Exodul Medicilor Romani In Strainatate

Exodul medicilor Români în străinătate

Cuprins

Introducere

Partea I. Partea Teoretică

Capitolul 1: Migrația-aspecte generale

Aspecte teoretice ale fenomenului de migrație

Noua epocă a migrațiilor

Tipologii calsice ale migrației

Teorii ale migrației. Modelele structurale ale migrației

Capitolul 2: Migrația în România

2.1. Istoricul migrației în România

2.2. Efecte și consecințe ale migrației

2.3. Migrația creierelor. Perspective teoretice

2.4.Istoricul migrației creierelor

2.5. Migrația creierelor din domeniul medical

2.6. Efectele și consecințele migrației medicilor

Partea II: Partea aplicată

Capitolul 3: Migrația medicilor români în străinătate. Studiu de caz

Concluzii

Bibliografie

Listă figurilor

Figura 1…………………………………………………………………………………………………………………p.14

Figura 2…………………………………………………………………………………………………………………p. 43

Figura 3…………………………………………………………………………………………………………………p. 44

Figura 4…………………………………………………………………………………………………………………p. 45

Figura 5…………………………………………………………………………………………………………………p. 54

Figura 6…………………………………………………………………………………………………………………p. 56

Figura 7…………………………………………………………………………………………………………………p. 57

Lista tabelelor

Tabel 1…………………………………………………………………………………………………………………..p. 14

Tabel 2…………………………………………………………………………………………………………………..p. 17

Tabel 3…………………………………………………………………………………………………………………..p. 41

Tabel 4…………………………………………………………………………………………………………………..p. 42

Tabel 5…………………………………………………………………………………………………………………..p. 48

Tabel 6…………………………………………………………………………………………………………………..p. 50

Tabel 7…………………………………………………………………………………………………………………..p. 52

Introducere

Am ales această temă, exodul medicilor români în străinătate, pentru lucrarea de liceță deoarece consider că acest fenomen este de mare actualitate în ceea ce privește migrație forței de muncă din România, în special din momentul liberalizării granițelor care a simplificat posibilității de migrație a celor dornici să o facă și astfel migrația medicilor din România a devenit un fenomen în masă.. Migrarea creierelor este o problemă foarte importantă cu care se confruntă statele în curs de dezvoltare și în consecință și România.pentru aceasta mă voi folosi de un studiu calitativ și anume analiza datelor statistice furnizare de instituțiile oficiale de la nivel național, dar și cele de la nivel internațional și analiza declarațiilor celor implicați în acest fenomen prin intermediul comunicatelor de presă, conferințelor și congreselor pe teme legate de migrația medicilor, politici privind migrația, legislația, dar și practicile naționale și europene (extinzându-mă uneori asupra altor state din afara Uniunii Europene care au relevanță în ceea ce privește migrația medicilor), precum și studii și rapoarte de specialitate, articole științifice și lucrări de specialitate. Folosesc acest studiu cantitativ pentru a evidenția specificitatea fenomenului migratoriu din rândul cadrelor medicale românești, dar și pentru a evidenția motivațiile luării deciziei de migrare pentru a profesa în alte țări. Pentru acesat voi porni de la următoatele întrebări: de ec aleg medicii să migreze? Ce îi determină să aleagă acest comportamen? Care sunt factorii care determină acest fenomen? Migrația medicilor din România în țările vestice are relevanță socio-economică în ceea ce privește efectele sale asupra sistemului public de sănătate? Care sunt consecințele acestui fenomen?

În ceea ce privește structura lucrării, aceasta cuprinde trei capitole. Primele două capitole sunt destinate aspectelor teoretice, sunt destinate definirii și clarificării conceptelor și a creări cadrului teoretic necesar, dintre care primul capitol face referire la teoria generală a migrației și al doilea capitol cuprinde teoria centrată pe subiectul cercetat și anume exodul creierelor făcând referire la migrația medicilor, iar capitolul trei cuprinte o parte aplicată, un studiu de caz.

Primul capitol, care poartă denumirea de “Migrația-aspecte generale” este un capitol introductiv și are ca obiectiv identificarea, definirea și clarificarea conceptelor de bază , dar și analiza literaturii de specialitate cu privire la modelele, etapele și perioadele istorice ale migrației. În prima parte a capitolului fac o scurtă radiografiere a evoluției definirilor conceptelor pirncipale de-a lungul timpului, apoi vorbesc despre apariția unei noi epoci în procesul migratoriu. În următoarea parte a capitolului mă voi axa pe enumerarea tipologiilor clasice ale migrației precum și modele structurale ale migrației și principalele terorii ale fenomenului migraționist.

Capitolul doi, întitulat “Migrațiua în România”, este de asemeni, un capitol teoretic care vizează perspectvele fenomenului migratoriu precum și evoluția acestuia de-a lungul timpului în România. În prima parte prezint istoricul migrației în România și implicit cela patru perioade ale acesteia, apoi identific și consecințele migrației. În următoarea secțiue prezint migrația creierelor și anume despre perspectivele sale teoretice precum și despre istoricul acestui tip de migrație. În ultima parte a capitolului vorbesc despre exodul creierelor din domeiul medical precum și despre efectele și consecințele acestui fenomeno, dar și despre motivațiile indivizilor care aleg să plece pentru a profesa în altă țară.

Ultimul capitol, capitolul trei, intitulat “Migrația medicilor români în străinătate. Studiu de caz” este un capitol de analiză și am pornit de la premisa că Români aeste una dintre cele mai importante țări exportatoare de medici la nivelul Uniunii Europene, ținându-se cont de faptul că după aderarea României la Uniunea Europeană au migrat din țară mai mult de 20 000 de specialiști din domeniul medical. În acest capitol urmează să prezint o cercetare cantitativă privind migrația medicilor din România în străinătate, iar pentru aceasta m-am bazat pe analiza unor date statistice înregristrate în documente oficiale, articole și declarații ale cadrelor medicale și ale reprezentanților acestora, încercând să surprind anumite aspecte ale evoluției fenomenului migratoriu în rândul cadrelor medicale din România. Acest capitol este realizat în baza relucrări datelor statistice și anumitor declarații cu privirea la această temă din diferite publicații și comunicate de presă editate de Colegiul Medicilor din România și Institutul Național de Statistică ce corespund perioadei 2007-2013. Informațiile în cauză fac referire la indicatorii socio-economici ai migrației medicilor în străinătate precum și la motivele, cauzele și consecințele acestui fenomen atât asupra cadrelor medicale în cauză, a țărilor gazdă, dar și asupra României. După cum spuneam, în acest capitol voi porni de la general și anume de la premisa că România este una din țările exportatoare de cadre medicale, la particular, prezentarea unor analize ale unor date statistice, dar și declarații ale unor medici și reprezentanți ai acestora importante și sugestive din acest punct de vedere. Demersul pe care l-am întreprins nu este unul exhaustiv ci este mai degrabă o analiză orientativă a fenomenului migratoriu al medicilor din România. De asemeni, în acest capitol mă voi raporta în analizele de date pe care le voi face la media europeană înregistrată pe fiecare indicator analizat și voi face referire și la respecatrea sau nu a codului mpral în ceea ce privește recrutarea personalului medical înalt calificat și specializat de către organizațiile de recrutare internațională. În acest capitol încerc să analizez dimensiunile și specificitățile migrației medicilor români în păerioada de după aderarea României la Uniunea Europeană. De asemeni, încerc să evidenției motivațiile medicilor români de a emigra în special în țările din Europa de Vest din perspectiva declarațiilor acestora și ale reprezentanților acestora, precum și efectele și consecințele acestui fenomen din perspectiva medicilor, reprezentanților acestora, precum și ale autorităților naționale. Totodată am încercat să identific soluțiile propuse, dar și cele materializate din partea tuturor taberelor: a medicilor, a autorităților naționale,precum și a celor din statele gazdă. Apoi în ultima parte mă voi referi strict la situația migrației românilor în Marea Britanie, care este o situație delicată ținându-se cont de politicile acesteia cu privire la reducerea numîrului de migranți pe piața de muncă, însă cu excepția personalului înalt calificat în special al personalului specializat și profesionalizat din domeniul medical.

Așadar, această lucare se concentrează pe fenomenul migraționist din domeniul medical românesc în contextul european, insistând asupra țărilor exopratoare de medici, țările din Europa de Est, țări aflate în curs de dezvoltare, punând accent pe situația particulară a României și a pontențialului acesteia de furnizare de medici, putând fi comparată cu o fabrică de medici pentru Uniunea Europeană. De asemeni, am urmărit situația exodului medicilor din România din perspectiva cadrului legislativ, a intensității acestui fenomen, a factorilor determinanți care au dus la studierea aprofundată a acestui fenomen precum și a particularizării cercetării sub forma unui studiu de caz pe situația României în raport cu Marea Britanie. Selecția acestui stat a fost făcută în urma constării politicilor de reducere drastică a numărului de migranți din țările în curs de dezvoltare precum România, sub pretextul că aceștia sunt slab pregățiți și se folosesc de beneficiile acestora, ce este de menționat este faptul că această restricție este valabilă doar pentru personalul slab calificat și needucat, nu și pentru exodul creierelor, cu alte cuvinte personalul specializat și înalt calificat din acetse țări de care aceasta are nevoie cât mai mare.

Partea I- Partea teoretică

Capitolul 1: Migrația- aspecte generale

Aspecte teoretice ale fenomenului de migrație

Definiri. Tipologii. Clasificări

Migrația reprezintă un fenomen ce constă în deplasarea unor mulțimi de persoane dintr-o arie teritorială în alta, urmată de schimbarea domiciliului și/sau de încadrarea într-o formă de activitate în zona de sosire. O altă definire a migrație presupune deplasarea a populațiilor dintr-o țară în alta sau dintr-o regiune în alta, indentificându-se mai multe cazuri: schimbări de rezidență definitive, deplasări sezoniere sau zilnice (migrații alternante între locul de muncă și locul de rezidență) pentru care s epune problematica aculturații, a pragului de toleranță și a dublei identități.

Migrația modifică structura socială a statelor de destinație și cu alte cuvinte migrația poate fi studiată din perspective multiple: sociologice, ale științelor politice, antropologice, studiilor urbane, geografiei umane, economiei, istoriei etc.

Istoria studiilor și teoriilor despre migrație începe încă din secolul al XIX-lea cu studiile lui Max Weber despredintr-o țară în alta sau dintr-o regiune în alta, indentificându-se mai multe cazuri: schimbări de rezidență definitive, deplasări sezoniere sau zilnice (migrații alternante între locul de muncă și locul de rezidență) pentru care s epune problematica aculturații, a pragului de toleranță și a dublei identități.

Migrația modifică structura socială a statelor de destinație și cu alte cuvinte migrația poate fi studiată din perspective multiple: sociologice, ale științelor politice, antropologice, studiilor urbane, geografiei umane, economiei, istoriei etc.

Istoria studiilor și teoriilor despre migrație începe încă din secolul al XIX-lea cu studiile lui Max Weber despre migrația poloneză sau cu legile lui Ravensten. Între timp au evoluat abordările teoretice ale migrației.

A.G.Johnson definește migrația ca o „deplasare fizică a oamenilor înăuntrul sistemelor sociale și între ele”, iar această deplasare are o mare influență asupra compoziției sociale a populației, modificând relațiile de natură rasială, etnică și relațiile de clasă, fiind în același timp o sursă importantă de creștere numerică a populației urbane.

De asemenea, V.Miftode consideră că „migrația este o expresie spațială a mobilității sociale", fiind astfel evident faptul că migrația nu este o simplă deplasare în teritoriu și că procesul nu este doar unul fizic, presupunând doar o schimbare a cadrului natural, ci unul complex, cu efecte sociale. O definiție clasică a migrației este dată de sociologul Jan Szczepanski, acesta definind mobilitatea socială prin „seria de fenomene care rezidă în deplasarea indivizilor sau a grupurilor din loc în loc în spațiul social". De mare actualitate sunt și abordările care privesc migrația ca strategie de viață aceasta reprezentând „o perspectivă a raportului durabil dintre scopuri asumate și mijloace […].Ele sunt structuri raționale de acțiune, relativ durabile la nivelul agentului care le adoptă” sau ca formă de protest „în fața schimbărilor și de abandon a unei societăți în care nu-și găsesc locul pe care și l-ar dori”.

Se remarcă în definirile conceptului de migrație diferite deosebiri în funcție de domeniul din perspectiva căruia se realizează, spre exemplu se identifică diferențe între abordările sociologice, demografice sau geografice. Definițiile mai sus enumerate sunt din perspectiva sociologică care se bazează pe argumente sociale, economice și culturale. În ceea ce privește abordarea geografică asupra migrației pune accentul pe deplasarea teritorială propriu-zisă, fie individuală, fie de grup și schimbările produse în urma acestor deplasări, aspectul social fiind mai puțin luat în calcul, dar nu ignorat. Astfel, în termeni geografici, Raboca și Surdu specifică faptul că migrația trebuie înțeleasă prin definirea unor concepte ce dervivă dein acesta, și anume: emigrația, imigrația și remigrația.

Însă, de remarcat este faptul că în ultimele decenii, au apărut teorii care explșică migrația prin rolul factorilor economici care au dus la declașarea acesteia. Astfel, Ravestein ete cel care a formulat primul set de reguli deterministe despre migrație, care reprezintă și prima încercare de teoretizare a migrației internaționale, în 1876 și 1885. Urmând calea lui Ravestein, Zelinsky conceptualizează migrația ca o evoluție stadială generată de modernizarea societăților și intrarea în circuitele economice internaționale. Astfel se poate observa că în cadrul teoriilor economice neoclasice, migrația este generată de diferența de salarizare a muncitorilor din diferite spații economice din cadrul statelor naționale, iar din aceasta se deduce că migrația reprezintă o redistribuire a muncitorilor în funcție de necesarul de forță de muncă de la regiunile sărace în capital, dar bogate în forță de muncă, la regiunile bogate în capital, dar sărace în forță de muncă. Iar perspectiva comportamentală definește migrața ca o succesiune de decizii care au efecte prin scgimbări în parcursul de viață al indivizilor, urmărind astfel tipurile de mecanisme de migrație care sunt întipărite în procesele migraționale.

1.2. Noua epocă a migrațiilor

Toate civilizațiile din fiecare epocă istorică au experimentat diferite forme de mobilitate spațială, astfel putem spune că migrația, în toate ipostazele sale, tinde să fie o constantă a istoriei speciei umane. Cu toate că se susție ideea de permanență istorică a migrațiilor în divrsele sale forme, în ultima perioadă se susține tot mai mult faptul că umanitatea a intrat într-o nouă epocă a migrațiilor.

De aceea, în susținerea ipotezei apariției unei noi epoci a migrației s-au formulat câteva argumente. Printre acestea se enumeră:

a. argumentul volumului și al cuprinderii. Acest argument presupune faprul că numărul migranților și al regiunilor de pe glob implicate în procese de migrație crește. Spre exemplu, în anii 1985-1990, populația lumii a crescut în media anuală cu cu 1,7%, iar creșterea medie anuală a migranților este de 2,6%. La nivel global numărul migranților legali a crescut de la 75 de milioane în 1965 la 192 de milioane în 2005.

b. argumentul diversității și al dinamicii migrației contemporane. Procesele de migrație devin din ce în ce mai eterogene sub aspectul destinațiilor și al structurii populațiilor implicate în aceste proecese, astfel se poate justifica argumentul diversificării prin faptul că acum migrația devine din ce în c emai feminizată, ținând cont că inițial era dominată e bărbați, iar acest lucru este posibil datorită modificării structurii populației țărilor dezvoltate, prin îmbătrânire, și a cererii crescute de servicii de îngrijire, asigurate în special de femei. În ceea ce privești argumentul dinamicii migrației trebuie subliniate schimbările rapide ale țărilor de destinație a migrației.

c. creșterea dependenței de migrație și a porblemelor implicate de imigranți și migrație. Dependența este valabilă și pentru țările de origine și pentru țările de detinație ale migrației, iar un profit mai greu de estimat pentru țările de destinație îl reprezintă rezultatul forței de muncă înalt calificate sau exodul creierelor, numit brain drain. În ceea ce privește dependențele de migrație se înregistrează atât dependențe negative prrecum lipsa de resurse în țările de origine ale mgrației, cât și dependențe pozitive care presupun beneficiile imigrației în țările de destinație, iar aceste tipuri de dependențe fac ca migrația să persiste ba chiar să devină propria ei cauză prin faptul că regiunile de origine sunt dependente de remiteri, economiile țărilor imigraresunt dependente de profiturile aduse de imigrație și imigranți.

Ba mai mult, trebuie menționat că datorită migrației, eterogenitatea culturală a țătilor crește semnificativ, însă acest multiculturalism nu este văzut ca fiind fără probleme, ci din condtră se pot identifica diverse probleme precum: în societățile de imigrare se întâmpină un deficit de integrare a imigranților, iar o astfel de situația în combinație cu un grad de intoleranță, precum rasismul, al societății majoritare pot duce la marginalizare socială și tensiuni interculturale. De aici putem deduce că migrația contemporană reprezintă o provocare continuă a mecanismelor și m odelelor dominante ale producerii și asumării coeziunii sociale, dar și în ceea ce privește pattern-urile dominante de asumare și afirmare a apartenenței la o anumită comunitate politică, erodând ideile și ideologiile referitoare la națiune și cetățenie.

Migrația contemporană generează și rezultae „neortodoxe”, iar printre acestea se enumeră: afilierile, loialitățile și identitățile multiple, iar tocmai această dualitae a dependenței de migrație și problemele pe care le implică aceasta creează un paradox ce marchează această eră nouă a migrației și anume, cu toate că statele văd rațiunea pentru care ar fi necesar să genereze sau să susțină cote însemnate de imigrare, ezită. Iar celebrarea multiculturalității nu reprezintă automat și soluționarea problemelor diversității etnoculturale crescânde. Această nouă dinamică a mișcărilor migratorii are loc în contextul intensificării procesului de globalizare și restructurare a economiei globale, iar „globalizarea creează dualitatea acumulării economice copleșitoare și dinamica nemaiîntâlnită a realocării capitalului productiv.”

Tipologiile clasice ale migrației

Încă de la început trebuie făcută o distincție foarte importantă în ceea ce privește fenomenul de migrație și anume dacă este privit fenomenul prin raportare la o populație dată ‚, atunci în acest context, migrația poate fi de două feluri:

imigrație (reprezintă ansamblul intrărilor)

emigrație (reprezintă ansamblul ieșirilor)

Dar de fapt, orice act migratoriu presupune în același timp atât o migrație cât și o emigrație.

Conform tipologiilor clasice ale migrației se disting următoarele categorii:

migrația internă vs. migrație externă

migrație legală vs. migrație ilegală

migrație permanentă vs. migrație temporară

migrație voluntară vs. migrație forțată

În ceea ce privește prima categorie și anume, migrația internă și cea externă, se poate spune că distincția între cele două constă în traversare granițelor. Migrația internă presupune doar o mobilitate spațială între unități administrative diferite, dar aflate între granițele aceluiași stat național, spre deosebire de migrația externă care implică traversarea granițelor statale, fiind mult mai dificilă și cu implicații mai profunde decât cea internă. Diferența majoră dintre migrația internă și cea externă implică și faprul că „intrarea pe teritoriul unui stat înseamnă un fel de metamorfoză juridică și sociologică a indivizilor de îndată ce trec frontiera, devenind subiecții unui regim normativ diferit față de cel din țara lor de origine , urmând să fie tratați ca străiniîn sens legal.

În cea de-a doua tipologie, migrația legală și cea ilegală, distincția s eface în funcție de statutul legal al migranților. Migrația ilegală care mai poartă și denumirile de nedocumentată sau iregulară este acea migrație care nu este în concordanță cu reglementările legale ale statelor implicate în migrație. Migrația pote fi definită ca iregulară atât de statele de origine care nu dau voie cetățenilor lor să părăsească teritoriul național, cât și de statele de destinație, acre nu permit accesul cetățenilor altor state pe teritoriul lor. Migrația legală presupune migrația care se face în concordanță cu reglementările legale ale statelor implicate în procesul migrațional.

De specificat este faptul că migranții legali se conformează legal tuturor rigorilor legale presupuse de procesul migrației, și anume regimul pașapoaretlor și al vizelor și diferitelor aspecte ale integrării în societățile în care imigrează, apspecte precum regimul rezidenței și al integrării legale a străinilor pe piețele locale ale forței de muncă. Aceștia sunt migranții agregați de către statele de destinație sau migranții pe care aceste state îi primesc în virtutea tratatelor internaționale și a respectării drepturilor omului. Migrațiile legale de mari dimensiuni au fost fie generate de crizele umanitare, fie de programele de recrutare de muncitori, exemplele clasice în acest sens le reprezintă programul Bracero din SUA sau programul Grastarbett din Germania.

În cazul migrației ilegal este recomandată utilizarea termenului de migrație iregulară și nu ilegală deoarece termenul de ilegal implică o formă de criminalizare sugerând o condiție socio-legală reprobabilă ( ilegal având conotația de ilicit , incorect, necinstit, clandestin) a imigrantului, adică putem spune că nu este neutră și are o încărcătură moral-legală negativă considerabilă, iar termenul de iregular reprezintă neconcordanța cu o regulă fără a presupune conotație negativă privind amploarea moral-legală a situației de deviere de la un anume set de reguli. Prin zurmareutilizarea termenului de ilegal este stigmatizată și implică o evaluare negativă apriorică a celor în cauză , iar cel iregular nu are conotații negative.

Duvell (2005) spune că migrația iregulară se dezvoltă adesea atunci când fluxurile legale sunt limitate sau oprite de autoritățile statelor de destinație, dar în economie există o cerere pentru forța de muncă.

Granița dintre legal și ilegal nu este una absolută, ci ține cont de practicile clasificatorii ale statelor, iaraceste practici sunt subordonate necesităților economiei și nevoii de control al migrației.

Cea de-a treia categorie a migrație o reprezintă migrația permanentă și cea temporară. Migrația permanentă implică schimbarea definitivă a țării domiciliului permanent, iar migrația temporară doar o rezidență susținută într-o altă țară decât țară în care în care o persoană are domiciliu permanent, o altă diferență între cele două tipuri de migrație o reprezintă durata și anume migrația temporară e de scurtă durată (reprezintă o rezidență susșinută ce durează între trei luni și un an), iar migrația permanentă este de lungă durată (presupune rezidență ce depășesște un an). Acesate delimitări tipologice stau la baza măsurării migrației internaționale și au la bază două prezumpții majore:

actele migratorii sunt înregistrate legal administrativ

există o concordanță între situația legal administrativă a indivizilor și proiectele lor migratorii.

Însă realitatea migrației internaționale contemporane are unele caracteristici care sunt în dezacord cu aceste prezumpții, și anume:

controlul administrativ minimalal fluxurilor migratorii este un deziderat din ce în ce mai greu de atins

chiar dacă încadrarea administrativă ca migrant rămâne administrativă, pot exista discordanțe între statusul legal și situația reală, respectiv deciziile migranților se pot schimba în timpul procesului de migrație.

Ultima perspectivă tipologică a migrației internaționale are drept criteriu gradul de libertate decizională a celor angajați în migrațir, de unde se distinge între migrația voluntară și migrația forțată. Migrația este forțată dacă decizia persoanelor angajate în migrație este luată în contextul unor presiuni directe sau indirecte exercitate de persoane, instituții sau circumstanțe externe, iar pe de altă parte migrația voluntară reprezintă acea migrație în care decizia de a migra aparține în totalitate persoanelor angajate în migrație și nu este influențată de niciun alt actor.

Cauzele care duc la migrația forțată sunt:

situațiile politice

situațiile legate de schimbarea mediului înconjurător

situațiile extreme socioeconomice

Ulterior, dihotomia migrație voluntară-migrație forțată a fost înlocuită parțial de conceptele de migrație economică- migrație politică. Migrația economică reprezintă procesul de mobilitate care se bazează pe rațiunui materiale și areca principiu de bază maximizarea beneficiilor, iar migrația politică reprezintă procesul de mobilitate în care actorii decid să migreze doar în contextul unor circumstanțe nefavorabile create de autoritățile politico-administrative. O altă problemă identificată în ceea ce privește dihotomia migrație voluntară-migrație forțată este aceea că nu se poate identifica precis natura, forma și intensitatea constrângerilor care determină persoanele să migreze și astfel nu poate fi calificată univoc migrația ca fiind forțată. Cu alte cuvinte rațiunile celor care decid să migreze sunt complexe, reprezentând un amestec de motivații economice, întărite de o insecuritate generată de mediul socio-politic.

William Petersen reușește să anuleze polaritatea dintre natura forțată și natura voluntară a migrației, prin realizarea unei categorii mediatoare numită migrație indusă (impelled migration). Acesta reușește să demonstreze că migrațiile forțate sunt cele în care nuz există opțiunea de a rămâne într-un singur loc dacă acest lucru împlică riscuri, dar cu toate acestea reprezintă o opțiune posibilă. Tot în acest context, Anthony Richmond definește două situații decizionale ideale, făcând astfel distincția între migrația proactivă și migrația reactivă. Migrația proactivă reprezintă acea migrație în care indivizii migrează pentru a găsi contexte mai favorabile în care își pot investi capitalul pentru a-și maximiza beneficiile, iar în migrația reactivă, indivizii migrează pentru a preveni sau a reduce daunele ce pot rezulta din anumite contexte sociale, politice, economice defavorabile sau din cauza unor schimbări ale mediului natural.

În ceea ce privește migrația forțată, unii autori clasifică migrația etnică ca fiind o subspecie a acesteia deoarece indivizii care aparțin unor minorități riscă să fie supuși la diferite forme de presiune de către state naționale în care aceste națiuni nu aparțin națiunii titulare. Brubacker consideră că motivația migrației etnice are un caracter dual: pe de o parte funcționează atracția reprezentată de statele în care etnia respectivă are poziția de naționalitate titulară, iar pe de altă parte sunt surse de frustare experimentate în calitate de etnie minoritară. Astfel acesta definește migrația etnică ca rezultat a unei geometrii variabile a frustărilor/constrângerilor și atracției/aspirației.
De asemeni, o altă tipologie a migrației analizată din perspectiva demersurilor anterioare procesului de migrație care au ca scop să faciliteze procesul de migrație și integrarea în societățile de destinație și astfel se disting ate două tipuri de migrație și anume: migrația spontană și migrația prearanjată. Migrația spontană reprezintă acea migrație în care indivizii desemnează lipsa oricărei forme de pregătire a procesului migrator, dar mai ales al procesului integrării, ba mai mult acești indivizi nu au la dispoziție prea multe informații despre țara și societatea de destinație, dispun de resurse modeste, situația lor administrativ-legală este precară și nu au contracte personale în țările de destinație. Migrația prearanjată presupune existența unor legături în țările de destinație care facilitează, asistă angajarea indivizilor în migrație și integrarea lor în societățile de destinație prin informații, prin

formarea abilităților socio-culturale, prin aferirea de resurse esențiale și prin medierea contactului cu instituțiile majore ale țării gazdă.

Tipologia prezentată mai sus sub forma unor categorii dihotomice are mai multe criterii de analiză, iar categoriile organizate dihotomic sunt de mai multe tipuri, de asemeni. În tabelul de mai jos voi prezenta tiipurile posibile de migrații existente în prezent.

Tabel 1. Tipologie Comprehensiv-integrată a migrațiilor

1.4. Teorii ale migrației. Modelele structurale ale migrației.

Modelel structurale definesc migrația ca fiind un rezultat al organizării sociale la nivel macro, iar în unele contexte de organizare economio-socială se produce migrația. Astfel, noua economie a migrației poziționează central importanța familiei și a gospodăriei tradiționale și nu pe individ, iar astfel migrația apare ca o strategie de gestionare a unor riscuricu care se confruntă, și anume: condițiile meteo neprielnice, fluctuația prețurilor pe piețe, lipsa de lichidități necesare unor investiții majore. Explicația acestui fapt este destul de simplă, membrii gospodăriei se angajează în alte sectoare care nu întâmpină aceleași riscuri precum propriile gospodării și astfel resursele generate în timpul migrație reprezintă o formă de asigurare pentru gospodăriile migranților. Deși pentru început economia neoclasică a fost utilizată în explicarea deplasărilor interne ale populației, în anii ′60-′70 devine una dintre construcțiile majore ale domeniului migrației.

Modelul push-pull (respingere-atracție) susține că migrația se produce prin intermediul existenței unor factori structurali de respingere (push) care determină migranții să părăsească regiunile de proveniență (de exemplu: foametea, războiul sau declinul economic), dar și a unor factori de atracție (pull) care privesc necesarul de forță de nuncă sau de salarii superioare.

Modelul push – pull descrie migrația ca factor de echilibru între determinanții spațial plasați ai fenomenului în care sunt incluși factorii de natură economică.

Tabel 2. Factorii push-pull

La începutul anilor ′70 apare teoria sistemului global al migrației, care este inspirată din teoria lui Immanuel Wallerstein, și care poziționează fenomenul de migrație în contextul dependențelor și relațiilor economice la nivel global. Factori care produc și reproduc migrația:

– transformarea economiilor tradiționale,

– includerea unor regiuni periferice ale lumii în organizarea economică globală,

– mișcarea continuă a capitalului determinată de ncesitatea maximizării profitului

– importul masiv al unor forme de expresie culturală în cadrul sistemmului colonial și postcolonial.

Iar prin intermediul acestei perspective teoretice, migrația reprezintă un produs automat al dezvoltării capitalismului la nivel global, iar astfel prin dezvoltarea capitalulu se porduc dislocări și transformări ale migrației internaționale, dar migranții devin mediatori ai acestor procese de dezvoltare ale capitalului.

Teoriile structurale sunt criticate de faptul că nu permit analiza mai nuanțată a migrațiilor internațională și o reduc la factori economici și politici care determină migrația, ba chiar mai mult actorii sociali, migranții sunt aproape inexistenți în analizele structurale.

Teoria rețelelor sociale.

Migrația nu este un proces unifrorm, el se caracterizează prin importanța unor destinații și contexte de origine. Migrația se realizează prin contracte de migrație care reglementează tranzacțile dintre migranți pe de o parte , societățiele de origine și pe de altă parte, intermediarii migrației (brokerii de migrației).

Cel mai solid suport de dezvoltare a migrației care reprezintă totodată și cel mai des întâlint cadru este migrația. Cu alte cuvinte perspectiva rețelelor este influențată de teoria capitalului social și demonstrează cum în mai multe contexte migraționale, migrația este generată de rețelele de migrație care permanentizează lanțul de migrație.

Creșterea interesului pentru rețelele de migranți începe să se manifeste în anii ′60-′70 începând cu dezbaterea legată de efectele migrației rural-urban la nivel individual.

Rețelele de migrație care produc instituționalizarea și expansiunea migrației, nu se bazează doar pe „relații sociale tari”, pe solidaritățile și reciprocitățile grupurilor primare precum familia, ci migrația are loc datorită „forței legăturilor sociale slabe” care susțin că rețelele de migrație se dezvoltă datorită mobilizării relațiilro secundare pe care le au indivizii, și anume prieteni, rude, cunoștințe, iar forța acestor relații sociale se identifică în eficicacitatea lor în contextul migrației,. Rețelele de migranți desemnează „seturi de relații interpersonale care conectează migranți, foști migranți și non-migranți în aria de origine și destinație prin legături de rudenie, prietenie și origine comunitară comună”.

Un alt aspect al analizei relațiilor sociale este flexibilitatea acestora, ele se modifică în timp și se adaptează contextelor de migrație. Altfel,Guilmonto și Sandrom identifică o serie de mecanisme constitutive ale rețelelor sociale:

rețelele sunt constituite prin investiții inițiale mari, dar sunt urmate de declinul ulterior al costurilor

apare efectul de învățare al rețelelor, faptul că rețeaua funcționează mai bine odată cu experiența noilor migranți

se produce coordonarea împreună cu alte activități

apar aspirații adaptive: rețeaua devine mijlocul exclusiv al migrației în ochii localnicilor din localitățile de origine

există posibilitatea unor configurații ieficient; rețele de migrație nu sunt neapărat soluțiile cele mai eficiente la problemele localnicilor

dependența de cale (path dependency): un eveniment minor poate căpăta semnificație majoră

existența echilibrelor multiple: multiple soluții sunt accesibile migranților și există numeroase rețele pe care potențialii migranți pot să le utilizeze

efecte de închidere (lock-in effect): o rețea de migrație odată stabilită într-un loc se poate muta cu dificultate într-o altă localitate.

Permanentizarea în timp a rețelelor induce ideea că migrația este un sistem social care unește țările de destinație și de origine. Utilizarea ideii de sitem de migrație s-a permanentizat, dar presupozițiile sale teoretice bazate pe teoria sistemelor au fost adesea puse sub semnul întrebării.

Abordarea instituțională

Acestă abordare se centrează pe studiul instituțiilor care apar și se dezvoltă ca rezultat al fluxurilor de migrație. Printre acestea putem enumera:

agenți (indivizi, firme, instituții ale statului) care speculează oportunitățile economice oferite de numărul mare de indivizi care doresc să emigreze și restricțiile de intrare

organizațiile voluntare care asigură indivizilor suport prin mlitarea drepturilor lor.

Această abordare are ca idee de bază dezvoltarea laturii instituționale a unui flux migrațional care combinată cu existența rețelelor de mifranți conferă independență procesului migrațional în raport cu mediul în care se desfășoară.

Cauzalitatea cumulativă

O altă perspectivă aspra migrației o reprezintă cauzalitatea cumulativă care vede migrația internațională ca un proces cumulativ. Presupune faptul că dezvoltarea / integrarea elementelor furnizate de teoria rețelelor de migranți în direcția cauzalității procesului.

Cauzarea cumulativă susține faptul că migrația se dezvoltă în așa fel încât după un anumit timp are capacitatea de a se autoreproduce. Cu alte cuvinte, migrația determină o serie de schimbări economice și sociale în localitățile de origine a migranților care generează mai departe perpetuarea migrației. Printre cauze se enumeră: extensia rețelelor, distribuirea resurselor, distribuirea capitalului uman, modificările în organizarea economiei din localitățile de origine, schimbările culturale.

Capitolul 2: Migrația în România

2.1. Istoricul migrației în România

În urma schimbării politice și sociale din 1989 se înregistrează trei tendințe de migrație care corespund a trei perioade distincte, iar acestea sunt:

1990-1994, perioadă cunoscută pentru reluarea circulației migratorii în străinătate

1994-2000, perioada migrației de muncă, azil politic și clandestinitate

2000, perioada care a construit o frontieră pentru a circula mai bine.

începând cu anul 2007, etapa care poartă numele de „migrația creierelor”

Aceste etape ale migrației mai sunt cunoscute și sub numele de valuri ale migrației. Astfel un val al migrației reprezintă fenomenul social complex de mobilitate socială temporară pentru muncă sau definitivă, care are consecințe birocratice ce înseamnă schimbarea definitivă a domiciliului și chiar a cetețeniei în detrimentul obținerii uneia noi, dar se păstrează și cea a statului de origine. Aceste mobilități se realizează într-o perioadă de timp cu praguri variabile și care poate stabili date fixe de început și sfârșit.

Prima perioadă, 1990-1994, care este asociată cu Valul întâi al migrației românești, are o rată de emigrare de 3‰ și corespunde momentului în care România visa la „întoarcerea” sa în Europa, încearcă prin migrații temporare să se apropie de Occidentul mitizat care fusese mult timp interzis, iar de partea cealaltă Europa se temea de ceea ce poartă numele de „refugiați foamei”. România tocmai ieșise dintr-o lungă perioadă de comunism, adică de teamă, opresivitate, interdicție, cenzură, iar românii după 1989, încep construirea capitalismului pe care abia îl descopereau și doreau să reproducă valorile societății de consum la care aspirau de multă vreme. Acestă perioadă este caracterizată de comerțul de valiză care este camuflat de imaginea turismului, iar pieâele vizate sunt cele ale țărilor vecine, cărora li se adaugă Turcia și Polonia. Aceste călătorii în stăinătate erau de scurtă durată de la o zi la maximum 3 luni, foarte rar erau depășite aceste limite. De asemeni, această perioadă mai este caracterizată de mișcările intraregionale, iar această mobilitate este realizată în general de salariați care realizau activități transfrontaliere, economia acestei circulații migratorii era complementară veniturilor lor.

Cu toate că în mobilitatea transfrontalieră a fost implicat un număr foarte mare de persoane, mult mai evidentă este migrația orientată direct spre Occident sub forma de refugiați politici, reprezentată de românii care au fugit din țară înainte de 1989 care au cerut azil politic în Europa Occidentală, iar numărul lor a evoluat constat în anii premergători revoluției din 1989. Dacă înainte de 1989 s.au înregistrat 325 900 de români care au cerut azil politic, in 1990 se înregistrează 62 100, in 1991- 61 700, in 1992- 116 000, iar în 1993-86 100. Tot în această perioadă are loc ultimul episod al migrațiilor etnice caer aveau ca destinație Germania, Ungaria și Israelul. Un alt aspect important al acestei perioade este reprezentat de ceea ce poartă numele de „trezirea” rețelelor religioase atât la nivelul României, cât și la nivelul străinătății. Aceste rețele „înghețate” în perioada comunistă se reactivează după 1989 reprezentând niște oportunități eficiente de acomodare ale românilor cu mobilitatea. Tot în această perioadă apar primele programe academice și schimburi universitare europene, cu alte cuvinte internaționalizarea sistemului educativ va prezenta fenomenul cunoscut sub numele de „exodul creierelor” din România, care se dezvoltă spre Europa, dar mai ales SUA și Canada.

Dar de remarcat est faptul că deși migrațiile temporare și exploatatorii care de fapt, erau mai mult o dorință de a călători decât o formă d emigrație în sine, erau foarte la modă în perioada de după anii 1989, acestea s-au diminuat sau chiar au dispărut spre finalul anilor ′90. Cu alte cuvinte, se poate spune că România de după revoluție, a fost „bolnavă de circulație”, dar această boală nu a fost înțeleasă și deci nu a fost nici vindecată, nici administrată de Occident.

Cea de-a doua etapă, perioada anilor 1994-2000, corespunde Valului al doilea al migrației românești, are o rată de emigrare de 7‰ și este ceea ce se întâmplă când Occidentul începe să își omogenizeze politica de migrație comunitară de „fortăreță” și când România intră într-o criză economică fără precedent. România nu poate să se adapteze schimbărilor economice majore care sunt caracteristice dezvoltării societății, iar astfel bilanțul economic este submediocru, iar daunele sociale ale trenziției sunt fără egal în țările Europei de Est. Pentru a exemplifica mai bine trebuie menționat că salariul mediu nu depășea 100 de euro, rata șomajului variază între 8,2% în 1994 la 7,1% în 2001, iar inflația anuală ajunge la 37,5% în 2001. Fapt pentru care se poate spune că acestă perioadă, în contextul mobilităților internaționaleromânești, este marcată de „goana” spre piața muncii din străinătate, care de cele mai multe ori avea aspectul cererii de azil politic sau forma unei strategii migratorii clandestine. Astfel se poate spune că inițial aceste mobilități urmează logica oportunităților economice, politice sau administrative. Pe durata acestei perioade, migrația românească crește, se stabilizează și scade în țările din centrul și nordul Europei precum Germania sau Franța începând cu 1989 și se orientează intens spre țările mediteraneene precum Italia, Spania, Grecia, Portugalia și chiar Israel sau Turcia, dar și spre țări ca Irlanda, Marea Britanie, Canada și SUA.

Se poate spune că dacă până la sfărșitul anilor ′90 forma dominantă a migrației a fost cea internă, adică numai cea desfășurată pe teritoriul țării, anii 2000 pun în prim-plan migrația economică în străinătate. După anul de ruptură -1990- care este marcat de o explozie de recuperare a migrației interne, care a fost blocată economic și politic în ultimul deceniu al socialismului românesc, volumul migrației totale se stabilizează în anii ′90 la un nivel cuprin în intervalul de 240 000 și 300 000 de evenimente de migrație, iar după anul 2000, migrația totală începe să crească și atinge nivelul maxim abia în perioada 2007-2008.

În această perioadă se remarcă mai multe situații, printre care:

trecerea de la frontierele geografice la cele informatice. Inițial itinerariile de migrație ale românilor sunt similare parcursului „combatantului frontierelor” care folosește toate oportunitățile . Migrațiile sunt în cea mai mare parte clandestine, poduse ale inițiativei individuale care urmează logica improvizație și a explorării. Apoi începând să cunoască traseele și potențialul pieței muncii occidentale, migrațiile s-au înmulțit și erau plecări de grup. Migrațiile erau clandestine care durau câteva luni, apoi aveau parte de o întoarcere forțată. Această situație se schimbă după anii ′90 când formula a devenit: o intrare legală în spațiul Schengen, o ședere clandestină regularizată pe loc și o întoarcere legală. La sfârșitul anilor ′90 frontierele părăsesc hărțile unei geografii fizice, apare o schimbare în configurația trecerilor , apar „identitățile de călătorie”, de asemeni, frontierele informatice au contribuit la modificarea strategiilor de plecare și la alcătuirea capitaluilui de mobilitate.

Configurția statelor-pilon, indiferent de tipul de migrație , statul este prezent în toate noile forme de mobilitiăți. În ciuda tehnicilor socialiste „de a urbaniza zonele rulare, de a colectiviza și prin sistematizarea localităților sătești cu peste 10 milioane de țărani și mai mult de 3.3 milioane de active agricole prin care s-a urmărit sfărșitul țărănimii.” România anilor 1989 păstrează caracterul rural în ciuda încercării comuniste de urbanizare, populația urbană trecea de la 3 milioane adică 22% în 1930, la 12,7 milioane adică 55% în 1997, pentru a încheia peocesul de spuraindustrializare, ei nu au devenit niciodată o „clasă muncitoare”, ci o promoție de țărani muncitori, satul rămâne spațiul simbolic al apartenenței pentru mii de persoane recent urbanizate și pentru cei care făceau „naveta” între sat și o uzină din apropiere. Mobilitățile și ancorările românilor la sat reprezintă un ansamblu de „rezistență” al societății româneși, iar asta continuă și astăzi.

Reîntoarcerea în sat, noua plecare în străinătate. Când angajările în industrie au început să scadă și pensionarea nu acoperea costul ridicat al vieții la oraș s-a mutat reședința la sat, astfel se trece printr-o fază în care românii se întorc la sate. Totodată trebuie remarcat faptul că plecările în străinătate se fac după o logică a rețelelor sătești sau regionale, zonele de alfuxuri migraorii din străinătate sunt marcate de asemeni de o componentă regională. În această perioadă începe o „polarizare” a migrațiilor românești în jurul câtorva sate-pilon, care antrenează satele vecine la migrație.

De la mișcarea pendulatorie de proximitate la circulația migratorie în străinătate. În contextul declinului industrial și agricol, schimbările migrației înregistrează scăderea mișcării pendulatorii din interiorul țării. (înainte de 1989 peste 30% din populația adultă de la sate muncea în orașe, dar locuiau în sate, iar în prezent procentajul este sub 10%). În acastă categorie se identifică „navetiștii”care sunt împărțiți în două categorii:

Bărbați de 18-40 de ani care s-au concentrat pe activități din domeniul construcțiilor și al agriculturii

Femei care s-au implicat în sectorul serviciilor domestice.

Logica după care s-au generat aceste circulații migratorii reprezintă mai degrabă

reproducerea unei culturi a mmobilității și continuitatea unei mișcări de pendulare între sat și oraș, este un model pe care Okolski îl numește „migrație incompletă”, care reprezintă un efect specific unui „transfer de mobilitate” incomplet în țările din Europa Centrală și de Est care a lăsat o mare parte a populației rurale într-o situație intermediară, nici sătean, nici orășean.

Cea de-a treia etapă, corespunde Valului al treilea al migrației românești și înregistrează o rată de 28‰ și începe cu februarie 2000 când România este inviată oficial la negocierile de aderare la Comunitatea Europeană , începe o nouă perioadă în istoria recentă a migrațiilor românești sub semnul normalizării circulației migrației, iar la 1 ianuarie 2002 procesul de eliminare a vizelor se încjeie și românii pot călători fără constrângeri în spațiul Schengen, iar de la 1 ianuarie 2007 România devină membră UE. În toată acestă perioadă, mișcarea du-te-vino între România și Occident se intensifică. De asemeni, România participă la procesele de coordonare și unificare a politicilor europene de migrație. Eliminarea vizelor are consecințe importante: a contribuit la transferul de responsabilitate a gestionării mobilității românilor către statul român pentru a lupta împotriva migrației propriilor cetățeni se impune o nouă „barieră” prin care critereiile de selecție ale candidaților la plecare au devenit economice. Odată realizată eliminarea vizelor autoritățile române și organizațiile internaționale au început să se intereseze de un sistem coerent de protecție a muncitorilor români în străinătate. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se dotează cu un oficiu de gestionare a recrutării mâinii de lucru, multiplică acordurile de muncă cu circa zece țări , diversifică destinațiile și monotorizează activitățile societăților intermediare. Aceste acorduri precizează și drepturile muncitorilor migranți și garanția egalității de tratament cu cetățenii țării de destinație.

Însă, începând cu anul 2007, se identifică o a patra etapă a migrației românești, care reprezintă un fenomen migraționist aparte în raport cu celelalte etape. Această etapă este definită ca migrație temporară pentru muncă, dar care prezintă o vulnerabilitate aparte pentru societatea românească pe termen de 10-15 ani ținând cont că această etapă „înregistreazî migrație, probabil definitivă pentru muncă, a unui segment profesional cu funcție de resursă de supraviețuire a societății românești- personalul medical calificat”, care după 2007, a urmat rutele veste-europene specifice migrației creierelor.

2.2 Efecte și consecințe ale migrației

În conformitate cu spusele lui Sandu, migrația influențează direcțiile de evoluție ale mai multor procese demografice, sociale și economoice, iar printre acestea se enumeră: volumul și structura demografică ale comunităților locale și evoluția fenomenelor socio-demografice ale acestora, structura și funcționalitatea gospodăriilor de la originea și destinația fluxurilor, relațiile dintre resursele de forță de muncă locale și populația din zona respectivă, calitatea și stilul de viață, sistemul de valori personal și comunitar.

În ceea ce privește efectele cele mai importante ale migrației românești de după 1989 din punct de vedere demografic, mai mulți autori au ajuns la concluzia următoare:

îmbătrânirea demografică prin faptul că în genere migrează în special populația tânără, activă profesional (20-40 ani), iar impactul se resimte pe piața muncii prin faptul că presiunea asupra populației active rămase crește pentru a susține populația dependentă și în serviciile sociale prin faptul că populația bătrână necesită îngrijire specială.

schimbări ăn evoluția fertilității (dacă în 1989 se îînregistra o rată totală a fertilității de 2,1 copii/femeie, în prezent s-a ajuns la 1,3 copii/femeie în conformitate cu datele din Cartea Verde a Populației)

schimbări în structura de vărste și sexe ale populsției

modificări ale dimensiunilor familiei

supraaglomerarea regiunilor receptoare și depopularea celor emițătoare

În plan economic, efectele migrației sunt atât pozitive cât și negative, printre cele pozitive se enumeră: creșterea veniturilor populației, asigurarea unui loc de muncă, creșterea nivelului de trai, scăderea ratei șomajului în unele sectoare de activitate sau direcționarea mogranților spre unele sectoare economice deficitare de forță de muncă. În ceea ce privește efectele negative, care sunt întâlnite și în România după anul 1989, se pot enumera următoarele:

exodul creierelor care reprezintă un fenomen cnoscut sub numele de „brain drain”, pe care Stănică îl explică astfel „migrația dorței de muncă educate și calificate dinspre țările sărace spre cele bogate” cu scopul recunoașterii profesionale și a unei remunerații superioare. Pentru țara de origine migrarea forței de muncă înalt calificată efectule negative cresc în măsura în care emigrează indivizii cu profesii indispensabile economiei care astfel afectează dezvoltarea întregii societăți financiar pe termen scurt, mediu, dar și lung. Însă pe cealaltă parte, țările de destinației al acestui sector de populație înalt calfificată înregistrează „creșteri economice datoriză capacității creative deosebite a capitaluluiuman al imigraților”.

Pierderea forței de muncă specializată

Pierderea calificărilor profesionale în sensul că nu toate țările recunosc anumite studii și calificări dobândite în țîrile de origine și astfel migranții renunță sau acceptă slujbe inferioare calificării lor profesionale.

Scăderea exporturilor prin scăderea producției interne și astfel devalorificarea monedei naționale.

Migrația creierelor-perspective teoretice

Migrație creierelor sau exodul creierelor reprezintă un fenomen de transfer internațional de capital uman, în special a indivizilor înalt educați și calificați dinstre țările în curs de dezvoltare sre țările educate, iar acest capital uman este fie în exces pe piața muncii in țara de origine, fie este impulsionat de salarizarea sau infrastructura mai bune, fie nivelul de trai mai ridicat din alte țări, care este cunoscută sub numele de absorbție.

De-a lungul timpului s-au realizat mai multe definiții ale acestui proces, o altă definiție este cea din Encyclopedia Britannica și care face referire la „plecarea oamenilor educați sau profesionalizați dintr-o țară, dintr-un sector sau dintr-un câmp economic în altul, de obicei pentru o remunerare superioară ori pentru condiții de trai mai bune” O altă definiție spune că „exodul creierelor poate avea loc dacă emigrația persoanelor cu educație terțiară în scopul șederii pe termen lung sau permanente în străinătate atinge neveluri semnificative și nu este compensată de efecte de feedback precum remiteri, transfer de tehnologie, investiții sau comerț. Neajunsul general recunoscut al exodului creierelor este reducerea creșterii economice prin investiții în educație necompensate și sărăcirea resurselor de capital uman ale țării de origiene.”

Reyneri susține că exodul creierelor apare când condițiile locale nu reușesc să satisfacă forța de muncă înalt calificată și este angajată pe poziții mai prost plătitesau inferioare nivelului de calificare sau nu asigură dezvoltarea profesională sau împlinirea personală. Atfel migrașia fiind sigura soluție, deoarece se exodul creierelor este preferabil irosirii înteligenței.

Însă literatura de specialitate a analizat diferite aspecte ale fenomenului din perspective diferite și identifică trei variante ale acestuia, și anume:

surplus de creiere care reprezintă un tip de migrație ce este cauzat de supraproducție sau de arta scăzută a utilizării capitalului umancalificat și înalt calificat și educat, iar astfel unele „creiere” rămân neabsorbite pe piața muncii sau în surplus din cauza cererii/ofertei în exces din țara de origine.

exportul creierelor prin faptul că țările de origine, cele „exportatoare” primesc remiteri permanente pe o perioadă îndelungată de timp în schimbul expertize exportate.

schimbul de creiere ets e un tip d emigrație ce ăreupune schimbul de specialiști, cercetători și studenți între țările mai puțin dezvoltate și cele dezvoltate sau între cele mai puțin dezvoltate cu scopul dobândirii unor beneficii reciproce în ceea ce privește expertiza, pregătirea și cunoștințele migranților.

Cu alte cuvinte, acest tip de migrație, migrația creierelor, reprezintă un femonen temporar, în care pierderea este compensată prin câștigul corespunzător.

2.4. Istoricul migrației creierelor

Primele studii asupra migrației creierelor, adică asupra migrației forței de muncă înalt calificate sunt realizate încă din anii ′60, dar se concentrau mai mult pe cosecințele asupra pieței forței de muncă din țara de origine și considerau aspectele cererii de forță de muncă emigrantă ca fiind exogenă.

Ba mai mult, Beine susține că migrația internațională a muncitorilor înalt calificați era considerată ca fiind un fel de joc cu sumă nulă, iar această perspectivă a migrației creierelor percepută doar cu consecințe negative ese regăsită încă din anii ′70. Mai târziu, în anii ′90, se remarcă mutarea atenției dinspre factorii push și aspectele negative ale migrației forței de muncă înalt calificate asupra carecerului actual și anume asupra faptului că este motivată de cerere în conformitate cu nevoile și politicile de imigrație ale țărilor-gazdă și implicit ale condițiilor de pe piața forței de muncă și ale nevoilor de calificare aferente. Astfel se poate spune că au început să se înregistreze nu numai consecințe negative ci și consecințe pozitive în ceea ce privește migrația forței de muncă înalt calificate, consecințe care vin în beneficiul țării de origine, iar printre acestea se enumeră: remiterile către țările de origine, rețelele de comerț și migrația de întoarcere prin faptul că aduc noi experiențe și competențe. Ba mai mult, se induce dezvoltarea economică locală prin migrația capitalului uman înalt califcat prin stimularea formării capitalului uman în țara de origine printr-un efect în oglindă care încurajează populația locală să investească în propria ei educație. Cu alte cuvinte, este stimultă populația locală să obțină competențe și calificări care ar putea duce la amelirorarea șanselor de migrație. Astfel se remarcă o noutate care constă în introducerea incertitudinii în procesul miigrației, care astfel se transformă într-un câștig net pentru țara de origine în care „posibilitata migrației i-ar putea influența pe potențialii migranți să ia decizia de a-și extinde educația acasă ca metodă de a-și spori șansele de mobilitate.”

Se înregistrează traiectorii și pattern-uri ale migrație forței de muncă înalt calificată românești comune, iar acestea sunt:

-startegii de căutare a unui loc de muncă

-motive pentru a emigra

-relații transnaționale

-recunoașterea calificărilor

-caracterul internațional al unor profesii

-prezența unei pețe a forței de muncă potențial internaționale

-posibilitatea de a urmări și dezvolta perspective de carieră.

De menționat este faptul că de cele mai multe ori exodul creierelor este cauzat de condițiile locale care nu reușesc să încurajeze stimularea performanțelor indivizilor, spre exemplu, mediul din România este caracterizat devaforabil și anume: lipsit de locuri de muncă bune și oferă un mediu general deficient specific unei țări postcomuniste.

Migrația creierelor din domeniul medical

Dezvoltarea denomeniului migrației personalului medical la nivel european în contextul globalizării provoacă interesul personalului înalt calificat din anumite domenii de activitate care sunt preocupați de consecințele migrației asupra serviciilor de îngrijire a sănătății la nivel european și național. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, principala cauză este dată de necesitatea acoperirii forței de muncă în domeniul sanitar în condițiile în care la nivel mondial se înregistrează un deficit de personal medical fiind afectate cu precădere țările în curs de dezvoltare. Deficitul de personal medical s-a adâncit în contextul în care în ultimele decenii a crescut speranța de viață în țările dezvoltate, au crescut nevoile de îngrijire medicale, au apărut noi tehnologii, dar a fost și atinsă vărsta de pensionare a profesioniștilor din domeniul sănătății care au aparținut generației „baby-boom”. Și astfel migrația devine o soluție rapidă de acoperire a necesarului de personal medical în anumite state OECD care s-au confruntat cu deficit de personal medical după anul 2000. Fenomenul migrării doctorilor români a început să crească o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, înainte de 2007, datele cu privire la migrația medicilor români sunt vagi, incomplete și inferioare din punct de vedere calitativ, conform statisticilor 9,2% (4397) dintre medicii români lucrau în străinătate, dintre care 1523 lucrau în țările vest-europene, iar după aderare rata migrației personalului medical s-a accentuat și a avut un impact important la nivel național aplicarea directivelor cu privire la recunoașterea calificărilor profesionale și directivelor referitoare ala libertatea de circulație a persoanelor. Conform statisticilor, după 2010 solicitările de emigrare a personalului medical au crescut semnificativ, iar țările de destinație alese de aceștia sunt în cea mai mare parte: Marea Britanie, Franța, Germania și Italia.

Cu alte cuvinte, se poate spune că în ultimii ani, fenomenul migrației personalului medical s-a accentuat și deși nu reprezintă în sine o cauză a crizei globale privind forța de muncă din sistemul sanitar, favorizează ampolarea acestei probleme la nivelul anumitor țări.

2.6. Efectele migrației medicilor:

Recrutarea internațională a personalului medical pentru a acoperi posturile disponibile a devenit o practică uzuală pentru țările prospere din punct de vedere economic, dar care are efecte negative asupra țărilor de origine, în curs de dezvoltare, care astfel vor înregistra un deficit de personal. Astfel, accelerarea recrutării de personal medical din țările sărace destabilizează și mai mult sistemele naționale de sănătate slăbite deja de dificultățile financiare și insuficiența de personal medical în raport cu necesitățile reale ale populației.cu alte cuvinte, practica recrutării de personal medical din țările aflate în curs de dezvoltare are un efect negativ dublu: salariile mari promise de statele bogate încurejează medicii să migreze, iar pierderea specialiștilor prin migrarea lor adâncește ineficiența sistemelor de sănătate existente.

Migrația personalului medical afectează direct mebrii societății de origine prin faptul că afectează disponibilitatea și calitatea serviciilor de calitate și anume creșterea numărului de pacienți pentru cât mai puțini medici ceea ce presupune scurtarea timpului acordat fiecărui pacient și astfel cresc costurile îngrijirilor și rata de îmbolnăvire, ba mai mult se dezvoltă turismul medical.

Din punct de vedere socio-economic, acest tip de migrație generează efecte negative în țările de origine care sunt în deosebi țări în curs de dezvoltare, dar de asemeni afectează și fucționarea sistemelor de sănătate din țările de destinație care sunt țări dezvoltate. Astfel, efectele negative cauzate de migrația personalului medical înregistrate în țările în curs de dezvoltare sunt:

– pierderea investițiilor în educația și formarea resursei umane în domeniul sănătății

– scăderea calității și accesului la servicii de sănătate în urma lipsei capitalului uman

– scăderea moralului cadrelor medicale rămase

Dar în același timp se înregistrează și efecte benefice pentru țara de origine precum remitențele trimise de cei plecați care contribuie la creșterea nivelului de trai al populației țării respective. Acestea sunt mai importante în cazul migrației temporare deoarece revenirea forței de muncă permite statului să recupereze investițiile alocate formării acesteia. Ba mai mult, prin reîntoarcerea lor cu un bagaj de cunoștințe și experiențe noi vor putea contribui la aplicarea unor tehologii noi, pot stabilii programe noi , precum și proiecte de colaborare între specialiștii din țările dezvoltate și cei din țările în curs de dezvoltare, iar acestea ar duce la dezvoltarea performanțelor instituționale și ale calității serviciilor de sănătate.

Factorii care influențează migrația medicilor sunt tot de forma factorilor structurali push-pull care determină migrația și anume factorii push determină migranții să-ți părăsească țara de origine, iar cei pull atrag migranții către țara gazdă. Acest model structural a fost preluat și adaptat de către James Buchan în domeniul migrației personalului medical. Acesta spune susține că îi corespunde unui factor pull un factor push, iar acești factori se regăsesc la nivelul dezvoltării economice, al funcționării instituționale și organizatorice, al culturii și al tradiției științifice, al oportunnităților educaționale și al condițiilor de lucru, al oprtunităților privind dezvoltarea carierei și recunoașterea meritelor profesionale, stabilitate politică etc.

Cu toate acestea, rapoartele OECD și OMS identifică și alți factori care influențează migrația personalului medical prin evidențierea lipsei resursei umane în domeniul sanitar și anume: criza economică mondială, existența pandemiilor sau ale disfuncționalităților la ivelul sistemelor de sănătate din anumite zone ale lumii, existența unor politici de atracție al personalului medical imigrant în anumite țări gazdă, existența unor acorduri bilaterale între țări gazdă și țări d eorigine care se înscriu într-o serie de determinanți politico-geografici. Din punct de vedere psihologic se constată că decizia unui individ de a părăsi țara pentru a profesa în străinătate, este rezultatul strategiilor individuale de răspuns ale românilor la problemele societății, prin migrare temporară sau permanentă.

Printre motivațiile personalului medical de a pleca să profeseze în străinătatea se enumeră:

dorința de perfecționare profesională, iar cest lucru este posibil în contextul în care în anii ′90, țările occidentale au constatat deficitul de specialiști în domeniul medical și au început campanii de recrutare de forță de muncă din străinătate, astfel au crescut posibilitățile medicilor români să candideze, să obțină și să urmeze cursuri de specializare și perfecționare în țările occidentale pe durată determinată.

un avantaj la întoarcerea în țara de proveniență

dorința de realizare profesională deoarece condițiile de profesare în România erau limitate fapt pentru care mare parte din personalul medical alege să migreze în alte țări.

– pentru a însoți unmembru al familiei care deja profesa în străinătate și astfel aceștia erau bine informați în ceea ce privește posbilitățile de specializare și practică în clinicile din străinătate.

– dimensiunea economică

De specificat este faptul că în urma experienței profesionale din străinătate se înregistrează următoarele avantaje:

practica performantă de care au beneficiat medicii în stagiile lor care sunt superioare celor din România.

– la întoarcerea în țară, unii dintre medici contribuie la dezvoltarea unor clinici sau servicii în ceea ce privește utilizarea noi tehnici și tehnologii de top la nivel internațional.

– consolidarea unor relații profesionale în cadrul sistemelor medicale occidentale

creșterea încrederii în sine și a competențelor lor profesionale, precum și dobândirea anumitor valori precum: respectul față de pacient, responsabilitatea, principii de colaborare și urmărire a scopurilor în viață.

În România, conform unui raport al OMS, sunt 1,9 medici/ mia de locuitori, față de media Uniunii Europene de 3,3, ceea ce înseamnă că România se confruntă cu un deficit de personal medical raportat la nevoia pe cap de locuitor. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, aceasta se confruntă cu un flux migratoriu de personal medical fără precedent, iar această situație esre accentuată și de consecințele crizei economice ale cărei efecte sunt resimțite în procesul de asigurare a accesului pacienților la serviciile de sănătate.

Astfel, în România, problema plecării medicilor în străinătate este foarte importantă, deoarece dacă le raportează la numărul angajaților în sistemul național de sănătate (52,541 medici în 2011, dintre care 41.171 medici în sectorul public). Cele mai multe migrării ale medicilor au fost înregistrate în București, Cluj, Iași, Timișoare, iar cele mai frecvente țări de destibație sunt Franța, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Suedia, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portugalia, Cipru. Conform datelor statistice înregistrate de Colegiul Medicilor din România în 2012, numărul medicilor plecați până în prezent este de aproximativ 20.000 dintre care 10.000 de medici au migrat înainte de aderarea României la Uniunea Europeană, iar restul de 10. 000 au migrat în următorii ani de la aderare, după cum se poate observa în următorul tabel:

Ar trebui menționat faptul că numărul medicilor plecați în fiecare an din ultima perioadă îl depășește pe cel al medicilor specialiști produși de școala românească în fiecare an, de aceea, unii specialiști prevăd că dacă se menține această rată de migrație a medicilor, în anul 2021 nu vor mai fi medici în România.

O altă problemă înregistrată în urma migrației cadrelor medicale românești ar fi faptul că unii medici sunt specialiști pe anumite domenii și cadre didactice universale de prestigiu în același timp ccea ce înseamnă că prin migrația lor reprezintă atât pierderea unor profesionaliști calificați, dar și pierderea unor mentori ai viitoarelor generații de medici. Iar acest fenomen poate duce la deteriorarea mai mare a nivelului atins de indicatorul ratei densității medicale, adică numărul de medici/ 10.00 de locuitori, un indicator foarte redus în comparație cu cel sl țărilor Uniunii Europene.

Partea II: Partea aplicată

Capitolul 3: Migrația medicilor români în străinătate. Studiu de caz.

În acest capitol urmează să prezint o cercetare cantitativă privind migrația medicilor din România în străinătate, iar pentru aceasta m-am bazat pe analiza unor date statistice înregristrate în documente oficiale, articole și declarații ale cadrelor medicale și ale reprezentanților acestora, încercând să surprind anumite aspecte ale evoluției fenomenului migratoriu în rândul cadrelor medicale din România. Acest capitol este realizat în baza relucrări datelor statistice și anumitor declarații cu privirea la această temă din diferite publicații și comunicate de presă editate de Colegiul Medicilor din România și Institutul Național de Statistică ce corespund perioadei 2007-2013. Informațiile în cauză fac referire la indicatorii socio-economici ai migrației medicilor în străinătate precum și la mmotivele, cauzele și consecințele acestui fenomen atât asupra cadrelor medicale în cauză, a țărilor gazdă, dar și asupra României. În acest capitol voi porni de la general și anume de la premisa că România este una din țările exportatoare de cadre medicale, la particular, prezentarea unor analize ale unor date statistice, dar și declarații ale unor medici și reprezentanți ai acestora importante și sugestive din acest punct de vedere. Demersul pe care l-am întreprins nu este unul exhaustiv ci este mai degrabă o analiză orientativă a fenomenului migratoriu al medicilor din România. Astfel folosind aceste surse am urmărit să verific veridicitatea unor ipoteze și să găsesc unele explicații pentru unele întrebări de cercetare legate de migrația medicilor. Ipoteza mea are la bază următoarele considerente:

După 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, fenomenul migrației doctorilor români a început să crească față de perioada anterioară, fapt ce accentuează problema globalizării.

Recrutarea personalului medical din țările în curs de dezvoltare sau sărace de către țările mai prospere generează un deficit de personal în rândul țărilor din prima categorie și le destabilizează din punct de vedere economic, lucru văzut ca fiind lipsit de etică, astfel înregistrânduse reale probleme în rândul acestor țări.

Migrația personalului medical are atât efecte negative cât și pozitive pentru țările de origine.

Migrația medicilor este un fenomen cu care se confruntă întreaga Europă Centrală și de Est

Problemele identificate de medicii români în țara natală care îi motivează să plece, oare constrângerile și ingerințele administrative în activitatea corpurilor profesionale medicale limitează aotonomia acestora?

Motivațiile migrării cadrelor medicale și consecințele acestora

Cu alte cuvinte în acest capitol voi urmări, printr-un studiu cantitativ, evidențierea specificității fenomenului migratoriu din rândul cadrelor medicale românești, precum și evidențierea motivațiilor luării deciziei de migrare pentru a profesa în alte țări ale acestora din perspectiva responsabilității sociale și individuale, dar și cauzele și consecințele acestora, de asemeni, urmăresc să descopăr dacă aceștia intenționează o reîntoarcere ulterioară în țara natală pentru a profesa și a îmbunătăți sistemul românesc prin aportul lor de cunoștințe și tehnici dobândite în străinătate.

S-a remarcat faptul că fluxul migrator al medicilor români în străinătate a luat amploare după aderarea României la Uniunea Europeană, iar consecințele acestuia au început să se resimtă din ce în ce mai mult în sistemul sanitar românesc. De asemeni, se observă o relație între dreptul la liberă circulație și responsabilitatea socială a medicilor care plecă în alte țări în scop profesional care prezintă interes cu atât mai mult cu cât se poate remarca faptul că migrația medicilor afectează implicit accesul pacienților la serviciile de sănătate, cu alte cuvinte, dreptul la sănătate. Și astfel nu se poate vorbi de problema răspunderii sociale a cadrelor medicale care decid să emigreze de principii și valori etice ca: echitate, libertate, justiție socială, răsunderea socială presupunâând tocmai neexercitarea unor drepturi sau angajarea exercitării lor sub aspectul anumitor limite, tocmai pentru a nu încălca drepturile și libertățile egale ale celorlalte persoane și pentru respectarea principiului etic all facerii de bine. Jeremy Snyder vorbește despre aceste limitări ca o obligație a persoanei ci nu ca o opțiune de renunțare la libertatea de circulație pentru a-și îndeplini repsonsabilitățile față de comunitatea locală. Responsabilitatea socială pleacă de la ideea că individul trăiește într-o colectivitate în care împart aceeași identitate și cultura care crează un liant între indivizi, iar acest lucru mai duce și la o datorie morală a acestora pe lângă responsabilitatea socială. Prin urmare, responsabilitatea socială a cadrelor medical se poate explica prin aceste legături și pe nevoia acelora care trăiesc în țara de origine, a persoanelor vulnerabile, pacienții, care invocă un drept fundamental, și anume, dreptul la sănătate. Trebuie menționat faptul că dreptul la sănătateeste esențial, iar medicii reprezintă protectorii principalli ai acestui drept și, de asemeni, garantarea acestui drept este pusă sub semnul întrebării pe măsură ce fluxul migrației medicilor crește.

Odată cu creșterea nivelului de trai, a nevoilor indivizilor și automat a standardelor în serviciile de sănătate au generat reformarea sistemelor de sănătate de la nivelul țărilor dezvoltate, dar și la nivelor celor aflate în curs de dezvoltare și împreună cu dreptul individului la liberă circulație, se remarcă o creștere a ofertei locurilr de muncă din statele puternice din punct de vedere economic care prezintă din ce în ce mai mult interes pentru profesioniștii din statele în curs de dezvoltare, profitând de situția în care în aceste state condițiile salariale și de muncă sunt precare și vizibil inferioare. Dat fiind acest context, emigrarea a reprezentat o soluție rapidă pentru acoperirea deficitului de personal medical în anumite state din OECD care se confruntă cu o insuficiență a forței de muncă în domeniul sanitar după 2000.

Rapoartele OMS și OCED identifică principale motive ale migrației internaționale ale medicilor, de regulă factorii pull, iar printre aceștia se enumeră creșterea nivelurilor veniturilor, accesul la noile tehnologii medicale, posibilitatea de a oferi un viitor mai bun viitoarelor generații, dar identivică și unii factori specifici precum: specializarea crescută a serviciilor de sănătate, îmbătrânirea populației din unele state, accesul sporit la informație, la care se adaugă: dorința de perfecționare profesională și crearea unui avantaj la întoarcerea în țara de proveniență.

Migrația personalului medical din țările aflate în curs de dezvoltare spre țările dezvoltate, astfel implicit cazul migrației medicilor români, a luat proporții considerabile în ultimii ani și continuă să se intensifice ceea ce creează o problemă reală ce generează adevărate dezbateri între decidenți și specialiști. Medicii care decid să migreze o fac luând în considerare condițiile din țarile gazdă, condiții precum: un sistem d esănătate disfuncțional, caracterizat de o finanțare inadecvată, tehnologie inferioară, lipsă de infrastructură, insuficientă capacitate de training, deficit de lungă durată de deficit de personal medical, instabilitate politică, tensiuni sociale și politice etc.

Tocmai din cauza intensificării migrației de personal medical din cadrul statelor aflate în curs de dezvoltare, deci implicit și cazul României, intenționez să studiez acest fenomen în scopul cunoașterii acetor fluxuri, dar și a cauzelor și consecințelor acestora.

Trebuie menționat faptul că migrația internațională are consecințe pozitive pentru țările de destinație, dar negative pentru țările de origine. Printre consecințele negative înregistrate de migrația cadrelor medicale din țările aflate în curs de dezvoltare se enumeră: pierderea investițiilor în educație și formare, pierderile capitalului uman din domeniul sănătății, subminarea calității și accesului la servicii de sănătate, m oralul scăzut al cadrelor rămase. În cazul țărilor gazdă una din consecințele negative ale migrației medicilor străini este ocuparea posturilor de către medicii străini și astfel este oprit accesul pe piața muncii a rezidenților din acea țară ceea ce generează conflict în sistemul economic național.

Păstrarea și dezvoltarea resursei umane din sistemul de sănătate reprezintă indicatori de performanță ai acestei organizații, oscilațiile de personal afectând accesul la serviciile de îngrijire, dar și calitatea îngrijirii medicale, iar acestea reprezintă consecințele directe resimțite de pacienți ca beneficiari ai sistemului.

În urma migrării personalului medical se resimt următoarele costuri:

pierdere personalului cu experiență și înalt calificat

constrângeri privind calitatea serviciilor medicale

costuri de separare

costuri de înlocuire temporară a personalului plecat

costuri de recrutare, training și integrare a noilor angajați

Dar de asemeni, se pot înregistra și beneficii ale organizațiilro din care se pleacă personal printre care se enumeră:

„împrospătarea” forței de muncă

Posibilitățile de avansare și progres în carieră

Creșterea flexibilității organizaționale

Oportunități pentru reducerea costurilor

Reducerea absenteismului

În aceste condiții, printr-o analiză cost-beneficiu în ceeace privește fluctuația și pierderea personalului se poate remarca faptul că avantajele sunt semnificativ inferioare costurilor. În cazul medicilor, prin emigrarea lor se cauzează reale probleme care se resimt direct și imediat asupra populației, efectele acestui fenomen duc la scăderea disponibilității și calității serviciilor către pacienți, în altă ordine de idei, acest lucru dse poate traduce astfel: mai mulți pacienți consultați de un număr mai mic de cadre medicale, diminuarea timpului acordat consultării fiecărui pacient, creșterea costurilor îngrijirilor, creșterea ratei de îmbolnăviri, iar acest lucru favorizează turismul medical.

Totuși, în ciuda tuturor costurilor, efectelor și consecințelor negative se înregistrează și efecte pozitive pentruțările de origine precum remitențele care contribuie la reșterea nivelului de trai din acele țări și astfel migrația forței de muncă devine stratege guvernamentală în ceea ce privește dezvoltarea economiei, de asemeni, se crează noi locuri de muncă și astfel ajută la diminuarea șomajului medicilor dacă exită exces într-o anumită specializare, ceea ce duce la înbunătățirea sistemului de sănătate, ba mai mult, medicii care profesează în afară ajută la stabilirea contractelor de colaborare între specialiști din țările dezvoltate cu cei din țările aflate în curs de dezvoltare, dobândesc noi competențe și abilități pe care le pot valorifica la reîntoarcerea în țara de origine, experiență de lucru etc.

În cele ce urmează voi vorbi despre o comparație între efectele pozitive și cele negative ale migrației medicilor care generează o serie de aspecte etice ce pot fi dezbătute, voi aborda dilema între asumarea responsabilității sociale și individuale pe de o parte și dreptul la liberă circulație pe de altă parte, recunoscută ca unul din drepturile fundamentale ale omului adoptă prin Declarația Universală a Drepturilor Omului de către ONU ca Rezoluția 217 A (III) din 10 decembrie 1948, în care Articolul 13 specifica: (1) Fiecare persoană are dreptul la liberămișcare și rezidență în interiorul granițelor fiecărui stat și (2) Fiecare persoană are dreptul de a părăsi orice țară, inclusiv propria țară și de a se reîntoarce în propriațară. În cazul României, dreptul de liberă circulație al cetățenilor români este garantat de Constituția României care reglementează atât libera circulație pe teritoriul României și libera circulație în afar teritoriului.

James Dwyer spune că fenomenul migrației personalui medical apare firesc ca urmare a exercitării drepturilor sale și ajut ă țările dezvoltate să îndeplinească obligațiile de dreptate socială în aceeași măsură în care creează probleme de dreptate socială în țările de origine, iar pentru rezolvarea acestei probleme trebuie să existe un echilibru între nevoile sociale și drepturile individuale, dar și o relație echilibrată între dreptatea socială și justiția internațională.

În ceea ce privește cazul României de migrație a cadrelor medicale se remarcă o creștere semnificativă după aderarea la Uniunea Europeană și astfel migrația medicilor români a continuat în notă alarmantă și în 2013, perioadă în care aproape 3000 de specialiști au solicitat Colegiului Medicilor din România certificate profesionale curente pentru a lucra pe piața muncii din străinătate. Peste 20 000 de medici români lucrează în statele din Vest, dintre care aproximativ 14 000 au migrat după aderarea României la Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat de presă al CMR, în perioada 2008-1013 numărul certificatelor eliberate se ridică la 13 872, și astfel se remarcă următoarea evoluție după cum se poate observa în următorul tabel:

Tabel nr. 3: Evoluția migrației personaului medical din 2008 până în 2013

Trebuie menționat că din cei 14 000 de medici care au plecat din țară să profeseze în străinătate începând cu anul 2007 până în prezent au dat României, conform datelor înregistrate de CMR, o rată a migrației doctorilor de 9% față de media europeană care este de 2,5% .

De asemeni, în cele ce urmează vă voi prezenta evoluția numărului de cereri pe specialități medicale după cum se poate observa în tabelul numărul 5:

Tabelul nr 4 : Evoluția numărului de cereri pe specialități medicale

Din tabelul de mai sus se poate observa că cei mai mulți medici care au solictat certificate profesionale au următoarele specializări: Medicină Generală, Medicină de Familie, iar aceste specializări sunt urmate îndeaproape de Chirurgie Generală și Anestezie Terapie Intensivă.

De asemeni, trebuie menționat faptul că în conformitate cu datele furnizate de CMR numărul cel mai mare de plecări se înregistrează în următoarele județe: București, Cluj, Iași și Timiș, aceste județe sunt principalele exportatoare de creiere, de experți în domeniul medical, după cum se poate observa și în Figurile 2 și 3.

Figura 2.

Figura 3.

După cum se poate observa mai sus, județele cele mai afectate de lipsa medicilor specialiști, coform datelor publicate de CMR, sunt Călărași și Giurgiu care au 1 medic la 1000 de locuitori, apoi urmează Ialomița cu 1,1 medici la mia de locuitori și Tulcea care înregistrează 1,2 medici la 1000 de locuitori.

După cum se poate vedea în figura următoare, Figura 3, cele mai frecvente țări de destinație alese de doctorii români sunt: Franța, Marea Britanie și Germania fiind principalele opțiuni, apoi urmate îndeaproape de Italia, Spania, Suedia, Irlanda, Olanda, Canada, Belgia, Austria, Portugalia și Cipru.

Figura 4

Trebuie menționat faptul că nu numai România se confruntă cu problema migrației personalului medical, dar pentru cazul României autoritățile nu au găsit prea multe soluții de rezolvare a acestei probleme. S-a luat o singură tentativă de măsură de diminuare a migrației cadrului medical până acum și anume suplimentul de 150 de euro acordat medicilor rezidenți începând cu 1 ianuarie 2014, dar asta nu poate reprezenta o soluție pre eficientă deoarece suma este mică, iar vârsta medicilor care decid să părăsească România în detrimentul altor state mai dezvoltat a început să depășească 40 de ani, iar din aceasta ne putem da seama că nu rezidenții sunt cei care migrează în cel mai mare număr și solțiile trebuie orietate și către aceste categorii de vârstă. De asemeni, în urmă cu un an a mai existat o măsură radicală și controversată și anume oficialii Ministerului Muncii luaseră decizia de a obliga medicii care vor să migreze să returneze statului român cel puțin 20 000 de euro din banii cheltuiți pentru pregătirea lor, această sumă reprezentând minimul calculat pe baza sumelor plătite de Ministerul Educației pentru fiecare student rezident (7 000 de lei pentru fiecare an de facultate care se înmulțesc cu cei 6 ani de studiu și se ajunge la rezultatul de 42 000 de leipentru fiecare absolvent, plus ce 18 000 de lei pentru fiecare an de rezidențiat, adică 54 000 de lei pentru cei cel puținm 3 ani), însă această propunere a fost contestată și repinsă de asociațiile profesionale. Date fiind aceste investiții în educarea și formarea medici se poate spune că sumele de bani investite de statul român în aceștia se pot raporta cu taxele de școlarizare de la facultățile de medicină din statele dezvoltate, spre exemplu într-o universitate americană, taxa Facultății de Medicină este de aproximativ 40 000 de dolari, iar dacă facem socotelile sumelor investite în fiecare student de la intrarea în facultate până în ultimul an de rezidențiat, suma ajunge la aproximativ 30 000 de euro pe student, iar dacă înmulțim cei aproximativ 20 000 de medici care au plecat să profeseze în alte state cu suma cheltuită de stat pentru pregătirea fiecărui în parte, adică 30 000 de euro, ajungem la concluzia că România a „livrat” lumii medici specialiști în valoare de 600 de milioane de euro în ultimii 10 ani, date fiind situațiile în care România este țara cu cea mai mică alocație pentru sănătate pe cap de locuitor și cu cel mai mic număr de medici și asistente raportat la mia de locuitori din Europa. Această situație, sitația facultăților de medicină din România, este scurt și concis caracterizată de către președintele CMR, Vasile Astărăstoaie astfel „Am produs pentru Europa și nu am primit nimic în schimb.” Dar cu toate aceste dezavantaje ale migrației medicilor români pe piețele de muncă străine, și dacă studenții de medicină nu ar pleca pentru muncă în străinătate, aceștia nu și-ar găsi toți un loc de muncă pe piața internă deoarece statul român nu îi poate plăti pe toți, ba mai mult, raportul „O sănătate centrată pe nevoile cetățeanului”, realizat de o Comisie prezidențială, se subliniază faptul că mai mult de jumătate din absolvenții de medicină sunt lăsați în afara sistemului deoarece „în fiecare an numărul de locuri pentru rezidențiat reprezintă doar aproximativ 48% din numărul absolvenților facultăților de medicină.”, ajungându-se la conluzia că „există o risipă mare de resurse: după 6 ani de studiu doar o mică parte din absolvenții unei promoții pot intra într-un ciclu de specializare care să le ofere dreptul de practică”.

Astfel, după cum declară președintele CMR, prof. Vasile Astarastoae, la data de 23 februarie 2014 „Continuarea și în anul 2013 a exodului medicilor este o dovadă a neîncrederii profesioniștilor din sănătate în societatea românească și în sistemul de sănătate. După mine, trebuie să fie un semnal de alarmă pentru decidenți și un imbold pentru a se lua măsuri rapide și concrete de a proteja demnitatea medicilor, demnitate bazată pe respeczul societății și de creștere a sursei citate.”

Problema migrației personalului medical din România, nu este remarcat doar de autoritățile naționale dar și de către publicații internaționale renumite precum „The Guardian” și „British Medical Journal”, de asemeni, aceste publicații văd migrația personalului medical în țări din Uniunea Europeană ca fiind alrmantă, iar jurnaliștii britanici atrag asupra faptului că migrația medicilor români a determinat criza sistemului de sănătate de la nivel naționa, identificând-o ca principala problemă. Trebuie specificat că sisteml de sănătate din România, un sistem aflat în criză reală și profundă, se confruntă cu lipsa specialștilor în domeniu, în timp ce cadrele medicale pleacă să lucreze în țările Uniunii Europene și în special în Marea Britanie. De asemeni, publicația British Medical Journal specifică faptul că sistemul de sănătate din România a intrat în criză în urma deciziilor plecării cadrelor medicale care aleg să emigreze în țări cu condiții de muncă superioare față de cele de la nivel național. În vederea soluționării acestei probleme, Vasile Astărăstoae, președintele CMR, consideră că nu se poate lua nicio măsură care să poată opri migrația medicilor români având în vedere diferențele de salarizare și perspectivele oferite de țările din Vest carierei medicale. De asemeni, acesta explică faptul că a crescut vârsta medie a profesioniștilor din domeniul sănătății care decid să migreze și cu alte cuvinte, aleg să plece din țară personalul cu experiență foarte mare și înalt profesionalizați. Se remarcă o ceștere a vârstei medie a personalului medical care decide să migreze, dacă în primii ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, un procent de 60% din medicii care au migrat aveau vârste cuprinse în intervalul 38-42 de ani, acum același procent din medicii care aleg să părăsească țara au vârste cuprinse în intervalul 42-48 de ani. Înaltă ordine de idei, conform acestor statistici grosul ecodului de medici este dat de medicii de vârsta a doua și astfel se infirmă prejudecata conform căreia principalii migranți din rândul medicilor ar fi tinerii pentru care limba străină a țării gazdă și schimbarea culturii nu ar reprezenta imperimente în calea dezvoltării lor profesionale în afara granițelor țării natale.

O altă decalrație a președintelui CMR, Dr. Vasile Astărăstoare, identifică tocmai aceste probleme spunând că „Este trist că presa din alte țări semnalează acest fenomen și că decidenții din România rămân indiferenți și nu iau nicio măsură concretă pentru a motiva medicii să rămână în România. Trebuie să remarcăm, totodată și un grad de ipocriziedin partea țărilor care primesc medici români, deoarece ele își rezolvă problema de sănătate publică , dar nu inițiază niciun program de sănătate publică prin care cheltuielile educaționale ale statului român să fie recuperate prin programe și proiecte de pregătire profesională în România și investiții în sistemul de sănătate.” Cu alte cuvinte, președintele CMR identifică problemele cu care se confruntă sistemul de sănătate din România și critică autoriățile românești îndemnându-le să preia inițiativa de soluționare sau cel puțin diminuare a realei probleme cu care se întâmpină Româina, dar totodată acesta critică și atitudinea ofensivă a tărilor gazdă către care se îndreaptă fluxurile de migrație ale medicilor români, în special a Marii Britanii care reprezintă o problemă delicată, asftel acesta atrage atenția că în România atât guvernarea cât și sistemul de sănătate au de pierdut prin faptul că costurile migrației medicilor români sunt prea mari față de beneficiile aduse de aceasta și că astfel se poate spune că România cheltuie sume semnificative de bani petru educarea, trainingul și specializarea cadrelor medicale care aleg să profeseze în sisitemele de sănătate ale altor țări și astfel România practic investește în prosperitatea sistemelor de sănătate ale țărilor gazdă: ale țărilor europene și în special ale Marii Britanii.

De asemeni, trebuie menționat faptul că anul 2013 reprezintă și înregistrarea unui record prin faptul că numărul medicilor care au ales să migreze a fost egal cu numărul absolvenților de medicină. În următorul tabel voi prezenta numărul absolvenților la medicină, cu excepția stomatologilor și farmaciștilor, conform datelor înregistrate de Eurostat:

Tabel nr. 5: numărul absolvenților la medicină

În tabelul de mai sus se poate observa numărul absolvenților de medicină din cazul României a scăzut de la 3371 în anul 2004, an în care s-a înregistrat maximumul ultimilor 10 ani, până la 2542 în 2008 care a reprezentat minimumul, ca mai apoi din 2011 să se remarce iarăși o creștere semnificativă. România este una dințările care produc un număr mare de absolvenți de medicină alături de Germania cea mai sus clasată, Marea Britanie, Italia, Turcia, Franța și Polonia, se observă o asemănare între proporțiile României și cele ale Poloniei. Cele mai prost clasate în ceea ce privește creearea, educarea și formarea tinerilor absolvenți de medicină sunt Islanda, Malta, Estonia și Liechtenstein. Președintele CMR a declarat faptul că reducerea numărului de absolvenți la medicină este cauzat atât de salariile foarte mici pe care le au la dispoziție în România, dar și din cauza redicerii sumelor alocate pentru formarea și educarea medicilor. Pentru a nu reduce drastic numărul de studenți, statul român a decis în 2012 tăierea sumelor alocate pentru formarea acestor specialiști; pentru fiecare student, statul plătește acum 5 600 de lei pe an și nu 7 000 de lei ca înainte, iar pentru un rezident plătește 9 000 de lei în loc de 18 000 de lei. Mai mult, rezultatele unor studii realizate în 2011 și 2012 demonstrează că 64% din studenții Universității de Medicină „Carol Davilla” și 60% dintre medicii cu experiență au intenția de părăsi țara în detrimentul altor țări din Europa de Vest. Ba mai mult, conform unui comunicat al CMR, probemele acestea sunt văzute în notă alarmantă, declarăndu-se următoarele „la fiecare 5 ore un medic român pleacă din țară”.

Conform datelor statistice și tabelelor de mai sus se poate spune că România este o fabrică care produce pe bandă medici pentru Europa și asta deoarece anual din România migrează un număr de medici sepecialiști comparabil sau care deja a depășit numărul de absolvenți la medicină. Conform datelor înregistrate de CMR și spuselor președintelui acestora Vasile Astărăstoaie, România a pierdut circa 10 000 de medici înainte de aderarea acesteia la Uniunea European și încă peste 10 000 (aprocimativ 14 000) de medici după aderare, în ultimii 5 ani, iar aceste cifre sunt comparabile cu numărul tuturor generațiilor de medici specialiști care au terminat rezidențiatul în ultimii 10 ani. Din acest punct de vedere cazul României este similar cazului Bulgariei, de asemeni, o adevărată țară funizoare de personal medical, lucru pentru care încă nu s-a găsit soluție și nimeni nu poate opri valurile de migrații din rândul medicilor și asistentelor medicale din aceste două țări. Această problemă se agravează pe zi ce trece și soluționarea ei este văzută cu scepticism, ba mai mult prof. Gheorghe Brunei, medic chirurg ortoped, care la rândul său a fost la un pas de emigrare, declară că dacă lucrurile continuă să evolueze în acest ritm, ăîn anul 2020, sistemul medical românesc va fi în haos, caracterizând situația astfel: „un medic și sute de bolnavi lăsați în plata Domnului!”

În cele ce urmează voi prezenta într-un tabel numărul de medici și asistente raportat la numărul de locuitori, luându-se șantion 10 000 de persoane în conformitate cu datele înregistrate de Organizația Mondială a Sănătății.

Tabel 7: Numărul de medici și asistente raportat la 10 000 de persoane

Conform tabelului de mai sus și datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, se poate observa că România se află pe locul 31 din 33 de țări în ceea ce privește numărul de doctori raportați la 1000 de locuitări (ultimele două țări, singurele mai prost clasate decât România fiind Bosnia-Herțegovina și Albania), în cazul României denistatea este de 1,9 medici la 1000 de locuitori, ba mai mult, situația României este la fel de critică și în ceea ce privește asistentele medicale cu o densitate de 4,19 la 1 000 de locuitori, dentiștii cu 0,2 și farmaciștii cu 0,004. Situația devine și mai alarmantă cu cât în cazul României se înregistrează 100 de localități fără medic și astfel numărul de locuitori care le revin medicilor din zona rurală este de 6 ori mai mare decât în mediul urban. Această situație este subliniată și de Vasile Astărăstoae care spune că din cauza migrației doctorilor către Vest a zguduit sistemul de sănătate românesc, multe județe rămânând cu un singur specialist în ceea ce privește operațiile pe cord pentru milioane de oamneni, el spune „Dacă voi credeți că situația e gravă în București, în regiunile rurale este tragică” și că „medicii care obișnuiau să profeseze aici acum se chinuie acum să umple găurile lăsate de aceai acare au migrat în afară.” Conform datelor statistice furnizate de Institutul Național de Statistică din 2012 arată un nivel ridicatde polarizare a medicilor în zonele urbane, lăsând cu deficite majore zonele rurale. La nivelul anului 2011 numărul medicilor din zona urbană a fost de 46 949 (89%), iar numărul medicilor din zona rurală este de 5 592 (11%), iar acestă situație generează dezechilibre regionale serioase. Explicația dată acestei situații de dezechilibru dintre zonele rurale și cele urbane este dată de faptul că zonele urbane, în mod deosebit centrele universitare, absorb medicii din zonele limitrofe sau rurale, iar acest lucru le face să devină și mai defavorizate. În tabelul ce urmează voi prezenta repartizarea dezechilibrată a medicilor din România în funcție de regiunile de dezvoltare:

Tabel 7. Repartizarea medicilor pe regiuni în anul 2011, fără stomatologi

Acestă stare de lucruri generează influențe negative asupra modului de satisfacere a cererii de servicii medicale în aceste regiuni. În ceea ce privește această situație de dezechilibre raportată la zonele țării se obțin următoarele rezulate: regiunii din Sud îi revin 773 locuitori unui medic, regiunii din Sud-Est îi revin 655 locuitori unui medic, iar regiunii de Nord-Est îi revin unui medic 2778 locuitori. Se constată un deficit major de cadre mediclale în multe județe ale țării printre care se remarcă următoarele: Alba, Maramureș, Vaslui, Suceaba, Arad și Constanța, în aceste județe înregistrându-se cea mai critică situație în ceea ce privește numărul de medici raportat la locuitori. Ba mai mult, migrația externă a medicilor români a agravat și riscă să amplifice și mai mult deficitul de medici pe total, pe regiuni și chiar pe specializările care sunt foarte căutate la nivelul Uniunii Europene, după cum am arătat mai sus, principalele specializări cerute de sistemele de sănătate ale țărilor din Uniunea Europeană, iar aceste specializări sunt: anestezie, terapie intensivă, chirurhie generală, medici de familie etc.

În ceea ce privește principalele motive pentru care migrează medicii români în străinătate, Vasile Astărăstoaie, președintele CMR, îi identifică pe următorii:

nerealizarea carierei profesionale prin faptul că este imposibil să se planifice o evoluție în planul carierei în condițiile de schimbări dese dictate de interesele politice.

veniturile care deși erau mici, după noile ajustări bugetare generate de criza financiară cu care se confruntă România, acestea au mai scăzut cu 35%

poziția socială din România este de asemeni un factor important, ținându-se cont de faptul că în România se derulează campanii de denigrare a medicilor d ecătre mass-media și clasa politică.

De asemeni, pe forumul de discuții al medicilor care au plecat sau au intenția să plece din țară pentru a profesa în străinătate, se identifică următorii factori care încurajează migrația acestora în afară, factori reliefați și în Figura 5 și anume:

venitul, în proporție de 25 %

gradul de civilizație, în proporție de 19%

cultura, în proporție de 12%

liniștea mentală, în proporție de 18%

situația societății românești, în cea mai mare proporție, și anume 26%

Figura 5.

Conform unui studiu realizat de către ISRA Centre în 2012, Dr. Raluca Zoitaru, medic proaspăt specialist în medicina de familie și coordonatorul grupului tinerilor medicide familie din cadrul SNMF, a rămas să porfeseze în țară pentru că dorește să ajute la schimbarea sistemului medical din România, dar identifică motivele pentru care tinerii medici așeg să plece din țară și să profeseze în străinătate sunt legate de: lipsa respevtului pentru profesie, dificultățile finaciare și lipsa oportunităților de educație și perfecționare pe care le au în România. Dar totodată acesta afirmă că „dacă plec, nu mă mai întorc”, iar un altul din motivele pricipale pentru care ar lua în calcul migrarea în alte state petntru a profesa, ar fi după cum spune aceasta „unul din motivele pentru care m-aș gândi să plec este cel legat de pensiile medicilor de familie din România care sunt în jur de 900 de lei. Înțeleg de ce medicii de 50-60 de ani, care au un cabinet în România, se bucură de aprecierea pacienților, totiși aleg să plece în străinătate. În Spania, unde am fiost recent, un medci în pragul pensionării are 5000 de euro, presupun că pensia e de 4000 de euro, iar în Anglia probabil că vorbim de 10 000 de euro. Mă gândesc la migrația temporară, pentru câteva luni-un an în străinătate, mai mult să văd cum se face medicina de familie acolo și să vin să aplic și aici, dar mi-e teamă că dacă plec, nu o să vreau să mă mai întorc.”, pe lângă faptul că în ciuda muncii depuse pentru a ajunge medic de familie, câștigă în două luni cât ar câștiga o zi în Anglia. după cum se poate observa din declarația ei, e profund de dezamăgită de rezltatele muncii depuse de ea pentru a deveni un medic bun și de munca depusă de ea ca medic specialist, în raport cu beneficiile de pe urma acestora, iar o eventuală migrare afară ar ajuta-o să se dezvolte pe plan individual atât din punct de vedre profesional, dar și finaciar, în schimb alege să rămână în țară și să ajute la restabilizarea sistemului de sănătate, lucru care nu este apreciat din păcate.

De asemeni, trebuie remarcat faptul că în urma realizării studiului „Condiția medicului din România” de către CMR în anul 2011 cu privire la satisfacția medicilor de nivelul salarizării, după cum se poate observa și în Figura 6, din totalul medicilor din România doar 0,30% dintre medicii români sunt foarte mulțumiți de salariul lor și prin urmare printre puținii dintre aceștia care câștigă bine, 15,72% sunt mulțumiți, 25,52% sunt nemulțumiți și în cea mai mare proporție de 58,46% dintre medicii români declară că sunt profund nemulțumiți, cu alte cuvintelucrurile nu dau semanale că s-ar putea întrepta atâta timp cât motivele principale ale exodului medicilor sunt întărite cu fiecare ocazie, acest lucru nu face decât să încurajeze și puținii medici care au rămas să urmeza cale migrării în străinătate. În ceea ce privește acest aspect, președintele CMR, prof. Dr. Vasile Astărăstoaie afirmă următoarele „Fac parte din cei 0,30% din medicii care câștigă foarte bine. Cu toate acestea mi-a trecut și mie prin cap să părăsesc această țară. Veniturile sunt pe primul loc în ceea ce privește dorința de a pleca a medicilor români, dar nu numai”, iar tocmai pentru alegerea acestuia de a rămâne în țară și a ajuta la redresarea acesteai din punct de vedere al sistemului sanitar, a fost medaliat, acesta specificând „Nu știu dacă de profesia mea este nevoie în România, însă în alte părți este foarte apreciatăspecialitatea mea.”

Figura 6.

După cum se poate observa Figura 7, în ceea ce privește alocarea procentului din PIB pentru sănătate, situația României este foarte precară, se clasează pe ultimul loc cu un procent de 3.7%, un procent care este de două ori mai mic decât rata europeană. Cel mai mare procent alocat din PIB sănătății de către România a fost alocat în anul 2008, respctiv 4,2% ceea ce înseamnă că reprezintă 11,4% ca pondere din totalul de cheltuieli public, spre deosebire de media OECD care este de 16%.

În ceea ce privește piața serviciilor medicale private, în cazul României se poate vorbi de o pondere de 0,2% din PIB, procent ce o clasează pe ultimul loc din clasament. După cum spuneam, în prezent procentul din PIB alocat sănătății a scăzut (3,7%), ceea ce coboară și ponderea în totalul cheltuielilor publice la 9,7%, iar această situație plaseză România foarte departe de țările dezvoltate și implicit lumea civilizată. Din punctul de vedere al ponderii personalului medical în totalul populației active, România se poziționează pe același loc în clasament cu un procent de 4% față de media de 9,9% a țărilor OECD.

Figura 7.

.

Acestă situație a fost comentată și avertizată de președintele Asociației Europne a Medicilor de Spital (AEMH), Joao de Deus, „Mai multe țări care acordă sănătății procentemici din PIB riscă să rămână fără medici în câțiva ani.” Aceste inegalități dintre statele membre ale UE în domeniul sănătății au fost accentuate și de criza economică, iar pronosticurile cu privire la evoluția stării de sănătate a populației și a sistemelor de sănătate demonstrează că se vor adânci pe măsură ce crește deficitul de personal al statelor bogate. Ba mai mult, un studiu al Eurofound care a avut ca temă migrația personalului medical, ajunge la concluzia că cea mai gravă situație în ceea ce privește exodul creierelor este transferarea medicilor din Europa Centrală și de Est (UE10) în Europa de Vest (UE15).Astfel medicii români care au ales Vestul pentru a profesa în detrimentul propriei țări, au ajujns să reprezinte proporții însemnate în rândul emigranților care lcrează în sistemele de sănătate din aceste state, un astfel de exemplu îl reprezintă situația medicilor români din Marea Britanie.

În ceea ce privește problema Marii Britanii se referă la faptul că aceasta dorește reducerea migrației pe teritoriul acesteia, Theresa May, ministrul de Interne britanic afirmând în „Financial Times” că „există un abuz de legislație privind libertatea de mișcare în Uniunea Europeană”, încercând să-și susțină teza conform căreiea trebuie limitată imigrația în UE ar fi un lucru benefic pentru Marea Britanie, făcând din acest subiec principalul subiect pe agenda politică britanică, însă ministerele au eșuat în a-și susține propria teză și nu au găsit dovezi care să sprijine declarația Premierului Cameron cu privire la faptul că imigranții aleg să se stabilească pentru muncă în Marea Britanie pentru ajutoarele sociale generoase. Dar, din contră, s-a demonstrat faptul că situația financiară a țării s-ar înrăutăți vizibil dacă ar scădea migrația deoarece imigranții în cauză sunt apți pentru muncă și produc beneficii pieței muncii din Marea Britanie, după cum a declarată Robert Chote, șeful Departamentului pentru Responsabilitate Bugetară al Marii Britanii. Cu toate înverșunarea Marii Britanii față de imigranți este susținută campania anti-imigrație, iar potrivit unui sondaj 3 din 4 britranici consideră că țara lor ar trebui să își blocheze granițele pentru o parte din imigranți. Ba mai mult, conform „Daily Mail”, sondajul realizat de British Social Attitudes demonstrează că 56% dintre britanici cred că rata migrației trebuie diminuată drastic, iar doar 21% consideră că trebuie redusă în proporții mici. Dar cu toate acestea, se poate observa îmbunătățiri în ceea ce privește atitutinea britanicilor față de imigranți în comparație cu un sondaj similar realizat în 2011 care arată faptul că mai puțini britanici consideră că migrația ar afecta economia țării lor și doar 47% față de 52% consideră că imigranții de pe teritoriul țării lor ar putea avea un impact negativ asupra afacerilor private și de stat. Directorul executiv al NatCen Social Research, Penny Young, a declarat după realizarea sondajelor următoarele „Sondajul British Social Attitudes arată că există o dorință publică de a micșora rata imigrației în Regatul Unit, iar această opinie s-a aflat pe un trend ascendent încă înainte de a se ridica restricțiile de pe piața muncii pentru români și bulgari. Mai mult, am descoperit că o mare parte dintre cei care susțin că imigrația este benefică pentru economie tot vor să vadă că se iau măsuri pentru a o reduce.” De asemeni, trebuie menționat faptul că potrivit rezltatelor cercetării, imigrația este respinsă doar pentru oamenii fără studii și pentru cei slab calificați, însă nu se poate aplica aceeași atitudine pentru migrația creierelor și astfel a celor înalt calificați, pentru profesioniștii din domeniile principale. Ba mai mult, în ceea ce privește cadrele medicale românești, acestea sunt la mare căutare de Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie care recrutează în masă medici și asistenți medicali din România, deoarece potrivit presei britanice, Marea Britanie se confruntă cu severe deficiențe de studenți la specializarea ssistență medicală. Totodată, conform unui raport al site-ului de recrutare Tjobs, profesioniștii înalți specializați din domeniul medical românesc sunt cei mai căutați, acoperind 22.,8% din locurile de muncă anunțate de Sistemul Național de Sănătate britanic. În consecință, conform datelor furnizate de „Huffington Post”, aproximativ 1 500 de asistenți medicali români au fost înregistrați pentru a munci în Marea Britanie în intervalul de timp înregistrat din aprilie 2010- martie 2013.

În ceea ce privește situația exodului medicilor în Marea Britanie, o importantă personalitate a Spitalului Universitar, doctorul Florin Chirculesc declară profetic „Rămânem fără doctori!” continuând să susțină, în urma declarațiilor oficialilor britanici cu privire la închiderea granițelor pentru români, „Noi o dăm în bară, nu britanicii”, „Britanicii se plâng că le vom fura beneficiile? Sunt speriați că vom abuza de Sitemul lor Național de Sănătate? Asta e ironic dat fiind faptul că Sistemul lor Național de Sănătate funcționează datorită a mii de medici români care lucrează pentru Sitemul lor Național de Sănătate.”

Britanicii identifică motivul migrației în masă a medicilor români în Marea Britanie ca fiind banii în plus la salariu față de cel din țară, pentru că în București, un salariu pentru un doctor a crescut recent de la 200 de euro la 350 de euro, iar în Marea Britanie pot câștiga până la 3000 de euro dacă lucrează și în schimburi de noapte, după cum declară companiile de recrutare a medicilor din Marea Britanie.

Marea Britanie a fost printre ultimele state membre ale Uniunii Europene care au ridicat restricțiile pentru lucrătorii români, iar acum că s-a întâmplat acest lucru, oficialii romțni se tem de faptul că acest lucru va crește numărul medicilor care vor migra aici.

Guvernanții României admit că în viitor exodul medicilor ar putea reprezenta o adevărată problemă, dar cu toate aceste sunt nevoiți să recunoască faptul că nu pot face nimic pentru a concura cu salariile medicilor din Europa de Vest.

Mariana Câmpenau, ministrul muncii din România, declară despre problema stipulată de oficialii britanici a migrației românilor următoarele: „Marea Britanie ar trebui să ne mulțumească decât să zică fapul că românii se duc în Marea Britanie doar pentru beneficiile lor”. De asemeni, Laurențiu Marc din A-Team , care recrutează doctori români pentru spitalele din Europa de Vest, spune că banii nu reprezintă motivul exodului, „Condițiile de muncă de aici nu sunt foarte bune aici și dacă doctorii vor să se dezvolte profesional au mai multe șanse în Londra sau Berlin.”

În condițiile migrației în masă a medicilor români, doctorul specialist al Spitalui Universitar, Florin Chirculescu spune că își înțelege colegii și situația lor dificillă, dar în aceeași măsură se teme pentru viitorul țării dacă se menține acest ritm alarmant de migrație a personalului medical românesc, afirmând „Sincer să fiu, dacă aș fi un pic mai tânăr aș pleca și eu.” Atrăgând atenția și trăgând un semnal de alarmă în ceea ce privește vitorul țării în aceste condiții, declarând că „Este prea târziu pentru mine, dar dacă nu se schimbă ceva, odată ce generația mea moare nu vor mai rămâne prea mulți doctori în țară”.

În următoarea secțiune voi vorbi despre declarațiile oamenilor de politică, ale reprezentanților medicilor, dar și ale medicilor despre problema majoră cu care se comportă societatea românească și anume despre migrația medicilor români în străinătate.

Președintele României, Traian Băsescu, pare să conștientizeze motivația medicilor de a migra și, de asemeni, este conștient că România nu poate satisface nevoile medicilor profesioniști din punct de vedere al salariilor și al condițiilor pe care le poate oferi Ministerul Sănătății și chiar mentalitățile societății cu care trebuie să se confrunte zilnic medicii, pare resemnat de situația creată, de care momentan este depășit, declarând următoarele: „Sund de acord că medicii pleacă în străinătate pe salarii mai bune. Cel mai bun lucru a fost liberalizarea pieței muncii Să nu mai facem dramă din faptul că plecăm. Statul român nu poate să își plătească medicii și profesorii cum merită, asta-i realitatea. Fiecare medic sau profesionist are dreptul să plece und este bine plătit și apreciat. Din păcate, la ora actuală, românia nu poate asigura salarii și condiții la nivel înalt.”

De asemeni, și Ministul Sănătății, Eugen Nicolăescu discută despre problema migrației doctorilor încercând să găsească o soluție pentru a stopa exodul acestora, ba mai mult acesta a înaintat un proiect de lege care să ducă la ameliorarea migrației „Putem să gândim un alt sistem de plată al mediclior, să schimbăm salarizarea, să nu-i mai lăsăm pe medici și asistenți să fie bugetari, să nu mai fie o grilă de salarizare bugetară.Eu nu cred că lorucl lor este acolo. Să facem un sistem prin care competența și profesionalismul medicilor să fie criteriile fundamentale prin care ei să fie plătiți. Avem deja un draft la acest proiectde lege, pe care îl vom transmite spre consultare Colegiului Medicilor”. De asemeni, Ministrul Sănătății mai declară „Ca ministru al Sănătății și ca economist sunt de părere că banii investiți în sănătate nu sunt doar cheltuieli, ci sunt investiții în capitalul uman și în același timp, în viitorul României. Din punct de vedere economic, consecința migrației forței de muncă, mai ales în cazul cadrelor medicale, este pentru țara exportatoare o reducere a potențialului de creștere economică pe termen mediu și lung”

Nici dr. Vasile Astărăstoaie, președintele CMR, nu rămâne indiferent discutând foarte mult și dfoarte amânunțit despre migrația profesioniștilor încercând să atragă un semnal de alarmă, spunând următoarele „Exodul medicilor și blocarea posturilor creează o situație extraordinară. Ministerul Sănătății este de acord că avem nevoie de oameni, dar la guvern posturile sunt blocate. Ei vor la 7 plecări o angajare. Nu am mai văzut așa ceva în 30 de ani, de când sunt în Sănătate”.

Profesorul Gheorghe Burnei, un medic ortoped pediatru al Spitalului Marie Curie, critică foarte dur comportamentul clasei politice cu privire la problema sănătății din România, subliniind totodată conflictele politice dintre edili care astfel nu fac decțt să agraveze dezechilibrele înregistrate de sistemul sanitar din România, declarând următoarele „Anul trecut am fost la un pas să plec și eu, dar până la urmă am reușit să obținem în instanță obligarea Ministerului să reînființeze specializarea aceasta desființată cu zece ani în urmă (chirurgie ortopedie pediatrică). Totuși, deși avem o decizie judecătorească executorie din mai 2011. Serviciul juridic de la Ministerul Sănătății doarme pe hârtii și refuză să scoată posturile la concurs. Au murit copii cu fracturi minore, care ar fi putut fi salvați dacă am fi avut suficient personal de specialitate. Fiecare ministru nu a făcut decât să demoleze ce a făcut celălalt. Și am ajuns în situația asta. Cum văd eu sistemul în 2020? Ca într-un război, știți, când un medic se agață de un pacient, doi, că nu-i poate salva pe toți”.

Problema exodului medicilor este veche în România, dar s-a accentuat, după cum spuneam, după aderarea la Uniunea Europeană, fapt pentru care de-a lungul anilor statul român a vehiculat o serie de soluții cum ar fi:

sporirea intrărilor în sistemul sanitar prin creștera numărului de locuri în instituțiile de învățământ medical

limitarea pierderilor, printr-o strategie coerentă în ceea ce privește reținerea personalului medical în sistem. Pirderile anuale sunt între 10% și 30%, cuprinzând inclusiv personalul care migrează și pe cei care renunță la profesie.

Salarizarea , adică adoptarea metodologiei de salarizare aplicată în alte sisteme publice, precum justiția

Dar în aceeași măsură, CMR în mod constant a cerut inistent tuturor guvernelor următoarele soluții:

majorarea salariului minim al unui medic cât să fie echivalent cu trei salarii medii pe economie

realizarea de mijloace prin care medicii să își realizeze cariera

finațarea și dotarea unităților medicale

depolitizarea sistemului și valorizarea pieței sociale, creșterea respectului față de medic

Cu toate că s-au cerut toate aceste soluții nu toate s-au materializat, atunci dacă nu toate s-aiu materializat rămâne întrebarea logică „Ce s-a făcut concret?”, iar în cele ce urmează voi prezenta soluțiile aplicate de-a lungul timpului, începând cu anul 2007, anul care a marcat explozia exodului medicilor în străinăte: în anul 2007, Eugen Nicolaescu, ministrul sănătății din Guvernul Tăriceanu, anunță că are în vedere un act normativ prin care împiedică medicii să plece prin înmulțirea cerințelor birocratice. Cu toate că nu s-a aplicat legal acest act, Ministrul Sănătății a birocratizat foarte mult acordarea de certificate de comformitate care deși legal se eliberează în 30 de zile, în realitate întârzie de la câteva luni până la un an, iar această practică reprezintă o metodă birocratică de a întârzia plecările afară, după cum acuză medicii pe forumurile de specialitate, cu alte cuvinte lucruri concrete pentru a stopa migrația medicilor nu s-au făcut, cu excepția câtorva practici de întârziere, Ministerul Sănătății și statul Român nu le-a îndeplinit niciuna dintre cerințe medicilor și atunci în condițiile în care mediciiilor nu le sunt satisfăcute nevoile, cum își doresc autortățile române ca aceștia să își dorească să rămână să profeseze în țară?

Inițiative de îmbunătățire a traiului medicilor din România au fost întreprinse de GlaxoSmithKline Romania prin campania „De profesie medic în România” care dorește să răspundă nevoilor medicilor din România și care are ca obiectiv principal stoparea exodului medical și atragerea medicilor în România, precum și creșterea reputației mediclor români fiind un alt obiectiv important al acestei campanii.

O altă soluție de stopare sau măcar diminuare a exodului medicilor români pe piețele muncii din statele vestice ale Europei ar fi încetarea practicilor de recrutare internațională, potrivit Codului global de practică al Organizației Mondiale a Sănătății cu privire la recrurtarea inernațională a personalului medical, statele ar trebui să spoluționeze cererea de forță de muncă din sistemul de sănătate fără a recurge a recrutare internațională, dar aceste acorduri nu au fost puse ăn vigoare deoarece conform spuselor președintelui CMR, Vasile Astărăstoae acestea încalcă dreptul la liberă circulație al cetățenilor statelor Uniunii Europene. Ba mai mult, cu toate că în 2012 a fost înființat un grup de lucru pentru analizarea situației și crearea de propuneri pentru rezolvarea acestei probleme la nivelul Uniunii Europene, încă nu există un raport care să conțină date exhaustive referitoare la acest fenomen. Și astfel se vorbește despre un cod moral în domeniul recrutării personalului medical în străinătate implementat de Organizația Mondială a Sănătății.

Șeful Biroului Național al Organizației Mondiale a Sănătății, dr. Victor Olsavsky, propune ca acest cod să fie împărțit în principii și responsabilități. Printre aceste principii se ernumeră următoarele: necesitatea de respectare a eticii, sustenabilitatea resursei umae, cooperarea internațională și existența unui tratament echilibrat al personalului din sănătate. De asemeni, vorbește și despre responsabilitățile pe care le presupune acest cod, cumar fi: deciziile informative clare ale recrutorilor, evaluarea beneficiilor și riscurilor de profesie și egalitatea de tratament în interiorul spitalelor în care au emigrat medicii. Acest cod nu este susținut legal, dar se bazează pe colaborarea între sistemele de sănătatedintre state.

Concluzii

Exodul creierelor, și anume, în caz particular, exodul medicilor reprezintă o reală problemă cu care se confruntă nu numai România ci toate țările aflate în curs de dezvoltare, în cazul de față, migrația medicilor români se remarcă o agravare a acestui fenomen după aderarea României la Uniunea Europeană, astfel începând cu anul 2007 numărul medicilor care aleg să profeseze în altă țară crește semnificativ căpătând o notă agravantă cu atât mai mult cu cât în anul 2013 numărul mediclilor care au ales calea migrației a fost egal cu numărul absolvenților facultăților de medicină din România.

Din analiza rezltatelor obținute în urma cercetării cantitative, se identifică următoarele: a) efecte pozitive: remitențele, aportul de informație și tehnologie medicală din țările gazdă, împrospătarea forței de muncă, posibilități de avansare și progres în carieră, creșterea flexibilității organizaționale, oportunități pentru reducerea costurilor.

b) efecte negative: pierderea unui număr seminficative de personal medical înalt calificat, de la mesici rezidenți, la doctori specialiști cu vechime, constrângeri privind calitatea serviciilor medicale, costuri de separare, costuri de înlocuire temporară a personalului plecat, costuri de recrutare, training și integrare a noilor angajați. În aceste condiții, printr-o analiză cost-beneficiu în ceeace privește fluctuația și pierderea personalului se poate remarca faptul că avantajele sunt semnificativ inferioare costurilor. În cazul medicilor, prin emigrarea lor se cauzează reale probleme care se resimt direct și imediat asupra populației, efectele acestui fenomen duc la scăderea disponibilității și calității serviciilor către pacienți, în altă ordine de idei, acest lucru dse poate traduce astfel: mai mulți pacienți consultați de un număr mai mic de cadre medicale, diminuarea timpului acordat consultării fiecărui pacient, creșterea costurilor îngrijirilor, creșterea ratei de îmbolnăviri, iar acest lucru favorizează turismul medical.

De asemeni, conform declarațiilor medicilor care au urmat drumul stăinătății pentru o viață profesională cât mai bună se identifică următoarele motivații ale acestora cu privire la luarea deciziei de a pleca în afara granțelor: situația economică (salariile semnificativ mai mari în statele vestice), gradul de civilizație a statelor vestzice în comparație cu cel din România, cultura, liniștea mentală precum și situația societății românești și a mentalităților românilor precum și atitudinile lor și preconcepțiile lor despre medici și personalul medical sunt unele dintre principalele motive pe care le au medicii pentru a profesa în străinătate. Vasile Astărăstoaie, președintele CMR, identifică și el câțiva factori care motivează medicii români să migreze, iar aceștia sunt: nerealizarea carierei profesionale prin faptul că este imposibil să se planifice o evoluție în planul carierei în condițiile de schimbări dese dictate de interesele politice; veniturile care deși erau mici, după noile ajustări bugetare generate de criza financiară cu care se confruntă România, acestea au mai scăzut cu 35%; poziția socială din România este de asemeni un factor important, ținându-se cont de faptul că în România se derulează campanii de denigrare a medicilor de către mass-media și clasa politică.

Din declarațiile autorităților naționale se poate observa faptul că se simt depășite de gravitatea problemei și sunt conștiente că nu pot remedia acesta aspec momentam deoarece România nu este capabilă să susțină financiar personalul medical la adevărata lor valoare, fiind conștineți că salarii semnificativ mai mari pentru medici oferite de statele vestice nu pot fi atinse și cu alte cuvinte nu se poate diminua acest fenomen cu atât mai puțin să se stopeze. Astfel întrebările de cercetare se verifică și astefel se poate spune că migrația medicilor din România în țările vestice are relevanță socio-economică în ceea ce privește efectele sale asupra sistemului public de sănătate, un sistem slăbit, care momentan nu are posibilități să se regenereze. Liderii medicilor atarg atenția asupra potențialelor secenarii cu privire la exodul medicilor din viitorul apropiat dacă nu se găsesc soluții pertinente și rapide. Dar oare cum să se rezolve această problemă majoră cu care se confruntă România în contextul unei crize economice cu care se confruntă aceasta?

Solulțiile vehiculate până acum au fost fie doar spuse, dar nu și implementate, fie au încălcat drepturile fundamentale ale cetățenilor, de fapt, soluții concrete nu s-au implementat. S-au derulat și se drulează diverse campanii de îmbunătățire a traiului medicilor din România, pentru a se încerca stoparea exodului acestora în străinătate, precum și atragerea medicilor să profeseze în România, dar și creșterea reputației mediclor români, însă momentan lucrurile nu par să evolueze, iar acest fenomen-problemă pare fără de soluție cel puțin până România nu iese din impasul financiar în care se află, până nu învaâă că sunt domenii care nu trebuie politizate, până când clasa politică nu va înceta să furnizeze preconcepții despre medici făcând ca aceștia să își piardă din credibilitate și ca statutul lor social să fie afectat de aceste percepții ale societății românești asupra lor. Medicii depun eforturi mult prea mari pentru a deveni medici foarte buni și pregătiți și sunt recompensați prea puțin pentru efortul lor, ba mai mult, de multe ori fiind chiar denigrați.

Bibliografie:

Arango, Joaquin. (2000). Explaining migration: a critical view, International Social Science Journal, 165

Baubock, R., 2001, „International Migration and Liberal Democracies: The Challenge of Integration”, IWE Working Paper Series, vol. 17

Bălașa,Ana.(2005).Îmbătrânirea populației: provocări și răspunsuri ale Europei în Revista Calitatea vieții XVI,nr.3-4, 3

Beine, M., Docquier, F., Rapoport, H., 2003, Brain Drain and LDCs′Growth: Winners and Losers, Discussion Paper Series, IZA DP No. 819, Forschungsinstitut zur Zukunft der Arbeit (Institutul de Studiere al Muncii), iulie

BUCHAN, J., „How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies, 2008, disponibil la adresa: www.intlnursemigration.org

Buchan, J„How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies 2008, http://www.intlnursemigration.org/assets/pdfs/7_hsc08_epb_10.pdf

Bogue, D., 1969, Principles of Demography, Wiley, New York

Cartea Verde a Populației, 2006, Editată de Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare

Castles, M., Miller, J:M:, 2003, The Age of Migration. InternationalPopulation Movements in the Modern World, ediția a III-a, Guilford Press, New York

Cehan, Irina, 2013, Revista română de sociologie, București, nr. 3-4

Cehan, Irina, Teodorescu , Cristina, 2012, Migrația personalului medical între responsabilitatea socială și dreptul la liberă circulație, Revista Română de Bioetică, Vol. 10, Nr. 4

Commander, S., Chanda, R., Kangasniemi, M., Winters, L. A., 2004, Who Gains from Skilled Migration? Evidence from the Software Industry, www.london.edu/cnem/Faculty/SCommander/who gains from skilled.pdf

Constantinescu, Monica, 2002, Teori ale migrației internaționale, Sociologie Românească, 3-4, București

Daniel D. Bohl „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States”, Consilience: The Journal of Sustainable Developement, 2009. http://journals.cdrs.columbia.edu/ consilience/index.php/consilience/article/view/14/12

Dormescu, Valeriu, Manea, Teodora, 2013, Migrația medicilor români: dimensiuni socio-demografice și economice, în Revista de economie socială, vol. III, nr. 1

Dimitrescu, Dana, 2009, Exercițiul dificil al liberei circulații: o introducere în istoria migrației recente a românilor, în Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, București, Polirom

Dumitru, Sandu, 2010, Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Iași, Polirom

Dumitru, Sandu, 1984, Fluxurile de migrație în România, Bucuresti, Editura Academiei

Dumitru, Sandu, 2000, Migrația circulatorie ca strategie de viață în Sociologie românească nr.2, Iași, Editura Polirom

Dumondt, Jean-Christophe, Zurn, Pascal, 2007, “Immigrant Health Workers in OECD Countries in the Broader Context of Highly Skilled Migration” in International Migration Outlook: Sopemi 2007 Edition, p. 163, disponibil la adresa: http://www.oecd.org/dataoecd/22/32/41515701.pdf

Duvell, F., 2005, „Newtorks, Social Capital and Decision Making in (Irregular) Migrations from Eastern Europe: A Comparative Perspective”, manuscris, text prezentat la Conferința New Patterns of East-WestMigration in Europe, Hamburg, HWWA, 18-19 noiembrie

Dwyer, James, 2007, What's wrong with the global migration of health care professionals? Individual rights and international justice. Hastings Center Report 2007, vol. 37, No. (5)

Feraru, Petronela Daniela, 2013, Romania and the Crisis in the Health System. Migration of Doctors, Global Journal of Medical Research Interdisciplinary, Vol 13, Issue 5, Version 1.0

Ferro, Anna, 2009, Românii în străinătate. Un instantaneu despre migrația creierelor, în Sociologia migrației, Teorii și studii de caz românești, București, Polirom

Ferreol, Gilles, 1998, Dicționar de sociologie, București, Polirom

Findlay, A. (2001), From Brain Exchange to Brain Gain: Policy Implications for the UK of Recent Trends in Skilled Migration from Developing Countries, International Migration Papers 43, International Migration Branch International Labour Office, Geneva

Fontanella, James, 2014, Romanians Despairs that Wealthy Britain is Takink All their Doctors, http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f4c0b734-7c70-11e3-b514-00144feabdc0.html#axzz33V3g1sfR

Ghosh, B., 1998, Huddled Masses and Uncertain Shores. Insights into Irregular Migration, Kluwer –law International, Haga

Granovetter, M., 1973, „The Strength of Weak Teis”, American Journal of Sociology, 78

Guilmoto, C.Z., Sandron, F., 2001, „The Internal Dynamics of Migration Networks în Developing Countries”, Population: An english selection, 13 (2)

Horvath, Isthvan, Anghel, Remus Gabriel, 2009, Sociologia migrației, Teorii și studii de caz româneșt,București, Polirom

IOM, 2000, World Migration Report, United Nation: International Organization for Migration

IOM, 2005, World Migration 2005: Costs and Benefits of International Migration, United Nation: International Organization for Migration

Johnson,Allan,G., 2007. Dicționarul Blackwell de sociologie. București. Editura Humanitas

Levitt, P., 2003, „Transnational migration and the redefinition of the state: Variations and Explenations”, Ethic and Racial Studies, 26

Lowell, B. L., Findlay, A., 2001, Migration of Highly Skilled Persons from Developing Countries: Impact and Policy Responses, International Migration Papers, 44, International Labour Office, International Migration Branch, Geneva

Manea, Teodora, Dornescu, 2013, Valeriu, Migrația medicilor Români: Dimensiuni socio-Demografice și economice, Revista de Economie Socială, vol. 3, nr. 1

Massey, Douglas, Arango, Joaquin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela Taylor, Edward J. (1993). An evaluation of international migration theory: The North American Case. Population and Development Review. Vol. 20

Massey, D.S., Arango, J., Hugo, G., Kouaouci, A., Pellegrino, A., Taylor, E.J., 1993, „Theories of International Migration,: A Review and Appraisal”, Population and Development Review, 19

Miftode,Vasile, 1984, Elemente de sociologie rurală, București, Editura Științifică și enciclopedică

Nedelcu, M., http : //membres.lycos.fr.crisseries/saint-laurent4/sln4-actes.htm

Okolski, M., 1998, Incomplete Migration: A New Form of Mobility in Central and Eastern Europe. The Case of Polish and Ukrainian migrants, Conference on International Migration: Challenges for European Populations, Bari, 25-17 iunie

Okolski, M., 2001, The Transformation of Special Mobility and new forms of International Population Movement: Incomplete Migration in Central and Eastern Europe, în J. Dacyl, Challenges of Cultural Diversity în Europe, CEIFO, Stockholm

Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD). „Les migrations internationales des personnels de santé”, Synthéses, février 2010 http://www.oecd.org/dataoecd/ 6/32/44786070.pdf

Petersen, W., 1958, „ A General Typology of Migration”, American Sociological Review, 23,

Phizacklea,A.,1998,„Migration and Globalization: A Feminist Perspective”, în K. Koser și H. Ludz (ed.), The New Migrationin Europe:Social Constructions and Social Realities, Macmillam Press Ltd., Londra

Raboca, Nicolae., Surdu, Vasile.(1989). Geografia populației și așezărilor umane. Cluj

Ravestein, E.G., 1889, The laws of Migration, Journal of the Royal Statistical and Sociaty, 52

Reyneri, E., 2004, Education of Occupational Pathways of Migrants în Italy, Journal of Ethic and Migration Studies, 30

Richmond, A. H., 1993, „ Reactive Migration: Sociological Perspectives on Refugee Movements”, Jurnal of Refugee Studies, 6

Rotariu, Traian, Dicționar sociologic

Snyder, Jeremy, 2009, Is Health Worker Migration a Case of Poaching?, The American Journal of Bioethics, vol. 9, No. 3

Stănică, Simona, Ionela, 2007, Abordări, modele, teorii privind fenomenul „brain drain”, în Revista de cercetare și intervenție socială, vol.19, Iași, Editura Lumen

Stola, D., 1992, „Forced Migration in Central European History”, International Migration Review, 26

Szczepanski, Jan, 1972, Noțiuni elementare de sociologie, București, Editura Științifică

Teodorescu, Cristina, 2011, Migrația medicilor români: Un studiu calificativ asupra percepțiilor medicilor care au profesat în străinătate, Sfera politicii, nr.12 (166), București

Turton, D., 2003, „Conceptualising Forced Migration”, Refugee Studies Centre Working Paper Series, Working Paper No. 12, Refugee Studies Centre, Oxford

Ulrich, Louis, Stănciugelu, Ștefan, Bojincă, Marian, Mihăilă, Viorel, 2011, Al patrulea val: Migrația creierelor pe ruta România-Occident, Fundația SOROS, București

Voicu,Bogdan, 2004, ”Resurse, valori, strategii de viață. Spații sociale de alegere în tranziție”, Teză de doctorat (coordonator Dumitru Sandu), București

Zaman,Gheorghe.,Vasile,Valentina.(2005).Migrația forței de muncă și dezvoltarea durabilă a României. Abordări teoretico-metodologice.Sisteme de indicatori și modele de analiză. București. Editura Expert

Zelinsky, W., 1971, the hypothesis of the mobility transition, Geographical Review, 62

http://www.cmr.ro/comunicat-de-presa-migratia-medicilor/

Colegiul Medicilor din Romania semnaleaza migratia medicilor. Vezi statistica pe ani

Migraţia medicilor în interiorul UE: Probleme la casele mari, la casele mici

Colegiul Medicilor din Romania semnaleaza migratia medicilor. Vezi statistica pe ani

http://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/5569-la-fiecare-5-ore-un-medic-roman-pleac-din-ar.html

http://www.doctorulzilei.ro/exodul-medicilor-romani-continuat-si-2013/

Quo vadis, doctore? (I) Cu cât finanţează România Sănătatea Europei

http://www.doctorulzilei.ro/migratia-medicilor-romani-dezbatuta-pe-larg-de-presa-din-marea-britanie/

http://www.cmb.ro/stire.php?id=1100

http://www.imed.ro/forum/viewforum.php?f=2

Quo vadis, doctore? (II) Situaţii, soluţii – ale României, ale altor ţări

http://politicasociala.wordpress.com/2010/08/12/sanatatea-dumneavoastra-este-prioritatea-noastra/

http://businessday.ro/01/2010/educatia-si-sanatatea-doua-domenii-in-care-statul-pompeaza-prea-multi-sau-prea-putini-bani/

Nicolăescu şi CMR vor să scoată salarizarea medicilor din sistemul bugetarr. Câmpeanu cere prudenţă

http://adevarul.ro/news/societate/de-profesie-medic-romania-incearca-ministrul-nicolaescu-sa-i-tina-doctori-tara-1_515adafb00f5182b85780fa8/index.html

http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Migratia-medicilor-a-lasat-bugetul-national-fara-2_75-miliarde-de-dolari_-in-ultimii-sase-ani_19714/

http://www.capital.ro

Bibliografie:

Arango, Joaquin. (2000). Explaining migration: a critical view, International Social Science Journal, 165

Baubock, R., 2001, „International Migration and Liberal Democracies: The Challenge of Integration”, IWE Working Paper Series, vol. 17

Bălașa,Ana.(2005).Îmbătrânirea populației: provocări și răspunsuri ale Europei în Revista Calitatea vieții XVI,nr.3-4, 3

Beine, M., Docquier, F., Rapoport, H., 2003, Brain Drain and LDCs′Growth: Winners and Losers, Discussion Paper Series, IZA DP No. 819, Forschungsinstitut zur Zukunft der Arbeit (Institutul de Studiere al Muncii), iulie

BUCHAN, J., „How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies, 2008, disponibil la adresa: www.intlnursemigration.org

Buchan, J„How can the migration of health service professionals be managed so as to reduce any negative effects on supply?”, World Health Organization 2008 and World Health Organization, on behalf of the European Observatory on Health Systems and Policies 2008, http://www.intlnursemigration.org/assets/pdfs/7_hsc08_epb_10.pdf

Bogue, D., 1969, Principles of Demography, Wiley, New York

Cartea Verde a Populației, 2006, Editată de Comisia Națională pentru Populație și Dezvoltare

Castles, M., Miller, J:M:, 2003, The Age of Migration. InternationalPopulation Movements in the Modern World, ediția a III-a, Guilford Press, New York

Cehan, Irina, 2013, Revista română de sociologie, București, nr. 3-4

Cehan, Irina, Teodorescu , Cristina, 2012, Migrația personalului medical între responsabilitatea socială și dreptul la liberă circulație, Revista Română de Bioetică, Vol. 10, Nr. 4

Commander, S., Chanda, R., Kangasniemi, M., Winters, L. A., 2004, Who Gains from Skilled Migration? Evidence from the Software Industry, www.london.edu/cnem/Faculty/SCommander/who gains from skilled.pdf

Constantinescu, Monica, 2002, Teori ale migrației internaționale, Sociologie Românească, 3-4, București

Daniel D. Bohl „The Ethics of Physician Migration and the Implications for the United States”, Consilience: The Journal of Sustainable Developement, 2009. http://journals.cdrs.columbia.edu/ consilience/index.php/consilience/article/view/14/12

Dormescu, Valeriu, Manea, Teodora, 2013, Migrația medicilor români: dimensiuni socio-demografice și economice, în Revista de economie socială, vol. III, nr. 1

Dimitrescu, Dana, 2009, Exercițiul dificil al liberei circulații: o introducere în istoria migrației recente a românilor, în Sociologia migrației. Teorii și studii de caz românești, București, Polirom

Dumitru, Sandu, 2010, Lumile sociale ale migrației românești în străinătate, Iași, Polirom

Dumitru, Sandu, 1984, Fluxurile de migrație în România, Bucuresti, Editura Academiei

Dumitru, Sandu, 2000, Migrația circulatorie ca strategie de viață în Sociologie românească nr.2, Iași, Editura Polirom

Dumondt, Jean-Christophe, Zurn, Pascal, 2007, “Immigrant Health Workers in OECD Countries in the Broader Context of Highly Skilled Migration” in International Migration Outlook: Sopemi 2007 Edition, p. 163, disponibil la adresa: http://www.oecd.org/dataoecd/22/32/41515701.pdf

Duvell, F., 2005, „Newtorks, Social Capital and Decision Making in (Irregular) Migrations from Eastern Europe: A Comparative Perspective”, manuscris, text prezentat la Conferința New Patterns of East-WestMigration in Europe, Hamburg, HWWA, 18-19 noiembrie

Dwyer, James, 2007, What's wrong with the global migration of health care professionals? Individual rights and international justice. Hastings Center Report 2007, vol. 37, No. (5)

Feraru, Petronela Daniela, 2013, Romania and the Crisis in the Health System. Migration of Doctors, Global Journal of Medical Research Interdisciplinary, Vol 13, Issue 5, Version 1.0

Ferro, Anna, 2009, Românii în străinătate. Un instantaneu despre migrația creierelor, în Sociologia migrației, Teorii și studii de caz românești, București, Polirom

Ferreol, Gilles, 1998, Dicționar de sociologie, București, Polirom

Findlay, A. (2001), From Brain Exchange to Brain Gain: Policy Implications for the UK of Recent Trends in Skilled Migration from Developing Countries, International Migration Papers 43, International Migration Branch International Labour Office, Geneva

Fontanella, James, 2014, Romanians Despairs that Wealthy Britain is Takink All their Doctors, http://www.ft.com/intl/cms/s/0/f4c0b734-7c70-11e3-b514-00144feabdc0.html#axzz33V3g1sfR

Ghosh, B., 1998, Huddled Masses and Uncertain Shores. Insights into Irregular Migration, Kluwer –law International, Haga

Granovetter, M., 1973, „The Strength of Weak Teis”, American Journal of Sociology, 78

Guilmoto, C.Z., Sandron, F., 2001, „The Internal Dynamics of Migration Networks în Developing Countries”, Population: An english selection, 13 (2)

Horvath, Isthvan, Anghel, Remus Gabriel, 2009, Sociologia migrației, Teorii și studii de caz româneșt,București, Polirom

IOM, 2000, World Migration Report, United Nation: International Organization for Migration

IOM, 2005, World Migration 2005: Costs and Benefits of International Migration, United Nation: International Organization for Migration

Johnson,Allan,G., 2007. Dicționarul Blackwell de sociologie. București. Editura Humanitas

Levitt, P., 2003, „Transnational migration and the redefinition of the state: Variations and Explenations”, Ethic and Racial Studies, 26

Lowell, B. L., Findlay, A., 2001, Migration of Highly Skilled Persons from Developing Countries: Impact and Policy Responses, International Migration Papers, 44, International Labour Office, International Migration Branch, Geneva

Manea, Teodora, Dornescu, 2013, Valeriu, Migrația medicilor Români: Dimensiuni socio-Demografice și economice, Revista de Economie Socială, vol. 3, nr. 1

Massey, Douglas, Arango, Joaquin, Hugo, Graeme, Kouaouci, Ali, Pellegrino, Adela Taylor, Edward J. (1993). An evaluation of international migration theory: The North American Case. Population and Development Review. Vol. 20

Massey, D.S., Arango, J., Hugo, G., Kouaouci, A., Pellegrino, A., Taylor, E.J., 1993, „Theories of International Migration,: A Review and Appraisal”, Population and Development Review, 19

Miftode,Vasile, 1984, Elemente de sociologie rurală, București, Editura Științifică și enciclopedică

Nedelcu, M., http : //membres.lycos.fr.crisseries/saint-laurent4/sln4-actes.htm

Okolski, M., 1998, Incomplete Migration: A New Form of Mobility in Central and Eastern Europe. The Case of Polish and Ukrainian migrants, Conference on International Migration: Challenges for European Populations, Bari, 25-17 iunie

Okolski, M., 2001, The Transformation of Special Mobility and new forms of International Population Movement: Incomplete Migration in Central and Eastern Europe, în J. Dacyl, Challenges of Cultural Diversity în Europe, CEIFO, Stockholm

Organisation for Economic Co-operation and Development (OECD). „Les migrations internationales des personnels de santé”, Synthéses, février 2010 http://www.oecd.org/dataoecd/ 6/32/44786070.pdf

Petersen, W., 1958, „ A General Typology of Migration”, American Sociological Review, 23,

Phizacklea,A.,1998,„Migration and Globalization: A Feminist Perspective”, în K. Koser și H. Ludz (ed.), The New Migrationin Europe:Social Constructions and Social Realities, Macmillam Press Ltd., Londra

Raboca, Nicolae., Surdu, Vasile.(1989). Geografia populației și așezărilor umane. Cluj

Ravestein, E.G., 1889, The laws of Migration, Journal of the Royal Statistical and Sociaty, 52

Reyneri, E., 2004, Education of Occupational Pathways of Migrants în Italy, Journal of Ethic and Migration Studies, 30

Richmond, A. H., 1993, „ Reactive Migration: Sociological Perspectives on Refugee Movements”, Jurnal of Refugee Studies, 6

Rotariu, Traian, Dicționar sociologic

Snyder, Jeremy, 2009, Is Health Worker Migration a Case of Poaching?, The American Journal of Bioethics, vol. 9, No. 3

Stănică, Simona, Ionela, 2007, Abordări, modele, teorii privind fenomenul „brain drain”, în Revista de cercetare și intervenție socială, vol.19, Iași, Editura Lumen

Stola, D., 1992, „Forced Migration in Central European History”, International Migration Review, 26

Szczepanski, Jan, 1972, Noțiuni elementare de sociologie, București, Editura Științifică

Teodorescu, Cristina, 2011, Migrația medicilor români: Un studiu calificativ asupra percepțiilor medicilor care au profesat în străinătate, Sfera politicii, nr.12 (166), București

Turton, D., 2003, „Conceptualising Forced Migration”, Refugee Studies Centre Working Paper Series, Working Paper No. 12, Refugee Studies Centre, Oxford

Ulrich, Louis, Stănciugelu, Ștefan, Bojincă, Marian, Mihăilă, Viorel, 2011, Al patrulea val: Migrația creierelor pe ruta România-Occident, Fundația SOROS, București

Voicu,Bogdan, 2004, ”Resurse, valori, strategii de viață. Spații sociale de alegere în tranziție”, Teză de doctorat (coordonator Dumitru Sandu), București

Zaman,Gheorghe.,Vasile,Valentina.(2005).Migrația forței de muncă și dezvoltarea durabilă a României. Abordări teoretico-metodologice.Sisteme de indicatori și modele de analiză. București. Editura Expert

Zelinsky, W., 1971, the hypothesis of the mobility transition, Geographical Review, 62

http://www.cmr.ro/comunicat-de-presa-migratia-medicilor/

Colegiul Medicilor din Romania semnaleaza migratia medicilor. Vezi statistica pe ani

Migraţia medicilor în interiorul UE: Probleme la casele mari, la casele mici

Colegiul Medicilor din Romania semnaleaza migratia medicilor. Vezi statistica pe ani

http://www.gazetaromaneasca.com/focus/romania/5569-la-fiecare-5-ore-un-medic-roman-pleac-din-ar.html

http://www.doctorulzilei.ro/exodul-medicilor-romani-continuat-si-2013/

Quo vadis, doctore? (I) Cu cât finanţează România Sănătatea Europei

http://www.doctorulzilei.ro/migratia-medicilor-romani-dezbatuta-pe-larg-de-presa-din-marea-britanie/

http://www.cmb.ro/stire.php?id=1100

http://www.imed.ro/forum/viewforum.php?f=2

Quo vadis, doctore? (II) Situaţii, soluţii – ale României, ale altor ţări

http://politicasociala.wordpress.com/2010/08/12/sanatatea-dumneavoastra-este-prioritatea-noastra/

http://businessday.ro/01/2010/educatia-si-sanatatea-doua-domenii-in-care-statul-pompeaza-prea-multi-sau-prea-putini-bani/

Nicolăescu şi CMR vor să scoată salarizarea medicilor din sistemul bugetarr. Câmpeanu cere prudenţă

http://adevarul.ro/news/societate/de-profesie-medic-romania-incearca-ministrul-nicolaescu-sa-i-tina-doctori-tara-1_515adafb00f5182b85780fa8/index.html

http://www.paginamedicala.ro/stiri-medicale/Migratia-medicilor-a-lasat-bugetul-national-fara-2_75-miliarde-de-dolari_-in-ultimii-sase-ani_19714/

http://www.capital.ro