu s-a dovedit în cauză că autorul reclamantei sau succesori ai acestuia s-au adresat comisiei speciale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv 1/2000 pentru obținerea titlului de proprietate asupra terenurilor în litigiu”. Apreciem că instanța în deliberarea sa și în cântărirea argumentelor de fapt și drept a omis să observe că aplicarea în timp a Legii 18/1991 și a Legii 1/2000 se întinde până la data de 1 ianuarie 1990 și ca atare nu pot fi incidente în cauză dispozițiile legale amintite în condițiile în care preluarea fără just titlu a fost inițiată de statul român anterior datei de 01.01 1990.

De asemenea, instanța reține cu titlu critic, ca temei al casării cu trimitere, că “reclamanta nu a făcut dovada asupra proprietății asupra terenului de pe urma căruia a solicitat despăgubirile aferente, motiv pentru care se constată că decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 din Legea 33/1994, conform cărora pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau juridice”. Mai mult, în interpretarea art. 26 din Legea 33/1994 instanța apreciază că reclamantului nu i se cuvin despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului întrucât la momentul declarării exproprierii – 2002 “nu mai avea posesia terenurilor în litigiu”. Aceste argumente sunt inapte juridic și lipsite de logică raportat la evidențele factuale ale cauzei întrucât reclamantul/proprietarul expropriat nu a putut face dovada posesiei efective întrucât a fost lipsit de posesia și folosința terenurilor chiar prin forța arbitrară a statului, prin preluarea imobilelor într-o primă etapă, fără titlu și formalizând juridic o situație post factum, ca efect al HG 392/2002- prin expropriere. Apreciem că prin această susținere Înalta Curte de Casație și Justiție lipsește de conținut noțiunea de despăgubire prevăzută de art. 26 din Legea 33/1994 și înțelegerea pe care CEDO prin cauza Burghelea contra României o dă acestei instituții – justețea și proporționalitatea despăgubirii raportându-se atât la valoarea intrinsecă a imobilului cât și la veniturile ce puteau fi obținute din cultivarea acestor terenuri. Amintim aici că în cauza Burghelea/România, statul roman a fost condamnat de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nu a realizat justa și prealabila despăgubire potrivit dispozițiilor constituționale și ale Legii 33/1994, instanța europeană invocând și definind pentru prima oară noțiunea de expropriere de fapt – ca fiind situația în care statul preia/folosește fără titlu imobile proprietate privată și nu realizează despăgubirea celui lezat în dreptul său de proprietate.

Din punct de vedere al prerogativelor instituționale exercitate de Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțarea celor două hotărâri este în antagonie cu rolul și scopul acestui for jurisdicțional în paradigma de funcționare a justiției civile în România. Astfel, legiuitorul consacră în mod expres prin dispozițiile art. 26 din Legea 304/2004 că în situația în care una din secțiile din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție consideră necesar să revină asupra propriei jurisprudențe este obligată să suspende cauza și să sesizeze Secțiile Unite în vederea lămuririi aspectelor jurisprudențiale. Prin urmare, câtă vreme exista o practică constantă la nivelul secției civile ea nu putea fi reanalizată decât de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar mai apoi cauzele soluționate în baza acestor orientări/lămuriri jurisprudențiale.

Scurte concluzii cu privire la orientarea jurisprudențială

Analiza jurisprudențială a celor două cauze, surprinzătoare prin antagonismul soluțiilor pronunțate relevă câteva concluzii:

în prezent dreptul substanțial și dreptul procedural român nu cunoaște remedii juridice pentru a îndrepta aceste regretabile inconsecvențe jurisprudențiale la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție

la o nouă revizuire a dispozițiilor legale incidente se impune de lege ferenda ca legiuitorul să completeze și să sancționeze procedural încălcarea dispozițiilor art. 26 din Legea 304/2004

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică în exploatarea resurselor minerale utile

Exploatarea resurselor minerale utile implică prin procesele și procedurile tehnologice de prospectare, explorare, exploatare/închidere a zăcămintelor și afectarea dreptului de proprietate privată a persoanelor fizice și juridice prin intervenția exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Cadrul juridic general pentru activitățile de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale se regăsește în actele normative adoptate la nivelul UE și în reglementări naționale redate în dispozițiile Legii 85/2003 – legea minelor, Legea 123/2012 – legea energiei electrice și a gazelor naturale și legislația adiacentă acestor acte normative – norme de aplicare, instrucțiuni și regulamente.

Ansamblul reglementărilor amintite, atât cele suprastatale cât și cele naționale, ating tangențial, în conținutul reglementării instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică în diferite secvențe de exploatare, întreținere și închidere a perimetrelor miniere sau a perimetrelor gazeifere.

În cele ce urmează vom analiza, sintetic, noțiunea de resursă minerală utilă în accepțiunea UE și la nivelul reglmentărilor naționale, cadrul legislativ european și cel național cu privire la activitățile extractive și pendinte de această activitate, cu accent pe exploatarea resurselor minerale utile cu aport în producerea energiei electrice. În analiză vom acorda o atenție sporită în ceea ce privește incidența și intervenția exproprierii pentru cauze de utilitate publică, regulile procedurale și eventualul deficit de reglementare identificat.

Resursele minerale în România și Uniunea Europeană

Resursele minerale în România

Resursele minerale stau la baza activităților cotidiene și sunt de importanță vitală la nivel global. Potrivit ANRM existența resurselor minerale pe teritoriul României este semnificativă pe anumite segmente de minerale utile și deficitară pe segmentul de materii prime rare(critice).

În esență pe teritoriul României au fost identificate/exploatate următoarele resurse minerale: alabastru, amfibolit, andezit, anhidrit, ape balneoterapeutice, ape geotermale, ape minerale carbogazoase, ape minerale necarbogazoase, ape minerale terapeutice, ape minerale, ape termominerale, ardezie, argilă caolinoasă, argilă comună, argilă refractară, bazalt, bentonită, calcar cu brucit, calcar industrial și de construcții, calcar marnos, calcar ornamental, calcar, calcit, cărbune brun, cuarț, dacit industrial și de construcție, dacit, diabaz, diatomită, diorit, dioxid de carbon mofetic, dioxid de carbon, dolomită, feldspat, ghips, granit pentru construcție, garnit, granit, granodiorit industrial și de construcții, granodiorit, gresie, huilă energetică, huilă, lignit, loess, marmură, marnă, micasist, minereu de bismut, minereu de wolfram, minereu de cupru cu conținut scăzut, minereu de cupru, minereu de mangan, minereu de molibdem, uraniu, minereu polimetalic, minereuri auro-argentifere, nămoluri sapropelice, nămoluri terapeutice, nisip caolinos, nisip pentru materiale de construcții, nisip și pietriș, nisip silicios, pegmatit feldspatic, perlit, porfir, produs rezidual minier, sare gemă, serpentinit, șisturi verzi, skarn wollastonitic, travertin, tufuri industriale, tufuri, turbă.

Vom analiza în cele ce urmează existența și dispersia mineralelor utile pe teritoriul național pe două categorii : resurse nemetalifere și resurser metalifere.

Resursele nemetalifere(minerale industriale și roci utile de construcție/roci utile ornamentale) sunt situate în Carpați, în zonele depresionare( Podișul Moldovenesc, Depresiunea Getică, Depresiunea Transilvaniei, Depresiunea Panonică) și zonele de câmpie(Câmpia Română, Câmpia de Vest și Dobrogea).

Importanța mineralelor nemetalifere rezidă în posibilitățile crescute de valorificare în următoarele sectoare ale economiei: industria chimică(sulf, săruri de potasiu, sare gemă, săruri de magneziu, celestină, glauconit, fosforite, gresii fosfatice, calcare fosfatice), industria siderurgică și fabricarea produselor refractare(dolomite, calcare comune, nisipuri cuarțoase metalurgice, argile refractare, brucit ), industria sticlei(nisipuri caolinoase și cuarțoase, metamorfite caolinizate și magmatite).

Mineralele metalifere se regăsesc în următoarele zone geografice: Carpații Orientali, Carpații Merdionali, Munții Apuseni și în Dobrogea.

În funcție de importanța utilizării în economie, distingem următoarele categorii de minerale metalifere: minereurile feroase(Fe-Mn), minereurile care conțin molibden(Mo), Nimereurile care conțin în diverse concentrații plumb și zinc(Pb-Zn), minereurile care conțin concentrații de aur și argint(Au-Ag)

Figura Distribuția resurselor minerale pe teritoriul României

Existența mineralelor critice pe teritoriul național este prezentată în situația de mai jos:

Fig. Distribuția resureselo de gaz, petrol și cărbune pe teritoriul României

Resursele minerale în Uniunea Europeană. Politicile europene în domeniul resurselor minerale. Legislația Uniunii Europene în domeniul resurselor minerale și industriilor extractive

Resursele minerale în UE

Potrivit datelor prelucrate de Global Footprint Network populația statelor din Uniunea Europeană consumă 20% din resursele planetei deși ca aport demografic UE reprezintă 7% din populația globului.

Consecința generată de acest consum rezidă în dependența UE de resurse minerale (mai ales de resurse critice din spații non UE) și deteriorarea mediului înconjurător datorită exploatării intensive a resurselor concomitent cu creșterea populației.

Potrivit raportului prezentat de Global Sustainability Institute este iminent ca într-un orizont scurt de timp UE să se confrunte cu un deficit critic de resurse, criză care va genera efecte pe orizontală în economia globală.

Fig. Dispersia resurselor minerale în UE

Politicile UE cu privire la resursele minerale utilizate pentru producerea energiei electrice au ca scop final existența unei Uniuni Energetice la nivelul statelor membre UE și translatarea spre producerea și consumul de energie verde în detrimentul formelor clasice de producere a energiei.

Coordonatele urmărite pentru aplicarea acestei strategii sunt următoarele:

reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și implementarea/extinderea conceptului de eficiență energetică;

promovarea formelor de producere a energiei curate(verzi) și promovarea reciclării;

interconectarea rețelelor de transport a energiei și gazului;

centralizarea/coordonarea la nivel european a activității producătorilor de energie și a operatorilor de transport/distribuție a energiei;

Pentru implementarea acestei strategii Uniunea Europeană finanțează proiecte dezirabile cu scopul/coordonatele amintite, în prezent România beneficiind de finanțare pentru rețeau de transport gaze BRUA cu un traseu de interconectare de 528 km pe traseul Bulgaria – România-Ungaria-Austria. Asupra acestui gazoduct de interconectarea vom reveni mai târziu pentru că presupune intervenția statutului prin instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Inițiativa pentru Materii Prime Minerale(RMI – The Raw Materials Initiative) și Parteneriatul European pentru Materii Prime(EIP-European Innovation Partnership on Raw Materials) concept și direcții de acțiune

Cu privire la activitatea de exploatare propriu-zisă a resurselor minerale la nivelul UE a fost structurată, la nivel conceptual, sub denumirea Inițiativa pentru Materii Prime Minerale(RMI – The Raw Materials Initiative) politica coordonatoare a statelor membre pe acest sector de activitate. Ulterior, această platformă conceptuală a fost operaționalizată în Parteneriatul European pentru Materii Prime(EIP-European Innovation Partnership on Raw Materials) cu scopul declarat de a identifica nevoile de resurse minerale care să asigure o dezvoltare durabilă a UE și protecția mediului înconjurător.

Liniile directoare pentru atingerea scopului enunțat sunt următoarele:

eficientizarea mijloacelor și a proceselor de exploatare pe principiul sustenabilității furnizării resurselor minerale necesare către economie și reducerea dependenței de resursele imporatate din statele nemembre UE;

protejarea mediului înconjurător prin promovarea/extinderea reciclării și în consecință scăderea volumului de resurse minererale exploatate;

cercetarea/cartarea geologică riguroasă la nivelul statelor membre și susținerea finaciară a ariilor de explorare și exploatare în statele membre, cu scopul de a identifica potențialul prezent și viitor cu privire la resursele minerale în UE;

crearea unui cadru legislativ la nivel european eficient și cuprinzător cu extinderea reglementărilor la nivel național în statele membre;

centralizarea informațiilor și coordonarea articulată a activităților de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile la nivelul UE;

susținerea cercetării și a inovării cu privire la prospectarea, explorarea și exploatarea resurselor minerale utile;

privatizarea operatorilor economici care au ca activitate exploatarea resurselor minerale utile;

încurajarea principiului statului intervenționist în activitatea de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile;

Cu privire la ultimele principii/linii directoare remarcăm antagonia dintre cele două

direcții de acțiune – privatizarea operatorilor economici din industria extractivă și încurajarea intervenției/controlului statului în activitatea de exploatare a resurselor minerale utile.

O atare abordare, raportat la situația României este criticabilă sub două aspecte:

activitatea de exploatare a resurselor minerale utile este neprofitabilă sau puțin

profitabilă pe anumite zone din industria extractivă(ex. exploatare huilei) și ca atare această activitate este neinteresantă pentru operatorii privați;

exploatarea resurselor minerale sensibile(cu potențial de a avea o dublă utilizare civilă și

militară) este profitabilă însă impune un control strict al statului și în consecință, în opinia noastră nu pot face obiectul privatizării;

Efortul integrator al UE cu privire la cartarea resurselor minerale, raportat la dezideratul de a scădea dependența de importul de resurse minerale din state non UE, a generat stabilirea unei harți a resurselor critice, astfel:

Analiza spațiilor de import pentru resursele rare indică dependența UE față de resursele minerale provenite din state non UE, aspect ce poate determina secvențial și contextual, afectarea unor zone ale economiei în funcție de capriciile relațiilor interstatale sau disponibilitatea actorilor statali de a furniza resurse la prețul convenit și cantitățile solicitate.

Fig. Harta resurselor de petrol în UE

Fig. Harta resurselor de cărbune în UE

Fig. Harta resurselor de gaz în UE

Cadrul legislativ în Uniunea Europeană cu privire la activitățile de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile

În prezent la nivelul UE nu există un cadru legislativ dedicat(ca denumire și conținut strict) activității de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile.

În concret, cu privire la cadrul legislativ menționăm următoarele normative/directive care în conținut reglementează tangențial și activitatea extractivă:

Directiva 2006/21/CE A Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea

deșeurilor din industriile extractive și de modificare a Directivei 2004/35/CE – instituie o reglementară unitară și cooerentă cu privire la industria extractive ca activitate generatoare de deșeuri și cu impact direct asupra mediului;

Directiva Consiliului 85/337/CEE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice

și private asupra mediului(modificată prin Directiva Consiliului 97/11/CE și Directiva 2003/35/CE) – actele normative amintite conțin referiri și proceduri cu privire activitatea extractivă, proceduri de autorizare și trasparență decizională;

Directiva Parlamentului European și a Consiliului 2001/42/CE privind evaluarea

efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului – reglementează politicile de mediu și exigențele ce se impun a fi respectate în condițiile derulării unor activități ce pot afecta mediul înconjurător;

Directiva 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private

asupra mediului – se referă la protecția mediului și tangențial la activitatea extractivă din perspectiva necesității protejării mediului înconjurător;

Directiva 2001/42/CE privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra

mediului – reglementează proceduri specifice de mediu în etapa de elaborarea a proiectelor;

Directiva Consiliului 75/442/CEE privind deșeurile( modificată și completată prin

Directiva 91/156/CEE, Decizia 1996/350/CE și Regulamentul (CE) nr.1882/2003 – reglementează activitatea de gestionarea a deșeurilor extractive, principiul coordonator fiind protejarea sănătății populației și neafectarea/minima afectare a mediului înconjurător;

Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului de la 15.03.2006 cu

privire la managementul deșeurilor extractive – consacră principiul “poluatorul plătește” în cazul intervenției unor evenimnete de mediu care afectează sănătătea populației și degradează mediul înconjurător;

Directiva 2008/98/CE privind deșeurile – în conținutul regelementării se statuează

asupra activității de gestionarea a deșeurilor în funcție de diferite arii de activitate;

Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri( modificată de Regulamentul

(CE) nr.1882/2003) – reglementează aspecte relative la activitatea deponeurilor și gestionarea deșeurilor(inclusive deșeurile provenite din industria extractivă);

Directiva 2011/97/UE de modificare a Directivei 1999/31/CE în ceea ce privește

criteriile specifice de depozitare a mercurului metallic – statuează în mod specific cu privire la gestionarea rezidurilor de mercur;

Directiva 86/278/CEE privind protecția mediului, în special a solului, atunci când se

utilizează nămoluri de epurare în agricultură(modificată de Directiva 91/692/CE și de Regulamentele (CE) nr.807/2003 și nr.219/2009) – reglementează proceduri cu privire la protecția mediului înconjurător, în special protejarea solurilor, în cazul industriilor extractive;

Decizia 2009/337/CE privind definirea criteriilor de clasificare a instalațiilor de

gestionare a deșeurilor în conformitate cu anexa III la Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive – sunt reglementate proceduri și standarde cu privire la deșeurile extractive și instalațiile folosite în explotarea mineralelor;

Decizia 2009/359/CE de completare a definiției deșeurilor inerte, în aplicarea articolului

22, alineatul (1), litera (f) din Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive – reglementează proceduri specifice pentru gestionarea deșeurilor inerte;

Decizia 2009/360/CE de completare a cerințelor tehnice pentru caracterizarea deșeurilor

stabilite de Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive – conține reglementări specifice pentru gestionarea deșeurilor provenite din industria extractive;

Directiva Consiliului 91/689/CEE privind deșeurile periculoase( modificată de Directiva

Consiliului 94/31/CE) – reglementează activitatea de gestionarea a deșeurilor toxice provenite din diverse activitate și impactul asupra mediului generat prin gestiunea defectuoasă a rezidurilor/deșeurilor;

Decizia Comisiei 2000/532/CE (înlocuiește Decizia 94/3/CE, este modificată și

completată prin Decizia 2001/118/CE, Decizia 2001/119/CE și Decizia 2001/573/CE -reglementarea europeană stabilește categoriile de deșeuri periculoase;

Directiva Consiliului 96/61/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării

(IPPC) (modificată de Directiva 2003/35/CE și Directiva 2003/87/ CE ) – reglementează tehnici și proceduri în materie de plouare;

Decizia 2009/10/CE de stabilire a unui formular de raport privind accidentele majore în

temeiul Directivei 96/82/CE a Consiliului privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase – reglementează procedurile de comunicare și intervenție în cazul accidentelor majore de mediu;

Decizia 2012/115/UE de punere în aplicare a Directivei 2010/75/UE a Parlamentului

European și a Consiliului privind emisiile industriale – reglementarea europeană instituie principii și proceduri specific cu privire la emisiile industriale;

Decizia 2012/119/UE de stabilire a normelor privind orientările referitoare la colectarea

datelor, precum și la întocmirea documentelor privind emisiile industriale – reglementează proceduri de evaluare a emisiilor industriale;

Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale – instituie reglementări integrate cu

privire la poluarea generate de activitățile industriale;

Directiva 2012/18/UE (SEVESO III) privind controlul pericolelor de accidente majore

care implică substanțe periculoase(modificare și ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE) – reglementează proceduri/standarde de trasparență și intervenție cu privire la amplasarea și controlor activităților care pot genera impact negative asupra mediului;

Directiva 2006/118/CE privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a

Deteriorării -reglementează standarde și proceduri cu privire la potecția apelor subterane;

Directiva 2009/90/CE de stabilire a specificațiilor tehnice pentru analiza chimică și

monitorizarea stării apelor – instituie criterii tehnice cu privire la calitatea apei și monitorizarea calității apei;

Fără a insista cu o abordare individuală și amănunțită a reglementărilor expuse mai sus, se remarcă efortul autorităților cu atribuții de legiferare din UE de a crea un cadru legal pentru activitățile din industria extractivă, cu accent preponderent pe protecția mediului și gestionarea deșeurilor rezultate din industria extractivă. Un minus semnificativ am identificat în ceea ce privește dispersia reglementării, fiind adoptate/emise în timp norme care în conținut ating aceleași aspecte/activități astfel că în opinia noastră există un deficit de claritate a normării.

Din asamblul de norme recenzate sumar anterior, se distinge ca impact și importanță

relativ la resursele minerale utile și activitățile extractive – Directiva 2006/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive – asupra căreia ne vom opri cu o analiză amăunțită în cele ce urmează.

Directiva 2006/21/CE A Parlamentului European și a Consiliului privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive și de modificare a Directivei 2004/35/CE

Dezideratul avut în vedere prin normare rezidă în prevenirea și reducerea efectelor asupra mediului (apă, aer, sol) și sănătății umane ca urmare a industriei extractive și a gestionării deșeurilor generate de activitatea de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale.

Potrivit art. 2 din Directivă, normarea se aplică gestionării deșeurilor rezultate din

“prospecțiune, extracție, tratare și stocare a resurselor minerale, precum și din exploatarea carierelor”. Rezidurile/deșeurile rezultate prin activitățile descrise fiind denumite generic deșeuri extractive.

Directiva nu este aplicabilă în cazul:

deșeurile care nu sunt gemerate în mod direct de activitatea extractivă(prospectarea, explorarea și exploatarea minereurilor utile);

deșeurile rezultate în cazul activităților extractive desfășurate în mediul marin;

activitățile industriale care presupun injectarea și/sau reinjectarea apei subterane astfel: injectarea substanțelor cu conținut de apă care rezultă în urma operațiilor de exploatare și extragere a hidrocarburilor sau în urma activităților miniere, precum și injectarea apelor, din motive tehnice, în formațiunile geologice din care au fost extrase hidrocarburile sau alte substanțe sau în formațiunile geologice care, din motive naturale, sunt permanent inadecvate pentru alte întrebuințări; reinjectarea apelor subterane pompate din exploatări subterane sau de suprfață sau/și care provin din activități de construcții/întreținere a lucrărilor de inginerie civilă;

Prezintă interes pentru prezenta cerecetarea definirea în conținutul art. 3 din directivă a următoarele concepte:

resursă minerală – depozit natural existent în scoarța terestră în formă solidă, lichidă sau gazoasă cu excepția apei;

industrie extractivă – ansablul activităților industriale care presupun exploatarea la suprafață sau în subteran a resurselor minerale, inclusiv prin forare sau/și tratarea mineralelor;

deșeuri inerte – deșeurile care nu suferă în timp transformări importante sub aspect fizic, chimic sau biologic(nu se descompun, nu ard, nu sunt biodegradabile, nu afectează alte materiale cu care intră în contact) și în consecință nu aduc atingere mediului înconjurător sau sănătații umane;

sol nepoluat – solul îndepărtat din stratul superior al solului ca urmare a activităților extractive și care nu este afectat/contaminat ca urmare a activităților miniere;

platou continental – zona de mare(inlusiv fundul mării) care se întinde de la linia de reflux a mareelor obișnuite sau medii;

tratare – ansamblul proceselor fizice, bilogice, termice sau chimice aplicate minereurilor și care generează modificarea dimensiunii, trierea, separarea și leșierea ;

steril de procesare – deșeuri în stare solidă sau șlamuri rezultate în urma separării mineralelor(sortare după mărime, flotație, măcinare, zdrobire și alte metode fizico-chimice) ;

haldă – zonă în care sunt depozitate deșeurile extractive(deșeuri solide);

dig – construcție care are ca scop izolarea apei contaminate și a deșeurilor într-o anumită zonă(iaz de decantare);

iaz de decantare – zonă/amplasament natural sau amenajat pentru depozitarea deșeurilor fin granulate în combinație cu apa contaminată folosită în procesele de separare și tratare a minereurilor utile;

cianuri disociabile în mediul slab acid – cianuri/compuși cianurici care se transformă/disociază într-un Ph definit într-un mediu slab acid;

levigat – orice lichid care străbate prin deșeul extractiv depozitat, inclusiv scurgerile poluante din sau conținute de deșeul extractiv;

instalație de gestionare a deșeurilor – suprafață naturală sau amenajată cu rolul de a depozita/acumula deșeurile extractive în stare solidă, lichidă în soluție și suspensie pe termene variabile de timp;

accident major – eveniment în legătură cu acțiuni extractive sau cu gestionarea deșeurilor extractive și care generează pericol pentru mediu și sănătatea umană;

substanțe periculoase – sunt considerate periculoase substanțele care prin proprietățile fizico-chminice pot afecta mediul și sănătatea umană generând efecte: explozive, oxidante, extrem de inflamabile, foarte inflamabile, inflamabile, toxice, nocive, corozive, iritante, sensibilizante, cancerigene, mutagene, toxice pentru reproducere, periculoase pentru mediu;

Figura Tabel cu categorii de pericol pentru substanțe și concentrații stabilite prin Directiva1999/45/CE

corp de apă receptor – apele aflate la suprafață sau subteran, apele tranzitorii și apele costiere;

reabilitare – operațiunile de tratare a terenului afectat de depozite de deșeuri extractie care să conducă în timp la refacerea calității;

prospecțiune – activitatea/acțiunea de căutare a resurselor minerale cu valoare economică

care include prelevări de probe, eșantioane, foraj și săpare de șanțuri dar care exclude activitatea de exploatare;

operator – presoană fizică sau juridică cu responsabilități în gestionarea deșeurilor

extractive – stocarea, exploatarea și închiderea deponeului

deținător de deșeuri extractive – perosoana fizică sau juridică care generează și deține deșeuri extractive

Planul de gestionare al deșeurilor

Documentul integrat prin care se concepe și se realizează gestionarea deșeurilor extractive este Planul de gestionare al deșeurilor. Prin intermediul acestui document programatic se analizează și se implementează operațiuni de minimizare, tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor extractive.

Planul de gestionare al deșeurilor trebuie să surprindă în conținut ca deziderat, următoarele:

prevenirea și/sau reducerea cantităților de deșeu provenit din activitățile extractive având în vedere următaoarele: proiectarea activităților extractive cu alegerea metodei optime de exploatare și cu o proiecție inițială de gestionarea a deșeurilor extractive; anticiparea transformărilor suferite în timp în deponeu de către deșeurile extractive și elaborarea/operaționalizarea unor strategii adecvate; reintroducerea deșeurilor extractive în golurile de excavație îm ăsura în care aceasta operațiune este fezabilă raportat la exigențele de mediu; tratarea deșeurilor în scopul neutralizării efectelor nocive pentru mediu și sănătatea umană; refacerea/reinserția terenului afectat de activitatea extractivă și activitatea de depozitare a deșeurilor extractive în circuitul natural/civil;

valorificarea deșeurilor existente prin reciclarea, reutilizarea sau valorificarea acestora

eliminarea în siguranță a deșeului pe termen scurt sau lung, având în vedere următoarele: monitorizarea și controlul în evoluția depozitării deșeurilor extractive; prevenirea și minimizarea efectelor negative pe termen lung generate prin depozitarea deșeurilor extractive; asigurarea siguranței geotehnice pe termen lung în perimetrul de excavație și în perimetrul deponeului(halde, diguri etc);

Directiva europeană impune, din perspectiva formalismului juridic, ca planul de gestionare al deșeurilor extractive să conțină următoarele:

indicarea categoriei în care poate fi încadrat depozitul de deșeuri extractive;

caracterizarea fizico-chmică a deșeurilor extractive și indicarea unei cantităție estimative cu privire la deșeul ce urmează să fie excavat și depozitat;

indicarea/decrierea activității care generează deșeul extractiv și eventualele operațiuni de tratare a deșeului extractiv în timpul activității de extracție sau în timpul depozitării;

indicarea/descrierea efectelor generate asupra mediului și sănătății umane prin ințierea depozitării deșeului extractiv;

procedurile de control și monitorizare cu privire la depozitul de deșeuri extractive și măsurile/perspectivele de închidere și postînchidere(inclusiv evoluția terenului pe durata existenței deponeului și ulterior închiderii și reabilitării)

Golul de excavare. Proceduri de închidere și post-închidere aplicabile instalațiilor de deșeuri extractive

Pe lângă aspectele care țin de documente programatice, formalism juridic, proceduri și autorizări, directiva europeană atinge tangențial o operațiune specifică închiderii minelor – golurile de excavare și reintroducerea deșeului extractiv în golul de excavare. Această operațiune poate potența sau genera apariția sau amplificarea fenomenului de subsidență și în consecință se pot genera afectări ale arealului de suprafață, specifice pentru intervenția statului și inițierea procesului de expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Directiva europeană impune un cadru general cu privire la operațiunile/activitățile de reintroducere a deșeului extractiv în golul provocat prin excavarea inițială, pentru prezenta cercetare fiind relevante:

operatorul trebuie să asigure stabilitatea deșeului extractiv și să monitorizeze activitatea terenului și ulterior umplerii golului de excavare;

operatorul prin umplerea golului de excavație trebuie să prevină poluarea solului și a apei ;

Închiderea unei instalații de deșeuri extractive presupune din partea operatorului o activitatea laboriaosă și susținută de întreținere, monitorizare și control asupra amplasamentului de deșeu extractiv pe o perioadă stabilită de autoritatea competentă în domeniu. Monitorizarea și controlul postînchidere al instalației de deșeuri presupun observarea stabilității instalației și a terenului, prevenirea deteriorării condițiilor de mediu din perimetrul instalației, inclusiv a calității apei de suprafață sau subterane.

Directiva impune exigențe cu privire la prevenirea deteriorării calității apei, fiind relevante din punct de vedere al incidenței exproprierii pentru cauză de utilitate publică, următoarele:

estimarea potențialului de generare al levigatului prin activitatea de excavarea și

ulterior prin activitatea de depozitare și evoluția postînchidere a instalației de deșeuri(inclusiv estimarea și monitorizarea bilanțului hidric)

prevenirea sau minimizarea generării de levigat contaminat și evitarea afectării

resurselor hidrologice subterane sau de suprafață;

colectarea și tratarea/neutralizarea levigatului generat prin extracție și depozitarea

deșeului extractiv;

HG 856/2008 privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive, reglementarea în plan național care transpune Directiva 2006/21/CE

HG 856/2008 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 624/27.08.2008 la doi ani distanță față de Directiva 2006/21/CE – reglementarea care a fixat cadrul legal în Uniunea Europenă cu privire la gestionarea deșeurilor extractive.

Nu vom analiza în detaliu, reglementarea națională, conținutul respectând și reproducând cadrul general fixat prin Directiva 2006/21/CE. Ne vom opri doar asupra aspectelor care induc la nivel teoretic și practic posibila intervenție a statului și inițierea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică – construcția și gestionarea instalațiilor pentru deșeuri extractive și umplerea golurilor de excavare.

Față de reglementarea europeană, HG 856/2008 nuanțează și individualizează obligațiile operatorului care execută activitățile extractive și/sau gestionează instalația de depozitare a deșurilor extractive, astfel:

operatorul este obligat să amplaseze și să construiască corespunzător instalație pentru

gestionare deșeurilor extractive raportat la factorii geologici, hidrologici, hidrogeologici, seismici și geotehnici astfel încât să prevină poluarea solului, aerului, resurselor hidrologice de suprafață și subteran și asigurând măsuri riguroase pentru colectarea, tratarea și eventual eliminarea apei contaminate și a levigatului și protejarea peisajului;

există un plan anticipativ cu privire la monitorizarea, controlul și închiderea

instalației pentru gestionarea deșeurilor extractive și reabilitarea arealului de suprafață afectat prin inițierea activităților extractive și amplasarea și funcționarea instalației pentru gestionarea deșeurilor;

operatorul notifică, comunică și pune în aplicare măsuri de eliminarea/diminuare a

efectelor negative asupra mediului și sănătății umane în condițiile în care apar evenimente de mediu legate de gestionarea deșeurilor extractive;

Cadrul național de reglementare al activităților de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile. Legea 85/2003 – legea minelor și exproprierea pentru cauză de utilitate publică

În prezent, cadrul legal pentru activitatea de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile este dat de Legea 85/2003 – legea minelor. Legislație secundara cu privire la activitatea de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile regăsim și în dispozițiile HG 1208/2003 privind aprobarea Normelor de aplicare a Legii 85/2003, Ordinul 116/1998 prvind aprobarea Instrucțiunilor tehnice pentru închiderea minelor și carierelor și Ordinul 47/2008 al președintelui Agenției Naționale pentru Resurse Minerale pentru aprobarea Instrucțiunilor tehnice privind elaborarea și avizarea programelor anuale de exploatare.

Potrivit acestei Legii 85/2003 “resursele minerale situate pe teritoriul și în subsolul tarii și al platoului continental în zona economică a României din Marea Neagră” fac parte din domeniul public al statului.

În cuprinsul art. 2 și 3 din lege sunt clarificate următoarele noțiuni de interes pentru prezenta cercetare, astfel:

resursele minerale : cărbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu și roci

aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pământuri rare și disperse, sărurile haloide, substanțele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele prețioase și semiprețioase, turba, nămolurile și turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le însoțesc, apele minerale naturale (gazoase și plate), apele minerale terapeutice, precum și produsul rezidual minier din haldele și iazurile de decantare.

activitate minieră – ansamblul de lucrări privind prospecțiunea, explorarea,

dezvoltarea, exploatarea, prepararea/prelucrarea, concentrarea, comercializarea produselor miniere,

administrare – dreptul acordat de stat, prin autoritatea competentă, unei instituții publice

de a efectua activități miniere în baza unei licențe sau a unui permis;

administrator – instituția publică care execută activități miniere în baza unei licențe sau a

unui permis;

autoritatea competentă – Agenția Națională pentru Resurse Minerale, care reprezintă

interesele statului în domeniul resurselor minerale, conform atribuțiilor stabilite de prezenta lege;

cadastru extractiv – cadastrul de specialitate, reprezentând un subsistem de evidența și

inventariere sistematică a bunurilor imobile aferente activităților miniere (terenuri, construcții și instalații de la suprafață și subteran) sub aspect tehnic, economic, juridic și alte informații privind perimetrul instituit;

carte minieră – componenta a Cadastrului extractiv, care cuprinde toate datele privind

regimul juridic al suprafețelor aferente perimetrului de prospecțiune, explorare și exploatare, proprietatea, situația topografică a lucrărilor aferente activității miniere, a resurselor/rezervelor minerale și de producție;

dezvoltare- ansamblul lucrărilor care constau în realizarea minelor și carierelor,

construirea și montarea instalațiilor specifice, a echipamentelor și a altor utilități necesare extracției, prelucrării, transportului și stocării provizorii ale produselor miniere;

exploatare – ansamblul de lucrări executate în subteran și/sau la suprafața pentru

extragerea resurselor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice;

explorare – ansamblul de studii și activități pentru identificarea zăcămintelor, evaluarea

cantitativă și calitativă a acestora, precum și determinarea condițiilor tehnice și economice de valorificare;

mediu -ansamblul de condiții și elemente naturale, definite conform Legii protecției

mediului nr. 137/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care pot fi afectate prin activitățile miniere;

minister de resort – organul specializat al administrației publice centrale cu atribuții și

competente în domeniul activităților miniere, conform prezentei legi;

perimetru de prospecțiune, explorare și exploatare – aria corespunzătoare proiecției la

suprafață a conturului părții din scoarța terestră în interiorul căreia, pe un interval de adâncime dterminat, se realizează lucrări de prospecțiune, explorare, respective exploatare, precum și suprafețele necesare desfășurării activităților de prelucrare, preparare a resurselor minerale și de stocare a produselor reziduale miniere

plan de refacere a mediului – măsurile de refacere și de reabilitare a mediului în

perimetrul de explorare/exploatare, ținând cont și de opțiunile colectivităților locale privind utilizarea postînchidere aperimetrului, și care conține și proiectul tehnic de realizare a acestora;

resursa minerală – substanța naturală din scoarța terestră, formată în urma proceselor

geologice, utilizabilă ca atare sau prin prelucrare în activitatea economico-socială;

rezerva – partea de zăcământ determinată cantitativ și calitativ prin lucrări de explorare

și exploatare, având stabilite condițiile tehnice și economice de valorificare;

titular -orice persoană juridică sau fizică, română ori străină, care poate efectua activități

miniere în baza unei licențe sau a unui permis;

zăcământ -acumularea naturala de resurse/rezerve minerale, valorificabilă din punct de

vedere tehnic și economic.

În desfășurarea activităților miniere specifice, titularilor de licență le sunt recunoscute

două categorii de beneficii legale:

dreptul de folosință asupra terenurilor necesare efectuării activităților miniere din perimetrul de explorare/exploatare;

dreptul de servitute legală de trecere trecere asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare/explorare;

În accepțiunea art. 6 din legea 85/2003, dreptul de folosință asupra terenurilor necesare

efectuării activităților miniere din perimetrul de explorare/exploatare se dobândește pe cale convențională sau excepțional prin intervenția statului astfel:

dobândirea convențională a proprietății asupra terenurilor și construcțiilor prin contract translativ de proprietate – contract de vânzare-cumpărare, contract de schimb. De precizat este faptul că în cazul contractului de schimb, cel strămutat poate opta pentru eventuala reconstrucție a clădirilor pe cheltuiala titularului de licență;

dobândirea folosinței asupra terenurilor pe durată determinată prin intermediul contractului de închiriere;

concesionarea terenurilor – opțiune juridică posibilă doar în cazul în care terenul face parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrative teritoriale;

dobândirea proprietății terenurilor, prin intervenția statului pe calea excepțională a exproprierii pentru cauză de utilitate public potrivit Legii 33/1994 ;

dobândirea folosinței terenului prin asocierea dintre proprietarul terenului și titularul de licență;

Instituirea dreptului de servitute legală de trecere asupra terenurilor, în vederea desfășurării activităților de exploatare și explorare minieră se realizeză pe principiul minimei atingeri aduse dreptului de proprietate, condiționat de plata unei despăgubiri/rente anuale, agreate convențional de părți, în termen de 60 de zile de la momentul notificării proprietarului de fond aservit. În condițiile în care titularul de licență și proprietarul fondului aservit nu agrează convențional cunatumul rentei, acesta va fi stabilit de către instanța de judecată. Durata servituții este dată de durata activitățiilor de explorare și exploatare.

Analizând conținutul legii se observă că instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică intersectează activitatea de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale pe două secvențe tehnologice:

a. dobândirea dreptului de folosință asupra terenurilor necesare/afectate de lucrările miniere;

încetarea exploatării/ închiderea minelor și monitorizarea factorilor de mediu postînchidere;

Cu privire la dobândirea dreptului de folosință asupra terenurilor prin expropriere în vederea exploatării resurselor minerale utile sunt aplicabile dispozițiile de principiu ale Legii 33/1994 și a Legii 255/2010 în funcție de resursa minerală vizată de activitățile de prospectare, explorare și exploatare, potrivit etapelor de aplicarea și a exigențelor care au fost anterior recenzate.

În ceea ce privește închiderea perimetrelor de exploatare și rigorile de monitorizare a mediului în etapa de postînchidere, observăm că legiuitorul nu consacră în mod expres o reglementare proprie fenomenelor cu risc geomorfologic, statuând doar tangențial cu privire la aceste aspecte, definind în mod abstract obligația titularului de licență de a proteja mediul, instituind obligația titularului de licență de a aborda în cadrul Programului de exploatare și acțiunile de monitorizare și rambleiere a golurilor subterane și de a efectua și finalize lucrări de refacerea mediului în perimetrul exploatat.

În aceste condiții precare de reglementare și în lipsa instituiri expressis verbis a unei răspunderi juridice a titularului de licență pentru degradarea arealului de suprafață generată de subsidență, apreciem că în cazul apariției unor fenomene geomorfologice în perimetrul exploatat, ulterior închiderii, sunt aplicabile regulile dreptului comun în materie, respectiv răspunderea civilă pentru fapta proprie.

HG 1208/2003 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003

HG 1208/2003 stabilește cadrul metodologic cu privire la activitățile de prospectare, explorare și exploatare a resurselor prevăzure în Legea 85/2003 și formalismul juridic instituit pentru obținerea documentelor legale care fac posibilă activitățile extractive propriu-zise.

În vederea desfășurării lucrărilor prevăzute de Legea 85/2003 operatorilor le sunt eliberate, anterior desfășurărilor activităților miniere, următoarele tipuri de documente:

în etapa de prospecțiune – permisul de prospecțiune;

în etapa de explorare – licența de dare în administrare pentru explorare sau licența de concesiune pentru explorare ;

în etapa de exploatare – licența de dare în administrare pentru exploatare sau licența de concesiune pentru exploatare și permisul de exploatare;

Permisul de prospecțiune permite efectuarea următoarelor activități:

studii de evaluare și interpretare cu privire la datele preexistente;

lucrărilor de cartare geologica, de geochimie, magnetometrie, radiometrie, electrometrie, gravimetrie, seismometrie, teledetectie;

foraje, excavații de suprafața;

determinări de laborator;

cercetări tehnologice de preparare în faza de laborator;

alte lucrări pentru stabilirea condițiilor generale favorabile acumulării resurselor minerale;

Licența de dare în administrare pentru explorare și licența de concesiune pentru explorare permit elaborarea unor studii și lucrări specifice pentru identificarea zăcămintelor de resurse/rezerve minerale, desfășurarea activităților de evaluare din punct de vedere cantitativ și calitativ a resurselor și identificarea condițiilor tehnice și economice de valorificare.

Scopul activităților integrate de explorare constă în stabilirea calității și cantității de resurse minerale ce pot fi exploatate și culegerea datelor necesare pentru fundamentarea/adoptarea soluției tehnice pentru demararea activităților extractive.

Lucrările de explorare pot cuprinde integrat sau separat următoarele activități:

elaborarea documentelor și efectuarea unor lucrări geochimice și geofizice;

elaborarea documentelor și efectuarea unor lucrări de cartare geologica,

efectuarea lucrărilor miniere (șanțuri, cariere, abataje, puțuri miniere, galerii, suitori etc.);

foraje (de la suprafața și din subteran);

elaborarea de studii și cercetări tehnologice în fazele de laborator, pilot și semiindustrială, precum și de exploatare experimentală;

Licența de exploatare legitimează desfășurarea lucrărilor necesare realizării minelor și carierelor astfel:

construirea și montarea instalațiilor, echipamentelor și ale altor utilități specifice necesare extracției minereurilor utile;

construirea și montarea instalațiilor, echipamentelor și ale altor utilități specifice necesare prelucrării minereurilor utile;

construirea și montarea instalațiilor, echipamentelor și ale altor utilități specifice necesare trasnportului minereurilor utile;

construirea și montarea instalațiilor, echipamentelor și ale altor utilități specifice necesare stocării provizării a produselor extractive : minereu, steril și produse reziduale;

lucrări la suprafața și/sau în subteran pentru extragerea resurselor/rezervelor minerale, prelucrarea și livrarea acestora în forme specifice;

lucrări de cercetare pentru creșterea gradului de cunoaștere a resurselor/rezervelor minerale;

Licența de exploatare are caracterul unui document programatic în care sunt stabilite următoarele categorii de informații:

perioada de timp necesară pentru lucrările miniere;

perimetrul în care se desfășoară lucrările de exploatare;

tipurile de minereu rezultat în urma activității miniere;

obligațiile cu privire la protecția mediului înconjurător și activitățile de refacere a arealului de suprafață afectat prin lucrările miniere;

Activitățile de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale presupun aprioric punerea la dispoziția operatorului a perimetrului în care se desfășoară propspectarea, explorarea și exploatarea. În consecință, raportat la această evidență devine incidentă și exproprierea pentru cauză de utilitate publică în două secvențe temporale: dobândirea de către stat a proprietății asupra perimetrului afectat de activitățile miniere și extinderea perimetrului minier în condițiile în care prin activitățile de prospectare și explorare se dovedește existența minereurilor utile în zona limitrofă perimetrului extractiv.

Cu privire la această ultimă ipoteză, extinderea perimetrului minier, dispozițiile art. 32 din HG 1208/2003 stabilesc că extinderea perimetrului se poate solicita doar dacă se face dovada extinderii zăcământului de minereu util în zone limitrofe perimetrului exploatat și a expirat durata licenței de exploatare /au fost epuizate resursele minerale din perimetrul acordat.

În condițiile în care nu există reglementări speciale cu privire la exproprierea pentru cauză de utilitate, aplicabile sunt dispozițiile generale prevăzute în Legea 33/1994 sau Legea 255/2010 în funcție de categoria de minereu și specificul activității extractive ce urmează să fie desfășurată în perimetrul extractiv.

Protecția informațiilor clasificate în cazul activităților de prospectare, explorare și exploatare a resurselor minerale utile.

Informațiile cu privire la resursele minerale aflate pe teritoriul unei țări fac parte din categorii informațiilor sensibile supuse unor reguli și proceduri speciale.

Potrivit art. 1 din HG 1208/2003 fac parte din categoria informațiilor clasificate datele cu privire la resursele minerale situate pe teritoriul național(sol, subsol, platou continental).

Raportat la această dispoziție legală se pune problema în ce măsură datele și informațiile cu privire la expoprierea pentru cauză de utilitate publică intervenită în vederea dobândirii de către stat a dreptului de proprietate asupra terenului afectat prin activitățile extractive, pot fi considerate informații clasificate și supuse regulilor speciifce Legii 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

Înainte de a identifica și contura o opinie cu privire la această dilemă, vom analiza dispozițiile HG 1208/2003 cu privire la accesul și gestionarea datelor și informațiilor referitoare la resursele minerale. Astfel, dispozițiile actului normativ amintit prevăd în mod expres faptul că sunt clasificate datele și informațiile obținute din activități miniere care constituie Fondul Geologic Național(F.G.N). De asemenea este supusă rigorilor cu privire la informațiile clasificate și evidențierea de către ANRM (Agenția Națională pentru Resurse Minerale ) a resurselor/rezervelor minerale identificate pe teritoriul național, operațiune care constituie Fondul Național de Resurse/Rezerve Minerale(F.N.R/R).

Raportat la cele recenzate, apreciem că datele și informațiile cu privire la dobândirea de către stat a dreptului de proprietate asupra terenului ce constituie perimetrul extractiv, prin expropriere pentru cauză de utilitate publică nu sunt supuse regulilor cu privire la informațiile clasificate întrucât nu sunt date și informații relative la activități miniere în sensul strict al noțiunii –definit de Legea 85/2003.

Ordinul 116/1998 privind aprobarea Instrucțiunilor tehnice pentru închiderea minelor/carierelor

Pentru prezenta cercetare prezintă interes analiza Ordinul 116/1998 din perspectiva consecințelor generate în arealul de suprafață în etapa postînchidere a minelor, apariția fenomenului de subsidență și intervenția statului prin inițierea și operaționalizarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică în perimetrul minier afectat de fenomenul de subsidență.

Instrucțiunile definesc și reglementează următoarele noțiuni:

încetarea temporară a activității de explorare/exploatare – perioada de inactivitate în explorare/exploatare cu o durată de maxim 9 luni;

conservarea minei – încetarea activităților de explorare/exploatare pe o durată ce depășește 9 luni;

închiderea definitivă/parțială a activității de explorare/exploatare – încetarea activității miniere în unele zone cu dezafectarea infrastructurii aferente și refacerea mediului;

închiderea definitivă/totală a activității de explorare/exploatare – reprezintă încetarea definitivă a activităților miniere, dezafectarea infrastructurilor dedicate activităților extractive și refacerea arealului de suprafață în perimetrul afectat;

conținutul cadru al documentelor, procedurile și formalismul juridic cu privire la încetarea temporară a activității de explorare și/sau de exploatare, conservarea și închiderea definitivă, parțială sau totală, a minelor/carierelor;

Activitatea minieră încetează în următoarele cazuri:

au fost epuizate rezervele de minereu util;

a intervenit un caz de forță majoră care determină imposibilitatea exploatării minereului util în condiții economice;

activitatea extractivă nu mai este rentabilă din punct de vedere economic sau nu mai este oportună;

resursele/rezervele estimate inițial nu se confirmă ;

Documentul programatic în baza căruia se solicită încetarea temporară a activităților de explorare/exploatare, încetarea parțială/totală și închiderea activităților miniere este planul tehnologic.

Planul tehnologic, în funcție de scopul urmărit – încetare temporară, încetare parțială sau închiderea activităților miniere – poate să conțină următoarele :

memoriu tehnico-economic cu indicarea motivului care determină încetarea temporară, partială sau definitivă a activităților miniere;

programul tehnic de conservare al explorării/exploatării;

programul de protecție socială a personalului care își încetează activitatea;

programul de reconstrucție ecologică și de prevenire a deteriorării mediului în perimetrul extractiv;

procedura de eliberare a terenului dedicat activităților extractive;

Autoritatea statului care autorizează și supraveghează activitățile de încetare temporară, închidere parțială sau definitivă a minelor/carierelor este Agenția Națională pentru Resurse Naturale.

Nu vom insista asupra formalismului juridic care implică avizarea activităților de încetare a activităților extractive, pentru prezenta cercetare fiind relevantă doar incidența și evoluția fenomenului de subsidență în zona afectată de lucrări miniere și modalitatea de intervenție a statului pe calea excepțională a exproprierii pentru cauză de utilitate publică. Exemplificativ cu privire la existența și evoluția fenomenului de subsidență în Valea Jiului amintim situația exploatărilor miniere de la Lupeni și Lonea, în perimetrul cărora au existat de-a lungul timpului fenomene manifeste de subsidență, fenomene potențate/agravate în prezent de activitățile de închidere a minelor. Aceste realități au fost surpinse chiar și în nota de fundamentare a HG 223/2019 privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara – S.A. pentru anul 2019.

Amplificarea fenomenului de subsidență în perimetrele extractive deținute de exploatările miniere amintite a determinat modificarea Planurilor de încetare a activității și corelativ suplimentarea sumelor de bani prevăzute pentru închiderea celor două exploatări. Sigur, efectele generate sunt aparent minore și țin în prezent mai degrabă de un anumit formalism/justificare cu privire la prelungirea perioadei propuse pentru închiderea unităților miniere, însă este problematică modalitatea și felul în care fenomenul de subsidență se va manifesta în etapa post-închidere a EM Lonea și EM Lupeni.

În ipoteza, probabilă raportat la situația din prezent, în care fenomenul de subsidență va evolua și va determina afectarea arealului de suprafață, se nasc câteva întrebari:

Cum va interveni statul/Care sunt pârghiile juridice?

Ce costuri implică intervenția statului pentru atenuarea și/sau înlăturarea efectelor generate prin amplificarea fenomenului de subsidență?

Care sunt entitățile responsabile și cu ce alocări bugetare sunt acoperite costurile intervenției?

Parte din răspunsurile la întrebările formulate sunt cunoscute, respectiv putem anticipa că intervenția statului în cazul intesificării fenomenului de subsidență și afectarea zonelor limitrofe perimetrului extractiv(imobile proprietate privată) va avea în vedere inițierea și operaționalizarea exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Râmâne ca viitorul să răspundă la celelalte întrebări, fiind imposibil ca în prezent să indicăm posibile răspunsuri în privința costurilor și ale entităților responsabile.

Legea 123/2012 legea energiei electrice și a gazelor naturale și exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Analiza Legii 123/2012 legea energiei electrice și a gazelor naturale prezintă interes pentru prezenta cercetare raportat la următoarele aspecte:

înființarea capacităților de producere a energiei electrice;

extinderea și gestionarea infrastructurii de transport a energiei electrice;

înființarea și utilizarea capacităților de exploatare a gazului;

extinderea și gestionarea infrastructurii de transport a gazului;

drepturile și obligațiile titularilor de autorizații și de licență asupra terenurilor terților cu privire la activitățile descrise mai sus;

Pentru clarificarea unor aspecte ce vor fi recenzate în cele ce urmează, reținem definițiile pe care legea le dă următoarelor noțiuni:

autoritate competentă – Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare ANRE;

culoar de trecere a liniei electrice –zona de protecție și zona de siguranță constituite din suprafața de teren situată în zona și/sau limitrof infrastructurii energetice și spațiul aerian aferent, zonă care impune restricții cu privire la acces și regim constructiv ;

exploatare comercială a unei capacități energetice – activitățile operatorului economic desfășurate în sectorul energiei electrice în baza unei licențe ;

operator de distribuție – deținătorul(persoană fizică sau juridical) unei rețele electrice de distribuție care desfășoară activitate de exploatare, de întreținere, iterconexiune cu alte sisteme și dezvoltare a rețelei de distribuție;

operator de transport și de sistem – deținătorul(persoană juridică) unei rețele electrice de transport care asigură operarea, întreținerea, interconectarea , dezvoltarea rețelei de transport cu alte sisteme electroenergetice, precum și utilizarea capacității pe termen lung a rețelei de transport pentru a acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei electrice;

operator economic din domeniul energiei electrice –operator (persoană fizică sau juridical) cu activitate de producere, transport, distribuție, furnizare ori cumpărare de energie electrică și care are responsabilități multiple( comerciale, tehnice și/sau de );

reabilitare – restabilirea starii tehnice și de eficiență a unor echipamente și/sau instalații energetice fără modificarea tehnologiei inițiale;

rețea electrică – totalitatea linilor electrice, elementele de susținere și de protecție a acestora, stațiile electrice și alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrică de la o capacitate energetică de producere a energiei electrice la un utilizator; rețeaua electrică poate fi rețea de transport sau rețea de distribuție;

retehnologizare – înlocuirea tehnologilor existente dar uzate moral și/sau fizic, cu tehnologii moderne;

rețea electrică de distribuție – rețeaua electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv;

rețea electrică de interes public – rețeaua electrică la care sunt racordați cel puțin 2 utilizatori;

rețea electrică de transport – rețeaua electrică de interes național și strategic cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110 kv;

serviciu de transport – transmiterea energiei electrice în condiții de siguranță între două sau mai multe puncte ale rețelei de transport;

transport al energiei electrice – transportul dar nu și furnizarea de energie electrică prin rețeaua interconectată de transport de energie electrică, în scopul transmiterii energiei electrice către clienții finali sau către distribuitori;

zonă de protecție – zona limitrofă infrastructurii/capacității energetice, extinsă în spațiu, cu interdicții privind accesul persoanelor și regimul construcțiilor;

zonă de siguranță – zona limitrofă capacităților energetice, extinsă în spațiu, cu restricții și interdicții în scopul asigurării funcționării normale și pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor și mediului; zona de siguranță cuprinde și zona de protective;

autorizație/licență – actul administrativ emis de autoritatea competentă( ANRE), acordat unei persoane fizice sau juridice,care legitimează din punct de vederea legal exercitarea unui drept și executarea unor obligații cu privire la infrastructura energetică;

bunuri proprietate a terților – bunuri ale sistemelor de transport sau ale sistemelor de distribuție, utilizate de către operatorii licențiați pentru realizarea serviciilor de transport sau de distribuție, bunuri neincluse în patrimoniul acestora;

conductă de transport – ansamblul format din conducte, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente, care funcționează în principal în regim de înaltă presiune, prin care se asigură transportul gazelor naturale între punctele de preluare din conductele de alimentare din amonte, din conductele de interconectare, punctele de preluare din import sau din terminalele GNL, până la punctele de predare la operatorii de distribuție, la clienții finali sau în conductele de interconectare;

distribuția gazelor naturale – activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem de conducte de distribuție pentru a fi furnizate clienților, dar neincluzând furnizarea;

gaze naturale – gazele libere din zăcămintele de gaz metan, gazele dizolvate în țiței, cele din câmpul de gaze asociat zăcămintelor de țiței, precum și gazele rezultate din extracția sau separarea hidrocarburilor lichide;

instalație tehnologică de suprafață aferentă producției de gaze naturale – ansamblul format din aparatele, accesoriile și conductele, inclusiv cele din amonte, utilizate pentru producția și vehicularea gazelor naturale;

instalație de utilizare – ansamblul de conducte, aparate și accesorii, inclusiv focarul și coșul de evacuare a gazelor arse, situat după stația/postul de reglare a presiunii și măsurare a debitului, după caz, cu excepția aparatului de măsurare a debitului, care face parte din sistemul de distribuție;

operator de distribuție – persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de distribuție a gazelor naturale în una sau mai multe zone delimitate și răspunde de exploatarea, întreținerea și dezvoltarea sistemului în respectiva zonă și, după caz, a interconectărilor sale cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului, în vederea satisfacerii la un nivel rezonabil a cererii pentru distribuția gazelor naturale;

operator de transport și de sistem – persoana fizică sau juridică ce realizează activitatea de transport al gazelor naturale și răspunde de exploatarea, întreținerea și, dacă este necesar, dezvoltarea sistemului de transport într-o anumită zonă și, după caz, a interconectărilor sale cu alte sisteme, precum și de asigurarea capacității pe termen lung a sistemului, în vederea satisfacerii cererii pentru transportul gazelor naturale;

sistem de transport – ansamblul de conducte conectate între ele, inclusiv instalațiile și echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale, conform reglementărilor tehnice specifice, prin care se asigură preluarea gazelor naturale extrase din perimetrele de exploatare sau a celor provenite din import și livrarea către distribuitori, clienți direcți, la înmagazinare, și către beneficiarii din diverse țări;

transportul gazelor naturale – vehicularea gazelor naturale printr-o rețea care constă în principal din conducte de înaltă presiune, alta decât o rețea de conducte de alimentare din amonte și decât acea parte din conductele de înaltă presiune care este folosită în principal pentru distribuția de gaze naturale la nivel local, în scopul de a le livra clienților, dar fără a include furnizarea;

Potrivit art. 17 din Legea 123/2012 înființarea, extinderea și gestionarea infrastructurii de energie electrică și gaz presupune a priori, existența unei forme de proprietate asupra terenului dedicat edificării sau gestionării infrastructurii energetice.

În ipoteza în care terenul necesar pentru edificarea sau gestionarea infrastructurii energetice este proprietate privată solicititantul autorizației de înființare are la dispoziție două opțiuni:

cumpărarea terenului de la proprietarul de drept;

inițierea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică în condițiile în care nu se ajunge la un consens privind cumpărarea;

Legea conferă titularului autorizației de înființare și titularului de licență drepturi care îngrădesc dreptul de proprietate și limitează principiul libertății contractuale, astfel:

dreptul de uz asupra terenului – dezmembrământ juridic al dreptului de proprietate care conferă posibilitatea executării lucrărilor specifice pentru realizarea, mentenanța și desființarea infrastructurii energetice;

dreptul de servitute(subterană, de suprafață sau aeriană) – drept recunoscut pentru realizarea, mentenanța și desființarea infrastructurii energetice;

dreptul de a obține restrângerea și/sau încetarea unor activități care prin natura lor crează pericol pentru oameni sau bunuri;

dreptul de acces la utilitățile publice;

Dreptul de uz asupra terenului, este instituit în beneficiul titularului autorizației de înființare și titularului de licență pe durata executări lucrărilor sau pe durata existenței infrastructurii energetice și impune legitimitate legală pentru următoarele activități:

depozitarea echipamentelor, utilajelor, instalațiilor a amenajării de șantier(eventuale birouri, locuințe provizorii);

desființarea culturilor, plantațiilor și construcțiilor aparținând proprietarului terenului sau terților în vederea realizării lucrărilor dedicate infrastructurii energetice;

racordarea la utilitățile publice ;

Analizând cele mai sus expuse, reținem că intervenția statului și declanșarea procedurilor legale cu privire la exproprierea pentru cauză de utilitate publică se produce cu precădere în etapa de înființare și extindere a capacităților energetice(energie electrică și gaz).

Apreciem că în ceea ce privește infrastructura de energie electrică, intervenția statului și declanșarea procedurilor pentru exproprierea pentru cauză de utilitate publică este posibilă mai ales pe componenta de hidroenergie.

Cu privire norma de drept aplicabilă, în funcție de domeniul în care opereză intervenția statului și operaționalizarea procedurilor de expropriere, opinăm că sunt aplicabile în mod distinct dispozițiile Legii 33/1994 și a Legii 255/2010, astfel:

în cazul înființării și dezvoltării capacităților de exploatare a gazului sunt operabile dispozițiile Legii 255/2010;

în ipoteza înființării și dezvoltării capacităților de producere și transport a energiei electrice sunt aplicabile dispozițiile Legii 33/1994;

În ceea ce privește înființarea și dezvoltarea infrstructurii de transport a gazului coexistă două normări care pot genera interpretări și opțiuni antagonice ca filosofie și aplicare:

Legea 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local;

Legea 185 /2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor natural;

Cu privire la Legea 255/2010 într-un capitol anterior am analizat cadrul legal și aplicabilitatea acestei norme de drept, inlusiv aplicabilitatea acestui text de lege cu privire la înființarea și dezvoltarea infrastructurii de gaz, astfel încât nu vom reveni asupra ei.

Referitor la 185/2016 privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor natural, acest act normative a fost adoptat sub imperativul realizării magistralei de transport gaz și interconectare – BRUA.

Vom aborda în cele ce urmează, din perspectiva unui posibil conflict între cele două norme legale, dezvoltarea pe teritoriul României a magistralei de interconectare și transport gaze pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria. Analiza are în vederea modalitatea de dobândire a proprietății/folosinței ausra terenurilor afectate pe coridorul de traversare și posibila incidență a exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Studiu de caz BRUA – magistrala de transport gaz și interconectarea la nivel european pe coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria. Ipoteza exproprierii pentru terenurile afectatate de construcția și exploatarea gazoductului

Cadrul general

Realizarea Magistralei BRUA are ca deziderat conectarea și integrarea Sistemului Național de Transport(SNT ) la Rețeaua Europeană de transport a gazelor.

Figura Magistrala BRUA pe teritoriul României (sursa TRANSGAZ – Cadrul de achiziție a terenurilor

Cadrul legal pentru realizarea magistralei este redat la nivel european prin dispozițiile Regulamentului 347/2013 și la nivel național prin dispozițiile Legii 185/2016 și al HG 110/2018.

Magistrala, în cele două etape de construcție va avea următoarele date tehnice:

o lungime 529 km va parcurge teritoriul a 11 județe și 79 de unități administrativ teritoriale situate în parte de sud și sud-vest a României;

frontul de lucru pentru lucrări variază între 21 m și 14 m;

diametrul conductei este de 800mm;

capacitate de transport este de 1,75 mld. m3 spre Ungaria și 1,5 mld. m3 spre Bulgaria;

magistrala va fi îngropată în pământ cu o adâncime între 1m-1,5 m;

Datele de sinteză, expuse de TRANSGAZ, cu privire la realizarea/operarea/exploatarea

magistralei și impactul funciar al proiectului, se prezintă astfel:

Gradul de afectare a terenului în perioada construcție și explotare a gazoductului

Realizarea și exploatarea magistralei BRUA afectează potrivit datelor furnizate de TRANSGAZ între 1.093 ha și 1108 ha teren.

Gradul de afectare al terenului și implicit deteriorarea arealului de suprafață este diferit în funcție de etapele de realizare și exploatare a conductei, unele terenuri fiind ocupate pe termen scurt iar altele vor fi indisponibilizate pe termen lung sau definitiv(terenurile pe care se vor realiza stațiile de comprimare gaze, robineții, stațiile de protecție catodică și drumurile de acces).

De asemenea exploatarea gazoductului va impune indisponibilizarea unor suprafețe de teren incluse în zonele de protecție(6m lățime de fiecare parte a centrului gazoductului) și de siguranță(20 m lățime de fiecare parte a centrului gazoductului ).

Figura Gradul de afectare a terenurilor și modalitate legală de dobândire a folosinței(sursa TRANSGAZ – Cadrul de achiziție a terenurilor)

Potrivit datelor transmise de TRANSGAZ terenul afectat este în proporție de 82% proprietatea unor persoane fizice și juridice, 18 % reprezentând domeniul public sau privat al unităților administrativ teritoriale care au obligația potrivit Legii 185/2016 să pună la dispoziția TRANSGAZ, în mod gratuit, suprafețele afectate de culoarul gazoductului.

Figura Suprafața afectată de gazoduct pe teritoriul județelor traversate(%din totalul suprafeței)

Sub aspect juridic, construcția și exploatarea gazoductului induce limitarea drepturilor de proprietate și folosință asupra terenurilor deținute de persoane fizice și juridice(proprietari sau utilizatori), fiind aplicabile următoarele instituții juridice:

dreptul de uz și servitute pe durata exploatării gazoductului(se estimează o durată

de exploatare de 40 ani ) ;

dreptul de uz și servitute pe termen scurt (se estimează un termen de 1-3 luni în funcție de

zonă, sol, anotimp etc);

achiziția terenurilor afectate prin contracte de cumpărare în cazul construcțiilor

supraterane care presupun investiții substanțiale și un efort constructiv ce determină afectarea unor suprafețe semnificative de teren;

expropriere pentru cauză de utilitate publică în ipoteza în care proprietarii de terenuri nu

doresc să vândă către TRANSGAZ suprafețele afectate de construcții supraterane(ex.stațiile de comprimare gaze, robineții, stațiile de protecție catodică);

Figura Structura proprietarilor/utilizatorilor pe culoarul gazoductului

Particularitățile Legii 185/2016. Diferențieri față de exproprierea pentru cauză de utilitate publică

Legea 185/2016 a fost adoptată sub imperiul acut al realizării gazoductului BRUA în

contextul finanțării acordată de BERD și oferă din punct de vedere al construcției legislative o abordarea unică și spunem noi eficentă, cu privire la punerea în operă a unui proiect de importanță națională.

Legea definește următoarele noțiuni:

culoarul de lucru – zona situată pe laturile conductei, având ca reper axul conductei și utilizată în perioada de construcție a gazoductului;

conducta – “conducta de alimentare din amonte, conducta de transport gaze naturale amplasată pe teritoriul României, care face obiectul proiectului de importanță națională, inclusiv instalațiile de suprafață și toate facilitățile aferente formate din alimentări cu energie electrică cu montaj aerian și/sau subteran, drumuri de acces, alimentări cu apă, canalizări și fibră optică”;

instalații de suprafață -” stațiile de măsurare gaze naturale, stațiile de reglare-măsurare gaze naturale, stațiile de comprimare gaze naturale, stațiile de robinete de secționare, nodurile tehnologice, liniile electrice aeriene, posturile de transformare pentru alimentare cu energie electrică, stațiile de protecție catodică, prizele anodice, bornele și prizele de potențial amplasate pe traseul unei conducte de transport gaze naturale, răsuflătorile de la tuburile de protecție, precum și altele asemenea, pentru a căror construire și utilizare este necesară folosirea terenului aferent pe care sunt construite, pe toată durata existenței și funcționării acestora;”

licența de operare – ”licența emisă de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei în domeniul gazelor naturale, conform prevederilor Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare”;

lucrările – ”lucrările de construire, realizare, dezvoltare, modernizare, reabilitare, retehnologizare, operare, exploatare, de intervenție în caz de avarie, revizie sau reparație și de întreținere aferente conductei/conductelor de alimentare din amonte sau de transport gaze naturale care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor natural; ”

persoanele îndreptățite – ”proprietarii imobilelor afectate de construirea, dezvoltarea, modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea, operarea, exploatarea, intervențiile în caz de avarie, reviziile, reparațiile și întreținerea conductei/conductelor care face/fac obiectul proiectelor de importanță națională în domeniul gazelor naturale, îndreptățiți să primească indemnizații și/sau despăgubiri conform prezentei legi; ”

titularii de activități – ”orice persoană care desfășoară o activitate de orice natură, cu orice titlu, pe/sau asupra imobilelor afectate de exercitarea drepturilor de către inițiatorul proiectului, ce implică utilizarea în orice mod a acestor imobile ”;

Măsuri prealabile cu privire la realizarea și explotarea gazoductului gazoductului

Legiuitorul prin dispozițiile art. 9 din Legea 185/2016 obligă inițiatorul proiectului să întocmească în prealabil o documentație tehnică cu privire la amplasamentul gazoductului, care să evidențieze următoarele aspecte:

delimitarea culoarului de lucru;

conturarea zonelor de protecție și siguranță aferente gazoductului;

conturarea zonelor de protecție și siguranță cu privire la liniile electrice și posturile de transformare aferente suprastructurilor de suprafață;

indicarea altor zone de protecție stabilite prin lege sau alte acte administrative de autoritatea;

delimitarea imobilelor și a suprafețelor afectate pentru fiecarea unitate administrativ teritorială;

De asemenea este instituită o procedura de lucru la nivel interinstituțional cu următoarea secvențialitate:

întocmirea documentației tehnice amintită mai sus;

înaintarea documentației către oficiul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară;

emiterea, de către oficiul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară, în termen de

15 zile de la primirea documentației, a procesului verbal de recepție:

inițiatorului proiectului comunică autorităților administrative județene și locale, lista

imobilelor situate pe culoarul de lucru(inclusiv a suprafețele afectate de liniile electrice necesare pentru alimentarea instalațiilor de suprafață);

inițierea operațiunilor de publicitate cu privire la construirea gazoductului și a

consecințele generate asupra proprietății publice și private(amplasament, suprafețe afectate, despăgubiri ) prin afișare la sediul consiliului local în a cărei raza administrativ-teritorială este amplasat gazoductul, publicarea într-un ziar local și publicarea pe pagina de internet a inițiatorului;

autoritățile administrative de la nivel local și județean, au obligația ca în termen de 15

zile de la primirea documentației tehnice, să transmită date centralizate cu privire la situația juridică a imobilelor situate în aria de competență, astfel: imobilele care fac obiectul procedurilor de cosntituire și reconstituire a dreptului de proprietate, imobilele aflate în proprietate publică sau private cu precizarea titularului dreptului de proprietate;

identificarea proprietarilor de teren pe care urmează să fie edificat

gazoductul(inclusiv a titularilor de activități);

Derularea secvențelor instituționale descrise mai sus, induce următoarele consecințe în plan juridic:

de la data realizării exigențelor de publicitate cu privire la construirea și exploatarea

gazoductului este interzisă emiterea avizelor sau autorizațiilor cu privire la imobilele afectate de cosntruirea conductelor;

de la aceeași dată și pe perioada de exploatare a gazoductului, persoanele fizice și juridice

sunt obligate să respecte zonele de protecție și siguranță și restricționarea activităților desfășurate în aceste zone;

proprietarii imobilelor afectate de construirea și operarea gazoductului sunt obligați să

permită accesul și efectuarea măsurătorilor topografice, a studiilor geotehnice și a oricăror activități derivate din cercetarea/descărcare arheologică și întocmirea studiilor de fezabilitate;

în termen de 10 zile de la data efectuării formalităților de publicitate, orice persoană

afectată de proiect poate petiționa inițiatorul proiectului cu referire la aspecte legate de construcție gazoductului, suprafețele afectate și valoarea despăgubirilor;

prin derogarea de la prevederile art.21 alin.5 din Legea 10/2001 existența și desfășurarea

procedurilor administrative subsecvente legii amintite nu influențează/blochează constituirea și exercitarea drepturilor de uz și servitute în favoarea operatorului gazoductului;

existența unor litigii și/sau lipsa acordului proprietarilor de trenuri cu privire la cuantumul

despăgubirilor nu împiedică constituirea și exercitarea drepturilor de uz și servitute;

constituirea și exercitarea drepturilor de uz și servitute precum și lucrările de edificarea,

exploatare și întreținere a gazoductului nu pot fi afectate/sistate/suspendate la solicitarea persoanelor care invocă existența unor drepturi cu privire la terenurile afectate(proprietate, detenție, folosință etc)

terenurile aflate în fondul forestier național, afectate de lucrări, se consideră ca ocupate

temporar pe toată durata de execuție și operare a gazoductului

Proceduri și reguli specifice despăgubirilor și indemnizațiilor

Potrivit Legii 185/2016, pierderea/afectarea dreptului de proprietate sau folosință pentru terenurile afectate impune acordarea următoarelor tipuri de compensații:

indemnizația – formă de compensare în echivalent bănesc concretizată într-o rată lunară

cuvenită proprietarului ca urmare a pierderii/limitării dreptului de proprietate. Indemnizațiile se plătesc în intervalul dintre predarea terenului către Transgaz și returnarea terenului de la constructor la TRANSGAZ și proprietar. Indemnizațiile pot fi anuale în cazul instituirii dreptului de servitute;

compensații – pentru prejudicierea culturilor, livezilor, gardurilor, sisteme de irigații,

active aflate în patrimoniul persoanelor juridice;

plăți unice în avans – acordate pentru diminuarea valorii terenului ca urmare a restricțiilor constructive sau cu privire la plantații;

Legiuitorul prin dispozițiile art. 13 alin.5 din Legea 185/2016 instituie următoarele reguli cu privire la plata, consemnarea și eliberarea sumelor reprezentând despăgubiri și indemnizații după cum urmează:

despăgubirile/indemnizațiile sunt plătite, consemnate și eliberate proprietarilor ale

căror imobile au fost/sunt afectate de edificarea și explotarea gazoductului;

proprietarii de terenuri afectate, ulterior eliberării sumelor cu titlu de

despăgubiri/indemnizații sunt obligați să-i despăgubească pe titularii oricăror drepturi reale deținute asupra terenurilor afectate;

despăgubirile acordate pentru exercitarea dreptului de uz și servitute sunt plătite

proprietarilor afectați de constituirea și exercitarea sarcinilor legale;

în ipoteza în care sunt identificați titularii drepturilor de proprietate și aceștia își dau

acordul cu privire la acordarea și cuantumul despăgubirilor, acestea sunt eliberate proprietarilor îndreptățiți prin virament bancar;

în ipoteza în care sunt identificați proprietarii terenurilor afectate dar aceștia refuză

acordarea despăgubirilor și cuantumul acestora, acestea se consemnează la dispoziția proprietarilor îndreptăți idiferent de voința și consimțământul lor, în termen de 30 de zile de la momentul în care aceștia au refuzat semnarea convenției cu privire la despăgubiri;

în cazul în care despăgubirea/indemnizația este disputată în concurs sau în

contradictoriu, de mai multe persoane, acestea se consemnează pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția tuturor solicitanților, urmând ca distribuirea sumelor să fie efectuată potrivit dispozițiilor codului civil;

în ipoteza în care persoanele solicitante/îndreptățite aflate în concurs sunt cunoscute

dar contestă cuantumul indemnizațiilor/despăgubirilor, acestea sunt consemnate într-un cont pe numele inițiatorului proiectului, la dispoziția tuturor persoanelor îndreptățite și vor fi eliberate în urma convențiilor civile sau a hotărârilor judecătorești prin care sunt tranșate aspectele în dispută;

în situația în care persoanele îndreptățite nu sunt identificate, sau imobilele afectate

sunt obiectul unui litigiu, despăgubirile/indemnizațiile vor fi consemnate într-un cont deschis pe numele inițiatorului proiectului și vor fi eliberate ulterior în măsura identificării persoanelor îndreptățite;

în ipoteza în care moștenitorii proprietarilor tabulari nu sunt cunoscuți sau nu fac

dovada dezbateriii succesorale, sumele cuvenite cu titlu de indemnizații sau despăgubiri se vor consemna într-un cont pe numele inițiatorului proiectului și pe seama succesiunii;

în situația în care există suprapuneri, despăgubirile/indemnizațiile se consemnează pe

numele proprietarilor afectați de suprapunere;

stabilirea cuantumului despăgubirii/indemnizației se face raportat la valorile

imobilelor de la momentul afectării;

persoanele îndreptățite la plata despăgubirilor/indemnizațiilor pot solicita eliberarea

sumelor cuvenite într-un termen de prescripție de 5 ani;

Pentru calcularea compensațiilor TRANSGAZ utilizează următoarele formule de calcul:

pentru terenurile afectate de instalațiile supraterane :

V=(Lxl)xPx24

pentru terenurile afectate de culoarul de lucru :

V=(Lxl)xPx22,5

unde:

L – lungimea terenului afectat (m)

l – lățimea terenului afectat(m)

P – prețul de închiriere în m2(lei) pe categoria de teren afectat

V – valorea compensației în lei

pentru culturile și producția agricolă nerealizată :

unde:

L – lungimea terenului afectat (m)

l – lățimea terenului afectat(m)

p – producția medie a culturii(kg/ha)

P – prețul mediu kg/cultură (lei)

V – valorea compensației în lei

Reguli și proceduri litigioase ce decurg din aplicarea Legii 185/2016

Prin dispozițiile art. 20 din lege fixează competența materială exclusivă a Tribunalului cu privire la litigiile ce decurg din aplicarea legii, competența teritorială fiind stabilită în funcție de locul situării imobilului.

Desfășurarea ședințelor de judecată se face de urgență și cu precădere după următorul tipic procedural:

completul de judecată desemnat în mod aleatoriu verifică conformitatea cererii

introductive;

eventualele neregularități sunt comunicate reclamantului în vederea completării în

termen de 2 zile de la momentul comunicării;

judecătorul de cauză, după ce constată îndeplinirea cerințelor legale, dispune prin

rezoluție, comunicarea acțiunii introductive către pârât cu mențiunea formulării și depunerii întâmpinării în termen de 5 zile de la comunicare;

întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului care este obligat să depună

răspuns la întâmpinare în termen de 5 zile de la comunicare;

în termen de 2 zile de la comunicarea răspunsului la întâmpinare, prin rezoluție este

fixat primul termen de judecată și citarea părților;

completul de judecată are obligația redactării hotărârii în termen de 5 zile de la

pronunțare;

hotărârea pronunțată pe fondul cauzei are caracter executoriu și poate fi atacată doar

cu apel;

instanța de apel are obligația să judece cu precădere cauza și să nu acorde termene

mai mari de 10 zile;

hotărârea pronunțată pe fond este executorie, demararea procedurilor de executarea

silită obligând executorul judecătoresc să solicite instanței încuviințarea executării silite în termen de 24h de la sesizare;

soluționarea cererii de încuviințare a executării silite se face în termen de cel mult 3

zile de la înregistrarea cererii, ședința de judecată desfășurându-se în sala de consiliu, fără citarea părților;

pronunțarea încheierii prin care se soluționează cererea de încuviințare a executării

silite se poate amâna cel mult 24h iar redactarea se face în maxim 48h de la pronunțare;

contestația la executarea propriu-zisă se poate formula în termen de 5 zile;

judecata contestației la executare se face de urgență și cu precădere, instanța având

obligația să nu fiexeze termene de judecată ce nu pot depăși 10 zile;

soluția pronunțată în contestația la executare este supusă căii de atac a apelului în

termen de 10 zile de la comunicare;

Reguli speciale cu privire la eliberarea autorizațiilor și avizelor administrative potrivit Legii 185/2016

Spre deosebire de procedurile clasice de eliberare a avizelor și autorizațiilor administrative

specifice edificării oricărei construcții, construirea și exploatarea gazoductului BRUA cunoaște câteva derogări de la dispozițiile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, a OG 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național și a Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, astfel:

autoritatea administrativă este obligată să elibereze certificatele de urbanism în

termen de 15 zile de la momentul solicitării;

avizele impuse prin certificatul de urbanism se eliberează în termen de 15 zile de la

solicitare(cu excepția avizelor de mediu și cu privire la gospodărirea apelor);

autorizațiile de construire pot fi solicitate de către inițiatorul proicetului în baza

licenței de operare/acordului de concesiune, documentației tehnice și a avizului de mediu ;

autorizația de construire se emite în termen de 15 zile de la solicitare cu obligația

solicitantului/inițiatorului proiectului de a depune întreaga documentație în termen de 6 luni de la momentul emiterii autorizației;

autorizația de construire este valabilă timp de 35 luni de la emitere, perioada de

valabilitate fiind condiționată de începerea lucrărilor în termen de 12 luni de la momentul emiterii autorizației;

începerea lucrărilor în termenul prevăzut de autorizația de construire determină

extinderea valabilității autorizațiilor de construire;

în materia protecției patrimoniului arheologic, avizele sunt emise de către direcțiile

județene de cultură în termen de 45 de zile de la depunerii documentației complete;

în interiorul siturilor arheologice identificate pe traiectul gazoductului, se realizează

în prealabil începerii lucrărilor de construire, o cercetarea arheologică preventivă;

în ipoteza identificării zonelor cu patrimoniu arheologic întâmplător, se delimitează

zona cu semnificație arheologică, fără imixtionarea dreptului de a folosi, exploata și construi pe restul suprafețelor de teren neafectate;

în aceeași logică acțională, suspendarea lucrărilor de construire nu determină

suspendare autorizației de construire;

este recunoscut dreptul, inițiatorului proiectului, de a interveni în condiții de urgență

pentru remedierea unor defecțiuni care pune în pericol sau/și sănătatea populației, în lipsa obținerii prealabile a avizelor/autorizațiilor necesare;

Scurte concluzii cu privire la aplicarea Legii 185/2016

Aspectele de noutate induse de reglementarea Legii 185/2016 rezidă în instituirea unor principii și a unui formalism juridic care conferă “ope legis” autorităților statului drepturi cu privire la folosința terenurilor aflate în proprietate privată și asigură preeminența intereselor statului în detrimentul titularilor dreptului de proprietate.

Din acest punct de vedere există puncte de interferență cu legislația specială care reglementează exproprierea pentru cauză de utilitate publică.

Zonele de diferențiere rezidă în setarea legală a unor secvențe prealabile pentru implementarea proiectului, instituirea unor drepturi de servitute și uz cu privire la terenurile aflate în culoarul de lucru și cu privire la terenurile aflate în proximitatea gazoductului(căi de acces, zonă de siguranță, zonă de protective etc).

De remarcat că, instituirea unui drept de uz și/sau servitute care grevează terenurile pe toată durata de exploatarea a gazoductului (se estimează termenul de 40 ani) tinde spre o expropriere(mascată) de facto a terenurilor afectate.

Impactul funciar generat prin construcția și explotarea gazoductului BRUA generează dificultăți conexe și costuri prin ivirea și manifestarea următoarelor fenomene:

capacitatea diminuată a statului de a acoperi în mod just lipsirea de folosință a terenurilor;

mobilizarea rapidă a resurselor pentru achiziția terenurilor în cazul în care există disponibilitatea proprietarilor de a vinde;

preexistența unei corecte evidențieri în cartea funciară a proprietarilor de teren;

afectarea terenurilor și în etapa de exploatare și/sau diminuarea potențialului productiv;

necesitatea ocupării/utilizării unor terenuri suplimentare pe măsura avansării lucrărilor, pierderea unor subvenții, afectarea terenurilor și în etapa de exploatare și/sau diminuarea potențialului productiv;

Legiferarea este sensibilă și criticabilă cu privire la următoarele aspecte:

calcularea termenului de prescripție pentru eliberarea despgubirilor/indemnizațiilor(5 ani)

De remarcat, cu privire la termenul de prescripție defipt de legiuitor este că nu se prevede în mod expres data de la care curge termenul. În lipsa unei prevederi exprese cu privire la acest aspect, opinăm că legiuitorul are în vedere că termenul de prescripție începe să curgă de la data consemnării sumelor de bani în contul bancar.

Modalitatea de stabilire a despăgubirilor/indemnizațiilor;

Este criticabilă, în opinia noastră modalitatea de stabilire a despăgubirilor/indemnizațiilor prin raportare strictă la valoarea imobilului de la momentul afectării, întrucât acest mecanism exclude cuantificarea afectării/ lipsei de folosință a imobilului și ulterior exploatării gazoductului. Critica formulată are în vedere ipoteza în care și ulterior operării gazoductului, terenul din proximitate chiar dacă este utilizabil are o valoare diminuantă ca urmare a afectării generate de operarea gazoductului.

De lege ferenda, apreciem că se impune ca la o eventuală recodificare, legiuitorul să

observe și să remedieze aceste deficiențe care pot genera în dificultăți cu privire la aplicarea legii.

Riscurile geomorfologie. Fenomenul de subsidență în zona Văii Jiului și incidența exproprierii pentru cauză de utilitate publică

Riscurile geomorfologice

Riscul geomorfologic reprezintă o potențială vătămare adusă arealului social și urban, prin procese naturale sau procese industriale, care determină modificarea caracteristicilor suprafaței terestre. Caracteristica principală a riscurilor geomorfologice este redată prin prezența a două constante – modificarea reliefului și impactul negativ asupra populației.

Există în literatura de specialitate mai multe tipuri de clasificări ale riscurilor geomorfologice, cea mai importantă fiind diferențierea acestor fenomene în:

fenomene de versant;

fenomene de albie;

fenomene speciale(generate de factori atmosferici –eoliene, liorale, glaciare etc);

Pentru prezenta cercetare prezintă importanță fenomenele de versant, care la randul lor sunt clasificate în procese gravitaționale și procese hidrice de versant.

Toate aceste procese cu potențial vulnerant sunt caracterizate prin deplasarea maselor de rocă, funcție de acest aspect intervine următoarea clasificare:

procese de deplasare prin cădere;

procese datorate sufoziunii și tasării(subsidența);

procese de deplasare prin alunecare;

fig.1 – tipuri de deplasări gravitaționale(după)

Generarea riscurilor geomorfologice prin procesele de deplasare și cădere

Procesele de deplasare și cădere sunt inițiate de forța gravitațională și în funcție de modalitatea de manifestare, cantitatea de rocă antrenată și viteza de manifestare se clasifică în:

deplasări individuale și deplasări în masă;

deplasări bruște și lente;

În mod, riguros, depășind aprecierile generale, procesele de deplasare și cădere se pot

clasifica în :

rostogoliri și căderi libere;

prăbușiri și surpări;

avalanșe;

Rostogolirile sunt procese de mișcare a unor cantități mari de rocă, în timp ce căderile libere reprezintă mișcarea unor particule(roci individuale), ambele tipuri de mișcare fiind generate prin pierderea echilibrului static prin acțiune a trei factori:

greutatea rocilor

panta

forța de gravitație

Prăbușirile sunt căderi de rocă(de dimensiune mare) sau de depozite, pe versanții cu

declivitate mare.

Mișcările de prăbușire se pot clasifica în :

prăbușiri individuale – fenomen similar căderilor libere;

prăbușiri de masă și prăbușiri de versant – caracterizate prin prăbușiri mari de materiale/roci sau de versant;

Factorii care generează/amplifică fenomenul de prăbușire țin de : forma și compoziția stratului, gradul de fisurare, eroziunea laterală a râurilor, existența unor roci puternic coezive etc.

Surpările sunt mișcări are rocilor generate prin eroziunea inițială a suportului(bazei versantului). Fenomenul de surpare este favorizat de existența rocilor cu coezivitate redusă cu potențial de întindere și forfecare.

Avalanșele sunt mișcări gravitaționale ce presupun antrenarea masei de zăpădă și gheață(uneori roci și vegetație) spre baza versantului. Factorii favorizanți sunt cantitatea și calitatea zăpezii, modalitatea de așezare, vântul, fenomenele antropice etc.

Figura Procese de rostogolire a rocilor pe versanți

Generarea riscurilor geomorfologice prin procesele de sufoziune și tasare

Termenul de sufoziune își are originea în latină(verbul suffodio) și semnifică acțiunea de a submina, a săpa pe dedesubt. În literatura științifică sufoziunea fost definită ca “procesul de îndepărtare a particulelor fine din interiorul rocilor afânate sau poroase de către apa care circulă prin roci”.

Sufoziunea se clasifică din punct de vedere al agentului care generează acținea de săpare/subminare în:

sufoziune chimică – inițiată prin dizolvarea sărurilor cu consecința îndepărtării particulelor fine din roci și transformarea lor în soluție;

sufoziune hidrodinamică – inițiată prin antrenarea particulelor fine din rocile nisipoase prin intermediul apei subterane ce atinge o viteză maximă în procesul de filtrare(ex. bazinele de decantare din industria extractivă, industria energetică etc);

Tasarea este definită în literature de specialitate ca fiind “mișcarea lentă efectuată pe

verticală în interiorul rocilor afânate sau clasice, sub forma compresiunii sau îndesării impuse de greutatea proprie sau suprasarcină”.

Tasarea ca fenomen geomorfologic se clasifică în: tasare prin consolidare și tasare prin subsidență.

Tasarea prin consolidare este generată de fenomenul de supraîncărcare a arealului de suprafață(construcții) și în consecință inițierea de năruiri, alunecări etc.

Tasarea prin subsidență este consecința directă a activităților de explorare/exploatare a apelor subterane, a zăcămintelor de petrol și a minereurilor utile.

Existența și amploarea fenomenului de subsidență se determină prin următoarea formula de calcul:

Unde:

P1=0

P2=∆Ϭq

∆Ϭq – sarcina geologică generatoare a subsidenței daN/cm2;

∆Ϭq=(ℽst – ℽi) h;

ℽst – greutatea volometrică în stare naturală (tf/m3);

ℽi – greutate volumetrică în stare inundată;

h – grosimea stratului deformabil din cuprinsul zonei asecate (cm);

E – modul de compresivitate poderat al stratelor din cuprinsul zonei asecate (daN/cm2);

Generarea riscurilor geomorfologice prin alunecările de teren

Alunecarea de teren este definită ca procesul de deplasare a rocilor și/sau a depozitelor de pe versanți cu consecința generării unor modificări în formațiunile de relief sau ivirea unor noi formațiuni de relief.

Alunecările de teren se clasifică în:

alunecări de teren care nu modifică versantul(formațiunea de relief) în mod semnificativ

și care sunt generate de deplasarea rocilor/materialelor pe versant fără inițierea unor dezechilibre majore;

alunecări de teren care modifică versantul și au potențialul de a genera dezechilibre

majore și pericole pentru mediu și sănătatea oamenilor;

De asemenea, prezintă importanță pentru prezenta cercetare elementele care caracterizează alunecarea de teren: procesele fizico-chimice anterioare fenomenului de alunecare, procesul de alunecare propriu-zis, durata procesului de alunecare și forma de relief afectată de alunecare(suport al alunecării).

Cu referire la formațiunea de relief afectată, alunecarea de teren este caracterizazată, în sens clasic, de următoarele: râpa de desprindere, corpul alunecării, fruntea alunecării și suprafața de alunecare.

Fig. Elementele alunecării de teren

Afectarea arealului de suprafață ca urmare a exploatării subterane a minerealelor utile.

Exploatarea subterană a mineralelor utile determină în mod inevitabil modificarea stării de tensiune în masiv și în consecință afectarea arealului de suparafață în zona de influență a exploatării cu generarea unor prejudicii în patrimoniul public sau privat.

Principalii factorii care influențează deplasarea rocilor și afectarea arealului de suprafață sunt:

caracteristicile geo-mecanice ale rocilor;

structura și tectonica zăcământului;

dimensiunile golului rezultat în urma exploatării;

adâncimea de exploatare;

grosimea și înclinarea stratului de substanță minerală utilă;

metoda de exploatare și tehnologia aplicată;

modul de dirijare a presiunii;

durata de exploatare;

Existența, influența factorilor enumerați, relaționarea și intensitatea manifestării în timp

determină tranziția spre arealul de suprafață a modificărilor intervenite în masiv, cu consecința deteriorării terenului și/sau a supraedificatelor și uneori intervenția statului prin instituția exproprierii pentru cauză de utilitate publică.

Sub aspect tehnic, deteriorarea arealului de suprafață ia forma unei cavități denumită generic albie de scufundare, caracterizată prin următorii parametrii:

unghiurile de scufundare: în aval (), în amonte, pe direcție;

unghiurile de rupere: ,,', ;

scufundarea sau deplasarea verticală: S , în mm;

deplasarea orizontală: , în mm;

deformația specifică orizontală: , în mm/m;

înclinarea: I, în mm/m;

curbura: K, în m-1;

Principalii factorii care generează/influențează apariția/dezvoltarea albiei de scufundare

sunt:

proprietățile fizico-mecanice/ reologice ale rocilor (tăria, structura, elementele de poziție) și forma și dimensiunile zăcămintelor;

unghiul de înclinare a stratului;

grosimea exploatată;

adâncimea de exploatare a zăcămintelor;

metoda de exploatare;

dimensiunile spațiului exploatat (pe direcție și pe înclinare);

modul de dirijare a presiunii miniere;

viteza de avansare a frontului de abataj;

gradul de exploatare a zăcămintelor.

faliile si fisurile geologice naturale;

nivelul hidrostatic;

forma și înclinarea suprafeței terenului.

De asemenea inițierea și dezvoltarea albiei de scufundare este influențată și de factorii derivați (rezultați din relațiile reciproce dintre factorii geologo-minieri individuali), astfel:

factorul de scufundare a;

factorul de mărime a ariei exploatate ;

factorul de influență e;

factorul de adâncime k;

factorul de timp z.

În cele ce urmează vom analiza sumar factorii principali care determină inițierea și

dezvoltarea albiei de scufundare.

Proprietățile fizico-mecanice /reologice ale rocilor și forma și dimenisiunea zăcământului

Caracteristicile fizice, mecanice și reologice ale rocilor din acoperișul și culcușul stratului exploatat sunt un factor esențial în inițierea fenomenului de subsidență, având în vederea că modificarea stării de tensiune în masiv este generată de surparea rocilor din acoperișul direct (de deasupra spațiului exploatat).

În sensul celor enunțate distingem efecte distincte ca amploare și intensitate în funcție de existent rocilor casante sau a rocilor plastic. Rocile casante se rup în funcție de eforturile la care sunt supuse (greutatea proprie sau suprasarcinile statice/dinamice datorate rocilor de deasupra ) și se surpă în spațiul exploatat. Coroborat cu adâncimea de exploatare pot apărea la suprafață deplasări discontinue însoțite de crăpături.

Dacă rocile au caracteristici plastice predominante, stratele de deasupra excavațiilor create în zăcământ prin exploatare coboară lin, îndoindu-se după stratificație și produc la suprafață deplasări continue fără apariția crăpăturilor.

Înclinarea stratului exploatat

În cazul în care stratul exploatat are o înclinare mare/foarte mare, potențat de existența unor roci înconjurătoare cu rezistentă și stabilitate mică, dislocările și surpările din subteran se fac simțite la suprafață prin apariția unei albi de scufundare asimetrice care are o înclinare mai mare în partea de sus (este mai abruptă).

Grosimea exploatată

Grosimea exploatată (minereu și roci înconjurătoare) este un parametru important în formarea albiei de scufundare, evidențiat în multe dintre funcțiile teoretice de calcul. Influența directă acestui parametru rezidă în valorile efective ale scufundărilor și extinderea zonei de influență.

În practică s-a observant că există o relație directă între grosimea stratului exploatat și aria/adâncimea suprafeței de scufundare .

Adâncimea de exploatare

Inițial, studiile teoretice au avansat idea că existența unei adâncimi de exploatare mari, determină crearea unei bolte care previne deformarea arealului de suprafață. În timp, aceste alegații au fost infirmate prin evidențierea unor situații reale care au relevat că , indiferent de adâncimea de exploatare, efectele scufundării sunt observate la suprafață abia după o perioadă mai îndelungată de timp și scufundarea maximă înregistrată nu se modifică foarte mult.

Adâncimea de exploatare este în relație cauzală directă cu apariția/dezvoltarea albiei de scufundare, influențând direct caracterul deplasării și deformării suprafeței terenurilor. În acest sens s-a observant că la adâncimi mici (până la deplasările și deformările sunt discontinue, iar zona de influență este limitată. Procesul de afectare/deplasare a suprafeței este dinamic și evoluează rapid (durează 2-3 luni). În cazul, creșterii adâncimii de exploatare (peste s-a observant că procesul de deplasare a suprafeței decurge mai lin și are o întindere în timp mai mare (4-5 ani). De asemenea, s-a evidențat că deplasările au caracter continuu, mărimea acestora scade iar majoritatea albiilor de influență se situează în zona de afectare subcritical, crescând în schimb, întinderea zonei de influență.

Concluziv, cu privire la influența acestuia factor se pot reține următoarele:

adâncimea de exploatare contribuie la apariția/dezvoltarea albiei de scufundare;

viteza de scufundare a suprafeței terenului este invers proporțională cu adâncimea de exploatare;

Metoda de exploatare aplicată

Generarea și dezvoltarea albiei de scufundare, cu consecința afectării arealului de suprfață, este influențată în mod direct și major de metoda de exploatare utilizată. În funcție de metoda de exploatare – cu camere și pilieri sau cu front lung de abataj – sunt generate în arealul de suprafață (prin albia de scufundare) efecte și consecințe diferite.

Efectul generat prin metodele de exploatare cu camere și pilieri se produce în timp, cu o evoluție lentă și cu aspecte vizibile mult după încetarea activităților de exploatare. Majoritatea experților în acest domeniu afirmă că în cazul metodelor de exploatare cu camere și pilieri, la suprafață va fi înregistrată o anumită scufundare fără putința de a decela a priori cu privire la efectele concrete și timpul de apariție.

Relativ la efectele generate în arealul de suprafață prin explotarea cărbunelui prin metoda de exploatare cu front lung de abataj s-a observat că aparția albiei de scufundare este previzibilă iar dezvoltarea este în relație directă cu avansarea exploatării.

De asemenea, exploatarea armonică (fie prin exploatarea a două panouri adiacente pe același strat fie prin exploatarea unor panouri de pe strate diferite) are consecințe minime și poate fi utilizată pentru „neutralizarea” tensiunilor de tracțiune și compresiune, și generarea unor efecte minime asupra arealului de suprafață.

Dimensiunile spațiului exploatat

Dimensiunea spațiului din masiv supus exploatării, influențează direct forma deplasărilor pe verticală a suprafeței terenurilor, precum și mărimea deformațiilor. Formulele de calcul teoretice includ acest parametru definitoriu pentru forma și extinderea albiei de scufundare.

S-a evidențiat că scufundarea este maxima dacă lungimea critică este depășită de-a lungul ambelor axe (atât pe direcție cât și pe înclinare).

Acest aspect este determinant când stratele de roci tari din acoperiș au tendința de a crea un „pod” deasupra panoului și induc reducerea scufundării maxime(în situația în care lățimea panoului este mai mică decât lățimea critică).

Modul de dirijare a presiunii miniere

Modul de dirijare a presiunii miniere are o influență decisivă în stabilitatea terenului din jurul zona de influență și în corelație cu volumul excavației și adâncimea de exploatare determină apariția și dezvoltarea albiei de scufundare.

În practică s-a evidențiat că activitatea de rambleiere parțială sau totală a spațiului exploatat duce la reducerea scufundării și afectarea mai scăzută a arealului de suprfață dar nu elimină în totalitate generarea/dezvoltarea albiei de scufundare.

Corelarea acestuia parametru cu factorul temporal, a relevat că intervenția și dirijarea presiunii în timp scurt determină o degradare minimă a arealului de suprafață.

Sub aspectul eficienței, s-a constat că rambleierea totală a spațiului exploatat cu materiale ce dețin proprietăți de cimentare are efecte pozitive conducând la neafectarea/afectarea minima a arealului de suprfață, iar surparea totală a rocilor înconjurătoare este un procedeu deficitar de rambleiere care conduce la valori mari ale scufundării suprafeței [39].

Viteza de avansare a abatajului

Viteza de avansare a abatajului este privită ca un parametru dinamic al procesului de scufundare cu influență directă asupra deplasărilor din masiv. În cazul unor adâncimi de exploatare mici, lucrările de avansare în abataj dermină și scufundarea suprafețelor din zona de influență cu afectarea imediată a arealului de suprafață.

Experimental s-a stabilit că, viteză mică de exploatare a minereului determină acumularea și degajarea continuă a tensiunilor din masiv, cu efect asupra arealului de suprfață prin apariția și evoluția unor fisuri și accidente vizibile. În antagonize cu situația referită mai sus, la viteze de avansare mari, tensiunile din masiv se acumulează și se degajă mai fluent, pe suprafețe mai mari. În aceste condiții de manifestare a stării de tensiune, procesul de deformare și rearanjare a masivului se desfășoară mai puțin agitat, generând la nivelul arealului de suprafață scufundări mai puțin accidentate.

Concluziv, cu referire la viteza de avansare a abatajului se pot reține următoarele:

o viteză de avansare mare și constantă generează în rocile acoperitoare o presiune mai mică și mai uniform;

exploatarea zăcământului în mod discontinuu dermină consecințe vizibile în arealul de suprafață, așezarea rocilor în masiv fiind mai dinamică ;

Faliile și fisurile geologice

Existența deranjamentelor geologice (sub forma faliilor și a cutelor) orientează degajarea transervală a presiunii cu efect direct în potențarea inițierii/dezvoltării albiei de scufundare.

Activitatea de extragere a substanței minerale utile generează perturbarea echilibrului din masiv cu efect asupra mișcării rocilor de-a lungul planelor de faliere (aspect facilitat de ușurința alunecării pe astfel de plane).

Mișcările laterale sunt mai concentrate în apropierea faliilor dar tensiunile pot deveni nemăsurabile de-o parte și de alta a faliei.

La nivelul arealului de suprafață s-a constat că obiectivele aflate deasupra unor plane de faliere pot fi grav avariate, în timp ce obiectivele din apropierea faliilor vor rămâne relativ stabile.

Concluziv, se pot reține următoarele:

inițierea/dezvoltarea albiei de scufundare este potențată de existența accidentelor geologice, amploarea și poziția în masiv reflectându-se la suprafață prin afectarea majoră/minoră obiectivelor din zona de influență;

fisurile și crăpăturile existente în masiv, ulterior începerii activităților de exploatare, condiționează dinamica/comportamentul scufundării într-un mod asemănător cu faliile dar la o scară mai mica;

2.5.10. Nivelul hidrostatic

Existența stratelor agvifere în acoperișul stratului exploatat (idependent de asecare) amplifică mărimea deplasărilor și scufundărilor generate la suprafața terenului.

Fenomenul este explicabil prin reducerea forțelor de fricțiune între roci cu efect direct asupra vitezei de scufundare și prin reducerea în volum a rocilor saturate cu apă în condițiile presiunilor suplimentare de reașezare apărute în masiv, ducând la creșterea în volum a scufundării.

Înclinarea suprafeței

Similar situației în care stratul exploatat este înclinat, deplasarea descendentă a rocilor datorită forței gravitaționale este accentuată de existența suprafaței înclinate. În condițiile unei suprafațe înclinate, exploatarea determină modifcarea stării inișiale din masiv, tensiunile de tracțiune și compresiune devenind mai accentuate în partea dinspre deal și sunt mai scăzute înspre vale, generând efecte directe asupra albiei de scufundare

Perimetrul carbonifer al Văii Jiului, riscurile geomorfologice induse prin activitatea extractivă.

Perimetrul carbonifer al Văii Jiului

Din punct de vederea geografic bazinul minier Valea Jiului este situat în partea de sud a județului Hunedoara în depresiunea Petroșani, în sud-sudvestul Transilvaniei, la 45o25` latitudine nordică și 23o22` longitudine estică, în depresiunea Carpaților Meridionali. Bazinul are forma unui sinclinal triunghiular asimetric, cu lungimea de 45,6akm, o lățime la est de și la vest , acoperind o suprafață de 160 km2 fiind cel mai important bazin carbonifer al țării. Bazinul minier Valea Jiului, numit și bazinul Petroșani cuprinde sin punct de vederea administrativ, de la est la vest orașele Petrila, Petroșani, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani.

Bazinul minier este împărțit în 16 câmpuri miniere care fac, în prezent, obiectul de activitate a 4 exploatări miniere organizate în cadrul CEH Petroșani și Societatea Națională de Închideri Miniere Valea Jiului(SNIM), dispuse de la est la vest în ordinea: E.M. Lonea, E.M. Livezeni, E.M. Vulcan, E.M. Lupeni.

Pentru analiza fenomenului de subsidență prezintă importanță analiza geomecanică a rocilor din Valea Jiului și caracteristicile cărbunilor exploatați în bazinul carbonifer.

Analiza geomecanică a rocilor din bazinul carbonifer al Văii Jiului

Bazinul carbonifer al Văii Jiului este caracterizat prin existența unui spectru larg de gresii, liantul de legătură fiind furnizat de calcar, siliciu, argile, marne, cărbuni, componenți feruginoși sau bituminoși.

Fig. Copoziția în elemente de bază a rocilor existente în bazinul carbonifer

Pentru prezenta cercetare prezintă relevanță și caracteristicile rocilor din punct de vedere: mecanic, reologic, al gradului de îmbinare/fracturare în eșantionul de foraj(RQD), elasticitate și al coeficinților de slăbire structurală.

Caracteristicile mecanice

Caracteristicilor mecanice are în vederea 3 coordonate de analiză: rezistența de rupere la compresiune, rezistența de rupere la tracțiune, coeziunea rocilor și unghiul de frecare interioară.

Ca medie, rezistența rocilor la compresiune() se situează în următorii parametrii: 18-100 MPa, pentru gresii; 35-52 MPa pentru marne; 8,5-30 MPa pentru argile și 2,5-5 MPa pentru șisturi. Cu privire la rezistența la tracțiune(), cercetările desfășurate în timp au relevant următoarele valori: 1,8-10 MPa pentru gresii; 7-15, MPa, pentru marne; 2,5-4 MPa, pentru argile și 2,5-5MPa pentru șisturi.

Valorile medii la rezistența la compresiune și tracțiune sunt influențate de adâncime, cercetările relevând creșteri mai pronunțate până la adâncimea de 400-, după care, în profunzime, rămân aproximativ constante. De asemenea s-a observat că rocile au indicatori de rezistență crescuți în zona perimetrelor miniere Vulcan, Lupeni, Bărbăteni și Uricani în comparație cu câmpurile Lonea, Petrila, Livezeni, Dâlja, Aninoasa și Câmpul lui Neag.

Fig. Variația rezistențelor de rupere la compresiune și tracțiune a rocilor

într-o secțiune verticală, de-a lungul bazinului minier Valea Jiului

Coeziunea(C) rocilor prezint acceași tendință de influență relativ la adâncime(cu 0,17 până la 1,26 MPa, la o creștere a adâncimii cu 100am) fiind relevate următoarele valori: 3-16 MPa pentru gresii; 7-15 MPa, pentru marne; 2-5 MPa pentru argile și 2,5-5 MPa pentru șisturi .

Unghiul de frecare interioară() este constant, fără a fi influențat de adâncime, fiind relevate sub aspect numeric valori medii de 55-56o.

Caracteristicile reologice

Cercetările efectuate de-a lungul timpului în bazinul carbonifer Valea Jiului, au indicat din punct de vederea reologic, că rocile existente în bazin fac parte din grupa a II-a reologică iar din punct de vederea al modelării Bürgers se prezintă ca o asimptotă oblică, iar la descărcare, cea mai mare parte a deformațiilor sunt ireversibile.

Cu privire la argilele și gresiile existente în bazin, acestea sunt diferențiate în funcție de gradul de fluaj(argilele prezintă un grad mai ridicat de fluaj, cu o valoare a rezistenței limită de lungă durată de 48,9-76% din rezistența de rupere la compresiune, iar gresiile dețin un grad scăzut de fluaj, de doar 58,3-70%).

Indicele R.Q.D.

Cercetările efectuate în Valea Jiului au relevat că indicele RQD se prezintă sub aspect numeric astfel: 16-65 % pentru argile; 50-75 % pentru gresii silicioase; 40-60 % pentru gresii argiloase și 39-45 %, pentru marne. Aceste valori indică că rocile existente în bazinul carbonifer se încadrează în grupa de roci cu stabilitate mica/ medie și în categoria rocilor foarte instabile. Aceste determină au influență determinant asupra inițierii și evoluției de subsidență.

Caracteristicile elastice ale rocilor existente în bazin

Determinsările efectuate în bazin au relevat următoarele valori, relative la elasticitatea rocilor: MPa pentru gresii; MPa pentru marne și MPapentru argile.

În ceea ce privește Coeficientul lui Poisson () acesta are o dependență liniară, incertă în raport cu adâncimea, valorile medii variind în intervalul 0,075-0,0123 (fiind evidențiate valori minime de 0,013 pentru unele gresii marnoase și cu valori maxime de 0,45, pentru marne grezoase).

Coeficientul de slăbire structurală

Introducerii unui asemenea coeficient a fost impusă de constatările practice care au indicat în mod necesar că rezistența masivului de rocă depinde de elementele structurale componente (stratificație, separări, grad de fisurare ș.a.), de compoziția mineralogică a rocilor și în aceeași măsură de tipul și compoziția cimentului de legătură, de forma și așezarea particulelor, de modificările secundare ale rocilor în diferite stadii ale metamorfismului și în general de caracteristicile de legătură create în timp de fenomenele geologo-tectonice.

Coeficientul de slăbire structurală se determină pe baza informațiilor furnizate de forajele de cercetare geologică și se definește ca fiind raportul dintre rezistența rocilor din masiv și rezistența acestora determinată în laborator :

Geologia arealului minier din Valea Jiului

Geologia perimetrului minier este caracterizată prin existența depozitelor formate în cretacicul superior, paleogen, neogen și sedimente cuanternale.

Fundamentul cristalin apare la zi pe marginea bazinului [49], [37] fiind constituit din roci metamorfice, cu grad diferit de metamorfism, aparținând atât autohtonului danubian cât și pânzei getice. Cristalinul getic este reprezentat prin gnaise, micașisturi, cuarțite și amfibolite străbătute de numeroase filoane pegmatitice. Cristalinul danubian este reprezentat prin seriile Lainici Păiuș (gnaise amfibolice, calcare cristaline) și Vâlcan (filite cloritoase, clorito-sericitoase grafitoase, șisturi ardeziene, cuarțite și calcare cristaline).

Peste formațiunile metamorfice apar, sub formă de mici petice în interiorul bazinului, depozite sedimentare de vârstă mezozoică (Liasic inferior, Dogger și Malm superior), reprezentate printr-un facies calcaros (calcare masive) și un facies detritic (gresii și conglomerate).

Depozitele sedimentare din bazinul Petroșani aparțin Cretaciului superior (Maestrichtian), Paleogenului și Miocenului, acoperite în mare parte de formațiuni posibil cuaternare.

Depozitele neozoice de cuvertură se prezintă în cinci orizonturi litografice distincte, după cum urmează:

Orizontul 1, inferior sau bazal (Rupelian) este dispus discordant, direct peste fundamentul cristalin sau peste depozitele Cretaciului superior. Este caracterizat prin prezența conglomeratelor, gresiilor, aleuritelor și argilelor cu concrețiuni carbonatice și feruginoase;

Orizontul 2 sau productiv inferior (Chattian-Eggerian inferior) are grosimi variabile de la 290m în zona vestică, până la 350m, în zona estică. Conține roci psamo-pelitice de culoare cenușiu-negricioasă, stratificate cu prezența impresiunilor de plante incarbonizate și cu nivele bogat fosiliere ;

Orizontul 3 sau mijlociu (Aqvitanian-Eggerian superior) este concordant și în continuitate de sedimentare cu depozitele orizontului 2 productiv și are o grosime de 250m în zona estică, uneori depășind chiar 900m. În componența acestui orizont au fost întâlnite roci psefitice, psamite și pelite, predominante fiind psamitele;

Orizontul 4 sau productiv (Eggerian superior-Egemburgian) este concordant cu depozitele orizontului 3, pe o arie de sedimentare restrânsă, cu o grosime de 450m, în zona sud-estică și bogat fosilifere. Conține roci detritice, formate din argile, argile grezoase, gresii și conglomerate slab consolidate, pietrișuri și straturi subțiri de cărbune.

Orizontul 5 sau terminal ocupă o suprafață importantă în extremitatea sud-estică, fiind dispus discordant și transgresiv peste depozitele orizontului 4 și peste șisturile cristaline de pe marginea sud-estică. În conținut se disting pietrișuri, nisipuri, argile și cinerite.

Cretaciul superior apare în două faciesuri: unul detritic, marnos, constând din marne cu concrețiuni de calcare, gresii fine sau grosiere, microconglomerate și conglomerate cu resturi de Inoceramus și altul calcaros cu Nerineea și Actaeonella. Grosimea cretaciului superior, identificat la suprafață în extremitatea sudică și în partea de nord-est este variabilă de la 250 la 350m.

Cuaternarul, este foarte răspândit în bazinul Petroșani, ocupând suprafețe întinse, mai ales în est și constă din depozitele de terasă, aluviunile principalelor cursuri de apă și conuri de dejecție.

Tectonica bazinului Valea Jiului

Structura tectonică este carcaterizată prin existența unui sinclinal asimetric, faliat, orientat aproximativ VSV-ENE.

Relieful fundamental dat de existența Carpaților Meridionali a influențat decisic și tectonica bazinului Văii Jiului. Prin măsurători specifice s-au evidențiat zone ridicate (Lupeni-Paroșeni și Livezeni-Lonea) și zone mai joase (Iscroni, Sălatruc, Cîmpul lui Neag).

Sub aspect tectonic, bazinul prezintă un grad de faliere a zăcământului mai accentuat în est(spre deosebire de zona vestică a bazinului) cu înclinări diferite ale stratelor.

Imaginea tectonică a fost confirmată atât de lucrările de exploatare cât și de cele de explorare și determinat separarea în cadrul bazinului a șase structuri cu caracteristici geologice distincte: trei în zona de est, numite de tip A și trei în zona de vest, numite de tip B.

Pe baza factorilor naturali, zăcământul a fost încadrat în clasa a III-a de complexitate geologică fiind avute în vederea la clasificare două caracteristici: gradul de tectonizare și neuniformitate în dezvoltarea stratelor.

Prezența minereului de cărbune. Caracterizarea straturilor și a minereului de cărbune. Metode de exploatare.

Lucrările de prospectare, explorare și exploatare au relevant existența a 20-22 de strate de cărbune superior, numerotate în ordinea depunerii, începând cu stratul 0 și localizate în orizontul 2 productiv.

Stratele de cărbune cu relevanță economică sunt stratele 3, 4, 5, 7, 8, 9, 13, 15, 17 și 18, la polul opus situându-se stratele 0, 1, 2, 4a, 6, 10, 11, 12, 14a, 16, 19, 20, 21, strate caracterizate printr-o prezență locală, calitate redusă și grosimi sub 1m.

Culcușul stratelor de cărbuni este format, prepondrent din roci detritice mai grosiere iar acoperișul este predominant pelitic și argilo-marnos( fac excepție exceptând stratele 3, 6 și 19).

De-a lungul existenței activității miniere în perimetrul Văii Jiului au fost valorificate prin exploatare stratele 3 și 5, care dețin ponderea cea mai mare a rezervelor de huilă.

Stratele 0-2 sunt primele strate depuse în bazin pe un interval de 10-15m deasupra limitei cu depozitele Rupelianului, pe suprafețe restrânse, lenticulare, mai frecvente în zona nord-estică. Dintre acestea, stratul 2 este mai bine reprezentat. Este format din intercalații cărbunoase cu grosimi ce depășesc 2m și s-a întâlnit și în lucrări miniere, în perimetrul Lonea. Stratele 0-2 sunt cuprinse într-un pachet de depozite pelitice, cenușiu-negricioase, cu nivele fosilifere cu faună în acoperișul fiecăruia din cele 3 strate.

Stratul 3, are semnificația economică cea mai ridicată reprezentând cca. 48% din volumul rezervelor de huilă ale Văii Jiului, aflându-se sedimentat în toate câmpurile miniere.. Prezintă grosimi variabile între 0,5 și , în unele locuri chiar 50m, cu diferențe mari pe direcție și înclinare, grosimi apreciabile fiind întâlnite în perimetrele Lonea, Petrila, Dâlja, Aninoasa, Vulcan și Lupeni. În general, în câmpurile miniere situate în jumătatea estică a bazinului, stratul 3 deține grosimi mai mari, ce depășesc , în medie de 18-20m, iar în partea vestică are grosimi mai reduse, cu o medie de 5,5-6m.

Stratul 3 este alcătuit din 5-20 intercalații cărbunoase, separate prin argile cenușiu-negricioase, mai compacte la partea superioară și mai neomogene spre culcuș, dispuse în două complexe: complexul de acoperiș format din bancuri groase de cărbune compact, separate prin intercalații subțiri de șisturi, cu o stratificație regulată și complexul de culcuș format din bancuri lenticulare de cărbune, necorelabile, nedefinite ca formă și număr, separate prin intercalații groase de roci sterile, dispuse haotic, care pledează pentru fenomenul de alohtonie.

Caracteristica stratigrafică a stratului 3 este efilarea și substituirea lui într-un complex de roci argilo-grezoase, cenușiu-verzui, pe flancul estic al bazinului, începând de la Paroșeni.

Acoperișul stratului 3 este alcătuit din gresii argiloase sau calcaroase bine cimentate, cu alternanțe de argile grezoase și cu urme de plante, iar culcușul este format din gresii cu frecvente concrețiuni sideritice.

Stratul 4 situat la 20- în acoperișul stratului 3, este alcătuit din 1-2 bancuri de cărbune, totalizând grosimi care variază între 0,4 și . Culcușul este format din argilă cenușie și marno-calcare, iar acoperișul din marnă fosiliferă cu faună. Strucutura neregulată a stratului a determinat exploarea sporadică a zăcământului.

Stratul 5 este poziționat la 35- de acoperișul stratului 3 și este al doilea ca relevență și însemnătate economică. Are o arie de răspândire în tot bazinul și reprezintă 12% din totalul rezervelor.Este format din 2-5 bancuri de cărbune, totalizând 1,5-5,5m fiind prezente și intercalații de argilă fosiliferă cu faună.

Este caracterizat prin prezența unui strat de cărbune cu grosimea de 0,2-0,8m și cu tendința pronunțată spre autoaprindere În perimetrele din zona estică a bazinului, stratul 5 prezintă cele mai mari grosimi, iar în partea vestică este mai neuniform ca extindere și grosime.

În acoperiș se întâlnesc argile, marnocalcare, rareori gresii, bogat fosilifere cu faună, iar în culcuș argile grezoase și intercalații de gresii fine, cu concrețiuni carbonatice.

Stratul 5 formează obiectul exploatării în perimetrele Lonea, Petrila, Livezeni, Dâlja, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Bărbăteni.

Stratul 6, situat la 30- în acoperișul stratului 5, prezintă o grosime de 0,2- pe normală și are o răspândire neuniformă, insulară. Culcușul este alcătuit din argilă friabilă, iar acoperișul din marnă fosiliferă cu faună. Se exploatează la minele Vulcan, Aninoasa, Dâlja și Petrila.

Stratul 7 este cantonat la 25-30m în acoperișul stratului 6 și are o grosime de 0,3-1,4m. Culcușul și acoperișul sunt constituite din gresie argiloasă dură, bine cimentată.

Stratele 8 și 9 sunt situate la 8-10m în acoperișul stratului 7, fiind separate între ele printr-o intercalație de argilă fosiliferă cu faună, cu grosimea cuprinsă între 0,6 și 1,2m. Grosimea stratului 8 variază între 0,2 și 1,2m iar a stratului 9 între 0,2 și 1,8m. Culcușul stratului 8 este alcătuit din argilă compactă iar acoperișul stratului 9 din argilă marnoasă fosiliferă cu faună. Ca urmare a variațiilor mari de grosime, aceste strate se exploatează sporadic.

Stratele 10 și 11 au dezvoltare redusă și nu prezintă importanță economică.

Stratul 12 este cantonat la 40-50m în culcușul stratului 9, este constituit dintr-un singur banc de cărbune cu o grosime cuprinsă între 0,2 și 0,9m. Culcușul este alcătuit din gresie argiloasă, iar acoperișul din argilă compactă fosiliferă cu plante. Se exploatează în perimetrul Petrila.

Stratul 13 este situat la 100-110m în acoperișul stratului 9 și constituie al treilea strat al bazinului. Este alcătuit din 1-3 bancuri de cărbune compact cu grosime variind între 0,3 și 3,2m separate prin intercalații sterile cu grosime de ordinul centimetrilor. Culcușul este format din gresie argiloasă șistoasă care trece gradat în gresie fină dură, iar acoperișul din marnocalcare dure.A făcut obiectul exploatării în perimetrele miniere Uricani, Bărbăteni, Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Dâlja și Petrila.

Stratul 14, situat la o distanță de 15-20m, în acoperișul stratului 13, este format din 1-2 bancuri de cărbune, care sunt exploatate la Petrila. Are grosimea cuprinsă între 0,2 și 1,2m. Acoperișul este format din argilă compactă, iar culcușul dintr-o alternanță de argile, gresii fine argiloase și marnoase, cu urme de plante și concrețiuni calcaroase. Uneori în acoperișul stratului se găsește un banc de cărbune de 0,4-0,6m grosime,denumit stratul 14a.

Stratul 15, cantonat la 45-110m, este alcătuit din 2-3 bancuri de cărbuni, totalizând 0,8-2,4m, separate prin 1-2 intercalații de argilă friabilă și rareori gresie fină cu grosimi cuprinse între 0,2 și 1,4m. Culcușul este alcătuit din gresie argiloasă compactă, iar acoperișul din argilă marnoasă fosiliferă cu faună. Se exploatează în perimetrele Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Bărbăteni și Uricani.

Stratul 16 este dezvoltat insular și are grosime sub 0,5m, nefiind exploatabil.

Stratul 17 este situat la 70-100m în acoperișul stratului 15 și este constituit dintr-un singur banc de cărbune, cu grosimi care variază între 0,4 și 1,0m. Acoperișul strtului este format din argile cenușii compacte, iar culcușul din argile grezoase și gresii argiloase cu urme de plante. Din cauza grosimii mici este valorificat sporadic în perimetrele Uricani și Aninoasa.

Stratul 18 este localizat la 0,5-12m în acoperișul stratului 17 și are o grosime care variază între 0,25 și 2,20m, incluzând intercalații de șisturi cărbunoase cu grosimi neglijabile. Acoperișul este constituit din argile și marne compacte cu frecvente forme de faună fosilă, iar culcușul din gresii argiloase și marnoase cu urme de plante. Constituie obiectiv de exploatare la Uricani, Lupeni, Vulcan, Paroșeni și Aninoasa.

Stratele 19, 20 și 21 apar pe zone foarte restrânse, insulare și se prezintă sub forma unor intercalații cărbunoase de 0,1-0,5m. Sunt grupate pe un interval de 10-20m și se situează la 5-10m deasupra stratului 18. Sunt încadrate într-un pachet de gresii fine argiloase și argile cenușii-verzui.

De remarcat este faptul că depozitele sedimentare în care sunt cantonate stratele de cărbuni sunt constituite din alternanțe de roci cum sunt: argilele, marnele, argilele grezoase, marnele grezoase, gresiile și mai puțin microconglomeratele

Prezintă interes pentru prezenta cercetare, analiza cărbunilor existenți în Valea Jiului din punct de vedere petrografic, fizico-chimic și al potențialului industrial:

Sub aspect petrografic, huila existentă/exploatată în Valea Jiului are culoare neagră, aspect lucios de smoală sau semimat cu stratificații datorită alternanței de benzi lucioase /semilucioase sau intercalații impure. Se prezintă sub formă compactă sau sfărâmicioasă, cu spărtură concoidală, neregulată sau paralelă cu stratificația.

Componenții petrografici în ordinea predominanței sunt: claritul, vitritul, fuzitul, micrinitul și substanțele minerale.

Sub aspect chimic, vitritul cocsifică cel mai bine și aglutinează puternic dând naștere unui cocs spongios și lucios, în timp ce claritul cocsifică mai slab, iar fuzitul influențează negativ această proprietate.

În carbune se regăsește în mod frecvent următoarele minerale: pirita, carbonatul de calciu, sferosiderita și substanțele argiloase.

Analizele spectrale efectuate pe probe de cărbuni recoltate din toate stratele au indicat prezența în mod secundar și nesemnficiativ unor elemente rare cum ar fi: Ti, Ge, Cd, W, Be, dar fără importanță economică.

La cărbunii din extremitatea estică a bazinului s-a observat că păstrează urme foarte slabe ale structurii inițiale ale materialului vegetal din care au provenit, iar la cărbunii din zona vestică se remarcă o structură oculară cu numeroase suprafețe de desfacere.

Proprietățile fizico-chimice ale cărbunilor sunt destul de variate, existând diferențe de la un strat la altul sau în cadrul aceluiași strat.

Umiditatea de inhibiție are valoarea medie de 3,55% iar umiditatea higroscopică de 2,47%. Cenușa reprezintă masa anorganică din cărbune și anume: substanțe argiloase, carbonați, sulfați, cuarț ș.a.

Valoarea medie a cenușii argiloase, raportată la proba inițială, este de 25,80% iar masa combustibilă de 38,02%.

Materiile volatile reprezintă un procent mediu de 34,80%, raportat la proba inițială, și 47,03% pentru masa combustibilă, încadrându-se în grupa huilelor cu indice ridicat de materii volatile. Sulful combustibil, prezent în cărbuni sub formă de pirită, are o valoare medie de 2,83% raportat la proba inițială și de 4,02% raportat la masa combustibilă.

Puterea calorifică inferioară este în funcție de conținutul de cenușă și de umiditatea cărbunilor, valoarea medie raportată la masa combustibilă fiind de 7596kcal/kg.

Cărbunii din Valea Jiului se utilizează în scopuri energetice și siderurgice. Gradul de incarbonizare al cărbunilor(care determină însușirile de cocsificare și aglutinare) prezintă variații de la est spre vest, remarcându-se o trecere tranșantă de la o huilă energetică în perimetrele miniere din zona estică, la huila cu cele mai pronunțate însușiri de cocsificare în zona Lupeni-Uricani .

Tab. 1.1 Proprietățile huilei din Valea Jiului [55]

Metode de exploatare a minereului de carbune în Valea Jiului

Potențate de condițiile geologice complicate, expuse anterior, activitățile de exploatare a cărbunelui în Valea Jiului se desfășoară în condiții dificile din punct de vederea tehnico-economic.

În perimetrul minier al Văii Jiului de-a lungul timpului s-au utilizat diferite metode și tehnologii de exploatare, astfel:

metoda de exploatare cu front scurt în felii orizontale;

metoda de exploatare a stratelor groase în felii orizontale cu front lung;

metoda de exploatare cu banc de cărbune subminat pentru strate cu înclinare medie.

metoda de exploatare cu banc de cărbune subminat pentru strate cu înclinare mare;

metoda de exploatare cu banc de cărbune subminat pentru strate cu înclinare până la 22o;

metoda de exploatare a stratelor groase în felii pe înclinare.

metoda de exploatare a stratelor groase în felii pe inclinare cu front lung.

metoda de exploatare a stratelor subțiri și de grosimi medii cu front lung pe direcție;

metoda de exploatare a stratelor subțiri și de grosimi medii cu stâlpi pe înclinare.

Figurativ, ilustrăm în cele ce urmează unele dintre metodele de exploatare:

Exploatarea stratelor cu grosime și înclinare mică și medie s-a realizat utilizând metoda cu stâlpi lungi de direcție și cu stâlpi lungi pe înclinare.

Fig. Metoda de exploatare cu stâlpi lungi pe direcție

Fig. Metoda de exploatare cu stâlpi lungi pe înclinare

Exploatarea zăcămintelor cantonate în strate groase cu înclinare mică și medie( cu împărțirea stratelor în felii pe înclinare) s-a realizat utilizând: metoda de exploatare cu stâlpi lungi pe direcție; metoda cu stâlpi lungi pe înclinare; metoda de exploatare cu camera și metoda de exploatare cu front lung directional.

Fig. Metoda de exploatare a stratelor groase cu înclinare mică și medie, cu împărțirea stratelor în felii pe înclinare, utilizând stâlpi lungi pe direcție

Fig. Metoda de exploatare a stratelor groase cu înclinare mică și medie, cu împărțirea stratelor în felii pe înclinare, utilizând stâlpi lungi pe înclinare

Fig. Metoda de exploatare cu front scurt ( cu camere)

Fig. Metoda de exploatare cu front lung direcțional

Metoda de exploatare cu banc de cărbune subminat în felii orizontale a fost utilizată pentru strate cu înclinare mare și pentru strate cu înclinare medie.

fig.1.10. 1, 2 – galerie direcțională de etaj de transport, respectiv de aeraj executată în rocile din culcuș; 3, 4 – galerie transversală intermediară de subcâmp de abataj de transport, respectiv de aeraj; 5 – suitor de transport în rocile din culcuș;

6 – galerie transversală scurtă de legătură de felie (baionetă); 7 – suitor de aeraj sub acoperiș; 8 – preabataj direcțional de transport pe culcuș; 9 – preabataj direcțional de transport sub acoperiș; 10 – abataj frontal direcțional cu banc de cărbune subminat

Fig. Metoda de exploatare pentru strate cu înclinare mare

1, 2 – galerii direcționale de cap și bază în steril; 3,4 – galerii transversale de cap și bază (de număr); 5 – suitori de număr în curs; 6 – galerii transversale scurte de atac; 7 – suitori de număr în acoperiș; 8, 9 – galerii direcționale de pregătire executate în culcuș și respectiv sub acoperișul stratului; 10 – galerii de atac

fig. Metoda de exploatare pentru strate cu înclinare medie

Metoda de exploatare cu banc de cărbune subminat în felii pe înclinare a fost utilizată folosind abataje frontale direcționale și abataje frontale descendente pe înclinare.

fig.1.12. 1,1` – galerii direcționale conjugate de transport pe culcuș; 2 – galerie direcțională de aeraj pe culcuș; 3 – plane înclinate de legătură; 4 – abataj frontal cu banc subminat felia III-a; 5 – galerie direcțională de transport felia II-a; 6 – galerie direcțională de aeraj felia II-a; 7 – abataj frontal direcțional cu banc subminat felia II-a; 8 – galerie direcțională de transport sub acoperiș; 9 – galerie direcțională de aeraj sub acoperiș; 10 – abataj frontal de montaj felia I-a; 11 – contrasuitor de transport, de legătură între felii; 12 – contraplan de aeraj, de legătură între felii [38]

fig. Metoda de exploatare cu abataj frontal direcțional

fig.1.13. 1, 1` – galerie direcțională principală de transport pe culcuș, respectiv sub acoperiș; 2, 2` – galerie direcțională principală de aeraj pe culcuș, respectiv sub acoperiș; 3, 3` – plane înclinate de transport pe culcuș, respectiv sub acoperiș; 4, 4` – plane înclinate de conjugate de aeraj pe culcuș, respectiv sub acoperiș; 5, 5` – abataj frontal cu banc subminat, respectiv abataj frontal cu surpare pentru montarea tavanului artificial; 6, 6` – plane înclinate conjugate în săpare pe culcuș, respectiv sub acoperiș; 7, 7` – suitor de legătură de transport în câmpul de abataj în exploatare, respectiv în câmpul de abataj de pregătire. [38]

fig. Metoda de exploatare cu abataje frontale descendente pe înclinare

Procesul mișcării rocilor de la stratul în exploatare până la suprafață

Fenomenul scufundării miniere este inițiat în zona de rocă tare situată la orizontul de exploatare și se sfârșește la suprafața stratului acoperitor afânat, suport pentru supraedificate și culturi(arealul de suprafață)). Golul generat antropic, conduce iminent la afectarea stabilității în masiv și modificarea suportului de roci acoperitoare.

Deplasarea stratelor de roci acoperitoare reprezintă un proces complex, cu întindere variabilă în timp, fenomen condiționat de proprietățile rocilor din masiv și cu scenarii de inițiere și evoluție diverse: surparea rocilor din acoperișul direct și principal, deplasarea stratelor de roci sub acțiunea propriei greutăți sub formă de săgeată de încovoiere, tasarea masei de roci sub greutatea stratelor acoperitoare, deplasarea rocilor după planele de stratificație etc.

Mișcarea rocilor începe cu încovoierea stratelor situate deasupra frontului de lucru(abatajului) care pe măsura avansării de explotare produce prăbușiri ale acoperișului, închizând mai mult sau mai puțin spațiul exploatat. Efectele generate prin mișcarea stratelor superioare sunt direct proporționale cu închiderea în timp a golului subteran (convergența spațiului exploatat), definită ca parametru de bază în calculul mișcării masivului. Deplasarea stratelor în masiv ca efect al activităților de exploatare se produce sub forma unor desprinderi succesive a stratelor inferioare de cele superioare și a încovoierii lor pe normala la stratificare.

Pe măsură exploatării, în timp ce frontul de abataj avansează generează mișcări noi în masiv și în cazul în care spațiul exploatat este de dimensiuni mari, procesul de deplasare a masei de roci ajunge la suprafață.

În cazul metodelor de exploatare utilizate în prezent rocile din acoperișul stratului exploatat se surpă odată cu avansarea abatajului (fig. 2.1).

Fig. 2.1 Comportamentul masei de roci deasupra și în spatele abatajului [36]

Gradul de afectare a arealului de suprafață în zona de influență a exploatării este diminuat sau potențat de alegerea optimă a procedeului de dirijare a presiunii. În sensul celor enunțate se apreciază că procedeul de dirijare a presiunii miniere prin rambleierea totală a spațiului exploatat cu materiale ce dețin proprietăți de cimentare este cel mai adecvat, tinde la restabilirea echilibrului în masiv într-un timp cât mai scurt (3-5 ani) și generează fenomene rupturale nesemnificative cu afectarea minimă a arealului de suprafață(albie de sufundare plană). În opoziție cu acest procedeu s-a constat că cel mai distructiv procedeu de dirijare a presiunii miniere este cel cu surparea rocilor înconjurătoare. Teoretic și urmare a observațiilor practice s-a observat că acest procedeu generează în masiv fenomene rupturale puternice și în funcție de adâncimea de exploatare, afectează semnificativ arealul de suprafață prin apariția unei albii de scufundare adânci, extinse și cu rupturi/fisuri în stratele geologice de la suprafață.

S-a observat de-a lungul timpului că, în masiv, urmare a activităților de exploatare se diferențiază mai multe zone de mișcare. Evolutiv, zonele de mișcare generează efecte în arealul de suprafață cu următoarea secvențialitate: stratele acoperitoare se desprind în funcție de suprafețele boltite(mișcarea condiționată de mărimea golului excavat și lipsa punctelor se sprijin în masiv); urmărind suprafețele de separație care potențează alunecarea, straturile inferioare se lasă în jos și antreaneză/subminează straturile superioare; sub presiunea greutății straturile superioare cedează și se suprapun peste cele inferioare.

Având ca reper gradul de deranjare a rocilor de deasupra spațiului exploatat se disting trei zone redate figurativ mai jos:

zona de prăbușire (surpări neregulate);

zona de încovoiere cu pierderea continuității stratelor (zona fisurilor);

zona de încovoiere lină.

Fig. 2.2 Modul de deplasare și deformare a masivului de roci

sub influența exploatării subterane

În fig 2.2 se evidențiază modalitatea de generare a efectelor în arealul de suprafață în zona de influență a exploatării. În ipoteza rambleierii totală a zonei exploatate, primele două zone pot să se lipsească, iar în ipoteza în care exploatarea s-a făcut sub adâncimea de 100 m, zona a treia poate să dispară.

Întrucât nu se poate stabili prin măsurători limita de deplasare in interiorul masivului (care nu poate fi determinată practic prin măsurători), a fost evidențiat teoretic că aceasta începe la nivelul de exploatare, de la 30- în fața abatajului și are forma unui segment de curbă încovoiat spre exterior, până la marginea zonei de influență de la suprafață. De aseemenea, s-a stabilit că dreapta care unește marginea albiei de scufundare cu muchia spațiului exploatat, face cu orizontala un unghi limită de influență() care are pentru strate orizontale valori între 40-60o( valorile sunt diferite în funcție de propietățile masivului) și care este definitoriu pentru limita de influență la suprafață.

S-a evidențiat, de asemenea, că masivul, în plan vertical, suferă o comprimare în interiorul zonei exploatate și o întindere deasupra acesteia determinând modificarea grosimii stratelor astfel:

– micșorarea grosimii stratelor în fața abatajului prin închiderea parțială a porilor (în roci șistoase volumul porilor este de 15-20%) ca rezultat al deformării stratelor peste marginea abatajului ;

– creșterea stratelor în grosime în zona de detensionare, deasupra zonei exploatate, ca urmare a întinderii stratelor de-a lungul normalei și inducerea fenomenului de afânare temporară (în special în apropierea suprafeței);

Pe măsura avansării în exploatare se produce redistribuirea tensiunilor în masivul care înconjoară lucrarea minieră și formarea zonelor de presiuni ridicate (de reazem) și de presiune scăzută (de descărcare).

Zonele tensiunii de reazem și de descărcare sunt rezultatul atârnării stratelor de roci deasupra zonei exploatate cu consecința transmiterii unei părți din greutatea stratelor de roci atârnate în masivul nesubminat. S-a observat că stâlpii de cărbune care înconjoară lucrarea minieră și masa rocilor de deasupra /de sub stâlpi se află în condițiile presiunii de reazem (se comprimă) iar rocile slabe înregistrează tendințe de curgere plastică în direcția zonei exploatate.

La stratele de roci amplasate deasupra și sub lucrările de abataj apare o descărcare a presiunii normale.

După formele de deplasare și caracterul deformării stratelor de roci, în masa subminată după terminarea procesului de deplasare, se pot distinge mai multe zone de mișcare, printre care cele mai importante sunt: I-zona deplasării complete (de descărcare); II a, II b-zonele săgeții de încovoiere maximă; III a, III b-zonele presiunilor de reazem (fig. 2.3).

Fig. 2.3 Schema generală a zonelor de influență și de deplasare: 1 – albia de scufundare;

2 – epura tensiunilor normale; 3 – graficul deformațiilor rocilor după normală; și – unghiurile deplasarilor complete – conturează zona deplăsărilor complete cu începere din marginea lucrării miniere;

Zona deplasării complete (I, pe conturul COD) se situează deasupra părții medii a lucrării miniere și este caracterizeată prin faptul că, ulterior finalizării procesului de deplasare, stratele de roci din această zonă ocupă o poziție paralelă celei inițiale. S-a evidențiat că vectorii deplasării punctelor în această zonă sunt îndreptați pe normala la strat și practic sunt egali între ei în limitele fiecărui strat.

Zonele de încovoiere maximă a rocilor (II a și II b) generează deformațiile de compresiune și tracțiune, cu orientare paralelă cu stratificația.

Zonele presiunii de reazem sau de compresiune a rocilor după normala pe stratificație (III a, III b), se manifestă între limitele LB și KJ(ale influenței exploatării) și limitele EG și FH(ale spațiului exploatat).

În opinia unor cercetători, deasupra zonelor presiunii de reazem, s-ar manifesta zonele deformațiilor mici (VII a și VII b). Acestea sunt caracterizate prin apariția/existența unor deformații de tracțiune cât și de compresiune după normala pe stratificație. S-a reținut, de asemenea că rocile superioare se deplasează fără deformații după normala la stratificație (zone redate figurativ VIII a și VIII b).

Redistribuirea tensiunilor, cu manifestarea presiunii de reazem și a descărcării de tensiuni, se manifestă și în rocile din culcușul zăcământului. Presiunea de reazem generează o compresiune puternică a rocilor, în timp ce în zonele de descărcare rocile sunt supuse unor fenomene de ridicare înspre spațiul exploatat. Potrivit mecanismului expus se disting: zonele de comprimare a rocilor (IV a și IV b), zonele de ridicare neuniformă (V a și V b) și zona ridicării uniforme (VI).

Tipurile și zonele de mișcare recenzate se întâlnesc/manifestă în orice condiții de zăcământ, cu clarificarea că în cazul înclinărilor medii și mari, au fost evidențiate particularități specifice de inițiere și manifestare determinate de fenomenul alunecării rocilor după planele de stratificație.

2.2.1. Schemele de deplasare a rocilor în masiv

În funcție de complexitatea și particularitățile procesului de deplasare se disting patru scheme tipice de deplasare, astfel :

deplasarea rocilor acoperișului în forma săgeții de încovoiere succesivă a stratelor fără alunecarea pe stratificație, sub acțiunea componentei forței de greutate a rocilor;

deplasarea rocilor acoperișului în forma săgeții de încovoiere succesivă a stratelor și alunecarea pe stratificație sub acțiunea forței de greutate a rocilor;

deplasarea rocilor din culcuș;

deplasarea rocilor acoperișului în forma săgeții de încovoiere în consolă, în combinație cu deplasarea rocilor din culcuș.

Schema 1

Potrivit acestui pattern, deplasarea este caracterizată de :

apariția/manifestarea zonelor de surpare, a fisurilor și a săgeților de încovoiere

fără distrugerea continuității;

înălțimea zonei de surpare este de regulă egală cu 2-3 grosimi de strat și nu

depășește de 5-6 ori grosimea stratului, se află în relație directă cu : grosimea stratului exploatat, grosimile stratelor separate ale acoperișului, aderența în zona de contact a stratelor, rezistența rocilor la compresiune și întindere;

zona fisurilor orientate pe normala la stratificație se limitează la 30-35 multiplu din

grosimea stratului;

înălțimea de răspândire a fisurilor paralele la stratificație este considerabil mai mare;

deasupra zonelor fisurilor se află zona săgeții de încovoiere fără ruperea

continuității stratului.

Existența patternului(schemei) de deplasare este determinată de împlirea condiției readată prin formula : .

unde: – unghiul de înclinare a stratelor;

– unghiul de frecare pe cele mai slabe contacte ale stratelor.

Schema 2

Patternul se manifestă în condițiile în care este posibilă alunecarea pe suprafața de contact a stratelor și pe stratificație, fenomen redat prin relația: .

unde: – unghiul de înclinare a stratelor;

– unghiul de frecare pe cele mai slabe contacte ale stratelor.

Fig. 2.4 Mișcarea rocilor în cazul exploatării stratelor cu înclinare medie

La unghiurile de înclinare care satisfac relația de mai sus deplasările se produc cu formarea acelorași zone și acelorași particularități specifice schemei 1.

Deosebirile care disting această schmemă de mișcare de cea expusă anterior constau în:

a. caracterul mult mai complex al sedimentelor, în funcție de grosimea lor și de unghiul de înclinare a rocilor;

b. în zona deplasărilor complete A1OD1 vectorii deplasărilor se abat de la normala pe stratificație în direcția înclinării ca urmare a alunecării stratelor pe contactele lor sub acțiunea componentei tangențiale a forței greutății (fig. 2.4).

c. în partea de jos a stratelor (adiacente la linia A1B1) odată cu creșterea lui cresc deformațiile de compresiune, iar în partea de sus (adiacentă la linia C3D1) cresc deformațiile de întindere în direcția stratificării. Astfel se schimbă caracterul de distribuție a deplasărilor și deformațiilor în masiv în comparație cu schema 1, pentru care este caracteristică o distribuție aproximativ simetrică a deformațiilor față de mijlocul stratului care se încovoaie.

d. paralelismul vectorilor de deplasare la contactele stratelor de roci care se deplasează, ilustrat prin următorul mecanism:

– deplasarea prismei CC3D1 se prezintă ca un rezultat al efectuării lucrării miniere A1D1;

– în limitele conturului A1B1C3D1 se produc deplasări cu formarea zonelor prezentate anterior;

– în locurile îmbinării stratelor care se deplasează (linia C3D1) predomină deformațiile de întindere pe stratificație. Astfel prisma CC3D1 în perioada stadiului activ de deplasare într-o măsură considerabilă este lipsită de împingere din direcția rocilor subminate și la valori mici ale unghiurilor de frecare începe să alunece pe contactul CD1 în direcția spațiului exploatat;

– în prezența contactelor slabe C1C1' sau C2C2' din interiorul prismei, pe planele de contact apar deplasări. Deplasarea prismei CC3D1 continuă până când împingerea rocilor și forțele de frecare pe contactul CD1 echilibrează componenta tangențială de greutate a prismei.

C) Schema 3

Patternul de deplasare este redat figurativ astfel:

Fig. Deplasarea rocilor din culcuș în cazul exploatării stratelor cu înclinare mare

Deplasarea rocilor din culcușul stratului exploatat este redată, cu aproximație, de expresia:

unde: – unghiul frecării interioare a rocilor.

Schema de deplasare se caracterizează prin:

a. unghiurile frecării interioare pentru rocile de proveniență aluvionară variază între 26o-36o;

b. deplasarea rocilor din culcuș se manifestă în cazul unor unghiuri de înclinare de 50-60o și se produce sub forma săgeții de încovoiere a stratelor în direcția spațiului exploatat cu formarea zonelor de descărcare;

c. deplasarea culcușului se produce în partea de sus în zona de contact a stratelor, iar în partea de jos se manifestă sub forma secționării stratelor separate sub unghiul de ;

d. rezistența diferită a rocilor și grosimea stratelor, determină limitarea deplasării stratelor în limitele intervalului C1C (fig.a);

e. mișcările de deplasare a culcușului sunt mai mici decât deplasările acoperișului și se micșorează pe măsura creșterii adâncimii de exploatare a abatajului;

Patternul deplasării a relevat că direcția de deplasare a rocilor din culcuș în apropierea contactului cu aluviunile, nu coincide întotdeauna cu direcția înclinării stratelor. De asemenea, a fost evidențiat că determinarea condițiilor de deplasare a rocilor din culcuș, calculul deplasărilor și deformațiile suprafeței sunt influențate de proprietățile mecanice ale rocilor, fiind relevante: unghiurile frecării interne, unghiurile de frecare pe contactele rocilor, aderența la contactele stratelor și unghiul de frecare al rocilor surpate.

Schema 4

Este caracteristică exploatării stratelor foarte înclinate, ale căror aflorimente sunt amplasate în limitele albiei de scufundare, în acest caz deplasările se produc sub forma încovoierii consolelor. În cazul acestui pattern de deplasare s-a evidențiat că linia de încastrare a consolelor coincide aproximativ cu normala la strat, trasată prin marginea de jos a lucrării miniere (fig. 2.6).

Fig. Deplasarea stratelor de roci cu înclinare foarte mare

sub forma încovoierii consolelor

În cadrul activităților de exploatare s-a observat că încovoierea stratelor este însoțită de deplasarea lor pe contactele cele mai slabe ale masivului (Fig. 2.7). În acest caz, apar pragurile inverse, situate la aflorimentele rocilor de bază sub aluviuni (ABC) și cu forma unor trepte (A1B1B2C1) ale căror praguri sunt îndreptate în direcția marginii albiei de scufundare.

Fig. 2.7 Deplasarea stratelor de roci cu înclinare foarte mare

sub forma încovoierii consolelor

Pragurile apar de obicei la aflorimentele contactelor slabe ale rocilor, îndeosebi la aflorimentele stratelor de cărbune și a intercalațiilor.

Activtățile de exploatare din perimetrul carbonifer al Văii Jiului, au evidențiat următoarele:

– exploatarea stratului 3 la înclinări medii și mari a relevat că în prima zonă (intervalul dintre stratul 3 – stratul 4 și o parte a formațiunilor dintre stratul 4 și stratul 5 ) rocile se prăbușesc în blocuri cu dimensiuni mici, care se sfărâmă pe măsură ce se pun în mișcare;

– în zona a doua, rocile se rup în blocuri mari, delimitate de fisuri secante și de plane paralele cu stratificația ;

– zona a treia cuprinde rocile acoperitoare până la suprafață, care pot fi perturbate de exploatarea stratelor situate în acoperișul stratului 5;

– consola acoperișului direct nu se rupe la nivelul fiecărei felii de exploatare iar pasul de prăbușire descrește odată cu avansul în adâncime a lucrărilor;

– forma și deplasarea materialului granular din spațiul exploatat(la înclinări mari) este influențată de: avansul în adâncime al exploatării și greutatea proprie a masei necoezive, prăbușirile periodice ale consolelor acoperișului, fenomenul de mărunțire a blocurilor și al curgerii pe înclinare;

Observarea mișcărilor în masiv ca urmare a exploatării minereului util a indicat suspendarea rocilor prăbușite din primele două zone . Fenomenul s-a manifestat plenar la mișcarea pachetului de roci existente deasupra spațiului exploatat și a determinat ca numai un volum foarte mic de roci prăbușite(alcătuite din materialul cel mai mărunt și cu o mobilitate sporită) să coboare simultan cu nivelul exploatării.

De asemenea s-a constat că, la înclinări medii, fenomenul de deplasare are o intesitate redusă iar blocurile/bucățile cu dimensiuni mari înregistrează o deplasare mai lentă și mai ordonată, fiind puternic comprimate înspre culcuș. În consecință, volumul generat de material mărunt este mai redus în comparație cu zonele de înclinare mare și în plus o cantitate însemnată din acest material este lipsită de mobilitate(rămâne depozitat în zonele în care s-a format sau este împins/comprimat pe culcuș, de blocurile acoperișului.

Dezvoltarea albiei de scufundare pe măsura avansării frontului de abataj

Evoluția albiei de scufundare pe măsură ce exploatarea avansează, este evidențiată pornind de la raportul dintre mărimea suprafeței abatajului și înălțimea pe care ar avea-o un presupus pilier de siguranță H, a cărui bază ar fi suprafața câmpului exploatat [39], [40], [44].

Observațiile practice și cercetările teoretice au relevat existența a trei stadii de dezvoltare a albiei de scufundare:

– albie de scufundare subcritică;

– albia de scufundare critică;

– albie de scufundare supra-critică;

Determinarea teoretică și practică a albiei de scufundare se face prin următorul mecanism:

– din marginile frontului de abataj se ridică plane înclinate cu unghiurile de scufundare (s, s și s), rezultând o piramidă a cărei înălțime este H (fig. 2.8);

– notăm cu A adâncimea medie de exploatare și relaționăm parametrul A cu înălțimea H, rezultând raportul H/A, cu valori numerice care indică tipologia albiei de scufundare(subcritică, critică și supracritică) [28]:

Fig. 2.8 Stadiile de dezvoltare a albiei de scufundare determinate de raportul H/A [28]

Albia de scufundare subcritică – ne aflăm în prezența acestui tip de albie când vârful presupusei piramide nu atinge suprafața(raportul H/A 1). Figurativ albia de scufundare se prezintă sub forma unei căldări și nici un punct de la suprafață nu va atinge scufundarea verticală maximă (fig. 2.9).

Fig. 2.9 Stadiile Scufundarea, deplasarea orizontală și deformația specifică orizontală

în cazul albiei de scufundare subcritice [60]

Albia de scufundare critică – ne aflăm în prezența acestui tip de albie când vârful presupusei piramide atinge suprafața de la zi (raportul H/A = 1). În acest caz, un singur punct de la suprafață atinge scufundarea verticală maximă, în centrul suprafeței exploatate (fig. 2.10).

Fig. 2.10 Stadiile Scufundarea, deplasarea orizontală și deformația specifică orizontală

în cazul albiei de scufundare critice [60]

Albia de scufundare supra-critică – Ne aflăm în prezența acestui tip de albie când vârful presupusei piramide depășește suprafața de la zi(raportul H/A > 1). Figurativ, albia de scufundare este largă și mai multe puncte de la suprafață ating scufundarea maximă, în această zonă nu apar deplasări și deformări orizontale (fig. 2.11).

Fig. 2.11 Stadiile Scufundarea, deplasarea orizontală și deformația specifică orizontală

în cazul albiei de scufundare supra-critice [60]

Definirea parametrilor procesuluide deplasare și deformare a suprafeței

Parametrii deplasării și deformării suprafeței se compun din: albia de scufundare, componentele mișcării absolute și a mișcării diferențiale și parametrii unghiulari ai deplasării [7].

Elementele definite mai sus, constituie parametrii procesului de deplasare-deformare iar cunoașterea acestora determină: caracterizarea și aprecierea cantitativă și calitativă a procesului de mișcare a suprafeței, dimensionarea pilierilor de siguranță și stabilirea altor măsuri de protecție a obiectivelor de la suprafață și din subteran.

Albia de scufundare – reprezintă acea porțiune de la suprafață care intră în mișcare sub influența lucrărilor miniere. Conturul albiei este mai mare decât aria exploatată, fiind locul geometric al punctelor în care scufundările nu depășesc valorile medii ale erorilor de măsurare.

Din punct de vedere al evaluării juridice, albia de scufundare reprezintă elementul central al exproprierii pentru cauză de utilitate publică reprezentând zona afectată de activitățile de exloatare.

Componentele mișcării absolute și a mișcării diferențiale – mișcările înregistrate în zona afectată au o componentă verticală (Si) și o componentă orizontală (D*i) (fig. 2.13).

Fig. 2.13 Componentele mișcării absolute a suprafeței [54]

Cele două componente reprezintă mișcările absolute ale punctului.

S-a evidențiat teoretic și practic că un punct de la suprafață situat în zona de influență a exploatării va avea o mișcare îndreptată spre spațiul exploatat. Acest punct descrie în spațiu o curbă de formă elicoidală, care este constant îndreptată spre centrul frontului de abataj (fig. 2.12).

Fig. 2.12 Componentele mișcării absolute și diferențiale [54

Scufundarea (Si) – reprezintă componenta verticală a vectorilor de deplasare a punctelor situate la suprafața(în albia de scufundare) și este evidențiată prin relația – Si = H*i – Hi, în mm (2.1)

Unde: H*i este cota punctului i la măsurătoarea zero;

Hi – cota punctului i la un moment dat.

S-a opinat că un reper este stabil din punct de vedere nivelitic dacă scufundarea finală a acestuia este mai mică de [44].

Deplasarea orizontală () – reprezintă componenta orizontală a vectorilor de deplasare a punctelor situate in sinclinalul deplasării. Două puncte vecine situate în zona de mișcare a suprafeței, descriu un traseu similar dar se constată că distanța care le separă la origine () nu este aceeași la sfârșitul mișcării ().

, în mm (2.2)

Unde: este distanța orizontală dintre două puncte consecutive la măsurătoarea curentă.

– distanța orizontală dintre două puncte consecutive la măsurătoarea zero;

Deformația specifică orizontală () – exprimă variația lungimii intervalului dintre două puncte consecutive raportată la lungimea de la măsurătoarea de bază. Deformația orizontală se poate manifesta sub forma unor întinderi(deformația este pozitivă) sau sub forma unor compresiuni(deformația are valori negative).

, în mm/m (2.3)

Unde: este deplasarea orizontală a reperului i;

– distanța orizontală dintre reperul i și reperul i+1 la măsurătoarea inițială.

Înclinarea (I) – reprezintă variația diferențială a mișcării verticale și se evidențiază prin raportul între diferența de scufundare dintre două repere consecutive din albia de scufundare și distanța pe orizontală între acestea.

, în mm/m (2.5)

Unde: Si este scufundarea reperului curent i;

Si,i+1 – scufundarea reperului următor i+1;

– distanța orizontală dintre cele două repere.

Curbura albiei de scufundare (K) – reprezintă raportul dintre diferența de înclinare a două intervale învecinate și semi-suma acestor intervale. Practic curbura este egală cu derivata înclinării sau este egală cu derivata secundă a scufundării în raport cu variabila orizontală.

, în mm/m2 (2.6)

Unde: Ii reprezintă înclinarea terenului între reperele i și i+1;

Ii+1 – înclinarea terenului între reperele i+1 și i+2;

– distanța orizontală măsurată între punctele i → i+1 și i+1 → i+2.

Componentele mișcării diferențiale sunt reprezentate în( fig. 2.14.)

Fig. 2.14 Componentele mișcării diferențiale a suprafeței [54]

Parametrii unghiulari ai deplasării – reprezintă unghiurile formate de liniile care unesc marginile spațiului exploatat cu zonele marginale ale albiei de scufundare și o linie orizontală [54]. Se disting astfel: unghiurile limită, unghiurile convenționale și unghiurile de rupere.

Unghiurile limită – sunt unghiurile exterioare față de spațiul exploatat, formate de linia orizontală și de liniile care unesc marginile spațiului exploatat cu punctele de la suprafață a căror scufundare este nulă. Ele servesc pentru determinarea dimensiunilor albiei de scufundare.

În (fig. 2.15) se deosebesc unghiurile limită în aval, în amonte și pe direcția stratului.

Fig. 2.15 Unghiurile limită [54]

Pentru strate cu înclinare mare unghiul limită din culcuș se notează cu (fig. 2.16).

Fig. 2.16 Unghiurile din culcuș la strate cu înclinare mare [54]

Conform lucărilor de specialitate rusești în aluviuni unghiurile de deplasare se notează cu . La determinarea unghiurilor limită, după rezultatele observațiilor instrumentale, de la punctul limită A (vezi fig. 2.15) se duce o linie sub unghiul de deplasare în aluviuni până la intersecția acesteia cu rocilor de bază în punctul A'. Punctul A' se unește printr-o linie dreaptă cu marginea lucrării miniere.

În practica curentă nu se ține seama de grosimea aluviunilor, fapt ce duce la obținerea unor valori mai mici pentru unghiurile limită.

De menționat că în lucrările de specialitate franceze unghiurile limită (fig. 2.17) se determină față de o linie vertical dusă la limita abatajelor și liniile care unesc marginile abatajelor cu punctele de la suprafață unde scufundarea este nulă. Se consideră că un punct are o scufundare zero în cazul când scufundarea măsurată este mai mică decât precizia drumuirii de nivelment geometric de la mijloc.

Fig. 2.17 Unghiurile limită de influență [54]

Unghiurile convenționale , , , au aceeași determinare ca unghiurile limită, cu deosebirea că ele determină punctele de pe suprafața albiei de scufundare cu deformații nepericuloase pentru integritatea obiectivelor de la suprafață.

La determinarea granițelor zonei convenționale și respectiv pentru determinarea unghiurilor de deplasare se folosesc următoarele valori ale parametrilor de deformare [44]:

– înclinarea I = 4 [mm/m]

– curbura K = 0.2 [mm/m2]

– deformația orizontală = 2 [mm/m]

Majoritatea construcțiilor nu resimt deformații periculoase pentru valorile prezentate mai sus, fapt confirmat de întreaga experiență acumulată la protecția diferitelor obiective prin pilierii de siguranță construiți după unghiurile convenționale.

Este necesar a se avea în vedere că mărimile deformațiilor nu sunt la fel pentru diferitele construcții și variază în limite considerabile în funcție de destinația construcției, de particularitățile construcției și de dimensiunile construcțiilor.

Unghiurile convenționale (de deplasare) se folosesc la proiectarea pilierilor de siguranță și a zonelor de influență nepericuloase pentru majoritatea construcțiilor și obiectivelor naturale.

Unghiurile de rupere sunt unghiurile exterioare față de spațiul exploatat, formate pe secțiunile verticale principale ale albiei de scufundare de liniile orizontale și liniile care unesc marginile spațiului exploatat cu fisurile cele mai apropiate ale sinclinalului deplasării.

Unghiurile de rupere (,,', ), se duc de la aceleași margini ale lucrărilor miniere ca și unghiurile limită, fără împărțirea lor în unghiuri de aluviuni și unghiuri pentru roci de bază.

În zăcămintele de cărbune unghiurile de rupere determină deformațiile cele mai periculoase,iar în zăcămintele de minereuri servesc la proiectarea pilierilor de siguranță pentru construcții de mai mică importanță.

Unghiurile deplasărilor totale sunt unghiuri interne față de spațiul exploatat formate în secțiunile verticale principale ale sinclinalului deplasării, de planul stratului și liniile care unesc marginile lucrărilor miniere cu punctul scufundării maxime. Se deosebesc unghiurile deplasărilor totale la marginile lucrărilor miniere inferioare , superioare respectiv pe direcție .

Unghiul tasării maxime () este unghiul din direcția căderii stratului, format pe secțiunea verticală principală perpendiculară pe direcția stratului, de o linie orizontală și de linia care unește mijlocul lucrării miniere cu punctul scufundării maxime.

Parametrii unghiulari ai deplasării depind de proprietățile fizico-mecanice ale rocilor și de alți factori geo-minieri. Între parametrii unghiulari ai deplasării, în afară de relații geometrice, pot fi stabilite relații empirice care permit să se determine unghiurile deplasării după unghiurile de rupere, sau unghiurile limită după unghiurile deplasării.

Este necesar a se avea în vedere că precizia determinării unghiurilor limită este considerabil mai mică decât precizia determinării unghiurilor de deplasare rezultate după observațiile instrumentale. De aceea se preferă determinarea unghiurilor limită ca funcții ale unghiurilor de deplasare.

În bazinul Văii Jiului, exploatarea subterană a cărbunelui a dus în mod inevitabil la alterarea arealului de suprafață, fenomenul de afectare fiind mai evident în zona de influență a exploatărilor .

În timp, în arealul bazinului carbonifer fenomenul de subsidență a avut o fecvență îngrijorătoare, generând consecințe distructive majore, printre cele mai cunoscute evenimente ca amploare și consecințe, amintim:

distrugerea unui mare număr de locuințe și a căminului cultural din cătunul Dâlja Mare;

deplasarea gulerului și turnului puțului auxiliar nr.1 de la E.M. Livezeni și totodată abandonarea acestuia;

distrugerea parțială a susținerii puțului de aeraj nr. 2 Est Petrila și scoaterea acestuia din funcțiune;

intrarea în zona de influență a stâlpilor metalici ai funicularului de transport a sterilului, Valea Arsului (E.M. Lonea) și abandonarea proiectului înainte de punerea în funcțiune a funicularului;

intrarea în zona de influență a coloniei miniere „80 de case” Lupeni și astfel un număr mare de case din colonie au trebuit să fie demolate.

În cele ce urmează vom aborda sumar fenomenul antropic al subsidenței, având în vedere inițierea, dezvoltarea, condiționările și consecințele induse în arealul de suprafață.

Principalii factori care influențează modificarea arealului de suprafață(albia de scufundare) ca urmare a exploatării subterane sunt: dimensiunile golului rezultat în urma exploatării, adâncimea de exploatare, grosimea și înclinarea stratului de substanță minerală utilă, metoda de exploatare și tehnologia aplicată, modul de dirijare a presiunii, caracteristicile geo-mecanice ale rocilor, structura și tectonica zăcământului, durata de exploatare etc. În funcție de acești factori, în unele cazuri, mișcarea masivului de roci se manifestă numai pe o anumită înălțime, fără să afecteze integritatea terenului de la suprafață; însă, de cele mai multe ori, această mișcare se transmite până la suprafață, afectând-o, producând, totodată, și degradarea obiectivelor civile și industriale situate în zona de influență a exploatării.

Inițiera și evoluția fenomenului de subsidență generează la suprafață terenului

Principalii parametri care definesc albia de scufundare, sunt următorii [2], [3], [4], [5], [6]:

unghiurile de scufundare: în aval (), în amonte, pe direcție;

unghiurile de rupere: ,,', ;

scufundarea sau deplasarea verticală: S , în mm;

deplasarea orizontală: , în mm;

deformația specifică orizontală: , în mm/m;

înclinarea: I, în mm/m;

curbura: K, în m-1;

Cunoașterea acestor parametri este necesară în vederea luării unor măsuri de protecție a suprafeței și implicit a obiectivelor situate la suprafață.

Procesul scufundării miniere este generat inițial în zona de rocă tare (supusă presiunilor geostatice) de la orizontul de exploatare și se sfârșește la suprafața stratului acoperitor afânat – arealul de suprafață. Golul artificial creat antropic prin exploatare are ca și consecință îndepărtarea suportului natural al stratelor acoperitoare.

Deplasarea stratelor de roci acoperitoare apare ca un fenomen complex, care depinde de proprietățile rocilor și care se manifestă în diferite forme și anume:

surparea rocilor din acoperișul direct și principal,

deplasarea stratelor de roci sub acțiunea propriei greutăți sub formă de săgeată de încovoiere,

tasarea masei de roci sub greutatea stratelor acoperitoare,

deplasarea rocilor după planele de stratificație etc. [7].

Procesul de mișcare a rocilor este generat prin încovoierea stratelor situate deasupra abatajului surpându-se sub propria greutate, producând prăbușiri ale acoperișului și închizând mai mult sau mai puțin spațiul exploatat. Amploarea mișcăriilor din stratele superioare depinde deci de închiderea în timp a golului subteran (convergența spațiului exploatat),definită ca parametru de bază în calculul mișcării masivului. Deplasarea stratelor subminate se produce sub forma unor desprinderi succesive a stratelor inferioare de cele superioare și a încovoierii lor pe normala la stratificare.

Pe măsură ce frontul de abataj avansează, se pun în mișcare noi porțiuni ale pachetului de strate subminat și în cazul în care spațiul exploatat este de dimensiuni mari, procesul de deplasare a masei de roci ajunge la suprafață.

În cazul metodelor de exploatare utilizate în prezent rocile din acoperișul stratului exploatat se surpă odată cu avansarea abatajului (fig. 2.1).

Fig. 2. Comportamentul masei de roci deasupra și în spatele abatajului [8]

Procesul geologic de subsidență este inluențat decisiv de modalitatea de dirijare a presiunii care are o influență determinată în stabilitatea rocilor din jurul excavațiilor și chiar în stabilitatea terenului de la suprafață (în funcție de volumul excavației și de adâncimea la care se află exploatarea).

Procedeul de dirijare a presiunii miniere are ca scop restabilirea echilibrului într-un timp cât mai scurt (3-5 ani) , generarea unui efect minim la suprafață și se realizează în mod optim prin rambleierea totală a spațiului exploatat cu materiale ce dețin proprietăți de cimentare. În antagonie cu procedeul de rambleiere descris mai sus, dirijarea presiunii miniere prin surparea rocilor înconjurătoare este un fenomen profund distructiv care generează fenomene rupturale puternice în masiv în zona de adâncime apropiată, producând albii de scufundare adânci și extinse, cu rupturi și fisurarea stratelor geologice de la suprafață.

In cadrul masivului de roci se diferențiază mai multe zone de mișcare. Dacă golul creat este destul de mare pentru ca stratele acoperitoare să nu mai aibă puncte de sprijin, acestea se desprind fucnție de suprafețele boltite. Astfel deplasarea rocilor acoperitoare dinspre spațiul exploatat se propagă până la suprafață. Straturile inferioare se lasă în jos, subminând straturile superioare, de-a lungul unor suprafețe de separație pe care alunecă. Acestea la rândul lor cedează sub greutate și se suprapun peste cele inferioare.

În funcție de gradul de deranjare a rocilor de deasupra spațiului exploatat, putem distinge trei zone și anume (fig. 3):

zona de prăbușire (surpări neregulate);

zona de încovoiere cu pierderea continuității stratelor (zona fisurilor);

zona de încovoiere lină.

Fig. 3 Modul de deplasare și deformare a masivului de roci sub influența exploatării subterane

În fig. 3, se evidențiază faptul că domeniul de influentă al exploatării se extinde către suprafață. În cazul în care dirijarea presiunii miniere se face prin rambleiere totală, primele două zone pot să se lipească, iar în cazul în care adâncimea de exploatare este mică (sub 100m), zona a treia poate să dispară.

Limita de deplasare in interiorul masivului (care nu poate fi determinată practic prin măsurători), începe la nivelul de exploatare de la 30-100 m în fața abatajului și are forma unui segment de curbă încovoiat spre exterior, până la marginea zonei de influență de la suprafață. Dreapta care unește marginea albiei de scufundare cu muchia spațiului exploatat, face cu orizontala un unghi limită de influență, care are pentru strate orizontale, în funcție de propietățile masivului, valori între 40-60o. Acest unghi definește limita de influență la suprafață și nu pe cea din interiorul masivului. În plan vertical masivul suferă o comprimare în interiorul zonei exploatate și întindere deasupra acesteia. Deformarea produsă de straturile încovoiate peste marginea abatajului pe de o parte și cea care apare pe marginea abatajului , pe de altă parte, are ca rezultat micșorarea grosimii stratelor în fața abatajului prin închiderea parțială a porilor (in roci șistoase volumul porilor este de 15-20%). În zona de detensionare, deasupra zonei exploatate, stratele suferă o întindere de-a lungul normalei, ducând la afânarea temporală a stratelor (în special în apropierea suprafeței) deci la o creștere în grosime.

Simultan cu deplasarea rocilor se produce redistribuirea tensiunilor în masivul care înconjoară lucrarea minieră, cu formarea zonelor de presiuni ridicate (de reazem) și de presiune scăzută (de descărcare). Zonele tensiunii de reazem și de descărcare apar ca rezultat al atârnării stratelor de roci deasupra lucrării miniere și al transmiterii unei părți din greutatea stratelor de roci atârnate direct asupra masivului nesubminat. Stâlpii de cărbune care înconjoară lucrarea minieră, masa rocilor de deasupra și de sub stâlpi se găsesc în condițiile presiunii de reazem și drept urmare se comprimă, iar rocile slabe au tendința de curgere plastică în direcția lucrărilor miniere.

La stratele de roci amplasate deasupra și sub lucrările de abataj apare o descărcare a presiunii normale.

După formele de deplasare și caracterul deformării stratelor de roci, în masa subminată după terminarea procesului de deplasare, se pot distinge mai multe zone de mișcare, printre care cele mai importante sunt: I-zona deplasării complete (de descărcare); II a, II b-zonele săgeții de încovoiere maximă; III a, III b-zonele presiunilor de reazem (fig. 4).

Fig. 4 Schema generală a zonelor de influență și de deplasare: 1 – albia de scufundare;

2 – epura tensiunilor normale; 3 – graficul deformațiilor rocilor după normală

Zona deplasării complete (I) COD este amplasată deasupra părții medii a lucrării miniere și se caracterizează prin aceea că stratele de roci în limita acestei zone, după terminarea procesului de deplasare, ocupă o poziție paralelă celei inițiale. Vectorii deplasării punctelor în această zonă sunt îndreptați pe normala la strat și practic sunt egali între ei în limitele fiecărui strat.

Zona deplasărilor complete este luată aproximativ și se delimitează cu linii, duse de la marginea lucrării miniere sub unghiurile deplasărilor complete și .

Zonele de încovoiere maximă a rocilor (II a și II b) determină apariția deformațiilor de compresiune și tracțiune în sens paralel cu stratificația.

Zonele presiunii de reazem sau de compresiune a rocilor după normala pe stratificație (III a, III b), apar între limitele LB și KJ ale influenței exploatării și EG și FH ale spațiului exploatat.

În opinia unor cercetători deasupra zonelor presiunii de reazem s-ar găsi așa numitele zone ale deformațiilor mici (VII a și VII b), în care apar atât deformații de tracțiune cât și de compresiune după normala pe stratificație. Potrivit acelorași păreri rocile superioare se deplasează practic fără deformații după normala la stratificație (zonele VIII a și VIII b).

În rocile din culcușul zăcământului se produce, de asemenea, redistribuirea tensiunilor, cu manifestarea presiunii de reazem și a descărcării de tensiuni. Presiunea de reazem atrage o compresiune puternică a rocilor, în timp ce în zonele de descărcare rocile sunt supuse unor fenomene de ridicare înspre spațiul exploatat, astfel în culcușul unui strat se disting: zonele de comprimare a rocilor (IV a și IV b), zonele de ridicare neuniformă (V a și V b) și zona ridicării uniforme (VI).

Conturul ALBIJKM, care cuprinde toate zonele enumerate, delimitează domeniul de influență a lucrărilor de exploatare în stadiul considerat. Tipurile și zonele de mișcare descrise se întâlnesc în orice condiții de zăcământ, însă în cazul înclinărilor medii și mari, ele au particularități specifice generate în principal de apariția alunecării rocilor după plane de stratificație.

În urma unor măsurători recente au fost evidențiate următoarele consecințe generate de subsidență în perimetrele exploatabile (active sau închise) Lonea, Petrila, Livezeni, Aninoasa:

în toate cazurile studiate suprafața a fost afectată de exploatarea subterană a stratelor de grosime medie și mare (str. 13 str. 5 și str. 3), cu înclinări de la aproximativ 5-10o, în cazul E.M. Livezeni partea sudică, până la 80o, la E.M. Bărbăteni, primele felii exploatate;

deplasările verticale maxime sunt cuprinse între 704 mm, în cazul exploatării stratului 3, cu grosimea de aproximativ 35 m și înclinare 65o, la E.M. Petrila la o adâncime de exploatare de 450 m, până la 19741 mm în cazul exploatării stratului 3, cu grosimea de aproximativ 10-60m și înclinare 23o -37o, la E.M. Lonea la o adâncime de exploatare de 350 m.