Există numeroase cercetări care pun accent pe relația dintre trăsăturile de personalitate și [605437]

INTRODUCERE

Există numeroase cercetări care pun accent pe relația dintre trăsăturile de personalitate și
luarea deciziilor. Ca urmare, trăsăturile de personalitate au un efect important asupra stilului de
luare a deciziilor. Din acest motiv, această lucrare se bazează pe contribuția celor cinci mari
trăsături de personalitate (Big Five – Nevrotism, Extraversiune, Agreabilitate, Deschiderea către
experiențe și Conștiinciozitate) în luarea deciziilor.
Abilitatea de a lua decizii rapide și eficiente repr ezintă una dintre cele mai importante
competențe cheie. Decizia consituie alegerea unei soluții din mai multe alternative și este
influențată de trăsăturile de personalitate, de aptitudini cognitive, de stilul decizional, precum și
de mecanismul de apărare al persoanei în situațiile de conflict. De cele mai multe ori, înainte de a
se lua o decizie se enumeră punctele pro și contra ale tuturor soluțiilor existente.
Abilitățile considerate vitale pentru luarea deciziilor eficiente sunt (Gilboa, 2011):
a) identif icarea opțiunilor posibile;
b) identificarea consecințelor posibile care reies din fiecare opțiune;
c) evaluarea dezirabilității fiecărei consecințe;
d) evaluarea probabilității fiecărei consecințe;
e) a face o alegere folosind o regulă de decizie.
În opinia lui Brigg s Myers (1962), procesul individual de luare a deciziilor este influențat
semnificativ de stilul cognitiv al persoanei respective. Există patru tipuri de indicatori Myers –
Briggs în luarea deciziilor:
a) gândirea și sentimentul;
b) extroversiunea și introversiu nea;
c) judecata și percepția;
d) senzația și intuiția.
Specialiștii în psihologie cognitivă susțin că oamenii iau decizii în mod intuitiv în
aproximativ 95% din timp.
Luarea deciziilor este responsabilitatea primară a comandantului militar. Acesta are o
respons abilitate extraordinar de mare, deoarece prin profesia lui are o răspundere pentru toți cei
care se află în subordine, iar deciziile pe care le ia pot influența în mod pozitiv sau negativ viața
militarilor. Chiar dacă în anumite decizii poate interveni int uiția unui comandant militar, de cele
mai multe ori, acesta se bazează pe modelul rațional de luare a deciziilor.
În opinia lui Chiriță (2009), personalitatea este o macrostructură alcătuită din:
a) temperamentul (latura dinamico – energetică) – este invariabil;
b) caracterul (latura relațional – valorică) – se formează în timp și ne ajută să relaționăm
și să acționăm în conformitate cu regulile societății, dar acesta este mereu supus schimbării;
c) aptitudinile (latura instrumentală) – sunt capacitățile persoanei, care pot avea caracter
înnăscut și care se perfecționează de -a lungul vieții. Inteligența și creativitatea sunt văzute uneori
ca aptitudini generale sau chiar ca laturi distincte ale personalității.
Trăsăturil e reprezintă unitățile de bază ale personalității, care rămân constante și
determină comportamentul. Unui om i se pot atribui trăsături biologice, comportamentale,
cognitive sau experiențiale. O trăsătură este o caracteristică sau o manifestare măsurabilă a unei
persoane.

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC

1.1. LUAREA DECIZIILOR

Dumler & Skinner (2007) definesc luarea deciziilor ca “o alegere dintre alternativele
concurente și implementarea altenerativei alese; toate deciziile au un timp și un scop. Luarea
decizi ilor este un proces cognitiv care duce rațional la selecția unui curs de acțiune printre mai
multe alternative disponibile….Luarea rațională a deciziilor înseamnă a face alegeri consistente,
de maximizare a valorii”.
Conform lui Eisenfuhr (2011), luarea deciziilor este procesul de a face o alegere din mai
multe alternative pentru a obține rezultatul dorit.
Goodyear (1987) susținea că “luarea deciziilor este în primul rând un proces cognitiv
care combină procesul mental de percepție, acțiune și apropierea de stimuli”.
Abilitățile considerate vitale pentru luarea deciziilor eficiente sunt (Gilboa, 2011):
f) identificarea opțiunilor posibile;
g) identificarea consecințelor posibile care reies din fiecare opțiune;
h) evaluarea dezirabilității fiecărei consecințe;
i) evaluarea probabilității fiecărei consecințe;
j) a face o alegere folosind o regulă de decizie.
Rowe & Mason (1987) au explicat că termenul stil de decizie este modul în care o
persoană folosește informațiile pe care le are pentru a formula o decizie. Stilul de decizie este un
proces cognitiv care include personalitatea individului în relație cu nevoile, valorile și conceputul
de sine. Cadrul stilului decizional este definit de trei factori cheie:
a) modul în care persoana gândește despre o problemă;
b) modul în car e comunică cu ceilalți;
c) modul în care se așteaptă ca comportamentul celor din jur să îi afecteze performanța.
Driver, Brousseau & Hunsaker (1993) au explicat că diferențele dintre indivizi atunci
când iau o decizie depind de doi factori: utilizarea informa țiilor pe care le au și focalizarea
(numărul de soluții luate în considerare).
Luarea deciziilor joacă un rol important în viața oamenilor. Scott & Bruce (1995) au
examinat literatura și au raportat două definiții anterioare ale stilului de luare a decizii lor:
a) un model obișnuit pe care oamenii îl folosesc în luarea deciziilor (Driver, 1979);
b) modul caracteristic al persoanelor de a percepe și de a răspunde la sarcinile care
necesită decizii (Harren, 1979). (Spicer & Sadler -Smith, 2005; Avsec, 2012).
Stilul d e luare a deciziilor este o situație care include abordarea, reacția și acțiunea
persoanei care urmează să ia o decizie (Deniz, 2011).

Există cinci stiluri diferite de luare a deciziilor. Oamenii au, în general, niveluri diferite
din cele cinci stiluri, deși un stil este deseori dominant (Allwood & Salo, 2012).
Cele cinci stiluri sunt (Spicer & Sadler -Smith, 2005; Rehman & Waheed, 2012):
1) Stilul decizional rațional – căutarea informațiilor, inventarierea alternativelor și
evaluarea logică a opțiunilor. Ace st stil este descris prin utilizarea raționamentelor și a abordărilor
logice și structuare ale luării deciziilor.
2) Stilul decizional intuitiv – atenția asupra detaliilor din fluxul de informații și tendința
de a se baza pe premoniții și sentimente. Acest st il este definit de instinct și intuiție.

3) Stilul decizional dependent – nevoia de a obține susținerea celorlalți înainte de a lua
o decizie. Acest stil este definit prin căutarea de sfaturi și îndrumări din partea celor din jur înainte
de a lua decizii impo rtante.
4) Stilul decizional evitant – retragerea, amânarea și negarea deciziei. Acest stil se
caracterizează prin încercări de a evita luarea deciziilor ori de câte ori este posibil.
5) Stilul decizional spontan – luarea rapidă, impulsivă a deciziilor. Acest st il este
caracterizat printr -o dorință imediată de a lua o decizie cât mai repede posibil.

Conform lui Eisenfuhr (2011), există 4 stiluri de luare a deciziilor:
1) decisiv : utilizarea unei cantități minime de informații, soluții rapide și concentrarea pe
eficiență și consecvență;
2) flexibil : concentrarea pe adaptabilitate și pe mai multe implicații;
3) ierarhic : decizia se ia după ce fiecare informație este analizată în detaliu, concentrarea
pe relațiile ierarhice și încredere reciprocă;
4) integrativ : creativitatea și explorarea sunt foarte importante, utilizarea mai multor
modalități de rezolvare a problemelor, concentrarea pe munca în echipă și pe cooperare.

În literatura de specialitate, există diverse opinii, modele și teorii pentru luarea deciziilor.
Cele preze ntate mai jos se bazează pe categorisirea furnizată de Keen & Scott Morton (1978),
Huber (1981) și Das & Teng (1999):
1) Modelul rațional – presupune un factor de decizie rațional și complet informat. Acesta
cuprinde o serie de pași, precum cele oferite de Simon (1977):
 informațiile – găsirea de ocazii pentru luarea deciziilor;
 proiectarea – inventarea, dezvoltarea și analizarea posibilelor cursuri de acțiune;
 alegerea – selectarea unui anumit curs de acțiune din cele disponibile;
 revizuirea – evaluarea alegerilor din trecut.
Conform lui Kreitner & Kinicki (2001), atunci când se utilizează acest model rațional,
persoanele de decizie:
 știu to ate alternativele posibile;
 cunosc consecințele implementării fiecărei alternative;
 au un set de preferințe bine organizat pentru aceste consecințe;
 au capacitatea de a compara consecințele și de a determina care este cea mai potrivită.
2) Modelul raționalită ții delimitate a fost descris de Simon (1979). Acesta considera că
“comportamentul rațional uman este format dintr -o foarfecă ale cărei cele două lame sunt structura
sarcinii de mediu și capacitățile de calcul ale actorului”. Această foarfecă taie spațiul problemei în
zone mai mici pentru a fi mai ușor de căutat. Raționalitatea delimitată se caracterizează prin
activitățile de căutare și satisfacție. Alternativele sunt evaluate secvențial. Dacă o anumită
alternativă satisface câteva criterii minime, atunci căutarea este încheiată. Deși Simon a fost foarte
apreciat pentru teoria raționalității delimitate, o serie de cercetători nu fac distincția între
raționalitatea perfectă și cea delimitată în clasificarea modelelor de luare a deciziilor.
3) Viziunea increment alistă – implică un proces pas cu pas al acțiunilor și menținerea
strategiei deschisă la ajustare. Lindblom (1959) susținea că pentru a rezolva problemele existente,
incrementalismul marginal lucrează prin statusul quo.
4) Viziunea procedurilor organizațional e – urmărește să înțeleagă deciziile ca rezultat
a procedurilor de operare standard invocate de subunitățile organizaționale. Huber (1981) numește

acest punct de vedere “model de program”, indicând faptul că deciziile sunt preprogramate în
procedurile exis tente, precum și rutina gândirii persoanelor implicate.
5) Modelul politic – consideră că luarea deciziilor este un proces de negociere
personalizat, condus mai degrabă de agendele participanților decât de procesele raționale. Oamenii
privesc diferit obiectiv ele organizaționale, valorile și relevanța informațiilor. Procesul decizional
nu se încheie niciodată, ci rămâne o luptă continuă între diferite coaliții. Pfeffer (1981) este unul
dintre pricipalii contribuitori ai politicii și ai puterii în procesul deciz ional.
6) Modelul coșului de gunoi – descrie luarea deciziilor într -o “anarhie organizată” și are
la bază cercetarea lui Cohen, March & Olsen (1972). La fel ca viziunea politică, acesta presupune
un mediu pluralist cu mai mulți actori, obiective și puncte de vedere. Acest model subliniază
fragmentarea și natura haotică a luării deciziilor.
7) Perspectiva diferențelor individuale – se focusează asupra comportamentului de
soluționare a problemelor care este influențat de stilul decizional și de personalitatea indiv idului.
Această perspectivă explică cum fiecare persoană poate folosi diferite metode sau pot ajunge la
diverse concluzii datorită personalității.
8) Luarea deciziilor în mod natural – se preocupă de investigarea și înțelegerea luării
deciziilor în contextul lor natural. O contribuție recentă este cea a lui Klein (1998), și anume
modelul de decizie recunoscută (RPD). Klein a observat și a analizat 600 de decizii luate de
oamenii aflați în situații de viață sau de moarte, precum pompieri, asistente medicale și soldați. Un
element central al modelului RPD este capacitatea de a recunoaște o situație ca fiind similară cu o
experiență anterioară. Dacă persoana care ia decizia a mai trecut printr -o experiență asemănătoare
știe la ce să se aștepte, care ar fi pașii de urmat și care ar putea fi deznodământul. Dacă persoana
nu a mai trecut printr -o astfel de experiență, va fi nevoie să se cheltuiască mai multă energie și
timp pentru a diagnostica situația și pentru a colecta informații care să ducă la luarea unei decizii .
Potrivit lui Klein, unul din factorii cheie care duc la decizii bune este experiența.
9) Abordarea perspectivelor multiple – se bazează pe conceptul lui Singer &
Churchman (1971) al gândirii sistemelor nelimitate, care presupune că orice problemă este
membr ă a altei probleme. Această abordare clasifică perspectivele ca fiind de natură tehnică,
organizațională sau individuală.

Conform lui Tiernan & Morley (2013), unele decizii sunt de rutină, bine structurate și
ușor de luat, iar altele sunt slab structurate , fără informații complete și greu de luat. Așadar, putem
distinge între:
a) decizia programată – este bine structurată, de rutină, repetitivă, se ia în mod frecvent,
iar informațiile sunt ușor de găsit.
b) decizia neprogramată – este nouă, nestructurată, poate fi complexă și cu rezultate
neașteptate.

În general, există trei condiții diferite sub care o persoană poate lua o decizie:
a) certitudinea – înseamnă că alternativele sunt disponibile și costurile sau beneficiile
lor sunt sigure. Foarte puține decizii pot fi luate cu certitudine.
b) riscul – se cunosc toate opțiunile, costurile și beneficiile, dar rezultate sunt
necunoscute.
c) incertitudinea – alternativele sunt disponibile, dar rezultatele și probabilitatea
apariției lor sunt necunoscute. O astfel de decizie este dificil de luat din cauza lipsei de informații
concrete și tinde sa fie ambiguă.

Cele mai multe modele de luare a deciziilor incl ud șase etape esențiale:
1) identificarea și diagnosticarea problemei – dacă problema nu este identificată în
termeni preciși, soluțiile sunt foarte greu de găsit;
2) identificarea soluțiilor alternative – este indicat să se identifice cât mai multe
alternative posibile;
3) evaluarea alternativelor – trebuie să se evalueze fiecare alternativă și să se aibă în
vedere avantajele și dezavatajele, precum și costurile și beneficiile fiecărei opțiuni;
4) alegerea unei alternative – după ce s -a evaluat fiecare opțiune alternativă, se va alege
cea mai potrivită;
5) implementarea deciziei – acest pas este esențial pentru succesul unei decizii eficiente;
6) evaluarea deciziei – odată ce decizia este pusă în aplicare, ea trebuie evaluată pentru
a oferi feedback.

Luarea deciziei sub presiunea timpului sau în cazul unor situații critice nu este un proces
rațional care să asigure alegerea celei mai bune soluții, ci este luată pe baza intuiției.
În opinia lui Briggs Myers (1962), procesul individual de luare a deciziilor este influen țat
semnificativ de stilul cognitiv al persoanei respective. Există patru tipuri de indicatori Myers –
Briggs în luarea deciziilor:
e) gândirea și sentimentul;
f) extroversiunea și introversiunea;
g) judecata și percepția;
h) senzația și intuiția.
De asemenea, diferen țele naționale sau interculturale influențează procesul de luare a
deciziilor.
Studiile de psihologie cognitivă au demonstrat că existența din ce în ce mai mare a
cantității de informație ce trebuie analizată, a timpului scurt avut la dispoziție pentru lua rea unei
decizii și dinamica neobișnuită a diverselor acțiuni poate conduce la luarea unor decizii greșite
cauzate de erorile cognitive. Specialiștii în psihologie cognitivă susțin că oamenii iau decizii în
mod intuitiv în aproximativ 95% din timp.
Luarea deciziilor este responsabilitatea primară a comandantului militar. Acesta are o
responsabilitate extraordinar de mare, deoarece prin profesia lui are o răspundere pentru toți cei
care se află în subordine, iar deciziile pe care le ia pot influența în mod p ozitiv sau negativ viața
militarilor. Pentru comandantul militar, îmbunătățirea abilității de luare a deciziilor este foarte
importantă și, deseori, o anumită decizie poate face diferența dintre viață și moarte. Chiar dacă în
anumite decizii poate interven i intuiția unui comandant militar, de cele mai multe ori, acesta se
bazează pe modelul rațional de luare a deciziilor.
Liderii militari sunt adeseori nevoiți să ia decizii rapide și nu au posibilitatea de a face
analize detaliate și, de aceea, pentru a lu a decizii la timp și eficiente, comandanții trebuie să
combine abordarea intuitivă cu abordarea analitică.
Luarea deciziilor presupune alegerea între mai multe opțiuni existente. Atunci când se ia
o decizie, persoana face o hotărâre cu privire la viitor. D eciziile militare se confruntă cu probleme
complicate și ambigue. Din cauza faptului că multe situații sunt unice, nu există o listă cu
probabilitatea unui anumit rezultat în funcție de decizia luată.
Personalitatea joacă un rol foarte important în percepț ia riscului în rândul factorilor de
decizie militară. S -a demonstrat că persoanele înclinate să accepte un risc mai mare sunt bărbații

cu stabilitate emoțională ridicată și cu un nivel ridicat de încredere în sine. Factorii militari de
decizie și percepția riscului sunt influențați de factorii psihologici.
Deciziile sunt mijloacele prin care comandantul își transpune viziunea asupra stării finale
în acțiune. Procesul de luare a deciziilor militare este un proces analitic unic dovedit. Un astfel de
proces a jută comandantul să ia decizii logice prin claritate, minuțiozitate și o judecată solidă.
Comandantul este responsabil de luarea deciziilor militare și decide ce proceduri să
folosească în fiecare situație. El este responsabil de planificarea, pregătirea ș i executarea
operațiunilor. Procesul de luare a deciziei este complex și implică un nivel mare de incertitudine
și riscuri. În domeniul militar, este esențial suportul din partea echipelor de experți înainte de luarea
deciziei de către comandant.

Conform Roangheși (2019), pentru luarea deciziilor în domeniul militar există două
modalități:
1) un proces de rezolvare a problemelor obișnuite cunoscut sub numele de procesul de
luare a deciziilor militare (military decision making process – MDMP). Acesta presupune o
raționalitate obiectivă și un model liniar axat pe etape. Militarii sunt de părere că pentru rezolvarea
problemelor uzuale MDMP este abordarea standard.
Există șapte etape în procesul de luare a deciziilor militare:
a) primirea misiunii;
b) analiza misiunii – importantă pentru luarea celei mai bune decizii;
c) dezvoltarea acțiunii;
d) analiza acțiunii;
e) comparația acțiunii – evaluarea avantajelor și a dezavantajelor misiunii în cauză;
f) aprobarea acțiunii – echipa de experți pregătește rezultatele pent ru comandant;
g) prezentarea ordinelor – comandantul ia o decizie și dă ordine pentru realizarea misiunii.

2) Pentru situațiile complexe, incerte și ambigue se folosește soluția Design. Conform
Marineanu, Popescu, Pîrlitescu, Nistor & Voicu (2015) această soluție Design este „o metodologie
critică și creatoare de gândire care îi ajută pe comandanți să înțeleagă mediul, să analizeze
problemele și să ia în considerare abordările potențiale, astfel încât să poată exploata oportunitățile,
să identific e vulnerabilitățile și să anticipeze schimbările”.
În ceea ce privește soluția Design, sarcina cea mai importantă este încadrarea problemei,
iar când condițiile se schimbă este necesar reîncadrarea problemei. Design are patru obiective care
oferă raționa ment și logică:
a) înțelegerea problemelor insuficient structurate;
b) anticiparea schimbării;
c) crearea de oportunități;
d) recunoașterea și gestionarea tranzițiilor.
În domeniul militar, procesul luării deciziilor este foarte complex. Comandantul este
persoana care ia decizii și factorul de răspundere, fiind dator să asigure eficiența procesului
decizional în ceea ce privește structura militară pe care o conduce.

1.2. TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE

Personalitatea face referire la modul caracteristic de a fi, de a gândi și de a acționa al unui
individ, fiind o multitudine de caracteristici tipice, trăsături care sunt observabile în mediul social.
Personalitatea semnifică modul de organizare a trăsăturilor fizice, psihice și psihosociale
ale individului pentru a a sigura adaptarea acestuia la mediu.
Conform Moraru (2014) “O definiție simplă a personalității este dificil de stabilit,
deoarece atât în limbajul comun, cât și în cadrul studiului științific al psihologiei sunt implicate
mai multe sensuri ale acestui term en. Începem de la istoricul termenului de personalitate care
desemna, la introducerea cuvântului în limba engleză în secolul XIV, calitatea de a fi o persoană,
diferită de obiectele neînsuflețite sau animale. Personalitatea era astfel ceva ce orice om deți nea.
Ea includea atribute generale ca și conștiința și gândirea rațională – care erau considerate a oferi
oamenilor un loc special în creație. Așadar, acest sens se referea la umanitate în general. În timp,
accepțiunea termenului se modifică, de la un atri but general la o calitate ce diferențiază indivizii
umani, ce le oferă individualitate. În acest sens, personalitatea însemnă centrarea asupra ființei
umane individuale: persoana. Cu toate acestea, termenul de persoană provine din latinescul
"persona" ce d efinea masca purtată de un actor pentru a juca un anumit rol. În acest sens,
individualitatea unei persoane se referea la rolurile pe care și le asuma aceasta. Termenul de
personalitate înseamnă așadar individualitate iar, în timp, ajunge să desemneze cari sma unei
persoane. Spunem curent că o anumită persoană "are personalitate" dacă este un individ
excepțional, carismatic, cu abilități speciale comparativ cu majoritatea oamenilor”.

În opinia lui Chiriță (2009), personalitatea este o macrostructură alcătuită din:
d) temperamentul (latura dinamico – energetică) – este invariabil;
e) caracterul (latura relațional – valorică) – se formează în timp și ne ajută să relaționăm
și să acționăm în conformitate cu regulile societății, dar acesta este mereu supus schimbării;
f) aptitudinile (latura instrumentală) – sunt capacitățile persoanei, care pot avea caracter
înnăscut și care se perfecționează de -a lungul vieții. Inteligența și creativitatea sunt văzute uneori
ca aptitudini generale sau chiar ca laturi distincte ale personalității.
Personalitatea unui individ este în relație cu temperamentul și cu cara cterul.
Temperamentul face referire la caracteristicile biologice, înnăscute care sunt prezente de la naștere
și sunt asociate cu expresivitatea emoțională, iar caracterul implică componente ca autocontrolul,
integritatea morală, voința, etc. obținute prin socializare.

În opinia lui Moraru (2014), pentru ca o anumită caracteristică (prietenos, conștiincios,
etc.) să devină o trăsătură de personalitate, trebuie să îndeplinească mai multe condiții:
a) o trăsătură trebuie să fie relativ stabilă în timp;
b) trăsătur ile reprezintă un pattern de comportament consistent într -o mare varietate de
situații;
c) diferite persoane pot obține diverse grade ale unei trăsături;
d) trăsăturile reprezintă tendința de acțiune și în anumite situații se pot manifesta, dar ele
pot rămâne la tente până în situația potrivită pentru a se manifesta;
e) trăsăturile variază ca generalitate și merg de la specific la general.
Așadar, conceptul de trăsătură presupune patternuri consistente de comportament. Există
trei abordări distincte ale trăsăturilor de personalitate:

a) studiul trăsăturilor prin analiză factorială – 5 trăsături fundamentale definite ca
modelul BIG FIVE (extraversiunea, agreabilitatea, conștiinciozitatea, nevrotismul și deschiderea
către experiențe);
b) abordări tipologice – temperament cole ric / sangvinic / flegmatic / melancolic;
c) abordarea idiografică ce se centrează pe trăsăturile unice al omului, respingând ideea
unor trăsături de bază.
Trăsăturile reprezintă unitățile de bază ale personalității, care rămân constante și
determină comporta mentul. Unui om i se pot atribui trăsături biologice, comportamentale,
cognitive sau experiențiale. O trăsătură este o caracteristică sau o manifestare măsurabilă a unei
persoane.
„O trăsătură este o tendință dinamică a comportamentului, care rezultă din i ntegrarea
numeroaselor habitudini de adaptare și care exprimă un mod caracteristic al individului de a
reacționa la ceea ce -l înconjoară” (Allport, 1927).
„O trăsătură este un sistem neuropsihic generalizat și focalizat (specific individului) cu
capacitatea de a prelucra și interpreta o multitudine de stimuli, echivalenți din punct de vedere
funcțional, și de a iniția și ghida forme consistente de comportament adaptativ și expresiv”
(Allport, 1937). Această definiție subliniază două caracteristici ale trăsăturilor: generalitatea și
permanența. Așadar, trăsăturile conferă unicitate individului și consistență comportamentului.
Trăsăturile de personalitate pot fi conceptualizate ca un set de diferențe individuale stabile
în reacțiile motivaționale ale oamenilor la stimulii din mediul înconjurător.

În opinia lui Chiriță (2009), Raymond Cattell a realizat analiza factorială. Aceasta este o
tehnică relativ simplă, realizată pe baza aplicării chestionarelor de personalitate. Cattell a propus
16 trăsături de personalitate, pe care le -a numit factori, iar instrumentul pentru măsurarea acestor
trăsături poartă numele de 16PF.

Cei 16 factori de personalitate ai lui Cattell sunt:
1) A – Căldură
2) B – Raționare
3) C – Stabilitate emoțională
4) E – Dominanță
5) F – Voioșenie
6) G – Conștiinciozitate
7) H – Îndrăzneală socială
8) I – Sensibilitate
9) L – Vigilență
10) M – Abstractizare
11) N – Caracterul privat
12) O – Aprehensiune
13) Q1 – Deschidere pentru schimbare
14) Q2 – Încredere în sine
15) Q3 – Perfecționism
16) Q4 – Tensiune

Eysenck (1997) a susținut că prin analiza factorială, trăsăturile de personalitate pot fi
reduse la:

a) Extraversiune – această trăsătură arată în ce măsură este orientată o persoană către
exterior, către lumea înconjurătoare sau către interior, către sine;
b) Nevrozism – această trăsătură se referă la stabilitatea emoțională a persoanei
(individul echilibrat emoțional sau individul neechilibrat emoțional – nevroticul);
c) Psihotism – această trăsătură predispune persoana la psihoze, cum ar fi schizofrenia
sau tulburarea bipolară.

Realizând o analiză asupra celor 16PF, Costa & McCrae (1992) au stabilit trei dimensiuni
ale personalității: Nevrozism, Extraversiune și Deschidere către experiență. Aceștia au elaborat
inventarul NEO -PI. În 1961, cu 15 ani înainte, Tupes & Christal au propus modelul celor cinci
factori FFM. Costa &McCrae au observat că FFM conținea cei trei factori din propriul model NEO
și au considerat că acesta poate fi integrat în FFM.
Modelul celor cinci factori și trăsăturile constituente ale acestora. Acestea sunt măsurate
de scalele instrumentului NEO -PI-R (Costa & McCrae, 2006).
1) Nevrotism (N)
N1: Anxietate
N2: Ostilitate mânioasă
N3: Depresie
N4: Conștiință de sine
N5: Vulnerabilitate

2) Extraversiune (E)
E1: Căldură
E2: Gregaritate (sociabilitate)
E3: Asertivitate
E4: Activitate
E5: Căutarea excitației
E6: Emoții pozitive

3) Deschidere (O)
O1: Fantezie
O2: Estetică
O3: Sentimente
O4: Acțiuni
O5: Idei
O6: Valori

4) Agreabilitate (A)
A1: Încredere
A2: Directivitate (Îndrăzneală)
A3: Altruism
A4: Complianță
A5: Modestie
A6: Empatie

5) Conștiinciozitate (C)

C1: Competență
C2: Ordine
C3: Simțul datoriei
C4: Tendință de realizare
C5: Autodisciplină
C6: Deliberare

Există cercetări care au examinat cum și de ce se dezvoltă modelul Big Five de -a lungul
întregii vieți. Încă din copil ărie pot fi observate și măsurate aceste trăsături manifestate prin diferite
comportamente. Cercetările de genetică comportamentală au arătat că trăsăturile Big Five sunt
influențate în egală măsură atât de factorii genetici, cât și de factorii de mediu.

Conform Soto (2018), o trăsătură de personalitate este un model caracteristic de gândire
sau de comportament care tinde să fie consecvent în timp și în situații relevante. Modelul Big Five
este cel mai utilizat model de structură a personalității. Fiecare din cele 5 trăsături fundamentale
reprezintă un set larg de caracteristici comportamentale conexe. De exemplu:
a) Extraversiunea reprezintă diferențe individuale în ceea ce privește implicarea socială,
asertivitatea și nivelul de energie (persoanele extrovertite preferă situațiile sociale și se exprimă
confortabil în situații de grup, pe când persoanele introvertite sunt rezervate din punct de vedere
social și emoțional);
b) Agreabilitatea cuprinde diferențele în ceea ce privește compasiunea, respectul și
acceptarea celorlalți (indivizii agreabili simt îngrijorare emoțională pentru bunăstarea celorlalți și
respectă normele sociale, pe când indivizii dezagreabili tind să aibă mai puțină atenție față de
ceilalți și pentru normele sociale de politețe);
c) Conștiinciozitatea reprezintă diferențe în organizare, productivitate și responsabilitate
(persoanele foarte conștiincioase preferă ordinea și structura și își duc la îndeplinire sarcinile și
obligațiile, pe când persoanele mai puțin conștiente sunt mai puțin motivate să îș i îndeplinească
sarcinile);
d) Nevrotismul cuprinde diferențele în ceea ce privește frecvența și intensitatea emoțiilor
negative (indivizii foarte nevrotici sunt predispuși să experimenteze anxietate, tristețe și schimbări
de dispoziție, în timp ce indivizii stabili emoționali rămân calmi și rezistă chiar și în circumstanțe
dificile);
e) Deschiderea către experiențe reprezintă diferențe în ceea ce privește curiozitatea
intelectuală, sensibilitatea estetică și imaginația (persoanele foarte deschise se bucură de gâ ndire
și de învățare și sunt sensibili la artă și frumusețe, generând idei originale, pe când persoanele
închise tind să aibă o gamă restrânsă de interese intelectuale și creative).
Fiecare trăsătură din Big Five prezice o serie de rezultate importante ale vieții.
Extraversiunea prevede rezultatele sociale. Agreabilitatea este asociată cu o serie de rezultate
prosociale. Conștiinciozitatea este un predictor important al rezultatelor legate de sănătate.
Nevrotismul este asociat într -un mod negativ cu bunăsta rea individuală și sănătatea psihologică.
Deschiderea către experiență este cel mai puternic asociată cu rezultatele intelectuale și creative.

Conform Safranj & Katic (2019):

a) Extraversiunea – (sociabil / energic vs. solitar / rezervat). Persoanele care au un nivel
de extraversiune ridicat sunt adesea considerate ca fiind încrezătoare în sine, active, dominante,
autoritare și își doresc să fie în centrul atenției, pe când persoanele cu un nivel de extraversiune
mai scăzut sunt văzute ca fiind reticente, t imide și cu o personalitate reflectantă.
b) Agreabilitatea – (prietenos / compătimitor vs. provocator / detașat). Indivizii cu un
nivel ridicat de agreabilitate sunt văzuți ca fiind veseli, blânzi, cu o mare încredere în cei din jur
(naivi), pe când cei cu un nivel scăzut sunt adesea competitivi, neîncrezători și exigenți.
c) Conștiinciozitatea – (eficient / organizat vs. nepăsător). Persoanele cu un nivel de
conștiinciozitate ridicat sunt bine organizate, orientate către scop, responsabile, ordonate și
lucrează din greu, pe când persoanele cu un nivel mai scăzut sunt nepăsătoare, nu își duc sarcinile
la bun sfârșit și au tendința de a fi delăsătoare.
d) Nevrotismul – (sensibil / nervos vs. sigur / încrezător). Se referă la controlul
impulsului și gradul de stabilit ate emoțională. Oamenii cu un nivel ridicat de nevrotism sunt
nesiguri, anxioși, încordați, sensibili la stres și se irită repede, pe când oamenii cu un nivel mai
scăzut ne nevrotism sunt încrezători, nu își subestimează propria performanță și își pot cont rola
ușor impulsurile.
e) Deschiderea către experiențe – (inventiv / curios vs. consistent / precaut). Oamenii
cu un nivel ridicat de deschidere sunt curioși, imprevizibili, ingenioși, au o imaginație activă și
curiozitate intelectuală, vor să încerce lucruri noi, în timp ce oamenii cu un nivel mai scăzut sunt
mai puțin deschiși către experiențe fiind precauți, au o gândire mai îngustă și încearcă să găsească
satisfacție prin lucrurile și acțiunile cunoscute.

Datorită unor trăsături de personalitate, există o ameni care sub presiune intră în panică și
nu mai pot lua decizii. Presiunea de performanță activează anumite trăsături, cum ar fi anxietatea,
narcisismul și teama de evaluare negativă. Acest fenomen se numește “sufocarea sub presiune” și
apare atunci când indivizii iau decizii eficiente în situații în care nu există presiune, dar atuci când
există presiune iau decizii care nu sunt optime. Astfel, performanța lor de luare a deciziilor scade
odată cu creșterea nivelului de presiune (Byrne & Silasi -Mansat & W orthy, 2015).

1.3. RELAȚIA DINTRE TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE ȘI LUAREA
DECIZIILOR

Trăsăturile de personalitate au un impact puternic asupra stilurilor de luare a deciziilor.
De asemenea, genul (feminim sau masculin) influențează modul de luare a deciziilor. În literatura
de specialitate, multe persoane au studiat relația dintre trăsătur ile de personalitate și luarea
deciziilor în diferite contexte.

Mehdi & Khiruddin & Omar (2004) au examinat relația predictivă dintre trăsăturile de
personalitate și luarea deciziilor în privința publicității în rândul studenților consumatori din
Malaezi a. Aceștia au folosit Big Five Personality dezvoltat de Saucier (1994) și Five -Phase
decision making Questionnaire revizuit de Khorvash, Khairudin and Omar (2009). Eșantionul a
fost format din 375 de respondenți. Luarea deciziilor a fost corelată semnifica tiv și pozitiv cu
conștiinciozitatea și stabilitatea emoțională față de publicitate și pot prezice decizia consumatorilor
în privința publicității.

Franken & Muris (2005) au studiat printre stilurile decizionale, trăsăturile de personalitate
(de exemplu i mpulsivitatea, sensibilitatea la pedeapsă și recompensă) și calitatea luării deciziilor.
Scopul acestui studiu a fost de a examina în ce măsură performanța măsurilor comportamentale
ale luării deciziilor este prezisă de autoraportarea trăsăturilor de perso nalitate ale sensibilității
pentru pedeapsă și recompensă, impulsivitate și stilurile decizionale. Autorii au utilizat BIS/BAS
questionnaire, Dickman Impulsivity Inventory și Adolescent Decision Making Questionnaire.
Eșantionul a avut 44 de studenți. Rezul tatele au arătat că luarea deciziilor comportamentale a fost
prezisă într -o oarecare măsură de diferențele individuale de sensibilitate pentru recompensă și
stilul de luare a deciziilor auto -raportat.

Deniz (2011) a studiat stilurile de atașament, stima d e sine decizională, stilurile de luare
a deciziilor și trăsăturile de personalitate în rândul studenților universitari. Scopul acestei cercetări
a fost de a cerceta dacă stilurile de atașament prezic respectul de sine al deciziei, stilurile de luare
a deci ziilor și trăsăturile de personalitate ale celor cinci factori. Deniz a folosit Adjective Based
Personality Scale (ABPT) dezvoltată de Bacanli et al. (2009) și The Melbourne Decision -Making
Questionnaire elaborat de Mann & Burnett & Radford & Ford (1997). Eșantionul a fost format din
567 de studenți. Rezultatele studiului au arătat că stilurile de atașament prezic în mod semnificativ
respectul de sine al deciziei, stilurile decizionale și trăsăturile de personalitate. S -a observat că
stilul sigur de atașame nt este cel mai semnificativ predictor al stimei de sine și a vigilenței deciziei,
iar stilul temător evitant de atașament este predictor pentru hipervigilență.

Riaz & Batool (2012) au analizat rolul celor cinci mari tipuri de personalitate în predicția
stilurilor de luare a deciziilor printre studenții universitari. Aceștia au utilizat General Decision –
Making Style Questionnaire (GDMSQ) dezvoltat de Scott & Bruce (1995) și Mini -Marker
Personality Inventory (MMPI) dezvoltat de McCrae and Costa (1990). Eșantionul a fost format
din 300 de studenți. Extraversiunea a prezis pozitiv stilul intuitiv și stilul spontan de luare a
deciziilor. Deschiderea către experiență a prezis pozitiv stilul intuitiv de luare a deciziilor.
Agreabilitatea a prezis pozitiv stilul dependent de luare a deciziilor. Conștiinciozitatea a prezis
pozitiv stilul rațional de luare a deciziilor. Nevrotismul a prezis pozitiv stilul evitant de luare a

deciziilor. Riaz & Batool au descoperit că tipurile de personalitate contribuie cu o variație de 15,4
% – 28,1% în stilurile de luare a deciziilor.

Rahaman (2014) a studiat relația dintre trăsăturile de personalitate și stilurile de luare a
deciziilor ale studențiilor universitari. De asemenea, acesta a vrut sa înțeleagă dacă personalitatea
poate prezice sau nu stilul de luare a deciziei. Rahaman a folosit Big Five Inventory (BFI) dezvoltat
de John & Srivastava (1999) și Melbourne Decision Making Questionn aire (MDMQ) dezvoltat de
Mann et al. (1997). Eșantionul a fost format din 360 de studenți. Analiza a arătat că cei 5 mari
factori ai personalității sunt în corelație cu stilurile de luare a deciziilor.

Byrne & Silasi -Mansat & Worthy (2015) au cercetat dac ă factorii de personalitate Big
Five pot prezice cine reușește și cine intră în panică atunci când trebuie să ia decizii sub presiune.
Eșantionul a fost format din 127 de studenți. S -a folosit Big Five Inventory și Decision -making
task. Nevrotismul a prezi s negativ performanța sub presiunea socială, dar nu a afectat luarea
deciziilor sub presiune scăzută. Rezultatele acestui studiu susțin teoria distragerii prin care
presiunea înlemnește resursele cognitive ale indivizilor extrem de nevrotici, ceea ce duce la
performanțe scăzute.

Di Fabio & Palazzeschi & Levin & Gati (2015) au investigat dificultățile de luare a
deciziilor în carieră și cei cinci mari factori ai personalității în rândul participanților din trei medii
educaționale. Aceștia au folosit versiu nea italiană BFQ elaborată de Caprara & Barbaranelli &
Borgogni (1993) și Career Decision -Making Difficulties Questionnaire (CDDQ). Eșantionul a
avut 248 de elevi, 167 de stagiari în formarea profesională și 186 de studenți. Rezultatele au arătat
că studen ții experimentează un nivel mai scăzut de indecizie în ceea ce privește cariera spre
deosebire de elevi și stagiari. Cu toate aceastea, factorii de personalitate ai extroversiunii și
nevrotismului au indicat un procent semnificativ mai mare de indecizie fa ță de educația sau vârsta
participanțiilor. Astfel, rezultatele arată că indecizia în carieră este legată de personalitate.

Narooi & Karazee (2015) au studiat trăsăturile de personalitate, stilurile de luare a
deciziilor și atitudinea față de viață a stud ențiilor universitari. Aceștia au folosit Big -Five
Personality Traits Questionnaire dezvoltat de McCray and Kotsa (1985), Decision -Making Styles
Questionnaire și Attitude to Life Questionnaire. Eșantionul a fost format din 220 de respondenți.
Narooi & Kara zee au găsit relații semnificative între trăsăturile de personalitate și stilurile
decizionale. Rezultatele au arătat că există o relație negativă semnificativă între nevrotism și stilul
evitant de luare a deciziilor. De asemenea, există relații între desc hiderea către experiențe,
conștiinciozitate, extraversiune, agreabilitate și stilul decizional rațional și cel intuitiv. Așadar,
trăsăturile de personalitate sunt principalii predictori fiabili în ceea ce privește stilul personal de
luare a deciziilor. Cer cetarea a mai subliniat că trăsăturile de personalitate afectează stilul de viață
și, prin urmare, afectează atitudinea față de viață. Oamenii care au scoruri mari la extraversiune,
agreabilitate, deschiderea către experiențe și conștiinciozitate, experime ntează mai multe emoții
pozitive decât oamenii cu scoruri scăzute. De asemenea, există o relație negativă între nevrotism
și atitudinea față de viață, iar persoanele cu scoruri ridicate experimentează depresie, anxietate și
iraționalitate.

Bajwa & Batool & Asma & Ali & Ajmal (2016) au utilizat Big Five Inventory (BFI)
dezvoltat de John & Srivastava (1999) și Decision -making style inventory dezvoltat de Scott &

Bruce (1995). Scopul principal al studiului a fost explorarea trăsăturilor de personalitate și st ilurile
de luare a deciziilor în rândul adulților tineri. Mai mult, s -a urmărit și investigarea posibilei relații
dintre personalitate și luarea deciziilor, precum și existența diferenței de gen ale respondenților.
Eșantionul a fost format din 402 de stude nți (178 sex masculin și 224 sex feminin). Aceștia au
descoperit că trăsăturile de personalitate ale conștiinciozității conduc la stilul rațional de luare a
deciziilor în rândul studenților. Femeile au prezentat o capacitate mai bună de luare a deciziilor
decât bărbații. Studenții care proveneau din mediul urban au fost mai raționali în luarea deciziilor
decât studenții care proveneau din mediul rural.

Juanchich & Dewberry & Sirota & Narendran (2016) au studiat Cognitive Reflection Test
(CRT), trăsăturile de personalitate Big Five și stilurile decizionale. Aceștia au folosit Decision
Styles Questionnaire dezvoltat de Leykin & DeRubeis (2010) și International Personality Item
Pool Big -Five. Testul de reflecție cognitivă (CRT) a fost conceput pentru a evalua capacitatea de
a inhiba intuiția pentru procesarea unei probleme în mod analitic, precum și pentru a prezice
performanța oamenilor și sarcinile care necesită luarea de decizii. Eșantionul a avut 384 de
participanți. În acest studiu, se investighează rolul CRT în prezicerea rezultatelor pentru deciziile
luate în viața reală și se analizează dacă CRT ține cont de trăsăturile de personalitate Big Five și
stilurile decizionale. Rezultatele cercetării arată că scorurile mari la testul de reflecție cognitivă
prezice rezultatele pozitive ale deciziilor din viața reală. Cu toate aceastea, mărimea efectului a
fost mică, iar relația a devenit nesemnificativă după controlul statistic asupra personalității și
stilurilor decizionale.