’’EXPERIMENTAREA UNOR METODE ȘI MIJLOACE DE DEZVOLTARE A CAPACITĂȚII COORDINATIVE LA JUCĂTORII SPECIALIZAȚI PE POSTUL DE PORTAR – JUNIORI I ”… [613734]

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI
INFORMATICĂ
DEPARTAMENTUL EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

LUCRARE DE DISERTAȚIE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. ION MIHĂILĂ

ABSOLVENT: [anonimizat] 2017

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI INFORMATICĂ
DEPARTAMENTUL EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

’’EXPERIMENTAREA UNOR METODE ȘI MIJLOACE
DE DEZVOLTARE A CAPACITĂȚII COORDINATIVE
LA JUCĂTORII SPECIALIZAȚI PE POSTUL DE
PORTAR – JUNIORI I ”

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV. DR. ION MIHĂILĂ

ABSOLVENT: [anonimizat] 2017

CUPRINS

INTRODUCERE 1-2 pag referitor la tema – handbal,
portar, capacitati coordinative, performanta

CAPITOLUL I ………………………….. ……………………….
REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE
SPECIALITATE ………………………….. …………………….
PARTICULARITĂȚIILE DE VÂRSTĂ ALE juniorilor I
1.2. Capacitatile coordinative – locul, rolul si importanta in optimizarea
performantelor sportive in general si a jucatorilor de handbal specializati pe
postul de portar, in special
1.3. Individualizarea antr enamentului sportiv
1.4. Importanta individualizarii antrenamentului sportiv la jucatorii de handbal
specializati pe postul de portar
1.5. Proiectarea si planificarea antrenamentului sportiv la echipele de handbal
juniori I

CAPITOLUL II ………………………….. ………………………

ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA
CERCETĂRII ………………………….. ………………………..
2.1. GRADUL DE ACTUALITATE ………………………….. ………………………….
Motivatia alegerii temei
2.2. SCOPUL LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. …………….
2.3. IPOTEZA CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ……….

2.4. METODELE DE CERCETARE ………………………….. ………………………….
2.5. ORGANIZARE A ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII ……………………
2.6. ETAPELE CERCETĂRII ………………………….. ………………………….. ………
2.7. Sarcinile si obiectivele cercetării
2.8. Locul si subiecții cercetării
CAPITOLUL III ………………………….. …………………….

TEHNOLO GIA DE ACȚIONARE ………………………
3.1. DESCRIEREA PROBELOR DE CONTROL ………………………….. …..
Rezultatele obtinute la probele de control in cadrul testarii initiale

3.2. MIJLOACE DE ACȚIONARE EXPERIMENTATE ………………………..
Planificarea antrenamentelor individualizate cu jucatorii specializati pe postul de
portar
Rezultatele obtinute la probele de control in cadrul testarii finale

CAPITOLUL I V ………………………….. …………………….

CONCLUZII ………………………….. ………………………….
4.1. CONCLUZII CU CARACTER TEORETIC ………………………….. …………
Concluzii desprinse din partea experime ntala

4.3. RECOMANDĂRI METODICE ȘI PRACTICE ………………………….. ……
BIBLIOGRAFIE

Introducere

„Jocul de handbal și tot ceea ce este necesar și condiționat lui este în continuă
shimbare și evoluție, în mod cert cu o dinamică permanent progresivă . În absolut
toate domeniile și aspectele jocu lui și ale antrenamentului apar multe elemente
de progres și perfecționare, noutăți mai mult sau mai puțin absolute, dar și multe
reactualizări și adaptări la parametrii superiori.

Concurența la vârf este acerbă și fiecare caută mereu și cercetează ate nt
mijloace și soluții de perfeționare a jocului și a procesului de antrenament
încercând să -i depășească și să -i surprindă pe ceilalți. Trebuie să fim permanent
atenți și informați asupra acestor fenomene, jocul și ant renamentul evoluează
implacabil cu și fără noi, de aceea este obligatoriu să sesizăm și să analizăm din
timp toate aspectele și nuanțele acestui proces progresiv.

În acest sens ne propunem să sintetizăm principalele direcții și tendințe de
dezvoltare a handbalului modern, pornind de la an aliza jocului participante în
campionatele mondiale și alte competiții internaționale, cuprizând și echipele
valoroase de juniori și tineret.

Viteza, din ce în ce mai mare de acționare corporală și manifestare tehnico –
tactică este deja tendință dominant ă în toate acțiunile individuale ale jucătorilor,
determinând implicit o creștere vizibilă a ritmului și tempoului de joc. Trecerea
din apărare în atac, se realizează cu mare rapiditate în aproape toate ocaziile de
recuperare a mingii, încercându -se perman ent și insistent surprinderea apărării
încă în curs de organizare.

Creșterea maiestriei tehnico -tactice individuale a jucătorilor este evidentă și în
plină concordanță cu viteza tot mai crescută a jocului. Este clar că imperativul
creșterii tempoului c ere o tehnică perfectă și completă, atât în manevrarea mingii
cât și în procedeele de mișcare în teren. Logic, numai o tehnică foarte bună
poate determina mărirea vitezei de joc. Pentru toate posturile din echipă s -a
dezvoltat și perfecționat un bagaj tehn ico-tactic considerabil în continuă
creștere. Mărirea mobilității jucătorilor pe posturi a apărut ca o cerință a jocului
în viteză și a imperativului de a fi permanent periculos oriunde te -ai afla în
teren, dar mai ales pentru a surprinde mereu adversarul. ”1

PORTARUL – rolul și importanța acestui post este în creștere, în directă
corelație cu numarul mare de aruncări spre poartă și cu accentul care se pune pe
atacul rapid în care, atât în atac, cât și în apărare, portarul are un rol decisiv.
Perfecțion area jocului atacanților a impus și pentru portari o creștere a măiestriei

1 http://www.frh.r o/frh/pdf/regulamente/Conceptia%20de%20joc.pdf

tehnico -tactic și a suportului pregătirii fizice, în special detentă (brațe -picioare)
și viteză sub toate formele. Se remarcă o mai mare implicare a portarului în
jocul echipei în a părare prin colaborarea permanentă cu toți coechipierii, și în
atac prin asigurarea atacului rapid și în unele cazuri chiar în faze și combinații la
poarta adversă.
În ceea ce privește selecția portarilor, se observă tendință tot mai accentuată
de a ac orda preferință jucătorilor cu o talie înaltă, deoarece s -a dovedit că
randamentul acestora este, în general, superior randamentului portarilor cu o
talie medie sau mică, concluzie ilustrata de altfel pe deplin de rezultatele din
teren obținute în cazul ma rilor confruntări internaționale.
Aceasta explică de ce majoritatea echipelor de handbal care obțin constant
rezultate foarte bune pe plan mondial au în componență portari cu o talie înaltă,
care bine pregătiți tehnico -tactic aduc adeseori o contribuți e însemnată la
obținerea performanțelor. Acoperind mai ușor și eficient spațiul porții în
segmentele lor mai lungi, prin suprafața mai mare a corpului, mai ales în
momentele în care ies în întâmpinarea mingii, acești portari reușesc să apere
numeroase arun cări, care în situația unor portari cu talie mai redusă s -ar
materializa în goluri.
Alegerea jucătorului pentru postul de portar, instruirea și educarea lui necesită
multă muncă, răbdare și înțelegere atât din partea antrenorilor, cât și din partea
coechipierilor. Formarea unui portar cere timp, răbdare și îngăduință, datorită
dificilelor sarcini pe care le îndeplinește. De aceea, pregătirea și formarea lui au
la bază o foarte atentă și riguroasă selecție.
În ultimii 20 de ani, supremația în handb alul mondial a fost de partea
echipelor care au prezentat portari de valoare, al căror randament în jocuri s -a
materializat atât prin apărarea mingilor aruncate de la distanță, a celor aruncate
din apropie rea semicercului, cât și a mingilor aruncate sus s au jos2.

2 https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/educatie -fizica/etapiz area-procesului -de-selectie -si-pregatire -in-handbal –
93117.html

CAPITOLUL I
REFLECTAREA TEMEI ÎN LITERATURA DE
SPECIALITATE

1.1 PARTICULARITĂȚILE DE VÂRSTĂ ALE JUNIORILOR I

“În conceptul co ntemporan despre antrenamentul î n handbal, instruirea
copiilor este o parte integrantă a sistemului de pregă tire pentru handbalul de
performanță. Î n acest context, cantitatea dar mai ales calitatea proc esului de
instruire a copiilor ș i juniorilor, care de fapt constituie baza de masă a sportului
de performanță, reprezintă un factor hotărâtor al asigurării unei capacită ți
superioare de performanță a handbaliștilor, la nivelul exigențelor jocului actual
și în perspectiva evoluț iei lui.

Calitatea bazei de masă a handbalului de performanță este determinată de mai
mulți factori, dintre care unii se detațează ca importanț ă. Preluâ nd din teoria
antrename ntului sportiv ideea potrivit căreia antrenamentul s portiv trebuie să
aibă un caracter stadial, teoria ș i metodica handbalului au stabilit o stra tificare a
instruirii copiilor și juniorilor, în concordanță cu particularităț ile de vârstă ș i cu
obiectivele instructiv – educative și de performanță, fixate pe fiecare eșalon al
bazei de masă a handbalului de performanță . Astfel, au fost stabilite urmatoarele
stadii de instruire:
• Minihandbalul – vârstă 6 – 10 ani;
• Copii î ncepat ori – vârstă 10 – 12 ani;
• Copii avansați – proveniți din grupele de începători, care au evoluție lentă, dar
cu perspectivă , vârstă 12 – 14 ani;
• Copii de performanță, juniorii III, cu evoluție foarte rapidă, vârstă 13 – 15 ani;
• Juniori II, avansaț i, care provin din grupele de copii de performanță și de
avansați, la care se adaugă și juniorii nou selecționați, ale căror calități le
facilitează o integrare rapidă în eșalon – vârstă 15 – 17 ani;
• Juniori I, de performanță , promov ați din grupele de junior i II – vârstă 17 – 19
ani.”3

3 https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/educa tie-fizica/etapizarea -procesului -de-selectie -si-pregatire -in-handbal –
93117.html

„Un portar bun în jocul de handbal se formeaz ă pe un timp relativ lung (4-
5 ani) și cere foarte multă ră bdare, munca individual ă și în comun cu ceilalț i
coechipieri. Acest timp de 4-5 ani se împarte î n trei etape :
Etapa I -a : În această perioadă , care cuprinde un an, se urmăreș te însușirea
corectă a elementelor tehnice și tactice de bază.
Etapa a II -a. Pe lângă perfecționarea elementelor tehni ce și tactice învăț ate,
portarul învață noi elemente mai grele, în condiț ii diferite, pe o durată de 1-2
ani.
Etapa a III -a: Durează circa 2 ani și are ca scop perfec ționarea elementelor
tehnice și tactice ale portarului și aplicarea lor în condiț ii de joc cu adversari
diferiț i. În această etapă, pe suportul preg ătirii pe factorii de antrena ment, se
formează stilul portarului.

Model
a) Modelul somatic – (optim) –

Talie
Greutate
I-100G
Lungime
bust
Lungime
M inferior
Lungime
Palmă
Anvergură
BĂIEȚI 187–184 82 – 79 1,06 89,7 –
88,3 97,3 –
95,7 19,4 –
19,1 198,2 –
195,4

b) Model motric – (minimal) –

30 metri

15×30
Deplasare
în
triunghi

R mg II
Test
cooper
Pentasalt
Decasalt
BĂIEȚI 4,2 4,3 18’’ 45 2900 26

c) Model tehnico -tactic
La termin area junioratulu i (18 ani), după 7 – 8 ani de pregătire sportivă ,
portarul de handb al trebuie să cunoască și să aplice absolut tot conținutul tehnic
și tactic specific postu lui. De asemenea, el tre buie să aibă format „stilul' personal
de apă rare, materializat prin utiliz area cât mai corectă a procedeelor tehnice
specifice.
Toate acț iunile de apă rare vo r fi executate pornind din poziț ia:
fundamentală specifică postului de unde se aruncă , iar la mingile aruncat e de la
semicerc portarul va ieși spre acestea pentru micș orarea unghiului de aruncare.
Respingerea mingilor va fi facută cu o mâ nă prin saritură, cu mâna și piciorul de
aceeași parte prin fandare, cu ambele mâ ini sau picioare sau cu corpul, în funcție
de punc tul porții spre care se aruncă și în funcț ie de plasamentu l porta rului. Se
va utiliza plonjonul pentru evitarea aruncă rilor de la colt, sau pentru respingerea
(sau prinderea) unor mingi ce nu pot fi ajunse prin alt procedeu tehnic.
Mingile vor fi recuperate și degajate rapid, spre vâ rful de c ontraatac sau la
intermediar, în funcție de situația concretă de joc, portarul trebui nd să iasă
imediat din suprafața de poartă pentr u a putea ajuta coechipierii (câ nd este
cazul).
Randamentul portarului trebuie să fie constant pe toata durata unui j oc
(campionat, turneu), c onstanța realizată printr -o pregătire tehnico -tactică și
fizică , corectă și completă .

2. Sarcini și obiective
a) Pregătire fizică generală :
– se realizează prin par ticiparea portarului la exercițiile ce rezolvă sarcinile și
obiectivele pregătirii fizice generale ale jucăto rilor de câ mp.
b) Pregătire fizică specif ică :
– dezvoltarea vitezei de reacție la stimuli optici ș i auditivi;
– dezvoltarea vitezei pe distanțe scurte și a starturilor din po ziții init țiale
diferite (ș i dificile) ;
– dezvoltarea vitezei de execuț ie a procedeelor tehnice speci fice (de intervenț ie
la minge);

– dezvoltarea îndemână rii generale (co ordonare, echilibru, acro batică,
mobilitate articulară );
– dezvoltarea îndemână rii specifice (mobili tatea articulaț iilor, coxo -femurale,
scapulo -humerale, simț ul echilibru lui și orientarii spațiale în timpul săriturilor și
fandărilor, procedee tehnice în con diții de dificultate sporită, simțul mingii și al
porții);
– dezvoltarea detentei membrelo r inferioare în regim de teh nică;
– dezvoltarea forț ei specifice (la nivelul me mbrelor inferioare, superioare ș i
abdomen);
– dezvoltarea rezistenței specifice (în regim de viteză de reac ție și de execuție,
în regim de îndemânare specifică ).
c) Pregătire tehnico -tactică :
– perfecționarea poziț iei fundam entale înalte pentru inter venția la mingile
aruncate sus (de la 9 m);
– perfecționarea poziț iei fund amentale joase pentru interven ția la mingile
aruncate de pivot;
– perfecționarea deplasării în poartă (cu pași adăugați și prin să rituri),
menținând poziția fundamentală și trecând prin poziția fundamentala
intermediară ;
– perfecț ionarea procedeelor tehnice de prindere -pasar e, drib ling, aruncare la
poartă, specifică jucatorilor de câ mp;
– perfecționarea prinderii mingii cu o mâ nă și cu doua mâini de pe loc (din
poziție fundamentală) și din deplasare în poartă ;
– perfecț ionarea respingerii mingii cu ambele picioare;
– perfecț ionar ea respingerii mi ngii cu doua mâ ini;
– perfecț ionarea respingerii mingii cu un picior din semi -sfoară ;
– perfecț ionarea respingerii mingii cu o mână :
– de pe loc
– din săritură ;

– perfecționarea respingerii mingii cu mâna și piciorul de ace eași parte prin
fandare;
– consolidarea și perfecț ionarea respingerii pasive a mingii aruncate de pe
extreme ș i de la semicerc;
– perfecș ionarea respingerii active a mingii aruncate de pe extreme;
– perfecționarea respingerii mingilor (în out de poartă ) prin plonjon;
– perfecționarea recuperă rii rapide a mingilor aruncate sau respinse în out de
poartă sau în spațiul de poartă ;
– perfecționarea degajării rapide a mingii spre vâ rful de con traatac sau spre
intermedi ar, de pe loc sa u cu elan de pași adăugați și încrucișaț i, din orice loc al
spațiului de poartă și în funcție de situația concretă de joc;
– perfecț ionarea plasamentului portarului în funcț ie de postul de pe care se
aruncă ;
– perfecț ionarea opririi contraata cului advers;
– perfecționarea apărării aruncă rilor de la 7 m, prin utiliza rea fen telor sau prin
atacarea prin ieș ire la minge;
– consolidarea și perfecționarea colaborării cu apărătorii, la aruncă rile de la 9
m;
– consolidarea și per fecționarea colaborării cu apărătorii î n timpul jocului.

d) Pregătire teoretică :
– cunoașterea perfectă a regulamentului de joc;
– noțiuni generale despre antrenament;
– noțiuni generale privind refacerea organismului după efortul depus în
antrenamente și jocuri.
e) Pregătire psihologică :
– dezvoltarea posibilităților de adaptare (temporară, spațială , la stres auditiv sau
psihic);

– dezvoltarea acuităț ii specifice postului analizatorului optic și auditiv (la
zgomotul mingi lor în bară, fluierul arbitrului și indica țiile antrenorului);
– dezvoltarea selectivității percepției și a orientării observa ției spre scop;
– dezvoltarea intuiției în raport cu acțiunile efectuate de atacanți și coechipieri;
– dezvoltarea rapidității și operativității gândirii;
– dezvoltarea calităților volitive: curajul, dârzenia, perseve rența, discip lina,
orientarea spre scop, hotărâ re;
– dezvoltarea aptitud inilor speciale ale personalităț ii;
– dezvoltarea rezistenței la emoț ii;
– dezvoltarea stabilităț ii și concentrării atenț iei.”4

4 http://www.creeaza.com/familie/sport/LUCRARE -DE-SPECIALITATE -PREGAT946.php

1.2 CAPACITĂȚILE COORDINITIVE – LOCUL, ROLUL ȘI
IMPORTANȚA ÎN OPTIMIZAREA PERFORMANȚELOR
SPORTIVE ÎN GENERAL ȘI A JUCĂTORILOR DE
HANDBAL SPECIALIZAȚ I PE POSTUL DE PORTAR, IN
SPECIAL

A. Dragnea defineste capacit ățile coordinative ca fiind ”un complex de
calități preponderent psiho -motric care presupun capacitatea de a învăța rapid
mișcări noi, adaptarea rapid ă la condi ții variate, specifice dife ritelor tipuri de
activit ăți, prin restructurarea fondului motric existent”.5

’’Termenul folosit în literatura de specialitate diferă în funcție de autori, unii
autori folosind încă termenul de îndemânare (care este înțeles ca dexteritate,
iscusință), pe când alți specialiști din domeniu (din ce în ce mai mulți ca număr)
înlocuind, în ultimul timp, acest termen cu termenul de capacitate coordinativă
(aptitudini coordinative) care este relativ nou, și care este argumentat printr -o
serie de argumente bine determinate dintre care amintim :
– complexitatea acestei capacități;
– îndemânarea, grația, măiestria etc sunt considerate manifestări ale capacității
coordinative;
– prin folosirea vechiului termen (îndemânare) se înțelegea capacitatea de a lucra
cu mâinile.

După cum se știe, aptitudinile (capacitățile) coordinative sunt fundamentul
tuturor aptitudinilor de învățare motorie, indiferent de vârsta subiectului, deci
are un rol determinant în cadrul fenomenului amintit.

Capacitățile coordinative au un rol deosebit în acele tipuri de situații care cer o
acțiune rațională și rapidă din partea subiectului. Aceste capacități stau la baza
capacității de învățare a subiecților, au un rol mare în prevenirea accidentelor, și
poate duce la realizarea unei economii de energie prin efectuarea de acte și
acțiuni motrice cu un consum energetic de forță musculară redus. ”6

Capacitățile coordinative sunt considerate de A.Dragnea (2002) ca un
„complex de calități preponderent psiho -motrice care presupun capac itatea de a
învăța rapid mișcări noi, adaptarea rapidă și eficientă la condiții variate,

5 A. Dragnea 2000 – „Teoria Educatiei Fizice și Sportului” – Editura Cartea Școlii, București
6 http://www.conferinte -defs.ase.ro/2008/34.pdf

specifice diferitelor tipuri de activități, prin restructurarea fondului motric
existent”7 .

Aceeași capacitatea mai este definită ca „o calitate psihomotrică, ca re are la
bază corelația între sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul
efectuării unei mișcări”8 .

„Blume (1981, citat de R. Manno, 1992) considera că ansamblul de informații
elaborate de către analizatorii care permit dezvoltarea aptitudinilor coordinative
cuprinde” 9:
– capacitatea de orientare spațio -temporală;
– capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor;.
– capacitatea de echilibru;
– capacitatea de diferențiere chinestezică;
– capacitatea de reacție motrică;
– capacitatea de transformare a mișcării;
– simțul ritmului (capacitatea ritmică).

„Pe baza clasificării făcute anterior prezentăm pe larg componentele
capacităților coordinative, sinteză făcută având la baza studiile prezentate de R.
Manno (1992).

Capacitatea de orientare spațio -temporală permite mișcarea corpului în spațiu
și timp, modificarea poziției corpului în raport cu un anumit câmp de acțiune.
Acest tip de capacitate este foarte importantă în cadrul jocurilor sportive,
sporturile tehico -comb inative (patinaj -artistic, gimnastică), sporturile de luptă
etc.

Capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor permite stabilirea
legăturilor între abilitățile motrice automatizate (deprinderile motrice
automatizate) cum ar fi combinarea elementelo r tehnice în sporturile de luptă,
combinarea anumitor scheme tehnice în sporturile de situație etc.

Capacitatea de echilibru menține corpul într -o poziție echilibrată și este
responsabilă cu refacerea echilibrului după diferite solicitări care au o
amplitudine mare, după anumite deplasări etc.

Capacitatea de diferențiere chinestezică are un rol esențial în controlul
diferențiat, fin, al parametrilor dinamici, temporali și spațiali ai mișcării.

7 A. Dragnea și S. Mate -Teodorescu – Teoria sportului, București, 2002.
8 T. Virgil – Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale capacității motrice, pag.
121, București, 1999.
9 R. Manno, – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, traducere C.C.P.S., București, 1996.

Capacitatea de reacție motrică este acel tip de capacitate care permite
organismului să reacționeze la diferiți stimuli, rezultatul acestei reacții fiind
apariția unor acțiuni motrice adecvate.

Capacitatea de transformare a mișcării este acea capacitate care face posibil
ca programul motric ( motor) al unei acțiuni în curs să poată fi adaptat, modificat
în funcție de anumite situații neprevăzute apărute spontan (neașteptat).

Simțul ritmului (capacitatea ritmică) este capacitatea de a organiza cronologic
diferitele intervenții musculare (e xecuții motrice) având la bază noțiunile de în
timp și spațiu.”10

Se consideră că, capacitățile coordinative se pot prezenta sub mai multe
forme” :

• Capacități coordinative specifice – întâlnite în practicarea diferitelor probe și
ramuri sportive;
• Capacități coordinative generale – care stau la baza efectuării și însușirii tuturor
actelor și acțiunilor motrice;
• Capacități coordinative în regimul altor calități motrice (viteză, forță,
rezistență).

„Factorii care condiționează dezvoltarea capacităților coordinative pot fi de
natură motrică, anatomo -funcțională sau psihologică :

• factori de natură anatomo -funcțională:
– viteza de transmitere a impulsurilor nervoase (pe căile aferente sau eferente);
– vârsta;
-sexul;
– mobilitatea proc eselor corticale fundamentale (excitația -inhibiția);
-calitatea inervației musculare (care determină alternanța contracției și relaxării);
– calitatea și nivelul de funcționalitate al analizatorilor;
– oboseala centrală și periferică;
– valoarea resurs elor energetice ale organismului;
– alți factori implicați (regimul de viață, nicotina etc).

• factori de natură motrică:
– nivelul de dezvoltare al celorlalte calități motrice;
– experiența motrică și bogăția repertoriului motric;

10 R. M anno, – Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, Ed. Revue E.P.S., 1992, tradusă de C.C.P.S., S.D.P.
371-374, București, 1996.

– complexitatea și volumul deprinderilor motrice pe care le deține subiectul,
repertoriul tehnic al acestuia etc.

• factori de natură psihologică:
– memoria de lungă și de scurtă durată;
– plasticitatea scoarței cerebrale;
– reprezentarea corectă a mișcărilor care treb uie învățate;
– calitatea proceselor cognitive;
– gândirea (convergentă și divergentă, creativă);
– anticiparea mișcărilor în funcție de condițiile din mediul înconjurător (partener,
adversar, climă etc.)”11.

Între acești factori există o relație fo arte strânsă, acești factori sprijinindu -se
reciproc (nu se poate determina strict rolul prioritar al unei categorii de factori
față de celelalte)”12.

„Pentru dezvoltarea capacităților coordinative (după R. Manno, 1992) foarte
eficiente sunt perturbare a (diminuarea sau consolidarea) informațiilor furnizate
de analizatori dar și creșterile în dificultate a execuțiilor. Menționăm câteva din
principalele mijloace folosite în dezvolt area capacităților coordinative și anume :
• exerciții de imitare a unor se cvențe motrice impuse
• variația informațiilor – prin limitarea informațiilor (execuție cu ochii închiși,
excluderea informațiilor acustice etc) sau amplificarea lor ( reprezentări video,
demonstrații etc);
• variația condițiilor extreme – modificarea dim ensiunilor, instalațiilor
(diametrul mingiei, înălțimea fileului, limitarea spațiului, etc);
• combinarea unor abilități (tehnice) automatizate deja – acestea sunt executate
fie simultan, fie unul după altul;
• variația execuției mișcării – se realizează prin execuția parțială a fazelor dintr -o
secvență motrică sau prin cuplarea între ele a fazelor parțiale ale acelei secvențe
motrice;
• exerciții efectuate pe fond de oboseală – se evită folosirea lor în momentul
combinării mai multor tehnici, în cazul î ncepătorilor, în perioadele de corectarea
a greșelilor;
• exersarea cu controlul timpului – exercițiile sunt executate într -un ritm cât mai
rapid, sau se succed la diferite intervale.

Exercițiile trebuie să fie bine însușite de către subiect. Această capacitate
trebuie dezvoltată începând de timpuriu, de la vârstă fragedă, dezvoltarea
capacităților coordinative la momentul oportun fiind decisivă vis -a-vis de gradul

11 A. Dragnea și S. Mate -Teodorescu – Teoria sportului, pag. 352, București, 2002 și T. Virgil – Capacitățile
condiționale, co ordinative și intermediare – componente ale capacității motrice, pag. 133 – 134, București, 1999..
12 A. Dragnea și colab. – Educație fizică și sport – Teorie și didactică , pag. 124, Editura Fest, București, 2006.

de educare al acestei capacități de mai târziu. Principala metodă de dezvoltare a
capac ității coordinative este exersarea.

Principalele cerințe pe care trebuie să le respectăm în cadrul procesului de
dezvoltare a capacității coordinative sunt:
• se recomandă abordarea capacității coordinative ca primă temă în cadrul
lecției;
• asigu rarea unei încălziri corespunzătoare a musculaturii și articulațiilor astfel
încât aceasta să asigure starea de activitate necesară;
• volumul de lucru pentru o lecție să fie relativ mic;
• se vor evita încordările musculare foarte puternice;
• se recom andă abordarea capacității coordinative pe fond de odihnă;
• se va urmări formarea unui număr cât mai mare de deprinderi motrice;
• pauzele dintre repetări trebuie să aibă o durată care să asigure revenirea
completă a subiecților;
• se va evita abordare a concomitentă a calității motrice viteza și a capacității
coordinative în cadrul aceleiași lecții;
• se poate lucra în oricare perioadă a anului școlar;
• se recomandă folosirea parcursurilor utilitar – aplicative, ștafetelor dar și a
concursurilor.”13

13 R. Manno, – Bazele teoretice ale antrename ntului sportiv, Ed. Revue E.P.S., 1992, tradusă de C.C.P.S., S.D.P.
371-374, București, 19916.

1.3 INDIVIDUALIZAREA ANTRENAMENTULUI SPORTIV

În general, prin denumirea de individualizare se înțelege adaptarea tehnicii
sportivului și a procesului de instruire și educare la particularitățile fiecărui
jucător; este vorba așadar de o tratare diferențiată a sportivului în raport cu
aceste particularități în activitatea de realizare a obiectivelor și sarcinilor fiecărei
forme de organizare a pregătirii sportive. Dintre aceste forme sunt vizate în
special exercițiile care compun lec ția de antrenament.

“Pentru jocurile sportive practicate în scop de performanță, o pregătire pe baze
științifice este de neconceput fără aplicarea individualizării devenită principiu al
antrenamentului sportiv modern și totodată forma de aplicare a pr incipiului
accesibilității. Individualizarea se referă la faptul că antrenorul trebuie să acorde
atenție individuală fiecărui sportiv, în funcție de particularitățile de învățare și
specificul sportului, indiferent de nivelul de performanță ” (Bompa T.O.).

Cercetările din ultimii ani au demonstrat că ,,abordarea individuală în
procesul de instruire și educare este necesară pentru îndeplinirea oricărui
obiectiv, fie de însușire a cunoștințelor, deprinderilor și priceperilor motrice fie
de dezvoltare a ca lităților fizice sau psihice” (Epuran M., Crețu C.).

De aceeași părere este și Iliin E.P. care remarcă faptul că prin individualizarea
instruirii trebuie să înțelegem ,,o astfel de structurare a procesului de educație
fizică în care să se ia în consid erare particularițățiile individuale fiziologice,
morfologice și psihice ale elevilor. O astfel de structurare trebuie să contribuie la
dezvoltarea calitățiilor motrice și la asimilarea de cunoștințe, priceperi și
deprinderi.”

Același autor menționeaz ă că necesitatea instruirii diferențiate este motivată
de:
• nivelul diferit de pregătire și antrenare a sportivului;
• particularitățiile individuale – tipologice și cele personale de reacție la factorii
externi;
• efortul în cadrul antrenamentelor;
• comunicarea cu antrenorul și cu colegii de echipă;
• stilul personal de activitate și de joc a sportivului;
• diferențe în ceea ce privește pregătirea fizică;
• particularitățiile psihologice;
• motivele și orientarea.

Bompa T.O. arată că ,,î ntreg conceptul de pregătire se modelează în funcție de
trăsăturile fiziologice și psihologice ale sportivului, pentru a ameliora în mod
natural obiectivele pregătirii”.

Individualizarea în pregătire impune, ca profesorul/antrenorul să planifice
programe individuale pentru fiecare jucător, în funcție de calitățile propri i ale
acestuia. Profesorul/antrenorul trebuie să conștientizeze că performanțele
motrice individuale se raportrază la vârsta cronologică și biologică, să aprecieze
corespunzător struct ura anatomică și diferențele biologice în decursul pregătirii.
Se consideră oportună aplicarea individualizării instruirii pe grupe (la copii) pe
baza anumitori manifestări tipice ale particularitățiilor individuale .

În jocurile sportive, necesitate a individualizării apare mai mult după vârsta de
13-14 ani când centrii motrici încep să -și stabilizeze activitatea specifică. În
această etapă a creșterii, individualizarea nu urmărește performanțe, ci rezultate
optime pentru sănătate, dezvoltare, inițier e multilaterală. Individualizarea nu
trebuie înțeleasă ,,ca o metodă ce trebuie utilizată doar în corectarea tehnicii
individuale sau în specializarea unui individ”(Bompa T.O.).

Individualizarea trebuie privită ca o modalitate prin care se poate ev alua
obiectiv și observa subiectiv un jucător.

La copiii care practică jocurile sportive la vârsta de 14 -15 ani individualizarea
se face pentru instruirea tehnico -tactică și pentru pregătirea fizică generală dar
nu pentru eforturi fizice maximale. Volu mul de efort se va determina individual,
adaptarea la efort fiind o funcție a capacității fiecăruia. Copii având un sistem
nervos încă instabil la această vârstă, stările emoționale se schimbă adesea foarte
repede aceasta necesitând o armonie între pregăti rea sportivă și cea școlară.

Pregătirea sportivilor de perspectivă trebuie să fie foarte variată pentru a
menține interesul și puterea de concentrare. La vârsta de 15 -16 ani,
antrenamentul individualizat, începe să aibă sarcini progresive, pentru
performanță, în raport cu gradul de maturizare a dezvoltării somatice, a
sistemului nervos, a procedeelor psihice, intelectuale, morale și de voință. La
această vârstă mai ales la băieți rareori găsim norme precise privind cerințele de
pregătire. După această vârstă, crește ponderea individualizării în pregătirea
fizică generală, în dezvoltarea calităților fizice, în pregătirea fizică specifică, și
în pregătirea tehnico -tactică în condiții apropiate de jocul competițional. Se
recomandă menținerea unei alternări corecte între stimuli și odihnă, în special în
cazul exercițiilor cu intensitate maximă.

S-a demonstrat că echilibrarea eficentă a organismului cu mediul se obține în
urma aplicării procedeelor individuale de instruire și educare. De aceea

antrename ntul individualității permite antrenorului să evidențieze și să rezolve
problemele de natură fizică și psihică. În timpul unor astfel de lecții antrenorul
,,poate regla încărcătura individuală de lucru, poate adapta învățarea
deprinderilor în funcție de ca racteristicile sportivului, lăsând de asemenenea loc
creativității fiecăruia.”(Bompa T.O.).

În același timp, metodologia bazată pe adaptarea part icularitățiilor individuale
ale sportivului la cerințele antrenamentului și în special la condițiile
compe tiționale, are limitele sale.

,,Această tehnică presupune, în bună măsură, acțiuni active ale antrenorului,
pe care instruirea trebuie să se bazeze în primul rând pe participarea activă,
independentă și creativă a sportivului, care este nu numai un su biect ci și un
obiect de studiu chiar pentru sine” (Puni A.T.).

Cercetările au demonstrat că ,,abordarea individuală în procesul de instruire și
educare este necesară pentru îndeplinirea oricărui obiectiv, fie de însușire a
cunoștințelor, deprinderilo r și priceperilor motrice fie de dezvoltare a calităților
fizice și psihice”(Epuran M., Crețu C.).

În jocurile sportive obiectivele și finalitățile instruirii și educației presupun în
mod obligatoriu activitatea în colectiv și cu colectivul (coechipier ii). În acest
context abordrea instruirii individualizate este dificilă, ea riscând dezorganizarea
activității colectivului. Considerăm că principiul individualizării poate fi realizat
și în procesul instruirii în echipă luând în calcul particularitățiile fiecărui sportiv,
cu toate că acestea măresc gradul de dificultate al studierii și perfecționării
acțiunilor tehnico -tactice.

Individualizarea ne oferă justificarea pentru a afirma necesitatea evidenței
particularitățiilor individuale în procesul ped agogic, pentru a diferenția
metodele, mijloacele, materiale și formele de organizare a pregătirii. În jocurile
sportive individualizarea trebuie să constituie 50% din totalul antrenamentelor.
În concluzie, individualizarea presupune acordarea amănunțită a atenției
antrenorului asupra fiecărui sportiv în funcție de calitățile și potențialul acestuia,
de particularitățiile de învățare și specificul sportului, indiferent de nivelul de
performanță.

Deci, individualizarea în pregătire impune, ca antreno rul să planifice programe
individuale pentru fiecare jucător, în funcție de calitățile proprii ale acestuia.
Profesorul/antrenorul trebuie să conștientizeze că performanțele individuale se
raportează la vârsta cronologică și biologică, să aprecieze corespu nzător
structura anatomică și diferențele biologice în decursul pregătirii.

1.4. IMPORTANȚA INDIVIDUALIZĂRII
ANTRENAMENTULUI SPORTIV LA JUCĂTORII DE
HANDBAL SPECIALIZAȚI PE POSTUL DE PORTAR

Planul individual de antrenament se întocmește de regulă, pentru perioade
ceva mai lungi, care acoperă mai multe luni sau un sezon competițional.

În mod normal, planurile individuale au o durată de 2 -4 luni. În cazuri
speciale, cum ar fi convocarea la lot a unui jucător, pe baza analizei individuale i
se po ate alcătui un plan de pregătire individuală pentru o perioadă scurtă de
timp 1 -2 luni. În acest caz, se va lucra extrem de concentrat pentru realizarea
prevederilor planului individual, astfel încât la convocarea la lot a sportivului,
acesta să fie capab il să se încadreze în exigențele impuse de antrenor.

Jocul de handbal practicat în scop de performanță, cere o pregătire pe bază
științifică care este de neconceput fără aplicarea individualizării, devenită una
dintre metode ale antrenamentului modern și totodată forma de aplicare a
principiului accesibilității.

În concluzie, individualizarea este determinată de totalitatea însușirilor
sportivului pe postul de portar și se referă la aspectul tratării lui prin prisma
particularităților de vârstă, sex , nivel de pregătire anterioară, aptitudinile fizice și
psihice. În practică, individualizarease realizează în două direcții principale –
pregătire generală și specializată.

În pregătirea generală, individualizarea duce la însușirea unui minim
oblig atoriu de cunoștințe și unui nivel de pregătire pentru toți jucătorii dintr -o
echipă de handbal. În pregătirea specializată, individualizarea conduce la
perfectionarea conduce la perfecționarea minuțioasă în handbal, fiecare jucător
pe postul lui joc, în s pecial jucătorii de pe postul de portar.

În procesul de instruire, individualizarea este necesară în rezolvarea oricărei
sarcini particulare, cum ar fi formarea cunoștinșelor, priceperilor, deprinderilor,
educarea calităților motrice, psihice. Ea difer ă de la caz la caz prin schimbarea
sarcinilor date de antrenor, a căilor de execuție, a normelor de efort a formelor
lecțiilor de antrenament, a procedeelor metodice de lucru, potrivit
particularităților jucătorilor specializați pe postul de portar. În apl icarea
individualizării trebuie să ținem seamă de particularitățile sportivilor de pe
postul de portar, cum ar fi :

 Particularități de ordin biologic -dezvoltare fizică, calități motrice
predominante, tipul de activitate nervoasă superioară, sexul și vârsta .
 Particularități de ordin psiho -temperamental, caracterul, capacitatea
perceptivă, calități morale și de voință, capacitatea de integrare în
activitate colectivă, aptitudini și predilecții.
 Particularitățile pregătirii sportive: pregătire fizică, pregătir e tehnică,
pregătire tactică, pregătire moral -volitivă, pregătire culturală.

Factorii care determină conținutul individualizării pentru sportivii
specializați pe postul de portar, își găsesc până la urmă localizarea în părțile
componente ale procesului de antrenament:
– pregătire fizică
– pregătire tehnică
– pregătire tactică
– pregătire psohologică
– pregătire teoretică.

Pregătirea fizică :
– exerciții pentru pregătirea fizică
– exerciții pentru dezvolatarea calitățile motrice
– exerciții pentru dezvoltarea indicil or funcționali specifici postului de
portar
– exerciții pentru însușirea și perfecționarea deprinderilor motrice
Pregătirea tehnică :
– însușirea și perfecționarea procedeelor tehnice
– corectarea procedeelor tehnice greșit însușite
– perfecționarea unor structur i de elemente și procedee tehnice în ritm de
calități motrice
Pregătirea tactică :
– exercțíi pentru pregătirea individuală
– exerciții pentru pregătirea cu toți colegii de echipă
Pregătirea psihologică :
– educarea calităților intelectuale
– educarea calităților afective
– educarea calităților morale
– educarea calităților volitive
– educarea personalității
Pregătirea teoretică :
– cunoașterea modelului de joc al propriei echipe
– cunoașterea modelului de joc al propriului post ( de portar)14

14 http://www.preferatele.com/sport/LUCRARE -DE-LICENTA -EDUCATIE -FI721.php

1.5 PROIECTAREA ȘI PLANIFICAREA ANTRENAMENTULUI
SPORTIV LA ECHIPELE DE JUNIORI I

Proiectarea antrenamentului sportive este o activitate ce prefigurează
evenimentele care urmează a fi efectuate în scopul obținerii performanței
sportive, pe scurt reprezintă o concepere a perspectivei realizării performanței.

Proiectarea este rezultatul gândirii metodice creatoare a antrenorului, care
dirijează efortul prin conținutul pregătirii15.

Bompa spunea in 2002 – “Planificarea este arta d e a utilize știința pentru a
structura un program de pregătire.” Prin planificare trebuie s[ se varieze periodic
parametrii efortului în raport cu factorii care intervin în procesul de pregătire.
Aplicarea variației în planul de antrenament urmărește evita rea plafonării
practicantului și a supraantrenamentului acestuia, menținând o progresie
constantă a capacității de performanță16.

Proiectarea procesului de antrenament presupune mai întâi elaborarea unei
proiectări centrale și realizarea unei proiectări specifice

A. Proiectarea centrală – este o proiectare generalizată, elaborată de către
federațiile sportive (în cazul nostru Federația Română de Handbal) ce
presupune:
 Stabilirea calendarului competițional (de la cele mai mici până la
cele mai avansate ca tegorii) naționale și internaționale.
 Stabilirea perioadelor de lucru centralizate.
 Stabilirea obiectivelor de performanță naționale și internaționale
(dacă este caz la echipă).

B. Proiectare specifică – este proiectarea realizată de către fiecare antrenor,
pentru sportivii de care raspunde acesta, în funcție de vârstă și
posibilitățile acestora.

15 http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/PROIECTAREA -ANTRENAMENTULUI -SP17.php
16 http://prodea.ro/wp -content/uploads/2015/04/planificarea -in-antrenamentul -sportiv.pdf

ETAPELE PROIECTĂ RII ANTRENAMENTULUI SPORTIV
Obținerea performanț ei sportive are la baza int egrarea componentelor ce
asigură dinamica producerii adaptărilor o rganismului î ntr-un proces coerent,
continuu și unitar. Î n acest sens Jinga I. si Negret I. (1982, pag 198), avansează
ideea unui aș a zis „algoritm procedural”, prin intermediul căruia direcționează
procesul in structiv -educativ, algoritm ce își găsește apl icabilitate și în
antrenamentul sportiv și care constă î n „ ce voi face?, cu ce voi face?, cum voi
face?, cum voi sti daca ceea ce trebuia facut a fost facut?. ” Concretizâ nd la
antrenamentul sportiv Colibaba -Evulet, 1998, (pag. 117), consideră că procesul
de proiectarea didactică, necesită respectarea a cinci repere ce con stituie
condițiile care asigură posibilitatea obținerii performanț ei sportive:
„a) performanțele maxime realizate până în prezent (cine, când și cât?) și
prognoza creșterii lor în perspect ivă;
b) condițiile î n care se produc aceste performanț e (resurse che ltuite,
disponibilități, organizarea, conducerea ș i controlul procesului de producț ie
etc.);
c) tehnologia și strategia de producție utilizată ;
e) criteriile de evaluare a calității și efi cienței producț iei realizate”.
Stăpî nirea acestor repere permite ela borarea proiectării activități i, ce
presupune, conform aceluiași autor, „parcurgerea riguroasă a etapelor”
prezentate î n schema nr. 8.



E V
E IV
E IV E II
E III E I

Realizarea fiecarei etape presupune elaborarea a cel putin o intrebare si
formularea a cel putin un raspuns concret si analitic.
Etapa I – Stabilirea obiectivelor
Colibaba -Evulet D, 1998, pag 133, subliniind complexitatea procesului
instructiv educativ specific antrenamentului sportiv sistematizează obiectivele
după :
· criteriul comportamental î n: „psihice, intel ectuale, afective, volitive,
trăsă turi de caracter, de personalitate și de atitudini, capacităț i perceptive,
psihomotrice, psihosociale, motrice s.a”.
· criteriul gradului de complexitate ș i necesar ul de timp spre a fi realizate
în: „finale (OF), intermediare (OI) și operaț ionale (OOp)”.
Obiectivele finale vizează posibilităț ile maxime la care pot ajunge
sportivii de -a lun gul carierei sportive sau la sfârș itul a nului sportiv s au sezon
competiț ional (macrociclu). Ele reprezintă pronost icuri, privind procesul de
pregătire și evoluția performanței și constituie totalitatea acumulărilor cantitative
și calitative realizate de -a lungul timpului ce permit obținerea performanț ei
sporti ve.
Obiectivele intermediare reprezintă finalităț ile stadiale ce contribuie la
realizarea obiectivelor finale. Se stabilesc pentru perioade de timp bine definite;
etape de pregatire (mezociclu) s au cicluri săptămânale (microciclu). Ele vizează
atât laturil e pregătirii cât și indicii performanțiali, vizează fie pregatirea formei
sport ive, fie manifestarea performanț elor sportive.
Obiectivele operaț ionale reprezentate de finalităț ile privind procesul
instructiv educativ, realizat în cadrul fiecarei lecții de antrenament în parte,
constau î n comportamente cognitiv e, motrice, afective, estetice ș i soc iale
observabile. Ele reprezintă achiziții înregistrate la sfârșitul fiecarei lecț ii ce
contribuie la f ormarea personalităț ii, la modificarea comportamentului și la
integrarea sportivului în activitate și î n societate.
Între aceste trei tipuri de obiective există un raport de subordonare, în care
obiectivele operaționale reprezintă trepte necesare în construcț ia obiec tivelor
intermediare, care la rândul lor reprezint ă trepte în construirea obiectivelor
finale.

17

Etapa a II -a – stabilirea resurselor pentru realizarea obiectivelor
propuse
În etapa a II -a se stabilesc resursele ce contribuie la realizare obiectivelor
propuse. Acestea sunt:
resurse umane (antrenori, sportivi și proveniența lor), necesare
desfășură rii procesului instructiv -educativ:
resurse de spaț iu reprezentate de locul în care urmează să se
desfă șoare activitatea (bazele sportive amen ajate, improvizate în
localitatea habituală, la mare, munte, într -o staț iune etc.);
resurse materiale (număr de materiale ș i echipamente sportive
necesare, ș i felul acestora);
resurse temporale necesare realiz ării fiecarui obiectiv î n parte
(durata sezonului competiț ional, a perioadelor, a etapelor, a ciclurilor
de pregătire, a lecțiilor, a cantonamentelor și semicantonamentelor, a
abordării unui anumit aspect/temă î ntr-o oră), strategiile de abordare
a procesu lui instructiv -educativ;
resurse financiare necesare ce poate asigura cheltuielile cu
închirierea spațiilor, plata utilităților, a personalului de pregătire și
adiacent, a materialului ș i a echipamentului sportiv etc.;

17. Fig. nr. 5 Esalonarea si dependenta obiectivelor.

controlul medical periodic și a sistența medicală permanentă ;
resurse medicamentoase (vitamine, susțină toare de efort etc.)
necesare realizării efortului ș i refacerii;
resurse de conț inut (cunoștințe, deprinderi ș i priceperi, ap titudini
psihomotrice ce urmează a fi abordate);
Stabilirea ș i alegerea acestor resurse se v a face în concordanță cu
obiectivele prefigurate, în funcție de vârstă, valoarea sportivilor, în funcție de
stadiile de pregătire, dar și în funcție de posibilitățile clubului/federaț iei.
Etapa a III -a – stabilirea st rategiei de realizare a obiectivele propuse
Obiectivele de performanță sunt reprez entate de locuri, de rezultate și sunt
realizate având la bază proiectarea activităților în funcție de calendarul
competiț ional. Reali zarea obiectivelor este influențată de î ncărcătura fizică și
psihică la care este supus sportivul pe parcursul etapelor prin intermediul
metode lor, principiilor, mijloacelor ș i materialelor folosite. Această etapa se
concretizează î n activitatea de cont urare a strategiilor didactice și de încad rare a
conținuturilor ș i mijloacelor, într-o structură ce corespun de documentului de
planificare î ntocmit (plan anual de antre nament/macrociclu, plan de
etapă/mezociclu, ciclu săptămânal/microciclu, planul de lecț ie).
18

18 Fig. nr. 6 Strategia de realizare a obiectivelor de performanta

Etapa a IV -a – organizarea ș i conducerea procesului de antrenament
Desfăș urarea pr ocesului de antrenament necesită, î n cazul mai mult or
sportivi sau a unuia singur și organizarea în timpul e xersării , și conducerea
lecției.
Orga nizarea ș i dirijarea gru pului de sportivi, este influențată de numaru l
acestora, de tematica abordată, de spațiul în care se desfășoară , de numarul de
materiale didactice. O data cu transmiterea informaț iilor privind sarcinile de
execuț ie, antrenorul/profe sorul transmite și informații cu privire la organizarea ș i
dirijare a grupului de sportivi în toate momentele lecției.
De obicei, î n antrenamentul sportiv se lucrează pe per echi, pe grupe sau
individual, în funcț ie de caracteristicile sportului/probei sporti ve ș i de
modalitatea de disputare a competiției. În cazul în care se lucrează pe perechi
sau grupe, o condiție esențială a formării acestora este de a fi câ t mai omogene.
Omogenitatea asigură posibilitatea de a lucra la valorile maxime, dar ș i de a
organiz a în orice moment întreceri, minicompetiții și competiții.
Alcă tuirea perechilor, grupelor necesită o bună cunoaș tere a valorii, a
nivelului, a tipu lui de comportament, a capacităților de înț elegere, asimilare,
adaptare, cooperare și progres, a posibilităților de evoluție ș i de colaborare.
Etapa a V -a – evaluarea (controlul) calității și eficienț ei procesului
de antrenament
Această etapă presupune stabilirea strategiilor de evaluare prin
consemnarea datelor, a mo dalităț ii de evaluare, a indicatorilor urm ariți, a
modalității de înregistrare a evaluării. Specifică sportului de performanță este pe
de o par te evaluarea procesului de pregătire, pe de altă parte evaluarea
performanț elor ca rezultat al progreselor, acumu lărilor și adaptărilor înregistrate.
Așa cum sublinia Carstea Gh. în 2000, evaluarea reprezintă o
„componentă stabilă a oricărui proces instructiv -educativ și se realizează cu
rigoare numai pe temeiul obiectivel or propuse, care pot constitui în acelaș i timp
repere pentru autoevaluare”.
Antrenorul are posibilitate a de a aprecia implicarea sportivului î n
antren ament numai dupa raportarea la î ndeplinirea obiectivelor propuse.
Evaluarea, î n antrena mentul sportiv, este concentrată pe el aborarea unui sistem
de metode ș i tehnici de evaluare, care sa fie în concordanță cu obiectivele și

conținuturile fixate19. Planificare a se rezumă numai la măsurile și mijloacele de
realizare a planului și este o operaței subordonată proiectării specifice. Unitățile
ciclice de tim p:
Macrocicluri – de perspectivă :
– de 4 ani;
– de 2 ani;
– anual.
Mezocicluri – sau etape (3 -6 microcicluri) – de perspectivă :
-de angrenare – acomodarea sau reacomodarea cu efortul relativ întrerupt ;
– de bază (principal) – are ca scop îndeplinirea obiect ivelor finale ;
– de control și pregătire – sunt specifice etapelor precompetiționale și
competiționale ;
– de șlefuire – supraînvățare, înlăturarea unor inadvertențe, fie dobândirea
deplină a capacității de concurs ;
– precompetiționale – modelează competiția ;
– competiționale – de apropiere, de concurs, de refacere după concurs.
– Intermediare – programate între competiți i;
– De tip combinat – pregătire – refacere; control – pregătire.
Documente de planificare : plan de perspectivă, plan anual, plan de etapă, ciclu
de a ntrenament, plan de lecție. Concepția de planificare a antrenamentului
sportiv a apărut și s -a dezvoltat ca o necisitate obiectivă pentru creșterea
randamentului sportiv. Teoria antrenamentului cunoaște o evoluție istorică a
modelelor de planificare anuală începând cu anul 1965 (modelul lui Matveev). 20

19 http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/PROIECTAREA -ANTRENAMENTULUI -SP17.php

20 Curs Liliana Mihăilescu – PROF. UNIV. DR. – Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe, Educație Fizică
și Informatică, departament Educație Fizică și Sport.

Fig.8 planificarea în ciclu annual (modelul lui Matveev 1965)

Pregătire generală
Competiții Tranz Tranz Pregătire
speifică
Precompetițio nală Competițională
Pricipală
Pregătire

CAPITOLUL II
METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 GRADUL DE ACTUALITATE

Handbalul un joc cu o viteză ameți toare, un meci de handbal arată ca un haos
controlat, dar este un sport destul de simplu.

Pe scurt întregul joc poate fi înghesuit în doar câteva vorbe – 14 sportivi
împărțiți în 2 echipe ( 6 jucătoari de câmp și un portar), aleargă de -a latul și
lungul terenului cu un scop precis, acela de a arunca mingea în poarta adversă.
Destul de simplu ca sport, dar apoi vin toate celelalte lucruri și reguli, care o
dată înțelese – te transformă într -un sportiv dornic de o performanță mare în
cadrul echipei di n care face parte, sau într -un fan implicat si gălăgios.

Handbalul este un sport în care exercițiile tehnice la nivel de înaltă
performanță nu sunt suficiente pentru asigurarea unei victorii. O pregătire fizică
multilaterală și specifică este foarte ne cesară în asigurarea unei mari
performanțe. Această pregătire trebuie să se încadreze particularităților somatice
ale organismului și efortului specific.

MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

Se spune ca un portar aflat în zi de grație își poate câștiga me ciul, iar pentru
că portarul de handbal este mereu în mijlocul acțiunii, în timpul unui joc, al are
de apărat peste 40 -50 de aruncări din toate unghiurilor, în toate cele 4 colțuri ale
porții, cu diverse procedee ale tuturor jucătorilor de câmp, cu o vitez ă si forță
uimitoare.

Mi-am ales această temă deoarece în viața mea de sportiv am fost portar, iar
acest post m -a făcut să vreau să iubesc sportul, să iubesc handbalul, să vreau să -i
învăț pe alții ceea ce eu am î nvățat, să vreau să -i duc pe sportivi către
performanță ca antrenor, ca mentor, ca părinte, ca frate.

Spectaculozitatea postului de portar îi fascinează de cele mai multe ori pe
spectatori, dar pentru ast a sportivii care aleg acest post îmbină pregătirea fizică
specifică cu pregătirea psi hologică extrem de bună. Deși vorbim de un joc de
echipă, portarul este deseori lă sat singur în fața adversarului, iar deciziile lor
sunt luate în fracțiuni de secundă, sau adesea de reflexe bine debândite și lucrate
în atrenamente.

Remarcăm că portar ul are o importantă implicare în jocul echipei în apărare,
deoarece are o bună colaborare cu colegii lui din defensivă, indicându -le spațiile
rămase goale, ce poziție să adopte sau ieșirea și deposedarea adversarului cu
mingea înainte ca acesta să poată ar unca spre poartă.

2.2 SCOPUL LUCRĂRII

Scopul prezentei lucrări este de a consemna o serie de mijloace care folos ite
pe parcursul pregătirii sportivilor de performanță pe acest post și anume cel de
portar. Vreau să pot să aduc o contribuț ie bună în capacitatea de coordonarea
pentru acest post, ce poate duce la obținerea unor rezultate superioare a acestora
în campi onatul intern la categoria din care fac parte și aceea de juniori I, băieți
cu vârste cuprinse între 17 -18 ani.

Prin prezen ta lucrare doresc să prezint o serie de considerații teoretice și
mijloace practice care, preluate de cei interesați, pot să sprijine activitatea de
instruire a sportivilor în cadrul lecțiilor de antrenament sportiv.

2.3 IPOTEZA CERCETĂRII

În acest ă lucrare mi -am propus să demonstrez cum o serie de mijloace și
metode pot acționa în antrenarea capacității de coordonare a sportivilor
specializați pe postul de portar și cum putem crește eficacitatea acestora atât în
lecțiile de antrenament, cât și în jocul de handbal.

2.4 METODELE DE CERCETARE UTILIZATE
,,Numărul metodelor utilizate în cercetare este foarte mare, greu de
clasificat, pentru că fiecare domeniu de activitate își creează propriile
instrumente de lucru, de investigație21”. Metoda este un fel de a proceda, în
funcție de fazele procesului de instruire. Datorită faptului că procesul de istruire
este vast, folosirea unei singure metode nu este indicată, necesitând date
concludente.

Metodele principale de lucru ce s -au folosit:
– metoda s tudiului bibliografic;
– observația;
– metoda statistico -matematică;
– metoda graficelor.

21 NICULESCU, M., (2003), Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, volumul II, Editura
Bren, București, p. 288

Calitatea cercetării este condiționată de una sau mai multe componente din
cele prezentate mai jos :
 “Identificarea și circumscrierea unei anumite probleme;
 Căut area, revizuirea și chiar scrierea de noi concepte, practici sau teorii în
literatura de specialitate;
 Definirea și precizarea ipotezelor și variabilelor;
 Proiectarea modului de verificare a ipotezelor;
 Selecționarea, testarea și experimentarea subiecților ,
 Analiza, interpretarea și concluzionarea cercetării;
Discuții asupra însemnătății și implicării practice a rezultatelor obținute.”22

2.4.1 Metoda studiului bibliographic

Metoda studiului bibliografic este o metodă necesară de cercetare, luând în
considerare faptul ca informațiile sunt vaste și se ajunge des la deteriorarea
cantității de informații primite.
”Principala problemă care stă în fața cercetătorului este aceea de a cunoaște
într-un timp scurt și cu exactitate care sunt izvoarele document are care cuprind
informații în legătură cu tema care îl interesează. Desigur, cultura de specialitate
îi permite să -și dea seama de existența unor mijloace documentare – tratate,
manuale, monografii etc. – în care se află datele fundamentale ale temei”.23
Cu ajutorul acesteia am putut intra în posesia anumitor date cu privire la tema
aleasă.
A necesitat căutarea resurselor bibliografice, selecționarea, prelucrarea și
analizare putând fi interpretate.
Studierea materialelor de specialitate și cărți din domeniul educației fizice și
sportului, mi -au oferit date referitoare la tema supusă cercetării pentru redactarea
lucrării.

2.4.2 Observația pedagogică

Observația reprezintă forma de cunoaștere de neegalat a unei persoane, ea
cere precizarea scopu lui observației, perioada în care se realizează, limitele
impuse și conturarea concluziilor parțiale.
Această metodă am aplicat -o pe perioada studiilor de licență în cadrul
cursurilor de specializare și la o se rie de lecții antrenament urmărite.

22 ȘIMION, G., AMZĂR , L., (2009), Știința cercetării mișcării umane, Editura Univerșității din Pitești, p. 12
23 EPURAN, M., (2005), Metodologia cercetării activităților corporale, ediția a 2 -a, Editura FEST, București,
p. 135

2.4.3 Metoda statistico -matematică

Este una dintre cele mai importante metode de cercetare, care ne va ajuta
să prelucrăm și să sistematizăm datele adunate în legătură cu fenomenele
studiate. Posibilitatea utilizării ei în domeniul educației fizice și spo rtului este
multiplă și deosebit de necesară, mai ales în cazurile în care se studiază
potențialul de performanță al anumitor jucători.
Se utilizează următorii indici statistico – matematici:
Media Aritmetică , calculată după formulă:
nxiX

în care:
x media aritmetică;

xi suma valorilor individuale;

n număr de subiecți.
Media aritmetică ne indică valoarea mediei a șirului de date în jurul căruia
se grupează celel alte valori.
Abaterea Standard sau Abaterea Tip (S ), este indicatorul dispersiei ce este
foloșit cel mai des în practica cercetării științifice, este un număr fictiv care
aproximează măsura în care rezultatele se împrăștie în jurul valorii centrale. Se
calculează după formula:

S
1) (2
1

nxx

Ordinea operațiilor:
Se calculează diferențele dintre fiecare valoare individuală
1x și
x;
Se ridică la pătrat fiecare diferență calculată;
Se calculează suma diferențelor ridicate la pătrat;
Se împarte la n -1 suma pătratelor diferențelor;
Se extrage rădăcina pătrată .

2.4.4 Metoda grafică

Este reprezentată de detele obținute du pă un experiment sau o observație
care nu pot fi cuprinse și analizate printr -o lecturare sau o vizualizare. Trebuie
intervenit cu o clarificare sau ordonare ce să permită dependențele statice.
Atunci când reprezentarea este facută graphic se po t observa ș i percepe mult mai
ușor progresul sau regresul, diferențele sau asemănările. Această metodă este
strâns legată și foloșită cu metodica statistico -matematică.

2.4.5 Metoda experimentului

Această metodă urmează să fie aplicată în continuărea cerce tării la studiile
masterale, când urmează să fie puse în practică mijloacele de acționare propuse.
,,Experimentul este o modalitate mai complexă de investigație a faptelor; el
include, dar depășește mult observația, prin profunzimea studiului științif ic24”.

2.5 ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

Fiecare informație de specialitate m -a ajutat să aprofundez cunoștiințele pe
baza cărora am reușit să realizez această lucrare. Se constată faptul că handbalul
a luat amploare în u ltimi ani, fiind în același t imp iubit precum sport de echipă
de toată lumea.

Un element ce a contribuit este plăcerea de a lucra cu copii și în același timp
de a-mi aduce contribuțile pentru o funcționa litate și o aplicăre mai bună în
lecțiile de antrenament. În acest sens am elaborat o serie de ex erciții și mijloace
speciale pentru pregătirea unei echipe de perspectivă, ce pot ajuta la instruirea
unei echipe și optimizarea rezultatelor în competiții.

Pentru a organiza și desfășura această cercetare avem ne voie de perioada de
pregăire de vară a sportivilor, perioada de cantonament și pregătire, înainte de
începerea campionatului. La sfârșitul acestei pregătiri de vară realizăm testarea
finală la aceeași parametrii și condiții ca testarea inițială, comparăm d atele
obținute în cele două testări și folosim o interpretare statistico -matematică,
realizăm o analiză obiectivă și o interpretare corectă a datelor recoltate pe
parcursul experimentului.

2.6 ETAPELE CERCETĂRII

Pentru a realiza scopul acestei lucrăr i trebuie să stabilim următoarele:
 Alegerea sportivilor pe care se va baza experimentul.
 Stabilirea locului desfășurării experimentului (sală de sport), a numarului
de testări (inițială și finală), durata cercetării (timpul în care se defășoară
experimentu l).

 Stabilirea metodelor și mijloacelor folosite în vederea creșterii capacității
coordonative a jucătorilor specializați pe postul de portar.

2.7 SARCINILE LUCRĂRII

 Sarcinile prezentei lucrări au fost:
 Studierea literaturii de specialitate privind preg ătirea unei e chipe de
handbal nivelul de juniori I.
 Selectarea probelor de control necesare pentru testarea abilităților
jucătorilor specializați pe postul de portar din echipa de handbal;
 Elaborarea mijloacelor de pregătire a sportivilor ;
 Desprinderea c oncluziilor și recomandărilor practico -metodice .

2.8 LOCUL ȘI SUBIECȚII CERCETĂRII

Subiecții cercetării vor fi sportivii specializați pe postul de portar,
legitimați la echipa de handbal juniori I – “CS VIITORUL PITEȘTI” ,
aceștia fiind antrenați de către Daniel Burcea, Marian Savu și Adrian
Fulga.

Locul de desfășurare a antrenametelor pentru acest experiment se va
face în sala de sport.

CAPITOLUL III
TEHNOLOGIA DE ACȚIONARE

3.1 DESCRIEREA PROBELOR DE CONTROL

Deplasare în triunghi
( proba elaborata de FRH )

Trasarea triunghiului se va face în felul următor, baza o constituie linia
dreaptă de 3 m a semicercului de la 6 m, din mijlocul acesteia se va trasa o linie
perpendiculară până la semicercul de 9 m.

Laturile triunghiul ui se marchează prin unirea celor 3 puncte astfel obținute.
În vârfurile triughiului se vor trasa cercuri, pentru a ușura atingerea vizibilă a
vârfurilor.

La semnalul de începere a probei, sportivul se deplasează cu pași adăugați
lateral spre dreapta , până atinge cu piciorul drept celălalt cerc de la baza
triunghiului, mișcarea continuă prin deplasarea cu pași adăugați spre înainte,
până la cercul din vârful triunghiului, pe care trebuie să -l atingă cu un picior,
după care, deplasându -se cu pași adăug ați spre înapoi, trebuie să ajungă cu un
picior în cercul de la care a pornit inițial.

Exercițiul va continua în sensul opus de începere a lui. Sportivii trebuie să
parcurgă de 3 ori fără oprire, deci să acopere 18 laturi ale triunghiului.

Timpu l se va înregistra în secunde și zecimi de secunde, de la prima mișcare a
jucătorului și până la revenire. În tot timpul executării acestei probe, sportivul
trebuie să se afle cu fața spre vârful triunghiului.

Aruncarea mingii de handbal la distanta
( proba elaborata de FRH)

Aruncarea se va efectua dinapoia unei linii trasate pe sol, linie care nu poate fi
atinsa sau depasita inainte ca mingea sa f i depasit mana aruncatorului.

Pentru elan poate fi folosita tehnica pasului incrucisat, a celui adaugat sau
saltat. Se vor executa doua aruncari luandu -se in considerare cel mai bun
rezultat.

Pentasaltul
( proba elaborata de FRH)

Consta din efectuarea a 5 pasi sariti ( la fete), pornind de pe loc, avand un
picior fixat pe sol in spatele lin iei de deplasare.

Sportivul are nevoie la un singur elan iar sariturile trebuie efectuate fara
intrerupere – 5 sarituri legate – fara opriri si stationari intre sarituri. Masurarea
distantei se va efectua de la linia de plecare pana la ultimul semn las at de
calcaiul sportivului pe sol, la aterizare.

Se vor exec uta doua incercari fiind luata i n calcul performanta ce a mai buna.
Rezultatele obtinute la probele de control in cadrul testarii initiale

Proba specifica pentru jucatorii specializati p e postul de portar
( proba elaborata de FRH)

Portarul se află în poziția fundamentală în punctul (1) al triunghiului și se
deplasează cu pași adăugaț i, succesiv spre punctele (2), (3), (4), (1) după care
sprintează lateral culegând cate o minge î n ordine a, b, c, d pe care o arunc ă în
poarta adversă fără să depășească linia semicercului de 6 metri.

După aruncarea fiecarei mingi se repet ă triunghiul cu plecare din pun ctual
(4). Astfel se procedează până la aruncarea celor 4 mingi.

Se crono metrează timpul parcurs de la plecarea din punctual (1) si până la
căderea ultimei mingi.

Pentru fiecare minge aruncată în poartă se acorda o bonificaț ie de 5 puncte.
Puncte Masculin Feminin
100 30” 35”
90 31” 36”
80 32” 37”
70 33” 38”
60 34” 39”
50 35” 40”
40 36” 41”
30 37” 42”
20 38” 43”
10 39” 44”

Tabela punctaj proba specifica portarilor

3.2 MIJLOACE DE AC ȚÍONARE EXPERIMENTATE

Mijlocul de acționare 1
Descriere terminologică IMAGINE

“Testul FLAMINGO ”

Pe o bancă cu latura de 2,5 cm la 6cm
distanță de sol, sportiva se așează cu un
picior ținându -l drept, iar pe celălalt
indoindu -l ajungând cu el la un unghi
de 90 de grade, brațele ridicate la
nivelul umerilor pentru menținerea
echilibrului.
Se cronometrează timpul de mentinere,
până la atingerea solului, cu piciorul
liber.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
2 serii
Indicații metodice
Menține capul în sus și privirea înainte.
Piciorul indoit nu se misca din pozitia
sa initiala
Greșeli de execuție
Privirea este întreptată în jos

Mijlocul de acționare 2
Descriere terminologică IMAGINE
“Încălzirea portarului ”
Portarul din centrul porții va executa
deplasare in colturile de sus ale portii,
revenind mereu la pozitia initiala,adica
cea din centrul portii. C oechipierii săi
aruncand mingile in colturile portii sus,
asteptand revenirea portarului de
fiecare dată.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
2 serii
Indicații metodice
Bratele intotdeauna ridicate
Privirea este la bratul aruncatorului
Deplasare a se face in pasi adaugati
Greșeli de execuție
Privirea este întreptată în jos
Bratele sunt jos.

Mijlocul de acționare 3
Descriere terminologică IMAGINE
“Încălzirea portarului ”
Portarul din centrul porții va executa
deplasare in col turile de jos ale portii,
revenind mereu la pozitia initiala,
adica cea din centrul portii.
Coechipierii săi aruncand mingile in
colturile portii jos, asteptand revenirea
portarului de fiecare dată.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
2 serii
Indicații metodice
Bratele intotdeauna ridicate
Privirea este la bratul aruncatorului
Deplasarea se face in pasi adaugati
Greșeli de execuție
Privirea este întreptată în jos
Bratele sunt jos.

Mijlocul de acționare 4
Descriere terminologică IMAGINE
“Încălzirea portarului ”
Portarul stând în cu piciorul ridicat pe
bară, brațele sunt duse amândouă spre
coltul porții, aceste trebuie să pareze
mingile venite de la jucătorii de câmp,
fără a se dezechilibra și a pune picioul
ridicat pe sol.
Dozarea efortu lui/pauza și natura ei
2 serii / stânga – dreapta
Indicații metodice
Bratele intotdeauna ridicate
Privirea este la bratul aruncatorului
Piciorul să fie ridicat cât mai sus și să
fie cât mai drept.
Greșeli de execuție
Privirea este întreptată în j os
Bratele sunt jos.
Dacă se dezechilibrează piciorul ridicat
ajunge pe sol

Mijlocul de acționare 5
Descriere terminologică IMAGINE
“Încălzirea portarului ”
Portarul din centrul porții va executa
deplasare în șpagat în colturile de jos
ale porții, reven ind mereu la poziția
inițială, adică cea din centrul portii.
Coechipierii săi aruncând mingile în
colțurile porții jos, asteptând revenirea
portarului de fiecare dată
Dozarea efortului/pauza și natura ei
1serie
Indicații metodice
Bratele intotdeau na unul in dreptul
piciorului de la colțul bării, unul ridicat
deasupra capului.
Privirea este la bratul aruncatorului
Piciorele sunt drepte
Greșeli de execuție
Privirea este întreptată în jos .
Amândouă brațele sunt jos.
Brațul ridicat nu este deasupr a capului.

Mijlocul de acționare
Descriere terminologică IMAGINE
Pentru a testa îndemânarea, sportivul
specializat pe postul de portar va
jongla cu mingile de handbal

Dozarea efortului/pauza și natura ei
1serie
Indicații metodice

Greșe li de execuție

Mijlocul de acționare 7
Descriere terminologică IMAGINE
“Deplasarea în triunghi ”
În fața porții se așează 3 jaloane în
formă de triunghi. Sportivul va executa
deplasarea cu fața în interior, în formă
de triunghi plecând din pun ctul (1),
ajungând înapoi la poziția inițială.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
5 serii de 1 min , cu pauza de 30 min
între serii, pauza este actică de
revenire.
Indicații metodice
Brațele trebuie sa fie ridicate la nivelul
umerilor și înd oite din articulația
cotului.
Deplasarea se face în poziția
fundamentală pe care portarul o face în
poartă în timpul jocului.
Greșeli de execuție
Privirea este întreptată în jos.
Bratele sunt jos.

Mijlocul de acționare 8
Descriere terminolo gică IMAGINE
Tot pentru a testa îndemânarea,
sportivul specializat pe postul de portar
va face duble cu piciorul cu minge de
tennis de camp

Dozarea efortului/pauza și natura ei
1serie
Indicații metodice

Greșeli de execuție

Mijlocul de acționare 9
Descriere terminologică IMAGINE
Tot pentru a testa îndemânarea,
sportivul specializat pe postul de portar
va face duble cu piciorul cu minge de
fotbal

Dozarea efortului/pauza și natura ei
1serie
Indicații metodice

Greșeli de exe cuție

Mijlocul de acționare 10
Descriere terminologică IMAGINE
Pentru atenția distributivă am ales
următorul exercițiu:
Portarul cu o minge de handbal în
mână, o aruncă în sus intre timp
primește pas cu minge medicinală de la
antrenor/coechip ier, pasează inapoi
mingea medicinală și prinde mingea de
handbal.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
10 pase cu mingea medicinală
Indicații metodice
Pasarea trebuie să fie cât mai rapidă.
Privirea este în față la cel cu care se
pasea ză mingea medicinală,
Aruncarea mingii de handbal să nu fie
foarte sus și să fie deasupra capului,
pentru a putea să o prindă după pasare.
Greșeli de execuție
Mingea aruncată să fie dată prea sus,
prea tare, în alte direcții.
Privirea să fie după minge a aruncată
deasupra capului.

Mijlocul de acționare 11
Descriere terminologică IMAGINE
Portarul cu 2 mingi de handbal în
mână, acesta va pasa cu
antrenorul/coechipier pe rand cu
fiecare mână, dând cu pământul
mingea de handbal și primind pasă de
sus mingea de tenis de câmp
Dozarea efortului/pauza și natura ei
10 pase cu stânga – 10 cu dreapta
Indicații metodice
Pasele sunt ân viteză, precise
Greșeli de execuție
Neatenția și pasarea în altă direcție.

Mijlocul de acționare 12
Descriere terminologică IMAGINE
Același exercițiu ca cel de mai sus,
numai ca mingile de data asta în mâini
sunt cele de tenis, iar pasarea se face
cu cele de handbal.
Dozarea efortului/pauza și natura ei
10 pase cu stânga – 10 cu dreapta
Indicații met odice
Pasele sunt ân viteză, precise
Greșeli de execuție
Neatenția și pasarea în altă direcție.
Pasa dată prea ușor.

Mijlocul de acționare 13
Descriere terminologică IMAGINE
În fața porții sunte așezate 5 jaloane,
stanga dreapta, la o distanț ă între ele de
3 pași.
Sportivul va executa deplasare cu
ridicarea piciorului în dreptul fiecărui
jalon.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
5serii
Indicații metodice
Piciorul ridicat la jalon să fie drept.
Ridicarea se face la fiecare jalon.
Brațele sunt ridicate la poziția
fundamnetală.
Greșeli de execuție
Brațele sunt joss au semi ridicate.
Privirea este in pământ.

Mijlocul de acționare 14
Descriere terminologică IMAGINE
În dreptul bă rilor, lateral sunt așezate 3
stepăre. Portarul v a executa peste
acestea sărituri pe ambele picioare,
după care un pas lateral și deplasare în
colțul porții pentru pararea unei mingi,
venită de la coleg.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
5serii
Indicații metodice
Saritura să fie cât mai în altă.
Brațele sunt ridicate
Greșeli de execuție
Brațele sunt joss au semi ridicate.
Privirea este in pământ.

Mijlocul de acționare 15
Descriere terminologică IMAGINE
În dreptul bă rilor, lateral sunt așezate 3
stepăre. Portarul va executa pest e
acestea sărituri pe ambele picioare,
după care un pas lateral și deplasare în
colțul de jos al porții pentru pararea
unei mingi, venită de la coleg.

Dozarea efortului/pauza și natura ei
5serii
Indicații metodice
Saritura să fie cât mai înal tă.
Brațele sunt unul ridicat și celălalt jos
langă picior.
Greșeli de execuție
Brațele sunt amândouă jos
Privirea este in pământ.

Mijlocul de acționare 16
Descriere terminologică IMAGINE
În dreptul bărilor, lateral sunt așezate 3
stepăre. Portar ul va executa peste
acestea sărituri cu picioarele alternativ,
după care un pas lateral și deplasare în
colțul de jos al porții pentru pararea
unei mingi, venită de la coleg, după
care acesta execută rularea pe spate.

Dozarea efortului/pauza și nat ura ei
5serii
Indicații metodice
Saritura să fie cât mai înaltă.
Brațele sunt unul ridicat și celălalt jos
langă picior.
Greșeli de execuție
Brațele sunt amândouă jos
Privirea este in pământ.

CAPITOLUL IV
CUNCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

4.1.1 CON CLUZII CU CARACTER TEORETIC

Se spune că handbalul, în ziua de azi este atletism cu mingea, deoarece pentru
a putea fi jucat, el pretinde din partea celor care îl practică să alerge, să sară, sa
se arunce.

Sistemul de mijloace propus de mine în acea stă lucrare și aplicat în licțiile de
antrenament sportive, a dus la creșterea semnificativă a eficacității jucătorilor de
pe postul de portar.

Consider că termenul de “ capacitate coordinitivă” în comparație cu
“îndemânarea” , reflectă mai bine realit ățile practice prin complexitatea acestei
capacități, precum și prin multitudinea de componente specifice ale acestuia,
evitând -se confuzia care se pooate crea prin folosirea vechiului termen –
îndemânarea.

Aptitudinile coordinitive stau la baza tuturo r aptitudinilor de învățare motorie,
având un rol deosebit în toate tipurile de situații care cer o acțiune rațională și
rapidă din partea sportivilor specializați pe postul de portar.

4.1.2 CONCLUZII DEPRINSE DIN PARTEA
EXPERIMENTALĂ

Experimentul desfășurat și cercetarea, efectuate pentru “ experimentarea unor
metode și mijloace de dezvoltare a capacității coordinative la jucătorii
specializați pe postul de portar la juniori I ” masculin, se face prin mijloace atent
selecționate din handbal, iar a plicarea lor este în cadrul l ecțiilor de antrenament
sportiv .

Rezultatele la probele de control menționate în lucrare și date de către F.R.H (
Federația Română de Handbal), au fost net superioare după aplicarea în cadrul
lecțiilor de antrenament sport ive.

4.2 RECOMANDĂRI METODICE ȘI PRACTICE

Folosirea mijloacelor propuse de mine în cadrul antrenametelor sportive, de
către antrenorii sportivilor specializați pe postul de portar, pe care s -a realizat
experimental.

Folosirea unor mijloace și exerciții pentru a putea dezvolta cât mai repede și
corect, capacitatea coordinitiva a portarilor.

Mijloacele și exercițiile folosite în cadrul antrenamentelor sportive, pentru
sportivii de pe postul de portar, trebuie să aibă un character atractiv, s ă trezească
interesul și să le cultive permanent dragostea față de sport, față de handbal și
mai ales de postul practicat – postul de portar.

BIBLIOGRAFIE

1. Acsinte, Al., 2000, Handbal – de la inițiere la marea performanță,
Edit. Medi a Bacău, Bacău.
2. Alexe N., 1986, Rolul și importanța pregătirii fizice a sportivilor ,
Revista E.F.S., nr.1/1986.
3. Ardelean, T., 1980, Fundamentarea teoretică și metodică generală a
dezvoltării calităților motrice în atletism , București.
4. Baroga L., 1995, Calitățile fizice combinate , Litografiat Școala
Națională de Antrenori.
5. Baștiurea, E., 2007, Handbal. Concepte, principii și căi de perfecționare a
antrenamentului, Edit. Academica Galați.
6. Bompa, T., 2003, Totul despre pregătirea tinerilor campioni , Edit.
Ex P onto, București.
7. Bompa, T., 2001, Dezvoltarea calităților biomotrice, Edit. Ex
Ponto,București.
8. Bota, I., 1984, Handbal. Modele de joc și pregătire, Edit. Sport –
Turism, București.
9. Bota, I., Bota, M., 1987, Handbal. Edit. Sport -Turism, București.
10. Bota, M., Bota, I., 1990, 500 de exerciții pentru invățarea jocului, Edit.
Sport – Turism, București.
11. Budevici, A., Șufaru., C., 2004, Metodica pregătirii handbaliștilor
juniori, Edit. ,,Valinex" S A, Chișinău.
12. Cârstea, Gh.,1993, Teoria și metodica educației fizi ce și sportului ,
Edit. Universul, București.
13. Cârstea, Gh., 1993, Programarea și planificarea în educație fizică și
sportivă școlară, Edit. Universul, București.
14. Cârstea, Gh., 1997, Educația fizică, teoria și bazele metodicii , Curs
ANEFS, București.
15. Cârstea, Gh., 1999, Educație fizică – fundamente teoretice și
metodice , Casa de Editură Petru Maior, București.
16. Cercel, P., 1980, Handbal. Exerciții pentru fazele de joc, Edit.
Sport -Turism, București.
17. Cerghit, I., 1988, Determinațiile și determinările educaț iei”, în Curs
de Pedagogie, Universitatea București.
18. Colibaba, E. D., Bota, I., 1998, Jocuri sportive, teorie și metodică ,
Edit. Aldin, București.

19. Crețu, M., 2006, Gimnastica de bază, metodica organizării,
dezvoltării fizice generale și a capacității aplic ative , Edit.
Universității din Pitești, Pitești.
20. Crețu, T., 2009, Psihologia vârstelor , Ediția a III -a revăzută și
adăugită, Edit. POLIROM, Iași.
21. Csüdor, G., 1983, Handbal pentru clasele I – IV, Edit. Sport -Turism,
București.
22. Csüdor, G., 1986, Instruirea e chipelor școlare , Edit. Sport -Turism,
București.
23. Cucoș, C., 2008, Teoria și metodologia evaluării , Edit. Polirom, Iași.
24. Demeter, A., 1982, Bazele fiziologice și biochimice ale calităților motrice ,
Edit. Sport -Turism, București.
25. Dragnea, A., 1996, Antrename ntul sportiv , Edit. Didactică și Pedagogică,
București.
26. Dragnea, A., Bota, A., 1999, Teoria activităților motrice , Edit.
Didactică și pedagogică, București.
27. Dragnea A., 1993, Antrenamentul sportiv, teorie și metodologie , vol.
I-II, A.N.E.F.S., București .
28. Dragnea A., 1994, Măsurarea și evaluarea în educație fizică și
sport , Edit. Sport -Turism, București.
29. Dragnea, A., Teodorescu, S.M., 2002, Teoria Sportului, Edit. FEST ,
București
30. Drăgan, l., 1978, Refacerea organismului după efort , Edit. Sport –
Turism, București.
31. Drăgan, I., 1994, Medicina sportivă aplicată, Edit. Editis, București
32. Epuran, M., 1983, Psihologia educației fizice, IEFS București.
33. Epuran, M., 2005, Metodologia cercetării activităților corporale.
Ediția a 2 -a, Edit. FEST, București.
34. Filip, C. , coord. 1999, Sistemul Național Școlar de Evaluare la
Disciplina Educație Fizică și Sport , Ministerul Educației Naționale.
35. Georgescu, Luminița 2002, Fiziologia Educației Fizice, Edit.
Universitaria Craiova.
36. Ghermănescu, I.K. și colab. 1983, Teoria și met odlca handbalului, Edit.
Didactică și Pedagogică, București.
37. Gogâltan V., 1981, Handbal – curs opțional , I.E.F.S.
38. Gogâltan V., 1974, Instruirea copiilor și juniorilor în handbal , Edit.
Stadion, București.
39. Hantău C., 2000, Handbal , Edit. Alpha MDN.
40. Igorov, Bosi, M., 2009, Instruirea în handbal la copii și juniori , Edit
Moroșan, București.
41. Macri, A.C., 2010, Metodica disciplinelor atletice, Edit Universitaria,
Craiova.
42. Manno R., 1994, Bazele antrenamentului sporfiv , Edit. C.C.P.S.

43. Mihăilescu, L., 2005, Teoria educației fizice și sportului , CURS,
Universitatea din Pitești, Pitești.
44. Mihăilescu, L.N., 2001, Atletism în școală, Edit. Universității din
Pitești, Pitești.
45. Mihăilă, I., Preda Corina 2002, Handbal. Tehnica și metodica jocului,
Edit. The Flower Power, Pi tești.
46. Mihăilă, I., 2004, Handbal. Curs teoretic, Edit. Universitatii din
Pitești.
47. Mihăilă, I., 2006, Handbal. Optimizarea pregătirii fizice specifice la echipele
de juniori, Edit. Universitaria, Craiova.
48. Mihăilă, I., Popescu, Corina, 2006, Handbal. Îndru mar practico -metodic,
Edit. Universitaria Craiova.
49. Mihăilă, I., 2006, Evaluarea în selecția și pregătirea handbaliștilor
de performantă , Edit. Universitaria, Craiova.
50. Mihăilă, I., 2012, Suport de curs. Bazele antrenamentului sportiv ,
Edit Universității di n Pitești.
51. Mihăilă, I., 2013, Handbal. Metodica antrenamentului. Curs
teoretic , Edit. Universității din Pitești.
52. Mihăilă, I., 2013, Handbal. Teoria Jocului , Edit. Universității din
Pitești.
53. Negulescu I.,1998, Handbal – argument pentru un debut timpuriu ,
Edit. Universitas Company, București.
54. Negulescu I., 2000, Handbal.Tehnica jocului , Edit. ANEFS,
București.
55. Niculescu, I., I., (2006), Evaluare motrică și somato -funcțională ,
CURS, Edit. Universitaria, Craiova.
56. Niculescu, I., I., (2009), Evaluare în educația motrică , Edit.
Universitaria, Craiova.
57. Niculescu, M., 2001, Știința pregătirii musculare, Edit. Universității
din Pitești, Pitești.
58. Pieron, Henri, 1968, Vocabulaire de la psyhologie , Paris, PUF.
59. Popescu C., 1979, Lecții de handbal , Edit.Stadion.
60. Popescu C ., 1969, Handbal, jocul portarului , Edit. C.N.E.F.S.,
București.
61. Popescu, D., C., 2007, Handbal. Instruirea în stadiile formative
primare , Edit. Universitaria, Craiova.
62. Simion, Gh.,1998, Exerciții gimnice în lecția de educație fizică
școlară”, Edit. Univ ersității din Pitești, Pitești.
63. Simion, Gh., 1998, Metodologia cercetării activității omului în
mișcare, Edit. Universității din Pitești, Pitești.
64. Simion, Gh., Amzăr, L., 2009, Știința cercetării mișcării umane ,
Edit. Universității din Pitești.
65. Sotiriu, R. 2000, Handbal. De la inițiere la performanță, București.

66. Sotiriu R., 1998, Handbal, antrenament, teorie -metodică , Edit. Gapold.
67. Sotiriu R., 1998, Handbal , Edit. Gapold, București.
68. Statutul si regulamentul F.R.H.
69. Șiclovan I., 1979, Teoria antrenamentului sportiv , Edit. Sport –
Turism, București.
70. Teodorescu L., 1975, Probleme de teorie și metodică în jocurile
sportive, Edit. Sport -Turism, București.
71. Tudor, V., 2005, Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport ,
Edit. Alpha MDN, Buzău.
72. Curs Liliana Mihăil escu- PROF. UNIV. DR. – Universitatea din
Pitești, Facultatea de Științe, Educație Fizică și I nformatică,
departament Educație Fizică și Sport.
73. Weineck, J., apud Dragnea, A., și colab., 2006, Educație fizică și
sport – teorie și didactică , Edit. FEST, Bucur ești.

Website:

1. http://www.frh.ro/img_stiri/files/Planificarea%20pregatirii%20incepatoril
or%20in%20handbal.pdf

2. http://www.frh.ro/img_stiri/files/Planificarea%20pregatirii%20incepatoril
or%20in%20handbal.pdf

3. http://www.fefs.usv.ro/pagini/cursuri/CURS%20HANDBAL%2011.ppt

4. http://www.rasfoiesc.com/hobby/sport/PROIECTAREA –
ANTRENAMENTULUI -SP17.php

5. https://biblioteca.regielive.ro/proiecte/educatie -fizica/etapizarea –
procesului -de-selectie -si-pregatire -in-handbal -93117.html

6. http://www.frh.ro/frh/pdf/regulamente/Conceptia%20de%20joc.pdf