EXPERTIZĂ CONTABILĂ ȘI EVALUAREA AFACERILOR [310983]

EXPERTIZĂ CONTABILĂ ȘI EVALUAREA AFACERILOR

Conf. Dr. ALIN-[anonimizat]

2018

EXPERTIZĂ CONTABILĂ ȘI EVALUAREA AFACERILOR

PROCEDURI UTILIZATE ÎN COLECTAREA PROBELOR DE AUDIT

Conf. Dr. ALIN-[anonimizat]

2018

PROCEDURI UTILIZATE ÎN COLECTAREA PROBELOR DE AUDIT

Rezumat: [anonimizat], cât și economic. Auditul a apărut ca urmare a [anonimizat], face ca unul din pilonii principali în desfășurarea economiei și a luării decizilor economice să fie auditul financiar. [anonimizat], în conformitate cu standardele internaționale de audit. În contextul acestei lucrări sunt prezentate cercetarea și analiza etapelor și a [anonimizat].

Cuvinte cheie: audit, standarde, [anonimizat], auditor.

Introducere

Pe plan mondial a început să se contureze un nou mod de interpretare a [anonimizat], ca urmare a schimbărilor de amploare care au intervenit în viața entităților economice. [anonimizat]. Însăși contabilitatea poate fi numită pe drept cuvânt limbajul formalizat de comunicare în lumea afacerilor; exprimarea în etalon monetar conferă acestei științe o mare rază de acțiune și o impresionantă aderență în lumea afacerilor.

[anonimizat]-și în mod normal întrebări privind bunul control asupra funcționarii organizației. [anonimizat], [anonimizat], fie oferă recomandări pentru a remedia situația. Așadar, este o [anonimizat],

Prin structurarea acestei lucrări s-a urmărit acoperirea atât a [anonimizat], [anonimizat] – metodele și instrumentele utilizate în activitatea de audit; [anonimizat], procedurile și documentele utilizate.

[anonimizat], [anonimizat]ã a unei informații în vederea exprimării unei opinii independente și responsabile prin raportarea la un criteriu (normă, standard) de calitate.

[anonimizat], sunt:

examinarea unei informații trebuie sã fie o examinare profesionalã;

o informație este examinată cu scopul de a exprima o opinie asupra acesteia;

opinia exprimatã asupra unei informații trebuie sã fie responsabilã și independentã. Persoana care face aceastã examinare este responsabilă pentru activitate.

[anonimizat]-[anonimizat]ă ori profesională care constituie criteriul de calitate.

persoanele care realizeazã aceste misiuni de audit au un statut de independențã iar organismul din care face parte auditorul este autonom.

Mulți autori din țara noastră și din străinătate au definit activitatea de audit ca fiind exprimarea profesională a unei informații cu scopul de a exprima o opinie responsabilă și independentă în raport cu un criteriu de calitate.

Tipuri de audit. Clasificarea auditului

„Auditul operational” are ca obiectiv cerința de a face analiza riscurilor și a deficiențelor existente în vederea furnizãrii de sfaturi, de recomandari, elaborării de proceduri sau propunerii de noi strategii.”

Auditorii nu pot efectua audit operațional la entitatea la care fac auditul situațiilor financiare și nici consultanță.

„Auditul de gestiune” are ca obiectiv fie găsirea de probe ale unei fraude, fie de a aduce o judecată critică asupra unei operațiuni de gestiune sau asupra performanțelor unei entitãti sau a unui grup de entităti.” .

În funcție de modul de organizare a activității de audit se disting tipurile de audit intern și extern:

Auditul intern reprezintă o evaluare sau monitorizare organizată de către conducerea unei entități sub forma unui serviciu privind examinarea sistemelor proprii de contabilitate și de control intern.

„Sistemul de control intern reprezintă un ansamblu de politici și proceduri puse în aplicare de conducerea unei entități în vederea asigurării, în măsura posibilului, a unei gestionări riguroase și eficiente a activităților acesteia.”

Auditul extern este efectuat de un profesionist independent și răspunde nevoilor terților și entității auditate în ceea ce privește gradul de încredere care poate fi acordat tranzacțiilor și situațiilor financiare ale acestuia (auditul de atestare financiară), respectarea reglementărilor legale, regulamentelor și deciziilor manageriale (auditul conformității sau legalității), precum și respectarea principiilor economicității, eficienței și eficacității (cei 3 E) în activitatea desfășurată (auditul performanței).

Auditorii externi independenți nu sunt angajați permanenți ai entităților auditate, chiar dacă primesc o remunerare pentru serviciile prestate. Ei oferă servicii de audit pe baza unor contracte de prestări servicii. În România această formă de audit se mai întâlnește și sub denumirea de audit contractual.

În funcție de sfera de cuprindere a auditului avem :

auditul de regularitate – legalitate;

auditul de performanță.

Din punct de vedere juridic, auditul financiar cunoaște două forme: auditul legal și auditul contractual.

Auditul legal – reprezintă totalitatea atribuțiilor stabilite prin lege profesionistului independent (cenzor) pentru supravegherea gestiunii și verificarea bilanțului contabil al societății comerciale. Exercitarea auditului legal se face de cenzori care au calitatea dobândită de experți contabili sau contabili autorizați și pe baza mandatului acceptat și confirmat de Auditul contractual nu trebuie confundat cu lucrări executate de profesioniști contabili pe bază de contract privind ținerea contabilității, întocmirea bilanțului contabil, asistență contabilă, financiară sau fiscală și alte servicii cu caracter de analize economice și evaluări patrimoniale.

Auditul financiar-contabil este orientat spre:

a) verificarea respectării cadrului conceptual al contabilității (postulate, principii, norme și reguli de evaluare), general acceptat, a procedurilor interne stabilite de conducerea agentului economic (audit intern sau statutar)

b) verificarea și certificarea reflectării în contabilitate a situațiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară și completă pe întreg exercițiul financiar. Corelarea acestor verificări cu modul de aplicare a legislației contabile inclusiv a Cadrului general de armonizare a reglementărilor contabile, Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (I.A.S.C.).

Auditul trebuie să urmărească dacă procedurile de culegere și prelucrare a datelor sunt bine stabilite și dacă se aplică în permanență. Auditul reprezintă o revedere critică pentru evaluarea unei situații financiar-contabile determinate, o examinare efectuată de un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

Validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de managementul unității patrimoniale.

Imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor obținute de entitate.

Pentru a fi utile informațiile trebuie să fie relevante, credibile și sincere.

Auditul este o revizie metodologică și un examen obiectiv al datelor, cuprinzând verificarea informațiilor specifice determinate de auditor sau de practica generalizată.

S-au constituit patru fundamente care stau la baza teoriei auditului financiar:

Postulatele – sunt afirmații care stau la baza unei teorii și reprezintă exprimări adevărate sau adecvate ca fiind adevărate fără a fi demonstrate. Postulatele determină bazele pentru ideile care sunt consolidate prin standarde de audit și prin proceduri practice.

La baza auditului stau 7 postulate mai importante:

datele lucrărilor financiare sunt verificabile

nu este necesară existența unui conflict de interese între auditori și conducerea întreprinderii;

existența unui sistem satisfăcător de control intern elimină probabilitatea apariției de nereguli

aplicarea standardelor contabile conduce la o prezentare adevărată a poziției financiare și a rezultatelor;

ceea ce a fost corect în perioada trecută pentru întreprindere se va menține și pentru perioada viitoare în afara cazului în care există un caz evident care demonstrează contrariul

auditorul funcționează exclusiv în această calitate atunci când exprimă o opinie independent

statutul profesional al unui auditor independent presupune comensurarea obligațiilor profesionale.

2) Conceptele – sunt generalizări, idei centrale deduse din postulatele auditului. Există 5 concepte primordiale:

– dovezile sau mărturiile trebuie să conțină toate problemele ce influențează judecata auditului asupra informațiilor făcute în lucrările financiare;

– preocuparea pentru respectarea profesiei de auditor a grijii pentru obținerea probelor;

– prezentarea corectă

– independența constă în necesitatea ca auditorul să fie liber, nepărtinitor și fără prejudecăți;

– conduita etică este în strânsă legătură cu independența auditorului să acționeze în conformitate cu codul etic al profesiei.

3) Standardele – prezintă cadrul în care fiecare auditor trebuie să realizeze angajamentul de a efectua un control.

Există următoarele categorii de standarde:

Standarde generale – se referă la următoarele aspecte ținând cont de o grupare logică a lor:

integritate, obiectivitate și independență

confidențialitatea

calificarea și competența

Standardele de performanță și de lucru – formulează criterii necesare în activitatea de programare, organizare și desfășurare a auditului.

Standardele de raportare – auditorul pe baza dovezilor și concluziilor desprinse trebuie să-și formuleze o bază pentru exprimarea opiniei sale. Conceptul care stă la baza standardelor de raportare este cel care se referă la o adevărată și sinceră prezentare.

Standardele de audit elaborate de Camera Auditorilor din România sunt grupate pe clase și stabilesc cadrul unei misiuni de audit avându-se în vedere următoarele aspecte:

Planificarea, controlul și ținerea evidenței

Sistemele de contabilitate și de control intern

Probele de audit

Raportarea

4) Procedurile – sunt acțiuni implicate în realizarea auditului. Ele diferă de standarde care constituie ghiduri pentru controlul calității și întocmirea raportului de audit.

Standardele au caracter obligatoriu, în timp ce procedurile sunt ghiduri ce pot fi modificate în funcție de tipul de audit exercitat. Procedurile selectate de auditor depind de experiența și profesionalismul acestuia.

Obiectivele sunt acele rezultate care se așteaptă a fi obținute în urma examinării situațiilor financiare.

Pentru exprimarea opiniei sale asupra situațiilor financiare, auditorul trebuie să obțină probe de audit suficiente, relevante și de încredere. În acest scop, auditorul trebuie să efectueze teste pentru a se asigura că forma și conținutul situațiilor financiare respectă principiile generale ale contabilității și ale altor reglementări legale, sumele din conturi sunt corect înregistrate, utilizarea fondurilor alocate s-a făcut în conformitate cu destinația stabilită prin legea bugetară sau alte prevederi legale (acorduri internaționale), iar plățile au fost efectuate în conformitate cu reglementările în vigoare.

Dintre obiectivele specifice auditului financiar, se pot menționa:

legalitatea și regularitatea

exhaustivitatea/caracterul complet

realitatea operațiunilor

evaluarea: toate tranzacțiile au fost corect evaluate și înregistrate conform prevederilor legale;

prezentarea și raportarea: tranzacțiile au fost prezentate, clasificate și descrise în conformitate cu cadrul de raportare emis de autoritatea competentă de reglementare în domeniu.

Standarde contabile și de audit

În auditul situațiilor financiare ale unei entități există două categorii de norme de referință: norme contabile și norme de audit.

Normele contabile sunt stabilite de organismele de reglementare din domeniul contabilității. Acestea sunt comune și obligatorii pentru toți cei care stabilesc, controlează și utilizează situațiile financiare. Entitățile care au obligația de a emite situații financiare sunt cele prevăzute la art. 1 din Legea contabilității nr.82/1991.

Cei care controlează sunt prevăzuți prin legislația fiecărei țări (auditori, cenzori). Pentru mulți utilizatori situațiile financiare constituie singura sursă de informații complementare care să le satisfacă nevoile de aceea trebuie să fie stabilite potrivit uneia sau mai multora din referințele următoare:

standarde internaționale de raportare financiară stabilite de IASC și denumite generic Standardele Internaționale de Raportare Financiară;

standarde sau norme contabile naționale;

alte referințe contabile bine precizate și recunoscute.

Astfel terții au asigurarea că opinia auditorului va fi emisă în funcție de criterii de calitate omogene, ele permițând în același timp auditorului să definească scopurile pe care le are de atins prin punerea în lucru a celor mai potrivite tehnici. Normele de audit se clasifică în trei categorii:

norme profesionale de lucru;

norme de raportare;

norme generale de comportament.

În țara noastră activitatea de audit a fost reglementată printr-o serie de acte normative care privesc modul de desfășurare a auditului, persoanele abilitate să desfășoare aceste misiuni, reguli de conduită etică și profesională. Astfel s-a creat cadrul legal pentru asimilarea Standardelor Internaționale de Audit ale Federației Internaționale a Contabililor (IFAC), inclusiv a Cadrului General al Standardelor Internaționale de Audit, ca bază de efectuare a auditului în România.

O serie de norme elaborate de Comitetul Internațional de Practici de Audit (IAPC), asimilate de Camera Auditorilor din România, îndrumă auditorul în activitatea sa. Ele cuprind principii, proceduri care trebuie urmate la efectuarea unui audit.

Standardele de audit financiar (ISA), reprezintă principii, norme, proceduri și tehnici pe care auditorii trebuie să le utilizeze și să le aplice în examinarea situațiilor financiare și a altor documente financiar contabile și tehnico-operative, în cadrul efectuării misiunii de audit. Aceste standarde sunt elaborate de organisme profesionale cu competența în domeniul auditului financiar.

Ca o consecință a tendinței de implementare a Standardelor Internationale de Contabilitate (IAS), Camera Auditorilor Financiari din România, în baza prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.75/1999 din 1 iunie 1999 privind activitatea de audit financiar (republicata)(actualizata 2013) a hotarât asimilarea Stadardelor Internationale de Audit (ISA) ale Federatiei Internationale a Contabililor (IFAC), inclusiv a Cadrului General al Standardelor Internationale de Audit, ca baza de efectuare a auditului financiar în România.

Situațiile financiare sunt prezentate anual și destinate nevoilor comune a unei mase largi de utilizatori. Pentru mulți utilizatori aceste situații constituie singura sursă de informații pentru a satisface nevoile lor. Situațiile financiare sunt stabilite potrivit unui referential contabil: Norme contabile internaționale:

Standardele Internaționale de Raportare Financiară (IFRS)

Structura standardelor emise de IAASB este:

Standardele Internaționale privind controlul calității (ISQC 1, ISA 220);

Standardele Internaționale de Audit al informațiilor financiare istorice (ISA 200 – 810);

Standardele Internaționale privind Misiunile de Revizuire (ISRE 2400 – 2410);

Standardele Internaționale privind Misiunile de Asigurare (ISAE 3000 – 3402);

Standardele Internaționale privind Serviciile Conexe (ISRS 4400 – 4410).

Norme contabile naționale:

Legea contabilității nr. 82, din 24 decembrie 1991 cu toate modificările și completările ulterioare

OMFP 1802/2014 – Reglementările contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate

Reguli de conduită etică și profesională a auditorului

„Percepțiile emise de publicul larg asupra calității auditului se reflectă în mod direct asupra credibilității acestuia, precum și asupra reputației auditorilor. Percepțiile pozitive susțin credibilitatea auditului, iar cele negative contribuie la subminarea utilității și legitimității sale.”

Codul privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar stabilește că obiectivele profesiei de auditor financiar le reprezintă desfășurarea activității la cele mai înalte standarde de profesionalism, pentru a atinge cel mai înalt nivel de performanță și în general pentru a îndeplini cerințele interesului public.

Pentru angajamente de asigurare oferite unui client de audit, membrii echipei de audit, auditorul și firmele interconectate ale acestuia, trebuie să prezinte independență față de clientul de audit.

Pentru angajamentele non-audit al cărui raport este adresat unei game restrânse de utilizatori, membri echipei de audit trebuie să prezinte independență față de clientul lor. În plus, auditorul nu trebuie să prezinte nici un interes financiar semnificativ direct sau indirect față de clientul lui.

Independența poate fi afectată de:

Interesul propriu;

Auto-revizuire;

Reprezentare legală;

Familiaritate;

Intimidare.

Obiectivele profesiunii de auditor financiar impun îndeplinirea a patru cerințe de bază:

Credibilitate

Profesionalism

Calitatea serviciilor

Încrederea

În scopul atingerii obiectivelor profesiunii de auditor financiar, auditorii financiari trebuie să respecte un număr de precondiții sau principii fundamentale. Acestea sunt:

Integritatea

Obiectivitatea

Competența profesională și atenția cuvenită.

Confidențialitatea

În Codul Etic sunt prezentate câteva elemente care sunt luate în considerare în aprecierea cazurilor în care, deși confidențiale, unele informații trebuie sau pot fi dezvăluite fără ca auditorul să fie acuzat de încălcarea principiului eticii. Acestea sunt:

existența unei autorizări

existența unei cerințe legale

existența unei cerințe de natură profesională

Camera Auditorilor Financiari din România în numele statului, organizează, coordonează și autorizează desfășurarea activității de audit financiar în România.

Auditorul trebuie să se conformeze „Codului privind conduita etică și profesională în domeniul auditului financiar”. Codul privind conduita etică și profesională elaborat de Camera Auditorilor din România prevede următoarele principii:

integritate și obiectivitate;

soluționarea conflictelor etice;

confidențialitate;

competență profesională;

Organizarea auditului financiar

Termenii angajamentelor de audit sunt definiți de Standardul de audit nr. 210 sub forma unei scrisori de angajament, în momentul în care sunt acceptați de ambele părți semnatare, respectiv auditorul și clientul.

Scrisoarea de angajament documentează și confirmă acceptarea de către auditor a numirii, obiectivului și ariei de aplicabilitate a auditului, precum și a extinderii responsabilităților auditorului față de client și a formei raportului.

Forma și conținutul scrisorii de angajament poate să difere de la un client la altul, dar trebuie să conțină în general referiri la:

Obiectivul auditului situațiilor financiare;

Responsabilitatea conducerii pentru întocmirea situațiilor financiare;

Aria de aplicabilitate a auditului, incluzând referiri la legislația în vigoare, reglementări sau hotărâri ale organismelor profesionale la care auditorul adera;

Forma rapoartelor sau a altor comunicări ca rezultat al angajamentului

Faptul că există un risc inevitabil ca unele erori semnificative să rămână nedescoperite, deoarece auditul se bazează pe teste;

Accesul nelimitat al auditorului la orice înregistrări, documentații și alte informații cerute în legătură cu auditul.

Auditorul nu trebuie să fie de acord cu o schimbare a angajamentului acolo unde nu există nici o justificare rezonabilă de a face acest lucru. Daca auditorul consideră ca nu-și poate da acordul asupra unei schimbări de angajament și nu i se permite să continue angajamentul inițial, el trebuie să se retragă, să aprecieze daca există orice obligație, fie contractuală sau de altfel, și să raporteze altor părți, cum ar fi Consiliul de Administrație sau acționari STET, circumstanțele care au dus la retragerea sa.

Înainte de a accepta mandatul, auditorul financiar trebuie să precizeze posibilitatea de a îndeplini această misiune ținând seama da regulile profesionale și deontologice care guvernează activitatea de audit. La baza exercitării auditului financiar stau anumite norme de referință în funcție de care auditorul își fixează obiectivele de atins și își stabilește tehnicile de investigare cele mai potrivite.

Pentru fundamentarea deciziei de a accepta mandatul și pentru contractarea lucrării, auditorul desfășoară trei categorii de lucrări:

Culegerea și analiza informațiilor despre întreprindere

Completarea fișei de acceptare a mandatului

Încheierea contractului de audit financiar al situațiilor financiare anuale.

Auditorul restituie documentele care aparțin clientului, la terminarea lucrării sale. Cu toate acestea, în caz de neplată a onorariilor, auditorul beneficiază de drept de a reține documentele și de a recurge la justiție dacă au fost epuizate mijloacele pașnice de reconciliere.

Derularea misiunii de audit se prezintă schematic astfel:

Sursa: Prelucrare proprie

Figura 1. Etapele misiunii de audit

Demararea misiunii de audit financiar

Toate angajamentele (misiunile) care pot fi realizate de un auditor se împart în:

misiuni (angajamente) de audit si asigurare asupra situațiilor financiare ale unei entitãti considerate misiuni de audit, de bazã, care sunt reglementate de Standardele Internationale de Audit (ISA);

misiuni (angajamente) de examen limitat (revizuire) asupra situațiilor financiare ale unei entitãti, reglementate prin Standardele Internaționale privind Angajamentele de Revizuire (ISRE);

măsuri (angajamente) privind alte angajamente de asigurare reglementate prin Standardele Internaționale privind Angajamentele de Asigurare (ISAE);

misiuni conexe de audit, reglementate prin Standardele Internaționale de Misiuni Conexe (ISRS).

Tehnicile si procedurile folosite pentru realizarea obiectivelor acestei etape sunt din ce în ce mai diferite; o grupare a principalelor lucrări de efectuat în această etapă poate fi prezentată astfel:

A – Delimitarea caracteristicilor proprii ale unității patrimoniale

B – Determinarea domeniilor și sistemelor semnificative și a riscurilor

C – Planificarea misiunii

Planificarea misiunii

Auditorul trebuie să planifice activitatea de audit în așa fel încât auditul să fie efectuat într-un mod eficient. Prin „planificare” se înțelege construirea unei strategii generale și o abordare detaliată în ceea ce privește natura, durata și gradul de cuprindere preconizat al auditului. Auditorul planifică efectuarea auditului într-un mod oportun și eficient.

Întinderea planificării va fi diferită în funcție de mărimea entității, complexitatea auditului, experiența auditorului și de cunoașterea activității acesteia.

Programul de audit servește ca un set de instrucțiuni adresate asistenților implicați în audit și ca mijloc de control și evidență a desfășurării activității.

Documentația

Auditorul trebuie să elaboreze și să documenteze un program de audit care să stabilească natura, durata și întinderea procedurilor de audit planificate cerute pentru implementarea planului general de audit. Programul de audit servește ca un set de instrucțiuni adresate asistenților implicați în audit și ca mijloc de control și evidență a desfășurării activității.

Auditorul trebuie să documenteze situațiile care sunt importante în vederea furnizării de probe care să susțină opinia de audit și probe care să arate că auditul a fost realizat în conformitate cu standardele.

„Documentarea” înseamnă materialele pregătite de și pentru auditor sau obținute și păstrate de acesta în cursul efectuării auditului. Documentele de lucru pot fi sub forma înscrisurilor pe suport de hârtie, a datelor pe filme, precum și a datelor pe medii de înregistrare electronice sau pe alți purtători de informații.

Documentele de lucru trebuie să includă raționamentul auditorului asupra problemelor semnificative care necesită exercitarea raționamentului profesional, ca și concluziile asupra problematicii analizate.

Aria de cuprindere a documentelor de lucru este o problemă de raționament profesional, astfel auditorul trebuie să țină cont de ceea ce ar fi necesar să furnizeze unui alt auditor, care nu are experiență în ceea ce privește auditul respectiv, pentru ca acesta din urmă să înțeleagă activitatea de audit realizată și temeiul principalelor decizii, dar nu și aspectele de detaliu ale auditului.

Nu pot fi aduse modificări ale documentelor de lucru ulterior emiterii raportului de audit aferent, decât dacă astfel de modificări sunt corespunzător documentate și indică data și circumstanțele în care sunt efectuate.

Determinarea domeniilor și sistemelor semnificative și a riscurilor

Scopul unei misiuni de audit este acela de a sprijini conducătorul entității în identificarea și evaluarea riscurilor semnificative contribuind astfel la îmbunătățirea sistemelor de management al riscurilor. Prin determinarea gradului de risc într-o misiune de audit se poate asigura îndeplinirea obiectivelor propuse. Pe parcursul derulării misiunii de audit auditorii vor identifica toate riscurile inclusiv cele care exced perimetrul stabilit, în cazul în care acestea sunt semnificative. Normele generale privind exercitarea activității de audit definesc riscul ca fiind “orice eveniment, acțiune, situație sau comportament cu impact nefavorabil asupra capacității entității publice de a realiza obiectivele”. Conform definiției date de Normele profesionale ale auditului riscul este acea “posibilitate de producere a unui eveniment care ar putea avea un impact asupra îndeplinirii obiectivelor în funcție de consecințe și probabilitate”. Riscurile de audit pot fi riscuri inerente, riscuri ale controlului și riscuri de nedetectare.

Riscurile inerente apar în cazul existenței unei neconcordanțe între informațiile din documente și cele din realitate. Pentru estimarea acestui risc auditorul trebuie să efectueze o evaluare a mediului economico-social și a particularităților structurii auditate. Riscurile inerent este de două tipuri:

risc inerent general: evaluarea acestui tip de risc se face prin intocmirea unor liste de întrebari bine formulate, astfel încât, în cazul unor răspunsuri afirmative, acestea să reprezinte pentru audit un factor de risc. Riscul inerent general poate apărea în cazul activității unei societăți auditate, în cazul managamentului, contabilității sau în cazul auditului societății.

risc inerent specific: acest tip de risc apare în cazul tranzacțiilor și a soldurilor de cont. Evaluarea acestui tip de risc se face prin șase întrebări standard.

Riscurile de control apar în momentul în care nici în cadrul activității sectorului auditat și nici prin intermediul controlului intern nu se detectează anumite abateri sau greșeli care pot duce la pagube materiale sau financiare. Ca și în cazul riscului inerent, riscul de control poate fi evaluat pe baza unor chestionare.

Riscurile de nedetectare se refera la riscul ca o abatere sau iregularitate care nu a fost depistată de controlul intern să nu fie depistată nici de audit. În aceste condiții riscul de nedetectare nu poate fi eliminat oricare ar fi tehnicile și procedurile aplicate de auditor. Trebuie însă să fie limitat la un nivel acceptabil și depinde, în principal de natura și întinderea lucrărilor auditorului.

Acest risc poate apărea din cauza tehnicilor de audit utilizate, care pot fi tehnici exhaustive de verificare a operațiunilor și evenimentelor sau tehnici de eșantionare. Din cele prezentate, la o primă vedere, s-ar putea afirma că riscul de nedetectare depinde aproape în totalitate de auditorul intern. Este întâlnit, în cele mai multe cazuri, când se apelează la procedura de eșantionare pentru verificarea unei clase de operațiuni, riscul fiind acela de a trage concluzii diferite față de cele rezultate dacă procedura respectivă s-ar fi aplicat în mod individual fiecărui element din populația studiată.

Acest risc are un nivel scăzut atunci când auditorul prezintă tehnici exhaustive de verificare a operațiunilor față de tehnici de eșantionare.

În activitatea de audit, identificarea riscurilor reale se realizează prin examinări efectuate înainte de perioada în care se efectuează misiunea propriu-zisă. Pentru identificarea riscurilor, auditorul analizează diferitele categorii de factori care pot genera perturbații în activitatea unei entități.

Auditorul trebuie să ia în considerare pragul de semnificație și legătura acestuia cu riscul de audit în timpul derulării misiunii sale.

Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecate în împrejurările specifice ale omisiunii sau declarării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă o limită, decât să reprezinte o caracteristică calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă”.

Auditorul ia în considerare pragul de semnificație: atât la nivel global al situațiilor financiare, cât și în relația cu soldurile conturilor individuale, categoriilor de tranzacții și prezentărilor de informații.

Pragul de semnificație poate fi influențat de considerente cum ar fi cerințele legale și de reglementare, cât și de considerente legate de situațiile financiare individuale ale soldurilor conturilor și relațiilor ce există între ele.

Relația dintre pragul de semnificație și riscul de audit

Există o relație inversă între pragul de semnificație și nivelul riscului de audit și anume, cu cât este mai înalt nivelul pragului de semnificație, cu atât este mai scăzut riscul de audit și viceversa. Auditorul consideră relația inversă atunci când determină natura, durata și întinderea procedurilor de audit.

La începutul misiunii, stabilirea unui prag global de semnificație este necesar pentru a determina domeniile și sistemele semnificative.

În cursul misiunii, pragurile de semnificație determinate pentru controlul fiecărei secțiuni a conturilor anuale permite orientarea programelor de muncă spre riscurile existente prin stabilirea mai corectă a eșantioanelor de control. Aceste praguri sunt, în general, inferioare pragului global pentru a ține cont de cumulul posibil al erorilor constatate.

La sfârșitul misiunii, pragul global permite auditorului să aprecieze dacă erorile constatate trebuie sa fie corijate sau să facă obiectul unei mențiuni în raport sau dacă întreprinderea refuză să le corijeze.

Ca urmare, stabilirea unor praguri de semnificație permite:

Orientarea mai bună și planificarea misiunii

Evitarea lucrărilor inutile;

Justificarea deciziilor referitoare la opinia emisă.

Pentru determinarea pragului de semnificație pot fi utilizate diferite elemente de referință: capitalurile proprii, rezultatul net, cifra de afaceri.

Probele de audit

Probele de audit sunt obținute printr-o combinație adecvată de teste de control și proceduri de fond. În unele cazuri, probele de audit pot fi obținute în întregime prin aplicarea procedurilor de fond.

Probe de audit reprezintă informațiile obținute de către auditor pentru a trage concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit vor cuprinde documente primare și înregistrări contabile ce stau la baza situațiilor financiare, coroborând și informații din alte surse.

Probele de audit care se afla la baza constatărilor și concluziilor auditului și metodele lor de obținere sunt prezentate în schema de mai jos.

Sursa: Prelucrare proprie

Figura 2. Probe de audit

Testele de control sunt teste efectuate pentru obținrea unor probe privind proiectarea adecvată și în același timp modul de funcționare a sistemului contabil și a celui de control intern.

Procedurile de fond sunt teste efectuate pentru obținerea probelor de audit, în scopul detectării erorilor semnificative din situațiile financiare. Sunt de două tipuri:

teste de detaliu ale tranzacțiilor și soldurilor;

proceduri analitice.

Probele de audit trebuie obținute atunci când are loc auditul situațiilor financiare, iar auditorul trebuie să obțină suficiente probe de audit, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit.

În procesul formării opiniei de audit, în mod obișnuit, auditorul nu examinează toate informațiile disponibile, deoarece la concluziile privind soldul unui cont, categoria unei tranzacții sau a unui control se poate ajunge utilizându-se proceduri logice sau proceduri de eșantionare statistică.

Probele de audit se caracterizează prin două trăsături principale:

suficiența – reprezintă măsura cantității probelor de audit;

gradul de adecvare – reprezintă măsura calității probelor de audit și a relevanței lor pentru o anumită aserțiune a conducerii, precum și a credibilității lor.

Probele pe care auditorul le obține în cursul misiunii sale trebuie să satisfacă următoarele obiective:

existența: un activ sau o datorie există la un moment dat;

drepturi și obligații: un activ sau o datorie aparțin entității la un moment dat;

apariția: o tranzacție sau un eveniment a avut loc pe durata unei perioade și este legat de entitate respectivă;

exhaustivitatea: nu există active, datorii, tranzacții sau evenimente neînregistrate sau elemente nereprezentate;

evaluarea: un activ sau o datorie este înregistrat la o valoare contabilă adecvată;

comensurarea: o tranzacție sau un eveniment este înregistrat la valoarea corespunzătoare și venitul sau cheltuiala este alocat perioadei corespunzătoare;

întocmirea și prezentarea informațiilor în conformitate cu cadrul general aplicabil.

Pe parcursul activității sale, auditorul este confruntat cu necesitatea de a alege și utiliza diverse tipuri de probe de audit, care pot fi clasificate în funcție de natura sau sursa de obținere a acestora.

Din punct de vedere al sursei, probele de audit pot fi:

obținute de auditor;

obținute de terțe părți;

obținute de la entitatea auditată.

Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi:

documentare;

vizuale;

verbale.

În timp ce credibilitatea probelor de audit este dependentă de circumstanțe individuale, următoarele generalizări vor fi utile în stabilirea credibilității probelor de audit:

probele de audit din surse externe sunt mai credibile decât cele generate intern;

probele de audit generate intern sunt mai credibile atunci când sistemul contabil asociat și sistemul de control intern sunt funcționale;

probele de audit obținute direct de către auditor sunt mai credibile decât cele obținute de la entitate;

probele de audit sub formă de documente și de declarații în scris sunt mai credibile decât declarațiile orale.

Auditorul poate obține probe de audit cu ajutorul următoarelor proceduri:

Inspecția constă în examinarea înregistrărilor, documentelor sau imobilizărilor corporale. Inspecția înregistrărilor și a documentelor furnizează probe de audit cu grade de credibilitate variate depinzând de natura și sursa lor și de funcționarea efectivă a controalelor interne în timpul procesării informațiilor.

Observația constă în urmărirea unei proceduri sau unui proces ce este efectuat de alții, de exemplu, observarea de către auditor a inventarierii stocurilor de către personalul entității sau a efectuării unor proceduri de control care nu generează probe de audit.

Investigația constă în obținerea de informații de la persoanele care le posedă, fie din interiorul, fie din afara entității. Investigațiile pot varia de la cereri de informații oficiale în scris adresate unor terțe părți, până la întrebări orale neoficiale adresate persoanelor din interiorul entității.

Confirmarea constă în răspunsul la o investigație pentru a corobora informațiile conținute în înregistrările contabile. De exemplu, în mod obișnuit auditorul caută confirmarea directă a creanțelor prin consultarea debitorilor. La finele anului, confirmările externe considerate probe de audit, pot fi:

– din partea clienților sau a furnizorilor.

– confirmări bancare

– scrisori de la avocat în scopul verificării litigiilor societății audiate

– rapoarte ale analiștilor.

Recalcularea constă în verificarea acurateții aritmetice a documentelor de sursă și a înregistrărilor contabile sau în efectuarea de calcule independente. Aceste calcule pot fi făcute electronic sau manual. Un bun exemplu il reprezintă verificarea dobanzilor de plătit în urma unui contract de imprumut de la o societate bancare. Un alt exemplu poate fi recalcularea cheltuielilor cu amortizarea și a datoriilor salariale.

Procedurile analitice constau din analiza indicatorilor și a tendințelor semnificative, incluzând investigarea fluctuațiilor și a relațiilor care sunt inconsecvente față de alte informații relevante sau care se abat de la valorile așteptate.

Auditorul are în vedere că probele de audit pe baza cărora își fundamentează opinia să îndeplinească următoarele cerințe:

competența

caracterul relevant

caracterul rezonabil

Tehnica procedurilor analitice este reglementatã prin Standardul International de Audit (ISA) 520

Tehnica sondajului

Ținând seama de numarul de operatii efectuate de întreprindere, auditorul nu poate verifica integral rulajele sau soldurile unui cont; el caută elemente probante pe un eșantion adecvat, utilizând tehnica sondajului cel mai bine adaptat fiecărei situații.

Sondajul este definit ca o tehnică ce constă în selecționarea unui anumit numar sau parți dintr-o mulțime, aplicarea la acestea a tehnicilor de obținere a elementelor probante și extrapolarea rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga masă sau mulțime.

Auditorul poate folosi, în general, două tipuri de sondaje: sondaj static și sondaj nestatic, bazat exclusiv pe experiența sa profesională; acesta din urmă, însa, nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor obținute asupra eșantionului la întreaga masa sau mulțime. Alegerea între cele două tipuri de sondaje depinde de pregătirea profesională a auditorului și de gradul de credibilitate pe care acesta dorește să îl dea concluziilor sale.

Folosirea metodei sondajului în audit este esențială și permite auditorului să tragă concluzii cu mai multă rigoare decât utilizând alte metode.

Tehnica observării fizice

Observarea fizică este mijlocul cel mai eficace de verificare a existenței unui activ, însă ea nu aduce decât o parte din elementele probante necesare auditorului și anume numai existența bunului respectiv; celelalte elemente probante ca: proprietatea asupra bunului, valoarea atribuită etc., trebuie verificate prin alte tehnici.

Tehnica interviului, aplicată în cadrul lucrărilor de audit financiar, este definită ca fiind „o metodă de investigare destinată cunoașterii în profunzime a comportamentului uman în însușirea și aplicarea unor proceduri componente ale auditului intern sau controlului conturilor”.

Tehnica interviului presupune o discuție/dialogare între cel care aplică interviul, denumit intervient și subiectul (subiecții) interogat denumit intervievat.

Interviul, de regulă, este axat pe o anumită temă și cu un anumit scop, ambele dinainte stabilite, în cadrul unui program precis elaborat, cu ajutorul unor anumite reguli adaptate domeniului investigat, denumite „ghiduri de orientare” si „chestionare”.

Tehnica testării sistemelor și conturilor semnificative

În auditul financiar se consideră semnificativ orice element sau grup de elemente susceptibil să aibă o influență asupra conturilor anuale și a utilizatorilor acestora – proprietari, creditori, investitori.

În general, testul este cunoscut ca o metodă de examinare, fie a diferitelor caracteristici ale porsonalității umane, fie ca o metodă de cercetare a fenomenelor în desfașurarea cărora nu se poate interveni; valoarea rezultatelor obținute prin testare depinde întotdeauna de modul în care acestea se raportează la concluziile obținute prin alte metode de investigare, aceste rezultate având un caracter constatativ.

Tehnica examinării conturilor anuale

O abordare bazată pe sisteme este una care examinează funcția procedurilor și a controalelor interne ale sistemului, mai mult decât rezultatul acesteia. Procesul cere auditorului întelegerea operării consecvente de la început pâna la sfârsit, alături de obiectivele sale.

Raportarea în auditul financiar

Standardul Internațional de Audit (ISA) nr. 700 stabilește procedurile și principiile fundamentale și modalitățile lor de aplicare cu privire la forma și conținutul raportului auditorului independent emis pe baza concluziilor rezultate din auditarea situațiilor financiare ale unei entități.

Activitatea de audit se concretizează în elaborarea unui raport final, în care auditorul îsi prezintă clar, precis și sintetic concluziile cu privire la conținutul situațiilor financiare, respectarea principiilor și normelor de reflectare contabilă a tuturor operațiunilor patrimoniale și extrapatrimoniale reflectate în bilanț, în contul de profit și pierdere și în situația fluxurilor de trezorerie. Credibilitatiea informațiilor financiare degajate din contabilitatea clientului înaintea prezentării acestora utilizatorilor este certificată și validată.

Înaintea elaborării raportului final, auditorul face o revizuire și o evaluare a concluziilor rezultate din probele de audit. Revizuirea și evaluarea finală implică luarea în considerare a faptului că situațiile financiare au fost întocmite sub toate aspectele semnificative, în conformitate cu un cadru general de raportare financiară acceptat și îndeplinesc cerintele statutare.

Pe baza acestei revizuiri finale și a evaluării probelor de audit, se întocmește raportul de audit care, conform instrucțiunilor prezentate de Standardul de Audit nr. 700 trebuie să cuprindă urmatoarele elemente:

paragraful referitor la opinie (opinie de audit fără rezerve, cu rezerve sau opinie contrară);

paragraful ce conține o declarațite privind responsabilitatea conducerii entității

paragraful ce prezintă o declarație privind responsabilitatea auditorului

paragraful ce cuprinde declarația de conformitate și referința originii cerințelor respective

paragraful referitor la aria de aplicabilitate, prezentarea raportului de audit efectuat, conform căreia auditul a fost planificat și desfasurat și constatările obținute de auditor.

paragraful ce conține o descriere a elementelor cheie

data raportului, adresa auditorului și semnatura auditorului.

Standardele Internaționale de Audit recomandă o anumită uniformitate privind forma și conținutul raportului de audit, care să contribuie la îmbunătățirea gradului de întelegere al cititorului, care nu este specialist, precum și la identificarea situațiilor neobișnuite când acestea apar.

Exista trei modalități de exprimare a opiniei auditorului:

Opinie fără rezerve (nemodificată) – certificarea  fără rezerve a conturilor anuale.

Opinii modificate:

cu rezerve – auditorul certifică conturile anuale cu rezerve, în cazul în care neregularitățile constatate sunt semnificative, dar importanța acestora nu este atât de mare, încât să se aprecieze că este afectată semnificativ și profund imaginea fidelă, corectitudinea și sinceritatea situațiilor financiare.

contrare – efectul unui dezacord este semnificativ pentru situațiile financiare luate ca întreg, situațiile financiare pierzându-și credibilitatea și sinceritatea deoarece situațiile financiare prezintă anomalii semnificative, deformând realitatea, conturile anuale neputând fi considerate reglementare și sincere.

imposibilitate – datorită unei limitări semnificative a ariei de aplicabilitate, auditorului îi este imposibil să obțină suficiente probe de audit corespunzatoare și se află în imposibilitatea exprimării unei opinii.

Atât în cazul exprimării unei opinii cu rezerve, cât și al opiniei contrare, auditorul își va prezenta distinct și argumentat în raportul de audit, natura și cauza erorilor, neregulilor și a devierilor constatate, le va cuantifica cifric și va prezenta incidenta și efectele lor asupra situațiilor financiare.

În cazul imposibilității, auditorul trebuie să revizuiască toate clauzele angajamentului de audit, să-și îndeplinească obligațiile pâna la acel moment,  și să se retragă din misiune.

Poziția financiară a întreprinderii

Imagine fidelă, clară și completă a poziției financiare (patrimoniului) întreprinderii, este dată prin:

ținerea corectă și la timp a contabilității;

existența inventarierii patrimoniului la valoarea corectă a acestuia și a cuprinderii acestui rezultat în situațiile financiare;

preluarea corectă în balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și concordanța dintre acestea și conturile analitice;

efectuarea corectă a înregistrării sau modificării capitalului social;

evaluarea corectă a elementelor patrimoniale conform reglementărilor în vigoare;

întocmirea bilantului contabil pe baza balanțului de verificare a conturilor sintetice;

corelarea datelor din anexe cu cele din bilanț.

Studiu de caz și rezultate

Analiza unor situații efectuată în cadrul oricărui domeniu se bazează pe un aspect rezonabil. Acest aspect joacă un rol foarte important și într-o activitate de audit ce are loc în cadrul unei misiuni de audit. Misiunea unui auditor financiar este să dovedească dacă imagina situației financiare a societății este una fidelă sau nu. În același timp un auditor are datoria să privească cu scepticism sistemul contabil pe care conducerea societății îl prezintă. Prin urmare, orice auditor nu trebuie să creadă declarațiile primite de la conducerea societății, dar în același timp nu trebuie să le considere greșite. El trebuie să analizeze și să adune elemente ce probează și confirmă declarațiile acestora. Pe baza declarațiilor primite de la conducerea societății, un auditor examinează exaustivitatea informațiilor financiar-contabile urmărind cât de reale a fost înregistrările contabile și cât de corecte au fost înregistrate în conturile anuale. Culegerea probelor de audit se bazează pe raționamentul auditorului, decizia fiind luată de către acesta. Auditorul trebuie să găsească probe de audit care să-i permită să-și susțină opinia, atunci când prezintă conducerii imaginea situațiilor financiare.

In cele ce urmează, voi prezenta modul în care am auditat situațiile financiare ale societății DDD S.R.L. , la 31 decembrie 2017, cuprinzând: bilanțul, raportul privind veniturile și cheltuielile, informațiile privind starea creanțelor și datoriilor cu termen de achitare pe un anumit termen.

Situatiile financiare la 31 decembrie 2017 sunt:

Capitaluri proprii: 149.781 lei

Cifra de afaceri: 1.470.910 lei

Rezultatul exercitiului financiar: profit: 122.699 lei

Prezentare generală:

DDD S.R.L. are sediul în Județul Timiș, localitatea Timișoara, Str. Alexandru Averescu 15A și a fost inființată și în registrată la Oficiul Registrului Comerțului cu:

Cod Unic de Înregistrare: RO 34707023

Nr. Înmatriculare: J35/1558/2015

Data înființării: 26.06.2015

Societatea a fost ințiințată în anul 2015 cu activitatea principală: Restaurante, conform codului CAEN 5610. Restaurantul include serviciile de servire a mesei pentru clienți, preparate în incintă, livrare la domiciliu și servicii de închirieri pentru evenimente.

Am efectuat auditul în conformitate cu Standardele Internationale de Audit. Aceste standarde au pretenția ca noi să planificăm, să ne conformăm cerințelor etice si să realizăm auditul pentru obtinerea unei asigurări rezonabile ca situațiile financiare nu au denaturări semnificative.

Procedurile de audit pe care le folosește fiecare auditor depind foarte multe de raționamentul profesional. Un audit include evaluarea principiilor contabile care au fost folosite, estimările făcute de conducerea societății, concomitent cu evaluarea prezentării generale a situațiilor financiare.

Pentru obținerea probelor de audit referitoare la valorile și la informațiile prezentate în situațiile financiare este necesară aplicarea unor proceduri. Procedurile utilizate sunt următoarele:

completatarea chestionarul de evaluare a inventarului fizic

efectuarea unei comparații între valorile de inventar și cele furnizate de întreprindere, apreciind credibilitatea lor

Ca și concluzie după realizarea și verificarea inventarului prin sondajul de gestiune al obiectelor de inventar și al mijloacelor fixe și ale marfurilor, procedurile de inventariere ale companiei sunt potrivite și au fost desfășurate conform normelor în vigoare. (Anexa 1. Decizie inventar.pdf)

verificarea situației economice a societății față de aceeași perioadă. Bilanțul contabil este întocmit sub o formă comparativă, metodele de evaluare și de prezentare sunt identice cu cele ale anului precedent.

Tabel 1. Bilanț contabil

Sursa: Prelucrare proprie

În anul 2017 situația economică a restaurantului este favorabilă față de aceeași peroada din anul 2016 în ceea ce privește volumul de afaceri. Se poate distinge o creștere majoră a cifrelor de afaceri.

Grafic 1. Evolutia cifrei de afaceri

Sursa: Prelucrare proprie

Grafic 2. Evolutia profitului net

Sursa: Prelucrare proprie

Procedurile de audit au fost extinse pentru stabilirea corectitudinii înregistrărilor veniturilor. Am constatat că au fost înregistrate corect datele din contul de profit și pierderi, ceea ce arată că situațiile financiare nu sunt eronate.

Verificarea documentelor de intrare și de ieșire pentru mijloacele fixe. Pe parcursul anului 2017, imobilizările corporale și necorporale au evoluat:

Tabel 2. Imobilizari corporale și necorporale

Sursa: Prelucrare proprie

Din tabelul prezentat, putem observa faptul că imobilizările corporale au crescut în anul 2017 fată de anul precedent cu 77.381 lei.

Grafic 3. Active imobilizate

Sursa: Prelucrare proprie

Tabel 3. Total active imobilizate

Sursa: Prelucrare proprie

La data de 31.12.2017, societatea prezintă un stoc de materiale, mărfuri și ambalaje în valoare de 50.574 lei, mai mult decât în anul 2016 cu 30.250 lei. Din cauza dezvoltării societății, aprovizionarea a fost necesară.

Conturile privind creanțele sunt:

Situația conturilor privind creanțele de încasat și plățile în avans la 31.12.2017 sunt următoarele:

Societatea are clienți incerți. Pentru clienții neîncasați au fost întocmite extrase de cont și somații.

am cerut confirmări bancare pentru verificarea disponibilităților la bănci și în casă

DDD S.R.L. are 3 conturi bancare. Nu au existat diferențe între balanța de verificare și scrisorile bancare primite.

La 31.12.2017 datoriile comerciale înregistrate de la furnizori au fost confirmate, nu au existat diferențe intre declarațiile societății și testare

La 01.05.2018, DDD S.R.L., înregistrează datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de peste 360 zile în valoare de 1.310 lei.

Datoriile relative de plată a salariilor: (Anexa 2. ANEXE –Fluturas)

S-a efectuat prin sondaj verificarea documentelor primare care au stat la baza înregistrărilor din evidența contabilă a restaurantului. Nu s-au constatat deficiențe majore. Documentele au fost înregistrate conform normelor. Am verificat și conturile de cheltuieli pentru prestări servicii:

a fost efectuată și verificarea veniturilor societății:

am cerut confirmări din partea unui avocat pentru verificarea litigiilor societății auditate. În urma verificărilor, s-a constatat că nu există nici un litigiu asupra societății auditate.

Concluzii finale:

Am desfășurat auditul în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit(ISA). Consider că probele de audit pe care le-am obținut sunt suficiente și adecvate pentru a demonstra o opinie fără rezerve a societății. Conturile anuale prezintă o imagine reală și fidelă a societății și contul de profit și pierdere a fost încheiat conform prevederilor legale și statutare.

Concluzii

Fiecare misiune de audit este văzută drept o provocare, deoarece nu există două misiuni de audit indentice. Orice proces de audit are la bază anumite riscuri, de aceea unul din scopurile principale ale unui auditor reprezintă găsirea lor. Literatura de specialitate demonstrează faptul că, situațiile financiare nu sunt întotdeauna corecte. Procesul de audit este o activitate dificilă și nu poate da siguranța absolută că situația financiară a unei societăți conține sau nu erori semnificative.

Auditul poate fi definit ca fiind o activitate independentă cu scopul principal de a îmbunătății activitățile unei entități. Într-un proces de audit, responsabilitatea este foarte mare, deoarece se prezintă o confirmare a eficienței practicilor de management din cadrul entității. A aparut pentru a optimiza procesele de control și de guvernanță. Auditorul trebuie să înteleagă și să identifice suficiente probe pe parcursul misiunii, pentru a putea aborda și evalua corect riscurile găsite la nivelul societății auditate.

Conform standardelor de audit, pentru formularea unor concluzii rezonabile, auditorul trebuie să parcurgă anumite proceduri:

procedurile de evaluare a riscului:

riscul inerent

riscul de control

testele de control și procedurile de fond:

testele de detaliu:

Inspecția

Observarea

Confirmarea externă

Recalcularea

Reefectuarea

Interogarea

și procedurile analitice

În urma cercetării realizate, putem spune că auditorul are o serie de reguli generale și particulare pe care trebuie sa le verifice și anume:

dacă bilanțul contabil a fost întocmit conform normelor contabile în vigoare. Auditorul

trebuie să se asigure că principiul prudenței și al continuității activității au fost respectate, iar principiul independenței exercițiului a fost aplicat.

dacă bilanțul contabil a fost întocmit sub o formă comparativă.

dacă metodele de evaluare și prezentare au fost identice cu cele ale anului precedent și

dacă modificările au fost înscrise și justificate în anexă.

dacă elementele de activ și pasiv au fost evaluate separat.

dacă bilanțul de deschidere a corespuns cu bilanțul de închidere al exercițiului

precedent.

împrumuturile și datoriile asimilate; auditorul cere să i se comunice documentele care

ii permit să urmărească în detaliu operațiile respective.

auditorul trebuie să efectueze o comparare între valorile de inventar și cele furnizate

de întreprindere, apreciind credibilitatea lor.

auditorul trebuie să verifice înregistrările din conturile capitalurilor proprii ale

operațiilor aferente acestora.

trebuie să verifice cum au fost ținute documentele care permit să se

urmărească în detaliu operațiile aferente tuturor imobilizărilor și amortizărilor lor.

trebuie să ceară să i se prezinte situația detaliată a stocurilor și a

producției în curs de execuție și a provizioanelor constituite pentru deprecierea acestora.

auditorul trebuie să obțină din partea conducerii întreprinderii descrierea metodelor

utilizate pentru evaluarea stocurilor și a producției în curs ca să se asigure de conformitatea acestora cu regulile în vigoare și să verifice aplicărea lor, prin sondaj.

auditorul trebuie să analizeze soldurile conturilor de terți folosind documentele și

informațiile contabile care sunt puse la dispoziția sa și să solicite efectuarea corecturilor pe care le găsește necesare.

trebuie să verifice constituirea conturilor de provizioane pe baza

documentelor justificative și înregistrarea în bilanț. Trebuie să se asigure că provizioanele sunt bine contabilizate.

auditorul trebuie să se asigure că întreprinderea întocmește periodic o situație

comparativă a soldurilor fiecărui cont de trezorerie din contabilitate și din extrasele de cont bancare

Consider, că realizarea acestei teme a reprezentat pentru mine o experiență importantă și a reprezentat o sursă de beneficii profesionale. Acest domeniu este unul foarte interesant și de permanentă actualitate. Pentru realizarea acestei lucrări a fost necesar să mă pun în contact cu literatura de specialitate, în special cu standardele internaționale de audit și cu actualitatea lor. În timpul realizării lucrării a trebuit să mă ocup și de etapele auditării unei societăți – toate acestea făcându-se prin urmarea indicațiilor oferite de conducătorul științific.

În concluzie, auditarea situațiilor financiare de către un auditor, reprezintă o activitate complexă și presupune anumite răspunderi ale participanțiilor. Rezultatul activității de audit fiind alcătuit din rezultatele obținute în urma misiunii de audit, prin respectarea procedurilor și a standardelor profesionale de audit și din mesajul înțeles de către entitatea auditată.

Bibliografie

Horomnea, E., Fundamentele științifice ale contabilității, Editura Tipo Moldova, Iași, 2008, pp. 92-93

Ioan Oprea, Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcredo Deva, 1997

Prof. univ. dr. Marin Toma,Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati,Editura CECCAR Bucuresti,2009, pag.17

Prof. univ. dr. Marin Toma,Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati,Editura CECCAR Bucuresti,2009,pag.18

Prof. univ. dr. Marin Toma,Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati,Editura CECCAR Bucuresti,2009,pag.36

L. Dobroțeanu, Audit – concepte și practici. Abordare națională și internațională, Editura Economică, București, 2002, pag. 25;

A. Morariu, E. Țurlea, Auditul financiar-contabil, Editura Economică, București, 2001, pag. 13;

Norme naționale de audit, București, 1999

Revista Audit Financiar,nr. 3(123) / 2015,pag.

L. Doboțeanu, C. L. Dobroțeanu, Audit. Concepte și practici. Abordare națională și internațională, Editura Economică, București, 2002, pag. 76;

Manualul de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, 2015, pag. 266. Standardul de audit nr. 300, elaborat de Camera Auditorilor din România

Manualul de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, 2015, pag. 154. Standardul de audit nr. 230, Standarde de audit elaborate de Camera Auditorilor din România

Florea, I.,Macovei I.C., Florea R., Berheci, M., Introducere în expertiza contabilă și auditul financiar, Ediția a II-a, Editura CECCAR, București, 2008, p. 83.

Camera auditorilor financiari din România, Manual de Reglementări Internaționale de Control al Calității, Audit, Revizuire, Alte Servicii de Asigurare și Servicii Conexe, Ediția 2015 Volumul I

Cadrul general pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare, Comitetul de Standarde Internaționale de Contabilitate

Manualul de reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, 2015, pag. 408. Standardul de audit nr 500, Standarde de audit elaborate de Camera Auditorilor din România

Comunicat privind raporul de audit pe situatii financiare

International Standard on Auditing 705 (Revised) Modifications to the opinion in the Independet Auditor’s Report

Ion Peres, Ovidiu Constantin Bunget, Irimie Emil Popa, Alin Constantin Dumitrescu „Control financiar”, Editura Mirton, 2008

Ovidiu Constantin Bunget, Emilia Iordache „Principalele completari si modificari aduse OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile conforme cu directivele europene”, Revista Romana de Fiscalitate, Revista a Grupului de Editura si Consultanta in Afaceri Rentrop&Straton, nr. 1/2008

http://www.econ.ubbcluj.ro/~victor.muller/Download/Audit/AFC2.pdf

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/audit-financiar-239926.html?s=audit

http://www.mi.bxb.ro/wp-content/uploads/2012/Articole/Art3-7.pdf

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/economie/audit-financiar-61328.html?s=audit

http://www.cafr.ro/legislatie.php

http://www.scritub.com/economie/finante/AUDIT-SI CONTROLFINANCIAR15112231824.php

https://www.contacafe.ro/viewtopic.php?t=12129

https://vdocuments.site/documents/audit-financiar-55ab5815c745a.html

https://econ.ubbcluj.ro/~victor.muller/legislatie/OMFP%201802%20din%202014%20Reglementari%…

http://www.ceccarbv.ro/ceccar/dezvoltare%20profesionala/curs%20audit%20.doc

https://lege5.ro/Gratuit/ge2dsmrrgi4a/hotararea-nr-115-2016-privind-adoptarea-standardelor…

AUDIT

https://vdocuments.site/documents/organizarea-si-exercitarea-auditului-legal-la-societatea…

https://vdocuments.mx/documents/audit-financiar-565b4944617e0.html

http://www.scrigroup.com/finante/AUDITAREA-SITUATIILOR-FINANCIA61452.php

https://vdocuments.mx/documents/audit-financiar-565b4944617e0.html

http://www.scritub.com/economie/contabilitate/METODE-SI-TEHNICI-UTILIZATE-IN32154.php

Anexe

Anexa 1. Decizie inventar

Anexa 2. Raport de audit non PIE

Anexa 3. Fluturas de salariu

Anexa 4. Decizie cabinet de avocet

Anexa 5. Confirmare bancară

Anexa 6. Scrisoare de circularizare furnizori interni

Anexa 7. Scrisoare de circularizare client interni

Anexa 7. Scrisoare de circularizare client interni

Anexa 9. Scrisoare de circularizare furnizori interni