Expertiza Contabila Mijloc de Proba In Instanta

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI GENERALE PRIVIND EXPERTIZA

CONTABILĂ JUDICIARĂ

1.1. DEFINIREA ȘI ISTORICUL EXPERTIZEI JUDICIARE

Pentru exprimarea noțiunii de expertiză, înțeleasă ca activitate de cercetare a unei probleme de către un specialist și ca rezultat al acelei activități, deși este definită în general printr-un singur termen, totuși în unele legislații întâlnim mai multe denumiri.

Astfel, prin expert, ca modalitate de desemnare a celui care efectuează expertiza, se înțelege un om versat în cunoașterea unui lucru, o persoană care, posedând cunoștințe într-un domeniu, este desemnată să cerceteze unele situații de fapt și să facă un raport bazat pe cunoștințele sale de specialitate.

Expertiza judiciară este socotită ca necesară numai în acele situații în care se pot da interpretări diferite unei probleme, iar pentru soluționarea ei sunt indispensabile cunoștințe de o deosebită competență. Deci, expertiza cuprinde exprimarea punctului de vedere al unui specialist cu privire la faptul sau faptele supuse cercetării sale competente, fiind în esență o lucrare personală și critică.

In literatura juridică s-au vehiculat multiple definiții privind expertiza, cum ar fi:

– „operația făcută de unul sau mai mulți experți cu scopul de a constata unele fapte, de a verifica, de a examina, de a măsura și de a evalua anumite lucruri” – O. Defan.

– „mijlocul special destinat de a transmite sau a aduce în proces noțiuni sau obiecte de probă pentru relevarea cărora se cer cunoștințe speciale sau abilitate tehnică” – E. Florian.

Toate definițiile date expertizei de către diferiți autori converg către un subiect și predicat comun, în rolul subiectului identificându-se specialistul de înaltă calificare, predicatul constând în activitatea de cercetare, verificare și formulare a unor concluzii fundamentate tehnico–științific, care să servească scopul de soluționare corectă a cauzelor de către organele judiciare.

Sintetizând, expertiza poate fi definită ca un mijloc de probațiune juridică, prin care se face cunoscută organelor judiciare opinia unuia sau mai multor specialiști cu privire la împrejurările de fapt ce au generat litigiul, dimensiunea reală a acestuia, pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe deosebite, opinie fundamentată pe acțiunea de cercetare concretă a cazului și finalizată în concluzii motivate și argumentate științific.

Expertiza contabilă constituie un mijloc de probă folosit de către organele judiciare, mai ales în cauzele care necesită lămurirea unor situații de fapt cu ajutorul documentelor contabile și de evidență primară, îndeosebi pentru a stabili existența și mărimea unui prejudiciu.

Așadar, expertiza este activitatea de cercetare efectuată de un specialist care are calitatea de expert, cu scopul de a stabili adevărul într-o anumită problemă sau litigiu.

Originea expertizei judiciare este foarte îndepărtată, încă din antichitate întâlnindu-se diferite aspecte ale unora dintre formele expertizei.

Cea despre care se dețin cele mai vechi date și la aproape toate popoarele este expertiza medicală.

Încă de la începutul sclavagismului, chiar în timpul vechilor civilizații orientale (codul lui Hammurabi), documentele vremii atestă consultarea medicilor în calitate de specialiști în cursul desfășurării activității judiciare.

Expertiza tehnică era, de asemenea, cunoscută de către romani fiind folosită pentru rezolvarea problemelor de împărțire a teritoriilor.

Tot în vremea romanilor își începe istoria și expertiza criminalistică, prin expertiza scrisului, deoarece litigiile judiciare asupra autentificării deveniseră obișnuite.

Pentru a fi studiată într-un mod mai ordonat evoluția în timp a expertizei judiciare se impune a fi studiată problema istoricului expertizei în diferite țări.

În Franța, se semnalează, încă din sec. IX, existența unui corp de chirurgi-experți care activau pe lângă instanțele de judecată.

În ce privește expertizele cu caracter tehnic, primele date sunt semnalate mult mai târziu decât cele privind expertizele medicale. Se cunoaște faptul că vechiul drept francez prevedea folosirea experților pentru evaluarea imobilelor provenind, de exemplu, din donații.

În materia expertizei contabile este interesant a semnala anul 1769, an în care s-au creat primele oficii de experți contabili, suprimate însă în anul 1790.

În Germania, folosirea diferitelor forme de expertiză este cunoscută dintr-o epocă îndepărtată.

Despre expertiza psihiatrică, ca forma a expertizei medicale, se dețin informații încă din evul mediu când se efectua expertizarea bolnavilor psihici.

În ce privește expertiza contabilă, se poate vorbi de un caracter semioficial până la începutul sec. XX, experții contabili fiind numiți de tribunale.

În Anglia, reglementări referitoare la expertiză apar abia în sec. XIX, fiind împrumutate de la francezi.

Expertiza contabilă este cunoscută din a doua jumătate a sec. XVI, când, folosindu-se un număr tot mai mare de acte scrise, au sporit falsurile.

În Statele Unite ale Americii se semnalează informații în legătură cu efectuarea expertizelor încă din secolul trecut. Astfel, printr-o lege din anul 1896, s-a stabilit oficial existența profesiunii de expert contabil.

În România se poate semnala folosirea expertizei încă de multă vreme. În ce privește expertiza medico-legală, aceasta este prevăzută în pravilele lui Matei Basarab și Vasile Lupu din anii 1625 și 1646.

Referitor la expertiza tehnică, unele prevederi pot fi semnalate chiar în vechiul drept românesc.

Efectuarea expertizelor privind evaluarea bunurilor a fost reglementată pentru prima dată de Regulamentul Organic. Până la apariția decretului nr. 79/1971 expertiza tehnică nu a fost reglementată în mod special în țara noastră, cu toate acestea existând instituții care au avut printre altele și atribuția de a efectua expertize cu caracter tehnic.

Reglementarea expertizei contabile în țara noastră s-a făcut relativ târziu, deși au existat cu mult înainte experți contabili. Încă de la începutul sec. XX se semnalează câteva încercări de organizare în acest domeniu. În anul 1900, este adresat Camerei de Comerț din București, un memoriu privitor la reglementarea exercițiului dreptului de expert pe lângă tribunalele din țară. Legea din anul 1916 pentru organizarea Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România nu conținea norme privind reglementarea expertizei contabile. Cel mai important act normativ apărut a fost decretul nr. 40/1951 pentru dizolvarea corpului, neprevăzându-se pentru viitor o altă formă organizată de efectuare a expertizei contabile.

1.2. CONCEPTUL DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ

ȘI NECESITATEA ACESTEIA

Expertiza este activitatea de cercetare efectuată de un specialist care are calitatea de expert (persoană cunoscătoare, versată, care a probat, a încercat, are experiență), cu scopul de a stabili adevărul într-o anumită situație, problemă sau litigiu.

În sinteză, expertiza este un mijloc de probă, de constatare, confirmare, evaluare, lămurire sau dovedire, pe baza cercetării științifice de specialitate, a adevărului obiectiv cu privire la o anumită faptă, împrejurare, problemă, situație, cauză sau litigiu.

Expertiza poate fi: contabilă, tehnică, de navigație civilă, medicală, merceologică, filatelică, grafologică, criminalistică, etc.

Expertiza contabilă este o formă de cercetare științifică efectuată în vederea lămuririi modului în care sunt reflectate în documente și evidența tehnic-operativă și contabilă anumite fapte, împrejurări sau situații de natură economico-financiară.

Prin expertiza contabilă se înțelege misiunea dată unui expert contabil de a controla registrele, conturile și actele justificative ale unui agent economic, fie în scopul de a furniza părților interesate datele pentru o echitabilă regularitate a unor afaceri comune, fie spre a procura justiției informațiile necesare în scopul de a se pronunța, în cunoștință de cauză, asupra unui proces sau a unei contestații de care a fost sesizată.

Societatea umană a resimțit din cele mai vechi timpuri, nevoia sprijinului unor specialiști cu bogate cunoștințe teoretice și experiență, în procesul organizării și conducerii , pentru soluționarea cu rezultate bune a unor probleme dificile.

În societatea modernă, activitatea devenind tot mai complexă, se lărgește sfera, obiectul și frecvența acestei necesități, ca mijloc prin care managerii pregătesc adoptarea unei decizii și soluții raționale, îmbinând interesele societății cu normele legale.

Expertiza contabilă, alături de controlul economico-financiar, constituie unul din instrumentele de bază în apărarea, protejarea și dezvoltarea proprietății, indiferent de apartenența ei: de stat (publică), mixtă sau privată.

Atât teoria cât și practica dovedesc că expertiza contabilă este o necesitate obiectivă izvorâtă din acțiunea legilor economice care guvernează economia.

În actuala etapă de tranziție la economia de piață, dar și în viitor, apărarea proprietății constituie îndatorirea principală a tuturor factorilor de răspundere, de la veriga de bază-unitatea patrimonială, până la ansamblul economiei naționale, cât și pentru toți cetățenii țării.

Necesitatea expertizei se manifestă în activitatea social-economică curentă ori de câte ori se impune consultarea unor specialiști și frecvent în activitatea judiciară.

Raportată la activitatea jurisdicțională, expertiza poate fi: expertiza extrajudiciară și expertiza judiciară.

Una din categoriile expertizei judiciare cu mare frecvență utilizată în activitatea procesuală este expertiza contabilă. Aceasta se distinge prin obiectul și caracterul său de celelalte genuri de expertiză (tehnice, medicale, criminalistice, artistice, etc), iar importanța și necesitatea ei impun o organizare și metodologie riguroasă pentru asigurarea eficienței acestei activități.

În condițiile economiei de piață, a existenței și funcționării societăților comerciale, problemele teoretice și metodologice privind expertizele contabile sunt utile pentru tehnicienii contabilității, pentru acționari, deponenți, creditori, pentru magistrați, avocați, fisc, precum și pentru oamenii de afaceri în general.

1.3. EXPERTIZA CONTABILĂ JUDICIARĂ-IMPORTANȚĂ

ȘI SFERĂ DE ACȚIUNE

Expertiza judiciară, în general, constituie acel mijloc de probă prin care, pe baza unei activități de cercetare ce folosește date și metode științifice, expertul aduce la cunoștința organului judiciar concluzii motivate științific cu privire la fapte pentru a căror lămurire sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Actualul stadiu de dezvoltare al științei și tehnicii caracterizat prin adâncirea specializării, nu permite organului judiciar să fie specialist în toate domeniile de activitate.

Din acest motiv, organele de urmărire penală sau de jurisdicție au dreptul să apeleze, uneori, la sprijinul unor specialiști în materia care formează obiectul anchetelor și al proceselor, cerându-le să examineze faptele și să-și spună punctul de vedere motivat și fundamentat pe cunoștințele de specialitate și experiență, prin expertiză.

Expertiza contabilă este frecvent solicitată în procesele civile sau penale cu caracter economic, în litigiile dintre unitățile patrimoniale sau în litigiile de muncă, deoarece fenomenele economico-sociale sunt consemnate în instrumentele de lucru ale contabilității.

Contabilitatea are, deci, ca sarcină și pe aceea de a contribui la clarificarea și cunoașterea exactă a faptelor care formează obiectul unor procese sau cauze judiciare și este chemată să elucideze anumite probleme pe care organele le pun specialiștilor contabili, în vederea lămuririi acestora cu ajutorul documentelor și al înregistrărilor contabile.

Contabilitatea este în măsură să aducă la îndeplinire această sarcină deoarece reflectă întreaga activitate economică a unităților patrimoniale, precum și a unei reglementări amănunțite și unitare privind organizarea și conducerea ei.

Expertiza contabilă constituie un mijloc de probă, constând în părerea sau în conracterizat prin adâncirea specializării, nu permite organului judiciar să fie specialist în toate domeniile de activitate.

Din acest motiv, organele de urmărire penală sau de jurisdicție au dreptul să apeleze, uneori, la sprijinul unor specialiști în materia care formează obiectul anchetelor și al proceselor, cerându-le să examineze faptele și să-și spună punctul de vedere motivat și fundamentat pe cunoștințele de specialitate și experiență, prin expertiză.

Expertiza contabilă este frecvent solicitată în procesele civile sau penale cu caracter economic, în litigiile dintre unitățile patrimoniale sau în litigiile de muncă, deoarece fenomenele economico-sociale sunt consemnate în instrumentele de lucru ale contabilității.

Contabilitatea are, deci, ca sarcină și pe aceea de a contribui la clarificarea și cunoașterea exactă a faptelor care formează obiectul unor procese sau cauze judiciare și este chemată să elucideze anumite probleme pe care organele le pun specialiștilor contabili, în vederea lămuririi acestora cu ajutorul documentelor și al înregistrărilor contabile.

Contabilitatea este în măsură să aducă la îndeplinire această sarcină deoarece reflectă întreaga activitate economică a unităților patrimoniale, precum și a unei reglementări amănunțite și unitare privind organizarea și conducerea ei.

Expertiza contabilă constituie un mijloc de probă, constând în părerea sau în constatarea unor specialiști, folosit de către organele judiciare în cauzele care necesită lămurirea unor situații de fapt pe baza documentelor, evidenței operative și informațiilor contabile.

Expertiza contabilă este activitatea depusă de unul sau mai mulți experți contabili, care pe baza cunoștințelor teoretice și practicii acumulate în domeniul financiar-contabil, cercetează și lămuresc modul cum se reflectă în documente și în contabilitate fapte sau împrejurări indicate de organele judiciare, prezentând rezultatul cercetării într-un raport de expertiză contabilă.

Studierea expertizei contabile, ca activitate specializată în scopul servirii organelor judiciare pune în evidență caracteristicile ei principale:

are ca obiect cercetarea unor fapte sau situații de natură economico-financiară;

sfera de acțiune cuprinde activitatea economică a unei întreprinderi sau instituții, pentru problemele și obiectivele indicate de organul judiciar;

cercetează situațiile, faptele sau împrejurările pe baza informațiilor din evidența economică și a suporților ei materiali;

interpretează și stabilește concluziile cu privire la problema cercetată pe baza legilor și actelor normative care reglementează domeniul;

constituie un mijloc de probă de o factură deosebită deoarece analizează cauzele care au determinat abaterile de la normele legale cu caracter economic și financiar, descifrează relațiile economice și financiare dintre părțile aflate în litigiu, caracterizează starea de fapt a agentului economic respectiv în raport cu legea și actele normative care guvernează domeniul investigat, stabilește legăturile de cauzalitate și responsabilitate.

Expertiza contabilă poate avea ca sferă de cuprindere:

fapte, împrejurări sau situații ce apar în activitatea economico-financiară și gestionară a unei unități patrimoniale pentru a căror soluționare este necesar să se apeleze la un expert contabil;

aspecte ale situației economico-financiare a patrimoniului și ale capacității acestora de a genera profit, așa cum rezultă din documentele primare și evidența tehnic-operativă și contabilă cu scopul final de a stabili, în mod științific corectitudinea sau incorectitudinea administrării patrimoniului;

analiza economico-financiară a activității unei unități patrimoniale, cu scopul de a se determina comportamentul conducătorilor și al persoanelor din compartimentele funcționale și de producție, în raport cu atribuțiile lor de serviciu;

cercetarea unui ansamblu de documente contabile, acte normative și probleme economico-financiare caracterizate prin pluritate și diversitate;

neglijența sau abuzul în serviciu în legătură cu stabilirea și executarea obligațiilor contractuale, stabilirea întârzierilor pentru plata prețului și corectitudinea calcului penalităților, stabilirea cantităților de produse livrate între părțile aflate în litigiu, ce s-a achitat și ce a mai rămas de plată;

în materie comercială, expertiza se efectuează atunci când este necesar a se corecta calcule, înscrisuri și registre de comerț.

Expertiza contabilă cuprinde latura economico-financiară a faptelor și împrejurărilor, latura juridică fiind în competența organelor judiciare.

Expertizele în materie comercială se efectuează atunci când este necesar a se cerceta calcule, înscrisuri și registre de comerț. Instanța poate numi, în acest scop, unul sau mai mulți experți, care să asculte părțile, să examineze socotelile, înscrisurile și registrele, să consemneze prin proces-verbal declarațiile și recunoașterea părților, să încerce să le împace dacă este posibil și să raporteze instanței despre rezultat.

1.4. CALITATEA DE EXPERT CONTABIL

1.4.1.ACCESUL LA PROFESIA DE

EXPERT CONTABIL

Profesia de expert contabil se exercită de către persoanele care au această calitate.

Calitatea de expert contabil se dobândește în urma susținerii unui examen de admitere organizat de Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România- C.E.C.C.A.R.

Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate și are competența profesională de a verifica și de a aprecia modul de organizare și de conducere a activității economico-financiare și de contabilitate, de a supraveghea gestiunea societăților comerciale și de a verifica legalitatea bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere.

Asupra constatărilor, concluziilor, opiniilor și recomandărilor sale, expertul contabil întocmește un raport.

Expertul contabil poate, de asemenea, să organizeze și să conducă contabilitatea societăților comerciale și să analizeze prin procedee specifice contabilității, situația economică, financiară și fiscală a acestora.

Poate dobândi calitatea de expert contabil persoana care îndeplinește următoarele condiții:

-are capacitatea de exercițiu deplină;

-are studii economice superioare, în specialitatea contabilitate finanțe cu diplomă recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării și practică în specialitate de cel puțin 3 ani și de 5 ani pentru alte specializări de profil economic(management, comerț, etc.);

-nu a suferit nici o condamnare care, potrivit legislației în vigoare, interzice dreptul de gestiune și de administrare a societăților comerciale;

-a promovat examenul de expert contabil (la care a obținut cel puțin media 7 și minimum nota 6 la fiecare disciplină);

-a efectuat un stagiu de 3 ani;

-a susținut un examen de aptitudini la terminarea stagiului.

La cerere, persoanele care au titlul de academician, profesorii, doctorii-docenți, cu specialitatea finanțe și contabilitate, sunt scutiți de susținerea examenului pentru dobândirea calității de expert contabil.

După susținerea și promovarea examenului de dobândire a calității de expert contabil vor fi înscriși în Tabloul Corpului beneficiind de toate drepturile conferite de lege, astfel:

membrii Corpului care, fiind asociați sau acționari ai unei societăți recunoscută de Corp sau salariați ai unei societăți de profil înscrisă în Tabloul Corpului, pot executa – în numele și pe răspunderea lor – lucrările sau mandatul care le-a fost încredințat direct de client. Ei exercită acest drept în condițiile prevăzute în statutul sau contractul de muncă ce îl leagă de societatea respectivă;

responsabilitatea profesională și civilă a societății de profil înscrise în Tabloul Corpului este circumscrisă la responsabilitatea personală a fiecărui expert contabil, în funcție de lucrările executate în contul acestei societăți.

Examenul de admitere se organizează de către C.E.C.C.A.R., în centrele universitare din municipiile București, Cluj-Napoca și Timișoara, de regulă o dată pe an. Candidații se pot prezenta la examenul de admitere în oricare centru universitar.

Programele de examen de admitere și reglementările privind stagiul și examenul de aptitudini se elaborează de C.E.C.C.A.R., cu avizul consultativ al Ministerului Finanțelor Publice și se aprobă de Consiliul Superior al Corpului, urmărindu-se armonizarea cu prevederile directivelor europene în domeniu.

Comisia Centrală de stabilire a subiectelor de examen se numește prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și ministrul educației și cercetării. Persoanele care fac parte din comisia centrală nu fac parte din comisiile de examinare.

Comisiile de examinare se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Superior al Corpului în calitatea sa de organizator al examenului, separat pentru experți contabili și pentru contabili autorizați și sunt compuse din:

cadre universitare;

experți contabili;

câte un reprezentant din partea Ministerului Finanțelor Publice și ministerului Justiției;

specialiști în domeniul disciplinelor de examen;

secretarul filialei C.E.C.C.A.R. din județul (municipiul București) în a cărui rază teritorială se organizează examenul de admitere.

Disciplinele examenului de admitere pentru accesul la profesia de expert contabil sunt: contabilitate, fiscalitate, drept, audit, evaluare economică și financiară a întreprinderilor, control financiar, expertiză contabilă.

Certificatele de promovare a examenului de admitere în vederea atribuirii calității de expert contabil se tipăresc și se numerotează în regim special, iar după completare, se semnează de președintele și secretarul comisiei de examinare, urmând a fi eliberate candidaților declarați admiși, în vederea înscrierii în evidențele filialei C.E.C.C.A.R. în a cărui rază teritorială își au domiciliu stabil.

Lucrările ce se pot executa, fără a fi limitative de către experții contabili în cadrul contractelor de prestări servicii, sunt:

ținerea sau supravegherea contabilității și întocmirea bilanțului contabil:

acordarea asistenței privind organizarea și ținerea contabilității, inclusiv în cazul sistemelor informatice;

elaborarea și punerea în aplicare de procedee contabile, planul de conturi adaptat unității, contabilitatea de gestiune, tabloul de bord, controlul de gestiune și control prin buget, în baza și cu respectarea normelor generale;

efectuarea de analize economico-financiare, ca:

analiza structurilor financiare;

analiza gestiunii financiare și a rentabilității capitalului investit;

tehnici de analiză și de gestiune a fondului de rulment;

sisteme de credit-leasing, factoring, etc;

determinarea situațiilor financiare și de gestiune prin rapoarte procentuale;

elaborarea de tablouri de finanțare și planuri de trezorerie;

elaborarea de tablouri de utilizări și resurse;

asistență în prevenirea și înlăturarea dificultăților unității;

efectuarea de audit financiar-contabil, ca:

diagnostic financiar: creșterea, rentabilitatea, echilibrul și riscurile financiare;

audit intern: organizarea și controlul regularității și sincerității sistemului;

studii, asistență pentru realizarea de investiții financiare;

audit și certificarea bilanțului contabil;

efectuarea de evaluări patrimoniale:

evaluări de întreprinderi și de valori mobiliare, pentru vânzări, succesiuni, partaje, donații, sau la cererea celor interesați;

evaluări de elemente intangibile;

efectuarea de expertize contabile dispuse de organele judiciare sau solicitate de persoane fizice sau juridice în condițiile legii:

expertize amiabile (la cerere);

expertize contabil-judiciare;

arbitraje în cauze civile;

expertize de gestiune;

executarea de lucrări cu caracter financiar-contabil:

întocmirea de situații periodice;

consolidarea conturilor și a bilanțului;

întocmirea de planuri de finanțare pe termen mediu și lung;

executarea de lucrări cu caracter fiscal, cum ar fi;

studii și consultații pe probleme de ordin fiscal;

participarea la întocmirea și depunerea declarațiilor fiscale

asistență în probleme de T.V.A. și impozite;

fiscalitate imobiliară;

asistență în aplicarea tarifului vamal;

asistarea contribuabilului cu ocazia verificărilor;

efectuarea de lucrări de organizare administrativă și informatică, cum ar fi:

organigrame, structuri, definiri de funcții;

legături între servicii, circulația documentelor și informațiilor;

mecanizarea și automatizarea prelucrării informațiilor, alegerea echipamentelor;

analiza și organizarea fluxului informațional;

alegerea soft-urilor necesare;

formarea profesională continuă;

contribuții la protecția patrimoniului unității;

i) îndeplinirea atribuțiilor prevăzute în mandatul de cenzor la societățile comerciale, conform prevederilor legale.

Experții contabili pot să-și exercite profesia individual sau se pot constitui în societăți comerciale potrivit legii.

Societățile comerciale de expertiză contabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

să aibă ca obiect de activitate exercitarea profesiei de expert contabil;

majoritatea acționarilor sau asociaților să fie experți contabili și să dețină majoritatea acțiunilor sau a părților sociale;

consiliul de administrație să fie ales în majoritate dintre acționarii sau asociații experți contabili;

acțiunile să fie nominative;

orice nou asociat sau acționar să fie admis de adunarea generală;

să comunice filialei C.E.C.C.A.R. toate modificările intervenite în componența asociaților sau acționarilor;

să fie membre ale C.E.C.C.A.R., incluse în Tabloul Corpului.

Persoanele fizice sau juridice străine care au domiciliul, respectiv sediul, în România pot exercita profesia de expert contabil, potrivit prevederilor legale, în condițiile stabilite prin convenții bilaterale încheiate în acest scop de România cu alte state, dacă:

au această specializare în țara lor;

au susținut examenul vizând cunoașterea legislației naționale în domeniul contabil, fiscal și al organizării și funcționării societăților comerciale.

1.4.2. CONDUITA ETICĂ ȘI PROFESIONALĂ

A EXPERTULUI CONTABIL

Etica profesională constituie o necesitate de aderare la cele mai înalte standarde, astfel încât activitatea profesionistului contabil să poată beneficia de credibilitate și acceptare. Activitatea este inutilă dacă este pusă la îndoială credibilitatea sau dacă experții contabili au o reputație îndoielnică. Contabilul trebuie să aibă o etică corectă.

Profesia de expert contabil își întemeiază codul de etică pe o serie de principii fundamentale, și anume:

integritatea profesională: în executarea lucrărilor trebuie să fie drept, cinstit și sincer.

obiectivitatea profesională: să fie corect; să nu cedeze unor concepte sau prejudecăți apriorice;

independența profesională:

să fie și să se manifeste liber față de orice interes care ar putea fi avut în vedere ca fiind incompatibil cu integritatea și obiectivitatea.

să rămână liber față de orice influență rea și să evite situațiile susceptibile să conducă terții la concluzia că există un conflict de interese și astfel obiectivitatea este compromisă.

Situațiile de interes incompatibil cu integritatea și obiectivitatea pot fi următoarele:

implicarea financiară directă sau indirectă în activitatea clientului, și anume:

acceptarea unor modalități de salarizare;

deținerea unui interes financiar, direct sau indirect la client(de exemplu, participații la capitalul social);

darea sau luarea cu împrumut la și de la client sau și de la orice membru al conducerii sau administrator principal al societății cliente;

acordarea sau primirea de gajuri sau cauțiuni de la sau pentru clienți;

implicarea în activitățile clientului în calitate de membru al executivului sau ca angajat sub controlul conducerii clientului: membru al consiliului de administrație, angajat al societății cliente, asociat sau salariat al unui membru al consiliului sau al unui cadru sau angajat al societății;

activități incompatibile sau contradictorii, respectiv acte de comerț sau slujbe asigurate în același timp cu exercitarea unei profesii libere, care pot genera conflict de interese;

incidența relațiilor familiale și personale asupra independenței;

acceptarea executării de lucrări în baza unor onorarii eventuale, neprevăzute anticipat prin contract sau convenție;

orice mandat comercial, cu excepția mandatului de director sau administrator în societăți comerciale de expertiză contabilă.

Independența este principalul mijloc prin care profesionistul contabil demonstrează că își poate îndeplini misiunea în mod obiectiv, reprezentând criteriul esențial al adevărului și asigurând principialitatea și verticalitatea în aprecierea modului de respectare sau de încălcare a prevederilor legii, a corectitudinii înregistrării contabile, a mișcărilor patrimoniale, consecvența și fermitatea profesionistului contabil în promovarea cerințelor eticii și deontologiei profesionale.

secretul profesional: să respecte caracterul confidențial al informațiilor obținute cu ocazia lucrărilor, cu excepția situațiilor în care expertul contabil este autorizat în acest scop sau există prevederi legale de divulgare(cazul faptelor penale).

respectarea normelor tehnice și profesionale: să efectueze lucrările în conformitate cu normele legale.

competența profesională:

să-și mențină și să-și dezvolte cunoștințele și competența profesională la nivelul necesar pentru a asigura clienților servicii profesionale competente, ținând seama de ultimele evoluții intervenite în practică, în tehnică și în legislație;

să efectueze numai lucrări pe care le pot realiza cu competență profesională.

comportarea deontologică:

să se comporte compatibil cu buna reputație a profesiunii;

să se abțină de la orice conduită de natură să aducă atingeri bunei reputații a profesiunii.

Expertul contabil are următoarele obligații:

să aibă cunoștințe aprofundate asupra tuturor sistemelor de contabilitate și o dexteritate obținută în urma unei îndelungate experiențe;

să aibă noțiuni generale de drept comercial și să fie suficient inițiat în afaceri;

să posede o judecată serioasă și clarvăzătoare;

să reunească calități cum sunt: inteligența, probitate, imparțialitate, răbdare, prudență;

să aibă antecedente ireproșabile și o discreție dezvoltată;

asupra obiectivelor și problemelor fixate să dea o opinie și nu o decizie, să nu fie afirmativ decât asupra faptelor sigure și indiscutabile, în rest fiind foarte rezervat;

să-și îmbunătățească continuu cunoștințele profesionale și de cultură generală;

să se pronunțe sincer, fără ocolișuri, să exprime rezervele asupra valorii ipotezelor și concluziilor formulate;

să execute lucrările după tehnica și știința contabilității cu respectarea integrală a normelor legale.

1.4.3. RECOMANDAREA, NUMIREA, INCOMPATIBILITATEA EXPERTULUI CONTABIL

Expertizele contabile pot fi efectuate de către persoane care au calitatea de expert contabil, cu care figurează în evidența Tribunalului Județean și al Municipiului București care au tabloul cu experți contabili.

Recomandarea experților contabili se face de către biroul de expertize judiciare de pe lângă Tribunalul Județean și filiala C.E.C.C.A.R., la solicitarea beneficiarilor de expertiză, în vederea numirii unuia sau unora dintre ei pentru efectuarea expertizei. Numărul acestora este în funcție și de faptul dacă expertiza va fi efectuată de unul sau mai mulți experți.

Numărul experților recomandați trebuie să fie astfel încât să ofere posibilitatea organului care dispune numirea să aleagă.

Alegerea experților contabili în vederea recomandării către organele în drept se face în funcție de:

specializarea, competența și experiența expertului în raport cu domeniul în care urmează se efectua expertiza;

necesitatea de asigurare a efectuării în teren a expertizei contabile;

evitarea încărcării prea mare a unor experți;

atragerea unui număr cât mai mare de experți în efectuarea expertizelor contabile.

Partea interesată are dreptul să ceară ca, pe lângă expertul numit la recomandarea biroului de expertize judiciare să participe la efectuarea expertizei (pe cheltuiala sa) și un expert contabil recomandat de ea, care figurează în Tabloul Corpului pentru expertize contabile.

Expertul recomandat de părți are drepturi egale cu experții numiți de instanță, fiind obligați să participe efectiv la realizarea expertizei contabile.

Participarea expertului contabil recomandat de parte la efectuarea expertizei este un drept al părții care nu poate fi restrâns de organele care dispun efectuarea expertizelor.

Expertul contabil este obligat să acționeze nu ca un apărător al părții care l-a recomandat ci să exercite mandatul primit cu principialitate, să interpreteze științific, obiectiv actele contabile și problemele supuse expertizei, să fie imparțial și animat de dorința stabilirii adevărului.

Expertul recomandat poate fi cerut de parte pe lângă expertul numit, adică nu poate fi cerut dacă în cauza respectivă nu există un expert numit de instanță sau de organele de cercetare.

Numirea experților contabili se face de către organul care dispune efectuarea expertizei, dintre experții recomandați de biroul de expertize judiciare, respectiv filiala C.E.C.C.A.R. cărora le comunică numele expertului numit.

Organul care dispune efectuarea expertizei numește, după caz, prin ordonanță (organul de urmărire penală) sau încheiere unul sau mai mulți experți.

Efectuarea unei expertize contabile poate fi refuzată doar pentru motive temeinice, cum sunt: boală, concediu de odihnă, sarcini obștești, sarcini profesionale speciale, etc.

Motivele temeinice pentru refuzarea efectuării expertizei contabile nu se confundă cu cazurile de incompatibilitate.

În procesul civil, expertul contabil are rolul unui consultant care ajută judecătorul în rezolvarea unor probleme de specialitate, în lămurirea anumitor împrejurări ale procesului.

Judecătorul recurge la cunoștințele de specialitate ale expertului contabil, dar asta nu înseamnă că expertul contabil se substituie judecătorului, acesta din urmă având dreptul de liberă apreciere a probei cu expertiza contabilă, să-și formeze convingerea intimă asupra adevărului în cauza care se judecă.

Expertul contabil examinează materialele în baza dispoziției judecătorului, iar concluziile sale, ca mijloc de probă, se supun aprecierii și verificării întocmai ca și celelalte probe.

Experții se numesc de părți de comun acord și, în caz de neînțelegere între ele, se numesc din oficiu de către tribunal într-un termen scurt (art.909 din Codul Comercial).

Conform literaturii de specialitate și practicii, expertul poate fi:

numit de organul judiciar, în cazul expertizei depuse în mod oficial;

numit pentru a efectua expertiza contradictorie (contrară, contraexpertiză), atunci când instanța nu este lămurită prin expertiza oficială și dispune o nouă expertiză ce urmează a fi efectuată de un alt expert, motivat, la cererea părții nemulțumite, sau ordonată din oficiu;

desemnat ca specialist (consilier) cu atribuții de control asupra modului de efectuare a expertizei (expertiza supravegheată);

menit să efectueze suplimentul de expertiză, care se realizează de către același expert numit care a participat la expertiza propriu-zisă, dar care urmărește, la cererea instanței, lămurirea unor obiective suplimentare.

Expertul contabil este incompatibil să efectueze expertiza contabilă, într-o anumită cauză, în următoarele situații:

a declanșat acțiunea penală, a emis mandat de arestare, a dispus trimiterea în judecată, a pus concluzii în fond în calitate de procuror sau a fost judecător în același dosar;

a fost martor sau reprezentant (expert recomandat de parte, ori apărător al unei părți), calitatea de martor având întâietate;

este interesat în soluționarea cauzei într-un anumit mod, care este de natură a-l face să fie subiectiv;

face parte din sistemul organizatoric al uneia din părțile implicate în proces;

s-a pronunțat asupra unor aspecte care constituie obiectul dosarului, în calitate de organ de control, de conducere, tehnic de specialitate, ori a luat parte, ca executant, la întocmirea actelor primare, a evidentelor contabile, tehnic-operative , etc.

Expertul care cunoaște că este incompatibil sau că exista un motiv de recuzare în privința sa, este dator să declare serviciului local pentru expertize contabile, președintelui instanței sau procurorului care supraveghează cercetarea penală, că se abține de la efectuarea expertizei, cu arătarea cazului ce face obiectul abținerii.

În situația în care experții nu se abțin de la a participa la efectuarea expertizei, ei pot fi recuzați.

Recuzarea se formulează oral sau scris, cu arătarea cazului de incompatibilitate care constituie motivul recuzării, în cursul urmăririi penale și judecătorești, de către oricare dintre părți.

1.4.4. RĂSPUNDEREA EXPERTULUI CONTABIL

În exercitarea profesiei experții contabili răspund disciplinar, administrativ, civil și penal.

În raport cu gravitatea abaterilor săvârșite, experților contabili li se pot aplica următoarele sancțiuni disciplinare: mustrare, avertisment scris, suspendarea dreptului de exercita profesia de expert contabil pe o perioadă cuprinsă între 3 luni și un an (se publică în Monitorul Oficial și într-un ziar local), interzicerea dreptului de a exercita profesia de expert contabil.

Răspunderea civilă a experților contabili poate fi contractuală și delictuală.

Răspunderea civilă contractuală se referă la fapte cum sunt: neexecutarea, executarea necorespunzătoare a obligațiilor menționate în contractele încheiate cu clienții.

Răspunderea civilă delictuală intervine în cazul în care printr-o fapta ilicită extracontractuală (încălcarea – neaplicarea prevederilor legale ), comisivă (acțiune) sau omisivă ( inacțiune) se cauzează un prejudiciu terților.

Răspunderea civilă se apreciază prin referire la prevederile legale și practicile profesionale.

Experții contabili garantează răspunderea civilă privind activitatea desfășurată prin subscrierea unei polițe de asigurare sau prin vărsarea unei contribuții la fondul de garanții.

Expertul contabil poate răspunde penal pentru următoarele fapte:

obținerea de foloase necuvenite;

cuprinderea unor date nereale în raportul de expertiză contabilă;

solicitarea sau primirea mai mult decât plata stabilită, când desfășoară activitatea în cadrul procesului civil sau penal;

refuzul nejustificat al expertului de a-și îndeplini misiunea;

rea credință în concluziile expertizei contabile respectiv acoperirea autorului infracțiunii;

îngreunarea aflării adevărului obiectiv în cauză , fapta care poate fi calificată ca delict de favorizare a infractorului sau de mărturie mincinoasă.

Exercitarea oricărei atribuții specifice calității de expert contabil de către persoane neautorizate sau aflate în incompatibilitate constituie infracțiune și se sancționează conform legii penale.

O problemă neelucidată suficient în toate aspectele ei este cea a răspunderii experților pentru efectuarea unei expertize necorespunzătoare, adică raportul în care s-au înscris inexactități sau greșeli evidente de ordin științific din domeniul său de specialitate. Literatura juridică face trimiterea pentru aceste cazuri la textele cu privire la dol și la aplicarea răspunderii delictuale. Daca din raport se desprind intenții infracționale sau numai abateri sub forma culpei, expertul este sancționat conform prevederilor codului penal.

Un raport de expertiza contabila care conține simple erori sau chiar greșeli mai grave constând în concluzii eronate, obiective tratate superficial ca rezultat a unei lipse de competență profesională-dacă nu au la baza o rea credință – atrag pentru expertul contabil autor al raportului, măsuri disciplinare.

CAPITOLUL 2

ORGANIZAREA EXPERTIZEI CONTABILE

ÎN ROMÂNIA

2.1. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ ȘI CADRUL LEGAL PRIVIND EXPERTIZA CONTABILĂ ÎN ROMÂNIA

Primele informații cu privire la experții contabili a căror existență a impus într-o formă incipientă reglementarea oficială a instituției datează de la finele sec. XIX și începutul sec. XX.

Primii pași de organizare datează din anul 1907 când s-a constituit Uniunea Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, care are meritul ca după un an de la înființare a elaborat un proiect de organizare a corpului contabililor, rămas la stadiul de proiect.

În anul 1916, prin legea din 17 februarie, se oficializează ca persoana juridică Corpul Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț, instituție care numai parțial a reglementat această materie cuprinzând referiri la modul de obținere a calității de expert contabil și drepturile acestora, necuprinzând reglementări.

Începând cu anul 1923, acest Corp al Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț a desfășurat o activitate mai intensă, organizând mai multe congrese în țară și participând la cele din străinătate; a elaborat mai multe studii și lucrări concretizate în proiecte de lege, fără a reuși să se impună sub aspect conceptual și organizatoric al instituției respective.

O reglementare mai corespunzătoare a expertizei contabile în țara noastră se înregistrează începând cu anul 1948, an în care, prin legea nr.113/1998, pusă în aplicare prin decretul nr.704/31.03.1948, se reglementează înscrierea practicienilor contabili în Corpul Contabililor Autorizați și al Experților Contabili.

În anul 1951 a fost editat decretul nr.40, care prin dizolvarea Corpului Contabililor Autorizați și al Experților Contabili, a avut efecte negative asupra perfecționării sistemului organizatoric și funcțional al activității de expertiză. Acest lucru a fost sesizat, de către Ministerul Finanțelor, organelor superioare de partid și de stat care, apreciind situația, au dispus o reglementare corespunzătoare a instituției expertizei contabile concretizată în decretul nr.434/1957, modificat ulterior prin decretul nr.321/1958.

Acest act normativ a stat la baza desfășurării expertizei contabile până în anul 1971, reprezentând o verigă importantă în sistemul organizării și funcționării expertizei contabile.

După 1971 materia expertizei contabile și tehnice este reglementată prin decretul Consiliului de Stat nr.79/1971 și H.C.M. nr.845/1971, formând împreună cadrul legislativ al acestei instituții economico-juridice, ce se apreciază corespunzător, dar care, în mod firesc, datorită mutațiilor cantitative și calitative ce au loc în următorii ani în toate domeniile de activitate, a cunoscut o serie de modificări.

Indicațiile Ministerului de Finanțe privind activitatea de expertiză contabilă și tehnică nr.15180/1971, de aplicare a decretului nr.79/1971 au constituit o importantă pârghie de orientare a acestei instituții pentru toți experții contabili și tehnici cât și pentru birourile locale de expertiză contabilă.

Pentru ca nivelul calitativ al expertizelor să corespundă exigențelor științifice impuse de disciplina din care derivă – contabilitatea -această activitate a fost organizată și îndrumată din punct de vedere metodologic de către Ministerul Finanțelor.

Referitor la decretul nr.79/1971 încă de atunci s-au exprimat opinii ce vizau aspecte care să facă obiectul unor completări ale respectivului cadru legislativ și anume:

prin actul legal respectiv se reglementau numai expertizele judiciare, fiind exclusă posibilitatea recurgerii la o expertiză extrajudiciară, deși aceasta ar satisface unele nevoi reale și efective;

ținând seama de creșterea complexității vieții sociale și a progresului tehnico-științific în toate domeniile de activitate, se impunea o reactualizare a reglementarii tuturor genurilor de expertiză printr-o fundamentare pe aceleași principii în cadrul unui singur act normativ, evitându-se reglementările fragmentare.

După revoluția din 1989 s-a considerat ca orice reformă într-un sistem sau subsistem al economiei românești în tranziția sa spre economia de piață, trebuie să fie însoțită de reforma profesiei sau profesiilor din domeniul respectiv.

Reforma în domeniul profesiei contabile are rațiuni profunde și a fost impusă de rolul hotărâtor pe care această profesie îl are în condițiile în care agenților economici le revin unele drepturi și obligații.

Ea s-a înfăptuit prin apariția Ordonanței Guvernului nr.65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați și a fost în acordul majorității profesioniștilor contabili din țară.

Această ordonanță este recunoașterea faptului că agenții economici au nevoie de asistare și sprijin din partea unor persoane autorizate pentru a-și desfășura activitatea în deplină libertate de decizie, dar și cu respectarea legilor.

Conținutul și esența profesiei de expert contabil a căpătat semnificații fundamental diferite de cele specifice economiei de stat.

Prin punerea în aplicare a Ordonanței nr.65/1994, se înfăptuiesc mai multe obiective, și anume:

activitatea de expert contabil și contabil autorizat se realizează doar prin persoane autorizate, în mod liber, pe principii comerciale, în condițiile respectării codului îndatoririlor profesionale și ale normelor deontologice;

activitatea de expertiză contabilă se realizează prin persoane fizice și juridice care au ca unică activitate exercitarea acestei profesii.

Prin Ordonanța nr.65/1994 se repune în drepturi legale una dintre cele mai importante instituții democratice ale economiei de piață: Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, persoană juridică de utilitate publică ce s-a înființat și a funcționat încă din iulie 1992 cu aceeași titulatură, ca asociație profesională cu atribuții organizatorice, profesionale și deontologice.

Se reînnoadă astfel o veche tradiție în acest domeniu: până în anul 1957 a mai ființat un astfel de organism intitulat Corpul de Contabili Autorizați și Experți Contabili creat în baza unei legi adoptate de Adunarea Deputaților la 18 iunie 1921 votată de Senat la 01iulie 1921 și promulgată prin decretul Regal nr.3063 din iulie 1921.

În zilele de 20-21 octombrie 1994 la București s-a desfășurat lucrările primului Congres al Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România postbelică la care au participat experți în domeniul financiar contabil, reprezentanți ai organismelor similare internaționale, personalități ale vieții economice, administrației de stat, organismelor neguvernamentale, mass-media.

Odată cu intrarea în vigoare a O.G.nr.65/1994, aprobată prin legea nr.42/1995, se abrogă prevederile referitoare la organizarea activității de expertiză contabilă din decretul nr.79/1971 privind expertiza contabilă și expertiza tehnică.

Prevederile privind expertiza tehnica cuprinse în decretul nr.79/1971 rămân în vigoare.

Și în anii ce au urmat, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați, instituție de interes public, autonomă, care conduce destinele profesiei contabile în România, a întreprins o serie de măsuri pentru a găsi modalități de cooperare europeană într-un cadru organizat pe principiile și standardele elaborate de organismele de specialitate ale Uniunii Europene.

În ultimii ani, activitatea de expertiză contabilă din România a fost perfecționată prin prevederile O.G. nr.50/1997 și prin O.G. nr.89/1998 aprobată prin Legea nr.186/1999.

Conform O.G. nr.89/1998, accesul la profesia de expert contabil și contabil autorizat se face pe baza de concurs de admitere, prin efectuarea unui stagiu de 3 ani și prin susținerea unui examen de aptitudini la terminarea stagiului.

Legea nr.186/1999, de aprobare a O.G. nr.89/1998 intrată în vigoare la 6 decembrie 1999, a adus o serie de completări principiului independenței în exercitarea profesiei, receptate mai mult sau mai puțin de către destinatarii legii, experții contabili si contabilii autorizați.

2.2. TRĂSĂTURI COMUNE ȘI DEOSEBIRI ALE EXPERTIZEI CONTABILE ȘI CONTROLULUI FINANCIAR

Obiectul si funcțiile expertizei contabile pot fi precizate și prin studierea ei comparativ cu controlul financiar ulterior.

Acestea au unele elemente comune, dar între ele există și deosebiri esențiale.

Dintre elementele comune menționăm:

ambele activități sunt instrumente principale de apărare a patrimoniului și de respectare a legalității ;

obiectul acestora este circumscris la sfera activității economico-financiare și de gestionare a unei unități patrimoniale și se efectuează de către specialiști în domeniul financiar-contabil cu reputație intactă;

metode și proceduri de lucru asemănătoare, bazate în special pe verificarea documentară și faptică, analiză, comparație, corelație;

examinează diferite laturi ale activității economico-financiare, după criterii care au la bază aceleași dispoziții legale și același domeniu de activitate- contabilitatea;

atunci când cauzele apărute la organele de urmărire penală și instanțele de judecată sunt constatate de controlul financiar, expertiza contabila utilizează și analizează concluziile controlului financiar pentru a preciza existența și mărimea pagubei, cele două activități completându-se reciproc pentru stabilirea adevărului în cauza supusă anchetei sau judecării;

sunt mijloace eficiente pentru dezvoltarea și apărarea proprietății publice și private;

Chiar dacă expertiza contabilă și controlul financiar ulterior au multe elemente de fond comune, ele nu se confundă.

Controlul financiar ulterior, respectiv revizia de gestiune, se efectuează de către organele de revizie, cu scopul de a verifica și analiza pe o anumită perioadă întreaga activitate economică și financiară, sau unele laturi ale acesteia, în unitatea controlată.

Expertiza contabilă se limitează la cercetarea problemelor cu caracter economic sau financiar indicate de organele judiciare.

În controlul financiar ulterior se verifică întregul material documentar (documente justificative, evidențe, dări de seamă, rapoarte, etc) privind activitatea din perioada controlată.

Expertiza contabilă cercetează numai acea parte din materialul documentar pusă la dispoziție, care este necesar pentru stabilirea adevărului sau lămurirea problemei date spre cercetare.

Controlul financiar ulterior este activitatea specializată prin care conducerea de la toate nivelurile analizează și cunoaște modul cum unitatea controlată îndeplinește sarcinile din bugetul de venituri și cheltuieli, cum se păstrează, utilizează și se valorifică patrimoniul încredințat, în scopul îmbunătățirii activității, înlăturării abaterilor și tragerii la răspundere a celor vinovați.

Expertiza contabilă este activitatea specializată prin care organele judiciare primesc lămuriri cu privire la latura economico- financiară a faptelor sau situațiilor cercetata cu scopul de a stabili adevărul material necesar soluționării temeinice și legale a cauzei.

Controlul financiar ulterior se efectuează permanent și sistematic de către organele angajate în acest scop, pe când expertiza contabilă se efectuează numai în cazurile dispuse de organele judiciare, sau la cerere, constituind o sarcină temporară a persoanelor desemnate în acest scop.

Actele de control elaborate de către organele de control financiar ulterior, consemnează constatările cu scopul stabilirii măsurilor pentru îmbunătățirea activității, ele putând servi, în cazul unor abateri, ca punct de plecare pentru trimiterea în cercetare sau judecată a celor vinovați de încălcarea legilor.

Rapoartele de expertiză se întocmesc ca mijloace de probă a căror concluzii servesc organelor judiciare pentru stabilirea stării de fapt și pentru soluționarea justă a cauzei.

Organul de control poate fi martor în justiție, în cauza în care a făcut controlul, în timp ce expertul contabil nu poate fi și martor în aceeași cauză.

Când expertul poate depune mărturie într-o cauză, calitatea de martor primează asupra celei de expert, întrucât ca expert contabil persoana poate fi înlocuită cu un alt specialist, dar ca martor nu.

Deosebirile și asemănările dintre controlul financiar ulterior și expertiza contabilă trebuie înțelese în așa fel încât cele două activități să nu fie opuse una celeilalte, ci să permită valorificarea funcțiunilor lor în planul eficienței conducerii social-economice.

2.3. TEHNICILE ȘI PROCEDEELE DE EFECTUARE

A EXPERTIZEI CONTABILE

Expertiza contabilă se efectuează de către expertul contabil după ce a primit actul de numire de la organul beneficiar.

Din punct de vedere procedural, efectuarea expertizei contabile presupune următoarele operațiuni:

examinarea documentelor aflate în dosarul cauzei;

examinarea unor acte aflate în posesia părților sau a terților (expertiza la fața locului);

analiza explicațiilor oferite de părți și de martori;

analiza actelor de control și, eventual, de expertize anterioare efectuate în aceeași cauză;

studiul concluziilor expertizelor tehnice efectuate; etc.

Examinarea documentelor aflate la dosarul cauzei se face la sediul organului beneficiar al expertizei, iar în cursul urmăririi penale, cercetarea dosarului este posibilă doar cu aprobarea organelor de urmărire.

Expertul poate cere lămuriri cu privire la fapte sau împrejurări ale cauzei.

Dacă din dosarul cauzei lipsesc unele elemente necesare efectuării expertizei contabile, expertul contabil poate solicita, motivat, organului beneficiar completarea acestuia. Acest lucru se impune în situații cum sunt: deținerea de către inculpat a unor acte de gestiune; lipsa proceselor verbale de inventariere (în cazul lipsurilor în gestiune).

Examinarea unor documente aflate la părți sau la terți (expertiza la fața locului) se efectuează atunci când expertul contabil consideră că pentru rezolvarea obiectivelor fixate nu-i sunt suficiente documentele aflate la dosarul cauzei.

Astfel se poate impune examinarea și a altor acte sau a evidențelor tehnice operative, contabile, statistice care se află la părțile în litigiu.

Pentru efectuarea expertizei la fața locului, în cauzele civile expertul contabil are obligația să anunțe părțile despre data și locul efectuării acesteia, neavând nici o obligație în cazul în care acestea nu se prezintă. Anunțarea se face în scris prin sistemul de expediere a recomandatelor cu dovada de primire.

Analiza explicațiilor părților și martorilor se face în funcție de datele expertizate, stabilindu-se concordanța sau neconcordanța dintre explicații și date.

Părțile au obligația să dea expertului contabil orice lămurire în legătură cu obiectul lucrării. În cauzele penale, părțile (învinuitul sau prejudiciatul) pot da explicații expertului contabil doar cu aprobarea și în condițiile stabilite de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată.

Explicațiile scrise date de părți înainte sau în timpul efectuării expertizei pot forma obiectul analizai expertului doar după ce acestea au fost aduse la cunoștința organului care a dispus expertiza și care a hotărât și atașarea lor la dosarul cauzei.

Contactul stabilit între expertul contabil și părți are menirea de a evita obiecțiunile ulterioare ale acestora precum și de a orienta munca de expertiză spre stabilirea completă a adevărului în cauza cercetată.

Analiza actelor de control și de expertiză anterioară în aceeași cauză este o condiție importantă pentru asigurarea calității expertizei contabile.

Studierea conținutului actelor de control și ale eventualei expertize anterioare în aceeași cauză se face de către expertul contabil cu scopul de a se convinge dacă au fost respectate normele legale în vigoare, dacă au fost efectuate corect calculele și dacă au fost delimitate just perioadele de gestiune și răspunderile persoanelor implicate în cauză.

Datele sunt prezentate de către expertul contabil, comparativ pe fiecare problemă, arătând situația stabilită de control și de eventuala expertiză anterioară și cea stabilită de expertiza contabilă curentă.

Consultarea organelor de control și a experților care au efectuat lucrări anterioare în cauza expertizată este o necesitate pentru clarificarea tuturor aspectelor pe care le ridică o expertiză contabilă complexă.

Astfel sunt lămurite punctele de vedere diferite și se rezolvă deosebirile de păreri ale diferitelor organe care s-au pronunțat anterior în cauza expertizată.

Această consultare contribuie la asigurarea calității expertizei dar, are caracter facultativ pentru concluziile expertului contabil.

Consultarea organului de control de către expertul contabil este obligatorie numai în cazul când expertiza reduce semnificativ prejudiciul stabilit de control pentru a se evita observațiile ulterioare sau eventualele erori și pentru a se concluziona ferm în cadrul expertizei contabile.

Studierea concluziilor expertizei tehnice în aceeași cauză și utilizarea lor la rezolvarea obiectivelor expertizei contabile presupune efectuarea mai întâi a expertizei tehnice și apoi a celei contabile.

Concluziile expertizei tehnice sunt facultative pentru expertiza contabilă deoarece, aceasta din urmă, le poate confirma sau infirma.

Din cercetarea documentelor existente la dosarul cauzei, la părți sau la terți, expertul contabil trebuie să aibă în vedere și să rețină numai evidențele și documentele care sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale și care conțin date reale.

Prin corelare cu alte documente, expertul va stabili valabilitatea documentelor justificative.

Expertul contabil constată dacă:

documentele îndeplinesc condițiile de formă dar nu reflectă realitatea relațiilor economice;

documentele nu îndeplinesc condițiile de formă, dar reflectă relații economice reale;

nu îndeplinesc condițiile de formă cu scopul de a acoperi ilegalitățile;

nu îndeplinesc condițiile de formă, nici de fond.

După analizarea acestor documente, expertul contabil trage primele concluzii ale expertizei, bazate pe documente care îndeplinesc condițiile de formă și conținut. În completarea primelo9r concluzii, expertul contabil poate avea în vedere și alte documente care nu îndeplinesc condițiile de formă, dar care prezintă date reale cum ar fi: bon de mână, evidențe personale ale gestionarului, care îi facilitează expertului examinarea documentelor și a evidențelor speciale.

Pe lângă tehnicile prezentate anterior, expertul contabil mai poate folosi următoarele modalități specifice de expertiză, cum ar fi:

Reconstituirea unor evidențe global valorice pe baza inventarului și a actelor de gestiune atunci când pentru ieșirea mărfurilor se folosesc bonuri de vânzare. Prin sistemul desfășurătoarelor și al înscrierii cronologice a bonurilor de vânzare, expertul contabil poate trage diverse concluzii.

Comparația de control privind stabilirea stocurilor maxime posibile la inventarul final, respectiv:

Stoc maxim posibil=stoc la inventarul inițial+ intrări de mărfuri-ieșiri de mărfuri

Comparația de control se efectuează între stocul maxim posibil, determinat conform calculului anterior și stocul de la ultimul inventar.

Din comparație pot rezulta trei situații:

stocul maxim posibil este mai mare decât stocul de la ultimul inventar, deci diferența ar putea reprezenta vânzările de mărfuri în perioada de control;

stocul maxim posibil este mai mic decât stocul de la ultimul inventar, deci diferența reprezintă mărfuri a căror intrare nu se justifică cu documente, astfel încât se pot identifica incorectitudini cum ar fi: introducerea de mărfuri în gestiune fără a se înregistra în documente și evidențe; practicarea de supraprețuri; substituirea de mărfuri la inventar sau în gestiune; omisiuni la inventar; erori de documente și evidență.

stocul maxim posibil este egal cu stocul de la ultimul inventar, deci s-ar putea explica prin existența unor mărfuri greu vandabile.

Dacă din cercetarea documentelor rezultă totuși că nu este vorba de mărfuri greu vandabile, expertul contabil poate depista incorectitudini ale gestionarului.

Metoda comparației de control se folosește cu bune rezultate în condițiile în care desfacerea mărfurilor se face cu plata la vânzare, aducând indicii asupra unei eventuale fraude comisă de gestionar.

c) corelarea intrărilor de mărfuri, produse sau materiale în funcție de consum și vânzări- are la bază comparația între stocul posibil existent și ieșirile la data sau în jurul datei în cauză.

Stocul posibil existent=stoc inventar inițial + intrări mărfuri – ieșiri mărfuri

Această metodă se utilizează la unitățile unde desfacerea se face pe bază de bon de vânzare, ducând la depistarea abaterilor, lipsurilor acoperite cu documente și evidențe. Cu ajutorul ei și prin reconstituirea evidențelor cantitative se stabilește valabilitatea unor documente, se fac aprecieri ale stocurilor și asupra realității operațiilor înscrise în documentele de intrare – ieșire.

d) compararea depunerilor de numerar din vânzări cu vânzările posibile în anumite perioade duce la depistarea depunerilor în cont a unor lipsuri în gestiune din perioadele anterioare. Este o metodă des folosită de experții contabili și printr-o simplă observație corelată cu aprovizionarea gestiunii respective, cu anumite perioade de exces a cumpărătorilor (sărbători legale) expertul poate concluziona că gestionarul a acoperit anumite lipsuri prin depunerea unor sume mai mari decât încasările efective, acoperind astfel unele prejudicii create anterior.

CAPITOLUL 3.

EFECTUAREA EXPERTIZEI CONTABILE

3.1 OBIECTIVELE EXPERTIZEI CONTABILE

Obiectivele expertizei contabile care se dau spre rezolvare expertului contabil sunt întrebări concrete stabilite de către organul judiciar care a dispus efectuarea expertizei contabile, din oficiu sau la cererea părților.

Din punct de vedere al conținutului și perioadei, obiectivele se limitează la fapte și împrejurări care au generat litigii, consemnându-se în scris într-o ordonanță (de către organele de urmărire penală) sau într-o încheiere (de către instanța de judecată).

Expertiza contabilă rezolvă doar obiectivele indicate prin actul în care s-a dispus efectuarea ei și numai pentru perioada stabilită.

Obiectivele care se dau spre rezolvare expertului trebuie:

să fie formulate în mod clar și concret, în strictă ordine de succesiune logică și în limita competenței drepturilor și obligațiilor expertului contabil;

să se refere la probleme care necesită cunoștințe teoretice și practice de contabilitate;

să fie în strânsă legătură cu conținutul cauzei ce se judecă și să decurgă din împrejurările concrete ale cauzei;

să epuizeze toate aspectele neclare în dosarul respectiv, să cuprindă toate împrejurările cauzei, astfel încât să se prevină formularea ulterioară de noi obiective;

să nu solicite expertului contabil încadrări juridice ale faptelor cercetate.

Obiectivele (întrebările) concrete care se dau spre rezolvare expertului contabil, în cazul expertizei contabile extrajudiciare sau amiabile se stabilesc, cu consultarea expertului contabil de către persoana juridică sau fizică, ce solicită efectuarea expertizei contabile.

În cazul în care obiectivele expertizei contabile nu sunt suficient precizate, expertul contabil solicită organului care a dispus efectuarea expertizei să concretizeze în scris problemele care trebuie să formeze obiectul expertizei.

De asemenea, expertul contabil trebuie să sesizeze organul care a dispus efectuarea expertizei atunci când în timpul efectuării acesteia apar situații care necesită extinderea obiectivelor fixate sau efectuarea prealabilă a altor tipuri de expertize, deoarece nu-i este permis să extindă singur obiectivele fixate răspunzând astfel la întrebări care nu i-au fost puse sau depășesc competența sa.

Dacă obiectivele nu sunt stabilite într-o succesiune logică datorită faptului că la dosarul cauzei nu sunt informații apropiate de fenomenul expertizat, cu aprobarea organului de cercetare penală sau a judecătorului, expertul contabil poate cerceta sau lua un prim contact cu dosarul cauzei, cu părțile având astfel posibilitatea de a fixa obiectivele sau restul de obiective după a doua întrevedere cu aceste organe.

Expertul contabil poate colabora cu beneficiarul expertizei contabile în vederea stabilirii unor obiective mai cuprinzătoare. Dacă expertul contabil apreciază că dosarul nu cuprinde anumite aspecte tehnice, poate solicita beneficiarului să dispună efectuarea unei expertize tehnice, aceasta trebuind să se încadreze în termenul de efectuare a expertizei contabile judiciare.

În expertizele contabile judiciare care se fac în cazurile dispuse de instanțele de judecată, obiectivele sunt mai ușor de stabilit pentru că au la bază acte care pot fi puse cap la cap și coroborate.

Mai dificil este în cazurile de cercetare penală când, la o apreciere relativ sumară a organelor de poliție a faptelor comise de „inculpat”, organele Parchetelor dispun arestarea acestuia și ridicarea unor înscrisuri sau documente presupuse ca fiind documente incriminatoare.

Veridicitatea documentelor întocmite de organele de cercetare penală în prima fază este mai mult sau mai puțin reală în funcție de modul cum aceste organe își îndeplinesc atribuțiunile, în funcție de cum sunt completate documentele și cum sunt respectate regulile de ridicare a acestora, în multe cazuri expertul contabil putând sesiza erori de formă și de fond, care îi îngreunează sarcina și astfel obiectivele expertizate pot prezenta un grad se subiectivism.

3.2.ACTELE EXPERTIZEI CONTABILE

În funcție de situația concretă constatată cu ocazia efectuării expertizei contabile, expertul contabil numit întocmește următoarele acte:

raportul de expertiză contabilă;

decontul de cheltuieli privind costul expertizei contabile;

nota de deficiențe;

răspunsul în scris la obiecțiile făcute de părți;

suplimentul de expertiză contabilă;

lămuriri suplimentare în plus;

proces-verbal de imposibilitate a efectuării expertizei contabile.

Raportul de expertiză contabilă este documentul care concretizează activitatea expertului contabil numit să efectueze o lucrare și cuprinde trei capitole:

capitolul I „Introducere” în care se arată: numele și prenumele expertului contabil, domiciliul și numărul carnetului de expert, organul care a dispus efectuarea expertizei contabile, actul de numire a expertului contabil, cauza și natura sa (civil sau penal), părțile, prejudiciul sau suma în litigiu, împrejurările în care s-a stabilit prejudiciul și materialul probatoriu sau informativ pe care s-a întemeiat, obiectivul expertizei și întrebările la care urmează să răspundă expertul contabil, data și locul unde a fost efectuată expertiza contabilă, termenul de depunere a raportului de expertiză contabilă, materialul documentar pe baza căruia a fost efectuată expertiza contabilă, dacă părțile au dat explicații în cursul efectuării expertizei contabile și dacă s-au efectuat și alte expertize în cazul respectiv.

capitolul II „Desfășurarea expertizei contabile” cuprinde: descrierea în amănunt a operațiilor de efectuare a expertizei contabile, obiecțiile sau explicațiile părților și analiza acestora prin prisma celor constatate de expertul contabil.

Pentru fiecare constatare se precizează documentele pe care se bazează și dispozițiile legale pe care se sprijină constatarea, cu indicarea textelor corespunzătoare.

Examinarea probelor se face în raport cu materialul documentar și dispozițiile legale avute in vedere de organele care au stabilit anterior un prejudiciu, motivându-se documentat și legal deosebiri de opinii ale expertului contabil față de cele ale organului de control.

Actele dubioase, fictive sau suspecte nu se iau în considerare de către expert la calcularea prejudiciului, dar se menționează în raportul de expertiză contabilă.

Constatările consemnate în raportul de expertiză contabilă se redactează astfel încât, din coroborarea cu actele anterioare prin care s-a constatat prejudiciul, să se obțină concluzii conforme cu faptele și dispozițiile legale.

În raportul de expertiză contabilă se menționează și eventualele documente noi utilizate de expert, care n-au fost avute în vedere de către organul care a stabilit inițial prejudiciul.

– capitolul III „Concluzii” cuprinde răspunsurile la întrebările puse și părerea expertului contabil asupra obiectului expertizei, formulate clar, concis și precis.

Acest capitol este necesar în special pentru beneficiarul expertizei care având și alte de analizat nu poate parcurge și aspectele descriptive.

Atunci când există necesitatea de documentare a unei constatări din raportul de expertiză contabilă care implică o prezentare mai detaliată se întocmesc anexe care trebuie să fie corecte și corelate cu datele din raport.

Raportul de expertiză contabilă se semnează de expertul contabil pe fiecare filă, inclusiv pe anexe si orice modificare de cifre este autentificată de expert prin semnătura sa.

Dacă expertiza contabilă este efectuată de mai mulți experți se întocmește un singur raport de expertiză. Când există deosebiri de opinie, părerile separate se consemnează în cuprinsul raportului sau într-o anexă. Dacă între experți este dezacord total, fiecare expert contabil întocmește un raport de expertiză separat.

Decontul de cheltuieli privind costul expertizei se întocmește de către expertul contabil pentru a justifica numărul de ore utilizate la efectuarea lucrării de expertiză contabilă și costul acesteia. Se verifică de către Biroul Județean de expertiză judiciară din punct de vedere al: legalității actelor anexate, justificării numărului de ore lucrate, realității și exactității calculelor pe care le conține.

După verificare, se avizează și înaintează împreună cu raportul de expertiză contabilă la organul care a dispus efectuarea expertizei.

Nota de deficiențe se întocmește de către expertul contabil numai în cazul în care, cu ocazia efectuării expertizei contabile, se constată lipsuri și greutăți de ordin financiar contabil.

Se întocmește separat de raportul de expertiză contabilă și conține lipsuri referitoare la: înregistrările contabile, circuitul documentelor în unitate, utilizarea și completarea documentelor de evidență tehnic-operativă și contabilă, aplicarea actelor normative cu caracter economico-financiar, etc.

Deficiențele de ordin financiar contabil constatate în activitatea agenților economici la care s-a efectuat expertiza, rezultate din verificarea rapoartelor de expertiză contabilă, se sintetizează de către Biroul Județean de expertiză contabilă în sesizări proprii de deficiențe.

Notele de deficiențe întocmite de experți și sesizările proprii de deficiențe, se înaintează de către serviciul local pentru expertize contabile în vederea valorificării, conducerii agentului economic prejudiciat sau organelor controlului financiar de stat.

Răspunsul în scris la obiecțiile făcute de terți se redactează de către expertul contabil după înaintarea raportului de expertiză contabilă la organul care a dispus efectuarea expertizei contabile și examinarea acestuia de către părți care, în cazul că nu sunt de acord cu concluziile expertului, formulează observații și obiecții motivate.

Suplimentul la raportul de expertiză contabilă este actul în care se consemnează clarificarea unor aspecte insuficient tratate în raportul de expertiză inițial sau a unor noi obiective pentru aceeași cauză. Suplimentul de expertiză de redactează separat, ca o lucrare de sine stătătoare și nu ca o continuare a primului raport de expertiză, urmând aceleași reguli.

Lămuririle suplimentare în scris constituie actul care completează raportul de expertiză cu probleme relativ de expertiză contabilă. Obligativitatea relatărilor în formă scrisă implică două aspecte:

întrebările ce urmează a se lămuri să fie formulate în scris;

răspunsurile (lămuririle) să fie temeinic documentate, redactarea lor scrisă implicând o răspundere sporită cu privire la conținutul științific.

Procesul-verbal de imposibilitate a efectuării expertizei contabile se întocmește de către expertul contabil în situații absolut necesare, când nu se poate efectua expertiza contabilă ca urmare a dificultăților întâmpinate. Se redactează în două exemplare.

Actele de expertiză contabilă, întocmite de expertul contabil, se depun la Biroul Județean de expertiză judiciară, care este singurul organ abilitat să recepționeze lucrările efectuate de către experți și să le depună la dosarul cauzei, la termenul fixat.

3.3.VALORIFICAREA EXPERTIZEI CONTABILE

Raportul de expertiză contabilă, întocmit și depus, constituie un mijloc de probă, menit să contribuie la formarea convingerii intime a beneficiarului acestuia, în soluționarea cauzei.

Concluziile raportului nu sunt imperative pentru beneficiar, dar ca mijloc de probă, alături de alte probe poate să-i confere posibilitatea adoptării unor soluții drepte.

Experții contabili sunt obligați să se prezinte înaintea instanței pentru a da lămuriri ori de câte ori li se cere.

În cauzele civile, raportul de expertiză contabilă este examinat, în primul rând, de părțile în litigiu care formulează observații și obiecții, în scris, asupra acesteia, pe care la depun la dosarul cauzei.

Expertul contabil este obligat să depună la organul beneficiar răspunsul în scris la observațiile formulate de părțile în litigiu asupra raportului de expertiză contabilă.

Dacă părțile invoca obiecții întemeiate sau instanța nu este lamurită prin expertiza făcută, se poate dispune întregirea expertizei printr-un supliment sau o nouă expertiză, având chiar posibilitatea să ordone o expertiză contrarie, efectuată de alt expert contabil.

Concluziile expertizei contabile constituie numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului, ca toate celelalte probe.

Dar, fie că folosește sau nu concluziile expertizei contabile, instanța are obligația să motiveze poziția sa.

Dacă sunt administrate expertize contradictorii, instanța acceptă motivat una din ele sau le înlătura pe ambele.

Formularea răspunsurilor din concluzii nu trebuie să fie contradictorie fața de textul din conținutul raportului, sau în neconcordanță cu motivația descrisă în desfășurarea expertizei.

Depunerea raportului de expertiză nu se aduce la cunoștință părților, acestea luând cunoștință de conținut în momentul studierii dosarului în vederea formulării apărărilor.

După studiere de către părți și de organul judiciar se poate uneori ajunge la concluzia că raportul este incomplet și modul cum a fost prezentat nu este folositor în cadrul probațiunii juridice.

Pentru neclarități expertul poate fi chemat în instanță, în scopul de a da lămuriri. Pentru lacune în investigații, expertul va trebui să întregească expertiza printr-un supliment de expertiză.

Pentru inexactități sau aprecierea incorectă a prevederilor legale, remedierea nu se poate realiza decât printr-o nouă expertiză care de regulă este încredințată altor experți.

3.4. STUDIU DE CAZ PRIVIND EFECTUAREA UNUI

RAPORT DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ

RAPORT DE EXPERTIZĂ CONTABILĂ

în cauza de la dosarul nr.2145/1988 al Tribunalului

județean Timiș

I. INTRODUCERE

Subsemnata, Brezoiu Daniela, domiciliată in Timișoara, strada Rusu Șirianu

nr.100, ap.18, telefon 156862, posesoare al carnetului de expert contabil nr.3372, eliberat de Ministerul Finanțelor efectuez prezenta expertiză dispusă de Tribunalul județean Timiș.

Obiectul dosarului îl constituie judecarea numitului Țăranu Petru, fost gestionar la Depozitul de legume și fructe Jimbolia, din cadrul CLF Lovrin, învinuit la crearea unui prejudiciu în valoare de 64.545,50 lei.

Împrejurările care au determinat pornirea judecării numitului Țăranu Petru sunt prezentate în sinteză în continuare.

În perioada 1 ianuarie 1980-23 martie 1987 gestionarul Țăranu Petru a creat un prejudiciu la Depozitul Jimbolia din cadrul CLF Lovrin în sumă de 64.545,50 lei. Prejudiciul de 64.545,50 lei reprezintă contravaloarea sortimentelor – compot de piersici 1.100 buc., pastă de tomate 565 buc., roșii în bulion 435 buc., sos picant 123 buc., vinete tocate 65 buc., vinete în bulion 135 buc., zacuscă de vinete 1.220 buc. si diferențele de preț între prețul de înregistrare și cel de valorificare la sortimentele fasole aperitiv, piure mazăre, pastă tomate, salată de toamna, spanac frunze, salata picles( în total 13 sortimente).

Crearea prejudiciului, așa cum reiese din procesul verbal încheiat în data de 23.03.1987 de revizorul de gestiune Cercega Lia de la ILF Timiș , a fost generat de către gestionar prin nerespectarea dispozițiilor legale privind efectuarea de constatări asupra conservelor la primirea în gestiune.

De asemenea, tot din procesul verbal sus amintit, gestionarul s-a făcut vinovat de faptul că:

nu a solicitat în scris redistribuirea stocurilor în termenele de garanție prin faptul că nu a putut prezenta sesizări scrise în cadrul obligațiilor gestionarului;

nu a restituit către furnizori conservele bombate sau depreciate în termenul de garanție;

nu a restituit către depozitul central OLF Timișoara conservele nominalizate în dispozițiile de livrare a ILF Timișoara nr.6574/25.05.1983, 8832/13.10.1983 și 10379/07.12.1983;

nu a putut prezenta sesizări scrise în cadrul obligațiilor de serviciu asupra modului defectuos de păstrare si depozitare a ambalajelor;

nu s-a opus la aprovizionarea defectuoasă cu conserve a depozitului din Jimbolia de către CLF Lovrin și OLF Timișoara. Deși a avut stocuri din 1980;1981,1982 totuși, a primit aceleași sortimente în anii 1983 și 1984.

Din aceste considerente se reține în sarcina gestionarului Țăranu Petru vina pentru crearea unui prejudiciu de 64.545,50 lei și ca atare, Judecătoria Timișoara, confirmă acest prejudiciu. Gestionarul Țăranu Petru nu este de acord cu soluția dată de Judecătoria Timișoara și în recursul declarat la Tribunalul Județean Timiș solicită o efectuare a unei expertize contabile, acesta numindu-mă în cauză ca expert în data de 03.02.1989.

Expertizei contabile i-au fost atribuite următoarele întrebări ( obiective ) :

Dacă este adevărat că întreaga cantitate de conserve intrată în gestiunea mea, punctul Jimbolia, în perioada anilor 1980-1987 a fost livrată de chiar unitatea intimată din magazia sa centrală sau din depozitul de care aparțineau ?

Dacă este adevărat că întreaga cantitate de conserve ( din legume și carne ) în litigiu mi-a fost livrată fără comanda mea și împotriva voinței mele și a fost livrată pe bază de ordin din partea unității sau a conducerii Depozitului Lovrin?

Dacă este adevărat că am sesizat unitatea în perioada în litigiu că livrările fără cererea mea creează stocuri supranormative și rugăm să se ia măsuri de redistribuire în alte localități?

Dacă persoanele care au dispus aprovizionarea gestiunii mele, fără comanda mea, știu sau trebuiau să știe că un asemenea procedeu va crea surplus de conserve, că acestea nu vor fi livrate la nivel local ? Nominalizați persoanele care au dispus acest mod de livrare.

Să se verifice pe bază de acte fiecare sortiment de conserve (în total sunt 13), data fabricării, data expirării termenului de garanție, data livrării către magazia centrală a unității sau a Depozitului Lovrin către punctul meu din Jimbolia.( ex: pastă tomate, fabricat octombrie 1982, termen de garanție octombrie 1983, livrată fără comandă în octombrie 1983).

Întreprinderea prin înscrisul întitulat LISTA având nr.1148/20.05.1985 îmi interzice categoric să eliberez mărfuri din gestiune fără una din cele șapte semnături autorizate prin lista arătată . Întrebare: Care sunt persoanele nominalizate care aveau atribuții de serviciu să ia măsuri de redistribuirea conservelor în alte localități din județ sau alte localități similare din țară, si de ce nu au făcut-o?

Să se verifice legalitatea și exactitatea calculului prejudiciului. Dacă din prejudiciu s-a scăzut contravaloarea conservelor vândute ca furaje sau date în consum după inventarul din iunie 1987, data nașterii litigiului .

La judecarea recursului unitatea a depus un înscris întitulat SITUAȚIE prin care se susține că vinovați de producerea pagubelor se fac: Brândușan I., Mecea Ioan, Vava C-tin, Capotă Eugen și eu, reținându-mi suma de 28.149,25 lei, restul sumei celorlalți. Întrebare: În raport cu atribuțiile de serviciu ale fiecăruia în parte, reținerea culpei mele este justificată fată de obiectivele anterioare formulate ?

În efectuarea expertizei contabile s-au utilizat următoarele materiale documentare:

Dosarul cauzei nr.2145/1988 existent la Tribunalul județean Timiș, care a cuprins procesul verbal încheiat de către revizorul de gestiune Cercega Lia de la ILF Timiș, cu toate anexele care-l însoțesc;

Dosarele cu deciziile de imputare emise în sarcina numiților Brândușan Ion, Vava C-tin, Mecea Ioan, Capotă Eugen cu toate anexele care-l însoțesc.

Notele de intrare-recepție și constatare de diferențe pe perioada 01.01.1980-23.03.1987.

Avizele de expediere către diferitele unități comerciale, consumuri colective, în perioada 01.01.1980-23.03.1987.

Fișele de magazie cu evidența cantitativ-valorică pe cele 13 sortimente în cauză.

Fișele de contabilitate analitică, cantitativ-valorice, pentru cele 13 sortimente existente la contabilitatea CLF Lovrin.

Fișa de cont pentru contul 441 Decontare între unitate și subunități din luna iunie 1987.

Dosarele cu stocurile de mărfuri din anii 1984 si 1985 de la CLF Lovrin și inventarul stocurilor de mărfuri din 31.12.1984, trimis sub nr. de înregistrare 3439/31.12.1984 la ILF Timiș- Serviciul comercial, și nr.1585/04.07.1985 cu stocurile la 30.01.1985 înaintat de asemenea Serviciului comercial al ILF Timiș.

Legea nr.5/1970, HCM 1885/1970, Ord. MF 595/1970, HCM 2230/1969, Legea nr.22/1969, HCM 941-1959, Decretul 208/1976, Legea nr.7/1977, Decretul 49/1982.

Pe parcursul efectuării expertizei contabile au dat explicații expertului contabil Țăranu Petru, fost gestionar la Depozitul Jimbolia. Am primit explicații de la dl.contabil șef al CLF Lovrin- Koch Ștefan, contabil la CLF Lovrin, Răpean Viorica, sef birou comercial ILF Timiș, Bucur Petru, gestionar ILF Timiș, Popescu Florentina, contabil șef CLF Lugoj, Dumitru S.

Termenul de depunere al expertizei este 14 martie 1989.

II. DESFĂȘURAREA EXPERTIZEI CONTABILE

Întrebarea nr.1. Dacă este adevărat că întreaga cantitate de conserve intrată în gestiunea mea Depozitul Jimbolia în perioada anilor 1980-1987, a fost livrată de chiar unitatea intimată din magazia sa centrala sau din Depozitul Lovrin de care aparțineam ?

Răspuns nr.1. Din verificarea documentară și analiza intrărilor de produse la cele 13 sortimente care compun prejudiciul de 64.545,50 lei ( compot de piersici, fasole aperitiv, piure mazăre, pastă de tomate, pastă tomate, roșii în bulion, salată de toamnă, sos picant, spanac frunze, salată picles, vinete tocate, vinete în bulion și zacuscă de vinete ) a reieșit faptul că în perioada 01.01.1980-23.03.1987 notele de intrare recepție și constatare de diferențe au fost întocmite în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare și cuprindeau cantitățile înscrise în documentele de livrare ale furnizorului, în special OLF Timiș și IPILF Fructus Timisoara. La sortimentul de compot de piersici intră în depozit, pe lângă conservele de la OLF Timiș, care erau în cantități destul de rezonabile în concordanță cu posibilitățile Depozitului din Jimbolia de a le desface pe plan local sau în zonă, în lunile noiembrie și decembrie 1981 încă 21.546 buc. borcane de 820 grame de la Avântul Oradea fără nici o comandă și fără nici o dispoziție scrisă a CLF Lovrin. De fapt această cantitate mare intrată în depozit, din dispoziții necunoscute și fără a avea o comandă la bază, a generat un stoc exagerat pentru această unitate și care nu a mai putut fi valorificat în perioada de valabilitate. A mai intrat la sortimentul salată de toamnă în anul 1984, luna februarie, 1.018 buc. borcane de la AESC Sînnicolau Mare, care de asemenea au fost foarte greu valorificate.

Cu cele două excepții, pe care le-am arătat anterior, restul produselor, în număr de 11 ( 13-2 ), au fost livrate de la OLF Timiș și IPILF Fructus Timișoara, fără comandă, către CLF Lovrin și Depozitul Jimbolia.

CLF Lovrin și respectiv, Depozitul Jimbolia, fac parte, ca subunități, din cadrul OLF Timiș actual, iar serviciul comercial din cadrul acestora din urmă coordona și activitatea CLF Lovrin, respectiv a Depozitului Jimbolia și în funcție de condițiile obiective existente, dirija marfa din cadrul județului, fapt ce a condus la formarea unor stocuri exagerat de mari la Jimbolia, peste posibilitățile acestuia de a le valorifica pe plan local sau în împrejurimi.

Din verificarea documentară nu s-a putut identifica nici un fel de comandă întocmită de către gestionarul Țăranu Petru prin care să solicite aprovizionări cu cele 13 sortimente existente în cauză, acestea fiind, așa cum am arătat anterior, trimise din dispoziții verbale de la OLF Timiș și IPILF Fructus la Depozitul Jimbolia.

Întrebarea nr.2. Dacă este adevărat că întreaga cantitate de conserve (din legume și carne) în litigiu, mi-a fost livrată fără comanda mea, împotriva voinței mele, a fost livrată pe bază de ordin din partea unității sau conducerii Depozitului Lovrin ?

Răspuns nr.2. Verificând și analizând fișele de magazie și fișele cantitativ-valorice din contabilitatea CLF Lovrin aferente anilor 1981, 1982, 1983, 1984, respectiv documentele care au stat la baza completării acestora, a rezultat faptul că nu s-a putut stabili cine a comandat sortimentele de marfă în cauză, expertul contabil negăsind nici o comandă emisă la cererea gestionarului Țăranu Petru. Așa cum am arătat și la răspunsul de la întrebarea nr.1, nu am avut posibilitatea să găsesc nici o comandă întocmită de către gestionarul din Jimbolia prin care să solicite aprovizionarea cu cele 13 sortimente existente in cauză, acestea fiind trimise din dispoziții verbale sau telefonice de către OLF Timiș și IPILF Fructus Timiș.

Întrebarea nr.3. Dacă este adevărat că am sesizat unitatea, în perioada în litigiu, că livrările fără cererea mea creează stocuri supranormative și rugam să se ia măsuri de redistribuire în alte localități ale județului.

Răspunsul nr.3. Având în vedere faptul că pentru majoritatea sortimentelor în cauză, la expirarea termenului de valabilitate în anii 1984, 1985, am verificat situațiile lunare pe care le întocmea gestionarul și pe care le înainta la Biroul comercial de la CLF Lovrin, la numitul Kollmann Matei, actualmente în Germania, care la rândul său completa inventarul stocurilor de mărfuri lunar, la semestru și la sfârșitul anului, și în care erau evidențiate pe ani de fabricație stocurile existente în cadrul CLF Lovrin și în care se regăsesc si situațiile înaintate de gestionarul Depozitului din Jimbolia. Anexăm spre exemplificare inventarul stocurilor de mărfuri la 31.12.1984 și situația conservelor la data de 17.04.1985 și luna iulie 1985 în care sunt cuprinse și stocurile pe ani de fabricație trimise de gestionarul Țăranu Petru de la Depozitul din Jimbolia. Nu s-au găsit adrese exprese întocmite de către gestionarul Țăranu Petru prin care sesizează intenția ieșirii din termenul de valabilitate al mărfurilor existente în depozit, dar expertul contabil consideră că întocmirea de către gestionar a situațiilor cu stocurile existente în depozit la sfârșitul fiecărei luni, pe ani de fabricație, reprezenta o informare a CLF Lovrin și a ILF Timiș că mărfurile ies din termenul de valabilitate.

Consider că nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu Kollmann Matei de la Biroul comercial CLF Lovrin și Maurer Petru de la Biroul comercial al ILF Timiș, ambii actualmente plecați în Germania, care deși întocmeau și centralizau situația stocurilor de conserve existente în Jimbolia, nu au informat la rândul lor conducerile celor două unități despre riscul ieșirii mărfurilor din perioada de garanție și de valabilitate și a pericolului pe care acestea îl pot avea asupra diminuării patrimoniului celor două unități negăsindu-se nici un document din care să rezulte informarea expresă a conducerii celor două unități.

Întrebarea nr.4. Dacă persoanele care au dispus aprovizionarea gestiunii mele fără comanda mea, știau sau trebuiau să știe că un asemenea procedeu va crea surplus de conserve, că acestea nu vor putea fi livrate la nivel local ? Nominalizați persoanele care au dispus acest mod de livrare.

Răspunsul nr.4. Analizând documentele de aprovizionare, așa cum am arătat și la întrebarea nr.1, nu am găsit nici o persoană care să comande aceste produse în cauză și consider că expertul contabil este în imposibilitatea precizării unor persoane care să fi dispus aprovizionarea mărfurilor, care s-au dovedit a fi în final generatoare de prejudiciu. Din fișele de magazie și cele cantitativ-valorice existente la contabilitate a rezultat faptul că mărfurile în cauză au intrat între anii 1981-1986, pierderea cea mai mare având-o anul 1983 cu 7 intrări, apoi anul 1981 cu 2 intrări, restul în anii 1982, 1984, 1985, 1986 dar nu se poate preciza o persoană anume care să le fi comandat. Plecând de la ceastă situație, expertul contabil este în imposibilitatea de a răspunde la ultima parte a întrebării nr. 4 și anume aceea de a prezenta nominal persoanele care au dispus acest mod de livrare. De fapt și unitatea inițială, în actul de control existent la dosarul cauzei, afirmă că: La fel s-a constatat că aceste conserve nu au fost comandate de CLF Lovrin ci din dispoziții verbale ( s.n. necunoscute ) au fost transferate din depozitul OLF Timișoara la punctul Jimbolia fără comenzi ferme din partea CLF-lui Lovrin, care a coordonat acest punct.

Întrebarea nr.5. Să se verifice pe bază de acte la fiecare sortiment de conserve

( în total sunt 13 ) data fabricării, data expirării termenului de garanție, data livrării de către magazia centrală a unității sau a Depozitului Lovrin către PUNCTUL MEU DIN JIMBOLIA.( ex. pastă tomate: fabr. oct. 1982, termen garanție oct.1983, livrată fără comandă în oct.1983 )

Răspuns nr.5. Din verificarea prin sondaj a facturilor și a avizelor de expediere care au însoțit aceste mărfuri nu s-a găsit menționată în mod expres data fabricației pentru sortimentele în cauză, această mențiune existând pe eticheta lipită pe fiecare borcan în parte. Din acest motiv expertul contabil neavând posibilitatea verificării mărfurilor (acestea nu mai există fizic la ora actuală în Depozitul Jimbolia) a luat în considerare datele din fila 8 a actului de control existent la dosarul cauzei care arată următoarele date de fabricație a produselor:

Datele prezentate mai sus arată că din cele 13 produse în cauză, 8 au fost produse în anul 1981, 4 au fost produse în anul 1982 și 1 în anul 1983,de unde rezultă că la data efectuării inventarului, respectiv în 23.03.1987, toate aveau expirat termenul de garanție, acesta fiind de 12 luni de la data fabricării produsului.

În ceea ce privește data intrării acestor produse în Depozitul din Jimbolia se observă că acestea au intrat în același an doar la Compot de piersici cantitatea de 21.546 buc. borcane aprovizionate de la Avântul Oradea , la Roșii în bulion cantitatea de 2.689 buc., restul de intrări a fost la acest sortiment în 1982- 2.155 buc. și în 1985- 1.077 buc. aprovizionate de la Fructus Timișoara, la Spanac frunze cantitatea de 10.787 buc. borcane și la Vinete în bulion cantitatea de 160 buc., restul de intrări la acest sortiment în 1982-1.796 buc. și în 1983- 1.796 buc. aprovizionate de la Fructus Timișoara.

Pentru restul produselor, data intrării în Depozitul de la Jimbolia a fost făcută cu mai multe luni întârziere față de data fabricației, după cum urmează:

Fasole aperitiv – cu 22 luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 10 luni înainte , în cantitate de 5.079 buc., borcane;

Piure mazăre – cu 56 de luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 44 de luni înainte, în cantitate de 1.020 buc. borcane;

Pastă tomate – cu 24 luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 12 luni înainte, în cantitate de 50.746 buc. borcane;

Pastă tomate- cu 12 luni întârziere, dar în termenul de garanție, în cantitate de 6.464 buc. borcane;

Roșii în bulion – cu 12 luni întârziere în 1982 și cu 40 de luni întârziere în 1985, când termenul de garanție expirase cu 28 luni pentru cele intrate în 1985, în cantitate de 3.468 buc. borcane;

Salată de tomate – cu 5 luni întârziere în 1983, dar în termenul de garanție și cu 17 luni întârziere în 1984, când termenul de garanție expirase cu 5 luni, în cantitate de 3.047 buc. borcane;

Sos picant – cu 4 luni întârziere, dar în termenul de garanție, în cantitate de 5.237 buc. borcane;

Salata picles – cu 29 luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 17 luni înainte, în cantitate de 3.875 buc. borcane;

Vinete tocate – cu 17 luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 5 luni înainte, în cantitate de 5.958 buc. borcane;

Zacuscă de vinete – cu 16 luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 4 luni înainte, în cantitate de 17.935 buc. borcane.

Intrarea în Depozitul Jimbolia după un timp destul de mare de la data fabricației

celor 13 sortimente, consider că și-a pus amprenta asupra posibilităților de livrare operativă a acestora în termenul de garanție la unitățile din Jimbolia și din zonă. Având în vedere cantitățile relativ reduse, pe care le distribuia din depozit, față de stocurile existente, ne îndreptățește să afirmăm că era destul de dificilă lichidarea stocurilor fără o intervenție promptă a unității coordonatoare de la Timișoara, care la nivelul orașului avea posibilități mult mai mari de desfacere a lor.

Întrebarea nr.6. Întreprinderea, prin înscrisul întitulat LISTA având nr.1148/20.05.1985, îmi interzice categoric să eliberez mărfuri din gestiune fără una din cele șapte semnături autorizate prin lista arătată. Întrebare: Care sunt persoanele nominale care aveau atribuții de serviciu să ia măsuri de distribuire a conservelor în alte localități din județ, sau în alte localități și de ce nu au făcut-o ?

Răspuns nr.6. Din constatarea listei originale existente la dosarul cauzei și care poartă numărul 1148/20.05.1985 rezultă persoanele care au dreptul să dispună eliberarea valorilor materiale de la magazinele CLF Lovrin și specimenele de semnătură ale acestora. Lista a fost întocmită potrivit prevederilor HCM 2230/1969, pct.15 și cuprinde următoarele persoane:

Capotă Eugen – director

Nițu Elena – inginer șef

Gheran Vasile – contabil șef

Kollmann Elisabeta – aprovizionare

Kollmann Matei – desfacere-transport

Burger Detlef – livrări-mutări

Săpun Elena – financiar-contabil

Această listă purtând numele, prenumele și specimenul de semnătură a fiecăruia dintre persoanele desemnate de conducerea CLF Lovrin, aducea la cunoștința gestionarului că documentele care nu poartă nici una din semnăturile existente sunt nelegale și ca atare gestionarii au obligația de a refuza eliberarea de materiale fără aceste vize. Semnăturile celor șapte persoane atestau, în conformitate cu prevederile art.11 din Legea 9/1974, legalitatea, necesitatea, oportunitatea, economicitatea și realitatea operației consemnată în documentele de livrare și nu, cum crede gestionarul, că prin primirea acestei liste cele șapte persoane aveau sarcina expresă de serviciu, pe lângă celelalte sarcini și pe aceea de a redistribui conservele în alte localități din județ sau în alte localități din țară. Desigur că, pentru compartimentul Desfacere-Transport, condus de Kollmann Matei, intra și obligația găsirii de noi clienți pentru desfacerea produselor greu vandabile și care ieșeau din perioada de garanție și de valabilitate. Mai mult, centralizând lunar situațiile primite de la gestionarul Țăranu Petru de la Jimbolia, pe care apoi le transmitea Biroului comercial de la ILF Timiș- numitului Maurer Petru – putea să sesizeze și să informeze conducerea CLF Lovrin asupra situației reale. La fel trebuia să procedeze și Maurer Petru de la Biroul comercial al ILF Timiș, să informeze în mod corect conducerea unității si să prezinte pericolul pe care-l poartă stocurile de produse asupra patrimoniului unității. Așa cum am arătat și la răspunsul de la întrebarea nr.3, printr-o îndeplinire corespunzătoare a sarcinilor de serviciu, cei doi: Kollmann Matei de la CLF Lovrin și Maurer Petru de la ILF Timiș, ar fi putut să informeze la timp conducerile celor două unități și să nu se limiteze numai la simpla centralizare a unor date, pe care apoi să le prezinte conducerii așa cum se prezintă orice dată statistică.

Persoanele nominale, care aveau ca atribuții de serviciu să ia măsuri de redistribuire, nu au putut fi stabilite de către expertul contabil, dar acesta consideră că obligația revenea în primul rând acelora care au dispus aprovizionarea în cantități mult mai mari decât posibilitățile reale de desfășurare pe plan local sau în împrejurimi și ,în al doilea rând, acelora care fiind la birourile comerciale trebuiau să informeze corect conducerile CLF Lovrin și ILF Timiș asupra stărilor reale de fapt. Așa cum am arătat și la răspunsul de la întrebarea nr.4, persoanele care au dispus aprovizionarea Depozitului din Jimbolia în cantități destul de mari, unele după expirarea termenului de garanție, nu au putut fi stabilite de expertul contabil, acesta însușindu-și afirmația organului de control care a întocmit actul de control de la dosarul cauzei. De asemenea, așa cum am menționat mai sus, consider că vinovații pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, prin neinformarea corectă a conducerii asupra iminenței ieșirii din garanție a produselor din depozit, se fac numiții Kollmann Matei și Maurer Petru, care însă, în prezent, sunt plecați definitiv din țară.

Întrebarea nr.7. Să se verifice legalitatea și exactitatea calculului prejudiciului. Dacă din prejudiciu s-a scăzut contravaloarea conservelor vândute ca furaje sau date în consum după inventarul din iulie 1987, data nașterii litigiului.

Răspuns nr.7. Din verificarea documentelor de încasări făcută după terminarea inventarului și valoarea produselor în conformitate cu adresa ILF Timiș nr.5453/05.06.1987 și a CLF Lovrin nr.1270/12.06.1987 emisă în baza Deciziei nr.23/03.06.1987 a rezultat faptul că prejudiciul pentru unitate a fost corect stabilit luându-se în calcul contravaloarea produselor care nu au putut fi valorificate precum și diferențele rezultate dintre prețurile de înregistrare și prețurile de valorificare a produselor desfăcute la animale sub formă de furaje.

Întrebarea nr. 8. La judecarea recursului unitatea a depus în scris un înscris intitulat „SITUAȚIE” prin care susține că vinovați de producerea pagubei se fac Brîndușan Ioan, Mecea Ioan, Vava Constantin, Capotă Eugen și eu reținându-mi suma de 28.149,25 lei, restul celorlalți. Întrebare. În raport cu atribuțiile de serviciu ale fiecăruia în parte, reținerea culpei mele este justificată față de obiectivele anterioare formulate?

Răspuns nr. 8. La stabilirea răspunderii materiale pentru prejudiciul de 64.545,50 lei unitatea intimată a prezentat „SITUAȚIA” cantitativă și valorică a sumelor rămase de imputat în gestiunea Țăranu Petru. Repartizarea prejudiciului pe cele 5 persoane (Tăranu Petru – 28.149,25 lei, Brîndușan I. – 13.370,30 lei, Mecea Ioan – 150,75 lei, Vava Constantin – 22.745,90 lei, Capotă Eugen – 129,30 lei) făcându-se după timpul și retribuțiile foștilor directori ai CLF Lovrin respectiv Brîndușan I., Vava Constantin, Mecea Ioan, Capotă Eugen care au condus implicit și depozitul Jimbolia, considerându-i vinovați alături de gestionarul Țăranu Petru pentru crearea acestuia. De asemenea celor 4 directori li s-a reținut ca deficiență în activitatea acestora aprovizionarea cu produse în cantități foarte mari care apoi nedesfăcându-se în termenele legale au condus la crearea prejudiciului de 64.545,50 lei. Dar tot unitatea intimată recunoaște în actul de control depus la dosarul cauzei că „La fel s-a constatat că aceste conserve nu au fost comandate de CLF Lovrin ci din dispoziții verbale au fost transferate din depozitul OLF Timișoara la Punctul Jimbolia, fără comenzi ferme din partea CLF-ului Lovrin care a coordonat acest punct. „

Din verificarea documentelor la CLF Lovrin s-a găsit însă și o adresă prin care conducerea unității oferea spre livrare unităților din Jimbolia și din împrejurimi produsele existente în depozit. Unitățile cărora li s-au oferit produsele conservate s-au aprovizionat însă numai în limita necesarului pentru o anumită perioadă, astfel încât o bună parte din conserve a rămas în depozit riscând să-și piardă din calitățile avute și să iasă din termenele de garanție.

Având în vedere răspunsurile date la cele 8 întrebări ale expertizei, expertul contabil consideră ca prejudiciul de 64.545,50 lei existent la CLF Lovrin, nu poate fi reținut în sarcina celor 4 directori a CLF Lovrin și a gestionarului Țaranu Petru, acesta fiind consecința unor aprovizionări peste necesar dispuse de persoane necunoscute, pe de o parte, iar pe de altă parte a cererii scăzute din partea consumurilor colective și a populației. Nelichidarea în termen a stocurilor greu vandabile în condițiile în care nu se constată reaua credință (nu este cazul la această unitate) face parte din riscul activității unității și ca atare se suportă de către aceasta. In acest sens pronunță și articolul 18 alineatul 3 din Decretul 49/1982 care se menționează că « bunurile materiale degradate care nu mai pot fi refolosite sub nici o forma (din cauza depășirii termenului de garanție și a pierderii calităților de bază a produselor ce se pot desface către consumul populației, așa cum este în speță), vor fi scăzute din gestiune și vor afecta costurile de producție sau cheltuielile de circulație ».

III. CONCLUZII

Întrebarea nr. 1. Dacă este adevărat că întreaga cantitate de conserve intrată în gestiunea mea – PUNCTUL JIMBOLIA – în perioada anilor 1980-1987 a fost livrată de chiar unitatea intimată din magazia sa centrală sau din depozitul Lovrin de care aparțineam ?

Din verificarea documentară și analiza intrărilor de produse la cele 13 sortimente care compun prejudiciul de 64.545,50 lei (compot de piersici, piure mazăre, pastă de tomate, roșii în bulion, salata toamnă, sos picant, spanac picles, vinete tocate, vinete în bulion, zacusca vinete) a reieșit faptul ca în perioada 1 ianuarie 1980 – 23 martie 1987 documentele de recepție și de intrare în gestiune au fost întocmite corect și cu respectarea dispozițiilor legale, cuprinzând cantitățile înscrise în documentele de livrare ale furnizorilor. Cu excepția « compotului de piersici » care în lunile noiembrie și decembrie 1981 a intrat de la « Avântul Oradea » în cantitate de 21.546 borcane și a « Salatei de toamna » care în luna februarie 1984, a intrat de la « AESC Sânnicolaul Mare » în cantitate de 1.018 borcane, restul produselor în cauza în număr de 11 (13-2) au fost livrate de catre « O.L.F. Timis » și « I.P.I.L.F. Fructus » fără comanda « C.L.F.-ului Lovrin », respectiv Depozitul Jimbolia.

Nu s-a găsit nici o comandă a gestionarului Tăranu Petru și nici a CLF Lovrin, către OLF Timiș și IPILF Fructus prin care să se solicite cantitățile aprovizionate.

Intrebarea nr. 2. Dacă este adevărat că întreaga cantitate de conserve (din legume și carne) în litigiu mi-a fost livrată fără comanda mea, împotriva voinței mele, a fost livrată pe bază de ordin din partea unității sau a conducerii Depozitului Lovrin.

Verificând și analizând fișele cantitativ valorice din contabilitatea CLF Lovrin și fișele de magazie aferente anilor 1981, 1982, 1983, 1984 respectiv documentele care au stat la baza înregistrării în acestea, nu s-a putut stabili cine a comandat sortimentele în cauză, negăsindu-se nici o comandă scrisă care să fie luată în considerare. Din acest motiv nu s-a putut răspunde mai detailat și cu exemplificări concrete la acestă întrebare.

Intrebarea nr. 3. Dacă este adevărat că am sesizat unitatea în litigiu că livrările fără cererea mea creează stocuri supranormative și rugăm să se ia masuri de redistribuire în alte localități ale județului ?

Având în vedere că la majoritatea sortimentelor în cauză le expiră termenul de valabilitate în anii 1984 și 1985 am verificat situațiile lunare pe care le întocmea gestionarul și pe care le înainta biroului comercial (Desfacere-transport) de la CLF Lovrin condus de Kollmann Matei, actualmente plecat definitiv în RFG. Kollmann Matei la rândul sau le înainta la biroul comercial al ILF Lovrin, numitului Maurer Petru, de asemenea plecat definitiv în RFG.

Este adevărat că nu am găsit adrese exprese întocmite de către gestionarul Țăranu Petru prin care sesizează iminenta ieșirii din termenul de valabilitate a mărfurilor existente în depozit, am considerat că întocmirea de către gestionar a « Situațiilor cu stocurile existente în depozit » la sfârșitul fiecărei luni pe ani de fabricație la sfârșitul fiecărei luni pe ani de fabricație reprezintă o informare a CLF Lovrin și ILF Timiș că mărfurile ies din termenul de valabilitate.

Consider de asemenea că nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu Kollmann Matei de la biroul comercial (Desfacere – transport) al CLF Lovrin si Maurer Petru de la biroul comercial ILF Timiș care deși centralizau și întocmeau situația stocurilor de conserve existente în depozit (implicit și la Jimbolia) nu au informat la rândul lor conducerile celor două unități asupra pericolului pe care-l prezintă conservele în cantități foarte mari asupra patrimoniului unității negăsindu-se nici un document din care să rezulte informarea expresă a conducerii celor două unități.

Întrebarea nr. 4. Daca persoanele care au dispus de aprovizionarea gestiunii mele fără comanda mea știau sau trebuiau să știe că un asemenea procedeu va crea un surplus de conserve, că acestea nu vor putea fi livrate la nivel local ?

Nominal persoanele care au dispus acest mod de livrare.

Analizând documentele de aprovizionare (avize de expediere, note de recepție) nu am găsit nici o persoană care să comande produsele în cauza. De asemenea expertul contabil este în imposibilitatea precizării unor persoane care au dispus aprovizionarea depozitului cu mărfurile în cauză.

Din fișele cantitativ valorice existente la contabilitate și fișele de magazie a rezultat faptul că mărfurile în cauză au intrat în depozitul Jimbolia între anii 1981 până în anul 1986, ponderea cea mai mare având-o anul 1983 cu 7 sortimente din cele 13 în cauză, apoi anul 1981 cu 2 sortimente restul câte 1 au intrat în anii 1982, 1984, 1985, 1986, dar nu se cunoaște o persoană anume care să le fi comandat. Plecând de la această situație expertul contabil este în imposibilitatea de a răspunde la ultima parte a întrebării nr. 4 și anume aceea de a prezenta nominal persoanele care au dispus acest mod de livrare.

Această imposibilitate o are și unitatea intimată care în actul de control existent la dosarul cauzei afirmă că « La fel s-a constatat că aceste conserve nu au fost comandate de CLF Lovrin, ci din dispoziții verbale au fost transferate din depozitul OLF Timișoara la punctul Jimbolia fără comenzi ferme din partea CLF-ului Lovrin care a coordonat acest punct. »

Întrebarea nr.5. Să se verifice pe baza de acte fiecare sortiment de conserve (în total sunt 13), data fabricării, data expirării termenului de garanție, data livrării de către magazia centrală a unității sau a Depozitului Lovrin către PUNCTUL MEU DIN JIMBOLIA (ex. pasta de tomate : fabr.oct.1982, termen gr.oct.1983, livrată fără comanda în oct.1983).

Verificând avizele de expediere și facturile prin sondaj nu s-au găsit menționate în mod expres data fabricației pentru sortimentele în cauză, această mențiune existând pe eticheta lipită pe fiecare borcan în parte. Din acest motiv expertul contabil neavând posibilitatea verificării mărfurilor (mărfurile nu mai există fizic la ora actuală în depozitul Jimbolia) a luat în considerare și ca adevărate datele din actul de control existent la dosarul cauzei care arată următoarele date de fabricație a produselor :

S

Se observa ca 8 din cele 13 produse aub fost fabricate in anul 1981, 4 au fost produse in 1982 si 1 in anul 1983.

Mentionam deasemenea ce termenul de garantie este 12 luni de la data fabricatiei, rezulta ce pentru cele 8 sortimente produse in anul 1981 (compot de piersici, fasole aperitiv, piure mazare, pasta de tomate, pasta tomate, rosii in bulion, vinete tocate, zacusca de vinete) termenul de garantie expira la sfirsitul anul 1982, pentru cele 4 sortimenteproduse in anul 1982 (salata de toamna, sos picant, salata picles, vinete tocate) termenul de garantie expira pina la sfirsitul anului 1983, iar pentru sortimentul « spanac frunze » produs in anul 1983, termenul de garantie expira in anul 1984.

În ceea ce privește data intrării celor 13 sortimente în depozitul Jimbolia, aceasta a fost :

Se observă că numai 4 produse, respectiv « compotul de piersici » în cantitate de 21546 buc, « Roșii în bulion », în cantitate de 10787 buc., și « vinete în bulion » în cantitate de 160 buc. au intrat în anul fabricației, restul a intrat in Depozitul Jimbolia după mai multe luni de la data fabricației, astfel :

– roșii în bulion – cu 12 luni întârziere în anul 1982 și cu 40 de luni întârziere în 1985 când termenul de garanție expirase cu 28 de luni înainte pentru cele intrate în 1985 în cantitate de 1.077 borcane.

– vinete în bulion – cu 16 luni întârziere când termenul de garanție expirase cu 4 luni înainte în cantitate de 1.796 borcane.

– fasole aperitiv – cu 22 luni întârziere când termenul de garanție expirase cu 10 luni înainte în cantitate de 5.079 borcane.

– piure mazăre – cu 56 luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 44 de luni înainte în cantitate de 1.020 borcane.

– pastă de tomate – cu 24 de luni întârziere, când termenul de garanție expirase cu 12 de luni înainte în cantitate de 50.746 borcane.

– pasta tomate – cu 12 luni întârziere, dar în termen de garanție în cantitate de 6.464 borcane.

– salată de toamnă – cu 5 luni întârziere în 1983 dar în termenul de garanție și cu 17 luni garanție în 1984 când termenul de garanție expirase cu 5 luni înainte pentru cele livrate în 1984, în cantitate de 3.047 borcane.

– sos picant – cu 4 luni întârziere, dar în termen de garanție în cantitate de 5.237 borcane.

– salată picles – cu 29 luni întârziere când termenul de garanție expirase cu 17 luni înainte în cantitate de 3.875 borcane.

– vinete tocate – cu 17 luni întârziere când termenul de garanție expirase cu 5 luni înainte în cantitate de 5.958 borcane.

– zacuscă de vinete – cu 16 luni întârziere când termenul de garanție expirase cu 4 luni înainte în cantitate de 17.935 borcane.

Consider că intrarea în depozitul Jimbolia după atâtea luni de întârziere la sortimentele prezentate mai sus și-a pus serios amprenta asupra posibilităților reale de desfacere a acestuia în Jimbolia și în împrejurimi. De asemenea cantitățile destul de mari intrate, coroborate cu cantitățile destul de mici eliberate la unitățile de pe raza depozitului și-au pus amprenta asupra valorificării conservelor în termenele legale. Opiniem că se impunea o intervenție mai promptă a unității coordonatoare de la Timișoara care la nivelul orașului Timișoara avea posibilități mai mari de desfacere a lor, cum astfel este și normal, deoarece am menționat mai sus că aceste mărfuri au fost livrate din dispoziții verbale de la Timișoara.

Întrebarea nr. 6. Întrepinderea prin înscrisul intitulat « Lista » având nr. 1148/20 mai 1985 îmi interzice categoric să eliberez mărfuri din gestiune, fără una din cele 7 semnături autorizate prin lista arătată. Lista originală de la dosarul Tribunalului Judetean. Întrebare : care sunt persoanele nominalizate care aveau atribuții de serviciu să ia masuri de redistribuirea conservelor în alte localități din județ sau în alte localități din țară și de ce nu au făcut-o ?

Lista originală existentă la dosarul cauzei precizează cele 7 persoane care în conformitate cu prevederile HCM 2230/1969 punctul 15 au dreptul sa dispună de semnătură eliberarea din magaziile CLF Lovrin a materialelor și produselor existente în magaziile și depozitele acestei unități. Lista cuprinde următoarele persoane :

– Capotă Eugen – director

– Nițu Elena – inginer șef

– Gherman Vasile – contabil șef

– Kollmann Elisabeta – aprovizionare

– Kolmann Matei – desfacere-transport

– Burger Detlef – livrări-mutări

– Săpun Elena – financiar-contabil

De asemenea lista atrage atenția foarte serios gestionarilor că aceștia nu au dreptul și nu pot să elibereze nici un fel de materiale sau produse daca documentele pe care le primesc nu poartă una din semnăturile autorizate și menționate expres în acestea. Semnătura uneia din cele 7 persoane pe documentele de eliberare confirmă necesitatea, legalitatea, oportunitatea, economicitatea și realitatea operației de eliberare și ca atare gestionarii văzând semnătura puteau elibera bunurile din gestiune. Precizăm totodată că gestionarul Țăranu Petru a interpretat în mod greșit lista crezând că cele 7 persoane din lista amintită aveau sarcina expresă de serviciu, pe lângă celelalte sarcini și pe aceea de a redistribui conservele în alte unități din Jimbolia, în alte localități din județ sau din țară. Desigur că pentru biroul comercial (compartimentul Desfacere-transport) condus de Kollmann Matei, în cadrul compartimentului din care făcea parte intra și obligația găsirii de noi clienți pentru produsele care erau în depozitul Jimbolia și ieșeau din perioada de garanție și valabilitate.

Mai mult, centralizând situațiile primite de la depozitul Jimbolia pe care apoi le transmitea biroului comercial de la ILF Timiș – numitul Maurer Petru putea sa sesizeze și să informeze corect conducerea CLF Lovrin asupra situației reale. La fel trebuia să procedeze și Maurer Petru de la biroul comercial al ILF Timiș, informând conducerea asupra stocurilor foarte mari existente și a pericolului pe care acestea le prezintă pentru patrimoniul întreprinderii.

Din acest motiv consider că printr-o îndeplinire corespunzătoare a sarcinilor de serviciu cei doi, Kollmann Matei și Maurer Petru ar fi putut să sesizeze conducerile CLF Lovrin și ILF Timiș că acestea al rândul lor să ia masuri din timp pentru valorificarea așa cum de fapt au luat abia în anul 1987 emițând Decizia 23/03.06.1987 și apoi adresa nr. 5453/05.06.1987.

Persoanele nominale care aveau ca atribuție de serviciu să ia masuri de redistribuire nu au putut fi stabilite de către expertul  contabil, dar acestea consideră că obligația revenea în primul rând acelora care au dispus aprovizionarea în cantități mult mai mari decât posibilitățile reale de desfacere pe plan local sau în împrejurimi și în al doilea rând acelora care fiind la birourile comerciale trebuiau sa informeze corect conducerile CLF Lovrin si ILF Timiș asupra stărilor reale de fapt.

Am răspuns la întrebarea nr. 4 că persoanele care au dispus aprovizionarea în cantități foarte mari nu au putut fi stabilite nici de expert nici de unitatea intimată care recunoaște în actul de control întocmit și existent la dosar că aprovizionarea s-a făcut din dispoziții verbale și ca atare mi-am însușit punctul de vedere al unității. De asemenea consider că vinovați de neîndeplinirea sarcinilor de serviciu prin neinformarea corectă a conducerii asupra iminentei ieșirii din garanție a produselor din depozitul Jimbolia se fac numiții Kollmann Matei și Maurer Petru care însă în prezent sunt plecați definitiv în Germania.

Întrebarea nr. 7. Să se verifice legalitatea și exactitatea calcului prejudiciului. Dacă din prejudiciu s-a scăzut contravaloarea conservelor vândute ca furaje sau date în consum după inventarul din iunie 1987 data nașterii litigiului.

Din verificarea documentelor de încasări făcute după terminarea inventarului și valorificarea produselor în conformitate cu adresa ILF nr. 5453/05.06.1987 și a CLF Lovrin nr. 1270/12.06.1987 emisa în baza Deciziei nr. 23/03.06.1987 a rezultat faptul că prejudiciul pentru unitate de 64.545,50 lei a fost corect stabilit, luându-se în calcul contravaloarea produselor care nu au putut fi valorificate (1.100 borcane compot de piersici, 565 borcane roșii în bulion, 123 borcane sos picant, 65 borcane vinete tocate, 135 borcane vinete în bulion, 1.230 borcane zacuscă de vinete) precum și diferențele rezultate din prețurile rezultate dintre prețurile înregistrare și prețurile de valorificare a produselor desfăcute la animale sub formă de furaje.

Întrebarea nr. 8. La judecarea recursului unitatea a depus un înscris intitulat « Situație » prin care se susține că vinovați de producerea pagubei de fac Brîndușan Ioan, Mecea Ioan, Vava Constantin, Capota Eugen și eu, reținându-mi suma de 28.149,25 lei, restul celorlalți. Întrebare : În raport cu atribuțiile de serviciu ale fiecăruia în parte, reținerea culpei mele este justificată, față de obiectivele anterioare formulate.

La stabilirea răspunderii materiale pentru recuperarea prejudiciului, unitatea intimată a avut în vedere timpul cât persoanele Brindusan I., Mecea I., Vava C-tin, și Capota Eugen au deținut funcția de directori al CLF Lovrin, precum și retribuțiile avute de aceștia în această perioadă. Din acest motiv a împărțit prejudiciul de 64.545,50 lei în sarcina gestionarului și a celor 4 directori rezultând următoarele sume de imputat :

– Țăranu Petru – 28.149,25 lei

– Brîndușan Ioan – 13.370,30 lei

– Vava Constantin – 22.745,90 lei

– Mecea Ioan – 150,75 lei

– Capota Eugen – 129,30 lei

T O T A L – 64.545,50 lei

Dar tot unitatea intimată recunoaște în actul de control depus la dosarul cauzei că « La fel s-a constatat că aceste conserve nu au fost comandate de CLF Lovrin, ci din dispoziții verbale au fost transferate din depozitul OLF Timișoara la punctul Jimbolia fără comenzi ferme din partea CLF Lovrin care a coordonat acest punct. »

Din verificarea documentelor CLF Lovrin s-a găsit și o adresă prin care conducerea unității oferea spre livrare unităților din Jimbolia și din împrejurimi produsele din depozit. Unitățile cărora li s-a oferit produsele conservate s-au aprovizionat însă numai în limita necesarului pentru o anumită perioadă, astfel încât o bună parte din conserve a rămas în depozit riscând să-și piardă din calitățile avute și să iasă din termenul de garanție. Rezultă că nu poate fi reținută în sarcina conducerii CLF Lovrin și a gestionarului vina de a nu se fi preocupat de oferire și lichidare a stocurilor aprovizionate în cantități foarte mari de către persoane necunoscute cu mult peste posibilitățile reale de desfacere de către Depozitul Jimbolia.

Având în vedere răspunderile date la cele 8 întrebări ale expertizei, expertul contabil consideră că prejudiciul de 64.545,50 lei existent la CLF Lovrin poate fi reținut în sarcina gestionarului Țăranu Petru și a celor 4 foști directori al CLF Lovrin – Brindusan I., Mecea I., Vava C-tin, și Capota Eugen. Suma de 64.545,50 lei prezintă consecința unor aprovizionări peste necesar dispuse de persoane necunoscute, pe de o parte, iar pe de altă parte a cererii scăzute din partea consumurilor colective și a populației coroborata cu o neîndeplinire a atribuțiilor de serviciu de către Kollmann Matei și Maurer Petru de la birourile comerciale ale CLF Lovrin și ILF Timiș, care nu au informat conducerile celor două unități asupra pericolului real pe care-l prezintă ieșirea din termenele de garanție și valabilitate a mărfurilor existente în depozitul Jimbolia.

Nelichidarea în termen a stocurilor greu vandabile în condițiile în care nu se constată reaua credință (nu este cazul în speță) face parte din riscul activității unității și ca atare se suporta de către aceasta.

În acest sens se pronunță și articolul 18 alin. 3 din Decretul 49/1982 care mentioneză că «  Bunurile materiale degradate care nu mai pot fi refolosite sub nici o formă (din cauza depășirii termenului de garanție și a pierderii calităților de bază a produselor ce se pot desface către consumul populație așa cum este în speță) vor fi scăzute din gestiune și vor afecta costurile de producție sau cheltuielile de circulație »

Prezenta expertiză a fost discutată cu conducerea CLF Lovrin, care nu a formulat obiecțiuni divergente, iar în masura în care organele de judecată își însușesc concluziile expertizei, suma de 64.545,50 lei urmeza să fie suportată din costurile de producție ale CLF Lovrin.

CAPITOLUL 4

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Prezenta lucrare și-a propus să evidențieze aspectele mai importante cu privire la expertiza contabilă privită ca mijloc de probă în instanță.

Partea teoretică a lucrării este structurată pe trei capitole, fiind tratate următoarele aspecte :

– Noțiuni generale privind expertiza contabilă judiciară

– Organizarea expertizei contabile în România

– Studiu de caz: Raportul de expertiză contabilă

Întocmirea lucrării este justificată de o necesitate obiectivă ca prin activitatea de cercetare făcută să se reliefeze în plan teoretic și practic rolul expertizei contabile în general și a expertizei contabile judiciare în special, respectiv a modului cum aceasta contribuie la formarea convingerii intime a beneficiarului expertizei contabile în luarea soluțiilor legale ce se impun.

În primul capitol sunt tratate definirea și istoricul expertizei judiciare, conceptul de expertiză contabilă și necesitatea ei, importanța și sfera de acțiune a expertizei contabile judiciare, profesiunea de expert contabil.

Astfel expertiza judiciară este considerată necesară doar în acele cazuri când se pot da interpretări diferite unei probleme, iar pentru soluționarea ei sunt necesare cunoștințe de specialitate.

Expertiza contabilă, alături de controlul economico-financiar constituie unul din instrumentele de bază în apărarea și dezvoltarea proprietății, indiferent de apartenența ei: de stat (publică), mixtă sau privată.

Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate și are competența profesională de a verifica și aprecia modul de organizare și de conducere a activității economico-financiare și de contabilitate, de a supraveghea gestiunea societăților comerciale și de a certifica legalitatea întocmirii bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere.

În al doilea capitol sunt prezentate aspecte legate de organizarea activității de expertiză contabilă în țara noastră și cadrul legal care a guvernat de-a lungul timpului desfășurarea acestei activități.

Primii pași spre organizarea activității de expertiză contabilă au fost făcuți prin apariția legii din 17 februarie 1916 care a oficializat ca persoană juridică Corpul Absolvenților Școlilor Superioare de Comerț.

Legea nr.113/1948 pusă în aplicare prin decretul nr.704/31 martie 1948 reglementează înscrierea practicienilor contabili în Corpul Contabililor Autorizați și al Experților Contabili, instituție care a fost dizolvată prin decretul nr.40/1951.

Ulterior, decretul nr.434/1957 modificat prin decretul nr. 321/1958 a stat la baza desfășurării activității de expertiză contabilă până în anul 1971.

După acest an, materia expertizei contabile a fost reglementată prin decretul nr.79/1971.

Începând cu anul 1990, domeniul expertizei contabile a fost amplu cercetat și au existat încercări mai mult sau mai puțin reușite de reglementare și de adaptare la noile condiții ale vieții sociale și economice. Astfel, până în anul 1994, putem spune că expertiza contabilă , în cele mai multe cazuri, utiliza prevederile decretului lege nr.79/1971, în care economia, deși era de piață, concluziile și conceptele erau încă tributare economiei supercentralizate.

Odată cu apariția O.G.65/1994, respectiv cu înființarea C.E.C.C.A.R. ca organism profesional desprins de structurile organizatorice existente (Ministerul Finanțelor), practic activitatea expertizei contabile a îmbrăcat forme noi. Astfel s-au pus bazele profesiei de expert contabil și au apărut norme și instrucțiuni care reglementează activitatea experților contabili, cu drepturile și obligațiile acestora, cu normele și principiile de etică și deontologie profesională, cât și cu îndrumări metodologice, din partea unităților componente ale C.E.C.C.A.R., cu privire la expertiza contabilă.

În ultimii ani, activitatea de expertiză contabilă din România a fost perfecționată prin O.G.nr.50/1997 și O.G. nr.89/1998, aprobată prin legea nr.186/1999.

În capitolul trei este tratat modul de efectuare a expertizei contabile, obiectivele acesteia, actele care se întocmesc cu această ocazie și valorificarea ei.

După studiul de caz efectuat și din bibliografia consultată, au rezultat următoarele propuneri:

Deși numărul experților contabili este foarte mare, atât la nivelul județului Timiș, cât și la nivelul întregii țări, numai o mică parte este angrenată în activitatea de expertiză contabilă, rezultând de aici pericolul ca aceasta să devină, la un moment dat, foarte stilizată, cu consecințe asupra calității acesteia.

Inexistența unei metodologii unitare de „avizare” a rapoartelor de expertiză contabilă, are drept consecință faptul că, de foarte multe ori, acestea nu numai că nu vin în ajutorul beneficiarului expertizei, ci pur și simplu îi îngreunează misiunea. Considerăm că ar fi necesară o „avizare” din punct de vedere formal al expertizei contabile fără imixtiuni asupra fondului, care să respecte regulile de întocmire a expertizei contabile , respectiv de expunere și prezentare a concluziilor, care în fond sunt esența și scopul acesteia.

Din punct de vedere al remunerației experților, la expertizele solicitate de către organele de cercetare penală, care nu au sursa de finanțare asigurată, procedeul de remunerare a experților este foarte greoi, derulându-se prin Ministerul Finanțelor Publice, cu mari întârzieri, datorită lipsei surselor prevăzute în bugetul statului pentru exercițiul respectiv. Această stare de fapt face ca mulți experți bine pregătiți profesional să aibă rețineri în a realiza asemenea expertize, acestea fiind efectuate de cele mai multe ori de către experți cu mai puțină experiență și chiar cu concluzii subiective.

Lipsa materialelor bibliografice pentru experții contabili creează acestora greutăți în realizarea de lucrări de calitate, impunându-se din partea C.E.C.C.A.R. central, elaborarea unor manuale adaptate cerințelor economiei de piață și cu destinație pentru experții contabili.

Pentru a asigura o calitate mai bună a expertizelor contabile apreciem că este necesară acordarea posibilității de a efectua expertize și experților care nu „trăiesc” exclusiv din activitatea de expertiză, respectiv sunt experți contabili care desfășoară munci economice în care cunoștințele practice pot juca un rol deosebit în rezolvarea obiectivelor stabilite de către beneficiarii de expertize contabile.

BIBLIOGRAFIE

Popovici D., Pereș I. – „Control financiar și expertiză contabilă”, Ed. Mirton, 1996

Boulescu M., Ghiță M. – „Expertiza contabilă”, Ed Didactică și Pedagogică, 2001

Boulescu M., Ghiță M. – „Control financiar și Expertiză Contabilă”, Ed. Mondo-Ec, 1992

Codul privind conduita etică și profesională a experților contabili și contabililor autorizați din România, M.O. nr.276/27.11.1995

H.G. nr.562/2000 pentru aprobarea Regulamentului privind accesul la profesia de expert contabil și de contabil autorizat, M.O. nr.332/17.07.2000

Legea nr.42/1995 pentru aprobarea O.G. nr.65/1994 privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați , M.O. nr.103/29.05.1995

Regulamentul de organizare și funcționare a Corpului Experților contabili și Contabililor Autorizați din românia republicat în M.O. nr.153/28.03.2001.