Expansiunea Creditului de Retail Si Impactul Asupra Riscului de Credit

Obiectivul central al lucrării este orientat spre surprinderea principalelor tendințe înregistrate în activitatea de retail banking în Romania și implicațiile acestor tendințe asupra riscului de credit. Expansiunea creditului către populație a stat la baza creșterii semnificative a creditului neguvernamental din ultimii ani (vezi graficul nr.1).

Evoluția ponderii creditului acordat populației în creditul neguvernamental

Grafic nr.1

În anul 2004 în Europa Centrală și de Est cea mai mare creștere a pieței bancare a fost înregistrată de România (53,5%), urmată de Ucraina și Rusia, conform unui studiu anual privind sectorul bancar din Europa Centrală și de Est realizat pentru Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG și Raiffeisen Centrobank AG. Deși această creștere este susținută în principal de sectorul de corporate, totuși sectorul de retail a devenit în ultimii ani, și în România, tot mai important pentru bănci, de unde și necesitatea acordării unei importanțe deosebite riscului de credit generat de acest segment.

Constatăm că în cazul României băncile s-au orientat către retail rapid, modificându-și strategia în acest sens, ponderea creditului către populație crescând cu 21,6 procente în perioada decembrie 2001-decembrie 2004.

Plecând de la faptul că în zona euro ponderea medie a creditului pentru populație în creditul neguvernamental era de 50,3% în decembrie 2004, constatăm faptul că în România ponderea acestui credit în PIB era de numai 5%, la sfârșitul anului 2004, în timp ce în alte țări central și est europene era superioară încă din anul 2002 (Ungaria 6%, Polonia 7%, Cehia 8%).

Considerăm că în contextul economic actual din România creditul de retail va înregistra o expansiune rapidă orientându-se către nivelele înregistrate de țările din zona euro, unde creditele destinate clienților persoane fizice se ridică la un nivel mediu de 50% din PIB. În Europa Centrală nivelul acestor credite este de 12,4% din PIB, în timp ce în țările din Europa de Sud- Est (România, Bulgaria, Croația, Serbia, Albania, Moldova, Macedonia) este de11,9%, iar în Comunitatea Statelor Independente (Rusia, Ucraina, Belarus) de numai 3,5%.

Ponderea creditului către populație în PIB în România

Grafic nr.2

Ponderea creditului către populație în PIB în unele țări europene

Grafic nr.3

Creșterea creditelor acordate persoanelor fizice în anul 2004

Tabel nr.1

Așa cum am constatat anterior, volumul creditului de retail a crescut continuu începând cu anul 2002, componenta cu cel mai mare dinamism fiind creditul de consum. Acesta reprezintă aproximativ trei sferturi din

totalul creditelor către populație, situație diferită de cea a țărilor din zona euro, unde două treimi sunt destinate finanțărilor imobiliare.

Structura creditelor acordate populației în UE și România (decembrie 2003)

Grafic nr.4

Structura creditelor pentru populație acordate în România

Grafic nr.5

Analizând structura creditului de consum se constată o tendință de echilibrare între componentele credit cu destinație achiziționare de bunuri și credit de consum cu alte destinații (Tabelul nr.2).

Apreciem că evoluția creditul către populație va înregistra în continuare o creștere susținută generată atât de sporirea cheltuielilor destinate consumului, cât și de creșterea venitului permanent al populației din România ca urmare a procesului de integrare europeană.

Ca o primă concluzie, putem spune că dezvoltarea creditului către populație a fost susținută de creșterea puterii de cumpărare în ultimii ani în condițiile creșterii salariilor reale, a scăderii inflației, dar și a reducerii șomajului. În același timp, expansiunea creditului de retail a generat și riscuri suplimentare pentru bănci.

Ponderea componentelor creditului către populație

Tabelul nr.2

Sursa: BNR

Concurența puternică manifestată în special în ultimii ani a obligat băncile să urmărească noi cote de piață, situație care a dus de cele mai multe ori la relaxarea condițiilor de creditare și la o percepție optimistă asupra riscului, justificată și de observarea unei ponderi reduse a creditelor neperformante.

Evoluția ratei restanțelor pentru creditele acordate populației si companiilor

Tabelul nr.3

Sursa: BNR

Chiar dacă datele prezentate de BNR sunt optimiste trebuie să atragem atenția asupra faptului că nivelul real al riscului de sistem ar putea fi subevaluat datorită creșterii tendinței de lărgire a maturității creditelor acordate de către bănci. Conform experienței internaționale, multe din creditele mai puțin performante au fost acordate în faza de expansiune a ciclului economic, când domina optimismul, dar calitatea scăzută a acestora s-a consemnat în bilanț, prin intermediul provizioanelor, abia când perioada de creștere economică a încetinit.

Ponderea creditelor restante în totalul fiecărei categorii de credite către populație

Tabelul nr.4

Sursa: BNR

Ideea prezentată anterior se regăsește și în experiența românească a anilor 1995-1997.

Analizînd riscul de credit, ponderea creditelor restante în total credite acordate populației era de 0,5% în august 2005, în scădere față de anii anteriori (1,1% în decembrie 2005).

Datele statistice evidențiază faptul că în ultimii ani rata în care populația se îndatorează depășește rata de creștere a veniturilor cesteia. Astfel, gradul de ndatorare a populației, calculat ca ondere a creditelor bancare cordate populației în salariile nete anuale, a crescut de la 3,6% la sfârșitul anului 2000 la 45% în august 2005. Aceasta indică un omportament mai puțin prudent la nivelul debitorilor deoarece solicită credite fără a ține cont de costurile pe care vor trebui să le suporte.

Ținând cont de această situație, Banca Națională a inițiat o serie de măsuri de natură a preîntâmpina apariția incidentelor de credit pentru populație și pentru a întări gradul de reglementare și supraveghere aferent instituțiilor de credit. Astfel, s-a proliferat practica asigurării creditelor acordate populației precum și a bunurilor de folosință îndelungată achiziționate prin credit, iar în cazul creditelor de investiții imobiliare, unele bănci impun debitorului pe lângă asigurarea imobilului care face obiectul contractului, și încheierea unei asigurări de viață.

Un impact deosebit asupra evoluției creditului către populație l-a avut emiterea, în 2004, a normelor ce impun instituțiilor de credit limitarea valorii maxime a creditului ipotecar acordat (maximum 75 la sută din valoarea imobilului), limitarea valorii ratei lunare de rambursare (la maximum 35 la sută din veniturile debitorului pentru creditele ipotecare și maxim 30 la sută din veniturile disponibile ale debitorului și familiei acestuia pentru creditele de consum).

Totodată, se solicită garanții personale/reale egale ca valoare cu creditul acordat, în cazul creditelor personale, garanții personale din partea unor terți sau achitarea unui avans de minimum 25 la sută din valoare în cazul creditelor cu destinație achiziționare de bunuri, precum și garantarea creditelor ipotecare în proporție de minimum 133 la sută cu imobilul obiect al contractului de credit.

În 2005, aria creditelor reglementate de norma menționată anterior s-a extins asupra tuturor creditelor de investiții imobiliare și în plus a limitat ponderea tuturor datoriilor în venitul net la 40 la sută.

Autoritatea de supraveghere a pieței asigurărilor a întreprins, de asemenea, acțiuni în sensul diminuării riscurilor asociate asigurării creditelor de consum și ipotecare, impunând, printre altele, înființarea departamentelor specializate pe această problemă în cadrul societăților de asigurare și limitarea reținerii nete la 5 000 euro/debitor pentru creditele de consum, respectiv 50 000 euro/debitor pentru cele ipotecare.

Deși atât instituțiile de credit, cât și banca centrală au acționat în sensul diminuării potențialelor riscuri aferente expansiunii creditelor, dată fiind amploarea fără precedent pe piața românească a fenomenului, experiența mai redusă a băncilor în acest sens și precaritatea informațiilor privind comportamentul debitorilor generează preocupări legate de abilitatea băncilor de a gestiona o astfel de evoluție. Deficiențele de acest gen pot fi într-o oarecare măsură corectate prin importarea de know-how de pe alte piețe care au traversat condiții similare, cu atât mai mult în situațiile în care banca-mamă desfășoară activitate de creditare a acestui segment pe respectivele piețe.

Factorul cu o incidență semnificativă asupra calității portofoliului de credite și de altfel cel mai dificil de gestionat îl constituie calitatea sistemului decizional al băncilor. Din acest punct de vedere, un potențial pericol este reprezentat de asocierea unor instituții de credit cu intermediari din afara sectorului financiar, în vederea acordării de credite de consum, fenomen care a luat amploare în cursul anului 2003 (ponderea creditului acordat prin intermediari a crescut de la 17,6 la sută la sfârșitul anului 2002 la peste 80 la sută în decembrie 2003 – chestionar). În încercarea de a profita de relansarea creditului, asigurându-și o cotă cât mai ridicată de piață, unele bănci s-au asociat cu intermediari de genul magazinelor de electrocasnice, cărora li s-a alocat și funcția de analiză preliminară a cererii de credit. Cadrul de reglementare impune, și în cazul creditului acordat prin intermediari, respectarea unor condiții la fel de stricte ca și în cazul finanțării directe prin bancă. Cu toate acestea, instrumentarea zilnică a unui număr foarte mare de dosare de credit poate ridica, în cazul unor bănci, suspiciuni în legătură cu calitatea evaluării bonității beneficiarilor.

În plus, temporara lipsă de monitorizare a creditelor acordate de intermediari din surse proprii sau atrase din afara sistemului bancar românesc influențează negativ fundamentarea deciziilor de creditare. Această problemă va putea fi însă rezolvată ca urmare a promovării cadrului legislativ ce reglementează activitatea de creditare derulată de instituțiile financiare nebancare. Totodată, inexistența unei baze de date comune tuturor creditorilor reduce posibilitatea determinării gradului real de îndatorare a solicitanților de credite. Această problemă ar putea fi rezolvată prin dezvoltarea bazei de date a Biroului privat de credit sau a Centralei Riscurilor Bancare cu informații de la toate categoriile de creditori (instituții financiare nebancare și instituții de credit). Menționăm aici că toate băncile comerciale din România utilizează informațiile de la Biroul de credit.

Considerăm că pentru a reduce riscul din activitatea de creditare și pentru promovarea dezvoltării financiare, trebuie avute în vedere o serie de măsuri, dintre care menționăm:

a) extinderea bazei de date cu istoricul debitorilor aferenți instituțiilor financiare nebancare. În acest fel se va putea avea imaginea de ansamblu asupra volumului și dinamicii îndatorării din întregul sistem financiar, pe baza cărora măsurile de menținere a stabilității financiare vor fi mai bine fundamentate;

b) creșterea gradului de cultură financiară a populației, prin prezentarea riscurilor la care se pot expune ca urmare a îndatorării și a mijloacelor de protecție împotriva respectivelor riscuri, diseminarea de studii și analize în acest sens, inițierea de campanii de educare financiară (unde instituțiile de credit ar trebui să aibă rolul principal în orientare).

c) nu în ultimul rând, prin utilizarea pe scară mai largă a informațiilor furnizate de Biroul de credit și Centrala Riscurilor Bancare se poate reduce asimetria de informații aferentă creditării populației, putându-se estima mai exact profilul de risc al debitorului, ceea ce conduce la diminuarea riscului din creditare.

În opinia noastră, nu numai modificările în volum ale creditului către populație determină preocupări privind gestiunea riscului de credit, ci și cele în structură. Astfel, considerăm că este important a fi evidențiate următoarele aspecte:

a) creșterea semnificativă a ponderii creditului în valută, în detrimentul celui în monedă națională (Grafic nr. 6). Apreciem că această evoluție se se păstreze și în viitor, fiind promovată atât de ratele dobânzii mai reduse la monedele străine, cât și de procesul de apreciere a monedei naționale față de principalele devize. În acest fel, costul creditului în valută se diminuează, dar o eventuală depreciere semnificativă și de durată a monedei naționale, care va spori proporțional serviciul datoriei debitorilor neacoperiți (unhedged borrowers), va conduce la multiplicarea riscurilor.

Structura creditului către populație după moneda de acordare

Grafic nr.6

Analiza separată a creditelor de consum și a celor imobiliare și ipotecare (Graficele 7 și 8) arată că expunerea cea mai mare pe valută este în cazul celor din urmă, în timp ce ritmul de creștere cel mai mare aparține creditelor de consum.

Evoluția creditului de consum

Grafic nr.7

Evoluția creditului ipotecar și imobiliar

Grafic nr.8

Având în vedere termenul foarte lung și lung pe care sunt acordate creditele pentru imobile și faptul că în orizontul anilor 2012-2014 România urmează să adopte euro ca monedă națională, rezultă că efectul nefavorabil generat de debitorii neacoperiți este mai estompat în cazul creditelor pentru imobile față de cele pentru consum.

b) expansiunea maturității creditelor (grafic nr. 9). Creditele acordate pe termen mediu (între 1-5 ani) au cunoscut cea mai mare expansiune, ajungând la sfârșitul lunii martie 2005 să dețină aproape 56 la sută din totalul creditelor acordate populației.

Structura creditului către populație după maturitate

Grafic nr.9

La rândul lor, creditele pe termen lung (peste 5 ani) însumau o treime din total. Această lărgire a maturităților, pe lângă efectele benefice asupra activității bancare, incumbă și anumite riscuri, dintre care menționăm:

– lipsa resurselor pe termen mediu și lung ale băncilor cu care să finanțeze credite cu maturități mai mari generează o nepotrivire (mismatch) a scadențelor, cu riscurile aferente;

– cu cât scadențele sunt mai mari, cu atât crește probabilitatea de a se manifesta efectul de „miopism" al debitorilor, respectiv de a nu lua în considerare evoluția ratei dobânzii și a ratei șomajului pe termen mediu și lung;

– obținerea unui credit cu o maturitate mai mare permite debitorilor să se îndatoreze mai mult pentru că serviciul datoriei scade.

Acest comportament de creștere a consumului prezent în defavoarea celui viitor poate ridica probleme dacă se depășește un anumit prag critic.

Evoluția creditului catre populatie

Grafic nr. 10

Graficul nr.10 arată fără echivoc că ponderea creditului către populație și-a crescut importanța în totalul creditului neguvernamental, uneori urmând o curbă exponențială (anul 2003). Astfel, această pondere s-a majorat de la un nivel modest de 4,8 la sută în ianuarie 2004, la aproape 30 la sută în martie 2005.

Chiar dacă această evoluție va apropia structura creditului acordat de băncile din România de cea a băncilor din UE (unde creditul către populație deținea, la sfârșitul lunii martie 2005, 54,7 la sută din totalul creditului neguvernamental), considerăm că în prezent forța financiară a populației nu este comparabilă cu cea a companiilor nefinanciare astfel încât să justifice o aliniere atât de rapidă la caracteristicile europene. De aceea, estimăm că o abordare mai prudentă din partea băncilor din România este aceea de a acorda în viitor o importanță mai mare finanțării companiilor, creditul către populație crescând, dar cu o rată inferioară.

Tendința actuală de creștere a gradului de îndatorare determină o vulnerabilitate mai mare a populației la modificările ratei dobânzii, ale venitului disponibil și ale prețurilor activelor financiare și nefinanciare. În ceea ce privește apelarea la restricții de lichiditate (de tipul plafonării ponderii creditului în valoarea bunului de finanțat sau a ponderii serviciului datoriei în venitul disponibil), simulările au arătat că efectul asupra creșterii creditului este destul de redus.

Expansiunea îndatorării populației poate avea și efecte benefice pe termen lung asupra stabilității financiare, ca urmare a funcției sociale foarte importante pe care o are creditarea asupra populației, respectiv disciplinarea acesteia. În acest sens, credem că treptat, pe măsură ce ponderea populației care se îndatorează va crește, iar mecanismul coercitiv al birourilor de credit se va amplifica, populația va fi mult mai preocupată de identificarea măsurilor în vederea menținerii sau chiar creșterii veniturilor disponibile (creșterea productivității muncii, preocupări de îmbunătățire a pregătirii profesionale, găsirea unui loc de muncă suplimentar etc).

Cu toate acestea, considerăm că din punct de vedere al stabilității financiare este mult mai eficientă adoptarea unei atitudini proactive în vederea limitării potențialelor riscuri identificate.

Din informațiile prezentate anterior a rezultat că ponderea creditelor în valută acordate populației a înregistrat o expansiune semnificativă și că există posibilitatea ca această tendință să se mențină și în viitor, atâta timp cât moneda națională se va aprecia față de principalele devize, iar rata dobânzii pentru creditele în valută va fi mai mică decât cea în lei. Totuși, deși acest comportament economic al populației este direcționat către diminuarea costurilor cu îndatorarea, o evoluție nefavorabilă și de durată a monedei naționale va determina un șoc asupra serviciului datoriei populației și implicit asupra capacității de onorare a acestuia, cu consecințele negative asupra creditorilor (care provin în majoritate covârșitoare din sectorul bancar).

În acest context, considerăm că ar fi necesară promovarea de măsuri astfel încât instituțiile de credit să aplice o pondere de risc mai mare debitorilor care obțin venituri într-o monedă și au datorii în alta (unhedged borrower). Această abordare prudentă este în spiritul modificărilor care vor fi aduse prin directivele ce transpun și implementează Basel II. De altfel, utilizarea modelelor interne în scopul cuantificării cerințelor de capital ar trebui să genereze cerințe de capital la un nivel cât mai apropiat de cel al riscului asumat, ceea ce ar presupune ca ponderea de risc aferentă debitorilor neacoperiți să fie superioară. Mai mult, dacă se consideră oportun, se poate extinde analiza pentru un debitor neacoperit la riscul de curs de schimb prin luarea în calcul nu doar a veniturilor sale, ci și a deținerilor de active financiare (transformate din variabile stoc în variabile flux și eventual ponderate cu un coeficient de risc și de lichiditate).

Apreciem că unul din efectele unei asemenea măsuri ce va determina creșterea cerințelor de capital pentru expunerea față de debitorii neacoperiți este majorarea ratei dobânzii active pentru creditele în valută, cu impact asupra reducerii cererii de acest tip.

În ultima perioadă, tot mai multe societăți financiare nebancare sau de intermediere a creditului au găsit oportunități semnificative prin oferirea de credite de consum populației. Aceste entități, însă, nu trebuie să respecte cerințele de prudență așa cum este cazul instituțiilor de credit, ceea ce permite soluții de arbitrajare a capitalului. Mai mult, respectivele societăți nu sunt obligate să raporteze vreunei autorități sau entități specializate în gestionarea datelor privind debitorii, ceea ce crește asimetria de informații în defavoarea instituțiilor de credit. Totodată, expansiunea acestor modalități de creditare poate conduce la o creștere a gradului de îndatorare a populației foarte rapidă, dar care să nu poată fi înregistrată ca atare în analizele de stabilitate financiară din lipsa datelor statistice, cu consecințele de rigoare în ceea ce privește subevaluarea pasivelor populației.

O soluție pentru evitarea acestei situații ar fi promovarea unui proiect de lege prin care toate societățile (bancare și nebancare) să raporteze fie la Centrala Riscurilor Bancare din cadrul BNR, fie la un birou de credit, o serie de indicatori privind debitorii. Totodată, în vederea redactării respectivului proiect de lege se poate considera și ideea extinderii măsurilor de prudență financiară în ceea ce privește gradul de îndatorare a populației.

Anticipăm că pe măsură ce piața financiară din România se va maturiza, iar produsele financiare vor deveni mai complexe, riscurile cu care se va confrunta populația vor crește semnificativ, iar procesul de management al acestora va deveni tot mai dificil. În aceste condiții creșterea gradului de cultură financiară a populației devine o prioritate

Educația financiară a populației este în prezent amplu analizată în numeroase țări, ca urmare a proliferării serviciilor financiare și a rolului important al populației atât în dezvoltarea piețelor financiare, cât și în formarea cererii de creditare. Într-o piață competitivă și complexă a serviciilor financiare este esențial ca toți consumatorii să aibă un nivel de cunoaștere și capabilitate în a evalua produsele și serviciile concurente care le satisfac nevoile pe termen scurt sau lung.

În opinia noastră, creșterea gradului de cultură financiară a populației nu va putea acoperi lipsa datelor statistice pentru acest sector deosebit de dinamic și nici interesul scăzut al autorităților privind crearea unei baze de date care să contribuie la o mai bună gestionare a riscului de credit, dar și a posibilității aplicării unei metodologii unitare.