Expropierea Pentru Cauza de Utilitate Publica
Expropierea pentru cauza de utilitate publica
Cuprins
cap.1 Noțiuni introductive și reglementare legală
1.1 Principiile exproprierii
1.2 Obiectul exproprierii
1.3 Transferul amiabil al imobilelor proprietate privată
cap.2 Utilitatea publică și declararea ei
cap.3 Exproprierea investițiilor străine
cap.4 Măsuri premergătoare exproprierii (etapa administrative)
cap.5 Despăgubirea expropriatului și transferul dreptului de proprietate
5.1 Stabilirea despăgubirilor
5.2 Funcționarea comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor
5.3 Plata despăgubirilor și punerea în posesie a expropriatorului
cap.6 Măsuri suplimentare de protecție a proprietarului imobilului expropriat
6.1 Retrocedarea imobilului expropriat
6.2 Dreptul de prioritate la închiriere39
6.3 Dreptul de prioritate la înstrăinare
6.4 Efectele juridice mediate ale exproprierii în ipoteza înțelegerii părților
Anexe
Bibliografie
Introducere. Proprietatea publică. Considerații generale
În conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, proprietatea publică este definită ca fiind dreptul de proprietate ce aparține statului sau unei unități administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declarația legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiția să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege (art.858 NCC).
Deși inițial proprietatea publică și regimul juridic al acesteia a fost reglementat în cuprinsul Legii nr. 213/2998 privind proprietatea publică și regim juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, o parte din dispoziții au fost preluate de Noul Cod Civil (NCC), în Titlul VI denumit ,,Proprietatea publicăˮ. Ca o consecință a acestui fapt, prin art.89 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, titlul legii nr. 213/1998 a fost modificat, având următorul cuprins: ,,Legea privind bunurile proprietate publicăˮ.
Față de prevederile inițiale, noțiunea de proprietate publică pune în evidență dreptul de proprietate asupra domeniului public aparținând statului sau unei unități administrativ-teritoriale, drept ce are un regim juridic distinct de cel al dreptului de proprietate privată. Astfel, pot fi identificate subiectele de drept titulare ale dreptului de proprietate publică, respectiv statul și unitățile administrativ-teritoriale. Prin preluarea dispozițiilor art.2 din Legea nr.213/1998, art. 858 NCC stabilește categoria bunurilor ce constituie obiectul dreptului de proprietate publică, respectiv bunuri care, potrivit legii sau prin natura loc, sunt de uz sau de interes public.
Astfel, constituie obiect exclusiv al proprietății publice bogățiile de interes public ale subsolului, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil, de interes național, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite prin lege organică (art. 859 NCC).
Noul Cod Civil face o primă delimitare între domeniul public și domeniul privat în cuprinsul alin. 2 al art. 859, în funcție de natura bunurilor aflate în proprietatea statului și unităților administrativ-teritoriale și cărora li se aplică, după caz, regimul special al dreptului de proprietatea publică sau regimul de drept comun al proprietății private. Așadar, apartenența unui bun la domeniul public sau la domeniul privat se stabilește în funcție de două criterii: fie prevederile legii, fie criteriul afectatiunii la uzul public sau la interesul public.
Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public național, județean sau, după caz, local, delimitarea urmând a se face în condițiile prevăzute de art. 3 alin. 2, 3 și 4 din Legea nr. 213/2998.
Art. 860 alin. 3 NCC reglementează modalitatea de trecere a unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și invers, astfel că bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietății publice a statului sau a unităților administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităților administrativ-teritoriale și invers se face în condițiile legii.
În ceea ce privește cazurile de dobândire a bunurilor proprietate publică, preluând o parte din dispozițiile art. 7 din Legea nr.213/1998, art.863 NCC enumeră modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate publică, respectiv:
– prin achiziție publică, efectuată în condițiile legii;
– prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii;
– prin donație sau legat, acceptat în condițiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau prin voința dispunatorului, devine de uz ori de interes public;
– prin convenție cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau voința dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
– prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al acestuia sau din domeniul privat al unei unități administrativ-teritororiale în domeniul public al acesteia, în condițiile legii;
– prin alte moduri stabilite de lege. Și în acest caz enumerarea nu este limitativă, ultimul aliniat din articolul menționat prevede expres că dreptul de proprietate publică poate fi dobândit prin alte moduri stabilite de lege.
Referitor la apărarea dreptului de proprietate publică, art.865 alin. 1 NCC instituie o obligație în sarcina titularului dreptului de proprietate, statul și unitățile administrativ-teritoriale, de a apăra dreptul de proprietate publică. Titularului dreptului de proprietate publică i se recunoaște calitatea procesuală activă și pasivă pentru a putea sta în fața instanțelor de judecată, în calitate de reclamant sau pârât, în acțiunile având ca obiect apărarea dreptului de proprietate publică. Alin. 2 al aceluiași articol stabilește două obligații în sarcina titularilor drepturilor de proprietate publică, respectiv să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de proprietate publică și să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în condițiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
Față de cele menționate mai sus, NCC devine sediul materiei pentru reglementarea dreptului de proprietate publică și a celorlalte drepturi corespunzătoare proprietății publice și, paradoxal, NCC devine izvor de drept public.
Raporturile de drept public sunt caracterizate prin aceea că întotdeauna unul dintre subiectele sale este statul sau o autoritate publică, iar părțile nu se află în poziții titulare egale de drepturi și obligații. Formă de activitate specifică dreptului public este aceea a actului unilateral, în principiu obligatoriu și executoriu din oficiu, deoarece se bucură de prezumția de legalitate.
Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, mai exact nu pot fi înstrăinate; ele pot fi date numai în administrare sau în folosință, concesionate sau închiriate, în condițiile legii; nu pot fi supuse executării silite și asupra lor nu se pot constitui garanții reale; nu pot fi dobândite de către alte persoane prin uzucapiune sau prin efectul posesiei de buna-credință asupra bunurilor mobile. Prin urmare, bunurile proprietate publică nu sunt în circuitul civil și, implicit, nu pot forma obiectul de reglementare a Codului civil, deoarece acesta a fost gândit pentru bunurile supuse comerțului, adică cele aflate în circuitul civil.
Cat privește limitele de exercitării dreptului de proprietate publică, art. 862 NCC conține o nouă dispoziție, ce nu se regăsește în Legea nr. 213/1998, potrivit căreia exercitarea dreptului de proprietate publică se face în limitele prevăzute de cod și de lege, fiind susceptibilă, astfel, de orice limitare pentru respectarea dreptului de proprietate privată, compatibilă cu uzul sau interesul public căruia îi sunt destinate bunurile.
În acest sens, a fost exprimată opinia că cele două forme de proprietate, publică și privată, care îmbracă regimuri juridice diferite, dreptul de proprietate publică fiind, de fapt, o excepție de la dreptul comun, sunt în mod egal garantate și ocrotite de lege. În consecință, dreptul de proprietate publică nu este reglementat ,,preferențialˮ față de dreptul de proprietate privată.
Totuși, în urma caracteristicilor expuse mai sus, se poate concluziona că introducerea proprietății publice și a regimului juridic a acesteia în cuprinsul NCC este în măsură să creeze confuzii privind caracterul special al dreptului de proprietate publică.
1.Noțiuni introductive și reglementare legală
În scopul realizării unor lucrări de interes public și având în vedere caracterul de excepție prevăzut în Constituția României și în Codul Civil , cedarea dreptului de proprietate privată , care are un caracter absolut și inviolabil , se poate face prin expropriere . În acest scop a fost adoptată Legea Nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare , în care sunt cuprinse dispoziții legale cu privire la etapele procedurii de expropriere, modalitățile , atribuțiile autorităților publice în materie , măsurile prealabile și premergătoare exproprierii. Tot în Legea Nr.33/1994 , republicată, se reglementează și stabilirea despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesia expropriatorului.
De-a lungul timpului doctrina a formulat mai multe definiții a termenului expropriere , putem aminti pe cea potrivit căreia exproprierea reprezintă o excepție de la caracterele absolut și inviolabil al dreptului de proprietate sau actul puterii de stat competente, prin care se realizează trecerea în proprietate publică a unor bunuri imobile proprietate privată, necesară executării unor lucrări de interes public, în schimbul unei despăgubiri.
În literatura de specialitate, în urma unor analize asupra caracterelor, excepțiilor și prevederilor din legislație , s-a conturat definiția potrivit căreia exproprierea este o operațiune juridică cu structură complexă, desfășurată după o procedură specială , care are ca principale efecte stingerea forțată a dreptului de proprietate privată asupra unui imobil corelată cu nașterea dreptului de proprietate publică asupra acestuia, pentru cauză de utilitate publică, și plata către cel expropriat a unei juste și prealabile despăgubiri.
Conform dispozițiilor constituționale , nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Aceleași mențiuni sunt prevăzute atât în art.1 din Legea nr.33/1994 unde se prevede faptul că exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire cât și în art.562 alin.(3) NCC potrivit căruia exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire. Această dublă condiționare a exproprierii asigură caracterul său previzibil și echitabil.
Foarte interesant este faptul că intervenția exproprierii se face doar în cazul în care părțile nu reușesc să convină asupra altei modalități de transmitere a imobilului în proprietatea publică (donație, vânzare, schimb) conform cu art. 4 din Legea 33/1994.
Procedeul de achiziție forțată a bunurilor imobiliare a fost creat de Revoluția franceză, care a proclamat dreptul de proprietate ca un drept natural și intangibil, opunându-l suveranității statului, și a introdus principiul că nimeni nu poate fi expropriat decât numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o justă și prealabilă despăgubire.
1.1 Principiile exproprierii
În art. 44, alin. 3, din Constituție, se statuează că "Nimecăruia exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă și prealabilă despăgubire. Această dublă condiționare a exproprierii asigură caracterul său previzibil și echitabil.
Foarte interesant este faptul că intervenția exproprierii se face doar în cazul în care părțile nu reușesc să convină asupra altei modalități de transmitere a imobilului în proprietatea publică (donație, vânzare, schimb) conform cu art. 4 din Legea 33/1994.
Procedeul de achiziție forțată a bunurilor imobiliare a fost creat de Revoluția franceză, care a proclamat dreptul de proprietate ca un drept natural și intangibil, opunându-l suveranității statului, și a introdus principiul că nimeni nu poate fi expropriat decât numai pentru cauză de utilitate publică și numai după o justă și prealabilă despăgubire.
1.1 Principiile exproprierii
În art. 44, alin. 3, din Constituție, se statuează că "Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire". Această despăgubire se stabilește, potrivit art. 44, alin. 6 din Constituție, "de comun acord cu proprietarul sau în caz de divergență , prin justiție". Într-un sens asemănător, în art. .civ. se precizează că "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire". Ideile conținute în aceste texte sunt reluate în art. 1 din legea nr. 33/1994, în care se arată că "Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".
Din aceste reglementări rezultă principiile exproprierii, care se înfățișează cu adevărate condiții fundamentale ale acestei operațiuni juridice.
A. Existența unei cauze de utilitate publică. Mai întâi, exproprierea se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică, adică numai în împrejurări excepționale. Sublinierea caracterului excepțional al exproprierii este necesară întrucât această operațiune juridică nu determină doar limitarea sferei de exercitare a dreptului de proprietate privată, ci chiar de lipsirea de acest fapt. Este motivul pentru care tratarea instituției exproprierii trebuie să se facă separat de reglementările care instituie diferite limite ale exercitării dreptului de proprietate privată. Acest caracter excepțional al exproprierii impune că stabilirea lucrărilor de utilitate publică să se facă potrivit legii, iar, în cazuri cu totul deosebite, chiar prin lege.
Este de observat că, deși în toate textele menționate mai sus, se face vorbire de o cauză de utilitate publică, în art. 5 din Legea nr. 33/1994 se precizează că "Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local". În același sens, în legile speciale, care menționează diferite cauze de utilitate publică se folosește întotdeauna expresia lucrări de utilitate publică . Așadar, sfera noțiunii de cauză de utilitate publică este limitată de legiuitor, deocamdată, la lucrările de utilitate publică. În absența împrejurărilor care să învedereze necesitatea efectuării unor asemenea lucrări, nu se poate invoca și declară o altă cauză de utilitate publică, cu excepția ipotezei în care cauza de utilitate publică este declarată chiar prin lege. Chiar și într-o asemenea situație de excepție, trebuie să fie vorba de o lege organică, pentru că numai astfel se poate deroga de la regulă cuprinsă în art. 5 din Legea nr. 33/1994 , o normă care are caracter organic, întrucât privește condițiile exproprierii și deci regimul juridic general al proprietății, în sensul art. 73 lit. (m) din Constituție.
În art. 6 din Legea nr. 33/1994 sunt menționate lucrările de utilitate publică. Fără să fie limitativă în sensul categoriilor de lucrări de utilitate publică, aceasta are totuși o semnificație juridică deosebită, întrucât, "Pentru orice alte lucrări decât cele menționate în art.6, utilitatea publică se declară, pentru fiecare caz în parte, prin lege " (art. 7, alin. 3). Altfel spus, enumerarea este limitativă în ceea ce privește lucrările pentru care utilitatea publică se poate declara prin procedură administrativă. În ce privește caracterul legii prin care se poate declara utilitatea publică a unei lucrări, alta de cât cele menționate în art. 6, este vorba de o lege ordinară. Două argumente conduc la această concluzie. Mai întâi, când nu se precizează că este vorba de o lege organică, de regulă măsură respectivă poate fi adoptat printr-o lege ordinară. Acest argument nu este însă suficient, întrucât, dacă măsura respectivă ține de domeniul legii organice, ea n-ar putea fi luată printr-o lege ordinară. Ori, și acesta este al doilea argument, în cazul prevăzut de art. 7 , alin. 3 din Legea nr. 33/1994 , este vorba de o măsură cu caracter individual, iar nu de una normativă. Ca urmare, deși este vorba de o măsură de expropriere, ea nu privește regimul general al proprietății, neavând caracter normativ. Dacă însă utilitatea publică se decalară cu caracter generic, deci pentru o anumită categorie de lucrări, iar nu pentru o lucrare determinată, legea are caracter organic.
Aceeași concluzie este valabilă și în situațiile prevăzute în art.7, alin. ultim. Conform acestui text "Tot prin lege se poate declara utilitatea publică în situații excepționale, în cazul în care – indiferent de natura lucrărilor – sunt supuse exproprierii lăcașuri de cult, monumente, ansambluri și situri istorice, cimitire, alte așezăminte de valoare națională deosebită ori localități urbane sau rurale în întregime".
În legătură cu acest ultim text legal, să apreciat că monumentele, ansamblurile și siturile istorice, fac parte din domeniul public, potrivit art. 5, alin. 1, din legea nr. 18/1991 republicată, și ca urmare, nu s-ar mai pune problema exproprierii lor. Într-o altă interpretare, să considerat că legiuitorul a dorit doar să indice calea prin care asemenea bunuri pot fi dezafectate pentru realizarea unor lucrări de utilitate publică, fără să se pună problema exproprierii lor. În realitate, dispozițiile art. 5, alin.1 din legea nr. 18/1991 republicată, se referă numai la bunurile care se află în patrimoniul titularului domeniului public. Pentru a vorbi de apartenența unui bun la domeniul public sau la domeniul privat este necesar ca bunul respectiv să se afle în patrimoniul titularului acelui domeniu. Sau nu este exclus ca anumite monumente, ansambluri și situri istorice să se afle în proprietate privată a altor persoane de cât statul și comunitățile locale.
Cum am văzut, în diferite legi speciale sunt precizate anumite lucrări de utilitate publică. Indiferent dacă acești lucrări se încadrează sau nu în vreuna dintre categoriile enumerate în art.6 din Legea nr. 33/1994, menționarea lor într-o lege specială nu echivalează cu însăși declararea utilității publice. Dimpotrivă, pentru declararea utilității publice, trebuie să fie urmată procedura prevăzută în Legea exproprierii. Această concluzie include și ideea potrivit căreia dacă este vorba de alte categorii de lucrări de cât cele menționate în art. 6, declararea utilității publice trebuie să se facă prin lege.
Exproprierea monumentelor istorice și a zonelor de protecție a acestora, poate fi inițiată numai cu avizul Ministerului Culturii și Cultelor, iar nesocotirea acestei existențe, constituie infracțiune, așa cum se prevede în art. 54, alin. 1 din Legea nr. 422/2001 republicată.
O situație specială este reglementată în Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, art. 2. Așadar, în această situație, declarația de utilitate publică este făcută chiar prin lege, în mod generic, pentru orice fel de lucrări viitoare din această categorie. Întrucât această declarație are ca obiect o categorie de lucrări, în mod generic, norma legală respectivă are caracter organic.
B.Existența unei despăgubiri drepte și prealabile. Acest al doilea principiu al exproprierii impune existența unei despăgubiri drepte și prealabile. Cauza de utilitate publică poate justifica măsură exproprierii, dar nu îl scutește pe expropriator de plată unei compensări pentru pierderea pe care o suferă proprietarul și, eventual, ceilalți titulari de drepturi reale cu privire la bunul expropriat. Altfel spus, exproprierea se poate face numai pe baza unei despăgubiri. Aceasta trebuie să fie dreaptă, adică să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsură exproprierii.
Astfel, conform art.26, alin. 1 din Legea nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". Nuanțând această dispoziție de principiu, legiuitorul a adăugat în alineatul 2 al acestui articol că "La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanță vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia".
În ipoteza exproprierii parțiale, valoarea părții expropriate dintr-un imobil nu va putea fi redusă nici dacă partea de imobil rămasă neexpropriata va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor care se vor realiza. Sporul de valoare respectiv ar putea să fie dedus numai din valoarea daunelor, adică din valoarea prejudiciului suferit de proprietar sau de alte persoane îndreptățite în urma exproprierii, valoarea distinctă de aceea a bunului expropriat. Această deducere nu este însă obligatorie, ea fiind lăsată la latitudinea instanței de judecată, cum rezultă din art.26, alin. 4 din Legea nr. 33/1994.
Caracterul just al despăgubirii exclude orice fel de plafonare a acesteia.
Dar despăgubirea trebuie să fie nu numai dreaptă, ci și prealabilă. Caracterul prealabil al despăgubirii este o garanție importantă acordată persoanelor îndreptățite la despăgubire. Într-adevăr, numai în acest fel o persoană expropriată nu numai că își păstrează aceeași valoare a activului patrimonial, dar are și posibilitatea efectivă să înlocuiască, în patrimoniul sau, dreptul real pierdut în urma exproprierii cu o lichiditate, iar nu cu o simplă creanța a cărei realizare ar fi incertă.
C. Exproprierea se dispune și despăgubirea se stabilește prin hotărâre judecătorească. Principiul separației puterilor în stat, consacrat expres în actualul alin. 4 al art. 1 din Constituție, este una dintre cele mai eficiente bariere în calea abuzului de putere. Or, în materia exproprierii, abuzul de putere ar produce consecințe extrem de grave, fiind un pericol pentru dreptul de proprietate privată, drept fundamental al omului. Iată de ce exproprierea este posibilă numai prin convergența dintre acțiunile celor trei puteri ale statului: puterea legislativă care emite reglementarea generală a exproprierii și, în unele cazuri, stabilește chiar cauza de utilitate publică; puterea executivă, care declanșează procedura exproprierii și, de ce mai multe ori, declară, în condițiile legii, utilitatea publică a unor lucrări; puterea judecătorească, cheamă să aprecieze dacă sunt îndeplinite toate cerințele legale ale exproprierii, fără de care n-ar putea fi înfrântă opoziția proprietarului la luarea acestei măsuri.
Într-adevăr, dacă există acordul părților, respectiv acordul încheiat între o anumită autoritate publică și titularii drepturilor reale cu privire la un anumit imobil, transferul dreptului de proprietate și sumele cuvenite acestor titulari sunt efectul convenției încheiate cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a mai fi necesară procedura exproprierii. Această ipoteză este expres prevăzută în art.4, alin. 1 din Legea nr. 33/1994 . În alineatul 2 al aceluiași articol se precizează că "În cazul în care acordul de voința al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubiri, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii". Nici în această a doua ipoteză nu mai este necesară parcurgerea întregii proceduri a exproprierii, fiind aplicabile numai dispozițiile care reglementează etapa judiciară a exproprierii, precum și sub aspectul efectelor juridice ale exproprierii. Această soluție este echitabilă, iar faptul că în art.4, alin. 2 se face trimitere numai la "cuantumul sau natura despăgubirii, potrivit capitolului 4 din prezența lege"se explică prin obiectul de reglementare a textului, iar nu prin intenția legiuitorului de a înlătura aplicarea prevederilor legale care reglementează celelalte efecte juridice ale exproprierii.
Dacă a fost deja declanșată procedura exproprierii, înțelegerea părților poate interveni în orice etapă, fie atât cu privire la expropriere, cât și la cuantumul despăgubirilor, fie numai cu privire la expropriere, urmând ca, în acest al doilea caz, despăgubirile să fie stabilite de instanță de judecată. Această soluție este valabilă și în etapa administrativă a procedurii exproprierii (art.24, alin. 2 din Legea nr. 33/1994), cât și în etapa judiciară a exproprierii ( art.24, alin. 1 și 2 din Legea 33/1994). În toate cazurile, convenția are natură juridică a unui contract de tranzacție, cu caracter extrajudiciar sau judiciar, în funcție de etapa în care se încheie.
În absența înțelegerii părților, exproprierea se dispune și despăgubirea se stabilește prin hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 44 alin. 3 și alin. 6 din Constituție, în formă revizuită. Conform ultimului alineat, "Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție". Pe de altă parte, în alin. 3 se prevede că despăgubirea trebuie să fie prealabilă. Așa fiind, exproprierea nu poate opera în caz de divergență a părților decât după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. Așadar, în caz de divergență, singura diferență față de reglementarea de drept comun se referă la inițiatorul procedurii prevăzute în art. 21-27 din Legea nr. 33/1994; în ipoteza de drept comun, inițiatorul este expropriatorul, iar în ipoteza specială, inițiatorul este expropriatul sau orice altă persoană care se consideră îndreptățită la despăgubiri.
1.2 Obiectul exproprierii
Pot fi expropriate, conform legii, bunurile imobile proprietate persoanelor fizice sau a persoanelor juridice cu sau fără scop lucrativ, precum și cele aflate în proprietatea privată a comunelor, orașelor, municipiilor și județelor, pe care se realizează lucrările de utilitate publică de interes național, județean și local, apreciem că în acest ultim caz , exproprierea intervine numai atunci când utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național. Dacă, dimpotrivă, utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes local, exproprierea imobilelor proprietate privată a acelei unități administrativ-teritoriale nu este necesară, neavând nici o rațiune. Organul competent al comunei, orașului, municipiului sau județului va putea afecta bunul respectiv utilității publice pentru lucrări de interes local, ceea ce va avea ca efect trecerea acelui bun din proprietatea privată în proprietatea publică a aceleiași unități administrativ-teritoriale.
Nu pot fi supuse exproprierii terenurile proprietate publică ce aparțin statului sau unităților administrativ-teritoriale și nici bunurile imobile aflate în proprietatea privată a statului, deoarece statul, în calitatea sa de proprietar, prin organele sale competente , poate să transfere utilității publice oricare dintre bunurile imobile, pe care le are în proprietatea sa privată. Această situație v-a schimba regimul juridic al imobilelor respective prin trecerea lor din proprietate privată în proprietatea publică.
1.3 Transferul amiabil al imobilelor proprietate privată
Așa cum vom arăta imediat, legea reglementează strict și pe anumite etape procedura de urmat în cazul exproprierii. Reglementarea se regăsește în art.4 alin.(1) din Legea nr.33/1994, unde se prevede că cei interesați pot conveni atât asupra modalității de transfer al dreptului de proprietate, cât și asupra cuantumului și naturii despăgubirii, cu respectarea dispozițiilor legale privind condițiile de fond, de formă și de publicitate, fără a se declanșa procedura de expropriere prevăzută în lege, și alin. (2) totodată, în cazul în care acordul de voința al părților privește numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu și cuantumul sau natura despăgubirii, instanțele judecătorești vor lua act de înțelegerea părților și vor stabili numai cuantumul sau natura despăgubirii.
În consecință, legiuitorul dă posibilitatea încheierii unei înțelegeri între titularul dreptului de proprietate asupra imobilului vizat de către expropriator prin încheierea unui contract civil, care poate interveni în orice fază a procedurii de expropriere până în momentul soluționării cererii de expropriere de către instanță de judecată competentă și chiar și în această fază a procedurii, pe calea tranzacției încheiate de părți și constatate de instanță. Cele două situații prezentate în art.4 alin. (1) și (2) reprezintă modalități alternative la expropriere.
2. Utilitatea publică și declararea ei
Utilitatea publică a unor lucrări se fundamentează pe calitatea acestora de a satisface interesul general, conferită de o autoritate publică competentă. Condițiile excepționale în care o persoană poate fi privată de proprietate presupun:
– existența unei cauze de utilitate publică de interes local sau național;
– declararea utilității publice să se facă potrivit legii.
Declararea utilității publice a bunurilor supuse exproprierii reprezintă astfel o etapă premergătoare acestei proceduri, exproprierea neputând fi hotărâtă de instanțele judecătorești, decât după ce utilitatea publică s-a declarat. Doar îndeplinindu-se această condiție a declarării utilității publice se poate trece la etapa următoare.
Așa cum am mai arătat, exproprierea se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică iar art.5 din Legea nr.33/1994 precizează că "Utilitatea publică se declară pentru lucrări de interes național sau de interes local".
Astfel, deși legiuitorul folosește expresia de "cauză de utilitate publică", sfera acestei noțiuni, se rezumă deocamdată, tot în virtutea legii la lucrările de utilitate publică. Acestea sunt enumerate în art.6 din Legea nr.33/1994 însă caracterul enumerării nu este limitativ, deoarece în art.6 alin.3 se dispune că "Pentru orice alte lucrări decât cele menționate în art.6 , utilitatea publică se declară , pentru fiecare caz în parte, prin lege". Mai mult decât atât, tot prin lege se poate declara utilitatea publică în situații excepționale, cum ar fi: exproprierea unor lăcașuri de cult, monumente, ansambluri și situri istorice , cimitire, alte așezăminte de valoare națională deosebită ori localități urbane sau rurale , în întregime , altele decât cele aflate în domeniul public al statului .
Drept exemplu ne poate servi Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean sau local, cu modificările și completările ulterioare, prin care se extinde procedura generală prin materia exproprierii și la infrastructură feroviară, aeriană și navală, lucrări ce țin de gospodăria apelor, lucrărilor miniere de interes național pentru exploatarea zăcămintelor de lignit și lucrărilor de interes național referitoare la dezvoltarea liniilor de transport și distribuția energiei, și ale cărei dispoziții conform art.34 "se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr.33/1994, precum și cu cele ale Codului Civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu contravin prevederilor prezenței legi".
În conformitate cu dispozițiile art.2 alin. (1) din Legea nr. 255/2010, sunt declarate de utilitate publică următoarele lucrări:
– lucrări de construcție, reabilitare și modernizare de drumuri de interes național, județean și local, precum și toate lucrările de construcție, reabilitare și extindere a infrastructurii feroviare publice, lucrările necesare dezvoltării rețelei de transport cu metroul și de modernizare a rețelei existente, lucrările de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, precum și a infrastructurii de transport naval;
lucrările din domeniul gospodăririi apelor, respectiv construcțiile hidrotehnice și lucrările anexe, acumulările de apă permanente și nepermanente, cantoanele de exploatare, digurile de apărare împotriva inundațiilor, construcțiile și instalațiile hidrometrice, instalațiile de determinare automată a calității apei, lucrările de amenajare, regularizare sau consolidare a albiilor, canalele și derivațiile hidrotehnice, stațiile de pompare, precum și alte construcții hidrotehnice realizate pe ape, lucrări de renaturare, reabilitare zone umede și asigurarea conectivității laterale;
lucrările de construcție, reabilitare, modernizare, dezvoltare și ecologizare a zonei litorale a Mării Negre, precum și a stațiunilor turistice de interes național;
lucrările de interes național pentru realizarea, dezvoltarea și producerea de energie electrică, transport și distribuție de gaze naturale, extracției de gaze naturale, precum și lucrările de dezvoltare, modernizare și reabilitare a Sistemului național de transport al țițeiului, gazolinei, etanului, condensatului;
lucrările miniere de interes național pentru exploatarea zăcămintelor de lignit, care se execută în baza unei licențe de exploatare de către operatorii economici aflați sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;
– lucrările de amenajare, dezvoltare sau reabilitare a pârtiilor de schi, cu instalațiile de transport pe cablu aferente, lucrările de amenajare a instalațiilor și echipamentelor de producere a zăpezii și gheții artificiale și de întreținere a pârtiilor , instalațiile pentru iluminatul pârtiilor de schi și alte echipamente necesare dezvoltării domeniului schiului, amenajarea, dezvoltarea sau reabilitarea pârtiilor destinate practicării celorlalte sporturi de iarnă – biatlon, bob, sanie, sărituri de la trambulină – a patinoarelor și echiparea cu instalațiile și echipamentele corespunzătoare, cuprinse în Programul național de dezvoltare a turismului "Schi în România" , aprobat prin Legea nr. 526/2003, cu modificările și completările ulterioare;
– lucrările de realizare Sistemului național al perdelelor forestiere de protecție, precum și lucrările de împădurire a terenurilor degradate;
lucrările de interes public de construcție, reabilitare și modernizare a infrastructurii de alimentare cu apă, a infrastructurii de apă uzată și lucrările de construcție, reabilitare și modernizare a stațiilor de epurare.
Lucrările de utilitate publică declarate în Legea nr. 255/2010, enumerate mai sus, includ totalitatea lucrărilor prealabile, a lucrărilor execuției propriu-zise, precum și a celor ce urmează finalizării operațiunilor de construire, reabilitare, dezvoltare, modernizare, deviere, extindere, amenajare, ecologizare etc.
Revenind la dispozițiile Legii nr.33/1994, declararea utilității publice a imobilelor supuse procedurii exproprierii nu poate fi hotărâtă fără înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajarea teritoriului și efectuarea unei cercetări prealabile aprobate în conformitate cu legea. Această cercetare prealabilă este înscrisă în art.9 unde se prevede că pentru lucrările de interes național și local cercetarea se face de către comisii numite pentru fiecare lucrare ce urmează a se efectua, în conformitate cu dispozițiile legal, și are ca scop să stabilească dacă există elemente care să justifice interesul național sau local, avantajele economico-sociale, ecologice sau de orice altă natură care susțin necesitatea lucrărilor și nu pot fi realizate prin alte metode decât exproprierea.
Utilitatea publică se declară de către Guvern sau de către consiliile județene, după cum lucrările sunt de interes național și respectiv local. Pentru lucrările de interes local care se desfășoare pe teritoriul mai multor județe utilitatea publică se declară de o comisie compusă din președinții consiliilor județene respective, iar în caz de dezacord, utilitatea publică în cauză poate fi declarată de către Guvern.
Componența comisiilor pentru lucrările de interes local este stabilită prin dispozițiile art.6-7 din Regulament , cu respectarea prevederilor Legii nr.215/2001 cu modificările și completările ulterioare.
Excepție de la regulă menționată anterior este situația de urgență extremă, impusă de executarea imediată a unor lucrări ce interesează apărarea țării, ordinea publică și siguranța națională și în caz de calamități naturale, situație prevăzută de art.32 din Legea nr.33/1994, unde prin decizia primului-ministru se constituie comisiile pentru efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice, indiferent dacă lucrarea este de interes național sau local.
Conform Regulamentului, întreaga cercetare prealabilă se face pe baza unei documentații numită "dosar pentru cercetarea prealabilă". Hotărârile comisiei se iau prin vot deschis cu majoritate simplă, iar în caz că voturile au rezultat egal președintele comisiei deține votul decisiv.
Expropriatorul este desemnat prin actul de declarare a utilității publice, obligația de a-l transmite,în copie și în termeni de 5 zile de la comunicarea acestuia, revenindu-i secretariatului.
În urma cercetării prealabile se întocmește un proces-verbal care se înaintează Guvernului sau, după caz, Consiliului județean, respectiv Consiliului General al Municipiului București, care la rândul lor, în baza rezultatelor cercetării prealabile vor adopta actul de declarare a utilității publice care este supus publicării, conform dispozițiilor Legii nr.33/1994 prin afișare la sediul consiliului în a cărui rază este situat imobilul și prin publicare în Monitorul Oficial al României, iar actul de declarare a utilității publice de interes local se afișează la sediul consiliului local în a cărui rază este situat imobilul și se publică în presă locală.
3. Exproprierea investițiilor străine
Istoric, exproprierea investițiilor străine a apărut în contextul în care s-a născut și dreptul de proprietate publică, vorbind aici în sensul în care atributul de expropriere a fost exercitat de o structură relativ instituționalizata, similară cu formațiunile statale de astăzi. Cu toate acestea ocurențele au fost izolate până la dezvoltarea puternică a fenomenului investițiilor străine din secolul al XIX-lea.
Investițiile străine sunt făcute anticipându-se că ele nu vor fi expropriate. Nimeni nu ar învești nimic dacă ar ști dinainte că cineva îi va expropria investițiile. În momentul în care aceste investiții străine au fost făcute, în secolul al XIX-lea și la începutul secolului XX, nu se punea problema exproprierii. Încă de la început, anumite țări au arătat o anumită ostilitate față de capitalul străin dar cea mai mare parte a lor au realizat că pot obține un enorm avantaj din aceste investiții străine. Investiția stăina aduce un capital extrem de util dezvoltării țării dar generează concomitent și probleme privind protecția investițiilor străine contra exproprierii de către țara de destinație. Cu toate acestea, multe dintre țările de destinație nu au putut rezista tentației de a expropria direct sau indirect investițiile străine.
Garanțiile oferite de către Guvernele paradisurilor fiscale în privința protecției împotriva exproprierii și naționalizării îi ajută pe investitori în alegerea acestor paradisuri tocmai ca urmare a numărului imens de naționalizări și exproprieri realizate de unele state ale lumii.
Investițiile străine sunt protejate contra exproprierii de niște mecanisme internaționale care încă nu au un contur bine definit. Există și tratate internaționale care conțin prevederi specifice pentru protecția investițiilor străine dar au aplicabilitate dificilă chiar dacă este una directă. Totuși aceste tratate au fost semnate de către state care vor a asigura și aplicabilitatea în sine.
Tot de aplicabilitate directă, dar mai restrânsă, sunt tratatele bilaterale pe care țările le încheie între ele în vederea protecției investițiilor străine reciproce.
Atât în legislația locală majoritară, cât și în legislația comunitară și internațională, sunt prevăzute norme cu privire la "expropriere" sau "măsuri echivalente exproprierii", în acest sens fiind și O.U.G. nr.92/1997 privind stimulare investițiilor directe: "garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent". În plus față de termenul de expropriere, sunt de asemenea folosite cuvinte, cum ar fi: "deposedare", "luare", "deprivare" sau "privare".
Exproprierea sau "privarea de proprietate" poate, de asemenea, interveni prin interferența statală în folosință dreptului de proprietate sau a beneficiilor dreptului de proprietate chiar atunci când proprietatea nu este rechiziționata și titlul de proprietate valabil nu este afectat. Aceste măsuri luate de un stat au un efect similar exproprierii sau naționalizării și în general sunt numite expropriere "indirectă".
Astfel se conturează trei forme ale exproprierii în materia investițiilor străine. Primă situație este cea a exproprierii directe, cu compensare, a doua este reprezentată de exproprierea indirectă cu compensare și ultima de exproprierea indirectă dar fără o măsură corelativă de compensare.
Exproprierea este directă, atunci când o investiție este naționalizată, sau altfel expropriată, prin transfer direct al titlului de proprietate sau rechiziționare fizică totală. Legea internațională este clară în stabilirea faptului că rechiziționarea unui titlu de proprietate valabil constituie un caz de expropriere supusă compensării.
Majoritatea tratatelor nu au însă dispoziții aplicabile exproprierii indirecte fără compensație, cu excepția Convenției Europene a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, a recent încheiatului Tratat de comerț liber – UȘA și a noilor modele de tratate bilaterale ale USA și Canada.
În contextul legii internaționale, termenul "proprietate" se referă atâta la proprietatea tangibilă, cât și cea intangibilă. Conform prevederilor art.1139 din Acordul Nord American de Comerț Liber definiția "investiției" acoperă, printre altele "bunuri imobile sau alt drept de proprietate, tangibil sau intangibil, dobândit în așteptarea sau folosit în scopul beneficiilor economice sau alte scopuri de afaceri". În același sens cea mai mare parte a tratatelor bilaterale conțin o definiție relativ standard a investiției, care, de asemenea, acoperă proprietatea intangibilă: "proprietatea intelectuală și drepturile contractuale".
Drept exemplu ne pot servi tratatele încheiate recent între SUA și țări precum Australia, Chile, Central America, Morocco și Singapore prevăd că "O acțiune sau serie de acțiuni ale unei părți nu constituie o expropriere decât dacă interferează cu un drept de proprietate tangibil sau intangibil său interes de proprietate într-o investiție".
Una dintre primele situații materializate în care o încălcare a drepturilor de proprietate intangibilă a fost considerată o expropriere a fost căzut Proprietarilor de Vase Norvegiene.Cu toate că reprezentanții Statelor Unite au susținut că au rechiziționat doare vasele și nu și contractele esențiale asupra acestora, Tribunalul a decis că rechiziționarea unor drepturi auxiliare acelor formal rechiziționate a avut loc și că această rechiziționare este supusă obligației de compensare.
Cu toate acestea anumite interese sau drepturi de proprietate intangibile, nu pot fi, prin ele însele, capabile de a fi expropriate, dar pot fi privite ca elemente de valoare a afacerii, cum ar fi: dreptul la fondul comercial, dreptul de acces pe piață, dreptul la cota de piață, etc.
În România, protecția investițiilor străine se materializează prin dispozițiile Constituției, art.41, și ale Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, prin Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară în vederea realizării unor obiective de interes național, județean și local, și prin O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe astfel cum aceasta a fost completată prin Legea nr. 241/1998 pentru aprobarea O.U.G nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe, precum și prin Acordurile sau Tratatele internaționale bilaterale sau multilaterale la care România se constituie ca parte semnatară.
Deoarece dispozițiile Constituției, ale Legii 33/1994 și ale Legii 255/2010 sunt dezbătute pe larg în mai multe ipostaze din această lucrare, în continuare ne vom opri la reglementările specifice exproprierii investițiilor străine.
Art.4 din O.U.G. nr. 92/1997 privind stimularea investițiilor directe stipulează că: investițiile efectuate în România, precum și posesia, folosință și dispoziția asupra unei proprietăți beneficiază de garanțiile și facilitățile prevăzute de prezența ordonanța de urgență. Investitorii din România beneficiază, în principal, de următoarele garanții și facilități: […] c) garanții împotriva naționalizării, exproprierii sau altor măsuri cu efect echivalent; […], iar în alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "Regimul juridic prevăzut la alin.(1) și (2) nu se aplică investitorilor care operează și investițiilor care funcționează în zone libere sau în zone reglementate prin legi speciale."
În continuare, O.U.G. nr. 92/1997 detaliază prevederile specifice exproprierii în art. 8, astfel: "(1) Investițiile nu pot fi naționalizate, expropriate sau supuse unor măsuri cu efect echivalent, exceptând cazurile în care o astfel de măsură întrunește cumulativ, următoarele condiții: a) sunt necesare pentru cauza de utilitate publică; b) sunt nediscriminatorii; c) se efectuează în conformitate cu prevederile exprese ale legii; d) se fac cu plata unei despăgubiri prealabile, adecvate și efective. (2) Despăgubirea prevăzută la alin. (1) lit. d) va fi echivalentă cu valoarea justă de piață a investiției expropriate la momentul imediat anterior exproprierii sau înainte ca exproprierea iminentă să devină cunoscută într-un mod care să afecteze valoarea investiției. […] (4) Investitorul afectat are dreptul la o examinare promptă a cazului sau, a evaluării investiției sale și a plății despăgubirii, conform legii române, examinare efectuată, după caz, de către o autoritate judecătorească sau de către o altă autoritate independentă și competentă, conform tratatelor internaționale în materie la care România este parte."
Se impune de precizat că în urma Deciziei Curții Constituționale a României nr. 4 din 3 iulie 1992 că folosirea termenului de "naționalizare" a fost declarată neconstituționala de Curte, desigur în limitele obiectului cu care a fost sesizată Curtea.
Din examinarea dispozițiilor constituționale, și mai ales a celor cuprinse în art.41 și art.135, rezultă că numai exproprierea este nominalizată și, deci, admisă ca modalitate de trecere silită, prin dispoziția autorităților statale competente, a unor bunuri din proprietatea privată în proprietatea publică a statului. Din nici un text constituțional nu rezultă posibilitatea "naționalizării" că transfer de proprietate rezultând dintr-o decizie a autorităților publice competente, căreia proprietarul sau proprietarii trebuie să i se conformeze. Lipsa nominalizării "naționalizării"din Constituție nu este întâmplătoare, ea este rezultatul voinței constituantului de a înlătura dintre mijloacele de transfer al proprietății acele modalități care, fiind interpretabile și ridicând suspiciuni mai ales cât privește cauza lor, pot duce la abuz din partea autorităților publice și, deci, la încălcarea libertăților publice.
Așadar, caracterul fundamental al dreptului de proprietate este subliniat odată în plus în Constituție și conservarea căruia constituie unul din scopurile societății organizate statal. Din valoarea constituțională a dreptului de proprietate rezultă că trăsăturile sale fundamentale și modalitățile de transfer sunt de nivelul constituției și nu al legilor. Se poate concluziona că legea nu poate modifica, adaugă sau contraveni dispozițiilor clare constituționale. Astfel văzute lucrurile, urmează a se constata că unii ca posibilitate de trecere silită în proprietatea publică a bunurilor proprietate privată este exproprierea. Această modalitate este îndestulătoare din punct de vedere juridic.
În materia exproprierii investițiilor străine, "armele legale"sunt în primul rând tratatele bilaterale încheiate între România și țara investitorului respectiv, urmate ulterior de tratatele sau acordurile internaționale la care, eventual, părțile au aderat.
Conform UNCTAD, România se află printre primele state în regiunea centrală și este europeană, ca număr de tratate bilaterale pentru investiții încheiate cu alte țări, aceste fiind în număr de peste 80.
De asemenea, România este parte pentru Reglementarea Diferențelor Relative între State și Persoane ale altor State, ceea ce face că, în cazul unui litigiu privitor la investiții, acesta să fie dedus spre judecare Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferențelor Relative (ICSID) din Washington, o instituție de arbitraj a Băncii Mondiale. ICSID va judeca conform regulilor proprii de arbitraj și, de asemenea, va verifica dacă prevederile tratatelor bilaterale de investiții reprezentative în cauză au fost încălcate de către statul chemat să răspundă.
4. Măsuri premergătoare exproprierii (etapa administrativă)
Totalitatea măsurilor premergătoare exproprierii pentru cauză de utilitate publică sunt cuprinse în Legea nr. 33/1994 mai exact în capitolul III. Aici se regăsesc, sub forma imperativă, pașii ce trebuie parcurși pentru exproprierea imobilului, întocmirea documentațiilor cadastrale și transferul imobilului către expropriator.
Mai nou s-a introdus și obligativitatea motivării hotărârii comisiei de analize a întâmpinărilor ce au fost formulate față de propunerile de expropriere, ceea ce garantează atât transparența actului decizional cât și posibilitatea cenzurării lui de către instanță de judecată, în conformitate cu art. 20 din lege. Așadar, motivarea hotărârii constituie o condiție de a cărei îndeplinire depinde însăși valabilitatea respectivului act . În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, după declararea utilității publice expropriatorul imobilului va executa planurile cuprinzând terenurile și construcțiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor, precum și a ofertelor de despăgubire. Documentele vor fi depuse la consiliul local al comunei, orașului sau municipiului din a cărei raze face parte imobilele supuse aprobării pentru expropriere.
Procesul-verbal întocmit că urmărea efectuării cercetării prealabile și propunerile de expropiere formulate de către expropriator se vor notifica persoanelor titulare a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, în termen de 15 zile de la publicarea actului de declarare a utilității publice naționale sau locale. Proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză pot face întâmpinare împotriva propunerilor de expropriere în termen de 45 de zile de la data primirii notificării. Aceasta se depune la primarul comunei, orașului sau municipiului din raza căreia face parte imobilul în cauză. De precizat că formularea întâmpinării împotriva propunerilor expropriatorului, după cum reiese din textul art. 14 alin. (1) nu este o obligație ci doar un drept oferit titularilor de drepturi reale asupra imobilului supus exproprierii.
Totodată, nu poate fi neobservabil faptul că legiuitorul dă dreptul de a formula întâmpinare numai proprietarilor și titularilor altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, așa cum reiese din art. 14 din Legea nr. 33/1994. Totuși aici ar merita să se intervină cu o schimbare în dispozițiile articolului în cauză pe motiv că acest drept ar trebui conferit și persoanelor interesate deoarece în acest mod le-ar fi asigurată protecția reală a intereselor lor, simplă posibilitate pe care o au aceștia de a se informa nefiind suficientă. Drept exemplu ne poate servi cazul vecinilor bunului expropriat cărora, datorită exproprierii celui din imediata lor apropiere, le-ar putea fi afectat dreptul de proprietate sau de folosință asupra imobilului proprietate personală sau ar fi lipsiți de o anumită servitute.
Dacă s-a formulat totuși o întâmpinare, primarul o va primi, o va înregistra și va consemna ofertele de despăgubire și pretențiile. În termen de 30 de zile după expirarea termenului de 45 de zile de la primirea notificării privind exproprierea, întregul dosar care va cuprinde propunerile de expropriere formulate de expropriator, ofertele de despăgubire, listele privind titularii de drepturi precum și eventualele întâmpinări va fi înaintat, după caz, al Guvernului, pentru lucrările de interes național respectiv, la consiliul județean sau al Municipiului București, pentru cele de interes local.
Întâmpinările se soluționează în termen de 30 de zile de o comisie alcătuită din 3 specialiști din domeniul de activitate în care se utilizează lucrarea de utilitate publică, 3 proprietari de imobile din municipiul, orașul său comună în care sunt situate imobilele propuse pentru expropriere, aleși prin tragere la sorți dintr-o listă de minim 25 de proprietari, precum și primarul localității. Comisia va lucra sub conducerea unui delegat al Guvernului, în cazul lucrărilor de interes național, sau a unui delegat al consiliului județean ori al Consiliului General al Municipiului București, în cazul lucrărilor de interes local, ca președinte. Nu pot face parte din comisie proprietarii imobilelor care sunt în cauză, rudele și afinii lor până la al patrulea grad inclusiv, persoanele care dețin funcții în administrația publică locală sau centrală și care au interes în executarea lucrărilor și nici membrii comisiei care au declarat utilitatea publică. Dreptul de întrunire a comisiei, astfel constituite, i-a naștere doar dacă sunt prezenți 5 dintre membrii săi, decizia luându-se prin vot secret. Președintele nu are drept de vot, iar în caz de paritate a voturilor, votul primarului este preponderent.
Conform art. 17 din Legea nr. 33/1994, comisia analizează documentele prezentate, ascultând pe cei interesați, putând cere informații și date suplimentare, la solicitarea celor care i să adresat sau din oficiu. Oferta expropriatorului, pretențiile proprietarilor și ale titularilor altor drepturi reale, precum și susținerile acestora se vor formula și se vor depune în scris , trecându-se într-un proces-verbal.
Comisia se va pronunța printr-o hotărâre motivată în vederea acceptării sau respingerii propunerii de expropriere formulată de expropriator. Motivarea hotărârii este una indispensabilă și prezintă o condiție a legalității acesteia.
Tot comisia întrunită pentru soluționarea întâmpinărilor va consemna, sub semnătură acestora, și cazul în care părțile ajung la un acord în legătură cu termenii exproprierii.
Hotărârea emisă se comunică părților implicate în termen de 15 zile de la adoptare, acestea la rândul lor au drept de contestare conform termenului legal prevăzut în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
De menționat că în Legea nr.33/1994 se prevede dreptul expropriatorului de a formula noi propuneri de expropriere în baza actului de declarare a utilității publice, în cazul în care comisia de soluționare a întâmpinărilor îi respinge propunerile inițiale. Dacă și aceste noi propuneri vor fi respinse, atât expropriatorul cât și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere, pot să depună o contestație împotriva hotărârii comisiei. Aceasta se depune în termen de 15 zile de la comunicare de apel în raza căreia se află situat imobilul.
Analizând mențiunile din lege privind procedura în fața comisiei de soluționare a întâmpinărilor, concluzia care se desprinde este aceea că, această parte a etapei administrative se parcurge numai dacă s-a formulat întâmpinare. Respectiv, în absența vreunei întâmpinări din partea titularilor de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere, etapa administrativă se epuizează, iar dispozițiile privind înființarea și procedura de lucru a comisiei nu mai sunt aplicabile. Următoarea etapă este cea judiciară, reprezentată de soluționarea cererilor de expropriere de către tribunal, stabilirea despăgubirilor și intrarea în posesie a imobilului în cauză.
5. Despăgubirea expropriatului și transferul dreptului de proprietate
5.1 Stabilirea despăgubirilor
În legătură cu despăgubirea, amintim faptul că procedura de expropriere pentru cauză de utilitate publică nu se poate realiza decât după remiterea către expropriat a unei drepte și prealabile despăgubiri.
Despăgubirea este "dreaptă" întrucât vă trebui să acopere întreaga pierdere cauzată persoanelor afectate de măsură exproprierii, pierdere care, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr.33/1994, se compune din valoarea reală a imobilului precum și din prejudiciul cauzat proprietarului sau a altor persoane îndreptățite. În aceste condiții, este exclusă o plafonare legală a despăgubirii, la un anumit cuantum.
În aceeași măsură e de precizat că despăgubirea trebuie să fie și prealabilă deoarece ea constituie o garanție acordată persoanelor îndreptățite în privința păstrării aceleași valori a obiectului patrimonial prin care se înlocuiește dreptul real pierdut în urma exproprierii cu o sumă certă și nu doar cu o simplă creanța a cărei realizare ar fi incertă.
ICCJ atrage atenția asupra faptului că nu trebuie făcută confuzie între faza administrativă a procedurii de expropriere, când actele emise de autoritățile publice implicate în expropriere se contestă la instanță de contencios administrativ, așa cum este cazul în speță, când se contestă hotărârea prin care a fost soluționată întâmpinarea reclamanților, și faza judiciară care se desfășoară în fața instanței civile.
În speță , prin cererea adresată Curții de Apel Suceava și înregistrată sub numărul (…) , reclamanții B.E. și B.F. au formulat contestație împotriva hotărârii nr.4474 din 17.04.2008 emisă de către Comisia constituită de către Consiliul Județean B. în temeiul art. 15 din Legea nr. 33/1994. Au arătat reclamanții că, prin hotărârea menționată, li să respins întâmpinarea referitoare la modul de stabilire a despăgubirilor, întâmpinare în care au obiectat că nu s-a luat în considerare valoare instalației electrice trifazice și nici pagubele constând în cheltuielile de transport a unei piese de 5 tone.
În drept, au invocat prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 care stipulează că despăgubirea se compune din valoare reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului. S-au invocat și dispozițiile art. 20 din Legea nr. 33/1994.
În dovedirea cererii s-au depus înscrisuri (copia hotărârii atacate, adrese, procese verbale) .
Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Județean B a arătat că acțiunea reclamanților nu contestă procedura și măsurile premergătoare exproprierii prevăzute în art. 5 – 20 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică ci, în fapt, contestă cuantumul despăgubirilor oferite de Primăria Municipiului D. Aceasta a fost și obiectul adresei nr. 90 din 04.01.2007 formulate de reclamanți, în care aceștia specifică faptul că nu sunt de acord cu cuantumul despăgubirii stabilit. Chiar procesul verbal întocmit cu ocazia soluționării întâmpinării menționează faptul că reclamanții au doar pretenții financiare. Cu alte cuvinte, nemulțumirile reclamanților sunt strict legate de suma ce va fi primită ca despăgubire.
Ori, aceste pretenții vor fi dezbătute și soluționate de Tribunalul Județean în circumscripția căreia se află imobilul, potrivit dispozițiilor art. 25 – 27 din Legea nr. 33/1994. Reclamanții își vor valorifica dreptul de a contesta cuantumul despăgubirilor în cadrul procedurii prevăzute în capitolul 4 din Legea nr. 33/1994 și numai dacă această procedură va fi declanșată de către expropriator.
De altfel, după cum ușor se poate constata, reclamanții nu prezintă motive de nulitate care să justifice anularea Hotărârii nr. 4474/17.04.2008 a comisiei de soluționare a întâmpinărilor.
Prin decizia nr. 92/2008, Curtea de Apel Suceava și-a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul Botoșani, reținând că, reclamanții sunt de acord cu exproprierea, contestându-se doar întinderea despăgubirii fiind incidente astfel dispozițiile art. 21 și 23 din Legea nr. 33/2004.
Prin decizia nr. 1548/2008, Tribunalul Botoșani, și-a declinat competența către Curtea de Apel Suceava și a sesizat ICCJ pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Prin decizia nr. 2824/2009, ICCJ a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, reținând că instanță de contencios administrativ poate verifica dacă soluționarea întâmpinărilor s-a făcut în conformitate cu dispozițiile legale de către o comisie constituită conform prevederilor Legii nr. 33/1994, dar nu poate analiza cuantumul despăgubirilor acordate.
Chiar dacă reclamanții se declară nemulțumiți de cuantumul despăgubirilor, instanța a fost investită cu soluționarea contestației împotriva unei hotărâri emisă de comisia de soluționare a întâmpinărilor, iar în acest caz competența aparține instanței de contencios administrativ.
ICCJ mai reține că nu trebuie făcută confuzie între faza administrativă a procedurii de expropriere când actele emise de autoritățile publice implicate în expropriere se contestă la instanță de contencios administrativ, așa cum este cazul în speță, când se contestă hotărârea prin care a fost soluționată întâmpinarea reclamanților, și faza judiciară, care se desfășoară în fața instanței civile.
Numai în faza judiciară, după epuizarea fazei administrative, se pune în discuție cuantumul despăgubirilor ce vor fi acordate în conformitate cu art.23 din același act normativ, astfel că această problemă nu poate fi soluționată de instanță de contencios administrativ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanță constată că, cererea nu este întemeiată.
Reclamanții sunt nemulțumiți doar de modalitatea de calcul a despăgubirilor. Ori, în cadrul fazei administrative, instanță de contencios administrativ nu poate stabili cuantumul despăgubirilor, aceasta fiind realizată în cadrul fazei judiciare potrivit dispozițiilor art.21 din Legea nr. 33/1994, de către instanța de drept comun.
Reclamanții arată că nu se opun exproprierii și nu invocă nici un motiv de nulitate a hotărârii atacate. Nefiind invocat nici un motiv care să vicieze faza administrativă a procedurii exproprierii, instanță urmează să respingă ca nefondată plângerea formulată împotriva hotărârii nr.4474/2008 , în temeiul art.20 din Legea nr. 33/1994.
O excepție de la aceste reguli o reprezintă art.24 alin. 4 din Legea nr. 33/1994 potrivit căruia în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere exproprierea totală, instanță va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă. În caz contrat, va dispune exproprierea totală.
Pentru stabilirea despăgubirilor, instanță va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii.
Despăgubirea cuvenită expropriatorului se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite. La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanță vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobile de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Astfel, potrivit art.26 alin. 1 și 2 din aceeași Lege nr. 33/1994 despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanță vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Sintagma prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială definește prețul de piață, anume prețul cel mai probabil asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială, atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.
Stabilirea acestui preț de piață presupune administrarea de către părțile litigante a unor probatorii pertinente sub acest aspect și o apreciere a acestora de către judecătorul cauzei. Or, dacă respectarea criteriilor prevăzute de dispozițiile legale menționate poate face obiectul unei critici de nelegalitate, în sensul art. 304 pct . pr. civ., aprecierea judecătorilor de fond cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii, stabilită în concordanță cu criteriile prevăzute de textul de lege menționat, constituie o problemă de temeinicie a hotărârii care, pentru considerentele de drept mai sus arătate, scapă controlului instanței de recurs.
Tot în Legea nr. 33/1994 sunt prevăzute reglementări cu privire la cazurile imobilelor care au fost expropriate parțial. Așadar este prevăzută situația în care dacă partea rămasă neexpropriata va dobândi un spor de valoare ca urmare a lucrărilor ce se vor realiza, experții vor putea propune instanței o eventuală reducere numai a daunelor.
Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu ofertă și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî cuantumul despăgubirilor cu respectarea următoarelor limite:"
– despăgubirea nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator
– despăgubirea nu va putea fi mai mare decât cea solicitată de expropriată sau altă persoană interesată.
Drept exemplu în legătură cu aceste prevederi ne poate servi sentința civilă nr. 1422 din 16 octombrie 2008. Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de Municipiul D. în contradictoriu cu pârâta SC D.F. SĂ Suceava, privind cuantumul despăgubirilor propuse pentru exproprierea imobilului situat în mun. D., … compus din clădire și suprafața de 55 de mp teren. Drept urmare:
– a constat că pârâta este de acord cu exproprierea;
– a expropriat, pentru cauză de utilitate publică, din proprietatea pârâtei clădirea cu suprafața construită de 11 mp și suprafața de 55 mp teren, situate pe str. … și a dispus trecerea acestora în proprietatea municipiului D. după achitarea unei despăgubiri, către pârâta, în valoare de 230000 lei, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pronunțându-se astfel, instanța a avut în vedere că au fost respectate procedurile prevăzute de art. 5-13 din Legea nr. 33/1994 și a stabilit că pârâta trebuie despăgubita cu valoarea de piață a proprietății expropriate, respectiv cu suma de 230000 lei prevăzută cu titlul de preț în promisiunea scrisă de vânzare-cumpărare încheiată la 30 martie 2006 între reclamanta și SC J.C. SRL Dorohoi. A mai reținut instanță că în imobilul supus exproprierii funcționează o farmacie și un laborator farmaceutic din anul 1994, astfel că la stabilirea despăgubirii s-a ținut cont și de existența unei anumite clientele și a vadului comercial, ce determină potențialul de dezvoltare al afacerii.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei sentințe și i-a adus critici de nelegalitate numai în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, pe care le-a apreciat ca fiind exagerate.
În dezvoltare a arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994 prin ceea că a fost luat în calcul un document neconcludent, anume acea promisiune de vânzare-cumpărare, cu ignorarea concluziilor experților numiți conform acestui text de lege, care au terminat o valoare de trei ori mai mică decât aceea fixată de instanță, ținând cont de vechimea construcțiilor și starea tehnică precară ce constituie un real pericol pentru populație. De asemenea, s-a reținut, în mod eronat, că în imobilul supus exproprierii ar funcționa o farmacie și că această destinație ar avea consecințe asupra valorii despăgubirilor, deoarece pârâta l-a închiriat unui terț căruia îi aparține F.C. ce activează în acea locație.
Recursul se dovedește a fi întemeiat potrivit considerentelor ce urmează:
În conformitate cu dispoziția art. 24 alin. (2) și art. 25-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, atunci când nu există divergență asupra exproprierii, instanță constituie o comisie de experți, dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor expropriate și stabilește despăgubirea prin compararea ofertei cu pretențiile formulate de părți. Despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea propusă expropriator și nici mai mare decât aceea solicitată de expropriat. La calcularea despăgubirilor atât experții, cât și instanța de judecată trebuie să țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel din unitatea administrativ-teritoriala, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia. Valoarea despăgubirilor trebuie să exprime valoarea imobilului la data exproprierii, nu una anterioară și nicidecum una posibil a fi dobândită după expropriere.
În speță, cu toate că instanța s-a conformat dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 33/1994 și a avut la dispoziție lucrările întocmite de cei trei experți, a dat preferință, fără a motiva în vreun fel înlăturarea expertizelor, unei înțelegeri de vânzare-cumpărare încheiată de pârâta și o terță societate comercială la data de 30 martie 2006, act care se situează în afară cerințelor legii, deoarece nu exprimă prețul obișnuit de vânzare a unor imobile similare din unitatea administrativ-teritoriala respectivă și a fost încheiat cu doi ani mai înaintea efectuării expertizelor, când prețurile de pe piața imobiliară nu erau în descreștere.
Deosebit de aceasta a luat în considerare, ca semnificativ, un fapt nereal și anume cel al funcționării unei farmacii. Or, așa cum rezultă din planșele foto existente la dosar și cum este de notorietate de astfel, în zonă marea majoritate a clădirilor vechi insalubre au fost demolate, singura rămasă fiind aceea în litigiu, care adăpostește doar o florărie. Reclamanta a susținut închirierea acelui spațiu, iar pârâta nu a negat această susținere.
Se confirmă, drept urmare, nelegalitatea modalității de stabilire a despăgubirilor, motiv pentru care se impune admiterea apelului cu consecința schimbării sentinței și a rejudecării cauzei, în limitele cercetate în apel.
În rejudecare, având în vedere că, în baza dispozițiilor legale mai sus analizate, are numai atribuția de a compara cererea cu ofertă, folosindu-se de expertiză realizată conform art. 26 din Legea nr. 33/1994 și examinând concluziile experților cadastrali și constructori H.G.D., D.T. și T.C., precum și ale expertului B.G., numai pentru construcții, curtea constată următoarele:
În ceea ce privește valoarea construcțiilor, experții au concluzia apropiate, toți reținând că este vorba de o construcție veche de peste 100 de ani în stare avansată de degradare, fără instalații sanitare, fără grupuri sociale și cu risc seismic ridicat. Valori asemănătoare au propus experții H. și T. , urmând a fi însușita propunerea sumei de 82.688 lei, a cărei metodă de calcul are la baza Standardele internaționale de Evaluare IVSC 1 și standardele ANEVAR, cu raportare la caracteristicile constructive ale clădirii, într-o măsură mai mare.
Cat privește terenul, se va lua în considerare prețul de circulație de pe piața liberă, arătat de expertul D.T., de 19.800 lei, și se vor înlătura valorile mai mici propuse de ceilalți doi experți, deoarece exprimă prețul tehnic, insuficient pentru asigurarea echilibrului între interesul general al comunității și cel al expropriatului afectat de o măsură privativă de proprietate.
Așa fiind și cum nu s-a dovedit în niciun fel că ar exista și alte daune cauzate prin expropriere, curtea va stabili că reclamanta trebuie să o despăgubească pe reclamanta cu suma totală de 102488 lei, în loc de 230000 lei, în același termen de 30 de zile, dar de la rămânerea irevocabilă a sentinței, modificată parțial.
Îndreptându-ne spre Legea nr. 255/2010 republicată, unde art. 7 prevede că, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațiilor de urbanism și amenajare a teritoriului sau a documentațiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligația consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirilor la dispoziția proprietarilor de imobile, specificați conform listei proprietarilor, precum și obligația afișării listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și care fac parte din coridorul de expropriere, anterior notificării proprietarilor. În continuare, în urma solicitării expropriatorului, și în termen de 30 de zile de la publicarea hotărârii pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere, Ministerul Finanțelor Publice aprobă deschiderea de credit bugetar în contul acestuia pentru suma reprezentând valoare totală a despăgubirilor, în condițiile Legii nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În obligația expropriatorului intră pe lângă consemnarea sumelor individuale ce reprezintă plata despăgubirii pe numele expropriaților conform listei, afișarea listei imobilelor ce urmează a fi expropriate și planul topografic care conține coridorul de expropriere la sediul consiliului local și pe pagina proprie de internet și obligația de a notifica expropriaților intenția de expropriere a imobilelor cuprinse în coridorul de expropriere. Atât notificarea intenției cât și lista imobilelor ce urmează a fi expropriate se transmit prin poștă către proprietari.
Proprietarii au obligația că în termen 20 de zile calendaristice să se prezinte la sediul expropriatorului în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.
Foarte important de reținut este și faptul că prin notificarea prevăzută la art.8 alin. 1 , se va stabili și termenul de eliberare a imobilului, care nu poate fi mai mic de 30 de zile lucrătoare de la data primirii acesteia.
De precizat că în cazul exproprierii pentru realizarea obiectivelor de ecologizare și de reabilitare a zonei litorale a Mării Negre, termenul pentru prezentarea la sediul expropriatorului în vederea stabilirii unei juste despăgubiri este de 20 de zile lucrătoare.
Sumele individuale prevăzute la art. 7 pot fi suplimentate, prin hotărâre a Guvernului, la cererea expropriatorului, în situația modificării numărului imobilelor necesare a fi expropriate, precum și în cazul în care expropriatorul și expropriatul convin asupra unei sume de bani cu titlul de despăgubire pentru imobilul supus exproprierii.
În termen de 5 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la art. 8, expropriatorul are obligația emiterii deciziei de expropriere.
5.2 Funcționarea comisiei de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale și acordarea despăgubirilor
După cum ne arată dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, titularii drepturilor reale, precum și alte persoane care justifică un interes legitim, trebuie să adreseze o cerere în vederea obținerii despăgubirilor pentru imobilele expropriate.
În termen de 5 zile, expropriatorul numește comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real, câte una la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale, pentru a constata acceptarea sau, după caz, neacceptarea cuantumului despăgubirii de către proprietar sau titularii altor drepturi reale asupra imobilului în cauză.
Comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altui drept real nu are personalitate juridică. Comisia este formată din 5 membri, după cum urmează:
– primarul unității administrativ-teritoriales sau, în lipsa acestuia, viceprimarul;
– un reprezentant al instituției prefectului;
– un reprezentant al oficiului de cadastru și publicitate imobiliară;
– doi reprezentanți ai expropriatorului, având calificare juridică.
Comisia își începe activitatea la sediul consiliului local/ Consiliul General al Municipiului București, iar ședințele comisiei se vor ține zilnic până la data la care vor fi emise și comunicate, potrivit legii, toate hotărârile de acordare a despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii. Comisia este legal întrunită și își poate desfășura lucrările în prezența a cel puțin 3 membri, prezența reprezentanților expropriatorului fiind obligatorie.
Revenind la termenul "cerere" precizat mai sus, acesta ne este explicat de art. 19 alin. 2 din lege, prin care se precizează că reprezintă o manifestare de voința exprimată în scris de către titularul/titularii dreptului de proprietate sau al/ai altor drepturi reale sau de către persoanele care justifică un interes legitim, fiind însoțită și documentele doveditoare prevăzută de lege. Această cerere depusă în vederea plății despăgubirilor trebuie să cuprindă următoarele elemente: numele și prenumele persoanei interesate, adresa de domiciliu, documentele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului expropriat, în original sau în copie legalizată și opțiunea privind cuantumul despăgubirii. Acestea se depun în termen de 10 zile de la data aducerii la cunoștință a exproprierii.
De remarcat este însă faptul că termenul "cerere" are mai degrabă caracter de opoziție a ofertei expropriatorului deoarece exproprierea va avea loc cu sau fără voia expropriatului, acesta având dreptul doar de contestare a cuantumului despăgubirilor stabilite de expropriator.
În scopul de a nu bloca/întârzia realizarea obiectivelor, Legea nr 255/2010 prevede și toate situațiile ce se pot ivi în practică, după cum urmează:
Astfel, în cazul în care titularii drepturilor reale nu depun cererea și/sau documentele doveditoare a drepturilor de proprietate sau altor drepturi reale asupra imobilelor supuse exproprierii, expropriatorul va notifica acestora sumele propuse pentru plata despăgubirilor și le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatorului.
În cazul în care despăgubirile referitoare la același imobil, sunt cerute în concurs sau în contradictoriu de mai multe persoane aparent îndreptățite, despăgubirile se vor consemna pe numele tuturor, urmând să fie împărțite potrivit legii civile. Despăgubirea va fi eliberată numai titularilor drepturilor dovedite prin acte autentice și hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau prin certificatul de moștenitor eliberat de notarul public. Eventualele litigii amâna eliberarea despăgubirilor consemnate.
În situația în care imobilele expropriate sunt proprietatea unei persoane decedate, despăgubirea se va consemna pe seama defunctului. Despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de calitate de moștenitor, certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
În situația în care imobilele expropriate fac obiectul unei succesiuni, iar succesorii nu sunt cunoscuți sau nu pot prezenta certificat de moștenitor, dacă procedura succesorală este deschisă, despăgubirea se va consemna pe seama succesiunii. În ipoteza în care procedura succesorală nu este deschisă, un reprezentant al expropriatorului este îndreptățit să solicite informații asupra deschiderii succesiunii, iar suma reprezentând despăgubirile va fi consemnată într-un cont distinct, pe seama succesiunii. Despăgubirile vor fi eliberate numai succesorilor care își vor dovedi calitatea cu certificatul de moștenitor sau cu hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă.
Prin derogare de la prevederile art. 21, alin 5 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, imobilele pentru care s-au formulat notificări de restituire, care fac parte din coridorul de expropriere, sunt expropriate în condițiile prezenței legi sau, după caz, transferate în domeniul al statului și în administrarea autorităților prevăzute la articolul 2 din lege.
În cazul în care titularul sau unii dintre titularii dreptului real, aflați în concurs, nu este de acord cu despăgubirea stabilită, suma reprezentând despăgubirea se consemnează pe numele titularului sau, după caz, al titularilor. Despăgubirea va fi eliberată în baza cererii formulate în acest sens, însoțită de acte autentice sau de hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă de stabilire a cuantumului despăgubirii ori, după caz, de declarație autentică de acceptare a cuantumului despăgubirii prevăzute în hotărâre de stabilire a despăgubirii.
În situația în care persoană îndreptățită nu este de acord cu cuantumul despăgubirii, comisia face mențiune despre această situație în procesul-verbal, arătând că persoană îndreptățita este în drept să se adreseze instanței de judecată în condițiile prevederilor art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Procesul-verbal se semnează de către membrii comisiei și de către persoana îndreptățită sau se menționează faptul că aceasta nu poate semna ori refuză se semneze.
În toate cazurile, comisia va emite o hotărâre de stabilire a despăgubirilor în termen de 2 zile de la încheierea procesului-verbal, care va cuprinde mențiuni referitoare la:
– data emiterii și componența comisiei;
– elementele de identificare a imobilului afectat: județul, localitatea, numărul cadastral și numărul de carte funciară, după caz, suprafață și numele proprietarului/deținătorului;
– datele de identificare a titularului cererii, dacă a fost formulată cererea, numele și prenumele persoanelor îndreptățite să primească despăgubiri sau mențiunea conform căreia nu a fost depusă nici o cerere întemeiată pe dispozițiile art.5 din Legea nr. 255/2010;
– acordul/dezacordul persoanelor îndreptățite (titularul/titularii dreptului de proprietate sau al/ai altor drepturi reale sau persoanele care justifică un interes legitim) să primească despăgubiri cu privire la cuantumul despăgubirilor, exprimat în cuprinsul procesului-verbal, sau mențiunea referitoare la neprezentarea acestuia în fața comisiei;
– valoarea despăgubirilor și modul de plată a acestora;
– documentele avute în vedere la emiterea hotărârii;
– concluzia comisiei și textul de lege pe care se întemeiază;
– calea de atac împotriva hotărârii și termenul în care poate fi exercitată.
Hotărârea de stabilire a cuantumului de despăgubire emisă în condițiile Legii nr. 255/2010 se comunică solicitantului, precum și celorlalți titulari ori, după caz, titulari aparenți ( cei care nu au făcut încă dovada vreunui drept asupra imobilului supus exproprierii), se afișează în extras la sediul consiliului local pe raza căruia se află situat imobilul expropriat și în extras pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Din momentul emiterii hotărârii comisiei, expropriatorul are la dispoziție 90 de zile să efectueze plata despăgubirilor către titularii dreptului de proprietate asupra imobilelor expropriate.
De menționat faptul că hotărârea emisă de comisia de verificare a dreptului de proprietate sau a altor drepturi reale poate fi revocată dacă există motive temeinice. Revocarea ei va fi notificată și titularului cererii.
În cazul în care expropriatul este nemulțumit de cuantumul despăgubirii, acesta are la dispoziție un termen de 3 ani de la data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,sub sancțiunea decăderii, timp în care se poate adresa instanței judecătorești competente. De precizat că se poate contesta doar cuantumul despăgubirii nu și transferul dreptului de proprietate către expropriatorul imobilului.
Cererea astfel formulată se soluționează în baza art. 21 – 27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii. Aceste cereri sunt scutite de taxă judiciară de timbru și sunt de competența instanțelor de drept comun.
De reținut faptul că atât procedura de expropriere, cât și obiectivele de utilitate publică ce fac obiectul legii privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local nu pot fi suspendate sau sistate la cererea vreunei persoane care invocă existența unor litigii privind posesia ori proprietatea imobilului expropriat.
5.3 Plata despăgubirilor și punerea în posesie a expropriatorului
Exproprierea are ca prim efect nașterea unor raporturi juridice obligaționale între expropriator și proprietarul și titularii celorlalte drepturi reale constituite asupra imobilului expropriat. Primul subiect în cauză are calitate de debitor, al doilea fiind creditor.
Așadar, observăm faptul că exproprierea este și un izvor de obligații civile pe lângă calitatea de izvor al dreptului de proprietate publică.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 33/1994, după ce s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, acestea vor fi plătite în orice mod, după cum s-au înțeles părțile, sau în lipsa acordului, după cum va stabili instanță prin hotărâre definitivă și irevocabilă, stabilind totodată și termenul de plată, care nu va depăși 30 de zile de la emiterea ei. Tot prin hotărâre judecătorească, definitivă și irevocabilă, se produc și următoarele efecte:
– Imobilul expropriat intră în domeniul public liber de orice sarcini, din momentul îndeplinirii de către expropriator a tuturor obligațiilor stabilite în sarcina sa prin hotărârea judecătorească de expropriere;
– ipoteca și privilegiul se strămută de drept asupra despăgubirilor stabilite, iar servituțile stabilite prin fapta omului se sting în măsura în care devin incompatibile cu situația naturală și juridică a obiectului urmărit prin expropriere, raporturile obligaționale dintre vechiul și noul proprietar rămânând supuse dreptului comun;
– uzul, uzul fructul, ambitația și superficia, precum și orice alte drepturi reale, cât și concesionarea și atribuirea în folosință se sting prin efectul exproprierii, titularii acestora având dreptul la despăgubiri din partea expropriatorului;
– orice locație încetează de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de expropriere;
– în cazul exproprierii unei clădiri cu destinație de locuință, evacuarea persoanelor care le ocupă în mod legal în calitate de proprietari și a chiriașilor a căror contract de închiriere a fost legal perfectat, înainte de înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului, nu se va putea face decât după asigurarea de către expropriator a spațiului de locuit, potrivit legii, la cererea acestor persoane. Măsură de rezolvare a cererilor privitoare la asigurarea spațiului de locuit pentru persoanele îndreptățite trebuie cuprinsă în hotărârea judecătorească de expropriere, iar evaluarea despăgubirii trebuie să cuprindă și prejudiciul cauzat proprietarilor sau chiriașilor, prin obligarea lor la mutarea din clădirea expropriată;
– punerea în posesie asupra terenurilor cultivate sau a celor cu plantații se va face numai după ce recolta a fost culeasă, cu excepția cazului în care în valoarea despăgubirii a fost cuprinsă și valoarea estimată a recoltei neculese.
Ca excepție, punerea în posesie imediată a expropriatorului poate fi dispusă prin hotărâre judecătorească doar în situația de urgență extremă impusă de executarea imediată a unor lucrări care interesează apărarea țării, ordinea publică și siguranța publică, cu obligația expropriatorului de a consemna în termenul de 30 de zile, pe numele expropriaților, sumele stabilite drept despăgubire, conform procedurii.
În ceea ce privește plata despăgubirilor, pentru imobilele expropriate în baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 255/2010, se face în baza cererilor adresate de către titularii drepturilor reale, precum și de către orice persoană care justifică un interes legitim, document ce va conține numele și prenumele titularilor drepturilor reale, adresa de domiciliu și actele doveditoare referitoare la existența drepturilor reale asupra bunului imobil expropriat.
Potrivit art. 21 din lege, în termen de cel mult 90 de zile de la data emiterii hotărârii comisiei de stabilire a cuantumului despăgubirilor, expropriatorul efectuează, plata despăgubirilor către titularii drepturilor de proprietate asupra imobilelor expropriate sau consemnarea acestora.
Dacă expropriații nu depun cererea și/sau documentele doveditoare a dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii, expropriatorul este obligat să îi notifice în legătură cu sumele propuse pentru plata despăgubirilor și le va consemna într-un cont bancar deschis pe numele expropriatului, acestea urmând a fi eliberate în condițiile Legii nr. 255/2010.
Potrivit Normei metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010, consemnarea despăgubirilor se va face de către expropriator la unitățile bancare, după următoare procedură:
– în cazul în care există un singur titular de drepturi reale, al cărui drept este recunoscut de comisia constituită de expropriator, expropriatorul va consemna despăgubirile pe numele acestuia;
– în cazul în care există mai mulți titulari de drepturi reale care nu au convenit asupra despăgubirilor, expropriatorul va consemna despăgubirile pe numele tuturor. La cererea expropriatorului, unitatea bancară va elibera despăgubirile persoanelor care își probează dreptul real în fața expropriatorului, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sau în temeiul unui alt act autentic prin care se consfințește învoiala tuturor titularilor de drepturi reale cu privire la cuantumul despăgubirilor ce le revin fiecăruia dintre ei;
– în cazul în care există mai multe persoane care pretind în contradictoriu un drept real, expropriatorul va consemna despăgubirile pe numele tuturor părților aflate în litigiu. La cererea expropriatorului, unitatea bancară va elibera despăgubirile persoanei care își probează dreptul real în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile;
– în cazul în care titularul unic sau unul/unii dintre titularii de drepturi reale a/au decedat și procedura succesorală a fost deschisă, expropriatorul va consemna despăgubirile pe seama succesiunii într-un cont deschis pe numele notarului pe rolul căruia se află procedura succesorală, cu mențiunea că suma reprezintă despăgubire în temeiul legii. La cererea expropriatorului, suma va fi eliberată de către notar moștenitorilor, pe bază de certificat de moștenitor sau în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
– în cazul în care titularul unic sau unul/unii dintre titularii de drepturi reale a/au decedat și succesiunea nu a fost deschisă, expropriatorul va solicita deschiderea succesiunii. În acest caz, procedura de consemnare și de acordare a despăgubirilor este cea prevăzută la alin. precedent.
Decizia de expropriere emisă de către expropriator are titlu executoriu și produce efecte din momentul emiterii ei. Orice contestație asupra acestei decizii nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile în cauză.
Așadar, pentru urgentarea procedurii de expropriere, legiuitorul a stabilit faptul că transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor din proprietatea privată a persoanelor în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data emiterii deciziei de expropriere, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirii. Acesta dă posibilitatea expropriatorului să înceapă desfășurarea lucrărilor de utilitate publică imediat ce despăgubirile au fost consemnate. Lucrările nu pot fi stopate chiar dacă expropriatul sau orice persoană interesată a formulat acțiune în instanță.
Decizia de expropriere va fi afișată la sediul consiliilor locale de pe raza unităților administrativ-teritoriale afectate de coridorul de expropriere, precum și pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
După emiterea deciziei de expropriere și întocmirea documentației, expropriatorul solicită intabularea dreptului de proprietate, respectiv a dreptului de administrare asupra coridorului de expropriere.
Ulterior operațiunii de intabulare, expropriatorul are obligația de începe lucrările într-un termen considerat rezonabil, în funcție de complexitatea acestora.
În temeiul dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 255/2010, sunt lovite de nulitate absolută actele juridice, avizele, acordurile, permisele sau autorizațiile care au ca obiect imobilele supuse exproprierii și sunt emise sau se încheie după data afișării hotărârii comisiei privind cuantumul despăgubirii.
6. Măsuri suplimentare de protecție a proprietarului imobilului expropriat
În ceea ce privește expropriatul, Legea nr. 33/1994 prevede unele măsuri menite să întregească regimul de protecție a interesului privat, în măsură să asigure o protecție suplimentară fostului proprietar al imobilului expropriat.
6.1 Retrocedarea imobilului expropriat
Astfel, conform art.35 din Legea nr. 33/1994, " Dacă în termen de un an bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat sau, după caz, lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică".
Așadar, temeiul nașterii dreptului la retrocedare este un izvor complex de raporturi juridice în structura căruia intră exproprierea și neutilizarea imobilului expropriat în termen de un an potrivit scopului de utilitate publică. Termenul de neutilizare este precizat de către legiuitor ca fiind vorba de neînceperea lucrărilor de utilitate publică. Deci dacă lucrările au început, nu se mai poate vorbi despre neutilizarea imobilului expropriat potrivit scopului de utilitate publică. Totuși, rămâne să ne confruntăm cu termenul de începerea și neînceperea lucrărilor de utilitate publică. Clarificarea acestor termene o regăsim în două cazuri particulare de expropriere: primul fiind art. 4 alin. 2 din Legea nr. 1/2000 unde este prevăzut că întocmirea proiectului pentru lucrările de utilitate publică și al doilea – art. 11, alin. 2 din Legea nr. 10/2001 care prevede că demolarea construcțiilor expropriate , nu echivalează cu începerea lucrărilor de utilitate publică. De aici se poate deduce că însăși punerea în aplicare a proiectului reprezintă momentul începerii lucrării de utilitate publică pentru care a operat exproprierea.
Termenul de un an începe să curgă de la data luării în posesie a imobilului. Acest termen măsoară durata neutilizării imobilului potrivit scopului de utilitate publică, durate care are valoarea unei condiții pentru nașterea și exercitarea dreptului de retrocedare.
Dreptul la retrocedare are un caracter potestativ, în sensul că titularul sau, prin manifestare să unilaterală de voință, are capacitatea de a modifica o situație juridică existența și poate obține restituirea dreptului de proprietate asupra imobilului, expropriatorul având obligația să se supună voinței expropriatului. În vederea protejării dreptului de proprietate deținut de către expropriator, acesta poate emite o nouă declarație de utilitate publică ceea ce duce la stingerea dreptului potestativ al expropriatului. Condiția este ca declarația de utilitate publică să intervină înainte de introducerea cererii de retrocedare la instanță competentă. S-a recunoscut că de dreptul de retrocedare beneficiază și succesorii universali sau cu titlu universal al acestor persoane.
Realizarea dreptului de retrocedare se poate face ori prin înțelegerea părților, atât timp cât expropriatorul acceptă restituirea bunului expropriat, ori pe cale judecătorească.
În cazul în care retrocedarea se face pe cale judecătorească, cererea se depune la tribunalul în a cărei raze este situat imobilul. După verificarea de către acesta a îndeplinirii condițiilor și dacă se ajunge la o concluzie afirmativă, va stabili prețul imobilului potrivit procedurii de la expropriere, în sensul că se va desemna o comisie de experți care va analiza imobilul și va ține seama de valoarea de circulație a imobilului.
Acțiunea în retrocedare nu se confunda cu acțiunea în revendicare. În timp ce acțiunea în revendicare presupune că reclamantul a pierdut doar posesia bunului, iar instanță este chemată să îi recunoască dreptul de proprietate și, pe cale de consecință, să dispună restituirea posesiei de la pârâtul neproprietar, acțiunea în retrocedare vizează atât renașterea dreptului de proprietate privată, cât și restituirea posesiei, întrucât, în urma exproprierii, reclamantul a fost lipsit și de dreptul de proprietate, iar nu numai de posesie.
În toate cazurile însă, nu este vorba despre restituirea propriu-zisă a dreptului de proprietate, ci de încetarea dreptului de proprietate publică și de nașterea, în același moment, a dreptului de proprietate privată. Prin această precizare se evita încălcarea dispozițiilor constituționale care consacră inalienabilitatea proprietății publice.
Operația juridică a retrocedării are o natură juridică proprie, neputând fi asimilată altor figuri juridice.
6.2 Dreptul de prioritate la închiriere
Dreptul prioritar la închiriere, consacrat de art. 34 din Legea nr. 33/1994, oferă posibilitatea expropriatului de a utiliza imobilul expropriat dacă expropriatorul își manifestă intenția de a-l închiria indiferent de durată neutilizării bunului de către expropriator în scopul de utilitate publică stabilit prin lege. Că natura juridică, dreptul de prioritate la închiriere este un drept potestativ, imprescriptibil. El se stinge însă în momentul în care începe efectuarea lucrărilor.
Noțiunea de expropriat este echivocă în cuprinsul legii. Ținând seama de finalitatea urmărită de legiuitor, finalitate comună tuturor efectelor juridice mediate ale exproprierii, rezultă că și în ipoteza art. 34 în sfera noțiunii de expropriat intră proprietarul exclusiv ( ceea ce presupune și superficiarul), coproprietarii și nudul proprietar al imobilului expropriat.
6.3 Dreptul de prioritate la înstrăinare
Dacă nu au început efectuarea lucrărilor de utilitate publică, iar expropriatorul își manifestă voința de a înstrăina imobilul, expropriatul are un drept prioritar la dobândire, conform art. 37 din Legea nr. 33/1994
Dreptul de prioritate la dobândire este defapt,în realitate, un drept de prioritate la cumpărare, declarația rezultă din faptul că acest drept are ca obiect numai contractele translative de proprietate cu titlul oneros și comutative, mai mult de atât, și pentru că în textul legii este folosit expres noțiunea de preț.
Pentru a putea fi înfăptuit dreptul prioritar la dobândire, imobilul trebuie mai întâi trecut din domeniul public în domeniul privat al statului, pe cale administrativă, deoarece dreptul de proprietate publică este inalienabil.
Natura juridică a acestui drept este una potestativă. El se naște numai dacă nu au început lucrările de utilitate publică, iar expropriatorul își manifestă intenția de a înstrăina imobilul.
În acest scop, expropriatorul are obligația să notifice oferta de înstrăinare fostului proprietar în condițiile art. 35 din legea privind exproprierea, expropriatorul trebuie să stabilească un preț, care nu poate fi mai mare de cât despăgubirea actualizată. Expropriatul are un termen de 60 de zile de la primirea notificării, în care poate accepta sau refuză oferta propusă de expropriator. În cazul în care acest termen se scurge fără ca acesta să dea un răspuns pozitiv sau negativ, după caz, dreptul de prioritate se stinge, astfel încât expropriatorul poate înstrăina bunul oricărei alte persoane.
Dacă expropriatorul nu respectă dreptul de prioritate la dobândire al expropriatului, înstrăinând bunul altei persoane, fie înainte de notificare, fie înainte de primirea acceptării ofertei de vânzare, acceptare făcută în termenul de 60 de zile, expropriatul are dreptul să introducă o acțiune pentru nulitatea relativă a contractului de vânzare-cumpărare.
6.4 Efectele juridice mediate ale exproprierii în ipoteza înțelegerii părților
În situația în care părțile s-au înțeles cu privire la expropriere și la despăgubire, indiferent de momentul în care a intervenit înțelegerea, se pune problema dacă se mai produc efectele mediate ale exproprierii, respectiv dacă fostul proprietar mai beneficiază, în condițiile legii, de dreptul la retrocedare, de dreptul la prioritate la închiriere și de dreptul de prioritate la cumpărare. Deși în practică judiciară pare să se fi dat un răspuns negativ acestei probleme, în măsura în care înțelegerea a fost realizată ținând seama de iminența declanșării sau continuării procedurii exproprierii, voința persoanelor supuse exproprierii nu mai este liberă. Ca urmare, se justifică și în această situație nu numai producerea efectelor imediate, ci și a celor mediate ale exproprierii.
Anexa 1
Buletinul casației, Revista oficială a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Jurisprudența, Doctrină, Comunicări;
nr. 4/2006, Ed. C.H. Beck
Imobil expropriat pentru cauză de utilitate publică.
Acțiunea în constatarea caducității decretului de expropriere pentru motivul că lucrările de utilitate publică nu au fost realizate în termen de un an de la data actului de expropriere.
Legea nr. 33/1994
Legea nr. 10/2001
Interpretarea corectă a art. 35 din Legea nr. 33/1994, este aceea că, în cazul imobilelor expropriate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, termenul de un an prevăzut de lege se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 și, evident, numai în măsura în care lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea "nu au fost începute". Odată începute obiectivele de investiții susținerile privind caducitatea actului de expropriere sunt neîntemeiate.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, Decizia nr. 1656 din 15 februarie 2006.
Reclamanții Z.M.D. , Z.O. și S.L. , au chemată în judecată municipiul Cluj-Napoca, prin primar și Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând Tribunalului Cluj, să constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 32/1983 în ce privește exproprierea terenurilor nr. top 14879, 14880, 14881, identificate actualmente în C.F. 12822 în proprietatea Statului Român, să dispună retrocedarea în favoarea reclamanților a acestor terenuri în suprafața totală de 788 mp, ieșirea din indiviziune, prin crearea unor loturi separate, înscrise separat în cartea funciară, pentru reclamanți, restul rămânând în proprietatea statului și să dispună intabularea dreptului de proprietate a reclamanților, în indiviziune, cu titlul de drept lege și moștenire.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul revendicat nu este afectat de construcții, nu a fost utilizat în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost preluat, lucrările prevăzute realizându-se parțial și nu pe numerele topografice ale reclamanților ( proprietari sau moștenitori ai proprietarilor expropriați).
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 323/2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluția fiind menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, potrivit deciziei nr.102 din 12 iunie 2003 prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, instanță având în vedere următoarele considerente:
– caducitatea este ineficacitatea unui act juridic valid ce nu a produs încă efecte și care se datorează unui eveniment survenit după formarea valabilă a actului și independent de voința autorului actului. Un act care a primit un început de executare nu poate fi caduc.
În speță, chiar reclamanții recunosc că decretul de expropriere și-a produs efectele, în sensul că pe terenurile expropriate s-a construit un pasaj rutier.
Referitor la celelalte capete ale acțiunii, s-a reținut că de la data intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv se face numai în temeiul acestei legi, iar reclamanții au început procedura de restituire administrativă, prin dispozițiile nr. 399, 400 și 401 din 03 februarie 2003 fiind respinsă cererea petenților privind restituirea în natură, urmând să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanții au avut posibilitatea să atace aceste dispoziții în temeiul legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs apelanții – reclamanți, criticând-o pentru următoarele motive:
1.a) Decizia este "afectată" de nulitate absolută, întrucât hotărârea comunicată părților nu are dovada datei la care s-a comunicat și nu cuprinde semnăturile judecătorilor participanți și a grefierei de ședință ( art. . proc. civ. ) .
b) Instanțele au respins nemotivat dovezile solicitate care se refereau la elemente importante raportate la dovedirea caducității decretului de expropriere și în acest mod instanțele s-au antepronunțat față de rezultatul procesului.
2. Instanță de apel a considerat în mod nelegal că dacă pe terenurile solicitate s-a construit un pasaj rutier, chiar după trecerea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 33/1994, decretul nu mai poate fi caduc, omițând să verifice când a început construcția acelui pasaj, ce lucrări s-au realizat efectiv după acest termen de un an și dacă acele lucrări corespundeau scopului pentru care a fost expropriat terenul.
Curtea de Apel a considerat că prevederile Legii nr. 33/1994 nu se aplică raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, fără să observe că la data la care să introdus acțiunea – decembrie 2002 – primăria Cluj nu realizase încă răspunsul necesar la procedura administrativă începută nr.10/2001 dispozițiile de respingere a cererii de restituire în natură fiind comunicate reclamanților după data de 4 februarie 2003.
Așa cum a fost concepută și redactată acțiunea, aceasta vizează constatarea faptului că titlul statului nu a fost valabil, situație în care acțiunea este admisibilă și raportată nr. 10/2001, suspendarea procedurii nr. 10/2001 fiind necesară și eficientă.
Recursul este nefondat.
1.a) Afirmația recurenților privind nulitatea absolută a deciziei atacate, ce ar fi determinată de faptul că hotărârea comunicată părților nu cuprinde semnăturile judecătorilor și grefierului de ședință, este lipsită de temei legal.
Prevederile art. . proc. civ. impun necesitatea semnării de către membrii completului de judecată doar a exemplarelor originale ale hotărârii judecătorești, în niciun caz și a copiilor comunicate părților. În cazul în care comunicarea este necesară pentru exercitarea căilor de atac "Dovada datei" la care s-a comunicat hotărârea nu trebuie și nu poate să rezulte din conținutul hotărârii comunicate ci, conform dispozițiile art. 100 Cod procedură civilă, din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.
b) Respingerea probatoriului solicitat de reclamanți în faza procesuală a apelului ca nefiind util și concludent este justificată de limitele în care instanță de apel a fost investită prin motivele invocate în această etapă procesuală.
Instanța de fond nu a reținut că terenurile revendicate au fost utilizate de stat în primul an următor decretului de expropriere, pentru că, în cauză, să fie necesar ca apelanții să facă dovada contrară.
Pentru soluționarea capătului principal de cerere – constatarea caducității decretului de expropriere – era irelevant faptul că lucrările de construcție preconizate la data exproprierii nu au fost realizate în termen de un an de la emiterea actului de trecere în proprietatea statului, în condițiile în care acest termen nu a fost prevăzut de decretul de expropriere, iar la data promovării cererii de chemare în judecată pe terenurile în litigiu erau realizate lucrări de construcție necontestate de reclamanți (pasaj rutier și utilități de exploatare a unei stații de benzină) lucrări care se încadrează în categoria "dotărilor comerciale și tehnico-edilitare ( … )" și a arterelor de circulație în scopul edificării cărora a fost adoptat Decretul nr. 32/1983.
Pentru constatarea ineficacității unui act juridic, în privința actului caduc, este necesar că actul în discuție să nu-și fi produs efectele, nici măcar parțial, până la data investirii instanței cu cererea privind constatarea caducității, condiție neîndeplinită în prezenta cauză.
2.a) modul de interpretare a art.35 din Legea nr. 33/1994, propus de recurenți, în sensul că decretul de expropriere emis anterior Legii nr. 33/1994 ar fi caduc dacă lucrările de utilitate publică nu au fost realizate în termen de un an de la data actului de expropriere, contravine, inadmisibil principiului constituțional privind neretroactivitatea legii noi.
În interpretarea corectă a art.35 din Legea nr. 33/1994, în cazul imobilelor expropriate înainte de a intra în vigoare a acestui act normativ, termenul de un an prevăzut de lege se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 și, evident, numai în măsura în care lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea "nu au fost începute".
Odată începute obiectivele de investiții (fapt ce rezultă în cauză în adresa nr. 336 din 20 ianuarie Prefecturii județului Cluj și adresa nr. 2816/301 din 20 februarie Primăriei municipiului Cluj-Napoca), care trebuie avute în vedere în funcție de ansamblul terenurilor expropriate ( în speță circa , conform Decretului nr.32/1983), susținerea recurenților privind caducitatea actului de expropriere este neîntemeiată.
b) astfel cum corect a reținut instanță de apel, după apariția Legii nr.10/2001, lege specială de reparație, aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 ( inclusiv imobilelor expropriate), restituirea în natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, iar la data înregistrării de chemare în judecată legea nr.10/2001 era în vigoare, excluzând calea dreptului comun în materie de expropriere reprezentată de Legea nr.33/1994, conform principiului specialia generalibus derogant.
Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare și modificare invocate, recursul a fost respins ca nefondat.
Bârsan Corneliu, Gaița Maria, Pivniceru Mona Maria, Drepturile reale, Institutul European, 1997
Pop Liviu, Dreptul de proprietate și dezmembramintele sale, Ed. Lumina Lex, 2001
Popa Eugenia T., Acțiunea în revendicare, Editura Lumina Lex, 1998
Safta Romano Eugeniu, Dreptul de proprietate proprietate privată și publică în România, Editura Graphix, Iași, 1993
Urs Iosif R., și Angheni Smaralda, Drept civil. Drepturi reale. Teoria generală a obligațiilor civile, vol. ÎI, Editura Oscar Print, București, 1998
Anexa 1
Buletinul casației, Revista oficială a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Jurisprudența, Doctrină, Comunicări;
nr. 4/2006, Ed. C.H. Beck
Imobil expropriat pentru cauză de utilitate publică.
Acțiunea în constatarea caducității decretului de expropriere pentru motivul că lucrările de utilitate publică nu au fost realizate în termen de un an de la data actului de expropriere.
Legea nr. 33/1994
Legea nr. 10/2001
Interpretarea corectă a art. 35 din Legea nr. 33/1994, este aceea că, în cazul imobilelor expropriate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ, termenul de un an prevăzut de lege se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 și, evident, numai în măsura în care lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea "nu au fost începute". Odată începute obiectivele de investiții susținerile privind caducitatea actului de expropriere sunt neîntemeiate.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate intelectuală, Decizia nr. 1656 din 15 februarie 2006.
Reclamanții Z.M.D. , Z.O. și S.L. , au chemată în judecată municipiul Cluj-Napoca, prin primar și Consiliul local Cluj-Napoca, solicitând Tribunalului Cluj, să constate caducitatea Decretului de expropriere nr. 32/1983 în ce privește exproprierea terenurilor nr. top 14879, 14880, 14881, identificate actualmente în C.F. 12822 în proprietatea Statului Român, să dispună retrocedarea în favoarea reclamanților a acestor terenuri în suprafața totală de 788 mp, ieșirea din indiviziune, prin crearea unor loturi separate, înscrise separat în cartea funciară, pentru reclamanți, restul rămânând în proprietatea statului și să dispună intabularea dreptului de proprietate a reclamanților, în indiviziune, cu titlul de drept lege și moștenire.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că terenul revendicat nu este afectat de construcții, nu a fost utilizat în termen de un an potrivit scopului pentru care a fost preluat, lucrările prevăzute realizându-se parțial și nu pe numerele topografice ale reclamanților ( proprietari sau moștenitori ai proprietarilor expropriați).
Tribunalul Cluj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 323/2003 a respins acțiunea ca neîntemeiată, soluția fiind menținută de Curtea de Apel Cluj, secția civilă, potrivit deciziei nr.102 din 12 iunie 2003 prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, instanță având în vedere următoarele considerente:
– caducitatea este ineficacitatea unui act juridic valid ce nu a produs încă efecte și care se datorează unui eveniment survenit după formarea valabilă a actului și independent de voința autorului actului. Un act care a primit un început de executare nu poate fi caduc.
În speță, chiar reclamanții recunosc că decretul de expropriere și-a produs efectele, în sensul că pe terenurile expropriate s-a construit un pasaj rutier.
Referitor la celelalte capete ale acțiunii, s-a reținut că de la data intrării în vigoare a legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate abuziv se face numai în temeiul acestei legi, iar reclamanții au început procedura de restituire administrativă, prin dispozițiile nr. 399, 400 și 401 din 03 februarie 2003 fiind respinsă cererea petenților privind restituirea în natură, urmând să se acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Reclamanții au avut posibilitatea să atace aceste dispoziții în temeiul legii nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs apelanții – reclamanți, criticând-o pentru următoarele motive:
1.a) Decizia este "afectată" de nulitate absolută, întrucât hotărârea comunicată părților nu are dovada datei la care s-a comunicat și nu cuprinde semnăturile judecătorilor participanți și a grefierei de ședință ( art. . proc. civ. ) .
b) Instanțele au respins nemotivat dovezile solicitate care se refereau la elemente importante raportate la dovedirea caducității decretului de expropriere și în acest mod instanțele s-au antepronunțat față de rezultatul procesului.
2. Instanță de apel a considerat în mod nelegal că dacă pe terenurile solicitate s-a construit un pasaj rutier, chiar după trecerea termenului de un an prevăzut de Legea nr. 33/1994, decretul nu mai poate fi caduc, omițând să verifice când a început construcția acelui pasaj, ce lucrări s-au realizat efectiv după acest termen de un an și dacă acele lucrări corespundeau scopului pentru care a fost expropriat terenul.
Curtea de Apel a considerat că prevederile Legii nr. 33/1994 nu se aplică raportat la prevederile Legii nr. 10/2001, fără să observe că la data la care să introdus acțiunea – decembrie 2002 – primăria Cluj nu realizase încă răspunsul necesar la procedura administrativă începută nr.10/2001 dispozițiile de respingere a cererii de restituire în natură fiind comunicate reclamanților după data de 4 februarie 2003.
Așa cum a fost concepută și redactată acțiunea, aceasta vizează constatarea faptului că titlul statului nu a fost valabil, situație în care acțiunea este admisibilă și raportată nr. 10/2001, suspendarea procedurii nr. 10/2001 fiind necesară și eficientă.
Recursul este nefondat.
1.a) Afirmația recurenților privind nulitatea absolută a deciziei atacate, ce ar fi determinată de faptul că hotărârea comunicată părților nu cuprinde semnăturile judecătorilor și grefierului de ședință, este lipsită de temei legal.
Prevederile art. . proc. civ. impun necesitatea semnării de către membrii completului de judecată doar a exemplarelor originale ale hotărârii judecătorești, în niciun caz și a copiilor comunicate părților. În cazul în care comunicarea este necesară pentru exercitarea căilor de atac "Dovada datei" la care s-a comunicat hotărârea nu trebuie și nu poate să rezulte din conținutul hotărârii comunicate ci, conform dispozițiile art. 100 Cod procedură civilă, din procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare.
b) Respingerea probatoriului solicitat de reclamanți în faza procesuală a apelului ca nefiind util și concludent este justificată de limitele în care instanță de apel a fost investită prin motivele invocate în această etapă procesuală.
Instanța de fond nu a reținut că terenurile revendicate au fost utilizate de stat în primul an următor decretului de expropriere, pentru că, în cauză, să fie necesar ca apelanții să facă dovada contrară.
Pentru soluționarea capătului principal de cerere – constatarea caducității decretului de expropriere – era irelevant faptul că lucrările de construcție preconizate la data exproprierii nu au fost realizate în termen de un an de la emiterea actului de trecere în proprietatea statului, în condițiile în care acest termen nu a fost prevăzut de decretul de expropriere, iar la data promovării cererii de chemare în judecată pe terenurile în litigiu erau realizate lucrări de construcție necontestate de reclamanți (pasaj rutier și utilități de exploatare a unei stații de benzină) lucrări care se încadrează în categoria "dotărilor comerciale și tehnico-edilitare ( … )" și a arterelor de circulație în scopul edificării cărora a fost adoptat Decretul nr. 32/1983.
Pentru constatarea ineficacității unui act juridic, în privința actului caduc, este necesar că actul în discuție să nu-și fi produs efectele, nici măcar parțial, până la data investirii instanței cu cererea privind constatarea caducității, condiție neîndeplinită în prezenta cauză.
2.a) modul de interpretare a art.35 din Legea nr. 33/1994, propus de recurenți, în sensul că decretul de expropriere emis anterior Legii nr. 33/1994 ar fi caduc dacă lucrările de utilitate publică nu au fost realizate în termen de un an de la data actului de expropriere, contravine, inadmisibil principiului constituțional privind neretroactivitatea legii noi.
În interpretarea corectă a art.35 din Legea nr. 33/1994, în cazul imobilelor expropriate înainte de a intra în vigoare a acestui act normativ, termenul de un an prevăzut de lege se calculează de la data intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994 și, evident, numai în măsura în care lucrările pentru realizarea cărora s-a dispus exproprierea "nu au fost începute".
Odată începute obiectivele de investiții (fapt ce rezultă în cauză în adresa nr. 336 din 20 ianuarie Prefecturii județului Cluj și adresa nr. 2816/301 din 20 februarie Primăriei municipiului Cluj-Napoca), care trebuie avute în vedere în funcție de ansamblul terenurilor expropriate ( în speță circa , conform Decretului nr.32/1983), susținerea recurenților privind caducitatea actului de expropriere este neîntemeiată.
b) astfel cum corect a reținut instanță de apel, după apariția Legii nr.10/2001, lege specială de reparație, aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 ( inclusiv imobilelor expropriate), restituirea în natură sau prin echivalent nu mai poate fi solicitată decât în temeiul acestei legi, iar la data înregistrării de chemare în judecată legea nr.10/2001 era în vigoare, excluzând calea dreptului comun în materie de expropriere reprezentată de Legea nr.33/1994, conform principiului specialia generalibus derogant.
Pentru considerentele prezentate, constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare și modificare invocate, recursul a fost respins ca nefondat.
Bârsan Corneliu, Gaița Maria, Pivniceru Mona Maria, Drepturile reale, Institutul European, 1997
Pop Liviu, Dreptul de proprietate și dezmembramintele sale, Ed. Lumina Lex, 2001
Popa Eugenia T., Acțiunea în revendicare, Editura Lumina Lex, 1998
Safta Romano Eugeniu, Dreptul de proprietate proprietate privată și publică în România, Editura Graphix, Iași, 1993
Urs Iosif R., și Angheni Smaralda, Drept civil. Drepturi reale. Teoria generală a obligațiilor civile, vol. ÎI, Editura Oscar Print, București, 1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Expropierea Pentru Cauza de Utilitate Publica (ID: 127848)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.