Exportul Indirect Rolul Firmelor de Comert International

Capitolul I. Noțiuni generale despre comerț și export

Înainte de toate, trebuie să știm că exportul este element de bază, alături de importul al Comerțul Internațional.

1.1 Ce este comerțul?

Mai întâi, trebuie să știm că una dintre cele mai vechi forme a oamenilor de a interacționa a fost comerțul. Pe vremea aceea se numea TROC. Trocul este de fapt, schimbul de produse și bunuri între doi sau mai mulți producători. De exemplu : omul ce se ocupă cu agricultura și avea nevoie de unelte se ducea la un mestesugar cu care negocia câte kilograme de grâne/legume dă in schimbul a unui număr de unelte de care omul în cauză avea nevoie. Acest schimb s-a dezvoltat uțor și sigur, devenit un motor al civilizației așa cum o cunoaștem cu cele două operațiuni : vânzarea și cumpărarea. De ce? Pentru că nimeni nu poate produce atât cât ce consumă.

Specialiștii în teoria comercială, analizând evoluția în timp a schimbului, subliniază faptul că se poate vorbi de o adevărată civilizație comercială, ale cărei începuturi trebuie căutate într-un trecut de peste patru mii de ani. Astfel, China, Mesopotamia, Europa de Nord făceau încă de atunci comerț la scară internațională. Mai multe popoare mediteraneene – cretanii, fenicienii etc. – au fost, de asemenea, mari navigatori și negustori, formând adevărate stabilimente comerciale în Africa, Anglia, Țările Baltice etc. Mai târziu, grecii și apoi romanii au constituit veritabile

imperii comerciale, profitând de îmbunătățirea transporturilor terestre și maritime, de crearea și perfecționarea continuă a sistemelor monetare, de dezvoltarea schimburilor și a economiei artizanale.

Nu a durat mult până cand au intervenit adevărate revoluții comerciale, odată cu evoluția cererii și ofertei, producerea de noi bunuri și servicii.

Agricultura dezvoltându-se constant, astfel ducând la dezvoltarea meșteșugarilor, a comunicațiilor și metodelor de plată.

Odata cu comerțul au aparut și normele juridice comerciale. Comercianții s-au putut organiza în diverse forme și s-a ajuns la forma de intreprindere/ firmă. Firma comercială reprezintă numele sub care comerciantul semnează, folosindu-1 în exercițiul comerțului său.

Revoluția francează din 1789 a avut un impact aspura boom-ului economic prin sistemul corporativ aplicat, ce lua măsuri împotriva concurenței și introducând protecționismul local vamând intrarea în zonele rigide.

Secolul XIX este secolul dezvoltării industriei, dezvoltării și perfecționării căilor de transport, astfel dând șansa apariției micilor comercianți, iar marii comercianți devenind intermediari specializați sau nespecializați.

Într-un asemenea context, în prima parte a secolul al XX-lea apare fenomenul de concentrare a activității comerciale, la început prin crearea “cooperativelor de consum”, ulterior dezvoltându-se puternic prin apariția marilor magazine, a întreprinderilor cu sucursale multiple, a comerțului integrat și a altor asemenea forme.

Secolul XX are trei etape importante pentru evolutia comerțului :

• “economia preindustrială”- nu se produceau produse diverse intervenind stadiul de penurie, iar sarcina comerțului era de a aproxima timpul sș locul unde populația consumatoare cauta produsele respective.

• “ economia de producție”- progresul mașinismului duce la o producție in serie și în avans, ce este vândută pe o piața din ce în ce mai largă, greu saturabilă aflată atât în interioul granițelor cînd și în exterior.

• “economia de consum” – ce a început prin anii 1950 și ce este în plină desfășurare presupune necesitatea continua de noi produse pentru acoperirea nevoilor clienților, modificarea opticii abordării piețelor. Într-o asemenea situație, comerțului îi revin sarcini multiple, adăugând produsului, pe lângă utilitățile sale intrinseci, proximitățile de spațiu și timp, servicii complexe, eșalonate pe întregul parcurs al actului de cumpărare și utilizare, precum și o serie de condiții ambientale privind realizarea actului de vânzare, actul respectiv urmând să devină un fenomen complex, generator de plăceri și satisfacții emoționale.

Conform Dicționarului Enciclopedic, comerțul ( lat. commercium, it. comertio) este schimbul de produse prin vânzare-cumpărare; este ramură a economiei naționale în cadrul căreia se desfășoară circulația mărfurilor; realizează legătura dintre producție și consum.

Noțiunea de comerț are un conținut complex, determinând o funcție economică ce constă în a cumpăra materii prime sau produse pentru a le revinde în același stadiu fizic, dar în condiții convenabile consumatorilor. În același timp, aceeași noțiune definește profesiunea unui corp de agenți economici care acționează în cadrul pieței, asigurând actele de schimb.

Funcțiile comerțului sunt simple și clare, anume :

– cumpărerea și distribuirea mărfuilor de la producători sau colectori, la intermediar sau utilizatorii finali;

– stocarea mărfurilor,

– formarea sortimentelor, sortarea loturilor și fracționarea cantităților de marfă; transferul bunurilor către zonele izolate și cele mai îndepărtate pentru a ajunge la consumatori;

– creare condițiilor pentru săvârșirea actelor de comer;

– asigurarea promovării produselor;

– cercetarea nevoilor și doleanțelor consumatorilor, precum și capacitatea de cumpărarea, obiceiurile de consum.

Cei ce practica comerț se numesc comercianți

Potrivit Codului Comercial Român, subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianții, cât și necomercianții. Reglementarea sa se aplică oricărei persoane care săvârșește fapte de comerț obiective (art. 3 C.com), indiferent dacă persoana care le săvârșește are sau nu calitatea de comerciant.

Dacă săvârșirea faptelor de comerț are un caracter profesional, persoana în cauză devine comerciant (art. 7 C.com). Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele și faptele juridice ale acestei persoane sunt prezumate a fi comerciale (art. 4. C.com).

Dacă însă, săvârșirea faptelor de comerț obiective de către o persoană are caracter accidental, deși raportul juridic care s-a născut este supus reglementarii comerciale, totuși, persoana care le-a săvârșit păstrează calitatea de necomerciant (art.9 C.com).

In concluzie, ca expresie a concepției sale obiective, codul comercial prevede că “sunt comercianți aceia care fac fapte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită, și societățile comerciale.” (art. 7 C.com)

1.2 Comertul international

După cum deja am observat, înca din vechi timpuri se practica forma de început a ceea ce numim noi azi, comerț internațional. Aceste este compuns din două operațiuni : importul și exportul.

Pentru că o țară să se protejeze și în același timp să benficieze de progresul dezvoltării comerțului impune politici comerciale ce au ca obiectiv :

– controlul importului – acesta introduce noi produse și ajută la elaboarea de produse competitive susținând, astfel, creșterea progresului technico-științific național și a productivității muncii, în același timp, producția națională fiind protejată.

– Promovarea exportului – asigură și lărgește accesul produselor naționale pe piețele internațional

– Coordonarea importului și exportului de capital – presupune o egalitate a distribuției de capital importat cât și exportat pentru a menține un echilibru.

– Sporirerea sectorului terțiar – ajutarea turismul ,transporturului, bancilor și telecomunicaților de a exporta (exportul invizibil) atrăgând la randul lui importul.

– Controlul exportului și importului ofertei de muncă – acest aspect a necesitat mereu o atenție deosebită. Din acest motiv există convenții internaționale ce au acest scop deoarece populația indigenă să nu fie defavorizată sau să se simtă atacată de străini, dar în același timp să se asigure condițiile de muncă pentru cei ce pleacă în străinătate

– Echilibrul balanței de plăți externe – se urmăresc încasările și plățile ce sunt determinate de schimbul de marfă.

Pentru a putea exista un echilbru, s-a ajuns la a stabili de comun acord politicile comerciale

Politicile comerciale au la baza principiai bine stabilite, cele mai cunoscute principii sunt :

1. Principiul clauzei națiunii celei mai favorizate

Această clauză presupune acordul părților de a se scuti reciproc sau de a reduce taxele vamale și impozite până la nivelul practicat de către o țară terță (națiunea cea mai favorizată).

2. Regimul juridic național (principiul posibilităților egale)

Se promovează principiul posibilităților egale, obligând părțile semnatare în a acorda persoanelor juridice și fizice din țara parteneră, dreptul de a exercita fapte de comerț pe teritoriul său, având aceleași drepturi și obligații cu ale cetățenilor indigeni.

3. Principiul nediscriminării

Conform GATT : “Nici o prohibiție sau restricție nu va fi aplicată de către o parte contractantă la importul unui produs originar din teritoriul altei părți contractante, sau la exportul unui produs destinat teritoriului acestei părți contractante, în măsura în care o astfel de prohibiție sau restricție nu este aplicată la importul unui produs similar, originar din toate tarile terțe sau la exportul de produse similare destinate către toate țările terțe. ”

4. Principiul reciprocității

Avantajele trebuie să existe în orice înțelegere pentru părțile semnatare.

5. Principiul regimului preferențial

Conform acestui principiu, țările care sunt dezvoltate acordă ajutor țărilor aflate în curs de dezvoltare semnatare prin consesii tarifare sau de altă natură, facilită pătrunderea produselor lor pe piață.

Regimul preferențial constă în diminuarea sau chiar scutirea de taxe vamale la import în țările dezvoltate, a mărfurilor originare din țările în curs de dezvoltare, beneficiare de preferințe vamale. Această diminuare a taxei vamale este în raport cu taxa vamală în regimul clauzei națiunii celei mai favorizate.

1.3 Exportul

Până acum am aflat ce este comerțul, comerțul internațional și pe ce principii se bazează politicile comerciale, pentru a înțelege cum funcționează această parte esențiala a comerțului internațional și anume, exportul.

Dicționarul explicativ definește exportul ca fiind faptul de a exporta; operație cu caracter comercial prin care o parte din mărfurile produse, prelucrate, completate sau reparate într-o țară se vând pe piața altor țări.

Exportul asigură și creșterea calificării forței de muncă prin faptul că revoluția tehnico-calitativă de pe piața mondiala impune formarea sistemului de organizare și de instruire permanentă a cadrelor, astfel încât forța de muncă să stăpânească tehnicile și tehnologiile avansate și să realizeze produse competitive.

Putem spune ca exportul este una dintre cele mai mari surse de venit care, în același timp ocrotește producția proprie, valorificând produsele. Pentru a putea exporta, trebuie să faci produsele tale competitive, astfel, exportul influențează progresul tehnic, calitatea și implicarea câtor mai multe sectoare ale economiei.

În concluzie, exportul este necesar pentru că este și un factor important de dezvoltare a economiei unei țări, a economiei mondiale și pentru că el contribuie la creșterea rezervelor valutare și de aur necesare realizării și consolidării convertibilității monedei naționale.

Exportul este de două feluri : direct și indirect.

Exportul direct presupune ca producatorul să își realizeze propriile compartimente de export.

Printre avantajele exportului direct se numără :

– Încasarea profitului commercial

– Posibilitatea obținerii unui preț avantajos pe piețele externe

– Menținerea legăturii directe cu piețele externe, fiind la current cu evoluția cererii și doleanțele clienților

– Promovarea mărcii de fabrică, consolidând astfel, poziția firmei

Bineînțeles că exista și dezavantaje, după cum urmează :

– Cheltuieli mari legate de costurile de export,

– Ocuparea timpului și resurselor în favoarea exportului, dar în defavoarea producției și problemelor tehnice.

– Destabilizarea firmei în cazul unui insuscces pe piața externă.

O firma poate fi reprezentată pe piața eor țări.

Exportul asigură și creșterea calificării forței de muncă prin faptul că revoluția tehnico-calitativă de pe piața mondiala impune formarea sistemului de organizare și de instruire permanentă a cadrelor, astfel încât forța de muncă să stăpânească tehnicile și tehnologiile avansate și să realizeze produse competitive.

Putem spune ca exportul este una dintre cele mai mari surse de venit care, în același timp ocrotește producția proprie, valorificând produsele. Pentru a putea exporta, trebuie să faci produsele tale competitive, astfel, exportul influențează progresul tehnic, calitatea și implicarea câtor mai multe sectoare ale economiei.

În concluzie, exportul este necesar pentru că este și un factor important de dezvoltare a economiei unei țări, a economiei mondiale și pentru că el contribuie la creșterea rezervelor valutare și de aur necesare realizării și consolidării convertibilității monedei naționale.

Exportul este de două feluri : direct și indirect.

Exportul direct presupune ca producatorul să își realizeze propriile compartimente de export.

Printre avantajele exportului direct se numără :

– Încasarea profitului commercial

– Posibilitatea obținerii unui preț avantajos pe piețele externe

– Menținerea legăturii directe cu piețele externe, fiind la current cu evoluția cererii și doleanțele clienților

– Promovarea mărcii de fabrică, consolidând astfel, poziția firmei

Bineînțeles că exista și dezavantaje, după cum urmează :

– Cheltuieli mari legate de costurile de export,

– Ocuparea timpului și resurselor în favoarea exportului, dar în defavoarea producției și problemelor tehnice.

– Destabilizarea firmei în cazul unui insuscces pe piața externă.

O firma poate fi reprezentată pe piața externă în mod direct de către :

1. Delegatul – acționează în limita impusă de mandatul încheiat cu firma pentru a prospecta piața studiind mecanismul ei,studiază obiceiurile locale și informeaza firma.

2. Biroul commercial – se înființează în situația în care exportul derulat obligă producatorul să urmărească marfa până la clientul final acordând asistența tehnică și service, între timp putând promova și alte vânzări.

3. Sucursala în străinătate este serviciul firmei implantat pe teritoriul țării în care se face exportarea, neavând autonomie fiind împuternicită.

4. Filiala din străinatate este deja o persoană juridică independentă față de societatea mamă, dar respecta deciziile luate de catre cea ce a constituit-o.

5. Societatea comercială proprie sau mixtă – investiție directă pe piața straină ce acționează conform directivelor stabilite de firmă.

6. Depozitele de mărfuri și piese de schimb sau magazinele de desfacere – apar când producătorii își asumă integral distribuția produselor.

În acest capitol am aflat care sunt bazele comertului de la începuturile civilizatiei, care sunt principiile după care se ghideaza comerțul international in present si mai ales am aflat ca un element important in economia atat țării cât și unei firme ce devine internațională este exportul!

Bibliografie :

legea 26/1990 privindRegistrucomertului

Bazelecomertului, Prof.univ.dr.Dumitru PATRICHE; Prof.univ.dr.Ion STANESCU, , EdituraEconomica, 2004

CODUL COMERCIAL adoptatprin D.L. nr. 1.233/1887 M. Of. nr. 31/10 mai 1887

http://www.scritub.com/economie/comert/Managementul-tranzactiilor-eco52854.php

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=43&idb=

http://importexport.about.com/od/DevelopingSalesAndDistribution/a/Indirect-Exporting-Advantages-And-Disadvantages-To-Indirect-Exporting.htm

http://ec.europa.eu/ecip/model_transactions/export/export_indirect/index_en.htm