Expansiunea Produselor Asiatice In Uniunea Europeana
CUPRINS
CAPITOLUL I
COMERȚUL CU BUNURI/MĂRFURI ȘI SERVICII ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA ȘI PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XXI-LEA
COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU BUNURI/MĂRFURI ………………………………3
COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU SERVICII …………………………………………..9
1.3. EXPORTUL MONDIAL DE BUNURI ȘI SERVICII ÎN PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XXI-LEA ……………………………………………………………………………………………………13
CAPITOLUL II
EXPANSIUNEA PRODUSELOR ASIATICE
2.1. PRODUSE ȘI MĂRCI CHINEZEȘTI ……………………………………………….…….21
2.2. TOP 10 ………………………………………………………………………….…………29
2.3. FALSURILE CHINEZEȘTI – MAI BUNE DECÂT ORIGINALUL…………………..…31
2.4. RELATIILE COMERCIALE ALE UNIUNII EUROPENE CU TARILE NE-MEMBRE .34
CAPITOLUL IV
STUDII DE CAZ
…………………………………………………………………………………..……………….40
CONCLUZII
………………………………………………………………………………………..………….46
BIBLIOGRAFIE
………………………………………………………………………………..………………….49
=== expansiunea produselor asiatice ===
CUPRINS
CAPITOLUL I
COMERȚUL CU BUNURI/MĂRFURI ȘI SERVICII ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA ȘI PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XXI-LEA
COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU BUNURI/MĂRFURI ………………………………3
COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU SERVICII …………………………………………..9
1.3. EXPORTUL MONDIAL DE BUNURI ȘI SERVICII ÎN PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XXI-LEA ……………………………………………………………………………………………………13
CAPITOLUL II
EXPANSIUNEA PRODUSELOR ASIATICE
2.1. PRODUSE ȘI MĂRCI CHINEZEȘTI ……………………………………………….…….21
2.2. TOP 10 ………………………………………………………………………….…………29
2.3. FALSURILE CHINEZEȘTI – MAI BUNE DECÂT ORIGINALUL…………………..…31
2.4. RELATIILE COMERCIALE ALE UNIUNII EUROPENE CU TARILE NE-MEMBRE .34
CAPITOLUL IV
STUDII DE CAZ
…………………………………………………………………………………..……………….40
CONCLUZII
………………………………………………………………………………………..………….46
BIBLIOGRAFIE
………………………………………………………………………………..………………….49
CAPITOLUL I
COMERȚUL CU BUNURI/MĂRFURI ȘI SERVICII ÎN A DOUA JUMATATE A SECOLULUI AL XX-LEA ȘI PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XXI-LEA
1.1. COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU BUNURI/MĂRFURI
Mediul economic si comercial international, după cel de-al doilea război mondial, a inregistrat numeroase si importante mutatii, datorită dezvoltării fortelor de productie, cu prioritate a industriei, in mai multe state ale lumii, chiar dacă acest lucru a avut loc in mod inegal.
Dintre fenomenele cele mai reprezentative desfăsurate in ultimii 50 de ani se detasează prăbusirea sistemului colonial si aparitia pe harta lumii a circa 150 de noi state, indeosebi in Africa si Asia. Totodată, au avut loc revolutia tehnico-stiintifică si trecerea la era informatională, accentuarea interdependentelor economice dintre state, urmare a specializării si cooperării rezultate pe baza diviziunii internationale a muncii si a aparitiei procesului de integrare economică, precum si accentuarea rolului societătilor transnationale in economia, exportul si importul mondial. A crescut importanta organizatiilor internationale – avand vocatie universală, cu profil financiar, bancar si comercial – si a procesului de globalizare, dar, totodată, s-au adancit discrepantele in ceea ce priveste nivelul de trai al populatiei din cele aproape 200 de state si teritorii ale lumii, din care mai mult de jumătate se află sub pragul sărăciei.
EVOLUȚIA VALORII COMERȚULUI CU MĂRFURI
O succintă retrospectivă a evolutiei volumului valoric al comertului international in prima parte a secolului XX – cu suisuri si coborasuri deosebite, de la 33,1 miliarde dolari SUA in anul 1900 la 117,2 miliarde dolari in anul 1920, pentru ca in anul 1940 să fie de numai 41,6 miliarde dolari SUA – permite să se remarce contrastul acestei evolutii cu cresterea constantă a volumului valoric al comertului international in a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Pentru a putea intelege mai bine evolutia valorică a comertului international, in perioada postbelică, fenomenele produse in timpul ultimei jumătăti de veac, mentionăm cele două socuri petroliere din anii ’70, crizele economice ciclice din primii ani ai deceniilor opt, nouă si zece, precum si reformele ce au avut loc in anii ’90 in tările europene foste socialiste, aflate in proces de tranzitie.
Cele trei trăsături principale ale comertului international din perioada analizată pot fi sintetizate in felul următor:
a) Prima trăsătură caracteristică constă in faptul că în această perioadă s-a înregistrat cel mai înalt ritm de crestere valorică (12%), cu o perioadă de varf de 20,3% pentru anii 1971-1980, astfel că din 1950 pană in 1998 volumul valoric al exporturilor mondiale a sporit de cca. 88 ori, adică de la 61 miliarde dolari la 5338 miliarde dolari SUA.
Aici se cuvine o remarcă in legătură cu cresterea diferentiată a exportului de produse manufacturate (de 168 ori) si a celui de produse agricole (de 19 ori). Semnificativ este si faptul că volumul fizic al bunurilor vandute intre 1950-1998 s-a majorat de 18,5 ori), iar preturile de cca. 4,8 ori. Este de evidentiat, totodată, ritmul deosebit de inalt de crestere a valorii exportului mondial (88 ori) fată de cel al volumului fizic al exportului (18,5 ori), ritmul de crestere a productiei (6,5 ori) si al PIB-ului mondial (6,1 ori).
De retinut că intre anii 1999-2001 exportul mondial a crescut continuu atingand 5.610 miliarde dolari SUA, apoi 6.180 si 6.230 miliarde dolari SUA. In anul 2003, exportul mondial a ajuns la 7274 miliarde dolari SUA.
b) A doua trăsătură caracteristică este aceea că volumul valoric al comertului international, în a doua jumătate a secolului XX, a înregistrat o dinamică deosebit de rapidă, superioară dinamicii tuturor celorlalti indicatori sintetici ai economiei mondiale (PIB, productie industrială, productie agricolă). Dacă, in anul 1998, comertul mondial crescuse, asa cum am arătat, de 88 ori, in ce priveste volumul valoric si de 18,5 ori in ce priveste volumul fizic, fată de anul 1950, PIB-ul real pe plan mondial s-a majorat, in această perioadă, de 8,5 ori, productia industrială mondială de peste 9,5 ori, iar productia agricolă de peste 4,5 ori. Este de remarcat faptul că această trăsătură, caracteristică unei perioade de aproape 52 de ani, pană la sfarsitul secolului XX, a avut o aceeasi tendintă si pe etape intermediare atat in perioadele 1950-1970 si 1971-1980, cat si in anii 1981-1998.
c) Cea de a treia trăsătură caracteristică a evolutiei volumului valoric al comertului international relevă cum comertul international a devansat, ca ritm de crestere, precum si ca volum valoric absolut, rezervele de aur si devize centralizate ale tărilor nesocialiste. S-a ajuns ca la sfarsitul anilor ’80, rezervele de aur si devize să reprezinte numai 24% din volumul valoric al importurilor tărilor nesocialiste.
MUTAȚII ÎN STRUCTURA FIZICĂ A MĂRFURILOR
Decalajele intre resursele materiale si tehnologice ale statelor si nevoile lor, fie sub aspect cantitativ sau calitativ, fie generate de o lipsă acută sau numai de necesitatea completării nevoilor, inclusiv pentru efectuarea unor operatiuni de import pentru reexport, plasează comertul international in situatia unuia dintre cele mai importante sectoare economice care poate să contribuie la dezvoltarea statelor.
O primă clasificare care permite analizarea modificărilor intervenite in structura fizică a comertului international este impărtirea mărfurilor in două mari grupe:
– produse de bază (bunuri neprelucrate sau cu grad redus de prelucrare);
– produse manufacturate (produse finite si semifinite).
Din studierea datelor statistice ale publicatilor ONU (Organizatia Natiunilor Unite) si OMC (Organizatia Mondială a Comertului) rezultă că, inainte de cel de-al doilea război mondial, produsele de bază ajunseseră să reprezinte aproape 2/3 din exportul international, pentru ca in anul 1960 ele să ajungă la 1/2, in anul 1990 la 1/4, iar in anul 1998 la 20% din acest export. Diametral opusă a fost evolutia produselor manufacturate, a căror pondere, de la 36,4% in anul 1937, a crescut constant (cu exceptia anilor 1974-1985), atingand, in 1998, procentajul de 80%.
In exportul mondial de produse de bază, intre anii 1975-1985, pe primul loc s-au aflat tările in curs de dezvoltare, după care pană in 1998 pe locul fruntas s-au situat tările capitaliste dezvoltate, care, de altfel, ocupaseră prima pozitie, in exportul mondial, si in perioada 1960-1975. Cu o pondere redusă, intre 4,6 si 13,2%, tările socialiste (sau foste socialiste) s-au situate mereu pe pozitia a treia in exportul mondial cu produse de bază. In ceea ce priveste importul mondial la această grupă de produse, formată din produse minerale si agricole sub formă de materii prime, intre anii 1975-1998 tările capitaliste dezvoltate au detinut o pondere intre 3/4 si 2/3, devansand tările in curs de dezvoltare, care numai in anii ’90 au avut o pondere putin peste 1/4, in timp ce tările socialiste sau foste socialiste (in tranzitie la economia de piată) au ocupat acelasi loc trei, cu ponderi minore, de o cifră, cu exceptia anului 1998, cand au atins 10,6% din importul mondial.
La grupa produselor manufacturate in ultimii 25 de ani din secolul XX, tările capitaliste dezvoltate au detinut ponderi intre 70% si aproape 84% in totalul exportului mondial de produse manufacturate, cu mentiunea că, din 1975, cand ponderea a fost de 83,8%, aceasta s-a diminuat treptat, ajungand in anul 1998 să fie de 70,2%. Pe pozitia a doua la exportul mondial de produse manufacturate, incepand din anul 1980, s-au situat tările in curs de dezvoltare cu ponderi care, in 1975, abia ajungeau la 6,8% pentru ca, in anii 1997-1998, să depăsească 26%, urmare a efortului depus in general in procesul de industrializare si, mai ales, a cresterilor inregistrate la exportul tărilor din Asia de Sud-Est. Cat priveste tările socialiste sau foste socialiste (in tranzitie la economia de piată), dacă intre 1975-1985 ponderea lor in exportul mondial de produse manufacturate oscila in jur de 10%, incepand din anii ’90, ea nu a mai depăsit nici 5%, situandu-se intre 1,7 si 3,3 %.
Referitor la evolutia ponderilor detinute in importul mondial de produse manufacturate, rezultă că tările capitaliste dezvoltate s-au situat permanent pe primul loc, cu o pondere atingand 2/3 din totalul importurilor lumii, urmate de tările in curs de dezvoltare, cu o usoară crestere de la 25,4% in anul 1975 la 27,5% in anul 1998, ajungand in anii 1996 si 1997 in jur de 30% din importul mondial. Cat priveste tările socialiste sau foste socialiste (in tranzitie la economia de piată), numai in anul 1995 ponderea acestora in importul mondial de produse manufacturate a depăsit 10%, respectiv 11,9%, pentru ca in ceilalti ani, pană in 1998, să inregistreze o scădere semnificativă, ajungand la 2,7 – 3,6%.
O a doua clasificare, tip standard, elaborată de ONU – CTCI (Clasificarea Tip a Comertului International), privind structura fizică a comertului international, are in vedere o cunoastere mai in detaliu a mutatiilor in timp la nivelul a 6 grupe de produse:
1. Produse alimentare
2. Materii prime
3. Combustibili
4. Produse chimice
5. Masini, utilaje si mijloace de transport
6. Alte produse manufacturate.
Primele 3 grupe sunt produse de bază, iar următoarele 3 grupe sunt produse manufacturate.
MODIFICĂRI ÎNREGISTRATE ÎN REPARTIZAREA GEOGRAFICĂ A COMERȚULUI CU MĂRFURI
Cum este si firesc, in cursul unei jumătăti de veac, respectiv pană la finele secolului XX, au avut loc numeroase evenimente politice si economice care au exercitat o influentă importantă asupra orientării geografice a comertului international cu bunuri. Ele au fost prezentate in analiza efectuată privind evolutia valorică si a structurii fizice a comertului international cu bunuri de la subcapitolele 1 si 2 de mai sus.
Asa cum s-a procedat si anterior, analiza se va ocupa, in continuare, de identificarea modului in care a evoluat participarea celor 3 grupe de tări la ansamblul comertului international cu bunuri.
Din datele statistice rezultă evident pozitia de lider permanent al tărilor capitaliste dezvoltate in comertul international cu bunuri timp de jumătate de secol, ele detinand ponderi de peste 60 si 70%. Se remarcă, pentru perioada analizată, o crestere constantă a acestei ponderi din 1950 pană in 1970, apoi o reducere in anul 1980, urmată de o majorare in anul 1990 si o diminuare in anul 1998, dar mereu ponderea respectivă fiind de peste 2/3 din comertul mondial cu bunuri.
Tările in curs de dezvoltare, in schimb, in aceeasi perioadă 1950-1970, cand tările capitaliste dezvoltate cresteau ca pondere in comertul mondial cu bunuri, isi reduceau ponderea de la 29,0% la 17,4%; a urmat o crestere semnificativă in anii ’70, datorită socurilor petroliere ce au făcut să sporească sensibil, in afară de pretul titeiului, si pretul celorlalte produse de bază, astfel că, in anul 1980, această pondere era de 24,3%. Dacă, in deceniul al 9-lea al secolului XX, am asistat la o usoară reducere a ponderii acestor tări, ea fiind de 22,1% in anul 1990, in următorii ani ea a crescut, atingand, in 1998, 28,0%. De retinut că, in anii 1996-1997, această pondere a fost de 29,0%, respectiv 29,6%.
Cat priveste tările socialiste sau foste socialiste (in tranzitie la economia de piată), după o crestere promitătoare a ponderii lor in comertul mondial, in anul 1960 fată de anul 1950, ulterior, timp de trei decenii ele si-au păstrat nivelul atins, in jur de 10%. Carentele in competitivitatea produselor au făcut ca aceste tări, desi detineau o pondere de cca 30% in productia industrială mondială, să participe la exportul si importul mondial numai cu 1/3 din această pondere. Pe fondul unei reforme economice si politice in tările respective din Europa, in anii ’90 a avut loc o scădere drastică a ponderii lor in comertul mondial, care a ajuns să fie de 4% in anul 1998. La aceasta a contribuit si faptul că, in statisticile internationale, R. P. Chineză, după 1990, a fost inclusă in grupa tărilor in curs de dezvoltare.
Din alt unghi de vedere, respectiv acela al modului in care participă continentele lumii la comertul mondial, constatăm modificări demne de retinut in repartizarea comertului international in ultimele două decenii, in contextul existentei unei accentuate inegalităti cauzate de dezvoltarea economică diferită a statelor de pe continentele respective si de gradul de angrenare a lor in diviziunea internatională a muncii.
FLUXURILE COMERCIALE INTERNAȚIONALE
Curentele (fluxurile) principale de mărfuri din comertul mondial, pentru mai usoara intelegere a directiilor acestora, se analizează, in primul rand, cu ajutorul punctelor cardinale. Din tabelul nr. 4 rezultă evolutia acestor fluxuri, cu cresteri si diminuări importante in anii ’90 ai secolului XX.
In legătură cu directionarea fluxurilor de mărfuri din punct de vedere al punctelor cardinale, precum si al curentelor pe grupe de tări (capitaliste dezvoltate, in curs de dezvoltare si socialiste sau foste socialiste in tranzitie), există si opinia economistului japonez Kenichi Ohmac, conform căreia comertul international cu mărfuri este polarizat intre trei mari zone, respectiv „triada”: Uniunea Europeană, America de Nord (SUA, Canada si Mexic) si Asia de Sud-Est (unde sunt incluse Japonia, Australia, Coreea de Sud, Singapore). Dacă, la jumătatea anilor ’80 ai secolului XX, comertul transpacific devine superior comertului transatlantic, după aproximativ un deceniu, pentru prima oară, exporturile Statelor Unite spre Asia depăsesc vanzările americane spre Europa, prefigurand o deplasare a centrului de greutate al economiei mondiale către Asia, in secolul al XXI-lea.
1.2. COMERȚUL INTERNAȚIONAL CU SERVICII
CONCEPTUL DE COMERȚ INTERNAȚIONAL CU SERVICII ȘI EVOLUȚIA STRUCTURII EXPORTURILOR MONDIALE DE SERVICII
In ultimele decenii ale secolului al XX-lea am asistat la o crestere continuă a comertului international cu servicii. Acesta are o serie de particularităti care-l deosebesc de comertul international cu bunuri materiale, ce sunt produse intr-o tară si exportate in altă tară.
In timp ce comertul cu bunuri materiale implică, de regulă, miscarea fizică a bunurilor materiale dintr-o tară in alta, prin traversarea granitelor nationale, in cazul serviciilor, deplasarea transfrontalieră are loc doar intr-un număr redus de tranzactii cu servicii, indeosebi cele de telecomunicatii sau unele servicii bancare. Sunt insă alte numeroase servicii unde nu este aplicabil modul de livrare transfrontalieră. Este vorba de serviciile in care consumul si productia acestora corespund in timp si spatiu. In asemenea tranzactii internationale cu servicii, pentru ca ele să poată avea loc, sunt necesare fie deplasarea consumatorului la locul de muncă unde se află producătorul (furnizorul) de servicii (in cazul turismului), fie deplasarea factorilor de productie la locul consumului (in cazul deplasarii investitiilor străine directe in alte state).
Noul Manual al FMI (Fondul Monetar International), in vigoare din anul 1994, abordand balanta serviciilor, identifică următoarele categorii de servicii:
– transporturi;
– turism; servicii de comunicatii;
– servicii de constructii;
– servicii de asigurări;
– servicii financiare;
– servicii informatice si legate de computere;
– taxe de licentă, drepturi de autor;
– alte servicii de afaceri (servicii juridice, consultantă contabilă si de management; servicii de publicitate si de cercetare a pietei; servicii de cercetare-dezvoltare; servicii de arhitectură si inginerie; servicii din domeniul agriculturii; alte servicii comerciale);
– servicii personale, culturale si de recreatie;
– servicii guvernamentale neincluse in altă parte.
Ansamblul acestor categorii de servicii este evidentiat in cadrul a trei posturi importante ale balantei serviciilor:
A. Transport, ingloband 3 subposturi pe tipuri de transport, respectiv: navlu-transport mărfuri; transport de pasageri; alte servicii de transport.
B. Turism, cuprinzand 3 subposturi, respectiv deplasări oficiale; turism particular; alte categorii de călătorii.
C. Alte servicii, ingloband in cadrul unor subposturi distincte toate celelalte categorii de servicii evidentiate mai sus, neincluse in „transport” si „turism”.
Diferită de clasificarea FMI privind serviciile este clasificarea Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) pe sectoare si subsectoare de servicii, care permite o estimare reală a comertului international cu servicii, incluzand si tranzactiile cu servicii derulate si in relatia intrafirmă.
Această clasificare a OMC se prezintă astfel:
(1) Servicii de afaceri: profesionale; informatice si conexe; cercetare si dezvoltare; imobiliare; inchiriere/leasing fără operatori; alte servicii de afaceri;
(2) Servicii de comunicatii: postale; curier; telecomunicatii; audiovizuale; alte servicii; (3) Servicii de constructii si servicii de inginerie conexe;
(4) Servicii de distributie;
(5) Servicii de educatie;
(6) Servicii de protectie a mediului ambiant;
(7) Servicii financiare:
a) Toate tipurile de servicii de asigurare si reasigurare
b) Servicii bancare si alte servicii financiare (exclusiv asigurare);
(8) Servicii legate de sănătate si servicii sociale;
(9) Servicii de turism si legate de voiaj;
(10) Servicii recreationale, culturale si sportive (altele decat cele de la 2);
(11) Servicii de transport: Maritim; Fluvial; Aerian; Spatial; Feroviar; Rutiere; Prin conducte; Auxiliare tuturor modurilor de transport; Alte servicii de transport;
(12) Alte servicii neincluse in altă parte.
Avand in vedere diferentele in clasificarea serviciilor in comertul international dintre cele două organisme internationale, respectiv FMI si OMC, se fac eforturi pentru a finaliza Manualul Statisticilor Comertului cu servicii sub auspiciile Grupului de Lucru din domeniul statisticii comertului cu servicii, ingloband reprezentanti ai EUROSTAT (Statistica UE), FMI (Fondul Monetar International), OCDE, ONU, UNCTAD (Conferinta NaTiunilor Unite pentru Comert si Dezvoltare) si OMC.
DINAMICA EXPORTURILOR MONDIALE DE SERVICII COMERCIALE
Analiza evolutiei exporturilor mondiale de servicii in raport cu cea a exporturilor mondiale de bunuri in ultimele trei decenii ale secolului al XX-lea demonstrează ritmuri de crestere, in general similare, dar cu o tendintă, in deceniul al 10-lea al secolului trecut, in favoarea exporturilor mondiale de servicii.
Astfel, in ceea ce priveste cresterea exporturilor mondiale de servicii, se inregistreaza trei perioade distincte: anii 1990, 1999 si dupa anul 2000, relevă o accelerare a acestora, mai ales in ultima perioadă, in comparatie cu exporturile mondiale de bunuri.
In anul 2000 exporturile mondiale au atins 1415 miliarde dolari, din acel moment continuand sa creasca inspre anii nostri.
EVOLUȚIA STRUCTURII EXPORTURILOR MONDIALE DE SERVICII
Analiza pe care o efectuăm are la bază serviciile comerciale in acceptiunea GATT (Acordul general pentru Tarife si Comert)/OMC, incluzand transporturile, turismul, alte servicii (telecomunicatiile, constructiile, serviciile bancare si de asigurări, serviciile profesionale etc.), precum si veniturile din muncă si proprietate.
In ceea ce priveste structura exporturilor mondiale de servicii, au avut loc importante schimbări in ponderea celor trei mari grupe de servicii intr-o perioadă de peste 25 de ani la sfarsitul secolului al XX-lea.
Semnificativ este faptul că serviciile de transport, aflate pe primul loc in structura exporturilor de servicii mondiale, cu o pondere de 40,6% in anul 1970, au ajuns in anul 1996 pe locul al treilea, cu o pondere de 24,5%. In schimb, de pe locul 3, grupa alte servicii, sporind de la 31,3%, ca pondere, in anul 1970, la 42,3%, in 1996, a trecut pe primul loc in ierarhia serviciilor de export mondiale. Cat priveste grupa servicii de turism, ea s-a mentinut pe locul al doilea cu o pondere in continuă crestere, respectiv de la 28,1%, in anul 1970, la 30,1%, in anul 1990, si 33,2% in anul 1996.
PRINCIPALII EXPORTATORI ȘI IMPORTATORI DE SERVICII
O analiză a primelor 40 de tări exportatoare si importatoare in comertul mondial cu servicii, in anul 20088, arată că acestea detineau o pondere de 91,8% in exportul mondial si 90,4% in importul mondial. Semnificativ este faptul că primele 6 tări exportatoare atingeau o pondere de 51,8% din exportul mondial de servicii comerciale, iar aceleasi 6 tări sunt si principalele importatoare, avand o pondere de 50,2% din importurile mondiale de servicii comerciale. Toate aceste ponderi importante la nivel de 40 tări, respectiv 6 tări, ies si mai mult in relief tinand seama că pe glob există circa 200 de state.
Pe primul loc, in anul 1998, in exportul si importul mondial de servicii se aflau, distantate, SUA, cu o pondere de 18,2%, respectiv 12,7%. Restul celorlalte 5 principale tări exportatoare si importatoare de servicii comerciale: Germania, Marea Britanie, Franta, Japonia, Italia si Olanda detineau si la export si la import ponderi sub 10% (de la maximum 9,6% pană la 3,6%).
Este de evidentiat faptul că intre primele 20 de tări exportatoare se situau in 1998 următoarele tări in curs de dezvoltare: R.P. Chineză, Coreea de Sud, Singapore, Turcia, iar intre primele tări importatoare se inscriu tări in curs de dezvoltare: R.P. Chineză, Coreea de Sud, Singapore, Brazilia. După cum se poate vedea, tările in curs de dezvoltare mentionate mai sus sunt, in majoritatea lor, state din Asia de Sud – Est si Orientul Indepărtat.
Cat priveste tările in tranzitie la economia de piată, acestea ocupau, la exportul de servicii comerciale, pozitii intre locurile 24-38 (Federatia Rusă, Polonia, Rep. Cehă si Ungaria), iar la import, pozitii intre locurile 21-40 (Federatia Rusă, Polonia, Rep. Cehă).
1.3. EXPORTUL MONDIAL DE BUNURI ȘI SERVICII ÎN PRIMII ANI AI SECOLULUI AL XXI-LEA
I. BUNURILE / MĂRFURILE
DEPAȘIREA RECESIUNII ECONOMICE LA NIVEL GLOBAL
După depăsirea recesiunii economice la nivel global din anii 2001 si 2002, exportul mondial de bunuri in anii 2003-2005 a avut o evolutie puternic ascendentă, cresterile anuale depăsind 1000 miliarde $. In 2004 fată de 2003 exportul mondial de bunuri a fost mai mare cu peste 1500 miliarde $.
Analizand datele desprinse din studiile specialistilor, se evidentiaza cateva concluzii semnificative :
1) în primul rând, pentru prima dată in istoria exportului mondial de bunuri este depăsită valoarea de 10000 miliarde $, cifră realizată in anul 2005 ;
2) în al doilea rând, se remarcă faptul că, in anul 2005 fată de 2001, exportul mondial de bunuri a crescut in medie cu aproape 60% (59,6%), diferentiat insă pe grupe mari de tări.
Astfel, pentru tările cu economie de piată dezvoltată cresterea a fost de numai 51,3%, deci sub medie, in timp ce pentru tările cu economie in curs de dezvoltare cresterea s-a ridicat la 91,8%, iar pentru tările din estul Europei, inclusiv din fosta Uniune Sovietică, a fost deosebit de dinamică, atingand 233,4%. Aceste niveluri de cresteri diferite au determinat modificări in ponderea detinută in exportul mondial. In anul 2005 ea a fost in scădere evidentă la tările cu economie de piată dezvoltată, respectiv de 57,7% fată de 63,9% in anul 2000. Pentru tările cu economie in curs de dezvoltare ponderea a sporit sensibil la 36,2% in 2005 fată de 2001, iar pentru tările din estul Europei, inclusiv din fosta Uniune Sovietică, cresterea ponderii a fost modestă de la 4,0% in 2000 la 6,1% in 2005.
3) în al treilea rând, se poate observa că din aproape 4,112 miliarde $ crestere a exporturilor mondiale de bunuri, in anul 2005 fată de anul 2001, există sporuri valorice apropiate pentru două grupe, respectiv tările cu economie de piată dezvoltată (1,993 miliarde $) si tările cu economie in curs de dezvoltare (1,765 miliarde $), la ultima grupă R.P. Chineză avand o contributie majoră.
UNIUNEA EUROPEANĂ
Avand in vedere că Uniunea Europeană este cel mai mare exportator mondial de bunuri, pe baza calculelor efectuate de economisti a rezultat că :
a) in anul 2005, fată de anul 2001, exportul UE a crescut cu 65,3%, deci mai mult decat media exportului mondial de bunuri care a fost de 59,6%. La acest fapt a contribuit, mărirea numărului de membri ai UE de la 15 la 25, incepand cu 1 mai 2004 ;
b) in perioada anilor 2001-2005 asistăm la o permanentă constantă a ponderii UE in exportul mondial de bunuri intre 38,2% si 40%, ceea ce situează UE distantat pe primul loc in lume. Ceilalti principali exportatori de bunuri pe glob, cum sunt SUA, R. P. Chineză sau Japonia, detin, spre exemplu in anul 2005, ponderi mult mai reduse, respectiv de 8,9%, 7,5% si 5,9%. De asemenea, o pondere mai mică, respectiv de 7,2%, in acelasi an 2005, o au cei „patru tigri asiatici”: Taiwanul chinezesc – Hong Kong, China, Republica Korea si Singapore).
REPARTIZARE GEOGRAFICĂ
O privire de ansamblu asupra repartizării geografice a exportului mondial de bunuri pe continente si regiuni în anii 2004 si 2005, permite, pe de o parte, să analizăm ponderea acestor continente si regiuni privind exportul lor in lume, iar pe de altă parte, ritmurile anuale de crestere deosebit de inalte, dar si cu modificări sensibile de scădere.
Din studierea datelor la nivel global, pot fi făcute aprecieri din mai multe unghiuri de vedere :
– in primul rand se relevă faptul că principalul exportator mondial de bunuri este Europa cu ponderi intre 43 si 45,4%, urmată de Asia si Oceania cu 26,8 si 27,4% si America de Nord cu 14,6% si 14,9% ;
– in al doilea rand, dacă pentru Europa si America de Nord ponderea a scăzut in 2005 fată de 2004, in schimb, pentru Asia si Oceania asistăm la o usoară crestere a acestei ponderi ;
– in al treilea rand, este de remarcat că toate celelalte continente si regiuni cu ponderi in exportul mondial de bunuri intre 2,6% si 5,2% (America de Sud si Centrală, Africa, Orientul Mijlociu si CSI) au crescut in procente in anul 2005 fată de 2004 ;
– in al patrulea rand, ritmurile inalte de crestere a exportului de bunuri pe continente si regiuni s-au datorat in bună parte preturilor ridicate ale petrolului, efectul cel mai mare iesind in evidentă in regiunea Orientului Mijlociu unde ritmul anual de crestere a exportului de bunuri a fost in 2004 de 30%, iar in 2005 de 36% ;
– in al cincilea rand, este de subliniat faptul că dacă in perioada anilor 2000-2005 ritmul mediu anual al exportului mondial a fost de 10%, in anul 2004 el a fost de 21%, iar in 2005 de 13%.
ANALIZA EVOLUȚIEI EXPORTURILOR DE BUNURI ÎN ȚĂRILE CU CEA MAI MARE DINAMICĂ
Aprofundand analiza evolutiei exportului de bunuri în tările cu cea mai dinamică crestere din 1990 până în anul 2004, prin calcule efectuate pe baza datelor se remarcă următoarele :
a) în cadrul tărilor cu economie dezvoltată, Irlanda si-a sporit exportul de bunuri pe o perioadă de 15 ani de 4,4 ori, in contextul integrării in Uniunea Europeană. Alte două tări , care au devenit si ele membre ale Uniunii Europene, Spania in 1986 si Austria in 1995, au crescut exportul lor de bunuri, intre 1990 si 2004 de 3,2 ori, respectiv de 2,8 ori. Remarcabilă a fost si cresterea exportului de bunuri, in aceiasi perioadă, realizată de Olanda (2,7 ori) si Belgia (2,6 ori);
b) în ceea ce priveste tările cu economie în curs de dezvoltare, o crestere a exporturilor de bunuri care a depăsit toate tările lumii a fost realizată de R. P. Chineză, unde in aceeasi perioadă de 15 ani (1990-2004) valoarea livrărilor in străinătate a sporit de 9,9 ori. Alte cresteri importante le-au realizat Turcia (4,9 ori), un număr de 5 tări din Asia (intre 4,1 si 4,9 ori : Filipine, Malaysia, India, Tailanda si Kuweit), precum si cea mai nordică tară latino – americană, Mexic, unde cresterea exporturilor de bunuri a fost de 4,6 ori ;
Cresteri ale exporturilor de bunuri peste media mondială, care in perioada de 15 ani analizată a fost de 2,6 ori, au mai avut loc in 8 tări asiatice (R. Koreea, Emiratele Arabe Unite, Singapore, Hong Kong,China, Israel, Arabia Saudită, Taiwanul Chinezesc si Indonezia) precum si in 2 tări, cele mai importante din America de Sud, respectiv Brazilia cu o crestere de 3,1 ori si Argentina de 2,7 ori.
c) referitor la tările din Europa de Est, inclusiv din fosta Uniune Sovietică, in perioada analizată exporturile de bunuri de peste 5 ori au crescut in R. Cehă, Ungaria si Polonia, iar de peste 4 ori in Romania, Federatia Rusă si R. Slovacă, cele mai multe din tările mentionate efectuand importuri care au contribuit la cresterile de exporturi mentionate.
PRINCIPALELE ȚĂRI EXPORTATOARE DE BUNURI
In analiza exportului mondial de bunuri un aspect important este si prezentarea principalelor tări exportatoare de bunuri pe plan mondial si a locurilor în ierarhia pe glob.
Deoarece anul 2004 a marcat cel mai important ritm mondial de crestere a exporturilor de bunuri din perioada 2001-2005, respectiv 21%, a fost ales pentru prezentarea principalelor tări exportatoare de bunuri din lume.
Semnificativ este faptul că pe primul loc se află Germania, care a devansat SUA incă din anul 2003 si continuă si in anul 2005 să-si păstreze suprematia mondială in exportul de bunuri.
Pe locul doi se situează SUA, care si in 2004 si, ulterior in anul 2005, a exportat la valori apropiate de cele ale Germaniei.
Locul trei in exportul mondial de bunuri a ajuns să fie detinut de R.P. Chineză in anul 2004, păstrandu-si această pozitie si in anul 2005, cand ritmul de crestere a fost de 28%. Este de mentionat că in anul 2003, R.P. Chineză era pe locul patru, devansand atunci Franta si Marea Britanie.
Japonia a ajuns in anul 2004 să ocupe locul patru in exportul mondial de bunuri, pozitie pe care se află si in anul 2005.
Pe locul cinci in exporturile mondiale de bunuri in anul 2004 se situează Franta, care si in 2005 isi păstrează aceiasi pozitie.
Este de retinut că primele 5 tări mentionate ca principale exportatoare de bunuri pe glob: Germania, SUA, R.P. Chineză, Japonia si Franta, efectuează livrări de mărfuri de valori intre 400 si peste 900 miliarde $, respectiv mult superioare celorlalte tări care desi se află in primele 23 de exportatori din lume volumul valoric al livrărilor lor in străinătate a fost intre 100 si 300 miliarde $ in anul 2004.
Remarcabil este faptul că in categoria de tări peste 300 miliarde $ exporturi de bunuri sunt numai tări dezvoltate. Incepand cu categoria de peste 200 miliarde $ si de peste 100 miliarde $ exporturi de bunuri, regăsim atat tări dezvoltate (in număr de 5, printre care si Spania si Irlanda), cat si tări in curs de dezvoltare (in număr de 7, din care Hong Kong, China si Singapore, includ in valoarea exporturilor de bunuri si pe cea a valorii reexporturilor).
PROMOVAREA PROGRESULUI TEHNIC
Promovarea inaltei tehnologii in toate activitătile societătii a devenit in ultimul deceniu o preocupare constantă globală si natională (atat la nivelul organizatiilor guvernamentale ale statelor , cat si al sectorului privat). A crescut mult, totodată, in acest domeniu, rolul societătilor transnationale. In acest context, considerăm util să scoatem in evidentă ponderea cea mai ridicată pe tări a exportului de înaltă tehnologie în totalul exporturilor de produse manufacturate. Cunoscut fiind că exportul reprezintă gradul ridicat de competitivitate a productiei interne a unei tări, mărimea ponderii exportului de inaltă tehnologie in totalul exporturilor de produse manufacturate exprimă nivelul deosebit al performantei realizate. Pe baza datelor din publicatia mentionată, care se referă la situatia din anul 2003, putem să evidentiem următoarele aspecte :
– media mondială a ponderii exportului de inaltă tehnologie in totalul exporturilor de produse manufacturate a fost de 18% ;
– nivelul cel mai ridicat al ponderii exportului de inaltă tehnologie in totalul exporturilor de produse manufacturate il intalnim in trei tări asiatice : Filipine 74%, Singapore 59% si Malaysia 58%, precum si la o tară din America Centrală, respectiv Costa Rica 45%. Acest lucru demonstrează mutatiile importante ce au avut loc in structura fizică a livrărilor in străinătate a acestor tări, caracterizate de obicei ca exportatoare, in principal, de materii prime;
– la nivelul de 31-34% a ponderii exportului de inaltă tehnologie in totalul exporturilor produselor manufacturate s-au situat in Europa: Irlanda 34% si Olanda 31%, in America de Nord: SUA 31%, iar in Africa Sierra Leone 31%;
– o pondere intre 20-30% a exportului de inaltă tehnologie in totalul produselor manufacturate a fost realizată pe tări din continente diferite, astfel:
– Asia: Tailanda 30%, R. P. Chineză 27%, Georgia 24%, Japonia 24% ;
– Europa: Marea Britanuie 26%, Ungaria 26% Finlanda 24%, Elvetia 22%, Danemarca 20% ;
– Africa : Rwanda 25%, Burundi 22% ;
– America de Nord : Mexic 21%.
Este de mentionat că in acelasi an 2003, in Romania ponderea exportului de inaltă tehnologie in totalul exporturilor manufacturate, pe baza datelor din aceeasi publicatie, a fost de numai 4%.
II. SERVICIILE
In Raportul anual pe anul 2006 al Organizatiei Mondiale a Comertului se arată că, in anii 2000-2005, media anuală a ritmului de crestere a exportului a fost de 10%, deci similar cu ritmurile de crestere a exportului mondial de bunuri. Totodată, se mentionează faptul că ritmul anual de crestere a exportului mondial de servicii comerciale a fost in anul 2003 de 17%, pentru ca in 2004 să atingă 21%, iar in 2005 să se diminueze la 13%, ritm de crestere totusi superior exportului mondial de bunuri care a fost de 11%.
STADIUL DE DEZVOLTARE A EXPORTULUI MONDIAL CU SERVICII ȘI REPARTIȚIA PE CONTINENTE
Dacă s-ar face o comparatie intre modul cum a evoluat exportul mondial de servicii comerciale, in anul 2005 fată de anul 2004, rezultă o crestere de aproape 300 de miliarde $, in timp ce la exportul mondial de bunuri sporul a fost de aproape 1000 de miliarde $ (in anul 2005 fată de 2004).
Studiul datelor la nivel mondial sintetizeaza concluzii pe două planuri :
a) valoarea exporturilor mondiale de servicii comerciale a crescut in anul 2005 fată de anul 2004 pe toate continentele si regiunile. Pe primul loc se mentine detasat Europa, contributia decisivă la această pozitie aducand-o Uniunea Europeană prin circa 90%. Pe locul doi se situează Asia si Oceania, iar pe locul trei America de Nord ;
b) ponderea detinută de continente si regiuni in exportul mondial cu servicii comerciale arată mărimea participării acestora in procente, locul intai fiind ocupat de Europa cu peste 50%, din care Uniunea Europeană peste 45% atat in anul 2004, cat si in anul 2005. Asia si Oceania se află pe locul doi cu o pondere de 21-22%, iar pe locul trei se află, in cei doi ani analizati, America de Nord cu aproximativ 17%. Restul continentelor si regiunilor nu ating impreună nici nivelul de 10%.
MUTAȚII ÎN IERARHIA PRINCIPALILOR EXPORTATORI
Analizand mutatiile care au avut loc in ierarhia principalilor 10 exportatori participanti la exportul mondial de servicii comerciale în anul 2004, comparativ cu pozitia acestora in anul 1999, datele de care dispunem permit concluzii demne de retinut.
O primă concluzie este aceea că pe primele două locuri in lume la exportul de servicii comerciale se situează SUA si Marea Britanie. Este de retinut că această ierarhie se păstrează si in anul 2005.
O a doua concluzie se referă la mutatiile care au avut loc intre anul 1999 si anul 2004 privind ocuparea pozitiilor de la 3 la 9 de alte tări in comertul mondial cu servicii comerciale.
Astfel, Germania devansează Franta si ocupă locul 3, iar Japonia trece pe locul 5, in locul Italiei, care in 2004 a coborat pe locul 7, fiind intrecută si de Spania ajunsă pe locul 6. Pierderi de pozitii au mai inregistrat Olanda de pe locul 7 pe locul 8, precum si Belgia-Luxemburg care de pe locul 9 este inlocuită in 2004 de R. P. Chineză. Pe locul 10 regăsim Hong Kong, China atat in 1999, cat si in 2004.
O a treia concluzie priveste modificările ponderii tărilor in totalul exportului mondial de servicii comerciale din perioada analizată. Astfel, desi SUA detin ponderea cea mai mare din lume intre 1999 si 2004, totusi a avut loc o scădere de 3,8% a acesteia. Cresterea ponderii a fost inregistrată in perioada analizată de către Marea Britanie (0,6%) si Germania (1,2%), iar diminuări de către Italia si Olanda cate 0,6%. Si-au mentinut ponderea Franta, Japonia si Spania. Relevant este faptul că R. P. Chineză a ajuns pe locul 9 ca pondere in anul 2004.
STRUCTURA PE CATEGORII DE SERVICII COMERCIALE
In ceea ce priveste structura pe categorii de servicii comerciale a exportului primelor 10 tări aflate în ierarhia mondială în anul 2004, putem mentiona urmatoarele:
a) din cele 10 tări cu exceptia Spaniei, R. P. Chineze, Italiei, Frantei, categoria de servicii incluzand calculator, informatie, comunicatii si alte servicii comerciale ocupă cea mai mare pondere in exportul de servicii comerciale, detasandu-se ca nivel de procente Olanda cu 56,9%, Japonia cu 48,5% si Germania cu 47,8% ;
b) a doua categorie cu ponderi importante in o parte din primele 10 tări exportatoare de servicii comerciale ale lumii sunt călătoriile (turismul). Astfel de ponderi sunt in Spania 53,5%, in Italia 42,9% ; in R. P. Chineză 41,5% si in Franta 37,2% ;
c) in categoria de servicii comerciale privind transportul, din primele 10 tări lidere in exportul mondial luate in analiză, cele mai ridicate ponderi le detin Japonia 33,9%; Hong Kong, China 29,8% ; Olanda 27% ; Germania 24,8% si Franta 23,4% ;
d) la categoria de servicii comerciale: asigurări si servicii financiare, pe locul 1 ca pondere se află detasat Marea Britanie cu 22,5% din exportul ei de servicii comerciale. Restul tărilor din cei 10 lideri analizati neatingand nici ponderea de 10% (exemplele de tări cele mai apropiate de această cifră in anul 2004 au fost Hong Kong, China cu 8,9% si SUA cu 8,7%).
GRADUL DE IMPORTANȚĂ AL SERVICIILOR COMERCIALE ÎN EXPORTURILE UNEI ȚĂRI
Ponderea serviciilor comerciale în totalul exporturilor de bunuri si servicii ale unei tări demonstrează gradul de importantă al acestor servicii comerciale in totalul exportului unei tări. Analizand datele din anul 2004, rezultă următoarele:
– fată de ponderea medie anuală de 19,1% a exporturilor de servicii comerciale in totalul exporturilor mondiale de bunuri si servicii această pondere a fost mult depăsită de cea realizată in Egipt, respectiv 53,3%, turismul avand cea mai mare contributie ;
– cu ponderi intre 30 si 40% se află tările: Maroc 39,7%, India 33,7%, Marea Britanie 33%, Danemarca 32,6%, Irlanda 32,2%, Spania 31,4%, Austria 30,3% ;
– peste media anuală mondială de 19,1% in anul 2004 s-au mai aflat tări cu ponderi intre 20 si 30% ale serviciilor comerciale in totalul exporturilor de bunuri si servicii comerciale, respectiv SUA 28,2%; Noua Zeelandă 27,7%; Tunisia 26,7%; Turcia 26,2%; Norvegia 23,8%; Suedia 23,5%; R. P. Chineză 22,2% si Elvetia 21,0%.
CAPITOLUL III
EXPANSIUNEA PRODUSELOR ASIATICE
2.1. PRODUSE ȘI MĂRCI CHINEZEȘTI
Optimismul (sau poate temerea) analistilor care, dupa iesirea in lume a chinezilor de la Lenovo prin IBM-ul din portofoliul lor, prezic o lume de branduri chinezesti cucerind lumea pare sa n-aiba margini. Totusi, lucrurile sunt ceva mai complicate. Si nu neaparat fiindca produsele asiatice n-ar avea staif de branduri globale.
Pe lista produselor de marca din China in anul 2005, publicata de Comitetul national de promovare a strategiei de marca, figureaza 501 produse apartinand unui numar de 461 de companii din tara. In ciuda numarului insa, marcile chineze sunt in realitate departe de recunoasterea peste granita. In aprilie 2005, numai patru marci chinezesti figurau intre cele mai influente 500 de marci din lume, dupa World Brand Lab: Haier, Lenovo, CCTV si Changhong. Era deja un progres fata de 2004, cand o singura marca din China era selectata intre cele mai influente 500 de branduri din lume, dar totusi mult prea putin in raport cu forta economica mondiala a tarii asiatice.
Ca sa remedieze situatia, guvernul de la Beijing si-a inscris oficial in strategie un program de dezvoltare a marcilor, departamentele industriale, comerciale si de proprietate intelectuala ale guvernului au inceput sa lucreze in consecinta, iar printre sefii companiilor, noile cuvinte de ordine au devenit construirea brandurilor, agresivitatea in marketing si imaginea produselor lor in strainatate. Una peste alta, cu tot cu intrarea Chinei in Organizatia Mondiala a Comertului si cu Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, avantul branduirii nationale tinde sa creeze o atmosfera de entuziasm destul de departe de modestia de acum doar cativa ani, cand gandul ca strainii n-au cum sa asimileze nume ca Ningbo Bird sau Huawei nu parea sa deranjeze nici autoritatile, nici firmele in cauza.
Acum, constiinta de sine a Chinei de mare putere economica nu se mai potriveste cu modestia: conform strategiei oficiale, China trebuie sa faca tranzitia de la valoare adaugata mica si de la avantajul fortei de munca ieftine la valoare adaugata ridicata, de la marfa la brand, de la afaceri de milioane de dolari la afaceri de miliarde.
Si intr-adevar, unele marci locale precum Haier (fabricant de produse electrocasnice), Tsingtao (producator de bere), TCL (producator de electronice de consum) sau Lenovo (fabricant de computere si componente) incep usor-usor sa devina familiare consumatorilor din strainatate, iar altele – ca grupul auto Shanghai Automotive, Huawei Technologies (echipamente de comunicatii), Ningbo Bird (telefoane mobile) si Little Swan (electrocasnice) – asteapta in anticamera. Cum zic analistii, o noua generatie de multinationale e pe cale sa se nasca – iar companiile chinezesti care izbutesc sa se extinda in strainatate arata deja un orgoliu care dovedeste cata incredere au in asemenea predictii.
Cand producatorul chinez de computere personale Lenovo a cumparat, in decembrie 2004, afacerile cu computere ale IBM pentru 1,75 miliarde de dolari, intelegerea a inclus si dreptul companiei cumparatoare de a folosi numele IBM vreme de cinci ani dupa ce tranzactia se va fi perfectat. Executivii Lenovo au intuit corect ca brandul IBM va continua sa rezoneze pe piata americana si ca va fi folositor pentru a castiga bunavointa potentialilor clienti ai liniei de laptopuri IBM ThinkPad. Lenovo a inteles, de asemenea, ca multi dintre clientii americani vor fi suspiciosi cand va veni vorba sa cumpere de la o companie chinezeasca de care nu auzisera vreodata. Cu toate acestea, Lenovo a decis sa renunte la numele IBM mult mai repede decat s-ar fi asteptat analistii si expertii in marketing. De cand Lenovo a preluat business-ul IBM de computere personale anul trecut, la 1 mai, eforturile de marketing si publicitate ale companiei au exclus IBM aproape complet din mesaj. Executivii companiei chineze isi apara strategia de constructie de brand spunand ca, prin achizitia IBM, Lenovo a devenit deja o putere globala, cu venituri de 12 miliarde de dolari si cu vanzari in 60 de tari.
Chery Automobile Co Ltd, al optulea producator auto din China, a inceput si el prin a castiga popularitate in afara datorita exporturilor, dupa care a facut un pas mai departe si a inceput activitatile de productie in strainatate. Dupa ce a deschis prima fabrica in Iran si s-a aliat cu Daewoo Motors in Egipt pentru o a doua unitate, compania cauta acum oportunitati similare in Rusia, Malaezia si Ucraina. Din 2007, Chery vrea sa exporte automobile in SUA, cu ajutorul unei finantari de 200 de milioane de dolari de la Atlantic Pacific Capital Inc, si e in plin proces de constituire a unei retele de dealeri. In acest an, exporturile de motoare catre America de Nord ar putea ajunge la 15.000 de unitati, conform companiei, iar cele destinate SUA ar trebui sa se situeze la 25.000 de unitati in anul viitor.
Spre lauda sa, Chery a izbutit pe cont propriu si in nume propriu acolo unde Shanghai Automotive Industry Corp. (SAIC) vrea sa se impuna dupa modelul Lenovo, adica printr-o achizitie de brand, de data aceasta in Europa: presa englezeasca a scris saptamana trecuta ca Shanghai Auto, divizie a grupului, a cumparat de la producatorul auto BMW dreptul de a folosi marca Rover pentru un nou sedan „aproape de clasa de lux“, al carui design le apartine chinezilor, dar care a adoptat elemente ale vechiului Rover 75. Shanghai Auto ar fi platit 21,7 milioane de dolari pentru dreptul de a folosi numele. O alta companie chinezeasca, Nanjing Auto, cea care anul trecut a cumparat producatorul auto britanic MG Rover, aflat atunci in pragul falimentului, a anuntat la randu-i o versiune proprie a aceluiasi Rover 75, insa cel mai probabil nu va putea folosi numele Rover, pentru ca Nanjing a cumparat doar capacitatile de productie, in timp ce o parte din drepturile de proprietate intelectuala detinute de MG Rover le-a preluat SAIC.
Concurenta intre SAIC si Nanjing Auto pentru mostenirea unui brand de talia Rover dovedeste ca, totusi, nu-i deloc simplu pentru companiile asiatice sa se impuna in strainatate si ca nu-i de ajuns sa aiba bani pentru achizitii in SUA sau in Europa pentru ca numele lor sa devina cunoscut. Explicatia trebuie cautata intr-un fenomen despre care analistii si companiile vorbesc prea putin, dar a carui forta pare deocamdata prea puternica pentru a fi contracarata pe termen scurt: e vorba de imaginea, consolidata in timp, a firmelor asiatice de subordonare fata de companiile americane sau europene, prin calitatea de furnizori pentru acestea, de „negri“ ai unor branduri straine. Nu, nu e vorba de faimoasele sweatshop-uri, ci de relatii cat se poate de onorabile si de profitabile pentru chinezii sau taiwanezii implicati – numai ca greu de depasit atunci cand respectivii chinezi sau taiwanezi aspira sa se emancipeze si sa concureze cu compania careia pana acum si-au oferit serviciile de furnizori. Multe firme asiatice, de pilda, si-au construit succesul ca producatori de echipamente originale (Original Equipment Manufacturer – OEM; acestia fabrica pe comanda produse ori componente utilizate in produse comercializate de alta companie), preferate de marile firme de distributie din SUA inclusiv gratie pretului avantajos. O parte insemnata din capacitatea lor de productie a fost construita, prin urmare, in functie de cererea diversilor distribuitori, pentru a fi compatibila cu dotarile de care beneficiaza furnizorii din America de Nord. Numai ca, pe masura ce retailerii americani au devenit dependenti de mana de lucru ieftina din Asia, multi furnizori asiatici au ajuns la randul lor tot mai dependenti de relatia cu distribuitori precum Wal-Mart, Best Buy, Home Depot, Lowe’s si altele. Cand acesti retaileri si-au abordat pentru prima data furnizorii asiatici, le-au lasat libertate aproape deplina si i-au tratat ca pe niste parteneri, datorita potentialului castig la nivelul cotei de piata care-i astepta pe retaileri daca reuseau sa obtina preturi cat mai mici. Insa pe masura ce furnizorii s-au dezvoltat, retailerii si-au dat seama ca interesele lor sunt cel mai bine protejate daca asiaticii sunt tinuti la distanta fata de consumatorul american. In plus, firmele americane au incheiat astfel de contracte cu mai multe firme asiatice, astfel incat sa castige din concurenta aparuta intre acestea; astfel incat producatorii au scazut pe rand preturile pentru a ramane in competitie si pentru a-si mari cota de piata.
O asemenea relatie dintre retaileri si furnizori poate deveni distructiva pentru cei din urma, spun expertii, pentru ca atunci cand furnizorul asiatic va incepe sa-si rafineze oferta, sa creasca preturile si sa aspire la un brand propriu, va fi silit sa-si caute alte canale de distributie. Retailerii nu sunt avantajati de un furnizor asiatic cu un brand propriu, cu produse sofisticate si pretentii de pret; ei prefera furnizorii care se multumesc sa fie producatori captivi si ofera marfa la preturi mici (in treacat fie zis, o astfel de politica scapa din vedere chestiunea saturarii pietei in raport cu anumite categorii de produse ieftine si nevoia consumatorilor de o diversificare a ofertei).
Wu Qi, vicepresedinte la firma de consultanta Roland Berger (China), afirma ca marcile chinezesti se confrunta cu trei probleme principale: mai intai, sunt incapabile sa satisfaca cererea pietelor dezvoltate; in al doilea rand, valorile de marca formate in China nu sunt apreciate in strainatate; in al treilea rand, lipseste ceea ce se numeste gestiunea strategica eficienta a marcii. In traducere, e vorba de un cerc vicios: spre deosebire de cea chineza, majoritatea pietelor din Europa si cea a SUA sunt piete mature, asa incat companiilor chineze nu le ramane decat sa urmeze regulile dictate de aceste piete, de la tehnicile de productie pana la marketing – reversul situatiei fiind ca influenta limitata pe piata impiedica firmele chinezesti sa-si ajunga din urma rivalii din strainatate.
Desi produsele „made in China“ se vand peste tot in lume, companiile chineze lucreaza aproape in totalitate pentru concurentii straini. Chiar si acest statut ar trebui sa permita insa o dezvoltare de brand propriu. Potrivit lui Zhang Leidi, consiliera la Roland Berger, emanciparea ar trebui sa inceapa de la gestiunea strategica a marcii – inovatie, pozitionarea exacta a produselor si conceperea imaginii de marca. Si e adevarat ca din ce in ce mai multe firme investesc in cercetare si dezvoltare, incercand sa se impuna prin inovatie. Compania Huawei din Shenzhen, de pilda, care a investit masiv in cercetare, apare pe lista furnizorilor de retea pentru British Telecom, ca singura companie chineza, umar la umar cu alte sapte societati multinationale. „Trebuie timp pentru dezvoltarea marcilor de reputatie mondiala. Companiilor japoneze si coreene le-a luat doua-trei decenii sa-si construiasca branduri internationale. Trebuie munca serioasa si rabdare“, spune Zhang. Problema Chinei este impartasita si de alte state asiatice. Guvernul de la Kuala Lumpur a anuntat dublarea granturilor anuale acordate companiilor mici si mijlocii pentru branding si promovare. „Daca ne uitam in urma cu 10-15 ani, produsele «made in South Korea» nu erau prea apreciate de consumatorii malaezieni. Dar Malaezia este cu 10-15 ani in urma Coreei de Sud in ceea ce priveste cultivarea marcilor proprii“, spune expertul in branding Peter Pek, care schiteaza proiectul unor LG sau Samsung malaeziene. „Trebuie sa detinem proprietate intelectuala, sa construim marci“, indeamna Pek.
Firmele taiwaneze par sa fie cu un pas inainte. Producatorii de scule si unelte din Taiwan (exemplul poate parea comic, dar tenacitatea respectivilor e admirabila) isi promoveaza agresiv marcile proprii, pe masura ce rivalii din China atrag de la ei tot mai multe comenzi de productie in regim OEM si ODM (Original Design Manufacturer – companii care fabrica, dupa propriul design, un produs vandut ulterior sub alt brand). Un exemplu in acest sens este Infar Industrial Co., al carei presedinte, Ander Chen, spune ca a inceput dezvoltarea marcii proprii pur si simplu ca sa asigure supravietuirea pe piata. „O marca, cercetarea si dezvoltarea, capacitatea de productie, canalele de distributie si service-ul sunt cele cinci elemente esentiale. Daca ne-am fi axat in continuare pe productia in regim OEM, am fi fost scosi in cele din urma de pe piata de furnizorii mai ieftini“, spune Chen. El a aplicat modelul Acer, separand operatiunile sub numele de marca de productia pentru alte companii si infiintand o firma care sa se ocupe de marketing. Pentru a evita problemele cu clientii occidentali care importa produsele OEM si ODM ale companiei, produsele cu brandul Infar sunt comercializate doar in Asia. „Piata asiatica merita eforturile noastre de promovare, deoarece aceasta regiune realizeaza un sfert din produsul intern brut mondial. Asta inseamna ca puterea de cumparare este destul de ridicata si promovarea marcii noastre are sanse bune sa reuseasca“, justifica didactic Chen.
Pentru China, culmea e ca unul din obstacolele in calea individualizarii produselor ei provine tocmai din marimea economiei. Fu Ziying, viceministru chinez al comertului, a afirmat recent ca statul trebuie sa dezvolte resorturile de marketing si sa transforme modelul comercial asa incat sa poata stimula promovarea marcilor prin comertul extern. In primele patru luni ale anului curent, comertul exterior al Chinei a avansat cu 23% comparativ cu intervalul corespunzator din 2005. Daca va mentine modelul conventional (a se citi: pe baza de marfuri no-name) de crestere a comertului, China nu va fi in stare sa atinga obiectivul de 2.000 de miliarde de dolari stabilit pentru 2020 in privinta comertului exterior, sustine Ziying. Totusi, cantitatea mare de marfuri produse este un pericol ascuns pentru comertul exterior al Chinei. Pretul mediu la export al unei perechi de pantofi este de numai 2,5 dolari, iar al unui articol de imbracaminte de 3,5 dolari.
Chen Jinhua, director al Federatiei nationale a companiilor din China, considera la randu-i ca deocamdata marcile nationale nu pot tine pasul cu ritmul de crestere economica. China se plasa, la finalul anului 2005, pe locul al saptelea in lume dupa valoarea produsului intern brut si pe locul al treilea in functie de volumul exporturilor. Totusi, 45% din marfuri erau exportate sub diverse marci straine; 45% exportate in regim OEM, iar mai putin de 10% utilizau marci chinezesti. Or, fara marci cunoscute pe plan mondial, comertul extern al Chinei depinde numai de vanzarea resurselor si a fortei de munca. Un pantalon din bumbac 100% costand 32 de yuani, care se poate vinde la 40-50 dolari in Statele Unite (adica peste 300 de yuani, pana aproape de 400), aduce companiilor chinezesti un profit de doar circa zece yuani. Cele mai mari companii din China continua sa concureze in principal la nivelul preturilor, iar strategiile lor de distributie de obicei se intersecteaza. Iar in domeniul tehnologiei, majoritatea marcilor chinezesti se bazeaza pe licentele primite de la companii internationale si nu pe propria tehnologie inovatoare, astfel incat diferentierea produselor este practic inexistenta.
Conform lui Wang Qinping, director adjunct al Comitetului de promovare a strategiei de marca in China, in doua decenii de dezvoltare economica rapida, China a pus accentul pe productie si pe livrarile ieftine pentru companiile straine, neglijand exploatarea marcilor proprii. Asa ar fi ajuns produsele chinezesti sa fie cunoscute in lume pentru pretul lor scazut, nu pentru altceva. Dar pretul scazut nu este neaparat sinonim cu calitatea proasta. John F. Nash, laureat al Premiului Nobel pentru economie, spunea la un summit economic din 2005 ca pantofii pe care ii poarta de zece ani sunt produsi in China si ca sunt de calitate buna – doar ca nu le cunoaste fabricantul. Fara marci cunoscute, chiar si produsele de buna calitate sunt considerate in strainatate drept inferioare.
Matasea si portelanul sunt doua materiale care aduc Chinei faima de secole. Orasul Shengzhou, situat in provincia Zhejiang, este cunoscut sub numele de „tara cravatelor“, avand in vedere ca exporturile sale anuale de 150 milioane de cravate de matase de cea mai buna calitate reprezinta o treime din productia mondiala totala. Fiecare cravata din China se vinde la putin peste 20 de yuani, in timp ce o cravata de matase produsa in Europa costa peste o suta de euro. Cat despre portelan, daca o scrumiera de fabricatie chineza costa cinci yuani, una produsa in Germania e de cel putin cinci ori mai scumpa. Si nu e vorba numai de matase si portelan. Electrocasnicele unor fabricanti ca Haier sau Little Swan nu sunt mai prejos decat altele produse in SUA sau Japonia si totusi sunt mult mai slab cotate pe piata decat produsele concurentilor. De ce? Raspunsul, simplu, consta in lipsa tehnicilor de marketing ce i-ar putea ajuta pe chinezi sa-si creeze si sa-si mentina marcile in Europa, SUA si Japonia. Nu e de neglijat nici faptul ca aproape toate marcile cat de cat cunoscute din China au de-a face cu doua probleme: mai intai, marca inscrisa in caractere chinezesti este imposibil de recunoscut in alte tari; apoi, chiar daca marca este inscrisa cu caractere latine, se pronunta greu si se retine si mai greu. Pentru a accede pe piata internationala, cateva companii chineze au atribuit produselor si nume in limba engleza, in afara celor initiale. Lenovo, de pilda, si-a schimbat numele anterior de Legend tocmai pentru a se extinde in strainatate.
Independent de problemele de pe piata externa, dezvoltarea marcilor chineze intalneste obstacole chiar si acasa, in primul rand fiindca proprietatea intelectuala nu se bucura de protectie eficienta. In 2005, vanzarile de telefoane mobile de pe piata neagra au atins aproape 15 milioane de unitati, com-parativ cu 80 de milioane de unitati vandute prin dealerii autorizati, conform firmei Marbridge Consulting, ceea ce inseamna ca 16% din telefoanele vandute in China sunt fie produse de companii neautorizate, fie de contrabanda. Aceste produse pericliteaza cotele de piata ale fabricantilor straini ca Motorola, Samsung si Nokia, precum si marcile locale, precum TCL, Ningbo Bird sau Shenzhen Konka. O fabrica fara autorizatie are nevoie doar de un milion de yuani pentru a-si incepe activitatea si poate vinde telefoane foarte curand, sarind peste testele legale. Producatorii acestor telefoane de obicei nu platesc taxe si impozite, iar sanctiunile pe care le aplica statul in cazul in care ii descopera sunt ca si nule.
Din fericire, pana ce marile companii chinezesti vor reusi sa-si defineasca numele pe pietele externe, cerere interna pentru produsele lor exista – in ciuda invaziei de marfa straina. Un sondaj de opinie realizat recent in randul a aproape 800 de adolescenti cu varste cuprinse intre 12 si 17 ani, in mari centre urbane ca Beijing si Shanghai, dar si in zone rurale, a relevat ca majoritatea acestor consumatori (88%) au incredere mai degraba in marcile chinezesti decat in cele straine. Iar tinerii chinezi reprezinta o tinta extrem de interesanta pentru companii. Firma de consultanta McKinsey estimeaza ca adolescentii din China reprezinta o piata de circa 36 de miliarde de dolari pe an. Parintii cheltuiesc o suma estimata la 28,75 miliarde de dolari pentru acest grup, iar 7,5 miliarde de dolari vin direct din buzunarele tinerilor. Daca adolescentii din marile orase sunt in pas cu moda si mult mai receptivi la marcile straine, cei din patura saraca si din zonele rurale prefera in mod cert produsele locale. Desi mai putin atractivi pentru companii din punctul de vedere al puterii individuale de cumparare, acestia din urma reprezinta insa o piata confortabila pentru companiile chinezesti.
Toate acestea pot parea relevante in primul rand pentru analistul economic sau teoreticianul care studiaza de departe modul cum o economie in curs de dezvoltare se bate sa-si ajunga din urma competitorii cu mult mai avansati. Cele intamplate insa cu marcile (sau non-marcile) asiatice ne-au amintit, pe parcursul scrierii acestui material, de eforturile de la noi ale firmelor si ale guvernantilor de a impune in strainatate economia romaneasca prin branduri. Nimeni nu spune ca productia de camasi in lohn sau dezvoltatorii buni, dar ieftini, de soft de aici ar fi retezat sansele vreunei firme romanesti de a-si impune numele in strainatate; este evident ca problemele chinezilor cu brandurile lor sunt altele. Dar obsesia lor de a defini produse de marca, de a patrunde cu ele pe pietele externe si de a masura forta economiei prin autoritatea unor branduri nationale ramane instructiva pentru orice tara care, in esenta, isi propune exact acelasi lucru ca si chinezii.
2.2. TOP 10
Astazi, 61 de companii aflate in topul „Fortune 500“ provin din tari in curs de dezvoltare – fata de doar 28 cate erau in urma cu 20 de ani. Acestea sunt noile „blue chips“ din tari sarace, ce combina o „intelepciune corporatista a strazii“, capatata in pietele regionale, cu tehnici de ultima ora, prin care sa invinga multinationalele din tari dezvoltate si sa atraga o cota din ce in ce mai mare din avutia si puterea globala.
1. CINE. In mod izbitor, noile „blue chips“ se dovedesc mai stabile decat cele mai vechi, in ciuda recentelor tulburari din piata generate de criza mondiala a creditelor. Antoine van Agtmael avertizeaza asupra „agitatiei“ din pietele emergente, ce a urmat perioadei de sase ani de avant (in special in China).
2. CE. In acest an, indicele S&P 500 a crescut cu doar 7,98%, in vreme ce actiunile-cheie urmarite de van Agtmael in pietele emergente au facut-o cu 55,37% (iar pietele emergente per ansamblu s-au dezvoltat cu 31,85%). Mai mult, turbulentele nu vin dinspre Est, asa cum s-a intamplat in timpul crizei financiare din Asia, din urma cu zece ani, ci dinspre Vest.
3. CAT. Valoarea totala a actiunilor companiilor din pietele emergente a urcat la bursele de marfuri de la 80 miliarde de dolari in urma cu un sfert de secol pana la 1.200 mld. dolari in anul 2000, depasind acum 6.400 miliarde de dolari, potrivit unui clasament realizat de Morgan Stanley privind pietele emergente din 26 de tari.
4. UNDE. „In aceasta perioada, indisciplina financiara si lipsa de respect fata de risc nu vin din partea institutiilor emergente neexperimentate, ci din cea a asa-numitelor institutii experimentate, care se pierd cu firea“, spune van Agtmael. „Supraimprumuturile, supraconsumul si nivelul scazut al investitiilor se manifesta acum in Statele Unite, in vreme ce pietele emergente acumuleaza rezerve, isi construiesc infrastructura salvand economia mondiala prin cererea mare de dezvoltare“.
Top 10 companii emergente
Antoine van Agtmael, inventatorul termenului de „piete emergente“, a facut o lista a celor mai „criminale“ multinationale din Brazilia, China, India, Mexic, Coreea de Sud si Taiwan.
1) SAMSUNG ELECTRONICS (Coreea de Sud) – Primul brand emergent de piata, care e deja mai cunoscut decat Sony; cu un buget de cercetare si dezvoltare mai mare decat cel al Intel, domina piata cipurilor de memorie si a ecranelor plate.
2) HYUNDAI MOTOR (Coreea de Sud) – Anul trecut, J.D. Power a situat Hyundai inaintea Toyota in raportul sau anual al celor mai fiabile modele si marci din industria auto; compania are acum unitati de productie in SUA, China, India si Coreea.
3) TSMC (Taiwan) – Cel mai mare producator independent de wafere pentru semiconductoare logice; TSMC dispune de unitati de productie de ultima generatie si cu cel mai scazut punct de break even din industria de profil.
4) HON HAI (Taiwan) – Este cel mai mare producator de electronice din lume, majoritatea fabricilor sale aflandu-se in China; produce laptopuri pentru Dell, console PlayStation pentru Sony, dispozitive handset pentru Nokia, iPod-uri pentru Apple etc.
5) LENOVO (China) – Cel mai mare brand din piata chinezeasca a computerelor; Lenovo a atras atentia asupra sa in urma cu doi ani, odata cu achizitia diviziei de computere a IBM; este devansat de Dell si de Hewlett-Packard.
6) INFOSYS (India) – Este unul dintre numele cu greutate din outsourcingul IT, exploatand uriasa masa de „creiere“ ieftine formate in elita institutelor tehnologice din India.
7) CEMEX (Mexic) – Compania este acum al treilea producator mondial de ciment (si cel mai mare din Statele Unite), dupa o serie de achizitii la nivel mondial care-i tradeaza dorinta de a mai urca in clasament.
8) CVRD (Brazilia) – Privatizarea si cererea mare de fier de pe piata expansionista de otel a Chinei au transformat-o intr-un gigant cu activitati in productia de mangal, nichel si cupru; recent a preluat compania Inco din Canada.
9) EMBRAER (Brazilia) – Al patrulea mare producator mondial de aeronave, Embraer si-a invins rivalii din Europa, Canada si Japonia prin intermediul a doua serii succesive de avioane, foarte populare.
10) GRUPO MODELO (Mexic) – Producator al berii Corona si al altor marci, compania a devenit un importator foarte popular in Statele Unite si in alte tari.
2.3. FALSURILE CHINEZEȘTI – MAI BUNE DECÂT ORIGINALUL
Dupa aproape 30 de ani de clonare a Occidentului la calitate inferioara, industria de imitatii a chinezilor va depasi Vestul la performanta.
Dupa o calatorie in China la invitatia companiei Meizu, producatorul unei imitatii iPhone, un jurnalist de la revista "Popular Science" a dedicat un amplu material de documentare falsurilor made in China. De la baterii pentru camerele de filmat la instrumente de masura pentru tablourile de bord ale vaselor si pina la intregi companii cu branduri grele pe umeri, chinezii copiaza fidel cam tot ce se misca pe piata tehnologica, desi au inceput cu textile ieftine, in anii ‘80.
"miniOne arata exact ca iPhone-ul de la Apple, pina la interfata lunecoasa si fara butoane.
Dar este mai mult decit atit. Ruleaza softuri pe care iPhone-ul nu le are si este compatibil cu majoritatea operatorilor de telefonie mobila, nu doar AT&T si nu doar in SUA", isi aminteste Dan Koeppel, redactorul "Popular Science", de prima data cind a pus ochii pe clona chinezeasca a produsului lui Steve Jobs, fabricat de compania Meizu si despre care s-a promis ca va costa mai putin decit iPhone-ul. Meizu a clonat iPod Nano anul trecut, facindu-si avint pe o piata a music playerelor mult mai extinsa decit cea a Apple: consumatorii internationali cu acces limitat la iTunes, serviciul muzical oferit de Apple ce conditioneaza folosirea iPod-ului.
Cind vine vorba de telefoane, imitatorii chinezi il aleg in prima faza pe cel mai profitabil, arata "Popular Science". Apoi invata absolut tot ce se poate invata despre el. Participa la tirguri comerciale si fotografiaza excesiv produsul care nu a iesit inca pe piata pina cind cineva observa si ii alunga. Ei sint primii care cumpara produsul de indata ce ajunge in magazine, dupa care angajeaza intre 20 si 40 de ingineri care decodeaza panourile de circuite si dezvolta un sistem de operare cu un set de trasaturi similare. Ambele procese dureaza in jur de o luna. Pina atunci, produsele ajutatoare – carcase de plastic, manuale de utilizare si ambalaje – sint deja pregatite. Productia incepe la o alta fabrica, una care deja plamadeste telefoane, si, dupa 30.000 de unitati, operatiunea este mutata in alta parte pentru a evita detectia.
"Aproape orice tip de produs poate fi si este clonat in China", scrie Dan Koeppel. "In provincia Anhui, linga riul Yangtze, unul dintre cei mai mari fabricanti de autoturisme ai Chinei asambleaza piesa cu piesa o copie a unui model Chevrolet foarte bine vindut, apoi ii trinteste o alta marca", continua Koeppel. Blocat pe strazile Beijingului, la ora de virf, jurnalistul american s-a trezit inconjurat de siluete auto foarte familiare, dar cu nume nemaiintilnite. "Un SUV purtind blazonul Laibao arata ca sora geamana a Honda CR-V si, desi Geely Merrie este copiata dupa Mercedes clasa C, costa doar 120.000 de yuani, adica in jur de 15.000 de dolari."
Sufletul pietei auto chinezesti sint insa masinile de circa 5.000 de dolari, putin sub venitul mediu anual al unei familii din clasa mijlocie. "Cind esti blocat in trafic, esti inconjurat in mare parte de liderul acestei categorii: Chery QQ", introduce Koeppel in scena reproducerea fidela a Chevrolet Spark/Daewoo Matiz, automobil construit de General Motors intr-un joint venture cu firma coreeana. In SUA, Aveo, varianta imbunatatita, de 10.500 de dolari, a Chevrolet Spark, este mai ieftina decit orice alta masina de pe piata. Dar QQ-ul de 5.000 de dolari aparut in 2003 i-a lasat cu gura cascata pe reprezentantii General Motors si pe oficialii americani. "Este o imitatie atit de buna incit poti sa iei usa de la Spark si sa o potrivesti perfect pe QQ", descria un congresman american in 2004, dupa o calatorie in China, masina care s-a dovedit deosebit de letala la testele de siguranta.
Abilitatea de a reproduce produse tehnologice atit de sofisticate s-a dezvoltat recent in China. Un studiu al firmei de consultanta A.T. Kearney atribuie imitatorilor chinezi cinci perioade distincte. Prima coincide cu anii �80, constind in mare parte din imitatii ieftine ale unor textile, precum tricouri cu Mickey Mouse. A doua a inceput in jurul anului 1990 si includea tot imbracaminte sau accesorii, dar cu destula autenticitate incit sa fie surogate utile pentru vestici. Produsele Nike si Reebok contrafacute, dar de inalta calitate, au dominat aceasta perioada. Pina la mijlocul deceniului trecut, imitatia chinezeasca s-a indreptat spre lumea tehnologiei, incepind cu baterii Duracell si DVD-uri. De-atunci, arata studiul, s-a configurat o era a "piratarii tehnologiei avansate", pina la sfirsitul anilor �90, iar, in pragul mileniului, China a ajuns sa fabrice copii de procesoare Intel, tablete de Viagra sau scule electrice Bosch.
Procedeele de copiere a produselor sint diverse, arata "Popular Science". De exemplu, o uzina contractata sa produca bunuri legitime isi prelungeste programul pina la 24 de ore, fabricind duplicate, unele din materiale inferioare, altele exact la fel, care sint apoi vindute pe piata neagra. Pe masura ce companiile
si-au dat deama de proportiile acestei probleme, multe dintre ele au inceput sa evite piata chinezeasca. Totusi, produsele unei firme pot fi copiate chiar daca aceasta nu are nici un contract in China. Corporatia G. Faria, companie americana ce construieste instrumente de masura pentru tablourile de bord ale vaselor, a dat peste o uzina chinezeasca dedicata imitarii produsului sau, desi nu se extinsese peste Ocean. Clonele puteau fi gasite in toata lumea si, desi mergeau prost, aratau exact ca originalul. "Aceste clone ne poarta numele si adresa", a atras atentia David Blackburn, directorul companiei.
Uneori, marile companii trec la contraatac impotriva falsificatorilor. In 2006, NEC, una dintre primele 25 de firme de electronice din lume, a facut publice rezultatele a doi ani de investigatie. Compania primise plingeri legate de produse pe care nici macar nu le fabricase: DVD playere, telefoane mobile, MP3 playere. Investigatorii de la o firma de securitate contractata de NEC au scos ulterior la iveala o clona chinezeasca a intregii companii, ce opera din umbra si avea legaturi cu peste 50 de centre de fabricatie. Directorii executivi aveau chiar propriile carti de vizita si adrese de mail marca NEC si, mai mult decit atit, falsa intreprindere cerea indemnizatii de autor fabricantilor pentru designuri. In urma investigatiei, s-a pus mina pe aproape 50.000 de produse, dar nu si pe "creierele" operatiunii. Anul trecut, satula de telefoanele contrafacute ce ii aduceau pierderi anuale de un miliard de dolari, Samsung a angajat investigatori pentru a da de urma contrabandistilor. Reprezentantii companiei au fost atit de impresionati de eficienta imitatorilor chinezi incit le-au oferit slujbe. Acestia au refuzat insa. Cu un cistig de 1,25 dolari per telefon, ei au gasit mult mai profitabil sa produca falsuri.
In ultimele luni, autoritatile din SUA au inceput sa avertizeze consumatorii privind substantele nocive si proasta calitate a produselor made in China. "Daca vor exista controale occidentale eficiente, contrabandistii vor invata sa-si faca treaba mai bine", spune Danny Friedmann, un expert danez pe proprietate intelectuala, convins ca expunerea efectelor negative ale clonelor va impinge China intr-o noua etapa a copiatului: fabricarea de produse mai bune decit cele reale.
Desi au existat victorii legale impotriva imitatorilor, majoritatea au fost minore si pasagere. Anul trecut, Sony a cistigat un proces impotriva unei companii care ii copia bateriile pentru camerele de filmat. La rindul lor, Prada, Chanel, Gucci, Burberry si Louis Vuitton au dat in judecata si au reusit sa inchida "Piata de matase" din Beijing, unul dintre cele mai vizitate locuri ale orasului pentru bunuri false. In ciuda pagubelor monetare mici – 75.000 de dolari in cazul Sony si 12.500 de dolari in celalalt caz -, victoriile au fost puse de unii pe seama recunoasterii in crestere a faptului ca fabricarea produselor contrafacute ar trebui stopata in China.
2.4. RELATIILE COMERCIALE ALE UNIUNII EUROPENE CU TARILE NE-MEMBRE
Uniunea Europeană este un conglomerat de națiuni care se dezvoltă rapid. Din punct de vedere economic, Uniunea Europeană este de mult timp o superputere. Totuși, din punct de vedere politic nu apare întotdeauna omogenă.
Cu toate că peste 100 de națiuni au reprezentanțe diplomatice la sediul Uniunii Europene de la Bruxelles, iar Uniunea Europeană are, la rândul ei, reprezentanți în toate colțurile lumii, politica externă este încă atribuția fiecărui stat în parte și nu este încă trasată de o strategie complet europeană.
Totuși, acest lucru nu înseamnă că Uniunea Europeană este o comunitate economică fără nici o perspectivă comună de ordin politic.
Obiectivele stabilite în momentul înființării Uniunii Europene erau în mod clar de natură politică. Prin crearea unei comunități a națiunilor și printr-o integrare economică aflată constant în expansiune, orice eventual conflict armat între aceste țări ar trebui evitat. Acest lucru este de fapt realizat – într-o regiune marcată de războaie mai mult decât oricare alta.
Lungul drum către uniunea politică ar trebui să treacă printr-o uniune economică.
1. Politica externă și de securitate comună. Politica externă și de securitate a făcut dintotdeauna parte din acele domenii cărora statele membre le oferă o deosebită importanță în ceea ce privește menținerea suveranității lor.
De aceea, cele mai multe decizii în acest domeniu sunt luate în cadrul cooperării internaționale. Totuși, șefii de guverne din diverse state membre au hotărât o dezvoltare pas cu pas a unei politici externe comune, ale cărei obiective să contribuie și la stabilirea politicii economice.
Ceea ce face ca UE să aibă efecte diferite asupra țărilor care nu sunt membre ale Uniunii este combinația între diversitatea politică și puterea economică. Modul în care o terță țară vede UE depinde exact de relația care se află în prim plan – fie ea economică, diplomatică sau culturală.
2. Relațiile cu SUA – un exemplu. Pentru SUA, a cărei putere economică și politică a fost dintotdeauna un exemplu de urmat în formarea Uniunii Europene, Europa apare ca un aliat care are același sistem de valori.
Statele Unite au susținut întotdeauna transformarea Europei într-o Uniune Europeană și a apreciat UE ca fiind un partener democratic stabil.
Totuși, din punct de vedere politico-economic, UE este unul dintre cei mai puternici adversari ai Statelor Unite. Conflicte grave, rezultate în urma politicilor comerciale între SUA și UE, ca de exemplu cele privind importul european de produse agricole sau sprijinirea industriei aeronautice europene prin subvenții publice, sunt consecințe ale acestei situații.
Datorită relațiilor politice strânse și intereselor strategice comune – aproape toate țările Uniunii au legături cu SUA în cadrul Alianței Nord-Atlantice – aceste conflicte comerciale au putut fi soluționate întotdeauna.
Nu este posibilă trasarea unei linii clare de demarcație între relațiile economice și cele politice. În orice caz, e posibil ca interese politice fundamentale – ca, de exemplu, extinderea modelului democrației occidentale în alte regiuni ale lumii – să contribuie la o mai rapidă depășire a conflictelor legate de politicile comerciale.
În 1995, Întâlnirea la nivel înalt UE – SUA a adoptat Noua Agendă Transatlantică alături de un Plan de Acțiune comun al UE și SUA. Edificarea pe baza mecanismelor de consultare stabilite prin Declarația Transatlantică din 1990, Agenda și Planul de acțiune, transformă relația dintr-una pur consultativă, în una de acțiune comună în 4 sfere largi – să promoveze pacea, stabilitatea, democrația și dezvoltarea în întreaga lume, să reacționeze la provocări globale, să contribuie la evoluția comerțului mondial către relații economice mai strânse, să creeze punți de legătură între cele două maluri ale Atlanticului.
Pentru a sprijini și mai mult comerțul între cele două laturi ale Atlanticului, Agenda a creat noua piață transatlantică în cadrul căreia ambele părți se vor strădui să reducă treptat sau să elimine barierele care împiedică fluxul de bunuri, servicii și capital dintre ele. Procesul a fost puternic susținut de Dialogul de Afaceri Transatlantic, un forum în cadrul căruia conducătorii de companii atât din UE, cât și din Statele Unite, identifică principalele obstacole din calea comerțului transatlantic și trasează planuri recomandate de acțiune.
3. Relațiile cu Europa de Est. Văzută din perspectivă politică, Europa de Est prezintă un mare interes pentru UE. După căderea comunismului, există cu adevărat în istoria lumii șansa unificării Europei pe cale pașnică. Dar în același timp, independent de o posibilă extindere către est a Uniunii, consolidarea democrației și dezvoltarea piețelor libere reprezintă o preocupare majoră a UE.
Uniunea Europeană a fost creată în primul rând pentru a asigura pacea în Europa. Acest obiectiv a fost atât de bine realizat încât stabilitatea păcii în această regiune a devenit un fapt firesc.
Este în interesul întregii Europe ca țările din Europa de Est, care au suportat o schimbare radicală, să se integreze acestui sistem de cooperare pașnică, care funcționează foarte bine.
Uniunea Europeană cu cele 15 state membre ale sale reprezintă o zonă de stabilitate politică, în care au fost create mecanisme pentru a permite fiecărei țări să-și prezinte interesele, fără a da naștere unor conflicte între națiuni sau ca țările mai mici să fie dezavantajate.
Uniunea Europeană în cadrul căreia fiecare stat membru, indiferent de mărimea sa, are ocazia de a se face auzit, reprezintă pentru țările din Europa de Est o comunitate unită la care ele sunt extrem de dornice să ia parte, și unele țări din Europa de Est chiar și-au depus cererile de aderare la UE. De asemenea, în acele țări care încă nu au depus cerere de aderare deplină, au loc discuții privind șansele și momentul unei eventuale aderări.
Comunitatea Europeană era la vremea creării sale o uniune de 6 state. Astăzi, Uniunea Europeană numără 15 state, iar procesul de unificare continuă. Democrațiile central și est europene, care s-au născut în urma prăbușirii blocului comunist, așteaptă solidaritate și șansa de a participa la formarea UE.
Extinderea către Est a Uniunii Europene este numai o chestiune de timp. Există o înțelegere deplină între șefii de guverne din țările membre UE în ceea ce privește șansele considerabile, cât și necesitatea extinderii Uniunii. Costurile extinderii Uniunii către Est reprezintă o problemă de interes major pentru UE.
Chiar dacă sunt lăsate deoparte principalele aspecte politice și atenția este deplasată exclusiv către cele economice – transferurile masive de plăți pe care UE ar trebui să le realizeze imediat după admiterea unor țări din Europa Centrală și de Est –, acestea ar fi compensate pe termen lung prin efectele de promovare a creșterii economice ale comerțului suplimentar.
4. Relațiile cu Asia. Asia este regiunea cu cea mai rapidă evoluție din lume. O medie a creșterii economice de 8,6 % și un potențial care se dezvoltă rapid, ne obligă să concluzionăm că, pe viitor, regiunea economică asiatică va reprezenta una dintre piețele cele mai importante.
Uniunea Europeană este mai degrabă slab reprezentată pe piața asiatică, comparativ cu prezența ei pe piața nord – americană. De aceea, scopul Uniunii Europene este să–și asigure un segment din evoluția pieței asiatice în următorul deceniu, pentru a-și putea menține poziția importantă pe care o deține în cadrul economiei mondiale.
Succesul economic al țărilor din Asia le oferă, de asemenea, o mai mare influență politică. De aceea, este și mai important ca Europa să poată înfrunta acest bloc economic ca un tot unitar, întrucât impunerea anumitor reguli comerciale este mult mai grea pentru o singură țară, decât pentru UE.
Țările europene nu pot să reacționeze față de succesul amețitor al unor produse asiatice – de la camere video și aparate de fotografiat la copiatoare – lansând pe piața asiatică produse de o calitate similară.
O strategie comună pentru promovarea exporturilor în Asia și pentru crearea de presiuni asupra țărilor de aici pentru a-și deschide piețe pentru produsele europene, în aceeași măsură în care UE le-a deschis pe ale sale, reprezintă premise necesare pentru companiile europene în tentativa lor de a dobândi o poziție fermă în această regiune.
UE a lansat deja o serie de programe promoționale pentru a sprijini întreprinderile europene în încercarea lor de a se impune pe piața asiatică.
Perspectivele unui comerț și a unei producții la scară planetară au fost întunecate într-o oarecare măsură de criza financiară asiatică, criză care se extinde de la jumătatea lui 1997 dinspre Thailanda către alte piețe care abia încep să apară. În țările asiatice direct afectate de criza financiară, combinația dintre deprecierea masivă a monedei naționale, probleme ale balanței de plăți în sectorul bancar și condițiile restrictive de credit exercită o presiune contradictorie extrem de puternică asupra economiei reale. Activitatea economică este, de asemenea, încetinită și în alte țări asiatice în care sunt evidente legăturile comerciale cu economiile cel mai grav afectate de criză și de deteriorarea generală a impresiilor investitorilor. În cele mai multe dintre aceste țări, perioada de refacere ar putea fi destul de îndelungată, iar prognozele privind creșterea economică în Asia nu sunt foarte optimiste.
5. Relațiile cu țările lumii a treia. Deși UE este mai degrabă interesată de țările din imediata ei apropiere, ea încearcă, de asemenea, să ofere asistență țărilor din lumea a treia pentru a-și rezolva imensele probleme cu care se confruntă.
Întrucât de cele mai multe ori nu este de dorit un amestec în problemele politice și structurale ale țărilor din lumea a treia, obiectivele politice ale UE sunt foarte greu de realizat, și anume promovarea democrației, respectarea drepturilor omului și întărirea cooperării internaționale. Într-o astfel de situație, singurul sprijin pe care UE îl poate oferi acestor țări se poate realiza prin folosirea propriilor mijloace de ajutor pentru dezvoltare, folosite direct pentru crearea de structuri care să funcționeze.
Asistența oferită de Comunitatea Europeană și statele sale membre reprezintă 43% din ajutorul mondial pentru dezvoltare. În afară de ajutorul pe termen scurt constând în alimente, ajutor care se acordă în situații speciale de urgență, politica ajutoarelor pentru dezvoltare este orientată către cooperarea pe termen lung. Proiectele de ajutor pentru dezvoltare ar trebui să contribuie la îmbunătățirea condițiilor de viață într-o anumită regiune.
Totuși, așa cum s-a arătat, programele de ajutor pentru dezvoltare – oricât de importante ar fi din punct de vedere al demonstrării solidarității internaționale – sunt de folos numai la o scară redusă și pot realiza programe individuale remarcabile. Totuși, ajutoarele pentru dezvoltare nu pot forma niciodată o bază suficientă pentru progresul economic. De aceea, și pentru țările lumii a treia, liberul schimb prezintă o deosebită importanță.
În cadrul acordului de la Lome, capitala statului Togo, UE a garantat scutirea de la plata taxelor vamale a unui număr de 69 de țări din Africa, Caraibe și Oceanul Pacific, la intrarea în UE a bunurilor provenind din aceste țări, și a promis să renunțe la introducerea de restricții cantitative.
Deși numeroase produse agricole sunt excluse din acest aranjament special, această asigurare are o importanță majoră pentru cele mai importante țări aflate în curs de dezvoltare.
Pentru o țară care depinde în mare măsură de exportul de materii prime și produse, introducerea de taxe vamale și alte restricții pot avea consecințe dezastruoase, în special pentru produsul respectiv. În afara acestui acord, a fost de asemenea dezvoltat un sistem care stabilizează câștigurile din exportul unor materii prime din aceste țări.
Acordurile care asigură liberul schimb sunt de o mare importanță pentru țările aflate în curs de dezvoltare, întrucât pentru țările lumii a treia, UE este cea mai mare piață de desfacere pentru produsele lor. Accesul la o arie economică atât de extinsă, mai ales pentru aceste țări, dezvoltarea economică ale cărei prime rezultate se văd deja, reprezintă o premisă importantă pentru a continua pe acest drum.
CAPITOLUL IV
STUDII DE CAZ
I. Top 6 copii chinezești ale unor branduri auto renumite
Dorinta chinezilor de a se impune in lume pe plan comercial nu are limite. Au inceput prin a cuceri industria usoara, prin imbracaminte si incaltaminte ieftina, au continuat cu industria alimentara, cu cea a tehnologiilor de varf si, de cativa ani, dau asaltul asupra industriei auto. Si, pentru ca a face din nimic un lucru de calitate este aproape imposibil, solutia cea mai la indemana a fost copierea aproape perfecta a unor modele demult consacrate. O copie doar exterioara insa, dincolo de caroserie ascunzandu-se zeci de diferente care justifica preturile de trei ori mai mici decat modelele originale.
BYD F8 este Mercedesul CLK al chinezilor. BYD este unul dintre cei mai mari producatori de telefoane mobile din China dar, de cativa ani, s-a apucat si de construit masini. Daca pretul unui CLK este de 60.000 dolari, al unui F8 este de 29.000 dolari.
Shuanghuan CEO seamana izbitor cu un BMW X5. Cand chinezii de la Shuanghuan au incercat sa isi lanseze masina in Europa, BMW a deschis un proces si a obtinut interzicerea ei. Un X5 costa peste 50.000 dolari in vreme ce un CEO doar 19.000 dolari.
Lifan 320 e greu de diferentiat de un Mini Cooper. Chinezii au adaugat usi si in spate si au folosit un motor mult mai slab decat cel de pe Mini. Cei interesati pot cumpara copia Mini-ului cu doar 6.000 dolari, de peste trei ori mai putin decat originalul.
Great Wall Coolbear se vrea o Toyota Scion xB chinezeasca. Masina se vinde deja in 70 de tari la un pret de doar 8.000 dolari, de doua ori mai putin decat un Scion.
Shuanghuan Noble si Mercedes Smart Fortwo pot fi usor confundate la o prima vedere chiar si emblema este reprodusa in mare masura. Pentru ca este o reproducere atat de reusita, nici diferenta de pret nu este foarte mare: 9.000 dolari un Nobel, 12.000 dolari un Smart.
Chery QQ este copia renumitului Matiz. Reproducerea este atat de fidela incat usa unui Matiz poate fi schimbata fara nici un fel de problema cu cea a unui QQ.
II. "Designed in China"
O adiere noua si placuta din est, care evoca moda si modul de viata ale aristocratiei chineze, Shanghai Tang este, astazi, prima marca de lux din China si printre marci de lux de top din lume.
Pret-a-porter-ul Shanghai Tang este ultra-feminin, senzual in fluiditatea sa, cu taieturi care dau forme adolescentine chiar si femeilor mai putin avantajate din acest punct de vedere. Imprimeurile dau cursivitate matasii si muselinei pentru rochii sau tunici colorate. Colectiile sunt facute pentru miscare, inspirate de arta, traditia si romantismul chinezesti. Linia de accesorii pastreaza acelasi stil: genti din perle, posete de seara.
Moda asiatica a anilor '20-'30 este baza articolelor Shanghai Tang, iar linia designului se inspira in mare parte din arta si traditia chinezeasca si mai putin din tendintele dictate de "autoritatile" in domeniu. In urmatoarea colectie Shanghai Tang, este vorba despre "teme filosofice, design armonios, imprimeuri florale, eleganta clasica asiatica si pasiune", spune Joanne Ooi, directorul de creatie al marcii.
"Shanghai Tang este un brand chinezesc care si-a propus sa readuca la viata moda asiatica", explica David Tang, fondatorul companiei. "Multi oameni fac greseala sa creada ca este vorba despre o linie de vestimentatie care incearca sa reuneasca trendul vestic cu cel estic si nu este asa. Noi luam haine traditional chinezesti si le modernizam, le accesorizam actual". Tang spune ca succesul acestei marci se datoreaza faptului ca se adreseaza unei nise neacoperite – "am inceput aceasta afacere in urma cu 13 ani si am realizat ca nu prea avem competitie".
Mai mult de jumatate din articolele vestimentare Shanghai Tang se vand in Asia. In special in Japonia, unde anul trecut vanzarile au crescut cu 20%. "Shanghai Tang este un brand high-end, care prinde atat de bine pentru ca trateaza cu o importanta deosebita cultura asiatica", spune Tang.
Acest brand vestimentar a dus conceptul "made in China" la un cu totul alt nivel, mai ales in contextul actual in care originea chinezeasca a marfurilor nu constituie un avantaj, ci un semnal de alarma.
Shanghai Tang este o marca de lux care poate concura cu usurinta cu oricare alta de gen, de la Versace la Armani. Lansata in 1994 in Hong Kong de omul de afaceri David Tang, compania aduce surprize in fiecare sezon. Are deja magazine in Tokio, Shanghai si Zurich. De curand a deschis un boutique la Paris si altul la Londra. Tot anul trecut a lansat si magazinele din Beijing si Milano.
Expansiunea brandului semnifica o continua renastere, spun criticii de moda si au dreptate. Din 2001, de cand Joanne Ooi este creative director, brandul pare ca se revitalizeaza cu fiecare aparitie pe podium. Piesele de vestimentatie sunt un melanj de vintage si eleganta contemporana. Motiv pentru care Shanghai Tang a fost propulsata direct in "functia" de ambasador al stilului pentru China.
Primul brand de lux al Chinei a ajuns destul de greu in boutique-urile din capitalele modei internationale. Marca si-a deschis mai intai un magazin impunator pe Madison Avenue, in 1997. Dupa doi ani avea sa-l inchida din cauza vanzarilor aproape inexistente si sa deschida un altul, mult mai mic, intr-o alta locatie, in 2001. Dar acum, la patru ani de la relansare, cu Raphael le Masne de Chermont in postul de CEO, Shanghai Tang pare sa fie din nou pe drumul cel bun – o crestere de vanzari cu 43% in ultimul an in Europa, in timp ce la magazinele din New York si Honolulu cresterile sunt de 50%.
In 2006, existau 19 magazine Shanghai Tang, dintre care patru in Hong Kong si trei in Shanghai, unul in New York si celelalte in Paris, Milano, Londra, Tokio, Singapore si Hawaii. Compania-mama din Elvetia, Richemont, si-a planificat pentru 2007 sa deschida inca 11 magazine in toata lumea.
Le Masne vrea sa schimbe perceptia globala asupra modei chinezesti, din "Made in China" in "Designed in China". "Pana la sfarsitul lui 2007, vrem sa avem 30 de magazine in marile capitale ale modei", spune le Masne. "Printre cele 11 boutique-uri pe care planificam sa le deschidem, patru sunt in China si doua in State, in Las Vegas si San Francisco sau Los Angeles".
CONCLUZII
Multitudinii de consecințe ale crizei asiatice din vara lui 1997 ar trebui să corespundă o multitudine de reacții, în termeni de strategii concurențiale, ale țărilor din regiune. Cu siguranță că, câștigurile de competitivitate-preț sunt incontestabile și ar putea, pe termen scurt, să consolideze orientarea unui anumit număr de economii spre producțiile cele mai sensibile la variațiile de preț, adică mai degrabă cele gamă inferioară. Dar pe termen lung, știind că anumite repercusiuni ale crizei vor fi sesizabile în continuare în cursul mai multor ani, acest lucru ar putea să deschidă spre o diversificare a strategiilor concurențiale (reorientarea investițiilor directe în străinătate, apariția progresivă a sectoarelor cu valoare adăugată mai ridicată, reorientarea categoriilor de produse, etc.). aceste strategii ar proveni, cu siguranță, din țările cele mai dezvoltate din regiune, care căutaseră deja să se poziționeze pe aspecte care nu depind de preț înainte de criză, dar ele ar putea în mod egal să se dezvolte printre „tigrii”. Dincolo de țările direct vizate de criza din 1997, celelalte economii din regiune caută, și ele, să se adapteze la noua distribuire regională. Lumea chineză (China continentală, Hong Kong, Taiwan) și Singapore, care au îndurat distribuția regională a avantajelor concurențiale, au început astfel să reacționeze în fața acestei noi situații.
În aceste condiții, și chiar dacă o analiză statică permite să se creadă că, din punct de vedere global, concurența asiatică vis-à-vis de Europa este una moderată, întreprinderile europene vor trebui să se adapteze la noii concurenți, mai agresivi în sensul că ei beneficiază din ce în ce mai mult de o diversificare a strategiilor lor. Într-adevăr, nu numai, un nou val de concurență prin prețuri este pe cale să se manifeste în anumite sectoare precum textilele sau automobilele, dar întreprinderile asiatice cresc și în putere în privința aspectelor concurenței, aspecte care nu depind de preț. Câteva dintre ele sunt îndeosebi în căutarea unei identități proprii referitor la dezvoltarea comercială a mărcii lor, de exemplu în electronică sau în produsele electrocasnice.
Ce consecințe trebuie să remarce actorii economici europeni din această nouă distribuire?
Consacrată înainte de toate analizei evoluției concurenței asiatice, această lucrare nu are ca obiectiv să propună recomandări detaliate. Dar atât autoritățile publici cât și întreprinderile, pot găsi aici material de reflecție asupra modului de a aborda relațiilor lor cu țările asiatice.
Astfel, decât să considerăm Asia ca pe o amenințare, favorizarea dezvoltării unui parteneriat durabil și echilibrat trebuie să fie o grijă permanentă a autorităților europene. În ciuda crizei din 1997, Asia rămâne o piață promițătoare și un partener care nu trebuie ocolit. Încurajarea unei mai bune înțelegeri a acestei regiuni, în toată diversitatea sa, atât pe plan cultural cât și economic, trebuie să constituie o preocupare permanentă a guvernelor europene. Este unul din mijloacele de a favoriza expansiunea întreprinderilor europene și de a le face chiar să înfrunte mai mult concurența asiatică în mișcare.
Din acest punct de vedere, analiza globală a concurenței asiatice realizată în această lucrare nu permite, bineînțeles, să furnizeze o soluție adaptată pentru toți cei care intervin pe aceste piețe.
Fiecare firmă trebuie să facă față unei multitudini de situații microeconomice care îi sunt specifice. Cadrul de reflecție care este propus constituie deci mai degrabă un suport pentru a determina axele strategice proprii fiecăreia dintre ele. Întreprinderile europene vor trebui să facă dovadă de flexibilitate, în toate cazurile, și să întreprindă diversitatea strategiilor în funcție de sectoare și țări. Mai multe piste pot fi astfel sugerate.
Decât să se opteze pentru o înfruntare, una din orientările pe care pot urma firmele europene constă în a căuta o complementaritate în gamă și în produse cu partenerii asiatici; o strategie facilitată de dorința de deschidere a câtorva țări asiatice. Cumpărarea lui Samsung Motor de către Renault sau asocierea acestuia cu Nissan sunt, în acest sens, exemple reprezentative pentru ceea ce ține de sectorul automobilelor: doritori de a se poziționa pe piețe în plină expansiune, dar estimând că este prea riscant să se lanseze în fabricarea de noi tipuri de modele, Renault a preferat să se asocieze cu întreprinderile deja existente pe aceste piețe și datorită particularităților lor. Complementare, cele două întreprinderi pot astfel, să câștige, împreună, segmente de piață din sânul aceluiași sector.
Mai mult decât pentru automobile, în industria textilă concurența este chemată să se intensifice. Îmbunătățirea competitivității-preț a țărilor asiatice care a urmat crizei, dispariția programată a Acordului Mutlifibră (AMF) până în 2005 sau aderarea Chinei la OMC sunt atât factori susceptibili de a permite Asiei să câștige segmente de piață doar prin mijlocul indirect al unei concurențe prin prețuri mai agresivă. În aceste condiții, pare mai oportun pentru întreprinderile europene prezente în sector să urmărească creșterea lor în gamă, să-și îmbunătățească capacitatea de adaptare la exigențele piețelor sau să se poziționeze în nișe unde țările asiatice nu sunt încă prezente ( fibre sintetice de înaltă tehnică, de exemplu). În total, diferențierea și dorința de a se remarca net prin ceva deosebit sunt cele care le vor permite acestora să existe și să dureze în acest sector.
Din diferite motive, este aproape aceeași strategie care ar trebui să câștige în sectorul electronic sau în cel al aparaturii electrocasnice. Față de creșterea rapidă în gamă a anumitor țări asiatice în acest sector și față de voința lor vădită de a deveni actori imposibil de evitat, o consolidare a orientării spre segmente superioare de piață apare necesară pentru întreprinderile europene. Acest lucru semnifică o consolidare a pozițiilor actuale în telecomunicații de exemplu, dar și dezvoltarea conceperii și/sau a producerii de bunuri cu valoare adăugată ridicată, și asta, cu scopul de a se elibera de electronica „de bază”, stăpânită de acum înainte de numeroase țări asiatice. Datorită unor importante eforturi în cercetare și dezvoltare, asemenea strategii ar trebui să permită actorilor europeni să-și păstreze cunoștințele dobândite pe aceste segmente ale filierei și deci să-și păstreze locul în aceste sectoare profitabile. Dar în paralel, în planul marketing-ului se va juca, de asemenea, menținere singularității europene: vigilența se impune, într-adevăr, în fața apariției și afirmării progresive a mărcilor asiatice.
Într-un mod general, adaptarea firmelor europene la concurența asiatică trece de asemenea printr-o dezvoltare a prezenței lor în Asia. Din acest punct de vedere, cooperarea cu întreprinderile asiatice apare ca o modalitate privilegiată de a pătrunde în piețele locale. Crearea de filiale comune poate facilita astfel adaptarea produselor oferite la cererea locală și cunoașterea mediului legislativ și cultural, continuând să se exploateze atuurile proprii pentru oferta europeană (orientarea spre lux, design îmbunătățit, etc.). Evitarea înfruntării directe cu Asia este fără îndoială cea mai bună modalitate, pentru Europa, de a-și păstra unicitatea și de a-și menține locul în economia mondială.
BIBLIOGRAFIE
Gh. Basanu, D. Fundatura – „Management Marketing”, Editura S.C. „Diacon Coresi”, Bucuresti, 1993
M.C. Demetrescu (coord.) – „Marketing intern si international”, Editura Politica, Bucuresti, 1976
F. Meghisan – „Strategii concurentiale de marketing”, Editura Universitaria, Craiova, 2007
Gh. Meghisan, T. Nistorescu – „Bazele marketingului”, Editura Economica, Bucuresti, 1998
M. Moldoveanu, V. Ioan – Franc –„Marketing si cultura”, Editura Expert, 1997
St. Prutianu, C. Munteanu, C. Caluschi – „Inteligenta marketing plus”, Editura Polirom, iasi, 2004
C. Telespan – „Cercetari de marketing – studiul pietei, Editura Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2007
C. Telespan – „Marketing”, Editura Universitatii „Lucian Blaga”, Sibiu, 2004
M. Thomas – „Manual de marketing”, Editura Codecs, Bucuresti, 1998
10. V. Ticovschi, V. Mitea, I. Danescu – „Transfer international de tehnologie si dezvoltare economica”, Editura Politica, Bucuresti, 1983
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Expansiunea Produselor Asiatice In Uniunea Europeana (ID: 131129)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.