EXPERTIZĂ CONTABILĂ SI AUDIT – B08 CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC REFERAT LA DISCIPLINA: Evaluarea valorilor mobiliare si gestiunea portofoliului… [610506]

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE
SPECIALIZAREA: MASTERAT –
EXPERTIZĂ CONTABILĂ SI AUDIT – B08
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
Evaluarea valorilor mobiliare si gestiunea portofoliului

Titlul referatului:
Recenzie: NASSIM NICHOLAS TALEB:LEBĂDA NEAGRĂ

Profesor de disciplina:
Conf. dr. Vasile Brătian

STUDENTA:
GALFALVI KATALIN-JUDIT
Anul: I

Anul universitar 2019-2020
Semestrul II

NASSIM NICHOLAS TALEB:LEBĂDA NEAGRĂ
(recenzie )

"Lebăda neagra" este o carte care vorbește despre evenimentele
rare, foarte improbabile și care au un impact major, negativ sau pozitiv.
Sunt analizate eșecurile predictiilor și erorile de judecată pe care le facem
deseori.
Autorul critică aplicarea statisticii clasice unei anumite categorii de
evenimente, precum predicția economică.
Nassim Taleb este, crescut în Liban și s-a mutat în Statele Unite
unde, după o lungă carieră în lumea comercială, cu o mare cultură în
spatele lui, el a decis să abandoneze lumea "prea materială" de afaceri,
să dedice – cu rezultate excepționale – cercetării atât în sectoarele
științifice, cât și în cele umanistice.
În prezent, el este un autor recunoscut al unor eseuri tehnice / științifice /
economice în domeniul studierii probabilităților și, în același timp, un
scriitor de cărți care sunt interesante chiar și pentru cei care înțeleg puține
despre știință și tehnologie. Este interesat de întămplările de pe piața
bursieră, această carte este scris cu puțin timp înainte de prăbușirea
economică din 2008 – a devenit un bestseller real, vândut în milioane de
exemplare.
Autorul sustine umilinta realista a celui care știe că nu poate
cunoaște anumite lucruri despre viitor față de orgoliul nerealist al celui
care iși închipuie că poate să prevadă viitorul. Dincolo de păreri filosofice,
autorul propune și metode practice pentru a te proteja in fața
impredictibilului sau a te folosi de el.
Teoria propusa de Nassim Nicholas Taleb servește la explicarea:
– rolului disproporționat al evenimentelor rare, cu impact major si greu de
prezis ce depășesc limitele așteptărilor normale în istorie, știintă, finanțe
și tehnologie.
– imposibilității calculării probabilitătii evenimentelor rare cu ajutorul
metodelor stiintifice (datorită probabilitaților mici).
– prejudecăților psihologice, individuale și colective, ce ne fac să devenim
ignoranți față de incertitudine și de rolul masiv al evenimentelor istorice
rare.
Pentru a-și argumenta teoria privind impactul evenimentelor puțin
probabile, Taleb apelează la ajutorul a două noi metafore: Mediocristan și
Extremistan.
Mediocristan este imaginea unei lumi (sau țări) ideale, impenetrabilă
de către Lebedele Negre, non-scalabila, in care întregul nu este influențat
de un singur element, există tirania colectivității, după o perioadă de
observație ne putem da seama de ceea ce se întâmplă, câștigătorii

primesc doar o bucată din tort, în care evenimentele sunt ușor de prezis
pe baza celor văzute și de extins la cele nevăzute, în care istoria se
„tareste”, iar evenimentele sunt distribuite conform „clopotului lui Gauss”.
Extremistan este lumea în care inegalitățile au o asemenea natură,
încât un singur element poate avea o influență disproporționată asupra
întregului. Aceasta țară este scalabilă, vulnerabilă la Lebede Negre, în
care funcționează regula: „câștigătorul ia totul”, întregul este determinat
de un număr mic de evenimente extreme, durează mult până când ne
dăm seama ce se întâmplă, există tirania accidentalului, istoria face
salturi, iar evenimentele sunt greu de prezis pe baza informațiilor din
trecut. In această lume a extremelor, este posibil ca un mic număr de
oameni să dețină resursele și cele mai mari averi, să se întâmple războaie
mondiale, crash-ul de pe bursă, holocaustul, etc.
Aici apare și confuzia oamenilor care cred ca trăiesc în
Mediocristan, într-o lume predictibilă deși, de fapt, trăim în Extremistan și
nu înțelegem ceea ce ni se întâmplă, suntem vulnerabili și cu foarte mari
eforturi încercăm să ne adaptăm evenimentelor imprevizibile.
Taleb sustine că există Lebede Negre negative și altele pozitive.
Lebedele Negre pozitive, sunt acelea, de exemplu, in care un
scriitor, are o idee stralucită și scrie un roman care se bucură de un succes
enorm. Faptul că majoritatea oamenilor se complac cu ideea că trăiesc in
Mediocristan nu ii scuteste să fie „vizitați” de o Lebădă Neagră.
Această comoditate, dar și orbire in fața evenimentelor puțin
probabile este explicată de Taleb in felul următor: “ Ne concentrăm asupra
unor porțiuni dinainte selectate din ceea ce vedem și, pornind de la
acestea, generalizăm cu privire la ceea ce nu vedem”: eroarea confirmării.
“Ne autoamăgim cu povești care ne potolesc setea platonică pentru
diverse tipare”: eroarea narativă. “Ne comportăm ca și cum Lebada
Neagra nu exista”: natura umană nu este făcută pentru Lebede Negre.
Ceea ce vedem nu este neapărat tot ceea ce exista. Istoria ascunde
Lebede Negre de noi și ne face să ne formăm o idee gresită privitoare la
șansele de apariție a unor astfel de evenimente: aceasta este
distorsionarea dovezii tăcute. Ne „canalizăm”, adică ne concentrăm
asupra unor surse bine definite ale incertitudinii, asupra unei liste prea
detaliate de Lebede Negre (dezavantajandu-le pe celelalte, care nu ne vin
in minte).
Pentru a exemplifica ce inseamnă dovezile tăcute, Taleb redă o
întâmplare povestită de Cicero: „Unui oarecare Diagoras, care nu credea
în zei, i-au fost arătate unele tăblițe, care infațisau niste adoratori ce se
rugau, apoi supraviețuiau unui naufragiu. Rezultă că rugăciunea salvează
de la inec. Diagoras a intrebat: ”Adoratorii înecați fiind morți, ar fi avut
multe dificultăti în povestirea experienței lor de pe fundul mării. Acest lucru
poate înșela observatorul obișnuit, făcându-l să creadă în miracole.”

Chiar dacă este un sceptic declarat, autorul cărții oferă totuți câteva
sfaturi (sau câteva „trucuri modeste” după cum le numește):
 “Mai întâi faceți distincție între contingentele pozitive și cele
negative;
 “Nu căutați ceea ce este precis și local. Nu fiți înguști la minte. […]
Nu incercați să preziceți cu precizie Lebede Negre. Vigilenta
nedefinită nu este posibilă.”
 “ Valorificați oportunitatea, sau orice pare să fie o oportunitate. Ele
sunt rare, mult mai rare decât credeți. Amintiți-vă ca Lebedele Negre
pozitive au un prim pas necesar: trebuie să fiți expus la ele.[…]
 Feriti-vă de planurile exacte ale guvernelor”
Inducția ne păcălește adeseori. Omul percepe mult mai bine mai
multe câștiguri mici eșalonate pe o perioadă lungă de timp decât un câștig
foarte mare cumulat într-o zi.
La celălalt pol, o durere foarte mare este mai ușor de trecut decât o
viață plină de mici suferințe.
Se pare că psihicul nu știe matematică, nu poate trăi prea mult din
trecut sau cu speranța recompensei viitoare. Luând în considerare
această parte a naturii umane, autorul ne recomandă să nu mizăm totul
pe o singură lebădă neagră pozitivă și foarte mare, ci pe mai multe mai
mici, astfel încât să putem avea suficient de des mici surprize plăcute.
Este recomandabil să fim tot timpul conștienți că evenimente care
par improbabile se pot întâmpla. Dacă sunt negative putem încerca să le
minimizăm efectele. Dacă sunt pozitive putem profita de pe urma lor.
In concluzie, nu se pot face prognoze economice nici măcar
aproximativ. Cele mai de impact evenimente sunt cele foarte puțin
probabile, pentru care nimeni nu se pregătește. Nu poți deveni milionar
având un serviciu cu câștig "sigur". Recompensa celor care previn
evenimentele catastrofice este mult mai mică decât a celor care repară
consecintele. Recompensa celor care mizeaza pe evenimente
improbabile care se întâmplă poate fi foarte mare.

Similar Posts