Existenta Ingerilor

INTRODUCERE

1. CE SUNT ÎNGERII

2. EXISTENȚA ÎNGERILOR

3. ÎNGERII ÎN RAPORT CU MÂNTUITORUL

IISUS HRISTOS

4. ROLUL SFINȚILOR ÎNGERI

A.ROLUL ÎNGERILOR FAȚĂ DE

BISERICĂ

B. ROLUL ÎNGERILOR FAȚĂ DE COMUNITATEA

TUTUROR OAMENILOR

C. ROLUL ÎNGERILOR CA PROTECTORI ȘI ÎNDRUMĂTORI FAȚĂ DE FIECARE CREDINCIOS

5. ROLUL ÎNGERILOR LA PARUSIE

6. ÎNGERII RĂI

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE

=== existenta ingerilor ===

INTRODUCERE

Tot ceea ce îl înconjoară pe om, întreagă această experiență, are mulțimea ei de întâmplări și de fapte care nu de puține ori produc surprize care se mai abat uneori de la reguli general valabile sau contrazic adevăruri unanim recunoscute; acestea creează situații interesante, prin neprevăzutul lor, dar și derutante în același timp. În nemărginita Sa înțelepciune, Dumnezeu a hotărât ca în întreaga creație, omul să fie ființa supremă, la înzestrat cu rațiune, pentru ca el să se poată descurca în această diversitate de situații. Câte nenorociri nu se pot abate asupra oricăruia dintre noi. Însăși viața noastră este împânzită de capcane, de nenorociri, din care nu ne putem salva decât cu ajutorul lui Dumnezeu. Este acerbă lupta care se dă între bine și rău, între forțele binelui și forțele răului, luptă care ia forme aberante, agresive, care amenință și vizează propria-ne viață.

Învățătura creștină susține că nici răul fizic, nici răul moral nu sunt opera lui Dumnezeu, căci Dumnezeu, în calitate de ființă atotputernică, atotperfectă și atotbună a creat lumea în ansamblul ei ca o creatură bună „Și a văzut Dumnezeu că toate câte a făcut erau foarte bune.” (Facere 1,31); și răul nici nu există din veșnicie ca un principiu de sine stătător. Răul provine din reaua întrebuințare a libertății de către om, el singur fiind responsabil de alegerea sa. Răul este urmarea păcatului strămoșesc, precum ne asigură Sfântul Apostol Pavel: „Căci făptura s-a supus stricăciunii nu de voie, ci pentru cel ce a supus-o” (Romani 8,20).

Dar pentru că noi suntem creatura cea mai importantă din întreaga existență, Dumnezeu din nemărginita-I grijă față de om, a creat și lumea imaterială a îngerilor, a creat aceste forțe spirituale supraomenești, cu menirea de a ne ocroti, de a ne veni în ajutor în tot ceea ce facem și mai ales de a ne proteja, de a ne apăra de primejdie.

Nu de puține ori îngerii au fost expulzați în spațiul mitului și al fanteziei. Și totuși îngerii nu sunt deloc imagini mitice sau fantastice. Aceștia sunt adevărați, existențe cerești, care au fost creați de Dumnezeu și care joacă un rol important în istoria întregii lumi. Este mângâietor să cunoști faptul că nu ești singur atunci când necazurile și suferințele acestei vieți te copleșesc; și aceasta pentru că avem lângă noi apărători puternici, păzitori cerești, care sunt capabili și îndreptățiți să ne reprezinte la fiecare nevoie. Biserica noastră, de secole, trăiește prezența sfinților îngeri ai lui Dumnezeu, iar în spațiul Bisericii, oamenii și îngerii se unesc, cerul atinge pământul.

Întotdeauna omul și-a pus întrebări precum: Ce sunt îngerii? De ce au fost creați și când? Care este natura lor și lucrarea lor? Care este legătura îngerilor cu noi, oamenii? La toate aceste întrebări, Biserica, potrivit învățăturii Sfintei Scripturi, cu ajutorul învățăturii Sfinților Părinți, a dat câteva răspunsuri însemnate, folositoare pentru mântuirea noastră. Ne sunt înfâțișate multe din elementele vieții îngerești, totuși multe rămân ascunse în tainele veacului ce va să vină.

În continuare, cu ajutorul Sfintei Scripturi, încercăm să ne apropiem puțin de această lume a sfinților îngeri ai lui Dumnezeu, și să înțelegem, pe cât este posibil omului să înțeleagă, rolul pe care l-au avut sfinții îngeri în iconomia mântuirii. În primul capitol, „Ce sunt îngerii”, am dezbătut problema originii îngerilor, a naturilor, numărul și ierarhia îngerilor și starea morală a lor. Al doilea capitol, „Existența îngerilor”, ne demonstrează, prin mărturiile Sfintei Scripturi și ale Sfintei Tradiții că îngerii nu sunt niște născociri ale închipuirii. Al treilea capitol, „Îngerii în raport cu Mântuitorul Iisus Hristos”, ne arată că ființele cerești participă la comuniunea dumnezeiască, că au slujit Mântuitorului în opera de mântuire a omului; îngerii sunt parte din slava lui Iisus Hristos, care n-a încetat niciodată să fie Dumnezeu și prin urmare nu s-a despărțit de îngerii Săi. Al patrulea capitol, „Rolul sfinților îngeri”, este structurat în trei subcapitole, care tratează despre rolul lor ca mesageri ai lui Dumnezeu și slujitori față de: a) Biserică; b) față de comunitatea tuturor oamenilor; c) față de fiecare credincios în parte, ca protectori și îndrumători. Datorită rolului pe care-l au în iconomia mântuirii, îngerii au fost întotdeauna prețuiți și cinstiți de Biserică; o cinstire de dragoste și rugăciune către ei, de atenție față de prezența lor și față de îndemnurile lor. Cel de-al cincilea capitol, „Rolul îngerilor la parusie”, ne arată că rolul sfinților îngeri va lua sfârșit odată cu venirea întru slavă a Domnului Iisus Hristos. Rolul lor de vestitori și slujitori se va face vădit pentru ultima dată în ziua parusiei. Orice discuție despre îngerii aflați în slujirea Domnului ar fi incompletă dacă nu am vorbi și despre îngerii căzuți și despre rolul lor negativ în iconomia mântuirii, subiect tratat în ultimul capitol.

1. CE SUNT ÎNGERII

Taina creației nu se putea îndestula cu facerea lumii materiale și a ființelor necuvântătoare. Dumnezeu fiind Dragostea, ușor înțelege că Dragostea creatoare și atotputernică nu putea zidi un univers fără ființe în stare să răspundă Dragostei cu dragoste.

Nu este o întâmplare că porunca cea dintâi a Scripturii este să iubești pe Dumnezeu (Matei 22, 37; Deuteronom 6, 5). În temeiul ei adânc, toată creați lumii e un dialog al dragostei. Iconomia creației impunea așadar prezența în lume a unor ființe inteligente, a unor fințe libere, într-un cuvânt, prezența unor persoane, adevărate închipuiri create ale ipostaselor necreate, care să fie necontenit înaintea Viului Dumnezeu, martorii răspunsului liber de dragoste al creației întregi. Practic, ființele zidite de Dumnezeu în acest scop sunt îngerii și oamenii.

Negreșit, chip al lui Dumnezeu și ființă personală e și îngerul și omul: dumnezei creați și fii ai lui Dumnezeu (Ioan 10, 34), sunt și unul și altul; solidari cu lumea și exponenți ai aceleiași creații sunt și îngerii și oamenii; prieteni sunt și chiar frați buni — omul: înger în trup — între ei, ca unii ce sunt și astăzi, tot timpul, în necurmată legătură unii cu alții și cu toate acestea, în marea familie a făpturilor lui Dumnezeu, existența îngerilor și existența oamenilor sunt departe de a fi același lucru; în iconomia creației nu există repetare: lumea oamenilor și lumea îngerilor își au fiecare ființa lor de sine stătătoare și rostul lor deosebit.1

Făpturi inteligente, ocupând treapta cea mai înaltă pe scara zidirilor, treapta cea mai apropiată de taina lui Dumnezeu, Izvorul cel veșnic a tot ce există, îngerii și creați au fost înainte de universul material, ca duhuri slujitoare, ca chipuri create ale Spiritului necreat și totodată ca prototipuri și reprezentanți cerești ai lumii văzute. Dar îngerii sunt făpturi nevăzute și viața lor e pentru noi o taină. Ne este cunoscut faptul că îngerii ocupă primul loc între creaturile aduse la existență de către Dumnezeu, din nimic, că ei sunt ființe spirituale, nevăzute, raționale și libere, inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, dar mărginite și nemuritoare. Existența lor o atestă revelația dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament.

Cuvântul „înger” înseamnă sol, crainic, vestitor, trimis. Dar acest cuvânt nu ne spune nimic cu privire la fința îngerilor, căci se referă numai la funcțiunea pe care ei o îndeplinesc în iconomia mântuirii, anume de a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu, de ale trimite mesaje acestora. În acest înțeles, sunt numiți îngeri și proorocii, Apostolii, conducătorii Bisericilor și chiar Mântuitorul Hristos, îndeosebi în Apocalipsă. Însă în înțeles propriu, îngerii sunt ființe spirituale, personale, mărginite, create de Dumnezeu spre a-I fi „duhuri slujitoare”, adică trimiși ai lui Dumnezeu către oameni, pentru a le vesti acestora voia Sa.2

În Biblie, deși sunt pomeniți de peste două sute de ori, nu aflăm nimic despre crearea lor, nici când a avut loc, nici nu găsim prea multe descrieri fizice. Faptul nu e chiar atât de straniu cum ar putea să pară la prima vedere. Începând cu primele capitole, Biblia nu se ocupă de toată omenirea, ci are în vedere, în principal, istoria acțiunii lui Dumnezeu privind omul. Vechiul Testament se ocupă doar cu evoluția unei singure națiuni, poporul ales al lui Dumnezeu, cu toate că aflăm și despre alte popoare, din cauza legăturilor lor cu poporul evreu. La fel, relatarea creațiunii descrie începutul existenței pământului nostru, soarele și stelele, apariția plantelor, animalelor și, în sfârșit, a omului. Nu cuprinde nici o descriere în care să se arate cum și când au fost create ființele spirituale. Asta rămâne o problemă a supozițiilor teologice. Cu toate acestea, încă de la început am fost înștiințați de prezența lor în lumea existentă și de interesul pe care ni-l arată, atât la bine, cât și la necaz. Pentru o mai bună cunoaștere a îngerilor și a naturii lor, trebuie să cercetăm mai întâi întreaga Biblie, atât Vechiul cât și Noul Testament, ca să cunoaștem ceea ce ne-a fost descoperit despre ființele spirituale; numai după aceea putem culege cronologic datele, în raport cu cărțile Bibliei.3 Dar în primul rând, când ne referim la aceste ființe cerești, trebuie să înțelegem că termenul „înger” este folosit vag și inexact, pentru că în grecește înseamnă pur și simplu „trimis” și, corect vorbind, asta s-ar aplica numai celor două categorii de îngeri în directă relație cu omul. La întrebarea, ce înseamnă denumirea de înger, Sfântul Dionisie Areopagitul spune: „a) învață că Dumnezeu, prin bunătatea Lui, S-a comunicat creaturilor Sale și că toate creaturile sunt părtașe ale lui Dumnezeu; b) îngerii participă totuși la Dumnezeu în chip mai superior decât celelalte (creaturi). Arată de unde au luat numele de îngeri și în ce chip ni se descoperă nouă printr-înșii cele dumnezeiești; c) declară că Dumnezeu —așa precum este în Sine — nu S-a arătat niciodată cuiva, ci numai sub formă de asemănare, care se cheamă teofanie. În același timp, învață cum ordinele cele inferioare sunt conduse spre Dumnezeu de către cele superioare și cum orice ierarhie are rânduieli prime, mijlocii și ultime; d) arată că taina întrupării a fost vestită mai întâi de îngeri și că lui Hristos Însuși I-au fost descoperite multe (lucruri) în viața aceasta prin îngeri.”4

Îngerii, deși spirite, nu sunt supranaturali. Dumnezeu singur e supranatural pentru că El singur este necreat. Ca și noi, sfinții îngeri sunt creați, sunt ființe naturale, ca o parte a lumii, ca și noi: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute”(Coloseni 1,16).

Un înger are personalitate, individualitate și o voință a sa, așa cum avem noi; dar, pe de altă parte nu ne seamănă. Când se manifestă în fața noastră, un înger ia înfățișare omenească, dar, fizic, nu e niciodată asemenea unei ființe umane, ci numai imagine mentală a ei. Dacă știm atât de puțin despre ei, este pentru că de regulă nu-i vedem cu ochii noștri de ființă muritoare, iar percepția noastră spirituală este fie neclară, fie nedezvoltată. Căutând să înțelegem natura angelică, trebuie să apelăm mai curând la cunoașterea lui Dumnezeu decât la cunoașterea omului. Sfântul Vasile spune că în ochii lui „substanța lor este o răsuflare de aer sau un foc nemuritor și de aceea sunt localizați ori devin vizibili în forma propriilor lor trupuri, acelora care sunt demni să-i vadă”.5 Sfântul Vasile vrea să spună că ei iau o individualitate vizibilă exprimată în formă umană, dar intangibilă. Sfinții îngeri, de la începutul creației lor, sunt ființe complete, dar fără formă materială. Sunt de o superioritate absolut incomprehensibilă nouă, dar fac parte din viața noastră: prin bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, sunt destinați, în marile momente ale istoriei, să fie mesagerii Celui Preaînalt către cei de jos. Ei sunt și cei care ne conduc pașii, ne păzesc, ne apără, ne povățuiesc, ne protejează și ne alină de la naștere până la moarte. Îngerii sunt în întregime spirite pure: nu sunt delimitate nici în timp și nici în spațiu, nici nu cunosc tinerețea sau bătrânețea, ci numai viața veșnică în deplinătatea ei. Greu ne putem închipui și doar ca o umbră, tăria, măreția și puterea lor sau să înțelegem mișcarea lor. Mai mult, muritorii nu pot să înțeleagă libertatea sfinților îngeri și întinderea intelectului lor, neîmpiedicat de creierul fizic. Limpezi precum cristalul și fără greșeală, fără să cunoască nici durere, nici lipsă, fără să fie tulburați de îndoială sau teamă, nici bărbat, nici femeie, ei sunt frumusețe, iubire, viață, acțiuni sudate într-o neimaginabilă perfecțiune individuală: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc” (Psalmul 103, 4). Într-un anume sens, dacă putem spune astfel, ei sunt sinele individualizat al propriilor atribute ale lui Dumnezeu. Sfinții îngeri stau în prezența lui Dumnezeu privind fața Domnului. Îngerii sunt mai mult decât purtătorii mesajelor divine și călăuzitorii oamenilor: ei sunt chiar purtătorii Numelui și ai Puterii lui Dumnezeu.

Îngerii au fost creați pentru preamărirea lui Dumnezeu, pentru a se bucura de fericire deplină, pentru a fi vestitori ai voii divine în lume și a ajuta pe cei credincioși la mântuire. Creați în număr mare (Matei 26, 53; Luca 2, 13; Evrei 12, 22; Coloseni 1, 16; Apocalipsă 5, 11) îngerii, ființe reale și personale, văd pururea în ceruri, fața lui Dumnezeu (Matei 18, 10), Îl preamăresc, împlinesc voia Lui (Matei 6, 10) și slujesc în iconomia mântuirii (Evrei 1, 14). Însăși numirea de înger (άγγελος — mesager, vestitor) arată menirea sau chemarea lor, aceea de a fi slujitorii lui Dumnezeu și organe ale providenței dumnezeiești în lumea pe care a creat-o.6 Îngerii sunt licăririle luminii și puterii Domnului Atotputernic. Ființa lor este susținută de bunătatea lui Dumnezeu și ei participă la puterea, înțelepciunea și dragostea Lui. Sunt înălțați prin laudele și mulțumirile lor continue. De la început înălțați spre Dumnezeu, cea mai mare bucurie a îngerilor a fost să aleagă liber pe Dumnezeu și să-I ofere viața toată lor într-o nesfârșită iubire și cinstire. Toate cetele cerești au luat parte de la început la împlinirea voinței lui Dumnezeu. Prin îngeri, poporul evreu a primit de la Dumnezeu cele mai frumoase prescripții și cele mai sfinte legi ale Lui. Prin îngeri, Dumnezeu a descoperit lui Moise Legea cea Veche, stabilind cu poporul lui Israel legământul pe Muntele Sinai (Fapte VII 38, 53; Galateni 3, 19; Evrei 2, 2).7 Cele nouă coruri au fost și sunt întotdeauna la dispoziția lui Dumnezeu, gata oricând să-I îndeplinească cu precizie planurile: „Domnul în cer a gătit scaunul Său și împărăția Lui peste toți stăpânește. Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tari la virtute, care faceți cuvântul Lui și auziți glasul cuvintelor Lui. Binecuvântați pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui, care faceți voia Lui. Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui; în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul” (Psalmul 102, 19-22).

Sfântul Dionisie Areopagitul împarte cetele îngerești în trei ierarhii, pe care le numește coruri. Acesta este termenul cel mai potrivit, pentru că întreaga lor activitate este ca un veșnic cânt de laudă și de mulțumire Celui Preaînalt. Numai ele își cunosc propriile puteri și iluminări, precum și ordinea lor cea sfântă și mai presus de lume; căci nouă ne este cu neputință să cunoaștem tainele spiritelor supra-cerești, ca și desăvârșirile lor cele prea-sfinte.8 Teologia a dat tuturor ființelor cerești nouă denumiri explicative. Prima grupare este aceea ce stă totdeauna în jurul lui Dumnezeu; ea este în vecinătatea Lui și se cunoaște cu El în chip nemijlocit și înaintea celorlalte. Revelația Sfintelor Scripturi ne-a lăsat, ca tradiție, că tronurile cele mai sfinte și ordinele cele cu ochi mulți și aripi multe, denumite în limba ebraică heruvimi și serafimi, sunt așezate în chip nemijlocit în cea mai mare apropiere de Dumnezeu. A doua triadă este aceea formată din: domnii, stăpâniri și puteri. În sfârșit, a treia și cea din urmă dintre ierarhiile cerești este aceea a îngerilor, arhanghelilor și începătoriilor.9

Serafimii, Heruvimii și Scaunele sunt sfetnici și nu au de-a face direct cu oamenii, ci sunt cufundați într-o nesfârșită iubire și adorare a lui Dumnezeu. Nici o altă creatură nu este capabilă de o dragoste atât de intensă față de Dumnezeu. Acest ordin se învrednicește de multă comuniune și influență de la Dumnezeu, prin asemănarea cu Dânsul, pe cât cu putință, în însușirile și acțiunile cele frumoase.

Teologia a lăsat oamenilor, ca tradiție, imnuri pentru ființele ce aparțin acestui ordin, în care se arată în chip sacru eminența lucrării lor celei prea-înalte. Ei înalță acel mult vestit și prea-cuvios cântec de laudă: „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui.”

Domniile, Stăpâniile și Puterile sunt înțelese ca fiind conducătorii spațiului și stelelor. Planeta noastră, în consecință, ca parte a galaxiei, este sub domnia lor. În alt fel noi nu avem contact direct cu al doilea cor. Ele se străduiesc neîncetat să se asemene cu Dumnezeu, privind neclintite spre puterea cea mai presus de ființă și întăritoare. Ordinul cel mijlociu al spiritelor cerești este curățit și luminat și desăvârșit de către strălucirile cele divine, dându-i-se al doilea rang prin ierarhia cea dintâi și manifestându-se în gradul al doilea prin mijlocirea aceleia.10

Începătoriile, Arhanghelii și Îngerii au în sarcina lor specială pământul nostru. Ei sunt executanții voinței lui Dumnezeu. Arhanghelii sunt individualități distincte și sunt un ordin al ființelor cerești în ele însele, împărțind natura lor și cu Domniile și cu Îngerii. Și ei sunt mesageri, ca și Îngerii. Sunt șapte Arhangheli, dintre care primii patru sunt menționați cu numele lor în cărțile Sfintei Scripturi: a) Mihail (Cine este ca Dumnezeu?), cel mai mare conducător al cetelor cerești. El este cel care a învins balaurul (Lucifer); b) Gavriil (Omul lui Dumnezeu), îngerul Bunei Vestiri; c) Rafail (Vindecătorul lui Dumnezeu), conducăorul îngerilor păzitori și cel ce duce rugăciunile noastre în fața lui Dumnezeu; d) Uriil (Focul lui Dumnezeu), interpretul profețiilor. Numele celorlalți trei arhangheli nu se găsesc în Scripturi.

În absoluta simplitate a interpretărilor numelor arhanghelilor, avem crâmpeie trecătoare ale personalităților lor, prin care relațiile ce le au cu Dumnezeu devin mai vădite, ca și puterea și influența lor. Sfântul Dionisie Areopagitul ne dă o definiție minunat de clară: „Un înger este un chip al lui Dumnezeu, o manifestare a luminii nevăzute, o oglindă arzătoare, luminoasă, neîntinată, fără pată, nici cusur, primind (dacă-mi este permis să spun astfel) toată frumusețea absolutei bunătăți dumnezeiești și (atât de departe cât se poate) aprinzând în ea însăși, cu o iradiere nestricăcioasă, bunătatea tăcerii tainice.”11

Cu cât cunoaștem mai mult despre îngerii luminii, cu atât suntem mai puternici în înclinarea noastră spre bine și abilitatea noastră devine mai ascuțită în descoperirea și rezistența la capcanele întinse de inamicii noștri, îngerii întunericului.

Întreaga învățătură cu privire la îngeri se întemeiază pe mărturia Sfintei Scripturi a Vechiului și Noului Testament și pe mărturia Sfintei Tradiții. Revelația Noului Testament, însă, expune mai clar adevărul despre existența îngerilor și rolul lor de ființe personale și spirituale în iconomia mântuirii.

2. EXISTENȚA ÎNGERILOR

Despre existența îngerilor avem nenumărate dovezi atât în Vechiul cât și în Noul Testament, deasemenea și în Sfânta Tradiție. Pentru noi creștinii, îngerii nu sunt niște născociri ale închipuirii. Fără să-i vedem, noi știm și suntem siguri de existența îngerilor, pentru că ne încredem în cuvântul lui Dumnezeu care adeverește existența lor, cum suntem siguri că există polul nord și atomul, fără să le fi văzut, pentru că ne încredem în cuvântul oamenilor vrednici de crezământ. Sfânta Scriptură, acest document unic al tainelor lui Dumnezeu, descoperit oamenilor, mărturisește de la un cap la altul și în mai multe chipuri, că îngerii există. Există o gradație și în lumea spiritelor, nu numai în lumea corpurilor (plantă, animal, om). Între om, acest spirit legat de trup și între Dumnezeu Spiritul Absolut, există așadar o întreagă lume de ființe nevăzute: îngerii, adică lumea spiritelor care n-au avut niciodată trup.12

Aghiografii Noului Testament mărturisesc cu toată evidența existența și rolul îngerilor. Astfel, în numeroase locuri din Sfânta Scriptură ca și din scrierile Sfinților Părinți, se vorbește atât despre îngeri în general, cât și despre unele cete îngerești, ori despre anumiți îngeri pe care Dumnezeu i-a trimis ca mesageri ai Săi către oameni. De la heruvimii cu sabie de foc, puși să păzească intrarea Edenului după izgonirea lui Adam și a Evei, și până la mulțimea îngerilor despre care se vorbește în Apocalipsă, paginile Sfintei Scripturi conțin dovezi de netăgăduit despre existența acestora și despre mesajele trimise de Dumnezeu oamenilor prin ei. Cu toate acestea, existența îngerilor a fost tăgăduită încă din vechime de către saduchei, iar în timpurile mai noi de către raționaliști, materialiști și alții. Afirmația unora dintre aceștia, anume că iudeii au împrumutat credința în îngeri de la perși, în timpul robiei babilonice, nu poate fi susținută, deoarece în cărțile lui Moise, ca și în alte cărți scrise înainte de robia babilonică, se vorbește despre îngeri ca despre ființe reale, ceea ce dovedește că credința iudeilor în ei este anterioară căderii în această robie.13

Potrivit mărturiilor neotestamentare, aceste ființe nemuritoare și fără de trupuri mijlocesc între Creator și făptura cea văzută (Matei 1, 20; Luca I, 11, 26). De aceea existența și viața lor o concepem doar legată de Dumnezeu, Creatorul, pe care-L contemplă neîncetat și-L laudă fără tăceri. Sfinții îngeri ne descoperă existența lor ca ființe slujitoare lui Dumnezeu și oamenilor. Sfântul Apostol Pavel spune: „Îngerii oare nu sunt toți duhuri slujitoare, trimiși ca să slujească pentru cei ce vor fi moștenitorii mântuirii?” (Evrei 1, 14).

Expresiile „înger al lui Dumnezeu” (Luca 12, 8; Ioan 1, 51) și „înger al Domnului” (Matei 1, 20; Luca 2, 9), „înger din cer” (Luca 22, 43; Galateni 1, 8), „îngeri din ceruri” — Iar de ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Matei 24, 36) — sau simpla denumire „îngerii” (Matei 4, 11; 13, 39), arată cu claritate că ei nu sunt personificări ale însușirior divine sau ale acțiunilor proniatoare ale lui Dumnezeu, ci ființe reale și personale care lucrează în lume după porunca lui Dumnezeu. În decursul timpului au apărut numeroase concepții greșite cu privire la îngeri și originea lor. Împotriva gnosticilor care susțineau că îngerii sunt emanații din Dumnezeu, sau celor care afirmau că ei sunt creați de Dumnezeu din materie, Biserica a învățat întotdeauna, pe baza mărturiei Sfintei Scripturi, că îngerii, asemenea întregii creaturi, au fost creați de Dumnezeu din numic. Numeroși sfinți, plecând de la cuvintele cu care începe cartea Facerii, spun că prin „cer” (Facere 1,1) trebuie să înțelegem universul în totalitatea lui, deci întreaga creatură în afară de pământ. Alți Sfinți Părinți afirmă însă că prin „cer” se înțelege lumea îngerilor, „cereștile și netrupeștile puteri”, care, spre deosebire de oamenii care locuiesc pe pământ, sălășluiesc în cer, pe care Dumnezeu l-a făcut în ziua a doua a creației. Dacă Moise nu vorbește în cărțile sale despre originea îngerilor, o face din teama ca evreii să nu divinizeze aceste creaturi, dându-le cinstea care se cuvine numai lui Dumnezeu.

Nicăieri în Sfânta Scriptură nu se arată când au fost creați îngerii, dar Sfinții Părinți au convingerea că ei au fost creați de Dumnezeu înaintea lumii văzute. Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Dionisie Areopagitul vorbesc despre crearea îngerilor mai presus de timp, într-o stare anterioară creației lumii.14 Cuvintele Scripturii (Iov 38, 7) arată însă că în ziua a patra a creației, când s-au făcut cei doi luminători mari și stelele, îngerii erau deja creați, căci au adus laudă lui Dumnezeu. Dacă în ziua a patra a creației îngerii erau deja creați, înseamnă că ei au fost creați mai înainte de a se începe crearea lumii materiale. De aceea Sfinții Părinți care vorbesc despre crearea „cereștilor și netrupeștilor puteri” afirmă că lumea spirituală a fost creată înaintea lumii materiale. Sfântul Ioan Damaschin afirmă categoric aceasta când spune: „Se și cădea să fie făcută mai întâi firea rațională, după aceea cea simțuală și la urmă cea mixtă, adică omul”.

În monoteismul sever al Bibliei, îngerii, deși superiori omului, sunt în chip necesar, creați de Dumnezeu din nimic, ca și celelalte făpturi. Pe scara ființelor, ei sunt „fiii lui Dumnezeu”, adică chipul creat al lui Dumnezeu ca Spirit și un prototip ceresc al lumii văzute și umane, în scurt, adevărați frați cerești ai oamenilor și colaboratorii cei mai de aproape ai lui Dumnezeu.

Ca urmare, Biblia ne arată că îngerii sunt substanțe spirituale, inteligente și cu voie liberă, în stare de a cunoaște și de a iubi ca și sufletul omului, dar mult mai puternici decât omul, ei sunt ființe personale, nemuritori și fără de trup, cu un cuvânt, Duhuri pure și puteri netrupești. Chipul văzut pe care-l iau îngerii în arătările lor nu este așadar chipul adevărat al îngerilor, ci un trup de împrumut ca să poată fi văzuți de noi. Îngerii sunt superiori omului dar inferiori lui Dumnezeu: „Îngerii cu tăria și cu puterea mai mari fiind, nu aduc asupra lor (oamenilor) înaintea Domnului, judecată și hulă” (II Petru 2,11); îngerii sunt creați de Dumnezeu: „Întru Dânsul s-au zidit toate cele din ceruri și cele de pe pământ, cele văzute și cele nevăzute și scaunele, ori domniile, ori începătoriile, toate printr-însul și pentru Dânsul s-au făcut” (Coloseni 1, 16); îngerii sunt ființe spirituale: „Duhul carne și oase nu are” (Luca 24, 39); îngerul este chipul Spiritului necreat și frate ceresc cu omul: „Cei ce se învrednicesc a dobândi învierea … asemenea cu îngerii sunt și fiii lui Dumnezeu” (Luca XX, 35, 36).

Fiind în mod deosebit în preajma lui Dumnezeu, „sfinții îngeri” ( Marcu 8,38 ) sau „îngerii aleși” ( I Timotei 5,21 ) , împreună cu „sfinții ” ( Efeseni 1, 18; II Tesaloniceni 1,10) , „au drept loc natural sfințenia lui Dumnezeu” .Starea de sfințenie și curăție a îngerilor nu se datorește naturii lor, ci harului divin , care lucrează prin ei. Îngerii sunt ființe de natură spirituală. Acest lucru îl arată Sfînta Scriptură atât în mod direct, cât și indirect, atribuindu-le însușiri pe care numai ființele spirituale le poate avea.

Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre îngeri, zice „Au nu sunt toți duhuri slujitoare, trimise spre slujire, pentru cei ce au să moștenescă mântuirea” ( Evrei 1,14) . În ceea ce privește însușirile lor, ei au rațiune, simțire și voință, despre ei spunându-se că văd fața lui Dumnezeu : „Căci zic vouă că îngerii din ceruri văd pururea fața Tatălui Meu” ( Matei 18,10) . La creația lor, îngerii au fost înzestrați de Dumnezeu cu cele mai înalte daruri, dar toate pe măsura unei firi, care, deși are un început, e totuși o fire care este numai duh: sunt darurile proprii rangului îngeresc și scopului pentru care au fost creați. Din toată taina acestor daruri, Biblia ne descoperă mai deosebit știința foarte întinsă a îngerilor, înalta lor sfințenie, puterea lor nespus de mare și mai cu seamă libertatea voinței lor, ca unii ce sunt zidiți după chipul lui Dumnezeu. În general, este de observat că darurile firii îngerești se țin, ca și firea lor, pe măsură de mijloc: superioare omului, dar inferioare lui Dumnezeu.

Oricărei libertăți Dumnezeu îi cere la un moment dat o alegere definitivă. Pentru oameni, acest moment e clipa morții; pentru îngeri, această fixare definitivă, aleasă de bunăvoie s-a petrecut la un moment necunoscut nouă din existența lor, dar sigur înainte de crearea omului. Sfânta Scriptură ne arată însă că la acest moment de răscruce, nu toți îngerii s-au folosit bine de darurile firii lor. Unii au rămas credincioși lui Dumnezeu și de aceea se împărtășesc pentru totdeauna din neistovita desfătare a vederii lui Dumnezeu față către față. Este pentru ei o necontenită uimire de noi descoperiri în Taina infinită15. Aceștia sunt îngerii buni. O parte dintre îngeri s-au răzvrătit însă contra lui Dumnezeu, din îngâmfare – revoltați contra ideii de Întrupare care așeza un om mai presus de îngeri – și din mândrie – o ciudată îndumnezeire de sine în propria lor perfecțiune – sub comanda lui Satan. Ei s-au fixat astfel definitiv în rău de bunăvoia lor și sunt osândiți să rămână despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu, în iad. Aceștia sunt îngerii răi sau diavolii. Sfânta Scriptură ne mai spune că aceasta alegere definitivă a dat naștere la un adevărat război între îngeri, nu cu arme pământești, nici cu vărsări de sânge, ci un război de gânduri și simțiri. Aceasta este marea dovadă a libertății îngerilor.

În comparație cu oamenii, îngerii sunt ființe superioare acestora, atât în putere, cât și în cunoștință și virtute. Din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în Epistola către Evrei : „Ce este omul ca să îti amintești de el, sau fiul omului ca să-l cercetezi pe el? Micșortu-l-ai pe dânsul cu puțin față de îngeri… ” ( Evrei 2, 6-7) , rezultă că, deși omul este o ființă superioară celorlalte creaturi, totuși este inferior îngerilor. Fiind ființe spirituale, ei sunt nemuritori, n-au trebuință de hrană, nu au gen, nu sunt supuși ispitelor și slăbiciunilor omenești. Mântuitorul le spune saducheilor în legătură cu starea oamenilor după înviere : „La înviere ( oamenii ) nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în ceruri” ( Matei 22,30 ). Pentru a sublinia spiritualitatea îngerilor, Biserica îi numește în rugăciuni „cereștile și netrupeștile puteri”, iar în imnele sale „îngerii cei fără de trup” . Cu toate că îngerii sunt lipsiți de trup, de foarte multe ori, în Sfânta Scriptură se vorbește despre arătări îngerești vizibile sub forma unor bărbați tineri. Acest lucru se explică prin faptul că ei fiind trimișii lui Dumnezeu către oameni, prezentarea lor în trup ușura mult posibilitatea de comunicare cu oamenii. Dar dacă uneori li se atribuie îngerilor toate organele trupului omnesc: mâini, picioare, ochi, gură, buze, aici este vorba de un antropomorfism obișnuit, pentru a arăta apropierea lor de oameni, precum și funcția pe care o îndeplinesc în lucrarea mântuirii. Aripile de care ei sunt aproape nelipsiți simbolizează rapiditatea deplasării prin zbor, ca soli sau trimiși ai lui Dumnezeu.

Ca ființe spirituale create, îngerii au aceleași însușiri spirituale ca omul, și anume: rațiune, simțire și voința liberă pe care au exercitat-o și au întărit-o în bine; de aceea ei sunt ființe superioare omului( Evrei 2,9) . Fiind însă creaturi, sunt totuși ființe mărginite în toate privințele. Ca soli sau mesageri către oameni, ei pot străbate spațiul cu viteza gândului, dar nu au însușirea atotprezenței pe care numai Dumnezeu o are. În privința cunoștinței, ei sunt superiori oamenilor, cunoscând nu numai cele prezente și trecute, ci și cele viitoare, fără să posede însă atotștiința.Mântuitorul Hristos arată acestea când zice: „Dar de ziua și ceasul acela nimen nu știe, nici îngerii din ceruri…” ( Marcu 13,32 ). De asemenea, ei pot face lucruri care nu stau în puterea omului, dar minuni nu pot face decât din încedințarea lui Dumnezeu.

Ca ființe spirituale înzestrate cu libertate, îngerii aveau posibilitatea să progreseze în perfecțiune și virtute, dar în același timp aveau și libertatea de a păcătui. Cu alte cuvinte, ei se puteau folosi de libertatea lor pentru a progresa în virtute, încât să ajungă la starea de a nu mai putea păcătui — așa cum au ajuns cei care nu au căzut — după cum puteau abuza de libertatea pe care o aveau, decîzând din starea în care se aflau, așa cum au făcut o parte din ei. Păcatul îngerilor, cel dintâi păcat din lume, a fost un păcat pur spiritual și a constat în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu din cauza mândriei. Ei au păcătuit dintr-o răutate conștientă a voinței, printr-o hotărâre liberă, irevocabilă și definitivă. Din cauza acestui lucru, urmările păcatului lor au fost cu mult mai grave decât cele ale păcatului săvârșit de protopărinții noștri Adam și Eva, și anume: condamnarea lor veșnică, întunecarea și orbirea minții, împietrirea inimii și învârtoșarea voinței spre rău, moartea spirituală definitivă. Paginile Sfintei Scripturi ne dau lămuriri suficiente în acest sens: „Pe îngerii care nu și-au păzit dregătoria lor, ci și-au lăsat lăcașul lor, îi ține în legături veșnice sub întunerec spre judecata zilei celei mari” (II Petru, 2, 4).

Referindu-se la numărul îngerilor, Sfânta Scriptură folosește diferite numiri spre a arăta mulțimea lor, dar nicăieri numărul lor nu este precizat; astfel de numiri sunt: legiuni sau legheoane (Matei 26, 53), tabără (Apocalipsă 20, 9), zeci de mii, mii de mii, mulțime de oaste(Luca 2, 13), oștirea lui Dumnezeu. Toate aceste numiri arată că numărul lor este foarte mare. Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește de „popoare infinite de puteri netrupești, ale căror mii nu le poate număra nimeni”;16 iar Clement Alexandrinul spune că îngerii sunt în număr infinit. Noi nu putem deduce numărul îngerilor nici din faptul că fiecare om are îngerul lui păzitor, deoarece în paza unui înger pot fi mai mulți oameni deodată. Este de presupus însă că numărul lor a rămas același după căderea cetei celor răzvrătiți, deoarece nu avem dovezi că Dumnezeu a creat alți îngeri în locul acelora. Deasemenea, ei fiind spirite, nu se înmulțesc, nici nu mor, numărul lor rămânând același. Sfântul Dionisie Pseudo Areopagitul ne dă lămuriri suficiente cu privire la numărul sfinților îngeri: „Din Daniel 7, 10 învățăm că numărul îngerilor este foarte mare, dar nu este infinit, ci mărginit, totuși este mai mare decât poate fi înțeles de oameni, este cunoscut numai de Dumnezeu și depășește numărul lucrurilor corporale”.17

Sfinții Evangheliști și Sfinții Apostoli relatează despre multe arătări ale îngerilor (anghelofanii) ca despe fapte reale și istorice. Astfel îngerul Gavriil anunță preotului Zaharia nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului nostru Iisus Hristos. Îngerul Gavriil se arată preotului Zaharia care era de rând la Templu și care tămâia în fața altarului tămâierii, așezat în partea a doua a Templului, Sfânta. Îngerul îi vestește că Dumnezeu a ascultat rugăciunile sale și ale soției sale Elisabeta și le va dărui un prunc, pe care-l vor numi Ioan. Acesta va fi un prooroc, va duce o viață aspră și va fi înaintemergătorul lui Mesia. Zaharia se îndoiește și cere un semn doveditor spre adeverirea acestui fapt.18 Astfel, pentru a înlătura orice bănuială privind realitatea prezenței sale,Sfântul Arhanghel Gavriil face ca Zaharia să fie mut, până după nașterea fiului său Ioan, care urma să împace pe părinți și copii și să-i întoarcă pe cei neascultători la înțelepciunea celui drept, să facă un popor pe deplin pregătit pentru Domnul lui — în duhul și puterea lui Ilie.

În conformitate cu ritualul, imediat ce preotul oficia arderea Tămâiei, era așteptat, pentru ca după ce iese din sanctuar, să pronunțe binecuvântarea. Zaharia însă n-a foat în stare decât să facă gesturile obișnuite, fără ca să iasă vreun cuvânt din gura lui. Adunarea care aștepta afară și care era mirată de zăbava lui în Templu, pe bună dreptate a ajuns la concluzia că avusese o viziune. Deși viziunile nu erau întâmplări care se petreceau zilnic, poporul nu era atât de sceptic în acele zile, ca să le discrediteze în întregime. Mult așteptatul mesaj a sosit. Un înger ce sta înaintea Domnului, vine plin de bucurie la preacinstitul preot Zaharia, pe când slujea în Templu și îi aduce vești de mare bucurie despre cel ce este asemenea îngerilor „cum tu preabinecuvântat vei deveni, Înaintemergătorule și prieten al Domnului” (Canon la Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul).

După șase luni de la vestirea nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, același înger Gavriil se prezintă către Fecioara Maria din Nazaretul Galileii, logodită cu Iosif și îi vestește Nașterea Domnului Iisus Hristos (Luca 1, 26-38). El o anunță solemn, că a fost aleasă de Dumnezeu să nască pe Mesia, prin umbrire ei de către Duhul Sfânt, pentru care motiv, cel născut din ea se va numi Fiul lui Dumnezeu „Sfântul care se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35). Deși era neînsemnată în ochii lumii și trăia într-un sătuc din munții Galileii, Nazaret, Maria a fost aleasă de Dumnezeu. Dumnezeu, care poate vedea în adâncul sufletului omului, a găsit în inima Sfintei Fecioare, ceea ce o alta n-ar fi fost capabilă să dăruiască, o neîntinată și fără de prihană personalitate. Voința Sfintei Fecioare Maria era să vrea ceea ce voia Dumnezeu. În acest lucru constă măreția Sfintei Fecioare, în ascultarea ei totală, care o modela ca perfectă verigă, ce urma să-l unească pe om cu Dumnezeu. Scena în care Sfântul Arhanghel Gavriil vestește Sfintei Fecioare ca va naște pe Mântuitorul lumii a fost redată de nenumărate ori de către pictori. Însă numai cu ochiul lăuntric al duhului putem realiza cum a putut fi acel moment, când îngerul a venit în casa ei și i-a spus: „Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine, binecuvântată ești tu între femei” (Luca 1, 28). Minunată trebuie să fi fost acea clipă când Sfânta Fecioară a devenit conștientă că se află în prezența unui înger al lui Dumnezeu. Sfânta Maria nu s-a temut de înger, era doar încurcată, pentru că nu putea înțelege sensul salutului și a căutat o explicație: „Cu teamă, ca o slugă, stau înaintea ta, Doamne, și cu frică, fecioară, mă străduiesc să te fac să înțelegi: ca ploaia pe lână se va pogorî la tine Cuvântul Tatălui, precum a binevoit” (Canonul Bunei Vestiri). Ascultătoare și senină, Sfânta Fecioară și-a plecat capul și a spus: „Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1, 38). Gavriil , marele mesager ceresc, a îngenunchiat în fața unei simple fete, și-a încrucișat mâinile peste piept și s-a închinat în fața unuia mai mare decât el. În acest fel a fost redată de-a lungul timpului scena minunată a acestei zile binecuvântate.

Un înger înștiințează pe Iosif că se vor împlini cu adevărat cele ce s-au făgăduit în chip minunat strămoșului David (Matei 1, 20). Iosif era un om drept. Pentru că era un profund om al legii, Iosif, nu numai că a fost întristat, ci și tulburat, când a auzit că logodnica lui, pe care n-o luase încă în casa sa, era însărcinată. Evanghelia ne spune că un înger i-a apărut în vis. Iosif a fost sensibil la vizita divină și a priceput repede momentul luminos.

Păstorilor de lângă Betleem li se aduce vestea cea bună tot de către un înger. El le vestește marea bucurie a nașterii lui Mesia pe care-L vor afla în staul, iar în văzduh apare o ceată de îngeri cântând o frumoasă cântare ce anunță mesajul Mântuitorului adus întregii lumi: „Slavă lui Dumnezeu și pace și bunăvoire între oameni.” După plecarea îngerilor, păstorii vin și se închină pruncului, istorisind cele spuse de înger. Unul din înțelesurile simbolice date apariției îngerilor în fața păstorilor din afara Betleemului este acela că mesajul lui Hristos a fost pentru cei săraci, cei de jos. Dar, în mod sigur, mesajul lui Hristos se adresează tuturor oamenilor, din înalta societate sau din cea de jos, fără excepție, deși cei sărmani și smeriți cu duhul îl vor accepta cu cea mai mare bucurie, indiferent de starea lor socială. Dacă îl citim cu atenție pe Sfântul Evanghelist Luca, vom vedea că descrierea sa este sobră; este arătat evenimentul în cuvinte simple și fără introducere. Îngerul Domnului apare ca din senin în mijlocul păstorilor înspăimântându-i. El repetă încă o dată binecunoscutele cuvinte: „Nu vă temeți”, ca și cum omul trebuie convins că relația cu lumea spirituală este normală, bună, fără nimic de care să se teamă. Povestirea apariției angelice nu este o legendă sau o alegorie. Sfântul Evanghelist Luca a descris-o pentru un intelectual roman, Teofil. Păstorii au mers la staulul din Betleem și acolo au găsit un copilaș nou născut, înfășat în scutece, așezat într-o iesle. Copilul dovedea că ceea ce auziseră și văzuseră era adevărat și acestea i-au convins că acolo se află Mântuitorul (Luca 2, 9-14).

Îngerii îi slujesc lui Iisus Hristos, după întreita ispitire din pustie (Matei 4, 11). Pentru a se pregăti ca om în marea Sa misiune și pentru a birui pe cel împotriva căruia nu putuse rezista vechiul Adam, Domnul Hristos a fost dus de Duhul în pustie spre a fi ispitit de diavol. Acesta se prezintă în mod real — nu numai interior — ispitindu-l sub trei forme ce reprezintă chintesența tuturor tentațiilor: lăcomia, mândria și pofta de stăpânire. Prin prima îl invită să prefacă pietrele în pâini, spre a se hrăni după postul îndelungat; prin a doua îl invită să se arate mulțimii că este Mesia aruncându-se după aripa templului din Ierusalim; prin a treia îi oferă bogățiile și stăpânirea lumii dacă i se va închina. Întâlnirea din pustiu nu este o poveste închipuită, ci un fapt sigur. Tot ceea ce Iisus a predicat a și luat asupră-și. A întâlnit răul față către față. Cunoștea realitatea lui și nevoia de a lupta cu el, pe față și fără cruțare. De aceea, le-a și povestit Iisus ucenicilor despre propria Sa întâlnire dramatică cu forțele ce i se opuneau. Diavolul, dorind să știe pe cine are în față, L-a pus la încercare. El a simțit, dar n-a știut în fața cui se afla. Îngerii L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, dar noi nu putem ști dacă lor le-a fost permis să cunoască întreaga iconomie a întrupării. Ei erau în spate, gata oricând să-L servească, știind că ei singuri nu pot salva omul din capcana satanei și s-au bucurat că însuși Fiul lui Dumnezeu a coborât personal, să-i conducă în misiunea lor.

După încercările din pustiu, cetele îngerești L-au înconjurat pe Domnul ca să-L slujească cu dragoste și grijă. În grădina Ghetsimani, Sfântul Evanghelist Luca istorisește că la rugăciunea Domnului Hristos, apare un înger care-L întărește, precum îngerii ne asistă și pe noi în rugăciune (Luca 22, 39-45).19 De data aceasta, spre deosebire de vremea nașterii Sale, n-a apărut nici un înger care să-i spună să fugă. De data aceasta trebuia să facă față încercării singur, pentr că acum, prin moartea Sa, avea să mântuiască lumea și să câștige coroana slavei. Putea să cheme îngerii în ajutorul Său, dar a îndepărtat acest gând: „Sau ți se pare că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26, 53). În timp ce se ruga în agonie, „un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea” (Luca 22, 43). Odată lupta terminată și ispitirea înlăturată, îngerii puteau să se adune în jurul Lui, să-L întărească și să-L încurajeze să meargă fără șovăială pe acest drum greu, pe care și-L alesese. Doar în tăcere și în plecăciune, fără cuvinte, putem comenta prezența îngerilor în acest ceas de supremă încercare. În grădina Edenului, Adam trădase neamul omenesc, iar în grădina Ghetsimani Iisus îl mântuia.

Un înger vestește femeilor mironosițe învierea lui Iisus Hristos din morți (Matei 28, 2-8; Luca 24, 4-8; Ioan 20, 12). După înmormântarea Domnului Iisus Hristos, femeile s-au reîntors la Ierusalim, au respectat ziua de odihnă (sâmbătă) și au revenit în prima zi a săptămânii (duminica) spre a îndeplini cele îndătinate după înmormântare purtând miresme să ungă Trupul lui Iisus. Între timp îngerul Domnului s-a coborât și a răsturnat piatra de pe ușa mormântului după ce Domnul Iisus Hristos înviase, ieșind prin piatra pecetluită, conform învățăturii Sfinților Părinți.20 Ele au găsit piatra răsturnată de pe ușa mormântului și intrând n-au găsit trupul Domnului. Pe când ele se mirau, au apârut doi îngeri, vestindu-le că Mântuitorul a înviat, precum Însuși a prezis (Luca 24, 4-8). Îngerul învierii a fost un mesager al puterii: un cutremur a zguduit pământul și mâinile îngerului au putut rostogoli cu ușurință piatra masivă. Îngerul a fost un mesager al curăției: el a fost ca un fulger în descoperirea luminii. A băgat groaza în inimile oamenilor și i-a amuțit. Ce poate ieși la lumină cu desăvârșire în acest episod, manifestându-se cu claritate, este mormântul gol și prezența îngerilor. Îngerii anunță învierea, așa cum vestea nașterii lui Hristos a fost auzită în vestirea lor: „Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (Luca 2, 10); de data aceasta mesajul aduce mult mai multă bucurie: „A înviat… mergeți repede și spuneți apostolilor!” (Matei 28, 6-7).

La înălțarea Domnului, un înger se arată Apostolilor anunțându-le a doua venire întru mărire a Fiului Omului (Faptele Apostolilor 1, 10-11). Timp de patruzeci de zile de la Înviere, Domnul Iisus a mers printre prietenii Săi, a fost văzut de ei, a vorbit cu ei, a cinat cu ei, a călătorit cu ei și i-a învățat multe taine privind împărăția lui Dumnezeu. La Înălțare, pe când El mergea la cer, doi bărbați au stat lângă cei care erau adunați acolo, îmbrăcați în haine albe și care au zis: „Bărbați galileeni, de ce stați privind la cer? Acest Iisus care S-a înălțat de la voi la cer, astfel va și veni, precum L-ați văzut mergând la cer” (Fapte 1, 9-11). Îngerii L-au însoțit pe Domnul la ceruri într-un nor de slavă: „Suitu-S-a Dumnezeu întru strigare, Domnul în glas de Trâmbiță” (Psalmul 46, 5). La porțile cerului ei au strigat: „Ridicați, căpetenii, porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei” (Psalmul 23, 7).

Din cauza propovăduirii învățăturii și învierii Domnului Hristos, Apostolii sunt prinși de iudei și închiși, însă îngerul Domnului îi eliberează în mod minunat. Sfântul Evanghelist Luca relateză pe scurt acest episod: „Dar un înger al Domnului, în timpul nopții, a deschis ușile temniței și, scoțându-i le-a zis: mergeți și, stând, grăiți poporului în templu toate cuvintele vieții acesteia” (Faptele Apostolilor 5, 19-20). Îngerul i-a eliberat din închisoare, nu ca dintr-un pericol, ci dimpotrivă, i-a trimis să facă față primejdiei, să predice cuvântul lui Dumnezeu în văzul tuturor. Apostolii au primit intervenția îngerului și l-au ascultat.

Un înger dă instrucțiuni sutașului Corneliu în legătură cu primirea botezului de către acesta (Fapte 10, 3-6). Îngerul Domnului i-a apărut și i-a spus: „Corneliu, rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 10, 4). O fi fost poate îngerul Rafail, cel ce duce rugăciunile noastre lui Dumnezeu? Sfântul Luca nu îl identifică. Îngerul l-a învățat pe Corneliu să trimită după Petru și el fără să șovăie a ascultat pe înger. Petru a venit, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu, și l-a botezat pe Corneliu și casa lui.

Sfântul Apostol Pavel primește de la un înger vestea că va călători la Roma. Sfântul Evanghelist Luca povestește una dintre experiențele cele mai izbitoare ale Sfântului Pavel, în Malta. El însuși a fost împreună cu Pavel pe corabie și a fost martor la tot ce s-a întâmpla. Când furtuna ajunsese la apogeu și nimeni nu credea că va supraviețui, Pavel s-a ridicat și a spus: „Căci mi-a apărut în noaptea aceasta un înger al Dumnezeului, al Căruia eu sunt și Căruia mă închin, zicând: nu te teme Pavele, tu trebuie să stai înainte Cezarului. Și iată, Dumnezeu ți-a dăruit pe toți cei ce sunt în corabie cu tine”. (Faptele Apostolilor 27, 23-24).

În Faptele Apostolilor vedem ceea ce am constatat de-a lungul istoriei religioase a omului. Ca și în celelalte cărți ale Sfintei Scripturi în „Faptele Apostolilor” oamenii care-i vedeau pe îngeri erau oameni de acțiune. Petru, Pavel, Corneliu i-au văzut, iar Sfântul Ștefan, la judecata lui reamintea oamenilor despre îngeri. Îngerii intervin și se fac văzuți acelora pe care-i consideră demni de acest lucru. Mântuitorul însuși și Sfinții Apostoli vorbesc despre îngeri în așa fel, încât nu lasă nici o îndoială cu privire la existența lor.

În parabola neghinei, Domnul Iisus Hristos pune pe îngeri pe același plan al realității cu Fiul Omului, cu lumea, cu fiii împărăției (Matei 13, 37-39). În acest sens, îngerii sunt ființe tot atât de reale pe cât sunt celelalte lucruri din textul parabolei.

Îngerii văd pururea fața Tatălui ceresc și mijlocesc pentru oameni „vedeți dar, să nu disprețuiți pe vreunul dintre aceștia mai mici, căci zic vouă că îngerii lor în ceruri pururea văd fața Tatălui Meu din ceruri” (Matei 18, 10), iar cel care va mărturisi pe Iisus Hristos înaintea oamenilor pe acela îl va mărturisi și Iisus înaintea îngerilor lui Dumnezeu (Luca 12, 8-9). Într-un cuvânt, îngerii nu se confundă nici cu Dumnezeu, nici cu oamenii.21

Mulțimea textelor biblice, în care se spune că îngerii nu cunosc data Parusiei pe care o cunoaște numai Tatăl (Marcu 13, 32), nici adâncurile Ființei Dumnezeiești (I Corinteni 2, 11), nici tainele lui Dumnezeu (Efeseni 3, 9-10), nici gândul Lui (Romani 11, 34), că vor însoți pe Iisus Hristos la a doua venire (Matei 25, 31), că ei — deosebiți de profeți — doresc să privească ceea ce au vestit profeții (I Petru 1, 12), că sunt mult mai prejos decât Fiul lui Dumnezeu (Evrei 1, 4-5), că pot fi invocați spre mărturie (I Timotei 5, 21), că petrec o viață deosebită de cea a oamenilor (Matei 22, 29-30), că numărul lor e neînchipuit de mare (Evrei 12, 22; Luca 2, 13), cu o anumită ordine ierarhică (Coloseni 1, 16; I Tesaloniceni 4, 15-16), toate aceste texte dovedesc cu certitudine adevărul cu privire la existența reală a îngerilor.

3. ÎNGERII ÎN RAPORT CU MÂNTUITORUL

IISUS HRISTOS

Ordinele sfinte ale ființelor cerești participă la comuniunea dumnezeiască într-o măsură mai mare decât lucrurile care au numai existență, decât ființele neraționale sau decât cele raționale în felul nostru; ei se bucură de o mai strânsă comuniune cu divinitatea, fiind și mai stăruitori și râvnind întotdeauna spre cele superioare.22

Îngerii au fost mai întâi inițiați în taina divină a întrupării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru ca apoi această cunoștință să ajungă la noi prin ei. Întrucât actul de început al Noului Legământ este întruparea Fiului lui Dumnezeu, mesajul și slujirea îngerilor în lume vor fi subordonate întrupării de la Betleem. Mărturiile Noului Testament însă, cu privire la îngeri, trebuie să se înțeleagă în mod evident în contextul venirii Domnului nostru Iisus Hristos, al întrupării, morții și învierii Sale, al înălțării și revenirii Sale întru mărire. În timpul activiății pământești a Mântuitorului Hristos, îngerii participă la faptele minunate săvârșite asupra naturii obișnuite, asupre omului și asupra Sa însuși. Îngerii îl hrănesc și-L îngrijesc în situații grele (Luca 22, 4) și tot îngerii formează alaiul divin la înălțare (Fapte 1, 10).23

În timp ce în Vechiul Testament, îngerii aveau drept rol să preamărească și să slujească lui Dumnezeu și oamenilor: „Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a închis gurile leilor și nu m-au sfâșiat pe mine că s-a aflat dreptate întru mine înaintea Lui, și înaintea ta împărate greșeală n-am făcut” (Daniil 6, 22), în Noul Tesament ei mărturisesc pe Iisus Hristos ca Dumnezeu întrupat și îl slujesc în opera de mântuire : ” Și iată îngerul Domnului a stătut înaintea păstorilor și a zis lor:…S-a născut vouă astăzi Mântuitor care este Hrists Domnul în cetatea lui David” (Luca 2, 9-11 ).

În general, Noul Testament nu pune accent pe faptul descrierii exterioare a îngerilor, ci mai degrabă scoate în relief misiunea pe care o au în a anunța oamenilor poruncile divine și în a sluji Evanghelia lui Hristos. «Constituind o lume nevăzută pentru ochii noștri trupești, spune IPS Ierarh al Kruțitei, din istoria Bisericii noastre știm prin cuvintele lui Dumnezeu chiar, că locuința sfinților îngeri este în lumea suprapământească și că ei trăiesc și pe pământ, în preajma noastră. Atunci când Bunul Dumnezeu a vrut să vestească oamenilor voia Sa, El a făcut din îngeri crainici ai adevărurilor Sale. Di cuvintele Sfintelor Evanghelii știm că îngerii s-au arătat omului atât la începutul cât și la sfârșitul lucrării pământești a Domnului nostru Iisus Hristos și viața Sa în lume a fost presărată de angelofanii, fie pentru a executa voia Sa, fie pentru a lupta cu spiritele căzute, care întrețin răul și durerea, generată de păcatele omenești».24 Odată cu venirea lui Iisus Hristos, sfinții îngeri calcă pe pământ ferm și se amestecă fratern cu noi. Iisus o spune limpede că fiecare om are propriul său înger păzitor și acești îngeri fac parte integrantă din viața noastră pământească. Pentru că Iisus Hristos, Fiul Omului, a devenit unul dintre noi, El a purificat omenirea, prin patimile Lui. În acest fel relația de la perceptor la cel ce învață este transformată într-o frăție spirituală și suntem încurajați să-i privim pe sfinții îngeri ca pe „ frații noștri mai mari ” înțelepți și protectori. Generații nenumărate ale poporului ales au fost conduse, apărate, instruite și pregătite pentru venirea celui care avea să mântuiască lumea, să o scoată de sub robia păcatului și a morții. Dumnezeu nu a venit să-și mântuie poporul cu măreție, printr-o lovitură de trăsnet. El a venit în liniște, noaptea, și foarte puțini au știut și, s-au bucurat – un preot bătrân și soția lui, o fată simplă și logodnicul ei, câțiva păstori umili și câțiva oameni înțelepți. Dar dacă Dumnezeu n-a venit cu trâmbițe; nu a venit nici neanunțat, căci L-a trimis pe îngerul Său înaintea Lui, să-i încunoștiințeze pe slujitorii Săi că se apropie. Ei L-au așteptat timp îndelungat, păstrând cu bucurie casa curată și împodobită în timp ce așteptau vestea cea bună a sosirii Sale. Sfântul Evanghelist Luca începe povestirea vieții pământești a lui Iisus Hristos cu apariția îngerului Domnului la Zaharia, în zilele în care Irod cel Mare era rege al Iudeii. Potrivit misiunii încredințate de Dumnezeu, îngeru Gavriil înștiintează pe preotul Zaharia (Luca 1, 5-20) că cel ce se va naște din Elisabeta, prin harul divin, împotriva așteptărilor sale, va fi preot al lucrării umane și divine a lui Iisus Hristos, spre binele și mântuirea lumii. Mesajul,mai mult decât trimisul, l-a tulburat pe Zaharia. Îngerul, ca să-l asigure i-a spus numele și i-a explicat misiunea sa: „Și îngerul, răspunzând, i-a zis: Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea”(Luca 1,19). Aceasta amintește de explicația dată de Rafail lui Tobie. Gavriil și Rafail stau ambii în prezența Domnului, sunt trimiși ca mesageri, pe pământ. Putem observa aici două din rolurile principale ale Sfinților Îngeri. Ei stau înaintea lui Dumnezeu și, în același timp se pogoară la oameni. Sunt adoratori și slujitori.

Sfintei Fecioare Maria, îngerul Gavriil îi aduce vestea că prin ea se va săvârși acea taină a negrăitei întrupări (Luca 1, 26-38) , că ea a fost aleasă de Dumnezeu să-i dea umanitate lui Dumnezeu. Sfânta Evanghelie lasă să se înțeleagă că în această privință îngerul are doar rolul de mesager, de vestitor. Când acțiunea personală a lui Dumnezeu nu e încă vizibilă pentru om, Dumnezeu se folosește de îngeri, cărora le încredințează misiunea de vestitori ai actelor divine. Mesajul îngerului, adus la cunoștință Sfintei Fecioare Maria, constituie un fapt real, care aparține istoriei mântuirii. Inserând anunțul făcut de Sfântul Arhanghel Gavriil (Luca 1, 26-38), Evanghelistul vrea să sublinieze faptul că întruparea Fiului lui Dumnezeu a avut loc în virtutea unui plan divin. Astfel, Dumnezeu cunoscând din eternitate căderea omului, „mai înainte de întemeierea lumii” (I Petru 1,20), a hotărât întruparea Fiului Său pentru mântuire. În acest sens, slujirea îngerilor este un act de laudă adusă lui Dumnezeu pentru măreția și pogorământul pe care-l arată față de oameni prin întruparea Fiului Său. Activitatea îngerilor este deci restrânsă, sau mai bine zis, ea se integrează subordonat operei prin care s-a realizat mântuirea omului. Aceasta este „ taină a voii Sale, după bunăvoința Sa, precum mai înainte a hotărât întru Sine” (Efeseni 1, 9).

Prin întrupare, Iisus Hristos stă în centrul mântuirii lumii, iar îngerii coboară cu El ca să fie slujitori și martori ai operei Sale: „Toți (îngerii) sunt duhuri slujitoare care se trimit spre slujbă pentru cei ce vor să moștenească mântuirea” (Evrei 1, 14). Cu privire la acest lucru putem spune că oștiri de îngeri coboară din cer asupra nașterii din Betleem (Luca 2,4) ca să înconjoare Pruncul Sfânt nou-născut, să I se închine, sa-I slujească ca unui adevărat Dumnezeu, sa-L laude și sa-I înalțe imn de slavă: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 14). Frumusețea acestui cântec de laudă și bucurie curată a răsunat sărbătorește în ceruri, la Betleem; o bucurie atât de mare, încât a avut ecou de-a lungul veacurilor în inimile tuturor credincioșilor adevărați. Dumnezeu îngăduie deci Fiului Său să fie însoțit de îngeri, cu scopul ca aceștia să-I slujească în desăvârșirea operei Sale.

Mesageri ai revelației divine, îngerii au de îndeplinit atât rolul de mijlocitori în vestirea hotărârilor lui Dumnezeu-Tatăl, cât și rolul de slujitori pe lângă Iisus Hristos. Astfel, prin mijlocirea lor, s-a făcut cunoscută lui Iosif, porunca Tatălui de a se refugia cu pruncul Iisus în Egipt. Ascultând de porunca îngerului, Iosif si Sfânta Fecioară, împreună cu pruncul Iisus au luat calea amară a exilului. Evanghelistul ne lasă să urmărim cu imaginația noastră această călătorie periculoasă prin pustiu. Ceea ce se reliefează în istorisirea simplă a Sfântului Evanghelist Matei,, este încrederea în cuvântul îngerului. Iosif, fără să pună întrebări, apucă pe drumul plin de pericole, expunând pe Maria si pruncul Iisus primejdiilor unei călătorii pe alte meleaguri. Tot prin intermediul îngerilor i s-a comunicat porunca de a se întoarce în pământul lui Israel (Matei 2, 13-15,19-21).

Faptele trăite de Iisus, ilustrează în multe momente atitudinea Sa privind îngerii. Învățătura lui Iisus despre îngeri și contactele Sale personale cu ei sunt o parte integrantă a misiunii Sale. Cum spunea Jean Danielou, care a scris atât de convingător despre îngeri și misiunea lor: „ Suntem martorii apariției Arhanghelilor care, prin Gavriil, vor înconjura de-acum încolo, pe Iisus-Omul, plutind discret, dar întotdeauna prezenți, și nu atât ca să-l laude pe Iisus, cât ca să se afle ei înșiși în înaltul cerurilor, care deja înconjoară Copilul conceput în pântecele Fecioarei. Iată adevărata taină a Omului- Dumnezeu, căruia îngerii îi aduc laude și care se micșorează pe sine smerindu-se în trup; iată una lângă alta, stau prezența pământească și cea cerească; eveniment hipercosmic al Întrupării. De aici înainte îl vom găsi pe Iisus înconjurat în tot locul de această prezență dublă. Pe de o parte procesiunea îngerilor însoțește pretutindeni Cuvântul căruia ei îi sunt strălucirea și hotarul împărăției intelectuale; pe de altă parte, este sărăcia Leagănului. Vom găsi același contrast în Agonie, unde sunt prezente douăsprezece legiuni de îngeri, chiar în clipa sărutului lui Iuda.”25

În general, lumea îngerească ocupă un loc important în predica Mântuitorului Iisus Hristos. Pe îngeri, Mântuitorul îi descrie ca ființe reale și active care pururea văd fața Tatălui în ceruri, veghind asupra oamenilor (Matei 18,10). Mântuitorul însuși ne încredințează că îngerii petrec necontenit în comunitate cu Dumnezeu, împărtășindu-se de o strânsă legătură cu harul divin și că viața lor nu este supusă slăbiciunilor trupului ca cea a făpturilor văzute. Mântuitorul ne spune acest lucru atunci când saducheii îi ispitesc în legătură cu învierea morților, întrebându-l a cui va fi femeia, după înviere, care fusese căsătorită cu șapte frați. Era o căsătorie de levirat, după care legea iudaică prevedea că în lipsă de moștenitori direcți, soția fratelui răposat trebuia să se căsătorească cu fratele următor, spre a-i ridica moștenitori și a-i păstra numele și drepturile legale. El le răspunde că în viața viitoare oamenii vor fi asemănători cu îngerii, ducând o existență strict spirituală: „La înviere (oamenii) nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi îngerii lui Dumnezeu în ceruri” (Matei 22,30).26 Tot Mântuitorul precizează că îngerii participă intens la bucuria lui Dumnezeu când păcătoșii se convertesc. Bucuria regăsirii drahmei pierdute, din pilda cu drahma pierdută (Luca 15,8-10), este asemănătoare cu bucuria ce o au îngerii din ceruri, care sunt păzitorii oamenilor (cf. Matei 18, 10), pentru revenirea pe calea cea dreaptă a unui păcătos: „Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește” (Luca 15, 10).27 Deși îngerii nu cunosc data Judecății din urmă care constituie o taină a Tatălui: „Iar de ziua și ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24, 36), vor fi totuși prezenți la împlinirea ei (Matei 24, 31).

Din înseși cuvintele Mântuitorului se desprinde faptul că îngerii sunt în număr mare, organizați pe cete, după misiunea pe care o au de îndeplinit în ceruri și pe pământ, între oameni (Matei 26, 53). Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește de „popoare infinite de puteri netrupești, ale căror mii nu le poate număra nimeni”. „Îngerii sunt o mulțime greu de numărat, căci creația lui Dumnezeu, creția puterii Lui trebuie să urce până la cea mai mare apropiere de El. În această mulțime se arată puterea Lui creatoare și gândirea Lui indefinită. Dar ei sunt făcuți și ca să urce la nesfârșit în bogăția nemărginită a lui Dumnezeu, în gândirea și bunătatea Lui. Deci e o mișcare în ei. Dar, pe de altă parte, sunt nemișcați în bunătatea lor și în iubirea lui Dumnezeu; și cu toată deosebirea de trepte, sunt apropiați între ei prin iubirea dintre ei și față de Dumnezeu. Cănd ne deschidem lor prin credința în Dumnezeu și în bunătate, sunt apropiați și ei de noi. Tocmai pentru că sunt mărginiți, sunt variați și ei și oamenii, ca să se întregească apropiindu-se de gândirea lui Dumnezeu, pentru că fiind mărginiți, tind spre nemărginire. De aceea nu se poate vorbi de un unic om sau de un unic înger cum se vorbește de un unic Dumnezeu, deși sunt trei Persoane.”28

Pe toți îngerii Mântuitorul îi prezintă ca fiind într-o slujire permanentă, în sensul că se vor sui și se vor coborî „peste Fiul Omului”(Ioan1,51) ca odinioară pe scara lui Iacob la Betel (Facere28,12).Slujirea permanentă a îngerilor se încadrează astfel în întreaga activitate pământească a Fiului lui Dumnezeu. În toată această slujire a lor însă, îngerii sunt și martorii care confirmă epifania Logosului în trup.Iisus Hristos însă, este cap peste orice ființe spirituale, oricare ar fi denumirea acestora, deci și peste orice categorie de îngeri. Acest fapt îl afirmă și canonul 35 al sinodului din Laodiceea care condamnă o erezie ivită în Biserica creștină. Sub pretext că Domnul Hristos este mult superior vredniciei omenești și că la săvârșirea Sfintelor Taine, nu este vrednic omul, ci a chema pe îngeri la acest act, astfel că pe nesimțite dintr-o evlalie prefăcută alunecau în eresul nebănuit de dânșii, deoarece substituiau pe Dumnezeu cu îngerii, uitând că prin aceasta serveau creaturii în locul lui Hristos cel necreat, din care cauză ei se numeau îngerești. Chiar și Sfântul Apostol Pavel amintește de eresul acesta în epistola către Coloseni(2,18) unde zice: „Nimeni nu vă amăgească pe voi, prin smerenie și prin slujba îngerilor — cele ce nu le-au văzut umblând.” Canonul supune anatemei pe acei din eres, care socotesc pe îngeri ca pe Dumnezeu, nu ca pe creatura Sa, însă nu interzice a-I chema ca, mijlocitori pentru noi către Dumnezeu.29”Hristos este capul începutului (Ioan1,1) și ca atare spre El tinde orice plinătate.” El, Fiul lui Dumnezeu, este atât începutul, cât și scopul final al universului.În Iisus Hristos se rezumă toată existența(Efeseni1,10), nu numai în sensul că prin El s-au creat toate, dar și pentru că de El atârnă toate și apoi le ține strâns legate de persoana Lui, până la sfârșitul veacurilor.30

Sfântul Apostol Pavel,scoțând în evidență superioritatea lui Iisus Hristos fată de îngeri și față de orice altă creatură(Coloseni1,16), menționează că în numele lui se pleacă tot genunchiul al celor cerești și al celor pământești (Filipeni2,9-10).Domnul Hristos este chipul lui Dumnezeu și unicul Său născut.Toate lucrurile văzute și nevăzute au fost create prin El.Este născut din Tatăl, înainte de facerea lumii, din veșnicie. In sfârșit, tot ce s-a creat în cer și pe pământ au fost făcute prin Hristos și depind de El.Dumnezeu L-a înălțat mai presus de orice nume și L-a orânduit Stăpân al întregii existențe, iar natura întreagă și toți oamenii L-au recunoscut Domn. Deasupra întregii naturi îngerești deci, cunoscute sau necunoscute, firea omenească a fost înălțată prin persoana lui Iisus Hristos, spre uimirea puterilor îngerești. Înălțarea lui Iisus Hristos deasupra lumii îngerești își are drept rațiune faptul că Mântuitorul „este cap a toată domnia și stăpânirea”(Coloseni 2,10),este singurul Stăpân al întregii existențe, al îngerilor și al oamenilor, pentru că El „e chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai întâi născut decât toată făptura”(Coloseni 1,15) și că toate câte există în cer și pe pământ, văzute și nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri au fost făcute prin El și pentru El(Coloseni 1,16).Sfântul Apostol Pavel n-ar putea descrie într-un chip mai măreț și mai convingător poziția incomparabil superioară a lui Iisus Hristos în raport cu toată creatura și îndeosebi cu îngerii.

Raportul dintre îngeri și Fiul lui Dumnezeu e deci un raport de subordonare;aceștia sunt inferiori lui Iisus Hristos, se subordonează lui și intervin cu slujirea lor atunci când sunt trimiși de Dumnezeu.Fericitul Augustin scrie că îngerii slujesc lui Hristos, care este Capul dumnezeiesc nevăzut al Trupului tainic al Bisericii. În momentul răstignirii lui Iisus, de pildă, ca și după moartea Sa, Dumnezeu nu mai trimite pe îngeri să slujească pe Dumnezeu Omul, deoarece Acesta singur Și-a luat asupra Sa misiunea de a șterge pentru totdeauna păcatul, să biruiască moartea și să supună pe satan. Deși nu citim nimic despre îngerii buni sau răi de la locul răstignirii, în lumina celor petrecute înainte, ne putem cu greu îndoi că ei n-ar fi fost prezenți. Făcând un ultim efort, pentru a câștiga o bătălie pe care deja o pierduse, satana s-a străduit să ajungă la Mântuitorul Iisus Hristos prin batjocurile mulțimii care se îmbulzea în jurul crucii: „Hristos, regele lui Israel, să se coboare de pe cruce, ca să vedem și să credem”(Marcu 15,32).Cu perspicacitate diavolească, satana a intrat într-unul din cei care sufereau cu Iisus Hristos: „Dacă Tu ești Hristos mântuiește-Te pe Tine însuți și pe noi”(Luca 23,39). Aceasta era doar o repetare a primei ispitiri din pustiu. Iisus a răspuns doar rugându-se Tatălui Său. Arta creștină de-a lungul secolelor, a pictat îngerii plutind deasupra crucii și putem presupune că, într-adevăr, ei erau prezenți și L-au însoțit pe Domnul lor, chiar când a coborât în iad, ca să elibereze pe cei care erau ținuți acolo prizonieri. Îngerii care odinioară i-au alungat pe Adam și Eva din rai, deschid acum ușa pentru întoarcerea lor.

Din clipa învierii Mântuitorului din morți, îngerii își reiau rolul de mesageri, fiind primii care anunță biruința lui Hristos asupra morții. În ziua învierii, notează aghiografii Noului Testament, îngerii Domnului se arată femeilor mironosițe. După trecerea sâmbetei, care era zi de odihnă, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov și alte femei au venit la mormânt în prima zi a săptămânii, foarte de dimineață, spre a unge cu miresme pe Mântuitorul. Ele au găsit piatra răsturnată, mormântul gol și un înger stând pe piatră, care le-a spus că Domnul a înviat, iar ele să se ducă să anunțe pe ucenici(Marcu 16, 1-7). Aceasta confirmă faptul că rolul îngerilor, acela de slujitori, este să pregătească întâlnirea ucenicilor cu Cel înviat, spăre a-i încredința de adevărul dumnezeirii și învierii Domnului. Anunțul făcut prin îngeri vine să confirme faptul că cele prezise de Mântuitorul Iisus Hristos cu privire la învierea Sa din morți s-au împlinit întocmai.

Același lucru se poate spune și cu privire la rolul de mesageri pe care îl au îngerii în momentul înălțării la cer a Domnului Iisus Hristos. Prezența celor doi bărbați îmbrăcați în haine albe, care nu pot fi decât doi îngeri este descrisă de altfel de Sfântul Luca în cartea Faptele Apostolilor (I, 10-11). Dacă la nașterea Domnului și la învierea Sa din morți, îngerii au avut rolul de mărturisitori, vestitori și slujitori, la cel de-al treilea eveniment și ultimul din viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, acela al înălțării la cer, ei au avut rolul de vestitori ai slăvitei Sale parusii.

Sfântul Apostol Pavel ne asigură că îngerii slujesc lui Hristos și după înălțarea Sa întru cele cerești (Efeseni1,20-21). Același adevăr este mărturisit de altfel și de Sfântul Apostol Pavel, după care toate oștirile îngerești slujesc lui Iisus Hristos chiar și după ce S-a înălțat de-a dreapta Tatălui (I Petru III, 22).

Orice discuție despre îngerii aflați în slujirea Domnului ar fi incompletă dacă n-am vorbi și despre îngerii căzuți. Credința în posesiunea demonică era generală pe vremea lui Hristos, concepție pe care mulți o consideră astăzi dretp superstiție, iar demonizații sunt considerați dereglați mintal, folosindu-se șocuri electrice pentru „exorcizare”. Mântuitorul Iisus Hristos „izgonea diavolii”, pe deplin conștient de ceea ce se întâmplă. Se lupta cu răul sub toate formele sale, oriunde îl întâlnea. Importante sunt însă și învățăturile lui Iisus Hristos și atitudine Lui față de forțele răului. În toate relatările trebuie să vedem în primul rând continuarea luptei Mântuitorului Hristos cu satana care a început în pustie. Iisus Hristos învață despre realitatea lumii și despre boală ca rezultat al păcatului colectiv al lumii. Este rezultatul nemijlocit al puterii satanei asupra lumii. Pe unii oameni Hristos îi ierta pentru participarea la păcat, datorită calităților lor spirituale și astfel îi vindeca: „Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale sau a zice: Scoală-te și umblă” (Matei 9,5). Mântuitorul Iisus Hristos consideră vindecările Sale ca o dezlegare de rău și numai iertarea lui Dumnezeu putea împlini așa ceva. Iisus elibera oamenii, nu negând existența răului, ci recunoscând adevărul existenței păcatului și identitatea autorului răului pe care îl numea „Tatăl minciunii” (Ioan 8, 44), cu alte cuvinte o persoană reală căreia trebuie să i te împotrivești și să o învingi. Când fariseii l-au acuzat pe Mântuitorul Iisus Hristos că a scos diavoli cu Betzebul, El a spus: „… daca satana e izgonit din satana, înseamnă că el însuși este dezbinat și cum va rezista împărăția lui?…”. Mântuitorul Hristos ne spune că ori îl legăm pe satana, ori ne leagă el pe noi și pentru asta avem nevoie de El, pentru că „Cine nu este cu Mine este împotriva mea și cine nu adună cu Mine risipește”(Matei12,24-30).Tot așa în parabola cu neghina și grîul, Iisus spune clar că sămânța cea rea e sămânța de satana, sau, în cea cu semănătorul, că el smulge sămânța bună din inimile noastre. Totodată este arătată și soarta diavolilor și a celor înșelați de el: „Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui ”(Matei25,41).

Relatarea din Marcu(5,1-13) referitoare la legiunile de diavoli pe care Iisus Hristos le-a exorcizat dintr-un om îndrăcit și care au intrat într-o turmă de porci, care s-a aruncat de pe deal în mare și s-a înecat, este de un interes special. Aceasta este o scenă greu de înțeles la prima vedere. Demonii se aflau cu adevărat acolo. Iisus este confruntat cu un rău care își spune singur legiune „pentru că suntem multe.”Ei sunt conștienți de puterea cu care se confruntă și cer îndurare și permisiunea de a merge în altă parte. Iisus le îngăduie să intre într-o turmă de porci din apropiere. Aceasta se aruncă în mare, să moară, nu pentru că Iisus Hristos a vrut asta, ci pentru că răul este atotdistructiv. Răul distruge orice atinge și în cele din urmă se distruge pe sine însuși. Iisus Hristos cunoaște sfârșitul satanei, pentru că l-a știut de la început și l-a văzut căzând: „Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer” (Luca 10, 18).

Tot timpul, îngerii L-au înconjurat pe Domnul pe pământ, chiar dacă prezența lor nu era totdeauna vizibilă, dar în orele glorioase s-au arătat acelora care meritau sa-i vadă. Sfinții îngeri sunt parte din slava lui Iisus, care niciodată n-a încetat să fie Dumnezeu și prin urmare nu s-a despărțit de îngerii Săi. Mântuitorul Hristos este totdeauna cu noi așa cum a promis: „și iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20). Așa cum noi stăm în prezența Lui și îngerii stau la fel. Așa cum au dat la o parte piatra care pecetluia mormântul, tot așa îndepărtează de la noi obstacolele ce ne închid drumul spre adevăr.

4. ROLUL SFINȚILOR ÎNGERI

Dumnezeu, din nemărginita-I grijă față de om a creat lumea imaterială a îngerilor, aceste forțe spirituale supraomenești, cu menirea de a ne ocroti, de a ne veni în ajutor în tot ce facem și mai ales de a ne proteja, de a ne apăra în primejdii. Știut este că fiecare viață apărută pe lume, odată cu primirea tainei Sfântului Botez își primește și îngerul său păzitor, atât de necesar firii noastre neputincioase de-a lungul existenței pe acest pământ. Și atunci, este de la sine înțeles, că numărul îngerilor întrece orice calcul omenesc, după cum aflăm și de la Sfântul Apostol Ioan, care, descriind Raiul așa cum i s-a înfățișat când s-a înălțat cu duhul până la cer, spune că printre atâtea neînchipuite minuni, a văzut și nenumărați îngeri în jurul tronului Atotputernicului Creator, bucurându-se a-L contempla și a-I înălța imnuri prin cuvinte de preamărire: „Atunci, am văzut și o mulțime de îngeri în jurul tronului… și numărul lor era miriade de miriade și mii de mii” (Apocalipsa 5, 11).31

Încă din Vechiul Testament aflăm despre intervenția salutară, binefăcătoare a îngerilor, în momente de răscruce, de primejdii pentru oameni. Chiar de la izgonirea lui Adam și a Evei din Rai, intrarea îngerilor în acțiune a devenit necesară, pentru că, primii strămoși, pierzându-și statutul de privilegiați de care se bucurau, viața lor și a urmașilor, este supusă la multe încercări, evenind din ce în ce mai anevoioasă și mai nesigură. Sunt numeroase momentele tragice din viața omenirii când îngerii își exercită rolul lor de salvatori ai celor aflați în primejdie. Vechiul Testament consemnează cum vin în ajutorul lui Noe, pentru că era drept și este sfătuit cum să-și salveze viața sa și a copiilor săi. El este luminat cum să-și construiască uriașa corabie în care să încapă și in toate viețuitoarele, pentru a se asigura continuarea vieții după trecerea potopului. În „Cartea lui Tobit” din Vechiul Testament, găsim menționat, că îngerul Rafail, unul din cei șapte îngeri care ridică rugăciunule sfinților spre slava Celui Atotputernic, după cum el însuși precizează, se arată lui Tobit și fiului său Tobie, binecuvântându-i și zicându-le: „Nu vă temeți! Pace veți avea! Binecuvântați pe Domnul în veac! Căci eu nu am venit de voia mea, ci după voia Domnului nostru, de aceea să-L binecuvântați în veac!” (Cartea lui Tobit 12; 5. 17,18). Iar pe Daniil proorocul, care a fost aruncat în groapa cu lei, tot îngerul îl salvează de a nu fi sfâșiat de fiare: „…Dumnezeu a trimis pe îngerul Său și-a astupat gura leilor și nu mi-au făcut nici un rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui, așișderea și-n fața ta, împărate, n-am făcut nici un rău” (Daniil 6, 5; 22, 23). Tot îngerul Domnului venea în Ierusalim și tulbura scăldătoarea Siloamului vindecând pe bolnavi. Numeroase sunt exemplele care pot fi date din Vechiul Testament despre lucrarea sfinților îngeri, dar mult mai numeroase sunt cele din Noul Testament.

Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei își încheie un capitol cu cuvintele: „Îngerii nu sunt ei oare toți duhuri slujitoare, trimise să slujească celor ce au moștenit mântuirea” (Evrei 1, 14). Dar temeiuri și mai puternice în existența și ajutorul neprețuit pe care omul îl are de la îngeri pe calea mântuirii, noi creștinii îl avem din evenimentele legate de Nașterea și viața Mântuitorului Iisus Hristos. Astfel, la nașterea lui Iisus, un înger se arată păstorilor aflați noaptea pe câmp, păzindu-și turmele: „Nu vă temeți! Căci iată vă vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: că astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor care este Hristos-Domnul și acesta va fi semnul: veți găsi culcat în iesle un Prunc înfășat”. Apoi apare o cetă de îngeri, care slăveau pe Dumnezeu zicând: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2, 9-14). Tot îngerul Domnului vestește pe dreptul Iosif să fugă cu Maria și Pruncul, pentru a-I salva viața. Când Iisus Hristos înviază din morți, un înger „cu înfățișarea sa ca fulgerul și îmbrăcămintea albă ca zăpada” prăvălește piatra de pe ușa mormântului și vestește primelor femei care veneau la mormânt: „Nu este aici, căci s-a sculat cum a zis. Veniți de vedeți locul unde a zăcut Domnul…” (Matei 28, 6-7).

Îngerul îl ajută pe Sfântul Apostol Petru să iasă din temniță. Regele Irod tocmai îl executase pe Iacob, fratele lui Ioan. Petru a fost azvârlit în închisoare și bine păzit ca să nu scape. El dormea între doi ostași, legat cu două lanțuri, iar înaintea ușii paznicii păzeau temnița. Și iată îngerul Domnului a venit deodată, iar în cameră a strălucit lumina. Și lovind pe Petru în coastă, îngerul l-a deșteptat, zicând: „Scoală-te degrabă”, iar lanțurile i-au căzut de la mâini. Atunci mergând după înger, a ieșit din închisoare, iar lui i se părea că vede vedenie. Venindu-și în sine Petru a zis: „Acum știu cu adevărat că Domnul a trimis pe îngerul Său și m-a scos din mâna lui Irod și din toate câte aștepta poporul iudeilor” (Fapte 12, 6-17). Citind această relatare, ea ne apare atât de adevărată, încât nu-i putem pune la îndoială autenticitatea. Petru a fost scăpat de trimisul lui Dumnezeu, nu de păzitorul său personal. Evadarea s-a făcut prin intervenția directă a Domnului. Îngerul păzitor îl ajută pe om în întreprinderile sale bune, răspunde voinței omului de dreptate, pe când îngerul Domnului acționează în afara alegerii libere a omului, când acesta ascultă chemarea lui Dumnezeu. Petru, deși îngreunat de oboseală și somn, crezând că participă la o viziune, i s-a supus fără să șovăie. Filip, unul din cei șapte diaconi, ales odată cu Sfântul Ștefan, predica în Samaria; acolo, predica sa era însoțită de semne, în special atunci când izgonea demoni. I-a apărut un înger și a grăit către Filip: „Ridică-te și mergi spre miazăzi, pe calea care coboară de la Ierusalim spre Gaza…” (Faptele Apostolilor 8, 26). Filip a ascultat de îndată, a lăsat deoparte treaba în care se angajase fără să întrebe nimic. Pe când el călătorea, s-a întâlnit cu un eunuc etiopian, un dregător al Candachiei, regina Etiopiei. Acest om căuta o tălmăcire a unui pasaj din Isaia. Filip a știut atunci că aceasta este pricina pentru care fusese trimis; l-a luminat pe eunuc, l-a convertit și l-a botezat.

Sfântul Aposto Pavel credea în existența îngerilor și a lucrării lor,la care se referă convins și explicit în unele din epistolele sale. Există multe referințe la cetele îngerești în epistolele Sfântului Pavel. El se referă la ele în mod firesc , nu teoretic. Fiind și evreu și creștin, el distinge deplin acum rolul îngerilor în Noul și Vechiul Testament: „Și cu adevărat, mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, S-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16). Pavel este totdeauna conștient de puterea răului. Imediat după cuvintele de mai sus, el atrage atenția că, dacă inspirația în bine ne vine prin îngerii luminii, cei ai întunericului ne duc în ispită: „Dar Duhul grăiește lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credință, luând aminte la duhurile cele înșelătoare și la învățăturile demonilor” (I Timotei 4,1).

Încă din vremurile Vechiului Testament credința acceptată era că îngerii erau aproape de Dumnezeu, instrumente prin care El adesea a comunicat cu omul. Îngerii pot fi înțeleși greșit și, în zilele păgânismului în care a trăit Pavel, ei puteau fi luați ușor drept zeități înaripate; de aceea Sfântul Apostol ne îndeamnă ferm: „Nimeni să nu vă smulgă biruința printr-o prefăcută smerenie și printr-o fățarnică închinare la îngeri, încercând să pătrundă în cele ce n-a văzut și îngâmfându-se zadarnic cu închipuirea lui trupească” ( Coloseni 2, 18). Aceste cuvinte au înțeles și astăzi deoarece multe sunt speculațiile fanteziste și erorile gândirii moderne asupra îngerilor și rolului lor în creație. Ne este greu să concepem cum Dumnezeu, care nu poate fi definit, primește rugăciunile noastre, sau pe ce cale ne răspunde. Noi știm numai că suntem îndreptățiți să vedem în imaginea îngerului nostru păzitor manifestarea iubirii Sale pentru noi. Sfântul Apostol Pavel a văzut îngerii mai ales în însușirile lor de adoratori și înplinitori ai voinței divine, îngeri care, din propria lor voință, nu acționează nici pentru, nici împotriva oamenilor.

Despre rolul îngerilor ne vorbește și Sfântul Dionisie Areopagitul în cartea sa „Ierarhia cerească, Ierarhia Bisericească”, spunând că ei sunt ocrotitori ai oamenilor, și, mai mult, ai tuturor popoarelor: „Providența cea una, a Celui Prea-Înalt, a încredințat pe toți oamenii, pentru mântuirea lor, călăuzirii îngerilor respectivi, care sa-i conducă spre cele de sus . . . De aceea teologia, pentru a arăta că Israel a fost sortit slujbei adevăratului Dumnezeu, spune aceasta: «S-a făcut parte Domnului» arătând că Israel a fost încredințat unui înger, la fel cu celelalte popoare, pentru a cunoaște printr-însul cauza cea una a tuturor lucrurilor. De aceea se spune că Mihail conduce poporul iudeu și ne învață prn aceasta în chip clar că nu există decât o singură Providență a toate, ce domnește mai presus de ființă peste toate puterile nevăzute și văzute; iar îngerii toți ce stăpânesc popoarele, conduc după putere, spre Ea, ca spre obârșia lor, pe cei ce-i urmează de bunăvoie”.

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, îngerii au și chemarea de a fi împlinitori și vestitori ai poruncilor lui Dumnezeu în lumea credincioșilor, pentru întemeierea și desăvârșirea împărăției cerești. Astfel, îngerii îsi desfășoară rolul lor de mesageri și slujitori față de: a) Biserică; b) față de comunitatea tuturor oamenilor; c) față de fiecare credincios în parte, ca protectori și îndrumători.

A.ROLUL ÎNGERILOR FAȚĂ DE

BISERICĂ

Întrucât, după mărturia Noului Testament, Hristos Domnul, înălțat de-a dreapta Tatălui, continuă opera de mântuire și sfințire prin intermediul Sfântului Duh care lucreaza în chip nevăzut în Biserică (Ioan 16, 5-15; Faptele Apostolilor 2, 1-4), slujirea îngerilor se subordonează operei de mântuire pe care Biserica o actualizează prin lucrarea ei de propovăduire și sfințire.

Îngerii, ca soli ai Tatălui ceresc, au de slujit atât persoana lui Iisus Hristos cât și Biserica însăși, care, prin poruncă directă de la Mântuitorul, asigură propovăduirea Evangheliei și mântuirea oamenilor: „Drept aceea mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-i să păzească toate câte am poruncit vouă” (Matei 28, 19-20). În acest sens ei au cunoștință că între Hristos și Biserica întemeiată de El, există o unitate indisolubilă, ea fiind trupul tainic al Lui, iar Hristos este Capul pururea viu și activ al acestui trup, niciodată despărțit de trup.33 Prin urmare, îngerii slujesc la fel și pe Hristos cel ce este de-a dreapta Tatălui în ceruri, prin Trupul Său tainic, care este Biserica (Coloseni 1, 18). Ca membri ai Bisericii triumfătoare, care a triumfat în lupta împotriva răului, ei se alătură prin slujirea lor acțiunii pe care Sfântul Duh o desfășoară în Biserica lui Hristos pe pământ, în Biserica luptătoare, care se războiește aici împotriva păcatului. Îngerii slujesc astfel marea taină a mântuirii prin care în Biserică se realizează progresul către desăvârșirea cerească.

Din Sfânta Scriptură a Noului Testament, aflăm că Dumnezeu S-a slujit totdeauna de îngeri pentru manifestarea voii Sale: „Și toți îngerii stau împrejurul Scaunului și a bătrânilor și a celor patru viețuitori și au căzut înaintea Scaunului pe fețele lor și s-au închinat lui Dumnezeu, zicând: Amin, binecuvântarea, slava, înțelepciunea și mulțumirea și cinstea și puterea și tăria, Dumnezeului nostru, în vecii vecilor. Amin” (Apocalipsa 7, 11-12),34 pentru ocrotirea credincioșilor în Biserică: „Îngerilor Săi va porunci pentru tine ca să te păzească în toate căile tale… ”, pentru revărsarea peste ei a darurilor Sale deosebite și pentru împărtășirea binefacerilor Sale, spre propășirea și mântuirea lor. După cum Mântuitorul se slujește de Sfinții Săi Apostoli, trimițându-i către toate neamurile pentru a le învăța și boteza, tot așa Dumnezeu se slujește de îngerii Săi, trimițându-i către aceste neamuri ca să le îndrume și ocrotească: „Ați luat legea prin rânduiala îngerilor și n-ați păzit-o” (Faptele Apostolilor 7, 53). Tot din paginile Sfintei Scripturi a Noului Testament se desprinde constatarea că îngerii primesc drept sarcină să asiste pe apostolii și ucenicii lui Hristos, peste tot unde Cuvântul lui Dumnezeu este primit prin credință, ca în cazul botezului dregătorului etiopian (Fapte 8, 26) sau cel al sutașului Corneliu (Fapte 10, 3-7; 11-13).

Dornici să slujească în opera mântuirii, îngerii se pleacă atenți spre cele de jos și se minunează de variatele forme prin care Biserica lucrează: iertarea păcatelor, păstrarea și propovăduirea învățăturii de credință, săvârșirea Sfintei Euharistii, promovarea dragostei, a dreptății și a adevărului între oameni; credincioșii fiind chemați să consacre lui Dumnezeu toată viața lor (Romani 12, 1), ca să devină sfinți în toată petrecerea vieții (I Petru 1, 15). Împreună cu sfinții și cu drepții, îngerii vor alcătui Biserica triumfătoare sau biruitoare. Vorbind de legătura dintre credincioși și îngeri, prin Hristos, în Biserică, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „Sub raportul existenței veșnice, Dumnezeu va cuprinde pe toți, fiind în toți prezent; dar sub raportul fericirii veșnice, va cuprinde în chip deosebit pe îngeri și pe sfinți”. Înainte chiar și de judecata universală, îngerii și sfinții alcătuiesc „Biserica cerească” (Evrei 12, 22-23; Apocalipsa 5, 14) sau biruitoare și liturghisesc în cer cu Hristos Arhiereul.

Pentru apărarea Bisericii, îngerii, sub cârmuirea arhanghelului Mihail, căpetenia lor, se împotrivesc lui satan, într-o luptă care durează de la începutul existenței lor (Apocalipsă 12, 1-9). O legătură intimă unește astfel lumea pământească cu lumea cerească; sus îngerii celebrează o perpetuă liturghie (Apocalipsa 4; 8, 11) căreia se alătură jos pe pământ liturghia Bisericii. Astfel, putem spune că în Sfânta Biserică există o comuniune nu numai între oameni, ci și între îngeri și oameni, prin rugăciunea ce o înalță Creatorului. Mai ales în timpul Sfintei Liturghii avem cu noi prezența și slujirea sfinților îngeri. Ei sunt împreună slujitori. De aceea și preotul, în timpul primului vohod, se roagă: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru… fă ca împreună cu intrarea noastră să fie și intrarea Sfinților Îngeri, care slujesc împreună cu noi și împreună slăvesc bunătatea Ta” (Rugăciunea Intrării). Preotul liturghisitor simte această prezență a lor, o dorește, o imploră în rugăciunea sa, mai ales în momentele ce preced aducerea Sfintelor Daruri, Jertfa cea fără de sânge, pe Sfânta Masă. Și mărturisind vrednicia lor, se roagă: „Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim și facătoarei de viață Treimi întreit sfântă cântare aducem…”. Iar la intrarea în Sfântul Altar cu Sfintele Daruri, cu puțin timp înainte de invocarea Sfântului Duh, pentru ca aceste Daruri să se prefacă în Trupul și Sângele Domnului, corul drepcredincioșilor cântă: „Ca pe împăratul tuturor să primim, pe Cel înconjurat în chip nevăzut de cetele îngerești”. Într-unul din cele mai vechi și importante manuscrise, privitor la izvoarele Sfintei Liturghii —Testamentum Domini — din secolul IV, înainte de rugăciunea Sfintei Jertfe, diaconul rostea: „În ceruri să ne fie inimile noastre… Îl avem văzător pe Fiul, iar pe îngeri supraveghetori”. Și astăzi ascultăm rostindu-se de către preot cuvintele: „Sus să avem inimile”; adică în ceruri să ne îndreptăm inimile noastre, spre lumea nevăzută a îngerilor.35

Îngerii cântă întotdeauna împreună cu noi, purtând rugăciunile noastre înaintea tronului lui Dumnezeu. Ei se adună în jurul Sfintei Mese din smeritele noastre biserici pământești și îngenunchează cu noi înaintea Sfintei Jertfe. Pentru că în acest mare moment, când incomunicabilul ne este comunicat, când intangibilul devine tangibil, îngerii umplu altarul, prezența lor invizibilă.

Putem fi siguri că Sfânta Slujbă a Bisericii nu i-ar fi integrat pe îngeri, dacă ei ar fi fost doar o ficțiune pioasă, ori ar fi aparținut unei ere trecute. Trecut și prezent în veșnicie nu există și însuși timpul are foarte puțină importanță. Dumnezeu este centrul realității și al vieții, iar oștirile Sale cerești te înconjoară și deschid inelul care să ne cuprindă și pe noi. Tainele lui Hristos sunt celebrate de puterile îngerești în același timp când sunt celebrate și de Biserica luptătoare. Fericitul Augustin scrie că îngerii slujesc lui Hristos, care este Capul dumnezeiesc nevăzut al Trupului tainic al Bisericii, dar ei ajută și pe oameni, care sunt membrele acestui trup tainic, aici pe pământ. Ei urcă și coboară de la Capul Bisericii din ceruri, la membrii acesteia, de pe pământ.36

B. ROLUL ÎNGERILOR FAȚĂ DE COMUNITATEA

TUTUROR OAMENILOR

În același timp,ca slujitori ai lui Hristos în opera mântuirii, îngerii au misiunea de a fi protectori ai credincioșilor ( Matei 18, 18; Faptele Apostolilor 12, 5); de aceea se bucură de întoarcerea păcătoșilor. De acest lucru ne încredințează Mântuitorul Iisus Hristos. Dupa ce a spus ce două extraordinare parabole despre oaia cea piesdută și drahma de argint ( Luca 15, 1-10), Iisus a făcut această analogie: „Zic vouă așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește” ( Luca 15, 10). Îngerii se bucură și ne primesc pe fiecare dintre noi care ne pocăim. Slujirea îngerilor este îndreptată spre noi credincioșii. Însuși cuvântul „înger” înseamnă vestitor, adică trimis al lui Dumnezeu, pentru a ne face cunoscută voia Sa. Ei sunt ca o punte de cunoaștere a lui Dumnezeu de către fiii Săi. De aceea și Legea Veche s-a dat tot prin îngeri ( Fapte 7,53). Prin ei ni se descoperă Dumnezeu, cum știm din viziunile proorocilor. Ne vine în ajutor, înălțându-ne pe treptele trăirii duhovnicești. Ei ne întăresc în rugăciune. Știm cum proorocul Daniil, în groapa cu lei, rugându-se fierbinte, a coborât la el îngerul Domnului și l-a salvat din gura fiarelor. Iar Mântuitorului, înainte de Sfintele Sale Patimi, când se ruga în Muntele Măslinilor, „un înger din cer s-a arătat Lui și-L întărea” ( Luca 22, 43). Tot la fel și noi, prin rugăciune îi apropiem pe sfinții îngeri. Când suntem mai mulți la rugăciune, ei încălzesc cu puterea lor ruga noastră.37

În Sfânta Scriptură a Noului Testament vedem că îngerii Domnului întăresc pe apostoli și ucenici în credință, eliberează pe apostoli și îndeosebi pe Petru din temniță ( Fapte 5, 19; 12,7-11).

Împăratul roman Constantin cel Mare, este ajutat de îngeri în războiul cu păgânul Maxențiu, iar pe cer, ziua, în amiaza mare, el vede o cruce mai strălucitoare decât soarele și aude totodată și cuvintele de îndemn: „Cu acest semn vei învinge pe vrăjmașii tăi”. Tot îngerii Domnului poartă de grijă mucenicilor, întărindu-i fizic și moral, să poată suporta până la ultima suflare cumplitele chinuri la care erau supuși. Pe cuvioșii pustnici îi ajută în lupta cu ispitele scornite de diavoli, cuptoarele înroșite de foc nu mai ard, se sting, gurile leilor, după cum am văzut sunt legate, și așa, întotdeauna, îngerii Domnului se dovedesc a fi slujitori neobosiți și plăcuți lui Dumnezeu și de mare folos nouă tuturor. Ei sunt pretutindeni cu noi, cu toate că nu-i vedem, dar îi simțim, în modul real, concret,de fiecare dată când ne aflăm la necaz și le cerem ajutorul.38

În general, ei doresc să privească taina Evangheliei, adică modul cum se realizează mântuirea oamenilor (I Petru 1, 12). Cuvintele Sfântului Petru „spre care doresc să privească și îngerii (adică să fie de față, să înțeleagă și să le slujească)”, vor să spună că nu e vorba de o „curiozitate”39 a îngerilor, ci de înțelesul și cunoașterea pe care ei le arată întregii opere de mântuire, la care iau parte ca slujitori activi, precum și față de binefacerile acestei opere de care se împărtășesc și se bucură și ei. În Sfânta Scriptură și în viețile sfinților îi vedem pe îngeri stăruind și neliniștindu-se pentru robii lui Dumnezeu dar, totodată, descoperind și viitorul celor drepți sau profeților. Astfel, grija îngerilor pentru mântuirea noastră este cea mai cunoscută și binefăcătoare lucrare angelică (Luca 15, 7, 10)40.

Aceeași idee din cuvintele Sfântului Apostol Petru (I Petru 1, 12) cu privire la îngeri, se află într-o formulare întrucâtva asemănătoare și la Sfântul Apostol Pavel: „Și cu adevărat, mare este taina dreptei credințe: Dumnezeu S-a arătat în trup, S-a îndreptat în Duhul, a fost văzut de îngeri, s-a propovăduit între neamuri, a fost crezut în lume, s-a înălțat întru slavă” (I Timotei 3, 16).

Îngerii se pleacă deci atenți, dornici să contempleze taina mântuirii. Ei sunt trimiși spre slujire tuturor celor ce cred în Mântuitorul Iisus Hristos. Același lucru îl afirmă și Sfinții Părinți. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful scrie, în veacul al II-lea, că îngerii au în seama lor pe oameni și ce este sub cer. Sfântul Tațian spune că îngerilor le-a fost încredințată conducerea Universului. Origen scrie că Biserica este condusă de îngeri, care sunt episcopii ei nevăzuți.41

Îngerii ocrotesc de asemenea comunitățile creștine (I Corinteni 11, 10; Apocalipsă 1, 20) și anunță pedepsele pentru cei nelegiuiți (Fapte 12, 23; Iuda 1, 9 ; Apocalipsă 12, 7). Trimiși de Dumnezeu, ei dau poruncă celor aleși de pe pământ să proorocească la neamuri, limbi și popoare (Apocalipsă 10, 11), arătând cele ce trebuie să se întâmple în viitor (Apocalipsă 22, 6). Afară de slujirea pe care o desfășoară în jurul tronului lui Dumnezeu (Apocalipsa 7, 11; 8:2, 6, 8, 10, 12-13), îngerii au și misiunea de a proteja întregul pământ (Apocalipsa 7, 1; 10:2-3, 5, 8).

Prin urmare, îngerii se minunează de actualizarea deplină a mântuirii omului (Efeseni 3, 10) și se bucură când văd pe aleșii din asceastă lume așa de aproape „de cetatea Dumnezeului celui viu” (Evrei 12, 22)42.

C. ROLUL ÎNGERILOR CA PROTECTORI ȘI ÎNDRUMĂTORI FAȚĂ DE FIECARE CREDINCIOS

Ca slujitori ai lui Dumnezeu, îngerii au și chemarea de a fi împlinitori și vestitori ai poruncilor lui Dumnezeu în lumea credincioșilor, pentru întemeierea și desăvârșirea împărăției cerești. Referitor la rolul îngerilor ca protectori și îndrumători ai noștri, aghiografii Noului Testament afirmă că fiecare creștin viețuiește sub ocrotirea unui înger păzitor, după cum mărturisesc cuvintele Sfintei Scripturi (Fapte 12, 5). Există îngeri păzitori nu numai pentru colectivități, pentru popoare și pentru Biserici, dar fiecare om își are îngerul său păzitor. Noi datorăm o mare atenție îngerului păzitor. E adevăratul frate ceresc al fiecătuia dintre noi: „Căutați să nu defăimați pe vreunul dintr-aceștia mai mici, că zic vouă, îngerii lor în ceruri pururea văd fața Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 18, 10). Deci îngerii, nu numai că slujesc tainei întrupării și protejează Biserica lui Hristos, ci au și misiunea de a proteja și îndruma chiar pe fiecare credincios în parte. Acest fapt constituie unul din multiplele realizări ale harului lui Dumnezeu.

Textul de la Matei 18, 10 a dus la ideea că copiii sunt angelici prin natura lor și că, atunci când mor mici, automat devin îngeri. Această erezie, în unele cazuri, a mers mult mai departe, încât a dat naștere ideii că ființele umane, dacă sunt foarte bune, pot deveni îngeri. Nu există autoritate scripturală care să certifice această credință stranie: această noțiune nu se află nici în Noul Testament apocrif, nici în scrierile Sfinților Părinți. Mântuitorul Hristos a afirmat foarte clar, când a vorbit despre viața omului după moarte: „Căci sunt la fel cu îngerii și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii” (Luca 20, 36). Egali da, dar nu transformați în îngeri. Omul poate deveni egal îngerului, în virtutea învierii și prin Hristos, poate să se ridice chiar deasupra îngerilor, dar niciodată nu va deveni înger. O asemenea credință ar ține de conceptul păgân al reîncarnării sau al transmigrării sufletelor. Citatul despre îngerul copiilor, luat în sine, ar duce la presupunerea că ei , copiii, au un înger păzitor, dar dacă-l citim în contextul lui Matei 18, vom vedea că Iisus era preocupat să definească însușirile care ni se cer pentru a dobândi Raiul: „Și chemând la sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor. Și a zis: Adevărat vă zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în împărăția cerurilor” (Matei 18, 2-4).

Cuvintele lui Iisus se referă la vechea credință, în îngerul păzitor. David îl concepea pe înger protejând pe toți cei cu adevărat credincioși: „Străjui-va îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de El și-i va izbăvi pe ei” (Psalmul 37, 7). Iisus a fost cel care ne-a arătat că fiecare dintre noi avem propriul nostru înger. Evreii vedeau mântuirea prin comunitatea lui Israel și ca atare, era suficient un fel de înger colectiv sau comun. Dar Mântuitorul Hristos ne-a învățat că o comunitate se mântuiește prin fiecare ins, astfel că fiecare dintre noi are un înger personal.

Slujirea îngerilor în favoarea fiecărui credincios se face evidentă mai întâi prin mijlocirea acestora înaintea lui Dumnezeu pentru cei care le-au fost încredințați spre îndrumare și protejare (Apocalipsa 8, 3). Ea se face apoi vădită în protecția imediată pe care o conferă prezența lor. Urmare a acestui fapt, îngerii păzitori întăresc credința și pietatea celui credincios, îl îndrumă pe calea cea bună (Matei 1: 20, 24; Luca 1, 18-19; Fapte 7, 30), îl ocrotesc de răul care s-ar putea abate asupra lui (Matei 2: 13, 19) și-i descoperă lucruri care se vor întâmpla în viitor (Apocalipsa 1,1; 22, 6). Înzestrat cu rațiune, îngerul păzitor e alături de cel credincios și-l asistă nu numai ca martor (I Corinteni 4, 9), ci-l orientează spre observarea ordinii stabilite de Dumnezeu-Creatorul și-l scapă de frământările sufletești care-i pot tulbura efortul depus pentru câștigarea mântuirii. Așadar, Dumnezeu păzește pe creștini în toată ființa lor, direct și permanent, prin atotputernicia, harul și purtarea Sa de grijă (I Petru 5, 10) și indirect prin îngerii păzitori.

Tot îngerii păzitori au drept misiune să însoțească și sufletele celor adormiți în Domnul la judecata particulară, fapt confirmat de Sfânta Evanghelie. Mântuitorul Hristos ne spune acest lucru în frumoasa parabolă a omului bogat și a lui Lazăr, cerșetorul de la poarta sa: „Și-a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam” (Luca 16, 22). În acord cu Sfânta Scriptură, Biserica a mărturisit întotdeauna credința în îngerii păzitori. În străvechea carte intitulată „Păstorul” a părintelui apostolic Herma, se amintește despre îngerul păzitor, blând și liniștit. Vine în inima omului, învățându-l despre „dreptate, curăție, smerenie, decență… despre fiecare lucrare cinstită sau virtute”.44

Sfântul Ioan Gură de Aur, precum și alți părinți, susțin că numai credinciosul îl poate avea lângă el pe îngerul păzitor, pe când necredinciosul și păcătosul trăiește numai cu voința lui, sub tirania diavolului. Îngerul ne stă întotdeauna la căpătâi, chiar dacă noi îl alungăm prin lucrările noastre cele viclene, precum spune Sfântul Vasile cel Mare: „Precum fumul alungă albinele, așa și păcatul îl alungă din viața noastră pe îngerul păzitor”.45 Acesta ne poate mângâia mâhnirile, ne calmează durerile, pătimește cu noi, se bucură de reușita noastră duhovnicească, ne apără de dușmanii văzuți și nevăzuți; este atât de puternic, încât chiar și singur ar putea să se lupte cu o armată întreagă de oameni și porunci.

Toate câte le fac îngerii pentru om au perspectivă eshatologică; mai bine spus, au în vedere intrarea lui în împărăția lui Dumnezeu. Pentru acest lucru, atunci când vreun suflet virtuos se desparte de trup este înconjurat de către îngerul său păzitor și de celelalte puteri cerești, care se bucură de mântuirea lui, conducându-l la Hristos, pentru a primi fericirea cea veșnică.

Dimpotrivă, sufletele care au preferat păcatul și îndepărtarea de la Dumnezeu sunt luate de diavol și conduse departe de harul Domnului la locul întunecat al iadului.

CINSTEA ADUSĂ ÎNGERILOR

Biserica „înarmată” îi prețuiește pe îngeri și-i respectă, așa cum îi respectă pe sfinții ei. În primele secole, Sfinții Părinți, se fereau să întărească respectul pe care-l arătau credincioșii pentru puterile cerești, din cauza fricii de idolatrie, care încă se mai manifesta. Însuși Apostolul Pavel interzice un tip de cinstire numit „anghelolatrie”, adică cinste adusă îngerilor așa cum o numește în Coloseni 2, 18, gnosticii eretici înlocuind cultul lui Hristos cu acest cult al îngerilor. Despre cinstirea îngerilor, Sfântul Eremia, bărbat apostolic, învață că îngerii veghează asupra lumii întregi și a Biserici și asupra vieții fiecărui om pe care îl însoțește în viața cea de apoi. Tot așa Sfăntul Atenagora spune: „Noi recunoaștem și mulțimea îngerilor și a slujitorilor, pe care i-a pus, prin Cuvântul Său Ziditorul lumii – Dumnezeu – și le-a împărțit cârmuirea stihiilor, cerurilor și a lumii cu toate ale ei.”46

Împotriva cinstirii sfinților îngeri se fac trei obiecțiuni de seamă. Prima este sprijinită pe unele texte din Vechiul Testament, ca Deuteronom, 17, 3-5 sau Ieremia 8,2, unde se vorbește de cei ce slujeau „oștirii cerești.” Nicăieri însă, în toată Scriptura nu se află vreun text în care îngerii să fie numiți cu această expresie „oastea cerească. ”

Prin „oștirea cerească” se înțeleg aici, nu îngerii, ci luminătorii cerești: soarele, luna și stelele care alcătuiesc frumusețea cerului și pe care păgânii, ca și evreii îi considerau „dumnezei”, le jertfeau și li se închinau nopțile pe acoperișurile caselor. Despre îngeri, păgânii nu aveau idee și de aceea nu credeau în ei. Ne întrebăm însă, cum pot fi comparați îngerii, ființe spirituale, cu corpurile cerești? Ca ființe spirituale, îngerii de toate categoriile, sunt pururea înaintea lui Dumnezeu, slăvindu-L neîncetat și împlinindu-I poruncile, fiind puși și în slujba oamenilor, pentru a-i ajuta „să moștenească mântuirea” (Evrei 1, 14). Îngerii fac legătura între cer și pământ, între Dumnezeu și oameni. Ei se întristează când cineva se abate de la poruncile Domnului și-L jignesc, dar se bucură pentru orice păcătos care se căiește, mai mult decât nouăzeci și nouă de drepți (Luca 15, 4-10), care n-au nevoie de pocăință. Pentru rolul lor de slăvitori ai lui Dumnezeu, și vestitori ai voilor Lui și pentru slujirea ce fac spre mântuirea noastră, îngerii sunt cinstiți și slăviți. Sunt nenumărate temeiurile biblice care îndreptățesc cinstirea sfințlor îngeri și cultul care li se dă.

A doua obiecțiune adusă, se sprijină pe textul din Epistola către Coloseni: „Nimeni să nu vă amăgească prin smerenie și slujirea îngerilor, umblând cu vedeniile lui și îngâmfându-se zadarnic cu mintea lui trupească” (2, 18). Aici nu este vorba însă de îngerii noștri păzitori, care au rolul de mijlocitori pentru noi la Dumnezeu, ci de o erezie gnostică, raționalistă —răspândită în Frigia, ajungând și la Colose, în Asia Mică. Această erezie considera pe îngeri creatori (eoni) și mântuitori ai lumii, atribuindu-le deci calitatea de „dumnezei” și rolul de mântuitori, înlăturând astfel pe Dumnezeu și pe Iisus Hristos ca Răscumpărătorul și Împăciuitorul oamenilor cu Dumnezeu, prin sângele Său (Efeseni 2, 14-16). De remarcat că, în textul amintit, Sfântul Pavel nu contestă și nu combate cultul îngerilor, pe care Biserica l-a practicat de la început, ci cultul exagerat și ideea ce li se atribuia de „dumnezei”, de creatori și mântuitori ai lumii. Aceste idei eretice sunt combătute aici: „Îngerii sunt slujitorii lui Dumnezeu puternici la vârtute, care fac cuvântul Lui și aud glasul cuvintelor Lui” (Psalmul 102, 20), care-L slăvesc neîncetat și sunt trimiși spre mântuirea oamenilor. Ei sunt nu numai păzitori și mijlocitori la Dumnezeu, ci și participanți împreună cu sfinții la judecata lumii (I Corinteni 6, 21). Îngerii primesc sufletele, la ieșirea lor din trup și le prezintă Dreptului Judecător, iar după judecata lor particulară, sunt duse de ei: cele bune în rai, în „sânul lui Avraam”, iar cele rele în iad „la locul de osândă” (Luca 16, 20-31).

Ultima obiecțiune adusă e sprijinită pe textele din Apocalipsă 19, 10 și 22, 9, după care îngerii ar respinge închinarea de la oameni. Textul spune: „Și am căzut la picioarele îngerului ca să mă închin lui. Dar el mi-a zis: vezi să nu faci aceasta! Sunt împreună-slujitor cu tine și cu frații tăi, care au mărturia lui Iisus. Lui Dumnezeu închină-te, căci mărturia lui Iisus este duhul proorociei” (Apocalipsa 19, 10; 22, 9). Apostolul avea o viziune profetică, primea o revelație de sus și scria tainele descoperite. Pe pământ, chiar și cei care au ajuns sfinți, s-au închinat și ei îngerilor, dar acolo, sus, fiind „asemenea cu ei și fii ai lui Dumnezeu și ai învierii”, deci împreună-slujitori cu ei ai lui Dumnezeu, nu li se mai închină. Chiar în cazul în care Apostolul n-ar fi avut „mărturia lui Iisus” și duh proorocesc, nu se putea închina slugii (îngerului) când era de față Stăpânul lor, Dumnezeu. De aceea îi și spune îngerului: „… lui Dumnezeu te închină!”. Îngerii se știu făpturi și duhuri slujitoare și față de Dumnezeu și față de oameni, simple ajutoare în slujba unicului Mijlocitor Iisus Hristos. E o cinstire de dragoste și rugăciune către ei, de imitare a adorării, a ascultării, a unității îngerești ordonată în sobor.

5. ROLUL ÎNGERILOR LA PARUSIE

Misiunea îngerilor în istoria mântuirii, începută în Vechiul Testament și continuată în Noul Testament, va lua sfârșit odată cu venirea întru slavă a Domnului Iisus Hristos, când va judeca lumea și când se va realiza definitiv Împărăția lui Dumnezeu. În această privință, scrierile Noului Testament mărturisesc clar că la venirea Sa întru slavă, Iisus Hristos va fi însoțit de îngeri (Matei 16, 27; Marcu 8, 38; Luca 9, 26; I Tesaloniceni 4, 16). Rolul pe care îngerii îl vor avea în ziua înfricoșatei judecăți îl dezvăluie Mântuitorul Însuși, atunci când spune: „Când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci ședea-va în jețul slavei Sale” (Matei 25, 31). Legând acest pasaj de altele, tot din Evanghelia de la Matei, cum sunt: „Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi și vor culege dintru Împărăția Lui toate smintelile și pe cei ce fac fărădelegea” (13, 41), „Lăsați să crească împreună și grâul și neghina, până la seceriș și la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul îl strângeți în jitnița Mea” (13, 43), „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor” (13, 43), se subliniază puternic principiile învățăturii noastre despre îngeri. Îngerii ajută pe om și conlucrează cu el în opera de mântuire, pentru care Dumnezeu i-a dat viață, și slujesc acestei mântuiri. Când Mântuitorul spune: „Așa va fi la sfârșitul veacului: ieși-vor îngerii și despărți-vor pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în inima focului, acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților” (Matei 14, 49), arată că „Îngerii deschid înaintea omului ușile fericitei împărății cerești”, ei îl ajută „pentru lucrarea mântuirii sufletului nostru cel fără de moarte”.47 Înaintea Tatălui și a îngerilor, Fiul Omului se va declara în favoarea celor ce L-au mărturisit (Luca 12, 8-9; Apocalipsa 3, 5).

Rolul îngerilor de vestitori și slujitori se face vădit pentru ultima dată în ziua parusiei. Mesageri ai Domnului, ei anunță în cuvinte sau prin semne că pământul și toate puterile lui trebuie să se supună Judecății lui Dumnezeu (Apocalipsă 10, 1). În ziua judecății sau a secerișului de la sfârșitul veacurilor, îngerii sunt secerătorii (Matei 13, 39; Apocalipsa 14, 15) și de aceea au misiunea „să binevestească Evanghelia veșnică celor de pe pământ, la tot neamul și seminția și limba și poporul” (Apocalipsa 14, 6). Înainte de aceasta însă, rolul eshatologic al îngerilor este — prin voia lui Dumnezeu — să anunțe în general, pedepsele ce vor veni asupra celor păcătoși pentru ca ei să se îndrepte. Executori ai voii lui Dumnezeu, îngerii vestesc cu sunet de trâmbiță suferințele și pedepsele ce vor veni asupra oamenilor păcătoși (Apocalipsă 11, 13; 16).48

Rolul îngerilor în ziua înfricoșatei judecăți este arătat cu lux de amănunte în Cartea Apocalipsei. Înteraga carte este alcătuită dintr-o serie de descrieri, alternând între nenorocirile înfricoșătoare care se întâmplă lumii și fericirea negrăită a cerurilor care așteaptă să-i răsplătească pe martiri și pe sfinți. În aceste descrieri, dumnezeiescul apostol îi arată pe îngeri ca fiind împlinitorii voinței lui Dumnezeu. Ei sunt mesagerii lui Dumnezeu, trimiși să lumineze înțelegerea noastră greșită și mărginită. Uneori ei ascund care le sunt misiunile, alte ori le manifestează, anunță vești mărețe, pedepsesc și răsplătesc.

Sfântul Ioan îi arată cu nouăsprezece atribuții diferite: îngerul tălmăcitor, care spune lui Ioan cuvintele lui Iisus; cei șapte îngeri ai celor șapte Biserici din Asia (1, 20; 3, 14); îngerul dregător (5, 2); cei patru îngeri ai celor patru vânturi (7, 1); îngerul care avea pecetea Dumnezeului Celui Viu (7, 2); cei șapte îngeri cu cele șapte trâmbițe (8, 2-10); îngerul tămâierii (8, 3); cei șapte îngeri ai celor șapte tunete (10, 1-4); îngerul marelui jurământ (10, 5-7); îngerul ce ținea cartea mică a vieții (10, 8-11); îngerul veștilor bune (14, 7); îngerul judecății (14, 7); îngerul focului (14, 18); îngerul secerii ascuțite (14, 17-20); cei șapte îngeri ai ultimelor șapte pedepse (15, 1); cei șapte îngeri ai celor șapte cupe (15, 5-8); îngerul apelor (16, 5); îngerul profeticei sentințe (18, 1-3); îngerul care are cheia adâncului (20, 1). În întreaga Apocalipsă îngerii sunt prezenți ca să împlinească voia Domnului. În capitolele al doilea și al treilea sunt cuprinse mesajele trimise îngerilor celor șapte Biserici din Asia. Aceasta este o judecată cerească și ca urmare sunt invocați îngerii acestor Biserici. Prin ei, Bisericile sunt încurajate atunci când sunt persecutate, lăudate pentru acțiunile lor sau mustrate atunci când sunt lipsite de dragoste. In capitolul al șaselea autorul descrie toată gama pedepselor care se vor revărsa în lume împotriva persecutorilor creștinilor, dar și durerile credincioșilor suferite de la adversarii lor. La deschiderea primei peceți apare un călăreț călare pe un cal alb, care prin arcul său și cununa sa înseamnă cucerire. Al doilea, războiul, călărește pe un cal roșu. Al treilea, cu calul negru semnifică doliu, tristețe dar și foamete. Urmează al patrulea călăreț, moartea, încălecată pe un cal galben-vânăt. Toți aceștia sunt instrumente ale răzbunării divine. Ruperea celei de a cincea peceți arată sufletele celor care au murit credincioși cuvântului lui Dumnezeu, cerând răzbunarea cerului. Peceta a șasea aduce o serie de cataclisme naturale: cutremure, căderea stelelor, întunecarea soarelui, iar toți caută să se pună la adăpost de teroarea groaznică care-i paște. În acest moment de haos, cei patru îngeri ai celor patru vânturi, opresc cataclismele și totul se liniștește. Slujitorii Domnului sunt încurajați și primesc de la un înger puternic pecetea Dumnezeului Celui Viu, pe frunțile lor. Urmărind de aproape descrierile vii ale cumplitei mânii a lui Dumnezeu, Sfântul Ioan ne poartă într-o minunată ambianță cerească, în care suntem martorii fericirii tuturor celor mântuiți care îmbrăcați în veșminte albe cântă împreună cu corurile de îngeri și cad în adorație în fața tronului lui Dumnezeu. Între pecetea a șasea și a șaptea există o pauză când „S-a făcut tăcere în cer, ca la o jumătate de ceas” (Apocalipsă 8, 1). „Și a venit un alt înger și a stat la altar, având cădelniță de aur, și i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor sfinților, pe altarul de aur dinaintea tronului” (Apocalipsa 8, 3). Aici avem o imagine a marelui merit pe care-l au rugăciunile tuturor sfinților; cererile lor sunt primite de Dumnezeu, prin cădelnițările îngerului, prin care ele devin parte a tainei împărăției.

În tradiția iudaică, din care am moștenit o bună parte, arhanghelii sunt adesea cei care intervin pentru om în fața lui Dumnezeu, și-I duc cererile noastre. Ne reamintim de Rafail, unul din cei șapte îngeri care înfățișează rugăciunile sfinților către Dumnezeu, de Mihail, Uriil, Gavriil. Orice rugăciune adevărată urcă spre cer, împreunând rugăciunile credincioșilor cu acelea ale sfinților îngeri.

În capitolul al optulea este înfățișată o viziune care se referă la nenorocirile care se abat asupra necredincioșilor. După răgazul de timp amintit, Mielul rupe pecetea a șaptea, când apar îngerii cu șapte trâmbițe, care aduc noi nenorociri pe pământ, asemănătoare cu plăgile Egiptului, pentru a-i înștiința pe necredincioși și a-i îndemna la cuviință. Astfel, prin trâmbița primului înger, le trimite pe pământ grindină cu foc și se distruge a treia parte a vegetației; al doilea omoară făpturi și distruge corăbii; al treilea distruge prin foc a treia parte din râuri și izvoare, amărându-le apele; al patrulea întunecă o treime din soare, lună și stele. Prin trâmbița a cincea apar cete de lăcuste, care vor chinui pe oameni. Prin trâmbița a șasea invadează o armată orientală, care omoară o treime din oameni. Între timp apare un înger cu o carte deschisă care cuprindea planul lui Dumnezeu și durerile ce aveau să vină asupra lumii. A șaptea trâmbiță anunță nenorocirile finale, ce vor pedepsi orice răutate și pe toți răufăcătorii.

În capitolul al doisprezecelea este prezentat războiul din cer: „Și s-a făcut război în cer: Mihail și îngerii lui au pornit război cu balaurul. Și se războia și balaurul și îngerii lui. Și n-a izbutit el și nici nu s-a mai găsit loc, pentru ei, în cer. Și a fost aruncat balaurul cel mare, șarpele cel de demult, care se cheamă diavol și satana, … . Pentru aceasta, bucurați-vă ceruri și cei ce locuiți în ele. Vai vouă, pământule și mare, fiindcă diavolul a coborât la voi având mânie mare, căci știe că timpul lui e scurt” (Apocalipsa 12, 7-12). În această luptă puterile răului se ridică împotriva lui Dumnezeu, fără a-I fi niciodată egale, pentru că luptă numai cu îngerii aflați sub conducerea lui Mihail, nume a cărui interpretare (cine este ca Dumnezeu) este deosebit de potrivită aici. Ioan nu ne dă descrierea războiului din cer, dar afirmă că e un fapt împlinit. Răul a fost de mult aruncat din cer și ni se amintește de mărturia lui Iisus Hristos: „Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer” (Luca10,18). Apoi urmează un alt răstimp și-l vedem pe Miel împreună cu cetele sale triumfătoare. Îngerul veștilor bune (14, 6-7) apare zburând în mijlocul cerului, chemând omenirea întreagă să dea slavă lui Dumnezeu în iubire și teamă, pentru că ora judecății este aproape și urmează să fie vestită de îngerul judecății. Bucuria și slava celor ce poartă semnul Melului iradiază, prin contrast cu distrugerea totală a acelora care sunt însemnați cu semnul fiarei. Aceștia sunt doborâți de un înger care cu o seceră ascuțită, taie orice vlăstar rău. Acest înger este chemat să-și împlinească lucrarea de către îngerul focului (14, 18). Îngerul tălmăcirii (17, 1-13) îl duce pe Sfântul Ioan în pustiu și îi va tâlcui multe simboluri ciudate. Tâlcuirea este confuză, pentru că limbajul său nu ne este familiar, deși înțelesul său adânc este limpede.

Un înger al Domnului vestește cu glas puternic căderea marii cetăți a Babilonului, pentru imoralitatea și păcatele ei. Un glas din cer anunță pe creștini să iasă din ea, spre a nu se împărtăși de păcatele și pedepsele ei. Mântuitorul, încălecat pe un cal alb și urmat de oștirile îngerești, nimicește Fiara, pe împărații uniți cu ea și pe proorocul mincinos, ce făcea semne false și minuni. Amândoi sunt aruncați în iezerul de foc, iar ceilalți uciși cu sabia și dați pradă păsărilor: „Și-am văzut, spune Ioan, un înger pogorându-se din cer, având cheia adâncului și un lanț mare în mâna lui. Și a prins pe balaur, șarpele cel vechi, care este diavolul și satana și l-a legat pe o mie de ani. Și l-a aruncat în adânc și l-a închis și a pecetluit deasupra lui, ca să nu mai amăgească neamurile, …” (Apocalipsa 20, 1-3). Acest text a fost greșit interpretat dând naștere milenismului, potrivit căruia Domnul Iisus Hristos, la a doua Sa venire, înainte de judecata universală, va întemeia mai întâi o împărăție pentru a domni cu cei aleși o mie de ani. Nu s-au înțeles că textul se referă la împărăția de mii de ani, care este Biserica Sa.49

În sfârșit, apostolul mai are viziunea judecății obștești, când toți morții, de unde vor fi, vor învia și vor fi judecați. Întreaga Sfântă Scriptură ne dă mărturii despre cum va fi această zi. Domnul se va pogorî pe norii cerului cu putere și cu slavă multă, cu îngerii Săi (Matei 16, 27), va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și atunci, deodată, toți cei adormiți de la începutul lumii vor învia: „Iată, taină vă spun vouă: Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba, deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbița cea de apoi. Căci trâmbița va suna și morții vor învia nestricăcioși, iar noi ne vom schimba” (I Corinteni 15, 51-52).50 După cum am văzut, și la parusie ca în întreaga iconomie a mântuirii omului, rolul sfinților îngeri este covârșitor, ei fiind întotdeauna împlinitori ai voii lui Dumnezeu.

După judecata universală, la care îngerii își desfășoară, pentru ultima dată rolul de apărători ai sufletelor celor credincioși de pe pământ, Ierusalimul cel ceresc adună pentru totdeauna, atât pe aceștia, cât și pe cei vrednici de mântuire, înaintea lui Dumnezeu și a lui Iisus Hristos (Evrei 12, 22-24). În această cetate cerească, mărirea lui Dumnezeu va umple viața îngerilor și a drepților desăvârșiți și ea va fi veșnică, căci mărirea lui Dumnezeu de altfel constituie și scopul întregii istorii a mântuirii pe pământ.

6. ÎNGERII RĂI

În afară de îngerii buni, al căror rol este să preamărească pe Dumnezeu, să-I slujească și să slujească oamenilor, povățuindu-i spre împărăția lui Dumnezeu, Sfânta Scriptură a Noului Testament vorbește în multe locuri și despre îngerii răi: „Voi sunteți din tatăl vostru diavolul și poftele tatălui vostru voiți să le faceți. Acela ucigător de oameni a fost dintru început” (Ioan 8, 44); „Cine face păcatul de la diavolul este, că din început diavolul păcătuiește. Spre aceasta s-a arătat Fiul lui Dumnezeu, ca să strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8). Și tot astfel, întreaga Sfântă Scriptură ne dă mărturie că diavolii sunt o realitate, ca și îngerii buni. Diavolul nu este deci, cum au afirmat unii, o iluzie a timpurilor vechi și întunecate, sau o reprezentare ori personificare sensibilă a răului care izvorăște din om, ci are o existență reală și incontestabilă. Scriptura Noului Testament vorbește foarte des de acțiunea răufăcătoare a diavolului asupre oamenilor, de aceea, Mântuitorul a dus o luptă înverșunată împotriva lui, izgonind duhurile necurate din nenumărați demonizați, făcându-i pe aceștia sănătoși.51

Nu se știe când au căzut îngerii răi din starea originară, dar este de presupus că nu îndată după crearea lor. Se poate spune însă cu certitudine, pe temeiul cuvintelor Mântuitorului (Ioan 8, 44) că ei au căzut mai înainte de crearea omului, deoarece diavolul i-a ispitit pe protopărinții noștri Adam și Eva la păcat.

Satana, înainte de a deveni prințul lumii de jos, a fost cel mai măreț înger din oștirile cerești, după cum ne arată și numirea lui, Lucifer (purtătorul de lumină). În ciuda căderii lui, el este mult mai apropiat de natura lui Dumnezeu decât de om, pentru că fiind duh, este fără moarte și fără vârstă; are parte de toate atributele lumii angelice, nu este împiedicat nici de timp, nici de spațiu. Nu trebuie să uităm însă natura spirituală a satanei și limitele sale. Acestea sunt de înțeles numai când îl privim așa cum îi privim pe toți îngerii — în relație cu Dumnezeu. Superioritatea îngerilor asupra lumii fizice nu poate fi nicidecum comparată cu suveranitatea lui Dumnezeu. Ei își pot folosi puterile și principiile înrădăcinate în natură de Dumnezeu, dar nu pot crea aceste puteri și principii. Deci, îl vedem pe diavol, din cauza naturii sale angelice ca un duh pur, independent, fără vârstă, imaterial. El este dependent de Dumnezeu și independent de toate celelalte lucruri.

Dumnezeu, în perfecțiunea Lui, a acordat libertate tuturor creaturilor Sale. El a dorit să fie iubit în mod liber și a acordat tuturor creaturilor Sale dreptul de a-și orienta dragostea în sus sau în jos. Folosindu-se însă rău de libertatea lor și răzvrătindu-se împotriva lui Dumnezeu, din mândrie, o parte dintre îngeri, în frunte cu Lucifer, au fost izgoniți din cer, ajungând astfel îngeri răi sau diavoli: „Pe îngerii cari nu și-au păzit dregătoria lor, ce și-au lăsat lăcașul lor, îi ține în legături veșnice sub întunerec spre judecata zilei celei mari” (II Petru 2, 4).52 Aceasta este pedeapsa lui Lucifer și a tuturor care l-au urmat, fie din lumea angelică, fie din a noastră. Toți aceia care au ales calea greșită, îl urmează pe satana și acesta atrage riscul de a-L pierde pe Dumnezeu pentru totdeauna. Nicăieri nu este descrisă mai impresionant povestea căderii satanei, ca în viziunea dumnezeiască a sfântului Ioan în Cartea Apocalipsei. Căderea Satanei din cer i-a produs o furie de nestăvilit pentru că acum are putere doar pe pământ. Satana e de două ori mânios: pentru că puterea lui este limitată la lumea noastră și fiindcă știe că atunci când lumea noastră se va sfârși, puterea lui de a amăgi omenirea încetează odată cu ea.

Prezentați întotdeauna ca ființe reale și nu imaginare, acești îngeri răi sunt numiți duhuri rele (Luca 7, 21; Fapte 19, 13), duhuri necurate (Matei 10, 1), duhuri ale răutății (Efeseni 6, 12), diavoli, draci, demoni (Luca 8, 30-35; I Petru 5, 8; Apocalipsa 12, 9; 20, 2), îngerii diavolului (Matei 25, 41), ispititorul (Matei 4, 3), satana (Apocalipsa 12, 9), înger al satanei (II Corinteni 12, 7), Beelzebul (Luca 11, 15), Veliar (II Corinteni 6, 15), domnul puterilor văzduhului (Efeseni 2, 2), domnul demonilor (Matei 9, 34). Numele de Satan înseamnă contrar. Numărul diavolilor este foarte mare, deoarece Sfânta Scriptură vorbește de o împărăție a diavolului (Matei 12, 26; Luca 11, 18) și de legiuni de diavoli (Marcu 5, 9; Luca 8, 30). Răutatea lor are diferite grade (Luca 11, 26); ei au o căpetenie — satana are împărăția lui, e domnul dracilor (Matei 9, 34), e „stăpânitorul și dumnezeul veacului acestuia” (II Corinteni 4, 4). Se găsesc orânduiți pe trepte diferite căci lupta noastră este împotriva (duhurilor răutății) „a începătoriilor și a domniilor și a stăpânitorilor întunericului veacului acestuia” (Efeseni 6, 12).53

În comparație cu îngerii buni, activitatea îngerilor răi este direct opusă voinței dumnezeiești, iar împărăția lor este a morții spirituale (Evrei 2, 14) și a întunericului (Coloseni 1, 13), în opoziție cu împărăția dragostei și a păcii lui Iisus Hristos. Diavolii fac tot ce pot ca să împiedice lucrul lui Dumnezeu în lume. Urăsc și invidiază tot binele: viața, sănătatea, mântuirea. Ne vatămă, ca prin noi să vatăme pe Dumnezeu.

Fiind urzitorul răului în lume, diavolul se străduiește necontenit să-i îndemne pe oameni la păcat, de aceea mereu îi supune la tot felul de ispite. Dorința lui de a-i pierde pe oameni și de a-i câștiga pentru împărăția sa o arată Sfântul Apostol Petru: „Potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).Totuși, cu toate că el poate ispiti pe orice om, fiind tot creatură puterea lui e mărginită, și din cauza acestui lucru el nu poate sili sau constrânge pe om la păcat, dacă acesta se înarmează împoriva uneltirilor lui (cf. Efeseni 6, 11-17). El ispitește pe om indirect, prin senzații și reprezentări, prin influențe asupra judecății și fanteziei omului, prin înfățișarea unui bun aparent ca bun adevărat: „El e mincinos și tată al minciunii” (Ioan 8, 44). Pe cei răi îi încurajează pe calea pierzării ca să-i înstrăineze tot mai mult de Dumnezeu: „Și va ieși (diavolul) ca să înșele neamurile din cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog și Magog să-i adune pe ei la război, al cărora număr este ca nisipul mării… , știind că puțină vreme are” (Apocalipsa 20, 8; 12, 12). Mântuitorul Iisus Hristos, în parabola cu neghina și grâul spune clar că sămânța cea rea este semănată de satana sau, în cea cu semănătorul, că el smulge sămânța cea bună din inimile noastre. În legătură cu soarta îngerilor răi și a celor înșelați de ei, Mântuitorul spune: „Atunci va zice și celor de-a stânga: duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui” (Matei 25, 41).

Referitor la îngerii răi, Tertulian spune că demonii sunt izvorul bolilor și calamităților ce vin pe capul oamenilor. Ca și îngerii, spiritele rele sunt pretutindeni și oamenii nu-i pot percepe cu simțurile obișnuite. Fericitul Augustin scrie că îngerii căzuți îndeamnă pe oameni la păcat, ei se ocupă cu ghicitoriile, cu magia, dar puterea lor este limitată. Dumnezeu îi întrebuințează ca să-l pedepsească pe cel păcătos și slab de fire, prin ei pedepsește pe cel bun care cade și el în unele greșeli. Când vorbește despre soarta lor Sfântul Maxim Mărturisitorul spune: „În sfârșit, ce vor păți în ziua înfricoșătoare a judecății, numai Dreptul Judecător o știe, care va da fiecăruia răsplata cea dreaptă după vrednicie și va împărți după măsura răutății felul osândei, hotărând cu dreptate soarta cuvenită fiecăruia pentru veacurile nesfârșite, potrivit cu judecățile Lui cele bune”.54

Dumnezeu îngăduie ispitele diavolului cu scopul de a ne fortifica în lupta împotriva răului și a ne întări în stăruința în bine; numai astfel putem înainta pe calea virtuții, spre a ne dobândi mântuirea. De aceea Sfântul Iacov zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieții, pe care Domnul a făgăduit-o celor ce-L iubesc pe Dânsul” (Iacov 1, 12).

„Prin credință, zice autorul Epistolei către Evrei, au biruit împărații, au făcut dreptate, au dobândit făgăduințele, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului… . Drept aceea, și noi având atât nor de mărturii, să lepădăm orice povară a păcatului ce grabnic ne împresoară și să alergăm cu stăruință în lupta ce ne stă înainte” (Evrei 11, 33-37; 12, 1). El îndeamnă pe cititori să le urmeze pilda cu atât mai mult cu cât n-au cunoscut pe Dumnezeu numai din fulgere și trâmbițe și ascuns în întunericul de pe Sinai, ci Îl au aproape de ei, întrupat în firea lor omenească. Curățiți-vă, spune el în esență, căci nu v-ați apropiat numai de Muntele Sinai, acoperit de întuneric, „ci v-ați apropiat de muntele Sionului și de cetatea Dumnezeului cel viu, de Ierusalimul ceresc și de zeci de mii de îngeri și de adunarea celor întâi născuți, care sunt scriși în ceruri, și de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, și de duhurile drepților celor ce s-au săvârșit” (Evrei 12, 22-23).55

CONCLUZII

O lume întreagă de făpturi nevăzute ne învăluie așadar din toate părțile, împletindu-și necontenit pașii ei cu pașii noștri, o lume de duhuri, puternic organizată, superior inteligentă, prietenoasă și în plină acțiune, lumea puterilor netrupești a îngerilor, și lumea aceasta, cu influența ei ne cheamă fără încetare la viața exemplară a creaturilor perfecte, viață de cunoaștere și de iubire, viață de adorare și de unire ordonată în sobor, viață de ascultare, de curățenie și devotament, în ciuda tuturor puterilor vrăjmașe ale întunericului.

Întreaga învățătură ortodoxă cu privire la existența îngerilor și la rolul lor de ființe personale și spirituale în iconomia mîntuirii, se întemeiază pe mărturia Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții.

În ce privește raportul dintre îngeri și Fiul lui Dumnezeu, aghiografii Noului Testament și îndeosebi Sfîntul Apostol Pavel în Epistola către Coloseni, ne asigură că îngerii, fiind creaturi, sunt inferiori lui Iisus Hristos. Apostolul combate ereticii care învățau că Domnul Hristos nu e Dumnezeu adevărat, ci un om, iar mântuirea s-a făcut prin îngeri, care sunt superiori Mântuitorului. De aceea Sfântul Apostol Pavel arată întâietatea Domnului Hristos în ordinea existenței și restaurării omenirii, a mântuirii. El este Cel născut din Tatăl, înainte de facerea lumii, din veșnicie, iar tot ce s-a creat în cer și pe pămînt au fost făcute prin Hristos și depind de El. Îngerii se subordonează Lui, și-L slujesc, ajutându-L la desăvârșirea operei de răscumpărare și împăcare a omului cu Dumnezeu.

În calitatea lor de membrii ai Bisericii Triumfătoare, îngerii își desfășoară activitatea lor slujitoare în Biserica cea luptătoare, având ca misiune protejarea și îndrumarea tuturor celor ce cred în Mântuitorul Iisus Hristos, neamuri, limbii, popoare. Misiunea protectoare și slujitoare a îngerilor devine evidentă totodată prin mijlocirea pe care o fac înaintea lui Dumnezeu pentru fiecare dintre creștinii care le-au fost încredințați. Încă din primele secole creștine s-a dezvltat ideea că Dumnezeu a așezat în fiecare neam câte un înger păzitor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: „Așa cum un puternic împărat așează oști în diferite orașe, ca să le apere de năvălirile barbare, așa și Dumnezeu a așezat în zonele locuite oști îngerești, ca să stăvilească atacurile diavolilor cei răi și să străjuiască pacea oamenilor. ”56

La judecata universală, îngerii, împlinitori ai voii divine vor fi martori și apărători ai credincioșilor. „Când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea în jețul slavei Sale” (Matei 25, 31), „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele întru împărăția Tatălui lor” (Matei 13, 43). Tot atunci își vor primi pedeapsa și cei păcătoși: „Așa va fi la sfârșitul veacului: ieși-vor îngerii și vor despărți pe cei răi din mijlocul celor drepți și-i vor arunca în mijlocul focului…” (Matei 14, 49). Din toate acestea vedem că îngerii ajută pentru lucrarea mântuirii sufletului nostru și dobândirea fericitei împărății cerești.

În contrast cu îngerii buni care se află în desăvârșită comuniune cu Dumnezeu, se află îngerii răi a căror activitate este direct opusă voinței dumnezeiești, în sensul că nu slujesc opera de mântuire a lumii, fiind potrivnici realizării Împărăției lui Dumnezeu între oameni. Ei vor să-i piardă pe oameni ispitindu-i în diferite chipuri. Influența lor o răspândesc ca un gaz otrăvitor pe care-l inspiri fără să-l simți, sub cele mai diferite înfățișări. Sfânta Scriptură ne înștiințează însă că diavolii nu pot lucra decât cu învoirea lui Dumnezeu și că oamenii, dacă vor și cer ajutor, pot birui toate meșteșugurile lor: „Iar El a zis lor: acest neam cu nimic nu poate ieși fără numai cu rugăciune și cu post ” (Marcu 9, 29).

Pentru ca să biruim în lupta noastră cu răul trebuie să implorăm ajutorul lui Dumnezeu și al îngerilor Săi. Dacă credința noastră în Dumnezeu, în sfinții îngeri și în ceilalți sfinți nu este puternică, nu este vie și activă, statutul nostru de buni creștini ar fi spulberat de forțele răului care lucrează necontenit în lume. „Potrivnicul vostru, diavolul, ca un leu răcnind umblă, căutând pe cine să înghită” (Ipetru 5 8). Din iubire pentru om, Dumnezeu a pus la îndemâna lui, toate armele necesare pentru a fi neclintiți în credință. „De ce iubește Dumnezeu atât de mult pe om? Pentru că El este Iubirea Însăși…Iubirea aceasta e negrăit de dulce și ea vine de la Duhul Sfânt, și Toate puterile cerești se hrănesc din ea.”57

Sfinții îngeri sunt împreună-rugători cu noi către Dumnezeu, pentru ca prin rugăciunile și prin mijlocirea lor,să ne putem dobîndi mântuirea,căci tot darul vine de sus, de la Părintele luminilor, Căruia I se cuvine toată slava și închinăciunea.

NOTE BIBLIOGRAFICE:

1Arhimandrit Benedict Ghiuș, „Despre îngeri”, în Mitropolia Olteniei, anul IX (1957), nr. 3-4, p. 172.

2Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Ioan Zăgrean, „Teologia dogmatică”, Bucurști, 1992, p.150.

3Maica Alexandra, „Sfinții îngeri”, București, 1992, p. 31-32.

4Sf. Dionisie Pseudo Areopagitul, „Ierarhia Cerească, Ierarhia Bisericească”, Iași, 1994, p. 37.

5Maica Alexandra, op. cit., p. 32.

6Pr. Dr. Marin Stamate, „Rolul îngerilor în iconomia mântuirii după Noul Testament”, în Studii Teologice, anul XXIX (1977), nr. 5-8, p. 497.

7Ibidem, p. 498.

8Sf. Dionisie Pseudo Areopagitul, op. cit., p. 42.

9Ibidem, p. 43.

10Ibidem, p. 49.

11Maica Alexandra, op. cit., p. 35.

12Arhimandrit Benedict Ghiuș, op. cit., p. 173.

13Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 138.

14Ibidem, p. 139.

15Arhimandrit Benedict Ghiuș, op. cit., p. 175.

16Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 141.

17Sf. Dionisie Pseudo Areopagitul, op. cit., p. 66.

18Pr. Prof. Ioan Constantinescu, „Studiul Noului Testament”, București, 1997, p. 102.

19Ibidem, p. 124.

20Ibidem, p. 76-77.

21Pr. Dr. Marin Stamate, op. cit., p. 498.

22Sf. Dionisie Pseudo Areopagitul, op. cit., p. 38.

23Diac. P. I. David, „Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelației divine. Contribuția cuturii teologice românești”, în Studii Teologice, an XXVIII (1976), nr. 3-6, p. 305.

24M. Bădiuțeanu, „I. P. S. Mitropolit Nicolae Krutițki despre lucrarea Sfinților îngeri”, în Glasul Bisericii, an XIX (1960), nr. 1-2, p. 106.

25Maica Alexandra, op. cit., p. 131.

26Pr. Prof. Ioan Constantinescu, op. cit., p. 131.

27Ibidem, p. 117.

28Sfântul Grigorie de Nazianz, „Cele cinci cuvântări teologice”, trad. din limba greacă de Pr. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, București, 1993, p. 178-179.

29Arhimandrit Zosima Târâlă și Ic. Stavr. Haralambie Popescu, „Pidalion”, București, 1992, p. 341.

30Pr. Dr. Marin Stamate, op. cit., p. 500.

31Pr. Prof. Constantin Chilim, „Despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în Mitropolia Olteniei, an LI (1999), nr. 5-6, p. 111.

32Sf. Dionisie Pseudo Areopagitul, op. cit., p. 55.

33Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 299.

34Arhimandrit Benedict Ghiuș, op. cit., p. 178.

35Pr. Ion Băjău, „Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în Mitropolia Olteniei, an XXXIII (1981), nr. 10-12, p. 617.

36M. Bădiuțeanu, op. cit., p. 112.

37Pr. Ion Băjău, op. cit., p. 616.

38Pr. Prof. Constantin Chilim, op. cit., p. 112-113.

39Pr. Dr. Marin Stamate, op. cit., p. 503.

40„Minuni ale Sfinților îngeri”, trad. din grecește de Ion Andrei Țârlescu, Bacău, 2002, p. 20.

41B. A. Alexandru, „Rugăciunile îngerești pentru pace”, în Mitropolia Olteniei, an XIX (1967), nr. 11-12, p. 890-891.

42Pr. Dr. Marin Stamate, op. cit., p. 502-503.

43Arhimandrit Benedict Ghiuș, op. cit., p. 180.

44„Minuni ale Sfinților Îngeri”, p. 21.

45Ibidem, p. 22.

46Pr. Dr. Ioan Mircea, „De ce îi venerăm pe sfinți”, în Ortodoxia, an XXXII (1980), nr. 1, p. 80.

47M. Bădiuțeanu, op. cit., p. 107.

48Pr. Dr. Marin Stamate, op. cit., p. 504.

49Pr. Marin Chiriță, „A doua venire a Domnului sau așa-zisa răpire a Bisericii”, în Îndrumător Bisericesc, Misionar și Patriotic, an 1988, nr. 5, p. 65.

50Ibidem, p. 64.

51Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Ioan Zăgrean, op. cit., p. 156.

52Arhimandrit Benedict Ghiuș, op. cit., p. 176.

53Ibidem, p. 177.

54B. A. Alexandru, op. cit., p. 891-892.

55Pr. Prof. D. Stăniloae, „Sfințenia în Ortodoxie”, în Ortodoxia, an XXXII (1980), nr. 1, p. 40.

56„Minuni ale Sfinților îngeri”, p. 23.

57Cuviosul Siluan Athonitul, „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, Sibiu, 2001, p. 175-176.

BIBLIOGRAFIE

Biblia, Ed. Inst. Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1975.

Alexandru, B.A., „Rugăciunile îngerești pentru pace”, în Mitropolia Olteniei, an XIX, nr. 11-12, 1967.

Maica Alexandra, „Sfinții îngeri”, Ed. Fundației Anastasia, București, 1992.

Bădiuțeanu, M., „I.P.S. Mitropolit Nicolae Krutițki despre lucrarea Sfinților Îngeri”, în Glasul Bisericii, an XIX, nr 1-2, 1960.

Băjău, Ioan, Pr., „Predică la Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în Mitropolia Olteniei, an XXXIII, nr. 10-12, 1981.

Chilim, Constantin, Pr., Prof., „Despre Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, în Mitropolia Olteniei, an LI, nr. 5-6,1999.

Chiriță, Marin, Pr., „A doua venire a Domnului sau așa-zisa răpire a Bisericii”, în Îndrumător Bisericesc, Misionar și Patriotic, nr. 5, 1988.

Constantinescu, Ioan, Pr., Prof., „Studiul Noului Testament”, Ed. Credința Noastră, București, 1997.

David, P.I., Diac., „Premise ale dialogului anglicano-ortodox: Aspectul Revelației divine. Contribuția cuturii teologice românești”, în Studii Teologice, an XXVIII, nr. 3-6, 1976.

Sf. Dionisie Pseudo Areopagitul, „Ierarhia Cerească, Ierarhia Bisericească”, Institutul European, Iași, 1994.

Ghiuș, Benedict, Arhimandrit, „Despre îngeri”, în Mitropolia Olteniei, anul IX, nr. 3-4, 1957.

Sfântul Grigorie de Nazianz, „Cele cinci cuvântări teologice”, trad. din limba greacă de Pr. Dr. Acad. Dumitru Stăniloae, Ed. Anastasia, București, 1993.

Mircea, Ioan, Pr., Dr., „De ce îi venerăm pe sfinți”, în Ortodoxia, an XXXII, nr. 1,1980.

Cuviosul Siluan Athonitul, „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, Ed. Deisis, Sibiu, 200.

Stamate, Marin, Pr., Dr., „Rolul îngerilor în iconomia mântuirii după Noul Testament”, în Studii Teologice, anul XXIX, nr. 5-8, 1977.

Stăniloae, Dumitru, Pr., Prof., „Sfințenia în Ortodoxie”, în Ortodoxia, an XXXII, nr. 1, 1980.

Târâlă, Zosima, Arhimandrit și Popescu, Haralambie, Ic. Stavr., „Pidalion”, Institutul de Arte Grafice Speranța, București, 1992.

Todoran, Isidor, Pr. Prof. Dr. și Zăgrean, Ioan, Arhid., „Teologia dogmatică”, Ed. Inst. Biblic și de Misiune, București, 1991.

Sfânta Mânăstire Paraclitu-Atena, 2000, „Minuni ale Sfinților îngeri”, trad. din grecește de Ion Andrei Țârlescu, Ed. Bunavestire, Bacău, 2002.