Exigente Curriculare In Categoria de Activitate Educatia Ecologica Si de Protectie a Mediului

Motto: „Natura și educația sunt asemănătoare căci educația transformă omul și prin această transformare creează natura.” (Democrit)

ARGUMENT

Plecând de la premisa că exemplul celor mari are o forță extraordinară de a modela spiritul și de a genera atitudini și comportamente sănătoase la preșcolari, m-am gândit să includ, cu regularitate, în activitățile școlare și extrașcolare, o „colecție” de teme eco pentru copii, prin care îmi propun să promovez ecologia, protecția mediului fiind o preocupare majoră a lumii de azi. Cu toate acestea, indiferent de eforturile pe care instituțiile abilitate, organizațiile, guvernele le fac, lucrurile progresează foarte lent în acest domeniu. Mai mult, la nivelul „oamenilor mari”, ecologia nu beneficiază de multă atenție deși ea constituie una dintre condițiile supraviețuirii speciei umane, reprezintă calea de a ajunge, prin cunoaștere, la înțelegerea și respectarea naturii, a mediului din care facem parte.

Educația este cel mai important factor care poate contribui la o atitudine ecologică eficientă pe termen lung, dar care trebuie inițiată de la o vârstă cât mai mică, copiii fiind foarte maleabili în comparație cu mentalitățile adulților ce sunt mai greu de schimbat.

Prin activitățile cu caracter demonstrativ și experimental desfășurate am reușit să le prezint copiilor într-un mod corect, accesibil și atractiv informații despre protecția mediului, iar implicarea tuturor factorilor educativi: școală, familie, comunitate, mass-media, în realizarea obiectivelor propuse a fost o strategie eficientă prin care s-au putut schimba mentalități, prin care s-a modelat spiritul. Ceea ce am vrut să transmit este că temele legate de protecția mediului trebuie să ne intereseze pe toți și am convingerea că orice părinte este interesat de educația și dezvoltarea copilului său și va considera necesar și firesc să-i ofere acestuia și cărți, jocuri, activități care-l inițiază în protecția mediului, la fel cum îi oferă cărți în limba engleză, caiete de scriere, enciclopedii, etc. Părinții au înțeles că nu putem lăsa copilul să se orienteze singur în multitudinea de fapte și atitudini ce se manifestă în jurul său, ci este necesar să-i dăm repere pentru a-i forma convingeri, iar educația ecologică trebuie să contribuie la dezvoltarea unor capacități și aptitudini intelectuale și fizice, a unor calități morale și trăsături pozitive de voință și caracter.

Pornind împreună pe drumul cunoașterii am descoperit că fiecare copil, în unicitatea lui, are nevoie de o lungă perioadă pentru a înțelege și a-și însuși reguli referitoare la modul de comportare, la îndatoririle sale față de mediu. Legătura nemijlocită cu lumea fizică înconjurătoare, cu mediul, prin intermediul activităților desfășurate, înlesnește înțelegerea de către preșcolari a interferenței care există în natură, le oferă cadrul optim de formare și dezvoltare a unei atitudini care să permită manifestarea unui comportament responsabil față de mediul înconjurător, le formează unele reprezentări precise despre modul în care omul contribuie la protejarea și ocrotirea acestuia. Ocrotirea naturii începe cu prima hârtie aruncată la coș, cu floarea de-nu-mă uita din fereastră, cu gândăcelul pe care nu îl strângi în pumn, cu o căsuță construită pentru vrăbiuțele înfrigurate…

Pornind de la rolul pozitiv, de mare eficiență a dorinței de cunoaștere, căutării și recunoașterii spațiale manifestate de către copii, animată de convingerea că, pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii începe de la vârsta copilăriei – a transformărilor, apoi a devenirii – gândindu-mă că primele forme organizate de cunoaștere a mediului înconjurător aparțin grădiniței, am preluat sarcina și obligația de a-i învăța pe copii să înțeleagă și să iubească natura, să-i pătrundă misterele și să o ocrotească, urmărind prin acțiunile organizate cu copiii și planificând obiective accesibile și posibile de realizat, cu conținuturi, strategii și tematici corespunzătoare, formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice a copiilor, a ocrotirii vieții în cele mai variate forme ale sale.

Motto: “Omul este deopotrivă creatura și creatorul mediului său care-i asigură existența fizică și îi oferă posibilitatea unei dezvoltări intelectuale, morale, sociale si spirituale. In lunga și laborioasa evoluție a rasei umane pe pământ a sosit momentul în care, grație proceselor mereu mai rapide ale științei și tehnicii, omul a căpătat puterea de a transforma mediul său în diverse feluri și de o manieră fără precedent. Cele două elemente ale mediului său, elementul natural și cel pe care el singur și l-a creat, sunt indispensabile fericirii sale și folosirii drepturilor sale fundamentale, inclusiv dreptul la viață.”(Declarația asupra mediului. Conferința ONU 0 Stockholm, 1972).

CAPITOLUL I

Introducere în problematica educației ecologice

I.1. Clarificări conceptuale

I.2. Exigențe curriculare în categoria de activitate „Educație ecologică și de protecție a mediului ”

I.3. Educația ecologică și formele educației

I.4. Educația ecologică în contextul „Noilor educații” și al educației morale

I.5. Educația ecologică – de ce?

II.1. Dezvoltarea comportamentului ecologic la vârsta preșcolară

II.2. Obiectivele educației ecologice

II.3. Formarea conduitei ecologice

II.4.

I.4. Finalități ale educației ecologice în învățământul preșcolar

I.1. Clarificări conceptuale

Din punct de vedere lingvistic, termenul „ecologie” provine din cuvintele grecești „oikos” – „casă” și „logos” – „știință”, deci este „știința care studiază casa tuturor ființelor, reprezentată de Terra” și permite înțelegerea legilor specifice productivității, stabilității și evoluției ecosistemelor și ecosferei în ansamblul său și asigură studierea efectelor activității umane asupra acestor procese, dar și consecințele, reflectate în calitatea vieții.

Prin „ecologie” ne referim la „studiul interrelațiilor care se stabilesc între organisme și între organisme și mediul înconjurător” (Hanson, C., Herbert, 2007).

Educația pentru protecția mediului nu poate fi inclusă într-o singură arie de cunoaștere, este interdisciplinară, fiind în strânsă legătură cu geografia, geologia, biologia, chimia, sociologia, economia, religia, etc. și presupune implementarea unui cod ecologic, ce are la bază cunoștințe bine sistematizate întemeiate pe studiu, cercetare, descifrare și explicații, reflectate apoi într-o conduită responsabilă față de mediu. Fie că lucrăm cu preșcolarii sau cu elevii, în grădinițe și școli din mediul urban sau rural, în programele de educație a comunității sau în calitate de educator putem introduce problematica educației de mediu în oricare dintre activitățile noastre: în cadrul educației pentru societate, în cadrul educației estetice, în activitățile de educare a limbajului, în activitățile de consiliere, etc.

În mod specific, educația ecologică este un proces educațional format din cinci elemente bazate pe concepte individuale. Adaptate învățământului preșcolar ele ar putea fi formulate astfel: conștientizarea: contribuie la dobândirea unei înțelegeri și a unei sensibilități față de mediul înconjurător și față de problemele lui, copiii conștientizând că alegerile lor, în calitate de consumatori, pot avea influențe pozitive/ negative asupra mediului, ei fiind antrenați în prelucrarea, perfecționarea și extinderea percepțiilor nou formate, legate de mediu; cunoașterea: ajută copiii să înțeleagă natura relațiilor din lumea vie, modul cum pot ei interacționa cu mediul, ce probleme pot apărea, dar și cum pot fi ele soluționate; atitudinea: asigură însușirea unui set de valori, a unor caracteristici personale stabile (motivație, dorință, etc.) care sunt valorificate în toate acțiunile de protejare a mediului înconjurător; aptitudinea: are caracter individual și exprimă competența, eficiența copilului de a identifica, investiga și rezolva cu succes problemele de mediu; implicarea: încurajează preșcolarii să-și valorifice experiența, cunoștințele și abilitățile acumulate, să participe activ la luarea deciziilor, să-și argumenteze și să-și susțină propria părere. Acest proces poate determina schimbarea comportamentului individual, creșterea încrederii în sine și implicit dorința de a iniția unele acțiuni pozitive, bine gândite, ce vor conduce la rezolvarea diverselor probleme de mediu.

Particularitățile educației ecologice rezultă din însăși definiția conceptului și anume: copilul trebuie să conștientizeze scopul, necesitatea și utilitatea unei activități de protejare a naturii și să se angajeze în preluarea unor responsabilități specifice vârstei lui în ceea ce privește mediul în care trăiește; trebuie să-i permită copilului posibilitatea de a-și exprima liber, neîngrădit ideile personale și să ia atitudine la nevoie; conștientizarea problemelor cu care se confruntă mediul nu-și găsesc de la sine soluțiile, pentru a înțelege mediul sub toate aspectele sale, trebuie înlesnit copiilor contactul direct cu natura, iar educația pentru protecția mediului să fie privită ca un mod normal de viață.

Obiectivele educației ecologice rămân aceleași, indiferent de sistemul de învățământ adoptat de fiecare țară: îmbunătățirea și menținerea calității mediului. Educația de mediu înseamnă, pe de o parte, informarea și îmbogățirea cunoștințelor copiilor despre mediul înconjurător – copiii descoperă cum „trăiește” pământul și ce consecințe pot avea îmbolnăvirea, degradarea mediului conștientizând astfel rolul lor în provocarea/ prevenirea problemelor de mediu, iar pe de altă parte educația ecologică contribuie la sensibilizarea copiilor prin cultivarea respectului față de mediul natural, prin formarea unor deprinderi de utilizare rațională a resurselor, a responsabilizării în legătură cu gestionarea deșeurilor, a estetizării mediului și sporirii resurselor. Lipsa educației de mediu provoacă conduite iresponsabile, cu efecte directe și iremediabile – alunecări de teren, inundații, secetă, încălzirea globală, subțierea stratului de ozon sau chiar apariția găurilor, topirea ghețarilor, dispariția unor specii, limitarea rezervelor și resurselor naturale, etc.

După cum susțin unii cercetători, a educa înseamnă a-i face pe copii să însușească prin experiență un sistem de valori cu ajutorul căruia să se integreze moral în societate. Literatura de specialitate definește educația ecologică drept un proces care are scopul de a îmbunătăți calitatea vieții prin asigurarea cunoștințelor, deprinderilor, motivațiilor, valorilor și angajamentelor necesare oamenilor pentru a administra eficient resursele naturale și a-și asuma răspunderea pentru menținerea calității mediului.

Educația ecologică începe de la cea mai fragedă vârstă, mai întâi în familie și apoi organizat în instituțiile de învățământ în care educatorii încearcă să familiarizeze copiii cu diferite forme și valori morale, formându-le atitudini și comportamente demne de urmat. Talentul cadrelor didactice de a reuși să imprime copiilor deprinderi corecte, lăudabile va determina o schimbare radicală și în comunitatea din care ei fac parte, vor influența atitudinile părinților și ale altor membri față de problemele ecologice.

Rolul educatorului este acela să sensibilizeze opinia publică față de problemele ecologice cu care se confruntă comunitatea, copiii fiind un segment important pentru educația de mediu, ei fiind gestionarii și consumatorii de mâine ai resurselor naturale, dar și cei care vor transpune în viață comportamentul și atitudinile lor însușite „în cei șapte ani de-acasă”. De aceea, cu toții suntem responsabili să construim un mediu educațional care să motiveze copilul în procesul de protejare a naturii. Sentimentele și atitudinile dominante ale copiilor față de natură trebuie să fie de respect și de ocrotire, având în permanență convingerea că oamenii sunt parte integrantă a naturii și nu ființe plasate în exteriorul ei și superioare acesteia.

Să nu lăsăm ignoranța, nivelul scăzut de cultură ecologică, „lipsa celor șapte ani de-acasă” să ducă la degradarea mediului ci să găsim soluții de optimizare a activităților întreprinse în domeniul educației ecologice atât de către instituțiile de stat, cât și de ONG-uri!

I.2. Exigențe curriculare în categoria de activitate „Educație ecologică și de protecție a mediului ”

O definiție pentru termenul de „curriculum” care să fie operațională și în cadrul învățământului preșcolar este aceea că el reprezintă ansamblul experiențelor de învățare directe și indirecte ale elevilor implicați în situații educaționale formale și nonformale, îi asigură structurile conceptuale și cognitive, competențe și comportamente, toate dobândite prin experiențele de învățare ale educabilului și care îi vor asigura o bună integrare socială și o realizare deplină în plan personal.

D'Hainaut atrăgea atenția asupra faptului că „punctul central al curriculumurilor trebuie să fie elevul, nu materia… și că atunci când se vorbește de conținutul curriculumului trebuie să înțelegem că nu este vorba de enunțări de materii de învățat, ci de scopuri exprimate în termeni de competențe, moduri de a acționa sau de a ști în general, ale elevului” (Preda, 2009).

Abordarea curriculară pe care o recomandă noile documente ce coordonează activitățile instructiv-educative din grădiniță permite luarea în considerare, în plan teoretic și practic, a întregii complexități a procesului educațional corespunzător vârstei preșcolare.

Scopurile generale ale educației relative la mediu au fost formulate în Conferința interguvernamentală care a avut loc în anul 1977 la Tbilisi, sub egida UNESCO: „educația
relativă la mediu trebuie, înainte de toate, să urmărească dezvoltarea gradului de conștiință
și a simțului responsabilității tuturor oamenilor față de mediu și problemele sale. Oamenii
trebuie să dobândească cunoștințele, atitudinile, motivația, angajarea și instrumentele
necesare pentru a acționa, individual și în colectiv, în vederea soluționării problemelor
actuale și prevenirii apariției unor noi probleme”.

Referindu-ne la cele cinci categorii de obiective ale educației privind mediul, din declarația de la Tbilisi (UNESCO, 1977), la nivel preșcolar pot fi formulate astfel: însușirea unui set de cunoștințe elementare despre mediu și despre problemele de mediu; formarea priceperilor și deprinderilor prin intermediul unor abilități cognitive, afective, psihomotorii dobândite; educarea unor sentimente față de mediul înconjurător și a motivației pentru a participa activ la protejarea lui; dobândirea de obișnuințe legate de protecția mediului, îndeplinirea unui rol activ-participativ în soluționarea diverselor probleme de mediu.

În cele mai multe țări dezvoltate, educația ecologică se realizează atât prin curriculumul școlar, dar și prin aportul diferitelor inițiative ce aparțin societății civile. În țara noastră, educația ecologică a fost introdusă în programa școlară abia în anul 2007, ca materie opțională, denumită „Educație ecologică și de protecție a mediului” pentru cele trei cicluri de învățământ (preșcolar, primar, gimnazial) și face parte și în prezent din curriculumul la decizia școlii.

Curriculumul la decizia grădiniței reprezintă un prim pas al procesului de descentralizare a sistemului de învățământ, prin oportunitatea de a oferi grădiniței posibilitatea de a decide asupra unui segment al Curriculumului național și reprezintă libertatea de a opta pentru un sistem deschis, parțial autonom, cu opțiuni variate, multiple, flexibile, ținând cont de așteptările copiilor și prioritățile sistemului educațional, permițând astfel crearea unei „embleme” proprii.

În urma publicării O.M. Ed. C.T. au fost elaborate o serie de materiale care să vină în sprijinul oamenilor de la catedră. Pe lângă acestea profesorii au oportunitatea de a proiecta și desfășura temele cu caracter ecologic în timpul orelor de biologie, geografie, dar în același timp există și o mare contrarietate pentru că astfel este limitat accesul elevilor la experiențele din mijlocul naturii, la activitățile practice de protecție a mediului, abordând educația ecologică la nivel cognitiv – afectiv și mai puțin la nivel comportamental – participativ. Cei mai avantajați în acest sens sunt preșcolarii la care există o multitudine de modalități de realizare a educației pentru mediu – se poate desfășura prin proiecte educaționale, cât și prin activități extracurriculare (plimbări, vizite tematice, excursii, tabere), prin activități opționale, activități frontale dirijate cum ar fi observările, lecturile după imagini, jocurile didactice, convorbirile, povestirile, memorizările ș.a precum și cu ajutorul unor jocuri și activități alese în cadrul centrelor de lucru cum ar fi jocul de rol, jocul de masă, jocul de perspicacitate, jocul de construcție, jocul cu nisip și apă, etc., iar în cadrul programei existente a activităților din grădiniță, la fiecare capitol se pot realiza și aspecte ale educației ecologice. La polul opus se regăsesc elevii din învățământul liceal care nu au cuprinse aceste teme în curriculum, mulți dintre adolescenți finalizându-și studiile fără a acumula cunoștințele necesare care să le permită înțelegerea și rezolvarea problemelor de mediu.

În învățământul preșcolar programa cuprinde la capitolul activități complementare și educația ecologică care are două obiective generale: educarea conștientă față de mediul înconjurător și cunoașterea concretă a locului pe care îl ocupă omul în lumea vie și educarea copilului în spiritul responsabilității față de natură și viață, pentru păstrarea echilibrului natural.

Studierea educației ecologice în grădinița de copii prezintă anumite particularități metodologice, având ca scop final al acestui demers modelarea unui comportament ecologic adecvat și desfășurarea unor acțiuni reale, bine determinate de protecție a mediului înconjurător. Etapele logice în tratarea subiectelor ce țin de sfera educației ecologice prezintă un demers formativ ce poate fi abordat de fiecare cadru didactic, prin valorificarea minuțioasă a conținutului și metodologiei caracteristice disciplinei.

Prima etapă – observarea și perceperea naturii poate fi realizată prin plimbări, excursii, tabere, activități de cercetași, desfășurate în mijlocul naturii, acestea fiind primele modalități de contact nemijlocit cu mediul și elementele sale și însumează premisele etapelor următoare. Influența pe termen lung și eventualele efecte benefice ale experiențelor din natură asupra formării unor copii dedicați cauzei protecției mediului începe de la simpla joacă cu frunze, fructe, până la colectarea acestora sau posibilitatea de a observa animalele în habitatul lor natural, de a îngriji un animal în perioada copilăriei, contactul cu natura și cu elementele naturale, experiențele în aer liber în cursul primilor ani de viață vor influența, pe termen lung, întreaga atitudine față de mediu.

Determinarea experimentării senzațiilor și sentimentelor și motivarea copiilor asupra lor ca urmare a observărilor efectuate, educatoarei îi revine sarcina de a accentua beneficiile unui mediu curat, sănătos, al unei naturi „frumoase și deosebită în sălbăticia ei”, de a apela la latura sensibilă a copiilor expunându-le în mod cât mai atractiv, practic și emoționant realitățile lumii înconjurătoare: natura vorbește nu numai ochilor, ci și sufletului, iar un mediu bine îngrijit ne oferă cu generozitate clipe și sentimente unice – aerul proaspăt al pădurii, mușchiul răcoros care se întinde ca un covor moale pe pământ, verdele crud al firului de iarbă, albastrul infinit al cerului, oglinda apei, murmurul izvoarelor, curcubeul florilor, cântecul minunat al păsărilor și zborul fluturilor cu aripi multicolore îți descoperă o priveliște de basm, ce a inspirat generații de „oameni ai condeielor”.

O altă posibilitate, funcțională la copiii preșcolari, prin care le putem forma o conduită ecologică este aceea de a le propune implicarea într-un exercițiu de imaginație, eficient în plan emoțional și sentimental: copilul i se atribuie rolul unui element din natură care a suportat o durere fizică pricinuită tocmai de cel care ar trebui să-l protejeze, omul. Fiind în locul celui agresat și lipsit de apărare, copilul va înțelege că tuturor elementelor din mediul înconjurător trebuie să li se acorde dreptul la existență, indiferent cât de mici și de fără însemnătate ar părea ele. Edificatoare sunt în acest sens și activitățile de memorizare a poeziilor „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, a căror mesaj este convingător în acest sens. Treptat, prin aceste forme de abordare a educației ecologice, copiii vor conștientiza că acele acțiuni distructive ale omului sunt extrem de dăunătoare pentru că afectează echilibrul natural.

Implicarea personală în activitățile de educație ecologică are un efect benefic și dezvoltă multe aptitudini: lucrul în echipă, abilități sociale prin ascultarea și acceptarea unor păreri diferite, rezolvarea unor probleme reale și posibilitatea de autoeducare și capacitatea copiilor de a-și transfera în practică cunoștințele dobândite, de a se implica individual.

Asumarea responsabilității. Această etapă este fundamentală în formarea unei structuri comportamentale corespunzătoare, implicarea presupunând necondiționat și responsabilitate din partea copiilor.

Etapele la care am făcut referire, de desfășurare a educației ecologice asigură, potrivit nivelului preșcolar, înțelegerea și adoptarea unui comportament ecologic durabil, adecvat, indiferent de situație sau de mediul în care se află copilul: familial sau școlar. Aceste etape se completează reciproc prin faptul că informația justifică, însoțește și sprijină percepția senzorială, analiza senzațiilor, așezarea și potrivirea în sistemul natural de viață, definirea aportului personal, și astfel, implicarea individuală și asumarea responsabilității.

Următoarea etapă constă în planificarea unei strategii de acțiune, etapă ce reprezintă trecerea spre acțiunea concretă. Educatoarele, împreună cu preșcolarii, desfășoară diferite acțiuni de ecologizare a mediului, dar adevărata reușită este atunci când în final reușim să le menținem un interes permanent, să le formăm acele abilități care să îi ajute să înțeleagă cum se organizează acest tip de acțiuni și ca urmare să acționeze din proprie inițiativă. Doar atunci rolul nostru de cadre didactice competente, capabile de a forma caractere stabile este îndeplinit cu succes.

În cele ce urmează voi prezenta analiza de conținut a categoriei de activitate ce ține de educația ecologică și de protecție a mediului, în termenii produselor învățării așteptate de la copii, referindu-mă la un obiectiv referențial urmărit în acest tip de activități, și anume cel de formare a unor deprinderi de îngrijire și ocrotire a mediului.

Cunoștințe

Cunoașterea existenței mai multor medii de viață și a factorilor pe care le pot influența;

Cunoașterea unor măsuri de protecție și îngrijire a mediului fizic cu toate elementele sale;

Motivarea necesității protejării mediului de către om;

Cunoașterea regulilor de minimă protecție a naturii, dar și a regulilor de conviețuire socială civilizată;

Cunoașterea unor factori cu efect distructiv asupra mediului înconjurător și a manifestărilor degradării mediului;

Înțelegerea efectelor secundare negative ale activității omului asupra mediului.

Priceperi, deprinderi

Participarea alături de adulți la acțiunile practice de ocrotire, îngrijire și protejare a mediului;

Asumarea de responsabilități și respectarea din proprie inițiativă a regulilor de îngrijire și protejare a mediului.

Competențe

Exprimarea impresiilor și trăirilor proprii despre natură și protejarea acesteia prin activități artistico-plastice, practice, muzicale;

Sesizarea comportamentelor neconforme cu regulile de protecție a mediului învățate și luarea de atitudine față de aceste situații;

Gândirea de soluții de moment și de perspectivă pentru diminuarea degradării mediului fizic și social.

Atitudini, valori

Responsabilitate;

Respectarea legilor naturii.

Datorită variabilității și plasticității metodelor aplicate în însușirea acestor cunoștințe sau în formarea priceperilor și deprinderilor, a competențelor, a atitudinilor și valorilor specifice protecției mediului, cadrele didactice din învățământul preșcolar au un rol din ce în ce mai recunoscut în promovarea și dezvoltarea educației ecologice, având posibilitatea de a facilita și dezvolta parteneriate cu școala, cu familia, cu mass-media, implicând în același timp autoritățile abilitate în rezolvarea problemelor de mediu.

I.3. Educația ecologică și formele educației

Cunoașterea și respectarea legilor care guvernează natura, protejarea acesteia, introducerea principiilor de protecție a mediului în cadrul oricărei activități formale sau nonformale reprezintă o datorie morală a fiecărui cadru didactic.