Exploatarea Si Intretinerea Masinilor Electrice

CUPRINS:

Cuprins

Argument

Capitolul 1 – Generalități privind mașinile electrice

Capitolul 2. – Tipuri de defecte ale mașinilor electrice

Capitolul 3.- Încercări de bună execuție pentru bobinaje

Capitolul 4.- Defectele comune ale mașinilor electrice

Capitolul 5.- Defectele mașinilor electrice și detectarea lor

Capitolul 6. – Norme privind sănătatea și securitatea muncii și de

prevenire și stingere a incendiilor

Bibliografie

Capitolul 1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE MAȘINILE ELECTRICE

GENERALITĂȚI

Mașina electrică este un sistem tehnic care transformă energia mecanică în energie electrică sau invers, ori care modifică parametrii energiei electrice.

Mașinile electrice se caracterizează prin prezența unor piese în mișcare, în general de rotație, din care cauză se mai numesc mașini electrice rotative. Tot în categoria mașinilor electrice se încadrează și transformatoarele electrice, deși acestea nu au piese în mișcare.

După modul de transformare a energiei se deosebesc:

– generatoare electrice, care transformă energia mecanică în energie electrică. De exemplu, în centralele electrice generatoarele transformă energia mecanică primită de la un motor primar ( motor termic, turbină ) în energie electrică, pe care o transmite unei rețele electrice;

– motoare electrice, care transformă energia electrică în energie mecanică. De exemplu, la o acționare electrică, motorul transformă energia electrică primită de la rețea în energie mecanică prin care se acționează o mașină de lucru ( strung, macara, etc.);

– convertizoare electrice, care, cu intervenția energiei mecanice, modifică parametrii unei transmisii de energie electrică, de exemplu, tensiunea, curentul, frecvența, numărul de faze, felul curentului.

Transformarea de energie se face cu anumite pierderi, în principal în miezurile magnetice și în înfășurări, în care o parte din energia absorbită de mașină se transformă în energie termică, ce se răspândește în mediul înconjurător. De aceea, energia transformată (utilă) este mai mică decât energia absorbită de mașina electrică. Raportul dintre energia utilă și energia absorbită se numește randament și este întotdeauna subunitar.

FUNCȚIONAREA MAȘINILOR ELECTRICE

Mașinile electrice funcționează pe baza fenomenului de inducție electromagnetică. Pentru simplificare, se va explica funcționarea unui generator și a unui motor relizate cu magneți permanenți și o spiră care se poate roti.

În figura 1 spira primește energie mecanică din exterior, fiind pusă în mișcare de rotație; datorită rotirii, suprafața spirei va fi străbătută de un flux magnetic variabil și în laturile acesteia se va induce o tensiune, conform principiului amintit.

Capetele spirei sunt legate la două inele pe care calcă periile A și B. Dacă la bornele A1 și B1 este legat un consumator, prin circuit va lua naștere un curent electric. Energia mecanică primită de spiră într-un timp t s-a transformat în energie electrică, deci „mașina” reprezintă un generator.

Fig. 1. Schema de principiu a unui Fig. 2. Schema de principiu a unui

generator cu o singură spiră motor cu o singură spiră

În figura 2 spira este alimentată cu o tensiune U, fiind parcursă de curentul I. Câmpul magnetic va acționa asupra laturilor spirei cu forțele F care formează un cuplu și o pun în mișcare de rotație. Acesta este cel mai simplu principiu de funcționare a unui motor electric. Și aici în laturile spirei se induce o tensiune, dar sensul acesteia este contrar sensului curentului care parcurge spira.

CLASIFICAREA MAȘINILOR ELECTRICE

După natura curentului, mașinile electrice se clasifică în mașini de curent continuu și mașini de curent alternativ.

Mașinile de curent continuu se utilizează atât ca motoare, cât și ca generatoare.

Mașinile de curent alternativ se împart în:

– mașini sincrone, la acre turația este constantă, independentă de sarcină și care se utilizează ca generatoare sau motoare;

– mașini asincrone, la care turația variază între anumite limite cu sarcina. Ele se utilizează de obicei ca motoare și pot fi cu rotorul bobinat, numite și mașini cu inele sau cu rotorul în scurtcircuit ( cu rotor în colivie);

– mașini de curent alternativ cu colector.

După destinație, mașinile electrice se clasifică în:

– mașini de uz general, cu caracteristici de funcționare normalizate și o construcție care le permite utilizarea în condiții obișnuite de serviciu;

– mașini cu utilizare determinată, cu caracteristici de funcționare normalizate, însă cu o construcție care le permite o anumită utilizare, de exemplu motoare de macara, motoare antiexplozive (pentru industria chimică unde pot funcționa în medii explozive), motoare antigrizutoase ( pentru minele de cărbuni), motoare pentru mașini-unelte, motoare pentru laminoare, etc.;

– mașini de utilizare specială, care au caracteristici de funcționare speciale și o construcție specială, fiind destinate unei anumite utilizări, de exemplu mașinile pentru tracțiune feroviară, urbană și minieră.

Mașinile electrice pot funcționa cu axul arborelui în poziție orizontală sau în poziție verticală.

ELEMENTE CONSTRUCTIVE ALE MAȘINILOR ELECTRICE

PĂRȚILE COMPONENTE PRINCIPALE ALE MAȘINILOR ELECTRICE

Din puntul de vedere al fenomenului de inducție electromagnetică, o mașină electrică este formată dintr-un inductor și un indus. Din punct de vedere al mișcării, mașina conține două părți principale: statorul ( partea fixă ) și rotorul ( partea mobilă ).

După funcțiunile pe care le au diferite subansambluri care compun o mașină electrică, deosebim:

– părți active ( miezuri și înfășurări ), în care au loc procesele electromagnetice de bază datorită cărora funcționează mașina;

– părți inactive cu rol de susținere, protecție, etc.

Statorul este format din:

– partea fixă a circuitului magnetic ( miezul stator );

– înfășurarea sau înfășurările statorului;

– carcasa din fontă, oțel sau aliaj de aluminiu, care susține și închide miezul statorului și care poate fi prevăzută cu tălpi pentru fixarea mașinii.

Rotorul este format din:

– partea mobilă a circuitului magnetic ( miezul rotor );

– înfășurarea rotorului;

– arborele, din oțel, pe care este montat miezul rotorului. Extremitatea arborelui, care transmite energia mecanică se numește capăt de arbore.

La unele tipuri de mașini electrice, pe rotor se mai găsesc:

– colectorul ( numai la mașini de curent continuu și la mașini de curent alternativ cu colector ), format din lamele de cupru de secțiune trapezoidală, izolate între ele cu lamele de micanită, la care este legată înfășurarea rotorului;

– inelele colectoare ( numai la mașini asincorne cu inele și la mașini sincrone ), formate din inele de cupru, alamă, bronz sau oțel, izolate între ele, la care sunt legate capetele înfășurării rotorului;

– ventilatorul.

Între miezul statorului și miezul rotorului există un spațiu de aer numit întrefier.

În afară de aceste două părți de bază, mașinile electrice mai au următoarele piese și subansambluri:

– lagărele care susțin arborele. Ele pot fi lagăre cu alunecare ( cu cuzineți ) sau cu rostogolire ( cu rulmenți );

– scuturile care se fixează de carcasă și în care se montează lagărele. Scutul dinspre capătul de arbore este numit scut tracțiune, iar cel opus, scut suport;

– colierul portperiilor ( cruce portperii ), pe care sunt fixate portperiile și periile care asigură legătura electrică la colector și inelele colectoare;

– citia de borne, montată de regulă pe carcasă și care are în interiorul ei placa de borne la care se fac legăturile la rețeaua electrică.

În figura 3 sunt reprezentate elementele constructive de bază ale mașinii de curent continuu. Statorul are rol de inductor, iar rotorul are rol de indus. Înfășurarea de pe rotor este conectată la colector. Rolul colectorului este de a redresa curentul alternativ din înfășurarea indusă pentru a da în circuitul exterior curent continuu.

Fig. 3. Eelemntele constructive principale ale mașinii de curent continuu:

a – carcasă cu poli de excitație (1); b – rotor format din: arbore (1), miez (2), colector (3), ventilator (4); c – suport portperii cu periile (1)

Înfășurarea inductoare, numită și înfășurarea de excitație, poate fi alimentată de la surse exterioare ( mașini cu excitație separată ) sau chiar de la mașină, legându-se cu înfășurarea rotorică în serie, în paralel sau mixt ( mașini cu excitație serie, mașini cu excitație în derivație, mașini cu excitație mixtă ).

În figura 4 este înfățișată construcția mașinii asincrone cu două variante de rotoare: rotor bobinat și rotor în scurtcircuit.

Înfășurarea statorică este formată din trei părți numite faze, dispuse simetric și are rolul de a crea câmpul magnetic inductor.

Rotorul bobinat conține de asemenea trei înfășurări de fază.

Rotorul în scurtcircuit sau în colivie de veveriță, conține bare așezate în crestăturile miezului și scurtcircuitate de inele.

Fig. 4. Elementele constructive principale ale mașinii asincrone

a – stator cu carcasă (1), miez magnetic (2), înfășurări (3), cutie cu borne (4);

b – rotor bobinat format din arbore (1), miez (2), înfășurări (3), inele colectoare (4);

c – rotor în colivie cu inel de scurtcircuitare (1), miez (2), ventilator (3),

d – scut cu suport portperii (1) și perii (2).

În figura 5 sunt arătate părțile componente ale mașinii sincrone.

În construcție normală, statorul are rol de indus, iar rotorul are rol de inductor; în construcție inversă, statorul este inductor, iar rotoruln este indus.

În construcție normală, pe miezul statoric sunt bobinate trei înfășurări de fază. Rotorul conține o înfășurare alimentată în curent continuu. Rotorul cu poli aparenți se întâlnește la hidrogeneratoare, iar rotorul cu poli înecați se întâlnește la turbogeneratoare, caracterizate prin viteze mari de rotație și care impun o rezistență mare a pieselor în mișcare.

Fig. 5. Elementele constructive principale ale mașinii sincrone

a – stator; b – rotor cu poli aparenți; c – rotor cu poli înecați.

Particularitatea constructivă principală a mașinilor de curent alternativ cu colector constă în aceea că rotorul se realizează la fel cala mașina de curent continuu. Statorul este prevăzut cu o înfășurare monofazată sau trifazată.

Deoarece mașinile electrice clasice nu oferă performanțe satisfăcătoare sau nu sunt economice pentru o serie de aplicații practice, în prezent se întâlnesc și mașini electrice cu o construcție relativ deosebită față de cele prezentate. Afirmarea unor noi soluții constructive se datorează, în mare parte, folosirii unor materiale electrotehnice cu caracteristici mai bune, obținute prin tehnologii superioare. Datorită dezvoltării electronicii de putere, unele părți clasice ale mașinilor au fost chiar eliminate, rolul lor funcțional fiind preluat de către blocuir electronice.

RĂCIREA MAȘINILOR ELECTRICE

Datorită pierderilor de enrgie în înfășurări și miezuri magnetice, acestea se încălzesc. Pentru a se limita ridicarea temperaturii la valori care să permită buna lor funcționare, mașinile se răcesc cu ajutorul unui fluid de răcire, care preia căldura. În afara unor cazuri speciale ( răcire cu hidrogen, azot, apă, etc. ), la majoritatea tipurilor de mașini electrice fluidul de răcire este aerul.

De cele mai multe ori, pentru intensificarea schimbului de căldură, carcasa este prevăzută cun nervuri la exterior, iar pe arborele mașinii este fixat un ventilator la interiorul carcasei și unul în exterior.

CARACTERISTICI NOMINALE

O mașină electrică rotativă se caracterizează prin:

– serviciul nominal de funcționare pentru care a fost construită mașina;

– mărimile nominale.

Serviciul de funcționare este dat de succesiunea și durata perioadelor de încărcare, mers în gol sau repaos; în tot acest timp, diversele părți ale mașinii nu trebuie să se încălzească peste temperatura admisă.

Principalele mărimi nominale care caracterizeazî funcționarea unei mașini electrice sunt: puterea nominală, curentul nominal, turația nominală, randamentul nominal. Pe plăcuța indicatoare se mai specifică: tipul mașinii, gradul de protecție, clasa de izolație, întreprinderea producătoare, etc.

În țara noastră se execută un sortiment foarte larg de mașini electrice rotative, de la micromotoare cu puteri sub 0,25 Kw, până la mașini de câteva sute de mii de kilowați, acoperind necesitățile în cele mai diferite domenii industriale, cum sunt:

– motoare de curent continuu de uz general, pentru mașini-unelte, pentru acționări de utilaje tehnologice și în metalurgie, pentru tracțiunea minieră, urbană și feroviară, generatoare de curent continuu de uz general, pentru sudare electrică, etc.;

– motoare asincrone de uz general, pentru macarale, pentru ascensoare, pentru nave, pentru metalurgie, motoare antiexplozive și antigrizutoase, motoare pentru pompe submersibile;

– motoare asincrone și sincrone mari cu puteri până la 10 000 kW;

– generatoare sincrone cu puteri până la 330 000 kW, pentru centrale electrice;

– micromotoare cu puteri sub 0,25 kW.

MIEZURILE MAGNETICE ALE MAȘINILOR ELECTRICE

CLASIFICARE. MATERIALE UTILIZATE

În general, la o mașină electrică, circuitul magnetic este format din miezul statorului, pe care este dispusă înfășurarea statorului și miezul rotorului, pe care este dispusă înfășurarea rotorului.

După felul fluxului magnetic care se închide prin miezuri, acestea se clasifică în:

– miezuri magnetice pentru flux constant în timp;

– miezuri magnetice pentru flux variabil în timp.

Pentru execuția miezurilor magnetice se folosesc materiale feromagnetice, în special aliaje ale fierului care au proprități de magnetizare foarte bune.

Miezurile magnetice pentru flux constant se execută din oțel masiv, mai rar din fontă ( numite miezuri masive ) sau din tablă de oțel groasă de 1-2 mm ( numite miezuri lamelate ).

Miezurile magnetice pentru flux variabil în timp, pentru a avea pierderi de energie reduse, se execută numai lamelate din tablă de oțel aliat cu 0,7 – 2,7 % siliciu, numită tablă de oțel electrotehnic sau tablă silicioasă, izolată pe ambele fețe, cu grosimea de 0,5 mm, mai rar 0,65 mm.

Tabla de oțel electrotehnic poate fi:

– laminată la cald, livrată în foi și neizolată, izolarea urmând să se facă cu lac electroizolant după ștanțare;

– laminată la rece, livrată în rulouri și izolată pe ambele fețe cu un lac rezistent la temperatură.

TIPURI DE CIRCUITE MAGNETICE

Forma și construcția circuitelor magnetice depinde de tipul mașinii electrice.

Mașini de curent continuu. Circuitul magnetic al unei mașini de curent continuu de uz general, prezentat în figura 6, este format din:

– caracsă cilindrică executată din oțel masiv 1;

– poli principali ( de excitație ) 2, executați, în general, lamelați;

– poli auxiliari ( de comutație ) 3, executați din oțel masiv sau lamelar;

– miezul rotorului 4, cu crestături la exterior 5, executat lamelat.

Fig. 6. Circuitul magnetic al mașinii Fig. 7. Circuitul magnetic al mașinii

de curent continuu de curent continuu pentru alimentare

cu curent redresat

La mașinile de curent continuu destinate a fi alimentate cu curent redresat, prezentate în figura 7, miezul statorului 1 se execută complet lamelat, polii având spre interior crestăturile 2 pentru înfășurarea de compensație, iar polii de comutație 3 se excută numai lamelat.

Mașini sincrone. Miezul magnetic statoric 1 este cilindric, cu crestăturile 2 la interior și executat lamelat ( figura 8 ).

Fig. 8. Circuitul magnetic al mașinii Fig. 9. Circuitul magnetic al mașinii

sincrone cu poli aparenți sincrone cu poli înecați

Miezul rotoric poate fi cu poli aparenți, ca cel din figura 8, format dintr-un butuc 3 pe care sunt prinși polii 4, sau cilindric cu crestături la exterior, numit cu poli înecați ( figura 9 ).

În afară de acestea, mașinile sincrone mici se pot executa în „construcție inversă”, cu poli pe stator la fel ca la mașina de curent continuu, dar fără poli de comutație, și cu rotorul cilindric cu crestături la exterior.

Mașini asincrone. Miezul magnetic statoric este identic cu cel de la mașinile sincrone, cilindric, cu crestăturile la interior și executate lamelat, iar miezul rotoric este cilindric, cu crestături la exterior și executat lamelat ( figura10 ).

Fig. 10. Circuitul magnetic al Fig. 11. Circuit magnetic pentru mașini

mașinii asincrone mașini asincrone monofazate mici

Motoarele asincrone, monofazate de putere mică se execută cu poli aparenți, ca în figura 11.

ÎNFĂȘURAREA MAȘINILOR ELECTRICE

CLASIFICARE, MATERIALE UTILIZATE

Înfășurarea este un ansamblu de bobine care formează un circuit sau o parte dintr-un circuit electric într-o mașină electrică. Elementele constructive generale ale unei înfășurări sunt:

– spira – partea elementară a înfășurării, care formează o buclă simplă conducătoare, constituită dintr-un conductor sau mai multe conductoare izolate, legate în paralel;

– bobina – ansamblu format din una sau mai multe spire, în general înfășurate cu izolație comună.

Clasificare. În funcție de miezul magnetic pe care se așează, înfășurările pot fi:

– concentrate, când toate spirele pentru un pol sunt concentrate într-o singură bobină, de exemplu, bobinele polare;

– repartizate, când bobinele înfășurării sunt repartizate în mai multe crestături ale miezului.

Înfășurările polilor statorici la mașinile de curent continuu și înfășurările polilor rotorici aparenți de la mașinile sincrone sunt înfășurări de tip concentrat și sunt realizate din bobine polare.

Înfășurările statorice ale mașinilor asincrone și sincrone, înfășurările rotorice ale mașinilor de curent continuu, ale mașinilor sincrone cu poli ănecați, ale mașinilor asincrone cu rotor bobinat, sunt înfășurări de tip repartizat.

O categorie aparte o formează înfășurările rotoarelor în colivie ale mașinilor asincrone.

Materiale. Pentru realizarea înfășurărilor se utilizează materiale conductoare și izolate.

Ca material conductor se utilizează cuprul electrolitic, de secțiune rotundă sau dreptunghiulară, izolat cu email, fibre de sticlă sau combinație email – fibră de sticlă. Conductoarele cu secțiune mai mare de 20 mm2 se izolează în timpul bobinării și se prezintă sub formă de bare.

Aluminiul sau alama se folosesc numai sub formă de bare la înfășurările în colivie.

Materialele electroizolante servesc la: izolarea conductoarelor, izolarea bobinelor pe partea activă, izolarea capetelor frontale ale bobinelor, izolarea crestăturilor, izolarea între straturi, asigură izolația necesară sub penele din partea superioară a crestăturilor.

Folosirea materialelor electroizolante se face conform schemei de izolație prevăzută în documentația mașinii electrice. Întreprinderile constructoare de mașini electrice din țara noastră folosesc frecvent scheme de izolație cu materiale din clasele B ( email, micabandă pe hârtie sau pe pânză, fibre de sticlă cu email clasă B, micafoliu cu șelac pe suport de hârtie, bandă de bumbac impregnată, preșpan, micanită flexibilă, pertinax, etc. ), F ( email, micabandă pe suport de țesătură de sticlă, bandă Epoflex, sticlotextolit, folii combinate NMN sau NMH ), H ( materiale similare cu cele din clasa F, dar pe suport din țesătură de sticlă, cu lacuri de impregnare siliconice ).

BOBINE POLARE ( CONCENTRATE)

În funcție de tipul mașinii, bobinele polare și cele de excitație au o formă în trepte, pentru a se putea încadra în geometria circulară a mașinii.

În funcție de conductorul utilizat și de procesul tehnologic de fabricație, variantele constructive principale ale bobinelor polare sunt:

– bobine din conductor rotund sau dreptunghiular izolat, depănat în straturi;

– bobine din galeți din conductor dreptunghiular îndoit pe lat;

– bobine din conductor dreptunghiular îndoit pe muchie.

Fig. 12. Secțiuni prin bobină Fig. 13. Secțiune prin bobină

polară înfășurată în straturi: polară în galeți:

i – început, s – sfârșit i – început; s – sfârșit; l – lipitură.

Bobinele polare cu conductorul izolat depănat în straturi pot fi executate direct pe o carcasă izolantă sau pe șabloane, forma în trepte obținându-se prin reducerea treptată a numărului de spire pe strat ( fig.12 ).

Bobinele în galeți se realizează din mai mulți galeți dubli, numiți galeți jumelați, înseriați între ei prin sudare sau lipire ( fig. 13 ). Fiecare galet este realizat prin îndoirea pe lat ( pe lățimea mare a secțiunii dreptunghiulare ) a conductorului și fără întreruperea lui între cele două jumătăți ale galetului. În general, conductorul este neizolat, izolația între spire fiind constituită din benzi izolante, introduse pe măsura depănării spirelor. Între galeți se introduc rame izolante. Bobinele din conductor dreptunghiular îndoit pe muchie ( pe latura mică a secțiunii dreptunghiulare ) se folosesc când numărul de spire este redus, și, mai ales, pentru bobine de comutație.

Bobinele polare pot fi izolate la exterior cu mai multe straturi de bandă izolantă, sau pot fi neizolate ( numai strânse distanțat cu bandă de consolidare ), urmând ca polul să fie izolat, ca în fig. 14. Miezul polului 1 este izolat cu mai multe straturi de material izolant 2. Bobina 4 este izolată față de piesa polară prin rama izolantă inferioară 3, iar față de carcasă prin rama izolantă superioară 5. Polul este strâns de carcasă cu șuruburile 6.

La montarea bobinelor polare pe rotorul mașinii sincrone sistemul de izolare este similar. În plus, în acest caz, bobinele se consolidează cu piese de distanțare strânse cu șuruburi, pentru a rezista forțelor centrifuge ce apar în timpul rotirii.

Bobinele montate pe poli se leagă electric între ele, formând înfășurarea de excitație sau de comutație. Cele două capete ale înfășurării sunt legate la două borne de pe placa de borne.

ÎNFĂȘURĂRI REPARTIZATE

Înfășurările repartizate sunt realizate din bobine introduse în crestăturile miezului magnetic și legate electric între ele.

La o bobină se deosebesc:

– laturile bobinei – părțile rectilinii ale bobinei, care se introduc în crestături;

– capetele de bobină – părțile din bobină aflate în afara miezului magnetic.

Distanța periferică dintre punctele situate pe axele radiale a doi dinți consecutivi sau două crestături consecutive se numește pas dentar. Numărul de pași dentari care separă crestăturile în care sunt plasate cele două laturi ale bobinei se numește pas de bobinaj.

În funcție de conductorul utilizat și de procesul tehnologic de fabricație, bobinele pentru înfășurări repartizate se clasifică în:

– bobine din conductor rotund izolat, numite și bobine moi;

– bobine din conductor dreptunghiular izolat;

– bobine din conductor dreptunghiular de secțiune mai mare, izolat sau neizolat, numite și bobine din bare.

Bobinele moi nu sunt izolate; ele se folosesc la bobinarea miezurilor cu crestături semiînchise ( fig. 15, d, e), prin introducerea fir cu fir în crestătură, prin deschiderea acesteia.

Bobinele din conductor dreptunghiular și cele din bare pot fi preformate ( numite și bobine rigide), când au forma definitivă înainte de a fi montate în crestături, sau pot fi parțial formate ( numite și bobine semirigide), când părțile frontale și conexiunile se formează după montare. Ele se folosesc la bobinarea miezurilor cu crestături deschise ( fig. 15, a, b, f) sau semideschise ( fig. 15, c) sau cu crestături închise, atunci când sunt introduse axial în crestături.

Bobinele din conductor dreptunghiular pot fi:

– neizolate. Spirele din conductor izolat, care formează bobina, sunt strânse cu o bandă de consolidare, iar izolația față de pereții crestăturii va fi constituită dintr-o teacă izolantă introdusă în crestătura de bobinare și răsfrântă peste bobină în partea superioară;

– cu izolație discontinuă. Fiecare latură este izolată cu câte o teacă tare, obținută din folie izolantă ( micafoliu ) presată la cald, prin operația numită micanizare, iar capetele de bobină sunt izolate cu bandă.

După modul de introducere a bobinelor în crestături, înfășurările repartizate se împart în:

– înfășurări într-un singur strat, când pe totă înălțimea crestăturii există o singură latură de bobină (fig. 15, a);

– înfășurări în două straturi, la care într-o crestătură există două laturi de bobină, fiecare aparținând unei alte bobine, o latură situată în stratul inferior ( prefundul crestăturii) și cealaltă în stratul superior ( prepana care închide crestătura ), ca în figura 15, b, d, e, f.

Forma bobinelor și a înfășurărilor depinde de tipul mașinii electrice pentru care sunt utilizate.

Înfășurări pentru rotoarele mașinilor de curent continuu. Aceste înfășurări sunt formate din bobine egale, repartizate în crestături în două straturi și legate la colector.

În afară de elementele constructive arătate în paragraful 1.4.1., spira și bobina, la înfășurările de curent continuu un element electric de bază este secția, formată din una sau mai multe spire și care este legată între două lamele ale colectorului. Prin urmare, o înfășurare de rotor de curent continuu este formată din mai multe bobine, fiecare bobină având una sau mai multe secții și fiecare secție fiin formată din una sau mai multe spire. Fiecare spiră poate fi realizată cu un conductor sau din mai multe conductoare legate în paralel. Pentru fiecare secție, bobina are câte două capete de conductoare care urmează a fi lipite la colector.

După modul de legare a capetelor secțiilor la colector, înfășurările pot fi buclate, atunci când capetele secțiilor se leagă la două lamele alăturate sau apropiate, sau pot fi ondulate, atunci când capetele secțiilor se leagă la două lamele situate la aproape un dublu pas de bobinaj.

Fig. 16. Bobină moale din Fig. 17. Bobină din conductor

conductor rotund cu două secții dreptunghiular cu trei secții și cu mai

multe spire pe secție

Bobinele moi ( fig. 16 ) sunt neizolate, având numai buclele capetelor de bobină strânse cu bobina de consolidare. Capetele de bobină și capetele de legătură nu sunt formate ( sunt rectilinii) urmând a fi formate în timpul bobinării. Pe capetele de legătură sunt introduse tuburi izolante colorate diferit, cu o culoare pentru fiecare secție.

Bobina din conductor dreptunghiular din fig. 17 este parțial formată, având capetele de bobină curbate la forma definitivă, însă capetele de legătură la colector drepte, urmând a fi formate în timpul bobinării. Bobina are două bucle la capătul de bobină opus colectorului, pentru a se scoate spre exterior capetele de legătură la colector.

Fig. 18. Bobină din conductor dreptunghiular cu trei secții, fiecare având o singură spiră:

a – pentru înfășurare buclată; b – pentru înfășurare ondulată.

Bobinele din conductor dreptunghiular ( din bare) din figura 18 sunt preformate. Având o singură spiră pe secție, au buclă de întoarcere numai la capătul de bobină opus colectorului, iaar după modul de formare a capetelor de legătură la colector se recunosc ușor bobinele pentru înfășurarea buclată ( fig. 18, a ) și cele pentru înfășurarea ondulată ( fig. 18, b ).

Înfășurările din bare se pot realiza și cu semibobine ( fig. 19 ), care se înseriază cu mufe după montarea în crestături.

Fig. 19. Semibobină

a – Pentru înfășurare buclată; b – pentru înfășurare ondulată

În figura 20 este indicat modul de montare și izolare a bobinelor pe miezul rotoric. În fiecare crestătură se găsesc două laturi a două bobine diferite, izolate între ele prin izolația între crestături 7. O bobină are una dintre laturi situată în stratul interior al unei crestături, iar cealaltă latură în stratul superior al unei crestături situată la un pas de bobinaj. Față de miezul magnetic, înfășurarea este izolată cu izolația de crestătură 5, iar față de suporții de bobinaj prin izolațiile 8. Înfășurarea este consolidată pentru a rezista forțelor centrifuge prin penele 6 și bandajele 11. Bandajele se realizează fie cu sârmă de oțel de rezistență mare, fie cu bandă din fire de sticlă.

Fig. 20. Rotor de curent continuu bobinat:

1 – arbore; 2 – miez magnetic; 3 – colector; 4 – bobină; 5 – izolația crestăturii; 6 – pană;

7 – izolația între straturi; 8 – izolația suporților de bobinaj; 9 – izolația între straturi la capetele de bobină; 10 – suporți de bobinaj; 11 – bandaj.

Înfășurări pentru statoarele mașinilor asincrone și sincrone și pentru rotoarele mașinilor asincrone cu rotorul bobinat. Aceste înfășurări sunt formate din bobine, repartizate în crestături într-un singur strat sau în două straturi. Fiecare bobină este constituită din mai multe spire, dintr-un singur conductor sau mai multe conductoare în paralel și are două capete pentru execuția legăturilor electrice ( fig. 21 ).

Pentru a se evita legăturile prea numeroase, la bobinele moi se realizează înfășurarea unei grupe de bobine, fiecare având mai multe bobine, fără întreruperea conductorului între bobine ( fig. 22 ). De exemplu, o înfășurare monofazată este realizată din două sau mai multe grupe de bobine, fiecare cu mai multe bobine, fiecare bobină având mai multe spire. Grupele de bobine sunt legate între ele, astfel încât înfășurarea are două capete libere, care sunt legate la două borne de pe placa de borne. O înfășurare trifazată are trei astfel de înfășurări, deci are șase capete libere.

Fig. 22. Grupe de bobine.

a, b, c – concentrice; d, e, f – egale

Forma bobinelor poate fi dreptunghiulară ( fig.22, a), hexagonală (fig.22, b și c), trapezoidală ( fig.22, c și f) sau cu capete rotunde ( fig.22, d). Înfășurările pot fi realizate cu bobine concentrice ( fig.22, a, b, c) sau cu bobine egale ( fig.22, d, e, f).

Bobinele moi ( fig.22 ) sunt neizolate, iar bobinele din conductor dreptunghiular ( fig.21) sunt preformate și izolate. Înfășurările pot fi realizate și din semibobine ( din bare ) similar celor din fig. 19.

La mașinile mari bara este formată din mai multe conductoare dreptunghiulare în paralel, cu transpoziții pe porțiunea din crestătură, adică cu schimbarea poziției conductoarelor în cadrul pachetului de conductoare în paralel.

Forma capetelor de bobină ale înfășurărilor depinde de forma bobinelor și de tipul înfășurării ( într-un singur strat sau în două straturi ).

Capetele de bobină la rotoare se bandajează sau, uneori, la înfășurările într-un singur strat se consolidează de un inel de oțel.

ÎNFĂȘURĂRI ÎN SCURTCIRCUIT

Aceste înfășurări, numite și înfășurări în colivie de veveriță, sau simplu – în colivie, sunt formate dintr-un număr de bare introduse în crestături neizolate, și scurtcircuitate la capete printr-un inel ( fig. 23 ).

Fig. 23. Colivie de veveriță Fig. 24. Secțiune prin barele coliviei:

a – colivie simplă; b – colivie dublă; c, d – colivie din

bare înalte; e, f – colivie turnată

Înfășurările în colivie pentru mașini asincrone în scurtcircuit pot fi:

– colivie simplă, realizată din bare rotunde de cupru ( fig.24, a) introduse axial în crestături și scurtcircuitate la ambele capete prin două inele, lipite sau sudate, formând colivia;

– colivie dublă, realizată din două rânduri de bare rotunde, cele de la exterior din alamă și cele din interior din cupru ( fig. 24, b);

– colivie din bare înalte, din cupru sau aluminiu ( fig.24, c, d) introduse prin deschizătura crestăturii;

– colivie turnată din aluminiu ( fig.24, e, f ) la care se realizează prin turnare barele, inelele de scurtcircuitare și, eventual, aripioare de răcire în părțile laterale ale inelelor de scurtcircuitare.

Înfășurările de amortizare la rotoarele mașinii sincrone se realizează din bare rotunde introduse axial în crestăturile din piesele polare și scurtcircuitate la capete prin lipire sau sudare, cu segmente de inele. Capetele segmentelor se scurtcircuitează cu segmentele vecine prin sudare sau cu șuruburi.

IMPREGNAREA ȘI ACOPERIREA ÎNFĂȘURĂRILOR

Înfășurările se impregnează pentru a îmbunătăți calitățile electroizolante, stabilitatea termică, rezistența mecanică, rezistența la umiditate și conductibilitatea termică a materialelor electroizolante. Pentru aceasta se folosesc lacuri de impregnare constituite, în principal, dintr-o rășină naturală sau sisntetică, dizolvată într-un solvent.

Impregnarea se face în trei faze distincte:

– uscarea în cuptoare, pentru eliminarea umidității;

– impregnarea în lac, care pătrunde în porii materialelor electroizolante și umple golurile de aer din înfășurare. Impregnarea se poate face prin cufundarea înfășurării în bazine cu lac, sau prin introducerea în autoclave în care se creează vid, inundarea în autoclavă cu lac sub vid, apoi crearea unei suprapresiuni în autoclavă pentru ca lacul să pătrundă în profunzime;

– uscarea în cuptoare a lacului pătruns în înfășurare. Prin aceasta se evaporă solventul iar la unele tipuri de lacuri se produce și o modificare chimică ( polimerizare ) a rășinii.

După impregnare, înfășurările se acoperă cu un strat subțire și lucios de lac de acoperire prin pulverizare sau cufundare. Acest strat asigură protecția înfășurării contra umidității, contra depunerilor de praf și contra diferiților agenți chimici ( ulei, vaselină uzată, etc. ).

CONEXIUNILE ÎNFĂȘURĂRILOR

În schemele electrice, o înfășurare este reprezentată convențional ca în figura 25, a. Două înfășurări ale unei mașini electrice, de exemplu, înfășurarea de excitație și înfășurarea rotorului la o mașină de curent continuu pot fi legate în serie ca în figura 25, b sau în paralel ca în figura 25, c.

O înfășurare trifazată este compusă din trei înfășurări. Acestea pot fi legate în stea sau în triunghi.

Legăturile pot fi executate la placa de borne, în care caz din înfășurare sunt scoase la placa de borne șase capete libere ale înfășurărilor, sau pot fi executate la înfășurare, caz în care sunt scoase la placa de borne numai trei capete libere.

Fig. 26. Conexiunea stea Fig.27. Conexiunea triunghi

La conexiune în stea ( fig.26, a ) trei capete ale înfășurărilor sunt legate la un punct comun numit punct neutru sau de nul, iar trei capete rămân libere pentru conectare la rețeaua trifazată. Când conexiunea se execcută la înfășurare, punctul neutru poate rămâne izolat sau poate fi scos și ele afară la placa de borne, ca în figura 26, b.

La conexiune în triunghi ( fig.27, a) sfârșitul prime înfășurări de fază este legat cu începutul celei de a doua înfășurări, etc., formând un circuit închis. În figura 27, b este indicat un alt mod de reprezentare a schemei conexiunii triunghi.

Capitolul 2. EXPLOATAREA MAȘINILOR ELECTRICE

2.1. EXPLOATAREA MOTOARELOR ELECTRICE

Exploatarea corectă a motoarelor electrice necesită ca personalul de deservire, încă de la luarea lor în primire ( după montare sau reparație capitală ), să controleze și să verifice realizarea corectă a montajului și starea motorului.

În acest sens, în funcție de tipul și mărimea motorului, precum și de particularitățile instalațiilor acționate, se execută următoarele operații:

Se controlează cu atenție toate părțile exterioare și interioare accesibile ale motorului și se suflă, la nevoie, cu aer comprimat la 0,2 – 0,25 MPa ( fără vapori de apă și fără ulei );

Se verifică starea buloanelor de fundație;

Se verifică starea fusurilor arborelui și a lagărelor ( cu alunecare sau cu rostogolire), precum și dacă există ulei ( la lagărele cu alunecare ) sau unsoare consistentă ( la rulmenți );

Se acționează manual rotorul motorului și se controlează dacă lagărele nu sunt prea strânse și dacă rotorul are jocul axial necesar;

Se verifică starea aparatajelor de pornire și protecție și reglajul corect al releelor de protecție;

Se execută câteva porniri în gol și în sarcină, pentru a verifica comportarea motorului în aceste regimuri de funcționare, mai ales în ceea ce privește sensul de rotație, curentul absorbit și nivelul vibrațiilor;

Funcționarea sigură și continuă a motoarelor electrice în cadrul instalațiilor electrice de acționare este strâns legată de realizarea unei exploatări cât mai raționale, în vederea detectării din timp a eventualelor începuturi de defecte și luării de măsuri pentru înlăturarea acestora. Exploatarea motoarelor electrice trebuie efectuată de către persoane de specialitate, instruite în acest sens, care execută toate manevrele de pornire – oprire și controlează permanent motoarele în funcțiune, în ceea ce privește ungerea lagărelor, sarcinile, temperaturile statorului și ale lagărelor, temperaturile la intrarea și ieșirea aerului de răcire.

Regimul de funcționare se va conduce prin urmărirea permanentă a curentului statoric absorbit, a tensiunii de alimentare, precum și a temperaturilor statorului și aerului de răcire.

În regim normal, motoarele electrice nu trebuie să fie supraîncărcate. În aceste condiții, la alimentarea statorului cu tensiunea nominală, curentul de încărcare nu trebuie să depășească curentul nominal al motorului.

Având în vedere că cele mai utilizate motoare electrice de acționare sunt motoarele asincrone, putem spune că la supraîncărcarea acestei mașini, curentul statoric, care este suma curentului rotoric și al curentului la mersul în gol, va crește în proporție mai mică decât curentul rotoric, deoarece curentul de mers în gol rămâne constant. Cum, în mod normal, nu se instalează aparate de măsură în circuitul rotoric și încărcarea motorului se citește la ampermetrele montate în circuitul statoric, pentru a nu periclita înfășurarea rotorului, este necesar să nu se admită creșterea curentului statoric, în regim normal, cu mai mult de 5 % peste curentul nominal. Se recomandă ca această mărime să fie marcată vizibil pe scala ampermetrelor, cu o linie roșie.

2.2. EXPLOATAREA TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE

În activitatea de exploatare a transformatoarelor se disting două aspecte diferite, și anume:

Operațiile și manevrele ce se execută prin punerea sau scoaterea din funcțiune a transformatoarelor;

Supravegherea funcționării transformatoarelor.

La punerea în funcțiune a transformatoarelor se vor respecta etapele procesului de montare a acestora: montarea căruciorului, montarea radiatoarelor, montarea conservatorului și a accesoriilor, montarea izolatorilor, montarea accesoriilor de pe cuvă și capac, montarea circuitelor auxiliare de protecție și măsurare, umplerea cu ulei.

După montarea transformatoarelor, se fac o serie de încercări și verificări , iar dacă se cuplează în paralel două transformatoare, se respectă condițiile de cuplare în paralel a acestora.

La executarea manevrelor de cuplare sau decuplare trebuie respectate următoarele reguli:

– scoaterea de sub tensiune a transformatorilor electrici se face prin deschiderea mai întâi a întreruptorului și apoi a separatorului, iar la cuplare se face invers ;

– deconectarea transformtoarelor echipate cu întreruptoare în ambele circuite, se face mai întâi pe partea sarcinii, apoi pe partea alimentării, iar conectarea se face în ordine inversă ;

– în cazul în care nu este prevăzut întreruptor în circuitul primar, mai întâi se deconectează  secundarul transformatorului, după care se manevrează separatorul din primar.

În timpul funcționării, în exploatarea transformatoarelor, se efectuează următoarele operații de supraveghere:

1. Supravegherea curentă care se referă la :

– gradul de încărcare; tensiuni și curenți; sarcini active și reactive; frecvența; temperaturi; relee de protecție și semnalizare; citirea instrumentelor de măsură.

2.Supravegherea periodică prin examinare vizuală se referă la :

– starea cuvelor și a elementelor de circulație a uleiului; starea uleiului și a nivelului; starea silicagelului din filtrul de aer; starea izolatoarelor , a legăturilor la borne, a zgomotelor.

La o verificare periodică se urmărește:

– curentul primar și cel secundar; tensiunea primară și cea secundară; temperatura uleiului; etanșeitatea cuvei; starea izolatoarelor; nivelul și culoarea uleiului; funcționarea releelor de protecție; legătura la priza de pământ; starea barelor și cablurilor de legătură, precum și a celorlalte legături electrice aferente transformatorului.

Personalul de exploatare urmărește executarea în termen a tuturor probelor și verificărilor prevăzute de normative.

Capitolul 3. ÎNTREȚINEREA MAȘINILOR ELECTRICE

3.1. ÎNTREȚINEREA MOTOARELOR ELECTRICE

O condiție de bază pentru buna funcționare a mașinilor electrice este ca, în orice moment, starea lor, din punct de vedere mecanic și electric, să fie normală, iar eficacitatea ventilației să nu fie afectată de înfundarea canalelor de aspirație. Pentru aceasta, se impune stabilirea periodicității lucrărilor de întreținere ( întreținere curentă, revizii parțiale și generale), ce trebuie respectată cu rigurozitate.

Periodicitatea acestor lucrări depinde de gradul de complexitate al mașinilor și de condițiile de exploatare a acestora.

Putem menționa că nu sunt norme în ceea ce privește perioadele la care trebuie efectuate lucrările de întreținere, ci numai indicații și recomandări.

Întreținerea mașinilor electrice se referă, în principal, la întreținerea pieselor de contact ( colectoare, inel de contact, perii și port perii) și a lagărelor, precum și la păstrarea curățeniei motoarelor.

Odată cu revizia motorului, se verifică și aparatajul de comutare și pornire aferent motorului. Reostatul de pornire se curăță la exterior, se controlează contactele și, în caz de nevoie, se înlocuiesc. De asemenea, se înlocuiesc părțile din rezistență care sunt defecte și se completează uleiul în cuva reostatului.

O funcționare necorespunzătoare, a unei mașini sau a unui aparat electric, cu o anumită manifestare, poate fi provocată de două categorii de factori deosebiți și anume:

De defecțiuni ale mașinii sau ale aparatului propriu – zis, când funcționarea necorespunzătoare se încadrează la defecte ale mașinii sau aparatului electric;

De ceilalți factori care concură la buna funcționare a mașinii sau aparatului ca: surse de alimentare, instalațiile de comandă și protecție, calitatea pieselor de schimb folosite, diferite reglaje între ele, când funcționarea necorespunzătoare se încadrează la regimuri anormale de funcționare a mașinii, deși manifestarea este aceeași ca în primul caz.

Nedepistarea la timp a oricărei funcționări necorespunzătoare, evidențiată prin manifestările ei, indiferent de categoria din care fac parte, poate duce la scoaterea din funcțiune a produsului și deci a instalației în care ele este folosit.

De asemenea, o delimitare precisă, pe cele două categorii menționate, a cauzelor care provoacă o funcționare necorespunzătoare pentru o aceeași formă de manifestare, este pe de o parte dificil de realizat, iar pe de altă parte nu prezintă decât o importanță teoretică, aspectele practice fiind aceleași.

Procesul de întreținere, ce include aplicarea regulilor de exploatare a echipamentului respectiv, indicate în prescripțiile tehnice ale furnizorului, precum și eliminarea la timp a defecțiunilor accidentale, are loc între două reparații succesive. El este efectuată de către personalul de exploatare (în unitățile energetice: centrale, stații, rețele) sau de către personalul de întreținere (în secțiile întreprinderilor industriale).

Organizarea activității de întreținere se bazează pe cunoașterea fiabilității fiecărei mașini în parte, sau, cu alte cuvinte, pe probabilitatea ca mașina să funcționeze fără defecțiuni în toată perioada de viață utilă.

Întreținerea operativă a instalațiilor electrice și echipamentului electric de pe utilajele industriale este realizată de către electricienii de exploatare și întreținere din tură (de schimb) ale căror atribuții sunt:

să ia cunoștință de starea și regimul de funcționare a întregului echipament din sectorul lor de lucru și de lucrările ce trebuie executate în schimbul lor;

să efectueze personal controlul echipamentului electric, conform prevederilor stabilite prin instrucțiunile de serviciu;

să ia măsuri imediate pentru înlăturarea deranjamentelor produse în schimbul lor;

să raporteze șefului imediat superior din schimb deficiențele observate și să le consemneze în registrul de defecte (pentru echipa de reparații);

la apariția unei avarii în instalația electrică, să ia măsurile necesare pentru restabilirea funcționării normale a echipamentului;

să controleze starea tehnică a tablourilor electrice, a pupitrelor de comandă, a dispozitivelor de pornire etc., cu luarea măsurilor necesare prevăzute de tehnica securității muncii.

Întreținerea curentă și supravegherea zilnică, contribuie la:

funcționarea continuă a echipamentului;

asigurarea calității și integrității produselor, înlăturarea rebuturilor, mărirea productivității muncii;

preîntâmpinarea avariilor;

mărirea duratei de funcționare a echipamentului între cele două reparații.

reducerea opririlor echipamentului din cauza reparației.

3.2. ÎNTREȚINEREA TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE

Deoarece transformatoarele electrice nu au subansamble în mișcare lucrările de întreținere curentă sunt mai simple și mai reduse decât cele executate la masinile electrice rotative. Aceste lucrări se execută la intervale de timp de 6 luni până la 1 an, funcție de solicitarea transformatoarelor și constau din:

            – revizia externă a trafo și înlăturarea defectelor constatate;

evacuarea reziduului uleiului din conservator, verificarea nivelului și eventual completarea cu ulei, controlul uleiului din cuvă;

            – verificarea etanșeității robinetelor și a strângerii garniturilor cuvei;

            – verificarea funcționării releului de gaze ;

            – verificarea filtrului de aer , a stării silicagelului și eventual schimbarea acestuia.

3.3. MENTENANȚA MAȘINILOR ELECTRICE

Mentenanța reprezintă totalitatea operațiilor de întreținere și reparații a unui sistem tehnic, implicit și a mașinilor electrice, fie că sunt rotative sau doar transformatoare.

Prin stabilirea unor programe de mentenanță ce implică activități de întreținere preventivă, predictivă și corectivă, vom asigura mărirea duratei de viață și a fiabilității echipamentelor și mașinilor electrice.

Prin programe de mentenanță și întreținere periodică se va ajunge la o maximizarea a performanței, a siguranței și a disponibilității mașinilor electrice din cadrul unei instalații electrice. Programele de mentenanță constau în inspecții periodice cu scopul verificării eficienței în funcționare, bazate pe analiza situației echipamentelor și mașinilor electrice pentru acel moment. Aceste programe vor reda situația clară a funcționalității mașinilor electrice, respectiv a întregului sistem din care fac acestea parte, finalizându-se cu rapoarte, cu recomandări privind acțiunile de service ulterioare și o documentație a procesului de mentenanță.

Avantajele clientului sunt reprezentate de:

diminuarea daunelor datorate întreruperilor și pierderilor din producție;

costuri calculabile;

creșterea siguranței în funcționare și a disponibilității mașinilor electrice și a instalației;

păstrarea standardelor de performanță în timp;

reducerea riscului de pierderi cauzate de întreruperi neplanificate.

Programul de mentenanță constă în diagnoza si consultanta tehnică, presupunând inspecția și analizarea echipamentelor și mașinilor electrice instalate, cu scopul îmbunătățirii eficienței în funcționare și a măririi duratei de viață. Lucrările de mentenență preventive sunt bazate pe: verificări, reglaje, măsurători, încercări, eliminarea unor defecțiuni prin propunerea unor soluții ce implică înlocuirea unor piese si subansamble uzate, lucrări complexe care restabilesc starea tehnică inițială a instalației electrice.

Lucrările de mentenanță predictivă sunt bazate pe: diagnosticări și monitorizări ale echipamentelor și mașinilor electrice, în scopul depistării unor defecțiuni în faza incipientă, pentru reducerea probabilităților de evoluție a lor în timp și pentru evitarea aparițiilor avariilor.

Lucrările de mentenanță corectivă se execută după apariția unui defect în scopul readucerii mașinilor electrice aferente instalațiilor în stare de a-și putea îndeplini funcțiile pentru care au fost proiectate.

În prima etapă se va întocmi analiza funcțională, conform căreia echipamentele și mașinile electrice trebuie să asigure funcționarea instalației la parametrii nominali.

În etapa a 2-a se va face analiza modurilor de defectare, a efectelor produse și evaluarea indicelui de periculozitate a acestora – AMDE. Analiza reprezintă de fapt o interfață între specialiștii tehnologici din instalații și specialiștii în probleme de fiabilitate și mentenanță. În esență, această analiză reprezintă o descriere a defectelor care pot să apară la un echipament sau la un subsistem, precum și a consecințelor fiecăreia din aceste defecte.

 În cea de a treia etapa se face o analiză a comportării în exploatare a echipamentului sau a mașinii electrice, în scopul determinării frecvenței de producere a unui defect.

 Analiza comportării în exploatare se face pornind de la parametrii nominali ale fiecărei componente a instalației comparativ cu parametrii măsurați ai acesteia.

În cea de a patra etapa se stabilește indicele de periculozitate al unei defectări a fiecărei componente a echipamentului. Acest indice depinde de frecvența și gravitatea unei defectări. Pe baza analizei efectuate anterior se stabilește o valoare a produsului, de la care o componentă poate fi declarată critică. Scopul acestei clasificări este să compare defectele de natură diferită cu aceeași regulă. Operațiile de mentenanță trebuie elaborate astfel încât să prevină apariția acestor două tipuri de defect, cu toate consecințele lor nedorite.

  În cea de a cincea etapă se stabilesc operațiile mentenanței.

 Stabilirea programului de mentenanță se face în baza principiului care să permită detectarea modului de defectare ale altor componente din instalație.

 Depistarea problemelor latente legate de defecte ale mașinilor electrice se vor putea face după demontarea acestora din ansamblul instalației.

 Odată determinate operațiile mentenanței, trebuie să se stabilească periodicitatea.

 Stabilirea acestei periodicități se face între următoarele limite:

perioada minimă: perioada în care nu se detectează nici o tendință de defectare;

perioada maxima: perioada în care operația deja nu mai are eficiență, fiind efectuată prea târziu.

Atunci când operația de mentenanță a fost stabilită, acesteia i se asociază doua criterii de performanță:

eficacitatea, care reprezintă capacitatea de depistare a unui mod de defectare prin operația respectivă de mentenanță;

simplitatea, care se traduce prin caracterul de „punere în practică” a unei operații de mentenanță.

Pentru determinarea simplității unei operații de mentenanță se ține cont de recomandările de mai jos:

pentru o simplitate scăzută: sunt necesare analize de specialitate, încercări suplimentare, mijloace complexe și costuri importante;

pentru o simplitate medie: este necesară retragerea din exploatare și o serie de analize de specialitate mai puțin frecvente;

pentru o simplitate bună: sunt necesare câteva mijloace complexe, fără o retragere din exploatare sau o analiza de specialitate;

pentru o simplitate ridicată: nu sunt necesare retragerea din exploatare, analize de specialitate sau mijloace complexe.

Nu trebuie să se propună operații de mentenanță complexe, ci operații care să fie relevante pentru stabilirea stării unei componente, sau a unui echipament și care să se poată aplica cu ușurință, pe cât posibil fără intervenții majore asupra echipamentului. Aplicarea mentenanței preventive de tip sistematic (programată) implică efectuarea listei de încercări și verificări precizate pentru fiecare tip de echipament, cu periodicitățile specificate în PE 116 (pentru lucrările de RT, RC, RK), sau cu periodicitățile specificate la proba respectivă.

Capitolul 4. MASURI DE PROTECTIE A MUNCII DE PREVENIRE SI STINGERE A INCENDIILOR

Masuri de protectie a muncii.

Atat timp cat echipamentul electric se afla in exploatare cele mai frecvente accidente se datoresc electrocutarii, care se poate produce in urmatoarele conditii:

            – cand persoana atinge concomitent doua faze sau o faza si pamantul

            – atingerea cu picioarele a 2 puncte de pe sol aflate la potentiale diferite

            – atingerea conductorului de nul intr-o portiune neizolata cand apar diferente de potential intre nul si pamant

Pentru evitarea accidentelor prin electrocutare pe durata exploatarii si reparatiei M.E. se iau masurile :

            – manevrele la aparatele de comanda manuala de curenti mari se face cu manusi electroiz.

            – la M.E. protejate numai prin sigurante sau daca de la acelasi tablou sunt alimentate mai multe motoare , la executarea unei lucrari la un motor se scot sigurantele motorului respectiv si se pun in locul lor capace fara patroane vopsite in rosu

            – partea metalica a M.E. trebuie legata la centura de impamantare

            – capacele cutiilor de borne trebuie sa fie permanent intacte si prevazute cu garnituri

            – elementele in rotatie a M.E. trebuie ingradite sau protejate cu aparatori

            – daca se lucreaza la um motor aflat la distanta mare de sursa de alimentare se desfac legaturile de la bornele lui si se izoleaza capetele de cablu cu banda izolatoare

            – lucrarile la M.E. se executa cu scule bine izolate care corespund normelor NTSM

            – lampile portabile trebuie sa aiba cordonul de alimentare in stare buna si se alimenteaza la tensiuni de 12V sau 24V

Masuri de prevenire si stingere a incendiilor

            – motoarele vor fi mentinute in stare de curatenie , se vor sufla cu aer uscat la exterior si interior pentru a inlatura praful , scamele sau alte impuritati

            – la functionarea in sarcina partile motorului nu trebuie sa se incalzeasca la temperaturi periculoase ( peste 80°C)

            – motoarele utilizate in medii cu grad ridicat de periculiozitate trebuie sa fie in constructie antiexploziva

            – in cazul aprinderii unui motor acesta trebuie decuplat de la reteaua electrica iar pentru stingerea sa se utilizeaza extinctoare cu praf sau bioxid de carbon.