. Exploatarea Personalitatii LA Varsta A Treia Rolul Unor Procese Psihice In Adaptarea Varstnic

Capitolul I

Noțiuni introductive

Personalitate și stres la vârsta a treia: rolul unor procese psihice mediatoare în adaptarea vârstnicului

Literatura de specialitate arată că marea majoritate a modelelor

observabile de adaptare la mediu sunt destul de stabile, constante și independente de vârstă. Cu toate acestea pe măsura avansării în vârstă, schimbările în starea sănătății, schimbările de roluri și statute sociale, precipită în mod considerabil modificarea în timp a mecanismelor de adaptare ale oamenilor. Putem spune că există atât constanță cât și schimbarea personalității pe durata ciclului vieții.(Cox 1993)

Marjorie Lowenthal (1975) caracterizează, în urma unui experiment efectuat pe reprezentanții a trei grupe de vârstă diferite, etapele primare ale ciclului de viață ca expansive și cu mari așteptări de realizări.

Persoanele de vârstă mijlocie și persoanele vârstnice, apar prin contrast, ca mult mai autolimitate și aparent mai preocupate de minimalizarea frustrațiilor, prin a face față problemelor vieții, decât prin a-și fixa obiective prea înalte.

Studiile care au încercat să determine schimbări precise ale personalității care apar la oamenii în vârstă au fost oarecum neconcludente (Cox): unele rezultate obținute indică o schimbare considerabilă a personalității, în anii târzii ai vieții, altele nu au găsit însă schimbări semnificative.

Riley, Foner și asociații (1968) au analizat mai multe studii referitoare la schimbarea personalității la persoane mai în vârstă și au ajuns la concluzia că aceștia sunt mai rigizi, adaptându-se mai puțin la nou față de tineri. Ca atitudine, vârstnicii au evidențiat un mare grad de dogmatism, o mai mare intoleranță față de ambiguitate dovedindu-se mai puțin grijulii față de presiunea socială exercitată asupra lor pentru a se conforma. Mai mult ei s-au arătat mai pasivi, mai conformiști, și mai preocupați de propriile emoții și de propria persoană.

Bernice Neugarten, Robert Havighurst, și Sheldon Tobin (1968 ) arată că subiecții bătrâni adoptă mai frecvent un stil pasiv în adaptarea la mediu, comparativ cu stilul de înfruntare evidențiat la subiecții tineri.

Una din cele mai importamte contribuții experimentale la studiul personalității adultului și vârstnicului au avut-o reprezentanții Școlii de la Chicago (Neugarten, Maddox și Thomae) (Muller). Principalele aspecte studiate de aceștia, sunt legate de evoluția personalității în procesul de îmbătrânire: astfel atunci când se discută evoluția persoanalității in procesul de îmbătrânire, se are in vedere mai ales evoluția “personalitătii sociale/ comportamentului manifest”. În acest domeniu, cercetările indică mai degrabă o continuitate comportamentală de-a lungul procesului de imbătrînire. Autorii se pronunță în legătură cu existența unei continuități în stilul de viață al vârstnicilor: în ceea ce privește “personalitatea socială/comportamentul manifest” al vârstnicului, nu par a se înregistra modificări majore înainte de 60 ani .

Dimensiunile mai “profunde” ale personalității, se caracterizează mai ales prin discontinuitate, prin modificări mai mult sau mai puțin pronunțate, mai timpurii sau mai târzii, ale diferitelor trăsături în funcție de vârstă (R.C.Muller):

– astfel singura modificare pentru care există un mare acord între specialiști este scăderea treptată a extraversiei. Se pare că extraversia descrește linear intre 20 si 60 ani, după care se ajunge la o relativa stabilizare (Pointreaud 1972).

-scăderea echilibrului emoțional odată cu vârsta este susținută de unii autori ca Swenson (1961) fiind însă infirmată de alții.

– o alta trăsătură de personalitate, ascendența-dominanța, scade linear intre 20 – 60 de ani, după care urmează o relativă stabilizare

( Pointrenaud ș.a.,1973).

– modificarea agresivității se realizează în mod diferențiat: deși se descrie pe sine ca fiind mai puțin agresiv ca înainte, vârstnicul este de fapt orientat către evitarea sau amânarea răspunsului agresiv ; totuși pe măsură ce “răspunsul agresiv “ apare el este greu de controlat și de inhibat; vârstnicul devine deci mai puțin îngăduitor și răbdător la supărare“. Rămîn totuși de analizat, în acest context, diferențele culturale .

Tot pe linia discontinuității se mai înscrie un grup de trăsături specifice înrudite între ele : conservatorismul, dogmatismul ( ca sistem cognitiv închis, presupunând autoritarism și intoleranță ), rigiditatea (care poate fi un mecanism defensiv, dar și lipsă de flexibilitate). Schaie ( ) remarcă o creștere a rigidității și o descreștere a flexibilității în funcție de vârstă, aceasta fiind totuși mai accentuată după 50 ani.

Esantionarea

Studiul este realizat pe un lot de 79 de vârstinici bucureșteni, 59 femei – 79,7% și 20 de bărbați – 25,3.

Subiecții din această categorie au vârste cuprinse între 52 și 83 de ani:

-59 femei 79,7% și 20 de bărbați

– 25,3% dintre ei fiind cuprinși în grupa de vârstă 66-70 ani ;

– 24,4% în grupa de vârstă 76 și peste;

– 19,1% în grupa de vârstă 61-65 ani;

– 17,8% în grupa 50-60 ani și

– 16,5 în grupa 71-75 de ani (vezi tabelul nr 2 ).

dintre ei au studii generale, 38% studii medii șI 24,1 studii superioare. ( tabelul nr 3 )

Lotul martor este alcătuit din 75 de tineri, elevi de liceu, cu o medie de vârstă de 17 ani, 29 de băieți (38,7%) și 46 de fete (61,3 ), respectând structura eșantionului “natural” , de la fața locului.

Capitolul II

Material si metode

Subiecții celor două loturi (de vârstnici și tineri ) au fost examinați individual cu ajutorul următoarelor instrumente specifice:

– Chestionar semidirijat pentru date sociodemografice;

– Chestionarul de personalități accentuate Schmiescheck.

– Inventarul de personalitate E.P.I.-Eysenck;

Chestionarul de personalități accentuate Schmiescheck ( P.A. )

Neuropsihiatrul german Karl Leonhard este unul din principalii precursori ai explorării “personalității accentuate”,iar colaboratorii sai au construit diverse instrumente de lucru pentru facilitarea investigației.

Dr. H.Schmieschek a întocmit un chestionar pentru depistarea personaliăților accentuate, tradus, experimentat și adaptat pentru țara noastră de psihologul I.M.Nestor.

Chestionarul este alcătuit din 88 de întrebări, prezentate amestecat, formând 10 grupe (de la I la X), fiecare grupă urmărind explorarea/evidențierea unor trăsături “accentuate”( vezi anexa nr 1):

– Grupa I-a, cu 12 întrebări se referă la demonstrativitate;

-Grupa a II-a, cu 12 întrebări se referă la hiperexactitate;

-Grupa a III-a, cu 12 întrebări se referă la hiperperseverență;

-Grupa a IV-a, cu 8 întrebări se referă la nestăpânire/neînfrânare;

-Grupa a V-a, cu 8 întrebări se referă la hipertimie;

-Grupa VI-a, cu 8 întrebări se referă la distimie;

-Grupa VII-a cu 8 întrebări se referă la ciclotimie;

-Grupa VIII-a, cu 4 întrebări se referă la exaltare;

-Grupa IX-a, cu 8 întrebări se referă la anxietate;

-Grupa X-a, cu 8 întrebări se referă la emotivitate.

La acest chestionar, subiectul răspunde în scris subliniind sau încercuind pe “Da” sau “Nu” în dreapta fiecărei întrebări. Autorul recomandă ca subiectul să fie facut atent că la acest chestionar nu este vorba de examinarea unor aptitudini ci a unor trasături de personalitate.

Timpul de lucru este liber, nu există presiune sau constrângere. În linii mari timpul de lucru (exclusiv întrebările și răpunsurile) variază între 30 și 60 de minute, în funcție de ritmul gândirii si gradului de înțelegere al fiecărui subiect.Întregul experiment pretinde circa 90-100 de minute.

Ca perioadă a zilei chestionarul poate fi aplicat în orice perioadă, între orele 7 șI 18, dar numai dacă subiectul nu se află într-o stare de oboseală, de tensiune, sau grabă. Oboseala, tensiunea, graba falsifică situațiile de răspuns.

Schmieschek precizează că, la unele întrebări răspunsul “nu” este cel simptomatic, contând deci, drept “da” (simptomatic) și va fi astfel înglobat printre răspunsurile pozitive (simptomatice). Numerele acestor întrebări cu răspuns “nu” dar contând “da” sunt următoarele: 5, 12, 25, 31, 36, 46, 51, 53, 59, 65.

Grupele I -X nu au toate același număr de întrebări, de aceea au fost introduși coeficienți de pponderare. Aceștia ajută la compararea cantitativă a rezultatelor, întrucât după înmulțirea cu coeficienții respectivi se obțin valori standard comparative; 24 indică un procentaj simptomatic de 100%; valoarea 18 indică 75%; valoarea 12 indică 50% iar valoarea 6 indică 25%.

Cu referire la interpretarea cotelor se avansează ideea că putem vorbi de o “accentuare” în cazul în care numărul de raspunsuri “da” trece de 50%, adică mai mult de jumătate din numărul de întrebări specifice fiecăreia din cele 10 grupe de simptome.

Autorul consideră că este indicată și o confruntare a rezultatelor obținute de la cele 10 grupe pentru o mai adecvată caracterizare a accentuării, unele simptome corelând clinic cu altele. De accea se recoandă, în cazul unei evaluări individuale, alcătuirea unu profil, care prin prezenarea sa grafică prilejuiește intuirea mai operativă a personalității.

Psihologul își poate structura o opinie suplimentară analizânnd numărul total de răspunsuri “da”, în vederea stabilirii unui “coeficient de dezechilibru emoțional”.

In vederea precizării criteriilor psihometrice precum și pentru unele studii longitudinale, mi se pare oportună aplicarea metodei test – retest, la un interval de 4 – 8 – 12 luni. Operația este în curs și vom putea eventual desccoperi dacă ,,accentuările’’ de personalitate reprezintă o constantă sau dacă prin tehnici educative, de psihoterapie, de asistență psiho – socială, de psihofarmacologie etc. nu vor putea fi obținute ameliorări sau unele forme de remisie.

O analiză atentă a chestionarului Schmieschek prilejuind reflecția că în fond se urmărește depistarea unor tipuri umane și că metoda închide o tipologie umană cu o orientare mai mult clinică. Dar, indiferent de considerațiile noastre teoretice sau generale din punct de vedere practic nu se pot trage decât foloase prin utilizarea unor asemenea metode de descifrare a personalității. ,,Mediul’’ de astăzi (social, școlar, industrial, clinic) cu coordonatele sale multilaterale și complexe, cer în vederea unei integrări eficiente o cât mai amănunțită cunoaștere a structurilor de personalitate.

Pentru informații mai ample, atât în legătură cu structura celor 10 tipuri, cât și cu tehnica de explorare – depistare a lor, poate fi consultată, cu real folos, lucrarea lui Karl Leonhard: ,,Personalități accentuate în viață și în literatură’’(București, Editura Enciclopedică Română, 1972 traducere Dr. Virgil Sorin și Mariana Zoltan).

Utilitatea chestionarului H. Schmieschek ar putea fi reliefata si in cadrul organizarii unei companii de profilaxie mintala .Este adevarat ca Leonhard si colaboratorii lui au urmarit depistarea personalității

accentuate ,cu simptome ferme si desigur nelinistitoare si (partial) degradante pentru fiinta umana.O restructurare a chestionarului ar putea prilejui articularea unui instrument de lucru mai simplu, aplicat in variate medii (scolare si industriale),ar putea depista precoce unele tendinte care, insuficient considerate, pot duce la aparitia sinptomelor propriu-zise. Este mai mult decat semnificativ faptul ca,chiar in societatile avansate,se evita o cheltuiala simpla pentru explorarea personalitatii ,,normale’’pentru precizarea /relifarea tendintelor catre instalarea starilor patologice

,preferandu-se tratamente costisitoare pentru redresarea emotionala acelui devenit ,,accentuat”.Este, de asemenea, surprinzatoare,incetineala cu care se opereaza schimbarea (devenita absolut necesara) in mentalitatea acelora care sunt factori de decizie.

Prezentatorul instructiunilor de fata roaga pe colegii psihologi sa-i transmita toate observatiile lor critice.Sa nu uite ca efortul lui Schmieschek reprezinta untial) degradante pentru fiinta umana.O restructurare a chestionarului ar putea prilejui articularea unui instrument de lucru mai simplu, aplicat in variate medii (scolare si industriale),ar putea depista precoce unele tendinte care, insuficient considerate, pot duce la aparitia sinptomelor propriu-zise. Este mai mult decat semnificativ faptul ca,chiar in societatile avansate,se evita o cheltuiala simpla pentru explorarea personalitatii ,,normale’’pentru precizarea /relifarea tendintelor catre instalarea starilor patologice

,preferandu-se tratamente costisitoare pentru redresarea emotionala acelui devenit ,,accentuat”.Este, de asemenea, surprinzatoare,incetineala cu care se opereaza schimbarea (devenita absolut necesara) in mentalitatea acelora care sunt factori de decizie.

Prezentatorul instructiunilor de fata roaga pe colegii psihologi sa-i transmita toate observatiile lor critice.Sa nu uite ca efortul lui Schmieschek reprezinta una din incercarile de valorificare practica a conceptiei profesorului Karl Leonhard si orice semnal are din partea practicienilor este bine venita.

De pe pozitia cercetatorului preocupat si de aspectele deontologice ale incercarilor de a descifra ,, firea ” umana ,se accentueaza ca nu este indicat sa se acorda,teoretic, o valoare infailibila unui singur instrument de explorare. In acest context,este indicata compararea /corelarea rezultatelor metodei Schmieschek cu rezultatele altor chestionare ( MMPI, de pilda sau Woodworth-Mathews) si altor tehnici (rezultatele tratamentului psihoterapeutic,ale interventiilor psiho-socio-pedagogice si ale psihologiei, ale interventiilor psihofarmacologice ).

Tot in cadrul acestei discutii deontologice socotim util sa reliefam faptul ca tratarea cu usurinta a unor asemenea instrumente de lucru si interpretarea pripita a rezultatelor, pot genera conflicte si deteriorari atat pe linia psiholog-subiect, cat si in structura psihica a subiectului. Asemenea chestionare nu pot fi identificate cu un test oarecare de memorie, ci ele pretind explorarea unor structuri; iar ,, joaca de-a chestionarele ‘’ poate duce la discreditarea miscarii de psihologie

medicala si de asistenta psiho-socio-pedagogica complexa din tara noastra.

Inventarul de personalitate E.P.I.Eysenck

Inventarul de personalitate Eysenck este unul dintre chestionarele cu cea mai largă utilizare.

E.P.I.-conceput de H.J.Eysenck si S.B.G.Eysenck (1964) evidentiază două dimensiuni fundamentale ale personalității: extraversia-introversia și stabilitatea-instabilitatea emoțională. Fiind un chestionar cu validare structurală, adică bazat pe metoda analizei factoriale, problema pe care o ridică constă nu in masura a ceea ce se cunoaște – ca și în cazul chestionarelor validate apriori sau empiric- ci în a cunoaște ceea ce se masoară.

Pe baza unei liste cu 39 de puncte, referioare la situația socială, la trăsăturile de personalitate și la simptomele bolnavului, psihiatrii de la Spitalul Maudsley (Anglia) evaluează la cererea lui H.J.Eysenck- 700 bolnavi spitalizați. Supunînd analizei factoriale corelațiile obținute, H.J.Eysenck desprinde 4 factori, dintre care doar primii 2 sunt fundamentali.

Primul factor-un factor general care acopera 14% din varianța totală, se caracterizează prin personalitate slab organizată, absența integrării personalității, capacitate scazută de adaptabilitate, absența simțului de echipă, lipsa de energie, tonus muscular slab. Factorul astfel relevat este denumit prin termenul de “nevrotism” sau stabilitate-instabilitate

emotională. Aceasta dimensiune generală de integrare și stabilitate corespunde in mare parte factorului “W” ( will) – evidențiat pentru prima dată de Webb (1915).

Menționam, alături de P.Albou, in practica psihologică termenii de “chestionar de personalitate” si “inventar de personalitate” sunt considerați ca sinonimi; cu toate acestea – așa cum arata P.Albou – se cuvine să se facă o diferențiere a lor, chestionarul fiind un termen generic,

iar inventarul un chestionar care-și propune să exploreze cat mai metodic și mai complet posibil, fie ansamblul, fie un aspect determinant al personalității subiectului.

Al doilea factor rezultat in urma analizei factoriale – acopera 12% din varianță – este unul bipolar, care opune grupul simptomelor isterice ( de conversie, de ipohondrie, etc.) al grupului de simptome distimice (iritabilitate, apatie, depresie, tendințe obsesionale, anxietate, etc. ). Dihotomia isterie-distimie corespunde dimensiunii extraversie-introversie descrisă de G.C.Jung, încă din 1921.

Similar factorului “G”, care în domeniul proceselor cognitive, reprezintă factorul general, extraversia-introversia ar fi – arată H.J.Eysenck – factorul general al vieții afective, iar nevrotismul, factorul general al sferei volitive.

Pornind de la dimensiunile extraversie-introversie si stabilitate-instabilitate emotională se pot diferenția tipuri distincte de personalitate.

In concepția lui J.P.Guilford, preluată apoi de H.J.Eysenck – tipul – adică nivelul cu gradul cel mai inalt de generalitate in structura personalității – constituie o constelație de trăsături, iar trăsăturile – nivelul imediat urmator, in ordine descrescandă a gradului de generalitate – formează constelația tendințelor individuale de acțiune. La randul lor,

tendințele individuale reprezintă nivelul răspunsurilor habituale care, de regulă, se repetă în toate situațiile asemănătoare. Nivelul cu gradul cel mai scăzut de generalitate, îl constituie raspunsurile specifice care spre deosebire de cele habituale, nu sunt întotdeauna caracteristice pentru persoana studiată.

Dimensiunea extraversie-introversie si cea de nevrotism pot fi reprezentate printr-un sistem de axe de coordonate in interiorul caruia se incadreaza diferitele trăsături de personalitate, în funcție de corelațiile existente între ele.

Pe baza unor analize de itemi si de analize factoriale extinse Eysenck elaborează mai multe chestionare: Chestionarul Medical Maudsley si Inventarul de personalitate Maudsley, urmate apoi de Inventarul de Personalitate Eysenck – pentru a măsura cele două dimensiuni fundamentale ale personalității.

Cadrul teoretic care stă la baza construirii celor două scări ale chestionarului E.P.I. – scala de extraversie si de nevrotism – presupune că subiecții cu nevroze distimice ( adică persoanele cu simptome anxioase, depresive, obsesionale ) să obțină note ridicate la scala de nevrotism si note scăzute la extraversie. In același timp istericii si psihoticii se caracterizează prin note mai ridicate la extraversie decat cele ale distimicilor; in ceea ce privește notele la scala de nevrotism ele ar trebui să situeze acești subiecți pe o poziție intermediară, între normali și distimici ( note la nevrotism mai ridicate decat ale normalilor, dar mai scăzute decat notele distimicilor ) .

Rezultatele subiecților normali și a bolnavilor mintali relevate de Eysenck prin E.P.I. confirmă diferențierile ipotetice formulate de acesta și prin urmare demonstrează validitatea conceptuală a Inventarului de Personalitate Eysenck.

Relevarea prin intermediul chestionarului E.P.I. a celor două dimensiuni fundamentale ale personalitătții și-a dovedit utilitatea intr-o mare varietate de situații.

Studiind relația dintre extraversie și comportamentul in munca la banda rulanta, R.Cooper si R.Payne constată că muncitorii extraverți se adaptează mai greu la acest gen de muncă. Studiile lui P. Bakan demonstrează superioritatea introverților, față de extraverți, in sarcini de vigilență, ceea ce in selecția profesională pentru muncile cu un grad ridicat de automatizare nu este de neglijat. Pe de altă parte, subiecții extraverți încalcă mai frecvent regulile de protecție a muncii, de circulație, devenind mai des victimile unor accidente.

Alte studii stabilesc relația dintre succesul școlar și extraversie pe de o parte și reușita școlară și nevrotism pe de altă parte. Subiecții introverți, cu un grad relativ ridicat de nevrotism obțin rezultate școlare superioare introverților. Aceste constatări se explică atăt prin preferința extraverților pentru rapiditate în detrimentul preciziei, cat și prin faptul că introverții sunt mai perseverenți în sarcini intelectuale.

In domeniul psihiatriei si al diagnosticului clinic, aplicarea chestionarului E.P.I. concomitent cu investigațiile specifice cunoaște o extindere din ce in ce mai mare. Rezultatele demonstrează că între

extraversie, respectiv nevrotism și comportamentul diferitelor categorii de bolnavi există o relatie semnificativă. Astfel, persoanele cu diferitele forme de anxietate sunt mai introvertite și mai nevrotice decat normalii. Alegerea tratamentului in psihiatrie depinde în mare masură de cunoașterea poziției pe care o ocupă bolnavul in sistemul dimensiunilor de personalitate diagnosticat in E.P.I.

E.P.I. și-a dovedit utilitatea și in domeniul cercetărilor fundamentale . Astfel, studiile efectuate de C.M.Franke si M.D.Vogel atestă că la introverți condiționarea se realizează mai repede decat la extraverți. Alte cercetări demonstrează faptul că introvertiții prezintă imagini consecutive mai durabile, au o tolerantă ridicată față de privarea senzorială, dar suportă mai greu durerile fizice. De asemenea, s-au constatat relații între extraversie și nevrotism pe de o parte si reflexul de orientare, pragul senzorial, nivelul de aspirație pe de altă parte.

Comparativ cu chestionarul M.P.I. , Inventarul de Personalitate Eysenk E.P.I., aduce unele inbunatatiri, cum ar fi elaborarea adoua forme paralele (A si B) care permit retestarea subiectului fără ca rezultatele să fie alterate de factori de memorie.

Fiecare formă a chestionarului cuprinde cate 57 de intrebari (itemi) grupate in trei scari: scara de extraversie-intraversie (E) ,de nevrotism (N),si de minciuna (L). Scara de minciuna (L) permite identificarea gradului de dezirabilitate a răspunsurilor subiecților.

Itemii chestionarului E.P.I.sunt prezentați sub forma de intrebări dihotomizate , adica ele obligă subiectul să aleagă între două posibilitați

de răspuns.Acest fapt limitează ,,libertatea “de exprimare a subiectului,dar ușurează cotarea răspunsurilor.Intrebările fiind redactate într-un limbaj accesibil,E.P.I. nu ridică dificultăți de înțelegere;el poate fi aplicat tuturor subiecților – incepand de la 16-18ani- indiferent de mediul lor social și cultural.E.P.I. cuprinde un număr relativ mic de intrebări și deci nu apare pericolul ca subiectul sa obosească sau să se plictisească .

Scara de extraversie –introversie (E)

H.J. Eysenck și S.B.G. Eysenck descriu ’’portretul tipic ’’al extravertului și al introvertului, dar mentionează că ele nu se intalnesc ca atare in realitate ci reprezintă extremele idealizate ale unui continuum, față de care persoanele reale se apropie mai mult sau mai putin,deci ar fi tipuri teoretice, abstractizate din nenumărate cazuri particulare.

Notele ridicate la E sunt semnificative la extraversie.Subiecții care obțin cote standard ridicate (mai mari de 6) la E au tendința de a fi expansivi, impulsivi, sociabili și de a participa nemijlocit la activiățile grupului.

Extravertitul tipic este sociabil, are mulți prieteni și îi place să fie înconjurat de oameni.Are tendința de a fi agresiv și dominant ;își pierde încrederea în sine.Ii place să riște, caută schimbarea precum și emoțiile puternice;preferă mișcarea și acțiunea. In general este optimist și nepăsător.

Introvertitul tipic este ponderat si introspectiv,îi place viața linistită, ordonată, care se desfășoară in cadrul unor coordonate precise. Față de majoritatea oamenilor este rezervat si distant, excepție făcand doar prietenii săi intimi. Este un om mai degrabă pesimist, prevăzător, la care implicarea eului in activitate se realizează mai greu. Evita senzațiile tari. Iși stăpanește impulsurile de moment și in general nu se manifestă agresiv. De regula își controlează sentimentele într-o măsură mai mare decat exravertitul. Acordă o deosebită valoare criteriilor etnice.

Aceste doua orientări de valoare ale personalității – extraversiunea și introversiunea – deși opuse, reprezintă tendințe compensatorii și complementare. Dacă la nivelul conștiinței se manifestă extroversiunea ,la nivel inconștient vor acționa tendințe contrare, de introversiune. In cazul introversiunii conștiente, la nivelul inconștient există tendințe de extraversiune (C.G.Jung). De menționat faptul că E.P.I.vizează în mod exclusiv planul conștientului.

Scala de nevrotism N

Cotele standard ridicate (mai mult de 6) la scara N sunt indici ai nevrotismului.Persoanele care obțin astfel de scoruri se caracterizează printr-o labilitate emoțională accentuată și cu reale dificultăți in restabilirea echilibrului psihic după șocuri emoționale. Se plang frecvent de dereglări somatice difuze,ca de exemplu dureri de cap dureri dorsale,tulburări digestive, insomnii etc..Pe plan psihic, acuză stări de anxietate și sunt frămantați de nenumărate griji. Sub efectul stresului, aceste persoane sunt predispuse la tulburări nevrotice.Predispozițiile amintite nu se confundă însă cu adevarata depresie nervoasă; un subiect cu cota N ridicată, se poate adapta totuși în mod adecvat exigențelor muncii, ale vieții de familie,etc..

La polul pozitiv al acestei dimensiuni se situează subiecții cu note standard scăzute (mai mici de 4) la scara N, note specifice persoanelor

stabile din punct de vedere emotional. Caracteristic acestora este gradul ridicat de integrare, puterea eului, autocontrol ridicat.

Deoarece cele doua dimensiuni ale personalitatii sunt considerate independente,toate combinarile de note posibile pe plan teoretic pot fi intalnite si in practica: scor ridicat la E si la N – extravertit nevrotic, scor scazut la I si ridicat la N – introvertit nevritic si scor scazut la E si la N –introvertit stabil .

Uneori subiectul, in raspunsurile pe care le da la intrebarile chestionarului, denatureaza fara voie realitatea. Distorsiunea rezultatelor este datorata in mare parte auto-cunoasterii eronate.

Chestionarul fiind o introspectie dirijata (P.Albou), raspunsul este determinat in primul rand de ceea ce crede subiectul despre sine.Ori,datorita mecanismelor de aparare ,imaginea de sine poate diferi de personalitatea reala a subiectului.Unele persoane amplifica in mod involuntar anumite aspecte ale vietiilor psihice.Emotivii, de exemplu,au tendinta ca in raspunsurile pe care le dau la chestionare sa exagereze emotivitatea lor (G.W.Allport).

Pe de alta parte, itemii chestionarului nu au aceeasi semnificatie pentru toti subiectii.Pentru a raspunde la intrebari, subiectul utilizeaza puncte de referinta proprii, determinate de contextul concret in care traieste acesta. In evaluarea comportamentului sau, el este influentat si de comportamentul celor fata de care se raporteaza.De exemplu , la intrebarea “Sunteti o persoana iritabila?” raspunsul unui subiect poate fi “DA”,daca se raporteaza la persoane care in general sunt mai calme decat el,sau “NU”,daca punctul sau de referinta il constituie oameni mai iritabili decat el.

Evenimentele traite in perioada premergatoare aplicarii chestionarului sau cele pe care subiectul le asteapta, pot determina anumite raspunsuri pe care de altfel nu-i sunt caracteristice. De exemplu un subiect care in mod general nu este preocupat de sanatatea sa poate raspunde “DA” la aceasta intrebare deoarece peste cateva zile urmeaza sa fie operat. A nu tine seama de astfel de evenimente din viata subiectului, in momentul interpretarii raspunsurilor,”inseamna a ne condamna sa nu cunoastem nimic real despre personalitatea sa”.

Rezultatele pot fi distorsionate si de preferinta subiectulor manifestata de anumite categorii de raspunsuri, fara a tine seama de continutul intrebarii. Deoarece E.P.I. este alcatuit din intrebari dihotomizate, tendintele de afurniza numeroase raspunsuri intermediare sau raspunsuri extreme sunt eliminate. Dar in acelasi timp itemii dihotomizati (cu alegere fortata) prezinta dezavantajul major ca nu prmit surprinderea nuantelor si se ignora astfel semnificatia reala pe care o da subiectul rspunsului sau. Preferinta fata de raspunsurile prin consimtire “DA” joaca un rol neglijabil in distorsionarea rezultatelor. Cu toate acestea , ea trebuie luata in considerare, mai ales atunci cand E.P.I. este aplicat in scop de selectie, cu atat mai mult cu cat la intrebarile scarii N se noteaza (cu cate un punct) doar raspunsurile “DA”.

Alaturi de aceste surse involuntare de distorsionare a raspunsurilor, exista si posibilitatea ca subiectul sa denatureze intentionat realitatea. Este vorba de acele raspunsuri in care subiectul nu poate spune tot adevarul,

asa cum il cunoaste ci incearca sa raspunda in asa fel incat sa apara intr-o lumina cat mai favorabila. Cercetarile arata ca aceasta atitudine se manifesta mai ales atunci cand chestionarul E.P.I.este utilizat in scop de selectie.

Scara L a chestionarului E.P.I. isi propune sa evidentiezetocmai tendintele de a raspunde in sensul dezirabilitatii. Aceasta scara a fost construita pe baza a numeroase analize de itemi si analize factiriale efectuate de H.J.Eysenck si H.B.Gibson.Cercetarile amintite arata ca scara L este valida,fidela si utila pentru a-i detecta pe subiectii cara denatureaza raspunsurile in sensul dezirabilului.

Inventarul de personalitate Eysenck cunoaste o larga utilizare atat in domeniul psihologiei aplicate cat si in cercetarea fundamentala.

Aplicarea si cotarea chestionarului nu ridica dificultati. Dar nu se poate spune acelasi lucru despre interpretarea rezultatelor, care trebuie facuta cu deosebita prudenta, intrucat chestionarul nu investigheaza decat nivelul declarativ al comportamentului. Exista surse de distorsiune –involuntare sau voluntare – a rezultatelor, care nu pot fi controlate decat partial de scara de minciuna L . La aceste neajunsuri se mai adauga si faptul ca E.P.I. nu este o metoda exhaustiva. Itemii sai se refera doar la unele situatii in care variabilele considerate se pot manifesta, dar fara a apuiza intregul”univers “al variabilei. Din aceasta cauza se poate intampla, de exemplu, ca un subiect, desi extravertit, sa nu apara ca atare la E.P.I., intrucat extraversiunea sa se manifesta in alte situatii decat cela prevazute de chestionar.

Neajunsurile mentionate, alaturi de caracterul limitat al esantionului care a stat la baza etalonului chestinarului,fac ca rezultatele unui subiect la E.P.I. sa aiba o valoare relativa.Largirea esantionului, mai ales prin cuprinderea unor loturi clinice (de psihotici si nevrotici), alaturi de adaptarea si etalonarea formei B a chestionarului E.P.I. pentru populatia din Romania se impun cu necesitate . Realizarea unor etaloane

diferentiate, pe categorii profesionalesi de varsta ar mari considerabil validitatea predictiva a rezultatelor.

Informatiile furnizate de E.P.I., desi sunt utile,vizeaza doar planul constientului, aspectele “de suprafata” ale personalitatii. Din aceasta cauza rezultatele vor fi completate, aprofundate si explicate prin intermediul altor metode,dintre care cele mai utile par a fi testele proiective si conversatia clinica.Chiar Eysenck mentioneaza ca atunci cand chestionatul este utilizat in scop diagnostic sau pentru orienterea scolara si profesionala, el constituie un supliment intr-o baterie de teste.

Cu toate limitele sale,Inventarul de Personalitate Eysenck este un instrument util, care permite relevarea rapida si in acelasi timp suficient de valida a dimensiunilor extraversie, introversie si nevrotism.

Capitolul III

Obiective

Studiul își propune evidențierea diferențelor semnificative, în ceea ce privește structurarea specifică a unor trăsături de personalitate, cu valoare universală, reunind două modele explicative a personalității, de referință în

literatura de specialitate (modelul tridimensional al lui Eysenck și teoria accentuărilor de personalitată Schmiescheck- Leonhard) cu rol de mediere între evenimentele existențiale și consecințele acestora în plan adaptativ, la două grupe de vârstă diferite: vârstnici și tineri-adolescenți.

Studiul pornește de la următoarele ipoteze teoretice

– Personalitatea este un determinant critic în adaptarea la anii târzii ai vieții, ea reprezentând punctul central în jurul căruia se organizează celelalte variabile ale modelelor de adaptare.(Cox)

– Individul își menține aproape întotdeauna rolurile conferite de poziția cea mai bună și le abandonează pe cele considerate ca mai puțin valoroase. El menține cât de mult posibil conceptul anterior despre sine, prin continuarea acelor activități și roluri direct legate de acest eu ideal, degrevându-se de cele mai puțin legate de acesta. Datorită acestui mecanism specific vârstei a treia putem prezice modelele de adaptare la viața de pensionar. (Warren Peterson, 1976, )

– La vârsta a treia pot fi evidențiate mecanisme specifice de protejare a propriului eu și a concepției despre sine.

În ceea ce privește evoluția “personalitatii sociale/comportamentului manifest”cercetările indică o continuitate comportamentală de-a lungul procesului de imbătrînire, o continuitate în stilul de viață al vârstnicilor.

Pe linia discontinuității se înscrie un grup de trăsături specifice, la această grupă de vârstă, și înrudite între ele : conservatorismul, dogmatismul ca autoritarism și intoleranță, rigiditatea, ca mecanism defensiv, dar și ca lipsă de flexibilitate.

Uneori subiectul, in raspunsurile pe care le da la intrebarile chestionarului, denatureaza fara voie realitatea. Distorsiunea rezultatelor este datorata in mare parte auto-cunoasterii eronate; chestionarul fiind o introspectie dirijata, raspunsul este determinat in primul rand de ceea ce crede subiectul despre sine; datorita mecanismelor de aparare, imaginea de sine poate diferi de personalitatea reala a subiectului: unele persoane amplifica in mod involuntar anumite aspecte ale vietii lor psihice (I.M.Nestor).

Rezultate și discuții

Analiza rezultatelor obținute de cei 79 de vârstnici la proba vizând accentuările de personalitate arată că ordinea descrescătoare a accentuărilor de personaliate specifice lotului de vârstnici este următoarea (tabelele nr:

– “personalitatea emotivă” cu numai 32,9% valori normale;

– “personalitatea hiperexactă” cu 39,2% valori normale;

– “personalitatea hipertimică” cu 45,55 valori normale;

– “personalitatea hiperperseverentă”, cu 50,63% valori normale;

– “personalitatea labilă cu 60,7% valori normale;

-“personalitatea distimică” cu 68,3% valori normale;

-“personalitatea anxioasă” cu 70,9% valori normal;

-“personalitatea exaltată” cu 77,2% valori normale;

– – “ personalitatea nestăpânită” cu 88,6% valori normale și

– “personalitatea demonstrativă” cu 89,8% valori normale.

Rezultatele prezentate atrag atenția asupra faptului că, răspunsurile la întrebările specifice majorității chestionarelor de personalitate sunt filtrate în mod semnificativ de imaginea de sine a subiectului, manifestându-se cele două tendințe extreme semnalate de literatura de specialitate (M.Minulescu):

– pe de o parte tendința de accentuare a deficitelor în situația în care subiecții investigați obțin beneficii de pe urma exagerării aspectelor patologice ( beneficii materiale- certificate, concedii, pensionări medicale sau morale – atragerea atenției compasiunii tandreței unor persoane sau grupuri de persoane).

pe de altă parte tendința de înfrumusețare manifestă a propriei imagini, trădând o lipsă de incredere în forțele proprii, mai ales în condițiile în care investigarea nu s-a făcut în scopul explicit de expertiză medicală sau socială.

Vârstnicii studiați de noi își recunosc în mod obiectiv accentuări de personalitate ca hiperemotivitatea, hiperexactitatea și hiperperseverența (rezultate conforme altor studii de specialitate), au tendința să supraevalueze trăsături ca hipertimia, neacceptând trăsături ca exaltarea, nestăpânirea și demonstrativitatea. Principalele trei trăsături devalorizate de vârstnici presupun în principal (așa cum putem observa din descrierea lor prezentată

în anexă ) lipsă de autocontrol, caracteristică pe care, din motive mai mult sau mai puțin conștiente vârstnicii o resping cu tărie.

Ordinea descrescătoare a accentuărilor de personaliate specifice lotului de tineri este următoarea ( tabelele 17- 27 ):

– “personalitate emotivă”, cu 40% coeficient de normalitate;

– “personalitate hipertimică”, cu41,33% valori normale;

– “ personalitate exaltată”, cu 44% valori normale;

-”personalitate labilă “ cu 53,3% valori normale;

– “personalitate nestăpânită” cu 65,33% valori normale

– “personalitate hiperexactă cu 77,6% valori normale;

– “personalitate hiperperseverentă” cu 79,6% valori normale; – “personalitate anxioasă” cu 80% valori normale;

– “ personalitate distimică” cu 94,6% valori normale și

– “personalitate demonstrativă”cu 94,6% valori normale.

Ordinea prezentată de tineri arată că aceștia sunt mai dipuși decât vârstnicii să-și accepte “defectele”, manifestând în mai mică măsură atât tendința de înfrumusețare a imaginii de sine si de protecție a acesteia (prin mecanisme de negare ).

Trăsătura de personalitate puternic discreditată de ambele categorii de vârstă este “demonstrativitatea”. Atitudinea comună, a celor două grupe de vârstă extreme, de neacceptare/devalorizare a acestei trăsături, ar putea fi interpretată fie ca o formă de refulare/protecție, cunoscut fiind faptul că ambele categorii de vârstă luate în studiu, se integrează in categoria ericksoniană a crizelor existențiale, fie ca atitudine socială impusă de modele culturale și educaționale mai puțin permisive.

În ceea ce privește variabila inrtoversie-extraversie a chestionarului E.P.I.-Eysenck ( tabelul 14 ) rezultatele obținute de noi arată că 40,5% din

lotul de vârstnici studiați se caracterizează prin introversie,49,6% sunt ambiverți pentru ca numai 6,4% să fie extraverți.

Aceste rezultatele prezentate se înscriu pe linia premiselor teoretice prezentate mai sus, evidențiind faptul că introversia crește odată cu avansarea în vârstă.

Analiza repartiției acelorași trăsături în grupul de tineri ( tabelul 28) arată că 50,7%dintre tineri se evaluează ca ambiverți, 29,2% ca introvertiți (un procent destul de mare care ne face să ne gândim la criza de identitate specifică acestei vârste și care-i determină pe mulți tineri să se plieze mai mult asupra propriului eu), pentru ca numai 14,7% să se evalueze ca extraverți.

În ceea ce privește variabila “nevrotism” (tabelul nr. 15 ), 37,7 dintre vârstnicii investigați se încadrează în valorile normale prezentate de autorul probei, 22,8% prezintă tendințe nevrotice, pentru ca cei mai mulți și anume 39,2% să se încadreze în categoria de accentuări cu tentă patologică. Și aceste rezultate corespund ipotezelor teoretice conform cărora ponderea dezechilibrelor emoționale la această vârstă este considerabilă, acestea fiind datorate în pricipal eforturilor adaptative.

În ceea ce privește lotul de tineri (tabelul 29) 38,6% dintre subiecți se încadrează (conform etaloanelor românești) în valorile normale, 20%

manifestă “tendințe nevrotice”, pentru ca cei mai mulți, adică 41,4% să se incadreze în categoria de risc patologic. Putem astfel semnala la tineri o tendință contrară celei de înfrumusețare a imaginii de sine manifestată de vârstnici. Beneficiul emoțional scontat din exprimarea acestui tip de atitudine este posibil să vină din partea mediului social, putând reprezenta un semnal de alarmă pentru solicitarea de afecțiune șI înțelegere necesare în procesul de consolidare a identității.

Cu tote că am putut semnala mai înainte tendința de infrumusețare a propriei imagini a vârstnicilor, cât și cea de exagerare a elementelor negative practicate de tineri, rezultatele obținute la “scala L”/ scala minciunii a chestionarului E.P.I.- Eysenck, ne semnalează faptul că un procent de 92,4% de vârstnici (tabelul 16) și de 88% dintre tineri (tabelul 30 ) dau răspunsuri sincere la întrebările acestui chestionar.

Analiza ecuațiilor de regresie multiplă și a corelațiilor multiple Spearman tabelele 31 și 32 ), confirmă datele teoretice care arată ( ) că la vârsta a treia variabilitatea interindividuală fiind foarte mare, variabila “vârstă”, ca variabilă dependentă influențează în mică măsură celelalte variabile luate în calcul:

astfel în studiul nostru singura variabilă care influențează și este influențată de variabila vârstă este introversia-extraversia. Așa cum am văzut cele mai multe studii de specialitate arată că introversia crește în mod semnificativ odată cu vârsta ( ).

Matricea de corelație Spearman (tabelul 32) evidențiază însă și alte variabile independente care influențează și sunt influențate de variabila vârstă:

hipertimia scade pe măsura avansării în varstă,

– distimia crește pe măsura avansării în vârstă, ca și

exaltarea, anxietatea și emotivitatea.

Rezultatele obținute se înscriu pe aceeași linie cu principalele concluzii ale literaturii de specialitate confirmând ipotezele de lucru.

În ceea ce privește departajarea unor trăsături de personalitate pe cele două sexe (tabelul 33 ) situația se prezintă în felul următor, pentru lotul de vârstnici:

– femeile vârstnice se caracterizează în principal prin hiperemotivitate și extraversie;

– bărbații vârstnici se caracterizează prin nestăpânire.

Matricea de corelație Spearman (tabelul 32 ) evidențiază în plus tendințe mai accentuate ale femeilor pentru hiperexactitate.

Pentru lotul de tineri:

– fetele se consideră mai anxioase și mai labile (tabelul 34)

– băieții se consideră mai nevrotici conform ecuației de regresie . Matricea de corelație confirmă rezultatele ecuației de regresie (tabelul 35)

O categorie aparte de rezultate evidențiate de prezentul studiu se referă la cele cu caracter metodologic:

Ecuația de regresie multiplă, având ca variabilă dependentă componenta de “introversi- extraversie”a chestionarului E.P.I. – Eysenck (tabelul 36 ), arată că principalele variabile care explică această variabilă la lotul de vârstnici sunt:

– hipertimie

exaltare

nestăpânire

iar la lotul de tineri ( tabelul 37 ):

– hipertimie.

Considerând chestionarul de personalitate o tehnică de investigație a cărui intrebări sunt puternic filtrate de imaginea de sine (M.Minulescu), putem spune că vârstnicii, datorită experienței existențiale au o viziune mai nuanțată asupra trăsăturilor analizate. Ambele variante corelează însă cu viziunea autorului probei în conceperea itemilor specifici modelului explicativ tridimensional al personalității conceput de Eysenck.

Variabila “nevrotism”, ca variabilă dependentă, este explicată la grupul de vârstnici (tabelul 38) de:

– anxietate și

– distimie

Conform ecuației de regresie (tabelul 39) , vârstnicii cu un coeficint mai mare de nevrotism manifestă o tendință mai accentuată de înfrumusețare a imaginii de sine ( relație asociativă înalt semnificativă cu scala “L”) .

În accepțiunea tinerilor variabila nevrotism (tabelul 40 ) este influențată și influențează la rândul ei, în ordine, variabilele:

– labilitate

– nestăpânire

– anxietate

– hiperexactitate

În ceea ce privește “scala L”, a minciunii sau a deformării prin tendința de supra sau subevaluare a unor trăsături, situația se prezintă în felul următor:

Pentru lotul de vârstnici (tabelul 40):

– distimicii

– nestăpâniții și

– nevroticii

prezintă o tendință mai accentuată de deformare a realității.

Pentru lotul de tineri (tabelul 41):

– nestăpâniții și

– labilii,

manifestă o tendință mai accentuată de deformare a realității, evidențiind din nou similitudini de interpretare intre cele două grupe extreme de vârstă.

Capitolul IV

Concluzii

Analiza situației accentuărilor de personalitate evidențiate de rezultatele vârstnicilor investigați ne determină să tragem două tipuri de concluzii:

– pe de o parte concluzii cu caracter metodologic

– iar pe de altă parte concluzii cu caracter explicativ.

În ceea ce privesc aspectele metodologice, trebuie să subliniem importanța rolului jucat de imaginea de sine în filtrarea răspunsurilor la orice tip de chestionar de personalitate ( ).

Acceptând rolul de “filtru “al iaginii de sine, trebuie să facem câteva considerații asupra modului în care se realizează filtrarea: astfel dacă imaginea de sine este mai pozitivă, atitudinea față de sine este mai permisivă, în sens de autoacceptare, fară cunoscutele mecanisme de autoapărare ale eului descrise de școala psihanalitică ( ), fără fenomene de

rezistență și de negare foarte puternice, putem spune în sens metaforic că sita este mai puțin deasă iar nota de obiectivitate a autoaprecierii crește, dacă din

contră imaginea de sine este predominant negativă și egocentristă, sita devine deasă (non permisivă), rezultatele obtinute sunt mai puțin adecvate realității obiective.

Pornind de la această premisă științifică putem spune că proba Smiescheck ne furnizează date semnificative în ceea ce privește fenomenul de autoevaluare/atopercepție.

Analizele comparative, realizate pe grupe de vârstă diferite( ), ne-au determinat să interpretăm rezultatele obținute la diferite probe de personalitate, mai mult ca pe niște autoevaluări, cu un grad mai înalt sau mai scăzut de deformare (pozitivă sau negativă), în funcție rolul de filtru al imaginii de sine și de beneficiul subconștient obținut.

Analiza rezultatelor obținute arată că, spre deosebire de tineri, vârstnicii manifestă tendința de înfrumusețare a propriei imagini, manifestată prin (tabelele 4 – 13) :

– Supraevaluarea notei de hipertimie, care contrazice rezultatele celorlalte studii de specialitate;

– Plasarea pe primele locuri a unor trăsături considerate mai puțin reprezentative pentru această grupă de vârstă, ca hiperemotivitatea și hiperexactitatea, alături de marginalizarea unor trăsături recunoscute ca distimia, anxietatea, nestăpânirea.

Acest fenomen de marginalizare, de neasumare sau negare a unor trăsături de personalitate, poate fi determinat de distorsiunile induse de

imaginea de sine în calitate de filtru , tendință ce semnalizează o imagine deficitară și vulnerabilă în impactul cu cerintele de mediu.

Tendință de infrumusețare se manifestă la vârstnici și în ceea ce privește variabila “introversie-extraversie” a probei E.P.I.-Eysenck, aceștia evaluându-se în mai mare măsură ambiverți decât introvertiți (tabelul 14 ).

Mai permisivă și mai flexibilă imaginea de sine a tinerilor, le permite acestora un grad mai ridicat de autoacceptare, imaginea de ansamblu fiind astfel mai apropiată de realitate (tabelele 17- 37) .

Nota de nevrotism este ușor subevaluată de vârstnici (tabelul 15) și supraevaluată de tineri (tabelul29), exemplificând cu succes cele două tendințe contrare de distorsionare a imaginii de sine, funcție de beneficiile emoționale scontate în plan subconștient. Aceste rezultate atenționează asupra faptului că nici imaginea de sine a tinerilor nu este, așa cum ne așteptam de altfel, foarte stabilă și adecvată realității obiective.

Analizele statistice asociative realizate pe lotul de vârstnici confirmă rezultatele obținute de alți autori în ceea ce privește evoluția unor trasături/accentuări de personalitate odată cu vârsta ( tabelele 31- 32 ) ;

astfel crește nota de:

– introversie

– distimie

– anxietate

– exaltare

scade în special nota de hipertimie.

Femeile vârstnice se caracterizează în principal prin hiperemotivitate, extraversie și hiperexactitate; bărbații vârstnici se caracterizează prin nestăpânire (tabelele 33-34).

Și de această dată imaginea tinerilor este ceva mai realistă: fetele se considerându-se mai anxioase și mai labile, iar băieții mai nevrotici (tabelul nr. 38)

Revenind în plan metodologic, de data aceasta raportându-ne la proba E.P.I.-Eysenck, analizele de regresie realizate (tabelul 35 ) confirmă

calitățile predictive și fidelitatea de construcție a probei, trăsăturile selectate acoperind cu precizie aria specificată.

Capitolul V

ANEX~

Firea demonstrativă

Atenție! – nu se poate pune bază pe răspunsurile primite de acest tip de subiecți (se descriu asa cum ar vrea să pară în momentul respectiv.) Din întrebări rețin posibilitatea de a părea în ochii celui care îi chestionează ca avînd o însușire pozitivă și profită de o astfel de ocazie.

– Iși atribuie fel de fel de însușiri pozitive.

– Exagerează în manifestările lor afective.

– Exagerează în mimică, în gesturi, în felul în care vorbesc (manifestări lipsite de autenticitate).

– Apelează la autolaudă sau autocompătimire cu care încearcă să se pună într-o lumină favorabilă.

– Incearcă să se arate nu așa cum sunt în realitate, ci așa cum li se pare că ar fi avantajos să apară în împrejurările date.

Sunt plini de fantezie.

– Găsesc cu ușurință pretexte și mici munciuni pentru a ieși din încurcătură.

– Avînd tendința de a evita dificultățile, se constată destul de des schimbări în profesie si înclinația de a schimba locul de muncă

– Se pricep să mintă și să înșele fără să-și dea seama

– Manifestă o capacitate excesivă de refulare.

Definiția demostrativității dată de lev Tolstoi: “Am făcut lucrul acesta” spune memoria mea. “Nu sunt eu în stare să fi făcut una ca asta” spune orgoliul meu și rămîne neînduplecat. In cele din urmă cedează memoria.

– Pot realmente să uite complet ceea ce nu vor să știe, fiind în stare să mintă fără să fie totuși conștienți de acest fapt.

– Pot refula uneori și dureri de ordin fizic.

– Mint cu o expresie de nevinovăție totală.

– Comportamentul pare extrem de sigur de sine.

– Poate fi atît de prins de rolul său încît să iute pentru un timp țelul pe care-l urmărește.

– Scopul urmărit poate să scape dintr-o situație dificilă sau dintr-un conflict care-l apasă.

– Incearcă să evite eforturile.

– Dorește mult să se bucure de stima celorlalți, să se impună în societate (lipsindu-i complet metoda în realizarea acestui deziderat).

– Istericul înlătură prin refulări inhibițiile pe care le are de obicei un om atunci cînd este tentat să se impună pe primul plan în detrimentul altora.

Pot să se laude sin guri, bucurîndu-se fără rezerve de aureola pe care sin guri și-au făurit-o.

– Se caracterizează prin laudă de sine (pe plan verbal) precum și prin străduința de a stîrni interesul plin de respect al colectivității (pe plan practic)

– Dorința de fi în centrul atenției de a-i impresiona pe cei din jur – tendință de autocompătimire.

– Valorizează excesiv lamentările și rolul de martir.

– Se refugiază în boală din dorința de a impresiona lumea.

– Trăiesc exclusiv în prezent;manifestă o bună capacitate de adaptare la alți oameni iși dau excesiv silința de a se face iubiți.

– Dau dovadă de egoism, folosind metode necinstite pentru a-și înlătura concurenții.

– Manifestă pripeală în decizii (chibzuiesc puțin, se hotărăsc repede).

– Copii care pîrăsc sunt aproape întotdeauna personalități demostrative.

– Copii isterici citesc cu plăcere pentru alții sau spun poezii.

– Amabilitatea apare numai acolo unde poate de folos.

– Dacă ia naștere o dușmănie, diferendul este de preferință rezolvat pe ascuns, adică pri intrigi, instigații.

– Istericul flatează persoana cu care se găsește și o bîrfește pe cea absentă.

– Prefăcătoria este forma caracteristică de exprimare a comportamentului.

– Manifestă o nevoie excesivă de a-și da importanță și de a fi iubiți.

– Mulțumire de sine

– Trăiesc fără teamă și fără mustrări de conștiință

– Dovedesc lipsa oricărei autocritici,patetism în vorbă, mimică si gesturi.

– Comportamentele sunt exagerate, ostentative

Cînd unui isteric i se dă de înțeles că nu este crezut, el exagerează și mai mult.

– La întrebările dezagrabile, deviază de la subiect, dovedind posibilități nelimitate de a mistifica.

Reguli pentru formularea întrebărilor

– Trebuie să li se ceară să-și fundamenteze răspunsurile prin exemple concrete.

– Intrebați cu tact, admit că posedă talent actoricesc, sunt în stare să inventeze mici istorioare.

– Este important să îi punem să-și povestească întreaga viață.

Firea hiperexactă

Dă dovadă de manifestări altruiste și ale simțului datoriei.Meticulozitate exagerată.

– Fac mereu remarci că nu se pot lăuda singuri.

-De cele mai multe ori au nevoie de mai mult timp decît alltii pentru a-și termina munca.

– Răspunderea devine pentru ei o sursă de suferință atunci cînd nu pot executa totul așa cum le-o dictează conștiinciozitatea.

– Nu pot fi prea raționali acasă.

– Le vine mai ușor să renunțe la o responsabilitate decît să-i facă față în mod defectuos.

– Dau dovadă de o aproape permanentă îngrijorare anxioasă, însoțit de prea multe controale, de lipsa capacității de refulare.

-Nu pot lua o decizie nici atunci cînd există toate premisele pentru aceasta.

Chibzuiesc totul pînă la ultimele consecințe înainte de a acționa.

In caz de nevroză (psihastenică) luarea hatărîrilor importante devine o problemă.

– Manifestă frecvent teama, care face ca o primejdie minimă să apară amenințătoare; ea devine atît de puternică, datorită nehotărîrii permanente privitoare la faptul dacă există sau nu motiv de teamă.Dintr-o asemenea frămîntare dominată de îndoieli, cu o veșnică oscilare între doi poli, ia naștere frica patologică a nevroticilor obsesivi, frică pe care ei înșiși o consideră neîntemeiată, dar pe care nu o pot învinge.

– Vesnic preocupați de problemele de serviciu.

-Recurg lapermanente verificări.

– Inainte de a adormi își reactualizează problemele profesionale din ziua precedentă și-și planifică activitatea pe ziua următoare.

– Grijă excesivă de a evita accidentele.

– Bucuria de a trăi și posibilitatea de a savura clipele fericite sunt pentru ei mult reduse.

– Dovedesc mereu hiperconștiinciozitate.

– Se atașează puternic de locul său de muncă pe care nu-l părăsește fară motive temeinice.

– Este con știincios și în treburile casnice.

-Poate exagera printr-o grijă excesivă pentru propria bunăstare.

– Lucrări de mică importanță pe care le-ar putea încredința altora le face tot singur.

– Verifică în secret colegii dacă își efectuează corect lucrările.

– Copiii manifestă și ei un comportamentul conștiincios și ordonat.

Dezvoltările anancaste presupun o anumită persistență a afectului.

-Dezvoltările anacaste sunt de c ele mai multe ori de natură hipocondriacă.

– Copii sunt nesiguri, inhibați, timizi.

Cînd i se face o nedreptate o pune la inimă, nu este însă în stare să lupte pentru dreptul său.

– Apar adesea fobii ale unor situații.

Specificul întrebărilor puse personalităților hiperexacte

Chestionarea trebuie începută cu profesia subiectului: cum își privește îndatoririle, dacă le ia în serios.

Dacă nu verifică, adesea fără să fie necesar, încă o dată ceea ce a lucrat.

Dacă nu se întreabă mereu dacă a făcut totul cum se cuvine.

După terminarea serviciului nu se simt deloc eliberați de preocupările legate de aceata.

Chestionați în mod special asupra conștiinciozității si seriozității lor.

Dacă și în viața particulară domnesc exactitatea și puntualitatea (de obicei acasă nu sunt prea ordonați).

Firea hiperperseverentă

– Specifică este hiperperseverevța afectului.

Apare în mod frecvent tendința spre manifestări egoiste de ambiție și susceptibilitate față de jigniri.

– Dovedesc o sensibilitate excesivă față de ceea ce-i prejudiciază personal, ca și o reacție lăuntrică puternică față de jigniri, tendință spre ranchiună.

– Pot ierta ofensele dar nu le uită.

– Nedreptatea suferită le rămîne mereu în memorie.Tendință la susceptibilitate, ambiție.

– Jignirea apare de obicei cînd prestigiul personal pare știrbit.

– Manifestă o permanentă năzuința de a se evidenția.

– Subiecții pretind să li se dea întotdeauna și în toate dreptate.

– Ei se situează d.p.d.v. profesional deasupra mediei.

– Estomparea afectelor are loc mult mai încet (de obicei – afecte egoiste).

– Reacționează puternic cînd sunt atinse interesele personale, i se aduc prejudicii sau acte de agresiune.

– Manifestă predispoziția se a simți cu ușurință jignit. Sunt setoși de prestigiu personal, dovedind un mai pronunțat sentiment al propriei valori.

– Sunt bănuitori.

– Manifestă adesea o intensificare neîntreruptă a afectului rezultă numai în cazul unei alternanțe între succes și insucces.

– Pot apărea idei prevalente sau idei fixe obsesive ( idei fixe ).

– Individul paranoid se cramponează de ceea ce consideră a fi dreptul său, vrea să aibă întotdeauna dreptate.

– Dacă datorită unei situații obiectiv indecise, intervine o oscilație între speranță și teamă, anxietatea se intensifică mai mult ca de obicei.

– Au nevoie de aprecierea reaslă a celorlalți oameni.

– Uneori nu încearcă să-și atingă țelul numai prin realizările sale ci și prin discreditarea și înlăturarea oamenilor în care ar putea să aibă concurenți .

– Încearcă să-și impună punctul de vedere; încăpățânare .

Pot ajunge la dezvoltări ipohondrice .

În copilărie este foarte periculoasă “educația oscilantă” (severitate excesivă alternată cu îngăduință exagerată)

Tipuri de întrebări specifice pentru personalitățile hiperperseverente

– Cum reacționează când i se face o nedreptate , dacă poate accepta aceasta cu calm .

-Dacă a avut conflicte frecvente pe motiv că nu a putut suporta o nedreptate .

-Dacă a părăsit vreodată un loc de muncă fiindcă nu a vrut să se acomodeze situației existente sau a fost intransigent într-o divergență de păreri .

Firea nestăpânită

– Se caracterizează prin inconstanță în viață, stare de indispoziție, înclinație spre acte impulsive .

– Efortul fizic le face plăcere (pot fi foarte capabili de muncă) .

– Tristețea le poate genera acțiuni nechibzuite (chiar încercare de sinucidere)

Manifestă adesea oiritabilitate neînfrînată, cu izbucniri de furie .

– Dau o impresie de primitivitate: din mimică se vede că sunt lipsite de agerime spirituală .

– În timpul convorbirii au un aer indispus și răspund monosilabic la întrbări .

– Lipsa de stăpânire generează devieri în viața socială: alcoolism cronic , impulsuri sexuale excesive .

Pentru reacția comportamentală sunt hotărâtoare nu considerentele raționale ci impulsurile, instinctele și emoțiile.

Manifestă frecvent o dorința vie de descărcare nervoasă, resimțită mai mult fizic, reacționează impulsiv.

Se ceartă pentru nimicuri, sunt agresivi .

– Manifestă înclinație pentru activitate fizică .

– Starea aproape permanentă este de proastă dispoziție și iritabilitate .

– Dau dovadă de nestatornicie în activitatea profesională.

– Sunt mai iuți la fapte decât la vorbe .

– Nu prea au tendința de a vorbi mult .

– Nu se poate susține atât că acțiunile lor sunt pripite , cât mai degrabă s-ar putea spune că iritația lor crește atât de mult în intensitate încât impune o descărcare .

– Sunt firi greoaie .

– Nu manifestă ritmuri foarte rapide a reacțiilor afective ( rezultă umflări excesive ale afectelor), cu ample manifestări de mânie.

– Exploziile de mânie și iritabilitate sunt dominate mai mult de tensiune afectivă decât de iritare. Sunt tăcuți, morocănoși, nu răspund decât la strictul necesar.

– Sunt nestăpâniți și în ceea ce priveește mâncarea și băutura, dar și d.p.d.v. sexual, putând fi însă atașați și de o singură persoană.

– Scrupulele morale joacă un rol destul de mic.

– Se recunosc din copilărie, prin înclinația de fugă impulsivă, nemotivată..

– Manifestă acte de violență din cauza marii tensiuni afective .

– Nu au înțelegere pentru acele cerințe sociale care reclamă o judecată mai profundă .

– Au o gândire lentă și greoaie .

Au o capacitate de înțelegere încetinită .

Vorbesc cu amănunte exagerate (intră în cele mai neînsemnate detalii, se opresc mereu asupra acestora , înaintează cu greu în narațiune și adesea nu ajung să spună decât târziu și incomplet ceea ce este esențial .

– Este destul de dificilă influențarea prin educație.

– Au de obicei o conformație atletică a corpului.

– Sunt puternici și pot deveni brutali.

– Manifestă incapacitatea de a se stăpâni.

– Impulsivitatea poate duce la sinucidere.

– Manifestă o exagerată detaliere a gândirii și inerție spirituală.

Iau lucrurile de departe și fac digresiuni .

Firea hipertimică (hipomaniacală)

– Se caracterizează în principal prin locvacitate , veselie , bună dispoziție .

– Mimica denotă agerime intelectuală.

– Reprezintă de cele mai multe ori punctul central al grupului. Replica este promptă.

– Au dei amuzante .

– Manifestă o bogăție de idei în profesie.

– Uneori sunt oarecum iritabili ( în familie) .

-Atitudinea persoanei față de viață este nepăsătoare .

– Principalele riscuri sunt digresiuni în gândire și agitație fără rost .

Manifestă frecvent combinația veselie – dorință de acțiune și nevoia permanentă de a vorbi.

– Viața este privită mai mult în latura ei plăcută, se trece cu mai multă ușurință peste necazuri.

– Nevoia de acțiune poate genera realizări de valoare .

-Bogăția de idei poate însă merge până la digresiunile gândirii .

– Sunt persoane antrenante .

– Vorbesc mult fără să devină plictisitori, pentru că nu rămân mult timp la același subiect.

Au umor .

– Poate apărea însă ușor tendința spre superficialitate, combinată cu lipsa simțului datoriei, a lipsei de remușcări .

– Nevoia de acțiune se poate solda cu o activitate febrilă dar sterilă.

– Există tendința ca veselia să se transforme în iritabilitate .

– Manifestă capacitatea de a-și face cu ușurință relații.

Mimică și gestică sunt expresive

Firea distimică

– Se caracterizează în principal printr-un fel de a fi tăcut și posomorât .

– Mimica lor nu este prea vioaie .

– Dovedesc înclinație spre seriozitate .

– Nu cunosc bucuria și relaxarea .

Agravarea acestei tipologii generează “psihopatia subdepresivă”, lipsa bucuriei de viață și încetinirea generală a reacțiilor (temperament distimic sau subdepresiv).

– Sunt afectați în mai mare măsură de evenimentele triste ale vieții , decât de cele vesele .

– Evenimentele traumatice pot adânci starea de spirit serioasă până la depresia reactivă.

– Imboldul spre acțiune este diminuat.

– Gândirea este mai lentă decât la ceilalți oameni .

– La reuniuni nu participă decât puțin la conversație .

– Manifestă tendințe altruiste și o ținută etică serioasă .

– Duc o viață liniștită , retrasă .

– Sunt conștiincioși .

– Au mai puțini prieteni .

– Manifestă dificultăți în a stabili adevărate contacte interumane.

-Izbutesc cu greu să se distreze .

– Stabilesc greu contactul cu ceilalți oameni , iar când se află printre oameni străini au sentimente de inferioritate .

– Trăsăturile lor sunt ușor de depistat încă din copilărie , aceștia fiind în principal:tăcuți, greoi și lenți, serioși ( nu râd niciodată din toată inima), foarte timizi, (năuciți , stingheriți în societate ), nu le place sa faca cumparaturi, nu se apara si nici nu au prieteni care să le ia apărarea, plîng ușor, sunt abătuti, neputincioși vorbesc în șoaptă, recunoscători pentru orice atenție, colectiv ul de copii le întoarce de obicei spatele, pentru un presupus prieten este în stare de orice.

– Evenimente exterioare provoacă dezvoltarea unei predispoziții

înăscute pentru depresiune.

– Evenimentele exterioare reprezintă mai curînd un prilej de declanșare decît o cauză.

Firea labilă

-Principala caracteristica o reprezintă alternanța între comportamentul hipertimic si cel distimic.

– Pot prezenta și un comportament mediu, dar în urma unor împrejurări traumatice

unele persoanalități hipertimice devin brusc profund depresive.

– Cînd aceste oscilații devin mai accentuate este vorba de o fire ciclotimică.

– Indivizii cu dispoziție labilă devin într-o societate veselă cei mai veseli, iar într-un anturaj serios, cei mai serioși.

Evenimentele fericite nu produc numai bucurie normală , ci întregul tablou al hipertimiei (dorința de a acționa și a vorbi, tendința către digresiune în (gîndire); evenimentele triste nu declanșează numai depresiune ci și o ncetinire în gîndire și acțiune.

– Ipoteza conform căreia labilitatea dispoziției ar rezulta din asocierea distimiei cu hipertimia, eventual pe bază de ereditate este infirmată (statistic-cazuistic).

Este foarte semnificativ cum două trăsături accentuate sau chiar psihopatice, nu produc prin confluență o accentuarea mai pronunțată, respectiv o psihopatie, ci din contră duc la o fire medie, normală. – Din două psihopatii asociate poate rezulta un om normal.

Personalitatea exaltată( temperament anxios-fericit)

– Principala caracteristică o reprezintă oscilațiile dintre entuziasm și disperare.

– Reacționează mult mai intens la diferite întîmplări din viața lor decît oamenii obișnuiți .

– Evenimentele îmbucurătoare le provoacă foarte repede entuziasmul , iar cele triste îi duc la fel de repede la disperare .

– Exaltarea implică porniri altruiste.

– Reacțiile lor pot fi provocate de cauze banale .

– Pot fi disperați din cauza milei resimțite pentru un om sau un animal.

– Pot fi profund nefericiți din cauza unui eșec ușor de remediat .

– Frica și grija pentru propria lor persoană pot deveni de asemenea excesive .

– Teama este deosebit de susceptibilă la accentuare, probabil fiindcă la o anumită intensitate, se transformă într-o stare fizică, devenind în acest fel copleșitoare.

– Firile artistice se descurcă adesea greu în viață , datorită reacțiilor lor deosebit de sensibile , nefiind înarmate pentru a face față cerințelor brutale ale vieții .

– Sensibilitate afectivă este accentuată .

– Manifestă emoții puternice în ocazii solemne .

Atenție: risc suicidar; în stare de depresie, revolta împotriva altor oameni sau împotriva soartei devine imposibilă.

Personalitatea anxioasă

– Principala caracteristică o reprezintă hiperexcitabilitate a sistemului nervos vegetativ.

-Este semnalizată din copilărie: le este teamă să rămînă seara singuri în pat; le este frică de întuneric în diferite împrejurări; le este frică de cîini, de

furtună; se tem de ceilalți copii; sunt timorați; devin de cele mai multe ori în grup “țapi ispășitori”; le este foarte teamă de unii profesori; neajutorarea lor provenită din frică, provoacă atacurile copiilor mai puternici ;

-Specific pentru adulți : incapacitatea de a se afirma în cazul unei divergențe de opinii cu o altă persoană; timizi cu o notă de docilitate ( timiditate orientată spre mediul exterior , observarea anxioasă a acestuia);

– La psihastenici jena este provocată de faptul că propriul comportament stă în centrul atenției altora .

– Oscilația teamă-jenă poate genera o supracompensație .

– Manifestă tendința spre spaimă .

– Nu prea au prieteni. Sunt izolați .

– Sunt mai puțin acceptați în comunitate .

– Le lipsește aproape cu desăvârșire încrederea în sine.

– Nu au capacitatea de a se impune.

– În general evită pe vcît posibil străinii .

Manifestă tendința spre neroză ipohondrică .

Personalitatea emotivă

– Se caracterizează prin reacții de mare sensibilitate ( cu un prag scăzut de declanșare ).

Sunt ușor impresionabili .

– Reacțiile afective nu sunt așa de exagerate și nici nu progresează atît de rapid ca la exaltați .

– Reacționează într-un mod mai sentimental .

– Cauze relativ minore dau naștere unor sentimente profunde ( “oameni cu inima sensibilă”.

Simt mai repede mila , sunt mai repede înduioșați , mai deschiși bucuriilor produse de artă și natură .

– Se caracterizează printr-o mare duioșie a firii lor .

– Sensibilitate legată de mobilitatea mimicii.

– Le dau ușor lacrimile, care pot fi lacrimi de bucurie sau de înduioșare.

– Din cauza acestei sensibilități afective, o traumă psihică poate fi resimțită cu o intensitate patologică , dînd naștere unei depresii reactive .

– Atenție: risc suicidar( sub forma unor ccțiuni impulsive regretate ulterior ).

– La personalitățile emotive , gravitatea depresiei merge paralel cu gravitatea evenimentelor exterioare (nu au o predispoziție specială pentru depresie ).

– Evenimentele existențiale ca atare determină trăirile sufletești , ele nu scot la iveală dispoziții sufletești preexistente ca la ciclotimici .

– Încă din copilărie trăiesc evenimentele vieții mai intens decât alții. O personalitate cu o fire emotivă este într-atât doborâtă de un eveniment exterior, încât își poate pierde orice forță de rezistență.

– Copii cu o fire emotivă sunt de obicei și anxioși .

– Reacționează puternic la cele mai ușoare critici sau admonestări.

Personalitatea extravertită

– In extraversie predomină lumea percepută.

-Hotărârile sunt rapide, impulsivitatea este mai mai mare.

– Atitudinea este activă în lumea esterioară.

– In general femeia este mai puternic afectată decît bărbatul de întîmplările obiective ale vieții (au mai mult simț practic).

– Un om care trăiește mai mult în lumea percepției găsește de obicei mai ușor contactul cu ceilalți oameni

– Sînt încrezători.

Caracteristica individului extravertit constă în faptul că este orientat mai mult spre lumea percepției decît spre lumea imaginației.

– Extravertitul este în căutare de impresii exterioare.

– Este prezent acolo unde crede că se va întîmpla ceva interesant (cinema, televizor, în societatea unor oameni vioi si amuzanți).

– Au preferință pentru sport

– In călătorii, îl interesează posibilitatea de a trăi evenimente.

– Acceptă tot ce vine din afară fără o examinare mai riguroasă.

– Este influențabil și credul.

– Acceptă drept fapte certe toate comunicările și afirmațiile făcute pe un ton ferm.

Este purtător de cuvînt al celor din jur.

– Tot ce spun “ceilalți”, tot ce a scris în ziare, tot ce se spune la radio (la femei tot ce spune bărbatul), reprezintă pentru oameni cu această fire adevăruri obiective.

Concepțiile nu sunt prea puternice.

Intrebări specifice pentru extravertit:

– Cum își petrece timpul liber, dacă și-l petrece în societatea altora, purtînd conversații obișnuite sau dacă preferă să se ocupe de colecționarea unor obiecte;

– Ce fel de cărți apreciază, mai mult, dacă cugetă la ele și dacă lectura îl duce la gînduri proprii;

– Dacă atunci cînd vizionează o emisiune la televizor sau citește o carte, îl interesează în special faptele concrete;

– Extravertiții sunt de obicei foarte dispuși să dea explicatii (raspund prompt și dau răspunsuri “în acord” cu felul în care le-a fost adresatăs întrebarea;

Nu trebuie puse întrebări în așa fel încît să fie sugerat răspunsul.

Personalitatea introvertită

– In introversie predomină lumea reprezentărilor;

– Introvertitul șovăie din cauza unor factori care șin de gîndire, dar și fără ei este mai puțin prompt în luarea hotărîrilor;

– introvertitul sesizează (după Jung) de la bun început situația obiectivă, cu o notă accentuată de subiectivism;

– Rezenvați în conversație, devenind volubili doar atunci cînd vorbesc despre ideile și preferințele lor (răspunsurile pot fi șovăitoare);

Intrebari specifice pentru firea introvertită

– Dacă are dificultăți în stabilirea de relații cu anturajul săau și în special cu sexul opus;

– Dacă preferă să fie singur urmărindu-și propriile-i gînduri;

– Dacă în copilărie îi plăceau jocurile în comun sau dacă dimpotrivă, avea tendința de a se ocupa cu ceva de unul singur (să meșterească ceva);

– Dacă are idei proprii despre evenimentele sociale, politice și alte întîmplări publice;

– Dacă are puncte de vedere care diferă de cele ale colectivității;

– Cum își petrece timpul liber în familie, cu prieteni sau singur (cu preocupări propri, cu lecturi, poate cu lecturi ieșite din comun) sau cu un hobby personal;

Dacă îi place să se plimbe singur, lăsîndu-se în voia gîndurilor.

Tabelul nr. 1

Tabelul nr.2

Tabelul nr. 3

Tabelul nr. 4

Tabelul nr. 5

Tabelul nr. 6

Tabelul nr. 7

Tabelul nr. 8

Tabelul nr. 9

Tabelul nr. 10

Tabelul nr.11

Tabelul nr. 12

Tabelul nr. 13

Tabelul nr. 14

Tabelul nr .15

Tabelul nr. 16

Tabelul nr. 17

Tabelul nr. 18

Tabelul nr. 19

Tabelul nr. 20

Tabelul nr. 21

Tabelul nr. 22

Tabelul nr. 23

Tabelul nr. 24

Tabelul nr. 25

Tabelul nr. 26

Tabelul nr. 27

Tabelul nr. 28

Tabelul nr. 29

Tabelul nr. 30

BIBLIOGRAFIE

1. Adler, A., Cunoașterea omului. Editura Științifică, București, 1991.

2.Adler, A., Sensul vieții. Editura IRI, București, 1995.

3.Albu, M., Construirea și utilizarea testelor psihologice. Editura Clusium, Cluj-Napoca,1998

4.Allport, G.W., Structura și dezvoltarea personalității, Ed.Didactică și Pedagogică, București, 1981.

5.Albou P.,Les chestionnaires psychologiques,P.U.F.,Paris,1973.

6.Birren, J.E. & Schaie K.W. (Eds), Handbook of the Psychologie of Aging, New York, Van Nostrand Reinhold, 1977.

7.Cox, H.G.(Indiana State University) Later Life. The Realities of Aginng (third edition) Prentice Hall, Englewood Cliffs, New Jersey.

Eysenck, H. J., Biological basis of personality, In Theories of personality, Hall, C.S., Lindzey, G.Willey (Ed.), New York, 1966.

Eysenck H.J., Les dimensionsde la personalite,P.U.F.,Paris,1960.

10.Eysenck H.J., Eysenck S.B.G.,Manual of the Eysenck Personality Inventory,London,Univ.of London Press.,1964.

11.Golu M., Dinamica personalității. Editura Geneze, București,1993

12. Minulescu, M. Chestionarele de personalitate în evaluarea psihologică. București, Editura Garell Publishing House, 1996.

Rosca M., Metode de psihodiagnostic E.D.P.,Bucuresti,1972.

Zorgo B., Temperamentul,in Psihologie Generala (sub red.Al.Rosca ) E.D.P.,Bucuresti,1976.

Cuprins

Cap. I pag.

Notiuni introductive 1

Esantionarea 4

Cap.II

Material si metode 5

Chestionarul personalitatii accentuate Schmiescheck 5

Inventarul de personalitate Eysenck 14

Scala de introversie-extroversie 18

Scala de nevrotism 19

Scala de labilitate 20

Cap.III

Obiective 24

Ipoteze teoretice 25

Rezultate si discutii 25

Cap.IV

Concluzii 30

Cap.V

Anexe –firea demonstrativa 33

-firea hiperexacta 36

-firea hiperperseverenta 38

-firea nestapanita 41

-firea hipertimica 42

-firea distimica 42

-firea labila 44

-personalitatea exaltata 45

-personalitatea anxioasa 46

-personalitatea emotiva 47

-personalitatea extrovertita 48

-personalitatea introvertita 50

Tabele 55

Bibliografie 71

Cuprins 72

Postere

Analiza rezultatelor obținute de cei 79 de vârstnici la proba vizând accentuările de personalitate arată că ordinea descrescătoare a accentuărilor de personaliate specifice lotului de vârstnici este următoarea (tabelele nr:

– “personalitatea emotivă” cu numai 32,9% valori normale;

– “personalitatea hiperexactă” cu 39,2% valori normale;

– “personalitatea hipertimică” cu 45,55 valori normale;

– “personalitatea hiperperseverentă”, cu 50,63% valori normale;

– “personalitatea labilă cu 60,7% valori normale;

-“personalitatea distimică” cu 68,3% valori normale;

-“personalitatea anxioasă” cu 70,9% valori normal;

-“personalitatea exaltată” cu 77,2% valori normale;

– – “ personalitatea nestăpânită” cu 88,6% valori normale și

– “personalitatea demonstrativă” cu 89,8% valori normale.

Poster

În ceea ce privește departajarea unor trăsături de personalitate pe cele două sexe (tabelul 33 ) situația se prezintă în felul următor, pentru lotul de vârstnici:

– femeile vârstnice se caracterizează în principal prin hiperemotivitate și extraversie;

– bărbații vârstnici se caracterizează prin nestăpânire.

Matricea de corelație Spearman (tabelul 32 ) evidențiază în plus tendințe mai accentuate ale femeilor pentru hiperexactitate.

Pentru lotul de tineri:

– fetele se consideră mai anxioase și mai labile (tabelul 34)

– băieții se consideră mai nevrotici conform ecuației de regresie . Matricea de corelație confirmă rezultatele ecuației de regresie (tabelul 35)

Rezumatul pentru expunere in fata comisiei

Prexentul studiu a fost realizat pe un grup de 79 de batrani cu varste cuprinse intre 65 si 85 de ani, care au fost selectionati din randul mai multor cunostinte si din cadrul unui ambulatoriu.

Am aplicat o baterie de teste cuprinsa din chestionarul de personalitati accentuate Schmiescheck , inventarul de personalitate Eysenck, cu cele trei scale : scala de nevrotism , scala de intoversie – extroversie, scala de labilitate.

Am prezentat istoricul acestor chestionare, modul lor de aplicare( fara limita de timp) data fiind categoria de varsta la care a fost facuta investigatia.

am efectuat in analiza datelor corelatii si regresii in programul S.S.P.S.

Am pornit de la urmatorele ipoteze teoretice:

-personaluitatea este un determinant critic in adaptarea varstnicului,

-se pot evidentia mecanisme de aparare si protejare a eului,

-individul isi mentine rolurile conferite de pozitia cea mai buna si le abandoneaxa pe cele considerate mai putin bune,

-daca exista trasaturi specifice inrudite precum :dogmatismul , intoleranta, conservatorismul.( prezentare de poster)

Am tras urmatoarele concluzii:

Ipotezele au fost confirmate , astfel o imagine de sine pozitiva duce la o atitudine mai permisiva, in sens de autoacceptare, iar o imagine de sine predomonant negativa , prezinta un grad ridicat al inadecvarii la realitate.

Astfel am elaborat in finalul lucrarii cateva trasaturi ce caracterizeaza aceasta categorie de varsta (prezentare de poster)

In cadrul analizei datelor am efectuat corelatiile comparativ cu un lot de tineri, care aveau varste cuprinse intre 16 si 22 de ani.