Expertizarea microbiologică a unor ambalaje [302942]

Expertizarea microbiologică a unor ambalaje

utilizate în industria alimentară

CUPRINS

Capitolul I

[anonimizat], are loc și diversificarea și dezvoltarea activităților de ambalare și implicit a producției de ambalaje. [anonimizat] 99% din producția de mărfuri se tranzacționează în stare ambalată.

Ambalarea și ambalajul în industria alimentară au un efect cu o importanță deosebitä [anonimizat] a unui produs alimentar pe toatä filiera de producere a [anonimizat], [anonimizat], comercializarea și consumul acestuia.

[anonimizat] o [anonimizat] a produsului; este necesară pentru un transport sigur și eficient și pentru furnizarea de informații și instrucțiuni prin etichetare.

Definirea noțiunii de ambalare

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului este strâns legată de evoluția modului de viață și de consum. [anonimizat]-consum, impact asupra mediului înconjurător și asupra consumatorului. [anonimizat].

Ambalarea și ambalajul sunt definite pe numeroase căi.

[anonimizat] „en” și cuvântul „balla”, al cărui sens este „de a strânge în balot”. Ambalarea derivă din cuvântul latin „condere” cu sensul de a stabili, a stabiliza, prezentare stabilă. [anonimizat] „un container care permite asigurarea în cele mai bune condiții a manevrării, conservării, depozitării și transportului produselor”. [anonimizat]: „[anonimizat] o unitate de vânzare en detail”.

Institutul Francez al Ambalajului și Ambalării propune următoarele definiții în „Petit glossaire de l´emballage”:

[anonimizat], [anonimizat].

Ambalarea reprezintă operația de obținere a „primului înveliș aflat în contact direct cu produsul”.

Noțiunea engleză de „packaging” [anonimizat]: protecție, conservare, [anonimizat] ([anonimizat]), și facilitarea vânzării. Ea dă mai multă importanță rolului comercial al ambalajului.

Astfel Institutul de Ambalare din Anglia furnizează trei direcții în definirea ambalării:

Sistem coordonat de pregătire a [anonimizat], depozitare, vânzare cu amănuntul și consum;

Cale de asigurare a [anonimizat];

[anonimizat].

Conform STAS 5845/1-1956, ambalajul reprezintă un „[anonimizat] a le asigura protecția temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic în scopul menținerii calității și integrității acestora în stare de livrare, în decursul manipulării, transportului, depozitării și desfacerii – până la consumator sau până la expirarea termenului de garanție”.

Institutul Internațional de Ambalare definește ambalarea ca operație de închidere a produselor, articolelor sau pachetelor introduse în saci, pungi, borcane, cutii, tăvi, bidoane, tuburi, sticle sau alte forme de conteinere care să îndeplinească funcții cum ar fi: protecție și/sau conservare, funcție informațională și utilitate sau performanță.

Lexiconul tehnic din țara noastră definește ambalajul ca: „obiect destinat să cuprindă și să învelească în mod temporar un produs sau un grup de produse în timpul manipulării, transportului sau desfacerii acestora”. În 1967 s-a acceptat următoarea definiție: „ambalajul este un sistem care însoțește produsul pe toate fazele circulației sale de la producător la consumator sau numai în unele din aceste faze, îndeplinind funcții legate de manipularea, protejarea, conservarea și desfacerea produselor”.

Ambalajul însă nu poate fi considerat ca fiind independent de alți factori care intervin într-o strategie comercială, dimpotrivă, el este unul din elementele importante ale sistemului global al distribuției. El nu își poate exercita rolul decât dacă modelul în care este definit răspunde unei strategii globale care regrupează atât calitatea produselor transportate, cât și circuitele de distribuție.

Altfel spus, ambalajul ales trebuie să fie pe cât posibil adaptat produsului, mijloacelor de transport și piețelor. Aceasta, în condițiile în care toate produsele în stare naturală sau manufacturate trebuie să fie transportate de la locul fabricării până la cel al utilizării sau până la consumatorul final, în condiții de menținere a calității și integrității lor. În alți termeni, apare necesitatea menținerii calității intrinseci a produselor.

Clasificarea ambalajelor și tipuri de ambalaje

Clasificarea ambalajelor

În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al materialelor din care acestea sunt făcute, cât și din punct de vedere funcțional. După criterii mai direct legate de practica folosirii lor, ambalajele pentru produsele agroalimentare se pot clasifica astfel:

După modul în care vin în contact cu produsele conținute, ambalajele sunt de mai multe feluri:

ambalaje primare sunt ambalajele care se găsesc în contact direct cu produsul conținut, asigurându-i protecția în mod nemijlocit. Ca exemple de ambalaje primare, sunt: cutiile  metalice de conserve, buteliile din sticlă sau din material plastic, pungi din hartie sau din material plastic etc.

ambalaje secundare sunt ambalajele care conțin mai multe ambalaje primare în care sunt produse reprezentând mijlocul fizic de transportare și de distribuire a produselor aflate în ambalajele primare. Astfel de ambalaje sunt cutiile de carton, navetele de material plastic sau din lemn, foliile din polietilenã pentru ambalat cutii cu produse, etc.

ambalajele terțiare sunt ambalajele care grupează mai multe ambalaje secundare cu produse. Cel mai mult folosită este paleta din lemn, confecționată în mai multe variante, pe care se stivuiesc mai multe ambalaje secundare (saci cu produse, cutii din carton sau diferite lăzi cu produse).

ambalaje cuaternare sunt ambalajele care grupează mai multe ambalaje terțiare, Sunt folosite mai mult în comerțul internațional și sunt reprezentate de containere metalice, pentru transportarea cu trenul, vaporul sau mijloacele rutiere.

Dupã felul produselor ambalate, ambalajele pot fi:

ambalaje de uz general, care se folosesc la ambalarea mai multor tipuri de produse: pungi, butelii, cutii etc.;

ambalaje de uz special, care se folosesc pentru ambalarea anumitor produse sau pentru ambalarea în condiții speciale de transportare sau de păstrare (mediu umed, mediu salin, mediu tropical etc.).

Dupã modul în care iși mențin forma când conțin produse, ambalajele se pot clasifica astfel:

ambalaje rigide sunt ambalajele care nu își schimbă forma când sunt umplute cu produse;

ambalaje flexibile sunt ambalajele care își schimbă forma.

Dupã modul cum comunică cu exteriorul după umplere, ambalajele sunt:

ambalaje deschise sunt ambalajele care nu sunt prevăzute cu capac, pot comunica cu exteriorul;

ambalaje etanșe sunt ambalajele care se închid după introducerea produselor pentru păstrare, nu mai permit contactul produsului cu mediul exterior, asigurând o bună izolare a acestora.

Dupä numărul de cicluri de folosire, ambalajele sunt:

ambalaje refolosibile sunt ambalajele care se pretează la utilizări repetate, cu condiția asigurării igienei și integrității acestora;

ambalaje nerefolosibile (de unică folosință sunt ambalajele care se folosesc o singură dată, după care devin deșeu) ;

ambalaje de inventar sunt ambalajele care se folosesc mai mulți ani, ele aparținând unei unități economice, ele fac parte din patrimoniul acesteia, deci sunt scrise în inventarul acesteia și trebuie restituite după preluarea mărfii.

Tipurile de ambalaje

AMBALAJE DIN STICLĂ

Aceste ambalaje se confecționează din sticlă de diferite calități, în difente forme: borcane, baloane, butelii, damigene, tuburi rigide etc.

1. Borcanele folosite pentru ambalarea produselor agroalimentare se confecționează din sticlă calco-sodică, cu capacități cuprinse între 120 ml și 15000 ml și de forme diverse: borcane triunghiulare, borcane înalte, borcane obișnuite.

2. Buteliile din sticlă sunt recipiente cu sectiune transversală cilindrică, în cele mai multe cazuri, mult mai mică decât înălțimea. Pentru produsele alimentare se folosesc butelii din sticlă calco-sodică, cu capacitate de 100-2000 ml. Dupa destinația lor, buteliile pot fi:

Butelii de uz general (butelii obișnuite sau butelii de tip Naville, cu capacitate de 1000 ml. Se închid cu coroană prin presare sau cu dop de plută ori material plastic.

Butelii pentru vin (cu capacitate de 700 sau 780 ml, de tip RHEIN sau de tip Bordeaux). Se confecționează din sticlă calco-sodică, de culoare verde pentru vinurile roșii, sau sunt incolore pentru vinurile albe. Închiderea se face cu capsulă coroană sau cu dop de plută ori de material plastic.

Butelii pentru bere – tip EURO, de 500 ml și culoare verde sau brună, butelii de tip NRW = Nord Rhein Wesfalia de 500 ml și culoare brună. Sunt confecționate din sticlă calco-sodică și se închid cu capsulă coroană.

Alte tipuri de butelii care se mai folosesc au forme și mărimi diferite, în funcție de destinație și de design-ul folosit : butelii pentru șampanie, pentru coniac, pentru lichior, pentru whisky, pentru sucuri de fructe sau legume etc. La cele mai multe dintre aceste butelii, închiderea se face cu capace filetate. Excepție fac buteliile pentru șampanie, la care închiderea se face cu dop de material plastic și se asigura cu o armatură de sârmă.

AMBALAJE METALICE

Se folosesc ca ambalaje metalice : foliile metalice, cutiile metalice, tuburile si bidoanele metalice, butoaie metalice etc.

1. Foliile metalice se obțin prin laminarea unor metale: plumb staniu, aluminu.

Foliile de plumb – s-a renunțat la ele pentru că sunt toxice dacă vin în contact nemijlocit cu alimentele Se mai folosesc pentru învelirea la exterior a unor pachete, care au nevoie de o bună impermeabilitate pentru lumina etc.

Foliile de staniu (staniolul) se folosesc, simple sau acoperite cu hârtie, la ambalarea brânzeturilor, pateului de ficat, a ciocolatei etc, pentru că nu sunt toxice.

Foliile de aluminiu cu grosimi de 5-200 microni, au proprietăți foarte bune ca ambalaj: impermeabiitate la gaze și arome, opacitate la razele ultraviolete. Are numeroase domenii de utilizare : ambalarea untului, ciocolatei, nuga, drajeurilor, bomboanelor fine, a biscuiților, a țigaretelor.

2. Tuburile metalice, deformabile sau nedeformabile, sunt larg folosite mai ales în ultima perioadă. Tuburile deformabile și tuburile rigide se confecționează în principal din aluminiu și asigură o protecție foarte bună produselor conținute. Se închid cu bușon, prin înfiletare. Se folosesc la ambalarea laptelui concentrat, a unor produse cu vâscozitate mare (paste, maioneză, diferite creme etc.)

3. Cutiile metalice se confectienează din tablă de oțel moale, cositorită sau din tablă de aluminiu, prin fălțuire și lipire. Cutiile nelăcuite sau parțial lăcuite se folosesc pentru fructe, gem și dulceață puțin acide (de caise, pere, mere, cireșe albe, piersici etc), pentru tomate, ciuperci, fasole verde, struguri albi.

Cutiile lăcuite total se folosesc pentru produse sensibile la acțiunea staniului: fructe cu pigmenți antocianici (cireșe, căpșune, coacăze), sfeclă roșie, varză, produse care eliberează hidrogen sulfurat mazăre verde, varză, fasole albă, carne în suc propriu, pateuri).

4. Bidoanele metalice se confecționează din aluminiu și se folosesc în principal pentru transport lapte, smântână etc. Pe interior se protejează împotriva coroziunii, prin decapare. Se confecționează bidoane cu capacitatea de 5 l, 10 l, 25 l, cu capac din același material, fixat cu o toartă rabatabilă, care se prinde în două bolțuri aflate pe corpul bidonului.

5. Butoaiele metalice se confectionează din aluminiu, oțel inoxidabil sau tablă decapată. Pot fi cilindrice sau bombate, situație în care sunt prevăzute cu două inele din cauciuc, pentru a ușura rostogolirea. Se folosesc pentru bere sau pentru vin. Au capacități de 50 l, 100 l (cele din aluminiu), de 30 l, de 50 l (cele din oțel inoxidabil) sau de 220 l (cele din tablă decapată).

AMBALAJE DIN MATERIALE CELULOZICE

Materialele celulozice folosite pentru confecționarea ambalajelor sunt: lemnul, cartonul, hârta, placajul, PAL, PFL. În ultimul timp sunt tot mai mult înlocuite de ambalajele din material plastic. Se confectionează lăzi de diferite tipuri, mărimi, palete, butoaie din lemn etc.

1. Tipurile de ambalaje din lemn se confectionează din șipci de lemn. Puse una lânga alta (pentru confecționat lăzi), sau din porțiuni de lemn înguste și lungi, geluite, curbate sau drepte, care se asamblează una lângă alta (pentru confecționarea butoaielor).

a. Lăzile din lemn se confecționează din șipci de lemn, din placaj sau din plăci fibrolemnoase. Se folososc ca ambalaje secundare (lăzile compartimentate pentru sticle, numite și navete), sau ca ambalaje primare (lăzi pentru legume și fructe, lăzi pentru produse grase-unt, margarină, unturã):

Lăzi tip P, sunt folosite pentru recoltarea, transportarea, depozitarea și desfacerea fructelor și legumelor cu pulpă tare.

Lăzi tip C, se cofecționează din lemn de fag sau alte foioase, au ca destinație recoltarea, transportarea, depozitarea de scurtă durată și desfacerea legumelor și fructelor perisabile, a strugurilor etc.

Lăzi pentru conserve alimentare, cu înălțime mai mică, se folosesc pentru ambalarea cutiilor de conserve, a borcanelor, în vederea transportării sau depozitării.

b. Palete, folosite pentru stivuirea și transportarea ambalajelor de ordinul II, în tehnologiile moderne de manipulare paletizată a produselor. Se folosesc următoarele tipuri de palete.

Palete plane, tip EURO, cunoscute și ca palete de uz general, se confecționează din cherestea de fag, ulm, stejar, frasin etc. Se folosesc în rețeaua internă și în rețeaua internațională de circulație a mărfurilor.

Palete – ladă din lemn, cu circulație mai restrânsă este destinată recoltării, transportării, depozitării fructelor și legumelor cu pulpă mai tare : mere, gutui etc.

Palete cu montanți, care se folosesc pentru a permite stivuirea unor ambalaje cu stabilitate mai redusă sau pentru stivuirea butoaielor pe paleți. Montanții se confecționează din metal, rareori din lemn, se montează pe cadrul paletei, în diferite variante : două cadre în formă de cruce pentru butoaie) sau în jurul paletei plane (pentru legume, fructe etc).

c. Butoaie din lemn, sunt mult mai folosite decat alte ambalaje din lemn. Se folosesc pentru producerea/prelucrarea, transportarea și depozitarea vinului și a băuturilor alcoolice distilate, pentru pește sărat, pastă de tomate etc. Se confecționează din lemn de stejar, fag, salcâm.

2. Tipuri de ambalaje din hârtie Ambalajele din hârtie se folosesc pe scară largă : pungi, saci simpli sau saci stratificați, pliculețe etc. Unele ambalaje din hârtie sunt dublate cu pelicule sau folii de material platic sau de metal, pentru a mări rezistența la șocuri mecanice sau pentru a se asigura o mai bună izolare hidrică și luminoasă a produselor.

a. Pungile din hârtie, de diferite forme și mărimi, se confecționează în cinci tipuri variabile conform STAS 3111/1986 : pot avea capacitatea de încărcare de 5-1000 g pentru tipul S, sau de 1-10 kg pentru alte tipuri.

b. Sacii din hârtie sunt folosiți la ambalarea în vederea manipulării, transportării sau depozitării produselor alimentare în stare de granule sau pulbere. Pot fi confecționati dintr-un strat de hârtie sau din mai multe straturi. La interior, se pot acoperi cu un strat de material termoplastic, pentru a asigura o bună izolare hidrică și pentru a mări rezistența mecanică.

3. Ambalaje din carton

Ambalajele din carton se folosesc mai puțin ca ambalaje primare, mai mult ca ambalaje secundare. Ambalaje care se confecționeaza din carton: cutii, lăzi, suport alveolar.

a. Cutiile de carton se obțin din folii de carton, asamblate cu cleme, benzi adezive, adezivi etc. Sunt folosite mai mult ca ambalaje secundare pentru ambalarea bomboanelor de ciocolată, a pliculetelor sau pachetelor din diferite produse etc. Se pot confecționa în mai multe variante : cu posibilitatea de pliere, cu o clapa-capac, cu 3-4 clape de închidere, cutie cu fereastră amplasată lateral (pentru vizionarea produsului), cutie cu capac dublu, cutie cu sertar.

b. Lăzile de carton sunt ambalaje mai mari, de obicei folosite ca ambalaje terțiare pentru ambalarea produselor în vederea manipulării, transportării sau depozitării acestora pentru diferite durate mai scurte de timp.

Sunt confecționate dintr-o singură piesă și prevăzute cu clape de închidere la un capăt, sau din două piese dispuse telescopic, fiecare având clape de închidere, care se inchid pe rând, pe măsură ce se introduc una în alta.

c. Suporturile alveolare sunt destinate pentru ambalarea ouălelor (cofraje). Acestea se pot confecționa cu 4, 6, 10, 15, 18, 20 sau 30 alveole.

AMBALAJE DIN MATERIALE PLASTICE ȘI DIN MATERIALE COMPLEXE

Din material plastic se confecționeaza ambalaje folosite la preambalarea sau ambalarea produselor alimentare în vederea transportării, manipulării sau depozitării acestora. Se confecționează folii termocontractibile sau extensibile, pungi, sacoșe și saci, butelii și flacoane, bidoane și butoaie, lăzi de difente tipuri etc.

1. Pungi, sacoșe și saci din folii de material plastic (din polietilenă sau policlorură de vinil). Se folosesc la ambalarea produselor granulare, pulverulente (sare, zahăr mălai, orez, mazăre verde congelată, paste făinoase, biscuiți, carne de porc, de vită sau de pasăre, lapte ambalat aseptic). Sacii se folosesc pentru ambalarea unor produse aflate în ambalaje primare, în vederea manipulării.

2. Sacii din țesătura din material plastic se obțin din polipropilenă și se folosesc pentru ambalarea zahărului, sării, orezului, precum și a unor produse ambalate în pungi, pliculețe sau pachete mai mici.

3. Foliile termocontractibile sunt folii din polietilenă care își micșorează volumul când se incălzesc. Pentru folosirea lor la ambalare, produsul se acoperă cu folia respectivă, apoi se încălzește pentru a se contracta. Prin contractare, folia se lipește ca o mănușă de suprafața produsului. Foliile termocontractibile sunt folosite la ambalarea unor produse la care se folosește și efectul lipsei de aer pentru coservare: carne proaspătă și produse din carne, brânzeturi, castraveți proaspeți, cașcaval, unele fructe etc. Se mai folosesc pentru acoperirea tăvițelor sau caserolelor care conțin alimente semipreparate sau preparate.

4. Buteliile și flacoanele deformabile din material plastic se confecționează din polietilena, mai puțin din policlorură de vinil. Aceste ambalaje tind să înlocuiască buteliile din sticlă la amblarea produselor lichide ca apă minerală, lapte pasteurizat, ulei, vin, băuturi răcoritoare etc), sau a produselor lichide cu un anumit grad de vâscozitate (nectar de fructe, ketch-up, concentrate din fructe). Buteliile se închid cu bușon cu filet, cu două sau cu patru începuturi, ori cu dop din material plastic.

5. Bidoanele și butoaiele din material plastic se confecționează din polietilenă și sunt destinate transportării produselor lichide: apă, băuturi alcoolice, sucuri în curs de procesare, etc.

6. Cartoanele se confecționează din materiale complexe : carton acoperit cu pelicule de material plastic, pentru a-i crește proprietățile de protecție. Pot avea diferite forme și mărimi. Se folosesc la ambalarea laptelui, a cremelor și a băuturilor preparate cu ciocolată, a sucurilor de legume sau de fructe, a nectarurilor de fructe. Se confecționează o gamă foarte variată de cartoane :

cartoanele în formă de tetraedru, tip TETRA CLASSIC și TETRA CLASSIC ASEPTIC, pentru ambalarea laptelui, a smântânii pentru cafea, a înghețatei, a sucurilor de fructe etc. Se confecționează dintr-un strat de hârtie kraft, acoperită la interior cu un strat de polietilenă, iar la exterior este acoperită cu un strat de parafină.

cartoane în formă de paralelipiped, tip TETRA BRIK și tip TETRA BRIK ASEPTIC. Sunt destinate ambalării laptelui pasteurizat și al altor sortimente de lactate. A sucurilor de fructe sau legume, a băuturilor alcoolice. Deschiderea acestor ambalaje se face prin partea de sus, prin rupere cu o clapă îndoită lateral și lipită de un perete vertical.

Cartoanele paralelipipedice, de tip, COMBIBLOC, folosite la ambalarea sucurilor de fructe sau a laptelui, sunt fabricate de firma elvețiană SIG-COMBIBLOC, (M. Turtoi -2000), dar au o largă raspândire în lume. Deschiderea acestor cutii se face prin decuparea unui colț cu foarfeca sau prin desfacerea unui capac prevăzut cu limbă de rupere, aflat în partea de sus a cutiei. Capacul permite să se închidă cutia din nou, dacă nu s-a consumat tot conținutul. Aceste cartoane sunt confecționate din materiale complexe, alcătuite astfel : un strat de polietilenă la exterior, un strat de carton subțire la mijloc, un strat de polietilenă la interior, pe care se mai adaugă o folie de aluminiu și încă un strat de polietilenă în contact cu produsul.

7. Lăzile din material plastic sunt cofecționate din PVC colorat de diferite culori. Sunt folosite pentru recoltarea și manipularea fructelor și legumelor, precum și pentru produse alimentare preambalate în unități mici de ambalaj. Se mai confecționază lăzi compartimentate pentru butelii din sticlă, care au înlocuit în mare parte lăzile compartimentate din lemn (navetele din lemn).

Metode și tehnici de ambalare

Ambalarea colectivă și porționată.

Ambalarea colectivă este metoda care permite gruparea într-o singură unitate de vânzare a mai multor produse. Materialele utilizate sunt: cartonul și foliile contractibile. Ambalarea colectivă se poate realiza și prin gruparea produselor preambalate în hârtie Kraft, celofan sudabil etc., obținându-se pachete paralelipipedice paletizate.

Ambalarea porționată este procedeul de ambalare în care cantitatea de produs care urmează să fie cuprins în ambalaj este stabilită astfel încât să fie consumată la o singură folosire. Pentru ambalarea porționată pot fi folosite: folii contractibile, folii termosudabile din aluminiu sau hârtii metalizate.

Ambalarea tip aerosol.

Noțiunea de aerosol se referă la o dispersie de particule solide sau lichide foarte fine, susceptibile de a rămâne timp îndelungat în suspensie în atmosferă. Prin generator de aerosol se înțelege un ansamblu constituit dintr-un recipient nereutilizabil, din metal, sticlă, material plastic, care conține un gaz comprimat, lichefiat și prevăzut cu un dispozitiv ce permite ieșirea conținutului sub formă de particule solide sau lichide aflate în suspensie într-un gaz sub formă de spumă, pastă, pudră sau în stare lichidă.

În cazul gazelor comprimate, se utilizează:

– azotul (gaz inert față de majoritatea substanțelor farmaceutice și alimentare; este incolor, netoxic, insolubil, neinflamabil, inodor);

– dioxidul de carbon (este un bun agent propulsor, netoxic, neinflamabil, protejează produsele contra oxidării, este bacteriostatic);

– butanul și propanul (sunt netoxice, se combină ușor cu hidrocarburile lichefiate, dar sunt inflamabile și devin toxice). În prezent, în domeniul ambalării tip aerosol se urmărește sterilizarea accesoriilor de ambalare înaintea operației de umplere, care elimină astfel o posibilă recontaminare în timpul ambalării. Gazul propulsor utilizat trebuie să fie compatibil cu produsul, să nu corodeze materialele ambalajului, să nu fie inflamabil, să nu prezinte riscul unei explozii și să nu irite pielea.

Ambalarea în folii contractibile

Este o metodă de ambalare a produselor în bucăți mici, uniforme, prin așezarea lor pe o placă-suport, având alveole termoformate, urmată de închidere prin acoperire cu folie și termosudare. Prin folie contractibilă se înțelege o folie din material plastic, etirată (întinsă cu tensiune) în momentul fabricării sale, cu tensiuni interne fixate prin răcire și care în momentul încălzirii revine la poziția inițială. Materialele întrebuințate sunt: polietilenă termo-conductibilă, policlorură de vinil, policlorură de viniliden, polipropilenă etc.

Ambalarea tip skin este un procedeu de ambalare a produselor, prin așezarea lor pe o placă–suport plană, urmată de închidere prin acoperire cu folie transparentă și termosudare. Prin acest tip de ambalare la produsele alimentare se urmărește obținerea unei permeabilități ridicate față de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrarea aspectului cărnii prin formarea oximioglobinei.

Ambalarea tip blister, este un procedeu de ambalare a produselor prin așezarea lor pe o placă–suport plană, urmată de închidere prin folie transparentă, având alveole termoformate și închidere prin termosudare lipire sau capsare.

Ambalarea aseptică

Constă în introducerea unui produs sterilizat, destinat comercializării, într-un vas sterilizat, în condiții aseptice, urmată de închiderea vasului, astfel încât să fie prevenită contaminarea produsului cu microorganisme.

Termenul aseptic desemnează, prin urmare, absența microorganismelor, iar termenul „ermetic" este folosit pentru a indica proprietatea mecanică a unui ambalaj sau material de a nu permite pătrunderea gazelor, vaporilor de apă, a microorganismelor în ambalaj. Ambalarea aseptică este deci o metodă care garantează securitatea microbiologică a alimentelor, fără ca acestea să-și piardă caracteristicile nutritive și organoleptice.

Operațiile de pasteurizare și sterilizare folosite în ambalarea aseptică sunt următoarele:

– pasteurizare HTST – high temperature short time (procedeu ce constă în încălzirea rapidă a produsului până la maxim 100°C (de regulă 72 – 75°C) și menținere 15 – 60 secunde, urmată de o răcire bruscă la temperatura camerei. Intregul proces se desfășoară într-un sistem închis, aseptic. Produsul rezultat este stabil din punct de vedere microbiologic. Acest tip de tratament se aplică produselor puternic acide care se mențin sterile la temperaturi scăzute-vin, bere, sucuri);

– sterilizare UHT -ultra high temperature (acest procedeu, numit și ultrapasteurizare, presupune încălzirea produselor lichide în intervalul de temperatură 135-150°C, timp de două – patru secunde, urmată de răcire bruscă la temperatura camerei. Limita superioară de temperatură este utilizată pentru produse cu vâscozitate mică – exemplu: lapte, iar cea inferioară pentru produse cu vâscozitate mare);

– pasteurizare LTLT – low temperature long time (proces de încălzire la o temperatură de 63°C, timp de 30 de minute).

Ambalajul aseptic constă dintr-o folie unică, multistratificată, care combină cele mai bune caracteristici ale hârtiei, materialului plastic și aluminiului pentru a alcătui un recipient cu performanțe ridicate. Cutiile pentru băuturi sunt alcătuite în proporție de 70% din hârtie, care oferă rigiditate și rezistență. Polietilena deține o pondere de 24% din cutie și este utilizată în scopul etanșeizării ambalajului. O folie subțire de aluminiu, reprezentând 6% din ambalaj, formează o barieră împotriva aerului și luminii, care pot degrada substanțele nutritive și aroma alimentelor. Straturile componente (în număr de șase) ale cutiei aseptice sunt: polietilenă- hârtie- polietilenă- folie de aluminiu- polietilenă- polietilenă.

Avantajul deosebit de important al ambalării aseptice îl constituie faptul că produsul devine steril înainte ca temperatura ridicată să-i modifice caracteristicile nutritive și organoleptice. Tetra Rex, Tetra Pak sunt cele mai cunoscute ambalaje destinate produselor pasteurizate, care sunt sterilizate cu apă oxigenată în combinație cu radiații ultraviolete. Sistemul Tetra-Rex prelungește durata de conservare a produselor lactate la 60 de zile și între 60 și 120 de zile pentru sucuri de fructe. Alte variante ale ambalajelor Tetra-Pak sunt: Tetra Standard, Tetra Aseptic, Tetra Brik, Tetra Brik Aseptic, Tetra King.

Ambalarea în vid

Unele produse, cum ar fi carnea și preparatele din carne sunt sensibile la acțiunea oxigenului. Chiar dacă ambalajul este impermeabil, cantități mici de oxigen rămase în ambalaj pot reacționa cu produsul. Pentru a evita acțiunea oxigenului se face ambalarea sub vid. Ambalarea în vid constă în introducerea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaze și scoaterea aerului suprimând astfel oxigenul, principalul agent responsabil de o eventuală alterare a produsului.

Dezavantajele utilizării metodei sunt următoarele: produsele sensibile la presiune pot fi deteriorate sau distruse din cauza presiunii exercitate asupra lor; deprecierea produselor care conțin grăsimi, dacă în timpul ambalării în vid acestea sunt supuse unor temperaturi mai mari decât temperatura de topire a grăsimilor.

Pentru ambalarea în vid a brânzeturilor, cărnii, mezelurilor se pot utiliza pungi tip Cryovac. Operația de ambalare Cryovac cuprinde următoarele etape:

umplerea pungilor Cryovac cu produsul de ambalat;

eliminarea aerului din ambalaj prin aspirație;

răsucire și închidere automată cu un clips de aluminiu;

introducerea ambalajului și produsului timp de o secundă într-un recipient cu apă la temperatura de 92-97șC.

Materialele utilizate în această tehnică de ambalare sunt: materiale termosudabile, impermeabile, din carton pentru ambalajul exterior și folii din materiale complexe de ambalare.

Ambalarea în atmosferă modificată

Această metodă presupune modificarea atmosferei din interiorul ambalajului pentru a evita acțiunea oxigenului. Ea se realizează prin procedee precum:

– Ambalarea în atmosferă controlată „CAP" (Controlled Atmosphere Packaging) poate fi definită ca reprezentând închiderea produsului într-un ambalaj impermeabil la gaz, în care gazele și vaporii de apă au suferit modificări și sunt controlate selectiv. Această metodă de ambalare este mai puțin întâlnită în practica comercială.

– Ambalarea în atmosferă modificată MAP (Modified Atmosphere Packaging) constă în închiderea produsului într-un ambalaj în care atmosfera din interior este modificată, prin introducerea azotului și dioxidului de carbon. Aplicarea acestei metode permite controlul reacțiilor chimice, enzimatice sau microbiene, în scopul reducerii sau eliminării proceselor de degradare ale mărfurilor. Principalul scop al introducerii azotului care înlocuiește oxigenul este de a reduce oxidarea grăsimilor. Azotul este inert, inodor și puțin solubil în apă și grăsimi.

Dioxidul de carbon este un agent „bacteriostatic" și „fungistatic", poate încetini faza de creștere exponențială și poate reduce viteza de multiplicare a bacteriilor aerobe și a mucegaiurilor. Dioxidul de carbon este foarte solubil în apă și grăsimi, de aceea este absorbit de aliment.

Oxigenul este în general evitat în procesul ambalării, există cazuri în care este utilizat drept component în amestecul gazos. De exemplu, la ambalarea cărnii, în amestecul gazos se utilizează și oxigen, care are rolul de a menține culoarea roșie a cărnii, peștelui, în scopul evitării apariției germenilor patogeni anaerobi.

Temperatura este cel mai important factor care influențează calitatea produselor ambalate în atmosferă modificată. Menținerea calității mărfurilor este posibilă în condițiile în care temperatura este menținută și controlată în timpul depozitării.

Importanța ambalajului

Importanța ambalajului, considerat parte integrantă a unui sistem, este evidențiată de principalele funcții pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească pe parcursul circuitului străbatut de produs între furnizor (producator) – distribuitor – rețeaua comercială en detail – consumatorul final. Acestea sunt:

Funcția de protecție și conservare – Rolul primordial al ambalajelor este cel de protecție a produselor și de asigurare acelor mai bune condiții pentru menținerea valabilitații lor. Ambalajul trebuie să protejeze conținutul de efectele mediului înconjurător (incidența aerului, prafului, microorganismelor etc) . Această funcție are mai multe componente:

Protecția mecanică a produsului, împotriva unor șocuri mecanice, care pot să apară în timpul circulației și desfacerii produsului ca marfă.

Protecția chimică a produsului, prin care ambalajul trebuie să izoleze produsele de factorii cu acțiune chimică din mediul exterior, care pot produce diverse reacții chimice la suprafața de contact a produsului cu mediul: oxigenul, vaporii de apă, ozon, substanțe poluante, substanțe abrazive (praf sau nisip), De asemenea, ambalajul nu trebuie să permită interacțiuni chimice cu produsul conținut.

Protecția împotriva microorganismelor, care se asigură prin folosirea unor ambalaje libere de microorganisme și care să nu permită contaminarea produselor cu microorganisme, prin etanșarea completă a ambalajului.

Protecția biologică împotriva dăunătoilor-insecte, acarieni de depozit , rozătoare, păsări, etc. În acest scop ambalajul trebuie să asigure izolarea acestor produse față de dăunători, să nu permită accesul acestora la produsul conținut.

Protecția față de lumina și radiațiile ultraviolete. Acești factori fizici ar putea schimba însușirile senzoriale și nutriționale ale multor produse ambalate. Din acest punct de vedere, materialele din care se confecționează ambalajele trebuie să fie impermeabile pentru aceste radiații: ambalaje din hârtie colorată, din sticlă colorată, din unele metale etc.

Protecția și conservarea energiei înglobate în produs în timpul procesării. Prin folosirea ambalajelor, care conțin o cantitate mică de energie se evită pierderea unei cantități de produse, pentru care s-a consumat o cantitate mai mare de energie, în procesul de producere și prelucrare.

Protecția mediului înconjurător împotriva agresiunii unor produse alimentare, care pot produce efecte dăunătoare mediului: produse cu caracter acid, produse cu conținut mare de grăsimi, produse conservate cu diferite cantități de sare etc.

Funcția de transport – manipulare – depozitare – Aceasta funcție are ca scop facilitarea transportului, manipularii, stocarii si distribuției produselor. În timpul manipulării, sistemul bicomponent produs-ambalaj este supus unui numar mare de operații care contribuie substanțial la creșterea cheltuielilor, motiv perntru care s-a impus raționalizarea operațiunilor din circuitul tehnic al marfurilor.

Ambalajul trebuie sa permită adaptarea introducerii produselor la viteza mașinilor și a

benzilor de lucru precum și deplasarea în diverse planuri, întoarceri etc., fară răsturnari sau stopări pe benzi sau utilaje de lucru. De asemenea, proiectarea ambalajelor trebuie sa aibă în

vedere facilitarea accesului la produs, simplificarea controlului, inventarului, recepției, ștampilării, marcării etc. precum și stocarea în diverse sisteme făra răsturnări.

Ambalajul influențează în mod substanțial cheltuielile de transport, prin formă, greutate și volum propriu (mai mult sau mai puțin corelat cu volumul produsului).

Forma și mărimea ambalajelor utilizate pentru transport și depozitare trebuie să permită stivuirea ușoară a acestora în depozite precum și manevrarea lor cu mecanisme speciale; pe perioada depozitării ambalajele trebuie să protejeze produsele prin preluarea presiunii rezultate în urma operației de stivuire. Ambalajul de depozitare trebuie să prezinte pe suprafața sa semne avertizoare și înscrisuri referitoare la condițiile de depozitare, indicațiile de stivuire și eventualele precauții de manipulare

Funcția de promovare – În condițiile economiei de piața, ambalarea a devenit un instrument de marketing foarte eficient. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului, ci constituie un mijloc de comunicare între produs și client, devenind un element strategic al întreprinderii pentru comercializarea produselor proprii. Pentru a îndeplini acest rol de intermediar, ambalajul trebuie să asigure o informare cât mai completă asupra produsului

respectiv, contribuind la creșterea sentimentului de încredere în calitatea oferita de producator. Un ambalaj estetic și care este purtatorul unor informații utile despre produs (caracteristici, mod de utilizare, termen de valabilitate etc.) atrage atenția cumpărătorilor și favorizează luarea deciziei de cumparare.

Factorii care determină alegerea ambalajului

Ambalajul este o componentă esențială a activității comerciale, fiind subordonat mărfii și deservind consumatorul. Sortimentele de produse nou apărute pe piață, modernizarea concepției și a tehnicilor comerciale aduc în discuție diversificarea ambalajelor în paralel cu creșterea exigențelor față de acestea.

Pentru ca ambalajul să îndeplinească funcțiile sale, la alegerea lui trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:

Proprietățile produsului care trebuie ambalat:

natura, dimensiunea, masa, forma produsului, numărul de unități de produs dintr-un ambalaj;

interacțiunile de ordin fizic și chimic ce pot să apară între produs și ambalaj (respectiv incompatibilitățile);

fragilitatea produsului, sensibilitatea la factori mecanici și de mediu (prin miros, agenți chimici, umiditate);

importanța și valoarea produsului, care determină măsuri de siguranță în plus împotriva unor posibile furturi sau deteriorări intenționate.

Condiții de transport, manipulare și depozitare:

numărul operațiilor de încarcare-descarcare;

tipul mijloacelor de transport folosite: auto, feroviar, naval;

durata operațiilor de manipulare;

durata stocării;

locul vânzării.

Metoda de ambalare, tipul și funcțiile ambalajelor:

în funcție de modul de vânzare: autoservire sau servire de către personalul angajat;

în funcție de scopul ambalării: pentru transport sau desfacere;

modul de închidere;

modalitatea și tipul inscriptionării;

materialul de ambalaj folosit (caracteristici, proprietăți);

rezistența la șocuri termice;

rezistența la presiuni mari;

posibilitatea de protejare contra prafului.

Valorificarea economică a ambalajului:

costul ambalajului;

existența posibilității de recuperare a ambalajului și eventual refolosire;

valoarea de recuperare.

Cu cât ambalajul îndeplinește mai multe din cerințele enumerate mai sus, cu atât el va fi mai util, iar cheltuielile pentru utilizarea lui pot fi recuperate.

Generalități privind materialele care vin în contact direct cu alimentele

Diversitatea materialelor folosite pentru ambalarea produselor este foarte mare. Privit din punct de vedere tehnic, ambalajul mărfurilor este alcătuit dintr-un ansamblu de materiale destinat protecției calității și integrității produselor, facilitării operațiilor de circulație a mărfurilor. De asemenea, calitatea produselor este influențată de calitatea ambalajului prin fapul că un ambalaj necorespunzător poate atrage după sine deprecierea produsului, adică să contribuie la diminuarea calității lui. Alegerea materialului pentru confecționarea ambalajelor și a metodei de ambalare implică o profundă cunoaștere a acestora și a proceselor care au loc în produsele conservate, pe perioada păstrării. De asemenea, materialul folosit la confecționarea ambalajelor nu trebuie să transmită alimentelor conținute mirosuri și gusturi străine, ori substanțe poluante. Modul de ambalare are o importanță deosebita pentru produsele horticole, fructe și legume, precum și pentru produsele prelucrate, care se depreciază mai ușor când vin în contact cu ambalajele necorespunzătoare. Acestea pot intra în diferite reacții chimice cu substanțe din ambalaj, sau se pot impregna cu diferite substanțe toxice sau care au mirosuri neplăcute. În consecință, pentru a se păstra o perioadă de timp mai lungă decât perioadele de timp în care se pot păstra în starea lor naturală după recoltare, produsele trebuie introduse în ambalaje, ambalaje care se pot confecționa din diferite materiale. Dacă sunt ambalate corespunzător, produsele prelucrate se pot păstra pe o perioadă de la câteva luni până la câțiva ani. Important este să se foloseascã materialul corespunzător pentru confecționarea ambalajelor respective. Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai mulți factori dintre care am putea aminti (Șraum G., 1996):

caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat; ƒ

domeniul de utilizare a ambalajului;

mărimea factorilor care pot acționa asupra produsului pe timpul manipulării, transportului și al depozitării; ƒ

tehnica de ambalare utilizată; ƒ

destinația produsului; ƒ

nivelul de dezvoltare și puterea economică, etc.

Tipuri de materiale folosite pentru ambalare

Materiale celulozice

Materialele celulozice dețin înca o pondere destul de importantă pe piața ambalajelor

(cca 40% din total). Principalii consumatori ai acestor materiale sunt agricultura și industria

alimentară.

Hârtia și cartonul se pretează bine la diverse tratamente fizico-chimice, precum și la

combinarea cu materiale de altă natură, asigurând îndeplinirea diverselor funcții impuse

ambalajelor. În acest sens, menționam câteva exemple:

hârtia utilizată pentru confecționarea ambalajelor poate fi netratată (inferioară,

obișnuită sau superioară), tratată (cerată, metalizată, acoperită cu polimeri etc.) sau specială

(creponată, anticorozivă etc.).

în cazul cartonului ondulat simplu, se practică tratarea hârtiei cu un amestec de

polietilenă, vinil, ceară (carton tip Pevimax Well) în scopul asigurării rezistenței la umezeală,

grăsimi și seuri;

cașerarea cartonului pe o parte cu hârtie, iar pe cealaltă parte cu folie de aluminiu

(carton tip Alco-papertex), obținându-se o rezistență superioară la lovire, fisurare, umezeală,

precum și o bună pretabilitate pentru prelucrare (tăiere, ștanțare, perforare etc.);

cartonul cașerat cu folie de polietilenă asociat cu folie de aluminiu este utilizat cu

succes la ambalarea produsele alimentare lichide ce necesită a fi închise ermetic și sterilizate

la temperturi foarte înalte (ex: sistemul Tetra-Pak);

Materiale plastice

Materialele plastice prezintă o puternică ascensiune în ponderea ambalajelor,

câstigând din ce în ce mai mult teren prin preluarea locului ambalajelor tradiționale. Ele se

găsesc într-o mare diversitate și au proprietăți deosebite ce conferă ambalajelor greutate foarte

redusă, suplețe sau rigiditate, opacitate sau transparenăa, forme foarte diferite, posibilitați de

reutilizare sau reciclare naturală sau artificială, proprietăți igienico-sanitare corespunzatoare.

Materialul plastic este un produs sintetic de natură organică, anorganică sau mixtă, care se poate modela usor, la cald sau rece, cu sau fară presiune; în alcătuirea sa intră compuși macromoleculari obținuți prin polimerizare, policondensare sau alte procedee similare.

Polietilena – are cea mai largă raspândire datorită prețului său scăzut. Poate fi:

de înaltă presiune, utilizată la realizarea de pungi, folii, saci și alte ambalaje suple

sau semirigide, precum și dopuri, capace, pahare etc.

de medie presiune, utilizată de exemplu pentru ambalarea dulciurilor;

de joasă presiune, care, datorită rezistenței mecanice ridicate (la sfâsiere, străpungere

etc.) și a unei permeabilități reduse (este adecvată etanșărilor dificile), se utilizează pentru

confecționarea recipienților cu o capacitate de pâna la 400 kg, a lăzilor, navetelor, foliei foarte

subțiri (8-10 μ) etc.

expandată – folosită la ambalare în special ca material de umplere, pentru asigurarea

protecției împotriva socurilor mecanice.

Policlorura de vinil (Polyvinylchloride – PVC) moale sau dură, se foloseste în industria alimentară preponderent sub formă de folii sau butelii.

Polistirenul (PS) este netoxic și insolubil, fiind frecvent utilizat la ambalarea produselor alimentare proaspete (iaurt, smântână, brânză etc.), a celor congelate, la preambalarea fructelor și legumelor etc. Polistirenul expandat “îmbracă” produsul ce necesită a fi protejat, creând în jurul său un strat antișoc, ușor și flexibil; de asemenea, are bune proprietăți fonoizolante dar și termice, fiind utilizat în camerele frigorifice.

Polipropilena (PP) se utilizează la confecționarea recipientelor alimentare pentru dulciuri, gustări, a lăzilor pentru transportul produselor calde de panificație, a legumelor, fructelor, peștelui congelat etc, a lăzilor cu pereți desparțitori pentru transportul buteliilor cu băuturi spirtoase, vin, bere, lapte, băuturi răcoritoare etc.

Principalele proprietăți ale polipropilenei, care o recomandă pentru confecționarea ambalajelor folosite în scopurile menționate, sunt: sudabilitate bună, rezistența la grăsimi și

uleiuri, impermeabilitate bună la mirosuri, rezistența chimică etc.

Polietilentereftalat-ul (PET) se utilizează la confecționarea buteliilor cu strat de acoperire din latex care împiedică (în foarte mare masură) pătrunderea oxigenului în băuturile carbogazoase și evacuarea bioxidului de carbon, contribuind astfel la prelungirea termenului de

valabilitate. Ambalajele de tip PET au început să se folosească pe scară largă în industria uleiului, a apei minerale, băuturilor răcoritoare, oțetului, băuturilor alcoolice etc.

Mai pot fi menționate materialele plastice compozite (complexe) obținute prin

asamblarea mai multor tipuri de materiale (tot de natură plastică sau și de altă natură). Materialele compozite au caracteristici superioare (rezultate din cumularea proprietaților

materialelor componente) fiind capabile să raspundaă unor nevoi specifice precum ambalarea

în vid, ambalarea în gaz inert, ambalarea produselor supracongelate etc.; sunt utilizate frecvent la ambalarea băuturilor alimentare.

Costul ambalajelor din materiale plastice ramâne înca destul de ridicat datorită

materiei prime (petrolul și derivatele sale) utilizate la confecționarea lor. Astfel, în cazul unor

produse precum margarina, lactatele, muștarul etc., ambalajul reprezintă 20% din costul de

producție, putând ajunge însa și la 70% în cazul apei minerale.

Materiale metalice

Materialele metalice sunt utilizate pe scară largă în țarile industrializate, ocupând un

loc important în confecționarea ambalajelor destinate industriei alimentare. Materialele

utilizate în acest scop sunt: oțelul, aluminiul și materialele combinate (material plastic, carton

și metal). La alegerea tipului de material metalic trebuie avute în vedere aspecte precum:

caracteristicile produsului ce urmează a fi ambalat și în special valoarea pH-ului

(produsele acide agresive pot da reacții chimice nedorite la contactul cu un anumit material metalic);

metoda de umplere a ambalajului (la cald, la rece, sub presiune), temperatura și timpul de sterilizare;

posibilitatea efectuării unor tratamente speciale.

Garanția menținerii calitații, conferită prin procedeele de conservare a alimentelor,

este dependentă de unele proprietăți ale ambalajului precum: etanseitate, impermeabilitate la

oxigen și vapori de apă, bariera pentru pătrunderea microorganismelor.

Cutiile metalice sunt supuse unor tratamente moderne pentru prevenirea unor

incidente precum: așa zis-ul “gust metalic” reclamat uneori de consumatori, dizolvarea

metalelor în produs, decolorarea produsului, declansarea unor reacții chimice între produs si

metal.

Aluminiul este un material cu proprietăți deosebite: este netoxic, are o greutate mică, nu

absoarbe lichidele sau grăsimile, nu favorizează dezvoltarea bacteriilor, asigură o impermeabilitate perfectă, prezintă o mare rezistență termică (poate fi sterilizat), este opac,

maleabil, poate fi atacat doar de soluții acide sau bazice foarte puternice. Aceste caracteristici îl

recomandă ca un excelent material ce poate fi utilizat singur sau în combinație cu alte materiale la confecționarea ambalajelor destinate alimentelor și bauturilor. Cu toate acestea, el deține o pondere redusă în totalul materialelor utilizate în acest scop, datorită costului sau ridicat (cca 51% din costul de producție în cazul dozelor pentru bere și băuturi racoritoare).

Lemnul si subprodusele sale

Lemnul este cel mai vechi material utilizat pentru confecționarea ambalajelor, datorită

bunei sale rezistențe la solicitările mecanice și la uzură. În ultimii ani însă, din cauza reducerii

exploatării masei lemnoase la nivel mondial, ponderea utilizării sale în industria ambalajelor a

scăzut considerabil (la 3-8% din total), fiind substituit din ce în ce mai mult cu materialele

plastice și cartonul ondulat.

Pe lângă aspectele de ordin economic, substituirea lemnului este datorată și altor

cauze. Astfel, în funcție de anumiți factori de influență (parametrii mediului înconjurator,

umiditatea proprie, vitezele de sorbție și desorbție, capacitatea calorică a produselor ambalate,

eventualele orificii de ventilație sau pori etc.) în structura sa se pot forma adevarate

microclimate favorabile dezvoltării microorganismelor și circulației insectelor.

De asemenea, lemnul are un conținut bogat în substanțe organice și anorganice (rășini,

Substanțe tanante, uleiuri eterice etc.) care pot influența caracteristicile organoleptice ale

produselor, motiv pentru care, este utilizat în special la confecționarea ambalajelor mari, de transport.

Sticla

Sticla este cel mai vechi material utilizat pentru confecționarea buteliilor și borcanelor

destinate ambalării produselor alimentare lichide și păstoase. Avantajele pe care le prezintă, o

recomandă ca material ideal pentru scopul menționat; astfel:

este un material igienic, ușor de spălat, dezinfectat și sterilizat;

este transparentă, permițând vizualizarea produsului de către consumator;

totodată poate fi și colorată, în cazul în care produsul necesită protecție împotriva radiațiilor luminoase;

nu influențează caracteristicile organoleptice ale produselor;

nu permite pătrunderea vaporilor, gazelor, lichidelor;

este inerta din punct de vedere chimic, neexistând riscul declanșșrii unor reacții

chimice la contactul cu constituienții produsului;

rezistă bine la presiuni interne ridicate, fiind recomandată pentru ambalarea

șampaniei, cidrului etc.;

materia primă folosită la obținerea sticlei este relativ ieftiăa și suficientă.

Datorită greutății mari și rezistenței slabe la șocurile mecanice și termice, sticla este

concurată puternic de materialele celulozice, plastice și metalice. Cu toate acestea, ultimele

realizări ale tehnologiilor de fabricație (sticla ultraușoară, subțire, rezistentă la șocuri termice

și incasabilă) deschid noi perspective ale utilizării sale ca material de ambalare.

Materialele auxiliare pentru producerea ambalajelor

Numărul acestora este foarte mare: coloranți, pigmenți, cerneluri, adezivi, etc. Aceste materiale influențează calitatea ambalajelor, atribuindu-le calități estetice și funcționale.

Un alt material auxiliar utilizat de această dată pentru consolidarea, adică creșterea rezistenței ambalajelor sunt benzile de balotare și adezivii.

O altă grupă o constituie materialele pentru amortizare și protecție împotriva șocurilor. Aceste materiale protejează împotriva șocurilor, a frecărilor și în unele cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Dintre materialele noi de amortizare putem aminti: cartonul ondulat, lâna minerală, materialele expandate și cele cu bule de aer.

O ultimă grupă de materialele auxiliare o constituie lacurile și vopselele. Acestea, pe lângă contribuția care o au la creșterea rezistenței ambalajelor la acțiunea factorilor atmosferici, măresc rezistența la coroziune, la razele solare, la schimbările de temperatură etc

Cerințe generale și specifice aplicabile ambalajelor

La fel ca și în cazul altor produse și pentru ambalaje s-a impus introducerea standardizării care permite raționalizarea producției și comercializării ambalajelor. Principalele cerințe ce trebuie sa le îndeplinească un ambalaj vor fi specificate în standarde.

Un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerințe:

să aibă masă și volum propriu reduse;

să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern;

să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat;

să nu prezinte miros și gust propriu;

să posede o rezistență mecanică cât mai ridicată;

să fie etanș față de gaze, praf, grăsimi;

să prezinte sau nu permeabilitate față de radiațiile luminoase;

să aibă formă, culoare, grafică atractive.

Ambalajul unui produs alimentar trebuie să asigure:

protecția produsului în timpul transportului, depozitării, manipulării și desfacerii, față de anumiți factori externi (temperatură, umiditate, lumină, praf, microorganisme sau insecte).

păstrarea integrității, cantității și calității produselor.

În normele de igienă privind alimentele și protecția sanitară a acestora, aprobate de Ordinul Ministerului Sănătății nr.611/3.04.1995 se menționează următoarele cerințe privitoare la ambalaje:

materialele din care se confecționează să aibă un grad ridicat de stabilitate fizico-chimică;

să nu influențeze caracteristicile organoleptice, fizico-chimice sau valoarea nutritivă a produsului alimentar cu care vine în contact în timpul prelucrării, manipulării, transportului sau păstrării acestuia;

să nu confere toxicitate produsului alimentar cu care vine în contact;

să asigure produsului alimentar o protecție eficientă față de alte impurități accidentale pe toată perioada prelucrării, păstrării și transportului produsului respectiv;

cernelurile și coloranții folosiți la imprimarea și colorarea materialelor de ambalaj care vin în contact cu produsul alimentar să fie avizate de Ministerul Sănătății;

nu este admisă folosirea la ambalarea alimentelor a cartonului provenit din deșeuri.

Pentru păstrarea salubrității produselor, este necesară respectarea următoarelor condiții igienico-sanitare:

depozitarea ambalajelor în condiții severe de curățenie;

folosirea ambalajelor confecționate din materiale rezistente la acțiunea microorganismelor și care să permită spălarea și dezinfectarea lor (în cazul celor reutilizabile);

alegerea ambalajelor să țină cont de compatibilitatea cu caracteristicile produsului.

Pentru păstrarea calității și securității alimentului, este necesară stabilitatea acestora față de produsul cu care vine în contact. În cazul utilizării materialelor pentru ambalarea produselor alimentare este necesar să se țină seama de faptul că prin contactul acestora cu produsele și prin

reacțiile chimice care intervin, materialele respective pot influența contaminarea microbiologică a alimentelor. În vederea înlăturării acestor fenomene nedorite este necesar ca materialele de ambalare să fie judicios alese, iar pentru prevenirea unor eventuale contaminări de ordin bacteriologic, ele trebuie curățate sau eventual sterilizate.

Microorganisme care pot fi prezente pe ambalaje

Alimentele, datorită bogăției lor în elemente nutritive, pot constitui adevărate medii de cultură pentru microorganisme, care prin multiplicarea lor în anumite condiții pot produce diferite transformări cu consecințe majore din punct de vedere calitativ și comercial pentru acestea, uneori chiar și pentru consumator.

Alimentele, pe parcursul întregului proces tehnologic, respectiv la ambalare și desfacere, sunt expuse diverselor surse de contaminare microbiană, în general cu microorganisme potențial patogene, cu risc crescut pentru consumator.

Ambalajele constituie o importantă sursă de contaminare prin contact, atât a materiei prime în prima fază a procesului tehnologic cât și a produsului finit. Microorganismele care pot fi prezente pe suprafața ambalajelor se pot grupa în două categorii: microorganisme saprofite și microorganisme patogene.

Microorganismele saprofite – se găsesc pe suprafața ambalajelor și provin cel mai des din aer și apă. Principalii germeni întâlniți sunt speciile: Pseudomonas, Micrococcus, Proteus, Streptococcus, Escherichia. Ca mucegaiuri se pot dezvolta: Mucor și Rhizopus.

Microorganismele patogene – cele mai întâlnite pe suprafața ambalajelor sunt: Salmonella, Escherichia coli enteropatogenă, S. aureus, Yersinia enterocolitica, Campylobacter jejuni, Clostridium perfringens, Clostridium botulinum, Listeria monocytogenes. Ambalajele sunt contaminate cel mai des cu Salmonella și Clostridium perfringens.

Evoluția microorganismelor care pot fi prezenete pe suprafața ambalajelor depinde de:

– factorii intrinseci ai ambalajului cum sunt structura, compoziția și pH-ul;

– factorii extrinseci repezentați de umiditatea relativă și temperatura atmosferei spațiului de depozitare.

O umiditate relativă ridicată, mai mare de 96%, favorizează dezvoltarea microbiană, iar una scăzută, între 85-95% se opune acestei dezvoltări și favorizează distrugerea unei părți din microorganismele de pe suprafața ambalajelor. Temperatura ridicată este un factor favorabil pentru multiplicarea bacteriilor. Scăderea temperaturii la nivel de refrigerare nu împiedică

dezvoltarea psihotrofilor, ci numai a termofililor și a mezofililor.

Consecințele multiplicării microorganismelor pe suprafața ambalajelor pot fi de ordin economic – alterarea și sanitar – provocarea de toxiinfecții.

Microorganismele se pot dezvolta pe suprafața ambalajelor, iar prin contactul cu alimentele le infestează și pe acestea. Ele sunt dăunătoare și denaturează produsul, de asemenea produc îmbolnăviri la om atunci când gradul de contaminare al alimentului respectiv este mare. Starea de boală poate apare în scurt timp de la ingerarea alimentului, de la 2 până la 12 ore și se caracterizează prin stări de vomă, diaree, dureri abdominale acute iar în funcție de cantitatea de substanță toxică ingerată și de starea organismului, efectul poate fi letal.

În general, microorganismele au nevoie de aer, căldură și umiditate pentru a exista și a se înmulți. În acest caz există mai multe posibilități de a le controla evoluția prin: modificarea umidității (deshidratare); prelucrare termică și eliminarea aerului (condiționare în conserve); reducerea temperaturii (refrigerare și congelare); transformarea alimentului în produs impropriu

dezvoltării microbiologice (sărare, afumare, murare, adăugare de zahăr).

Membranele, cele naturale (conservate prin sărare) au o încărcătură microbiană ridicată deoarece au venit în contact cu microbiota intestinului (bacterii coliforme și alte bacterii de putrefacție). Din punct de vedere microbiologic membranele artificiale au o încărcătură foarte redusă și deci nu contribuie la încărcarea produsului cu microorganisme de alterare.

Este necesar ca operatorii din sectorul alimentar care tratează stomacuri, vezici și intestine să asigure respectarea următoarelor cerințe:

Intestinele, vezicile și stomacurile de animale pot fi introduse pe piață numai în cazul în care: provin de la animale sacrificate într-un abator și despre care s-a constatat, după efectuarea inspecției veterinare ante-mortem și post-mortem, că sunt proprii pentru consumul uman; sunt sărate, opărite sau uscate; și sunt luate măsuri eficiente, pentru evitarea recontaminării.

Este necesar ca stomacurile, vezicile și intestinele tratate care nu pot fi păstrate la o temperatură ambientă să fie depozitate, până la expediere, în stare refrigerată în instalații destinate acestei utilizări. În special produsele care nu sunt nici sărate nici uscate trebuie păstrate la o temperatură care nu este mai mare de 3°C.

Prevederi legislative privind materialele destinate să vină în contact cu alimentele

Principalele Regulamente ale Comisiei Europene privind materialele și obiectele destinate să vină în contact cu alimentele sunt: Regulamentul CE nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004; Regulamentul CE nr.450/2009 al Comisiei din 29 mai 2009; Regulamentul CE nr. 2023/2006 din 22 decembrie 2006.

Aceste Regulamente stabilesc un cadru general pentru materialele și obiectele destinate să intre în contact cu produsele alimentare. Scopul lor este acela de a asigura funcționarea eficientă a pieței interne în ceea ce privește introducerea pe piața comunitară a materialelor și a obiectelor destinate să vină în contact direct sau indirect cu produsele alimentare și de a constitui, în același timp, o bază pentru asigurarea unui nivel înalt de protecție a sănătății oamenilor și a intereselor consumatorilor.

Regulamentul (CE) Nr. 1935/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 octombrie 2004

Ambalajele care fac obiectul acestor reglementări sunt: materiale și obiecte active și inteligente; adezivi; ceramică; plută; cauciuc; sticlă; rășini schimbătoare de ioni; metale și aliaje; hârtie și carton; materiale plastice; cerneluri tipografice; celuloză regenerată; silicon; textile; lacuri și produse peliculogene; ceară; lemn.

Regulamentele se aplică materialelor și obiectelor, inclusiv materialelor și obiectelor inteligente (care prelungesc durata de conservare a unui aliment sau oferă informații privind prospețimea acestuia – de exemplu, un ambalaj inteligent își poate schimba culoarea dacă alimentul este alterat).

Prevederile nu se aplică: materialelor și obiectelor care sunt furnizate ca obiecte de anticariat; materialelor de acoperire sau de învelire, cum ar fi materialele destinate să acopere crusta brânzeturilor, preparatele din carne sau fructele, care fac parte din produsul alimentar și pot fi consumate împreună cu acesta; instalațiilor fixe publice sau private de alimentare cu apă.

Orice material sau obiect destinat să vină în contact direct sau indirect cu produsele alimentare trebuie să fie suficient de inert încât să împiedice transferul de substanțe constitutive către produsele alimentare în cantități suficient de mari pentru a pune în pericol sănătatea oamenilor sau să provoace o modificare inacceptabilă în compoziția alimentului sau o alterare a

proprietăților sale organoleptice.

Materialele și obiectele active destinate să vină în contact cu produsele alimentare pot să modifice compoziția sau proprietățile organoleptice ale alimentelor numai cu condiția ca modificările să fie conforme cu dispozițiile comunitare aplicabile produselor alimentare, cum ar fi dispozițiile Directivei 89/107/CEE privind aditivii alimentari. În special substanțele cum sunt aditivii alimentari încorporați intenționat în anumite materiale și obiecte active destinate să vină în contact cu produse alimentare în vederea eliberării în produsele alimentare ambalate sau în mediul înconjurător al acestor produse alimentare ar trebui să fie autorizate în conformitate cu dispozițiile comunitare relevante aplicabile produselor alimentare.

Trasabilitatea materialelor și a obiectelor destinate să vină în contact cu produsele alimentare ar trebui să fie asigurată în toate etapele, pentru a facilita controlul, retragerea produselor cu defecte, informarea consumatorului și atribuirea de responsabilități. Operatorii economici trebuie să aibă posibilitatea de a identifica întreprinderile care au furnizat sau cărora le-au fost furnizate materialele și obiectele, sens în care trebuie să dispună de sisteme și proceduri să le permită aceasta.

Trasabilitatea oferă astfel posibilitatea de a urmări traseul unui material sau obiect de-a lungul tuturor etapelor de fabricație, prelucrare și distribuție. Materialele și obiectele care sunt introduse pe piață în Comunitate pot fi identificate printr-un sistem adecvat care permite trasabilitatea lor prin etichetare sau prin documente sau informații relevante.

Regulamentul (CE) Nr. 450/2009 al Comisiei din 29 mai 2009

Regulamentul (CE) nr. 450/2009 al Comisiei din 29 mai 2009 stabilețe regulile specifice pentru materialele și obiectele active și inteligente care trebuie aplicate în plus față de cerințele generale stabilite în Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 în scopul utilizării lor în siguranță pentru eliminarea diferențelor dintre legislațiile statelor membre referitoare la materialele care intră în contact cu produsele alimentare.

Prin materiale și obiecte inteligente se înțelege materialele și obiectele care monitorizează starea produselor alimentare ambalate sau mediul în care se află produsele alimentare iar prin materiale și obiecte active, materiale și obiecte care sunt destinate să prelungească durata de conservare sau să mențină sau să îmbunătățească starea produselor alimentare ambalate; acestea sunt proiectate să încorporeze deliberat componente care ar elibera substanțe în produsele alimentare ambalate sau în mediul în care se află produsele alimentare sau care ar absorbi substanțe din produsele alimentare ambalate sau din mediul în care se află produsele alimentare. Substanțele active eliberate sunt substanțele care sunt destinate să fie eliberate din materiale și obiecte active eliberatoare în sau pe produsele alimentare ambalate sau în mediul în care se află produsele alimentare și care îndeplinesc un rol în produsul alimentar.

Materialele și obiectele active și inteligente pot fi compuse dintr-unul sau mai multe straturi sau părți de diferite tipuri de materiale, cum ar fi: plastic, hârtie și carton sau învelișuri și lacuri. Materialele și obiectele active pot încorpora în mod deliberat substanțe care sunt destinate să fie eliberate în produsele alimentare. Întrucât aceste substanțe sunt incluse în mod intenționat în produsele alimentare, ar trebui utilizate numai în condițiile stabilite în dispozițiile comunitare sau de drept intern relevante cu privire la utilizarea substanțelor respective în produsele alimentare. Aditivii și enzimele alimentare ar putea, de asemenea, să fie grefate sau imobilizate pe material și să aibă o funcție tehnologică în produsele alimentare.

Sistemele de ambalare inteligente oferă utilizatorului informații cu privire la starea produselor alimentare și nu ar trebui să elibereze constituenți din componența lor în produsele alimentare. Sistemele inteligente pot fi amplasate pe suprafața exterioară a ambalajului și pot fi separate de produsele alimentare printr-o barieră funcțională, care este o barieră situată în interiorul materialelor sau obiectelor care intră în contact cu produsele alimentare, care împiedică migrarea substanțelor din spatele acestei bariere în produsele alimentare. În spatele unei bariere funcționale, se pot utiliza substanțe neautorizate, cu condiția ca ele să îndeplinească anumite criterii și migrarea lor să rămână inferioară unei limite de detecție stabilite.

Regulamentul Comisiei (CE) Nr. 2023/2006 din 22 decembrie 2006

Regulamentul (CE) nr.2023/2006 stabilește reguli privind buna practică de fabricație (BPF) pentru grupurile de materiale și obiecte destinate să vină în contact cu produse alimentare și combinațiile acestor materiale și obiecte sau materialele și obiectele reciclate utilizate în respectivele materiale și obiecte. Partea care nu vine în contact cu produsul alimentar reprezintă suprafața materialului sau a obiectului care nu este în contact diresct cu produsul alimentar.

Buna practică de fabricație, reprezintă acele aspecte ale asigurării calității care garantează că materialele și obiectele sunt produse controlate în mod consecvent pentru a asigura conformitatea cu regulile aplicabile și cu standardele de calitate corespunzătoare utilizării pentru care sunt destinate, astfel încât să nu pericliteze sănătatea oamenilor sau să nu producă o modificare inacceptabilă a compoziției produselor alimentare sau să nu producă o alterare a caracteristicilor organoleptice ale acestora. Asigurarea calității se realizează printr-o serie de măsuri organizatorice și de documentare, luate în scopul asigurăii că materialele și obiectele asigură conformitatea cu regulile aplicabile și cu standardele de calitate necesare utilizării pentru care sunt destinate.

Toți operatorii economici trebuie să asigure un management eficient al calității propriilor operațiuni de fabricație. Operatorul economic trebuie să stabilească și să pună în aplicare respectarea unui sistem de asigurare a calității eficient și documentat. Sistemul respectiv trebuie: să ia în considerare caracterul adecvat al personalului, cunoștințele și competențele acestuia, precum și organizarea spațiilor și a instalaților astfel încât să asigure conformitatea materialelor și obiectelor finite cu regulile aplicabile; să fie aplicat luându-se în considerare mărimea întreprinderii conduse de operator, astfel încât să nu constituie o povară excesivă pentru întreprindere.

Regulile se aplică tuturor materialelor și obiectelor destinate să vină în contact cu produse alimentare și au fost destinate acestui scop, sau a celor despre care se poate prevedea că vor veni în contact cu produse alimentare sau că își vor transfera părțile componente către produsele alimentare în condiții de utilizare normale sau previzibile.

Capitolul II

CERCETĂRI PROPRII

Număr și tipuri de probe afluite pentru examenele de laborator

În perioada 1.01 – 31.05.2018 în cadrul LSVSA Brașov s-au afluit un număr de 46 de probe ambalaje din 4 unități, după cum urmează: (Tabelul 2.1. și Graficul 2.1.)

Tabelul 2.1.

Numărul de probe prelevate din perioada 1.01 – 30.05.2018

Graficul 2.1

Numărul de probe prelevate din perioada 1.01- 30.05.2018

Probele au fost afluite din 4 unități de procesare de pe raza județului Brașov, acestea fiind constituite din cutisin cu diferite utilizări (ambalare salamuri, parizer și tobă), peturi de diferite dimensiuni, pungi de ambalare carcase de pasăre, folie transparentă și caserole de polistiren și plastic. (Fig. 2.1, 2.2…………)

Fig. 2.1. Cutisin – Poliamidă Cooper Fig. 2.2. Peturi din plastic

pentru ambalarea diferitelor tipuri

de salam

Fig. 2.3. Folie transparentă Fig. 2.4. Pungi de polietilenă

Fig. 2.5. Caserolă din plastic (original) Fig. 2.6. Caserole polistiren

Fig. 2.7. Pungi de plastic folosite pentru

refrigerarea produselor

Managementul probelor

Exemplificare prelevare probe de ambalaje

Membrane artificiale – se recoltează prin sondaj porțiuni însumând minim 2 m liniari.

Recipiente – se recoltează prin sondaj un număr minim de 5 și maxim de 10.

Materiale de ambalaj – (folii de material plastic, hartie pergaminată, tăvițe polistiren, ș.a.)

Se vor recolta prin sondaj un număr minim de 5 și maxim de 10 unități de ambalaj. Pentru ambalarea și sigilarea acestor recipiente se utiliză ambalaje de polietilenă de uz alimentar, aflate la prima utilizare.

Recipiente de sticlă, metal și material plastic.

Materiale – ser fiziologic steril sau apă distilată, sterilă; recipiente supuse controlului microbiologic.

Tehnica de lucru – în recipientul de controlat se introduce aseptic lichidul de spălare sterilizat, adus de inspector/operator de la laborator. Cantitatea de lichid de spălare va fi egală cu 1/100 din capacitatea recipientului de controlat (de ex. 10 ml pentru un recipient de 1 l, 50 ml pentru unul de 5 l). Prin urmare, 1 ml lichid de spălare reprezintă 100 ml din capacitatea recipientului. Se vor utiliza un numar suficient de recipiente, astfel încât capacitatea lor totală să fie de 1 l.

Recipientul se acoperă cu capacul propriu sau cu altele improvizate, dar sterilizate, se agită bine prin mișcări în sensuri diferite, în așa fel încât lichidul de spălare să treacă prin același loc de cel puțin 10 ori.

Se recoltează lichidul de spalare în mod aseptic, în vasele din care a provenit și se transportă rapid la laborator pentru a fi introdus imediat în lucru.

Ca alternativă, dacă nu pot fi asigurate condiții stricte de asepsie în timpul operațiunilor descrise (spălare și prelevare a lichidului de spălare), este preferabilă prelevarea în condiții de asepsie a recipientelor și expedierea lor la laborator. Pentru ambalarea și sigilarea acestor recipiente se pot utiliza ambalaje de polietilenă de uz alimentar, aflate la prima utilizare.

Pentru controlul microbiologic al recipientelor, se vor recolta prin sondaj un număr minim de 5 și maxim de 10 recipiente, cu precizarea că este necesar ca în cazul ambalajelor de capacitate redusă, să se recolteze suficiente recipiente, astfel încât capacitatea lor totală să fie de minim 1 litru.

Prelevarea probelor de ambalaje se realizează numai de către personal instruit. În vederea prelevării probelor specialistul va avea asupra sa:

materialele necesare prelevării (mănuși, pungi din plastic sterile, special destinate acestui scop);

etichete autoadezive;

sigilii;

procesul-verbal de recoltare a probelor;

containere/ recipiente adecvate pentru ambalarea și transportul probelor la laborator.

În momentul prelevării, specialiștii vor măsura temperatura la suprafața/ profunzimea probelor, iar temperatura se înregistrează în cererea de analiză.

Ambalarea probelor

Probele trebuie să fie prelevate în recipiente inerte și curate, care să confere protecție adecvată împotriva contaminării externe și deteriorării probei în timpul transportului (ex. pungi de plastic sterile, special destinate acestui scop), să aibă facilitatea de închidere etanșă și de redeschidere ușoară, rezistență la șocuri mecanice sau alte deteriorări intenționate sau accidentale.

În cazul probelor formate din mai multe eșantioane, fiecare eșantion trebuie introdus separat într-o pungă și apoi într-un sac din plastic etichetat cu numărul unic/de cod al probei, pentru a menține integritatea lor și a asigura trasabilitatea acestora.

Ambalajele trebuie să fie concepute astfel încât să se prevină substituirea, contaminarea și degradarea probelor. În acest sens, ambalajele trebuie să fie sigilate de către specialistul care a efectuat prelevarea probelor.

Transportul probelor

Lichidul de spălare recoltat aseptic, se va ambala în condiții care să asigure integritatea și se expediază la laborator, în condiții de refrigerare (2- 4°C) în cel mai scurt timp posibil astfel încât intervalul scurs între prelevare și introducerea în lucru, să nu depășească 24 ore. În situația în care se vor preleva direct recipiente, acestea ambalate, etichetate și sigilate se vor expedia la laborator în maximum 24 de ore.

Recepția, înregistrarea și asigurarea confidențialității eșantioanelor

Constă în controlul eșantionului pentru a se asigura că are toate calitățile necesare pentru executarea analizelor. La recepția probei în laborator se urmărește:

verificarea de către persoana responsabilă cu primirea probelor a documentelor însoțitoare;

cererea de analiză – prin care clientul (oficial sau privat) specifică ce analize dorește să fie executate;

fișa tehnică a produsului de analizat;

verificarea cantitativă a eșantioanelor prin: numărarea probelor în ambalaj individual original (cazul cutiilor de conserve sau similar);

cântarirea sau aprecierea volumetrică, în cazul probelor care nu sunt prezentate în ambalaj individual original, ci în ambalaj colectiv sigilat.

Se confruntă datele din documentele de însoțire ale probelor cu eșantioanele trimise, modul cum au fost transportate și starea termică în care se prezintă.

După efectuarea tuturor verificărilor se fac înregistrările corespunzătoare în sistemul informatic destinat managementului complet a activității de laborator (ex. Sistemul LIMS și în registrul unic de primiri probe).

Eșantioanele (probele) sosite în laborator sunt înregistrate la compartimentul primiri probe, unde li se dă un număr de înregistrare pentru fiecare eșantion.

Pentru testele de competență/interlaborator se stipulează și nr. de înregistrare primit de la secretariat de către testele de competență sau interlaborator

Depozitarea probelor

Până la transmiterea pe flux, probele sunt depozitate în cadrul compartimentului primiri probe la temperatura de 4°C sau la temperatura camerei în funcție de natura produsului alimentar.

Prioritizarea introducerii probelor în lucru

Se face având în vedere următoarele aspecte ale solicitărilor: analize de confirmare, probe cu suspiciune, exporturi, situații tehnice deosebite, perisabilitatea probelor, ordinea intrării în laborator, altele.

Probele primite în vederea testării microbiologice se introduc în lucru în cel mai scurt timp posibil, cu precizarea că intervalul maxim este de 24 ore de la momentul primirii, respectiv maximum 48 ore din momentul prelevării lor.

Criterii de refuzare a probelor

Eșantioanele (probele) sunt refuzate la nivelul laboratoarelor de diagnostic în următoarele situații:

neconcordanța înscrierilor din documentele de însoțire a probelor cu eșantioanele trimise;

cantitate insuficientă de probă;

matrici necorespunzătoare pentru examenul solicitat;

produse transportate necorespunzător, fără respectarea regimului termic impus sau a altor condiții specifice;

probe nesigilate sau neasigurate (pentru cele venite in control oficial);

lipsa documentelor însoțitoare.

După înregistrare, eșantioanele (probele) sunt dirijate către laboratoarele de analiză din servicii/birouri în funcție de examenul solicitat.

Pentru probele refuzate se va preciza motivul refuzului în registrul de probe refuzate. Aceste probe vor fi ecarisate sau returnate prin delegat.

Documente utilizate în activitatea de prelevare

Etichetarea

Probele trebuie să fie clar (vizibil și lizibil) și unic identificate, prin etichetare. Fiecare unitate ce compune proba se va identifica prin numerotare: număr de forma x / y,

unde:

x = numărul unității de probă 1, 2, 3, sau 4;

y = numărul probei formată din x unități.

Ambalajul final ce reunește toate unitățile unei probe, va fi etichetat. Eticheta trebuie să conțină cel puțin următoarele date: numarul probei (în situația în care sunt prelevate mai multe probe cu un singur proces verbal de prelevare); tipul probei (ex: cutisin, folie plastic, etc.) numărul lotului din care s-a făcut prelevarea; numărul Procesului verbal de prelevare; data și ora efectuării prelevării; locul de prelevare; temperatura probei; numărul sigiliului, etc.

În vederea asigurării integrității etichetei și a înscrisului până la destinație, eticheta va fi protejată prin aplicarea unui strat de bandă adezivă transparentă.

Ulterior, probele se sigilează în așa fel încât deschiderile neautorizate să fie detectabile (pentru a nu fi posibilă substituirea produsului sau contaminarea lui). Numărul sigiliului aplicat va fi menționat în Procesul verbal de prelevare.

Fig. 2.8. Eticheta probelor

Cererea de analiză

După fiecare procedură de recoltare a probelor se va întocmi o cerere de analiză, avându-se în vedere următoarele: denumirea și adresa autorității competente care a efectuat recoltarea; numele specialistului sau codul de identificare; codul (numărul) oficial al probei; data recoltării; numele și adresa proprietarului sau persoanei care are în păstrare ambalajele; numărul de autorizare al unității; examenele solicitate; motivele cererii de analiză și explicații care ar putea orienta cercetările, mențiuni speciale – date suplimentare (ca de exemplu: destinația produsului, condițiile de păstrare a produsului până la primirea buletinului de analiză și altele).

Echipamente utilizate pentru realizarea prelevării

Anterior desfășurării activității de prelevare a probelor în vederea testării lor microbiologice, inspectorul are în vedere asigurarea următoarelor dotări necesare:

echipamentul individual de protecție;

echipamentele și instrumentele sterile pentru prelevare;

recipiente sterile pentru prelevare și transportul probelor;

echipamente de măsură și control – termometru verificat metrologic;

lăzi frigorifice – ambalaje pentru transportul probelor, care să asigure temperatura de conservare a acestora până la laboratorul de destinație, precum și condiții de transport pentru ca proba să nu fie deteriorată, sigiliul să rămână intact.

Pentru examenul microbiologic se folosesc pentru prelevare instrumente sterilizate, iar probele prelevate se ambalează în recipiente sterilizate (pentru unități) sau în pungi de polietilenă de uz alimentar (pentru proba finală). Pentru prelevarea fiecărei probe se folosesc alte instrumente sterilizate. Prelevarea succesivă a mai multor probe trebuie să se facă în așa fel încât să nu se amestece părți din acestea, sau să nu se contamineze între ele.

Materialele necesare prelevării probelor de apă (recipientele de recoltare) și plăcile Petri cu mediu nutritiv pentru determinări microbiologice din mediul ambiant sunt puse la dispoziția inspectorului de către laboratorul din cadrul DSVSA județene și a municipiului București.

Celelalte materiale, instrumente și ambalaje pentru unități/probe sunt asigurate de către DSVSA județeană și a municipiului București, ele trebuind să fie sterile în momentul efectuării prelevării. Pentru asigurarea transportului probelor în condiții optime, cu menținerea temperaturii probelor la un nivel constant, se folosesc lăzi frigorifice.

Ecarisarea probelor

Probele sunt predate pe baza unui “Bon de predare la ecarisare” și sunt înregistrate în “Registrul de evidență predare la ecarisare” și apoi denaturate în prezența celui care face predarea. Acestea sunt depozitate în lăzi frigorifice, prevăzute cu lacăt, până la ridicarea spre ecarisare. Ecarisarea deșeurilor se realizează, pe baza unui contract, de către societăți specializate. Derularea activitătii de ecarisare este urmarită de responsabilul desemnat.

Metode de diagnostic microbiologic utilizate

În conformitate cu procedura ANSVSA de prelevare a probelor în vederea testării microbiologice la ambalajele prelevate s-au efectuat următoarele analize microbiologice: (Tabelul 2.2.).

Tabelul 2.2.

Analize microbiologice efectuate la probele de ambalaje prelevate

Managementul probelor

Controlul microbiologic al recipientelor (de sticlă, metal, material plastic)

Materiale: ser fiziologic steril sau apă distilată, sterilă; recipiente supuse controlului microbiologic.

Tehnica de lucru:

In recipientul de controlat se introduce aseptic lichidul de spălare sterilizat, adus de inspector/operator de la laborator. Cantitatea de lichid de spălare va fi egală cu 1/100 din capacitatea recipientului de controlat (de ex. 10 ml pentru un recipient de 1 l, 50 ml pentru unul de 5 l). Prin urmare, 1 ml lichid de spălare reprezintă 100 ml din capacitatea recipientului. Se vor utiliza un numar suficient de recipiente, astfel incat capacitatea lor totală să fie de 1 l.

Recipientul se acoperă cu capacul propriu sau cu altele improvizate, dar sterilizate, se agită bine prin mișcări în sensuri diferite, în așa fel încât lichidul de spălare să treacă prin același loc de cel puțin 10 ori.

Se recoltează lichidul de spalare în mod aseptic, în vasele din care a provenit și se transportă rapid la laborator pentru a fi introdus imediat în lucru.

Ca alternativă, dacă nu pot fi asigurate condiții stricte de asepsie în timpul operațiunilor descrise (spălare și prelevare a lichidului de spălare), este preferabilă prelevarea în condiții de asepsie a recipientelor și expedierea lor la laborator. Pentru ambalarea și sigilarea acestor recipiente se pot utiliza ambalaje de polietilenă de uz alimentar, aflate la prima utilizare.

Pentru controlul microbiologic al recipientelor, se vor recolta prin sondaj un număr minim de 5 și maxim de 10 recipiente, cu precizarea că este necesar ca în cazul ambalajelor de capacitate redusă, să se recolteze suficiente recipiente, astfel încat capacitatea lor totală să fie de minim 1 litru.

Transportul și păstrarea probelor

Lichidul de spălare recoltat aseptic, se va ambala în condiții care să asigure integritatea și se expediază la laborator, în condiții de refrigerare (2-4°C) în cel mai scurt timp posibil astfel încat intervalul scurs între prelevare și introducerea în lucru, să nu depășească 24 ore. În situația în care se vor preleva direct recipiente, acestea ambalate, etichetate și sigilate se vor expedia la laborator în maximum 24 de ore.

Controlul microbiologic al unor materiale de ambalaj – (folii de material plastic, hartie pergaminată, tăvițe polistiren, ș.a.)

Se vor recolta prin sondaj un număr minim de 5 și maxim de 10 unități de ambalaj. Pentru ambalarea și sigilarea acestor recipiente se utiliză ambalaje de polietilenă de uz alimentar, aflate la prima utilizare.

Transportul și păstrarea probelor

Probele prelevate, ambalate, etichetate și sigilate se vor expedia la laborator în maximum 24 de ore.

Determinarea numărului total de germeni aerobi

În vederea detecției Numărului Total de Germeni Aerobi, s-au expertizat un număr de 46 probe, după cum urmează: (Tabelul 2.3.)

Tabelul 2.3.

Numărul de probe analizate în vederea detecției NTG

Documente de referință

SR EN ISO 4833/2003 – Metodă orizontală pentru enumerarea microorganismelor. Tehnică de numărare a coloniilor la 30șC.

Medii de cultură și soluții de diluare

Agar pentru numărare – PCA (Plate Count Agar). Acesta conține: digest enzimatic pentru cazeină 5,0g, extract de drojdie 2,5g, glucoză anhidră (C6H12O6) 1,0g, agar 9 – 18g și apă 100 ml. La examinarea produselor lactate se adaugă 1,0g lapte praf degresat pe un litru de mediu de cultură. Laptele praf degresat trebuie să nu conțină substanțe inhibitoare. (Fig. 2.9.)

Fig. 2.9. Mediu de cultură PCA – Pulbere deshidratată

Preparare – pentru preparare în caz că se utilizează mediu complet deshidratat disponibil comercial se respectă instrucțiunile producătorului. După preparare este necesar să se regleze pH-ul dacă este necesar, în așa fel încât după sterilizare să fie 7,0±2 la 25oC. (Fig. 2.10.)

Fig. 2.10. Mediu de cultură PCA – determinare pH

Distribuție – se repartizează mediul în eprubete, în cantități de 12 – 15 ml/ eprubetă, sau în flacoane sau sticle cu capacitatea de până la 500 ml.

Sterilizare – se sterilizează la autoclav la 121oC timp de 15 minute.

Păstrare – dacă mediul se folosește imediat, se răcește înainte de folosire pe o baie de apă (aptă de a opera de la 44 la 47 oC). În caz contrar se păstrează la întuneric la temperatura de 3± 2oC pentru maxim 3 luni, în condiții care să nu provoace nici o modificare a compoziției sau proprietăților.

Înainte de începerea examenului microbiologic, pentru a evita orice întârziere la turnarea mediului și înainte de folosire, se topește complet mediul, apoi se răcește pe o baie de apă între 44 – 47 oC.

Pentru a verifica temperatura mediului se recomandă să se pună un termometru într-o porțiune de soluție de control ce conține 15g/l agar, într-un container separat, identic cu cel folosit pentru mediu. Soluția de control trebuie să fie supusă la aceleași operații de încălzire și răcire ca și mediul.

Echipamente de diagnostic și materiale consumabile utilizate

Etuvă – pentru sterilizarea uscată a sticlăriei;

Autoclav – pentru sterilizarea mediilor de cultură; (Fig. 2.11)

Autoclav – pentru sterilizarea materialelor infectate;

Incubator apt de a opera la 30o±1oC;

Incubator apt de a opera la 37o±1oC;

Cutii Petri din sticlă sau plastic, cu diametrul de 90 – 100 mm;

Pipete cu capacitate de 1 ml;

Baie de apă, aptă de a opera de la 44 – 47 oC;

Echipament de numărare a coloniilor, prevăzut cu lentile de mărire cu putere corespunzătoare de circa 1,5x și un dispozitiv de numărare mecanic sau electronic digital;

pH – metru, având o acuratețe a etalonării de 0,1 unități de pH la 25oC;

Eprubete, flacoane sau sticle de capacitate corespunzătoare nu mai mare de 500 ml;

Lampă – radiații U.V. cu efect bactericid pentru sterilizarea aerului încăperilor și a suprafețelor de lucru.

Fig. 2.11. Autoclav

Principiul metodei

Prepararea a două plăci turnate prin folosirea unui mediu de cultură specific și a unei cantități specificate de probă, dacă produsul inițial este lichid sau a unei cantități specificate de suspensie inițială în cazul altor produse. Prepararea în aceleași condiții, a altei perechi de plăci turnate, folosind diluțiile decimale ale probei sau ale suspensiei inițiale. Incubarea plăcilor Petri în condiții de aerobioză timp de 72 de ore la temperatura de 30oC. Calcularea numărului de microorganisme pe ml sau pe g de probă din numărul de colonii obținute pe plăcile selectate.

Metodologia de lucru

Eșantionare

Este important ca laboratorul să primească un eșantion care este cu adevărat reprezentativ și care să nu fi fost deteriorat sau modificat în timpul transportului sau depozitării.

Pregătirea probei

Exemple: (Fig. 2.12 și 2.13.)

Fig. 2.12. Pregătirea probei Fig. 2.13. Pregătirea probei

Pregătirea eșantionului pentru analiză și a diluției inițiale

Inoculare și incubare

Se iau două cutii Petri sterile. Se transferă în fiecare cutie cu ajutorul unei pipete sterile 1 ml probă. (Fig.2.14 și 2.15)

Fig. 2.14. Prelevarea unui ml din proba Fig. 2.15. Efectuarea de diluții seriate

de analizat și depunerea acestuia în consecutive (10-1 – 10-6)

placa Petri

Se iau alte 2 cutii Petri sterile. Se transferă în fiecare cutie cu ajutorul altei pipete sterile 1 ml din diluția10-1 (produse lichie) sau 1 ml din diluția10-1 (alte produse). Dacă este necesar se repetă procedura cu diluțiile următoare, folosind o nouă pipetă sterilă pentru fiecare diluție decimală. Se selectează numai etapele diluțiilor critice (cel puțin două diluții decimale consecutive) pentru inocularea plăcilor Petri care vor da între 15 și 300 colonii pe placă.

Se toarnă de la 12 – 15 ml agar la 44 – 47 oC în fiecare placă Petri. Timpul scurs între sfârșitul preparării suspensiei inițiale (sau a diluției 10-1 dacă produsul este lichid) și momentul când mediul este turnat în plăci nu trebuie să depășească 45 mimute.

Se amestecă atent inoculul cu mediul prin rotirea plăcii Petri și se lasă amestecul să se solidifice prin lăsarea plăcilor Petri pe o suprafață orizontală rece.

După solidificare completă și numai în cazul în care se suspectează că produsul examinat conține microorganisme ale căror colonii pot suprapopula suprafața mediului, se toarnă circa 4 ml mediu de acoperire la 44 – 47 oC pe suprafața mediului de inoculare. Se lasă să se solidifice pe o suprafață orizontală rece.

Se întorc plăcile pregătite cu fața în jos și se pun la incubator la 30o±1oC pentru 72h±3h. Nu se suprapun mai mult de șase plăci pe coloană. Coloanele cu plăci trebuie să fie separate unele de altele și de pereții și partea superioară a incubatorului.

Numărarea coloniilor

După perioada de incubare (72h±3h), se numără coloniile de pe plăci, folosind dacă este necesar echipamentul pentru numărarea coloniilor. (Fig. 2.16.)

Fig. 2.16. Numărător semiautomat de colonii

Este necesar ca coloniile mici să fie încluse în numărare, dar este esențial ca operatorul să evite confundarea particulelor înșelătoare de material nedizolvat sau precipitat din plăci cu colonii mici. Se examinează atent obiectele înșelătoare, folosind o mărire mai mare dacă este necesar, pentru a distinge coloniile de materiale străine.

Coloniile extinse se vor considera o singură colonie. Dacă mai puțin de un sfert din placă este acoperită de extinderi, se numără coloniile de pe partea neafectată a plăcii și se calculează numărul corespunzător pentru toată placa. Dacă mai mult de un sfert este acoperită cu colonii extinse nu se ia în considerare numărătoarea. (Fig. 2.18.)

Fig. 2.17. Probă martor Fig. 2.18. < 9 ufc/g sau ml

Formule de calcul și interpretarea rezultatelor

Metoda de calcul

Pentru numărătoare se utilizează cutiile ce conțin cel mult 300 de colonii și cel puțin 15 colonii.

Numărul de microorganisme pe ml sau gram de produs, N, se calculează, ca medie ponderată cu următoarea formulă:

C

N = ––––––––

(n1 + 0,1 n2) x d

unde: C – suma coloniilor numărate în toate cutiile reținute

n1 – numărul cutiilor reținute la prima diluție

n2 – numărul cutiilor reținute la a doua diluție

d – factorul de diluție corespunzător primei diluții

Exemplu:

O numărătoare de microorganisme obținute la 30°C a dat următoarele rezultate:

la prima diluție reținută 10-2: 168 și 215 colonii

la a doua diluție reținută 10-3: 14 și 25 de colonii

C 168 + 215 + 14+ 25 422

N = –––––––––––-= _________________ =________= 19.182

(n1 + 0,1 n2 ) x d [2+(0,1×2)]x10-2 0,022

Se rotunjește la două cifre semnificative adică 19.000.

Estimarea numerelor mici

Dacă cele două cutii la nivelul eșantionului de analizat (produse lichide) sau al diluției inițiale (alte produse) conțin mai puțin de 15 colonii se face media aritmetică, „m” a coloniilor numărate în cele două cutii. Rezultatul se dă sub forma:

număr de microorganisme estimat pe ml:

NE = m(produse lichide)

număr de microorganisme estimat pe gram:

NE = m x d-1 (alte produse), în care „d” este factorul de diluție al diluției inițiale.

Dacă cele două cutii corespunzătoare eșantionului de analizat (produse lichide) sau diluției inițiale (alte produse) nu conțin nici o colonie rezultatul se dă sub forma:

mai puțin de 1 microorganism pe ml (produse lichide);

mai puțin de 1 x d-1 microorganisme pe gram (alte produse) în care „d” este factorul de diluție al diluției inițiale.

Alte exemple de calcul

Rezultate cu un număr de germeni sub 100.000/ml. (Tabelul 2.4.)

Tabelul 2.4.

Rezultate cu un număr de germeni sub 100.000/ml

C 72 + 87 + 17+ 16 192

N = –––––––––––-= _________________ =________= 87.273

(n1 + 0,1 n2 ) x d [2+(0,1×2)]x10-3 0,0022

În urma analizării probelor prelevate s-au obținut următoarele rezultate (Tabelul 2.5. și Graficul 2.2.):

Tabelul 2.5.

Rezultate obținute în urma detecției NTG

Graficul 2.2.

Rezultatele obținute în urma detecției NTG

Se constată că din totalul celor 46 probe examinate, 2 reprezentând un procent de 3,1% au prezentat rezultate neconforme.

Rezultatele neconforme au prezentat următoarele valori:

în cazul pungilor de ambalare carcase – 3ufc/cm2 față de 1ufc/cm2 valoare de referință;

în cazul peturilor din plastic – 14ufc/ml lichid de spălare, față de 10ufc/ml lichid de spălare, valoare de referință.

Determinarea numărului de bacterii coliforme

În vederea detecției numărului de bacterii coliforme, s-au expertizat un număr de 46 probe, după cum urmează:

Tabelul 2.6.

Numărul probelor examinate în vederea detecției de bacterii coliforme

Procedura de lucru stabilește prezența sau absența unei încărcături bacteriene coliforme în produsele cercetate în vederea stopării vinderii produsului, fiind pericol pentru sănătatea consumatorului.

Această procedură cuprinde directive generale pentru determinarea numărului cel mai probabil (NPP) de bacterii coliforme, din produsele destinate consumului uman, sau hranei animalelor după incubare la 30o, 35o sau 37oC în mediu lichid, temperatura respectivă făcând obiectul unei înțelegeri între părțile interesate (temperatura 35o sau 37o este reținută atunci când scopul numărării ține de domeniul sănătății publice).

Principiul metodei

Însămânțarea a trei eprubete cu mediu de îmbogățire selectivă dublu concentrat lichid (bulion lauryl cu sulfat de sodiu și tub Durham cu o cantitate determinată de eșantion pentruanaliză dacă produsul de examinat este lichid și cu o cantitate determinată de suspensie mamăîn cazul altor produse (produse solide și semisolide). (Fig. 2.19.)

Fig .2.19 .Eprubete cu tuburi Durham

Incubarea eprubetelor cu mediu dublu concentrat timp de 24 de ore și a eprubetelor cu mediu simplu concentrat timp de 24 ore sau 48 de ore la 30oC, 35oC sau 37oC (conform înțelegerii).

Însămănțarea cu o ansă buclată a câte o eprubetă cu mediu de confirmare prevăzute cu tuburi de fermentare Durham din eprubetele în care s-a produs degajare de gaz. Se incubează la 35o sau 37oC (conform înțelegerii) timp de 24 – 48 de ore.

Calculul numărului cel mai probabil se face pornind de la numărul eprubetelor ce prezintă o degajare de gaz, se face determinarea numărului probabil de coliformi pe ml sau pe gram de eșantion (adică NPP) cu ajutorul tabelului NPP. (Tabelul 2.7.)

Tabelul 2.7.

Tabelul NPP

Numărul cel mai probabil de bacterii coliforme (NPP) pe ml sau pe gram se obține multiplicând coeficientul NPP cu inversul ratei diluției celei mai mici (adică cea care are cea mai mare concentrație de eșantion).

În cazul în care diluția cea mai mică reținută, care corespunde eprubetelor pregătite din mediul dublu concentrat (însămânțarea a 10 ml), coeficientul NPP se împarte în prealabil la 10.

Rezultatul se exprimă printr-un număr cuprins între 1,0 și 9,9 x 10x unde x este puterea corespunzătoare lui 10. A se vedea din STAS ISO 4831/92

Soluții de diluare și medii de cultură

Soluția de diluare de utilizare generală este soluție salină sterilă.

Soluțiile de utilizare specială sunt Lauryl sulfat de sodiu simplu concentrat și Lauryl sulfat de sodiu dublu concentrat.

Se repartizează soluțiile de diluare pentru diluțiile inițiale în flacoane sau sticle, iar pentru diluțiie următoare în eprubete sau sticle. Cantitățile trebuie repartizate astfel încât după sterilizare fiecare flacon sau sticlă să conțină 90 ml soluție de diluare sau un multiplu de 9 ml. Eprubetele, flacoanele sau sticlele trebuie închise cu dopuri. Sterilizarea trebuie făcută în autoclav la 121±1oC timp de 15 minute (un timp mai lung poate fi necesar pentru volume mai mari). Dacă soluțiile de diluare nu sunt folosite imediat, ele trebuie păstrate la întuneric între 0-5oC maxim o lună pentru evitarea oricărei modificări a volumului sau compoziției lor.

Mediile de cultură sunt: Lauryl sulfat de sodiu dublu concentrat, Lauryl sulfat de sodiu simplu concentrat, BLBV bulion lactozat cu bilă și verde briliant, mediu pentru confirmare.

Mod de lucru

Pregătirea eșantionului pentru analiză și a diluției inițiale.

Cu o pipetă nouă și sterilă se introduce 1 ml din soluția inițială într-o eprubetă care conține 9 ml de soluție diluare sterilă. Pipeta se schimbă pentru fiecare diluție.

Diluții decimale următoare

Prin operația de diluție în tuburile cu diluții se vor obține cantitățile de probă ilustrate în tabel, din care reiese că între două diluții consecutive, diferența de concentrație este de 10 ori (diluții decimale). (Tabelul 2.8.)

Tabelul 2.8

.

Diluție probă / cantitate, volum

x) în cazul produselor solide sau semi-solide această diluție se află în recipientul omogenizatorului sau în mojar;

xx) în cazul însămânțării a 1 ml produse lichide sau 1 g produse solide sau semi-solide (10 ml diluție 10-1) această cantitate se notează cu 10-0.

Însămânțare și incubare

Se iau trei eprubete cu mediu de îmbogățire dublu concentrat.(Fig. 2.20.)

Fig. 2.20. Eprubete cu mediu de îmbogățire

Cu o pipetă sterilă se introduc în fiecare din aceste eprubete câte 10 ml eșantion pentru analiză dacă este lichid sau 10 ml suspensie mamă în cazul altor produse.

Fig. 2.21. Însămânțarea probei în mediul de îmbogățire

Se iau în continuare trei eprubete cu mediu de îmbogățire simplu concentrat. Cu o nouă pipetă sterilă se introduc în fiecare din aceste eprubete câte 1 ml eșantion pentru analiză dacă este lichid sau câte 1 ml suspensie mamă în cazul altor produse.

Pentru fiecare din diluțiile următoare (pornind de la 10-1 sau 10-2 după eșantionul de analiză) se utilizează o nouă pipetă sterilă. Se amestecă inoculul cu mediul.

Se incubează eprubetele cu mediu dublu concentrat în etuvă la 35o sau 37oC (conform înțelegerii) timp de 24±2 h.

Se incubează eprubetele cu mediu simplu concentrat în etuvă la 35oC sau 37oC (conform înțelegerii) timp de 24±2 h sau dacă în această fază nu se observă formare de gaz și nici tulburare, care împiedică aprecierea unei degajări de gaz timp de 48±2 h.

Interpretare

Pentru fiecare diluție, se ia în considerare numărul total de eprubete în care s-a înregistrat o degajare de gaz (eprubete pozitive) după 24±2 h și eventual după 48±2 h.

Exprimarea rezultatelor

Alegerea diluțiilor

Pentru fiecare eșantion examinat se rețin trei diluții consecutive care se conformează uneia din regulile următoare după caz.

Cazul 1- cel puțin o diluție prezintă trei eprubete pozitive

Se alege diluția cea mai mare (adică cea care are cea mai scăzută concentrație de eșantion) care prezintă trei eprubete pozitive, precum și cele două diluții mai mari imediat următoare (adică cele ale căror concentrații în eșantion sunt egale cu 1/10 și cu 1/100 din cea a primei diluții alese). Dacă s-a preparat un număr insuficient de diluții dincolo de diluția cea mai mare care prezintă trei eprubete pozitive, se aleg în loc cele mai mari trei diluții ale seriei (adică cele care au cea mai scăzută concentrație de eșantion).

Cazul 2 – Nu există diluții care să prezinte trei eprubete pozitive

Cazul 1 nu poate fi aplicat. Se aleg cele mai mari trei diluții ale seriei (adică cele care au cea mai scăzută concentrație de eșantion) care conțin cel puțin un răspuns pozitiv.

Cazuri particulare

În toate cazurile în care mai mult de una din cele trei diluții nu prezintă eprubete pozitive (adică cea care are cea mai mare concetrație de eșantion) și cele două diluții precedente mai mici (adică cele ale căror concentrații în eșantion sunt egale cu de 10 și de 100 ori cea a primei diluții alese în afară de cazul când nu se găsesc eprubete pozitive decât la nivelul primei diluții preparate pornind de la eșantion. În acest ultim caz este nevoie să se rețină primele trei diluții pentru calcularea NPP, chiar dacă această serie include două diluții care nu prezintă nici o eprubetă pozitivă.

Determinarea coeficientului NPP

După numărul de eșantioane din lot examinate se verifică în tabelul 2.7. și 2.8. dacă șirurile numerelor de eprubete pozitive care corespund diluțiilor selecționate sunt acceptabile din punct de vedere statistic. Această acceptabilitate depinde totodată de numărul de eșantioane analizate și de hotărârea de a se accepta sau de a se refuza rezultatele din categoria a doua.

Astfel, de exemplu, atunci când sunt acceptate rezultatele numai din categoria 1 șirul 221 nu poate fi reținut decât dacă au fost examinate 10 eșantioane (din lotul considerat). Dimpotrivă, atunci când sunt acceptate rezultate mai puțin probabile din categoria 2 șirul 221 va fi reținut tot în cazul în care au fost examinate numai 2, 3 sau 5 eșantioane. Dacă șirul 221 este rezultatul unei singure analize, el nu va fi acceptat în nici un fel.

Pentru fiecare șir apreciat ca acceptabil,coeficientul NPP este obținut prin intermediul tabelului 2.7. și al tabelului 2.8.

Calculul numărului cel mai probabil (NPP)

Numărul de coliforme pe ml sau pe gram se obține multiplicând coeficientul NPP cu inversul ratei diluției celei mai mici (adică cea care are cea mai mare concentrație de eșantion).

În cazul în care diluția cea mai mică reținută, care corespunde eprubetelor pregătite din mediul dublu concentrat (însămânțarea a 10 ml), coeficientul NPP se împarte în prealabil la 10.

Rezultatul se exprimă printr-un număr obținut cuprins între 1,0 și 9,9, înmulțit cu 10x, unde x este puterea corespunzătoare lui 10.

În urma analizării probelor prelevate din cele 4 unități de proveniență s-au obținut următoarele rezultate (Tabelul 2.9 și Graficul 2.3.):

Tabelul 2.9.

Rezultate obținute în urma detecției bacteriilor coliforme

Graficul 2.3.

Rezultatele obținute în urma detecției bacteriilor coliforme

Se constată că toate cele 46 probe au prezentat rezultate conforme. Acestea au prezentat următoarele valori:

Rezultatele neconforme au prezentat următoarele valori:

în cazul peturilor din plastic – 0 ufc/ml lichid de spălare

în cazul cutisinului pentru ambalare diferite tipuri de salamuri, parizer și tobă, pungi amabalare carcase de pasăre, caserole polistiren și plastic, folie transparentă – <3ufc/ cm2 față de 1ufc/cm2 valoare de referință

Se constată că toate probele de ambalaje expertizate prin examene de laborator în vederea detectării bacteriilor coliforme au prezentat valori care s-au încadrat între limitele de conformitate.

Determinarea de drojdii și mucegaiuri

În vederea detecției numărului de Drojdii și Mucegaiuri, s-au expertizat un număr de 35 probe, după cum urmează: (Tabelul 2.10.)

Tabelul 2.10.

Numărul probelor examinate în vederea detecției de Drojdii și Mucegaiuri

Documente de referință

SR ISO 21527/1 sau 2

Echipamente de diagnostic și materiale consumabile utilizate

Termostat 25o± 0,5oC – aparat electric pentru dezvoltarea microbiană;

Etuvă 160 – 180oC – asigură sterilizarea cu căldură uscată a obiectelor de sticlă, porțelan, hârtie, vată, instrumente metalice la temperatura de 180oC timp de 30-60 minute;

Autoclav – realizează sterilizarea prin încălzire cu vapori prin presiune pentru: medii de cultură, produse patologice obiecte de cauciuc. Temperatura este de 121oC timp de 20-30 minute;

Lampă U.V – radiații U.V. cu efect bactericid pentru sterilizarea aerului încăperilor și a suprafețelor de lucru;

Balanță analitică – balanță electronică cu reglare automată în funcție de temperatura camerei;

Omogenizator Stomacher 400-Circulator – omogenizare eșantion;

Autoclav Tuttnauer pentru instrumentar;

Baie de apă reglabilă la temperatură mai mare de 100oC sau reglabilă la 45oC;

Cutii Petri sterile din sticlă cu diametrul de 90-100 mm;

Pipete gradate sterile de 1 ml±0,02 ml sau de 10 ml±0,2 ml, gradate în diviziuni de 0,5 și respectiv 0,1 cu orificiu de 2-3 mm;

Lupă cu putere de mărire de 3x;

pH metru cu compensare de temperatură cu exactitate 0,1 unități de pH la 25o C;

Eprubete de 16 x 160 mm sterile;

Pipete cu scurgere totală cu capacitate nominală de 1 ml și 10 ml;

Mojar cu pistil, sterile;

Perle de sticlă cu diametrul de cca 6 mm;

Flacoane cu capacitatea de 90, 150 și 250 ml.

Pentru a obține o cultură pură de drojdii și mucegaiuri este necesar ca materialul de laborator folosit (recipiente, instrumente, sticlării) să fie steril. Sticlăria întrebuințată este sterilizată la etuvă la 180oC timp de 30 minute, iar mediile sterilizate la 121oC timp de 30 minute.

Medii de cultură și soluții de diluare

Medii de cultură – mediu extract de drojdie-dextroză-cloranfenicol-agar (MEDDCA) si /sau agar DG 18. Instrucțiunile producătorului trebuie riguros respectate.

Soluții de diluare – apă distilată sau deionizată, fără conținut de substanțe care ar putea inhiba dezvoltarea drojdiilor și mucegaiurilor în condiții de testare. Pentru a se evita lezarea microorganismelor datorită schimbărilor bruște de temperatură, soluția de diluare trebuie să aibă aproximativ aceeași temperatură cu proba, dacă nu există alte prescripții.

Principiul metodei

Turnarea în cutii Petri a unui mediu de cultură selectiv și a unei cantități determinate din eșantionul de analizat. Pregătirea altor cutii în aceleași condiții folosind diluții decimale din eșantionul de analizat sau din diluția inițială.

Incubarea aerobă a cutiilor cu medii de cultură însămânțate la 25°C timp de 4 sau 5 zile. Calcularea numărului de Drojdii și Mucegaiuri pe gram sau ml de probă din numărul de colonii obținut în cutiile alese la nivelul de diluții care permit stabilirea unui rezultat semnificativ.

Metodologia de lucru

Pregătirea eșantionului pentru analiză.

Însămânțare și incubare

Pentru realizarea diagnosticului trebuie parcurse următoarele etape:

se iau două cutii Petri sterile;

cu o pipetă sterilă se trece în fiecare cutie câte 1 ml eșantion de analizat dacă produsul este lichid sau câte 1 ml din diluție inițială a produselor solide și semi-solide. Pipeta se schimbă pentru fiecare diluție;

pe fiecare cutie se notează numărul probei, diluția și data;

se iau încă două cutii Petri sterile; cu o altă pipetă sterilă, se trece câte 1 ml din diluția 10-1 în fiecare cutie. În unele situații, procedeul se repetă și cu alte diluții, preparându-se atâtea diluții de lucru încât într-o cutie Petri să se obțină mai mult de 10 și mai puțin de 150 colonii. Pipeta se schimbă pentru fiecare diluție. Prin operația de diluție în tuburile cu diluții se vor obține cantitățile de probă ilustrate în tabelul 4 din care reiese că între două diluții consecutive, diferența de concentrație este de 10 ori (diluții decimale):

Tabelul 2.11.

Diluție probă / cantitate, volum

x) în cazul produselor solide sau semi-solide această diluție se află în recipientul omogenizatorului sau în mojar;

xx) în cazul însămânțării a 1 ml produse lichide sau 1 g produse solide sau semi-solide (10 ml diluție 10-1) această cantitate se notează cu 10-0.

Se toarnă circa 15 ml mediu extract de drojdie-dextroză-cloranfenicol-agar (MEDDCA) si /sau agar DG 18, (topit în prealabil și menținut la 450±10 C într-o baie de apă), în fiecare cutie Petri. Timpul scurs între finalul preparării suspensiei inițiale (sau diluției 10-1 dacă produsul este lichid) și momentul în care mediul este turnat în cutiile Petrii, nu trebuie să depășească 15 min;

Inoculul se amestecă cu mediul și amestecul rezultat este lăsat să se solidifice, după ce cutiile Petri au fost așezate pe o suprafață orizontală, rece;

Se prepară o cutie martor, cu 15 ml mediu, pentru verificarea sterilității;

Se efectuează incubarea aerobă a cutiilor la 25°C timp de 4 sau 5 zile. (Fig. 2.22. )

Fig. 2.22. 3ufc/cm2

Calculul și exprimarea rezultatelor

După 3 – 5 zile de incubare se numără coloniile din fiecare cutie Petri, fiind reținute acele cutii care au conținut sub 150 colonii. (Fig.2.23.)

Fig. 2.23. Numărător semiautomat de colonii

Se procedează la calcularea numărului de Drojdii și Mucegaiuri pe gram sau ml de probă din numărul de colonii obținut în cutiile alese la nivelul de diluții care permit stabilirea unui rezultat semnificativ.

Numărul de drojdii și mucegaiuri pe gram sau pe mililitru se calculează utilizând următoarea formulă:

C

––––––––

(n1 + 0,1 n2) d

unde; C – suma coloniilor numărate în toate cutiile

n1 – numărul cutiilor reținute, de colonii la prima diluție

n2 – numărul cutiilor reținute, la a doua diluție

d – diluția din care s- au făcut primele numărări( de exemplu , 10-2 )

Rezultatul se exprimă ca un număr cuprins între 1,0 și 9,9 înmulțit cu 10x ,în care x este puterea lui 10.

Dacă nu există nici o colonie în cutiile corespunzătoare suspensiei inițiale când produsul inițial a fost solid, numărul de drojdii și mucegaiuri pe gram de produs trebuie raportat ca fiind mai mic de 10. Dacă în cutiile cu probă nu există nici o colonie, când produsul inițial a fost lichid, numărul de drojdii și mucegaiuri pe mililitru produs se raportează ca fiind mai mic de 1.

În urma analizării probelor prelevate din cele 3 unități de proveniență s-au obținut următoarele rezultate (Tabelul 2.12. și Graficul 2.4.):

Tabelul 2.12

.

Rezultatele obținute în urma detecției numărului de Drojdii și Mucegaiuri

Graficul 2.4.

Rezultatele obținute în urma detecției numărului de Drojdii și Mucegaiuri

Se constată că toate cele 35 probe, 1 reprezentând un procent de 5,5% a prezentat rezultate neconforme.

Rezultatele neconforme au prezentat următoarele valori:

cutisin pentru ambalare diferite tipuri de salamuri, parizer și tobă – 3 ufc/cm2.

pungi amabalare carcase de pasăre, caserole polistiren și plastic, folie transparentă – absent /cm2

În cazul tuturor parametrilor analizați, valorile de referință au fost următoarele: (Tabelul 2.13.)

Tabelul 2.13.

Valorile de referință

Rezultatele care indică valori mai mari decat limitele menționate in tabelul de mai sus sunt considerate nesatisfăcătoare și în cazul ambalajelor pot semnifica:

contaminări incrucișate sau intersecții ale unor faze salubre cu cele insalubre in cadrul circuitelor funcționale (de ex. atingeri ale circuitului ambalajelor cu cel al deșeurilor);

manipulare, intreținere și/sau depozitare necorespunzătoare.

Rezultatul neconform va fi adus la cunoștința ODA in 48 ore de la data primirii buletinului de analiză in cadrul unui control oficial efectuat de inspectorii desemnați din cadrul DSVSA, in cadrul căruia se vor analiza cauzele posibile ale apariției neconformității și, după caz, se vor stabili termene de remediere, sancțiuni și/sau prelevarea oficială a acelor probe pentru care testele au fost necorespunzătoare, precum și a altor teste, in funcție de cerințe, însoțită de o notă justificativă în care se precizează motivația recoltării acestora în afara frecvenței stabilite prin program.

Capitolul III

CALCULUL BENEFICIU – COST AL MATERIALELOR CONSUMABILE UTILIZATE PENTRU EFECTUAREA DIAGNOSTICULUI DE LABORATOR

Pentru a calcula costul materialelor consumabile utilizate în activitatea de diagnostic, am efectuat calculul beneficiu-cost, luând în considerare, prețul de achiziție al acestora. Achiziționarea acestor materiale s-a efectuat de către DSVSA prin licitație electronică utilizând sistemul SEAP.

Astfel calculând prețul de cost al materialelor utilizate, pentru încercările microbiologice efectuate au rezultat următoarele prețuri.

Calculul cost-beneficiu în direcția identificării NTG

Pentru determinarea NTG rezultă din calculul efectuat un preț al materialelor de 13,11 RON raportat la prețul stabilit prin Ordinul 40/2016 al Președintelui ANSVSA care este de 18,05 RON, rezultă un beneficiu pentru LSVSA Brașov de 4,94 RON. (Tabelul 3.1.)

Tabelul 3.1.

Calculul materialelor consumabile utilizate în direcția identificării NTG

Calculul cost-beneficiu în direcția identificării a Bacteriilor coliforme

Pentru determinarea Bacteriilor coliforme rezultă din calculul efectuat un preț al materialelor de 18,58 RON raportat la prețul stabilit prin Ordinul 40/2016 al Președintelui ANSVSA care este de 31 RON, rezultă un beneficiu pentru LSVSA Brașov de 12,42 RON. (Tabelul 3.2.)

Tabelul 3.2.

Calculul materialelor consumabile utilizate în direcția bacteriilor coliforme

Calculul cost-beneficiu în direcția determinării de drojdiilor și mucegaiuri

Pentru determinarea de drojdii și mucegaiuri rezultă din calculul efectuat un preț al materialelor de 21,84 RON raportat la prețul stabilit prin Ordinul 40/2012 al Președintelui ANSVSA care este de 39 RON, rezultă un beneficiu pentru LSVSA Brașov de 17,16 RON. (Tabelul 3.3.)

Tabelul 3.3.

Calculul materialelor consumabile utilizate în direcția determinării de drojdii și mucegaiuri

Concluzii

Valorile obținute demonstrează nerespectarea în totalitate a condițiilor de depozitare, motiv pentru care s-a recomandat unităților de proveniență să-și îmbunătățească condițiile de microclimat și de asemenea repetarea operațiunilor de curățenie și igienizare a spațiilor de depozitare.

Expertizarea prin examene de laborator a ambalajelor se impune ca necesitate, în vederea identificării situațiilor de neconformitate. În caz de contaminare microbiologică, ambalajele pot să adauge floră microbiană produselor alimentare, deoarece în momentul utilizării lor microorganismele deja prezente găsesc condiții favorabile pentru dezvoltare și multiplicare, oferite de substratul nutritiv al alimentelor încorporate.