.exigentele Psihologiei Judiciare Asupra Instumentarii Cauzelor de Viol

CAPITOLUL 1

CONSIDERATIUNI GENERALE

PRIVIND INFRACTIUNEA DE VIOL

SECTIUNEA I

Libertatea sexuală și necesitatea ocrotirii acesteia prin

mijloace de drept penal

1. Libertatea sexuală în sfera libertăților individuale.

Omul reprezintă suprema creație a lumii, ocrotirea acestuia prin norme juridice răspunzând în primul rând unui interes manifestat totdeauna în drept față de atributele persoanei cu valori general-umane. Apărarea persoanei constituie o trăsătură constantă, comună tuturor sistemelor de drept.

În sfera libertăților individuale, ca atribute esențiale ale persoanei asigurate, garantate și ocrotite prin norme juridice, se înscrie și libertatea sexuală a persoanei. Libertatea sexuală este un atribut important al personalității umane și o importantă valoare socială. Orice atingere adusă persoanei pune în pericol și chiar lezează buna desfășurare a relațiilor sociale legate de acestea.

Viața sexuală constituie un domeniu deosebit de important al vieții persoanei. Manifestările de viață sexuală, adică raporturile sexuale în care oamenii intră în mod necesar, dau naștere unor relații în a căror normală desfășurare sunt deopotrivă interesați atât individual, cât și social.

Viața sexuală a persoanei trebuie să se desfășoare după anumite norme a căror respectare asigură apărarea unor valori morale și juridice de maximă importanță și anume libertatea și moralitatea vieții sexuale a persoanei.

Libertatea sexuală este un aspect al libertății persoanei, în primul rând al persoanei de sex feminin, de a întreține raporturi sexuale numai după libera sa voință, precum și deplina libertate de alegere a partenerului de raport sexual1.

Libertatea sexuală are drept corolar inviolabilitatea sexuală a persoanei, în sensul că aceasta nu poate fi constrânsă sub nici o formă la raport sexual. La rândul său, moralitatea vieții sexuale presupune desfășurarea acesteia potrivit legilor naturii, adică prin practicarea de raporturi normale .

_____________________________________________________________________

1 Antoniu G., Popa M., Daneș Șt. – Codul penal pe înțelesul tuturor, pag 52.

Actul sexual normal este cel heterosexual în cadrul aceleiași specii. Sub aspect biologic, actul sexual reprezintă forma de reproducere a speciei. La mamiferele superioare, perioada de rut ( perioada de atragere sexuală) este ciclică. La om, această perioadă are un caracter permanent. În timp ce la animale actul sexual rămâne un instinct care asigură reproducerea și are doar o semnificație biologica, la om, în afara acesteia, are și numeroase implicații de ordin social ,moral și psihologic.

Organizarea socială, principiile etice vin să îngrădească această manifestare naturală, homo sapiens având largi posibilități de a discerne și de a stăpâni, în perioade permanente de rut, instinctul sexual. Evitarea pornirilor instinctuale, determinarea de atitudini subiective, individuale, este posibilă numai printr-o dezvoltare armonioasă a personalității umane, o dezvoltare în care rațiunea și afectivitatea trebuie să creeze un echilibru pentru atitudinea morală pe care o impune organizarea socială .

Societatea umană a transformat instinctul sexual și l-a integrat într-o sensibilitate specific umană, făcând din sexualitate un act de cultură pentru care afinitatea spirituală, potrivirea de caracter, prețuirea reciprocă, dragostea și predominanța comunicării spirituale față de cea sexuală, devin condiții sine qua non. La om sexualitatea a devenit o problemă social-culturală legată, în principal, de sentimentul de dragoste care devine astfel o caracteristică a personalității și nu a sexualității. Se spune că personalitatea omului nu se reflectă nicăieri mai exact și mai total ca în dragoste, în care omul nu-și poate ascunde urâțenia, trădându-se în mod inevitabil. În evoluția culturală a sexualității, aceasta a devenit o latură a personalității biologice și culturale a omului. În esență, comportamentul față de femeie arată cât de uman a devenit comportamentul bărbatului, ceea ce a făcut pe V. Pârvan să afirme că ” primul bărbat care s-a aplecat și a cules o floare pentru a o oferi unei femei a inaugurat cultura, dragostea animalică a fost depășită, iar noua dragoste, cea omenească, a fost simbolizată minunat printr-o floare”.

Influența mediului social asupra sexualității este învederată de frecvența diferită a infracțiunilor sexuale în raport de mediul social, de relațiile sociale. Chiar dacă nevoile biologice sunt aceleași, satisfacerea lor diferă după contextul socio-cultural și uman de existență, cu alte cuvinte, deși conținutul nevoilor biologice este același, forma de satisfacere a acestor nevoi diferă în raport cu societatea. Din acest punct de vedere asistăm astăzi la o scădere a anomaliilor și abaterilor instinctual-sexuale, consecință a unor relații moral-sociale, a unor cutume și norme ce facilitează raporturile autentice dintre sexe. Legislația socială a urmărit întotdeauna canalizarea biologiei sexuale spre o finalitate socială utilă, legată de respectul reciproc, afecțiune, conjugalitate și reproducere, reprimând orice formă de comportament sexual aberant.

Violul este o infracțiune cu caracter cultural pregnant deoarece lezează și încalcă consimțământul la un raport sexual, având elemente înnăscute și predominant câștigate, este un comportament social ce a contribuit la evoluția speciei. Grație dezvoltării inteligenței și comportamentelor sociale ce asigură o adaptare mai suplă la condițiile de mediu. Dezvoltarea funcțiilor intelective a făcut evoluția să părăsească palierele biologice pentru a se dezvolta în cultură.

Dacă eternitatea biologică s-a obținut prin reproducere, cea culturală s-a obținut prin familie.

Violul este una din cele mai grave infracțiuni contra persoanei având o profundă semnificație antisocială. El constituie cea mai brutală atingere adusă libertății sexuale, care constituie un important atribut al personalității umane. Raportul sexual săvârșit prin constrângerea persoanei lovește în inviolabilitatea sexuală, în inviolabilitatea fizică, în demnitatea libertatea persoanei. El are drept consecințe vătămarea integrității corporale sau sănătății, ori chiar moartea persoanei, poate pune în pericol dezvoltarea normală psihică și fizică a victimei, echilibrul moral al acesteia ca soție și mamă ori ca viitoare soție și mamă, poate provoca grave atingeri în sfera relațiilor privitoare la filiație și familie 2 .

Pericolul social pe care îl reprezintă infracțiunea de viol constă deci, în primul rând, în cel generat direct contra persoanei- victimă, considerată individual, iar în al doilea rând, în consecințele profund dăunătoare pe care le antrenează în plan social, contra desfășurării normale a vieții sexuale a oamenilor, deoarece respectarea atributelor inalienabile ale personalității umane în sfera relațiilor sexuale constituie una din bazele existenței societății.Din aceste considerente se impune ca o necesitate incriminarea de legea penală a faptelor de viol.

2. Necesitatea ocrotirii prin mijloacele dreptului penal a libertății sexuale.

Violul ocupă locul principal în grupul infracțiunilor privitoare la viața sexuală. Fiind privit ca o activitate ce caracterizează acest grup de infracțiuni, constituie cea mai gravă formă de încălcare a relațiilor sociale și a valorilor etico-sociale a căror ocrotire constituie scopul incriminării și sancționării infracțiunilor privitoare la viața sexuală. Apărarea acestor valori și relații sociale se realizează prin apărarea libertății și inviolabilității sexuale a persoanei. Forma tipică de lezare a acestor valori o constituie costrângerea unei persoane de același sex sau de sex diferit, ceea ce face ca violul să fie privit și sancționat drept infracțiunea cea mai gravă în grupul infracțiunilor privitoare la viața sexuală.

Siluirea unei persoane, adică folosirea constrângerii fizice sau a amenințărilor împotriva acesteia, cu scopul de a-i înfrânge împotrivirea la un raport sexual neconsimțit (constrângere explicită) ori abuzarea, determinată de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-si exprima voința, pentru a avea raport sexual cu aceasta (constrângere implicită), aceasta caracterizează în esență infracțiunea de viol. Această idee de violare a libertății sexuale a unei persoane de același sex sau de sex diferit , prin constrângerea ei la un raport sexual , stă la baza incriminării faptei de viol in Codul penal.

2 Braunstin B. – Drept penal al României, pag. 120.

Săvârșirea infracțiunii de viol constituie manifestarea unei conștiințe retrograde, înapoiate, a unei personalități caracterizată prin grave deficiențe morale. Printre componentele conștiinței înapoiate care dau naștere unui asemenea comportament antisocial se înscrie de cele mai multe ori concepția primitivă, înapoiată și josnică în care de cele mai multe ori femeia este privită ca o ființa inferioară, ca un obiect al posesiei de către bărbatul care poate abuza de ea după bunul său plac. Toate aceste aspecte evidențiază încă o dată pericolul social al infracțiunii de viol , necesitând prevenirea și combaterea acesteia.

Violul este o gravă atingere adusă libertății sexuale a persoanei, o încălcare brutală a demnității acesteia .Gravitatea faptei nu este determinată numai de încălcarea brutală a libertății în domeniul vieții sexuale, ci și de jignirea profundă ce i se aduce victimei, ca și alte consecințe pe care le poate atrage săvârșirea ei. Poate avea drept consecință vătămarea integrității corporale ori sănătății, sau producerea unui dezechilibru moral cu implicații dintre cele mai grave în ceea ce privește viața victimei in familie și societate.

Consecințele și implicațiile deosebit de dăunătoare pe care le poate antrena pe plan social încălcarea libertății sexuale a persoanei , impactul moral deosebit ,au impus cu necesitate ocrotirea prin mijloacele de drept penal a libertății sexuale a persoanei și, ca o consecință, incriminarea infracțiunii de viol. Această problemă a stat în atenția legiuitorului încă din vechiul drept romanesc, unde se prevedea: ”cel ce prin silă va batjocori fecioara ,tăindu-i-se nasul, să dea fetei și a treia parte din averea sa “ 3.

SECȚIUNEA A II-A

Evoluția reglementării violului și elemente de drept comparat

1. Precedente legislative.

A. Codul penal de la1864 incrimina fapta de viol sub denumirea de atentat contra pudorii cu violență, în titlul IV, capitolul I, secțiunea a V-a – atentate în contra bunelor moravuri –prin dispozițiile art.264-266.

Art.264 – Oricare va comite un atentat în contra pudoarei, îndeplinit sau cercat, cu violență, în contra unui individ de sex bărbătesc sau femeiesc se va pedepsi cu maximul închisorii.

Dacă crima s-a comis în contra persoanei unui copil mai mic de 15 ani împliniți, culpabilul se va pedepsi cu maximul recluziunii.

Art.265 – Dacă culpabilii sunt ascendenții persoanei asupra căreia s-a comis siluirea, sau dacă sunt dintre aceia care au autoritate asupra-i, dacă sunt institutorii sau servitorii săi sau ai persoanelor mai sus însemnate, dacă acești

_________________________________________________________________________________________________________________

3 Ciolfei Valerian, Viață , sex și politică penală, pag 70.

culpabili sunt funcționari ai unui cult sau preoți ori călugări, sau dacă culpabilul

oricare ar fi el, a fost ajutat în crima sa de una sau mai multe persoane, pedeapsa va fi pentru cazul prevăzut de art. 263 și art. 264, maximum recruziunii 4 .

Când siluirea se va fi comis de către persoanele menționate in acest articol asupra unui copil de sex bărbătesc sau femeiesc in vârstă mai mică de 15ani, pedeapsa va fi maximum muncii silnice pe timp mărginit.

Art.266 – Dacă din crimele prevăzute la art. 263, 264 și 265 va rezulta moartea, culpabilul se va pedepsi cu muncă silnică pe viață.

B. Codul penal din Transilvania incrimina violul, sub diferite forme în ar social al infracțiunii de viol , necesitând prevenirea și combaterea acesteia.

Violul este o gravă atingere adusă libertății sexuale a persoanei, o încălcare brutală a demnității acesteia .Gravitatea faptei nu este determinată numai de încălcarea brutală a libertății în domeniul vieții sexuale, ci și de jignirea profundă ce i se aduce victimei, ca și alte consecințe pe care le poate atrage săvârșirea ei. Poate avea drept consecință vătămarea integrității corporale ori sănătății, sau producerea unui dezechilibru moral cu implicații dintre cele mai grave în ceea ce privește viața victimei in familie și societate.

Consecințele și implicațiile deosebit de dăunătoare pe care le poate antrena pe plan social încălcarea libertății sexuale a persoanei , impactul moral deosebit ,au impus cu necesitate ocrotirea prin mijloacele de drept penal a libertății sexuale a persoanei și, ca o consecință, incriminarea infracțiunii de viol. Această problemă a stat în atenția legiuitorului încă din vechiul drept romanesc, unde se prevedea: ”cel ce prin silă va batjocori fecioara ,tăindu-i-se nasul, să dea fetei și a treia parte din averea sa “ 3.

SECȚIUNEA A II-A

Evoluția reglementării violului și elemente de drept comparat

1. Precedente legislative.

A. Codul penal de la1864 incrimina fapta de viol sub denumirea de atentat contra pudorii cu violență, în titlul IV, capitolul I, secțiunea a V-a – atentate în contra bunelor moravuri –prin dispozițiile art.264-266.

Art.264 – Oricare va comite un atentat în contra pudoarei, îndeplinit sau cercat, cu violență, în contra unui individ de sex bărbătesc sau femeiesc se va pedepsi cu maximul închisorii.

Dacă crima s-a comis în contra persoanei unui copil mai mic de 15 ani împliniți, culpabilul se va pedepsi cu maximul recluziunii.

Art.265 – Dacă culpabilii sunt ascendenții persoanei asupra căreia s-a comis siluirea, sau dacă sunt dintre aceia care au autoritate asupra-i, dacă sunt institutorii sau servitorii săi sau ai persoanelor mai sus însemnate, dacă acești

_________________________________________________________________________________________________________________

3 Ciolfei Valerian, Viață , sex și politică penală, pag 70.

culpabili sunt funcționari ai unui cult sau preoți ori călugări, sau dacă culpabilul

oricare ar fi el, a fost ajutat în crima sa de una sau mai multe persoane, pedeapsa va fi pentru cazul prevăzut de art. 263 și art. 264, maximum recruziunii 4 .

Când siluirea se va fi comis de către persoanele menționate in acest articol asupra unui copil de sex bărbătesc sau femeiesc in vârstă mai mică de 15ani, pedeapsa va fi maximum muncii silnice pe timp mărginit.

Art.266 – Dacă din crimele prevăzute la art. 263, 264 și 265 va rezulta moartea, culpabilul se va pedepsi cu muncă silnică pe viață.

B. Codul penal din Transilvania incrimina violul, sub diferite forme în art. 232, 233, 234, 235, 237 și 240.

Art.232 – Săvârșește crima de viol și se va pedepsi cu temniță grea până la 10 ani, cel care:

1. Constrânge prin violentă sau amenințări pe o persoana de sex feminin de a coalita cu dânsul în afară de căsătorie.

2. Profită de starea de inconștiență sau de neputința acesteia de a-și exprima voința sau de a se apăra, spre a coalita, cu dânsul în afară de căsătorie fie că el însuși a provocat această stare sau nu.

Art.233 – Săvârșește crima de atentat la persoane și se va pedepsi cu recruziunea până la 5 ani, acela care, în afara căsătoriei, prin violență sau amenințări sau profitând de starea precizată la pct.2 al art. 232, săvârșește vreun act impudic în contra unei persoane de sex femeiesc, dacă fapta săvârșită nu constituie o infracțiune care se pedepsește mai aspru.

Art.234 – Prin amenințări se înțelege în sensul prezentului capitol o astfel de amenințare care este proprie a inspira persoanei o frică, întemeiata pe pericolul imediat al unor leziuni grave, care periclitează viața sau integritatea corporală a celor din intimitatea sa.

Art.235 – Crima prevăzută de art.232 se va pedepsi cu temniță grea de la 10 ani la 15 ani, cea prevăzută de art.233, cu temniță grea de la 5 până la 10 ani.

Art.237 – Dacă vreuna din crimele prevăzute de articolele precizate ale prezentului capitol sau dacă obiectele sau uneltele, care au contribuit la săvârșirea ei a cauzat moartea părții vătămate, pedeapsa va fi temniță pe viață.

Art.240 – Violul, atentatul la pudoare și ultrajul la pudoare nu se pedepsesc, dacă până la publicarea sentinței penale a intervenit căsătoria între autor și partea vătămată.

C. Codul penal de la 1936, în titlul XI ”Infracțiuni contra persoanei și a bunelor moravuri”, capitolul I „Infracțiuni contra persoanei” incriminează obiectul de viol (art. 419), delictul de violentă contra persoanei (art. 420), delictul de atentat la persoane fără violență (art. 421), formele agravate ale acestor delicte (art. 422), delictul de atentat fraudulos la persoane (art. 424 ), delictul de atentat la persoane prin abuz de putere (art. 425), formele agravante ale delictului de viol și delictul de viol și delictul de violență contra persoanei

_________________________________________________________________________________________________________________

4 Bartha I – Infracțiunile contra pudoarei și bunelor moravuri, pag 37 .

(art. 429), stabilește cauzele de nepedepsire la unele delicte contra pudoarei (art.427) și prevede la care dintre infracțiunile contra persoanei este incriminată tentativa (art. 428).

Prin urmare textele privitoare la viol sunt cele cuprinse în art. 419, 422, 426, 427și 428 din Codul penal de la 1936, pe care le vom reproduce mai jos.

Art.419 – Comite delictul de viol și se pedepsește cu închisoare corecțională de la 2 la 5 ani și interdicție corecționala de la 3 la 5 ani :

1. Bărbatul care, prin violență sau amenințare constrânge o persoană de orice sex să aibă cu el raport sexual;

2. Bărbatul care, profitând de starea de inconștiență a unei persoane de orice sex, sau de neputința acesteia de a-și exprima voința, ori de a se apăra, are cu ea raport sexual în afara căsătoriei, indiferent dacă el sau altcineva a produs această stare.

În ambele cazuri dacă victima este mai mica de 14 ani sau dacă a rămas gravidă ori s-a transmis vreo boală venerică, pedeapsa este de închisoare corecționala de la 5 la 10 ani și interdicție corecțională de la 3 la 5 ani.

Art.422 – Pedeapsa pentru delictul prevăzut la art. 419 alin. 1 este închisoarea corecțională de la 4 la 8 ani și interdicția corecțională de la 3 la 5 ani, când actul s-a săvârșit:

1. de un ascendent sau descendent;

2. de un tutore, curator, învățător, educator, supraveghetor, medic curent, stăpân sau duhovnic;

3. de mai multe persoane asupra aceleiași victime sau cu ajutorul uneia sau mai multor persoane;

Art.426 – Dacă din fapta prevăzuta în art. 419 rezultă moartea victimei, pedeapsa este muncă silnică pe viață.

Art.427 – Delictele de viol, insolența contra persoanei atentatul la pudoare fără violență și de seducție nu se pedepsesc dacă mai înainte ca hotărârea penală să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria între autor și victimă.

Art.428 – Tentativa la infracțiunile prevăzute în art. 419, 429 și 425 se pedepsește.

La structura infracțiunilor contra pudoarei, autorii Codului penal de la 1936 s-au inspirat din legislația italiană, considerând că o formă a libertății individuale este libertatea sexuală în limitele fixate de drept și de moravurile sociale sau de moralitatea sexuală. Libertatea sexuală este un bun sau o valoare individuală, la fel ca si etica socială. Ca atare, trebuie să fie protejată de lege, devenind o valoare juridică penală.

Personalitatea umană ar fi incompletă fără bunul persoanei. Pudoarea este strâns legată de libertate, sănătate, integritate corporală .

2. Reglementarea violului în codul penal de la 1968.

Autorii codului penal de la 1968 au procedat la o structură științifică a normelor penale ținând seama de valoarea socială fundamentală căreia i se aduce atingere prin fapta incriminată 5.

Astfel faptele contra libertății sexuale au fost aduse alături de alte fapte în Titlul II „Infracțiuni contra persoanei” Capitolul II ”Infracțiuni privitoare la viata sexuală art. 197-204. Infracțiunea de viol a fost prevăzută într-un singur articol (art. 197) în care sunt incriminate varianta tip și variantele agravate ale aceste infracțiuni.

Varianta tip constă în raportul sexual cu o persoană de sex feminin prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința (art.197 alin.1).

Prima variantă agravată se realizează dacă:

a) victima nu împlinise vârsta de 14 ani;

b) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

c) victima se afla în îngrijirea acestuia, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

d) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății (art.197 alin.2);

A doua variantă agravantă există dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (art.197 alin. 3).

La adoptarea Codului penal în art. 197 alin. 5 s-a prevăzut o cauză specială de nepedepsire cu următorul conținut ”Faptele prevăzute în alin. 1 și 2 nu se pedepsesc dacă înainte ca hotărârea să fi rămas definitivă a intervenit căsătoria dintre autor și victimă, iar în caz de participație, dacă a intervenit căsătoria dintre victimă și oricare dintre participanți, aceasta cauză de nepedepsire produce efecte față de toți participanții.

Întrucât voința practică a demonstrat că în aproape toate cazurile căsătoria între victima violului și unul dintre participanți, când fapta de viol era comisă împreună, avea drept scop sustragerea de la răspunderea penală, legiuitorul, prin Decretul nr. 165 din 1970, publicat în buletinul oficial din 03.11.1976 „În caz de participație în alte condiții decât cea prevăzută de lit. b, căsătoria dintre autor și victimă produce același efect și față de participanți”.

În art. 197 alin. 4 se prevede că acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Din compararea acestui text de incriminare a violului cu reglementările cuprinse în Codul penal din 1936 vom observa că va constitui infracțiunea de viol numai raportul sexual săvârșit în condițiile art. 197, al unui bărbat cu o persoană de sex feminin, nu și cu un bărbat, așa cum era prevăzut în Codul penal anterior. Expresia „raport sexual” este limitată la relațiile sexuale normale între

5 Bulai C. – Curs de drept penal, pag 89.

persoane de sex diferit. Relațiile sexuale între persoane de același sex sincronizează în art. 200 (relații sexuale între persoane de același sex ), ori în art.201(perversiune sexuală).

Codul penal de la 1986 prevede, printre circumstanțele agravante ale violului și împrejurarea că victima s-a sinucis, precum și împrejurarea că săvârșirea violului a avut ca urmare cauzarea unei vătămări a integrității corporale ori a sănătății victimei, acestea fiind urmări praeterintenționate, întrucât infractorul nu a avut intenția de a produce aceste rezultate, dar survenirea prevede împrejurări agravate unele din situațiile arătate în codul penal anterior cu excepția celor privitoare la rămânerea gravidă a victimei și la transmiterea unei boli venerice 6.

3. Reglementarea infracțiunii de viol conform legislației in vigoare

Prin modificările aduse Codului penal de Legea nr. 197 din 2000 , Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 89 din 2001 publicată in Monitorul Oficial nr. 338 din 26.06.2001, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 143 din 2002 publicată in Monitorul Oficial nr. 804 din 05.11.2002, conținutul art .197 Cod penal se prezintă astfel „Actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința ,se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Pedeapsa este închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi conform alin. 2 al art .197, dacă :

a.) fapta a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună;

b.) victima se află în îngrijirea, ocrotirea , educarea, paza sau tratamentul făptuitorului;

b.1) victima este membru al familiei;

c.) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății.

Pedeapsa este închisoare de la 10 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi în teza 1 a alin. 3 (victima nu împlinise vârsta de 15 ani) și de 15 la 25 de ani în situația în care s-a produs moartea sau sinuciderea victimei.

În alin. 4 al art. 197 se prevede că acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin.1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Ultima modificare adusă textului de incriminare a infracțiunii de viol privește abrogarea alin. 5 al art. 197,referitor la nepedepsirea infracțiunii de viol în cazul în care intervine căsătoria autorului cu victima. Se știe că existența acestei cauze de nepedepsire constituia unul dintre argumentele pe care se fundamenta teza inexistenței sau nepedepsirii violului între soți. Se considera astfel, în condițiile în care autorul violului nu era pedepsit dacă se căsătorea cu victima, că trebuie admisă, a fortiori, nepedepsirea violului comis de soț asupra soției sale.

__________________________________________________________________________________________

6 Dumitrescu F-Manual de psihologie judiciară, pag 110.

4. Elemente de drept comparat

Codul penal italian incriminează violul în art. 519 în care se prevede „oricine constrânge pe altul la raport sexual cu violență sau amenințare se pedepsește cu recruziunea de la 3 la 10 ani, la aceeași pedeapsă și cel care are raporturi sexuale, care, în momentul faptului:

1. nu împlinise 14 ani;

2. nu împlinise 16 ani, când infractorul este ascendent sau altă persoană căruia minorul îi este încredințat pentru rațiuni de îngrijire, de educație, de instrucție, de pază sau de supraveghere;

3. este bolnavă de minte sau nu este în stare ca să-i reziste din cauza condițiilor sale de inferioritate psihică sau fizică, chiar dacă aceasta este independentă de starea infractorului;

4. a fost indusă în eroare prin substituirea infractorului în locul altei persoane.”

În art.544 este reglementată o cauză de nepedepsire care operează în cazul violului dar și pentru alte infracțiuni privitoare la libertatea sexuală. În acest text de lege se prevede „în cazul delictelor prevăzute în Capitolul I și în art. 530, căsătoria pe care o contractează autorul infracțiunii cu persoana lezată, stinge infracțiunea și încetează împotriva acelora care au luat parte la această infracțiune , dacă condamnarea a avut deja loc, executarea și efectele penale.

Codul penal francez, intrat în vigoare la 01 septembrie 1994, în cartea a doua „Crime și delicte contra persoanelor”, Titlul II „Atingerea adusă persoanelor umane” capitolul II ”Atingerea integrității fizice sau psihice ale persoanelor”, secțiunea II „Agresiunea sexuală”, incriminează faptele privind viața sexuală .

ART. 222-22 – constituie agresiunea sexuală orice atingere sexuală comisă cu violență, constrângere, amenințare sau surpriză .

ART. 222-23 – orice act de penetrare sexuală de orice natură ar fi comis asupra persoanei altuia prin violență, constrângere, este viol.

Violul este pedepsit cu până la 15 ani recruziune criminală.

ART. 222-24 – violul este pedepsit cu până la 20 ani de recruziune criminală :

1. atunci când a produs o mutilare sau o infirmitate permanentă;

2. când este comis asupra unui minor de până la 15 ani;

3. când este comis asupra persoanei care este în particular vulnerabilă datorită vârstei sale, a unei boli sau a unei stări de graviditate evidentă sau cunoscută de autor;

4. când este comis de un ascendent legitim natural sau adoptiv sau de orice altă persoană având autoritate asupra victimei;

5. când este comis de o persoană care abuzează de autoritatea pe care o conferă funcțiile sale;

6. când este comis de mai multe persoane acționând în calitate de autor sau complice;

7. când este comis cu folosirea și amenințarea cu arma.

ART. 222-25 – violul este pedepsit cu până la 30 ani recruziune criminală când antrenează moartea victimei.

Primele două aliniate ale art. 132-23 referitoare la perioada de siguranță sunt aplicate infracțiunii prevăzute în prezentul articol.

ART. 222-26 – violul este pedepsit cu recruziune criminală perpetuă atunci când este precedat, însoțit sau urmat de torturi sau acte de barbarie.

Primele două aliniate ale art. 132-23 referitoare la perioada de siguranță sunt aplicabile infracțiunii prevăzute în prezentul articol.

Alte agresiuni sexuale

ART. 222-27 – agresiunile sexuale, altele decât violul sunt pedepsite cu până la 5 ani închisoare și 500 000 franci amendă.

ART.222-28 – infracțiunea definită la art. 222-27 este pedepsită cu până la 7 ani închisoare și 200 000 franci amendă:

1. când produce o rănire sau o leziune;

2. când este comisă de un ascendent legitim, natural sau adoptiv sau orice altă persoană având autoritate asupra victimei;

3. atunci când este comisă de o persoană care abuzează de autoritatea pe care o conferă funcțiile sale;

4. când este comisă de mai multe persoane autori sau complici;

5. când este comisă cu folosirea sau amenințarea unui act .

ART.222-29 – agresiunile sexuale altele decât violul sunt pedepsite cu până la 7 ani închisoare și 700 000 franci amendă atunci când sunt comise

1. asupra unui minor de până la 15 ani ;

2. asupra unei persoane care este in particular vulnerabilă datorită vârstei sale, a unei stări de gravitate care este evidentă sau cunoscută de autor.

ART.222-30 – infracțiunea definită de art. 222-29 este pedepsită cu până la 10 ani închisoare și 1 000 000 franci amendă:

1. atunci când antrenează o rănire sau leziune;

2. atunci când este comisă de un ascendent legitim, natural sau adoptiv sau de orice persoană care are autoritate asupra persoanei;

3. când este comisă de o persoană care abuzează de autoritatea conferită de funcțiile sale;

4. când este comisă de mai multe persoane acționând în calitate de autori sau complici;

5. când este comisă cu folosirea sau amenințarea unei arme.

ART.222-31- tentativa delictelor prevăzute în art. 222-27 și art. 222-30 este pedepsită cu aceeași pedeapsă.

Hărțuirea sexuală

ART.222-33 – fapta de a hărțui pe altul uzând de ordine, amenințări sau constrângeri în scopul de a obține favoruri de natură sexuală care este conferită de atribuțiile funcției sale este pedepsită cu 1 an închisoare și 1 000 000 franci amendă .

CAPITOLUL II

CONȚINUTUL JURIDIC AL INFRACȚIUNII DE VIOL

SECȚIUNEA I

Conținutul legal și condițiile preexistente

1. Conținutul legal și caracterizare.

Violul este actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Fapta este mai gravă dacă a fost săvârșită de două sau mai multe persoane împreună, dacă victima se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului, dacă victima este membru al familiei, dacă s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății, ori dacă victima nu a împlinit vârsta de 15 ani.

Fapta prezintă maximă gravitate dacă a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Violul se încadrează la infracțiunile privitoare la vița sexuală, infracțiuni ce se constituie ca un subgrup aparte, caracterizat prin specificul valorilor sociale care formează obiectul ocrotirii juridice și anume libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, pe de o parte, și moralitatea vieții sexuale, pe de altă parte. Infracțiunile privitoare la viața sexuală sunt grave manifestări contra persoanei, cu profunde semnificații anti-sociale și vizează în primul rând libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale ca aspecte ale libertății individuale ce își găsește expresia în dreptul inalienabil al persoanei de a dispune în mod liber de corpul său în relațiile sexuale, în limitele stabilite de normele dreptului și al moralei 7.

Violul se înscrie în rândul celor mai grave infracțiuni contra persoanei, cu o profundă semnificație antisocială. Actul sexual săvârșit prin constrângerea persoanei aduce atingere deopotrivă inviolabilității sexuale, inviolabilității fizice, demnității și libertății persoanei. Poate avea drept consecințe vătămarea integrității corporale sau sănătății ori chiar moartea victimei, poate pune în pericol normala desfășurare a relațiilor sociale, dezvoltarea fizică și psihică a victimei.

________________________________________________________________

7 Bogdan Tiberiu, Probleme de psihologie judiciară, pag 56.

Infracțiunea de viol prezintă un pericol social deosebit, ce constă în atingerile pe care le aduce direct persoanei vătămate, considerată individual, prin prisma atributelor și intereselor ei, dar totodată acest pericol rezultă și din consecințele pe care le antrenează pe plan social privind normala desfășurare a viții sexuale a oamenilor. Încălcarea libertății sexuale creează o stare de nesiguranță socială, din aceste considerente violul fiind privit ca infracțiunea cea mai gravă în grupul infracțiunilor privitoare la viața sexuală.

2. Condiții preexistente.

A.) Obiectul infracțiunii.

a.) Obiectul juridic

Obiectul juridic generic îl constituie relațiile sociale legate de apărarea unor valori sociale fundamentale, cum ar fi viața, integritatea corporală și sănătatea, libertatea, onoarea.

Obiectul juridic special este reprezentat de ansamblul relațiilor sociale care se referă la libertatea sexuală a fiecărei persoane de a întreține relații sexuale după propria sa voință. Libertatea și inviolabilitatea vieții sexuale reprezintă aspecte ale libertății individuale și își găsesc expresia în dreptul de a avea relații sexuale, fără a încălca totuși limitele stabilite de normele de drept și de morală. Ori, tocmai prin constrângerea unei persoane la act sexual, se aduce atingere acestor relații sociale și valorilor sociale la care se referă.

Faptele menționate lezează nu numai valori sociale importante ale persoanei, ci pot aduce atingere și altor valori sociale referitoare la persoană, cum ar fi viața, integritatea corporală sau sănătatea victimei, care pot constitui obiect juridic secundar al infracțiunii de viol. Legiuitorul a urmărit și a ocrotit aceste relații sociale având ca obiect alte valori legate de persoana umană, ocrotirea acestora realizându-se în paralel cu ocrotirea și inviolabilitatea sexuală.

b.) Obiectul material

Valorile și relațiile sociale care sunt vătămate prin săvârșirea infracțiunii de viol constituie atribute ale persoanei, fiind inseparabil legate de acestea, rezidă că săvârșirea infracțiunii în materialitatea ei va aduce atingere în mod inevitabil corpului persoanei. Atât constrângerea cât și actul sexual se exercită asupra corpului persoanei, care devine astfel obiectul material al infracțiunii de viol. Această atingere care este adusă corpului persoanei reprezintă expresia materială a atingerii aduse libertății și inviolabilității sexuale a persoanei, ca valori sociale ocrotite de legea penală prin incriminarea infracțiunii de viol.

Actele cu caracter sexual comise asupra unui cadavru nu va constitui infracțiunea de viol, ci infracțiunea de profanare de morminte, faptă incriminată de art. 319 Cod penal. Dacă actul sexual este săvârșit asupra victimei după ce aceasta încetase din viață, fie ca urmare a constrângerii la care a fost supusă prin săvârșirea sau încercarea de săvârșire a violului, fie ca urmare a suprimării ei de către infractorul care voia să ascundă infracțiunea de profanare a cadavrului, va exista un concurs real fie numai cu infracțiunea de viol calificat care a avut ca urmare moartea victimei, fie cu tentativa de viol și infracțiunea de omor calificat sau omor deosebit de grav, în funcție de caz.

În opinia Curții Constituționale – în Decizia nr. 211 din 01.11.2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 568 din 2000 – noțiunea de „act sexual de orice natură” include raportul sexual și perversiunile sexuale, dar nu și relațiile sexuale între persoane de același sex. Apreciem că textul art. 197 alin. 1 va fi aplicabil ori de câte ori se realizează prin constrângere un raport sexual, acte de perversiune sexuală și respectiv relații sexuale între persoane de același sex.

B.) Subiecții infracțiunii.

a.) Subiectul activ.

Violul, în materialitatea sa, presupune săvârșirea unor acte cu caracter sexual asupra unei persoane de sex diferit sau de același sex. Modificarea art. 197 alin. 1 Cod penal înlătură caracterul de infracțiune cu subiect activ și pasiv al violului, potrivit noii redactări a textului autor al infracțiunii putând fi atât o femeie, cât și un bărbat. Rezultă că subiect activ al infracțiunii de viol poate fi orice persoană, atât de sex masculin cât și de sex feminin, care prin constrângere sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, ori de a-și exprima voința, o supune unui act sexual.

Participația penală, datorită modului de comitere a infracțiunii, este posibilă în toate formele sale (coautorat, instigare, complicitate ).Până în momentul modificărilor făcute de Legea 197 din 2000 și Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 689 din 2001, participația penală nu era posibilă decât în forma instigării și complicității. În doctrina penală de până atunci se formulaseră două opinii în privința coautoratului la infracțiunea de viol. Într-o primă opinie, se susținea că violul presupune un autor unic, nefiind de conceput o consumare simultană a violului de mai multe persoane împreună, astfel lipsind această posibilitate, nici actele de violență săvârșite de coinculpat, chiar dacă au fost necesare pentru crearea condițiilor consumării violului (de exemplu ținerea victimei ) nu vor putea fi considerate ca fiind acte de coautorat 8.

Într-o altă opinie, violul, fiind o infracțiune complexă, a cărei latură obiectivă este compusă din două acte succesive, divizibile în timp (constrângerea și raportul sexual ), se considera că persoana care lua parte la

________________________________________________________________

8Antoniu G., Bulai C. – Practica judiciară penală, pag 74.

constrângerea asupra femeii în vederea realizării de către autorul principal a

raportului sexual, este coautor9.

În literatura juridică prima opinie era majoritară, coautoratul fiind exclus, întrucât în forma veche infracțiunea se săvârșea prin întreținerea unui raport sexual. Acesta presupunea un act sexual firesc între două persoane de sex diferit, orice intervenție sau ajutor extern reprezentând instigare sau complicitate. Pentru ca o anumită activitate să poată fi caracterizată din punct de vedere juridic ca act de complicitate, nu este necesar să aibă caracter indispensabil în raport cu infracțiunea săvârșită, în condițiile în care a fost concepută și realizată. În sensul dispozițiilor art. 26 Cod penal orice act de înlesnire sau ajutor, săvârșit cu intenție constituie complicitate dacă a servit efectiv la săvârșirea faptei prevăzută de legea penală.

Numiții R. D., P. G. și S. C. din Constanța, au întâlnit la discotecă o tânără de 16 ani, aflată într-un grup de colegi și au invitat-o să meargă cu ei într-un alt loc pentru a continua distracția, deoarece discoteca își terminase programul. Fără să-și dea seama de ce avea să i se întâmple și cum pe P. G. îl cunoștea de mult timp, având o părere bună despre el, minora a acceptat invitația. Odată ajunși la locuința lui R. D., acesta le-a făcut semn, cunoscut de ceilalți doi, să părăsească imediat încăperea și i-a cerut minorei să se dezbrace pentru a întreține raport sexual cu ea. La opunerea acesteia, R. D. A condus-o în camera alăturată, spunându-le celorlalți că minora refuză și a pălmuit-o, având în final raport sexual cu aceasta împotriva voinței sale. De remarcat că P. G. și S. C. nu au avut raport sexual cu victima, însă aceștia au adresat invitația de a merge cu ei la o altă petrecere, au fost prezenți în locuința unde s-a produs violul, n-au intervenit în apărarea victimei atunci când, de față cu ei, R. D. o lovea pe minoră.

În speța dată, P. G. și S. C. au adresat victimei, împreună cu inculpatul invitația de a merge cu ei la o altă petrecere (în fapt ei știau că la locuința lui R. D.). Conducerea ei efectivă în acel loc, prezența lor în locuința unde s-a produs violul, părăsirea camerei de către aceștia la semnul discret al lui R. D. , neintervenția lor în apărarea victimei atunci când de față cu ei autorul violului i-a aplicat lovituri ca să se dezbrace, toate aceste elemente fiind apreciate de instanță ca fiind manifestări cu efecte directe asupra psihicului inculpatului R. D., de natură a-i întări și întreține intenția de a comite violul, cu previziunea că aceste manifestări concrete ale lor vor folosi autorului –aflându-se deci în fața unei complicități morale.

Pentru existența agravantei, este necesar ca la locul săvârșirii infracțiunii să fie de față două sau mai multe persoane, indiferent de participarea fiecăreia, înfăptuindu-se astfel agravanta generală prevăzută de art. 7 lit. a din Codul penal. Există viol agravat, chiar dacă fiecare inculpat s-a aflat, în timpul actului sexual, în încăperi diferite, dacă au acționat împreună pentru intimidarea

________________________________________________________________

9 Bogdan Tiberiu și colaboratorii, Comportamentul uman în procesul judiciar, pag 126.

victimei și înfrângerea voinței acesteia. Din Repertoriul de Practică Judiciară în materie penală pe anii 1981 –1985 mai reiese că, pentru a exista această agravantă, se cere o cooperare simultană la comiterea faptei. Această cerință nu este îndeplinită dacă complicele a ajutat numai la săvârșirea unor acțiuni anterioare.

În cazul în care mai mulți făptuitori au supus, prin constrângere victima unor acte de natură sexuală și s-au ajutat reciproc la comiterea fiecărui act, constituie numai infracțiunea de viol în formă agravantă, prevăzută de lit. a alin. 2 al art. 197. Dispozițiile articolului sus – menționat consideră această pluralitate de fapte ca o infracțiune unică, complexă, cu pedeapsă agravantă; în consecință făptuitorii nu pot răspunde separat atât în calitate de autori, cât și în calitate de complici la faptele de viol comise de ceilalți participanți.

Având în vedere că actul sexual de orice natură presupune o mare varietate de acțiuni prin care se poate realiza elementul material al laturii obiective, considerăm că în formularea actuală a textului de lege, este posibilă săvârșirea de acte de natură sexuală concomitent de mai mulți autori asupra aceleiași persoane, coautoratul devenind astfel posibil.

Noua reglementare a violului extinde cadrul subiecților activi ai acestei infracțiuni, fără ca legea să ceară vreo calitate specială pentru ei. S-a renunțat la condițiile din reglementarea modificată, conform cărora numai bărbatul care este apt din punct de vedere fiziologic de a săvârși un raport sexual poate fi autor al infracțiunii de viol. Actele de pregătire săvârșite de autorul violului nu sunt pedepsite. Tentativa se pedepsește. Există tentativă când făptuitorul a început executarea actelor de costrângere, dar, datorită unor împrejurări independente de voința sa, actul sexual nu a avut loc. De asemenea, există tentativă când făptuitorul, urmărind realizarea actului sexual, pune victima în situația de a nu se putea apăra ori de a-și exprima voința sau când victima, aflându-se într-o asemenea stare, săvârșește asupra ei acte de natură să conducă la realizarea actului sexual. Astfel, Judecătoria Brașov, prin sentința penală nr. 1223 din 2001 a condamnat pe numitul C.D. din Brașov pentru tentativă la infracțiunea de viol asupra victimei C.G. . Inculpatul, dându-se drept lucrător la poliție, a indus in eroare victima și a atras-o într-un dormitor al căminului de nefamiliști unde acesta locuia. În încăpere inculpatul a cerut victimei să aibă raport sexual, aceasta refuzând, a fost lovită și dezbrăcată prin violență, inculpatul încercând să aibă relații intime cu ea. Dată fiind starea avansată de ebrietate a lui C. D., acesta nu a reușit în final să aibă raport sexual. În speța dată, inculpatul a luat hotărârea de a comite violul, punând în executare această hotărâre prin atragerea victimei în dormitor, folosirea violenței și dezbrăcarea forțată a acesteia. Faptul că infracțiunea de viol nu s-a consumat se datorează stării avansate de ebrietate în care se găsea inculpatul, dacă nu s-ar fi aflat în această stare, raportul sexual ar fi avut loc. Rezultatul nu s-a produs din motive independente de voința făptuitorului, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 20 Cod penal10.

__________________________________________________________________________________________

10Drept penal partea specială, vol I, pag 91.

Poate fi subiect activ al infracțiunii de viol, în calitate de autor și un minor care răspunde penal. Nu este prevăzută în lege vreo condiție care să privească limita de vârstă de la care un minor sau până la care un major ar putea fi autor al violului.

Textul art. 197 alin. 2 a fost completat prin introducerea unei noi agravante speciale, și anume situația în care victima este membru al familiei. A fost înlăturată astfel prevederea conform căreia nu este autor al infracțiunii de viol bărbatul care ar comite o asemenea faptă asupra soției sale. Libertatea sexuală a femeii căsătorite este inalienabilă, fiind ocrotită tocmai prin această incriminare a violului între soți. Actul căsătoriei implică raporturi sexuale normale, liber consimțite, pe baza unei conviețuiri, iar nu raporturi sexuale impuse prin constrângere, fapt avut în vedere de legiuitor. Soțul autorului infracțiunii este considerat membru de familie atâta vreme cât căsătoria este în ființă, chiar dacă soții sunt despărțiți în fapt și nu există perspective de reluare a conviețuirii. În schimb, o rudă are calitatea de membru al familiei doar dacă locuiește și gospodărește împreună cu autorul.

Fapta este mai gravă în această modalitate, întrucât subiect activ al acestei infracțiuni se află într-o situație specială față de subiectul pasiv, însă aria acestor persoane este mai restrânsă.

În ipoteza literei b.) a alin. 2 –victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului – subiectul activ se află într-o situație specială în raport cu victima, și anume are o calitate : părinte, tutore, profesor, medic curant, gardian etc., care îi oferă posibilitatea să preseze psihologic asupra victimei, spre a o determina la un act sexual. Asemenea fapte prezintă un deosebit pericol și pentru că sunt săvârșite chiar de către cel care, în virtutea funcției, profesiei ori a altor calități, avea obligația de a îngriji, ocroti, educa, păzi sau trata medical victima. Exemplu : inculpatul a violat pe fiica din altă căsătorie a soției sale, cu care locuia împreună și care era îngrijită de el, ceea ce reprezintă o gravă încălcare a obligațiilor ce reveneau făptuitorului.

Această opțiune a legiuitorului de a incrimina violul asupra unui membru al familiei este în concordanță cu jurisprudența recentă a Curții Europene Drepturilor Omului, care a salutat schimbarea jurisprudenței engleze în sensul de a nu mai recunoaște „imunitatea conjugală” a soțului pentru fapta de viol comisă asupra soției. Așadar, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 197 din 2000, există toate premisele pentru angajarea răspunderii unui soț pentru infracțiunea de viol comisă împotriva celuilalt soț.

b.) Subiectul pasiv

Subiectul pasiv al infracțiunii de viol poate fi orice persoană, atât de sex feminin, cât și de sex masculin. Nu are relevanță dacă subiectul pasiv a mai avut vreo relație sexuală cu făptuitorul sau nu, ori cu o altă persoană, dacă anterior a fost condamnată pentru prostituție, dacă este căsătorită, văduvă sau divorțată – pentru situația femeii în calitate de subiect pasiv. Subiect pasiv este chiar și soțul făptuitorului, în condițiile în care acesta îl constrâge pentru a întreține o relație sexuală sau profită de neputința sa de a se apăra sau de a-și exprima voința.

Soțul autorului infracțiunii este considerat membru al familiei atâta vreme cât căsătoria este în ființă, chiar dacă soții sunt despărțiți în fapt și nu există perspective de reluare a căsătoriei. În schimb, o rudă apropiată are calitatea de membru al familiei doar dacă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.

În acest context s-ar pune problema dacă violul comis în condițiile agravante absoarbe infracțiunea de incest. În doctrină s-a arătat că pentru a fi în prezența unei complexități legale este necesar ca infracțiunea absorbantă să nu se poată consuma fără consumarea infracțiunii absorbite. Se observă că este posibilă comiterea unui viol asupra unui membru al familiei fără ca fapta să constituie incest, deoarece membru al familiei este și soțul, precum și orice rudă care locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul, în vreme ce incestul presupune raport sexual numai între rude în linie directă sau între frați și surori.

În situația în care în momentul punerii în aplicare a actului infracțional, autorul exercită acte de violență și asupra altor persoane, bărbați sau femei, care prin atitudinea lor îl stârnesc sau se opun săvârșirii infracțiunii, aceștia vor fi subiecți pasivi ai altor infracțiuni contra persoanei ale căror victime au fost, și nu ai infracțiunii de viol. Pentru existența infracțiunii, nu interesează vârsta persoanei subiect pasiv, în afară de cazul când aceasta ar fi mai mică de 15 ani, caz în care violul îmbracă una din formele agravate prevăzute în alin. 3 teza 1 al art. 197 Cod penal.

SECȚIUNEA a II-a

Conținutul constitutiv al infracțiunii

1. Latura obiectivă.

A.) Elementul material al infracțiunii de viol constă într-o acțiune sub formă de act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex.

Legea are în vedere aici atât raportul sexual între două persoane de sex opus, cât și orice altă acțiune de satisfacere a nevoilor sexuale cu o altă persoană, indiferent de sexul acesteia.

Prin raport sexual, susceptibil de a constitui element material al infracțiunii de viol, legea înțelege acea conjuncție a sexelor în care organul bărbătesc, care realizează procreația, pătrunde în organul corespunzător al femeii, chiar dacă actul nu a continuat până la finalizarea condițiilor care pot realiza procreația.

Pentru existența violului nu are nici o relevanță dacă persoana de sex feminin, indiferent de calitatea sa, a fost sau nu deflorată, ori dacă persoana de sex masculin a ejaculat, fiind suficientă introducerea organului sexual în cavitatea vaginală a femeii.

Prin alte acțiuni de satisfacere a nevoilor sexuale se înțeleg orice alte modalități, excluzând perversiunile sexuale, prin care subiectul activ își satisface impulsurile sexuale – perversiunea sexuală a fost incriminată în art. 201 din Codul penal.

Expresia introdusă pentru prima oară în Legea nr. 197 din 2000 – „act sexual de orice natură” a produs numeroase controverse. Prin Decizia nr. 211 ( publicată în M. O. Nr.568 ), Curtea Constituțională a arătat că înlocuirea în textele legale a termenului „raport sexual” cu acela de „act sexual”, chiar cu caracterizarea „de orice natură”, nu justifică interpretarea în sensul că noul termen ar include și pe acela de relații între persoanele de același sex. Prin noua reglementare, legiuitorul a urmărit să asigure o apărare mai eficientă și mai completă a persoanei, sub aspectul libertății și al integrității fizice și psihice, în legătură cu viața ei sexuală 11.

Considerăm că această opinie este criticabilă, întrucât noțiunea de act sexual de orice natură are o sferă mai largă de cuprindere, incluzând aici atât raportul sexual, relațiile sexuale între persoane de același sex, dar și orice alte acte de satisfacere sexuală.

B. ) Cerința esențială, pentru ca actul sexual cu o persoană de sex diferită

sau de același sex, să întregească conținutul infracțiunii de viol este ca el să aibă loc prin constrângerea acelei persoane sau prin profitarea de imposibilitatea ei de a se apăra, deci fără consimțământul victimei. Actul sexual în sine nu este imoral și nu prezintă pericol social prin natura sa. Pericolul social constă în atingerea adusă libertății sexuale a persoanei, prin această nesocotire a libertății de a dispune de corpul său în relațiile sexuale, prin întreținerea raportului sexual în afara voinței ei.

Sub aspectul laturii obiective, săvârșirea infracțiunii de viol cunoaște două etape două momente succesive.

Primul moment este acela al înfrângerii sau paralizării prin constrângere explicită a rezistenței victimei, dacă violul se săvârșește prin constrângere, sau acela al profitării de starea de imposibilitate a victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința, existentă deja sau determinată chiar de făptuitor. Cel de-al doilea moment se materializează în însuși actul sexual, a cărui săvârșire a fost pregătită prin activitatea desfășurată în primul moment.

Pentru existența infracțiunii de viol, cerința esențială se realizează prin două modalități de înfrângere a libertății sexuale a victimei, constrângerea sau profitarea de starea în care se găsea victima, modalități alternative. Esențial este ca actul să fie contrar voinței, consimțământului victimei.

Constrângerea poate fi fizică sau morală. Ea trebuie să fie efectivă, iar nu aparentă, și susceptibilă de a paraliza, total sau parțial, rezistența victimei.

__________________________________________________________________________________________

11 Dobrinoiu V ,Conea N- Cauze penale comentate, pag 210.

Constrângerea fizică constă în folosirea forței fizice asupra victimei infracțiunii, pentru a înfrânge rezistența fizică a acesteia și pentru a face astfel posibil actul sexual. Actele de constrângere fizică pot consta în lovirea victimei, imobilizarea brațelor sau a întregului corp, lezarea ei, trântirea victimei, ruperea hainelor acesteia etc. Pentru existența infracțiunii însă, trebuie să se constate că forța fizică exercitată aspra victimei a fost suficient de intensă pentru a o constrânge la actul sexual. Această intensitate trebuie apreciată prin ea însăși, precum și durata forței care, prin acțiune prelungită, a fost de natură a înfrânge rezistența victimei.

Nu interesează dacă victima a opus sau nu rezistență, fiind suficient să existe refuzul categoric, energic al acesteia de a întreține un act sexual.

Constrângerea trebuie exercitată pentru a determina victima la o relație sexuală, iar nu pentru a-i provoca alte suferințe fizice sau morale. Violența sau amenințarea trebuie să preceadă sau să fie concomitente cu actul sexual. Nu interesează dacă aceeași persoană care a exercitat constrângerea a participat și la actul sexual, poate exista vinovăție și atunci când o persoană întreține un act sexual, victima fiind constrânsă de o altă persoană.

Dacă față de împrejurările concrete, victima și-a dat seama că orice împotrivire este zadarnică sau că, împotrivindu-se făptuitorului, și-ar agrava situația, condiția cu privire la exercitarea constrângerii este îndeplinită, chiar și atunci când ea nu opune nici o rezistență. În acest caz victima nu este obligată să opună rezistență sau să continue a rezista. În situația în care victima a opus o asemenea rezistență încât actul sexual nu a mai putut fi îndeplinit, actele de constrângere vor intra în conținutul elementului material al tentativei de viol.

Constrângerea morală are loc prin amenințarea subiectului pasiv al infracțiunii cu un pericol grav pentru persoana ei sau pentru o altă persoană, în astfel de condiții încât să-i inspire temerea serioasă că acel pericol nu va putea fi înlăturat în alt mod decât prin cedarea acesteia în fața amenințării. În aprecierea constrângerii morale trebuie să se țină seama de împrejurările de fapt, starea victimei și puterea ei de rezistență morală. Nici în cazul constrângerii morale victima nu este obligată să reziste, în funcție de realizarea pericolului cu care este amenințată, dacă este convinsă cu sau fără temei de posibilitatea concretă a acestuia.

Esențial este ca făptuitorul să fi constrâns efectiv victima prin amenințarea cu un pericol grav, iar aceasta să nu fi putut evita acest pericol fără a se expune pe ea sau o altă persoană riscului. Se va avea în vedere, la aprecierea constrângerii, atât seriozitatea amenințării, cât și refuzul manifestat al victimei de a consimți sau de a lăsa să se înțeleagă că ar consimți la un act sexual cu făptuitorul.

Violența sau amenințarea trebuie să fie mijloacele constrângerii; violența și amenințarea trebuie să aibă ca efect constrângerea, să fie mijloacele care au înfrânt rezistența victimei, având ca rezultat săvârșirea actului sexual.

Lipsa consimțământului, ca o consecință a constrângerii la un act sexual, se învederează prin rezistența certă și nu de circumstanță a victimei, sau prin imposibilitatea de a consimți, cum e cazul celor bolnavi psihic. În cazul tentativei, consimțământul este absent ca o consecință a utilizării forței, a amenințărilor, surprizei, slăbiciunii fizice, inconștienței, somnului 12.

În situația în care victima nu se opune cu hotărâre, ci schițează doar gesturi de circumstanță, ezitări, este greu de acceptat lipsa consimțământului.

Atât violența fizică cât și amenințarea trebuie să se exercite sau să fie îndreptate asupra victimei sau asupra unei persoane de care victima este legată prin afecțiune puternică, în scopul de a o constrânge la un act sexual. Numai în aceste condiții se realizează cerința esențială pentru existența infracțiunii de viol.

Dacă constrângerea a fost exercitată în alt scop decât săvârșirea actului sexual cu victima, fapt confirmat de neconsumarea unui asemenea act, ea nu va constitui tentativă de viol, ci o altă infracțiune contra persoanei.

Violul mai poate fi comis și într-o altă modalitate, și anume profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-și exprima voința. În această situație autorii infracțiunii abuzează conștient de starea în care se află victima, ceea ce constituie o constrângere mijlocită, stare ce face imposibilă opunerea victimei.

Imposibilitatea victimei de a se apăra presupune neputința fizică a acesteia de a se opune făptuitorului care încearcă să întrețină un act sexual cu aceasta, neputință datorată unei stări complete de epuizare fizică sau psihică, unei stări de boală sau invaliditate, unei poziții incomode în care a fost surprinsă etc., care lipsesc victima de posibilitatea de a se apăra. Imposibilitatea victimei de a-și exprima voința presupune o stare psiho-fiziologică datorită căreia aceasta nu-și dă seama ce se petrece cu ea, nu-și poate manifesta voința. Această stare este însoțită de incapacitatea fizică de a opune rezistență, cum ar fi intoxicarea cu alcool sau cu alte substanțe, somnul hipnotic, o stare de leșin etc., dar ea poate coexista cu capacitatea de autoapărare, ca în cazul alienației mintale, al demenței etc.

Nu interesează dacă starea de mai sus a fost provocată chiar de autor, de un complice sau victima se afla în această stare din alte cauze. Legea cere ca autorul să profite de starea în care se afla subiectul pasiv, ceea ce înseamnă că acesta și-a dat seama de situația victimei și a folosit prilejul pentru a săvârși actul sexual. Imposibilitatea victimei de a se apăra poate fi permanentă sau temporară.

C.) Urmarea imediată în cazul infracțiunii de viol o constituie vătămarea

libertății și inviolabilității sexuale a persoanei, precum și relațiile sociale care privesc aceste valori.

Săvârșirea actului sexual poate avea uneori și consecințe materiale, prin atingerea adusă obiectului material al infracțiunii, care este corpul victimei.

Această atingere poate consta în vătămarea gravă a integrității corporale sau sănătății, starea de graviditate, contaminarea venerică sau moartea ori

_________________________________________________________________________________________________________________

12 Dobrinoiu V., Pascu I., Lazăr V., Nistoreanu Gh., Molnar I.., Boroi Alex. –Drept penal partea generală, pag 327.

sinuciderea victimei. Potrivit dispozițiilor legale, producerea unui asemenea rezultat nu constituie o cerință obligatorie pentru existența infracțiunii, ci determină o formă agravată sau o circumstanță agravată judiciară.

D.) Legătura de cauzalitate. Pentru existența infracțiunii este necesară legătura de cauzalitate între fapta care constituie elementul material al violului și urmarea imediată, dovedită prin stabilirea faptei, numai așa putându-se reține în sarcina făptuitorului săvârșirea infracțiunii de viol.

2. Latura subiectivă-elementul subiectiv.

Atitudinea psihică a făptuitorului în cazul săvârșirii infracțiunii de viol se caracterizează prin existența voinței sub forma intenției directe. Autorul violului are reprezentarea că prin acțiunea sa va avea loc un act sexual, prin constrângere, cu victima sau profitând de neputința acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința, autorul trebuie să cunoască starea victimei. Eroarea asupra acestei împrejurări înlătură incidența legii penale.

CAPITOLUL III

FORME, MODALITĂȚI, SANCȚIUNI

SECȚIUNEA I

Formele infracțiunii de viol

1. Actele preparatorii

În ce privește actele preparatorii, acestea pot consta în culegerea de informații cu privire la locul sau timpul în care victima s-ar putea afla singură, în atragerea victimei într-un asemenea loc, în prepararea sau procurarea unor băuturi sau substanțe în scopul îmbătării sau narcotizării victimei și aducerea ei în imposibilitatea de a se împotrivi unui act sexual cu făptuitorul.

În cazul infracțiunii de viol, actele pregătitoare nu sunt incriminate ca atare, însă, în situația când sunt săvârșite de o altă persoană decât autorul ( în înțelegere cu acesta ) pot constitui acte de complicitate anterioară, dacă s-a săvârșit cel puțin tentativa violului.

2. Tentativa

Tentativa infracțiunii de viol constă în săvârșirea unor acte de constrângere fizică sau morală asupra unei persoane de sex diferit sau de același sex, sau în săvârșirea unor acte prin care se încearcă a se profita de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-si exprima voința, de natură să conducă la realizarea unui act sexual, fără însă a se ajunge la acest rezultat. Vor intra deci în compunerea elementului material al tentativei de viol toate actele de executare premergătoare actului sexual cu victima, ori de câte ori activitatea infracțională a fost întreruptă înainte de realizarea acestui act.

Există tentativă când făptuitorul a început executarea actelor de constrângere, dar, datorită unei împrejurări independente de voința sa, actul sexual nu a avut loc 13.

Există tentativă când făptuitorul, urmărind realizarea actului sexual, pune victima în situația de a nu se putea apăra ori de a-si exprima voința sau când victima, aflându-se într-o asemenea stare, săvârșește asupra ei acte de natură să conducă la realizarea actului sexual 14.

Limita inferioară a tentativei de viol este marcată de începerea actelor de constrângere sau a actelor prin care, profitându-se de imposibilitatea victimei de

________________________________________________________________

13 Explicații teoretice ale Codului penal român – vol. I-III, pag 386

14 Lerescu I .C –Codice penal român, pag 46.

a se apăra sau de a-și exprima voința, se încearcă efectiv realizarea sexuală cu aceasta. În cazul constrângerii fizice, vor constitui acte de tentativă de viol : imobilizarea brațelor victimei, legarea acesteia, dezgolirea corpului sau ruperea veșmintelor ei, trântirea la pământ etc., adică orice acte de constrângere fizică prin care se urmărește paralizarea rezistenței fizice a victimei și punerea acesteia în imposibilitatea de a se apăra. În cazul constrângerii morale vor constitui acte de tentativă amenințarea cu moartea sau vătămarea integrității corporale etc., toate acestea fiind săvârșite într-un mod susceptibil de a paraliza voința victimei și a duce în situația de a ceda în fața agresiunii făptuitorului.

Când victima se află în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, dacă starea ei a fost determinată de activitatea autorului, actele prin care victima a fost adusă în această stare vor realiza elementul obiectiv al tentativei.

Limita superioară a tentativei de viol o constituie întreruperea acțiunii de executare înainte de realizarea actului sexual. Această întrerupere sau oprire se datorează, de regulă, unor cauze independente de voința făptuitorului : rezistența victimei, teama făptuitorului de a nu fi surprins asupra faptului etc.

Comite o tentativă de viol acela care imobilizează victima, urmărind să o supună unui act sexual, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința făptuitorului. Practica judiciară este constantă în acest sens. Astfel, Judecătoria Galați, prin sentința nr.1334 din 2002 a condamnat pe inculpatul B. V. pentru tentativa de viol asupra victimei E. A. În fapt, instanța a reținut următoarele : numitul B. V., după ce a consumat o mare cantitate de băuturi alcoolice, a ajuns într-o vădită stare de ebrietate. Fiind scos din local, sus-numitul s-a așezat pe o bancă în stația CFR Foltești, ocazie cu care a observat pe partea vătămată E. A. că intră în W.C. Văzând că ușile nu sunt asigurate cu dispozitive de închidere, a intrat în W.C. și a încercat să aibă raport sexual cu victima, însă la rezistența și țipetele acesteia, a ieșit din W.C. cu care ocazie a fost imobilizat de câțiva martori.

Inculpatul a luat hotărârea de a comite violul punând în executarea această hotărâre, prin pătrunderea în W.C. și încercarea de a întreține raporturi sexuale cu victima, act ce nu s-a consumat datorită rezistenței și țipetelor acesteia 15.

Observăm în această speță, că rezultatul nu s-a produs din motive independente de voința făptuitorului, acesta făcându-se vinovat de tentativă la infracțiunea de viol, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 20 Cod penal.

Tentativa se deosebește de actele preparatorii, deoarece acestea din urmă reprezintă o acțiune ajutătoare destinată să facă posibilă executarea infracțiunii proiectate, fără a aparține acțiunii tipice pe care norma de incriminare o descrie sau o indică printr-un cuvânt prescris.

În timp ce în cazul actelor preparatorii intenția se exteriorizează într-o acțiune ce nu aparține laturii obiective a infracțiunii, în cazul tentativei, dimpotrivă, actul exterior realizat constituie un element al laturii obiective a conținutului infracțiunii proiectate, periclitând obiectul social-juridic al infracțiunii. ___________________________________________________________________________

15 Lerescu I .C –Codice penal român, pag 451

În concordanță cu art. 20 alin. 1 Cod penal, potrivit căruia tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost întreruptă sau nu și-a produs efectul, instanțele au delimitat în mod corect tentativa de actele preparatorii la infracțiunea de viol.

Astfel, în județul Craiova s-a reținut, prin sentința nr. 996 din 2001, că fapta inculpatului N. C. care a folosit violența în scopul de a întreține acte sexuale cu victima minoră, acțiune la care a renunțat după ce victima a început să țipe, spărgând și un geam și alarmând vecinii ( care au și venit la fața locului) constituie tentativă la infracțiunea de viol, deoarece violența, folosită în vederea întreținerii actului sexual, este specifică laturii obiective a infracțiunii, aparținând fazei de executare, iar nu actelor preparatorii.

Într-o altă cauză, atât instanța de fond cât și instanța de recurs au statuat că fapta inculpatului P. T. de a urmări pe drum o minoră la întoarcerea spre casă, de a fi apucat-o de mâini, de a o coborî la pământ pentru a întreține cu ea acte de natură sexuală, pe care nu le-a realizat datorită faptului că victima a țipat și s-a zbătut, constituie tentativă de viol deoarece s-a folosit violența în vederea atingerii scopului arătat, trecându-se astfel la executarea laturii obiective a infracțiunii 16.

Nu există tentativă de viol, lipsind un act de executare al acestei infracțiuni, dacă inculpatul a urcat victima într-o furgonetă cu intenția de a o viola, încât aceasta, dându-și seama de intenția inculpatului, a sărit din mașină provocându-și unele leziuni.

Se poate susține că făptuitorul a început să exercite acte de constrângere asupra victimei spre a o determina la săvârșirea de acte sexuale, acte constând din imobilizarea victimei într-un vehicul aflat în viteză și din refuzul acestuia de a opri la insistențele victimei. În sens contrar, s-ar putea susține însă că nu există acte de constrângere dacă inculpatul nu a acționat efectiv asupra corpului victimei, ci s-a mărginit să refuze să oprească vehiculul; deci inculpatul ,dându-și seama de hotărârea victimei de a se opune la act sexual, nu exercită acte de constrângere asupra acesteia. Neexistând acte de constrângere, nu vor exista nici acte de executare a infracțiunii de viol. În acest sens s-a pronunțat și instanța , reținând în sarcina inculpatului infracțiunea de lipsire de libertate.

În cazul în care, în condițiile arătate , victima sare din mașină accidentându-se mortal , inculpatul va răspunde pentru infracțiunea consumată de omor calificat (art. 175 lit. h) uciderea intenționată a victimei fiind comisă pentru a ascunde actele de constrângere a acesteia la act sexual.

În concluzie , nu va exista deci tentativă de viol în cazul în care luând hotărârea de a avea act sexual cu victima , făptuitorul nu s-a decis – concomitent

sau ulterior, cu ocazia hotărârii de a realiza rezoluția sa , să se folosească în acest scop , mijloacele de constrângere și față de rezistența violentă a victimei a abandonat hotărârea luată.

________________________________________________________________

16 Judecătoria Craiova, S. P.dec. nr.859 din 1999 și T.J.dec. pen. nr. 566 din 1999 .

Așadar când se constată ca victima s-a opus prin violență exercitată asupra făptuitorului, pentru a se putea aprecia dacă este cazul aplicării art. 20 raportat la art. 197 Codul penal trebuie să se stabilească dacă acesta a exercitat acte de violență pentru a-i înfrânge rezistența fie mai înainte ca victima să se fi opus, fie în cursul opunerii ei și nu a folosit violența, în sarcina acestuia nu se va reține tentativa infracțiunii de viol.

Deși starea făptuitorului îl exonerează de răspunderea penală, nu au nici o relevanță motivele care l-au determinat pe făptuitor să renunțe la săvârșirea faptei. Important este ca el să renunțe de bună-voie la continuarea execuției și implicit actul sexual cu victima să nu aibă loc, din cauze dependente de voința lui.

Nu există desistare în cazul săvârșirii unei tentative de viol dacă inculpatul și-a întrerupt activitatea infracțională – de a exercita violența asupra victimei spre a putea realiza actul sexual – ca urmare a strigătelor de ajutor al persoanei vătămate și a amenințării altei persoane că îl va denunța; în speță, renunțarea inculpatului a fost impusă de împrejurările sus arătate și nu expresie a voinței sale de a urma executarea începută 17.

Dacă actele de constrângere efectuate până la momentul desistării constituie prin ele însele o infracțiune ( lovire, vătămarea integrității corporale sau sănătății ), făptuitorul va răspunde pentru această infracțiune. Dacă victima, pentru a împiedica consumarea violului, a săvârșit la rândul său o faptă prevăzută de legea penală (lovirea, vătămarea corporală etc.), se va considera că acea faptă a fost săvârșită în legitimă apărare.

3. Consumarea și epuizarea infracțiunii.

Violul, fiind o infracțiune momentană, se consumă în momentul în care, ca urmare a acțiunii de constrângere exercitată de făptuitor sau datorită aflării victimei în imposibilitatea de a se apăra sau de a-și exprima voința, s-a produs actul sexual.

În cazul repetării actului sexual, cu aceeași ocazie, fără a se exercita alte acte de constrângere asupra victimei, făptuitorul va răspunde penal pentru infracțiunea simplă de viol – unitate naturală -, iar dacă s-au exercitat acte repetate de constrângere vor fi aplicabile dispozițiile privind infracțiunea continuată. Aceeași soluție se impune și atunci când actul sexual inițial s-a realizat prin constrângere fizică, iar actele sexuale subsecvente s-au înfăptuit prin constrângere morală .

În practica judiciară s-a reținut că fapta inculpatului de a întreține acte de

natură sexuală prin violență fizică și amenințare – cu fiica sa care nu a împlinit vârsta de 15 ani , întrunește elementele , atât ale infracțiunii de viol , în variantă

agravată, prevăzută în art. 197 alin. 3 teza 1 din Codul penal, cât și ale infracțiunii de incest, prevăzută în art.203 Cod penal, cele două infracțiuni

________________________________________________________________

17 Loghin O . , Filipaș A –Drept penal parte specială,pag 190.

aflându-se în concurs.

Dacă inculpatul a săvârșit asemenea fapte asupra a două din fiicele sale, ne aflăm în fața a două infracțiuni de viol și a două infracțiuni de incest, câte una în raport cu fiecare persoană vătămată, iar nu a unei singure infracțiuni de viol și a unei singure infracțiuni de incest, ambele comise în mod continuat.

În cazul în care, însă, inculpatul – acționând în baza aceleiași rezoluții – a repetat acțiunea infracțională împotriva fiecăreia dintre fiicele sale, vor exista în concurs două infracțiuni de incest, fiecare săvârșită în mod continuat, în condițiile art. 41 alin. 2 Cod penal.

De asemenea, în mod concret s-a reținut că faptele inculpatului de a fi întreținut de repetate ori acte sexuale cu victima, sub amenințarea de a o fi lovit cu un cuțit, precum și de a fi constrânsa victima să nu părăsească timp de o noapte locuința unde o condusese forțat pentru a o viola, constituie pe lângă infracțiunea de viol (art. 197 alin. 1 cu aplicabilitate art. 41 alin. 2 Cod penal ) și infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal (art. 189 Cod penal ). Cele două infracțiuni se află în concurs real deoarece actele materiale prin care victima a fost lipsită de libertate în mod ilegal nu constituie în același timp acte specifice ale laturii obiective a infracțiunii de viol 18.

Săvârșirea infracțiunii poate avea ca rezultat nu numai o stare, ci și o vătămare. În unele cazuri poate să apară fie de la început, odată cu consumarea infracțiunii, fie înainte de consumare, adică în faza executării, ca urmare a actelor de violență efectuate asupra victimei. De multe ori poate să apară și ulterior consumării infracțiunii sau se poate agrava ulterior ( în cazul unei vătămări corporale care se agravează treptat ). În asemenea cazuri trebuie să se aibă în vedere atât momentul consumării infracțiunii cât și momentul epuizării rezultatului. Numai în funcție de acest moment se poate aprecia gravitatea faptei.

SECȚIUNEA a II-a

MODALITĂȚILE INFRACȚIUNII

1. Modalități normative.

În afară de cele două modalități normative simple reglementate de dispozițiile art. 197 alin. 1 Cod penal, respectiv violul prin constângere și violul prin profitarea de stare în care se găsea victima, legea penală incriminează și modalitățile agravate în care se poate săvârși fapta, prin anumite împrejurări

considerate de lege ca circumstanțe agravate speciale.

________________________________________________________________

18 Loghin O . , Filipaș A –Drept penal parte specială, pag 242.

Potrivit dispozițiilor alin. 2 al art. 197 infracțiunea de viol se pedepsește cu închisoare de la 5 la 18 ani, prezentând un grad de pericol social sporit atunci când s-a comis în vreuna din următoarele împrejurări:

a.) Prima agravantă, incriminată prin dispozițiile art. 197, lit. a, constă în săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună.

Existența acestei circumstanțe presupune cel puțin două persoane care au săvârșit violul asupra aceleiași victime, fie că numai unul sau unii au întreținut acte de natură sexuală cu victima iar ceilalți au participat concomitent la săvârșirea faptei în calitate de complici.

Dacă numai unul dintre făptuitori a avut acte de natură sexuală cu victima, agravanta presupune cel puțin un complice concomitent, care să-l fi ajutat pe autor la săvârșirea faptei. Legea a considerat ca circumstanță agravată numărul făptuitorilor care au săvârșit agresiunea asupra victimei, deși numai unul dintre ei a săvârșit actul sexual. Săvârșirea faptei de cel puțin două persoane constituie uneori o condiție necesară pentru reușita acesteia, autorul neavând posibilitatea de a imobiliza singur victima, iar prezența mai multor persoane contribuie la intimidarea victimei.

La reținerea agravantei s-a avut în vedere și pericolul social sporit, generat de cooperarea mai multor persoane la comiterea faptei. Legea consideră această pluralitate de fapte ca o infracțiune unică, complexă, cu pedeapsă agravată. În consecință, fiecare dintre făptuitori va răspunde în calitate de coautor, nu și în calitate de complici la faptele de viol comise de ceilalți.

Există viol agravat, chiar dacă fiecare inculpat s-a aflat în timpul actului sexual în încăperi diferite, dacă au acționat împreună pentru intimidarea victimei și înfrângerea rezistenței acesteia . Pentru a exista această agravantă se cere o cooperare simultană la comiterea faptei; această cerință nu este îndeplinită dacă complicele a ajutat numai la săvârșirea unor acțiuni anterioare. Dacă din întâmplare doi sau mai mulți făptuitori au săvârșit violul asupra victimei, fără a fi existat o înțelegere între ei sau să-și fi acordat sprijin reciproc, fiecare dintre aceștia va răspunde ca autor al infracțiunii de viol, fără a se mai reține agravanta – săvârșirea faptei de mai multe persoane împreună – deoarece între făptuitori nu a existat vreun raport de participațiune.

În privința instigatorilor și complicilor va opera agravanta numai în situația în care aceștia au cunoscut împrejurarea că fapta se va săvârși de două sau mai multe persoane împreună. Dacă nu au cunoscut această împrejurare, ei vor răspunde numai pentru instigare sau complicitate la violul simplu.

Poate exista această agravantă și în cazul în care fapta a rămas în stadiul tentativei, când două sau mai multe persoane au încercat să comită violul.

Când fapta a fost săvârșită de cel puțin trei persoane, nu se mai aplică, referitor la aceeași împrejurare și agravanta prevăzută prin dispoziția art. 75 lit. a Cod penal, aplicându-se numai agravanta specială.

b.) A doua agravantă, prevăzută de dispoziția lit. b decurge din raporturile speciale existente între făptuitor și victimă, anume din împrejurarea că victima s-ar afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului.

Existența acestor raporturi presupune obligația socială și morală a făptuitorului față de victimă, de a o ocroti, îngriji, educa, păzi sau trata medical, obligații ce decurg fie din contractul de muncă, fie dintr-un contract de prestații sau din raporturi de rudenie. Față de această situație, săvârșirea infracțiunii de viol de către persoana căreia îi incumbă aceste responsabilități asupra persoanei care trebuie să beneficieze de prezența și sprijinul făptuitorului, constituie dovada pericolului social sporit al faptei și periculozității făptuitorului.

Dispoziția de la lit. b include o serie de modalități în care se poate realiza situația preexistentă privind raporturile dintre infractor și victimă:

1. Victima se află în îngrijirea făptuitorului. Dobândește această obligație persoana care are îndatorirea legală, contractuală sau morală de a îngriji o persoană, în virtutea funcției ce o are de îndeplinit, în baza unui contract de prestări de servicii sau în puterea relațiilor de rudenie.

2. Victima se află în ocrotirea făptuitorului. Această obligație incumbă persoanelor care, în calitate de tutori sau curatori, au datoria de a ocroti persoanele aflate sub tutela sau curatela lor, precum și persoanelor care și-au asumat în fapt sarcina de a ocroti și îngriji un minor.

3. Victima se află în educarea făptuitorului. Se găsesc în asemenea raporturi și au obligația de educare persoanele care, în virtutea funcțiilor lor sau în baza vreunei concepții, desfășoară o muncă educativă cu persoana asupra căreia au săvârșit violul. Intră în această categorie personalul didactic, didactic ajutător și pedagogii din școlile de orice fel și instituții de învățământ, meșteri sub a căror îndrumare și educare se află ucenici și practicanți, precum și persoanele angajate de particulari pentru educarea și instruirea copiilor, pentru lecții și meditații.

4. Victima se află sub paza făptuitorului. Există asemenea raporturi între personalul de pază și de supraveghere a persoanelor deținute sau arestate preventiv, ori condamnate cu privare de libertate, internate în instituții de reeducare etc. și persoanele aflate în asemenea situații.

5. Victima se află sub tratamentul făptuitorului. Asemenea obligații revin personalului medical care are în tratament medical, în instituții medico – sanitare sau la domiciliu, anumite persoane asupra cărora pot exercita presiuni de natură a le determina la act sexual, în virtutea îndatoririlor de serviciu sau prin profesia lor.

La stabilirea oricăreia dintre modalitățile circumstanțelor agravante se va ține seama de natura raporturilor existente în fapt între făptuitor și victimă. Se poate întâmpla să existe mai multe categorii de raporturi între infractori și victimă, care să constituie circumstanțe agravante, situație ce se va avea în vedere la individualizarea pedepsei, în sensul că se va putea adăuga un spor de pedeapsă.

În eventualitatea în care făptuitorul este ascendent sau descendent al victimei violului, în modalitatea agravantă prevăzută de dispozițiile art.197 alin. 2 lit. b Cod penal va exista un concurs ideal sau incestul. Există viol agravat dacă inculpatul a violat pe fiica din altă căsătorie a soției sale, în situația în care victima locuia la domiciliul comun al soților, aflându-se sub îngrijirea lor. Fapta inculpatului de avea acte de natură sexuală cu fiica sa care nu a împlinit vârsta de 15 ani și se află în îngrijirea și educarea sa, dacă nu a folosit violența, constituie incest și viol, în concurs ideal. Nu va exista modalitatea agravantă ( alin.2 lit. b ) dacă inculpatul a săvârșit acte sexuale cu fiica fostei soții, victima fiind majoră și neînfiată de inculpat, deși aceasta locuia în același apartament cu mama sa și cu inculpatul, însă nu gospodărea cu aceștia.

Este de observat că victima nu era în îngrijirea, ocrotirea sau educarea inculpatului, fiind majoră și făcea menaj separat.

Raporturile făptuitorului cu victima, în cazul violului comis în oricare dintre circumstanțele agravante mai sus examinate, constituie o circumstanță personală, indiferent de calitatea în care a acționat – autor, instigator, complice – ce nu se va răsfrânge și asupra celorlalți participanți.

c.) Textul art. 197 alin. 2 se completează prin introducerea unei noi agravante speciale. Cea de a treia agravantă, prevăzută de dispozițiile lit. b1 se referă la situația în care victima este membru al familiei. Fapta este mai gravă în această situație întrucât este săvârșită, ca și mai înainte, de o persoană care se află într-o situație specială față de subiectul pasiv al infracțiunii, însă aria acestor persoane este mai restrânsă. Victima este soțul sau o rudă apropiată, dacă acesta din urmă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.

Soțul autorului infracțiunii este considerat membru de familie atâta vreme cât căsătoria este în ființă, chiar dacă soții sunt despărțiți în fapt și nu există perspective de reluare a conviețuirii. În schimb, o rudă apropiată are calitatea de membru de familie doar dacă locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul.

În acest context s-ar pune problema dacă violul comis în condițiile noii agravante absoarbe infracțiunea de incest. În doctrină s-a arătat că, pentru a fi în prezența unei complexități legale este necesar ca infracțiunea absorbantă să nu se poată consuma fără consumarea infracțiunii absorbite. Este posibilă comiterea unui viol asupra unui membru al familiei fără ca fapta să constituie incest. Se observă că are calitatea de membru al familiei și soțul, precum și orice rudă apropiată care locuiește și gospodărește împreună cu făptuitorul, în vreme ce incestul presupune raport sexual numai între rude în linie directă sau între frați și surori 19.

Această opțiune a legiuitorului – de a incrimina violul asupra unui membru al familiei – este în concordanță cu jurisprudența recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului care a salutat schimbarea jurisprudenței engleze în sensul de a nu mai recunoaște „imunitatea conjugală” a soțului pentru fapta

de viol comisă asupra soției. Așadar, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 197 din 2000, există toate premisele pentru angajarea răspunderii unui soț pentru infracțiunea de viol comisă împotriva celuilalt soț.

________________________________________________________________

19 Filipescu I. P.-Tratat de dreptul familiei, pag 99.

d.) A patra agravantă prevăzută de lit. c, există atunci când, prin săvârșirea infracțiunii de viol, s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau sănătății. Nu se va reține această agravantă dacă vătămarea corporală nu este gravă, însă se va ține seama de aceste violențe la individualizarea pedepsei pentru viol în modalitatea lui simplă.

Pentru existența agravantei este necesar ca vătămarea corporală gravă să fie săvârșită cu praeterintenție. Dacă făptuitorul a cauzat o vătămare gravă cu intenție, va exista concurs între infracțiunea de viol și aceea de vătămare corporală gravă, prevăzută de alin. 2 al art. 182 Cod penal.

Este necesară stabilirea legăturii de cauzalitate dintre fapta de viol și vătămarea corporală pentru existența circumstanței.

Există agravanta prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. c Cod penal dacă victima, după ce a fost violată, pentru a scăpa de constrângerea exercitată de inculpat care încearcă să comită un nou viol, în lipsa acestuia din încăpere a ieșit pe balcon, a escaladat balustrada și, încercând să coboare la etajul inferior, s-a dezechilibrat și a căzut, suferind leziuni ce au necesitat pentru vindecare 75 de zile de îngrijiri medicale 20.

În împrejurările concrete în care și-a realizat intenția infracțională inculpatul avea posibilitatea și trebuia să prevadă că acțiunea sa de constrângere a victimei ar putea determina pe aceasta să încerce a-și asigura scăparea în felul în care a procedat.

Ca atare, din punct de vedere al laturii obiective a infracțiunii de viol, inculpatul a realizat un raport sexual cu victima fără consimțământul acesteia, deci prin constrângere , care a avut nu numai consecința caracteristică infracțiunii tipice, ci și o urmare mai gravă – vătămarea gravă a integrității corporale. Actele de violență exercitate de inculpat pentru realizarea actului sexual prin constrângere se află, astfel, intr-un raport de cauzalitate direct cu rezultatul produs și anume vătămarea integrității corporale a victimei. Pe plan subiectiv condiția esențială pentru existența infracțiunii de viol prin vătămarea gravă a integrității corporale, o constituie praeterintenția autorului faptei care, în activitatea sa prevede și urmărește rezultatul direct, violul, iar în ceea ce privește urmarea mai gravă, vătămarea corporală, nu și-o reprezintă deși trebuia și putea s-o prevadă, ori și-o reprezenta dar spera fără temei că nu se va produce. Prin urmare, rezultatul mai grav survine prin depășirea intenției autorului, ca urmare a culpei sale, urmează a se reține așadar încadrarea juridică a faptei în art.197, alin. 2 lit. c Cod penal.

Agravanta prevăzută la lit. c poate exista și în cazul tentativei de viol, dacă prin actele de violență săvârșite în vederea constrângerii victimei la act sexual i s-a cauzat acesteia din urmă o vătămare corporală gravă, iar actul sexual nu a avut loc din cauze independente de voința făptuitorului. În această situație încadrarea juridică este aceea în prevederile art. 20 raportat la art. 197 alin.2 lit.c Cod penal, dar pedeapsa nu se stabilește potrivit art. 21 Cod penal și este

__________________________________________________________________________________________

20 Mărgineanu V , Terbancea M ,Popa L –Introducere în teoria și practica medico-legală, pag 151.

prevăzută de alin. 2 al art. 197 Cod penal, nefiind relevant dacă fapta care a produs un atare rezultat a rămas în faza de tentativă ori a fost consumată.

În săvârșirea aceleiași infracțiuni se pot întâlni fie toate cele patru agravante speciale, fie numai unele dintre acestea, însă ele nu vor atrage o pluralitatea de agravări, ci numărul lor se va avea în vedere la individualizarea pedepsei.

Potrivit dispozițiilor alin. 3 teza 1 a art. 197 infracțiunea de viol prezintă un grad de pericol social sporit atunci când s-a comis în următoare le împrejurări: când victima infracțiunii de viol nu împlinise 15 ani în momentul săvârșirii faptei. Pericolul social sporit este determinat de vârsta fragedă a victimei, a cărei dezvoltare fizică și morală este grav afectată prin săvârșirea faptei.

De asemenea, această împrejurare dovedește și periculozitatea socială a infractorului, monstruozitatea acestuia.

Pentru ca infracțiunea să subziste în forma acestei agravate este necesar ca din punct de vedere obiectiv, victima să fi fost mai mică de 15 ani în momentul săvârșirii faptei, iar din punct de vedere subiectiv ca făptuitorul să fi cunoscut această împrejurare.

Există viol agravat, în condițiile art. 197 alin.3 teza 1 Cod penal, dacă victima avea vârsta de 9 ani, chiar dacă nu s-a folosit violența. Lipsa unei opoziții din partea acesteia nu are neapărat semnificația unui consimțământ. În raport cu vârsta victimei la data consumării actului sexual, nu se poate considera că aceasta ar fi avut măcar reprezentări vagi în legătură cu ceea ce semnifică, biologic și moral, un act sexual, pentru a fi putut să ia o hotărâre în deplină cunoștință de cauză; din acest punct de vedere nu se poate reține că minora și-a exprimat în mod liber voința, consimțind la practicarea unor acte sexuale. În consecință, făptuitorul va răspunde pentru infracțiunea de viol în modalitatea agravantă, iar nu pentru infracțiunea de raport sexual cu o minoră ( art. 198 Cod penal).

În cazul în care făptuitorul s-a aflat în eroare de fapt în ceea ce privește vârsta victimei, posibilă în anumite cazuri speciale și împrejurări concrete specifice, nu se va reține această agravantă dacă este temeinic dovedită (art. 51 alin. 2 Cod penal). Dovada acestor împrejurări concrete care au determinat eroarea invocată, incumbă inculpatului. Dacă făptuitorul a avut îndoieli cu privire la vârsta minorei, această împrejurare nu înlătură incidența agravantei.

Se poate reține această circumstanță agravantă și în cazul în care fapta a rămas în stadiul tentativei.

În ce privește încadrarea tentativei în cazul actului sexual cu o minoră sub 15 ani s-au constatat unele greșeli ale instanțelor, considerând lipsa unui refuz al acesteia drept consimțământ, neluându-se în calcul faptul că victima, datorită gradului de dezvoltare psiho-fizică redus, caracteristic vârstei, nu ar avea reprezentarea consecințelor actului la care a consimțit sau nu i s-a opus.

Astfel, prin sentința penală nr. 2414 din 1974, Judecătoria sect. 5 București, a condamnat inculpatul C. C. la un an închisoare pentru infracțiunea de corupere sexuală ( prevăzută de art. 202 Cod penal și la 6 luni închisoare pentru tentativa la infracțiunea de act sexual cu o minoră, prevăzută de art. 20 și 21 raportate la art. 198 alin. 1 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an și 6 luni închisoare.

Prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În luna septembrie 1974 inculpatul a efectuat lucrări de vopsitorie în apartamentul martorului L. C. din București. Profitând de împrejurarea că dintre membrii familiei martorului, acasă s-a aflat numai minora L. S. în vârstă de 6 ani și 8 luni, inculpatul a săvârșit în prezența acesteia acte cu caracter obscen, după care a încercat să aibă raport sexual cu minora. Consumarea infracțiunii nu a mai avut loc, datorită intrării în cameră a fratelui minorei.

Prin decizia nr. 2375 din 1974 a Tribunalului mun. București, Secția a II-a Penală, s-a respins recursul declarat de inculpat.

Împotriva acestei hotărâri Procurorul General a declarat recurs extraordinar, susținând că este nelegală și netemeinică, deoarece fapta de tentativă de a avea raport sexual cu minora a fost greșit încadrată în infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art.198 alin. 1 Cod penal, încadrarea juridică corectă a faptei fiind aceea de tentativă la infracțiunea de viol, iar potrivit alin. 3 teza 1, dacă victima nu a împlinit vârsta de 14 ani, violul este agravat.

La data săvârșirii infracțiunii minora avea 6 ani și 8 luni, etate la care, datorită gradului de dezvoltare psiho-fizică caracteristică vârstei, era în neputința de a-și exprima în mod deliberat voința. Este de observat că legea incriminează de sine stătătoare infracțiunea de act sexual cu un minor, situație în care se consideră că fapta are caracter penal chiar dacă actul sexual este consimțit de victimă.

În ipoteza în care victima are o vârstă foarte mică, cum este cazul în speță, aceasta se află practic în imposibilitatea de a-și exprima voința cât și de a se apăra, situație de care făptuitorul profită, realizându-se implicit elementul constitutiv al infracțiunii de viol în forma tentativei, prevăzută de art. 20 și art. 21 raportat la art. 197 alin. 1 teza 1 Cod penal.

Autorul infracțiunii de viol în această modalitate agravantă trebuie să-și fi dat seama că victima nu a împlinit vârsta de 15 ani sau să fi putut prevedea o asemenea posibilitate. Cunoașterea nesigură, îndoiala asupra acestei împrejurări, nu înlătură răspunderea penală, subiectul acționând mai departe înseamnă că a acceptat și această eventualitate. Dacă a avut convingerea că victima a avut o vârstă mai mare de 15 ani, fiind în eroare de fapt, făptuitorul va fi sancționat cu pedeapsa prevăzută de agravanta simplă a infracțiunii. Dacă fapta s-a comis în condițiile mai multor agravante, va exista o singură agravantă însă, la individualizarea pedepselor, se va avea în vedere numărul agravantelor.

A doua modalitate agravantă a infracțiunii de viol este prevăzută de alin.3 teza 2 al art. 197 și se caracterizează prin împrejurarea că fapta de viol are ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Este de observat rezultatul socialmente periculos deosebit de grav al faptei, aducându-se atingere însăși vieții victimei, considerente ce au dus la agravarea faptei într-o măsură superioară primei modalități agravante.

Pentru existența acestei modalități a violului este necesar să se stabilească legătura de cauzalitate dintre fapta de viol și moartea sau sinuciderea victimei.

Când rezultatul produs este moartea victimei, trebuie să se constate că acesta este urmarea imediată a actelor de violență sau ca agravare a vătămării produsă prin acele acte. Pe plan subiectiv condiția esențială pentru existența infracțiunii de viol agravat prin moartea victimei o constituie praeterintenția autorului în provocarea morții acesteia. Calificarea faptei sub forma acestei modalități depinde de forma de vinovăție. Va exista infracțiune unică complexă de viol agravat dacă făptuitorul nu a prevăzut, deși trebuia și putea să prevadă, că fapta sa va putea provoca moartea victimei, sau a prevăzut această posibilitate dar a sperat în mod ușuratic că acest rezultat nu se va produce. Dimpotrivă, dacă făptuitorul a urmărit anume moartea victimei, prin urmare a acționat cu intenție în ce privește producerea acestui rezultat, infracțiunea de viol va exista în concurs cu infracțiunea de omor 21.

Există agravanta prevăzută în art. 197 alin. 3 teza 2 în condițiile în care inculpatul, intenționând să aibă raport sexual cu victima, a luat-o în brațe pentru a o duce într-o zonă cu iarbă, însă victima s-a opus și în cădere s-a lovit cu capul de pietrele aflate în acel loc; inculpatul a reușit să o ducă în altă parte, unde a violat-o, dar observând că și-a pierdut cunoștința a abandonat-o, victima încetând din viață. În acest caz violența a fost exercitată cu intenție de inculpat, rezultatul fiindu-i imputabil cu titlul de culpă. Deoarece moartea s-a produs ca urmare a violenței exercitate de inculpat pentru a o determina pe victimă la act sexual, fapta sa se încadrează în prevederile art. 197 alin. 1 și 3 Cod penal.

Există această agravantă și în situația în care, în urma tulburărilor pricinuite de viol, agravându-se maladiile psihice anterioare, victima s-a sinucis.

În fapt instanța a reținut că victima minoră, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, a fost acostată și violată. După consumarea faptei victima a ajuns la domiciliul său agitată și vorbind incoerent, nefiind capabilă să relateze părinților cele întâmplate, continuând să fie nervoasă și agitată și în următoarele două zile. Părinții, față de starea în care se afla, nu i-au permis să meargă la școală, nici să părăsească locuința, iar în următoarea zi când s-a manifestat violent, mama sa a încuiat-o în cameră, de unde s-a aruncat pe geam și a decedat. Din probele administrate rezultă că, în perioada 1985 – 1986, victima a fost internată în diferite spitale, fiind bolnavă de schizofrenie, însă a frecventat școala, a trăit și a învățat ca majoritatea tinerilor de vârsta sa, nu a avut manifestări ieșite din comun, determinate de boala psihică de care suferea. O schimbare substanțială în comportamentul victimei, concretizată într-o stare de agitație și nervozitate deosebită, a survenit după ce inculpații au violat-o, ceea ce demonstrează că faptele acestora și împrejurările în care au fost comise, au produs victimei o puternică tulburare care, după cum rezultă din actele medico-

________________________________________________________________

21 Explicații teoretice ale Codului penal român – vol. I-III, pag 287.

legale aflate la dosar, a determinat luarea hotărârii de sinucidere. Întrucât între violul comis și sinuciderea victimei există raport de cauzalitate, fapta se încadrează în dispozițiile art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal.

Agravanta există și în cazul tentativei de viol, dacă făptuitorul a provocat moartea victimei fără a fi reușit să întrețină cu ea acte sexuale. Dacă făptuitorul, nereușind să aibă act sexual, ucide victima pentru a împiedica descoperirea faptei, tentativa de viol intră în concurs cu infracțiunea de omor, deoarece suprimarea vieții victimei este o activitate posterioară tentativei de viol. În continuare în mod corespunzător va exista concurs între infracțiunea de viol și omorul calificat dacă, după consumarea violului, făptuitorul suprimă viața victimei pentru a ascunde infracțiunea de viol, sau pentru a împiedica descoperirea faptei.

Fapta inculpatului ce exercită acte de constrângere fizică asupra victimei, în scopul de a avea act sexual cu aceasta constituie tentativă la infracțiunea de viol în modalitate agravată ( art. 197 alin. 3 teza 2 ) dacă din cauza violențelor exercitate și mai înainte ca inculpatul să-și fi atins scopul, victima s-a urcat pe fereastră de unde a căzut, rănindu-se mortal 22.

Prin sentința nr. 46 din 1999 a Tribunalului de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul R. M. a fost condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 coroborat cu art.197 alin. 1 și 3 la 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal, cu aplicarea art. 71 Cod penal.

În fapt, s-a reținut că, aflându-se împreună cu victima într-o garsonieră la etajul 3 al unui bloc de nefamiliști, inculpatul a încercat prin violențe repetate să

aibă raport sexual cu ea. Victima s-a opus și, pentru a se salva, s-a urcat pe pervazul ferestrei strigând după ajutor, amenințând că se aruncă de la etaj.

Alarmat de amenințările victimei că se va arunca de la fereastră, inculpatul a reușit s-o dea jos de pe pervaz, dar întrucât și-a continuat activitatea de constrângere, victima s-a urcat din nou pe pervazul ferestrei de unde s-a dezechilibrat și a căzut pe pavajul străzii, victima decedând în cele din urmă.

Atitudinea victimei de a se urca pe pervaz și de a-l avertiza pe inculpat că se va arunca de la etaj, exprimă starea de necesitate în care a fost adusă victima pentru a-și apăra libertatea sexuală, fiind evidente astfel elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20 raportat la art.197 alin 1 Cod penal. Se constată că există raport de cauzalitate între acțiunile inculpatului și decesul victimei, din moment ce moartea victimei a avut o legătură directă cu constrângerea acesteia de a avea act sexual, iar inculpatul, chiar dacă nu a prevăzut acest rezultat mai grav, putea și trebuia să-l prevadă.

În legătură cu această speță s-au exprimat două opinii privitoare la soluția instanței.

Astfel, într-o opinie s-a considerat că atât încadrarea în drept făcută de tribunal cât și stabilirea pedepsei sunt, în principiu eronate. Dispozițiile art.197

________________________________________________________________

22 Nistoreanu Gh , Păun C –Criminologie.

alin. 1 și alin. 3 teza 2 Cod penal cer pentru existența infracțiunii de viol agravat prin moartea victimei ca din punct de vedere al laturii obiective, elementul material să constea în realizarea unui raport sexual cu o persoană fără consimțământul acesteia, care a avut nu numai consecința caracteristică infracțiunii tipice a prejudicierii grave, a libertății și inviolabilității sexuale a victimei, dar și o urmare mai gravă, moartea acesteia.

Pe plan subiectiv, condiția esențială pentru existența infracțiunii de viol agravat prin moartea victimei, o constituie praeterintenția autorului faptei care, care în activitatea sa își reprezintă și dorește urmarea directă – violul – iar în ceea ce privește urmarea mai gravă – moartea – nu și-o reprezintă, dar speră în mod ușuratic că aceasta nu se va produce.

Referitor la formele infracțiunii de viol agravat prin moartea victimei, dacă aplicăm regula că infracțiunile praeterintenționate nu au forma tentativei, ar trebui să conchidă că nu poate exista tentativă la săvârșirea unei asemenea infracțiuni. Sub raportul rezultatului mai grav – moartea victimei – care depășește intenția autorului, forma de vinovăție este culpa ; ori, tentativa indică intenția.

În speță instanța a reținut violul în modalitate agravată dar fără ca activitatea materială a făptuitorului să pună în evidență praeterintenția lui. Actele de tentativă întreprinse de inculpat au fost săvârșite cu intenție, însă moartea victimei legată cauzal de aceste acte, fiind o consecință care i-a depășit intenția, nu este rezultatul culpei sale. Nu se poate susține că inculpatul nu și-a reprezentat posibilitatea decesului victimei însă, deși nu l-a dorit, urmărind realizarea actului sexual, a acceptat totuși în mod conștient riscul. În aceste condiții, încadrarea juridică ar fi trebuit făcută în art. 174 Cod penal și nu în art. 20 raportat la art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal.

Într-o altă notă discuția se poartă privitor la dispozițiile legale aplicabile în materie. În speță, dacă moartea victimei are loc înainte de comiterea violului, putem spune astfel că ne aflăm în faza tentativei, executarea infracțiunii complexe nemaiputând continua datorită morții victimei. Fiind vorba despre o tentativă la infracțiunea complexă, este posibil ca actele executate întrerupte să absoarbă chiar o infracțiune consumată – infracțiunea mijloc – dacă aceasta face parte din conținutul infracțiunii complexe. Făcând aplicarea regulilor infracțiunii complexe l ipoteza reglementată de art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal, se poate ajunge la o soluție greșită privind soluționarea tentativei. Tentativa se sancționează după cum se știe, cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de legea pentru infracțiune consumată (art. 21 Cod penal ). Aceasta înseamnă că tentativa de viol agravat ar urma să fie sancționată între 7 ani și 6 luni și 12 ani și 6 luni, sancțiune mult mai redusă față de limitele legale prevăzute pentru infracțiunea absorbită ( între 3 și 10 ani ). S-ar încălca în acest mod principiul după care infracțiunea complexă absoarbe integral pericolul social al infracțiunilor care o alcătuiesc, neputând fi sancționată decât cu o pedeapsă egală ori mai mare decât aceea care s-ar aplica pentru infracțiunile componente. Infracțiunea complexă nu constituie o modalitate legală de atenuare a răspunderii penale pentru infracțiunea absorbită. Această își păstrează integral pericolul social chiar atunci când funcționează ca un mijloc pentru stingerea altor urmări 23.

Ori de câte ori se ivește o asemenea necorelare, unitatea legală se desface de la sine, fiecare dintre infracțiunile componente redobândindu-și independența. Judecătorii au greșit în speța dată, aplicând o pedeapsă nelegală, adică au păstrat unitatea legală a infracțiunii, însă au sancționat-o ca și cum în realitate s-ar fi comis o infracțiune consumată de viol agravat. Se pune întrebarea dacă soluția desfacerii infracțiunii complexe și sancționarea făptuitorului pentru un concurs de infracțiuni, cu posibilitatea aplicării unei sancțiuni cu închisoare până la 13 ani, nu ar fi satisfăcut amândouă exigențele.

În practica instanțelor, în general s-au ridicat probleme privitoare la infracțiunea complexă de viol. Dificultatea acestor probleme provine din contradicția existentă între caracterul incontestabil praeterintenționat al infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal pe de o parte, și prevederile art. 204 Cod penal pe de altă parte. De aici se poate deduce că textul se referă și la forma praeterintenționată pe care o îmbracă violul în acest caz. Pe de altă parte, se știe că infracțiunile praeterintenționate nu pot avea tentativă.

Problema care se ridică în această situație privește încadrarea corectă a faptei atunci când infracțiunea absorbantă a faptei a rămas în forma tentativei, iar fapta penală agravată absorbită s-a realizat, s-a comis sau s-a consumat.

Discuțiile au apărut în legătură cu infracțiunea complexă care nu s-a consumat și a rămas în forma tentativei.

S-a opinat că, deoarece acțiunea adiacentă a infracțiunii de bază – infracțiunea complexă – produce un rezultat mai grav prevăzut de lege, aceasta face ca rezultatul să implice un pericol social mărit întregii infracțiuni și îi dă acesteia o fizionomie juridică proprie, deosebită de a infracțiunii de bază. Chiar dacă acțiunea principală a infracțiunii de bază a rămas în faza tentativei, aceasta nu va avea nici o influență asupra infracțiunii praeterintenționate, ca infracțiune în care intră pentru rezultatul final, poziția subiectivă a culpei, nu se poate afla niciodată în stare de tentativă, ci aceasta va fi considerată, tocmai pentru că s-a produs rezultatul prevăzut de lege, ca o infracțiune consumată.

În infracțiunea de viol, dacă s-a produs moartea sau sinuciderea victimei, infracțiunea complexă praeterintenționată prevăzută de art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal va fi considerată consumată, chiar dacă actul sexual–acțiunea de bază

a infracțiunii , a fost doar încercată.

Împrejurarea că actul sexual încercat de făptuitor a rămas nerealizat, atribuie infracțiunii de bază – violul – caracterul de tentativă, face ca infracțiunea praeterintenționată, prevăzută de art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal să fie considerată în stare de tentativă, câtă vreme rezultatul prevăzut de acest text s-a produs 24.

________________________________________________________________

23 Loghin O –Drept penal partea specială, pag 31.

24 Toader T –Drept penal romăn, pag 54.

Tentativa presupune că rezultatul nu s-a realizat. Dar rezultatul infracțiunii praeterintenționate – moartea sau sinuciderea victimei – apare ca fiind realizat. Astfel apare o contradicție între noțiunea de tentativă pe de o parte și cea de rezultat pe de altă parte. Din moment ce rezultatul infracțiunii praeterintenționate s-a realizat integral, nu se poate considera că nu ar exista tentativa acestei infracțiuni, dar pentru motivul că unele dintre actele componente ale conținutului infracțiunii de bază nu au fost înfăptuite integral.

Câtă vreme rezultatul infracțiunii praeterintenționate s-a produs, nu mai apare relevant gradul de realizare a fiecăreia dintre acțiunile infracțiunii complexe de bază – violul – care au dus la producerea acestui rezultat. Relevant este aceea că actele componente ale infracțiunii de bază, înfăptuite integral sau parțial, au avut o contribuție conjugată între ele, la realizarea integrală sau parțială a activității materiale specifice acestei infracțiuni și, ca drept urmare a acestei activități materiale astfel realizate, s-a produs rezultatul final al infracțiunii praeterintenționate în întregime, așa cum este prevăzut de lege. În asemenea condiții infracțiunea praeterintenționată apare ca fiind consumată, chiar dacă una din acțiunile infracțiunii complexe de bază nu și-a desăvârșit executarea, în cazul discutat chiar dacă actul sexual, deși încercat, nu s-a realizat. Se impune astfel a se adopta ca soluție pedepsirea violului care a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea praeterintenționată consumată, și nu pedeapsa pentru tentativă, chiar dacă actele de viol au fost numai încercate. Realizarea rezultatului specific, moartea sau sinuciderea victimei, face ca această infracțiune să se înfățișeze ca o acțiune consumată.

Instanța supremă, făcând o interpretare a dispoziției art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal a concluzionat că soluția ce se impune este aceea că, în situația în care actul sexual nu a avut loc, însă s-a produs numai cea de a doua urmare socialmente periculoasă – moartea sau sinuciderea victimei – fapta săvârșită de inculpat constituie tentativă la infracțiunea de viol, prevăzută de art. 20, la art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal, inculpatul neputând să răspundă pentru infracțiunea consumată de viol, adică pentru o faptă mai gravă pe care în realitate nu a comis-o. O atare concluzie se impune și pe considerentul că infracțiunea de rezultat se consumă atunci când acțiunea sau inacțiunea a fost integral executată și a produs rezultatul prevăzut de textul incriminator, aceasta indiferent că este vorba de o infracțiune intenționată sau praeterintenționată.

Cum infracțiunea de viol în modalitate agravată prevăzută de alin. 3 teza 2

al art. 197 Cod penal include în conținutul ei două urmări socialmente periculoase diferite, pe de o parte vătămarea inviolabilității și libertății sexuale a persoanei prin săvârșirea actului sexual, și pe de altă parte moartea sau sinuciderea victimei ca o consecință a activității desfășurate de făptuitor, în situația în care s-a produs numai cea de a doua urmare, nu se poate considera că infracțiunea în modalitatea amintită s-a consumat, întrucât latura obiectivă se regăsește numai parțial în fapta săvârșită de inculpat.

Este adevărat că tentativa nu există la infracțiunile praeterintenționate, totuși trebuie observat că aceasta privește numai infracțiunile praeterintenționate unice, pentru existența cărora se cere producerea unei singure urmări socialmente periculoase, nu și în cazul infracțiunii complexe de viol sau tâlhărie, la care moartea victimei constituie numai o circumstanță agravată, în timp ce infracțiunea de bază incriminată de lege este intenționată și prin urmare susceptibilă de a rămâne în faza de tentativă.

În astfel de cazuri, instanța va trebui să aplice pedeapsa în raport cu prevederile art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal, respectiv închisoare de la 15 la 25 de ani și nu raportând sancțiunea din acest aliniat la dispozițiile art. 21 Cod penal, pentru a ajunge la o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și maximului stabilit de art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal.

Chiar dacă infracțiunea intenționată, componentă a infracțiunii complexe prevăzută de art. 197 alin. 3 teza 2 Cod penal a rămas în faza de tentativă, iar art. 204 Cod penal prevede sancționarea tentativei în cazul infracțiunilor privitoare la viața sexuală, înscrise în capitolul III, pedeapsa nu va fi totuși prevăzută de art. 21 Cod penal, întrucât alin. 3 teza 2 din textul sus menționat prevede că în cazul în care fapta a cauzat moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este între 15 și 25 de ani închisoare. Prin săvârșirea unei infracțiuni în sensul art. 144 Cod

penal se înțelege comiterea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește cu infracțiune consumată sau tentativă 25.

Noțiunea de faptă la care se referă alin. 3 teza 2 al art. 197 Cod penal, cuprinde deopotrivă atât infracțiunea consumată cât și tentativa la infracțiunea de viol. Temeiul agravantei prevăzute de acest text îl constituie gravitatea deosebită a rezultatului socialmente periculos al violului sau tentativei de viol, faptul că se aduce atingere în acest caz însăși vieții, ocrotită în această formă agravantă de către legea penală. Dacă acest rezultat s-a produs, nu mai este relevantă forma în care s-a realizat activitatea infracțională, prin viol sau tentativă de viol, ci întreaga activitate infracțională trebuie raportată la rezultatul final, respectiv moartea sau sinuciderea victimei care, așa cum s-a arătat, constituie temeiul agravării faptei săvârșite.

2. Modalități faptice.

Infracțiunea de viol în afară de modalitățile normative analizate anterior este susceptibilă, în realizarea ei concretă, de o serie de variațiuni faptice în funcție de modul sau mijloacele prin care s-a realizat constrângerea fizică a victimei, intensitatea și durata forței exercitate pentru a-i înfrânge rezistența, de împrejurările de fapt în raport de care s-a folosit constrângerea morală, ori țin de împrejurările în care s-a produs starea în care s-a aflat victima precum și de împrejurările în care s-a profitat de neputința acesteia de a se apăra sau de a-si exprima consimțământul, de timpul și locul săvârșirii faptei, de numărul participanților și de contribuția fiecăruia etc.

Astfel, de exemplu, brutalitatea cu care victima a fost constrânsă, faptul că i s-a cauzat o vătămare corporală, că s-a folosit o armă pentru amenințarea cu moartea în caz de rezistență, că s-a abuzat de boala mintală a victimei, ori că pentru aducerea acesteia în stare de a nu se putea apăra s-au folosit substanțe ebriante sau narcotice sau, dimpotrivă, faptul că nu s-au folosit astfel de mijloace sau metode, toate aceste împrejurări și altele de acest fel sunt de natură a imprima faptei un anumit grad de pericol social concret. De acestea se va ține seama la aprecierea faptei săvârșite și la stabilirea cuantumului pedepsei.

SECȚIUNEA a II-a

SANCȚIUNI

1. Pedeapsa principală

Pedeapsa trebuie să fie un mijloc de îndreptare. Acest scop utilitar al pedepsei îl găsim dezvoltat la filozofii greci Democrit, Protagoras, Platon și Aristotel. Acesta din urmă atribuia pedepsei o funcție etică, considerând-o ca un mijloc de regenerare morală a infractorilor. Odată cu răspândirea noilor idei despre scopul utilitar al prdepsei, se înregistrează un progres în ceea ce privește o mai rațională așezare a pedepselor. Părerea exprimată de Beccaria și alți iluminiști, după care nu asprimea pedepselor, ci promptitudinea lor este esențială pentru o politică penală rațională, a intrat adânc în conștiința oamenilor.

Pedeapsa trebuie să corespundă infracțiunii și pericolului infractorului, ea nu trebuie să distrugă în condamnat speranța unei reîntoarceri printre oamenii cinstiți.

În societatea noastră, pedeapsa constituie nu numai o măsură de constrângere, dar și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Infracțiunea de viol este sancționată cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 3 și 10 ani, în modalitatea simplă prevăzută de alin. 1 al art. 197 Cod penal. În caz de tentativă se aplică prevederile art. 21 raportat la art. 197 alin. 1 Cod penal, pedeapsa fiind cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului, respectiv închisoare de la un an și 6 luni la 5 ani.

Pentru violul calificat săvârșit în modalitățile prevăzute în alin. 2 lit. a, b, c ale art. 197 Cod penal, sancțiunea este închisoarea de la 5 la 18 ani, iar în caz de tentativă de la 2 ani și 6 luni la 9 ani.

La stabilirea cuantumului pedepsei pentru violul calificat se va ține seama de numărul cauzelor de agravare, putându-se spori pedeapsa pentru maximul special prevăzut de lege pentru această modalitate a violului. Pentru violul calificat săvârșit în modalitatea prevăzută în alin. 3 teza 1, sancțiunea este închisoarea de la 10 la 25 de ani.

________________________________________________________________

25 Voinea M ,Dumitrescu Fl și altii , Sex și sancțiune, pag 223.

Dacă în urma comiterii faptei s-a produs moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa închisorii va fi de la 15 la 25 de ani.

O ultimă modificare adusă textului de incriminare a infracțiunii de viol privește abrogarea alin. 5 al art. 197, referitor la nepedepsirea infracțiunii de viol în cazul în care intervine căsătoria autorului cu victima. Se știe că existența acestei cauze de nepedepsire constituia unul dintre argumentele pe care se fundamenta teza inexistenței sau a nepedepsirii violului între soți. Se considera astfel, în condițiile în care autorul violului nu era pedepsit dacă se căsătorea cu victima, că trebuie admisă, a fortiori, nepedepsirea violului comis de un soț asupra celuilalt soț.

2. Pedeapsa complementară.

Art. 197 Cod penal prevede pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi în alin. 1 și 3 ale articolului. În alin. 4 se prevede că acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

CAPITOLUL IV

ASPECTE PROCESUALE ȘI CRIMINOLOGICE

SECȚIUNEA I

Aspecte procesuale

În ce privește soluționarea cauzei penale, în cazul infracțiunii de viol se aplică normele de drept procesuale penale obișnuite. Însă legea a prevăzut o regulă specială pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul infracțiunii de viol simplu prevăzut în alin. 1 al art. 197 Cod penal, situație în care potrivit alin. 4 al aceluiași articol, acțiunea se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Potrivit dispozițiilor art. 131 Cod penal, lipsa plângerii prealabile ori retragerea acesteia înlătură răspunderea penală și în același timp, constituie una din cauzele de împiedicare a punerii în mișcare sau a exercitării acțiunii penale ( art. 10 lit. f și h Cod de procedură penală ). Legiuitorul a prevăzut această condiție pentru a proteja interesele victimei care nu dorește să se expună publicității inerente procesului penal. Această condiție insă operează numai pentru modalitatea simplă a violului. Pentru celelalte modalități de săvârșire a infracțiunii, datorită pericolului social sporit al faptei, acțiunea penală va fi pusă în mișcare fie din oficiu, fie prin oricare alt mod general de sesizare.

Potrivit art. 131 alin. 1 și 2 Cod penal, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile de către persoana vătămată – în speță în cazul infracțiunii de viol – retragerea acestei plângeri înlătură răspunderea penală. De la acest principiu alin. 5 al aceluiași articol instituie o excepție : plângerea prealabilă nu este necesară în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrânsă. În asemenea situații plângerea prealabilă nefiind necesară, dacă totuși s-a făcut și s-a retras, retragerea ei nu are nici o relevanță în ceea ce privește soarta procesului, acțiunea penală putându-se promova în astfel de cazuri din oficiu.

Dacă acțiunea penală a fost pusă în mișcare de procuror, din oficiu, infracțiunea fiind săvârșită asupra unei minore în vârstă de 14 ani, retragerea plângerii, în cazul în care s-a făcut o asemenea plângere, nu duce la încetarea procesului penal.

Dacă sesizarea organelor de cercetare penală pentru infracțiunea de viol se consideră făcută din oficiu, deoarece plângerea persoanei vătămate nu avea încuviințarea reprezentantului legal, retragerea plângerii de către partea vătămată nu poate avea ca efect încetarea procesului penal.

În cazul în care victima majoră este lipsită de discernământ iar procesul penal a fost pornit de procuror din oficiu, deși există și o plângere a persoanei vătămate, nu se poate înceta procesul penal prin retragerea plângerii de către aceasta. Sesizarea instanței neaparținând părții vătămate, aceasta nu poate să pună capăt procesului penal prin retragerea plângerii sale. Este însă posibil să înceteze procesul penal prin împăcarea părților, dacă partea vătămată este reprezentată de un curator numit potrivit art. 152 – 154 din Codul familiei 26. Dacă acțiunea penală nu s-a pornit din oficiu, ci în urma plângerii prealabile adresată de partea vătămată – care, fiind în vârstă de 15 ani a fost asistată de tatăl său – organul de urmărire penală, iar acesta a dispus prin rezoluție începerea urmăririi penale, retragerea plângerii prealabile în fața instanței de judecată de către partea vătămată, asistată de tatăl ei, are ca efect înlăturarea răspunderii penale a inculpatului conform art. 131 alin. 2 Cod penal, urmând a se pronunța încetarea procesului penal, potrivit art. 11 pct. 2 lit. b Cod de procedură penală cu referire la art. 197 alin.3 și 4 Cod penal.

În cazul în care autorul ucide victima, infracțiunea se urmărește din oficiu.

Infracțiunea de viol este de competența judecătoriei. Excepție face modalitatea prevăzută de dispozițiile din alin. 3 al art. 197 – fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei – care este de competența tribunalului județean ( art. 27 pct.1 lit. b Cod de procedură penală ).

ACORDAREA DE DAUNE MORALE ÎN CAZUL

SĂVÂRȘIRII INFRACȚIUNII DE VIOL

Într-o cauză care a făcut obiectul dosarului penal nr. 1406 din 1993 al Judecătoriei Mediaș, s-a hotărât condamnarea inculpatului D. C. La 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de incest. S-a mai hotărât a se executa pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat un spor de 2 ani, urmând ca inculpatul să execute în total 8 ani de închisoare.

Fără a ne ocupa de legalitatea și temeinicia acestei hotărâri penale, dorim în cele din urmă a ne ocupa doar de împrejurarea dacă instanța de judecată nu era îndreptățită de a acorda victimei C. I. repararea bănească a daunelor morale suferite ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de mai sus.

Repararea prejudiciilor morale este întotdeauna dificilă, atât datorită faptului că suferințele morale nu sunt evaluabile patrimonial și ca atare nesusceptibile de reparațiune propriu-zisă ci numai de o ușurare, o alinare a suferinței, cât și datorită faptului că unele traume morale îl pot urmări pe om timp îndelungat și uneori chiar toată viața.

Așa cum s-a apreciat în literatura și în practica judiciară, daunele morale constau în recompensarea mai ales pentru durerile fizice și psihice încercate de

________________________________________________________________

26 Filipescu I. P.-Tratat de dreptul familiei, pag 136.

victimele lovirilor, rănirilor, maltratărilor sau desfigurărilor, în restrângerile posibilităților de viață provenite din asemenea vătămări, în suferințele personale și neajunsurilor sociale încercate de victimele calomniilor, insultelor, defăimărilor și aprecierilor defavorabile, precum și în orice alte asemenea prejudicii privind viața personală și socială a omului.

Dacă în sistemul de drept comunist nu se admitea acordarea unor despăgubiri bănești pentru daunele morale suferite, pe argumentul că principalul mijloc de realizare veniturilor este munca, și drept urmare nu se poate concepe plata unor sume de bani ca echivalent pentru suferințele morale provocate, în statul de drept este admis și Codul civil prevede în mod imperativ repararea oricărui prejudiciu fie el de ordin patrimonial sau nepatrimonial 27.

Instituția juridică a reparării bănești, a daunelor morale privite mai ales prin prisma funcției lor reparatorii – își găsește temeiul legal în art. 14 Cod de procedură penală și rt. 998 – 999 Cod civil.

Astfel, conform art. 998 din Codul civil român din 1885 „ orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Acest termen cu caracter general nu trebuie interpretat că el desemnează orice fel de prejudiciu, indiferent că este patrimonial sau extrapatrimonial.

Noțiunea de ”prejudiciu” constă în consecințe negative cauzate unei persoane, fie materiale, fie morale (lezarea onorii sau reputației, a demnității umane, a intimității etc. ).

Prejudiciile nepatrimoniale susceptibile de a atinge obligația de reparare bănească în caz de încălcare își au suportul și în noțiunea mai largă a „drepturilor omului”, cuprinsă în Declarația universală a drepturilor omului din 1948, cât și în consacrarea lor constituțională în legea supremă din 1991. Aici se include mai ales dreptul la viață, la integritate corporală și la sănătate, dreptul la libertate individuală, dreptul la viță personală la secretul acesteia, la intimitate și la liniște, la sensibilitate, la afecțiune și dragoste la cinste onoare, demnitate etc.

Dacă în cazul infracțiunilor privind viața, sănătatea sau integritatea corporală ori a condamnărilor de drept, practica judiciară a fost unanimă în acordarea de daune morale, nu același lucru se poate afirma în cazul săvârșirii infracțiunii de viol și de incest.

În speță Judecătoria Mediaș, pentru atingerea adusă onorii minorei de 16 ani, aflată la începutul vieții familiale și violată de propriul tată, apreciem că trebuiau acordate daune morale.

Temei legal pentru aceasta există. Astfel, în conformitate cu prevederile

art. 14 alin. 3 Cod de procedură penală, repararea pagubei se face în modalitățile prevăzute de lit. a și b „potrivit legii civile”, ceea ce înseamnă că legea penală trimite la legea civilă ( art. 998 – 999 Cod civil ).

Consecințele legii civile impun ca persoana care a săvârșit un fapt ilicit să

________________________________________________________________

27 Nistoreanu Gh , Păun C –Criminologie, pag 180.

repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din comiterea faptei, fără a distinge – așa cum am arătat mai sus – în raport de caracterul material sau moral al acesteia.

Față de cele mai sus invocate este incontestabil că victimei i-a fost cauzat un prejudiciu moral imens și o traumă psihică care o poate urmări toată viața.

Faptul că victima era fiica inculpatului, că are o vârstă relativ mică, că infracțiunile s-au comis într-un sat unde opinia publică a aflat imediat, constituie o dezonoare pentru aceasta. Chiar dacă la asemenea fapte nu mai este posibilă restabilirea situației anterioare, acordarea de daune morale este de natură a aduce victimei o satisfacție sau o alinare a suferințelor.

Faptele de mai sus, pe lângă împrejurarea că atrag întotdeauna oprobiul comunității sociale, pot fi și persoane care o pot șicana și drept consecință să-i producă o stare de izolare față de viața intimă și o poate duce la imposibilitatea întemeierii unei familii, condamnând-o la izolare totală.

Violul – care presupune folosirea forței și a amenințării, pentru realizarea actului sexual, pe lângă cauzarea de suferințe fizice i-a provocat și suferințe pe plan moral și social 28.

Toate cele de mai sus sunt în măsură a-i crea unei asemenea persoane un complex de inferioritate, care să o împiedice a duce o viață normală, adecvată preocupărilor specifice vârstei, a sexului și a situației sale sociale.

Evident că acordarea unor compensații bănești, se stabilesc de către judecător, pe baza ansamblului împrejurărilor din cauză și nu în mod generic

SECȚIUNEA A II-A

Aspecte criminologice

Din analiza anexelor următoare, rezultă că la nivelul județului Prahova în perioada 2000-2004, s-a înregistrat un număr de 102 infracțiuni de viol și 143 autori.

Privind mediul în care au fost săvârșite, se apreciază că 48% din acestea, au fost comise în mediul rural și 52% în mediul urban.

13 infracțiuni de viol se remarcă a fi fost săvârșite în limita constantă a numărului de infracțiuni de viol comise pe ani astfel :

• 2000-22

• 2001-13

• 2002-13

• 2003-23

• 2004-18

________________________________________________________________

28 Voinea M ,Dumitrescu Fl și altii , Sex și sancțiune, pag 231.

Sub aspectul participanților la comiterea acestor infracțiuni, se desprinde concluzia că ponderea o dețin românii ( 58% ) față de țigani ( 42% ) precum și cei cu antecedente penale ( 54%).

Ca vârstă pedeapsa este deținută de autori de 18 până la 30 de ani – 68%.

Referitor la starea civilă ponderea este deținută de cei necăsătoriți, respectiv 72%.

Cu privire la starea civilă se desprinde concluzia că ponderea o dețin cei necăsătoriți ( 72% ) iar sub aspectul satisfacerii obligațiilor militare cei cu stagiul militar satisfăcut.

Din analiza datelor statistice generale persoanelor vătămate se poate concluziona că sub aspectul vârstei acestea sunt situate către limitele maxime și minime ale vârstei astfel:

• sub 14 ani – 2%;

• 14 –18 ani – 13%;

• 18-40 ani – 69%;

• 40-55 ani – 10%;

• peste 60 ani – 6%.

Se remarcă predilecția autorilor către vârstele în care partea vătămată nu este unitară; astfel 15% din victime sunt sub 15 ani, precum și către cele care datorită vârstei nu se pot apăra, peste 60 de ani – 6% persoane.

Sub aspectul locului comiterii, se concluzionează că acestea se produc de regulă în locuri izolate ( 45% ), în locuința părții vătămate ( 40% ) și în locuința unor cunoștințe ( 15% ).

Sub aspectul exercitării constrângerii se recomandă existența formelor clasice de constrângere, după cum urmează :

• lezarea victimei – 14% ;

• lovirea victimei cu corpuri dure – 31% ;

• producerea de vătămări cu obiecte tăioase – înțepătoare 35% ;

• profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra

sau de a-și exprima voința – 20%.

Din totalul de 102 infracțiuni de acest gen înregistrate în perioada de referință, în 89% din cazuri, autorii s-au aflat în stare de ebrietate.

CONCLUZII DESPRINSE DIN ANALIZA SITUAȚIEI OPERATIVE

PE LINIA COMITERII VIOLURILOR ÎN PERIOADA

2000 – 2004, PE RAZA JUDEȚULUI PRAHOVA

La nivelul județului Prahova în perioada de referință au fost comise un număr de 102 infracțiuni de viol și 143 de autori din care :

• mediu urban – 48% ;

• mediu rural – 52%.

• comise de:

– individual – 79% ;

– 2 sau mai mulți autori – 21%;

• autori total -143;

din care: a) – români -58%;

– rromi -42%;

b) – cu antecedente penale –54% ;

– cu recidivă în viol- 3%

– fără antecedente penale – 43%

c) – au cunoscut victima – 66%

-nu au cunoscut victima 34%

• vârsta

– până la 18 ani – 15%

– între 18 și 30 de ani- 69%

– între 30 și 50 ani 16%

– mai mult de 50 de ani – 1%

• starea civilă

– căsătorit 28%

– necăsătorit 72%

• ocupația

– cu ocupație 20%

– fără ocupație 8o%

• studii

– fără studii 23%

– șc. generală 8 ani 66%

– liceu 11%

• stagiu militar

– satisfăcut 76%

– nesatisfăcut 24%

• partea vătămată total 106

din care: – căsătorite 43%

– necăsătorite 57%

• starea psiho-fizică în 90% din cazuri normală

• vârsta

– sub 14 ani 8%

– între 14 și 18 ani 28%

– între 18 și 40 ani 36%

– între 40 și 60 ani 28%

• modalități de comitere :

locul comiterii:

– acostarea victimei pe stradă și conducerea acesteia în loc izolat 45%

– în locuința părții vătămate 40%

– în locuința unor cunoștințe 15%

modalitatea exercitării constrângerii:

– cu legarea victimei 12%

– cu lovirea victimei cu corpuri dure 36%

– cu înțeparea cu instrumente tăietoare 33%

– imposibilitatea victimei de a se apăra 19%

momentul săvârșirii infracțiunii :

– ziua 17%

– noaptea 83% din care 70% în jurul orei 24.

În 89% din infracțiuni, autorii s-au aflat sub influența băuturilor alcoolice.

CAPITOLUL V

ASPECTE PSIHOLOGICE SI PSIHOSOCIALE

SECTIUNEA I

CONOTATII PSIHOLOGICE ASUPRA INFRACTIUNII DE VIOL

1. Conotații prealabile

Violul este una din cele mai grave infracțiuni contra persoanei, constituind cea mai brutală atingere adusă libertății sexuale, ca parte componentă a libertății umane în general.

Periculozitatea socială a infracțiunii de viol constă în primul rând în răul pe care îl generează direct împotriva persoanei, iar în al doilea rând în consecințele nocive pe care acesta le antrenează în planul integrării familiale și sociale mai largi a persoanei în cauză.

Având în vedere acest lucru, considerăm ca și în privința celorlalte infracțiuni contra persoanei, că cele mai importante măsuri care se impun a fi luate sunt cele de prevenire și combatere. În acest sens problematica motivațiilor actelor, a cauzelor și condițiilor care conduc la săvârșirea infracțiunii de viol reprezintă elemente importante de studiu care pot contribui la explicarea mecanismelor care stau la baza producerii infracțiunii și la identificarea unor soluții cu eficiență certă în activitatea polițienească de prevenire și combatere a conduitei infracționale.

Apreciind violul ca o faptă antisocială, adăugăm faptele bolnavilor psihic.

Delicvența patologică care duce la iresponsabilitate, deoarece prin alienare înstrăinându-se de ei înșiși bolnavii mintali nu păstrează conștiința inter-relațiilor sociale și a faptelor proprii. Organele judiciare apelează la psihiatria medico-legală care se ocupă cu precădere de comportamentul patologic al bolnavilor psihic, dar într-un concept și o preocupare mai largă, se interesează de cauzele și cunoașterea delicvenței și prevenirea sa.

În decursul timpului în delicvența patologică s-a pus accentul fie pe autor fie pe situație fie pe ambele, în scopul explicării fenomenului.

Concepțiile psihologice accentuează rolul factorilor subiectiv, iar concepțiile sociologice accentuează rolul mediului social care structurează personalitatea subiectului.

Delicvența se judecă în funcție de norma morală și socială.

Delicvența exprimă un deficit de integrare a valorilor etico-sociale în personalitate, deficit explicat de factorii de mediu și favorizat de factorii individuali.

Determinismul bio – psiho – social al devianței se bazează pe trinomul de personalitate – cultură – societate.

Este cunoscut faptul că la om sexualitatea se consumă într-un context specific, delimitat de obiceiuri, instituții sociale. Scăderea tulburărilor de comportament sexual consecutiv moralei constituie o realitate care nu exclude profilaxia formelor de sexualitate aberantă 29.

Sexualitatea prezintă nivele intelectuale, afective, raționale, etice și culturale de realizare a lor. Motivația sexuală – instinctul sexual-prezintă o componentă genetică și una direcțională în raport de modele și experiență individuală. A doua componentă dirijează pe prima și orice insuficiență a sa generează o patologie încărcată în consecințele de agresivitate, știut fiind faptul că sexualitatea patologică se impune ca unul din cei mai puternici factori de agresivitate.

Dacă tulburările vieții sexuale se impun ca autentice boli ale personalității, atunci atitudinile educative, terapeutice și profilactice trebuie făcute paralel cu educația generală.

Comportamentul copilului se structurează în sens adaptiv, sub influența unui control etic, care în mod progresiv formează o personalitate echilibrată. Familia deține rolul primordial în dezvoltarea naturii umane, iar copilul este imaginea părinților și un criteriu de referință despre atitudinea lor. Orice factor care perturbă acest proces poate avea consecințe, mai ales la pubertate sau adolescență.

Societatea se apără împotriva actului infracțional ca atare – implicând viața și integritatea persoanei respective, prin izolarea și îndepărtarea infractorului din mijlocul său, lucru valabil atât pentru infractorul considerat responsabil, cât și pentru infractorul bolnav mintal, considerându-l fără sau cu discernământ scăzut în comiterea infracțiunii.

2. Câteva elemente de psihologie a comportamentului uman.

Cunoscând stimulii conduitei se pot prevedea reacții comportamentale.

Astfel, reacția comportamentului este declanșată de un stimul, dar totdeauna prin intermediul organismului sau personalității. Comportamentul reprezintă o schimbare a câmpului psihologic, într-o unitate de timp.

Câmpul psihologic prezintă variabile psihologice – trebuințe, motivații,

________________________________________________________________

29 D. Pavel, J. Complexă, pag 68.

idealuri – și nepsihologice – nevoi biologice, sociale – încât la un moment dat, comportamentul este expresia inter-relațiilor persoanei cu mediul său de existență.

Motivația mentează comportamentul, devenind mediator al relației individ-mediu.

Comportamentul are o verigă aferentă – informația, modele de referință, motivațiile – și una deferentă, care implică reglarea conduitei în funcție de situație și anticiparea consecințelor.

Perturbarea uneia dintre aceste verigi determină perturbarea comportamentului.

În expertiza medico-legală a comportamentului deviant, un rol deosebit îl are aprecierea discernământului – de aici deducându-se responsabilitatea unui subiect.

Expertiza soluționează următoarele probleme:

a.) existența sau inexistența unei anomalii mintale;

b.) relația anomaliei cu faptul iresponsabil;

c.) precizarea factorilor care au putut favoriza trecerea la act;

d.) discernământul față de fapta suspectului;

e.) măsurile de protecție socială care se impun;

f.) accesibilitatea subiectului la reeducare.

O mare parte a factorilor ce determină tulburări de comportament decurg din îmbolnăviri prin:

– oligofrenie;

– alcoolism acut și cronic;

– schizofrenie.

SECȚIUNEA A II-A

FACTORI CONJUNCTURALICARE FAVORIZEAZĂ SĂVARȘIREA INFRACȚIUNILOR DE VIOL

Analiza infracțiunilor de viol arată că la săvârșirea lor, un rol important îl constituie cauzele și condițiile în care au avut loc asemenea acte antisociale.

Acestea reprezintă o categorie indisolubilă de studiu în cercetarea și investigarea cauzelor de viol și în general a actelor antisociale.

Printre cauzele și condițiile care generează săvârșirea infracțiunii de viol amintim:

– dezorganizarea familiei;

– morbiditatea sau imoralitatea în familie;

– lipsa de afectivitate între părinți și copii;

– educația greșită;

– o instruire școlară defectuoasă;

– vagabondajul;

– lipsa de ocupație;

– timpul liber neorganizat și nesupravegheat, caracterizat prin educația străzii, care la rândul ei duce la alcoolism, prostituție și perversiuni sexuale;

– influența negativă a presei pornografice și a cinematografiei de acest gen;

– adunarea tinerilor în grupuri stabile, grupuri cu activități neconforme cu normele de conviețuire socială;

– nivelul cultural redus al autorilor, nivel ce influențează hotărâtor acțiunile acestora;

– nesupravegherea de către autoritățile competente a bolnavilor psihic;

– o educație sexuală greșită;

– provocarea din partea victimei, etc.

După evenimentele din 1989, datorită invaziei de publicații străine și casete video, tineretul nostru s-a lovit de o nouă concepție despre educație, de petrecere a timpului liber, de culegere de noi informații. Acest contact a avut un dublu efect : un efect pozitiv, capabil să completeze informațiile deținute despre lume și viață, și un al doilea efect, de data aceasta negativ, capabil să influențeze la maximum comportamentul tinerei generații. La unele categorii de tineri acest impact a fost mai puțin hotărâtor, în acest caz intervenind cenzura și autocenzura, ca factori determinanți în înțelegerea și explicarea anumitor fenomene, iar pentru alții a fost un impact hotărâtor pentru existența lor de zi cu zi.

În aceeași măsură, inundarea pieței interne cu publicații pornografice a avut un rol hotărâtor în formarea sau denaturarea comportamentului social al tinerilor.

Acești factori au influențat și comportamentul victimei. Invitarea victimei de către viitorul infractor la vizionarea de casete pornografice, avut în cele mai multe cazuri drept urmare săvârșirea infracțiunii de viol, de practicarea inversiunilor sau perversiunilor sexuale.

Această provocare constă în acceptarea tacită sau liber exprimată de către victimă, anumitor propuneri din partea autorului, acceptate până la un moment dat. Astfel, deși săvârșirea infracțiunii nu poate fi evitată, victima joacă un rol important în evoluția evenimentului.

De asemenea, purtarea de către victimă a unor articole de îmbrăcăminte cu un caracter excitant în împrejurări nefavorabile, duce deseori la săvârșirea infracțiunii de viol sau a tentativei de viol. Nu rareori între victimă și făptuitor se dezvoltă și raporturi ce ar putea fi considerate ca normale. Cazul survine mai ales când victima este minoră și se bucură acasă de puțină căldură familială și când făptașul exploatează anumite înclinații sau dorințe ale victimei.

O atenție deosebită trebuie acordată cazurilor de incest, în care victima

influențată de mamă, întreține raporturi sexuale cu tatăl, urmând ca apoi să-l denunțe pentru a putea obține divorțul în dauna tatălui 30.

________________________________________________________________

30 Voinea M , Dumitrescu Fl, Psihosociologie judiciară, pag 452.

Un factor important în săvârșirea infracțiunii de viol, îl reprezintă proasta

educație sexuală primită de către cei tineri din partea familiei sau a școlii. Prin noțiunea de educație sexuală înțelegem procesul de înrâurire a generației adolescente pentru a o pregăti în vederea începerii vieții sexuale, în așa fel încât aceasta să nu lezeze nici interesul individului, nici societatea.

Familia este prima care exercită influență asupra copiilor și prima care familiarizează pe copii cu problemele legate de relațiile sexuale. Dincolo de aceasta, familia prin atitudinea ei și prin propria comportare, are o mare importanță asupra viitoarei dezvoltări a copilului.

De asemenea, se pune un accent deosebit pe educația sexuală primită în școală, care vine să întregească educația primită în familie.

Un sondaj efectuat într-o școală a Municipiului Piatra Neamț evidențiat faptul că informațiile pe care le primesc elevii au crescut cantitativ față de anii precedenți. Acest fapt vine să întărească ideea că educația sexuală reprezintă un factor important atât în dezvoltarea corectă a tinerei generații, cât și un factor decisiv în prevenirea săvârșirii infracțiunii de viol.

Această secțiune a venit să întregească importanța ce trebuie acordată factorilor motivaționali și conjuncturali, în cazul săvârșirii infracțiunii de viol, și în general a tuturor genurilor de infracțiuni, datorită pericolului social și a urmărilor ce pot apărea în urma săvârșirii unei astfel de infracțiuni, urmări ce pot avea forme diferite, culminând cu moartea sau sinuciderea victimei.

SECȚIUNEA A III-A

VULNERABILITATEA VICTIMALĂ A FEMEII PE

PLAN PSIHOLOGIC

1. Particularitățile de personalitate ale femeii, sub aspecte bioconstituționale și psihocomportamentale

Femeia ( alături de copii și de cei în etate ) face parte din categoria persoanelor care prezintă un grad mare de vulnerabilitate victimală, date fiind caracteristicile sale bioconstituționale și psihocomportamentale.

Prin tradiție, feminitatea desemnează o serie de trăsături de personalitate specifice femeii, precum sensibilitate, finețe, activitate ordonată, emotivitate, inteligență analitică, aptitudini educaționale.

Perioada timpurie a epocii primitive situează femeia într-o deplină egalitate cu bărbatul. Forța fizică a bărbatului și rezistența acestuia fac din el vânătorul și pescarul aducător de hrană, iar femeia participă la culesul fructelor sălbatice. Este începutul matriarhatului.

Privită ca posesoare a rolului de procreație, femeia părea investită cu o putere tot mai mare, ca rodnicia pământului, din care omul începuse să guste. Adorată și temută ca o divinitate, femeii i se atribuie forțele cosmice ale fecundității și ale creației.

În zilele noastre, femeile însumează mai mult de jumătate din populația globului și se afirmă în diferite domenii de activitate.

După unii autori, feminitatea și masculinitatea rezultă din tipul de relație ce se instituie între reprezentanții celor două sexe, după valori acceptate, desemnând statute și relații diferențiate 31.

Sigmund Freud, într-un studiu consacrat feminității, considera că aceasta ar putea fi caracterizată din punct de vedere psihologic printr-o înclinație spre scopuri pasive, dar care nu reprezintă același lucru cu pasivitatea. Aceasta subliniază că este foarte probabil să existe la femeie din cauza rolului sexual, o tendință mai pregnantă spre atitudini pasive, tendință care se amplifică sau se micșorează, în funcție de modul în care acest caracter al vieții sexuale este după caz, mai mult sau mai puțin extins sau limitat.

Organizarea socială tinde să plaseze femeia în situații pasive ; regulile sociale și propria sa constituție constrâng femeia să-și reprime instinctele pasive. Tendința de masculinizare a atitudinii feminine poate favoriza apariția unor conduite deviante, antisociale. S-a constatat în urma unor cercetări posibilitatea unei corelații între criminalitatea feminină și masculinitatea care a apărut în comportamentul femeilor. Deși multe trăsături de personalitate sunt comune celor două sexe, definind psihologia individului, există maniere diferite de manifestare comportamental – atitudinală a acestora în funcție de sex.

Dacă prin natura sexului bărbatul se caracterizează în primul rând ca ființă motrică și intelectuală (acesta acționează și gândește în mai mare măsură decât vorbește ), femeia are mai degrabă calități afective și verbale ( femeia simte și comunică în mai mare măsură decât acționează, gândește anticipativ). Din acest punct de vedere bărbatul așteaptă mai ales o recompensă afectivă, în vreme ce femeia dorește protecție și securitate fizică și emoțională.

2. Reguli vizând femeia în relațiile interpersonale cu bărbatul

Imaginea femeii, în raport cu cea a bărbatului ( locul și rolul ei în sistemul activității familiale și sociale ) a fost în general devalorizată, bărbații, mai ales cei căsătoriți, având drepturi depline, inclusiv de aplicare a sancțiunilor bazate pe agresiune fizică.

Femeia a trebuit să suporte de-a lungul timpului mai multe variante de umilire, desconsiderare și chiar maltratare, toate acestea ca urmare a unor norme sociale acceptate și promovate de grupurile și macrogrupurile de apartenență.

Formele de victimizare la care a fost supusă femeia au variat de la o cultură la alta, de la o etapă istorică la alta, de la forme mai ușor agresive până la forma violentă fizic și psihic traumatizante 32.

________________________________________________________________

31 Voinea M , Dumitrescu Fl, Psihosociologie judiciară, pag 240.

32 Papadopol V, Popovici M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală, pag 114

Chiar și după fabuloasele forme de evoluție tehnică și socială din zilele noastre, brutalizarea femeilor este o tristă realitate , despre care nici autoritățile, nici comunitatea mai largă sau mai restrânsă , nu sunt informate în mod obișnuit, cifra neagră pe acest plan fiind extrem de ridicată .

Delumeau consideră că ambivalența comportamentului masculin, fața de femeie, se exprimă printr-o permanentă oscilație între extremele de atracție – repulsie, venerație – ostilitate, ostilitatea fiind nu o dată distrugătoare .

În prezent, egalitatea femeii cu bărbatul, atât de reclamată de reprezentantele sexului feminin, funcționează numai în alegerea și exercitarea unor profesii, în drepturile politice etc, totul însă numai până la căsnicie, când se formează o strictă dependență a femeii de bărbat.

De-a lungul timpului, transformările sociale și modificările în plan etno-cultural au acționat profund în cucerirea unor drepturi egale cu ale bărbatului, accesul femeii la școlarizare și cultură, exercitarea de profesii și asumarea de roluri care aparțineau înainte exclusiv bărbaților. Toate acestea au dus la reducerea distanțelor și divergențelor dintre feminitate și masculinitate, în sensul că feminitatea a câștigat și câștigă pe linia unor caracteristici comportamentale : independență, inițiativă, îndrăzneală, forță, spirit de organizare, atitudini și aptitudini de conducere.

3. Locul și rolul victimei în cuplul victimă – agresor

Deși victimei i s-a acordat mai puțină atenție din partea legiuitorului, analiza și cunoașterea locului și rolului pe care aceasta îl ocupă, atât în activitatea infracțională, cât și în cea judiciară (depistarea și sancționarea infractorului), contribuie pe de o parte la formarea unor recomandări pentru conduita preventivă și autoprotectivă în raport cu pericolul victimizării și pe de altă parte , la o mai rapidă și mai corectă aplicare a legii în cazul săvârșirii infracțiunilor .

Deși există mai multe aspecte ce țin de relația agresor – victimă, cel mai important dintre ele se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractorii, ce comit acte de natura antisocială împotriva lor.

Introducând noțiunea de victimă activantă, prin care se înțelege rolul jucat de victimă în declanșarea mecanismelor latente ale infractorului, Hans von Henting ajunge la concluzia că, direct sau indirect, victima poartă o anumită răspundere în desfășurarea activității infracționale.

Studiile și cercetările efectuate au scos în evidență o multitudine de aspecte ce conduc la concluzia că raportul infractor – victimă este mult mai complex. Iată, spre exemplu, câteva rezultate statistice:

• peste tot in lume numărul victimelor este mai mare decât al infractorilor, ceea ce înseamnă ca un infractor este capabil să facă mai multe victime;

• riscul victimal ( riscul de a fi victimizat ) în cazul infracțiunilor cu violență ,este sensibil mai mare la bărbați decât la femei;

• în 80% ( după Schaffer) din omuciderile sau rănile grave ,criminalul și victima au fost fie rude , fie cunoștințe apropiate și numai în procentaj de 20% terțe persoane sau persoane străine;

• in ceea ce privește vârsta victimelor ,la femei rata cea mai mare a victimizării apare la 20-29 de ani , iar la bărbați la 30-39 ani;

• în cazurile infracțiunilor grave, violente , 50% din victime au avut antecedente penale .

Numeroși autori au încercat să realizeze clasificări, stabilind anumite criterii. Unul dintre criterii îl poate constitui categoria infracțională, în urma căreia o persoană sau mai multe sunt victimizate. Astfel, putem diferenția:

a) victime ale infracțiunii de omor ;

b) victime ale infracțiunii de vătămare corporală;

c) victime ale infracțiunilor cauzatoare de moarte;

d) victime ale infracțiunii de viol ;

e) victime ale infracțiunii de tâlhărie;

f) victime ale infracțiunii de furt.

În ordine cronologic, Hans von Henting, a elaborat prima tipologie victimală, făcând uz de factorii psihologici ,biologici și sociali, în stabilirea categoriilor. El distinge victimele înnăscute (born victims) de victimele societății (society-made-victims) 33.

SECTIUNEA IV

CONSIDERAȚII PRIVIND FACTORI PROVOCATORI GENERAȚI DE VICTIMĂ ÎN INFRACȚIUNEA DE VIOL

1. Factori provocatori generați de victimă.

Cel mai important dintre aspectele ce țin de relația agresor – victimă se referă la faptul dacă victimele pot sau nu să împartă într-o anumită măsură responsabilitatea cu infractorii ce comit acte de natură antisocială împotriva lor.

Gradul de pericol al violului ar impune sancționarea necondiționată a unor asemenea fapte și aplicarea principiului oficialității procesului penal.

Hans von Henting introduce într-o lucrare de a sa termenul de „victimă activantă”, prin care se înțelege rolul jucat de victimă în declanșarea mecanismelor latente ale infractorilor. Ca urmare autorul ajunge la concluzia că, direct sau indirect, victima poartă o anumite răspundere în desfășurarea activității infracționale.

Neglijența, superficialitatea, exagerarea eu-lui, pot concura cu valori crescute ale nivelului vulnerabilității victimale.

__________________________________________________________________________________________

33 Voinea M Sex și sancțiune, pag 377.

Priviți ca factori provocatori, comportamentul și limbajul agresiv se pot număra adesea printre cauzele care determină săvârșirea infracțiunii de viol.

Acești factori, care uneori constituie o provocare pentru făptuitor, pot fi consecințe ale unei anumite educații (insuficientă viață socială, inexistența instrucției privind comportarea în societate) sau ale dorinței de a ieși în evidență, în special de epatare a celor din jur. In această privință, putem aminti cazul victimelor care, aflate în locuri publice, au manifestat agresivitate și un limbaj similar (obscenități curente echivoce), dorind să capteze atenția celor din jur și urmărind ca, după realizarea acestui obiectiv să adopte o atitudine pasivă.

În cazul unor anumite stări depresive, rolul de comportament al victimei este doar pasiv.

Comportamentul nimfomanelor, pe fondul unor tulburări hormonale sau al unor tulburări psihice ( manii, schizofrenie afectivă, patologie organică ) conduc la asemenea comportamente de tip agresiv. Tendința imperioasa și necontrolabilă spre o frecvență neobișnuită a raporturilor sexuale, favorizează intrarea în contact cu persoane necunoscute, ceea ce implică și riscul comiterii infracțiunii de viol asupra nimfomanelor.

Scenele agresiv-pornografice prezentate prin intermediul televiziunii sau literaturii, ridică problema dacă acestea au asupra spectatorului un efect inhibator sau, dimpotrivă, îl incită spre imitarea comportamentului pe care-l descoperă.

Alături de comportamentul și limbajul agresiv al victimei, ținuta vestimentară poate constitui un factor provocator important; ne referim la seminuditate, articole vestimentare mulate, în general lucruri care lasă descoperit cât mai mult din corp.

Semiconștiența sau uneori inconștiența, generate de consumul de alcool sau de stupefiante, coroborate cu tulburări psihice, conduc în cele mai multe cazuri, la săvârșirea infracțiunii de viol. Starea hipnotică determinată de consumul de stupefiante și generată de consumul de alcool, conduc la un comportament agresiv din partea victimei.

Din punct de vedere al vârstei victimei, majoritatea victimelor sunt tinere, ele constituind datorită naivității și imprudenței în stabilirea de relații și a anturajului, o victimă ușoară.

În ceea ce privește femeile adulte, mai ales în cazul în care au un statut economic ridicat, acestea devin victime ale infracțiunii de viol, mobilul acesteia fiind interesul material al agresorului.

Din punct de vedere psihologic, bătrânețea reprezintă o serie de caracteristici specifice (diminuarea capacității de efort fizic, a capacității vitale, adaptive, accentuarea fenomenelor de sclerozare, scăderea mobilității și rapidității mișcărilor); la toate acestea se adaugă creșterea gradului de dependență inter – personală, slăbirea dinamismului instinctiv 34.

________________________________________________________________

34 Papadopol .Daneș St M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală, pag 342.

În situația în care victimele sunt bătrâni, infractorii acționează cunoscând direct sau indirect bunurile și valorile pe care aceștia le posedă și profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra.

2. Consecințe pe plan psihologic privind victimele violurilor.

În urma unor cercetări recente, care au investigat reacțiile psihologice ale femeilor în urma unui viol, s-a evidențiat faptul că violul reprezintă un moment de criză pentru o femeie și că efectele adaptării ei pot dura un an sau mai mult.

Termenul de „sindromul traumei provocate de viol” a fost folosit cu referire la schimbările emoționale și fizice, prin care trece o femeie ca urmare a unui viol. Reacțiile emoționale imediate violului (faza acută) sunt în general grave. La o lună după viol victimele sunt mult mai deprimate decât imediat după viol, s-a stabilit pe un eșantion de control de femei (Reiseck 1990).

Victimele sunt foarte temătoare și neliniștite, unele femei se autoînvinovățesc. După faza imediată, acută, urmează o fază de reorganizare pe termen lung, în timpul căreia femeia face eforturi să depășească momentele și să revină la normal, în vreme ce încă mai trece prin consecințele psihologice.

S-au constatat probleme de adaptare la locul de muncă, prezente până la opt luni după viol. Problemele legate de funcțiile generale, pot persista uneori un an sau chiar mai mult.

Pe de altă parte, nu toate victimele violurilor sunt greu traumatizate. Într-un studiu efectuat pe un lot de 59.000 victime, a reieșit că 26% dintre ele nu mai prezentau simptome depresive la două săptămâni după viol ( Reiseck 1990).

Cercetătorii au identificat și o reacție tăcută la viol, astfel încât victima nu numai că nu raportează violul la poliție, dar nici nu relatează nimănui evenimentul. Desigur, ea trece prin aceleași probleme de adaptare ca și celelalte victime, dar nu-și exprimă sau împărtășește sentimentele în nici un fel. Consilierii și terapeuții trebuie să aibă în vedere acest simptom.

Dacă o femeie raportează violul și se decide să depună plângere, investigația poliției și procesul în sine îi pot provoca mai multe crize, ținând cont de faptul că ea va trebui să treacă din nou, în detaliu, prin toată experiența traumatizantă.

Un alt aspect în legătură cu această problemă ar fi acela că nu puține sunt cazurile în care poliția și judecătorii adoptă o atitudine cinică față de victimă, sugerând chiar uneori că ea a fost de acord să întrețină raportul sexual, dar că apoi s-ar fi răzgândit, fapt care ar putea inhiba victima, accentuându-i starea depresivă și descumpănind-o chiar de la continuarea demersurilor de identificare a infractorului (violatorului).

SECTIUNEA V

PERSONALITATEA INFRACTORULUI IN INFRACTIUNEA

DE VIOL

1. Personalitatea autorului infracțiunii de viol sub raport psihoconstituțional și psihocomportamental

S-a pus problema dacă există sau nu un profil tipic al violatorului. Răspunsul la această întrebare este că nu există un violator tipic. Violatorii se deosebesc foarte mult unul de celălalt în raport cu: constituția fizică, capacitatea intelectuală, nivelul de școlarizare, ocupație, stare civilă, cazier judiciar și motivația comiterii violului.

Toate aceste deosebiri au fost deduse în urma unei cercetări asupra infracțiunii de viol, efectuată pe un lot de 30 de deținuți condamnați pentru viol aflați în stare de arest în Penitenciarul Galați și în Penitenciarul București.

In urma cercetărilor efectuate a reieșit că cei mai mulți dintre infractori sunt tineri, 60% dintre ei aflându-se sub vârsta de 25 de ani, iar procentul cel mai mare fiind reprezentat de cei în vârstă de 20 de ani.

Majoritatea autorilor infracțiunii de viol din cadrul aceleiași cercetări, aparțin unor grupuri socio-umane ce ocupă condiții dezavantajoase în societate (muncă necalificată, venituri reduse, condiții de locuit modeste etc,).

Cazurile de viol însoțite de crimă sunt destul de rare, majoritatea violatorilor nefiind ucigași.

Unii cercetători au dezvoltat tipologii pentru a categorisi violatorii în încercarea de a intra în contact cu diversitatea personalităților și a mediului de viață a acestora.

Conform unei asemenea tipologii, scopul violatorilor este :

a) sexual;

b) agresiv;

c) o combinație între cele două.

Toate cercetările de acest gen întâmpină dificultăți ce constă în faptul că acestea se bazează doar pe violurile raportate și cercetează doar violatorii care au fost arestați și trimiși în închisoare.

O trăsătură comună a violatorilor din lotul studiat o constituie instinctualitatea pulsională sexuală necenzurată de instrucție și educație, tipul infractorului fiind un individ slab socializat.

Din punct de vedere psihocomportamental, este posibil ca violul să fie un mijloc de a-și dovedi masculinitatea sau valoarea pentru bărbatul care nu se simte în siguranță în rolul său.

2. Raportul relațiilor interpersonale în infracțiunea de viol.

Din punct de vedere al relațiilor interpersonale dintre autorul violului și victimă există două aspecte:

a) violul a fost comis de o persoană necunoscută de către victimă;

b) violul a fost comis de o persoană care s-a aflat înainte de viol într-o anumită relație cu victima.

Ca urmare a cercetărilor, reiese că violul comis de străini atinge un procent mai mare comparativ cu cel comis de persoane cunoscute de victimă. O explicație ar fi aceea că victima unui viol comis de către o cunoștință de a sa este inhibată în a face plângere organelor judiciare.

3. Răspunsuri psihologice ale violatorului după comiterea infracțiunii

In general, în cadrul cercetărilor întreprinse în scopul studierii infracțiunii de viol, s-a urmărit cu precădere analiza consecințelor psihologice pentru victimele violurilor. Ce nu s-a studiat însă este faptul că există și din partea violatorilor o serie de răspunsuri psihologice, survenite în urma săvârșirii violului.

In urma efectuării unui studiu pe un lot de 30 de deținuți condamnați pentru viol s-au obținut următoarele rezultate:

ca atitudine post-factum :

– 16% au simțit satisfacție;

– 5l% remușcare și regrete;

– 33% teama față de justiție

CAPITOLUL VI

FACTORI MOTIVATIONALI IN SAVIRSIREA

MOTIVATIUNII DE VIOL

SECTIUNEA I

Obiectivul cercetării

Cunoscând dinamica fenomenului infracțional și ocrotirea pe care legiuitorul o acordă libertății de opțiune a vieții sexuale, raportat la tema propusă, am efectuat o cercetare în care obiectivul urmărit a fost descifrarea factorilor favorizanți (obiectiv și subiectiv) care determină săvârșirea infracțiunii de viol, particularitățile de personalitate, social-economice și culturale ale cuplului agresor-victimă, încercând în final să propunem unele soluții în scopul prevenirii sau diminuării acestui gen de infracțiuni.

SECTIUNEA II

Ipoteze de lucru

In vederea atingerii obiectivului propus în cercetarea noastră aplicativă, am formulat următoarele ipoteze:

a) dacă infracțiunea de viol este o consecință a unui dezechilibru în sfera autocontrolului comportamentului sexual;

b) dacă autorii infracțiunii de viol provin din categoriile (mediile) marginalizate socio-economic (nivel scăzut de instrucție, educație, economic) nesocializați corespunzător;

c) dacă infracțiunea de viol este o infracțiune complexă care, alături de posibilul potențial impulsiv-agresiv din sfera afectiv-erotică, reclamă și împrejurări favorizante (alcool, întuneric, lipsa victimei de a se apăra);

d) dacă se poate vorbi în infracțiunea de viol despre o victimă provocatoare.

SECTIUNEA III

Metoda de lucru

a) Eșantion

Pentru studiul temei propuse s-a utilizat un lot de 25 de deținuți de la Penitenciarul Codlea. Vârsta lotului este cuprinsă între 18-4o ani. Sub aspectul structurii profesionale, eșantionul prezintă 44% muncitori cu diverse calificări, 2o% șomeri și 36% având diverse alte meserii. Nivelul de școlarizare este cuprins între limitele a 4-12 clase, 48% sunt infractori primari , iar 52% sunt recidiviști 35.

b) Instrument de lucru

Principalul instrument de investigație a fost interviul, axat pe date factuale în prima parte și vizând aspectul de profunzime în cea de a doua parte. Un accent deosebit a fost pus pe motivarea, pe argumentarea fiecărui răspuns legat de fapta comisă.

Ghidul interviu a fost structurat pe întrebări vizând:

• vârsta;

• familia;

• proveniența;

• starea civilă;

• condamnări anterioare;

• profesia;

• venituri realizate înainte de condamnare;

• anturajul;

• locul și modul comiterii faptei;

• cunoașterea sau necunoașterea victimei.

SECTIUNEA IV

ANALIZA SI INTERPRETAREA DATELOR OBTINUTE

Din situația centralizată au reieșit următoarele:

• vârsta persoanelor care au săvârșit infracțiunea de viol este foarte mică, ponderea deținând-o vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, 74% din totalul de subiecți; infracțiunea de viol tinde să fie apanajul tinerilor situați către limita inferioară a vârstei eșantionului;

• un procent de 52% dintre infractorii studiați provine din familii organizate și 48% din familii dezorganizate; aprecierea de către subiecții deținuți a funcției educative a propriei familii tinde să fie pozitivă 1oo% în cazul celor

________________________________________________________________

35 Papadopol .Daneș St M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală, pag 487.

care provin din familii închegate și 35% în cazul celorlalți;

• 60% din subiecții investigați provin din mediul rural și 4o% din mediul urban;

• din punct de vedere al stării civile a infractorilor 35% sunt căsătoriți și 65% sunt necăsătoriți (din care 7% trăiesc în concubinaj și 8% sunt divorțați);

• 52% din subiecții investigați sunt recidiviști și 48% sunt infractori primari;

• 70% din subiecții deținuți provin din familii cu buget apreciat ca mediu, 10% din familii cu buget apreciat ca bun, iar 2o% cu buget nesatisfăcător;

• 32% dintre infractori au făcut parte din grupuri stabile, declarând în proporție de 7o% că activitățile grupului erau conforme cu normele de conviețuire socială, în timp ce 68% au făcut parte sporadic din diverse grupuri mai mult sau mai puțin stabile;

• în legătură cu modul de comitere al faptei rezultă că 79% au acționat și 21% individual, infracțiunea săvârșindu-se în 4o% din cazuri în locuri izolate și 6o% din cazuri în locuri neizolate;

• 65% din totalul subiecților au cunoscut victima și 35% nu au cunoscut-o.

Abordând strict motivația infracțiunii de viol, am constatat că majoritatea subiecților își motivează fapta invocând consumul de alcool 48%.

In spatele infracțiunii de viol stă în principal o motivație de ordin biogen, instinctual, specifică vârstei.

In multe cazuri , la săvârșirea infracțiunii de viol contribuie și motive bazate pe trebuințe de altă natură: spre exemplu nevoia de valorizare, de prestigiu în fața grupului a unui membru al său, îl determină pe acesta să-și asume sarcina găsirii și convingerii unei posibile victime să urce într-un apartament, autoturism, unde fie că așteaptă, fie că urmează să apară ceilalți membrii ai grupului. Infracțiunea a fost motivată astfel de 28% dintre deținuții pentru viol 36.

Un alt tip de motivație care s-a conturat în cadrul eșantionului studiat este de natură psihogenă. În acest caz motivul infracțiunii este generat de nevoia deplasării sau compensării unui complex de inferioritate generat la rândul său de refuzurile repetate venite de la persoanele de sex opus.

Pe lângă motivația biogenă, la tinerii fără debut erotico-sexual se adaugă și una așa-zis „epistematică”, apărută la curiozitatea față de acest gen de raporturi –14%. Infracțiunea de viol poate să aibă la bază și o motivație de tip afectogen pe care unii dintre cei intervievați au exprimat-o în formula „nevoii de senzații tari”- 11%.

Din cele prezentate credem că rezultă necesitatea măsurilor de psiho și socio-profilaxie alături de măsurile cu caracter educativ în rândul tineretului, acestea din urmă revenind în primul rând familiei și școlii.

________________________________________________________________

36 Papadopol .Daneș St M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală, pag 369.

În anumite cazuri este destul de dificil de stabilit dacă este viol sau nu și care sunt răspunderile ce revin victimei în comiterea acestei infracțiuni. După definiția dată de Gustav Nass (1982)37, putem vorbi de viol atunci cand o persoană, prin aplicarea forței fizice sau a unei presiuni psihice, paralizează capacitatea de apărare a demnității sexuale a altei ființe și, prin aceasta, face posibilă agresarea sexuală a victimei.

După Mina Minovici, există patru grupe mari de viol :

1.-reducerea la neputință a victimei prin forță brutală. Se ține cont de raportul de forță fizică dintre victimă și agresor. Așa cum reiese din cazuistica medico-legală, o femeie robustă, sănătoasă, nu poate fi violată de un singur bărbat, decat în situații speciale, și anume: cand este atacată prin surprindere, cand i se aplică o lovitură puternică, cand este sub influența unor substanțe ce induc o îngustare a campului conștiinței (alcool,tranchilizante,somnifere etc.) și cand violența se face și sub amenințarea unei arme;

2.-violul prin constrangere morală

3.-violul prin așa zisele abuzuri de situație

4.-violul la persoanele feminine cu stări patologice fizice și mentale (afecțiuni neurologice și tulburări psihice ce alterează discernămantul)38.

Există cazuri de viol în somnul hipnotic și somnul natural.

În cazul violului spre deosebire de alte infracțiuni, actul antisocial este subiect de interpretare, în primul rand de către victimă și violator, apoi de către organele judiciare.Violul poate fi comis de către un străin sau de către cineva care s-a aflat înainte de viol într-o relație cu victima(acquitance rape)39.

Astfel, în urma unui studiu efectuat pe parcursul anilor 1982,1983 și 1984, pe un lot de 500.000 victime, s-au găsit următoarele procente privind tipurile de relație violator-victimă( valoarea procentelor este rotunjită)40:

-violatorul nu era un străin-40%-: rudă 4%, prieten (iubit) 7%, prieten 6%, alte persoane bine cunoscute 6%, cunoștințe întamplătoare 16%;

-violatorul era un străin-55%-: complet necunoscut 49%, cunoscut numai din vedere 7%;

-relația nu poate fi precizată-4%.

După cum se poate observa din aceste date, violul comis de străini atinge un procent mult mai mare decat cel comis de persoane cunoscute de către victimă. O explicație ar fi aceea că victima unui viol comis de o cunoștință este inhibată de a face plangere organelor judiciare.

Este foarte greu de operat cu diferențieri clare pe linia responsabilittății celor doi membri ai cuplului penal (infractor și victimă) în comiterea infracțiunii.

_________________________________________________________________________________________________________________

37 T. Bogdan-Op.cit., pag 69

38 Mina Minovici-Tratat complet de medicina-legala,-Editura Socec,Bucuresti.1930

39 Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi- Psihologie Judiciară-TRATAT UNIVERSITAR- Editura Fundației Romania de Maine, București , 2003., pag. 115.

40 A.Timrots, M. Rand, -BJS special report : Violent crime by strangers and non-strangers-Washington D.C., U.S. Department of Justice, 1987

CONCLUZII

După cum reiese din dispoziția art.197 alin. 1 Cod penal violul este o infracțiune săvârșită cu violență care presupune un act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra.

Cercetările întreprinse în scopul studierii infracțiunii de viol, cât și prevederile Codului penal, cu privire la acest gen de infracțiune, au urmărit scoaterea în evidență a pericolului social al acestei fapte, materializat în consecințe de mare gravitate pe care acesta le-ar putea avea.

Infracțiunea de viol continuă să dețină o pondere în cadrul infracțiunilor săvârșite cu violență, după cum reiese din statistici.

In 2004 s-au înregistrat 85.558 fapte de natură juridică – cu 880 mai puține față de anul 2003 – din care 8.446 infracțiuni care au lezat viața, sănătatea și integritatea persoanelor – cu 306 mai puține față de anul 2003.

Violul deține locul al doilea după infracțiunea de tâlhărie, cu un procentaj de 12,9%. In comparație cu anii 2002 și 2003, infracțiunea de viol a scăzut cu 138 față de 2003 și 224 față de 2002.

În România, în anul 2004 au fost înregistrate 1372 cazuri de viol.

Concluziile principale care se desprind din analiza dinamicii infracțiunii de viol și a caracteristicilor acesteia pot fi rezumate astfel:

– se constată o tendință de scădere a acestor infracțiuni în ultimii ani;

– se remarcă ponderea cazurilor în care infractorii au acționat de la început violent asupra victimelor, ceea ce demonstrează posibilitatea depășirii limitei intenției inițiale;

– pericolul social acestor infracțiuni este sporit de procentul ridicat de victime din rândul minorilor;

– elementele cu antecedente penale și fără ocupație continuă să apară în proporție însemnată, ca autori sau complici în aceste infracțiuni;

– se remarcă rămânerea în urmă a procesului de maturizare socială, în special la anumiți tineri și cu privire la relațiile dintre sexe- educație socială.

De aceea educația, autoeducația și creația stau la baza pregătirii culturale, individuale și sociale definitorii pentru personalitatea umană.

Violul constituie o faptă antisocială care prin implicațiile sale poate conduce la alterări grave ale identității sociale a victimei.

Violul este tratat însă ca o faptă penală, la fel ca oricare alta care presupune identificarea făptuitorului, a victimei apoi probarea faptei, procesul și condamnarea agresorului.

Din păcate în România nu există, cel puțin la nivel instituționalizat, servicii sau organizații care să preia victima după eveniment și să-i asigure recuperarea psihică, reintegrarea cât mai firească în societate. De cele mai multe ori aceste sarcini sunt preluate de familie, de prieteni, de cunoscuți.

Influența pozitivă a anturajului apropiat poate fi determinantă pentru revenirea victimei la un statut moral cât de cât normal.

Acest lucru este insuficient. Numai niște psihologi specialiști în astfel de probleme, care să dea dovadă de înțelegere și delicatețe ar putea restabili echilibrul psihic al victimei după viol. In occident astfel de servicii de asistență psihologică există deja. Modelul acestora ar putea constitui chiar cu prioritate, temă de discuție pentru legiuitorii români, pentru instituțiile de sănătate și pentru poliție.

Pentru prevenirea infracțiunii de viol sau a diminuării acestui gen de infracțiune se pot lua următoarele măsuri legislative:

1) înăsprirea pedepselor pentru acest gen de infracțiuni;

2) interzicerea unor publicații cu caracter obscen sau existența unui regim juridic special pentru acest gen de publicații;

3) elaborarea unui program de către instituțiile autorizate, vizând activități cu caracter socio-educațional, adresat tinerilor;

4) introducerea în școli de programe ce vizează educația sexuală.

Socialul, educația și creația trebuie să constituie un proces în continuă evoluție.

Un fenomen al societății, culturii, nu poate fi privit numai printr-una din dimensiunile sale de manifestare, ci prin interdependența lor.

BIBLIOGRAFIE:

Constituția Romaniei-Editor: Regia Autonomă,,Monitorul Oficial”, București, 2003

Codul Penal și Codul de procedură penală -Ed Cutuma ,București 2004

Tudorel Butoi, Ioana-Teodora Butoi- Psihologie Judiciară-TRATAT UNIVERSITAR- Editura Fundației Romania de Maine, București , 2003.

Mina Minovici -Tratat complet de medicina-legala – Editura Socec, Bucuresti. 1930

A.Timrots, M. Rand, -BJS special report : Violent crime by strangers and non-strangers-Washington D.C., U.S. Department of Justice, 1987

T. Bogdan-Op.cit.

Antoniu G., Popa M., Daneș Șt. – Codul penal pe înțelesul tuturor, Editura politică, București, 1987.

Antoniu G., Bulai C. – Practica judiciară penală, vol. I-II, Editura Academiei Române, București.

Bartha I – Infracțiunile contra pudoarei și bunelor moravuri, Cluj, 1938.

Braunstin B. – Drept penal al României ( partea specială ). Partea I – Universitatea „ Alexandru Ioan Cuza „ – Facultatea de științe juridice Iași, 1959.

Bulai C. – Curs de drept penal. Partea specială, vol. I.II, Universitatea București – Facultatea de drept – București, 1975-1978.

Bogdan Tiberiu, Probleme de psihologie judiciară, Bucuresti,1975

Bogdan Tiberiu și colaboratorii, Comportamentul uman în procesul judiciar ,M.I. ,Serviciul editorial și cinematografic, București 2000.

Ciolfei Valerian, Viață , sex și politică penală, Editura Holding Reporter, 1995.

Dobrinoiu V. , Nistoreanu Gh. , Pascu I., Molnar I., Lazăr V.,Boroi Alex.- Drept penal partea specială, vol I ,București 2001.

Dobrinoiu V ,Conea N- Cauze penale comentate – partea generală – M.I., serviciul editorial și cinematografic, 1988.

Dumitrescu F-Manual de psihologie judiciară, Ed. Atheneum București,2000.

Dobrinoiu V., Pascu I., Lazăr V., Nistoreanu Gh., Molnar I.., Boroi Alex. –Drept penal partea generală – Editura didactică și pedagocică R.A., București,1998 și Editura ATLAS LEX, București,2002.

Dongoz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Roșca V. – Explicații teoretice ale Codului penal român – vol. I-III, Editura academiei, București, 1971.

Filipescu I. P.-Tratat de dreptul familiei, Ed . didactică și pedagogică, București 1992.

Lerescu I .C –Codice penal român, București 1874.

Loghin O . , Filipaș A –Drept penal parte specială, Ed didactică și pedagogică București 1993.

Loghin O –Drept penal partea specială , vol I , Universitate Alexandru .Ioan . Cuza- Facultatea de Drept –Iași 1998.

Login O ,Toader T –Drept penal romăn , Casa de editură „Șansa „S.R.L., București 1997.

Mărgineanu V , Terbancea M ,Popa L –Introducere în teoria și practica medico-legală, vol II Ed Dacia , Cluj-Napoca 1980.

Papadopol V, Popovici M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Ed Științifică și enciclopedică, București 1977.

Papadopol V, Popovici M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, Ed Științifică și enciclopedică, București 1982.

Papadopol .Daneș St M- Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii 1981-1985, Ed Științifică și enciclopedică, București 1989.

Nistoreanu Gh , Păun C –Criminologie , Ed didactică și pedagogică R A Bucuresti 2001

Voinea M , Dumitrescu Fl, Psihosociologie judiciară, Ed Silvy București 1999.

Voinea M ,Dumitrescu Fl și altii , Sex și sancțiune Ed Mediauno, București 2002

D. Pavel, J. Complexă, Justiția Nouă nr. 11 pag 68-70 din 1964