Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice [605749]

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
CUPRINS
Cap. I – Aspecte introductive ……………………………….……………….6
1.1.Noțiunea de urmă a infracțiunii………………………..……………6
1.2.Criterii de clasificare a urmelor de mâini…………………………11
1.2.1.Factorul creator de urmă……………………………………..12
1.2.2.Tipul sau natura urmei………………………………………12
1.2.3.Modul de formare a urmelor…………………………………12
1.2.4.Alte criterii de clasificare a urmelor…………………………13
Concluzii……………………………………………………………………………14
Cap. II – Identificarea dactiloscopic ă – tehnici de cercetare a urmelor papilare
…………………………………………………….………15
2.1. Considerații preliminare privind desenele papilare…………………15
2.1.1. Proprietățile desenului papilar………………..……………..16
2.1.2. Unicitatea desenului papilar………………………………….16
2.1.3. Fixitatea desenului papilar……………………………………17
2.1.4. Inalterabilitatea………………………………………………..17
2.2. Clasificarea desenului papilar…………………………………..……18
2.3. Detaliile caracteristice ale desenului papilar…………………………22
2.4. Poroscopia și crestoscopia………………………………………………..23
Concluzii……………………………………………………………………………24

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Cap. III – Cercetarea și interpretarea la fa ța locului a urmelor de
mâini…………………………………………………………………………..….25
3.1. Considerații privind formarea urmelor de mâini……………………25
3.1.1. Urme de mâini statice și dinamice………………………..….25
3.1.2. Urme de suprafață și urme de adâncime……………….…..25
3.1.3. Urme de mâini vizibile și latente……………………………25
3.2. Descoperirea urmelor de mâini………………………………………26
3.3. Stabilirea vechimii urmelor de mâini…………………………………27
3.4. Procedee de relevare a urmelor de mâini latente……………………28
3.4.1. Relevarea urmelor prin metode fizice……………………….29
3.4.2. Relevarea urmelor prin metode chimice……………………30
3.4.3. Relevarea urmelor de mâini pe pielea umană………………31
3.4.4. Relevarea urmelor prin metode optice……………………..32
3.5. Fixarea și ridicarea urmelor de mâini…………………………..…..36
3.5.1. Sub raport procedural………………………………………..36
3.5.2. Sub raport tehnic criminalistic………………………………36
3.5.3. Ridicarea urmelor de mâini………………………………….37
3.5.3.1. Transferarea pe peliculă adezivă…………………………………37
3.5.3.2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor………………………………….37
3.5.3.3. Transportarea obiectelor purtătoare de urme…………………..38
3.6. Interpretarea la fața locului a urmelor de mâini……………………38
Concluzii……………………………………………………………………………40
Cap. IV – Expertiza criminalistic ă a urmelor de
mâini………………………………………………………………………….….41
4

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
4.1. Posibilități oferite de expertizele dactiloscopice……………………..41
4.2. Efectuarea examenului dactiloscopic comparativ……………………43
4.3. Camuflarea și falsificarea urmelor de mâini…………………………44
Concluzii…………………………………………………………………………..45
Bibliografie………………………………………………………………………..47
5

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Exploatarea în cadrul investiga ției criminalistice a
urmelor de mâini
Cap. I – Aspecte introductive
1.1.Noțiunea de urmă a infracțiunii
Majoritatea faptelor aparținând oamenilor se reflectă în transformările produse în mediul
în care se desfășoară. Orice act ilicit produce transformări obiective, sub raport criminalistic, în
urme ale infracțiunii.
Pornind de la această idee, investigațiile criminalistice, destinate descoperirii
infracțiunilor și identificării autorilor acestora, au drept fundament științific principiul potrivit
căruia săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală determină modificări în mediul
înconjurător.1
Reputatul criminalist francez, Edmond Locard, afirma că : este imposibil pentru un
răufăcător să acționeze cu intensitatea pe care o presupune acțiunea criminală, fără să lase urme
ale trecerii sale.2
Potrivit principiului evidențiat mai sus și unanim admis în literatura de specialitate, prin
urmă a infracțiunii se înțelege orice modificare intervenită în condițiile săvârșirii unei fapte
penale, între faptă și reflectarea ei materială existând un raport de cauzalitate .3
Din interpretarea acestei definiții este evident că noțiunii de urmă i se atribuie un înțeles
mai larg, mai apropiat de ceea ce se întâlnește în practica judiciară.
Astfel cosiderăm că, procedura unei modificări nu este limitată în exclusivitate la
persoana autorului faptei, ea putând aparține în egală măsură și subiectului pasiv al infracțiunii.
1 E. Locard, Manuel de technique policière , Ed. Payot, Paris, 1948, p. 68.2 Un infractor lasă întotdeauna urme la locul faptei, cel mai adesea fără știrea sa. Totodată, el ia pe corp sau pe
îmbrăcăminte alte semne. Toți acești indici imperceptibili sunt caracteristici pentru prezența și participarea sa la fapta
respectivă.3 E. Stancu, Tratat de Criminalistică , Ed. Universul Juridic, ed. a V – a revăzută și adăugită, București, 2010, p. 113.
6

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
De pildă, petele de sânge sau firele de păr ale victimei care sunt găsite pe îmbrăcămintea
agresorului sunt urme care fac dovada contactului direct dintre cei doi, împrejurare de natură să
conducă la implicarea persoanei suspecte în cauză cercetată sau la includerea în cercul de bănuiți.
Accepțiunea relativ mai largă a noțiunii de urmă a infracțiunii se desprinde, de asemenea,
și din faptul că modificarea nu poate fi privită numai ca un rezultat al contactului fizic dintre
diverse părți ale corpului autorului sau instrumentele folosite și victimă, ori dintre aceasta și
elemente ale spațiului în care s – a săvârșit fapta.
Dacă în timpul comiterii infracțiunii s – au imprimat zgomotele și dialogul dintre
persoanele implicate, ne aflăm în prezența unui mijloc material de probă important, așa cum
prevăd dispozițiile art. 94 și 95 C.pr.pen., întrucât poartă o urmă evidentă a faptei săvârșite, deși
este o urmă sonoră și nu o urmă de mână, de dinți sau de sânge.
Referitor la definirea noțiunii de urmă a infracțiunii, în literatura de specialitate au fost
exprimate mai multe opinii asemănătoare.
Astfel, potrivit unor opinii, urme ale infracțiunii sunt considerate “ totalitatea elementelor
materiale a căror formare este determinată de săvârșirea infracțiunii” sau “ cele mai variate
schimbări care pot interveni în mediul înconjurător, ca rezultat al acțiunii infractorului”.
În acest sens, în ceea ce privește noțiunea de urmă a infracțiunii, vor intra nu numai
urmele formate prin reproducerea construcției exterioare a unui obiect asupra altui obiect așa –
numitelor urme ale formei obiectelor , ci și diferitele resturi de materie sau obiecte, a căror
descoperire la locul faptei sau asupra persoanei infractorului este determinată de săvârșirea unei
infracțiuni sau ajută la identificarea autorilor acesteia.
Din categoria urmelor formate prin reproducerea construcției exterioare a unui obiect
asupra altuia în cadrul procesului de săvârșire a infracțiunii menționăm: urmele lăsate de mâini pe
diferitele obiecte cu care au venit în contact, urmele de picioare, urmele de dinți, urmele
instrumentelor de spargere, urmele mijloacelor de transport, ale îmbrăcămintei sau ale întregului
corp, etc.
Urmele formate prin reproducerea construcției exterioare a unui obiect pe un altul, și
anume pe obiectul purtător de urmă, presupun relativa stabilitate a formei exterioare a obiectului
creator de urmă și un anumit grad de plasticitate sau aderență a obiectului primitor.
De felul în care cele două suprafețe vin în contact, elementele relativ stabile ale
construcției exterioare a obiectului creator de urmă se vor reproduce pe suprafața sau în volumul
obiectului primitor.
7

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Uneori procesul de imprimare este complet pe cele două laturi ajunse în contact, iar în alte
împrejurări, contactul este doar parțial și imprimarea este atât de incompletă, încât obiectul
creator de urmă nu poate fi recunoscut.4
Într – o altă interpretare, urma în sens larg este considerată ca fiind “ o schimbare ce
intervine în mediul înconjurător, ca rezultat al activității nemijlocite a omului și, care, sub un
aspect sau altul, interesează cercetarea criminalistică” și tot același autor interpretează urma, într
– un sens restrâns, ca “ o reproducere a construcției exterioare a unui obiect pe suprafața sau în
volumul obiectului cu care a venit în contact nemijlocit”.5
Domeniul tehnic al investigației criminalistice care se ocupă cu cercetarea urmelor este
cunoscut și sub denumirea de TRASEOLOGIE.6
În sensul său larg, așa cum a fost consacrat, termenul de traseologie circumstanțiază
îndeosebi examinarea urmelor create prin reproducerea construcției exterioare a corpurilor sau
obiectelor – urme de mâini, de picioare, ale armelor, etc.
În sens restrâns, examinările traseologice vizează urmele de instrumente sau agenți
vulneranți.
În ceea ce privește semnificația identificatoare a urmelor, orice stări sau schimbări ale
mediului ( formă, culoare, poziție, etc.), produse direct sau indirect, cu sau fără intenție, printr – o
acțiune, constituie urme, dacă se dovedesc a fi legate într – un fel de fapta investigată.
Materializarea acțiunii este în general pasivă ( impresiuni, deteriorări), dar poate fi și
activă ( undă de aer, termică, acustică). Chiar dacă acestea din urmă sunt de o mai mică utilitate,
nu se poate susține că nu ar fi urme atâta timp cât reprezintă rezultatul unei acțiuni sau a unui
fenomen, cu valoare probantă într – un anumit context.
În concluzie, nu considerăm că noțiunea de urmă poate fi extinsă la lucruri, este vorba de
prezența unui obiect la locul faptei sau de absența lui atunci când în mod normal ar fi trebuit să
fie acolo, așa – numita urmă de omisiune.
Un lucru poate fi pierdut, abandonat sau lăsat intenționat de făptuitor, victimă sau de o
altă persoană ori, dimpotrivă, acesta poate fi luat din locul respectiv. Sigur că dintr –o asemenea
împrejurare se pot trage câteodată concluzii privind comportamentul și motivația celui ce s – a
aflat în câmpul infracțiunii, dar aceasta nu conferă lucrului, și cu atât mai mult absenței sale,
calitatea de urmă.
4 C. Suciu, Criminalistică, Ed. Didactică și pedagogică, București, 1972, pp. 200 – 201.5 I. Mircea, Criminalistica, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978, p. 55.6 Termenul de traseologie provine din limba franceză, el semnificând cercetarea urmelor – la trace : urmă și logos :
vorbire.
8

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Urmele care se pretează cel mai bine la individualizare, sunt cele produse prin contact.
Datorită faptului că ele redau în întregime sau parțial conturul obiectului creator și configurația sa
exterioară, acestea sunt denumite urme – formă sau amprente.
Cum materialitatea urmei înseamnă apartenență la realitatea obiectivă, independent de
conștiință și în afara ei, nu ne putem ralia la opinia după care urme ar fi și cele psihice, formate
pe planul conștiinței umane referitoare la o multitudine de împrejurări legate de comiterea
infracțiunii.7
Identificarea după urmele papilare – digitale, palmare și plantare, constituie, până în
momentul de față, mijlocul cel mai sigur de individualizare a persoanei. Papilele dermice
alcătuiesc linii în relief, despărțite prin șanțuri, care conturează desene dintre cele mai variate.
La atingerea unei suprafețe, desenul papilar se imprimă, fie prin depunere de substanță,
adică sudoarea secretată prin pori, materii aflate pe piele, cum ar fi sânge, tuș, unsoare, fie prin
destratificare de substanță, cum ar fi praful, vopseaua neuscată.8
Identificarea persoanelor după urmele de mâini, într – o opinie, se poate baza și pe
varietatea reliefului papilar de pe partea anterioară a palmei, care se prezintă sub formă de
ridicături și adâncimi.
Ridicăturile acestui relief se numesc linii sau creste papilare, iar adânciturile, șanțuri
interpapilare.
Utilizarea din zilele noastre a reliefului papilar pentru identificarea persoanelor este un
rezultat al muncii asidue a numeroși oameni de știință, astfel că nici unul din pionierii
dactiloscopiei nu poate fi socotit singur drept părintele ei.
Nu se poate stabili din ce moment istoric oamenii au descoperit existența liniilor papilare
pe suprafețele palmelor și ale tălpilor. Prin desenele rupestre și săpăturile arheologice s – a
constatat că omul a cunoscut relieful papilar încă cu milenii în urmă.
Primele studii științifice asupra reliefului papilar aparțin anatomistului italian Marcello
Malpighi, care în anul 1686 descrie desenele papilare și orificiile sudoripare. După acesta s – au
scris multe alte lucrări în materie, dar toate se axau pe importanța lor anatomică.9
W. Herchell, un funcționar din administrația britanică din India, menționează pentru
prima dată în istoria dactiloscopiei despre posibilitatea identificării științifice a persoanelor pe
baza caracteristicilor reliefului papilar.
7 Colectiv, Tratatul practic de criminalistică , vol. II, Serviciul editorial, București, 1978, p. 369.8 L. Ionescu, D. Sandu, Identificara criminalistică , Ed. C.H. Beck, ediția a II – a, București, 2011, pp. 12 –13.9 P. Ștefănescu, În slujba vieții și adevărului , vol. I, Ed. Medicală, București, 1981, pp. 155 – 162.
9

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Trei ani mai târziu, în anul 1880, medicul H. Faulds, care preda la Tokio studenților
fiziologia, arăta că liniile papilare nu se schimbă în decursul întregii vieți și ele pot servi la
identificarea persoanelor mai bine decât fotografia și că asemenea linii lasă pe obiecte urme, fără
să fie îmbibate cu o substanță străină, datorită glandelor sebacee care secretă transpirația.
Denumirile de desen sau relief papilar, creste papilare, șanțuri provin de la cuvântul
papilla, care în limba latină înseamnă sfârc. Papilele se află în interiorul pielii de pe suprafața
anterioară a mâinii și a tălpilor, în stratul dermic,și se prezintă sub formă de conuri mici care sunt
așezate în rânduri paralele.
Corespunzător acestor rânduri de papile din stratul dermic, pe epidermă se află crestele
papilare. Fiecare papilă din dermă este deschisă în partea superioară ca un crater, prin care se
elimină transpirația . 10
Craterul comunică pe vârful crestei papilare cu un por. Fiecare creastă papilară este
străbătută de – a lungul său de numeroși pori.11
Capitolul criminalisticii care se ocupă cu examinarea și clasificarea reliefului papilar,
precum și cu identificarea persoanelor după detaliile sale, poartă denumirea de dactiloscopie.12
Urmele degetelor descoperite la locul faptei se numesc urme de deget, cele luate
experimental poartă denumirea de impresiuni digitale , iar fotografiile reliefului papilar, obținute
prin fotografierea urmelor sau a impresiunilor, se cunosc sub denumirea de dactilograme, care
de altfel, formează obiectul de studiu în procesul de identificare dactiloscopică.13
1.2.Criterii de clasificare a urmelor de mâini
Clasificarea generală a urmelor faptelor penale se face după o serie de criterii, care diferă
în funcție de factorii sau elementele de diferențiere avute în vedere de autorii de specialitate, de
10 I. Mircea, Criminalistică, Ed. Lumina Lex, ediția a II – a, București, 2010, p. 65.11 C. Țurai, Elemente de criminalistică și de tehnică criminală , București, 1947, p. 25.12 M. Minovici, Tratat complet de medicină legală, vol. II, București, 1930, pp. 1039 – 1041.13 V. Sava, Manual de dactiloscopie , București, 1943, p. 35 și I. Mircea, Criminalistică, Ed. Fundației “Chemarea”,
ediția a II – a, Iași, 1994, p. 72.
10

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
destinația sau de întinderea lucrării în care sunt abordate, precum și de importanța ei atât pe plan
teoretic, cât și practic.
Într – o opinie mai veche, promovată de criminaliștii francezi, clasificarea era făcută în
amprente – digitale, corporale, de îmbrăcăminte, de animale, etc., între care amprentele papilare
ale corpului uman urmau să ocupe o poziție privilegiată și, în urme, extrem de variate – obiecte
lăsate de infractor, instrumente de spargere, fire de păr, etc.
De asemenea, se face distincție între urme și pete.
În literatura noastră de specialitate, urmele sunt împărțite în două mari categorii : “ urme
formate prin reproducerea construcției exterioare a obiectelor – urme de mâini, picioare,
îmbrăcăminte, instrumente de spargere” și “ urme formate ca resturi de obiecte și de materii
organice și anorganice – resturi de îmbrăcăminte, de alimente, de vopsea, etc”.14
La rândul lor, acestea se subdivid, în funcție de procesul de mișcare în care s – au format
și de modificările aduse suportului lor.
Alți autori, raportându – se la criteriul valorii de identificare, le clasifică în urme
indeterminate și urme determinate. Primele urme pot fi de natură chimică, de origine biologică,
nebiologică, și se caracterizează prin aceea că nu indică relația cu autorul.
Spre deosebire de această categorie, urmele determinate, de natură fizică, produse prin
apăsare, frecare sau smulgere, conservă relația interpretabilă cu omul sau obiectul căruia îi
aparțin, permițând astfel identificarea.
Clasificarea urmelor după anumite criterii are drept scop creșterea gradului de precizie și
claritate al formulării concluziilor cercetărilor criminalistice în soluționarea cauzelor penale,
parchetele și instanțele de judecată fiind chemate să vegheze la realizarea acestui deziderat.15
În esență, criteriile generale de clasificare a urmelor sunt cele prezentate mai jos.
1.2.1. Factorul creator de urmă – raportat la acest prim criteriu, factorii care au determinat
apariția urmei pot fi diverși: corpul omului, obiecte sau instrumente, animale, fenomene cum sunt
incendiul, explozia.
Alăturat acestui factor, în literatura de specialitate se mai întâlnește și o altă clasificare în
funcție de factorul primitor de urme.
14 E. Stancu, op. cit., p. 116.15 Uneori se face simțită și o anumită tendință de terorizare, care se constată și în sfera de clasificare a urmelor, se
întâlnesc, spre pildă, urme concepționale, respectiv urme ce relevă concepția de săvârșire a unei fapte, referitor la
care ne exprimăm rezerva, dată fiind posibilitatea producerii unor neînțelegeri pe plan juridic.
11

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Această ultimă clasificare are mai degrabă o finalitate teoretică, întrucât atunci când se
examinează, de pildă, urma unui proiectil în corpul uman, ea se face în legătură cu modificările
produse în țesuturi, deci în ceea ce este denumit factor primitor.
1.2.2.Tipul sau natura urmei – în funcție de acest al doilea criteriu general, clasificarea poate
fi realizată în funcție de mai multe repere, cum ar fi cele al vizibilității ori al mărimii.
Astfel:
-urme care reproduc forma suprafeței de contact a obiectului creator , ca de exemplu,
urmele de mâini, de picioare, instrumentele de spargere, etc.;
-urme sub formă de pete sau resturi de materii organice sau anorganice – inclusiv resturi
sau fragmente de obiecte ( petele de sânge, firul de păr, ciobul, resturile vegetale, etc. )
denumite generic și urme materie;
-urme sonore și urme olfactive;
-urme vizibile și urme latente – ultimele invizibile cu ochiul liber sau foarte puțin vizibile,
ceea ce impune relevarea lor prin diverse metode și mijloace tehnico – științifice, cum se
procedează, de pildă, în cazul urmelor de mâini;
-macro și microurmele – din prima categorie fac parte majoritatea urmelor, așa cum se
cunosc, iar din a doua categorie urmele formate din particule sau resturi foarte mici de
obiecte, substanțe, practic invizibile cu ochiul liber și greu de evitat de către infractor.
1.2.3.Modul de formare a urmelor – acest criteriu are în vedere, pe de o parte, raportul de
mișcare în care se află la un moment dat obiectul creator și obiectul primitor de urmă, iar,
pe de altă parte, locul în care se fixează urma pe obiectul primitor ( la suprafață sau în
adâncime), astfel:
-urme statice – create prin atingere, apăsare sau lovire, fără ca suprafețele de contact să se
afle în mișcare una față de alta în momentul contactului.
Această categorie de urme prezintă o deosebită importanță în procesul identificării, datorită
reproducerii mult mai fidele a construcției exterioare a obiectului creator de urmă decât urmele
care se formează prin mișcarea de translație.
12

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
-urme dinamice – formate ca rezultat al mișcării de translație, de alunecare a unei
suprafețe peste alta. Un exemplu tipic îl constituie urma de frânare a unui autovehicul sau
urma lăsată de un clește în momentul tăierii unui belciug.
Acest proces de alunecare va determina oglindirea neclară a construcției obiectului creator de
urmă în obiectul primitor, la majoritatea urmelor formate, împiedicând o identificare individuală
a obiectului.
În cazurile în care, datorită mișcării de translație a suprafeței celor două obiecte, identificarea
individuală a obiectului creator de urmă nu se poate face, acea urmă va servi la identificarea de
gen acestui obiect și la stabilirea sensului de mișcare a celor două obiecte aflate în contact.16
-urme de suprafață – ce se pot prezenta în două variante: urme de stratificare și urme de
destratificare, cele din urmă fiind formate prin ridicarea substanței aflate inițial pe suport
( de exemplu: atingerea cu mâna a unei suprafețe prăfuite).
Urmele de destratificare se formează prin ridicarea cu mâna a unei părți din stratul lichid sau
pulverulent ce acoperă suprafața obiectului purtător de urmă.
Urma formată prin destratificare va crea o imagine inversă impresiunii digitale formată prin
stratificare, datorită faptului că locurile rămase libere prin ridicarea substanței superficiale de
către crestele papilare vor crea impresiunea de gol, iar substanța rămasă neridicată, indicând
forma desenelor papilare, în realitate corespunde șănțulețelor intermediare.
Pentru ca urma de destratificare să reproducă detaliile desenelor papilare, este necesar să se
formeze pe suprafețe netede, iar pentru ca urma să fie vizibilă, substanța superficială trebuie să
fie în contrast de culoare cu fondul.17
-urme de adâncime – sunt cele specifice suporturilor sau obiectelor primitoare de urmă cu
un anumit grad de plasticitate, în care se imprimă suprafața obiectului ce a format urma
( de exemplu: urma de picior în pământ moale).
1.2.4. Alte criterii de clasificare a urmelor – alăturat criteriilor de mai sus, unanim acceptate, în
literatura de specialitate se mai face distincție între urmele locale și cele periferice ( negative),
care redau conturul obiectelor, ca și între posibilitățile oferite de urme pentru identificarea
obiectului sau numai pentru stabilirea apartenenței de grup a acestuia.18
16 C. Suciu, op. cit., p. 201. 17 C. Suciu, op. cit., p. 208. 18 S. A. Golunski, Criminalistica, Ed. Științifică, București, 1961, p. 87.
13

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
De asemenea, putem menționa, categoria așa – numitelor „ urme poziționale”, cum sunt
denumite modificările intervenite în poziția unor obiecte ( scaun răsturnat, față de masă, dulap
deschis, veioză aprinsă).19
-CONCLUZII –
Consider că noțiunea de urmă poate fi definită ca fiind o modificare produsă ca urmare a
interacțiunii făptuitorului, mijloacele folosite de acesta și elementele componente ale mediului în
care își desfășoară activitatea infracțională, modificări care examinate individual sau în totalitate,
pot conduce la stabilirea faptei, identificarea făptuitorului, a mijloacelor folosite, și la lămurirea
împrejurărilor cauzei.
În concluzie, nu credem că noțiunea de urmă poate fi extinsă la lucruri, este vorba de prezența
unui obiect la locul faptei sau de absența lui atunci când în mod normal ar fi trebuit să fie acolo.
Un lucru poate fi pierdut, abandonat sau lăsat intenționat de făptuitor, victimă sau de o altă
persoană ori, dimpotrivă, luat din locul respectiv.
Dintr –o asemenea împrejurare se pot trage concluzii privind comportamentul și motivația
celui ce s – a aflat în câmpul infracțiunii, dar aceasta nu conferă lucrului, și cu atât mai mult
absenței sale, calitatea de urmă.
Atingerea obiectului cu mâna, atrage după sine formarea urmei în toate cazurile când obiectul
respectiv are capacitatea de a reproduce, deoarece podul palmei este acoperit întotdeauna de
sudoare și grăsime.
În traseologie se examinează numai urmele lăsate de podul palmei, dosul palmei; ca obiect
creator nu prezintă nici un interes deoarece rareori se ating de obiecte.
Reproducerea palmei în întregime în urmă este un fenomen extrem de rar.
În general urma este lăsată numai de o parte a palmei, sau în majoritatea cazurilor, de degete.
Cel mai des la formarea urmelor contribuie falangele degetelor cu unghii.
Identificarea infractorului după urmele de mâini este posibilă la cercetarea celor mai variate
infracțiuni.
19 E. Stancu, op. cit., p. 117.
14

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Cap. II – Identificarea dactiloscopic ă – tehnici de cercetare a
urmelor papilare
2.1.Considerații preliminare privind desenele papilare
Necesitatea elaborării și introducerii în activitatea organelor judiciare a unor metode
eficiente, fundamentate științific, de identificare a infractorilor, precum și de înregistrare a
acestora, în scopul cunoașterii recidiviștilor, s – a făcut simțită încă de la începutul secolului.
După primii pași ai lui Alphonse Bertillon, considerat drept unul dintre întemeietorii poliției
științifice al Criminalisticii, cu sistemul său greoi de înregistrare antropometrică, în lumea
justiției s – a impus un sistem nou de identificare, mult mai sigur și mai rapid, bazat pe
particularitățile desenului papilar al fiecărui individ.
Deși prima identificare a unui infractor pe baza urmelor digitale este atribuită englezului
Henry Faulds, realizată la Tokio, în anul 1879, cu prilejul cercetării unui omor, metoda constituie
rodul activității mai multor oameni de știință, mulți dintre ei medici.
Apropiat acestei date și la noi în țară a fost obținut un prim succes, în anul 1896, de către dr.
Nicolae Minovici, care a reușit identificarea autorului unui furt cu ajutorul urmelor de mâini.20
Cercetările întreprinse o lungă perioadă de timp asupra caracteristicilor desenelor papilare și a
utilității lor în identificarea persoanelor, au pus bazele unei ramuri importante a științei
criminalistice, cunoscută sub denumirea de dactiloscopie.21
Dactiloscopia, este acea ramură a Criminalisticii care se ocupă cu examinarea și clasificarea
desenelor papilare, în vederea identificării persoanei.22 Într – o formulare sintetică, C . Țurai,
spune despre dactiloscopie că este „ știința privind studiul desenelor papilare”.23
Desenele papilare, specifice pielii corpului omenesc, aflate la nivelul degetelor, palmei și
tălpii piciorului ( plantă), cunoscute sub denumirea de dermatoglife, sunt formate din sistemul
liniilor paralele ale crestelor papilare, separate între ele de șanțurile papilare.
20 I. R. Constantin și M. Rădulescu, Dactiloscopia, Ed. Ministerului de Interne, București, 1975, pp. 7 – 8.21 Bazele dactiloscopiei în țara noastră au fost puse de medicul legist Andrei Ionescu, opera sa fiind continuată de dr.
Valentin Sava, care a condus Serviciul de identificare judiciară al Ministerului de Justiție după anul 1925. Precursorii
ei au fost însă, Nicolae și Mina Minovici.22 M. Minovici, op. cit., pp. 1039 – 1041.23 C. Țurai, Elemente de criminalistică și tehnică criminală – poliție științifică , București, 1947, p. 16.
15

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Crestele papilare redau relieful neregulat al papilelor dermice, aflate la linia de legătură dintre
cele două straturi principale ale pielii, dermă și epidermă, dintre care ultimul, aflat la suprafață,
cunoaște un permanent proces de descuamare.24
Raportat la valoarea de identificare, motivul esențial care a condus la folosirea desenelor
papilare în identificarea persoanelor este acela că nu numai desenul papilar, în întregul său, ci
însele crestele papilare și chiar porii prezintă elemente de specificitate, puncte caracteristice de
natură să deosebească un individ de altul.
2.1.1.Proprietățile desenului papilar – impunerea desenului papilar printre cele mai
valoroase și importante elemente de identificare a persoanei se datorește
următoarelor proprietăți:
2.1.2.Unicitatea desenului papilar – desenele papilare se deosebesc între ele prin formă
și prin detalii caracteristice, al căror număr și varietate fac practic imposibilă
întâlnirea a două amprente identice.
Cu cât numărul detaliilor caracteristice crește, cu atât devine practic imposibilă apariția a
două persoane cu amprente identice. Astfel, dacă se iau în calcul 20 de puncte caracteristice
tuturor celor 10 degete ale mâinilor, o atare posibilitate de apariție a două persoane cu amprente
identice ar putea apărea la circa 400 milioane de secole.25
Numărul imens și varietatea detaliilor crestelor papilare pe o zonă relativ limitată de pe
suprafața palmelor și a tălpilor omului închid posibilitatea reală ca același relief papilar să se
repete în mod identic la două sau mai multe persoane.26
La această concluzie s – a ajuns atât prin îndelungate cercetări, cât și pe baza calculelor
matematice, prin care s – a stabilit, pornindu – se de la un număr de 4 caracteristici, că
posibilitatea repetării a două desene papilare cu aceleași puncte coincidente ar exista teoretic
numai la 64 milioane de amprente.
Dacă numărul detaliilor caracteristice se mărește, rezultatul calculului ajunge la cifre
astronomice, ceea ce confirmă pricipiul potrivit căruia fiecare persoană este identică numai cu
sine însăși și, de asemenea, se deosebește de toate celelalte.
24 Epiderma este alcătuită din cinci straturi intermediare, cel de la suprafață fiind de natură cornoasă și conținând
celule moarte ce se desprind permanent. Stratul al doilea, derma, are și el cinci straturi intermediare, în profunzimea
acestuia aflându – se glandele sudoripare.25I. Mircea, Criminalistică, Editura Lumina Lex, București, 1998, pp. 65 – 66.26 I. Mircea, op. cit., p. 66.
16

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
2.1.3.Fixitatea desenului papilar – este o altă proprietate care constă în menținerea
formei și detaliilor caracteristice ale desenului papilar de la formarea sa, în luna a
6 – a de viață intrauterină, și până la moartea persoanei.
Singura modificare, fără implicații în procesul identificării, o reprezintă creșterea în
dimensiuni a amprentei, pe măsura dezvoltării corpului, fără influență asupra caracteristicilor
crestelor papilare.
2.1.4.Inalterabilitatea – reprezintă o altă proprietate esențială, determinată de faptul că,
în mod normal, un desen papilar nu poate fi modificat sau înlăturat.
Numai rănile adânci , care afectează în adâncime stratul dermic, distrugând papilele, precum
și unele boli, de tipul leprei, pot duce la alterarea involuntară a desenului. Orice leziuni produse
doar la nivelul epidermei, distrug crestele papilare doar vremelnic. Ele reapar în forma anterioară
pe măsura vindecării pielii lezate.
Dacă leziunea vizează întrega grosime a pielii, relieful papilar este distrus pentru totdeauna,
fiind înlocuit cu un țesut scleros inform.27
Numeroasele exemple desprinse din practica judiciară au demonstrat că încercările unor
infractori de a – și altera desenul papilar prin frecarea de o suprafață abrazivă sau prin folosirea
unei substanțe chimice corosive au rămas fără nici un rezultat, întrucât astfel nu sunt afectate
papilele dermei.
Au existat însă, îndeosebi în perioada prohibiției, și încercări de transplant sau de înlăturare
chirurgicală, puține la număr și fără efect pe plan juridic, intervenția fiind depistată și dovedită.28
În privința proprietăților desenului papilar, o parte din autori apreciază că acestea se reduc
numai la două: unicitatea și fixitatea, inalterabilitatea fiind considerată o componentă a fixității.
Credem, însă, că o distincție între cele două proprietăți este necesară pentru delimitarea
stabilității naturale a desenului papilar ( fixitatea) de imposibilitatea modificării artificiale.
2.2.Clasificarea desenului papilar
27 Ibidem, p. 66.28 J. Thorwald, Un secol de luptă cu delincvența , trad. în limba română, Ed. Junimea, Iași, 1981, cap. I intitulat
Semnul imuabil : aventura identificării.
17

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Desenele papilare sunt caracterizate de forme variate. Din această cauză s – a impus
împărțirea lor pe anumite categorii, grupe sau tipuri, clasificare determinată de necesitatea
realizării unui sistem simplu și eficace de înregistrare, în vederea identificării lor ulterioare.
Primul criteriu îl reprezintă regiunea anatomică a corpului pe care o ocupă, respectiv
regiunile digitală, palmară sau plantară. În funcție de locul pe care îl ocupă, desenele papilare
ale mâinii sunt structurate după cum urmează:
Regiunea digitală – cu zonele falangetei, falanginei și falangei, despărțite de șanțurile
flexorale.
Falangele au crestele papilare sub formă de linii drepte, paralele cu șanțul flexoral sau au o
poziție ușor oblică față de acesta. În mod obișnuit, ele sunt întretăiate la scurte intervale de cute
paralele ale pielii, perpendiculare pe șanțul flexoral. Din cauza acestor cute este foarte greu de
urmărit traseul fiecărei creste în parte.
Falanginele, aflate între falange și falangete. Și crestele falanginelor sunt paralele, unele au,
însă, o poziție paralelă față de șanțul flexoral inferior, iar altele se află în poziție oblică. Mai rar,
ele se desfășoară sub formă concavă față de șanțul flexoral superior.
Falangetele, ultimele falange ale degetelor, au relieful papilar cel mai variat, deschizând
astfel posibilitatea clasificării lui în tipuri, grupe și subgrupe, fapt ce ușurează mult atât procesul
identificării dactiloscopice, cât și sortarea fișelor recidiviștilor în clasoare. 29
Regiunea palmară – cu zonele palmară, tenară și hipotenară.
Indiferent de regiunea sau zona în care se găsesc, desenele papilare au o importanță aproape
egală în identificare. Dintre acestea se disting, desenele de pe falangete , ale căror urme rămân
cel mai frecvent la fața locului. Datorită particularităților lor de structură, aceste desene sunt
singurele folosite în înregistrările dactiloscopice.
Crestele papilare care alcătuiesc structura desenului falangetei formează, de regulă, trei
zone:
29I. Mircea, op. cit., p. 74.
18

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Zona bazală – dispusă între șanțul flexoral și centrul desenului, adică cuprinde crestele
papilare ce se desfășoară imediat deasupra șanțului flexoral, de obicei, paralel cu el și mai
rar în poziție oblică ori să fie convexe sau concave.
Zona centrală – sau nucleară, zonă ce deține ponderea cea mai mare în clasificare.
Aceasta este cuprinsă între regiunea bazală și cea marginală, constă din unul sau mai multe
grupuri de creste papilare, ce se desfășoară sub forme foarte variate.
În funcție de aspectul sub care se desfășoară, crestele din această regiune, relieful papilar al
falangetelor se împarte în: tipuri, grupe și chiar subgrupe.
Zona marginală – alcătuită din crestele aflate la exteriorul desenului.
Locul de întâlnire al celor trei zone poartă denumirea convențională de DELTA, fiind și ea de
mai multe feluri. Precizăm că, nu întotdeauna, desenul papilar cuprinde trei zone.
Al doilea criteriu, raportat și la cel de mai sus, este impus de forma desenului din zona
centrală și de poziția și numărul deltelor, după cum urmează :
Desenele adeltice sau de tip arc, lipsite de zona centrală.
Desene monodeltice sau de tip laț, în care zona centrală are efectiv forma unui laț
pornind din dreapta sau din stânga desenului, de aici și subclasificarea în dextrodeltice și
sinistrodeltice.
Desene bideltice sau de tip cerc, zona centrală fiind sub formă de cerc, de spirală, de
lațuri gemene, etc.
Desene polideltice sau de tip combinat, majoritatea prezentând trei delte și foarte rar
patru delte.
Desene excepționale sau amorfe, care nu se apropie de desenele papilare obișnuite.
Literatura de specialitate semnalează un tip de desen asemănător maimuțelor, întâlnit la unii
handicapați mintal, precum și un tip denumit danteliform, întâlnit în țara noastră. 30
Reliefurile papilare adeltice se caracterizează prin aceea că nu au delte. Crestele lor străbat
partea anterioară a falangetei, aproape paralel cu șanțul flexoral, descriind o undă ușoară sau
alteori mai pronunțată în regiunea centrală, conturându – se spre vârful degetului, până sub
unghie, în formă de nimb.
30 C. Țurai și C. Panghe, Un nou tip de desen papilar digital, palmar și plantar, tipul danteliform și problemele de
clasificare și identificare medico – legală și criminalistică pe care le ridică , comunicare prezentată la Societatea de
științe medicale, București, 1973.
19

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Adelticele simple sunt cele mai numeroase reliefuri adeltice, ele se caracterizează prin aceea
că toate crestele papilare au o poziție aproape paralelă cu șanțul flexoral, făcând doar o ușoară
undă în partea centrală a reliefului.
La adelticele simple, nici o creastă nu își schimbă direcția desfășurării față de întregul relief
papilar. Aceste reliefuri se iau drept mijloc de comparație pentru distingerea în grupe a tuturor
adelticilor.
Adelticele piniforme se deosebesc de adelticele simple prin aceea că, în partea centrală a
reliefului papilar, o singură creastă își schimbă direcția, ridicându – se brusc spre vârful
degetului, iar crestele imediat superiore se ridică ușor peste capătul ei, de unde coboară și își
continuă desfășurarea până în cealaltă parte a reliefului.
Prin această modificare de poziție a crestelor papilare față de șanțul flexoral se creează în
regiunea centrală un desen sub formă de pin sau con, din care cauză și poartă denumirea de
piniforme.
Adelticele cu confluență dreapta au aceeași configurație a reliefului papilar ca și cele
simple, doar cu deosebirea că în partea lor dreaptă au tendința de apropiere, fie prin contopire, fie
prin dispariția unora dintre ele.
Datorită acestei confluențe, în partea dreaptă, crestele au o coborâre pronunțată spre șanțul
flexoral în comparație cu partea stângă.
Adelticele cu confluență stânga au același aspect general ca și cele cu confluență dreapta, cu
deosebirea însă că tendința de apropiere și coborâre pronunțată a crestelor se observă în partea
stângă a dactilogramei.
Adelticele cu laț ( buclă) dreapta au crestele aproape paralele cu șanțul flexoral, din care
una singură, în partea centrală, se întoarce spre stânga, creând astfel un laț cu sectorul rotunjit în
partea dreaptă.
Adelticele cu laț ( buclă) stânga se caracterizează prin întoarcerea în regiunea centrală a
unei singure creste spre dreapta. Vârful lațului astfel creat este orientat spre stânga.
Adeltice cu lațuri ( bucle) opuse , au două lațuri, unul fiind format în partea stângă și celălalt
în partea dreaptă a reliefului, ambele având vârfurile orientate în interior.
Adelticele cu început de spirală se deosebesc de adelticele simple printr – o răsucire, în
centrul reliefului, a unei singure creste, care însă nu atrage schimbarea direcției de desfășurare a
celorlalte linii.
20

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Reliefurile papilare dextrodeltice au o singură deltă în partea dreaptă, delta se formează la
locul de întâlnire a celor trei sisteme de creste papilare. La aceste reliefuri monodeltice, primul
sistem de creste papilare care contribuie la formarea deltei, reprezintă grupul de linii bazale.
Dextrodelticele cu lațuri au regiunea centrală formată din lațuri așezate succesiv unul în
interiorul altuia. Buclele lațurilor sunt orientate spre deltă, iar partea deschisă este spre stânga.
Dextrodelticele cu rachetă , de asemenea, au regiunea centrală formată tot din lațuri, care
însă după întoarcere se unesc cu partea lor de început sau dispar treptat, descriind forma unei
rachete de tenis.
Reliefurile papilare sinistrodeltice sub aspect general se aseamănă mult cu dextrodelticele,
deosebirea dintre ele constă numai în poziția opusă a deltei. Sinistrodelticele au delta în partea
stângă, și ele se împart în sinistrodeltice cu lațuri și sinistrodeltice cu rachetă.
Reliefurile papilare bideltice au crestele desfășurate de așa natură încât se formează, în
partea stângă și dreaptă, câte o deltă. Regiunea lor centrală, fiind deosebit de variată, deschide
posibilitatea de a fi subclasificate în grupe și subgrupe.
Crestele papilare din regiunea centrală a bidelticelor, întâlnindu – se frecvent sub formă de
spirală, cercuri concentrice, elipse, lațuri încârligate, vârtejuri, ajută la împărțirea lor în: bideltice
cu spirală, cercuri concentrice, elipse cu lațuri încârligate, cu vârtejuri.
Bidelticele cu spirală au regiunea centrală formată dintr – o creastă papilară răsucită sub
formă de spirală. Spirala începe să se răsucească din centrul reliefului papilar și continuă până la
completarea regiunii centrale.
Bidelticele cu spirală, după direcția răsucirii spiralei, se subîmpart în: destrogire și levogire,
primele au spirala răsucită spre dreapta, iar secundele spre stânga reliefului papilar.
Bidelticele cu cercuri concentrice au regiunea centrală formată din cel puțin două, trei
cercuri, aflate unul în altul, iar restul din regiune este completat, în majoritatea cazurilor, cu
creste papilare, sub formă de spirală.
Bidelticele ovoidale prezintă în regiunea centrală câteva creste închise una în interiorul
celeilalte, având forma ovală. Ca și cele cu cercuri concentrice, după câteva ovoide, regiunea
centrală se completează cu spirale.
Bidelticele elipsoidale au regiunea centrală formată din câteva creste sub formă de elipsă,
aflate una în interiorul celeilalte. Și aici, după câteva elipse, regiunea centrală este completată cu
crestele sub aspect de spirală.
21

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Bidelticele cu lațuri încârligate se deosebesc mult, în regiunea centrală, de toate bidelticele
amintite mai sus. Regiunea lor centrală este formată din două grupe de lațuri, venite dintr – o
parte și alta a reliefului papilar, care se cuplează, prin încârligare în zona centrală.
Bidelticele cu vârtej se caracterizează prin aceea că au regiunea centrală compusă din mai
multe creste papilare dispuse sub formă de vârtej. În funcție de direcția răsucirii acestor creste,
aceste bideltice pot fi cu vârtej dreapta sau cu vârtej stânga.
Reliefurile papilare cu tridelte , după cum arată și denumirea, au trei delte, una din ele fiind,
de obicei, în centrul dactilogramei, iar două în părțile laterale.
Reliefurile papilare quatrodeltice au în cuprinsul lor patru delte, aceste reliefuri se întâlnesc
deosebit de rar.
Reliefurile papilare excepționale ( amorfe) poartă această denumire datorită rarității lor și
fiindcă au asemenea aspecte încât nu pot fi incluse în nici un tip precedent și nici nu au trăsături
proprii unui tip distinct. În sfera acestora sunt incluse reliefurile danteliforme, cazurile de
sindactilie și cele nedefinite.31
2.3.Detaliile caracteristice ale desenului papilar
Pe lângă particularitățile de formă ale desenelor papilare, a căror contribuție în procesul
identificării, se reduce la stabilirea genului sau grupului din care face parte degetul unei persoane,
amprenta digitală conține și o serie de puncte caracteristice sau detalii, de natură să permită
identificarea certă a individului.
Potrivit teoriei și practicii criminalistice dactiloscopice, atât din țara noastră, cât și din
străinătate, au fost stabilite un număr de aproximativ 20 de tipuri de detalii .
Vom prezenta mai jos câteva detalii caracteristice, cu precizarea că determinarea acestora
se face pe amprentă în sensul acelor ceasornicului, începutul fiind socotit în stânga jos. Astfel :
capăt de creastă papilară, respectiv început de creastă, situat la stânga, și sfârșit de creastă
papilară, dispus în dreapta;
bifurcare, deci creastă papilară în două creste, și trifurcare, dacă creasta se împarte în trei
creste;
contopire simplă și contopire triplă, ce reprezintă reversul situației de mai sus;
31 I. Mircea, op. cit., pp. 77 – 80.
22

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
întrerupere în traseul crestei, pe o porțiune de cca. 2 mm;
fragment de creastă papilară;
butonieră, determinată de o scurtă bifurcare a unei creste, urmată de revenirea la traseul
normal;
inel, detaliu care se apropie de butonieră, fiind însă circular;
deviere a două creste ce aveau tendința șă – și unească traseul;
intersecție a două creste papilare;
cârlig, detaliu format de un fragment mic de creastă, atașat unei creste mai mari;
anastomoză, creastă ce unește, sub forma unui pod, alte două creste papilare.
Într – un desen papilar se pot găsi în jur de 150 detalii caracteristice. Pentru identificarea unei
persoane, este necesar să se descopere în urma de la fața locului și în impresiunea de control un
număr de detalii ( de regulă 12) care să corespundă nu numai ca tip, dar și ca poziție, de unde și
denumirea de puncte coincidente , folosită în dactiloscopie.
2.4.Poroscopia și crestoscopia
Atât poroscopia, cât și crestoscopia sunt ramuri ale dactiloscopiei. Poroscopia se ocupă cu
studiul morfologic și funcțional al porilor, în măsura în care construcția acestora interesează
criminalistica, adică sub aspectul formării urmelor și al metodelor de examinare a lor.
Crestoscopia este o știință mai recentă intrată în preocupările criminalisticii, ale cărei metode
de cercetare sunt stabilite de către S. K. Chatterjee din Calcuta. Crestoscopia se ocupă cu studiul
caracteristicilor crestelor papilare, analizate nu ca forma unui desen papilar, ci propriu – zis ca
formă a crestei papilare.
Atât poroscopia, cât și crestoscopia se aplică în cercetarea urmelor de mâini alături de
dactiloscopie ori de câte ori impresiunile crestelor papilare sunt prea fragmentare pentru a
cuprinde suficiente elemente de identificare dactiloscopică.32
Detaliile sau punctele caracteristice ale desenelor papilare pot fi exploatate cu succes în
identificarea criminalistică, numai dacă sunt prezente într – un număr suficient sau reflectate, în
condiții bune, de urmă.
32 C. Suciu, op. cit., p. 235.
23

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Sunt frecvente împrejurările în care, la fața locului, urmele digitale se prezintă sub forma unor
fragmente de creste papilare.
În aceste cazuri, identificarea este posibilă prin examinarea formei porilor și a marginilor
crestelor papilare, mai bine redate de urmă.
Acest gen de examinare este destul de laborios, implicând folosirea nu numai a aparatelor
optice de mărit, dar, în special, a unor metode mai complexe, mai fine, de relevare a urmei.
De exemplu, pentru identificarea unui fragment de urmă papilară de câțiva milimetri pătrați,
relevată în condiții bune la fața locului, nu se poate recurge la un examen comparativ între urmă
și impresiunea de pe fișa dactiloscopică, ridicată prin metoda clasică a cerneluirii care astupă
porii.
Pentru aceasta, impresiunea de comparație se obține, în linii mari, în felul următor: degetul se
rulează pe suprafața unui amestec format din ceară galbenă, colofoniu, spermanțet și seu, după
care se rulează din nou, imediat, pe celuloid, pentru a se putea mări, prin proiecție, suprafața
urmei.
-CONCLUZII –
Motivul esențial care a condus la folosirea desenelor papilare în identificarea persoanelor este
acela că nu numai desenul papilar, în întregul său, ci însele crestele papilare și chiar porii prezintă
anumite elemente de specificitate, puncte caracteristice de natură să deosebească un individ de
altul.
Ne raliem asupra faptului că, cu cât numărul detaliilor caracteristice crește, cu atât devine
practic imposibilă apariția a două persoane cu amprente identice.
Numărul imens și varietatea detaliilor crestelor papilare pe o zonă relativ limitată de pe
suprafața palmelor și a tălpilor omului închid posibilitatea reală ca același relief papilar să se
repete în mod identic la două sau mai multe persoane.
În privința proprietăților desenului papilar, apreciem că acestea ar trebui să se reducă numai la
două: unicitate și fixitate, inalterabilitatea fiind considerată o componentă a fixității.
24

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Cap. III – Cercetarea și interpretarea la fa ța locului a
urmelor de mâini
3.1. Considerații privind formarea urmelor de mâini
Operația complexă de descoperire, relevare, fixare și ridicare a urmelor de mâini de la fața
locului se realizează încă de la începutul cercetării, în funcție de modul în care s – au format
aceste urme.
3.1.1. Urme de mâini statice și dinamice – valoarea cea mai mare pentru identificarea persoanei
o au, bineînțeles, urmele de mâini statice, întrucât ele reușesc să redea cu claritate desenul papilar
și detaliile sale caracteristice. Spre deosebire de urmele statice, urmele dinamice, prezentându –
se sub forma unor mânjituri, pot servi în cel mai bun caz la identificarea genetică.
3.1.2. Urme de suprafață și urme de adâncime – în funcție de plasticitatea suportului primitor
de urmă. De exemplu, urmele formate în chit moale, în ceară, în plastilină, în vopsea neuscată,
ș.a.m.d., se formează în adâncime, spre deosebire de urmele lăsate pe o suprafață dură, de genul
sticlei, care sunt de suprafață.
La rândul lor, urmele de suprafață se pot forma prin stratificare, datorită depunerii de
substanță aflată pe mână pe suprafața atinsă, precum și prin destratificare, datorită ridicării
substanței existente anterior pe obiect ( praf, vopsea).
3.1.3. Urme de mâini vizibile sau latente – întâlnite, de regulă, la urmele de suprafață formate
prin stratificare. Urmele de mâini latente, contrar aparențelor, sunt în marea majoritate a cazurilor
de o calitate mai bună decât urmele vizibile.
Explicația constă în aceea că urmele latente se formează prin depunerea unui strat foarte
subțire de substanță, aceasta fiind capabilă să redea cu fidelitate detaliile caracteristice ale
crestelor papilare și chiar al porilor.
25

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Spre deosebire de urmele latente, urmele vizibile pot determina unele greutăți în
cercetare. Pe de o parte, acestora le este caracteristic, în numeroase cazuri, un anumit grad de
îmbâcsire, de acoperire a detaliilor cu substanța depusă ( sânge, grăsime, murdărie).
Pe de altă parte, substanța impregnată în șanțurile papilare nu numai că determină
estomparea crestelor, dar poate forma ea însăși o urmă ce va reflecta traseele șanțurilor, nu ale
crestelor, astfel încât pe obiect apare imaginea negativă a amprentei papilare.
O asemenea imagine poate duce la o concluzie falsă, de neidentitate, în momentul
examinării comparative a urmei digitale cu impresiunea luată persoanei suspecte. Este aproape
imposibil ca într – o urmă digitală vizibilă să nu existe o porțiune, un fragment exploatabil în
cercetarea de identificare, aspect uneori neglijat în practică.33
3.2. Descoperirea urmelor de mâini
Urmele de mâini nu se caută la întâmplare, ci după un anumit plan, întocmit în raport de
împrejurările faptice în care s – a produs infracțiunea.
Descoperirea urmelor unei infracțiuni presupune, în primul rând, o căutare sistematică a
lor, în funcție de natura locului și de modul de săvârșire a faptei. Din cauza diversității deosebite
de situații sau de împrejurări privind maniera de comitere a infracțiunii, nu pot fi date rețete
absolute de descoperire a urmelor.
Căutarea urmelor papilare latente este o operație de tehnică criminalistică ce necesită
atenție deosebită din partea specialistului criminalist, acesta trebuind să aibă răbdarea și intuiția
unui mare artist.34
Pe baza unei bogate practici existente în materie, în literatura de specialitate s – a conturat
o regulă cu caracter de generalitate, conform căreia: pentru descoperirea urmelor unei infracțiuni,
în cercetarea fiecărui caz, organul de urmărire penală va căuta să reconstituie mintal fiecare fază
a desfășurării infracțiunii, parcurgând cu atenție, în sens direct sau invers, drumul presupus că a
fost parcurs de infractor.
Căutarea urmelor poate debuta din locul în care se presupune că a intrat infractorul, prin
cercetarea clanțelor ușii, a încuietorilor, etc. Dacă s – a pătruns într – o încăpere prin spargerea
geamului, cioburile acestuia păstrează în condiții bune urmele crestelor papilare.
33 E. Stancu, op. cit., pp. 122 – 123.34 R. Constantin, Expertizele – mijloc de probă în procesul penal , Ed. Tehnică, București, 2000.
26

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Există situații în care cercetările preliminare pot duce la concluzia că infractorul s – a
folosit de mănuși din cauza absenței urmelor papilare, cel puțin în prima fază a cercetării.
Pe lângă faptul că însele aceste mănuși pot crea urme specifice, nu trebuie exclusă nici
posibilitatea apariției unor amprente digitale spre sfârșitul drumului parcurs de infractor sau a
ceea ce este numit în literatura juridică penală „ iter criminis”.
Pentru ușurarea procesului de căutare a urmelor crestelor papilare se recomandă folosirea
unei lanterne cu care se va ilumina oblic obiectul presupus a fi purtător de urmă.
O altă metodă care se poate aplica în cazuri mai deosebite, constă în pulverizarea pe
obiectul presupus purtător de urmă a unei soluții pe bază de luminol.
Sub acțiunea radiațiilor ultraviolete, urma va apărea într – o luminescență specifică pentru
un timp scurt. În prezent se apelează la tehnici nedistructive de genul razelor laser sau surselor de
lumină emise de aparatură polylight.
Descoperirea urmelor este posibilă și cu ajutorul lămpii portabile de radiații ultraviolete
aflate în trusa criminalistică. Folosirea acesteia, sau a unei surse incidente de lumină puternică, în
condiții de întuneric, în încăperi, rămâne procedeul cel mai indicat pentru descoperirea
amprentelor papilare.
3.3. Stabilirea vechimii urmelor de mâini
Determinarea vechimii urmelor de mâini reprezintă o problemă importantă de care se ține
seama atât în procesul descoperirii, cât și în procesul relevării urmelor crestelor papilare. Fără a
intra în amănunte de ordin tehnic, precizăm că stabilirea vechimii urmelor de mâini se face în
funcție de factori variați și este uneori relativă.35
Determinarea vechimii urmelor de mâini reprezintă o problemă importantă de care se ține
seama atât în procesul descoperirii, cât și în cel al relevării urmelor crestelor papilare.
Determinarea vechimii aproximative a urmelor papilare debutează din momentul
descoperirii lor, dar ea continuă până în momentul expertizei dactiloscopice . În primele
momente ale cercetării, stabilirea vechimii urmelor este absolut necesară pentru alegerea
mijloacelor adecvate de relevare.
35 I. R. Constantin, D. Moise, Contribuții la stabilirea vechimii urmelor papilare , în culegerea de referate „ Prezent
și perspectivă în știința criminalistică”, Ed. Ministerului de Interne, București, 1979, pp. 107 – 114.
27

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Vechimea este un element de care se ține seama în interpretarea modului de formare a
urmelor, ea oferind indicii privitoare la faptă și la persoana autorului. Sub raport tehnic
criminalistic, determinarea vechimii urmelor nu presupune o operație distinctă, ci o folosire
selectivă a unor procedee de relevare, pe mici porțiuni, care să ofere indicii asupra acestora.
În condiții complexe și dificile de căutare a urmelor papilare, avându – le în vedere
îndeosebi pe cele latente, se impune respectarea de către specialistul criminalist a unor cerințe
minime, cum ar fi rapiditatea în efectuarea cercetării, precum și perseverență, răbdare, calm în
căutarea și relevarea urmelor.
O altă regulă care privește pe cel care conduce cercetarea la fața locului, dar și pe
superiorii săi, este limitarea numărului persoanelor care efectuează cercetarea numai la
specialiști, pentru evitarea creării de urme suplimentare sau, mai rău, a distrugerii unor urme.
3.4. Procedee de relevare a urmelor de mâini latente
Descoperirea urmelor papilare, relevarea acestora, poate fi caracterizată drept unul dintre
cele mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice, sub raportul perfecționării științifice.
Sunt semnificative, în acest sens, noile metode chimice de relevare a urmelor de mâini, ori
de descoperire a lor pe baza dispersiei luminoase, inclusiv a laserului. Preocupările de
îmbunătățire a procedeelor de descoperire se înscriu în contextul general de perfecționare a
metodelor de identificare a persoanelor, fiind specifice tuturor serviciilor de criminalistică din
lume. De altfel, INTERPOL – ul a organizat, colocvii pe această temă, în ultimii ani.36
În legătură cu metodele de relevare a urmelor de mâini se impun două precizări. În primul
rând, acestea nu – și găsesc aplicarea numai în cercetările întreprinse la fața locului, ci și în
examinările făcute în laborator asupra obiectelor presupuse a fi purtătoare de urme.
În al doilea rând, metodele menționate mai jos nu sunt destinate în exclusivitate relevării
urmelor papilare, multe dintre ele găsindu – și aplicabilitatea și în relevarea urmelor formate de
alte părți ale corpului omenesc, cum ar fi, de exemplu, urmele de buze, de urechi.
36 În acest sens, menționăm, de exemplu, colocviile organizate de OIPC ( INTERPOL), începând cu anul 1980,
ultimul fiind în 2001 la sediul său de la Saint – Cloud, având ca temă identificarea persoanelor și urmelor, precum și
alte probleme de poliție științifică.
28

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
3.4.1. Relevarea urmelor prin metode fizice – relevarea prin metode fizice constă în
pulverizarea de prafuri sau pudre cu granulație foarte fină, de aici și denumirea de prăfuire
( pudrare), pe obiectul ori suprafețele purtătoare de urme.
Substanțele sau amestecul de substanțe folosite în relevare, pe lângă finețea lor, trebuie să
îndeplinească următoarele condiții :
să fie în contrast de culoare – cu suportul pe care s – a format urma, de exemplu, pentru
relevarea urmelor de pe o coală albă de hârtie, se folosește un praf de culoare închisă;
să prezinte o aderență selectivă – numai la materia din urmă, și nu la întregul suport,
pentru a evita îmbâcsirea urmei sau estomparea detaliilor caracteristice.
Dintre substanțele întrebuințate frecvent în practică, amintim: ceruza ( carbonat de plumb),
negrul de fum, roșul Sudan III, argentoratul ( pulberea de aluminiu), miniul de plumb, oxidul de
cupru, praful de xerox, etc.
Aceste substanțe, considerate tradiționale, se folosesc pentru suprafețele netede.
Relevarea urmelor papilare pe suprafețe multicolore se realizează cu substanțe fluorescente,
de tipul pudrei galbene fluorescente, activate sub acțiunea radiațiilor ultraviolete.37
Revelatorii fluorescenți, sub formă de prafuri sau de soluție, tind să capete o utilizare
universală, datorită calității lor, singurele suprafețe la care nu pot fi folosiți fiind cele de tipul
lemnului neprelucrat sau hârtiei.
Răspândirea, la fel ca și îndepărtarea pudrelor de relevare de pe obiect, se fac prin intermediul
unei pensule fine de păr de veveriță , puf de struț sau fibre de carbon. Pentru pudrare se mai
folosesc și pulverizatoare speciale sau sprayuri, îndeosebi pentru suprafețele mari.
Pudrarea selectivă a urmelor dispuse pe suprafețe de piele, cauciuc, mase plastice, se poate
efectua și prin folosirea așa – numitei pensule magnetice , respectiv un magnet cilindric la care
aderă praful revelator amestecat cu pulbere fină de fier.
În ipoteza suprafețelor nichelate sau cromate, o practică afumarea urmelor cu funingine de
camfor sau polistiren expandat, procedeu care a dat rezultate bune în practică.38
Un procedeu modern de relevare a urmelor latente , îndeosebi a celor dispuse pe hârtie,
constă în metalizarea într – o cameră în vid, procedeu destul de laborios și relativ costisitor,
întrucât acesta presupune evaporarea, de pildă, a unui amestec de aur – cadmiu, vaporii aderând
37 I. Buta., I. Goldhar,Un nou praf fluorescent folosit în cercetarea urmelor papilare , Rev. Probleme de medicină
legală și criminalistică, nr. 7 – 8, București, 1969, p. 50.38 L. Coman, Folosirea polistirenului expandat pentru relevarea urmelor digitale , în Culegerea de comunicări
Școala românească de criminalistică, Ed. Ministerului de Interne, București, 1975, p. 78.
29

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
selectiv la urma crestelor și a șanțurilor papilare, a dat rezultate foarte bune, inclusiv pe suprafețe
cu asperități, de genul cărămizilor.
Pentru suprafețele curente ale obiectelor, inclusiv hârtia, se folosește un amestec de zinc,
antimoniu și cupru. O metodă ce servește atât la relevarea urmelor de mâini, cât și la relevarea
urmelor de buze, de mănuși, a urmelor de încălțăminte pe materiale textile sau plastic, are la bază
un dispozitiv cu câmp electric de frecvență medie.39
Un procedeu de îmbunătățire a calității fragmentelor urmelor digitale, elaborat de specialiști
români, îl reprezintă prelucrarea imaginii urmei prin intermediul unei instalații electronice,
denumită „ optimoscop”.40
În sfârșit, o metodă particulară de relevare a urmelor latente de pe un suport textil se bazează
pe marcarea cu izotopi radioactivi a proteinelor din sudoare, evidențierea detaliilor desenului
papilar realizându – se prin autoradiografie.
3.4.2. Relevarea prin metode chimice – metodele chimice de relevare a urmelor papilare
latente se bazează pe reacția dintre anumite substanțe chimice și componentele transpirației –
săruri, aminoacizi, etc.. În funcție de particularitățile lor, aceste metode pot fi structurate astfel:
o metodă folosită curent în practică, pe care unii autori nu o includ în categoria
procedeelor chimice, constă în relevarea cu vapori de iod , pe care unii specialiști o
denumesc aburire, termen pe care îl considerăm inexact, îndeosebi a urmelor aflate pe
hârtie și pe pereți.
Relevarea se realizează prin intermediul unui dispozitiv simplu de vaporizare, iodul metalic
fiind foarte volatil. Reacția dintre vaporii de iod și componentele din sudoarea depusă în urmă,
determină apariția unei colorații specifice. Procedeul reclamă rapiditate în fotografiere sau fixare,
relevarea fiind de scurtă durată. El prezintă avantajul că poate fi reluat.
Indiferent de procedeul aplicat, imediat după evidențiere, urma trebuie fixată prin fotografiere
și prin intermediul peliculei adezive , fiindcă altfel dispare datorită evaporării iodului.
relevarea cu reactivi chimici propriu – ziși – dintre reactivii chimici, cel mai des
folosit în practică, pentru relevarea urmelor pe hârtie, este cel pe bază de ninhidrină, care
reacționează cu aminoacizii din sudoare, dând rezultate bune chiar și la urmele mai vechi.
39 V. Fărcașiu, Noi metode de relevare și ridicare a urmelor papilare și de încălțăminte , în Culegerea Prezent și
perspectivă în știința criminalistică, pp. 132 – 143.40 O. Toma, O nouă tehnică de îmbunătățire a calității urmelor papilare , în Culegerea Prezent și perspectivă în
știința criminalistică , pp. 106 – 107.
30

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Se mai întrebuințează nitratul de argint sau rodamina B, soluții folosite și în organizarea
capcanelor criminalistice. La urmele formate prin depunere de substanțe grase se aplică
vaporizări de diverși acizi – osmic sau fluorhidric, dacă urma este pe sticlă.
Un alt reactiv, intrat în uzul organului de specialitate, este soluția denumită DEMAC,
sensibilă la ureea din sudoare. Un caz particular îl constituie urmele de mâini formate prin
depunerea de sânge, în care relevarea se face pe baza metodelor specifice, fie la soluția de
leucoverdemalachit, folosită în special la urmele formate prin depuneri de sânge, cum este
luminolul.41
relevarea prin afumare directă – este un procedeu aplicat destul de des, care în multe
situații dă rezultate chiar mai bune decât pulverizarea.
Substanțele recomandate în acest scop, sunt magneziul, camforul, dopul de plută și mai nou
polistirenul. Prin afumare se evidențiază urmele de pe lama de ras, cuțite nichelate sau cromate.
Afumarea cu magneziu produce „ funinginea albă”, selectiv aderentă la urmele latente ale
mâinii, dar arderea este foarte rapidă și degajă o mare căldură. Majoritatea practicienilor preferă
în locul folosirii unei singure substanțe, amestecurile acestora, în proporții verificate ca
satisfăcătoare în practica personală a fiecăruia.
De exemplu, pentru relevarea urmelor latente pe hârtie se folosește un amestec de negru de
fum, cuarț pisat și licopodiu ( 1+3+4 părți ). Pentru faianță și porțelan s – au obținut rezultate
foarte bune cu un amestec de oxid de cupru și colofoniu ( 1:20 ).
Pentru porțelan și faianță se poate folosi amestecul de oxid de fier și humă sau amestecul
format din 85 părți bioxid de mangan, 14 părți grafit și o parte praf de aluminiu.42
Substanța, pusă într – o capsulă de porțelan, se aprinde și pe deasupra flăcării, dincolo de
acțiunea acesteia, se trece obiectul purtător de urmă.43 Surplusul de substanță se înlătură ușor cu
pensula dactoloscopică.44
3.4.3. Relevarea urmelor de mâini pe pielea umană – relevarea urmelor de mâini pe pielea
umană, de neconceput până acum câțiva ani, este în prezent posibilă, tot datorită unor reacții
chimice, care dau cele mai bune rezultate, cu toate că încercări s – au făcut și cu radiații röentgen
sau cu iod.
41 Reactivul DEMAC ( P – N.N. dimethylaminocianaldehyde) pus la punct de către specialiștii englezi, prezintă
avantajul unor cercetări rapide, îndeosebi la urmele proaspete.42 C. Suciu, op. cit., p. 213.43 L. Coman, op. cit., pp. 78 – 82.44 Ibidem, p. 213.
31

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Metoda este aplicată cu rezultate bune și în țara noastră, putând fi indicată fără reținere, în
vederea descoperirii urmelor de mâini pe piele, de către organele judiciare.
Specialiștii japonezi au reușit relevarea și ridicarea unei amprente digitale de pe gâtul unei
persoane sugrumate, după un interval de 9 ore de la instalarea morții.
3.4.4. Relevarea prin metode optice – relevarea prin metode optice se constituie ca un
ansamblu de metode noi în materie, bazate pe tehnici de vârf, aplicate la specificul descoperirii
urmelor papilare. Dintre acestea, un loc prioritar îl deține folosirea laserului.
Radiația de tip laser ( laser de argon) este proiectată lateral oblic, sub un unghi de circa
45ș, determinând apariția unei fluorescențe specifice anumitor substanțe secretate de
glandele sebacee ( riboflavina).
La nevoie, fluorescența poate fi întărită prin tratare cu ninhidrină. De remarcat că procedeul
nu este distructiv, putând fi reluat de mai multe ori.
Dispersia luminoasă – a unei raze de lumină incidentă, proiectată spre suprafețele
purtătoare de urmă. Imaginea urmei se obține prin intermediul unor filtre electronice.
Procedeul prezintă un dublu avantaj: nu este distructiv și permite fixarea imediată, prin
fotografiere sau pe bandă videomagnetică, a urmei.
Apariția metodei de relevare a urmelor papilare cu vapori de cianoacrilat
Urmele papilare sunt considerate de mult timp unele dintre cele mai importante probe fizice
care pot fi descoperite la fața locului, iar relevarea lor clasică se face prin folosirea pulberilor.
Un procedeu mai modern este evidențierea urmelor digitale latente cu vapori de cianoacrilat
și constă în folosirea vaporilor produși de eterul de cianoacrilat. El se bazează pe reacția de
atragere a moleculelor de vapori provenind de la eterul de cianoacrilat, care sunt atrase de
grăsimile secretate de glandele sebacee, ceea ce permite colorarea crestelor papilare în alb.
Permite relevarea urmelor rămase pe majoritatea suprafețelor lise sau semiporoase, pe
cauciuc, pe arme, piele, P.V.C, pe metale, lemn tratat cu vopsea sau lăcuit. Rezultate foarte bune
se obțin în evidențierea urmelor proaspete, timpul de relevare variind între 5 și 20 de minute, dar
în unele cazuri trebuie să se prelungească tratamentul mai mult timp.
Metoda de folosire a vaporilor de cianoacrilat ( adesea denumită metoda super – glue), la
relevarea urmelor papilare latente, s – a dovedit a fi un instrument eficient pentru investigatorii
32

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
profesioniști, iar calitatea rezultatelor a făcut – o populară. Orice specialist care lucrează în
domeniu și nu folosește deja metoda relevării cu vapori de cianoacrilat ar trebui să se gândească
serios în a o adopta.
Metoda „Super – Glue” a fost folosită pentru prima oară de specialiști de la Poliția Națională
Japoneză, în anul 1978. Imediat după aceasta, metoda a fost adusă în Statele Unite ale Americii și
în Europa, în prezent fiind folosită în mod frecvent de forțele de poliție.
În România, metoda a fost cunoscută la sfârșitul anilor 80 și începutul anilor 90, însă a fost
folosită ocazional, mai mult din curiozitate, de un număr redus de specialiști care foloseau
instalații improvizate de vaporizare a cianoacrilatului.
Se poate spune că folosirea metodei de relevare, s – a extins în anul 2002, odată cu dotarea
Institutului de Criminalistică și a Serviciilor Criminalistice cu autolaboratoare pentru cercetarea
la fața locului, care sunt prevăzute și cu o instalație modernă de relevare a urmelor papilare
latente cu vapori de cianoacrilat.
Unii experți criminaliști consideră metoda de relevare cu super – glue a doua ca importanță,
după cea de relevare folosind pulberile, alții consideră că ar trebui să fie prima ca importanță în
relevarea urmelor, dar nimeni nu poate nega că aceasta este cea mai nouă și revoluționară.
Această metodă se bazează pe faptul că urmele latente devin vizibile datorită moleculelor
emanate din adezivul “Super – Glue”, care, fiind încărcate cu electricitate pozitivă, sunt atrase de
electricitatea negativă a depunerilor de grăsime, conținute de urmele papilare.
Pentru a se crea un mediu ideal de vaporizare și de desfășurare în bune condiții a reacțiilor
chimice, este folosit un recipient din sticlă, fixat într-o ramă din lemn. Aceasta se așează pe o
placă din tablă, deasupra unei surse de căldură, astfel încât căldura să fie transmisă spațiului care
conține adezivul “Super – Glue”.
Substanța generatoare de vapori este livrată în plicuri bine închise ermetic, care se pot păstra,
timp de peste 6 luni, în frigider fără a fi congelate, dar, înainte de folosire, plicurile se aduc la
temperatura camerei.
Cianoacrilatul mai poate fi livrat și în sticle, situație în care, pentru evaporare, se folosesc
recipiente din sticlă prevăzute cu un aparat de încălzire, reglabil între 100 – 300 grade Celsius, în
care se așează o cuvă cu soluție de cianoacrilat și obiectele purtătoare de urme.
Tot în interiorul cuvei se mai așează un obiect de culoare neagră pe care a fost creată o urmă
de control și un pahar cu apă caldă pentru umezirea aerului.
33

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
După ce urma de control este bine relevata, se deschide incinta, iar urma relevată se lasă să se
usuce 10 – 15 minute. Urma se detașează de suport, dacă este vizibilă, apoi poate fi fotografiată
la lumină naturală sau artificială. Dac ă nu este vizibilă poate fi tratată cu o pudră clasică sau
fluorescent și apoi se fotografiază.
Relevarea amprentelor este intensificată, în mod substanțial, într – un mediu umed, care
mărește pigmentația, rezultând o amprentă clară. În acest scop în interiorul acvariului, se va
introduce un pahar cu apă iar obiectele purtătoare de urme vor fi fixate în partea superioară a
camerei de sticlă, deasupra vasului în care se află substanța de relevare cu ajutorul unor cârlige
prinse de capac.
După aproximativ 5 – 7 minute, sub acțiunea căldurii, va începe vaporizarea și formarea
straturilor solide pe urmele lăsate de crestele papilare. Procesul de vaporizare durează
aproximativ 15 – 20 de minute, iar sursa de căldură se va întrerupe după aproximativ 8 – 10
minute de funcționare.
După încetarea acțiunii vaporilor de ester cianoacrilat, pe suprafața obiectului se pun în
evidență urmele existente care prezintă o nuanță de culoare albă 45.
Pentru fixare, în vederea valorificării urmelor, se vor fotografia direct, diapozitiva și, ulterior,
pozitiva pentru obținerea fotogramei reale a urmei, cât și prin tratarea mecanică cu diferite
pulberi de relevare. În activitatea de pe teren, specialiștii criminaliști pot avea în dotare un aparat
Search Cyanowand încărcat cu butan care se aprinde singur și este de fapt un generator de
căldură, ușor de folosit, portabil.
Se utilizează cartușe de unică folosință ce se încarcă cu un monomer de cianoacrilat, pentru a
emite vapori de cianoacrilat în fumizarea amprentei. În vederea utilizării la fața locului se
atașează un cartuș de cianoacrilat, se aprinde și astfel începe fumizarea. Bagheta se ține la câțiva
centimetri depărtare de suprafața presupusă a fi purtătoare de amprente și se mișcă înainte și
înapoi.
În laborator se pot folosi:
– camera de fumizare, cu cianoacrilat prin accelerare de căldură, formată dintr – un acvariu
care are pe 5 laturi panouri transparente înlocuibile permițând, astfel, o monitorizare
permanentă a procesului de fumizare și camera de fumizare cu cianoacrilat FR 100;
-camera de fumizare a cianoacrilatului cu filtru.
45 “Super – Glue” este o substanță care face parte din categoria esterilor de cianoacrilat și care conferă efecte
similare vaporilor de cianoacrilat.
34

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Importanța metodei în obținerea urmelor papilare de calitate superioară
Cunoscând cele mai moderne metode de relevare a urmelor papilare, folosite în majoritatea
țărilor dezvoltate, bazate în special pe efectul vaporilor proveniți de la un ester de cianoacrilat, s
– au căutat diverse substanțe chimice asemănătoare, dar cu un cost de achiziționare cât mai
redus. Astfel s – a experimentat adezivul universal „ SUPER –GLUE” , substanța care face parte
din categoria esterilor de cianoacrilați care conferă efecte similare vaporilor de cianoacrilat, dar la
un cost mult mai accesibil.
Amprentele latente devin astfel vizibile datorită moleculelor emanate (vaporizate) din
adezivul „ SUPER – GLUE”, care, fiind încărcate cu electricitate pozitivă, sunt atrase de
electricitatea negativă a depunerilor de lipide (grăsimi), conținute în urmele papilare. În urma
acumulării moleculelor de ester de compoziția substanței „ SUPER – GLUE”, acestea încep să se
fixeze formând înlănțuiri de solide (polimeri), evidențiată de culoarea albă a acestora.
Rezulatele obținute sunt superioare din punct de vedere al calității, amprentele puse în
evidență, în urma reacțiilor chimice, fiind foarte durabile în timp, rezistente chiar și la spălarea
intensă cu apă și pot fi ridicate prin fotografiere directă, folosirea diferitelor procedee fotografice
sau prin tratarea cu diferite substanțe de relevare și transferarea pe pelicule adezive.
În urma experimentelor efectuate s – au obținut rezultate superioare în cazul urmelor create
pe suprafața pungilor din plastic, benzi adezive, sticle porțelanuri, suporturi vopsite (lăcuite) și
diferite obiecte din metal.
Pentru accelerarea proceselor chimice, recipientul cu pereți din sticlă (eventual un acvariu)
se poate așeza deasupra unei surse termice (reșou), astfel încât căldura să fie transmisă spațiului
care conține adezivul „ SUPER – GLUE”.
Relevarea amprentelor este intensificată în mod substanțial într – un mediu umed (50 –
70%), care mărește pigmentația, rezultând o amprentă clară. Acest mediu umed poate fi realizat
prin amplasarea în interiorul acvariului a unui pahar ori a unei tăvițe cu apă.
Obiectele ridicate de la fața locului, susceptibile a fi purtătoare de urme vor fi fixate
(suspendate), în partea superioară a camerei din sticlă, deasupra vasului în care se află substanța
35

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
de relevare. După conectarea instalației la sursa de căldură se va declanșa procesul chimic
(vaporizarea cianoacrilatului), care durează circa 15 – 20 minute.46
3.5. Fixarea și ridicarea urmelor de mâini
Este cea de a doua etapă a cercetării urmelor de mâini, după descoperirea și relevarea lor ca,
de altfel, a întregii categorii de urme descoperite la fața locului, este destinată fixării și ridicării
lor.
3.5.1. Sub raport procedural – principalul mijloc de fixare a urmelor îl reprezintă procesul –
verbal. Fixarea în procesul – verbal presupune consemnarea exactă, precisă și detaliată a urmelor
și metodelor de relevare întrebuințate, a locului în care au fost descoperite și a raportului de
poziție față de obiectele principale.
Totodată, sunt făcute mențiuni privind fotografiile executate, transferarea pe pelicule
adezive sau prin mulaje, inclusiv ridicarea obiectelor purtătoare de urme de mâini – pahare, vase,
scrumiere, etc..
3.5.2. Sub raport tehnic criminalistic – fixarea presupune, în primul rând, fotografierea
urmelor atât în cadrul ambianței generale a locului faptei, cât și în calitatea lor de obiecte
principale, insistându – se asupra redării cu claritate a detaliilor caracteristice.
Fotografiile se execută după relevarea urmelor latente, uneori chiar înainte, dacă există
pericolul degradării și este posibilă aplicarea procedeului de fotografiere prin reflexie.
În principiu, se efectuează o fotografie a grupului de urme digitale sau a întregii palme,
după care se insistă asupra porțiunilor sau amprentelor cu detaliile cele mai valoroase pentru
identificare.
Fotografia se execută de la o distanță de 15 cm, prin atașarea de inele intermediare la
obiectivul aparatului, folosindu – se materiale fotosensibile cu o granulație fină și o iluminare
laterală sub un unghi de 45ș.
Pentru fotografierea urmelor pe pahar, se asigură un fond în contrast cu substanța de
relevare, prin introducerea în pahar a unui sul de hârtie neagră sau a unui lichid de culoare
închisă.
46 http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/RELEVAREA-URMELOR-PAPILARE-DE-75516.php
36

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Pentru fotografierea întregului grup de urme dispuse pe un pahar sau pe un obiect rotund
care a fost prins în mână, este posibilă utilizarea unui dispozitiv special a cărui rotire este
sincronizată cu deplasarea peliculei în aparatul fotografic.
Urma pe oglindă se fotografiază prin dispunerea, în dreptul obiectivului, a unui ecran
negru cu un orificiu în centru, astfel încât să se asigure fondul întunecat al imaginii și să se
prevină reflectarea aparatului în oglindă.
Fotografia de reflexe, procedeu aplicat mai ales când există pericolul distrugerii urmei
prin mijloacele curente de relevare fizică sau chimică pe un obiect transparent, el se realizează în
felul următor: urma este izolată de restul suprafeței cu o hârtie de culoare închisă.
În spatele obiectului se montează un ecran negru. Tot în spate se instalează și sursa de
lumină. Urmele nerelevate mai pot fi fotografiate pe baza aceluiași principiu: reflectarea sau
difracția diferită a luminii în zona de dispunere a urmei, cu ajutorul unor dispozitive speciale.47
Printre procedeele de fixare a urmelor se mai numără schițele și desenele întocmite la fața
locului și care se anexează procesului – verbal. Ele nu servesc decât la stabilirea locului în care
au fost găsite și a raportului lor de poziție cu alte obiecte, neputând fi utilizate în cercetarea de
identificare.
3.5.3. Ridicarea urmelor de mâini – se poate realiza fie prin transferarea pe peliculă adezivă
specială, fie prin efectuarea unui mulaj. Ridicarea vizează și obiectele mici, transportabile, care
sunt purtătoare de urme.
3.5.3.1. Transferarea pe peliculă adezivă – se face după relevarea și fotografierea urmelor. În
eventualitatea în care condițiile de la fața locului nu permit fotografierea de detaliu a urmelor, se
recurge direct la transferarea lor pe peliculă.
3.5.3.2. Ridicarea cu ajutorul mulajelor – se realizează în cazul urmelor de adâncime, după
fotografierea prealabilă a lor. Pentru urmele de mâini sau de obiecte, caracterizate prin finețea
detaliilor, sunt preferabile materialele folosite în stomatologie, de tipul ghipsului dentar,
alginatului, diferite paste sau polimeri – stomalgină, sielast.
47 Există aparate destinate special fotografierii de urme de la mică distanță, având distanța, diafragma și timpul de
expunere reglate automat. De asemenea, există dispozitive cu sisteme optice care permit o fotografiere prin reflexie a
urmelor nerelevate, aflate pe diverse suprafețe plane.
37

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Pregătirea urmei și prepararea mulajului se fac potrivit unor reguli similare modului de
ridicare a urmelor de picioare.
3.5.3.3. Transportarea obiectelor purtătoare de urme – impune respectarea unor cerințe de
manipulare și de ambalare vizând prevenirea distrugerii sau alterării urmelor.
De exemplu, chiar dacă se poartă mănuși, obiectul se prinde de margini sau de laturile
unde, prin natura lucrurilor, se formează cele mai puține urme.
Considerăm că este falsă părerea conform căreia, apucând un obiect cu o batistă nu
periclităm urma.
După ambalarea obiectului, coletul se sigilează cu sigiliul organului judiciar care conduce
ancheta. De asemenea, acesta va purta o etichetă numerotată, sau cu alte mențiuni privind locul,
data, conținutul, etc.
3.6. Interpretarea la fața locului a urmelor de mâini
O operație importantă, efectuată de însuși organul judiciar, este interpretarea urmelor
descoperite la fața locului.
Interpretarea realizată și cu concursul specialistului criminalist, are drept scop obținerea unor
informații preliminare asupra obiectului creator de urmă sau a persoanei infractorului, a
activităților desfășurate de acesta, ca și a succesiunii operațiilor.
Interpretarea urmelor digitale, adâncită în cadrul expertizei dactiloscopice, conduce la
stabilirea modului caracteristic în care acestea au fost lăsate și, de aici, la acțiunile desfășurate de
autor, la succesiunea acestora.
Un prim aspect vizat de interpretare este cel al stabilirii locului și a obiectelor ce au intrat în
sfera de interes a autorului. Alte date se desprind din analiza indiciilor oferite la locul în care au
fost descoperite urmele, de modul lor de grupare și de dispunere, îndeosebi de modul de operare,
ca și de întreaga ambianță a câmpului infracțional.
Informațiile obținute sunt de natură să servească la conturarea altor date privitoare la faptă și
autor.
Se poate deduce dacă făptuitorul era sau nu familiarizat cu încăperea în care a operat, dacă a
acționat grăbit, nervos, calm, dacă era un începător sau un individ cu experiență infracțională.
38

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
De pildă, în cazul unui furt nu s – au găsit alte urme papilare, cel puțin în prima fază, decât
cele ale persoanelor care locuiau în apartament, nici un obiect nefiind deranjat de la locul său.
Mai mult, caseta din care s – au sustras bijuteriile era fără urme de forțare.
Primele versiuni formate de organele de urmărire penală au fost acelea că autorul era ori un
individ experimentat, ori un obișnuit al casei.
La cercetarea mai atentă a casetei, a fost descoperită, în interiorul ei, o urmă papilară
aparținând degetului arătător al uneia dintre persoanele suspecte, respectiv un infractor recidivist.
O serie de date pot fi obținute despre persoana făptuitorului, de pildă, după locurile în care se
poate stabili cu aproximație înălțimea persoanei și constituția sa fizică, eventual sexul și vârsta,
precum și numărul aproximativ al autorilor.
Interpretarea urmelor vizează, de asemenea, stabilirea degetului, a regiunii mâinii și,
bineînțeles, a mâinii probabile căreia îi aparține urma.
Principalele elemente de orientare în aceste determinări sunt șanțurile de flexiune ale
degetelor, desenele formate de crestele papilare în cele trei regiuni ale palmei și însuși modul de
prindere a obiectului.
În ceea ce privește determinarea degetului sau mâinii probabile de la care provine o urmă,
aceasta se face, în majoritatea cazurilor, de către un criminalist specialist și se materializează într
– un raport de constatare tehnico – științifică.48
Pregătirea cercetării la fața locului se face în două etape: la sediul organului judiciar și la
locul faptei, fiecare constând în anumite măsuri proprii, necesare pentru atingerea scopului
urmărit.49
Operația complexă de descoperire, relevare, fixare și ridicare a urmelor de mâini la fața
locului se realizează de la începutul cercetării, în funcție de modul în care s – au format aceste
urme.
Urma papilară, indiferent că este a degetelor, a palmelor ori a întregii mâini se formează prin
contactul direct al acesteia cu o suprafață, fie un obiect oarecare. 50
-CONCLUZII –
48 E. Stancu, op. cit., pp. 130 – 131.49 V. Bercheșan, Metodologia investigării criminalistice a omorului , Ed. Paralela 45, București, 2000, p. 29. 50 I. Mircea, op.cit., p. 312.
39

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Apreciem că urmele de mâini nu se caută la întâmplare, ci după un anumit plan, întocmit în
raport de împrejurările faptice în care s – a produs infracțiunea.
De asemenea, determinarea vechimii urmelor de mâini reprezintă o problemă importantă de
care se ține seama atât în procesul descoperirii, cât și în procesul relevării urmelor crestelor
papilare.
Precizăm că stabilirea vechimii urmelor de mâini se face în funcție de factori variați și este
uneori relativă.
Determinarea vechimii aproximative a urmelor papilare debutează din momentul descoperirii
lor, dar ea continuă până în momentul expertizei dactiloscopice.
Descoperirea urmelor papilare, relevarea acestora, poate fi considerată drept unul dintre cele
mai dinamice domenii ale tehnicii criminalistice, sub raportul perfecționării științifice.
Preocupările de îmbunătățire a procedeelor de descoperire se înscriu în contextul general de
perfecționare a metodelor de identificare a persoanelor, fiind specifice tuturor serviciilor de
criminalistică din lume.
Determinarea perimetrului locului săvârșirii faptei, este, în primul rând, o problemă de
interpretare tehnico – științifică a urmelor infracțiunii, în raport cu amplasarea lor în spațiu, cât și
a obiectelor ce au legătură cu comiterea infracțiunii.
Interpretarea urmelor digitale, adâncită în cadrul expertizei dactiloscopice, conduce la
stabilirea modului caracteristic în care acestea au fost lăsate și, de aici, la acțiunile desfășurate de
autor, la succesiunea acestora.
Prin interpretarea urmelor și obiectelor descoperite în procesul cercetării la fața locului, se pot
obține date care ajută la formarea cercului de suspecți.
Apoi prin examinarea comparativă a urmelor găsite la locul infracțiunii cu modelele de
comparație prelevate de la persoanele bănuite se poate stabili și făptuitorul.
Relevarea, fixarea și ridicarea urmelor de mâini la fața locului se realizează de la începutul
cercetării, în funcție de modul în care s – au format aceste urme, aceasta fiind o operație
complexă de descoperire.
Cap. IV – Expertiza criminalistic ă a urmelor de mâini
40

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
4.1. Posibilități oferite de expertizele dactiloscopice
Expertiza dactiloscopică reprezintă etapa finală a activității de clarificare a aspectelor
legate de formarea urmelor de mâni la fața locului, de obținere de informații privind persoana,
precum și de stabilire a raportului dintre urmă și activitatea infracțională.
În prezent, posibilitățile științifice oferite de expertizele dactiloscopice în examinarea
urmelor de mâini sunt multiple.
Dacă expertului i se prezintă numai urma ridicată la fața locului, acesta are posibilitatea să
stabilească de la ce mână provine, stânga sau dreapta, regiunea mâinii sau degetul care a
format – o, din ce tip sau varietate de desen papilar face parte, în ce mod s – a format,
natura substanței de pe crestele papilare în momentul contactului cu obiectul primitor de
urmă, care este vechimea urmei, și dacă aceasta conține suficiente elemente de
identificare.51
În cazul în care expertului i se prezintă și impresiunile digitale luate persoanei suspecte,
sau cele existente în cartoteca dactiloscopică, se poate stabili, pe baza punctelor
coincidente, dacă urma și impresiunea sunt formate de același deget.
Un aspect particular al identificării pe baza amprentelor digitale îl reprezintă posibilitatea
identificării unor cadavre necunoscute. Aceasta se poate efectua prin compararea dermatoglifelor
cadavrului cu cele ale presupuselor rude apropiate, de pildă, tată, mamă, copii.
Identificarea se efectuează pe baza examenului comparativ dintre desenele papilare ale
victimei și impresiunile prelevate din locurile presupuse a fi frecventate de persoana dispărută,
respectiv de pe obiectele de uz personal.
Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificării persoanei ce a lăsat
urme în câmpul infracțional. În vederea efectuării examenului comparativ, expertul trebuie să
dispună de impresiunile persoanelor suspecte, ale altor persoane care au pătruns la locul faptei.
Pentru efectuarea expertizei dactiloscopice, în primul rând a examinărilor comparative este
necesară amprentarea persoanelor aflate în sfera de interes a investigațiilor.
51 În cadrul larg al expertizei dactiloscopice sunt cuprinse expertizele digitale, palmare, poroscopică și crestoscopică.
41

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Operația de amprentare se face după mai multe metode, cea mai utilizată constând în ridicarea
impresiunilor cu tuș tipografic. Pe o placă de sticlă sau de metal, se întinde, cu ajutorul unui rulou
de cauciuc, un strat subțire de tuș diluat cu terebentină.
Amprentarea se realizează prin rularea regiunii falangetei, în care va fi inclus și șanțul
flexoral, pe placa cu tuș, după care degetul se va rula pe fișa dactiloscopică.
Un alt procedeu constă în amprentarea chimică și prezintă două avantaje:
1.este mai ușor de aplicat;
2.nu murdărește mâinile.
Pentru amprentare se folosesc o tușieră obișnuită, impregnată cu un reactiv incolor, pe care se
va rula degetul și o coală specială de hârtie ori folie tratată chimic cu o substanță ce va intra în
reacție cu soluția din tușieră.52
Ridicarea de impresiuni care să servească examinărilor poroscopice, dacă urmele revelate la
fața locului corespund calitativ acestui gen de identificare, este mai laborioasă.
La ridicarea corectă a impresiunilor digitale, mai ales dacă acestea urmează să fie
prelucrate prin intermediul unui calculator, trebuie să se respecte următoarele reguli de
amprentare:
degetele persoanei amprentate trebuie să fie curate, iar mâna relaxată;
rularea degetului se face de la o margine a unghiei spre cealaltă, de regulă de la exterior
spre interior;
atât pe placă sau tușieră, cât și pe fișă nu se execută decât o singură mișcare de rulare, fără
a se reveni și fără a se apăsa.
Amprentarea cadavrelor prezintă anumite particularități din cauza proceselor specifice
putrefacției, rigidității cadaverice, mumificării și deshidratării.
În situații normale specifice, pe fiecare deget se aplică cu un rulou special cerneala de
amprentare, după care pe deget se apasă hârtia susținută de o spatulă sau un suport metalic având
o formă apropiată de un încălțător.
La degetele deshidratate se poate injecta sub piele glicerină, ulei de parafină sau se poate
aplica o metodă mai nouă, și anume, pudrarea fiecărui deget, urmată de transferarea pe o folie
fină.53
52 I. Buta, Amprentarea pe cale chimică a persoanelor , Supliment la În slujba patriei, București, 1985.53 S. Baranek, O nouă metodă de amprentare a cadavrelor , în Rev. Problemy Kryminalistiky, nr. 40, Varșovia,
1962, p. 73.
42

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Dintre procedeele de amprentare a cadavrelor, amintim pe cel în care s – au folosit un mulaj
din silicon și o peliculă de vopsea de pictură, pentru identificarea unui cadavru cu epiderma
puternic încrețită. Un astfel de procedeu este util și în cazul cadavrelor aflate în stare de
mumificare.54
4.2. Efectuarea examenului dactiloscopic comparativ
Examenul comparativ al urmelor și impresiunilor impune folosirea unei aparaturi diverse, de
tipul lupei dactiloscopice, al lupei binoculare de cap, al aparatelor de proiecție de tip Faurot sau
Zeiss.
Examinarea separată a urmelor, pe baza formulei dactiloscopice mono, sau decadactilare, în
vederea stabilirii tipului, subtipului și varietății desenului papilar, conduce la restrângerea
numărului de impresiuni cercetate.
Pentru stabilirea identității este necesar ca examenul comparativ să scoată în evidență un
număr minim de detalii sau puncte caracteristice, capabil să conducă la o concluzie certă de
identificare.
Cu toate că nu există o regulă generală privind numărul acestor detalii, el variind pe plan
mondial între 8 și 17, la noi în țară s – a impus în practică așa – numita regulă a celor „ 12 puncte
coincidente ”.
În literatura de specialitate și în practică, s – a demonstrat că identitatea dactiloscopică nu
trebuie să se bazeze în exclusivitate pe determinări cantitative, ci pe determinări calitative,
nefiind absolut obligatorie stabilirea a 12 puncte coincidente.
Rapoartele de expertiză, în primul rând cele cu concluzii categorice de identificare, sunt
însoțite de planșe fotografice, pentru demonstrarea rezultatului prin fotograme și diagrame,
potrivit procedeelor folosite în examenul comparativ, astfel încât să se indice punctele
coincidente, ori să se stabilească continuitatea prin metoda îmbucșării sau să se prezinte diagrama
punctelor coincidente.
Indicarea punctelor coincidente pe fotograme este, însă, procedeul cel mai semnificativ.55
54 Regula celor 12 puncte coincidente, stabilită încă de pe timpul lui Balthazar – 1911, se raporta la 12 puncte
coincidente și la 4 tipuri de detalii, probabilitatea fiind de 1 la cca. 17 milioane. Dacă se au însă în vedere 6 detalii și
10 puncte caracteristice, probabilitatea este de 1 la 60 milioane – 0,1/60.55 E. Stancu, op. cit., p. 133.
43

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
4.3. Camuflarea și falsificarea urmelor de mâini
O parte din infractori vor căuta să nu lase urme de mâini pe obiectele pe care le – au atins, fie
ștergând aceste urme după fiecare contact cu mâna, fie având mâinile protejate cu mănuși.
Folosirea mănușilor va crea urme indicând felul de apucare, mâna care a creat urmele și
eventualele malformații ale degetelor. Urmele lăsate de mănuși vor indica detalii din țesătura
acestora, elemente de uzură și uneori, prin părțile descusute sau prin rupturi, fragmente din
desenele papilare.
Mănușile din piele sau țesături textile se poartă cu mai multă ușurință, dar acestea sunt
stânjenitoare la activitățile care cer finețe tactilă, adeseori în aceste momente ele fiind scoase de
infractor, care va lăsa o serie de urme latente în aceste locuri mai dificile.
În toate cazurile, când urmele infractorului indică folosirea mănușilor, se va urmări treptat
desfășurarea activității sale, căutându – se împrejurările care necesitau o deosebită abilitate a
mâinilor, pentru a descoperi urmele de mâini în perioada de scoatere a mănușilor.
O categorie foarte restrânsă de infractori folosesc mănuși chirurgicale de cauciuc subțire, care
asigură în suficientă măsură finețea pipăitului, dar care sunt greu de suportat de persoane care nu
sunt obișnuite profesional cu purtarea lor.
A treia categorie de mănuși folosite de infractor sunt mănușile subțiri de ață sau din material
plastic în formă de rețea. Acest tip de mănuși poate fi suportat în timpul activității infractorului,
asigurând un anumit contact tactil al mâinii cu obiectele manipulate, fără ca desenul papilar să ia
contact direct cu suprafața acestora, decât cel mult în forme extrem de fragmentate inutilizabile în
procesul identificării.
Aceste mănuși „ aerisite” nu „ sufocă” mâinile și ele pot fi păstrate tot timpul activității la
locul faptei, atât de infractor, cât și de organele de urmărire penală, în amândouă cazurile pentru a
evita formarea urmelor.
Un alt sistem de înlăturare a urmelor desenelor papilare constă în distrugerea temporară a
acestor urme prin tratarea mâinilor cu acetonă sau frecarea feței degetelor de o piatră fină de
polizor.
Uneori infractorul își introduce mâinile în parafină topită îmbrăcând mâinile cu un strat
subțire ce acoperă relieful crestelor papilare. Resturile de parafină și pe alocuri fragmentele de
creste papilare indică folosirea acestor măsuri de protecție.
44

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Se cunosc cazuri în care infractorul nu se mulțumește doar cu ștergerea sau camuflarea
desenelor papilare proprii, ci încearcă inducerea în eroare a organelor de urmărire penală, lăsând
la locul faptei obiecte purtând urmele papilare ale altor persoane: instrumente, pahare, oglinzi de
buzunar, etc., aduse la locul faptei și purtând urmele mâinilor unei alte persoane, sau îmbrăcând
mănuși din materiale plastice cu reproducerea unor desene papilare străine.
În cazurile în care s – au folosit mănuși și au fost ridicate urmele acestora ca având anumite
caracteristici individuale, impresiunile luate de pe mănușile persoanelor bănuite se vor lua numai
pe sticlă, fiind cea mai bună reproducătoare a detaliilor, iar înainte de luarea impresiunilor, se vor
sufla pe fiecare deget de mănușă vaporii calzi din gură.
Menționăm că, în nici un caz mănușile nu se gresează sau se acoperă cu cerneală tipografică
înainte de luarea impresiunilor, căci aceste substanțe ar putea acoperi unele mici detalii de uzură.
Sunt cazuri când infractorii își protejează mâinile cu diferite obiecte ca: batistă, ciorapi, sau chiar
bucăți mai mari de materiale textile. În aceste cazuri, urmele mâinilor nu pot fi identificate.56
-CONCLUZII –
În concluzie, considerăm că expertiza dactiloscopică reprezintă etapa finală a activității de
clarificare a aspectelor legate de formarea urmelor de mâni la fața locului, de obținere de
informații privind persoana, precum și de stabilire a raportului dintre urmă și activitatea
infracțională.
Un aspect particular al identificării pe baza amprentelor digitale îl reprezintă posibilitatea
identificării unor cadavre necunoscute.
Apreciem că identificarea se efectuează pe baza examenului comparativ dintre desenele
papilare ale victimei și impresiunile prelevate din locurile presupuse a fi frecventate de persoana
dispărută, respectiv de pe obiectele de uz personal.
Scopul principal al expertizei dactiloscopice este acela al identificării persoanei ce a lăsat
urme în câmpul infracțional.
Amprentarea cadavrelor prezintă anumite particularități, din cauza proceselor specifice
putrefacției, rigidității cadaverice, mumificării și deshidratării.
56 C. Suciu, op. cit., pp. 229 – 230.
45

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Pentru stabilirea identității este necesar ca examenul comparativ să scoată în evidență un
număr minim de detalii sau puncte caracteristice, capabil să conducă la o concluzie certă de
identificare.
În ceea ce privește camuflarea și falsificarea urmelor de mâini, se cunosc cazuri în care
infractorul nu se mulțumește cu ștergerea sau camuflarea desenelor papilare proprii, ci încearcă
inducerea în eroare a organelor de urmărire penală, lăsând la locul faptei obiecte purtând urmele
papilare ale altor persoane: instrumente, pahare, oglinzi de buzunar, etc., aduse la locul faptei și
purtând urmele mâinilor unei alte persoane, sau îmbrăcând mănuși din materiale plastice cu
reproducerea unor desene papilare străine.
46

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
BIBLIOGRAFIE
1.SURSE PRICIPALE:
Baronek S., O nouă metodă de amprentare a cadavrelor , în Rev. Problemy
Kryminalistiky, nr. 40, Varșovia, 1962
Bercheșan V., Metodologia investigării criminalistice a omorului , Ed.
Paralela 45, București, 2000
Buta I., Goldhar I., Un nou praf fluorescent folosit în cercetarea urmelor
papilare, Rev. Probleme de medicină legală și criminalistică, nr. 7 – 8,
București, 1969
Buta I., Amprentarea pe cale chimică a persoanelor , Supliment în slujba
patriei, București, 1985
Colectiv, Tratatul practic de criminalistică , vol. II, Serviciul editorial,
București, 1978
Coman L., Folosirea polistirenului expandat pentru relevarea urmelor
digitale, în Culegerea de comunicări „ Școala românească de criminalistică”,
Ed. Ministerului de Interne, București, 1975
Constantin R., Expertizele – mijloc de probă în procesul penal , Ed.
Tehnică, București, 2000
Constantin I. R. și Rădulescu M., Dactiloscopia, Ed. Ministerului de
Interne, București, 1975
Constantin I. R. , Moise D., Contribuții la stabilirea vechimii urmelor
papilare, în culegerea de referate „ Prezent și perspectivă în știința
criminalistică”, Ed. Ministerului de Interne, București, 1979
47

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Fărcașiu V., Noi metode de relevare și ridicare a urmelor papilare și de
încălțăminte, în Culegerea „ Prezent și perspectivă în știința criminalistică”
Golunski S. A., Criminalistică, Ed. Științifică, București, 1961
Ionescu L., Sandu D., Identificarea criminalistică , Ed. C.H. BECK, ediția a
II – a, București, 2011
Locard E., Manuel de technique policière , Ed. Payot, Paris, 1948
Minovici M., Tratat complet de medicină legală , vol. II, București, 1930
Mircea I., Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1978
Mircea I., Criminalistică, Ed. Fundației „ Chemarea”, ediția a II – a, Iași,
1994
Mircea I., Criminalistică, Editura Lumina Lex, București, 1998
Mircea I, Criminalistică, Editura Lumina Lex, ediția a II – a, București,
2010
Sava V., Manual de dactiloscopie, București, 1943
Stancu E., Tratat de criminalistică , Ed. Universul Juridic, ed. a V – a
revăzută și adăugită, București, 2010
Suciu C., Criminalistică, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1972
Ștefănescu P., În slujba vieții și adevărului , Ed. Medicală, vol. I, București,
1981
Thorwald J., Un secol de luptă cu delincvența , trad. în limba română, Ed.
Junimea, Iași, 1981
Toma O., O nouă tehnică de îmbunătățire a calității urmelor papilare , în
Culegerea „ Prezent și perspectivă în știința criminalistică”
Țurai C, Elemente de criminalistică și de tehnică criminală , București
Țurai C., Elemente de criminalistică și de tehnică criminală – poliție
științifică, București, 1947
48

Exploatarea urmelor de mâini în cadrul investigației criminalistice
Țurai C. și Panghe C., Un nou tip de desen papilar digital, palmar și
plantar, tipul danteliform și problemele de clasificare și identificare medico
– legală și criminalistică pe care le ridică , comunicare prezentată la
Societatea de științe medicale, București, 1973
2. ALTE SURSE :
http://www.scrigroup.com/legislatie/drept/RELEVAREA-URMELOR-PAPILARE-DE-
75516.php
49