Exercițiul fizic miracol necesar în viața omului de azi [303392]

[anonimizat]

(Studii și cercetări)

Autori

Emil Bondar

Andrada Bulz

Cristina Elena Popescu

Iuliana Victoria Szteklacs Tulvan

Editura ?

Cuprins

Cuvânt înainte…………………………………………………………………………p.3

Cercetări privind nivelul motivației pentru sport a copiilor de vârsta gimnazială………………………………………………………………………… p. 5

Cercetari privind modernizarea programei de educatie fizica din gimnaziu prin introducerea unor strategii privind capacitatile coordinative…………………………………………………………………………p.71

Cercetări privind recuperarea mersului copilului cu hemipareză…………………………………………………………………p.140

Beneficiul activităților motrice în obezitate……………………………..p.174

Concluzii și perspective………………………………………………………..p.272

[anonimizat], care se materializează permanent prin multitudine de sporturi care există și care apar în continuare permanent. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], aceasta, adică mișcarea, o avem scrisă în ADN.

[anonimizat]-o [anonimizat], [anonimizat].

Studii și cercetări cu privire la importanța mișcării se referă inclusiv la perioada intrauterină și merg până la adânci bătrâneți.

[anonimizat] 3 luni, la 3 ani, [anonimizat], iar aceste deprinderi se formează doar prin exercițiu fizic.

În perioada 3-6 ani, [anonimizat]-[anonimizat], dezvoltării organismului și a tuturor aparatelor și sistemelor din corp.

[anonimizat]-l [anonimizat]. Conștientizarea importanței lui în contextul vieții actuale este vital pentru reușita speciei noastre pe această planetă. [anonimizat], și prin realizarea lui duce la creșterea calității vieții.

În acest context și Școala Doctorală de la UNEFS București, a [anonimizat], la necesitatea dezvoltării capacităților motrice în general și în speță a [anonimizat], [anonimizat].

Această culegere de cercetare cu privire la exercițiul fizic, a apărut doar datorită inimosului și extraordinarului prof. dr. Marcu Vasile. Lui dorim să-i mulțumim pentru susținerea și sprijinul necondiționat în activitatea de cercetare și nu numai.

Studiile prezente în această lucrare sunt referate prezentate și susținute pe parcursului perfecționării noastre la cursurile de doctorat de la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, Departamentul Școlii Doctorale.

De asemenea, aducem mulțumiri profesorilor din acest departament, care ne-au îndrumat și au contribuit semnificativ cu observațiile și recomandările lor din cadrul comisiilor, atunci când aceste cercetări au fost prezentate și susținute.

Mulțumim încă o dată d-l. prof. univ. dr. Vasile Marcu pentru încurajare și sprijin în realizarea acestor studii. Vom fi recunoscători tuturor acelora care citind această lucrare, ne vor face propuneri și sugestii pentru a îmbunătății activitatea noastră de cercetare.

Autorii

Cercetări privind nivelul motivației pentru sport a copiilor de vârsta gimnazială

de Emil Bondar

Introducere

Odată cu nașterea omului apar și motivațiile care la început sunt inconștiente și doar de natură adaptativă și reflectă nevoile primare umane; care este substratul acestor nevoi primare? S-ar spune că sunt instinctele, dar și acestea au un fond de unde pornesc și care generează aceste imbolduri. Dacă aceste trebuințe sunt explicate prin conceptul de instinct, odată cu creșterea și dezvoltarea omului, acestea se diversifică și se nuanțează, dar se și conștientizează din ce în ce mai mult.

În prima parte a dezvoltării umane această motivație este îndreptată spre o adaptare superioară în mediul înconjurător, mediul fiind de cele mai multe ori stimulul pentru declanșarea unor motivații puternice. Dar aceste motivații își au temelia și pornesc din structura internă individuală a ființei umane, fiind un catalizator puternic și o sursă de energie constantă pe parcursul desfășurării activității.

Motivarea alegerii temei

Încercând să găsim lucrări de interes în domeniul ales în literatura de specialitate, am stabilit că, practic, acestea sunt forte putine și chiar deloc. Noi considerăm că o educație permanentă pentru mișcare a populației trebuie să pornească încă din școală, de aceea ne-am propus să vedem în ce măsură motivația elevilor pentru sport poate fi îmbunătățită , iar aceasta implicit poate duce la un stil de viață mai sănătos și, bineînțeles, la creșterea calității vieții.

Încă dinainte de alegerea acestei teme ca teză de doctorat, acest subiect al motivației m-a fascinat și m-a intrigat permanent, iar de la admiterea la Școala Doctorală, interesul meu a crescut constant, studiind intens lucrări cu această temă. Am observat că sunt preocupări în acest domeniu încă de mult, dar parcă până în acest moment nu sunt stabilite concret anumite puncte de reper comune, parcă lipsesc anumite informații sau indicii care să ne elucideze exact și concret de unde vine această motivație, cum se manifestă și cum crește sau o putem face să crească. Nu am găsit studii și cercetări care să ne arate exact acest lucru, iar acestea se adresau altor categorii de vârstă decât cea gimnazială.

Cercetările în acest domeniu s-au axat pe subiecți de vârstă adultă și s-au concretizat prin a conștientiza subiecții de importanța practicării exercițiilor fizice și de includerea lor în viața de zi cu zi, astfel încât parcticarea lor să devină un tabiet. La nivelul preadolescentului, acest nivel de conștientizare poate fi atins doar la un nivel mult mai scăzut decât la adult, dar exersarea poate să contribuie masiv la creșterea motivației pentru sport.

Motivația este un mecanism foarte puternic care pune în mișcare întregul comportament uman, și, ținând cont că în ziua de azi volumul informațiilor este foarte mare, este important să analizăm aspectele care pun în mișcare întregul organism.

Motivația pentru sport sau lipsa ei este aspectul pe care-l vom studia și de asemenea cum se poate crește această motivație. Tema aleasă este foarte importantă, Uniunea Europeană recomandând țărilor din uniune să aloce 5 ore de educație fizică pe săptămână, dar nu mai puțin de 3 ore.

De asemenea, dacă ținem cont că populația României este pe locul 3 în Europa la obezitate cu peste 4 milioane de adulți obezi și peste 50% este peste greutatea normală( conform Institutului de Endocrinologie C.I. Parhon), atunci vom vedea că o viață sănătoasă și echilibrată, care să aducă îmbunătățiri în calitatea vieții trebuie să includă practicarea exercițiilor fizice sau a diferitelor ramuri sportive, acestea ducând la formarea de comportamente și tabieturi benefice pentru ființa umană.

În ultimele decenii omului i s-au cerut din ce în ce mai multe performanțe, sau să-și crească performanța în domeniul în care activează, dar nu putem să punem egal între motivație și performanță; da, motivația este esențială, dar ea trebuie dublată de abilități care să o susțină . Această performanță a omului în orice domeniu trebuie susținută de un organism sănătos, care se va obține doar prin eforturi fizice susținute în așa fel încât acel organism să fie stimulat ,,să crească”.

Gradul de dezvoltare a motivației este important pe parcursul ontogenezei umane, acesta dând posibilitatea cadrelor didactice să folosească în orice moment al dezvoltării umane cele mai adecvate repere pentru o motivație optimă în învățarea școlară. Perioada de pubertate, vârsta de 10-12 ani este una foarte importantă si poate ultima perioadă în care se poate face o selecție eficientă spre practicare unui sport de performanță. Nu trebuie să uităm că din sportul de masă se naște sportul de performanță !

Doar cunoscând foarte bine aceste aspecte legate de motivația practicării sporturilor, vom putea folosi și adopta în practica didactică acele metode, tehnici și soluții necesare ca sportul să devină pe cât posibil parte integrantă din viața fiecărui om, într-o măsură mai mică sau mai mare.

Conștientizarea importanței practicării sportului trebuie să fie prezentă în conștiința fiecărui om încă de la această vârstă, și ea poate fi realizată foarte bine dacă vor fi folosite tehnici adecvate; iar această conștientizare va lăsa urme adânci în conștiința fiecăruia și va duce la formarea de obișnuințe, tabieturi sănătoase, care se vor păstra pe parcursul întregii vieți.

Gradul de dezvoltare al motivației pe parcursul ontogenezei umane este foarte important, acesta dând posibilitatea cadrelor didactice să folosească în orice moment al dezvoltării umane cele mai adecvate repere pentru o motivație optimă în învățarea școlară.

O formă superioară a motivației va asigura o eficiență în învățarea școlară, profesorul având posibilitatea să asigure succesul la învățătură al elevilor.

Considerăm astfel că lipsa motivației în orice acțiune va scădea randamentul oricărei activități, indiferent că vorbim de o motivație intrinsecă sau extrinsecă. Sporirea motivației va duce la creșterea eficienței în procesul instructiv-educativ, și la adoptarea unei atitudini active și creatoare din partea elevilor față de procesul de învățare.

Din momentul alegerii temei și până în acest moment am încercat să găsim cele mai potrivite metode prin care să reușim a evalua nivelul motivației pentru sport la elevii din gimnaziu, să găsim cele mai adecvate tehnici perfect aplicabile în cadrul orele din școală pentru a crește această motivație. Astfel că, împreună și cu ajutorul psihologului din cadrul școlii, a fost aplicat la toate clasele a VI-a un chestionar de interese, un chestionar de motivație si unul de temperament. Pe lângă acestea, s-au aplicat mai multe probe de control specifice orei de educație fizice și testul Ruffier.

În acest moment cercetarea continuă, atât prin studiul bibliografiei de specialitate, cât și prin aplicarea programului adresat grupei experimentale de subiecți din cadrul cercetării.

2.Problematica motivației pentru sport.

2.1. Despre motivație

În momentul în care vorbim de o motivație instinctivă, mai puțin conștientizată, aceasta poate fi considerată ca un „drive”, adică un mobil inconștient, care se află înrădăcinat în subconștientul nostru și care este la început ca un răspuns necondiționat la un stimul sau un aspect exterior care are un rol determinant în declanșarea acestui ”drive.” În momentul în care identificăm acest declanșator este util să acționăm astfel încât să știm cum să condiționăm acest „drive” în scopul urmărit de noi.

Diferite forme și nivele de motivație sunt prezente la toate formele de viață, iar cu cât nivelul de conștiință este mai ridicat, observăm o diversificare a acestor motivații, având aspecte diverse, unice și originale, pline de un grad de subiectivitate. Motivația a ajuns să fie considerată lege fundamentală a organizării sistemului psihocomportamental

Dacă motivația este considerată o stare de tensiune a ființei umane, atunci oare această tensiune nu se obține mai ușor și sigur punând organismul în situații și împrejurări care să determine diferite tensiuni , acestea având ca rezultat adaptări succesive? Oare școala și societatea fac astfel încât să determine aceste tensiuni creatoare?

Diferența consistentă între motivație și interes este că interesul se manifestă de regulă pe o perioadă mai îndelungată și are îndreptată atenția spre un lucru sau o activitate care s-a orientat în urma acționării mediului asupra ființei respective. Persistența cu care un individ acționează într-un anumit domeniu sau într-o activitate este cea care dă interesul acelei persoane spre acestea. Interesul este condiționat de atenția care o îndreaptă omul spre acea direcție. Nu trebuie să uităm că și aptitudinile își au rostul în stabilirea intereselor, iar atitudinile sunt determinante pentru acestea.

Interesele nu au o stabilitate foarte mare în rândul adolescenților, ele stabilizându-se în special după vârsta de 20 de ani.

Francezul P. Fraisse, citat de Neacșu I. afirmă că subiectul este capabil să îndeplinească anumite acțiuni: să perceapă, să învețe, să facă un ocol, dar aceasta nu se realizează decât motivat, respectiv[…]dacă ceva îl pune în mișcare […] și care depinde […] de o stare a subiectului, de prezența unei stimulări valorizate.

De asemenea, motivația nu poate fi separată nici de latura de cunoaștere a vieții umane, fiind în strânsă legătură cu activitatea lui voluntară de a voi să cunoască sau să întreprindă ceva. Astfel că, în formele superioare de motivație, cele în care este angrenată conștiința și cunoașterea de sine, intervine motivația de factură superioară cu implicații semnificative în randamentul acțiunii respective.

Cu toate că motivația este privită ca un factor intern, ea de fapt este o împletitură dintre intern și extern, în care partea genetică are o importanță însemnată cu aportul substanțial al factorilor de mediu. Factorul declanșator al motivației va fi cel extern, pe baza acumulărilor filogenetice ale individului, deci nu putem vorbi doar de motivație internă sau externă.

Trebuințele fiziologice sunt de natură internă, iar pe parcursul ontogenezei umane, motivațiile primesc din ce în ce mai mult un caracter conștient, cu capacitate de reglare conștientă a acestor motivații.

F. Engels, citat de Neacșu I. afirmă că, în spatele acțiunilor și comportamentelor umane există o vastă piramidă de fenomene intermediare sau de mobiluri interne ideale – voință, pasiuni, judecată, ambiție, entuziasm, ură, capricii individuale[…] ce pun oamenii în mișcare și care se oglindesc în mintea lor sub formă de impulsuri și de tendințe, ca forțe motrice ideale.

Odată cu nașterea omului apar și motivațiile care la început sunt inconștiente și doar de natură adaptativă și reflectă nevoile primare umane; care este substratul acestor nevoi primare? S-ar spune că sunt instinctele, dar și acestea au un fond de unde pornesc și care generează aceste imbolduri. Dacă aceste trebuințe sunt explicate prin conceptul de instinct, odată cu creșterea și dezvoltarea omului, acestea se diversifică și se nuanțează, dar se și conștientizează din ce în ce mai mult.

În prima parte a dezvoltării umane această motivație este îndreptată spre o adaptare superioară mediului înconjurător, mediul fiind de cele mai multe ori stimulul pentru declanșarea unor motivații puternice. Dar aceste motivații își au temelia în structura internă individuală a ființei umane, fiind un catalizator puternic și o sursă de energie constantă pe parcurul desfășurării activității.

Motivația este o sursă de acțiune și poate fi considerată un motor al personalității, care va genera constant acte și acțiuni.

Zlate M. consideră că motivația este o caracteristică a proceselor intensive a comportamentului.

Roșca Al. Este de părere că motivația – ca orice alt aspect al activității psihice – reprezintă în același timp și o formă a reflectării lumii reale. După Roșca, în noțiunea de motivație la om intră pe primul plan ca elemente esențiale trebuințele dobândite , cu un caracter social, ideile, principiile morale, etc.

Clasificări ale motivației

Deși există multe clasificări ale motivațiilor, trebuie să spunem că studiile sunt destul de puține în acest domeniu, iar cercetările experimentale sunt sărace, astfel că Golu afirmă că majoritatea acestor teorii au „mai mult un caracter ipotetic și speculativ".

Allport, citat de Zdrehuș, vorbește de cerințele necesare unei sistematizări ale conceptului de motivație și anume:

să admită actualitatea motivelor, faptul că motivele sunt dinamic active în prezent, evitând eroarea anacronismului; în acest sens, autorul precizează că „nu există motive «secundare» în sens dinamic", ci doar în sensul în care motivele actuale apar din cele anterioare;

să fie pluralistă, acceptând o mare diversitate de motive, evitând suprasimplificarea; Allport ilustrează această cerință prin modelul lui Maslow;

să conceapă, ca forță dinamică a proceselor cognitive, planificarea și intenția; tendințele de „autodistribuire dinamică" din creier sunt procesări cognitive și rezultatele lor;

să poată considera unicitatea motivelor concrete.

Conceptul de motivație a apărut la începutul secolului al XX-lea și pe parcursul anilor, pe măsură ce a fost studiat , au apărut teorii și clasificări diferite ale lui , astfel că după mai bine de un secol de cercetare putem să avem o vedere de ansamblu asupra acestui concept studiat pe parcursul anilor și să facem o etapizare a lui.

Figura 1. Diagrama stadiilor de dezvoltare a cercetării motivației – un model de etapizare, după Buzea Carmen(2010)

Benchea C. realizează un model general al motivației:

Figura 2 Modelul general al motivației după Benchea Claudia

Tot Benchea C, ia în vedere patru criterii de clasificare a motivațiilor și anume:

satisfacțiile oamenilor;

localizarea stimulentelor în raport cu oamenii;

natura stimulentelor;

personalitatea oamenilor.

Figura. 3 Clasificare motivații – După Benchea Claudia

Tabelul 1 Clasificarea teoriilor motivaționale (Robert L. Mathis, Panaite C. Nica, Costache Rusu (1997)

Figura. 4 Modelul motivațional al așteptării (Vroom) după Benchea Claudia (2014)

Figura. 5 Piramida ierarhiei nevoilor a lui Maslov după Benchea Claudia

Tabelul 2 Orientări și teorii cu privire la motivațiedupă Zdrehuș Cristina (2007)

Tabelul 3 Comparație între modelele motivaționale (Maslow, Alderfer, McClelland, Herzberg)după Benchea Claudia (2014)

Neveanu P.P. vorbește despre cauza reacțiilor diferite la același stimul din partea mai multor subiecți. Astfel, el consideră că doar motivația este cea care dă aceste diferențe de reacții și anume diferitele filtre pe care ființa în cauză le suprapune pe acel stimul, astfel încât acel stimul ajunge într-o formă deformată la fiecare individ. Aceste filtre separatorii vor fi cu atât mai puternice cu cât crește conștiința de sine și cu cât aceasta se manifestă mai pregnant, având rol de potențare sau de diminuare a motivației.

Pieron citat de Neveanu P.P. consideră că motivul este mobilul care alege dintre deprinderile existente pe cea care va fi actualizată.

De asemenea, în aceste considerații trebuie să ținem cont că motivațiile se modifică, se acordează și se nuanțează permanent, astfel că aceeași persoană va fi diferit motivată pe parcursul etapelor de creștere și dezvoltare.

Întotdeauna, cel puțin la început, motivația are un caracter individual, urmând ca o dată cu trecerea timpului aceasta să capete valori sociale și generale și să se răsfrângă asupra unei categorii din ce în ce mai mari de indivizi. Astfel că, motivațiile care la început au fost strict personale și individuale, devin treptat integrat în planul motivației sociale.

Golul M. consideră că motivația apare ca o cauzalitate externă transpusă în plan intern.

Golu M. vorbește și el despre drive ca și despre un lucru care este prezent în structura umană și chiar localizează apariția acestuia în structura neuronală centrală la nivelul formațiunii reticulare diencefale și al structurilor plurimodale ale scoarței cerebrale.

După cum aminteam anterior, modalitatea de interactiune a ființei umane cu mediul este în special legată de acțiune, de a activa într-un fel sau altul, motivația unei activități fiind strâns legată de felul în care este realizată această integrare, atât în mediul natural, cât și în cel social prin acte, acțiuni și activități din ce în ce mai complexe. Personalitatea în mare măsură va regla aceste motivații și le va integra în contextul cotidian al omului.

Dacă e să vorbim despre intensitatea acelui drive, atunci Golu M. amintește de legea Yerkes-Dodson care spune că optimumul pentru învățare descrește odată cu creșterea dificultății sarcinii.

2.2. Evoluția motivației la copiii de vârsta gimnazială.

Încă de la naștere copilul se angajează într-un dialog permanent cu mediul înconjurător prin mișcare, pe baza motivațiilor interne, acestea fiind cele legate de trebuințele biologice primare. Plasticitatea creierului său îi permite să evolueze foarte rapid, într-un timp foarte scurt și să mărească considerabil și la parametri foarte buni această adaptare la mediul înconjurător.

Pe parcursul timpului aceste adaptări la mediu se întrepătrund cu relațiile interumane, toate acestea decurgând spre o complexitate de trebuințe care în timp vor da forța mobilizantă comportamentului ființei umane. Nevoile care se formează pe parcursul dezvoltării ontogenetice sunt foarte diverse, dar au ca substrat motivațiile înnăscute, adică cele intrinseci, inconștiente.

Dacă la începutul vieții mișcările copilului sunt limitate, spre vârsta de 1 an, în momentul în care apare capacitatea de mișcare, se declanșează capacitățile de socializare și interacționare mult mai directe și mai nuanțate. După vârsta de 1 an se manifestă capacitatea semiotică, această capacitate ducând la dezvoltarea afectivității, odată și cu apariția limbajului coerent.

După vârsta de 2 ani, copilul poate să execute acțiuni simple, începe să conștientizeze și să integreze experiențe, asistat fiind de adult, toate acestea îndreptându-se spre dezvoltarea independenței acestuia.

După vârsta de 3 ani, când copilul se duce la grădiniță, el interacționează cu ceilalți copii, la început în special prin joacă, prin mișcare. Astfel că motivația copilului se manifestă prin joacă. Aceasta este vârsta la care copilul începe să realizeze acțiuni dirijate de către adulți, acestea având un caracter obligatoriu. Dar tot la vârsta preșcolară apare caracterul extrinsec al acțiunilor și, de asemenea, primele forme de învățare.

Forma superioară a motivației apare deci la vârsta preșcolară și astfel motivația caracteristică omului presupune existența unei reflectări evoluate, care îndeplinește un rol determinant în dirijarea acțiunilor îndreptate spre satisfacerea specific umană a trebuințelor.

Este foarte important ca la vârsta aceasta activitățile coordonate de către adulți în care sunt trasate anumite sarcini copiilor preșcolari, să fie îndreptate spre lucruri cu utilitate imediată, astfel încât copiii să beneficieze imediat de efectele acestor acțiuni, de asemenea ele pregătind copilul pentru perioada de școală.

Ca și școlar mic este perioada în care se formează motivația învățării, iar ea trebuie susținută frecvent cu recompense, premii, laude, competiții. Odată cu accederea în clasele a III-a și a IV- a, copilul începe să conștientizeze motivațiile prezente în viața lui, de asemenea capacitatea lui de apreciere și de autoapreciere este din ce în ce mai corectă și mai fidelă, asta și datorită faptului că se conturează din ce în ce mai bine conștiința de sine, copilul diferențiindu-se tot mai mult de mediul înconjurător, în care se integra în etapele anterioare vieții.

Vintilescu D. îl citează pe Piaget afirmând: elementul esențial ce caracterizează dezvoltarea psihică la preadolescenți îl constituie saltul calitativ pe care îl realizează funcțiile cognitive.

Vintilescu D. consideră că pentru adolescenți, aspirațiile și idealurile, chiar dacă nu sunt suficient de stabile, constituie variabile dinamogene importante, fiind în relație directă cu sentimentul de succes sau insucces, cu aprecierea social – morală așteptată din partea grupului

Motivația pentru învățare este, în primele faze de dezvoltare umană, sub aspect de curiozitate, această curiozitate fiind alimentată de bagajul genetic, de înzestrările, de aptitudinile fiecărui individ. La nivelul preadolescentului motivația este un aspect foarte complex, care suferă modificări multiple și este o întrepătrundere între bagajul genetic și influența ambientală.

Locul și rolul motivației în activitatea umană

E. Faure și colaboratorii, citat de Neacșu I., afirmă că studiul motivației este cheia oricărei politici moderne în materie de educație[…] , a oricărui învățământ democratic modern[…]. Motivația și munca sunt două probleme care determină intrarea și ieșirea din ciclul educativ, condiționează mișcarea și succesul oamenilor…

Conceptul de învățare a fost un subiect care a fost intens dezbătut atât în trecut cât și în prezent, învățarea fiind activitatea prin care se obțin activități, progrese în adaptare, care vizează cunoștințe, operații intelectuale și însușiri de personalitate, achiziții ce apar la nivelul individului ca bunuri personale, obținându-se predominant pe bază de exercițiu.

Mărcuț P. îl citează pe Epuran M. , acesta definind învățarea ca fiind tot ce se suprapune peste reactivitatea spontană și înnăscută , devenind prin repetare sau întărire o achiziție cu caracter de relativă permanență.

Învățarea motrică este definită în „Terminologia educației fizice și sportului” ca fiind: procesul însușirii de către individ prin exersare, a gestului motric sub îndrumarea pedagogului sau independent.

Ardelean citat de Maroti Ș. consideră că învățarea motrică reprezintă însușirea de noi forme de comportament motor diferite de cele achiziționate , pe cale naturală, sau perfecționate și adaptate unor achiziții la noi exigențe

Schmidt citat tot de Maroti Ș., definește învățarea motrică: un set de procese asociate exersării și experienței care conduc la schimbări relativ permanente în conduita motrică.

Mărcuț P. vorbește de finalitatea învățării motrice care este concretizată în comportament motric al fiecărui individ.

Toate aceste considerente ale specialiștilor amintite mai sus au scopul de a puncta importanța motivației în procesul educațional în care și la care este introdus și supus factorul uman, adică ființa umană, încă din fragedă pruncie.

Motivațiile de natură internă vor predomina în perioada de creștere și dezvoltare a organismului, iar cele de natură externă nu sunt întotdeauna elocvente, neaducând aceleași răspunsuri de la ființe umane diferite.

Motivația este un mecanism foarte puternic care pune în mișcare întregul comportament uman și, ținând cont de volumul mare de informații din ziua de azi, este important să analizăm aspectele care angrenează în mișcare întregul organism.

Todor L. vede motivul ca o forță dinamică, fiind rezultatul unui proces de conștientizare a unei necesități. Este normal și firesc ca în contextul societății de azi tânăra generație să fie pregătită pentru exigențele actuale, iar această pregătire trebuie să aibă un substrat motivațional solid și bine delimitat.

Ținând cont că întreaga activitate umană are ca imbold o motivație, iar aceasta poate fi de natură internă sau externă, putem spune că este foarte importantă această abordare, dacă e să ținem cont de faptul că prin învățare motrică se comunică cu mediul înconjurător în perioada de sugari, și tot prin ea ne integrăm din ce în ce mai bine în mediul social pe parcursul creșterii și dezvoltării noastre ca ființe.

În ultimele decenii omului i s-au cerut din ce în ce mai multe performanțe, sau îmbunătățirea performanței în domeniul în care activează, dar nu putem să punem egal între motivație și performanță; da, motivația este esențială, dar ea trebuie dublată de abilități care să o susțină.

Prin conceptul de motivație a învățării desemnăm ansamblul factorilor interni ai personalității studentului care-i determină, orientează, organizează și susțin eforturile de învățare.

Ca și importanță în activitatea umană observăm că la baza oricărei angrenări umane și de orice fel stă o motivație, care poate fi de natură internă sau externă, iar această motivație e prezentă încă din primele clipe de viață, influențându–ne viața permanent. Întotdeauna vom găsi o motivație în spatele unei acțiuni sau a unei activități sau în spatele unui comportament; esențial pentru formatorii din educație este să descopere care sunt acelea care îi ajută în munca lor cu elevii, astfel încât rezultatele să fie maxime, dacă se poate, de fiecare dată.

Referindu-ne la creativitate, definițiile sunt foarte vaste, iar specialiștii încă încearcă să se pună la unison cu privire la ea, dar sunt numeroase studii care se concentrează pe creativitate, iar unele studii scot în evidență faptul că persoanele creative au un înalt nivel de motivare. Sălăvăstru D. citându-l pe A. Roe afirmă că singura trăsătură comună personalităților înalt creative e faptul de a fi profund absorbite de munca lor. Tot Sălăvăstru D. citându-l pe C. Cox afirmă că tinerii eminenți se disting nu numai prin capacități intelectuale înalte, ci și prin perseverență înnăscută și efort, încredere în capacitățile proprii și putere de caracter.

T. Tardif și R. Sternberg citați de Sălăvăstru D. sintetizează mai multe studii motivațional -atitudinale ale personalități creative: spirit de aventură , înclinație spre cercetare, deschidere către experiențe noi, spirit de lider, disciplină și capacitate de ordonare a propriei activități, motivație intrinsecă, centrare pe sarcină, realizare independentă, competivitate, nevoie de intimitate, prezență socială bună, toleranță la ambiguitate, interese multiple, valorizarea creativității și creativității, neconvenționalitate în comportament, nevoia de experiențe de vârf.

S-a stabilit că pentru stabilirea unor trăsături de personalitate un rol important îl are și motivația de natură internă sau externă. Motivațiile de natură internă vor predomina în perioada de creștere și dezvoltare a organismului, iar cele de natură externă nu sunt întotdeauna elocvente, neaducând aceleași răspunsuri de la ființe umane diferite. Totuși, putem afirma că există unele trăsături de personalitate care sunt de „bază”, care controlează într-o anumită măsură celelalte trăsături.

Dicționarul de psihologie dă următoarea definiție temperamentului: Acea caracteristică dinamică a organismului, comportamentului și vieții psihice, explicată prin amestecul celor patru humori socotite fundamentale(sânge, fiere neagră, fiere, galbenă, spută), din care una ar domina , de unde și denumirile ce s-au păstrat…

Temperamentul este o trăsătură a personalității foarte ușor de observat și recunoscut, datorită faptului că dă energie activității umane, asigurând dinamica acțiunilor ființei umane. Cele 4 tipuri clasice de temperament sunt: colericul, sangvinicul, flegmaticul și melancolicul.

Această clasificare a fost îmbogățită pe parcursul anilor, introducându-se noi aspecte în stabilirea tipului temperamental. Astfel că, cunoscând tipul temperamental al subiecților, vom putea afla relativ ușor nivelul lor de motivație relativă în decursul unor acțiuni, genul de activități preferate și de asemenea cum aceștia pot fi motivați suplimentar.

Temperamentul este o subcategorie a personalității cu care omul se naște și care ne va da posibiltatea să eficientizăm activitățile în momentul în care îl cunoaștem.

Caracterul, în schimb, este o judecată socio-morală, în care ființa este integrată ca ființă socială și spre care se emite un standard moral. Caracterul în schimb are următoarea definiție în dicționarul de psihologie: Ansamblul însușirilor psihice, caracteristice pentru individ[…]care exprimă partea profund individuală, cât și valoarea morală personală. Etimologic, cuvântul caracter provine din greaca veche și înseamnă, tipar, pecete, sisteme de trăsături, stil de viață.

De cele mai multe ori, când dorim să vedem caracterul unei persoane, trebuie să urmărim și care sunt motivele actelor, acțiunilor , activităților comportamentale ale acelei persoane. De asemenea, trăsăturile de caracter se cristalizează la vârsta adolescenței (de fapt, atunci încep să se evidențieze), astfel că la vârsta școlară mică este greu de discutat de trăsături de caracter bine definite și coerente.Cu toate că motivația este privită ca un factor intern, ea de fapt este o împletitură dintre intern și extern, în care partea genetică are o importanță însemnată cu aportul substanțial al factorilor de mediu. Factorul declanșator al motivației va fi cel extern, pe baza acumulărilor filogenetice ale individului, deci nu putem vorbi doar de motivație internă sau externă.

Trebuințele fiziologice sunt de natură internă, iar pe parcursul ontogenezei umane, motivațiile primesc din ce în ce mai mult un caracter conștient, cu capacitate de reglare conștientă a acestor motivații.

Zlate M. consideră că motivația este o caracteristică a proceselor intensive a comportamentului.

Roșca Al., consideră că motivația – ca orice alt aspect al activității psihice – reprezintă în același timp și o formă a reflectării lumii reale.Roșca Al. consideră că în noțiunea de motivație la om intră pe primul plan ca elemente esențiale trebuințele dobândite , cu un caracter social, ideile, principiile morale, etc.

2.3. Motivația pentru sport a copiilor din gimnaziu.

În urma studiului bibliografic am observat că aspectul motivațional al elevilor de gimnaziu este destul de puțin prezent în lucrările de specialitate, și am putea spune că aspectul cu privire la practicarea sportului lipsește cu desăvârșire din lucrările consultate.

Acest aspect cu privire la motivația practicării sportului se găsește în câteva lucrări de doctorat, dar acestea se adresau fie studenților , fie anumitor categorii de femei, fie populației de vârsta a treia.

În urma discuțiilor cu specialiști în domeniul psihologic, am aflat că studiile legate de motivație interesează specialiștii , iar aceștia studiază aspecte legate de motivație doar după vârsta de 16 ani. Acest lucru prezintă un inconvenient major din punct de vedere al sportului și în special al sportului de performanță , pentru că, după cum se știe vârsta de 16 ani este prea mare pentru a realiza selecția și începerea unui sport de performanță.

De asemenea, la această vârstă deja sunt făcute anumite obiceiuri, tabieturi, sau chiar reflexe comportamentale, care poate nu includ practicarea activităților sportive sau a diferitelor sporturi. Se știe că, după clasa a VI-a, oricât ar fi de talentat un elev într- o anumită ramură sportivă, dacă până în clasa aceasta nu s-a apucat deja de un sport, el va pierde ultimul tren de a-și valorifica talentul. Iar în completare, după această vârstă, elevul va începe să aibă alte preocupări care vor include din ce în ce mai puțin practicarea sportului. Puseul hormonal declanșat la pubertate îi va da alte preocupări, având activități îndreptate spre celălalt sex, acestea fiind în curând mult mai interesante decât sportul.

Abordarea literaturii de specialitate din domeniu

Deși literatura nu abundă în studii și cercetări în acest domeniu, sunt totuși unele lucrări care se referă la „motivația învățării”, iar în aceste lucrări sunt prezentate materiile preferate de către elevii din gimnaziu, iar cea mai îndrăgită materie era educația fizică.

Aici amintim lucrarea lui Neacșu I. Motivație și învățare, care prezintă unele aspecte legate de lecția de educație fizică și anume că este cea mai apreciată oră din programul elevilor din gimnaziu, dar acest studiu a fost realizat înainte de revoluție.

Benchea C. în lucrarea Managementul motivațional în sistemul educațional, vorbește de asemenea tot de substratul real în cazul elevilor care învață sau nu învață, dar amintește și de rolul și motivația cadrelor didacice în dezvoltarea acestei motivații.

Zdrehuș C. în lucrarea Motivația în roluri sociale, vorbește explicit despre motivațiile implicite și explicite în rolurile sociale, dar nu se referă concret la nivelul elevilor de gimnaziu. Se afirmă că motivația învățării și performanței în rolul elevului [….] pare să devină o placă turnantă a eficienței educaționale (Monteil 1997)

Vintilescu D. în lucrarea Motivația învățării școlare, se referă la ciclul gimnazial și la motivația care determină elevii să învețe, dar nu se adresează și laturii sportive și de practicare a sporturilor și educației fizice, însă insistă pe un aspect foarte important și anume pe conștientizarea motivațiilor , lucru care lasă din păcate de dorit la această vârstă. Observăm în această lucrare că doar un procent de 6,9 la sută din elevii din clasa a V-a consideră că nu este atras de materia educație fizică , acest procent scăzând până la 1,88 la sută pentru cei din clasa a VIII-a.

Todor L. , în lucrarea Motivația – factor condițional al învățării vorbește despre relația motivație-învățare-dezvoltare psihică. Această lucrare are ca subiecți studenții din anul III de la Facultatea de Stomatologie din Oradea. Astfel că evidențiază importanța aspectului psihic în cadrul motivației , corelat cu caracteristicile de vârstă.

3. Designul cercetării

3.1. Premisele și ipotezele cercetării.

Despre educația sistemică a omului au existat preocupări din cele mai vechi timpuri, încă de când oamenii au început să recunoască importanța mișcării. Astfel că sportul și sportivii erau încă din vremurile antice venerați ca niște zei și li se aduceau onoruri deosebite celor cu performanțe deosebite.

În vremurile noastre, multe țări au început să realizeze educația specializată a populației pentru a conștietiza importanța mișcării și a sportului pentru sănătate și în special pentru creșterea calității vieții.

În urma unor cercetări detaliate, Uniunea Europeană a oferit Europei o directivă prin care i se cere fiecărui om să realizeze minim 5 ore de mișcare pe săptămână ! La noi în țară s-a introdus o lege care implică televiziunile să aloce și să difuzeze la anumite intervale de timp un spot în care se recomandă alocarea unui minim de 30 minute în fiecare zi pentru mișcare. Ar fi foarte interesant de urmărit care sunt efectele acestui spot, care se difuzează de mai mulți ani. Din păcate statisticile cu privire la sănătatea populației, la cauzele de deces și implicit la calitatea vieții, nu sunt deloc bune.

Din păcate putem spune că în România nu sunt create condițiile necesare pentru mișcare, dar lipsește și educația pentru mișcare. Acum trei ani, colegul nostru de breaslă, deputatul Merka Adrian, a introdus legea care implică 3 ore obligatorii de educație fizică, dar din păcate curricumul actual scade acest număr de ore.

Astfel că ne-am gândit cum am putea realiza o sporire a educației pentru mișcare și implicit a calității vieții și a vedea cum am putea să generalizăm la nivel national. Majoritatea statelor europene investesc în profilaxia primară și secundară prin kinetoprofilaxie, în schimb la noi, stațiunile balneo sunt într-o stare deplorabilă și asigură tratamente pentru bolnavii cronici.

Acestea sunt considerentele care stau la baza acestei cercetări, plus dorința de a găsi modalități de creștere a motivației pentru practicarea sporturilor la elevii din gimnaziu. Un aspect foarte important care dorim să se reflecte în această lucrare este că la început individul trebuie să conștientizeze faptul că trebuie să practice exerciții fizice (să-și folosească procesele cognitive, înțelegerea, reprezentarea etc.), iar apoi, pe măsură ce le practică, aceste procese în special vor deveni de natură comportamentală (priceperi, tabieturi). Toate acestea în scopul strategiei modificării modelului comportamental.

Prin probele și chestionarele aplicate vom urmări să aflăm care este nivelul capacităților motrice actual al elevilor din clasele a VI -a din Școla Gimnazială „Oltea Doamna” și care este nivelul motivațional pentru practicarea sporturilor în cadrul orelor de educație fizică, dar și în timpul liber.

Ipoteze

1. Conștientizarea deficitului de mișcare poate duce la o schimbare de atitudine, care se va manifesta printr-o dorință de a modifica pozitiv acest deficit.

2. Realizarea încercării de sporire a calității educației pentru mișcare poate duce la sporirea timpului alocat sportului la copiii de vârstă gimnazială.

3.În vederea realizării obiectivelor cercetării, considerăm că evaluarea inițială poate duce la îmbunătățirea calității educației pentru mișcare, prin sporirea motivației intrinseci pentru aceasta.

3.2. Obiectivele și sarcinile cercetării

să facem o documentare inițială, pe parcurs și finală cât mai exhaustivă cu privire la subiectul abordat;

să formulăm premisele și ipotezele;

să realizăm pregătirea tuturor materialelor pentru cercetare;

să pregătim instrumentele de lucru pentru cercetare (chestionare, acordul părinților);

să selectăm subiecții pentru cele două grupe, cea martor și cea experimentală;

să aplicăm efectiv ce ne-am propus în această cercetare;

să stabilim cât mai exact care este nivelul motivațional pentru practicarea sporturilor în ciclul gimnazial;

să evaluăm cât mai exact nivelul motricității la acest nivel;

să stabilim dacă există diferențe semnificative în ce privește distribuția pe sexe în cele două grupe, cea martor și cea experimentală;

să urmărim dacă există diferențe semnificative între cele două grupe în urma aplicării probelor inițiale și a chestionarelor de temperament , de interes și de motivație;

să centralizăm rezultatele și să prelucrăm complet datele obținute;

să analizăm, să interpretăm și să concluzionăm această cercetare.

3.3. Metode de cercetare

Studierea materialelor bibliografice a fost utilizată ca metodă de cercetare, cu toate că nu apar lucrări fundamentale prin care să îmbunătățim motivația „practicării miracolului care este exercițiu fizic” (Vasile Marcu).

În baza celor studiate ne-am propus să utilizăm metoda chestionarului:

metoda studiului documentelor, a terminologiei și a metodele de analiză;

metoda anchetei prin chestionar;

metoda hermeneutică – prin care vom urmări să cunoaștem motivele și scopurile pentru care elevii din gimnaziu fac sau nu sport, cu referire la condițiile în care se practică mișcarea ;

metoda testelor, a măsurării și evaluării – a fost folosită această metodă pentru evaluare testelor, în contextul evaluării au fost utilizate aceste metode ;

metoda axiomatică – prin care urmărim să dezvoltăm anumite relații precise și riguroase în cadrul cunoașterii; în contextul metodei axiomatice am realizat evaluarea pentru cunoașterii motivelor;

metoda matematică – pentru a conferi capacitate de deducere, precizie și logică cunoașterii;

metoda cibernetică – aceasta se adresează și procesului instructiv-educativ, fiind un proces de comandă și control;

metoda statistică – pentru prelucrarea și interpretarea rezultatelor.

3.4. Organizarea și desfășurarea cercetării

Subiecții acestei cercetării vor fi elevii claselor a V – a A, B, C, D de la Școala Gimnazială „Oltea Doamna”, în total 99 de subiecți , 54 în grupul de control și 45 în cel experimental. Această cercetare a început în luna mai a anului 2015 cu un set de măsurători antropometrice, probe și norme de control din cadrul Evaluării Naționale și de asemenea, un test de adaptare nespecifică la efort. Locul de desfășurare va fi cel din incinta școlii. În luna septembrie, odată cu începerea noului an școlar, s-a aplicat un set de 3 chestionare. Acest experiment se desfășoară pe elevii din clasele a V-a din școala sus menționată, actualmente ei fiind în clasa aVI-a, și se va desfășura până la finele clasei a VI-a , în luna iunie a anului 2016.

Au fost aplicate următoarele probe de control din cadrul Evaluării Naționale la educație fizică, din dorința de avea o imagine cât mai corectă cu privire la nivelul motric al subiecților și s-au realizat următoarele testări inițiale:

Flotări;

Săritura în lungime de pe loc ;

Ridicarea trunchiului din culcat dorsal (număr de execuții în 30 sec.);

Ridicarea trunchiului din culcat facial (număr de execuții în 30 sec.);

Alergarea de viteză pe distanța de 50 m, cu startul din picioare ;

Săritura în lungime cu elan la groapa cu nisip ;

Aruncarea mingii de oină;

Testul Ruffier: tehnica: subiectului poziționat "șezând" i se înregistrează pulsul pe 15 s, care, înmulțit cu 4, dă constanta P1 (puls de repaus); subiectul execută apoi 30 de genuflexiuni în 45 s, după care se așază în poziția inițială; se măsoară pulsul pe 15 s între secundele 0 – 15 post efort, care, înmulțit cu 4, dă constanta P2 (pulsul de efort); subiectul rămâne așezat timp de 1 minut, iar în secundele 45 – 60 ale acestui minut post efort i se măsoară din nou pulsul pe 15 s, care, înmulțit cu 4, dă constanta P3 (pulsul de revenire).

Se aplică formula: I.R. = (P1 + P2 + P3) – 200/10.

Interpretare: valori mai mici de 0 (negative) = foarte bine;

valori între 0 – 5 = bine;

valori între 5 – 10 = mediu;

valori între 10 – 15 = satisfăcător;

valori peste 15 = nesatisfăcător, ceea ce impune investigații cardiovasculare suplimentare.

Măsurători antropometrice, greutate și înălțime ;

Indicele de masă corporală; formula pentru indicele de masă corporală folosită a fost cea pentru adulți, datorită faptului că nu am găsit o formulă unitară pentru copii, dar și pentru că nu am considerat-o a fi o informație foarte relevantă.

Probele de control din cadrul testării inițiale au fost date în timpul orelor de educație fizică, de asemenea și măsurătorile antropometrice , iar ca locație au fost alese sala de sport și terenul de sport din curtea școlii.

Pentru testul Ruffier, locația aleasă a fost sala de clasă și s-a utilizat ceasul cu cardiofrecvențmetru Onrhythm 50 Geonaute.

Chestionarele aplicate au fost în număr de 3. Acestea au fost introduse în cercetare după discuții cu psihologul școlii, având acordul scris al părinților, două dintre ele fiind standardizate (cel de determinare a personalității și cel de interes), iar chestionarul referitor la motivația practicării sportului, nu este validat, el fiind conceput împreună cu psihologul școlii, iar prelucrarea acestuia s-a făcut pe fiecare întrebare separat. Chestionarele s-au aplicat în sala de clasă , sub îndrumarea psihologului.

Aceste chestionare au fost alese pentru aplicare după mai multe cercetări , recomandări, sugestii din partea psihologilor, ținând cont că aceste teste standardizate nu sunt recomandate la acest nivel de vârstă , dar cu toate acestea era necesar a se determina nivelul motivațional la această vârstă. Discuțiile cu cei de la Cognitrom și Test Central (două firme care realizează teste validate, inclusiv teste motivaționale), au confirmat că nu sunt și nu se aplică astfel de teste decât persoanelor peste 16 ani, atunci când temperamentul este relativ format. Acesta este motivul pentru care am purces la realizarea unui chestionar motivațional nevalidat, care considerăm că ne va da informații valoroase cu privire la motivația practicării sportului de elevii din gimnaziu.

Urmează prezentarea chestionarului privind motivația practicării sportului la elevii din gimnaziu, acesta având 11 întrebări și conținând mai multe variante de răspuns prestabilite sau, în unele cazuri, posibilitatea de a răspunde cu varianta proprie.

CHESTIONAR

pentru măsurarea interesului și motivației practicării activităților sportive la elevii din ciclul gimnazial

Numele și prenumele:_______________________________________________

Data nașterii: anul__________luna____________ziua_____________

Data examinării: anul__________luna____________ziua___________

INSTRUCȚIUNI:

Citiți cu atenție întrebările de mai jos și bifați răspunsurile care se potrivesc cel mai bine situației dvs., marcând cu „x” în căsuța corespunzătoare.

1.Cât de des practicați activități sportive în timpul liber, în prezent:

____ 1 -2 ori pe săptămână

____ 2 – 3 ori pe săptămână

____ zilnic

____ deloc

____ alte situații: ______________________________________________

2.Cât de des ați practicat activități sportive în trecut?

____ 1 -2 ori pe săptămână

____ 2 – 3 ori pe săptămână

____ zilnic

____ deloc

____alte situații: ______________________________________________

3.Alegeți ce fel de ativități sportive practicați în prezent:

_____ fotbal _____ înot

_____ tenis de câmp _____ aerobic

____ alt sport ____mai multe sporturi ____ nici un sport

4.Care credeți că este modalitatea cea mai eficientă pentru practicarea activităților sportive:

_______ în cadrul orelor de educație fizică din școală

_______ practicarea activităților sportive în afara programului școlar

_______ ambele situații

_______ alte situații:___________________________________________

5. Care este principalul motiv care vă determină să practicați activități sportive? Bifați una din situațiile de mai jos, care vi se potrivește:

______ pentru a crește rezistența organismului

______ pentru a avea un corp armonios dezvoltat

______ pentru îmbunătățirea stării psihice

______ pentru a crește încrederea în sine și în forțele proprii

______ pentru relaxare

______ pentru socializare

______ pentru sănătate fizică

______ pentru a-mi petrece timpul liber

______ de plăcere

______ alte motive

______ nu practic activități sportive

6. Care este principalul motiv pentru care în prezent nu practicați/nu ați practica activități sportive? Bifați una din situațiile de mai jos, care vi se potrivește:

______ lipsa timpului

______ lipsa interesului pentru sport

______ lipsa banilor

______ probleme de sănătate

_____alte motive:______________________________________________

______ practic activități sportive

7. Alegeți care este perioada de viață în care unul sau ambii părinți au practicat un sport?

_______ în copilărie __________ în adolescență

________ la maturitate __________ deloc

________ mai multe din aceste perioade ________ alte situații

8. Precizați dacă unul sau ambii părinți fac sport în prezent:

________ da

________ nu

9. Cât de des fac unul sau ambii părinți sport în prezent ? Alegeți situația care vi se potrivește:

________ 1-2/săptămână

________ 2-3/săptămână

________ zilnic

________ alte situații, descrieți care:_______________________________

________ nu fac sport

10. Considerați că sportul vă ajută în progresul școlar?

________ da

________ nu

În cazul în care ați răspuns DA, precizați cel puțin un motiv:_____________________________________________________________

11. Considerați că sportul este important să fie practicat într-un cadru organizat (cluburi, asociații, centre sportive, fundații etc.?

________ da

________ nu

În cazul în care ați răspuns DA, precizați cel puțin un motiv:______________________________________________________________________________________________________________________________

Chestionarul destinat pentru aflarea persoanelor care preferă activități ce implică munca fizic, este unul standardizat, recomandat de psihologul școlii și aplicat împreună cu acesta din dorința de a vedea corelațiile între cei cu preferințe pentru munca fizică și cei cu o activitate sportivă bogată. Acest chestionar de interes ne va ajuta să facem diferite legături între cei care preferă munca intelectuală și cei care o preferă pe cea fizică și care este corelația cu cei care au sau nu motivația pentru sport.

CHESTIONAR DE INTERESE

Numele și prenumele:_______________________________________________

Data nașterii: anul__________luna____________ziua_____________

Data examinării: anul__________luna____________ziua___________

INSTRUCȚIUNI:

Citiți cu atenție afirmațiile de mai jos și bifați răspunsurile care se potrivesc cel mai bine situației dvs., marcând cu „x” în căsuța corespunzătoare.

Chestionarul destinat determinării temperamentului este unul standardizat, recomandat și aplicat împreună cu psihologul școlar și a fost aplicat din dorința de a vedea dacă există corelații între tipurile temperamentale și persoanele cu o motivație mai puternică pentru a practica sporturi sau mișcare în timpul liber.

Fișă personală

Chestionar pentru stabilirea tipului de temperament

Numele și prenumele: ___________________________________________

Data nașterii: anul __________ luna _______________ ziua ____________

Data examinării: anul _________ luna ________________ ziua __________

Tipul de temperament______________________

Am să te rog să îmi răspunzi la următoarele întrebări prin DA sau NU, în funcție de ceea ce crezi că ți se potrivește:

Prelucrare:

Se totalizează răspunsurile pe fiecare coloană în parte – ce corespunde unui tip de temperament respectiv:

– 2 – coleric

– 3 – sangvinic

– 4 – flegmatic

– 5 – melancolic

Coloana care totalizează cele mai multe răspunsuri de DA – indică tipul de temperament al copilului respectiv

Temperamentul coleric:

Trăsături pozitive:

– concret, orientat spre dificultăți practice ;

– generos, cordial, plin de vitalitate ;

– exuberant, optimist, de bună dispoziție ;

– îi place activitatea, mișcarea, relațiile cu semenii ;

– impetuos, entuziast;

– activitate intensă, multiplă, crede în progres;

– aptitudini de orator, animator de echipe;

– procese afective intense;

– receptiv la influența mediului;

– trăsături volitive accentuate;

– metodic, calm în rezolvarea problemelor personale;

Trăsături negative:

– combativ, certăreț;

– indisciplinat;

– orientat spre improvizații;

– greu de supus și de dominat;

– plăcere pentru a opune rezistentă, iritabil, excitabil, agresiv, nemulțumitor, furios, îndârjit;

– inegal în trăiri afective;

– nerăbdător, mândru;

– împrăștiat, impulsiv;

– pierde controlul gesturilor;

– brutal, credul;

Măsuri educative:

– nu trebuie izolat de prieteni;

– să-i oferim o oarecare independență supravegându-l discret;

– să-i oferim afecțiune, să nu-l tratăm cu răceală;

– să facem apel la autocontrol; să-i oferim un mediu familial stabil;

– să-i înfrânăm credulitatea;

– să nu-l contrazicem prea des;

– să fie uneori pus în situația în care forțele sale sunt insuficiente pentru a realiza sarcina – va trăi un sentiment de rușine binefăcătoare văzând că nu este acel învingător al tuturor obstacolelor.

Temperament sangvinic:

Trăsături pozitive:

– extrovertit; foarte bun observator;

– dă dovadă de remarcabil spirit practic;

– își păstrează sângele rece când majoritatea celorlalți se agită;

– iubește lumea, este foarte sociabil;

– politicos, spiritual, optimist;

– știe să mânuiască oamenii;

– este un bun diplomat;

-,,oameni de viață”, bun simț;

– ușor adaptabil, oportun;

– dă dovadă de inițiativă și mare suplețe spirituală;

– curajos, amabil, cu mult farmec;

– se decide ușor, activ, energic;

Trăsături negative:

– ușor cinic ;

– atitudini ușuratice ;

– mulțumit de sine;

– nestatornic;

– expresivitate exagerată;

– superficial, capacitate de concentrare slabă;

– lipsă de aprofundare;

– guraliv, neponderat, șiret ;

– uneori lipsit de scrupule ;

– utilitarist ;

– este un tip ,,aerian”.

Măsuri educative:

– să facem uz de autoritate constantă și severă;

– vom miza pe calitățile și memoria lui, pe ușurința cu care poate învăța limbile străine;

– avid de succes, trebuie să-i demonstrăm că se poate obține prin activitate sistematică și nu prin frondă;

– să-i explicăm că, îndeplinind anumite îndatoriri, își va procura și anumite satisfacții, stima celor din jur;

– să-l punem în situația de a alege uneori între a-și face datoria și o pedeapsă sau privațiune penibilă;

– să ne folosim de faptul că frumosul din natură, artă, societate exercită asupra lui o influență deosebită;

– îi plac mâncărurile acre și picante.

Temperamentul flegmatic:

Trăsături pozitive:

– echilibrat, calm, prietenos;

– tolerant, răbdător, perseverent;

– trăsături volitive accentuate;

– constanță a trăsăturilor afective;

– tandru, afectuos, simț critic, dezvoltat;

– conștiință morală puternică;

– viață ordonată;

– ține la obișnuințe și principii;

– inteligență practică;

– putere de muncă deosebită;

– obiectiv, ponderat, metodic;

– are un viu simț al umorului;

– fidel prietenilor săi;

– simț estetic bine dezvoltat;

Trăsături negative:

– cinic;

– uneori despuiat de orice afecțiune;

– conciliant dacă nu i se deranjează obiceiurile;

– reactivitate slabă;

– adaptabilitate scăzută;

– calculat peste măsură;

– monoton, pedant;

– comod, lent, tipicar;

– îi place să fie protejat;

– iubește plăcerile, este gurmand.

Măsuri educative:

– să-i fixăm scopuri clare;

– să-i lăsăm lui libertatea de a alege mijloacele de acțiune;

– să-i oferim colectivitatea;

– să nu-l răsfățăm;

– să nu-l bruscăm;

– să-l ajutăm să lupte împotriva propriei lui inerții;

– să folosim metode energice în educația lui;

– să-l determinăm să facă sport;

– atenție! Doarme mult, mănâncă mult!

Temperamentul melancolic:

Trăsături pozitive:

– viață interioară bogată;

– scrupulos;

– tinde spre perfecțiune;

– dotat cu o extraordinară intuiție;

– ambițios, dar rămâne la stadiul de aspirație;

– tradiționalist, profund, conștiincios;

– strălucește prin conștiință morală și profesională;

– perseverent;

– are un viu sentiment al naturii;

– meditativ, introvertit;

– sensibil la ideea de dreptate.

Trăsături negative:

– pasiv, vulnerabil, idealist;

– nemulțumit de el însuși;

– lent, timid, se adaptează greu;

– indecis în acțiuni, susceptibil;

– gelos, ironic, izolat, astenic;

– impresionabil;

– dramatizează insuccesele;

– nu știe să intre în relații cu alții;

– îi lipsește facultatea de improvizație și suplețe;

– individualist.

Măsuri educative:

– întotdeauna trebuie căutată cauza căderilor sale afective;

– să-i acordăm multă atenție, să fim înțelegători cu el;

– să-l ajutăm să treacă peste starea de astenie;

– să-i oferim un climat familial stabil și unitar;

– să-l ajutăm să-și învingă timiditatea;

– să nu-l lăsăm singur;

– să fie angajat în acțiuni concrete;

– un climat familial tensionat și conflictual îl va împinge înspre ceea ce se numește “atitudine schizoidă” – izolare.

4. Analiza și prelucrarea rezultatelor

Această operațiune s-a realizat prin intermediul programului de analiză statistică IBM SPSS Statistics Editor, acest program fiind foarte adecvat pentru astfel de cercetări.

După ce au fost introduse datele în acest program, am aplicat testul de normalitate pentru variabilele numerice care au fost introduse , folosind testul Kolmogorov-Smirnov, iar acest test ne-a arătat că nu avem de-a face cu o distribuție normală în cazul variabilelor numerice cu care am operat în această cercetare. Această testare o putem vedea în tabelul de mai jos:

Tabelul nr. 4 Testul de normalitate

Tabelul nr. 5 Testul Mann- Whitney U

Test Statisticsa

Acest test va indica măsura în care există diferențe semnificative între cele două grupuri comparate, iar aceasta va fi dată de valoarea pragului de referință de pe rândul Asymp.Sig , Dacă această valoare este mai mare decât 0,05, atunci între cele două grupuri nu există diferențe semnificative; dacă în schimb este mai mică, atunci atunci putem concluziona că sunt diferențe semnificative între ele.

După cum putem observa aceste diferențe majore sunt prezente doar la câteva probe de control și anume săritura în lungime de pe loc, ridicarea trunchiului din culcat facial, săritura în lungime cu elan, aruncarea mingii de oină și la testul Ruffier. La celelalte probe, cele două grupuri prezintă diferențe nesemnificative.

În continuare, vom analiza pe rând fiecare probă în parte și vom vedea care sunt diferențele între cele două grupuri .

Menționăm că la aceste probe de control din cadrul Evaluării Naționale la educație fizică, am aplicat și norme de control, așa că performanțele elevilor au fost transformate în note .

Următorul grafic va releva repartiția fetelor și a băieților în cele două grupuri și vom vedea că sunt relativ omogene

Graficul 1 – Repartiția pe sexe

Graficul nr. 2 – Alergare cu viteză – start din picioare

La această probă de control și anume “alergarea de viteză pe 50 m cu startul din picioare”, observăm că între cele două grupuri nu sunt diferențe majore, iar cei mai mulți subiecți au fost situați la cele două extreme ale notării, adică au fost notați cu note de 4, respectiv de 10 .

Și la majoritatea probele de forță vom vedea în continuare că se păstrează similitudini accentuate între cele două eșantioane, totuși există și diferențe între ele. Urmează un grafic cu proba de săritură în lungime de pe loc.

Graficul nr. 3 – Săritura în lungime de pe loc

Din păcate, s-au înregistrat foarte slabe rezultate la această probă, foarte multe note de 4 și foarte puține de 10. Și la proba de flotări s-au înregistrat rezultate foarte slabe cu multe note de 4, după cum prezintă următorul grafic:

Graficul nr. 4 – TI flotări

Notele la probele de forță a trunchiului au fost mult mai bune decât notele la probele de forță a segmentelor, după cum vom vedea în graficele de mai jos, musculatura abdomenului și cea a spatelui fiind destul de bine dezvoltată .

Graficul nr. 5 – Ridicare trunchi culcat dorsal

La proba de ridicare a trunchiului din culcat facial, s-au înregistrat cele mai multe note de 10.

Graficul nr. 6 – Ridicare trunchi culcat facial

Următoarele probe la care au fost evaluați subiecții au fost cele în care li s-au testat atât calitățile motrice, cât și performanțele la anumite probe atletice.

Graficul nr. 7 – Săritura în lungime cu elan

Graficul nr. 8 – TI Oină

Testul Ruffier a dezvăluit că există probleme de adaptare la efort la subiecții din această cercetare, la ambele grupuri, după cum relevă graficul de mai jos:

Graficul nr. 9 – TI Ruffier

Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra subiecților, am calculat și un indice de masă corporală la fiecare dintre subiecți și, chiar dacă acest indice s-a stabilit după un calcul care se adresează adulților, putem să ne facem o idee cu privire la parametrii în care se încadrează acești copii.

Graficul nr. 10 – Indice masă corporală

În această cercetare am dorit să vedem dacă putem să facem corelații între tipurile temperamentale și motivația practicării activităților sportive, astfel că am aplicat un chestionar pentru evidențierea tipului temperamental preponderent, chiar dacă încă la această vârstă nu este stabilit și stabilizat. La variabilele acestui chestionar am aplicat testul de omogenitate chi pătrat, care ne-a relevat că nu există diferențe semnificative între cele două eșantioane din cercetare. Acest tabel cu testul de omogenitate ne indică faptul că, atunci când valorile din coloana Asimp. Sig. sunt mai mari de 0,05, există omogenitate în variabilelor din cele două grupuri de subiecți.

Următorul grafic stabilește tipurile temperamentale ale subiecților din această cercetare:

Graficul nr. 11 – Temperament(1)

Chestionarul de interese aplicat, corelat cu tipurile de temperament, a evidențiat unele aspecte care sunt demne de luat în seamă și anume, că subiecții cu un caracter predominant sangvinic sau coleric au anumită predispoziție pentru activități sportive și în aer liber, față de cei cu temperament flegmatic sau melancolic.

Graficul nr. 12 – Temperament(2)

La chestionarul aplicat pentru aflarea motivației pentru practicarea activităților sportive am aplicat testul chi pătrat (Anexa nr. 1) al gradului de omogenitate al categoriilor variabilelor. Acest test de omogenitate a fost realizat la fiecare întrebare din chestionarul mai sus amintit și a revelat că nu există diferențe relevante între cele două grupuri din cercetare. Testele chi pătrat pentru fiecare întrebare din acest chestionar sunt prezentate la anexe. Următoarele grafice vor arăta că, din punct de vedre al motivației practicării activităților sportive, cele două grupuri sunt relativ omogene în momentul aplicării chestionarului, dar nu numai atât, ci și în ceea ce privește și celelalte aspecte verificate cu prilejul aplicării chestionarului.

Graficul nr. 13 – Frecvența practicării activităților sportive în prezent

Acest grafic ne sugerează faptul că o parte semnificativă din subiecți practică sport de 2-3 pe săptămână, dar considerăm că este relativ puțin pentru un organism în plină creștere și dezvoltare conform anexei nr. 2 unde am aplicat testul chi pătrat pentru stabilirea omogenității variabilelor.

Din punct de vedere al sporturilor, avem un spectru foarte larg de activități practicate, așa cum ne arată următorul grafic.

Graficul nr. 14 – Tipul activităților sportive practicate

Această paletă largă de sporturi este un real folos pentru societatea care este din ce în ce mai deschisă spre sporturi noi, iar tânăra generație adoptă și împrumută noi sporturi și la noi în țară. Anexa nr. 3 print testul chi pătrat ne confirmă omogenitatea variabilelor la cele două eșantioane.

Ceea ce ne interesa cu adevărat și anume: care este motivația conștientă pentru care elevii fac mișcare, este elucidată în următorul grafic:

Graficul nr. 15 – Motivația practicării activităților sportive

Observăm că motivele sunt variate și relativ omogene pe cele două eșantioane, totuși, motivul legat de o dezvoltare armonioasă a corpului este în număr destul de mare menționată ca și răspuns.

Încă de la această vârstă copiii conștientizează importanța mișcării pentru un intelect bine pus la punct, astfel că la întrebarea dacă sportul îi ajută să obțină rezultate mai bune la școală, două treimi din subiecți au răspuns afirmativ, după cum arată și următorul grafic și conform anexei nr. 4:

Graficul nr. 16 – Sportul ajută prograsul școlar

Activitățile sportive sunt recomandate să se facă într-un cadru organizat, iar subiecții își dau seama de importanța acestui fapt și îl menționează în graficul următor, iar răspunsurile sunt asemănătoare, conform anexei nr. 5:

Graficul nr. 17 – Practicarea sportului în cadru organizat

Observăm că și în cazul părinților copiilor din această cercetare, care practică sau nu sport, nu există diferențe majore, după cum indică și graficul de mai sus. Totuși, părinții celor din grupul de control care practică sport este mai mare decât al celor din grupul experimental.

În cadrul acestui chestionar am dorit să aflăm și care este motivul nepracticării activităților sportive, iar rezultatele sunt interesante și omogene (Anexa nr. 6) și se încadrează în societatea actuală în care trăim cu toții, adică una agitată, zbuciumată, într-o permanentă goană după ceva, astfel că cei mai mulți care au motivat că nu fac sport au avut ca motiv lipsa timpului liber, după cum este prezentat în graficul de mai jos.

Graficul nr. 18 – Motivația nepracticării activităților sportive

Acest tabel prezentat mai sus prezintă testul Chi-Square realizat pentru a afla dacă există diferențe semnificative între cele două eșantioane din cercetare, dar după cum ne indică coloana Asymp.Sig, nu există aceste diferențe. Ar fi diferențe dacă acele valori din coloana Asimp.Sig. ar fi mai mici de 0,05, dar nu sunt, astfel că răspunsul la această întrebare este similar.

Și ca celelalte întrebări din acest chestionar am aplicat testul chi pătrat care a dezvăluit omogenitate a variabilelor la subiecții chestionați (Anexa nr. 7, Anexa nr. 8, Anexa nr. 9, Anexa nr. 10 și Anexa nr 11).

5 . Concluzii și perspective

Putem să afirmăm că nu există diferențe semnificative privind repartiția băieților și a fetelor în cadrul celor două grupuri, grupul experimental fiind mai mic cu 9 subiecți decât cel de control.

De asemenea, putem să concluzionăm că, la probele aplicate din cadrul Evaluării Naționale la educație fizică, au fost probe la care au existat diferențe majore între cele două grupuri, dar au fost și probe unde nu au fost înregistrate diferențe majore. Deci, concluzionăm că nu există diferențe semnificative între cele două grupuri la următoarele probe:

Ridicarea trunchiului din culcat dorsal;

Flotări;

Alergarea de viteză pe distanța de 50 m, cu startul din picioare.

La prima probă menționată mai sus există doar sub 10 subiecți la fiecare grup care au înregistrat performanțe notate cu note de 4 și în jur de 30 de elevi la fiecare grup cu note de 10.

Proba de forță a brațelor, flotările, sunt adevărate încercări greu de trecut pentru generațiile actuale , arătând lacune serioase la acest nivel, astfel că în jur de 30 de elevi din fiecare eșantion nu au luat note de trecere și în jurul 10-15 elevi din fiecare grup au luat note de 9 și 10.

Aceleași concluzii putem trage și la proba de alergare de viteză pe 50m cu startul din picioare, adică valori similare, cu singura diferență că aici au fost mult mai multe note mari (9 și 10), la peste 30 de elevi, și doar foarte puțini s-au situat sub nota de 4 (12-13 elevi din fiecare grup).

Probele de control la care, conform testelor statistice nu a existat omogenitate a variabilelor, sunt următoarele:

Săritură în lungime de pe loc;

Ridicarea trunchiului din culcat facial;

Săritura în lungime ce elan;

Aruncarea mingii de oină;

Testul Ruffier.

Aceste probe au scos în evidență o lipsă de omogenitate a variabilelor conform testul statistic U aplicat , și aceste diferențe s-au concretizat în diferențe semnificative între cele două eșantioane. Astfel că, la proba de săritură în lungime de pe loc, cei din grupul experimental au înregistrat note de 4 într-un număr cu mult mai mare decât ceilalți, și tot ei au fost cei care nu au înregistrat nici o notă de 10 față de cei din grupul de control care au fost în număr de 15.

Diferențe majore sunt și la proba „ridicarea trunchiului din culcat facial” , unde apar iarăși decalaje între cele două grupuri la nivelul notelor de 4 și 10.

Cei din grupa experimentală, sunt în număr de 30 de subiecți cu nota 10 , iar ceilalți sunt 51 cu nota 10, în timp ce cu nota 4 sunt doar 2 elevi la grupa de control, față de 6 câți sunt la cei din grupa experimentală. Deși considerată o probă cu norme relativ usor de trecut , în care elevii au posibilitatea să ia note mari, se pare că și la această probă unii din cei din grupa experimentală au întâmpinat unele dificultăți.

Aruncarea mingii de oină implică de asemenea o anumită forță (detentă- forță în regim de viteză), dar și mișcarea de azvârlire și de asemenea coordonarea întregului corp și angrenarea lui în aruncare , deci și aici rezultatele au fost relativ modeste , cu diferențe între cele două grupuri. Subiecții cu note de 10 au fost sub 50% la grupul experimental, și peste 60% la cei din grupul martor. Notele de 4 au fost împărțite relativ egal.

Testul Ruffier este testul care ne-a arătat o slabă adaptare la efort a elevilor din această cercetare; și la acest test cei din grupa experimentală au înregistrat rezultate mai slabe, 21 dintre ei obținând calificativul de nesatisfăcător, față de 11 elevi din grupul de control. 25 de elevi din grupul martor și 15 din celălalt grup au obținut calificativul satisfăcător; calificativul mediu l-au obținut 15 elevi din grupul de control și 7 elevi din celălalt grup, iar calificativul bine doar câte un elev din fiecare grup. Acest test ne arată o dezvoltare aerobă și mixtă scăzută la subiecții din această cercetare și ne pune pe gânduri cu privire la prognozele referitoare la starea de sănătate a populației și a calității vieții în general.

Indicele de masă corporală calculat nu ne permite să tragem concluzii certe cu privire la acest aspect , dar din aceste informații se pot face unele speculații cu privire la viitoarea generație și la problemele de sănătate care se preconizează și la calitatea vieții acestora care va avea de suferit dacă anumite aspecte, cum ar fi mentalitatea, atitudinea și raportarea la mișcare nu se schimbă.

La chestionarul pentru interesul pentru activități în care este implicat efort fizic și cel de stabilire a temperamentului, conform testelor aplicate pentru stabilirea omogenității variabilelor, nu au existat diferențe semnificative între cele două grupuri. S-a evidențiat o mai mare predispoziție și interes pentru activități fizice la cei cu un temperament preponderent coleric și sangvinic, față de cei cu un temperament preponderent flegmatic și melancolic, dar aceste date sunt preliminarii pentru că încă la această vârstă temperamentul nu este stabilizat și poate încă suferi modificări majore.

Se poate concluziona:

– Nu există diferențe semnificative în ce privește numărul subiecților din cele două grupuri supuse comparării;

Nu există diferențe semnificative în ce privește distribuția pe sexe a subiecților în cele două grupe supuse cercetării;

Nu există diferențe majore între cele două grupuri la următoarele probe de control aplicate: ridicarea trunchiului din culcat dorsal , flotări, alergarea de viteză pe distanța de 50 m, cu startul din picioare;

Există diferențe majore între cele două grupuri la următoarele probe de control aplicate: săritura în lungime de pe loc, ridicarea trunchiului din culcat facial, săritura în lungime cu elan, aruncarea mingii de oină, testul Ruffier;

Nu există diferențe semnificative în ce privește distribuția tipurilor de temperament al subiecților în cele două grupe supuse cercetării;

Nu există diferențe semnificative în ce privește distribuția interesului pentru activități cu efort fizic al subiecților în cele două grupe supuse cercetării;

La toate întrebările din chestionarul pentru determinarea motivației pentru practicarea activităților sportive, au fost aplicate teste pentru stabilirea gradului de omogenitate a variabilelor și s-a stabilit că există o omogenitate a acestor variabile la cele două grupuri; astfel că, și la întrebările privind motivația practicării sau nepracticării activităților fizice (întrebări care sunt foarte importante în acest chestionar ), a existat o omogenitate a variabilelor.

Pe baza acestor aspecte putem afirma că eșantioanele cuprinse în această cercetare sunt adecvate pentru a experimenta modalități de creștere a motivației pentru practicarea activităților sportive, și a veni cu mijloace concrete aplicabile în practică, dacă ipotezele cercetării vor fi confirmate.

Bibliografie

7. Anexe

Anexa nr .1 – Frecvența practicării activităților sportive în prezent

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 2 – Tipul activităților sportive practicate

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 3 – Motivația practicării activităților sportive

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 4 – Sportul ajută progresului școlar

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 5 – Practicarea sportului în cadru organizat

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 6 – Motivația nepracticării activităților sportive

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 7 – Când au practicat părinții sport

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 8 – Frecvența practicării activităților sportive în trecut

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 9 – Alegerea modalității de practicare a activităților sportive

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 10 – Practicarea de activități sportive de către părinți

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Anexa nr. 11 – Frecvența practicării activităților sportive de către părinți

Tabel Testul Chi Pătrat al gradului de omogenitate

Cercetări privind modernizarea programei de educație fizică din gimnaziu prin introducerea unor strategii privind capacitățile coordinative

de Andrada Bulz

Introducere

În zilele noastre, capacitățile coordinative reprezintă un punct de plecare important pentru efectuarea corectă a deprinderilor motrice și în adaptarea rapidă la diferite condiții de lucru, specifice diverselor ramuri ale sportului. Aceste capacități sunt condiționate genetic, iar perfecționarea lor este redusă mai ales în cazul subiecților care nu posedă un bagaj genetic sporit ale acestor capacități.

Educarea capacităților coordinative se poate realiza pe tot parcursul ei sub diferite forme de mișcare cât mai variate și în condiții schimbătoare și cu grade de dificultate diferite.

În același timp, prin intermediul coordonării condiționând calitatea de execuție a activităților psihomotrice, individul se integrează în activitățile cotidiene și profesionale.

Este bine cunoscut faptul că tinerii cu probleme motrice mai au și probleme de natură afectiv-socială. Se mai știe și faptul că un dezechilibru pe plan psihosocial are o legătură directă cu dezvoltarea psihomotrică. Educația și învățământul trebuie să promoveze dezvoltarea psihomotrică ca și componentă principală a dezvoltării personalității.

Prin predarea educației fizice și sportului se pot crea premise în direcția dezvoltării comportamentului în viața socială. Aceste premise se pot crea din experiența directă în învățarea psihomotrică, în perceperea actului psihomotric și a exercițiilor solicitante din punct de vedere fizic.

Cadrul didactic este obligat să cunoască necesitățile de bază ale psiho-motricității copilului, adaptându-le în fucție de nevoile fiecărui copil. Un lucru esențial este evitarea suprasolicitrea sau subsolicitarea elevilor.

Motivarea alegerii temei

Importanța pe care-l are nivelul de dezvoltare a capacităților coordinative în ansamblul activităților omului, în adaptarea lui la schimbările survenite de-a lungul vieții, ne-a determinat să studiez această calitate și să încerc să găsesc o modalitate eficientă de a o dezvolta și prin intermediul ei de a dezvolta celelalte capacități la tinerii cu vârste cuprinse între 11-14 ani.

În programa școlară sunt prevăzute obiectivele instructiv educative cât și mijloacele prin care se poate asigura dezvoltarea acestor calități, însă stereotipia mișcărilor, folosirea exagerată un timp îndelungat, duc la apariția fenomenului de plictiseală, la neatenție și implicit la participarea slabă a elevilor la lecție.

Cu cât nivelul de dezvoltare al acestei calități psihomotrice va fi mai mare, cu atât va fi mai ușor elevului să învățe noi mișcări sau să reușească să folosească mai repede mișcările deja însușite în condițiile mereu schimbătoare ale mediului înconjurător.

Delimitări conceptuale

Credem că este necesar a realiza niște delimitări pentru a înțelege în întregul text la ceea ce ne referim.

Conform DEX, Strategie gen. = „1. Știință a conducerii unei activități prin determinarea direcției principale a acțiunilor. 2. Concepție, linie orientativă privind organizarea și conducerea activității de educație fizică și sport. 3. Ansamblu de decizii privind conducerea activității de educație fizică și sport. ~ politicii educației fizice și sportului constă în precizarea liniei orientative a obiectivelor și a finalităților pe termen lung și mediu, în funcție de care se precizează un anumit conținut și anumite modalități de evaluare. ~ în jocurile sportive constă în precizarea orientării pregătirii pe termen lung și mediu și a stabilirii tacticii de realizare a acesteia pe perioade și etape, în funcție de obiectivele formulate.”

Strategie didactică = “sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care vizează atingerea unor obiective.”

= “a fost definită ca un mod de combinare și organizare cronologică a ansamblului de metode și mijloace alese pentru a atinge anumite obiective.

= este un termen unificator, integrator, care reuneste sarcinile de învațare cu situațiile de învațare, reprezentând un sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective.”

Cuvântul optim,- ă, (fr., lat.) adj înseamnă “cel mai bun sau foarte bun (potrivit, indicat, adecvat, etc.), conform ”Mic dicționar enciclopedic”.” “Astfel din marea diversitate a exercițiilor trebuie alese exercițiile optime pentru a putea obține rezultate valoroase. Alegerea exercițiilor optime asigură rezolvarea eficientă a sarcinilor propuse într-un interval de timp.”

Conform “Mic dicționar enciclopedic”, optimizare înseamnă “calcularea programului de dezvoltare economică la nivel micro și macro, concretizat prin obținerea celei mai favorabile situații între efectul economic și efortul depus.”

Gagea A. confirmă că “optimizarea este găsirea celei mai bune sau mai favorabile soluții”, pentru realizarea scopului propus.

Conform DEX, Optimizare = “1. îmbunătățire, 2. ansamblu de lucrări de cercetare operațională care urmărește găsirea celei mai bune soluții pentru rezolvarea unei anumite probleme. 3.(mat.) raționament, calcul care permite a găsi valorile unuia sau mai multor parametri ce corespund maximului unei funcții, 4. alegerea și aplicarea soluției (economice) optime (dintre mai multe posibile).”

Din punctul meu de vedere, legătura dintre strategie și optimizare se evidențiază prin găsirea celor mai eficiente și rapide activități pentru atingerea obiectivelor propuse.

Capacitatea coordinativă = Reprezintă un complex de procese de reglare, control și organizare a mișcării care asigură capacitatea de învățare și execuție motrică.

În literatura de specialitate sensul termenului de coordonare este sinonim cu cel de îndemanare, abilitate, precizie , acuratețe, finețe, grație, echilibru, toate acestea reprezentând aptitudinea unui individ de a învăța și de a combina rapid mișcări noi, de a efectua mișcări armonioase și eficiente într-un timp scurt cu un consum mic de energie.

„Capacitatea de coordonare poate fi definită ca o calitate psihomotrică, care are la bază corelația între sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul efectuării unei mișcări.”

„Coordonarea reprezintă o capacitate complexă, în strânsă corelație cu viteza, forța, rezistența și mobilitatea. Ea este de mare importanță fiind determinată în dobândirea și perfecționarea tehnicii, ca și în aplicarea acestora în condiții neobișnuite, ca teren variat, echipament și instalații lumină, climă și condiții meteorologice, adversari.

Nivelul de coordonare reflectă capacitatea de a executa mișcări cu diferite grade de dificultate, rapid, cu precizie și eficiență mare, în concordanță cu obiectivele specifice de antrenament. Se consideră că un sportiv cu coordonare bună e capabil să execute o deprindere fără greșeală și să rezolve rapid o sarcină de antrenament la care este supus pe neașteptate.”

Lecție = “1. Formă de bază a învățământului, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un elev (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare. 3. (în forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute.”

Lecție de educație fizică = “Formă de bază a organizării și desfășurării procesului instructiv-educativ, unitate didactică, metodică si educativă a procesului de învățământ. Tipologia lecțiilor de educație fizică este impusă de scopurile didactice urmărite în lecție și de logica internă a procesului de educație fizică. Se disting următoarele tipuri de lecții: de transmitere a noilor cunoștințe, de fixare și consolidare a cunoștințelor, a priceperilor, a deprinderilor, de verificare, de perfecționare, mixte. Poate fi: de pregătire fizică, pe ramură de sport, etc.”

PROIECT DE PROGRAMĂ

Competențe generale

În programa actuală sunt cinci competențe și considerăm că pentru programa propusă de noi este necesar să gândim o competență referitoare la capabilitatea psihomotrică a copilului absolvent de gimnaziu de a realiza structuri tehnice pentru toate ramurile sportive cuprinse în programă, pentru atletism, gimnastică, si cel puțin două jocuri sportive. Absolvenții să fie capabili să practice în mod deliberat și cu plăcere probe specifice ramurilor de sport. (conform programei actuale, ediția 2009)

Utilizarea limbajului de specialitate în relațiile de comunicare

Valorificarea informațiilor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea optimizării stării de sănătate și a dezvoltării fizice armonioase

Utilizarea cunoștințelor, metodelor și mijloacelor specifice educației fizice și sportului, în vederea dezvoltării capacității motrice

Aplicarea sistemului de reguli specifice organizării și practicării activităților de educație fizică și sport și adoptarea unui comportament adecvat în cadrul relațiilor interpersonale și de grup

Valorificarea limbajului corporal pentru exprimarea și înțelegerea ideilor, stărilor afective și a esteticului

Valorificarea aptitudinilor coordinative în desfășurarea activităților cotidiene (ne aparține)

Valori și atitudini

Formularea de tipul: interes constant pentru fenomenul sportiv considerând că este necesar a include disponibilități și capabilități de practicare, de învățare a altor ramuri sportive, aceastea realizandu-se prin creșterea capacităților coordinative introduse fiecărei clase în parte și pentru fiecare ramură sportivă.

Clasa a V-a

Competențe specifice și conținuturi

Suntem de acord cu ce s-a scris în programa actuală, însă precizăm faptul că este nevoie de introducerea unor comentarii suplimentare pentru fiecare capitol și le formulăm în felul următor:

Noi ne propunem să realizăm o astfel de programă ca o completare la programa actuală prin mijloace specifice de dezvoltare a capacităților coordinative.

Noi propunem îmbunătățirea programei școlare la gimnaziu prin introducerea unor structuri de acționare care să realizeze o foarte bună dezvoltare a capacităților coordinative și care să stea la baza tuturor celorlalte capacități. Să existe în fiecare verigă a lecției câte o structură de exerciții specifice capacităților coordinative.

Dezvoltarea capacităților coordinative ca bază a învățării tehnicii, determină creșterea proiecției individuale a copilului prin organizarea, autoorganizarea și influențarea și a componentelor vieții psihice (activități, procese, trăsături ale personalității)

Ne propunem să introducem în educația formală o programă școlară pentru a realiza o dezvoltare suplimentară a capacității coordinative.

Metodologia cercetării pedagogice a capacităților coordinative ale elevilor

Abordări din literatura de specialitate

Termenul folosit în literatura de specialitate diferă în funcție de autori, unii autori folosind în continuare termenul de îndemânare (care este înțeles ca dexteritate, iscusință), pe când alți specialiști din domeniu înlocuiesc, în ultimul timp, acest termen cu termenul de capacitate coordinativă (aptitudini coordinative) care este relativ nou, și care este argumentat printr-o serie de argumente bine determinate dintre care amintim:

– complexitatea acestei capacități;

– îndemânarea, grația, măiestria, sunt considerate manifestări ale capacității coordinative;

– prin folosirea vechiului termen se înțelegea capacitatea de a lucra cu mâinile.

După cum se știe, capacitățile coordinative sunt fundamentul tuturor aptitudinilor de învățare motorie, indiferent de vârsta subiectului, deci are un rol determinant în cadrul fenomenului amintit.

Capacitățile coordinative au un rol deosebit în acele tipuri de situații care cer o acțiune rațională și rapidă din partea subiectului. Aceste capacități stau la baza capacității de învățare a subiecților, au un rol mare în prevenirea accidentelor, și poate duce la realizarea unei economii de energie prin efectuarea de acte și acțiuni motrice cu un consum energetic redus de forță musculară.

Capacitățile coordinative sunt considerate de Dragnea (2002) ca un „complex de calități preponderent psiho-motrice care presupun capacitatea de a învăța rapid mișcări noi, adaptarea rapidă și eficientă la condiții variate, specifice diferitelor tipuri de activități, prin restructurarea fondului motric existent”.

Aceeași capacitate mai este definită ca „o calitate psihomotrică, care are la bază corelația între sistemul nervos central și musculatura scheletică în timpul efectuării unei mișcări”.

Blume (1981, citat de R. Manno, 1996) considera că ansamblul de informații elaborate de către analizatorii care permit dezvoltarea aptitudinilor coordinative cuprinde:

– capacitatea de orientare spațio-temporală;

– capacitatea de combinare și cuplare a mișcărilor;

– capacitatea de echilibru;

– capacitatea de diferențiere chinestezică;

– capacitatea de reacție motrică;

– capacitatea de transformare a mișcării;

– simțul ritmului (capacitatea ritmică).

Capacitatea coordinativă a copilului din gimnaziu

Capacitatea coordinativă se regăsește în întreaga programă școlară. Ea apare în realizarea unei motricități corecte, a unei motricități nu neapărat de mare performanță, dar însușită corect pentru că exercițiul fizic realizat corect este cel mai eficient din toate punctele de vedere. Efectele lui biologice, sanogenetice, fiziologice, metodice sunt prezente atunci când el se desfășoară corect, deci nu este vorba numai de comandă, ci de efectul pe care îl are asupra întregului organism. Automat facând acest lucru punem în acțiune capacitatea de coordonare.

Coordonarea, comparativ cu celelalte aptitudini psihomotrice, se educă foarte devreme, procesul continuând până la maturizarea completă a omului. Primele mișcării ordonate se manifestă între a IV-a și a XII-a lună de viață și constă în apucarea și deplasarea patrupedică. În literatura de specialitate există o serie de notații contradictorii cu privire la vârsta cea mai propice de educare a coordonarii. Prezentarea diferită a perioadelor de educare a coordonării, de către specialiști poate fi justificată de faptul că această capacitate psihomotrică este formată din mai multe componente care se maturizează în timp.

Datorită maturizării sistemului nervos la vârsta școlară, la nivelul ei și al operațiilor acesteia, crește numărul de deprinderi motrice executate în mod organizat, dirijat, implicit nivelul coordonării se îmbunătățește. Ușurința învățării mișcărilor, la vârsta școlară mică, este avantajată de un anumit tip de dezvoltare cognitivă și senzorială înregistrat în perioada de preșcolaritate în capacitatea de percepție și de observație. Cea mai propice perioadă de inițiere a coordonării este cea la începutul pubertății adică până la 11-12 ani, după care învățarea devine motorie de tip spontan, prin imitație dispare treptat, avantajând gândirea rațională prin analiză, decizie, creație, idee neacceptată de Tudor, V., în 2001, care consideră vârsta de "15 ani pentru băieți și 13-14 ani pentru fete", cea la care coordonarea motrică poate fi cel mai bine dezvoltată.

“Capacitățile coordinative mai au ca sinonime îndemânarea, dexteritatea și iscusința și sunt determinate de procesele de ghidare și reglare a gesturilor. Ele îl pun pe individ în situația de a-și coordona în mod sigur și economic acțiunile motrice în situațiile posibile și imprevizibile și de a învăța relativ repede gesturile sportive.”

După Janner (1995), caracteristicile unei mișcări coordonate sunt:

• reacția anticipativă;

• căile de impuls „bătătorite", care asigură distribuirea inervației psihomotrice;

• dozarea corectă a parametrilor de forță implicați în mișcare;

• schimbarea precisă a direcției, ca expresie a capacității de înlocuire rapidă a excitației cu inhibiția;

• echilibrarea mișcărilor, mărturie a procesului de autoreglare;

• precizia inervației, orientată spre tensionarea strictă a musculaturii implicate în mișcare;

• sincronizarea mișcărilor;

• continuitatea, cursivitatea în execuție, puse pe seama capacității de structurare a mișcării în timp;

• elasticitatea musculară;

• reajustarea senzorio-perceptiv-motrică, prin valorificarea infor- n mațiilor venite pe calea analizatorilor.

3.1.2. Clasificarea capacităților coordinative

După D. Blume (1981), citat de R. Manno (1996), capacitățile coordinative sunt organizate sub formă de sitem, avînd în vedere intercondiționările dintre componente și finalitățile acestuia:

a) Capacitatea de combinare a mișcărilor permite stabilirea legăturilor dintre deprinderile motrice automatizate, respectiv dintre elementele și procedeele tehnice specifice unor ramuri de sport (jocuri sportive, sporturi de luptă sau sporturi la care mișcările sunt standardizate, ca gimnastica, săriturile în apă etc.).

Capacitatea de combinare a mișcărilor include și coordonarea segmentară, îndeosebi coordonarea brațe – picioare – trunchi și ambidextria (întâlnită în atletism, canotaj, ciclism etc.).

b) Capacitatea de diferențiere a mișcărilor (chinestezică) permite un control fin, diferențiat al parametrilor dinamici, temporali și spațiali ai mișcării. Ea determină nivelul de tensiune corespunzător intensității, deplasării unghiulare și accelerării segmentelor corporale.

c) Capacitatea de echilibru presupune menținerea corpului într-o anumită poziție stabilă și reechilibrarea acestuia în urma unor deplasări și solicitări cu amplitudine mare. în menținerea echilibrului, rolul analizatorului vestibular este determinant.

d) Capacitatea de orientare spațio-temporală permite modificarea poziției și mișcarea corpului în spațiu și timp, în raport cu un anumit câmp de acțiune. Se pot distinge două forme fundamentale de orientare:

în raport cu obiectele în mișcare, în condiții relativ statice;

orientarea corpului în raport cu puncte de referință fixe sau mobile.

Capacitatea de orientare prezintă un rol important în jocurile în care sportivul trebuie să-și adapteze continuu execuțiile în funcție de coechipieri și adversari, același lucru fiind valabil și în cazul sporturilor de luptă, în care câmpul de acțiune este mai redus, în sporturile tehnico-compoziționale (gimnastică artistică, ritmică sportivă, patinaj artistic), orientarea spațio-temporală este foarte solicitată, însă automatizarea reduce considerabil rolul analizatorului vizual, în scopul consolidării celorlalți analizatori.

e) Capacitatea de ritm și tempo reprezintă aptitudinea individului de a-și organiza în timp și spațiu execuțiile motrice. Aceasta este deosebit de importantă în învățarea elementelor și a procedeelor tehnice, precum și a combinațiilor tactice în care este necesară variația frecvenței mișcărilor fără creșterea costului energetic.

f) Capacitatea de reacție rapidă presupune răspunsuri motrice rapide la diferiți stimuli. Se deosebesc: forme simple, de reacție la semnale prevăzute și cunoscute; forme complexe, în care stimulii nu sunt cunoscuți, iar gama răspunsurilor posibile este foarte largă.

g) Capacitatea de transformare a mișcării permite ca programul motor al unei acțiuni în curs să poată fi adaptat sau modificat în funcție de transformările neprevăzute și complet neașteptate ale situației, putând chiar să necesite o întrerupere a mișcării, cum se întâmplă în cazul fentelor.

3.1.3. Factori condiționali a capacităților coordinative

1. Factori de natura biologică:

capacitatea de alternare a proceselor nervoase fundamentat (excitația și inhibiția);

viteza de transmitere a impulsurilor nervoase pe căile aferentt și eferente;

calitatea analizatorilor implicați în recepționarea informațiilor;

calitatea inervației musculare;

valoarea surselor energetice existente în organism.

2. Factori de natură motrică:

nivelul de dezvoltare a celorlalte calități motrice (viteza, forța, rezistența, mobilitatea și combinațiile dintre acestea);

numărul și complexitatea deprinderilor motrice stăpânite de subiect.

3. Factori de natură psihologică:

capacitatea de anticipare a desfășurării mișcării;

capacitatea de anticipare a evoluției viitoare a condițiilor în care se execută mișcarea (sub formă de reflex sau de răspuns stereotip învățat sau de mișcări automatizate);

calitatea proceselor cognitive (percepții, reprezentări);

memoria (de scurtă și de lungă durată);

gândirea, convergentă și divergentă, dar mai ales gândirea creativă.

3.1.4. Forme de manifestare a coordonării

Îndemânare generală care este "necesară efectuării tuturor actelor și acțiunilor motrice de către oameni";

Îndemânare specifică, prezentă și necesară celor ce practică diferite ramuri sau probe sportive;

Îndemânare în regim de alte calități motrice: rezistență, forță, viteză, mobilitate.

Din analiza factorilor care condiționează coordonarea, s-s putut constata că această capacitate are mai multe aspecte comune cu mecanismul de formare a priceperilor si deprinderilor psiho-motrice și cu substratul fiziologic și psihologic al celorlalte calități. Teorectic nu există mișcări, deprinderi psiho-motrice utilitare sau de bază, procedee tehnice sau tactice în care să nu se manifeste și coordonarea. Exercițiile ce sunt concepute în vederea dezvoltării unei capacități motrice, solicită toate, un anumit indice de coordonare pentru a le putea efectua în condiții diferite: rațional, dezinvolt, economic – coordonat și adecvat scopului respectiv.

Din alt punct de vedere, formele de manifestare a îndemânării trebuie raportate și la alte elemente, care reprezintă indicii valorici ai coordonării, adică gradele de complexitate a acesteia:

1. Gradul de dificultate (complexitatea acțiunii): – simetrice;

– asimetrice;

– simultane;

– succesive;

2. Precizia în spațiu: – încadrarea mișcărilor în spațiu, poziții direcții amplitudini;

3. Viteza execuției: – încadrarea mișcărilor în coordonatele de timp;

– perceperea ritmului, tempoului, frecvenței;

4. Încordarea motrică: – execuții dezinvolte;

– economie de efort;

– precizarea gradului de încordare necesar pentru realizarea acțiunii;

5. Sincronizarea mișcărilor dependent de parteneri și adversari:

– adaptări și corectări aduse execuției;

– conlucrare cu parteneri;

– modificarea acțiunilor dependent de adversar.

3.1.5. Metode de educare a capacităților coordinative

Educarea coordonarii începe de la o vârstă fragedă, când plasticitatea sistemlui nervos este ridicată în comparație cu cea a adulților, când se urmărește forma mișcărilor în mod rațional, dezinvolt, economic, coordonat, adecvat scopului urmărit.

Pentru a dezvolta capacitățile coordinative este necesar să cunoaștem bazele teoretice și practice ale acestora. In comparatie cu celelalte aptitudini psihomotrice pentru care s-au instituit o serie de metode de dezvoltare, pentru educarea coordonarii nu putem spune ca avem o metoda specifica. În consecință, Dragnea și Mate (2002) impun următoarele măsuri și indicații metodice pentru dezvoltarea capacităților coordinative:

– accentul în instruire va fi pus pe stăpânirea unui număr cât mai mare de deprinderi motrice.

– exercițiile trebuie să prezinte un grad de dificultate sporit, chiar în primele stadii ale învățării; pe măsură ce subiectul se obișnuiește și execută cu mare ușurință un exercițiu, se va mări dificultatea acestuia sporind cerințele față de precizia mișcării, coordonarea integrală a mișcării și componentele acesteia și sponteneitatea schimbării situației;

– în procesul dezvoltării capacităților coordinative vor fi evitate exercițiile care provoacă crisparea subiecților;

– dezvoltarea capacităților coordinative trebuie programată la începutul lecției, după influențarea selectivă a aparatului locomotor, când organismul este pregătit pentru eforturile pe care le implică acest obiectiv;

– trebuie să se asigure pauze suficient de lungi, care să permită refacerea completă a capacității de efort;

– volumul de lucru alocat lecției va fi mic, în schimb se va programa un număr mare de lecții cu obiective de dezvoltare a diferitelor componente ale capacităților coordinative;

– perioadele cele mai favorabile pentru dezvoltarea capacităților coordinative sunt copilăria, pubertatea și adolescența, când organismul posedă o plasticitate mai mare decât la vârsta adultă. La 6-7 ani sunt bine dezvoltate și se poate acționa asupra lor, echilibrul, mobilitatea articulară și rezistența musculară locală, fapt ce face posibilă însușirea unui număr mare de deprinderi motrice care fundamentează dezvoltarea marcată a capacităților coordinative între 6-11 ani. Această perioadă de vârstă este cea mai importantă pentru achiziționarea de noi deprinderi motrice care se nasc pe cale integrativă, din combinarea celor cunoscute cu mișcări noi.

Întrucât coordonarea se educă în procesul de învățare al deprinderilor motrice, M. Pradet (2001) afirmă faptul că "confruntarea individului cu un număr cât mai mare de scheme gestuale de bază urmărind o formă care să permită automatizarea lor" se poate realiza printr-o diversitate de metode de învățare, cum ar fi:

metoda analitică – ce presupune învățarea deprinderilor pe secvențe gestuale, abordată în situația unor deprinderi complexe sau a unui nivel scăzut de cunoaștere și stăpânire;

metoda globală – prin care se realizează învățarea deprinderilor în totalitatea lor, abordată în deprinderi simple sau în deprinderi complexe după ce au fost însușite secvențele gestuale;

metoda de auto-adaptare – ce constă în execuția unei acțiuni motrice prin descoperire și creare, cu supervizarea profesorului.

Coordonarea poate fi educată și îmbunătățită prin:

folosirea variată a pozițiilor inițiale de execuție;

execuția cu partea îndemânatică și cea neîndemânatică;

altenarea ritmurilor de execuție rapide și lente;

alternarea și combinarea elementelor tehnice, a deprinderilor motrice;

limitarea spațiului și creșterea vitezei de execuție;

combinarea deprinderilor vechi cunoscute cu cele noi care sunt în stadiul de învățare;

crearea unor trasee variate și necunoscute de execuție în care elevul să-și aleagă soluțiile cele mai potrivite, să-și organizeze răspunsurile de acțiune, să structureze intervențile în cadrul jocurilor dinamice sau sportive în cadrul diferitelor întreceri, ștafete, parcursuri aplicative, după situațiile apărute.

Procedeele metodice și exemple de exerciții pentru educarea coordonării după Matveev (1980.), citat de Hare (1987), modificat de Dragnea și Mate-Teodorescu, în 2002.

Tabel nr. 1 Procedeele metodice si exemple de exercitii pentru educarea coordonarii

3.1.6. Metode de evaluare a capacităților coordinative

Deoarece capacitatea psihomotrică coordonarea este cea mai complexă dintre capacitățile motrice, încă nu s-a ajuns la găsirea unei metode care să poată evalua toate componentele acesteia. Testele și probele folosite de către cadrele didactice și antrenori, așa cum remarcă M. Epuran (2005), nu sunt “suficient de precise, recurgând deseori la segmente analogice din comportamentele specific în unele sporturi”.

Având în vedere faptul că în coordonare intră componente de natură nervoasă, A., Dragnea și A., Bota (1999), ne atenționează asupra unui aspect ce privește metodologia educării capacităților coordinative, ce trebuie să țină cont de faptul că “gradul său de antrenabilitate este mai redus”, nu trebuie neglijat și faptul că testele au fost și sunt create pentru a măsura activitatea anumitor segmente ale corpului în funcție de solicitările complexe sau simple.

Gh.,Mitra, Al., Mogoș, (1977), evidențiază faptul că pentru a evalua capacitatea coordonativă există câteva criterii prin care se realizează cuantificarea valorii acestei calități:

Gradul de dificultate al coordonării mișcărilor ne oferă elemente valoroase prin care se nasc informații privind complexitatea exercițiului.

Precizia execuției are doi indici principali de apreciere: pentru acțiuni stereotipe și pentru acțiuni nestereotipe.

Timpul necesar pentru însușirea corectă a acțiunilor stereotipe constituie un alt indicator al aprecierii coordonării. Pentru acțiunile nestereotipe, criteriul de apreciere a gradului de dezvoltare a coordonării este oferit și de durata dintre apariția semnalului care reclamă o acțiune de răspuns și răspunsul propriu-zis.

Evaluarea capacităților coordinative este o acțiune extrem de dificilă, deoarece acestea sunt deosebit de complexe și se regăsesc într-o multitudine de ipostaze. Cele mai semnificative tehnici de evaluare a acestor capacități sunt:

– sensibilitatea kinestezică se măsoară cu kinezimetrul;

– simțul echilibrului se poate evalua prin mai multe modalități:

* pentru echilibrul static (care se referă la capacitatea de a menține o poziție staționară) se utilizează:

stiletul inscriptor – este așezat pe casca subiectului care, cu ochii închiși, va oscila în raport cu axa creștet-tălpi;

platforma oscilantă (antero-posterior, lateral) – pe care subiectul trebuie să-și mențină echilibrul, iar oscilațiile se înscriu pe chimograf;

scândura lată de 2,5 cm și înaltă de 10 cm de la sol – pe care subiectul se așază pe un picior, celălalt picior flectat; se înregistrează timpul de menținere, până când piciorul liber atinge solul (de exemplu, testul Flamingo);

platforma cu captatori piezoelectrici – aceștia transmit la oscilograf sau înscriu pe chimograf oscilațiile subiectului în diferite direcții;

dispozitivele special montate pe ambarcațiunile canotorilor – care preiau oscilațiile laterale ale acestora;

* pentru echilibrul dinamic (care reprezintă capacitatea de a obține și a menține o poziție convenabilă pe timpul mișcării):

testul lui Bass

traseul pentru măsurarea echilibrului dinamic

testul de echilibru Bruininks-Oseretschy

Teste și probe pentru evaluarea coordonării

proba de apreciere a distanței (pentru coordonarea senzorio-motorie)

testul Bruininks-Oseretschy pentru coordonarea segmentară

testul Matorin pentru coordonarea generală

Agilitatea – include acuratețea și viteza schimbării de direcție pe timpul mișcării; aceasta se măsoară cu ajutorul unor probe în care executantul trece rapid prin diferite poziții, urmate de pășiri prin diverse spații marcate, prin deplasări de diferite tipuri executate contratimp.

Teste și probe pentru evaluarea agilității

testul “mutării cuburilor”

navetă 10 x 5 m.

Teste și probe pentru evaluarea abilității

testul lui Cozens

proba lui K.H. și G.F. Siticov

testul “în pătrat”

testul Piéron

testul de abilitate motrică al lui Barrow

testul pentru deprinderi fundamentale al lui Johnson

testul pentru deprinderile sportive de bază al lui Morrison

testul de abilitate motrică al lui Scott

Teste pentru evaluarea preciziei

testul cu mingea mică

testul termometru

Teste și probe pentru evaluarea îndemânării

testul de îndemânare ale lui Newton

testul lui Scott

Evaluarea capacităților condiționale, intermediare și coordinative este de mare importanță deoarece:

– oferă relații despre modul în care s-au dezvoltat ele în ontogeneză și, evident, sub influența procesului instructiv-educativ;

– pe baza informațiilor primite, permite să se intervină, pentru optimizarea procesului lor de dezvoltare.

De regulă, evaluarea acestor capacități se realizează prin utilizarea unor teste standardizate, care sunt fie pentru o singură calitate (capacitate) sau formă de manifestare a acesteia, fie pentru mai multe calități la un loc. Acolo unde practicarea exercițiilor fizice se face în cadrul unor procese instructiv-educative, există posibilitatea să se elaboreze noi probe sau teste de evaluare de către cei ce conduc procesele respective. Însă aceste teste trebuie să fie pertinente, validate, etalonate, etc.

Designul cercetării

Premise și ipoteze de cercetare

Premise

Fiind profesoară de educație fizică și sport la o școală gimnazială, îmi este evident că nici programa școlară și nici activitățile extracurriculare nu au suficiente strategii didactice de dezvoltare a capacităților coordinative, capacități atât de necesare lor, atât pentru deprinderile motrice de bază, utilitar-aplicative și sportive, cât și în adaptarea rapidă la diferite condiții de lucru, dar și pentru formarea unor personalități care să facă față diferitelor solicitări ale vieții alerte de astăzi. Elevii se simt nesiguri în efectuarea anumitor mișcări, greutatea în învățarea mișcărilor noi și pentru a nu arăta ridicol preferă să nu participe la activitățile sportive organizate. De asemenea, am observat că în această perioadă elevii reușesc cu greutate să își facă o reprezentare mentală corectă a unei execuții și să execute practic mișcările care li se demonstrează înainte.

Coordonarea o regăsim în toate mișcările și acțiunile segmentelor corpului începând de la coordonarea propriilor segmente corporale prin acțiuni ce privesc mersul, mâncatul, alergarea până la coordonarea întregului organism cu mediul înconjurător.

În acest moment coordonarea este prezentă în programa școlară prin toate conținuturile și formele de organizare, procedeele tehnice specifice unor ramuri sportive, însă insuficient dezvoltată separat prin exerciții specifice în vederea dezvoltării capacității motrice. De aici pornește și regresul în ceea ce privește performanța sportivă.

Ipoteze

În vederea îmbunătățirii situației de fapt, ne propunem următoarele ipoteze de cercetare:

1. Dacă vom elabora o programă specifică prin care, cu ajutorul elementelor de gimnastică ritmică, elemente de dans, parcursuri aplicative sau complexe de exercitii, vom educa și dezvolta capacitățile coordinative astfel încât elevul să aibă posibilitatea unei activități fizice mai complexă.

2. Stabilind strategii de optimizare a capacității coordintive în cadrul lecțiilor de educație fizică vom contribui eficient la o mai bună realizare a obiectivelor educației fizice și sportive din școală.

3. Ameliorarea capacităților coordinative va duce la creșterea randamentului pentru practicarea cu plăcere a diferitelor ramuri sportive prin însușirea mai rapidă și corectă a deprinderilor motrice specifice diferitelor tehnici de execuție.

Obiective și sarcini ale cercetării

Obiective

– educarea capacității de orientare și însușirea componentelor fundamentale ale mișcării: direcții, amplitudini, tempo, ritm;

– educarea capacității de coordonare a mișcării în condițiile utilizării obiectelor portative;

– educarea capacității de coordonare în condițiile sporirii gradului de complexitatea a mișcării și a diversificării condițiilor de aplicare;

– dezvoltarea coordonării în efectuarea unor acțiuni motrice înlănțuite prin sporirea gradului de complexitate a mișcării;

– dezvoltarea coordonării în condițiile manifestării imaginației, interdependenței și inițiativei;

– dezvoltarea coordonării în condiții complexe de utilizare a priceperilor și deprinderilor: învingerea unor dificultăți, colaborarea cu partenerii.

– dezvoltarea capacității de generalizare și aplicare a priceperilor și deprinderilor motrice.

– dezvoltarea capacităților motrice.

Sarcini

Pe parcursul desfășurării cercetării, de la conceperea până la punerea în practică concretă a experimentului s-au ivit o multitudine de sarcini. Dintre sarcinile cele mai importante amintim:

– studierea literaturii de specialitate;

– investigarea caracteristicilor capacității de coordonare la elevii de nivel gimnazial;

– alegerea testelor în vederea realizării măsurătorilor pentru controlul obiectiv al activității desfășurate;

– selectarea și elaborarea mijloacelor și metodelor pe perioade și lecții;

– selectarea lotului experimental și de control, efectuarea măsurătorilor și aplicarea în practică a structurilor de exerciții selecționate;

– urmărirea rezultatelor obținute în activitatea practică de zi cu zi;

– verificarea activității , regândirea și restructurarea activităților viitoare;

– recoltarea datelor și prelucrarea lor statistică în vederea analizării și generalizării activității desfășurate;

– redactareaa materialului și regruparea mijloacelor folosite pe perioada desfășurării experimentului în vederea valorificării lor.

Etape ale cercetării preliminare

Etapa I – După stabilirea planului general de cercetare și documentarea teoretică am selectat bateria de teste de evaluare.

Etapa a II-a – Organizarea și desfășurarea cercetării.

În această perioadă, pe lângă proiectarea ideilor lucrării, am conceput complexe de exerciții, am alcătuit mișcările componente ale elementelor cuprinse în parcursurile și ștafetele aplicative.

Etapa a III-a – Cercetări privind modernizarea programei de educație fizică din gimnaziu. În funcție de planificarea mijloacelor pentru realizarea dezvoltării capacității coordinative, am introdus la fiecare lecție complexe de exerciții, exerciții pregătitoare specifice temei lecțiilor cu implicarea diferitelor componente ale capacității coordinative, precum și parcurs aplicativ și stafetă aplicativă. Pe parcursul orelor, în funcție de situație, am mai schimbat și restructurat unele exerciții și mișcări care consideram că nu corespund bine la dezvoltarea coordonării.

Etapa a IV-a – Analiza și interpretarea rezultatelor.

Organizarea și desfășurarea cercetării

Metode de cercetare

În vederea realizării cercetării și desfășurării experimentului am folosit următoarele metode de lucru:

Studiul literaturii de specialitate

„Documentarea este o activitate indispensabilă și de cea mai mare însemnătate pentru cercetarea științifică, întrucât prin intermediul ei se ia cunoștință de experiența socială dobândită în diferite domenii ale realității.” Pentru cunoașterea fondului de bază științific din care face parte tema și a datelor noi furnizate în literatura de specialitate, am consultat o serie de lucrări de specialitate care au prezentat interes din punct de vedere al temei.

Observația

,,Este contemplarea (perceperea) intenționată a unui obiect, document, fenomen sau proces. Cunoașterea științifică a unei realități prin contemplare intenționată și metodică este condiționată de prelucrarea prin rațiune a datelor obținute.” Această metodă o voi folosi pentru a obține informații cu privire la potențialul psihomotric al elevilor din ciclul gimnazial.

Metoda anchetei

,,Sensul inițial al anchetei era culegerea sistemică de fapte despre un grup social definit, termenul fiind folosit și astăzi cu același sens. Anchetele pot aduna informații despre indivizi, roluri, rețele sociale, grupuri sociale, ca de pildă gospodării sau familii, organizații precum școli, locuri de muncă sau companii. Informațiile sunt furnizate de indivizi.” Metoda aceasta o voi utiliza în scopul culegerii de informații asupra comportamentului motric și a programei școlare existente.

Metoda măsurării și evaluării

,,Este procesul prin care se fac judecăți asupra rezultatelor măsurătorilor, judecăți care au în vedere anumite criterii și care reprezintă în același timp scopul măsurării”. Voi folosi această metodă în vederea stabilirii particularităților de vârstă și sex și a potențialului biomotric caracteristic.

Testele

Metoda experimentului.

Această metodă furnizează date obiective și precise, spre deosebire de metoda observației în care se așteaptă apariția și manifestarea fenomenului studiat. Metoda experimentului constă în provocarea intenționată a manifestării fenomenului.

Metoda statistico-matematică

Este principala metodă de interpretare a rezultatelor.

Mijloace aplicate

Programe și exerciții propuse și folosite de noile trand-uri pentru dezvoltarea capacităților coordinative

Exerciții cu Wobble Board

Foto nr.1 Wobble Board

– stând cu menținerea echilibrului fără a atinge solul cu marginile plăcii

– din stând: mișcări ale plăcii înainte și înapoi fără a cădea de pe placă;

– din stând: mișcări ale plăcii lateral stânga/dreapta fără a cădea de pe placă;

– din stând: ridicări pe vârfuri pe placa Wobble

– stând intr-un picior cu menținerea echilibrului fără a atinge solul cu marginile plăcii;

– din stând într-un picior: mișcări ale plăcii lateral stânga/dreapta și înainte/înapoi fără a cădea de pe placă;

– din stând într-un picior: ridicare pe vârfuri cu menținerea echilibrului;

– din stând depărtat pe placă, executarea unor semigenuflexiuni cu menținerea echilibrului

– din stând, răsuciri ale trunchiului spre stânga și dreapta cu menținerea echilibrului

– întoarceri spre stânga/dreapta pe placă cu menținerea echilibrului;

– din stând, aruncarea unei mingi pe verticală și reprinderea ei cu păstrarea echilibrului;

– sprijin facial cu ambele mâini pe placă cu menținerea echilibrului;

– sprijin facial cu ambele mâini pe placă: îndoirea brațelor din articulația cotului și revenire în poziție inițială;

– sprijin facial cu o mână pe placă, cealaltă mână la spate cu menținerea echilibrului;

– din stând, dribling cu mâna dreaptă/stângă sau alternativ cu menținerea echilibrului;

– din stând față în față pe plăci diferite pasarea mingii pe perechi;

– din stând pe placa Wobble, aruncarea unei mingi în perete și0 reprinderea ei cu păstrarea echilibrului;

– din stând, ridicarea alternativă a picioarelor cu trecerea unei mingi dintr-o mână în alta pe sub picior;

– trecere prin pășire a trei plăci Wobble așezate longitudinal;

– trecere prin pășire pe un picior a unor plăci Wobble așezate în zig-zag;

– dribling cu mâna dreaptă/stângă cu trecerea prin pășire a unor plăci Wobble așezate longitudinal.

Exerciții cu Bosu Ball

Foto nr.2 Bossu Ball

– săltări pe două picioare pe Bosu Ball;

– săltări pe piciorul stâng/drept;

– urcare și coborâre alternativ cu piciorul stâng/drept pe mingea Bosu;

– sărituri de pe sol pe Bosu Ball și revenire;

– din stând pe Bosu Ball, săltări cu răsuciri ale truchiului spre stânga și dreapta cu menținerea echilibrului;

– din stând, genuflexiuni cu ducerea brașelor înainte și revenire;

– din stând, genuflexiuni cu săritură pe Bosu Ball;

– sărituri cu întoarcere 90o, 180o, 360o pe minge cu menținerea echilibrului

– din stând pe sol, săritură pe două picioare pe Bosu Ball, îndoirea genunchilor cu coborârea centrului de greutate și săritură înapoi pe sol;

– din stând lateral față de minge, săritură lateral de pe un picior pe altul alternativ pe Bosu Ball;

– alergare cu genunchii sus pe Bosu Ball;

– trecere prin pășire pe mingi Bosu așezate longitudinal sau zig-zag;

– alergare cu pășire pe mingi Bosu așezate longitudinal sau zig-zag;

– menținere în poziție de flotare pe Bosu Ball;

– din sprijin pe Bosu Ball cu partea plata în sus, apucată de margini, prin săritură ducerea genunchilor la piept în sprijin ghemuit, și revenire în poziție inițială.

– din sprijin pe Bosu Ball cu partea plata în sus, apucată de margini, prin săritură ducerea genunchilor la piept în sprijin ghemuit, săritură înaltă cu ridicarea brațelor sus, Bosu Ball menținută sus, trecere în sprijin ghemuit și revenire în poziție inițială;

– aruncarea mingii de handbal/baschet cu două mâini de la piept în Bosu Ball și prindere;

– aruncarea mingii de handbal/baschet cu o mână în Bosu Ball și prindere;

– aruncare la coșul de baschet cu bătaie pe Bosu Ball

– aruncare la poarta de handbal cu bătaie pe Bosu Ball

– dribling multiplu cu mingea de handbal/baschet pe Bosu Ball

– din stând lateral față de minge, săritură lateral de pe un picior pe altul alternativ pe Bosu Ball, prinderea și pasarea mingii de baschet/handbal cu două mâini de la piept sau cu o mână de deasupra umărului cu un partener situat în fața executantului

Exerciții cu Swiss Ball

Foto nr.3 Swiss Ball

– semigenuflexiuni cu săritură concomitent cu bătaia swiss ball-ului în sol

– aruncarea mingii în perete cu două mâini de la piept și reprinderea ei

– pasarea mingii cu pământul în perete concomitent cu flexarea genunchilor și reprinderea mingii

– dribling multiplu din mers și din alergare cu Swiss Ball

– din culcat facial pe minge, rularea mingii înainte până se ajunge în sprijin facial cu picioarele sprijinite pe minge și revenire

– din culcat dorsal pe minge, răsucirea trunchiului spre stânga/dreapta

– din culcat dorsal pe minge, rularea mingii înapoi până se ajunge în extensie cu mâinile pe sol și revenire

– rularea mingii pe partea îngustă a băncii

– conducerea mingii printre jaloane

– din stând față în față cu un partener, fiecare având câte un Swiss Ball, unul efectuează pasă cu pământul, iar celălalt pasă directă

– din stând față în față cu un partener, fiecare având câte un swiss Ball, simultan se efectuează o pasă directă cu lovirea mingii partenerului în aer și reprinderea mingii proprii.

– minihandbal cu Swiss Ball.

Exerciții cu Speed Ladder (scărița de agilitate)

– ridicarea genunchiului stâng/drept îndoit la piept cu pășire în interiorul fiecărui pătrat

– pendularea piciorului stâng/ drept înapoi cu pășire în interiorul fiecărui pătrat

– săltări pe două picioare în fiecare pătrat

Foto nr. 4 Speed Ladder

– sărituri pe un picior în fiecare pătrat

– săltare pe două picioare în apropiat în interiorul pătratului și săltare cu depărtarea picioarelor în afara pătratului

– săltări laterale pe două picioare cu intrare și ieșire din pătrat

– săltări laterale pe două picioare cu intrare și ieșire din pătrate cu înaintare

– pași rapizi lateral spre stânga/dreapta cu pășirea ambelor picioare în fiecare pătrat

– diferite combinații de sărituri și alergare

– alergare încrucișată cu piciorul drept/strâng cu atingerea fiecărui pătrat cu un picior

– din stând lateral față de scară, alergare încrucișată cu răsucirea bazinului

– din stând lateral față de scară, atingerea fiecărui pătrat cu un picior de forma ”înăuntru-înăuntru-afară-afară”

– din stând lateral față de scăriță, se execută mișcări de pășire spre înainte și înapoi în pătrat de genul ”două înăuntru-două peste-două afară”

– din stând lateral față de scăriță, pășire înainte și înapoi în pătrat de forma ” unul înăuntru-două înafară”

– alergare cu pășire spre înainte în pătrat și ieșire cu depărtarea picioarelor lateral de forma ”înăuntru-înăuntru-afară-afară”

– alergare cu pășire spre înapoi în pătrat și ieșire cu depărtarea picioarelor lateral de forma ”înăuntru-înăuntru-afară-afară”

– alergare spre înainte și spre înapoi cu pășirea ambelor picioare în pătrat și ieșierea unui picior în lateral de forma ”două înăuntru-unul afară”

– din sprijin facial lateral față de scăriță, înaintare cu mâna dreaptă/stângă în pătrat urmată de mâna stângă/dreaptă și ieșirea din pătrat în aceeași ordine de forma ”înainte înăuntru-înăuntru – înapoi afară-afară”

– din sprijin facial cu față spre scăriță, intrare în pătrat cu ambele mâini simultan și ieșire în lateral simultan cu ambele mâini simultan

– exercițiile mai sus menționate, combinate cu manevrarea mingii de baschet/handbal în jurul trunchiului

– dribling cu mâna dreaptă/stângă cu înaintare cu bătaia mingii în fiecare pătrat

– din stând lateral față de scăriță, cu pași adaugați lateral dribling alternativ cu bataia mingii în fiecare pătrat

– alergare spre înainte cu pășirea ambelor picioare în pătrat și ieșierea unui picior în lateral de forma ”două înăuntru-unul afară” concomitent cu dribling alternativ cu mâna stângă/dreaptă

– alergare spre înapoi cu pășirea ambelor picioare în pătrat și ieșierea unui picior în lateral de forma ”două înăuntru-unul afară” concomitent cu dribling alternativ cu mâna stângă/dreaptă

– cu două mingi: din stând lateral față de scăriță, cu pași adaugați lateral dribling simultan cu ambele mingi cu bataia mingii în fiecare pătrat

– cu două mingi: din stând lateral față de scăriță, cu pași adaugați lateral dribling alternativ cu ambele mingi cu bataia mingii în fiecare pătrat

Exerciții cu coarda elastică (fixată în perete)

Foto nr. 5 Coarda Elastică

– coarda prinsă de mijlocul trunchiului în ham,

alergare accelerată până unde permite întinderea corzii și revenire

– coarda prinsă de mijlocul trunchiului în ham, alergare cu spatele până unde permite întinderea corzii și revenire

– coarda prinsă de mijlocul trunchiului în ham, deplasare cu pași adăugați sau încrucișați în poziție fundamentală de baschet/handbal până unde permite întinderea corzii și revenire

– coarda prinsă de mâini, pasarea mingii de baschet/handbal cu pământul, cu două mâini de la piept si de deasupra umărului

– coarda prinsă de mâini, imitarea aruncării mingii de handbal la poată

– coarda prinsă de mâini, imitarea aruncării la coș

– cu coarda prinsă de mâini, aruncări azvârlite cu mingi de diferite mărimi și greutăți

Ștafete și parcursuri aplicative

Exemple de ștafete:

Alergare, mers în echilibru pe bancă, sărituri pe două picioare pe Bosu Ball, sărituri pe un picior la Speed Ladder, ocolirea jalonului si la revenire se execută săriturile pe piciorul celălalt;

Alergare, alergare spre înainte cu pășirea ambelor picioare în pătrat și ieșierea unui picior în lateral de forma ”două înăuntru-unul afară” la scăriță, aruncare la țintă și revenire cu aceleași exerciții;

Alergare, ocolirea unui jalon 360o, deplasare cu trunchiul îndoit, rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit, escaladare la scara fixă și revenire cu aceleași exerciții;

Pe două coloane cu câte 5 elevi, fiecare elev cu eșarfă în mână de o anumită culoare pentru fiecare coloană. Se pornește alternativ în alergare ușoară pentru a completa ”biscuitele” de la Jocul ”X și 0”;

Pe perechi, legați de un picior unul de celălalt, se aleargă în tandem, mers șchiopătat pe bancă, rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit, ocolirea jalonului și revenire cu aceleași exerciții;

Conducerea mingii Swiss printre jaloane, dribling cu Swiss Ball printre jaloane, așezare pe Wobble Board, întoarcere 360o în așezat cu rularea mingii pe sol și revenire cu aceleași exerciții.

Sărituri de pe o minge Bosu pe alta, sărituri pe două picioare stânga dreapta peste banca așezată longitudinal, urcare pe Wobble Board și se execută două genuflexiuni și revenire cu aceleași exerciții;

Mers în echilibru cu conducerea mingii Swiss pe bancă, alergare cu dribling, oprire într-un timp, pasă cu peretele și revenire cu aceleași exerciții;

Exemple.de.parcursuri aplicative:

1. Sărituri stânga-dreapta peste banca așezată longitudinal

2. Escaladare cu trecere peste o ladă de gimnastică

3. Mers cu spatele în echilibru pe bancă la înălțime medie

4. Din sprijin înainte cu fața spre Speed Ladder, apropierea și depărtarea mâinilor în fiecare căsuță a scăriței

5. Săritură în pas sărit de pe o minge Bosu pe alta

6. Târâre cu trecere prin trei cutii de ladă

7. Tracțiuni pe bancă

8. Mers în echilibru pe bastoane așezate longitudinal

II.

1. Alergare cu trecere peste obstacole joase

2.Urcare pe banca sprijinită la scara fixă

Deplasare cu pași adăugați pe scara fixă

Alunecare pe banca sprijinită pe scara fixă

Sărituri pe două picioare în apropiat și depărtat la Speed Ladder

Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit pe plan înclinat la vale

Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit

Rostogolire înainte din ghemuit în ghemuit pe plan înclinat la deal

Aruncare la țintă cu mingea de tenis

Tracțiuni pe bancă.

III.

Deplasare cu pași adăugați lateral printre jaloane în poziție fundamentală de handbal

Mers în echilibru pe bancă cu dribling pe lângă bancă

Aruncare la poartă din deplasare cu recuperare

Dribling printre jaloane

Din stând lateral față de Speed Ladder, pășire spre înainte cu ambele picioare în căsuță și ieșire, concomitent cu imitarea pasării mingii

Aruncare la poartă în colțul dreapta-sus.

IV.

Mers în echilibru pe bancă cu trecere peste obstacole

Din stând lateral față de Speed Ladder, pășire spre înainte cu ambele picioare în căsuță și ieșire, cu rotarea mingii în jurul bazinului

”2 in 1 out” la Speed Ladder cu dribling alternativ

Aruncarea mingii pe verticală peste o ștachetă, trecere rapidă pe sub ștachetă și prinderea mingii

Aruncare la coș din deplasare

Dribling cu pași adăugați lateral cu schimbare de direcție la 90o

Aruncare la coș din punct fix.

V.

1. Mers în echilibru pe banca întoarsă la înălțime medie, având două mingi în mâini

2. Cu mingile ținute la subraț, săritură de pe un picior pe altul pe Bosu Ball

3. Dribling cu două mingi

4. Mers ghemuit cu rularea mingilor pe sol

5. Sărituri cu apropierea și depărtarea picioarelor peste cercuri așezate pe sol

6. Dribling cu mâna dreaptă concomitent cu aruncarea mingii în sus cu mâna stângă

7. Mingile ținute la subraț, sărituri stânga-dreapta la jaloanele mici și săritură cu genunchii sus pe lădiță

8. Idem 6 dar cu cealalta mână

9. Alergare cu joc de gleznă la speed Ladder cu aruncare mingilor simultan în sus și prindere

10. Din stând lateral față de Speed Ladder, pași adăugați lateral cu dribling cu ambele mingi în căsuțe.

Subiecți și evaluarea acestora

Subiecți

În perioada de organizare a cercetării am stabilit grupele experiment și grupele de control.

Grupele experiment, în număr de patru, au fost organizate pe nivele de vârstă, aceste grupe lucrând suplimentar pentru dezvoltarea capacităților coordinative în timpul orelor de educație fizică printr-o programă special creată.

Grupa experiment I – clasa a V-a – cuprinde un număr de 21 de elevi, 11 fete și 10 băieți

Grupa experiment II – clasa a VI-a – cuprinde un număr de 33 de elevi, 16 fete și 17 băieți

Grupa experiment III – clasa a VII-a – cuprinde un număr de 25 de elevi, 13 fete și 12 băieți

Grupa experiment IV – clasa a VIII-a – cuprinde un număr de 22 de elevi, 7 băieți și 15 fete

Subiecții din grupele experiment au lucrat în cadrul lecțiilor de educație fizică de 2 ori pe săptămână, fiecare lecție întinzându-se pe durată a 50 de minute, pe parcursul anului școlar 2015-2016. Menționez că sunt profesoara de educație fizică și sport a claselor ce constituie grupele experiment.

Aprecierea efectelor activității depuse o vom realiza prin compararea rezultatelor înregistrate în probele de control de către elevii din grupele experiment cu rezultatele obținute, în aceeași perioadă de testare, de către subiecții grupelor de control, constituite astfel:

Grupa de control I – clasa a V-a – cuprinde un număr de 19 de elevi, 11 fete și 8 băieți

Grupa de control II – clasa a VI-a – cuprinde un număr de 30 de elevi, 16 băieți și 14 fete

Grupa de control III – clasa a VII-a – cuprinde un număr de 25 de elevi, 13 băieți și 12 fete

Grupa de control IV – clasa a VIII-a – cuprinde un număr de 24 de elevi, 13 băieți și 11 fete

Elevii din grupele control au efectuat orele obișnuite de educație fizică de două ori pe săptămână respectând programa școlară actuală.

Astfel, în cercetarea aceasta au fost cuprinși un număr de 101 de elevi din grupa experiment și un număr de 98 de elevi la grupele de control, în total 199 de elevi cu vârste cuprinse între 11-15 ani.

Încadrarea în timp a organizării și desfășurării experimentului s-a realizat în perioada septembrie 2015-mai 2016. Toate grupele au fost testate inițial.

Pe perioada experimentului, grupele experimentale au lucrat după programul stabilit și elaborat de noi, iar grupele control au lucrat după planul întocmit de cadrul didactic de la clasă.

Teste și probe

Pentru a realiza obiectivele propuse, am elaborat o baterie de teste care vor avea utilitate în evaluarea randamentului elevilor. Probele de control au fost împărțite pe două categorii de teste: evaluarea capacităților coordinative și evaluarea capacităților motrice. Am efectuat și măsurători antropometrice ce au vizat: vârsta, talia, greutatea și indicele de masă corporală.

Am aplicat o baterie de teste pentru evaluarea capacității coordinative si bacteria de teste EUROFIT pentru evaluarea capacității motrice.

Tabel nr. 2 – Vârsta și măsurători antropometrice

Vârsta: este specificată vârsta subiecților, vârstă specifică ciclului gimnazial;

Talia: subiecții vor fi măsurați fără încălțăminte și în ortostatism;

Greutatea: elevii vor fi măsurați pe un cântar electronic;

Indicele de masă corporală: se va aplica formula.

Tabel nr. 3 – Bateria de teste EUROFIT

Tabel nr. 4 – Teste utilizate pentru aprecierea nivelului de dezvoltare a capacității de coordonare

Descrierea testelor:

1.Flamingo – Stând pe piciorul preferat, pe axa longitudinală a bârnei, se încearcă păstrarea echilibrului cât mai mult timp posibil. Piciorul liber este îndoit iar planta piciorului se pretinde cu mâna de aceeași parte, imitând poziția unui flamingo roșu (brațul liber ridicat, mâna flexată din articulație). Subiectul se poate ajuta, eventual de brațul celălalt pentru a vă păstra echilibrul. Pentru a se plasa înr-o poziție corectă, subiectul se poate prinde de antebrațul examinatorului.

Testul începe când sprijinul încetează. Se urmărește păstrarea poziției în echilibru timp de un minut. Testul este întrerupt și se aplică o penalizare la fiecare pierdere a echilibrului, de exemplu: dacă lasă mâna să-i scape piciorul sau dacă o parte oarecare a corpului intră în contact cu solul, după fiecare întrerupere se reia exercițiul până la epuizarea minutului de testare.

Rezultat:se adună numărul de încercări necesare subiectului pentru a-și păstra echilibrul timp de un minut.

Exemplu:un subiect care a făcut cinci încercări obține 5. Poziția în echilibru se execută desculț.

2. ”Atinge plăcile”- atingerea rapidă, alternativă a două plăci cu mâna îndemânatică.

Stand depărtat în fața unei mese pe care sunt așezate plăcile. O mână se așează în central plăcii dreptunghiulare (20×10 cm). Cu cealaltă mână (mâna îndemânatică) se efectuează o mișcare de “dute-vino”, cât mai repede posibil, între cele două discuri (10 cm rază, plasate la distanța de 40 de cm de axa mesei), trecând asupra mâinii situate în mijloc. Discurile trebuie atinse de fiecare dată. La comanda “Gata..pleacă!” se efectuează rapid 25 de cicluri cu mâna, atingând discurile A și B. Nu se va opri înainte de semnalul “Stop”.

Examinatorul numără cu voce tare numărul de cicluri efectuate. Testul se efectuează de două ori și cel mai bun rezultat se înregistrează.

Se dă drumul la cronometru la semnalul “ Gata..pleacă!” se oprește cronometrul în momentul în care subiectul atinge discul a pentru a 25-a oară. Numărul total de atingeri pe cele două discuri este de 50. Mâna plasată pe placa dreptunghiulară, trebuie să rămână acolo în timpul testului.

Rezultat: timpul înregistrat este timpul necesar subiectului testat pentru a atinge fiecare disc de 25 de ori. Se notează cel mai bun rezultat obținut în zecimi de secundă. Dacă un disc nu a fost atins, se adaugă o atingere suplimentară în așa fel încât să realizeze cele 25 de cicluri obligatorii.

Exemplu: un timp de 10, 3 secunde obține 103.

Masa are înălțimea reglabilă și dimensiunile tăbliei de 120×40 cm. Pe suprafața mesei sunt lipite două discuri cu raza de 10 cm, plasate la distanțe de 40 cm de axa tăbliei. În centrul tăbliei este lipit un dreptunghi cu dimensiunile de 20×10 cm.

3. Flexia trunchiului înainte din așezat – din poziția așezat, îndoire înainte cât mai mult posibil.

Pentru testarea acesteia sunt neceasare o placă cu înălțimea de 45 și lungimea de 55 cm, prevăzută cu un dispozitiv de prindere pentru a se monta la capătul unei bănci de gimnastică pe care s-a aplicat o bandă gradată de la 0 la 50 cm.

Subiectul se află în șezând la capătul băncii, vârful degetelor de la mâini pe marginea plăcii orizontale, va executa o îndoire a trunchiului în față, fără a îndoi genunchii împingând lent și progresiv linia spre înainte și rîmânând nemișcat în poziția ce mai înaintată până numără la 2. Dacă degetele de la ambele mîini nu ating aceeași poziție se va înregistra distanța medie dintre vârfurile degetelor.

Se efectuază două încercări cu pauze între ele, înregistrându-se cel mai bun rezultat. Se consemnează în fișă rezultatul în centimetri. Rezultatul este determinat de poziția cea mai avansată pe care subiectul o poate atinge pe placă cu vârful degetelor. Subiectul trebuie să mențină această poziție cel puțin până numără la 2 în așa fel încât examinatorul sî poatî citi corect rezultatul. Dacă degetele de la mâini nu ating aceeași poziție se înregistrează distanța medie dintre vârfurile degetelor. Testul trebuie efectuat lent și progresiv fără mișcări sacadate. Cea de-a doua încercare se efectuează după o scurtă pauză. Se înregistrează cel mai bun rezultat. Acesta este exprimat prin numărul de centimetri atinși pe gradația trasată pe partea superioară a plăcii.

4. Săritura în lungime fără elan – Subiectul este poziționat înapoia unei linii marcate pe sol. Suprafața solului trebuie să fie netedă, fără denivelări. Punctul zero al ruletei este fixat pe marginea liniei cea mai aporpiată de executant. Din stând cu picioarele înapoia liniei de plecare, picioarele ușor depărtate, se execută o flexie a genunchilor aducând brațele spre înainte. Cu o detentă viguroasă însoțită de balansarea brațelor, executantul trebuie să sară cât mai lung posibil. La aterizare, picioarele rămân stabile pe sol fără a pierde echilibrul. Saltul este măsurat la centimetru , de la marginea exterioară a liniei de plecare până la punctul cel mai dinapoi al locului de aterizare.

5. Ridicarea trunchiului din culcat dorsal pe 30 de secunde – este un test în care evaluăm anduranța musculară și forța trunchiului , respectiv a musculaturii abdominale. Subiectul se află în poziția așezat cu trunchiul pe verticală, palmele la ceafă, genunchii îndoiți la 90o și picioarele ușor depărtate așezate pe sol pe toată talpa. Cu plecare din această poziție se adoptă poziția culcat, umerii în contact cu solul, apoi se revine în poziția așezat, ducând coatele spre înainte cu atingerea genunchilor. Mâinile trebuie să rămână pe tot parcursul exercițiului la ceafă. Se repetă această mișcare cât mai depede posibil, timp de 30 de secunde pâna la comanda STOP!. Se înregistrează numărul total de ridicări corecte și complete executate.

6. Menținut în atârnat – menținerea brațelor îndoite în poziția atârnat la o bară.

Fiind plasat sub bară, se va prinde de aceasta, mâinile în pronație, degetele mari în opoziție, la depărtarea umerilor. Examinatorul îl va ajuta să se ridice până ce bărbia ca depăși nivelul barei. Se păstrează această poziție cât mai mult posibil fără să se sprijine bărbia de bară. Testul se termină când ochii coboară sub nivelul barei. Este notat ce zecimi de secundă.

Exemplu: un timp de 17, 4 secunde va fi notat cu 174mun timp de un minut, 3 sec și 5 zecimi, va fi notat cu 635.

7. Cursa naveta 10 x 5m – deplasarea rapidă a subiectului pe o distanță pe un teren delimitat. Se vor trasa două linii paralele pe podea, la o distanță de 5 metri marcându-se capătul liniilor cu jaloane. Executantul va depăși de fiecare dată liniile cu amândouă picioarele. Testul ia sfârșit când persoana testată trece, cu primul picior (după 5 tururi), linia de sosire. Se va măsura timpul în secunde și zecimi. Ex. 21.6 sec. = 216 puncte.

8. Testul Bipp – alergarea “cursă navetă” de-a lungul unei piste marcate de 20m, sincronizându-se ce o serie de semnale sonore de pe casetă. Se pornește casetofonul, banda emite un singur semnal la intervale regulate. Subiecții trebuie să fie la capătul opus pornirii până în momentul în care se aude următorul semnal. El trebuie să continue să alerge la această viteză, aflându-se la un capăt sau celalalt de fiecare dată când se aude semnal.

După fiecare minut, intervalul de timp dintre semnale va descrește astfel că viteza de alergare va trebui să crească. Prima viteză de alergare este considerată cu “Nivelul 1”, a doua ca ”Nivelul 2”, și așa mai departe. Fiecare nivel durează aproximativ 1 minut, iar banda continuă până la nivelul 23. Capătul fiecărei faze de alergare într-o direcție este marcată de un semnal, capătul fiecărui nivel este marcat printr-un semnal triplu în comentariul de pe bandă. Este important să se observe că vitezele de alergare la începutul testului sunt foarte lente. La nivelul 1, subiecții au 9 secunde în care să alerge fiecare etapă 20 de metri. Subiecții trebuie să se plaseze întotdeauna cu un picior pe marcajul celor 20 m sau în spatele acestuia la sfârșitul fiecărei faze de alergare într-o direcție. Dacă subiecții sosesc la sfârșitul unei faze de alergare înainte să se audă semnalul, ei trebuie să se întoarcă și să aștepte semnalul respective, apoi vor relua alergarea și vor regla viteza.

Fiecare subiect trebuie să alerge cât mai mult timp cu putință, până când nu mai poate să se înscrie în viteza de pe bandă, moment în care trebuie să se retragă voluntar din test. În unele cazuri, profesorul care conduce testul ar putea fi pus în situația de a retrage subiecții cînd devine vizibil că nu reușesc să ajungă la capătul unei direcții de alergare înaintea semnalului, trebuie să li se permită încă două sau trei alergări suplimentare pentru a încerca să recâștige ritmul solicitat, înainte de a fi retrași.

Descrierea testelor pentru aprecierea capacităților coordinative:

1. Testul Matorin pentru coordonarea generala – din poziția stând se execută săritură cu întoarcere în jurul axei longitudinale a corpului (spre stânga și spre dreapta). În timpul săriturii, elevul nu trebuie să își piardă echilibrul, trebuie să aterizeze cu picioarele lipite, ca în poziția inițială, iar întoarcerea să fie de cât mai multe grade. Profesorul desenează pe sol un cerc cu diametrul de 40 cm (gradat) și o linie de începere a săriturii. Elevul, în poziția stând cu picioarele așezate de o parte și alta a unei linii trasate pe sol, cu brațele pe lângă corp, va executa o săritură cu întoarcere spre dreapta, iar apoi o săritură cu întoarcere spre stânga. După fiecare săritură cu întoarcere, elevul va rămâne pe loc în poziția de aterizare (care trebuie să fie ca cea de la plecare), iar profesorul va măsura unghiul întoarcerii.Proba se execută pe teren plat. Profesorul va desena cu creta un cerc gradat și va măsura cu rigla unghiul de întoarcere pentru fiecare săritură.

2. Testul aprecierii distanței – este o probă de apreciere a distanței, traseul se execută în două reprize cu pauză. Subiectul trebuie să parcurgă distanța pe o dreaptă de 9 metri trasată pe sol cu ochii închiși și se oprește în momentul în care consideră că a parcurs cei 9 metri, așteptând nemișcat. Semnalul de plecare se dă după ce subiectul a închis ochii. În deplasarea sa, subiectul nu are voie să se ajute de diferite puncte de reper (nr. de pași, etc.) și trebuie să țină ochii închiși pe tot parcursul. După oprire, el trebuie să aștepte nemișcat pentru a se putea verifica distanța parcursă.

3. Testul Denisiuk – Constă din alergare 5m, ocolirea unui fanion 360 de grade, alergare, rostogolire înainte, alergare, ocolirea celui de-al doilea fanion 180 de grade, alergare în sprijin îndoit, rostogolire înainte, ocolirea fanionului 360 de grade și sosirea la locul de unde a plecat. Salteaua este dispusă la mijlocul distanței dintre cele două fanioane. Traseul dus-întors măsoară 30 m și se cronometrează.

4. Testul de rapiditate (Scărița) – deplasarea rapidă, cronometrată din momentul desprinderii unui picior de pe sol până în momentul opririi pe două picioare, sub forma “2IN1OUT”, peste o scăriță cu 5 “ochiuri” de dimensiuni 40/40 centrimetri.

5. Test pentru precizia mișcării și coordonare ochi-mână – obiectivul testului este de a executa cu precizie o preluare cu două mâini de jos după o rostogolire prealabilă. Se execută 5 repetări și se calculează eficiența în procente. Subiectul se află în poziție de start în spatele liniei de plecare (linia de fund a terenului de volei), execută o rostogolire înainte pe saltea, ridicare rapidă, deplasare la o minge oferită de partener din terenul advers și preluare cu două mâini de jos la punct fix. Mingea preluată de subiect trebuie orientată spre un pătrat cu latura de 2,5 m situat în apropierea fileului în zona 2.

Materiale necesare: saltea, mingi de volei, coechipier, marcaj de 2,5 m desenat la fileu.

6. Testarea dexterității mâinii – Subiectul este rugat în decurs de 1 minut să transfere cât mai multe din cele 150 de cuburi date (latura de 2.5 cm), dintr-o parte a unei cutii în cealaltă. Scorul este dat de numărul de cuburi transferate. Subiectului i se acordă 15 secunde înainte de test pentru a se pregătii.

7. Purdue Pegboard – Subiectul este rugat ca în decurs de 30 de secunde să introducă bețișoarele din partea dreaptă a planșetei cu mâna dreaptă. Urmează să facă același lucru cu bețișoarele din partea stâangă utilizând mâna stângă. În a treia parte a testului, bețigașele se introduc simultan cu ambele mâini. Ultima proba este proba de ansamblu în care în decurs de un minut, subiectul folosește mâna dreaptă pentru a lua un bețișor din partea dreaptă a planșei, il introduce în planșă concomitent cu momentul în care ia o șaibă cu mâna stângă pe care o pune peste bețișor. Urmează din nou mâna dreaptă pentru a lua un tub care se introduce peste bețișor și șaibă, iar mâna stângă colectează ce-a de-a doua șaibă pe care o pune peste tub. Toate cele 4 piese, exact în ordinea descrisă formează un ansamblu.

Rezultate obținute și interpretarea lor

În vederea prezentării cât mai obiective a rezultatelor obținute la testarea inițială, am recurs la întabelarea datelor și reprezentarea grafică a rezultatelor.

Am luat în calcul 3 indici și anume: media aritmetică, abaterea standard și coeficientul de variabilitate.

Analizând și evaluând testele aplicate am obținut următoarele rezultate:

Tabel nr. 5 Media aritmetică a rezultatelor grupei martor în ceea ce privește valoarea indicelui de masă corporal

Tabel nr. 6 Media aritmetică a rezultatelor grupei martor în ceea ce privește valoarea indicelui de masă corporal

În ceea ce privește valoarea indicelui de masă corporal al elevilor ce formează grupa martor și grupa experiment, acesta se încadrează în limitele normale conform rezultatelor prezentate în literaturile de specialitate.

Grafic nr.1 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe, Fitness Test la clasa a V-a

Grafic nr.2 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe la testele pentru aprecierea capacităților coordinative la clasa a V-a

După cum se prezintă în graficele de mai sus, la clasa a V-a la cele două baterii de teste, rezultatele au fost aproape egale între cele două grupe testate.

Grafic nr.3 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe, Fitness Test la clasa a VI-a

Grafic nr.4 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe la testele pentru aprecierea capacităților coordinative la clasa a VI-a

În ceea ce privește clasa a VI-a, la bateria de teste Eurofit, diferența dintre celele două grupe este de maxim 1 punct în favoarea grupului experiment, pe când la bateria de teste privind capacitățile coordinative diferența dintre grupe este aproximativ egală.

Grafic nr.5 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe, Fitness Test la clasa a VII-a

Referitor la datele din graficul de mai sus, observăm o diferență de valoare în ceea ce privește săritura în lungime fără elan la clasa a VII-a, grupa de control realizând o valoare medie de 164.96 cm, iar grupa experiment de doar 143.40 cm. O altă diferență semnificativă se înregistrează la flexia trunchiului înainte din așezat la care grupa de control înregistrează o medie de +0.24, pe când grupa experiment au înregistrat o medie de -2.8.

Grafic nr.6 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe la testele pentru aprecierea capacităților coordinative la clasa a VII-a

La testele privind nivelul capacităților coordinative, rezultatele la clasa a VII-a sunt sensibil egale, mai puțin la testul Matorin la care la săritura cu întoarcere spre stânga grupul de control a obținut o medie de 276,6o, iar grupa experiment a obținut o medie de 311o.

Grafic nr.7 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe, Fitness Test la clasa a VIII-a

În ceea ce privește rezultatele la bateria de teste Eurofit, la clasa a VIII-a, există o diferență între cele două grupe la săritura în lungime fără elan, grupa control acumulând o medie de 162,17 cm, iar grupa experiment o medie de 143,4.

Grafic nr.8 Media aritmetică a rezultatelor testării inițiale a celor două grupe la testele pentru aprecierea capacităților coordinative la clasa a VIII-a

Analizând graficele de mai sus observăm o egalitate valorică la cele două grupe testate, diferența între grupa de control și de experiment fiind foarte mică, cele mai multe ori insesizabilă.

Elemente de originalitate și valorificarea rezultatelor cercetării

Cercetările în domeniu sunt relativ puține, cercetări noi nu mai apar,de aceea apare un dezechilibru în ceea ce privește creșterea și dezvoltarea copiilor și este nevoie de a suplimenta programa școlară cu aceste lipsuri.

Studiind literatura de specialitate, din experiența proprie și din cercetarea pe care am facut-o, reiese faptul că aceste capacități coordinative stau la baza învățării unor procedee tehnice din diferite ramuri de sport. Prin dezvoltarea îndemânării, elevul va avea posibilitatea unei activități fizice mai complexe, vom contribui eficient la o mai bună realizare a obiectivelor educației fizice și sportive din școală și vom realiza creșterea randamentului pentru practicarea cu plăcere a diferitelor ramuri sportive prin însușirea mai rapidă și corectă a deprinderilor motrice specifice diferitelor tehnici de execuție.

Vom regândi mijloacele de dezvoltare a capacităților coordinative prin succesiunea mișcărilor în timp, prin ritm, prin echilibru, prin tot ce cuprind aceste capacități coordinative.

Bibliografie

Bayer, C. (1982) – L'enseignement de jeux sportifs colectifs, Edition Vigot, Paris

Bompa, O.Tudor, (2001) – Dezvoltarea calităților motrice, Ed. EX- PONTO, Constanța

Bompa, T. (2002) – Teoria și metodologia antrenamentului, Editura Ex Ponto, București

Cayla, J. L., Lacrampe, R., (2007) – Manuel pratique de l'entraî nement, Editions Amphora, Paris

Cârstea, Gheorghe, (1996) – Teoria și metodica educației fizice și sportului, București

Dieter Trosse H. (2004) – Balonmano ejercicios y programas de entranamiento, Editorial Hispano Europea SA, Barcelona

Dragnea, Adrian, (1984) – Măsurarea și evaluarea în educație fizică și sport, Editura Sport-turism, București

Dragnea, Adrian, Bota, Aura, (1999) – Teoria activităților motrice, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București

Dragnea, Adrian, Mate-Teodorescu, Silvia, (2002) – Teoria sportului, Editura Fest, București

Dupont, G., Bosquet, L. (2007), Methodologie de l'entraînement, Ellipses Edition Marketing SA, Paris

Epuran, Mihai, (2005) – Metodologia cercetării activităților corporale, Ed. Fest, București

Epuran, Mihai, (2005) – Metodologia cercetarii activitatilor corporale – Exercitii fizice -Sport – Fitness, Ed. 2, Edit. FEST, Bucuresti

Enciclopedia Educației Fizice și Sportului din România, (2002), Editura Aramis, București

Eurofit, (1993) – Eurofit Tests of Physical Fitness, 2nd Edition, Strasbourg

Gagea, Adrian, (1999) – Metodologia cercetării științifice în educație fizică și sport, Editura Fundației „România de Mâine”, București

Hahn, E. (1996) – Antrenamentul sportiv la copii, CCPS, București

Janner, Corneliu, (1995) – Forme, metode și mijloace de dezvoltare a calității coordinative – îndemânarea- la tinerii aflați în perioada pubertară, rezumatul tezei de doctorat, București

Kunst Ghermănescu, I., Gogâltan V., Jianu E., Negulescu I. (1983) – Teoria și metodica handbalului, Editura Didactică și Pedagogică, București

Manno, Renato, (1996) – Les bases de l’entraînement sportif, Centru de Cercetări pentru Probleme de Sport, București

Marshall, G., (2003) – Dicționar de sociologie. Univers Enciclopedic, București

Martinet, J. L., Pages J. L. (2007) – Handball, Editions Vigot, Paris

Mărcuț, Petru, (2008) – Teza de doctorat- Optimizarea dezvoltării forței în gimnastica artistică, București, p.8, citat de Cristea Dana, (2010) – Optimizarea practicării exercițiilor fizice în timpul liber la elevii de 11-14 ani, teza de doctorat

Mic dicționar enciclopedic, (1978), Ed. Științifică și Enciclopedică, București

Mihăilă, I. (2013) – Handbal teoria jocului, Editura Universității din Pitești

Mitra, Gheorghe, Mogoș, Alexandru, (1977) – Dezvoltarea calităților motrice în activitatea de educație fizică și sport școlar, Ed. Sport – Turism, București

Mogoș, Alexandru, Mitra, Gheorghe, (1977) – Dezvoltarea calităților motrice, Ed. Sport-Turism, București

Nespereira, A. B. (2007) – 1000 ejercicios preparacion fisica, Editorial Paidotribo, Barcelona

Nicu, Alexe, (2002) – Enciclopedia Educației fizice și sportului, vol. IV, Editura Aramis, București

Niculescu, Ionela, (2006) – Psihomotricitatea în jocul de volei

Niculescu, Ionela, (2006) – Evaluare motrică și somatofuncțională

Platonov, N., (1991) – L'entrainement sportif. Theorie et methodologie, Edition revue EPS, Paris

Pradet, M., (2001) – Pregătirea fizică, MTS, CCPS, București

Ribeiro, M., Volossovitch A., (2004) – Andebol 1 O ensino do andebol dos 7aos 10 anos, Edicao Faculdade de Motricidade Humana, Federacao de Andebol de Portugal

Tudor, Virgil, (1999) – Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare, Ed. R.A.I., București

Tudor, Virgil, (2005) – Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport, Ed. Alpha, București

www.dexonline.ro , martie, 2015

http://dexonline.ro/definitie/lec%C8%9Bie, martie, 2015

http://documents.tips/documents/capacitatea-coordinativa.html, martie, 2016

http://docslide.net/documents/capacitatile-coordinative-559399bd96241.html, martie 2015

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Coordonarea-si-indemanarea92191388.php, martie, 2016

http://www.scritub.com/sociologie/psihologie/Coordonarea-si-indemanarea92191388.php, martie 2016

http://www.ballsnbands.com/theraband_wobble_board.html, martie, 2016

http://fittrax.com/products-services/residential-division/fitness-accessories/crossfit-accessories-supplies/bosu-training-products/, mai, 2016

http://www.no1fitness.co.nz/accessories/swiss-balls, mai 2016

http://www.sportsunlimitedinc.com/fisher-20-single-speed-ladder.html, mai, 2016

http://www.allshops.ro/showroom/coarda-pentru-exercitii/, mai 2016

https://www.google.ro/search?sclient=psyab&biw=1366&bih=667&noj=1&q=strategii+didactice&oq=strategii+didactice&gs_l=serp.1.0.0l10.3890.3890.1.5871.1.1.0.0.0.0.62.62.1.1.0.msedr…0…1c.1.62.serp..0.1.62.pSWDa8Lhybw , martie 2015

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/pedagogie/strategii-didactice-271753.html martie, 2015

ANEXE

Anexa nr. 1

Exemple de mijloace propuse propuse și folosite pentru dezvoltarea capacităților coordinative

Exerciții libere

– din stând: deplasare înainte – înapoi cu diferite mișcări de brațe la fiecare pas.

– deplasare înainte și înapoi în diferite forme geometrice.

– din stând: ridicare pe vârfuri, coborâre pe călcâie, cu diferite poziții și mișcări de brațe; îndoirea trunchiului înainte cu ducerea brațelor lateral.

– din stând, palmele prinse la spate, mers pe vârfuri cu ochii închiși.

– din stând: fandare spre stânga/dreapta cu ducerea mâinii stângi/drepte la umărul drept/stâng pe după cap, brațul drept/stâng lateral.

– din stând, cu brațele sus: patru pași înainte cu rotarea brațelor dinainte înapoi la fiecare pas, patru pași înapoi cu rotarea inversă a brațelor.

– mers pe vârfuri, pe o linie trasată pe sol în zig-zag;

– mers, la semnal ghemuire, întoarcere 180° și alergare;

– stând într-un picior, celălalt întins înainte, învârtind un cerc;

– din ghemuit, ridicare bruscă în cumpănă și menținere 10”-15”

– alergare intercalată cu piruete simple și duble;

– mers și alergare cu întoarceri și schimbări de direcții

– alergări cu schimbări de direcții

– mers în ghemuit cu diferite mișcări de brațe

Exerciții cu aparate și obiecte

Exerciții pe banca de gimnastică

– mers/alergare în echilibru pe banca de gimnastică cu opriri/porniri la diferite semnale.

– mers pe vârfuri pe banca de gimnastică cu întoarceri 180ș; mers cu pas încrucișat, în patru labe.

– cumpăna alternativ pe un picior și pe celălalt

– mers pe vârfuri, ghemuit , cu fața sau cu spatele pe banca de gimnastică pe partea lată sau îngustă dispusă la diferite înălțimi de la sol;

– mers pe banca de gimnastică (pe ambele suprafețe cu diferite mișcări ale segmentelor, aruncând și prinzând o minge, prin sărituri la coardă, cu piruete, alergând și sărind peste diferite obiecte)

– alergare pe banca de gimnastică cu sărituri peste mingii medicinale așezate la distanță mică; același exercițiu folosind coarda de sărit.

– alergare câte doi, pe o bancă, la semnal, schimbă locurile între ei;

Exerciții cu bastonul de gimnastică

– stând cu un baston lângă picior: cumpănă cu ducerea și menținerea lui la orizontală, apucat de capăt.

– stând depărtat cu trunchiul la orizontală menținerea în echilibru pe ceafă, a unui baston, executând diferite mișcări cu brațele.

– stând în echilibru cu brațele lateral, pe un baston așezat longitudinal: deplasare înainte fără a atinge solul cu tălpile.

– sărituri cu un baston menținut vertical în echilibru pe palmă;

– câte doi față-n față, stând depărtat cu câte un baston ținut pe palme: aruncarea concomitentă de la unul la altul a bastoanelor și prinderea lor.

– câte doi, unul înapoia celuilalt, susținând un baston în echilibru pe umeri: din această poziție se execută diferite deplasări.

– stând, ținând în mâini un baston la spate: aplecarea trunchiului înainte cu aruncarea bastonului peste cap și prinderea lui în față.

– stând în cerc, unul înapoia celuilalt, bastonul sprijinit pe sol, la semnal lăsarea bastonului propriu pe loc și înaintare pentru a apuca bastonul partenerului din fața fără a cădea bastonul

– exercițiul mai sus mențonat cu aruncarea bastonului în sus și prinderea bastonului partenerul din față

– stând, cu câte un picior ridicat, ținând în echilibru un baston așezat transversal pe laba piciorului: aruncarea în sus și prinderea lui cu mâinile.

– culcat dorsal, ținând pe palmă în echilibru un baston în poziție verticală: ridicare în așezat și apoi în stând fără a scăpa bastonul.

Exerciții cu mingea

– aruncări la țintă cu mingi de diferite dimensiuni si greutăți

– din dribling cu mâna dreaptă/stângă, la semnal se aruncă mingea în sus și se execută o săritură cu întoarcere de 180ș, se prinde mingea înainte de a atinge solul

– din așezat cu mingea deasupra gleznelor: aruncarea ei în sus cu picioarele și prinderea cu mâinile

– din alergare ușoară, dribling cu mâna dreaptă/stângă, ducerea mingii în jurul corpului, apoi printre picioare

– folosirea a două mingii: aruncarea și prinderea lor alternativ în sus sau în perete; pe măsură ce execuția se îmbunătățește, mingile se pot arunca concomitent

– conducerea mingii cu piciorul, concomitent cu dribling

– stând cu spatele la perete, ținând o minge în mâini: aruncarea mingii în perete de la șold (sau alte variante de aruncare), întoarcere și prinderea ei

– în coloană câte unul, cu fața spre salteaua de gimnastică, la capătul opus al saltelei se află un coleg cu o minge: alergare, primirea mingii de la partener, rostogolire înainte cu mingea în brațe, ridicare și retrimiterea mingii partenerului din față

– aruncare mingii în sus, rostogolire înainte și prinderea mingii înainte ca aceasta să atingă solul

Exerciții cu coarda de sărit

– sărituri pe loc și cu deplasare înainte, înapoi sau lateral.

– sărituri pe loc, cu picioarele încrucișate.

– sărituri cu balansarea alternativă a unui picior înainte sau pendulând gamba înapoi.

– sărituri prin coardă cu deplasare înainte, înapoi, lateral, cu viteză maximă

– sărituri prin coardă cu menținerea picioarelor încrucișate, apoi cu schimbarea alternativă a încrucișării și schimbarea modului de mânuire a corzii;

Diverse exerciții

– alergare alternată cu piruete succesive sau izolate.

– exerciții de mers sau alergare, alternate cu pas săltat, pas sărit efectuate într-un anumit ritm.

– alergări peste diverse obstacole de diferite înălțimi, cu menținerea ritmului dintre două obstacole.

– alergare pe elan cu trei pași, urmată de desprindere de pe trambulina elastică, aterizare pe ambele picioare; același exercițiu mărind numărul pașilor pe elan – 5, 7 pași sau executând ghemuirii, întinderi, ducerea picioarelor în echer și ducerea brațelor în diferite poziții.

– sărituri prin procedeul liber în timpul zborului, urmate de rostogolirea pe saltea.

– rostogolirea a două mingii, sărituri din cerc în cerc, alergare printre jaloane, așezate în diferite poziții, distanțe și combinații.

– alergare peste băncile de gimnastică așezate transversal pe direcția de alergare, cu trecerea băncii printr-un pas sărit simplu.

– alergare peste băncile de gimnastică așezate transversal pe direcția de alergare, în ritm de trei pași între bănci, cu trecerea peste bănci printr-un pas sărit accentuat prin intensificarea bătăii.

Exerciții grupate pe tipuri de capacități coordinative

Capacitatea de combinare a mișcărilor

– din stând: deplasare înainte – înapoi cu diferite mișcări de brațe la fiecare pas.

– din stând: ridicare pe vârfuri, coborâre pe călcâie, cu diferite poziții și mișcări de brațe; îndoirea trunchiului înainte cu ducerea brațelor lateral.

– din stând: fandare spre stânga/dreapta cu ducerea mâinii stângi/drepte la umărul drept/stâng pe după cap, brațul drept/stâng lateral.

– din stând, cu brațele sus: patru pași înainte cu rotarea brațelor dinainte înapoi la fiecare pas, patru pași înapoi cu rotarea inversă a brațelor.

Capacitatea de orientare spațio-temporală

– stând depărtat cu trunchiul la orizontală menținerea în echilibru pe ceafă, a unui baston, executând diferite mișcări cu brațele.

– câte doi, unul înapoia celuilalt, susținând un baston în echilibru pe umeri: din această poziție se execută diferite deplasări.

– din șezând echer cu mingea deasupra gleznelor: aruncarea ei în sus cu picioarele și prinderea cu mâinile.

Capacitatea de diferențiere chinestezică

– din stând: fandare spre stânga/dreapta cu ducerea mâinii stângi/drepte la umărul drept/stâng pe după cap, brațul drept/stâng lateral.

– din stând, cu brațele sus: patru pași înainte cu rotarea brațelor dinainte înapoi la fiecare pas, patru pași înapoi cu rotarea inversă a brațelor.

– folosirea a două mingii: aruncarea și prinderea lor alternativ în sus sau în perete; pe măsură ce execuția se îmbunătățește, mingile se pot arunca concomitent.

– stând cu spatele la perete, ținând o minge în mâini: aruncarea mingii în perete de la șold (sau alte variante de aruncare), întoarcere și prinderea ei.

Capacitatea de echilibru:

– din stând, palmele prinse la spate, mers pe vârfuri cu ochii închiși.

– mers/alergare în echilibru pe banca de gimnastică cu opriri/porniri la diferite semnale.

– mers pe vârfuri pe banca de gimnastică cu întoarceri 180ș; mers cu pas încrucișat, în patru labe.

– stând cu un baston lângă picior: cumpănă cu ducerea și menținerea lui la orizontală, apucat de capăt.

– stând în echilibru cu brațele lateral, pe un baston așezat longitudinal: deplasare înainte fără a atinge solul cu tălpile.

Capacitatea de reacție:

– start din diferite poziții de plecare, pe distanța de 15 m – ghemuit mâinile la linia de plecare; ghemuit cu spatele la direcția de alergare; șezând cu picioarele încrucișate, mâinile sprijinite pe genunchi; sprijin pe palme și vârful picioarelor, spatele perfect întins, capul pe direcția de alergare etc.

– din dribling cu mâna dreaptă/stângă, la semnal se aruncă mingea în sus și se execută o săritură cu întoarcere de 180ș, se prinde mingea înainte de a atinge solul.

Simțul ritmului:

– alegare alternată cu piruete succesive sau izolate.

– exerciții de mers sau alegare, alternate cu pas săltat, pas sărit efectuate într-un anumit ritm.

– alergări peste diverse obstacole de diferite înălțimi, cu menținerea ritmului dintre două obstacole.

– alergare pe elan cu trei pași, urmată de desprindere de pe trambulina elastică, aterizare pe ambele picioare; același exercițiu mărind numărul pașilor pe elan – 5, 7 pași sau executând ghemuirii, întinderi, ducerea picioarelor în echer și ducerea brațelor în diferite poziții.

– alergare peste băncile de gimnastică așezate transversal pe direcția de alergare, cu trecerea băncii printr-un pas sărit simplu.

– alergare peste băncile de gimnastică așezate transversal pe direcția de alergare, în ritm de trei pași între bănci, cu trecerea peste bănci printr-un pas sărit accentuat prin intensificarea bătăii.

Capacitatea de transformare a mișcărilor:

– sărituri prin procedeul liber în timpul zborului, urmate de rostogolirea pe saltea.

– rostogolirea a două mingii, sărituri din cerc în cerc, alergare printre jaloane, așezate în diferite poziții, distanțe și combinații.

– sărituri pe loc și cu deplasare înainte, înapoi sau lateral.

– sărituri pe loc, cu picioarele încrucișate.

– sărituri cu balansarea alternativă a unui picior înainte sau pendulând gamba înapoi.

Cercetări privind recuperarea mersului copilului cu hemipareză

de Elena Cristina Popescu

1. Introducere

1.1 Motivarea alegerii temei

Necesitatea științifică a abordării acestui subiect au condus la realizarea și alegerea acestei teme intitulate „ Strategii privind recuperarea mersului la copii cu paralizie cerebrală forma hemiparetică, pe baza analizei biomecanice”. În ultimii ani cercetătorii în domeniu au acordat un interes deosebit asupra analizei mersului în cadrul laboratoarelor special amenajate, abordările vizând analiza și intepretarea, mai puțin modalitățile de lucru ulterioare. Literatura de specialitate este puternic părtinitoare față de cercetare, și mai puțin față de aplicarea clinică.

Fiecare pacient diagnosticat cu Paralizie Cerebrală, are modul lui propriu de a executa mișcările, de unde și necesitatea realizării programelor de reabilitare personalizate. Un copil nu poate deveni independent dacă nu i se oferă posibilitatea să încerce și timp să reacționeze. „Ai răbdare cu mine, uneori pot fi mai lent”, spunea un copil mamei lui, într-o zi pe holurile CNCRNC Dr Nicolae Robănescu.

De ce hemiplegia spastică?

Hemiplegia spastică reprezintă un sindrom pur piramidal, având o prevalență de 30% din totalul cazurilor de PC. Mersul este asimetric și foarte ușor de încadrat într-un pattern anume. De obicei acest tip de afecțiune are cele mai puține intervenții chirurgicale, iar prognosticul este bun. Rezultatele post terapeutice pot fi chiar uluitoare.

’’Neprelucrarea’’ tulburărilor de mers specifice pacienților cu hemiplegie spastică au drept consecință, bineînțeles în timp, reducerea activității fizice, pierderea independenței și un impact negativ asupra personalității și psihicului.

Analiza mișcării este prima fază a intervenției de îmbunătățire a deficiențelor motrice, urmată de interpretarea datelor și crearea unei strategii de implementare a corecției dinamice.

Nu există un program standard care să recupereze mersul unui copil cu PC, de aceea este necesară luarea unor decizii eficiente de tratament, bazate pe date exacte și complete, cum sunt cele din laboratorul de analiză biomecanică a mersului.

Totodată se poate pune în evidență utilitatea și importanța kinetoterapiei, precum și a celorlalte terapii adjuvante și să se demonstreze, și ulterior să se recunoască, necesitatea obligatorie în cazul acestor pacienți. Kinetoterapia prin mijloacele sale specifice, și prin combinarea inteligentă a acestora, au drept scop, printre multe altele, de câștigarea cât mai rapidă a autonomiei de deplasare, dar care depinde de continuitatea programului de recuperare, motivație, comunicare și puterea exemplului. Întreruperea duce la stagnare, iar mai rău la regresie.

Motivarea personală o reprezintă faptul că sunt un kinetoterapeut tânăr, care are o experiență în domeniu de 5 ani (kinetoterapia pediatrică), care dorește să se afirme, și care studiază domeniul în care a fost pregătită, având dorința de a îmbunătății, pe cât posibil, viața pacienților care ajung să lucreze cu mine. Centrul medical în care îmi desfășor acivitatea este un centru renumit din țara noastră, devenit între timp institut medical, unde zilnic îi trec pragul mulți copii cu diagnostice grave și greu de abordat. Aceată provocare îmi v-a oferi satisfacții de nedescris, dacă prin aplicarea modului meu de gândire și abordare a problemelor existente legate de mers în paraliziile cerebrale, și a strategiilor pe care le voi prezenta în aceasta lucrare v-or îmbunătății mersul, respectiv vor deveni independenții, și îmi vor demonstra că timpul petrecut în sălile de lectură, la congrese și la cursurile de specializare nu au fost în zadar.

În plus doresc să adaug elemente noi în literatura de specialitate, care v-or fi de folos , pe viitor, tinerilor terapeuți.

1.2 Delimitări conceptuale

Pentru realizarea unei locomoții normale este necesară îndeplinirea unor condiții minime:

capacitatea de a menține poziția verticală, respectiv suportul antigravitațional al greutății corpului,

mobilitate în articulațiile segmentelor implicate în acestă acțiune motrică

controlul motor adecvat.

Menținerea ortostatismului și achiziția mersului se câștigă în timp, perioada fiind variabilă de la individ la individ debutând în jurul vârstei de 9-10 luni și definitivându-se către vârsta de 6 ani (Jianu, 2014). În paralizia cerebrală momentul începerii mersului, de obicei, începe mai târziu, sau uneori niciodată, depinzând de leziunea cerebrală.

Mersul este aceea mișcare complexă , ce se realizează cu un randament maxim, și consum minim de energie. (Marcu și colab, 2006).

,,Capacitatea este posibilitatea/abilitatea maximală a unui individ de a realiza o anumită activitatea într-un domeniu, moment și într-un context de date’’

„Biomecanica studiază numai deplasările care au ca principală cauză forțele interne ale sistemului de mișcare, iar ca efect, efienticizarea acestora”. Mersul este o deprindere motrică prin care se realizează deplasarea corpului, el fiind ințiat atât de forțele interne cît și de cele externe. Forțele interne sunt provocate de tensiunile mecanice ale contracției musculare, fiind transmise prin tendoane, oase, uneori și prin articulații, care acționează ca niște pârghii și lanțurii cinematice. Forțele externe sunt reprezentate de gravitație, mediu, suprafața de sprijin etc. În această lucrare voi analiza doar mersul uman, adică biped.

Infirmitate motorie cerebrală vs Paralizie cerebrală. Le Metayer descria IMC ca fiind ’’ afectare cerebrală ce a au avut loc în perioada perinatală, care provoacă tulburări de postură și mișcare fără caracter evolutiv. Acestea leziuni cerebrale păstrează facultățile intelectuale suficient pentru a permite școlarizarea’’ Guy Tardieu, citat de Căciulan și colaboratorii , definea IMC ca o ’’leziune cerebrală precoce , neevolutivă, neereditară, responsabilă de deficiențele motorii exclusive sau predominante, sub forma unui handicap motor, caracterizat prin tulburări de postură și mișcare, la care se pot asocia tulburări specifice ale funcției membrelor superioare’’ În concluzie IMC înglobează toate cazurile de agresiune asupra cerebelului din perioada de maturare a acestuia, potrivit francezilor.

În literatura de specialitate angloxasaxonă termenul folosit este de paralizie cerebrală. Bax (1964) a definit termenul ca fiind o ’’tulburare de mișcare și postură, neevolutivă cauzată de afectarea creierului imatur’’ Și cum nu se putea descrie mai frumos, Mutch și colaboratorii (1992), citat de David Scrutton și colaboratorii (2004) descriu paralizia cerebrală ca ’’ termen asemeni unei umbrele ce acoperă un grup de sindroame de depreciere motorie non-progresive, dar de multe ori în schimbare,secundare unei leziuni sau anomali ale creierului, apărută în stadiile timpurii ale dezvoltării’’.

Factorii care, în general, perturbă mersul sunt: spasticitatea, contractura și

retractura musculară, hipotonia musculară și aliniamentul osos anormal.

Spasticitatea este întâlnită la majoritatea pacienților diagnosticați cu

paralizie cerebrală, și este o caracteristică clinică dominantă, ea rezultând din creșterea activității reflexului tonic de întindere, cu descărcări exagerate ale motoneuronilor. Reflexul de întindere sau strech reflexul este un mecanism de feedback pentru controlul lungimii mușchiului. „Spasticitatea este un reflex de întindere cinetic dependent de o viteză critică a mișcării și cu o componentă statică minimă”

La hemiplegici, reacțiile asociate sau sincineziile apar atunci când se produce mișcarea voluntară a membrului sănatos. Se înregistrează creșterea spasticității de partea bolnavă.

Distribuția hipertoniei este antigravitațională, mai mult distal decât proximal.

Retractura musculară reprezintă o consecința a spasticității. Reducerea lungimi pasive a mușchiului și a tendonului conduce la o restricție a amplitudinii de mișcare articulară.

Chiar dacă nu se cunoaște încă mecanismul de producere, cercetători în domeniu consideră o cauză perturbarea creșterii normale, adică ritmul diferit de dezvoltare între oase și mușchii spastici. O altă cauză care reduce lungimea fibrei musculare o reprezintă imobilizarea îndelungată. De obicei de vină sunt pozițiile vicioase pe care copii le adoptă sau de modul cum sunt tinuți de către aparținători.

Hipotonia musculară apare la musculatura agonistă care nu este suficient de stimulată sau puternică, datorită creșterii tonusului în excesie în musculatura antagonistă, care în timp poate duce la retractură.

Deformarea osoasă și articulară este foarte des întâlnită în paraliziile cerebrale. În hemiplegii întâlnim tipul de picior varus equin sau valgus equin. genuflexum, genuvalgum, genurecurvatum, redoarea de genunchi, retracția dreptului anterior, luxația de șold, dezechilibrarea bazinului, inegalitatea membrelor inferioare etc.

1.3 Parametri generali ai mersului

1.3.1. Parametri generali ai mersului normal

1. Ciclul de mers reprezentat de succesiunea de mișcări care se pornesc din momentul contactului inițial al unui picior până la următorul contact al aceluiași picior. Se mai numește pasul dublu.

2. Pasul simplu reprezintă distanța între cele două călcâie ale ambelor picioare, cand sunt în contact cu solul.

3. Sprijinul reprezintă durata de sprijin a unui singur picior în timpul mersului.

4. Dublul sprijin reprezintă momentul în care ambele picioare sunt pe sol.

– Dublul sprijin anterior de recepție;

– Dublul sprijin posterior de propulsie.

5. Lungimea pasului reprezintă distanța măsurabilă dintre călcâiele aceluiași picior la două cicluri de mișcări alternative.(Fig.1)

Fig.1 Parametri generali ai mersului.

6. Lărgimea pasului reprezintă distanța măsurabilă dintre punctele cele mai posterioare ale fiecărui picior și linia de mers.

7. Unghiul pasului se formează între axa de propulsie și axa longitudinală a piciorului.

8. Tempoul sau cadența mersului reprezintă numarul de pași executați în unitatea de timp.

9. Viteza de mers reprezintă distanța parcursă în unitatea de timp.

O altă descriere a fazelor mersului presupune două faze principale :

1- Faza de susținere static sau faza de sprijin

a) Contactul initial cu călcâiul sau atacul cu talonul

b) Încărcarea piciorului posterior

c) Sprijinul pe mijlocul piciorului

d) Terminarea fazei de susținere- sprijin pe antepicior

e) Secvența desprinderii, preoscilația sau prebalansul- interval de sprijin bipodal.

2- Faza de oscilație( pendulare sau balans)

a) Oscilația inițială

b) Oscilația de mijloc

c) Oscilația terminală

Faza de sprijin se mai numește faza de contact sau de suport, și este delimitată între sprijinul inițial, un picior, și secvența desprinderii, celălalt picior. În faza de oscilație, un picior asigură sprijinul, iar celălalt este în balans, terminându-se când atacă cu talonul.

În fiecare ciclu de mers există două perioade de suport dublu și două de suport singular. Faza de sprijin durează aproximativ 60%, faza de oscilație 40%, iar sprijinul dublu 10%. Acestea variază în funcție de viteză; dacă aceasta crește, faza de oscilație durează proporțional mai mult. Dispariția finalului din faza de sprijin dublu marchează trecerea de la mers la alergare.

Durata unui ciclu complet se divide în timpul sprijinului și timpul oscilației.

În timpul mersului cel puțin un membru inferior se află pe sol, caracteristcă determinantă a mersului. De asemenea trebuiesc îndeplinite principalele sarcini funcționale: suportabilitatea greutății corporale, sprijinul unipodal și implicit echilibrul, și proiectarea anterioară. Mersul devine alergare cand nu mai există sprijin bipodal.

MERSUL FIZIOLOGIC ESTE SIMETRIC.

Dacă pacientul merge în jurul unui cerc piciorul din interior v-a avea lungimea pasului mai mică decât cel din exterior.

Controlul motor reflex și voluntar al posturii ortostatice și a mersului este realizat prin orientare și control postural.

Orientarea posturală este strâns legată de poziția capului și a trunchiului, în funcție de gravitație, suprafața suport, informațiile vizuale și referințele interne

În literatura de specialitate descrierea si terminologia specifică analizei mersului diferă de la autor la autor. Iată ce se întâmplă în fiecare fază de mers. Descrierea se v-a referi la piciorul drept, fiind primul care inițiază mișcarea.

1.3.2. Parametri generali ai mersului patologic

Patologia aparatului locomotor produce anumite modele ale mersului, unele putându-se identifica cu ochiul liber, altele cu ajutorul aparatelor si sistemelor de măsurat. Voi lua ca repere de referință particularitățile mersului normal.

Pentru ca o persoană cu afecțiune neurologică să mergă, sistemul locomotor trebuie să fie capabil sa îndeplinească:

• Fiecare membru inferior trebuie să fie capabil sa susțină greutatea corporală, fară producerea vreunei căderi.

• Fiecare membru inferior trebuie să mențină echilibrul, fie static, fie dinamic în faza sprijinului unipodal.

• Membrul inferior care pășește trebuie să fie capabil să avanseze într-o poziție în care să preia controlul, să îndeplinescă rolul de susținător.

• Să furnizeze energia necesară pentru mișcările membrelor și avansarea trunchiului.

MERSUL ANORMAL ESTE ASIMETRIC.

Pierderea echilibrului în ortostatism și mers reprezintă o caracteristică nelipsită din tabloul clinic al bolnavului neurologic.

Primul aspect al mersului patologic, care se poate observa cu ochiul liber, este baza de susținere mare care poate reprezenta cauza vreunei deformări, instabilitatea sau frica de cădere, specific ataxiei cerebeloase, și baza de susținere mica datorată afectării mușchilor adductori sau a unui genuvarum, comun in Paralizia Cerebrală.

Lungimea pasului reprezintă distanța între două amplasări succesive ale aceluiași picior, conținând două lungimi de pași, fiecare cu distanța lui. În mersul patologic, lungimile pașilor diferă. Dacă unul din picioare nu a făcut pasul în fața celuilalt, ci lângă el, atunci lungimea este zero, iar dacă nu apucă să îl prindă pe celălalt, valoarea v-a fi negativă.

De asemenea lungimea pasului mai depinde de avansul fiecărui membru din faza de oscilație, așadar o fază scurtă reduce pasul în cealaltă parte. O dată ce piciorul atinge solul, s-a terminat faza de ocilație, și totodată lungimea și viteza. În mersul patologic, pacientul are tendința să stea mai mult sprijinit pe membrul mai sănătos, scurtând astfel ambele faze.

Tulburarea de ritm unde sincronizarea este alterată, și poate fi asimetrică neregulată. Este datorată unei pierderii senzoriale și a propriocepției.

O dată cu achiziționarea ortostatismului și a mersului patternurile specifice sunt cu piciorul în flexie plantară sau plat valg, ceea ce conduce la apariția unor compensații la nivelul genunchiului și șoldului, ei găsindu-se în flexie, și apariția lordozei lombare. Cauza primară o reprezintă spasticitatea crescută pe mușchi gastrocnemieni, care vor conduce în timp la mersul pe vârful degetelor, crescând lungimea fiziologică a MI. În timp hiperactivitatea tibialului anterior și posterior vor crea poziția de varus equin a piciorului.

În afecțiunile grave, apare o hiperactivitate în cvadriceps( de obicei datorită dreptului femural) și ischiogambieri. În ultima parte a fazei de sprijin, genunchiul se găsește în hiperextensie.

În cazurile foarte grave apare o reducere a amplitudinii de mișcare în articulația coxo-femurală, genunchi și gleznă, o hiperactivitate in iliopsoas și adductori. Astfel coapsa nu se poate extinde , pelvisul este înclinat anterior, crește lordoza lombară la finalul fazei de sprijin.

Transferul de greutate de pe un membru pe celălalt este asimetric. Umărul se află în retracție, iar pelvisul este rotat posterior. Balansul membrelor superioare se observă doar pe partea neafectată.

Proiectul de față si-a propus pentru în prima etapă, etapa de fundamentare teoretică, să atingă următoarele obiective și sarcini:

Studierea în literatura de specialitate a metodelor și tehnicilor de diagnoză și tratament specifice reabilitării mersului copiilor diagnosticați cu PC, forma hemiplegică.

Selectarea eșantionului celor examinați pe baza criteriilor de includere și excludere.

Organizarea structurii programului de recuperare pe baza testelor de evaluare și a datelor de analiză biomecanică.

Aplicarea strategilor cu scopul de perfecționare a procesului de reabilitare.

Participarea la congrese și programe de informare.

Abordarea pacientului cu PC în literatura de specialitate diferă de la țară, de la centru clinic la altul, și de la clinician la clinician. Literatura de specialitate oferă o gamă vastă de informații cu privire la evaluarea, modalități de diagnoză, evoluția pacientului pre și post chirurgical, însă puține studii vorbesc desre intervenția kinetoterapiei. Aceasta nevoie lasă loc pentru viitorii cercetători să imbogățească acest domeniu, să îmbunătățească metodologia (Martin și colab, 2012).

Majoritatea copiilor cu hemiplegie spastică vor merge. În cazurile ușoare mulți dintre ei devin independenți, până la 15 la 24 luni, în cazuri mai grave aproape până la 3 ani, iar 3% nu merg până la vârsta de 5 ani.,

Există numeroase controverse legate de metodologie, terminologie și dozaj. În trecut antrenarea forței musculare la pacienții cu PC era considerată a fi în detrimentul acestora, însă s-a dovedit că lucrul cu exerciții cu rezistență progresivă aplicate pe un grup de muscular izolat v-a crește performanța musculară, fără efect asupra spasticității. Acum se folosesc exerciții izotonice care aduc o îmbunătățire a forței izometrice sau exerciții în lanț cinematic închis care simulează mișcarea normală din timpul mersului. Creșterea forței musculare poate imbunătății parametri spațio temporali ai mersului.

S-au făcut studii cu privire la tendința de activare a mușchilor, demonstrându-se că la copilul mic se extinde la un număr mai mare de mușchi față de adult. Dacă luăm exemplu tricepsul sural, el este mai activ, denumindu-l patern infantil, la copii sub 2 ani la peste 60% din copii examinați, proporția scăzând sub 30% către 7 ani, așa cum au arătat Sutherland și colab (1988), citat de Michael W.Whittle.

Unii cercetătorii au găsit dovezi convingătoare pentru a sugera folosirea anumitor intervenții care cresc eficacitatea funcțională și structurală a corpului copiilor cu PC (Novak și colab , 2013).

Anumite mișcări care se produc în timpul mersului sunt dificil de captat cu ochiul liber, acest lucru conducând la apariția unor aparate de studiu si măsurarea a parametrilor mersului.

Cea mai avansată formă de măsurare și analiză a mersului o reprezintă analiza în cadrul laboratorului dotat cu tehnologie optoelectronică, care redă în amănunt informații cu privire la paternul de mers al fiecărui pacient în parte, însă raportul final trebuie corelat cu istoricul medical și examenul clinic (Gage și colab, 2009).

Biblia analizei și interpretării raportului, după părerea mea, este reprezentată de ,,The identification and treatment of gait problems in cerebral palsy” autor Gage (2009). Publicația cuprinde și explică toate aspectele cu privire la diagnostic, evaluare, interpretare, abordare și tratament, atat chirurgical, terapeutic și ortotic.

Publicațiile de referința cu privire la analiza mersului sunt:

Clinical Biomechanics

Clinical Orthopaedics and Related Research

Gait and posture

Journal of Biomechanics

Journal of Biomedical Engineering

Journal of Bone and Joint Surgery

Physical Therapy

Acestea fiind spuse, proiectul a continuat cu selectarea eșantionului de subiecții. Desfășurarea cercetării are loc în cadrul Centrului Național Medical de Recuperare Neuropsihomotrie pentru Copii Dr Nicolae Robănescu. Pacienții au achiziționat până în acel moment mersul în patru labe, mersul pe genunchi și menținerea ortostatismului, mersul autonom cu particularitățile individuale, diagnosticați cu PC forma hemiplegică tipul 1-2a,b conform clasificării lui Rodda (Fig 2), vârsta cuprinsă între 4-8 ani, fără intervenții chirurgiale, antecedente de infiltrații cu toxină botulinică MAS 1-3, GMFCS 1-2.

Fig 2. Clasificarea după Rodda. Sursa: Rodda .J, Graham H. K, (2001), Classification of gait patterns in spastic hemiplegia and spastic diplegia: a basis for a management algorithm, European Journal of Neurology, 8(5), pag: 98-108.

Organizarea structurii programului de recuperare pe baza testelor de evaluare și a datelor de analiză biomecanică a avut loc in laboratorul de analiza biomecanica a mersului unde medicul de recuperare a analizat și interpretat datele si in sala de kinetoterapie unde am facut examenul clinic corelat cu raportul de analiză a mersului.

Evaluarea pacientului a urmărit următorii pași:

1. S-a a intervievat aparținătorii cu privire la istoricul bolii

2. Măsurători funcționale: FMS, perimetrul de mers, Gillete, GMFCS.

3. Măsurători preliminare: achiziția în cadrul laboratorului, înregistrarea video și sprijinul plantar.

4. Examinarea fizică:

• Forța musculară

• Controlul motor selectiv: Scala Boyd

• Tonusul muscular: MAS

• Măsurători ale lungimi musculare pentru evidențierea retracturilor: testul Thomas, Ely, unghiul popliteu uni și bilateral

• PROM

• Lungimea MI

• Deformări osoase: unghiul Netter, Patella alta, torsiunea tibială (metatarsus abd/add, ax bimaleolar,varus/valgus calcanean, unghiul coapsă-picior)

5. Examinarea posturii și echilibrului: ortostatism, sprijin unipodal, testul dezechilibrului

Aplicarea strategilor cu scopul de perfecționare a procesului de reabilitare a avut loc în sala de kinetoterapie și la domiciliul pacientului conform programului stabilit cu apartinatorul.

3. Designul cercetării

3.1 Premise ale recuperării mersului copilului cu PC

„Dacă crezi că recuperarea este scumpă, încearcă ignoranța”

Derek Bok

O dată cu parcurgerea literaturii de specialitate natională și internațională am constatat că multe din studiile clinice sunt orientate spre abordarea analizei si interpretarii, si nu a modalitătilor de lucru. Literatura de specialitate este puternic părtinitoare față de cercetare, și mai puțin față de aplicarea clinică.

Pentru a înțelege mersul patologic este necesar să se cunoscă, din toate punctele de vedere, mersul normal. Prin termenul normal ne referim la ambele sexe, feminin și masculin, la mai multe vârste, nu una în special. Trebuie să subliniez că mersul unui singur individ poate fi diferit de la o zi la alta, datorită compensărilor apărute secundar vreunei mici probleme, o bătătură, un pantof mai strâmt, diferențe care nu ne îndepărtează prea mult de normal, așa că nu le vom încadra în sfera patologică.

S-a plecat de la premisa că o influență determinată asupra reabilitării mersului revine aplicării de stimului asupra sistemului nervos și locomotor prin mijloace ale kinetoterapiei și educației fizice.

„Abordarea SNC ca sistem dinamic evidentiază contribuția subsistemelor diferite (maturarea neurologică, biomecanică si psihologică a copilului) la comportamentul motor în formare” (Onose și colab, 2008)

Cele mai importante aspecte sunt:

Varietatea metodelor și tehnicilor de reeducare neuromotorie oferă

kinetoterapeutului un sprijin substanțial pentru stimularea funcției motorie. Evaluarea de bază o v-a reprezenta răspunsul pacientului la tratament.

Exercițiul fizic dirijat are scopul de reabilitare a schemei de mers, oferind

astfel un grad de independență, și nu în ultimul rând o stare de bine.

,,Refacerea motorie după lezarea sistemului nervos central apare în urma unor procese înca aflate pe cale de descifrare ale remodelării corticale, dar numai ca răspuns la instruirea motorie orientată pe acțiune ”(Onose și colab, 2008)

„Actele motrice sunt expresia cea mai simplă a reacțiilor adaptative ale individului la situațiile concrete în care el se află, din necesitatea dialogului cu natura, cu alții sau cu sine”

Copilul cu dizabilități pornește cu un decalaj major față de copilul normal.

El trebuie sa corecteze patternul anormal. ,,Hemiplegicul nu învată mișcări, ci senzația mișcării’’(Sbenghe, 1987)

Cunoașterea principiilor de bază ale mersului.

,,În trecut, ignoranța principiilor de bază ale mersului au condus la strategii de tratament care au fost fie ineficiente, fie au înrăutațit mersul patologic’’ (Gage și colab, 2009).

Existența unor conexiuni neurale ( engrame neurologice) competente cu

scopul de a crea scheme motrice specifice.

Existenta reflexului de pașire la nou născut întareste ideea de existență a engramelor specifice mersului, care la un moment dat se vor evidenția prin postura corpului in raport cu gravitația,.

Abilitatea kinetoterapeutului de a combina și de a alege cele mai potrivite

terapii pentru situația pacientului.

,,Kinetoterapeutul pediatric este instruit să evalueze atat calitatea mișcării cât și biomecanica de fundal oferind informații importante pentru a cuantifica performanța motorie, abilitățile funcționale și limitările activităților’’

3.2 Scopul și obiectivele cercetării

Scopul cercetării constă în perfecționarea procesului de reabilitare a tulburărilor de mers la pacienții cu PC forma hemiplegică prin aplicarea unor strategii, care conțin tehnici, procedee și metode terapeutice, pe baza datelor de analiză a biomecanici mersului.

Este știut faptul că activitatea fizică îmbunatățește calitatea vieții, oferă un grad de independență.

Programele kinetice destinate recuperării mersului copilului cu hemiplegie nu pot fi șablonate, conform lui Sbenghe (1987), deoarece ,,întalnim o vastă variabilitate a stadiului lezional, etiologiei lezionale , stării medicale generale, vârstei, condțtiilor familiale și modul de asociere a factorilor care determină sau influentează pierderea controlului motor’’

Obiectivele cercetării au vizat:

Realizarea unei cercetări privind modalitțtile de corectare a paternurilor anormale la copilul cu PC.

Studierea în literatura de specialitate a metodelor și tehnicilor specifice reabilitării mersului

Stabilirea criteriilor de includere si selectarea subiecților

Crearea unei strategii eficiente care poate influența, în sens pozitiv, reabilitare mersului.

Compararea rezultatelor obtinute.

Formularea concluziilor în urma analizei și interpretării rezultatelor cercetării.

Elaborarea unor recomandării

Obiectivele generale ale programului de reabilitare au vizat :

Identificarea paternului de mers

Îmbunătățirea abilităților motorii

Menținerea nivelului motor grosier.

Managementul corespunzător contracturilor și deformărilor (Hartley ,2002).

Reeducarea sensibilității și a propriocepției.

Corectarea posturii si aliniamentului corporal.

Reeducarea/reabilitarea coordonării și echilibrului.

Creșterea forței musculare.

3.3 Ipotezele de cercetare

Ipotezele cercetării:

1. Printr-o analiză biomecanică integrată în tratamentul complex al copilului cu paralizie cerebrală, putem realiza strategii eficiente de recuperare a mersului la acești copii.

2. Prin stabilirea unui tratament personalizat pe baza analizei biomecanice a mersului se poate îmbunatății, ca timp și corectitudine , paternul de mers al copilului cu paralizie cerebrală.

3.4 Etapele cercetării preliminare; Metode de cercetare.

Această cercetare este una de încercare, un punct de plecare, care, credem noi, v-a trezi idei pentru viitori cercetători.

Cercetarea preliminară a cuprins urmatoarele etape:

Selectarea eșantionului celor examinați.

Selectarea și aplicarea metodelor de evaluare.

Selectarea metodelor de cercetare.

Elaborarea unui raport individual, cu obiective clare.

Aplicarea strategiilor de reeducare a mersului pe parcursul celor două săptămâni de internare;

Instruirea aparținătorului cu privire la „tema pentru acasă”, adică programul kinetic simplificat pe care pacientul trebuia sa îl execute acasă, între două internări, cu scopul de a menține rezultatele obținute până în momentul respectiv.

Înfăptuirea evaluărilor intermediare.

Metodele de cercetare:

Metoda cercetarii bibliografice

Metoda testelor

Metoda observației

Metoda statistică

Metoda reprezentării grafice

3.5 Mijloace aplicate în desfășurarea cercetării privind recuperarea mersului copilului cu PC

Pentru ca o strategie să aibă succes trebuie să cuprindă următoarele caracteristici:

Obiectivele să fie simple, realiste și pe termen lung;

Ințelegerea profundă a mediului;

Evaluarea realistă a resurselor și implementarea eficientă.

Strategia reprezintă ” arta de a folosi cu dibăcie toate mijloacele disponibile în vederea asigurării succesului într-o luptă”.

Pentru a înțelege mersul patologic este necesar să se cunoscă, din toate punctele de vedere, mersul normal. Prin termenul normal ne referim la ambele sexe, feminin și masculin, la mai multe vârste, nu una în special. Trebuie să subliniez că mersul unui singur individ poate fi diferit de la o zi la alta, datorită compensărilor apărute secundar vreunei mici probleme, o bătătură, un pantof mai strâmt, diferențe care nu ne îndepărtează prea mult de normal, așa că nu le vom încadra în sfera patologică.

Schema de mers este existentă încă de la naștere sub forma unei engrame neurologice (Thelen și colab, 2000) Astfel se explică de ce nou-nascuții aflați in DD reproduc mișcările din timpul mersului, și mai ales in condițiile în care nu au suficient tonus și control postural ei totuși pașesc alternativ. Acesta se numește reflexul de pașire sau reflexul mersului automat prezent de la naștere până la vârsta de 6-7 luni.

,,Mersul devine involuntar, automat si stereotip, constând în echilibrări și reechilibrări permanente , prin care corpul se adaptează la suprafața de sprijin și la mediul înconjurător’’

Mersul biped este cel mai puțin stabil și eficient, în comparație cu cel din cvadrupedie, datorită centrului de greutate localizat în fatța vertebrei S2 și deasupra bazei de suport,26 , dar și datoritaă faptului ca în mers baza de sprijin se reduce la suprafața plantară a piciorului aflat în faza de sprijin.

Pentru transferul de greutate de pe un membru pe altul este necesară ca musculatura membrelor inferioare să fie suficient dezvoltată . Deoarece musculatura trunchiului nu este folosită atat de mult în timpul mersului, iar acesta nu este interpus între membre și linia de progresie, viteza și lungimea ciclului de mers sunt forțate de aceste aspecte27.

Pentru realizarea unei locomoții normale este necesară îndeplinirea unor condiții minime: capacitatea de a menține poziția verticală, respectiv suportul antigravitațional al greutății corpului, mobilitate în articulațiile segmentelor implicate în acestă acțiune motrică și controlul motor adecvat.

Pentru realizarea mersului este necesar amestecul mai multor sisteme:

Sistemul extrapiramidal

Calea piramidală

Sistemul vestibular

Sensibilitatea proprioceptivă

Sistemul muscular

În mers mușchii lucrează în trei moduri (Gage și colab, 2009)27:

Contracție concentrică, unde mușchii devin acceleratori. De exemplu iliopsoasul în subfaza de pre si balans inițial.

Contracție excentrică sau alungire, unde mușchii devin absorbanți ai șocurilor. Este cea mai frecventă contracție întalnită în timpul mersului. De exemplu solearul în faza de mijloc a sprijinului.

Contracție izometrică, unde muțchii au rol de stabilizatori, majoritatea fiind mușchii antigravitaționali sau posturali. De exemplu fesierul mijlociu în timpul fazei de sprijin unipodal.

Învățarea secvențială a fazelor mersului v-a reuși schimbarea paternul anormal. Este mai usor sa înveți ,,pe bucațele’’ , apoi să asamblezi particică cu particică. Conform teoriei de dezvoltare neuronală, dezvoltarea are loc între rețelele neuronale care se suprapun și se interconectează (Thelen si colab, 2000). Cum un copil se mișcă în permanență, el experimentează, simte, interacționează. Aceste informații vizuale și cinematice sunt stocate și întărite o dată cu fiecare repetare. Fiecare lucru nou învățat și întărit v-a reprezenta o căramidă la temelia competențelor viitoare.

În trecut, soții Bobath spuneau ca antrenamentul cu rezistență la copilul spastic nu fac decat să îi crescă tonusul. Mockford si colab (2008) au arătat că antrenamentul progresiv al forței focusat pe funcție și mers prezintă o îmbunătățire, în special la preadolescenți.

Administrarea exercițiilor de facilitarea neuromusculară proprioceptivă fără ajutorul altei persoane sau tehnica de stretching Bob Anderson reprezintă o tehnică de decontracturarea și de conștientizarea a situației în care se află pacientul. Pacientul menține la finalul mișcării 20-30 sec. În cele mai multe cazuri acesta a reprezentat o motivație solidă. Aplicațiile nu au vizat numai membrul inferior, ci întreg corpul.(Fig 3)

Fig 3. Stretching metoda Bob Anderson (Arhiva personală)

În metoda Bobath reeducarea echilibrului latero-lateral, consolidat în poziția ,,șezând’’, este un element necesar în reeducarea mersului. Ei sunt de părere că apariția fricii de căderea crește spasticitatea, iar mișcările sunt alterate, toate datorate lipsei de echilibru. Am folosit căile dinamice ale reflexelor inhibitorii în detrimentul celor statice, pentru a crea idea de self-control, așa cum ne învață metoda Bobath. Reflexele de apărare și de redresare sunt insuficient dezvoltate la copilul hemiplegic pe partea afectată, uneori chiar lipsind.

Conceptul BOBATH reprezintă „baza tratamentului pentru inhibiția mișcărilor exagerate și facilitarea mișcărilor normal voluntare’’

Un alt mijloc specific in recuperarea mersului este simularea fidelă a tuturor situațiilor în care se poate afla copilul la domiciliu, la școala sau la spațiu de joacă . De asemenea acești copii au probleme in readaptarea pozitiei, in timpul mersului, dacă sunt strigati si trebuie sa se intoarcă, fie o fac cu dificultate dar iși mentin echilibrul, fie se dezechilibreaza. Așadar am urmat principiul dinamicii spiralei, miscare prezentă la nivelul tutror segmentelor, caracterizată prin contractia și relaxarea lanturilor musculare pe diagonală. Același principiu este adoptat și in metoda Kabat. Exemple de astfel de mișcari : supinația călcaiului cu pronația antepicioruluiș i invers, ante-retrorotația colului femural.

Fig 4. Mersul pe placa de echilibru (Arhiva personală)

Stimularea sensibilității proprioceptive și exteroceptive cu rolul de a modula răspunsul motor s-a efectuat prin urmatoarele manevre: stretching, pensularea, apăsarea articulară s-au stabilizare Margaret Rood, mersul pe placă de echilibru (Fig 4).

Antrenamentul muscular a vizat stimularea de tip activare-inhibare reciprocă agonist-antagonist specifică metodei Margaret Rood. Potrivit autoarei reeducarea se face urmând secvența dezvoltării ontogenice senzitivo-motorii. Autoarea afirmă ca funcția motorie are două componente:

Mobilizatoare (fazică)

Stabilizatoare (tonică)

Chiar dacă metoda Frankel este o formă de tratament pentru pacienții cu ataxie locomotorie, am folosit elemente din cadrul acesteia pentru antrenamentul controlului motor. Pacienți au trebuit să mențină pe o anumită linie sau direcție, fără abateri.

Părerea personală este de a introduce în timpul programului kinetic exerciții pentru mișcarea ochilor, care după părerea mea participă, în timp, la reeducarea echilibrului, coordonări, orientării în spațiu. Se începe treptat deoarece pacientul obosește repede.

Electroterapia este cea mai veche metodă de tratament. În cadrul institutului nostru există o serie de posibilități terapeutice, dar cea mai nouă o reprezintă terapia shockwave sau terapia durerii, cu efecte fiziologice benefice ale terapiei undelor acustice. Rezultatul constă în stimularea proceselor de neovascularizare, productia de colagen si restabilirea vindecari.

Tratamentul ortopedic este obligatoriu. Mijloacele acestui tratament cuprind:

Orteze pentru menținerea poziției corecte a membrului inferior în special piciorul care poate fi în equin.

Corsetul pentru corectarea pozițiilor defectuoase ale coloanei vertebrale.

Ghete otopedice utile în stabilitatea piciorului. Există softuri care în urma evaluării sprijnului plantar, poate oferii informații cu privire la unghiurile de înclinare și înălțare a susținătorilor plantari. Acestea sunt utile, părerile fiind împărțite, în cazurile ușoare de paralizie cerebrală.

Medicația decontracturantă este utilă în scăderea spasticității. Administrarea se poate face, în cadrul institutului nostru, de catre medicul cpecializat in aceasta terapie, pe calea intramusculară folosind toxina botulinică, care denervează funcțional un mușchi prin blocarea joncțiunii neuromusculare. Ținta toxinei este sistemul nervos, dar cu toate astea nu depășește bariera hematoencefalică, astfel că nu există efecte adverse la nivelul SNC.

Efectele apar după a doua până la a 21 zi de la injectare, și durează de la 2

la 6 luni, cu recuperarea totală a forței musculare după ce efectul a încetat. Această „paralizie tranzitorie”, fie și de scurtă durată, oferă un avantaj mare, astfel că se poate lucra în perioada acesta musculatura slabă, invinsă de spasticitate, astfel că după încetarea efectului toxinei să existe o reechilibrare a musculaturi agonist- antagoniste. Astfel pacientului i se oferă posibilitatea să iși perfecționeze engramele, și așa distorsionate de leziunea cerebrală.

Fiecarea pacient a primit câte un program individual, scurt și simplu cu dozare, care v-a trebui să îl execute acasă, până la internarea viitoare.

4. Analiza și interpretarea rezultatelor.

În urma interpretării datelor achiziționate din laboratorul de analiză a mersului, și a rezultatelor testelor noi am enunțat următoarele concluzii și obiective particulare:

IA 5 ani, sex feminin.

Diagnostic: Hemipareză spastică stângă tip I drop foot

Mers asimetric, stepat în faza de balans, conducând la atacul solului cu antepiciorul, în special datorat hipertoniei tricepsului sural (MAS gemeni 3, solear 1, regăsit clinic). Bazinul este anteversat bilateral, hemibazinul stâng rotat extern, avansarea făcîndu-se cu hemibazinul drept. Genunchiul este în hiperextensie în faza de sprijin. Deficitul de dorsiflexie al gleznei (F3, regăsit clinic) în faza de balans este compensat prin flexia exagerată a genunchiului și șoldului, și prin abducția șoldului. GMFCS 2.

Parametri spațio-temporali (Fig 5):

-Faza de sprijin prelungit pe dreapta (60%) și scăzut pe stânga (54%)

-Faza de balans scăzută pe dreapta (39%)și crescută pe stânga (45%)

-Viteza de mers puțin scăzută (1 m/s)

-Cadența pașilor mărită (133 pași/min)

-Lungimea pasului micșorată (0,88m)

-Prim suport dublu foarte puțin prelungit pe dreapta (8,37%)

Fig 5. Raport parametri spațio-temporali IA

Obiective kinetoterapeutice: asuplizarea tricepsului sural stâng, tonifierea musculaturii distale și a rotatorilor externi pe partea stângă, reeducarea schemei de mers și a propriocepției, îmbunătățirea parametrilor spațio-temporali . (Fig 6)

Fig 6. Înregistrarea parametrilor în poziția stând al pacientului IA(Arhiva personală)

GT 7 ani, sex feminin.

Diagnostic: Hemipareză spastică dreapta tip I drop foot.

Mers asimetric, stepat, cu baza de sprijin lărgită cu viteză redusă. Merge cu hemibazinul dr rotat intern și avansat față de stg, mult anteversat și oblic, datorat ei de lungime a MI, compensând cu rotația externă a genunchiului și tibiei. Genunchiul dr este hiperextins, iar atacul se face cu vărful. Flexia dorsală a gleznei este limitată datorită hipertoniei tricepsului (MAS 2, regăsit clinic). Stabilitatea în mers este oferită de lărgirea poligonului de mers prin abd șoldului. GMFCS 2

Parametri spațio-temporali (Fig 7):

-Faza de sprijin scurtatață pe dreapta (58%), prelungită pe stânga (68%)

-Faza de balans prelungită pe dreapta(41%), scurtată pe stânga(31%)

-Viteza de mers încetinită (0,5 m/s)

-Cadența pașilor scăzută (110 pași/min)

-Lungimea pasului micșorat (0,55m), cauza vitezei încetinite

-Prim suport dublu mult prelungit pe stânga (15,7%)

Fig 7. Raport parametri spațio-temporali GT

Obiectivele kinetoterapeutice: ameliorarea controlului distal și proximal, îmbunătățirea forței musculare, a propriocepției și stabilități posturale, prevenirea retracției tricepsului sural, îmbunătățirea parametrilor spațio-temporali.

3. NM 4 ani, sex masculin.

Diagnostic: Hemipareză spastică stânga tip I drop foot

Mers stepat pe partea stângă ca urmare a deficitului și controlului motor distal slab ( Boyd 0-1, regăsit clinic). Merge cu hemibazinul stîng înclinat în rotație externă, genunchiul drept hiperextins( mecanism compensator) iar cel stâng în hiperflexie (MAS ischiogambieri 1) în faza de sprijin, atacul îl face cu antepiciorul pe stg, astfel că pe tot parcursul fazei de sprijin există un deficit de flexie dorsală a gleznei. GMFCS 2

Parametri spațio-temporali (Fig 8):

-Faza de sprijin prelungită pe dreapta (61%) și scăzută pe stânga (56%)

-Faza de balans scăzută pe dreapta (38%) și prelungită pe stânga (43%)

-Viteza de mers redusă (0,8 m/s)

-Cadența pașilor crescută (156 pași/ min)

-Lungimea pasului scazută (0,63m), cauza vitezei scăzute

-Prim suport dublu fără modificări semnificative

Fig 8. Raport parametri spațio-temporali NM

Obiectivele kinetoterapeutice: ameliorarea forței și controlului motor distal, combaterea retracției tricepsului și ischiogambierilor, reeducarea schemei de mers, imbunatatirea parametrilor spatio-temporali .

4. SP 5 ani, sex masculin.

Diagnostic: Hemipareză spastică dreaptă tip I drop foot.

Mers asimetric, cu hemibazinul stâng rotat intern și înaintea celui drept. La începutul fazei de sprijin genunchiul este în hiperflexie datorat spasticității ischiogambierilor (MAS 2, regăsit clinic), iar în faza de balans nu reușeste să flecteze genunchiul ( Elytest +, regăsit clinic). Merge cosit prin exagerarea abducției și rotației externe a șoldului dr. Dorsiflexia gleznei deficitară în faza de balans. GMFCS 2

Parametri spațio-temporali (Fig 9):

-Faza de sprijin scăzută pe dreapta (54%) și prelungită pe stânga (67%)

-Faza de balans prelungită pe dreapta (45%) și scăzută pe stânga (32%)

-Viteza de mers redusă (0,7m/s)

-Cadența pașilor nemodificată (129 pasi/min)

-Lungimea pasului scazută (0,68m), datorită vitezei de mers reduse

-Prim suport dublu mult prelungit pe stânga (15,91%)

Fig 9 Raport parametri spațio-temporali SP

Obiective kinetoterapeutice: ameliorarea controlului motor distal, îmbunătățirea forței musculare distale, prevenirea retracțiilor tricepsului sural și ischiogambierilor, imbunătățirea flexorilor genunchiuluidrept, reeducarea echilibrului, propriocepției și a schemei de mers, îmbunătățirea parametrilor spațio-temporali.

5. CC 8 ani, sex masculin.

Diagnostic: Hemipareză spastică stânga tip Iib true equin și recurvatum knee

-Mers asimetric cu hemibazinul drept înclinat în sus, chiar dacă nu există o diferență de lungime a MI, genunchiul în hiperextensie, iar atacul se face cu antepiciorul. În faza de sprijin există un deficit muscular, datorat de hipertonia tricepsului sural (MAS 2, regăsit clinic) și controlului slab al tibialului anterior (F3, Boyd 2), glezna menținându-se în equin și pe parcursul fazei de oscilație. Ca mecanism compensator pentru execuția pasului exagerează abducția șoldului. GMFCS 1.

Parametri spațio-temporali (Fig 10):

-Faza de sprijin prelungită pe dreapta (60%)și scazută pe stânga (57%)

-Faza de balans scazută pe dreapta (39%) și prelungită pe stânga (42%)

-Viteza de mers usor redusă față de normal (1m/s)

-Cadența pașilor scăzută ( 126pași/min), aflată în raport direct cu viteza de mers

-Lungimea pasului scazută (0,97m)

-Prim suport dublu crescut pe dreapta ( 9,79%)

Fig 10 Raport parametri spațio-temporali CC

Obiective kinetoterapeutice : amelioararea forței dorsiflexorilor și a controlului motor, contracararea spaticității și retracția ischiogambierilor și a tricepsului sural, reeducarea echilibrului și schemei de mers, îmbunătățirea parametrilor spațio-temporali (Fig 11).

Fig11 Înregistrarea parametrilor spațio temporali

în timpul mersului la pacien-

tul CC(Arhivă personală)

Fiecarea pacient a primit câte un program individual, scurt și simplu cu dozare, care v-a trebui să îl execute acasă, până la internarea viitoare.

Todd și colab (1989), citat de Michael W.Whittle , au arătat că mersul la copii se face cu o cadență rapidă, la un an în jur de 171 pași/min. Timpul ciclului de mers crește odată cu vârsta, dar rămâne tot în jur de 141 pași/min la vârsta de 7 ani până la valoarea tipică de 113 pași/min la bărbați și 118 pași/min la femei.

Baza de susținere este de aproximativ 70% din lățime pelvisului la 1 an, urmată de aproximativ 45% la 3 ½ ani, rămânând la acest nivel până la 7 ani.

În urma interpretarii si analizării rezultatelor:

Pe partea afectată, ca timp, este scazută faza de sprijin și crescută faza de balans.

Viteza de mers este afectată datorită spasticității tricepsului sural. Solearul este mușchiul care inițiază propulsia.

Cadența pașilor în general scăzută se datorează vitezei de mers scăzute față de nivelul normalului.

Parametri de calitate ai mersului sunt alterați pe partea afectată.

Toți pacienții au probleme cu controlul motor distal

5. Elemente de originalitate și valorificarea rezultatelor cercetării

Conform multor studii încă este necesară strângerea de informații cu privire la practica în acest domeniu. În țara noastră există, și cu siguranță se vor mai face, studii cu privire la analiza mersului în diverse patologii, doar că majoritatea cercetătorilor sunt medici, iar studiile sunt bazate pe comparații dintre un lot martor și un lot cu o anumită patologie. Noutatea o v-a reprezenta faptul că suntem primi din România care vom folosi date specifice analizei biomecanice în scopul de a elabora un studiu menit să îmbunătățească viața acestor copii.

Originalitatea constă în stilul nostru de lucru, experiența noastră în domeniu și metodologia de evaluare a acestor pacienții, evaluare care uneori lipsește sau este săracă ca și înfăptuire. Nu dorim să subestimăm nici un coleg kinetoterapeut sau profesor, ci doar să motivăm , pe fiecare ce v-a avea ocazia să ne cunoască punctul de vedere, în scopul de evoluție profesională personală dar și la nivel de țară.

Valorificarea rezultatelor cercetării s-a efectuat prin prezentări ale anumitor articole. Am împărtășit din experiența și opiniile noastre colegilor, studenților practicanți din cadrul Universității de Medicină si Farmacie Carol Davila, Facultatea de Moașe si Asistență Medicală, și tuturor voluntarilor care ne-au pasit pragul centrului.

6. Concluzii și perspective

Literatura de specialitate este săracă în ceea ce privește modalitățile de lucru aplicate post analizei mersului.

În concluzie:

Experiența în domeniu și metodologia de evaluare reprezintă factorul cheie în recuperarea mersului copilului cu PC.

Analiza mersului reprezintă cea mai avansată formă de evaluare

Schimbarea paternului de mers se realizează printr-un program individualizat

Instrumentul principal de lucru cu privire la validarea ipotezelor este reprezentat de exercitiul fizic adaptat

Stabilirea celor mai importante perspective cu privire la cercetarea în acest domeniu, îmbunătățeste parametrii integrării sociale și școlare prin eficientizarea învățării mersului, prin educarea familiei și a grupului social pentru continuarea programelor acasă, în alte condiții. Lucrarea de față dorește să motiveze viitori cercetători.

O alta perspectiva este cu ajutorul analizei mersului să găsim strategii de reeducare a mersului.

În perspectivă, tema de cercetare v-a reprezenta un punct de plecare, și credem, v-a trezi idei pentru viitori cercetători. Cercetarea nu trebuie să se termine o dată cu expirarea celor trei ani din cadrul școli doctorale, ci trebuie să se întindă pe perioade lungi, eventual până ce acești copii ajung la vârsta adultă.

Ne propunem în acest studiu să studiem literatura de specialitate cu scopul de a găsi cât mai multe metode moderne de recuperare a pacienților cu afecțiuni neurologice. Vom enunta programe operaționale clare și eficiente care vor reprezenta viziunea, munca și experiența.

7. Bibliografia

Anderson, B. (2010) Stretching, Shelter Publications, pag 69-78.

Bax.M.C.O, (1964), Terminology an classification of cerebral palsy,

Developmental Medicine and Child Neurology, 6, 295-307

Beckug, E., Hagberg, G., (2002) Neuroimpairments, activity limitations and

participation restrictions in children with cerebral palsy, Dev Med Child

Neurol, pag 309-316.

Beckung, E., Hagberg, G., Uldall, P. și colaboratorii,(2008) Probability of

walking in children with cerebral palsy in Europe, pag 121-192.

Bobath, K., (1997), Neurophysiological basis for the treatment of cerebral palsy,

Cambridge University Press.

Căciulan. E, Stanca. D, (2011), Paralizie cerebrală infantilă/Infirmitate motorie

cerebrală. Evaluare și kinetoterapie, pag15, Ed Morosan, București

Chiriți. G, Dimulescu. D, (2003), Unitatea funcțională și kinetica mersului.

Revista de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie

Clopton, N., Dutton, J., Featherson, T., Grisby, A. (2005) Interrater and

intrarater reliability of the Modified Ashworth Scale in children with

hypertonia. Pediatr Phys Ther_17(4), pag.268

Cordun, M. (1999), Kinetologie medicală, Ed Axa, București, pag 30-40.

Cordun, M. (2009) Kinantropometrie, Ed Cd Press, București, pag 228-232.

Dragan, C., F., Padure, L. (2014) Metodologie și tehnici de kinetoterapie, Ed

National, București, pag 52-55.

Epuran. M, (2005), Metodologia cercetării activităților corporale- Exerciții

fizice, Sport, Fitness, Editura FEST, București, pag 270-277.

Gage, J., Schwartz,M., H., Koop, S., E., Novacheck,T., F., (2009), The

identification and treatment of gait problems in cerebral palsy, 2ed, Mac

Keith Press, pag 31-64, 260-284.

Gagea.A, (2006), Biomecanică analitică, București, pag 17.

Gautheron, V., Bourcheix, L., Laurent-Vannier, A. (2003) Principales echelles

d’evaluation chez l’enfant et l’adolescent en Medecine Physique et

Readaptation, Ed Ipsen, pag 106.

Hartley, J. (2002). Physiotherapy in the management of cerebral palsy. Hospital

Medicine, 63(10), pag 590–592

Jianu, M., (2014), Noțiuni practice de ortopedie pediatrică de la nou-născut la

adolescent, Ediția a III, Pro Editură și Tipografie, București, pag 29-34.

Le Metayer. M,(1999),Reeducation cerebro-motrice du jeune enfant. Education

therapeutique. 2 Ed, pag 11, Elsevier Mansson.

Marcu, V., Matei, C. (2009), Echilibrul corporal, Editura Universitatii. din

Oradea, Oradea, pag100-107.

Marcu, V., Dan, M. (2006) Kinetotherapie/Physiotherapy, Ed Universitatii din

Oradea, Oradea, pag 12.

Martin, L., Baker,R., Harvey,A. (2010) A systematic review of common

physiotherapy interventions in school-aged children with cerebral palsy,

Physical&Ocupational Therapy Pedriatics, 30(4), pag 294-312.

Novak, I., Mcintyre, S., Morgan, C., Campbell, L., Dark, L., Morton, N.,

Stumbles, E., Wilson, S., A., Goldsmith, S., (2013) A systematic review of

interventions for children with cerebral palsy: state of the evidence,

Developmental Medicine Child Neurology 55(10), pag 885-910.

Onose, G., Padure, L. (2008) Compediu de neuroreabilitare la aduțti, copii și

vârstnici, Ed Carol Davila, București, pag 153-166,511-522

Pădure, L., (2003), Toxina botulinică în tratamentul spasticității la copil, Ed

Asociația de sprijin a copiilor handicapați fizic, Romania, pag 3-32

Robănescu, N. (1983) Tratamentul sechelelor motorii ale encefalopatiilor

infantile(Paralizia spastică cerebrală), Ed Medicală, București, pag 33-43

Rodda, J., Graham, H., K. (2001), Classification of gait patterns in spastic

hemiplegia and spastic diplegia: a basis for a management algorithm,

European Journal of Neurology, 8(5), pag 98-108.

Rosenbaum, P., L., Palisano, R., J., Bartlett, D., J.,Galuppi, B., E., Russell, D., J.

(2008) Developmental Medicine & Child Neurology, 50(4), pag 249–253.

Thelen, E. (2000) Grounded in the World: Developmental Origins of the

Embodied Mind, Infancy 1(1), pag 3–28.

Sbenghe, T. (1987), Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Ed

Medicală, București, pag 553-572

Scrutton. D, Damiano. D, Mayston. M, (2004) Management of motor disorders

of children with cerebral palsy, Ed 2nd, Cambridge University Press, pag 9

Sidenco, E., L. (2003) Evaluarea articulară și musculară a membrului superior.

Aplicații în kinetoterapie și medicină sportivă, Ed Fundația România de

Mâine, București, pag 23.

Zoltan, P. (2004) Kinetoterapie in Neuropediatrie, Ed Arionda, pag 248-258

Whittle, M. W.(2007) Gait Analysis, an Introduction, Fourth Ed. Elsevier LTD,

Pag 94-96..

http://www.dex.ro/. (15 aprilie 2016)

http://www.gillettechildrens.org/uploads/care-and-

conditions/Gait_Lab_Outcome_Report_-_Final.pdf (4.09.2015)

Beneficiul activităților motrice în obezitate

de Iuliana Victoria Szteklacs Tulvan

MOTTO:

"De când cauzele imediate ale obezității sunt supraalimentația și lipsa exercițiilor fizice, remediile sunt accesibile pentru toți, însă mulți pacienți au nevoie de mult ajutor pentru folosirea lor."

Davidson și Passmore

1. INTRODUCERE

1.1 Motivația alegerii temei

În 10 ani de când lucrez ca persoană fizică autorizată și mă ocup de masaj și întreținere corporală, am întâlnit numeroase persoane care sufereau de obezitate sau supraponderalitate. Unele dintre aceste persoane au fost conștiente că suferă de o boală, drept pentru care au cerut ajutorul unui specialist medic, nutriționist, sau kinetoterapeut.

În prezent obezitatea este una dintre afecțiunile nutrițional metabolice cu care se întâlnește din ce în ce mai des omenirea. Această adevărată boală a secolului XXI, dacă nu este conștientizată de fiecare individ în parte, controlată sau ameliorată va avea în următorii ani efecte devastatoare asupra sănătății și condiției umane. Obezitatea a fost mult timp ca un atribut al frumuseții. Renumiți artiști pe celebrele lor pânze au ales să imortalizeze ca model copii și femei corpolente. Treptat s-au observat că obezitatea este o boală și reprezintă în întreaga lume o problemă de sănătate publică. Creșterea standardului de viață alături de sedentarism, elemente specifice secolului XXI au făcut ca o proporție importantă de oameni să devină obezi. Acest aspect a încetat sa fie de mult doar un atentat la simțul nostru estetic, obezul rămâne o persoană care atrage atenția dar nu și atracția, dezavantajul său major ar fi și impactul surplusului ponderal asupra stării de sănătate. Prin complicațiile sale respectiv boli asociate ca HTA, hiperlipoproteinemiile, dislipidemiile, scăderea toleranței la glucoza și hiperinsulinismul, constituie un factor de risc major al aterosclerozei.

Obezii au o durată de viață mai scurtă decât persoanele normoponderale, proporțional cu mărimea excesului ponderal. Nu este deci surprinzător faptul că în toate țările dezvoltate din punct de vedere economic, s-a declanșat de mai mulți ani o companie de combatere vehementă a acestei boli. Ne vedem aici obligați să ne însușim o serie de cunoștințe referitoare la alimentație și aspect fiziologic, social-cultural.

Populația s-a dovedit a fi din ce in ce mai conștientă de influența nefastă a obezității asupra stării de sănătate și mai ales, de faptul că este mult mai ușor să previi sau să corectezi un surplus ponderal minor, decât un exces mare de greutate.

În acest context se scrie lucrarea de față. Ea dorește să pună la dispoziția oricui are nevoie, cele mai recente cunoștințe legate de diagnosticul, etiopatogenia și tratamentul obezității, care să permită o corectă evaluare clinică a fiecărui caz respectiv indicații terapeutice diferențiate . În același timp ea se adresează supraponderalilor, persoane care nu au nevoie de milă, nu merită sa fie jignite, ci trebuie înțelese și ajutate. Mesajul lucrării se dorește a fi lupta fără rezerve împotriva a ceea ce nu este un moft, un inevitabil, o modă sau o particularitate fizică, ci o boala- obezitatea .

Văzând numărul mare de persoane care suferă de afecțiuni, în principal din cauza obezității, care ar avea nevoie de ajutor, m-am hotărât să mă angajez în această cercetare având ca temă obezitatea.

Vreau să demonstrez persoanelor care vor participa la această cercetare, că prin activități motrice adaptate și o dietă hipocalorică se pot obține rezultate mult mai bune decât doar cu dietă fără mișcare. Am să demonstrez ipoteza mea prin date exacte cu privire la scăderea indicelui de masă corporală, circumferinței talie, apoi creșterea adaptabilității organismului la efort, împreună cu îmbunătățirea pulsului și inclusiv cu creșterea stimei de sine.

Astfel vreau să se înțeleagă importanța indicelui adipo muscular, adică raportul dintre grosimea stratului adipos și masa musculară.

CAPITOLUL 2. CONSIDERAȚII TEORETICE DESPRE OBEZITATE

2.1 Definiția obezității

“Creșterea exagerată a greutății corporale printr-o îngrășare anormală, ca urmare a acumulării de grăsime în diferite organe și țesuturi.”

Prin obezitate înțelegem o depunere excesivă de grăsime sub piele și în jurul organelor, care depășește cu cel puțin 20% greutatea normală a corpului. Fiecare kilogram ce depășește greutatea normală va trebui să fie un semnal de alarmă pentru a lua măsurile necesare pentru a evita îngrășarea.

Se înțelege prin obezitate depășirea greutății ideale cu 15 – 20%. Aprecierea obezității se poate face după raportul dintre: greutate și înălțime, sau după măsurarea pliului cutanat.

Cu specificarea că surplusul ponderal constă în acumularea de țesut adipos . care în aceste condiții însumează 30% sau mai mult din greutatea corporală, cel mai corect este să se considere că obezitatea este o boala caracterizată prin surplus de țesut adipos. Viitorul în aprecierea stării de nutriție nu constă în stabilirea statistică a greutății ideale ci în obținerea unor valori care să coreleze cel mai bine cu masa adipoasă a organismului .

Cele mai corecte metode pentru determinare și diagnosticare sunt cele ce estimează cantitatea de țesut gras .

2.2. Determinarea masei țesutului adipos

Viitorul în aprecierea stării de nutriție nu constă în stabilirea statistică a greutății ideale ci în obținerea unor valori care să coreleze cel mai bine cu masa adipoasă a organismului .

În concluzie , pentru a defini obezitatea in practica medicală curenta , cele mai bune metode sunt indicile masei corporale (I.M.C) si determinatea stratului adipos .

Măsurarea grosimii pliului cutanat se face cu ajutorul unui caliper în regiunea tricipitală .

Raportul talie-solduri merge un pas mai departe decât indicele de masă corporală și iți spune cât de sănătoasă este forma corpului tău. Cei mai multi dintre noi acumulează grăsime în două moduri distincte: în jurul taliei (forma de măr) și pe șolduri (forma de pară). Dacă aveți mai multă grăsime la mijloc, prezentați un risc mai mare de a vă îmbolnăvi de inimă și diabet decât cei care depozitează grăsimea la nivelul coapselor.

Calculul cantității de grăsime corporală și aflarea modului în care e distribuită pe anumite porțiuni ale corpului este cea mai eficientă metodă de a identifica zonele în care trebuie să slăbești.

În concluzie , pentru a defini obezitatea in practica medicală curentă, cele mai bune metode sunt indicile masei corporale (I.M.C) si determinatea stratului adipos .

Obezitatea poate fi descrisă ca fiind cea mai întâlnită dereglare de nutriție. Astfel, un exces de 50 de calorii zilnic poate crește greutatea cu 25 Kg într-o perioadă de 10 ani. Obezitatea este o condiție în care se acumulează excesiv grăsime în organism, fie din cauza consumului de alimente mai mare decât nevoile fiziologice, fie din cauza unor dereglări metabolice, fie din cauza lipsei exercițiilor fizice.

2.2.1. Comorbidități

Opinia timpurilor noastre s-a schimbat radical, nu numai estetic, dar și medical. Astăzi este o certitudine, relația dintre obezitate și bolile cu cea mai mare rată de mortalitate:

Afectare articulară

Bolile cardiovasculare- afectare cardiacă

Afectare psihică- In obezitate stima de sine si imaginea de sine sunt afectate.

85 – 95% dintre diabetici au fost sau sunt obezi

peste 60% dintre dislipidemici au obezitate

Proporții asemănătoare s-au înregistrat în infarctul miocardic și în cardiopatia ischemică.

2.2.2. Factori de risc obezogeni

Etiologia obezității este multifactorială.
Aceasta cuprinde urmatoarele afecțiuni care predispun la obezitate si supraponderabilitate:
-factori metabolici, factori genetici
-sedentarismul, stilul de viață
-factori endocrini, rasa, sexul, vârsta
-factori etnici și culturali, statusul socio- economic
-obiceiuri alimentare, renunțarea la fumat
-sarcina si menopauza, factori psihologici
-diabetul gestațional și alăptatul la sân

2.3. Alimentația

Alimentația este factorul cheie în menținerea sănătații. Prin materia și energia pe care le furnizează, alimentația contribuie la dezvoltarea și buna funcționare a corpului uman. Renumitul psiholog american Abraham Maslow plasa nevoia de hrană la baza piramidei nevoilor, printre nevoile fiziologice, alături de nevoia de a respira, de a bea, nevoia de somn etc.

Societatea industrială a influențat puternic modul de viață al omului, modificându-i tiparele și obiceiurile alimentare. Pe de o parte, se știe foarte bine că abundența de alimente și aportul abuziv de calorii constituie un factor de risc, favorizând instalarea obezității și a altor câteva boli cronice caracteristice civilizației occidentale. Pe de altă parte, dincolo de consumul excesiv de produse alimentare bogate în calorii, o altă schimbare mai grea măsurabilă dar totuși incontestabilă vizează dimensiunea afectivă și socială a alimentației. Sub impactul societății de consum, a fost bulversat cadrul tradițional de servire al mesei. Sunt tot mai rare acele familii a căror rutină zilnică include întâlnirea și conversația plăcuta în jurul mesei. Tot ca urmare a presiunii comerciale, rolul pe care hrana l-a jucat de-a lungul veacurilor a suferit o puternică distorsiune, devenind din mijloc de supraviețuire, o plăcere în sine. Tocmai pentru că alimentația are un rol decisiv în satisfacerea nevoii de apartenență, se înțelege de ce tradițiile alimentare sunt atât de adânc înrădăcinate. Ele imprimă în individ, într-un mod complex și adânc, amprenta specifică a grupului din care face parte.

‚‚Nutriționiștii confirmă observația de bun simț că fiecare om, fiecare familie, fiecare popor, are sau a avut tipul său alimentar. Aceștia consideră că între om și alimentația sa și a poporului său există o strânsă legătură. Obiceiurile și gusturile alimentare transmise prin tradiție sunt imposibil de schimbat in câteva generații.’’

Principalele substanțe nutritive sunt: proteinele, grăsimile – numite de nutriționiști și lipide, glucidele – numite și carbohidrați, vitaminele și mineralele. Numărul caloriilor de care ai nevoie în fiecare zi depinde de randamentul metabolic bazal – care iți arată de câte calorii are nevoie organismul tău pentru a-și desfășura funcțiile vitale – și de cât de activă ești. Pentru a afla câte calorii ai voie sa consumi zilnic, aplică formula următoare:

1 gram de grăsimi = 38,9 kj

1 gram de proteine = 18,2 kj

1 gram de carbohidrați = 17,1 kj

Grăsimile furnizează cea mai multă energie. Prin consumarea de grăsimi se poate

ușor depăși necesarul energetic al organismului. Când aceasta se întâmplă, corpul devine supraponderal.

Necesarul total de energie = viteza metabolismului bazal (VMB) (energia necesară pentru a menține starea de conștiență și a asigura corpului o temperatură confortabilă)

+ energia pentru susținerea activității (surplusul necesar pentru mișcarea corpului și digestia alimentelor).

Necesarul total de energie Se măsoară în kilojoules (kj) sau kilocalorii (Kcal).

1 kilocalorie = 4,18 kilojules

2.4. Balanța energetică

Alimentele reprezintă aportul de energie.

Dacă aportul de energie = consum de energie, greutatea corpului se menține constantă.

Dacă aportul de energie este mai mare decât consumul energetic, greutatea corpului va crește. Alimentele în exces vor fi stocate sub formă de țesut adipos. Atât carbohidrații, cât și proteinele sunt transformate în grăsimi. În timp, se ajunge la obezitate.

Dacă aportul de energie este mai mic decât consumul energetic, greutatea corpului va scădea. Organismul va utiliza depozitele apoase pentru a obține energie.

2.5. Sedentarismul

"Lipsa de activitate fizică este datorată utilizării dispozitivelor de economisire a forței de muncă și a folosirii timpului liber la televizor, calculator, și spectator doar la evenimente sportive. Toate acestea contribuie la obezitate, iar din baza studiilor unor americani rezultă că în prezent este mult mai importantă creșterea comportamentului sedentar, decât cea a excesului alimentar."

2.6. Factori genetici

Printr-un studiu al genomului a 1380 de copii europeni obezi sub șase ani și adulți cu obezitate gravă, și 1416 persoane cu greutate normală. Cea mai mare parte a adulților obezi au fost obezi din copilărie sau din adolescență.

Cercetătorii au găsit 38 markeri genetici având o legatură puternică cu un IMC crescut. După aceasta constatare, ei au investigat alți 14186 europeni și au găsit trei mutații care sunt în mod semnificativ legate de obezitate.

2.7. Etiopatogenia obezității

Obezitatea hiperplazică este obezitatea datorată unui număr crescut de adipocite. Ea depinde de alimentația primită în copilărie. Numărul adipocitelor la adult este fix. El se stabilizează în jurul vârstei de 20 – 23 de ani. Volumul adipocitului este direct influențat de bilanțul caloric. Bilanțul caloric pozitiv duce, la adult, la creșterea volumului adipocitului și implicit la obezitate. Scăderea în greutate înseamnă scăderea volumului, nu a numărului de adipocite, care este o valoare fixă.

Obezitatea hipertrofică este obezitatea care apare la adult datorită reducerii activității fizice, fără o reducere proporțională și a alimentației.

Obezitatea de tip mixt- aici se asociază o creștere a numărului de adipocite – din perioada copilăriei – cu o creștere a volumului, care apare oricând în timpul vieții. Aceasta este mai frecvența la femei.

2.8. Formele clinice ale obezității

„Obezitatea se instalează conformațional în mod deosebit la femei (ginoidă) față de bărbat (androidă) și prezintă riscuri de complicație diferite.

2.8.1. Obezitatea ginoidă

Adipozitatea de cantonează preponderal în zona bazinului și coapselor și determină complicații de ordin medical: artroza și tulburări circulatorii.

Se întâlnește mai frecvent la femei, dar poate apărea și la bărbatul adult și la copilul de ambele sexe. Musculatura scheletică este slab dezvoltată. Bolnavul se mișcă greu, obosește ușor și se îngrașă foarte repede. Consumă puține calorii, dar slăbește foarte greu. Apar rapid complicații respiratorii, cardiace, osteo-musculare etc. Unele forme rețin multă apă și sare. Nu răspunde la tratamentul dietetic sau diuretic, dar unele rezultate se obțin prin corticoterapie. Mai este denumită și obezitate de tip Rubens, sau în formă de pară.

2.8.2. Obezitate androidă

Adipozitatea de cantonează în zona abdominală, provocând complicații metabolice și maladii cardiovasculare. Țesutul adipos se dezvoltă în regiunea superioară a corpului (ceafă, gât, umeri, abdomenul superior supraombilical). Musculatura este puternică, iar țesutul adipos mai puțin dezvoltat decât în forma precedentă. Sunt oameni care se plâng mereu de foame și care mănâncă mult. Frecvent apar complicații ca: diabet, hiperuricemie, dislipidemia, ateroscleroza cu diferite localizări. Mai este denumită și obezitate de tip Falstaff, sau în formă de măr.

2.8.3. Obezitatea pletorică

Adipozitatea este distribuită în strat omogen pe piele, brațe, față rotundă, gâtul scurt, dând aspect de om rotofei. Acest tip de obezitate expune la cele mai multe boli – cel mai adesea ateroscleroza, însoțită de hipertensiune disleipidemie si hiperuricemie, funcții sexuale incetinite.

În afara acestora, există și un tip special de obezitate în care țesuturile adipoase se instalează în anumite zone predispuse. Aceste țesuturi adipose sunt rezistente la regimurile de slăbire, putând fi înlăturate numai prin inrervenție chirurgicală și numai la recomandarea medicului.”

2.9. Cauze secundare ce apar în obezitate

Complicațiile cardiovasculare

hipertensiunea arterială este frecventă, la obezi ( peste 50% dintre obezi au și hipertensiune arterială ).

insuficiența cardiacă este la fel de frecvent întâlnită la obezi. În apariția ei joacă rol travaliul crescut impus inimii de obezitate, hipertensiunea arterială asociată, precum și infiltrația grasă a mușchiului cardiac.

ateroscleroza apare mai frecvent și mai devreme la bolnavul obez (cu cel puțin 10 ani față de normoponderal). Dacă se ține seama de frecvența, severitatea și mortalitatea crescută prin complicațiile aterosclerozei (infarct miocardic, accident vascular cerebral), se înțelege gravitatea acestei complicații la obezi.

varicele reprezintă una dintre cel mai des întâlnite complicații, localizate la nivelul membrelor inferioare.

Complicațiile pulmonare sunt de asemenea frecvente: bronșita acută și cronică, emfizemul pulmonar, dispneea de efort datorită scăderii capacității vitale, hipertensiunea pulmonară sindromul Pickwick (somnolența și obezitate).

Complicațiile digestive sunt: hipotonia biliară, litiaza biliară, constipația cronică, hepatita cronică prin steatoza hepatică (infiltrație grasă a ficatului).

Tulburări de statică: cifoza dorsală, lordoza cervicală, picior plat, spondiloze, artroza șoldului, poliartroze sau simpla durere articulară semnalată la 70% dintre obezi.

Complicații cutanate: intertrigo, piodermite, seboree.

Complicații la nivelul sistemului nervos central: cefalee, astenie, vertije, obsesii, anxietate.

Complicații ginecologice: amenoree,tulburări de ciclu ovarian.

2.10. Profilul psihologic al obezului

Tipul descris prin psihanaliză : acesta e convins de valoarea emoțională a hranei care i se pare că umple o lipsă, hrana poate fi considerată un drog (Held)

Pot fi persoane imature, fixate la nivelul stadiului oral, intolerante la frustrări și constrângeri, pasive și dorind să fie iubite

Complexele datorate obezității ca de exemplu aspectul inestetic, limitarea mișcării în activități zilnice, vestimentație generatoare de complexe de inferioritate, toate au consecințe somatopsihice.
Oamenii supraponderali/ obezi au ca mod de a-și gestiona provocările vieții prin mâncare.

Complexul de inferioritate sau dismorfofobia include autostimă relativ scăzuta sau fluctuantă. Unii oameni cred că stima de sine înseamnă încredere – dar încrederea este inclusă în aceasta însă stima de sine înseamnă mult mai mult. Stima de sine înseamnă cum ne apreciem pe noi înșine. 
 CUM ÎMI POT ÎMBUNĂTĂȚI STIMA DE SINE?

Poți începe prin a accepta faptul că nu ești singura cu aceasta problemă. Există foarte multe persoane care au aceeași problemă. În al doilea rând, să luăm în considerare faptul că ești o persoană minunată – și nu există nimeni ca tine. 
Nu numai materialul genetic si amprentele sunt unice (numai dacă ai un frate geamăn), dar și modul în care fiecare persoană gândește și procesează, este diferit de la o persoană la alta. Acest lucru înseamnă ca din 6 miliarde de persoane ce există pe planetă, tu ești unică. Deci dacă mama natura s-a chinuit să te facă unică, nu ar trebui să accepți faptul că ești o persoană importantă și că ai aceleași drepturi ca orice altă persoană sa fii pe această planetă?
Mai ai si alte drepturi, de asemenea. Unul dintre acestea este acela de a face greșeli. Nu uita că a greși este omenește și că majoritatea dintre noi au învățat să facă lucrurile bine, numai după ce au greșit de câteva ori. 
De aceea, avem dreptul sa ne respectăm și să fim respectați. Și nu în ultimul rând, dar de mare importanță, avem dreptul de a spune da sau nu, în ceea ce ne privește. Nu este sănătos să ne simțim vinovați pentru un anumit aspect al comportamentului nostru. Uneori simțim că nu suntem buni de nimic numai pentru simplul fapt că nu am luat un examen sau pentru ca am pierdut o slujbă, că am fost nepoliticoși sau pentru că nu arătăm fizic cum ne- ar plăcea să arătăm.
Mulți dintre noi avem multe aspecte ale personalității, iar comportamentul nostru este doar unul dintre aceste aspecte.

Îndepărtați gândurile distructive

Foarte multe persoane cu stima de sine scăzută, cred că ei nu sunt importanți, iar părerile lor nu contează. Încercați să îndepărtați aceste gânduri distructive; dacă începeți să credeți în ele, veți încuraja și celelalte persoane să facă la fel. 
În schimb, gândiți-vă la dumneavoastră ca la o persoană ce are drepturi, păreri și idei, ce sunt la fel de valide ca și ale altcuiva.

IMAGINEA DE SINE este definită de modul în care ne percepem propriile noastre caracteristici fizice, emoționale, cognitive, sociale și spirituale care conturează și întăresc dimensiunile eului nostru. În funcție de percepția noastră la un moment dat al dezvoltării noastre, de ceea ce ne-am dori să fim sau ceea ce am putea deveni, putem distinge mai multe ipostaze ale eului nostru: eul actual, eul ideal și eul viitor.
Imaginea de sine ne influențează comportamentele, de aceea este important sa ne percepem cât mai corect, să dezvoltăm convingeri realiste despre noi înșine. Există persoane care, deși au o înfățișare fizică plăcută, se percep ca fiind fie prea slabe sau prea grase, prea înalte sau prea scunde, insuficient de inteligente etc. Percepția de sine nu reprezintă adevărul despre noi, ci este doar o "harta" pentru propriul "teritoriu", un barometru al stării noastre de bine. Relațiile armonioase cu membrii familiei si cei din jur, performanțele profesionale, asumarea unor responsabilități in acord cu resursele proprii indică o imagine de sine pozitivă, în timp ce absența motivației sau o motivație scăzută, agresivitatea defensivă, comportamentele de evitare, rezistentele la schimbare sunt principalii indici pentru o imagine de sine negativă.

STIMA DE SINE

Stima de sine reprezintă modul în care ne evaluăm pe noi înșine în raport cu propriile așteptări si cu ceilalți și este direct proporțională cu conștientizarea valorii noastre. Fiecare ființă umană este unică și are o valoare care merita să fie respectată. Valoarea unei ființe umane este dată de suma comportamentelor, acțiunilor si potențialităților sale trecute, prezente si viitoare. Capacitatea ființei umane de a se proiecta in viitor, de a-si conștientiza, dori și anticipa devenirea prin raportarea la experiențele și succesele anterioare și credința despre propria eficacitate contribuie la întărirea stimei de sine.

ÎNCREDEREA IN SINE
Încrederea în sine depinde mai mult de capacitatea noastră de a face anumite lucruri, in timp ce stima de sine reprezintă rezultatul unei autoevaluări  și are un rol foarte important în stabilirea identității noastre. O stima de sine pozitiva se bazează pe percepția pozitivă despre propriile noastre comportamente. De aceea este important să ne respectăm nevoile și limitele pentru ca acțiunile noastre sa ne pună in valoare, să fie viabile în ochii noștri.
Încrederea în sine nu este înnăscută și nu depinde doar de educația pe care am primit-o in copilărie când părinții noștri ne-au învățat să facem împreună cu ei și ne-au stimulat să ne asumăm responsabilități pentru a deveni autonomi în viață. Încrederea în sine este realistă și predictibilă, deoarece se sprijină pe rezultate concrete obținute în trecut, pe experiențele reale pe care o persoana le-a trăit și care-i permit să prezică rezultatele la care se așteaptă în viitor. Deci încrederea în sine nu este oarba și prezintă o anumită doză de incertitudine. Ea se bazează pe conștientizarea propriilor cunoștințe si competențe într-un anumit domeniu, pe rezultatele pozitive obținute anterior și este întreținută prin abordarea treptata a altor experiențe în scopul de a fixa și transfera competențele, precum si pentru a descoperi alte competente de care nu eram conștienți. 
Este important ca experiențele noi să fie abordate treptat, deoarece eșecurile repetate la experiențe noi pentru care nu reușim să găsim o explicație pot avea efecte negative asupra încrederii în sine și a stimei de sine.  Dacă suntem flexibili și putem reîncadra acțiunile și experiențele noastre astfel încât sa vedem partea buna, pozitiva a lucrurilor si sa învățăm ceva din ceea ce ni se întâmplă, reușim să ne construim încrederea în sine și să ne întărim stima de sine. Convingerile noastre ne dirijează comportamentele, de aceea este important să păstrăm acele convingeri care sunt bune pentru noi si ne ajuta sa ne schimbam cadrele de referință. Abordarea unei situații dintr-o alta perspectiva ne permite sa ne schimbam reacțiile, sa dezvoltam comportamente noi, mai adecvate situației prezente si sa obținem astfel rezultate mai bune in viață. "

CAPITOLUL 3. METODE ȘI MIJLOACE DE EVALUARE

Am luat în calcul pe o perioada de 6 luni două loturi de subiecți de sex feminin cu vârste cuprinse între 20-48 de ani cu IMC care se încadrează la categoria obez respectiv supraponderal, din care au fost de acord să participe la studiu 10 persoane care vor alcătui grupul de studiu și alte 10 persoane cărora le-am făcut doar evaluare fără să participe la programul de antrenament denumiți în continuare grup de control.

Metodele de evaluare au fost următoarele

Controlul greutății

Măsurarea Indicelui de Masă Corporală

Testare funcție cardiacă

Evaluare Rata Metabolică Bazală

Evaluare necesitate calorică

Măsurarea taliei

3.1. Greutatea corporală și controlul greutății

Greutatea corporală depinde de mai mulți factori:

– înălțimea și structura osoasă – cu cât înălțimea și grosimea oaselor este mai mare, cu

atât greutatea corpului este mai mare. Cu cât este mai mare, cu atât mușchii sunt mai grei. Greutatea țesutului muscular este mai mare decât cea a țesutului adipos.

Măsurarea indicelui de masă corporală (IMC  sau BMI, din engleză –Body Mass Index)

Este un indicator oficial, recunoscut științific, de calculare a  greutății ideale pentru o viață sănătoasă. IMC este o metodă simplă și ușor de utilizat de depistare a riscurilor de obezitate. În plus, Indicele de masă corporală poate fi folosit pentru calcularea numărului de kilograme pe care trebuie să le pierdem sau câștigăm, a caloriilor recomandate pentru a ne menține sau pentru a ajunge la greutatea ideală.

IMC este numit și indicele lui Quetelet, după numele inventatorului său – savant de origine belgiană, unul dintre fondatorii statisticii moderne. În prezent, indicele este utilizat de companiile de asigurări din Statele Unite pentru determinarea riscului de boli cardiovasculare la pacienții peste 65 ani.

Testare funcție cardiacă

Fetele au fost învățate să-și măsoare singure frecvența cardiacă, astfel:

Li s-a spus să-și palpeze cu buricele degetelor index, medius și inelarul mâinii stângi, artera radială de la antebrațul drept, (unde se simte cum pulsează) deasupra articulației pumnului, pe fața antero-laterală a antebrațului, în regiunea osului radius.

Pentru măsurarea FC a fost nevoie de un cronometru sau un ceas care să arate secundele. S-au numărat pulsațiile la nivelul arterei radiale, în primele 15 secunde, apoi se va înmulți cifra obținută cu 4. Astfel se va obține valoarea reală a frecvenței cardiace, pe minut.

Ele au urmat această manevră:

Înaintea începerii programului de exerciții pe grupe musculare, în stare de repaus.

La finalul programului de exerciții pe grupe musculare.

Fiecăruia în parte li s-a calculat FC max. teoretică = 220- vârsta.

S-a făcut un calcul cât este 70 % din FC max. teoretică a fiecărui pacient, apoi li s-a comunicat valoarea respectivă și li s-a mai comunicat pe tot parcursul programului de exerciții pe grupe musculare, că FC nu are voie să depășească acea valoare.

Înaintea începerii programului de AMA , în stare de repaus = FCr

La finalul programului de AMA = FCf

Evaluare rata metabolică bazală (RMB)

Rata metabolică bazală (RMB) am calculat-o astfel:
655 + (9,6 x greutatea ta in kg) + (1,8 x inaltimea ta in cm) – (4,7 x varsta, in ani).

Apoi am inmulțit cifra astfel obtinută (RMB) cu nivelul de activitate fizică, după cum urmează:

A. sedentar / dacă exersezi puțin sau deloc RMB x 1,2;
B. activitate redusă, de 1-3 ori pe săptămână RMB x 1,375;
C. moderat activ, de 3-5 ori pe săptămână, BMR x 1,55;
D. activitate intensă, de 6-7 ori pe săptămână, BMR x 1,725.

Evaluare necesitate calorică

Rezultatul obținut reprezintă numărul de calorii de care ai nevoie zilnic pentru a-ți menține greutatea; de pildă, dacă vrei să slăbești 500 g in șapte zile, trebuie să mănânci cu 3.500 de calorii mai puțin pe săptămână. Ori poți să mănânci la fel și să faci mai multă mișcare, echivalentă cu pierderea a 3.500 de calorii!

1200 de calorii este numărul la care ar trebui sa ajungă aportul din alimentația ta, calculat zilnic.

Cu toate acestea, nu avem cu toții aceleași nevoi energetice, iar numărul de calorii pe care ar trebui sa îl consumăm depinde de vârsta, greutate, înălțime, de tipul de activitate fizică pe care o depunem și de temperatura de afară. În tabelul alăturat putem verifica de câte calorii ai nevoie in fiecare zi. (G = greutate, l = înălțime)

Exemplu: o femeie de 32 ani, la 1,65 m și o greutate de 63 kg ar trebui să consume zilnic maximum 1.371 calorii, după acest calcul: 8,7×63=548; 25x 1,65=41,25; primul rezultat (548) minus al doilea (41,25) egal 506,75+865 = 1.371,75.

Conform statisticilor, supraalimentația apare cel mai adesea la femei în foarte strânsă legătură cu :

-perioada ultimelor luni de sarcina sau cu lactația sau mai târziu

-tulburări neurovegetative generate de menopauză.

Măsurarea taliei

Se va măsura talia fiecărei beneficiare în parte cu un centimetru de croitorie.

CAPITOLUL 4. METODE ȘI MIJLOACE DE LUCRU UTILIZATE

4.1. Gimnastica aerobică

Pe lângă programul specific de exerciții pe grupe musculare, gimnastică aerobică adaptată și antrenamentul la efort beneficiarele au fost consiliate și în sensul schimbării comportamentului alimentar.

Programul conține :

60 minute activitate fizică – AMA pe zi – 4 zile pe săptămână

exerciții Pillates la domiciliu o zi pe săptămână implicit a riscurilor cardiopulmonare

regim alimentar

exerciții de creștere a forței musculare

exerciții de mobilitate și stretching articular

„Sportul în societatea contemporană” încearcă să fixeze și să fundamenteze pe baze obiective locul sportului în viața omului modern, de aceea este necesar să acordăm mai mult timp exercițiului fizic în regimul zilnic de viață, pentru a preveni și combate unele efecte negative posibile ale modernismului, carecterizat atât de profund de tehnicism ridicat, de automatizare, robotizare și scăderea cotei de efort fizic propriu-zis, pentru satisfacerea nevoilor materiale în asigurarea existenței umane în zilele noastre.

Jane Fonda- celebra actriță americană, după 1970, inspirându-se din metoda Dr. H. Cooper, fondează gimnastica aerobică de întreținere, fiind în același timp și o adeptă a stretching-ului, a exercițiilor accesibile din gimnastica Yoga, a gimnasticii medicale, precum și a variantelor de pași de dans și elemente specifice dansului clasic.

Gimnastica aerobică de întreținere (fitness) abordată de Jane Fonda se bazează pe exerciții analitice cu un puternic caracter medical. Ea folosește structuri combinate, care se adresează solicitării supleței articulare și musculo-ligamentară sub formă de elongații.

Această gimnastică aerobică adaptată este o metodă îmbunătățită care poate respecta principiile didactico-metodice sub aspectul: continuității și ciclicității efortului, a încărcăturilor de efort, a unității între creșterea progresivă a solicitărilor și nivelul optim al acestora și a tratării diferențiate a subiecților pe grupe valorice de nivel biomotric.

Planul de antrenament AMA

În funcție de câte zile pe săptămână au putut veni la sală, am divizat antrenamentul astfel încât să putem lucra tot corpul într-o săptămână. Reținem că minimul pentru a obține rezultate este de 3 zile pe săptămână. Ideal ar fi 5 , dar făcând un compromis am ajuns la rezultate bune și la 4 zile , dat fiind că majoritatea fetelor au familie, serviciu sau școală și sunt deci foarte ocupate.

Ne-am axat în general pe antrenamentul picioarelor, al feselor si al abdomenului. In cadrul antrenamentului cu greutăți, pentru zonele care necesitau într-adevăr o atenție mai mare , le-am acordat un volum de antrenament sporit, dar fără supraantrenare.

Am lucrat zonele cu probleme de 2 ori pe săptămână sau chiar am efectuat cu ele câte o serie sau 2 de exerciții pentru aceste zone la sfârșitul antrenamentului pe care îl aveam programat pentru alte grupe musculare. Dar a lucra zilnic aceste grupe cu probleme nu e benefic, în sensul că progresele pot staționa sau chiar inversa orice rezultat pozitiv.

În aerobic folosim mai multe grupe de mușchi îmbunătățind calitatea respirației și ritmul cardiac. Exercițiul aerobic ajută la pierderea în greutate, să suporți mai bine stresul, să-ti întărești sistemul imunitar și reduce riscul anumitor afecțiuni. Din cap până în picioare, aerobicul iți poate îmbunătăți toate funcțiile corpului și te face să te simți mai sănătoasă și mai fericită. Când participi la exercitiul aerobic, corpul tău arde calorii. Deși caloria din grăsime este la fel ca aceea din glicogen, iți poti varia exercitiile astfel încât să le arzi numai pe cele pe care le dorești. Daca vrei să arzi grăsime, alege o activitate care are o intensitate scăzută sau moderată și care ia mai mult timp.

Schema unei ședințe cu activități motrice adaptate (AMA)

Partea pregătitoare – „încălzirea”

Este partea de începere a activității în care se face adaptarea treptată a organismului la efort. Cu ajutorul „încălzirii” se realizează stimularea și accelerarea proceselor vitale, astfel ca în momentul începerii fazei aerobice să fie asigurată o capacitate ridicată de absorbție a oxigenului, ceea ce corespunde adaptării circulației la cerințele pe care le va impune efortul care urmează.

Durata încălzirii este cuprinsă între 5 și 15 minute (în funcție de durata ședinței de antrenament). În acest timp apare o ușoară transpirație, iar frecvența cardiacă crește – aceste semnale ne indică că organismul este pregătit să susțina un efort mai mare, caracteristic părții fundamentale.

Partea pregătitoare începe cu exerciții ușoare numite „exerciții introductive de încălzire”, care să angreneze grupele musculare și articulațiile care urmează să fie solicitate în efort. Efortul depus va duce la creșterea frecvenței cardice până la limita intrării în zona aerobă de antrenament. 100 – 120 bătăi pe minut: durata poate fi de la 3 la 5 minute.

Partea fundamentală sau aerobică

Este partea de bază a ședinței de antrenament în care am executat pași, sărituri, poziții și elemente de legătură, armonios încadrate într-un „bloc coregrafic”, cu grad de complexitate diferit în funcție de particularitățile colectivului. Pașii specifici și de legătură vor fi descriși în capitolul de tehnică. Aceștia au fost grupați astfel:

Pașii de bază:

săritură cu mingea în depărtat – revenire prin săritură în stând.

fandare din săltare și revenire în stând.

săltare cu genunchiul ridicat, îndoit dacă e posibil la 90˚.

săltare cu balansări de picioare înainte sau lateral

Pașii de legătură:

Marș cu variante.

Pași cu variante.

Săltări alternative cu îndoierea și întinderea genunchilor, piciorul înainte sau lateral la 45˚.

Acești pași sunt folosiți în diferite combinații cu alte mijloace.

Alături de aceștia se vor folosi pași de dans, se pot folosi de asemenea elemente din box sau karate. Se vor lucra apoi exerciții de forță pentru abdomen, spate, fesieri, coapse și exerciții de suplețe și stretching. În această parte a ședinței de antrenamente se lucrează în regim aerob, organismul fiind capabil să susțină efortul la care este supus timp îndelungat.

Ca rezultate putem sublinia:

Starea generală de bine îmbunătățită, atât fizic cât și psihic.

Se evită oboseala și extenuarea.

Se dorește să se ajungă la o respirație ritmată și continuă

Marile grupe musculare se pregătesc pentru efort.

Apare transpirația, se ard calorii, deci se slăbește.

Deși obosesc mai repede și au un puls alert la început, TA se normalizează

Ca semn obiectiv: frecvența cardiacă se situează în zona de antrenament aerob ( 60-90% F.C. max ).’’

Partea de încheiere

Urmărește realizarea revenirii organismului la starea dinaintea începerii activității. Timpul de revenire depinde de intensitatea și durata ședinței de lucru, de gradul de pregătire fizică al executantelor.

După terminarea activității este bine să observăm refacerea orgaismului câtva timp.

Încheierea este tot atât de importantă ca oricare parte a ședinței de antrenament, în nici un caz nu este o activitate opțională.

Durata încheierii este cuprinsă între 5-15 minute, în funcție de durata totală a activității și poate fi prelungită și în afara ședinței, dacă este necesar.

Mijloacele folosite: mers și alergare ușoară, relaxantă, structuri de dans și exerciții de streching.

Ritmul de execuție este moderat spre lent. Se lucrează din poziții joase: așezat, culcat și variante ale acestora.

Pe toată durata ședinței de lucru se recomandă hidratarea permanentă a organismului.

În evoluția sa dansul aerobic și-a mărit permanent numărul mijloacelor folosite, pentru a fi mai eficient și mereu nou. Pentru a-și crea propria identitate aerobicul își are astăzi mijloacele sale specifice. Mă gândesc în primul rând la pașii de bază și de legătură și la structurile de exerciții folosite care nu sunt identice nici cu cele din gimnastică nici cu cele ale altor ramuri sau probe sportive.

Ca și o activitate motrică adaptată pentru supraponderali sau obezi, aerobicul este perfect din punct de vedere al variației intensității, fiecare subiect în parte fiind rugat să-și mențină propriul ritm și să lucreze după posibilități.

Program de AMA propriu- zis pentru creșterea forței musculare

Antrenamentul pe grupe de mușchi

Se vor practica exerciții cu mingea de 65 cm. diametru, gantere și săculeți cu nisip.

Exercițiul 1.

Obiectiv: tonifierea mușchilor drepți abdominali

P.I.: decubit dorsal pe o minge mare de diametru 65 cm., mâinile sunt la ceafă, genunchii flectați la 90 de grade, tălpile pe sol și ușor depărtate.

T1= ridicarea capului și a umerilor de pe minge până la unghiul inferior al

scapulei + expir

T2= revenire pe minge + inspir

-10 repetări

1 serie

Exercițiul 2.

Același exercițiu :

cu mâini încrucișate pe piept:

10 repetări,

Exercițiul 3.

Același exercițiu cu mâinile întinse pe lângă urechi și încrucișate

Exercițiul 4.

Obiectiv: tonifierea mușchilor fesieri mari și a ischiogambierilor

P.I.: decubit dorsal cu spatele pe o minge mare de 65 cm. diametru, tălpile pe sol și ușor depărtate, genunchii flectați, fesele cat mai aproape de podea iar capul relaxat pe minge.

T1= ridicarea feselor + inspir

T2= coborârea feselor + expir

-10 repetări

3 serii cu pauza 10 secunde între serii

T1= ridicarea feselor + inspir T2= coborârea feselor + expir

Exercițiul 5.

Obiectiv: tonifierea mușchilor fesieri mari și a ischiogambierilor

P.I.: Decubit dorsal pe o saltea membrele superioare întinse pe lângă corp, membrele inferioare

( gambele ) pe o minge de gimnastica de diametru 65 cm.

T1= ridicarea feselor de pe saltea + inspir

T2= menținere + apnee

T3= revenire în P.I. + expir

– 10 repetări

3 serii cu pauză 10 secunde între serii

T1=ridicarea feselor + inspir

T2= menținerea lor ridicate + apnee T3= coborârea feselor pe saltea + expir

Exercițiul 6.

Obiectiv: tonifierea mușchilor fesieri mari și a ischiogambierilor

P.I.: decubit dorsal pe o saltea membrele superioare întinse pe lângă corp gamba dreptă pe minge, iar talpa stângă pe saltea lângă minge.

T1= ridicarea feselor de pe saltea + inspir

T2= menținere + apnee

T3= revenire în P.I. + expir

– 10 repetări

– 3 serii cu pauza 10 secunde între serii – 1 dată pe zi

T1=ridicarea feselor + inspir T3= P.I. și revenirea feselor pe saltea + expir

T2= menținerea feselor ridicate + apnee

Exercițiul 7.

Obiectiv: tonifierea mușchilor drepți abdominali

P.I.: decubit dorsal pe o saltea membrele superioare întinse pe lângă cap, membrele inferioare, respectiv călcâiele sunt pe o minge mare, întinse, în fiecare mână se află câte o ganteră.

T1= flexia genunchilor, tragerea lor spre piept, mâinile se vor duce spre genunchi a. i. genunchii să treacă printre mâini, se va realiza și ridicarea capului și a umerilor de pe saltea, până la unghiul inferior al scapulei + expir

T2= revenire în P.I. + inspir

10 repetări

3 serii cu pauza 10 secunde între serii

Exercițiul 8.

Obiectiv: tonifierea mușchilor oblici abdominali

P.I.: decubit dorsal pe o saltea, mâinile la ceafa membrele inferioare întinse, cu gambele pe o minge mare.

T1= ridicarea capului și a trunchiului, cotul drept va atinge genunchiul stâng ( se va executa și o ușoară răsucire din trunchi ) + expir

T2= revenire în P.I. + inspir

– 10 repetări

– 3 serii cu pauza 10 secunde între serii

Același exercițiu pe partea cealaltă.

Exercițiul 9.

Obiectiv: tonifierea mușchilor oblici abdominali

P.I.: decubit dorsal pe o saltea,membrele inferioare sunt întinse cu gambele pe o minge mare, membrele superioare sunt întinse pe lângă cap cu câte o gantera în fiecare mână.

T1= ridicarea capului, a trunchiului și a membrului inferior stâng întins și atingere gleznei stângi cu mâna dreaptă+ expir

T2= revenire în P.I. + inspir

– 10 repetări

– 3 serii cu pauza 10 secunde între serii

Același exercițiu pe partea cealaltă.

Exercițiul 10.

Obiectiv: tonifierea mușchilor cvadriceps, a drepților abdominali și a mușchilor adductor

P.I.: decubit dorsal pe o saltea, mâini sub fese, genunchii sunt flectați tălpile pe saltea, mingea mare între gambe.

T1= ridicarea mingii la verticală prin extensia genunchilor + expir

T2= revenire cu tălpile pe saltea + inspir

T1= contracție concentrică pe musculatura abdominală, pe cvadriceps și contracție izometrică pe musculatura adductoare

T2= contracție excentrică pe musculatura abdominală, pe cvadriceps și contracție izometrică pe musculatura adductoare.

10 repetări

3 serii cu pauza 10 secunde între serii

P.I. + inspir T1= ridicarea mingii la verticala + expir

T2= revenirea tălpilor pe saltea + inspir

Exercițiul 11.

Obiectiv: tonifierea mușchilor adductori ai coapsei

P.I.: Decubit dorsal cu ambii genunchi flectați, tălpile pe sol. O minge mare de 65 de cm. diametru se așează între genunchi.

T1= strângerea mingii între genunchi + expir

T2= menținere + apnee

T3= depărtarea ușoară a genunchilor dar mingea va rămâne între genunchi,

Fără să cadă + inspir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 12.

Obiectiv: tonifierea mușchilor ischiogambieri, fesieri mari și pătrat lombar

P.I.: decubit ventral pe o minge, capul aplecat spre minge, palmele sunt pe sol, de o parte și de alta a mingii, membrele inferioare întinse și ușor depărtate cu sprijinul pe vârful degetelor de la picioare pe sol. Fiecărei glezne i se atașează un săculeț cu nisip.

T1= extensia șoldului cu genunchiul extins, capul se ridică

( extensie cap și coloană cervicală ) + inspir

T2= revenirea membrului inferior înapoi pe sol, capul se flectează spre minge

10 repetări

3 serii cu pauză de 10 secunde între serii

Același exercițiu cu piciorul opus.

O zi pe săptămână program de 20 minute cu exerciții Pilates la domiciliu.(În general când nu au putut veni la sală)

O dată pe săptămână

Se vor practica exerciții cu gantere pentru membrele superioare și trenul superior.

Exercițiul 1.

Obiectiv: tonifierea mușchiului biceps brahial

P.I.: Așezat pe o minge de 65 cm. diametru. În fiecare mână se șine câte o ganteră, antebrațele sunt în supinatie, coatele sunt în extensie. Membrele superioare sunt intinse pe lângă corp.

T1= flexia coatelor + expir

T2= extensia coatelor + inspir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 2.

Obiectiv: tonifierea mușchiului coraco-brahial

P.I.: Așezat pe o minge de 65 cm. diametru. În fiecare mână se ține câte o ganteră, antebrațele sunt în prono-supinație, coatele sunt în extensie. Membrele superioare sunt întinse pe lângă corp.

T1= flexia coatelor + expir

T2= extensia coatelor + inspir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 3.

Obiectiv: tonifierea mușchiului brahial

P.I.: Așezat pe o minge de 65 cm. diametru. În fiecare mână se ține câte o ganteră, antebrațele sunt în pronație, coatele sunt în extensie. Membrele superioare sunt întinse pe lângă corp.

T1= flexia coatelor + expir

T2= extensia coatelor + inspir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 4.

Obiectiv: tonifierea mușchiului biceps brahial și deltoid mijlociu

P.I.: Așezat pe o minge mare de diametru 65 cm., brațele în abducție la 90 de grade, coatele extinse, cu antebrațele în supinație. În fiecare mână se află câte o ganteră.

T1= flexia coatelor + expir

T2= extensia coatelor + inspir

T1= contracție concentrică pe biceps brahial și contracție izometrică pe mușchiul deltoid mijlociu

T2= contracție excentrică pe biceps brahial și contracție izometrică pe mușchiul deltoid mijlociu

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

T1= flexia coatelor + expir

T2= extensia coatelor + inspir

Exercițiul 5.

Obiectiv: tonifierea mușchiului triceps brahial și deltoid mijlociu

P.I.: Așezat pe o minge mare de diametru 65 cm.. brațele în abducție la 90 de grade, coatele extinse, cu antebrațele în pronație. În fiecare mână se află câte o ganteră.

T1= flexia coatelor + inspir

T2= extensia coatelor + expir

T1= contracție excentrică pe triceps brahial și contracție izometrică pe mușchiul deltoid mijlociu

T2= contracție concentrică pe triceps brahial și contracție izometrică pe mușchiul deltoid mijlociu

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 6.

Obiectiv: tonifierea mușchiului deltoid anterior

P.I.: așezat pe o minge mare de diametru de 65 cm., membrele superioare sunt întinse pe lângă corp, cu gantere de 1 kg. în fiecare mână.

T1= ridicarea membrelor superioare înainte ( flexia umărului ) la 180 de grade + inspir

T2= revenirea membrelor superioare pe lângă corp + expir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 7.

Obiectiv: tonifierea mușchiului deltoid mijlociu

P.I.: așezat pe o minge mare de diametru de 65 cm., membrele superioare sunt întinse pe lângă corp, cu gantere de 1 kg. în fiecare mănă.

T1= ridicarea membrelor superioare în lateral ( abducția brațelor ) la 180 de grade + inspir

T2= revenirea membrelor superioare pe lângă corp + expir

T1= contracție concentrică

T2= contracție excentrică

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 8.

Obiectiv: tonifierea mușchiului pectoral mare și mic

P.I.: decubit dorsal cu brațele întinse, abduse în plan frontal la 90 de grade, în fiecare mână se află o ganteră de 1 kg.

T1= adducția orizontală a brațelor ( plan transversal ) sau

apropierea brațelor cu coatele întinse + expir

T2= revenire în P.I. abducția orizontală a brațelor ( plan transversal ) + inspir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

P.I. + inspir T1= adducția orizontala a brațelor + expir

T2= abducția orizontală a brațelor + inspir

Exerciții pe saltea îmbunătățirea mobilității articulației șoldului și genunchiului.

Exercițiul 1

P.I.: Decubit dorsal pe saltea, mijlocul benzii se așează pe planta piciorului drept în treimea distală ( pingea ). Membrul inferior stâng este flectat din genunchi cu talpa pe saltea. În ambele mâini se va ține câte o ganteră.

T1= 20 de pedalări anterioare

T2= 20 de pedalări posterioare

o pedalare în ritm de ½

Exercițiul 2.

Obiectiv: ameliorarea mobilității articulației șoldului pe flexie și extensie șold și pe abducție adducție șold

Obiectiv: tonifierea mușchilor iliopsoas, cvadriceps și adductori ai șoldului

P.I.: Decubit dorsal pe saltea, membrul inferior stâng este flectat din genunchi cu talpa pe saltea. În ambele mâini se ține câte o ganteră.

T1= flexia șoldului la 90 de grade cu genunchiul în extensie + expir

( ridicarea membrului inferior drept la verticală, cu genunchiul întins )

T2= abducția șoldului ( ducerea membrului inferior drept în lateral dreapta ) + inspir

T3= adducția șoldului ( revenire cu membrul inferior la verticală ) + expir

T4= extensia șoldului sau revenire în P.I. + inspir

T1= contracție concentrică pe mușchii iliopsoas și cvadriceps

T2= contracție excentrică pe musculatura adductoare a șoldului

T3= contracție concentrică pe musculatura adductoare a șoldului

T4= contracție excentrică pe mușchii iliopsoas și cvadriceps

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 3.

Obiectiv: tonifierea mușchilor drepți abdominali

P.I.: Decubit dorsal pe saltea, membrele inferioare sunt pe saltea, cu genunchii întinși. Cu ambele mâini se va ține câte o ganteră.

T1= ridicarea trunchiului la verticală ( flexia trunchiului pe coapse) + expir

T2= revenire în P.I. + inspir

T1= contracție concentrică pe mușchii drepți abdominali

T2= contracție excentrică pe mușchii drepți abdominali

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

P.I. + inspir T1= ridicarea trunchiului de pe saltea + expir

T2= revenirea trunchiului pe saltea + inspir

Exercițiul 4.

Obiectiv: tonifierea mușchilor drepți abdominali

Obiectiv: ameliorarea mobilității articulației șoldului pe flexie și extensie șold și genunchi

P.I.: Decubit dorsal pe saltea. Membrele inferioare sunt pe saltea, cu genunchii întinși.

T1= 20 pedalări anterioare cu ambele membre inferioare deodată

T2= 20 de pedalări posterioare cu ambele membre inferioare deodată

Exercițiul 5.

Obiectiv: tonifierea mușchiului triceps sural

Obiectiv: ameliorarea mișcărilor de flexie plantară și flexie dorsală a picioarelor

P.I.: Decubit dorsal pe saltea. Membrele inferioare sunt ridicate la vertical, șoldul este flectat la 90 de grade, iar genunchii sunt în extensie.

T1= flexia dorsală a labelor picioarelor

T2= flexia plantară a labelor picioarelor

Se va lucra cu ambele picioare deodată.

T1= contracție excentrică a mușchilor tricepși surali + inspir

T2= contracție concentrică a mușchilor tricepși surali + expir

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

T1= flexia dorsală a labelor picioarelor T2= idem, flexia plantară

Exercițiul 6.

Obiectiv: ameliorarea mișcării de abducție a șoldului

Obiectiv: tonifierea mușchilor fesier mijlociu și mic

P.I.: decubit lateral pe partea stângă. Membrul inferior stâng este ușor flectat din genunchi. . Pe glezna piciorului drept se fixează un sac de nisip în treimea distală a plantei piciorului. Genunchiul rămâne în extensie în timpul efectuării exercițiului.

T1= adbucția șoldului

T2= revenire în P.I.

T1= contracție concentrică a mușchilui fesier mijlociu și mic

T2= contracție excentrică a mușchilor fesier mijlociu și mic

10 repetări

3 serii cu pauza de 30 secunde între serii

Exercițiul 7.

Obiectiv: ameliorarea mișcării de flexie-extensie a șoldului și de flexie-extensie a genunchiului

Obiectiv: tonifierea mușchilor fesier mijlociu și mic

P.I.: decubit lateral pe partea stângă. Membrul inferior stâng este ușor flectat din genunchi., . Pe glezna piciorului drept se fixează un sac de nisip în treimea distală a plantei piciorului. Membrul inferior care efectuează exercițiul va rămâne paralel cu solul în timpul efectuării exercițiului.

T1= 20 pedalări anterioare

T2= 20 pedalări posterioare

Exercițiul 8.

Obiectiv: ameliorarea mișcării de circumducție a șoldului

P.I.: decubit lateral pe partea stângă. Membrul inferior stâng este ușor flectat din genunchi. Pe glezna piciorului drept se fixează un sac de nisip, în treimea distală a plantei piciorului. Genunchiul se menține în extensie pe parcursul realizării exercițiului.

T1= 10 circumducții în interior

T2= 10 circumducții în exterior

Exerciții pentru membre superioare.

Exercițiul 1.

Obiectiv: tonifierea deltoizilor mijlocii, a mușchilor supraspinoși și a capului lung a bicepsului

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, în ambele mâini câte o ganteră.

T1= abducția membrelor superioare la 90 de grade, coatele sunt în extensie + inspir

T2= revenire în P.I. + expir

T1= contracție concentrică a deltoizilor mijlocii, a mușchilor supraspinoși

T2= contracție excentrică

10 repetări

3 serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 2

Același exercițiu doar ca abducția se va face până la 180 de grade.

P.I. – T1= abducția brațelor la 90 de grade + inspir

T2= revenirea brațelor pe lângă corp ( expir )

Exercițiul 3.

Obiectiv: tonifierea mușchilor deltoizi anteriori

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă. Gantere de câte 1kg în fiecare mână,

T1= flexia umerilor 90 de grade, coatele sunt în extensie + inspir

T2= revenire în P.I. + expir

10 repetări

3 serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 4.

Același exercițiu doar că flexia se va face pana la 180 de grade.

Exercițiul 5.

Obiectiv: tonifierea mușchilor deltoizi posteriori și a mușchilor tricepși brahiali

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, genunchii sunt ușor flectați (20 de grade de flexie), picioarele sunt ușor depărtate ( la nivelul lățimii umerilor). Trunchiul este aplecat în față la 45 de grade. T1= extensia umerilor, coatele sunt în extensie. Gantere de câte 1kg în fiecare mână,

T2= revenire în P.I.

10 repetări

serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 6.

Obiectiv: tonifierea mușchiului triceps brahial

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, genunchii sunt ușor flectați, picioarele sunt ușor depărtate ( la nivelul lățimii umerilor), trunchiul este aplecat în fața la 45 grade. Membrele superioare sunt în extensie maximă din articulațiile Gantere de câte 1kg în fiecare mână, coatele sunt în extensie.

T1= flexia coatelor

T2= extensia coatelor

10 repetări

serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 7.

Obiectiv: tonifierea mușchilor bicepsi brahiali

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, picioarele sunt ușor depărtate ( la nivelul lățimii umerilor ). Gantere de câte 1kg în ambele mâini, palme sunt în supinație, membrele superioare sunt întinse pe lângă corp.

T1= flexia coatelor

T2= extensia coatelor

10 repetări

3 serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 8.

Obiectiv: tonifierea mușchilor coraco-brahiali

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, picioarele sunt usor depărtate ( la nivelul lățimii umerilor ). Gantere de câte 1kg în fiecare mână, palmele sunt în prono-supinație, membrele superioare sunt întinse pe lângă corp.

T1= flexia coatelor

T2= extensia coatelor

T1= contracție concentrică

T2= contracție excentrică

10 repetări

serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 9.

Obiectiv: tonifierea mușchilor brahiali

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, picioarele sunt usor depărtate ( la nivelul lățimii umerilor ). Gantere de câte 1kg în fiecare mână, palmele sunt în pronație, membrele superioare sunt întinse pe lângă corp .

T1= flexia coatelor

T2= extensia coatelor

10 repetări

serii, cu pauza de 30 secunde între serii.

Exercițiul 10.

Obiectiv: Ameliorarea mobilității prin circumducție a umerilor

P.I.: ortostatism cu fața la oglindă, tălpile picioarelor sunt ușor depărtate ( la nivelul lățimii umerilor ).cu gantere de care 1kg în ambele mâini, palmele sunt în prono-supinație, membrele superioare sunt întinse pe lângă corp.

10 circumducții anterioare cu menținerea coatelor în extensie

10 circumducții posterioare cu menținerea coatelor în extensie

Set de exerciții efectuate alternativ cu cele de forță

Alergarea simplă, apoi cu genunchii la piept și cu călcâiele la șezută. Se vor executa câte 2-3 reprize a câte 10 secunde la fiecare gen de alergare.

Stând depărtat cu mingea medicinală ( 3-5 kg ) la ceafă; aplecarea trunchiului înainte până ce fruntea ajunge cât mai aproape de genunchi cu 2-3 arcuiri. Se repetă de 10 ori.

Culcat pe partea stângă, brațele în prelungirea trunchiului: balansul picioarelor și al trunchiului înainte (echer). Se execută de 15-20 ori pe fiecare parte.

Pe genunchi ținând gantere în ambele mâini înainte; așezare pe șoldul stâng și folosind balansul așezare pe șoldul drept (jocul șoldurilor). Se execută în continuare de 20 de ori pe fiecare șold.

Culcat cu fața în jos; târâre înainte folosind la înaintare mâna și piciorul opus. Se vor face 2-3 reprize de 30 secunde fiecare folosind tot spațiul disponibil din sală.

Șezând ghemuit cu genunchii strânși cât mai aproape de piept; rostogolire pe spate cu revenire și cu trecerea picioarelor din balans întinse peste cap la cine nu este posibil, va executa mișcarea cu picioarele îndoite. Sevor face 2-3 reprize de 10 secunde fiecare.

Culcat cu fața în jos, palmele sub umeri; flotări în brațe cu menținerea trunchiului drept, sau din genunchi. Se pot face 2-3 reprize de 10-12 mișcari fiecare.

Din șezând; târâre înainte prin alunecarea șezutei pe parchet spre călcâie și apoi întinderea picioarelor. Mișcarea se poare executa înaintând cu spatele. Se executa 2-3 reprize de câte 10-15 mișcări fiecare.

Din decubit dorsal, brațele lateral; răsucirea bazinului spre stânga concomitent cu alunecarea membrelor inferioare întinse pe podea spre brațul stâng, apoi se execută la fel spre dreapta. Se execută de 15-20 de ori în fiecare parte.

Șezând depărtat cu ganterele în mâini deasupra corpului; rotații mari de trunchi executate spre stânga și apoi dreapta. Se repetă de 15 ori in fiecare parte.

Din șezând; ridicarea membrelor inferioare cât mai sus concomitent cu încercarea atingerii palmelor sub genunchi. Se executa 2-3 reprize de câte 10-12 mișcări.

Stând cu mâinile pe șolduri sărituri ca mingea executate pe vârfuri cu genunchii întinși. Se vor face 2-3 reprize de 30 secunde.

Culcat cu fața în jos; ridicarea trunchiului cu brațele la nivelul umerilor sprijin pe vârful picioarelor; apoi sprijin pe palme cu ridicarea membrelor inferioare. Se repetă în 2-3 reprize de câte 10-12 mișcări fiecare.

Șezând, picioarele îndoite și tălpile lipite, mâinile pe coapse; legănarea trunchiului dintr-o parte în alta atingând cu genunchii de podea. Se va executa 2-3 reprize de 30 secunde.

Șezând depărtat cu ganterele la ceafă, membrele superioare indoite; se vor face exerciții pentru abdominalii superiori, 2-3 reprize a câte 15 abdomene fiecare.

Din șezând,mingea medicinală ținută între glezne; ridicarea și coborârea membrelor inferioare păstrând genunchii întinși. Se vor face 2-3 reprize de câte 10-12 mișcări fiecare.

Șezând cu mâinile pe șolduri; depărtatea și aproprierea membrelor inferioare alunecând pe podea. Se fac 2-3 reprize de câte 30 secunde.

Sărituri pe un picior apoi pe ambele picioare. Se vor face 2-3 reprize de câte 10 secunde fiecare.

Antrenament de pedalare la bicicleta ergometrică

Frecvența cardiacă sau numărul bătăilor pe minut respectă destul de bine răspunsul organismului la efort. Metoda de calculare a FC necesită folosirea unui ceas cu secundar și de asemenea cunoașterea exactă a topografiei pulsului (detectat la nivelul arterei radiale sau la nivelul arterei carotide) după încheierea exercițiilor pe grupe de mușchi am urmat un program de antrenament la efort, care constă în pedalare la bicicleta ergometrică 15 minute, folosindu-se metoda continuă .

Fiecărei paciente i s-a calculat:

FC maximă teoretică cu formula 220-vârsta.

Apoi li s-au calculat 70% din FC max teoretică, valoare peste care nu s-a trecut pe tot parcursul pedalării.

Deci, pacientele au realizat un antrenament la efort timp de 10 minute frecvența cardiacă fiind între 60% – 70 % din FC max. teoretică.

Frecventă cardiacă a fost notată la începutul și la finalul celor 10 minute de pedalare, denumite în tabelele de la capitolul 5., FC de repaus și FC finală.

Relaxare sau revenire după efort – strechingul pe grupe musculare

Pe lângă dezvoltarea forței musculare și rezistenței la efort, trebuie să se acorde o importanță deosebită mobilității, adică, amplitudinea maximă de mișcare la nivelul unei articulații, care poate fi atinsă la un moment dat. Această caracteristică a structurilor elastice ale organismului poate fi îmbunătățită prin exerciții de stretching.

Stretchingul – este un complex de exerciții de întindere, care are capacitatea de a ameliora flexibilitatea și mobilitatea articulațiilor.

După exercițiile solicitante cu greutăți, gantere, mingi, musculatura este solicitată intens și se instalează oboseala. Mușchii rămân într-o stare de tensiune, manifestată printr-o ușoară contractură.

Stretchingul static ajută la eliminarea acidului lactic și a celorlalți metaboliți. În plus, în urma efortului intens, la nivelul țesuturilor se produc mici leziuni care pot reduce din capacitatea de alungire a țesuturilor.

De mult timp a fost remarcată valoarea mișcărilor de stretching atunci când sunt efectuate după încheierea unui program de exerciții.

La finalul fiecărui program de exerciții urmează faza de cool down (revenire la starea de calm, stare de echilibru biologic și psihologic), care trebuie să dureze în medie 5-10 minute. Această fază este foarte importantă pentru că favorizează procesele metabolice de refacere și ajută la eliminarea mai rapidă a acidului lactic din mușchi. Stretchingul favorizează revenirea la normal a tonusului muscular, relaxând musculatura solicitată de efort, respectiv liniștirea respirației. Fiecare poziție trebuie menținută minim 6 secunde, poate fi menținută poziția dacă este vorba de o contractură puternică și 30 de secunde.

Obiectiv: Streching pe musculatura membrelor inferioare , feselor, abdomenului și a părții inferioare a spatelui.

1). Din ortostatism se pune mâna dreaptă pe genunchiul drept. Tragerea genunchiului drept la piept, cu mâna dreapta , aplecarea capului spre genunchi, menținere 6 secunde. Apoi se realizează ducerea genunchiului drept de la piept în lateral, tot cu mâna dreaptă. Acum capul e ținut în poziție normală. Se menține poziția 6 secunde.

2). Se pune mâna dreaptă pe glezna dreaptă. Se realizează tragerea călcâiului drept la fesa dreaptă. Se menține poziția 6 secunde. Din acesta poziție se va face o ridicare lateral a genunchiului. Se menține tot 6 secunde.

3). Glezna dreaptă se pune pe genunchiul stâng, mâna dreaptă se așează pe fața internă a genunchiului drept și îl va împinge ușor în afară ( se face rotația externă a șoldului drept ).

4). Se fac aceleași exerciții cu membrul inferior stâng.

Din așezat cu membrele inferioare întinse pe o saltea

1). Fața externă a gleznei drepte o așezăm pe fața anterioară a coapsei, mâna dreaptă se va pune pe fața internă a genunchiului drept, se va realiza o apăsare ușoara în jos ( rotație externa șold ). Se menține poziția 6 secunde.

2). Genunchiul drept este flectat la maxim, șoldul este în rotație internă, gamba se află în spate, călcâiul cât mai aproape de fesa dreaptă. Se va realiza aplecarea trunchiului spre genunchiul stâng și apucarea cu ambele mâini a tălpii stângi. Se menține poziția 6 secunde. Apoi se va face rotația trunchiului spre dreapta și menținere 6 secunde. ( Trunchiul se menține drept ).

3). Se fac aceleași exerciții cu membrul inferior stâng.

Din decubit ventral pe o saltea, sprijin pe palme

1). Ridicarea trunchiului de pe saltea prin extensia coatelor. Menținere 6 secunde.

2). Se pune mâna dreaptă pe glezna dreaptă. Se realizează tragerea călcâiului drept la fesa dreaptă. Se menține poziția 6 secunde. Apoi, glezna stângă se apucă și se trage călcâiul la fesă. Se menține 6 secunde. Apoi, se apucă ambele glezne și se trag călcâiele la fese. Se menține poziția 6 secunde.

Obiectiv: Stretching pe musculatura capului și a coloanei cervicale

1). Din așezat pe o minge mare de diametru 65 cm., cu fața la oglindă.

Stretching pe mușchiul drept lateral al capului – se realizează tragerea capului în înclinare laterală spre o parte, obținându-se întinderea mușchiului de partea opusă. Se va realiza de 3 ori la dreapta și de 3 ori la stânga.

2). Stretching pe mușchiul SCM – se realizează tragerea capului în înclinare laterală cu rotația capului spre partea opusă, obținându-se întinderea mușchiului SCM de partea opusă înclinării capului. Se va realiza de 3 ori la dreapta și de 3 ori la stângă.

Obiectiv: Stretching pe musculatura membrelor superioare și a părții superioare a spatelui

1). Din ortostatism cu fața la oglindă membrul superior drept este întins spre stângă pe la nivelul bărbiei, antebraț în pronație. Palma stângă pe cotul drept. Se va realiza o apăsare spre înapoi timp de 6 secunde. Apoi se va realiza același stretching pe celalalt membru superior, timp de 6 secunde.

Același exercițiu doar cu antebrațul în supinație.

2). Membrul superior drept este ridicat cu cotul întins pe lângă ureche. Se face flexia cotului și atingerea umărului stâng, cu degetele mâinii drepte, prin spatele capului. Palma mâinii stângi este așezată pe cotul drept. Se va realiza o apăsare în jos și menținerea ei 6 secunde. Apoi se va schimba membrul superior.

3). Membrul superior drept este ridicat cu cotul întins pe lângă ureche. Se va face o rotație externă cu umărul drept și flexia cotului drept cu ducerea mâinii drepte ( atingerea coloanei cervico-dorsale se va face cu fața palmară a mâinii drepte ) pe coloana cervico-dorsală, prin spatele capului. Membrul superior stâng va realiza o rotație internă la nivelul umărului, flexie cot și cu fața dorsală a mâinii stângi se va încerca atingerea mâinii drepte. Se va menține poziția 6 secunde. Apoi se schimbă partea.

4). Încleștarea degetelor de la mana dreapta cu degetele mâinii stângi, mâinile se află la nivelul pelvisului, în fata pelvisului, cu fetele palmare spre podea, coatele sunt extinse. Se va realiza ridicarea membrelor superioare deasupra capului cu coatele extinse și cu fetele palmare a mâinilor orientate spre tavan, apoi tragerea brațelor de 5 ori la stângă, apoi de 5 ori la dreapta.

5). Încleștarea degetelor de la mana dreapta cu degetele mâinii stângi, mâinile se află la nivelul feselor, înapoia pelvisului, cu fetele palmare spre podea, coatele sunt extinse. Se va realiza ridicarea membrelor superioare extinse înapoi, fără să se realizeze flexia anterioara a trunchiului. Se va menține poziția 6 secunde.

6). Încleștarea degetelor de la mâna dreaptă cu degetele mâinii stângi, mâinile se află la nivelul feselor, înapoia pelvisului, cu fetele palmare spre podea, coatele sunt extinse. Se va realiza ridicarea membrelor superioare extinse înapoi, se va realiza flexia anterioara a trunchiului și concomitent se va realiza răsucirea trunchiului la dreapta de 5 ori și apoi la stângă de 5 ori.

CAPITOLUL 5. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CERCETĂRII

5.1. Locul desfășurării cercetării:

LEEA FITT, ( Sală de sport- aerobic, masaj și întreținere corporală )

Str. Zorelelor nr.3, Oradea

5.2. Perioada desfășurării cercetării:

Septembrie 2015 – iunie 2016

5.3. Selecția subiecților:

Această cercetare a fost aplicată pe 10 subiecți care au fost selectați dintr-un grup de 34 de persoane toate de sex feminin cu vârste cuprinse între 20- 48 ani, care frecventează sala de sport la care lucrez și au fost de acord sa fie măsurate, cântărite, notate și pozate de către mine. Acest grup va fi numit în continuare grup de studiu.

5.4. Obiective și totodată țeluri atinse

Scăderea în greutate

Înțelegerea importanței scăderii ponderale

Menținerea scăderii ponderale pe termen lung

Scăderii valorii indicelui de masă corporală

Modelare corporală

Scăderea circumferinței taliei și implicit a riscurilor cardiopulmonare

Creșterii capacității de adaptare la efort

Creșterea rezistenței la efort

Creșterea mobilității articulare

Reglare puls- parte cardiacă

Stimularea proceselor catabolice

Ameliorarea parametrilor respiratori

Ameliorarea circulației vasculare generale

Creșterea forței și rezistenței musculare

Ameliorarea capacitații de efort

Inducerea și menținerea unui regim de viață activ

Îmbunătățirea performanțelor fizice generale ale organismului

Ameliorarea capacității de învățare și efectuare a mișcărilor complexe

Creșterea capacității de relaxare fizică și mentală

Dezvoltarea capacității de conștientizare a propriului corp

Reducerea riscului de accidentare la nivelul articulațiilor, mușchilor și tendoanelor

Reducerea tensiunii și durerii musculare după efort

Ameliorarea flexibilității

Conștientizarea necesității adoptării unui stil de viață sănătos

Alimentație echilibrată

5.5. Materiale de lucru utilizate

S-au utilizat următoarele materiale de lucru:

saltele neopren

mingi de gimnastică medicală cu diametru de 65 cm.

săculeți cu nisip de 1 kg. sau 2 kg.

benzi elastice cu lățime 30 cm. și lungime 1,5 m. de culoare albastră (rezistență medie)

gantere de: 0,5-1 kg, sau 2 kg. X 2 bucăți / persoană

bicicleta ergometrică

CAPITOLUL 6. ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR

În paralel cu grupul de studiu am luat în calcul încă un grup de 10 persoane tot de sex feminin din același interval de vârste și tot cu indice de masă corporală ridicată, dar care nu a efectuat programul nostru de aerobic adaptat (numit în continuare de fapt program de AMA) ba mai mult duc o viață sedentară dar țin totuși un regim alimentar. Acest lot, a fost ales din cercul meu de cunoștințe tot în funcție de IMC ridicat și va fi numit în continuare grup de control.

Grupul de studiu a efectuat activități motrice adaptate, iar grupul de control a ținut doar regim alimentar

În data de 14 septembrie 2009 beneficiarelor acestui studiu le-a fost măsurată înălțimea și au fost cântărite iar la sfârșitul acestui studiu, în martie 2010 au fost evaluate din nou, date trecute în tabelul 5.1. împreună cu cifra obținută ca urmare a diferenței dintre cele două valori.

Tabel 6.1 – Înălțimea și greutatea inițială/ finală a grupului de studiu

Același lucru s-a întâmplat și cu grupul de control, rezultatele măsurătorilor fiind notate în tabelul 6.2.

Tabel 6.2 – Înălțimea și greutatea inițială/ finală grupului de control

Grafic nr. 1 – Diferența dintre greutatea inițială și finală a celor două grupuri

Graficul 1. conține reprezentarea grafică a tabelelor 5.1 și 5.2, respectiv diferența între media datelor obținute și diferența dintre acestea. Adică grupul de studiu a scăzut în medie 5,7 kg, pe când cel de control doar 2,6kg.

Din tabelul 5.1 rezultă că cea mai mare scădere ponderală a atins-o subiectul A.D. de 34 de ani care a scazut 13 kg, iar cea mai mică diferență ponderală a avut-o C.Ch. cu doar 1 kg. Eu consider ca fiind important rezultatul obținut de M.M, B.A., și M.R. care au slăbit în medie câte 8 kg și aspectul lor fizic este foarte mult schimbat.

Din tabelul 5.2 rezultă ca cea mai mare scădere ponderală a avut-o L.R. de 29 de ani, iar cea mai mică diferență se observă la J.T., E.F., G.R care au scăzut în greutate doar câte 1kg.

Vreau să subliniez faptul că subiecții care alcătuiesc grupul de studiu au lucrat cu mine aproape zi de zi câte o oră efort fizic intens și deși au ținut dietă alimentară hipocalorică rezultatele lor se văd mai mult cu ochiul liber și nu se deduc atât de mult din datele preluate din măsurători, diferențe ce se așteaptă a fi mult mai mari. E bine de știut că etalonul după care vă orientați- dacă ați slăbit sau nu- este în primul rând centimetrul, în al doilea rând este oglinda.

În timpul antrenamentelor de forță, nu au crescut mușchii ;ei au căpătat densitate pentru că au fost lucrați, sunt deci mai grei și mai tonifiați. Fetele au căpătat astfel acel tonus muscular plăcut, pielea este mai întinsă pe mușchi- fără ca mușchii să fie umflați și pronunțați ca la bărbați- iar depozitele de grăsime și celulita au dispărut sau au fost diminuate.

Deci, mușchii au devenit mai grei căpătând densitate, iar grăsimea a început să se ardă, e logic faptul că acum cântarul devine aproape inutil ca mijloc ce indică progresele noastre.

Beneficiarelor acestui test li s-a calculat valoarea IMC-ului, după formula:

greutatea în kg./ înălțimea în cm. la pătrat

Evaluarea IMC-ului fiecărui subiect s-a realizat:

inițial constând în calcularea IMC-ului înainte de începerea activităților fizice.

final constând în calcularea IMC-ului după 6 luni de la începerea activităților fizice

Datele astfel obținute au fost trecute în tabelul 6.4 pentru grupul de studiu, același calcul făcându-se și pentru subiecții din grupul de control, care au fost în prealabil cântărite și ele la aceeași dată ca cele din grupul de studiu, date ce vor apărea în tabelul 6.3.

Tabel 6.3 – Indicele de masă corporală inițial/final al grupului de control

Tabel 6.4 – Indicele de masă corporală inițial/final al grupului de studiu

Graficul nr.2, respectiv graficul nr.3 reprezintă evoluția coeficientului IMC-ului la fiecare beneficiară în parte, împreună cu diagnosticul în funcție de datele rezultate pentru grupul de studiu, respectiv grupul de control.

Grafic nr. 2 – evoluția coeficientului IMC-ului la fiecare beneficiar în parte al grupului de studiu

Grafic nr. 3 – evoluția coeficientului IMC-ului în grupul de control

În aceasta lucrare s-au urmărit modificările valorilor IMC-ului în urma programului de exerciții efectuat de către fiecare beneficiară, 60 de minute, de 4 ori pe săptămână, pe o perioada de 6 luni. Programele de exerciții sunt descrise mai sus. Exercițiile din programul de aerobic au fost adaptate fiecărui subiect în parte. Fiind adaptate nevoilor și posibilităților fiecăreia le-am numit program de activități motrice adaptate (AMA).

Pe lângă exerciții fizice fetelor au fost rugate să respecte și un regim alimentar hipocaloric.

Din graficele 2 și 3 se observă împărțirea în funcție de diagnostic în raport cu Scala de Evaluare recunoscută la nivel internațional, astfel:

IMC < 20 – subponderale

IMC = 20-25 – normoponderale

IMC = 25-30 – supraponderale

IMC = 30-35 – obezitate gradul 1

IMC = 35-40 – obezitate gradul 2

IMC > 40 – obezitate gradul 3 (morbidă)

Tabel 6.5 – Diferența între IMC inițial și final al grupului de control

În tabelul nr.6.5 se pot observa evaluările inițiale și finale ale IMC – ului, grupului de control. Din analiza tabelului reies următoarele concluzii:

Valoarea cea mai mare a IMC –ului = 36,33 este obținută de subiectul G.R. diagnosticul fiind Obezitate grad 2.

Valoarea cea mai mică a IMC –ului = 27,99 este obținută de subiectul S.S., diagnosticul fiind supraponderală.

Întregul grup se încadrează în diagnosticul de Obezitate de grad 1, prin media IMC-ului obținută care este 32,64.

Tabel 6.6 – Diferența între IMC inițial și final al grupului de studiu

În tabelul 6.6 se pot observa evaluările inițiale și finale ale IMC al grupului de studiu.

Din analiza tabelului reies următoarele concluzii:

Valoarea cea mai mare a IMC –ului = 39,44 este obținută de subiectul A.D. diagnosticul fiind Obezitate grad 2.

Valoarea cea mai mică a IMC –ului = 25,40 este obținută de subiectul P.C. diagnosticul fiind supraponderală

Întregul grup se încadrează în diagnosticul de Obezitate de grad 2, prin media IMC obținută care este 30,60.

Grafic nr. 4 – Diferențele dintre IMC inițial/final al grupului de control respectiv grup de studiu

Ca să putem observa scăderea valorilor IMC-ului s-a calculat un “ coeficient “ astfel diferența dintre valoarea IMC-ului inițial și final pentru grupul de studiu este de 1,99 și de 0,91 pentru grupul de control.

Am întocmit un tabel 6.7 în care s-au trecut valorile IMC-ului fiecărui pacient în parte cu gradul de obezitate și stadiul ponderabilității. Astfel atât în grupul de studiu, cât și în cel de control găsim 3 subiecți de tip android și 7 de tip ginoid, fapt reprezentat mai clar ca și procentaj în graficul 5.

Tabel 6.7 – Diagnosticul și formele clinice ale obezității în grupul de studiu

Tabel 6.8 – Diagnosticul și formele clinice ale obezității în grupul de control

Grafic nr. 5 – Formele clinice ale obezității subiecților și ponderabilitatea lor

Din punct de vedere al diagnosticului deja cele două grupuri diferă, astfel avem

În grupul de studiu 50% subiecți cu obezitate tip 1, 40% subiecți supraponderali și 10% subiecți cu obezitate de tip 2.

În grupul de control avem 60% subiecți cu obezitate tip 1, 20% subiecți supraponderali și 20% subiecți cu obezitate de tip 2.

De subliniat este faptul că coeficientul IMC a scăzut la patru membrii ai grupului de studiu, aceștia fiind A.D. care a trecut din categoria obez grad 2 în categoria obez grad 1, M.M. care a trecut din categoria obez grad 1 în categoria supraponderal, P.C. care a trecut din categoria supraponderal în categoria normoponderali și M.R. care a trecut din categoria obez grad 1 în categoria supraponderali.

Coeficientul IMC a scăzut la un singur membru al grupului de control și anume subiectul R.M. care a ieșit din categoria obez grad 2 cu categoria obez grad 1.

Grafic nr. 6 – Diagnostic diferențial al grupului de studiu/control în faza inițială

Grafic nr. 7 – Diagnostic diferențial al grupului de studiu/control în faza finală

Și pentru că activitățile motrice adaptate lucrează la restabilirea proceselor metabolice, iar anabolismul, parte integrantă a metabolismului cuprinde procese de sinteză și creștere a complexității biomoleculelor și este asociat cu consumul de energie, am calculat la ambele grupuri, atât cel de studiu cât si cel de control, rata metabolică bazală, după formula descrisă la subcapitolul 2.4.2. Rata Metabolică Bazală a fost calculată cu formula :

RMB = 655 + (9,6 × greutatea în kg) + (1,8 × înălțimea în cm) – (4,7 × vârsta în ani)

Tabel 6.9 – Rata Metabolică Bazală (RMB) inițială/finală calculată grupului de studiu

În tabelul 6.11. RMB a fost înmulțită cu 1,55 valoare corespunzătoare nivelului de activitate fizică “moderat activ” (de 3-5 ori pe săptămână) descris la subcapitolul 2.4.2.

Tabel 6.10 – Rata Metabolică Bazală (RMB) inițială/finală calculată grupului de control

În tabelul 6.12. RMB a fost înmulțită cu 1,2 valoare corespunzătoare nivelului de activitate fizică “sedentar” (puțin sau deloc)

Rezultatul obținut reprezintă numărul de calorii de care ai nevoie zilnic pentru a-ți menține greutatea. Dacă vrei să slăbești 500 g în șapte zile, trebuie să mănânci cu 3.500 de calorii mai puțin pe săptămână. Ori poți să mănânci la fel dar să faci mai multă mișcare echivalentă cu pierderea a 3.500 de calorii.

Tabel 6.11 – Diferența dintre Rata Metabolică Bazală inițială și cea finală a grupului de studiu

Grafic nr. 8 – Evaluare RMB (grup studiu)

Din tabelul 6.11 reiese ca urmare a scăderii greutății subiectului A.D. spre exemplu, scade și RMB cu 193,44, iar la P.C. scade cu 29,74

Tabel 6.12 – Diferența dintre Rata Metabolică Bazală inițială și cea finală a grupului de control

Grafic nr. 9 – Evaluare RMB (grup control)

Tabel 6.13 – Necesitatea calorică maximă a unei zile calculată grupului de control

Grafic nr. 10 – Evaluarea necesitatea calorică pentru grupul de studiu

În tabelul 6.13. avem reprezentate numărul de calorii de care are nevoie organismul fiecărui subiect din grupul de studiu pentru a-și menține greutatea, în cazul nostru ele dorind să o scadă vor lucra în continuare programul de AMA până vor atinge greutatea dorită.

Având în vedere scăderea ponderală, respectiv evoluția IMC, notată tot prin scădere, scade și RMB, ceea ce înseamnă că la finalul ultimei ședințe de AMA, subiecții vor avea voie să ingere cu atât mai puține calorii, cu cât apare în tabelele 6.14, respectiv 6.15 diferența dintre RMB inițială și cea finală.

În medie 1565,97 calorii, valoare maximă admisă pentru scăderea în greutate a celora care fac mișcare adică cei din grupul de studiu, și un număr mai mic sau egal cu 1634,86 calorii, dacă cei din grupul de control vor să se mențină sau să scadă în greutate.

Tabel 6.14 – Necesitatea calorică maximă a unei zile calculată grupului de studiu

Grafic nr. 11 – Evaluarea necesității calorice a grupului de control

Și pentru că nu avem cu toții aceleași nevoi energetice, iar numărul de calorii pe care ar trebui sa îl consumăm depinde de vârsta, greutate, înăltime, de tipul de activitate fizică pe care o depunem și de temperatura de afară, în tabele de mai sus am calculat de câte calorii au nevoie fetele în fiecare zi pentru a-și menține greutatea. (G = greutate, l = înălțime)

Tabel 6.15 – Tabel cu formula de calcul al caloriilor necesare pentru o zi în funcție de vârstă

Talia fetelor a fost măsurată cu aceeași ocazie ca și greutatea, iar ca urmare a rezultatelor obținute putem spune că în funcție de metoda simplă dar deosebit de utilă a raportului talie- șold acest raport este un indicator precis al riscurilor pe care greutatea le are asupra sănătății. Astfel deducem că A.D., M.M., și M.R. din grupul de studiu prezintă un risc mare de a dezvolta boli cardiovasculare pe când celelalte doar risc moderat.

Iar din grupul de control R.M., K.I., și E.F. prezintă risc crescut pe când celelalte din grup doar risc moderat.

Tabel 6.16 – Talia în cm a grupului de control

Grafic nr. 12 – Măsurarea taliei inițiale/finale a grupului de control

Din diferențele ce reies între datele inițiale și finale ce apar în tabelul 6.16, reiese faptul că B.F și L.R. au scăzut ambele câte 5 cm din talie, pe când la S.S. nu avem de semnalat nici o scădere.

Din tabelul 6.17 observăm o diferență mult mai mare, toate beneficiarele studiului nostru au scăzut în centimetrii, ceea ce demonstrează încă odată efectul benefic al exercițiilor fizice asupra organismului și ca urmare și al aspectului fizic.

Putem tot aici sublinia căgrupul de control, cel care nu a participat la antrenamentele noastre ci a ținut doar un regim alimentar hipocaloric, a scăzut și el ponderal dar foarte puțin în centimetrii, și nu este exclus ca după încetarea dietei să acumuleze kilogramele accelerat, față de fetele din grupul de studiu, care cu toate că n-au ajuns după 6 luni la greutatea ideală, dar și-au schimbat consistența corporală, devenind mult mai tonifiate ca aspect .

Tabel 6.17- Talia în cm a grupului de studiu

Grafic nr. 13 – Măsurarea taliei inițiale/finale a grupului de studiu

Din tabelul 6.17 reiese ca subiectul A.D. a scăzut cel mai mult 7cm din circumferința taliei, iar cel mai puțin subiectul R.Z. 1cm.

Grafic nr. 14 – Diferența dintre talia (cm) inițială/finală al grupului de control respectiv grup de studiu

Diferența obținută între cele două grupuri este reprezentată în graficul 14 de unde reiese că grupul de studiu a scăzut în medie 3,4cm din circumferința taliei, pe când grupul de control a scăzut în medie 3,1cm. Diferența dintre diferențe este de 0,3.

Evaluarea FC pe perioada programului de exerciții

Fetele au fost învățate să-și măsoare singure frecvența cardiacă, astfel:

Li s-a spus să-și palpeze cu buricele degetelor index, medius și inelarul mâinii stângi, artera radială de la antebrațul drept, (unde se simte cum pulsează) deasupra articulației pumnului, pe fața antero-laterală a antebrațului, în regiunea osului radius.

Pentru măsurarea FC a fost nevoie de un cronometru sau un ceas care să arate secundele. S-au numărat pulsațiile la nivelul arterei radiale, în primele 15 secunde, apoi se va înmulți cifra obținută cu 4. Astfel se va obține valoarea reală a frecvenței cardiace, pe minut.

Ele au urmat această manevră:

Înaintea începerii programului de exerciții pe grupe musculare, în stare de repaus.

La finalul programului de exerciții pe grupe musculare.

Fiecăruia în parte li s-a calculat FC max. teoretică = 220- vârsta.

S-a făcut un calcul cât este 70 % din FC max. teoretică a fiecărui pacient, apoi li s-a comunicat valoarea respectivă și li s-a mai comunicat pe tot parcursul programului de exerciții pe grupe musculare, că FC nu are voie să depășească acea valoare.

Înaintea începerii programului de AMA , în stare de repaus = FCr

La finalul programului de AMA = FCf

Tabel 6.18 – Valorile FC Max teoretice și valoarea FC care nu au voie să fie depășite în timpul AMA

În tabelul de sus se pot observa valorile FC max. teoretice și care este valoarea de 70% din FC max. a grupului de studiu

Din analiza tabelului reies următoarele concluzii:

Valoarea cea mai mare a:

FC max. teoretice = 199 b/min.

70% din FC max. = 139 b/min.

este obținută de subiectul T.I. în vârstă de 21 de ani.

Valoarea cea mai mică a:

FC max. teoretice = 172 b/min.

70% FC max. = 120 b/min.

este obținută de subiectul M.M. de 48 de ani

Întregul grup are o medie a:

FC max. teoretice de 185 b/min

70% FC max. = 130 b/min.

Grafic nr. 15 – Reprezentarea grafică a tabelului 6.18

Grafic nr. 16 – Diferența valorică dintre FC max teoretică și valoarea de 70% din FC max teoretică

Graficele 15 și 16 ne arată la ce valori trebuie să menținem FC pe parcursul antrenamentului la efort.

Tabel 6.19- Valorile frecvenței cardiace de repaus și finale măsurate la începutul programului de AMA și la sfârșitul ei

Grafic nr. 17 – Valorile diferențelor frecvențelor cardiace

Valorile diferențelor FC ce apar în graficul 17 ne demonstrează că subiecții studiului nostru în decursul a 6 luni de AMA au ajuns să aibă o mai bună adaptabilitate la efort, în medie cu 3,4 bătăi/ minut.

Tabel 6.20 – Scorul testului în funcție de scala Rosenberg (vezi anexă) efectuat pe grupul de studiu

Tabel 6.21 – Scorul testului în funcție de scala Rosenberg (vezi anexă) efectuat pe grupul de control

Grafic nr. 18 – Rezultate obținute după testul de evaluare și apreciere după Scala Rosenberg al grupului de studiu

Grafic nr. 19 – Rezultate obținute după testul de evaluare și apreciere după Scala Rosenberg al grupului de control

Luând în considerare rezultatele testului de evaluare Rosenberg observăm că cea mai scăzută stimă de sine ( detalii la subcapitolul 2.4.) a avut-o înaintea programului nostru T.I. cu scorul de 14, după program ajungând la 17 ceea ce înseamnă că stima de sine nu-i mai este scăzută.

Din graficul 18 putem deduce că fetele din grupul de studiu au creșteri considerabile ale stimei de sine pe când cele din grupul de control nu atât de spectaculoase, unele chiar prezintă valori neschimbate.

De aici rezultă ca exercițiul fizic are un rol important asupra psihicului, a stării de bine și a optimismului persoanei care îl practică.

CAPITOLUL 7. CONCLUZII

Excesul de greutate și obezitatea sunt în creștere în mod dramatic la nivel global. Obezitatea a devenit o amenințare serioasă pentru sănătatea femeilor în fiecare etapă a vieții.

Subiecții studiului meu au fost învățate și consiliate în sensul schimbării comportamentului alimentar, a obiceiurilor de bază dar în special cu privire la menținerea unui stil de viață activ.

Populația s-a dovedit a fi din ce in ce mai conștientă de influența nefastă a obezității asupra stării de sănătate și mai ales , de faptul că este mult mai ușor să previi sau să corectezi un surplus ponderal minor , decât un exces mare de greutate . Astfel recomand ca orice creștere ponderală nedorită să fie contracarată de un program ca și cel descris în această lucrare pentru a nu se ajunge la un exces mare de greutate de care se scapă mult mai greu.

O femeie trebuie să aibă în vedere să se îngrijească permanent, să se evalueze periodic și să intervină dacă e nevoie în menținerea , scăderea sau reechilibrarea ponderii sale și a supleței sale corporale. Aceasta nu numai din punct de vedere estetic ci și din punct de vedere al menținerii sănătății.

În acest context se scrie lucrarea de față . Ea dorește să pună la dispoziția oricui are nevoie, sau este doar curios un program de exerciții ușor de aplicat, împreună cu cele mai recente statistici , după o prelucrare minuțioasă a datelor culese din activitatea celor două loturi de fete supraponderale/obeze, în lucrarea de față grup control versus grup de studiu care să permită o corectă evaluare a exercitiului fizic și dietă vis-a-vis de dietă.

În același timp ea se adresează supraponderalilor, persoane care nu au nevoie de milă , nu merită sa fie jignite , ci trebuie ințelese și ajutate . Mesajul lucrării se dorește a fi lupta fără rezerve împotriva a ceea ce nu este un moft , un inevitabil , o modă sau o particularitate fizică, ci o boala numită obezitate . Iar această bătălie se poate câștiga doar dacă nu ne lipsim de exercițiu fizic.

Cercetări preliminare au arătat că în cazul obezilor pierderea în greutate poate doar să prelungească longevitatea .

În concluzie nu este suficient să ne hrănim sănătos ori să ținem regim ca să slăbim și să ne simțim bine, trebuie neapărat să facem și mișcare.

BIBLIOGRAFIE

DEX – Dicționar explicativ al limbii române -Editura Univers Enciclopedic, București 1988

A. LUCA, ”Fitness și aerobică” – Editura Fundației Altius Academia, Iași 2001

L.GHERASIM, „Medicina Internă”- Editura Medicală, București 1996

M. FIRIMIȚĂ, „Exercițiul fizic un valoros medicament natural”- Editura Ceres, București 1980

A. DEMETER, I. DRĂGAN, „Sport și sănătate”- Editura Sport-turism, București 1990

I. HANTIU, „Tehnici de cercetare în activitățile motrice” – Editura Universitate din Oradea, Oradea 2008

M. B. IONESCU-CĂLINEȘTI, „Compendiu de terapie naturală” – Editura Medicală, București 2009

I. DRAGAN, A. DEMETER, ”Sport și sănătate” – Bucuresti 1990

A. DRAGNEA, A. BOTA, „Teoria activităților motrice”- Editura Didactică si pedagogică R.A., București 1999

T. BOCA, S. TACHE, „Kinetologie”- Editura Medicală Universitară ”Iuliu Hațeganu”, Cluj Napoca 2003

D. IANC, „Biomecanică aplicată în activități motrice” – Editura Universității din Oradea, 2009

A. DRAGNEA, A. BOTA, „Teoria activitățiulor motrice” – Editura didactică și pedagogică, București 1999

D. K. SMITH, „Manual de nutriție și alimentație”

R. M. GALLAGNER, „Recapitulări prin diagrame” – Educație fizică, Editura All Educational, 2000

T. SBENGHE, „Kinesiologie – știința mișcării” – Ed. Medicală București, 2005

A. STROESCU, „Gimnastica” – Editura Didactică și Pedagogică, București, 1968

E. E. SMITH, S. NOLEN-HOEKSEMA, B. FREDRICKSON, G.R. LOFTUS, „Introducere în psihologie”, Ediția a XIV a, Editura Tehnică București, 2005

R. M. GALLAGNER, “Recapitulări prin diagrame, Educație fizică” – Editura All Educational, 2000

XXX- www.sanatateplus.ro

XXX- www.cabinet-psiholog.ro

XXX- www.sanys.ro

XXX- www.femina.ro

XXX- www.sfatulmedicului.ro

XXX- www.i-medic.ro

XXX- www.romedic.ro

XXX- www.sanatate100.ro

XXX- www.medicultau.com

XXX- www.getfit.ro

XXX- www.healthchecksystems.com/twomen.htm

6.Concluzii și perspective

Nu trebuie să fim un specialist în domeniul educației fizice și sportului, ca să observăm că omul, ca specie este determinat permanent, încă dinaintea nașterii de mișcare. Ea ne caracterizează întreaga viață și determină în mare măsură calitatea vieții noastre.

De asemenea, societatea și statul în sine trebuie să conștientizeze că, investind în educarea populației pentru o viață incluzând mișcarea, va avea de câștigat mult mai mult, prin obținerea unei populații sănătoase, cu capacitate de muncă crescută, aducând plus întregii nații, omul fiind util societății și prezent în câmpul muncii până la vârsta de pensionare.

Chiar dacă au avut loc anumite derapaje, în anumite perioade timp în care lipsa mișcării a adus societății noastre lucruri nefaste (boli metabolice și vasculare, obezitate, amintind doar cele mai grave, etc.), sunt convins că România are și dorința și energia necesară pentru a îndrepta aceste lucruri și a remedia aceste nereguli( lipsa unei educații eficiente si susținute pentru mișcare, lipsa bazelor sportive, numărul mic de sportivi legitimați, infrastructură școlară sportivă depășită moral și fizic, numărul mic de ore săptămânale alocate sportului în școli, etc. ).

Aceste cercetări, private în ansamblu, au adus în plus o dovadă a ceea ce se vede cu ochiul liber, și anume că specia umană este dependentă de mișcare sub toate formele ei, și efortul fizic realizat în mod organizat sau nu, ne marchează existența încă de la începuturi și până la adânci bătrâneți. Doar acționând pentru conștientizarea acestui deficit de mișcare și educând cultura pentru sport vom îndrepta această situație, și astfel vom reuși să îmbunătățim calitatea vieții, sportul fiind un factor determinat realizarea acestui aspect.